Locul Si Rolul Jocului Didactic Matematic In Invatarea Matematicii LA Clasele I – Iv

CUPRINS

ARGUMENT

De-a lungul timpului, personalitatea umană a urmărit să se integreze într-un mod activ și creativ în societatea în care trăiește și își desfășoară activitatea de zi cu zi. În acest fel, toată atenția indivizilor s-a îndreptat asupra activităților creative care trebuie desfășurate, pentru ca societatea existentă să nu rămână într-o stare latentă, de monotonie, ci să ajute la dezvoltarea și progresul multilateral al societății umane.

Jocul este activitatea fundamentală a copilului; jucându-se, el realizează deprinderea de a munci cu plăcere, de a nu privi munca drept o povară, impusă din afară.

Prin joc, copilul acționează cu obiecte reale sau cu imaginile acestora, transpunând în joc anumite roluri și situații întâlnite în mediul familial, precum și cel înconjurător. Astfel, el se apropie de realitatea socială, pentru că orice activitate, pentru copil este joc, iar orice joc este o metodă educativă.

Angajarea elevilor în învățarea prin intermediul jocului și a divertismentului, constituie nu numai o formă atractivă de stimulare, ci și introducerea unui agreabil spațiu școlar în care seriozitatea cea mai gravă poate fi luată drept divertisment, iar cea mai facilă „joacă”, poate avea efecte formative.

Cunoscând rolul pe care îl ocupă jocul în viața copilului, este de înțeles eficiența folosirii lui în procesul instructiv-educativ. Este impetuos necesar să-i antrenăm în joc pe toți copiii, având în vedere atenția, mai ales pe aceia ce se lasă greu antrenați în activități, întrucât jocul activează, deopotrivă, atât funcțiile psihice, cât și pe cele biologice. Deși aceasta se poate realiza prin diverse căi, jocul didactic este calea cea mai accesibilă și plăcută de copil.

Așadar, trebuința de a se juca este tocmai ceea ce ne permite nouă, cadrelor didactice sa oferim copilului școlar, acele mobiluri de acțiune pe care nu le obține în mod pragmatic în sala de clasă.

INTRODUCERE

Omul este ființa care simte cel mai imperios nevoia jocului, a distracției și, de fapt, se joacă toată viața. La copii însă, jocurile au o importanță cu mult mai mare decât aceea a petrecerii în mod plăcut și atractiv a timpului liber, ele având în principal o funcție formativ-educativă.

De aceea problemele alegerii și organizării jocurilor pentru elevii de toate vârstele și de către elevi, sunt în atenția tuturor educatorilor. Se consideră că jocurile constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, a fanteziei și imaginației.

In viața de fiecare zi a copilului jocul ocupă un loc important deoarece, jucându-se, copilul își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiectele reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații, care îl apropie de realitatea înconjurătoare.

Prin joc copilul învață cu plăcere, devine mai interesat față de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri.

Pentru o cât mai mare eficiență și cât mai mare aplicabilitate a jocului didactic, acesta poate fi folosit fie ca activitate organizată, fie ca moment al unei lecții. Astfel s-a folosit jocul didactic în consolidarea cunoștințelor de matematică. S-au respectat pentru reușita jocului, anumite cerințe metodice specifice jocului didactic.

Succesul obținut în folosirea jocurilor didactice în cadrul procesului instructiv-educativ m-a determinat să-mi folosesc experiența și măiestria didactică în activitatea de cercetare pentru elaborarea lucrării care are această temă.

CAPITOLUL I

INFLUENȚELE JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV

Pentru copil, aproape orice activitate este joc: „jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze. Tocmai prin joc el ghicește și anticipează conduitele superioare. " (9, pag. 25)

A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Despre un copil nu se poate spune că „el crește" și atât; trebuie să spunem că el „se dezvoltă" prin joc.

Astfel el pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce în fapte potente virtuale, care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează, le dezvoltă, le îmbină și le complică, își coordonează ființa și îi dă vigoare.

Așadar, jocul dezvoltă funcțiile latente, ființa cea mai bine înzestrată fiind aceea care se joacă cel mai mult. În copilărie jocul duce la antrenarea funcțiilor fiziologice, cât și a celor psihice.

Jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Așa cum adultul se simte tare prin lucrările sale, tot așa și copilul se simte tare prin succesele sale ludice. Un adult caută să-și dovedească sieși și să dovedească altora propria sa valoare printr-un rezultat real: operă artistică, construirea unei case etc.

Copilul aflat în afara lucrărilor reale și sociale, găsește acest substitut în joc. De aici importanța primordială a copiilor noștri. Un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, o ființă fără viitor. (23, pag.17)

Istoria jocului infantil este, deci, istoria personalității care se dezvoltă și a voinței care se formează treptat.

După împlinirea vârstei de 6 ani, în viața copilului începe procesul de integrare în viața școlară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă o bună parte din timp este rezervată școlii, a activității de învățare care devine o preocupare majoră. In programul zilnic intervin schimbări impuse de

ponderea pe care o are acum școala, schimbări ce nu diminuează dorința de joc a copilului, deoarece (așa cum remarca A. Gessel în "L'enfant de 5 a 10 ans") „…jocul rămâne o problemă majoră în timpul întregii copilării…” (7, pag.19)

Cunoscând locul pe care-1 ocupă jocul în viața copilului, este ușor de înțeles eficiența folosirii lui în procesul instructiv – educativ.

În sistemul influențelor ce se exercită pe diferite direcții pentru creșterea acțiunii formative a școlii, jocul didactic ocupă un loc important. Elementele de joc încorporate în procesele instructive pot motiva și stimula puternic procesul instructiv, mai ales în prima fază a învățării în care interesul obiectiv este minim.

Și în activitatea școlară se pleacă de la principiul just, potrivit căruia copilul nu face bine decât ceea ce îi place să facă (ca și adultul, de altfel). Pentru o percepție justă în memorie și rațiune, cel ce învață are nevoie de un puternic obiectiv involuntar, adică trebuie să fie motivat intrinsec dacă lipsește această motivație, va lipsi și o bună parte din atenția necesară învățării. Învățarea și interesul obiectiv (motivația) sunt, deci, reciproc coordonate. Mult timp atenția involuntară a fost înlocuită, în procesul instructiv – educativ, în exclusivitate, doar prin interesul obținut prin constrângere (motivația extrinsecă). Dar s-a putut demonstra cât de împovărătoare, din punct de vedere subiectiv și cât de nesatisfăcătoare, din punct de vedere obiectiv, sunt rezultatele unui proces instructiv desfășurat sub semnul constrângerii. (18, pag.79)

Atenția obținută prin constrângere poate avea efecte secundare îngrijorătoare; învățătorul nu trebuie să fie un șef ci un animator. 0 mărturie în acest sens este cazul lui Pestalozzi, a cărui activitate a fost atât de vastă și de profundă mai mult prin entuziasmul inimii sale și a dragostei sale pentru copii decât prin metodele care ni se par astăzi nedidactice. "Gândește-te, spunea el, că dacă constrângerea îți răpește încrederea copilului, toate eforturile tale sunt zadarnice. De aceea asigură-ți bine inima lui, fă-te necesar copilului… Cunoștințele tale nu trebuie să-l apese pe copil, trebuie să lași adevărul să vină la el''. (25, pag.89)

În școală motivația intrinsecă pentru învățătură nu apare la comandă. Din această cauză, în cazul proceselor instructive, trebuie să se revină la alte premise până se formează potențialul necesar și între acestea jocul constituie un ajutor neprețuit pentru a învăța fără constrângeri. Atracția jocului este o atracție specifică și superioară.

Folosirea jocului printre elementele de sprijin ale învățării este importantă nu numai prin prisma lipsei intereselor obiective, ci și datorită altor motive. Astfel, după un anumit timp, în cadrul activităților didactice îndeosebi la clasele I-IV, traiectoria concentrării coboară la toți elevii: aptitudinea de a se concentra devine tot mai redusă odată cu creșterea curbei oboselii. Monotonia produsă de formele stereotipice ale exercițiilor, de exemplu, produce plictiseală care influențează, la rândul său, dorința de a învăța, interesul și atenția elevilor.

Dacă devine o stare permanentă această împovărare, îndeosebi la clasele mici, se poate transforma într-un invincibil refuz de a învăța. Pe drept cuvânt Herbar a apostrofat plictiseala calificând-o „păcatul de moarte al predării".

Jocul didactic poate fi folosit cu succesul scontat în captarea atenției elevilor pe tot parcursul activității didactice și înlăturarea plictiselii, dezinteresului.

Plăcerea funcțională (cea mai evidentă particularitate a jocului) ce acționează în timpul jocului, va crea o nouă formă de interes, de participare din partea elevilor, mult superioară atenției realizată prin constrângere; aceasta și datorită faptului că elevul, solicitat la joc, va avea o comportare activă.

Dacă subliniez și unele din efectele funcțional secundare ale jocului în general și, implicit, ale jocului didactic – tendința de repetare, destinderea și odihna – înțelegem rolul jocului în înlăturarea plictiselii ce amenință în cadrul exercițiului. (12, pag.47)

Toate cele arătate despre joc întăresc importanța folosirii jocului didactic ca mijloc instructiv. Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevului cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorizarea lor creatoare.

Jocul este un mijloc de educație indirect, cu ajutorul lui copilul poate fi influențat prin intermediul situației ludice. Astfel, se știe că fiecare joc are un obiect al său, o structură și reguli, sub forma unor succesiuni ordonate. Rolul regulii este acela de a păstra structura și desfășurarea jocului.

Jucătorul se află în fața acestor raporturi complexe și reciproce, între obiectul, structura și regulile jocului. El trebuie să accepte și să realizeze ordinea structurală a jocului. Ch. Buhler scria: „copilul care construiește ceva cu un material învață să accepte și să îndeplinească o datorie”. (4, pag.17)

Pe lângă aptitudinea de a se conforma regulilor jocului, mai trebuie să existe și voința de a le realiza. Jocul este adesea obositor, câteodată chiar istovitor. Astfel, de departe de a se naște din lene, jocul se naște din voință. Există deci, un raport mutual între joc și muncă. Jocul este vestibulul natural care conduce spre muncă. Este clar însă că jocul exersează nu numai mușchii, ci în mai mare măsură inteligența; el aduce acea stăpânire de sine fără de care nu poți fi o ființă umană, fără a fi cu adevărat om.

Disciplinarea cerută de structura și regulile jocului nu este considerată supărătoare de cel care se joacă. Jocul disciplinează fără constrângere pe jucător atât sub aspectul desfășurării acțiunilor obiective (coordonarea mișcărilor, concentrarea, etc.), cât și sub aspectul comportamentului social.

Pe baza celor spuse despre raportul dintre joc și libertate rezultă că structura caracteristică a jocului respectiv se poate realiza numai pe baza unui echilibru deplin între cerințele disciplinatoare ale regulilor și subordonarea acceptată și realizată de bunăvoie. În acest mod, jocul constituie o paradigmă a modului de reglementare a comportamentului către care ar trebui să tindă educația generală a copilului. (22, pag.109)

Prin intermediul jocului, copilul ia contact cu alții, se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul său original, jocul fiind și o activitate de grup. În cazul jocului de grup, a jocului colectiv, fiecare ține seama de celălalt. Acest lucru reclamă de la fiecare elev o continuă trecere de la coordonare la subordonare, un spirit de echipă cum se spune în limbajul sportiv. Important în jocul colectiv este, de asemenea, faptul că această atitudine de coordonare și subordonare nu poate fi realizată prin constrângere, ci numai în mod activ de către elevi în desfășurarea jocului. În acest fel se realizează în joc o interiorizare a normelor pe care o întâlnim, de regulă, doar fragmentar în alte situații pedagogice. (13, pag.49)

De asemenea, nu trebuie uitat faptul că învățătorul se poate folosi de joc pentru a cunoaște mai bine elevul. Știm că orice copil se angajează total în jocul său, fiindcă jocul îi servește pentru a-și afirma întreaga sa personalitate. Fiecare copil are un stil propriu de joc, așa cum fiecare artist are stilul său creator caracteristic. Copilul își arată în joc inteligența, voința, caracterul dominant, într-un cuvânt personalitatea.

Pentru ca jocul didactic să dea rezultate optime în toate situațiile, una din condițiile esențiale este buna pregătire a lui. Oricare ar fi tipul de joc (ca activitate organizată sau ca moment al unei lecții) acesta impune învățătorului respectarea unor cerințe metodice specifice jocului: pregătirea și organizarea clasei pentru joc, explicarea și fixarea regulilor, urmărirea executării lui de către elevi, aprecierea rezultatelor.

Eficiența jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care învățătorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri.

CAPITOLUL II

SOCIALIZAREA COPIILOR PRIN JOC

II.1 Considerații generale

Socializarea copiilor, integrarea socială a acestora, pregătirea pentru o activitate eficientă și cât mai favorabilă individului și colectivității reprezintă un proces complex, dinamic care nu cunoaște pauze și la a cărui realizare sunt angajați o multitudine de factori și condiții.

Parcurgând diferite trepte ierarhice, într-o continuă spirală ascendentă, socializarea nu se sfârșește decât o dată cu existența umană, experiența dobândită în anii copilăriei fiind esențială pentru formarea personalității. Copilul, așa cum arată J. Piaget, „pornește de la o stare pur individuală, aceea a primelor luni de existență, în timpul cărora nu este posibil nici un schimb cu alții, pentru a ajunge la o socializare progresivă și care nu se termină niciodată. La punctul de plecare, el nu cunoaște nici reguli, nici semne și trebuie să cucerească, printr-o adaptare treptată, formată din asimilarea altora la sine și acomodarea lui la alții, aceste două proprietăți esențiale ale societății exterioare: înțelegerea reciprocă bazată pe cuvânt și disciplina comună bazată pe norme de reciprocitate”.

În literatura de specialitate se folosesc o diversitate de concepte: socializare, învățare socială, transformare culturală, etc., care acoperă o tematică de cercetare comună: analiza procesului prin care devenim oameni. Între dezvoltarea personalității și structurile de socializare specifice, există raporturi specifice, există raporturi reciproce, dialectice. Dependența individului față de contactele sociale, trebuința interacțiunii, precum și capacitatea de a învăța, caracteristică speciei umane se constituie ca premise ale procesului de socializare. (1, pag.55)

Problema socializării tinerei generații preocupă astăzi întreaga societate contemporană, al cărei viitor depinde în mare măsură de natura pregătirii și angajării tineretului, de condițiile pe care progresele științei și tehnicii le oferă pentru dezvoltarea personalității individului și a colectivității.

Din acest motiv, problema socializării constituie obiectul multor dezbateri în literatura de specialitate. S-au scris lucrări și studii în care se încearcă fie o abordare teoretică a problemei, fie o tratare a ei din punct de vedere metodic. Opiniile exprimate cu privire la conceptul de socializare, condițiile învățării sociale, orientările de apreciere a eficacității procesului de socializare, relațiile existente în societate sunt diverse. (36, pag.95)

Fenomenul de socializare este datorat unei multitudini de factori, cum ar fi aglomerările umane, experiențele tehnicii și raționalizării vieții, preluarea de către serviciile publice a nevoilor colective în creștere. După unii autori socializarea se referă la „procesul în cadrul căruia ființa biologică se transformă într-o ființă specific culturală. Rezultă din aceasta că procesul de socializare este un proces complex de control prin care copilul devine conștient de valorile morale, cognitive, afective într-o formă și cu un conținut specific” spunea Emil Bernstein.

Un rol deosebit de important în socializarea copiilor, în procesul de integrare progresivă a acestora în viața socială, în dezvoltarea sentimentelor sociale îl are jocul, ca formă specifică de activitate a copiilor, care predomină în viața preșcolarului. Treptat, o parte din timp este cedată învățăturii, ajungând ca în clasele gimnaziale aceasta să dețină locul central, însă jocul nu părăsește nici un moment preocupările copiilor. El însoțește într-o formă sau alta, toată perioada copilăriei și preadolescenței. Jocul aduce nu numai bucurii, dar constituie prima școală a vieții sociale. (2, pag.51)

Formele elementare ale sociabilității – adică ale integrării sociale și educației necesare în acest sens – apar la copii în manifestările ludice, în jocuri. De la „jocul paralel”, în care copiii își joacă fiecare jocul, bucuroși numai că se simt unul lângă altul, până la jocurile sociale propriu-zise, este un progres care se petrece cu fiecare generație aproximativ la fel. El marchează de fapt apariția și dezvoltarea conștiinței, în general, ca fapt psihic și a conștiinței sociale, în special.

Jocurile cu caracter colectiv stimulează viața în grup, elementele de cooperare, de organizare, fiecare copil având posibilitatea să îndeplinească un rol, să învețe să respecte anumite reguli, să facă ucenicia prieteniei și solidarității. Gama jocurilor ce pot și trebuie să fie organizate cu copiii este variată, începând de la cele de creație cu subiecte din viața cotidiană, jocurile constructive didactice până la cele de mișcare, recreativ-distractive, muzicale.

Astfel, jocurile cu subiect și roluri care se prevalează în activitatea preșcolarilor continuă să persiste și la copiii din clasele primare cărora le place să se joace „De-a școala”, „De-a familia”, să dramatizeze în joc subiecte din povești și povestiri. La școlarii mici se accentuează preocuparea pentru jocurile de construcție care au vădit caracter creativ și pentru cele de mișcare strâns legate de dinamismul specific. Se dezvoltă, de asemenea, preocuparea pentru jocurile didactice: „De-a țările”, „Nu te supăra frate”, „Țări continente”, „Dacii și romanii”, „Călătorie pe hartă”, „Jocul numerelor”, „Câți șoareci a prins pisica?”

Preadolescenții preferă în marea lor majoritate jocurile cu caracter sportiv: fotbal, volei, tenis, badminton, precum și jocurile de societate care le oferă posibilitatea de a se juca în grup, în echipe cu parteneri: table, cărți, șah, remy. (33, pag.78-89)

Am constatat de-a lungul anilor petrecuți în mijlocul elevilor, că cei mai mulți elevi preferă jocurile colective sau pe echipe, care cer respectarea unor reguli și contribuie la cultivarea anumitor trăsături morale cum ar fi: spiritul de colaborare, corectitudinea, cinstea, stăpânirea de sine, dorința de a învinge, prietenia, disciplina, ordinea. Se formează și unele calități fizice: viteza, forța, îndemânarea, echilibrul, agilitatea.

Dintre jocurile cu reguli mai frecvent jucate de copii sunt: leapșa, șotron, baba-oarba, jocul florilor, batistuța, uliul și porumbeii etc. Din categoria jocurilor sportive de performanță, cei mai mulți preferă: fotbalul, volei, șah, table, tenis, handbal. Dintre jocurile didactice care completează și fixează cunoștințele dobândite în procesul instructiv-educativ elevii practică: „Loto cu animale”, „Nu te supăra frate”, „Baricade”, „2050 întrebări și răspunsuri”, „Ai greșit litera”. Am observat, de asemenea, că jocurile care dezvăluie semnificația socială a activității oamenilor, relațiile interumane în toată varietatea și complexitatea lor, sunt puțin reprezentate în preferințele elevilor. Persistă, în schimb unele jocuri tradiționale: „Prinselea”, „V-ați ascunselea” , „Ești o floare, ești un crin”, „Șotron”, „Țăranul e pe câmp”. De aceea, este necesar să promovăm în rândul elevilor jocuri muzicale, dinamice, noi, cu un conținut care să reflecte actualitatea, nivelul de dezvoltare și aspirație al omului modern. (32, pag.103-109)

Sondarea opiniei copilului în legătură cu activitățile dorite de ei în timpul liber relevă faptul că în ansamblul activității preferate, pe primele locuri se situează excursiile, drumețiile, plimbările, diversele jocuri. În rândul copiilor se bucură de adeziune activități care conțin elemente de joc și contribuie la destinderea lor. Cunoașterea preferințelor copiilor pentru diferite genuri de activități, și în mod deosebit pentru joc, poate servi la o mai judicioasă organizare și desfășurare a activității extrașcolare, precum și la o mai bună îndrumare a celor care se ocupă de instruirea și educarea copiilor. (20, pag.107)

Jocurile sportive de recreare și mișcare trebuie să ocupe un loc mai mare în activitatea desfășurată cu copiii. În afara faptului că ele contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă, exersează mult mișcările, în special precizia, coordonarea acestora, stimulează spiritul de observație, prezența de spirit, inițiativa, disciplinează comportarea partenerilor, oferă prilejuri de tensiuni emoționale. (30, pag. 134)

Totodată ele sudează prietenia între copii, coeziunea colectivului, conducând spre accentuarea percepției sociale și lărgirea câmpului acestei percepții.

De asemenea jocul cu roluri sau cu subiect este necesar să dețină o pondere însemnată în munca educativă, întrucât acest tip de joc exercită o mare influență asupra dezvoltării personalității copilului, inițiindu-1 în viața obștească, educând virtuțile moral-cetățenești. (3, pag.32)

Jocul reprezintă unul din mijloacele importante de socializare, de descoperire de către copil a unor forme incipiente ale colaborării sociale. „Lumea jocului este lumea basmului vieții, lumea subliniată în visul și aspirațiile copilăriei și prin aceasta cu virtuți educative – adică integratoare deosebite. Este mai mult decât anticamera lumii reale, este parte integrantă din ea. Ea se dizolvă pentru fiecare individ în parte, odată cu înaintarea în vârstă, dar rămâne mai departe pentru copilăria veșnică”. (28, pag.38) El este un mijloc deosebit pentru a se obține dezvoltarea spiritului de solidaritate, de disciplină, de inițiativă activă, de dezvoltare a personalității sociale.

II. 2. Testul sociometric și jocul

Punctul de plecare al oricărei cercetări sociometrice îl constituie administrarea unui test prin care se solicită tuturor indivizilor din acel grup să-și exprime afinitățile lor față de ceilalți parteneri. Datele obținute cu ajutorul lui sunt ulterior prelucrate pentru a se obține informații privitoare la poziția fiecărui membru în interiorul grupului, la structura sa, cât și la trăsăturile de caracter ale acelui grup. (19, pag.92)

Definițiile date unui test sociometric diferă după accentul care se pune pe un aspect sau altul, în esență fiind vorba de surprinderea reacțiilor ce se stabilesc între membrii unui grup. Astfel, după Moreno, cel care a inițiat folosirea lui, testul sociometric „constă în a cere subiectului să aleagă din grupul al cărui membru este sau ar putea să fie indivizii pe care ar vrea să-i aibă de parteneri… este un instrument care studiază structurile sociale în lumina atracțiilor și respingerilor ce se manifestă în sânul grupului”, (17, pag.42) în timp ce M. Northwai arată că: „un test sociometric este un mijloc care oferă posibilitatea de a determina nivelul la care indivizii sunt acceptați într-un grup, de a descoperi relațiile dintre acești indivizi și de a indica structura grupului însuși”.(21, pag. 1)

Din aceste definiții reiese în mod clar că testul sociometric în accepțiunea sa cea mai largă este un instrument cu ajutorul căruia obținem date referitoare la raporturile dintre indivizi în cadrul unui grup social. Testul oferă doar material brut în legătură cu aceste relații, fără a pretinde că reușește să pătrundă în mod exhaustiv în conținutul și formele lor de manifestare. Cercetările întreprinse tind spre lărgirea registrului de note aparținând fenomenului preferențial și interrelațional posibil a fi investigate cu ajutorul testului sociometric.

Pornind de la faptul că în clasa I copiii se cunosc foarte puțin între ei sau aproape de loc, întrucât provin din diferite grădinițe, am adresat după un timp de acomodare, în semestrul al II-lea, o serie de întrebări cu două variante: o variantă se referă la alegerile pozitive (simpatii)- A și o altă variantă care solicită răspunsuri de respingere (antipatii)- B. Testul l-am aplicat întregii clase, cuprinzând pe cei 20 de elevi.

Întrebările au fost următoarele:

A

1. Cu cine din clasă dorești să stai în bancă?

2. Cu cine dorești să te joci în recreație?

3. Cu cine ai dori să fii în grupă la un concurs sportiv?

4. Cu cine ai dori să muncești împreună la matematică?

5. Cu cine ai dori să mergi într-o excursie?

6. Pe care dintre colegi îl dorești să-ți fie prieten?

7. Scrie numele unui coleg după care ai regreta dacă în cazul plecării familiei lui în altă localitate ar trebui să te desparți de el și nu va mai fi în aceeași clasă cu tine!

8. Pe care coleg din clasă îl preferi ca partener în cadrul unui joc matematic?

B

1. Care este colegul de clasă pe care nu-1 dorești ca și coleg de bancă?

2. Cu cine din clasă nu dorești să te joci în recreație?

3. Cu cine nu ai dori să fi în grupă la un concurs sportiv?

4. Cu cine nu ai dori să muncești împreună la matematică?

5. Cu cine nu dorești să mergi împreună într-o excursie?

6. Pe care dintre colegi nu-l dorești să-ți fie prieten?

7. Scrie numele unui coleg după care nu ai regreta dacă în cazul plecării familiei lui în altă localitate ar trebui să te desparți de el și nu va mai fi în aceeași clasă cu tine!

8. Care este acel coleg pe care nu-1 preferi ca partener în cadrul unui joc matematic?

Înaintea aplicării testului, am făcut instructajul verbal, cerându-li-se să fie cât mai sinceri, să exprime ceea ce simt și gândesc ei despre alții.

II.3. Matricea sociometrică și jocul

Instrumentul folosit pentru determinarea poziției preferențiale individului în grup este matricea sociometrică sau sociomatricea. Matricea sociometrică cuprinde toți elevii clasei notați în ordinea alfabetică cu numere de la 1 la 20. Fiecărui număr de pe verticală îi corespund 20 de numere pe orizontală. Cum interpretăm sau citim această matrice?

De exemplu în figura 2.3.1. citim numărul voturilor de aprobare și de respingere pentru elevul cu numărul 15 astfel: pe elevul cu numărul 15 îl aprobă (îl aleg) elevii cărora le corespund numerele 11, 12, 13, (o dată), 3 (de 7 ori). În total are 10 voturi de simpatie și nu este respins de nici un coleg. Aceste voturi primite se citesc pe verticală. Pe orizontală vom citi voturile de aprobare și de respingere pe care elevul cu numărul 15 le dă colegilor astfel: pentru 9, 20 manifestă simpatie, iar pentru 6, 10, 13 manifestă antipatie, îi respinge. Pe elevul cu numărul 11 îl aprobă într-o situație, dar îl respinge în altă situație.

Un alt exemplu pentru elevul cu numărul 7 – citim pe orizontală: elevul 7 alege pe 2, 12 și 17 (o dată) pe 4, 10 (de două ori), și respinge pe 13, 16, 19. Citind pe verticală aflăm că elevul 7 este ales sau primește voturi de aprobare de la 1, 5 (o dată), 14 (de 2 ori) și este respins de 9.

Am observat că există simpatii reciproce: 5 îl alege pe 16, dar și 16 îl alege pe 5, 5 îl alege pe 12 și 12 îl preferă pe 16. La fel și în cazul voturilor de dezaprobare: 16 îl respinge pe 2 și este respins de 2; îl respinge pe 18 și este respins de 18.

Elevul cu numărul 1 a obținut 7 de voturi de aprobare și nici un vot de respingere (matricea sociometrică nr. 1). Se observă o tendință a colectivului de elevi, de a respinge elevii cu numerele 8 și 9. Citind pe verticală aflăm că elevul 8 a obținut 5 voturi de respingere și numai 2 voturi de aprobare, iar elevul cu numărul 9 are 7 voturi de aprobare și 4 voturi de respingere. Această situație m-a determinat să aleg jocuri în care să participe activ, să învingă timiditatea, să-și afirme personalitatea.

Matricea sociometrică nr. 1

Legendă:

a – voturi de aprobare

r – voturi de respingere

Orizontal: numărul de voturi

Vertical: numărul de voturi primite

După o perioadă de timp, mai precis la sfârșitul anului școlar, am repetat testul sociometric. Ce am constatat? Elevul cu numărul 8 obține de data aceasta 2 de voturi de respingere, față de 5 câte a primit la primul test, iar elevul cu numărul 1 și-a câștigat cele mai multe voturi de simpatie – 12, față de 7 câte a primit la primul test (matricea sociometrică nr. 2)

Matricea sociometrică nr. 2

Legendă:

a – voturi de aprobare

r – voturi de respingere

Orizontal: numărul de voturi

Vertical: numărul de voturi primite

Această situație arată că procesele afective ale școlarul mic nu sunt stabile. Elevii nu au încă puterea de decizie, sunt influențabili în alegerea colegilor de joc. Desfășurarea proceselor afective este orientată după raporturile dintre elevi în cadrul colectivității, cât și după condițiile activității.

Am constatat o reactivitate afectivă foarte vie și intensă, dar care este și extrem de variabilă și inconsistentă. Copilul acum plânge, acum râde. „Cu timpul viața psihică a copilului și a adolescentului se va organiza sistematic, de la emoții fluctuante se trece le sentimente.” (27, pag. 85)

Pentru o mai clară înțelegere a fenomenului de atracție și respingere din cadrul colectivității, am alcătuit „dinamica atracțiilor și respingerilor elevului cu numărul 10”. Din matricea sociometrică numărul 1, am extras date referitoare la respingerile și alegerile pa care le are elevul 10 (14, pag.194-196)

Am notat toți elevii clasei pe un cerc, iar subiectul ales 10, l-am plasat în mijloc (fig. 2.3.1)

CAPITOLUL III

STRATEGIA DIDACTICĂ ȘI JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

III. 1. Metodele de predare-învățare

Acțiunile de predare-învățare în cadrul disciplinei matematice la clasele I-IV au determinări concrete, în sensul că se desfășoară într-un câmp pedagogic definit de o multitudine de variabile a căror interdependență este logică.

Didactica modernă a matematicii acordă un loc prioritar parametrilor metodologici ai acțiunii educaționale, în speță complexului de metode, tehnici și procedee didactice. Deși, noi, învățătorii, proiectăm complexul de metode în strânsă legătură cu celelalte componente structurale, metodele dispun de o oarecare autonomie, în sensul că utilizarea unei metode ne permite să utilizăm un spectru mai larg de obiective. Din acest punct de vedere, metoda didactică are statutul unui instrument operațional al acțiunii care orientează comportamentul elevilor spre ceea ce trebuie făcut și cum trebuie făcut.

Nu se poate vorbi de metode universale, eficiente sau neeficiente, bune sau rele, active sau pasive. De asemenea, fiecare situație de predare-învățare acceptă una sau mai multe variante metodice. Opțiunea pentru o variantă sau alta este condiționată de nenumărați factori.

De exemplu: o deprindere nu se putea forma și dezvolta fără a utiliza exercițiul în variantele lui cele mai cunoscute, inclusiv antrenamentul mintal, ca bază pentru formarea unei deprinderi psihomotrice. De aceea, învățătorul cunoscând varietatea metodelor disponibile în câmpul didacticii moderne, cunoscând particularitățile elevilor cu care lucrează, valențele conținutului pe care trebuie să le atingă prin predare-învățare, trebuie să acționeze pentru a-și valorifica pe deplin personalitatea, el însuși devenind un autentic subiect creator în materie de articulare a strategiilor, metodelor și procedeelor didactice.

Specifice predării-învățării matematicii la clasele I-IV sunt strategia inductivă și strategia analogică. Ca tip special de abordare a realității matematice în manieră inductivă,

învățătorul și elevii întreprind experimente asupra situației date, în cadrul ei efectuând acțiuni reale cu obiecte fizice sau cu obiecte create de gândire. Pe baza observațiilor făcute, provocate de concretizările întreprinse, elevii sunt conduși progresiv la conceptualizări.

De exemplu: în rezolvările de probleme, care folosesc abordările inductive, elevul gândește analitic prin probe și treptat ajunge la o concluzie; acest tip de activitate reprezintă însă o premisă a constituirii raționamentului deductiv.

Strategia analogică are ca bază o caracteristică esențială a gândirii matematice, anume relevanța ei logic-analogică. Se fac analogii între noțiuni, între idei, între teoreme, între demonstrații, deoarece analogia reprezintă forma principală sub care se manifestă procesele de abstracție.

Ideea pedagogului canadian Z. P. Dienes care a propus trusa lui, devenită celebră în învățământul matematic, reprezintă modele de gândire analogică aritmetico-combinatorie. Cele 48 piese, variabile ca mărime (mari și mici), ca formă (cerc, pătrat, triunghi, dreptunghi), ca dimensiune (groase sau subțiri) și culoare (roșu, galben, albastru) formează jocul logico-matematic, punerea laolaltă a obiectelor după anumite proprietăți.

În cadrul procesului de învățământ există o legătură logică între componentele sale: obiective, conținut, metode, mijloace, forme de organizare a activității, relații educator-educat toate în lumina conexiunilor necesare, proiectate și evaluate la parametrii de eficiență ridicată. Orice modificări produse într-una din aceste componente afectează, în mod firesc, direct sau indirect funcționalitatea însăși a celorlalte componente.

Modernizarea pedagogiei învățământului matematic, în special din perspectiva apropierii formării gândirii logice a elevilor încă din primele clase de logica științei propriu-zise, impune organizarea și desfășurarea acesteia într-o manieră nouă: conștientizarea complexității actului de predare-învățare, metode active și participative, diferențierea învățământului, cultivarea interesului pentru studiu, prin toate acestea urmărindu-se sporirea eficienței formative a învățământului.

Conținutul științific al conceptelor matematice moderne nu exclude ci, dimpotrivă, presupune utilizarea unor metode și procese bazate pe intuiție. Copilul de vârstă școlară mică are o gândire care operează la nivelul operațiilor concrete. Numai în măsura în care solicităm elevul să gândească operând cu mulțimi concrete de obiecte, va putea pătrunde în înțelesul real al conceptelor matematice și își va însuși logica acestora.

Învățătorul va veghea însă, la asigurarea unui echilibru între metodele de tip intuitiv-observativ, cele acționale și problematizatoare pentru a nu ajunge nici la abuz de intuiție, dar nici la un învățământ formal, fără un suport modelator și în care multe noțiuni matematice rămân fără o suficientă acoperire intuitivă.

Pentru a oferi elevilor posibilitatea de a învăța matematica gândind mai întâi la nivelul concret și pentru a se ridica treptat la înțelegerea și operarea cu abstracțiunile matematice, învățătorul manifestă inițiativă în crearea și folosirea unor metode și materiale didactice care să sprijine înțelegerea noțiunilor matematice… nu în ultimul rând pe joc…

III. 2. Conceptul de joc didactic matematic

„Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria urmărește obiective de pregătire intelectuală tehnică, morală, fizică a copilului” (9, pag. 272)

Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai nou și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii. Restabilind un echilibru, jocul fructifică energiile (intelectuale și fizice ale acestora generând o motivație secundară, foarte stimulatorie, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al muncii școlare.

Jocul didactic este un tip special de activitate prin care învățătorul consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor, le îmbogățește sfera lor de cunoștințe, le pune în valoare le antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecții, sporind interesul de cunoaștere față de conținutul lecțiilor.

O dată cu împlinirea vârstei de 6 -7 ani, în viața copilului începe procesul de integrare în viața școlară, ca o necesitate efectivă determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale.

La această vârstă, o bună parte din timp este rezervată școlii, activității de învățare care devine o preocupare majoră. În programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ideea pe care o are acum școala, schimbări care nu diminuează însă dorința lui de joc, jocul rămânând o problemă majoră în timpul întregii copilării.

În aceste condiții, se impune o exigență sporită în ceea ce privește dozarea ritmică a volumului de cunoștințe matematice ce trebuiesc asimilate de elevi și, în mod deosebit, necesitatea ca lecția de matematică să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conținut matematic (uneori chiar concepute sub formă de joc).

Un exercițiu sau o problemă de matematică poate deveni joc didactic matematic dacă: realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic; folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse; folosește un conținut sistematic accesibil și atractiv; utilizează reguli de joc cunoscute anticipat și respectate de elevi.

Scopul didactic se formulează în legătură cu cerințele programei școlare pentru clasa respectivă, convertite în finalități funcționale de joc. Formularea trebuie să fie clară și să oglindească problemele specifice impuse de realizarea jocului respectiv. O formulare corespunzătoare a scopului determină o bună orientare, organizare și desfășurare a activității respective.

Sarcina jocului didactic matematic este legată de conținutul acestuia, de structura lui, referindu-se la ceea ce trebuie să facă |nod concret elevii în cursul jocului, pentru a se realiza scopul. Sarcina didactică reprezintă esența activității respective, acționând intens operațiile gândirii, analiza, sinteza, comparația, dar și ale imaginației. Jocul didactic matematic cuprinde cu succes și rezolvă, de regulă, o singură sarcină didactică. Deci, sarcina didactică constituie elementul de bază prin care se transpune la nivelul elevilor scopul urmărit în activitatea respectivă. Spre exemplu în jocul didactic "Cine urcă scara mai repede?" scopul didactic este: „consolidarea deprinderilor de calcul cu cele 4 operații și dezvoltarea atenției, a perseverenței și a spiritului de muncă în colectiv”, iar sarcina didactică: „efectuarea unor exerciții de adunare, scădere, înmulțire și împărțire”. În jocul didactic „Ce pereche e mai mare?”, scopul didactic este „consolidarea deprinderilor de calcul rapid și de comparare a sumelor” iar sarcina didactică: „exerciții de adunare cu numere în limitele 1 – 100 și căutarea celei mai mari perechi de numere dintr-un șir de perechi”.

Jocul didactic are și elemente de joc numite și fenomene psihosociale. În jocurile didactice matematice se pot alege cele mai variate elemente de joc: întrecerea (emulația, competiția) individuală sau pe grupe de elevi, cooperarea între participanți, recompensarea rezultatelor bune sau penalizarea greșelilor omise de către cei antrenați în jocurile de rezolvare a exercițiilor sau a problemelor, bazate pe surpriză, așteptare, laude, cuvântul stimulator. O parte din aceste elemente de bază se utilizează în majoritatea jocurilor didactice (întrecerea, concursul), altele în funcție de conținutul jocului. Important este ca elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina didactică, să mijlocească realizarea ei în cele mai bune condiții.

Conținutul matematic al jocului didactic trebuie să fie accesibil, recreativ și atractiv prin forma în care se desfășoară, prin mijloacele de învățământ utilizate, prin volumul de cunoștințe la care se apelează. Reușita jocului didactic matematic depinde în mare măsură de materialul didactic folosit, de alegerea corespunzătoare și de calitatea acestuia.

Materialul didactic trebuie să fie variat, cât mai adecvat conținutului jocului, să slujească cât mai bine scopului urmărit. Astfel, se pot folosi: planșe, cartonașe, jetoane, truse cu figuri geometrice.

Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea etapelor întrecerii se folosesc reguli de joc propuse de învățător sau cunoscute, în general, de elevi. Aceste reguli caracterizează sarcina didactică și realizează în același timp sudura între aceasta și acțiunea jocului. Regulile de joc transformă de fapt exercițiul sau problema în joc, activizând întregul colectiv de elevi în rezolvarea sarcinilor primite. Există jocuri în care elevii sunt antrenați pe rând la rezolvarea sarcinilor primite. În aceste jocuri este recomandabil ca punătorul să introducă o completare la regulă în sensul de a cere grupei să-1 urmărească pe cel întrebat și, dacă este cazul, să răspundă în locul lui.

Spre exemplu în jocul „rezolvă exercițiul meu”, regula precizează astfel sarcina elevilor: cel care primește hârtia cu exercițiul scris de la adversarul lui, citește cu voce tare exercițiul și îl rezolvă, rezultatul trebuind să fie dat în 30 secunde. În jocul „micul cosmonaut” destinat elevilor din clasa a III-a și a IV-a, regula cere elevilor să efectueze pe biletele lor exercițiile necesare pentru aflarea cantității de combustibil necesar rachetei, pentru prima grupă, iar grupei a doua să afle la ce distanță, în kilometri, se va ridica racheta.

Se face precizarea că pentru aflarea rezultatului au la dispoziție 15 minute și că în timpul jocului, consultarea între elevi este interzisă, orice abatere atrăgând după sine eliminarea grupei din concurs. Se recomandă, de asemenea, că în momentul în care se află rezultatul să se întoarcă foaia, iar membrii grupei să așeze mâinile la spate. Câștigă cei care au rezolvat corect.

Așadar, jocurile didactice matematice cuprind unele reguli care precizează cine poate deveni câștigătorul jocului. În același timp ele cuprind și unele restricții: elevii care greșesc vor fi scoși din joc sau penalizați, depunctați.

Structura unitară, închegată a jocului didactic matematic depinde așa cum am observat, de felul în care este concretizată sarcina didactică, de felul în care regulile asigură echilibrul între sarcina didactică și elementele de joc.

Acceptarea și respectarea regulilor de joc îi determină pe toți să participe la efortul comun al grupului din care fac parte în abordarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea dificultăților, respectarea exemplară a regulilor de joc și, în final, succesul, îl vor pregăti treptat pe omul de mâine să se integreze în procesul de producție.

Cum se poate transforma o problemă într-un joc didactic? Iată o problemă transformată în joc didactic matematic la clasa I: am baloane roșii și albastre câte minimum cinci de fiecare. Se sparg 5 baloane. Câte baloane roșii și câte albastre vor fi printre cele cinci sparte?

Scopul: aprofundarea cunoștințelor despre adunarea numerelor naturale, dezvoltarea spiritului creativ în gândirea matematică și a puterii de concentrare în găsirea soluțiilor problemei.

Sarcina didactică: verificarea cunoștințelor despre compunerea unui număr într-o sumă de doi termeni.

Elementele de joc: întrecerea și recompensa individuală și rânduri de bănci.

Material didactic: o planșă cu 5 baloane roșii și 5 baloane albastre.

Regula jocului: elevii scriu soluțiile posibile ale problemei o foaie de hârtie, iar învățătorul strânge foile după un timp știut dinainte (5-10 minute). Soluțiile problemei pot fi cele din tabelul următor:

Pentru fiecare soluție bună se acordă câte un punct. Se verifică elevii:

• pe locul 1 cei cu 6 soluții;

• pe locul al II-lea cei cu 5 soluții;

• pe locul al III-lea cei cu 4 soluții;

• pe locul al IV-lea cei cu 3 soluții;

• pe locul al V-lea cei cu 2 soluții;

• pe locul al VI-lea cei cu 1 soluții;

• Elevii care nu au dat nici o soluție bună pot fi virtual "penalizați" prin a scrie adunările;

0+5=?

1+4=?

2+3=?

3+2=?

4+1=?

5+0=?

Se poate stabili și o clasificare a rândurilor de bănci din clasă, adunându-se punctele obținute de fiecare elev al rândului respectiv. (10, pag. 28).

O altă problemă transformată în joc didactic asemănătoare cea precedentă este: „Într-o cutie sunt bile albe și negre, minimum 6 din fiecare. Se iau la întâmplare 6 bile din cutie. Câte bile albe și câte bile negre pot fi printre cele luate?”

Scopul: consolidarea cunoștințelor privind adunarea numerelor de la 0 la 10; dezvoltarea gândirii probabilistice, creatoare a elevilor.

Sarcina didactică: verificarea cunoștințelor despre compunerea unui număr într-o sumă de doi termeni.

Elementele de joc: întrecerea individuală pe echipe sau rânduri de bănci.

Regula jocului: elevii scriu soluțiile posibile ale problemei foaie de hârtie, iar propunătorul strânge foile după un timp dinainte stabilit.

Pot apărea următoarele situații:

III. 3. Organizarea și desfășurarea jocului didactic matematic

Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modul în care propunătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce-1 definesc. Pentru aceasta, învățătorul va avea în vedere următoarele cunoștințe de bază:

• Pregătirea jocului didactic, organizarea judicioasă a acestuia;

• Respectarea momentelor (evenimentelor) jocului didactic;

• Ritmul și strategia conducerii lui;

• Stimularea elevilor în vederea participării active la joc;

• Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

• Asigurarea unei varietăți de elemente de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante).

Pregătirea jocului didactic presupune în general următoarele:

– studierea atentă a conținutului acestuia, a structurii sale;

– pregătirea materialului (confecționarea sau procurarea lui);

– elaborarea proiectului (planului) jocului didactic.

Organizarea jocului didactic matematic necesită o serie de reguli. Astfel, trebuie să se asigure o împărțire corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului și, uneori chiar o organizare a mobilierului sălii de clasă pentru buna desfășurare a jocului, pentru reușita lui în sensul rezolvării pozitive a sarcinii date.

O altă problemă organizatorică este aceea a distribuirii materialului necesar desfășurării jocului. În general, materialul se distribuie la începutul activității de joc deoarece elevii cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice necesare lui respectiv, vor înțelege mult mai ușor explicația învățătorului referitoare la desfășurarea jocului.

Acest procedeu, însă, nu trebuie aplicat în mod mecanic. Există jocuri didactice matematice în care materialul poate fi împărțit după explicarea regulilor jocului. De exemplu în jocul „Câte sunt?” cartonașele se împart după explicarea jocului. Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influență favorabilă asupra ritmului de desfășurare a acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus.

Desfășurarea jocului didactic cuprinde, de regulă, următoarele momente (faze):

I- introducerea în joc sau discuții pregătitoare;

II- anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia;

III- prezentarea materialului;

IV- explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

V- fixarea regulilor jocului;

VI- executarea jocului didactic de către elevi;

VII- complicarea jocului;

VIII- introducerea unor noi variante;

IX- încheierea jocului (evaluarea conduitei în grup sau individuale).

Introducerea în joc, ca etapă, îmbracă forme variate în funcție de tema jocului didactic. Uneori, atunci când este necesar familiarizăm elevii cu conținutul jocului, activitatea poate să înceapă printr-o scurtă discuție cu efect motivator. Alteori, introducerea în joc se poate face printr-o scurtă expunere care să trezească interesul și atenția elevilor. În alte jocurile didactice matematice, introducerea se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica materialului este dată întreaga acțiune a elevilor. Introducerea în jocul matematic nu este întotdeauna un moment obligatoriu. Propunătorul poate începe jocul anunțând direct titlul acestuia.

Anunțarea jocului didactic trebuie făcută sintetic, în termeni preciși, fără cuvinte de prisos, spre a nu lungi inutil începutul acestei activități.

De exemplu:

• „Astăzi vrem să vedem care dintre voi știe să calculeze fără să greșească; de aceea vom organiza împreună jocul….” ; sau formula clasică:

• „Copii, astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numește…. El constă în…..”.

Alteori se poate începe anunțarea printr-o frază interogativă:

• „Știți ce o să ne jucăm astăzi? Vreți să vă spun?”

Învățătorul poate găsi formulele cele mai variate de anunțare a jocului, astfel ca de la o lecție la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia. Un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic matematic este demonstrarea și explicarea acestuia. Învățătorului îi revin următoarele sarcini:

1. să-i facă pe elevi să înțeleagă sarcinile ce le revin;

2. să precizeze regulile jocului, asigurând însușirea lor rapidă și corectă de către elevi;

3. să prezinte conținutul jocului și principalele lui etape, în funcție de regulile jocului;

4. să dea indicații cu privire la modul de folosire a materialului didactic;

5. să scoată în evidență sarcinile conducătorului de joc și cerințele necesare pentru a deveni câștigători.

Uneori, în timpul explicației sau după explicație, se obișnuiește să se fixeze regulile transmise. Acest lucru se întâmplă, de regulă, atunci când jocul are o acțiune mai complicată, impunându-se, astfel, o subliniere specială a acestor sarcini. De multe ori fixarea regulilor nu se justifică deoarece se îndeplinește formal, elevii reproducându-le în mod mecanic.

Executarea jocului didactic începe la semnalul conducătorului jocului. La început acesta intervine mai des în joc, reamintind regulile, dând unele indicații organizatorice.

Pe măsură ce se înaintează în joc sau elevii capătă experiența jocurilor didactice matematice, propunătorul acordă independență elevilor, îi lasă să acționeze liberi. Se desprind, în două moduri de a conduce jocul elevilor:

I. conducerea directă (conducătorul jocului fiind învățătorul)

II. conducerea indirectă (conducătorul ia parte activă la joc, fără să interpreteze rolul de conducător).

Pe parcursul desfășurării unui joc didactic matematic, propunătorul poate trece de la conducerea directă la cea indirectă sau le poate alterna. Totuși, chiar dacă învățătorul nu participă direct la joc, sarcinile ce-i revin sunt deosebite. Astfel, în unele situații, învățătorul trebuie:

• să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);

• să mențină atmosfera de joc;

• să urmărească evoluția jocului evitând momentele de monotonie, de stagnare;

• să controleze dacă elevii rezolvă sarcina didactică independent sau în cooperare;

• să urmărească comportamentul elevilor, relațiile dintre ei;

• să activizeze toți elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru a-i antrena și pe cei timizi;

• să urmărească dacă regulile jocului sunt respectate cu strictețe.

Sunt situații când pe parcursul jocului didactic pot interveni elemente noi:

– auto conducerea jocului, deoarece elevii devin conducătorii, îl organizează în mod independent;

– schimbarea materialului între elevi pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme cât mai diferite în cadrul unui joc;

– complicarea sarcinilor jocului;

– introducerea unui element nou;

– introducerea unui material nou;

În încheierea jocului didactic, învățătorul formulează concluzii și aprecieri asupra felului în care s-a desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc și s-au dat sarcinile primite, asupra comportării elevilor, făcând recomandări și evaluări cu caracter individual și general.

Voi exemplifica desfășurarea jocului didactic prin următoarele jocuri:

a) „Cine urcă scara mai repede?” (fig. 3.3.1.)

Introducerea în joc se poate face prin prezentarea scopului acestui joc și a sarcinii didactice: consolidarea deprinderilor de calcul cu cele patru operații și dezvoltarea atenției, a perseverenței, iar sarcina didactică este efectuarea unor exerciții adunare, scădere, înmulțire și de împărțire. Anunțarea jocului didactic se poate face astfel:

„Astăzi vom organiza un joc nou, care se numește «Cine urcă scara mai repede?»”.

Urmează explicarea jocului didactic în așa fel încât să-i facă pe elevi să înțeleagă sarcinile ce le revin. Materialul didactic fiind pregătit din timp, se dau indicații de folosire a acestuia. După ce au fost stabilite grupele și ordinea în care elevii vor veni la tablă, se dă semnalul de începere a jocului. Prima pereche, formată din câte un elev din fiecare grupă, vine la tablă, rezolvă mintal exercițiul aflat pe prima treaptă și scrie rezultatul calcului său. În cazul în care răspunsul este bun, acesta se încercuiește cu creta, iar jucătorul care urmează nu va avea dreptul să rezolve exercițiul aflat pe treapta următoare.

Dacă răspunsul este greșit, următorul concurent din aceeași echipă va trebui să rămână la aceeași treaptă pentru a rezolva corect exercițiul. Echipa care va reuși să rezolve corect și mai rapid exercițiile va ajunge în vârf mai repede și astfel va avea dreptul să ia premiul aflat pe ultima treaptă.

Acest joc didactic se poate aplica la toate clasele, schimbându-se doar natura operațiilor. Numărul de trepte al scării este în funcție de numărul elevilor din grupă. (11, pag. 28)

b) „Câți ani are bărbatul?” (fig. 3.3.2) Acest joc didactic este un mijloc eficient de dezvoltare a atenției. Jocul cere elevilor să observe cu atenție desenul, după care, prin adunarea numerelor, respectiv cifrelor, să afle câți ani bărbatul.

Înainte de începerea jocului învățătorul dă unele indicații elevilor privitoare la ceea ce vor trebui să observe, fără însă să dea și soluția, aceasta fiind aportul lor la joc.

Răspunsurile vor fi notate de elevi pe foi de hârtie primite pe bănci, iar aprecierea se va face în funcție de corectitudinea răspunsurilor și rapiditatea lor.

„Câte sunt?” (fig. 3.3.3.)

Acest joc didactic contribuie la dezvoltarea proceselor de gândire, a deprinderilor de a opera cu simboluri.

Sarcina didactică: efectuarea unor operații de adunare cu termeni convenționali.

Material didactic: cartonașe pe care vor fi scrise diferite litere.

Acest joc cere o pregătire prealabilă. În vederea desfășurării optime a jocului, învățătorul prezintă elevilor diferite grupe de obiecte, litere, simboluri, cerându-le să spună numărul lor. Jocul se poate desfășura individual sau pe echipe. Când se desfășoară pe echipe, câte un reprezentant al fiecărei echipe este chemat la tablă. Conducătorul prezintă un cartonaș și spune elevilor că fiecare literă are valoarea 1. Elevii îl vor privi cu atenție 8-10 secunde, după care vor scrie pe tablă rezultatul. exemplu: = 4A; 5X; 9M etc. Se apreciază în puncte și se înregistrează rezultatele obținute, după care urmează la joc alți doi elevi. Câștigă echipa care a totalizat cele mai multe răspunsuri bune.

Variantă: se folosește același material, dar de data aceasta primei litere 1 se va atribui o anumită valoare, de exemplu:

X = 10; A = 2; L = 5 etc.

Elevii vor trebui să calculeze valoarea tuturor semnelor înscrise pe cartonaș și să dea rezultatul numeric. Pentru a mări gradul de dificultate al jocului se poate limita timpul de observare la minim.

Fig.3.3.1. Jocul „Cine urcă scara mai repede?” (clasa a II-a)

Fig. 3.3.2. Jocul „Câți ani are bărbatul?”

Fig. 3.3.3. Jocul „Câte sunt?”

CAPITOLUL IV

VALOAREA FORMATIVA ȘI INFORMATIVĂ A JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC

IV. 1. Tipuri de jocuri didactice matematice

Clasificare:

Prin folosirea jocurilor didactice în predarea matematicii la clasele mici se realizează și alte sarcini formative ale procesului de învățământ. îl, jocurile didactice matematice antrenează operațiile folosirii ca:

– analiza

– sinteza

– comparația

– clasificarea

– ordonarea

– abstractizarea

– generalizarea

– comparația

– clasificarea

– concretizarea

– dezvoltarea spiritului de inițiativă

– independența în muncă

– spiritul de echipă

– dezvoltă spiritul imaginativ – creator și de observație – dezvoltă atenția, disciplina și spiritul de ordine în desfășurarea unei activități

– formează deprinderi de lucru corecte și rapide

– asigură însușirea mai rapidă, mai temeinică mai accesibilă și mai plăcută a unor cunoștințe relativ aride pentru această vârstă, cum ar fi numerația, operațiile aritmetice.

Deși este dificil să se facă o clasificare a jocurilor didactice matematice, totuși în funcție de scopul și de sarcina didactică propusă, acestea se pot împărți astfel:

1. După momentul în care se folosesc în cadrul lecției, ca formă de bază a procesului de învățământ:

a) jocuri didactice matematice, ca lecție de sine stătătoare completă;

b) jocuri didactice matematice folosite ca momente propriu-zise ale lecției;

c) jocuri didactice matematice în completarea lecției, intercalate pe parcursul lecției sau în final.

2. După conținutul capitolului de însușit în cadrul obiectului de învățământ (matematica) sau în cadrul anilor de studiu:

jocuri didactice matematice pentru aprofundarea însușirii cunoștințelor specifice unui grup de lecții sau capitol;

jocuri didactice matematice specifice unei vârste sau clase;

IV.2. Exemple de jocuri didactice matematice specifice unui grup de lecții sau capitol

IV. 2. 1. Jocuri logico-matematice

Pregătirea elevilor pentru a înțelege însușirea unor noțiuni de matematică modernă, cum sunt cele despre mulțimi, relații, elemente de logică matematică se face prin jocurile logico-matematice.

Materialul didactic necesar organizării jocurilor logico – matematice este trusa lui Z. Dienes cu 48 de figuri geometrice. Pot fi din carton, lemn sau material plastic. Este formată din 12 triunghiuri, pătrate, cercuri și dreptunghiuri, construite din culori: albastru, galben și roșu; pe două mărimi, mari și mici; pe două dimensiuni: groase și subțiri. În organizarea jocurilor se poate folosi trusa completă sau numai o parte din ea.

Exemplu: piese mici sau mai mari; piese groase sau subțiri; piese roșii, galbene sau albastre; cercurile sau triunghiurile. Trusa completă este considerată ca o mulțime totală, piesele fiind elementele ei; iar piesele grupate după anumite criterii formează mulțimi ale ei.

După cunoștințele matematice folosite și operațiile logice late de către elevi, jocurile logico-matematice se clasifică în:

• Jocuri pentru construcții de mulțimi;

• Jocuri de aranjare a pieselor într-un tablou;

• Jocuri de diferențe;

• Jocuri pentru aranjarea pieselor în două cercuri;

• Jocuri de perechi.

Voi exemplifica, în continuare, cu jocuri logico-matematice din fiecare tip:

a) Jocuri pentru construcții de mulțimi:

1. Cum este și cum nu este o piesă aleasă din trusă:

Sarcina didactică: să observe și să exprime atributele ce le posedă piesa, figura geometrică aleasă de învățător, să observe și să exprime atributele pe care nu le posedă piesa aleasă. Spre exemplu: elevul reprezentant al primului rând de bănci observă piesa aleasă de învățător și îi exprimă atributele: cerc mare roșu, deci nu este pătrat, dreptunghi sau triunghi; nu este mic; nu este gros, nu este albastru sau galben. Se acordă puncte pentru răspunsurile bune, iar rândul cu cele mai multe puncte este fruntaș. Se pot clasifica și elevii.

2) Așezarea pieselor în submulțimi după un atribut (proprietate) sau după mai multe atribute corelate:

La acest joc elevii au ca sarcină să selecteze din trusă, la cerința învățătorului: triunghiurile mari (de orice culoare și de grosime); figurile roșii și mici; figurile albastre sau mari. Se pot întrece în rezultate cât mai bune colegii de bancă.

3) Deducții asupra culorii unei piese:

Dintr-un săculeț cu 3 piese de culori diferite, elevul extrage o anumită culoare. Pentru următoarea piesă extrasă el face deducții asupra culorii posibile a piesei ce va fi ea, iar pentru a treia piesă ce se va extrage se va putea face deducție sigură asupra culorii.

Se pot întrece rândurile de bănci prin reprezentanți.

4) Ghicirea dintr-un număr de întrebări a unei piese ascunse:

Jocul se desfășoară pe echipe. Fiecare echipă își alege un reprezentant. Acesta este pus să ghicească și întreabă pe coordonator dacă piesa este de o anumită culoare sau de o anumită formă. Răspunsul la întrebarea elevului poate fi afirmativ sau negativ și astfel face deducții tot mai apropiate de adevăr. Se evidențiază câștigătorul concursului, cel care a făcut deducțiile cele mai apropiate de adevăr.

b)Jocuri pentru aranjarea pieselor într-un tablou:

La aceste jocuri elevii sunt puși să selecteze și să aranjeze formele în tablouri, astfel încât pe aceeași linie sau coloană, să aibă cel puțin o însușire comună.

1. Piesele mici și subțiri (sau mici și groase sau mari și groase) pot fi aranjate într-un tablou de 3 x 4 = 12 piese (fig. 4.1):

2. Tabloul cercurilor (sau pătratelor, sau triunghiurilor, sau dreptunghiurilor)

3. Tabloul pieselor roșii (sau galbene sau albastre) are 4 x 4 = 16 piese (fig. 4.3)

4. Tabloul pieselor subțiri (sau groase sau mari sau mici) are 8 x 3 = 24 (fig. 4.4.)

c) Jocuri de diferențe pentru așezarea pieselor într-o anumită ordine (în linie sau în cerc

1. „Trenul cu o singură diferență”

Se așeză piesele în linie sau în cerc astfel ca fiecare să difere cele între care este așezată printr-un singur atribut, de exemplu: cerc (mare, galben, subțire); cerc (mare, albastru, subțire); cerc (mic, albastru, subțire); triunghi (mic, subțire, albastru); dreptunghi (mic, subțire, albastru); dreptunghi (mic, galben); dreptunghi (mare, gros, galben)

2. „Jocul negației”

Specificul acestui joc este că el se poate desfășura între doi elevi, care stau în aceeași bancă, elevi care pot forma o echipă. Tot atâtea perechi (echipe) câte bănci sunt în clasă. De asemenea, o echipă (pereche) de elevi lucrează la tablă. Scopul acestui joc este de a face să se nască la copii ideea negației logice.

Un elev iese la tablă, alege o anumită piesă și cere tuturor celorlalți copii să numească toate atributele pe care nu le are. De exemplu elevul alege un pătrat mic, roșu, subțire. Un alt elev numește atributele pe care piesa nu le are: nu este mare, nu este dreptunghi, nu este galben, nu este gros.

d)Jocuri pentru aranjarea pieselor în două cercuri

Prin aceste jocuri elevii intuiesc operațiile cu două mulțimi: reuniunea, intersecția, diferența, complementara reuniunii.

I. Cazul a două mulțimi care au elemente comune:

1) Se așează toate triunghiurile subțiri în cercul roșu și piesele subțiri mici în cercul verde

2) Toate piesele roșii în cercul roșu și toate piesele mari în cercu1 verde.

3) Toate piesele galbene în cercul roșu și toate piesele mari în cercul verde.

În cazurile celor trei jocuri, elementele din cele 4 spații numerotate (1), (2), (3), (4) reprezintă:

– elementele notate (1) reprezintă intersecția celor două mulțimi de piese (exemplu și triunghiuri subțiri și triunghiuri mici)

– toate elementele notate (1) și (2) și (3) reprezintă reuniunea celor două mulțimi de piese;

– toate elementele notate (2) reprezintă diferența dintre mulțimea pieselor subțiri mici și mulțimea triunghiurilor subțiri obținând mulțimea pieselor care nu sunt triunghiuri;

– toate elementele notate (3) reprezintă diferența dintre mulțimea triunghiurilor subțiri și mulțimea pieselor subțiri, obținând mulțimea triunghiurilor mari;

– toate elementele notate (4) reprezintă complementara reuniunii celor două mulțimi, adică restul pieselor din trusă.

II. Cazul a două mulțimi disjuncte (care nu au elemente comune)

1. Se așează toate piesele roșii în cercul roșu și toate piesele galbene în cercul verde

Cele patru spații reprezintă:

(1) reprezintă intersecția celor două mulțimi de piese, care , este mulțimea vidă;

(2) și (3) reprezintă reuniunea celor două mulțimi de piese care este egală cu piesele roșii și galbene;

(4) este complementara reuniunii celor două mulțimi de elemente care este formată din piesele albastre;

(2) reprezintă diferența dintre mulțimea pieselor galbene și a celor roșii = mulțimea pieselor galbene;

(3) reprezintă diferența dintre mulțimea pieselor roșii și a galbene = mulțimea pieselor roșii;

(2) se așează toate piesele mici în cercul verde și toate mari în cercul roșu.

În cest caz se observă ușor că avem:

– intersecția celor două mulțimi de piese == mulțime vidă;(nu există piese mici și mari în același timp);

– reuniunea celor două mulțimi de piese = piesele mici sau mari, deci toată trusa;

– complementara reuniunii = mulțimea vidă;

La jocurile de acest tip se pot întrece colegii de bancă sau rândurile de bănci.

e) jocurile perechi

Perechi de piese care să aibă 3 atribute (caracteristici) deosebindu-se între ele prin unul și același atribut.

Exemple:

• Mare – mic. Un elev (sau un rând de elevi își alege din trusă piesele mari, iar partenerul de joc pe cele mici. Dacă primul alege o piesă, spre exemplu un triunghi mare albastru subțire, în acest caz al doilea este obligat să-i alăture acestei piese un triunghi mic albastru subțire; dacă primul alege un pătrat mare, roșu, gros, al doilea alege obligatoriu un pătrat mare, roșu, gros. Deci piesele unei perechi se deosebesc între ele prin mărime, dar au aceeași formă, culoare și grosime.

• Gros – subțire. Piesele unei perechi au aceeași mărime și culoare, dar se deosebesc prin grosime.

• Roșu – albastru. În acest caz piesele galbene ies din joc. Piesele unei perechi au aceeași mărime, formă și grosime, dar se deosebesc prin culoare.

• Triunghi – pătrat. Acum ies din joc dreptunghiurile cercurile. Componentele fiecărei perechi de piese au mărimea, grosimea și culoarea identice, dar se deosebesc prin formă.

Acest joc se practică cu succes la începutul primelor lecții privesc construcția mulțimilor echivalente cu o mulțime folosind denumirile de „tot atât”, „mai mult” sau „mai puțin”. Acest joc se desfășoară la tablă sau se poate desfășura individual, după modelul echipei care lucrează la tablă.

Scopul acestui joc este de a consolida deprinderile elevilor recunoaște ușor diferențele dintre piese și denumirea lor.

1.„Învățăm să numărăm” (fig. 4.5.)

Fig. 4.5.

Scopul acestui joc este să fixeze și să-i deprindă pe elevi ordinea numerelor în șirul numerelor, în ordine crescătoare și descrescătoare.

Sarcina didactică:- Se desenează în spațiul liber din fața băncilor, pe podea, un dreptunghi cu dimensiunile de 2 / 0,40 m, fiind împărțit pe lungime în 10 dreptunghiuri.

Jocul se va desfășura individual și se cere elevilor ca atent din căsuță în căsuță să numere: 1 pentru prima, 2 a doua, etc. La ultima căsuță vor spune 10 după care se vor întoarce și vor număra de data aceasta în ordine descrescătoare. Elevii care nu vor face nici o greșeală, vor trece la loc și vor primi două puncte, (sau o bulină) iar ceilalți vor porni încă o dată sau de două ori (după caz), dar nu vor fi recompensați dacă nu se vor corecta.

Variantă: după același procedeu se exersează și număratul din 2 în 2, din 3 în 3 etc.

2. "Cine știe să numere mai departe?"

Jocul se folosește la verificarea cunoștințelor despre numărat și consolidarea deprinderii de formare corectă a zecilor. (5, pag.121)

Sarcina didactică:- exerciții de numărare cu respectarea ordinii numerelor. La acest joc pot participa toți elevii clasei. Înainte de joc învățătorul recomandă elevilor să fie foarte atenți și se face precizarea că elevii care vor greși vor trebui să stea în picioare până ce, dacă vor fi atenți, vor reuși să corecteze greșeala altor colegi.

Se stabilește până la ce număr se va număra. La semnalul învățătorului jocul poate începe. Primul elev din șirul de bănci de la fereastră începe numărătoarea și continuă până ce este oprit printr-o bătaie din palme de către învățător. Elevul se oprește, se așază, iar numărătoarea este preluată de al doilea elev din șir. În cazul în care unul dintre elevi greșește la preluare sau numărat, el va rămâne în picioare. Se reia în continuare de două trei ori până la numărul stabilit anterior. Se numără elevii în picioare în fiecare șir de bănci și se declară câștigătoare acele șiruri care au mai puțini copii rămași în picioare.

Variantă: pentru complicare se poate număra din doi în doi, din trei în trei, stabilindu-se inițial numărul de la care (începe și la care se va opri).

3. „Caută vecinul”

Jocul consolidează deprinderile de comparare a unor numere ce reprezintă valori de diferite mărimi.

Sarcina didactică:- recunoașterea unor numere mai mari lai mici cu 1 – 3 unități decât un număr dat.

Material didactic: – jetoane de forme diferite cu figuri geometrice de la 1 la 9, formate din buline, triunghiuri, pătrate, pentru conducătorul jocului.

Ca activitate pregătitoare se recomandă să se facă unele exerciții de recunoaștere a diferitelor figuri numerice asemănătoare cu cele ce vor fi folosite în joc.

Jocul se poate desfășura individual sau pe echipe și poate începe prin ridicarea unui jeton de către învățător. Copiii vor recunoaște jetonul, vor număra în gând bulinele, după care vor să spună care sunt numerele mai mari cu o unitate decât cel reprezentat pe jeton.

Exemplu: se ridică jetonul pe care sunt 5 buline. Copilul se va ridica și va spune: vecinul mai mare este 6, iar cel mai mic este 4. Aprecierea se va face cu participarea colectivului și se va acorda câte un punct pentru fiecare "vecin" aflat corect.

4. "Poc"

Jocul are ca scop formarea deprinderii de a număra corect, tarea atenției voluntare, a vitezei gândirii și a vitezei de reacție.

Sarcina didactică: – recunoașterea ordinii numerelor în șirul numerelor naturale.

Pentru acest joc numărul participanților nu este limitat. Elevii pot lua parte la joc fie din bănci, fie în spațiul liber din afara clasei. Pentru buna desfășurare a jocului se va preciza că în timpul desfășurării este interzis să se pronunțe numerele 5; 10; 15; 20; 25; 30; etc. și că în loc de aceste numere se va spune „poc”. După ce elevii se așează în linie, primul va începe numărătoarea spunând 1, al doilea 2, al treilea 3, al patrulea 4, având în vedere că numărul 5 nu trebuie rostit, va rosti "poc" în loc de 5. Se continuă 6, 7, 8, 9, apoi "poc" pentru după ce ultimul elev și-a spus numărul, se reia în continuare numărătoarea pornind de la alt copil.

Cei care nu vor fi atenți și vor greși numărătoarea, vor fi eliminați din joc. Vor fi declarați câștigători elevii care vor reuși răspunsuri corecte până la sfârșitul jocului.

6. „Ce numere lipsesc?”

Acest joc se poate folosi la toate clasele, în raport cu cerințele programei. Elevii, sub conducerea învățătorului, se C în completarea de rânduri, coloane sau căsuțe cu numere ce lipsesc:

a) 2, 4, , , , … , 30;

b) 1, 3, , , , … , 21;

c) 48, , , , , … , 59;

d) 397, 398, , , … , 405;

IV. 2. 2. Jocuri numerice

Aceste jocuri se organizează pe echipe. O echipă poate fi alcătuită din elevii așezați într-un rând de bănci. Prin aceste jocuri se urmărește în special dezvoltarea independenței gândirii elevilor, a spiritului lor de imaginație și consolidare a tehnicilor de calcul. Esența desfășurării jocurilor numerice în perioada predării operațiilor cu numere constă în enunțarea unei sarcini didactice care trebuie să fie realizată de elevi în timpul jocului. Forma de activitate a jocului p constituie completarea simbolurilor matematice într-o anumită propoziție matematică (egalitate, inegalitate) numită deschisă, adică o propoziție a cărei valoare logică nu este cunoscută decât ce se cunoaște simbolul care lipsește sau simbolurile care lipsesc.

Este indicat ca înainte de începerea jocului să se dea câteva exemple de propoziții matematice care sunt adevărate sau false și să se treacă la câteva exemple simple, propoziții despre care se va putea decide dacă sunt adevărate sau false.

Exemple de propoziții:

"București este capitala României."

"Numărul trei este mai mic decât patru"

– Sunt propoziții adevărate.

Învățătorul scrie pe tablă enunțul:

3 +  = 5

…și cere elevilor să spună dacă aste adevărat sau fals.

Întreabă apoi clasa:

„Ce număr trebuie scris în pătrățel încât enunțul să fie adevărat?”

După ce elevii vor pune cifra corectă, enunțul devine adevărat. Elevii sunt stimulați să găsească numărul corespunzător, iar toate enunțurile care trebuiesc rezolvate sunt date în coloane și scrise de învățător înainte de începerea lui. Activitățile de completare se desfășoară de cele două echipe, concomitent, fiecare elev vine la tablă și completează câte un rând la fiecare coloană.

Jocurile se desfășoară de către elevi, utilizând principiul competiției (cine rezolvă mai repede și mai bine).

Jocurile numerice, predate în cadrul operațiilor cu numere, prezintă marele avantaj că pot fi dezvoltate în exerciții variate,ținând seama de gradul de dificultate. Ele cer fanteziei capacitatea de a coordona și de a realiza diferite sinteze ale operațiilor cu numere.

Iată câteva exemple de jocuri numerice:

1. Jocuri pentru recunoașterea semnelor relației <; >; =: (24, pag.89)

Aceste jocuri se pot desfășura pe rânduri de bănci. Învățătorul scrie pe tablă pentru fiecare rând, exerciții prin care se cere recunoașterea semnului relației, și, la semnal, elevii calculează. Se declară învingători elevii din rândul care a calculat cel mai repede și mai bine.

Exemplu:

Scrie în pătrățel unul din semnele <; >; =, astfel încât relația să fie adevărată:

a) 2 + 6 __ 5 + 1 b) 8 – 3 __ 9 – 2 c) 7 + 3 __ 4 + 5

d) 2 + 5 – 3 __ 9 – 4 – 2 c) 10 – 6 + 2 __ 8 + 2 – 7

2. Jocuri pentru recunoașterea semnului operației:

Exemplu: Scrie în pătrățel unul din semnele operațiilor de adunare sau de scădere astfel încât să fie adevărate relațiile:

a) 2 __ 3 = 4 __ 1 2 + 3 = 4 + 1

b) 2 __ 3 __ 5 = 5 __ 5 2 + 3 + 5 = 5 + 5

c) 2 __ 4 __ 5 __ 3 = 4 2 + 4 – 5 + 3 = 4

3. Jocuri pentru aflarea termenului necunoscut într-un exercițiu astfel încât să fie satisfăcute relațiile:

Aceste tipuri de jocuri pot fi enumerate sub forma unor exerciții. Convenția este ca în aceste jocuri printr-un același semn grafic (Δ, Ο, ) să fie notat peste tot același termen necunoscut. Aceste jocuri dau copiilor o experiență activă și le oferă posibilitatea să facă descoperiri matematice destul de timpuriu.

Exemple de jocuri sub forma unor exerciții de completare:

a) Stabilește relația:

b) Ce semn este necesar să se pună?

c) Completează:

d) Privește și continuă drumul:

Pentru efectuarea acestor jocuri se folosesc fișe sau modele de exerciții scrise la tablă de către învățător. Se poate anunța jocul astfel: „Cine calculează mai repede?”

Activitățile se pot desfășura pe grupe de bănci sau individual.

4. Completarea șirurilor

Uneori un simplu exercițiu poate fi transformat într-un joc dacă este subordonat unui scop didactic și este îmbinat cu elemente distractive. Unele jocuri folosesc procedee de calcul mintal, pornind de anumit suport scris în care se prevăd și anumite etape intermediare de calcul. Unul din jocurile care pot fi efectuate în mod progresiv la toate nivelurile de învățământ este jocul de completare a șirurilor. Două echipe primesc pe cele două părți ale tablei șiruri de numere, care nu cuprind decât anumiți termeni de la început. Fiecare elev trebuie să deducă regula după care se obține un termen al șirului folosind termenul precedent, când termenii șirului scriși pe tablă. (29, pag.46)

Practic, jocul începe cu șirul numerelor scrise pe tablă. Elevul din echipă care știe cum se află numărul următor, iese la și îl scrie fără ca să explice cum a găsit rezultatul. După aprobarea învățătorului (că numărul scris este corect), un alt elev va veni la tablă și va scrie numărul următor. Completarea șirului continuă până când toată echipa a reușit să completeze corect întregul șir. După terminarea jocului, urmează enunțarea de către elevi a regulii de concurență.

a) „Observați regula și continuați scrierea șirului de numere”

12 ____ , 16 ____, ____, ____, ____, ____, ____, ____, 32.

5 ____, 15, ____, ____, ____, ____, ____, 50.

0, ____, 20, ____, ____, ____, ____, ____, ____, ____, 100.

5, 10, 15, 20, 25, 35, ____, ____, ____, ____, ____, ____, 70.

b) „Priviți și continuați”

1, 6, 11, 16, 21, …………………

1, 2, 4, 8, 16, 32, ……………….

1, 3, 9, 27, 81, ………………….

1, 4, 9, 16, 25, ………………….

Aceste jocuri constituie un mijloc de a stimula creativitatea și independența gândirii elevilor. Ei trebuie să descopere cum se obține un termen al șirului folosind termenii anteriori, activitate care constituie de fapt mecanismul jocului. Aceste jocuri pot fi date și sub forma unor tabele de valori în care pe prima linie se trec valorile variabile "a" și pe linia a doua valorile unei expresii. Învățătorul se adresează echipelor:

c) „Priviți și completați tabelul”

Completarea șirurilor poate cuprinde reguli din ce în ce mai complicate, care pot fi rezolvate numai de către elevii buni ai echipelor. Punctajul echipei se stabilește în acest caz, după numele elevilor care au dat răspunsuri corecte. Jocul începe printr-o analiză sumară a jocurilor precedente, după care învățătorul se adresează echipelor:

d) „Priviți cu multă atenție și continuați singuri!”

5. Scrierea numerelor ce se pot forma cu un număr de cifre date:

Sarcina didactică: să se scrie toate numerele de trei cifre ce se pot forma cu 1, 4, 3 și apoi cu 2, 0, 8, fără a se repeta Acest joc se poate desfășura pe echipe sau individual, având o foaie de hârtie pe care își notează soluția jocului.

Soluția: 134, 143, 314, 341, 413, 431, 208, 280, 802, 820.

Explicația: Am permutat (schimbat) între ele pozițiile cifrelor, în toate modurile posibile. În rândul al doilea au apărut patru posibilități pentru că zero este pe primul loc (de la stânga spre dreapta) ar conduce de fapt, la un număr de două cifre. Câștigă cei care au găsit toate posibilitățile.

6. Jocul pentru formarea unui număr:

Pentru dezvoltarea gândirii creatoare și a tehnicilor de calcul, de un interes special sunt jocurile de formare (sau de obținere) a unui număr utilizând o serie de numere date și efectuând cu aceste numere, într-o anumită ordine operații, astfel să se obțină ca rezultat final numărul cerut sau afișat. Pentru practicarea mai operativă a acestui joc, este necesar ca numărul să fie scris pe tablă, iar numerele date trebuie să se scrie pe anumite plăcuțe din carton. (16, pag.95)

Exemplu: Jocul se desfășoară astfel: elevul care conduce jocul afișază șase numere din seria pe care o are la dispoziție.

De exemplu numerele 4, 7, 10, 1, 3, 100, iar numărul care se cere format este 596.

Regulile jocului:

– fiecare dintre numerele afișate nu poate fi utilizat decât cel mult o singură dată;

– cu ajutorul numerelor afișate se pot face cele patru operații matematice într-o anumită ordine, astfel încât rezultatul final al acestor operații să fie numărul corect;

– în cazul în care nu se poate obține numărul cerut, se poate accepta un rezultat apropiat;

– jocul se desfășoară individual sau pe echipe. Fiecare elev scrie șirul său de operații pe caiet și în momentul corectării vine să scrie rezultatul la tablă.

Pentru a obține rezultatul, un elev scrie următoarele operații:

7 – 1 = 6; 6 x 100 = 600; 600 – 4 = 596;

Celelalte numere nu mai sunt folosite. Se încearcă o altă soluție:

4 + 1 = 5; 5 x 100 = 500; 7 x 10 = 70; 3 + 3 = 6; 500 + 70 + 6 = 576, ceea ce nu convine;

Se consideră că aceleași numere (4, 7, 10, 1, 3, 100) și se cere să se obțină numărul 579.

Soluția jocului este:

4 x 7 = 28; 28 x 10 = 280; 3 x 100 = 300; 280 + 300 = 580; 580 – 1 = 579

Combinațiile posibile dinte numere și operații pot antrena elevii în diferite alte forme de jocuri care să stimuleze competitivitatea echipelor pentru a ajunge la rezultatul corect.

Unul dintre aceste exemple îl constituie jocurile de completare, al căror scop este acela de a antrena elevii pentru a găsi prin procedee subtile de raționament, semnele operațiilor care trebuie efectuate cu același număr pentru număr pentru a se obține rezultatul dorit.

7. Jocul numărului „2”

Cum se pot realiza egalitățile scrise mai jos prin completarea între cifrele „2” cu semnele operațiilor matematice (+, -, x, 🙂

8. Jocul numărului „3”

Cum se pot organiza următoarele egalități inserând între ele semnele operațiilor aritmetice?

9. Jocul numărului „4”

Cum se pot organiza următoarele egalități inserând între ele semnele operațiilor aritmetice?

10. „Melcul”

Scopul acestui joc este verificarea și consolidarea tablei înmulțirii, dezvoltarea atenției și a capacității de orientare.

Sarcina didactică: – rezolvarea unor exerciții de înmulțire la limita 0—100.

Material didactic: – se împarte tabla în două părți egale și se desenează în fiecare parte câte o cochilie de melc împărțită în căsuțe, ca în (figura 4. 11.).

Numărul de căsuțe nu va fi același pentru ambele cochilii. După ce se explică elevilor cum se va desfășura jocul, se anunță răspunsul trebuie dat în patru secunde, iar primii reprezentanți oricărei echipe sunt chemați la tablă.

Jocul este început de echipa "A". Învățătorul scrie în căsuța centru un exercițiu de înmulțire pe care concurentul va trebui să-l rezolve în timpul dat. Clasa apreciază răspunsul și dacă acesta este corect, se taie exercițiul cu o linie, semn care indică celuilalt concurent că are să rezolve exercițiul următor. Urmează la joc echipa "B", procedura fiind la fel dar lucrează la cochilia rezervată acestei echipe. Dacă răspunsul nu este corect sau nu s-a încadrat în timpul stabilit, se pune în căsuța respectivă un punct, se șterge exercițiul, iar concurentul care va urma va trebui să rezolve alt exercițiu scris în aceeași căsuță. Echipa care va da cele mai multe răspunsuri bune și va fi prima la ieșire, va fi declarată câștigătoare.

11) "Robotul socotește"

Jocul poate fi folosit începând din clasa I și extins treptat la celelalte clase, potrivit cerințelor programelor școlare. Variante:

12. „Hai să socotim”

Scopul: – consolidarea deprinderilor de calcul oral.

Sarcina didactică: – să rezolve exerciții de adunare și scădere încadrate în limitele 0 – 100.

Material didactic:

– 2 săculețe de pânză, unul galben, altul negru și al treilea alb;

– cartoane pe care vor fi scrise exerciții de adunare sau scădere în limitele 0 – 100 și apoi introduse în galben;

– buline albe și negre din carton, ce vor fi introduse în săculeții corespunzători;

Se stabilesc două echipe. Prima pereche, formată din câte un reprezentant al fiecărei echipe, vine în fața clasei și fiecare elev scoate câte un cartonaș din săculețul galben. Se rezolvă exercițiile, clasa apreciind dacă răspunsurile sunt corecte sau nu. Elevul care a răspuns bine scoate o bulină din săculețul alb, iar cel care a dat răspuns greșit scoate o bulină din săculețul negru. La fel se procedează și cu celelalte perechi. În final, fiecare elev ridică bulina obținută, iar conducătorul jocului totalizează, pe echipe numărul și culoarea bulinelor obținute. Echipa care a obținut cele mai multe buline albe va fi câștigătoare.

13) „Rezolvă exercițiul meu”

Scopul: – consolidarea deprinderilor de calcul mintal rapid.

Sarcina didactică: – efectuarea unor exerciții de adunare și scădere încadrate în limitele 0-20.

Material didactic: – foi de hârtie și creion (pentru fiecare)

Se împarte clasa în două echipe. Înainte de începerea exercițiului propriu-zis, fiecare elev va scrie pe foaia lui de hârtie un exercițiu de adunare sau scădere în limitele 0 – 20, după care va împături hârtia și o va păstra în mână.

La semnalul conducătorului de joc, câte un reprezentant din fiecare grupă vine în fața clasei și face schimb de bilețele. După aceasta, reprezentantul unei echipe desface hârtia primită de la adversarul lui, citește cu voce tare exercițiul scris și îl rezolvă. Răspunsul se dă în timp limitat. Aprecierea se face cu participarea echipei adverse, acordându-se pentru răspunsurile corecte un plus, iar pentru cele incorecte un minus. În cazul în care se constată că rezultatul exercițiului depășește 20, cel care 1-a scris va fi penalizat cu un minus. Va câștiga echipa care va totaliza cele mai multe semne de plus.

14) „Găsește-l pe al treilea”

Scop: – verificarea deprinderilor de calcul în efectuarea operațiilor de adunare și scădere.

Sarcina didactică: – efectuarea de exerciții de adunare și scădere cu numere, în limitele de la 0 – 1000; găsirea celui de-al treilea termen.

Material didactic: – fișe pentru fiecare elev (fiecare elev își scrie numele).

Jocul se desfășoară cu participarea întregii clase, pe două șiruri, care vor forma și cele două echipe. Elevii vor primi exerciții de adunare sau scădere din care lipsește câte un termen. Elevii vor trebui ca, în funcție de cele două numere date și de operația respectivă, să găsească pe al treilea și apoi să formuleze în scris exercițiul corect.

De exemplu:

137 + ? = 500

Termenul necunoscut este aflat astfel:

500- 137 = 363

După un număr de exerciții date, se adună fișele și se face aprecierea. Pentru fiecare exercițiu rezolvat corect se acordă câte 1 punct și se scade câte unul pentru fiecare exercițiu rezolvat greșit, stabilindu-se astfel, prin cumularea punctelor obținute, echipa câștigătoare. Pentru complicare se vor putea da exerciții de adunare sau scădere formate din mai mulți termeni, din care va putea lipsi unul din ei (oricare).

15) „Cum se poate obține?”

Scopul: – consolidarea deprinderilor de calcul oral și scris.

Sarcina didactică: – compunerea de exerciții având un termen dat, folosind numere în limitele 20 – 100 și operațiile date.

Învățătorul va pregăti din timp câteva exemple de numere vor putea fi obținute folosind toate operațiile învățate. Jocul recomandă să se desfășoare după ce elevii au învățat înmulțirea și împărțirea, organizându-se pe echipe.

Conducătorul de joc cheamă la tablă câte un reprezentant din fiecare echipă, dându-le câte un număr (diferit). Fiecare concurent va pune cât mai multe exerciții ale căror rezultate vor fi numărul precizat. Aprecierea se va face cu participarea clasei.

Pentru fiecare exercițiu corect se va acorda un punct și un plus de două puncte fiecărui concurent care a folosit în exemplele date toate operațiile. Întrecerea va fi câștigată de echipa care a obținut cel mai mare punctaj.

Exemplu: – Conducătorul de joc a indicat numărul 36. La tablă se scriu exerciții de tipul:

18 + 18 = 36 6 x 6 = 36

30 + 6 = 36 9 x 4 = 36

40 – 4 = 36 6 x 5 + 6 = 36

20 + 30 – 14 = 36 20 : 2 + 26 = 36 etc.

16) „Pătratul magic”

De un interes special în ciclul primar se bucură jocul cu pătrate magice. Un pătrat magic este alcătuit dintr-un tablou de elemente, astfel încât suma numerelor pe liniile orizontale, pe al celor verticale și pe diagonale să fie aceeași.

Exemplu:

Pătratul magic a):

Pentru alcătuirea pătratelor magice trebuie cunoscute câteva proprietăți ale elementelor lor. Dacă schimbăm între ele două linii sau două coloane, obținem, de asemenea, un pătrat magic. În pătratul magic de mai sus, dacă schimbăm între ele coloanele întâi și a treia obținem pătratul magic b)

Dacă schimbăm între ele liniile întâi și a treia, obținem pătratul magic 3.

O altă proprietate a pătratelor magice este obținerea unui pătrat magic prin rotirea liniilor sau a coloanelor astfel:

Pentru alcătuirea pătratelor magice de către elevi, se dă un pătrat și se cere să se completeze căsuțele goale cu numerele care lipsesc astfel încât el să îndeplinească proprietățile de a fi magic.

Jocul 1:

Să se completeze pătratul de mai jos astfel încât suma numerelor de pe linii, din fiecare coloană și de pe diagonala principală să fie egală cu 15:

Soluția jocului este:

Mai întâi se completează coloana întâi și diagonala principală cu numerele care lipsesc, astfel încât suma numerelor pe diagonală și coloana întâi să fie 15.

Etapele următoare (2, 3, 4) se obțin consecutiv, completând coloana a doua, linia întâi și linia a treia cu numerele care lipsesc, astfel încât, pătratul să devină magic.

Jocul 2:

Să se completeze pătratul de mai jos cu numerele de la 5 la 16, astfel încât suma elementelor de pe linii, din fiecare coloană și pe diagonală să fie egală cu 34:

Soluția jocului este:

Fiecare etapă produce informații pentru completarea cu numere necunoscute a liniilor și coloanelor următoare.

Regulile după care se desfășoară acest joc sunt următoarele:

a) Se începe cu linia sau coloana care are cele mai puține elemente. Dacă se cunoaște un element dintr-o linie, el devine element cunoscut în coloana din care face parte.

b) Dacă pătratul este de forma "n x n", adică are "n" linii și "n" coloane și dacă o linie (respectiv coloană) are n – 1 elemente cunoscute, atunci cel de-al "n"-lea element necunoscut din aceste linii (coloane) se află efectuând diferența dintre valoarea jocului și suma numerelor cunoscute.

c) Dacă pătratul "n x n" are pe linie, respectiv o coloană numai n-2 elemente cunoscute, atunci celelalte două necunoscute se află efectuând diferența dintre valoarea jocului și suma elementelor cunoscute și scriind această diferență ca o sumă în mai multe moduri posibile.

O mare parte din exercițiile de calcul mintal se fac sub forma jocului mut. Limbajul matematic folosit în astfel de jocuri, este denumit limbajul matematic nonverbal.

17) Jocul „Completarea careurilor”

Activitățile pentru acest joc trebuie bine organizate încă de la începutul orei. Învățătorul scrie pe tablă înaintea orei un tabel cu numere pe linii și coloane.

Exercițiile sunt propuse elevilor sub forma următoare:

O echipă este chemată să adune numerele care sunt scrise pe fiecare linie și să treacă rezultatele în dreptul liniei respective, iar cealaltă echipă este invitată să adune numerele de coloane înscriind rezultatul în respectiva coloană.

De asemenea elevii din cele două echipe adună rezultatele de pe ultima linie și de pe ultima coloană și rezultă:

Controlul efectuării corecte a calculului se face constatând egalitatea rezultatelor ce se obțin adunând numerele de pe ultima coloană și ultima linie.

Învățătorul va sublinia faptul că aceeași sumă s-a obținut pe două căi diferite, adunând numerele pe linie de către o echipă și pe o coloană de către altă echipă. În cea de a doua etapă a jocului, se pot alege la întâmplare 9 numere lăsând elevilor libertatea de a le scrie într-o ordine arbitrară în căsuțe. 0 echipă va aduna numerele pe coloană, cealaltă echipă va aduna numerele pe linii și, deși rezultatele parțiale vor fi diferite, rezultatul final va fi același.

Elevii sunt solicitați să descopere dependențele între suma liniilor și a coloanelor prin efort propriu.

18) Jocul verificării

S-a efectuat produsul a două numere:

a=98 564

b=54 972

a x b = 98 564 x 54 972 = 5 41* 260 208

Una din cifrele produsului celor două numere a fost ștearsă. Cum putem afla această cifră fără să mai efectuăm înmulțirea?

Soluție:

Suma cifrelor primului număr ne dă 5;

9+8+5+6+4= 32 3+2 = 5

Suma cifrelor celui de-al doilea număr ne dă 9;

5+4+9+7+2= 27 2+7-9

Deci, produsul 5×9= 45 4+5=9

Suma cifrelor produsului trebuie să ne dea tot 9.

Prin urmare avem:

5+4+l+*+2+6+0+2+0 +8 =28+ * 2+8+*=10** = l +* = 9 * = 8

Așadar cifra ștearsă este 8.

19) „Jocul cifrelor lipsă”

Să se afle cifrele care trebuiesc scrise în locul steluțelor astfel încât să fie adevărată egalitatea:

***4** x 7 = 6743*56

Soluție:

Ultima cifră înmulțită cu 7 trebuie să dea un număr care se termină cu 6. Această cifră trebuie să fie 8. Prin urmare avem:

***4*8 x 7 = 6743*56

Deoarece 7 x 8 = 56 rezultă că ultima cifră a deînmulțitului este 0 și avem:

***408 x 7 = 6743*56

Deoarece 4 x 7 = 28 rezultă că în locul steluței de la produs trebuie să scriem cifra 8 și produsul este 6743856. În continuare obținem numărul 7 x * + 2 care are ultima sa cifră 3 și avem 7 x 3 +2 = 23. Prin urmare cea de-a treia steluță de la deînmulțit ascunde cifra 3 și avem:

**3408 x 7 = 6743856.

7 x 6 + 2 = 44 și obținem:

*63408 x 7 = 6743856.

Numărul 7 x * + 4 are ultima cifră 7 și deci

7 x * +4 = 67; 7 x * = 63; 7 x 9 = 63; * = 9

Deînmulțitul este 963408 iar înmulțirea:

963408 x 7 = 6743856.

20) „Vă ghicesc numărul la care v-ați gândit”

Scopul: – aprofundarea cunoștințelor despre operații cu numere naturale și inversele lor.

Jocul se poate realiza cu toată clasa.

Sarcina didactică:

– gândiți-vă la un număr. (x)

– înmulțiți acel număr cu 3. (x • 3)

– adunați la produsul obținut pe 12 (x • 3 + 12)

– comunicați-mi rezultatul, iar eu vă ghicesc numărul la care v-ați gândit.

Elevii se întrec în a solicita învățătorului să le ghicească numărul; cei care vor primi răspunsul așteptat vor fi satisfăcuți și curioși cum procedează el de află numerele diferite la care s-au gândit mai mulți elevi în același timp. Cei ce au greșit la calcule nu vor primi răspunsul așteptat și atunci le vor reface.

Justificarea de către învățător a modului de "ghicire" al numărului ales de către fiecare elev va fi urmărită cu mult interes și însușită mai temeinic.

lată justificarea în cazul acestui joc:

– numărul la care v-ați gândit îl notăm cu litera "X" și atunci calculele indicate de mine vă dau x • 3 + 12 = y, număr pe care mi 1-ați comunicat la sfârșit.

Efectuez operațiile inverse:

(y – 12): 3 (împărțirea este operația inversă înmulțirii), deci numărul la care v-ați gândit este:

X = (y – 12) : 3

Calculele le-am făcut mintal pentru fiecare caz în parte.

Exemplu: X = 5

5×3+12=27=y (calculul elevului)

(27 – 12) : 3 = 15 : 3 = 5 = X (calculul conducătorului de joc).

21) „Câți pași măsoară clasa noastră?”

Ținând seama de dezvoltarea psihică a școlarului mic și de dificultățile înțelegerii noțiunilor de lungime și măsură a lungimii, se impune ca situațiile de învățare să aibă un pronunțat caracter intuitiv și practic-aplicativ. Este necesar ca aceste activități să fie corelate cu experiența empirică a copiilor, cu preocupările lor, jocul didactic fiind o metodă eficientă de realizare în cadrul unor acțiuni directe de măsurare, de comparare.

La clasa I, pentru introducerea unității fundamentale de măsură a lungimii, -metrul- este necesar să se efectueze un număr relativ mare de măsurători cu unități nestandard pentru a-i conduce pe elevi la constatarea că rezultatul comparației (numărul care exprimă măsura), depinde de mărimea aleasă ca etalon.

Astfel, s-a desfășurat jocul "Câți pași măsoară clasa noastră?".

Scopul jocului: – efectuarea unor măsurători cu unități nonstandard.

Sarcina didactică: – măsurarea lungimii sălii de clasă folosind ca etalon pasul.

Jocul se desfășoară pe echipe (3-6 elevi). Fiecare echipă desemnează un număr egal de reprezentanți pentru măsurare, ceilalți consemnând rezultatele obținute într-un tabel existent pe tabla.

Învățătorul poate interveni în alegerea reprezentanților punând condiții ca ei să aibă înălțimi diferite. Reprezentanții vor efectua măsurătorile folosind pasul, iar numărul de pași găsiți va fi trecut în tabel. În încheierea jocului, învățătorul cu ajutorul clasei, desprind concluziile: „Ce lungime are clasa?”

„De ce nu apare același număr în tabel, deși clasa are aceeași lungime?”

Prin comparare, elevii constată că reprezentanții care sunt mai înalți au găsit un număr mai mic de pași decât cei de statură mică și mijlocie datorită deschiderii mai mari a pasului.

IV. 2. 3. Probleme de perspicacitate; probleme distractive

Acest gen de probleme au un rol deosebit în activizarea elevilor.

a) Ornamentul

În ornamentul alăturat se pot distinge 16 mici triunghiuri. Unele grupuri de câte 4 triunghiuri mici învecinate formează triunghiuri mari. În figura (4. 12.) Se pot distinge 6 astfel de triunghiuri mari "împletite" unul într-altul.

figura4. 12.

Cerința: înscrieți în fiecare triunghi mic al ornamentului un număr de la 1 la 16 (nu se admite repetarea numerelor), în așa fel ca suma numerelor scrise în fiecare dintre cele 6 triunghiuri mari să fie egală cu 34.

Ornamentul completat potrivit cerințelor arată ca în figura 4.13).

figura4. 13.

Un triunghi mare este, de exemplu, acela în care sunt scrise numerele 1, 8, 9, 16 sau cel în care avem numerele 3, 9, 7, 15.

b) Rețeaua magică" (fig. 4. 14.)

Cerință: – Să se dispună în fiecare pătrățel unul din numerele de la 1 la 10, fiecare număr fiind folosit o singură dată, în așa fel încât suma numerelor așezate pe laturile și vârfurile fiecăruia din cele trei triunghiuri mici să fie: egală cu 28: (fig. 4. 15.);

Soluție:

– egală cu 38: (fig. 4. 16.)

Soluție:

c) „Inversări miraculoase”

Cerință: – Găsiți perechile de numere la care suma și produsul fiecărei perechi se deosebesc numai prin poziția cifrelor!

Exemple:

9 + 9 = 18 24 + 3 = 27

9 x 9 = 81 24 x 3 = 72

47 + 2 = 49 47 x 2 = 94

263 + 2 =265 263 x 2 =562

497 + 2 = 499 497 x 2 = 994

d) „Numărați triunghiurile”

Câte triunghiuri se găsesc în figură? (figura 4. 17.)

Fig. 4. 17

Răspuns: 36 triunghiuri.

IV. 2. 4. Poeziile problemă

Prin poeziile problemă elevul este ținut încă în lumea basmelor, în lumea lui de joc și poveste. În același timp realizează lucruri care cer efort intelectual. (1, pag.10)

Exemple:

1

"Ică are nouă ani,

Anișoara, șase ani

Peste câți ani, sora mică

Va avea vârsta lui Ică?"

2

"Sus pe masa lui Gheorghiță

Nouă ouă-s pe tăviță

Șase roșii, roșioare,

Unul galben ca de soare

Și albastre câte-s oare?"

3

"Bile negre Sanda are,

Dar și bile albișoare.

Ea scoate la întâmplare

Trei biluțe oarecare.

Ce culoare-au ele oare?

4

"Vasilică și Marin

Două lăzi cu pere țin.

Dacă de la Vasilică

Mai ia șapte Marinică,

Fiecare

Câte zece pere are.

lată întrebarea mea:

Câte pere fiecare

La-nceput avea?"

5

"Sus la casa lui Pandele

Au cuib două rândunele

Și din patru ouă-n zori

Au ieșit și puișori.

Socotește, dacă poți

Câți sunt de toți?"

6

"Are Nelu șapte bile

Cu trei mai puțin, Vasile

– Câte bile ai Vasile?"

Această categorie include problemele pe care cel care le rezolvă nu reușește să le introducă în coloanele unei probleme – tip. În această situație gândirea, imaginația lucrează intens.

Valențele formative ale acestei activități vizează: cultivarea creativității, îndrăzneală, istețime, spirit inovator, iscoditor, flexibilitatea gândirii – dezvoltarea interesului pentru matematică, educarea unor trăsături volitive pozitive pentru întreaga conduită a elevului, concentrare, voința de a învinge, dorința de autodepășire.

IV. 2. 5. Numărătorile

O categorie aparte de jocuri sunt numărătorile. Acestea sunt cele mai simple, dar și cele mai vechi texte întâlnite în jocurile de copii. Poeziile care se intonează într-un ritm sacadat, cuprind numere cardinale în seria 1-5 și 1-10. Ele se folosesc la începutul jocurilor de mișcare, când prin numărătoare se aleg cei care trebuie să execute anumite acțiuni în timpul desfășurării activității: să fie la "bătaie" sau "în câmp", să caute pe cei ascunși. În finalul seriilor de numărătoare se păstrează un semn caracteristic, un cuvânt pare că se detașează de serie și rostit mai accentuat arată că, în organizarea jocului, copilul indicat cu acel cuvânt trebuie să iasă din rândul celor numărați.

Exemplu:

"1, 2, 3, 4, 5

Tata cumpără opinci

Mama cumpără secară

Ai putea să ieși afară!"

Sau

„Unu, doi,

Stai cu noi!

Trei, patru

Hai la teatru!

Cinci, șase, șapte

Hai să bem cafea cu lapte!

Opt, nouă, zece

El să plece!”

Indiferent de natura jocului, copilul se simte bine când aceste poezioare-numărători au o melodie. Astfel, există mici cântecele care conțin numărători în ordine crescătoare sau descrescătoare a numerelor de la 1 la 10. Un astfel de cântec este și cel numit "Carnaval":

Refren:

"Să-nvățăm să numărăm

Ca-ntr-un fel de joc

Bateți palmele în ritm

Nu e greu de loc!

I

1 este ca un bici

2 o lebădă pe lac

3 jumate de colac

Pac! Pac!

II

Deci să continuăm de aici

4 scăunel de pai

5 se ține de el scai

Hai!, Hai!

III

6 are coada-ntoarsă

7 seamănă c-o coasă

8 e ca un măcinic

Mic! Mic!

IV

9 îi ca un ghiocel,

10 fuge după el

Dar să-1 prindă n-a putut

Hai, s-o luăm de la-nceput!”

CAPITOLUL V

CERCETAREA EXPERIMENTALĂ: „ACTIVIZAREA ÎN LECȚIA DE MATEMATICĂ”

V.1. Punerea problemei și aspecte documentare

Elevii pot fi activizați în cadrul lecției de matematică cu ajutorul unei strategii adecvate, îmbinând metode și tehnici clasice de învățare cu cele moderne. Problema care se ridică este cea a efortului pe care îl vor depune atât elevii, cât și învățătorul, în realizarea obiectivelor propuse. O cercetare experimentală, prin care să se identifice strategii didactice menite să rezolve problema activizării, merită efortul de a fi realizată. Identificarea unor metode și procedee care să faciliteze stimularea atenției, găsirea unor căi de activizare a învățării, face viața școlară mai dinamică, motivantă și interesantă, iar învățătorului îi oferă satisfacții deosebite.

Lucrarea se referă la modalitățile prin care școlarii mici pot și activizați și stimulați în cadrul lecțiilor de matematică. Pentru realizarea unei cercetări este nevoie de o documentare practică privind clasele, dificultățile întâmpinate de copii în însușirea unor noțiuni specifice, în formarea unor deprinderi și abilități. Aplicarea într-un mod util și plăcut este benefică pentru faptul că asigură formarea unei gândiri flexibile, divergente și fluente. Soluțiile originale, interpretarea și aplicarea cunoștințelor posedate sunt doar câteva dintre criteriile ce stimulează gândirea micului școlar.

În activitatea la clasă am experimentat diferite modalități de activizarea a elevilor, expuse în lucrarea de față. Problema care să merite o cercetare pedagogică se referă la calitatea deprinderilor și capacităților care se formează, la atmosfera de lucru în ceea ce privește activitatea desfășurată în această manieră.

V.2. Ipoteza cercetării

Ipoteza este alcătuită din identificarea unei situații care ar putea îmbunătăți calitatea procesului de învățământ.

Ipoteza de lucru ar fi: dacă cadrul didactic realizează o învățare activă atunci noțiunile matematice vor fi însușite într-un mod activ și plăcut și vor conduce la dezvoltarea interesului și a motivației pentru studiul și aplicarea matematicii.

V.3. Obiectivele și stabilirea eșantioanelor

Programul experimental depinde de obiectivele cercetării. Ele au fost stabilite astfel:

– stimularea capacității de concentrare a elevilor printr-o strategie didactică bazată pe acțiune;

– dezvoltarea capacității de a opera cu numere, de a rezolva probleme, de a utiliza limbajul matematic prin utilizarea unor metode și mijloace didactice atractive;

Locul de inițiere a prezentului experiment a fost ales ca fiind Școala Generală „Aurel Vlaicu”, din Arad, școală unde sunt încadrată ca institutor titular, gradul I, din anul 2007, conducând clasa a II-a C.

Grupa experimentală este formată din 20 de elevi, din care au fost înscriși 13 fete și 7 băieți. Numărul de elevi care au vârsta de 7 ani împliniți până la 1 septembrie este de 10 elevi (7 fete și 3 băieți).

În grupul experimental sunt înscriși la religia ortodoxă 16 elevi, 1 elev la religia penticostală,1 elev la religia baptistă, iar la religia catolică 2 elevi.

Grupul experimental conține 18 elevi de naționalitate română și 2 elevi de naționalitate maghiară.

Nivelul de învățare și purtare al eșantionului experimental este unul bun, precizând că la sfârșitul clasei I s-au înregistrat 18 calificative finale de FB și 2 elevi au absolvit clasa I cu 2 calificative finale de B, înregistrate la limba română și matematică.

Am ales ca grupă de control, pentru experimentul derulat, clasa a II-a A din aceeași școală, condusă de institutor C.C., încadrată ca institutor titular, gradul II.

Grupa de control este formată din 21 de elevi, din care au fost înscriși 11 fete și 10 băieți. Numărul de elevi care au vârsta de 7 ani împliniți până la 1 septembrie este de 10 elevi, din care 6 fete și 4 băieți. Numărul de elevi care au vârsta de 8 ani împliniți până la 1 septembrie este de 11 elevi, din care 5 fete și 6 băieți.

În grupul de control sunt înscriși la religia ortodoxă 17 elevi, la religia baptistă 3 elevi, iar la religia catolică 1 elev.

Grupul de control conține 20 de elevi de naționalitate română și 1 elev de naționalitate maghiară.

Nivelul de învățare și purtare al eșantionului de control este unul bun, precizând că la sfârșitul clasei I s-au înregistrat 18 calificative finale de FB și 3 elevi au absolvit clasa I cu calificative finale de B, înregistrate la disciplinele limba română și matematică.

V.4. Aplicarea cercetării și interpretarea datelor

În vederea desfășurării cercetării experimentale, am procedat astfel:

– am verificat nivelul general al clasei prin aplicarea unei probe de evaluare inițiale (octombrie 2007);

– am aplicat experimentul la clasa mea (noiembrie 2007 – martie 2007);

– am aplicat o probă de evaluare comună pentru ambele clase – experimentală și de control (mai 2008);

– am retestat elevii ambelor clase (mai 2008);

1. Am aplicat evaluarea inițială la sfârșitul unității de învățare „Adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 100 fără trecere peste ordin”. Am stabilit următoarele obiective:

efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu numere de la 0 la 100, fără trecere peste ordin;

aflarea numărului necunoscut;

rezolvarea unor exerciții bazate pe terminologia matematică;

compunerea unor exerciții și probleme cu numere date;

rezolvarea unei probleme care presupune o singură operație;

Probă de evaluare

1. Calculează:

50 + 6 = 3 + 41 = 35 + 20 =

85 – 80 = 59 – 3 = 96 – 30 =

2. Află numărul necunoscut:

53 + ? = 68 97 – ? = 83 ? – 13 = 54

3. Află numărul care este cu 17 mai mare decât: 31; 22; 40.

4. Află diferența numerelor: 56 și 12; 42 și 30; 76 și 25.

5. Scrieți:

a) cât mai multe exemple de adunare cu numerele2, 48, 213 și calculați suma.

b) exerciții de scădere posibile cu numerele3, 24, 562 și calculați diferența.

c) exerciții de adunare și scădere cu numerele 816, 34, 195 și rezolvați-le.

6. La un magazin s-au vândut într-o zi 23 de păpuși, iar a doua zi 35 de păpuși.

Câte păpuși s-au vândut în total?

Aprecierea acestei probe de evaluare s-a făcut pe baza următorilor descriptori de performanță:

Descriptori de performanță

Rezultatele au fost următoarele:

2. Am aplicat experimentul la unitatea de învățare „Adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 100, cu trecere peste ordin”.

Pentru însușirea algoritmului de calcul al adunării și scăderii în concentrul 0-100, cu trecere peste ordin, am utilizat metode active, cum ar fi: învățarea prin descoperire, problematizarea, jocul didactic, exercițiul joc. De asemenea am folosit și metode interactive ca: „Știu, vreau să știu, Am învățat”, mozaicul, metoda cadranelor, cubul. Am implicat cât mai mulți elevi în activitățile de învățare, utilizând munca pe echipe, munca diferențiată, un material didactic atractiv, precum și o abordare transdisciplinară a învățării. Am procedat astfel, deoarece am considerat ca învățarea integrată este benefică, pentru că leagă această disciplină de celelalte, asigură o viziune globală asupra obiectivelor, o anumită înțelegere a noțiunilor, astfel, predarea și învățarea reflectă lumea reală, cunoștințele noi putând fi mai ușor integrate și utilizate.

Colega mea, la grupul de control, a desfășurat o activitate normală, utilizând metode și procedee clasice: conversația, explicația, exercițiul, fără a aborda transdisciplinar învățarea sau practicând munca pe echipe, ci limitându-se la forma de organizare frontală a clasei.

După o perioadă de șase luni, am realizat un teste de control comun, atât la clasa experimentală, cât și la cea martor. Testul a avut următoarele obiective:

– rezolvarea corectă a unor operații de adunare și scădere cu numere naturale de la 0 la 100, respectând algoritmul de calcul învățat;

– aflarea numărului necunoscut;

– efectuarea problemei prin aceeași operație sau prin operație inversă;

– rezolvarea unor exerciții cerute de terminologia matematică;

– formularea unor probleme pornind de la o temă dată;

Proba de evaluare

1. Efectuează operațiile:

37 + 34 = 56 + 26 = 86 + 5 = 95 – 56 = 100 – 84 = 91 – 21 =

2. Calculează:

63 – 24 = 27 – 19 = 95 – 29 =

3. Completează cu numerele care lipsesc:

39 + ___ = 45 62 – ___ = 43 ___ – 17 = 45

4. Află suma numerelor: 17 și 44; 56 și 36; 18 și 27;

5. Descăzutul este 84. Scăzătorul este 56. Care este diferența?

6. Află numărul care este:

a) cu 19 mai mare decât: 47, 23, 36;

b) cu 19 mai mic decât: 41, 27, 84;

7. La o întrecere sportivă au participat, ca spectatori, 27 de bărbați și cu 17 mai multe femei.

a) Puneți întrebarea și rezolvați problema.

b) Compuneți o problemă asemănătoare care să se rezolve prin scădere;

Aprecierea s-a făcut pe baza următorilor descriptori de performanță:

Rezultatele înregistrate au fost următoarele:

V.5. Interpretarea datelor experimentale

Nu au fost diferențe semnificative între nivelul celor două clase, majoritatea copiilor având deprinderi sigure de calcul, de rezolvare a unor probleme care presupun una sau două operații. Totuși, am constatat diferențe la itemul șapte, unde textele problemelor compuse au dovedit o mai mare originalitate, precum și flexibilitatea crescută în ceea ce privește adaptarea copiilor la situațiile de învățare create. De asemenea, copii din clasa experimentală, au dovedit o mai mare ușurință în operarea cu terminologia matematică, ceea ce înseamnă că, integrarea noțiunilor prin joc, lucru pe echipe sau metode active au fost de un real folos.

Totuși, cele de mai sus demonstrează că metodele utilizate la cele două clase au avut eficiență identică în ceea ce privește realizarea obiectivelor programei școlare. Nu sunt relevante eventualele diferențieri de performanțe ale elevilor. Din fiecare clasă au fost trei-patru copii cu dificultăți de înțelegere a sarcinii, așa cum din fiecare clasă au fost patru-cinci cu rezultate excelente în ceea ce privește compunerea problemelor, rezolvarea unor exerciții sau preocuparea pentru scris ordonat și lizibil.

La începutul lunii mai am retestat elevii ambelor clase, la sfârșitul unității de învățare „Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0-1000”. Am fixat următoarele obiective:

– efectuarea unor adunări și scăderi cu trecere peste ordin în concentrul 0-1000;

– verificare rezultatelor;

– rezolvarea unor exerciții și compararea rezultatelor acestora;

– utilizarea limbajului matematic în efectuarea unor exerciții;

– rezolvarea unei probleme care presupune un singur exercițiu;

Proba de evaluare

1. Încercuiește, în grile, răspunsul corect pentru fiecare exercițiu:

43 + 27

168 + 14

597 + 326

52 – 16

625 – 367

805 – 37

2. Calculează, apoi verifică:

532 + 82 = 927 – 119 = 234 + 178 =

3. Efectuați calculele, apoi comparați rezultatele, folosind semnele <, =, >:

178 + 4 __ 25 + 39 34 + 183 __ 270 – 36 913 – 223 __ 572 + 118

4. La diferența numerelor 172 și 34, adună 21.

5. Scrieți în casete numere potrivite, formulați întrebarea și rezolvați problema:

Într-o seră sunt ___ lalele, iar trandafiri cu ___ mai puțin.

Pentru această probă am stabilit următorii descriptori de performanță:

În urma corectării, s-au obținut următoarele rezultate:

Concluzia experimentului este că, prin demersuri didactice creative, folosind strategii adecvate, putem influența creativitatea elevilor și capacitatea lor de înțelegere a conținuturilor. Atenția și puterea de concentrare sporesc în cazul utilizării metodelor și a tehnicilor activ-participative,pentru că le trezesc interesul pentru învățare, pentru că îi implică într-un mod direct în activități, ei devenind participanți activi la propria lor formare.

CONCLUZII

Școala este o unitate formativă în diversitatea lumii copiilor: individualități deosebite, sexe, credințe, grad de dezvoltare, predispoziții. În această diversitate umană învățătorul este dator să respecte individualitatea copiilor, ajutându-1 pe fiecare să-și dezvolte potențialul său uman.

Studiul individualității copiilor și munca diferențiată cu ei constituie o modalitate de a-i pregăti pentru viața democratică prin alegerea ulterioară a profesiunii adecvată resurselor individuale. Prin asimilarea cunoștințelor predate, înțelegerea și respectarea valorilor se va forma, prin întregul proces de școlarizare, viziunea tânărului asupra lumii.

Micul școlar, odată cu trecerea pragului școlii, începe a cunoaște mai bine pe cei din jur, stabilește relații cu colegii și-și dă treptat seama că nu poate trăi izolat, fără altul ci în colaborare cu colegii săi, cu care învață și se joacă.

Fiecare copil are nevoie de semenul său, de semenii săi, așa cum ei au nevoie de el. În relațiile cu colegul său de bancă sau cu colegii săi de clasă, elevul va constata identitatea opiniilor sau apropierea lor, în unele cazuri și deosebirea lor, deci disonanța, care nu e confortabilă sub raport psihic, aduce întrebări și întristări și ca atare învățătorul e dator să intervină pentru a-i reduce efectele și apropia opiniile. (26, pag.99)

Ținând cont de aceste fapte, adeverite în activitatea didactică pe care o desfășor, am desfășurat o meticuloasă pregătire a elevilor în cadrul procesul instructiv-educativ. Nu sunt suficiente cunoștințele teoretice, dacă ele nu sunt legate de practică. Tocmai de aceea am ales ca metodă activă, eficientă metoda jocurilor didactice matematice în însușirea, consolidarea și repetarea cunoștințelor.

A devenit astăzi un fapt banal semnalarea rolului capital al jocului în dezvoltarea copilului și chiar a adultului. "Omul nu este întreg, decât atunci când se joacă" scria Schiller.

BIBLIOGRAFIE

Ancuța, L. și P, Psihologie școlară, Editura Eurostanpa, Timișoara, 1997

Aron, Ioan; Herescu, Ghe., Aritmetica pentru învățători, E. D. P, București, 1977

Breben, Silvia și colaboratorii, Metode interactive de grup, Editura Arves, Craiova, 2002

Bulboacă, M.; Alecu, M, Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I, Editura Sigma, București, 1996

Carcea, Maria, Strategii de activizare a potențialului creativ, Editura Burg, Sibiu, 2004

Cheta, Gheorghe; Binchiciu, Viorel și colaboratorii, Metodica învățării matematicii în ciclul primar, Editura UAV, Arad, 2007

Claparede, Psihologia copilului, E. D. P, București 1974;

Dăncilă, Eduard și Ioan, Matematică distractivă pentru ciclul primar, Editura Sigma, București, 2003

Dima, S., Antologie. Jocuri (II), Editura Lumea copiilor, București, 1993

Dincă, Margareta, Teste de creativitate, Editura Paideia, București, 2001

Gheba, Grigore și colaboratorii, Matematică, jocuri didactice și probleme de perspicacitate, Editura Universal Pan, București, 2008

Ilica, Anton și colaboratorii, O pedagogie pentru învățământul primar, Editura UAV, Arad, 2005

Kelemen, Gabriela, Copilul cu dificultăți de învățare, Editura UAV, Arad, 2007

Mihu, Achim, Sociometria, eseu critic, București, 1984

Maior, Aurel, Matematică, culegere de exerciții, clasa I-II, Editura Aramis, 2002

Maior, Aurel, Matematică, culegere de exerciții, clasa III-IV, Editura Aramis, 2004

Moreno, J. L., Fondements de la sociometrie, 1984

Neveanu , P. Popescu; E. Fischbein, Psihologie generală, E. D. P, București, 1998

Nicola, Ioan, Microsociologia colectivului de elevi, E. D. P, București 1974

Nicola, Ioan, Pedagogie, EDP, București, 1992

Northway, M. L., Initiation ă la sociometrie, 1994

Oprea, Crenguța, Strategii didactice interactive de grup, EDP, București, 2006

Partenie, Ancuța; Mitel Aprodu, Povești, jocuri și activități matematice distractive, Editura Excelsior, Timișoara, 1998

Pătrăuță, Teodor; Hallabrin, Adriana, Jocuri didactice matematice pentru elevii din ciclul primar, Timișoara, 2005

Pestalozzi, Copiii și lumea, Editura Triumf, Bacău, 1997

Roman, Alina; Dughi, Tiberiu, Elemente de psihologia educației, Editura UAV, Arad, 2007

Schwartz, Ghe.; Kelemen, G.; Moldovan, O., Psihologia copilului, Editura UAV, Arad, 2007

Stanciu Stoian, Integrarea Copilului în societatea contemporană, în Revista de pedagogie nr. 7/1994

Stoica, Ana, Creativitatea elevilor, EDP, București, 1983

Ursula Șchiopu, Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, E. D. P, București 1990

***CCD Arad, Școala Vremii, privește până vei vedea, anul LXXVI, seria nouă, nr. 2, februarie, 2006

***Culegere de jocuri didactice pentru clasele I-IV, E. D. P, București

***Jocuri didactice pentru copii mici, E. D. P, București 1992

***Educația-Plus, nr. 4, Editura UAV, Arad, 2006

*** MEC, Programa școlară, București, 2004

***Metodica predării matematicii la clasele I-IV, E. D. P, București 1988

ANEXE

PROIECT DIDACTIC

CLASA :a II-a

DISCIPLINA: Opțional:,, Matematica distractivă”

SUBIECTUL: ,, Palatul păsărilor”…și probleme pentru minți istețe

TIPUL LECTIEI: formare de priceperi și deprinderi

OBIECTIVUL FUNDAMENTAL: Dezvoltarea interesului și motivației pentru studiul matematicii în contexte variate

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

O1) să găsească numere naturale pe baza unor raționamente

O2) să aplice tehnicile de calcul însușite în construcții numerice

O3) să justifice logic alegerea unui algoritm de calcul

O4) să dezlege probleme –ghicitori matematice

O5) să rezolve sarcini cu conținut divers în condiții de competiție

O6) să manifeste disponibilitatea de a învăța de la colegi

O7) să manifeste inițiativă în relații interpersonale

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT:28 de cuburi din carton, colorate diferit, fișe, carioci,cercuri din hârtie(,,Bănuți”)

METODE DIDACTICE: conversația, explicația, jocul didactic, munca în echipă

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Data: 21 aprilie 2008

Obiectul: Matematica

Subiectul : "Scăderea cu trecere peste ordin a numerelor naturale de la

0-1000"- scăderea cu trecere peste ordinul unităților

Tipul lecției : dobândire de noi cunoștințe

Scopul: Formarea deprinderilor de a efectua exerciții și probleme de adunare și scădee cu trecere peste ordin din concentrul 0 – 1000 a numerelor formate din sute, zeci și unități.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1:să efectueze corect scăderi cu trecere peste ordin folosind numere de la 0 la 1000;

O2:să afle suma și diferența numerelor date;

O3:să folosească algoritmii de calcul cei mai convenabili pentru a rezolva exercițiile și problemele propuse;

04:să utilizeze scheme logice;

Obiective educative:

Dezvoltarea și activizarea vocabularului matematic și a gândiri logice.

METODE ȘI PROCEDEE:

Conversația, exercițiul, explicația, demonstrația, analiza, sinteza, problematizarea;

Desfășurarea activității

Fișă de muncă independentă

Calculați, apoi completați tabelul de mai jos cu literele corespunzătoare numerelor date. Citiți cuvântul obținut!

V O E S P T E

456+ 589+ 525- 957- 861- 463- 667-

225 209 116 549 426 235 429

2.Un termen al adunării este 348, iar suma este 796.Care este celălalt termen al adunării?