Locul, Rolul Si Importanta Jocului Didactic In Activitatile Matematice din Invatamantul Primar

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII,TINERETULUI ȘI SPORTULUI

Motto:

“Matematica nu este o colecție nesfârșită de rezultate expuse în succesiunea: definiție, teoremă, demonstrație, ci este mai degrabă un arsenal de metode, oferind totodată un limbaj riguros și în același timp flexibil pentru descrierea rezultatelor cunoașterii”

Dan Brânzei

CUPRINS

ARGUMENT………………………………………………………..4

INTRODUCERE…………………………………………………….7

CAP.I CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA JOCULUI…….10

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificare……………………………….….12

I.2. Teorii despre joc……………………………………………………………….14

I.3. Raportul dintre joc și învățare………………………………………………..16

CAP.II JOCUL DIDACTIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR…20

II.1. Profilul psihologic al vârstei școlare mici………………………………….22

II.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învățarea școlarului mic……….25

II.3. Funcțiile jocului………………………………………………………………29

II.4. Componentele jocului didactic……………………………………………..31

CAP.III VALOAREA FORMATIVĂ ȘI INFORMATIVĂ A JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC……………………………………….36

III.1. Prin joc învățăm matematica……………………………………………….38

III.2. Rolul învățătorului în pregătirea, conducerea și îndrumarea jocului

didactic matematic……………………………………………………………54

III.3. Strategii de realizare a jocului didactic matematic în ciclul primar………58

III.4. Evaluarea prin joc didactic în alternativa Step by Step………………….65

CAP.IV STUDIU EXPERIMENTAL PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA JOCURILOR DIDACTICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR…………………………………………………………..75

IV.1. Ipoteză, obiective, eșantioane……………………………………………..77

IV.2. Metodologia cercetării……………………………………………………..78

IV.3. Concluzii și propuneri……………………………………………………..87

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………….90

ANEXE

Școala, ca factor activ al progresului este chemată să utilizeze cele mai eficiente căi, care să asigure și să stimuleze în același timp creșterea ritmului de învățare, formarea de capacități și atitudini, însușirea de cunoștințe în conformitate cu cerințele actuale ale societății. La nivelul învățământului primar, unde se pun bazele deprinderilor de muncă intelectuală, jocul didactic oferă un cadru propice de realizare a unui învățământ activ, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor.

Lucrarea de față se înscrie în gama preocupărilor pentru perfecționarea stilului de muncă, pentru găsirea celor mai eficiente metode și procedee în obținerea performanțelor în învățământul primar.

Școlarizarea copiilor la 6 ani, ridică probleme din punct de vedere intelectual, afectiv și psiho-motor în adaptarea la regimul muncii școlare. Acest lucru ne determină să folosim jocul didactic, pe parcursul lecțiilor, care să vină în sprijinul adaptării lor la procesul de învățare menținerii atenției pentru o perioadă mai mare de timp, accelerării ritmului de lucru, corectării defectelor de vorbire și prevenirii rămânerii în urmă la învățătură.

Tipurile de jocuri didactice prezentate, pot fi considerate oferte de învățare în învățământul primar.

Jocul didactic este un tip specific de activitate, care dacă este utilizat în procesul de învățământ, cu dibăcie, dobândește funcții psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a elevului la lecție, sporind interesul acestuia pentru studiu.

Jocul didactic a fost una din formele de activitate prin care am rezolvat sarcini didactice din mai multe motive:

copiii se mobilizează mai ușor când află că se vor juca;

pe fondul bucuriei provocate de joc, cunoștințele, priceperile și deprinderile intelectuale au șanse să se fixeze cu mai multă trăinicie;

este un factor motivațional important al învățării active;

are rol terapeutic, generator de preocupări și izvor de satisfacții, realizează devierea stresului și încordării prin canalizarea energiei spre activități tonice, atractive.

Sunt punctate avantajele de ordin metodologic în situația în care activitățile sunt organizate sub forma jocului didactic.

Prezentarea componentelor de bază ale jocului didactic ajută la înțelegerea faptului că orice sarcină poate deveni joc didactic.

Prezentarea câtorva jocuri didactice poate să demonstreze valențele formative ale acestora la dezvoltarea personalității școlarului mic.

Ca mijloc educativ, jocul didactic își exercită funcția formativ-educativă în procesul de cunoaștere și de aplicare creatoare, de valorificare a cunoștințelor dobândite de copil.

În lecții se pot folosi o gamă largă de jocuri didactice pentru dobândirea, consolidarea, verificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.

Răspunzător de pregătirea, conducerea și îndrumarea jocului didactic, se face învățătorul, care proiectează acest tip de activitate, cunoscându-și colectivul de elevi. Ca un expert al actului de predare-învățare alege sarcinile didactice în concordanță cu particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, cu nivelul de pregătire al acestora. Ca agent motivator, învățătorul declanșează și întreține interesul elevilor, curiozitatea și dorința lor de a învăța.

Rezistența scăzută la efort intelectual, lipsa de interes pentru învățare, insuficienta înțelegere în actul de predare-învățare a elevilor, m-a determinat ca o parte din sarcinile de învățare să le fixez prin variate tipuri de joc. Am adaptat și creat jocuri didactice la care elevii s-au arătat receptivi, menținându-le atenția timp mai îndelungat, angajându-i în explorare, investigare, aproximare, comparare, măsurare și experimentare.

“ Jocul este manifestarea primară a atitudinii creative a copiilor față de ceea ce îi înconjoară. Jocul trezește imaginația, creează buna dispoziție, activează gândirea.”

(Vîgoțki)

Una din multiplele probleme de actualizare ale învățământului primar constă în aflarea unor modalități optime de dezvoltare a raționamentului matematic. Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru fundamentarea deprinderilor de muncă intelectuală și pentru o învățarea activă, participarea stimulând atât învățarea, cât și creativitatea elevilor.

Eficiența procesului de învățare depinde în mod hotărâtor de terenul psihologic pe care se grefează cunoștințele, de modul cum este pregătită asimilarea lor. Particularitățile psihice ale copilului se definesc în funcție de nivelul lor operațional și nu înm funcție de volumul de informații acumulate.

Pentru însușirea matematicii în învățământul primar, se are în vedere logica internă a acestei discipline, precum și particularitățile concret-intuitive, formele și operațiile specifice gândirii copilului de vârstă școlară mică.

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care individul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.

În viața copilului, jocul îndeplinește rolul pe care-l are munca în viața adultului. Este forma specifică prin care copilul se dezvoltă și asimilează cunoștințele. E suficient să privim concentrarea copilului antrenat în joc, seriozitatea cu care urmărește respectarea unor reguli sau lupta în care se angajează, pentru a înțelege că, în viața copilului, jocul este un fapt esențial. Dacă viața adultului este definită prin ocupațiile profesionale, aceea a copilului este determinată prin joc.

Rolul jocului în viața copilului rezultă și din punctul de vedere al lui MC. DUGALL, conform căruia, jocul este și o pregătire pentru viața de mai târziu, dar, mai presus de toate este însăși viața copilului.

Funcțiile și obiectivele ciclului primar vizează atât pregătirea pentru activitatea de învățare la care vor participa elevii în ciclurile următoare al învățământului, cât și activitatea de acumulare a unor elemente ale culturii generale și de integrare a acestora în formarea fiecărui elev. Atât funcția instrumentală cât și cea informațională se realizează însă numai în condițiile unei susținute solicitări și exersări a capacităților intelectuale ale elevilor pe fondul unor valori formative educative autentice.

În condițiile exploziei informaționale de astăzi, elevul numai este un simplu depozit de informații, el trebuie să devină un factor activ, în stare să se folosească de instrumentele muncii intelectuale în vederea construirii propriei sale culturi pentru un viitor apropiat sau pentru desfășurarea unei activități creatoare, într-o perspectivă mai îndepărtată. În acest sens apare necesară punerea în mișcare a unor calități superioare de tipul flexibilității și creativității gândirii, ale interesului și dragostei pentru cunoaștere, al spiritului de observație și investigației.

În ansamblul măsurilor referitoare la organizarea și desfășurarea procesului de învățământ care să asigure crearea premiselor pentru reușita elevilor la învățătură, o importanță covârșitoare are accentuarea caracterului formativ al muncii instructiv-educative, în conformitate cu obiectivele cadru specifice învățământului primar.

Realizarea caracterului formativ al învățământului presupune cu necesitate o atitudine creatoare plină de inițiativă și responsabilitate profesională a personalului didactic față de fiecare componentă a acestuia:

conținutul învățământului;

metodele și mijloacele de învățământ;

formele de organizare a activității instructiv-educative;

modalitățile de verificare și evaluarea randamentului școlar;

Astăzi se afirmă cu tot mai multă convingere faptul că

fundamentul culturii moderne îl constituie matematica, că indiferent de domeniul în care activează, omul modern trebuie să posede o bună pregătire matematică pentru a putea soluționa multiplele și variatele probleme ale vieții. Se știe că matematica dezvoltă gândirea.

Asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă are o importanță, deosebită, deoarece pe de o parte aceasta stimulează puternic dezvoltarea intelectuală generală a copilului influențând pozitiv dinamica vieții sale spirituale, iar pe de alta, își găsesc o largă aplicabilitate în procesul de dezvoltare și formare.

Este cunoscut faptul că metoda consacrată formării unor deprinderi intelectuale este exercițiul ca formă de antrenament organizat prin care se realizează repetarea unor factori constanți, în condițiile varierii și schimbării altora. Pentru a deveni eficient în formarea deprinderilor și obișnuințelor intelectuale, exercițiul trebuie conceput mai ales la clasele mici, ca o formă simplă de învățare afectiv-activă.

Unul din aceste mijloace folosite din ce în ce mai mult în cadrul procesului de învățământ la obiectul matematică și care și-a dovedit eficiența este jocul didactic matematic. Rolul și importanța jocului didactic matematic constă în faptul că el ușurează procesul de asimilare, fixarea și consolidarea cunoștințelor, iar datorită caracterului formativ influențează dezvoltarea personalității elevului. Jocul didactic matematic este un important mijloc de educație intelectuală care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale școlarului.

În viața de fiecare zi a copilului, jocul ocupă un important loc deoarece jucându-se, copilul își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte rare sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitățile înconjurătoare.

Jocul dezvoltă funcțiile latente, ființa cea mai înzestrată fiind aceea care se joacă mai mult.

După împlinirea vârstei 6-7 în viața copilului începe procesul de integrare în viața școlară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele dezvoltării sale multiple.

De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată școlii, activității de învățare, care devine o preocupare majoră. În programul zilnic intervin schimbări ce nu diminuează dorința de joc a copilului, deoarece jocul rămâne o problemă majoră în timpul întregii copilării.

În sistemul influențelor ce se exercită pe diferite direcțiuni pentru creșterea acțiunii formative a școlii, jocul didactic are un rol important deoarece, putând fi inclus în structura lecției, se poate realiza o îmbinare între activitatea de învățare și joc, care facilitează procesul de consolidare a cunoștințelor, avându-se în vedere particularitățile de vârstă ale copiilor din clasa I.

Jocul didactic matematic bine organizat și condus cu pricepere ajută nu numai la înțelegerea și însușirea unui oarecare volum de cunoștințe, dar prin exersarea acestora într-un sistem dirijat, se ajunge la construirea unor structuri mintale, la dezvoltarea unor capacități intelectuale. În funcție de clasa la care se desfășoară, jocul didactic matematic îndeplinește scopuri și sarcini diferite ale predării, fixării și verificării cunoștințelor matematice.

Matematica modernă cere astăzi, mai mult ca oricând, tuturor cadrelor didactice din învățământul primar o temeinică pregătire psihologică, pedagogică și metodologică, pentru că, înainte de a preda cunoștințele matematice, trebuie cunoscută individualitatea copilului și găsită acele metode și procedee care să trezească și dragostea lui pentru matematică.

Considerată ca o necesitate obiectivă, perfecționarea cadrului didactic este acceptată nu numai la modul general, de către școală, colectivitate, ci și de modul individual, de către fiecare educator n parte.

Căutările, preocupările pentru ceea ce este nou și de randament în munca didactică, neastâmpărul în diagnosticarea, terapia și tratamentul oricărui fenomen psihopedagogic trebuie să fie permanente în activitate fiecărui învățător.

Instrucția și educația elevilor nu este un proces pasiv în care elevii acționează numai la indicațiile învățătorului, reproducând un anumit material de studiu. În procesul procesului de învățământ elevii pot și trebuie să desfășoare activități care le solicită manifestarea pregnantă a independenței și spiritului lor creator, flexibilitatea gândirii, inițiativa. Aceste trăsături sunt formate în perioada de școlarizare și ele sunt mai ales rezultatul unei juste îndrumări a activității matematice desfășurate cu elevii.

Pentru a face din jocul didactic matematic o activitate educativă am constatat din practica pedagogică efectuată, că, trebuie să avem grijă ca jocurile didactice să corespundă cerințelor programei școlare și să fie cât mai strâns legate de temele predate. Este necesar ca ele să fie cât mai variate pentru a evita plictiseala elevilor. Gradarea sarcinilor didactice cuprinse în jocurile pe care trebuie să le rezolve elevii, stimulează dorința de a le rezolva, contribuind la fortificarea voinței lor. Este strict necesar să respectăm problemele didactice pe care le pune jocul: pregătirea elevilor pentru joc, observarea lor în timpul activității, controlul.

„Jocul este o școală, o școală deschisă, un program tot așa de bogat, precum este viața.”

(P. Popescu – Neveanu)

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificare

Noțiunea de joc prezintă anumite particularități la diferite popoare. La vechii greci, desemna activități proprii copiilor „a face copilării”, la evrei corespunde noțiunii de „glumă, haz”. Ulterior, în toate limbile europene, s-a extins asupra unei largi sfere de acțiuni umane care „pe de o parte nu presupun o muncă grea, iar pe de altă parte oferă satisfacție și veselie”.

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții reale într-o modalitate proprie copilului, ca rezultat al interacțiunii dintre factorii bio-psiho-sociali.

Esența jocului constă în reflectarea și transformarea pe plan imaginar a realității înconjurătoare. Copilul reușește să imite, într-un mod specific, viața și activitatea adulților.

Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată uneori în joacă de ființa umană și recomandă: „faceți în așa fel încât copiii să se instruiască jucându-se și veți avea prilejul de a cunoaște înclinațiile fiecăruia”.

Dicționarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specifică pentru copil, hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.

D. B. Elkonin definește jocul ca fiind forma de activitate cea mai accesibilă copilului, iar ca structură corespunde în cea mai mare măsură posibilităților sale fizice și psihice.

A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate bio-psiho-socială, o activitate conștientă, la baza căreia se află cunoașterea, trebuința de asimilare ocupând primul loc.

H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelență” (R. Zazzo), este de părere că jocul copilului este asemănător unei investigații agreabile și animate, în care funcțiile psihice se dezvoltă în toată bogăția lor.

S-a constatat că:

jocul nu apare spontan și autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să fie învățat în ambianță socială;

jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării;

jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate, fantezie;

jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor;

caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinței de comunicare.

Ambianța de comunicare conferă jocului o motivație socială suplimentară. Relațiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influență coercitivă, disciplinatoare asupra activității fiecărui copil. În joc, copilul învață să se supună cerințelor, regulilor impuse de colectiv.

Metodica predării jocurilor oferă una din clasificările jocurilor.

Clasificarea jocurilor

I.2. Teorii despre joc

Au existat cercetări în acest domeniu care au dus la formularea unor teorii despre joc, ce-au contribuit la înțelegerea evoluției jocului, de-a lungul timpului, a concepției despre joc a oamenilor de știință.

Psihologia jocului în concepția gânditorilor

J. PIAGET – consideră jocul „ca un pol al exercițiilor funcționale în sensul dezvoltării individului”, un exercițiu de explorare a mediului înconjurător.

În evoluția jocului, Piaget stabilește existența a trei categorii principale de joc:

jocul exercițiu – caracteristic perioadei senzorio-motorii (0-2 ani), este punctul de plecare al jocului ce constă în repetarea pentru plăcere a activității copilului, desfășurată în scopul adaptării la mediu, constituind o asimilare a realului la EU;

jocul simbolic – caracteristic perioadei 2-5 ani, înseamnă „apogeul jocului infantil”; ficțiunea la copil depășește instinctele ajungându-se la o extensie a EU-lui. El corespunde funcției esențiale pe care o îndeplinește jocul în viața copilului. Acest joc transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puțin pură la trebuințele EU-lui, în timp ce imitația este o acomodare la modelele exterioare, iar inteligența este un echilibru între asimilare și acomodare.

jocul cu reguli – apare în stadiul preoperațional (2-7 ani), având rol de socializare a copilului; include jocurile de construcție ce cuprind elemente de muncă.

În concepția lui J. Piaget, funcțiile jocului sunt:

de adaptare – cea mai importantă funcție ce se realizează pe două coordonate: asimilarea realului la Eu (încorporarea cunoștințelor noi prin folosirea schemelor preexistente) și acomodarea prin imitație a Eu-lui la real (modificarea schemelor existente pentru a încorpora cunoștințe noi ce nu se mai potrivesc acestora)

Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv și creativ al cărui echilibru se realizează prin inteligență.

formativ – informativă (angajarea plenară a copilului)

Jocul constituie un mecanism specific de asimilarea influențelor mediului socio-uman ce fac posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce angajează resursele cognitive, afective, volitive de mare importanță în formarea individului.

cathartică – jocul simbolic are funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective de compensare și trăire intensă – detensionarea copilului.

socializare și sociabilizare a copilului – se explică prin tendința copilului de a se acomoda la ceilalți, dar și de a asimila relațiile cu cei din jur la EUL său. în jocul cu reguli copilul acceptă normele exterioare lui, le asimilează.

J. S, BRUNER – consideră că atitudinea de “joc” sau „spiritul de joc” exercită o influență favorabilă asupra necesității adaptării copilului la mediu, „îi facilitează învățarea intrinsecă, îi formează o atitudine realistă față de tot ceea ce-1 înconjoară și-i dezvoltă forțele creatoare …”

„La copil, spunea Edouard Claparede, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”. Claparede consideră jocul drept un exercițiu pregătitor pentru viața de adult „prima școală a vieții sociale ce pregătește viitorul, potolind nevoile prezentului”.

E. Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia în pregătirea pentru viață și introduce paradigma educației funcționale a copilului, conform căreia educația formează calități psihice luate în perspectiva funcțiunii.

Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o plăcere internă, dar în același timp, o activitate serioasă, „a te juca înseamnă a-ți propune o sarcină de îndeplinit”. Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar și în inhibarea reacțiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.

„Jocul uman exprimă înainte de toate dorința de depășire, este o autoafirmare”. Pentru copil este prilejul de afirmare a EU-lui. Un rol important îl are formarea grupului ca bază a activității comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina de grup, formele de joc în grup, specificitatea grupurilor de joc pe vârste și sexe.

Pentru perioada preșcolară, prin locul și ponderea pe care le ocupă jocul, A. N. Leontiev apreciază că acesta devine activitatea principală a copilului, deoarece dezvoltarea acestuia stimulează și întreține cele mai importante modificări ale psihicului individului în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare, perioada școlară.

Într-o accepție largă, jocul este privit ca fenomen de cultură de Johan Huizinga, cu anumite trăsături: “jocul este libertate,… se izolează de viața obișnuită în spațiu și timp, creează ordine, este ordine” având reguli acceptate de bună voie, însoțite de destindere, satisfăcând idealuri de exprimare și idealuri sociale.

Psihologii sovietici Vîgoțski și Elkonin, consideră că activitatea de joc în perioada 3-7 ani este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se angajează în funcții simbolice lăsându-și imaginația să intervină în joc, dobândind o anumită înțelegere a coordonării sociale și a grupului.

D. Elkonin este de părere că jocul este practica dezvoltării. Copilul se joacă pentru că se dezvoltă și se dezvoltă pentru că se joacă. Receptivitatea deosebită a jocului față de sfera activității și a relațiilor umane demonstrează că acesta, pe lângă faptul că împrumută subiectele din condițiile vieții copilului, prin conținutul său intern, este un fenomen social, se naște în condițiile vieții sociale a copilului.

U. Șchiopu, consideră că jocul „stimulează nașterea capacității de a trăi din plin, fiecare moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de o mare școală a vieții”.

Pentru școlaritatea mică recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc devine fenomen central, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca atare”. Disputele din joc devin lecții de civică despre drepturi și îndatoriri. In jocurile de echipă devine activă competiția colectivă, iar învățătorul abil poate creea emulații, consideră U. Șchiopu și E. Verza.

Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active, atractive, eficace în munca instructiv-educativă cu preșcolarii și școlarii mici”.

În concepția teoreticienilor prezentați, jocul îndeplinește funcții importante în dezvoltarea copilului.

Au existat preocupări contemporane în domeniul jocului, ca obiect de studiu în liceele pedagogice la clasa a Xl-a, ca Didactică aplicată, variate culegeri cu jocuri didactice, cu sarcini de învățare prezente în manualele de matematică în formula „NE JUCĂM”.

I. 3. Raportul dintre joc și învățare

După evoluția sa ontogenetieă, activitatea umană poate fi clasificată în joc, învățare didactică, muncă productivă, creație. Toate aceste forme nu sunt „pure”, ci doar predominante de un fel sau altul, de-a lungul vârstelor.

Între diversele forme de activitate umană există și elemente comune și elemente proprii, specifice.

Relația dintre diversele forme ale activității.

H. Wallon apreciază jocul ca o activitate de preînvățare. Treptat în cadrul activității de joc a preșcolarilor, începe să se constituie și învățarea, care în etapa următoare va deveni activitatea dominantă. învățarea nu apare direct și în mod spontan din joc, ci este introdusă în mod special de cadrul didactic ca o nouă treaptă în evoluția activității infantile.

Învățarea este indisolubil legată de joc. Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai mult locul elementelor de învățare.

La vârsta școlară, învățarea este forma predominantă de activitate. Jocul este subordonat învățării exercitând o influență deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului.

Dacă la vârsta preșcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta școlară mică, jocul este o formă accesibilă de învățare activă, participativă.

Corelația dintre joc și învățare este condiționată de nivelul general de dezvoltare psihică a copiilor. Prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc, copilul își însușește unele cunoștințe și face primii pași în direcția formării deprinderilor de muncă intelectuală.

Învățarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conținut bogat și o sferă largă de cuprindere: formarea priceperilor, însușirea unor cunoștințe, formarea motivației, atitudinilor, sentimentelor și a voinței. Astfel, „în procesul de învățare este antrenat întreg psihicul, toate funcțiile”.

Învățarea este privită ca „un proces destinat achiziționării unei experiențe noi, formării unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice sau optimizarea relațiilor sale cu lumea înconjurătoare”.

Andrei Cosmovici distinge în cadrul învățării două forme:

învățarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de joacă;

învățarea sistematică, realizată în special în școală.

Învățarea școlară este „însușirea de cunoștințe, priceperi, eât și formarea de capacități necesare adaptării la mediul natural și social”, accentul căzând pe formarea intelectuală.

O modalitate de învățare o constituie jocul pentru că răspunde particularităților de vârstă ale școlarilor mici și pentru că elementul distractiv pe care-1 conține, stimulează interesul și curiozitatea școlarilor. Învățarea bazată pe joc este eficientă numai dacă jocul este conceput în corelație cu obiectivele urmărite în lecție. La fiecare joc se impune să acordăm atenție sporită în formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care crează destindere și care-i determină pe elevi să se implice în actul învățării.

Jocul didactic face parte integrantă din procesul învățării. Învățarea propriu-zisă prin joc facilitează actul de învățare, iar competiția din activitatea de joc, poate continua și în munca de învățare.

Atunci când învățarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoțește atmosfera jocului creează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite.

Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva și stimula elevii, mai ales în prima etapă a învățării.

Jocul creează momente de tensiune, de emoții. Dorința de a câștiga întrecerea motivează copiii la o activitate intensă, rapidă și plăcută. Datorită elementului de atractivitate, elevii nu simt efortul depus în învățare.

În jocul didactic predomină învățarea și nu distracția. Jocul declanșează momente de bună dispoziție, se încheie cu aprecieri colective sau individuale privind modul de realizare a sarcinii de învățare propusă.

Prin joc, copilul trece lent, recreativ spre activitatea intelectuală. Prin prezența caracteristicilor situației de joc, se evidențiază o angajare deplină a capacităților intelectuale ale elevilor.

Jocul didactic îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini și funcții specifice jocului, cât și sarcini și funcții specifice învățării, exercitând o influență formativ-educativă asupra copilului în vederea pregătirii pentru școală, prevenind șocul școlarizării.

În prezent, starea de „pregătire psihologică” prin care este asigurată integrarea și adaptarea copilului la mediul școlar este rezultatul întregii activități a copilului în grădiniță.

În grădiniță, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul primește informații, iar învățarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenței.

Programa școlară creează premisele unui parcurs educațional flexibil, adaptat atât la particularitățile de vârstă, precum și intereselor și nevoilor individuale ale școlarilor mici, astfel încât asigură reușita debutului școlarității la 6 ani.

Sunt puse în valoare „obiective de ordin atitudinal datorită potențialului interactiv și motivant pe care îl asigură, sprijinind nevoile emoționale, de adaptare și de relaționare specifice acestei vârste”.

Exemplele de activități de învățare urmăresc să realizeze „scenarii” didactice cât mai diverse care să stimuleze motivația intrinsecă pentru învățare (învățare prin joc, prin cooperare, manipularea unor subiecte, realizarea unor modele sau desene pentru rezolvarea unor situații concrete).

Raportul joc-învățare se modifică în favoarea învățării. Jocul cu forma sa didactică însoțește și ușurează sarcinile învățării, asigură realizarea continuității grădiniță-școală, facilitând adaptarea copilului la activitatea școlară.

Adaptarea la noile condiții în cadrul școlii aduce în viața copilului aspecte noi pe plan intelectual, afectiv și social. Dacă treapta anteșcolară se caracterizează prin joc, etapa școlară pune învățarea în centrul activității copilului. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptată ce produce satisfacții, învățarea ca formă a muncii este o activitate impusă din afară, care se efectuează într-un ritm susținut, solicită eforturi și urmărește scopuri pe care copilul nu le înțelege de la început.

Și jocul didactic și învățarea solicită efort din partea copilului. Sunt jocuri care antrenează copilul până la epuizare, după cum unele activități de tip școlar solicită în prea mică măsură efortul copilului. Oricât ar fi de epuizante unele jocuri din punctul de vedere al consumului energetic, nu se răsfrâng negativ asupra personalității copilului, după cum unele activități școlare cu un consum energetic redus devin obositoare, epuizante, cu un coeficient mare de solicitare psihică.

Pentru lămurirea acestor enigme trebuie să pornim de la deosebirea esențială dintre joc și învățare din punct de vedere al suportului motivațional, respectiv al mobilelor care le declanșează și întrețin:

prin structura sa psihologică jocul este motivat intrinsec, pe când învățarea, mai ales în faza inițială este motivată predominant extrinsec;

jocul este însoțit întotdeauna de plăcere și răspunde intereselor imediate ale copilului, ceea ce face să nu apară în joc senzația de oboseală;

activitatea de învățare îi apare copilului ca ceva impus din exterior, fără a răspunde unor interese imediate;

jocul oferă câmp liber manifestării și spontaneității, generează bucurii, satisfacții, pe când învățarea îi apare copilului ca o constrângere impusă de o autoritate externă;

în jocul didactic copilul întrezărește un rezultat imediat, care-1 stimulează, iar rezultatul învățării nu-i satisface, pentru moment, nici o trebuință.

De aceea, solicitarea psihică și efortul pe care învățarea școlară le presupune, trebuie integrate într-un ansamblu psiho-social concret, în care se intersectează factorii de personalitate cu cei ai mediului în care este integrat copilul. Efortul pe care trebuie să-l depună copilul este un răspuns la solicitările externe și este o expresie a atitudinii sale subiective față de aceste solicitări.

Din punct de vedere pedagogic, învățământul trebuie să vizeze ambele aspecte, orientându-se întotdeauna după modelul jocului care le include într-un tot unitar. Oricât de mare ar fi solicitarea intelectuală în învățare, aceasta nu poate fi pusă doar pe seama complexității sarcinii fără referire la înclinațiile și mobilurile celui care învață.

Saltul de la efortul în joc la efortul în învățare se înscrie ca unul din mecanismele psihologice ale adaptării active ale copilului la solicitările tot mai accentuate ce i le impune activitatea de învățare. Jocul îmbinat cu elemente de muncă constituie o formă de realizare a unei atitudini corecte față de muncă atât în procesul de învățare, cât și în afara lui. În învățământul primar se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învățare și joc, sub directa îndrumare a învățătorului.

„…jocul este pe deplin joc în măsura în care seriosul își are locul lui în cuprinsul acestuia : prin urmare , a juca înseamnă întotdeauna ˝jocari serio ˝

(JULIAN VAMANU)

II. 1. Profilul psihologic al vârstei școlare mici

La 6-7 ani, copilul începe procesul de integrare în viața școlară ca o necesitate determinată de cerințele instruirii și dezvoltării sale. începe un program strict organizat „prilej al primului contact efectiv cu societatea și cultura”.

Școlarul mic se află în faza de acumulare de cunoștințe concrete, drept pentru care activitatea de învățare se adresează capacității de a percepe. „Cogniția directă implică percepția”. Învățătorul îl ajută să treacă de la percepțiile superficiale și fluctuante la percepții diferențiate, la observarea esențialului.

Ca etapă superioară a percepției, se dezvoltă spiritul de observație (voluntar, sistematic, analitic).

Sprijinul pe imagine este o necesitate fundamentală a gândirii „imaginea devine un simbol pentru subiect, a cărui percepție sau reprezentare îi permite să evoce operația”.

Școlarul mic se află în situația de a manipula o cantitate mare de informații. Acest lucru nu ar fi posibil fară transformarea cunoștințelor în reprezentări „activități cognitive de două feluri: scheme și imagini”.

Drept unități cognitive sunt și simbolurile (litere, numere, cuvinte) și conceptele (set comun de atribute pentru un grup de scheme, imagini sau simboluri). „Școlaritatea mică este considerată a fi prima perioadă în care se constituie rețele de concepte empirice prin care se organizează piramida cunoașterii”.

După J. Piaget, la 6-7 ani copilul se află în stadiul preoperațional (inteligența prelogică, simbolică, egocentrică), după 7 ani se află în studiul operațiilor concrete, iar spre 11 -12 ani în stadiul operațiilor formale.

Are loc saltul de la gândirea reprezentativă la gândirea operativă, pe baza operațiilor logice „acțiuni interiorizate, reversibile și structurate”. Reversibilitatea marchează progresul în dezvoltarea intelectuală și reprezintă un beneficiu al gândirii școlarului mic.

Școlarul mic nu mai este prizonierul propriului său punct de vedere „să gândească ceea ce vede” (gândire egocentrică) ci se află în situația de a lua în considerare o diversitate de puncte de vedere „vede ceea ce gândește”, drept urmare a cristalizării structurilor mintale ce au la bază achiziția reversibilității.

U. Șchiopu și E. Verza consideră regulile operative drept algoritmi ai activității intelectuale de tipul:

algoritmi de lucru (de aplicare-rezolvare);

algoritmi de identificare (recunoaștere);

algoritmi de control (grupări de reversibilitate).

De obicei, școlarul mic întâmpină dificultăți la ultimele două tipuri de algoritmi, fapt pentru care se utilizează și jocul didactic, întâi în planul acțiunilor concrete, apoi în cel al acțiunilor mintale.

Construcțiile logice îmbracă forma unor judecăți și raționamente ce-i permit școlarului să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor: permanența, invarianța, ceea ce arată că acum, gândirea se situează în plan abstract, categorial „indicatorul formării operațiilor concrete îl constituie ideea de invariantă, de conservare a unor caracteristici” (număr, lungime, suprafață, greutate, volum).

Surprinderea invarianței (ceea ce este constant și identic) este o caracteristică a gândirii logice ce presupune capacitatea de a coordona operațiile gândirii, de a le grupa în sisteme coerente. “Baza psihologică a admiterii invarianței este reversibilitatea”.

În stadiul operațiilor concrete, operațiile mintale rămân dependente de materialul concret, ceea ce explică prezența gândirii categorial-concretă (noțională), iar în stadiul operațiilor formale apar formele categorial-abstracte (conceptele).

În perioada școlarității mici se dezvoltă cunoașterea directă, ordonată, conștientizată, sporește învățarea indirectă, dedusă. Se pot alege jocuri didactice ținând cont că în gândire se manifestă independența (8 ani), suplețe (9-10 ani), spirit critic întemeiat logic (10-11 ani).

Sub efectul dezvoltării psihice și al influențelor educative, gândirea tinde să se organizeze în jurul câtorva noțiuni fundamentale, cum ar fi cele de timp, spațiu, număr, mișcare etc.

Capacitatea de cunoaștere sporește și datorită memoriei care capătă, treptat, un caracter voluntar, conștient.

Se dezvoltă limbajul oral și scris, iar o latură importantă a limbajului oral o constituie conduita de ascultare. Școlarul mic învață să asculte explicațiile învățătorului, solicitările colegilor – parteneri de joc.

Schemele folosite solicită participarea activă a proceselor imaginative, în special a imaginației reproductive. Elevul se află adesea în situația de a reconstitui imaginea unei realități. Imaginația creatoare poate fi stimulată și prin jocul didactic. Elevul creativ „înțelege, prelucrează materialul… face orice fel de sinteze … vine cu propriile explicații”.

În plan afectiv-motivațional, trăirile intelectuale sunt generate de învățare, cu reușite și eșecuri. Dacă învățarea devine plăcută, atrăgătoare atunci este posibilă apariția curiozității intelectuale. Viața afectivă este dependentă, pe de o parte, de anumite trebuințe, iar pe de altă parte de relațiile copilului cu mediul social din care face parte. Se dezvoltă sentimentul încrederii, stima de sine, mai ales prin activitățile bazate pe cooperare. învățătorul trebuie să vegheze în direcția cultivării capacității de stăpânire a manifestărilor emoțional primare.

S-a constatat că una dintre metodele care răspund cel mai bine trebuințelor școlarului mic este jocul didactic. Trebuința de a se juca este tocmai ceea ce permite copilului procurarea acelor mobiluri de acțiune pentru a-1 implica în participarea activă la propria lui formare. În plan psihic predomină interesul ludic. Exersarea disponibilităților ludice prezintă un interes vital.

Motivația intrinsecă este cea care declanșează și orientează activitatea școlarului, iar afectivitatea este cea care o întreține prin declanșarea energiei necesare.

Pentru ca activitatea întreprinsă de micul școlar să fie dusă la bun sfârșit, este nevoie de acțiuni de mobilizare și concentrare a energiei în vederea învingerii obstacolelor și atingerii scopurilor conștient stabilite, adică de voință „proces psihic complex de reglaj superior …”.

Treptat se dobândesc calități ale voinței ce caracterizează capacitatea de efort voluntar (puterea voinței, perseverența, promptitudinea deciziei), care devin trăsături voluntare de caracter.

Atenția școlarului mic poate realiza o optimizare a cunoașterii, constând în „orientarea și concentrarea activității psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen”. Prin antrenarea în activități variate, atractive, copilul este ajutat să-și formeze atenția selectivă, voluntară. Treptat se dobândesc calitățile atenției (volumul, stabilitatea, concentrarea, flexibilitatea, distribuția).

În raport cu activitățile desfășurate, elevii își dezvoltă aptitudini. Acestea le asigură un fond pozitiv, inspirându-le încredere, determinându-i să persevereze, să creeze. Aptitudinile speciale pot influența dezvoltarea creativității școlarului mic, facându-1 apt să rezolve cu ușurință sarcinile de învățare, să găsească soluții inedite la problemele ivite.

Temperamentul se exprimă prin dinamica și ritmul activității psihice a școlarului mic. Se urmărește formarea trăsăturilor pozitive de caracter, prevenirea și înlăturarea celor negative.

Datorită diversificării câmpului interrelațional înregistrat în această perioadă, cea de-a treia copilărie este numită „vârsta socială”, iar datorită unei atenuări relative a izbucnirilor afective și a înregistrării gustului pentru fantastic, este numită „vârsta maturității infantile”.

Învățătorul intră în posesia unor date concludente cu privire la particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor și prin intermediul jocului didactic, care poate fi considerat o metodă eficientă de cunoașterea și educarea școlarilor mici, fapt demonstrat într-unul din subcapitole.

II.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învățare la școlarul mic

Jocul didactic constituie o punte de legătură între joc ca activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii, învățarea.

Jocul didactic este o variantă a jocului cu reguli folosit în grădiniță. Deosebirea constă în faptul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele pedagogice urmărite de învățător și convertite în sarcini de învățare.

În programul zilnic al școlarului mic, grijile legate de învățătură, nu diminuează cu nimic pofta lui dejoacă. Integrarea jocului didactic în lecții nu face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice, de a se juca, a elevului, nevoie care se menține pe parcursul întregii copilării.

În proiectarea și desfășurarea activităților de predare-învățare, în ciclul primar, se respectă principiul alternării tipurilor de activități. În felul acesta se asigură un echilibru între activitățile de concentrare pe sarcini instructive, cu cele de relaxare, mișcare.

Restabilind echilibrul în activitatea școlarilor, jocul didactic fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație stimulativă, constituind o prezență indispensabilă în munca școlară.

Rezultatele așteptate ale învățării sunt specificate de obiectivele de referință ce urmăresc progresia în achiziția de competențe și de cunoștințe de la un an de studiu la altul. Pentru realizarea obiectivelor se pot organiza diferite tipuri de activități de învățare, astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învățare (exerciții, exerciții-joc, jocuri didactice, formulări și rezolvări de probleme, rebusuri, procese literare etc.).

Jocul didactic furnizează multiple situații de învățare care au o eficiență deosebită în achizițiile elevului.

Noua programă școlară a înlocuit conținuturile teoretice cu o varietate de contexte problematice care au menirea de a dezvolta capacități si competente la elevi prin elaborarea și folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii școlare. Accentul cade pe activitatea de explorare-investigare, prin stimularea atitudinii de cooperare, iar învățătorul devine un organizator de activități variate de învățare, pentru toți copiii, indiferent de nivelul și ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul individual.

Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învățării, la nivelul posibilităților sale, este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.

S-a constatat că lecțiile interesante, bogate în materiale intuitive, presărate cu jocuri didactice, ajută elevii în aprofundarea cunoștințelor, menținându-le mai mult timp concentrată atenția. Pentru elevii de 6\7 ani este necesară folosirea frecventă a materialului didactic individual, chiar și în rezolvarea sarcinilor jocului didactic. Numai dacă elevul este pus în situația de a utiliza material didactic, în concordanță cu cerințele didactice, reușește să înțeleagă conceptele de invatare prin treceri succesive de la concret la abstract și invers.

Pentru ca lecțiile să aibă o densitate maximă, astfel încât, în orice moment, fiecare elev să fie implicat în actul învățării, este necesară o bună gestionare a timpului didactic și o plasare judicioasă a jocului didactic (fie sub formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în grup).

Jocurile-exercițiu pot avea mai multe variante, ce cuprind sarcini asemănătoare, dar cu un grad de dificultate sporit, numai pentru a preveni plictiseala, redundanța. Dacă sunt adaptate la nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, se poate demara o acțiune de antrenare, în pași mici, spre un efort din ce în ce mai ridicat.

Pe fondul unor particularități de vârstă se manifestă particularitățile individuale specifice fiecărui elev. „Fiecare elev constituie un caz având condițiile sale specifice de viață, experiențele proprii, caracteristicile sale, originalitatea sa”. Numai dacă se cunosc particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, se pot adapta și utiliza jocuri potrivite, în realizarea obiectivelor propuse la lectii.

Folosindu-se jocul didactic, elevii sunt implicați efectiv și afectiv mai mult în căutarea de soluții pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea deciziilor luate în rezolvarea unor situații practice. Copilul învață mai mult, fiind stimulat de satisfacțiile pe care i le asigură jocul ca metodă, ce oferă cadru de manifestare, care din punct de vedere psihologic, declanșează și întreține o motivație intrinsecă. Elementele de joc au menirea de a-i stimula și antrena mai mult pe școlarii mici în învățarea activă.

În învățarea prin jocul didactic, elevul este impulsionat de componente ce țin de parametrul cognitiv-intelectual (procese cognitive și operațiile pe care acestea le implică) și parametrul activator-motivațional (trebuințe, interese, nivel de aspirație, stări afective, atitudini – factori non-cognitivi). Aceste componente acționează într-o strânsă interdependență. Asigurarea interdependenței optime între cele două componente ale personalității elevului, în funcție de nivelul dezvoltării sale ontogenetice și de situația concretă în care este antrenat, este cerința fundamentală a principiului însușirii conștiente și active.

Nivelul real de activizare într-o situație concretă poate fi evaluat în funcție de locul unde se plasează elevul în câmpul de intersecții posibile din diagramă.

Schema suportului psihologic al activizării.

Sensul ideal al activizării

Parametrul activator – motivational

Schema redată ar putea sugera ideea că nu numai învățătorul poate hotărî momentul introducerii jocului în lecție ci și însuși elevul, luând în calcul interdependența celor doi parametri. Consider că e necesar ca și elevul să ceară folosirea acestei metode, în timpul lecției, atunci când simte că vrea să se joace (mai ales pentru cei din clasa I și a II-a).

Organic legată de principiul învățării active și conștiente, de principiul accesibilității cunoștințelor, de necesitatea sistematizării priceperilor și deprinderilor intelectuale este esența principiului temeiniciei și durabilității cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, ce deschide „noi perspective în stimularea activității eficiente”, atât din partea cadrului didactic prin folosirea jocului ca metodă, cât și în ceea ce privește activitatea independentă a elevului din timpul rezolvării sarcinii didactice.

La toate disciplinele de invatatamant, prestațiile școlarului mic, îndeosebi ale celui din clasa I sunt dependente de model, datorită capacității lui reduse de a-și autodirija disponibilitățile și procesele psihice „spre o pistă de funcționare izomorfa cu sistemul așteptărilor învățătorului”. De aceea, se consideră necesar ca în lecții să se dea explicații, să se îndrume elevii, să fie încurajată participarea tuturor copiilor, pe măsura disponibilităților fiecăruia în:

învățarea senzorio-motrică (perceperea modelului extern, formarea unui model intern ce orientează subiectul în sarcina pe care urmează s-o execute, învățarea analitică).

învățarea prin descoperire (pe cale inductivă după opinia lui J. S. Bruner).

învățarea logică în care „achiziția finală poate fi inclusă în structura cognitivă a subiectului”.

învățarea creatoare (prin aplicarea regulilor învățate se crează soluția)

învățarea dramatizată („pune elevii în spectacolul căutării, … a descoperirii adevărului”.

Jocul didactic, „ca metodă bazată pe acțiune simulată” ,este folosit în lecții pentru a se realiza o învățare eficientă.

În conceperea actului didactic, prezența acțiunii ludice ar fi o cerință psihopedagogică pentru că:

asigură o activizare la maximum a structurilor cognitive și operatorii;

orice achiziție dacă este dobândită de copil prin participare efectivă și afectivă însoțită de cuvânt are trăinicie mai mare;

situațiile de învățare oferite de sarcina didactică favorizează operațiile mentale;

constituie o modalitate de captare a atenției (se știe că școlarii mici după 20-25 minute dau semne de apatie, nervozitate ca urmare a insuficientei rezistențe la efort intelectual.

din acțiunea copilului asupra obiectelor decurge dobândirea reprezentărilor conceptuale pentru a favoriza reversibilitatea și interiorizarea operației;

accelerează latura formativă în cultivarea potențialului individual;

pretinde școlarilor mici o finalitate precisă, organizarea și stăpânirea conștientă, voluntară a conduitei;

constituie o modalitate de adaptare a copiilor de 7\8 ani la specificul muncii școlare.

În ,”Didactica matematicii” jocul didactic este definit ca un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria pe care le stârnește, urmărește un set de obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică etc, a copilului.

„Dicționarul de termeni pedagogici”, precizează că jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată, ce valorifică la nivelul instrucției finalități adaptative de tip recreativ proprii activității umane în general, în anumite momente ale evoluției sale ontogenetice, în mod special.

Jinga și I. Negreț, consideră că „metodele active sau simulative sunt, de regulă, metode formative”, ce asigură o învățare eficientă în clasă.

Jocul didactic face parte din categoria metodelor formative „puerocentriste, … adecvate pentru formarea unor capacități de a opera cu informații … pentru stimularea capacităților psihice superioare care intervin în învățare”.

Valoarea formativă a jocului didactic este dată de:

schimbarea produsă la nivelul relației educator-educat; elevul devine centrul activității – coparticipant la propria formare;

realizarea diferențierii, individualizării în pregătire (fiecare elev progresează potrivit ritmului de lucru, capacităților sale individuale);

inter-învățarea (învățarea pe orizontală);

structurarea de abilități, priceperi, capacități ce solicită o perioadă extinsă pentru exersare și întărire;

respectarea „legii efectului” (Thorndike): numai comportamentele de învățare ce se încheie cu o stare de satisfacție tind să se repete.

Folosirea jocului didactic în lecții arată că acesta este valorificat din punct de vedere pedagogic cu intenția de a imprima lecției un caracter atrăgător, un dinamism real, iar sub aspect psihologic, orice tip de joc vizează interdependența dintre parametrul cognitiv-intelectual și cel activator-motivațional.

II. 3. Funcțiile jocului didactic

Jocurile didactice, prin marea lor diversitate, prin variantele pe care le pot avea, prin faptul că pot fi folosite de o clasă întreagă sau de grupe de copii sau chiar individual, constituie un instrument maleabil utilizat în activitatea școlară.

O clasificare a jocului:

Din punct de vedere al modului de prezentare a sarcinii și a modului de desfășurare, se disting tipurile de jocuri:

cu explicații și exemplificări;

cu explicații, dar fără exemplificări;

fără explicații, doar cu simpla enunțare a sarcinii.

In funcție de scopul și sarcina didactică, jocurile por fi împărțite:

a) după momentul în care se folosesc în cadrul lecției:

jocuri didactice ca lecții de sine stătătoare;

jocuri didactice ca momente propriu-zise ale lecției;

jocuri didactice în completarea lecției, intercalate pe parcursul lecției, sau în final

b) după conținutul capitolelor de însușit:

1 – jocuri didactice pentru aprofundarea însușirii cunoștințelor specifice unui capitol sau a unui grup de lecții („Caută vecinii!”, „Atenție la schimb!”, „Găsește-l pe al treilea!” ,,Continua tu”, ,,Cine stie castiga”, ,,Eu spun una, tu spui alta”etc);

2 – jocuri didactice specifice unei vârste sau grupe („Stop!”, „Jetonul aranjat”, „Săculețul fermecat”, „Jocul perechilor”, ,,Rezolvă și dă mai departe!”, „La ce număr m-am gândit?”, ,,Trenuletul semnelor” etc.).

In funcție de aportul lor formativ, jocurile se pot clasifica după acea operație sau însușire a gândirii căreia i se adresează jocul didactic:

1 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de analiză („Completează șirul!”, „Observă regula și continuă!”, ,,Adauga cuvinte potrivite”). Aceste jocuri pot cere o analiză pe baza comparației între imaginea pe care o vede copilul (percepția) și cea pe care el o are despre obiectele asemănătoare (reprezentare).

2 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de sinteză ce presupun efectuarea prealabilă a unei analize („Unește!”, „Reconstituie!”, ,,Diamantul”);

3 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații („Compară!”);

4 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de abstractizare și
generalizare (jocul „Cine știe răspunde”, cu sarcina didactică de a compune numere (0 – 10), având ca regulă a jocului, de a forma exerciții de adunare și scădere cu 1 și 2, al căror rezultat să fie egal cu numărul dat de conducătorul jocului, într-un timp fixat inițial;

În funcție de materialul didactic folosit jocurile se clasifică:

1 – jocuri didactice cu material didactic – standard (confecționat)

– natural

2 – jocuri didactice fără material didactic (jocuri orale cu ghicitori, cântece, scenete, povestiri etc).

Jocurile didactice care fac referire la conținutul capitolelor pot fi:

1 – de îmbogățire a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

2 – de pregătire a actului învățării;

3 – de fixare:

– de evaluare

– de dezvoltare a atenției, memoriei, inteligenței

– de dezvoltare a gândirii logice

– de dezvoltare a creativității

4 – de revenire a organismului:

– de revenire a atenției și modului de concentrare

– de formare a trăsăturilor moral-civice și de comportament

Funcțiile jocului ca metodă de învățământ se pot structura astfel:

Funcția cognitivă – traduce în act de învățare acțiunea proiectată de învățător în plan mintal, transformând în experiențe de învățare, obiectivele prestabilite de ordin cognitiv.

Din acest punct de vedere jocul constituie modalitatea de a acționa practic, sistematic pentru a determina la copil achiziții de cunoaștere „în scopul de a-și lărgi orizontul cunoașterii, de a-și forma anumite deprinderi”.

Funcția formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor din sferaoperatorie și cea atitudinală. Sunt exersate funcțiile psihice și fizice ale copilului și se formează deprinderi intelectuale, aptitudini, capacități și comportamente.

Funcția operațională (instrumentală) servește drept tehnică de execuție, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor;

Funcția motivațională – de stimulare a curiozității, de trezirea interesului, a dorinței de a cunoaște și a acționa, de organizare a forțelor intelectuale ale elevilor;

Funcția normativă permite cadrului didactic dirijarea, corectarea și reglarea acțiunii instructive;

Funcția organizatorică permite o bună planificare a timpului elevului și învățătorului.

Jocul didactic îndeplinește funcțiile de bază ale metodelor didactice.

II. 4. Componentele jocului didactic

Un exercițiu sau o cerinta poate deveni joc didactic, dacă:

realizează un scop sau o sarcină didactică;

folosește elementele de joc în vederea realizării sarcinii propuse; folosește un conținut accesibil și atractiv;

utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de elevi.
Componentele de bază ale jocului didactic sunt:

a) Scopul didactic care se formează în concordanță cu cerințele programei școlare pentru clasa respectivă convertite în finalități funcționale de joc. Formularea trebuie să fie clară și să oglindească problemele specifice impuse de realizarea jocului.

Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă (scop cognitiv) altele urmăresc aspecte de ordin formativ (scop formativ), prin analiză, comparație, selectare, generalizare, abstractizare.

b) Sarcina didactică constituie elementul propriu-zis de instruire prin care se transpune la nivelul copilului scopul urmărit într-o activitate. Sarcina didactică este legată de conținutul jocului, de structura lui, referindu-se la ceea ce trebuie să facă în mod concret elevii în timpul jocului pentru a realiza scopul propus.

Jocul didactic cuprinde și rezolvă cu succes, în mod obișnuit, o singură sarcină didactică, ce reprezintă esența activității respective care antrenează intens operațiile gândirii.

c) Elementul de joc se stabilește de regulă în raport cu cerințele și sarcinile didactice ale jocului. Într-un joc se pot folosi mai multe elemente sub formă de:

întrecere (individual sau pe grupe);

cooperare (spirit de colectivitate);

recompensare (recompense morale, materiale);

penalizare în caz de abatere de la regulile jocului;

aplauzele, încurajările.

Se pot organiza jocuri în care întrecerea, recompensa sau penalizarea să fie evitate.

d) Conținutul jocului didactic este corespunzător particularităților de vârstă ale copiilor cărora se adresează și sarcinii didactice. El trebuie să fie atractiv, accesibil și recreativ prin forma în care se desfășoară, prin mijloacele de învățământ utilizate, prin volumul de cunoștințe la care face apel.

e) Materialul didactic trebuie ales și realizat din timp, corespunzător pentru a contribui efectiv la reușita jocului.

Varietatea materialului didactic constă în: jetoane cu desene, cu operații, figuri geometrice, fișe de observație, bilețelele în trăistuța fermecată, rebusuri.

Un material didactic adecvat conține o problemă didactică de rezolvat, este ușor manipulat de copii, este atractiv, interesant.

f) Regulile jocului asigură modalitatea de transpunere în acțiuni concrete a sarcinii didactice. Ele trebuie să fie formulate clar, corect, concis, să fie înțelese de toți participanții la joc. In funcție de etapele jocului se stabilesc și punctajele corespunzătoare.

Fiecare joc didactic are cel puțin două reguli:

– prima regulă traduce sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă; Exercițiul este transpus în joc.

– a doua regulă are rol organizatoric și precizează momentul când trebuie să înceapă, să se finalizeze o anumită acțiune a jocului, ordinea în care intră în joc. Sarcina didactică este transpusă într-o acțiune concretă.

Acceptarea și respectarea regulilor jocului îl determină pe copil să participe la efortul comun al grupului din care face parte, să-și subordoneze interesele individuale celor ale colectivului.

Arat cum o problemă poate fi transformată în joc didactic:

Problema:

Într-o cutie sunt bile albe și negre, câte minimum 6 din fiecare. Se iau la întâmplare 6 bile din cutie. Câte bile albe și câte negre pot fi printre cele luate?

Scopul: consolidarea cunoștințelor privind adunarea numerelor 0-10;

Sarcina didactică: verificarea cunoștințelor despre descompunerea unui număr într-o sumă de doi termeni;

Elemente de joc: întrecere pe echipe;

Conținutul matematic: operații cu numere naturale;

Material didactic: o cutie cu 6 bile albe și 6 bile negre (minimum);

Regulile de joc: elevii scriu soluțiile posibile ale problemei pe o foaie de hârtie, iar propunătorul strânge foile după un timp dinainte stabilit.

Pot apărea situațiile:

Bile albe: 6 5 4 3 2 1 0

Bile negre 0 1 2 3 4 5 6

Pentru fiecare soluție bună se acordă un punct.

Clasamentul: pe locul I cei cu 7 puncte (7 soluții);

pe locul II cei cu 6 puncte (6 soluții);

pe locul III cei cu 5 puncte (5 soluții)

Se poate stabili și o clasificare pe echipe, prin cumularea punctelor obținute de componenții fiecărei echipe. Cei care nu au dat nici o soluție bună, pot fi penalizați având drept sarcină să scrie adunările.

0+6= 4+2=

6+0= 2+4=

1+5= 3+3=

5+1=

În situația în care elevii nu reușesc să rezolve sarcina didactică a jocului propus, se verifică dacă nu s-au strecurat greșeli în formulare, dacă elevii au noțiunile necesare pentru a rezolva sau dacă gradul de dificultate nu este prea ridicat.

Din cele prezentate mai sus desprindem următoarele aspecte:

– sarcina didactică se referă la ceea ce trebuie să facă copii în mod curent în timpul jocului, formulează una sau mai multe probleme care trebuie rezolvate de toți copiii;

solicită analiza și sinteza în mod deosebit, comparația;

determină aplicarea cunoștințelor și deprinderilor dobândite de

elevi în cele mai variate forme;

transpune scopul urmărit de învățător într-o activitate.

În general, pentru a-și putea atinge scopul, este de dorit ca, chiar și atunci când sunt jucate individual, jocurile să fie desfășurate în prezența adultului, care poate interveni dacă este nevoie. Acest lucru este absolut necesar atunci când se prezintă copiilor jocul pentru prima dată. Specificăm de asemenea că la fiecare tip de joc adultul va da la început, copilului explicații asupra felului cum trebuie să procedeze fără a-i indica soluția problemei pusă de jocul respectiv, decât cu titlul de exemplu la unul sau două jocuri de același tip, în scopul concretizării explicațiilor, și aceasta numai atunci când copilul nu poate de la început să rezolve singur sarcina. La celelalte jocuri de același tip nu se vor mai da explicații, ci se va indica numai sarcina (și regulile jocului dacă este cazul).

Când un copil nu poate îndeplini sarcina unui joc cu toate explicațiile date și exemplificările făcute, adultul trebuie să gândească mai întâi dacă el însuși nu a greșit, fie în întocmirea jocului, fie în modul cum l-a explicat elevilor, fie prin faptul că n-a ținut seama de cunoștințele pe care acesta le posedă în momentul când i-a propus acel joc. Dacă nu există o astfel de greșeală, ori de câte ori elevul nu reușește să rezolve sarcina didactică, învățătorul are posibilitatea fie să diminueze dificultatea acestuia până când elevii va putea să o rezolve, fie să facă apel în acest scop la întrebări de natură să sugereze răspunsul. Apoi va ridica treptat gradul de dificultate.

Sunt situații în care copilul știe să rezolve sarcina însă nu este capabil să formuleze verbal un răspuns corect. Învățătorul poate să-l ajute formulând el răspunsul și cerându-i să repete până ce copilul se obișnuiește treptat să se exprime singur în mod corect.

În jocul didactic elementul de cunoaștere trebuie să se îmbine cu elementul distractiv, emotiv, elemente care contribuie la asimilarea și memorarea durabilă și eforturi mari al materialului instructiv prezentat în joc. Ce mai mare greutate în crearea jocurilor didactice și în desfășurarea lor constă în împletirea pricepută a elementului de cunoaștere cu cel distractiv.

Elementele de joc sunt variate, ele putând fi utilizate după specificul jocului. Cele mai des folosite sunt: elementul de așteptare și de surpriză, elementul de ghicire, elementul de mișcare, elementul de întrecere, cuvântul.

Elementul surpriză (apariția, dispariția, căutarea și găsirea) care se află la baza multor jocuri se găsește și în jocul didactic. Copiii îndeplinesc diferite sarcini. Caută și găsesc jucării ascunse (cartoanele se dau adesea cu imaginile în jos). Faptul acesta deșteaptă curiozitatea copiilor.

Elementul de ghicire și de așteptare, care sunt folosite în mod curent în jocurile fără material didactic contribuie la antrenarea elevilor în joc și la producerea unor emoții. Aceste elemente nu se folosesc de obicei separat, ci în asociere cu mișcarea și întrecerea.

Cuvântul ca element de joc, aduce de asemenea o contribuție valoroasă la crearea unei atmosfere plăcute, antrenante. El poate fi folosit sub forma semnelor de oprire, de încetare a unei acțiuni, sub forma onomatopeelor. De asemenea mai e folosit atunci când este vorba de punerea în scenă a unor acțiuni, de interpretare a unor roluri, de unele dialoguri dintre jucători etc.

Cuvântul, propoziția au o mare importanță ca elemente de joc când sunt spuse se învățător și de copii în mod viu, emoționant și într-un anumit ritm, deșteptând astfel plăcerea și veselia în unele momente al jocului.

Jocul ,,să adăugăm – să luăm” se joacă mai întâi fără nici un fel de cuvinte însoțitoare. Apoi, în momentul schimbării jetoanelor, începe să fie însoțit de propoziția: ,,Am plecat, am plecat… Stop”.

În timp ce jetoanele așezate cu figura numerică (cerculețe, bile, etc.) în jos sunt mutate de copii de la dreapta spre stânga, conducătorul jocului repetă într-un ritm viu: ,,Am plecat, am plecat …. Stop”. La comanda ,,stop” se întrerupe mutarea, fiecare întoarce jetonul care se află în fața lui și începe dezlegarea problemei. Jocul fiind însoțit de cuvinte devine mai vioi, mai atrăgător. În felul acesta copii doresc să se joace cât mai des și cât mai mult timp.

Jocul ,,Cine știe să numere mai departe” se sprijină în întregime pe păstrarea unui anumit ritm în denumirea pe rând de către copii a numeralelor (cardinale sau ordinale). Acest joc le place foarte mult și e considerat de ei ca nu joc și nu ca un exercițiu plicticos, numai datorită elementului mai sus arătat.

În multe jocuri copilul are un anumit rol (de ghicitor, constructor, cumpărător). Acest fapt apropie jocul didactic de creație. Rolul îndeplinit de copil îi dezvoltă imaginația și îi face mare bucurie.

Numărul elementelor de joc și combinarea lor în jocuri este felurită, unele elemente apar mai puternic, altele mai slab, dar prezența lor este absolut necesară ca jocul să-și păstreze valoare lui.

Dacă reușim să îmbinăm procesele instructive, în special cele cu caracter de exercițiu, în forme de joc, plăcerea funcțională ce funcționează în timpul jocului va crea o nouă formă de interes și de participare care nu poate ajunge la nivelul calitativ al unor intense obiecte nemijlocite, dar care va fi însă, în orice caz, mult superioară atenției rezultate prin constrângere, înainte de toate, din cauză că elevul solicitat de joc va avea o comportare activă, ocupația respectivă devine pentru el o acțiune ludică, aducătoare de plăcere, determinată de tendința spre repetare ce acționează în joc. Chiar dacă această participare, determinată de joc are o anumită contingență mijlocită cu conținutul învățării, situația instructivă astfel condiționată este caracterizată de activitatea proprie și de interesul nemijlocit al copiilor, trebuind din această cauză să fie foarte bine apreciată sub aspect didactic și educațional.

Reușita jocului depinde în întregime de îndemânarea învățătorului. El trebuie să conducă jocul cu voiciune, activând și îndrumând atenția copiilor, ajutând la timp pe cei care au nevoie.

Un alt component al jocului îl reprezintă regulile jocului care realizează sudura între sarcina didactică și acțiunea jocului. Ele concretizează sarcina didactică și reglementează acțiunea jocului.

Fiecare joc didactic trebuie să cuprindă cel puțin două reguli. Una dintre ele trebuie să transpună sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă. Această regulă transformă exercițiul în joc. Iată câteva exemple: în jocul ,,De-a magazinul” regula care transpune sarcina didactică la nivelul jocului este următoarea: fiecare copil cumpără numai atâtea fructe sau legume câte buline are pe jeton.

În jocul ,,Poți să-mi iei locul” copilul poate schimba locul cu conducătorul jocului numai dacă are cantitatea de obiecte pe care acesta o prezintă, etc.

În general, regula care transcrie sarcina didactică angajează acțiunea întregului colectiv, activizează întreaga grupă de copii. Există însă și jocuri în care aceștia sunt antrenați pe rând în rezolvarea sarcinilor didactice. În aceste cazuri este recomandat ca învățătorul să introducă o completare la regula principală, în sensul de a obliga pe elevii ceilalți să-l urmărească pe cel întrebat și să răspundă în locul lui dacă e necesar.

O altă regulă care nu trebuie să lipsească din structura jocului didactic este aceea referitoare la organizarea copiilor. Această regulă precizează când trebuie să înceapă jocul sau o anumită acțiune a lui și când trebuie să se termine.

În jocurile didactice în care copiii sunt antrenați la răspuns prin intermediul unor versuri scurte: ,, Cine e ascultător / Mulțimile așează ușor / Și-mi răspunde acum pe dată / Să-l audă clasa toată”. Copiii se străduiesc să opereze cu mulțimi cât mai bine ca să-și audă numele și după un răspuns bun să capete răsplata unanimă aplauzele (copiilor) colegilor și ale învățătorului. În alte jocuri, intrarea copiilor în joc este condiționată de materialul primit. Deseori se folosește ca regulă: răspunde copilul care a ghicit mai repede. Această regulă are un efect stimulator asupra copiilor, dar prezintă și inconveniente: de multe ori învățătorul nu reușește să sesizeze copilul care a fost primul sau este în situația de a alege un singur copil din cei patru – cinci care au fost la fel de pricepuți și de prompți în răspunsuri.

Jocurile didactice pot cuprinde, de asemenea, unele reguli care precizează cine poate deveni câștigătorul jocului. În anumite cazuri el cuprinde unele restricții, ca de exemplu, copii care greșesc sunt scoși afară din joc.

În cadrul jocurilor didactice învățătorul trebuie să sublinieze însemnătatea însușirii și respectării regulilor de joc, rolul lor modelator, întrucât ele prefigurează codul unor adevăruri științifice.

Copilul trebuie învățat de pe acum despre necesitatea respectării legilor care guvernează natura și societatea.

Chiar copiii dificili, care au fost crescuți în familie fără opreliști, care nu vor să asculte părerile colegilor și de multe ori rămâne imposibilă sau caută să se eschiveze de la cerințele formulate de învățător, cedează de cele mai multe ori în fața acestor reguli, la aceasta numai din dorința de a participa la joc.

De altfel, la respectarea regulilor de joc veghează chiar participanții – copiii. Uneori în descoperirea greșelilor copiii își asumă rolul de adevărați detectivi, care descoperă la timp orice abatere. Respectarea regulilor de joc formează un copil disciplinat, ascultător, un copil demn, conștient de rolul său.

Structura unitară, închegată a jocului didactic depinde de felul în care este concretizată sarcina didactică, de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică și elementul de joc.

Reușita jocului didactic este condiționată în mare măsură de desfășurarea lui metodică, de felul în care acesta este condus de către educator.

Organizarea activităților sub forma jocului didactic oferă o serie de avantaje de ordin metodologic:

aceeași sarcină se exersează pe conținuturi și materiale diferite, cu reguli noi;

același conținut matematic se consolidează, se poate repeta prin modificarea situațiilor de învățare și a sarcinilor de lucru;

regulile și elementele de joc modifică succesiunea acțiunilor, ritmul de lucru;

stimulează și exersează limbajul, aspecte comportamentale prin reguli de joc;

într-un joc, repetarea răspunsurilor, în scopul obținerii performanțelor și reproducerea unui model de limbaj adaptat conținutului pot fi reguli de joc.

Structura jocului didactic impune ca sarcină didactică în relație cu regulile jocului să fie accesibilă, pentru a fi un echilibru permanent între acestea. Apar situații când, deși sarcinile sunt accesibile, regulile pot inhiba, ducând la refuz, indiferență sau deși sarcinile sunt dificile, simplitatea regulilor instaurează plictiseala. Jocul didactic reușit ar fi cel care trezește interesul pentru sarcina și regulile sale (prezența elementului emotiv, de așteptare, de surpriză, de întrecere ar fi indispensabile).

„Jocul are rezonanțe psihologice importante și atrage atenția copilului asupra strategiilor prin care a fost obținut”

(U. Șchiopu, E. Verza)

III.1. Prin joc învățăm matematică

La vârsta școlară mică, jocul didactic este o formă accesibilă și plăcută de învățare activ-participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor. De aceea, prin joc se realizează obiectivele învățării.

Deoarece corespunde particularităților vârstei școlare mici, jocul didactic cuprinde cele mai bogate valențe formative. Îmbinând distracția, surpriza, buna dispoziție cu sarcina didactică la potențialul intelectual, moral și fizic al copiilor, acesta asigură o activitate complexă, interesantă, plăcută, antrenantă, dezvoltând la elevi deprinderi de muncă independentă, perseverență și dârzenie în învingerea dificultăților, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare, stimulează inițiativa, inventivitatea, creativitatea, iar competitivitatea angajează la efort toate capacitățile elevului, fără a produce oboseală.

Studiul matematicii, în clasele primare, urmărește să asigure cunoștințe matematice de bază și să formeze deprinderi de calcul.

Pentru a ajunge la deprinderi intelectuale temeinice este nevoie de mult exercițiu, de mult antrenament.

Jocul didactic este o metodă activ-participativă, dar și un mijloc prin care învățătorul consolidează, precizează și verifică cunoștințe, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare. Poate să aducă varietate în exercițiul matematic, poate înviora lecția și ca urmare drumul spre deprinderi este mai sigur și mai plăcut.

Prin folosirea jocurilor didactice în predarea matematicii la clasele primare se realizează și importante sarcini formative ale procesului de învățământ:

▫ antrenarea operațiilor gândirii – analiza;

– sinteza ;

– compararea;

– clasificarea;

– ordonarea;

– abstractizarea;

– generalizarea;

– concretizarea.

▫ dezvoltarea spiritului imaginativ-creator și de imaginație;

▫ dezvoltarea atenției, disciplinei și spiritului de ordine în desfășurarea unei activități;

▫ formarea deprinderii de lucru corect și rapid;

▫ asigurarea însușirii temeinice a cunoștințelor.

Jocul didactic nu înseamnă o ,,joacă de copii“, el este o activitate serioasă, care sprijină într-un mod fericit, înțelegerea problemelor, fixarea și formarea unor deprinderi matematice durabile, precum și împlinirea personalității școlarului.

Școlarul mic manifestă multă curiozitate. Apare necesitatea de a-și explica fenomenele, de a înțelege lumea, de a stabili relații între cauze și efecte. Este vârsta când se trece de la o gândire intuitivă la o gândire operativă. Elevii învață să rezolve exercițiile și problemele și apoi treptat, schemele și structurile mintale. Intelectul infantil se caracterizează printr-o deosebită receptivitate. Copilul poate reține cu multă ușurință o serie de date, numere.

Învățătorul va dirija procesul memorării, va urmări trecerea de la o memorare predominant mecanică la o memorare logică.

Copilul obosește repede și de aceea este necesară introducerea jocurilor pentru ca perioadele care solicită atenția să alterneze cu activitatea de înviorare.

Atenția și efortul copilului pot fi stimulate și prin stabilirea unei motivații adecvate. Motivele exterioare (să fie lăudat, să facă bucurie părinților, să ia premii) vor fi dirijate treptat spre o motivație socială ( necesitatea de a învăța ca să se pregătească pentru viață). Dar până când școlarul va ajunge să înțeleagă că ,,trebuie să învețe“ să nu se neglijeze rolul plăcerii, al atracției spre studiu.

Lecțiile, bogate în materiale intuitive și presărate cu jocuri didactice, devin mai interesante, susțin efortul elevilor și le mențin atenția concentrată mai mult timp.

Practica la catedră a dovedit că activitatea mintală a elevului solicitată în lecții poate deveni interesantă, accesibilă dacă este inclusă în joc.

Jocurile sunt strategii euristice, în care copiii își manifestă istețimea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala și curajul. Prin încărcătura sa afectivă, jocul asigură o antrenare mai deplină a întregii activități psihice. În joc copilul este un adevărat actor și nu un simplu spectator. El participă, cu toată ființa lui la îndeplinirea obiectivului jocului, realizând în felul acesta o învățare autentică. Jocul poate deveni cel mai bun mijloc de activizare al școlarului mic, de stimulare a resurselor sale intelectuale și de dezvoltare a creativității.

Jocurile didactice pot fi folosite în orice moment al lecției cu scopul de:

– a familiariza elevii cu unele concepte matematice;

– a consolida cunoștințele însușite;

– a cultiva unele calități ale gândirii;

– a evalua cunoștințele însușite.

Unele jocuri oferă posibilitatea tratării diferențiate a elevilor.

,,Cât fac?”

Grupa I cu copii subdotați: ▫ 3 ori 3 și cu 3 și cu 2 legat de 3;

▫ 6 ori 6 și cu 6 și cu 2 legat de 6 ;

Grupa a – II – a cu copii dotați: ▫ 9 ori 4 și cu 44 și cu 3 legat de 4;

▫ 6 ori 6 și cu 46 minus 36 și cu 3 legat de 6.

Jocurile realizate prin muncă independentă permit formarea unei imagini clare asupra lacunelor elevilor s-au a progreselor înregistrate, ajutând astfel preîntâmpinarea rămânerii în urmă și stimularea unor aptitudini.

„Completează șirul”

2 4 6 __ __ __ __;

1 3 7 __ __ __ __;

,,Care sunt vecinii”

___ 7 ___ 36 ___ 38 ___ 40 ___;

___ 60 ___ 89 ___ 91 ___ 71 ___ .

Pentru dezvoltarea flexibilității gândirii:

„Ce semne corespund?”

3  7 = 10 9  1 = 8 3  7 = 21 9  3 = 3

5  5  5  5 = 1 8  8  8  8 = 65

Jocuri la care se folosește munca pe echipe:

,,Cine găsește mai repede câturile corecte“

72 : 8 35 : 7 36 : 4

____________ ____________ _______________

7 9 8 5 4 8 6 9 4

Întrecerea pe grupe sprijină colaborarea între elevi, stimulează forțele colective în vederea obținerii unui loc mai bun în clasamentul echipelor.

Unele jocuri pot evidenția mai bine valoarea practică a cunoștințelor de matematică. Prin jocurile ,,La magazin“; ,,La librărie“elevii efectuează operații matematice subordonate unui scop practic, acela de a face cumpărături. Astfel de jocuri oferă și posibilitatea exersării elevilor într-o atitudine civilizată.

Un capitol atractiv pentru elevi, deși mai dificil, nu atât prin rezolvarea ce o cere, cât mai ales prin felul ,,ascuns“ în care sunt date numerele, cu care urmează să opereze elevii îl constituie problemele de perspicacitate. Școlarul mic manifestă mereu dorințe atractive, plăcute, interesante, dacă sunt presărate cu momente, care dau senzația că sunt jocuri, cu toate că aceste activități solicită mult mai mult atenția, gândirea și imaginația.

Jocurile organizate sub formă de concurs, gen „Cine știe, câștigă", contribuie la dezvoltarea atenției, imaginației și creativității elevilor. Exemplific: „Jocul în lanț", „Rezolvă și dă mai departe!", jocuri care contribuie și la formarea deprinderii de a opera cu tehnicile de calcul învățate. La semnalul dat se începe, în scris (pe tablă sau pe fișe) rezolvarea sarcinii didactice într-un timp stabilit. Oral: elevul numit de conducător, adresează o întrebare ce solicită calcul mintal unui coleg ales de el. Acesta, dacă răspunde corect creează un exercițiu și cere rezultatul altui coleg. Câștigător va fi cel care a creat și a rezolvat corect cele mai multe exerciții și va primi Diploma micului matematician.

Jocul „Ce se poate întreba?", dezvoltă la elevi spiritul de inventivitate și contribuie la formarea deprinderii de a stabili corect raportul dintre datele problemei enunțate. Elevii au ca sarcină să formuleze cât mai multe întrebări posibile.

Concursuri se pot organiza și-n grupe de câte 4 elevi sub forma jocului „Cursa-n patru". Sunt indicate câte o pereche de numere pentru fiecare echipă. Membrii ei folosesc semnele operațiilor învățate și calculează repede și corect.

De exemplu (12;4):

12 + 4 =; 12 – 4 =; 12 : 4 =; 12 x 4 =, sau 12 + 4 : 4 – 4 x 12 =

La clasa a III-a, la „Înmulțirea numerelor naturale", elevii s-au angajat în activitatea de tipul „Ajută-ți echipa să câștige!". În desfășurarea acestei activități a fost respectat principiul cooperării. Elevii au avut ca sarcină să aleagă din figura dată, un număr din caseta gri și un număr din caseta albă și să afle produsul lor. Echipa câștigătoare rezolvă corect cele mai multe exerciții în timpul stabilit.

Am observat că:

– în cadrul fiecărei echipe elevii au cooperat;s-a creat o atmosferă ce a stimulat participarea și a anihilat teama de eșec;

– cooperarea a stimulat interacțiunile din echipă, încurajând comunicarea și socializarea;

– s-a realizat un tip de învățare prin care copiii învață unul de la altul;

– în cadrul echipei, cooperarea ajută mai bine la conturarea unei imagini pozitive de sine, la stimularea încrederii în propriile forțe;

– cooperarea încurajează învățarea mai mult decât competiția.

Valoarea jocului didactic matematic este subliniată, mai ales, sub aspectul contribuției lui la dezvoltarea intelectuală (prin joc, copilul învață să perceapă, să observe, să denumească, să analizeze, să sintetizeze, să compare, să generalizeze). Elevul deprinde tehnica unor răspunsuri prompte și complete Prin joc, activitatea matematică devine un mijloc de educație intelectuală pentru că:

se face trecerea de la acțiunea practică spre cea mintală;

se realizează trecerea de la reproducerea imitativă la combinarea reprezentărilor în imagini;

favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative.

Prin jocul „Găsește soluția!", elevii observă valorile pe care le pot lua literele

a + b + 4 = 18. Folosind comutativitatea adunării pot găsi și restul soluțiilor.

10 + 4 + 4 → ( a = 10, b = 4)

6 + 8 + 4 → ( a = 6, b = 8)

11 + 3 + 4 → ( a = 11, b = 3)

7 + 7 + 4 → ( a = b = 7)

5 + 9 + 4 → ( a = 5, b = 9)

8 + 6 + 4 → ( a = 8, b = 6)

……………………………………………

Compunerea de probleme duce la exersarea gândirii creatoare a elevilor. Prin formularea întrebării problemei, elevii rezolvă sarcina didactică a jocurilor „Formulează-mi întrebarea!", „Ce pot întreba?"

Se pornește de la cele mai simple probleme. De exemplu:

Dan are 9 creioane, din care dă Anei 2. Ce putem afla?

Se pot formula întrebările:

Câte creioane au cei doi copii?

Cine are mai multe și cu cât?

Cine are mai puține și cu cât?

Cu câte creioane rămâne Dan?

Aceste întrebări, întrebări parțiale, pot fi „pași" ce conduc spre soluția și întrebarea finală a problemei.

Formarea la elevi a priceperii de a opera cu schemele grafice în rezolvarea problemelor de matematică este suportul înțelegerii problemei. Schema grafică reprezintă o expresie abstractă care are un caracter intuitiv. Folosind schema grafică, copilul are impresia că se joacă, îl atrage și constituie un pas în pătrunderea în esența problemei.

La clasa a III-a, în manualul de matematică (Editura Petrion), exercițiul dat pentru consolidarea cunoștințelor despre înmulțirea numerelor, a fost transformat în jocul didactic „Observă schema și rezolvă problema!". Elevii au avut ca sarcină să completeze figurile, să compună probleme și să le rezolve:

Jocul didactic matematic redă caracterul practic-aplicativ al informațiilor matematicii. Sunt situații când sarcina jocului cere rezolvarea unei aplicații practice pe baza cunoștințelor pe care le posedă elevul:

calcularea restului („La cumpărături");

aproximarea lungimii unor obiecte, capacitatea unui vas, „din ochi", a masei unui corp prin „cântărire" în mână și verificarea prin măsurători reale („Eu cred că are …, tu ce zici?");

operații cu obiecte concrete, sume de bani, distanțe parcurse etc.

Fiecare joc, poate fi considerat un util exercițiu de gimnastică a minții. Elevii participă și la jocurile cu conținut geometric:

„Reconstituiri" (elevii trebuie să asambleze diferite fragmente de forme geometrice pentru a obține un pătrat);

,,Cine a găsit mai multe pătrate, dreptunghiuri, triunghiuri?”

„Continuă" (elevii găsesc regula pentru a completa)

„Corectează" (elevii găsesc regula pentru a completa)

VI – IV = IX R: VI + IV = X

Valoarea formativă a jocului logic reiese din modul cum acționează asupra capacității de învățare a copiilor prin sarcinile didactice stabilite și se poate concretiza în:

participarea activă și conștientă a copilului în rezolvarea sarcinii;

operarea cu structuri logice;

interiorizarea operațiilor logice ca rezultat al acțiunilor obiectuale nemijlocite, dirijate;

acțiunea copilului asupra obiectelor în lumina unor principii logice, implicate în acțiune;

stimularea intelectuală a copiilor.

Cunoașterea și conștientizarea numerației și operațiilor matematice, la școlarul mic s-a realizat pornind de la operarea acțională cu obiecte concrete. În vederea optimizării însușirii corecte și conștiente a numerației. Elevii au utilizat truse individuale cu cifrele pe cartonașe scrise pe o față, iar pe cealaltă față, figurine. Pentru a verifica însușirea corectă a corespondenței dintre cantitate și cardinalul numărului le cerem să ridice cartonașul cu cifra corespunzătoare unui număr, utilizând „Jocul numerelor". Pentru consolidarea și fixarea deprinderilor de numărat, dezvoltarea spiritului de observație, a memoriei vizuale se utilizează jocurile „Ce numere lipsesc?", „învățăm să numărăm".

Drumul de la concret la abstract este parcurs prin jocul „Și eu, și voi". Învățătorul așează pe catedră 4 mere, cere elevilor să scoată din trusă tot atâtea figurine câte mere văd pe catedră. Se desenează conturul a tot atâtea mere pe tablă, în caiete; sub fiecare măr se desenează câte un cerc, iar sub fiecare cerc, câte o linie, apoi câte un punct.

Elevii descoperă că sunt 4 puncte pentru că au tot atâtea linii, tot atâtea cercuri, tot atâtea mere câte mere sunt pe masă.

Punctul de plecare în formarea unor operații mintale la școlarul mic îl constituie acțiunea externă cu obiecte concrete (după P. I. Galperin). în acest sens copiii pot fi implicați în jocuri didactice ca: „Unu la unu", „Jetoane aranjate", „De câte ori ai grupat?".

Jocul didactic aduce varietate în exercițiul matematic, ușurând calea spre formarea deprinderilor. Folosind jocul „Ce număr obțin?", se parcurg etapele formării unei deprinderi:

elevii sunt familiarizați cu conținutul prin instrucția verbala și demonstrarea de către conducătorul jocului („Ce număr obțin dacă adun sfertul lui 24 cu jumătatea lui 40?"). Se folosește numărătoarea cu bile pentru jumătatea lui 40 sau reprezentarea grafică pentru sfertul lui 24.

învățarea analitică în unități mai mici (aflarea sfertului și a jumătății)

organizarea și sistematizarea exercițiilor rezultate (adunare, împărțire) conduc spre sintetizare și automatizare (scrierea în lanț a operațiilor:

24 : 4 + 40 : 2

perfecționarea deprinderii de calcul atunci când elevul dă răspunsul corect, rapid, fără ezitare; este deprins să învețe matematica gândind.

în vederea consolidării și verificării deprinderilor de calcul se folosește și jocul didactic matematic „Ce pereche este mai mare?". Elevii au rezolvat exerciții de adunare și de selectat suma cea mai mare. Pe tablă sunt scrise perechile de numere

29 și 2 R: 49 , 45 , 33 , 65 , 39 , 42

15 și 30 8 și 31

17 și 16 0 și 42

Se stabilește un timp de lucru. Aprecierea răspunsurilor se face cu participarea clasei. Răspunsurile scrise pe fișe sunt confruntate cu cele de pe tablă (au fost acoperite în timpul lucrului).

Deprinderea de a compune exerciții folosind operațiile învățate și rezultatul dat se poate exersa prin jocul „Cum se poate obține?". în apreciere se acordă câte 1 punct pentru utilizarea unei operații.

Exemplu:

36

18 + 18

36 : 1 20 + 30 – 14

40 – 4 6 x 5 + 6

6 x 6 20 : 2 + 26

9 x 4 48 : 6 + 6 x 5 – 2, etc.

Elevii pot lucra individual, în perechi sau în echipă.

Pentru jocul „Completează !

1) Graficul de mai jos arată numărul de vizitatori ai unei expoziții, în timp de o săptămână de lucru(luni-vineri). Completați apoi tabelul cu datele aflate,aflați numărul total de persoane care au vizitat expoziția. În final completați enunțurile date cu numerele aflate.

În ziua de miercuri au fost ………………….. vizitatori.

În zilele de …………………………..au fost mai mult de 40 de vizitatori.

Cei mai mulți vizitatori au fost…………………. .

2) Găsește numerele lipsă:

1  1 4 10 5

3 15 6   3

Jocurile didactice au o valoare formativă ce rezultă din faptul că în cadrul lor se exersează calitățile atenției, voinței, gândirii. Formativul se realizează prin intermediul informativului.Ca material didactic se pot folosi trăistuțe cu scrisori, bilete cu exerciții ce conțin greșeli. Introducerea în joc se realizează prin versuri ca:

Să gândiți, să socotiți

Și jocul să-1 isprăviți.

Completați, încât pe orizontală

Să fie adevărat

Cum Sandu le-a calculat,

Calculați și vertical

Nu numai orizontal !

Eu, feciorul lui Păcală,

Ce-1 cunoaște-ntraga țară

Că tot râd și tot glumesc

Și pe mulți îi păcălesc

Vă trimit prin Moș Arici

În trăistuța cu arnici.

Câteva scrisorele

Cu mici păcăleli

Căci de ce s-o ocolesc?

Aș vrea să vă păcălesc

Și mă iscălesc aici

Șugubățul Păcălici.

Învățătorul arată că Păcălici a trimis copiilor bilete cu exerciții în care a strecurat greșeli pentru a-i păcăli.

Jocul didactic „Unde este greșeala?" are ca scop; dezvoltarea gândirii convergente, a capacității de sesizare a greșelilor, antrenarea atenției și a spiritului de observație, iar ca sarcină didactică: sesizarea și corectarea greșelilor.

Trăistuța cu scrisori-problemă antrenează elevii în jocul didactic „Citește, apoi rezolvă", care are drept început și sfârșit versuri ca

Am venit la voi copii

Cu o traistă fermecată

Tu să încerci să scoți din ea

O problemă minunată

Ce-o rezolvi cât poți de-ndată

………………………………

Pentru azi atât a fost

În curând veni-voi iarăși

Cu-a mea traistă cu povești,

Ce-ar vrea să vă găsească

Mai cuminți și mai isteți.

\

Ghicitorile- matematice sunt așteptate în lecție de copii. Dau exemplu:

Treizeci și cinci de cai

Sunt de-aseară pe un plai

Lângă ei mai vin vreo cinci,

Câți or fi acum, măi, tânci?

Elementul cognitiv se împletește cu cel distractiv și emotiv, cu elementul de așteptare și de surpriză. Alternarea dintre solicitare și recreere face ca jocul didactic matematic să devină un mijloc de deconectare pentru copil.

Utilizând conceptele specifice matematicii școlarii clasei a III-a se angajează în aritmogrife, scriind numerele care lipsesc.

Orizontal:

□ Dublul lui 10. □ Număr format din zeci și unități, folosind cifra 3.

□ Succesorul lui 3. □ O sută de 9 ori.

□ Cel mai mic număr natural, având

cifrele: 4, 8 și 2. □ Zero.

□ 6x (2 x 5).

□ (7 x 10 ) + 9.

Vertical

□ Dublul lui 121. □ Predecesorul lui 8.

□ Nici o unitate. O Cel mai mic număr scris cu cifrele 9, 6 și 4.

□ Cel mai mare număr scris cu cifrele distincte 8, 0 și 9.

□ 3×10.

□ 3×100.

Elevii pot formula ei înșiși titlurile pentru joc, luând în calcul ceea ce au făcut. Așa se explică alegerea titlului jocului prezentat „Noi gândim, rezolvăm și ne verificăm".

Jocurile didactice matematice sunt un mijloc eficient pentru realizarea sarcinilor educației morale contribuind la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului, spiritului de independență, disciplinei conștiente, perseverenței, sociabilității, subordonarea intereselor individuale celor colective, precum și a altor calități de voință și trăsături de caracter, implicând trei dimensiuni: cognitivă, afectivă și practică.

Iau ca exemplu jocul „Cine rezolvă mai repede?". În desfășurarea acestui joc, fiecare copil este animat de dorința de a rezolva cât mai repede și corect exercițiile indicate. Regula cere ca toți copiii să-nceapă jocul în același timp și să respecte indicațiile date de conducător.

Pentru a nu fi depunctat, copilul este nevoit să se stăpânească, să rezolve repede și corect exercițiile. În felul acesta fiecare copil învață să-și autoregleze activitatea, să fie organizat și disciplinat.

Sunt jocuri didactice care ajută la dezvoltarea spiritului de independență („Labirint matematic", „Robotul socotește", „Lanțul", „Rebus matematic" etc).

Jocul „Haideți la întrecere !", are ca scop dezvoltarea atenției și a gândirii logice; formarea deprinderii de a rezolva corect exerciții; formarea si cultivarea simțului estetic.

Cultivarea simțului estetic (a înclinației spre frumos) este un obiectiv al educației estetice care se realizează și prin intermediul folosirii jocului didactic la școlarii mici (prin folosirea cretei colorate, a creioanelor colorate pentru scrierea exercițiilor la tablă, pe fișe, în caiete, aranjarea diferitelor forme utilizate în joc, etc).

Jocul didactic matematic este un prilej de depistarea și dezvoltarea aptitudinilor speciale. Primii muguri ai aptitudinilor matematice, constau în:

perceperea corectă și fără dificultate a datelor și relațiilor matematice;

generalizări rapide a unor reguli, scheme de acțiune matematică;

mobilitate în efectuarea operațiilor matematice, în compunerea de probleme;

înțelegerea și utilizarea simbolurilor matematice cu ușurință;

rezolvarea cu ușurință și-n timp record a sarcinilor;

găsirea de soluții inedite.

Prin jocurile didactico-matematice deprindem elevii să se autoaprecieze, să aprecieze pe coechipieri just, îi învățăm să capete încredere în forțele proprii, îi ajutăm să se cunoască unii pe alții, să se autocunoască.

Și prin jocurile matematice cunoaștem capacitățile fiecărui elev, înlăturăm lacunele din pregătire, îi ajutăm să depășească posibilele obstacole.

Pornind de la ideea că jocul este un prilej de cunoaștere a copilului, prezint câteva repere urmărite studiind eleva Ș. M., din clasa a III-a:

I. Procese intelectuale și stilul de muncă:

1. Nivelul de inteligență al elevului: putere de judecată, capacitate de înțelegere,

priceperea de a sistematiza, de a desprinde esențialul, de a stabili legături.

2. Memoria.

3. Limbajul.

4. Cum lucrează, stil de muncă.

a) lucrează:

sistematic

organizat,

inegal – alternează cu perioade de delăsare,

neglijent, improvizează răspunsurile.

b) sârguința (hărnicia).

c) independență, creativitate:

inventiv, cu manifestări de creativitate,

-ocazional are inițiativă, manifestă independență

– lucrează stereotip,

-nu manifestă deloc inițiativă și independență.

II. Conduita în timpul jocului

1. Interesul, participarea la joc.

participă activ;

-manifestă interes inegal, fluctuant;

-se lasă greu antrenat, participă numai când este direct solicitat;

-inactiv, numai observațiile repetate îl aduc la ordine.

2. Disciplina în timpul jocului.

disciplinat, este receptiv la observații și îndreptări;

-disciplinat numai în condițiile de supraveghere directă, nereceptiv la cerințele

jocului;

-indisciplinat, atrage și pe alții în abateri.

III. Activitatea și conduita elevului în colectiv în timpul jocului.

1. Cum participă la viața colectivului:
– mai mult retras, izolat;

– lucrează numai din obligație;

lucrează fără inițiativă;

autoritar, bun organizator și animator al colectivului.

2. Cum este privit de partenerii de joc:

bun coleg, sensibil la problemele celorlalți;

-preocupat mai mult de sine, egoist, individualizat.

IV- Trăsături de personalitate.

1.Firea și temperamentul elevului
a) introvertit – extravertit

deschis, comunicativ, sociabil;
– închis, rezervat, puțin sociabil.

b)

– impulsiv, nestăpânit;

energic, vioi, ușor adaptabil;

– liniștit, reținut, lent;

– rezistență redusă la efort.

c) dispoziția afectivă generală

vesel, optimist;

– visător, înclinat spre meditație, singurătate;

– mai mult trist, uneori deprimat cu o umbră de melancolie.

2.Echilibrul emotiv

– hiperemotiv, excesiv de timid, emoțiile îi dezorganizează performanțele;

– emotiv, fără reacții dezadaptative;

-controlat, stăpânit;

calm, echilibrat, uneori nepăsător.

3.Trăsături dominante de caracter
a) pozitive:

-modestie;

spirit critic și autocritic;

-hotărâre;

-onestitate,

b) negative:

-opuse celor menționate mai sus.

Ca metodă activă de însușire și consolidare a cunoștințelor, jocul didactic matematic completează pregătirea elevilor și sporește interesul acestora pentru studiu, aflat în fază incipientă.

În condițiile unei clase eterogene, pentru proiectarea, organizarea și desfășurarea activităților din ciclul primar, se respectă principiul individualizării.

Învățătorul formulează sarcini care să răspundă particularităților individuale ale fiecărui elev din clasă, stimulând în acest mod dezvoltarea elevului. Antrenarea fiecărui elev în rezolvarea sarcinii didactice a jocului matematic este asigurată numai atunci când învățătorul își cunoaște bine elevii pentru a-i încuraja pe fiecare, după nevoi și posibilități. Fiecare elev va evolua potrivit ritmului și posibilităților sale fizice și psihice.

Prin antrenarea proceselor intelectuale ale fiecărui elev se imprimă, acțiunii de învățare, prin jocul matematic, un pronunțat caracter activ și formativ.

Succesul obținut de copil îi creează motivația necesară în activitatea de învățare. Jocul matematic este un prilej de a-1 motiva intrinsec pe elevul care devine interesat de matematică, prin manifestarea curiozității, angajarea în rezolvarea sarcinilor didactice din revistele „Matematică aplicată Cangurul", din culegerile de jocuri publicate.

Prin intermediul jocului matematic, școlarul mic se angajează în explorare (manifestarea nevoii de căutare și dobândire de noi cunoștințe pentru a lămuri o situație problemă). S-a observat că în ciclul primar se manifestă o explorare spontană (elevii foarte buni caută în multe direcții, prin încercări și erori să dibuiască rezultatul )și o explorare organizată, manifestată prin acțiuni selectate și orientate spre rezolvarea sarcinilor cu conținut matematic de către ceilalți elevi.

Consider că activitatea de explorare nu trebuie făcută pe exercițiu-joc de același tip cu precedentul deoarece scade valoarea formativă a acestuia.

În jocul „Găsește-1 pe al III-lea!" formularea poate fi de genul: 10 = x + 5 după ce

s-a lucrat 2 + x = 7. După astfel de căutări, elevii descoperă regula de aflare a necunoscutei și o scriu folosind simbolurile:

S = T1 + T2

T 1 = S – T2

T2 = S – T1

Explorarea este privită ca o metodă de învățare ce asigură trăinicie cunoștințelor.

Asociată cu explorarea este investigarea (manifestarea nevoii de studiere minuțioasă a unei anumite sarcini didactice pentru a descoperi ceva). în jocul matematic „Descoperă regula și continuă", elevul studiază cu atenție numerele date, caută regula pentru a putea continua. în cazul în care nu reușește, intervine învățătorul, dar în mică măsură pentru ca intensitatea investigării să nu scadă prea mult.

După o evaluare la matematică, sub forma unor jocuri matematice, s-au prezentat rezultatele elevilor într-un tabel nominal, fiecare elev cu calificativul obținut. Elevii sunt solicitați să completeze tabelul, apoi să reprezinte grafic rezultatele:

Fiecare coloană dreptunghiulară reprezintă o mulțime de elevi care au același calificativ. S-au făcut interpretări de genul:

numărul elevilor cu S. este egal cu a celor cu B.;

numărul elevilor cu B. și F.B. este semnificativ mai mare decât numărul celor cu I. și S..

La clasele I – IV, programa prevede noțiunea de estimare {evaluarea cu aproximație a unei mărimi, valori pe baza unor date incomplete). Aproximarea se caracterizează prin manifestarea nevoii de a stabili valoarea apropiată a unui număr, a unei mărimi. Ca activități de învățare se folosesc:

• exerciții-joc de estimare a distanțelor cu ajutorul pasului „Sunt cam …";

jocuri de estimare a numărului obiectelor din mediul cotidian („Cred că are…", „Are cam …");

exercițiu-joc de verificare cu ajutorul obiectelor a operațiilor mentale de adunare, scădere, înmulțire, împărțire („Este …");

• exercițiu-joc de estimare a rezultatului unei operații cu numere folosind
rotunjiri la sute sau zeci ale numerelor date („Cred că rezultatul este …").

Cu mărimile de același fel, școlarii mici realizează acțiunea de comparare (stabilirea asemănărilor și deosebirilor), în jocurile matematice „Compară-le!", „Se aseamănă prin …", „Se deosebesc prin …"

În situația în care, elevul raportează o mărime la o unitate de măsură dată, înseamnă că realizează măsurarea acelei mărimi. Pentru acest lucru se utilizează:

exerciții-joc de măsurare cu unități nestandardizate și standardizate, a unor obiecte;

exerciții-joc de măsurare a capacității și masei unor obiecte;

exerciții-joc de măsurare a duratei.

Din exemplele date reiese caracterul practic aplicativ al matematicii folosindu-se exerciții-joc și jocuri didactice cu valențe formative deosebite.

Abordarea interdisciplinară a matematicii conduce la diminuarea supraîncărcării elevilor. Formarea competențelor de bază este o ocazie de a-i pregăti pe elevi pentru a se descurca în împrejurări neprevăzute de manuale prin conexiuni și structurări de informații.

Ca activități de învățare, prin jocul matematic, în viziune interdisciplinară se folosesc:

ordonarea cronologică a unor date, evenimente;

compararea duratelor unor activități;

completarea și prelucrarea unor date culese din diverse domenii;

formularea de probleme folosind datele culese în urma măsurătorilor,

constatărilor; utilizarea expresiilor: cel mult, cel puțin, a operatorilor logici: și, sau, nu în situații diverse;

formulări de predicții bazate pe experiențe;

transpunerea unor enunțuri simple din limbaj matematic simbolic în limbaj cotidian și invers;

simularea efectuării unor operațiuni bancare, etc.

La clasa a IV-a, elevii sunt invitați să observe reprezentarea obținută în urma sondajului făcut pentru a se stabili ce teme preferă pentru lectura suplimentară și să completeze propozițiile alăturate în jocul „De-a fracția".

• Activitățile preferate ale elevilor în timpul liber sunt …, acestea reprezentând … din numărul total de elevi chestionați.

• Urmărind legenda, continuați clasificarea

completând:

Jocuri

Lectură

Muzică

Sport

1. Jocurile reprezintă ;

2. ………. reprezintă ;

3. ………. reprezintă ;

4. ………. reprezintă ; .

Pe baza datelor completate pot formula probleme.

Utilizarea jocurilor didactice matematice presupune o antrenare plenară a personalității elevilor, a componentelor intelectuale, afective și volitive.

Materialele de specialitate, experiența la clasă ne învață că jocul didactic satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, generată de trebuințe, dorințe, tendințe specifice școlarului mic, iar valoarea sa formativă răspunde cerințelor actuale, accentul cade pe formarea și dezvoltarea capacităților mintale și atitudinilor în baza unei cantități de informație mai redusă.

III.2. Rolul învățătorului în pregătirea,conducerea și îndrumarea jocului didactic matematic

Jocul fiind o activitate importantă în evoluția psihică a copilului, se impune ca sarcină de prim ordin, pregătirea, conducerea și îndrumarea pedagogică de calitate a acestuia, de către învățător cu răbdare, tact, spirit inventiv, fără a stingheri spontaneitatea și a frâna inițiativa în acțiune a copilului.

Eficiența jocului didactic matematic depinde de felul în care învățătorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări și răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri, de priceperea și de spiritul de creativitate reflectate în materialul didactic folosit.

În utilizarea jocurilor didactice cu conținut matematic se va ține seama de particularitățile de vârstă ale elevilor, nu se va trece la un conținut nou, dacă vechiul conținut nu este însușit temeinic .

Numai printr-o bună organizare, prin dozarea efortului în funcție de vârstă, de cunoștințele existente, jocurile didactice pot conduce la obținerea unor bune rezultate în însușirea noțiunilor la matematică.

Instruirea în spiritul jocului este o orientare metodologică importantă, în jurul căreia gravitează întreaga teorie a instruirii de tip școlar.

Jocul didactic poate fi implicat în elaborarea strategiilor instruirii organizate la școlarul mic. Dacă școlarii mici sunt puși în situația de a rezolva anumite sarcini didactice în spiritul jocului, se activizează motivația intrinsecă, interesul, plăcerea. Astfel, jocul nu apare ca o joacă, ci ca o modalitate ingenioasă de stimulare a activității de învățare.

Practica demonstrează că în școala primară jocul nu poate fi în afara preocupărilor învățătorului de a se perfecționa sub aspect metodologic. Sintagma „măiestrie pedagogică" încorporează în ea și ceea ce înseamnă promovarea spiritului jocului în procesul instruirii.

Pentru o abordare cât mai completă și cât mai convingătoare a instruirii școlarilor mici în spiritul jocului se înțelege că acesta trebuie să-și găsească aplicabilitate în lecții. Cel mai important lucru este acela de a crea o atmosferă de joc pentru buna desfășurare a demersului didactic în așa măsură încât atunci când elevii aud clopoțelul să le pară rău că s-a terminat lecția.

Reușita jocului didactic este condiționată de proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică sub directa conducere și îndrumare a învățătorului. Învățătorului i se cere o bună pregătire psiho-pedagogică, științifică și metodică, pentru a-1 ajuta să eficientizeze lecția prin alegerea celor mai adecvate metode.

Se poate spune că o activitate matematică în care se folosește jocul didactic devine ca o situație problemă, iar rezolvarea ei se găsește în pregătirea minuțioasă a activității: alegerea jocului didactic potrivit, a materialului corespunzător, potrivirea momentului când trebuie folosit, stabilirea modului în care se vor fructifica rezultatele.

Pentru buna desfășurare a jocului se au în vedere cerințele:

pregătirea jocului didactic;

organizarea judicioasă a acestuia;

respectarea momentelor jocului didactic;

respectarea ritmului jocului, alegerea unei strategii de conducere potrivită;

stimularea elevilor în vederea participării active la joc;

asigurarea unei atmosfere prielnice pentru joc;

varietatea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante de joc);

controlul rezolvării sarcinilor și evaluarea finală.

Pregătirea jocului didactic presupune:

studierea atentă a conținutului acestuia, a structurii sale;

pregătirea materialului didactic (confecționarea sau procurarea lui);

elaborarea proiectului jocului didactic.

O bună proiectare a jocului trebuie să țină seama de:

identificarea obiectivelor (în ce scop voi face?)

selectarea conținuturilor (Ce voi face?)

analiza resurselor (Cu ce voi face?)

stabilirea sarcinilor de învățare (Cum voi face?)

stabilirea instrumentelor de evaluare (Cât s-a realizat?)

Obiectivele operaționale oferă posibilitatea alegerii corecte a conținutului jocului și solicitării precise a capacităților de învățare necesare atingerii lor.

Resursele educaționale se referă la:

• resurse materiale (material didactic, mijloace de învățământ etc);

• resurse psihologice (disponibilitățile elevului): capacități intelectuale,
aptitudini, atitudini etc.

Organizarea jocului didactic are o influență favorabilă asupra ritmului de desfășurare a acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus și necesită o serie de măsuri:

împărțirea elevilor în funcție de acțiunea jocului;

reașezarea mobilierului în vederea rezolvării optime a sarcinii;

distribuirea materialului necesar desfășurării jocului (de regulă, la începutul activității de joc pentru a facilita înțelegerea explicațiilor învățătorului referitoare la desfășurarea jocului).

O altă cerință pentru buna desfășurare a jocului o constituie respectarea momentelor jocului didactic:

introducerea în joc (se face în funcție de tema jocului, fie printr-o descriere deschisă cu efect motivator, fie prin expunere, povestire, ghicitori cu privire la titlul jocului sau la materialul folosit, sau prin prezentarea materialului ori enunțând direct titlul jocului).

anunțarea titlului jocului și a obiectivelor (cât mai sintetic: Astăzi vom organiza jocul… El constă în …).

prezentarea materialului didactic (cât mai explicit, axat pe obiectivele urmărite și pe modul de mânuire corectă a acestuia – frumos colorat, atrăgător, cu elemente clare și ușor de recunoscut).

explicarea jocului – moment cheie în desfășurarea ce vizează:

• înțelegerea sarcinii (sarcina să fie accesibilă, atractivă, să incite
curiozitatea copilului, să trezească interesul);

• precizarea regulilor jocului;

• prezentarea conținutului jocului (principiul succesiunii și al
gradării);

• precizarea sarcinilor conducătorului de joc.

fixarea regulilor (când acțiunea este mai complexă sau când elevii au o capacitate mai redusă de înțelegere).

executarea jocului

• începe la semnalul conducătorului jocului;

se desfășoară într-un anumit ritm pentru că timpul este limitat;

se menține atmosfera de joc, evitându-se monotonia;

• este stimulată inițiativa, inventivitatea elevilor;

elevii cooperează (în grup, echipă, pereche) sau lucrează independent;

se urmărește comportarea elevilor, modul în care respectă regulile, rezolvă sarcinile jocului.

Sunt situații când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi de genul:

autoconducerea jocului (ei organizează);

materialul didactic este schimbat între ei;

sarcina didactică este complicată;

se pot introduce materiale noi;

autocorectarea sau corectarea în grup.

Învățătorul oferă libertate copiilor în timpul jocului pentru a spori rolul formativ pe care acesta îl deține în diferitele moduri de desfășurare a unei lecții de matematică.

încheierea jocului (învățătorul formulează concluzii și aprecieri cu privire la modul în care s-a desfășurat jocul, în ce măsură s-au respectat regulile jocului, cum s-au executat sarcinile primite, ce comportament au avut copiii, face recomandări individuale sau colective, desemnează câștigătorii);

complicarea jocului – introducerea de noi variante sau a unor materiale noi.

Învățătorul trebuie să cunoască nivelul de pregătire al copiilor, să țină cont de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora, să dea dovadă de capacitate empatică pentru a putea organiza și desfășura activități ludice cu succes.

Ilustrez succesiunea momentelor și modul de desfășurare a jocului: „La florărie”.

Clasa: a III-a E, Step by Step

Disciplina/centrul: matematică

Tema: „La florărie”

Obiectiv fundamental: Consolidarea deprinderilor de calcul oral

Obiective operaționale:

să stabilească relații între numerele date(prețul florilor);

să compună și să descompună numerele date;

să utilizeze cu interes și plăcere numerele date pentru a alcătui diferite exerciții;

să rezolve cu atenție operațiile de adunare și scădere cu trecere peste ordin;

să manifeste disponibilitate și plăcere de a utiliza și de a opera cu numerele naturale în concentrul 0-100 în exerciții și probleme;

să intre în rolurile propuse în cadrul acestui joc.

Sarcina didactică: Să rezolve exerciții de adunare și scădere cu trecere peste ordin, în concentrul 0-100.

Materialul didactic: – cartonașe cu prețul florilor;

– cartonașe pentru vânzătoare și clienți;

– flori;

– planșe didactice;

– fișa de lucru

– diplome de participare.

Prezentarea secveței / jocului didactic „La florărie”

Propunătoarea îi introduce în joc prin intermediul unor ghicitori; îi anunță pe copii titlul acestui joc didactic și le prezintă apoi materialele și regulile. Se va face o demonstrație cu ajutorul unui prim grup de copii (vânzătoare, cumpărători) și se vor fixa astfel regulile jocului, iar apoi vor participa toți elevii clasei.

Variante:

* clientul alege o floare și îi oferă vânzătoarei 50 de lei sau 100 de lei, iar apoi se va face operația de scădere pentru a afla ce rest va primi;

* clienta/clientul va alege 2-3 flori, va calcula cât vor costa acestea, iar apoi va oferi vânzătoarei bancnota potrivită, aceasta va calcula ce rest îi va da clientei/clientului;

* se vor realiza atât dialoguri potrivite, insistându-se pe salut, formularea întrebărilor și răspunsurilor,

* elevii vor alcătui la centrul de matematică exerciții și probleme potrivite pornind de la exercițiile propuse;

Rolul învățătorului este acela de a contribui la orientarea și coordonarea jocului, de a ajuta copiii să-și clarifice scopul și rolul urmărit.

Practica demonstrează că diferite forme de activitate educativă dobândesc eficiența maximă atunci când corespund posibilităților reale ale copiilor, când satisfac nevoile spirituale de cunoaștere, de destindere, când sunt bine pregătite și îndrumate sistematic.

Modalitățile de îndrumare a jocului pot fi clasificate în funcție de poziția învățătorului față de joc:

– o îndrumare din interiorul jocului – învățătorul este participant direct la joc, iar
copilul asimilează sugestia adultului cu ușurință;

– o îndrumare din exterior prin menținerea relației educator – educat.
Intervenția învățătorului în jocul copilului determină transformarea jocului simplu

în joc complex.

În munca de îndrumare, dragostea și exigența față de copil se împletesc organic cu respectul pentru tot ce face și creează copilul. Învățătorului îi revine sarcina de a alege și a-i învăța pe elevi jocuri cât mai utile, de a le conduce cu tact până când se vor forma conducători chiar dintre elevi. Prin atitudinea și comportarea sa, învățătorul constituie un exemplu demn de urmat pentru copil.

Pentru învățător, jocul didactic are un rol important și în obținerea feedback-ului cu privire la nivelul înțelegerii de către elevi a cunoștințelor matematice.

III. 3. Strategii de realizare a jocului didactic matematic

în ciclul primar

Folosirea jocului matematic cere strategii de lucru bine gândite pentru a se integra organic în mersul firesc al lecției. În lecție, învățătorul va ține seama de caracteristicile jocului didactic pentru a asigura desfășurarea optimă a activității de învățare.

Proiectarea lecției, „act de creație directivat de principii didactice" oferă libertatea învățătorului să inventeze secvențe instructive în care să includă jocul didactic.

Căile de organizare și dirijare a învățării în vederea atingerii obiectivelor sunt metodele de învățare specifice matematicii. Acestea pot deveni procedee în cadrul jocului didactic.

Jocul utilizat ca procedeu se referă la concretizarea metodei prin situații particulare cu scopul menținerii atenției copilului, pentru evitarea șablonării situației de joc. Structura activităților cognitiv-operaționale specifice matematicii sub forma jocului ca metodă, ca procedeu, ca formă de organizare a lecției se soldează cu performanțe mai bune, cu coeficienți crescuți de activism și angajare în sarcina didactică. „Predarea și învățarea prin joc și jocul ca activitate, nu se suprapun ca structură și funcții, îmbinarea lor aduce modificări de atitudine față de anumite sarcini didactice".

Folosirea denumirii jocului didactic ca laitmotiv a constituit un element antrenant pentru elevi, având efecte pozitive în realizarea obiectivelor.

Luând în calcul că eficiența unei metode depinde de modul în care declanșează la copii actele de învățare și de gândire prin acțiune, de măsura în care determină și favorizează reprezentările specifice unei anumite etape de formare a noțiunii, am ales pe cele care răspund curiozității și interesului elevilor. În cadrul jocului matematic a fost necesar ca îmbinarea lor să se facă pe un fond de problematizare și să asigure o învățare activă prin descoperire.

Strategiile jocului sunt strategii euristice în care elevii își manifestă istețimea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala.

Prin problematizarea folosită în jocul matematic se provoacă în mintea elevului o situație conflictuală între necesitatea rezolvării unei probleme, a găsirii răspunsului și caracterul nesatisfăcător al cunoștințelor și tehnicilor de lucru pe care le posedă în acel moment. Învățătorul este cel care elaborează și comunică situația-problemă, iar elevul cel care o recepționează pentru a-și pune întrebări-problemă ca să rezolve sarcina didactică.

Dacă prin efort propriu nu poate să depășească dificultatea este ajutat fie de colegi, fie de învățător.

Am observat că elevii întâmpină dificultăți mai mari în identificarea întrebărilor-problemă decât în rezolvarea situației-problemă. De aceea, rolul învățătorului este de a îndruma căutările, ca apoi să realizeze întărirea pozitivă sau negativă a rezultatelor obținute. Elevul este pus în situația de a-și reorganiza cunoștințele și deprinderile însușite, de a selecta pe acelea de care are nevoie, de a le sintetiza într-o formă proprie și eficientă.

Sarcina didactică este formulată în așa fel încât să-i orienteze pe elevi în selecționarea cunoștințelor însușite anterior și să le ofere puncte de reper pentru generalizarea lor, în vederea formulării răspunsului.

Iau ca exemplu jocul „Caută o posibilitate și continuă calculul!" cu sarcina: scrieți și efectuați exercițiul obținut din numerele și semnele operațiilor corespunzătoare:

36; – 9;: 3; x 8; + 27; – 9;: 3

40; – 7;: 1; x 9; + 68; – 7;: 11

În jocul „Șirul numerelor",li se dau numere de la 1 la 9 și li se cere să efectueze 3 operații cunoscute pentru a obține 100, folosind o singură dată fiecare număr, respectând ordinea numerelor:

R: 1 X 2 + 34 + 56 + 7 – 8 + 9

12 + 3 – 4 + 5 + 67 + 8 + 9

( l + 2 + 3 + 4 ) x 5 + 67 – 8 – 9

Prin jocul de perspicacitate, elevul dobândește abilități noi prin propriul efort intelectual. Valoarea lui este determinată de contribuția polivalentă în dezvoltarea capacității de găsire a soluțiilor, a rapidității în gândire, a spiritului de observație, independență, inițiativă, a atenției voluntare. Prin acest tip de joc, copilul descoperă relații matematice între diferiți termeni ca în exemplele:

Un pescar întors de la pescuit, anunță câți pești are, în felul următor: 6 fără cap, 9 fără coadă și 8 pe jumătate. (R: 0).

Într-o cameră goală intră mai multe pisici, care se așează în colțurile camerei.

Câte pisici au intrat în cameră, dacă fiecare pisică vede câte 3 pisici? (R: 4).

Folosirea învățării prin descoperire presupune:

– înțelegerea sarcinii jocului;

– formularea ipotezelor de soluționare a problemei;

– selectarea ipotezelor plauzibile;

– stabilirea materialului necesar efectuării de exerciții ce pot conduce spre descoperirea răspunsului;

– verificarea soluțiilor găsite.

Prin efort personal, micul școlar gustă bucuria descoperirii de cunoștințe sau de strategii operaționale în jocurile didactice:

1. ,,Combinații cu cifre" (i se cere să folosească în mod repetat o cifră dată pentru a obține rezultatul indicat)

• adunați 6 cifre de 1 astfel încât suma lor să fie 33. (R: 11 + 11 + 11);

• folosiți cifra 9 de 6 ori ca să obțineți 100. (R: 99 + ──).

2. „Ce poate 37?" (efectuează înmulțirile date, adună cifrele produsului obținut și spune ce ai descoperit)

3 x 37 =111 1 + 1 + 1=3

6 x 37 = 222 :

9 x 37 = 333 :

12 x 37 = 444 :

15 x 37 = 555 :

18 x 37 = 666 :

21 x 37 = 777 :

24 x 37 = 888 :

27 x 37 = 999 9 + 9 + 9 = 27

3. „Cifre magice"

Fiecare copil va scrie pe o fișă numărul 12 345 679

Îl analizează și descoperă șirul 1 = 9 fără 8 ?

Li se cere să-și aleagă o cifră din numărul scris și s-o înmulțească cu 9

Înmulțesc numărul scris inițial cu cel obținut și se analizează produsul

(exemplu: aleg 4; 4 x 9 = 36; 12 345 679 x 36 = 444 444 444).

4 repetat de 9 ori

4. „Reconstituire" (din 6 triunghiuri dreptunghice formați un paralelogram, luați 2 triunghiuri și spuneți ce-ați descoperit)

3 5 6

1 2 4

5. „Cine calculează mai repede?"

Se urmărește ca elevii să descopere procedee de calcul rapid, aplicând proprietățile operațiilor învățate.

a) 2 + 4 + 6 + … + 18 + 20 = R: (2+18)+(4+16)+(6+14)+(8+12)+20+10=5×20+10

b) l+2+3+4+5+15+16+17+18+19=(l+19)+(2+18)+(3+17)+(4+16)+(5+15)=5×20

6. „Unde ai ajuns?"

Scrie un număr de trei cifre (165)

Scrie la dreapta lui același număr (165, 165)

Împarte numărul obținut la 11

Împarte catul la 13

Împarte noul cât la 7

La ce număr ai ajuns? (165)

În ciclul primar este specifică învățarea de tip algoritmic.

Prin jocul didactic, elevul este condus la cunoașterea și stăpânirea algoritmului. Pe calea algoritmului, elevul își însușește cunoștințele, tehnicile de lucru, prin simpla parcurgere a unei căi deja stabilite. Găsește în algoritmi un sprijin.

În cursul activității de învățare prin joc matematic se folosesc algoritmii:

– de lucru (în „Rezolva după model!");

– de identificare (în „Găsește-l pe-al treilea!")

– de control (în „Verifică-mă!", „Să corectăm!")

În jocul matematic algoritmul este construit pe baza unor înlănțuiri de raționamente ce exprimă sintetic structura logică internă a rezolvării sarcinii didactice. În jocul „Cifrele, prietenele literelor", elevul se folosește de algoritmii însușiți pentru a înlocui literele cu cifrele de la 0 la 9 pentru ca suma să fie corect calculată:

A + R: 2 +

BBBB 9999

BBBB 9999

BBBB 9999

ABBBB 29999

Elevii fac dovada înțelegerii tehnicii de calcul în jocul „Completează și rezolvă!"

a) 135 + 423 = (100 + 30 + 5) + (400 + 20 + 3)

= ( … + 400) + (30+ … ) + ( .. . + 3)

= … + … + …

b) 343 x 5 = (300 + 40 + 3) x 5

= ( … x 5) + ( … x 5) + (3 x … )

= … + … + …

În organizarea și desfășurarea jocurilor matematice se folosește conversația, pe verticală și pe orizontală. Conversația catehetică din cadrul jocului „Puțină matematică în vorbire" este înlocuită cu conversația euristică în jocul „Combinații cu cifre".

În jocul matematic, întrebările trebuie să fie precise din punct de vedere al conținutului, concise ca formă, exprimate corect și simplu, ordonate pe linia ascendentă a efortului și a capacității de înțelegere a elevilor. Printr-o succesiune logică a întrebărilor, gândirea elevilor este orientată spre scopul urmărit. Conducătorul jocului îndeamnă „la efectuarea investigației în sfera informațiilor existente deja pentru a descoperi noi date".

În timpul jocului matematic se pot folosi întrebări ce antrenează elevii la dialog, pentru a-i stimula în participarea activă, de tipul:

– frontale (generală sau de ansamblu: – De ce … este număr par?);

directe (adresată unui anume participant: – Ce te face să spui…?);

inversate (nedirijată, primită de conducător de la unul dintre participanți- Ce se întâmplă dacă…?)

de releu și de completare (un participant o adresează conducătorului, iar acesta o adresează unui alt participant nedirijată, primită de conducător de la unul dintre participanți sau răspunsul este dat prin completare de alți participanți – Nu credeți că …? Ce părere aveți de rezultatele obținute?);

de revenire (conducătorul o formulează ținând cont de părerea emisă anterior de unul dintre participanți într-un moment nepotrivit: – îl puteți lămuri pe colegul vostru în …?)

În jocul „Ciorchinele", pentru rezolvarea sarcinii se folosesc întrebările:

– de definire (Ce este scăzătorul?)

– factuale – de identificare, reconstituire, descriere (Care este
condiția restului?)

– de comparare (Cum sunt cele două numere?)

– de justificare (De ce este posibil să efectuăm scăderea?)

– de opinie (Cum este suma a două numere pare?)

Se pot folosi întrebări convergente (îndeamnă la analiză, comparare), întrebări divergente (exersează gândirea pe căi originale), întrebări de evaluare (solicită elevilor judecăți proprii).

Pentru ca elevii să găsească un model de raționament matematic, necesar în înțelegerea sarcinii didactice a unui joc s-a folosit explicația (accesibilă, precisă, corectă, concisă). Se pot explica procedee de lucru, concepte matematice, modul de folosire a materialului didactic indicat de către conducătorul jocului, iar participanții la joc pot explica modul în care au găsit soluția.

În vederea respectării principiului didactic unitate dialectică dintre senzorial și rațional, dintre concret și abstract se utilizează demonstrația cu ajutorul reprezentărilor grafice: scheme, desene, planșe se rezolvă sarcinile jocului matematic „Micul cosmonaut" în unitatea de învățare Unități de măsură.

În desfășurarea jocului didactic, folosind exercițiul se ține cont de aspecte ca:

– la baza exercițiului să stea idei clare;

– exercițiile să fie gradate progresiv, variate pentru a nu interveni monotonia;

– să faciliteze situații de învățare;

– să sporească interesul și motivația pentru învățare.

Prin exerciții-joc, elevii își formează deprinderi de muncă intelectuală. Consider pertinentă indicația „exersarea însoțită de corectură …, de autocorectură, în măsura în care elevul stăpânește acțiunea". Este regula care reiese din însăși teoria formării deprinderilor. Se folosesc exerciții de numărare în „Numără mai departe", exerciții de calcul mintal în „Rezolvă exercițiul meu/", exerciții de creație în „Găsește soluții".

În timpul jocului matematic se folosesc ca strategii de învățare cooperarea în grup sau în echipe și competiția ca „formă motivațională a afirmării de sine în care individul rivalizează cu ceilalți". Competiția ca factor motivațional devine un impuls pentru procesul de autoeducare, autodepășire.

Accentul a căzut pe cooperare, acceptând ideea „îmbinării inteligenței și eforturilor individuale cu inteligențele și eforturile grupurilor". Conduita de cooperare vizează dorința realizării unei activități comune bazată pe ajutor reciproc.

Prin jocul didactic matematic se ajunge la o conduită cooperant-participativă ce presupune formarea unor deprinderi și obișnuințe de conviețuire în colectiv, a unor trăsături pozitive de caracter. Am observat că școlarul mic are disponibilitatea de a lega ușor relații cu colegii, de a se acomoda (conducător-condus, ordonare-ascultare), de a fi operativ în îndeplinirea sarcinilor, de a adopta o conduită disciplinată ceea ce facilitează formarea și stabilizarea unor trăsături de voință și caracter (sinceritate, principialitate, consecvență, altruism).

În cadrul jocului matematic „Rezolvă!" am utilizat metoda grupurilor interdependente Jigsaw (mozaic) ca pe o practică a învățării – unul de la altul – la tema „Ordinea operațiilor cu numere naturale". Tema a fost împărțită în sub-teme, de tipul:

ordinea efectuării operațiilor de adunare, scădere și înmulțire.

ordinea efectuării operațiilor de adunare, scădere și împărțire.

ordinea efectuării celor patru operații.

ordinea efectuării operațiilor când sunt date și paranteze.

Fiecare sub-temă am transformat-o în sarcină didactică. Elevii lucrează în echipe într-o manieră structurată și interactivă.

(sub-tema 1) (sub-tema 2) (sub-tema 3) (sub-tema 4)

În grupurile de experți sunt elevi cu abilități relativ omogene. După ce au rezolvat sarcina „experții" se întorc în cadrul grupului „mamă" și le explica și celorlalți, reținând la rândul lor explicațiile colegilor. Fiecare elev își aduce contribuția pentru a realiza sarcina.

Totul se realizează sub îndrumarea directă a învățătorului care proiectează activitatea de realizat, o conduce și o evaluează. înlocuiește emulația între elevi cu colaborarea.

Lucrul pe grupe nu înseamnă muncă în grupe de nivel. Fiecare elev face parte din grupa care i se potrivește cel mai bine (sub aspectul cooperării în învățare). Pentru a se obține randamentul maxim din partea fiecărui elev se diferențiază procedeele de lucru astfel:

1. diferențierea verificării pregătirii elevilor (oral și în scris)

Se realizează o dispoziție tonifiantă și optimistă la elevi, dacă în verificare se începe cu ascultarea fiecărui elev de la nivelul său. Dacă verificarea se face în scris, atunci itemii corespunzători jocurilor matematice sunt formulați în așa fel încât fiecare elev să lucreze cât îi permite pregătirea sa. Dificultățile trebuie să apară gradat pentru că altfel scade interesul elevului pentru matematică.

2. învățarea diferențiată prin jocul matematic, ca mijloc de sprijinire a muncii independente.

Elevii care înțeleg repede ce au de făcut lucrează singuri, apelând la învățător doar când au nevoie. Ceilalți sunt îndrumați, îndeaproape de învățător, pot folosi și materialul didactic, desene, scheme, grafice colorate, fișe de lucru pentru completare.

3. individualizarea – adaptarea sarcinii jocului la posibilitățile fiecărui elev.
Necesitatea individualizării în activitatea din timpul jocului matematic se datorează existenței deosebirilor dintre elevi sub raportul dezvoltării psihice.

4. personalizarea în timpul jocului matematic – trecerea de la un joc pentru toți la un joc pentru fiecare.

Sarcina didactică este adaptată la posibilitățile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul și la stilul de învățare al elevului.

Personalizarea prin jocul matematic vizează;

– conținutul științific;

– mediul psihologic;

– standarde de performanță;

– metode folosite.

Alegerea metodelor, procedeelor, mijloacelor didactice, formelor de grupare a elevilor, combinarea optimă dintre ele asigură eficiența în munca școlară. Se realizează mai ușor unitatea dintre concret și abstract, dintre elementele teoretice și cele practice prin strategii imitative (bazate pe model), expozitive (prin receptare: ascultă, privește, reproduce), demonstrație (bazate pe explicații), algoritmice (prin dirijare detaliată), euristice (prin semidirijare, prin angajare în descoperire), inductive (prin trecerea de la particular la general), deductive (prin trecerea de la noțiuni la exemple), prin strategia motivării prin performanțe școlare (prin ridicarea nivelului de aspirație privind angajarea elevilor în rezolvarea unui număr mai mare de situații problemă), prin strategia motivării prin mărirea valențelor afective ale activităților ludice (prin implicarea elevului în mai mare măsură, asigurarea trăiniciei cunoștințelor, sensibilizarea elevilor la învățarea progresiv eficientă).

Un rol important în realizarea jocului matematic îl au:

comunicarea verbală, comunicarea nonverbală, folosite în captarea, orientarea și controlul atenției;

materialele ilustrative (planșele, schemele, săgețile, sublinierile, culorile contrastante);

– prezentarea conținutului în maniera în care cuprinde elemente de noutate, de surpriză, folosind mijloacele audio-vizuale;

– alternanța momentelor care solicită un efort maxim cu cele relaxante;

– distribuirea echilibrată a sarcinilor și diferențierea acestora (fiecare elev să se simtă util și responsabil de ce face potrivit ritmului propriu de lucru și posibilului volum de muncă);

– fișele de muncă independentă(de recuperare, de consolidare, de dezvoltare).

Folosindu-se strategiile de realizare a jocului didactic matematic cele mai adecvate, elevii realizează obiectivele stabilite.

III.4. Evaluarea prin joc didactic în alternativa Step by Step

Evaluarea înseamnă a produce, a construi, a crea modalități de verificare și totodată a te raporta la ele. Evaluarea ține de o muncă de implicare: ea înseamnă construirea de referenți și producerea sau repararea de criterii de evaluare.

Evaluarea are trei mari funcții: de predicție(prognosticare), de constatare și apreciere, de diagnoză. Actul evaluativ implică două operații: măsurarea și aprecierea.

După modul de integrare în desfășurarea procesului didactic, formele de evaluare sunt: evaluare inițială, evaluare formativă, evaluare sumativă. Sistemul metodologic al evaluării cuprinde mai multe forme de verificare, metode și tehnici de evaluare. Cele mai folosite sunt probele orale, scrise sau practice. Fiecare din metodele și tehnicile de evaluare, fie ele tradiționale sau moderne, prezintă avantaje și limite.

Reforma în învățământ aduce metode alternative de evaluare. Diferența esențială față de instrumentele de evaluare din celelalte clase constă din aceea că în alternativa Step by Step nu există o normă preexistentă cu care este măsurat elevul. Este supus atenției învățătorului în special în procesul de învățare și apoi produsul. Evaluarea este permanentă și se desfășoară în mai multe moduri: centre de activitate, scaunul autorului, expunerea lucrărilor, portofoliul.

În vederea înfăpturii obiectivelor sale majore, școala trebuie să utilizeze cele mai eficiente căi și mijloace care să asigure, încă din primele clase, o temeinică pregătire și o dezvoltare complexă a personalității elevilor. În analiza structurilor învățării și eficienței sale trebuie să se ia în considerare mai ales rolul pe care îl are elevul, în mod deosebit, antrenarea și angajarea lui în cunoaștere.

În interiorul strategiilor didactice un loc aparte revine jocului didactic.

Jocurile didactice, organizate în lumina cerințelor învățării, reprezintă o metodă activă și eficace de instruire și educare a școlarului mic. Acest tip de activitate cu un aparent aspect de divertisment, este, în fond o activitate aptă să răspundă unor importante obiective ale procesului instructiv educativ. Jocul este un mijloc de educație indirect. Cu ajutorul lui, copilul poate fi influențat prin intermediul situației ludice. Efectul educativ care urmează a fi realizat pe cale situației ludice, constă în faptul că întotdeauna când te joci, te joci cu ceva. Deși el reprezintă o acțiune însoțită de plăcere, al cărui sens este cuprins în însăși acțiunea jocului, fiecare joc are totuși un obiect al jocului. Într-o anumită măsură, jocul didactic are caracter normativ,dar nu are rigiditatea unei reguli sau a unui algoritm în desfășurare. Fiecare joc didactic are un anumit regulament, dar nu același, de fiecare dată este altul în funcție de jocul respectiv, de condițiile de instruire existente. Particularitățile dezvoltării psihice ale școlarului mic, demonstreză eficiența folosirii jocului didactic în învățământul primar.

Jocul didactic poate fi aplicat și diferențiat; unele jocuri solocită elevilor dotați mai multe căi de rezolvare, iar altele îi vor ajuta pe elevii mai slabi să-și învingă timiditatea și să persevereze. Jocul didactic întrunește un ansamblu de decizii, de tehnici de lucru, procedee și operații care vizează modernizarea și perfecționarea diferitelor componente ale procesului de învățământ, în acord cu obiectivele generale ale învățământului și ale educației. Jocul este forma dominantă de activitate, care trebuie lăsată deschisă. Are rol și în formarea personalității, în stăpânirea regulilor de comportament și de integrare în viața colectivului. Jocul didactic este o metoda diferită de celelalte activități din școală, deoarece își menține esența de joc, dar și de activitate didactică. Astfel, prin joc, copilul învață cu plăcere, nu este stresat, devine interesat față de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin mai volubili, mai activi și capătă mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri. Jocul didactic este o activitate complexă prin care învățătorul consolidează, precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor, pune în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Pentru a demonstra eficiența jocului didactic în evaluare, am aplicat la clasă teste docimologice și jocuri didactice. Am ales aceeași itemi de evaluare pentru a compara mai ușor rezultatele și a face o interpertare cât mai corectă.

Evaluarea rezultatelor se va face rapotându-se la:

– obiective;

– gradul de realizare al învățării;

– respectarea regulilor;

– greșelile tipice;

– aspectele educative implicate.

Jocul didactic matematic poate fi organizat cu succes la orice tip de lecție și la orice clasă a ciclului primar. Ca abstracție ale abstracțiilor ele se construiesc ca diferite „ etaje” prin inducție, deducție, transducție. Specificul gândirii copilului de vârstă școlară mică se manifestă prin proprietatea esențială de a fi concret-intuitiv. Așa cum arăta J. Piaget, ne găsim în stadiul operațiilor concrete. Învățarea la copiii mici se împletește inevitabil cu jocuri, prin manipularea cu obiecte concrete și verbalizare. Jocul este munca copilului. Un învățător dintr-o clasă de Step by Step apreciază traseul fiecărui copil atât din punct de vedere al înțelegerii dezvoltării, cât și al fiecărui copil. Problemele care facilitează învățarea matematică încorporează idei și relații matematice semnificative.

Un exercițiu sau o problemă de matematică poate deveni joc didactic matematic dacă:

– realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic;

– folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;

– folosește un conținut matematic accesibil și atractiv;

– utilizeză reguli de joc respectate de elevi.

În cele ce urmează voi prezenta testele aplicate la clasă precum și rezultatele obținute la finalul lor. Testele au fost aplicate la clasa I și a II-a, clase ce au specific alternativa educațională Step by Step.

TEST DE EVALUARE

Clasa I

Obiective operaționale:

O1 – să efectueze adunări și scăderi cu numere naturale de la 0 la 100, fără trecere peste ordin;

O2 – să utilizeze corect simbolurile matematice „<”,”>”,”=”;

O3 – să resolve probleme simple.

Itemi:

1. Calculează:

27 + 2 = 59 – 6 = 14 + 51 =

21 + 45= 66 – 23= 43 + 34 =

36 + 20= 89 – 81 = 29 – 18 =

2. Completeză cu semnele “<”, “>”, “=”:

12 __ 27 + 12 38 + 15 __ 38 – 15

75 __ 74 – 40 20 + 3 __ 30 + 2

36 __ 36 – 6 88 – 8 __ 88 – 30

80 __ 40 + 40 43 + 22 __ 43 – 22

3. Din cei 64 de elevi înscriși în clasele I, 31 sunt băieți. Câte fete sunt în clasele I?

Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma testului este următoarea:

Total de elevi participanți = 22

1. Deși e mititel,

Ursulețul Martinel

A-nvățat să socoteasă

Vezi cum face și, apoi

34 41 22

20 8 73

54 …… ……

compară primul rezultat obținut de Martinel cu al treilea, apoi scrie semnul corespunzător:

…… ……

2. Problemă cu

Martinel la circ mergând

33 de tumbe l-am văzut făcând

12 înainte numărați și voi ………………….

Atunci, câte oare a făcut înapoi ?

Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma jocului este următoarea:

Total de elevi participanți = 22

Test de evaluare Joc: „Ursulețul Martinel”

TEST DE EVALUARE

Clasa a II-a

Obiective operaționale:

O1 – să efectueze adunări și scăderi în concentrul 0-100 cu trecere peste ordin;

O2 – să completeze exereciții cu semnele “+” sau “-“ pentru a obține rezultatul dat;

O3 – să rezolve probleme cu două operații.

Itemi :

1. Calculează :

86 – 28 = 43 – 12 =

29 + 32 = 86 – 16 =

55 + 17 = 62 – 35 =

24 + 66 = 22 + 29 =

2. Completează cu semnul „+” sau „-„:

67 __ 38 = 29 71 __ 25 = 46

42 __ 41 =83 33 __ 39 = 72

3. Într-o cutie erau 16 mingi mari și 23 de mingi mici. La ora de educație fizică s-au folosit 11 mingi mari.

Câte mingi au mai rămas în cutie?

Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma testului este următoarea:

Total de elevi participanți = 23

Evaluarea sub formă de joc s-a realizat prin trei jocuri care respectă aceleași obiective ca cele de la testul de evaluare.

Ajută albina să treacă pe la fiecare floare o singură dată și să ajungă la stupul ei . Pentru a-i arăta drumul , leagă florile în ordine crescătoare a rezultatelor operațiilor scrise.

66-47

87-48

63-39

55-17

64-38 19+28

29+36 82-39

82-35

93-29

43+28

36+59

55+17 49+25

73+19

Scrie unul din semnele ”+” sau „ –„ pe fiecare linie curbată astfel încât să obții de fiecare dată suma de 12. Dacă vei aduna suma obținută pe fiecare linie curbată, vei afla ce vârstă are broasca țestoasă.

5 2

3

7 9 5

1 1

8 6 3

5 3

9 8 4

1 3

3 2

4

7

9 8

Pe două file de clasor sunt 16 timbre.

Dacă s-ar muta 3 timbre de pe prima pe a doua filă , atunci pe fiecare filă ar fi același număr de timbre.

1) Câte timbre sunt pe fiecare filă după mutare?

2) Cu câte timbre erau, la început, mai multe pe prima filă decât pe a doua?

Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în urma jocurilor este următoarea:

Total de elevi participanți = 23

Test de evaluare Jocuri: „Albina la stup”

“Broasca țestoasă”

“Clasorul cu timbre”

În concluzie după analiza testelor și a jocurilor didactice s-a constat că rezultatele de la jocurile didactice sunt mai bune decât cele de la teste. Acest lucru demonstrează eficiența acestei metode, deoarece jocurile sunt mai atractive, elevii nu sunt stresați de formularea rigidă a sarcinilor didactice și nici presați de timp.

Evaluarea realizată în alternativa educațională Step by Step nu inhibă copilul, nu-l face să aibă un sentiment de inferioritate față de colegii săi ci, dimpotrivă determină o stare de armonie și colaborare între elevi, între învățător și elevi.

„Jucându-se, copilul asimilează realitățile intelectuale

care fără joc, rămân exterioare inteligenței lui.”

(J. Piaget)

IV.1. Ipoteză, obiective, eșantioane

Asemeni tuturor dascălilor, sunt conștientă de importanța fenomenelor psihice profunde, gândirea, înțelegerea, creativitatea și, prin activitatea pe care o desfășor, nu voi uita că misiunea unui dascăl este de a forma și de a modela personalități, costructori activi ai societății, inteligenți, capabili să facă față oricăror probleme ivite în activitatea de zi cu zi.

Mi-am propus ca prin metode atractive elevilor să le dezvolt flexibilitatea, mobilitatea și independența gândirii la obiectul matematică.

Ipoteza pe care mi-am propus să o verific în planul practic al realității școlare este: dacă în învățământul primar se concepe și utilizează un program special de jocuri didactice atunci se va determina o creștere a performanței școlare.

Obiectivele urmărite în cercetare sunt:

– mobilizarea tuturor forțelor psihice de cunoaștere și creație ale elevului și activizarea la maxima lui posibilitate, îmbinând în mod just activitatea de învățare cu elementele de joc, distractive și care subordonează jocul, scopurilor didactice ale lecției;

– formarea deprinderilor de muncă independentă și dezvoltarea gândirii prin varietatea situațiilor cărora trebuie să le facă față;

– formarea unor noțiuni cu bază științifică și dezvoltarea unei gândiri matematice creatoare moderne (gândire rapidă, flexibilă, o capacitate mare de transfer);

– încorporarea jocului didactic în activitățile matematice pentru a motiva și stimula puternic procesul instructiv-educativ; dezvoltarea intensivă a unor algoritmi specifici activității intelectuale la matematică;

efectul psihologic al jocului didactic, sub aspect formativ.

Eșantionul de elevi cuprinși în cercetare

Pentru verificarea ipotezei de lucru adoptate în cercetare mi-am fixat atenția – din motive deja menționate – asupra elevilor din două clase de

a III-a.

Lotul de subiecți a fost format din 44 de elevi înscriși în clasa a III-a

Învățământ tradițional și o clasă de a III-a Step by Step de la Școala „Andrei Șaguna” din municipiul Deva, județul Hunedoara – școală unde îmi desfășor activitatea.

Ei reprezintă două clase de a III-a cu care se poate realiza o bună desfășurare a procesului instructiv-educativ.

IV. 2. Metodologia cercetării

Obiectivul investigației l-a constituit proiectare și experimentarea (parțială) a câtorva jocuri didactice matematice la clasa a III-a, la unitatea de învățare ,,Împărțirea numerelor naturale 0-100”. Realizat pe durata acestui capitol experimentul cuprinde evaluări (predictivă,sumativă ), un program intensiv de lucru cu elevii celor două grupe (echivalente ) de câte 22 elevi fiecare (experimental, de control).La grupul experimemtal s-a utilizat jocul didactic, iar la grupul de control alte metode didactice, pentru însușirea algoritmilor, formarea priceperilor și deprinderilor de lucru.

Subiectele evaluărilor sunt de nivel identic.

În aprecierea elevilor am avut în vedere descriptori de performanță.

Evaluare predictivă

1.Caută perechea!

28 : 4 7 18 : 6 8 48 : 8

4 36 : 9 6 56 : 7 3

2.Calculează câturile și descoperă greșeala!

24 : 4= 36 : 6 12 : 2 : 2= 15 : 5

72 : 8= 64 : 8 30 : 5 : 3= 20 : 10

3.Calculează suma dintre jumătatea și sfertul lui 20 !

4.a) Află câtul numerelor din interiorul triunghiului !

M

9 6 18

54

O N

b)Compune o problemă care să se rezolve prin operația efectuată.

S-a urmărit:

– verificarea tablei împărțirii;

– măsura în care stăpânesc limbajul matematic;

– capacitatea de a crea o problemă simplă, folosind exercițiul.

Calificativele au fost acordate astfel:

S – găsește două perechi;

– calculează un exercițiu;

– află jumătatea;

calculează câtul numerelor din interiorul triunghiului.

B – găsește patru perechi;

calculează trei exerciții;

află jumătatea și sfertul;

calculează câtul numerelor din interiorul triunghiului.

FB – găsește toate perechile;

calculează toate exercițiile și descoperă greșeala;

află jumătatea, sfertul și suma dintre ele;

calculează câtul numerelor din interiorul triunghiului și compune o problemă.

Evaluare sumativă

I. Pentru grupul de control:

1. Efectuați:

9 x 4 = 5 x 6 = 63 : 9 =

36 : 6 = 30 – 2 = 7 x 7 =

6 +34 = 28 : 7 = 49 +51 =

40 : 8 = 4 +59 = 100 : 10 =

10 x 4 =

2. Efectuați respectând ordinea efectuării operațiilor:

9 x 4 + 40 – 8 x 5 + 199 =

________________________

________________________

________________________

3. La o bibliotecă s-au adus trei cutii cu cărți noi. În fiecare cutie erau 8 cărți . Elevii au împrumutat 16 cărți din cele aduse.

Câte cărți noi au rămas la bibliotecă?

Rezolvare:

___________________________________________

_____________________

____________________________________________

_____________________

R:_____________

4. Viorel are 9 lei, Adina are de 4 ori mai mult, iar Manuela de 6 ori mai puțin decât Adina.

Câți lei au cei trei copii împreună?

Rezolvare:

___________________________________________

_____________________

____________________________________________

_____________________

___________________________________________

_____________________

R:_______________

5. Exprimă numărul 24 prin 3 cifre identice, folosind adunarea.

24 = _________________________________

II. Pentru grupul experimental:

Învătăm prin joc!

Ajutați fluturașul să rezolve exercitiile pentru a ajunge la flori:

Rezolvati exercițiile, respectând ordinea efectuării operațiilor, pentru a afla câte broscuțe a mâncat pelicanul.

5 x 7 – 12 : 2 + 9 x 4 – 81 : 9 =

= ______________________________

= __________________________

= _____________________

Pentru o întreagă familie de păianjeni, se cumpără odată

24 de perechi de „încălțăminte” Câți membri are acea familie?

______________________________

______________________________

4. “Câte flori are Tomiță ? “

Treizeci si șase de flori

Se-mpart la șase surori.

Florina, bună fetită,

Îi dă fratelui Tomită

Jumătate din cât are,

Plus o floare mai mare.

Tomiță îi multumește

Și apoi le socoteste,

Dar nu știe înmulțirea

Nu știe nici împărțirea.

În a treia voi sunteți,

Ajutați-l, că puteți!

Răspundeți la întrebare desenând atâtea flori câte ați aflat că ate Tomiță.

5. Problemă de perspicacitate:

Într-o poieniță un vânător a zărit trei vulpi. A pus pușca la ochi, a tras și a omorât o vulpe. Câte vulpi au rămas în poieniță?

R: _________________________

Obiective operaționale:

O1 – să calculeze exerciții simple de adunare,înmulțire și

împărțire;

O2 – să calculeze respectând ordinea efectuării operațiilor;

O3 – să rezolve problema cu două operații;

O4 – să rezolve problema cu trei operații;

O5 – să găsească răspunsul corect;

Descriptori de performanță:

S – calculează corect adunările;

– respectă ordinea a două operații pe care le efectuează;

– rezolva o parte din problemă;

– rezolvă corect doar o întrebare;

– găsește parțial răspunsul corect.

B – calculează corect adunnările, înmulțirile, greșeste două

împărțiri;

– respectă ordinea a trei operații și calculează;

– rezolvă problema cu plan de rezolvare greșind la un calcul;

– rezolvă problema cu plan de rezolvare greșind la un calcul

din trei;

– găsește corect soluția de rezolvare.

FB – calculează corect toate exercițiile;

– respectă ordinea tuturor operațiilor și calculează corect;

– rezovă corect problema;

– rezolvă corect problema cu cele trei operații;

– identifică răspunsul corect.

S-au obținut rezultatele:

a) la evaluarea predictivă

Grup de control Grup experimental

Am constatat că ambele clase au în componența lor elevi care sunt dezvoltați normal din punct de vedere intelectual. Luând în considerare gradul de realizare al obiectivelor propuse în evaluarea predictivă, am constatat că diferențele sunt nesemnificative.

b) la evaluarea sumativă

Grup de control Grup experimental

Analizând rezultatele constat că:

din grupul experimental 12 elevi au FB (54,54 %)

din grupul de control 8 elevi au FB (36,36%)

Diferența între rezultate este vizibilă, în favoarea grupului experimantal, ceea ce reiese că jocul didactic are rol benefic în sporirea eficienței lecției de matematică.

Grup de control:

Grup experimental:

GRUP DE CONTROL

GRUP EXPERIMENTAL

Rezultă că există o legătură între utilizarea jocurilor în învățământul primar și performanța școlară a elevilor (în urma calculului de probabilitate, ipoteza de cercetare este confirmată). Am arătat că se poate demonstra eficiența unei metode didactice în vederea utilizării ei la clasă pentru creșterea performanței școlare.

Elevii din grupul experimental și cei din grupul de control, care au obținut I și S sunt antrenați în jocuri didactice, exerciții-joc și exerciții pe fișe de aprofundare cu sarcini de genul:

Calculează catul numerelor date;

Calculează și verifică prin probă;

Compară caturile obținute folosind unul din simbolurile: <, >, =;

Stabilește ordinea operațiilor, apoi calculează;

Completează enunțurile … !

Află factorul necunoscut:

Compune o problemă după expresiile date.

Cei care au obținut B și FB rezolvă sarcinile din fișele de dezvoltare de tipul:

Află necunoscuta din paranteze sau dintr-un șir de calcule;

Exprimă rezolvarea într-un singur exercițiu, fără a mai redacta planul de rezolvare;

Schimbă întrebarea problemei și o rezolvă;

Găsește două modalități de rezolvare a problemei;

Compune probleme după expresia dată.

Fișele de muncă independentă pot fi individuale pentru a permite evoluția copilului în ritm propriu, învățătorului revenindu-i sarcina de a explica și îndruma acolo unde este cazul, în funcție de disponibilitățile fiecăruia și de lacunele existente. Fișele exercițiu cuprind exerciții gradate și adaptate pentru toți elevii făcând referire la cunoștințele de bază.

IV.3. Concluzii și propuneri

Ideea de bază ce m-a condus la abordarea prezentei teme a fost aceea a necesității asigurării succesului școlar al tuturor elevilor, atât al celor care întâmpină dificultăți la învățătură, cât și obținerea de performanțe cu cei care dovedesc posibilități deosebite.

Cunoscând bine elevii clasei pe care o conduc, am posibilitatea să-i antrenez, potrivit posibilităților intelectuale în jocuri didactice cu sarcini accesibile fiecăruia, dar care să-i solicite progresiv.

În învățământul primar, învățarea este activitatea centrală ce solicită întreg potențialul psihic și fizic al copilului. Rezultatele obținute depind și de alegerea și folosirea metodelor de lucru. Prin folosirea jocului didactic în lecții se realizează sarcini ale procesului formativ.

Folosind jocul didactic se asigură:

-verificarea și retroinformația asupra nivelului de însușire a unor cunoștințe și deprinderi (jocul didactic îndeplinind astfel funcția diagnostică și prognostică asupra pregătirii elevilor);

-participarea activă a copiilor la propria formare;

-motivația pentru învățare prin succesele ce se înregistrează, angajându-i în realizarea sarcinilor didactice diferite ca grad de dificultate, jocul determinând un continuu fond emoțional stenic, de plăcere, satisfacție;

-formarea unor deprinderi de muncă intelectuală;

-pregătirea elevilor pentru autoinstruire și autoeducație prin influența decisivă a jocului în conducerea și luarea în stăpânire a propriului comportament;

-stimularea încrederii în sine, adaptarea la cerințele mereu crescânde ale școlii;

-dezvoltarea psihică a copiilor, formarea personalității lor;

-accesibilitatea noțiunilor fundamentale matematice pentru toți elevii;

-exersarea efortului voluntar;

-rezolvarea conflictelor între ceea ce se dorește și ceea ce se poate;

-asigurarea succesului fiecărui elev, potrivit ritmului si disponibilităților sale;

În special în clasele mici, jocul pregătește condițiile pentru învățarea activă și pentru conduita efortului. Altfel spus, jocul poartă în sine germenii propriei depășiri și angajări pe alte planuri de acțiune.

Din experiența acumulată prin practicarea jocului didactic în activitatea instructiv-educativă, am desprins ideea că acesta reprezintă un veritabil antrenament de integrare socio-morală punând problema competiției, al ajustării propriului comportament cu al celorlalți, a reușitei și a atitudinii în fața eșecului.

Cerând elevilor să creeze și ei variante de joc, se poate realiza expansiunea acestora prin adăugarea de elemente creatoare, originale.

Jocul, activitatea specifică copilăriei, ne ajută să-i cunoaștem natura și năzuințele mai bine decât orice altă activitate.

Jocul poate constitui o manifestare a forțelor în acțiune la copil, îndrumate de învățător.

Elevii ciclului primar au nevoie, înainte de orice să fie educați. Școala reprezintă mai mult decât jocul, dar fără echilibrul adus de joc ea nu are eficiență.

Utilizarea unei game variate de jocuri alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărui colectiv de elevi, duce cu certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii actului învățării.

Jocul este o permanență a vieții copilului, a vieții umane în general. Virtuțile sale formative pe tărâmul educației reprezintă o certitudine. Ne rămâne, nouă cadrelor didactice să discernem: cât, unde, când și cum să-1 integrăm în practica predării-învățării. Consider că numai atunci jocul își va dobândi întrutotul legitimitatea pe care o merită pe deplin în actul învățării.

Folosirea metodelor și procedeelor active în desfășurarea jocurilor didactice a demonstrat că elevii sunt determinați să înțeleagă în mod conștient și să aplice corect cunoștințele în rezolvarea sarcinii didactice.

În cadrul procesului de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor și ca procedeu didactic de realizare a obiectivelor operaționale specifice conținuturilor .

Eficiența dovedită a jocului didactic nu înseamnă că această metodă exclude folosirea celorlalte metode specifice activităților de învățare. Se pot semnala uneori o serie de consecințe nedorite privind folosirea jocului , legate de comportarea nesatisfacătoare a elevilor: prea zgomotoasă, apariția unor dispute, nerespectarea regulilor, acceptarea cu greu a înfrângerilor. În cazul în care se reia același joc de prea multe ori, apare plictiseala.

În scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele școlare, în jocul

didactic trebuie să se urmărească permanent menținerea unei unități strânse între laturile sale componente (conținut, sarcină didactică, reguli, elemente de joc și material didactic).

Abordarea interdisciplinară a jocului didactic permite transferul și rezolvarea de noi probleme ivite în jocurile didactice, elevii se familiarizează cu generalizări în contexte cât mai variate.

Consider că este necesar să acordăm jocului didactic un spațiu larg în ansamblul metodelor destinate învățării școlare din considerente ca:

• Jocul didactic este calea spre apariția motivației intrinseci în învățare pentru că:

– angajează afectiv și atitudinal elevii;

– stimulează interesul cognitiv al școlarului mic;

– mobilizează resursele psihice ale copiilor;

– asigură participarea creatoare a elevilor în rezolvarea sarcinii didactice.

• Jocul didactic este un mijloc eficient de activizare a întregii clase prin
conținutul său și modul de desfășurare pentru că:

dezvoltă spiritul de întrajutorare, de echipă;

formează, consolidează și dezvoltă deprinderi de muncă organizată;

stimulează puterea de investigație și cointeresare continuă (prin elementele de joc);

sunt valorizate elementele pozitive ale fiecărui elev.

M-am orientat spre jocuri ce solicită procesele psihice și însușiri ale personalității școlarului mic.

Consider mai eficiente jocurile didactice orale, deoarece prin acestea comunicarea încurajează pe cei timizi, pe cei cu o gândire lentă, antrenează pe cei pasivi în activitatea intelectuală.

În scopul îmbunătățirii și perfecționării procesului predării și învățării cunoștințelor la obiectele de învățământ, prin intermediul jocului didactic, propun:

• ca manualele școlare să conțină jocuri didactice specifice fiecărui
capitol din programă, dând astfel, prilejul învățătorilor să fixeze cunoștințele și deprinderile corespunzătoare și în același timp, să realizeze feedback-ul imediat, revenind pe traseul didactic cu ajustările necesare în pregătirea elevilor;

• valorificarea jocurilor didactice la maximum, în formă individuală sau de grup trebuie să se realizeze în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale școlarilor mici;

Analizând și comparând rezultatele pe care le obțin elevii de la o etapă la alta, ne edificăm asupra evoluției și ritmului în care progresează însușirea cunoștințelor matematice pe baza jocului didactic.

Împreună – cadre didactice, oameni de știință, cercetători – avem de înfăptuit o sarcină importantă, aceea de a descoperi, experimenta și promova cele mai potrivite structuri, formule și soluții, pentru a face din școala românească o instituție care să valorifice în cel mai înalt grad, disponibilitățile spirituale în etapa actuală, să asigure o temeinică pregătire pentru muncă și viață a tinerei generații.

Pentru aceasta se impune din partea tuturor învățătorilor, alături de pasiune și răspundere profesională, racordarea permanentă a preocupărilor la cerințele învățământului actual.

Convinsă personal de valențele formative ale jocului didactic cu conținut matematic, am urmărit să pledez pentru necesitatea valorificării maximale a resurselor intelectuale și moral-comportamentale ale acestei forme de activitate la clasele I – IV.

„Cine nu știe să se joace cu copiii și este destul de nepriceput ca să creadă că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator.“

(C.G. Salzmann)

BIBLIOGRAFIE