. Locul Si Rolul Impozitelor Directe In Cadrul Sistemului Fiscal din Romania (s.c. Xyz S.r.l.)

CAPITOLUL I

ROLUL IMPOZITELOR ÎN ASIGURAREA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

1.1 CONȚINUTUL ȘI ALOCAREA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

Economia modernă e caracterizată de fenomenul creșterii mai rapide a necesităților de resurse decât a posibilităților de procurare a acestora.
Resursele au caracter limitat, in timp ce cererea de resurse prezintă o accentuată
tendință de creștere.Resursele in general sunt elemente ale bogăței unei națiuni.

Alături de resursele materiale, umane, valutare, informaționale, un rol deosebit îl au resursele financiare care reprezintă totalitatea mijioacelor bănești necesare realizării obiectivelor economice si sociale într-un anumit interval de timp.
Resursele financiare la nivel național cuprind ansamblul resurselor financiare ale
autorităților si instituțiilor publice, ale întreprinderilor publice si private, ale organismelor fără scop lucrativ si ale populației.

Având in vedere distincția dintre finanțele publice si cele private se pune
problema raportului dintre resursele financiare ale societății si resursele financiare
publice.

Acesta e un raport ca de la întreg la parte pentru ca resursele financiare ale societății au o sfera mai largă de cuprindere in care intră și resursele financiare publice.

Cuantumul resurselor financiare ale societatii este influențat de mărimea produsului
intern brut,proporția in care acesta se împarte pentru formarea brută de capital si pentru consum, de nivelul preturilor, de volumul și structura producției,de posibilitatea de procurare a unor resurse financiare externe, etc.

Resursele financiare publice cuprind:

1)resursele administratiei de stat centrale, care sunt constituite din impozite si taxe de la agenții economici cu capital privat si de la populație, din veniturile nefiscale
provenite de la regiile autonome si societățile comerciale cu capital de stat, din
împrumuturi contractate.etc;

2)resursele administratiei de stat locale si ale altor colectivități publice cu
autonomie financiară care sunt constituite din impozite, taxe și venituri nefiscale cu
caracter local, transferuri sau subventii primite de la administrația centrală de stat,
împrumuturi si alte taxe;

3)resursele asigurarilor sociale de stat, care provin in general, din cotizațiile de
la asigurările sociale plătite de agenții economici, de instituțiile publice si de alte
persoane fizice si juridice, cotizațiile plătite de asigurați si din alte surse;

4)resursele întreprinderilor publice, constituite din veniturile obținute din
vanzarea de vânzarea de produse, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, iar
uneori și din subvenții de la bugetul de stat și din credite contractate pe piața capitalului de împrumut;

5)resursele asigurărilor sociale de sănătate;

6)resurse publice cu caracter autonom ;

Resursele publice împreună cu cele private formează resursele financiare ale
societății.

Resursele financiare publice se constituie si se gestionează printr-un sistem de bugete și anume:

– bugetul de stat

– bugetele locale

– bugetele fondurilor speciale

– bugetul trezoreriei statului

– bugetele altor instituții publice cu caracter autonom cu scopul de a se asigura un echilibru financiar.

Resursele din bugetele mai sus mentionate cumulate la nivel național alcătuiesc
resursele financiare publice totale.

In teoria finanțelor publice se consideră ca alocarea efectivă a resurselor între sectorul public si cel privat determină o anumită proporție între acestea putându-se accepta că alocarea resurselor e optimă daca cerințele consumatorilor de resurse sunt satisfăcute la nivel maxim prin intermediul sectorului privat si a celui public.

Gradul de bunăstare sociala, de satisfactie sau de utilitate a resurselor financiare se
diminuează dacă nu există echilibru între consumul de resurse pubice și cei de resurse
private.

Volumul resurselor financiare publice care trebuie mobilizate la dispoziția organelor
competente este influențat, in primul rând, de mărimea sau nivelul cheltuielilor publice care trebuie efectuate intr-o anumită perioada de timp.

În al doilea rând, un rol important îl au condițiile conjuncturale.În condițiile în care cheltuielile publice înregistrează o evoluție normală, este posibil să nu apară
necesitatea luării unor decizii de apelare la noi resurse sau de sporire a fiscalității.

În general principala categorie de resurse financiare publice este constituită din impozite si taxe, al căror randament creste in perioada de expansiune economică, fara a mai fi necesară apelarea la noi impozite si taxe.

În perioadele in care se accentuează fenomenele inflaționiste veniturile fiscale au tendința de a crește ,de la o etapă la alta, dar sunt si situații când creșterea fiscalității este influențată nu de creșterea cheltuielilor publice, ci de alte fenomene cum sunt tendințele de reducere a consumului care determina măsuri de sporire a impozitelor.

Pentru reducerea masei bănești in ciculatie, existența asupra populației, se poate apela la împrumuturi publice interne ale caror efecte se concretizează și în sporirea resurselor financiare publice.

Posibilitatea acoperirii cererii de resurse la un moment dat e influențată de un
ansamblu de factori ca :

– factori economici

– factori sociali

– factori monetari

– factori politici

– factori de natura financiară

– factori demografici

1)factorii economici determină sporirea produsului intern brut si pe aceasta bază
sporirea veniturilor impozabile;

2)factorii sociali care au o importanță din ce in ce mai mare in condițiile accentuării
rolului social al statului determinat de necesitatea distribuirii resurselor pentru
satisfacerea nevoilor de educație, sănătate, etc.;

3)factorii monetari(masa monetară, dobânda, creditul)care își transmit influența prin
intemediul prețurilor.

Creșterea prețurilor si accentuarea fenomenelor inflaționiste determină în anumite
conditii, creșterea salariilor si a profiturilor, care la rândul lor determină sporirea
resurselor financiare provenite din impozitele directe pe venit;

4)factorii politici si militari pot determina efecte multiple asupra producției si veniturilor, contribuției la asigurările sociale, fiscalității, ca urmare a măsurilor de politică economică , socială sau financiară ;

5)factorii de natură financiară de fapt, sintetizează influenta celorlalți factori prin
dimensiunea cheltuielilor publice, a căror creștere determină sporirea necesarului de
resurse financiare publice;

6)factorii demografici influențează numărul contribuabililor.

Existența unei multitudini de factori de influență a dus la diversificarea structurii
resurselor financiare.

Din punct de vedere al continutului lor economic principalele categorii de resurse
financiare publice sunt:

– prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contributii);

– resursele de trezorerie ;

– resursele din împrumuturi publice ;

– finanțarea prin emisiune monetară fara acoperire.

Prelevările cu caracter obligatoriu sunt constituite în cea mai mare parte din venituri cu caracter fiscal (impozite si taxe de la agenții economici cu capital privat si de la populație).

Încasările din veniturile cu caracter fiscal nu sunt suficiente însă pentru acoperirea
necesităților de resurse financiare ale statului. Pentru creșterea volumului resurselor
mobilizate prin intermediul veniturilor cu caracter fiscal e necesară modificarea
sistemului fiscal prin majorarea cotelor de impozit sau introducerea de noi impozite.

Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al
bugetului de stat sau al asigurărilor sociale , pentru acoperirea golurilor de casă
înregistrate de bugetele locale si deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale.

Aceste resurse sunt mobilizate numai temporar iar după o anumită perioada de timp
prin retragerea din circulație a bonurilor de tezaur are loc restituirea sumelor
împrumutate de către stat, de la tezaurul public, pe termen scurt .

Trezoreria Generală a Statului reprezintă un organism specializat prin intermediul
caruia se efectueaza operatiuni de încasări si plăți in contul tuturor categoriilor de
bugete ce intră in alcătuirea bugetului general consolidat precum si în contul instituțiilor publice care conform reglementărilor legale se administrează in regim extrabugetar.

Resursele financiare provenite din imprumuturi publice se gestionează tot prin
sistemul trezoreriei de stat.

Împrumuturile interne si externe reprezintă un mijloc pentru acoperirea deficitului bugetar pe termen lung si nu pentru golurile temporare de casă pentru care se folosesc resurse de trezorerie.

Emisiunea banească fără acoperire ca mijloc de finanțare a deficitului bugetar e posibilă dar in același timp are efecte negative .Pe de o parte un nivel ridicat al inflației antrenează o sporire a veniturilor fiscale în special a celor indirecte si pe de altă parte inflația determină diminuarea relativă a obligațiilor de plata ale statului îndeosebi în ceea ce privește datoria publică.

1.2 IMPOZITUL CA SURSĂ DE VENITURI

Impozitul reprezintă plata banească, obligatorie, generală, definitivă si
nereciprocă, efectuată de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului
in cuantumul si la termenele stabilite de lege, fără obligația din partea statului de
a presta plătitorului un echivalent direct si imediat.

Sursa din care se plăteste impozitul este diferită in funcție de forma pe care o
îmbracă venitul realizat de persoanele fizice sau juridice.

Pentru muncitori si funcționari sursa impozitului o constituie salariul, pentru
agentii economic – profit, pentru proprietarii funciari – renta, pentru deținătorii de
hârtii de valoare – venitul produs de acestea care îmbracă forma dividendului
sau a dobânzii.

Micii meseriași si liber profesioniștii suportă impozitele din venitul realizat de pe
urma activității pe care o desfășoară.

Plata impozitului are caracter obligatoriu, pentru toate persoanele fizice si
juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit
gen de avere. Dreptul de a institui impozite îl are statul, care îl exercită, de
regulă, prin organele puterii centrale (Parlamentul) iar uneori si prin organele
administrației de stat locale ( ale departamentelor, districtelor, municipiilor,
orașelor si comunelor).

Sumele încasate la bugetul de stat cu titlu de impozit au caracter definitiv si
nerambursabil. În schimbul lor statul nu se angajează la nici un contraserviciu direct si imediat, iar plătitorii nu pot solicita un contraserviciu de valoare egală
sau apropiată.

Impozitele îndeplinesc un rol care se manifesta pe plan financiar, economic si
social, diferit de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta. Rolul cel mai
important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, in sensul că impozitele
constitute mijiocul principal de procurare a resurselor bănesti necesare acoperirii
cheltuielilor publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor
luate de stat de a interveni in activitatea economica cu ajutorul impozitelor .În
acest sens impozitele pot fi folosite ca un instrument de stimularea sau de frânare
a unei anumite activități, de creștere sau de reducere a producției sau a
consumului unui anumit produs, de stimulare sau de îngrădire a comerțului
exterior, etc.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifesta in mai multe directii dintre care
mentionam rolul lor de instrument de redistribuire a unei părti din produsul intern
brut între clase si pături sociale, între persoanele fizice si juridice, etc.

La introducerea unui impozit se cere ca acesta sa aibă un randament fiscal
ridicat, sa fie stabil si elastic.

Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta
nevoilor de venlturi ale statului. Astfel, daca se înregistreaza o crestere a
cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat
corespunzator si invers. Din practica fiscala rezulta ca, de regula, elasticitatea
impozitului actiostimulare sau de îngrădire a comerțului
exterior, etc.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifesta in mai multe directii dintre care
mentionam rolul lor de instrument de redistribuire a unei părti din produsul intern
brut între clase si pături sociale, între persoanele fizice si juridice, etc.

La introducerea unui impozit se cere ca acesta sa aibă un randament fiscal
ridicat, sa fie stabil si elastic.

Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta
nevoilor de venlturi ale statului. Astfel, daca se înregistreaza o crestere a
cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat
corespunzator si invers. Din practica fiscala rezulta ca, de regula, elasticitatea
impozitului actioneaza mai ales in sensul majorarii impozitelor.

Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste nu numai procurarea
veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice ci si folosirea acestuia ca
instrument de impulsionare a unor ramuri sau subramuri economice, stimularea
sau reducerea productiei ori consumului unor marfuri, extinderea sau, dimpotriva,
restrângerea relatiilor comerciale cu strainatatea.

Impozitele sunt frecvent utilizate pentru a influența comportamentul
producătorilor agricoli in ceea ce priveste producția obținută si veniturile
realizate.

In vederea creșterii consumului unei anumite mărfi statul poate dispune
micșorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea
acesteia.

Impozitele pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea
situatiei economice. In vederea combaterii inflatiei, se recurge frecvent si la
măsura majorarii impozitelor, iar pentru stimularea investitiilor particulare in unele
țări a fost adoptata măsura reducerii impozitului aferent venitului investit in
masini, utilaje si alte echipamente utile.

In concepția unor economiști contemporani "impozitul devine un instrument
esențial al politicii economice a statului, precum si al politicii sale sociale"

Acest instrument servește la echilibrarea puterii întreprinzatorilor particulari,
care pastreaza conducerea firmelor lor in economia de piata. Impozitele confera
o putere de actiune asupra întreprinzatorilor particulari care le limiteaza propriile
lor prerogative: aceasta este semnificatia sa profunda. Puterea statului de a
impune se opune astfel "puterii capitalistilor de a întreprinde"

In tarile dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor
si taxelor se procura intre 80% – 90%din totalul resurselor financiare necesare
statului, in timp , ce in țările in curs de dezvoltare aportul acestora reprezintă intre
50%- 90% din totalul resurselor financiare publice.

In literatura de specialitate din tarile occidentale cu economie de piață este
acreditată ideea despre existenta unor limite ale impozitelor, diferite ca nivel de
la o țară la alta si de la o perioadă la alta .

Limita impozitelor dintr-o anumita țară este influentata de factori externi
sistemului de impunere si de factori interni sau proprii sistemului de impunere.

Dintre factorii proprii sistemului de impunere amintim ;

a)progresivitatea cotelor de impunere – impozitele au o pondere mai mare in
produsul intern brut in tarile in care progresivitatea cotetor de impunere este mai
accentuata;

b)modul de determinare a materiei impozabile – este deosebit de important de
cunoscut faptul ca venitului brut se acorda anumite reduceri pentru a se ajunge
la venitul net sau impozabil.

Între factorii externi sistemului de impunere se numără si:

a)nivelul produsului intern brut pe locuitor – de regulă limita impozitelor este mai
ridicată cand venitul pe locuitor este mai ridicat;

b)nivelul impozitelor in alte țări – capitalurile au tendința de a migra spre țările cu
o fiscalitate mai scăzută;

c)natura instituțiilor politice – limita impozitelor este mai redusă in țările cu
organe de conducere ale statului alese in mod democratic comparativ cu aceea
din statele cu regimuri totalitare;

d)prioritățile stabilite de stat in ceea ce privește destinația veniturilor publice –
limita impozitelor este mai ridicată în totalul cheltuielilor publice.

– Elementele impozitului –

Odata cu instituirea unui nou impozit trebuie să se precizeze o serie de
elemente din care să rezulte în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul
acestuia, modul de percepere, căile de urmărire în caz de neplată, sancțiunile
pentru încalcarea prevederilor legale. Precizarea expresă a acestor elemente
este necesară atat pentru contribuabil, pentru a ști cât are de plată și când
trebuie sa plătească, cât și pentru organele fiscale, care trebuie sa stabilească,
sa perceapă și să urmărească încasarea impozitelor.

Elementele impozitului întâlnite in teoria si practica financiară sunt:

– subiectul impozitului ( plătitorul);

– suportatorul( destinatarul) impozitului;

– obiectul impunerii;

– sursa impozitului;

– unitatea de impunere;

– cota impozitului;

– asieta;

– termenul de plata;

Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia.

In cazul impozitului pe salarii, subiect al impozitului este orice persoană fizică ce realizează un venit sub formă de salariu, in cazul impozitului pe profit
plătitorul este agentul economic. în practica financiară subiectul impozitului mai
este numit si contribuabil.

Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. De
obicei, persoana care plateste impozitul este acea care îl și suportă. Sunt situatii,
însă, când suportatorul impozitului este o alta persoană decât subiectul. Aceasta
situație este posibilă pentru că, prin diferite modalităti, într-o măsură mai mare
sau mai mică, unele impozite plătite de persoane fizice sau juridice pot fi
transpuse în sarcina altor persoane.

Obiectul impozitului este reprezentat de materia supusa impunerii. În calitate
de obiect al impozitului pot apărea, după caz, venitul, averea, iar uneori si
cheltuielile.

Venitul si averea apar in calitatea de obiect al impunerii in cazul impozitelor
directe. Astfel in cazul impozitului pe salariu obiectul impozitului îl constitute
salariul si alte drepturi de personal, la impozitul pe profit – profitul obținut de
agentul economic.

Sursa impozitului arata din ce anume se plătește impozitul : din venit sau din
avere. Veniturile ca sursă a impozitului pot îmbrăca mai multe forme : salariu,
profit, dividende, etc. Averea poate aparea fie sub forme de capital ( în cazul
actiunilor emise de societățile de capital) fie sub forma de bunuri (mobile si
imobile). În cazul impozitelor pe venit sursa impozitului coincide în toate cazurile
cu obiectul impunerii.

La impozitele pe avere, de regulă, sursa nu coincide cu obiectul impunerii, pentru ca impozitul se plăteste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai in situații excepționale se întamplă ca impozitul să fie plătit direct din avere.

Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea de masură în care se
exprima obiectul impozabil. La impozitul pe salarii unitatea de impunere este
unitatea monetară, la impozitul pe clădiri — metrul pătrat pe suprafata utilă, la
impozitul funciar- hectarul, etc.

Cota impozitului este reprezentată de impozitul aferent unei unități de
impunere. Cota impozitului (cota de impunere) poate fi fixă, cand impozitul
aferent unitatii de impunere apare ca o mărime invariabilă, sau procentuală
(proporțională, progresivă sau regresivă). Cota de impunere se poate exprima
deci in mărimi absolute sau in mărimi relative.

Asieta (modul de asezare a impozitului) reprezintă măsurile care se iau de
organele fiscale pentru stabilirea fiecarui subject impozabil, a mărimii obiectului
impozabil si a cuantumului impozitului datorat statului.

Termenul de plată indică data la care sau intervalul de timp in interiorul căruia subiectul impozitului trebuie să-și achite obligația față de bugetul statului.
Momentul în care plata unui venit bugetar devine exigibilă nu coincide
întotdeauna cu cel al nașterii obligației plătitorului față de buget.

Obligația plătitorului apare, de regulă, în momentul în care el a intrat in posesia obiectului impozabil si numai stingerea obligației are loc la termenul de plata.

Neplata impozitului până la termenul stabilit de lege, atrage dupa sine si obligatia contribuabilului de a plati si majorarile de întârziere. Prin normele in vigoare sunt prevăzute si alte sancțiuni care se aplica contribuabililor in caz de neplată a
obligatiilor fata de bugetul statului ca executarea silită, poprirea, etc.

CAPITOLUL II

IMPOZITELE DIRECTE ÎN CADRUL SISTEMULUI FISCAL

DIN ROMÂNIA

2.1 CARACTERIZAREA GENERALĂ A IMPOZITELOR DIRECTE

În evoluția lor, impozitele directe au ținut pasul cu dezvoltarea economiei,
deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de
activități, fie pe venit sau avere.

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezintă forma cea mai veche de
impunere. Ele s-au practicat si in orânduirile precapitaliste, insă o extindere si o
diversificare mai mare au cunoscut abia in capitalism.

În primele decenii ale secolului al XX – lea, in locul impozitelor așezate pe
obiecte materiale sau pe diferite activități, cum sunt cele comerciale si
industriale, deci a impozitelor de tip real, si-au facut apariția impozitele stabilite
pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară),
adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea impunerii prin
aducerea printre plătitorii de impozite si a marii mase a muncitorilor si
functionarilor. Deoarece treptat si mai ales începând cu ultimele decenii ale
secolului al XIX – lea, se înregistrează o creștere simțitoare a cheltuielilor
publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor personale
nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât asistăm si la
extinderea impunerii indirecte.

Prin urmare, impozitele directe fiind nominative si avand cuantum si termene
de plata precis stabilite sunt aduse din timp la cunoștinta plătitorilor
sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat impozitele indirecte, deoarece la
acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri si servicii, de regulă nu știu cu
anticipație cand si mai ales cat vor plăti statului, sub forma taxelor de consumație
si a altor impozite indirecte.

În cazul impozitelor directe reale la impunere nu se ia in considerare produsul
net (venitul) obținut de subiectul impozabil, ci numai produsul brut sau cel mediu
estimat, ceea ce dezavantajează pe cei ce realizează un venit superior celui
mediu. Din aceasta cauză impozitele directe reale căpătau, de multe ori, un
caracter regresiv. Totodată aceste impozite prezintă si alte neajunsuri cum sunt:existența unor largi posibilități de evaziune fiscală, lipsa de uniformitate în
stabilirea impozitelor si faptul că prin modul cum se așează impozitul nu se poate
cuprinde, în activitatea de impunere, decât o parte din materia impozabilă.

Impozitele directe personale, înlătură neajunsurile menționate in cazul
impozitelor reale si țin seama de situația personala a contribuabilului. În același
timp au permis instituirea minimului neimpozabil, adica scutirea de impozit a
materiei impozabile până la un anumit nivel considerat ca suficient pentru
asigurarea unor condiții decente de viață.

Clasificarea impozitelor directe

Impozitul funciar

IMPOZITE Impozitul pe clădiri

REALE Impozitul pe activități

industriale,comerciale,

profesii libere

Impozitul pe capitalul IMPOZITE DIRECTE mobiliar sau banesc

Impozite pe venit

IMPOZITE

PERSONALE

Impozite pe avere

2.2 IMPOZITUL PE VENIT

2.2.1 SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI

Ca formă de bază a impozitelor personale, impozitele pe venit au putut fi
introduse atunci când veniturile diferitelor clase sociale au fost suficient de
diferențiate. Acest moment este marcat de creșterea numărului muncitorilor si
funcționarilor care realizau venituri sub forma salariilor, a industriașilor,
comercianților care realizau venituri sub forma profitului si a proprietarilor funciari
care obțineau venituri sub forma rentei, etc.

În calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar, așadar, persoanele fizice și
cele juridice(microîntreprinderi) care realizează venituri din diferite surse.

Sfera de cuprindere a impozitului

Impozitul pe venit, se aplica următoarelor venituri:

a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul in Romania,
veniturilor obtinute din orice sursa, atat din Romania, cat si din afara României;

b) în cazul persoanelor fizice rezidente, numai veniturilor obtinute din România, care sunt impuse la nivelul fiecarei surse in categoriile de venituri

c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate
independenta prin intermediul unui sediu permanent in Romania, venitului net
atribuibil sediului permanent;

d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate
dependentă in Romania, venitului salarial net din aceasta activitate dependentă;

e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obtin venituri din activități, altele decât cele din activități dependente sau independente venitului determinat pe fiecare sursă în parte.

IMPOZITELE PE VENITURILE PERSOANELOR FIZICE

In practica fiscală se întâlnesc două sisteme de asezare a impozitelor pe
veniturile persoanelor fizice: unul constă în impunerea separată a veniturilor
provenind din fiecare sursă, iar altul în impunerea globală a veniturilor, indiferent
de sursa din care provin.

Sistemul impunerii separate poate fi întâlnit fie sub forma unui impozit unic pe venit, care permite totuși o impunere diferențiată pentru fiecare categorie de
venit, in funcție de natura acestuia, fie prin instituirea mai multor impozite care
vizează fiecare în parte venitul obținut dintr-o anumită sursă.

Sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor realizate deo persoana fizică, indiferent de sursa de proveniență, si supunerea venitului
cumulat unui singur impozit. Impunerea globală a veniturilor realizate de
persoanele fizice este cea mai frecvent întâlnită, ea practicându-se in țări ca
SUA, Germania, Franța, Belgia, Italia, Ungaria, Marea Britanie, etc.

Din compararea celor doua sisteme de impunere, rezulta că impunerea
separată permite tratarea diferențiată a veniturilor, în ceea ce priveste modul de
așezare si nivelul cotelor de impozit, deoarece, practic, acestea din urmă diferă
în funcție de sursa de proveniență a veniturilor (din salarii, din afaceri, din profesii
libere, etc.).

Persoanele care realizează mai multe venituri sunt avantajate pentru că nu
mai sunt afectate de consecințele progresivității impunerii, care se fac simțite prin
cumularea veniturilor, practicată in sistemul impunerii globale. Pe de alta parte,
impunerea globală prezintă neajunsul că nu ține cont de natura veniturilor, de
sursele lor de proveniență.

Pentru a evita neajunsurile pe care le prezintă fiecare din aceste metode de
impunere, in unele țări au fost întâlnite mult timp sisteme de impunere mixte,
care îmbinau impunerea separată cu cea globală. In prezent, tendința care se
manifesta pe plan mondial este de a se trece la impunerea globală chiar si în
țările cu tradiție in impunerea separată.

Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proporționale sau progresive. În unele țări, venitul impozabil este supus mai întâi
impunerii un cote proporționale si apoi impunerii in cote progresive. Cea mai
frecvent utilizată este impunerea în cote progresive pe tranșe de venit
(impunerea cu cote progresive compuse).

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stablilește de regulă anual, pe
baza declarației de impunere întocmită de subiectul impozitului. Dupa stabilirea
impozitului datorat statului, acesta se înregistrează in debitul contribuabilului în
registrul de rol. Încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii,
dobânzi, dividende, etc. se realizează, de cele mai multe ori prin stopaj la sursă, iar
impozitul asupra celorlalte venituri se încaseaza direct de la contribuabili.

Ca tendinta pe plan mondial, se remarcă faptul ca incasările provenite din
impozitele așezate asupra veniturilor realizate de persoanele fizice cunosc o
continuă crestere, detinand o pondere mai mare in totalul sumelor înscrise la
buget, comparativ cu cele provenite din impozitele percepute pe veniturile
persoanelor juridice (microîntreprinderi).

Prin introducerea impozitului pe venitul global, se aplică sistemul impunerii
globale în domeniul veniturilor realizate de persoanele fizice in scopul asigurării
unei proceduri fiscale omogene care să cuprinda toate veniturile realizate de
persoanele fizice.

Subiectul impozitului pe venit este persoana fizica rezidenta denumită
contribuabil și anume:

-persoana fizică rezidentă

-persoana fizică nerezidentă care desfășoară o activitate independentă prin

intermediul unui sediu permanent în România

-persoana fizică nerezidentă care desfășoara activități dependente în România

Obiectul impozabil îl constituie veniturile obținute din:

activități independente

salarii

cedarea folosinței bunurilor

investiții

pensii

activități agricole

premii și jocuri de noroc

din alte surse

Perioada impozabila este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.Venitul impozabil realizat pe o fracțiune de an se considera venit anual
impozabil. Doar prin exceptie perioada impozabila este inferioara anului
calendaristic in situatia in care survine decesul contribuabilului in cursul anului.

IMPOZITUL PE VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR

O microîntreprindere este o persoana juridică româna care îndeplineste cumulativ urmatoarele condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:

a) are înscrisa în obiectul de activitate producția de bunuri materiale, prestarea de servicii si/sau comertul;

b) are de la 1 pâna la 9 salariați inclusiv;

c) a realizat venituri care nu au depasit echivalentul în lei a 100.000 euro;

d) capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane, altele decat statul, autoritatile locale si institutiile publice.

Cota de impunere pentru veniturile microîntreprinderilor este de 3%.

Baza impozabila a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor este reprezentată de veniturile din orice sursă din care se scad:

veniturile din variația stocurilor

veniturile din producția de imobilizari corporale și necorporale

veniturile din exploatare , reprezentând cota parte a subvențiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finanțarea investițiilor

veniturile din provizioane

veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorărilor datorate bugetului de stat , care au fost cheltuieli dedectibile la calculul profitului impozabil

veniturile realizate din despăgubiri , de la societățile de asigurare , pentru pagubele produse la activele corporale proprii.

În cazul în care o microîntrprindere achiziționează o casă de marcat, valoarea de achiziție a acestora se deduce din baza impozabilă conform documentului justifiativ , în trimestrul în care au fost puse în funcțiune.

Plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor se efectuează trimestrial , până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul. Microîntreprinderile au obligația de a depune , până la termenul de plată a impozitului declarația de impozit pe venit

2.2.2CATEGORII DE VENITURI SUPUSE IMPOZITULUI PE VENIT

Principalele categorii de venituri supuse impozitului pe venit sunt:

-veniturile din activități independente;

-veniturile din salarii;

-veniturile din cedarea folosinței bunurilor;

-veniturile din investiții;

-veniturile din pensii;

-veniturile din activități agricole;

-veniturile din premii și jocuri de noroc;

-veniturile din alte surse.

Aceste venituri au in comun faptul ca se impozitează cu o cotă unică de impunere de 16% , cu unele excepții.

VENITURILE DIN ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE

Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale , veniturile din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere , inclusive din activități adiacente.

Veniturile comerciale sunt veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor , din prestări servicii altele decât cele din profesii libere, precum si din practicarea unei meserii.

Veniturile din profesiile libere sunt veniturile obtinute din exercitarea profesiilor medicale,de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, architect sau a altor profesii reglementate, desfășurate in mod independent , in condițiile legii.

Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene si modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț,procedee tehnice, know- how, drepturi de autor, ș.a.

Venitul net din activităti independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

Venitul net dintr-o activitate independentă, care este desfășurată de către contribuabil, individual, fără salariați, se determină pe baza normelor de venit elaborate de Ministerul Finanțelor publice.

Impozitul ce trebuie reținut se stabilește astfel:

in cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală se aplică o cotă de impunere de 16% la venitul brut;

in cazul in care o persoană fizică se asociază cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe profit sau pe venit se aplică cotele de impunere prevăzute pentru impozitul pe profit sau pe venit.

Impozitul ce trebuie reținut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul , cu unele excepții.

VENITURILE DIN SALARII

Trecerea la economia de piata a impus adoptarea unui sistem de impozitare a
salariilor mai flexibil care să țină seama de puterea contributivă a fiecarui subiect
impozabil.

Sunt considerate venituri din salarii, toate veniturile in bani si/sau in natura, obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate pe baza unui contract individual de munca, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporara de muncă.

Subiecți ai impunerii sunt persoanele fizice care realizează pe teritoriul
României venituri sub forma de salarii si alte drepturi salariale. Nu se face
deosebire intre persoanele fizice romane sau străine ci dimpotriva, li se aplica in
general acelasi regim fiscal.

Obiectul impunerii este reprezentat de :

a) indemnizațiile din activitati desfasurate ca urmare a unei functii de demnitate publica,stabilite potrivit legii;

b) indemnizatiile din activitati desfasurate ca urmare a unei functii alese în cadrul persoanelor juridice fara scop lucrativ;

c) drepturile de solda lunara, indemnizatiile, primele. premiile, sporurile si alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

d) indemnizatia lunara bruta, precum si suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societati nationale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum si la regiile autonome;

e) sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;

f) sumele primite de reprezentantii în adunarea generala a actionarilor, în consiliul de administratie si în comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentantii în organisme tripartite, potrivit legii;

h) indemnizatia lunara a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaratia de asigurări sociale;

i) sumele acordate de personale juridice fara scop patrimonial si de alte entitati neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia primită pe perioada delegarii si detașării în altă localitate, în țara si în strainatate, în interesul serviciului, pentru salariații din instituțile publice;

j) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor.

Persoanele fizice care realizează venituri din salarii au dreptul la
deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub forma de deducere
personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru
veniturile din salarii la locul unde se afla funcția de bază.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit
lunar brut de până la 1000 lei inclusiv, astfel:

– pentru contribuabilii care nu au persoane in intreținere – 250lei;

– pentru contribuabilii care au o persoană in intreținere – 350lei;

– pentru contribuabilii care au două persoane in intreținere – 450lei;

– pentru contribuabilii care au trei persoane in intrețtinere – 550lei;

– pentru contribuabilii care au patru sau mat multe persoane in intreținere –
650lei.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii
cuprinse intre 1001lei si 3000lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mat sus si se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor
publice.

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste
3000 lei nu se acorda deducerea personală.

Persoana in intreținere poate fi soția/sotul, copiii sau alți membri de
familie, rudele contribuabilului sau ale soțului/soției acestuia pana la gradul al
doilea inclusiv, ale carei venituri, impozabile si neimpozabile, nu depășesc
250 lei lunar.

In cazul in care o persoană este intreținută de mai mulți contribuabili,
suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil,
conform ințelegerii intre părti.

Copiii minori, in vârstă de până la 18 ani impliniți, ai contribuabilului
sunt considerați intreținuți.

Suma reprezentând deducerea personala se acorda pentru persoanele
aflate în întreținerea contribuabilului, pentru acea perioada impozabilă din anul
fiscal în care acestea au fost întretinute. Perioada se rotunjește la luni întregi în
favoarea contribuabilului.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere:

a) persoanele fizice care dețin terenuri agricole si silvice în suprafață de peste
10.000 mp în zonele colinare și de șes și de peste ,20.000 m2 în zonele montane;

b) persoanele fizice care obțin venituri din cultivarea și din valorificarea
florilor, legumelor si zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor
scopuri și/sau în sistem irigat, din cultivarea și din valorificarea arbuștilor, plantelor,etc.

Cota de impunere in cazul veniturilor din salarii este de 16%.

Plătitorii de salarii si de venituri asimilate salariilor au obligatia de a calcula si de a retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, precum si de a- l vira la bugetul de stat pâna la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.

VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR

Veniturile din cedarea folosintei bunurilor sunt veniturile, în bani si/sau în natură, provenind din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, obtinute de catre proprietar, uzufructuar sau alt deținator legal, altele decât veniturile din activități independente.

Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani si/sau echivalentul în lei al
veniturilor în natură si se stabilește pe baza chiriei sau a arendei prevazute în contractul încheiat între părti pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei.

Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozitiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

În cazul în care arenda se exprimă în natura, evaluarea în lei se va face pe baza preturilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotarari ale consiliilor judetene si, respectiv,ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, ca urmare a propunerilor directiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Dezvoltării Rurale , hotarâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal.

Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.asupra acestui venit net ce reprezintă baza de impozitare se aplică cota unică de impunere de 16%.

VENITURILE DIN INVESTIȚII

Veniturile din investitii cuprind:

a)dividende;

b)venituri impozabile din dobânzi;

c) castiguri din transferul titlurilor de valoare;

d) venituri din operatiuni de vânzare-cumparare de valută la termen, pe baza de contract precum si orice alte operațiuni similare.

e)venituri din lichidare / dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice.

Veniturile sub formă de dividende distribuite incepând cu anul 2005,in cazul persoanelor fizice, se impozitează cu cota unică de 16%.

In cazul persoanelor juridice veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții , se impun cu o cotă de 10%.

Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata.

In cazul dividendelor distribuite , dar care nu au fost plătite acționarilor până sfârșitul anului in care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată este pâna la data de 31 dec. a anului respective.

Aceeași cotă de 10% se aplica începând cu 01.06.2005, si în cazul veniturilor sub formă de dobânzi ,aupra sumelor provenite din depozite la termen , instrumente de economisire , contracte civile inchieiate.

VENITURILE DIN PENSII

Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii, facute catre un sistem de asigurări sociale , inclusiv cele din schemele facultative de pensii ocupaționale, si cele finațate de la bugetul de stat.

Venitul impozabil lunar se stabilește prin scăderea unei sume neimpozabile lunare de 900 RON din venitul din pensii.

Orice platitor de venituri din pensii are obligația de a calcula lunar
impozitul aferent acestui venit, de a-1 reține si de a-1 vira la bugetul de stat, potrivit
prevederilor legale.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra
venitului impozabil lunar din pensii.

Impozitul calculat se retine la data efectuării platii pensiei si se virează la
bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se face
plata pensiei.

Impozitul reținut este impozit final al contribuabilului pentru veniturile
din pensii.

În cazul unei pensii care nu este platită lunar, impozitul ce trebuie reținut
se stabilește prin împărtirea pensiei plătite la fiecare din lunile carora le este
aferentă pensia.

VENITURI DIN ACTIVITĂȚI AGRICOLE

Veniturile din activitati agricole sunt venituri din urmatoarele activitati:

a) cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor, în sere si
solarii special destinate acestor scopuri si/sau in sistem irigat;

b) cultivarea si valorificarea arbuștilor, plantelor decorative si ciupercilor;

c) exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si altele asemenea.

Venitul net dintr-o activitate agricolă se stabileste pe bază de norme de
venit.

Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafată de catre directiile teritoriale de specialitate ale inisterului Agriculturii, Păurilor si Dezvoltării Rurale si se aprobă de catre Directiile Generale ale Finantelor Publice Teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.

Normele de venit se stabilesc, se avizează si se publică pana cel târziu la
data de 31 mai a anului pentru care se aplică aceste norme de venit.

Impozitul se determină prin aplicare cotei de 16% asupra venitului net determinat pe bază de norme de venit, cât si în sistem real, impozitul find final.

VENITURI DIN PREMII ȘI JOCURI DE NOROC

Veniturile din premii sunt veniturile din concursuri , iar veniturile din jocurile de noroc sunt veniturile obținute ca urmare a participării la jocuri de noroc inclusiv cele de jack – pot definite conform normelor metodologice, altele decât cele realizate la jocuri de tip cazino si mașini electronice cu câștiguri.

Venitul sub formă de premii dintr-un singur concurs se impune, prin
reținere la sursă, cu o cotă de 16% aplicata asupra venitului net.

Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin retinere la sursă, cu o cota de
20% aplicata asupra venitului net care nu depășeste 10000 RON și cu 25% asupra venitului net care depășește suma de 10000 RON .

Venitul net se determină ca diferență între venitul brut si un venit neimpozabil de 600 RON pentru fiecare concurs sau joc de noroc , realizate de acelasi organizator sau plătitor într-o singură zi.

Obligatia calculării, reținerii si virării impozitului revine plătitorilor de
venituri.

Nu sunt impozabile veniturile obținute din premii, in bani si/sau în natură,
sub valoarea sumei neimpozabile stabilită în suma de lei pentru fiecare
concurs, realizate de acelasi organizator sau plătitor.

Impozitul calculat si reținut in momentul plătii este impozit final.

Impozitul pe venit astfel calculat si reținut se virează la bugetul de stat
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

VENITURILE DIN ALTE SURSE

În această categorie de venituri sunt cuprinse:

a)prime de asigurări suportate de o persoana fizică independentă sau de orice
altă entitate, in cadrul unei activități pentru o persoană fizică in legatură cu care
suportatorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii;

b) castiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de
asigurare incheiat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare;

c) venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferențelor de
prețpentru anumite bunuri, servicii si alte drepturi, fosti salariați, potrivit clauzelor
contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea
de arbitraj comercial.

Impozitul pe aceste venituri se calculează prin reținere la sursă la momentul plății prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut si este un impozit final ce trbuie virat la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei in care a fost reținut.

2.3 IMPOZITUL PE PROFIT

Impozitul pe profit reprezinta o sursă certa de alimentare cu venituri a bugetului public, in vederea asigurării mijioacelor financiare necesare îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetătenilor cu privire la invățământ, sanatate, cultură, arta,sport, apărare natională si ordine publica, ocrotire socială si protectie ecologica,
precum si pentru finanațarea unor acțiuni si obiective economice de interes
national, mai ales în domeniul infrastructurii.

RandamentuI fiscal al impozitului pe profit este in general scăzut, pentru ca
exista numeroase posibilități de evaziune fiscală. Totusi, ponderea sa in
resursele publice poate creste printr-o mai buna organizare si o conducere mai
exacta a evidențelor la agentii economici, in conformitate cu prevederile Legii
Contabilitatii si prin aplicarea ferma a sanctiunilor prevazute de lege.

Cu toate acestea, impozitul pe profit are un rol important in creșterea ponderii
impozitelor directe in sistemul fiscal românesc.

În acelasi timp, prin modul in care este reglementat impozitul pe profit in
Legea 571/2003 cu modificările ulterioare se urmărește stimularea activităților producătoare de profit ale agenților economici Se urmărește stimularea dezvoltării economiei si crearea de noi locuri de muncă, creșterea producției si in consecință venitului agentilor economici, si, deci, în final, și a profitului impozabil.

Exista cinci forme de societăți comerciale prevăzute de legea societăților
comerciale din România si anume: societăți în nume colectiv, societăți în
comandită simplă, societăți in comandită pe acțiuni, societăți pe acțiuni, societăți
cu raspundere limitată.

Cele mai des întâlnite sunt societatile pe actiuni si societatile cu răspundere
limitată, ale căror obligații sunt garantate cu program social, iar acționarii răspund
numai în limita capitalului social vărsat.

Deoarece profitul obținut este repartizat atât acționarilor sub forma de
dividende, cât și sub forma de sume la dispoziția societății pentru rezerve sau
investitii, modalitate de impunere este impozitarea profitului brut cu impozitul pe
profit si, separat, impozitarea profitului net destinat dividendelor cu impozitul pe
dividende.

In practica fiscală internațonală pot exista următoarele situații:

– in unele țări, ca de exemplu Bulgaria, cotele de impunere sunt diferențiate in
funcție de proprietarul capitalului social, de condiția sa socială;

– in alte țări, cotele de impunere sunt diferentiate in functie de natura activitatii
(Germania, Ucraina, , Franta);

– in alte țări nivelul cotelor de impunere este stabilit in funcție de cifra de
afaceri a societăților comerciale:

– in altele se utilizează cote de impunere diferite după cum impozitul este venit
la bugetul de stat sau venit la bugetul local(Canada, Portugalia, Finlanda,
Rusia)

– în Franta de exemplu se utilizează o cotă unică de impunere de 34%, iar in
Polonia si Ungaria o cotă unica de 40%.

Conform reglementarilor din țara noastră sunt obligați la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

a) persoanele juridice române,

b)persoanele juridice străine care desfasoară activități printr-un sediu
permanent in România,

c)persoanele juridice străine si fizice nerezidente care desfașoară activitați in România intr-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridice,

d) persoanele juridice străine care realizează vnituri din/sau în legatură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române , pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:

a) trezoreria statului

b) instituțiile publice pentru fondurile derulate conform legii finanțelor publice;

c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

d) fundațiile române constituite ca urmare a unui legat

e) cultele religioase pentru veniturile obținute din activități economice care sunt utilizate pentru susținerea activităților cu scop caritabil

f) cultele religioase , pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult și pentru veniturile obținute din chirii

g) instituțiile de invătământ particular acreditate, precum si cele autorizate, potrivit legii;

h) asociatiile de proprietari, constituite ca persoane juridice conform Legii Locuintei, pentru veniturile obtinute din activitățile economice, care sunt utilizate pentru imbunatățirea confortului si a eficientei clădirii, pentru intreținerea si repararea proprietății comune.

In România impozitul pe profit are următoarele caracteristici:

– se aplica o cota de16% asupra profitului impozabil

– cota de impozit pe profit in cazul Bancii Nationale a Romaniei este de 80% si
se aplica asupra veniturilor ramase dupa scaderea cheltuielilor deductibile si
a fondului de rezervă;

– contribuabilii care obțin venituri din activitatea barurilor de noapte, a
cluburilor de noapte si a cazinourilor sau pariurilor sportive și la care impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri.;

– pierderea anuală înregistrată si declarata de contribuabili se recuperează din
profitul impozabil lunar obtinut in exercițiile fiscale următoare fara a putea
depasi insa 5 ani

Profitul impozabil se determină ca diferență intre veniturile obținute din
orice sursă, și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Veniturile reprezinta sumele sau valorile încasate sau de încasat si includ:

a) venituri din exploatare;

b) venituri financiare;

c) venituri exceptionale.

Cheltuielile reprezinta sumele sau valorile plătite ori de plătit, dupa natura lor,
care sunt aferente realizării veniturilor, astfel cum sunt înregistrate in
contabilitatea contribuabililor.

În cadrul cheltuielilor efectuate pentru realizarea veniturilor se includ:

a)cheltuieli de exploatare;

b)cheltuieli financiare;

c)cheltuieli exceptionale.

Pentru determinarea profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai
daca sunt aferente realizării veniturilor conform prevederilor legale.

Cheltuielile nedeductibile pentru care nu se admite deducere in calculele de
determinare a profitului impozabil sunt:

– impozitul pe profit datorat;

– amenzile si penalitățile datorate către autoritățile române ;

– cheltuielile de protocol care depăsesc limitele prevazute de lege (limita
prevazuta de lege de 2 % aplicată diferenței dintre veniturile si cheltuielile sociale);

– sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor si
provizioanelor peste limita legală;

– sume ce depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile conform
legii(cheltuieli de sponsorizare, cheltuieli pentru actiuni social culturale caror
limita se afla aprobata prin legea bugetului de stat); limitele acestor cheltuieli
deductibile se aplica lunar si cumulat astfel îcât la sfarsitul anului fiscal să
se încadreze in prevederile dispozițiilor legale;

– cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsa in gestiune
sau degradate si neimputabile, precum si TVA aferent acestora;

– diurna de deplasare peste plafonul prevazut de institutiile publice;

– discount-urile, remizele sau alte reduceri de preturi acordate clientilor, în
cazul in care acestea nu sunt înscrise distinct in documentele de vânzare;

– orice cheltuieli facute de societate în folosul personal al acționarilor sau
asociaților;

– cheltuieli cu perisabilitatile peste limitele legale sau cheltuieli cu pierderi
tehnologice peste limitele legale:

– toate cheltuielile înregistrate in contabilitate pe baza unor documente care
nu îndeplinesc condițiile de documente justificative conform Legii
Contabilității.

Veniturile neimpozabile la calculul profitului impozabil sunt:

dividendele primate de la o persoană juridică română

diferentele favorabile de valoare a titlurilor de participare , înregistrate ca urmare a încorporarii rezervelor , beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare , precum și diferentele de evaluare a investițiilor financiare pe termen lung

veniturile din anularea obligațiilor unei persoane juridice , dacă obligațiile se anulează în schimbul titlurilor de participare la respective persoana juridică

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acodat deducere , veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile

veniturile neimpozabile prevăzute expres de lege.

Profitul impozabil stabilit si impozitul pe profit se calculează si se evidențiaza
trimestrial , cumulat de la începutul anului fiscal. Declarația fiscală anuală referitoare la impozitul pe profit se depune pana la urmatoarele date

15 februarie in cazul societăților agricole, ONG-urilor si societatilor comerciale cu exercitiul financiar definitivat

30 aprilie pentru societățile cu situații simplificate

31 mai pentru societățile care aplică reglementările Ordinului 94/2001

In cursul anului, impozitul pe profit se raporteaza în declaratia comună privind

obligațiile la plata la bugetul de stat, iar regularizarea si raportarea anuală se
face pe baza declarației specifice privind impozitul pe profit.

Impozitul pe profit se determină prin aplicarea procentului de 16% si a cotei
adiționale corespunzatoare naturii obiectului de activitate, dupa caz. Din
impozitul legal calculat aferent activității, pentru stabilirea impozitului de plată se
reduce creditul fiscal care se constituie din:

– credit fiscal extern (impozitui platit de societatile comerciale in strainatate);

– reduceri de impozit sau facilitati fiscale prevazute de lege.
Din impozitul pe profit datorat se scade impozitul pe profit pe anul curent plătit cumulat de la începutul anului, rezultand fie impozit pe profit de plată, fie impozit pe profit plătit in plus.

Declaratia privind impozitul pe profit se completeaza si se
depune anual dupa definitivarea impozitului pe profit pe baza datelor din bilanțul
contabil anual, pana la datele stabilite prin lege.

Conform Legii 571/2003 declaratia privind impozitui pe profit se depune
anual pana la data prevazuta de lege pentru depunerea bilantului,
iar trimestrial se raporteaza impozitul pe profit in declaratia privind
obligatiile de plata la bugetul de stat,

Agentii economici platitori de impozit au obligatia virarii sumelor calculate in
baza legii, intr-un cont deschis la Trezoreria Statului.

Constatarea, controlul, urmarirea si încasarea impozitelor si a majorărilor de
întarziere se efectueaza de catre organele fiscale din subordinea direcțiilor
finanțelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, de Garda Financiara si de
Curtea de Conturi.

La efectuarea controlului se urmareste respectarea de catre platitor a realitatii
si legalitatii atat a veniturilor cat si a cheltuielilor, determinarea profitului
impozabil, aplicarea cotelor legale pentru stabilirea impozitului, varsarea
integrala si la termen a acestuia, reflectarea corecta si la zi in evidenta contabila
a tuturor operatiilor efectuate.

Un inspector fiscal are dreptul de a intra in orice incinta de afaceri a
contribuabilului sau in orice alte incinte deschise publicului fara o inștiințare în
prealabil, cu scopul de a determina obligațiile fiscale ala acestuia sau pentru
colectarea impozitelor datorate si neplătite la termen. Accesul ii este permis doar
în cursul orelor normale de serviciu, iar în afara acestora numai cu autorizarea
scrisă a conducerii unitatii fiscale, justificată de necesitatea controlului.

Organul fiscal in cadrul verificărilor efectuate poate lua un extras sau poate
face o copie de pe orice document sau înregistrare contabilă, poate reține orice
document care poate constitui o donație in determinarea obligatiilor fiscale sau
poate solicita ajutorul si asistența contribuabilului sau a persoanei care îl
reprezintă in verificarea obligatiilor fiscale.

Organele fiscale, pentru a determina obligatiile fiscale conform legii, au dreptul
de a controla:

– operatiunile efectuate in numele contribuabilului dar in favoarea asociaților,
administratorilor sau actionarilor;

– operatiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plătii impozitului pe
profit;

– operatiunile privind distribuirea, impărțirea, decontarea veniturilor, creditelor
sau reducerilor intre doi sau mai multi contribuabili sau a tranzacțiilor intre
acestia (pentru evitarea evaziunii fiscale);

– datoriile asumate de contribuabil in contul unor împrumuturi facute sau
garantate de asociati, acționari, administratori.

Functionarii publici din cadrul unitatilor fiscale, inclusiv persoanele care nu mai
detin aceasta calitate sunt obligati sa pastreze secretul asupra informațiilor pe
care le dețin, ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu, referitoare la
contribuabili.

Informațiile care se referă la contribuabil pot fi transmise numai in următoarele
situații:

– altor autorităti fiscale din țară si străinătate, in scopul aplicării legilor fiscale;

– unei autoritati din domeniul muncii si protectiei sociale care face plăți de
asigurari sociale;

– autoritatilor judiciare competente, conform legii
Contestațiile, obiecțiunile si plângerile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale se soluționează astfel;

– contestațiile, obiecțiunile si plangerile sunt căi administrative de atac prin
care se solicita diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, contributiilor si
majorarilor de întârziere aferente constatate si aplicate de organele fiscale
abilitate sa efectueze acte de control sau de impunere.

– amenzile constatate si aplicate de organele fiscale care nu sunt aferente
unor impozite si taxe fac exceptie si sunt sanctionate in conformitate cu
dispozitiile legale in domeniul constatarii si sanctionarii contraventiilor.

Se pot face obiecțiuni în cinci zile lucratoare de la comunicare împotriva
măsurilor dispuse prin procese verbale de control. Aceste obiecțiuni se fac la
organul fiscal care a încheiat procesul verbal de control.

2.4 IMPOZITUL PE AVERE

In categoria impozitelor asupra averii mai des întâlnite sunt impozitele asupra cladirilor și terenurilor.

Aceste impozite au ca bază de impunere valoarea de înlocuire sau valoarea dclarată de proprietar si constituie impozite locale.

IMPOZITUL PE CLĂDIRI

Impozitul pe clădiri se datoreaza catre bugetul local al unitătii administrativ teritoriale în care este amplasată clădirea de către orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România .

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii:

cota de 0.2% pentru clădirile situate in mediul urban;

cota de 0.1% pentru clădirile din mediul rural .

Daca o persoana fizică are in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate
ca locuintă, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majoreză dupa cum urmează:

a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de-a patra clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu,
impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite, așacum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

Persoanele fizice care au în proprietate mai multe clădiri au obligatia sa depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autoritătilor administrației publice locale în raza carora îsi au domiciliul, precum și la cele în raza carora sunt situate celelalte clădiri ale acestora.

În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea
unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a cladirii.

Cota de impozit se stabileste prin hotărâre a consiliului local si poate fi cuprinsă între 0. 5% si 1%, inclusiv.

Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a cladirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare.

În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.

În cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat dupa reevaluare;

Cota impozitului pe clădiri este stabilită de consiliul local între 5% si 10% si se aplică la valoarea de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice până la sfârsitul lunii în care s-a efctuat prima reevaluare.

Impozitul pe clădiri se plateste anual,în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie, inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, pâna la data de 15 martie a anului respectiv, se acorda o bonificație de pâna la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

IMPOZITUL PE TEREN

Subiecți ai impunerii în cazul impozitului pe teren la fel ca și în cazul impozitului pe clădiri sunt atât persoanele fizice cât si cele juridice.

Impozitul pe teren se plăteste la bugetul local al unității administrativ – teritoriale in raza căreia este situat terenul.

În cazul în care un teren se află in administrarea sau în folosința altei persoane, este concesionat sau inchiriat impozitul pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor drepturilor de administrare sau folosință, după caz.

Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/ sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării facute de consiliul local.

În cazul unui teren amplasat în extravilan, indifferent de rangul localității, categoria de folosință și zona unde este situate, impozitul pe teren este de 1RON/ ha.

Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an impozitul pe teren se datorează de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost dobândit terenul.

Orice persoană care modifică folosința terenului are obligatia de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței.

Impozitul pe teren se plăteste anual,în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 noiembrie, inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, pâna la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

CAPITOLUL III

MODUL DE DETERMINARE A PRINCIPALELOR IMPOZITE DIRECTE IN CADRUL SOCIETĂȚII “ INVEST BUILDING ”SRL

3.1 PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂȚII

Societatea " Invest Building" este o societate cu raspundere limitata inființată
pe baza Legii 31/1990 (Legea privind Societatile comerciale), înregistrata la
Registrul Comertului in luna august 1992 cu numarul de înmatriculare J13/
4671/1992.

Aceasta societate isi desfașoară activitatea în domeniul construcțiilor, în special constructii civile si industriale si face parte din categoria întreprinderilor mijiocii, asa cum sunt definite acestea de Legea 133/1999 (Legea privind întreprinderile mici si mijiocii).

Construcțiile sunt o ramură a economiei naționale, facând parte din sfera
producției materiale, în care se desfasoară procesul de execuție a lucrărilor de
construcții – montaj.

Activitatea de construcții – montaj cuprinde o complexitate de procese de
productie si de alte activități, care încep cu proiectarea obiectelor de constructii si
continuă cu activități de relatii, aprovizionarea si transportul materialelor si a
prefabricatelor, asigurarea fortei de munca si a mijioacelor de muncă, punerea în
operă a materialelor si prefabricatelor, predarea lucrarilor, etc.

Producția de constructii montaj se desfasoară in cadrul șantierelor de
constructii si al bazelor de producție.

• Procesul de producție in construcții – montaj are un caracter de mobilitate;spre deosebire de industrie, produsul este fix iar mijioacele de producție sunt
mobile.

Aceasta necesită mutarea periodică a mijioacelor de producție si a organizării
de pe un amplasament pe altul, in conditii si caracter de provizorat. Condițiile de
lucru sunt mult mai dificile decat in industrie, constructorului fiindu-i limitat timpul
material pentru perfecționarea organizării.

• Cea mai mare parte a volumului de lucrări se desfasoară în aer liber, ceea ce
face ca activitatea de constructii să suporte, mai mult decat orice altă
activitate rigorile iernii si ale intemperiilor din restul anului.

Din aceste împrejurari decurg efecte nefavorabile asupra productivității muncii
si asupra costurilor de producție.

• Caracterulde unicat, pe care-l au majoritatea obiectelor de construcții, în
ceea ce priveste; alcătuirea lor, sortimentele de materiale si mijioacele de muncă
utilizate, soluțiile tehnice, tehnologice si organizatorice, mărește gradul de
dificultate al problemelor si procentul de risc.

• Ciclul îndelungat, pentru realizarea produsului, (obiectul de constructie) duce la importante imobilizări de fonduri circulante și la creșterea costurilor de producție

3.2 MODUL DE CALCUL A PRINCIPALELOR IMPOZITE DIRECTE

ÎN CADRUL SOCIETĂȚII

EXEMPLU PRIVIND CALCULUL IMPOZITULUI PE SALARII

În exemplul urmator am determinat impozitul pe salariu al unui angajat pe perioadă nedeterminată care are două persoane în întreținere .

Salariul tarifar de incadrare este de 752 RON

În luna martie 2006 sunt 23 de zile lucrătoare iar durata normală de lucru pe zi este de 8 ore.

Salariatul pe lînga orele lucrate în program normal a mai efectuat 34 de ore suplimentare care se plătesc cu un spor de 75% din salariul tarifar orar, fată de orele lucrate normal, conform prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat de societate.

Calculul venitului pentru orele suplimentare :

752lei / 184h = 4,09lei/h

4,09lei/h x 1,75 = 7,15 lei/ h

7,15lei/ h x 34h = 243 lei

Pentru determinarea venitului bază de calcul, din venitul brut lunar se scad deducerea personală, contribuția la asigurările sociale, contribuția la asigurările sociale de sanătate , contribuția la fondul de somaj, ale salariatului.

V.B.C. = Venitul brut – deducere personală – C.A.S. – C.A.S.S. – C.F.S.

Deducerea personală ,pentru salarii până la 1000 ron, pentru angajații care au în întreținere două persoane este de 450RON.

În cazul de față salariatul are salariul tarifar de încadrare care nu depășește 1000 ron dar venitul brut lunar este mai mare decât salariul tarifar și depăsește suma de 1000 ron așadar deducerea personală se va calcula după următoarea formulă :

Ded. Pers = 450 x [1- (VBL-1000)/2000]= 450 x [1- (1135-1000)/2000] = 420 lei

Contribuția la asigurările sociale a angajatului este de 9,5% din venitul brut lunar, contribuția la asigurările sociale de sanătate este de 6,5% din venitul brut lunar , contribuția la fondul de somaj este de 1% din salariul tarifar de incadrare.

C.A.S. = V.B.L. x 9,5% = 1135lei x 9,5% = 108 lei

C.A.S.S. = V.B.L.x 6,5% = 1135lei x 6,5% = 74 lei

Contributia la fondul de șomaj = 752 lei x 1% = 8 lei

Venitul bază de calcul = 1135 lei – 420lei- 108 lei- 74 lei- 8 lei= 525lei

Impozitul pe salariu se determină aplicând cota de impunere de 16% asupra venitului bază de calcul .

Impozit pe salariu = V.B.C. x 16% = 525lei x 16% = 84 lei

Venit net = V.B.L. – C.A.S- C.A.S.S-C.F.Ș – Impozit/salariu

Venit net = 1135-108-74-8-84 = 861 lei

CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT AL SOCIETĂȚII ANALIZATE

Modul de determinare a impozitului pe profit trebuie înscris în registrul de evidența fiscală, un document cu regim special care trebuie completat în conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 870/2005modificat prin O.M.F.P. nr.949/2005

Repartizarea profitului

Impozitul pe dividende se determină aplicând cota de impunere de 16 % din suma acestora.

Impozitul pe dividende este un impozit cu reținere la sursă.

Dividendele din anexă sunt propuse pentru distribuire în adunerea generală a asociaților .

După aprobare dividendele pot fi distribuite in funcție de părțile sociale care îi revin fiecărui asociat in raport cu contribuția sa la capitalul social si cu prevederile din actul constitutiv al societății.

Sunt doi asociați care participă la capitalul social in părți egale și prin statutul societății s-a prevăzut ca participarea la profit sau pierdere să se facă in funcție de părtile sociale deținute de fiecare.

CALCULUL IMPOZITULUI PE CLĂDIRI ȘI A IMPOZITULUI PE TEREN

Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare cuprinsă între 0,5% si 1% asupra valorii de inventar a clădirii; aceste cote fiind stabilite prin hotărâre a consilliului local.

În cazul societății analizate construcțiile detinute au fost reevaluate în urmă cu doi ani și valoarea clădirii este amotizată integral.

În Constanța cota de impunere stabilită de consiliul local este de 1%.

Valoarea clădirii este de 16 816 lei și fiind amotizată integral valoarea impozabilă se reduce cu 15%( Legea 571/2003)

Baza impozabilă = 16816lei – (16816 lei x 15%) = 14 294 lei

Impozit / clădire = 14 294 lei x 1 % = 143,00 lei

Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul si/ sau categoria de folosință a terenului , conform încadrării făcute de consiliul local.

În cazul terenului deținut de societate pentru a detremina suprafața de teren pentru care se datorează impozit, din suprafața totală a terenului se scade suprafața ocupată de cladire.

Suprafața teren = 250 mp

Suprafața ocupată de clădire = 70 mp

Suprafața de teren pentru care se calculează impozit = 180 mp

În cazul de fată impozitul pe teren se stabileste înmulțind numărul de metri pătrați cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Terenul este amplasat în zona B rangul I deci impozitul datorat este :

Impozit pe teren =180 mp x 0,37 lei/ mp = 66,6lei = 67 lei

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Una din prioritățile politicii fiscale este consolidarea sistemului de impozite și taxe pentru eficientizarea intregului sistem fiscal din România.

Materializarea acestui deziderat constă în elaborarea unei legislații moderne , coerente, stabile si unitare privind fiscalitatea , la nivelul standardelor europene.

O legislație modernă trebuie să ofere aceleași condiții în mod nediscriminatoriu, tuturor cotribuabililor și ea trebuie să devină principalul instrument cu ajutorul caruia pot fi promovate ți susținute investițiile în economia românească.

Este necesară crearea unui sistem modern de impozite și taxe, capabil să stimuleze munca, economisirea si invetițiile, în paralel cu promovarea unui regim de echitate generală pentru fiecare contribuabil.

Pentru realizarea unui astfel de sistem fiscal se impun o serie de măsuri cum ar fi:

reducerea numărului de fonduri speciale;

cresterea masei de contribuabili (persoane fizice : salariați, prestatori de servicii, personae care exercită profesii libere, care desfășoară activități independente,meseriași agricultori,persoane care realizează venituri ocazionale;persoane juridice cu capital de stat străin sau mixt , persoane fizice române fara domociliu în România si persoane fizice si juridice străine nerezidente).

respectarea obligațiilor si drepturilor fiscale

definirea infracțiunilor fiscale

sancțiunile si prescrierea acestora

definirea clară a conceptelor și categoriilor cu care se opereaza în noul Cod fiscal astfel încât să fie inteligibil și clar pentru publicul latg contribuabil și să evite litigii cauzate de ambiguități sau de lagune în definirea unor termeni.

Prin prevederile sale , Codul fiscal, trebuie să asigure o stabilitate pe termen lung a sistemului de impozite si taxe în vederea susținerii unor decizii investiționale majore precum si eliminarea unor efecte retroactive pentru contribuabilii care au contracte în derulare (orice modificare a legilor fiscale să intre în vigoare numai in urmatorul exercițiu fiscal , iar pentru contractele aflate în derulare, să nu se aplice aceste modificări a nivelului impozitelor aflate în vigoare la data promovării investițiilor respective.

Pentru ca un investitor să participe la dezvoltarea mediului nostru intern de afaceri, el este interesat de relansarea economiei reale, de consolidarea macrostabilității economice , coerență legislativă, transparență si de aceea el trebuie să aibă incredere în sistemul economic românesc, în stabilitatea sa legislativă.