Locul Si Rolul Fluxurilor de Investitii Directe In Economia Mondiala
CAPITOL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND INVESTIȚIILE DIRECTE
Investițiile – definiție, trăsături, clasificare, sferă de cuprindere
Nici o economie, fie industrială, fie agrară, postindustrială sau informațională, nu se poate dezvolta, dacă nu este susținută financiar. Investițiile, în modul cel mai direct, sunt tratate drept reper si promotor al dezvoltării economice contemporane.
Cuvântul ,,investire” are origine latină, ceea ce înseamnă a îmbrăca, a acoperi și a apărut în limbajul economic cu sensul de a face un efort bănesc inițial pentru atingerea unor scopuri viitoare. Cu toate că însăși etimologia cuvântului ,,investire” ne sugerează înțelesul acestui fenomen, analizând toate definițiile existente în literatura clasică și contemporană, am constat că investițiile sunt tratate în diferite moduri.
În sens larg, prin investiții înțelegem procesul de plasare a unor sume de bani în domeniul economic, social, administrativ, cultural, militar, etc. cu scopul de a asigura baza tehnico-materială și forța de muncă necesare evoluării și lărgirii activității acestora. O definiție mai concisă, abordată economic, este dată de Micul Dicționar Enciclopedic, Editura Științifică și Pedagogică București, 1996, care spune că investițiile reprezintă ,,totalitatea cheltuielilor care se fac pentru crearea de noi fonduri fixe precum și pentru construirea, lărgirea și modernizarea celor existente”.
Literatura engleză de specialitate a definit investiția după trei criterii importante:
Definirea contabilă consideră investițiile ca fiind similare cu mobilizarea, înțelese ca bunuri mobiliare și imobiliare, corporații sau necorporații, achiziționate sau create pentru o întreprindere, destinate să rămână durabile, deci să se materializeze în însăși întreprinderea respectivă. Ele pot fi, la rândul lor, departajate astfel:
Mobilizări legate de exploatare;
Mobilizări în afara exploatării (care nu sunt direct productive, ele reprezentând alte preocupări).
Definirea economică consideră investiția ca fiind toate sacrificiile de resurse făcute în prezent, în speranța obținerii în viitor, a unor rezultate, al căror nivel total va fi preeminent cheltuielii inițiale. Spre-deosebire de simpla înregistrare contabilă, definiția economică ține seama de o mulțime de aspecte importante:
Noțiunea de randament și eficiența operațiilor economice;
Influiența factorului în timp;
Riscurile legate de viitor.
De asemenea, o investiție poate fi reprezentată la fel de bine printr-o achiziție de bunuri sau de echpamente, dar și prin cheltuieli pentru o companie publicitară, pentru crearea unui produs nou sau pentru un progres de cercetare și dezvoltare.
Definirea financiară este mai puțin limitativă, astfel că o investiție este o totalitate de cheltuieli ce va genera pe o perioadă îndelungată venitul său economic, care să recupereze cheltuielile inițiale. Spre deosebire de definirea economică, din punct de vedere financiar, se are întotdeauna în vedere acoperirea nevoii de fonduri de exploatare generate de diferite tipuri de nivel.
O abordare mai recentă este definirea psihologică, care pune accentul pe intuiția individului sau a firmei care investește. Aceasta insistă asupra faptului că investiția conduce la decalarea consumului în timp. Din această perspectivă, investiția renunță la bunul imediat în schimbul bunului viitor. Aceasta reprezintă contradicția psihologică la care este supus investitorul, constrâns să confrunte resursele imediate pe care le-ar angaja cu rambursările viitoare și incerte la care speră.
În economia mondială modernă, investițiile străine manifestă atât trăsături clasice, cât și trăsături moderne ale activității de investire:
Trăsăturile clasice sunt:
Diferența de timp mare între momentul efectuăriiacheltuielilor, momentul obținerii efectelor și momentul care arată sfârșitul efectelor investiționale;
Sacrificarea unor resurse prezente, certe, în defavoarea unui consum imediat;
Efectele incertitudinii și a riscurilor, care influențează efectele și eforturile unui proiect de investiții.
Trăsăturile moderne sunt:
Reducerea remarcabilă a segmentului de timp legat de realizarea și exploatarea unei investiții, durata de funcționare scăzând datorită mobilităților înregistrate ca urmare a progreselor tehnice, economice, etc.;
Investițiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru acționarea unor active fizice și financiare, impunând necesitatea elaborării și gestionării portofoliului de investiții.
Formele investițiilor:
Forma investițiilor reprezintă o investire cu destinație specială a activului. Se disting următoarele forme de investiții:
a) financiară;
b) materială.
Forma financiară a investițiilor reprezintă plasarea mijloacelor pentru procurarea titlurilor de valoare, cotelor de participație în capitalul statutar al altor întreprinderi etc.
Forma materială a investițiilor reprezintă investirea mijloacelor în terenuri, clădiri, bijuterii, obiecte de artă, aur, briliante etc.
Pentru o analiză mai profundă si mai înțeleasă a investițiilor, este necesar să le divizăm după anumite criterii specifice, adică să realizăm clasificarea lor. Investițiile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, fiind influiențate de o serie de factori, precum:
Destinația investițiilor;
Stadiul de efectuare a lucrărilor;
Modul de execuție a lucrărilor;
Caracterul lucrărilor etc.
În continuare, vom prezenta o clasificare a investițiilor adoptată de un număr apreciabil de specialiști, astfel:
După destinație, avem:
Investiții productive, care asigură obținerea de bunuri materiale;
Investiții neproductive, care se efectuează în scopuri sociale, culturale sau pentru perfecționarea elementului uman.
Deasemenea, conform acestui criteriu, investițiile se mai pot clasifica și după sectoare de activitate:
Investiții în sectorul primar, care cuprind toate lucrările efectuate în ramurile extractive, unde se realizează activități de separare a diferitor substanțe din mediul natural (cărbuni, petrol, minereuri feroase, minereuri neferoase, gaze naturale etc.);
Investiții în sectorul secundar, care însumează lucrările din toate ramurile tehnologice,
unde prin prelucrarea și transformarea materiilor prime si a materialelor auxiliare se
obține o gamă largă de produse materiale din ramurile industriale;
Investiții în sectorul terțiar, unde se cuprind toate investițiile care sunt destinate sferei
prestărilor de servicii (asistență socială, comerț, proiectare etc.).
După stadiul de efectuare a lucrărilor, avem:
Investiții în curs de realizare sau neterminate;
Investiții terminate, a caror lucrări au fost încheiate;
Investiții restante, cele care nu au fost realizate până la termenele finale prevăzute și sunt ulterior realizate, la alte termene.
După modul de execuție a lucrărilor, se deosebesc:
Investiții executate în antrepriză, în cazul în care lucrarea este încredințată spre execuție, de către investitor (beneficiar) unei întreprinderi specializate, care poartă denumirea de antreprenor. Astfel de lucrări se realizează pe bază de contracte sigure, prin care antreprenorul își ia angajamentul să execute lucrarea în parametrii stabiliți, cu anumite termene de execuție și cu un termen final, iar investitorul are obligația să plătească costul execuției;
Investiții executate în regie, pe care beneficiarul și le execută prin propriile lui forțe, fară să apeleze la o unitate specializată;
Investiții mixte, atunci când o parte din investiție o execută beneficiarul, iar cealaltă parte, antreprenorul.
Un loc aparte în noțiunile investiționale îl ocupă trei categorii importante de investiții:
Investițiile directe, care cuprind ansamblul cheltuielilor prevăzute de un agent economic, în documentația previzionată, cu scopul de a realiza obiective de noi investiții, înlocuirea, dezvoltarea sau modernizarea unor întreprinderiadeja existente;
Investițiile colaterale, care cuprind cheltuielile pentru realizarea unor lucrări teritoriale, legale și funcționale de o anumită investiție directă care se raportă la construcția de conducte pentru alimentarea cu gaze, apă, energie termică, canalizare, rețele de comunicații, linii de transportare a energiei electrice, drumuri și căi de acces necesare exploatării și punerii în funcționare a capitalului fix creat prin acea investiție directă;
Investițiile conexe, care reprezintă cheltuieli de investiție necesare pentru a se realiza în alte domenii sau ramuri pentru a puteaapune la dispoziția investiției directe materii prime, utilaje, energie, combustibil, dotări social-culturale, căi de comunicații.
După caracterul lucrărilor, investițiile se clasifică în:
Investiții pentru construirea de noi obiective;
Investiții pentru reconstituirea acestora, transformarea și dezvoltarea lor;
Investiții pentru înnoireaaunităților existente, când se impune retehnologizarea de către progresul tehnic.
Deasemenea, conform acestui criteriu, investițiile se mai clasifică în următoarele:
Investiții de dezvoltare (expansiune, extindere) – se referă la toate investițiile entității care contribuie nemijlocit la dezvoltarea activității sale și care are ca scop principal mărirea capacității de producție a unei întreprinderii, această creștere fiind determinată de lansarea de produse noi și de modificarea cererii pentruaprodusele firmei. Acestea sunt legate de investițiile realizate în perioadele precedente și înfățișează o serie de avantaje:
Existența investițiilor colaterale (care se materialezează în utilități);
Existența uni personal calificat, cu o anumită tradiție și experiență;
Existența surselor de materii prime.
Investiții de menținere, acestea referindu-se la reutilarea capacităților de.producție existente;
Investițiiade modernizare, efectuându-se cu scopul măririi performanțelor tehnice și creșterii randamentelor utilajeloraexistente. O investițieade modernizare se referă numai la ameliorareaacondițiilor de producție, fiind sau nu modificat volumul produs. Astfel, rezultatul este acela de a se obține o economie la costurile de producție șiaîmbunătățirea rentabilității activelor entității.
Într-o altă semnificație, investițiilor de modernizare le sunt asimilate și investițiile de înlocuire, care vizează revizuirea și înlocuirea echipamentelor tehnice, uzate fizic și moral.
Investițiile de modernizare au o serie de avantaje, de exemplu:
Își au începutul de la o bază tehnico-materială existentă;
Au o durată de realizare mică;
Gradul de rentablitate și fiabilitate crește simultan cu lungirea duratei de viață a utilajelor;
Orientarea efortului investițional către echipamentul de producție, mai puțin către alte investiții laterale și conexe.
Investiții de inovare – lansare de noi activități.
În funcție de scopul urmărit:
Investiții de înlocuire – destinate înlocuirii echipamentelor de producție uzate fizic sau moral;
Investiții de productivitate – nu au ca scop creșterea cifrei de afaceri, ci reducerea costurilor de producție prin modernizarea sau înlocuirea echpamentelor existente;
Investiții de expansiune – se referă la creșterea dimensiunii capacităților de producție fără a schimba structura de fabricație existentă;
Investiții de inovare – au ca scop lansarea noilor activități de producție care să ducă la sporirea cifrei de afaceri a întreprinderii;
Investiții strategice – au ca scop reducere riscurilor ce rezultă din evoluția progresului tehnic și din activitatea concurenței;
Investiții sociale – se referă la îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților întreprinderii;
Investiții de utilitate publică – acestea sunt investiții de interes general (public), făcute de o anumită întreprindere, fără o legătură directă cu activitatea sa.
După rolul lor, avem următoarele tipuri de investiții:
Investiții care se materializează, care se regăsesc în capitalul fix și circulant al firmei (investițiile societăților care cuprind terenuri și mijloace financiare);
Investiții care nu se materializează, care nu contribuie la mărirea valorii capitalului fix și circulant. Acestea pot fi de 2 feluri:
Investiții necorporale, cuprinzând cheltuieli de constituire, cheltuieli de crecetare, cheltuieli de dezvoltare-proiectare și alteaimoblizări necorporale;
Investiții financiare, care includ titluri detparticipare și altettitluri deavaloare.
După sursa de finanțare, putem intâlni următoarele:
Investiții realizate din surse proprii, unde se cuprind: amortizările, capitalizarea profiturilor, atragerea de economii ale altor persoane prin emisiunea de noi acțiuni sau prin mobilizareaaresurselor;
Investiții realizate din surse atrase/împrumutate, care se realizează prin intermediul creditelor interne și externe.
Din punct de vedere al obiectuluiade investiții, se disting:
Investiții financiare;
Investiții reale;
Investițiile financiare, la rândul lor, la fel se divid pe baza unor criterii distincte. De exemplu, în funcție de scopul investirii, acestea pot fi:
Investiții directe, atunci când agentul care finanțează obține și posibilitatea de a lua decizii și de a realiza controlul proiectului pe linieamanagerială, de marketing, tehnologică etc.);
Investiții de portofoliu, reprezină plasamente cu ideea de a obține venituri sau cu scopul de a diversifica riscurile etc., fără alte implicații în viața proiectului.
După gradul de risc pe care investițiile îl implică, avem:
Investiții cu risc redus (cele mai frecvente) – această categorie include investiții de menținere și de ameliorare, care implică resurse puține, dar care au și celeamai miciaefecte;
Investiții cu risc sporit – în această categorie se includ investițiile de dezvoltare, de inovare, de expansiune, iar uneori și celeade modernizare, fiind valori mult mai mari, dar care, însă, produc și efecte mai mari: realizarea unor restructurări de producție, mărirea capacităților tehnice, implementarea unor noi produse și servicii.
Din punct de vedere al pieței financiare, distingem:
Investiții pentru afaceri, care constau din cheltuieli pentru utilaje, dotări, mașini ale unei societăți comerciale;
Investiții imobiliare, care se referă la locuințe, clădiri, terenuri;
Investiții în stocuri, care constau în producții stocate, destinate sau nu vânzării.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, ca și categorie economică, investițiile pot fi analizate în două înțelesuri. În sensul larg, pot fi abordate investițiile financiare care se pot defini sau înțelege ca orice plasament de capital cu scopul de a obține un profit. ,,Instrumentele prin care se pot derula aceste investiții sunt: titluri de valoare, acțiuni sau părți sociale la agenții economici, plasamente de sume bănești la bănci sau fonduri de investiții, sau societăți de asigurări, ăn scopul de a obține dividende sau dobânzi.”
Sfera mai restrânsă a investițiilor seareferă la investițiile de capital, care își au destinația în economia reală, cu precădere în domeniul economic, dar și în domeniile sociale, culturale. Cu ajutorul lor se realizează bugetul creșterii economice al dezvoltării de ansambluaa societății.
Investițiile străine directe – istorie, concept, definiție
Investiția străină directă este o investiție internațională care reflectă obiectivul unei entități (investitorul direct) rezidente într-o economie (țara de proveniență/origine) de a stabili o relație de lungă durată cu o întreprindere aflată/plasată într-o altă economie (întreprindere investiție directă) și de a influența în mod semnificativ managementul acesteia. Aceste două caracteristici -durata relației și influiența asupra managementului – deosebesc investiția directă de investiția de portofoliu. Un procent de 10% din capitalul nominal al întreprinderii se acceptă a fi suficient pentru a fi considerată investiție străină directă și a avea influență asupra managementului, nefiind necesar un control absolut.
„Investiție realizată cu scopul stabilirii de relații economice de durată, care permite exercitarea unei influențe semnificative asupra managementului și care se realizează, în țara gazdă, de către nerezidenți sau, în străinătate, de către rezidenți prin: crearea, extinderea unei societăți, filiale, sucursale (deținute în proporție de 100%) sau achiziționarea întregului pachet de acțiuni la o societate existentă; participare la o nouă societate sau existentă; împrumuturi pentru o perioadă de cel puțin 5 ani”.
În cercetările statistice se utilizează o definiție în sens larg a investițiilor străine directe: „Relație investițională de durată, între o entitate rezidentă și o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de către investitor a unei infl uențe manageriale semnificative în întreprinderea în care a investit”. Sunt considerate investiții străine directe: capitalul social vărsat și rezervele ce revin unui investitor care deține cel puțin 10% din capitalul social
subscris al unei întreprinderi, creditele dintre acest investitor și întreprinderea în care a investit, precum și profitul reinvestit de către acesta.
Investițiile străine directe își au câmp de afirmare atunci când într-o țară cererea de investiții are un nivel mai mare decât volumul economiilor interne. În așa fel, se creează condițiile ca economiile străine, din alte țări să fie atrase pentru a se compensa deficitulaintern dearesurse financiare. Aceste fluxuri financiare provin, de regulă, din țările dezvoltate, avînd lociun transfer net dearesurse ce se datorează faptului că în aceste țări, economiile depășesc cerereaainternă de investiții. În acest sens, putem vorbi de o istorie a fluxuriloraexterne de fonduri de capital. Istoria acestora începe în secolul al XIX-lea, perioadă în care împrumuturile și investițiile de portofoliu erau predominante. Anglia, îndeosebi și Franța dețineau cea mai mare parte din aceste plasamente, iar statul juca un rol esențial alături de firmele private. Principala motivație a acestor investiții nu era diferența deadobînzi, ci atractivitatea lor proveneaape fonduladezvoltării coloniale. Coloniile aveau, de cele mai multe ori, rolul de supapă pentru investitoriaîn caz de recesiuneaîn țările care furnizau capital financiar.
“O delimitare conceptuală a investițiilor străine directe față de cele de portofoliu se face după anul 1914, în condițiile în care alături de Anglia și Franța apar, în calitate de investitori peste granița nțională, Germania și Statele Unite. De asemenea, apar firme puternice cunoscute ca Simens, Standard Oil sau General Electric etc.”
Al II-lea Război Mondial marchează, din punct de vedere economic, trecerea la o etapă nouă a economiei mondiale, adică cea a dominațieiainvestițiilor străine directe (I.S.D.). În timp ce investițiile străine de portofoliu indică achiziționarea unor valori mobiliare străine (obligațiuni, acțiuni) de pe piața financiară, investițiile străine directe presupun achiziționarea pachetului de acțiuni de control a unor firme sau construirea unora noi. Același regim de investiție străină directă îl are și împrumutul acordat de firma mamă sau mărirea capitalului unei filiale externe.
În litreraturaade specialitate este recunocută următoarea definiție a investițiilor străine directe: “Proprietatea asupra unor active de către un rezident străin, cu scopul de a controla folosirea acestor active”. Anume această funcție, de control este, de fapt, particularitatea care face deosebirea dintre investițiile de portofoliu, care sunt necontrolate direct de către investitor și controlul direct exercitat de investitoraîn cazul investițiilor străine directe. Principala problemă care există în acest context, se referă la cât din totalul capitalului firmei trebuie să fie pus la dispoziția unui investitor pentru ai asigura această funcție. Există opinii prin care se consideră că participarea investitorului în procesul investițional al firmei ar trebui sa fie între 10-25%. Însă, se mai susține și ideea că această reprezentare ar fi insuficientă, iar coeficientul necesar pentru a se asigura controlul afacerii trebuieasă fie de cel puțin 50%.
Investițiile străine directe au provocat interes în mediul economic, fiind cunoscute numeroase teorii economice în acest domeniu.
Se distinge,în primul rând, Teoria concurenței perfecte a piețelora(Kindleberger, 1969), prin care se considerăaca factor determinant în dezvoltarea I.S.D: concurența perfectă pe piață a factorilor, concurența perfectă a bunurilor, producția de masăainternă și cea externă, precum și restricțiile guvernamentale la procesul de producție și dezvoltare.
Există și susținătoriaai teoriei careaia în considerare: Modelul imperfecțiunilor pieței – Calvet, 1981. Conform acestei teorii, investițiile străine directe sunt determinate de:
Diferența ratei profitului în diverse segmente ale pieței;
Abaterile provocate de investiții guvernamentale, de politicile guvernamentale (impozite, tarife, taxe vamale, controlul prețurilor, reglementări antimonopol etc.);
Imperfecțiunile generateade eșecurile pieței, care se exprimă sub trei aspecte: bunuri publice, efecte externe și producția de masă.
Alt grup de teorii economice asupra I.S.D. se referă la lichidități, de excesulade lichiditate care se reinvestește pe fondul atractivității mediului extern, în comparație cu costul scăzut al fondurilor interne, idee susținută de Kojima.
Zona valutară, deasemenea a dat naștere unor teoriiasusținute de Aliber, 1910. Acesta susține că investițiile străine directe reprezintă o consecințăaa zonelor valutare în care este împărțităaeconomia mondială. Fiecare zonă valutară are un anumit risc valutar propriu, iar în funcțieade acest risc, zonaarespectivă poate reprezenta o destinație sau transfer al investițiilor străine directe,adin punct de vedere alacapitalului investit.
Evoluțiaaeconomiei mondiale, în a douaajumătate a secolului XX, începutul secolului XXI, face ca, în prezent, investițiileastrăine directe să devină cea mai importantă sursă de finanțare externă pentruatoate țările lumii, indiferent de nivelul de dezvoltare economică. Regulile și comoditatea de finanțare a investițiilor străine directe oferă stabilitate economică comparativ cu cele de portofoliu din motive lesne de înțeles. Din acest punct de vedere, trebuie înțeles rolul I.S.D de a aduce în țara destinată surse financiare pentru susținerea dezvoltării de ansamblu a societății. De aceea, se justifică atitudinea guvernelor de a căuta soluții pentru a favoriza investițiile străine directe, sub aspectul atragerii fluxurilor de capital extern.
1.3 Investițiile directe și dezvoltarea durabilă
Ultimele decenii ale secolului al XX-lea, o nouă provocare a fost adusă în atenția statelor lumii, ca rezultat al căutăriiaunor răspunsuri, al unor soluții pentru împiedicarea consecințelor pe care le poate avea o dezvoltare necontrolată. Datorită acestor căutări, s-a impus un nou concept, si anume: dezvoltarea durabilă.
Exprimat sintetic, noul concept presupune dezvoltarea pemtermen lung, înacondițiile armonizării a celor trei sisteme: economic, social și de mediu. Evoluția cercetărilor legate de dezvoltarea durabilă a fost determinată de analiza problemelor globale cu care se confruntă omenirea, analize ce au făcut obiectul unor rapoarte interdisciplinare de genul celor emise de Clubul de la Roma, documentații ale ONU sau alte organisme ale societății civile.
Un prim astfelade eveniment a fostaConferința ONU asupra Mediuluiade la Stockholm din anul 1972, unde s-a pusaaccentul pe probleme legateade mediul natural, de sănătatea umană din perspectiva om-natură în viziuneaaecologică. În anul 1993, organizația ONU a creat Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare, având ca scop principal să analizeze problematica mondială de mediu și să formulezeaun ,,program global de schimbare”. Concluziile acestei comisii au fost stabilite în Raportul Brundtland, în care se fundamenta necesitatea unui alt tip de dezvoltare, în stare să asigure creșterea economică pe termen lung, conservarea resurselor naturale și îmbunătățirea condițiilor de mediu.
Tipul nou de dezvoltare a fost definit ca: ,,o dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi” și s-a impus ca concept intitulat dezvoltare durabilă.
Raportul Brundtland descoperă problemele care împiedică directa dezvoltare a numeroase țări: despăduriri și pășunataexcesiv, care provoacăadeșertificări importante, creșterea demografică excesivă, exploatarea combustibililor fosili care produc efectul de seră, distrugerea pădurilor tropicale, eroziunea stratului de ozon al atmosferei, ploile acide etc.
Uniunea Europeană și-a creat un organism propriu prin care să monitorizeze politicile ambientale: AgențiaaEuropeană de Mediu (E.E.A), cuasediul la Copenhaga. Pe baza datelor furnizate de această agenție, s-a fundamentat al șaselea program intitulat ,,Către o dezvoltare durabilă”. Au fost delimitate domeniile deaacțiune la nivel local: transporturi, energie, agricultură și silvicultură, industrie, educație, gestionarea și organizarea spațiului, managementul dezastrului. Pentru asigurarea eficienței acestor investiții, se impune participarea la toate nivelurile de către autoritățile publice: european, internațional, regional, prin formarea mecanismelor legislative și instituționale, precumași prin asigurarea surselor financiare de care au nevoie. La fe de important este și constituirea unui plan național, însoțit de politici sectoriale integrate unei politici ambientale naționale.
Declarația de la Rio și Raportul Brundtland au stability principiile dezvoltării durabile, însă o prezentare mai concretă ne este oferită de Banca Mondială. Ele se regăsesc în metodologiile de elaborare a strategiilor de dezvoltare durabilă. Sunt definite, astfel, trei principii:
Principiul protecției sănătății oamenilor, plantelor, conservarea biodiversității și a peisajului natural, într-o viziune de lungă durată;
Principiul eficienței capitalului natural, uman, financiar, acumulărilor antropice (infrastructurii existente);
Principiul corectitudinii și echității între generații, în interiorul aceleiași generații și între țări.
Problema dezvoltării durabile are o deosebită importanță și la începutul mileniului al treilea, obiectivele ei fiind următoarele: dezvoltarea economicămsustenabilă, protecția mediului înconjurător, asigurarea calității viețiiapentru întreaga populație a lumii.
În acest context, „Dezvoltarea durabilă se definețte ca o nouă cale de dezvoltare care susține dezvoltarea, progresul uman pe întreaga planetă, pentru un viitor îndelungat prin armonizarea dezvoltării economice cu mediul înconjurător.”
Rolul investițiilor directe în creșterea economiei
Discuțiile legateade investițiile străine directe, în mediul academic, dar și în cel public și politic, asociazăafluxurile de capital cu o mulțime de rezultate favorabile pentru statele primitoare. Astfel, investiția directă devinemmotorul principal în strategia demdezvoltare economică, de modernizare, de creștere a veniturilor și aalocurilor de muncă, îndeosebi pentru țările în dezvoltare, în tranziție și economiile emergente. Marea atenție către domeniul investițiilor străine directe se datorează faptului că acestea sunt privite ca factor esențial de stimulare a creșterii economice. Ele fac parte din categoria fluxurilor financiare, care nu generează datorii externe și sunt considerate a fi un compliment al investițiilor autohtone și, în același timp, un finanțator semnificativ al deficitului de cont curent. Prin urmare, este clar că investițiile directeasunt de preferat altorasurse de capital, atunci când se iaaîn considerare faptul că ieșirile de capital pe careale implică (repatrierea profiturilor) depind dearezultatele economice obținute,arăspunzând atât interesuluiaspecific al investitorului,acât și al statului, care urmărește creșterea economică. Un punct important de menționat sunt efecteleaindirecte pe care le prezintă investițiile străine în cadrul unei economii locale, de exemplu: impulsionarea creării capitalului uman, accesul la piețe externe, externalitățile tehnologice. Acestea sunt reprezentate în noua teorie a creșterii ca factori generatori de dezvoltare economică peatermen lung. Cercetătorii și specialiștii și-au îndreptat atenția și sprealegătura dintre investițiile directe și creșterea economică, urmărind printr-o serie de studii empirice, dacă investițiile influiențează sau nu, pozitiv creșterea. Aceștia au aujuns la concluzia că legătura este pozitivă, fiind influiențată de anumite conjuncturi economice. Astfel, rezumatul studiilor cu privire la legătura de cauzalitate dintre investițiile străine directe și creșterea economică, sunt prezentate în tabelul 1.1.
Studiile pe care le-am prezentat mai jos, evidențiază cât de importantă este îndeplinirea anumitor condiții pentru ca investițiile directe să producă efecte pozitive: stabilitate macroeconomică, medii de afaceri favorabile, un nivel de tehnologie, un anumit nivel de educație, chiar și în sectorul în care investițiile au loc, pot influiența legătura investiții străine directe – creștere economică. Analiza cu privire la efectele investițiilor, nu poate fi considerată completă, neexistând nicio concluzie unanim acceptată. Rezultatele diferite obținute în țări specifice sunt condiționate de o serie de factoriaexaminați, de condițiile economiceași tehnologice ale țării gazdă, precum și de perioadele analizate. Cu toate acestea, putem afirma la un mod general că, fără nicio îndoială, investițiile străine directe generează și dezvoltăamediul de afaceri și încurajează ocuparea forței de muncă.
Este important să precizăm că impactul investițiilor străine directe depinde în mare măsură de condițiile economice din țara primitoare, de nivelul de investire și economisire al țării gazdă, de modalitatea în care investițiile intră în economie, fie sub formă de fuziuni sau achiziții, fie sub formă deainvestiții noi, de tip greenfield, dar și de capacitatea țării de a reglementa investițiile străine directe. Altfel zis, impactul investițiilor străine directe variază în funcțieade specificul țării, iar politica comercială poate afecta rolul lor în creșterea economică.
Tabelul 1.1
Investițiile străineadirecte și creștereaaecnomică
Sursa: prelucrare pe baza datelor obținute din publicația: ,,Investițiile străine directe și creșterea economică în România”, Camelia Moraru, Economie teoretică și aplicată, Volumul XX(2013), No.5(582),pp. 123-133
Așa cum am menționaaanterior, atunci când abordămalegătura investiții directea– creștere economică, presupunemacă investițiile sunt cele careainfluiențează creșterea economică. Specialiștii sunt de părerea că rezultatele înregistrate la nivel macroeconomic în perioadeacare se caracterizează prinaexpansiune economică, suntainfluiențate de mărimea fluxurilor de investițiiaatrase în perioada dată. Anii ’60 aiasecolului al XX-lea se caracterizează prin perioada cu cea mai intensă activitate investițională străină coresponzând creșterii bruscă a indicatorilor macroeconomici, în special PIB-ul. În Anglia, Franța, SUA, în perioada 1966-1970, PIB-ul a crescut cu 25-30%, iar înaJaponia chiaracu 40%. În cazul țărilor în curs de dezvoltare, în anii ’70-80, acest indicatoraa crescut annual cu 10,2% în Coreeaade Sud, 8,2% Singapore și Brazilia 9,5% în Egipt. În deceniul 90, PIB-ulaa crescut anualaîn Coreea de Sud cu 7,6%, Cehia – 10,3%. În anul 1995, în plină globalizare, ritmurile de creștere economic în țările ce au atras un volum considerabil de investiții străine au fost și mai mari: China – 12,9% anual, Singapore și Malaiezia – 8,7%. Însă acestalucru nu esteaîntotdeauna valabil. În acest caz, cel mai bun exemplu este chiarațara noastră, care, cu toate că, a înregistrataritmuri ridicate de creștere economică, acest lucru nu s-a datorat nivelului de investiții trăine atrase, deoarece în anul 2005 ponderea ISD în PIB era de aproximativ 24,2% (sub media de la nivelul UE-31,7%).
Decalajul actual între țările superindustrializate și țările mai sărace este imens și greu, dacă nu, chiar imposibilade recuperat. Până la urmă, obiectivul dezvoltării economice nu este doar acela de a produceamai mult și mai bine decât alții, ci acela de a asigura, în primul rând, bunăstarea oamenilor. Sunt țări, care fără a beneficia de industrii foarte puternice, s-au bazat pe alte domenii de activitate, cum ar fi serviciile informatice, turismul etc., care le aduc un profit considerabil și care, în același timp, asigură un nivel de trai decent locuitorilor acestor țări.
CAPITOLUL II: CARACTERIZAREA FLUXURILOR DE INVESTIȚII STRĂINE DIRECTE LA NIVEL MONDIAL
Investițiile străine directe reprezintă un factor esențial în asigurarea creșterii și dezvoltării economice, atât mondial cât și pentru fiecare țară în parte. Investițiile străine directe determină creșterea economică nu doar prin contribuția acestora la formarea volumelor și optimizarea calității lor, dar și prin alți factori, ca de exemplu: dezvoltarea și perfecționarea resurselor umane, transferul de tehnologii moderne, extinderea piețelor de schimb, implementarea unor noi forme manageriale și organizatorice și internaționalizarea producției. Țările receptoare de investiții directe, prin mijlocirea corporațiilor transnaționale, se includ în rețeaua mondială de comercializare și de schimb a producției. Totalitatea acestor factori asigură creșterea economică. Astfel, datorită numeroaselor efecte benefice care le prezintă asupra unei economii receptoare, ISD provoacă o adevarată competiție la nivel mondial.
Rapoartele UNCTAD au ajuns la concluzia că investițiile străine directe au devenit un motor important al creșterii economice, deorece au crescut mai rapid decât PIB-ul și comerțul internațional, iar vânzările corporațiilor internaționale au depășit cu mult exporturile mondiale. De asemenea, ISD sunt mult mai mari comparativ cu fluxurile tehnologice, exprimate prin plățile pentru redevențe, licențe, etc.
Investițiile străine directe prezintă un interes deosebit pentru toate țările, fie acestea dezvoltate, în curs de dezvoltare sau în tranziție. Mai mult, există chiar o anumită concurență între ele pentru atragerea de investiții, în special dacă se întâmplă să se afle în aceeași zonă geografică.Astfel, în continuare, înainte de a analiza evoluția fluxurilor de investiții străine directe, vom prezenta factorii care influențează mărimea și orientarea geografică a ISD, precum și caracteristici ale acestora.
2.1 Factorii care determină mărimea investițiilor străine directe și orientarea lor geografică
Într-o lume globalizată, oferta de investiții directe depinde de capacitatea investițională existentă, firmele fiind în căutarea oportunităților, fără a ține seama de locul în care se află aceste oportunități. Ceea ce influențează dezvoltarea acestui proces ține nu doar de dorința sau interesul acestor firme de a se internaționaliza, dar și de prezența unor factori de atractivitate în restul lumii. Prin natura sa, procesul este bilateral. Prima componentă, reprezentând suportul modalității de implicare în economia țării gazde al firmei care decide să investească în afara țării originare și care sunt numite corporații transnaționale este reprezentată de fluxurile de investiții străine directe și stocurile care se cumulează din acestea. De aceea, este esențial să vedem ce anume determină dimensiunea mai mare sau mai mică a stocurilor, precum și orientarea fluxurilor de investiții directe către anumite țări, zone, respectiv ce anume a influențat evoluția acestora. Pentru aceasta, am folosit date furnizate de UNCTAD prin rapoartele sale anuale cu privire la investițiile la nivel global, precum și analize asupra situațiilor țărilor și regiunilor de origine a ISD, respectiv a celor primitoare de ISD.
Preocuparea privind mobilizarea resurselor financiare pentru acoperirea nevoilor de investiții directe, privește toate țările, dezvoltate sau în curs de dezvoltare, a celor cu economii de piață consolidate sau a celor emergente. World Investment Report 2001, citând experiența diferitelor țări, arată că ,,numai țările care au reușit să atragă ISD, dar și să mobilizeze propriile resurse, s-au dezvoltat”. Aproape în toate cazurile, nevoile de investiții depășesc resursele disponibile la un moment dat. Astfel, există o concurență între țări privind atragerea ISD, fiindcă mărimea fluxurilor de ISD dintr-o anumită regiune sau țară depinde nu doar de disponibilul existent, dar și de atractivitatea regiunii sau țării pentru investitori, de ceea ce se numește climat investițional.
Dacă facem referire la cele trei grupe de economii, dezvoltate, în curs de dezvoltare și în tranziție, trebuie făcute următoarele constatări:
Majorarea ponderilor în ceea ce privește grupul economiilor în dezvoltare și în tranziție, în fluxurile de ISD generate și receptate la nivel mondial se datorează, în primul rând, evoluției fluxurilor generate și atrase de totalitatea economiilor în dezvoltare ( îndeosebi la nivelul Asiei, Caraibelor și Americii Latine), grup care, pentru întâia oară în anul 2002, a reușit să contribuie cu 31% la fluxurile de ISD generate la nivel mondial și să concentreze 52% din totalul de fluxuri de ISD receptate în plan global.
În legătură cu grupul țărilor dezvoltate, se constată deopotrivă scăderea ponderilor Americii de Nord și Europei în fluxurile globale receptate, descreștere mai accentuată în Europa. În cazul fluxurilor de ISD generate, tendința de diminuare a acestora este de asemenea evidentă, însă mai moderată. Mai mult, în timp ce cota deținută de America de Nord în fluxurile de ISD generate în perioada 1990-2012 a crescut cu cca 12,5%, cea a Europei a scăzut cu aproxiimativ 30%.
Tabelul 2.1
Ponderile regiunilor geografice principale în fluxurile de investiții străine directe generate la nivel mondial (% din totalul mondial)
Sursa: Calcule realizate pe baza datelor UNCTAD, 2013
Tabelul 2.2
Ponderile regiunilor geografice principale în fluxurile de investiții străine directe generate la nivel mondial (% din totalul mondial)
Sursa: Calcule realizate pe baza datelor UNCTAD, 2013
Conform WEF (World Economic Forum), analiza factorilor care condiționează poziția competitivă a unei țări, dar și decizia firmelor – străine sau naționale, deopotrivă – de a investi într-o economie, capacitatea de absorbție a respective economii, precum și rezultatul investiției depend de un număr de factori și condiții, pe care Raportul asupra competitivității îi consider pilonii competitivității unei țări.
Acești factori au fost utilizați și în unele studii privind modelul de atractivitate pentru ISD a unei țări gazdă, specificându-se gruparea lor după nivelul la care acționează – macro și micro, de asemenea și în cazul țărilor în curs de aderare la UE au mai fost luați în vedere și factori specifici acestei etape, cum ar fi: stadiul reformelor economice, regimul juridic al ISD, adoptarea acquis-ului, precum și factori care generează un plus de atractivitate investitorilor (oferta pieței locale a furnizorilor, nivelul salariilor în zonă, piața imobiliară etc.). Rolul mediului de afaceri în atractivitatea sau lipsa de atractivitate pentru ISD este astfel unul deosebit de important, mai ales în cazul țărilor în tranziție.
Se pune problema modalității de măsurare a atractivității unei țări pentru investitori. După cum spus, factorii de atractivitate se găsesc într-o oarecare mărime a indicelui competitivității, aceștia, fiind în același timp, factori ce inluențează decizia de investire. Însă, evidențierea rezultatului atractivității necesită apelarea la o expresie distinctă, care să prezinte urmarea acestei atractivități, pe planul intrărilor de ISD. În aceasă accepție, rapoartele UNCTAD cu privire la investiții, apelează la un indice, numit indicele intrării de ISD (Inward FDI Index), având semnificație nu doar în mărime absolută, dar și prin comparație între țări și zone. Astfel, conform evaluărilor UNCTAD, pentru perioada 2011-2012, indicele de performanță cel mai ridicat pentru intrările de ISD (The Inward FDI Performance Index), de 8, este deținut de către Belgia, urmată de Irlanda cu un indice de 2.78, iar cel mai scazut fiind de 0.29, care revine Elveției.
Factorii de atractivitate și competitivitate se modifică în timp. Scade importanța relativă a unor factori tradiționali sau ,,clasici,, ca urmare a schimbărilor tehnologice, asemenea accesului la diverse resurse naturale sau nivelul micșorat al costului manoperei, iar odată cu procesul de liberalizare sa regimului investițiilor străine și liberalizările comerciale, dimensiunea pieței naționale are o importanță mai mică, aceasta plasându-se într-un spațiu larg, liberalizat. Tehnologiile informatice, care au devenit de mare importanță, ușurează localizările de producție în diferite zone de pe glob, contribuind, astfel, la dezovoltarea de noi metode de management și de organizare. Mai mult, pentru mărirea eficienței producției de bunuri complexe, se recurge la descompunerea produsului pe componente și localizarea producerii diverselor părți în țări cu potențial corespunzător de prelucrare a respectivelor componente. De aceea, componentele și operațiunile de complexitate mai mare sunt produse în țările care dispun de capacitate tehnologică adecvată și, îndeosebi, cu forță de muncă cu calificare înaltă, în timp ce componentele și operațiunile mai puțin complexe sau simple sunt produse în țări mai puțin dezvoltate. Putem spune că liberalizarea fluxurilor comerciale și de investiții, precum și progresul tehnologic oferă firmelor nu doar posibilitatea de a deveni transnaționale, dar și numeroase opțiuni în ceea ce privește orientarea investițiilor spre anumite țări-gazdă.
În acest sens, pentru atragerea de ISD, de mare importanță este prezența unor clustere sau a unor condiții de formare de clustere care să includă ISD sau chiar să se contureze în jurul acestora. După cum am văzut, prezența ISD se îndreaptă spre acele regiuni sau zone care pot oferi o multitudine de factori de majorare a eficienței investițiilor: instituții administrative menite facilitării prezenței investitorilor în regiune și chiar parteneriatelor cu aceștia, forță de muncă calificată și specializată în domeniul de interes al investitorului, instituții de învățământ și cercetare, furnizori ai componentelor și materialelor de care au nevoie investitorii. Tipul de investitor care are nevoie de o rețea întreagă de legături, se deosebește cu desăvârșire de investitorul din etapele mai vechi ale dezvoltării industriale, care era interesat de activități primare, de prezența unor resurse naturale, urmând ca prelucrarea să se realizeze într-o țară de origine sau în una cu capacitate de prelucrare. Astăzi, investițiile străine directe dispun de un nivel de tehnologizare complex, ceea ce semnifică că nu se pot orienta decât spre regiuni sau țări capabile să ofere o serie întreagă de condiții necesare atragerii unei asemenea investișii, propagarea efectelor sale pozitive, precum și eficientizarea acesteia. Se poate spune că, în prezent, companiile transnaționale/ multinaționale, îndeosebi cele aflate în căutare de eficiență (efficiency-seekers), se îndreaptă spre avantaje combinate: costuri scăzute, productivitate în creștere, infrastructură dezvoltată, competențe tehnologice și un mediu politic și instituțional stabil.
2.2 Fluxuri de investiții străine directe la nivel mondial
În funcție de nivelul de dezvoltare a atractivității diferitelor țări și zone și în funcție de prezența condițiilor favorabile internaționalizării firmelor, fluxul de investiții străine directe a urmat o anumită evoluție. Economia mondială este dominată, în prezent, de ceea ce mulți autori denumesc fenomenul corporatist. Investiția ca atare reprezintă doar începutul sau premisa activității corporațiilor. Astfel, pe de o parte, impactul asupra economiei unei țări-gazdă este mult mai mare, în termeni calitativi și cantitativi, decât mărimea fluxurilor de investiții, iar pe de altă parte, dimensiunea acestor fluxuri la nivel global este subdimensionată, fiindcă modul de măsurare a ISD nu este uniform, unele țări neincluzând profitul reinvestit în mărimea acestora, respectiv capitalul atras cu ajutorul pieței financiare interne privind operațiunile de achiziții.
Investițiile pot fi reprezentate prin diverse forme: începând cu achiziționarea, de pe piețele de capital, de acțiuni și obligațiuni și terminând cu contracte de manangement, aranjamente de tip franchising, know-how, licențiere, achiziții și fuziuni de firme, societăți mixte, construirea de filiale sau green field investments, acestea din urmă reprezentând cel mai avansat grad de maturitate al unei investiții.
Investițiile străine directe sunt orientate, îndeosebi, către țările dezvoltate, unde eficiența în procesul de luare a deciziilor, apropierea de piețele de capital și financiare, mediul economic performant și stabil, forța de muncă de toate categoriile, infrastructura performantă, claritatea și stabilitatea mediului legislativ, piața de desfacere cu putere de cumpărare foarte ridicată asigură succesul investițiilor.
Spre țările în dezvoltare, investițiile străine directe se orientează, îndeosebi, în funcție de sfera de influență, de ex: Europa către Africa, SUA către America Latină și Asia. Cu toate acestea, pentru numeroase țări în dezvoltare, accesul la resurse naturale sau la piețele regionale, costurile reduse rămân puncte de atractivitate ridicată pentru marile corporații. Investițiile directe reprezintă, de asemenea, și sintaxa unui anumit nivel de dezvoltare atins atât de țările sursă, cât ți de cele receptoare de investiții. Declinul sau stagnarea fluxurilor de investiții directe urmează îndeaproape evoluția economiei la nivel mondial.
În analiza pe care o vom urmări în continuare asupra fluxurilor de investiții străine directe la nivel global, vom lua în considerare perioada 1990-2014 deoarece, în primul rând, din anul 1990 s-a început publicarea rapoartelor și statisticilor UNCTAD despre investiții la nivel și, totodată, furnizarea de studii și date asupra unui număr de țări, ceea ce privește corporațiile transnaționale, stocurile și respectiv fluxurile de ISD, prin intermediul cărora se desfășoară, în principal, activitatea acestora cu țările gazde, fiecare raport analizând un anumit aspect al situației ISD; în al doilea rând, această perioadă este destul de lungă pentru a se putea desprinde anumite caracteristici cu privire la structura geografică, dinamica și chiar la unele modificări structurale.
2.2.1 Evoluția fluxurilor de ISD la nivel mondial și pe grupe de țări. Caracteristici ale anilor ‘80
Evoluția economiei mondiale din perioada ‘70-‘80, a fost marcată de cele două crize petroliere cu urmări nemaiîntâlnite: creșterea prețurilor, în același timp cu reducerea producției, deci recesiune și inflație, fenomen denumit stagflație. Din punct de vedere financiar, deoarece rata dobânzii reale a înregistrat o creștere de la 0.8% (1971-1978) la 4.8% (1981-1991), aceasta a însemnat automat, creșteri ale costurilor împrumuturilor externe. În același timp, în condiții de profitabilitate redusă și de recesiune, rata de economisire internă este una scazută. Pentru acoperirea nevoilor de finanțare, era necesară mobilizarea altor resurse, precum investițiile de portofoliu sau ISD, cele din urmă fiind cele mai avantajoase.
Astfel, cel dintâi raport al UNCTAD, din 1991 se referă la perioada 1983-1989 și constată că în această perioadă, investițiile directe au crescut mult mai repede (29%) decât exportul mondial (9.4%) și decât PIB-ul mondial (7.8%) . Această constatare are o importanță deosebită deoarece ne arată că investițiile făcute de corporațiile transnaționale au devenit un element esențial al creșterii economice. Raportul constată și faptul că mai mult de 80% din totalul de fluxuri de capital sunt deținute de cele trei componente ale ,,triadei”,respectiv SUA, Japonia și CEE (Comunitatea Economică Europeană), ceea ce sugerează că fluxurile actuale de investiții sunt orientate spre domeniile prezente în economiile țărilor dezvoltate, respectiv spre domenii ale serviciilor și industriei prelucrătoare, primele deținând mai mult din jumătate din totalul de investiții. Cu toate că SUA a pierdut locul de principal furnizor de ISD, în avantajul Japoniei și CEE, însă l-a obținut pe cel de principal primitor de investiții, ceea ce reprezintă dovada marilor oportunități oferite de nivelul tehnologic al economiei SUA, precum și piața sa de dimensiuni cvasi-continentale.
UE reprezintă atât un mare primitor de ISD, cât și un mare furnizor. În condițiile formate de crearea Pieței Interne a UE, în care se înlătură barierele privind libertatea prestărilor de servicii pe întreg spațiul UE, interesul pentru investiții este cu atât mai mult prezent din partea unor corporații transnaționale și multinaționale.
Pentru CEE, calitatea de furnizor de ISD se împarte între investiții intra- și în afara CEE. Investițiile intra-CEE au obținut o frecvență intensă, odată cu liberalizările în cadrul procesului de crearea al Pieței Interne, condiționate de adoptarea Actului Unic European din 1985, obiectivul strategic al numeroaselor achiziții și fuziuni care au avut loc în perioada dată fiind, în mod cert, acela de întărire a poziției lor pe plan regional, îndeosebi în domeniile care necesitau o astfel de reașezare în fața concurenței globale. Investițiile extra- CEE, în această perioadă, au crescut ceva mai lent.
În ceea ce privește țările din afara triadei, majoritatea fiind țări în curs de dezvoltare, au reprezentat destinația unui precent mic de ISD, dar și o concentrare asupra unui număr restrâns de țări (Argentina, China, Brazilia, Hong Kong, Egipt, Malaesia, Thailanda, Singapore, Taiwan și Mexico), care dețineau aproximativ 70% din totalul de investiții către țările în curs de dezvoltare, așa cum arată statisticile UNCTAD. Sursa acestor investiții o reprezenta cele tre țări din triadă, iar orientarea s-a făcut în funcție de proximitatea geografică, aceasta permițând obținerea informațiilor despre condițiile pentru investiții. În anii respectivi, proximitatea geografică a fost un considerent important, în care încă, nu existau facilitățile și avantajele pe care le oferă, astăzi, tehnologiile informatice, însă investițiile fiind încurajate și de unele legături culturale și istorice. Astfel, investițiile CEE, în perioada de până în anul 1990, erau orientate spre țările africane, unele foste colonii ale CEE, plus un început de orientare și interes spre Europa centrală și de Est (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, câteva societăți mixte creându-se și în România). SUA a obținut cea mai largă extindere geografică de orientare a investițiilor, de la Canada și America Latină și de Sud, orientare determinată și de formarea NAFTA, până la țări ale Europei de Vest, dar și spre unele țări din Africa și Asia. Japonia s-a orientat, în mod special spre zona Asiei (Hong Kong, Republica Coreea, Taiwan, Singapore – care s-au bucurat de o dezvoltare impresionantă, devenind ceea ce numim ,,tigri asiatici”), dar s-a orientat cu hotărâre și spre SUA, Europa de Vest.
2.2.2 Evoluția fluxurilor de investiții străine directe în perioada 1990-2009
Perioada 1990-2009, datorită faptului că există mai multe date date, poate fi urmărită atât per ansamblu, cât și pe diferite subperioade sau chiar și pe ani, în ultima parte. Datele și informațiile cu privire la evoluția ISD între 1990 și 2009 (vezi figura 2.1) arată că evoluția fluxurilor este dependentă oarecum de evoluția economică. Astfel, creșterile, la nivel mondial au fost continue până în anul de 2000, după care urmează o descreștere între 2001 și 2003, perioadă corespunzătoare recesiunii economice, urmată, iarăși, de o creștere, între 2004 și 2007. Ultimii ani, respectiv 2008 și 2009 se caracterizează, așa cum era de așteptat, printr-o scădere a fluxului de investiții influențată de marea criză economică și financiară mondială.
Sursa: prelucrare după UNCTAD, World Investment Report, 2010
Figura 2.1: Evoluția fluxurilor de investiții la nivel global și pe grupe de țări în perioada 1980-2009.
Graficul arată, în mod clar, că țările dezvoltate reprezintă principalul actor în domeniul ISD, deținând cca 70% din totalul de fluxuri de ISD la nivel mondial. Privite în ansamblul, intrările de investiții, în țărilor dezvoltate, au scăzut cu o pătrime, în 2002-2003, iar în cazul SUA – cu jumătate. Principalul motiv survine din slaba refacere de după recesiunea mondială și din costurile înalte pe care le implică construcția europeană, în cazul UE. În legătură cu ieșirile de investiții, cel mai mare investitor al lumii a redevenit SUA, ceea ce combinat cu intrări scăzute de investiții, determină un deficit în 2003. În perioadele următoare, perspectivele sunt ceva mai optimiste. Firmele mari se îndreaptă cu încredere spre climatul investițional din țările dezvoltate, acestea situându-se, în continuare, printre locațiile cele mai avantajoase și mai atractive. Astfel, SUA se prezintă ca cea mai tentantă locație pentru anii următori, urmată de Marea Britanie și Canada. În spațiul euro, pe primul loc se află Germania, iar pe locul 5 al celor mai atractive destinații privind investițiile străine directe, se poziționează Japonia, ceea ce înseamnă o revenire a respectivei țări, după un deceniu de stagnare economică.
Pe locul următor se află țările în curs de dezvoltare, care au beneficiat, în perioada 1990-2009 de importante intrări de ISD, îndeosebi în zona asiatică. Cu privire la proiecțiile în Asia Pacific, în perioada analizată, se mențin aceleași tendințe: China, India și Thailanda continuă să-și mențină poziția de ,,vârful de lance” al regiunii, iar Asia de Vest continuă să fie în afara interesului investitorilor. Pentru patru ani consecutivi, până în 2003, America Latină și regiunea Caraibelor înregistrează o scădere a fluxului de investiții directe atrase, cel mai mic nivel fiind atins din 1995. Scăderea a fost cauzată, în mare măsură, de performanțele slabe, înregistrate de marii receptori din regiune, și anume: Brazilia și Mexic, dar și de mediul economic slăbit de criza argentiniană, de influxul micșorat de investiții din Uniunea Europeană și de recesiunea din restul statelor ale Americii Latine. În continuare, regiunea rămâne a fi o combinație între țări cu climat investițional atractiv și țări în afara zonei de interes.
Țările cele mai puțin dezvoltate, concentrate în special în Africa, nu au înregistrat creșteri semnificative ale ISD, Africa fiind, de altfel, continentul care beneficiază de cel mai mic volum de investiții străine. Creșterile înregistrate în 2004, față de anii precedenți, se datorează îndeosebi, investițiilor în domenii precum telecomunicațiile, resursele naturale, comerțul cu amănuntul, electricitate, dar și programele de privatizare, care au condus la creșterea achizițiilor și fuziunilor cu firmele autohtone. Marocul este cel mai mare receptor de investiții directe de pe continentul african, iar perspectivele cu privire la întreaga regiune sunt de stagnare a volumului de investiții, ceea ce confirmă faptul că Africa nu se alătură încă, orientărilor strategice ale firmelor. Cauzele majore sunt determinate de lipsa unui cadru permisiv de investiții străine, de sărăcia din această regiune a globului, de instabilitatea politică, lipsa infrastructurii și creșterea riscurilor economice, ce au drept consecință costuri foarte înalte.
Constatăm faptul că, după anul 2000 s-au succedat, la intervale scurte, ani de creștere și de descreștere ale fluxurilor de investiții, comparativ cu perioada dintre 1990 și 2000, care a fost una de ascensiune continuă.
De asemenea, pentru a caracteriza importanța fiecărui grup de țări pentru investițiile străine directe, mult mai distinctivă este ponderea stocului pe care fiecare grup de țări o deține în total volum mondial, care o vom prezenta astfel.
Sursa: Statistici publicate de UNCTAD
Figura 2.2: Ponderea grupurilor de țări în volumul total de investiții directe.
Între anii 1990 și 1995, grupul de țări dezvoltate, care deținea peste 75% din volumul mondial de ISD, pierde aproape 1% din pondere, pierdere care se explică prin recesiunea cunoscută de aceste țări în anii 1991 și 1992, precum și prin apariția unor regiuni extrem de atrăgătoare și dinamice de investiții, cum sunt unele țări din Asia, îndeosebi noile economii industrializate ca Malaezia, Thailanda, Singapore, Indonezia, iar China devine printre cele mai importante destinații pentru ISD și al doilea primitor de investiții directe la nivel global, deținând aproximativ 40% din volumul total de investiții orientate spre țările în curs de dezvoltare. Factorii care au contribuit la favorizarea investițiilor în Asia se referă la reformele economice și politicile de liberalizare a comerțului și a ISD, costul scăzut al forței de muncă, dar și la nivelul înalt de calificare al acesteia, ritmul rapid de creștere economică, participarea la înțelegeri de liberalizare comercială (de ex: ASEAN).
Perioada 1995-2000 s-a caracterizat printr-o evoluție ascendentă a ISD la nivel mondial și pe cele două grupe de economii: dezvoltate și în curs de dezvoltare, anul 2000 fiind anul de vârf, atât în ceea ce privește fluxurile de ISD, cât și stocurile.
Fluxul de investiții străine directe la nivel mondial, în anul 2001, a scăzut cu peste 40% față de anul 2000 pe seama scăderii acestora în grupul țărilor dezvoltate și a celor în curs de dezvoltare, în timp ce în economiile în tranziție, fluxurile de ISD au crescut. Aceste scăderi se explică prin faptul că anul 2001 se consideră intrarea economiei mondiale în recesiune, ceea ce a însemnat incertitudine cu privire la domeniul investițiilor, la politicile macroeconomice, la oportunitățile de investire și la rezultatele acestora. Scăderile au continuat și în 2002, cu aproximativ 20% la nivel global și au cuprins atât sectorul serviciilor, cât și al producției (conform datelor publicate de WIR, 2003). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în categoria țărilor dezvoltate, urmată de scăderi mai mici în cazul țărilor în curs de dezvoltare, ca consecință a menținerii interesului de investiții în China. Doar țările în tranziție au oferit oportunități noi de investire, compensând oarecum această reducere, însă cu un procent mai mic decât anul anterior. În anul 2003, fluxul de investiții directe continuă să se reducă pentru al treilea an consecutiv, însă cu un procent mai mic și iarăși pe seama reducerii fluxului de ISD în țările dezvoltate, în special în SUA, cel mai mare emitent și primitor de investiții. Cu toate acestea, reducerea nu a avut loc în cazul țărilor în curs de dezvoltare și nici în cazul celor în tranziție, ele cunoscând chiar o însemnată creștere a fluxului de ISD, ceea ce a temperat scăderea la nivel global.
Anul 2004 s-a marcat printr-o schimbare a evoluției fluxului mondial de ISD, datorită creșterilor înregistrate la nivelul celor trei grupe de țări, însă cu procente diferite. În acest an, importante creșteri au fost înregistrate de țările în curs de dezvoltare, atrăgând investiții străine în zona dinamică din Asia, extinsă și spre partea de sud, în America Latină, iar, odată cu aderarea noilor state la UE, în statistici apare gruparea Europa de Sud-Est și CIS cu Federația Rusă – cel mai mare primitor de ISD aflat în ascensiune, creșteri cu deosebită importanță înregistrându-se și în această zonă. Anii 2005-2006 au fost ani de creștere economică, ceea ce au determinat și o creștere însemnată de ISD, însă nu au atins nivelul anului 2000. Creșteri au fost înregistrate nu doar de țările în curs de dezvoltare și cele în tranziție, ci și de țările dezvoltate, ca urmare a unui număr mare de achiziții și fuziuni care au avut loc, reprezentând expresia unui proces intens de restructurare/reorganizare, în contextul puternicii concurențe la acest nivel și al globalizării. Astfel, această grupă de țări își recâștigă o bună parte din poziția deținută în fluxurile anuale de investiții străine directe.
Cel mai înalt nivel al ISD, la nivel mondial, a fost înregistrat în anul 2007, fluxurile totale de investiții directe ajungând la un vârf de 1700 miliarde de dolari, aceasta însemnând depășirea chiar și a nivelului anului 2000. Această creștere s-a datorat contribuției foarte importante adusă de economiile în tranziție din Europa de Sud-Est și CIS. Remarcabil este faptul că această regiune a devenit nu doar o mare primitoare de investiții directe, dar a început să se afirme și ca exportator de capital, îndeosebi provenind din Rusia.
Datele cu privire la investițiile străine directe în anul 2008 duc la o constatare certă și clară: criza economică și financiară mondială a avut impact negativ asupra ISD, atât în ceea ce privește volumul de fluxuri, care s-au micșorat cu 11%, a orientării geografice a acestora, cât și a structurii și modalităților de intrare în diverse economii. Conform datelor UNCTAD, impactul crizei mondiale s-a resimțit, în acest an, cel mai puternic în grupa țărilor dezvoltate, în care intrările de ISD în 2008 s-au redus cel mai drastic față de 2007, cu cca 27%. Așa cum este specific perioadelor de criză, fenomenul dezinvestirii s-a manifestat în multiple cazuri. Cel mai mare investitor la nivel mondial, SUA, a cunoscut criza de lichiditate, cea mai mare criză financiară, transmisă și restulului lumii, acest fapt conducând la o diminuare considerabilă a accesului la creditare al firmelor, îndeosebi al celor care investesc în străinătate.
Anul 2009 prezintă cea mai puternică scădere a fluxurilor de ISD din ultimii ani, atât mondial, cât și pe cele trei grupe de țări.
Tabelul 2.1
Evoluția stocurilor și fluxurilor de ISD în perioada de criză, 2008-2009 (mild. dolari)
Sursa: UNCTAD, World Investment Report 2009, 2010
2.2.3 Evoluția fluxurilor de ISD după criza financiară, perioada 2010-2014
La nivel mondial, așa cum am spus anterioar, după anul 1990, fluxurile de investiții străine directe au marcat două perioade de creștere, reprezentate de anii de vârf 2000 și 2007, însă, care au fost urmate de scăderi importante ale acestor fluxuri. Prima fază de declin a fost influențată de doi factori interdependenți (criza sectorului tehnologiei informațiilor și comunicațiilor și încetinirea nivelului de creștere economică în aproape toate țările dezvoltate), însoțit de un factor psihologic sau de incertitudine, instalat ca urmare a atacurilor teroriste din SUA de pe 11 septembrie 2001. Faza actuală de regres, dezlănțuită odată cu criza economică și financiară globală din 2008-2009, este considerată mai imprevizibilă decât prima și se caracterizează prin fluctuații mult mai ample, influențată de complexitatea crescută a mediului investițional mondial. Acest mediu se definește prin plurivalență și s-a consolidat în timp prin transformarea CTN în actori cu forța economică a unei națiuni, sporirea interdependențelor dintre economiile lumii, exacerbarea acțiunilor speculative pe scară largă și a rolului paradisurilor fiscale, ascunse în spatele unui sistem financiar opac, acestea fiind alăturate factorului psihologic, care însuși prin natura sa este unul imprevizibil.
Conform evaluărilor UNCTAD, în prima jumătate a anului 2010 s-a produs o oarecare revenire, față de anul 2009, dar una foarte slabă, țările în tranziție și cele în curs de dezvoltare contribuind la această revenire, în calitatea lor de țări primitoare, pentru prima oară, a peste ½ din totalul intrărilor de investiții directe, dar afirmându-se, de asemenea, și în calitate de exportatoare de ISD. Spre deosebire de acestea, în țările dezvoltate, intrările de ISD au continuat să scadă, în condițiile în care revenirea comerțului și a producției s-a făcut înaintea relansării de ISD. Astfel, pentru prima oară în istorie, anul 2010 a marcat o pondere a fluxurilor de ISD atrase de țările în tranziție și cele în curs de dezvoltare, ce depășește 50%. O asemenea evoluție s-a înregistrat și ulterior. Aceasta reprezintă o expresie a temerilor încă prezente referitoare la evoluțiile economice la nivel mondial, influențând deciziile companiilor în legătură cu investițiile în exterior. Faptul că noile economii – în curs de dezvoltare și în tranziție au înregistrat o atragere de ISD, reprezintă o constatare remarcabilă, începând să dețină un rol cu mult mai important în economia mondială, chiar un rol de temperare a unor șocuri apărute în țările dezvoltate, oferind oportunități noi de relansare economică.
În ceea ce privește structura pe ramuri, și aceasta a suferit unele modificări, sectorul producției depășind ca importanță sectorul primar (cu excepția petrolului), iar sectorul care se profilează tot mai mult în ultimii ani este cel al serviciilor. Astfel, anul 2011 se caracterizează prin două aspecte importante, cu privire la structura pe ramuri, și anume:
Industria extractivă nu a fost afectată de criza financiară;
Sectorul industrial atrage cca 50% din fluxurile de investiții străine directe.
Sursa: UNCTAD, World Investment Report
Figura 2.3: Distribuția investițiilor directe la nivel mondial pe principalele activități economice, în anul 2011, comparativ cu anul 2010 (mlrd euro).
După cum arată figura 2.3, sectorul primar a pierdut din importanță de la 30% la 22%, sectorul serviciilor – de la 33% la 30% și numai sectorul producției a devenit mai important, înregistrând o creștere de la 37% la 48%.
La nivel global, fluxurile de ISD în sectorul primar a recăpătat un impuls în 2013 (în creștere cu 14%), cu diferențe marcate între grupuri de țări. Astfel, în țările dezvoltate acestea au crescut de la 14 miliarde dolari în 2012, la 27 miliarde în 2013, în timp ce în țările în dezvoltare și în tranzișie valorile fluxurilor de ISD rămân încă sub nivelurile istorice (2010-2011). Investițiille în industria prelucrătoare au fost relativ stabile în 2013, o creștere bruscă s-a observat în industria textilă și de îmbrăcăminte. Sectorul serviciilor a înregistrat în 2013 o creștere semnificativă de 20% a fluxurilor de investiții directe.
Sursa: UNCTAD FDI-TNC-GVC Information System, cross-border M&As and information from the Financial Times Ltd, fDi Markets (www.fDimarkets.com) for greenfield projects.
Figura 2.4: Distribuția investițiilor directe la nivel mondial pe principalele activități economice, 2012-2013 (mlrd dolari).
În anul 2012, fluxurile de investiții directe receptate la nivel global au înregistrat o valoare de 1350 miliarde dolari, reprezentând un nivel inferior față de volumul de fluxuri înregistrate în perioadele 2006-2008 și 2010-2011, reflectând de asemenea o scădere comparativ cu anul precedent, de aproximativ 18%. În acest an, economiile în dezvoltare au marcat un ușor declin în comparație cu 2011, de 4,4%, iar țările în tranziție – la fel o scădere, însă de peste 9%. Fluxurile de ISD receptate de Asia în dezvoltare (de 407 mlrd dolari) au scăzut cu 7%, iar valoare ISD atrase de America Latină și Caraibe (de 244 mlrd dolari) s-au diminuat cu 2%. Declinul înregistrat de Caraibe și America Centrală nu a putut fi compensat de mărirea cu 12% a volumului de ISD atras de America de Sud. Investitorii își manifestă preferințele pentru țări ca Chile, Brazilia, Argentina, Peru, Columbia, ceea ce se explică prin prezența resurselor naturale abundente, și în același timp, extinderea foarte rapidă a clasei de mijloc din aceste economii, care atrage ISD în căutare de piață. Mărimea fluxurilor de ISD receptate, în Africa, a depășit 50 miliarde de dolari în 2012, înregistrând o creștere de 5%. Între timp, țările dezvoltate au marcat o scădere abruptă a fluxurilor de investiții directe receptate (-32%), în UE concentrându-se 2/3 din declinul ISD la nivel mondial pe fondul adâncirii datoriilor suverane din Zona Euro și a crizei economice.
Sursa: grafic realizat pe baza datelor UNCTAD, 2013
Figura 2.5: Nivelul fluxurilor de ISD receptate, 2010-2014 (mlrd dolari)
Datele și informațiile publicate de experții Conferinței Unite pentru Comerț și Dezvoltare în cel mai recent ,,Raport al investițiilor la nivel mondial” prezintă grupul țărilor în curs de dezvoltare și în tranziție, precum și economiile emergente, situate într-un proces de industrializare și creștere economică rapidă, că captează mai mult de jumătate din totalul mondial de fluxuri de investiții directe receptate, apropiindu-se de 60% din total în anul 2012. Același grup de țări a avut în acest an o pondere de peste o treime din totalul fluxurilor de ISD generate. Tendința generală a cotelor deținute de grupul economiilor în dezvoltare și în tranziție este de creștere, atât cu privire la fluxurile de ISD receptate, cât și la cele generate la nivel global. În continuare vom prezenta evoluția fluxurilor de ISD receptate și respectiv generate de către cele trei grupe importante de țări, până în anul 2014.
Sursa: Grafic realizat pe baza datelor furnizate de UNCTAD, 2014
Figura 2.6: Evoluția fluxurilor de ISD receptate de cele 3 categorii importante de țări, perioada 1990-2014 (mlrd dolari).
Sursa: Grafic realizat pe baza datelor furnizate de UNCTAD, 2014
Figura 2.7: Evoluția fluxurilor de ISD generate de principalele grupe de țări, perioada 1990-2014 (mlrd dolari).
UNCTAD definește economiile în tranziție fiind grupul format din țările din Europa de Sud-Est (care nu sunt membre ale UE) și țările Comunității Statelor Independente (CSI). Acest grup de țări, după cum observăm din grafic, au înregistrat o evoluție importantă de-a lungul timpului, ajungând, în prezent, să dețină împreună cu țările în dezvoltare o pondere de peste 50% din totalul volumului de ISD receptate la nivel mondial.
După cum arată datele din figura 2.7, fluxurile de ISD au fost generate în mod special, de grupul țărilor dezvoltate, înregistrându-se și o ușoară creștere a importanței economiilor în curs de dezvoltare și a celor în tranziție în ultimii ani, în ceea ce privește volumul de investiții directe generate.
La nivelul anilor 2012-2013, în ierarhia principalelor 20 de țări și teritorii receptoare de investiții străine, 10 au fost în dezvoltare/emergente (China,Rusia, Hong Kong, Brazilia, Singapore, Mexic, India, Chile, Indonezia, Columbia). În același an, în clasamentul țărilor și teritoriilor generatoare de ISD, 6 au fost în dezvoltare/emergente (China, Rusia, Hong Kong, Republica Coreea, Singapore, Provincia Taiwan din China).
Sursa: UNCTAD FDI-TNC-GVC Information System, FDI/TNC database (www.unctad.org/fdistatistics).
Figura 2.8: Clasamentul principalelor 20 de țări și teritorii receptoare de ISD la nivel global, 2012-2013 (miliarde dolari).
Sursa: UNCTAD FDI-TNC-GVC Information System, FDI/TNC database (www.unctad.org/fdistatistics).
Figura 2.9: Clasamentul principalelor 20 de țări și teritorii generatoare de ISD la nivel global, 2012-2013 (miliarde dolari).
Îmbunătățirea treptată a condițiilor macroeconomice, precum și recuperarea profiturilor și a performanței puternice a piețelor bursiere, va spori încrederea mediului de afaceri CTN, ceea ce poate duce la o creștere a fluxurilor de ISD în următorii trei ani. Astfel, conform scenariului optimist, experții UNCTAD prognozează pentru anul 2014 fluxuri de ISD la nivel mondial în valoare de 1620 miliarde dolari, pentru anul 2015 – fluxuri în valoare de 1750 miliarde dolari, iar pentru anul 2016 – fluxuri în valoare de 1850 miliarde dolari.
Nivelul fluxurilor de ISD în țările în curs de dezvoltare, va rămâne înalt în următorii trei ani. Ca urmare a recentei încetiniri a creșterii fluxurilor de ISD în țările în curs de dezvoltare (o creștere de 6% în 2013 comparativ cu o medie de 17% în ultimii 10 ani), investițiile directe în aceste țări se așteaptă să rămână neschimbate în 2014 și apoi să înregistreze o ușoară creștere în 2015 și 2016.
Tabelul 2.2
Rezumatul scenariului econometric mediu de bază al fluxurilor de ISD pe grupe de țări (miliarde dolari și procente)
Sursa: UNCTAD
În lumina acestei proiecții, obsrevăm că modelul investițiilor străine directe privind gruparea economică poate înclina în favoarea țărilor dezvoltate, iar ponderea economiilor în dezvoltare și a celor în tranziție fiind în scădere în următorii trei ani (figura 2.7).
Sursa: UNCTAD FDI-TNC-GVC Information System, FDI database (www.unctad.org/fdistatistics); and UNCTAD estimates.
Figura 2.10: Fluxurile de ISD: ponderea grupurilor de țări în totalul mondial, 2000-2013 și perspective, 2014-2016.
Concluzii:
Investițiile străine, considerate un factor activ al dezvoltării și adaptării economiei la cerințele pieței, ale competitivității, reprezintă pentru țările aflate în tranziție un element care condiționează realizarea programului de restructurare propus de reforma economică. Atunci când investiția nu se finanțează prin eforturile proprii ale agentului întreprinzător, acesta poate fi sprijinit de economiile altor indivizi sau firme, ceea ce presupune ca la nivel mondial creșterea formării capitalului sa fie finanțată de o realocare a venitului în cadrul pieței mondiale, prin economii private sau guvernamentale.
Crearea unui climat atractiv este un factor important pentru atragerea investițiilor străine, acesta trebuind să beneficieze de stabilitate. Principalele tehnici utilizate de statele care primesc investiții, pentru asigurarea unui climat favorabil acestora, constau în absența unor măsuri administrative oneroase privind intrarea lor și, în general, a cerințelor privind proprietatea sau controlul lor, ca o condiție a pătrunderii pe piață. Adițional la reglementarea absenței unui astfel de control, statele pot oferi anumite facilități investitorilor, ca rezultat al politicilor de privatizare, beneficii fiscale sau economice, precum și crearea unor zone economice speciale, zone libere la export. De asemenea, statele pot oferi garanții constituționale privind dreptul de proprietate, garanții ce pot fi implementate și regarantate prin concluzionarea unor convenții bilaterale.
Creșterea fluxului investițiilor străine directe destinate țărilor în dezvoltare este deosebit de importantă la ora actuală, având în vedere dificultățile pe care multe din aceste țări le întâlnesc în procesul de adaptare la deficiențele crescânde privind balanța de plăți.
Evoluția fluxurilor investiționale este strâns corelată cu fenomenul de globalizare. Globalizarea nu trebuie considerată ca un element de complementaritate progresivă a economiilor naționale cu obiectivul final de a crea o economie mondială coerentă, în scopul creșterii interdependențelor dintre economiile naționale, al adâncirii diviziunii muncii și al formării pieței mondiale.
Modificările în abordările la nivel național ale investițiilor au atras cu sine creșterea fluxurilor de ISD pe plan mondial, politicile adoptate de țările în curs de dezvoltare și de țările mai puțin dezvoltate, fiind un factor cheie în dezvoltarea procesului de globalizare.
Investițiile străine directe au înregistrat în ultimele decenii o adevărată explozie în tranzacțiile internaționale, în 1998 atingându-se o creștere record de 43,8% a fluxurilor de ISD, iar în anii următori după cum urmează:
În 2000, ISD au îregistrat o creștere de 18% (1300 miliarde USD);
În 2007, ISD au înregistrat o creștere de 30% (1979 miliarde USD);
În 2008, ISD au înregistrat o scădere de 14% (1697 miliarde USD);
În 2009, ISD au înregistrat o scădere de 18% (1350 miliarde USD);
În 2010, ISD au înregistrat o scădere de 9% (1240 miliarde USD);
În 2011, ISD au înregistrat o creștere de 23% (1525 miliarde USD);
Fluxurile de ISD din 2011 reprezentau cca. 77% din fluxurile de ISD înregistrate la nivelul anului 2007 (1979 miliarde USD).
În 2012, ISD au înregistrat o scădere de 12% (1350 miliarde USD);
În 2013, ISD au înregistrat o creștere de 9% (1470 miliarde USD);
Redresarea fluxurilor investiționale la nivel mondial din ultimii ani, se realizează încetul cu încetul, aceasta fiind frânată de ritmul scăzut de creștere economică și incertitudinea politică din numeroase țări ale lumii.
CAPITOLUL III: DINAMICA VOLUMULUI ȘI STRUCTURA INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE ÎN ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA.
Investițiile străine directe sunt un factor considerabil in asigurarea creșterii economice atat in ansamblu, cat și pentru fiecare țară aparte. Politica economică a diferitelor țări poate fi diversă, in funcție de nivelul de dezvoltare social-economică și culturală, de condițiile naționale specifice, de dotarea țării cu resurse naturale ș.a. Ea este orientată in direcția construirii unei economii naționale eficiente, bazate pe stabilitate macroeconomică, pe politici monetare și fiscale, care contribuie la realizarea obiectivelor de bază ale politicii economice.
Investițiile străine reprezintă, pentru România și Republica Moldova, una din sursele ce asigură o creștere durabilă a economiei naționale. Influența acestora asupra economiei naționale este dublă. Pe de o parte este vorba de credite, imprumuturi și investiții prin intermediul cărora capitalul străin poate completa resursele financiare naționale în aplicarea programului de macro-stabilizare, iar pe de altă parte capitalul străin joacă un rol fundamental în restructurarea și modernizarea economiei naționale.
3.1 Dinamica volumului și structura investițiilor străine directe în economia României
Analiza structurii și dinamicii fluxurilor de ISD de dinainte de anul 2000 arată că volumul acestora a crescut destul de lent, în medie cu mult sub un miliard euro anual, din cauza unor dificultăți și factori de natură obiectivă și subiectivă ai perioadei inițiale de tranziție a României la economia de piață.
Din anul 2000 însă, pe masură ce demersurile de aderare a țării noastre la UE s-au concretizat în reforme implementate la nivelul economiei românești, credibilitatea mediului de afaceri din România a suferit un proces de creștere constantă, conferind țării noastre un grad sporit de atractivitate. Dacă în perioada 2000-2003, fluxurile de ISD s-au menținut la o valoare constantă, de aproximativ un miliard euro pe an, în perioada imediat următoare (2003-2006) s-a înregistrat o creștere exponențială a fluxurilor totale de ISD.
Perioada 2007-2008 a cuprins anii de glorie ai ISD în care s-a continuat procesul de privatizare a sectorului bancar și a utilităților, în 2008 înregistrându-se cel mai ridicat nivel al fluxurilor de ISD, de 9,49 miliarde euro. Ultimii patru ani (2009-2012) au fost marcați, însă, de criza financiară globală și de scăderea bruscă a atractivității României pentru investitorii străini.
În perioada imediat următoare declanșării crizei, unele voci susțineau că România nu va fi puternic afectată de efectele crizei, fiind în perioada de post-aderare la UE, lucru care era privit drept un scut protector împotriva șocurilor externe, datorită efectului propulsor al integrării. Din păcate însă, cifrele care ilustrează evoluția ISD nu au confirmat această ipoteză, criza producând grave efecte negative economiei românești, determinând o scădere a PIB de 6,6% în 2009, de 1,6% în 2010 și abia în anul 2011 o creștere cu 2,5%. În anii următori, 2012-2013, această creștere continuă, înregistrându-se valori importante ale fluxurilor de ISD. Astfel, soldul final al ISD la 31 decembrie 2012 a înregistrat nivelul de 59 126 milioane euro, mai mare cu 7,2 la sută față de soldul final de ISD aferent anului 2011.
Fluxul net de ISD în anul 2013 a înregistrat un nivel de 2 712 milioane euro și este structurat astfel:
Aport la capitalurile proprii ale investitorilor străini direcți în întreprinderile investiție străină directă din România în valoare de 2 427 milioane euro (89,5 la sută din fluxul net de ISD).
Credit net primit de către întreprinderile investiție străină directă de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, în sumă de 285 milioane euro, ceea ce reprezintă 10,5 la sută din fluxul net al ISD.
În anexă este prezentat fluxul net de ISD și componentele acestuia (participațiile la capital, profitul reinvestit/pierderea netă și creditul net de la investitori), repartizat pe domenii de activitate ale întreprinderilor ISD.
Soldul final al ISD la 31 decembrie 2013 a înregistrat nivelul de 59 958 milioane euro. Acest rezultat a fost obținut prin adăugarea la soldul inițial al ISD a fluxului net de ISD și a diferențelor valorice pozitive/negative provenite atât din reevaluările datorate modificării cursului de schimb și prețurilor unor active, cât și din retratări contabile ale valorii soldurilor inițiale ale unor întreprinderi raportoare.
Sursa: BNR, 2014
* credite nete de la investitorii străini direcți.
Notă: Fluxurile ISD aferente perioadei 2009-2012 au fost recalculate potrivit metodologiei BPM6.
Figura 3.1: Evoluția fluxurilor de ISD în perioada 2009-2013, în România.
Repartizarea soldului investițiilor străine directe pe principalele activități economice.
Din punct de vedere al orientării pe ramuri economice, ISD s-au localizat în special în industria prelucrătoare (31,1% din total). În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt: produse chimice, prelucrarea țițeiului, cauciuc și mase plastice (5,9% din total ISD), industria mijloacelor de transport (5,7%), metalurgia (4,1%), industria alimentară, a băuturilor și tutunului (4,0 %) și sticlă, ciment, ceramică (2,7 %).
Pe lângă industrie, activitățile care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare și asigurările (14,2% din totalul ISD), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (11,2%), construcțiile și tranzacțiile imobiliare (9,8%), tehnologia informației și comunicațiile (6,9%).
Sursa: BNR, 2014
Figura 3.2: Soldul ISD la 31 decembrie 2013. Repartizarea pe principalele activități economice (Total economie: 59 958 milioane euro).
Sursa: BNR, 2014
Figura 3.3: Industria prelucrătoare.
Repartizarea soldului de investiții străine directe pe regiuni de dezvoltare
Din punct de vedere teritorial se observă orientarea ISD cu precădere spre regiunea de dezvoltare București-Ilfov (61,4%), alte regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD într-o măsură relativ însemnată fiind regiunea Centru (8,6%), regiunea Sud-Muntenia (7,7%), regiunea Vest (7,6%) și regiunea Nord-Vest (4,5%).
Menționăm că ISD au fost localizate teritorial după sediul social al întreprinderilor investiție străină directă, ceea ce nu corespunde întotdeauna cu locul de desfășurare a activității economice.
Sursa: BNR, 2014
Figura 3.4: Repartizarea soldului de ISD pe regiuni de dezvoltare în anul 2013.
Repartizarea soldului investițiilor străine directe pe țări de origine
Repartizarea a fost realizată în funcție de țara de rezidență a deținătorului nemijlocit a cel puțin 10 la sută din capitalul social al întreprinderilor investiție străină directă din România.
Primele 4 țări clasate după ponderea deținută în soldul ISD la 31 decembrie 2013 sunt: Olanda (24,4 la sută), Austria (19,1 la sută), Germania (11,2 la sută) și Franța (7,6 la sută), ierarhie neschimbată din anul 2009.
Sursa: BNR, 2014
Notă: În categoria Alte țări* se cuprind țările a căror investiție este mai mică de 500 milioane euro.
Figura 3.5: Repartizarea ISD pe țări de origine.
Tipuri de investiții străine directe
Fluxul de participații la capital în întreprinderile ISD, în valoare de 2 764 milioane euro, este diferențiat în greenfield, fuziuni și achiziții, dezvoltare de firme și restructurare de firme. Astfel, în anul 2013 investițiile greenfield și cele din categoria fuziuni și achiziții (M&A) au înregistrat un nivel redus, de 112, respectiv, 152 milioane euro; ponderea predominantă în fluxul participațiilor la capital în 2013 este deținută de dezvoltările de firme cu o valoare de 1 391 milioane euro, respectiv 50,3 la sută din participații, și de restructurările de firme cu 1109 milioane euro, reprezentând 40,1 la sută din participații.
Din punct de vedere al repartizării pe principalele activități economice, investițiile străine directe în întreprinderi greenfield s-au orientat cu precădere spre industria prelucrătoare (33,6% din soldul ISD în întreprinderi greenfield). Alte ramuri în care aceste investiții au o pondere semnificativă sunt: comerț (18,2%), construcții și tranzacții imobiliare (12,9%), intermedieri financiare și asigurări (11,2%).
Cea mai mare parte a investițiilor străine directe în întreprinderi greenfield se concentrează, ca și ansamblul ISD, în regiunea București-Ilfov (56,5% din soldul ISD în întreprinderi greenfield); urmează regiunea Centru cu 13,3%, regiunea Vest cu 9,9% și Sud-Muntenia cu 8,3% din soldul ISD în întreprinderi greenfield.
Considerată după mărimea investițiilor străine directe în întreprinderi greenfield, ordinea țărilor de proveniență a acestora diferă într-o oarecare măsură de ordinea stabilită în funcție de originea soldului total al ISD. Astfel, cele mai mari investiții în întreprinderi greenfield provin din Olanda (23,7%), urmate de cele din Germania (18,2%), Austria (14,7%) și Italia (7,6%).
Veniturile realizate din investiții străine directe
Veniturile nete obținute de către investitorii străini direcți în anul 2013 au fost de 2 839 milioane euro, ceea ce reprezintă o creștere cu 1 572 milioane euro (124%) în raport cu anul precedent. Veniturile nete sunt constituite din veniturile din participații la capital și din veniturile nete din dobânzi.
Veniturile din participații la capital reprezintă profiturile obținute de întreprinderile ISD, în valoare de 5 504 milioane euro, diminuate cu pierderile înregistrate de întreprinderile ISD în valoare de 3 554 milioane euro, rezultând pentru anul 2013 un nivel de 1 950 milioane euro.
Prin diminuarea veniturilor din participații la capital cu valoarea dividendelor repartizate în anul 2013 investitorilor străini direcți (în sumă de 2 287 milioane euro) se obține o pierdere netă, pe ansamblul ISD, în sumă de 337 milioane euro, calculată conform metodologiei internaționale de determinare a profitului reinvestit.
Veniturile nete din dobânzi primite de către investitorii străini direcți la creditele acordate întreprinderilor lor din România, atât direct, cât și prin alte companii nerezidente din cadrul grupului, au înregistrat un nivel de 889 milioane euro.
Fluxurile de ISD atrase și percepția investitorilor străini asupra mediului de afaceri din România au suferit o serie de modificări după anul 1990. Astfel, de la o poziție cu totul marginală în cadrul regiunii, în primii ani de tranziție, Romania a devenit în anii premergători crizei financiare globale declanșate în 2008 până în present, una dintre performerele Europei Centrale si de Sud-Est.
Îmbunătățirea ISD ar putea fi susținută de prezența mai multor factori: coerența și predictibilitatea cadrului legislativ, îmbunătățirea infrastructurii, creșterea absorbției fondurilor europene ce ar atrage și alte investiții, promovarea imaginii României în afară.
3.2 Dinamica volumului și structura investițiilor străine directe în economia Republicii Moldova
Potrivit investitorilor străini, atragerea ISD în economie este o activitate concurențială – atât pe plan global, cât și pe plan regional. Activitatea eficientă în Republica Moldova, poate fi realizată, doar, dacă Guvernul va crea condiții pentru atragerea ISD cel puțin asemănătoare celor din Romania, Slovacia, Ungaria, Polonia, Serbia ori Muntenegru (infrastructură, taxe, acces la resurse financiare, suport administrativ). Spre deosebire de România, în RM pentru investitori se oferă taxe mult mai mari, lipsește finanțarea directă pentru fiecare loc de muncă deschis, prețuri mai mari la serviciile de infrastructură și energie electrică, lipsa sau prezența unui număr redus de spații industriale noi, modernizate cu toată infrastructura necesară. Pe de altă parte, un rol important revine asigurării securității și protecției investitorilor, previzibilității în afaceri și regulilor unice de joc pentru toată comunitatea de afaceri, aplicării legii în afacerile private, având un nivel necorespunzător și instabil în această țară.
În comparație cu alte țări din regiune, climatul investițional nu este un atu pentru R. Moldova. Faptul acesta îl denotă atât poziția Moldovei în rating-urile internaționale, cât și comparația directă a performanțelor privind atragerea Investițiilor Străine Directe dintre țări. Moldova se poziționează pe ultimul loc în Europa la indicatorii de atragere a ISD.
Cu toate acestea, pe parcursul anilor, în climatul investițional al RM au avut loc mai multe schimbări pozitive, elementele cele mai atractive ale acestuia fiind presiunea fiscală redusă (una dintre cele mai mici din Europa); stabilitatea macroeconomică (stabilitatea relativă a valutei naționale și rata relativ redusă a inflației, deficitul bugetar și ponderea datoriilor de stat în PIB în limitele valorilor moderate, creșterea economică înregistrată în ultimul deceniu); amplasarea geografică strategică a țării, solul, clima favorabilă, existența tradițiilor în industria prelucrătoare, în special în cea a produselor agro-alimentare; forța de muncă relativ ieftină și calificată; existența unor acorduri de comerț și de liber schimb la nivel mondial și regional, ceea ce face ca limitările legate de dimensiunea mică a pieței interne să fie în mare parte eliminate.
Capitalul străin a avut un aport important la creșterea economiei moldovenești după declinul dramatic din anii ’90. Republica Moldova a reușit să atragă ISD cât de cât mai importante, doar după anul 2004. Până atunci, fluxurile de ISD nu au urmat un trend bine definit, iar creșterile mai semnificative se datorează intrării episodice pe piața moldovenească a unor companii mari, de ex. Lukoil (Rusia) în 1995, Union Fenosa (Spania) în 2000. Ponderea cea mai mare în stocul ISD acumulate în capitalul social la sfârșitul anului 2012 (52,7%) a revenit investitorilor din țările UE.
Stocul de investiții străine directe la data de 31 decembrie 2013 a atins 3614.53 mil. USD, în creștere cu 4.3 la sută comparativ cu cel de la finele anului 2012 (figura 3.6). Creșterea a fost generată de intrările nete în valoare de 236.30 milioane USD și de variația prețurilor (60.63 milioane USD), iar reclasificările (în sectorul bancar de la investiții directe la investiții de portofoliu ca urmare a modificării ponderii în capitalul statutar – 2.01 milioane USD) și fluctuația ratei de schimb (147.06 milioane USD) au avut influență inversă. Acest stoc este compus din: participațiile la capitalul social și venitul reinvestit în valoare de 2,639.53 milioane USD (73.0% din total) și împrumuturile intragrup (alt capital) – 975.00 milioane USD (27.0%).
Sursa: BNM, 2014
Notă: Stocuri de ISD calculate conform principiului costului istoric.
Figura 3.6: Investițiile străine directe în economia Republicii Moldova, perioada 2004-2013.
Repartizarea soldului investițiilor străine directe pe principalele activități economice.
Principala activitate economică care a beneficiat de investiții directe străine a fost industria prelucrătoare (25.4%), urmată de activitatea financiară (24.9%). Alte activități care au atras mijloace financiare de la investitori străini au fost comerțul, tranzacțiile imobiliare, transporturile și telecomunicațiile, industria energetică. Distribuția pe tipuri de activități economice a stocului de investiții străine directe sub formă de capital social acumulat în economia națională este prezentată în figura 2.7.
Sursa: BNM, 2014
Figura 2.7: Distribuția investițiilor străine directe pe activități economice, anul 2013.
Repartizarea soldului investițiilor străine directe pe țări de origine
Majorarea stocului de investiții străine directe în capitalul social al sectorului bancar în anul 2013 a fost influențată de vărsările de capital din Italia, Germania și de retragerea investițiilor de către investitorii din Olanda (precum și din cauza reclasificării unei părți la investiții de portofoliu). Majorarea cu 3% comparativ cu finele anului 2012 a stocului de investiții străine directe în capitalul social al altor sectoare a fost determinată în fond de intrările noi din Turcia, Rusia, Olanda și Italia. Creșterea stocului de investiții străine directe din Italia s-a datorat, în cea mai mare parte, procurărilor de imobile în Republica Moldova de către persoane fizice. Repartiția geografică a stocului de investiții străine directe în capitalului social acumulat în economia națională la sfârșitul anului 2013 este reflectată în figura 2.8 și 2.9.
Sursa: BNM, 2014
Figura 2.8: Distribuția geografică a ISD în sectorul bancar, acumulate în capitalul social, pe principalele țări (mil. USD).
Sursa: BNM, 2014
Figura 2.8: Distribuția geografică a ISD în alte sectoare, acumulate în capitalul social, pe principalele țări (mil. USD).
Cele mai multe din investițiile străine directe sunt concentrate în activitățile de intermediere financiară, în special în bănci. Acest lucru dovedește că piața ISD din R. Moldova este dominată de investițiile de valorificare a piețelor, aparținând unor grupuri financiare cu rețele extinse în mai multe țări (Groupe Société Generale, Gruppo Veneto Banca, Erste Bank, Pro Credit, Raiffeisen, etc.).
În distribuția geografică a capitalului social acumulat, investitorilor din țările UE le-a revenit în continuare ponderea majoră – 52%, celor din țările CSI – 11.6%, iar din alte țări – 36.4% (figura 2.10). Principalii investitorii străini au provenit din Italia, Rusia, Germania, Olanda, România, Cipru, SUA.
Sursa: BNM, 2014
Figura 2.10: Investițiile străine directe – capital social acumulat, pe zone geografice (mil. USD)
În ceea ce privește repartizarea soldului de investiții străine directe pe regiuni de dezvoltare, în Republica Moldova regiunea care beneficiază cel mai mult de investițiile străine directe este regiunea Centru, urmată de regiunile de Nord și de Sud. În această țară există un decalaj enorm între nivelul social-economic al dezvoltării municipiului Chișinău în comparație cu restul țării. Conform Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei pentru anii 2010-2013, diferențierea considerabilă a potențialului economic al capitalei și al regiunilor a fost determinată de degradarea accelerată a industriei și a infrastructurii micilor orașe, de poziția dominantă în structura economiilor regionale a sectorului agrar cu o eficiență scăzută și de lipsa condițiilor și a resurselor necesare pentru dezvoltare. În regiuni locuiește circa 80% din populația țării, căreia îi revine mai puțin de 20% din volumul total de investiții străine, mai puțin de 40% din export, nivelul salariului în periferie fiind de aproximativ două ori mai mic decât în capitală.
Republica Moldova se bucură de unele avantaje competitive, printre care putem menționa:
acordurile cu țările UE, țările CSI și unele țări balcanice (oferă posibilitatea de a livra mărfurile moldovenești pe aceste piețe fără taxe vamale);
sistemul bancar și monetar stabil;
amplasarea țării la hotar cu Uniunea Europeană și CSI (accesul la o piață de circa 800 mil. consumatori);
rețea dezvoltată de telefonie mobilă și telecomunicații;
un regim fiscal preferențial (povara fiscală nu se resimte atât de puternic ca în țările vecine);
forță de muncă relativ ieftină.
Totuși, necătând la existența acestor beneficii volumul investițiilor străine atrase este încă relativ scăzut, înregistrându-se o diferență uriașă față de țara vecină, România (figura 2.11) și îndeosebi față de puterile mari industrializate ale lumii.
Sursa: Diagramă proprie realizată pe baza datelor furnizate de BNR, 2014 și BNM, 2014.
Figura 2.11: Evoluția fluxurilor de ISD ale celor două țări, România și Republica Moldova, perioada 2009-2013.
Concluzii
Începutul secolului XXI a fost caracterizat pe plan economic de o adâncire accelerată a procesului de globalizare, fluxurile mondiale de investiții străine directe fiind una dintre principalele forme de manifestare a acestui proces. Prin intermediul investițiilor străine directe, globalizarea a devenit o componentă cotidiană a vieții fiecăruia dintre noi, fie prin produsele sau serviciile achiziționate, fie prin locul de muncă sau modul de comunicare sau de petrecere a timpului liber.
În perioada 1987-1997 fluxurile mondiale de investiții străine directe au cunoscut o dublare la fiecare 5 ani. În același timp, după 1999, vânzările globale ale filialelor societăților transnaționale au fost permanent de peste două ori mai mari decât exporturile mondiale, făcând ca investițiile străine directe să fie mai importante decât comerțul din punct de vedere al furnizării de bunuri și servicii către piețele străine.
Primul deceniu al noului secol a fost caracterizat de evoluții schimbătoare ale fluxurilor mondiale de investiții străine directe. De la un nivel maxim atins în anul 2000, s a trecut în perioada 2001 – 2004 la reduceri ale volumului fluxurilor mondiale de investiții străine directe, pentru ca în 2007 să se depășească nivelul din anul 2000. Criza economică mondială manifestată în anii 2008 și 2009 a stopat temporar acest trend, dar pe termen mediu el va fi cu siguranță reluat. Depășirea crizei a adus cu sine și o modificare a ordinii economice mondiale, dar acest fapt nu a putut să influențeze decât în sens pozitiv rolul jucat de investițiile străine directe în circuitul economic mondial actual.
Importanța și efectele investițiilor străine directe au atras, în mod justificat, atenția tuturor statelor și a determinat o acerbă competiție pentru atragerea capitalurilor mobile. O miză economică atât de mare nu putea fi lăsată doar la latitudinea forțelor pieței sau a nivelului de decizie microeconomic, specific fiecărui investitor în parte.
La nivelul economiei mondiale investițiile străine directe se orientează în proporție majoră către țările dezvoltate, dar interesul pentru acest tip de investiții este deosebit și în cazul țărilor în dezvoltare care au nevoie nu doar de intrări de capital străin, ci și de experiență managerială modernă, de know how și acces la piețe de desfacere.
Pe de altă parte, între globalizare și investițiile străine directe se manifestă tot mai mult o relație biunivocă, investițiile străine directe fiind în același timp una dintre factorii ce stimulează adâncirea globalizării, dar și un formă de manifestare în plan economic a globalizării. Totodată, de multe ori investițiile străine directe au jucat un rol important în transformarea unor țări în dezvoltare în țări dezvoltate și, prin aceasta, în conturarea unei noi ordini economice mondiale, caracterizate de alte raporturi de forțe și de participarea unor mai vechi sau mai noi actori economici mondiali.
Evoluțiile economice din ultimii ani au adus schimbări semnificative în pozițiile și tranzacțiile financiare înregistrate ca ISD. În țările în tranziție, câtre o economie de piață, precum sunt România și Republica Moldova, investițiile străine directe sunt considerate necesare pentru accelerarea tranziției și pentru recuperarea decalajului față de țările industrializate.
Obiectivul principal al acestei cercetări este acela de a prezenta situația investițiilor străine directe, locul și rolul lor în economia mondială, și nu în ultimul rând în economia celor două țări vecine România și Republica Moldova.
În vederea dezvoltării continue a economiei naționale și asigurării unei dezvoltări social-economice durabile a țării este necesar de concentrat eforturile pentru atragerea investițiilor străine strategice. În privința unor astfel de proiecte, este extrem de important de a asigura un suport administrativ și de consulting, în special în domeniile care au potențial semnificativ și un efect multiplicator considerabil, orientat spre o dezvoltare echilibrată atât a întregii economii, cât și a unor ramuri ce dispun de perspective durabile pentru export: servicii și produse IT, industrie constructoare de mașini, energetică, electronică, bio+nano tehnologii, ceea ce ar crea o imagine pozitivă a României și Moldovei în întreaga lume, ca loc atractiv pentru plasarea investițiilor.
În cazul României, această țară chiar dacă nu a avansat spectaculos pe calea reformelor economice, faptul că este membră a Uniunii Europene îi oferă mai multe oportunități și din acest punct de vedere este mult mai interesantă pentru investitori decât Moldova, ale cărei perspective europene sunt în cel mai bun caz neclare.
La final, trebuie avut în vedere faptul că politicile naționale sunt cele care contribuie la creșterea eficienței, competitivității și sustenabilității în cadrul țării, deci, trebuie ca la elaborarea lor să se ia în considerare impactul global ISD asupra economiei naționale și să se refere la crearea și consolidarea societății bazate pe cunoaștere; dezvoltarea unei economii sustenabile; promovarea unor industrii și direcționarea mai multor investiții în domeniul promovării mărcilor naționale; creșterea responsabilității sociale.
Investițiile străine directe reprezintă o sursă importantă de creștere a productivității și joacă un rol crucial în crearea de noi locuri de munca, optimizarea alocării resurselor, transferul de tehnologie și de competențe profesionale, creșterea competiției și stimularea comerțului în țările gazdă. Prin intermediul ISD, companiile își construiesc rețelele producției globale, care constituie parte integrantă a economiei mondiale moderne.
BIBLIOGRAFIE
Bîrsan M., Mașca S-G., Investițiile străine directe de la paradigma eclectică (OLI), la paradigm evoluției investițiilor (IDP), Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2012;
Bonciu F., Economie mondială, Editura Universitară, 2009;
Bonciu F., Investițiile străine directe și noua ordine economică mondială, Editura Universitară, 2009;
Chivriga V., Prohnițchi V., Cadrul legislativ și climatul investițional în Republica Moldova, realizat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”;
Dunning John H. „Location and the Mutinational Enterprise: A Neglected Factor?”, Journal of International Business Studies, Vol 29:1, 1998;
Fabry, N. & Zeghini A. (2003), Attractiveness and Inward-Foreign Direct Investment Pattern in the Candidate Countries, in Birsan, M. & Paas, T. (editors) Competitiveness of National Economies and the Efficient Integration into the European Union, EFES, Cluj-Napoca, pp. 143;
Fry, M.J., Claessens S.A., Burridge, P. & Blanchet. M.-C. (1995), Foreign Direct Investment, Other Capital Flows and Current Account Deficits: What Causes What?, mimeo World Bank working paper 1527;
Levasseur M., Aimable Quintart, Finance, Ed. Economica, Paris, 1990, pg. 431;
Moise E., Investiții străine directe, Editura Victor, 2005;
Moraru C., Investițiile străine directe și creșterea economică în România, Economie teoretică și aplicată, Volumul XX(2013), No.5(582),pp. 123-133;
Shatz, H. &Venables, A. (2000), The geography of international investment, World bank Policy, Research Working paper, Nr. 2338;
Stoica M., Investițiile și dezvoltarea durabilă, Editura Universității București, 2005;
Vasilescu I., Investiții, Editura Economică, 2000;
Zait D., Eficiența economică a investițiilor, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2012;
Zaman Gh., Vasile V. (coord.) ,,Transferul tehnologic și investițiile-priorități ale dezvoltării durabile,, Institutul de Economie Națională, INCE, Academia Română, București, 2006;
***Revista Română de Statistică nr. 12 / 2012;
***Mic dicționar enciclopedic, Editura științifică și pedagogică București, 1996;
***Ordinul ministrului finanțelor nr. 174 din 25.12.1997 cu privire la Standardul Național de Contabilitate 7 „Raportul privind fluxul mijloacelor bănești”;
***UNCTAD (1992), World Investment Report, Transnational Corporations as Engine of Growth;
***UNCTAD, World Investment Report, 1991-2014;
***UNCTAD FDI-TNC-GVC Information System, FDI/TNC database (www.unctad.org/fdistatistics);
***http://bnm.md/;
***http://bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Locul Si Rolul Fluxurilor de Investitii Directe In Economia Mondiala (ID: 141868)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.