LOCUL ȘI ROLUL CURSULUI ÎN CADRUL PROGRAMULUI Cursul de „Sisteme și operațiuni bancare” este un curs introduc tiv în activitatea bancară destinat… [620915]

BOGDAN CĂPRARU

SISTEME ȘI OPERAȚIUNI BANCARE

SPECIALIZAREA: FINAN ȚE BĂNCI
ANUL II, ID

2018-2019

6
 INFORMAȚII CURS
LOCUL ȘI ROLUL CURSULUI ÎN CADRUL PROGRAMULUI

Cursul de „Sisteme și operațiuni bancare” este un curs introduc tiv în activitatea bancară
destinat studenților de la ciclul de licență specializarea „Fin anțe și bănci”. Parcurgerea acestei
discipline presupune parcurgerea în prealabil a disciplinelor d e Microeconomie, Macroeconomie,
Monedă și credit și Finanțe.

OBIECTIVELE DISCIPLINEI
Obiectivele principale ale disciplinei sunt însușirea arhitectu rii sistemelor bancare și a
mecanismelor, tehnicilor și implicațiilor specifice activității bancare și formarea de deprinderi de lucru specifice acestui domeniu.

STRUCTURAREA CURSULUI PE UNITĂȚI DE STUDIU

Cursul este structurat pe 7 unități de studiu, după cum urmează : Apariția și evoluția băncilor;
Configurația și caracteristici le sistemelor bancare contemporane; Dominante ale sistemelor bancare contemporane; Organizarea activității, tehnicii și evid enței bancare; Sistemul informațional
bancar și documentația bancară; Conturile bancare; Inovațiile t ehnologice și activitatea bancară

RECOMANDĂRI PRIVIND PARCURGEREA CURSULUI

Abordați mai întâi structura cursului pe unități de studiu și s ubunități de studiu înainte de
parcurgerea conținutului pentru a vă familiariza cu derularea l ogică și firească a problematicii
abordate.

Citiți cu atenție obiectivele precizate la începutul fiecărui c apitol pentru a vă fixa reperele în
ceea ce privește rezultatele procesului de învățare.

Citiți conținutul cursului minuțios, realizând diverse sinteze sub forma unor conspecte și
folosind culori diferite pentru sublinierea definițiilor, ideilor importante și a cuvintelor cheie.
Cuvintele tipărite cu italic sau/și îngroșate reprezintă cuvint e sau idei importante asupra cărora
trebuie să stăruiți.

Alocați două ședințe de studiu în cazul în care capitolelor pen tru care timpul mediu necesar
de acumulare a cunoștințelor depășește 180’.

7Pe măsură ce parcurgeți cursul, încercați să vă gândiți în perm anență la exemple din mediul
financiar-bancar, să faceți corespondența cu practica. În felul acesta veți reține și asimila mai ușor
și mai temeinic informația specifică.

La finalul fiecărui capitol, citiți setul de întrebări formulat e și încercați să răspundeți la acestea,
pentru a vă verifica cunoștințele. De asemenea, pentru aprofund area materialului, citiți bibliografia
recomandată la fiecare capitol.

Testele grilă de la finalul materialului au caracter pur orient ativ.
Pe platforma | elearning | există o sinteză a materialului pe u nități de studiu sub forma unor
prezentări PowerPoint, urmate de seturi de câte 3 grile. Pentru trecerea de la o unitate de studiu la
alta este nevoie de parcurgerea setului de grile. Fiecare grilă valorează 1 punct. Punctajul maxim 3p, iar punctajul minim pentru trecerea la următoarea unitate de studiu este de 1 punct.

MODALITATE DE EVALUARE

Pe parcursul semestrului student: [anonimizat] 3 unități de studiu, derulat pr in platforma | elearning | și sub forma
unei teme de control anuntate la începutul semestrului. Examenu l final este, de asemenea, de tip
test grilă, acoperind materia din toate cele 7 unități de studiu.

8CUPRINS

Informaț ii curs
Introducere ……………………………………………………………………………………………………………… …… 10
US.1. APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA BĂNCILOR ……………………………………………………… ……………. 11
1.1. Primele evocări……………………………………. ……………………………………………………… …… 12
1.2. Activitatea bancară în Grecia Antică și Imperiul Roman…. ……………………………………… 13
1.3. Perioada Evului Mediu și a Renașterii………………… ……………………………………………….. 14
1.4. Dezvoltarea activității bancare în secolele XVII-XVIII…. ………………………………………….. 16
1.5. Formarea sistemelor bancare contemporane……………… ………………………………………… 20

US.2. CONFIGURAȚIA ȘI CARACTERIST ICILE SISTEMELOR BANCARE CONTEMPORANE 2 5
2.1. Tendințe și trăsături ale sistemelor bancare contemporane ……………………………………. 26
2.2. Structura sistemelor bancare contemporane…………………………………………………………. 29
2.3. Indicatori specifici de apreciere a sistemelor bancare…. …………………………………………. 31

US. 3. DOMINANTE ALE SISTEMELOR BANCARE CONTEMPORANE …………………………….. 34
3.1. Sistemul bancar britanic……………………………. ……………………………………………………… . 35
3.2. Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii………… …………………………………………….. 37
3.3. Sistemul bancar german……………………………… …………………………………………………….. 40
3.4. Sistemul bancar francez.. …………………………… ……………………………………………………… 4 2
3.5. Sistemul bancar italian…………………………….. ……………………………………………………….. 44
3.6. Sistemul bancar al țarilor din nordul Europei…………. ……………………………………………… 46
3.7. Sistemul bancar japonez…………………………….. …………………………………………………….. 47
3.8. Băncile islamice…………………………………… ……………………………………………………… …… 48
3.9. Coordonate ale sistemului bancar românesc………………………………………………………… 49
3.9.1. Înființarea sistemului bancar românesc……………… ………………………………………. 49
3.9.2. Sistemului bancar românesc în perioada socialistă …… ……………………………….. 52
3.9.3. Sistemului bancar românesc în perioada tranziției la eco nomia de piață…………. 53

US. 4. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII, TEHNICII ȘI EVIDENȚEI BANCARE ………………………….. 59
4.1. Organizarea, funcționarea și conducerea aparatului bancar. …………………………………… 60
4.2. Organizarea și conducerea compartimentului de contabilitat e și administrativ-
gospodăresc……………………………………………. ……………………………………………………… 68
4.3. Organizarea activității de evidență bancară………………………………………………………….. 70
4.4. Organizarea activității, tehnicii și evidenței bancare prin intermediul planului de conturi 73

US.5. SISTEMUL INFORMAȚIONAL BANCAR ȘI DOCUMENTAȚIA BANCARĂ…………………… 76
5.1 Particularitățile sistemului informațional bancar………. ……………………………………………….. 77
5.2. Documentația contabilă bancară………………………. …………………………………………………… 82
5.3. Organizarea circuitului documentelor bancare………….. ……………………………………………… 85

9US.6. CONTURILE BANCARE ……………………………………………………… ……………………………….. 91
6.1. Conturile bancare – concept și caracteristici…………. ……………………………………………….. 92
6.2. Tipurile de conturi și sub conturi deschise la bănci……. ……………………………………………… 97
6.3. Conținutul și funcția contabilă a conturilor bancare…… ……………………………………………. 98

US. 7. INOVAȚIILE TEHNOLOGICE ȘI ACTIVITATEA BANCARĂ………………………………………. 102
7.1. Implementarea inovațiilor tehnologice în activitatea bancară……………………………………… 103
7.2. Instrumentele de plată electronice………………………………………………………………………….. 107
7.3. Servicii bancare la distanță………………………… ……………………………………………………… ….. 109

10
Introducere

Termenul generic de bancă desemnează o instituție financiară și de credit care
îndeplinește, în esență, indiferent de particularitățile ce exi stă de la o țară la alta,
același rol1 în viața economică, constând în: atragerea de capitaluri băneș ti
disponibile și acordarea de împrumuturi întreprinzătorilor; mob ilizarea unei părți
însemnate din veniturile bănești și economiile diferitelor cate gorii ale populației și
transformarea acestora în capital de împrumut; emiterea titluri lor de credit și a
bancnotelor; efectuarea operațiunilor de viramente și de prestă ri servicii financiare
pentru întreprinzători și în beneficiul statului.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (DEX), banca reprezintă o
„întreprindere financiar ă care efectueaz ă operaț ii de plată și credit”.
În Legea bancară nr. 58/1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 121 din
23.03.1998, banca era definită ca fiind „persoana juridic ă autorizat ă să desfășoare, în
principal, activit ăți de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și în
cont propriu”2. Legea bancară nr. 58/1998 republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.78 din 24 ianuarie 2005, asimila termenu l de bancă instituțiilor
de credit, alături de organizațiile cooperatiste de credit, ins tituțiile emitente de
monedă electronică și casele de economii pentru domeniul locati v. Aceeași abordare
este întâlnită și în reglementările actuale, Ordonanța de Urgen ță a Guvernului nr. 99
din 6.12.2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capit alului (Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.1027 din 27 decembrie 2006) la art. 3 integrează în categoria
instituții de credit următoarele: a) bănci; b) organizații coop eratiste de credit; c) bănci
de economisire și creditare în domeniul locativ; d) bănci de cr edit ipotecar; e) instituții
emitente de monedă electronică.
Etimologic, termenul de „bancă” provine din limba italiană – banca , termen care
derivă la rândul lui din limbile de sorginte germanică, desemnâ nd termenul de scaun
lung, pe care pot sta mai multe persoane. Bancherii italieni di n nordul Italiei –
Lombardia, desfășurau activități specifice în piețe sau în încă peri ample, utilizând
mese proprii, numite bănci sau tr apeze, stabilimentul activităț ii lor.
Însuși termenul de faliment din limba engleză – „bankrupt” prov ine de la
termenul de banca rotta, ce reprezenta scoaterea din activitate a unor persoane ce
desfășurau operațiuni financiare, prin distrugerea fizică a mes elor la care lucrau.

1 Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile – Monedă și credit, Ed. ANKARO M, Iași, 1997, p. 102
2 Legea bancară nr. 58/1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 1 21 din 23.03.1998, art. 3, alin b)

11Unitatea de studiu.1. APARI ȚIA ȘI EVOLUȚIA BĂNCILOR

Cuprinsul capitolului

 Cuvinte cheie: operaț iuni bancare, bancheri, marf ă-bani, împrumuturi,
trapeziștii, argentarii, creditul maritim, dobânzile, schimbul monetar, mensae,
reglement ări

 Obiective urm ărite:
1. Descrierea modului în care au apărut primele operațiuni banc are;
2. Identificarea principalelor caracteristici ale activității b ancare din cele mai
vechi timpuri, cu referire concretă la Grecia Antică și Imperiu l Roman;
3. Prezentarea „instrumentelor” specifice activității bancare ș i a cadrului
„normativ” adecvat (coduri, table etc.);
4. Punerea în evidență a modului în care s-a dezvoltat activita tea bancară în
perioada Evului Mediu și a Renașterii;
5. Identificarea principalelor caracteristici privind evoluția activității bancare în
secolele premergătoare epocii moderne în principalele țări din Europa
(Germania, Suedia, Anglia, Franța etc.)
6. Identificarea principalelor aspecte privind formarea sisteme lor bancare
contemporane

 Competen țe obț inute: însușirea unor cuno ștințe de istorie și cultură bancară;
capacitatea de a identifica principalele etape din evolu ția activităț ii bancare

 Timp mediu necesar pentru asimilarea cuno ștințelor: 140 min .

1.1. Primele evocări
1.2. Activitatea bancară în Gr ecia Antică și Imperiul Roman
1.3. Perioada Evului Mediu și a Renașterii 1.4. Dezvoltarea activității bancare în secolele XVII-XVIII
1.5. Formarea sistemelor bancare contemporane

121.1.Primele evocări
Operațiunile bancare au apărut și s-au dezvoltat din cele mai vechi
timpuri, o dată cu apariția banilor și dezvoltarea vieții socia le, în cadrul
economiei de schimb. Primele evocări atestă existența acestora cu 20 de
secole î.H., în Mesopotamia , acolo unde s-a format una dintre cele mai
vechi civilizații – cultura sumerian ă.
Templele au constituit primele locuri unde se putea depune
moneda-marfă pe baza căreia se acordau împrumuturi (în Babylon, l a
evrei, greci). Cel mai important și mai vechi templu cu funcții de
intermediere financiara din Babylon a fost Templul zeului Samas – zeul
soare, din Sippar , considerat chiar prima banca din lume.
"Bancherii" primeau bani prin depuneri, fie pentru păstrarea
acestora (asigurarea pazei), fie pentru a-i folosi ca plasament e pentru
care percepeau o anumită dobândă. Depunerile respective nu erau "transferabile" , în
sensul că un depunător nu putea face o plată unui creditor prin transmiterea unei părți
sau a volumului total al depunerilor respective. Operațiunile nu se efectuau pe baza
unei monede veritabile , ci a unor bunuri de valoare (mărfuri-bani) și, totodată, lipsea
funcției banilor de gestiune a mijloacelor de plat ă (ceea ce în prezent înseamnă
deschiderea de conturi și efectuarea operațiunilor de încasări și plăți cu monedă
scripturală).
Astfel, primii "bancheri" îndeplineau doar rolul de intermediar i între deținătorii de
bogății și cei care solicitau să se împrumute. Potrivit perceptelor moderne asupra
acestui gen de activitate, se poate spune că este vorba, mai de grabă, de operațiuni
ale instituțiilor financiare și mai puțin ale băncilor.
Primele opera țiuni bancare au fost schimbul de monede și metale pre țioase,
împrumuturi, depozite . "Bancherii" chaldeeni acordau împrumuturi și efectuau plăți î n
numerar (cu monede efective). Chinezii foloseau "cecul", ceea c e astăzi noi numim
"hârtii de valoare “ – sub forma unor certificate convertibile la vedere în aur și argint.
Primele reglementări cu privire la activitatea bancară au apăru t în Babilon.
Regele Hammourabi emite un Cod prin care era stabilit nivelul d obânzilor și se
condiționa acordarea împrumuturil or de un control prealabil al funcționarilor Curții. De
exemplu, pentru prevenirea practicării unor dobânzi exagerate d e 33%, cum era în
cazul orzului care îndeplinea și funcția de marfă-bani, angajam entele de împrumut
trebuiau vizate de împuterniciții regelui. Astfel, Codul lui Hammourabi poate fi
considerat ca fiind primul document de drept bancar. Înscris pe tăblițe din lut, acest
Cod reglementa prețul metalelor prețioase, contractele de depoz it, contractele de
împrumut, contractele de comision , nivelul dobânzilor, constitu irea de garanții etc.

13
1.2. Activitatea bancară în Grecia Antică și Imperiul
Roman
Apariția monedei b ătute (sec.VII î.H.) și dezvoltarea
comerțului mediteranean a favorizat intensificarea operațiunilor
bancare sub forma schimbului de monede în Grecia Antică .
În porturile grecești, trapeziții – după numele stabilimentului
lor comercial, "trapeza", desfășurau o serie de operațiuni banc are
veritabile: depuneri, împrumuturi, schimb, crearea altor mijloace de plat ă decât
moneda efectivă prin intermediul conturilor și transferabilitatea sumelor înscrise în
aceste conturi. Astfel, ei pot fi considerați bancheri veritabi li în sensul modern al
termenului.
Primele bănci publice au fost înființate în Lampsaque, Abdere și Sinope , bănci
care efectuau ca principale operațiuni încasarea impozitelor și plata cheltuielilor cu
caracter public.
Astfel, se dezvoltă activitatea bancară în orașele-stat, fiind estimate ca existând
53 de orașe-stat în care funcționau bănci. Banca din Delos folosește titlurile de credit
și plățile sunt făcute prin virament între conturile clienților prin dispoziții de plată.
Egiptul antic , după cucerirea lui de către împăratul
Alexandru cel Mare (334 î.H.), cunoaște o intensă dezvoltare a
sectorului bancar, creat după sistemul grecesc și continuat sub
ocupație romană – vechile depozite de cereale ale statului au
fost transformate în b ănci de cereale de stat .
Banca din Alexandria funcționa ca o bancă centrală – ținea conturi deschise
pentru fiecare bancă de cereale, creând o adevărată rețea de bă nci.
Mai târziu, în Grecia antică, în Legea lui Solon era reglementat nivelul
dobânzilor. De asemenea, aceasta interzicea dreptul creditorilor de a transforma în sclavi pe cei care deveneau insolvabili sau pe un membru al
familiei acestora, iar celor care își pierduseră pământurile da torită
insolvabilității li s-au restituit proprietățile
3.
Diogene din Sinope , filozof grec (cca.404-323 î.Ch.), zis și Cinicul, a
fost victima unui scandal public ca urmare a măsurii luate de e l de a
deprecia moneda băncii în care era implicat, sperând în acest sens ca prin
urcarea pre țurilor să antreneze cre șterea activit ății economice . Efectul a fost
creșterea costului vieții și nemulțumirea populației care s-a r idicat împotriva lui. Exilat
și ruinat se stabilește la Atena unde continuă să propage ideea renunțării la moneda
din metal prețios și înlocuirii acesteia cu moneda fiduciară.

3 Gelpi, Rosa-Maria; Julien-Labruyere, Francois – The History of Consumer Credit – Doctrines and
Practicies, MacMillan Press Ltd., 2000, p.6

14Grecia antică a fost zguduită de multe falimente bancare, multe datorate
utilizării, încă de la acea vreme a sistemului rezervelor frac ționare – acordarea de
credite pe baza depozitelor atrase, cu o acoperire de casa sub 100%. Falimentul
băncile Timodemo, Sasinomo, Aristolocos s-a produs în urma unor crize bancare
datorate acestui fapt.
Banca din Efes , în urma revoltei contra lui Mitriades dă faliment și obține u n
moratoriu de 10 ani pentru a înapoia depozitele titularilor de drept.

În Roma antic ă primii bancheri, majoritatea veniți din
Grecia din coloniile feniciene , se ocupau, în special, cu
schimbul de monede. Argentarii erau bancheri romani veritabili
care îndeplineau o activitate privata , pe cont propriu ,
exercitând toate operațiunile specifice unei bănci: depuneri,
credite, gestiunea conturilor ș i serviciul cecurilor .
De asemenea, în Roma antică, Republica, apoi Imperiu,
creează bănci publice (mensae) care aveau ca principală atribuție
păstrarea și gestionarea impozitelor colectate4.
Din punct de vedere al reglementării activității bancare, în
anul 450 î.Ch.. apare Legea celor XII Table , care viza în mod
detaliat desfășurarea activității de creditare și percepere a dobânzilor. Aceasta a fost urmată în 376 î.Ch., de Legea lui
Licinius și în 326 î.Ch., de Legea lui Poetelia Papiria . Ambele vizau
interesele și protecția debitorilor
5. Ulterior, în Dreptul Roman s-au
statuat reglementări juridice speciale pentru bancheri.
De asemenea, romanii erau exigenți în ținerea de registre și co nturi, cum ar fi:
“Editio rationum” , un document ce reglementa forma in care bancherii trebuiau sa
dateze si sa gestioneze conturile, " Codex accepti et depensi ", ce constituia un fel de
registru de casă în care se evidențiau toate încasările și plăț ile ce aveau loc, în ordine
cronologică și pe clienți, deschiderea unui scadențar numit "Ka llendaria", în care erau
înscrise termenele de plată

1.3. Perioada Evului Mediu și a Renașterii
Perioada Evului Mediu timpuriu sau întunecat (sec.VII-XI) a fo st
marcată de o stare de nesiguranț a în activitatea monetar ă cu impact
negativ asupra instituțiile bancare, precum și de o serie de restricții de
ordin religios .
Spre sfârșitul epocii (sec.IX-XV) asistăm la o amplificare a

4 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 11
5 Gelpi, Rosa-Maria; Julien-Labruyere, Francois – idem, p.9

15dezvoltării activităților bancare sub egida unor factori stimul atori cum ar fii creșterea
considerabilă a activit ății comerciale , în special prin intermediul târgurilor.
Intensificarea schimburilor între Europa de Nord și Europa de S ud, precum și
continuarea comerțului mediteranean duc la o dezvoltare a activității bancare.
Principalul factor frână în dezvoltarea activității bancare răm ân în continuare
restricțiile impuse de religia creștină, care considera încasarea dobânzilor din
comerțul cu bani ca fiind un act injust . Din considerente de ordin economic,
împrumuturile cu dobândă au fost ulterior admise, cu condiția s ă fie efectuate de evrei
și lombarzi.
Principalii beneficiari ai creditelor erau monarhii și conduc ătorii bisericii cre știne.
Astfel, există o serie de mărturii în acest sens: Eduard III am anetează coroana de aur
cu pietre prețioase pentru 45.000 de florini (Razboiul de 100 d e ani); Eduard I, conte
de Bar (1320), dă ca amanet lombarzilor vesela sa de argint; Pa pa Benedict XIII
amanetează veniturile Camerei A postolice; papa Inocențiu VII – amanetează mitra și
un castel; Carol VI – amanetează coroana, care ulterior este tă iată și împărțită între
cămătari.
Prima banc ă publică ar putea fi considerată Banca de
Veneț ia, înființată în anul 1171 și recunoscută oficial ca bancă de
viramente în anul 1587 , sub denumirea de Banca della Piazza del
Rialto. Această bancă se dezvoltă, mai ales, prin faptul că
folosește o tehnică nouă prin care înmâneaz ă depunătorilor
recipise (chitanțe, înscrisuri) la purt ător și care erau aduc ătoare de dobânzi . Astfel, în
anul 1711, Guvernul Republicii Veneția obținea împrumuturi de la cetățeni, prin emisiunea de titluri cu o dobândă anuală de 4%.
În Europa mediteraniană băncile acționau după principiul universalității,
practicând toate operațiunile: depuneri, credite, viramente. Cu toate acestea,
bancherii italieni se diferențiau funcție de volumul de afaceri . Cei mai mici operau pe
„banca”
lor, lucrând în aer liber – all’aperto, iar marii banch eri, cum sunt Medici și
Bardi la Florența, oficiau în palatul lor (d’entro) și îi creditau p e regi și pe papi. În anul
1492, Casa di Medici a trebuit să-și închidă porțile, ca urmare a faptului că famil ia
Medici s-a implicat tot mai mult în politică, provocându-i o se rie de dificultăți
financiare.
Alte instituții bancare înființate în acea perioadă au fost: Banca Buonsignori din
Siena , care ia ființă în prima jumătate a secolului al XIII-lea, Banca de depozit din
Barcelona (1401), Casa di San Georgio din Genova (1407), Banco di San Ambroggio
(1593) – Milano, Sacra Monte della Pietá (1540) – Napoli.
Casa di San Georgio din Genova (1407) pe lângă funcțiile sale de bancă
particulară, administra datoria publică și totodată primea spre administrare resursele
municipale: gabela, monopolul sării. Puterea sa devine atât de mare, încât treptat se

16va identifica cu puterea statală (de exemplu, posesiunea unor c olonii, cum ar fi
Corsica, dreptul de a încasa impozite etc.)6
În Franța, activitatea bancar ă a evoluat mai ales în favoarea financiarilor decât a
bancherilor .
Templierii (Ordin călugăresc, 1119) folosesc averile pentru
finanțarea agriculturii dar și a statului, mai ales pentru susținerea
cruciadelor. Depunerile pe care aceștia le primeau în păstrare sau
sub formă de sechestru nu se constituie în conturi pe seama căr ora
să se poată face viramente sau depozite pentru împrumuturi, ci
dimpotrivă, depunătorii trebuiau să plătească o taxă (un comisi on)
pentru păstrare, fără ca templierii să bonifice vreun fel de do bândă.
Poziția templierilor tinde să amenințe puterea statului, ceea c e face ca regele Filip cel
Frumos să dizolve Ordinul călugărilor în 1313 (acțiune de naționaliza re).
Din punct de vedere al reglement ării activității bancare există o serie de inițiative
în perioada Evului Mediu și a Renașterii. Astfel, la Barcelona, în 1300 au fost emise
așa-zisele Las Cortes , care fixau atribuții, drepturi, garanții și responsabilități ale
bancherului. De asemenea, Ludovic VII și Ludovic cel Sfânt fixează pentru cămătarii
evrei o dobândă maximă de 33,5%.

1.4. Dezvoltarea activității bancare în secolele XVII-XVIII
În perioada cuprinsă între secolele XVII-XVIII activitatea banc ară începe să se
dezvolte și în Nordul Europei, în special în Țările de Jos, Germania, Anglia, Suedia.
În 1609 a fost înființată Banca din Amsterdam sau Banca Amsterdamului , având
un rol foarte important în ac țiunea de finan țare a marilor companii comerciale și de
transport olandeze , perioadă în care țara devenise o putere colonială. Banca
Amsterdamului poate fi considerată ca fiind prima banc ă națională. Această bancă
adoptă pentru clienții săi o monedă de cont numit ă "Florin-Banco".
În secolul al VII-lea apar multe bănci a căror model devenea Ba nca
Amsterdamului: Banca din Hamburg în 1619 , Banca Suediei în 1656, Banca Angliei
în 1694.
Germania
În Germania activitatea bancară se dezvoltă, în special o dată cu apariția Băncii
din Hamburg ș
i Băncii din Nurenberg . Banca din Hamburg se remarcă prin operațiuni
de bancă de depozit și viramente, având o monedă de cont propri e, numită „marKo-
banco ”.

6 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 14

17Suedia
În 1656, în Suedia ia ființă prin decret regal prima banc ă de emisiune, numită
Stockholms Banco, companie privată ce avea dreptul de monopol pentru 30 de ani în
a desfășura operațiuni bancare în Regatul Suediei. Aceasta elib era bilete la purt ător
în schimbul depunerilor . Aceste bilete de bancă se caracterizau prin aceea că nu
erau purt ătoare de dobânzi, aveau valori nominale standardizate, fixe, iar circula ția lor
ca mijloace de plat ă diminua cererea de rambursare a depunerilor . Ele erau
confecționate dintr-o hârtie specială, fabricată într-o manufac tură în orașul Tumba.
Însă, datorită politicii greșite de creditare a băncii,
prin finanțarea creditelor pe termen lung pe baza depozitelor pe termen scurt, banca intră în incapacitate de
plată, nemaifăcând față cererilor de rambursare în schimbul bancnotelor emise. În 1664 își încetează
activitatea, iar directorul și inițiatorul acesteia, Johan
Palmstruch își pierde titlul nobiliar, dreptul de a practica operațiuni b ancare, este
trimis în exil, iar în cazul în care nu reușea să restabilească lichiditatea băncii, urma
să fie executat prin decapitare. Multe din sentințe nu vor fi s ăvârșite, Iar condamnarea
la moarte îi este strămutată, moare, însă, în detenție în 1670, la vârsta de 60 de ani.
În 1668 Banca a fost reorganizată prin intrarea sub jurisdicția Administrației
Coroanei Regale și emiterea unei ordonanțe bancare. În 1681 au fost emise noi
reglementări, înlocuite în 1897 de Statutul Băncii Suediei. Din 1866 poartă denumirea
de Banca Regală a Suediei (Sveri ges Riksbank), intrând sub juri sdicția Parlamentului
Suediei (Riksdag).

Anglia
La Londra funcționau bancherii „aurari” (goldsmiths) care emit bilete de bancă
de valoare egală, prin divizarea certificatelor de depozit, fac ilitând circulația acestora.
Banca Angliei a fost fondată în anul 1694 , prin Decretul
Parlamentului, ca reprezentând bancă a guvernului și
administrator al datoriei publice . La propunerea scoțianului
William Peterson, regele William și Regina Mary, în căutare de
resurse financiare pentru susținerea războaielor cu Franță, sun t
de acord cu înființarea Băncii Angliei, pentru o perioadă de 10
ani. Dreptul de funcționare a fost reînnoit de către Parlament în anul 1709, moment în
care i se asigură băncii poziția dominantă în emisiunea de banc note, pentru ca în
1715 Banca să dețină monopolul emisiunii de bancnote în Londra.
Banca Angliei a înregistrat o perioadă de inovații în decursul războaielor purtate
cu Franța, în timpul lui Napoleon, caracterizată de emiterea de bancnote de mica
valoare și suspendarea convertib ilității acestora în aur-piese metalice și furnizând, de

18asemenea, lichidități în decursul crizelor. După criza din 1847 , banca își asumă rolul
de împrumutător de ultim rang și procedează la ajustări ale niv elului ratei de
dobândă, pentru stabilizarea pieței monetare7.

Franța Întemeietorul Băncii Generale d i n F r a n ț a l a 1716 , scoțianul John Law , se
remarcă ca fiind inițiatorul teoriei "creditului creator de capital". El era de părere că
moneda metalică este limitată de cantitatea de metal prețios di sponibil și propune
substituirea moneda metalică prin cea de hârtie pentru a adapta nevoia de monedă la
nevoile producției și circulației. Astfel, sporirea cantității de bani era posibilă doar prin
simpla emisiune a banilor de credit.
El susținea că la originea crizelor economice se situează
insuficienta cantitate de bani în circulație. De aceea, el susț inea că
este suficientă crearea unei bănci de emisiune pentru ca prin s impla
punere a biletelor de bancă în circulație să se producă noi cap italuri.
Ca mecanisme tehnice propunea creditul și scontul. Astfel, Banc a
Generală începe să pună în circulație monedă ("ecu de banque")
garantată doar prin titluri ale datoriei publice sau alte conce siuni ale
statului, cum ar fi: exploatarea Louisianei, a Antilelor, Seneg alului și
Canadei, monopolul tutunului și încasările statului din impozit e directe.
În anul 1718 Banca Generală fuzionează cu Compania Indiei Occid entale,
formând Banca Regală, care după doi ani de activitate prosperă în care au fost emise
bilete de bancă excesiv, în urma unor speculații acestea își pi erd valoarea, iar
deținătorii devin neîncrezători, urmând o panică bancară și anu nțul oficial că acestea
nu mai pot fi folosite ca mijloace de plată.
Prin "experimentul bancar francez" care s-a dovedit a fi o nere ușită, John Law
este categorisit ca un aventur ier în lumea financiară.
Se poate aprecia că eșecul "sistemului bancar Law" se datorează , în principal,
următoarelor cauze
8: emisiunea biletelor de bancă care nu erau garantate cu active
pe termen scurt, ci cu active pe termen lung (titluri ale dator iei publice, proprietăți
coloniale etc.); insolvabilitatea statului ca principal debitor , la sfârșitul domniei lui
Ludovic al XIV – lea, finanțele regale fiind într-o situație de zastruoasă.
De fapt, principala inovație a "sistemului Law" era aceea de a fi garantat
emisiunea monetar ă nu prin intermediul metalelor pre țioase, ci prin dezvoltarea
economic ă.

7 Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – op. cit., p. 320
8 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 19

19Acest eșec al băncii lui Law a generat un puternic curent psiho logic de
respingere a instituției bancare, fenomen care a dus la o încet inire a activității
bancare în perioada următoare.
O nouă instituție bancară în Franța apare abia în anul 1776 sub denumirea de
"Casa de Scont" (Caisse d'Escompte). Ca fondatori ai acestei bănci se află inițiativa
reputaților economiști fiziocrați ai acelei perioade: Turgot (1727-1781) și Mirabeau
(1715-1789). Datorită vicisitudinilor vremii generate de evenim entele Revoluției
Franceze, cât și incompetenței în domeniul financiar-bancar al autorităților
postrevoluționare și această bancă a trebuit să-și închidă activitatea prin faliment în anul 1793.
În sfârșitul secolului al XVIII-lea iau ființa alte trei instit uții bancare, și anume:
Casa de Cont Curent (1796), Casa de Scont de Comer ț (1797) și Banca Comercial ă
(1800).
În 1800 este înființată Banca Fran ței d e c ă t r e
Napoleon, în scopul finanțării nevoilor statului. Însuși
Napoleon a participat cu capital la înființarea băncii, alături de
capitalurile băncilor de discont din Paris, Casa de Conturi
Curente, guvern și populație, prin subscripție publică.
În anul 1803, guvernul a dat bănci privilegiul exclusiv de a em ite bancnote în
Paris, iar în anul 1804, sub presiunea factorilor politici, a e mis bancnote în cantitate
mare, pentru acoperirea cheltuielilor militare, situație care a dus la deprecierea
monedei de 10%-15%.
Băncile franceze, în accepțiune modernă, apar odată cu monarhia , în iulie 1830.
Se instaurează o așa-zisă activitate bancar ă sus-pus ă.
Băncile pariziene din acea perioadă în care erau implicate o se rie de
personalități, precum Jacques Laf fitte, Casimir Perier, Rothsch ild etc., se
individualizează printr-o serie de caracteristici esențiale: nu colectează economiile
mărunte ale populației, ci au în vedere gestionarea marilor ave ri; finanțează nevoile
statului sau a întreprinderilor din domeniul public; participă la finanțarea operațiunilor
internaționale; dezvoltă relații apropiate cu sectorul de stat încât devine greu a
distinge cine are rolul dominant, băncile sau statul?
9
Avântul industrial din perioada celui de-al doilea Imperiu favo rizează crearea
băncilor cu rețea de colectare mai largă, dezvoltându-se o seri e de instituții cum ar fi:
Creditul mobiliar al fraților Periere (1852), Societatea genera lă de credit industrial și
comercial (1859), Crédit lyonnais (1863) și Société générale (1864). Criza economică
de mai târziu și dificultățile pe care le înregistrează anumite bănci, duc treptat la o
diviziune a muncii bancare, la o specializare a activității ace stora.

9 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 51

20

1.5. Formarea sistemelor bancare contemporane
În timp, activitatea băncilor s-a dezvoltat, căpătând valențe i mportante în cadrul
economiilor statelor. Principalii factori10 care au condus la dezvoltarea activității
bancare au fost: evoluția mijloacelor de plat ă – utilizarea tot mai intensă a monedei
scripturale; dezvoltarea general ă a economiei și a relațiilor capitaliste ; precum și
dezvoltarea schimburilor , atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
Deși conceptul de bancă centrală este relativ nou, primele semn e de activitate
specifică activității de bancă centrală sunt întâlnite din cele mai vechi timpuri.
Primele instituții ce au îndeplinit rolul de bancă centrală în sensul modern al
termenului, au apărut, însă, în perioada Evului Mediu și a Rena șterii, o dată cu
amplificare activității băncilor comerciale.
Astfel, cea mai mare parte a opiniilor11 converg spre ideea că prima funcție
îndeplinită de băncile centrale a fost cea de emisiune , conferită prin drept de monopol
de către autoritatea statală, de unde și denumirea dată acestor bănci de „bancă de
emisiune ”, utilizată și azi cu referire la banca centrală. Conform aces tor opinii, banca
centrală a derivat din băncile comerciale, căror activitate s-a dezvoltat în perioada
Renașterii.
Inițial nu a existat o delimitare între băncile comerciale și c ele de emisiune12.
Aceleași bănci efectuau atât operații de mobilizare a disponibi lităților bănești și de
acordare de credite, cât și operații de emisiune a bancnotelor. Astfel, emisiunea era
realizată concomitent de un mare număr de bănci. De vreme ce ba ncnotele erau
convertibile, activitatea de emisiune nu constituia un privilegiu.
Rolul decisiv de bancă centrală i -a fost conferit băncii centra l e o d a t ă c u
însușirea funcției de împrumut ător de ultimă instanță pentru celelalte bănci,
contribuind la stabilitatea sistemului bancar.
În decursul secolului XX, o dată cu declararea independentei un ui număr sporit
de țări, a crescut considerabil și numărul băncilor centrale13. În tabelul nr. avem
redată evoluția numărului de bănci, din anul 1870, până în anul 2000:

10 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 21
11 Smith, Vera – The Rationale of Central Banking and the Free Ba nking Alternative, Indianapolis:
LibertyPress, 1990 (first published 1936), p. XII.1,
http://www.econlib.org/library/LFBooks/SmithV/smvRCB12.html#Cha pter 12
12 Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile – op. cit., p. 103
13 Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – op. cit., p. 318

21Tabelul nr. 1. Evoluția numărului de bănci centrale (1870-2000)
Anul Nr. de bănci Anul Nr. de bănci
1870 15 1940 45
1880 17 1950 60
1890 20 1960 80
1900 22 1970 110
1910 23 1980 135
1920 30 1990 150
1930 42 2000 178
Sursa: Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – Monedă, bănci și politici monetare,
EDP, București, 2005, p. 318
Apariția unor bănci centrale s-a bazat pe băncile comerciale ex istente și cărora
li s-a încredințat, de către guvernele țărilor respective, rolu l de bancher al statului,
cum a fost cazul Olandei și țărilor scandinave.
În alte țări, băncile centrale s-au înființat pentru a emite mo nedă necesară
războaielor (Banca Angliei, 1694; Banca Franței, 1800) sau pent ru a sporii stabilitatea
monetară după cheltuielile generate de războaie, prin emisiune de titluri
guvernamentale (Banca Norvegiei, 1816; Reichsbank, 1876; Banca Danemarcei,
1818)14, fiind bănci subordonate statului, indiferent de forma de proprietate.
Alte bănci centrale au fost înființate ca urmare a unor crize b ancare și a nevoii
de a asigura stabilitatea sistemului financiar (Fed, 1913, după panica bancară din
1907; Banca Canadei, 1934, după criza mondială din ’29-’33).
Nucleul de baza al funcțiilor îndeplinite de banca centrală în perioada de gen eză
și formare a acestora a fost: funcție de emisiune, conferita prin drept de monopol,
funcție de bancă a statului și funcție de împrumutător de ultim ă instanță. Acest nucleu
s-a format în timp, gradual , în perioada secolelor al XVII-XVIII – lea.
În tabelul nr. este prezentată cronologia înființării băncilor centrale, până la anul
1900 și a dobândirii rolului de împrumutător de ultim rang.
Tabelul nr. 2. Băncile centrale înființate înainte de anul 1900
Banca Anul fondării Anul dobândirii
responsabilității de
împrumutător de
prim rang
Sveriges Riksbank (Suedia) 1668 1890
Bank of England 1694 1870
Banque de France (Franța) 1800 1880

14 Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – op. cit., p. 318

22Banca Anul fondării Anul dobândirii
responsabilității de
împrumutător de
prim rang
Bank of Finland (Finlanda) 1811 1890
Nederlamdsche Bank (Olanda) 1814 1870
Austrian National Bank (Austria) 1816 1870
Norges Bank (Norvegia) 1816 1890
Danmarks Nationalbank (Danemarca) 1818 1880
Indonezia 1828 n.a.
Banco de Portugal (Portugalia) 1846 1870
Belgian National Bank (Belgia) 1850 1850
Banco de Espana (Spania) 1874 1910
Reichsbank (Germania) 1876 1880
Bulgaria 1879 n.a.
România 1880 n.a.
Bank of Japon (Japonia) 1882 1890
Serbia 1883 n.a.
Banca d’Italia (Italia) 1893 1890
Sursa: Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – Monedă, bănci și politici monetare,
EDP, București, 2005, p. 318

După cum se poate observa, dobândirea responsabilității de împrumutător de
prim rang nu s-a realizat, în majoritatea cazurilor, o dată cu fondarea băncii centrale,
ci după zeci sau chiar sute de ani (Suedia, Anglia). Până în ac el moment, băncile
centrale fondate îndeplineau cu precădere funcția de emisiune ș i cea de bancă a
statului.
De asemenea, trebuie să menționăm faptul că funcțiile băncii ce ntrale s-au
dezvoltat și diversific at în concordanță cu evoluția modului de organizare a sistemelor
monetare . Abandonarea treptată a etalonului aur, a definirii monedelor în metal
prețios, a implicat o serie de responsabilități noi băncilor ce ntrale.
De exemplu, în cazul funcției băncii centrale de centru valutar s-au înmulțit
atribuțiile specifice ale băncii centrale, cum ar fi intervenți ile pe piața valutară pentru
influențarea cursului de schimb într-o anumită direcție conform politicilor economice
ale statului, restricții cu privire la cumpărarea, vânzarea, de ținerea, transferul de
valută etc.
De asemenea, acest fenomen a determinat și preluarea unor atrib uții specifice
în direcția supravegherii activității bancare, instituirea unor cerințe prudențiale
băncilor din sistem, în special cu privire la activitatea de cr editare a acestora.

23Dezvoltarea utilizării monedei d e cont a determinat implicarea băncilor centrale
în activități de reglementare și supraveghere a decontărilor și plăților.
O dată cu apariția băncii centrale în economie și a cristalizăr ii și individualizării
funcțiilor ce le îndeplinește , sistemele bancare se vor dezvolta structurate pe dou ă
nivele : la primul nivel banca centrală ca autoritate monetară și banc ară supremă și la
nivelul doi, celelalte instituții bancare.

 Întrebări:
1. Când au fost semnalate primele operațiuni bancare ?
2. Care au fost primele reglementări privind acordarea împrumut urilor și nivelul
dobânzilor ?
3. Cine sunt trapeziștii ? Cu ce se îndeletniceau ?
4. Unde își desfășurau activitatea băncile în Grecia Antică ?
5. Cine sunt argentarii și care a fost rolul lor în dezvoltarea activității bancare ?
6. Unde a fost înființată prima bancă publică ? Ce bănci au lua t ființă în Italia în
perioada Evului Mediu și a Renașterii ?
7. Care au fost primele bănci ce s-au afirmat în secolele XVII-XVIII ?
8. Care este contribuția lui John Law în domeniul monetar-banca r ?
9. Care au fost principalele etape în evoluția băncilor central e?

 Exerciții
Completați următoarele cuvinte încrucișate, cunoscând definițiile pe orizontală. Pe
verticală, în chenarul îngroșat, va reieși un cuvânt cheie întâ lnit pe parcursul
capitolului studiat .

24
Definiții:
1. Instituție financiară din Florența ce s-a impus în finanțare a comerțului internațional,
precum și a regilor și papilo r, cunoscând apogeul în secolul al XIV-lea.
2. Instituție bancară înființată în anul 1694 prin Decret al Pa rlamentului.
3. Simbolul valutar al leului. 4. Denumirea bancherilor romani. 5. Prima bancă publică din evul mediu, înființată la 1171. 6. Inițialele instituției bancare românești înființate la 1880.
7. Țara în care e considerat că a apărut prima bancă de emisiun e în evul mediu.
8. Familie de bancheri care, în anul 1926, salvează de la falim ent Banca Angliei.
9. Termenul dat contului de depozit la romani. 10. Instituție de credit de tip filantropic, care acorda credit e pe bază de amanet, cu
dobândă moderată sau fără dobândă, celor nevoiași și care obțin eau fonduri din
donații date de către cei bogați. 11. Bancă considerată prima bancă națională în evul mediu și ca re a emis o monedă
de cont “florin-banco”. 12. Rege al Babylonului care a emis un cod ce reglementa nivelul dobânzilor și se
condiționa acordarea împrumuturilor de un control prealabil al funcționarilor curții.
13. Moneda de cont a Băncii din Hamburg.
14. Întemeietorul Băncii Generale a Franței la 1716, ce emitea monedă garantată prin
titluri ale datoriei publice sau alte concesiuni ale statului. 15. Bancă publică din Grecia Antică. 16. Denumirea băncilor publice din Imperiul Roman.

 Bibliografie recomandat ă:
1. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practice ed. a IIa, Ed.
CH Beck, București, 2014
2. Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – Monedă, bănci și politici monetare, EDP,
București, 2005
3. Gelpi, Rosa-Maria; Julien-Labruyere, Francois – The History of Consumer
Credit – Doctrines and Practicies, MacMillan Press Ltd., 2000
4. Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993
5. Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile – Monedă și credit, Ed. ANKA ROM, Iași, 1997

25
Unitatea de studiu.2. CONFIGURAȚIA ȘI
CARACTERISTICILE SISTEMELOR BANCARE
CONTEMPORANE
Cuprinsul capitolului

 Cuvinte cheie: banca central ă, sistem bancar, banc ă comercial ă, bănci
specializate, cooperative de credit, co ncentrare bancara, grad de bancarizare

 Obiective urm ărite
1. Identificarea principalelor trăsături și tendințe ale sistem elor bancare
contemporane.
2. Evidențiere principalelor implicații ale tendințelor din act ivitatea bancară
contemporană.
3. Clasificarea principalelor tipuri de instituții financiar-ba ncare contemporane.
4. Identificarea principalelor c aracteristici ale tipurilor de instituții financiar-
bancare.
5. Descrierea principalilor indicatori de apreciere a sistemelo r bancare.

 Competen țe obț inute: capacitatea de a identifica principalele tr ăsături ale
sistemelor bancare contemporane; formarea de spirit analitic
 Timp mediu necesar pentru asimilarea cuno ștințelor: 160 min
2.1. Tendințe și trăsături ale sistemelor bancare contemporane
2.2. Structura sistemelor bancare contemporane
2.3. Indicatori specifici de ap reciere a sistemelor bancare

26
2.1. Tendințe în activitatea sistemelor bancare contemporane
Tradițional, băncile au jucat un rol cheie în economie statelor , prin derularea de
activități de intermediere financiar-bancară. Evoluția activită ții bancare a înregistrat
particularități de-a lungul timpului. În ultimii ani se disting o serie de tendințe și mutații în activitatea bancară, cu implicații asupra derulării relațiil or financiare. Cele mai
importante sunt:
 existența unui proces de dereglementare-reglementare;
 implementarea inovațiilor tehnologice în activitatea bancară;
 existența binomului universalizare-specializare bancară;
 internaționalizarea operațiunilor bancare;
 schimbarea în comportamentul corporatist;
 trecerea unor state de la economia centralizată la economia de piață;
 reorganizarea geopolitică a unor state;
 integrarea europeană și adoptarea monedei unice euro.
În ultimele decenii, la nivel internațional, se constată un amp lu proces de
dereglementare , cu implicații considerabile a supra activității bancare. Conte xtul
activității tradiționale a băncilor este modificat prin amplificarea concuren ței î n t r e
bănci, cu deschiderea acesteia pe plan extern; p r i n dezintermedierea bancar ă, ca
urmare a moderniz ării și dezvoltării piețelor de capital; precum și prin apariția inovației
financiare, manifestată prin dezvoltarea de produse și servicii financiar-bancare
complexe .
Diminuarea restricțiilor privind intrarea pe piață și căutarea de noi oportunități a
condus la intrarea băncilor pe teri toriul altor state, ducând l a apariția unui puternic
proces de internaționalizare bancar ă. Acest lucru a condus la apariția de instituții
noi, privatizarea b ăncilor de ținute de stat, fuziuni și achiziții, creșterea prezentei
băncilor str ăine în peisajele bancare na ționale .
Deregl
ementare bancară a impus totodată și apariția unui proces d e
rereglementare , ca răspuns la condițiile noului mediu financiar-bancar creat. Ast fe l ,
au fost impuse o serie de norme de pruden țialitate, pentru a limita riscurile la care se
expun băncile. Aceste reglementări prudențiale includ: un nivel minim de solvabilitate
și lichiditate, cerin țe cu privire la rezerve minime obligatorii, clasificarea creditelor și
constituirea de provizioane, norme privind limitarea investi țiilor băncilor în valori
mobiliare, reglement ări fiscale .
Paralele cu procesul de dereglementare-rereglementare, are loc și un proces de
implementare a inovațiilor tehnologice în activitatea bancară. Noile tehnologii din
domeniul comunicațiilor, al procesării de depozitării datelor, aplicațiile informatice au
condus la reconsiderări în ceea ce privește organizarea b ăncilor ș i derularea

27operațiunilor tradiț ionale , precum și intensificarea concurentei prin apariția de noi
instituții financiare și apariția de noi produse și servicii bancare .
Restructurarea organizării băncilor are în vizor realizarea uno r structuri
funcționale mai dinamice, flexibile și mai profitabile. Prin in termediul sistemelor
informatice bazate pe baze de date și aplicații performante, pr ecum și datorită
dezvoltării comunicațiilor, operaț iunile bancare pot fi procesate în timp real , existând
și posibilitatea de a derula operațiunile bancare de către clie nți de la distanță. Astfel,
clienții pot apela la mijloace alternative precum ATM-urile, cardurile bancare, mobile
și voice–banking-ul, electronic banking-ul etc.
Utilizarea aplicațiilor informatice oferă șansa diversific ării și multiplic ării serviciilor
bancare , economie de timp și orientarea angaja ților băncii mai mult pe activit ăți de
consultan ță.
Universalizarea și specializarea bancară se referă la modul de organizare a
activității bancare și la gradul de specializare al sistemului bancar . Banca universală,
predominanță în sistemele bancare europene continentale, este o instituț ie care ofer ă
o gama largă și complet ă de servicii financiare: atragere depozite, acordare credite,
gestiune mijloace de plată, plasamente în titluri de valoare, l uare în custodie titluri de
valoare, intermediere pe piața de capital, servicii de asigurăr i etc., ca urmare a
amplificării competiției și internaționalizării bancare. Derula rea de operațiuni bancare
universale se poate realiza prin intermediul băncilor comerciale sau prin formare de
grupuri bancare cu subsidiare specializate .
Specializarea bancară , întâlnită la modelul american și japone z, se bazează pe
principiul specializării stricte a instituțiilor bancare. Acest fenomen a apărut ca urmare
a reglement ărilor bancare și a competiției .
O dată cu dezvoltarea celorlalte piețe financiare se manifestă și o serie de
schimbări în comportamentul corporatist. Astfel, companiile pot atrage fonduri prin
emisiunea de titluri (acțiuni, obligațiuni etc) cu costuri mai reduse decât dacă s-ar
împrumuta de la bănci. Acest lucru duce la o diminuare a intermedierii bancare ,
companiile solvabile îndreptându-se către surse alternative de finan țare. Totodată,
proporția clienților bancari cu risc mare este în cre ștere, băncile fiind forțate să-și
dezvolte tehnicile de stabilire a primei de risc și a provizioanelor bancare .
Inovația financiară și dezvoltarea piețelor financiare a condus la un proces de
dezintermediere bancară, ca urmare a preferinței populației pen tru alte instrumente
de economisire (fonduri mutuale, fondurile de pensii, plasament e la societățile de
investiții etc) și a orientării agenților economici către piețe le de capital în obținerea de
resurse financiare.
Astfel, în literatura de specialitate s-au conturat două curent e, cu privire la
structura optimă a unui sistem financiar: sistem financiar bazat pe intermediere
bancară (bank-based) ș i sistem financiar bazat pe pia ță de capital (market-

28based) . Primul evidențiază rolul băncilor în cadrul pieței financiare , prin mobilizarea
resurselor și distribuirea acestora prin creditare, precum și în managementul riscului.
Cealaltă viziune surprinde rolul marcant al pieței de capital î n promovarea progresului
economic și în diversificarea riscului. Susținătorii sistemului financiar bazat pe piața
de capital combat intermedierea bancară, datorită faptului că b ăncile, prin practicarea
unor rate de dobânzi ridicate împiedică firmele să se implice î n proiecte de investiții
rentabile, dar riscante, descurajând în acest sens inovația financiară și creșterea economică.
Tabel nr. 3. Clasificarea țarilor în funcție de sistemele lor f inanciare.
Sisteme financiare nedezvoltate Sisteme financiare dezvoltate
Sisteme „bank-based”
Bangladesh Panama
Nepal Portugalia
Egipt Austria
Honduras Belgia
Argentina Italia
Venezuela Finlanda
Grecia Noua Zeelandă
Irlanda Franta
India Germania
Columbia Spania
Sisteme „market-based”
Peru Olanda
Chile Canada
Jamaica Australia
Brazilia Suedia
Mexic Marea Britanie
Filipine SUA
Turcia Hong Kong
Malaezia
Singapore
Sursa: Dardac, Nicolae; Barbu, Teodora – Monedă, bănci și politici monetare,
EDP, București, 2005, p. 197
Trecerea unor state de la economia centralizat ă la cea de piață a produs, de
asemenea, o serie de mutații în cadrul sistemelor bancare. În p rimul rând, sistemele
bancare au fost reorganizate pe dou ă nivele , la primul nivel situându-se banca
centrală, iar la nivelul al doilea celelalte bănci din sistem. Acest proces a implicat și
reorganizarea b ăncilor în societ ăți pe ac țiuni ș i autonomia activit ății a c e s t o r a ,
privatizarea ș i apariția de noi institu ții bancare , cu capital autohton sau străin.
Alocarea resurselor sub formă de credite a fost redefinită după principiile rentabilității

29și bonității financiare, fiind abandonată supremația planului central în derularea
activităților financiare.
Integrarea european ă și adoptarea monedei unice euro are ca principale
implicații deschiderea pie țelor financiar-bancare , prin funcționarea licenței unice
bancare (prin care o bancă europeană poate desfășura activități într-u n alt stat
membru, doar printr-o simpla notificare la autoritatea monetară a acestuia, fără a mai
fi nevoie de autorizație de funcționare), amplificarea concurentei , internaț ionalizarea
operațiunilor bancare , reducerea marjelor de dobând ă și scăderea comisioanelor
bancare , eliminarea riscului valutar etc.
2.2. Structura sistemelor bancare contemporane
În cadrul sistemelor financiar-bancare se disting o diversitate de instituții bancare
și de credit, care pot fi grupate după mai multe criterii.
După importan ța în cadrul sistemului bancar distingem o structurare a sistemului
bancar pe două nivele: la primul nivel banca central ă, ca autoritate monetară
supremă și celelalte institu ții financiar bancare din sistem , subordonate acesteia.

După criteriul formei de proprietate sunt delimitate:
 Bănci private , capitalul aparținând unui grup de persoane fizice și
juridice;
 Bănci publice (cu capital de stat) , capitalul acestora fiind deținut, sub
diverse forme, de către stat, băncile dispunând însă de autonom ie și
personalitate juridică;
 Bănci mixte , în cadrul cărora statul este unul dintre acționari.

După gradul de specializare al activit ății bancare :
 Bănci uni
versale, care efectuează toate tipurile de operațiuni bancare,
pe termen scurt, mediu și lung, asigurând o integrare a activit ăților
bancare comerciale și de afaceri;
 Bănci specializate , care desfășoară operațiuni bancare de un anumit tip
sau în anumite sectoare de activitate.

După tipul de opera țiuni care îl desf ășoară întâlnim:
 Bănci comerciale , specializate în primirea de depozite la vedere și
acordarea de credite pe termen scurt, precum și în efectuarea d e
operațiuni de încasări și plăți, schimb valutar etc.
 Bănci de afaceri sau de investi ții (investment banks, merchant
banks, security housses)) , implicate în investirea depunerilor pe termen

30lung, participarea la constituirea și luarea în gestiune a part icipațiilor
întreprinderilor, oferind și servicii financiare de specialitat e.
 Băncile de depozit sunt instituții bancare, asemănătoare băncilor
comerciale, caracterizate prin atragerea de depozite și acordar ea de
credite pe diverse sectoare.
 Bănci de ramur ă (industriale, agricole, de comer ț exterior, miniere etc.)
sunt acele bănci care își procură capitalurile pe baza atrageri i de depozite
pe termen lung, iar plasamentele se fac numai către întreprinde rile din
ramura respectivă pe termene mijlocii și lungi.
 Bănci ipotecare sunt acela instituții care acordă credite pe termen lung
pentru achiziția sau construcția de imobile, garantate cu ipote că asupra
imobilelor, obținând resurse financiare pe baza emisiune de tit luri de
valoare specifice.
 Băncile de factoring asigură colectarea creanțelor și recuperarea lor,
asigurând lichiditatea anticipată creditorilor contra unui comi sion.

După caracterul na țional sau internaț ional al dezvolt ării rețelelor de sedii și
operațiunilor desf ășurate pot fi
 Bănci cu caracter na țional (autohtone) care desfășoară operațiuni și
dețin sedii doar pe arealul unui stat.
 Bănci cu caracter interna țional sunt băncile pentru care operațiunile
externe joacă un rol important. Acestea pot fi de mai multe fel uri:
o Băncile interna ționale private au sediul central într-o anumită țară
și o rețea de sucursale sau filiale în alte țări. Aceste bănci realizează
servicii și produse bancare externe, de regulă, pentru marile
corporații transnaționale.
o Băn ci interguvernamentale care își constituie capitalurile prin
aportul mai multor state membre care sunt și principalii benefi ciari de
credite (Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltar e
(BIRD), Banca Reglementelor Internaționale (BRI) etc.)
o Băncile interna ționale regionale sunt, de regulă, bănci de investiții
și au ca obiectiv finanțarea unor proiecte de mare anvergură, p e
seama capitalurilor subscrise de guverne sau societăți cu carac ter
privat (de exemplu: Banca Asiatică de Dezvoltare, Banca African ă de
Dezvoltare etc.).
o Băncile "off-shore" , care funcționează în "zonele libere",
neintervenind pe piața națională, ci realizează numai operațiun i cu
nerezidenții, asigurând anonimatul identității acestora. Aceste bănci
pot beneficia de facilități fiscale, ceea ce face ca băncile di n

31renumitele „paradise fiscale”, precum Singapore, Hong-Kong,
Panama, Insulele Bahamas etc. să fie foarte căutate de capitalu rile
internaționale.
o Băncile de corespondent sunt bănci străine la care băncile dintr-o
anumită țară își deschid conturi curente în valută, pe bază de
reciprocitate, pentru operațiuni și tranzacții valutare.
o Băncile de accept (accepting houses) sunt instituții bancare care
susțin, prin semnătura lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor străini, iar titlul
de credit astfel acceptat, devine negociabil.
După forma juridic ă de organizare și de constituire a capitalurilor , băncile se
împart:
 Bănci constituite ca societ ăți pe acțiuni, care își constituie capitalurile
proprii pe baza emisiunii de acțiuni.
 Bănci mutuale sau cooperatiste (bă nci populare, b ănci mutuale,
cooperative de credit, b ănci cooperatiste) , care își atrag capitalurile pe
baza contribuțiilor membrilor cooperatori și funcționează după principiul
mutualitățîi.

2.3. Indicatori specifici de apreciere a sistemelor bancare

Caracteristicile sistemelor bancare contemporane pot fi comensu rate ținând cont
de o serie de indicatori specifici. Aceștia pot fi structurați după mai multe criterii, cum
ar fi:

Indicatori de structură ai sistemului bancar.
Numărul de bă nci și de sedii bancare din sistem, care relevă dimensiunea
rețelelor bancare din țara respectivă.
Numărul băncilor str ăine (sucursale) din sistem, care se referă la numărul
băncilor cu capital străin sau la numărul reprezentantele bănci lor străine autorizate să
funcționeze pe teritoriul unei țări. Indicatorul poate fi calcu lat și ca pondere a acestor
bănci din total număr bănci din sistem.
Numărul băncilor cu capital de stat, cu capital privat sau mixt , care arată
structura sistemului bancar din perspectiva provenienței capita lului. Indicatorii pot fi
calculați și ca pondere a acesto r bănci din total număr bănci d in sistem.
Alți indicatori de structură se pot referi la gradul de diversitate, structura din
punct de vedere al tipului de institu ție bancar ă: numărul de bănci comerciale, de
bănci de investiții, cooperative de credit etc.

32Indicatori de măsurare a gradului de dezvoltare a sistemului ba ncar.
Numărul de bănci la 100.000 de locuitori , care relevă gradul de întâmpinare al
clienților prin dezvoltarea rețelelor băncilor.
Gradul de intermediere bancar ă, care poate fi calculat ca total activ agregat al
băncilor raportat la PIB sau ca total credite bancare acordate raportate la PIB.
Gradul de concentrare bancar ă exprimă ponderea activului agregat al primelor
trei sau cinci bănci din sistem în total activ la nivelul întregului sistem bancar.
Indicele Herfindahl-Hirschman este un indicator de măsurare a gradului de
concentrare bancară, și se stabileste prin suma pătratelor pozi ției de piață
(procentuale) a tuturor băncilor din sistem.
Gradul de bancarizare , se poate referi la numărul de conturi bancare, numărul
de carduri bancare și numărul de ghișee bancare din sistem.

Indicatori de măsurare a performanțelor sistemelor bancare.
Rata capitalurilor proprii, determinată ca raport între capitalurile proprii și total
activ. Cu cât este mai mare acest indicator, se relevă o solvabilita te cât mai mare a
băncii.
Ponderea creditelor neperformante în total credite acordate , calculată ca
raport între creditele neperformante și total credite acordate din sistem . Cu cât este
mai mic acest indicator, cu atât sistemul bancar este mai eficient în alocarea resurselor.
Rentabilitatea financiar ă se determină ca raport între profitul net și capitalul
propriu . În practica internațională, nivelul standard este de 15-20%.
Rentabilitatea economic ă se calculează ca raport între profitul net și activul
agregat al bă ncilor . În practica internațională, nivelul standard este de 1-2%.

 Întrebări:
1. Prin ce se caracterizează procesul de dereglementare-regleme ntare
2. Prin ce se caracterizează universalizarea operatiunilor banc are?
3. Care sunt principale tipuri de instituții bancare funcție de gradul de specializare
a operațiunilor bancare?
4. Care sunt principalele caracteristici ale băncilor ipotecare ?
5. Care sunt principalii indicatori care măsoară gradul de dezv oltare a sistemelor
bancare?
6. Cum se calculează gradul de intermediere bancară?

33 Exerciții
Clasamentul primelor 5 bănci dintr-un sistem bancar, după volum ul depozitelor
bancare atrase, este următorul:
Instituție Depozite (mld.
lei)
Banca A 1.500
Banca B 1.200
Banca C 800
Banca D 400
Banca E 100
Total
depozite 7.000
Calculați și interpretați indicele Herfindahl-Hirschman!

 Bibliografie recomandat ă:
1. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și pra ctice ed. a IIa, Ed.
CH Beck, București, 2014
2. Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – Monedă, bănci și politici monetare, EDP,
București, 2005
3. Ionescu, Lucian – Băncile și operațiunile bancare , I.B.R., Ed. Economică,
București 1996
4. Manolescu Gh., Sîrbea Diaconescu A. – Management bancar, Ed. Fundației
„România de Mâine”, București, 2001
5. Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993
6. Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile – Monedă și credit, Ed. ANKA ROM, Iași, 1997

34Unitatea de studiu. 3. DOMINANTE ALE SISTEMELOR
BANCARE CONTEMPORANE
 Cuprinsul capitolului

 Cuvinte cheie: banca central ă, sistem bancar, banc ă comercial ă, bănci
specializate, b ănci universale, sistem bancar centralizat, economie de pia ță,
economie în tranzi ție, bănci islamice, b ănci de stat, bă nci străine, privatizare

 Obiective urm ărite
1. Descrierea principalelor trăsături ale celor mai importante sisteme bancare
contemporane
2. Identificarea tipurilor de instituții bancare din cadrul pri ncipalelor sisteme
bancare contemporane și specificul activităților acestora
3. Descrierea principalelor momente din istoria bancară a Român iei

 Competen țe obținute: capacitatea de a identifica și analiza configura ția și
operațiunile bancare specifice sistemelor bancare pe plan intern și la nivel
internaț ional

 Timp mediu necesar pentru asimilarea cuno ștințelor: 380 min 3.1. Sistemul bancar britanic
3.2. Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii
3.3. Sistemul bancar german
3.4. Sistemul bancar francez
3.5. Sistemul bancar italian
3.6. Sistemul bancar al țarilor din nordul Europei 3.7. Sistemul bancar japonez
3.8. Băncile islamice
3.9. Coordonate ale sistemului bancar românesc
3.9.1. Înființarea sistemului bancar românesc 3.9.2. Sistemului bancar românesc în perioada socialistă
3.9.3. Sistemului bancar românesc în perioada tranziției la eco nomia
de piață

35

Introducere
Începând cu secolul al XIX-lea, în toate țările occidentale are loc un amplu proces
de consolidare a sistemelor bancare, îmbrăcând forme diferite d e la o țară la alta. Astfel,
ca importanță, se disting sistemele bancare din Marea Britanie, S t a t e l e U n i t e ,
Germania, Italia, Țările Nordice, Japonia.

3.1. Sistemul bancar britanic Sistemul bancar britanic s-a dezvoltat puternic, începând cu se colul al XIX-lea, o
dată cu amplificarea relațiilor de producție. Odată cu abolirea Legii cerealelor
(celebrele Corn Laws) din anul 1846, agricultura tradițională s e dezintegrează, astfel
că o parte din forța de muncă disponibilizată se orientează spr e industrie, fenomene
care au favorizat comerțul internațional și amplificarea activității bancare.
Alături de aceste fenomene, alți factori
15 au stat la baza
dezvoltării sistemului bancar britanic. Astfel, instituirea uno r
reglementări bancare care confereau credibilitate activității
bancare, cum ar fi Legea lui Sir Robert Peel (1844), care
stabilea monopolul emisiunii Băncii Angliei. De asemenea,
instituirea monopolului emisiunii a favorizat dezvoltarea cecur ilor și a băncilor
comerciale, deoarece Banca Angliei nu putea să satisfacă integr al cererea de
monedă, iar cecul, emis pentru o bancă comercială, a devenit ra pid un înlocuitor
frecvent al monedei fiduciare.
Concentrarea tuturor funcțiilor și competențelor comerciale înt r-un singur loc,
respectiv la Londra a favorizat o integrare a operațiunilor ban care. Totodată, s-a
manifestat începând cu secolul al XIX-lea o concentrare a activ ității bancare, prin
fuziuni, absorbții sau dispariția unor bănci. Între 1858 și 189 6 numărul băncilor a scăzut
de la 267 la 102, iar în 1900, cinci mari bănci dominau sectorul bancar: Midland, Lloyd's, Westminster, Barclays și National Provincial.
Sistemul bancar englez este unul specializat și compartimentat . Băncile care
operează în sistemul bancar britanic sunt clasificate în funcți e de mai multe criterii.
Astfel, un prim criteriu de clas ificare a băncilor din cadrul s istemului bancar
britanic ar fi cel legat de tipul de opera țiuni și servicii oferite .
Merchant banks, accepting houses și discount houses sunt instituții
bancare a căror activitate constă mai degrabă în vânzarea unor servicii, decât
plasarea fondurilor proprii sau colectarea acestora. Ele oferă întreaga gamă de

15 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 38

36servicii naționale și internaționale, la întreprinderi și alte bănci: fuziuni, emisiuni
internaționale etc.
Commercial banks, clearing houses au ca vocație principală colectarea
depunerilor, gestiunea mijloacelor de plată și acordarea credit elor curente.
Această diviziune a activității bancare tinde să se estompeze, principalele
commercial banks căutând fie să controleze o merchant bank, fie să creeze o
asemenea bancă.
Un alt criteriu de clasificare a instituțiilor bancare britanic e este mărimea
tranzacțiilor tipice pe care banca le deruleaz ă.
Retail banks sunt băncile care se adresează, cu precădere, clienților indiv iduali,
persoane fizice, în acest scop dezvoltând o rețea largă de unit ăți cât mai aproape de
clienții potențiali.
Wholesale-banks sunt băncile care operează numai cu afaceri de valori mari,
având relații cu firme de mari proporții sau cu alte bănci, pe piața monetară.
Un alt criteriu de clasificare a băncilor britanice pornește de la bilanțul lor
contabil și are în vedere tipurile e depozite pe care le accept ă.
Bănci primare care derulează operațiuni prin intermediul mecanismului de plă ți,
în interiorul țarii, oferă un sistem de transfer monetar, prin intermediul conturilor
curente.
Băncile secundare nu sunt parte a mecanismului de plăți și nu participă la
sistemul de compensare. Majoritatea depozitelor acestor bănci s unt depozite la
termen, în mare parte în valută, chiar dacă aceste aspecte dife ră de la o bancă la
alta.
Acestea nu sunt singurele insti tuții financiare care acceptă de pozite. Alte
instituții financiare, cum ar fi building societies (societăți de investiț ii pentru
locuinte), uniunile de credit și National Saving and Investement au dreptul să
accepte depozite. Principala caracteristică a acestor instituți i constă în faptul că ele
acceptă depozite de valori mici, de la un număr foarte mare de clienți16.
Așa-zisele buiding societies și-au început activitatea în secolul al XVIII-lea ca
societăți mutuale, uneori chiar cu activitate locală, în cadrul cărora membrii
participanți realizau plăți periodice în scopul finanțării cons trucțiilor de locuințe.
Membrii acestor societăți nu erau acționari, în sensul propriu- zis, dar aveau drept de
proprietate asupra acțiunilor.
Modificarea majoră în reglementarea activității acestor institu ții s-a produs în
anul 1986, prin Building Societies Act , care conferea acestor instituții dreptul de a
investi în active comerciale, de a realiza împrumuturi negarantate, dar într-o proporție

16 Ionescu, Lucian – Băncile și operațiunile bancare, Ed. Economi că, București, 1996, p. 40

37limitată și să utilizeze, în general, aceleași instrumente ca ș i băncile. Totodată,
această reglementare a dat dreptul acestor instituții de a se t ransforma în bănci.

Tabel nr. 4. Evoluția transformării societăților de investiții pentru locuințe în bănci
Building societies Fuziune sau încorporare
Abbey National BS – încorporată și transformată în bancă iulie 1989
Cheltenham and Gloucester BS – fuziune cu Lloyds Bank Group iulie 1995
National ad Provincial BS – fuziune cu Abbey National Bank august 1996
Alliance and Leicester BS- – transformarea în bancă aprilie 1997
Halifax BS – transformarea în bancă iunie 1997
Woolwich BS – transformarea în bancă iulie 1997
Bristol and West BS – fuziune cu Bank of Ireland Group iulie 1997
Birmingham Midshires BS – fuziune cu Halifax Bank aprilie 1999
Uniunile de credit (credit unions) sunt instituții financiare bazate pe principiul
mutualității, acre oferă produse și servicii de economisire și creditare clienților săi. Din noiembrie 2006, uniunile de credit britanice oferă carduri de d ebit clienților săi.
National Saving and Investement , cunoscută anterior sub numele de National
Saving Bank, are drept scop atragerea de depozite de la populație pentru a acoperii
nevoile de finanțare ale statului. Ea fost înființată în 1861, sub numele de Post Office
Savings Bank , având la bază rețeaua oficiilor poștale. Produsele oferite su nt o gamă
variată de conturi de depozite și certificate de depozit, precum și obligațiuni, produse
a căror câștiguri nu sunt impozitate și care sunt garantate 100 % de către Trezoreria
Marii Britanii.

3.2. Sistemul bancar al Statelor Unite ale Americii
Sistemul bancar al SUA este caracterizat prin
descentralizare ș i specializare . Descentralizarea a fost
determinată de structura federală a țării și de Constituția SUA ,
care specifică faptul că tot ceea ce nu este rezervat în mod
expres confederației este de resortul statelor, băncile aflându –
se în această situație. Legislația bancară care a rezultat în u rma crizei din 1929 a
condus la o specializare a activității bancare.
Prima bancă și-a început activitatea pe teritoriul Statelor Uni te în anul 1781 sub
denumirea de Bank of North America din Philadelphia.
În secolul al XIX-lea, înființarea unei bănci era absolut liber ă, iar legislația
diferitelor state considera activitatea bancară ca o activitate de comerț cu amănuntul,
impunând uneori și unele restricț ii. Astfel, în statul Illinois băncile aveau dreptul să
desfășoare activitatea printr-un singur ghișeu.

38Lipsa de reglementare specifică activității bancare a condus la serie de falimente
și escrocherii în domeniul bancar. De aceea, în 1863 este adoptată Legea B ăncii
Naționale (National Bank Act), care organiza un sistem bancar dublu:
– bănci de stat , controlate de guvernul statului respectiv, prin State Banking
Departaments (departamente bancare de stat);
– bănci naționale , controlate de Trezorerie p r i n Comptroller of the Currency
(Controlorul monetar) .
Trezoreria, până la înființarea băncii centrale a SUA a îndepl init și funcția de
emisiune, prin emisiunea unor bonuri de tezaur la purtător. Acest lucru a reprezentat și
un factor de criză, dar și un factor favorabil dezvoltării circ ulației cecurilor și mai târziu a
cardurilor bancare.
Una din principalele cauze pentru care Statele Unite ale Americ ii nu au înființat
mai repede o bancă centrală a fost teama americanilor, moștenit ă prin tradiție, de
concentrare a puterii financiare. Dacă populiștilor le era team ă că o bancă centrală ar
putea fi dominată de marile bănci, ce ar folosi-o ca instrument de control monopolist, pe
de altă parte, conservatorii își manifestau rezerva, dat fiind că această bancă va fi
dominată de politicieni care o vor subordona intereselor lor și o vor folosi pentru a
impune propria lor linie politică.
Cu toate acestea, urmare a unor crize bancare importante, este înființat în 1913
Sistemul Federal de Rezerve (Federal Reserve System) cunoscut și sub denumirea
prescurtată de Fed.
Sistemul Federal de Rezerve (Fed) era constituit din 12 Bănci Federale de
Rezerve (Federal Reserve Banks) care aveau privilegiul emisiunii și erau coordonate
de Consiliul Rezervelor Federa le (Federal Reserve Board) . Acesta a fost înlocuit în
1935 de Consiliul Guvernatorilor , organism care elaborează coordonatele politicii
monetare și controlează rata de scont iar între anumite limite, poate modifica necesarul
de rezerve. Totodată, împreună cu membrii Comitetului Federal al Pie ței Libere ,
acționează asupra celui mai sensibil instrument al politicii mo netare – operațiunile pe
piața liberă (open market).
După înființarea Sistemului Rezervelor Federale, băncile națion ale erau obligate
să adere la FED și să participe cu capital sub forma depunerilo r la fondul rezervelor
minime obligatorii. Aceste bănci sunt automat asigurate de Corporația Federal ă pentru
As
igurarea Depozitelor (Federal Deposit Insurance Corporation) , creată în 1933.
Ulterior, treptat, toate băncile care acceptau depozite au fost arondate la acest sistem
de asigurare a depozitelor.
Băncile Federale de Rezerve au sediu în 12 principale orașe ame ricane: Boston,
New York, Philadelphia, Cleveland, Richmond, Atlanta, Chicago, St.Luis, Minneapolis,
Kansas City, Dallas și San Franc isco, corespunzător celor 12 di stricte ale Rezervelor
Federale. Activele Băncilor Federale de Rezerve nu sunt constit uite în cote egale, astfel

39că mai bine de jumătate din acestea sunt deținute de trei bănci : New York, Chicago și
San Francisco. Cea mai mare, cu circa 30% din active este Banca Federală de Rezerve
din New York.
În anul 1933 a fost emisă o Lege bancar ă – Glass-Steagall Act prin care băncile
americane se structurează în bănci comerciale și bănci de investiț ii. Această lege a fost
abrogată prin Legea bancara din 1999 – Gramm-Leach-Bliley Act) – care elimină
restricțiile legii din 1933, bănc ile comerciale putând efectua operațiuni specifice băncilor
de investiții și invers.
Legea bancară din 1933 a avut implicații profunde în ceea ce pr ivește configurația
sistemului bancar american, ducând la o specializare pronunțată a instituțiilor bancare și
la apariția unei categorii specifice de instituții financiar-ba ncare, așa-zisele "aproape-
bănci" (near banks) , care, nefiind supuse reglementărilor bancare, concurează bănc ile
din aria lor de activitate: instituțiile specializate în gestionarea unor mijloace de plat ă prin
utilizarea cardurilor bancare (American Express, Visa, Mastercard etc.) sau marile
societăți de plasament cu valori mobiliare care au creat a șa numitele fonduri comune de
plasament (cash management accounts), cum ar fi Maryll Lynch.
Alături de acestea, în sistemul bancar american există și o serie de instituții de
depozit, cum ar fi: băncile de economii (Savings banks), asociații de economii și
împrumuturi (savings and loan association) , uniuni de credit (credit unions).
Alături de instituțiile de depozit întâlnim brokerii de credite ipotecare (mortgage
brokers) și băncile ipotecare (mortgage banks) .
De asemenea, sistemul bancar american cuprinde o serie de grupuri financiare ,
a căror activitate este recunoscută și pe plan internațional: C itigroup, Bank of America,
JP Morgan Chase, Wachovia.
Astfel, ca urmare a implicațiilor legislației specifice SUA, si stemul bancar poate fi
structurat după cum urmează:
– bănci – ponderea cea mai mare deținând-o băncile comerciale, care po t fi bănci
n
aționale, de stat sau nonmembre;
– holding-urile bancare – care presupun companii ce dețin controlul asupra unor
bănci
– holding-urile financiare – care presupun afilierea într-un singur grup a unor
bănci comerciale, de investiții, firme de asigurări, firme de i ntermediere pe piața de
capital, dezvoltate ca urmare a reglementărilor din 1999 – Gramm-Leach-Bliley Act ;
– near banks (aproape b ănci).
În concluzie, putem considera următoarele caracteristici dominante ale sistemului
bancar american:
– există un număr foarte mare de instituții bancare pe teritori ul SUA (5913 instituții
de credit active la la finalul anului 2016, conform FDIC);

40- sistemul bancar american nu se situează la nivelul puterii dolarului, industriei sau
supremației politice a Statelor Unite ale Americii;
– stare de fragilitate – tot mai multe bănci mici și mijlocii d au faliment sau
fuzionează cu marile bănci;
– exista un sistem dual al licențelor, în sensul că unele bănci sunt coordonate atât
de guvernul federal, cât și de cel al statului individual respe ctiv;
– o puternică descentralizare;
– o anumită specializare între băncile comerciale și băncile de investiții.
3.3. Sistemul bancar german
Sistemul bancar german este caracterizat printr-o puternică orientare către
activitatea bancar ă de tip universal (universal banking) . Astfel, băncile germane
oferă o gamă completă de operațiuni bancare și financiare: de retail, wholesale,
investement, vânzare/cumpă rare de titluri de valoare în numele clien ților, asigur ări
(bankassurance) .
În categoria băncilor universale germane integrăm
băncile comerciale, b ăncile landurilor, b ăncile de economii,
instituțiile de credit cooperativ regionale și cooperativele de
credit .
Băncile comerciale pot fi clasificate la rândul lor
după cum urmează: „cele patru mari” b ănci, băncile
regionale și alte bănci comerciale, sucursalele b ăncilor străine.
„Cele patru mari” b ănci (Großbanken) cuprind Dresdner-Bank, Commerz-
Bank, Deutscher ș i Bayerische Hypo-Bank și Vereinsbank datează încă de la unificarea
statului german în 1870. Ca bănci universale ele oferă operațiu ni de retail, wholesale și
investement, însă activitatea lor este concentrată mai mult pe investement banking,
finanțarea firmelor ș i a comer țului exterior , în ultima perioadă de timp orientându-se și
pe activitatea de retail. Împreună dețin aproximativ 10% din ac tivitatea bancară din
Germania.
Băncile regionale (Regionalbanken) sunt bănci comerciale mai reduse ca
anvergură a activității, cum ar fi Berliner Handels și Fr
ankfurter Bank , care au operat
inițial pe un areal geografic mai restrâns și care își care con centrează și acum
activitatea în arealul respectiv, deși și-au extins rețeaua teritorială la nivelul întregului
teritoriu al Germaniei.
Sucursalele b ăncilor str ăine (Zweigstellen ausländischer Banken) ocupă un
poziție pe piața mai redusă, marea majoritate concentrate la Fr ankfurt.
Băncile landurilor (Landesbanken) au luat ființă inițial ca girobănci, ca bănci
care aveau ca principală operațiune intermedierea pl ăților bancare , cu timpul, în

41asociere cu alte bănci, oferind și alte tipuri de operațiuni, i nclusiv servicii bancare
internaționale .
Băncile de economii (Sparkassen) , deși sunt bănci cu activitate de mai mică
anvergură, sunt foarte numeroase. Multe dintre ele datează din secolul al XIX-lea, fiind
înființate de autoritățile locale sau guvernamentale. Scopul în ființării lor a fost de asigura
finanțarea comunităților locale, a infrastructurii și a unor ca tegorii sociale dezavantajate,
atrăgând resurse de la populație și firme. Solvabilitatea acest or bănci era garantată de
stat, care impunea, de asemenea, și unele restricții în ceea ce privește efectuarea de
plasamente.
Cooperativele de credit (Kreditgenossenschaften) reprezintă instituții bancare
mutuale, deținute de către membrii cooperatori. Practic Germani a este prima țară în
care au apărut primele cooperative de credit. Franz Hermann Schulze-Delitzsch
înființează prima cooperativă de credit de tip urban în 1852, însă adevărata contribuție
în ceea ce privește dezvoltarea acestui sistem a avut-o Friedrich Wilhelm Raiffeisen ,
primar al Flammesfeld, în 1864, prin înființarea unei rețele d e cooperative de credit
rurale. Inițial au funcționat ca și instituții care atrăgeau de pozite și acordau credite unor
anumite categorii profesionale.
Deși este un sistem bancar orientat către banca universală, si stemul bancar
german cuprinde și instituții bancare specializate .
Băncile ipotecare (Hypothekenbanken) ș i institu țiile specializate în
economisire-creditare a domeniului locativ (Bausparkasen) sunt instituții
specializate în finanțarea dome niului imobiliar, atrăgându-si r esursele prin atragerea de
depozite sau emisiune de obligațiuni. Ele pot fi cu capital pri vat, public sau mutuale.
Alături de acestea, sistemul bancar german are specific un numă r de instituții
specializate înfiin țate de c ătre stat pentru diverse scopuri , multe legate de
reconstrucția țarii de după al doilea război mondial: Lastenaugleiscsbank, Kreditanstalt
für Wiederaufbrau etc. sau pentru finanțarea agriculturii și domeniului forestie r.
Sistemul bancar german cuprinde, de asemenea, și o bancă de economisire
axată pe rețeaua oficiilor po ștale, denumită Deutsche Postbank , orientată pe
atragerea economiilor populației și operațiuni de plăți.
O altă trăsătură definitorie a sistemului bancar german o repre zintă participarea
marilor b ănci la capitalul și gestiunea companiilor . Dezvoltarea industriei extractive și a
in
frastructurii este tradițional legată de cooperarea cu trustu rile bancare.
Companiile deținute de către bănci din sistem pot avea relații de cooperare cu o
„banca a casei” (hausbank) , prin care se desfășoare toate operațiunile bancare ale
companiei respective. De asemenea, în conducerea companiilor su nt numiți
reprezentanți ai băncii. Astfel, Deutsche Bank este banca casei pentru grupurile
Daimler-Benz, iar Dresdner Bank pentru BMW.

42Relația bancă-companie în cadrul economiei germane are mai multe avantaje :
prezența băncii în conducerea companiei face mai ușoară monitor izarea activității
acesteia, iar eventualele decizii de restructurare sunt luate a stfel încât să reprezinte cea
mai bună soluție atât pentru bancă, dar și pentru întreprindere . De asemenea, banca
poate avea contribuții imediate în rezolvarea unor probleme fin a n c i a r e a c u t e a l e
companiei sau în prevenirea apariției lor.

3.4. Sistemul bancar francez În perioada 1945 – 1984 reglementările bancare din Franța au fa vorizat
specializarea instituț iilor bancare și o compartimentare accentuat ă a sistemului bancar
francez.
În anul 1945, Banca Franței a fost naționalizată și
începând cu acest an marile bănci franceze au fost treptate
trecute în proprietatea statului. Această situație a fost păstr ată
până în jurul anului 1986 când, datorită nevoilor de majorare a
capitalurilor băncilor franceze și de adaptare la condițiile
competiției bancare, s-a născut interesul privatizării băncilor franceze.
Totodată, în această perioadă se observă o îndepărtare a băncil or franceze de la
nevoile economiei și de la rolul pe care ar trebui să-l îndepli nească. Astfel depunătorii
nu-și pot plasa depunerile pe termene lungi, iar întreprinderile nu pot găsi resurse de finanțare pe linia creditului pe termen lung.
Datorită acestor deficiente în funcționarea sistemului bancar, în anii '60, Guvernul
francez, inițiază două proiecte de reform ă
17:
 Primul, de factură politic, prevedea dezvoltarea la Paris a un eia dintre cele mai
mari piețe financiare europene;
 Al doilea, de natură economică, presupunea consolidarea sistemului bancar
francez prin asigurarea unei strânse legături cu industria.
Pentru a răspunde acestor obiective s-au inițiat o serie de măsuri:
 sporirea competențelor comisarilor de conturi în exercitarea a ctivității de
control a societăților comerciale, după modelul englez sau amer ican;
 înființarea Comisiei operațiunilor de bursă (COB), după modelul american,
prin care să se asig ure garanții pos esorilor de valori mobiliar e;
 diminuarea treptată a rolului statului în finanțarea economiei printr-un proces
de "debugetizare" sau "detezaurizare";
 participarea cât mai largă a salariaților bancari în postura d e acționari și,
astfel, să contribuie la dezvoltarea pieței financiare;

17 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 53

43 instituirea Creditului de mobilizare a creanțelor comerciale ca mecanism de
refinanțare, care să se înlocuiască operațiunile clasice de sco ntare ce sunt
mai costisitoare și mai greu de suportat administrativ de către bănci.
De asemenea, tot în această perioadă, au loc și o serie de reglementă ri oficiale ,
care vizează remodelarea sistemului bancar francez18. Acestea au vizat:
 diminuarea diferențelor dintre băncile de afaceri și băncile d e depuneri;
 instituirea pieței ipotecare;
 abolirea necesității autorizării prealabile pentru deschiderea ghișeelor pentru
atragerea economiilor populației;
 interzicerea remunerărilor depozitelor la vedere și permiterea remunerării
depozitelor la termen;
 posibilitatea de efectuare de către bănci a demersurilor în ma terie de
împrumuturi și plasamente la domiciliul clienților;
 formarea Banque National de Paris – BNP, prin fuziunea dintre Banca
Națională pentru Comerț și Industrie și Comptoir national d’escompte de
Paris.
Toate aceste măsuri au avut drept efect o dezvoltare importantă a b ă n c i l o r
franceze, atât în colectarea resurselor, cât și în acordarea cr editelor, dezvoltându-se în
special activitatea de retail banking, prin fenomenul de bancarizare a gospod ăriilor
populației.
Statul a continuat să-și exercite imixtiunea în sectorul bancar , mai ales prin
susținerea creditelor cu dobândă „preferen țială”, diferența de dobândă fiind suportată de
stat. Domeniile vizate au fost agricultura, exportul și constru cția de locuințe.
Legea bancar ă din 1984 a avut profunde implicații asupra structurii sistemului
bancar francez și a organismelor de reglementare și supravegher e a sistemului
financiar-bancar.
Sistemul bancar francez este structurat după cum urmează:
 bănci membre ale Asocia ției Franceze a B ăncilor , ce funcționează după
principiile băncii universale (ex. Société Générale, BNP-Parisb as, etc.)è;
 bănci mutuale și cooperatiste , organizate după principiile mutualității, prin
atragerea de depozite și acordarea de credite membrilor (ex. Cr édit Mutuel,
Crédit Agricol, Banques Populaires etc.) ;
 băncile de credit municipale , înființate de autoritățile locale, care atrag depozite
de la populație și oferă credite angajaților și instituțiilor d in sectorul public (Crédit
Municipal);

18 Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993, p. 55

44 instituții financiare specializate , care desfășoară operațiuni bancare stabilite
prin reglementări specifice: bănci ipotecare, companii pentru credite de consum,
companii de leasing, factoring etc;

Tabel nr. 5. Numărul instituțiilor bancare din Franța și Monaco la data de
31.12.2006
Tipul de instituție Numărul de
instituții
– bănci membre ale Asociației Franceze a Băncilor 187
– bănci mutuale și cooperatiste 91
– băncile de credit municipale 18
– instituții financiare specializate 106
Total 468
Sursa: Autorité de contrôle prudentiel et de résolution (ACPR) – Raport anual
2014
Sistemul bancar francez a înregistrat în ultimii ani și un proc es puternic de
concentrare bancară, în urma unor fuziuni și achiziții. Astfel, numărul instituțiilor bancare a scăzut de la 2097 instituții în anul 1989 la 468 la s fârșitul anului 2014.
În concluzie, sistemul bancar francez se caracterizează printr- un înalt grad de
concentrare ș i p r i n reglementare strict ă a activității bancare, dominant de relațiile
privilegiate pe care le-a între ținut din totdeauna cu statul . Deși pare un sistem
compartimentat , cu un număr semnificativ de instituții financiar-bancare spec ializate,
se caracterizează prin derularea de operațiuni bancare specific e băncii universale . De
asemenea, transform ările în structura sistemului financiar-bancar francez au fost
realizate mai mult ca urmare a reglement ărilor stabilite de stat, decât ca un proces
evolutiv spontan , care ar fi impus adaptarea reglementărilor conform noilor cerințe.
3.5. Sistemul bancar italian
Italia a avut tradiții străvechi în activitatea bancară, multe dintre tehnicile
bancare fiind inventate de către bancherii italieni.
Legea bancară din 1936 a creat o distincție rigidă
între instituțiile financiare în ceea ce privește finanțarea
companiilor. Astfel, băncilor comerciale li s-a permis
conducerea de operațiuni de atragere de depozite și
acordare de credite doar pe termen scurt (până la 18 luni),
în timp ce finanțarea pe termen lung și mediu era rezervată
băncilor de investiții.

45De asemenea, băncilor nu le era permisă participarea la capital ul companiilor
din industrie, iar expansiunea rețelei de sedii bancare era restricționată de banca
Italiei, care cerea justificare economică în cazul deschiderii de noi unități. Aceste
restricții au dus la dezvoltarea unui sistem bancar cu numeroas e instituții bancare de
mică anvergură și aflate într-o slabă competiție, caracteristic i ce au dus la
birocratizarea activității bancare și la servicii și produse ba ncare nesofisticate.
În ceea ce privește proprietatea asupra capitalurilor bancare, situația era
asemănătoare ca și în cazul industriei din Italia: proprietate de stat sau particulară, ca
afacere de familie. Această configurație asupra structurii capi talurilor bancare a
condus la o slabă capitalizare a băncilor și la influența polit icului în activitatea
bancară.
Reglementărilor bancare emise în perioada anilor ’90 au avut o serie de
consecințe asupra sistemului bancar italian:
 transformarea băncilor de stat în societăți pe acțiuni;
 posibilitatea băncilor de a participa la capitalul întreprinderilor în limita a 15%
din capitalurile proprii;
 eliminarea restricțiilor în creditarea pe termen lung, mediu ș i scurt;
 dezvoltarea holdingurilor bancare a căror subsidiare oferă ope rațiuni de
creditare pe termen mediu, asigurări și alte servicii financiar e;
 achiziții și fuziuni între instituțiile financiare (566 fuziun i și achiziții între 1989-
2002)
 dezvoltarea produselor de asset management;
 creșterea competiției pe piața bancară și intrarea de competit ori străini;
 concentrarea capitalurilor (la sfârșitul anului 2014, 75 de gr upuri dețineau
139 de bănci din totalul de 663 bănci din sistem);
 privatizarea unor instituții bancare de stat (între 1993-2002, ponderea
capitalului de stat a scăzut de la 70% la 10% din totalul capit alului sistemului
bancar italian. Ex. Credito Italiano, Banca Commerciale Italian o, Banco di
Napoli, Banco di Roma etc.);
 eliminarea restricțiilor cu privire la deschiderea de noi sedi i bancare (între
1995 și 2012 numărul total de unități bancare a crescut de la 2 3.440 la
39.926)
 reducerea marjelor de dobândă între dobânzile la credit și cele la depozite.
Sistemul bancar italian cuprinde bănci, Cooperative bancare (ba nche popolari),
Mutual banks (banche di credito cooperativo), Sucursale ale băn cilor străine.

46

3.6. Sistemul bancar al țărilor din nordul Europei
Țările scandinave au tradiție în activitatea bancară, cea mai v eche bancă
centrală, Stockholm Banco, fiind înființată în Suedia în 1668, urmată de banca
centrală a Danemarcei (Danmarks Nationalbank) în 1736, a Finlan dei (Suomen
Pankki) în 1811 și cea a Norvegiei (Norges Bank) în 1816. Speci fic sistemelor
bancare scandinave este faptul că acestea s-au dezvoltat dup ă înființ area băncilor
centrale , contrar evoluțiilor din alte țari europene, unde banca centra lă a fost înființată
ca urmare a necesității existenței unei autorități monetare.
Suedia , ca și Germania, are tradiții în ceea ce privește activitatea de banc ă
universală : retail, wholesale și investment. De asemenea, sistemul bancar suedez
este unul foarte concentrat , primele cinci bănci din sistem concentrând 57,4% din
active, dintr-un număr total de 117 de instituții la nivelul an ului 2012. Două dintre
primele patru bănci din sistem sunt bănci comerciale cu tradiție în oferirea de servicii bancare industriei ( SEB ș i Handelsbanken ), iar celelalte două s-au format în urma
unor fuziuni și transformări: Nordea Bank Sweden din fosta banca a poștei, ca urmare
a privatizării, iar FöreningsSparbanken , ca urmare a fuziunii dintr-o uniune de credit
specializată în finanțarea agriculturii și cea mai mare bancă d e economii.
În Danemarca, sistemul bancar este concentrat ca și cel suedez, deși conține
un număr mare de institu ții bancare Cele mai mari bănci sunt Danske Bank și Nordea
Denmark . Specific sistemului bancar danez este existența unor instituții de credit
ipotecar cu tradi ție.
Sistemul bancar din Norvegia se caracterizează printr-un număr mare de bănci
de economisire și mutuale, 129 de instituții din 161, cât înreg istrează sistemul bancar
norvegian. Segmentul este dominat de grupul SpareBank 1, care deținea în anul
2003, 15% din piață. Cea mai mare bancă comercială (Den norske Bank – DnB),
deține aproximativ 40% din piață.
Finlanda este cea care deține cel mai mare num ăr de institu ții bancare și cea
mai mare concentrare bancară dintre țările scandinave . Astfel, la sfârșitul anului 2012
exist
au 313 de instituții bancare, iar primele trei bănci din s istem ( Sampo, OP Bank
Group, Nordea Finland ) concentrau 90% din total active. Cele mai multe instituții
bancare din sistem sunt mici bănci de economisire și uniuni bancare locale .

473.7. Sistemul bancar japonez
Sistemul bancar japonez s-a conturat în special după anii
’50, în perioada de reconstrucție după al doilea război mondial .
Până atunci, Banca Japoniei, prin intermediul reglementărilor
bancare, a condus la dezvoltarea de instituții financiare
specializate pe domenii de activitatea (agricultură, industrie,
export și imobiliare), tipuri de opera țiuni ș i termenele de
finanțare (pe termen scurt sau lung).
După anii ’80, activitatea instituțiilor bancare japoneze s-a e xtins vertiginos și la
nivel internațional, grupurile bancare japoneze ocupând printre primele locuri în topul
mondial.
Din punct de vedere al configurației sistemului bancar japonez, acesta prezintă
următoarele tipuri de instituții:
Bănci comerciale , axate în principal pe atragerea de depozite și acordarea de
credite pe termen scurt precum și oferirea de servicii de plăț i. Băncile comerciale
sunt de trei tipuri: bănci urbane, bănci rurale și bănci străin e.
Băncile urbane au sediul central în marile centre urbane și dețin vaste rețel e de
unități în toată țara. În anul 1992 existau 13 asemenea bănci (ex. Mitsubishi Bank,
Mitsui Bank, Sumitomo bank, Fuji Bank etc). Asemenea băncilor g ermane, acestea
au strânse leg ături cu industria, atât din perspectiva participațiilor la capital, cât și în
gestiunea organizațiilor, banca cu cea mai mare participație de venind „banca casei”.
Toate companiile care sunt afiliate la aceeași „bancă a casei” formează un grup
industrial, numit „keiretsu” .
Băncile regionale sunt bănci comerciale care operează într-o anumită zonă
geografică, oferind servicii financiar-bancare întreprinderilor mici și mijlocii din acel
areal și autorităților locale.
Băncile str ăine sunt instituții bancare autorizate să funcționeze de către
Ministerul de Finanțe. Ele susțin operațiunile internaționale a le companiilor Japoneze
sau cele provenite din țările de origine ale băncii.
Alături de băncile comerciale, sistemul financiar-bancar japone z cuprinde și o
serie de instituții specializate : bănci specializate în creditarea pe termen lung , bănci
de tip „trust”, b ănci specializate pe opera țiuni piața valutar ă ș i bănci specializate în
finanț area firmelor mici și mijlocii .
Băncile specializate în creditarea pe termen lung se deosebesc de celelalte
bănci prin tipul de opera țiuni desf ășurate ș i restric ții teritoriale de desf ășurare a
activității. De asemenea, au specific și modul de atragere a resurselor, p rin emisiune
de certificate de depozit .

48Băncile de tip „trust” desfășoară activități asemănătoare băncilor specializate
în creditarea pe termen lung, cu diferența că pot îndeplini și operațiuni de
tranzacționare și luare în custodie de titluri de valoare și atragere de depozite .
Băncile specializate pe opera țiuni pia ța valutar ă conduc operaț iuni de
atragere de resurse valutare prin emisiune de titluri de valoare cu scadență până la 3
ani și în limita a de zece ori capitalul propriu.
Băncile specializate în finan țarea firmelor mici ș i mijlocii pot fi de tip „ Sogo”
– bănci mutuale cu restricții privind numărul de angajați și ci fra de afaceri în
finanțarea întreprinderilor și de tip „ Shinkin” – instituții non-profit, cooperativelor de
credit . Acestea din urmă sunt reunite sub egida unei confedera ții naționale, numită
„Zenshinren ”, care acționează ca bancher pentru instituțiile membre.
Alături de societățile bancare, sistemul financiar-bancar japonez cuprinde și
instituții financiare non-bancare , cum ar fi firmele de asigur ări ș i firmele
specializate pe pia ța de capital .

3.8. Băncile islamice
Băncile islamice sunt acele bănci care își desfășoară
activitatea conform legii islamice – Shariah . Principiile de bază
după care se ghidează băncile islamice sunt: interzicerea
perceperii de dobând ă (riba) și interzicerea finan țării unor activit ății
imorale sau cu impact negativ asupra societ ății (haraam) , precum
și principiul participarea la profit și la pierderi .
În activitatea bancară sunt derulate o serie de aranjamente
care să ia locul creditului cu dobândă, cum ar fi de exemplu, î n cazul finanțării
achizițiilor imobiliare ( Murabaha ), banca cumpără imobilul sau terenul în numele
clientului și îl revinde acestuia cu profit, în rate, cerându-i drept garanție colaterale.
Situația este similară și în cazul achiziționării de automobile .
Alt aranjament care vină să înlocuiască creditul cu dobândă est e cel numit
Musharaka. În această situația banca acordă un împrumut întreprinderii, c u condiția
ca aceasta să-i plătească un randament egal cu rata profitului sau aplicat la suma
împrumutată. În acest fel este respectat principiul participări i la profit.
Mudaraba este un alt tip de aranjament, prin care banca
se asociază cu un antreprenor în crearea unei întreprinderi, banca aducând capitalul, iar antreprenorul forța de muncă.
Astfel, participă ambele părți și la profit și la pierdere, iar
economia nu devine subordonată puterii financiare.
Alături de aceste aranjamente sunt admise și operațiuni asemănătore leasing-
ului imobiliar.

49Prima bancă de tip islamic a fost înființată în Egipt, în 1963, fiind o bancă de
economisire bazată pe împărtășirea profitului. Este cunoscut, d e asemenea, faptul că
activitatea financiară în lumea musulmană a apărut din cele mai vechi timpuri, în
special în Evul Mediu, arabii fiind cei care au inventat și dez voltat o serie de tehnici
bancare, utilizate până în ziua de azi.
În Iran și Pakistan întregul sistem bancar cuprinde bănci care funcționează după
modelul băncii islamice. Pe lângă acestea există alte aproximativ 30 de instituții
bancare islamice, în diferite părți ale globului.
Datorită principiilor care stau la baza funcționării lor, bănci le islamice au fost mai
puțin afectate de criza financiară internațională începută în a ugust 2007.
3.9. Coordonate ale sistemului bancar românesc 3.9.1. Începuturile sistemului bancar românesc
Primele evocări de activitate cu caracter bancar, în sensul mod ern al termenului,
apar în Țările române încă din perioada feudalismului, fiind de sfășurate de zarafi și
cămătari.
Zarafii aveau ca principală ocupație, într-o primă etapă, schim bul de monede,
asemănător schimbului valutar în numerar astăzi. Această activi tate era necesară din
cauza abundenței de însemne monetare provenite din diverse țări , pe teritoriul țării
noastre.
În preajma înființării primului sistem monetar național, în anu l 1867, se
estimează că circulau peste 80 de tipuri de însemne monetare pe teritoriul Țărilor
române, din aur, argint și aramă, cum ar fi: napoleonul francez, lira sterlină, lira otomană, ducatul austriac (monede din aur), icosarul, rubla, sfanțicul, creițarul, talerul
(monede din argint), paralele, piaștrii, copeicile (monede din aramă)
19.
Serviciile cămătarilor constau în acordarea de credite cu dobân zi foarte mari,
credite care au îmbrăcat în principal forma creditului de consu m și cea a creditului
politic (pentru cumpărarea de funcții în ierarhia administrativ ă, inclusiv pentru
cumpărarea tronului domnesc de la Poarta Otomană20).
Astfel, există date care atestă relații de cămătărie derulate de domnitori ca Aron-
Vodă (1580), care se împrumuta de la un anume Teodor Chiriac pe n t r u a p l ă t i
„nevoile” către turci, precum și Mihai Viteazu (1593-1601) ce l ua cu împrumut 67.000
de aspri de la jupân Preda21. La aceste servicii recu rgeau deopotrivă și boierii,
meșteșugarii și țăranii.

19 Kirițescu, Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii s ăi, vol I, Editura Enciclopedică, București,
1997, p. 136.
20 Pintea, Alexandru, Ruscanu, Gheorghi, Băncile în economia româneasc ă, Editura Economică,
București, 1995, p. 14.
21 Kirițescu, Costin, op. cit. , p. 244.

50Sursele capitalului cămătăresc erau multiple, atât interne (pen tru boierii
creditori, sursele de capital erau constituite din dijme, clăci în bani, monopoluri
feudale, agricultură, creșterea vitelor, arendă, etc., iar pent ru negustori, sursa de
împrumut era capitalul comercial), cât și externe (capitaluri provenite din Turcia și
Austria, plasate cu dobânzi mari în Țările române)22.
Din cauza activităților cămătărești fără scrupule (dobânzile im puse de cămătari,
deși plafonate în Principate la 10%, practic erau mult mai mari , ridicându-se la 12-
24%, în condițiile în care în statele occidentale variau între 4-6%)23 au apărut
adeseori tensiuni sociale și, de asemenea, concentrarea capitalurilor și nașterea
oligarhiei financiare.
Odată cu dezvoltarea relațiilor capitaliste, se simțea nevoia a pariției unor
instituții financiare reglementate și capabile să susțină finan țarea unor proiecte de
anvergură. Într-o primă fază, o serie de case comerciale străin e implementate în
centrele comerciale românești s-au specializat în domeniul banc ar. Între 1830-1860
funcționau 10 asemenea case la Brăila, 21 la Galați, 20 la Bucu rești și câte una la
Buzău, Craiova și Iași24. Acestea au favorizat, mai târziu, deschiderea unor sucursale
ale băncilor străine pe teritoriul Principatelor.
Cu toate acestea, la crearea sistemului de credit capitalist au contribuit și unii
zarafi și cămătari, cu clientelă orășenească din centrele comer ciale (Galați, Brăila,
Iași, București). Adaptându-se la cerințele capitaliste, ei au devenit adevărați
bancheri-cămătari. Conform unor statistici din 1860, la Bucureș ti, dintr-un total de 96
de bancheri-cămătari, zarafi și zălogi, bancherii-cămătari erau în număr de 3925.
În anul 1856 este semnat de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica actul de
concesionare pentru înființarea Băncii Naționale a Moldovei de către bancherul
german F. Nulandt. Această instituție însă, și-a închis porțile la numai un an de la
înființare, din cauza unei politici greșite de plasament.
Un moment important în evoluția activității bancare în
Țările române l-a avut înființarea în anul 1864 a Casei de
Depuneri și Consemnațiuni, prima instituție românească de credit (actuala Casă de Economii și Consemnațiuni).
Aceasta își atrăgea resursele din depunerile de
consemnațiuni private, precum și din resurse publice (taxe și disponibilități ale instituțiilor publice, administrațiilor locale, etc.). Plasamen tele erau orientate către
creditarea industriei și agriculturii, precum și finanțarea def icitului bugetar, prin
participarea la emisiunile de titluri de stat.

22 Pintea, Alexandru, Ruscanu, Gheorghi, op. cit , p. 15.
23 Zane, Gheorghe, Studii, Editura Eminescu, București, 1980, p. 55.
24 Pintea, Alexandru, Ruscanu, Gheorghi, op. cit , p. 20.
25 Kirițescu, Costin, op. cit. , p. 247.

51După acest moment au fost înființate și alte instituții bancare cu capital
preponderent autohton: Banca României (1865); Creditul Funciar Rural și Urban
(1873-1875); Banca Marmorosch-Blank (1874), iar în Transilvania , Banca Albina
(1872), Banca Furnica (1883), etc.
Anul 1867 aduce înființarea sistemului național monetar, instit uind bimetalismul
și punând ordine în circulația monetară din Principatele Unite. Acest lucru a contribuit
la dezvoltarea instituțiilor de credit și a relațiilor capitali ste.
Prin legea din 17 aprilie 1880 lua ființă Banca Națională a României, bancă de
„scompt și circulațiune”, înființată după modelul Băncii Națion ale a Belgiei și
respectând principiile școlii bancare, ca rezultat al dorinței unanime a tuturor
participanților la viața economică a țării. Banca avea capital atât particular (2/3), cât și
de stat (1/3). Principalele operațiuni pe care le putea derula BNR, conform statutului
erau: scontul, avansurile pe scrisuri funciare, efecte publice și alte valori, emisiunea
de bancnote.
Înființarea BNR a dus la creșterea rolului capitalului intern î n
dezvoltarea unor ramuri ale economiei, prin rețeaua sa de sedii
din țară putând mobiliza disponibilitățile bănești și acorda cr edite
mai lesne. De asemenea, prin introducerea bancnotelor se creau
premisele unei circulații bănești elastice, moderne și mai ieft ine.
Perioada următoare a fost caracterizată de avânt economic și cr istalizare a
relațiilor capitaliste, apogeul fiind atins în perioada interbelică, după constituirea
statului național unitar. Paralel cu dezvoltarea economică, sis temul bancar românesc
s-a extins și întărit, numărul băncilor crescând de la 215 în a nul 1918 la 1.122 în anul
1928, cu un capital total de 10 miliarde lei, la care se adăuga u și cele 4.743 de bănci
populare26.
Criza economică mondială din anii 1928-1933 a afectat puternic și sistemul
bancar românesc, o parte însemnată dintre băncile mici și mijlo cii dând faliment sau
fuzionând cu altele mai puternice; în consecință, la sfârșitul anului 1941 numărul băncilor în România era de 272
27.
Concentrarea capitalului bancar a generat apariția unor bănci c are dețineau cea
mai mare parte a resurselor financiare ale țării. În perioada 1 934-1941, existau 5
bănci comerciale mari (Banca Românească, Banca de Credit Român, Banca
Comercială Română, Banca Comercială Italiană și Română, Societa tea Bancară
Română), care alcătuiau „marea finanță” a țării. Acestea, în an ul 1941 dețineau 52%
din totalul activelor bilanțiere bancare, iar primele trei dint r e b ă n c i l e m a r i ( B a n c a
Românească, Banca de Credit Român, Banca Comercială Română) deț ineau peste

26 Rotaru, Constantin, Sistemul bancar românesc și integrarea european ă, Editura Expert, București,
2000, p. 123.
27 Idem , p. 141.

5270% din totalul resurselor financiare ale „marii finanțe” a țăr ii. În ceea ce privește
plasamentele bancare, Banca Românească deținea 35,4% din totalu l plasamentelor
„marii finanțe”, fiind pe locul întâi28.

3.9.2. Sistemului bancar românesc în perioada socialistă Înainte de etatizarea Băncii Naționale a României, numărul bănc ilor cu drept de
reescont la banca de emisiune era de 383, din care 183 erau sed ii centrale și bănci
locale, iar 200 sucursale ale marilor bănci. Numărul total al băncilor, sucursalelor, inclusiv al cooperativelor de credit, era la momentul naționali zării de 2.661
29.
Procesul de transformare a sistemului bancar românesc după tipicurile
economiei centralizat-planificate a prevăzut trei etape principale30:
1. etatizarea Băncii Naționale a României la 28 decembrie 1946, devenind Banca
Republicii Populare Române – bancă de stat;
2. a doua etapă în transformarea aparatului bancar a fost legat ă de actul
naționalizării principalelor mijloace de producție din iunie 1948. Prin acest act a
trecut în proprietatea statului cea mai puternică bancă de creditare pe termen lung
a industriei – Societatea Națională de Credit Industrial;
3. cel de-al treilea moment important în transformarea aparatul ui bancar din țara
noastră îl reprezintă măsura luat ă prin Decretul nr. 197 din 13 august 1948, prin
care băncile societăți pe acțiuni devin proprietate de stat.
La 14 iulie 1947 s-a votat „Legea pentru controlul utilizării c reditelor”. Această
lege avea ca scop dirijarea creditelor spre realizarea obiectiv elor stabilite de stat. Prin
instituirea controlului creditelor, Banca Națională a României excludea de la reescont
cambiile prezentate de băncile particulare. Prin suprimarea cre ditului comercial și a
mecanismului scontării, băncile private au fost pur și simplu s ugrumate în ceea ce
privește refinanțarea și practic au fost incapabile să-și conti nue activitatea. Măsurile
impuse de doctrina comunistă Băncii Naționale a României în legătură cu îndrumarea
și dirijarea creditelor, au dus la dereglarea capitalului banca r, la înăbușirea inițiativei
particulare și la transformarea creditului într-un instrument d e finanțare fără dobândă
a acțiunilor dictate de puterea de stat, în contradicție cu int eresele instituționale
bancare31.
În ceea ce privește trecerea de la sistemul bănesc capitalist l a sistemul bănesc
socialist, condițiile au fost create prin reforma monetară din august 1947. În aceste
condiții, puterea financiară a băncilor particulare a slăbit, BNR devenind aproape

28 Pintea, Alexandru, Ruscanu, Gheorghi, op. cit. , p. 211.
29 Vijoli, Aurel, Din prefacerile sistemului b ănesc și de credit , Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1980, p. 96.
30 Turliuc, Vasile, Basno, Cezar, Circulație bănească și credit , Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași,
1981, p. 94.
31 Pintea, Alexandru, Ruscanu, Gheorghi, op. cit. , p. 239.

53singura sursă de creditare a economiei. Împrumuturile acordate de băncile
particulare, din sursele lor proprii, reprezentau circa 4% din totalul creditelor acordate
în economie, în timp ce creditele acordate de BNR erau, în augu st 1947, de 56,80%
în industrie, transporturi și pentru meseriași, 39,70%, în agri cultură și pentru colectări
și 4,13% pentru comerț și altele32. Cu toate acestea, producția industrială reprezenta
75% din cea a anului 1938, creditele acordate cu prioritate ind ustriei și agriculturii
neavând efectul scontat. Cauza a fost găsită în faptul că major itatea mijloacelor de
producție se afla încă în proprietate privată, ceea ce a creat premisele realizării celei
de-a doua etape de transformare invocată: trecerea în proprieta tea statului a
acestora.
În urma celei de-a treia etape a procesului de transformare a s istemului bancar
românesc, o serie de bănci private sau de stat au fost lichidat e sau dizolvate.
Singurele bănci au rămas: Banca de Credit pentru Investiții (Societatea Națională de
Credit Industrial), Casa Națională de Economii și Cecuri Poștal e și Casa de Depuneri
și Consemnațiuni.
Ultimele două bănci au fuzionat și au format Casa de Economii, Cecuri și
Consemnațiuni care, în octombrie 1949, a primit denumirea de Ca sa de Economii și
Consemnațiuni. Această instituție a deținut monopolul în domeniul depunerilor populației până la sfârșitul anului 1989. În septembrie 1948, B anca de Credit pentru
Investiții a devenit Banca de Investiții (iar după 1989 Banca R omână pentru
Dezvoltare). În anul 1967 au fost înființate două bănci noi: Ba nca pentru Agricultură și
Industrie Alimentară și Banca Română pentru Comerț Exterior.
Până la înființarea Băncii pentru Agricultură și Industrie Alim entară și a Băncii
Române pentru Comerț Exterior, toate operațiunile bancare au fo st concentrate la
nivelul unei singure instituții: Banca de Stat. Aceasta funcțio na ca centru de încasări
și control al numerarului. După anul 1967, Banca Națională a fo st reorganizată,
schimbările fiind însoțite de un anumit grad de deschidere, cu toate că sistemul
rămânea centralizat.
Abia după 1989 s-au creat premisele constituirii unui sistem ba ncar pe două
nivele, asemănător celor din economiile dezvoltate, o dată cu t recerea către
economia de piață.
3.9.3. Sistemului bancar românesc în perioada tranziției la economia de
piață
După evenimentele din decembrie 1989, când a fost schimbat regi mul politic de
sorginte socialist-comunistă aflat la putere, s-au pus bazele schimbărilor și în
economia românească, condusă până atunci după directivele planu lui național unic.

32 Idem , p. 241.

54Aceste evenimente au reprezentat și momentul creării structurii bancare pe două
nivele și începutul reformei bancare în România.
Banca Națională a recăpătat funcțiile tradiționale ale unei
bănci centrale, iar operațiunile comerciale pe care le efectuas e
anterior au fost transferate unei bănci comerciale nou înființa te,
Banca Comercială Română, din noiembrie 1990.
Legislația bancar ă a suferit o serie de modificări, începând
cu anul 1991. În anul 1998 au fos t emise noi l egi bancare. Legea bancar ă nr. 58/1998
consolida autoritatea Băncii Naționale a României ca instituție de supraveghere a
sistemului bancar, în sensul sporirii capacității sale de supra veghere prudențială.
Unul dintre obiectivele principale ale legii bancare viza prote cția depunătorilor și erau
stabiliți câțiva indicatori de prudențialitate: nivelul minim d e solvabilitate, expunerea
maximă față de un singur debitor, expunerea maximă agregată, ni velul minim de
lichiditate, clasificarea creditelor acordate și a dobânzilor n eîncasate aferente
acestora, constituirea provizioane lor specifice de risc, poziția valutară.
Din perspectiva restructurării, sistemul bancar românesc a cuno scut o istorie
destul de zbuciumată. Acțiunile de asanare a sistemului bancar au vizat, în principal,
două direcții: pe de o parte, reabilitarea băncilor aflate în d ificultate, dar pentru care
acționarii noi sau cei existenți au reușit să asigure resursele financiare necesare
redresării (Banca Agricolă, Banca Dacia Felix), iar pe de altă parte, eliminarea din
sistem, prin procedurile legale, a băncilor neviabile (Banca Tu rco-română, Banca
Română de Scont, Banca Columna, etc.).
Tot din perspectiva restructurării sistemului bancar, un elemen t esențial îl
constituie mutațiile în ceea ce prive ște natura propriet ății, distingându-se o creștere
susținută a numărului de societăți bancare private și a ponderi i capitalului privat în
industria bancară românească, și în mod special a capitalului s trăin, evoluții care pot
fi observate în tabelele următoare.
Tabelul nr. 7. Structura sistemului bancar românesc după natura acționariatului
în perioda 1990 – 2007
Indicator 1990 1992 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Numărul total al
băncilor, persoane juridice române din
care: 7 12 20 24 31 33 36 34 33 31 30 32 33 31 31
a) cu capital integral sau majoritar de stat,
din care: 5 7 7 7 7 7 7 4 4 3 3 2 2 2 2
– cu capital integral de stat 5 7 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
– cu capital majoritar
de stat – – 6 6 6 6 6 3 3 2 2 1 1 1 1
b) cu capital integral sau majoritar privat,
din care: 2 5 13 17 24 26 29 30 29 28 27 30 31 29 29
– c u c a p i t a l i n t e g r a l s a u 2 5 8 9 14 13 13 11 8 4 6 7 7 3 3

55Indicator 1990 1992 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2007
majoritar autohton
– cu capital integral sau
majoritar străin – – 5 8 10 13 16 19 21 24 21 23 24 26 26
Numărul total al suc.
băncilor persoane
juridice străine 5 5 7 7 9 10 9 7 7 8 8 7 6 7 10
Sursa: Rapoartele anuale BNR, 1996 – 2007

Procesul de privatizare a b ăncilor cu capital de stat din România a început cu
Banca Română pentru Dezvoltare, prin preluarea pachetului major itar (51%) de către
grupul francez Société Générale, achiziție finalizată în luna m artie 1999. Tot în 1999,
Fondul Proprietăți de Stat a vândut un pachet de 45% din capita lul social al BancPost
către General Electric Capital Corporation (35%) și Banco Portu gues de Investimento
(10%), cu o valoare totală de 42,7 milioane USD, la care s-au a dăugat investiții în
activitatea comercială a băncii de 50 de milioane de USD.
În iulie 2001 RZB-Austria și Fondul Româno-American de Investiț ii (FRAI) au
preluat de la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului
(APAPS) peste 98,84% din acțiunile celei de-a treia bănci român ești inclusă în
procesul de privatizare, Banca Agricola. Valoarea totala a tran zacției s-a ridicat la 52
milioane de USD, din care 37 milioane de USD reprezentau invest iții de capital, iar 15
milioane de USD prețul plătit pentru achiziționarea acțiunilor.
În anul 2003 procesul de privatizare a Băncii Comerciale Române a avansat,
prin cumpărarea de către BERD și CFI a 25% din capitalul social al băncii. Un pachet
de cel mult 8% va fi preluat, ulterior, de către salariații BCR . La sfârșitul lunii
octombrie 2006 a avut loc finaliz area privatizării Băncii Comerciale Române prin
achitarea contravalorii pachetul ui majoritar de acțiuni de cătr e Erste Bank. Ulterior,
banca austriacă a făcut o ofertă avantajoasă salariaților BCR ș i a reușit să preia de la
aceștia 7,27 la sută, ajungând să dețină 69,15 la sută din capi talul BCR la sfârșitul
anului 2006.
În prezent sistemul bancar este un sistem bazat pe principiul universalit ății
operațiunilor bancare , fiind dominat de băncile comerciale. Universalizarea
operațiunilor bancare se manifestă prin constituirea de grupuri bancare în jurul unei
bănci comerciale. Astfel, băncile comerciale dețin participații l a firme de asigur ări,
asset management, leasing, intermediere pe pia ța de capita l. (ex. BCR-Erste, BRD –
GSG, Raiffeisen Group etc.).
Alături de băncile comerciale, sis temul bancar românesc cuprind e o rețea de
cooperative de credit (CREDITCOOP ), bănci specializate în activit ăți de
economisire și creditare în domeniul locativ (Raiffeisen Banca pentru Locuin țe și

56HVB Banca pentru Locuin țe), o bancă de economisire (Casa de Economii și
Consemna țiuni), o bancă pentru comer ț exterior (Eximbank ), precum și o serie de
instituții financiare nebancare , care activează pe o gamă largă de operațiuni:
credite de consum, credite imobiliare, leasing, factoring, microcreditare etc.
După aderarea la Uniunea Europeană, se va produce o creștere a ponderii
capitalului țărilor din Uniunea Europeană, dar și pătrunderea u nor bănci din Noua
Europă, care au început să și facă deja simțită prezența în pei sajul bancar românesc
(de exemplu OTP Ungaria, prin preluarea RoBank).
O dată cu liberalizarea pieței bancare românești și implementar ea licenței unice
bancare, băncile străine pot pătrunde cu mai multă ușurință pe teritoriul țării noastre,
iar amplificarea concurenței în activitatea bancară autohtonă v a fi deter¬minată și de
posibilitatea de a presta servic ii bancare fără o implantare directă.
Modalitățile de pătrundere pe piața bancară românească ar putea fi diferite :
• deschideri de sucursale;
• participații la capitalul social al băncilor autohtone;
• fuziuni cu bănci românești;
• achiziții ale unor bănci românești.
Tabelul nr. 8. Structura sistemului bancar românesc după natura acționariatului
în perioda 2008 – 2015
Indicator 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Numărul total al
băncilor, persoane juridice române din
care: 32 31 32 32 31 30 31 29
a) cu capital integral sau majoritar de stat,
din care: 2 2 2 2 2 2 2 2
b) cu capital integral sau majoritar privat, din care: 30 29 30 30 29 28 29 27
– cu capital integral sau majoritar autohton 3 4 4 4 3 3 4 4
– cu capital integral sau majoritar străin 27 25 26 26 26 25 25 23
Numărul total al suc.
băncilor persoane
juridice străine 10 10 9 8 8 9 9 7
Sursa: Rapoartele anuale BNR, 2008 – 2015

După criza financiară internațională din 2007, sistemul bancar românesc a intrat
într-un amplu proces de consolidare. Din perspectiva rețelelor de sedii bancare și a
personalului, efectele crizei financiare internaționale s-au simțit încă din primele cinci luni ale anului 2009, 37 de unități bancare fiind închise și 2. 077 de angajați ieșind din

57sistem, față de sfârșitul anului 2008, când s-au înregistrat ma ximele istorice ale
acestor indicatori. Valorile au continuat să scadă în următoare le luni, ajungând să
înregistreze în luna septembrie 2009 un număr de 6.464 unități bancare, cu 90 de
unități mai puțin decât sfârșitul anului 2008, și 68.462 angaja ți, cu 3.138 mai puțini
față de decembrie 2008. Majorit atea personalului disponibilizat a fost din băncile mici
și mijlocii. În iunie 2015 existau 5.203 unități bancare, cu 1,351 mai puține față de finalul anului 2008 și 57.300 de angajați, cu 14.300 mai puțini față de finalul lui 2008.
În perioada 2009-2015, indicatorii de profitabilitate prezentau o anumită
deteriorare. Cu toate acestea observăm o menținere și chiar înt ărire a indicatorilor de
prudențialitate.

Tabel nr. 8.8. Indicatori de profitabilitate și prudențialitate (%)
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Raport de
solvabilitate 13,76 14,67 15,02 14,87 14,94 15,46 17,6 19,2
Rata fondurilor proprii de nivel 1 8,13 7,55 8,11 8,07 8,02 n.a. 14,6 16,7
Rata credite neperformante
n.a. 7,89 11,85 14,33 18,24 21,87 20,7 13,5
ROA 1,56 0,25 -0,16 -0,23 -0,24 0,01 -1,3 1,2
ROE 17,04 2,89 -1,73 -2,56 -5,92 0,13 -12,5 11,8
Sursa: Rapoarte anuale BNR 2008-2015

În concluzie, sistemul bancar românesc suportă la rândul său consecințele crizei
financiare internaționale, printr-o diminuare a volumului de activitate. Cu toate acestea, nici o bancă din România nu a intrat în incapacitate d e plată, indicatorii de
profitabilitate menținându-se la niveluri pozitive. Relativa st abilitate din cadrul
sistemului bancar românesc se datorează în mare parte măsurilor Băncii Naționale a
României.

 Întrebări:
1. Care sunt principalele caracteristici ale sistemului bancar britanic?
2. Care sunt principalele caracteristici ale sistemului bancar american?
3. Care sunt principalele caracteristici ale sistemului bancar german?
4. Care sunt principalele caracteristici ale sistemului bancar japonez?
5. Care sunt principalele caracteristici ale sistemului bancar romanesc în
condițiile economiei centralizate?
6. Care sunt principalele caracteristici ale sistemului bancar romanesc în
condițiile economiei în tranziție?

587. Care sunt principalele tipuri de instituții bancare în cadru l sistemului bancar
românesc?

 Exerciții
1. Realizați o analiză comparativă între sistemul bancar americ an și cel japonez!
2. Numiți cinci caracteristici ale sistemului bancar dintr-o ța ră la alegere!

 Bibliografie recomandat ă:
1. Canals, Jordi – Universal banking. International Comparisons and Theoretical
Perspectives, Oxford University Press, 1997
2. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și pra ctice ed. a IIa, Ed.
CH Beck, București, 2014
3. Dardac, Nicolae, Barbu, Teodora – Monedă, bănci și politici monetare, EDP,
București, 2005
4. Howells, Peters; Bain, Keith – The Economics of Money, Banki ng and Finance,
5th Ed., Prentice Hall, 2005
5. Ionescu, Lucian – Băncile și operațiunile bancare , I.B.R., Ed. Economică,
București 1996
6. Pintea, Alexandru, Ruscanu, Gheorghi, Băncile în economia româneasc ă,
Editura Economică, București, 1995
7. Simone, Claude – Băncile, Ed. Humanitas, 1993 8. Stoica, Ovidiu; Căpraru, Bogdan; Filipescu, Dragoș – Efecte ale integrării
europene asupra sistemului bancar românesc, Editura Universităț ii “Al. I.
Cuza” Iași, 2005
9. Turliuc, Vasile, Cocriș, Vasile – Monedă și credit, Ed. ANKA ROM, Iași, 1997

59Unitatea de studiu. 4. OR GANIZAREA ACTIVITĂȚII,
TEHNICII ȘI EVIDENȚEI BANCARE

 Cuprinsul capitolului

 Cuvinte cheie: bancă centrală, bancă a bă ncilor, rezerve minime obligatorii,
bani de credit, b ănci comerciale, b ănci de afaceri, b ănci de depozit, b ănci de ramur ă,
bănci ipotecare, b ănci cooperatiste, b ănci interna ționale, emisiune b ănească,
operațiuni cu aur și valute, direc ția general ă a contabilit ății, servicii de contabilitate,
grupe operative, grupe de eviden ță bancară, evidență bancară operativ ă, evidență
statistică, operații de decontare, activitate de creditare, activitate de cas ă, evidența
contabilă, cont bancar, grupe de conturi.

 Obiective urm ărite
1. Descrierea modului de organizare, funcționare și conducere a băncilor în
condițiile sistemelor bancare contemporane;
2. Evidențierea structurii organizatorice a unei bănci comercia le;
3. Identificarea celor trei forme importante ce stau la baza ev idenței bancare:
evidența bancară operativă, statistică și contabilă;
4. Punerea în evidență a planului de conturi specific desfășură rii activităților în
unitățile bancare

 Competen țe obținute: formarea de deprinderi și abilități privind activitatea
bancară operativ ă; formarea de capacit ății de planificare și conducere a activit ății
bancare; formarea unui comportament adecvat al angajatului din banc ă care execut ă,
fundamenteaz ă și adoptă decizii privind activit ăți specifice banking-ului; formarea de
atitudini specifice lucrului în domeniul bancar

 Timp mediu necesar pentru asimilarea cuno ștințelor: 240 min 4.1. Organizarea, funcționarea și conducerea aparatului bancar 4.2. Organizarea și conducerea co mpartimentului de contabilitat e și
administrativ-gospodăresc
4.3. Organizarea activității de evidență bancară 4.4. Organizarea activității, tehnicii și evidenței bancare pri n intermediul
planului de conturi

60

4.1. Organizarea, funcționarea și conducerea aparatului bancar
În accepțiune modernă sisteme bancare se structurează pe două n ivele. La
primul nivel se situează banca centrală, în calitate de autorit ate monetară și bancară,
iar la nivelul al doilea, celelalte instituții bancare din sist em subordonate acesteia.

Figura nr..1. Structura sistemului bancar în accepțiune modernă

În principiu, banca centrală îndeplinește următoarele funcții și atribuț ii:
1. Conducerea politicii monetare – func ția primordial ă a băncii centrale prin care
banca central ă duce la îndeplinire obiectivele propuse prin statut, în colaborare cu
autoritatea guvernamental ă și în concordan ță cu celelalte componente ale politicii
economice.
– manevrează rata rezervelor minime obligatorii; – conduce operațiuni de open-market;
– acordă credite băncilor din sistem;
– manevrează rata dobânzii de referință (taxa oficială a scontului), precum și alte
taxe aplicate băncilor pentru diverse servicii;
– stabilește restricții cantitative pentru operațiunile bancare . BANCA CENTRALĂ
(de emisiune)
(nivelul I)
(nivelul II)
Bănci comerciale Băncile de investițiiBănci specializate:
 de economisire
 ipotecare
 în contracte de
economisire –
creditare pentru
domeniul locativ
etc.Cooperative de credit
Uniuni de credit
Bănci mutuale

612. Împrumut ător de ultim ă instanță – capacitatea b ăncii centrale de a acorda
lichidități unei instituț ii financiare sau pie ței monetare în ansamblu în condi țiile
existenței unei cereri stringente de lichidit ăți cauzată de criză la nivel de instituț ie
sau la nivel de pia ță, care nu poate fi satisf ăcută printr-o alt ă sursă alternativ ă.
– stabilește entitățile financiare eligibile la refinanțare;
– stabilește maturitatea împrumuturilor acordate; – stabilește ce titluri financiare pot fi utilizate drept colateral.
3. Supravegheaz ă și reglementeaz ă activitatea b ăncilor comerciale – capacitatea
băncii centrale de a monitoriza, controla, autoriza și reglementa activitatea
băncilor comerciale sau, dup ă caz, a întregului sistem financiar.
– acordă/revocă licența de funcționare sau stabilește starea de faliment a unei
instituții financiar-bancare;
– supervizează activitatea instituțiilor financiar-bancare;
– emite reguli, reglementări priv ind activitatea bancară și sta bilește modalitățile de
penalizare în cazul î ncălcării acestora;
– își dă acordul în ceea ce privește preluarea controlului unei bănci din sistem;
– stabilește un sistem informațional la nivel de sistem și cole ctează și prelucrează
informații statistice cu privire la activitatea bancară.
4. Reglementeaz ă și supravegheaz ă sistemul de decontare ș i de plăți – capacitatea
băncii centrale de a mijloci, atât în calitate de participant, cât și de supraveghetor,
sistemele de decontare și de plăți.
– reglementează și conduce tranzacțiile interbancare de deconta re și de plăți;
– reglementează și autorizează funcționarea sistemelor de decon t a r e ș i d e p l ă ț i ,
precum și participanții;
– realizează operațiuni de plată la nivel internațional;
– participă cu capital la înființarea operatorilor ce intermedi ază decontări și plăți.
5. Administreaz ă cantitatea de numerar în economie – capacitatea b ăncii centrale
de a asigura cantitatea de bancnote și monede metalice necesar ă circulației în
economie, ca urmare a deț inerii monopolului în acest domeniu.
– definește unitatea monetară națională, valoarea nominală a ac esteia;
– stabilește dimensiunea, greutatea și alte caracteristici tehn ice ale bancnotelor și
monedelor metalice;
– confiscă și scoate din circulație bancnotele și monede contra făcute
– asigură securitatea transportării și păstrării numerarului em is sau nepus în
circulație;
– distruge numerarul deteriorat;
– preschimbă bancnote și monedă metalică;
– scoate din circulație numerarul sau pune în circulație noi emisiuni de numerar.

626. Autoritate în domeniul valutar (centru valutar) – capacitatea b ăncii centrale de a
reglementa și administra opera țiunile din domeniul valutar, precum ș i rezerva
valutară a statului.
– stabilește, administrează și preia tranzacțiile cu rezerva va lutară a statului;
– intervine pe piața valutară prin vânzare/cumpărare de valute pentru influențarea
valorii monedei naționale;
– stabilește și publică cursurile de schimb la care se autorize ază efectuarea
operațiunilor cu aur și valute;
– restricționează cumpărarea, vânzarea, deținerea, transferul d e valută;
– stabilirea unor limite la pozițiile valutare nete, a condiții lor și plafonului îndatorării
externe ale societăților bancare;
– acordă/revocă licența de funcționare și supraveghează activit atea dealer-ilor de
pe piața valutară.
7. Acționează ca banc ă a guvernului – capacitatea b ăncii centrale de a oferi
servicii financiar-bancare guvernului sau altor institu ții ale statului, în schimbul
privilegiului dreptului de monopol al emisiunii monetare.
– reprezintă guvernul în relațiile bancare cu alte state, cu bă nci sau instituții;
– acționează ca agent al statului în ceea ce privește plasarea, tranzacționarea,
înregistrarea titlurilor de stat;
– acordă credite guvernului sau altor instituții ale statului, pentru acoperirea
decalajului temporar care intervine, de obicei, între venituril e și cheltuielile acestora;
– colaborează cu guvernul în elaborarea politicilor economice, fiind responsabilă cu
politica monetară;
– participă la procesul execuției bugetului de stat și ține evi dențele contabile ale
contului curent al Trezoreriei.

În practică, descoperim deosebiri în alegerea și formularea funcțiilor specifice
băncii centrale de la o instituție la alta:
Banca centrală Funcții/rol/sarcini/atribuții
Sistemul Federal de Rezerve (funcții) – conduce politica monetară a statului prin influențarea condițiilor monetare și de credit în economie, cu scopul
maximizării ocupării forței de muncă, a stabilității
prețurilor și a unei rate a dobânzii moderate pe termen lung;
– supraveghează și reglementează instituțiile bancare în
scopul asigurării stabilității sistemului financiar-bancar și
de a proteja drepturile privind creditarea ale
consumatorilor; – veghează la stabilitatea sistemului financiar prin prisma

63urmăririi riscului de sistem ce poate apărerea pe piețele
financiare;
– asigură servicii financiare instituțiilor depozitare, guvernului și instituțiilor financiare din străinătate,
inclusiv în domeniul sistemului național de plăți.
Banca de Rezerve a Noii
Zeelande
(funcții)
Funcții principale: – conduce politica monetară în scopul asigurării
stabilității prețurilor;
– veghează la menținerea unui sistem financiar stabil;
– asigură emisiunea de monedă conform nevoilor
economiei. Alte funcții:
– bancă a băncilor, asigurând funcționarea sistemului
național de plăți și decontări;
– administrează rezerva valutară a statului și intervine pe
piața valutară ori de câte ori este nevoie;
– asigură servicii de casă și gestionare a datoriei
guvernului; – consiliază guvernul în probleme financiar –bancare;
– asigură servicii de secretariat Comisiei de Investiții a
Noii Zeelande.
Banca Centrală Europeană
(sarcini – tasks) Sarcini principale: – definirea și implementarea politicii monetare pentru
zona euro;
– reglementarea și conducerea operațiunilor de schimb
valutar; – deținerea și administrarea rezervelor valutare ale țărilor
din zona euro;
– realizarea în bune condiții a operațiunilor de decontări
și de plăți.
Alte sarcini – emisiune exclusivă de bancnote în zona euro;
– colectează în colaborare cu băncile naționale din zona
euro informații statistice;
– supraveghează prudențial sistemul financiar;
– colaborează cu instituțiile financiare internaționale,
organisme și foruri din și din afara Uniunii Europene.
Bundesbank
(sarcini – tasks) Sarcini principale – implementează politica monetară;

64- supraveghează sistemul financiar;
– asigură buna desfășurare a operațiunilor de plăți și de
decontare din economie; – asigură oferta de numerar în economie.
Alte sarcini
– administrarea rezervei valutare a statului;
– administrează o parte din rezerva valutară a Băncii
Centrale Europene, în numele și în concordanță cu deciziile acesteia;
– asigură servicii sectorului public în mod gratuit
(execuția de casă, sistemul de plăți, administrarea
datoriei publice) sau altor bănci centrale;
– îndeplinește și alte sarcini în concordanță cu
reglementările statutare sau alte reglementări)
Banca Franței
(sarcini – tasks) – asigură circulația în bune condiții bancnotelor și monedelor;
– monitorizează piețele financiare și sistemul de plăți cu
scopul menținerii stabilității financiare (controlul și supravegherea intermediarilor financiari, asigurarea de
servicii băncilor, autorităților publice și private, analiza
situației financiare a băncilor, protecția depunătorilor).
Banca Națională a Elveției
(sarcini – tasks) – implementează politica monetară a statului, având următoarele îndatoriri:
– asigurarea alimentării cu lichidități a pieței monetare;
– asigurarea circulației numerarului;
– asigurarea operațiunilor de decontări și de plăți fără numerar;
– administrează rezerva valutară;
– asigură stabilitatea sistemului financiar.
– participă în numele statului la cooperare cu instituțiile
monetare internaționale; – asigură servicii bancare Confederației, acționând în
numele autorităților federale competente.
Banca Națională a României
(atribuții) – elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;
– autorizarea, reglementarea și supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și
monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți
pentru asigurarea stabilității financiare;

65- emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale
de plată pe teritoriul României;
– stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;
– administrarea rezervelor internaționale ale României.
Banca Națională a Cehiei
(funcții) – stabilește politica monetară; – emite bancnote și monede;
– asigură circulația monetară în bune condiții, prin
administrarea sistemul de decontări și de plăți și prin
vegherea la menținerea stabilității și eficientei acestuia;
– supraveghează activitatea instituțiilor ce operează pe piața financiară, analizează evoluția sistemului financiar,
contribuie și urmărește stabilitatea sistemului financiar
național;
– îndeplinește și alte funcții stipulate în statut sau prin
alte reglementări în vigoare.
Banca Națională a Poloniei
(responsabilități) – implementarea politicii monetare; – administrarea rezervelor valutare ale statului;
– conducerea operațiunilor de comerț exterior în limitele
prevăzute de statut;
– asigurarea de servicii bancare pentru autoritățile guvernamentale centrale;
– reglarea lichidității băncilor și asigurarea facilităților de
refinanțare a acestora; – stabilirea condițiilor necesare pentru dezvoltarea
sistemului bancar; – gestionarea conturilor balanței de plăți externe și a
rezervei valutare a statului;
– îndeplinirea și altor responsabilități specificate prin
statut.
Banca Națională a Ungariei
(sarcini – tasks) – definește și implementează politica monetară; – are dreptul exclusiv de a emite bancnote și monede;
– administrează rezerva valutară și de aur a statului;
– conduce operațiunile valutare în legătură cu administrarea rezervei valutare și implementarea politicii
ratei de schimb;
– dezvoltă sistemul de decontare și de plăti la nivelul
economiei, în scopul asigurării unei circulații monetare în
bune condiții și a unui s istem financiar stabil;

66- colectează și publică informații statistice cu privire la
activitatea sa;
– veghează la stabilitatea sistemului financiar și urmărește desfășurarea activităților de supraveghere
prudențială în bune condiții;
– îndeplinește și alte activități prevăzute în statut.

Generic, băncile de la e șalonul doi îndeplinesc următoarele funcții în economie:
 Atragerea de capitaluri bănești disponibile și acordarea de îm prumuturi;
 Mobilizarea unei părți însemnate din veniturile bănești și eco nomiile
diferitelor categorii de populație și ale întreprinderilor și t ransformarea
acestora în capital de împrumut;
 Emiterea titlurilor de credit;
 Efectuarea operațiunilor de viramente, schimb valutar și prest ări de
servicii financiare pentru clienți.
Activitatea bancară se concretizează prin desfășurarea a unei d iversități de
operațiuni bancare, care pot fi grupate după mai multe criterii , cum ar fi:

După criteriul înregistrărilor contabile , acestea sunt:
a) operațiuni bilan țiere, delimitate în două grupe:
 Operațiuni active , prin care sunt generate mijloacele producătoare
de profit:
– operațiuni de creditare a firmelor;
– operațiuni de creditare a persoanelor fizice;
– operațiuni de plasament.
 Operațiuni pasive , prin care băncile își constituie resursele:
– constituire de depozite; – reescontul și lombardarea;
– formarea capitalului propriu, a rezervelor și provizioanelor.
b) operațiuni extrabilan țiere, înregistrate în afara bilanțului:
– operațiuni comerciale;
– operațiuni de comision;
– operațiuni de mandat.
c) operațiuni de exploatare , centrate pe rezultatele băncii, grupate în:
 Operațiuni vizând cheltuielile b ăncii, care sunt circumscrise
costurilor, de orice natură, și gestiunii acestora;

67 Operațiuni vizând veniturile b ăncii, circumscrise volumului de
activitate și prețurilor p roduselor și serviciilor.

După moneda în care sunt exprimate :
 Operațiuni în moned ă națională;
 Operațiuni în valut ă (devize).
După scadența operațiunilor :
 Operațiuni la termen;
 Operațiuni la vedere.
După natura activului operat :
 Operațiuni cu moned ă;
 Operațiuni cu active financiare.
După obiectul bancar sau financiar utilizat:
 Operațiuni vizând produse;
 Operațiuni vizând servicii;
 Operațiuni vizând produse asociate cu servicii.
Organizarea b ăncii, ca entitate economică ce realizează activități specifice, se
concretizează în constituirea acesteia ca unitate de decizie, printr-o abordare
sistemică a elementelor componente, definite prin variabile fun cționale și relaționale
în cadrul unei structuri. Astfel, din punct de vedere organizatoric, banca poate fi tratată într-o triplă perspectivă:
Perspectiv ă ierarhic ă,
prin care banca este structurată pe nivele ierarhice ,
organizarea vizând atât conducerea băncii, cât și activități op eraționale, executive,
care asigură realizarea produselor și serviciilor băncii.
Conducerea, administrarea și controlul băncii sunt realizate printr-o ierarhie
subordonativ ă a organismelor de conducere , cărora le sunt atașate atribuții,
competente, responsabilit ăți.
Ierarhia presupune următoarele elemente organizatorice: adunarea general ă a
acționarilor, consiliul de administraț ie, comitetul de direc ție sau de conducere,
președintele și vicepreședinții, șefii de divizii, departamente și direcții funcționale.
Perspectiv ă funcțională, prin care banca este organizată conform funcț iilor
băncii, atributele conducerii fiind ataș ate diferențiat fiecărei func țiuni (productivă,
financiară, comercială etc)

68Astfel, organizarea se centrează pe activitățile specifice bănc ii, constituindu-se
compartimente (în funcție de dimensiunea băncii și specializarea acesteia în divizii,
direcții, departamente, birouri, servicii ) care realizează operațiuni bancare
caracterizate prin omogenitate, interdependen ță și finalitate .
Perspectiva configura țională, prin care banca este organizată pe centre
operaționale (centrală, sucursală, filială, agenție, punct de lucru), care împreună
formează rețeaua bancar ă.
Cele trei perspective organizatorice constituite în interdepend ența lor constituie
arhitectura băncii, care poate fi evidențiate sintetic prin organigrama acesteia, în
cadrul căreia sunt relevate nivelele organizatorice, centrele o peraționale,
compartimentele funcționale, relațiile dintre acestea (de autor itate, de coordonare, de
colaborare, de informare etc), precum și atribuțiile, competent ele și responsabilitățile.

4.2. Organizarea și conducerea co mpartimentului de contabilitate și
administrativ-gospodăresc
Întreaga activitate privind organizarea și îndrumarea muncii op erative și de
evidență contabilă, tehnicile de lucru, circuitul documentelor, controlul bancar,
decontările reciproce și întocmirea dărilor de seamă contabile revine Direcției
contabilit ății generale din cadrul centralei fiecărei bănci.
Din punct de vedere al organizării funcționale, în cadrul acestei direcții acționează
mai multe servicii specializate, cum ar fi: bilanț și rezultate financiare, contabilitate
proprie, decont ări intra și interbancare, metodologie și îndrumare contabil ă etc.
Coborând ierarhic în cadrul rețelei unei bănci, activitatea de evidență contabilă se
realizează prin serviciile de contabilitate ale sucursalelor, cât și prin serviciile sau
birourile de contabilitate ale filialelor cu prerogative privind activitatea operativă și
de evidență.
Serviciul contabilitate și administrativ-gospod ăresc de la nivelul uni tăților
bancare operative este coordonat de către directorul economic sau contabilul șef
și are în componența sa mai multe grupe , care în funcție de natura și volumul
operațiunilor bancare, pot fi33:
a) grupe operative propriu-zise (front office) (creditare, decontare, activitate de casă
etc.) organizate, în funcție de mărimea unității bancare, într-un număr de ghișee prin
care se derulează activitatea specifică băncii în relațiile cu clienții. În condițiile actuale
de organizare a activității de front office, noțiunea de ghișeu a început să fie tot mai
perimată, relația dintre client și angajatul băncii desfășurând u-se după noi concepte.
Astfel, se merge tot mai mult pe spații deschise și cu ambianță plăcută, gemurile de

33 Cocriș V., Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Universității ”A l.I.Cuza” Iași, 1992, p. 18

69protecție ale ghișeelor fiind eliminate și păstrate doar acolo unde este nevoie de
securitate ( ex. casierii).
Aceste ghișee pot fi specializate pe:  categorii de conturi deschise la banc ă (conturi curente, conturi de
disponibilități, conturi de împrumut etc.);
 categorii de clien ți (societăți comerciale, regii autonome, întreprinderi mici și
mijlocii, persoane fizice ș.a.);
 instrumente de decontare , separat (ordine de plată, cecuri, cambii și bilete la
ordin) în condițiile unei clientele bancare numeroase;
 tipuri de produse și servicii (depozite, credite, plăți, carduri etc)
b) grupe de eviden ță bancară (back office) care, în principal, sunt structurate pe trei
direcții:
 activitatea de decontare între unitățile bancare;  activitatea de evidență contabilă;
 serviciul de informatică.
Personalul care își desfășoară activitatea în cadrul grupelor o perative și de
evidență bancară este constituit din administratori de cont, anali ști sau inspectori de
credite, manageri de produs, anali ști de risc, consilieri financiari, casieri . Aceștia se
supun unor șefi de birouri sau compartimente .
În exercitarea atribuțiilor ce le revin, angajații băncii îndep linesc o dublă calitate:
pe de o parte, ca executanți ai operațiilor bancare solicitate de către clienți, iar pe de altă parte, ca organe cu atribuții de control bancar
34. Aceștia primesc documentele de
la titularii de conturi, le verifică din punct de vedere al for mei, cât și al conținutului
operațiunilor pe care le cuprind, realizând astfel, o primă etapă în cadrul controlului
bancar preventiv.
Pentru a menține o bună situație a lichidităților și a reducerii riscurilor, se are în
vedere o sporire a operativității și eficienței controlului ban car direct. În acest sens,
trebuie să existe o colaborare susținută între angajații de la ghișeele operative și
inspectorii de credite ai titularilor de conturi. Astfel, grați e implementării tehnologiilor
înalte în domeniul bancar, operatorii de ghișeu pot cunoaște ma i bine activitatea a
titularilor de cont. Ei pot interveni prin oferirea de servicii de consultanță și asistență de specialitate adresată clienților. Totodată, inspectorii de c redite, pentru a urmări în
permanență starea de bonitate a clientelei bancare angajată în relații de împrumut,
trebuie să asigure un control curent al operațiunilor de cont c are se derulează zilnic
prin intermediul operațiilor de ghișeu. În acest sens băncile t rebuie să fie preocupate
în organizarea cât mai eficientă a sistemului operațional și de evidență.

34 idem

70
4.3. Organizarea activității de evidență bancară
Evidența bancară oferă posibilitatea de a reflecta activitatea băncilor în strictă
concordanță cu atribuțiile pe care acestea le au în cadrul sist emului economico-
financiar35. Ea este idispensabilă activității bancare, furnizând informaț ii factorilor de
decizie în permanență, într-un mod obiectiv și eficient. În ace st context, evidența
bancară vizează drept obiective36:
 Organizarea evidenței bancare sub toate formele sale;
 Asigurarea unui circuit intern corespunzător al documentelor ș i informațiilor;
 Aplicarea tehnicilor operative și exercitarea controlului banc ar, la ghișeu,
asupra operațiunilor titularilor de cont;
 Evidențierea și exercitarea controlului financiar preventiv și a c e l u i u l t e r i o r
asupra operațiunilor proprii ale unităților bancare;
 Culegerea și prelucrarea datelor privind derularea operațiunil or bancare;
 Obținerea, transmiterea și stocarea de informație bancară.
Din punct de vedere al formei pe care o îmbracă, evidența bancară poate fi:
Evidența bancar ă tehnico – operativ ă – prin intermediul ei se realizeaz ă
cunoaș terea și urmărirea efectu ării operațiilor la timp, închiderii acestora pe mă sura
rezolvării lor, precum și din necesitatea de control a opera țiunilor respective .
Ea presupune întocmirea jurnalelor operative ale documentelor fiecărei zile, în
scopul verificării preluării corecte a datelor din documentele primare în sistemul
informatic. În urma preluării datelor în calculator, există pos ibilitatea ca acestea să fie
prelucrate și să se obțină lucrările de evidență dorite.
Evidența statistic ă – prin intermediul ei se urm ărește, raporteaz ă și analizeaz ă
diferitele opera țiuni și indicatori bancari, în scopul lu ării celor mai bune decizii .
De exemplu, în cazul operațiunilor de decontare, evidență statistică surprinde:
 structura încasărilor și plăților prin conturi (livrări de măr furi, prestări de
servicii, executări de lucrări; vărsăminte la bugetul statului; încasarea
diverselor creanțe; achitarea diferitelor obligații cuvenite terțelor persoane,
inițierea unor decontări în tre sediile băncilor etc.);
 numărul instrumentelor de decontare folosite;
 valoarea tranzacțiilor realizate pe tipuri de instrumente de p lată;
 valoarea și numărul refuzurilor de plată;  valoarea și numărul incidentelor de plată;  situația privind capacitatea de plată a clienților;
 volumul și numărul tranzacțiilor efectuate cu cardul;

35 Cocriș, Vasile, op. cit. , p. 19
36 Trenca, Ioan, op. cit. , p. 32

71 valoarea și numărul acreditivelor deschise;
 valoarea și numărul scrisorilor de garanție eliberate de către bancă etc.
De asemenea, în cadrul activității de creditare evidența bancară statistică
urmărește :
 nivelul creditelor aprobate și acordate pe categorii de clienț i, atât agenți
economici: societăți comerciale, regii autonome, întreprinderi mici și mijlocii
etc. cât și persoane fizice;
 nivelul creditelor bancare pe categorii de activități productive: activități cu
caracter industrial, de transport, comercial, de servicii etc.;
 structurarea creditelor pe principale categorii și tehnici fol osite în activitatea
bancară;
 valoarea și numărul creditelor neperformante, pe categorii de clienți și pe
tipuri de credite etc.
Evidența contabil ă – prin intermediul ei se realizeaz ă înregistrarea contabil ă a
operațiunilor bancare în partidă simplă și în partid ă dublă .
Înregistrarea în partidă simplă are loc atunci când datele ce constituie obiect al
înregistrărilor nu reflect ă o situație care se finalizeaz ă imediat sau pentru eviden țierea
unor înscrisuri de valoare ce nu sunt înc ă utilizate, precum:
 semnele bănești aflate în fondul de rezervă;
 hârtiile de valoare remise spre încasare;
 valorile și documentele primite spre păstrare, încasare sau va lorificare;
 acreditivele de export deschise la băncile din străinătate;
 produsele derivate etc.
Înregistrările în partidă simplă sunt reflectate cu ajutorul conturilor din afara
bilanțului pe baza relației intrări-ieșiri.
Înregistrarea în partidă dublă predomină ca pondere și este folosită pentru
reflectarea în contabilitate a mijloacelor, resurselor și rezultatelor financiare . Ca
instrument de evidență se folosesc conturile de bilan ț cu ajutorul cărora se
înregistrează operațiile contabile de debitare și cele de creditare prin egalitatea dintre
cele două părți transpusă în articole contabile .
Debitarea unui cont implică simu ltan creditarea cu aceeași sumă a unuia sau a
mai multor conturi de bilanț și invers, creditarea unui cont are corespondent în debitul
unuia sau mai multor conturi.
Folosind dubla înregistrări contabilă, băncile au posibilitatea de a verifica corecta
evidențiere a operațiunilor în contabilitate. Asfel, trebuie ur mărită și menținută
egalitateai între activul și pasivul bilan țier, între debitul și creditul din balan ța de
verificare, atât pe rulaje, cât și pe sold .
Evidența contabilă bancară se ține atât în formă sintetică, cât și analitică.
Evidența sintetic ă furnizeaz ă datele necesare cunoa șterii și analizei atribu țiilor

72statutare ale b ăncilor , iar evidența analitic ă indică modul în care se desf ășoară
mijloacele (cele b ănești deț inând ponderea) și resursele b ăncii.
Ținerea evidentei contabile bancar e se realizeza zilnic, pe măs ura efectuării
operațiunilor bancare proprii sau cu clientele, acestea fiind înregistrate mai întâi în
evidența analitic ă și apoi în cea sintetic ă.
Înregistrările în cele dou ă tipuri de eviden ță se realizeaz ă diferit fa ță de
contabilitatea agen ților economici unde pe primul plan se situeaz ă contabilitatea
sintetică.
Evidența contabilă analitică se realizează cu ajutorul contului analitic, care se
întocmește atât pentru evidențierea operațiunilor solicitate de titularii de conturi, cât și
pentru operațiunile bancare proprii. Acestea se întocmesc în dublu exemplar , al
doilea exemplar numindu-se extras de cont, remis titularilor de conturi pentru a
întocmi propria evidență și a confrunta datele din documentele justificative cu cele din
contabilitatea analitică pe care o ține banca.
Evidența contabilă sintetică se realizează cu ajutorul unor doc umente de
sinteza: Regsitrul jurnal și Registrul Cartea Mare . Prin intermediul lor se realizează
centralizarea tuturor operațiunilor reflectate în evidența anal itică, stabilind mișcarea
debitoare și mișcarea creditoare a fiecărui cont sintetic. În cazul informatizării
activității bancare, aceste situații sunt realizate în mod automat de către calculator.
Balanța de verificare se întocmește zilnic, la nivelul băncii operative. Prin
intermediul ei se urmărește, prin confruntare, exactitatea date lor înscrise în cele două
forme de evidență contabilă.
Din punct de vedere funcțional, în fiecare compartiment al b ăncii se realizeaz ă
act
ivități de eviden ță bancară, într-o propor ție mai mare sau mai mic ă, funcție de
natura opera țiunilor compartimentului respectiv37. Astfel, în unitățile operative
bancare, în compartimentele de casierie, de creditare și decontare, administrativ-
gospodărești, avem de a face cu evidență bancară tehnico – oper ativă și într-o
oarecare măsură cu cea statistică, în cele de plan sinteză, pre ponderent cu evidență
statistică, în timp ce în compartimentele de contabilitate, cu toate cele trei forme de evidență, dominantă fiind contabilitatea bancară.
De asemenea, în fiecare din direcțiile de specialitate din cadr ul centralei băncii
este organizată evidența bancară, predominând cea tehnico-opera tivă și cea
statistică. Organizarea și controlul evidenței bancare revine î n atribuțiile șefilor de
compartimente ș i a directorilor unit ăților bancare și presupune existența unei
colaborări permanente între compartimentele de specialitate.

37 Trenca, Ioan, op. cit. , p. 33

734.4. Organizarea activității, tehnicii și evidenței bancare pri n intermediul
planul de conturi.
Conturile cuprinse în planul de conturi reflectă atribuțiile și funcțiile băncilor în
cadrul economiei referitoare la principalele categorii de opera țiuni, precum:
operațiunile de trezorerie; activitatea de creditare; operațiun ile privind decontările;
evidențierea capitalurilor proprii, a rezervelor și a provizioanelor; operațiunile de
evidențiere a rezultatelor financiare; operațiunile cu străinăt atea etc38.
Planul de conturi bancar în sistemul de codificare zecimală cup rinde: clase de
conturi, grupe de conturi, conturi de gradul I și conturi de gr adul al II-lea.
Clasele de conturi sunt simbolizate cu o cifr ă și corespund, de regul ă, unei
categorii importante de opera țiuni din activitatea bancar ă. Planul de conturi bancar
conține clase de conturi de bilan ț ș i o ultimă clasă care prezint ă conturile în afara
bilanțului.
Grupele de conturi simbolizate cu dou ă cifre au rolul de a delimita, în cadrul
claselor de conturi, categorii im portante de mijloace, surse sau opera țiuni cu un
conținut distinct.
Conturile de gradul I pun în evidență o poziție cu o semnificație importantă și
bine delimitată patrimonial în cadrul fiecărei grupe de conturi .
Conturile de gradul al II-lea s u n t simbolizate cu patru cifre, care în ordine
cronologic ă reprezint ă: clasa, contul de gradul I, grupa de conturi din care face parte
și conținutul economico-financiar al contului respectiv .
În evidența contabil ă sintetică se utilizează conturile de gradul I și cele de gradul
al II-lea. Titulatura conturilor sintetice, adesea se identific ă cu conținutul lor economic.
Evidența contabilă analitică operează începând cu conturile de gradul al III-lea,
simbolizarea fiind specifică fiecărei unități bancare , în funcție de particularitățile sale
de evidență.
De obicei, denumirea și simbolizarea conturilor este aceeași pentru toate
unitățile bancare, cu anumite diferențieri între unitatea centrală și unitatea bancară
operativă. Clasele de conturi cuprinse în cadrul planul de cont uri vizează, cu
prioritate, conținutul economic al conturilor , precum și necesitatea cunoa șterii
principalelor laturi ale activit ății bancare , în unele situații fiind cuprinse în aceeași
clasă atât conturi de activ, cât și conturi de pasiv.
Structurarea pe clase a cadrului general al planului de conturi bancar din
România se prezintă astfel:
C l a s a 1 – Operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare;
C l a s a 2 – Operațiuni cu clientela;
C l a s a 3 – Operațiuni cu titluri și operațiuni diverse;

38 Cocriș, Vasile – op. cit., p. 23

74 Clasa 4 – Valori imobilizate;
C l a s a 5 – Capitaluri proprii, asimilate și provizioane;
C l a s a 6 – Cheltuieli;
C l a s a 7 – Venituri;
C l a s a 8 – Operațiuni în afara bilan țului.
Clasa 9 – cuprinde conturi în afara bilan țului, poate să evidențieze zece grupe,
iar la rândul său, fiecare grupă poate să cuprindă zece conturi de gradul I.
Conturile de bilanț pun în evidență două principale categorii de operațiuni
efectuate de către bănci, și anume: operațiuni solicitate de că tre clienții băncilor, ca
titulari de conturi; operații bancare proprii.
Introducerea în activitatea bancară a planului de conturi zecim al prezintă o serie
de avantaje39, dintre care, cele mai importante sunt:
 gruparea conturilor pe clase dă posibilitatea unei mai bune cuprinderi,
cunoaștere, urmărire și control a tuturor operațiunilor băncilo r și a titularilor
de conturi;
 ușurează prelucrarea automată a datelor cu ajutorul computerel or;
 oferă posibilitatea grupării informațiilor în vederea centrali zării lor, sporind
astfel operativitatea activității de conducere, de fundamentare a deciziilor;
 creează poziții disponibile în structurarea conturilor, astfel că, în funcție de
necesități pot fi introduse noi c onturi sau modificate cele exi stente;
 conferă posibilitatea întocmirii bilanțului contabil centraliz at la nivelul
fiecărei bănci, cât și pentru întreaga rețea a băncilor comerci ale;
 face posibilă efectuarea unui control bancar unitar,
 facilitează calcularea unor indicatori sintetici de nivel macr oeconomic pe
baza cărora să se poată analiza activitatea bancară și situația economico-
financiară la un moment dat.

 Întrebări
1. Care este structura sistemului bancar românesc actual ?
2. Ce cuprinde evidența bancară statistică ?
3. În ce a constă evidența bancară contabilă ? 4. Care este structura planului de conturi bancar ?
5. Care sunt avantajele structurii zecimale a planului de contu ri bancar ?

39 Cocriș, Vasile – op. cit., p. 25

75 Exerciții:
Completați spațiile punctate din afirmațiile următoare cu cuvin tele și expresiile
potrivite:
Funcția de împrumutător de ultimă instanță reprezintă capacitat ea băncii centrale de
a acorda …………. unei instituții financiare sau pieței mo netare în ansamblu, în
condițiile existenței unei cereri stringente de lichidități cauzată de o criză la nivel de
instituție sau la nivel de piață, care nu poate fi satisfăcută printr-o altă sursă
alternativă. …………………………….se definește ca fiind evidența prin intermediul căr eia se
realizează cunoașterea și urmărirea efectuării operațiilor la t imp, închiderii acestora
pe măsura rezolvării lor, precum și din necesitatea de control a operațiunilor respective.
Grupele de conturi simbolizate cu ……… cifre au rolul de a delimita, în cadrul claselor
de conturi, categorii importante de mijloace, surse sau operați uni cu un conținut
distinct.
 Bibliografie recomandat ă:
1. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și pra ctice ed. a IIa, Ed.
CH Beck, București, 2014
2. Cocriș V., Tehnici și operaț iuni bancare, Ed. Universității .”Al.I.Cuza” Iași, 1992
3. Cocriș V., Chirleșan D. – Tehnici și operațiuni bancare. Rep ere teoretice și
studiu monografic, Ed. Universității .”Al.I.Cuza” Iași, 2006
4. Dedu, Vasile, Gestiune și audit bancar, edi ția a II-a , Ed. Economică, București,
2008
5. Ionescu, Lucian – Băncile și operațiunile bancare , I.B.R., Ed. Economică,
București 1996
6. Trenca, Ioan – Metode și tehnici bancare – principii, reglement ări,
experien țe, Casa C ărții de Știin ță, Cluj Napoca, 2004

76Unitatea de studiu. 5. S ISTEMUL INFORMAȚIONAL
BANCAR ȘI DOCUMEN TAȚIA BANCARĂ

 Cuprinsul capitolului

 Cuvinte cheie: sistem informa țional bancar, activitate decizional ă, activitate
operațional ă, informa ții bancare, flux informa țional bancar, centru informa țional,
documenta ție contabil ă, documente bancare, documente in terne, documente externe,
documente de cas ă, documente de decontare, docum ente primare, documente
centralizatoare, circuitul documentelor.

 Obiective urm ărite
1. Descrierea modului de organizare și funcționare a sistemului informațional
bancar;
2. Definirea sistemului informațional bancar și structurarea in formațiilor bancare;
3. Formularea principiilor ce stau la baza sistemului informați onal bancar;
4. Descrierea modului de prezentare și structurare a documentel or contabile
bancare;
5. Perceperea documentației bancare ca principală componentă a sistemului
informațional bancar;
6. Identificarea cadrului de organizare a circuitului documente lor bancare;
7. Etapizarea pe faze a mișcării succesive a documentelor banca re;
8. Însușirea regulilor ce stau la baza realizării circuitului d ocumentelor bancare;

 Competen țe obț inute: capacitatea de a utiliza sistemul informațional bancar și
documentația bancară; formarea de deprinderi și abilități privi nd activitatea bancară
operativă; formarea de capacităț ii de planificare și conducere a activității bancare;
formarea unui comportament adecvat al angajatului din bancă care execută, fundamentează și adoptă decizii priv ind activități specifice banking-ului; formarea de
atitudini specifice lucrului în domeniul bancar

 Timp mediu necesar pentru asimilarea cuno ștințelor: 180 min 5.1. Particularitățile sistemului informațional bancar 5.2. Documentația bancară
5.3. Organizarea circuitului documentelor bancare

775.1. Particularitățile sistemului informațional bancar
Prin felul activităților pe care le desfășoară, băncile reprezintă sectorul cel mai
“informat” din economie.
Natura tranzacțiilor de credit, mărimea resurselor de credit, r iscul asumat de
bănci, informațiile cu privire la depozitele și conturile clien ților, operațiunile pe care
aceștia le întreprind, deciziile pe care le adoptă banca pe baz a semnalelor date de
banca națională prin intermediul măsurilor de politică monetară și pe baza politicii
fiscal-bugetare promovată de guvern aduc băncile în postura de “centre
informaționale” în economie, îndeplinind în felul acesta o func ție aparte, privind
colectarea, păstrarea și furnizarea de informații specifice dom eniului și primordiale
pentru desfășurarea în condiții de normalitate a activității ec onomice.
Activitatea bancară, asemenea oricărei organizații, implică activități de decizie
și activități de execu ție sau opera ționale. Între cele două tipuri de activități trebuie
să existe un flux continuu de informații pentru ca activitatea bancară în ansamblu să
desfășoare în condiții de eficiență.
Decizia în domeniul bancar poate fi definită ca fiind procesul raționa l de alegere
a unei direcții de acțiune, pe baza analizei mai multor soluții , corespunzătoare
obiectivelor urmărite de bancă, în vederea îndeplinirii acestor a în condiții de eficiență.
Ele sunt luate în funcție de atribuțiile și competențele stabilite pentru fiecare nivel de
conducere. De asemenea, deciziile sunt luate în concordanță cu metodologia și
normele legale în vigoare.
Activitatea opera țională este, în fapt, activitatea specifică băncilor în relațiile cu
clienții și alți terți (alte instituții financiar bancare, banc a centrală, instituțiile statului,
biroul de credit etc), generată de acțiunea deciziilor luate.
Astfel, organizarea și conducerea activității bancare implică e xistența și
funcționarea unui sistem informațional, prin intermediul căruia să se asigure fluxul de
informații bancare, valorificarea acestora, în conformitate cu eficiența cerută de către
factorii decidenți. În acest context, sistemul informațional se situează între activitatea
de decizie și execuție, facilitând legătura permanentă și ambel e sensuri dintre cele
două.
Sistemul informa țional bancar este constituit din ansamblul mijloacelor și
metodelor prin care se realizeaz ă colectarea, prelucrarea și transmiterea informa țiilor,
reprezentând o premis ă a unei bune organiz ări, atât a activit ății de conducere,
coordonare și control, cât și a celei operative40.

40 Cocriș, Vasile; Chirleșan, Dan, Economie bancară, Ed. Universi tății „Al. I. Cuza”, Iași, 2008, p. 233

78

Figura nr. 2. Sistemul informațional bancar

Existența sistemului informațional bancar reprezintă una din co ndițiile de bază
ale organizării raționale a activității bancare, a conducerii sale pe principii
fundamentate științific, devenind în acest fel o premisă a exer citării cu eficiență
sporită a rolului și funcțiilor băncilor în economie41.
Modul de concepere, organizare și funcționare a sistemului informațional bancar
influențează calitatea și eficiența activității bancare. Inform ațiile bancare care sunt
conținute de sistemul informațional bancar au drept sursă datel e din evidența
contabilă, operativă și statistică, clienții băncii în calitate de titulari de conturi, precum
și alte instituții cu care banca intră în relaționare (alte băn ci, banca centrală, biroul de
credit, Casa Incidentelor de Plăți, agențiile de rating, agenți ile de știri etc.). De
asemenea, sistemul informațional bancar este sursă de informați i bancare în cadrul
instituției bancare, precum și pentru clienți și instituțiile c u care intră în relaționare.

Informații bancare , care pot fi structurate după mai multe criterii, astfel:
a) Din punctul de vedere al gradului de prelucrare42:
 informații bancare elementare – precizează aspectul direct măs urabil, cum
ar fi, de exemplu: numerarul încasat sau plătit, cecurile de că lătorie achitate
etc.;

41 Trenca, Ioan, Metode și tehnici bancare – principii, reglement ări, experiențe, Casa Cărții de Știință,
Cluj Napoca, 2004, p. 43
42 Cocriș, Vasile, Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Universităț ii ”Al.I.Cuza” Iași, 1992, p. 29 Instituția bancară
Mediul bancar Intrări
informații Ieșiri
informații
Activitatea
de decizie Activitatea
operaț ională SISTEMUL
INFORMA ȚIONAL
BANCA Rintrări
ieșiri ieșiri
intrări CONDUCERE EXECUȚIE

79 informații complexe – cele rezultate din prelucrarea datelor p rimare. În acest
sens putem exemplifica informațiile referitoare la creditele ac ordate,
vânzarea-cumpărarea de valute, activitatea de decontări etc..
La rândul lor, informațiile bancare complexe, în funcție de gradul de prelucrare ,
pot fi definitive sau intermediare . Cele definitive ilustrează rezultatele finale, iar cele
intermediare urmează să fie supuse ulterior și altor prelucrări.
b) După momentul desf ășurării operațiunilor, informa țiile bancare se pot clasifica
în43:
 informații operative – evidențiază starea curentă și facilitea ză posibilitatea
urmăririi directe a evoluției activității bancare;
 informații postoperative – e manifestă după efectuarea operați ilor pe care le
reflectă, având ca surse de date evidența contabilă și statisti că și servesc
pentru luarea de măsuri corespunzătoare, menite să asigure înlă turarea
unor deficiențe;
 informații previzionale – se referă la operațiile care se vor produce în viitor
și se utilizează, cu prioritate, în activitatea de programare b ancară.
c) Funcție de criteriul de organizare în teritoriul al re țelei bancare se pot clasifica
în:
 informații necesare agențiilor;
 informații necesare sucursalelor;
 informații necesare centralei băncii;
 informații necesare agențiilor, s ucursalelor și centralei;
 informații necesare agențiilor și sucursalelor;
 informații necesare sucursalelor și centralei.
d) Funcție de nivelul ierarhic la care sunt utilizate:
 informații necesare personalului de execuție (controlori de gh ișeu,
referenți de specialitate, analiști de credite, casieri etc.);
 informații necesare șefilor de compartimente;
 informații necesare directorilor (agenții, filiale, sucursale) ;
 informații necesare organelor s uperioare de conducere (divizii , comitet
director, consiliul de administrație, adunarea generală a acțio narilor etc.).
e) Funcție de caracterul public sau secret al informațiilor ban care, acestea se
împart în:
 informații publice, accesibile tuturor;
 informații confidențiale, aflate sub incidența secretului banc ar.

43 idem

80
Principalele caracteristici ale sistemului informațional bancar sunt:
 Informațiile din cadrul sistemului informațional bancar sunt î ntr-o
continuă transformare ș i interdependen ță – unele informații se
transformă în altele și se determină una pe alta;
 Ca rezultat al prelucrării datelor, informațiile se constituie într-un flux
informațional bancar care se manifestă, atât în cadrul instituției bancare
cât și în afara ei, în mediul bancar înconjurător, formând circuite
informaționale ;
 Structura sistemului informa țional se află într-o continuă dinamică,
circuitele informaționale în conținutul lor, cât și din punct d e vedere al
ierarhizării se pot modifica în timp;
 Sistemul informațional bancar este supus unui proces continuu de
perfecționare, funcție de nevoile de adaptare a activității instituției
bancare la modificările de mediu;
 Sistemul informațional bancar trebuie să fie bine proiectat astfel încât să
asigure fluența circuitelor informaționale;
 Volumul de informa ții bancare din cadrul sistemului informațional bancar
trebuie redus la strictul necesar, funcție de utilitatea acestora.
Pentru a-și putea îndeplini în condiții optime rolul atribuit, sistemul informațional
bancar impune ca la baza organizării, funcționării și eficiențe i sale să se situeze o
serie de principii , cum ar fi
44:
 principiul piramidal – conceperea și funcț ionarea sistemului informa țional
bancar în func ție de structura organizatoric ă a unităților bancare (filiale,
sucursale, centrale). Acest principiu are în vedere reducerea v olumului de
informații la nivelul celor strict necesare și a frecvenței tra nsmiterii acestora pe
măsura trecerii lor de la verigile inferioare la cele superioar e, fără a afecta
calitatea deciziilor și sporind eficiența sistemului informațio nal. Astfel,
informațiile devin mai sintetice pe măsură ce urcă în nivelul i erarhic de
organizare al băncii, printr-un proces de centralizare și agreg are;
 principiul ierarhiz ării informa țiilor bancare după importan ță și gradul de
operativitate . Conform acestui principiu, unele informații bancare se impun a fi
transmise mai rapid, altele mai puțin rapid. Scopul va fi optimizarea evidențelor
și a fluxurilor de informații având drept criteriu accelerarea operațiunilor
bancare. În acest context, sporirea numărului de operațiuni ban care pe

44 Vezi Cocriș, Vasile., Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Unive rsității ”Al.I.Cuza” Iași, 1992, p. 30-31 și
Trenca, Ioan, Metode și tehnici bancare – principii, reglementă ri, experiențe, Casa Cărții de Știință,
Cluj Napoca, 2004, p. 45-46

81unitatea de timp, va conduce la o creștere a activității bancare, cu amplificarea
veniturilor din dobânzi și comisioane, sporind starea de profitabilitate a băncii.
La nivel macroeconomic se va realiza o mai bună circulație băne ască;
 principiul concentr ării și centraliz ării informa țiilor bancare , având drept
scop înlăturarea paralelismelor, asigurarea informării operativ e și o mai bună
fundamentare a deciziilor;
 principiul tipiz ării documentelor bancare, având în vedere forma și
elementele pe care acestea le conțin și concretizându-se în uni ficarea
codificării operațiunilor, a documentelor în care acestea se re flectă și totodată
adaptarea documentației bancare la cerințele informatizării ope rațiunilor
bancare;
 principiul adaptabilit ății sistemului informa țional bancar funcție de noile
realități ale mediului bancar înconjurător;
 principiul eficien ței activit ății bancare – presupune conceperea,
organizarea și funcționarea sistemului informațional bancar astfel încât
activitatea bancară să devină ma i eficientă, să sporească gradu l de
operativitate și profitabilitate. Aceste aspecte pot fi aprecia te în mod direct, prin
scăderea cheltuielilor, prin utilitatea și operativitatea infor mațiilor culese,
prelucrate și transmise, prin promptitudinea și calitatea deciz iilor luate, prin
modul în care sunt conștientizare și apreciate produsele bancar e de către
clienți.
Fluxurile informaționale ce au loc în afara unităților bancare se pot manifesta
atât între verigile bancare (agenție, filială, sucursală, centr ală și invers), cât și între
acestea și titularii de conturi. Fluxurile informaționale pot a vea loc între bancă și alte
instituții financiar – bancare și banca centrală, formând un si stem informațional la
nivel de întreg sistemul bancar.
La rândul său, sistemul informațional specific sistemului banca r de ansamblu
este conectat la sistemul informațional al economiei naționale, contribuind la
manifestarea funcțiilor băncilor în economie. Calitatea sistemu lui informațional
specific sistemului bancar național își va spune cuvântul în gradul de funcționalitate al economiei unei țări.
De asemenea, sistemele informaționale ale sistemelor bancare na ționale sunt
interconectate tot mai mult la nivelul economiei mondiale, dato rită procesului de
globalizare existent.

825.2. Documentația bancară
Documenta ția bancar ă reprezintă totalitatea documentelor utilizate în
organizarea și derularea operațiunilor bancare. Documentația ba ncară face parte din
sistemul informațional bancar, constituind principalul suport d e date, prin intermediul
cărora informația bancară parcurge circuitele informaționale.
Documentația bancară, în scopul creșterii operativității și efi cienței operațiunilor
bancare, este supusă simplificării și raționalizării. În acest sens, documentele bancare
sunt tipizate, uniformizate și standardizate .
Se au în vedere, cu prioritate, următoarele măsuri45:
 eliminarea paralelismelor;
 lărgirea perioadelor de întocmire și raportare a informațiilor ;
 reducerea numărului de exemplare;
 renunțarea la unele elemente inutile și menținea pe documente a datelor și
semnăturilor absolut necesare.
Documentele bancare prezintă în conținutul lor atât elemente spec ifice, cât și
elemente comune . Elementele comune sunt imprimate pe documentele bancare,
înaintea derulării operațiunii în sine, în timp ce elementele s pecifice vor fi înscrise o
dată cu inițierea operațiunii.
Documentele bancare se pot clasifica din mai multe puncte de ve dere, și anume:
a) După verigile procesului de conducere a instituției bancare :
 documente de plan , necesare prevederii prin plan a derulării activității
bancare: planul de casă, planul de credite, bugetul de venituri și cheltuieli,
planul de finanțare a proiectelor de investiții, limite de cred itare, plan de
muncă și retribuire personal etc.;
 documente de eviden ță bancar ă necesare urmărării și cunoașterii
modului în care s-au derulat operațiunile bancare: documente de casă, de
decontări fără numerar, notele c ontabile, contul bancar, extras ul de cont
etc.;
 documente specifice controlului , necesare deruloării activității de control
bancar: planurile tematice de control, planurile individuale de control,
actele de control, rapoarte și sinteze ce privesc activitatea d e control
bancar intern etc;
 documente statistice , necesare luării deciziilor și derulării activității
bancare în condiții de eficiență: dările de seamă, situații sin tetice, sinteze,
rapoarte, scrisori, sesizări, reclamații etc.
b) După locul în care se întocmesc46:

45 Cocriș, Vasile, Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Universității ”Al.I.Cuza” Iași, 1992, p. 42
46 ibidem, p. 43

83 documente interne întocmite în cadrul unităților bancare în legătură cu
propria activitate, cum sunt: ordinele de plată și de încasare pentru
operațiuni cu numerar, notele contabile, scrisorile pentru remi teri de
valori, situații statistice, balanțe de verificare etc.;
 documente externe întocmite de către titularii de conturi. Menționăm, în
primul rând, documentele de decontare (ordinul de plată, cecul) , foile de
vărsământ și cecul pentru operațiunile cu numerar, documentația
necesară deschiderii conturilor, documentele ce stau la baza ac tivității
de creditare etc.;
c) După natura operațiunilor care se efectuează pe baza documentelor
bancare, distingem47:
 documente de cas ă sunt acele documente pe baza cărora au loc operații
de încasări și plăți cu numerar: foile de vărsământ cu chitanță pentru
depunerile de numerar la bancă (încasări), cecurile întocmite p entru
ridicarea numerarului de la bancă (plăți) de către titularii de conturi și
ordinele de încasări și plăți privind propriile operațiuni cu n umerar;
 documente de decontare reprezintă acele instrumente de evidențiere a
operațiunilor prin virament prin care se solicită trecerea sume lor dintr-un
cont în altul. Aceste documente ocupă o pondere mare în cadrul documentației bancare deoarece majoritatea operațiunilor solici tate
băncilor de către clienții săi au ca suport moneda scripturală. În această
categorie, în primul rând, trebuie nominalizate: ordinele de pl ată și cecurile.
De asemenea, vor deveni operaționale cambiile și biletele la or din;
 documente diverse sunt acele acte și situații care nu servesc direct la
înregistrarea datelor în evidenț a contabilă a băncii, ci consti tuie doar
suportul anumitor operațiuni bancare. Din această categorie fac parte:
situația verificării garanției creditelor, documentația necesară deschiderii
conturilor, dările de seamă etc.
d) După momentul întocmirii și al volumului de operații pe care le conțin,
avem
48:
 documente primare întocmite pentru fiecare operațiune în momentul când
aceasta are loc. Exemplificăm aic i: foaia de vărsământ, cecul, ordinul de
plată etc.;
 documente centralizatoare sau recapitulative care se individualizează prin
aceea că preiau datele din mai multe documente primare. Din ace astă
categorie se pot menționa: borderourile, specificațiile, jurnal ele etc.

47 idem
48 ibidem, p 44

84e) Din punct de vedere al evidenței bancare în care se înscriu doc umentele,
distingem49:
 documente utilizate în cadrul eviden ței contabile analitice , cum ar fi:
conturile personale însoțite de extrasele de cont, jurnalele op erative
etc.;
 documente folosite de eviden ța contabil ă sintetică care includ: notele
contabile, balanțele de verificare, bilanțul contabil și fișele
centralizatoare;
 documente utilizate de eviden ța statistic ă cuprind acele situații
referitoare la structura decontărilor, structura creditelor, mo dul de
realizare a încasărilor și plăților în numerar, execuția de cas ă a
bugetului de stat, structura operațiilor valutare ș.a.
e) Din punct de vedere al formei în care se prezintă :
 documente în format fizic, hârtie ;
 documente în format electronic : eCec, ordin de plată electronic etc
Documentele de execu ție bancar ă sau operative se individualizează prin
volumul, frecvența și rolul lor în cadrul activității bancare. Acestea trebuie să aibă în
conținutul lor următoarele elemente obligatorii :
 să conțină elemente necesare identificării lor: denumirea, num ărul de
ordine, data întocmirii, locul întocmirii;
 să fie înscrise date despre titularii de conturi: denumirea lo r, sediile băncilor
la care au deschise conturi și codul IBAN în care urmează să se opereze
înregistrările;
 să aibă înscrisă corect suma în cifre și în litere;
 să fie menționat scopul plății;
 să fie autorizate prin semnături și stampilă de către titulari i de conturi.
Menirea documentelor bancare operative constă în50:
 stau la baza înregistrărilor în contabilitatea bancară, fiind documentele
justificative care reflectă activitatea economico-financiară a băncii și
situația financiară a tiotularilor de cont;
 fac dovada autenticității și realității operațiunilor bancare;
 creează condițiile materiale pentru exercitarea controlului bancar intern;
 asigură informarea factorilor interesați asupra mersului opera țiunilor
bancare, a modului n care se constituie și se utilizează fondurile bănești
în economie.

49 idem
50 Trenca, Ioan, op. cit., pp. 50-51

855.3. Organizarea circuitu lui documentelor bancare
Documentele bancare, pentru a-și îndeplini menirea, parcurg un circuit bine
definit în cadrul unității bancare, între verigile băncii sau l a nivelul întregului sistem
bancar, după caz.
Prin circuitul documentelor bancare se înțelege mișcarea efectuată de către
acestea ca flux informațional în cadrul băncii sau sistemului b ancar, din momentul
primirii la ghișeele unei bănci de la clienți, alți emitenți sa u al întocmirii lor de către
personalul băncii, după caz, până la expedierea lor clienților sau a arhivării, conform
destinațiilor pe care le au.
Circuitul documentelor este proiectat în funcție de situația co ncretă existentă în
fiecare unitate bancară sau sistem bancar. Proiectarea lui trebuie concepută astfel
încât să îndeplinească următoarele aspecte:
 Înregistrarea corectă și la timp a tuturor operațiunilor;
 Respectarea programului zilei operative (timpul afectat activi tății de
ghișeu cu clienții);
 Reducerea traseului, a verigilo r în cadrul băncii precum și a timpilor de
procesare în cadrul lor;
 Repartizarea echitabilă și judicioasă a muncii în cadrul perso nalului
băncii.

Circuitul documentelor bancare presupune parcurgerea mai multor faze, astfel:
1. primirea documentelor la ghișeu, prin poștă, electronic sau întocmirea
acestora de către personalul băncii, efectuând asupra lor un control bancar operativ-curent, urmărindu-se îndeplinirea condițiilor de formă a
documentului și de conținut al operațiunii, în concordanță cu cadrul normativ
și disciplina bancară;
2. contabilizarea documentelor , operațiune realizată fie prin transpunerea
înregistrărilor în note contabile, fie prin înscrierea directă, pe documentele
respective, a conturilor în care urmează să se efectueze înregi strarea, în
cazul în care datele din documente sunt transpuse în sistemul i nformatic al
băncii;
3. înregistrarea documentelor bancare în eviden ța contabil ă analitic ă ș i
efectuarea controlului bancar aferent;
4. înregistrarea documentelor bancare în eviden ța contabil ă sintetic ă ș i
efectuarea controlului bancar aferent;
5. confruntarea datelor din contabilitatea analitic ă cu cele din contabilitatea
sintetică pentru a se urmări exactitatea operațiunilor efectuate, folosi nd
balanța de verificare zilnică;

866. sortarea, clasarea și păstrarea documentelor , respectiv expedierea acestora
titularilor de conturi.

Schematic, circuitul documentelor pe faze, se prezintă astfel:

FAZELE CIRCUITULUI
DOCUMENTELOR
BANCARE 1 Primirea documentelor la ghi șeu
Întocmirea documentelor interne
Controlul documentelor
2 Contabilizarea documentelor
3 Înregistrarea în eviden ța contabil ă analitică
4 Înregistrarea în eviden ța contabil ă sintetic ă
5 Verificarea înregistr ărilor din contabilitatea
analitică cu cele din contabilitatea sintetic ă
6 Clasarea documentelor Păstrarea ș i arhivarea
Expedierea documentelor

Figura nr. 3. Circuitul documentelor bancare
Clasarea și arhivarea reprezintă punctul final al circuitului documentelor.
Clasarea reprezintă punerea documentelor într-o anumită ordine, în scopul păstrării și
consultării ulterioare cu ușurință. Unitățile bancare, de regul ă, folosesc drept criteriu
de clasare a documentelor criteriul cronologic ș i criteriul con ținutului economic . La
finalul anului, documentele bancare sunt predate la arhiva gene rală, unde sunt
păstrate perioade de timp diferite, funcție de reglementările în vigoare stabilite de
banca centrală și arhivele statului. O dată cu dezvoltarea tehn ologiei înalte, arhivarea
se face și pe suport electronic , pentru o reducerea a spațiului aferent depozitării și
pentru o manevrare mai facilă a documentelor.
În cadrul unităților băncare și a rețelelor băncilor sunt stabi lite „grafice de circuit
al documentelor ” în scopul organizării muncii, stabilindu-se pentru fiecare co lectiv sau
angajat din cadrul băncii operațiunile ce urmează a se efectua, timpul aferent fiecărei
operațiuni, precum și succesiunea derulării lor.

87Realizarea unei activități ba ncare de calitate presupune ca cir cuitul
documentelor să se desfășoare respectând o serie de reguli51:

1) Toate documentele primite de banc ă de la clien ți sau alți terți se prelucreaz ă și se
înregistreaz ă în eviden țele băncii în aceea și zi operativ ă.
Motivația: pentru o evidență bancară cât mai fidelă și pentru a asigura o perativitatea
activității bancare.
2) Prelucrarea și înregistrarea documentelor zilei trebuie realizat ă astfel încât s ă
asigure expedierea lor c ătre destinatari în aceea și zi.
Motivația: se creează posibilitatea ca acestea să fie înregistrate în con tabilitatea
proprie a clienților în aceeași zi.
3) Încas ările în numerar efectuate de c ătre bănci, în baza foilor de v ărsământ cu
chitanță sau a ordinelor de încasare, în cazul operaț iunilor proprii, presupun primirea
mai întâi a sumelor de c ătre casierii încasatori și numai dup ă confirmarea acestor
operațiuni are loc înregistrarea sumelor în conturile depun ătorilor .
Motivația: evitarea riscului de a înregistra în conturi sume nedepuse, so licitându-se
apoi anulări sau stornări de operații;

4) Plățile în numerar efectuate pe baza cecurilor se eviden țiază mai întâi în conturile
titularilor, în limitele disponibilului propriu existent sau pe seama creditelor și numai
după aceea se elibereaz ă numerarul de c ătre casieria b ăncii.
Motivația: se creează posibilitatea înlăturării eventualelor cazuri în ca re efectuarea
unor plăți să fie făcute fără existența capacității de plată;
5) Virarea sumelor din unele conturi în altele se va eviden ția, cu prioritate, în debitul
contului pl ătitorului și numai după aceea în creditul contului beneficiarului .
Motivația: toate plățile vor fi făcute în limita disponibilităților evidențiate în conturi sau
a nivelului creditelor aprobate, respectându-se disciplina mone tară și de credit;
6) Toate documentele bancare, atât cele de încas ări și plăți prin conturi, cât și cele
referitoare la operațiile de numerar se înregistreaz ă mai întâi în eviden ța analitic ă și
numai dup ă aceea în eviden ța sintetic ă.

51 Vezi Cocriș, Vasile., Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Unive rsității ”Al.I.Cuza” Iași, 1992, p. 50-52 și
Trenca, Ioan, Metode și tehnici bancare – principii, reglementă ri, experiențe, Casa Cărții de Știință,
Cluj Napoca, 2004, p. 52-53

88Motivația: se creează posibilitatea ca documentele ce nu pot fi operate î n evidența
analitică să nu fie operate nici în cea sintetică, evitându-se prin aceasta operațiunile
de corectare prin anulare sau stornare;

7) Opera țiunile privind activitatea de cred itare (modificarea necesarului, acord ări de
noi credite, rambursarea creditelor etc.) s ă fie efectuate cu operativitate, pân ă cel mai
târziu la începutul zilei operative .
Motivație: se creează astfel posibilitatea ca grupele operative să efectu eze
eventualele deblocări de conturi în primele ore ale programului de ghișeu, aspect
foarte important în condițiile activizării lichidităților;

8) Confruntarea opera țiunilor de cas ă de către grupele operative cu eviden ța din
cadrul serviciului tezaur și casierie trebuie s ă se realizeze zilnic, cel târziu pân ă la
sfârșitul programului de lucru ;
Motivație: se creează astfel posibilitatea ca eventualele erori să fie corectate, astfel
încât evidențele bancare să ie cât mai fidele. 9) Evidența contabilă analitică se confrunt ă cu evidenț a sintetic ă în aceeaș i zi cu
efectuarea opera țiilor bancare, prin întocmirea zilinic ă a balanț ei de verificare, cel mai
târziu în dimineața zilei urm ătoare;
Motivație: se creează astfel posibilitatea ca eventualele erori să fie corectate, astfel
încât evidențele bancare să ie cât mai fidele.
10) Toate documentele circul ă în interiorul unit ăților bancare numai prin personalul
propriu .
Motivația: se elimină astfel posibilitatea substituiri documentelor preze ntate inițial la
ghișeu și vizate de personalul băncii, cu altele care pot, în m od intenționat, să
genereze operațiuni frauduloase.

89 Întrebări:
1. Cum se definește sistemul informațional bancar?
2. Ce sunt informațiile bancare și cum se clasific ă acestea ?
3. Care sunt principiile ce se situează la baza organizării sis temului informațional
bancar ?
4. Ce este documentația contabilă bancară ?
5. Ce condiții trebuie să îndeplinească documentele bancare ?
6. Cum se clasifică documentele bancare ?
7. Ce presupune organizarea circuitului documentelor bancare ?
8. Care sunt fazele pe care le parcurg documentele bancare în c adrul circuitului
specific ?
9. Care sunt principalele reguli ce stau la baza desfășurării c ircuitului
documentelor bancare ?

 Exerciții:
Determinați caracterul fals sau adevărat al următoarelor afirma ții:
Conform principiului piramidal cu privire la organizarea sistem ului
informațional bancar, unele informații bancare se impun a fi
transmise mai rapid, altele mai puțin rapid. A / F
Documente de casă reprezintă acele instrumente de evidențiere a
operațiunilor prin virament prin care se solicită trecerea sume lor
dintr-un cont în altul A / F
Documentele centralizatoare sunt întocmite pentru fiecare
operațiune în momentul când aceasta are loc: foaia de vărsământ ,
cecul, ordinul de plată etc. A / F
Primirea documentelor la ghișeu, prin poștă, electronic sau întocmirea acestora de cătr e personalul băncii, presupune
efectuarea asupra lor a unui control bancar ulterior, urmărindu -se
îndeplinirea condițiilor de formă a documentului și de conținut a l
operațiunii, în concordanță cu cadrul normativ și disciplina ba ncară. A / F
Virarea sumelor din unele conturi în altele se va evidenția, cu
prioritate, în debitul contului plătitorului și numai după acee a în
creditul contului beneficiarului. A / F
Toate documentele bancare, atât cele de încasări și plăți prin conturi,
cât și cele referitoare la operațiunile de numerar se înregistr ează mai
întâi în evidența sintetică și numai după aceea în evidența ana litică. A / F
Confruntarea operațiunilor de casă de către grupele operative c u
evidența din cadrul serviciului tezaur și casierie trebuie să s e
realizeze săptămânal A / F

90 Bibliografie recomandat ă:
1. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și pra ctice ed. a IIa, Ed.
CH Beck, București, 2014
2. Cocriș V., Tehnici și operaț iuni bancare, Ed. Universității .”Al.I.Cuza” Iași, 1992
3. Cocriș V., Chirleșan D. – Tehnici și operațiuni bancare. Rep ere teoretice și
studiu monografic, Ed. Universității .”Al.I.Cuza” Iași, 2006
4. Ionescu, Lucian – Băncile și operațiunile bancare , I.B.R., Ed. Economică,
București 1996
5. Trenca, Ioan – Metode și tehnici bancare – principii, reglement ări,
experien țe, Casa C ărții de Știin ță, Cluj Napoca, 2004

91Unitatea de studiu. 6 . CONTURILE BANCARE

 Cuprinsul capitolului

 Cuvinte cheie: conturi bancare, subconturi bancare, conturi curente, conturi
separate de împrumut, conturi de disponibilit ăți, disponibilit ăți la „vedere”, depozite
bancare, conturi bugetare de cheltuieli, conturi de corespondent, deschiderea
conturilor, documenta ția de deschidere a conturilor, con ținutul conturilor, func ția
contabilă a conturilor.

 Obiective urm ărite
1. Însușirea ipostazelor în care poate fi privită noțiunea de c ont bancar;
2. Însușirea noțiunii de codificare a codurilor conturilor banc are și a algoritmului
de verificare a codurilor IBAN;
3. Identificarea categoriilor de conturi și subconturi ce se po t deschide clienților
băncilor;
4. Perceperea conținutului, structurii și funcției contabile a conturilor curente;
5. Însușirea aspectelor specifice privind deschiderea și funcți onarea conturilor
separate de împrumut;
6. Identificarea aspectelor privind conținutul și structura con turilor bancare de
disponibilități;
7. Însușirea cadrului ce stă la baza deschiderii și funcționării conturilor bugetare
de cheltuieli;
8. Însușirea modalităților specifice privind deschiderea și funcționarea conturilor
de corespondent.

 Competen țe obținute: formarea de deprinderi și abilități privind activitatea
bancară operativ ă; formarea de capacit ății de planificare și conducere a activit ății
bancare; formarea unui comportament adecvat al angajatului din banc ă care execut ă,
fundamenteaz ă și adoptă decizii privind activit ăți specifice banking-ului; formarea de
atitudini specifice lucrului în domeniul bancar

 Timp mediu necesar pentru asimilarea cuno ștințelor: 200 min 6.1. Conturile bancare – concept și caracteristici
6.1. Tipurile de conturi și subconturi deschise la bănci
6.2. Conținutul și funcția contabilă a conturilor bancare

92
6.1. Conturile bancare – concept și caracteristici
Într-o economie de piață, atât persoanele juridice, cât și pers oanele fizice,
potrivit reglementărilor în vigoare, au posibilitatea să-și des chidă conturi la oricare
dintre băncile existente în cadrul sistemului bancar.
Noțiunea de cont bancar poate îmbrăca mai multe ipostaze :
Document contabil – contul bancar este o reflectare a operațiunilor efectuate
de clienți, fiind un tabel sinoptic al crean țelor și datoriilor . El este principalul
instrument de realizare a evidenței contabile;
Convenție între banc ă și titularul contului – contul bancar presupune o
convenție între ambele părți – clientul și banca – care prevăd anumite drepturi și
obligații reciproce unanim acceptate, de regulă materializate p rin semnarea unui
contract . Astfel, contul bancar reprez intă o convenție asupra modului d e acoperire și
stingere a creanțelor și datoriilor între cele două părți, regi mul dobânzilor,
comisioanelor și spezelor bancare practicate, serviciile atașat e contului;
O expresie a rela țiilor de credit între banc ă și titularul contului – soldurile
conturilor bancare, funcție de natura lor, pot evidenția fie disponibilit ățile bănești ale
t i t u l a r i l o r d e c o n t – sold creditor , fie nivelul creditelor angajate î n c o m p l e t a r e a
resurselor proprii – sold debitor . Astfel, în prima situație banca este debitoare
clientului, iar în a doua situație, clientul devine debitor băn cii. Fiecare operațiune
efectuată va afecta situația soldului contului, stabilind o nouă poziție între bancă și client;
Un instrument de exprimare a pl ăților și încasărilor – toate încasările și
plățile sunt înscrise în cont. Debitarea contului titularului reprezintă efectuarea de plăți
în favoarea altor titulari de conturi, față de care acesta are datorii. Creditarea contului
titularului înseamnă încasarea de către acesta a creanțelor de la datornicii săi;
Formă de garantare bancar ă – contul cu sold creditor poate reprezenta pentru
bancă la care are deschis contul sau o terță bancă sau o terță persoană cu care
titularul are relații pecuniare o garanție a îndeplinirii unor ob
ligații, de regulă credite
acordate și exprimate în alte conturi cu soldul debitor.
În practica bancară există sisteme na ționale și interna ționale de codificare a
conturilor bancare . Acestea sunt stabilite pentru identificarea precisă a fiecăru i titular
de cont în procesul de derulare a operațiunilor bancare, precum și verificarea
identității acestuia, ori de câte ori sunt derulate operațiuni prin intermediul contului. În
felul acesta se pot derula operațiunile bancare în mod judicios .
Elementele principale ce compun sistemele de codificare sunt:
 Structura codificării (a numărului de cont);
 Metoda de stabilire și verificare a cifrelor de control.

93Codul IBAN înseamnă un șir de caractere care identifică în mod unic la nivel
internaț ional contul unui client la o institu ție, cont utilizat pentru procesarea plăților în
cadrul sistemelor de plăți sau prin schemele de tip bănci cores pondent.
Structura codurilor IBAN atribuite în România de instituțiile bancare conturilor
clienților lor constă într-un șir de 24 de caractere alfanumeri ce care, considerate de la
stânga la dreapta, au următoarea semnificație:

Figura nr. 4.. Structura codurilor IBAN atribuite în România de instituții conturilor
clienților
NR.
CARACTERE TIPUL
CARACTERELOR SEMNIFICAȚIE
2 Alfabetice Codul de țară al României – RO
2 Numerice Caractere de verificare a codului IBAN
4 Alfabetice Caractere care identifică în mod unic instituția,
respectiv primele patru caractere ale codului BIC
(acronim pentru Bank Identifier Code) atribuit instituției
16 Alfanumerice Caractere care identifică în mod unic unitatea teritorială a instituției și contul clientului de la respectiva unitate teritorială
Sursa : Regulamentul BNR nr. 2 din 17 februarie 2004 privind utilizar ea codurilor IBAN în
România.

Metoda de validare a unui cod IBAN constă în următorii pași52

Pas preliminar : În cazul în care codul IBAN este prezentat pe suport hârtie, se
convertește formatul acestuia la formatul electronic prin șterg erea spațiilor de
separare.
Exemplu: un cod IBAN de tipul RO49 AAAA 1B31 0075 9384 0000 dev ine
RO49AAAA1B31007593840000.
Pasul 1 : Se mută primele patru caractere (simbolizând codul de țară și caracterele de
verificare) la dreapta codului IBAN.
Exemplu: RO49AAAA1B31007593840000 devine AAAA1B31007593840000RO 49.
Pasul 2 : Se face conversia literelor în numere, conform tabelei de conversie cuprinse
în tabelul următor:

A=10 G=16 M=22 S=28 Y=34
B=11 H=17 N=23 T=29 Z=35
C=12 I=18 O=24 U=30

52 Regulamentul BNR nr. 2 din 17 februarie 2004 privind utilizare a codurilor IBAN în România

94D=13 J=19 P=25 V=31
E=14 K=20 Q=26 W=32
F=15 L=21 R=27 X=33

Exemplu: AAAA1B31007593840000RO49 devine 1010101011131007593840 000272449

Pasul 3 : Se aplică algoritmul MOD 97- 10 (conform ISO 7064). Pentru ca cele 2
caractere de verificare să fie corecte (codul IBAN să fie corec t), restul împărțirii
numărului astfel obținut la 97 trebuie să fie 1.
Exemplu: Restul împărțirii lui 1010101011131007593840000272449 la 97 este 1 .
Deschiderea unui cont bancar presupune încheierea convenției între bancă și
viitorul titular de cont, și, de regulă, efectuarea primei operațiuni, cum ar fi depunerea
unor sume de bani în cont, prin intermediul casieriei. La deschiderea contului, banca
verifică o serie de informații cu privire la client, cum ar fi:
 identitatea sa;
 adresa;
 capacitatea și puterea exercitării drepturilor civile ca titular de cont (ex.
dacă are vârsta legală etc.);
 istoricul său bancar (dacă a mai fost client al băncii sau a a ltor bănci);
 situația materială;
 bonitatea financiară;
 sursa fondurilor etc.
În acest sens, pentru deschiderea conturilor, băncile solicită o documentație
specifică. Aceasta poate varia de la o banca la alta sau în funcție de t ipul de client:
persoană juridică sau persoană fizică.
Documentația care trebuie depusă la bancă în vederea deschideri i conturilor de
către societățile cu personalitate juridic ă se poate compune din:
 Cererea pentru deschiderea contului;  Actul din care să rezulte funcționarea legală a unității. Documentele care
atestă această situație pot fi:
 copia actului de înregistrare la Direcția Generală a Finanțelo r Publice și
autorizația de funcționare, eliberată de Banca Națională a Româ niei în
cazul băncilor comerciale;
 copia actului care atestă înregistrarea la Ministerul Finanțel or în cazul
societăților comerciale cu capital mixt român și străin sau cu capital
integral străin;
 copia actului care dovedește înregistrarea la organele financi are
(Ministerul Finanțelor sau Direcțiile Generale a Finanțelor Pub lice),

95potrivit dispozițiilor legale, după caz, a persoanelor române ș i străine
care exercită activitate economică sau de altă natură pe terito riul
României. Această înregistrare conferă acestora calitatea de pe rsoane
juridice.
 Dovada înregistrării la Registrul Comerțului;
 Documentul care atestă dreptul conducătorului unității sau a r eprezentanților
săi de a dispune de cont. Acest document poate fi ordinul de nu mire a
conducerii (director, contabil șef) pentru regiile autonome sau instituțiile
financiare și, respectiv, extrasul după procesul-verbal de aleg ere a organelor
de conducere de către Consiliul de Administrație, în cazul soci etăților
comerciale;
 Fișa cu specimenele de semnături și amprenta ștampilei.
Documentația depusă la bancă, va fi verificată de către conducă torul
compartimentului de contabilitate și se aprobă de către directo r. După această
operațiune se procedează la deschiderea efectivă a conturilor solicitate, atribuindu-le
un cod IBAN, corespunzător conținutului și funcției pe care urm ează să le
îndeplinească.

Acte necesare deschiderii unui cont curent la BRD-Groupe Sociét é Générale

 Certificat de înregistrare fiscală
 Hotărârea de înființare a regiilor autonome și societăților comerciale și agricole
cu capital integral de stat sau mixt, dată de Guvern pentru uni tățile de interes
național și de organele locale ale administrației de stat pentr u unitățile locale
 Hotărârea judecătorească de înființare/încheierea judecătorulu i delegat de
autorizare a societăților comerciale
 Actul constitutiv, contractul de societate sau statutul după c az, atât pentru
societățile comerciale rezidente cât și pentru cele nerezidente
 Regulamentul de Organizare și Funcționare al regiilor autonome
 Actul adițional la Actul constitutiv al persoanei juridice rez idente privind
înființarea unui sediu secundar sau, după caz, hotărârea organu lui statutar
competent
 Actele adiționale la Actul constitutiv și dovada înregistrării acestora la Registrul
Comerțului
 Hotărârea de înființare a subunităților fără personalitate jur idică aferente
persoanelor juridice nerezidente *
 Dovada înregistrării subunităților la Camera de Comerț
 Actele prin care a fost desemnată persoana care va deschide co ntul în România
și care semnează pentru operațiunile în cont
 Actul constitutiv și statutul, în cazul asociațiilor și fundaț iilor
 Dovada înregistrării în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la Judecătoria din
circumscripția teritorială în care își au sediul
 Certificat de înmatriculare/înregistrare în Registrul Comerțul ui pentru persoanele

96juridice rezidente
 Copie legalizată la notariatul din țara de origine după înregi strarea la Camera de
Comerț sau organizația autorizată a persoanei juridice nerezidente, din care să
rezulte denumirea, sediul, forma juridică, tipul și natura acti vității, identitatea
administratorilor/directorilor și prevederile care reglementeaz ă competențele de
angajare a entității de către aceștia, precum și traducerea leg alizată a acesteia
în limba română
 Certificatul de înmatriculare în Registrul Societăților Agrico le
 Certificatul de înscriere de mențiuni în Registrul Comerțului privind înființarea
sediului secundar, dacă sediul secundar al unei persoane juridi ce rezidente nu
are statut de sucursală
 Certificatul de înregistrare în Registrul Comerțului a sucursalelor persoanelor
juridice rezidente sau nerezidente
 Dovada înregistrării în Registrul Special, în cazul fundațiilo r și asociațiilor
 Acte de identitate ale persoanelor împuternicite să dispună de cont
 Fișa cu specimene de semnături ale persoanelor împuternicite s ă dispună de
cont
 Actul de numire în funcție a conducătorului unității
 Împuternicirea specială, autentificată la notariatul din țara de origine dată de
persoanele juridice nerezidente cu sau fără scop lucrativ unei persoane fizice să
o reprezinte în România și traducerea legalizată a acesteia în limba română.

Sursa: http://www.brd.ro

Pentru persoanele fizice , procedura de deschidere a conturilor constă din:
 depunerea unei cereri scrise din care rezultă, cu prioritate, datele de
identitate și specimenul de semnătură;
 prezentarea actului de identitate.
Odată cu deschiderea conturilor bancare, titularii de conturi p ot începe
efectuarea de operațiuni bancare. De regulă, operațiunile banca re derulate prin
conturile bancare sunt:
 Transferuri între conturile deschise la aceeași bancă;
 Transferuri către conturi deschise la o altă bancă din România sau din străinătate;
 Operațiuni de schimb valutar;
 Depunere și retragere de numerar î n funcție de necesitățile.
Funcționarea contului presupune conducerea eviden ței de cont , adică
înregistrarea prin formule contabile a operațiunilor și stabili rea soldului după fiecare
operațiune sau periodic (la sfârși tul zilei sau alte perioade).
De asemenea, funcționarea conturilor presupune aplicarea unui regim de
dobânzi, comisioane și speze bancare . Comisioanele bancare pot fi:
 Comisioane de mișcare (rulaj);
 Comisioane de descoperit de cont;
 Comisioane de administrare lunară sau anuală;
 Comisioane de transfer de fonduri;

97 Comisioane de alimentare;
 Comisioane de retragere numerar.
Închiderea contului bancar poate fi făcută de către titularul de cont sau, după
caz, de către bancă, în anumite condiții. De asemenea, pot exis ta motive de închidere
a conturilor independente de voința ambelor părți.
În momentul închiderii se determină poziția soldului contului, după ce sunt
derulate toate operațiunile care țin de drepturile și obligații le ambelor părți (plăți sau
încasări de dobândă, plata comisioanelor de către client etc).
În cazul în care soldul contului este creditor, acesta va fi pu s la dispoziția
clintului. Astfel, clientul va putea dispune de sumele de bani în numerar, prin
intermediul casieriei sau prin virament într-un alt cont bancar la aceeași bancă sau la
altă bancă, după caz. În urma acestei operațiuni soldul va deveni zero, iar contul va fi
închis efectiv.
În cazul în care soldul este debitor, clientul va trebui să dep ună sau să vireze
sumele echivalente cu valoarea acestuia în cont, astfel încât s oldul să devină zero.
Abia după această operațiune contul va fi efectiv închis.
6.2. Tipurile de conturi și subconturi deschise la bănci
Conturile bancare pot fi de mai multe tipuri, cum ar fi:
 conturi curente;
 conturi separate (simple ) de împrumut;
 conturi de disponibilități;
 conturile de card;
 depozite bancare la termen;
 conturi de finanțare a investițiilor;
 conturilor bugetare de cheltuieli;
 conturi de corespondent.
Conturile curente se deschid agenților economici care funcționează pe
principiul gestiunii economice, au personalitate juridică și pot beneficia de credite
bancare. De asemenea, conturile curente pot fi deschise și pers oanelor fizice.
Prin intermediul conturilor curente se pot efectua, pe de o par te, fără nici o
restricție, încasări, iar pe de altă parte plăți, în limita dis ponibilităților bănești proprii,
cât și pe seama liniilor de credite acordate de către bănci.
Conturi separate (simple) de împrumut sunt conturi constituite potrivit
principiului identificării creditelor pe activități sau obiecte creditabile, atât agenților
economici, cât și persoanelor fizice .
Conturile de disponibilit ăți se deschid, de regulă, acelor agenți economici care
nu solicită sau cărora nu li se pot acorda credite de capital, cât și persoanelor fizice.

98Plățile din contul de disponibilități se fac în limita disponib ilităților bănești existente și
evidențiate prin soldul acestor conturi.
Asemănătoare conturilor curente și conturilor de disponibilităț i sunt conturile de
card , care se caracterizează prin faptul că accesul la disponibilit ăți și la limita de
creditare se face prin intermediul cardului bancar.
Depozitele bancare sunt conturi bancare caracterizate prin faptul că titularul de
cont primește o bonificație sub formă de dobândă mai mare decât în cazul conturilor
de disponibilități sau curente, au valabilitate limitată de ter menul pentru care sunt
constituite și nu pot fi făcute plăți și încasări pe durata existenței sale.
Agenții economici cu răspundere limitată, organizați pe princip iul gestiunii
economice, dar fără personalitate juridică (ex. uzine, fabrici, șantiere, secții ateliere,
depozite etc.) și care au independență operațională, încheie co ntracte ca
reprezentante împuternicite, fiind abilitate să aibă relații ec onomice și financiare și
putând beneficia de credite bancare, au dreptul să solicite băn cilor comerciale
deschiderea de subconturi curente, de împrumut sau de disponibilit ăți.
Conturile de finan țare a investi țiilor sunt conturi distincte prin care se
evidențiază distinct sumele capitalizate pentru constituirea activelor imobilizate.
Conturilor bugetare de cheltuieli sunt deschise la unitățile de trezorerie de
către toate instituțiile finanțate de la buget. Prin aceste con turi se vor face plăți în
cadrul creditelor bugetare aprobate, numite și limite de finan țare de la buget .
Pentru buna desfășurare a operațiunilor recreditare sau refinan țare, precum și
pentru evidențierea operațiunilor de decontare intra și interbancare, toate băncile
comerciale au deschise conturi curente și conturi de corespondent la banca
centrală. De asemenea, băncile comerciale pot avea deschise con turi de
corespondent la oricare altă bancă.
6.3. Conținutul și funcția contabilă a conturilor bancare
Operațiunile efectuate prin intermediul conturilor deschise cli enților la bănci, pun
în evidență relațiile intervenite între titularii acestor contu ri și bănci, reflectând
drepturile și obligațiile reciproce ale celor două părți, stabi lite prin convenția încheiată
la deschiderea contului.
Potrivit principiului dublei înregistr ări și a coresponden ței conturilor, în
contabilitatea agen ților economici, func ția contabil ă a conturilor deschise la b ănci este
inversă, elementele operative (sold, debit, credit) fiind diametral opuse.
La baza deschiderii conturilor la bănci stau și principiile de drept administrativ,
potrivit cărora, titularii de cont se obligă să respecte discip lina de bancă cu referire la

99efectuarea operațiunilor de încasări și plăți, la modul de păst rare a disponibilităților
sau cu privire la angajarea și rambursarea creditelor53.
Conturile curente evidențiază, pe de o parte, disponibilitățile bănești ale
titularilor păstrate la bănci și din care se pot dispune plăți în limita disponibilităților,
după care, pot fi continuate pe seama creditelor acordate în cadrul unei limite de
creditare stabilită anterior. Pe măsura evidențierii operațiuni lor de încasări și când
acestea, ca mărime, vor fi superioare plăților, are loc, în mod automat, rambursarea creditelor angajate și apoi reflectarea disponibilităților băne ști proprii. În acest context,
soldul contului curent va evidenția starea trezoreriei titularului de cont.
Contul curent prezintă avantajul efectuării plăților cu o anumi tă continuitate, ele
pot fi efectuate și după epuizarea soldului creditor, în baza c reditelor bancare
angajate, dar până la nivelul liniei de credite deschisă.
Din punct de vedere a funcției contabile, conturile curente sun t conturi
bifuncționale – se pot încheia cu sold debitor sau cu sold creditor. Conturi le curente se
crediteaz ă pe măsura efectu ării încas ărilor ș i se debiteaz ă cu ocazia efectu ării
operațiunilor de pl ăți. Soldul creditor al contului curent va reflecta nivelul
disponibilit ăților bănești proprii ale titularilor de cont, în timp ce soldul debitor va pune
în evidență nivelul creditelor angajate .
Principalele operațiuni efectuate prin intermediul contului cur ent, cât și natura
soldului său, sunt puse în evidență astfel:
D E B I T C R E D I T
1.Plata furnizorilor de materii prime,
materiale, utilități, servicii etc.
2.Plata drepturilor salariale ale angajaților
3.Rambursarea creditelor angajate prin
conturile de împrumut
4.Plăți către bugetele statului
5.Plăți financiare (dobânzi, comisioane
bancare etc.)
6.Alte plăți 1.Încasarea contravalorii facturilor privind livrări de mărfuri, executări de
lucrări, prestări de servicii 2.Acordarea de credite prin conturi
separate de împrumut
3.Încasarea veniturilor financiare din
dobânzi
4.Alte încasări
S O L D D E B I T O R = n i v e l u l c r e d i t e l o r
angajate SOLD CREDITOR = disponibilități bănești proprii
Figura nr. 5. Principalele operațiuni ale contului curent

53 Cocriș, Vasile, Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Universității ”Al.I.Cuza” Iași, 1992, p. 61

100Conturile separate de împrumut deschise la bănci sunt conturi de activ .
Acestea se debiteaz ă pe măsura acord ării creditelor ș i s e crediteaz ă odată cu
rambursarea creditelor respective. Soldul debitor al conturilor de împrumut reprezintă
datoriile titularilor acestor conturi fa ță de banc ă.

Conturile de disponibilit ăți deschise clienților la bănci sunt conturi de pasiv .
Prin intermediul lor se pune în evidență drepturile de creanță ale titularilor acestor
conturi, concomitent cu obligațiile băncilor față de sumele păs trate în conturile
respective pe măsura constituirii și majorării disponibilitățil or bănești. Conturile de
disponibilități se crediteaz ă cu sumele încasate și se debiteaz ă cu plăț ile efectuate de
titularul de cont. Soldul creditor al contului de disponibilități indică nivelul
disponibilit ăților bănești proprii existente în cont .
Din punct de vedere al conținutului lor, conturile de împrumut și cele de
disponibilități au funcții contabile inverse. În timp ce la ban că, conturile de împrumut
reflectă obligațiile titularilor acestor conturi pentru credite le primite, sunt conturi de
activ, încep să funcționeze contabil prin a se debita și se încheie cu sold debitor sau se soldează odată cu rambursarea integrală a creditelor, contur ile de disponibilități
evidențiază drepturile de creanță ale titularilor pentru dispon ibilul păstrat, sunt conturi
de pasiv, încep să funcționeze prin a se credita, se încheie cu sold creditor sau
acesta devine zero, odată cu cons umarea tuturor disponibilități lor
54.
Conturile bugetare de cheltuieli sunt conturi de activ. Se debiteaz ă pe măsura
efectuă rii plăților reprezentând cheltuielile f ăcute de institu țiile publice , titulare ale
acestor conturi bugetare și se crediteaz ă, în cursul anului, cu eventualele restituiri de
sume către buget și la sfârșitul anului cu soldul debitor al contului respectiv , cu ocazia
încheierii exercițiului bugetar.
Conturile de corespondent ale băncilor comerciale și conturile curente
deschise de băncile la banca centra lă sunt utilizate pentru der ularea operațiunilor
intra și interbancare. Funcția contabil ă a conturilor de corespondent este
asemănătoare cu cea a conturilor de disponibilit ăți: se crediteaz ă cu sumele depuse
de băncile comerciale ca titulare de cont la banca unde este de schis contul respectiv,
sume rezultate din operațiile proprii sau în numele clienților săi și se debiteaz ă cu
plățile efectuate, de asemenea, privind necesitățile proprii sau în numele titul arilor de
conturi.

54 Cocriș, Vasile, op. cit., p. 63

101 Întrebări:
1. Ce categorii de conturi și subconturi se pot deschide la băn ci ?
2. Ce sunt conturile curente ?
3. Ce reprezintă conturile separate sau „simple” de împrumut ?
4. Cum se structurează conturile de disponibilități ? 5. Cine poate beneficia de conturile bugetare de cheltuieli ? 6. Care este documentația în baza căreia se pot deschide contur i clienților
persoane juridice ?
7. Care este conținutul și funcția contabilă a conturilor curente ?
8. Cum funcționează conturile separate de împrumut ?
9. Care este funcția contabilă a conturilor de disponibilități ?
10. Cum funcționează conturile de corespondent ?

 Exerciții:
Determinați caracterul fals sau adevărat al următoarelor afirma ții:
Structura codurilor IBAN atribuite în România de instituțiile
bancare conturilor clienților lor constă într-un șir de 26 de
caractere alfanumerice. A / F
Conturile curente se deschid, de regulă, acelor agenți economic i
care nu solicită sau cărora nu li se pot acorda credite de capi tal,
cât și persoanelor fizice. A / F
Din punct de vedere al funcției contabile, conturile curente su nt
conturi bifuncționale – se pot încheia cu sold debitor sau cu sold
creditor. A / F
Conturile bugetare de cheltuieli s unt conturi de activ. A / F

 Bibliografie recomandat ă:
1. Basno, Cezar; Dardac, Nicolae, Sisteme de plăți, compensări și decontări, Ed.
E.D.P., București, 2004
2. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și pra ctice ed. a IIa, Ed.
CH Beck, București, 2014
3. Cocriș V., Tehnici și operațiuni bancare, Ed.Univ.”Al.I.Cuza ” Iași, 1992
4. Cocriș V., Chirleșan D. – Tehnici și operațiuni bancare. Rep ere teoretice și
studiu monografic, Ed.Univ.”Al.I.Cuza” Iași, 2006
5. Ghencea, Stănel, Sistemul plăților interbancare. Concepte, i nstrumente,
procedee, transferuri, riscuri, securitate, Ed. Economică, Bucu rești, 2007
6. Ionescu, Lucian, Băncile și oper ațiunile bancare, I.B.R., Ed . Economică,
București 1996

102
Unitatea de studiu. 7. INOVAȚIILE TEHNOLOGICE ȘI
ACTIVITATEA BANCARĂ

 Cuprinsul capitolului

 Cuvinte cheie: inova ție tehnologic ă, internet banking, ATM, card bancar, home
banking, phone banking, mobile banking, eCec, direct debit, standing order

 Obiective urm ărite
1. Însușirea principalelor domen ii de aplicabilitate a inovației tehnologice în
activitatea bancară;
2. Urmărirea eficienței introducerii și extinderii inovației tehnologice în activitatea
bancară;
3. Însușirea principalelor caracteristici ale instrumentelor de plată electronice;
4. Însușirea principalelor cara cteristici ale serviciilor banca re la distanță.

 Competen țe obț inute: capacitatea de a în țelege rolul și de a utiliza tehnologia
înaltă în domeniul bancar; formarea de deprinderi și abilități privind activitatea
bancară operativ ă; formarea de capacit ății de planificare și conducere a activit ății
bancare; formarea unui comportament adecvat al angajatului din banc ă care execut ă,
fundamenteaz ă și adoptă decizii privind activit ăți specifice banking-ului; formarea de
atitudini specifice lucrului în domeniul bancar

 Timp mediu necesar pentru asimilarea cuno ștințelor: 240 min

7.1. Implementarea inovațiilor tehnologice în activitatea bancară
7.2. Instrumentele de plată electronice
7.3. Servicii bancare la distanță

103

7.1. Implementarea inovațiilor te hnologice în activitatea banca ră
În ultimele decenii, inovațiile tehnologice își gasește tot mai mult loc în
activitatea bancară. Dispozitivele electronice, aplicațiile sof t, internetul,
telecomunicațiile etc. sunt tot mai des utilizate în diverse domenii al industriei
bancare, cu implicații majore asupra derulării activității banc are. Astfel, inovațiile
tehnologice sunt utilizate în gestiunea informației bancare (cl ienți, conturi, operațiuni
etc.), în managementul riscului, în facilitarea relației bancă – client (în special în
derularea operațiunilor bancare la distanță), în derularea oper ațiunilor bancare (de
plăți bancare, de acordare a creditelor, de constituire de depo zite, emisiune de titluri
financiare etc.).
Astfel, inovațiile tehnologice implementate în activitatea banc ară sunt utilizate
atât în fundamentarea și luarea deciziilor, cât și în activitat ea de execuție. De
asemenea, unitățile bancare oper ative din rețeaua fiecărei bănc i (agenții, filiale,
sucursale) au posibilitatea să-și transmită informațiile recipr oc, în legătură cu
operațiunile privind decontările intrabancare sau preluarea sol durilor unor conturi,
folosindu-se de echipamentele electronice.
Introducerea și extinderea inovației tehnologice în activitatea bancară
presupune parcurgerea a mai multor etape55:
 alegerea unei teme ce urmează a fi proiectată și analiza situa ției existente;
 stabilirea și aprobarea obiectivelor ce urmează a se realiza;
 proiectarea propriu-zisă a informaticii bancare;
 experimentarea;
 introducerea și extinderea info rmaticii bancare proiectate.
Prima etap ă presupune urmărirea mai multor aspecte, cum ar fi: modul în ca re
prelucrarea datelor se realizează cu exactitate și operativitat e; volumul cheltuielilor
necesare pentru efectuarea operațiunilor; identificarea și elim inarea documentelor
inutile; respectarea principiilo r ce stau la baza organizării, funcționării și eficienței
sistemului informațional.
După analiza critică a situației existente se stabilesc obiectivele ce urmează a
se realiza.
Proiectarea propriu-zis ă a informaticii bancare se realizează în mai multe etape,
dintre care cele mai importante sunt:
 adaptarea documentelor bancare la cerințele sistemului de prel ucrare
electronică a datelor;
 codificarea informațiilor bancare;

55 Cocriș, Vasile, Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Universității .”Al.I.Cuza” Iași, 1992, pp. 32 – 35

104 elaborarea schemelor logice prin care se stabilește fluxul pre lucrării automate
a informațiilor;
 constituirea fișierelor și elaborarea programelor.
În activitatea de proiectare se va urmării sporirea eficienței activității bancare în
urma introducerii și extinderii inovațiilor tehnologice în activitatea bancară. În acest
sens sunt utilizați o serie de ind icatori specifici, cum ar fi:

1) Indicele de operativitate – se poate exprima ca un raport între timpul necesar
obținerii informațiilor bancare, ca urmare a introducerii unui sistem nou de prelucrare
electronică a datelor și timpul anterior, astfel:

an
opttI
unde: I
op = indicele de operativitate;
tn = timpul nou, necesar obținerii informațiilor bancare;
ta = timpul de prelucrare, anteri or introducerii noului sistem;
Indicele de operativitate va reprezenta o economie de timp, adi că o mai mare
operativitate în obținerea informațiilor bancare, numai în măsu ra în care este
subunitar.

2) Economia de for ță de munc ă ce se prevede a se realiza, calculată potrivit
relației:

Efm = NP a x ta – NP n x tn
în care:
E
fm = economia de forță de muncă exprimată în ore/om;
NP a = numărul de personal existent anterior introducerii sistemul ui de
prelucrare electronică a datelor;
NP n = numărul de personal folosit în cadrul noului sistem.
Cu cât se vor economisi mai multe ore/om, cu atât introducerea și extinderea
activității de prelucrare electronică a datelor va fi agreată.

3) Reducerea cheltuielilor cu prelucrarea – se poate exprima, atât în formă
absolută, cât și ca nivel relativ, astfel:

a) În formă absolută:

105Rch. = Ch. a – Ch. n

unde:
Rch. = reducerea cheltuielilor cu prelucrarea;
Ch. a = cheltuieli cu prelucrarea anterioară;
Ch. n = cheltuieli cu prelucrare a în condițiile introducerii noulu i sistem.

b) Ca mărime relativă:
100 1


 
an
chChChR

4) Cheltuielile cu prelucrarea datel or calculat la un anumit num ăr de opera țiuni
ce se efectueaz ă în evidența bancar ă ( ex. la 1000 de opera ții):

1000
01000  nChCht
p

în care:
Ch. p1000 = cheltuieli cu prelucrarea la 1000 de operații;
Ch. t = cheltuieli cu prelucrarea totale;
no = numărul de operații.

În această exprimare, reducerea cheltuielilor cu prelucrarea la 1000 de operații,
sub cele două forme (absolută și relativă) se stabilește astfel :

a) Ca mărime absolută:
1000 1000
0 0   
nn
aa
nCh
nCh
Rcht t
b) Ca mărime relativă:
1000 1
00




 
n aa n
n Chn Ch
Rch
tt

5) Rata de productivitate pe agent înainte și după implementarea sau
extinderea inova ției tehnologice

106personal nrcrediteRa p_/ sau personal nrdepoziteRa p_/ sau personal nrvenitnetRa p_/

a) În formă absolută:

ΔRp/a = R p/an – R p/aa

unde:
ΔRp/a. = creșterea productivității pe agent;
Rp/aa = rata de productivitate pe agent înainte de implementare sau extindere;
Rp/an = rata de productivitate pe agent după implementare sau extin dere.

b) Ca mărime relativă:

100 1
//
/ 



  
aa pna p
a pRR
R

proiectare, noile tehnologii cu aplicabilitate în activitatea bancară sunt supuse
experiment ării, după care se trece la introducerea și extinderea acestora în unitățile
bancare.
Introducerea și extinderea inovațiilor tehnologice în activitat ea bancară au
impus, atât pentru titularii de conturi, cât și pentru bănci, măsuri de ra ționalizare și de
reproiectare a documentelor bancare. Astfel, s-au luat măsuri de standardizare și
reducere a numărului de documente, prin eliminarea transcrierii datelor necesare
întocmirii situațiilor intermediare și a documentelor cumulative, respectiv a
borderourilor și a situațiilor centralizatoare. Acestea pot fi obținute direct, odată cu
prelucrarea electronică a informațiilor.
Introducerea tehnologiei înalte în activitatea bancară produce o îmbună tățire a
muncii personalului operativ din bă nci, orientându-se tot mai mult către activitatea de
îndrumare, coordonare și consiliere a clien ților. În acest context, crește vizibil
calitatea serviciilor bancare și deservirea clientelei bancare .

1077.2. Instrumentele de plată electronice
Cardul este un instrument de plată electronică, respectiv un suport d e
informație standardizat, securizat și individualizat, care perm ite deținătorului său să
utilizeze disponibilitățile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele său la
emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limit a unui plafon stabilit în
prealabil, deschisă de emitent în favoarea deținătorului cardul ui, în vederea efectuării,
cumulativ sau nu, a următoarelor operațiuni56:
a) retragerea de numerar, respectiv încărcarea și descărcarea u nităților valorice
în cazul unui instrument de plată de tip monedă electronică, de la terminale precum
distribuitoarele de numerar și ATM, de la ghișeele emitentului/ băncii acceptante sau
de la sediul unei instituții, obligată prin contract să accepte instrumentul de plată
electronică;
b) plata bunurilor sau a serviciilor achiziționate de la comerc ianții acceptanți și
plata obligațiilor către autoritățile administrației publice, r eprezentând impozite, taxe,
amenzi, penalități etc., prin intermediul imprinterelor, terminalelor POS sau prin alte
medii electronice;
c) transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele or donate și executate
de instituțiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plată electronică.
Cardul bancar presupun existența unei infrastructuri: terminale EPOS, ATM-uri,
echipamente de comunicații, platforme de plată pe internet etc.
Unele carduri au acceptabilitate pe plan internațional , altele doar la nivel
național . De asemenea, unele carduri pot fi utilizate pentru plăți pe internet în cadrul
comerțului electronic.
Cardurile de debit sunt acele carduri ce permit efectuarea de plăți sau retrageri
de numerar în limita fondurilor proprii depuse în contul de car d. Dacă plata salariului
lunar se face prin card, există posibilitatea obținerii unui cr edit în limita impusă de
bancă, cardul devenind card de debit cu overdraft (descoperit d e cont).
În cazul cardului de credit , posesorul folosește banii puși la dispoziție în limita
creditului aprobat de bancă, în urma unei analize tip scoring a clientului. Se plătește o
dobândă lunară la sumele utilizate din plafon și, de obicei, tr ebuie rambursată lunar o
parte din creditul solicitat sau numai dobânzile și comisioanele. De asemenea, cardul
de credit se caracterizează prin perioadă de grație, timp în ca re clientul poate decide
dacă rambursează integral suma folosită fără a plăti dobânda sa u rambursează
parțial creditul, plătind dobândă pentru sumele utilizate. Dacă perioada de grație este
până la emiterea extrasului de cont, atunci cardurile sunt de t ip charge card .
Pe lângă cardurile de debit și de credit există cardurile prepl ătite (prepaid cards)
care nu presupun deschiderea unui cont bancar și pot fi utiliza te de oricine. Clientul

56 Regulamentul nr. 4 din din 13 iun.2002 privind tranzacțiile efectuate prin intermediul instrumentelor
de plată electronică și relațiil e dintre participanții la aceste tranzacții (M.O. partea I, 50312.iul.2002)

108obține acest card de la bancă și îl poate reîncarca periodic la ghișeele acestora. Ele
sunt utilizate cu precădere de imigranți sau de persoanele care nu doresc
deschiderea unui cont la bancă.
Din punct de vedere tehnologic, cardurile pot fi carduri cu ban dă magnetică,
carduri cu microprocesor (cip) și cardurile virtuale. Cardurile cu band ă magnetic ă
presupun existența pe verso a unei bande magnetice prin care se realizează procesul
de citire și de transmitere prin linie telefonică a datelor (nu mărul de cont, codul PIN,
numele și prenumele deținătorului, caracteristicile cardului, d ata expirării etc).
Cardurile cu microprocesor sunt dotate cu memorii pentru securizare și transmiterea
datelor de identificare, precum și pentru procesare, deținând s oft-uri pentru servicii de
plăți, operațiuni bancare, cons ultanță bancară. Principalul atu al acestora este faptul
că sunt mult mai sigure și permit primirea și stocarea de infor mații.
Cardurile bancare pot fi și carduri cobranded , implicând asocierea unei instituții
de credit cu un supermarket, magazin, o companie de telecomunic ații, de asigurări,
aeriana, din domeniul IT, al distribuției de carburanți, restau rante, etc. Asocierea de
branduri conduce la diverse tipuri de beneficii acordate dețină torilor acestor carduri
pentru cumpărăturile realizate la comerciantul respectiv. Acest ea pot consta în
diverse tipuri de discounturi sau în puncte de fidelitate acumu late pentru fiecare
utilizare, care pot fi convertite după o anumită perioadă de ti mp pentru achizitionarea
de produse sau plata de servicii, asigurări gratuite, facilităț i de plăți în rate în condiții
avantajoase a produselor cumpărate, acces în cluburi exclusivis te etc.
Cardurile bancare pot fi emise sub sigla companiilor furnizoare de sisteme de
plăți prin carduri, cum ar fi VISA, MasterCard, Diners Club, JC B, dar pot fi și carduri
de tip proprietar , emise de supermarketuri. Dezavantajul acestora pentru client este
că au dobânzi mai mari și nu pot fi folosite decât la comercian ții emitenți. Aceștia din
urmă beneficază de faptul că nu plătesc comisioanele de tranzac ționare sau taxele
de dețienre a EPOS-urilor.
eCecul și ordinul de plată electronic sunt versiuni ale celor pe suport hârtie,
cu deosebirea că se prezintă sub forma unui mesaj electronic și circulă într-o formă
codificată atunci când intră în sistemul de plăți electronice. Variantele electronice ale
cecului și ordinului de plată se bazează pe aceleași principii și au același circuit ca
varianta pe suport hârtie a acestora.
Direct debit ș i standing order sunt două modalități de plată preautorizate,
presupunând stabilirea de către client în avans a unor plăți re gulate, fără a mai fi
necesară existența unei instrucți uni speciale din partea acestu ia. Diferența dintre cele
două metode constă în faptul că în cazul standing order clientu l este cel care
stabilește când se va face plata către contul unui beneficar și î n c e v a l o a re ( su m e
fixe), pe când direct debitul presupune afectarea disponibilită ților clientului la inițiativa
beneficiarului, la data și suma invocată de acesta. Standing or der este utilzat de către

109clienții de retail la plata unor subscrpții anuale, plata ratel or bancare, a unor
comisioane, a primelor de asigurare. Direct debitul este utiliz at la plata facturilor la
utilități.

7.3. Servicii bancare la distanță Cele mai folosite tipuri de servicii bancare la distanță sunt:
 aplicațiile de internet banking;  aplicațiile de home banking;  aplicațiile de mobile banking;  phone banking (voice banking, call center etc);
 cash management.
Băncile pot oferi clienților servicii bancare la distanță, în p rincipiu, pe două
nivele :
Informațional – băncile prezintă oferta de produse și servicii prin informaț ii
stocate pe un server, prin intermediul unei pagini web sau prin trimiterea de email-uri,
sistemul de informare fiind separat de sistemul informatic al b ăncii;
Tranzacțional – efectuarea unei game mai mult sau mai puțin extinse de
operațiuni bancare: deschideri de conturi; crearea/desființarea de depozite, plăți,
transferuri de fonduri, vizualizare extrase de cont etc., impli când o conexiune între
utilizator și sistemul informatic al băncii.

Principalele avantaje ale serviciilor bancare la distanță sunt
 economia de timp;
 costurile de utilizare reduse
 accesul permanent la informațiile legate de operațiunile banca re, indiferent
de programul de lucru al băncii.

Aplicațiile de home banking sunt aplicații care se instalează pe computerul
clientului, iar comunicarea cu serverul băncii se realizează de obicei prin intermediul
unui modem, pe o linie telefonica securizată. Serviciile de hom e banking sunt utilizate
in principal de câtre clienții – persoane juridice.

Aplicațiile de internet banking nu presupun instalarea unui software special pe
computerul clientului, aplicațiile de internet banking prezentâ nd avantajul mobilității în
utilizare, accesul nefiind dependent de un anume computer.
Datele sunt stocate direct pe serverul băncii, sub forma unei b aze de date, iar
accesul clientului se realizează prin intermediul unui site web , securizat printr-o cheie
de criptare-decriptare (de regul a pe 128 bits), prin utilizator și parola de acces,

110precum și alte modalități (security token, tastare nume utiliza tor si parolă pe ecran,
tastare cifre din numărul de card atașat aleator etc.).
Un alt avantaj al serviciilor de internet banking este acela că aceste aplicații nu
stochează date la nivelul computerului clientului, atât informațiile curente cât și
istoricul fiind accesibile în orice moment, pe perioada accesul ui la server

Pentru derularea operațiunilor la distanță prin intermediul apl icațiilor de home
banking și internet banking este nevoie de următoarele:
 Existența unui cont deschis la bancă;
 Existența unei convenții încheiate cu banca pentru accesul la produsele și
serviciile bancare, cu precizarea drepturilor și obligațiilor p artenerilor;
 Existența unui computer, pe care se instalează aplicația soft furnizată de
bancă (home banking) sau un browser de internet (internet banking)57;
 Existența unei conexiuni internet;  Furnizarea de către bancă a unui c ont de utilizator și a unei parole.

Tipurile de opera țiuni bancare efectuate prin intermediul aplicațiilor de home
banking sau internet banking pot fi:
 Constituirea/reînnoirea/desființarea de depozite la termen;  Plăți prin cont pentru produse și servicii bancare (plata rate lor la credite,
comisionae, prime de asigurare etc);
 Transferuri inter și intrabancare de fonduri;  Transferuri de fonduri între conturile proprii;
 Schimb valutar;
 Extrase de cont, stări financiare, scadențe;
 Informații provind caracteristicile produselor și serviciilor bancare oferite de
bancă (rate de dobândă, comisioane, termene, facilități, cursur i valutare
etc.);
 Informații privind calificarea la diverse tipuri de credite (s e introduc datele
solicitate într-un formular on-line și se primește răspunsul pr ivind accesul la
creditul solicitat);
 Informații privind produsele noi, facilități promoționale, pri mirea de mesaje
publicitare;
 Posibilitatea de a intra în contact cu angajații băncii pentru primirea unor
informații suplimentare sau rezolvarea unor probleme prin inter mediul unui
formular on-line etc.

57 în unele cazuri, băncile pot solicita instalarea unor aplicați i software suplimentare în vederea sporirii
securității operațiunilor sau furnizează dispozitive speciale: security token, grid card etc.

111
BT24

BT24 este solutia de Internet Banking a Bancii Transilvania. BT 24 asigura acces rapid si sigur, prin
intermediul Internet-ului, la conturile proprii, oferind, in ac elasi timp si posibilitatea de a realiza o gama
vasta de operatiuni bancare. Serviciul este disponibil 24 ore din 24, putand fi accesat de oriunde de pe
glob, de pe orice computer conecta t la Internet (cu conditia in deplinirii cerintelor tehnice minime).
Mobilitate, prin BT24 – Internet Banking
Daca o zi din viata ta arata asa: program foarte incarcat, nu a i timp suficient sa ajungi la banca sa-ti faci
operatiunile, ore foarte multe petrecute la birou si, daca totu si reusesti sa-ti faci putin timp, traficul pare
impotriva ta, e timpul sa te relaxezi si sa savurezi o solutie financiara cu adevarat confortabila – Internet
Banking – BT24 de la B anca Transilvania!
Din fata computerului conectat la Internet, din tara sau din st rainatate, poti efec tua o multitudine de
operatiuni, oricand ai nevoie. Economisesti mult timp, dar si b ani, pentru ca ai comisioane reduse fata de
cele de la ghiseu.
Uite ce poti face prin BT24:
– plati in lei catre orice partener
– plati catre Trezorerie
– plata utilitatilor
– alimentari card
– plati valutare, interne si externe
– tranzactii de schimb valutar
– constituirea si desfiintarea de depozite
– vizualizarea, tiparirea si exportul extraselor de cont
– configurarea de ordine predefin ite pentru anumiti parteneri, etc
SIGURANTA – prin BT24, Internet Banking de la Banca Transilvani a !
O alta caracteristica foarte importante a serviciului de Intern et Banking BT24 este siguranta maxima in
care iti poti efectua operatiunile, de la orice computer conect at la Internet, indiferent daca esti in tara sau
in strainatate. Mai exact, toate datele transmise prin intermediul aplicatiei d e Internet Banking BT 24 sunt criptate cu
ajutorul unei tehnologii SSL pe 128 biti. Pe piata financiar-ba ncara internationala, aceasta tehnologie este
considerata cea mai potrivita pentru asigurarea securitatii ser viciilor de tip Internet Banking.
In plus, pentru a putea accesa aplicatia BT 24 este nevoie de i nstalarea unui certificat digital de
autentificare. Certificatele sunt folosite pentru verificarea i dentitatii persoanei c are trimite mesaje
electronice catre banca, dar s i pentru a oferi bancii posibilit atea de a codifica raspunsurile. Emiterea
certificatelor este necesara pent ru siguranta conexiunii intre computerul tau si serverul de Internet al
bancii. Exista deci mai multe nivele de securitate / verificare a datel or de intrare in sistem:
– nivel 1 – certificat ul de autentificare
– nivel 2 – ID si Parola
Asadar, nu trebuie sa te ingrijorezi – nu e nevoie sa te deplas ezi la sediul bancii pentru a-ti face
operatiunile! Beneficiezi de siguranta deplina prin BT24!
CONFORT si OPERATIVITATE – prin B T24, Internet Ban king de la Ba nca Transilvania !
Iti oferim inca doua motive sa-ti faci chiar acum Internet Bank ing – BT24, la Banca Transilvania:
CONFORT – nu trebuie sa te mai deplasezi la sediul bancii pentr u a-ti efectua operatiunile, le poti face de
oriunde, de pe un computer conectat la Internet. Economisesti m ult timp, dar si bani, pentru ca ai
comisioane reduse fata de cele de la ghiseu. In plus, ai acces nelimitat la BT24. Iti poti urmari oricand
toate operatiunile facute pe cont , atat cele efectuate prin BT2 4, cat si cele de la ghiseu, cu ajutorul unor
rapoarte detaliate ale evolutiei soldurilor conturilor tale.
OPERATIVITATE – ordinele tale de plata sunt procesate in aceeas i zi, daca le trimiti pana la ora 18.00 (de
luni pana vineri), respectiv pana la ora 12.30 (sambata) si, in plus, poti stii in permanenta care e starea lor.
Este un serviciu rapid, timpii de raspuns ai sistemului fiind f oarte
scurti si, in cazul in care aveti nevoie de
suport in utilizarea lui, o echipa de specialisti va sta la dis pozitie de luni pana vineri, intre orele 09.00-
19.00, la TEL VERDE 0800842824 sau prin e-mail bt24@bancatransilvania.ro

Avantaje
Cu BT24 – Internet Banking ai parte de comisioane reduse fata de cele practicate la ghiseu. In plus, poti
face o multime de operatiuni:
 Plati in lei catre orice beneficiar cu contul deschis la alte b anci din Romania

112 Plati in lei catre parteneri cu conturi deschise la Banca Trans ilvania
 Plati in lei catre T rezoreria Statului
 Plata utilitati
 Alimentari card
 Plata salariilor i n conturile de card ale angajatilor
 Plati valutare interne si externe
 Vanzare-cumparare valuta
 Constituirea si desfiintarea depozitelor

Folosind BT24 beneficiezi si de alte facilitati: Importuri ordi ne; Export date referitoare la ordinele de plata
trimise la banca; Furnizarea de informatii legate de starea ord inelor de plata trimise bancii; Posibilitatea
vizualizarii si tiparirii extrase lor de cont; Evol utia solduril or inclusiv prin generarea unui grafic; Posibilitatea
definirii beneficiarilor platilor direct de catre client; Comun icare securizata intre client si banca.

Sursa: http://www.bancatransilvania.ro

Aplicațiile mobile-banking presupun comunicarea cu banca prin telefonul mobil
sau PDA-uri și se bazează pe serv icii oferite de un operator de telefonie. Posesorul
de telefon mobil poate transmite mesaje scrise către o bancă pe ntru obținerea de
informații și efectuarea de operațiuni bancare și poate primi m esaje scrise sau sonore
de răspuns. De regulă, mobile banking-ul se adresează persoanel or fizice, posesoare
de carduri, care se adresează num ai băncii emitente a cardului.

Tipurile de opera țiuni bancare derulate prin mobile-banking pot fi:
 Operațiuni de informare (soldul conturilor, limita de creditar e , p r o d u s e ș i
servicii bancare oferite, dobânzi, comisioane, cursuri valutare etc.);
 Servicii de plăți;
 Obținerea de extrase de cont;
 Solicitarea blocării contului de card în cazul pierderii/furtu lui acestuia;
 Avertizarea clientului la tranzacțile efectuate din contul său de card peste o
anumită sumă;
 Avertizarea clientului la epuizarea disponibilului sau a limit ei de creditare
etc.

113Mobilis
Ai un cont la BRD și ești client Orange sau Vodafone ?
Atunci Mobilis este soluția ideală pentru tine.

Folosind Mobilis poți:
 Recepționa informații privind sol dul conturilor tale (suma disponibilă și limita de credit)
 Realiza transferuri între conturile menționate în contractul în cheiat cu banca
 Efectua plăți de facturi către beneficiarii indicați de bancă
 Efectua reincărcarea contului Prepay
 Recepționa mesaje de atenționare care să te avertizeze cu privi re la modificările care au loc în
conturile tale
 Recepționa informații utile despre produsele și serviciile BRD și despre cursurile valutare.

Beneficiază de avantajele unei conexiuni permanente cu banca
 Mobilitate:
Cu MOBILIS ești în legătură cu BRD, peste tot in România unde o peratorii Orange si Vodafone au
acoperire, dar și în străinătate, în rețelele operatorilor cu c are exista acorduri de roaming.
 Practic:
Cu MOBILIS nu mai depinzi de orarul de funcționare al băncii. 2 4 de ore din 24, 7 zile din 7, MOBILIS îți
oferă posibilitatea de a transmite instrucț iuni băncii sau de a obține informații utile desfășurării activităților
curente.
 Sigur:
Cu MOBILIS desfășori operațiuni bancare securizate cu ajutorul unui sistem de coduri care te protejează
împotriva oricărei utilizări frauduloase a serviciului. Ești id entificat de sistem intr-o manieră unică, fiind
singurul purtător al semnăturii bancare.
 Ergonomic:
Un meniu simplu te conduce dir ect către operațiunea pe care dorești să o efectuezi.
CUM UTLIZEZI SERVICIUL MOBILIS ORANGE?
Trebuie să dețin o cartelă SIM specială pentru a utiliza servic iul Mobilis?
Utilizarea serviciul ui Mobilis Orange/Vodafone presupune să deții o cartelă SIM specială ce are încărcată
aplicația de Mobile Banking, cartela ce iti poate fi furnizata, gratuit, in orice magazin Orange/ Vodafone.
CUM POATE FI ACCESAT MOBILIS?
În rețeaua Orange
În maximum 24 ore de la semnarea contractului cu BRD vei primi un mesaj cu conținutul: "De acum puteți
utiliza serviciul de mobile-banking MOBILIS furnizat de BRD – G roupe Société Générale împreună cu
Orange". După recepționarea mesajului, acceseaza în meniul Oran ge opțiunea <Mobile Banking> și introdu
codul PIN-GSM al cartelei telefonice. În urma acestei operațiun i, pe ecranul telefonului mobil au apărut
următoarele opțiuni: Înreg. Banca, Șterge Banca, MB Intrări.
Pentru a înregistra BRD – Groupe Société Générale foloseste dat ele existente în plicul cu date confidențiale
furnizat de către banca.
Alege optiunea Înreg. Banca, introdu apoi BRD pentru optiunea D enumire Banca, Codul Client MB (de ex
:12345678). În final valideaza operațiunea introducând PIN-ul B ancar MB (de ex: 1234).
Pe ecranul telefonului mobil va apărea mesajul: <Banca BRD a fo st activată>. Acest mesaj reprezintă
confirmarea că din acel moment p oți utiliza serviciul MOBILIS. În cadrul meniului Orange/Mobile Banking
afișat de telefon a apărut o noua opțiune <BRD> care, odată sel ectată, afișează meniul aferent serviciului
MOBILIS. În rețeaua Vodafone
În maximum 24 ore de la semnarea contractului cu BRD vei primi un mesaj cu conținutul: "Banca BRD a fost
activat. De acum puteți utiliza MOBILIS.". După recepționarea m esajului, acceseaza în meniul Vodafone
opțiunea « Financiare » / « mBanking » / « BRD » și introdu cod ul BPIN al cartelei telefonice, obținând astfel
acces la meniul aferent serviciului MOBILIS.

Sursa: http://www.brd.ro

114Serviciile de phone banking permit posesorului unui cont curent administrarea
acestuia prin intermediul unui apel realizat către o linie dedi cată, la capătul celălalt al
firului găsindu-se un reprezentan t al băncii care realizează op erațiunile solicitate în
locul clientului.
Prin intermediul serviciului de phone banking se pot face următ oarele
operațiuni :
 Plăți și transferuri de fonduri;
 Interogări de solduri;  Deschidere/reînnoire/închidere de depozite la termen;  Solicitarea blocării contului de card în cazul pierderii/furtu lui acestuia;
 Operațiuni de informare (soldul conturilor, limita de creditar e , p r o d u s e ș i
servicii bancare oferite, dobânzi, comisioane, cursuri valutare etc.).

Serviciul Phone Banking Raiffeisen Direct

Noul mod de a face banking: de unde vrei tu, oricand vrei tu
Un simplu apel telefonic te scuteste de grija drumurilor la banca. Discutand cu Ana, operatorul nostru
virtual sau cu un consilier clienti, beneficiezi de o gama larg a de operatiuni bancare directe, fara efort,
comisioane sau taxe suplimentare. Incepand din 1.06.2016, utilizatorii serviciului Raiffeisen Dir ect au la dispozitie un nou mod de interactiune
apeland *2000. Prin tehnologia de recunoastere automata a vorbi rii (Interactive Voice Response), Ana iti
va oferi solutii 24h/24, 7 zile din 7 sau te va redirectiona ca tre specialistii nostri, in intervalul de
functionare a serviciului Raiffeisen Direct.
Avantajele tale
Economie de timp
Nu mai este nevoie sa te deplasezi la banca pentru operatiuni b ancare curente, este suficient sa dai un
telefon.
Disponibilitate
Castigi timp prin posibilitatea de a vorbi la telefon oricand s i de oriunde te afli.
Costuri reduse Beneficiezi de economii. Comisi oanele sunt mai mici fata de cel e standard.
Caracteristicile serviciului Descriere
Luni – vineri: 8:00 – 22:00; sambata: 9:00 – 17:30
Ana, operatorul virtual Raiffeis en Bank, va prelua solicitari 24/7.
Numar cu tarif normal, apelabil din orice retea din intreaga ta ra. 004 021 306 3002
Luni – vineri: 8:00 – 22:00; sambata: 9:00 – 17:30 Numar cu tarif normal, apelabil din orice retea, din tara si di n strainatate.

Servicii oferite Informatii despre conturile ta le si despre oferta bancii.
Plati intra sau inte rbancare in Lei, catre conturile proprii sa u ale altor titulari/furnizori.
Plati intrabancare in valuta, cat re conturile proprii sau ale a ltor titulari/furnizori.
Subscriere si rascumparare unit ati de fond Raiffeisen Asset Man agement.
Constituire si lichidare depoz ite sau contur i de economii.
Solicitare emitere carduri de debit.
Schimburi valutare intre conturile proprii.

Chiar daca nu ai achizitionat s erviciul Raiffeisen Direct, poti obtine informatii despre:
Produsele si serviciile bancii;
Reteaua de agentii si bancomate Raiffeisen Bank;
Cursul valutar.
Sursa: http:// www.raiffeisenbank.ro

115
Serviciile de tip cash management presupun operațiuni bancare electronice cu
privire la circuitul de încasări-administrare-plăți al unei companii, folosind un suport
informatic, care înlocuiește necesitatea prezenței fizice a cli entului la banca.
Astfel, cash managementului oferă soluții care să faciliteze cl ienților efectuarea
încasărilor și plăților în condiții de eficiență maximă în ceea ce priveste momentul și
costul la care acestea sunt efectuate, precum și luarea de deci zii investiționale
corecte și profitabile, asigurând optimizarea administrării res urselor bănești. De
asemenea, aceste servicii oferă reconcilierea automată a încasă rilor și plăților cu
facturile, prin crearea de legături cu sistemele contabile.
Tipurile de opera țiuni bancare derulate prin mobile-banking pot fi:
 Plăti interne și internaționale;
 Încasări interne și internaționale;
 Concentrarea lichidităților clienților corporații, care realiz ează încasări în
mai multe conturi curente, deschise la diverse unități teritoriale;
 Obținerea unor informații de cont;
 Vânzări/cumpărări de valută;
 Constituirea de depozite în lei și valută;
 Cumpărarea/răscumpararea certificatelor de depozit.

MultiCash/e-BCR/e-BCR+

Serviciul de Home Banking MultiC ash BCR permite realizarea de o peratiuni bancare in lei si valuta,
comod si in deplina siguranta, direc t de la sediul clientului p rin intermediul unei aplicatii ce va fi
instalata pe calculatorul clientului. Serviciul de Internet Ban king e-BCR/e-BCR+ ofera posibilitatea
efectuarii confortabile si in maxima siguranta a operatiunilor bancare in lei si valuta, de la orice
calculator conectat la Internet.
Pentru acces: https://e-bcr.bcr.ro
Clientul
 semneaza Conventia pentru persoane juridice si fizice autorizate, privind efectuarea de
operatiuni bancare prin Mul tiCash si e-BCR/e-BCR+;
 trebuie sa dispuna de o dotare te hnica minima, constand in: cal culator compatibil IBM,
Pentium II, modem/ conectare la Internet si sistem de operare W INDOWS 2000, XP, ME etc.
Operatiunile care se pot efectua prin intermediul serviciului M ultiCash/e-BCR/e-BCR+:
 plati din conturile/subconturile in lei si in valuta, in sistem intra si interbancar;
 vanzarea/cumpararea de valuta;
 vizualizarea extraselor de con t pentru conturile proprii (inclu siv Maxicont) si pentru subconturi
(in lei si valuta);
 constituirea de depozite la t ermen in lei s i in valuta;
 consultarea buletinului informati v al Directiei de Trezorerie c are cuprinde infor matii cu privire
la: cursurile valutare, ratele de dobanda ale depozitelor la termen, cotatiile Certificatelor de
depozit cu discount, cotatiile Bursei de Valori;
 importul/exportul de Ordine de pl ata/extrase de cont in/din alt e aplicatii.
 lichidare depozit inainte de termen
 cumpararea/rascumpararea certific atelor de depozit cu discount ACTIV BCR
Avantajele clientului:

116 instalarea programului (doar pen tru Multicash), instruirea clie ntului si asistenta tehnica sunt
gratuite ;
 legatura electronica permanenta cu banca in scopul transmiterii ordinelor de pl ata si obtinerii
informatiilor financiar – bancare;
 transfer rapid si securizat al su melor in valuta spre si dinspr e Romania;
 siguranta si confidentialitate a tranzactiilo r efectuate;
 controlul operatiunilor de la distanta prin utilizarea semnatur ilor electronice si/sau distribuite
sau a facilitatii de semnare utilizand functia Sign;
 controlul drepturilor de acces si de operare ale utilizatorilor din firma si/sau facilitatea de a
decide asupra drepturilor de ope rare ale utilizatorilor, inclus ive limite de sume pe
zi/operatiune.
Operatiunile de incasari si plat i, in sistem intra si interbanc ar se comisioneaza conform tarifului de
comisioane in vigoare. Nivelul c omisioanelor se poate modifica in functie de polit ica bancii, iar
modificarile vor fi afisate la sediile BCR.

Sursa: http://www.bcr.ro

 Întrebări:
1. În ce constă proiectarea informaticii bancare ?
2. Care sunt etapele ce stau la b aza proiectării propriu-zise a informaticii bancare?
3. Ce reprezintă indicele de operativitate?
4. Care sunt particularitățile instrumentelor de plată electron ice?
5. Care este diferența între serviciile de home banking și internet banking?

 Exerciții
Determinați caracterul fals sau adevărat al următoarelor afirma ții:
eCecul și ordinul de plată electronic sunt două modalități de plată
preautorizate, presupunând stabili rea de către client în avans a unor
plăți regulate, fără a mai fi nec esară existența unei instrucți uni
speciale din partea acestuia. A / F
Diferența dintre direct debit și standing order constă în faptu l că în
cazul direct debitului clientul este cel care stabilește când s e va face
plata către contul unui beneficiar și în ce valoare (sume fixe) , pe
când standing order presupune afectarea disponibilităților clie ntului
la inițiativa beneficiarului, la data și suma invocată de acest a. A / F
Aplicațiile de internet banking nu presupun instalarea unui sof tware
special pe computerul clientului, aplicațiile de internet banki ng
prezentând avantajul mobilității în utilizare, accesul nefiind
dependent de un anume computer. A / F
Aplicațiile mobile-banking presupun comunicarea cu banca prin
telefonul mobil sau PDA-uri și se bazează pe servicii oferite d e un
operator de telefonie. A / F

117
 Bibliografie recomandat ă:
1. Basno, Cezar; Dardac, Nicolae, Sisteme de plăți, compensări și decontări, Ed.
E.D.P., București, 2004
2. Căpraru, B., Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și pra ctice ed. a IIa, Ed.
CH Beck, București, 2014
3. Cocriș, Vasile, Tehnici și operațiuni bancare, Ed. Universit ății .”Al.I.Cuza” Iași,
1992
4. Cocriș, Vasile; Chirleșan, Dan, Tehnici și operațiuni bancar e. Repere teoretice
și studiu monografic, Ed. Univers ității .”Al.I.Cuza” Iași, 2006
5. Ghencea, Stănel, Sistemul plăților interbancare. Concepte, i nstrumente,
procedee, transferuri, riscuri, sec uritate, Ed. Economică, București, 2007
6. Ionescu, Lucian, Băncile și operațiunile bancare, I.B.R., Ed . Economică,
București 1996
7. Trenca, Ioan, Metode și tehnici bancare – principii, regleme ntări, experiențe,
Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2004
8. Vasilache, Dan, Plățile electronice. O introducere, Ed. Rosetti, București, 2004

118

 Teste de control:
1) In porturile grecesti, cei care se indeletniceau cu schimbul intre diferite monede se
numeau:
a) [x] trapezisti – dupa numele sta bilimentului lor comercial, "trapeza"
b) [ ] argentari
c) [ ] camatari

2) Biletele de banca emise de Banc a din Stockholm se caracteriz au prin:
a) [ ] erau purtatoare de dobanzi
b) [x] nu erau purtatoare de dobanzi
c) [x] circulatia lor ca mijloace de plata diminua cererea de r ambursare a depunerilor
3) Principala inovatie a "sistemului Law" era aceia de a fi garantat emisiunea
monetara prin intermediul:
a) [ ] metalelor pretioase b) [x] dezvoltarii economice
c) [ ] dolarului american
4) Banca Amsterdamului a adoptat pentru clientii sai o moneda d e cont numita:
a) [ ] Marko-Banco b) [x] Florin – Banco c) [ ] Lowen Taler

5) Bancile nationale infiintate prin Legea Bancii Nationale (Na tional Bank Act) in
1863, erau controlate de:
a) [ ] guvern prin departamente b ancare de stat (State Banking Departaments)
b) [x] Trezorerie prin Controlul monetar (Comptroller of the Cu rrency)
c) [ ] populisti d) [ ] marile banci
6) Bancile germane de tip universal profilate in operatiuni "en gros" se identifica cu:
a) [ ] societatile de investitii b) [ ] bancile de afaceri c) [x] bancile comerciale orientate spre activitatea industrial a
d) [ ] bancile de comert exterior 7) Bancile care functioneaza in "zonele libere" se mai numesc:
a) [ ] banci de corespondent
b) [x] banci "off-shore"

119c) [ ] banci regionale
8) American Express, instituti e specializata in gestionarea mij loacelor de plata de tipul
cartilor de plata, intra in categoria: a) [ ] bancilor comerciale b) [ ] bancilor de investitii
c) [ ] bancilor nationale
d) [x] asa-ziselor "aproape banci" (near banks) e) [ ] marilor societati de plasament de valori mobiliare
9) Grupele operative propriu-zise, organizate la nivelul unitat ilor bancare operative
sub titulatura de ghisee, au ca atributii:
a) [x] gestiunea conturilor curente
b) [x] gestiunea conturilor de disponibilitati
c) [x] gestiunea conturilor de imprumut d) [ ] organizarea serviciului de informatica

10) Informatiile bancare pot fi structurate din punct de vedere al gradului de
prelucrare in:
a) [ ] informatii bancare operative
b) [x] informatii bancare elementare c) [x] informatii bancare complexe
d) [ ] informatii bancare previzionale
11) Clasele de contur i sunt simbolizate:
a) [x] cu o cifra b) [ ] cu doua cifre c) [x] corespund, de regula, unei categorii importante de operatiuni din activitatea
bancara
12) Urmarirea, prin confruntare, a exactitatii datelor inscrise in evidenta contabila
analitica si sintetica se realizeaza cu ajutorul:
a) [ ] fiselor centralizatoare b) [x] balantei de verificare
c) [ ] extraselor de cont
13) Care din urmatoarele documente sunt documente de casa in do cumentatia
contabila bancara: a) [x] foile de varsamant cu chitanta pentru depunerile de nume rar la banca (incasari)
b) [ ] cambiile
c) [ ] situatia verificarii garantiei creditelor
14) Documentele primare sunt caracterizate prin:
a) [x] sunt intocmite pentru fiecare operatiune in momentul can d aceasta are loc
b) [ ] faptul ca preiau datele din mai multe documente primare
c) [ ] sunt intocmite de titularii de conturi

120
15 Care dintre urmatoarele documente sunt documente centralizat oare in
documentatia contabila bancara a) [x] jurnalele b) [ ] cecul
c) [x] borderourile
d) [ ] ordinul de plata
16) Care din urmatoarele documente sunt documente de decontare in documentatia
contabila bancara:
a) [ ] ordine de incasari si plati privind propriile operatiuni cu numerar
b) [x] ordinele de plata
c) [x] cecurile
d) [x] biletele la ordin
17) Cecul poate fi considerat din punct de vedre al clasificari i documentatiei contabile
bancare:
a) [x] document primar
b) [x] document extern
c) [ ] document intern d) [ ] document centralizator

18) Conturile separate de imprumut permit: a) [ ] o creditare globala
b) [ ] o creditare nelimitata
c) [x] identificarea creditelor pe activitati sau obiecte credi tabile
d) [ ] anularea creditelor la scadenta

19) Conturi de corespondent se deschid: a) [ ] cetatenilor, pentru cumpararea de marfuri cu plata in ra te
b) [ ] agentilor economici, pentru finantarea investitiilor c) [ ] intreprinzatorilor implicati in operatiuni de leasing d) [ ] locatorilor
e) [x] bancilor comerciale