Localizarea Activitatilor Economice, Specializarea Si Dezvoltarea Regionala
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND LOCALIZAREA ACTIVITĂȚILOR
ECONOMICE, SPECIALIZAREA ȘI DEZVOLTAREA REGIONALĂ
Conceptul de localizare și teoriile economice regionale bazate pe localizare
Evoluția teoriilor privind dezvoltarea regională
1.3. Noțiunea de cluster și dezvoltarea clusterelor regionale
CAPITOLUL II METODOLOGIA CERCETĂRII
2.1. Metodologia privind gradul de satisfacție a cetățenilor privind dezvoltarea muncipiului București
2.2. Concluzii privind rezultatul cercetării
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ PRIVIND LOCALIZAREA ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE, SPECIALIZAREA ȘI DEZVOLTAREA REGIONALĂ: REGIUNEA BUCUREȘTI-ILFOV
3.1. Regiunile de dezvoltare din România. Prezentare și analiză
3.2. Studiu de caz: regiunea București-Ilfov
Concluzii
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
În prezenta lucrare de licență mi-am propus să tratez prin prisma specializării și localizării activităților economice conceptul de dezvoltare regională. După clarificările de natură conceptuală și instrumentală referitoare la conceptul de localizare și teoriile economice regionale bazate pe localizare, precum și apariția noului concept de cluster și dezvoltarea clusterelor regionale, am procedat la efectuarea unui studiu de caz evidențiind o analiză SWOT a regiunii București-Ilfov din acest punct de vedere.
Fundamentul documentar al lucrării de licență a fost constituit dintr-o bogată și atent prelucrată literatură de specialitate, românească și străină, din studii specializate elaborate de organismele comunitare și cele decizionale naționale, din rapoartele unor departamente specializate în afaceri europene, din legislația națională și europeană și din numeroase articole regăsibile în literatura de specialitate din domeniu.
Actualitatea temei alese. Interesul pentru un astfel de subiect este justificat atât de modificările de fond care se produc la nivelul mediului social-economic și politic în care evoluează la nivelul anului 2015 politica de dezvoltare regională; aceasta oferă sprijin financiar tuturor regiunilor europene pentru a le permite să depășească obstacolele în calea dezvoltării lor, indiferent dacă acestea constau în infrastructuri neadecvate sau lipsa capacității de a inova sau de a se adapta la un mediu economic global dinamic. Aceste obstacole se manifestă la niveluri diferite în toate regiunile, însă nivelul sprijinului financiar acordat reflectă nivelul lor de dezvoltare și nevoile de asistență financiară pentru a le aborda în mod eficient.
În acest sens în perioada 2014-2020, fondurile politicii de coeziune vor fi direcționate către două obiective principale: investițiile favorabile creșterii și ocupării și cooperarea teritorială europeană.
Obiectivul general pe care mi l-am propus este prezentarea cadrului actual al politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene, a evoluției în timp și a perspectivelor de viitor ale acestei politici și implicațiile asupra competitivității regionale a implementării fondurilor structurale pentru facilitarea înțelegerii importanței și a implicațiilor pentru România ale aplicării politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene, dar și a provocărilor care stau în fața României în contextul dezbaterii actuale despre regionalizare și restructurare administrativ-teritorială; în acest sens am tratat regiunea București-Ilfov.
Lucrarea este structurată în trei capitole, prefațate de introducere și se încheie cu o serie de concluzii și recomandări.
În primul capitol am prezentat conceptul de localizare și teoriile economice regionale bazate pe localizare, iar în final am surprins câteva aspecte privind apariția noului concept de cluster și dezvoltarea clusterelor regionale și am încercat să evidențiez importanța, pilonii de bază și evoluția sa în cadrul vieții economico-sociale românești și europene în încercarea continuă de peste 8 ani de armonizare cu cerințele Uniunii Europene.
În capitolul II am prezentat metodologia privind gradul de satisfacție a cetățenilor privind dezvoltarea muncipiului București utilizând un eșantion de 160 de persoane, iar în final am evidențiat o serie de concluzii privind rezultatul cercetării efectuate pe baza unui chestionar care a cuprins 20 de întrebări.
În Capitolul III am făcut o serie de clarificări de natură conceptual-metodologică referitoare la cele 8 regiuni de dezvoltare din România (Regiunile Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov), pentru ca în final să prezint un studiu de caz relevant din acest punct de vedere și anume regiunea București-Ilfov.
În finalul prezentei lucrări de licență, în capitolul –„Concluzii” este abordată atât tema care a făcut obiectul studiului de caz, cât și întreaga lucrare din perspectiva formulării unor concluzii pertinente.
CAPITOLUL I
CADRUL CONCEPTUAL PRIVIND
LOCALIZAREA ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE,
SPECIALIZAREA ȘI DEZVOLTAREA REGIONALĂ
1.1. Conceptul de localizare și teoriile economice regionale bazate pe localizare
În primul capitol al prezentei lucrări de licență mi-am propus să prezint câteva aspecte și trăsături ale conceptului de localizare precum și o serie de terorii economice regionale bazate pe localizare care la nivelul anului 2015 au semnificații diferite în țările europene.
În general, teoriile de dezvoltare economică au acordat o atenție mai mare considerentelor macroeconomice (măsuri de deschidere a pieței, asigurarea drepturilor asupra proprietății, stabilitate politică, investiții în educație, principii de guvernământ democratice etc.), minimizând sau neluând în calcul într-un mod serios importanța regiunii, definită ca un sistem de bunuri și servicii relaționale în procesul de dezvoltare economică. Fenomenele macroeconomice nu explică singure procesul dezvoltării la nivelul unei țări, dezvoltarea în orice țară fiind caracterizată prin diferențe de intensitate de la un loc la altul, de la o regiune la alta, de la un oraș la altul. Intensificarea globalizării aduce în prim plan din ce în ce mai mult rolul regiunilor în dezvoltarea economică, acestea fiind considerate elemente active și cauzale ale dezvoltării economice. Acestea sunt considerate locuri în care sunt concentrate cele mai avansate forme de dezvoltare economică și inovare.
În timpul a peste jumătate de secol de evoluție, istoria economiei regionale a fost presărată cu un număr relativ mare de abordări, teorii și modele, care au avut în centrul atenției localizarea și problemele sale specifice. Cu toate că la începuturile lor, analizele regionale aveau un caracter relativ simplu (analiza unei singure regiuni sau a unui singur sector), odată cu conștientizarea importanței practice a domeniului, a crescut și puterea interpretativă a teoriilor și modelelor regionale. Dar acest lucru s-a realizat treptat, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, cu suișuri și coborâșuri, critici și laude, îndreptate cu precădere asupra celor mai importante aspecte care și-au pus amprenta asupra abordărilor teoretice la nivel regional:
localizarea- considerată cea mai veche abordare și interpretare a problemelor la nivel regional din istoria gândirii economice, apărută la începtul secolului al XIX-lea; cu ajutorul acestui concept se realizează primul contact al științei regionale cu elementele economiei clasice;
dezvoltarea economică- a reprezentat elementul favorit al teoreticienilor, fără de care analizele economice nu ar fi fost complete. Abordarea spațiului în cadrul teoriilor generale de dezvoltare a condus la îmbunătățirea rezultatelor și concluziilor obținute.
În continuare voi prezenta principalele teorii ale economiei regionale și modul în care acestea au reușit să se impună într-un anumit curent de gândire sau altul.
Definită drept un proces de alegere conștientă a unui loc optim pentru desfășurarea unei anumite activități economice, localizarea a fost influențată într-o primă etapă, de existența resurselor naturale și, ulterior, de existența cunoașterii/inovării, dar și de prezența unei anumite cereri sau necesități. Atât resursele, cât și necesitățile au prezentat, în timp, elemente variabile, ceea ce a afectat decizia de localizarea.
Dintre reprezentanții care au avut contribuții importante la dezvoltarea teoriei localizării pot menționa pe von Thünen (localizarea activităților agricole), A. Weber (localizarea industriei), T. Palandek (competiția monopolistă), W. Christaller (localizarea serviciilor), A. Lösch (piața identificată ca factor cheie al locației), G. Myrdal (conceptul de cauzalitate circulară și cumulativă), J. R. Boudeville, W. Isard, A. O. Hirschman, J. Paelinck (creșterea economică polarizată).
La începtul secolului al XX-lea a avut loc modernizarea și dezvoltarea gândirii economice regionale, în primul rând, din perspectivă localizării. Revendicarea acestui mod de abordare, deopotrivă de știința economică, dar și de alte discipline (geografia, sociologia etc.), a determinat întârzierea recunoașterii ei în cadrul științei economice generale.
Primele referiri cu privire la teoria localizării au fost realizate în cadrul economiei neoclasice, aceasta contribuind în mare măsură la dezvoltarea unui mecansim de analiză și interpretare a spațiului din punctul de vedere economic. Într-o primă etapă a evoluției teoriei localizării, ipotezele erau construite pornind de la prezența unor resurse naturale în zonă (inputuri – materii prime și costuri de transport) și nu țineau cont de preferințele consumatorilor. Primele teorii au ajuns la concluzia că firmele producătoare sunt avantajate de localizarea în zonele centrale, în timp ce rezidenții cu venituri mici sunt favorizați de localizarea la periferie.
În prezent, multe dintre motivațiile inițiale ale localizării (costuri de transport, resurse, distanță etc.) nu se mai regăsesc în realitate. Noile abordări prezintă un caracter interdisciplinar pronunțat, fapt ce a condus la însușirea sau apariția unor noi concepte și tehnici, contribuind astfel la creșterea importanței practice a domeniului. Criteriile avute în vedere la decizia de localizare s-au adaptat și transformat în sensul în care accentul se pune acum pe inovare, cunoaștere, avantajele oferite de autoritățile locale/centrale, dereglementările existente etc. De asemenea, noile abordări teoretice se pot baza pe o serie de instrumente matematice avansate, necesare analizelor calitative ale comportamentului sistemelor non-liniare dinamice (teoria bifurcației, a catastrofelor, teoria haosului) alături de alte modele formalizate.
În prezent, aceste teorii primesc influențe importante din multe domenii ale cunoașterii (matematică, informatică, modelare, statistică, sociologie, devenind mai ancorate în realitate și mult mai practice din punct de vedere al utilității lor.
În evoluția teoriilor localizării au existat câteva puncte de reper, care au jucat un rol important în trecerea la următoarea treaptă a dezvoltării lor.
Principalele teorii ale localizării, reprezentanții lor și unele comentarii asupra acestor abordări sunt prezentate în mod sintetic în Anexa nr.1.
Teoriile localizării reprezintă punctul central al științei regionale, evoluția lor în timp fiind influențată de dezvoltarea unor activități economice și de evoluția societății umane în ansamblul ei. Cele mai multe dintre teoriile localizării au avut ca punct de pornire prezența unor resurse naturale în regiune, scopul urmărit fiind cel de minimizare al costurilor de transport, de optimizare a cheltuielilor destinate amplasării activităților specifice în zonele în care condițiile oferite determină obținerea unor surse de profit sau venit foarte ridicate.
La nivelul anului 2015, transformările intervenite în activitățile economice determinate de globalizare, regionalizare, criză au condus la schimbarea percepției asupra localizării și, implicit a factorilor care impun selectarea unei anumite locații sau a alteia. Astfel, importanța resurselor naturale ca principal fantral al științei regionale, evoluția lor în timp fiind influențată de dezvoltarea unor activități economice și de evoluția societății umane în ansamblul ei. Cele mai multe dintre teoriile localizării au avut ca punct de pornire prezența unor resurse naturale în regiune, scopul urmărit fiind cel de minimizare al costurilor de transport, de optimizare a cheltuielilor destinate amplasării activităților specifice în zonele în care condițiile oferite determină obținerea unor surse de profit sau venit foarte ridicate.
La nivelul anului 2015, transformările intervenite în activitățile economice determinate de globalizare, regionalizare, criză au condus la schimbarea percepției asupra localizării și, implicit a factorilor care impun selectarea unei anumite locații sau a alteia. Astfel, importanța resurselor naturale ca principal factor de localizare s-a redus atât cantitativ cât și calitativ, concomitent cu schimbarea condițiilor de transport (mijloace de transport, infrastructură etc.). În acest context, localizarea unor activități ar trebui să constituie punctul central de interes atât al antreprenorilor (sectorului privat), cât și al guvernanților/autorităților regionale care pot influența deciziile cu ajutorul reglementărilor/dereglementărilor și politicilor de dezvoltare regională.
În concluzie, se poate spune că localizarea nu mai este privită numai ca un mijloc prin care firmele sau populația își pot influența desfășurarea optimă a activităților, ci reprezintă un instrument la dispoziția politicilor teritoriale, prin care acestea pot influența prin acțiuni țintite și măsuri specifice anumite direcții de dezvoltare.
În acest context pot afirma că dezvoltarea economică reprezintă un alt aspect important analizat din punct de vedere teoretic (dar și practic) în cadrul științei regionale. Conceptual, dezvoltarea economică regională se bazează pe o multitudine de schimbări succesive, cantitative și calitative, care contribuie la atingerea unui nivel de viață ridicat și a bunăstării. Evoluția în timp a teoriilor privind dezvoltarea regională a condus la inițierea unor curente de gândire economică care și-au propus analiza și interpretarea etapelor de creștere/declin ce au avut loc în anumite etape ale progresului societății în interiorul unei zone. Evoluția teoriilor privind dezvoltarea regională a fost caracterizată de perioade în care a fost în mare parte ignorată, dar și etape în care ordinea zilei era dedicată problemelor specifice teritoriale. Principalele probleme ridicate în cadrul unor curente economice vis-a vis de acest subiect s-au concentrat în special pe factorii de influență și importanța lor în anumite etape sau perioade de timp. Se constată, astfel, că dezvoltarea regională este atât rezultatul factorilor exogeni, cât mai ales al celor endogeni, impactul lor fiind diferit în timp și spațiu. Din punct de vedere cronologic, factorii exogeni au fost importanți în special, în primele etape ale creșterii regionale, efectele lor fiind, totuși, relativ greu de controlat.
În etapa de dezvoltare propriu-zisă importanța factorilor endogeni regionali este majoră, aceștia fiind influențați de: calitatea tehnologiilor existente, de oferta regională (exportul) și cerere (capacitatea de atragere a capitalului și a forței de muncă).
1.2 Evoluția teoriilor privind dezvoltarea regională
În continuare voi prezenta o evoluție a teoriilor privind dezvoltarea regională:
Teoria polilor de creștere sau a polilor de dezvoltare pornește de la ipoteza că un proces de creștere nu apare peste tot, ci se manifestă cu o intensitate variabilă în anumite puncte sau poli. Difuziunea creșterii se realizează prin diverse canale către anumite terminale variabile din ansamblul unei economiei. Modul în care această teorie a fost definită a condus la ideea că există unele aspecte neclare privind definirea polilor de creștere. Scopul apariției unui pol de creștere este compromis dacă nu există canalele de transmitere a dezvoltării (circuite de comercializare, sisteme de credit, sisteme de comunicații, infrastructură de transport și depozitare, personal calificat etc.). De asemenea, este necesară o corespondență între elementele produse în polul de creștere și cele produse în exterior. În fapt, polii de creștere nu pot funcționa și atinge obiectivul în condiții de izolare.
2. Teoria cauzalității circulare și cumulative unde ipoteza de bază în abordare teoretică este aceea că mobilitatea reprezintă un factor perturbator. Mobilitatea factorilor prezintă o utilitate limitată în timp, constituind un factor substitutiv al celorlalți factori, fără a reuși să compenseze diferențele de productivitate marginală apărute la nivel regional. O bună ilustrare a teoriei rezultă din orientarea deplasării factorilor: deplasarea forței de muncă către regiunile și națiunile bogate determină înrăutățirea situației din zonele sărace. Țările-surse de emigrare trebuie să susțină cheltuielile de pregătire și educație a unor generații de emigranți. Acest lucru este parțial valabil în zilele noastre, teoria având un grad ridicat de aplicabilitate.
3. Teoria centru-periferie are la bază mai multe ipoteze. Astfel, relațiile existente între zonele centrale și periferice sunt considerate adevărate motoare al dezvoltării la nivel regional. De asemenea, efectul principal al relației îl reprezintă apariția unor randamente descrescătoare, dinspre zonele centrale spre cele periferice. În concluzie, profitul este mai puțin perceput în zona periferică, în timp ce creșterea din zona centrală este determinată de export. Forța de muncă și capitalul părăsesc periferia și doresc adaptarea (uneori foarte dificilă) la condițiile zonei centrale.
Această teorie prezintă o mare aplicabilitate în zilele noastre, în condițiile în care se discută despre convergența între centru și periferie, cu toate că inegalitățile fundamentale între cele două zone se mențin pe termen lung. De asemenea, specializarea regiunilor în funcție de potențialul natural și de tradiții este prezentă și astăzi în unele țări, dar aceasta nu mai reprezintă un factor hotărâtor pentru dezvoltare în ansamblul ei.
4. Teoria dezvoltării în etape, conform căreia tranziția de la subdezvoltare la dezvoltare se poate descrie printr-o serie de trepte sau etape pe care toate țările/regiunile trebuie să le traverseze. Țările avansate au trecut etapa “decolării” către o creștere autosusținută, în timp ce, țările subdezvoltate, aflate încă în societatea tradițională sau în etapa precondițiilor, trebuie să urmeze o serie de pași, pentru a atinge un nivel de creștere economică susținută. Principalele idei prezente în teoria dezvoltării în etape sunt următoarele:
– dezvoltarea națională este polarizată, într-o primă fază, după care este integrată;
– la nivel regional, dezvoltarea este concentrată în centre de dezvoltare, după care se difuzează spre periferie;
– în cadrul unităților urbane, apare o descentralizare progresivă în beneficiul periferiilor.
Concluzia analizelor este aceea că prosperitatea trecută poate fi purtătoarea germenilor unui declin profund în condiții economice și tehnologice noi. Acest lucru este vizibil azi, în condițiile actualei crize globale. Modelul unei dezvoltări în etape, cu discrepanțe mari la început și reducerea lor ulterioară, este foarte răspândit în politicile regionale actuale.
5. Teoria ciclurilor lungi potrivit căreia, spațiul se repartizează între poli de creștere, poli de atracție și regiuni intermediare. Atractivitatea unei regiuni este dependentă de capitalul acesteia, de infrastructură, de stocul de informații. La rândul său, capitalul depinde de investiții, de starea factorilor din regiune, în timp ce migrația, ca fenomen intern, este afectată de nivelul salariilor, de piața muncii și atractivitatea regiunii. Sub restricția unor ipoteze, se poate ilustra evoluția unui sistem spațial și cum se repartizează în spațiu efectele de difuziune și retenție.
6. Teoriile marxiste privind creșterea regională unde schimbările sociale și dezvoltarea sunt privite în termeni ai conflictelor inerente între clasa capitalistă și muncitori. De asemenea, dezvoltarea neechilibrată reprezintă expresia geografică a contradicțiilor capitalului; zonele urbane sunt dezvoltate inițial prin acumularea profiturilor. În același timp, profiturile sunt instabile din cauza investițiilor fixe și creșterii competiției ca urmare a noilor intrați. Odată cu scăderea profitului, zona este abandonată complet de către firmele în căutarea altor locații cu profituri mai mari.
Aceste fenomene determinate de schimbarea locației în funcție de profit pot conduce la eliminarea din competiție a unor zone, care ulterior, vor cunoaște declinul.
În prezent, asistăm la astfel de procese regionale, care pot fi reglementate sau preântâmpinate cu ajutorul politicilor teritoriale și măsurilor de susținere a activității economice în anumite zone. Aceste politici pot amplifica integrarea regională într-un sistem capitalist mai mare sau pot, de asemenea, accelera procesul de divergență.
7. Teoria dezvoltării endogene
Dezvoltarea endogenă are la bază valorificarea resurselor sau tradițiilor locale. Susținătorii ideii privind dezvoltarea endogenă sunt de fapt, promotorii unei economii regionale flexibile, capabile să se adapteze mediului exterior. Acest tip de dezvoltare generează creștere economică și productivitate regională sporită. În condiții de stabilitate economică, firmele vor promova programe pe termen lung, fapt ce va conduce la obținerea de avantaje regionale. Această formă de dezvoltare regională se opune tendinței de uniformizare prin acceptarea varietății culturilor, statutelor sociale, tehnologiilor, cunoașterii etc.
8. Teoriile instituționalității au în centrul atenției un sistem instituțional care presupune un mecanism de funcționare bazat pe resurse financiare și reguli/norme de acțiune. Înțelegerea acestui mod de funcționare a determinat renunțarea la abordarea sistemului economic fără fricțiuni și a condus la recunoașterea importanței costurilor de tranzacție. Într-o societate în care există costuri fricționale, drepturile de proprietate sau contractuale nu pot fi definite instant, nu pot fi monitorizate sau transferate fără cheltuirea de resurse. Costurile de tranzacție sunt costurile de căutare sau negociere a utilizării pieței, similare costurilor de administrare într-o ierarhie de firme private.
În economia modernă de piață, costurile de tranzacționare ajung la cote foarte mari, estimate, în unele cazuri, până la 50-60% din produsul național net. Potrivit abordărilor teoretice, costurile de tranzacție și instituțiile care le generează sunt privite drept variabile endogene ale modelului economic. Costurile economice și politice sunt incluse în costurile de tranzacție, care, potrivit lui R. Coase sunt de trei feluri: costuri de cercetare și informare (costul pregătirii contractelor), costuri legate de luarea deciziilor; costuri de semnare și monitorizare a contractelor.
Teoriile de dezvoltare regională elaborate de-a lungul timpului vin dinspre mai multe discipline: economie, geografie, planificare și administrație publică. Fiecare dintre aceste teorii contribuie la înțelegerea surselor dezvoltării economice inegale la nivel regional, național sau internațional, dar niciuna nu poate explica în întregime cauzele dezvoltării inegale.
Fără a avea o abordare exhaustivă, în Anexa nr.2 am încercat să sintetizez principalele teorii de dezvoltare regională dezvoltate de-a lungul timpului.
1.3. Noțiunea de cluster și dezvoltarea clusterelor regionale
Clusterele, procesul de clusterizare nu are tradiții vechi nici în România, nici în Ungaria, și în general, în nici unul din statele Europei de Est și Centrale, respectiv aici s-au regăsit doar așa-numitele clustere gen „centre industriale”. După destrămarea producției industriale care a urmat după 1989, în aceste țări „socializate” pe industrii planificate, autocratice nici forma organizatorică în sine nu s-a impus cum ar fi fost eficient: prin specialiști multiplicatori entuziaști, care aduc acasă din vizite de studiu efectuate în străinătate cele mai bune practici, și le adaptează condițiilor autohtone. În România rearanjarea economiei și resurselor, care a durat pană la începutul noului mileniu, a început „să dea roade” abia după anul 2001: în perioada creșterii economice disputele despre concentrarea activităților industriale au căpătat dimensiuni noi. Politica, vizând stimularea formării de rețele, a promis resurse pentru inițiativele de clustere nou formate. Ca urmare, numărul organizațiilor de acest fel a crescut cu o ordine de mărime, iar calitatea lor s-a redus în aceeași măsură.
În ceea ce privește România este important să facem diferență între așa-numitele clustere „naturale” și cele de stat. Totodată, cunoștințele legate de managementul clusterelor, ca știință, au ajuns in posesia actorilor târziu și nestructurat. Pe cale de consecință, la nivelul anului 2015 există organizații foarte colorate, care funcționează în multe feluri, iar în anii ce urmează vor trece printr-o schimbare de epocă. Pentru această schimbare trebuie să se pregătească azi specialiștii noștri, pentru ca să poată ajuta în acest proces la nivel înalt, și să fie primii care să facă acasă o adevărată carieră în domeniul managementului clusterelor.
Și pentru că am menționat cuvântul englezesc folosit în Uniunea Europeană (cluster = grupare, acumulare, ciorchine) denotă o entitate economică liber organizată în rețea. „Clusterele sunt concentrări geografice de instituții și companii interconectate, dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite și alte entități importante din punct de vedere al concurenței. Acestea includ spre exemplu, furnizori de input-uri specializate, cum ar fi componente, mașini și servicii, sau furnizori de infrastructură specializată. De multe ori, clusterele se extind în aval către diverse canale de distribuție și clienți și lateral către producători de produse complementare și către industrii înrudite prin calificări, tehnologii sau input-uri comune. În sfârșit, unele clustere includ instituții guvernamentale și de alte tipuri–precum universități, agenții de standardizare, think tank-uri, furnizori de instruire profesională și patronate– ce asigură instruire specializată, educație, informație, cercetare și suport tehnic.
Definiția clusterului este întâlnită și în legislația din România, conform căreia clusterul este o grupare de producători, utilizatori și/sau beneficiari, în scopul punerii în aplicare a bunelor practici din UE în vederea creșterii competitivității operatorilor economici.
Comunicarea Comisiei Europene definește clusterul ca fiind un grup de firme, actori economici conecși și instituții localizate într-o proximitate geografică și care au ajuns la gradul de mărime necesar dezvoltării de expertiză specializată, servicii, abilități și furnizori.
„Polul de competitivitate” este o asociere de întreprinderi, organizații de cercetare-dezvoltare și formare profesională, ce acționează în parteneriat pentru a pune în aplicare o strategie comună de dezvoltare. Această strategie este construită în jurul unor proiecte inovatoare având drept scop final abordarea uneia sau mai multor piețe.
Primul economist care a descris clusterele din perspectiva “lanțurilor de furnizori” a fost Alfred Marshall care analizând aglomerările industriale din Anglia a constatat că aceste concentrări geografice de întreprinderi dintr-un anumit sector creează efecte economice pozitive involuntare – așa numitele externalități:
– efecte asupra forței de muncă: faptul că un număr mare de întreprinderi se alimentează din același bazin de forță de muncă are drept consecință creșterea salariilor, pe de o parte și specializarea și creșterea nivelului de calificare a acesteia, pe de altă parte;
– efecte privind specializarea furnizorilor: spre a evita concurența, întreprinderile dintr-o aglomerare industrială tind să se specializeze pe un anumit segment al lanțului de creare a valorii adăugate, conducând la creșterea calității produselor și la reducerea costurilor;
– transferul tehnologic: Marshall a constatat că informația și cunoștințele “plutesc prin aer” între întreprinderile existente în cadrul concentrării geografice. Este de fapt definiția transferului tehnologic „avant la lettre”.
Ulterior, privind dintr-un alt punct de vedere, acela al geografiei economice, Jane Jacobs (1969) a evidențiat rolul marilor orașe în dezvoltarea economică, acestea jucând rolul a ceea ce noi astăzi numim “poli urbani de creștere”.
Michael Porter a demonstrat ca pentru a putea explica succesul economic al unei țări sau regiuni nu este suficientă recurgerea la teoria clasică a factorilor de producție, ci acesta depinde de interacțiunea complexă a unor factori reuniți în ceea ce astăzi numim „Diamantul lui Porter”: cererea, strategia întreprinderii și concurența, factorii de producție, lanțurile de furnizori și integrarea pe orizontală.
În altă ordine de idei, inovarea reprezintă astăzi o condiție sine qua non a succesului economic și a menținerii pe piață a întreprinderilor. Mult timp și, din păcate, încă, inovarea a fost privită ca un proces liniar: invenție – prototip – testare – producție de serie – piață. Acest model, care atrage prin simplitatea lui, se dovedește astăzi depășit. Inovarea este un proces complex bazat pe interacțiunea actorilor implicați în sistemele inovative. Toate aceste considerații au condus la modelul unanim acceptat „triple helix” ce reunește în cadrul unui cluster reprezentanți ai:
– întreprinderilor – reprezentând latura economică a clusterului;
– universităților și institutelor de cercetare – reprezentând furnizorii de soluții inovative aplicabile nevoilor reale ale întreprinderilor din cluster;
– autorităților publice locale, regionale etc.
În România, experiența a arătat însă, că cei trei parteneri naturali ai modelului „Triple helix” nu cooperează, mai mult decât atât aceștia nu se cunosc și nu ajung să discute unul cu celalalt. Se simte nevoia adaptării modelului și transformarea acestuia într-un model „Four clover” – „Trifoi cu patru foi”, cel de al patrulea actor fiind reprezentat de organizații catalizator – firme de consultanță specializate în domeniul transferului tehnologic și al inovării, centre de transfer tehnologic etc. Este evident că diferitele categorii de actori, din cadrul acestui model au contribuții și interese diferite care trebuie armonizate și care au fost prezentate în Anexa nr.3.
În acest context, conceptul de dezvoltare regională provine din cel de dezvoltare economică, luând în considerare aspectele teritoriale, zonale sau locale ale acestei dezvoltări.
După unii autori, dezvoltarea regională se referă la capacitatea regiunilor de a produce (și vinde) bunuri și servicii, și prin urmare capacitatea populației de a câștiga venituri. Disparitățile de dezvoltare regională se referă la diferențele dintre regiuni în capacitatea acestora de a furniza oportunități de a câștiga venituri pentru locuitorii săi.
După alți autori, dezvoltarea regională „presupune utilizarea resurselor (în primul rând a celor locale, dar și a celor atrase din mediul național și internațional) pentru creșterea competitivității generale a teritoriului, creșterea gradului de adaptabilitate a componentelor de producție și funcționale la necesitățile de ajustare structurală (pentru satisfacerea nevoilor regionale și naționale) și, în ultimă instanță, din perspectivă macroeconomică, pentru reducerea decalajelor între diferitele componente din structura spațiului economic național”.
În literatura de specialitate sunt utilizați mai mulți termeni legați de diferențele de dezvoltare dintre regiuni, cel mai folosit termen fiind cel de „disparitate regională”, dar pe lângă acesta se mai folosește și termenii de „decalaje de dezvoltare” sau „inegalități regionale”. În linii mari obiectivele politicii regionale pot fi reduse la două:
maximizarea creșterii economice la nivel național (eficiență);
reducerea disparităților interregionale (echitate).
Conflictul dintre creșterea economică la nivel național (eficiență) și echitate interregională constituie una dintre cele mai importante dileme în dezvoltarea regional, deoarece este foarte dificil să promovezi convergența cu celelalte state membre, dar în același timp să contribui și la descreșterea disparităților regionale. Unii cercetători consideră că din moment ce disparitățile în nivelul de dezvoltare dintre diferite regiuni apar pe măsură ce economia se dezvoltă (înregistrează creșteri economice înalte), altfel spus, factorii care au contribuit la creșterea disparităților regionale sunt cei care au condus și la o rapidă creștere economică, nu ar mai trebui să ne preocupe nivelul inegalităților. Aceste disparități pot fi practic prețul care trebuie plătit pentru ca o să se dezvolte.
Dacă fac abstracție de aceste considerente sunt câteva elemente de care ar trebui să se țină cont în această dilemă. Poate cel mai bun argument în dezvoltarea unei politici de reducere a disparităților regionale îl constituie faptul că oamenilor le pasă de inegalități. Majoritatea culturilor și religiilor lumii au prevăzute prevederi referitoare la inegalități.
Pe de altă parte, se consideră că disparitățile socio-economice între regiuni afectează și se va transforma în inegalități privind oportunitățile generației viitoare, altfel spus inegalitățile se reproduc de-a lungul timpului.
În al treilea rând, inegalitatea poate avea efecte negative asupra investițiilor productive și în special asupra capitalului uman. Este recunoscut faptul că- capacitatea diferită de a investi în capitalul uman și cel fizic are consecințe asupra gradului de disparitate a veniturilor. Cu alte cuvinte, cu cât disparitățile sunt mai mari, cu atât creșterea economică afectează populația mai săracă. Pe de altă parte, disparitățile regionale generează o serie de efecte care determină întârzierea sau frânarea creșterii economice, pot constitui factor de inflație, atrag costuri ridicate de susținere a dezvoltării în regiunile dezvoltate. Spre exemplu, pentru Uniunea Europeană, disparitățile generează importante riscuri pentru procesul de unificare.
Nu în ultimul rând, există și un argument de ordin politic, inegalitățile de dezvoltare, mai ales atunci când se suprapun și corespund și cu diviziuni etnice și religioase constituie o sursă de instabilitate socială și politică care afectează dezvoltarea durabilă.
Una dintre problemele centrale referitoare la dezvoltarea regională o constituie indicatorii de măsurare a acesteia. Utilizarea unuia sau altuia dintre acești indicatori de măsurare a dinamicii dezvoltării regionale este foarte importantă pentru că, pe de-o parte alegerea trebuie fie în concordanță cu scopul măsurării, iar pe de altă parte aceasta determină formularea unor concluzii diferite la situația reală a disparităților regionale. Spre exemplu, outputul total este utilizat ca indicator ce semnifică capacitatea productivă a unei regiuni, outputul pe persoană ocupată este un indicator care se referă la productivitatea regiunii care determină competitivitatea unei regiuni, iar outputul per capita indică bunăstarea economică a unei regiuni. Se poate spune astfel că nu există un „cel mai bun” indicator, fiecare dintre aceștia fiind util în funcție de scopul măsurării.
Produsul intern brut per locuitor (PIB/locuitor) este indicatorul cel mai utilizat în măsurarea comparativă a nivelului de dezvoltare dintre regiuni, fiind folosit de Uniunea Europeană pentru a măsura disparitățile de dezvoltare dintre regiuni, inclusiv pentru alocările financiare orientative între regiunile sale în privința politicii de coeziune. O serie de autori consideră că și alți indicatori ar trebui luați în considerare în măsurarea disparităților de dezvoltare regională, condițiile de viață și facilitățile existente având o foarte mare importanță în ceea ce privește bunăstarea locuitorilor unei regiuni. Folosirea unor indicatori arbitrari sau doar a anumitor indicatori este un demers care influențează elaborarea politicii de dezvoltare regională și poate exacerba sau micșora cerința pentru echitate spațială.
La nivelul anului 2015 în cadrul Uniunii Europene, unele state tratează dezvoltarea regională prin expunerea faptului existenței problemelor dificile de dezvoltare economică a majorității teritoriilor interne față de unele teritorii economic mai dezvoltate și privilegiate din punct de vedere istoric, geografic, dotării cu resurse, etc. În altele se consideră că abordarea dezvoltării regionale asigură participarea activă și eficace a tuturor cetățenilor în dezvoltarea economică, politică și socială a țării. În cele din al treilea rând, aceasta presupune dezvoltarea teritoriilor situate la o distanță îndepărtată față de centrul economic dezvoltat. Însă, în toate dezvoltarea regională este o politică statală susținută de fonduri comunitare, devenită deja tradițională și consecvent promovată. Așadar, dezvoltarea regională este un proces complex care sprijină fiecare teritoriu în construirea viitorului său pe baza propriului său capital teritorial și, deci, contribuie la reducerea disparităților dintre diverse regiuni. Atât dezvoltarea durabilă cât și cea regională reprezintă concepte noi, apărute în ultimele decenii ale mileniului II. Chiar dacă există un defazaj de câțiva zeci de ani între apariția și aprofundarea acestor două concepte, este evident că viitorul umanității depinde de dezvoltare, iar corectitudinea definirii și viteza de implementare în practica a acestor concepte este importantă pentru generațiile noastre. Există multe opinii care susțin că dezvoltarea durabilă nu poate fi abordata decât la nivel mondial, într-un mod unitar și simultan. Cu toate acestea, dificultățile realizării unui astfel de deziderat solicită abordări punctuale, mai realiste și cu sorți mai mari de reușită. Astfel, practicile recente privind evoluția favorabilă a unor domenii precum agricultura ecologică și turismul ecologic demonstrează viabilitatea unui nou tip de abordare, la nivel sectorial care poate și chiar trebuie să devină o optică firească asupra dezvoltării.
Procesul de dezvoltare locală și regională este un proces complex care implică o abordare multi-disciplinară. Diferiți factori, economici, culturali și socio-politici au un profund impact asupra procesului de dezvoltare locală. Pentru ca acest concept de dezvoltare locală și regională să reușească, toți factorii descriși mai sus trebuie să devină un liant pentru a întregi comunitatea.
În prezent, literatura de specialitate concentrată pe problematica economiilor regionale identifică trei mari tendințe generale:
– unificarea diferitelor teorii ale localizării și realizarea unei singure teorii generale;
– convergența teoriilor privind dezvoltarea și creșterea regională;
– conectarea teoriilor și modelelor de dezvoltare regională la actualele politici de dezvoltare teritorială.
Referitor la prima tendință, se poate spune că, potrivit economiei neoclasice, spațiul era considerat omogen, condițiile de acțiune fiind uniforme și egale. De asemenea, factorii care acționau asupra localizării activităților economice erau mai mult de natură cantitativă, costurile de transport și infrastructura fiind principalele elemente luate în considerare la elaborarea teoriilor și modelelor regionale.
A doua tendință este rezultatul necesității conectării teoriilor regionale la politicile cu impact regional. Elementele specifice care susțin convergența teoriilor privind dezvoltarea regională sunt: teoriile au un caracter rațional și decizional în condiții accentuate de nesiguranță; abordările instituționale ale teoriei regionale, care accentuează importanța regulilor și comportamentelor, și în care instituțiile realizează tranzacții în structurile guvernamentale cele mai protective, reducând conflictele și favorizând avantaje mutuale obținute în urma schimburilor realizate; abordarea cognitivă a economiilor locale/regionale și a sinergiei lor.
Toate elementele prezentate mai sus, la care se mai pot adăuga și unii factori tradiționali, materiali sau funcționali, au fost cuprinse în noul concept intitulat ”capitalul teritorial”, care devine, astfel, punctul central al noilor abordări teoretice regionale, având caracteristicile următoare: existența resurselor naturale, capitalul social, bunurile publice sau private, aglomerările și externalitățile, rețelele, capitalul fix privat și serviciile private, capitalul uman, antreprenoriatul, creativitatea, cooperarea, strategiile, parteneriatele și structura guvernării.
La nivelul anului 2015, există opinia generală potrivit căreia regiunile trebuie să își dezvolte pârghiile proprii pentru a concura pe o piață globală, internațională. Astfel, strategiile de dezvoltare trebuie să țină seama de legătura dintre diferite procese de dezvoltare endogenă și să adopte măsuri și acțiuni pentru susținerea lor. De asemenea, regiunile trebuie să înțeleagă care sunt factorii care dinamizează actuala Eră economică. În perioadele de criză globală sau recesiune, teoriile trebuie să se îndrepte spre înțelegerea și explicarea factorilor care au condus la aceste schimbări, pentru a stabili condițiile necesare regândirii unei noi filozofii regionale în noua eră a inovațiilor în aranjamente instituționale, determinată de un intervenționism politic ridicat. Nu se poate pierde din vedere faptul că, în literatura privind creșterea regională din ultimii ani, o atenție deosebită este acordată cunoașterii și inovării antreprenoriale. Astfel, ”regiunile cunoașterii”, ”orașele inovative” accentueză rolul educației, cercetării, dezvoltării tehnologice, acestea având un rol fundamental în mobilitatea spațială a factorilor de producție și contribuind la reducerea disparităților regionale pe termen lung ca efect al egalizării productivității în teritoriu.
O a treia tendință este determinată de o dorință mai veche a teoreticienilor de a realiza unificarea abordărilor privind localizarea. Introducerea variabilei spațiale și luarea în considerare a elementelor ce țin de localizare și de factorii acesteia nu au fost prezente în cadrul primelor etape ale evoluției curentelor de gândire economică. Se poate afirma că ele au fost ignorate constant, chiar dacă evidența a fost cu totul alta.
Sintetizând cele expuse pot afirma că schimbările intervenite în cadrul noilor abordări economice regionale conduc la ideea că se urmărește realizarea unei singure teorii generale a localizării, iar premisele sunt următoare: apariția unor factori de influență a localizării foarte diferiți de cei prezenți și analizați în teoriile anterioare; creșterea influenței factorilor intangibili (”atmosfera regională”, sinergia locală, factorii aferenți guvernării, capitalul uman și cunoașterea etc.); trecerea de la o abordare funcțională la una cognitivă.
CAPITOLUL II
METODOLOGIA CERCETĂRII
În abordarea acestui capitol al prezentei lucrări de licență voi porni de la faptul că Strategia Europa 2020 continuă principiile Strategiei Lisabona pentru creștere și noi locuri de muncă și include trei obiective majore: creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Această strategie are ca prioritate pe termen scurt combaterea crizei, iar pe termen lung facilitarea și crearea de noi locuri de muncă, creșterea standardului de viață și plasarea Uniunii Europene în topul clasamentelor internaționale. Soluțiile privind criza se concentrează pe economia socială și verde unde prosperitatea este asigurată prin inovație, o mai bună utilizare a resurselor și cunoștințe. Obiectivul Comisiei Europene este să conducă o Europă care se bazează pe cunoștințe, creștere rapidă și durabilă, pe progres social. Una din modalitățile de a atinge acest obiectiv este prin îmbunătățirea cooperării între mediul de afaceri, universități, instituții de cercetare și stat, și anume printr-o formă de parteneriat foarte populară, dar insuficient exploatată, cea a clusterului.
2.1. Metodologia privind gradul de satisfacție a cetățenilor privind dezvoltarea muncipiului București
Obiectivele cercetării
Obiectivul general: măsurarea nivelului satisfacției cetățenilor privind dezvoltarea muncipiului București
Obiective specifice:
– determinarea nivelului satisfacției la nivel de cetățean;
– elaborarea unei concept strategic de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung (etape) a municipiului București și a teritoriului său de influență – în context regional (Regiunea București – Ilfov;
– îmbunătățirea calității mediului și sprijinirea dezvoltării durabile a regiunii București-Ilfov;
– locul municipiului București în Strategia Națională de Dezvoltare a României și în Strategia de Dezvoltare Regională a Regiunii 8.
Instrumente folosite
Am studiat literatura de specialitate și am colectat date statistice. Am studiat strategiile de dezvoltare turistică ale diferitelor regiuni ale României și din aceste studii am preluat informații, idei și am încercat să le corelez cu răspunsurile la chestionarul aplicat. Literatura de specialitate prelucrată este prezentată la sfârșitul prezentei lucrări de licență în capitolul bibliografie.
În vederea realizării cercetării, principala metodă utilizată a reprezentat-o aplicarea unui chestionar în rândurile turiștilor care au vizitat Bucureștiul și a cetățenilor care trăiesc în București pentru a identifica, determina și analiza percepția acestora atât asupra gradului de dezvoltare a turismului în capitala României, cât și în definirea rolului Bucureștiului ca și reală capitală europeană.
Pentru ca rezultatele cercetării să fie relevante am ales din cadrul metodelor cantitative, chestionarul prezentat în Anexa nr.15 (care face parte integrantă din prezenta lucrare de licență).
Chestionarul a cuprins 20 de întrebări și a fost efectuat în perioada 3 martie – 5 mai 2015, în mediul on-line, pe un eșantion de 160 de persoane.
În metodologia de cercetare utilizată am mai apelat și la alte metode moderne de cercetare: metoda analizei datelor statistice, metoda observării directe, analiza SWOT.
Strategia de cercetare a cuprins elementele metodologice specifice fazelor cercetării: căutarea și culegerea de date, formularea obiectivelor specifice și validarea acestora prin rezultatele cercetării, concluzii și propuneri cu privire la zona cercetată.
Rezultatele obținute în urma cercetării reliefează aspecte generale privind:
– activitatea turistică și gradul de satisfacție al turiștilor,
– elemente care influențează negativ dezvoltarea Bucureștiului în cadrul Regiunii 8,
– importanța capitalei României ca reper turistic în stabilirea unor oferte de city break al agențiilor de turism,
– aspecte privind durabilitatea turismului în zonă,
– priorități percepute de bucureșteni referitoare la dezvoltarea activității economice în București.
Respondenții au făcut aprecieri cu privire la gradul de dezvoltare al muncipiului București în ultimii 10 ani și au identificat prioritățile pentru:
dezvoltarea turistică;
îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare;
îmbunătățirea calității vieții;
dezvoltarea economică durabilă;
protejarea și conservarea mediului înconjurător;
administrația locală.
Eșantionul folosit
Datele necesare pentru analiză și interpretare le-am colectat pe baza unui eșantion format din 160 de respondenți și este prezentat sub formă de tabele în Anexa nr.4:
Conform graficului, procentul populației active din rândul respondenților la chestionare (18-59 de ani) este de 71,2%. Vârsta respondenților este un fapt care accentuează relevanța chestionarului deoarece persoanele în plină activitate se află în genere în contact direct cu problemele reale ale Bucureștiului și sunt interesate în mod concret de rezolvarea acestora.
Conform metodologiei de selectare a grupului țintă, mi-am propus ca eșantionul de respondenți selectat să conțină un număr reprezentativ de femei (cel puțin 39% din totalul eșantionului). De aceea, 76 dintre cei 160 de respondenți sunt femei (46%).
Așa cum rezultă din grafic marea majoritate a respondenților sunt absolvenți de studii superioare și post-universitare, așadar au pregătirea intelectuală și tehnica necesară elaborării unor răspunsuri inteligibile, veridice și relevante.
În ceea ce privește domeniile de activitate ale respondenților, 69 dintre aceștia își desfășoară activitatea în domeniul public, 24 în sectorul privat, iar 14 sunt antreprenori.
2.2. Concluzii privind rezultatul cercetării
1. dezvoltarea turistică a Bucureștiului trebuie centrată pe turismul de business și pe turismul de tip city-break (care înglobează și alte produse turistice, precum turismul cultural sau turismul generat de evenimente).
2. promovarea capitalei trebuie abordată din perspectiva viitorului orașului, nu doar din cea a trecutului; în opinia respondenților Bucureștiul trebuie să se recomande ca un oraș dinamic, în plină dezvoltare, diferit de alte capitale, care propune din ce în ce mai multe evenimente culturale, artistice și sportive.
3. Principalele categorii de public stabilite pentru Bucuresti ca destinație turistică sunt: oamenii de afaceri, tinerii, city-breakers, grupurile de seniori și publicurile tematice (cum sunt de exemplu, consumatorii de turism medical sau de întreținere). Aceste categorii se încadrează în tiparul turistului-explorator, dispus să experimenteze și să descopere destinații noi.
4. Sunt necesare mai multe axe de dezvoltare a turismului în Bucuresti. Dintre acestea, cei chestionați au concluzionat ca cea mai importanta este crearea unui oficiu de turism al municipiului București. Alte direcții de acțiune se referă la susținerea turismului de afaceri, crearea de evenimente culturale ample, sprijinirea organizării și promovarea acestora, crearea unei rețele de orașe partenere, promovarea Bucureștiului în mediul online ca destinație de turism, dezvoltarea unor sisteme de informare utilizând tehnologii digitale.
5. Bucureștiul anului 2015 este rezultatul unui proces de dezvoltare incoerentă și inegală, lipsită de o viziune clară pe termen lung și nesprijinită de cooperare teritorială, nesustenabilă și generând dezechilibre sociale, dezvoltare care a folosit neadecvat resursele, nevalorificând competențele distinctive locale și care nu s-a concentrat suficient asupra creșterii calității vieții locuitorilor.
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ PRIVIND
LOCALIZAREA ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE,
SPECIALIZAREA ȘI DEZVOLTAREA REGIONALĂ:
REGIUNEA BUCUREȘTI-ILFOV
În acest capitol al prezentei lucrări de disertație mi-am propus să fac o scurtă incursiune în localizarea activităților economice la nivel regional, pornind de la o analiză statistică a Românei la finalul anului 2014, evidențiind în studiul de caz regiunea București-Ilfov.
3.1. Regiunile de dezvoltare din România. Prezentare și analiză
România are o istorie relativ recentă în ceea ce privește politica de dezvoltare regională, primele politici în acest sens fiind introduse în perioada economiei de comandă: 1947–1989, cu ocazia celor două reorganizări teritoriale: în 1950 (regiuni, raioane și comune) și în 1968 (județe, orașe și sate).
Perioada 1947-1989 a fost caracterizată de obiectivul dezvoltării teritoriale echilibrate. Primele încercări concrete de a reduce diferențele de dezvoltare între regiuni au fost realizate în perioada comunistă, dar rezultatul politicii socialiste a fost unul nefast, datorită investițiilor în centre urbane mici care au determinat migrația populației dinspre zona rurală înspre zona urbană și astfel destabilizarea echilibrului urban-rural. De asemenea, centrele urbane mici care s-au dezvoltat în această perioadă au fost create în jurul unei ramuri monoindustriale care după căderea comunismului au falimentat, astfel încât investițiile realizate nu s-au dovedit a fi durabile.
După căderea comunismului, problemele dezvoltării regionale nu au prezentat importanță pentru decidenții politici până la semnarea la 1 februarie 1993 a Acordului European de Asociere a României, care a intrat în vigoare în anul 1995 și a determinat începutul pregătirilor României pentru aderarea la UE și, implicit, adoptarea viziunii europene în dezvoltarea regională. Cadrul legal și structurile instituționale necesare pentru implementarea conform viziunii UE a politicii de dezvoltare regională în România au fost create ca răspuns funcțional la nevoia de absorbție a fondurilor de pre-aderare. Practic, aplicarea politicii de dezvoltare regională în România a demarat prin adoptarea în anul 1998, a Legii nr.151/1998 privind dezvoltarea regională, care stabilește obiectivele, cadrul instituțional, competențele și instrumentele specifice pentru a îndeplini planurile strategice la nivel regional. Prin această lege, au fost create prin libera asociere a județelor – 8 regiuni de dezvoltare, care la rândul lor cuprind un anumit număr de județe, fiecare dintre județele respective având la rândul lor un anumit număr de orașe, comune și sate.
Pot spune astfel că există o anumită ierarhizare a elementelor component iar elementele componente luate separat se caracterizează prin dinamică intrând în interacțiune unele cu altele. Sistemul de bază sau întregul este format din: Regiunile Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov, iar subsistemele cuprind județele, orașele, comunele și satele componente. Regiunile de Dezvoltare sunt prezentate tabelar în Anexa nr.5 și ar trebui să reprezinte un sistem de dezvoltare economic care să aibă ca finalitate creșterea bunăstării locuitorilor din cadrul său. Regiunile de dezvoltare de nivel NUTS II sunt configurate ca unități teritorial-statistice (unități standard cu o arie medie de 13.000 de km2 și o populație de aproximativ 2,5 milioane de locuitori), fără personalitate juridică sau competențe decizionale la nivel regional.
Populația României reprezintă numărul de locuitori care se află în interiorul granițelor acesteia având drept criterii domiciliul acestora. Populația României înregistrată la Recensământul Populației din anul 2012 a fost de 19.654.866 locuitori, iar la 1 august 2014 a fost de 19.464.689 locuitori. Populația stabilă recenzată din România a scăzut cu peste 2,6 milioane de persoane în ultimul deceniu, ajungând la 19.043.767 de persoane, în timp ce persoanele plecate pe perioadă îndelungată sunt în număr de 1.281.264. Cea mai mare populație stabilă înregistrată în ultimii 64 de ani a fost cea din anul 1992, când numărul românilor a ajuns la peste 22,8 milioane.
La 31 decembrie 2014 cifrele erau următoarele:
populația stabilă – 19.042.936 locuitori;
persoane prezente – 18.384.049;
persoane plecate pe perioadă îndelungată – 910.264;
persoane prezente temporar – 301.679;
persoane temporar absente – 658.972.
Distribuția populației pe zone de locuit este de 55,20% în zona urbană și 44,80% în zona rurală. Rata natalității este de 9,1 la mia de locuitori (în august 2014) iar cea a mortalității de 12,1 decese la mia de locuitori (în august 2014).
Speranța de viață la naștere este de:
aproximativ 69,8 de ani pentru bărbați;
aproximtiv 77,4 ani pentru femei.
Rata totală a fertilității este de 1,3 copii născuți/femeie în anul 2014.
Evoluția populației ocupate (mii persoane) este prezentată în Anexa nr.5.
În ce privește numărul salariaților, acesta a evoluat de la 4.591 mii persoane în anul 2003 la 5.046 mii în anul 2008, 4.376 mii în anul 2010 și 4.349 mii în anul 2014 (Anexa nr.6). Toată creșterea de 455 mii persoane realizată în intervalul 2003- fost depășită de diminuarea cu 697 mii persoane în anul 2011 față de anul 2008.
Structura populației ocupate civile pe sexe și sectoare de activitate este prezentată în Anexa nr.7.
Regiunile de Dezvoltare ale României și componența lor sunt prezentate în Anexa nr.8.
Repartizarea resurselor de muncă pe regiuni de dezvoltare reliefează următoarele aspecte:
regiunea Nord-Est asigură 17,1% din resursele de muncă ale României, populația în vârstă de muncă reprezentând 17,0% din populația în vârstă de muncă pe țară;
regiunea Sud-Muntenia dispune de 14,8% din resursele de muncă ale țării, cu o populație în vârstă de muncă de 2092,1 mii persoane, respectiv 14,9% din populația în vârstă de muncă a țării;
regiunea Sud-Est concentrează 13,2% din resursele de muncă la nivel național și 13,2% din populația în vârstă de muncă.
Cea mai mare rată de ocupare a resurselor de muncă a fost de 79,5% și a revenit regiunii Bucuresti-Ilfov.
Dintre celelalte regiuni, valori mai ridicate s-au înregistrat în regiunile: Nord-Vest (65,0%), și Vest (64,0 %); și cele mai scăzute în regiunile Nord-Est (49,7%) și Sud-Est (53,0%).
În aproape toate regiunile, rata de ocupare a înregistrat valori mai ridicate pentru persoanele de sex masculin comparativ cu cele de sex feminin.
Ecartul dintre ratele de ocupare pentru cele doua sexe a avut valori cuprinse între 7,0 puncte procentuale (regiunea Vest ) și – 1,4 puncte procentuale (regiunea Nord-Est).
Din distribuția populației ocupate civile pe regiuni de dezvoltare, se observă că în regiunea Bucuresti-Ilfov se concentreaza cea mai mare proportie a persoanelor ocupate (14,6%), iar in regiunile Vest si Sud-Vest Oltenia cele mai mici proportii (9,8% si respectiv 9,9%).
Populația ocupată civilă pe regiuni și sectoare de activitate ale economiei naționale este prezentată în Anexa nr.9.
Analiza structurii populației ocupate civile pe sectoare de activitate evidențiază că în regiunile Nord-Est și Sud-Vest Oltenia s-au înregistrat cele mai mari ponderi ale persoanelor care lucrau în activitățile agricole (41,5% și 40,1%). Industria și construcțiile concentrau 34,3%, respectiv 33,7% din persoanele ocupate ale regiunilor Vest și Centru. În servicii își desfășurau activitatea peste 40,0% din persoanele ocupate din regiunile:
Vest (40,8%),
Centru (42,1%) și
București-Ilfov 70,2%.
La 31 ianuarie 2015 cea mai mare parte a populației ocupate civile a fost constituită din salariați în regiunile:
București-Ilfov (81,6%),
Vest (60,9%) și
Centru (58,2%).
Cele mai mici ponderi s-au înregistrat în regiunile:
Nord-Est (44,0%)
Sud-Vest Oltenia (45,8%)
Sud – Muntenia (47,0%).
Ponderea patronilor în totalul populației ocupate civile depășea ponderea pe țară (1,5%) doar în regiunile București-Ilfov (3,3%) și Vest (1,8%).
Lucratorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați au deținut ponderi importante în populatia ocupată civilă a regiunilor:
Nord-Est (30,8%, respectiv 24,0%);
Sud-Vest Oltenia (30,1%, respectiv 23,1%).
Analizând structura populației ocupate după statutul profesional se constată că salariații dețineau ponderile cele mai mari în București Ilfov (94,4%) și Centru (82,1%) iar cele mai mici în regiunile Nord Est (50,8%) și Sud Vest Oltenia (52,1%).Regiunile în care lucrătorii pe cont propriu dețineau ponderi semnificative în totalul populației ocupate au fost în general regiunile sărace, respectiv Nord Est 28,7%, Sud Vest Oltenia (23,3%) și Sud Muntenia (23,2%).
Așadar, piața muncii a înregistrat o ușoară revenire în anii 2013 și 2014, cu toate că unii indicatori arătau mai bine în anul 2012. Numărul de salariați din economie a crescut cu circa 49.000 de persoane, dar și numărul de șomeri a crescut cu 49.000 de persoane, iar salariile au fost mai mari cu 3,7% față de anul anterior. Numărul de salariați a ajuns în anul 2014 la 4,36 milioane de persoane, în creștere cu 49.000 de persoane de la începutul anului.
Ritmul de creștere a noilor locuri de muncă a fost de aproape trei ori mai scăzut în anul 2013 față de anul 2012 (când au fost create 81.000 de noi locuri de muncă). Cele mai multe angajări au fost făcute în companiile care se ocupă cu activități de suport (firmele de outsourcing în special), în agricultură sau în hoteluri. Cu toate acestea, economia mai are de recuperat încă 430.000 de locuri de muncă pierdute în criză.
La finele anului 2014, rata șomajului calculată de INS după standardele Biroului Internațional al Muncii (BIM) a ajuns la 7,1% (și un număr de 719.000 de șomeri), față de nivelul de 6,7% în 2012 (când erau peste 670.000 de șomeri). În ceea ce privește indicatorul privind creșterile salariale din anul 2013, de 3,7% (peste nivelul inflației de 1,5%), există două explicații: reîntregirea salariilor bugetarilor (care reprezintă un sfert din numărul total de salariați, adică 1,2 milioane de persoane) prin acordarea unei creșteri salariale de 15% de la începutul anului și creșterea salariului minim pe economie de la 700 la 800 de lei brut/lună în anul 2013 (în două etape, măsură care a influențat salariile a peste un milion de salariați).
Evoluția numărului de șomeri înregistrați în perioada 2011-2014 este prezentată în Anexa nr.10.
Din totalul șomerilor înregistrați, 134.689 au fost șomeri indemnizați și 306.531 neindemnizați.
Productivitatea socială a muncii în România la 31 decembrie 2014 este prezentată în Anexa nr.11, iar situația numerică detaliată din anul 2014 este prezentată în Anexa nr.12.
Sintetizând cele expuse în acest subcapitol pot afirma că în România la nivelul anului 2015, 45% din populație locuiește în mediul rural iar cele 9,1 milioane persoane cât reprezintă populația ocupată, 2,5 milioane (aproximativ 28%) sunt ocupate în agricultură. Dintre acestea, mai mult de un milion reprezintă numărul lucrătorilor familiali neremunerați. În același timp, ponderea agriculturii în PIB este de 7-8%.
În sectorul secundar (industrie și construcții) fenomenul a cunoscut o erodare continuă și intensă, dacă la începutul anilor 90 România se putea mândri cu una din cele mai ridicate proporții ale populației ocupate în acest sector (45,1%), în anul 2010 doar 29,9% mai erau ocupați în industrie iar în 2014 doar 28,8%.
Sectorul terțiar (al serviciilor) a cunoscut la rândul său o scădere ca număr de locuri de muncă (cu 155 de mii) însă pe fondul reducerii pe total a ocupării, ponderea populației ocupate în ramurile serviciilor a cunoscut o creștere, ajungând la 34,5% în 2010, la 36,5% în 2012 și la 42,2% în 2014, totuși suntem departe de țările foste comuniste, chiar, adică 55,2% Republica Cehă, 56,3% Slovacia, 59,5% Ungaria, 50,5% Polonia sau 52,1% Slovenia.
Așa cum am afirmat, deși în acest sector s-au redus numărul de locuri de muncă pe ansamblu, totuși sunt câteva ramuri care au cunoscut o dezvoltare explozivă în această perioadă, cum ar fi:
finanțe, bănci asigurări care prin schimbarea sistemului economic a cunoscut o creștere spectaculoasă, cu o creștere anuală de minim 5,6%;
comerțul care a înregistrat o creștere medie anuală de 4,8%;
administrația publică cu o creștere medie anuală de 4,7%
Celelalte ramuri care compun sectorul terțiar s-au comprimat, cele mai mari reduceri s-au înregistrat în:
Transporturi cu o scădere medie anuală de 5,9%;
Tranzacții și alte servicii prestate firmelor cu un ritm mediu de scădere de 0,5%.
Cei douăzecișicinci de ani au avut un impact semnificativ asupra ocupării, afectând volumul pieței forței de muncă, structura, eficiența, instituțiile și politicile ei. Volumul și structura ocupării forței de muncă sunt dependente de o serie de factori de natură diferită care acționează concomitent și adesea diferit ca sens și intensitate.
3.2. Studiu de caz: regiunea București-Ilfov
În abordarea acestui studiu de caz al prezentei lucrări de disertație voi porni de la faptul că evaluarea impactului politicii de coeziune nu este o sarcină ușoară. Cu toate acestea, progresele obținute ca urmare a acestei politici sunt monitorizate constant, în timp ce efectele au fost evaluate la diferite niveluri utilizând numeroase metode diferite. În general, acestea confirmă beneficiile tangibile și concrete pe care politica de coeziune le-a produs și continuă să le producă în regiunile și orașele Uniunii Europene.
După o perioada de creștere susținută prin care regiunea București-Ilfov a ajuns să depășească media europeană a dezvoltării economice, criza a afectat semnificativ această regiune care în anul 2009 a înregistrat o scădere drastică a PIB/locuitor, cea de a doua ca severitate din Europa. Deși în anii 2013-2014 s-au înregistrat semne de redresare economică, regiunea București-Ilfov are nevoie pentru perioada 2015-2020 de o viziune care să asigure așezarea ei pe o cale sustenabilă a dezvoltării; în acest sens am prezentat în Anexa nr.13 principalii indicatori de caracterizare a nivelului de dezvoltare și potențialului economic- la nivelul anului 2015.
București, al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană, în fapt adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează populație de aproximativ 430.000 de locuitori.
Din analiza SWOT (prezentată în Anexa nr.14) au rezultat direcțiile de dezvoltare ale regiunii București-Ilfov pentru perioada 2015-2020 sunt creșterea competitivității regionale, reducerea disparităților intra-regionale și consolidarea dezvoltării durabile. Pentru atingerea acestor obiective am identificat ca vectori: IMM-urile, cercetarea-dezvoltarea și inovarea, coeziunea regională, transportul, calitatea mediului natural și construit, precum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
În acest sens am identificat trei obiective strategice globale puternic interconectate:
– consolidarea competitivității regionale;
– reducerea disparităților intra-regionale;
– dezvoltarea ( și rurală) durabilă.
Pentru aceasta consider că sunt relevante 6 obiective specifice:
creșterea competitivității IMM-urilor;
consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării;
întărirea coeziunii sociale și teritoriale în cadrul regiunii;
– promovarea sistemelor de transport durabile și reducerea blocajelor din cadrul rețelelor de transport;
– îmbunătățirea calității mediului și sprijinirea dezvoltării durabile în regiunea București-Ilfov;
tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
În continuare voi prezenta și o argumentație a celor afirmate referitoare la cele 3 obiective globale și 6 obiective specifice, astfel:
România a trecut în printr-o criză economică care a afectat profund și regiunea București-Ilfov, evidențiind disparitățile intra-regionale, o competitivitate încă neconsolidată precum și un grad neuniform al dezvoltării urbane si rurale. Cu toate acestea conjunctura europeană și națională nefavorabilă în perioada de programare 2007-2013, regiunea București-Ilfov a înregistrat progrese economice care au determinat clasificarea regiunii noastre ca regiune mai dezvoltată care va beneficia de un sprijin mai redus din partea fondurilor europene în perioada de programare 2014-2020. În acest context consider că este nevoie de o strategie regională care să conducă la reducerea decalajele din interiorul regiunii, la asigurea unor niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă și de productivitate, punând un accent deosebit pe coeziune socială și teritorială. În acest context am avut în vedere următoarele aspecte relevante:
Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, inclusiv a celor care activează în sectorul agricol și conexe acestuia
IMM-rile reprezintă un factor cheie în ansamblul economic național și european. La nivel european în ceea ce privește IMM-urile ne plasăm pe ultima poziție din punct de vedere al valorii adăugate, angajării și productivității muncii. IMM-urile din regiune se confruntă adesea cu absența unor resurse de necesare dezvoltării și sunt expuse unor riscuri serioase de a-și reduce activitatea. Prin comparație cu alte regiuni mai dezvoltate, IMM-rile din regiunea București-Ilfov sunt în general caracterizate printr-o valoare adăugată scăzută, utilizarea intensivă a muncii, o componentă scăzută de cercetare dezvoltare și investiții reduse în echipamente tehnologice de înaltă performanță.
Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării în vederea dezvoltării de produse și servicii inovatoare
Cercetarea, dezvoltarea tehnologică și inovarea sunt elemente cheie ale dezvoltării, ale creșterii inteligente. Regiunea București-Ilfov concentrează cea mai mare parte din totalul național în ceea ce privește cheltuielile cu cercetarea, dezvoltarea tehnologică și inovarea (CDTI). Dintr-un total la nivel de țară de 793 de instituții cu activitate în domeniul CDTI 56% sunt localizate în regiunea București-Ilfov. Cel mai puternic laser din lume va fi construit în județul Ilfov ELI-Extreme Light Infrastructure, fapt care va face ca România să devină o țară importantă în ceea ce privește cercetarea științifică. Fapt care va da posibilitatea dezvoltării orașului Măgurele ca centru internațional de conferințe. Cu toate acestea o importantă carență în ceea ce privește CDTI o reprezintă slaba legătură între instituțiile de cercetare și sectorul de afaceri.
Cercetarea în domeniul agricol, potrivit studiilor în domeniu, este mai curând condusă de scopurile trasate prin programele de finanțare și nu este văzută de către actori ca o cercetare care să aibă o contribuție activă asupra modului în care sunt atinse obiectivele regionale. În domeniul cercetării agricole se constată un deficit de inovare combinat cu o capacitate scăzută de absorbție a sectorului privat.
Intărirea coeziunii sociale și teritoriale în cadrul regiunii
În perioada de programare 2014-2020 București-Ilfov se va încadra în categoria regiunilor mai dezvoltate, întrucât produsul intern brut pe cap de locuitor a depășit în perioada 2007-2010 media Uniunii Europene. Cu toate acestea în interiorul regiunii se observă discrepanțe semnificative în ceea ce privește accesul la sănătate și educatie, gradul de ocupare a forței de muncă, asistența si locuințele sociale.
Combaterea sărăciei, a excluziunii sociale și a disparităților de dezvoltare dintre diferite zone regionale trebuie abordată prin strategii și masuri integrate care să se adreseze multitudinilor de fațete ale decalajelor înregistrate intra-regional; ele trebuie să combată riscul sărăciei sau al excluziunii sociale, mai ales în ceea ce privește grupurile vulnerabile, să contribuie la scăderea numărului de persoane aflate sub pragul sărăciei, precum și la îmbunătățirea infrastructurii sociale. Sărăcia este strâns corelată cu rata angajării, lipsa de slujbă fiind principala cauză a sărăciei. Copiii și tinerii sunt cei mai expuși riscului de sărăcie dintre toate categoriile, această situație cunoscând agravări în mediul rural. Accesul populației aflate în situație de sărăcie la servicii de calitate în domeniul social, educațional și de sănătate este foarte deficient, iar cheltuielile publice în aceste domenii sunt scăzute. O intervenție sprijinită prin fonduri europene de a contracara aceste dezavantaje apare a fi de primă urgență.
Forța de muncă și mobilitătea lucrătorilor
Regiunea București-Ilfov se plasează la nivel național pe primul loc în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, respectiv 64,7% în anul 2014, cifră aflată sub ținta de 70% fixată prin Programul Național de Reformă. Datorită rolului de capitală jucat de municipiul București, regiunea înregistrează cel mai înalt nivel național în ceea ce privește populația cu studii terțiare, respectiv de 31,4% în anul 2014. Cu toate datele pozitive, se poate constata o mare discrepanță între zona rurală și cea urbană, județul Ilfov înregistrând o semnificativă rămânere în urmă, mai ales în afara primului inel de localități din jurul Bucureștiului. Accesul la informații cu privire la oportunitățile de angajare este destul de dificil în special în mediul rural. Excluziunea tinerilor și a grupurilor vulnerabile de la ocupare, educație și pregătire este una din problemele majore cu care se confruntă regiunea.
Educație și formare de competențe
Datorită concentrării de instituții de învățământ superior, Regiunea București-Ilfov înregistrează o pondere superioară atât în față de media națională cât și față de fiecare regiune de dezvoltare în parte în ceea ce privește populația cu studii superioare (respectiv 31,4% în anul 2014) valoare superioară și mediei europene. În ceea ce privește învățământul preuniversitar regiunea se confruntă cu problematica unei rate mari a abandonului școlar, mai ales în rândul populației expuse la riscul de marginalizare, cum ar fi populația rromă. Regiunea se confruntă cu diminuarea numărului de cadre didactice, în principal datorită slabei salarizări, fenomen ce îmbracă forme acute în mediul rural. La nivel regional se mai pot constata atât o adecvare mai redusă a învățământului superior la piața muncii, cât și o orientare către un număr redus de specializări. Acest fapt conduce fie la angajarea sub nivelul de pregătire, cât și la un șomaj mai ridicat în rândul absolvenților de studii superioare. Există mari discrepanțe la nivel regional în ceea ce privește infrastructura de învățământ, în special în mediul rural calitatea și accesibilitatea infrastructurii de învățământ nu este adecvată unui proces educațional modern. Participarea populației la învățarea pe tot parcursul vieții este scăzută, fapt care afectează și șansele de angajare. Fenomenul este sever în mediul rural.
Oferirea și garantarea accesului tuturor cetățenilor la servicii de sănătate de înaltă calitate
Regiunea București-Ilfov se situează la nivel național pe primul loc în ceea ce privește infrastructura sanitară și serviciile medicale. În vederea îmbunătățirii accesului persoanelor vulnerabile la servicii de sănătate, a creșterii accesului populației la servicii medicale de calitate, a reducerii mortalității materne și infantile, precum sși pentru asigurarea accesului echitabil la serviciile de sănătate, principalele direcții prioritare la nivel regional sunt: întărirea descentralizării sistemului de sănătate publică, reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate.
Promovarea sistemelor de transport durabile și reducerea blocajelor din cadrul rețelelor de transport
Traficul auto în special în și dinspre municipiul București reprezintă una dintre principalele surse de poluare a aerului în regiunea București-Ilfov. O reducere a acestui trafic prin folosirea pe o scară mai largă a transportului în comun (metrou, tramvai, troleibuz, autobuz) este de natură saă contribuie în mod substanțial la un sistem de transport durabil. Rezultă astfel necesitatea implementării de măsuri menite să sprijine un transport cu emisii scăzute de noxe, un rol principal revenind transportului electric. Transportul rutier intraregional înregistrează valori de trafic peste media națională a traficului pe fiecare categorie de drum în special drumuri județene; însă din cauza calității scăzute a străzilor orășenești și drumurilor comunale, obiectivele deplasării nu pot să fie atinse în limite de timp acceptabile. Se impune ca o prioritate strategică, necesitatea îmbunaătățirii infrastructurii de transport rutier.
Îmbunătățirea calității mediului și sprijinirea dezvoltării durabile în regiunea București-Ilfov
Infrastructura verde în regiunea București-Ilfov a înregistrat un ușor declin în ultimii 4-5 ani pe fondul expansiunii spațiului artificial. Spațiul verde pe cap de locuitor, municipiul București se situează ușor sub prevederile normelor europene (23,21 mp/loc față de 26 mp/loc). Râurile care strabat regiune suferă un proces de poluare prezentând caracteristici ale valorilor elementelor biologice alterate datorită deversării de ape netratate. Calitatea acumulărilor de ape de pe diversele râuri care străbat regiunea București-Ilfov se încadrează în general în clasa de calitate moderată. Pânza freatică prezintaă alterări ale calității: un sfert din apele subterane monitorizate în regiunea București-Ilfov prezintă depășiri ale valorilor prag pentru anumiți poluanți iar 7 comune sunt încadrate în lista națională a zonelor vulnerabile la poluare nitrați. Cererea din ce în ce mai crescută pentru apa potabilă în regiunea București-Ilfov este neacoperită de capacitatea de distribuție existentă.
Capacitatea de colectare, selectare și stocare a deșeurilor este subdimensionată față de producția deșeurilor înregistrate în regiune.
Îmbunătățirea spațiului și a climatului urban, valorificarea patrimoniului cultural precum și facilitățile de petrecere a timpului liber ca și elemente esențiale ale unei dezvoltări durabile constituie priorități strategice ale regiunii București-Ilfov pentru perioada de programare 2014-2020.
Tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon
Eficiența utilizării energiei constituie un punct cheie al dezvoltării durabile și reprezintă una dintre cele mai ieftine modalități de a întăriri independența energetică. Economia națională, ca moștenitoare a unui sistem de dezvoltare industrială intensiv, rămâne în continuare o consumatoare intensivă de energie, cu efecte negative asupra competitivității, creșterii economice și nu în ultimul rând asupra mediului înconjurător. Sprijinirea eficientizării utilizării energiei de către societățile comerciale, în special de către IMM-uri, aduce contribuții atât în planul competitivității cât și al protejării mediului înconjurător. Consumul de energie al locuințelor rămâne foarte ridicat în comparație cu nivelul european. Cu toate că în ultimii ani s-au întreprins acțiuni de reabilitare termică a clădirilor, numărul de blocuri care necesită reabilitare termică este încă majoritar. Reabilitarea termică a cladirilor rămâne o prioritate, în special trebuie avute în vedere și clădirile publice.
Sistemul de transport și distribuție al energiei termice suferă de deficiențe majore, echipamentele și conductele fiind într-o stare avansată de degradare. Această situație pune în pericol însăși existența sistemului de încălzire orășenesc.
De asemenea trebuie pus accent importat pe reabilitarea și modernizarea sistemelor productie a energiei termice și energiei electrice în cadrul procesului de co-generare.
Sintetizând pot afirma că ținînd cont de toate aceste aspecte analizate în prezentul studiu de caz -regiunea București-Ilfov va fi o regiune în care oamenii se bucură de mediile de viață urbane și rurale, distincte dar legate între ele, în care pot valorifica oportunitățile de viață și de muncă bine plătită și posibilități variate de locuire, servicii publice performante și facilități culturale și de recreere.
În acest context prezentat în prezentul capitol al lucrării de licență pot afima că noua strategie a politicii de coeziune recunoaște importanța reformării modelelor anterioare privind creșterea coeziunii în modelul european. Regiunile mai puțin dezvoltate trebuie să fie ajutate să genereze externalități tehnologice pozitive (să incumbe în sistem forțe centripete puternice). Este necesară revitalizarea stimulentelor și nu „obișnuința comportamentului de cerșetor” pentru acestea.
Politica de coeziune europeană actuală completează obiectivele Strategiei de la Lisabona; fondurile structurale alocate ar trebui să vizeze asigurarea unei competitivități economice ridicate a regiunilor. Însă efectele pozitive pot apărea cu un lag semnificativ, deoarece:
a) îmbunătățirea pregătirii forței de muncă are un impact redus în regiunile în care nu există infrastructura de bază (transport eficient, telecomunicații și rețele energetice, furnizarea apei, servicii de mediu);
b) regiunile cu condiții inițial defavorabile se adaptează mai greu la provocările pe care le prespune o economie bazată pe cunoaștere;
c) regiunile care dispun de un avantaj inițial în cercetare-dezvoltare pot atrage totalitatea activităților acestui sector, ceea ce susține o rată ridicată de creștere economică. Astfel, structura centru-periferie devine una stabilă, ceea ce evidențiază impactul creșterii endogene asupra persistenței disparităților regionale în Uniunea Europeană;
d) îmbunătățirea calității actului educațional, care asigură o flexiblitate mai ridicată a forței de muncă, poate contribui la creșterea disparităților regionale. În acest sens, Strategia de la Bologna ar putea genera o creștere a mobilității tinerilor către centrul Europei și crearea unei structuri stabile centru-periferie la nivel comunitar. Deși politicile prin care se încurajează apariția germenilor unei creșteri economice endogene în regiunile mai puțin dezvoltate sunt singurele recomandabile, totuși lipsa coordonării acestora poate induce accentuarea decalajelor de dezvoltare.
CONCLUZII
În urma prezentei lucrări de licență pe care am efectuat-o cu privire la localizarea activităților economice, specializarea și dezvoltarea regională, precum și al studierii analitice a bibliografiei de specialitate am încercat să evidențiez o serie de concluzii și anume:
La nivelul anului 2015, transformările intervenite în activitățile economice determinate de globalizare, regionalizare, criză au condus la schimbarea percepției asupra localizării și, implicit a factorilor care impun selectarea unei anumite locații sau a alteia. Astfel, importanța resurselor naturale ca principal factor de localizare s-a redus atât cantitativ cât și calitativ, concomitent cu schimbarea condițiilor de transport (mijloace de transport, infrastructură etc.). În acest context, localizarea unor activități ar trebui să constituie punctul central de interes atât al antreprenorilor (sectorului privat), cât și al guvernanților/autorităților regionale care pot influența deciziile cu ajutorul reglementărilor/dereglementărilor și politicilor de dezvoltare regională.
Localizarea nu mai este privită numai ca un mijloc prin care firmele sau populația își pot influența desfășurarea optimă a activităților, ci reprezintă un instrument la dispoziția politicilor teritoriale, prin care acestea pot influența prin acțiuni țintite și măsuri specifice anumite direcții de dezvoltare.
Dezvoltarea economică reprezintă un alt aspect important analizat din punct de vedere teoretic (dar și practic) în cadrul științei regionale. Conceptual, dezvoltarea economică regională se bazează pe o multitudine de schimbări succesive, cantitative și calitative, care contribuie la atingerea unui nivel de viață ridicat și a bunăstării.
4) Pentru ca politica de coeziune să fie eficientă, ar trebui ca fondurile să fie acordate regiunilor din apropierea centrului (sub formă de cercuri concentrice, în valuri spre exterior). Experiența arată că zonele izolate, beneficiare ale fondurilor structurale, nu au avut decât creșteri temporare. În prezent se acordă o asistență financiară tuturor regiunilor mai slab dezvoltate, iar impactul acestora este de multe ori nesemnificativ. De aceea, o soluție ar fi aceea a acordării mai multor fonduri unui număr mai redus de regiuni. Acestea vor genera externalități pozitive, rezultând o capacitate mai mare de extindere a centrului și de reducere a periferiei.
În final, pot spune că impactul exercitat de fondurile europene asupra competitivității regionale nu se ridică la nivelul așteptărilor, întrucât utilizarea fondurilor europene este încă tributară lipsei de viziune privind dezvoltarea socio-economică integrată și coerentă, atât la nivel național cât și regional. Chiar dacă există documente strategice atât la nivel de economie, per ansamblu, cât și la nivel de sectoare economice, s-a observat de-a lungul timpului, că transpunerea în practică a priorităților stabilite în cadrul acestora nu a avut ca rezultat o dezvoltare unitară, ci una disparată. Acest lucru se datorează faptului că proiectele finanțate sunt ”rupte” unele de altele, nu vin să se susțină unele pe altele. Prin urmare, nu există o concentrare a eforturilor pe domeniile cu adevărat importante, fiind finanțate proiecte mici în toate domeniile, nu proiecte strategice mari, integrate, care să producă un impact puternic asupra dezvoltării economice, și prin urmare asupra competitivității la nivel național sau regional. Altfel spus, nu se obține o sinergie a efectelor, prin proiecte corelate, care să urmărească o strategie economică unitară. Deși există acest cadru strategic încă de la începutul perioadei de programare, prioritățile nu au fost clar stabilite și nu s-a realizat o ierarhizare a lor. Astfel, interesul acordat acestora a variat în funcție de programele de acțiune ale diferitelor forțe politice care s-au succedat la guvernare. Acest lucru a dus fie la nefinalizarea proiectelor începute, fie la finalizarea unui număr mare de proiecte care nu au generat efectele așteptate în mediul economic și social. Pot menționa și faptul că multe dintre proiectele depuse și finanțate, mai ales cele având beneficiari administrații publice, nu au fost rezultatul unei planificări strategice, ci au devenit ”prioritare” datorită simplului fapt că exista posibilitatea de finanțare a acestora. Prin urmare proiectele nu au fost pregătite în funcție de nevoile existente și apoi să se caute surse de finanțare, ci s-au elaborat proiecte care să poată fi finanțate prin sursele de finanțare oferite de diferitele programe operaționale.
În concluzie, consider imperativ necesar ca în perioada de programare 2015-2020 în cadrul documentelor strategice ale României, să existe un grad mai ridicat de concentrare și corelare în utilizarea fondurilor, cu accent pe acele intervenții prioritare specifice, identificate pe baza potențialului și a necesităților reale dintr-un anumit teritoriu, sector sau ale unui anumit grup țintă. De asemenea, este foarte important ca în procesul de identificare a proiectelor prioritare să fie consultați și implicați toți partenerii sociali, economici și reprezentanți ai tuturor partidelor politice, astfel încât acestea să fie recunoscute și asumate de toți și să se asigure o continuitate indiferent de modificările care ar putea interveni la nivelul factorilor de decizie naționali, regionali, județeni sau locali.
BIBLIOGRAFIE
Athanasoglou, S. și Dijkstra, L., -The Europe 2020 Regional Index. JRC Scientific and Policy reports, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2014
Asheim, B., Cooke, Ph., Martin, R., Clusters and regional development, New York, Routledge, 2014
Bachtler, J.& Taylor, S., -The added value of the Structural Funds: A regional perspective, IQ-net report on the reform of the Structural funds, Strathclyde University 2011
Bachtler, J., Wishlade, F., -Searching for Consensus: The Debate on Reforming EU Cohesion Policy, European Policies Research Paper, European Policies Research Centre, University of Strathclyde, November, 2012
Becker, S. O., Egger, P. H., și von Ehrlich, M., -Too Much of a Good Thing? On the Growth Effects of the EU’s Regional Policy, European Economic Review, 56(4): 648-668, 2012
Benedek, J., Kurko I., -Evoluția și caracteristicile disparităților teritoriale din România, în Politicile regionale în România, Editura Polirom, București, 2011
Bonciu F.,-O lume în schimbare- Economie mondială la începutul sec. XXI, Editura Pro Universitaria, București, 2011
Capello, R. și Nijkamp, P., -Handbook of Regional Growth and Development Theories, Edward Elgar Publishing, 2011
Cini, M.,-European Union politics (second edition), Editura Oxford University Press, 2006
Constantin, D.,L.,-Regional Development Policy in Romania: Institutional Transformations and Future Challenges, in A. Dobre, M. Martins-Gistelinck, R. Polacek, R. Hunink (editors), Handbook on EU Affairs, European Commission, European Institute – University of Leuven, 2012
Constantin, D.,L.,-Introducere în teoria și practica dezvoltării regionale, Editura Economică, București, 2000
Constantin, L., D., -Elemente fundamentale de economie regională, Editura ASE, București, 2004Gardiner, B., Martin, R., Tyler, P., -Competitiveness, Productivity and Economic Growth across the European Regions, Regional Productivity Forum Seminar, Londra, 2013
Comănescu, M., – Management european, Editura Economică, București, 2008
Cristea, M., -Dimensiunea urbană a politicii de coeziune, în Politicile regionale în România, Editura Polirom, 2010
Coșniță, D., Guth, M., 2010 Clusters and potential clusters in Romania-A mapping exercise, http://www.minind.ro/presa_2010/iulie/MappingReport_230710.pdf
Ionescu, V.R., Marchis, G., -Strategii de dezvoltare comunitară și regională, Editura Fundației Academice Danubius, Galați, 2009
Jovanovic, M., N.,-The economics of European Integration: Limits and prospects, Edward Elgar Publishing Limited, 2009
Jula, D. și Jula, N., -Competitivitatea și dezechilibrele regionale, Dezvoltarea economică a României, Editura Academiei Române, București, 2008
Murgescu, D., Varia, G., -Fonduri Structurale și de Coeziune: 2007-2013. Noi obiective. Noi provocari, Editura Universitară, 2012
Nicolae, V., Constantin, D., L.,- Bazele Economiei regionale și urbane, Editura Oscar Print, București, 2009
Pascariu, G., Stănculescu, M., Jula, D., Luțas, Lhomel, E., – Politica de coeziune sociala a Uniunii Europene și dezvoltarea economică și socială în România, Editura Institutul European din România, București, 2003
Popescu, C. R.,- Disparități regionale în dezvoltarea economico-socială a României, Editura Meteor Press, București, 2003
Scott A. J., Storper M., 2003 în Boudeville J.R., Problems of regional economic planning, Edingurgh University Press, Edinburgh, 1988
Ștefan, M. C., -Dezvoltarea regională și locală, Editura Economică, București, 2010
Thisse J.F., 2000 în McLoughlin J. B., Urban and Regional Planning- A system approach, Faber and Faber, London, 1986.
Articole
1. Camagni, R. -On the concept of territorial competitiveness: sound or misleading?, Urban studies 39 (13):2395-2411, 2007
2. Gardiner, B., Martin, R. Și Tyler, P. -Competitiveness, Productivity and Economic Growth across the European Regions, prezentată în cadrul Asociației pentru Studii Regionale, Regional Productivity Forum Seminar, Londra, 2009
3. Kitson, M., Martin, R. and Tyler, P. -Regional competitiveness: an elusive yet key concept?, Regional Studies 38(9):991-999; 2008
Annoni, P. și Dijkstra, L., -EU Regional Competitiveness Index, RCI 2013, JRC Scientific and Policy reports, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2013
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/6th_report/rci_2013_report_final.pdf
Policy reports, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Inovarea în documentele Cadru Național Strategic de Referință, document de lucru DG Regio prezentat la Reuniunea Informală a miniștrilor dezvoltării regionale “Programele politicii de coeziune în sprijinul inovării și competitivității”, Bruxelles, 2012.
Tratatele Europene de la Roma, Maastricht si Amsterdam (http:europa.eu int)
Orientarile Comunitare pentru politica de Coeziune 2007 – 2013
Comisia Europeană – European Competitiveness Report, Luxembourg, Bruxelles, 2009
Comisia Europeană– Regional Innovation Strategies under the European Regional Development Fund Innovative Actions 2000-2002. Scoping document and summary of political messages, DG Regional Policy, 2002
Comisia Europeană- Innovation Union Scoreboard 2011 (IUS);
Comisia Europeană –Politica de coeziune 2014-2020 –Investiții în creștere economică și ocuparea forței de muncă; 2012
Grupul de Economie Aplicat –Reindustrializarea României: politici și strategii, București, 2012
Comisia Europeană, 2010, Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune, SEC(2010) 1348 final.
Comisia Europeană, 2010, Concluziile celui de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune, COM(2010) 642 final.
Comisia Europeană, 2010, Europe’s Digital Competitiveness Report 2010, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene. http://ec.europa.eu/digital-agenda/sites/digital-agenda/files/edcr.pdf
Comisia Europeană, 2010, Member States competitiveness performance and policies, Staff Working Document SEC/2010/1272 final http://ec.europa.eu/enterprise/policies/industrial-competitiveness/industrialpolicy/files/member_states_competitiveness_ performance_and_policies_en.pdf
Comisia Europeană (2010), Strategia Europa 2020
Comisia Europeană (2011), „A New Regional Competitiveness Index: Theory, Methods and Findings”, Working paper no.2/2011
Comisia Europeană (2012b): The resource for the evaluation of Socio-Economic Development, disponibil la: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/evaluation/guide/guide2012_evalsed.pdf
COM nr.652/2008 «Către clustere de talie mondială în Uniunea Europeană-implementarea strategiei bazată pe inovare
Guvernul României (2012), Raport Strategic Național 2012
World Economic Forum (2012), The Europe 2020 Competitiveness Report: Building a More Competitive Europe, Editura Prof Klaus Schwab, World Economic Forum, Geneva
Sitografie
1. *** http://epp.eurostat.ec.europa.eu/;
2. *** http://www.adrvest.ro/
3. *** http://www.consilium.europa.eu/;
4. *** http://www.europa.eu.int/comm/regional_policy/;
5. *** www.fonduri-structurale.ro;
6. *** www.inforegio.ro;
DG Regio – http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.cfm
EUROSTAT – http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
Forumul Economic Mondial – http://www.weforum.org/issues/global-competitiveness
Institutul Național de Statistică al României – www.insse.ro
Institutul Internațional pentru Managementul Dezvoltării, Centrul pentru Competitivitate Globală – http://www.imd.org/wcc/
Ministerul Fondurilor Europene – www.fonduri-ue.ro
Banca Națională a României – http://www.bnr.ro/
Agenția Națională pentru Ocupare a Forței de Muncă – http://www.anofm.ro/
ANEXE:
Anexa nr.1:
Principalele teorii ale localizării, reprezentanții lor și unele comentarii asupra acestor abordări
Anexa nr.2
Principalele teorii de dezvoltare regională dezvoltate de-a lungul timpului
Anexa nr.3
Interesele diferiților actori în modelul ,,Four clover”
Anexa nr.4
Ponderea pe grupe de vârstă a eșantionului chestionat
2.Ponderea eșantionului chestionat după sex
3.Ponderea eșantionului chestionat după nivelul de studii
4. Ponderea eșantionului chestionat după utilizarea internetului respondentului
5. Ponderea eșantionului chestionat după gradul de angajare al respondentului
6. Stare civilă
Anexa nr.5:
Grafic nr.1: Evoluția populației ocupate (mii persoane)
Sursa: date INS.
Anexa nr.6
Grafic nr.2: Evoluția numărului de salariați (mii persoane).
Sursa: date INS.
Anexa nr.7
structura populației ocupate civile pe sexe și sectoare de activitate
Anexa nr.8
Regiunile de Dezvoltare ale României și componența lor
Sursa: Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională
Anexa nr.9
.
Sursa: INS (AMIGO) – Anuar Statistic 2014
Anexa nr.10
Evoluția numărului de șomeri înregistrați în perioada 2011-2014
Sursa: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Anexa nr.11
Productivitatea socială a muncii în România la 31 decembrie 2014
Anexa nr.12
Situația numerică detaliată din anul 2014
Sursa: INS (AMIGO) – Anuar Statistic 2014
Anexa nr.13
Principalii indicatori de caracterizare a nivelului de dezvoltare și potențialului economic- la nivelul anului 2015
Sursa: BNR
Anexa nr.14
Analiza SWOT a Regiunii București-Ilfov
Anexa nr.15:
CHESTIONAR
privind dezvoltarea muncipiului București
Bună ziua, numele meu este CUCU ELENA și am ca temă pentru lucrarea mea de licență să elaborez un studiu de cercetare privind dezvoltarea muncipiului București.
M-aș bucura dacă mi-ați răspunde la câteva întrebări.
Menționez că toate datele colectate sunt folosite strict în scop științific.
Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței gestionării apelor” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
Alte observații:
Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței gestionării deșeurilor (reutilizare, reciclare, recuperare)” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Imbunătățirea calității aerului prin investiții în infrastructura verde” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
4.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “îmbunătățirea spațiului și a climatului urban” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
5.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Valorificarea durabilă a patrimoniului cultural” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
6.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Amenajarea facilităților pentru petrecerea timpului liber” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
7. Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței energetice în domeniul clădirilor publice și locuințelor” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
8. Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței energetice a sistemelor de transport și distribuție ale agentului termic” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
9.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Reabilitarea și modernizarea sistemelor de cogenerare” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
10. Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public“ folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
11. Pe ce direcții trebuie axată dezvoltarea turistică a Bucureștiului ?
12. Cum credeți că trebuie abordată promovarea capitalei ?
13. Care considerați că sunt principalele 3 elemente care influențează negativ dezvoltarea turistică a Bucureștiului ?
14. Care sunt în opinia dumneavoastră principalele probleme cu care se confruntă Bucureștiul ? Ierarhizați cele mai importante cinci opțiuni.
15. Vă rog să denumiți trei domenii pe care dumneavoastră le-ați dori prioritar dezvoltate în București în anul 2015.
16. Care sunt în opinia dumneavoastră principalele resurse ale zonei? (alegeți și ierarhizați trei opțiuni)
a. resurse umane (populația aptă de muncă – tinerii – femeile)
b. resursele naturale (parcurile – lacurile – peisajele)
c. resursele cultural-istorice (tradiții – monumente de arhitectură – situri arheologice)
d. resurse sociale (asocierea – cooperarea – organizarea)
e. resurse capitale (infrastructura rutieră – infrastructura tehnico-edilitară – comunicații)
17. Ați recomanda prietenilor muncipiul București ca și destinație de city-break?
18. Credeți că Bucureștiul are o strategie de dezvoltare bazată pe o viziune clară pe termen lung ?
19. Credeți că Bucureștiul este armonios dezvoltat la nivelul anului 2015 ?
20. Considerați că Bucureștiul anului 2015 este cu adevărat o capital europeană ?
Vă mulțumesc pentru amabilitate și timpul acordat !
BIBLIOGRAFIE
Athanasoglou, S. și Dijkstra, L., -The Europe 2020 Regional Index. JRC Scientific and Policy reports, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2014
Asheim, B., Cooke, Ph., Martin, R., Clusters and regional development, New York, Routledge, 2014
Bachtler, J.& Taylor, S., -The added value of the Structural Funds: A regional perspective, IQ-net report on the reform of the Structural funds, Strathclyde University 2011
Bachtler, J., Wishlade, F., -Searching for Consensus: The Debate on Reforming EU Cohesion Policy, European Policies Research Paper, European Policies Research Centre, University of Strathclyde, November, 2012
Becker, S. O., Egger, P. H., și von Ehrlich, M., -Too Much of a Good Thing? On the Growth Effects of the EU’s Regional Policy, European Economic Review, 56(4): 648-668, 2012
Benedek, J., Kurko I., -Evoluția și caracteristicile disparităților teritoriale din România, în Politicile regionale în România, Editura Polirom, București, 2011
Bonciu F.,-O lume în schimbare- Economie mondială la începutul sec. XXI, Editura Pro Universitaria, București, 2011
Capello, R. și Nijkamp, P., -Handbook of Regional Growth and Development Theories, Edward Elgar Publishing, 2011
Cini, M.,-European Union politics (second edition), Editura Oxford University Press, 2006
Constantin, D.,L.,-Regional Development Policy in Romania: Institutional Transformations and Future Challenges, in A. Dobre, M. Martins-Gistelinck, R. Polacek, R. Hunink (editors), Handbook on EU Affairs, European Commission, European Institute – University of Leuven, 2012
Constantin, D.,L.,-Introducere în teoria și practica dezvoltării regionale, Editura Economică, București, 2000
Constantin, L., D., -Elemente fundamentale de economie regională, Editura ASE, București, 2004Gardiner, B., Martin, R., Tyler, P., -Competitiveness, Productivity and Economic Growth across the European Regions, Regional Productivity Forum Seminar, Londra, 2013
Comănescu, M., – Management european, Editura Economică, București, 2008
Cristea, M., -Dimensiunea urbană a politicii de coeziune, în Politicile regionale în România, Editura Polirom, 2010
Coșniță, D., Guth, M., 2010 Clusters and potential clusters in Romania-A mapping exercise, http://www.minind.ro/presa_2010/iulie/MappingReport_230710.pdf
Ionescu, V.R., Marchis, G., -Strategii de dezvoltare comunitară și regională, Editura Fundației Academice Danubius, Galați, 2009
Jovanovic, M., N.,-The economics of European Integration: Limits and prospects, Edward Elgar Publishing Limited, 2009
Jula, D. și Jula, N., -Competitivitatea și dezechilibrele regionale, Dezvoltarea economică a României, Editura Academiei Române, București, 2008
Murgescu, D., Varia, G., -Fonduri Structurale și de Coeziune: 2007-2013. Noi obiective. Noi provocari, Editura Universitară, 2012
Nicolae, V., Constantin, D., L.,- Bazele Economiei regionale și urbane, Editura Oscar Print, București, 2009
Pascariu, G., Stănculescu, M., Jula, D., Luțas, Lhomel, E., – Politica de coeziune sociala a Uniunii Europene și dezvoltarea economică și socială în România, Editura Institutul European din România, București, 2003
Popescu, C. R.,- Disparități regionale în dezvoltarea economico-socială a României, Editura Meteor Press, București, 2003
Scott A. J., Storper M., 2003 în Boudeville J.R., Problems of regional economic planning, Edingurgh University Press, Edinburgh, 1988
Ștefan, M. C., -Dezvoltarea regională și locală, Editura Economică, București, 2010
Thisse J.F., 2000 în McLoughlin J. B., Urban and Regional Planning- A system approach, Faber and Faber, London, 1986.
Articole
1. Camagni, R. -On the concept of territorial competitiveness: sound or misleading?, Urban studies 39 (13):2395-2411, 2007
2. Gardiner, B., Martin, R. Și Tyler, P. -Competitiveness, Productivity and Economic Growth across the European Regions, prezentată în cadrul Asociației pentru Studii Regionale, Regional Productivity Forum Seminar, Londra, 2009
3. Kitson, M., Martin, R. and Tyler, P. -Regional competitiveness: an elusive yet key concept?, Regional Studies 38(9):991-999; 2008
Annoni, P. și Dijkstra, L., -EU Regional Competitiveness Index, RCI 2013, JRC Scientific and Policy reports, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2013
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/6th_report/rci_2013_report_final.pdf
Policy reports, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Inovarea în documentele Cadru Național Strategic de Referință, document de lucru DG Regio prezentat la Reuniunea Informală a miniștrilor dezvoltării regionale “Programele politicii de coeziune în sprijinul inovării și competitivității”, Bruxelles, 2012.
Tratatele Europene de la Roma, Maastricht si Amsterdam (http:europa.eu int)
Orientarile Comunitare pentru politica de Coeziune 2007 – 2013
Comisia Europeană – European Competitiveness Report, Luxembourg, Bruxelles, 2009
Comisia Europeană– Regional Innovation Strategies under the European Regional Development Fund Innovative Actions 2000-2002. Scoping document and summary of political messages, DG Regional Policy, 2002
Comisia Europeană- Innovation Union Scoreboard 2011 (IUS);
Comisia Europeană –Politica de coeziune 2014-2020 –Investiții în creștere economică și ocuparea forței de muncă; 2012
Grupul de Economie Aplicat –Reindustrializarea României: politici și strategii, București, 2012
Comisia Europeană, 2010, Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune, SEC(2010) 1348 final.
Comisia Europeană, 2010, Concluziile celui de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune, COM(2010) 642 final.
Comisia Europeană, 2010, Europe’s Digital Competitiveness Report 2010, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene. http://ec.europa.eu/digital-agenda/sites/digital-agenda/files/edcr.pdf
Comisia Europeană, 2010, Member States competitiveness performance and policies, Staff Working Document SEC/2010/1272 final http://ec.europa.eu/enterprise/policies/industrial-competitiveness/industrialpolicy/files/member_states_competitiveness_ performance_and_policies_en.pdf
Comisia Europeană (2010), Strategia Europa 2020
Comisia Europeană (2011), „A New Regional Competitiveness Index: Theory, Methods and Findings”, Working paper no.2/2011
Comisia Europeană (2012b): The resource for the evaluation of Socio-Economic Development, disponibil la: http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/evaluation/guide/guide2012_evalsed.pdf
COM nr.652/2008 «Către clustere de talie mondială în Uniunea Europeană-implementarea strategiei bazată pe inovare
Guvernul României (2012), Raport Strategic Național 2012
World Economic Forum (2012), The Europe 2020 Competitiveness Report: Building a More Competitive Europe, Editura Prof Klaus Schwab, World Economic Forum, Geneva
Sitografie
1. *** http://epp.eurostat.ec.europa.eu/;
2. *** http://www.adrvest.ro/
3. *** http://www.consilium.europa.eu/;
4. *** http://www.europa.eu.int/comm/regional_policy/;
5. *** www.fonduri-structurale.ro;
6. *** www.inforegio.ro;
DG Regio – http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.cfm
EUROSTAT – http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
Forumul Economic Mondial – http://www.weforum.org/issues/global-competitiveness
Institutul Național de Statistică al României – www.insse.ro
Institutul Internațional pentru Managementul Dezvoltării, Centrul pentru Competitivitate Globală – http://www.imd.org/wcc/
Ministerul Fondurilor Europene – www.fonduri-ue.ro
Banca Națională a României – http://www.bnr.ro/
Agenția Națională pentru Ocupare a Forței de Muncă – http://www.anofm.ro/
ANEXE:
Anexa nr.1:
Principalele teorii ale localizării, reprezentanții lor și unele comentarii asupra acestor abordări
Anexa nr.2
Principalele teorii de dezvoltare regională dezvoltate de-a lungul timpului
Anexa nr.3
Interesele diferiților actori în modelul ,,Four clover”
Anexa nr.4
Ponderea pe grupe de vârstă a eșantionului chestionat
2.Ponderea eșantionului chestionat după sex
3.Ponderea eșantionului chestionat după nivelul de studii
4. Ponderea eșantionului chestionat după utilizarea internetului respondentului
5. Ponderea eșantionului chestionat după gradul de angajare al respondentului
6. Stare civilă
Anexa nr.5:
Grafic nr.1: Evoluția populației ocupate (mii persoane)
Sursa: date INS.
Anexa nr.6
Grafic nr.2: Evoluția numărului de salariați (mii persoane).
Sursa: date INS.
Anexa nr.7
structura populației ocupate civile pe sexe și sectoare de activitate
Anexa nr.8
Regiunile de Dezvoltare ale României și componența lor
Sursa: Legea nr.315/2004 privind dezvoltarea regională
Anexa nr.9
.
Sursa: INS (AMIGO) – Anuar Statistic 2014
Anexa nr.10
Evoluția numărului de șomeri înregistrați în perioada 2011-2014
Sursa: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Anexa nr.11
Productivitatea socială a muncii în România la 31 decembrie 2014
Anexa nr.12
Situația numerică detaliată din anul 2014
Sursa: INS (AMIGO) – Anuar Statistic 2014
Anexa nr.13
Principalii indicatori de caracterizare a nivelului de dezvoltare și potențialului economic- la nivelul anului 2015
Sursa: BNR
Anexa nr.14
Analiza SWOT a Regiunii București-Ilfov
Anexa nr.15:
CHESTIONAR
privind dezvoltarea muncipiului București
Bună ziua, numele meu este CUCU ELENA și am ca temă pentru lucrarea mea de licență să elaborez un studiu de cercetare privind dezvoltarea muncipiului București.
M-aș bucura dacă mi-ați răspunde la câteva întrebări.
Menționez că toate datele colectate sunt folosite strict în scop științific.
Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței gestionării apelor” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
Alte observații:
Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței gestionării deșeurilor (reutilizare, reciclare, recuperare)” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Imbunătățirea calității aerului prin investiții în infrastructura verde” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
4.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “îmbunătățirea spațiului și a climatului urban” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
5.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Valorificarea durabilă a patrimoniului cultural” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
6.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Amenajarea facilităților pentru petrecerea timpului liber” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
7. Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței energetice în domeniul clădirilor publice și locuințelor” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
8. Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței energetice a sistemelor de transport și distribuție ale agentului termic” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
9.Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Reabilitarea și modernizarea sistemelor de cogenerare” folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
10. Cum apreciați importanța intervențiilor popuse pentru realizarea acțiunii “Creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public“ folosind o scară de la 1 (slab) la 5 (excelent)?
Adăugați dacă este cazul alte intervenții și acordați-le punctaj de la 1 (slab) la 5 (excelent), în funcție de importanță:
……………………………………………………………………………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte observații:
…………………………………………………………………………………………………………………………..
11. Pe ce direcții trebuie axată dezvoltarea turistică a Bucureștiului ?
12. Cum credeți că trebuie abordată promovarea capitalei ?
13. Care considerați că sunt principalele 3 elemente care influențează negativ dezvoltarea turistică a Bucureștiului ?
14. Care sunt în opinia dumneavoastră principalele probleme cu care se confruntă Bucureștiul ? Ierarhizați cele mai importante cinci opțiuni.
15. Vă rog să denumiți trei domenii pe care dumneavoastră le-ați dori prioritar dezvoltate în București în anul 2015.
16. Care sunt în opinia dumneavoastră principalele resurse ale zonei? (alegeți și ierarhizați trei opțiuni)
a. resurse umane (populația aptă de muncă – tinerii – femeile)
b. resursele naturale (parcurile – lacurile – peisajele)
c. resursele cultural-istorice (tradiții – monumente de arhitectură – situri arheologice)
d. resurse sociale (asocierea – cooperarea – organizarea)
e. resurse capitale (infrastructura rutieră – infrastructura tehnico-edilitară – comunicații)
17. Ați recomanda prietenilor muncipiul București ca și destinație de city-break?
18. Credeți că Bucureștiul are o strategie de dezvoltare bazată pe o viziune clară pe termen lung ?
19. Credeți că Bucureștiul este armonios dezvoltat la nivelul anului 2015 ?
20. Considerați că Bucureștiul anului 2015 este cu adevărat o capital europeană ?
Vă mulțumesc pentru amabilitate și timpul acordat !
s
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Localizarea Activitatilor Economice, Specializarea Si Dezvoltarea Regionala (ID: 141855)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.