Locul și rolul Germaniei în economia europeană [611752]

1
Locul și rolul Germaniei în economia europeană
Plan
Capitolul 1
1.1.Motivatia
1.2.Metodologie
1.3.Contextualizarea temei
1.3.1. Rolul Uniunii Europene în economia europeană
1.3.2. Țările din zona Uniunii Economice și Monetare
1.3.3. Germania în contextul Uniunii Europeane

Capitolul 2 Comerțul exterior al Germaniei
2.1. Comerțul intra UE (import)
2.1. Comerțul extra UE) (export)
2.3. Structură ce importa / exporta Germania
2.4. Principalii parteneri comerciali
2.5. Comerțul cu servicii – ce vinde /ce cumpără (bunuri, servicii, transport , servicii bancare etc)
2.6. Comerțul cu România

Capitolul 4 Investitii straine directe
3.1. Companii multinaționale
3.2. Efectele economice ale companiilor mulținaționale

Capitolul 4 Influența Germaniei asupra economiei europene
4.1. Rolul Germaniei în gestionarea crizelor economice europene

Concluzii

2
Cuprins
Capitolul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 3
1.1 Motivația ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 3
1.2. Metodologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 4
1.3. Context ualizarea temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 5
1.3.1. Rolul Uniunii Europene în economia europeană ………………………….. ………………………….. 5
1.3.2. Țările din zona Uniunii Economice și Monetare ………………………….. ………………………….. 7
1.3.3. Germania în contextul Uniunii Europeane ………………………….. ………………………….. …….. 13
Capitolul 2 Comerțul exterior al Germaniei ………………………….. ………………………….. ……………………… 16
2.1. Comerțul intra UE (import) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 16
2.2. Comerțul extra UE (export) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 19
2.3. Structură ce importa/exporta Germania ………………………….. ………………………….. ………………….. 23
2.4. Principalii parteneri comerciali ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 24
2.5. Comerțul cu servicii – ce vinde /ce cumpără (bunuri, servicii, transport, servicii bancare etc) …. 27
2.6. Comerțul cu România ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 29

3

CAPITOLUL 1
De pus sursele cu note de subsol
1.1 MOTIVAȚ IA
Studiul „Locul și rolul Germaniei în economia europeană” a fost aleasă datorită importanței
temei la nivel mondial și european. Germania este un pilon al economiei pe plan internațional, având
cea mai eficientă econ omie, fiind un exemplu pentru statele în curs de dezvoltare.
Germania este a treia putere în lume , în ceea ce privește dezvoltarea economiei , după Statele
Unite ale Americii și Japonia și a cincea, în ceea ce privește puterea de cumpărare. De asemenea, la
nivelul Uniunii Europene, este cel mai important stat din punct de vedere economic, fiind reperul
celorlalte state componente și puterea economică care sprijină dezvoltarea statelor membre U.E.
Germania este un model din punct de vedere al redresării economiei deoarece după Al Doilea
Război Mondial aceasta s -a aflat în continuă degradare. Astfel au fost necesare reforme economice , cele
mai importante fiind reforma monetară și eliminarea controalelor riguroase ale pieți (piața de liber
schimb), începând cu anul 1948, ceea ce a determinat treptat diminuarea degradării economiei și
renașterea acesteia. Productivitatea economiei a devenit un „motto” al economiei și implicit al
angajaților, astel că timp de câteva decenii a fost suficient pentru un stat ca G ermania pentru a se redresa
din punct de vedere economic și să reducă toate pierderile suferite după cel de -al Doilea Război Mondial
În prezent, Germania este un stat influent la nivelul Europei, atât din punct de vedere economic,
cât și politic. De acee a prin intermediul acestui studiu va putea fi observat locul Germnaniei în economia
europeană prin date statistice și evoluția acesteia în ultimii 10 ani. Influența economiei Germaniei la
nivelul tuturor statelor din Europa se datorează locului pe care îl ocupă la nivel european (primul) și la
nivel mondial (al treilea / al cincilea, în funcție de indicatorul analizat).
Scopul acestui studiu este de a analiza economia Germaniei în context european. Obiecctivele
care au rolul de a determina realizarea scop ului sunt:
 Realizarea unui diagnostic al comerțului intra și extra – U.E;
 Identificarea principalilor parteneri pentru comerț;
 Identificarea principalelor companii naționale germane;
 Identificarea principalelor companii multinaționale.

4

1.2. METODOLOGIE
Studiul folosește mai multe etape pentru a fi realizat, printre care pot fi enumerate următoarele:
 documentarea științifică;
 identificarea indicatorilor;
 analiza statistică;
 analiza economică;

Etapa documentării reprezintă partea existențială pentru a fi abordată realizarea studiului. Astfel
se strâng informațiile necesare realizării contextualizării temei și se pregătește analiza statistică. Metoda
documentării științifice a fost utilizată în c apitolul 1, fiind analizat atât rolul economiei Germaniei în
Europa, cât și rolul Uniunii Europene pentru economia Germaniei.
Obținerea de info rmații a reprezentat o etapă importantă pentru demararea studiului. Astfel a fost
realizată o colectare a numero ase lucrări despre economia Germaniei și a Uniunii Europene și a fost
consultat site -ul www.ec.europa.eu . De pe site -ul menționat anterior au fost extrase atât grafice, cât și
date pentru realizarea unor grafice prop rii. De asemenea acest site oferă numeroase analize despre
economie, comerț și alte date importante pentru studiul acesta . Transformarea acestor date și informații
a presupus folosirea u nui software ca: OpenOffice. În interp retarea acestora s -a apelat la m etoda
deductivă și comparativă.
Metoda observației științifice a fost necesară în cadrul analizei graficelor și interpretării datelor
statistice . S-a efectuat o analiză a datelor economice pentru perioada 2005 -2016 sau 2007 -2016, atât în
ceea ce privește c omerțul intra și extra, cât și a principalilor parteneri pentru comerț etc. Metoda
comparației a fost necesară pentru realizarea comparației între anii reper ai intervalului analizat, pentru
a scoate în evidență anumite diferențe sau fluctuații.

5

1.3. CONTEXTUALIZAREA TEM EI
1.3.1. Rolul Uniunii Europene în economia europeană
Uniunea Europeană (U.E.) este o uniune economică și politică unică în lume, care reunește 28 de
țări europene și acoperă aproape tot continentul. U.E. a fost creată în perioada care a urmat celui de -al
Doilea Război Mondial. În prima etapă, s -a pus accent pe consolidarea cooperării economice: țările
implicate în schimburi comerciale devin interdepend ente din punct de vedere economic și astfel se evită
riscul izbucnirii unui nou conflict. În consecință, în 1958, a luat naștere Comunitatea Economică
Europeană (CEE) care, inițial, a contribuit la intensificarea cooperării economice între șase țări: Belgi a,
Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Următoarea etapă a fost crearea unei piețe unice de
mari proporții, piață care este în continuă dezvoltare1. Au fost mai multe etape în care U.E. s -a extins,
astfel :
 1951 : Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda ; apoi în anul 1973: Danemarca,
Irlanda și Regatul Unit;
 1981: Grecia;
 1986: Spania și Portugalia;
 1995: Austria, Finlanda si Suedia;
 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Ungaria ;
 2007: România, Bulgaria;
 2013: Croației.
U.E. a evoluat de la uniune economică a evoluat la o organizație care acționează în
numeroase domenii de politică , de la schimbări climatice , protecția mediului și sănătate , la relații
externe și securitate sau la justiție și migrație . Această schimbare a fost reflectată de modificarea, în
1993, a numelui Comunității Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE).2
Scopul Uniunii Europene era de a reda stabilitate a și prosperitate a în rândul statelor europene . Pe
lângă faptul că moneda euro are un rol important pentru aceste aspecte, s -a încurajat liberul schimb atât
al oamenilor cât și al mărfurilor pentru a încuraja economia. P iața unică este motorul U.E., cel care
asigură o economie prosperă, îndeosebi pentru statele din vestul Europei (Germania, Franța, Marea
Britanie).
Este necesar să fie enunțate principalele obiective ale U.E., tocmai pentru a scoate în evidență
anumite aspecte care încurajează economia:
 promovarea progresului economic și social (piața unică a fost instituită în 1993, iar moneda
unică a fost lansată în 1999);

1 https://europa.eu/european -union/about -eu/eu -in-brief_ro
2 https://europa.eu/european -union/about -eu/eu -in-brief_ro

6
 să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internațională (prin ajutor umanitar pentru
țările nemembre, o politică externă și de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor
internaționale, poziții comune în cadrul organizațiilor internaționale); •
 să instituie cetățenia europeană (care nu înlocuiește cetățenia națională dar o completează,
conferind un numar de drepturi ci vile și politice cetățenilor europeni);
 să dezvolte o zonă de libertate, securitate și justiție (legată de funcționarea pieței interne și
în particular de liberă circulație a persoanelor);
 să existe și să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpu l legislației adoptate de
către instituțiile europene, împreună cu tratatele fondatoare);
Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume, asigurând 16.5% din volumul
importurilor și exporturilor efectuate la nivel mondial. Comerțul mondial se bazează pe regulile stabilite
de Organizația Mondială a Comerțului pentru a garanta transparența și echitatea acordurilor
comerciale încheiate între țări. Politica comercială a UE se decide exclusiv de către instituțiile
europene . Comisia negociază acor duri în numele UE respectând regulile OMS și colaborează strâns cu
statele membre și cu Parlamentul European pentru a garanta funcționarea sistemului mondial și pentru
a-i permite acestuia să se adapteze la schimbări.3
Conform datelor statistice și informa țiilor oferite de site -ul oficial al UE, aceasta este cel mai
mare exportator de produse și servicii la nivel mondial și cea mai mare piață de import pentru peste 100
de țări. De asemenea, este considerată cea mai mare piață unică din lume. Consumatorii și investitorii
europeni și internaționali beneficiază de numeroasele avantaje oferite de un sistem simplificat , într -un
domeniu în care persoanele, bunurile, serviciile și banii circulă liber.
UE negociază acorduri prin rețeaua sa mondială de relații comerc iale și colaborează cu numeroși
parteneri, mai ales prin intermediul acordurilor de liber schimb . Aceste parteneriate sunt menite să
favorizeze creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Europa, deschizând noi piețe cu restul
lumii. De exemplu, pe piețele transatlantice se derulează zilnic tranzacții în valoare de aproape 2 miliarde
de euro.
Pentru țările mai sărace ale lumii, politica comercială a UE încearcă să combine comerțul cu
dezvoltarea . Aplicarea unor taxe mai reduse, sprijinirea firmelo r mici de export și consultanța cu privire
la ameliorarea guvernanței sunt câteva din modalitățile prin care comerțul și dezvoltarea pot merge mână
în mână pentru a le oferi avantajele creșterii generate de comerț celor care au cea mai mare nevoie de
ele4.

3 https://europa.eu/european -union/topics/trade_ro
4 https://europa.eu/european -union/topics/trade_ro

7
1.3.2. Țările din zona Uniunii Economice și Monetare
La începutul deceniului al șaptelea, pe fondul încheierii formării uniunii vamale și a lansării, cu
rezultate pozitive, a Politicii Agricole Comune, s -au înregistrat o serie de evenimente de natu ră monetar
financiară, divergente, la nivelul statelor membre. În 1970 a fost conceput Planul Werner, prin care s -au
stabilit obiectivele și etapele Uniunii monetare. Prin prisma acestui plan, uniunea monetară avea drept
scop „convertibilitatea deplină și ireversibilă a monedelo r statelor membre eliminarea fl uctuațiilor
cursului de schimb, fi xitatea irevocabilă a parității și cursurilor valutar e și completa liberalizare a
flxurilor de capital.
Planul Werner, abilitat de către ECOFIN în 1971, nu a putut fi pus în aplicar e datorită
conjuncturii economice de ansamblu: căderea sistemului de la Bretton Woods, care avea la bază sistemul
de cursuri fixe, respingerea ideii de înfii nțare a unei instituții monetare comune și de aplicare a unei
politici fi scale unitare la nivel com unitar. Începând cu april ie 1972, a fost pus în aplicare aranjamentul
cunoscut sub numele de „șarpele monetar” în cadrul căruia monedele celor șase state membre fondatoare
ale Comunității Economice Europene (la care s -au adăugat ulterior Marea Britanie și Danemarca)
păstrau între ele o marjă de fl uctuație de +/ – 2,25% având drept pivot dolarul american, ceea ce însemna
că între moneda cea mai bine cotată și cea mai slab cotată putea să existe un ecart de maximum 4,5%.
Menținerea raporturilor valorice stabil ite între monede se făcea prin intervenții frecvente ale băncilor
centrale. Sistemul șarpelui monetar a funcționat cu difi cultate, cu dese momente de retrageri și reveniri
ale statelor membre și cu numeroase reajustări de parități prin devalorizare și rev alorizare. El a fost
înlocuit de către Sistemul Monetar European, în urma Consiliului European de la Bruxelles din
decembrie 1978. Pe baza propunerii comune a cancelarului Helmut Schmidt și a președintelui Franței,
Valery Giscard d’Estaing s -a creat Sistem ul Monetar European, văzut ca un instrument de creare a unei
zone de stabilitate monetară în spațiul comunitar, dar și ca o verigă de legătură între Bretton Woods și
Uniunea Economică și Monetară. Sistemul monetar European, negociat în 1978 și adoptat în 1 979, de
către cele nouă țări membre ale Comunității Europene la acea dată, care au devenit membri de facto ai
acestuia, și -a propus în principal formarea unei zone de stabilitate monetară în cadrul unui spațiu
economic ale cărui state membre înregistrau, l a acel moment tendințe de diminuare a diferențelor dintre
nivelurile lor de dezvoltare5.
Compo nente le Sistemului Monetar au fost:
 unitate de cont europeană (E CU) utilizată în decontările fi nanciare;
 un fond de cooperare monetară, instituit în 1973;
 mecanismul ratei de schimb;
 Institutul Monetar European.

5 http://beta.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf

8
Ecu (European Currency Unit) a fost intro dus în anul 1975 ca unitate ofi cială de cont a
Comunității Europene înlocuind Unitatea Europeană de Cont. Din punct de vedere al structurii, ECU a
reprezent at o monedă nominală, de fapt un coș monetar constituit în funcție de puterea economică a
statelor membre participante la constituirea acestuia. Spre deosebire de mecanismul ratei de schimb,
ECU a inclus toate statele comunitare care erau membre ale Sistem ului Monetar European. Inițial,
paritatea ECU –Dolar american a fost de 1 la 1, iar ECU a fost utilizat în special pentru acoperirea
tranzacțiilor fi nanciar -monetare, (inclusiv a emisiunilor de obligațiuni și a altor titluri de creanță),
publice și private de unde și denumirile de ECU public și respectiv ECU privat, și mai puțin (aproximativ
1%) pentru acoperirea tranzacțiilor comerciale. Ulterior, funcția de unitate de cont a fost lărgită prin
utilizarea sa la elaborarea bugetelor comunitare. În 1995, ECU a primit denumirea de euro3 iar din 1999
ECU și -a încetat existența. În conformitate cu art. 118 din Tratatul CE, compoziția coșului monetar ECU
a fost „înghețată” la 1 noiembrie 1993, data intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht, pe baza
compozi ției coșului la data de 21 septembrie 1989, cu ocazia intrării în cadrul coșului a pesetei și escudo –
ului. Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995 a decis ca la începutul celei de a treia etape,
numele dat monedei europene să fi e acela de euro , nume care simbolizează Europa și care să fi e același
în toate limbile ofi ciale ale Uniunii Europene. Fondul European de Cooperare Monetarã, creat în aprilie
1973, reprezintă un fond comun format din depunerile în aur și dolari (fi ecare în proporție de 20%) din
rezervele țărilor ale căror monede erau cuprinse în ECU, chiar dacă nu făceau parte din mecanismul ratei
de schimb. Fondul funcționa pe principiul acordării de credite pe termen foarte scurt pe care și le acordau
băncile centrale între ele, credit e pe termen scurt și mediu pentru echilibrarea balanței de plăți și
mecanismul mobilizării de ECU. Pentru gestionarea facilităților acordate prin FECOM, a fost abilitată
Banca Reglementelor Internaționale. În conformitate cu prevederile legate de etapa a d oua a Uniunii
Economice și Monetare, Fondul European de Cooperare Monetară s -a dizolvat și atribuțiile acestuia au
fost preluate de către Institutul Monetar European. Institutul Monetar European a fost înfi ințat în 1994
având sediul la Frankfurt, în Germa nia. P rin instrumente și proceduri fi nanciare specifi ce, Institutul
Monetar European avea rolul de a întări cooperarea între Băncile Centrale Naționale ale țărilor
comunitare, de a superviza funcționarea Sistemului Monetar European și de a întări coordona rea
politicilor monetare ale statelor membre în scopul asigurării stabilității prețurilor.
Resursele s -au constituit din contribuția băncilor centrale, calculate 50% în funcție de populație
și 50% în funcție de PIB. Mecanismul ratei de schimb, intr odus în 1979 pentru a reduce fl uctuațiile în
valoarea nominală a monedelor statelor membre, pe baza susținerii reciproce și a acțiunilor colective ale
băncilor centrale din statele membre. Băncile centrale au intervenit pe piețele valutare, prin cumpărarea
sau vân zarea de monede, pentru a le infl uența valoarea. Intervenția s -a realizat pe baza principiului
cererii și al ofertei: atunci când valoarea unei valute scădea sub un anumit prag, stabilit de comun acord
și numit marjă sau culoar de fl uctuație, băncile cen trale au intervenit, restabilind valoarea de piață a

9
respectivei monede. În momentul crizei din 1992, mecanismul ratei de schimb avea zece membri. Spania
a intrat în acest aranjament în 1987, Marea Britanie în 1990 și Portugalia în aprilie 1992. Grecia nu a
făcut parte din mecanism datorită economiei neperformante, iar Luxemburg -ul avea legată moneda de
francul belgian. Mecanismul ratei de schimb avea la bază un sistem de parități care îi permitea fi ecărei
monede să fl uctueze limitat în relația cu fi ecar e din valutele din sistem stabilindu -se, în același timp, o
rată centrală de paritate în ECU. Inițial, monedelor li s -a permis o fl uctuație de +/ – 2,25% în jurul parității
centrale, cu excepția Italiei căreia i s -a permis o rată de fl uctuare de 6% datori tă unei infl ații crescute
și difi cultăților politice interne. Aranjamentul monetar numit Mecanismul ratei de schimb a înregistrat
o serie de trăsături particulare, în sensul că a fost primul sistem al ratelor de schimb în întregime
european, fără a avea la bază o monedă de referință extraeuropeană. În același timp, el nu s -a constituit
în jurul unei monede pivot ci pe baza unui mecanism de schimb bilateral. Criza din 1992 -1993, în timpul
căreia două monede (lira sterlină și cea italiană) s -au retras din s istem, cinci dintre ele și -au realiniat
ratele de schimb (peseta spaniolă, escudo portughez, lira irlandeză, coroana daneză și francul francez) și
una dintre ele a atins marje de fl uctuare de +/ – 15% a demonstrat faptul că integrarea monetară cu mai
multe monede afl ate în circulație nu dă rezultatele scontate și că singura cale pentru atingerea acestui
deziderat o reprezintă moneda unică. S -a pus astfel problema reconsiderării disciplinei monetar fi
nanciare în cadrul sistemului prin fl exibilizarea opera țională și crearea unor noi mecanisme care să
permită integrarea monetară. Din acest considerent, în 1999, când s -a adoptat moneda unică, a fost lansat
un al doilea mecanism al ratei de schimb, numit Mecanismul ratei de schimb 2, în cadrul căruia sistemul
multilateral a fost înlocuit cu unul bilateral, prin care fi ecare monedă participantă are defi nită o paritate
centrală comparativ cu euro. Acest mecanism permite intervenția de către Banca Centrală Europeană și
de către băncile centrale ale statelor memb re, atunci când cursul de schimb depășește marja de +/ – 15%
față de cursul central. Din MRS 2 fac parte statele membre din zona euro și Danemarca (aceasta din
urmă optând pentru un culoar de fl uctuație de +/ – 2,25%.) precum și un număr de șase state membr e
nou intrate în spațiul comunitar în 20046.
Ajutorul acordat statelor membre din afara zonei Euro reprezintă un element important în ceea
ce privește aplicarea politici lor de sta bilizare macroeconomică, în vederea impulsionării acestora pentru
a atinge co nvergența necesară intrării în zona Euro.
Sunt câteva avantaje care reies din rata de schimb:
 creșterea stabilității mediului fi nanciar prin utilizarea unui sistem de cursuri semifi xe care
au permis reducerea riscurilor investiționale și de afaceri;
 acțiu ni colective care le -au permis statelor membre să se bazeze nu doar pe eforturile
proprii de menținere a valorii monedelor lor;

6 http://beta.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf

10
 impunerea discipli nei fi nanciare în lupta împotriva infl ației prin stabilirea unei marje
permise de depreciere a unei monede;
 alocarea resurselor, un efect al eliminării incertitudinilor legate de fi xarea cursului de
schimb și, prin aceasta, a utilizării mecanismului prețurilor ca instr ument de alocare a resurselor;
 stimularea sectoarelor manufacturiere prin stabilitatea cursului de schimb; în absența
acestei stabilități, resursele se orientau spre sectoarele economice care nu aveau legătura cu
exportul.
 stimularea fi rmelor mici și mijlocii mai puțin expuse riscului legat de cursul de schimb;
 creșterea schimburilor c omerciale la nivel intraunional.
De asemenea, pot fi identificate și dezavantaje, care a dus la crearea crizei din anul 1992:
 valoarea monedelor ar fi putut fi menținută prin intervenție guvernamentală, ceea ce
înseamnă capacitatea limitată a guvernelor de a acoperi piața;
 presupunerea greșită că dacă guvernele ar fi fost dispuse să intervină atunci când
monedele altor state membre s -au depreciat, contribuind prin intervenția lor la stabilitatea
acestora;
 mecanismul a funcționat bine cu o rată a infl ației scăzute și constante, dar a reacționat
violent și negativ în momentul în care pe piață au apărut p erturbările generate de
reunifi carea Germaniei sau de rezultatul respingerii, prin referendum, a ideii de uniune
monetară sau monedă unică în unele din statele me mbre;
 a încurajat speculanții care au găsit un cumpărător garantat pentru monedele slabe din
sistem în persoana băncilor centrale ale statelor membre;
 a contribuit la pierderea, de către guvernele statelor membre, a suveranității monetare
asupra economiilor națio nale cu toate implicațiil e care derivă din acest aspect.
Funcționarea Sistemului Monetar European și în special în cadrul acestuia a mecanismului ratei
de schimb a impl icat respectarea marjelor de fl uctuație în limitele impuse, ceea ce a determinat, prin
angajamentele luate, o scădere a independenței băncilor centrale, generând așa numita „ trinitate
imposibilă” adică, imposibilitatea de a avea, în același timp o politică monetară indepe ndentă, un sistem
de cursuri fi xe și o mobilitate deplină a capitalului.
Independența monetară a permis statelor membre să op ereze cu rate diferite ale infl ației însă
șocurile petroliere din anii 70 au determinat o creștere a diferenței dintre aceste rate ceea ce a obligat fi
e la o reglare a ratei infl ației prin renun țarea l a sistemul de cursuri fixe, fi e la o renunțare la indepe ndența
în stabilirea ratei infl ației și menț inerea sistemului cursurilor fi xe. Soluția aleasă a fost aceea a menținerii
divergențelor între ratele infl ației și ajustarea ratelor de schimb ori de câte ori era necesar pentru a evita
problemele legate de competitivitate în plan intern și extern. În același timp, evoluția Sistemului Monetar
European a condus la reducerea impredictabilității cursului de schimb între monedele componente ale

11
acestuia, introdu cerea și creșterea gradului de convergență înt re ratele infl ației la nivelul statelor
membre, încurajarea aplicării unor rate de creștere a ofertei de bani din ce în ce mai mici și mai apropiate.
Transformarea Comunității Europene în Uniune economică și mo netară, așa cum a fost prevăzută prin
Tratatul de la Maastricht, a fost conturată încă din 1988, o dată cu elaborarea Raportului asupra Uniunii
economice și monetare, cunoscut și sub numele de Raport ul Delors. Acest raport a prefi gurat construcția
noii for me integrative în trei etape, recomandând crearea sistemului băncilor centrale europene, fără a
recomanda însă în mod explicit utilizarea unei monede unice. Opoziția Marii Britanii, argumentată prin
pierderea de suveranitate pe care o presupunea noua fază integrati vă, a întârziat începerea unifi cării
monetare7.
Uniunea economică și monetară este considerată un proiect important pentru reconstrucția
europenă. I ntroducerea și utilizarea monedei unice presupune o singură conducere economică care ar
necesita tr ansferul de responsabilități și chiar funcționarea unei conduceri politice unice , ceea ce uneori
nu este agreat de către membrii UE, fiind o discuție din punct de vedere politic asupra acestui aspect. De
asemenea, specialiștii consideră că nici din punct d e vedere economic, Uniunea economică și mone tară
nu prezintă argumente sufi ciente pentru crearea ei, în primul rând deoarece spațiul comunitar nu
reprezintă o zonă monetară optimă.
Statutul de zonă monetară optimă presupune câteva elemente primordiale, pr intre care:
 un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerțul intracomunitar ;
 un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a ca pitalului și forței de muncă;
 flexibilitate înaltă a prețurilor și salariilor ;
 transferuri fi scale în condițiile în care veniturile din impozite sunt redistribuite spre zone
aflate în recesiune.
În esență, statele dintr -un grup sau care aderă la un grup pot câștiga reciproc din deținerea unei
monede comune doar atunci când fac parte dintr -o zonă monetară optimă, adică atunci când structurile
lor economice sunt similare și când nu există riscul ca șocurile asimetrice să afecteze doar unele din
aceste țări. Cum însă între economiile statelor membre există diferențe notabile între nivelurile de
dezvo ltare, acestea vor reacționa în mod diferit la șocurile venite din exterior. Astfel, pentru acele state
membre care sunt exportator net modifi carea prețului mondial al unui produs va avea efecte opuse celor
înregistrate de statele care se situează pe pozi ția de importator net. În mod similar, consumatorii din
unele state membre se împrumută mai mult, alții mai puțin și ca atare vor percepe în mod diferit fl
uctuațiile ratelor dobânzilor de pe piața internațională. Șocurile asimetrice pot genera disfuncțion alități
și din perspectiva incompatibilității ciclurilor de afaceri, în sensul că unele state membre se pot afl a în
faza de creștere, altele în cea de declin sau stagnare, astfel încât o politică monetară unică, proprie
zonelor monetare optime, nu ar pute a rezolva problemele tuturor statelor implicate. Particularizând

7 http://beta.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf

12
pentru zona Euro, care nu reprezintă nici în acest moment o zonă monetară optimă, statele membre ale
acesteia nu mai au posibilitatea de a -și stabili propria rată a dobânzii sau de a utiliza cursul de schimb ca
instrument al politicii economice. Mai mult, nici unul din mecanismele alternative de ajustare, cum ar fi
migrația, nivelul salariilor, mișcările de capital, politica fi scală, transferurile fi scale sau ajutoarele
directe nu funcționea ză la parametri optimi în spațiul Euro. În același timp, există bariere culturale și
lingvistice legate de mobilitatea forței de muncă, ceea ce determină variații legate de nivelul salariilor și
de rata șomajului.
Uniunea Europeană reprezintă și în prezen t o zonă monetară suboptimă, fapt ce constituie un
impediment în această etapă a integrării. Î n ciuda statutului de zonă monetară sub -optimă, există însă o
serie de argumente pro (și desigur și contra) constituirii unei Uniuni economice și monetare în spaț iul
european. Argumentele în favoarea unei uniuni economice și monetare în spațiul Uniunii Europene au
fost:
completarea pieței unice, în sensul că o piață unică are nevoie de o monedă unică;
creșterea vitezei de transfer a fl uxurilor monetare și elimi narea costurilor de conversie;
reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale ș i investiții prin eliminarea fluctuațiilor ratei
de schimb;
transparența prețurilor și prin aceasta o mai bună informare a participanților la tranzacții;
disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza valutele ca instrumente de
politică economică;
 scăderea infl ației, datorită disciplinei impuse economiilor care formează zona Euro;
 fuziunea piețelor fi nanciare, care poate conduce la economii la scară;
 creșterea efi cienței și obținerea unor ritmuri de creștere economică înalte;
 întărirea poziției Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar internațional;
 facilitarea atingerii ț elului creării uniunii politice.
Argumentele împotri va formãrii unei uniuni monetare în spațiul Uniunii Europene au fost:
 pierderea controlului și a puterii de decizie cu privire la problemele monetare;
 pierderea de fl exibilitate, în sensul că guvernele naționale nu vor putea să ia decizii de
politică monet ară care să permită protejarea economiilor lor de șocurile externe, în
detrimentul altor țări;
 diferențe relativ mari în ciclurile de afaceri și standarde de viață între statele membre;
 pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul și di n afara Uniunii
economice și monetare;
 costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor naționale cu moneda unică,
crearea instituțională și modifi cările de natură legislativă cerute de acest demers8.

8 http://beta.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf

13

1.3.3. Germania în contextul Uniunii Europeane
Germania este un pilon pentru UE, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Analiștii
afirmă că economia Germaniei este indispensabilă U.E. Reformarea economiei Germaniei după Al
Doilea Război Mondial a devenit un model pentru țările europene.
În data de 1 mai 1998, ca urmare a procedurilor și foii de parcurs stabilite prin tratatul Cnsiliului
Europei, pe baza recomandării Comisiei, Consiliul a decis că Belgia, Germania, Spania, Franța, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, și Finlanda au îndeplinit condițiile de adoptare a
monedei unice, respectiv:
– îndeplinirea criteriilor de convergența nominală;
– faptul că legislațiile naționale, inclusiv statutul băncilor centrale erau compatibile cu Tratatul și
cu statutul Sistemului E uropean al Băncilor Centrale.
De fapt, în analizarea modului în care s -a realizat îndeplinirea criteriilor de convergență s -au
făcut o serie de concesii dintre care le amintim pe cele legate de ponderea datoriei publice în PIB ( cazul
Italiei și al Belgie i) sau a deficitului bugetar ( cazul Germaniei). Astfel, Germania a fost avantajată de
aceste decizii luate la nivelul U.E. Controlul guvernelor asupra chestiunilor financiare ale statelor
membre, s -a semnat, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam, Pactul de Stabilitate și Creștere (1997)
prin care era asigurată disciplina financiară prin evitarea unor defi cite bugetare peste limitele stabilite.9
În Germania a fost înființat Institutul Monetar European, în anul 1994, având sediul la Frankfurt.
Prin instru mente și proceduri financiare specifice, Institutul Monetar European avea rolul de a întări
cooperarea între Băncile Centrale Naționale ale țărilor comunitare, de a superviza funcționarea
Sistemului Monetar European și de a întări coordonarea politicilor m onetare ale statelor membre în
scopul asigurării stabilității prețurilor. Resursele s -au constituit din contribuția băncilor centrale,
calculate 50% în funcție de populație și 50% în funcție de PIB.
Germania este un model și datorită sistemului de învățămâ nt dual, care se concentrează pentru
formarea profesională practică a elevilor pentru angajatori. De exemplu, Mercedes -Benz primește
aproximativ 2.000 de ucenici anua și dintre care, conform statisticilor, din 10 persoane, 9 își găsesc loc
de muncă permane nt în cadrul fabricii .
Școala duală este considerată un program pentru fabricile de ucenici. Astfel, p rogramele de
training pentru ucenici sunt elaborate în urma unei consultări între viitorii angajatori, traineri și guvern,
care acoperă o parte a costuri lor.

9 http://beta.ier.ro/documente/formare/Uniunea_economica_si_monetara.pdf

14
Universitățile tehnice germane se axează pentru pregătire a efectivă a v iitoarei forțe de muncă a
țării, dar este încă în incapacitatea de a oferi toată forța de muncă de care au nevoie fabricile. De aceea
numeroși lucrători înalt calificați sunt aduș i din străinătate.
Volum ul exporturilor este de peste 1.000 de miliarde de euro și cu firme care reuș esc să păstreze
piața internă. Creșterea exporturilor a determinat creșterea imaginii Germaniei și a produselor pe care le
oferă .
Economia Germania a rămas competitivă și este un pilon la nivel european și modial, datorită
faptului că spre deosebire de țări precum Franța, Marea Britanie și SUA, care și -au axat economia pe
domenii precum serviciile financiare, Germania și-a construit econimia pe „o ld economy ” și și-a păstrat
industria puternică. Rezultatele, cifrele statistice, arată că Germania a fost inspirată să nu se
dezindustrializeze, având în continuare firme care activează în electronică, în industria oțelului și în cea
constru ctoare de mașini, care aduc beneficii economice majore .
Concernele mari și puternic orientate către export, precum Siemens, Thyssen -Krupp sau VW,
au profitat de creșterea constantă a cererii pentru astfel de produse în Europa de Est, America de Sud și
Asia. Companiile germane s -au specializat, au închis toate departamentele nerentabile, dar investesc
mult în inovație și cercetare. S-a identificat brandul „ Made in Germany ”, pentru a fi o garanție pentru
fiabilitate și rezistență. Politicile economice ale Ge rmaniei au fost pe termen lung, de aceea a ajuns o
forță la nivel european și mondial.
Parteneriatul social și cultura consensului între sindicate și patronate este unul dintre factorii care
contribuie la forța economică germană. Există o lege care obligă firmele de o anumită mărime să -i
implice pe reprezentanții angajaților în conducerea companiei. Se asigură astfel o interacțiune constantă
între membrii Consiliilor de administrație, sindicate și reprezentanții capitalului. Pe de altă parte, alături
de exporturi, care au suplinit scăderea consumului intern, Germania și -a menținut competitivitatea
economică mai ales prin creșterea moderată a salariilor și prin flexibilizarea pieței muncii, spunea
Kerstin Bernoth, cercetătoare la Institutul german pentru ce rcetări economice, într -un interviu din 2010
pentru FP România. Decisivă a fost însă „munca scurtă” (Kurzarbeit) – companiile au recurs la scurtarea
timpului de lucru pentru a evita concedierile, creșterea șomajului și, consecutiv, prăbușirea consumului
și falimentele.
Cota de capital social de minim 40% pe care și -au impus -o primele 100 de firme germane listate
la bursă în anii de boom le -a ajutat să ajungă în prezent la venituri de peste 80 de miliarde de euro net și
la rezerve de cash care se ridică la o valoare de 17 0 de miliarde de euro. Ele au preferat să -și păstreze
lichiditățile, în loc să le investească. Un alt factor care a făcut Germania mai puțin vulnerabilă în vreme
de criză a fost faptul că n -a participat la boomul imobiliar. Prețurile reale ale imobilelor a u stagnat față
de cele din SUA și Marea Britanie, astfel încât nu s -a ajuns la o îndatorare masivă a gospodăriilor. Pe de
altă parte, Germania și -a crescut cheltuielile guvernamentale și investițiile în infrastructură, iar firmelor

15
ale căror piețe principa le au fost lovite puternic de criză li s -a facilitat accesul la credite. Modelul
Steinbeis î n indicele inovației pe 2011, Germania ocupă locul 4 din 26 de state industrializate10.
Inovativitatea economiei germane se bazează și pe transferul de tehnologie d e la universități către
întreprinderi. Fundația Steinbeis este paradigmatică în acest sens – modelul promovat este o rețea mare,
formată dintr -o companie -mamă, responsabilă pentru întreaga administrare și organizare, și multe
companii mici, cu filiale alcă tuite din universitari și mici întreprinderi de cercetare din afara
universităților. Scopul principal al acestui sistem este ca universitarii și cercetătorii să -și valorizeze
cunoștințele direct în companii, fără să le mai treacă prin sistemul birocratic ș i lent al administrației
universităților. Steinbeis îi ajută pe cei care vor să dezvolte noi produse , de exemplu s uccesul economic
al Landului Baden -Wuertemberg, se bazează și pe IMM -uri performante. Germania a înființat Centre
Steinbeis și în alte țări, p entru a învăța IMM -uri locale și start -up-urile orientate către tehnologie cum să
dezvolte produse, cum să le pună pe piață și cum să aplice pentru finanțări.
Astfel Germania nu doar identifică soluții pentru propria economia și a o menține în permane nță
competitivă, ci ajută și statele membre prin consiliere sau înființare de diverse sucursale ale fundațiilor,
centrelor de dezvoltare.
Disciplina economică a Germaniei a determinat redresarea sa ca stat și a determinat reconstrucția
economică. În anul 2003, Franța și Germania au depășit limita de 3% din PIB prevăzută în Pactul de
Stabilitate și Creștere al UE, iar celelalte state au votat împotriva regulilor pe care le instituiseră pentru
a proteja stabilitatea monedei unice. Menținerea unor costuri sala riale locale mici a împiedicat țările
europene spre care exportă Germania să -și crească propriile exporturi către Germania, arată un raport al
Organizației Internaționale a Muncii. Raportul observă că Germania este singura țară în c are șomajul n –
a crescut în criza economică . Economistul german Ulrich Kater, de la Deka Bank, a afirmat că „fără
deficitele unor țări precum Grecia excedentele germane ar fi mai mici”. Țările din zona euro cu deficit
trebuie să economisească și să -și îmbunătățească competitivitat ea, iar cele cu excedent trebuie să -și
mărească cererea pe piața internă.
Criza economică a oferit Germaniei rolul de leader economic în UE, datorită economiei
competitive și a lipsei deficitelor. Astfel Uniunea fiscală implică posibilitatea ca UE să res pingă bugetele
naționale din eurozonă care încalcă așa -numita regulă de aur în privința deficitelor. Problemele
economice din ultimii ani a dus la ideea că Germania va deveni bancă pentru salvarea statelor
falimentare, ceea ce ar duce la o uniune de transf er, pe care nu și -o doresc oficialii nemți . În prezent,
economia europeană este dominată de economia Germaniei.

10http://m.adevarul.ro/index.php/interna tional/in -lume/ce -lectii -economice -preda -germania -europei –
1_50aec4797c42d5a663a025ee/index.html

16

CAPITOLUL 2 COMERȚUL EXTERIOR AL GERMANIE I
2.1. COMERȚUL INTRA UE (IMPORT)
În anul 2015, în ceea ce privește comerțul cu mărfuri între statele membre ale Uniunii Europeme,
a avut un schimb de mprfuri de 30170 miliarde euro, ceea ce evidențiază că a fost cu 71% mai mare
decât exporturile care au loc din statele mebre UE către stat e din afara acesteia. Astfel comerțul către
statele din afara UE a însumat 1791 miliarde euro ( comerț extra -UE).
Comerțul intra -UE-28 – măsurat, de asemenea, pe bază de expedieri – a crescut cu (4,7 %) pe
teritoriul UE -28 între 2014 și 2015; aceasta a fost a șasea creștere anuală consecutivă din 2009. Luând
în considerare împreună intrările și expedierile, cele ma i mari creșteri ale comerțului intra -UE s -au
înregistrat în Irlanda (13,4 %) și Croația (12,3 %), în timp ce Estonia ( -2,7 %), Letonia ( -2,1 %), Belgia
(-0,4 %) și Finlanda ( -0,2 %) au fost singurele state membre ale UE care au înregistrat o scădere a
come rțului intra -UE în 2015.
În ceea ce privește comerțul extra -UE-28, Germania a fost cel mai mare stat membru în ceea ce
privește comerțul intra -UE-28 în 2015 (figura 2) , contribuind cu 22,6 % din expedierile de mărfuri ale
UE-28 către alte state membre și e fectuând cu puțin peste o cincime (20,9 %) din intrările de mărfuri în
UE-28 din alte state membre . Țările de Jos (12,6 %) a fost singurul din aceste alte state membre care a
contribuit la peste o zecime din expedierile intra -UE, de asemenea, ca o consecin ță a efectului
Rotterdam, în timp ce Franța (11,8 %) și Regatul Unit (10,2 %) au realizat peste o ze cime din intrările
intra-EU-28.11
Analiza importurilor din Germania și Uniunea Europeannă în perioada 2007 -2016, evidențiază
faptul că a fost o ușoară fluct uație a importurilor ăntre 2008 -2010 (criza economică) și o scădere
începând din 2012. În tot acest interval, importurile care revin Gerrmaniei se păstreazăz în permanență
în jur de 20 % din totalul importurilor din UE, ceea ce reprezintă un aspect importa nt pentru economia
europeană.

11 http://ec.europa.eu/eurostat/statistics -explained/index.php/International_trade_in_goods/ro

17

Figura 1 Evoluția importurilor din Germania și Uniunea Europeană în perioada 2007 -2016
(ECU/EURO) (Sursa datelor: http://ec.europa.eu)

Figura 2 Ponderea importurilor în statele membre Uniunii Europene în perioada 2007 -2016 (%)
(Sursa datelor: http://ec.europa.eu )
Analiza importurilor pentru toate statele membre UE în intervalul 2007 -2016 (figura 3)
evidențiază câteva aspecte importante atât pentru economia europeană, cât și pentru economia
Germaniei:
 Germania are cele mai mari importuri la nivelul statelor membre UE;
 Nivelul importurilor din Germania s -a păstrat în intervalul 2007 -2016; 0,0500.000,01.000.000,01.500.000,02.000.000,0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Evoluția importurilor din Germania și Uniunea
Europeană
în perioada 2007 -2016 (ECU/EURO)
UE Germania
0,020,040,060,080,0100,0120,0140,0160,0180,0200,0
Austria
Belgia
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Danemarca
Estonia
Finlanda
Franța
Germania
Grecia
Irlanda
Italia
Letonia
Lituania
Luxemburg
Malta
Marea Britanie
Olanda
Polonia
Portugalia
Romania
Slovacia
Slovenia
Spania
Suedia
UngariaPonderea importurilor în statele membre Uniunii Europene
în perioada 2007 -2016 (%)
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

18
 Ponderea importurilor la nivelul UE este constantă, nu există fluctuații, chiar dacă a fost criza
economică;
În perioada 2010 – 2015 există o schimbare în ceea ce privește categoria mărfurilor importate.
Astfel combustibilii minerali au scăzut sub 20% în 2015, în timp ce echipame ntele de transport au crescut
peste 30% între 2010 și 2015. De asemenea au crescut și valorile pentru mărfurile alimentare, băuturi și
tutun, dar și la produsele chimicale.

Figura 3 Principalele importuri, UE -28, 2010 și 2015 (% cota din importurile extra UE -28)
(Sursa datelor: http://ec.europa.eu )

Importurile din Germania din totalul înregistrat la nivelul UE (%) a cunoscut o evoluție oscilantă,
astfel în anul 2007 erau 18,5 %, a coborât la 18% în anul 2008, a crescut la 19% în anul 2009 și s -a
păstrat la valorile acestea până în anul 2012, după care a coborât la 18% și a urcat treptat până în 2016,
când se înregistrează aproximativ 19%. Aceste o scilații ale importurilor pot fi explicate și de criza
economică, începută în anul 2008.

19

Figura 4 Evoluția importurilor în Germania în perioada 2007 -2016 (din totalul importurilor din
țările membre U.E.) (Sursa datelor: http://ec.europa.eu)

2.2. COMERȚUL EXTRA UE (EXPORT)
Comerțul internațional cu mărfuri al UE -28 cu restul lumii (suma exporturilor și a importurilor
extra -UE) a fost evaluat la 3 517 miliarde EUR în 2015 (a se vedea figura 6 și tabelul 1). Atât
importurile, cât și exporturile au crescut comparativ cu 2014, însă această creștere a fost mai mare pentru
exporturi ( 88 de miliarde EUR) decât pentru importuri ( 35 de miliarde EUR). Prin urmare, excedentul
comercial al UE -28 a crescut de la 11 miliarde EUR în 2014, la 64 de miliarde EUR în 2015.

Figura 5 Evoluția comerțului internațional, UE -28, 2005 –2015 (Sursa datelor: http://ec.europa.eu) 17,518,018,519,019,5
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016%
AnEvoluția importurilor în Germania
în perioada 2007 -2016 (din totalul importurilor din țările
membre U.E.)

20
După ce a trecut printr -o scădere dramatică atât a exporturilor, cât și a importurilor în 2009, UE –
28 și -a crescut exporturile la 58,7 % în decursul a patru ani pentru a ajunge la un nivel record de 1 737
de miliarde EUR în 2013. Exporturile au scăzut ap oi la 1,9 % în 2014 înainte să crească la 5,1 % pentru
a atinge un nou vârf în 2015 de 1 791 de miliarde EUR. În schimb, creșterea importurilor după 2009 a
fost de 45,5 % în decursul a trei ani pentru a ajunge la o valoare de vârf în 2012 de 1 798 de mil iarde
EUR. Deși importurile au scăzut la 6,2 % în 2013 înainte de a se stabiliza (până la 0,3 %) în 2014 și a
crește cu 2,0 % în 2015, se află încă sub valoarea atinsă în 2012.
Germania a fost, de departe, cel mai mare stat membru în ceea ce privește comer țul în afara UE –
28 în 2015, contribuind cu 28,2 % din exporturile de mărfuri ale UE -28 către țări terțe și efectuând
aproape o cincime (18,8 %) din importurile UE -28. Următorii trei cei mai mari exportatori, Regatul Unit
(12,9 %), Franța (10,5 %) și Italia (10,4 %), au rămas la fel ca în 2014 (deși exporturile Franței în afara
UE-28 le -au depășit pe cele ale Italiei), acestea fiind singurele state membre ale UE care dețin o cotă de
două cifre din exporturile UE -28. Regatul Unit (15,2 %),Țările de Jos (14,4 %), Franța (9,5 %) și Italia
(8,9 %) s-au situat imediat în urma Germaniei în ceea ce privește volumul importurilor de mărfuri din
țări terțe în 2015. Procentul relativ ridicat pentru Țările de Jos poate, cel puțin parțial, să fie explicat prin
volumul con siderabil de mărfuri care intră în UE prin Rotterdam, care este cel mai mare port maritim al
UE. Cel mai mare excedent al comerțului de mărfuri extra -UE-28, evaluat la 179,4 miliarde EUR în
2015, a fost înregistrat de Germania, urmată de Italia ( 33,7 mil iarde EUR) și d e Irlanda ( 29,3 miliarde
EUR) .12

Figura 6 Evoluția exporturilor din Germania și Uniunea Europeană în perioada 2007 -2016
(ECU/EURO) (Sursa datelor: http://ec.europa.eu)

12 http://ec.europa.eu/eurostat/statistics -explained/index.php/Inte rnational_trade_in_goods/ro 0,0200.000,0400.000,0600.000,0800.000,01.000.000,01.200.000,01.400.000,01.600.000,01.800.000,02.000.000,0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Evoluția exporturilor din Germania și Uniunea Europeană
în perioada 2007 -2016 (ECU/EURO)
UE Germania

21
Exporturile din Germania și UE în perioada 2007 -2016 a avut o evoluție crescătoare în tre anii
2007 – 2008 și 2010 – 2016. Procentul pe care îl ocupă exporturile Germaniei din totalul celor din UE
este unul constant , aproximativ 20% (figura 6). În ceea ce priveș te ponderea exporturilor statelor mem bre
UE în perioada 2007 – 2016, se poate observa că Germania își menține o pondere constantă din total pe
întreg intervalul, fiind cea mai importantă forță în ceea ce privește exporturile la nivel mondial. Celelalte
state, sunt mult în spatle Germaniei (Ma rea Britanie, Olanda, Italia, Franța), care au ponderi de câte
aproximativ 10% din total.

Figura 7 Ponderea exporturilor în statele membre Uniunii Europene în perioada 2007 -2016
(%)(Sursa datelor: http://ec.europa.eu)
Spre deosebire de importuri, care, în perioada 2010 – 2015, au cunoscut câteva schimbări,
exporturile nu evidențiază modificări majore în acest interval. Astfel, cae mai importantă categorie
pentru export este reprezentată de echipamentele de mașini și de mașin i, care reprezintă peste 40%,
urmată de manufacturi (peste 20%) și produse chemicale (aproximativ 18%). Celelalte categorii au sub
10% din volumul total al marfurilor exportate. 0,050,0100,0150,0200,0250,0300,0
Austria
Belgia
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croația
Danemarca
Estonia
Finlanda
Franța
Germania
Grecia
Irlanda
Italia
Letonia
Lituania
Luxemburg
Malta
Marea Britanie
Olanda
Polonia
Portugalia
Romania
Slovacia
Slovenia
Spania
Suedia
UngariaPonderea exporturilor în statele membre Uniunii Europene
în perioada 2007 -2016 (%)
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

22

Figura 8 Principalele exporturi, UE -28, 2010 și 20 15 (% cota din exporturile extra UE -28) (Sursa
datelor: http://ec.europa.eu)
Exporturile în Germania în perioada 2007 – 2016, din totalul exporturilor din UE, au avut o
evoluție crescătoare până în anul 2013, când a existat o scădere bruscă, după care a urmat o creștere
majoră până în prezent. Dacă în anul 2007 exporturile erau aproximativ 27,4, în anul 2016 erau
aproximativ 28,7. Astfel se poate observa că aproximativ o treime din exporturile UE sunt din
Germania.

Figura 9 Evoluția exporturilor în Germania în perioada 2007 -2016 (din totalul importurilor din țările
membre U.E.)(Sursa datelor: http://ec.europa.eu )
26,026,527,027,528,028,529,0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016Evoluția exporturilor în Germania
în perioada 2007 -2016 (din totalul importurilor din țările
membre U.E.)

23
Importanța pieței interne a UE este subliniată de faptul că nivelul comerțului de mărfuri în interiorul
UE (expedieri și intrări combinate) a fost mai mare decât cel al comerțului în afara UE (exporturi și
importuri combinate) pentru fiecare stat membru al UE, cu excepția Regatului Unit . Ponderea din
comerțul total cu mărfuri a fluxuril or înregistrate în interiorul și în afara UE a variat considerabil între
statele membre, reflectând într -o oarecare măsură legături istorice și localizarea geografică. Proporția
cea mai mare a schimburilor comerciale în interiorul UE (aproximativ 80 % din comerțul total) a fost
înregistrată de Luxemburg, Estonia, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia, acest procent scăzând la
49,7 % în Regatul Unit.13

Figura 10 Comerțul intra și extra UE -28, 2015 (importuri plus exporturi, % din cota comerțului
total) (Sursa datelor: http://ec.europa.eu)

2.3. STRUCTURĂ CE IMPORTA /EXPORTA GERMANIA

13 http://ec.europa.eu/eurostat/statistics -explained/index.php/International_trade_in_goods/ro

24
2.4. PRINCIPALII PAR TENERI COMERCIALI
Între 2005 și 2015, dezvoltarea exporturilor de mărfuri ale UE -28 de către principalii parteneri
comerciali a variat în mod considerabil. Printre principalii parteneri comerciali, cea mai mare rată de
creștere a fost înregistrată pentru exporturile către China, care au fost mai mult decât triple, în timp ce
exporturile către Coreea de Sud și Brazili a au fost mai m ult decât duble. Exporturile către Japonia și
Rusia au crescut mai lent și au fost cu aproximativ 30 % mai mari în 2015 decât au fost în 2005.
În ceea ce privește importurile, între anii 2005 -2015, UE -28 a cunoscut o scădere a nivelului
importurilor de măr furi din Japonia (care au scăzut cu 20 %). Cele mai mari creșteri au fost înregistrate
pentru importurile din China și India, care au fost mai mult decât duble.
Statele Unite au rămas, de departe, cea mai comună destinație pentru mărfurile exportate d in UE –
28 în 2015 , cu toate că ponderea exporturilor UE -28 destinate Statelor Unite a scăzut de la 28,0 % din
totalul din 2002 la 16,7 % în 2013 înainte de a ajunge la 20,7 % până în 2015. China a fost a doua cea
mai importantă piață de destinație pentru export urile din UE -28 în 2015 (9,5 % din totalul UE -28),
urmată de Elveția (8,4 %). În 2015, Turcia a depășit Rusia pentru a fi cea mai mare a patra destinație
pentru exporturile de mărfuri din UE -28. Cele mai mari șapte piețe de destinație pentru exporturile de
mărfuri din UE -28 – China, Statele Unite, Rusia, Elveția, Norvegia, Turcia și Japonia –au însumat peste
jumătate (53,1 %) din toate exporturile de mărfuri din UE -28.
Cei mai mari șapte furnizori de importuri de mărfuri în UE -28 au fost aceleași țări ca ce le mai
mari șapte piețe de destinație pentru exporturile din UE -28, deși ordinea acestora a fost ușor diferită
(comparați figurile 11 și 12). Aceste șapte țări au înregistrat o cotă mai mare a importurilor de mărfuri
în UE -28 decât cota lor de exporturi d e mărfuri din UE -28: aproape trei cincimi (59,8 %) din toate
importurile de mărfuri în UE -28 proveneau din aceste șapte țări. China a fost țara de origine a peste o
cincime (20,3 %) din toate importurile în UE -28 în 2015 și a fost cel mai mare furnizor de mărfuri
importate în UE -28. Cota Statelor Unite din importurile de mărfuri în UE -28 (14,4 %) a fost cu
aproximativ 6 puncte procentuale mai mică decât cea a Chinei, în timp ce cota Rusiei (7,9 %), care a
fost cel de -al treilea cel mai mare furnizor de mărf uri către UE -28, a fost cu 6 puncte procentuale mai
mică. În 2015, Turcia a depășit Japonia, devenind cel de -al șaselea cel mai mare furnizor de importuri
de mărfuri în UE -28.

25

Figura 11 Comerțul extra UE -28 al principalilor parteneri comerciali, UE -28, 2005 și 2015 (1)
(miliarde EUR) (Sursa datelor: http://ec.europa.eu)

26

Figura 12 Principalii parteneri comerciali pentru exporturi, UE -28, 2015 (% cota din importurile
extra UE -28) (Sursa datelor: http: //ec.europa.eu)

Figura 13 Principalii parteneri comerciali pentru importuri, UE -28, 2015 (% cota din importurile
extra UE -28) (Sursa datelor: http://ec.europa.eu)

27

2.5. COMERȚUL CU SERVICII – CE VINDE /CE CUMPĂRĂ (BUNURI, SERVICII,
TRANSPORT, SERVICII BANCARE ETC)
Între anii 2010 -2015, valoarea importurilor și a exporturilor UE -28 a crescut pentru toate grupele
de produse prezentate în figura 13, cu excepția importurilor de combustibili minerali și produse
lubrifiante, care au scăzut la 14,7 %. Cea mai mare rată de creștere a importurilor a fost raportată pentru
alimente, băuturi și tutun, cu privire la care a fost observată o creștere de 49,5 %. Importurile de aceste
produse au crescut, de asemenea, semnificativ (până la 33 ,8 %), însă această creștere a fost depășită de
produsele chimice și produsele conexe, unde a fost înregistrată o creștere de 34,8 %
Excedentul comercial al UE -28 pentru mărfuri de 64,2 miliarde EUR în 2015 a fost determinat
de o balanță comercială pozitiv ă în ceea ce privește utilajele și echipamentele de transport, care a atins
valoarea de 218,0 miliarde EUR, și în ceea ce privește produsele chimice și produsele conexe, (129,9
miliarde EUR). Între anii 2010 -2015, UE -28 a raportat o creștere a excedentului comercial pentru ambele
categorii de produse menționate. Pentru alimente, băuturi și tutun, UE -28 a trecut de la un deficit
comercial mic în 2010, la un excedent comercial la fel de mic în 2015. Pentru celelalte trei grupe de
produse prezentate în figura 14, UE -28 a raportat un deficit comercial mai mic în 2015 decât a fost
înregistrat în 2010. Cel mai mare deficit comercial din 2015 a fost înregistrat la combustibili minerali și
produse lubrifiante, unde importurile au depășit exporturile cu 243,2 miliard e EUR.

Figura 14 Comerțul extra UE -28 în funcție de principalele produse, UE -28, 2010 și 2015
(miliarde EUR)

28

Structura exporturilor de mărfuri din UE -28 s-a modificat între anii 2010 și 2015 cel mai pregnant
în rândul grupelor de produse mai mici (a se vedea figura 14). Cota alimentelor, a băuturilor și a
produselor din tutun a crescut de la 5,6 % la 6,3 % în cursul acestor ani, în timp ce cota de combustibili
minerali și produse lubrifiante a scăzut de la 5,8 % la 4,8 %.
Cea ma i mare schimbare care s -a produs între anii 2010 și 2015 în ceea ce privește structura
importurilor în UE -28 a vizat combustibilii minerali și produsele lubrifiante, a căror cotă a scăzut de la
25,2 % la 19,0 % (figura 15). În schimb, în aceeași perioadă, cota altor produse fabricate a crescut de la
23,8 % la 26,1 %, în timp ce cota utilajelor și a echipamentului de transport a crescut de la 28,9 % la
31,0 %.
În figura 16 este pusă î n contrast structura importurilor și a exporturilor UE -28 în 2015: ar treb ui
reținut faptul că nivelul general al exporturilor a fost cu aproximativ 3,7 % mai mare decât al
importurilor. Cea mai importantă diferență o reprezintă cota de combustibili minerali și produse
lubrifiante, care a fost de câteva ori mai mare pentru impor turi decât pentru exporturi. Acest aspect a
fost echilibrat de cotele mai scăzute de import pentru utilaje și echipamente de transport și pentru
produsele chimice și produsele conexe.

Figura 15 Comerțul intra și extra UE -28, 2015 (importuri plus exporturi, % din cota comerțului
total)

29
2.6. COMERȚUL CU ROMÂNIA
Relațiile economice dintre România și Germania au continuat au crescut în 2016. Schimburile
comerciale se ridică la peste 24 mld. de euro în primele 11 luni din 2016 (+ 13%), însemnând 20% din
totalul comerțului exterior al României.
Circa 8.000 de companii germane, respectiv cu capital german, sunt active în România și au
contribuit decisiv la crearea și siguranța locurilor de muncă – conform estimărilor noastre companii le
germane au peste 250.000 de angajați în România. Investițiile germane directe însumează 8 mld. EUR.
Companiile germane au investit în ultimii 25 de ani continuu și pe termen lung în România, contribuind
decisiv la transferul de tehnologii și la creștere a competitivității economiei românești.
Conform Camerei de Comerț și Industrie Româno -Germană, stabilitatea juridică,
predictibilitatea deciziilor economice și politice cât și condițiile -cadru economice stabile sunt pentru
companiile germane criterii impo rtante pentru un amplasament investițional. În afară de asta, companiile
germane văd cu ochi foarte buni lupta anticorupție și își doresc continuarea acesteia. Nu doar companiile
germane au nevoie de stabilitate juridică și de un mediu de afaceri stabil, p entru a putea investi în
continuare în România și a crea noi locuri de muncă.
Camera de Comerț și Industrie Româno -Germană (AHK România) este reprezentanța oficială a
economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în
2002, AHK România numără în prezent peste 550 de firme -membre și oferă companiilor o platformă
importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe.
Principalii parteneri de export ai României sunt Germania (22% din totalul livrăr ilor), Italia
(12%) și Franța (7%), iar cele mai mari importurile de bunuri în țară vin din Germania (21% din total
importuri), Italia (10%) și Ungaria (7%) în 2016, potrivit unui raport publicat miercuri de Eurostat.
În 2016, cei mai importanți parteneri comerciali ai Uniunii Europene (UE) sunt Statele Unite (610
miliarde de euro sau 17,7% din totalul comerțului cu bunuri al UE) și China (515 miliarde de euro sau
14,9%), înaintea Elveției (264 miliarde de euro sau 7,6%), Rusiei (191 de miliarde de euro sau 5,5%),
Turciei (145 de miliarde de euro sau 4,2%) și Japoniei (125 miliarde de euro, 3,6%).
În majoritatea statelor membre UE, principalul partener de export, în 2016, era alt stat al Uniunii
Europene, cu excepția Germaniei, Irlandei, Maltei și Marii Brit anii, al căror pertener este Statele Unite
și a Lituaniei, al cărui partener principal este Rusia.
Potrivit Eurostat, Germania a fost principala destinație pentru bunurile exportate de 16 state
membre și în top trei în 22 de state membre.
În 2016, cele 28 de state membre au exportat bunuri în valoare de 4.855 de miliarde de euro, din
care 3.110 miliarde de euro au fost destinate altor state membre ale Uniunii.

30
România se numără printre statele care au exportat cele mai multe bunuri către statele din UE
(75% ); la acest capitol, prima poziție o ocupă Slovacia (85% din totalul exporturile în UE), urmată de
Cehia (84%), Luxembourg (83%) și Ungaria (81%).
În ceea ce privește importurile, principalul partener pentru bunurile importate a fost alt stat
membru UE, cu excepția Lituaniei, pentru care Rusia a fost partenerul de bază.
În 2016, cele 28 de state membre ale blocului comunitar au importat bunuri în valoare de 4.736 de
miliarde de euro, din care 3.029 de miliarde de euro (sau 64%) au venit din alt stat membru UE.
România se numără printre statele care au importat cele mai multe bunuri din statele UE (77%); la acest
capitol, prima poziție o ocupă Estonia (82%), urmată de Letonia (81%), Slovacia (80%) și Cehia (79%).
În 2016, echipamentele de transport și instala țiile mecanice continuă să joace un rol semnificativ
în comerțul cu bunuri al Uniunii Europene cu restul lumii, reprezentând 43% din totalul exporturilor în
afara Uniunii Europene și 32% din importuri14.

14 http://www.capital.ro/germania -20-din-comertul -exterior -al-romaniei.html