Localitatea Rucar, Judetul Arges. Model de Harta Turistica

Localitatea Rucăr, Județul Argeș.

Model de hartă turistică

CUPRINS

INTRODUCERE

Culoarul Rucăr-Bran este un areal de o frumusețe este impresionantă care merită și trebuie valorificată. Lucrarea aceasta vine din dorința de a valoriza frumusețea acestui loc și de a păstra vii tradițiile și meșteșugurile locale în sufletele și amintirile turiștilor. Localitatea Rucăr este una din puținele unde sătenii mai păstrează tradițiile, patrimoniul cultural: arta populară, portul popular, sărbătorile, obiceiurile, meșteșugurile și de aceea cred că este foarte importantă transpunerea acestora într-o hartă turistică, deoarece Rucărul este un loc ideal pentru turiștii care vor să evadeze din lumea aglomerată și agitată a marilor orașe.

Realizarea unei hărți turistice are o importanță deosebită în promovarea unei zone turistice prin faptul că se creează o imagine a locului. Localitatea Rucăr reprezintă pentru mine un loc special, pe care îl vizitez de fiecare data cu drag și interes, atât ca turist cât și ca un viitor geograf care dorește să transpună frumusețile acestui loc într-o hartă și să le facă cunoscute iubitorilor de natură, de frumos. În realizarea hărții am încercat să creez o legătură între observațiile de teren, materialele bibliografice și ilustrative, punând accent pe elementele ce țin de promovarea turismului.

Pentru realizarea acestei lucrări am efectuat etapele principale de documentare, cercetare, redactare, de coelctare, în special de la Biblioteca Universității din București.

”În zilele noastre, pentru turistul plecat cu dorința de a “evada” din mediul citadin și a regăsi liniștea tulburătoare de la poalele munților sau pe culmi îndepărtate, așezările din culoarul Rucăr-Bran reprezintă o posibilitate de a practica un turism de tranzit sau staționar. Tot mai numeroși, turiștii sunt dornici să cunoască pe viu ospitalitatea țăranilor, gastronomia locală, artizanatul și ritualurile sătești. Odihna, aerul curat, consumul de alimente proaspete, degustarea rachiului sau a unor preparate din gastronomia țărănească sunt argumente serioase pentru practicarea turismului rural. Arta populară, religia și obiceiurile creștine nealterate, posibilitatea de a se afla în mijlocul evenimentelor specific locului (serbări, târguri, festivaluri, etc) chiar și terapia muncii fizice sunt în egală măsură puncte de atracție.

În România se practică de multă vreme cazarea în mod neoficial, la săteni acasă a vizitatorilor ocazionali. În 1972 în urma Ordinului Ministerului Turismului nr. 2970, Centrul de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internațional a identificat și selectat localitățile rurale representative pentru satul românesc. Începând cu anul 1973, prin OMT se declară experimental sate de interes turistic 13 localități rurale representative pentru satul românesc, dintre care trei situate în Culoarul Rucăr-Bran: Rucăr, Șirnea și Fundata. Cu toate acestea, până la începutul anului 1990, datorită interdicției de a găzdui cetățeni străini în casele particulare, turismul rural a fost practice ignorat. Primele activități turistice în mediul rural au apărut prin initiative personale, în condițiile economiei de piață. Pe măsură ce interesul a crescut, s-au înființat o serie de mici firme, au luat naștere asociații locale, iar mai apoi asociații naționale. Din rândul asociațiilor implicate în menținerea și dezvoltarea turismului rural s-au remarcat: OVR ( Operation Villages Roumains), FRDM (Federația Română pentru Dezvoltare Montană), ANTREC (Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural). Aceste asociații au încercat, fiecare în parte și în unele cazuri, în parteneriat, să contribuie la constituirea produsului turistic românesc și la promovarea sa pe piața internă și international.”

Formele de habitat specifice Culoarului Rucăr-Bran au stat la baza apariției și dezvoltării turismului rural. În mare măsură varietatea formelor de relief a generat o localizare a vetrelor nu numai complex dar cât se poate de originală. Dacă majoritatea așezărilor ajung până la 800 m altitudine, întâlnim totuși 8 localități distribuite între 800 și 1 000 m, precum și 4 așezări (Fundata, Fundățica, Șirnea și Peștera) aflate la o altitudine de peste 1 000 m, reprezentând adevărate recorduri de înălțime pentru Carpații Meridionali. Evoluția a vetrelor de așezări a determinat o adaptare activă la condițiile de mediu și la aparița satului de tip muscelean și de tip brănean. Satul muscelean prezintă un specific aparte: case de un alb imaculat, o arhitectură proprie în care se detașează sala înaltă sprijinită de stâlpi de lemn frumoși lucrați.

Principala activitate în turismul rural este reprezentată de serviciile de cazare. Acest lucru este justificat de faptul că majoritatea turiștilor petrec cel puțin o noapte în timpul sejurului la locul de destinație. Astfel, în ceea ce privește baza de cazare, în Rucăr, se remarcă casa de tip muscelean caracterizată printr-o armonioasă îmbinare arhitectonică a volumelor. Specificul constă atât în apariția sălii deschise, sprijinită pe stâlpi frumos ornate cu motive populare diferite, așezate pe o largă pivniță(cămară de iarnă), cât și în dispunerea camerelor. Baza de cazare este alcătuită din gospodăriile particulare organizate și omologate pentru această formă de turism. În zona musceleană, numărul gospodăriilor omologate s-a triplat în numai doi ani de la „10 gospodării cu 80 de locuri de cazare, în 1996, la 30 de gospodării cu 240 de locuri de cazare, în 1998”.

Circulația agroturistică a înregistrat o creștere proportional cu integrarea în circuitul turistic rural a spațiilor de cazare. În Rucăr se înregistrează o evoluție pozitivă a numărului de turiști, cu o creștere semnificativă în ultimii ani. Astfel dacă în „1996 erau înregistrați 40 de turiști străini și 326 turiști români, în 1997 numărul acestora a crescut cu 110 turiști străini și 936 turiști români.”2

Am ales să realizez acest model de hartă deoarece turismul rural constituie o șansă pentru zonele defavorizate prin crearea unui sistem de servicii care include și oferta de produse autohtone ce duc la noi surse de venit. În mod natural se va îmbunătății infrastructura, va crește confortul la cazare și se vor valorifica pe plan local produsele autohtone: artizanat, legume și fructe, lactate, rachiuri, preparate din carne, etc). Totodată sătenii vor fi incurajați să păstreze arhitectura și frumusețea caselor bătrânești, atât de prețioase pentru turismul rural.

PREZENTAREA AREALULUI

Considerat ca o arie de discontinuitate geografică relativă, Culoarul depresionar Rucăr-Bran, ce aparține grupei montane a Bucegilor, pare implantat în rama Carpaților Meridionali, conturându-se ca o unitate de relief originală și bine individualizată. Situat la o altitudine cu valori cuprinse între 500 și l 500 m, străjuit de munții Leaota și Bucegi, în est, Iezer-Papușa și Piatra Craiului, în vest, culoarul se desfășoară pe direcția principală nord-est – sud-vest. Acest spațiu carpatic are o suprafață de circa 775 km2. Se desfășoară pe o lungime de 45 km, între localitățile Stoenești și Sohodol, având lățimea maximă de 14 km în dreptul comunei Moeciu. El pare "suspendat" față de Depresiunea Brașov, în partea de nord, și Subcarpați, în partea de sud.

Limitele culoarului sunt marcate pretutindeni de denivelări de 200-300m, datorate în proporție însemnată contactelor litologice, între conglomeratele vraconian-cenomaniene și calcarele jurasice sau șisturile cristaline ale Munților Leaotei și Iezerului, contacte determinate local, spre Bucegi, de faliile Poarta și Clincei. Între aceste limite se conturează suprafața generală a Culoarului Bran-Rucăr-Dragoslavele, desfășurată la 750-1300m înălțime și alcătuită din culmi netezite și rotunjite.

Culoarul este împărțit în trei sectoare: cel nordic situat între Bran și culmile din centru, sectorul central numit și sectorul gâlmelor calcaroase și cel situat la sud de sectorul gâlmelor. Relieful este bine definit prin prezența peșterilor, avenelor, cheilor, lapiezurilor, abrupturilor calcaroase și circulația carstică. În cadrul sectorului sudic al culoarului se pot întâlni trei depresiuni: Dâmbovicioara, Podul Dâmboviței și depresiunea Rucăr.

Așadar, acest spațiu montan, care se desfășoară între limitele descrise, reprezintă prin particularitățile sale complexe cu valoare de unicat, o regiune de complementaritate geografică atât față de unitățile montane limitrofe, cît și față de ținutul subcarpatic din sud și Depresiunea Brașov din nord.

Sub raport administrativ așezările din culoar aparțin județului Argeș (Stoenești, Dragoslavele, Rucăr) și județul Brașov (Fundata, Moeciu și Bran).

Cadrul natural

Depresiunea Rucăr, despărțită de Podul Dâmboviței prin horstul de la Pleașa Posadei (l072 m), un minunat loc de priveliște, reprezintă o depresiune tectonică de tip graben aflată în zona de convergență a Dâmboviței cu Râușorul. Relieful variat este explicat prin marea diversitate petrografică. Formele carstice, bine reprezentate în Dealul Crucii și La Cuculeț, stau alături de cele dezvoltate pe gresii și conglomerate, îndeosebi pe Valea lui Ecle.

„Vatra depresiunii, situată la circa 700 m altitudine, a permis amplasarea așezării cu același nume, pe baza unei populări multimilenare, favorizate de drumul străvechi transcarpatic, dar și de vechea funcție vamală. Așezarea umană de aici a folosit inițial confluența hidrografică, dar și valea Râușorului, care a permis amplasarea vetrei satului spre amonte, cât și spre versanții munților Iezer, Pleașa Posadei sau Dealul Crucii.”

Rucăr este o comună pe valea Dâmboviței, situată în partea de nord-est a județului Argeș, Muntenia, România(Fig. 2.1.2). Comuna are 6.237 de locuitori (2003) și este alcătuită din două sate: Sătic pe valea Dâmboviței și Rucăr situat la confluența dintre Râușor și Dâmbovița. Se învecinează cu județul Brașov la nord, cu comuna Nucșoara, comuna Lerești și cu comuna Valea Mare-Pravăț la vest, cu comuna Dragoslavele la sud iar cu comuna Dâmbovicioara la est.

Fig. 1.1.1. Încadrarea fizico-geografică a localității Rucăr

Comuna Rucăr este situată la contactul a cinci unități de relief, Munții Iezer-Păpușa, Munții Făgăraș, Munții Piatra Craiului, Munții Leaota și Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele. La contactul dintre culmile vestice ale Munților Iezer – Păpușa și Culoarul Bran – Rucăr – Dragoslavele s-a dezvoltat, depresiunea tectono erozivă Rucăr, care este străbătută de Râușor și afluenții săi, și de Roghina. Culmile aflate pe teritoriul comunei Rucăr sunt: Depresiunile și micro depresiunile aflate pe culoare de văi în comuna Rucăr sunt: Depresiunea Rucăr pe Dâmbovița, Depresiunea Sătic cu doua bazinete depresionare, pe Dâmbovița și Depresiunea Râușor pe valea omonimă.

Măgurile Rucărului sunt sculptate în calcare și conglomerate și individualizate în partea de sud a culoarului. Acestea sunt reprezentate prin vârfuri

izolate asimetrice (Măgura, Gruiul Lupului) și prin Fig 1.1.2 Localizare Rucăr în județul Argeș

poduri fragmentate de văi carstice, suspendate:

(Gruiul Raței, Piscul Butei). N. Orghidan consideră această zonă din punct de vedere geomorfologic, ”fragmente dintr-o veche suprafață de eroziune (platforma mijlocie sau zona gâlmelor), care costituie în ansamblu o treaptă intermediară între masivele înalte, Bucegi și Piatra Craiului”. Acest nivel, ”nivelul gâlmelor” se urmărește cu aceleași caractere atât spre nord-vest, prin gâlmele Spărturilor și Cojiei, de la poalele Pietrei Craiului, cât și la est, prin seria de înălțimi calcaroase ori cristaline de 1400-1600m din nordul Leaotei și din vestul Bucegilor (Clăbucet, Gorganul, Guțanul, Goga, Clinciul, Velicanul), încadrând astfel larga depresiune a Branului ce se disce se dispune ca un amfiteatru la poalele acestora. În sud gâlmele se racordează cu nivelul de 1300-1400m al munților calcaroși, Ghimbavul-Zacotele-Piatra Dragoslavele.

Depresiunea Rucăr, limita către nord–est corespunde denivelării morfologice data de falia de pe Pleașa Posadei. Către sud și sud-vest, contactul dintre cristalin și gresiile conglomeratice cenomaniene din interiorul depresiunii se face simțit și în relief printr-o denivelare de peste 350m, ce formează astfel o limită precisă. În acest caz se realizează caracterul de semigraben al depresiunii Rucăr, iar lipsa depozitelor terțiare arată, că ulterior sedimentării vranconian-cenomaniene, regiunea a fost modelată de agenții externi.

Înfățișarea actuală a reliefului din Culoarul Rucăr-Bran constituie, fără îndoială, rezultatul unei îndelungate evoluții, cu trăsăturile sale morfografice și morfometrice (altimetrice, clinometrice, etc), este rezultatul interacțiunii factorilor morfogenetici interni (tectonism și volcanism) și externi ( eroziune și sedimentare fluviatilă, torențială, glaciară, etc.), constituind, totodată, un moment dintr-un lanț neîntrerupt de prefaceri geomorfologice. Rezultatele activității agenților modificatori interni sunt incorporate în relieful morfo-structural, pe care agenții externi au grefat detaliile morfosculpturale. Majoritatea cercetărilor evidențiază faptul că acest spațiu, care se suprapune culoarului, s-a individualizat în mezozoic (la sfîrșitul cretacicului), în urma mișcărilor de cutare, prin care s-au înălțat Sinclinalele Bucegi, Piatra Craiului și anticlinalul Leaota. În mod cert frământările tectonice din munții vecini au găsit o amplă rezonanță ce se resimte și în peisajul actual al acestei regiuni. Fundamentul culoarului este alcătuit din formațiuni petrografice dure, cristaline, asemănătoare celor din munții Făgăraș și Leaota. Cam de la mijlocul erei mezozoice, teritoriul actual al Culoarului Rucăr-Bran a funcționat ca un bazin de sedimentare încadrat de masivele cristaline ale Leaotei, Făgărașului și Iezerului. Aici s-au acumulat, din jurasic până în cretacic, în mai multe cicluri, mai întâi formațiuni predominant calcaroase (calcare compacte sau stratificate, calcare recifale, marnocalcare cu intercalații de gresii și marne), apoi formațiuni detritice, alcătuite îndeosebi din conglomerate și gresii. După sedimentarea completă din cretacic culoarul devine uscat, intrînd astfel sub acțiunea factorilor erozionali.

Cele două depresiuni Rucăr-Dragoslavele și Podul Dâmboviței se află în cursul superior al Dâmboviței și sectorul în care munții Leaota, Piatra Craiului și Iezer-Păpușa se apropie, îngustând foarte mult unitatea montană. Culmile masivelor vecine se înalță la peste 1000m, pe când cele din spațiul strict depresionar se desfășoară la 800-850m. Limita dintre acestea este pusă în evidență de către abrupturi de 150m-250m care, de cele mai multe ori, coincid cu planuri și cu contacte petrografice nete.

„Peste fundamentul cristalin (precambrian) caracteristic acestui sector (Seria de Leaota – micașisturi și paragnaise) se află două complexe sedimentare diferite. Mai întâi, sunt formațiunile calcaroase jurasice superioare tithonian-kimmeridgiene, dezvoltate pe grosime mare în condițiile unui regim de platformă subsidentă. Peste acestea și îndeosebi în spațiul depresionar există depozite cretacice alcătuite din faciesuri marno-calcaroase, microconglomeratice și mai ales din gresii slab cimentate. Sub raport structural se impun două grabene (Rucăr în sud și Podul Dâmboviței în nord) separate de horstul Pleașa Posăzii. Marginile acestora pot fi urmărite în peisaj prin abrupturile corespunzătoare planurilor de factură orientate NV-SE, E-V, NE-EV. Cele mai impresionante (peste 100m înălțime) se află pe laturile de nord și sud ale culmii Pleașa Posadei și pe versantul nordic al depresiunii Podul Dâmboviței.”

Varietatea reliefului, în care relativa uniformitate a Platformei Bran contrastează cu bazinetele depresionare Peștera, Dîmbovicioara, Podu Dîmboviței, Rucăr și Dragoslavele, ori complexul carstic deosebit de evoluat din zona centrală sunt consecințele unei intense activități de modelare în roci cu durități diferite, în care rolul apei a fost decisiv. De fapt, apa, de la minuscula picatură pînă la râul zgomotos și învolburat, a sfredelit masivele calcaroase cu o răbdare de bijutier, dând la iveală un relief carstic pitoresc, de la amețitoarele chei până la mirifica și vrăjita lume a peșterilor, de la micile doline cu pîlcuri răzlețe de copaci, până la poliile întinse ocupate de gospodării, toate conturând aievea un splendid crochiu geografic.

Clima

Clima Culoarului depresionar Rucăr-Bran se încadrează prin particularitățile sale în climatul montan moderat, fiind influențat de masivele înalte ale Carpaților Meridionali.

„Situat în apropierea paralelei de 45º latitudine nordică, culoarul este așezat în plină zonă temperate, ceea ce determină o anumită radiație solară și un climat cu variații periodice remarcabile de la iarnă la vară și de la zi la noapte. Clima culoarului este influențată de prezența muntelui, care iși pune amprenta, evidențiind un mozaic de topoclimate pe fondul general al climei.”

Desfășurarea elementelor climatice este generată de circulația generală a maselor de aer care se face pe direcția predominantă nord-est – sud-vest. Varietatea reliefului, creșterea altitudinii în culoar, în dublu sens, dinspre periferii spre cumpăna de ape Giuvala-Fundata și dinspre axul culoarului spre versanți, pînă la circa l 400–l 500 m, generează gradienți verticali în scăderea temperaturii, creșterea cantității de precipitații, nebulozitate și presiune atmosferică. Covorul vegetal, îndeosebi vegetația forestieră, alături de expoziția diferită a versanților, bazinetele depresionare etc. imprimă sensibile variații în topoclimatul culoarului.

Climatul, reconfortant și tonic pentru activitțile umane, se caracterizează prin ierni mai moderate decît pe culmile montane din jur, cu veri relativ călduroase și toamne lungi, calde și uscate. Regimul termic se caracterizează prin valori medii anuale de 4-8°C, temperatura scăzînd evident cu înălțimea: 7,2°C la Rucăr (700 m altitudine), 4,4°C la Fundata (l 370 m) și -2,8CC la vîrful Omu (2 505 m) din Munții Bucegi. În unele depresiuni, îndeosebi la Rucăr și Podu Dîmboviței, se înregistrează frecvente inversiuni termice care, pe lângă temperaturile minime coborîte, mai determină cețuri de vale, brume timpurii și târzii, înghet la sol.

Repartiția geografică a precipitațiilor atmosferice arată creșterea acestora o dată cu altitudinea, dinspre regiunile periferice ale culoarului spre pasul Giuvala. Precipitațiile medii anuale înregistrate la Rucăr, de pildă, sunt de 810,9 mm, în timp ce la Fundata acestea ajung la l 020,9 mm. Maxima pluviometrica absolută s-a înregistrat la Fundata, la 19 iunie 1924, când timp de 24 de ore au căzut 306 mm, una dintre cele mai mari valori pluviometrice din țara noastră.

Interesant pentru fluxul turistic este durata medie a stratului de zăpadă, îndeosebi pentru practicarea sporturilor de iarnă. În timp ce la stațiile meteorologice din afara culoarului, la Câmpulung și Brașov se înregistrează 121 și, respectiv, 144 zile cu strat de zapadă, la Fundata rezistă 200 zile, de unde rezultă reale posibilități de practicare a sporturilor de iarnă, îndeosebi pe pârtiile ce așteaptă freamătul vesel și tonic al turiștilor. La Fundata stratul de zăpadă se menține de la mijlocul lunii noiembrie până în prima decadă a lunii aprilie.

În general vîntul este cel mai instabil element meteorologic, fiind influențat, desigur, de circulația generală atmosferică, relief și alți factori. Particularitățile culoarului, munții din jur, determină ca direcția principală a vînturilor la Fundata să fie relativ uniform repartizată între direcția nord-est, 41,7% și sud-vest, 42,6%.

Local sunt cunoscute vânturi pe care locuitorii de aici, după o experiență multiseculară, le-au denumit "Pietrarul", care bate dinspre Piatra Craiului, topind zăpezile cu pericol de avalanșe, și "Băltarețul", care se resimte dinspre culmile Bucegilor și Leaotei, determinând încălzirea vremii. Prin particularitățile parametrilor climatici diferențiați după relief și expoziția versanților, în Culoarul Rucăr-Bran au fost individualizate nu mai puțin de cinci topoclimate (E. Teodoreanu, 1980). Topoclimatul Platformei Fundata, la altitudinea de 1100-1350 m, Topoclimatul pantelor sudice, între  600 și 1100 m, Topoclimatul pantelor nordice cuprins între 650 și 1100 m, Topoclimatul versanților estici, spre munții Leaota și Bucegi, cu altitudini între 800 și 1400 m și Topoclimatul versanților vestici, spre munții Iezer-Păpușa și Piatra Craiului.

Topoclimatul specific Rucărului este cel al pantelor sudice și se desfășoară între 600 și 1100 m altitudine, caracterizându-se prin temperaturi medii anuale cuprinse între 6 si 8°C, fenomene do inversiune de temperatură la Podu Dâmboviței, Rucăr, Dragoslavele și chiar Stoenești, lipsa vînturilor dominante, 30-50 zile de iarnă identic cu numărul zilelor de vară. Precipitațiile sunt cuprinse în medie între 750 și 900 mm, cu ploi torențiale frecvente, iar stratul de zăpadă persistă, în anumite locuri, 3-4 luni pe an. Este un climat favorabil pădurilor de foioase și de amestec, dar accesibil și pomiculturii și chiar culturii unor legume, în special în Depresiunea Stoenești-Bădeni.

Hidrografia

În Culoarul Rucar-Bran apele curgătoare alcătuiesc un veritabil păienjeniș, care, cu o tenacitate de invidiat, au ferestruit munții, generând bazinete depresionare cu lunci și terase, dar și chei impunătoare de rară spectaculozitate.

Apele curgătoare sunt reprezentate de râul Dâmbovița, care drenează partea centrală și sudică a culoarului și de Râul Turcului care se scurge într-o direcție opusă, spre Depresiunea Brașov. În fapt aceste râuri aparțin de sisteme hidrografice diferite, Dîmbovita sistemului Arges, iar Valea Turcului sistemului Olt.

Bazinul hidrografic al Dâmboviței ocupă circa doua treimi din suprafața culoarului, fiind cel mai important afluent al Argeșului, cu o lungime de 266 km și o suprafață a bazinului său aferent de 2 759 km2. Râu de legendă – Dâmbovița – se formează în Masivul Iezer-Păpușa, de sub Vârful Roșu, de la o înălțime de 2 240 m, prin unirea pâraielor Boarcașul și Valea Vladului. De aici începe de fapt aventura Dâmboviței, nume de adâncă rezonanță în istoria românilor. Între izvor și Podu Dâmboviței, râul străbate pe circa 42 km lungime o denivelare spectaculoasă de aproape l 500 m, având o pantă medie de 39,4 m/km. De menționat în acest sector spectaculoasele chei ale Petrimanului și Plaiului Mare, adevărate bijuterii ale naturii, obiective turistice de primă însemnătate, deosebit de accesibile. La Podul Dâmboviței râul se mai domolește puțin, dar își mărește simțitor debitul prin colectarea mai multor afluenți, pregătindu-se parcă să se înfrunte într-o luptă decisivă cu masivul calcaros al Ghimbavului care îi stă în cale. Principalul afluent de aici este Dâmbovicioara. Deși nu are decît o lungime de 11 km, a dăltuit Cheile Brusturetului și apoi Cheile Dâmbovicioarei – cele mai cunoscute și accesibile chei din întregul culoar. Un afluent cu nume sugestiv – Cheia, format din unirea Rudăriței cu Urdărița, adună apele dinspre Dealul Sasului și Munții Leaota și formează până la confluență trei sectoare de chei la fel de sălbatice, însă mai puțin cunoscute. Debitul mediu anual al Dâmboviței ajunge astfel la 4,55 m3/s în timp ce scurgerea medie pe anotimpuri oscilează între 38,3 m3/s, primavara, și 13,5 m3/s iarna, valori de altfel caracteristice scurgerii râurilor de tip carpatic.

Între Podu Dâmboviței și Rucăr, Dâmbovița sfredelește într-un spectacol de mare frumusețe abrupturile nordice ale Muntelui Ghimbav, formând cele mai spectaculoase chei ale sale – Cheile Mari. Aici, în sectorul de chei, Dâmbovița primeste pîrîul Ghimbav, care își adună apele de pe partea nord-vestică a Munților Leaota, formând înainte de confluență un sector de chei – Cheile Ghimbavului – cu nimic mai prejos ca mareție și monumentalitate decât Cheile Mari ale Dâmboviței. Abia scapata din chinga strânsă a cheilor, la Rucăr, Dâmbovița confluează cu Râușorul, cel mai important afluent provenit din Munții Iezer-Păpușa, cu o lungime de 15 km și suprafața bazinului său hidrografic de 53 km2. Acest important afluent își are obârșia la sud de vîrful Păpușa, colectează harnic mici pâraie, dar bogate în apă, ca Boteanu, Strîmba, Maldărul, Andreiașul, situate pe partea dreaptă a Râușorului. Străbate localitatea Rucăr, determinând o structură parțial alungită acestei așezari carpatice, în care gospodăriile se înșiră pe mai mulți kilometri, de-o parte și de alta a Râușorului, iar din loc în loc, frumoase podețe de lemn, se arcuiesc peste undele învolburate ale apelor repezi și curate de munte.

În aval de Rucăr, Dâmbovița se lărgește considerabil, despărțind Munții Leaota de Muntele Mateiaș, lunca și terasele favorizând înșirarea satelor care se țin lanț până la Stoenești. În bazinetul Dragoslavele principalii afluenți ai Dâmboviței sunt Frasinul, Valea Caselor și Valea Hotarului, ultimele pâraie provenind din Munții Leaotei, pe firul cărora se poate pătrunde ușor în acești munți.

Majoritatea viiturilor se produc primăvara în urma topirii zăpezilor din munți și a precipitațiilor bogate, iar fenomenul de îngheț înregistrează circa 50 de zile anual, între decembrie și februarie. Interesantă este și scurgerea medie de aluviuni, mai redusă pînă la Rucăr (2,5-5 t/ha. an) și mai mare la Stoenești (5-10 t/ha. an), datorită petrografiei în care predomină rocile friabile și o torențialitate activă.

Forța apei a fost folosită din vechime de locuitori în transportul lemnului sau în instalațiile hidraulice de tehnică țărănească, la mori, pive ori ferăstraie. O mențiune aparte merită vechiul plutărit de pe Dâmbovița, care s-a practicat până prin anii 1962. În aval de Pecineagu amenajări vechi, pe firul văii, înlesneau transportul materialului lemnos până la Rucăr și Dragoslavele; cântecul plutașilor încărcat de fiorul dorului, pentru cei rămași acasă, însoțea drumul, adesea plin de primejdii, prin cheile sălbatice, care periodic primeau jertfe din rândul îndrăzneților munteni. În spatele unor mici baraje de lemn (Pecineagu, Cascoe, Valea lui Ivan s.a.) apa era slobozită cu un vuiet sălbatic, iar pe undele învolburate plutele abia se strecurau prin cheile sălbatice ale Dâmboviței, până ajungeau la atelierele de prelucrare. Mai târziu, prin construirea unei rețele de drumuri forestiere auto, înzestrate cu mijloace de transport moderne, de mare capacitate, s-a rezolvat pentru totdeauna transportul "aurului verde", din munții bine împăduriți, spre fabricile prelucratoare de la Rucăr, Dragoslavele ori Stoenești.

Valorificarea hidroenergetică a Dâmboviței este recentă, prima amenajare – barajul de la Pecineagu – a dat naștere unui impresionant lac, în care se răsfrâng culmile înfrățite ale Făgărașului și Iezerului.

„Apele subterane din Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele sunt legate în special de vasta arie de sedimentare cu caracter sinclinal cu orientare N-S. Către sud, est și vest, calcarele stau peste șisturi cristaline impermeabile (Cristalinul de Leaota și Făgăraș), iar la nord se afundă sub depozitele neogene din Depresiunea Bârsei. Zona centrală a sinclinalului este umplută cu depozite cretacice, de sub care, fie pe văi, fie pe creste, apar calcarele. Izvoarele carstice de aici pot atinge debite de 100l/s sau chiar 360l/s (cele de la contactul cu Piatra Craiului).”

„Din punct de vedere hidroenergetic în culoar deosebim două unități: Unitatea Piatra Craiului-Șirnea-Măgura și Unitatea Dâmbovicioara Rucăr-Moeciu. În unitatea Dâmbovicioara Rucăr-Moeciu, unitate puternic tectonizată, circulația carstică se face către subunitățile depresionare – Podul Dâmboviței-Rucăr și sunt influențate de liniile de dislocație, de raportul diferitelor compartimente, blocuri ridicate și scufundate. Pentru ambele unități sun caracteristice cursurile epigee care pierd o parte din apă la traversarea zonelor calcaroase, care sunt însă restituite rețelei hidrografice epigee la ieșirea din hidrostructură: Valea Dâmboviței, Valea Dâmbovicioara, Valea Cheița, Valea Ghimbavului. Pentru evaluarea peisajului prezența izvoarelor este primordială, deoarece multe sate sunt grupate în jurul acestor izvoare (Măgura, Peștera, Ciocanu, Fundățica, Rucăr), iar prezența așezărilor atrage după sine modificări în structura peisajului.”

1.4. Soluri

Solurile care predomină în Culoarul Rucăr-Bran-Dragoslavele sunt cele brune acide și rendzinele cu un conținut relativ mic de substanțe nutritive. Pe suprafețe restrânse apar solurile brune eu-mezobazice, soluri gelice, litosolurile, regosolurile și rocile compacte carbonatice la zi.7

Datorită faptului că întreg culoarul este situat în plină zonă forestieră, pădurile ocupau cândva întreaga suprafață. În cea mai mare parte, suprafețele despădurite au fost înlocuite astăzi cu fânețe. În consecință, solurile formate sub pădure au suferit modificări, în urma înlocuirii vegetației primare și instalării de pajiști secundare, în compoziția cărora domină Festuca rubra și Agrostis tenuis.

Totuși, cele mai raspândite soluri din culoar sunt solurile brune montane de pădure, care ocupa circa 65% din suprafețe, întâlnite la altitudini medii până la circa l 300 m îndeosebi în platforma brăneană, dar și pe culmi și povârnișuri. Se dezvoltș pe un strat de conglomerate cu elemente cristaline și pe calcare și sunt bogate în humus. Sunt în același timp slab îmbogățite cu fosfor și potasiu și au o bună permeabilitate. Pe aceste soluri se dezvoltă atât pădurile de făgete sau de amestec, cât și pășunile și fînetele montane. Se practică și culturi agricole în sistemul agroteraselor înalte până la circa l 350-l 400 m.

Solurile brune acide de pădure sunt raspândite pe suprafețele mai joase din bazinetele depresionare, îndeosebi în Culoarul Dâmboviței. Substratul este reprezentat din formațiunile sedimentare și cristaline. Este bogat în humus, fosfor și potasiu, puțin permeabil și cu o textură argiloasă-lutoasă. Pe aceste soluri se dezvoltă îndeosebi pajiștile, dar pot fi și cultivate daca se administrează îngrășăminte naturale sau amendamente cu calcare.

Solurile rendzinice sunt întâlnite frecvent la altitudini diferite, pe terasele din lungul râurilor, pe culmi și platforme. Sunt greu permeabile, adesea bogate în humus și azot. Pe aceste soluri se dezvoltă covorul multicolor al pajiștilor montane.

1.5.Vegetația

Varietatea reliefului, desfășurarea acestuia pe înălțime între 500 și circa l 500 m, condițiile climatice, substratul calcaros ori conglomeratic imprimă vegetației dispunerea etajată și bogăția speciilor. Dispunerea altitudinală încadrează culoarul în zona pădurilor de fag (Fagus Silvatica). La limita inferioară apare gorunul, formând păduri mixte iar la limita superioară coniferele, formând de asemenea păduri de amestec.

Suprafețele forestiere cele mai întinse aparțin comunei Rucăr, circa 20 000 ha, aici aflându-se unul dintre marile ocoale silvice ale țării. Din platforma brăneană, Branul posedă aproape 4 000 ha. La o primă analiză se constată așadar o predominare a fondului forestier îndeosebi în Culoarul Dâmboviței, mult mai atașat munților decât platforma brăneană.

Alături de fag (Fagus silvatica), cel mai răspândit arbore al acestor păduri, care poate atinge pe versanții lini și însoriți o talie impresionantă, se mai află carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Frasinus excelsior) și mesteacănul (Betula verucosa). Pe alocuri își fac uneori prezența și exemplare de ulm de munte (Ulmus montana), plop (Populus tremula) și chiar arțar (Acer platanoides). Pădurile de amestec, în care alături de făgete, coniferele devin o data cu înălțimea predominante, ocupă versanții mai înalți, până la l 400-l 500 m, sau mai întunecosi, cu expoziție nordică. Tabloul acestor păduri este inegalabil prin cromatică, îndeosebi primăvara și toamna. Cele mai răspândite specii de conifere sunt: molidul (Picea abies), bradul (Abies alba) și laricea (Larix decidua), de o mare valoare economică

„Despre vechimea exploatărilor și chiar a exportului de lemn din culoar ne vorbesc multe documente. Astfel, lemnul de conifere al pădurilor Dâmbovițene era exportat până în Imperiul Otoman, fiind folosit, datorită calităților deosebite, în șantierele navale pentru confecționarea corăbiilor și catargelor.”

Pajiștile secundare reprezintă o asociație care ocupă, datorită dezvoltării unui păstorit intens și stravechi, mari suprafețe în Platforma Bran. Covorul pajiștilor montane este format din numeroase specii representative: păiuș roșu (Festuca rubra), firuța (Agrostis tenuis), țepoșica (Nardus stricta), paiușul de livadă (Festuca pratens) și trifoiul alb (Trifolium repens). Din buchetul florilor de munte nu lipsesc viorelele (Viola odorata), cicoarea (Cichorium intybus), sânzienele (Galium verum), lumânărica (Verbascum thapsus) ori gura leului (Antirrhinum majus). Un peisaj original îl constituie vegetația zonelor carstice, în care alături de ovasciorul auriu(Trisetum ftavescens) ori specii de păiuș, își fac simțită prezența garofița(Dianthus spiculifolius) și rogozul (Carex rupestris), care înviorează tabloul poliilor și dolinelor.

Specii de mare interes stiințific sunt, desigur, endemismele, dintre care amintim garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), unică în lume, alături de sângele voinicului (Nigritella nigra), bulbucul de munte (Trollius europaeus), drobușor (Isatis transylvanica) ori smirdar (Rhododendron kotschyi). Iată de ce s-a impus, încă de mult, înființarea unor rezervații naturale, între care mai cunoscută este aceea din Munții Piatra Craiului, care ocupa în prezent circa l 400 ha.

1.6. Fauna

Cadrul natural specific Culoarului Rucăr-Bran este deosebit de favorabil pentru o fauna bogată și diversificată, care populează pădurile, fânețele și pășunile montane, apele învolburate ori tainicile peșteri, până la crestele înalte. În umbra pădurilor de făgete și conifere își găsesc un adăpost ideal numeroase specii: lupul (Canis lupus), râsul (Felix lynx), jderul de pădure (Martes martes), veverița (Scirius vulgaris) ori pârșul de alun (Muxardinus avelanorius). Unele mamifere prezintă un interes cinegetic deosebit, care le-au dus faima pretutindeni. Sunt exemplarele marețe de urs (Ursus arctos) și mistreț (Sus scrofa), sau de o frumusețe deosebită ca cea a cerbului (Cervus elaphus). Pe culmile mai înalte și sălbatice ale Pietrei Craiului, singuratică sau în grupuri, trăiește o podoabă a naturii carpatice, capra neagra (Rupicapra rupicapra), specie ocrotită de lege. Întâlnim de asemenea și numeroase păsări: specii de pitigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea sfârâietoare (Philoscopera dibilatrix), ori ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos).

În apele repezi ale Dâmboviței și în apele afluenților mai mari trăiesc lalolaltă cu păstrăvul (Salmo trutta fario) – cel mai valoros pește din apele de munte, zglăvoaca (Cottus gobio), lipanul (Thymallus thymallus) și moioaga (Barbus meridionalis petnyi).

Bogăția faunistică este completată în mod original specii cavernicole, care populează lumea peșterilor și golurilor subterane.

METODOLOGIA DE LUCRU

Utilizarea softurilor GIS are numeroase avantaje și oferă multiple posibilități în comparație cu tehnicile cartografice manuale. Metodele de realizare a hărților sunt unite de un sistem de coordonare universal (proiecție geografică), acestea având în plus și posibilitatea de interpolare și realizarea de calcule cu layere, posibilitatea de corectare, intervenție când se produce orice schimbare pe arealul analizat, etc. Prin diversitatea opțiunilor de reprezentare a informațiilor pe hărți dar și modul prin care acestea pot fi realizate (suprapunerea mai multor straturi tematice, realizarea unor operații matematice cu diferite layere sau modele numerice altitudinale, realizarea unei legături între bazele de date și partea grafică), se pot realiza hărți ce determină raportul cauză-efect prin stabilirea unei corelații între geologie (tip de rocă, structură) și utilizarea terenului, între pantă și expoziția versanților, între densitatea fragmentării reliefului și adâncimea fragmentării reliefului, între hipsometrie și anumite procese, sau între toate acestea.

În elaborarea lucrării au fost utilizate o serie de metode în funcție de obiectivul urmărit și elementul redat: metoda observației, ce a constat în identificarea pe teren a elementelor de interes turistic, precum și starea drumurilor; metoda analizei, este prezentă în majoritatea capitolelor, analiza fenomenului fiind realizată în funcție de scară. În cazul de față analiza se realizează pe areale restrânse, oferindu-se informații referitoare la localizare, limite, obiective turistice. Analiza se referă în principal la compoziția, forma și dinamica obiectului de studiu.Ca metode specifice în cercetarea geografică pot fi menționate matoda analizei hărții topografice sau a ortofotoplanurilor; metoda informațional-geografică prezintă avantajul utilizarii unui număr foarte mare și variat de date, indiferent de scara de analiză, mijloacele expresive de vizualizare, cât și introducerea cu ușurință a datelor și observațiile de teren.

Surse de date utilizate

Sursele de date pentru obținerea informației digitale sunt foarte multe. Achiziția datelor spațiale se face prin scanarea, digitizarea și corectarea geometrică a planurilor existente, a imaginilor satelitare, informații completate de observații și cartări de pe diferite hărți tematice și din teren.

Realizarea acestei hărți a început prin colectarea și structurarea unui volum mare de date geografice din care s-au extras elementele esențiale în analiză. Realizarea bazei de date digitale a reprezentat o etapă de durată deoarece nu există date digitale valabile în teren. Bazele de date sunt foare utile atât datorită faptului că reprezintă un punct important de plecare al unui studiu dar și datorită faptului că reprezintă o finalitate a lui (prin dezvoltarea și actualizarea datelor care pot fi folosite ulterior în diverse analize).

Colectarea și introducerea în mediu digital a datelor culese din diverse surse bibliografice a fost o etapă de durată, având în vedere inexistența unor date digitale validabile în teren, date care să poată sta la baza construirii de modele topologice ale realității terenului. Harta topografică la scara 1:25.000, anul 1982, a reprezentat principalul material care a stat la baza realizării modelului digital al terenului, rețelei hidrografice, rețelei de drumuri, etc, elemente utilizate în foarte multe analize SIG. S-a utilizat de asemenea ortofotoplanul la scara 1:5.000 (2006- județul Argeș) care a ajutat la validarea informațiilor culese din teren și completarea acestora.

Prelucrarea datelor

Etapa premergătoare prelucrării datelor a fost reprezentată de etapa de teren (Fig. 3.2.1). Această etapă a presupus documentarea bibliografică și deplaserea pe teren pentru identificarea obiectivelor de interes turistic. Pentru asta am folosit ortofotoplanul pentru localitatea Rucăr printat în 8 foi în format A3, pe care am notat, pe teren, fiecare obiectiv de interes turistic identificat, precum și numele străzilor.

A urmat apoi Etapa de colectare a datelor geospațiale ce a fost de lungă durată deoarece datele disponibile au fost utile dar insuficiente, acestea necesitând completare cu cartări, analize, observații, fotografii la fața locului. Datele spațiale disponibile la acest nivel s-au dovedit foarte utile, însă nu suficiente pentru analizele ulterioare. De asemenea, aceste prime seturi de date au necesitat verificări și validări în teren, astfel că, într-o a doua etapă s-a trecut la validarea informațiilor culese din diversele hărți, ortofotoplanuri sau alte surse bibliografice.

Etapa de lucru în programele GIS o precedă pe cea de procurare a datelor geospațiale și reprezintă una dintre cele mai importante etape, având rolul de a realiza harta primară, și finală ce va duce la concluziile urmărite. În acest sens, s-au vectorizat toate curbele de nivel de pe un areal care acoperă o suprafață de aproximativ 284 km2, utilizând ca sursă primară: Harta topografică la scara 1:25.000, anul 1982 . Aceeași sursă a fost utilizată pentru extragerea în format vectorial a rețelei hidrografice permanente și temporare, a drumurilor publice, așezărilor, potecilor turistice principale (parțial), foarte multe dintre acestea reprezentând elemente cartografice de bază pentru aprope toate hărțile realizate. Ortofotoplanul la scara 1:5.000 ((2006- județul Argeș) a stat la baza identificării și vectorizării obiectivelor turistice, a ocupațiilor și meșteșugurilor, după identificarea acestora în teren. De asemenea, ortofotoplanul a adus un nou fond informațional de mare utilitate, atât la nivel de interpretare vizuală sau validare a datelor din teren, cât mai ales la nivel de extragere de informații digitale în format vectorial. Materialul grafic a fost realizat cu ajutorul softului specializat ArcGis 10.2.1. Fig.2.2.1. Etapa de teren

Construirea hărții turistice

Primul pas în realizarea hărții a fost vectorizarea curbelor de nivel, un element foarte important în realizarea unei hărți deoarece ajută la o descifrare mai eficientă a reliefului. Curbele de nivel se trasează, în funcție de scară și implicit de nivelul de detaliere al hărții, la o anumită echidistanță. Aceasta reprezintă diferența în metri, în plan vertical real, a curbelor de nivel. Astfel, curbele se pot trasa din metru (real) în metru (real), o dată la 5 metri, la 10, 20, 50, 100, 200 etc. Harta topografică 1:25 000 utilizată are echidistanța de 10 m.

Înainte de începerea vectorizării curbelor de nivel se introduce harta topografică în ArcMap (Fig. 3.1).

Add Data

Se selectează rasterul ”topografica.ecw”

Add

Fig. 3.1 Introducerea hărții topografice

Următorul pas este realizarea limitei arealului în care urmează sa se vectorizeze curbele de nivel (Fig. 3.3).

Fig. 4.2 Harta topografică

Fig. 3.3. Harta topografică

Fig. 3.3. Realizarea limitei arealului studiat

Catalog

Se selectează folderul unde se dorește crearea shapefile-ului

Click dreapta pe folder, se selectează comanda new

Click shapefile

Se scrie numele dorit pentru shapefile-ul creat: ”Limita_rucar”

Se selectează tipul vectorului creat: Polygon

Se selectează Sistemul de coordinate dorit prin comanda 8. Edit, în acest caz: GCS_WGS_1984

Ok

Acum se poate realiza vectorizarea propriuzisă a limitei (Fig. 3.4).

Click Editor

Start Editing – Pornirea editării

În fereastra Create Features Click „Limită_rucar„

Se selectează tipul viitorului vector creat: Polygon

Fig. 3.4 Vectorizarea limitei

Fig. 3.5. Limita vectorizată

Urmează crearea layerului pentru curbele de nivel (Fig. 3.6.).

Fig. 3.6. Crearea shapefile-ului „curbe de nivel”

Catalog

Se selectează folderul unde se dorește crearea noului shapefile, in acest caz același ca și pentru contur

Click dreapta pe folderul dorit și click New

Click Shapefile

Se scrie numele noului vector creat: curbe_de_nivel

Se selectează tipul vectorului, în cazul curbelor de nivel-Polyline

Click Edit pentru selectarea Sistemului de coordonate dorit

Ca și în cazul vectorului ”limită_rucar”, Sistemul de coordonate ales este GCS_WGS_1984

Click OK pentru finalizarea shapefile-ului

Fig. 3.7. Noul Layer creat: „curbe_de_nivel”

Înainte de începerea vectorizării curbelor de nivel trebuie adăugat în tabela de atribute o nouă coloană necesară pentru introducerea valorilor altitudinale ale curbelor de nivel (Fig. 3.8.).

Fig. 4.8. Introducerea noii coloane în tabela de atribute

Click Catalog

Click dreapta pe „curbe_de_nivel.shp”

Click Properties

Click Fields

Se notează denumirea noii coloane: Altitudine

Se alege tipul datelor introduse în noua coloană: Text

OK

Fig. 3.9. Pornirea editării curbelor de nivel

1. Click Editor

2. Start Editing

3. În fereastra Create Features Click „curbe_de_nivel„

4.Se selectează tipul viitorului vector creat: Line

Urmează vectorizarea propriuzisă a curbelor de nivel (Fig. 3.10.).

Fig. 3.10. Vectorizarea curbelor de nivel

Fig. 3.11. Introducerea

valorilor în tabela de

atribute

După finalizarea fiecărei curbe de nivel se introduce în tabela de atribute valoarea altitudinii corespunzătoare acesteia (Fig. 3.11.).

Click dreapta pe „curbe_de_nivel”

Open Attribute Table

Se introduce valoarea altitudinii corespunzătoare curbei de nivel vectorizată: 900

Fig. 3.12. Curbele de nivel finalizate

Fig. 3.13. Tabela de atribute cu valorile adăugate

Urmează vectorizarea rețelei hidrografice.

Fig. 3.14. Crearea noului shapefile pentru râuri

Catalog

Se selectează folderul unde se dorește crearea noului

shapefile, in acest caz același ca și pentru contur

Click dreapta pe folderul dorit și click New

Click Shapefile

Se scrie numele noului vector creat: Râuri

Se selectează tipul vectorului, în cazul râurilor-Polyline

Click Edit pentru selectarea Sistemului de coordonate dorit

Sistemul de coordonate ales este GCS_WGS_1984

Click OK pentru finalizarea shapefile-ului

Fig.3.15. Noul shapefile creat

Fig. 3.16. Introducerea noii coloane în tabela de atribute

Click dreapta în Catalog pe shapefile-ul Râuri

Click pe Properties

Click Fields

Se inserează numele noii coloane create: „Nume”

Se selectează tipul datelor introduse în noua

coloană: Text

Ok

Fig. 3.17. Pornirea editării

Click Editor

Start Editing

În fereastra Create Features Click „Râuri„

Se selectează tipul viitorului vector creat: Line

Fig. 3.18. Vectorizarea râului

Fig. 3.19. Râul finalizat

Următorul pas este vectorizarea străzilor.

Fig. 3.20. rearea noului shapefile pentru „Străzi”

Click Catalog

Se selectează folderul unde se dorește crearea noului

shapefile, in acest caz același ca și pentru cele create anterior

Click dreapta pe folderul dorit și click New

Click Shapefile

Se scrie numele noului vector creat: Străzi

Se selectează tipul vectorului, în cazul străzilor-Polyline

Click Edit pentru selectarea Sistemului de coordonate dorit

Sistemul de coordonate ales este GCS_WGS_1984

Click OK pentru finalizarea shapefile-ului

Fig. 3.21. Noul shapefile creat

Fig. 3.22. Introducerea coloanelor în tabela de atribute

Click dreapta în Catalog pe shapefile-ul Străzi

Click pe Properties

Click Fields

Se inserează numele noii coloane create: „Tip”

Se inserează numele celei de-a doua coloane „Nume”

Se selectează tipul datelor introduse în noua coloană „Tip”: Text

Se selectează tipul datelor introduse în noua coloană „Nume”: Text

Ok

Click Editor

Start Editing

În fereastra Create Features Click „Străzi„

Se selectează tipul viitorului vector creat: Line

Fig. 3.23. Pornirea editării străzilor

Fig. 3.24. Străzile vectorizate

În continuare se va introduce ortofotoplanul, pentru o mai bună vizualizare a spațiului analizat (Fig. 3.25.).

1. Add data

2. Click ortofotoplan

3. Add

Fig. 3.25. Introducerea

otrofotoplanului

Fig. 3.26. Ortofotoplanul Introdus

După crearea străzilor (Fig. 3.24.) și introducerea ortofotoplanului (Fig. 3.25.), am creat și podurile care traversează râul.

Fig. 3.27. Crearea unui nou shapefile „Pod”

Click „Catalog”

Click dreapta pe folderul unde va fi creat noul layer

Click „New”

Click „Shapefile”

Se scrie denumirea noului shapefile creat: „Pod”

Se selectează tipul vectorului: „Polyline”

Click „Edit” pentru selectarea Sistemului de coordonate

Sistemul de coordonate ales: GCS_WGS_1984

Click OK

Fig.3.28. Layerul nou creat: Pod

Urmează crearea unui nou shapefile de tip punct pentru inserarea obiectivelor turistice pe ortofotoplan (Fig.3.29.).

Fig.3.29. Crearea unui nou shapefile: „Obiective”

Click Catalog

Se selectează folderul unde se dorește crearea noului

shapefile, in acest caz același ca și pentru cele create anterior

Click dreapta pe folderul dorit și click New

Click Shapefile

Se scrie numele noului vector creat: Obiective

Se selectează tipul vectorului, în cazul obiectivelor-Point

Click Edit pentru selectarea Sistemului de coordonate dorit

Sistemul de coordonate ales este GCS_WGS_1984

Click OK pentru finalizarea shapefile-ului

Fig. 3.30. Noul layer creat

Fig. 3.31 Introducerea noilor coloane în tabela de atribute

Click dreapta în Catalog pe shapefile-ul Obiective

Click pe Properties

Click Fields

Se inserează numele noii coloane create: „Tip”

Se inserează numele celei de-a doua coloane „Nume”

Se selectează tipul datelor introduse în noua coloană „Tip”: Text

Se selectează tipul datelor introduse în noua coloană „Nume”: Text

Ok

Fig. 3.32. Tabela de atribute completată

Urmează trecerea obiectivelor turistice identificate în teren pe hartă.

Fig. 3.33. Pornirea editării noului shapefile

Click Editor

Start Editing

În fereastra Create Features Click „Obiective„

Se selectează tipul viitorului vector creat: Point

Fig.3.34. Obiectivele turistice introduse

Pe lângă obiectivele turistice introduse, se vor introduce și elemente ale patrimoniului etnografic ce țin de meșteșuguri, artă populară, alimentație, etc.

Fig. 3.35. Crearea shapefileului

„Patrimoniu_etnografic”

Click Catalog

Se selectează folderul unde se dorește crearea noului

shapefile, in acest caz același ca și pentru cele create anterior

Click dreapta pe folderul dorit și click New

Click Shapefile

Se scrie numele noului vector creat: Patrimoniu_etnografic

Se selectează tipul vectorului, în cazul obiectivelor-Point

Click Edit pentru selectarea Sistemului de coordonate dorit

Sistemul de coordonate ales este GCS_WGS_1984

Click OK pentru finalizarea shapefile-ului

Fig. 3.36. Noul shapefile creat

Fig. 3.37. Introducerea noilor coloane în tabela de atribute

Click dreapta în Catalog pe shapefile-ul patrimoniu_etnografic

Click pe Properties

Click Fields

Se inserează numele noii coloane create: „Tip”

Se inserează numele celei de-a doua coloane „Domeniu”

Se selectează tipul datelor introduse în noua coloană „Tip”: Text

Se selectează tipul datelor introduse în noua coloană „Nume”: Text

Click OK

Fig. 3.38. Tabela de atribute completată

Fig. 3.39. Pornirea editării layerului „Patrimoniu_etnografic”

Fig. 3.40. Elementele Patrimoniului etnografic introduse

Pentru un aspect cât mai aproape de realitate al hărții, am realizat un model 3D al arealului de lucru. Pentru asta în primul rând am realizat un DEM – model digital de elevație al terenului. (Fig. 4.41.)

Modelarea suprafețelor este procesul prin care se reprezintă grafic o suprafață naturală sau artificială prin intermediul uneia sau a mai multor ecuații matematice. Modelarea suprafeței terestre este așadar un caz particular de modelare a suprafețelor în care trebuie să se țină seama de problemele specifice ce țin de reprezentarea Pământului sau a unor porțiuni din acesta.

Modelul Digital de Elevație (MDE)/Digital Elevation Model (DEM) se referă în general la o reprezentare digitală a suprafeței terestre prin intermediul valorilor altitudinale. Acestea sunt dispuse uniform și formează o matrice reprezentată prin intermediul unei rețele de celule cu forme regulate, cel mai frecvent pătrate și mai rar triunghiuri sau hexagoane.

Construirea modelului constă în crearea unei suprafețe continue prin metoda interpolării plecând de la datele extrase se pe harta topografică prin vectorizarea curbelor de nivel.

După vectorizarea curbelor de nivel se deschide fereastra Arc Toolbox.

Fig. 3.41. Realizarea DEM-ului (Modelului Digital de Elevație)

Spatial Analyst Tools

Interpolation

3. Topo to Raster

4. Se selectează layerul curbe_de_nivel

5. La Field se selectează coloana din tabel în care sunt notate valorile altitudinale corespunzătoare fiecărei curbe de nivel

6. Se denumește viitorul raster creat: DEM1

7. Se notează rezoluția viitorului Dem, în acest caz 10 m

8. Ok

Fig. 3.42. DEM-ul

Pentru ca Dem-ul rezultat să capete un aspect mai plăcut am realizat o reclasificare a simbolurilor. (Fig. 3.43.)

1.Click dreapta pe layerul din Table of Contents DEM1

2. Click Properties…

3. .Symbology

4. Stretched

5. Se selectează paleta de culori dorită

6. Click OK

Fig. 3.43. Reclasificarea simbolurilor

Fig. 3.44. DEM-ul reclasificat

Pentru finalizarea realizării modelului 3D am folosit ArcToolbox și funcția Hillshade.

Spatial Analyst Tools

Surface

Hillshade

Se selectează layerul cu Dem-ul creat anterior

Se denumește noul Raster creat: hillshade

OK

Fig. 3.45. Realizarea Hillshade-ului

Fig. 3.46. Hillshade-ul

Pentru a îmbunătăți aspectul ortofotoplanului și implicit al hărții, ortofotoplanul a fost setat semitransparent și plasat peste hillshade astfel încât hillshade-ul să poată fi văzut de dedesubt. Modificarea transparenței ortofotoplanului a fost realizată folosind funcția Transparency din Object Properties.

Fig. 3.47. Modificarea transparenței hillshade-ului

Click dreapta pe layerul cu

ortofotoplanul: rucăr_orto.ecw

Properties

Display

Transparency: 40%

Ok

Fig. 3.48. Hillshade-ul cu transparență 40%

Pentru un aspect mai plăcut am adăugat și Dem-ul peste otrofotoplan și i-am dat o transparență de 60 %

Fig.3.49. Setarea transparenței DEM-ului

Click dreapta pe dem

Click Properties…

Click Display

La Transparency am ales 60%

Click OK

Fig. 3.50. Harta după introducerea DEM-ului și setarea transparenței de 60%

Simbologia

Simbolistica este o caracteristică puternică, ce face ca hărțile să pară cât mai aproape de adevăr și datele din GIS mai ușor de înțeles .

Metoda simbolurilor este utilizată pentru reprezentarea elementelor sau fenomenelor care au o răspândire neuniformă în spațiu și care nu se pot reprezenta la scară, putând fi localizate exact, însă în centrul semnului utilizat. Astfel elementele cartografiate se reprezintă prin semen rezultate dintr-o convenție propusă cititorului de către autorul hărții și se regăsesc în legenda hărții. Conținutul legendei este obligatoriu pentru întreaga hartă. Alegerea semnelor trebuie să respecte principiul specificității, adică elementele sau fenomenele diferite se vor reprezenta prin semne diferite, în timp ce elementele sau fenomenele asemănătoare se reprezintă prin semne asemănătoare (din aceeași clasă).

Elementele de conținut ale hărților geografice pot fi grupate în elemente altimetrice (relieful) și elemente planimetrice (desfășurarea în plan a vegetației, localităților, drumurilor etc.). Reprezentarea elementelor de conținut se face prin semne convenționale. În reprezentarea reliefului, deosebit de dificil de figurat pe hărți, intervin și metode speciale (metoda cotelor, metoda curbelor de nivel, metoda treptelor hipsometrice, metoda hașurilor, metoda punctelor dimensionale, metoda umbririi, metoda stereoscopică și metoda perspectivă).

Alegerea simbolurilor se face în funcție de scara viitoarei hărți, de tematica și destinația ei. Mai întâi se plasează și se desenează semnele (de exemplu: cercuri proporționale, pătrate, triunghiuri, etc). În funcție de caracterele lor specific, semnele pot fi: geometrice (în care centrul figurii geometrice reprezintă poziția exacta reală a obiectului sau fenomenului), artistice și simbolostice (sugerează obiectul sau fenomenul reprezentat), sub formă de litere (de obicei litera inițială). Totuși diferitele categorii de simboluri se pot combina. De exemplu semnele geometrice pot fi utilizate în diferite culori sau hașuri. Semnele artistice, ca și cele simbolice, deși prezintă avantajul că sunt foarte expresive, sunt mai puțin recomandate pentru hărțile exacte, deoarece nu indică o localizare foarte precisă, ca simbolurile geometrice.

După felul dimensionării lor semnele convenționale sunt: semne convenționale de contur, toate semnele care au dimensiuni variabile la scara hărții și deci pot fi măsurate (un lac, un munte conturat de curbe de nivel, o pădure, o localitate etc.); acestea dau informații despre poziția și dimensiunea elementelor reprezentate pe hărți; semne convenționale fără scară, folosite la reprezentarea unor detalii mici ale terenului, a căror arie nu poate fi exprimată la scara hărții; aceste semne dau informații doar despre poziția elementelor în teren și au aceeași dimensiune pe întreaga hartă (ex. o moară de vânt, o cabană etc.); numărul detaliilor reprezentate prin semne convenționale fără scară și dimensiunile acestora depind de scara hărții; cu cât scara hărții este mai mică cu atât numărul detaliilor reprezentate prin aceste semne convenționale va fi mai mare, iar dimensiunile semnelor vor fi mai mici. În afara semnelor convenționale propriu-zise, care sunt fixate pe hărți după coordonatele lor, mai există o categorie de semne convenționale explicative. De exemplu semnul convențional în formă de arbore, care se introduce în interiorul conturului unei păduri, pentru indicarea esenței predominante; semnele sub formă de cifre și litere care însoțesc semnele convenționale propriu-zise și indică diferite caracteristici cantitative sau calitative ale acestora (ex. fracția care indică înălțimea și diametrul arborilor într-o pădure, cuvântul sulf lângă un semn de izvor etc.).

Pentru finalizarea hărții este necesară alegerea unor simboluri potrivite pentru fiecare element vectorial reprezentat. Pentru aceasta se clasifică fiecare element și se selectează simbolul și culoarea potrivită.

Fig.3.1.1. Adăugarea elementelor ale căror simboluri vor fi selectate.

Click dreapta pe layerul ”Străzi”

Click Properties…

Click Symbology

La „Value Field” se selectează coloana din tabela de attribute care conține clasificarea străzilor, în acest caz „TIP”

Click Add Values…

Se selectează categoriile pe care dorim să le adăugăm;

Fig.3.1.2. Elementele adăugate 7. OK

Următorul pas este alegerea simbolurilor pentru fiecare tip de stradă în parte.

Click dreapta pe primul tip de stradă

Click pe „Properties for Selected Symbol(s)…”

Se selectează tipul de symbol dorit

Se alege culoarea dorită

Se scrie grosimea dorită pentru acest tip de stradă, în acest caz: 1

Click OK

Fig.3.1.3. Selectarea elementului al cărui simbol va fi setat

Fig.3.1.4. Selectarea simbolului, culorii și dimensiunii

Se procedează la fel pentru fiecare tip de stradă în parte, selectându-se tipul, culoarea și dimensiunea dorită.

Fig.3.1.5. Simbolurile selectate pentru fiecare tip de stradă

În continuare se vor adăuga denumirile străzilor.

Fig.3.1.6. Inserarea denumirilor străzilor

Click dreapta pe layerul „Străzi”

Click Properties…

Click Labels

La Label Field se selectează coloana din tabla de atribute unde sunt scrise numele corespunzătoare fiecărei străzi, în acest caz: „Nume”

Se selectează tipul fontului pe care îl va avea denumirea străzii, în acest caz „Arial Narrow”

Se selectează dimensiunea fontului: 10

Se selectează culoarea denumirii străzii

Click OK

Se selectează simbolul pentru pod.

Fig.3.1.7. Selectarea simbolului pentru Pod

Click dreapta pe layerul „Pod”

Click „Properties”

Click „Symbology”

Click pe simbol

Se selectează simbolul dorit

Se selectează culoarea dorită

Se selectează dimensiunea

Click OK

Fig. 3.1.8. Podurile după introducerea simbolului

Urmează crearea simbolurilor pentru Râuri.

Fig. 3.1.9. Selectarea simbolului pentru Râuri

Click dreapta „Râuri”

Clicl Properties…

Click Symbology

Click pe simbol pentru

modificarea lui

Click pe simbolul dorit

Se selectează culoarea dorită

Se selectează grosimea dorită

pentru simbolul ce va desemna râul

Click OK.

Odată ales simbolul pentru râuri nu rămâne decât să fie adăugate denumirile râurilor.

Fig. 3.1.10. Introducerea denumirilor râurilor

Fig. 3.1.11. După introducerea numelui râului

Urmează introducerea simbologiei pentru obiectivele din patrimonial etnografic.

Fig 3.1.12. Adăugarea elementelor pentru care se vor introduce simboluri

Fig. 3.1.13. Selectarea elementelor pentru care se dorește introducerea simbolurilor

Click dreapta pe layerul „Patrimoniu etnografic”

Click Properties…

Click Symbology

Se selectează la „Value Field” coloana din tabela de atribute ce conține categoriile dorite, în acest caz „domeniu”

Click Add values..

Se selectează categoriile pe care dorim sa le adăugăm; pentru selectare multiplă se apasă CTRL

Click OK

Fig. 3.1.14. Selectarea elementului căruia Fig. 3.1.15. Selectarea simbolului

i se va adăuga simbol

Click dreapta pe categoria căreia se dorește modificarea simbolului

Click Properties for Selected Symbol(s)..

Click OK

Se selectează simbolul dorit

Se alege culoarea dorită

Se scrie dimensiunea dorită pentru symbol

Click OK

Se procedează la fel pentru fiecare categorie, selectându-se simbolul, culoarea și dimensiunea dorite.

Fig. 3.1.16. Simbolurile categoriilor din „Patrimoniu etnografic”

În continuare se vor adăuga denumirile din această categorie.

Fig. 3.1.17. Introducerea denumirilor categoriilor din „Patrimoniul etnografic”

Click dreapta pe „Patrimoniu etnografic”

Click Properties

Click Labels

Se selectează coloana din tabela de atribute ce conține denumirile, în acest caz „categorie”

Se selectează fontul dorit

Se selectează dimensiunea scrisului

Se selectează culoarea scrisului

Click OK

Fig. 3.1.18. Simbolurile introduse și denumirile categoriilor

Urmează crearea simbolurilor pentru obiectivele turistice.

Click dreapta pe ”Obiective„

Click „Properties..”

Click „Symbology”

Se selectează coloana din tabela de atribute ce conține tipurile de obiective turistice, în acest caz: „tip”

Click „add values”

Se selectează obiectivele turistice ale căror simboluri dorim să le adăugăm.

Fig. 3.1.19. Selectarea elementelor pentru care se dorește ! Pentru selectare multiplă se

introducerea simbolurilor utilizează tasta CTRL

Click dreapta pe obiectivul a cărui simbol se dorește a fi modificat

Click „Properties for Selected Symbol(s)”

Fig. 3.1.20. Selectarea elementului al cărui simbol va fi modificat

Se selectează din listă simbolul dorit

Se selectează dimensiunea dorită pentru simbol

Click OK

Fig. 3.1.21. Selectarea simbolului și dimensiunii dorite.

Se procedează la fel pentru fiecare simbol în parte.

Fig.3.1.22. Simbolurile introduse

Fig.3.1.23. Simbolurile obiectivelor turistice pe hartă

După finalizarea introducerii tuturor simbolurilor se vor introduce denumirile fiecărui obiectiv.

Fig.3.1.24. Introducerea denumirilor obiectivelor turistice

Click dreapta pe „Obiective”

Click „Properties..”

Click „Labels”

Se selectează coloana din tabela de atribute ce conține numele obiectivelor turistice: „nume”

Se selectează fontul dorit pentru scris: „Arial Narrow”

Se selectează dimensiunea dorită pentru scris: „12”

Se selectează culoarea dorită pentru scris

OK.

Fig.3.1.25. Harta după introducerea denumirilor obiectivelor

3.2 Cromatica

Scopul culorii într-o hartă este acela de a-l ajuta pe cititor să descifreze simbolurile în scopul de a deduce semnificația lor. Culoarea nu este în sine scopul unei hărți Gis. Chiar și atunci când culoarea este utilizată pentru a afișa o variabilă, oferă în continuare doar o însemnătate a acelei variabile. De exemplu o hartă a pădurilor poziționate de-a lungul unui curs de apă ar putea arăta unele suprafețe în verde și unele în negru, în funcție de suprafața de pădure intactă din fiecare. Chiar dacă culoarea este importantă într-o hartă așa cum deservește mai mult în scop pur decorativ, sensul hărții este în continuare centrat în jurul a cât de mult este împădurită suprafața din jurul cursului de apă. Deoarece culoarea sprijină informații, se poate spune că alegerea proastă a culorii nu afectează întotdeauna harta în moduri groaznice, însă trebuie să se țină cont și de asta dacă dorim ca rezultatul să fie unul profesionist, atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere artistic.

Deși ar putea fi de o importanță secundară în comunicare, culoarea este foarte importantă atunci când vine vorba de estetică . Problema este că realizarea unei hărți atractive este o artă , și, ca atare este subiectivă, mai ales când vine vorba de hărțile turistice. Astfel, pentru asigurarea unei citiri ușoare și sugestive a hărții, se aleg culori care au corespondență cu elementele din natură reprezentate. Spre exemplu pentru reprezentarea unui râu se vor folosi nuanțe de albastru.

Un alt concept de percepție vizuală de o importanță deosebită în Gis este contrastul de culoare. Contrastul mare între caracteristicile elementelor de pe hartă în mod special, este important deoarece fără el există riscul apariției confuziilor între elemente. Scopul principal al contrastului este de a scoate în evidență elementele așa încât cel ce privește harta să le poată distinge cu ușurință.

În harta realizată am ales utilizarea cromaticii impuse de natură și cea convențională. Astfel că pentru râuri am utilizat nuanțe de albastru, pentru străzi nuanțe de galben. Pentru un aspect plăcut și cât mai natural am selectat o transparență de 50% atât pentru râu (Fig. 4.2.1.), cât și pentru străzi (Fig.3.2.2.) și poduri (Fig.3.2.3.) utilizând Display-Transparency.

Fig. 3.2.1. Râul după setarea culorii și transparenței de 50%

Fig.3.2.2. Străzile după setarea culorii și transparenței de 50%

Fig.3.2.3. Podul după setarea culorii și transparenței de 50%

Proporțiile

Dimensiunile semnelor convenționale sunt date în atlase, în mm, care se referă la: grosimea liniilor, înălțimea, lățimea și diametrul semnelor, lungimea segmentelor și intervalelor, etc.

Elementele topografice de pe teren au dimensiuni mai mici decât cele rezultate din transformarea dimensiunilor semnului convențional corespunzător în valori reale, se reprezintă prin semnul convențional cu dimensiunile prevăzute în atlas, iar cele care au dimensiuni mai mari, se reprezintă la scară.

Mărimea semnelor trebuie să respecte principiul proporționalității, mai exact legătura care trebuie să existe între ierarhia elementelor și modul de redare cartografică a acesteia. Dimensiunile semnelor de pe hartă vor fi obligatoriu reproduse și în legendă. Astfel informația cantitativă poate fi transmisă corect dacă raportul dintre două valori ale seriei poate fi sesizat după raportul suprafețelor celor două figuri care le reprezintă. Semnele se pot realiza în scară absolută sau relativă. Pentru semnele în scară absolută suprafața figurilor geometrice este direct proporțională cu valorile reprezentate. În cazul semnelor în scară relativă, folosirea acestei scări micșorează diferențele dintre semnele cu dimensiuni extreme, iar raportul dintre diferite semne este arbitrar. Pentru stabilirea dimensiunii semnelor în scară absolută se calculează mai întâi dimensiunea fiecărui semn și apoi se stabilește scara de proporție la care se vor reprezenta acestea. Semnele în scară absolută și cele în scară arbitrară se pot reprezenta sub formă continuă sau gradată.

La simbolurile pentru Patrimoniul geografic am utilizat dimeniunea de 21 mm (Fig. 3.3.1.1 ) și la simbolurile pentru Obiectivele turistice am utilizat dimensiuni ce au variat între 19 și 26 mm (Fig. 3.3.1.2.) în funcție de simbolul reprezentat, dimensiuni potrivite pentru scara hărții: 1:5000.

Fig. 3.3.1.1. Dimensiunea simbolurilor pentru Patrimoniul etnografic

Fig. 3.3.1.2. Dimensiunea simbolurilor pentru Obiectivele turistice

4. Elementele hărții

4.1 Titlul

Scopul principal al titlului este revelarea succintă a ceea ce se intenționează să se prezinte în hartă. În foarte multe cazuri titlul arată locația geografică a hărții. Totuși locația geografică ar trebui să fie vizibilă imediat pe hartă, prin intermediul elementelor ei, ca de exemplu: vecinii. Excepția este atunci când harta nu afișează o analiză de orice fel, făcând astfel locația geografică una dintre principalele scopuri ale hărții, cum ar fi harta sistemelor de comunicații a unui oraș.

Titlul este scris cu un font suficient de mare pentru a atrage atenția și pentru a fi ilizibil de la o distanță generoasă. Este suficient de scurt și succint, pentru a putea fi citit repede, este interesant, pertinent și exact. Ar trebui să rezume în zece cuvinte sau mai puțin rezultatele analizei, dacă nu există un titlu. Titlul este poziționat deasupra sau dedesuptul hărții și este fie în centru fie în stânga sau dreapta.

Pentru introducerea titlului (Fig. 4.1.2.) și restul elementelor necesare pentru finalizarea hărții se trece în Layout view.

Fig.4.1.1. Trecerea în Layout View Fig. 4.1.2. Introducerea titlului

Click View 3. Click Insert

Click Title 4. Click Layout View

Urmează să introduc titlul pe hartă.

După scrierea titlului, se poate modifica prin opțiunea 1. Click Change Symbol : 2. Culoarea, 3. Fontul, 4. Dimensiunea, 5. Stilul scrisului. Pentru validarea modificărilor, 6. Click OK

Fig. 4.1.3. Proprietăți Fig. 4.1.4. Modificarea scrisului

Fig. 4.1.5. Titlul hărții

4.2 Legenda

Legenda este un element standard pentru majoritatea hărților. Aceasta oferă culoarea și simbolurile de detaliu din hartă, putând fi considerată ca fiind o ”cheie „ pentru descifrarea hărții. Este formată din elemente ca: puncte, linii, poligoane sau iconițe și descrierea elementelor. Unele elemente evidente pot fi excluse din legendă atunci când harta este destinată unui public restrâns, cum ar fi specialiștii. Totuși pot apărea confuzii și de aceea este bine ca legenda să conțină toate elementele importante pentru însemnătatea hărții. Legenda trebuie să fie în interiorul sau în apropierea hărții cu care este asociată.

Pentru introducerea legendei s-au parcurs următorii pași: 1. Click Insert, 2. Click Legend. Pentru introducerea layerelor în legendă: 3. Click pe săgeata ce indică spre chenarul Legend Items, iar pentru eliminarea layerelor din legendă: 4. Click pe săgeata ce indică spre chenarul Map Layers. Pentru modificarea poziției layerelor în legendă: 5. Click pentru mutarea layerelui în sus, 6. Click pentru mutarea layerelui în jos. 7. Se selectează numărul de coloane dorit: 2. Pentru a trece la pasul următor: 8. Click Next.

Fig. 4.2.1. Introducerea legendei Fig. 4.2.2 Editarea Legendei

Am ales să trec peste următorii pași, adică: Legend Title (am considerat că nu este necesară adăugarea unui titlu deoarece se subânțelege faptul că este vorba despre o legendă), Legend Frame (nu am adăugat contur legendei) și Legend Items, așa că am dat Click Next fără să fac vreo modificare.

Fig. 5.2.3 Legenda

4.3. Scara

Scara hărții reprezintă raportul dintre distanța măsurată pe hartă și valoarea acestei distanțe pe teren. Altfel spus, scara hărții arată de câte ori a fost micșorată suprafața terestră, printr-o simplă formulă matematică, pentru a putea fi reprezentată pe un suport mai mic. Relația care exprimă scara hărții este: (d/D = 1/n) unde: „d” înseamnă distanța de pe hartă, „D” este distanța reală de pe teren, iar numitorul „n” ne arată de câte ori distanța „D” a fost micșorată pentru a putea fi reprezentată la scară. Practic, harta este corespondentul geografic al unei machete arhitecturale sau tehnice, care se realizează tot la scară, după același principiu. Scara hărții se reprezintă în două moduri, adeseori împreună: scară numerică și scară grafică. Scara numerică, întâlnită mai ales pe coperțile hărților și atlaselor, are forma unei simple împărțiri între unități similare de măsură – în cazul sistemului metric aceea fiind centimetrul! De exemplu, o hartă pe a cărei coperți este trecută scara 1:45.000, un centimetru de pe hartă va însemna 45.000 de centimetri pe teren, sau și mai simplu, 450 de metri. Cu cât numitorul scării este mai mare, cu atât harta va fi mai puțin detaliată, dar va cuprinde o suprafață mai mare, și invers.

Totuși, cea mai utilă și mai recomandată reprezentare a scării unei hărți este și va fi întotdeauna scara grafică! Aceasta ne ajută ca, în caz de xeroxare sau modificare digitală a rezoluției, să putem măsura în continuare distanțele reale de pe teren, chiar dacă scara numerică va deveni inaplicabilă în urma schimbării proporțiilor.

În cazul hărții de față, am ales să utilizez scara grafică, fiind destul de ușor de descifrat atât de specialiști și mai ales de publicul larg, căruia îi este destinată harta.

Pentru introducerea scării (Fig. 4.3.1.): 1. Click Insert, 2. Click Scale Bar, 3. Se selectează modelul de scară dorit, 4. Click Properties, pentru editarea scării: 5. Se selectează numărul de diviziuni, 6. Se selectează numărul de subdiviziuni. Foarte important este 7. modificarea unității de măsură în Metri. Pentru aplicarea modificărilor: 8. Click OK

Fig. 4.3.1. Introducerea scării Fig.4.3.2. Selectarea scării Fig. 4.3.3. Editarea scării

Fig. 4.3.4. Scara garfică a hărții

4.4 Nordul geografic

Nordul geografic este una dintre cele patru direcții cardinale. În cultura europeană și occidentală nordul este tratat drept direcția primară, fiind folosit, implicit sau explicit, pentru a defini celelalte 3 direcții cardinale. De obicei partea de sus a hărților reprezintă marginea nordică a zonei reprezentate.Nordul geografic pe o hartă, are ca principal scop ilustrarea orientării hărții, cititorului și nu trebuie să lipsească din nici o hartă.

Pentru introducerea nordului geografic pe hartă am urmat următorii pași: 1. Click Insert, 2. Click North Arrow, 3. Se selectează tipul dorit, 4. Click OK, apoi se plasează unde se dorește pe hartă.

Fig. 4.4.1. Introducerea Nordului Fig. 4.4.2. Selectarea tipului dorit

Fig. 4.4.3. Nordul Geografic

Alte elemente

Pe lângă elementele importante și obligatorii în realizarea unei hărți, pe care le-am introdus, ca: titlul, legenda, scara și nordul geografic sau orientarea am adăugat și o serie de imagini din localitatea Rucăr.

Pentru inserarea imaginilor am urmat următorii pași: 1. Click Insert, 2. Click Picture, 3. Se selectează imaginea dorită, 4. Click Open, pentru introducerea imaginii pe hartă.

Fig. 4.5.1. Inserarea Fig. 4.5.2. Selectarea imaginilor

imaginilor

Fig. 4.5.3. Imagini din Rucăr

CONCLUZII

Lucrarea de față, intitulată „Localitatea Rucăr, Județul Argeș. Model de hartă turistică” vine din dorința de a transpune cadrul natural al Rucărului într-o hartă și de a scoate în evidență potențialul turistic natural care trebuie valorificat și reprezintă materializarea unei noi viziuni de abordare a geografiei turismului la nivel local prin promovarea, pe lângă obiectivele turistice clasice, tradițiile, meșteșugurile, alimentația, sărbătorile, obiceiurile și mitologia locului prin utilizarea tehnicilor GIS.

Promovarea satelor turistice trebuie să fie făcută menționând peisajul etnografic. Satul turistic redă originalitatea și specificitatea etno-folclorică locală sau zonală a țării și de aceea trebuie sã fie promovat ca produs turistic global. Prin dezvoltarea turismului vor apărea noi surse de venit, se va îmbunătăți infrastructura, va crește confortul la cazare și se vor valorifica pe plan local produsele autohtone (artizanat, legume, fructe, lactate, vinuri, preparate din carne etc.). Meșterii locali trebuie încurajați să-și deschidă centre meșteșugărești în care să-și vândă o parte din produsele lor și ofere posibilitatea turistului să vadă modul de prelucrare a produselor și de ce nu, să participe la acest proces.

Turistul, în funcție de sejurul ales, trebuie să viziteze și să cunoască toate obiectivele importatnte ale zonei. În acest caz, țăranului îi revine rolul de-ai oferi un itinerar (harta fiind printre cele mai expresive și utile) care să cuprindă pe lângă muzee, elemente ale cadrului natural, situri arheologice ș.a. și elemente ale patrimoniului etnografic: gospodării având o arhitectură tradițională, centre meșteșugărești ș.a. Totodată foarte importantă este implicarea și participarea turistului la diferite sărbători și obiceiuri, pentru a-l introduce în acea lume.

Utilizarea acestei metodologii de realizare a hărții turistice, pornind de la colectarea datelor geospațiale, completate cu informațiile adunate din etapa de teren, ce presupune informarea asupra obiectivelor turistice și etnografice și identificarea acestora pe ortofotoplan, și finalizând cu etapa de birou ce presupune transpunerea acestora pe hartă utilizând softul ArcGis, a permis realizarea modelului de hartă turistică a Rucărului, model ce poate fi folosit și în realizarea altor hărți turistice în alte zone rurale cu potential turistic și care încă mai păstrează o parte a tradițiilor și obiceiurilor strămoșești cu adevărat fascinante atât pentru turiștii români cât și pentru cei străini.

După finalizarea hărții am ajuns la concluzia că Rucărul încă păstrează o imensă cultură tradițională, prin conservarea unui număr impresionant de case (Anexa 1) și gospodării (Anexa 2) cu arhitectură tradițională, care însă încep să fie umbrite de case noi, dispuse pe câte 2 etaje, ceea ce alterează peisajul caselor tradiționale care se mulează perfect cu versanții împăduriți și pajiștile verzi. Tocmai de aceea este importantă transformarea acestor case și gospodării în obiective turistice, pentru a încuraja sătenii să le conserve și pentru a-i convinge că turismul rural nu înseamnă pensiuni luxoase. Pe lângă gospodăriile și casele tradiționale, am descoperit că Rucărul se află printre puținele comune unde transhumanța încă este practicată, lucru ce a jucat un rol deosebit de important în viața așezărilor și a influențat ocupațiile localnicilor. Acest lucru se poate observa și pe hartă, majoritatea ocupațiilor tradiționale identificate fiind reprezentate de păstorit. Am identificat de asemenea un cojocar, producători de pastramă, dar și personae care produc cașcavalul în mod traditional, cunoscut fiind în toată țara cașcavalul de Rucăr. Pentru prelucrarea lânii erau necesare niște amenajări speciale: piva cu ciocane (Anexa 3) ori dârsta (Anexa 4) cu vâltoare (Anexa 5), existente și astăzi. Prelucrarea lemnului, o mare bogăție a acestor locuri, a determinat amenajarea joagarelor (Anexa 6) pentru confecționarea cherestelei. Pe lângă aceste meșteșuguri tradiționale am mai identificat femei care încă țes ii și textile populare, un bărbat care produce o unealtă numită „darac” utilizată pentru scărmănat lâna, inul sau cânepa, un alt bărbat care produce vase cu „doage”: butoaie, putini, o femeie care urzește pânza, mai mulți producători de șiță și draniță, sau un fierar. Toate aceste meșteșuguri vechi, încă păstrate în acest loc, sunt de o importanță culturală deosebită și pot fi valorificate din punct de vedere turistic. Turiștii pot merge la acești meșteșugari și pot asista la procesele de confecționare a diverselor obiecte și le pot chiar cumpăra.

Astfel scopul principal al acestui studiu, a fost ca rezultatul obținut să nu reprezinte doar un demers științific ci un instrument util atât pentru persoanele de specialitate cât și pentru oamenii de rând.

BIBLIOGRAFIE

Comunicări de geografie, Volumul III (1999), Editura Universității din București, Universitatea din București, Facultatea de Geografie

Comunicări de geografie, Volumul IV, Volum dedicate centenarului învățământului geografic universitar, Editura Universității din București, Universitatea din București, Facultatea de Geografie

David Aurelian-Lucian (2009) – Peisajele Etnografice din Romania, Rezumat Teză de Doctorat, Universitatea din București, Facultarea de Geografie, București

Erdeli G. Istrate I. (1997), Amenajări turistice, Editura Universității din București.

Erdeli G. Istrate I. (1997), Potențialul turistic al României, Editura Universității din București

Gheorghe Pârnuță, Ștefan Trîmbaciu, Mihai-Cătălin Răuță(2001), „Istoria Obștei de moșneni din comuna Rucăr-Mușcel județul Argeș”, Editura Semne

Gretchen N. Peterson (2009), Gis Cartography – A guide to effective map design by Taylor & Francis Group, LLC

Osaci–Costache, Gabriela, Cartografie, Ediția a II-a revizuită(2008), Editura Universitară, București

Patrulius, D. (1969) Geologia Masivului Bucegi și a Culoarului Dîmbovicioara.

Pascu M., Stelea V., 1968 Hidrogeologia teritoriului României, Editura Tehnică, București

Pătru, Ileana Georgeta, Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr-Dragoslavele – studiu de geografie fizică cu privire special asupra evaluării potențialului natural, starea și calitatea peisajului, 2001 Editura Universității din București

Pârnuță Gheorghe (1972), Rucăr, Monografie sociologică. București

Teodor S. (1990), Culoarul Rucăr-Bran o poartă în Carpați, Editura Sport-Turism, București.

Teodoreanu, Elena (1980) Culoarul Rucăr-Bran, Studiu climatic și topoclimatic, Editura Academiei Republicii Socialiste România

Surse web

Institutul Național de Statistică [http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Statistica%20teritoriala/Statistica%20teritoriala%202013.pdf], accesat: aprilie 2015

Universitatea din București, Facultatea de geografie, Turismul rural, note de curs, Prof. univ. dr. Cristian Tălângă, anul III ID și IFR [http://www.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2013/noi/23_13_01_317_Turism_rural_an_III_Talanga.pdf] , accesat: aprilie 2015

ANEXE

Casă tradițională

Gospodărie tradițională

Pivă cu ciocane

Dârstă

Vâltoare

Ferăstraie/joagăre

BIBLIOGRAFIE

Comunicări de geografie, Volumul III (1999), Editura Universității din București, Universitatea din București, Facultatea de Geografie

Comunicări de geografie, Volumul IV, Volum dedicate centenarului învățământului geografic universitar, Editura Universității din București, Universitatea din București, Facultatea de Geografie

David Aurelian-Lucian (2009) – Peisajele Etnografice din Romania, Rezumat Teză de Doctorat, Universitatea din București, Facultarea de Geografie, București

Erdeli G. Istrate I. (1997), Amenajări turistice, Editura Universității din București.

Erdeli G. Istrate I. (1997), Potențialul turistic al României, Editura Universității din București

Gheorghe Pârnuță, Ștefan Trîmbaciu, Mihai-Cătălin Răuță(2001), „Istoria Obștei de moșneni din comuna Rucăr-Mușcel județul Argeș”, Editura Semne

Gretchen N. Peterson (2009), Gis Cartography – A guide to effective map design by Taylor & Francis Group, LLC

Osaci–Costache, Gabriela, Cartografie, Ediția a II-a revizuită(2008), Editura Universitară, București

Patrulius, D. (1969) Geologia Masivului Bucegi și a Culoarului Dîmbovicioara.

Pascu M., Stelea V., 1968 Hidrogeologia teritoriului României, Editura Tehnică, București

Pătru, Ileana Georgeta, Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr-Dragoslavele – studiu de geografie fizică cu privire special asupra evaluării potențialului natural, starea și calitatea peisajului, 2001 Editura Universității din București

Pârnuță Gheorghe (1972), Rucăr, Monografie sociologică. București

Teodor S. (1990), Culoarul Rucăr-Bran o poartă în Carpați, Editura Sport-Turism, București.

Teodoreanu, Elena (1980) Culoarul Rucăr-Bran, Studiu climatic și topoclimatic, Editura Academiei Republicii Socialiste România

Surse web

Institutul Național de Statistică [http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Statistica%20teritoriala/Statistica%20teritoriala%202013.pdf], accesat: aprilie 2015

Universitatea din București, Facultatea de geografie, Turismul rural, note de curs, Prof. univ. dr. Cristian Tălângă, anul III ID și IFR [http://www.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2013/noi/23_13_01_317_Turism_rural_an_III_Talanga.pdf] , accesat: aprilie 2015

ANEXE

Casă tradițională

Gospodărie tradițională

Pivă cu ciocane

Dârstă

Vâltoare

Ferăstraie/joagăre