LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA O ANALIZĂ [616241]

LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA – O ANALIZĂ
DE ANSAMBLU
MONICA CONSTANTINESCU,
MARIANA DAN
Studiul pornește de la o întrebare simplă: ce se întâmplă cu ce i care au nevoie
de o locuință și, dintr-un motiv sau altul, nu posedă resursele necesare pentru a-și
asigura una. Întrebarea noastră are ca referință categoria celo r mai săraci membri ai
societății, cei cărora veniturile nu le permit accesarea unei s cheme de creditare, nu
posedă surplusul constant necesar economisirii și nu își pot pe rmite închirierea unei
locuințe de pe piața liberă.
Interesul nostru nu se îndreaptă către răspunsurile individuale (strategiile de
confruntare cu sărăcia și soluțiile la problema locativă), ci c ătre răspunsul pe care
statul îl oferă, specific, în cadrul politicii de locuire. Nu n e propunem o analiză
integrată a pachetului de măsuri care au drept obiectiv combate rea sărăciei și
efectul acestora asupra problemei locuirii. Este absolut eviden t că măsurile de
politică socială/asistență socială îndreptate spre segmentul de favorizat influențează
modalitatea în care aceștia găsesc soluții global, la diversele probleme cu care se
confruntă. Lipsa unei locuințe și imposibilitatea asigurării un eia pot avea însă
efecte mult prea grave asupra vieții individului/familiei confr untate cu această
problemă pentru a nu „merita” o a tenție specială și un răspuns specific. Recunoscând
implicit gravitatea lipsei unei locuințe/unei locuințe adecvate , în cazul segmentului
sărac, statul român a adoptat în 1996 o măsură specifică ce viz ează tocmai
rezolvarea/limitarea problemei. Locuința socială, atribuită din fondul de stat, cu
chirie subvenționată ar trebui să asigure, cel puțin o perioadă limitată de timp, până la
depășirea unui prag de venituri, o locuință decentă celui/celor aflați în imposibilitatea
de a-și asigura una.
Analiza pornește de la lămurirea termenului de „locuință social ă”, așa cum este
instituit de lege. Prima parte a materialului prezintă conținut ul și adresabilitatea
măsurii, precizând instituțiile implicate și modalitățile de al ocare a resurselor
necesare punerii ei în aplicare. Conform legislației românești în vigoare, orice
persoană aflată într-o situație de precaritate a veniturilor (s ituate sub minimul
garantat) poate solicita consiliului local al localității de do miciliu închirierea unei
locuințe, la un preț subvenționat. În măsura disponibilităților locale, solicitantul
poate primi o astfel de locuință pe o perioadă limitată. Ocupar ea unei locuințe
sociale este dependentă de stocul de locuințe sociale disponibi le la un moment dat
în timp, la nivel local. Dreptul instituit prin lege nu devine efectiv decât în măsura
CALITATEA VIEȚII, XVI , nr. 1–2, 2005, p. 87–100

MONICA CONSTANTINESCU, MARIANA DAN 2 88
în care consiliile locale au în administrare astfel de locuințe și pot subvenționa din
fonduri proprii chiria beneficiar ilor. Cea de-a doua parte a ma terialului încearcă să
analizeze tocmai capacitatea au torităților locale, ținând cont de stocul de locuințe
de care dispun, de a oferi, celor care nu dispun de mijloacele necesare asigurării
unei locuințe, accesul la o locuință socială. Două tipuri de in formații au fost
utilizate, în acest scop: date de sondaj la nivel național în m ediul urban și
informație calitativă culeasă în șase orașe din județele Prahov a și Teleorman.
Analiza pune în evidență, în primul rând, confuzia care însoțeș te în acest
moment termenul de „locuință socială” în România. Existența mai multor categorii
de locuințe aflate în proprietatea statului, oferite spre închi riere și ocupate de
populație aparținând, în majoritate, segmentului sărac, aflate sub incidența unor
seturi legislative diferite creează confuzie în clasificarea lo cuințelor ca locuințe
sociale. Neclaritatea clasificării locuințelor se reflectă în p robleme de culegere a
datelor și, cumulată cu lipsa oricărei preocupări de a colecta informație despre
locuințe sociale, ridică probleme majore în analiza măsurii. Ch iar în aceste condiții,
informația cantitativă, dublată de cea calitativă confirmă, cel puțin la nivelul
mediului urban, o slabă capacitate a autorităților locale de a răspunde în mod
adecvat (sau, în unele cazuri, a răspunde) necesităților segmen tului sărac din
punctul de vedere al locuirii.
CE SE ÎNȚELEGE PRIN „LOCUINȚĂ SOCIALĂ ”
Termenul „locuință socială” este consacrat în legislația române ască de
apariția Legii Locuinței (114 din octombrie 1996). Articolul 2, alineatul c al actului
normativ amintit definește termenul:
Locuință socială – Locuință ca re se atribuie cu chirie subvenți onată unor
persoane sau familii, a căror sit uație economică nu le permite accesul la o locuință
în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieț ei.
(Legea 114/1996, Art. 2, litera c).

De o locuință socială pot beneficia persoane sau familii care a u …un venit
mediu net lunar realizat în ultimele 12 luni sub nivelul venitu lui net lunar pe
familie, pentru care se acordă ajutor social potrivit legii, ma jorat cu 10%
(L114/1996, art. 42, alin 1) și care nu:
a) dețin în proprietate o locuință; b) au înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990; c) au beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție p entru realizarea
unei locuințe;
d) dețin, în calitate de chiriaș, o altă locuință.(L114/1996, a rt. 48).
Limitărilor legate de venit și c elor de statut (prezent sau ant erior) de proprietar
sau chiriaș al unei locuințe li se adaugă o serie de recomandăr i legate de categoriile
cărora măsura li se adresează cu precădere:

3 LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA 89
tinerii căsătoriți care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniți
din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vârsta d e 18 ani, invalizii de
gradul I și II, persoanele handica pate, pensionarii, veteranii și văduvele de război,
beneficiarii prevederilor Legii nr. 42/19901, republicată, și ai Decretului-lege
nr. 118/19902, republicat… (L114/1996, art. 43).
Specificarea art. 43 alte persoane sau familii îndreptățite lasă consiliilor
locale libertatea de a stabili, în funcție de problemele locati ve specifice, și alte
categorii de beneficiari. De altfel, consiliile locale stabiles c anual criteriile și
ordinea de prioritate, în funcție de care se realizează reparti ția locuințelor sociale,
în condițiile respectării prevederilor Legii 114.
Normele de aplicare a Legii-Hotărâre nr. 1275 privind aprobarea N orm e l or
metodologice pentru punerea în ap licare a prevederilor Legii lo cuinței nr. 114/1996,
aduc, patru ani mai târziu, noi specificări legate de criteriil e de eligibilitate
(Hotărârea 1275 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 690 d in 12/22/2000):
…La stabilirea criteriilor se va ține seama de prevederile art. 42 și 43 din lege.
În cadrul fiecărui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritat e se vor avea în vedere:
a) condițiile de locuit ale solicitanților;
b) numărul copiilor și al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu
solicitanții;
c) starea sănătății solicitanților sau a unor membri ai familii lor acestora;
d) vechimea cererilor. (H 1275/2000).
Responsabilitatea pentru aplicar ea măsurii este atribuită consi liilor locale care
controlează și răspund de fondul d e locuințe sociale situate pe teritoriul unităților
administrativ teritoriale respec tive. (L 144/1996, art. 38, ali n. 2).
Pentru a-și constitui un stoc de locuințe sociale, consiliile l ocale puteau opta
pentru cele două variante prevăzute de lege: fie construirea de noi locuințe, pe
domeniul public al unității administrativ teritoriale, fie reab ilitarea unor construcții
existente.
Constituirea stocului de locuințe sociale trebuia/trebuie să ai bă în vedere
reglementările legate de calitate a locuinței prevăzute în lege (L 114/1996, Anexa 1):
locuințele nou construite trebuie să respecte cerințele minimal e de suprafață și dotări,
iar cele reamenajate, cel puțin pe cele de dotări.
Fondurile pentru punerea în aplicare a măsurii vizează, pe de o p a r t e ,
resursele locale, fonduri cu destinație specială de la bugetul central (prin bugetul
MLPAT și orice alte resurse care pot fi atrase la nivel local s au central (donații,
contribuții ale persoanelor fizice sau agenților economici). (L 144/1996, art. 50).
Prin prevederile legale în vigoare, consiliul local al unității administrativ-
teritoriale are statutul de prop rietar al locuințelor sociale, iar relația sa cu
beneficiarii măsurii este definită în termenii proprietar – chi riaș.

1 Decret-Lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu înce pere de la 6 martie 1945.
2 Lege nr. 42 din 18 decembrie 1990 pentru cinstirea eroilor-mar tiri și acordarea unor drepturi
urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru vi ctoria Revoluției din Decembrie 1989.

MONICA CONSTANTINESCU, MARIANA DAN 4 90
Locuințele sociale sunt repartizate spre închiriere, de către c onsiliile locale,
celor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, pe o perioa dă de cinci ani, cu o rată
subvenționată a chiriei, care var iază în funcție de venitul ben eficiarului (chiria
percepută nu poate depăși 10% din venitul net lunar pe familie, calculat pentru
ultimele douăsprezece luni, indiferent de valoarea reală a chir iei). În cazul în care
chiriașul nu respectă condițiile prevăzute în contractul de înc hiriere (stipulate în legea
locuinței, art. 24) sau venitul mediu net lunar pe familie, realizat în doi ani fiscali
consecutivi, de pășește cu peste 20% nivelul minim prevăzut la a rt. 42 din prezenta
lege, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat val oarea nominală a chiriei
în termen de 90 de zile de la comunicare (art. 46), contractul se poate rezilia.
Chiriașul unei locuințe sociale are obligația de a anunța prima rului orice
modificare a venitului net al familiei, în termen de 30 de zile , fapt ce atrage după
sine recalcularea chiriei percepute. El nu poate subînchiria lo cuința, nu poate
transmite dreptul obținut unei alte persoane/familii și nu poat e schimba destinația
spațiului pe care îl ocupă (abaterile se sancționează cu rezili erea contractului și
recuperarea eventualelor daune).
Pentru a beneficia de atribuirea unei locuințe sociale, orice p ersoană se poate
adresa primăriei unității teritorial-administrative pe raza căr eia are domiciliul. În
baza ierarhiei de prioritate a criteriilor, fundamentată pe leg e și aprobată prin
hotărârea consiliului local, solicitanților le este aprobată și repartizată, în măsura
stocului disponibil, o locuință socială.
LOCUINȚE SOCIALE – REALITATEA EFECTIVĂ3
Analiza a fost ghidată, în această a doua parte, de ideea de a realiza o
evaluare a situației locuințelor sociale, în mediul urban. Inte nția noastră a fost de a
vedea în ce măsură există resu rsele necesare punerii în practic ă a măsurii și care
este gradul de acoperire al nevoii de locuințe sociale.
Prima problemă cu care ne-am confruntat este lipsa datelor refe ritoare la
locuințe sociale în cadrul anchet elor organizate la nivel națio nal. Distincția mult
prea generală cu care operează Institutului Național de Statist ică în înregistrarea
informației asupra proprietății locuinței: locuință proprietate de stat/publică ;
locuință privată nu permite nici un fel de conc luzii legate de categoriile subs umate
termenului emblematic „locuință proprietate de stat/ publică” î n care se înscriu și
locuințele sociale4.

3 Metodologia cercetării și sursele de date utilizate în prezent ul articol sunt descrise în articolul
introductiv publicat în acest număr „Diagnoza locuirii: locuire a în condiții precare și persoanele fără
adăpost în România”.
4 „Manualul personalului de recensământ”, ghidul de instrucțiuni pentru recenzorii participanți la
Recensământul Populației și Locuințelor din martie 2002, recoma ndă înregistrarea categoriei
„proprietate de stat”: „…în cazul locuințelor aflate în admin istrarea primăriilor, a ministerelor și a altor
organe centrale din sectorul public, precum și unităților din s ubordinea acestora, inclusiv locuințe
sociale, de serviciu, locuințe declarate monument istoric” ( Manualul Personalului de Recensământ , INS,
2001: 21). În aceeași manieră este î nregistrată forma de propri etate și în cazul fișei localității.

5 LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA 91
În lipsa datelor agregate la nivelul tuturor localităților din România (cum ar fi
putut furniza Fișa localității sau Recensământul populației și gospodăriilor 2002 ),
date ce puteau fi pre lucrate secundar, ana liza s-a bazat pe uti lizarea răspunsurilor la
trei itemi5 din chestionarul adresat primăriilor din mediul urban6, în cadrul
cercetării cantitative realizate de ICCV în 2004 și pe informaț ie calitativă rezultată
din cercetarea calitativă7. Prin chestionarul amintit s-a cerut primăriilor tuturor
orașelor din România precizarea numărului de locuințe sociale p e care le au în
administrare. Din cele 225 de orașe care au răspuns solicitării , 220 ( 97,8%) au
oferit informații referitoare la l ocuințele sociale, dar aproap e jumătate (48,9%) nu
au raportat nici o astfel de locuință în administrare (pentru o i l u s t r a r e a t u t u r o r
răspunsurilor, vezi Anexa E2). Situația pare să fie specifică o rașelor mici (sub
20 000 de locuitori), care reprezintă 80% din orașele care nu a u locuințe sociale.
Încercarea de a obține o măsură independentă de mărimea orașulu i (prin
raportarea la numărul total de locuințe permanente înregistrate de Recensământul
Populației și Locuințelor, în 2002) conduce la un rezultat greu de explicat.
Valoarea indicatorului acoperă o plajă largă de valori, de la u n surprinzător
126,12‰ în cazul orașului Negrești din județul Vaslui, până la 0,09‰, în cazul
orașului Alba Iulia din județul Alba. Jumătate dintre orașele c are raportează
locuințe sociale au sub 3,62 lo cuințe sociale la 1 000 de locui nțe în 2002 (sau sub
32 de locuințe sociale). Prezentarea grafică a răspunsurilor (g rafic G1) sugerează
inexistența oricăror regularități în numărul de locuințe social e, raportat la mărimea
orașului. Nu numai că numărul locuințelor nu crește, așa cum er a de așteptat cu
mărimea orașului, dar din fiecare tip de oraș (mic, mare, mijlo ciu) pot fi regăsite
localități cu câteva locuințe sociale sau localități care se ap ropie de numărul maxim
înregistrat la nivel național. Explicația unei asemenea repreze ntări ar putea face,
mai degrabă, trimitere la o pr oblemă de măsurare/înregistrare a datelor, decât la
„realitatea locuințelor sociale”. Întrebarea inclusă în chestio nar nu putea însă ridica
probleme8 și nici nu există motive să ne îndoim că la nivelul primăriilo r nu ar
exista o astfel de informație.
Studiile de caz sugerează însă că există o problemă în modalita tea de
catalogare a diferitelor tipuri de locuințe proprietate de stat aflate în administrarea
primăriei, în special în cazul locuințelor nevândute încă din f ondul locativ de stat și
în cazul caselor naționalizate, aflate încă în administrarea st atului. Diferențele mari
între orașe este probabil să includă ca sursă de variație confu zia pe care cele două
elemente definitorii ale locuinței sociale ( proprietate de stat o f e r i t ă c u chirie
subvenționată/mică segmentului sărac) o induc, prin raportarea la alte categorii de
locuințe aflate în administr area aceleiași instituții: consiliu l local.

5 A se vedea itemii V4, V5, V6 din Anexa A1 – chestionarul cerce tării, în articolul introductiv
„Diagnoza locuirii: locuirea în condiții precare și persoanele fără adăpost în România”.
6 Pentru o prezentare a studiului bazat pe chestionar vezi Anexa E1.
7 Întreaga analiz ă este bazată pe date referitoare la cele 225 d e orașe care au completat
chestionarul. Chiar dacă în text sunt utilizate formulări cu ca racter de generalitate, materialul vizează
strict aceste orașe, fără a avea pretenții de reprezentativitat e la nivel național (vezi și Anexa E2).
8 A se vedea Anexa A1, itemul V4, articolul introductiv.

MONICA CONSTANTINESCU, MARIANA DAN 6 92
Grafic G1
Numărul locuințelor sociale (d ate ICCV, 2004), în funcție de nu mărul locuințelor
permanente înregistrate de Recens ământul Populației și Locuințe lor
(date INS, 2002) la nivel de oraș, pe categorii de orașe9
Locuinte permanente120000 100000 80000 60000 40000 20000 0Locuinte sociale500
400
300
200
100
0Categorii orase
oras mare
oras mijlociuoras mic

Cele două tipuri de locuințe sunt , în general, ocupate de perso ane/familii
situate, mai degrabă, în segmentul sărac (nu au avut resursele necesare pentru a-și
achiziționa locuința de stat, în ciuda prețurilor, care au fost extrem de avantajoase,
un timp, sau pentru a se muta din tr-o locuință care a fost deja retrocedată), iar chiriile
practicate sunt, în egală măsură, inferioare pieței libere. Fun cția pe care aceste două
tipuri de locuințe o joacă este, în multe cazuri, similară locu inței sociale și probabil
din acest motiv, o serie de primării le includ, atunci când rap ortează cifrele, în
categoria locuințelor sociale. Statutul acestor categorii de lo cuințe este însă sensibil
diferit, accesul la locuință (condițiile de acces), condițiile contractuale între chiriași
și primărie, termenii contractuali sunt/ar trebui să fie diferi ți și sunt reglementați
prin măsuri legislative distincte.
Informațiile referitoare la numărul locuințelor sociale din med iul urban pare
să ne conducă spre două concluzii:

9 Am utilizat următoarea categorizare: oraș mic (sub 20 000 locu itori); oraș mijlociu (între
20 000 și 99 999 locuitori), oraș mare (peste 100 000 locuitori ). Datele utilizate pentru înscrierea
orașelor în categorii sunt cele furnizate de Recensământul Popu lației și Gospodăr iilor (INS, 2002). Categorii orașe
oraș mare

oraș mijlociu

oraș mic
Locuințe permanente Locuințe sociale

7 LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA 93
1. Este absolut evident că, într-un număr semnificativ de cazuri, inexistența
nici unei locuințe sociale, sau existența unui număr extrem de mic (una, două
locuințe), nu permit nici măcar aplicarea măsurii.
2. Există o problemă de aplicare a măsurii, prin confuzia pe care termenul de
„locuință socială” o ridică. Nu este vorba aici de o definire n eclară prin intermediul
legislației, ci de existența altor locuințe cu același propriet ar, aflate în administrarea
aceleiași instituții, care au ajuns, în timp, să răspundă acele iași nevoi (nevoi de
locuință a segmentului sărac), d eși statutul lor este reglement at distinct.
Vom încerca discutarea fiecăreia dintre aceste concluzii într-u n spațiu mai larg.
Datele prezentate până acum sugerează că, în momentul actual, î n România, în
mediul urban cel puțin, măsura care sprijină populația săracă î n asigurarea unei
locuințe nu poate fi aplicată, din cauza lipsei locuințelor dis ponibile pentru acest
scop. De ce o astfel de situație? Răspunsurile fac, credem noi, trimitere la
modalitatea în care măsura a fost concepută și aplicată. Legea 114, care introduce în
România măsura locuinței sociale , stipulează în mod foarte clar modalitatea în care,
începând cu 1996, fondul de locuințe sociale se constituie la n ivel local. Primăriile
aveau/au două posibilități: fie să construiască, din fonduri pr imite cu destinație
specială, locuințe noi, fie să reamenajeze locuințe/clădiri dej a existente. Nici una
dintre cele două variante nu par a fi fost aplicate cu „succes” de primării. De ce nu au
apărut locuințe sociale nou cons truite? Răspunsul la această în trebare trebuie,
probabil, căutat în istoria politicii de locuire pe care statul român a promovat-o după
1989, când construcția de locuințe din fonduri publice a cunosc ut un ritm accentuat
de descreștere. Analize în domeniu10 pun în evidență slaba investiție în construcția
de locuințe din bani publici și orientarea fondurilor, priorita r, către finalizarea
construcțiilor deja începute înainte de 1989. Nu am reușit să i ntrăm în posesia unor
date care să specifice fondurile alocate pentru construcția de locuințe sociale. Este
clar însă că nivelul investițiilor în acest sector a fost extre m de scăzut. Spre exemplu,
în cadrul celor șase orașe incluse în studiul ICCV bazat pe met ode calitative, numai
două posedă locuințe sociale nou construite (tabelul nr. 1).
Tabelul nr. 1
Locuințe sociale nou construite, în orașele incluse în studiul bazat pe metode calitative
Județ Oraș inclus în studiu Numă r locuințe sociale nou construi te
Ploiești 150
Câmpina 0 Prahova
Urlați 0
Alexandria 0
Roșiorii de Vede 20 Teleorman
Zimnicea 0

10 Adrian Nicolae Dan (1999), România și politica ei de locuire în contextul Europei de Est ș i al
Uniunii Europene , în Cătălin Zamfir (coordonator), Politici Sociale în România: 1990 – 1998 , Editura
Expert, București; Adrian Nicolae Dan (2003), Politica locuirii, condițiile de locuit și impactul lor
asupra calității vieții în România , teză de doctorat, Universitatea din București.

MONICA CONSTANTINESCU, MARIANA DAN 8 94
Normele de construcție specificate în lege (anexa 1 a Legii 11 4), care prevăd
respectarea unor standarde minime de confort al locuinței pot f i considerate un factor
în plus care contribuie la ridicarea prețului de construcție pe ntru locuințele sociale.
În condițiile unei investiții reduse și a costurilor ridicate, devine de înțeles
situația în care aproape 50% dintre orașele incluse în studiu n u au în administrare
locuințe sociale.
Totuși, legea prevede o a doua modalitate de c onstituire a unui fond de locuințe
sociale. La nivel local, primăriile pot lua decizia reamenajări i unor construcții
existente/disponibile și, prin r espectarea standardelor minime de dotare, le pot
transforma în locuințe sociale. Măsura normativă nu specifică î nsă și nici nu
conține vreo recomandare în privința clădirilor care pot fi uti lizate în acest scop.
Ce clădiri aveau/au primăriile l a dispoziție? Studiile noastre de caz îndreaptă
răspunsurile spre două tipuri de clădiri: locuințele rămase în fondul locativ de stat
și căminele de nefamiliști.
Primăria din orașul Alexandria, județul Teleorman a recurs la p rima soluție
(caseta nr. 1).
Caseta nr. 1
Constituirea fondului de locuințe sociale. Alexandria – Teleorm an
Ce îmi puteți spune despre fondul de locuințe sociale deținut ș i administrat de Primărie.
Există un astfel de stoc de locuințe sociale?
Da, în prezent în orașul Alexandria există un număr de 142 de l ocuințe sociale aflate în
administrarea Primăriei, dintre care 102 au fost date în folosi nță, iar 40 vor fi date în folosință în
luna aprilie a anului acesta.
Cum a fost constituit acest fond de locuințe sociale?
Vă vorbeam mai devreme despre f aptul că, în anumite zone foarte sărace ale orașului, cei
care locuiau în acele locuințe s-au mutat, în căutarea unei loc uințe mai bune. În aceste
circumstanțe, ne-am trezit cu b locuri întregi de apartamente pă răsite de chiriași. Aceste locuințe
au fost transformate în anii urmă tori în birouri și închiriate anumitor firme și societăți comerciale
care aveau nevoie de sediu. De asemenea, trebuie precizat că ma joritatea locuințelor sociale din
fondul Primăriei se regăsesc în această zonă. Ele au fost const ruite, inițial, ca și cămine pentru
nefamiliști (confort 2 și 3), pe parcurs au devenit birouri și apoi au primit destinația de locuințe
sociale. În ceea ce privește com partimentarea lor, ele dispun d e una sau două camere, baie cu WC
și chiuvetă și un hol mic care este amenajat, în majoritatea ca zurilor, pentru a ține loc de
bucătărie.
Deci aceste locuințe au fost re abilitate și transformate în loc uințe sociale.
Da, au fost transformate în locuințe sociale.
Există și locuințe soc iale construite nou?
Nu, tot stocul este format din lo cuințe reabilitate de Primărie . (Interviu, Primăria Alexandria)

Dacă această posibilitate există, atunci cum se justifică număr ul mare al
localităților care nu au recurs nici la această metodă? Răspuns ul se înscrie într-o
raționalitate nu greu de ghicit. Î n primul rând, numărul locuin țelor preluate de
primării din fondul locativ de stat a fost/este scăzut și, mai mult decât atât, în
momentul preluării nu erau libere (ci ocupate de chiriași). Chi ar în cazul celor

9 LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA 95
eliberate în decursul timpului, soluționarea cererilor de locui nțe prin repartizarea
unei locuințe din fondul locativ permitea o mai mare libertate de a alege chiriașii
(indiferent de statutul lor în momentul repartiției), de a le a corda fără chirie
subvenționată, fără obligații de verificare a veniturilor și fă ră obligația reamenajării.
De ce ar fi ales primăria soluția cheltuirii unor resurse, când problema putea fi
rezolvată fără a investi? Pe termen scurt, dacă cererea a fost soluționată, se poate
spune, desigur, că, finalmente, r ezultatul este același. Proble ma este că locuințele
sociale sunt destinate unui segmen t clar-definit de lege, iar r epartizarea unei
locuințe se face în limita stocu lui disponibil, pe baza evaluăr ii situației
solicitantului, în virtutea unor c riterii. În măsura în care re partiția se face din fondul
locativ de stat, toate restricțiile de repartiție sunt în puter ea de decizie a primăriei.
Mai mult decât atât, dispare unul dintre aspectele esențiale al e intenționalității
măsurii: locuința socială este o modalitate de a sprijini segme ntul sărac de
populație pentru o perioadă limitată, dobândirea capacității de a-și procura o
locuință de pe piața privată (ev aluată pe baza testării venitur ilor) fiind, în mod
firesc, urmată de ieșirea de sub incidența ajutorului din parte a statului. De ce
introducerea legii 114 nu a fost însoțită de reglementări legat e de fondul locativ de
stat și nu au fost utilizate locuințele aflate încă în propriet atea statului pentru
constituirea unui fond de locuințe sociale rămâne o întrebare p entru care este greu
de găsit un răspuns.
Cea de-a doua soluție (mai degrabă ca intenționalitate) identif icată de echipa
de cercetare ICCV, în cadrul studiul de teren, a fost cea a pre luării unor cămine de
nefamiliști și transformarea lor în locuințe sociale. Locuințe aparținând întreprin-
derilor socialiste, cu un grad scăzut de confort, destinate, de regulă, tinerilor necă-
sătoriți, veniți din alte localități, căminele de nefamiliști a u devenit, în multe cazuri,
concentrări de sărăcie/sărăcie extremă. Preluarea și reamenajar ea acestui tip de
clădiri a depins/depinde foarte mult de contextul local (capaci tatea primăriei de a
negocia cu proprietarul întreprinderii/disponibilitatea acestui a din urmă de a oferi
locuințele la un preț acceptabil). Situația de la Roșiorii de V ede (județul Teleorman)
este o ilustrare a unui eșec de preluare a acestui tip de clădi re, de către primărie
(caseta nr. 2).
Caseta nr. 2
Constituirea fondului de locuințe sociale. Roșiorii de Vede – T eleorman
Primăria, instituția căreia se adresează cei mai mulți dintre c hiriașii căminelor de
nefamiliști, pentru rezolvarea situației lor locative, a încerc at achiziționarea unuia dintre imobile.
Nu s-a reușit ajungerea la un acord asupra prețului de achiziți onare, iar intenția de achiziționare
a căminelor a fost, cel pu țin pentru moment, abandonată. (Note de interviu A5 – Primăria Roșiorii
de Vede).

Ceea ce par să sugereze interviurile cu reprezentanții primării lor din cele șase
orașe și situațiile locuințelor aflate în proprietatea primării lor este că, pe de o parte,

MONICA CONSTANTINESCU, MARIANA DAN 10 96
măsura construirii sau amenajări i locuințelor sociale s-a bucur at de un sprijin
financiar scăzut din fonduri de la bugetul central (pentru cons trucția lor), iar soluțiile
efective pentru constituirea unui fond de locuințe sociale au d epins, în mod esențial,
de disponibilitatea administrației locale de a-și orienta efort urile în această direcție, în
funcție de priorități, fără o re glementare unitară la nivel naț ional.
Cum reușesc, în aceste condiții, primăriile să soluționeze cere rile de
locuințe sociale? Am încercat să răspundem acestei întrebări pr in introducerea în
chestionarul adresat primăriilor a două întrebări referitoare l a numărul cererilor
înregistrate și numărul cererilor soluționate pentru locuințe s ocială. Modalitatea
în care sunt înregistrate și soluționate cererile, conform legi slației în vigoare,
ridică probleme speciale de măsurare. Atâta vreme cât soluționa rea unei cereri nu
este imediată, iar în repartizarea locuințelor, vechimea cereri i este un criteriu de
atribuire a unei locuințe (Hotărârea 1275/2000), am optat, chia r cu riscul de a
obține o rată mare a non-răspunsurilor, pentru solicitarea numă rului de cereri
înregistrate/soluționate în ultimii 15 ani (după 1989) (Anexa A 1, item V5 și V6).
Din cele 225 de orașe cuprinse în studiu, 17,8% nu au răspuns î ntrebării
referitoare la numărul de cereri, iar 36,4% nu au furnizat info rmații referitoare la
numărul de cereri soluționate. Cele 141 de localități care au o ferit date, atât
pentru numărul de cereri cât și pe ntru numărul de cereri, soluț ionate sunt
distribuite inegal, din acest punct de vedere, de la zero cerer i soluționate (patru
orașe: Călimănești, Comarnic, Huși, Bârlad), până la un procent de soluționare
completă a cererilor (Glimboca, Făurei, Vascău, Piatra Olt), cu o m e d i e d e
236,9 cereri soluționat e la 1 000 cereri de puse, la nivel de or aș.
După cincisprezece ani, capacita tea primăriilor de rezolvare a cererilor de
locuințe sociale este destul de scăzută dacă ținem seama de fap tul că jumătate
dintre primăriile care au răspuns întrebărilor noastre soluțion ează sub 165 cereri
din 1 000 depuse.
Am încercat să vedem în ce măsură creșterea numărului de locuin țe sociale la
nivelul unei localități este asociată cu un număr crescut de ce reri soluționate.
Așteptările noastre s-au dovedit neconforme cu realitatea (Graf ic G2). Graficul G2
pare, mai degrabă, să confirme discuția pe care o prezentam ant erior referitoare la
confuzia pe care termenul de „lo cuință socială” o implică în Ro mânia și la utilizarea
altor tipuri de locuințe (în special din fondul locativ de stat ) pentru atribuirea de
locuințe solicitanților de locuință socială.
Probabil că, așa cum studiile de caz sugerează, soluționarea ce rerilor de
locuințe sociale nu vizează excl usiv fondul de locuințe sociale , ci recurge la fondul
locativ de stat. Totuși, nici în acest caz nu există o relație de variație între numărul
cererilor soluționate și apartame ntele aflate încă în proprieta tea statului, în 2002.
Dacă ne-am aștepta ca orașele cu un număr mai mare de locuințe aflate încă în
proprietatea statului să fie asociate cu un număr mai mare de s olicitări de locuințe
rezolvate, în realitate, lucruril e nu par să stea deloc așa (ve zi graficul G3). Singura

11 LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA 97
Grafic G2
Numărul cererilor de locuință soluționate , la 1 000 de cereri d epuse, în funcție
de numărul locuințelor sociale l a nivel de oraș, pe categorii d e orașe11 (date ICCV, 2004)
500 400 300 200 100 0 -100Cereri de locuinte solutionate la 1000 cereri depuse1200
1000
800
600
400
200
0
-200Categorii orase
oras mare
oras mijlociuoras mic

Locuințe sociale
regularitate care poate fi bănuită din reprezentarea grafică pr ezentată (graficul G3)
pare a fi o oarecare scădere a capacității de rezolvare a cerer ilor de locuințe, pe măsură
ce dimensiunea orașului crește, în ciuda unei creșteri concomit ente a numărului
locuințelor aflate în proprieta tea statului (deci, presupunem n oi, a posibilităților de
soluționare a cererilor12). Dependența de contextul local și de soluțiile găsite de
fiecare primărie în parte pare extrem de accentuată. Informația de factură calitativă
confirmă acest lucru. În primul rând, interviurile cu funcționa ri din cadrul primăriilor
pun în evidență faptul că înregistrarea de cereri pentru o locu ință se face sporadic
și mulți solicitanți sunt descurajați să le depună. Lipsa unui stoc de locuințe și a

11 Am utilizat următoarea categorizare: oraș mic (sub 20 000 locu itori); oraș mijlociu (între
20 000 și 99 999 locuitori), oraș mare (peste 100 000 locuitori ). Datele utilizate pentru înscrierea
orașelor în categorii sunt cele furnizate de Recensământul Popu lației și Gospodăr iilor (INS, 2002).
12 Reamintim că modalitatea de înregistrare a formei proprietății locuinței utilizată de INS,
include în categoria „locuințe proprietate de stat” orice tip d e locuință aflată în proprietate publică:
locuințe nevândute din fondul locativ de stat, locuințe sociale , locuințe de urgență, locuințe de
serviciu, locuințe de protocol, locuințe naționalizate aflate î ncă în proprietatea st atului. Am presupus,
în conformitate cu ceea ce sugerează studiile calitative din ce le șase orașe, deși acest lucru este
discutabil, că cea mai mare parte a locuințelor proprietate de stat sunt locuințele aflate în
administrarea primăriei (a căror utilizare este închirierea). Categorii orașe
oraș mare

oraș mijlociu

oraș mic Cereri de locuințe soluți onate la 1 000 cereri depuse

MONICA CONSTANTINESCU, MARIANA DAN 12 98
oricărui control/planificări transformă depunerea unei cereri, în afirmarea unei
nevoi mai degrabă, fără ca cineva să poată preciza dacă și când va exista o șansă
ca cererea respectivă să-și g ăsească soluție. În condițiile în care nu există, pentru
moment, locuințe disponibile și nici nu se știe dacă sau când v or exista, primăriile
par a manifesta un dezinteres justificat pentru evaluarea situa ției solicitantului.
Investiția de efort în a clarifica dacă o persoană care depune o cerere este sau nu
îndreptățită la obținerea unei locuințe sociale nu își găsește sens, atâta vreme cât o
locuință disponibilă poate să apară peste câteva luni, peste câ țiva ani sau nimeni nu știe
când, iar dacă va apărea, va treb ui realizată o nouă evaluare a situației solicitantului.
Grafic G3
Numărul cererilor de locuințe soluționate , la 1 000 de cereri d epuse (date ICCV, 2004),
în funcție de numărul locuințelor proprietate de stat înregistr ate de Recensământul Populației
și Locuințelor (INS, 2002, la ni vel de oraș, pe categorii de or așe)13
8000 6000 4000 2000 0 -2000Cereri de locuinte solut ionate la 1000 cereri depuse1100
1000
900
800
700
600
500
400300
200
100
0
-100Categorii orase
oras mare
oras mijlociu
oras mic
Locuințe proprietate de stat
Modalitatea defectuoasă de planificare și punere în aplicare (p ornind de la
constituirea fondului de locuințe sociale) transformă această m ăsură, mai degrabă,
în afirmarea unei intenții de sprijinire a segmentului sărac în găsirea unei locuințe,
decât într-o măsură efectivă.

13 Am utilizat următoarea categorizare: oraș mic (sub 20 000 locu itori); oraș mijlociu (între
20 000 și 99 000 locuitori), oraș mare (peste 100 000 locuitori ). Datele utilizate pentru înscrierea
orașelor în categorii sunt cele furnizate de Recensământul Popu lației și Gospodăr iilor (INS, 2002). Categorii orașe
oraș mare

oraș mijlociu

oraș mic Cereri de locuințe soluți onate la 1 000 cereri depuse

13 LOCUINȚELE SOCIALE ÎN ROMÂNIA 99
CONCLUZII
Introdusă în anul 1996, măsura locuințelor sociale viza constit uirea unui fond de
locuințe care să sprijine, pe o perioadă limitată de timp, segm entul sărac de populație în
asigurarea unei locuințe/ locuinț e decente. Analiza pe care o p ropunem, centrată pe
mediul urban, a încercat să eval ueze modalitatea în care măsura funcționează, la opt ani
de la instituire. Informația referitoare la locuințe sociale es te rezultatul unui studiu al
ICCV, datele cantitative fiind dublate de informație calitativă în măsură să ilustreze
situațiile concrete din teren. Studiul converge către concluzia că slaba alocare a
resurselor financiare către cons trucția de locuințe din fonduri publice, costul ridicat al
locuințelor (care trebuie să resp ecte normele minimale specific ate de lege), corelate cu
neprecizarea nici unei soluții sau recomandări de utilizare a c lădirilor deja existente la
nivel local au condus, în timp, la o situație care face, practi c, imposibilă aplicarea
măsurii, într-un număr ridicat d e localități urbane, prin inexi stența unui stoc de locuințe
sociale. Lipsa de specificare a statutului locuinței sociale, p rin raportare la alte tipuri de
locuințe aflate în administrarea primăriilor (locuințe rămase n evândute din fondul
locativ de stat, case naționalizat e, locuințe de urgență etc.) creează probleme serioase în
modalitatea de evaluare a măsurii și a efectelor sale și lasă u n spațiu larg de decizie
autorităților locale, c reând confuzie asupra măsurii în sine. D ependența accentuată a
modalității de aplicare a măsurii (de la înregistrarea cererii până la constituirea fondului
de locuințe sociale) de contextu l local lasă puțin loc pentru i nterpretări, la nivel global,
asupra eficacității loc uințelor sociale.
Anexe
Anexa E1
Studiul asupra locuirii, baza t pe chestionar, în urban
Tip oraș Număr
orașe Populație
urbană Procent
din total
populație
urbană Număr orașe
care au
răspuns
chestionarului
ICCV Populație
urbană
cuprinsă în
studiu Procent din
totalul
populației
urbane
cuprinse în
studiu
București (peste
1 000 000
locuitori) 1 1 921 751 16,80 – – –
Orașe mari (între
100 000 – 499 999
locuitori) 24 4 659 535 40,74 19 3 588 402 47,09
Orașe mijlocii
(între 20 000 –
99 999 locuitori) 79 3 205 229 28,03 64 2 618 569 34,36
Orașe mici (sub
20 000 locuitori) 161 1 650 221 14,43 142 1 413 255 18,55
Total 265 11 436 736 100 225 7 620 226 100
Notă: Datele referitoare la numărul de orașe și populația orașelor su nt date INS (Recensământul
Populației și Gospodăriilor, 2002).

MONICA CONSTANTINESCU, MARIANA DAN 14 100
Anexa E1
Locuințe sociale
Județ Număr orașe
incluse în studiu
care au răspuns
întrebării
referitoare la
numărul
locuințelor
sociale Număr
locuințe
sociale
raportate Județ Număr orașe
incluse în studiu
care au răspuns
întrebării
referitoare la
numărul
locuințelor
sociale Număr
locuințe
sociale
raportate
Alba 11 60 Hunedoara 1 0
Arad 8 42 Ialomița 4 63
Argeș 6 285 Iași 2 108
Bacău 8 448 Ilfov 3 10
Bihor 8 216 Maramureș 8 81
Bistrița
Năsăud 3 102 Mehedinți 5 395
Botoșani 4 393 Mureș 9 470
Brașov 10 85 Neamț 4 200
Brăila 4 452 Olt 7 407
Caraș
Severin 9 172 Prahova 13 162
Călărași 3 0 Sălaj 4 77
Cluj 6 162 Sibiu 9 854
Constanța 10 403 Suceava 8 599
Covasna 4 70 Teleorman 5 182
Dâmbovița 5 231 Timiș 7 341
Galați 4 546 Vaslui 4 409
Giurgiu 3 108 Vâlcea 9 179
Gorj 7 226
Vrancea 5 117
Total orașe = 220; Total locui nțe sociale raportate = 8 655.
Sursa datelor: ICCV, 2004.