Locul Si Rolul Consiliului Judetean In Sistemul Organelor Administratiei Publice în Romania

CUPRINS

CAPITOLUL I

ISTORIC PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA CELEI DE LA NIVEL JUDEȚEAN

Secțiunea I

Perioada secolelor al XVI-lea și al XIX-lea

Forme ale organizării administrative la nivel local regăsim în țara noastră încă din secolul al XVI-lea.

Este un adevăr atestat de documente, scrieri și legiuiri, și anume că în ținuturile locuite de-a lungul secolelor de poporul nostru, s-au întâlnit forme evoluate de organizare administrativ-teritorială, de realizare a administrației publice. că au funcționat instituții moderne. Între acestea, un moment de referință îl reprezintă, fără îndoială, anul 1864, când luminatul Domnitor Alexandru Ioan Cuza a așezat statul proaspăt edificat prin unire în rândul națiunilor avansate ale Europei, prin reformele legislative pe care le-a promovat.

În ceea ce privește instituția care face obiectul prezentei lucrări, trebuie subliniat că împărțirea țării pe județe nu este o instituție nouă, creație a vremurilor moderne. Documente care datează din secolul al XVI-lea ne arată că atât Muntenia cât și Moldova, erau împărțite în regiuni administrative, care erau puse sub conducerea unor “ căpitani de județe”. În subordinea lor erau căpitanii de plaiuri, comandați militari și administratori. În Moldova alături de căpitani de județe se aflau pârcălabul, care în unele cazuri exercitau și atribuții de administratori și de judecători ai cetății. Domnitorul Munteniei, Constantin Mavrocordat, a desființat în anul 1739 instituția căpitanului cu caracter militar și a numti în fiecare județ câte doi ispravnici care cumulau funcția de administratori și judecători. Funcția de ispravnic a înlocuit și în Moldova pe cea de pârcălab.

Modalitatea de alegere a ispravnicilor până în anul 1790 era tragerea la sorți iar Domnul numea pe unul căruia îi da o carte de isprăvnicie.

Fiecare ispravnic, la intrarea în slujbă, își numea ca ajutoare mai mulți zapcii, care îndeplineau atribuții administrative.

Ideea de autonomie locală o regăsim, pentru prima dată, în Regulamentele Organice.

Prin Regulamentul Organic din 1 aprilie 1831, s-a încuviințat de către Obșteasca Adunare a țării ca denumirea de ispravnic să fie înlocuită cu cea de ocârmuitor iar cea de zapciu cu cea de subocârmuitor de plasă, atribuțiile menținându-se neschimbate. Se schimbă și modul de alegere, în sensul că ocârmuitorul se propunea de Sfatul administratival fiecărui județ, care reprezenta ceea ce este azi consiliul județean, iar Domnitorul numea, din cei doi care fuseseră propuși, pe unul care să îndeplinească funcția respectivă.

Anul revoluționar 1848 aduce și el unele modificări în această materie. Astfel, ocârmuitorii de județe își schimbă numele în administratori iar subocârmuitorii în subadministratori, care, ca și la schimbările săvârșite prin Regulamentul Organic își conservă atribuțiile.

În anul 1860 se realizează o nouă organizare administrativă, după principiile din apus. Administratorul dobândește numele de prefect, păstrându-și această denumire până în 1864 când se adoptă legea pentru consiliile județene.

Județul a reprezentat, și înainte și prin Regulamentul Organic, o subdiviziune teritorială, o circumscripție administrativă.

Prin articolul 1 al legii pentru consiliile județene din 1864, pentru prima dată județele își schimbă statutul, devenind persoane juridice.

Li se recunoștea, prin acea lege cu caracter descentralizator, posibilitatea de a avea un patrimoniu propriu și se creează un nou organ administrativ și anume consiliul județean, competent să reprezinte interesele locale, mai ales pe cele economice ale județului.

Secțiunea a II-a

Consiliul județean potrivit Legii pentru consiliile județene din 2 aprilie 1864 și a reglementărilor ulterioare

A) Noțiuni introductive privind consiliile județene

Potrivit legii din 1864 și a reglementărilor ulterioare, organele la nivelul județului prin care se exercitau atribuțiile ce fuseseră conferite județului erau:

a) autorități administrative deliberative-respectiv consiliul județean și delegațiunea județeană;

b) autorități administrative executive-prefectul județului și administratorul.

Consiliul județean a fost creat prin Legea pentru consiliile județene, din 2 aprilie 1864. Legea din 31 martie 1872 prevedea un număr fix, de 12 consilieri, aleși câte trei de către fiecare colegiu electoral de adunare.

Ca organ deliberativ, consiliul județean se întrunea periodic, potrivit articolului 1 din lege și reprezenta interesele locale, colective și economice ale județului. Din interpretarea acestei dispoziții rezultă statutul consiliului județean de persoană morală de drept public.

B) Mandatul

Durata mandatului consiliului județean era de 4 ani și a avut un regim juridic care a evoluat în timp. Inițial, la venirea unui nou guvern, se făceau alegeri pentru un nou consiliu județean.

Se mai prevedea că, în cazul dizolvării consiliului județean, se organizau noi alegeri. Prin legea din 15 iunie 1905, mandatul începea atunci când alegerea era definitivă, eliminându-se situațiile tranzitorii.

Subliniem o idee extrem de importantă, și anume considerarea mandatului ca o sarcină publică, adică nimeni nu poate refuza, după ce a fost ales, nici să demisioneze înainte de expirarea lui.

La alegerile pentru consiliile județene puteau participa toți cei care întruneau condițiile prevăzute de legea electorală pentru alegerile de deputați, iar listele electorale pentru alegerea deputaților “se foloseau și în cazul alegerilor consiliilor județene”.

C) Statutul consilierilor

Pentru ca cineva să poată fi ales consilier în consiliul județean erau cerute următoarele condiții:

a) să îndeplinească acele condiții cerute de lege pentru a putea fi elector pentru consiliul județean;

b) să aibă vârsta de 25 de ani împliniți ;

c) să fi declarat cu 6 luni înainte de alegeri că-și are domiciliul politic în județul unde domiciliază.

Următoarele persoane nu puteau fi alese consilieri județeni:

1) militarii;

2) toți funcționarii statului, județului sau comunelor, ori a vreunui stabiliment public dependent de acestea, cu excepția “membrilor în învățământul universitar și pensionarii statului”.

3) arendașii sau locatarii proprietăților județului și contractanții de diferite furnituri sau întreprinderi pentru lucrări de-ale județului.

4) consilierii care au participat la ședințe nelegale ale consiliului județean și pe care tribunalul îi pedepsea cu pedeapsa închisorii, declarându-i totodată neeligibili timp de până la 4 ani calculați de la data condamnării.

D) Incompatibilități.

Legea privind consiliile județene stabilea pentru statutul de consilier următoarele incompatibilități:

a)incompatibilitatea cu statutul de consilier comunal;

b)rudele în linie directă și colaterală (tată-fiu, bunic, moșul sau bunul, în limbajul arhaic);

c)consilierul județean ales în mai multe consilii trebuia să opteze pentru unul din ele;

d)consilierul județean ales în mai multe județe, avea la alegere unul din aceste județe.

E) Organizarea și desfășurarea alegerilor.

Se aplicau aceleași dispoziții prevăzute de legea electorală pentru alegerile de deputați privind convocarea colegiilor electorale, operațiunile electorale și listele.

Votarea se făcea prin buletine de vot uninominale.

Alegeri complementare

În interiorul unui mandat, se puteau organiza alegeri complementare pentru completarea locurilor de consilieri rămase vacante ca urmare a anulării alegerii, morții, demisiei sau pierderii drepturilor electorale.

Elemente de contencios electoral

Împotriva alegerilor desfășurate pentru consiliile județene, cei interesați puteau formula contestații la două autorități:

– la președintele biroului electoral, în ziua alegerilor;

– la ministrul de externe, ulterior alegerilor, în maxim 7 zile de la data desfășurării alegerilor, aceasta fiind de fapt autoritatea competentă să se pronunțe cu privire la contestațiile formulate, indiferent de autoritatea la care au fost înregistrate.

În ceea ce privește autoritatea competentă să se pronunțe asupra îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și incompatibilitate aceasta era consiliul județean. După ce se parcurgeau toate aceste etape, consilierii aleși depuneau în fața prefectului, jurământul prevăzut de articolul 37 din Legea din 1864. Cel care nu depunea jurământul nu putea participa la deliberare, iar cel care refuza să-l depună, se considera demisionat și i se aplica pedeapsa amenzii, de la 150 la 500 lei, prevăzută de articolul 26 aliniatul (1).

După ce se parcurgeau toate aceste etape, consilierii aleși depuneau, în fața prefectului, jurământul prevăzut de articolul 37 din Legea din 1864. Cel care nu depunea jurământul nu putea participa la deliberare, iar cel care refuza să-l depună, se considera demisionat și i se aplica sancțiunea amenzii.

F) Funcționarea consiliului județean

Sesiuni ordinare și extraordinare

Forma de lucru a consiliului județean era sesiunea, cu caracter ordinar sau extraordinar.

Consiliul județean se întrunea în sesiuni ordinare, la 15 octombrie în fiecare an, și în sesiuni extraordinare, de câte ori existau probleme de rezolvat .

Sesiunile erau deschise și închise, în numele Regelui, de prefectul județului.

G) Atribuțiile consiliului județean, în concepția legii, puteau fi grupate pe trei categorii:

1) Atribuții prin care se pronunță asupra chestiunilor de interes județean.

2) Atribuții prin care se realizează statutul consiliului județean, de organ consultativ al puterii centrale, în care caz emite avize care nu sunt obligatorii pentru puterea centrală .

3) Cea de a treia categorie de atribuții stabilită prin articolul 70 din lege, viza mai mult o “posibilitate“ a consiliului de a exprima guvernului “dorința privitoare la interesele generale ale județului”. Prin intermediul acestor informări de “dorințe”, Guvernul lua cunoștință de nevoile județului, putând sprijini soluționarea problemelor respective.

H) ACTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN

Categorii de acte

În calitate de reprezentant al intereselor județului, de organ deliberativ al acestuia, consiliul județean emite acte care, conform doctrinei tradiționale de drept public, sunt acte de autoritate și acte de gestiune.

Din punct de vedere al forței executorii, aceste acte se împart în două categorii:

a) acte executorii prin ele însele, ”deliberațiuni” privind satisfacerea intereselor de ordin exclusiv local, care pot fi făcute fără vreo aprobare prealabilă sau confirmare ulterioară și care pot fi atât acte de autoritate, cât și de gestiune .

b)Cea de-a doua categorie de acte pe care era competent să le adopte consiliul județean erau cele supuse tutelei administrative, care se exercita de către Rege sau de către Parlament. Aceste acte deveneau executorii în două moduri:

– prin aprobare de către Rege, printr-un decret regal;

– prin aprobare de către Parlament, printr-o lege.

c)O altă categorie o reprezentau împuternicirile și ipotecile până la suma de 1000 lei, crearea de stabilmente publice pe cheltuiala județului etc.

Foarte interesante sunt limitele regimului juridic al tutelei administrative. Astfel, autoritatea tutelară nu putea să modifice actul consiliului județean, avea la îndemână două posibilități:

– sau să-l aprobe, fără modificări;

– sau să-l respingă.

Cea de-a doua dimensiune a regimului juridic al tutelei Regelui o reprezintă termenul în interiorul căruia acesta trebuia să se pronunțe. Astfel Regele avea la îndemână un termen de 40 de zile de la data notificării, deci înaintării actului respectiv.

Alte forme de control exercitat asupra consiliului județean

În afara tutelei administrative exercitate de prefect asupra actelor emise de consiliul județean, autoritatea centrală, Guvernul, mai exercită un control, cu următoarele scopuri:

– veghează ca actele să nu fie contrarii legilor și regulamentelor;

– veghează ca actele să nu fie luate în afară din adunarea legală, adică cu nerespectarea cerințelor de quorum legal;

-urmărește ca prin actele emise, consiliul județean să ețean să nu-și depășească limitele competenței sale (să nu fie emise cu execes de putere).

Cea de-a treia formă de control asupra actelor consiliului județean era reprezentată de dreptul de recurs al prefectului, prevăzut de articolul 95 din lege. Astfel, când prefectul constată că actele consiliului județean, deși legale, vatămă interesele județului, are datoria să facă recurs la Guvern (Consiliul de Miniștri) în termen de 10 zile calculate de la data când consiliul a adoptat actul dacă prefectul a fost de față la deliberare. Atunci când prefectul nu a participat la deliberare, termenul se calculează de la data când actul respectiv i-a fost comunicat, prin grija președintelui Consiliului județean.

Recursul suspendă executarea iar Guvernul are la dispoziție 20 de zile spre a se pronunța.

I) DELEGAȚIA JUDEȚEANĂ

În limbajul vremii o regăsim evocată prin sintagma “delegațiunea județeană”.

Legea din 31 mai 1894 privind consiliile județene a desființat comitetul permanent al acestora, care fusese consacrat de prima lege în materie, cea din 1864, și a înființat un nou organ deliberativ și anume delegația județeană.

Atribuțiile fostului comitet permanent s-au împărțit între delegația județeană și prefect .

Delegația se alegea de către consiliul județean din cadrul membrilor consiliului județean și era compusă dintr-un președinte și trei supleanți. Printre atribuțiile sale, erau și cele de tutelă față de actele emise de autoritățile administrative comunale, în condițiile legii.

Am menționat, la începutul acestei secțiuni, că în fiecare județ autoritatea executivă este reprezentată de prefect, care răspunde de “administrațiunea afacerilor generale ale statului “.

Cât privește raporturile prefectului cu consiliul județean și delegația județeană, în calitatea sa de executor al administrației județene, prefectul este subordonat consiliului județean, ale cărui deciziuni este dator să le observe și execute și căruia trebuie să-i dea seamă de modul îndeplinirei însărcinărilor sale.

Secțiunea a III-a

Regăsirea instituției consiliului județean în prima jumătate a secolului XX

Prin apariția legii din 1929, teritoriul României se împarte, din punct de vedere administrativ, în județe iar județele în comune, care sunt urbane și rurale. Administrația la nivelul județului era încredințată, potrivit articolului 195, consiliului județean, ca organ deliberativ, și delegației consiliului județean și președintelui acestuia, ca organe executive.

Legea consacră principiul proporționalității între numărul consilierilor și numărul populației.

Mandat și competență

Durata mandatului diferă față de cea stabilită prin legislația actuală în materie, fiind de 5 ani, ca și la consiliul comunal.

Competența consiliului județean viza dreptul de inițiativă și decizie în toate chestiunile de interes județean. Regăsim consacrată instituția delegației consiliului județean, a cărei menire este de a înlocui consiliul județean, în intervalul dintre sesiuni.

Prin comparație cu președintele delegației județene, căruia i se cerea licență obligațorie în drept, pentru secretar Legea, în articolul 260 aliniatul (2) impunea “să fi trecut examenul de capacitate“, să aibă un titlu universitar, de preferință licență în drept și să fi ocupat pe timp de 3 ani cel puțin gradul de șef de serviciu.

Prin articolul următor, se stabilesc atribuțiile secretarului general al județului, cum se apreciază ”articolul 261, ca și cele privitoare la funcționarii comunali, constituiesc o adevărată inovație în legislația noastră, deoarece precizează, pentru prima dată la funcționarii din administrație, care le sunt atribuțiile proprii și care atribuțiile delegate. Reaua funcționare a serviciilor publice se datorește tocmai acestei lipse de preciziune a atribuțiilor funcționarilor publici, care atrage după sine orice lipsă de răspundere. Confuzia de aatribuții duce la dezorganizarea serviciului public “.

Secțiunea a IV-a

Administrația publică în regimul totalitar

Prima Constituție socialistă din 1948 consacră titlul VI “organelor locale ale puterii de stat”, respectiv consiliile populare locale din comune, plășii, județe și regiuni, acestea reprezentând conform articolului 75 “unitățile administrativ teritoriale “ în România. Mandatul era de 4 ani.

Articolul 84 instituie principiul subordonării între consilii și comitete executive locale și cele superioare, precum și administrația centrală de stat, renunțându-se astfel la tradiționalul principiu al autonomei locale.

Constituția din 1952 modifică în primul rând organizarea administrativă, vorbind despre regiuni, raioane, orașe și comune conform modelului sovietic.

Administrația județului este încredințată acelorași organe ca și cele consacrate prin legea anterioară. Durata consiliului este nelimitată, articolul 69 conținând această prevedere valabilă și pentru consiliul comunal și pentru cel județean, însă din 3 în 3 ani o jumătate din numărul total al consilierilor se va reînnoi pentru ca durata mandatului unui consilier să fie de maxim 6 ani.

Constituția socialistă din 1965 consacră titlul V organelor locale ale puterii de stat și celor ale administrației de stat.

CAPITOLUL al II-lea

ASPECTE DE DREPT COMPARAT.ANALIZA CONSTITUȚIILOR EUROPENE, CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA ORGANIZĂRII ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LA NIVEL TERITORIAL.

Constituția Germaniei în primul capitol (drepturile fundamentale), consacră caracterul intangibil al demnității umane.

Din punct de vedere al organizării sale, Germania, ca stat federal, este compusă din landuri, 16 la număr. Ordinea constituțională din aceste landuri trebuie să fie conformă principiilor statului de drept republican, democratic și social, regăsite în legea fundamentală. La rândul lor, landurile sunt organizate în arondismente și comune, unde poporul trebuie să fie reprezentat ca urmare a alegerilor organizate în teritoriu, pe baza sufragiului universal, direct, liber, egal și secret.

În cadrul comunelor, Constituția prevede în articolul 28(1) că adunarea municipală poate ține loc organismului ales.

Comunele au recunoscut și garantat, prin articolul 28(2) dreptul de a-și reglementa, pe propria responsabilitate și în limitele legilor, toate problemele care vizează comunitatea locală. Regăsim consacrat principiul autonomiei administrative, subordonat legilor.

”De asemenea, comunitățile municipale au în cadrul atribuțiilor lor legale dreptul la autonomie administrativă, conform legilor “.

Tot pe linia responsabilității autorităților publice pentru activitatea lor regăsim articolul 34 intitulat “ responsabilitatea administrativă în caz de violare a obligațiilor de serviciu” prin care se prevede că “dacă cineva (un funcționar al administrației) în exercițiul funcției sale publice care îi este încredințată, încalcă obligațiile care îi revin, responsabilitatea incumbă în principiu, statului sau organismului în serviciul căruia se găsește”.

Constatăm că în Constituția Germaniei, în ceea ce privește administrația publică, regăsim reglementări cu valoare de principiu, specifice unui stat cu caracter federal.

Putem spune că sunt dimensiuni ale administrației care se realizează de federație ( afacerile externe, finanțele, căile ferate federale, forțele armate, administrația căilor fluviale federale și de navigație etc) și dimensiuni realizate de landuri .

“Administrațiile în landuri sunt supuse instrucțiunilor administrațiilor federale superioare “ ( art. 85 alin. (3) teza întâia).

Există un grup de țări europene în care este clar principiul interdicției subordonării între autoritățile locale, alături de o distincție tranșantă între competențele autorităților de bază și ale celor intermediare.

Germania anilor ‘90 prezintă o nouă fază în evoluția statală, ca urmare a Tratatului de uniune care desemna Berlinul ca și capitală federală. Pentru a trece de la Republica de la Bonn la Republica de la Berlin, se impune un transfer și în ceea ce priveste administrația“ structurile politice, administrative, economice și sociale ale vechii Republici Democrate Germane au dispărut. Trebuie deci constituite toate piesele noilor administrații locale și de stat în noile landuri…”.

Regatul Danemarcei are o constituție adoptată în a doua jumătate a acestui secol, care, în articolul 3 prevede că “puterea executivă este încredințată Regelui, care îndeplinește, de altfel, și puterea legislativă, în comun cu Adunarea poporului“ ( Folketing).

În cele 89 de articole ale sale, legea fundamentală daneză conține puține reglementări exprese privind administrația publică.

Astfel articolul 27 conține reglementări privind funcționarii publici, a căror numire este realizată prin lege. Nu poate accede la o funcție publică decât cel care este cetățean danez.

Articolul 55 pune administrația sub un control indirect exercitat de Adunarea poporului (Folketing). Astfel, se prevede că printr-o lege se va dispune ca Adunarea Poporului să numească una sau două persoane care nu vor fi membri ai Folketing-ului, pentru a controla administrația civilă și militară de stat.

Cât privește litigiile ivite în sfera administrației publice, regăsim și în sistemul judiciar danez autorități judiciare sepciale și specializate și anume tribunale administrative. Astfel, articolul 63 prevede că tribunalele au competență de a cunoaște toate problemele privind limitele atribuțiilor autorităților. Totodată, cel care vrea să sesizeze tribunalele cu o anumită problemă, care vizează deci depășirea de către o autoritate publică a competențelor sale, deci abuzul de putere, poate să facă acest lucru fără ca prin acest fapt “ să fie dispensat de a se conforma, provizoriu ordinelor autorităților administrative”.

Aliniatul 2 al articolului 63 prevede că judecarea chestiunilor relative la limitele atribuțiilor autorităților publice poate fi deferită la unul sau mai multe tribunale administrative, ceea ce nu exclude posibilitatea atacării sentințelor pronunțate de aceste instanțe, cu recurs, la Curtea Supremă Regatului. Reglementarea acestei materii este rezervată legii.

Constituția Spaniei, una din cele mai democrate constituții ale Europei, care l-a influențat în mare măsură și pe legiuitorul constituant român, este structurată pe 10 titluri. Reglementări cu privire la administrația publică regăsim atât de o manieră expresă, cât și de una implicită. ne vom referi la cea de-a doua categorie de reglementări, și avem în vedere, cu prioritate titlul IV intitulat “Guvernul și administrația”.

Potrivit articolului 103, administrația publică este pusă de legiuitorul constituant în slujba intereselor generale pe care trebuie să slujească cu obiectivitate.

Activitatea administrației publice este guvernată, conform articolului 103(1), teza a doua, de următoarele principii: eficiența, ierarhia, descentralizarea, desconcentarea, coordonarea, și supunerea în totalitate legii și dreptului.

Aliniatul al doilea trimite la lege pentru a reglementa crearea, competența, raporturile acestor organe.

Tot legea este aceea care va defini statutul funcțioarilor publici și care va reglementa accesul la funcții publice, conform principiului meritului și al caapcității.

Spania face parte din rândul țărilor unde s-a adoptat “ soluția teoretică inversă, care prevalează, cea a ierarhiei, fără îndoială mai conformă faptelor”.-

Constituția Franței

Această constituție consacră un regim semiprezidențial tipic.

Prevederi care vizează implicit administrația publică, regăsim în cel de-al doilea titlu spre exemplu exercitarea funcției de arbitraj prin care Președintele asigură funcționarea regulată a “puterilor publice“, avându-se în vedere, printre acestea, bineînțeles și administrația publică.

În mod expres, reglementări privind administrația publică regăsim în titlul XI privind “colectivitățile teritoriale”, respectiv comunele, departamentele și teritoriile de dincolo de mare.

Aceste colectivități potrivit articolului 72(2) “se administrează liber, prin consiliile alese, și în condițiile prevăzute de lege”.

La nivelul județului și teritoriilor regăsim instituția prefectului, denumită de constituție sub formularea “delegatul Guvernului” care are misiunea de a reprezenta interesele naționale și de efectua controlul administrativ al respectului legilor.”Extensia electoratului și eligibilitatea resortisanților străini din țările Comității Europene rezidenți în Franța s-a făcut prin acordul de la Maastricht “.

Instituția corespondentă consiliului județean din sistemul românesc, este consiliul general, care este organ deliberativ și președintele său, care l-a înlocuit pe prefect în rolul său de organ executiv al departamentului.

Alegerea consiliului general se face prin sufragiu universal, direct.Consilierii generali sunt aleși pentru un mandat de 6 ani. El își redactează un regulament intern, desemnează comisiile, alege pe președinte, fixează numărul vicepreședinților .

Președintele și vicepreședinții constituie comisia permanentă. Aceia dintre membrii comisiei permanente, care au primit o delegare specială din partea președintelui, constituie, împreună cu el, biroul. Consiliului, care se reunește cel puțin odată pe trimestru, la inițiativa președintelui.

Regimul ședințelor

El se poate reuni, de asemenea, la cererea comisiei permanente, sau a unei treimi din membrii săi. În cazul existenței unei situații excepționale, Guvernul o poate convoca printr-un decret.

Ședințele au caracter public și sunt prezidate de președintele consiliului general. Reprezentantul statului, prefectul, subprefectul sau reprezentanții lor, pot să participe, cu acordul președinteui la aceste ședințe sau la cererea primului ministru.

Consiliul deliberează cu majoritatea voturilor exprimate.

Consiliul are inițiativă în tot ceea ce privește chestiunile economice, administrația generală și chiar problemele politice și adresează direct ministerului competent reclamațiile și observațiile în legătură cu serviciile publice implantate în teritoriu.

Atribuțiile consiliului general

Legea din 2 martie 1982 a aplicat consiliului general formula tradițională pentru consiliul municipal (cel care se organizeză în fiecare comună), prevăzând că acesta “reglementează prin deliberările sale treburile departamentului “.

Textul trebuie coroborarat cu Legea din 7 ianuarie 1983, care încredințează departamentelor “treburile potrivit competențelor lor”.

Doctrina analizează atribuțiile consiliului general prin raportare la competența acestuia, după cum urmează:

1. În limitele stabilite prin lege (principiul legalității, respectul libertății comerțului și industriei) consiliul hotărăște cu privire la crearea de servicii publice departamentale și veghează asupra gestiunii lor; fixeaază numărul de posturi departamentale.

2. Cea de a doua dimensiune a competenței sale vizează bunurile de interes departamental. Gestiunea acestora este asigurată de consiliu. Printre aceste bunuri se află și un număr de imobile, plasate în cadrul departamentului, a căror întreținere revine tot consiliului general.

3. Consiliul mai are și alte atribuții extradepartamentale.

Bugetul departamental reprezintă pentru colectivitate, ca și pentru stat, actul care prevede și autorizează, în fiecare an, cheltuielile și veniturile. ca și cel de la nivelul comunei, el trebuie să respecte obligatoriu cadrul creat de Ministerul Finanțelor și de cel de Interne.Este întocmit de președinte, în proiect, care ține cont de orientările date de consiliul general.

Executivul departamental

Ca și în legislația noastră până la instaurarea regimului totalitar, până în 1982, era reprezentat de către prefect “Transferul de la prefect la președintele consiliului general a calității de organ executiv, a reprezentat fără îndoială, reforma cea mai spectaculoasă pe care a adus-o legea din 2 martie 1982 “.

Aceasta a reprezentat realizarea unei mai vechi revendicări, discutate cu 100 de ani în urmă, când s-a elaborat legea din 10 august 1871. Legea din 1982 face din președintele consiliului general organul executiv al departamentului, ceea ce determină suprimarea comisiei departamentale; aceasta nu exclude însă un anumit control al consiliului asupra acțiunii președintelui.

În concluzie, în sistemul francez, departamentul reprezintă o colectivitate descentralizată iar organul prin care se exercită administrarea în departament este consiliul general, ca organ deliberativ, și președintele consiliului, ca organ executiv.

Constituția Greciei, adoptată în anul 1975. Reglementarea consacrată administrației o regăsim în partea a doua a Constituției, care este împărțită în secțiuni, ultima, secțiunea F având titlul “administrația. organizarea și funcționarea statului“.

Precizăm că în Grecia nu se regăsește o formă de unitate administrativ teritorială similară județului. Colectivitățile locale consacrate de Constituție, de gradul întâi sunt municipalitățile și comunele iar prin lege, la care trimite articolul 102 din Constituție, se pot stabili alte grade ale administrației locale.

Două principii guvernează administrația din această țară: desconcentrării pentru administrația de stat și autonomiei administrației pentru colectivitățile locale completat cu principiul eligibilității.

Asupra colectivităților locale, statul exercită, conform articolul 102 aliniatul (5) un drept de tutelă, prin care nu trebuie să se afecteze “inițiativa și libertatea de acțiune a acestora“.

În Constituția Irlandei.

Reglementări privind administrația găsim în partea consacrată Guvernului, articolul 28 care are 12 aliniate. Precizăm însă că se au în vedere, cu prioritate, aspecte privind membrii Guvernului, alegerea și responsabilitatea în câteva funcții, de membru al Guvernului și numai în mică măsură aspecte privind atribuțiile acestuia sau administrația.

Constituția Italiei ,

Prevederi privind administrația sunt conținute în mai multe din titlurile sale.Astfel, în titlu I al părții I intitulat “relații civice“, întâlnim reglementarea de la articolului 28 potrivit căruia funcționarii și agenți statului și instituțiilor publice sunt direct responsabili potrivit legilor civile, penale și administrative de violarea drepturilor cetățenilor.

Unitățile administrativ teritoriale sunt regiunile, provinciile și comunele. Provinciile și comunele sunt organisme autonome, în limitele principiilor fixate de legile generale ale republicii care le determină funcționarea. Ele reprezintă, în egală măsură, circumscripții descentralizate ale statului și regiunii.

Cele două principii, autonomia și descentralizarea, nu exclud exercitarea unui control al legalității asupra actelor pe care le emit organismele locale, de către un reprezentant al regiunii.

Constituția Portugaliei

Reprezintă una din cele mai dezvoltate (are 298 articole) și cu toate acestea, nu conține reglementări speciale privind autoritățile administrative, deși conține un titlu special, intitulat “administrația publică”.

Deși nu sunt menționate autoritățile administrative, se prevăd principiile în baza cărora se vor organiza: evitarea birocratismului, apropierea serviciilor de populație, asigurarea participării celor interesați la gestiunea efectivă a treburilor publice. Legea va stabili formele de descentralizare și desconcentrare adecvate în așa fel încât să nu prejudicieze necesitatea acțiunii eficiente a Guvernului, cel care exercită, potrivit articolului 185, conducerea politicii generale a țării și care este organul superior al administrației publice.

CONCLUZII

Rostul acestor demersuri în sistemele statelor europene a fost acela de a determina locul pe care se plasează România, nu într-o ierarhie, ci din punct de vedere al soluțiilor de principiu pe care le-a adoptat.

Din analiza făcută putem sintetiza următoarele idei:

– legiuitorul constituant român a valorificat principii și instituții ale constituțiilor europene, păstrând în același timp valorile tradiției românești și, cum era și firesc, respectând și specificul național.

– formula pentru care s-a optat a fost aceea a unei îmbinări între caracterul principial și caracterul special al normei constituționale.

Au rezultat astfel dispoziții prin care se prevăd instituțiile, se delimitează statutul acestora și se enumeră principiile care le guvernează activitatea.În același timp, prin norma de trimitere la reglementări cu caracter organic, se realizează două obiective:

– din caracterul “organic” al legilor care urmează să fie adoptate desprindem semnificația deosebită acordată de legiuitor acestor aspecte;

– se lasă la îndemâna legiuitorului, în mod firesc, de altfel, să dezvolte principiile pe care constituantul le-a consacrat.

CAPITOLUL al III-lea

PRINCIPII CONSTITUȚIONALE PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ROMÂNIA

În titlul III al Constituției României, în cele șase capitole ale sale, regăsim reglementate “autoritățile publice”: primul capitol are ca obiect puterea legiuitoare, unica având acest caracter potrivit articolului 58, fiind vorba despre Parlamentul bicameral.Capitolele 2, 3, 4 și 5 sunt consacrate puterii executive iar ultimul puterii judecătorești.

Instituția consiliului județean o regăsim reglementată în capitolul V al titlului III, articolul 121.

O riguroasă analiză privind locul și rolul consiliului județean în sistemul actual al autorităților administrative trebuie să pornească însă de la articolul 119 care consacră principiile care guvernează administrația publică în unitățile administrativ teritoriale și anume principiile autonomiei locale și al descentralizării serviciilor publice.

Aceste principii de rang constituțional, urmează a se regăsi atât în activitatea fiecărei autorități comnale, orășenești sau județene, cât și în raporturile dintre acestea.

Sintagma administrație publică capătă prin articolele 48, 101, 110 și întreg capitolul V al titlului III din Constituție o semnificație interesantă. În această semnificație, ea nu mai reprezintă doar o “componentă a puterii executive”, ci un corp profesional destinat realizării permanente a serviciilor și a ordinii publice, așezat sub autoritatea puterii executive, în special a Guvernului “.

Potrivit Constituției actuale, administrația publică încetează să mai fie în exclusivitate o administrație de stat. Ea se exprimă în două forme, administrație de stat și și administrație autonomă locală.

Administrația de stat, la rândul ei, se împarte în:

– administrație de stat centrală, care se compune din: cei doi șefi ai executivului, respectiv Președintele și Guvernul, și administrația centrală de specialitate, care, la rândul său, este formată din administrația ministerială și cea extraministerială.

– administrația de stat teritorială, care include “autoritățile desconcentrate ale administrației publice de stat în unitățile administrativ teritoriale. În rândul acestora, intră toate extensiunile teritoriale ale organelor centrale ale administrației de stat, inclusiv prefectul“ reprezentantul Guvernului în teritoriu potrivit articolului 122 din Constituție.

Administrația publică locală, potrivit articolelor 120 și 121, cuprinde: autoritățile de la nivelul comunei și orașului, consiliile locale, alese, și primarii aleși potrivit legii.Ele reprezintă, potrivit articolului 120 aliniatul (1), “autoritățile administrației publice prin care se realizează, în comune și orașe, autonomia locală”.

Consiliile locale sunt organe deliberative iar primarii sunt organe executive.

Cât privește statutul constituțional actual al administrației publice locale, trebuie subliniat faptul că ea “nu mai este o administrație de stat, ci o structură administrativă (sau un sistem de structuri administrative- n.a. ) care permite colectivităților locale să soluționeze problemele locale prin autoritățile administrative proprii, sub controlul autorităților statale centrale ( cele teritoriale, dacă avem în vedere controlul de tutelă al prefectului – n.a.)”.

După cum se argumentează “Activitatea executivă înfăptuită de administrația publică se realizează în cea mai mare parte a ei în teritoriu, deoarece, de regulă, autoritățile centrale nu pot rezolva singure și în mod exclusiv acele sarcini executive ce revin în mod specific nivelului local de abordare”

Revenind la principiul autonomiei locale, putem spune că el trebuie raportat la următoarele aspecte:

– vizează activitatea din interiorul fiecărei autorități locale, respectiv consiliile locale și primari, pe de o parte, și cele județene, pe de altă parte.

– privește, în egală măsură, raporturile dintre autoritățile comunale și județene, pe de o parte, și autoritățile statale, implantate în teritoriu, pe de altă parte;

Desprindem astfel o triplă funcționalitate a autonomiei locale, în sensul că el vizează activitatea din interiorul autorităților, raporturile dintre organele autonome locale precum și dintre acestea și cele statale.

Cel de-al doilea principiu care guvernează administrația publică în unitățile administrativ teritoriale este, cum am relatat deja, cel al descentralizării serviciilor publice.

Descentralizarea reprezintă ”sistemul în care autoritățile județene sau locale au puterea de a priveghea singure la satisfacerea intereselor lor, prin organe alese de administrație și cu mijloace financiare proprii”.

Principiul descentralizării nu reprezintă, cum este îndeobște cunoscut, o creație a vremurilor moderne. În Franța, perioada concretizată prin cel mai descentralizat sistem a fost cea dintre anii 1789 și 1793, când statul a fost împărțit în departamente, acestea în districte, care, la rândul lor, se compuneau din cantoane; fiecare dintre ele dispunea de o adunare electivă competentă să decidă chiar în probleme de interes general.

Doctrina franceză actuală o definește ca însemnând”a tranfera anumite atribuții ale puterii centrale ,în profitul unor persoane administrative”.”Ea se caracterizează prin existența unor autorități ,altele decât statul, care nu au doar puteri de decizie administrativă, dar se bucură de o independență personală față de puterea centrală”.

Desconcentrarea, dimpotrivă este definită ca reprezentând “întărirea puterilor sau atribuțiilorreprezentanților locali ai puterii centrale pentru a decongestiona activitatea acestora”.

La noi ideea de descentralizare a apărut pentru prima dată, este adevărat că într-un mod timid, în Regulamentul Organic al Munteniei, în legătură cu organizarea administrației orașelor.

Constituția din 1 iulie 1866 a statuat, cu rang de principiu constituțional, ideea descentralizării, prevăzând, în articolul 107 “Aceste legi vor avea de bază descentralizarea administrativă mai complectă și independența comunală”.

Aceasta a determinat ca legile ulterioare Constituției din 1866 să dezvolte principiul descentralizării, atribuind autorităților județene și comunale puteri din ce în ce mai numeroase și mai importante.

Prin menționarea acestor aspecte, am urmărit să relevăm, pe de o parte, tradiția acestui principiu în organizarea administrației publice în țara noastră, pentru a putea totodată să fundamentăm viziunea nouă, modernă, în care se regăsește acest principiu în actuala lege fundamentală.

Așa cum s-a subliniat în doctrină, legiuitorul constituant nu a avut în vedere numai “sensul strict al termenului ( înființarea unor servicii publice în comune sau orașe și desfințarea lor la nivel județean sau chiar central )“.

S-a avut în vedere și sensul desconcentrării serviciilor publice aparținând ministerelor sau consiliilor județene în unitățile administrativ teritoriale, cu prioritate la nivel local.

Acest lucru presupune, pe de o parte, exercițiul tutelei administrative, de către centru asupra acestor servicii, și pe de alată parte, configurarea unor zone de autonomie, în dependență cu situațiile existente, care pot determina exclusiv o formulă inversă sau combinarea metodelor, funcțiilor din domeniul de activitate.

Cum s-a subliniat și în doctrina interbelică, descentralizarea, care reprezintă “un sistem de administrațiune “, nu trebuie confundată cu un complex de măsuri administrative intermediare, cu desconcentrarea administrativă , care constă “în a lărgi cât mai mult atribuțiile agenților centrali așezați în județ sau în comună. Când ministrul, adică centrul, trece prefectului de județ o parte din atribuțiunile sale proprii, nu face descentralizare, ci numai desconcentrare “.

Desconcentrarea administrativă reprezintă “o treaptă situată între centralizare și descentralizare administrativă, fiind o centralizare atenuată sau o slabă descentralizare”.

Interesantă ni se pare și teza că “desconcentrarea nu are ea însăși valoare democratică…ea se caracterizează prin reguli dependente de stat.Acesta (statul) este cel care numește agenții săi desconcentrați pentru a-l reprezenta, pentru a vorbi și rezolva în numele său, în circumstanțe care impun o simplă localizare a puterii sale, fără a aduce atingere unității acesteia”.

Acestea sunt principiile de rang constituțional care guvernează administrația publică în unitățile administrativ teritoriale.

Lor li se mai adaugă cele pe care le prevede Legea nr. 69/ 1991, în forma în care a fost ea modificată prin Legea nr. 24/1996 și anume: eligibilitatea autorităților administrației publice locale, legalitatea și consultarea cetățenilor în probleme de interes deosebit.

Foarte importantă este și prevederea aliniatul (2) al articolului 1 din legea modificată, care, parte consacră caracterul administrativ al autonomiei, care se exercită în condițiile legii.

Legiuitorul nu se rezumă însă la a preciza caracterul administrativ al principiului autonomiei, în următorul aliniat el definește conceptul însuși de autonomie, ca fiind “dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a gestiona, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă.”

Articolul 1 din Legea cadru se încheie cu precizarea că aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat național unitar al României.

Un alt text constituțional care trebuie avut în vedere pentru conturarea a ceea ce doctrina franceză denumește bazele constituționale ale dreptului administrativ și ale administrației publice, este articolul 101 privind rolul și structura Guvernului, potrivit căruia Guvernului îi revin două misiuni esențiale, pe care le realizează în baza programului său de guvernare acceptat de Parlament:

– asigură realizarea politicii interne și externe a țării;

– exercită conducerea generală a administrației publice.

Constatăm astfel că Guvernul exercită două funcții, una politică și alta administrativă.

În realizarea funcției administrative, Guvernul ne apare ca autoritate publică centrală a administrației publice, cu competență materială și teritorială generală. ”Ca autoritate a administrației publice, Guvernul desfășoară, în virtutea acestui rol, o activitate exclusiv executivă, principalul său atribut fiind organizarea și asigurarea executării legilor de către organele administrației publice “.

Parlamentul reprezintă, potrivit articolului 58 din Constituție, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Asupra Guvernului și administrației publice se exercită un control parlamentar cu privire la activitatea desfășurată de aceste autorități, ceea ce presupune obligația acestora de a prezenta informațiile și documentele cerute de președinții celor două Camere sau ai comisiilor parlamentare.

Prin articolul 122(4), se consacră o dimensiune a dreptului de tutelă administrativă exercitat de prefect, reprezentantul Guvernului în teritoriu, asupra autorităților administrative din unitățile administrativ teritoriale. Este vorba de posibilitatea pe care o are la îndemână prefectul de a ataca actele emise de consiliul local, consiliul județean și primar, atunci când le apreciază ca ilegale, actul atacat fiind suspendat de drept.

Rezultă că, în actualul nostru sistem administrația publică este supusă principiilor constituționale și legale ale autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității, legalității și consultării cetățenilor .

Constituția prevede, în același timp, exercitarea unui control din partea Parlamentului și rolul Guvernului de conducător general al administrației publice.

CAPITOLUL al IV-lea

CONCEPȚIA LEGIUITORULUI CONSTITUANT PRIVIND STATUTUL CONSILIULUI JUDEȚEAN

Consacrarea constituțională a instituției consiliului județean o regăsim în articolul 121 care are următorul conținut:”Consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. (2) Consiliul județean este ales și funcționează în condițiile legii”.

Respectul pentru tradiția administrației românești, dominată și de tutela administrativă, precum și valorile în materie din statele contemporane, care cunosc sistemul departamentelor și al regiunilor, l-a îndemnat pe Constituantul român să pună un accent deosebit pe autonomia orașelor și comunelor, păstrând, în același timp, pentru autoritatea județeană doar un rol coordonator.

“Fidel acestei concepții, în articolul 121 legiuitorul constituant precizează fără echivoc că obiectul coordonării consiliilor comunale și orășenești este realizarea serviciilor publice de interes județean”.

Din substanța reglementării, regăsim următorul statut al consiliului județean:

autoritate a autonomiei județene;

) autoritate a administrației publice locale;

autoritate cu rol coordonator.

Constituția din 1991 consacră, prin comparație cu reglementările anterioare, o veritabilă autonomie locală, care, practic, nu a mai existat niciodată cu adevărat în România, nici măcar în baza legii din 1929.

Aliniatul al doilea al articolului 121 prevede că alegerea și funcționarea consiliului local se fac în conformitate cu legea. Această normă de trimitere vizează două aspecte privind consiliul județean, alegerea și funcționarea.

Observăm că legiuitorul nu face nici o precizare în ceea ce privește alegerea, rezultând concluzia că pot fi avute în vedere mai multe soluții:

-alegeri directe sau alegeri indirecte ;

-unul sau mai multe organe permanente cu rol executiv sau nu;

-modul de alegere a acestor organe, competența și răspunderea lor urmează a fi stabilite prin lege,cu caracter organic, după cum rezultă din coroborarea acestui articol cu articolul 72 aliniatul (3) litera “o”.

Legiuitorul constituant a înțeles să-i lase celui organic deplina independență, în lumina principiilor constituționale, cu privire la modul de funcționare, competență, acte, răspundere și sancțiuni.

Această independență se va exercita în funcție de factorii sociali, politici, culturali, geografici, etnografici și în strânsă dependență de ceea ce reprezintă cel mai bine interesele poporului și statului român, într-un moment determinant al istoriei.

Legea privind administrația publică locală nr. 69/ 1991 a fost adoptată înainte de Constituție, ceea ce a impus modificarea ei prin Legea nr. 24/ 1996 și republicarea în anul în care a fost modificată.

CAPITOLUL al V-lea

DIMENSIUNILE STATUTULUI LEGAL AL CONSILIULUI JUDEȚEAN

Secțiunea I

Principii care guvernează raporturile dintre administrația județeană, cea locală și centrală

Potrivit articolului 3(3) din Constituție, unitățile administrativ teritoriale în România sunt comunele, orașele și județele, iar unele orașe, în condițiile legii, pot fi declarate municii.

Reglementări privind consiliul județean regăsim în toate cele 10 capitole ale legii, dar cu prioritate în capitolul I, intitulat “ dispoziții generale “ și în capitolul V consacrat consiliului județean.

Ca orice autoritate teritorială în România, județele sunt persoane juridice, ceea ce înseamnă că ele dispun de elementele definitorii pentru o persoană juridică.

Articolului 7 din lege, în fiecare județ se alege câte un consiliu județean, care reprezintă:

– o autoritate a administrației publice la nivelul județului. Legea în forma ei inițială nu prevedea această calitate, rezumându-se să-i specifice doar rolul coordonator asupra consiliilor locale .Se impunea deci punerea de acord a legii cu textul Constituției, care în articolul 121 prevede calitatea consiliului județean de autoritate a administrației publice de interes județean.

Alegerea și funcționarea consiliului local urmează a se realiza în condițiile legii la care trimite Constituția. Aceasta înseamnă că legea organică urmează să stabilească inclusiv organele consiliului județean, forma de lucru, actele.

Potrivit legii inițiale, consiliul județean își alegea președintele și delegația permanentă, legea nouă introduce și pe vicepreședinți. Nu este o noutate absolută modificarea în acest fel a articolului 7 teza finală, deoarece despre vicepreședinți se cuprindeau reglementări în capitolul V secțiunea consacrată funcționării consiliului județean . S-a vrut însă ca instituția “vicepreședintelui“ să dobândească o mai mare recunoaștere și identitate, aflându-se și în capitolul care cuprinde “dispoziții comune” .

Foarte importante sunt și articolele 8, 11 și 12 pentru stabilirea raporturilor care există între administrația la nivelul județului și cea la nivel central.

Raporturile dintre administrația la nivelul județului și cea locală se fundamentează pe următoarele principii:

-principiul autonomiei, pe care îl putem califica drept “sacru” pentru administrația publică a statului de drept, democratic și social pe care îl fundamentează actuala Constituție.

-principiul legalității, despre care am afirmat că e nou introdus, deși se regăsește și în alte texte din Constituție, exemplu articolul 16(2) potrivit căruia “nimeni nu este mai presus de lege“ sau articolul 51 care instituie îndatorirea fundamentală de respectare a Constituției, a supremației sale și a legilor.

-principiul colaborării în rezolvarea problemelor comune. Practica poate naște situații care impun, pentru rezolvarea lor, intervenția atât a autorității locale cât și a celei județene.

În aceste situații, autoritățile în discuție vor trebui să colaboreze, autonomia interzicând o soluție impusă de județ.

-spre a întregi parcă tabloul acestor raporturi, articolul 8 precizează în ultima teză că în relațiile dintre consiliul județean și cel local nu există subordonare.

Autonomia rămâne un principiu teoretic dacă nu este susținută și de un suport material care să-i facă aplicabile valențele. Pentru aceasta articolul 9 prevede că acest suport material este necesar pentru asigurarea autonomiei locale, fiind vorba despre bugetul de venituri al comunei, orașului, județului, elaborat în condițiile legii.

Raportul dintre consiliul județean și Guvern

Conform articolului 122 din Constituție, Guvernul numește în fiecare județ și în municipiul București un prefect, care este reprezentantul său în teritoriu și are misiunea de a conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale de specialitate .

Legea fundamentală, ca și legea cadru, prevăd că una din dimensiunile tradiționalului drept de tutelă administrativă este posibilitatea prefectului de a ataca în contenciosul administrativ actele autorităților administrative locale pe care le consideră ilegale, astfel încât actul atacat este suspendat de drept.

Legea modificată introduce un principiu nou, cel al responsabilității prefectului, legată de exercitarea acestui drept, după cum urmează.

Prefectul urmează să răspundă, în conformitate cu legea, în următoarele condiții:

-când autoritățile administrative ale căror acte au fost atacate de prefect au solicitat acest lucru;

-când instanța stabilește că actul respectiv a fost atacat în mod abuziv și cu rea credință.

Per a contrario, rezultă că dacă nu sunt întrunite aceste condiții, nu intervine răspunderea.

Secțiunea a II-a

Reguli generale privind alegerea, constituirea, organizarea, competența, funcționarea și actele consiliului județean

A) Alegerea consiliului județean

Conform articolului 60(2), consiliul județean este compus din consilieri aleși în condițiile legii privind alegerile locale. Cât privește modul de alegere, se disting două etape, raportate la reglementarea adoptată după 1989:

a) Legea nr.70 din 1991, în forma ei inițială, a consacrat sistemul votului indirect. Consiliul județean era format dintr-un număr de consilieri aleși în condițiile legii nr. 70, care prevedea votul indirect, exercitat de un corp de electori, respectiv totalitatea consilierilor locali din județul respectiv .

Aceste alegeri aveau loc în termen de 30 de zile de la constituirea consiliilor locale.

b) Legea alegerilor locale în forma în care a fost modificată în 1996 consacră sistemul alegerii directe a consiliului județean, în aceleași condiții ca și consiliile locale și primarii.

Candidaturile pentru consiliile județene, ca și pentru cele locale și primării, se propun de partide politice sau de alianțe politicce: Legea admite și candidaturi independente sau aparținând unei alianțe electorale.

Alianțele electorale se pot constitui între partide politice sau alianțe politicee la nivel județean sau local: Legea interzice ca un partid politic să poată face parte, la aceelași nivel, din mai multe alianțe.

Prin Legea 69/ 1991 modificată, deși se menține numărul minim și maxim de consilieri pentru un județ, se aduce o modificare în sensul ca județele între 500001 și 650000 de locuitori au 41 de consilieri iar cele care au peste 650000 de locuitori au 45 de consilieri.

Constituirea Consiliului județean se face în aceleași condiții ca și a consiliului local, și care sunt diferite de cele stabilite prin Legea 69/1991 în forma ei inițială. Asfel, termenul de constituire este de 20 de zile de la data alegerilor, convocarea în ședință a consilierilor făcându-se de către prefect. De altfel, prefectul sau reprezentantul său vor participa la ședința de constituire. Quorumul legal este de două treimi din numărul consilierilor aleși. Dacă quorumul nu este întrunit, articolul 16 aliniatul 2 îngăduie trei “încercări”, în care să se poată realiza.

La ultima dintre ele ședința va fi legal constituită dacă se întrunește majoritatea consilierilor aleși (jumătate plus unu). Dacă nici această majoritate nu este realizată prefectul va dispune următoarele:

– va declara vacante locurile consilierilor aleși, care au lipsit nemotivat de la cele trei convocări anterioare, în situația în care aceștia nu pot fi înlocuiți cu supleanții de pe listele respective;

– pe cale de consecință, în 30 de zile se vor organiza alegeri de completare, în condițiile legii privind alegerilor locale.

Împotriva ordinului prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat, se poate formula acțiune în contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare. Articolul 16 aliniatul 2 teza finală prevede că hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.

Ca la toate organele colegiale eligibile, lucrările sunt conduse, în cadrul ședinței de constituire, de cel mai în vârstă din consilieri, ajutat de doi dintre consilierii cei mai tineri.

Ca și Consiliul local, Consiliul județean alege dintre membrii săi, pe toată durata mandatului o comisie de validare alcătuită din 3-7 consilieri.

Validarea sau invlidarea mandatelor se realizează cu votul majorității consilierilor prezenți la ședință, la vot neparticipând persoana al cărei mandat este supus opoerațiunii respectiove.Pentru a se constitui legal, consiliul județean ( ca și cel local), este nevoie de cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi.Consilierii al căror mandat a fost validat, depun jurământul prevăzut de articolul 18(1) în fața consilierilor.

Refuzul de a depune jurământul respectiv duce la demisionarea de drept a celor în cauză.

După ce s-a depus jurământul consilierilor, cel care a condus ședința declară consiliul respectiv legal constituit.

B) Calitatea de consilier județean

Artocolul 15 prevede incompatibilitatea între calitatea de consilier, local sau județean, și :

– funcția de prefect sau subprefect;

-calitatea de funcționar în aparatul propriu al consiliilor comunale, orășenești, județene, prefecturi.

– conducător al regiei autonome de interes local sau județean și al serviciului public de specialitate al consiliului local sau județean;

-funcția de primar;

-calitatea de parlamentar, membru al Guvenului sau consilier al președintelui;

-alte incompatibilități se pot stabili prin lege.

Legea, în forma sa inițială, conținea unele din incompatibilitățile actuale, dar într-o altă formă, mai deficitară, iar unele nu erau prevăzute deloc, (exemplu cea cu funcția de parlamentar, membru al Guvernului sau consilier al Președintelui).

Ea conținea însă o incompatibilitate cu caracter principal, și anume nu puteau face parte din același consiliu local și județean) soții, ascendenții și descendenții, frații și surorile.

Aceasta valorifica o tradiție a organizării administrației în România.

Pe lângă valoarea ei de principiu tradițional în organizarea administrativă în România, dispoziția la care pe nedrept a renunțat legiuitorul organic, avea și un rol bine justificat: ea asigura imparțialitatea și obiectivitatea hotărârilor consiliilor respective și preîntâmpina situațiile în care acestea să satisfacă nu interesele comunității, ci ale unor grupuri de persoane legate între ele prin raporturi de rudenie sau interese care exced scopului administrației.

Încetarea mandatului de consilier, potrivit reglementării actuale, de asemenea conține unele elemente de noutate față de legea în forma ei inițială. cauzele care o determină fiind, potrivit articolului 19, deces, demisie, incompatibilitate, schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ teritorială, lipsă nemotivată de la mai mult de trei ședințe ordinare consecutive, imposibilitatea de a fi exercitat pe o perioaadă mai mare de 6 luni, în cazul în care s-a constatat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a legii privind alegerile locale, în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, în caz de punere sub interdicție pentru debilitate sau alienare mintală ori în cazul pierderii drepturilor electorale.

C) Atribuțiile consiliului județean

Legea nr. 69 din 1991 republicată, în primul aliniat reiterează o dispoziție anterioară, cea de la articolul 7, conformă Constituției, și anume faptul că statutul consiliului județean este acela de autoritate a administrației publice județene pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.

În exercitarea acestui statut, consiliul județean este investit cu mai multe atribuții, potrivit legii.

Atribuțiile consiliului județean le regăsim grupate în articolul 63 dinLegea nr 69/ 1991. Examinarea acestor atribuții a determinat unii autori să se exprime în sensul că unele sunt similare celor îndeplinite de consiliul local, însă, exercitate, în mod firesc la nivel de județ, altele sunt similare celor ale primarului și, în sfârșit, unele sunt proprii consiliului județean.

Aceeași autoare, continuând analiza atribuțiilor consiliului județean, din punct de vedere al obiectului lor, ajunge la concluzia, pe care în mare parte o împărtășim atât datorită semnificației ei, cât și din rațiuni didactice, impuse de o mai bună înțelegere și asimilare, că pot fi identificate mai multe categorii de atribuții:

atribuții de coordonare a activității consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean (art. 63(1) litera “a”), de sprijin și asistență a acestora și a serviciilor publice locale (articolul63 litera “c”).

atribuții de înființare, organizare și conducere a serviciilor publice județene, a instituțiilor publice și agenților economici de interes județean, ceea ce implică și aprobarea regulamentelor lor de funcționare (articolul 63 alin. 1 litera “b”, “n”, ”o”, “p”, ”r”, “s” ).

atribuții de ordin economic, financiar și urbanistic ( articolul 63 literele “d”, “e”, “f”, “g”, “h”, “i”, ”m”, ”ș”).

atribuții pe linia propriei organizării (articolul 63 literele “j”, ”k”, “l”).

atribuții privind asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale sau județene pentru realizarea de lucrări sau servicii de interes public, și colaborarea cu agenți economici din țară sau străinătate.

alte atribuții stabilite de lege, înțelegând că poate fi vorba atât despre legea de față cât și de alte legi speciale.

alege din rîndul consilierilor un președinte și 2 vicepreședinți;

aprobă, la propunerea presedintelui, regulamentul de organizare si funcționare a consiliului județean, numărul de personal și limitele normelor legale, organigrama, statul de funcții,regulamentul de organizare si funcționare a aparatului propriu de specialitate, a instituțiilor si serviciilor publice, precum si a regiilor autonome de interes județean;

adoptă strategii, prognoze si programe de dezvoltare economico-socială a județului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de la consiliile locale,dispune, aprobă si urmăreste, cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale si orăsenesti interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;

coordonează activitatea consiliilor locale ale comunelor si oraselor în vederea realizării serviciilor publice de interes județean;

aprobă bugetul propriu al județului, împrumuturile, virările de credite si modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de îcheiere a exercițiului bugetar; stabileste impozite si taxe, precum si taxe speciale, în condițiile legii; hotărăste repartizarea pe comune, orase si municipii a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse, în condițiile legii;

administrează domeniul public si domeniul privat al județului;

hotărăste darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica a județului sau, după caz, a serviciilor publice de interes județean, în condițiile legii;hotărăste cu privire la vanzarea, concesionarea si închirierea bunurilor proprietate privată a județului, în condițiile legii;

hotărăste înființarea de instituții publice si de servicii publice de interes județean, în condițiile legii; numeste si eliberează din funcție, în condițiile legii, conducătorii instituțiilor si serviciilor publice pe care le-a înființat si le aplică, dacă este cazul, sancțiuni disciplinare, în condițiile legii;

hotărăste asupra reorganizării regiilor autonome de interes județean; exercită în numele unității administrativ-teritoriale toate drepturile acționarului la societățile comerciale pe care le-a înființat; hotărăste asupra privatizării acestor societăți comerciale;

stabileste, pe baza consultării autorităților administrației publice locale comunale si orăsenesti, proiectele de organizare si amenajare a teritoriului județului, precum si de dezvoltare urbanistica generală a județului si a unităților administrativ-teritoriale componente; urmăreste modul de realizare a acestora în cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale si orăsenesti implicate;

aprobă construirea, întreținerea si modernizarea drumurilor, podurilor, precum si a întregii infrastructuri aparținand căilor de comunicații de interes județean; acordă sprijin si asistentă tehnică de specialitate autorităților administrației publice locale comunale si orăsenesti pentru construirea, întreŃinerea si modernizarea drumurilor comunale si orăsenesti; in acest sens consiliul judetean poate infiinta servicii publice specializate;

aprobă documentatiile tehnico-economice pentru lucrările de investitii de interes judetean, in limitele si in conditiile legii;

asigură, potrivit competentelor sale, conditiile materiale si financiare necesare in vederea bunei functionari a institutiilor de cultură, a institutiilor si serviciilor publice de educatie, ocrotire socială si asistentă socială, a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa, precum si a altor activităti, in conditiile legii;

asigură sprijin financiar pentru actiuni culturale sau desfăsurate de cultele religioase, precum si pentru activităti educativ-stiintifice si sportive;

infiintează institutii sociale si culturale, precum si pentru protectia drepturilor copilului si asigură buna lor functionare, prin alocarea fondurilor necesare;

analizează propunerile făcute de autoritătile administratiei publice locale comunale si orăsenesti, in vederea elaborării de prognoze si programe de dezvoltare economico-socială sau pentru refacerea si protectia mediului inconjurător;

atribuie, in conditiile legii, denumiri de obiective de interes judetean;

hotărăste, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităti ale administratiei publice locale din tară sau din străinătate, precum si aderarea la asociatii nationale si internationale a autoritătilor administratiei publice locale, in vederea promovării unor interese comune;

hotărăste, in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau străine, cu organizatii neguvernamentale si cu alti parteneri sociali, in vederea finantării si realizării in comun a unor actiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public judetean;

hotărăste, in conditiile legii, asocierea cu consiliile locale, pentru realizarea unor obiective de interes comun, scop in care poate infiinta impreună cu acestea institutii publice, societăti comerciale si servicii publice;

coordonează activitătile Corpului gardienilor publici, in conditiile legii;

D) Delegația permanentă a consiliului județean și președintele consiliului județean. Statut și atribuții

Potrivit articolului 67(1), delegația permanentă a consiliului județean este constituită din președinte, cei doi vicepreședinți și 4-6 consilieri, respectându-se, pe cât posibil, configurația politică a consiliului județean.

Președintele și vicepreședintele consiliului județean îndeplinesc aceeași calitate și în ceea ce privește delegația permanentă a consiliului județean.

Pentru alegerea președintelui și vicepreședinților consiliului județean se impune votul majorității consilierilor. Pentru eliberarea lor din funcție competența aparține tot consiliului județean, însă legea impune următoarele condiții:

-inițiativa eliberării din funcție să aparțină unei treimi din numărul consilierilor județeni;

-să fie întrunite condițiile prevăzute de lege pentru demiterea primarului;

– eliberarea se votează de majoriatea absolută de 2/3 din numărul consilierilor în funcție.

Delegația permanentă îndeplinește mai multe categorii de atribuții, prevăzute de articolul 68, precum și alte atribuții care pot fi stabilite de lege sau de regulamentul de funcționare a consiliului județean, elaborat și aprobat în conformitate cu normele legale.

Președintele consiliului județean are următorul statut:

-reprezintă, potrivit articolului 70, șeful administrației publice județene ;

-el răspunde de buna funcționare a compartimentelor de specialitate din aparatul propriu al consiliului județean precum și a agenților economici de sub autoritatea consiliului județean.

-funcția de reprezentare a județului în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice din țară sau din străinătate;

-aparatul propriu al consiliului județean este subordonat președintelui consiliului județean.

În realizarea acestui statut, el îndeplinește atât atribuțiile pe care i le recunoaște articolul 71 din Legea nr. 69/ 1991, cât și alte atribuții care pot fi stabilite de lege precum și încredințate de către consiliul județean.

“Este de remarcat că președintele consiliului județean este șeful administrației publice județene. El nu se suprapune cu prefectul.” El face parte dintr-un organ autonom, ales de comunitate, pe când prefectul este o autoritate de natură statală.

E) Mandatul, funcționarea și actele consiliului județean.

Consiliul județean se alege pentru un mandat de 4 ani, care se exercită de la data constituirii până la declararea, ca legal constituit, a noului consiliu ales.

Mandatul consiliului județean poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

Forma de lucru a consiliului județean este ședința, care are loc o dată la două luni.

În afara ședințelor ordinare, care au loc, după cum spuneam, la două luni, consiliul județean se poate întruni și în ședință extraordinară, ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui, a cel puțin o treime din numărul consilierilor sau a delegației permanente a consiliului județean.

Actele consiliului județean sunt hotărârile, care se semnează de către președinte sau de vicepreședintele care a condus ședința și se contrasemnează de către secretar.

Actele consiliului județean

Pot fi desprinse următoarele trăsături caracteristice ale acestor acte:

-hotărârile consiliului județean sunt acte administrative, adică manifestări unilaterale și exprese de voință făcute în scopul de a naște, modifica sua stinge drepturi și obligații în regim de putere publică. Ele sunt supuse regimului juridic al actelor administrative, cu toate dimensiunile acestuia (caracter executoriu, se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate etc).

-se semnează de președinte sau de vicepreședintele care a condus ședința și se contrasemnează de secretarul consiliului județean;

– hotărârile pot avea atât caracter normativ cât și caracter individual.

– sunt supuse controlului de tutelă administrativă exercitat de prefect;

– sunt supuse controlului de legalitate al actelor administrative exercitat de instanțele judecătorești de contencios administrativ în baza Legii nr. 29/ 1990.

Președintele consiliului județean, care, din punct de vedere al statutului său, este un organ unipersonal și executiv al consiliului județean, emite dispoziții, care potrivit articolului 72 nu pot avea decât caracter individual și care devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința celor intersați.

F) Răspunderea consiliului județean

Trebuie precizat că prin articolul 74(1) se instituie norma de principiu potrivit căreia dispozițiile legii privitoare la organizarea și funcționarea consiliilor locale, precum și cele cu privire la primar, cu excepția celor referitoare la atribuții, se aplică în mod corespunzător consiliului județean și președintelui acestuia.

Articolul 72(2) prevede instituția dizolvării de drept a consiliului județean, în cazul în care nu se întrunește timp de 6 luni consecutiv, precum și în situația în care numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unul și nu se poate completa prin supleanți.

Secretarul județului este cel care va comunica prefectului și Guvernului intervenția acestui tip de dizolvare. După ce a efectuat verificările necesare, Guvernul emite o hotărâre prin care ia act de dizolvarea consiliului județean.

Pe perioada în care consiliul județean este dizolvat și nu s-a constituit un nou consiliu, potrivit legii, probleme curente, aflate în competența președintelui consiliului județean, se rezolvă de un împuternicit numit de Guvern, care are calitatea de funcționar public.

G) Actele consiliului judetean

In exercitarea atributiilor ce ii revin consiliul judetean adoptă hotărari cu votul majoritătii

membrilor prezenti, in afară de cazurile in care legea sau regulamentul de organizare si functionare a consiliului cere o altă majoritate. Hotărarile se semnează de presedinte sau, in lipsa acestuia, de vicepresedintele consiliului judetean care a condus sedinta si se contrasemnează pentru legalitate de secretarul general al judetului.

Hotărarile consiliului judetean pot fi initiate de consilieri, de presedintele sau vicepresedintele consiliului si de cetătenii care domiciliază pe raza consiliului judetean respectiv, dacă initiativa este semnată de 5% din numărul cetătenilor cu drept de vot susmentionati.

Celelalte dispozitii prezentate la hotărarile consiliului local se aplică in mod corespunzător.

CAPITOLUL al VI-lea

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Legislația cu privire la organizarea administrației publice a cunoscut o evoluție, ea cuprinzând trei mari etape:

a) legislația anterioară apariției Constituției, și am analizat, prin comparație cu reglementarea actuală, cu prioritate dispozițiile legii nr. 69 din 1991 ;

b) principii fundamentale și instituțiile de bază au fost consacrate prin Constituția din 1991.

c) adoptarea unei noi reglementări în materia administrației publice locale, justificată, printre altele, și de necesitatea punerii de acord a legii cu spiritul legii fundamentale porecum și cu valorile dreptului comunitar. Deși putem interpreta că legea în forma ei actuală elimină multe din carențele vechii reglementări și configurează o reglementare modernă, cu toate acestea ea mai prezintă și unele carențe, care s-ar impune pe viitor eliminate.

Menționăm că în prezent se află în dezbaterea Parlamentului proiectul unei noi reglementări în materia administrației publice locale, care, după cum se precizează în expunerea de motive, ar avea rostul să elimine golul creat de declararea ca neconstituțională a ordonanței de urgență nr. 22/ 1997.

Se impun avute în vedere unele măsuri, care vor urmări, în final, întărirea autonomiei locale, deoarece “autonomia autorităților locale este condiționată mai puțin de cadrul reglementat în care evoluează decât de competențele și mijloacele de care ele dispun și mecanismele de control la care ele se supun”.

Pe viitor, considerăm că ar trebui ca în atenția legiuitorului să se afle următoarele aspecte care vizează nu doar consiliul județean, ci administrația publică locală, în ansamblul său:

-consolidarea regimului autonomiei locale prin corecta aplicare a legii finanțelor publice locale dar și prin alte mijloace instituționale care să sprijine activitatea comunelor;

-existența unor mijloace prin care să fie sprijinite unitățile administrativ teritoriale cu probleme, mai slab dezvoltate, cu unele particularități de climă, relief sau sociale. În Europa există chiar prevederi constituționale care proteguiesc unitățile administrativ teritorile cu probleme.

-reglementarea statutului aleșilor locali;

-consararea unor forme de pregătire a aleșilor locali, nu doar a funcționarilor din administrația publică locală.

Scopul iminent al țării noastre este reprezentat de integrarea în structurile europene și internaționale. România a făcut deja pași foarte importanți pe acest drum, însă credem că slujirea unui asemenea țel și în continuare nu poate ignora evoluția structurilor administrației publice, racordarea legislației naționale în materie la legislația comunitară.

Cât de conștientă este țara noastră de un asemenea scop rezultă și din “frământarea “ de a se racorda la valorile europene, iar în ceea ce privește administrația publică locală, acest aspect este susținut de reglementările adoptate în materie, inclusiv recenta lege organică privind statutul funcționarilor publici, adoptată prin intermediul angajării răspunderii Guvernului, în baza articolului 113 din Constituție.

De asemenea, două proiecte de legi foarte importante sunt pe masa de lucru a organului legiuitor, și avem în vedere noi reglementări organice în materia administrației publice locale și în cea a contenciosului administrativ.

BIBLIOGRAFIE

1.BIBLIOGRAFIE ROMÂNĂ

-Alexandru, Ioan – Structuri, Mecanisme și instituții administrative, Ed Silvy, București, 1996, vol I și II.

Ioan Alexandru- Aministrația publică,Teorii, realități, perspective Ed. Lumina Lex, București, 1999

-Constantinescu Mihai; Deleanu Ion, Iorgovan, Antonie; Moraru, Ioan; Vasilescu, Florin; Vida, Ioan – Constituția României comentată și adnotată, RA Monitorul Oficial, București, 1992

Duculescu, Victor, Călinoiu, Constanța, Duculescu, Georgeta -Constituția comentată și adnotată, București, 1997, Ed.

-Iovănaș, Ilie – Drept administrativ și elemente de știința administrației, Ed. Servo Sat, București.

-Iorgovan Antonie – Tratat de Drept administrativ, Vol.I,II, Editura Nemira, 1996, pag 29.

-Iorgovan, Antonie; Gilescu, Valentina – Drept administrativ și știința administrației, București, 1986

– Iorgovan, Antonie – Drept administrativ, Tratat elementar, Ed. Hercules, vol I, București 1993.

-Negulescu, Paul – Tratat de drept administrativ, vol I și II, București,1934.

-Negoiță, Alexandru – Drept administrativ și știința administrației, Editura Atlas Lex, București, 1993;

-Petrescu, Rodica Narcisa – Drept administrativ, vol. I-II, Ed. Cordial Lex, Cluj Napoca, 1997

– Annie Gruber-La decéntralisation et les institutions administratives, 2 é éd. Armand Colin, Paris, 1996ecembre 1997

–Mircea Preda Curs de drept administrativ, Partea generală cu sinteze tematice, Casa Ed. Calistrat Hogaș, București, 1995.

-Mircea Preda –Tratat de drept administrativ român,Ediție revăzută și atualizată cu practiă judiciară de profil, Editura Lumina Lex, București, 1996.

-Mircea Preda-Autoritățile administrației publice, Sistemul constituțional român, editura Lumina Lex, București, 1999.

– Annie Gruber-La decéntralisation et les institutions administratives, 2 é éd. Armand Colin, Paris, 1996ecembre 1997

-Santai Ioan – Drept administrativ și știința administrației, Vol II, Sibiu,1998

-Teodorescu, Anibal – Tratat de drept administrativ, vol. II, Institutul de Arte Grafice Marvan,București, 1929

Vida, Ioan- Puterea executivă și administrația publică,Regia Autonomă Monitorul Oficial, București 1994.

-Verginia Vedinaș-Introducere în studiul dreptului administrativ, Editura Era, 1999, vol I, II.

2.BIBLIOGRAFIE STRĂINĂ

– Auby, Marie Jean; Ader, Jean Bernard – Institutions administratives. Organization générale. Function publique. Contentieux administratif. Interventions de l’administrations dans l’économie. Prix-Planifications. Aménagement du territoire, Dalloz, Paris, 1996, 7é édition.

-Laubadère, André de; Venezia, Jean Claude, Yves Gaudemet – Traité de droit administratif, 14é edition, LGDJ, Paris, 1996

-Oberdorff, Henri – Les constitutions de l‘Europe des Douze, Textes et documents rassemblés et presentés ,Paris 1992.

-Annie Gruber-La decéntralisation et les institutions administratives, 2 é éd. Armand Colin, Paris, 1996

-Rivero, Jean, Waline, Jean- Droit administratif, Précis, Dalloz, 1992,

-Vedel, Georges; Delvolvé, Pierre – Droit administratif, PUF, 1990.

-Ziller Jacques – Administrations comparées – Les systèmes politico-administratifs de l’Europe des Douze, Montchrestein, Paris, 1993

3.STUDII, ARTICOLE

-Apostol Dana- Probleme actuale ale descentralizării administrative, în S.D.R., nr. 3-4, 1991.

-Mircea Preda- Discuții în legătură cu natura juridiă a prefectului și a prefecturii, în revista “Dreptul “ nr. 22/ 1992, pp. 17-21.

-Mircea Preda-Propuneri de lege ferenda în legătură cu apliarea pe plan local a principiului separației puterilor în stat, în Dreptul nr. 2, 1994.

-Mircea Preda-Principalele îmbunătățiri ale legii nr. 69 din 1991 Legea administrației publice locale, în Revista Dreptul nr. 7, 1996.

-Verginia Vedinaș-Quelques considerations concernant les principes de l’organisation des États d’ aujourdhui-în Revue Roumaine de Sciences Juridiques, Tome VIII(XLJ) No 2, Juillet –Décembre 1997.

4. LEGISLAȚIE ROMÂNEASCĂ ȘI STRĂINĂ

-Constituția României de 1991

-Legea nr 69 din 1991 privind organizarea și funcționarea administrației publice locale, Monitorul Oficial nr.238 din 28 noiembrie 1991.

-Legea nr 24 din 12 aprilie 1996,privind modificarea Legii nr. 69 / 1991 a administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 76 din 13 aprilie 1996

-Legea nr. 69/ 1991 a administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 18 aprilie 1996.

-Constituția Germaniei din 23 mai 1949

-Constituția Danemarcei din 5 iunie 1953

-Constituția Spaniei din 27 decembrie 1978

-Constituția Franței din 4 octombrie 1978

-Constituția Italiei din 27 decembrie 1947

-Constituția Irlandei din 1 iunie 1932.

-Constituția Portugaliei din 2 aprilie 1976

-Constituția Greciei din 1975.