Localitatea: Gura Humorului [303711]

UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE

“GEORGE ENESCU” [anonimizat]Ã

PENTRU OBȚINEREA

GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

Coordonator științific:

prof. univ. dr.Eugenia Maria Pașca

Candidat: [anonimizat]. Croitoru căs. Chiriac Luminița

Clubul Copiilor

Localitatea: Gura Humorului

Județul Suceava

Iași

2018-2020

VALORIFICAREA FOLCLORULUI DIN ZONA HUMOR ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE

CUPRINS

ARGUMENT

Se poate spune despre folclor că este un „depozit” [anonimizat], [anonimizat]. Acestea, [anonimizat]. [anonimizat], fără de care nu am exista ca nație. [anonimizat] a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat], adevăratele valori ale folclorului. Zona Humor are o [anonimizat], [anonimizat]. Cunoașterea, [anonimizat], motivându-mă în demersul meu didactic spre a le face cunoscute.

Nu greșesc dacă afirm că învățământul nu asigură “[anonimizat]”, [anonimizat]. 4, (Titlul 1, Alineatul 2) [anonimizat] a acestor ore cu specific de folclor și tradiții.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] a dura în timp.

Intenționez să fac o prioritate și din colecționarea de folclor autentic (strigături, cimilituri, ghicitori, zicători, proverbe, descântece, legende, texte specifice obiceiurilor de peste an), formarea simțului estetic și a [anonimizat], [anonimizat], naționale. Dacă reușesc să dăinuie, e doar rodul muncii pasionale a unor oameni ce sfințesc locul unde trăiesc și muncesc.

Capitolul I

[anonimizat] o descriere a cadrului istoric și geografic a [anonimizat] a sublinia contextul și vechimea tradițiilor și obiceiurilor care au dus la formarea unui port popular specific și a [anonimizat]. [anonimizat] a fi, [anonimizat]. „Codru-i frate cu românul!” – așa spune o zicală a poporului nostru, și nu întâmplător, deoarece în trecutul său zbuciumat, pădurea i-a fost refugiu, în fața celor care au atentat la ființa sa. Poate chiar pădurea e supărată, fiindcă și ea are o istorie tot atât de agitată și de dureroasă, ca și poporul nostru pe care l-a ocrotit. Un anonim catolic, în 1587, afirma: „țara e acoperită de dealuri și păduri și de aceea a putut fi păzită de invaziile și prădăciunile tătarilor”. După cum ne-o spun documentele din cronici, pădurea este și istorie, nu numai sănătate, frumusețe, adăpost și prieten: „Că au pus Ștefan Vodă de au arat cu leșii o culme de deal și au sămănatu ghindă și s-au făcut dumbravă mare, de iaște până astăzi copaci mari”. Și pentru că trăirile oamenilor trebuiau cunoscute, a început să apară folclorul autentic constând în strigături, cimilituri, ghicitori, zicători, proverbe, descântece, legende, texte specifice obiceiurilor de peste an și ceremonialurilor de trecere etc.

Ducându-ne înapoi în timp, aflăm că prima menționare documentară a localității a fost pe 26 februarie 1490, într-un act emis de cancelaria lui Ștefan cel Mare. După anul 1800, în localitate încep să se stabilească germani, poloni, evrei, ucraineni etc., întemeind, în 1835, colonia cu numele "Bori". În 1835 localitatea este legată telegrafic cu Viena, iar în 1904 este declarată oraș. În perioada interbelică orașul a fost reședința plasei Homorului în cadrul județului Câmpulung. Toate aceste naționalități conlocuitoare au contribuit la dezvoltarea unui fond multicultural tradițional, fără a se confunda sau suprapune unele cu altele. Fiecare naționalitate a valorificat experiența străbunilor prin preluarea valorilor și practicarea lor. În acest fel „comorile din lada de zestre” ale străbunilor au putut fi transmise până în zilele noastre.

În dezvoltarea zonei au contribuit mai multe personalități ale locurilor, în frunte cu primarii care s-au perindat de-al lungul timpului. Între anii 1956-1958, sub conducerea primarului de atunci al orașului, Gheorghe Lupu, au fost realizate lucrări de amenajare hidrotehnică pe cursul Moldovei. În anii 1971, 1972 și 1973 au avut loc indundații care au distrus aproape în întregime digurile, fiind consolidate între 1972-1981, în timpul mandatului primarului Petru Țăranu. Tot atunci a fost realizată sistematizarea zonei. Au fost create alei, iar spațiul dintre ele acoperit cu un strat de pamânt fertil, în care au fost plantați arbori și arbuști de diferite specii, unele dintre ele considerate monumente ale naturii. Vezi în acest sens: Petru Țăranu, Georgeta Țăranu, Complexul dendrologic și turistico-sportiv „Lunca Moldovei" din orașul Gura-Humorului, în: Studii și comunicări de ocrotirea naturii, editat de Cons. Județean de Ocrotirea naturii Suceava, 1981, V, p. 456—470.

Toate aceste transformări ale societății rurale într-o societate de consum a dus la transformarea cântecelor și jocurilor populare în produs comercial. De ce? Pentru că multe din ele nu au mai fost create în vatra satului de unde provin. Remarcăm în ultima vreme, că, sunt mulți iubitori ai folclorului, dar puțini sunt cei care-i cunosc cu adevărat particularitățile, care cunosc specificul acestuia. De aceea avem nevoie de dialog, de informare și promovare corectă.Ca o primă concluzie, cadrul istoric dar și compoziția etnică, fac din zona Humor un loc înzestrat cu un patrimoniu imaterial de excepție. Putem să amintim aici o caracteristică a folclorului care este legată de modul de apariție, de practicare și de transmitere și anume: tradiția orală.

Învățarea se face spontan în acest caz, spre deosebire de însușirea cântatului la un instrument care necesită ucenicie și exercițiu.

Cadrul geografic (așezare geografică)

Comuna Humor se află situată în partea centrală a județului Suceava, suprafața totală a comunei, compusă din satele Humor, Poiana Micului și Pleșa este de 9708 hectare, fiind de mărime mijlocie comparativ cu celelalte comune din județ. Forma perimetrului comunal este alungită, întinzându-se de-a lungul văii pârâului Humor cu afluenții săi pe o lungime de circa 24 km și o lățime medie de aproape cinci ori mai redusă.Vecinii comunei sunt în număr de nouă. Orașul Gura Humorului, cândva părticică din satul Humor, dar mai târziu, după ce acesta a devenit târg, a devenit localitatea cu care satul și comuna au avut cele mai multe și intense relații economice, comerciale și politico-administrative. În partea de sud-vest, hotarul comunei se învecinează cu Bucșoaia, calea cea mai dreaptă spre aceasta fiind Larga prin Curmătura și Cetățea sau Cetățuie.

Dar cea mai lungă linie de demarcație a comunei este cea cu Vama urmată de Frumosu, ambele situate în partea de vest, hotarul constituindu-l culmea Obcinii Mari. Având în vedere obstacolul pe care l-a reprezentat culmea Obcinii, relațiile cu cele două localități au fost mai reduse. Singura cale mai accesibilă peste coama Obcinii, care a fost utilizată și în alte scopuri este cea care urcă pe pârâul Oița și apoi trece în pârâul Doabra care se varsă în Moldova între Molid și Vama. Pe această rută, atât în primul cât și în al doilea Război Mondial, au fost amenajate drumuri pentru transportul tunurilor și armamentului ușor de către armatele combatante.În partea de nord, pe culmea din care izvorăște Humorul, ne mărginim cu localitatea Sucevița. Relațiile, în trecut, cu acest vecin se reduceau la cele cu caracter monahal și mai târziu la cele de interes turistic.

Cea mai scurtă graniță este cea cu localitatea Marginea. Urmează apoi în partea de est, nord-est, vecinătatea cu localitățile Solca și Cacica cu care comuna Humor a avut frecvente legături în trecut. Cu Solca cele mai intense relații le-au avut germanii și slovacii din PoianaMicului care își făceau schimbul de produse și cumpărăturile necesare de aici. În schimb, în Cacica, humorenii au avut numeroase legături cu caracter social, economic și comercial. Accesul se făcea prin pasul Pleșa și mai cu seamă, prin Dulcea (Plaiul Sării și Poiana Crucii) pentru transportul sării (slatină, drob și sare rafinată sub formă de huscă). Tot prin aceste trecători, după 1415, când mănăstirea de la Humor a fost înavuțită cu moșiile Pârtești, Sesia lui Deniș și apoi Comănești, circulația avea să se intensifice foarte mult.

Poate vă întrebați care este legătura dintre cadrul geografic și folclor? Prin natura meseriei, elevii cu care lucrez fac parte din aceste comunități amintite. La fiecare am putut descoperi o serie de mici particularități legate de interpretare, profil melodic, versificație, ritmicitate, caracterul temei și versificație și nu în ultimul rând port popular. Putem deci semnala faptul că, modificările de ordin ritmic, melodic sau de ornamentație sunt importante, ținând cont de dimensiunile reduse ale creațiilor populare. Dar în același timp, să nu uităm că toate comunitățile învecinate se găsesc în aceeași regiune, Bucovina. Creat într-un spațiu geografic anume, în condiții istorice specifice, redând prin concepții, limbă, imagini artistice specifice ideile și sentimentele proprii zonei, folclorul constituie principala modalitate de manifestare artistică a poporului, implicit a locuitorilor acestor ținuturi.

Relieful și apele. Humorul este situat în pitoreasca zonă geografică a Obcinelor Bucovinei,

mai exact în partea sud-estică a acestora, la poalele Obcinii Mari și Obcinii Mici. Perimetrul comunei noastre cuprinde aproape întreg bazinul văii Humor, lung de 26 de km, cu excepția ultimilor 3 km din partea de aval, care face parte din cuprinsul orașului Gura Humorului.Altitudinea comunei noastre cu relieful ei submontan se situează între 500 și 800 de metri, făcând-o și sub acest aspect foarte atractivă turistic. De pe aceste vârfuri se deschid minunate priveliști pentru ochiul amator de peisaje.Apele bazinului Humor, care în cea mai mare parte se identifică cu arealul comunei este format din Humorul propriu zis, care, pe partea dreaptă primește din Obcina Mare următorii afluenți mai importanți: Scorușetu, Stoineasa Mare, Stoineasa Mică, Lunga, Maghernița și Larga (care este și cel mai mare ca debit și ca lungime). Pe partea stângă, dinspre Obcina Mică afluenții cei mai importanți ai Humorului sunt: Dulcea, Văcăreni și Vârvata. Debitul bazinului hidrografic Humor este destul de variabil, ca al tuturor apelor din astfel de zone, înregistrând valori maxime primăvara și în urma ploilor torențiale vara. În timpul iernilor și toamnelor mai secetoase valori sunt minime.

Clima. Clima este specifică regiunilor montane joase și mijlocii. Localitatea este bine

adăpostită de culmile din jur, se caracterizează prin frecvente stări de calm atmosferic. Chiar și în anotimpul rece temperaturile nu scad la valori care să afecteze suportabilul pentru om, plante și animale ori să stânjenească activitatea turistică. În perioadele cu zăpadă, cu promoroacă și soare, întreg peisajul devine și mai încântător îndemnând la practicarea sporturilor, la plimbări reconfortante pe jos, cu schiurile sau cu săniile. Valea Humorului oferă aerul tare, ozonat și tonifiant de mare puritate, încărcat de mirosul rășinilor, de mireasma florilor și peisajele culmilor îmbrăcate în păduri de rășinoase și foioase, dar și de frumoase fânețe.

Datorită Pasului Pleșa, pe unde pătrunde mai intens Crivățul dinspre nord-est, clima din localitatea noastră se situează cu până la 50 mai scăzută decât cea din orașul vecin precum și față de cea din Vama și Vatra Moldoviței. De altfel și primăvara se face simțită cu cinci zile mai târziu decât în localitățile mai sus menționate. În schimb, Poiana Micului înregistrează o întârziere de o săptămână față de Humor, la înflorirea pomilor și în toate celelalte cicluri ale vegetației, iar locuitorii ei știu și menționează acest lucru. Vara, în schimb, se simt frecvent adierile plăcute ale Austrului care bate dinspre sud-vest spre nord-est, făcând pe ansamblu un climat plăcut pe întreaga vale a Humorului care face să sporească an de an numărul turiștilor, precum și a doritorilor din alte zone de a-și construi vile ori de a-și stabili domiciliul în localitatea noastră.

Vegetația. Valea Humorului este scăldată de o încântătoare vegetație. Livezi cultivate de

mâna omului (în care predomină cultura plantelor furajere – trifoi, lucernă, timotei; cultura cartofului și a altor plante ierboase, precum și a livezilor de pomi), continuând cu înmiresmatele fânețe, apoi cu pajiștile și imașurile pentru animale și terminându-se cu etajul superior format din păduri bogate care dețin cea mai mare parte din acest covor vegetal. Acesta este întrerupt numai de așezările umane și de căile de comunicație.Pădurile propriu-zise sunt formate, în principal, din trei specii de bază: fagul, bradul și molidul care sunt printre cele mai valoroase specii forestiere și de care a depins în mare măsură prosperitatea consătenilor noștri.

Dintre toți copacii, bradul este de departe cel mai prețuit, nu numai ca lemn, ci și ca simbol al binelui, frumosului, al împlinirii și al vieții. Poate mai mult decât în alte părți, prin brad este simbolizată terminarea înălțării construcției, sunt cinstiți și sărbătoriți flăcăii și fetele de ziua numelui, sunt marcate sărbătorile de iarnă și sunt împodobite procesiunile înmormântărilor, etc. În pădurile de pe versanții celor două obcini sunt răspândite și alte specii forestiere ca paltinul, mesteacănul, plopul, frasinul, ulmul, cireșul, scorușul, teiul pucios, arinul, salcia, mai cu seamă cea căprească, numită de localnici și loză, etc. În mod sporadic prin țarini se mai regăsesc și alte specii lemnoase cum ar fi arbuștii: păducelul, măceșul, socul, călinul, ale căror flori și fructe deși au multe calități în special medicinale, încă nu sunt decât parțial utilizate de către localnici. Un alt etaj al pădurii îl reprezintă subarbuștii: zmeurul, afinul, murul et. căutați mai cu seamă pentru fructelor lor hrănitoare și aromate precum și pentru proprietățile medicinale și curative.

Pajiștile în care intră fânețele și imașurile reprezintă o altă pătură importantă a vegetației comunei, având un important rol economic, nutrițional pentru animale. Aceste pajiști au fost obținute cu secole în urmă prin defrișarea (lăzuirea, curățarea) pădurilor din jur, cândva dominante pe întreaga vale a Humorului. Cea mai mare parte din suprafața agricolă a comunei o reprezintă fânețele și pășunile. Dacă fânețele au un grad mare de îngrijire și exploatare, fiind proprietăți private, pășunile fiind în proprietatea primăriei, a obștii comunale, rămân încă pe alocuri neglijate ( năpădite de ienuperi și spini sau sunt supuse eroziunilor și acoperite cu resturi lemnoase) spre paguba beneficiarilor.De reținut că pajiștile de pe teritoriul comunei au o ridicată valoare nutritivă datorită ponderii mari de graminee (bogate în polizaharide) și leguminoase (bogate în proteine) și ele oferă mai cu seamă prin fânețe un număr foarte mare de plante medicinale utilizate în mare parte de localnici.

Țelul principal al profesorilor care se ocupă de instruirea elevilor este ca aceștia să își însușească repertoriul zonei folclorice în care trăiesc cu toate particularitățile stilistice care îl caracterizează și, de ce nu, de a-și forma o manieră proprie de interpretare. Toate formațiile dar și soliștii își pot valorifica experiența și potențialul interpretativ în cadrul numeroaselor concursuri artistice existente în orașele și satele țării dar și în cadrul manifestărilor de viață tradițională: nuntă, hora satului, petrecerile populare, nedeile etc.

Atracții turistice naturale și arhitecturale

Peisajul calm, cald și armonios al acesor locuri, te îndeamnă la odihnă și meditații și diferă de spectaculozitatea și semeția celui de munte care te atrage altfel. Ne bucurăm pe aceste meleaguri de anumite forme de relief mai deosebite, cum ar fi ansamblul geologic al Staniștei – ce se înalță deasupra pârâului Larga și a părții de jos a satului, îmbinate cu multă armonie și acoperite cu verdele de smarald al imașurilor și pe alocuri cu specii de molid și ienupăr pe care pasc turme de oi și cirezi de vite de rasă care în amiezile de vară se adună în vârful Staniștei. De pe ridicăturile acestui ansamblu geologic se desfășoară admirabile priveliști.

Vârful Toaca este un alt punct de belvedere de unde privirile pot cuprinde aproape întregul sat humorean, satul Pleșa, orașul din vecinătate, Voronețul și Frasinul iar în depărtările vestice încântătorul Rarău cu vestitele sale Pietre ale Doamnei.Dobrinul oferă splendide panorame mai ales de pe vârful său cel mai semeț – Țufleca de pe care ochiul te duce în satele de Peste Deal până spre Ținutul Sucevei iar înspre apus pe culmea vălurită a Obcinei Mari până dincolo de țanțoșul Comarnic.Chirimecea, este un alt loc minunat. Nu întâmplător, în cel de-al doilea Război Mondial, pentru acest loc strategic, s-au dat, între cele două mari armate care se confruntau, atâtea sângeroase bătălii încât germanii l-au rebotezat Bitterberg (munte amar). Cele mai semnificative panorame care se înfățișează privirilor sunt cele ale Podișului Sucevei care pot ajunge până la apa Siretului, Poiana Micului, Vama și apoi Gura Humorului, iar în avalul său, valea mijlocie a Moldovei până la mari depărtări.

Atracțiile turistice naturale sunt mult mai numeroase și variate. Depinde din ce unghi sunt privite, de anotimp, de starea vremii și starea sufletească, de moment, de anturajul în care te afli, de particularitățile psihice, de vârstă și de multe altele.Același peisaj admirat optic, acustic și olfactiv primăvara prin fânețe, poieni și rariști de foioase și rășinoase îți poate oferi stări de adevărată euforie pentru că el se adresează organismului prin mai multe simțuri deodată. Vara, peisajul respectiv apare într-o altă lumină, iar în zonele de fânețe se îmbogățește cu zvelte căpițe, care se înșiră ordonate ca niște oșteni disciplinați și este însuflețit de cosașii și fetele vesele de la polog, ori cu copiii care se întorc cu fructe de pădure. Toamna, policromia cu nuanțele de roșu ale cireșilor și mălinilor cu cele de galben ale teilor și paltinilor, cu verdele-argintiu al plopilor tremurători, cu ruginiul fagilor, se conturează de cele mai multe ori, cu smaraldul persistent al coniferelor. În fapt de seară, peisajele colindate vor oferi armonii sonore al clopotelor și toacei care vestesc sacra vecernie de la mănăstire, vizitatorul trăind o altă stare de spirit, una de purificare, de mântuire, de înălțare. Pe același fond de dangăt sfânt, în diminețile de duminică, la care, dacă se mai adaugă cerul senin, însorit, accentele de puritate și sacralitate se amplifică iar peisagistica naturală rămâne altfel întipărită în minte și suflet și cu mai mare durabilitate.

Alte puncte de atracție turistică pe valea Humorului sunt și ”Pietrele”: Pietrele Doamnei de pe Larga, Pietrele Muierii (sau Muierilor), la hotarul cu Solca, Pietrele Șoimului de la Pleșa, pietrele din Dobrin în număr de trei și altele. Toate aceste ”Pietre” mari impunătoare, unele până la înălțimea de 10 – 15 m, cu forme diferite și bizar modelate în gresii, de culoare gri de tonuri diferite, degajă un interesant mister și multă atracție. Acestea au făcut ca să apară legendele captivante țesute în jurul fiecăruia dintre ele.

Peisajele de poveste au inspirat interpreții și compozitorii de folclor. Vom întâlni în versurile lor atât munții (Rarăul cu piscul și pietrele Doamnei) cât și apele lin curgătoare (apa Moldovei și apa Humorului), brazii și fagii, minunatele și sensibilele flori (trandafirul, floarea de nu mă uita, laleaua, bujorul, ghioceii, etc). Anotimpurile au dat și ele motiv de cântec și de doină, fiind cântate atât pentru frumusețea lor dar și pentru bogăția de culoare sau pentru bogăția recoltelor. Românul adevărat, din cele mai vechi timpuri, a știut, la vreme de restriște, să pună mâna pe armă, să-și apere țara! La vreme de pace, să apuce coarnele plugului și să dea rod pământului! La zi de sărbătoare, să-nvârtă hora, să cânte și să doinească ca nimeni altul!

În centrul satului, zidurile vechii biserici ale mănăstirii Humor își etalează mândria multiseculară. Mănăstirea de la Humor ia ființă aproximativ prin anii 1400-1410. Datorită importanței sale s-a bucurat de atenția cărturarilor de specialitate care i-au dedicat multe studii. Printre aceștia putem aminti pe N. Iorga, M. Costăchescu, V. Vătășianu, Th. Balș și T. Bălan.Citez din prima atestare documentară despre Humor, prima parte care este partea esențială (tradusă din slavonă): „Cu mila lui Dumnezeu, Noi Alexandru Voevod, Domn al Țării Moldovii, facem cunoscut și cu această carte a noastră cine va căuta la dânsa ori va auzi citindu-se, pentru că a binevoit Domnia mea cu a mea bunăvoire și pentru pomenirea sfânt răposaților părinților noștri și pentru pomenirea și sănătatea Domniei mele și am dat mănăstirii panului Ivan vornic, Adormirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care este la Homor, un sat la obârșia Solonțului, unde a fost Tatomir și Pârtea, și seliștea lui Dieniș. Toate acestea să fie mai înainte zisei mănăstiri uric cu tot venitul, nestricat niciodată în vecii vecilor…

În Suceava, în anul 6923 (1415), Aprilie, 13”

Din nenorocire, întâia biserică a acestei mănăstiri s-a prăbușit în anul 1527 din cauze necunoscute cu certitudine, producând mirare, întristare și multă jale. Priveliștea jalnică, cu o parte a zidurilor surpate, pe care o oferea vechea biserică a mănăstirii Humor nu a durat mult. Vrednicul urmaș și fiu al marelui Ștefan, Petru Rareș, urcat pe tronul Moldovei în căutat să apere onoare acestui lăcaș care s-a ridicat în perioada domniei strămoșului său Alexandru cel Bun.

În acest sens, l-a îndrumat pe unul dintre cei mai buni și de încredere oameni din sfatul său domnesc, marele logofăt Toader să ridice o nouă biserică.

Acest boier credincios și bogat n-a întârziat mult și, în vara anului 1530, cu ajutorul unor iscusiți meșteri, a reușit un adevărat record în materie de construire și finalizare a unui lăcaș de cult. Astfel, în aceeași vară, noul ctitor va pune piatra de temelie, va zidi și pune în funcțiune noua biserică chiar de ziua hramului ei, Adormirea Maicii Domnului. Acest lucru se poate citi în pisania, dăltuită în piatră de deasupra intrării:

„…prin voința și cu ajutorul blagocestivului Domn Petru Voievod, fiul bătrânului Ștefan Voievod s-a început și s-a făcut acest hram… cu cheltuiala și cu osteneala robului lui Dumnezeu Jupân Toader mare logofăt și a soției sale Anastasia în anul 7038 (1530) luna august .La prima vedere biserica mănăstirii de la Hmor, fără turn apare relativ modestă. Numai după ce te apropii de ea și o analizezi îndeaproape, frumusețile și anumite particularități se dezvăluie treptat, făcând ca, în final, să rămâi cu impresii deosebite care să-ți mire mintea și să-ți mângâie sufletul.

Portul popular

Portul popular pune în evidență talentul și sensibilitatea pentru frumos a locuitorilor zonei bucovinene, care în zilele de sărbătoare îmbracă aceste straie. Ca și în trecut, femeile din Bucovina lucrează costumele populare manual, folosind motive folclorice: spicul, soarele, frunza și nu în ultimul rând, crucea simbolizând credința în Dumnezeu.

Portul femeiesc este format dintr-o cămașă bogat împodobită cu motive florale și geometrice, o catrință țesută cu fir auriu, care este legată în talie cu brâu colorat, iar în picioare se poartă opinci. Iarna, femeile poartă bundițe, ciorapi și baticuri din lână.

Portul bărbatesc este format dintr-o cămașă mai lungă, care prezintă în general o broderie geometrică în culori de negru sau maro, legată la mijloc cu o curea din piele, o vestă (bundiță) cu pielea albă în afară decorată cu motive florale sau geometrice și adaosuri din blană de miel si cu blana spre interior, ițari din lână, pe cap o căciulă din piele de miel, iar în picioare opinci. Există și anumite haine pentru anotimpurile reci, respectiv sumanul, folosit toamna – este confecționat dintr-o haină din lână deasă – și cojocul – o haină lungă pâna la genunchi, cu blana întoarsă în interior și pielea în afară, decorat cu flori brodate. Indiferent de zona etnografică, frumusețea portului popular din Bucovina a făcut înconjurul lumii, peste tot fiind admirat și apreciat.

Arhitectura caselor vechi

În urmă cu sute de ani, țăranul român avea un trai simplu și modest. El trăia alături de familia sa într-o casă de lut, construită cu propriile mâini.Locuințele, construite după o tehnică ce se transmitea din generație în generație, erau micuțe, cu două-trei încăperi și erau făcute cu ce aveau la îndemână.Pereții erau „lipiți” cu boațe (gogoloaie mari de lut amestecat cu paie de grâu, frământat bine cu sapele și picioarele după ce a fost turnată apă peste el pentru a deveni consistent precum aluatul unei pâini). Acoperișul era țuguiat, în formă de trapez, iar pe el erau montați cocoșei din tablă pe care vântul îi bătea în toate părțile. Atunci când se construia o casă, toate rudele, vecinii și prietenii veneau să dea o mână de ajutor.Cât privește interiorul caselor, acesta era la rându-i foarte simplu, cu un iatac în care dormeau copiii sau cei mari, o cameră de oaspeți și o încăpere a părinților. Aici exista o sobă de dimensiuni mari, pe care țăranii o numeau «ursoaică», cu plită pe care își găteau mâncarea cea de toate zilele și cuptorul pentru pâine.

Pereții erau împodobiți cu tot felul de prosoape din borangic, iar pe marginea patului și pe deasupra lui se așternea un peticar din lână. În camera pentru oaspeți, pe perete, deasupra patului era prins un covor lucrat în cârcei. Acesta avea dimensiuni mari, îmbrăcând aproape un perete întreg. Alături de pat stătea de cele mai multe ori lada de zestre a casei, colorată cu flori mari, roșii, de obicei trandafiri sau lalele. Icoana era nelipsită din casa românului, pusă și ea la loc de cinste. Legea privind construcția caselor a schimbat total arhitectura localităților.

Această lege pare a fi una din cele mai importante pentru arhitectura localităților dar mai ales pentru îmbunătățirea traiului oamenilor. Astfel se fixează o serie de reguli privind construirea caselor noi și repararea caselor vechi. Asemenea reglementări sunt emise în mai multe rânduri în anii 1791, 1812, 1823 și chiar mai târziu. Având în vedere că în acea perioadă unele case din zona de munte, inclusiv la Humor, se clădeau direct pe pământ, fără temelie, iar în zona de câmp se făceau din lut nears (chirpici), s-a trecut la aplicarea unor reglementări precise în acest domeniu. A devenit obligatoriu, ca fiecare casă nouă să se așeze pe temelie din piatră care trebuia să fie de un picior (0,316 m.) deasupra pământului; acoperișul să fie făcut cel puțin din draniță, niciodată din paie sau stuf. Sobele de încălzit să aibă întotdeauna hornuri sigur zidite numai din cărămidă și mult ridicate deasupra acoperișului. Până și cărămida trebuia făcută după anumite dimensiuni și compoziție. Cei care nu respectau asemenea recomandări erau pedepsiți prin amenzi destul de mari. Astfel putem explica astăzi trăinicia și frumusețea caselor din Bucovina și din sat de la noi, comparativ cu alte zone din vechiul Regat.

Arta locală

Meșteșugurile țărănești

Țesutul

Țesutul ocupă un loc aparte în arta tradițională meșteșugărească. Țesutul și cusutul se făceau în familie și reprezentau parte din îndeletnicirile de bază ale femeii, fiind și astăzi o realitate în satul bucovinean. Cele mai numeroase elemente țesute sunt destinate împodobirii și decorării interiorului locuițelor. Astfel, se șes lăicere, scoarțe sau paretare din lână colorată cu motive geometrice sau florale, ștergare pentru împodobirea interiorului caselor sau pentru diferite evenimente care marchează momente din existența umană (căsătoria, moartea).

Pentru țeserea diverselor piese se folosea același război orizontal (stative), dar se schimbau sulurile, spetele, uneori ițele și călcătorul. Pe aceleași stative se țesea și pânza și covoarele. Firele erau folosite fie în coloritul lor natural, fie vopsite. Cunoscătoarele acestui meșteșug erau majoritatea tărăncilor din satele românești. Alegerea și combinarea culorilor presupuneau nu numai pricepere, ci și simț artistic și temeinice cunoștinte botanice. Tradițiile trecutului ne amintesc de țăranii care ieșeau singuri sau mai mulți laolaltă, străbătând pajiști și păduri, pentru a culege plante; era și o zi hotărâtă pentru aceasta, ziua Sfântului Ion din luna iunie, dar nu numai.Simion Florea Marian, cercetând culorile cunoscute de țărani și denumirile acestora, înregistrează incredibilul număr de 230! Țăranii știau plantele de pe câmp, când trebuiau să fie culese, și ce parte a plantei genera o anumită culoare.

Pentru colorarea țesăturilor se foloseau: mentă, anin, urzică pentru culoarea neagră; coji de zarzăr și nuc pentru maron; vine de salcie pentru vișiniu închis; coji de vișin și de dud pentru vernil; rădăcina de păducel pentru albastru închis; nalba pentru gri deschis; foi de ceapă pentru galben și crem; crin, pentru violet; sunătoare pentru culoarea nisipului. Prepararea firelor trebuia încheiată la anumite termene, respectate colectiv în sate. Așa că femeile se adunau și lucrau în clacă, fie muncind pentru ele, fie pentru cea în casa căreia se adunaseră.

Prelucrarea lemnului

În Bucovina – ”Tara Fagilor”, binecunoscută pentru întinderile-i vaste de păduri, meșteșugul prelucrării lemnului a prins contur înca din vremuri arhaice. Factorii istorico-geografici și-au pus accentul pe dezvoltarea culturii lemnului pe aceste meleaguri. Meșteșugul prelucrării lemnului în Bucovina diferă de la o zonă la alta, prezentând particularități în special datorită influențelor aduse de etnicii germani, polonezi sau slovaci colonizați imediat după anexarea acestei regiuni la imperiul Austro-Ungar (1774) pe linia tehnicilor de lucru specifice.

În prezent se poate vorbi de o adevărată civilizație a lemnului în Bucovina, atât prin varietatea tehnicilor folosite la prelucrare, dar și prin importanța pe care o aveau obiectele confecționate din lemn în gospodaria bucovineană. Îmbinând utilul cu frumosul, din lemn se făceau casele, șura, grajdul, poarta și gardul, mobilierul din interiorul caselor (lada de zestre, masa, patul, lavița, blidarul), coveți, poloboace, lingurele, războiul de țesut, roata, fusul și furca pentru tors. În prelucrarea lemnului s-au specializat dulgherii în construcția caselor, șurelor, grajdului, tâmplarii care făceau uși, ferestre și mobilier, dogarii care confecționau poloboace, ciubere, cofe. De remarcat sunt decorațiunile de pe toate aceste obiecte având diverse forme geometrice sau florale.

Fierărie

Meșteșug cu o îndepărtată origine, fierăritul a ocupat un loc distinctiv în Bucovina, având o îndelungată și interesantă evoluție, în contextul meșteșugurilor sătești și urbane. Cercetările arheologice au scos la iveală numeroase mărturii privind practicarea fierăritului în spațiul bucovinean. Armele și uneltele de bronz sau de fier aparținând epocilor fierului și bronzului sau secolelor VI-VII, piesele de ornament pentru harnașament, fiare de plug, coase, seceri, harlete, cârlige, cântare, scoabe, sfredere din epoca feudală, precum și cuptoarele de redus minereul, la care se adaugă bogatul inventar al uneltelor de fierărie din colecțiile muzeelor etnografice sucevene, atestă prelucrarea metalelor pe aceste locuri, uneori cu mult înainte de atestările documentare.

Izvoarele documentare medievale amintesc de meșterii fierari, potcovari, căldărari, armurieri, specificând astfel specializarea ce a avut loc în cadrul meșteșugului fierăritului. Ca tehnică de lucru se folosea prelucrarea fierului la cald prin încălzire la roșu-alb și apoi modelarea prin lovire cu ciocanul, tăiere, perforare, încovoiere, folosindu-se o mare gamă de unelte specifice: dălți de diferite mărimi și întrebuințări, clești, bolțuri, sfredere, filiere. Fierarii aveau cunoștințe practice legate de modul de călire a metalului cu uleiuri minerale sau apă amestecată cu lut galben, știind procedeul tehnologic pentru fiecare categorie de unelte gospodărești. Fierăritul, ca meșteșug cu o arie complexă de deservire, a stat la baza dezvoltării altor meșteșuguri, furnizând unelte și chiar instalațiile necesare.

Pictura icoanelor

Ocupând un loc de seamă în creația noastră populară, creatorii din zonă au impus o modalitate de pictură pe sticlă și pe lemn locală, preluând scene din frescele mănăstirilor bucovinene și gravurile vechi, replici după icoane tradiționale și imagini din obiceiurile și ocupațiile locale. În acest ținut al mănăstirilor, pictura icoanelor pe lemn, lucrate în stil bizantin, folosește formulele transmise de-a lungul multor generații.Pictura icoanelor pe sticlă, se realizează pe spatele acesteia, astfel încât aceasta servește atât ca suport al picturii, cât și ca luciu al suprafeței pictate. O particularitate deosebită a lucrărilor realizate în această zonă este o remarcabilă finețe a desenului, precum și sobrietatea culorilor. Icoanele pe sticlă și pe lemn din Bucovina sunt de o rară frumusețe artistică remarcându-se prin cromatica folosită.

Măști populare

Măștile populare sunt reflectări ale unor reminescențe ale memoriei colective ce vin din timpuri străvechi. Măștile se folosesc în cadrul unor ritualuri ale fertilității, ale chemării ploii, vânătorii sau în dansuri ritualice și reprezintă personaje din mitologia populară și din folclor.Confecționarea măștilor populare în tradiția populară este strâns legată în special de sărbătorile de iarnă. În cadrul obiceiurilor de iarnă desfășurate în vetrele satelor, masca are un rol extrem de important. Pentru confecționarea măștilor se folosesc blănuri (de oaie, capră, urs), piele, lemn cioplit, coji de copac, metal, mărgele, boabe de fasole.Aceste măști au o bogată încărcătură emoțională, reprezentând în general transpunerea unor animale precum capre, cai, urși, lupi, cerbi sau a unor personaje din mitologia populară sau din folclor.Avem în zona Humorului meșteri populari renumiți care duc mai departe tradițiile în arta meșteșugurilor. Ne vom opri la doar doi dintre ei.

Vera Andronic din Mănăstirea Humorului duce mai departe, spre generațiile viitoare, arta confecționării pieselor de port tradițional, specifice acestei localități. Activitatea de creator popular a început de la vârsta de 10 ani, mentor în tainele acestui meșteșug i-a fost chiar propria mamă. “Lucrez de la vârsta de 10 ani. Mama cosea cămăși, iar eu am cerut o bucată de material, pentru a învăța. Prima dată am făcut cruciulițe și puncturi, iar mai apoi m-am învățat să cos și lucruri mai grele”, spune doamna Vera.Bumbacul, lâna și mărgelele îi sunt nelipsite din procesul muncii, iar pentru realizarea unei cămăși,  poate munci o săptămână sau chiar trei luni, în funcție de model. Munca i-a fost răsplătită cu numeroase diplome pe la târgurile pe la care a participat în ultimele două decenii (Suceava, Iași, București, Cluj, Reghin, Focșani, dar și peste hotare, de pildă în Germania).Acum, se poate mândri cu o frumoasă colecție de costume populare, brâie, ștergare, ciorapi, toate parcă adunând tradiția locului în care s-a născut.

Ioan Hojbotă, meșter popular din Gura Humorului care încalță cu opinci români de pretutindeni. Opinca a apărut odată cu omul spune acesta. Oamenii aveau nevoie de hrană și de îmbrăcăminte. Nu puteau să meargă în tălpile goale și, atunci, din blana animalelor și-au făcut încălțăminte. Ei foloseau piele neprelucrată. În zona Bucovinei, de obicei, se făceau opinci din piele de porc sau de vită neprelucrată, brută. În vremurile noastre, se folosește pielea prelucrată, tăbăcită industrial, și se ajunge la produse de calitate.

Dacă în vremurile de demultopinca era încălțămintea omului sărac, dar a ajuns în timpurile noastre să fie „de fală”, asociată cu un costum popular autentic. În partea regatului, se făceau opinci din piele de porc. În zona noastră nu s-au purtat opinci din piele de porc. Opincile se purtau cu obdeală, adică o bucată de material care se împăturea într-un anumit fel, cu care se înfășurau picioarele înainte de a încălța opincile. Acum se poartă cu colțuni de lână împletiți.

Trebuie ținut cont la ce costum se poartă opinca. La opincă merge o boandă de miel, bundița cu prim. La noi, la Humor, este tradițională bundița de miel”, este de părere meșterul. Bundița cu dihor este o boandă fudulă, foarte scumpă, ori opinca este a săracului. Este un contrast prea mare. La bundița cu dihor  merge o ghetuță, o botină sau cizme din piele. La bundiță cu dihor nu prea merge opinca. Meșterul povestește care este procesul de realizare a unei perechi de opinci. „Lucrez cu material foarte bun, fără calapod. Investesc bani în piele de calitate. Iau bucata de piele în mână, după ce am bine stabilite în minte niște dimensiuni, și încep să lucrez. Folosesc un cuțit rustic, o bucată de fier bine ascuțit, cu care crestez pielea.  În crestături, băgăm cureaua, nojița de piele, care îmbracă opinca. La început, facem gurguiul, partea din față. Toate cusăturile le fac manual. Se merge, apoi, cu creții, nu mai puțin de trei creți. Am mai multe forme. Folosim și niște nituri (capse), care au rolul de a fixa creții și nu le dau voie să se desfacă. Opincile se încheie la spate, ca și gurguiul, și se aplică capacul și o gaică, pentru a se putea băga nojița și pentru a se putea lega de picior. Înainte, nojița se făcea din păr de cal sau de capră”.

Ocupațiile tradiționale

Principalele ocupații tradiționalețin de agricultură, creșterea animalelor, pădurăritul, meșteșugurile, comerțul și,cu mult mai târziu, activitățile turistice.

Agricultura s-a practicat din cele mai vechi timpuri. Baza acestei activități o constituie terenurile agricole de pe raza comunei.Terenurile arabile sunt cultivate în prezent cu următoarele specii alimentare: porumb boabe, cartofi, legume, fructe.De-a lungul timpului însă agricultura s-a schimbat mult, atât ca suprafață cultivată, ca structură a plantelor care compuneau recolta, cât și a tehnicilor de cultivare.Referitor la suprafețele cultivate, trebuie menționat că, în perioada cât satul a făcut parte din averea mănăstirii Humor, locurile arabile nu puteau decât fi reduse, având în vedere că mănăstirea poseda multe moșii în zona de șes cu pământ mult mai bun și pretabil cultivării plantelor. Abia după secularizarea averilor mănăstirești și împărțirea terenurilor de pe valea Humorului la locuitorii satului, suprafețele agricole au început să crească simțitor prin „lăzuirea” pădurilor dar și prin cultivarea unor suprafețe de fânaț sau pășune pentru extinderea terenurilor arabile.

Creșterea animalelor pe aceste meleaguri pare a avea tradiții mult mai îndelungate decât cea agricolă, datorită faptului că existau condiții mai prielnice. În comună se cresc bovine, ovine, porcine, păsări. În perioadele de timp anterioare pășunile comunale erau dens populate, de primăvara devreme, până toamna târziu cu cârduri de vaci, precum și cu numeroase turme de oi și de cârlani. Numărul stânelor de oi cu lapte era cu mult mai mare și dețineau efective mai numeroase decât cele de astăzi.Cea mai mare parte a copiilor și tinerilor gospodarilor din sat aveau ca preocupare principală pășunarea vacilor și oilor. Atunci era o mândrie să devii bun păstor și mai ales cioban, strungar ori baci la una din stânele satului. Când ciobanul cobora de la stână în sat în costumul său negru, încins cu cureaua lată pe care străluceau rozete și bumbi frumoși de alamă, pe cap cu pălărioara ingenios ornamentată și purtând de fiecare dată în mână un băț măiestrit împistrit, era primit cu multă admirație de săteni.

De un respect și mai înalt se bucurau oierii (cei cu oi multe și de rasă superioară, din rândul cărora se alegeau stăpânii de stână). Fiecare turmă de oi și de cârlani purta clopote de diferite mărimi și tonuri, ce îți încântau auzul și era însoțită de paznicii ei de nădejde împotriva lupilor, câinii. Toate acestea confereau personalitate și respect turmei respective și stăpânului acesteia, și se dădeau adevărate întreceri (nedeclarate) între stăpânii ori păstorii acestora. Creșterea acestora se făcea atât pentru lapte, brânză cât și pentru blană, lână, piele și carne. Valoarea unei gospodării în trecut consta nu numai în suprafața terenurilor ci și în numărul și calitatea animalelor crescute, care reușeau să asigure cea mai mare parte de hrană, de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Despre preocuparea bucovinenilor în acest sector important aflăm încă din descrierile lui Dimitrie Cantemir și apoi, după ocupație, din însemnările autorităților austriece. Un element de noutate pentru comună, în domeniul creșterii animalelor, sunt păstrăvăriile apărute după Decembrie 1989, menite să satisfacă nevoia consumului de pește al localnicilor cât și plăcerile culinare ale turiștilor găzduiți la pensiunile din sat. Trebuie însă reținut că o anumită cultură a peștilor are tradiție mult mai veche în sat, unii gospodari fruntași dețineau heleșteie proprii încă din sec. XIX. De asemenea, văile cu gârlele lor erau totodată și adevărate crescătorii piscicole.

Pădurăritul. Pădurea a constituit din cele mai vechi timpuri una din resursele cele mai importante pentru sătenii de pe valea Humorului, precedând chiar agricultura și creșterea animalelor. Ea a asigurat sătenilor lemn de construcție pentru locuințe, lemn de foc, loc de adăpost în caz de primejdie, mediu pentru culegerea de fructe și plante comestibile, precum și pentru vânat și pescuit.

Până la trecerea satului Humor la mănăstire, folosirea de către săteni a pădurilor din jur a fost totală. După ce întreg teritoriul satului a devenit braniște mănăstirească au apărut mai multe opreliști. Primul „Regulament silvic” apărut în 1782. Acest act legislativ împărțea fondul forestier în păduri împărătești, păduri comunale și păduri particulare. „Regulamentul silvic” prevedea măsuri de ocrotire a fondului silvic, refacerea pădurilor, exploatarea rațională și selectivă a arborilor, angajarea de pădurari care să posede „o știință a modului de gospodărire a pădurilor”. Protecției vânatului și a vânătorii i se acorda de asemenea o importanță majoră. Braconajul era aspru pedepsit. Cu toate acestea sătenii pasionați și specializați în vânătoare reușeau să vâneze fără să fie prinși, porci mistreți, căprioare și cerbi pentru carne, piele dar și pentru coarnele frumoase. Se vânau cu multă abilitate și jderi, dihori, veverițe și vulpi pentru blănurile lor prețioase.Pădurea reprezenta, în primul rând, pentru comuna noastră, lemnul din care își construiau casele, grajdurile, șurile și alte anexe gospodărești, materia primă pentru confecționarea căruțelor, săniilor și alte atelaje pentru transport, a numeroase unelte, precum și a mobilierului de bază pentru locuințe. Tot pădurea reprezenta sursa aproape exclusivă de combustibil pentru prepararea hranei și pentru încălzit.

Ca și alți „pădureni” și humorenii stăpâneau bine știința lemnului. În acest sens s-au format de-a lungul timpului meșteșugari specializați în fasonarea și prelucrarea lemnului care au devenit faimoși nu numai în localitate ci și în afara ei. Așa au apărut dulgherii, tâmplarii, drănițarii, rotarii, rudarii și sculptorii în lemn care reușeau să satisfacă onorabil cerințele mereu crescânde ale gosodarilor din sat și unele localități învecinate, în construcția locuințelor și a dotării acestora cu cele necesare traiului.

Comerțul a constituit un alt mijloc care a dat impuls dezvoltării satului și comunei și a sporit nivelul de trai. Acestaa luat amploare după ce localitatea din apropiere a căpătat rangul de târg.Decretarea, în 1820, a Gurii Humorului ca loc de târg, a constituit pentru localitatea noastră și pentru celelalte localități din jur un bun prilej pentru dezvoltarea sa economică. Fiind situat la mică distanță, noul târg permite țăranilor humoreni să facă schimbul de produse atât de necesar dezvoltării gospodărie, să vândă și să cumpere cele necesare traiului mult mai lesnicios. Până atunci târgul zonal se afla tocmai la Vama, localitate mai îndepărtată, care îngreuna mult relația de comerț.

„De la munte, de la stâne

Din șesuri cu multă pâne,

Care pline cu pahoară

Se îndreaptă spre Humoară.”

Sunt impresii ale unui fost student, profesorul universitar Vladimir Trebici, legate de acest târg de la Humor, exprimate în versuri.Activitatea comercială se realiza și cu alte localități și zone. În primul rând cu zonele producătoare de cereale și porumb atât de necesare locuitorilor din zona de deal-munte, atât din Bucovina cât și de peste graniță din Moldova, ajungându-se de multe ori până în satele din Zona Prutului și Romanului. Humorenii duceau în acele zone materiale bune de construcție: bârne, scândură, draniță etc., precum și mere, lână, brânză și alte lucruri casnice. Aduceau în schimb hrana necesară.

Turismul este o cu totul altă activitate, la care strămoșii nici măcar nu visau. A apărut timid cu patru, cinci decenii în urmă ca manifestare de interes religios, cultural – artistic – religios, legat mai ales de interesul pentru pictura exterioară a bisericii mănăstirii. Acest domeniu turistic s-a dezvoltat treptat înregistrând după prefacerile profunde declanșate de către Revoluția din Decembrie 1989, un adevărat salt. A căpătat amploare extinzându-se la turismul cu caracter rural, ecologic și/sau agroturism.Astăzi, este o plăcere pentru turiștii care vin în sat să constate existența unor cochete și impunătoare vile purtând multe nume feminine ca: ”Georgiana”, ”Rodica”, ”Liliana”, ”Cristina”, ”Andreea”, ”Lăcrămioara”, ”Maria” etc., cu nume de flori: „Floare de colț”, „Iris”, „Passiflora” ori cu diferite alte denumiri care pot provoca interesul și plăcerea.

CAP. II

OBICEIURI TRADIȚIONALE LOCALE

Bucovina este un spațiu în care tradițiile populare românești și-au păstrat puritatea. Chiar și aerul e unul mai curat aici, fiind încă una dintre zonele cele mai împădurite ale țării, cu toate defrișările făcute. Regiunea păstrează amprenta civilizației austro-ungare, urmare a includerii ei în Imperiul Habsburgic în 1775. Geografic, Bucovina se întinde de la Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului, la Suceava, Rădăuți, până la Cernăuți. (Nordul Bucovinei a fost răpit României în urma pactului semnat de miniștrii de externe ai lui Stalin și Hitler. După destrămarea URSS, acest teritoriu a rămas Ucrainei).

Obiceiul

Obiceiul reprezintă forma în care se manifestă o datină. Acesta poate să aibă o origine străveche pe care să o conserve și să o manifeste ca atare (de exemplu obiceiul de a purta măști de Anul Nou), caz în care vorbim despre un obicei tradițional, sau poate avea conotații religioase mai noi, creștine (mersul „cu chiralesa” în ajunul Bobotezei) și atunci este vorba de un obicei creștin.

Obiceiul este din punct de vedere etnologic o formă de comportament socio-cultural acceptat și transmis ca o formă de instituționalizare a datinelor, însușit de întreaga comunitate umană dintr-o vatră folclorică, zonă etnografică sau pe plan național.

Obiceiuri legate de ciclul vieții

Evenimentele fundamentale pentru om, familie și comunitatea în care acesta trăiește sunt

nașterea, căsătoria și înmormântarea. “Multe și frumoase sunt datinile și credințele românilor uzitate în asemenea momente” spunea Simion Florea Marian.

Nașterea

Nașterea beneficia de un număr redus de participanți față de nuntă și moarte, deoarece numărul nașterilor în trecut era foarte mare, iar viitorul noilor născuți era tot atât de incert. Acesta depindea, după mentalitatea populară, de soartă sau de ursită. Și totuși, față de situația prezentă, în trecut, nașterii i se acorda o mare atenție de către tânăra familie și mai ales de către mamă, care cuprindea o mulțime de obiceiuri ce se desfășurau în mai multe faze. Dintre acestea amintim: dorința ardentă de a avea urmași, noua stare (graviditatea), credința în spiritele rele, necurate, care putea curma viața noului născut, teama de acestea și încercarea înlăturării lor prin tot felul de acte magice; urma nașterea propriu zisă, scăldătoarea, rodinii, alăptarea, botezul, acordarea numelui, cumetria, îmbisericarea, culăcimea, lupta cu bolile, tăierea moțului (sau părului) și înțărcarea.

Fiecare dintre aceste faze succesive care țineau de evenimentul nașterii, aveau o mulțime de credințe, de cântece și descântece, de practici laice și, mai cu seamă, magice, superstițioase care urmăreau victoria vieții împotriva morții și a bolilor, nașterea și creșterea unui urmaș cât mai reușit cu putință. Toate acestea le regăsim atât în documentele de arhivă ale satului, cât și în relatările persoanelor cercetate, mai cu seamă ale bătrânilor. Deasemenea, folclorulargumentează din plin acest lucru.

În zilele noastre obiceiurile legate de naștere s-au simplificat mult. Progresul științei, al medicinii și al condițiilor de asistență sanitară, dar și nivelul de cultură a tinerelor mame și familiilor lor, a înlăturat în cea mai mare parte obiceiurile cu caracter superstițios, legate de venirea pe lume și viața de început a tinerelor vlăstare. Câteva dintre cele mai semnificative obiceiuri legate de acest eveniment important de viață, care se practică astăzi sunt: darurile, vizitele, botezul, acordarea numelui, cumetria și tăiatul părului (moțului).

Vizitele, însoțite de obicei de daruri, sau uneori numai de sfaturi (din partea celor mai în vârstă și mai pricepuți), reprezintă un obicei important legat de evenimentul nașterii. Primii vizitatori și oferitori de daruri, sunt rudele, prietenii, colegii și vecinii. Această vizită, în sat, ca de altfel în întreaga Bucovină, se mai numește încă „rodin”. În trecut rodinul consta, în principal, în alimente mai ales oferite lehuzei, astăzi acesta are o mult mai mare varietate. Se aduc mai cu seamă articole pentru noul născut urmate de diferite alte lucruri trebuincioase atât mamei cât și familiei.

Botezul a fost și a rămas un moment important în cadrul nașterii. Prin botezul cu apă sfințită se realizează încreștinarea celui venit pe lume. De aceea, în timpuri grele, când mortalitatea era cumplită, graba mamelor pentru botezare era explicabilă. Părinții care își pierdeau copiii nebotezați sufereau o viață întreagă, deoarece credeau că aceștia se transformă în duhuri necurate, menite a se chinui și a se răsfrânge negativ asupra familiei din care proveneau. Botezul creștin – ortodox nu se face decât la biserică după tipicul cunoscut.

Cumetria tradițională, este acea masă dată de părinții copilului în onoarea cumetrilor care au botezat. Această petrecere, are loc de obicei după săvârșirea botezului religios. După ce se așezau toți la masă (inclusiv neamurile apropiate și prietenii), tatăl copilului închina un pahar de băutură tuturor oamenilor dar în primul rând cumetrilor.

Înainte de a începe ospățul, toți comesenii închină câte un pahar în cinstea noului venit pe lume urându-i binețe. Urmează apoi tot felul de strigături și urări în versuri, precum și alte multe obiceiuri legate de eveniment printre care și oferirea unor daruri, de obicei în bani, după un anumit ritual. Și cu această ocazie începând de la naștere și botez, moașa copilului, este peste tot prezentă jucând roluri importante în viața copilului. De aceea “Condicile nașterilor” din Bucovina, erau prevăzute cu o rubrică unde se consemna și numele moașei. Astăzi, rolul ei, a scăzut însă mult. În prezent cumetria și-a redus semnificativ din numărul și varietatea obiceiurilor și ceremoniilor consacrate copilului, mamei și tatălui, care aveau o accentuată notă de spectaculozitate și inedit, în schimb, a sporit în număr de participanți, s-a orășenizat, desfășurându-se frecvent la restaurante și pensiuni cu mare fast și muzică.

Tăierea moțului este un alt obicei care, mai nou, se realizează tot mai frecvent, urmărind cam aceleași scopuri ca și cumetria. În trecut se realiza numai în anumite zile: luni, joi, sâmbătă. Era exclusă total ziua de marți considerată zi de năpastă sau ghinion, sau zilele de sărbătoare ori de post. Acest ritual se desfășura după ce copilul a împlinit vârsta de un an și este indicat ca la desfășurarea sa să participe, alături de părinți, și nașii sau cumetrii de botez.

Cântecul de leagăn

Ca specie a cântecului liric, Cântecul de leagăn a luat naștere din necesitatea de a crea o atmosferă de liniște, de monotonie, necesară adormirii copilului mic.Cântecul de leagăn aparține celor mai vechi creații, fapt dovedit prin structura sa muzicală simplă și modul de construcție a sistemelor sonore. Ele se transmit, ca și celelalte genuri, pe perioadă de timp îndelungate. Sensibilitatea feminină își pune amprenta în realizarea artistică a acestui gen.

Din punct de vedere ritmic, cântecele de leagăn tipice folosesc iambul, uneori și piricul. Mișcarea este regulată. Forma arhitectonică este de 1-2 rânduri melodice repetate, rar 3 sau 4.În practică întâlnim și cântece ale căror elemente structurale prezintăcaracteristici ale altor genuri: doina, cântec propriu- zis.

Cântec de leagăn

Frunzî verdi di sulfinî

Parcî ieri eram copcilî.

Șî iar verdi frunzî fragî,

Bucuroasî-s cî sînt mamî.

Cî ieu n-am îmbătrînitu,

Cî ieu n-am îmbătrînitu,

Tot din gurî luluindu,

Ei, șî baieții-mi leaganându-i.

Ei, haida nani, pui di pești,

Ei, sî ti poatî mama crești,

Ei, sî-i faci treabî cu nedejdi,

Ei, sî-i faci treabî cu nedejdi.

Ei, mamuchi-i vara în casî,

Ei, șî tati-i vara la coasî,

Ei, mamuchi-i la prașuitu,

Șî tata la polojitu.

Ei, haida nani pui de omu,

Ei, sî pot ca sî ti-adormu.

Piesa Cântec de leagăn, prezintă o strucutră bistrofică mică – A Av, încadrându-se în limitele unui tetracord minor, doric, cufinală pe sunetul re.

Dragostea duioasă a mamei, speranțele și visele ei legate de viitorul copilului, ca și stările sufletești intime, sentimentele și gândurile sale sunt exprimate prin tematica literară, uneori în forme idilice, constituind, astfel, documente artistice valoroase pentru studierea psihologiei femeii și a vieții poporului din epocile trecute.

În unele texte, refrenul este continuat cu o scurtă povestire versificată având o tematică naivă. Alteori refrenul literar tipic se îmbină cu versuri care exprimă,  într-o formă concisă, funcția cântecului; tema legănării, tema creșterii și a dragostei ocrotitoare a mamei.

Nani, nani, puișor

Nani, nani puișor,

Dragul mamii scump odor!

Nani, nani puiu mamii,

De-a veni tata – ntr-o sarî,

Tu să-l tragi di mustăcioarî,

Lui, lui, lui, lui, lui, lui, lu.

Sî ti-adoarmî nani-amu,

Lui, lui, lui, lui, lui, lui, le.

Dormi ușor drăguța me,

Cî doar n-am îmbătrânit,

Oili-n toloci păscând,

Numai copil legănând

Haida, lui, lui, lui, cântând.

Structura lucrării Nani, nani, puișor, asemeni precedentei, este bistrofică mică – A AV, ce are la bază un tetracord minor, doric, cu finală pe sunetul sol.

Profilul melodic general al piesei este uniliniar. Ritmul este divizionar, având indicația metronomică 0=60. Versurile sunt formate din șapte silabe, având o tetrapodie pirică și o formă catalectică. Rima lucrării este masculină, imperfectă.

Căsătoria

Căsătoriei i se acordă cea mai mare importanță, dintre toate evenimentele din viață. Căsătoria implică mutații profunde în planul vieții (sociale, materiale, juridice, morale, conjugale). Actul căsătoriei devine un prilej de mari speranțe și așteptări și totodată se materializează, în principal, prin ceremonialul căsătoriei – la starea civilă, la biserică și prin nuntă. Obiceiurile legate de căsătorie la Humor, ca de altfel în întreaga Bucovină și țară s-au sărăcit simțitor. Se urmărește de cele mai multe ori grandoarea și în fuga după fală și câștig. Multe din actele și fazele care precedau nunta și desfășurarea acesteia au fost uitate, iar în locul lor au rămas goluri deranjante ori înlocuite parțial cu obiceiuri de împrumut orășenesc, nereușite.

Oficierea la starea civilă

Oficierea căsătoriei la starea civilă este obligatorie, prin ea consfințindu-se juridic realizarea instituției familiale. Nunta și cununia religioasă se realizează în funcție de posibilități și preferințe. Deși este o etapă premergătoare cununiei religioase, momentele de neuitat se pot crea cu ajutorul participanților (părinți, rude apropiate, prieteni, colegi). Primul lucru care trebuie stabilit este data cununiei civile. Este bine să se țină cont de sfatul celor dragi, înainte de a stabili ziua și ora oficierii căsătoriei. De asemenea, trebuie să se țină cont și de programul de la Starea Civilă, dar și de ora la care invitații pot ajunge la eveniment.

Cea mai recomandată zi e sâmbăta, insă trebuie să se aibă în vedere că evenimentul va avea loc la exact 10 zile lucrătoare de la data depunerii actelor, incluzând ziua depunerii și ziua efectivă în care are loc căsătoria.

Certificatele prenupțiale au valabilitate 14 zile de la emitere, așa că va trebui să se poată face încadrarea în această perioadă.

O altă decizie importantă este locația cununiei civile care trebuie stabilită din timp. În cazul în care mirii sunt din orașe diferite, este obligatoriu ca unul din viitorii miri să aibă trecut în cartea de identitate domiciliul în localitatea unde va avea loc căsătoria. Pentru cununie este nevoie și de martori, care vor sta lângă miri la ceremonie și vor semna apoi (aceștia trebuie să dețină cărțile de identitate). Imortalizarea evenimentului va fi făcută de un fotograf. Ținuta are o foarte mare importanță. Tot evenimentul durează cinci-zece minute. Soția poate lua numele soțului, poate păstra numele ei sau le poate lua pe ambele, lucru care se discută din timp și se cade de comun acord între miri. După cununie, mireasa are obligația să schimbe toate actele care se cer (la serviciu, carnet de conducere, carte de identitate, etc.).

Etapele și obiceiurile nunții

Sunt foarte mândră să mă pot lăuda cu o bunică de 90 de ani, de la care am aflat multe dintre cele ce voi relata in continuare legat de etapele și obiceiurile nunții tradiționale care se făcea în urmă cu 7-8 decenii. „Strașnice nunți mai erau pe timpuri tu nepoată! Amu’ tradițiile o cherit cu tătu’, tinerii nu mai știu a țâni obiceiurili străbuni!“

Înainte de nuntă aveau loc în ordine, următoarele etape: cunoașterea celor doi tineri, consimțirea părinților, stărostia, pețirea, deplasarea pe vedere (făcută de părinții fetei la părinții pețitorului), foaia de zestre, încredințarea, strigăturile, pregătirea, darurile.

La sfârșitul petrecerii de logodnă, la lumina opaițului un moșneag șugubăț, nelipsit de la nunțile din sat, unește mâinile mirelui cu ale miresei, le leagă cu o năframă și zice: Băgați bine de seamă amu, că nu e lucru de joacă aceasta. Să vă luați și să vă țineți amu toată viața. Să cinstiți pe bătrâni, să dați sama părinților voștri și să-i ascultați pe dânșii.

Chemarea la nuntă se făcea de către vătăjei și druște, special pregătiți pentru acest act. Vătăjeii aveau asupra lor câte un băț împistrit la care era legată năframa cusută cu cele mai frumoase motive naționale de către drușca – pereche și uneori și cu însemnele numelui acesteia. Această chemare se făcea începând de la socrii și nunii cei mari și se sfârșea cu cei mai săraci după care continua o invitație în versuri plină de politețe, curtoazie și îndemn la nuntă.

Bună sara, bună sara,

V-o poftit jupânu’ mire și jupâneasa mireasă,

Și socrii cei mari,

Și vă poftim și noi

Dacă aveți gust și bună plăcere,

Să veniți la nuntă

Și la pahar.

„Așe grăiau vătăjeii sâmbătă seara, înainte de nuntă. Aiasta era strâgătura cu care invita lumea la nuntă. Cât timp ținea logodna, mirii mereau din casă în casă la oameni și stăruiau cu mult respect pe lângă dânșii să vină la nuntă. La naș trebuia să mergi de vreo trei-patru ori cu o sticlă de holercă și un colac frumos. La fel se merea și la părintele“ – povestesc bătrânii satului.

Se pregătea cununia (făcută din cele mai frumoase flori și plante decorative). Cererea iertării și binecuvântării de la părinți reprezenta o orație care se făcea în cuvinte alese, de obicei, în versuri.

Era momentul cel mai încărcat de semnificație, alături de slujba religioasă, moment care în mare parte se mai păstrează și astăzi. Părinții sunt așezați pe scaune, iar mirii, îngenunchiați în fața lor, pe perne, ascultă cele spuse de un bătrân sau un bărbat cu darul vorbirii:

„Mirii stau îngenunchiați

Cu ochii în gios plecați.

Dumneavoastră să-i iertați

Poate au greșit vreodată

Către mama, către tată!

Fata supără pe mama,

Poate fără să-și dea seama,

Iar băiatul către tată

Mai răspunde câteodată.

Iară doamna soacră mare

Nu fie cu supărare!

Poate nora mai greșește până se obișnuiește,

Îi trebuie multă răbdare să-mpace pe fiecare.

Soacra-i tînără și-i tare,

Gura-i merge binișor, mai bate și din chicior.

Dimineața-i mare sfadă.

Somnoroasă când se scoală,

Mai scapă pe gios o oală

Să vadă soacra ce face

De răcnește ori se face.

……..

Să cânte și să vuiască

Muzica mulți ani trăiască

Și să pornim cu Dumnazău la cununie.

Viitorii soți sărută mâna părinților, cântă muzica de jale, și se ridică.

Mireasa aruncă în cruce cu pâine și sare în mulțime, să-i fie drumul deschis și liniștit alături de alesul ei.

Ia-ți mireasî iertăciuni

da, Frunzî verdi trii aluni

Ia-ț' mireasî iertășiuni

Di la fraț, di al suroriu,

Di la grădina cu floriu.

Busuioc verdi pi masî,

Rămîi maicî sănătoasî,

Dacî n-ai fost bucuroasî,

Sî mă vezi sara prin casî.

Cu toți frații împreunî

Și cu maica mea cea bunî,

Nănășîcî, nu grăbi,

Cî mireasî n-oi mai hi.

În folclor, ritmul și măsura au alte înțelesuri decât cele cunoscute prin educația muzicală. În folclorul românesc vocal, măsura este dată de structura versului popular de opt silabe sau șase silabe, în formă completă (de 6 sau 8 silabe) – denumită acatalectică – sau incompletă (de 7 silabe sau 5 silabe), numită catalectică. Versul popular cântat este structurat pe grupări metrice poetice de câte două silabe, numite picioare metrice pirice. Fiecare vers format din șase silabe este alcătuit din trei picioare metrice pirice și formează o tripodie. Versul alcătuit din opt silabe este format din patru picioare metrice pirice și formează o tetrapodie. În Bucovina excelează versul octosilabic, deci tetrapodia acatalectică și catalectică.

Schema versului tripodic:

Schema versului tetrapodic:

Piesa Ia-ți mireasî iertăciuni, are la bază o strucutră bistrofică mică A – A’, prima frază corespunde primelor două versuri (da, Frunzî verdi trii aluni / Ia-ț' mireasî iertășiuni), iar cea de-a doua – versurilor 3 – 4 (Di la fraț, di al suroriu, / Di la grădina cu floriu).

La începutul strofei melodice ne apare o anacruză de sprijin pe treapta a 3 –a (da), iar la finalul fiecărui rând melodic, linia melodică se desfășoară sub formă de recitativ recto – tono (rândul melodic 2), recitativ melodic (rândul melodic 1-3), iar rândul final se desfășoară în recitativ parlato (băsmuit).

Versul cântecului este octosilabic (nr. de silabe: 8-8-8-8), formând o tetrapodie pirică cu o formă acatalectică. Rima este feminiă, imperfectă (a-a-b-b), iar ritmul liber al lucrării se încadrează în sistemul parlando rubato-ului.

Indicația parlando-rubato de la începutul notațiilor unor piese se referă la alternarea celor două modalități de execuție liberă a ritmului în cadrul aceleiași melodii. Formulele de ritm liber nu se încadrează în măsuri. Barele de măsură despart doar rândurile melodice unele de altele, iar în interiorul acestora se folosesc semibare pentru evidențierea structurii metrice configurate motivic prin metrica versului, respectiv structurarea versului pe două hemistihuri. Un hemistih este format din două picioare metrice, respectiv din două podii.

Plecarea la cununie. Cu această ocazie se realizează vestitulalai al nunții, un adevărat spectacol atractiv pentru întreaga suflare a satului. La biserică miresele mergeau de obicei cu alaiul lor, pe jos. Cele care locuiau mai departe de biserică mergeau cu un car înfrumusețat, tras de doi ori patru boi. La pornire și pe drum, în urma alaiului, lăutarii (cu scripcă, fluier și tobă sau scripcă și cobză), sfârșeau marșul. Nevestele care o însoțeau cântau diferite cântece de jale. Mirele, vătăjeii acestuia și întreaga suită care de obicei era numeroasă, mergea de obicei călare. (Chiar și mirii mai săraci închiriau cai pentru acest eveniment și mergeau tot călare). Și mirelui i se cântau după ce ieșea de pe poartă, cântece de jale. Pe drum, în urma mirelui, călăreau vătăjeii, urmați îndeaproape în ordine de alți holtei (tineri necăsătoriți). Unii dintre aceștia trăgeau focuri de armă și rosteau variate orații de nuntă și strigături amplificând prin acestea și mai mult ceremonialul de nuntă.

Bună sara, gospodari!

Frunzî verdi di mărari,

Bună sara, gospodari!

Haida, haida sî merjem

Cî-i sara șî n-ajunjem

Ș-avem dialuri di suit,

Șî gîrli di coborît.

Sî traiascî mnirili,

Șî cu el tăț nuntașî.

Sî traiascî șî mnireasa,

Cî ie ni-o făcut-o asta.

Frunzî verdi di curechi,

Asta-i nuntî, nu priveghi.

Cî la priveghi sî bocești,

La nuntî sî chiuești.

Tătî vara n-am lucrat,

Cântișile-am învățat.

C-am știut cî iarna vini,

Cântișile-or prindi bini.

C-am cî nunți or hi,

Cântișile-or trebui.

Piesa Bună sara, gospodari! Prezintă o structură bistrofică mică, A – A’, fiecare dintre cele două strofe având o strucutră pătrată (2m.+2m.), rezultată din repetiția versurilor Frunzî verdi di mărari,și Bună sara, gospodari!

Fiecare dintre fraze prefigurează un profil melodic descendent, scara muzicală în care se încadrează fiind cea a unui tetracord minor, doric, cu finală pe treapta I – sunetul re.

Versul este heptasilabic, formând o tetrapodie pirică cu o formă catalectică. Rima este masculină, perfectă, între versurile 1 – 2, 3 – 4, iar ritmul este aksak.

Cununia. Încă de la începutul secolului XIX, în sat la noi, ca în toată Bucovina, cununiei i se acorda foarte mare importanță deoarece, aceasta avea și rolul de act de stare civilă. În acest sens, statul austriac a întocmit și oficializat Condica cununiei, care cuprindea rubrici cu datele esențiale despre cei cununați (numele, vârsta și numărul casei părintești, numele și locul de obârșie a părinților celor doi cununați, numele si profesia nașilor care oficiau căsătoria și eventual martorilor, când soția era încă minoră). Mult mai târziu, actele de stare civilă s-au transferat primăriilor.

Revenind la ritualul cununiei de la biserică, menționăm că mireasa, după ce intra în biserică (indiferent de starea sa materială și socială) se așeza în fața tuturor femeilor, aici aștepta, împreuna cu druștele, până la terminarea liturghiei, când, de obicei se oficia cununia. Cununia după vecernie se oficia foarte rar și numai la anumiți oameni aleși. Mirele, în schimb, așteaptă smerit în naosul bisericii.La cununie se așternea un scorțar sau covoraș pe care îngenuncheau mirele și mireasa. Sub acesta se puneau bani pentru pălimar. Pentru miri se mai împleteau cununi din ramuri de pomi roditori. În timpul cântării troparului Isaia dănțuiește vătăjeii și neamurile cununaților aruncau în toate părțile bisericii și asupra capetelor celor cununați mărunțiș, alune, nuci și bomboane.

Imediat după ieșirea din biserică se relua jocul la care participau vătăjeii, druștele, fetele și feciorii care aveau în mijlocul lor pe miri. Vătăjeii se ocupau totodată și de cinstirea și poftirea la nuntă a celor rămași neinvitați.

După ce se termina și această horă, mirele și vătăjeii încălecau pe cai iar mireasa, împreună cu nuna care ținea lumânările de cununie aprinse, și cu muzicanții, se urca într-o trăsură frumos împodobită și chiuind cu voie bună se întorceau spre casă unde începea nunta. În drumul de întoarcere, mulți îi întâmpinau cu cofe sau găleți pline cu apă, pe care le vărsau în cale, urându-le ca toată viața să le meargă din plin.

Nunta propriu-zisă avea următoarele părți: masa mare, jocul, furatul miresei, înhobotarea, busuiocul (hora de sfârșit când lumea se ridica de la mese). Toate se desfășurau după anumite ritualuri cu caracter emoțional dar și estetic, trăite din plin de toți nuntașii. Tot acum avea loc și închinarea Paharului Dulce, ocazie cu care nuntașii ofereau bani și cadouri noii familii.

Revenind la modul de desfășurare a nunții actuale, observăm că majoritatea tinerilor acordă un loc major acesteia și ar dori ca nunta să fie cât mai frumoasă, să rămână în amintirea lor toată viața. Ei sunt de acord ca în ceremonialul nunții să se împletească elementele valoroase ale tradiției cu aspectele moderne.

Voia bună și veselia erau întreținute și de strigături care animau spiritul petrecerii. Erau vizate în aceste versuri zestrea miresei, frumusețea fetei sau a mirelui, soacrele, nașii, etc.

„Așa-i mama cu feciori,

Își împle casa cu flori;

Dar mama care-i cu fete

Necăjește, face zestre,

Toată casa-și pustiește“ se striga la jucatul zestrei.

În vremurile străbunicilor noștri mirele trebuia să aibă casă, iar, ca fată, trebuia s-o „îmbreci“. Din lada de zestre a fetei nu aveau voie să lipsească ștergarele cusute, dantelele pentru cearșafuri, țoalele, cuverturile, macaturile, covoarele de pereți, țoalele de petice.

„Perinuți nu prea avem,

Că noi gâște nu ținem,

Noi ședem lângă toloacă,

Gâștele uliu le-ndoapă.

Scorțărele nu-s prea multe,

Că ni-s oile la munte.

Scorțărelu cel de buci

De puzderii abia-l duci.

S-o uscat alunele,

S-o gătit minciunile.

Dați feciori, cu mâna-n ladă,

Că minciunile-s grămadă.“

„Dacă mireasa era mai hâdă (urâtă), zestrea era mai bună. Masa miresei dura cam o oră. Nu mai spun că fiecare ștergăraș, scorțișoară din zestre se giuca, se chiuia și se veselea lumea de numa-numa.“ povestește cu mult haz bunica mea.

Nu era uitată soacra mare în strigături:

„Ieși afară, soacră mare

Ți-am adus pieptănătoare

Și te-a pieptăna pe cap

C-o bucată de lemn de fag.

Și te-a pieptăna din plin

C-o bucată de lemn de-arin.

Și te-a pieptăna frumos,

Cu păru smocuri pe jos.“

Mirilor le se striga cam așa:

Taci mireasă nu mai plânge,
Că departe nu te-or duce,
Te-or duce la casa ta,
Cum ți-i face-așa-i mânca,
Cum ți-așterne te-i culca.

Poți să fii mire-mpăcat
Că mireasă ți-ai aflat.
Știe țese, știe coase
Ști’ purta haine frumoase.
Meșteră la cusătură,
Și la vorbele din gură.
Știe pâinea s-o frământe
Și pe om cum să-l încânte!

Mireasă mândră cu flori,
Ia-ți gândul de la feciori,
Ține-ți gândul la bărbat
Căci cu el te-ai cununat!

Poți să fii nună voioasă
Că ți-ai găst fină frumoasă,
Voios poate fi și nunul
Că e finul ca păunul;
Amândoi pareche-aleasă
Ni-s dragi la câți stăm la masă.

În timp ce dansau, bărbații strigau:

„Urâtă-i femeia mută

Care nu cântă la nuntă,

Nici nu cântă, nici nu joacă,

Numai șade și se-ndoapă.

Da’ eu joc, și beu, și cânt,

Că de asta-s pe pămînt;

Că rachiul n-are câlți

Să rămâie printre dinți.“

Și continuau:

„De-ar da Dumnezău ploiță,

Să se facă o băltiță,

Să se spele vătăjeii,

Că-s cu rapăn ca purceii!“

Când venea rândul femeilor, acestea nu se dădeau în lături să strige:

„Mireasă, mirili tău

La tăti le-a părea rău,

Numa mii- mi pari bini

C-a vini în sat cu mini

Ș-a mai da șî pi la mini.“

Închinatul paharului dulce sau orația pentru dar era o improvizație, spusă de unul dintre nuntași, care se adresa mai întâi mirilor, socrilor, nașilor și apoi nuntașilor.

„Se închină doi tineri cu un cavaler de vin

Vinul de la Odobești

La pungă să te chipuiești

Cât te lasă inima să dăruiești…“

Pe când eram mică și mă mai lua mama și pe mine la o nuntă din neam, nu prea înțelegeam de ce strigă nuntașii în gura mare să audă toată lumea, câți bani dădeau. O samă mai glumeți, se mai giuruiau (promiteau), că le-a da mirilor o vițică, când o făta vaca, că le-a da o mieluță… am înțeles însă mai târziu când a venit vremea să fiu nuntaș adevărat.

Obiceiul cu furatul miresei exista și pe vremuri și se mai păstrează și în zilele de astăzi. Îmi povestea cândva o bătrână din sat, că la o nuntă, s-a furat mireasa după cum era obiceiul. Când i-a fost adusă mirelui, acesta nu a mai vrut-o! S-a stricat nunta, s-au despărțit și n-au trăit împreună, spre marea surprindere a nuntașilor.

După joc și voie bună, urma îmbroboditul miresei:

„Nevăstuică tânără,

Cu tulpan de cânepă,

După ce-i îmbătrâni

Ți-i face cum îi pofti!“

Capul miresei era acoperit cu tulpanul pe care îl purta la gât tot timpul nunții, iar mirelui i se punea pe cap pălărie. Socrii mari primeau, la rândul lor, straie noi de la noră:

„Soacră mare, vină-ncoa

Și-i vedea ce-i căpăta;

O cămașă cu altițe,

Pânzătură-n nouă ițe;

Ș-un tulpănel de satin,

Brâuleț cusut cu fir,

Brâuleț cu flori bătute,

Cu izvodul de la munte;

Catrincioară cu trei fire,

Să trăiești cu nora bine.

Mărgelușe la grumaz,

Ciuda la ușă s-o lași.“

Finalul nunții era marcat printr-o strigătură – semnalul oficial de plecare al alaiului:

„Hai să scoatem danțu-afară

Că-i destul de-alaltă-sară;

De când joc, aș juca iară,

De ce beu, aș tot bea iară,

De ce cânt, tot aș cânta

Și pe la nunți aș umbla!“

La o săptămână după nuntă, tinerii mergeau la „bisericit“(lucru care se păstrează și astăzi), cu lumânările de la cununie, pentru a primi binecuvântarea preotului.

Înmormântarea

Atât în satul nostru cât și în majoritatea satelor din Bucovina, putem observa faptul că, obiceiurile privind credințele și practicile legate de naștere și căsătorie s-au modernizat și laicizat în mare măsura, dar cele legate de moarte sunt foarte puțin alterate. Acest lucru se întâmplă din doua motive: teama omului de moarte și de Iad și dorința de a ajunge pe lumea cealaltă în Rai. Din totalitatea obiceiurilor legate de moarte și înmormântare se disting: obiceiuri privind pregătirea celui răposat, altele legate de exprimarea părerilor de rău și cele referitoare la pregătirea pentru lumea cealaltă (scăldarea, îmbrăcarea, așezarea, amenajarea încăperii unde urmează să fie depus mortul, aprinderea lumânărilor, pregătirea sicriului). Toate acestea se fac după anumite ritualuri care se păstrează de sute de generații. Numai sub aspect formal unele din acestea s-au înnoit.

Exprimarea părerilor de rău și a cinstirii memoriei celui dispărut.

Din această categorie, cele mai importate obiceiuri sunt doliul sau jelirea, priveghiul (în cea mai mare parte), trâmbițarea sau cântarea din fluier, bocetul, exprimarea prin cuvinte a regretelor pentru cel dispărut, petrecerea sau petrecania, praznicul, amenajarea mormântului (dar și a cimitirului de către comunitatea săteasca în frunte cu parohia).

Doliul sau jelirea, sub diferite forme se cunoaște încă de la omul primitiv, iar apoi, mai târziu în antichitatea romană. În sat acestea au început se modernizeze odată cu trecerea timpului, dar fără să afecteze starea de regret a celui decedat. De asemenea priveghiul (privegherea) consacrat celui dispărut se desfășoară în Humor cu multă decență și deci, lipsit de tot felul de jocuri și năzbâtii care să provoace comicul și hazul cum se întâmplă în alte sate din Bucovina și din țară. O notă aparte de regret o oferă cântecul din trâmbiță care este foarte potrivit în asemenea momente, amplificând în mod armonios atmosfera de jale, atât în timpul nopții cât și la despărțirea definitivă când cortegiul funerar se îndreaptă spre mormânt. Jeluirea din trâmbița tradițională provoacă uneori pe lângă plânsul la persoanele sensibile, urletul câinilor, amplificând jalea și tristețea după cel plecat în altă lume. Deoarece au rămas tot mai puțini trâmbițași în sat, obiceiul este pe cale să dispară, ceea ce este regretabil. În aceeași notă de jeluire, de plângere după cel dispărut dar și de cinstire a memoriei acestuia, se adaugă deopotrivă bocetul și cântecul clopotelor bisericii.

Deși se mențin încă,bocetele de moarte, sunt mai rare decât în trecut. Am putea clasifica bocetele din trecut în zeci și sute de variante dedicate mamelor, taților, fetelor și feciorilor decedați, bărbaților, nevestelor și copiilor. Bocetele în sat erau practicate atât de membrii și rudele apropiate ale celui decedat cât și de bocitoare specializate, cu voce și har pentru bocit, care uneori compuneau versuri strict pentru cel dispărut. Atât în trecut cât și în prezent, bocetul amplifică mult atmosfera de jelanie, fiind în stare să rupă inimile participanților la priveghi sau petrecanie. De aceea putem spune că există diverse tipuri melodice în bocet. Cele mai importante dintre trăsături cu relevanță în cadrul clasificării tipologice vizează structurile: metrică, sonoră și arhitectonică.

Structura metrică. Textele sunt versificate, tetrapodice. În relația text-melodie ele se asociază cu forme libere – o piesă – și forme strofice elastice – 18 piese. Cele două categorii de bocete delimitate sub aspectul formei arhitectonice determină aplicarea diferențiată a metodei de clasificare tipologică .

Structurile sonore sunt unimodale, majoritatea fiind de factură minoră. Un caz izolat prezintă o structură tetratonică, iar altul o structură de factură majoră.

Ritmul dominant este parlando-rubato, ce determină structuri ritmice specifice acestei categorii ritmice, delimitate de specialiști în bibliografia de specialitate.

Clopotele bisericii aduc pe lângă starea de jelanie și vestirea unui deces și o nuanță sacră, de pioșenie și de grandoare fenomenului dispariției omului de pe lumea aceasta și de transfer în lumea de apoi. Deși cântă la fel ca și pentru sărbători și alte evenimente, dangătul dedicat deceselor, creează parcă o alta melodie, una de tristețe, de tânguire, de regrete și de bocire.

Deși sunteți aceleași,

Altfel vă auziți

Când de înmormântare

Prin dangăt vă rostiți

Și câtă jeluire

Este-n al vostru glas,

Făcându-i ca să plângă

Pe cei care-au rămas

Și câtă întristare!

Nimic nu vă întrece

Când îi vestiți sorocul,

Celui sortit să plece

Petrecania și praznicul, constituie alte faze, cele cu care se încheie ciclul de obiceiuri închinat mortului și înmormântării și care, în sat, se fac după ceremonial încărcat de fast și ritualuri cu caracter emoțional-social, demne de admirație și laudă. Petrecania include prohodul care se face, conform rânduielii îngropării mirenilor, în biserică, cu contribuția unuia sau mai multor preoți. Tot cu această ocazie, se țin predici comemorative la adresa personalității și faptelor din timpul vieții. După numărul de participanți la aceste două evenimente sătenii concluzionează, de obicei, prestigiul pe care l-a avut în sat cel dispărut.

Obiceiuri populare calendaristice

Din sumedenia de obiceiuri și sărbători care se serbează în Humor și Bucovina în timpul anului mă voi referi doar la cele mai semnificative și inedite. În primul rând mă voi referi la cele două mari festivități ale renașterii care adună la serbarea lor întreaga familie, rudele, prietenii și anume: sărbătorile de iarnă (Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza) și sărbătorile de primăvară(Floriile și Paștele)

Sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă marchează solstițiul de iarnă și celebrează reînvierea la nivel macrocosmic, adică reinstaurarea ordinii lumii care reia un nou ciclu existențial. Sărbătoarea solstițiului de iarnă este, ca amploare și varietate a obiceiurilor incluse datinii străvechi, cea mai însemnată și semnificativă perioadă a calendarului popular, marcând prin activități magico-religioase cele 12 zile sacre: 6 la sfârșitul anului, de la Crăciun la Anul Nou și alte 6 zile la începutul anului, până la Bobotează. Datina celebrării sărbătorilor de iarnă presupune, în primul rând, obiceiul colindatului, al uratului și semănatului de Anul Nou, ,,al mersului cu chiralesa” și al sfințirii apei de Bobotează.

Sărbătorile din timpul iernii, sărbători sfinte, îmbelșugate și producătoare de bucurii și nenumărate surprize, au fost și încă au rămas foarte bogate în obiceiuri. Chiar dacă în ultimele decenii și-au făcut loc noi obiceiuri orășenești, occidentale, cum ar fi împodobirea bradului, podoabe electrice și multicolore instalate în case și afară, organizarea revelionului, cadourile și altele, varietatea belșugului etc., e bine să menționăm măcar câteva din obiceiurile tradiționale care, reînviate, stârnesc minunate plăceri localnicilor dar și delicii spirituale inedite turiștilor.

Crăciunul și obiceiurile tradiționale

Dintre toate sărbătorile și obiceiurile de peste an, Crăciunul și Anul Nou provoacă cele mai îndelungi, intense și plăcute stări sentimentale și emoționale ale așteptării, în stare să miște sufletele întregii suflări a satului și, mai cu seamă, sufletele tinerilor și copiilor.

Startul sărbătorilor am putea spune că se dădea începând cu tăiatul porcilor, eveniment important legat de obicei de ziua de Ignat. Cu această ocazie, bătrânii examinau anumite organe ale porcului după care anticipau vremea, unele semne bune sau rele pentru familie etc. Seara se împărțea la vecini, pomana porcului pentru sănătatea casei și a animalelor, iar cel puțin un șold din porc, afumat și bine preparat, se păstra pentru Paști.

Pe lângă alte numeroase credințe și obiceiuri dinaintea Crăciunului, era și a rămas, curățenia generală și înfrumusețarea interioarelor cu care ocazii se puneau pe la icoane, la grinzi și streșină, diferite plante frumos mirositoare ca busuiocul, menta, măghiranul. Pregătirea Mesei de Crăciun, începea încă din dimineața ajunului, era un eveniment important pentru care se consuma multă energie și fantezie și care continuă și astăzi, cu mai mare belșug și modernism. Un alt obicei căruia i se atribuie o origine străveche este acela al preparării colacilor pentru colindători. Aici nu interesează prepararea în sine, ci obligativitatea prezenței acestora, atât ca aliment, pe masa fiecărei familii, cât și ca element al recuzitei rituale tradiționale, atunci când este dăruit colindătorilor.

Așteptarea de către cei mici a venirii lui Moș Crăciun cu darurile, pregătirea darurilor de către cei care urmează să le ofere, precum și împodobirea și înfrumusețarea braduluiconstituie alte elemente cruciale legate de această sărbătoare care, dacă în urmă cu câteva decenii erau rarități, astăzi le regăsim aproape la majoritatea caselor.

Colindele

Unul dintre obiceiurile românești care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul de Crăciun.Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-și obârșia în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariției acestui obicei, totuși conținutul colindelor indică faptul că ele vin din vechea istorie creștină și românească, unele chiar dinaintea formării poporului nostru, din vremea în care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Apostolul neamului românesc, propovăduia Evanghelia

Mântuitorului Iisus Hristos pe teritoriul Dobrogei.

Colindul românesc, prin forma sa simplă și prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii și al Bisericii  transmis în sufletele și-n casele creștinilor. Colindul reprezintă ecoul popular și artistic al cântărilor bisericești liturgice. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând „Bună dimineața la Moș Ajun”.

Nimic nu poate vesti mai curat și mai frumos acest moment,Sărbătoarea Nașterii Domnului, decât colindul.Într-un peisaj feeric de iarnă,emoțiilee date de Nașterea pruncului Iisus, sunt cu atât mai intense și ne transformă în martori ai marelui eveniment al Cerului și-al Pământului.Nici trecerea timpului, nici schimbarea generațiilor, nici influențele moderne, nimic din toate acestea n-a alterat colindul vechi, în zona Bucovinei, așa cum a fost păstrat de la cei ce au trăit pe aceste meleaguri. În decursul timpului, de când au apărut, colindele au circulat pe cale orală, adică prin viu grai, fiind consemnate în scris și notate muzical, mult mai târziu. Acest lucru s-a făcut îndeosebi pe filele cărților de strană, pe ceasloave, dar și strânse în colecții de colinde care erau predate de dascăli de biserici.

Sfânta Maica lui Iisus

Sfânta Maica lui Iisus 
Rătăcești-n gios șî-n sus
Catâ loc sî s-odihneascî
Șî pi puiul ei sî-L nascî
Asta-i sara, sara lui Crăciun

Structura acestei colinde urmează schema: vers / vers / refren. Colindaeste încadrată într-un singur sistem metric, folosind măsuri altrnative de 2, 3, și 4.

Versurile sunt heptasilabice (au fiecare câte 7 silabe), iar refrenul Asta-i sara, sara lui Crăciun, nouă silabe. Ritmul colindei se încadreazăîn sistemul giusto – silabic.Termenul giusto desemnează un ritm măsurat cu precizie metronomică, iar silabic arată că fiecărei silabe îi corespunde o valoare indivizibilă, dar se referă și la faptul că ritmul este strâns legat de structura versului, ceea ce presupune cunoașterea legităților versificației populare.

Ritmulgiusto-silabic este, prin urmare, un ritm bicron, care se bazează pe două durate, una lungă și una scurtă, aflate în raport valoric de 1:2. Din combinația acestor două durate rezultă o diversitate de formule ritmice, care au fost denumite de specialiști prin denumiri preluate din versificația antică.

Scara melodică ce stă la baza colindei este caracteristică modului frigian, cu finală pe sol și subton:

Dacă analizăm tipurile de colind, putem aminti pe Mircea Eliade care prezintă ca tipologii: „colinde precreștine” și „colinde creștine”. Acestea se completează una pe alta și au în vedere, în primul rând, tematica. Astfel, o categorie distinctă este cea a colindelor „protocolare”, prin care gazdele erau anunțate și li se cerea permisiunea de a colinda: Ia, sculați voi, gazde mari, Bună sara la fereastră etc. Foarte răspândite erau și colindele dedicate profesiunilor din satul românesc: cioban, plugar, pescar, vânător. Nu lipsesc colindele cu teme cosmogonice (despre „facerea lumii”) sau moralizatoare (atitudini umane), cu teme biblice.

Tematic, colindele se grupează pe câteva teme care s-au perpetuat până în zilele noastre. În tipologia tematică a colindelor din Moldova, realizată de Lucia Cireș, s-au identificat următoarele tipuri reprezentate în fondul Voievidca: gazda trezită de colindători, în variante ale textului Sculați, sculați boieri mari; colindătorii, darurile și Iisus în unele variante ale textului Sculați, sculați boieri mari și Acum vremea au sositu; Maica Domnului cu pruncu-n brațe și slujba-n mănăstire, în colindele Pe dealul cel mare, mare și După dealu cela mare; Vânătorii și personajul metamorfozat.

Structura versurilor este tetrapodică acatalectică și catalectică. Deseori structura acatalectică este generată prin completarea cu vocala u sau i.

O altă categorie de texte sunt cele de proveniență cultă și semicultă, cunoscute sub denumirea de cântece de stea sau vicleiuri. Acestea au cunoscut o mare răspândire în toată România prin misionarismul bisericesc: Trii crai di la răsărit, Steaua sus răsare, În Viflaim s-au născut, Gana Ganale (Nunta în Gana Galileï). Un loc singular între texte îl deține Plugușorul cântat acesta fiind inclus la categoria tipologică adecvată a colindelor.

Ne întrebăm totuși, unde și cine anume a plămădit aceste frumoase colinde? Cu certitudine, în sânul Bisericii neamului nostru, fiind creația sfântă a poporului român, străbătut de o nemărginită sensibilitate, care mărturisea astfel credința creștină adevărată. De aceea, de la începuturi și până astăzi, colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă și le ascultă lumina cunoștinței de Dumnezeu.Ele întăresc credința ortodoxă, pacea și bucuria dumnezeiască. Alături de doinele și baladele bătrânești, colindele, sunt cel mai des cântate în spațiul mioritic românesc.

Deoarece prin colinde se exprimă iubirea și recunoștința tuturor creștinilor pentru darul dumnezeiesc, al Întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră a tuturor, obiceiul de a colinda a prins rădăcini și la alte popoare.

În zilele noastre, colindul de Crăciun al copiilor s-a degradat ca semnificație, invadând marile orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerșetorie. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea și emoția de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe și cântând „Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale țării se păstrează tradiția ca tinerii care colindă să fie îmbrăcați în costume populare.

Anul nou

“Dintre toate serile de peste an, cea mai bogată în datini și credințe, cea mai misterioasă și totodată una dintre cele mai plăcute pentru poporul român este Seara Sfântului Vasile sau Anul Nou. În această seară, toată suflarea românească, începând de la copii ce de abia pricep și rostesc câte un cuvânt, până la cel mai bătrân moșneag, își au partea lor de petrecere, distragere și bucurie” spunea marele folclorist bucovinean din Ilișești cu mai bine de o sută de ani în urmă.

Astfel, în trecut, chiar în noaptea de Anul Nou, se apela des la prognozarea vremii și a recoltelor din anul următor prin realizarea unui calendar din foi de ceapă, tot în aceeași noapte se mai făcea un „calendar de cărbuni” pentru aprecierea rodului câmpului din anul viitor. De asemenea, în sat, se mai organiza interesantul ceremonial nocturn de aflare a ursitei și norocului numit “Vergelul” feciorilor și fetelor precum și alte obiceiuri.

Dar cel mai grozav eveniment și obicei tradițional a fost și a rămas în continuare, spectacolul format din urăturile, colindele și teatrul popular al diferitelor reprezentații folclorice specifice Anului Nou. Toate aceste obiceiuri sunt pregătite cu mult timp înainte, în perioada Postului Mare și durează, în funcție de complexitatea repertoriului și a numărului de “artiști” care îl realizează.

De aceea, în această perioadă pregătitoare, întreg satul este prins seara în iureșul și vuietul pregătirilor la care tinerii, adolescenții și copiii participă cu cea mai înaltă însuflețire. De secole, în prag de an nou, bucovinenii transfigurează prin măști și jocuri îndeletnicirile zilnice, momentele cele mai importante din viața omului (nașterea, călătoria și moartea), ironizează prostia și urâtul, critică asupritorii și laudă gospodarii de seamă ai comunității. Conducătorii bandelor sau cetelor de urători și “artiști” erau și sunt aleși dintre cei mai buni, mai pricepuți și mai autoritari din grupul respectiv. În această noapte de Anul Nou umblau cu uratul dar și cu colindatul toți copiii și tinerii. Cei mai mici umblă doar cu clopoțelul, cei mai mărișori cu clopoțelul și buhaiul, apoi, în ordine, cu buhaiul, clopotele și bicele (care mai recent au fost înlocuite cu pocnitori diferite).

Plugușorul

Mâine anul se-nnoiește,

Plugușorul se pornește

Și începe a brăzda,

Pe la case a ura.

Iarna-i grea, omătul mare

Semne bune anul are

Semen bune de belșug

Pentru brazda de sub plug.

Plugușor cu patru boi,

Ia mai mânați măi flăcăi,

Și sunați din zurgălăi

Să se-audă-n munți și văi

Ca pe la Humor la noi

Hăăăi, hăăăi

Jocul caprei de Anul Nou este făcut de copiii mai mărișori. Este o manifestare arhaică legată de fecunditate și fertilitate. Jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre, masca costumului fiind constituită dintr-un cap de capră, sculptat în lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a clămpăni, Este înfășată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore, ba chiar cu cergi și scoarțe sau covoare, împodobită cu mărgele, ciucuri, beteală și alte accesorii. Spectacolul oferit de capră se referă la moartea și reînvierea ei, în timp ce însoțitorii dansează și mimează elementele relatate în scenariu.

Ursul este un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele noastre bucovinene, a cărui semnificație simbolizează moartea și reînvierea naturii. Masca este confecționată din blana și capul animalului care este investit cu virtuți magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit ursar, care îndeamnă animalul să dănțuiască în ritmul tobelor. La Gura-Humorului s-a păstrat obiceiul ursului de paie. Cel care se maschează în urs este îmbrăcat în Ajun de Anul Nou și își intră în drepturi. El însoțește ceata ursului în noaptea de Ajun de Anul Nou. În dimineața de Sf. Vasile se obișnuiește ca frânghiile de paie de secară sau grâu, care se coseau pe haine, să fie arse. Cei care joacă ursul nu au voie să se dezbrace până la trecerea în anul nou.

Banda Jieniloreste considerată un spectacol popular de Anul Nou, cu personaje diverse: Iancu Jianu, doi haiduci, ciobanul, ofițerul, vânătorul, iubita lui Jianu; costumele predominante sunt cele ce țin de portul popular si de uniforme militare.

Urâții constituie un alt obicei vechi de Anul Nou, foarte pitoresc, format din personaje care fac șotii și ghidușii înviorând ambianța sărbătorească. Ei portă măști ce scot în evidență ce este mai neplăcut și dizgrațios în firea umană, dar și măști de babe și moșnegi, măști sociale, măști cu caracter etnic (țigan, turc) sau profesional (doctor, felcer, negustor).

Aceste bande presupun un repertoriu teatral mai dificil dar și o recuzită actoricească mai pretențioasă, de aceea în componența bandelor vom recunoaște feciorași și flăcăi cu multă pricepere și un anumit prestigiu în sat. Aceștia dau reprezentații numai la familii cu fete și la gospodari mai înstăriți care le și pot onora pretențiile inclusiv cele de cinstire incluzând și bani.

După cum se cunoaște, „Plugușorul” din această noapte, nu reprezintă decât o datină străveche agrară în care se rostesc urături de bun augur, de sănătate, de bucurie și belșug în schimbul unor daruri care au un caracter simbolic: colaci, fructe sau bani. Cu trecerea timpului, obiceiul uratului a evoluat căpătând accente locale. Urătorii au analizat evenimentele din sat și s-au folosit de acestea, creând versuri cu caracter satiric, fiind mult mai preferate de urători dar și foarte gustate de humoreni. Holteii maturi corectau ieșirile nepoliticoase ale celor mai tineri și porecliți „marțofoi”:

„Astăzi până și chiștocii

Cei care păzesc bobocii

Au ieșit flăcăi în sat

Și năzuiesc la însurat

Se formează câte-o bandă

Și la muzică comandă

Merg la feciori cu armata

Și din joc le fură fata”

Satira era îndreptată în aceeași măsură și asupra celor care încălcau tradițiile și datinile străbune, morala și normele religioase.

„Nu mai este ce a fost

Lumea merge tot mai prost.

Așteaptă sfârșitul lumii?

Clopotul morții să sune?!”

Povestesc bătrânii că, prin anii ’50 când începuse moda „domnească”, prin sat, flăcăii mai conservatori care țineau la tradiție, îi ironizau pe cei cu apucături “moderniste’.

„Nu le mai plac național

Cu suman și cu ițar;

Fac din pătură mai lungă

Pantaloni călcați la dungă”.

Foarte multe sunt versurile satirice îndreptate asupra fetelor, având în vedere că urătorii și creatorii de urături erau flăcăii. Celor care caută să fie mai cochete în ținuta capilară, ei se adresează în versuri ca:

„Azi fata când iese –n sat

Rapid fața și-a schimbat

Își fac părul ca la oi

Dau pe față cu oloi,

Cu diferite crușeli

Fel de fel de fărbuieli

Pentru fetele carenăzuiau pentru căsătorii în afara satului, cu tineri care aveau meserii la oraș, li se ura așa:

„Merg cu lapte la Humor

Să-și caute domnișor

Nu le pasă nici de foame

Numai să ajungă doamne.”

Chiar și în anii de război, satira din versurile de Anul Nou și-a făcut loc. În timpul staționării trupelor germane în sat (1944), când unele fete cochetau cu militarii germani erau satirizate astfel:

„Toate fetele din sat

Românește au uitat,

“Nicht fostent!”au învățat

…………………………..

Le dau nemții băutură

Să doarmă noaptea prin șură“

Trecând la perioada comunistă, la începuturi, când trebuiau sătenii să dea în mod obligatoriu “cotă de lână” (pentru sovietici) feciorii hâtri strecurau în urăturile lor următoarele versuri:

„A venit poruncă-n sat

Să se dea lâna la stat

Pân – la tunsul oilor

Și-or da fetele pe-a lor”

Urăturile de Anul Nou nu cruțau nici abaterile de la morală, criticând fala, lenea și minciuna care vizau un anumit localnic, dar cu bătaie mai lungă și la alții vizați:

„Mincinosul cât trăiește

Cu minciuna se hrănește

Cu minciuna se îndoapă

Până ce-l bagă în groapă.

Adevărul dacă-ar spune

Nu-l mai crede nime-n lume!”

De la un timp încoace, gospodarilor cu apucături ciudate, care nu primeau urători și colindători ori pe cei cu alte năravuri, în noaptea urăturilor și colindelor unii dintre flăcăii și tinerii gospodari se mai răzbunau dislocând porțile din țâțâni și mutându-le în altă parte, ungeau clanțele la uși cu tot felul de spurcăciuni, ori le scoteau calul din grajd și îl legau de clanța ușii.

Tot de la bătrânii satului, aflăm tot felul de întâmplări precum următoarea. Unui gospodar din sat, cu fete de măritat, care se purta foarte urât cu pețitorii, după ce i-au blocat ușa i-au pus un buhai mare și răgușit în geamuri și l-au urat cu una dintre cele mai satirice urături, încât a fost de pomină pentru tot satul, rămânând și astăzi în folclorul localității.

Deasemenea, am aflat tot de la bunicii satului, că au rămas până astăzi în memoria comunității, creatorii și urătorii acestor plugușoare, unii dintre ei adevărați artiști populari. Putem aminti din perioada 1930-1955, printre alții, pe frații Ileana, Maria și Costică Macovei (a lui Mălai), pădurarul Eusebie (Sebe Cantemir), „meșterul în toate” Adolf Adamovici iar, mai târziu, Vasile Vedean – în anii studenției, Vasile S. Buburuzan, prin anii 1950-1960 și Vasile G. Buburuzan, Vasile Praja etc.

Vorbind tot de aceeași perioadă, 1930-1955, atunci când aveau un repertoriu bogat, urătorii umblau în echipe de 10 – 20 formate din feciori, unele fete și tineri gospodari. Despre aceștia, se discuta cu haz în sat mult timp după eveniment, deoarece dădeau adevărate spectacole de satiră și umor în noaptea Anului Nou.

Boboteaza

În ajunul Bobotezei se pregătește masa cu mâncările de ajun care, de obicei, se aranja în „odaia mare”. Pe această masă se pun felurite mâncăruri de post din care nu trebuie să lipsească coliva, bobul fiert, fiertură de prună sau pere uscate, borș de fasole, sarmale de post, plăcinte cu mac.

Din asemenea bucate deosebite nu se mănâncă decât după sfințirea lor de către preotul care umblă cu aghiazma și după apariția stelelor.

Alaiul, format din preot, dascăl și copiii care strigă „Chiralesa” se întâmpină încă de la poartă de către gospodina casei, cu lumânarea aprinsă. Drept răsplată se dau bani, fuior de cânepă (preotului), mere, nuci, covrigi ori bani (copiilor).

În noaptea de Bobotează se făceau, în trecut diferite farmece, descântece, și alte practici magice pentru sănătatea oamenilor și a vitelor și pentru belșugul pomilor și câmpurilor. Fetele nemăritate realizau în această noapte, diferite practici magice pentru visarea și câștigarea ursitului.

În satul nostru, ca și în multe alte sate din Bucovina, se acordă o atenție mare zilei de Bobotează de la biserică când are loc sfințirea apei, prilej cu care se strigă „Chiralesa” și se ia aghiazma de către fiecare familie în vase cât mai plăcute și frumos ornate în care este pus câte un fir de busuioc. Tot cu această ocazie flăcăii și băiețandrii împușcau cu sacalușuri, cu carbid ori cu alte mijloace de făcut zgomot. Toată lumea care vine la acest măreț și sacru eveniment se îmbracă în cele mai elegante haine din care nu lipsesc noutățile, fiind cuprinsă de o stare sufletească de satisfacție, bucurie și speranță. După slujba de Iordan, primul drum se face la cimitir pentru a stropi mormintele răposaților din neam, după care, ajunși mai apoi acasă, gospodarii sfințesc cu aghiazmă grajdul animalelor, târla oilor, pomii din livadă și, numai la urmă casa și pe căseni. Mai nou, în aceste zile de sărbătoare, unii prieteni, rudele sau vecinii tineri, se colindă reciproc, după cum, tot aceștia, au început acest obicei și de Crăciun, luând modelul altor sate.

Acestea sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute obiceiuri de iarnă din Bucovina, care se practică în perioada Sărbătorilor, reprezentând un univers aparte, mitic-folcloric, așteptate cu sufletul la gură de tineri și vârstnici, pentru a înfrumuseța ambianța hibernală.

Sărbătorile de primăvară

Se spune că iernile sunt cele mai frumoase aici, în Bucovina. Însă bucuria adevăratei Sărbători este, aici, Paștele. ”Cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă și mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, după spusa bătrânilor de pretutindeni e sărbătoarea de Paști sau Învierea Domnului”.Sărbătorile de primăvară marchează simbolic renașterea la nivelul terestru, reînvierea microcosmosului, în preajma echinocțiul de primăvară.

Pașteleeste scenariul ritual de înviere anuală a lumii ce se înscrie în ciclul pascal. Ciclul pascal este un tip ritual de 100 de zile ce începe cu moșii de iarnă și se încheie la Duminica Mare, ciclu deschis de Florii și închis de Duminica Tomii, intersectat de noaptea Învierii.

Sărbătorirea Sfintelor Paști este prilej de mare bucurie pentru bucovineni și începe cu mult înainte, o dată cu Duminica Floriilor.

Sărbătoarea Floriilor

Sărbătoarea Floriilor este cunoscută în Bucovina sub denumirea de Duminica Stâlparilor, iar semnele din această zi sunt interpretate ca prevestiri pentru anul în curs. Dintre superstițiile acestei perioade, cea mai frecventă este cea care spune că vremea de la florii o prevestește pe cea de paști: dacă este soare de Florii, va fi și de Paște. Iar dacă de Florii ies broaștele, atunci vara va fi frumoasă.

În toate așezările din Bucovina, obiceiurile și îndeletnicirile legate de Sfintele Sărbători de Paști definesc cu precădere personalitatea bucovineanului. În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos.Ramurile de sălcii, mâțâșorii, care încep a înmuguri, se sfințesc la Biserică. Această ramură este dusă acasă și așezată la icoane pentru spor în gospodărie, dar și pentru fete pentru spor în dragoste. De asemenea ele se folosesc și în caz de boală, punându-se sub perna celui suferind sau pentru îmbunătățirea vederii.

Gospodarii de la țară, pun o ramură și în adăpostul animalelor pentru a le feri de boli. Ramurile se păstreză tot timpul anului și nu trebuiesc aruncate ci arse, pentru a face loc celor care sunt aduse în anul următor.

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. În popor se crede că Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primăvară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lasând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. De aceea, potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, se spune că în această sâmbătă, femeile de la țară au început să facă ofrandă de pomenire a morților împărțind plăcinte de post.

Săptămîna Mare sau Săptămâna Patimilor

Săptămână în care se crede că dacă moare cineva, sufletul lui este dus în Iad, căci Raiul este închis. Această săptămână este încărcată de febra pregătirilor dar și de multă sfințenie atât prin post cât și prin raportarea la patimile cristice și nostalgia obiceiurilor trăite încă din copilărie.

Curățenia generală, atât a ogrăzilor, a caselor și împrejurimilor cuprindea întregul sat într-o atmosferă de muncă și pitoresc, de hărnicie și dorință de frumos dar și de o anumită teamă pentru că se zicea că vei fi blestemat dacă Paștile te prinde necurățat.

În această săptămână postul este ținut mai strict. De exemplu, marțea (numită și Marțea Sacă), se ținea pentru dureri de cap și pentru ca să nu sece laptele la vaci. În miercurea Paștilorcenușa din soba cu lemne (ba chiar din toată această săptămână), era bună pentru straturi.

Joia Mare, este numită a Patimilor sau Joia Neagră și se spune că morții vin pe la vechile lor locuințe și ar rămâne până la Duminica Mare. Alte superstiții legate de ziua de joi ar fi: nu se spală rufe, ținându-se ca o sărbătoare; dacă se pune cloșca pe ouă ea va scoate numai cocoși; se dă de pomană uliului, pentru a nu mânca puii vara; se crede, că cine doarme în această zi va fi puturos tot anul.

Din Joia Mare nu se toarce până la Ispas (la Înălțare). Dacă în Săptămâna Mare la Denii merg credincioșii în fiecare seară, fiecare după posibilități, în Joia Mare, nu lipsește nimeni seara de la Denia cea Mare, când femeile tămâiază la cimitir pe cei morți. Se mai spune că, cine postește din Joia Mare până la Paști, se crede că va ști cu trei zile înainte când va muri.

Tot în această zi gospodinele pregătesc cele mai importante copturi pascale și se înroșesc sau se împistresc ouăle de Paști.

Vinerea Mare sau Vinerea Scumpă este ținută cu strictețe, ajunându-se, mai ales pentru arsuri. Nu se coace și nu se seamănă nimic. Este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce, de aceea seara, mai tot humoreanul participă la biserică la Prohodul Domnului și scoaterea aerului pentru a trece pe sub acesta. Dacă plouă în această zi, anul o să fie bogat, dar zilele dintre Paști și Rusalii vor fi ploioase.

În Sâmbăta Mare au loc ultimele pregătiri pentru marele eveniment printre care sacrificarea mielului și pregătirea acestuia, aranjarea coșului ce urmează să fie dus la biserică pentru sfințit, coș în care se pun o mulțime de lucruri și de unde nu trebuie să lipsească pasca și ouăle roșii.Pasca, preparatul obligatoriu al mesei pascale, are, ca și colacul, forma rotundă a reprezentării cosmice. Mai mult, suprafața păștii este ornată cu păsări și flori, la fel cu reprezentările ornamentale ale pomului vieții de pe cusăturile și țesăturile tradiționale.

În mod obligatoriu, pasca trebuie să conțină brânză și ouă, fapt ce subliniază că Sărbătorile Pascale marchează și apropierea debutului anului pastoral și agrar, al germinației. În noaptea  de Paști se deschid porțile Cerului, iar ceea ce ceri, Dumnezeu îți va da.

Învierea

Participarea la slujba de Înviere este una din cele mai importante pentru creștinul ortodox cu ocazia Paștelui, prilej cu care se ia ”lumina de înviere” pe care mulți încearcă să o ducă până acasă nestinsă pentru a li se împlini unele dorințe. Înainte însă, lumina se duce la mormintele celor adormiți în Domnul.

Masa mare se face numai după ce fiecare membru al familiei se spală, în mod ritual, cu oul roșu și cu o monedă de argint și, apoi, ciocănește câte un ou roșu în timp ce rostește ”Hristos a Înviat!” iar partenerul îi răspunde Adevărat a Înviat!Prima dată se gustă neapărat, din anafura de Paști care a fost adusă în coșarcă unde s-au sfințit de preot bucăți mai mici din cât mai multe feluri de mâncare, de la usturoi de leac până la bucăți de carne și ouăle încondeiate. Apoi se gustă oul roșu urmat de celelalte bucate.

Umblatul copiilor după ouă roșii este o continuare și o transformare a vechii tradiții când fiii se duceau la părinți, nepoții la moși și finii la nași cu pască și cu ouă, ciocnind și stând la masă cu ei, mai ales în a doua și a treia zi de Paști.

În prima zi de Paști după-amiază, după ”miruire” care are loc la sfârșitul slujbei care se numește a doua înviere, humorenii se adună în preajma bisericii pentru a se întrece în ciocnitul ouălor și a face haz pe marginea acestui ritual care, din păcate și-a diminuat din amploare și din spectaculozitate. Mai recent, primăriile au reușit totuși să mai reînvie această frumoasă și veche tradiție. Obiceiul ”Stropitului” cu apă sau cu parfum care mai dăinuie, a fost adus de sătenii la origine ardeleni dar avea să fie influențat, într-o anumită măsură și de către germanii cu care s-a conviețuit în Bucovina.

Ciocnitul ouălor, ca datină generală, se prelungește în toată Săptămîna Luminată cu reflexie până la Ispas și Rusalii. În Săptămîna Albă, Luminată, Cerul este deschis, după tradiție, până la Ispas, iar cine moare e fericit căci ar merge fără judecată direct în Rai, la Dumnezeu.

Toate aceste credințe, tradiții și obiceiuri care se mai păstrează în mare parte și azi am socotit să le menționez deoarece definesc sufletul bucovineanului. Ele în cea mai mare parte nu contravin învățăturii noastre creștine, ci dimpotrivă o întregesc și o fac accesibilă, în înțelesul ei, creștinului de rând.

Urcatul oilor la stână sau „măsura oilor” în Bucovina

În Bucovina, urcatul oilor la munte în luna mai reprezintă un adevărat ritual păstrat de sute de ani. Animalele sunt adunate din gospodării și sunt preluate de ciobani. Tradiția spune că ciobanii coboară de la stână la sfîrșitul lunii octombrie, iar acasă rămân soțiile care au grijă de gospodării.

Măsura oilor a fost și încă a mai rămas dar la cote mai reduse, cea mai importantă sărbătoare, încărcată de obiceiuri închinate muncii și economiei pastorale care, deși străveche se mai practică și astăzi.

După cum se știe primul muls al oilor, prin care se stabilește cota parte din brânza pe care trebuie s-o ia fiecare proprietar de oi se face într-un cadru sărbătoresc, după un anumit ceremonial care este precedat de următoarele etape mai importante: tunderea oilor, înțărcatul mieilor, alegerea sterpelor, stabilirea în prealabil a stăpânului stânei, baciului și ciobanilor, arendarea pășunilor.

În ziua ”Măsurii” proprietarii, costumați în haine de sărbătoare, vin pregătiți cu mâncăruri și băuturi la stâna unde au date oile pentru vărat iar după muls și măsurarea laptelui (care trebuie să se facă în modul cel mai corect posibil), urmează ospățul ritual pe câmpul din apropierea stânei. Acest ospăț are loc într-o atmosferă încărcată de înțelegere și veselie, făcându-se tot felul de glume, iar deseori se angajează câte un muzicant sau o formație completă care amplifică veselia și întreaga petrecere.

La sfârșitul acestui eveniment se împarte proprietarilor oilor primul caș, ”cașul dulce”. Mai nou, la măsura oilor, participă și sătenii care nu mai au oi dar vor să-și amintească de această plăcută sărbătoare anuală.

Claca și șezătoarea

Claca ste o formă de muncă în comun în folosul celui care o organizează, accentul căzând pe latura productivă a muncii. O bună perioadă de timp, la fel ca și șezătoarea, claca a fost interzisă (a se vedea perioada comunistă). Astăzi, se desfășoară după un program tradițional, cu un repertoriu muzical specific. Se mai păstrează, pe alocuri, claca de tors și călcatul fuioarelor, la care se cântă melodiile vechi, cu structuri asemănătoare celor de șezătoare.

Șezătorile se desfășoară în perioada dintre încheierea muncilor agricole și până la începerea unui nou ciclu al acestora. La acestea participă atât tineri cât și maturi, criteriile de organizare fiind vârsta și vecinătatea în primul rând.Șezătorile pot fi organizate ad-hoc, în zilele lucrătoare, la una sau mai multe case, unde se adună sătencele și torc sau scarmănă lâna, cos sau împletesc diverse lucruri pentru casă. Tinerele fete sunt integrate în comunitatea femeilor, începând să-și însușească, cu această ocazie, deprinderi practice și spirituale. Șezătorile sunt și un prilej de a schimba informații referitoare la viața cotidiană din sat, de a comenta evenimente importante petrecute în comunitate sau localitățile învecinate. Se cântă sau se rostesc balade, se spun ghicitori sau zicale, farmece menite să aducă feciorii sau să „lege” un flăcău de o anumită fată sau, în cazul unor femei tinere, anumite rituri de fecunditate. Toate acestea sunt însoțite de muzică și strigături, iar spre sfârșit, în prezența bărbaților, se desfășurau jocuri de societate.

Gazda servește sătencele cu mâncăruri tradiționale (sarmale, plăcinte, gogoși, tocini etc.), băuturi răcoritoare și țuică.

În zilele noastre, discuțiile purtate în cadrul șezătorilor s-au diversificat, paleta lor cuprinzând de la elemente de politică, până la cele de trai zilnic.

Valori ale șezătorii tradiționale

Munca și distracția în grup – atașarea la grup, nevoia de a conviețui este cea mai

elementară condiție a omului ca ființă socială. La muncă sau la petrecere, în necazuri sau în bucurii, omul din societate fuge de singurătate.

Transmiterea de informații și valori între generații – în timpul șezătorii, generațiile mai

vârstince predau coduri de comportament, dar și conținuturi artistice (basme, cântări, balade, zicători, ghicitori, etc.) generațiilor mai tinere.

Crearea unei atmosfere spirituale – aceasta este alcătuită din diverse și variate elementele,

cum ar fi: faptele de opinie publică, povești, snoave ghidușe, ghicitori, glume curente îmbrăcate adesea în forme indecente, cântece, hori cu strigături, jocuri de societate.

Atenuarea conflictelor interpersonale – șezătorile sunt prilejuri de armonizare a relațiilor

interpersonale prin muncă și joc; estompate conflictelor și ameliorarea prin jocuri de rol care declanșează râsul și buna dispoziție. Ironia, păcăleala, strigăturile sunt instrumente de transformare a tensiunilor interpersonale în fapte artistice.

Întrebată cum erau odată șezătorile în comun Mănăstirea Humorului, Lina Jucanne povestește: ”Ș-apoi când eram copil, la Mănăstirea Humorului, în postul Crăciunului, se tot făceau claci și șezători. Gospodinele își îmbrăcau casa și pe toți ai casei cu lucrul care ieșea din mânuțele lor muncite. Lâna spălată din primăvară, scărmănată, foșalată și toarsă cu râvnă și mereu, era cu rânduială urzită și nividită în stative. Astfel, ieșeau mândrețe de lăicere și poclazi de pus pe pat, să se înnoiască odaia cea mare de Crăciun. Și făceau pănură pentru sumane și cioareci. Și nu stăteau andrelele precum ale Elizei din poveste, împletind la bluze, colțuni și mănuși. Vuia satul de vatale, vorba lui Creangă și se învârtea fusul ca spârnelul, în nopțile lungi ale acestui post. Și răsuna satul de bice, de tălăngi și de buhai. Că se adunau băitanii să facă repetiție la urături, iar cei mai "copți"repetau "Irozii", "Jianul" și "Coroi". Cine știa pe atunci de … revelion? Era ca-ntr-o poveste!! Poveste care azi, nu se mai petrece, doar se povestește … Dar mâine, 9 decembrie, ziua Neprihănitei zămisliri, să punem în apă crenguța de măr, cireș, vișin să mergi fudulă la biserică de Bobotează, cu creangă înflorită lângă struțul de busuioc, la aghiazma mare.Și-apoi, să vedeți de mâine spor în treburi, că începe să crească ziua cât sare cucoșul de pe prag, sau cât se-nvârte puiul în găoace.Și dacă era zi de lucru, se făcea din toate trebușoarele câte oleacă, se cosea, se țesea, se torcea musai pentru a avea spor tot anul următor. Așa făceau străbunii și așa era și în casa copilăriei mele. Poate pentru unii par "prostii băbești", însă eu, care am crescut cu ele, simt nevoia și datoria să le împărtășesc cu voi.Să fim sănătoși și cu spor în toate! Doamne ajuta!”

Folclorul neocazional

Doina

Doina este o specie a folclorului muzical românesc ce aparține genului liric și este bazată pe improvizație. Melodia doinei nu are contur fix. Ea exprimă trăiri sufletești profunde. Frazele muzicale sunt ample, cu caracter melancolic. Doina face parte din genurile lirice ample ale creației floclorice românești. Se cântă solo, oricând, în intimitate, pentru a exprima un sentiment personal și s-a dezvoltat în perioada de intens păstorit.Din doina vocală,  s-a dezvoltat și doina instrumentală păstorească (a oilor, a ciobanului, Sireagul).Termenul a cunoscut o largă popularitate odată cu apariția publicațiilor de folclor literar ale lui Vasile Alecsandri. Terminologia populară se diferențiază pe zone, indicând uneori forma și caracterul cântecului, astfel:

în nordul Transilvaniei: horea lungă, horea cu noduri, horea de jele, horea pribeagului, horea frunzei;

în Oltenia: cântec lung, îndelungat, prelungat, prelung, de jale, de codru, de ducă, de coastă, haiducesc;

în Muntenia: de cuc, de frunză, de codru, de jale, de plai, haiducesc, de dragoste;

în Moldova: a frunzii, de jale;

în Banat: cântecul vocal propriu-zis este numit doină, iar forma propriu-zisă de doină este numai instrumentală;

Trăsături generale

Fondul tematic are un caracter unitar ce nu exclude în interiorul său varietatea și diversitatea. Temele predominante sunt: înstrăinarea, despărțirea de cei dragi, norocul, dragostea, haiducia, relația cu natura.

Versurile se încadrează în tipar octosilabic în interiorul cărora mai apar uneori unele silabe „supranumerare” intercalate. Între rândurile melodice apar formule cu funcție de anacruze sau formule melismatice, completări de vers, interjecții și diverse refrene precum „Of”, „Măi”, „Hai”, „Hei”, „Doina”, „Dzi”, „Apăi”, „Le”, etc.

Scările muzicale cele mai des folosite sunt cele pentatonice, iar dintre modurile populare folosite, cel mai frecvent este doricul.

Caracteristica principală a doinei o reprezintă recitativul recto-tono și melodic, foarte rar parlato, ce constituie anumite tipuri și formule inițiale, mediane și finale.

Rândurile melodice formează unități ritmico-melodice distincte, constituite din pasaje desfășurate atât prin sunete diferite, cât și recto-tono.

Proprie stilului este și insistența în recitativ ca și la cadențe pe anumite trepte: IV, II, I, V, VI.

Cadențele din finalele strofelor melodice se fac de obicei pe treapta I, foarte rar pe treapta a II-a (Oltenia) sau pe o alunecare treptată, semiparlato, de la fundamentală la cvarta inferioară (Bucovina).

Balada

Balada este o specie a genului epic, prin excelență declamator. Se evocă astfel fapte istorice sau legendare, întamplări fantastice. Pentru denumirea genului baladei, în zona Humor, ca în tot județul și în toată Moldova, se folosește termenul de cântec bătrânesc.

Aspectele muzicale ale baladei evidențiază existența a două mari grupe:

1. balada de formă liber-improvizatorică

2. balada de formă strofică.

In cadrul baladei, cântaretul se acompaniază singur sau este ajutat de un grup de instrumentiști. Balada începe cu un preludiu instrumental numit tacsam. Dupa aceea urmează partea vocală ce alternează cu părți declanate și interludii instrumentale. In general balada se termină cu o urare pentru ascultători, urmată, prin contrast, de o melodie instrumentală de joc.

Din punct de vedere tematic, baladele se grupează în:

Fantastice  ( Gerul, Scorpia, Soarele si Luna, Șarpele)

Voinicești  (Tătarii și robii”, Iancu Jianul, Toma Alimoș)

Păstorești  (Miorița, Hora oilor)

De curte   (Meșterul Manole, Radu Calomfirescu)

Familiale   (Logodnicii, Navasta fugita, Blestemul fetei)

Jurnale orale (Codrin, Ghiță Cătănuță)

Asemănările dintre doină și baladă:

Creatorii sunt anonimi, necunoscuți

Se transmit pe cale orală din generație în generație

Deosebirile dintre doină si baladă:

Aparțin unor genuri literare diferite, liric și epic

Doina exteriorizează o gamă variată de sentimente (dor, jale, dragoste, revoltă)

In baladă se povestesc fapte și întâmplări semnificative din trecutul neamului nostru sau din viața unor eroi populari.

Cântecul propriu-zis

Caracteristici generale

Este genul cu cea mai largă răspândire, circulând mai mult într-o interpretare individuală și aparține tuturor vârstelor și categoriilor sociale, interpretarea sa fiind făcute în cele mai diverse ocazii. Denumirea a fost dată de către Constantin Brăiloiu pentru a-l deosebi de cântecele de prilej. Pe lângă forma clasică, se mai întâlnesc și variante, precum cântecul doinit (Năsăud, Sălaj), doina cântec (Muntenia, Moldova), cântec – cântec de joc.

Există 2 stiluri ale acestui gen:

stilul vechi – este caracterizat prin tematică legată de dragoste, dor, jale, înstrăinare, război,

cătănie, recrutare. Îndeplinește funcții multiple (de comunicare, de alinare a suferințelor, încurajare în momente grele, distracție). S-a dezvoltat în perioada feudală între sec. XI-XVIII. Este diferit zonal, are un sistem unitar de versificație, tiparul metric octosilabic predominând. Sistemul ritmic este parlando-rubato, giustosilabic, aksak, structura melodică fiind dominată de pentatonic și de modurile naturale. Forma este liberă, iar gruparea este strofică.

stilul modern – apare la mijlocul sec. XX, are accesibilitate mare, circulație largă, caracter

eterogen, iar modificările structurale se referă la heterometrie (strofa și rima încrucișată), formule ritmice unitare, transformarea ultimului rând melodic în refren, adaptarea versului octosilabic a melodiilor la alte categorii vocale și instrumentale. Rândului melodic i se adaugă sunete corespunzătoare unor interjecții, refrene de completare, etc. Din punct de vedere ritmic, tendința este aceea de simetrie și măsurare. Interpretare se face de cele mai multe ori cu acompaniament instrumental.

Cap. III

Modalități de promovare a folclorului muzical humorean

și valorificarea în cadrul activităților extrașcolare

Folclorul – mijloc de afirmare a identității locale și zonale

Folclorul reprezintă spiritualitatea poporului român, de-a lungul istoriei sale. Cu ajutorul folclorului se poate reconstitui viața poporului cu universul obiceiurilor, într-o anumită etapă a dezvoltării lui. În zona Bucovinei acesta este unitar ca structură și cuprinde un tezaur de valori artistice, concretizate în mai multe genuri: cântece străvechi, cântece satirice, epice, rituale, cântece de joc și jocuri populare, obiceiuri și tradiții. Încorporând în ele o bogată experiență de viață, un univers sufletesc propriu, creațiile folclorice au un rol major în conservarea și transmiterea lor generațiilor viitoare, înlesnind comunicarea între ele și stimulându-le totodată.

Majoritatea melodiilor ce însoțesc aceste creații sunt desprinse din stilul „bătrâneasca.” Repertoriul dansurilor populare din această zonă este deosebit de variat, reprezentând trăsături specifice particularizate și păstrate până în zilele noastre.

Muzica ce însoțește manifestările populare de la dansuri la obiceiuri, este instrumentală, executată de formații instrumentale alcătuite din instrumente populare specifice zonei. În zona etnografică a Bucovinei se cântă cu o largă gamă de fluiere și instrumente cu corzi. Melodica este variată, în funcție de repertoriul creației artistice. Melodiile vocale au o tematică variată de la un sat la altul, în funcție de personalitatea interpretului, vârsta și pregătirea muzicală. Dansurile sunt însoțite de strigături cu un conținut variat, țintind satira și având un dublu scop: întreținerea atmosferei de veselie și de a menține sincronizarea mișcărilor. Asta-i hora horelor,/ Dragostea feciorilor,/ Bucuria fetelor,/ Cine cântă și nu joacă,/Facă-i-s-ar gura toacă/ Cine joacă și nu cântă/ Facă-i-s-ar gura strâmbă.

Din punct de vedere stilistic, atât muzica cât și jocurile populare impresionează prin eleganța și sobrietatea interpretării, chiar dacă unele producții sunt de virtuozitate. Autenticitatea se păstrează și în cazul obiceiurilor și tradițiilor populare, chiar dacă acestea fac obiectul unor manifestări ale ansamblurilor și formațiilor căminelor și caselor de cultură.

În ceea ce privește etnografia, pe cuprinsul Bucovinei se găsesc colecții muzeale care păstrează obiecte, produse ale meșteșugurilor, toate într-o stare perfectă de conservare, care scot în evidență geniul creator al meșterilor populari, puterea de sinteză precum și maniera specifică de transmite către generațiile viitoare, a operei de artă.

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, care se află în Gura Humorului dă posibilitatea de reflecție asupra culturii și civilizației pe aceste meleaguri încărcate de istorie și prin cultura populară autentică, răspunde întrebărilor referitoare la geneza și continuitatea poporului român. Păstrarea în diferite domenii ale artei populare din Bucovina – portul, ceramica meșteșugurile, cântecul și jocul popular, folclorul obiceiurilor – ne dă posibilitatea să urmărim arta populară de-a lungul timpului, conferindu-i statutul de „document istoric.”

Amplasat în zona centrală a stațiunii Gura Humorului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina este unic în Romania și introduce vizitatorul în atmosfera specială a satului bucovinean aflat la ceas de sărbătoare: Sf. Andrei, Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza, Sărbătorile de Paște, Sf. Petru, Sf. Ilie, Sf. Paraschiva și Sf. Dumitru. Instituție singulară în rețeaua culturală românească, fiind singurul muzeu care a reușit să transpună cu mijloacele muzeotehnicii obișnuite acel segment de spiritualitate definitorie pentru orice etnie, popor, națiune: tradițiapopulară.Tematica muzeului a fost gândită ca o călătorie virtuală în universul spiritual al satului bucovinean de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Vizitatorului Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina i se dezvăluie taine nebănuite ale calendarului popular bucovinean începând cu practicile de la Sfântul Andrei, continuând cu cele specifice Crăciunului, Anului Nou, Bobotezei, începuturilor de an agrar, pastoral, apicol și pomicol, sărbătorii pascale, sărbătorii solstițiale a Sânzienelor și încheind cu practici specifice sărbătorilor de toamnă, Sfânta Parascheva (Vinerea Mare) și Sfântul Dumitru.

Făuritorii și păstrătorii acestor valori naționale sunt locuitorii acestor meleaguri, oameni vrednici și talentați, care au făcut din „Țara fagilor” un ținut de basm.

Graiul local – valoare simbolică

Prin ilustrarea publică a diferitelor aspecte legate de cultura tradițională, etalate practic (oral, muzical, coregrafic etc.), valorificate în spectacole și festivaluri de profil, în imprimări, emisiuni radio și televizate etc. se vine în sprijinul ridicării nivelului de performanță al acestor tipuri de difuzare a folclorului local, în care modul de exprimare rămâne unul cât mai apropiat de forma originară a textului literar popular.

Unul din criteriile de apreciere de către specialiști și de publicul avizat, este calitatea textului literar utilizat, fie că acesta este adaptat unei melodii, este o orație, o strigătură, o pagină de șezătoare. Prima impresie asupra autenticității este lăsată de gradul de acuratețe al rostirii în grai local, aspect neglijat de prea multe ori, deși acesta constituie, alături de costumul popular, un criteriu major de ilustrare a apartenenței la o anumită comunitate locală. Să nu uităm că unul dintre principalele obiective ale organizării manifestărilor culturale cu specific folcloric este chiar promovarea culturii tradiționale locale, principala formă de expresie a acesteia fiind însuși graiul local.

S-a constatat că în ultimele cinci-șase decenii tot ce ține de folclor autentic a fost complet devalorizat atunci când piesele vestimentare „s-au amestecat” ori „s-au uniformizat” într-un amalgam rupt de orice context tradițional, iar „limba de lemn”, specifică discursului politic al timpului, a invadat disimulările de folclor, denumite „folclor nou” sau „folclor contemporan”. Așadar, pseudo-folclorul a lăsat urme dureros de adânci în formele de exprimare culturală ale comunităților sătești, una dintre acestea fiind deteriorarea funcțiilor limbii române, cu precădere a celor expresive și poetice.

Graiul local este unul din principalii exponenți ai apartenenței naționale și etnice, este un produs cultural spontan, cizelat prin utilizarea continuă, în cadrul aceleiași comunități culturale pe parcursul mai multor secole sau milenii. Instructorii ansamblurilor folclorice de amatori, precum și o mare parte dintre membrii acestor ansambluri, au suficientă cultură generală ca să înțeleagă și să estompeze dimensiunea acestui fenomen.

Metoda ideală de alegere a repertoriului ar trebui să fie cea a culegerii pieselor direct de la informatori, rapsozi sau buni păstrători ai diferitelor forme de exprimare în mediul sătesc, ei oferind cele mai reale tipuri de discurs, care poate fi preluat ca atare. Pentru că acești adevărați depozitari de valori expresive locale sunt tot mai puțini, o altă sursă prețioasă sunt culegerile de texte folclorice, din utilizarea cărora însă decurg unele probleme imediate: transcrierea lor este făcută în limba literară și doar anumite grupuri de litere sugerează particularitățile graiului local. Există însă și culegeri de texte literare populare făcute de către specialiști (cercetători și oameni de știință în domenii asociate literaturii populare, folcloristicii etc.), care utilizează transcrierea fonetică, reproducând cu fidelitate grupurile de litere ce nu au corespondent în alfabetul obișnuit, precum și modul de accentuare al cuvintelor particulare graiului: arhaisme, regionalisme, expresii onomatopeice etc. Problema ce se pune în acest caz este că prea puțini instructori și membri de grupuri folclorice stăpânesc alfabetul fonetic, apărând din nou riscul unor deformări periculoase.

Reprezentarea corectă, (interpretarea) textului în grai local autentic, creează o atmosferă profund empatică atât între interpreți și lumea, deseori dispărută, în care s-a născut textul, dar și între interpreți și publicul căruia aceștia i se adresează. Putem spune că „proba de foc” a utilizării graiului local, care ține, în mare măsură, și de harul artistic al interpreților, este tocmai această capacitate extraordinară de a modela actul artistic după atitudinea celor ce l-au avut, cândva, ca mod de viață. E vorba de ceea ce numim„prezență scenică”.

Pentru rezolvarea corectă a acestei probleme, ar trebui ca încă de la constituirea grupului folcloric, respectiv de la debutul interpreților de folclor, aceștia să conștientizeze că vor fi prezenți în fața publicului nu pentru a se reprezenta, în primul rând, pe ei înșiși, ci pentru a reconstitui lumea înaintașilor oferind-o spre cunoaștere și apreciere.

Chiar dacă textele literare sunt autentice iar repetițiile decurg fără dificultăți, interpreții își pierd brusc capacitatea de a se exprima natural, în grai local, în momentul în care urcă pe scenă, sunt filmați sau înregistrați. Aspectul evoluției lor devine unul protocolar, lipsit de autenticitate, iar graiul devine limbă literară. Trebuie să aducem în discuție și aspectul corelării textelor folclorice cu textele muzicale. Se cere mai multă grijă la tipologia acestora, mai ales când este vorba de folclorul ocazional, unde nu-și au locul orații (ori tipuri de discurs) specifice unor alte momente decât cele reprezentate. De exemplu, jocurile horei satului se slujesc uneori de texte pentru a fi convertite în cântece de nuntă și invers, iar acesta este doar un exemplu.

Oricât de fidel ar fi reproduse în grai local, impresia va fi cea de contrafacere, chiar atunci când publicul este unul neinițiat. De multe ori, unui text muzical i se asociază un text literar compus din strofe culese disparat, având ca numitor comun același motiv (dragoste, dor, înstrăinare etc.). Este firesc și nu constituie o greșeală, decât atunci când se ține neapărat să se asocieze versurile compunând o poveste. Acest demers nu poate fi unul reușit, deoarece va fi practic imposibil să nu se facă anumite adaptări, cu scopul de a „închega” mai multe discursuri într-unul singur. Se recomandă ca strofele să fie lăsate la forma inițială, deoarece reprezentativitatea lor nu ține de valoarea narativă, ci de metafora pe care o conțin implicit. Doar în cazul muzicii populare de consum, poveștile trebuie să fie atât de explicite încât să nu dea bătăi de cap unui public incapabil să perceapă o metaforă.

De asemenea, ar trebui să fie cunoscut celor ce își propun să ilustreze artistic realitățile folclorice, că aceste realități sunt mereu repetabile, actualizarea lor neținând de un text contemporan, chiar rostit în grai local, ci de rostul adânc al ciclicității evenimentelor din viața omului și a mediului ce-l înconjoară.

Grupul folcloric, factor activ în perpetuare a tradițiilor folclorice

În decursul scurtei mele cariere, am constat că datinile și obiceiurile și-au pierdut semnificația mitologică, tot mai puțini protagoniști și spectatori cunosc și înțeleg semnificația diferitelor ritualuri, a simbolurilor care marchează calendarul popular sau momentele din ciclul vieții omului.

În schimb, a rămas bine reprezentat aspectul artistic, care ilustrează aceste obiceiuri folclorice, astfel încât ele pot fi reconstituite și utilizate la sărbătorile locale, în studii de specialitate sau de cercetare. Mai mult decât în alte zone ale României, în nordul Moldovei, (Bucovina), fiecare subzonă etnografică este compusă din mai multe vetre folclorice definite prin arhitectură, costum, grai, originalități comportamentale, linii melodice specifice, (provenite de la particularitățile culturale ale etniilor care conviețuiesc în arealul respectiv), gastronomie etc.

În timp, aceste elemente definitorii au suferit modificări, datorate modelelor preluate de pe piața așa-zisei reprezentări a folclorului național promovată de media, dar și ca expresie a interferențelor culturale, a dezrădăcinărilor performerilor populari. În zilele noastre, păstrarea funcției ritualice a folclorului ar presupune ca fiecare comunitate să-și ducă existența într-un cadru închis, fără influențe și relaționări, ceea ce este practic imposibil și de nedorit. Realitatea contemporană trebuie înțeleasă, asumată și modelată în vederea găsirii unor soluții pentru păstrarea valorilor tradiționale specifice.

Ansamblurile folclorice de cântece și dansuri au făcut, încă de la apariția lor, un deserviciu modalităților de exprimare autentică a folclorului românesc. De cele mai multe ori, s-a optat pentru formulele tematice, s-a încurajat ideea de uniformizare a unui fenomen folcloric irelevant, fals, tributar imaginii de omogenitate culturală pe teritoriul românesc. Acolo unde, în cadrul ansamblurilor folclorice, au activat personalități cu o conștiință profesională incontestabilă, aceste neajunsuri s-au corectat în timp, în mare măsură.

O responsabilitate deosebită revine, în continuare, interpretului de folclor. Interpretul de folclor, prin glasul său, prin atitudinea sa, prin ținuta și informarea etno-folclorică este exponentul unei veritabile istorii locale sau/și regionale, a multitudinii de stări sufletești pe care le implică tumultul vieții: de bucurie, de supărare, de dragoste, de dor, de pahar, de jale, de despărțire, de înstrăinare, satirice, de nuntă. Cu alte cuvinte, interpretul de folclor trebuie să fie un purtător de valori identitare specifice unui anumit spațiu geografic, un atent observator, un cercetător precum și bun prezentator ale acestora.

De multe ori, în spectacolele publice, grupurile autentice, care au prezentat momente din viața comunităților, au fost surclasate de creațiile folclorice de factură modernă. Este vizibilă orientarea unor interpreți de muzică populară către specularea ritmului și liniilor melodice, a frecvențelor acustice cu priză la public, a textelor surogat, cu mesaj de folclor suburban, ce duc la un succes imediat, la câștigarea sufragiilor publicului larg (foarte larg și neavizat) – discutăm despre show-biz, acesta având o foarte mică legătură cu promovarea valorilor identitare.

A dispărut pentru o bună bucată de timp, hora satului, locul unde în fiecare duminică, localnicii respectau câteva „etape” specifice și logice unui eveniment comunitar: salutul comunității, hora era deschisă de jocurile de feciori, urmau jocurile mixte, ieșitul la joc, vestirea nunților, comemorarea celor morți. Aceasta este formula ce a asigurat perpetuarea folclorului muzical – coregrafic, i-a asigurat menținerea în rândul valorilor culturale ale satului românesc. Dacă lumea satului de altă dată a impus reguli proprii de comportament social, un mod propriu de a petrece ,,în lume”, fiecare vatră folclorică având jocurile, strigăturile, cântecele specifice, lumea satului contemporan se luptă cu o uniformizare izvorâtă din uitare și modernizare. Pentru fiecare comunitate exista un anumit fel de a striga în joc, un fel „de a bate la podele”, o atitudine asimilată involuntar (până la un punct chiar obligatoriu), era preluată de la cei mai în vârstă și dusă mai departe. La nunțile unde se întâlneau „oameni de pe sate”, se putea observa diferența între tipurile și modurile de exprimare repertorială, mai ales în ceea ce privește jocurile tradiționale. Jocurile populare constituie un mod esențial de a ne manifesta, prin care argumentăm elementele întipărite în conștiința noastră, însușite prin tradiție. Totuși, a revenit în locul horei satului, o altă formă de manifestare tradițională, Balul Gospodarilor. Se organizează de două ori pe an la sărbătorile mari (Paști și Crăciun) sau, cu ocazia unor festivaluri sau zilele comunității. La această manifestare este obligatorie ținuta în port popular specific zonei, ceea ce face ca tot ce ține de tradiție (port, cântec, dans) să se transmită tinerei generații, care este tot mai prezentă la astfel de baluri.

Analizând grupurile folclorice constituite și coordonate de referenți culturali, cadre didactice, preoți sau alte personalități din lumea satului, valoarea și autenticitatea grupului folcloric ține, în mare măsură, de instruirea (calificarea) coordonatorului.

Pentru a veni în sprijinul păstrării, așa cum se cuvine, a ceea ce am moștenit din zestrea folclorică, putem să intervenim și să ne implicăm în diverse moduri.

Să cream un mediu care să sprijine manifestările culturii tradiționale în lumea satului; aceste manifestări conferă substanță și determinare grupurilor folclorice.

Să încurajăm utilizarea portului național atunci când se pășește pragul lăcașelor de cult.

Să implicăm Primăriile și Consiliile Locale în perpetuarea tradițiilor în viață prin folosirea cât mai multor prilejuri de întrunire publică, pentru informarea și susținerea informațională asupra importanței cunoașterii tradițiilor locale. Este foarte important ca la aceste întâlniri să conferențieze și personalități ale culturii tradiționale. Este esențială, de asemenea, menținerea organizării periodice a serbărilor locale, de obicei desfășurându-se odată cu hramurile bisericilor din localitate (astăzi se numesc „festivaluri”).

Să introducem folclorul în aria curriculară a învățământului preuniversitar, ca disciplină indispensabilă fixării noțiunilor esențiale de cultură generală prin educația folclorică a copiilor din scoli. În acest sens, revitalizarea folclorului se face și prin introducerea costumului popular în serbare; conștientizarea datelor din calendarul popular și informarea, în școală și familie, asupra obiceiurilor care au existat și încă mai există; organizarea unor manifestări culturale cu caracter folcloric tradițional, care să vină în întâmpinarea solicitărilor tinerei generații.

Să promovăm după cum spuneam, Balul Gospodarilor, care se bucură de un real succes și se observă o prezentă din ce în ce mai numeroasă a tinerilor. Conceptul de „Bal al Gospodarilor”, preluat din trecut și adaptat societății actuale, este o formă complexă de promovare a folclorului muzical – coregrafic care a impus, implicit, o revigorare a meșteșugurilor precum țesutul, cusutul, cojocăritul, a readus în vatra satului jocurile de altă dată, bucuria oamenilor de a petrece împreună într-o lume de ei zidită.

Să ne facem cunoscuți ca și comunitate, prin înființarea produsului cultural care ne reprezintă astăzi cel mai elocvent – grupul folcloric. El este un produs cultural evolutiv.

Grupul vocal folcloric Humoreanca pe care l-am înființat, își propune să promoveze un folclor autentic, cu tot ce înseamnă acest lucru precum și promovarea zonei Humor.

Prezența scenică înseamnă cum ne îmbrăcăm. Compunerea, aspectul și ornamentația portului popular tradițional local este preocuparea mea în acest sens, respectând elementele definitorii care dau identitate comunității din arealul bucovinean.

Prezență scenică înseamnă și cum jucăm. Un grup folcloric vocal are nevoie de mișcare pe scenă, coregrafia ținând cont de linia melodică, ceea ce face ca grupul folcloric să fie un tot unitar.

Prezență scenică înseamnă și cum cântăm.Performanța în domeniul folcloric nu ține, în principal, de virtuozitate, ci de fidelitatea reproducerii culegerilor de folclor, de perceperea corectă, cu acuratețe, a fiorului sensibil ce a creat sau a făcut posibilă manifestarea unui fenomen artistic atât de complex și reprezentativ și, nu în ultimul rând, de calitatea specializării celui/celor ce reprezintă acest aspect. Repertoriul grupului pe care îl coordonez este adaptat la nivelul de vârstă al elevilor, melodiile sunt culese de la rapsozii populari din zona Humor. Repertoriu este diversificat, cu referire la obiceiurile și tradițiile din sat.

Rolul grupului folcloric este acela de model și exponent cultural al comunității din care face parte. Daca există atitudine, motivație și informație, se pot găsi soluții pentru ca folclorul să rămână viu, să modeleze societatea românească prin promovarea valorilor naționale majore, destinate să încununeze valoarea culturii românești în ansamblul ei.

Test sociometric – grupul „Humoreanca”

Tehnicile sociometrice au devenit instrumente indispensabile în cadrul investigării acțiunii umane într-un grup social. Într-un sens mai larg „tehnicile sociometrice includ atât instrumentele de culegere a materialului faptic, cât și modalitățile de prelucrare și interpretare a lui.” (Nicola, I., 1974, p.82)

Pentru societatea de astăzi, multe dintre problemele individului tind să devină din ce în ce mai mult problemele societății. În același timp, problemele majore ale societății, în special cele cu caracter prospectiv, se înscriu ca probleme ale formării personalității individului.

Cadrele didactice în special, au datoria de a veni în întâmpinarea nevoilor fiecărui copil, să-l cunoască, să-l ajute să se dezvolte, să crescă astfel încât să se poată adapta la lumea reală. Din multitudinea de metode și mijloace folosite în cunoașterea elevilor: conversația, chestionarul, ancheta, autobiografia, mă voi opri asupra unei metode mai puțin utilizate: testul sociometric.

Sociometria este o modalitate de măsurare a interrelațiilor dintre oameni. Sociometria este bazată pe faptul că oamenii aleg în permanență. Oamenii aleg locul în care doresc să stea, aleg persoane, aleg cine este conducătorul, cine este izolat, aleg locuri, lucruri, etc. În cadrul unui test sociometric, alegerile se fac după criteriile care interesează într-un anumit domeniu, loc, timp și conjunctură. Scopul sociometriei include: facilitarea schimbărilor individuale sau de grup, sporirea reciprocității, a interacțiunii sociale și a empatiei, reducerea conflictelor, creșterea coeziunii și productivității grupului. Explorările sociometrice se aplică în interiorul unui grup dat, ca de exemplu: comunitate, familie, grup de lucru, dar există și explorări didactice.

Cunoașterea colectivului de elevi nu presupune doar cunoașterea personalității membrilor lui, ci mult mai mult. Identificarea unor trăsături personale ne oferă posibilitatea să înțelegem mai bine caracteristicile colectivului din care face parte ca un tot unitar. Cunoașterea poate parcurge și drumul invers, de la trăsăturile definitorii colectivului, prin intermediul comportamentelor, la particularitățile psihologice ale membrilor săi. Testul sociometric, menit să furnizeze informația primară, cere membrilor unui grup având limite bine precizate (spre exemplu, o grupă de elevi de la cercul de folclor) să indice colegii cu care ar dori să se asocieze în vederea unei acțiuni concrete sau în cadrul unei situații viitoare. Este vorba deci de a pune subiecții în condiții naturale de alegere.

Studiul sociometric are o triplă importanță:

în primul rând cunoașterea de către cadru didactic a afinităților exprimate de membrii grupului și implicit a relațiilor din cadrul colectivului;

în al doilea rând o cunoaștere mai bună de către elevi a propriilor lor poziții în grup;

și în al treilea rând, dar nu cel din urmă, îmbunătățirea relațiilor și a climatului psihosocial a grupului pe care îl coordonez.

Așa ar fi, de exemplu, organizarea pe grupe de lucru la activitățile de cerc, opțiunile în pragul unei excursii sau călătorii (vecini de compartiment, de scaun în autocar), alegerea unui responsabil, numirea partenerilor preferați în joc, etc.

Matricea sociometrică este un tabel cu două intrări, pe orizontală și pe verticală. Sunt trecute inițialele elevilor grupului pe cele două intrări și, în dreptul fiecăruia, cu un semn convențional, alegerile exprimate sau primite.

Se dau doua raspunsuri la fiecare intrebare.

Alegerile au fost notate cu (+), iar respingerile cu (- ).

Indicii ce pot fi calculați pe baza matricei sociometrice sunt: Statutul sociometric N/M-1 (N= numărul de alegeri primite, M = numărul de subiecti).

Cei cu statut sociometric ridicat sunt lideri.

Cei cu statut sociometric scăzut sunt izolați.

Datele sunt utilizate pentru: acordarea unei atenții crescute elevilor respinși sau izolați, cercetarea cauzelor izolării sau respingerii. Datele din matrice pentru a putea fi interpretate sunt transpuse în sociograme.

Avantajele aplicării tehnicilor sociometrice la nivelul relațiilor interpersonale: ne ajută să cunoaștem evoluția relațiilor, distribuția, evoluția tipurilor de diade și analiza matricială a acestora. Oferă posibilitatea unei intervenții asupra grupului pentru îmbunătățirea funcționării acestuia, ameliorarea coeziunii de grup, dar și în reconstituirea unor echipe omogene.

Avantajele aplicării tehnicilor sociometrice la nivelul structurii de grup: clarifică problemele coeziunii de grup. Calcularea indicelui în diferite etape ne va dezvălui în ce direcție evoluează grupul: crește coeziunea, stagnează sau se află în regres. Fenomenele care pot produce astfel de modificări sunt numeroase, ca atare, este nu numai recomandabil să se procedeze periodic la aplicarea testului sociometric și implicit la compararea rezultatelor și depistarea factorilor care au produs modificările. Măsurarea relațiilor afectiv-simpatetice dintre membrii grupurilui Humoreanca s-a făcut după următorul test sociometric.

Testul sociometric

Clubul Copiilor Gura Humorului

Cercul: folclor/ grupul Humoreanca

Efectiv: 16 elevi

Profesor: Luminița Croitoru Chiriac

Criteriul: alegerea partenerilor în cadrul grupului

Număr de alegeri: 3

Întrebări:

Numește trei dintre colegii tăi, cu care ai dori să lucrezi în grupă în cadrul unei activități:

a)…………………………………………………………….

b)…………………………………………………………….

c)…………………………………………………………….

Numește trei dintre colegii tăi, cu care nu ai dori să lucrezi în grupă în cadrul unei activități:

a)………………………………………………………………

b)………………………………………………………………

c)………………………………………………………………

Precizări:

– încercați să fiți foarte sinceri;

– răspunsurile vor rămâne secrete și nu vor influența în nici un fel relațiile voastre.

Metoda (tehnica) sociometrică, aplicată grupului, ne aduce date care ne arată:

„configurația relațiilor de respingere, atracție, indiferență;

poziția ocupată de fiecare elev în grup în raport cu ceilalți;

rețelele de comunicare din grup;

tensiuni sau conflicte latente;

identificarea clanurilor sau subgrupurilor formate din elevii care se atrag între ei.”

(Colomeischi, A., 2012, pg.64).

Pentru a interpreta rezultatele, vom calcula apoi unii indici sociometrici. Aceștia oferă informații despre fiecare elev în parte și despre grup.

Astfel, se vor calcula:
– indicele de statut sociometric, care ne arată poziția ocupată de o persoană în cadrul grupului;
Iss = nr. de alegeri primite/ N- 1; N- numărul total al participanților la test;
– indicele de statut preferențial, care ne indică gradul de integrare al individului în grup;
Isp = nr. alegeri – nr. respingeri/ N-1;
– indicele de coeziune al grupului, care ne arată cât de coeziv este grupul;
I = Rq/ Up; R- număr relații reciproce; U- nr. relații unilaterale;
P= k/ N-1; q= 1- p; k- nr. alegeri permise.

LEGENDĂ
∑A=SUMA ALEGERILOR
Iss= INDICELE DE STATUS SOCIOMETRIC
∑R=SUMA RESPINGERILOR
Isp = INDICELE DE STATUS PREFERENȚIAL
Ic=INDICELE DE COEZIUNE AL GRUPULUI
U=51- NUMĂRUL DE RELAȚII UNILATERALE
R=13- NUMĂRUL DE RELAȚII RECIPROCE
p = coeficient de calcul 2/15
q =17/15 – coeficient de calcul
k = numărul de alegeri permise
N = 15 – NUMĂRUL MAXIM DE ALEGERI POSIBILE

Legenda sociogramei:

atracțiile reciproce sunt desenate cu săgeți cu sens dublu (culoare roșie).

atracțiile unilaterale sunt desenate cu săgeată punctată de culoare roșie.

respingerile reciproce sunt desenate cu săgeți cu sens dublu de culoare albastră.

respingerile unilaterale sunt desenate cu săgeată punctată de culoare albastră.

SOCIOMATRICEA:

INTERPRETAREA REZULTATELOR

Am constatat relații preferențiale stabilite, întemeiate pe criteriul opțiunii afective.

S-au constituit rețele de comunicare.

Am remarcat că elevii N.B. și T.D. se bucură de simpatia multor colegi și sunt comunicativi, sinceri, cooperează cu majoritatea colegilor, fapt apreciat de aceștia și ocupă poziții centrale în cadrul sociogramei.

Există elevi (A.G, C.M, O.T..)a căror incluziune socială este mai redusă. Ei au o relație cu unii dintre membrii microgrupurilor, însă nu sunt cu adevărat integrați. C.M. are cel mai mare număr de respingeri. Ca și în cazul lui O.T., acest fapt are drept cauză firea mai retrasă În cazul elevilor N.B. și F.N. respingerile rezultă din diferența de vârstă.

Nu se desprinde clar nici un lider, fiind la diferență foarte mică toți cei din grup.

Există atracții și respingeri în funcție de vârstă, de afecțiune, de genul de colaborare în interiorul grupului.

Sociograma evidențiază un colectiv cu un grad de legătură, de unitate, de înțelegere reciprocă între membrii grupului ridicat (=coeziune).

Interdisciplinaritatea la orele de muzică în cadrul cercului de folclor

Motto:

“Cel mai puternic argument pentru interdisciplinaritate este chiar faptul că viața nu este împărțită pe discipline” J. MOFFETT

Prin îmbinarea armonioasă a mijloacelor de realizare a educației muzicale contribuim la consolidarea cunoștințelor și deprinderilor muzicale, la dezvoltarea dispozițiilor speciale care se vor transforma ulterior în aptitudini sau chiar talent.

Deschiderea spre interdisciplinaritate a activităților muzicale este evidentă, muzica fiind un domeniu al educației în care sunt vehiculate noțiuni și aspecte din specialități diferite însumate în textele cântecelor, jocurilor și audițiilor muzicale. Conceptul de interdisciplinaritate a câștigat tot mai mult teren in modul de abordare a lecției moderne.Acest termen reprezintă o modalitate de organizare a conținuturilor învățării cu implicații asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care oferă o imagine unitară asupra fenomenelor și proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învățământ și care permite contextualizarea și aplicarea cunoștințelor dobândite. Este o componentă a procesului de instruire prin care se asigură aspectul activ și formativ de dirijare efectivă a învățării.

Reforma conținuturilor învățământului românesc din perioada contemporană a creat cadrul unor transformări la nivel de curriculum, între care se distinge perspectiva interdisciplinară. In procesul de învățământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelațiilor minimale obligatorii, sugerate chiar de planul de învățământ sau de programele disciplinelor sau ariilor curriculare. În înfăptuirea unui învățământ modern, formativ, predarea – învățarea interdisciplinară este o condiție importantă. Corelarea cunoștințelor de la diferite discipline de învățământ contribuie substanțial la realizarea educației elevilor, la formarea și dezvoltarea flexibilității gândirii, a capacităților de a aplica cunoștințele în practică. Posibilitățile de corelare a cunoștințelor sunt nelimitate, profesorul, putând să-și atingă obiectivele propuse pregătindu-se din timp și apelând la capacitățile sale creatoare.

Predarea – învățarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în lecții, care activează pe elevi, le stimulează creativitatea și contribuie la unitatea procesului instructiv-educativ, la consolidarea bazei unei culturi vaste. Activitățile desfășurate în cadrul Clubului Copiilor îmbrățișează acest mod de abordare al lecțiilor, la toate domeniile, atât tehnic cât și artistic, reușind astfel să coopteze un număr mare de elevi. Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conținuturilor și obiectivelor, dar se creează și un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să lucreze în echipă. Cunoștințele pe care elevii le acumulează în mod tradițional, reprezintă cel mai adesea un ansamblu de elemente izolate, ducând la o cunoaștere statică a lumii. Abordarea interdisciplinară pornește de la ideea că nicio disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături între acestea.

Muzica lucrează doar cu șapte note muzicale, dar cu ajutorul metodei matematice combinatorice au fost create milioane de piese muzicale care încântă și sensibilizează sufletele unei lumi întregi.Prin tipare de ton și semiton au apărut gamele și acordurile. Aceste tipare constituie logica și structura muzicii.Lagrange, matematician de renume, mărturisea că muzica îl detașa frumos de problemele cotidiene atunci când rezolva probleme matematice complexe, iar Einstein era un bun violonist.

Astăzi, abordările didactice inter ‑ și trans disciplinare îi aduc pe elevi mult mai aproape de realitate, dezvoltându‑le o gândire flexibilă și creatoare, în măsură să ofere soluții și să‑i îndrume astfel spre o carieră școlară și profesională la standarde europene.

Predarea conținuturilor din perspectiva interdisciplinară are avantaje multiple:

Permite elevului să acumuleze informații ce pot fi aprofundate în anii următori;

Descoperă taine ale temei in discuție;

Creează ocazia de corelare a limbajelor diferitelor discipline;

Permite aplicația cunoștințelor în practică;

Favorizează o economie de timp de învățare conform raportului dintre cantitatea de cunoștințe și volumul de învățare.

La acestea se adaugă și avantajele vizând formarea personalității elevului pe diverse planuri: intelectual, emoțional, social, estetic și fizic.

Interdisciplinaritatea apare ca o necesitate a depășirii granițelor artificiale între diferite domenii de predare la clasă. Argumentul care pledează pentru interdisciplinaritate constă în aceea că ne oferă o imagine integrată a lucrurilor care sunt, de cele mai multe ori, analizate separat.

Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii disciplinare prin ignorarea limitelor stricte ale disciplinelor, se caută teme comune pentru diferite obiecte de studiu cu un ordin de învățare mai înalt. Capacitățile metacognitive, cum ar fi luarea deciziilor, rezolvarea de probleme, învățarea eficientă, sunt unele din aceste obiective. Prin interdisciplinaritate se realizează acțiunea deschisă dintre competențe sau conținuturi interdependente din două sau mai multe discipline, ce implică interpenetrarea disciplinelor. La nivelul proiectării curriculare vorbim de competențe transversale sau competențe cheie.

Prin interdisciplinaritate se dezvoltă competențe integrate / transversale / cheie / cross curriculare. La nivel interdisciplinar apar transferuri orizontale ale cunoștințelor dintr-o disciplină in alta la nivel metodologic și conceptual.

Activitatea cercului de folclor este o activitate integrată. Activitățile integrate lasă mai multă libertate de exprimare și acțiune atât pentru copil cât și pentru coordonatorul de cerc. Copilului i se oferă o gamă largă de oportunități pentru a-și exersa o învățare activă. Prin aceste activități se aduce un plus de lejeritate și mai multă coerență procesului didactic, punându-se accent pe joc ca metodă de bază a acestui proces.

Abordarea integrata a activităților promovează învățarea centrată pe copil, acesta beneficiind de:

posibilități de a se manifesta natural, fără a sesiza că această activitate este „impusă”;

personalitatea copilului se dezvoltă;

copilul învață exersând;

mai multă libertate în acțiune;

oportunități de a se implica în pregătirea activităților;

sporirea încrederii în propriile posibilități, devenind capabili să îndeplinească sarcinile ce le-a ales sau li s-au încredințat;

orice lucrare care se finalizează duce la dezvoltarea personalității copilului;

educarea capacității de a lucra în grup, de a ajuta la îndeplinirea sarcinilor echipei;

manifestarea creativității în toate domeniile;

contribuie la formarea stimei de sine și la dezvoltarea spiritului participativ;

Ca drept exemplu, proiectul didactic al șezătorii evidențiază domeniile experențiale atinse în realizarea acesteia: Domeniul Limbă și Comunicare (DLC), Domeniul Estetic și Creativ (DEC), Domeniul Psihomotric (DPM).

Domeniul Limbă și Comunicare(DLC) are ca obiective cadru:

– dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale din textele folclorice cântate;

– educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;

– dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;

Domeniul Estetic și Creativ(DLC) are ca obiective cadru:

formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii;

formarea capacităților de exprimare prin muzică;

cunoașterea marilor valori ale creației muzicale naționale și universale.

Domeniul Psihomotric are ca obiective cadru:

formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative;

stimularea calităților intelectuale, de voință și afective în vederea aplicării independente a deprinderilor însușite;

Avantajele învățării la nivel interdisciplinar:

încurajarea colaborării directe și a schimbului între cadrele didactice care provin din discipline diferite;

centrarea procesului de instruire pe învățare, pe elev, dezvoltarea pedagogiilor active, participative de lucru centrate pe interes, învățarea tematică sau conceptuală, învățarea pe bază de proiecte sau de probleme, învățarea prin cooperare;

crearea unor structuri mentale, acționale și comportamentale flexibile și integrate, cu potențial de transfer ți adaptare;

învățare durabilă și cu sens, prin interacțiuni permanente între discipline, prin relevanță explicită a competențelor formate în raport cu nevoile personale, sociale și profesionale;

decentrarea teoriei și practicii pedagogice de pe ideea de disciplină și a decompartimentării achizițiilor învățării în favoarea interacțiunilor și corelațiilor.

„Succesul în viața personală, profesională și socială e dat tocmai de capacitatea de a ieși din cutia disciplinară, de capacitatea de a realiza conexiuni care să conducă la realizarea eficientă a problemelor concrete.”(L. Ciolan, Dincolo de discipline)

Metode interactive de promovare a folclorului la activitățile extrașcolare

Procesul de învățământ, care este un sistem complex, rezultat al interdependenței dintre predare și învățare, se supune legii generale de apreciere a oricărei activități umane cu scopul obținerii de rezultate optime prin perfecționarea demersului didactic.

Studierea muzicii în scop didactic reprezintă una dintre cele mai vechi metode educaționale abordate de mai toate civilizațiile încă din antichitate; vechii greci fundamentau educația tinerilor pe teoria ethosului, nobilii chinezi sau japonezi studiau temeinic un instrument muzical, la evrei și egipteni muzicienii formau o castă respectată. Evoluția limbajului este indisolubil legată de evoluția muzicii, cuvântul și melodia fiind cele care poartă încărcătura emoțională a mesajului.

Prin formarea și dezvoltarea competențelor corespunzătoare, se contribuie la formarea personalității elevilor, a gustului muzical, la stimularea simțului estetic, dar și a imaginației și creativității, prin dezvoltarea auzului muzical, a simțului ritmic și memoriei muzicale în special. Disciplinele studiate în cadrul cercului de folclor de al Clubul Copiilor, au ca obiectiv prioritar stimularea copiilor de a se exprima prin muzică, de a recepta și înțelege mesajul diferitelor genuri muzicale: popular, tradiționale sau de factură cultă, în general apropierea de muzica de calitate. Accesul la muzică în general le deschide calea către înțelegerea diversității culturale, le permite descoperirea altor posibilități de a observa fenomenul artistic, în toată complexitatea acestuia.

Studierea folclorului ca de altfel educația muzicală în general, presupune contactul nemijlocit al elevilor cu muzica, prin cântare vocală, audiție muzicală și, în limita posibilităților, studierea unui instrument muzical. La orele pe care le coordonez, aceste mijloace sunt abordate progresiv, gradual, conform particularităților psihologice, intereselor de dezvoltare și mai ales zestrei aptitudinale a fiecărui elev, având în vedere abordarea demersului didactic centrat pe elev, pe formarea de competențe.

Procesul de învățământ vizează activitatea de instruire proiectată de profesor și cea de învățare, realizată de elev, ca efect direct și indirect al instruirii. Acțiunile principale sunt predarea, învățarea și evaluarea.

Predarea este acțiunea de comunicare pedagogică (didactică) propusă de profesor în diferite variante și forme de organizare.

Învățarea este acțiunea elevului, realizată inițial în mod dirijat, ca efect direct al instruirii proiectată de profesor la diferite niveluri de competență pedagogică. Învățarea școlară presupune dobândirea unor cunoștințe, deprinderi și strategii conform obiectivelor incluse în cadrul programelor școlare.

Evaluarea este acțiunea inițiată de profesor special pentru verificarea gradului de îndeplinire a sarcinilor de predare-învățare, proiectate și realizate conform obiectivelor programelor școlare. Această acțiune, realizabilă sub diferite forme, la diferite intervale de timp (evaluare inițială, evaluare continuă, evaluare finală), prin tehnici specifice (orale, scrise, lucrări practice, teste de cunoștințe, examene, etc.) vizează reglarea-autoreglarea permanentă a activităților didactice.

În cazul nostru, activitatea cercului de folclor este evaluată și în cadrul concursurilor și festivalurilor în care elevii evoluează după un an școlar de pregătire, dar și cu ocazia serbărilor, spectacolelor sau activităților extrașcolare.

Strategiile didactice urmăresc formarea și stabilizarea relațiilor optime între activitatea de predare a profesorului și cea de învățare a elevului, în strânsă legătură cu particularitățile psihologice de vârstă și individuale ale elevilor, precum și cu condițiile concrete în care se desfășoară activitatea didactică. Alegerea strategiilor didactice trebuie să țină cont de dezvoltarea psihică a elevului, de faptul că adolescentul are gândirea predominant abstractă, logică, înțelege esența fenomenelor, este la vârsta redescoperirii teoriilor științifice prin efort propriu și se poate mobiliza cu succes pentru realizarea unui scop. Orice strategie didactică impune îmbinarea activității profesorului cu cea a elevilor. Profesorul poate fi doar sursă de cunoștințe sau conduce și coordonează munca independentă a elevilor iar aceștia pot avea o activitate de la simplă redare a celor învățate până la cea creatoare.

Ținând cont de dezvoltarea psihică a elevului, de conținutul informațional, de particularitățile individuale, profesorul, alege și folosește diferite strategii didactice, urmărind să asigure o învățare independentă, creatoare, care determină o eficiență sporită procesului de asimilare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor. Orice strategie este rezultatul interacțiunii mai multor metode și procedee. În mod obișnuit, profesorul folosește pentru predarea unei lecții mai multe metode de învățământ. Alegerea metodelor se face ținând cont de realizarea scopului urmărit, de dezvoltarea elevilor, specificul lecției respective precum și de mijloacele de învățământ care-i sunt la dispoziție.

Prin intermediul metodele de învățământ profesorul transmite cunoștințe, formează deprinderi, abilități, priceperi. Etimologic, termenul de metodă provine din grecescul „methodos”, care înseamnă „drum spre”. Finalitățile generale ale predării – învățării-evaluării, ale competențelor educative generale, specifice și operaționale se regăsesc în programa școlară de învățământ, care este periodic îmbunătățită și revizuită. Trebuie specificat faptul că pentru buna desfășurare a activităților de cerc pe c are le coordonez, am întocmit o programă specifică.

Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă și conștientă a elevilor în procesul propriei formări. Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învățare, fiecare metodă trebuie să fie aleasă în funcție de registrul căruia i se raportează.

Metodele de predare-asimilare pot fi clasificate în :

Tradiționale: expunerea didactică, conversația didactică, demonstrația, lucrul cu manualul, exercițiul;

Moderne: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare (jocurile, învățarea pe simulator), învățarea prin descoperire.

Metodele tradiționale au următoarele caracteristici:

pun accentul pe însușirea conținutului, vizând, în principal, latura informativă a educației;

sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii, așadar comunicarea este unidirecțională;

sunt predominant comunicative;

sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere a cunoștințelor;

au un caracter formal și stimulează competiția;

stimulează motivația extrinsecă pentru învățare;

relația profesor-elev este autocritică, disciplina școlară fiind impusă. Aceste metode generează pasivitatea în rândul elevilor.

Metodele moderne interactive

Fiecare arie curriculară, activitățile extracurriculare ca și cele extrașcolare dezvoltă în două sensuri potențialul elevilor. Pe de o parte, acumularea de informații, structuri, deprinderi, priceperi, competențe, tehnici de învățare și aplicarea lor în cotidian. Pe de altă parte, dezvoltarea potențialului creator, a capacității de a formula și rezolva probleme, cultivarea interesului fată de domeniul descoperirilor și inovațiilor. Este foarte important ca profesorul să aibă încredere în elevi, să le ofere ocazia de a-și exprima punctul de vedere, să-și asume responsabilități, să-i încurajeze și să creadă în capacitatea de autorealizare a fiecăruia, să aprecieze în mod deosebit individualitatea, să încurajeze și să recompenseze creația, munca independentă, să insiste pe dezvoltarea motivație intrinseci.

Alternarea de către profesor a metodele tradiționale cu cele moderne, interactive, vor duce la rezultate deosebite, vizibile. Puterea exemplului trebuie să vină de la profesor, care nu trebuie să aibă teamă să experimenteze, care trebuie să accepte noul și să promoveze creativitatea.

Prin metodele aplicate de mine la orele de cerc, atât la cele de folclor, cât și la cele de orgă, am constata că elevii pot fi, mai mult sau mai puțin inspirați în a crea o problemă muzicală, un solfegiu, versuri pentru o melodie, de ce nu chiar un desen după un fond muzical, așa cum își închipuie ei „tabloul” muzical. Cultivându-le copiilor frumosul, încă de la cele mai fragede vârste, le vom dezvolta această latură creativă, vor putea exprima cu propriile cuvinte impresii, opinii, idei, dezvoltându-și astfel și inteligența.

Metodele și tehnicile creative folosite la orele de cerc pe categorii de vârstă:

brainstorming (metoda asaltului de idei );

explozia stelară (starbursting);

metoda 6-3-5 ( 6 membri -3 idei -5 minute);

cubul (descrie, compară, asociază, analizează, aplică, argumentează);

învățarea prin descoperire;

jocul didactic

audiția muzicală

cântecul

BRAINSTORMINGUL este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educație, în stimularea creativității, în domeniul afacerilor, al publicității, etc. Etimologic, brainstorming provine din engleză, din cuvintele „brain”= creier și „storm”= furtună, plus desinența „-ing” specifică limbii engleze, ceea ce înseamnă „furtună în creier”- efervescență, o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „metoda inteligenței în asalt.

Un principiu al brainstormingului este: cantitatea generează calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile și inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. (Osborne, 1959). Prin folosirea acestei metode se provoacă și se solicită participarea activă a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce privește alegerea soluțiilor optime și se exersează atitudinea creativă și exprimarea personalității.

De asemenea, utilizarea brainstormingului optimizează dezvoltarea relațiilor interpersonale – constatăm că persoanele din jur pot fi bune, valoroase, importante. Identificarea soluțiilor pentru o problemă dată este un alt obiectiv al brainstormingului.

Pe parcursul aplicării acestei metode, elevii trebuie să respecte cele patru reguli:

Judecata critică este interzisă!

Dați frâu liber imaginației!

Gândiți-vă la cât mai multe idei posibile!

Preluați și dezvoltați ideile celorlalți!

Etapele metodei:

1. Se alege tema și se anunță sarcina de lucru.

2. Se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în enunțuri scurte și concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor – chiar trăsnite, neobișnuite, absurde, fanteziste, așa cum vin ele în minte legate de rezolvarea unei situații-problemă conturate. Se pot face asociații în legătură cu afirmațiile celorlalți, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar atentie, fără referiri critice. Se suspendă orice gen de critică, nimeni nu are voie să facă observații negative. În acest caz funcționează principiul „cantitatea generează calitatea”.

3. Totul se înregistrează în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon, etc.

4. Se lasă o pauză de câteva minute pentru „așezarea” ideilor emise și recepționate.

5. Se reiau pe rând ideile emise, iar grupul găsește criterii de grupare a lor pe categorii-simboluri, cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii.

6. Grupul se împarte în subgrupuri, în funcție de idei, pentru dezbatere. Dezbaterea se poate desfășura însă și în grupul mare. În această etapă are loc analiza critică, evaluarea, argumentarea și contraargumentarea ideilor emise anterior. Se selectează ideile originale sau cele mai aproape de soluții fezabile pentru problema pusă în discuție. Se discută liber, spontan, riscurile și contradicțiile care apar. .

7. Se afișează ideile rezultate de la fiecare subgrup, în forme cât mai variate și originale: cuvinte, propoziții, imagini, desene, cântece, colaje, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalți.

Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea:

obținerea rapidă și ușoara a ideilor noi și a soluțiilor rezolvatoare;

costurile reduse necesare folosirii metodei;

aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile;

stimulează participarea activă și creează posibilitatea contagiunii ideilor;

dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;

dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

Brainstorming-ul se desfășoară în cadrul unui grup format din maxim 30 de persoane, de preferință eterogen din punct de vedere al pregătirii și al înclinațiilor, sub coordonarea unui moderator (în cazul nostru-coordonatorul de cerc), care îndeplinește rolul atât de animator, cât și de mediator. Rolul profesorului coordonator este de a asculta cu atenție pe elevi fără a interveni în discuțiile acestora; eventual, el poate intra în joc prin respectarea regulilor acestuia. Se mai recomandă ca grupul ce utilizează brainstorming-ul să fie compus dintr-un număr par de elevi. Folosită cu discernământ, această metodă stimulează creativitatea și generează lecții creative. Cu puțin curaj, acestea pot fi proiectate în parteneriat cu elevii.

EXPLOZIA STELARĂ – este o metodă similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, la fel ca o explozie stelară. Se scrie ideea pe o coală de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce? Cine? De ce ? Când? Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni între concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, explozia stelară facilitează participarea întregului grup, colectiv, stimulează crearea de întrebări, așa cum brainstormingul creează construcția de idei pe idei. Metoda exploziei stelare este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.

TEHNICA 6/3/5 este asemănătoare brainstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de hârtie care circulă între participanți, și de aceea se mai numește și metoda brainwriting. Tehnica se numește 6/3/5 pentru că există:

6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte

3 soluții fiecare, la o problemă dată, timp de

5 minute.

Avantajele aplicării metodei 6/3/5 sunt următoarele:

oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;

elaborarea ideilor în scris determină oamenii să se exprime mai clar, încurajează profunzimea și atenția;

similar brainstorming-ului, stimulează construcția de „idei pe idei”;

oferă tuturor participanților, în mod egal, șansa de a gândi și a se exprima liber în scris;

are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă cât și procesele psihice

superioare (analiza ideilor emise de ceilalți, comparația, sinteza, generalizarea și abstractizarea; dezvoltă imaginația, creativitatea, calitățile atenției).

CUBUL – metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme. Sunt recomandate următoarele etape:

• Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează;

• Anunțarea temei, subiectului pus în discuție – de exemplu obiceiuri de iarnă

• Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe una dintre fețele cubului;

o Descrie: obiceiurile

o Compară: ce este asemănător? Ce este diferit?

o Analizează: spune din ce zonă este obiceiul, din ce se compune costumul;

o Asociază: la ce te îndeamnă să te gândești?

o Aplică: ce poți face cu acestea? La ce pot fi folosite?

o Argumentează: pro sau contra și enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmației tale.

ÎNVĂȚAREA PRIN DESCOPERIRE

Metoda descoperirii acționează prin procedee ca: vezi, cercetează, înțelegi și are drept caracteristică definitorie faptul că materialul de învățat nu este prezentat în forma lui finală, ci reclamă din partea elevilor o anumită activitate mentală (rearanjare, reorganizare sau transformarea materialului dat), constituind un act de creație al profesorului cât și un mijloc de educare a gândirii creatoare a elevului. Ea utilizează inducția, deducția și analogia

Freinet numește descoperirea „metoda experiență” de încercare, deoarece îl pune pe elev în situația să încerce diverse modalități de a afla răspunsul dorit. Pe parcursul etapei descoperirii celor dorite apar primele satisfacții și dorința continuării și a finalizării.Din punct de vedere pedagogic metoda învățării prin descoperire are valențe deosebit de importante pentru educația intelectuală a elevilor.

Este o metodă intuitivă de generare în grup a ideilor, în care nu este permisă criticarea altor idei expuse, admițându-se și ideile ciudate, care prin rezonanță pot conduce la apariția altor idei. Activitatea de rezolvare și compunere a problemelor are cele mai bogate valențe formative, în cadrul ei valorificându-se atât cunoștințele elevului, cât și nivelul de dezvoltare intelectuală al acestuia.

Exemple:

Găsiți cât mai multe cuvinte ce țin de noțiunile muzicale studiate.

JOCUL DIDACTIC pare cea mai simplă abordare metodică în demersul didactic. Când ne jucăm suntem dezinhibați, relaxați, adică avem exact starea necesară activării creativității. Acesta se poate organiza cu succes în învățământul primar și gimnazial, în orice moment al lecției. Jean Piaget spunea că ,,jocul este o asimilare a realității la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale Eu-lui“.

În cadrul orelor de folclor și de orgă, li se modelează copiilor auzul muzical constatat inițial la ei, li se dezvoltă sensibilitatea, interesul și puterea empatică muzicală prin cântec (după auz și solfegiu), joc didactic muzical și audiție muzicală.

Pentru ca elevii mei să-și însușească mai ușor noțiunile muzicale și să opereze cu ele, am folosit diverse jocuri didactice.

JOCUL DIDACTIC MUZICAL

Componenta ludică a activităților de învățare are rolul de a accesibiliza, de a „umaniza” latura abstractă a acestora. Prin intermediul jocului, profesorul are posibilitatea de a fi partener egal al elevului; conținuturile specifice își limitează forma strictă, permițând atât elevilor, cât și conducătorului activității, să-și manifeste creativitatea, să-și exprime fără teamă sau emoție inhibitoare stările generate de mesajul artistic.

În funcție de mijloacele didactice folosite, jocurile muzicale pot fi:

Jocuri axate pe cântec – vizând dinamizarea activității de cântare cu mișcări sugerate de melodie, indicate de regie, imprimate prin ritm sau text. Orice cântec poate deveni joc, prin adăugarea unor reguli/sarcini: interpretare cu solist, în canon, cu suport instrumental (percuție, coarde, pian, pseudoinstrumente/ jucării muzicale) sau combinate cu mișcări de dans. Aceste jocuri sunt specifice îndeosebi activităților didactice la vârsta școlară mică.

Jocuri axate pe exerciții – asigură un cadru atractiv pentru activitățile de formare a competențelor;

Joc melodic – presupune perceperea diferențelor de înălțime, executarea de sunete înalte/joase, diferite ca nuanțe etc.;

Joc ritmic – vizează dezvoltarea capacității de a percepe și executa diferențe ale duratelor, de a marca și recunoaște formule ritmice;

Jocuri cu mișcări;

Jocuri pentru însușirea unor elemente de expresie (tempo, nuanțe). Sunt eficiente în etapa de pregătire pentru interpretarea artistică a cântecelor;

Jocuri armonico – polifonice, care pregătesc auzul armonic și intonarea pe voci a lucrărilor muzicale;

Jocuri pentru tehnica vocală (respirație, emisie, dicție, frazare ș. a,): explicațiile sunt înlocuite prin exemplificare, evitând teoretizări inutile și ineficiente.

Acestea sunt doar câteva tipuri de jocuri muzicale utilizate în practica muzicală. Varietatea lor este în strânsă corelare cu creativitatea inițiatorului, cu măiestria didactică a acestuia de a insera activități ludice în desfășurarea demersului didactic.

Etapele jocului muzical sunt:

Reactualizarea cântecului – suport al jocului. Cântecul trebuie învățat în prealabil.

Explicarea/demonstrarea jocului, stabilirea regulilor și finalităților.

Executarea în colectiv, urmată de concluzii.

Jocurile muzicale pot fi adaptate, prin cerințe, reguli, limbaj muzical sau componente, la orice colectiv de elevi, însă ele sunt destinate în principal vârstei școlare mici, ca suport eficient în facilitarea învățării, captării atenției, formării de competențe specifice disciplinei.

Jocul didactic oferă elevului cadrul adecvat pentru o acțiune independentă și este în același timp, un mijloc de educație indirectă. Acest tip de activitate exersează nu numai mușchii, ci și inteligența. Jocul este un important mijloc de educație intelectuală, dezvoltă în elev capacitatea creatoare.

Aspecte de cercetare privind valorificarea jocului muzical în procesul formării deprinderilor interpretative vocale în muzica populară

Ipoteza:

Valorificând un repertoriu de jocuri muzicale diversificat, ce exersează deprinderile de cânt și antrenează activ elevii în actul interpretării vocale a cântecelor în grup și individual, atunci se vor obține rezultate superioare în planul formării deprinderilor interpretative vocale.

Obiectivele au fost formulate concomitent cu ipoteza:

elaborarea unui program pedagogic de valorificare a jocului muzical în procesul formării deprinderilor interpretative vocale;

fundamentarea teoretică a temei, prin sintetizarea teoriilor despre joc și delimitarea categoriilor de jocuri didactice muzicale;

elaborarea și aplicarea unor probe ce evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor interpretative vocale;

selecționarea și valorificarea unui repertoriu de jocuri muzicale cu suport pe exercițiu și cântec în variantele: cu acompaniament muzical, cu mișcǎri corporale și în aranjamente armonico-polifonice.

METODE DE CERCETARE

Metodele de cercetare:

tehnicile de documentare și de studiu independent

metoda observației

metoda studiului documentelor școlare

metoda analizei activității elevilor

metoda convorbirii

metoda experimentului

metodele de interpretare a rezultatelor obținute

Lotul de subiecți

Caracteristicile minime ale lotului de subiecți

Evaluare inițială

Proba nr. 1

Cerințǎ: Să cântăm!

Obiectiv: Identificarea nivelului de dezvoltare a deprinderii de interpretare vocală în grup a unui cântec din repertoriul parcurs.

Punctajele au fost acordate în conformitate cu următorii itemi:

pentru sincronizare în colectiv și grup: 10 p;

pentru o interpretare vocală corectă din punct vedere ritmic și melodic: 5 p;

pentru respectarea cerințelor aferente intonației corecte (dicție, respirație, emisie vocală): 5 p

punctajul maxim al probei a fost de 20 p.

Proba nr. 2

Cerințǎ: Acompaniază ritmic cântecul!

Obiectiv: Evaluarea deprinderii de interpretare vocală cu acompaniament ritmic.

Se urmărește rezolvarea fiecărei cerințe și pentru această probă am acordat un punctaj maxim de 30 p, astfel:

pentru acompanierea ritmică corectă cu mișcări corporale: 10 p;

pentru susținerea corectă a acompaniamentului ritmic în alternanță cu interpretarea vocală: 10 p;

pentru alternarea corectă a interpretării vocale cu interpretarea cu acompaniament ritmic realizat cu ajutorul instrumentelor muzicale: 10 p.

Proba nr. 3

Cerințǎ: Interpretează cântecul pe roluri!

Obiectiv: Identificarea nivelului de dezvoltare a deprinderii de interpretare vocală în aranjament orchestral

Pentru această probă am acordat un punctaj maxim de 30 p, astfel:

pentru cântarea corectă pe grupe, alternativ: 10 p;

pentru intonarea cu ison armonic a cântecului: 15 p;

pentru asocierea interpretării vocale cu mișcări: 5 p

Proba nr. 4

Cerințǎ: Execută mișcările potrivite cântecului !

Obiectiv: Evaluarea deprinderii de interpretare vocală cu mișcări sugerate detext.

Pentru această probă am acordat un punctaj maxim de 20 p, astfel:

pentru executarea mișcărilor sugerate de text și interpretare vocală: 5 p;

pentru sincronizarea interpretării vocale cu mișcările de dans: 10 p;

pentru executarea mișcărilor de dans. 5 p.

Prezentarea rezultatelor la evaluarea inițială

Centralizarea rezultatelor la evaluarea inițială

PROGRAMUL PEDAGOGIC DE VALORIFICARE A JOCULUI MUZICAL

Tema1: Interpretarea vocală în colectiv, grup și individual.

(Titlul jocului: Foicică arțăraș!)

1.3. Să reproducă un repertoriu de cântece receptate după auz, respectând disciplina impusă de cântarea în colectiv;

2.1. Să utilizeze nuanța adecvată în cântarea colectivă, potrivit conținutului de idei și caracterului melodiei;

Obiective operaționale:

O1: Să-și dezvolte deprinderea de a păstra o poziție corectă în timpul cântării, în vederea realizării respirației costo – diafragmate ;

O2: Să execute corect exerciții vocale intonând cântecul „Foicică arțăraș” ;

O3: Să execute corect exercițiile de dicție în vederea intonării cântecului nou în grupuri și în colectiv;

Tema2: Interpretarea vocală cu acompaniament ritmic.

( Titlul jocului: Mândră-i hora, bat-o vina!)

1.7. Să recunoască auditiv, după structura ritmică și după cea melodică, cântecele învățate;

2.4. Să acompanieze cântecele, marcând ritmul și timpii egali ai măsurii;

Obiective operaționale:

O1: Să acompanieze corect, ritmic cu mișcări corporale cântecul „Mândră-i hora, bat-o vina!”

O2: Să susțină corect acompaniamentul ritmic în alternanță cu interpretarea vocală;

O3: Să alterneze corect interpretarea vocală cu interpretarea cu acompaniament ritmic realizat cu ajutorul instrumentelor muzicale ;

Tema 3: Interpretarea vocală în aranjament armonico-polifonic.

(Titlul jocului: Bucovină, Bucovină!)

2.2 Să cânte în aranjamente armonico- polifonice simple, vocal și vocal- instrumental;

2.3. Să cânte în grup și individual, cu acompaniamentul instrumentului muzical mânuit de cadrului didactic;

Obiective operaționale:

O1: Să intoneze corect pe grupe, alternativ pe roluri cântecul „Bucovină, Bucovină!”;

O2: Să intoneze corect cu ison armonic cântecul;

O3: Să asocieze corect interpretarea vocală cu mișcări;

Tema 4: Interpretarea vocală cu mișcări sugerate de text.

(Titlul jocului: Corăgheasca!)

1.4 Să evidențieze prin mișcare elementele de limbaj muzical întâlnite în melodia cântecului;

Obiective operaționale:

O1: Să interpreteze vocal corect cântecul “Corăgheasca” asociat cu mișcări sugerate de text;

O2: Să execute corect mișcările de dans sincronizate cu interpretarea vocală;

Evaluare finală

Evaluarea finalǎ s-a derulat și a urmǎrit identificarea nivelului de dezvoltare a capacității de interpretare vocală în contextul valorificării jocului muzical în perioada prenotației elevilor, în urma implementǎrii programului pedagogic elaborat dupǎ aplicarea evaluǎrii inițiale.

Rezultatele probelor evaluării finale

Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Proba 1

Grafic al valorilor obținute la ambele evaluǎri ale probei nr.1

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor de la proba nr. 1

PROBA NR. 2

Grafic al valorilor obținute la ambele evaluǎri ale probei nr.2

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor de la proba nr. 2

PROBA NR. 3

Grafic al valorilor obținute la ambele evaluǎri ale probei nr.3

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor de la proba nr. 3

PROBA NR. 4

Grafic al valorilor obținute la ambele evaluǎri ale probei nr.4

Diagrama de comparație a frecvențelor rezultatelor de la proba nr. 4

Punctajele totale obținute la cele două evaluări

Frecvența rezultatelor

Rezultatele globale la cele două evaluări

Concluzii referitoare la valorificarea jocului muzical în procesul formării deprinderilor interpretative vocale în muzica populară

În urma experimentului desfășurat, referitor la valorificarea jocului muzical în procesul formării deprinderilor interpretative vocale în muzica populară, pot să afirm că eficiența jocurilor muzicale depinde de accesibilitate, de valoarea esteticǎ și educativǎ, de concordanța cu subiectul activitǎții.

Se impune respectarea:

mersului gradat în alegerea jocurilor muzicale, de la cele mai simple la cele mai complexe;

capacității de concentrare în timp a copiilor;

capacității copiilor de intuire a structurii muzicale și de recepționare a mesajului cântecului;

O condiție indispensabilă este respectarea tehnologiei didactice a jocului, ce preconizează parcurgerea următorilor pași:

introducerea în joc se face prin anunțarea titlului;

anunțarea obiectivelor urmărite;

explicarea și / sau demonstrarea jocului, împărțirea rolurilor;

alcătuirea scenariilor;

stabilirea și comunicarea  regulilor (instructajul);

după caz, se stabilește conducătorul jocului;

desfășurarea jocului;

încheierea jocului se realizează prin evaluare, apreciere, propuneri pentru îmbunătățirea acestuia.

Apreciez că aspectele de cercetare privind valorificarea jocului muzical în procesul formării deprinderilor interpretative vocale în muzica populară pot oferi cadrului didactic reperele teoretice și practice necesare desfășurării eficiente a activităților de educație muzicală destinate formǎrii deprinderilor interpretative vocale la elevii din ciclul primar și gimnazial.

AUDIȚIA MUZICALĂ este o metodă care oferă copilului deconectare, relaxare și în mod direct îl introduce în atmosfera de creație.

Prin intermediul audiției, elevii iau contact direct cu arta sunetelor. În general, în școală, audiția organizată formează și dezvoltă copiilor deprinderea de a asculta conștient precum și capacitatea de a înțelege mesajul muzical.Audiția muzicală va include firesc și necesar valori ale muzicii naționale și universale din toate genurile, inclusiv folclor și muzică de divertisment.

Profesorul va avea simultan în atenție particularitățile psihologice ale elevilor; astfel, va selecta piesa de audiat gradual, în funcție de dificultatea de sesizare a elementelor de limbaj muzical, de mesajul acesteia, care să corespundă sferei de interes, de cunoaștere a elevilor, de capacitatea de concentrare limitată, care poate fi extinsă prin exersare. Tematica trebuie să corespundă subiectului lecției, să aibă un rol bine definit în formarea/ dezvoltarea competențelor urmărite și să se integreze firesc între celelalte activități de învățare. Nu este recomandată combinarea neargumentată a stilurilor, categoriilor muzicale ș.a. Nu este de neglijat pregătirea prealabilă a profesorului pentru audiție; el trebuie să stăpânească în detaliu toate aspectele, de la cele tehnice, de operare cu mijloacele didactice, la cunoașterea unor date biografice despre compozitor, încadrarea stilistică a lucrării audiate într-un curent artistic sau școală muzicală. În urma activităților desfășurate la catedră am observat că elevii prezintă un viu interes pentru ascultarea diferitelor surse sonore din mediul ambiant și pentru audierea unor genuri muzicale specifice muzicii populare, culte și ușoare cu care sunt familiarizați prin intermediul radioului și televiziunii în special.

Etapele în care se desfășoară audiția muzicală în cadrul lecției de muzică sunt:

Pregătirea pentru audiție: a mijloacelor didactice utilizate, a colectivului de elevi, prin metode didactice specifice( ex. explicația, conversația dirijată, povestirea, învățarea prin descoperire a temei, a timbrelor etc.). Captarea atenției este foarte importantă; poate fi momentul lecției în care profesorul transmite date despre compozitor și lucrarea audiată.

Audierea propriu-zisă, conștientă, etapă în care elevii analizează, compară, structurează informația spre care au fost orientați;

Comentarea audiției, evaluarea primară a eficienței activității de învățare.

Profesorul trebuie să aibă în vedere reluarea materialului audiat, pentru eficientizarea memoriei și gândirii muzicale a elevilor, dar și pentru a le oferi bucuria recunoașterii auditive a unor lucrări, mai ales când fac parte din fondul lor de preferințe muzicale, dar și genurile cu care se încearcă familiarizarea lor, care cuprind conținuturile propuse prin programele școlare.

Este necesar ca elevii, de la cea mai mică vârstă, să fie puși în situația să asculte muzica în mod activ. Ascultarea activă este o activitate intelectuală imaginativă, care presupune o ascultare bazată pe cauzalitate. Copiii trebuie să știe: de ce ascultă anumite fapte sonore, ce urmăresc și ce trebuie să descopere în urma audierii lucrării muzicale. Ei trebuie permanent încurajați să-și motiveze preferințele muzicale și să-și exprime trăirile și emoțiile trezite de lucrarea audiată.

Îndrumarea copiilor în parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea empirică, pasivă la cea conștientă și activă are un rol hotărâtor în dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii și în dezvoltarea gustului estetic al acestora.

Resursele instructiv-educative ale audiției muzicale sunt la fel de valoroase ca și cele ale activității de cântare. Eficiența audiției în activitatea muzicală depinde însă de îndeplinirea următoarelor condiții: să fie accesibilă, să aibă valoare estetică și educativă, să fie în concordanță cu subiectul activității.

CÂNTECUL

Cel mai frecvent întâlnit mijloc de realizare a educației muzicale rămâne cântecul. Prin paleta largă de mesaje, tipologii, valențe culturale și educative, cântecul are rolul principal în realizarea educației estetice, intelectuale, moral-civice și patriotice. În contextul utilizării cântecului în practica didactică, cântecul oferă o tematică vastă, diversă, fiind primul mijloc de relaționare cu mediul înconjurător: natură, comunitate, spațiu geografic, tradiții și obiceiuri. Este important ca, în selectarea repertoriului de cântece pe care le propunem elevilor spre studiu, să ținem cont de accesibilitate, ca principiu didactic primordial în eficientizarea transmiterii mesajului și formarea competențelor specifice. Primul – și principalul – pas este ca elevul să înțeleagă mesajul textului, iar acesta, prin valoarea literară, să imprime un plus de valoare fenomenului educațional. Accesibilitatea repertoriului presupune, evident, respectarea capacităților muzicale ale elevilor – de percepție auditivă, de redare vocală – a posibilităților de înțelegere și asimilare a mesajului complex pe care îl generează.

În selectarea repertoriului, profesorul de specialitate va avea în vedere câteva cerințe de bază: ambitus și registru corespunzător dezvoltării din punct de vedere psihologic, fizic, fiziologic, linie melodică cu mers firesc; mesajul textului să facă parte din sfera de interese și preocupări ale copiilor – să fie inteligibile, cu cuvinte posibil de rostit, îmbinate cu melodia întra metrică firească.

Valoarea artistică a cântecelor rezultă din frumusețea melodiei și a poeziei, din îmbinarea lor perfectă. De aceea, neconcordanța versului cu fraza muzicală, lipsa unei suprapuneri perfecte a accentelor limbii vorbite cu cele ale metricii, este imediat sesizată și sancționată. Valoarea educativă derivă din conținutul de idei, din acțiunile pe care le sugerează, din sentimentele ce se desprind din text și poate fi potențată prin integrarea cântecului într-un scenariu: scenetă, joc, serbare, spectacol ș.a. Astfel, cântecul contribuie cu succes la sensibilizarea și socializarea copiilor, la formarea lor moral – civică.

Deși sunetul – elementul primar cu care operează muzica – îi conferă caracter abstract în comparație cu arta cuvântului, melodia are drum direct către spiritualitate, către emoții, înlesnind crearea unor stări afective benefice evoluției spirituale a copilului. Îmbinarea acestor elemente în cântecul pentru copii îl transformă într-un mijloc valoros în activitatea educativă.

Metodica predării cântecului este determinată de particularitățile psihologice și de vârstă ale grupului – țintă. Astfel, în perioada prenotației, cântecele se învață după auz, urmându-se o serie de etape:

Familiarizarea copiilor cu conținutul cântecului, prin strategii moderne, interactive, care să le suscite interesul pentru activitatea de învățare;

Anunțarea titlului/ autorului;

Analiza cântecului, utilizând elemente de limbaj muzical accesibilizate, adaptate vârstei copiilor: caracterul melodiei, conținutul de idei/sentimente, numărul de strofe, ș.a.;

Reluarea interpretării – model, fie de către profesor, fie utilizând mijloace media, integral sau parțial;

Însușirea pe fragmente, apoi integrală a cântecului;

Consolidarea cântecului presupune din nou apelarea la strategii didactice interactive, care să trezească interesul și să motiveze implicarea întregului colectiv de elevi: cântare în colectiv, pe grupe, individual, de câte ori este necesar; cântare „în lanț”, în dialog, cu solist, cu voce – în gând (audiție interioară), cu acompaniament; recunoașterea fragmentelor melodice/structurilor ritmice; interpretare expresivă în tempoul și nuanța potrivite conținutului de idei și sentimente și caracterul melodiei;

Astfel, profesorul sesizează și corectează pe loc greșelile, lucrează frontal/pe grupe/individual, antrenând elevii prin strategii interactive: demonstrația, exercițiul, audiția, explicația, jocul didactic.

În perioada notației, când elevii încep să se familiarizeze cu limbajul de specialitate și notația muzicală, învățarea unui cântec presupune implementarea unor noi etape:

intonarea unor exerciții melodice/executarea unor formule ritmice pregătitoare;

analiza solfegiului, din punctul de vedere al măsurii, valorilor de note/pauze, alte elemente de notație muzicală;

descifrarea solfegiului, prin: citire melodică (independent), citire ritmică (independent) solfegierea cu ajutorul profesorului;

solfegierea – model;

asocierea solfegiului cu textul: citirea textului, urmată de explicarea îmbinării textului cu melodia

prin aplicarea textului la solfegiu, problematizare, învățare prin descoperire.

Și pentru că nu toți copiii sunt înzestrați cu aptitudini muzicale, dar își doresc îmbunătățirea acestora, în cazul elevilor cu auz muzical dificil, cu probleme de emisie sonoră sau cu percepție deficitară, accentul va fi orientat către zona ritmică a activităților muzicale, astfel, reușind implicarea în demersul didactic a tuturor participanților la actul educațional. Copiii cu distonii sau afoni pot acompania, folosind instrumente simple de percuție sau pseudo instrumente, jucării muzicale, sau pot dirija/tacta măsura. Aceste strategii permit integrarea în demersul didactic a tuturor elevilor, dincolo de înzestrarea aptitudinală, evitându-se frica, reacțiile de respingere față de disciplina educație muzicală, marginalizarea, scăderea stimei de sine.

In limitele posibilităților materiale și a intereselor școlii și ale comunității, pot fi achiziționate instrumente, cu beneficii demonstrate în dezvoltarea capacităților intelectuale și de concentrare, de educare a atenției distributive, memoriei și gândirii analitice și critice. Se face referire la instrumente simple, a căror tehnică poate fi deprinsă în cadrul orelor de cerc și la cele de educație muzicală: instrumente de percuție, chitară, orgă electronică, blocflote ș.a. Beneficiul este important deoarece prin studierea, fie și empirică, a unui instrument muzical, se dezvoltă o serie de mecanisme ale intelectului, se deprind mai facil notația și limbajul muzical, iar rezultatele pot fi valorificate prin spectacole, participări la diferite evenimente din cadrul școlii/comunității, asigurând sudarea relațiilor de grup, lucrul în echipă, responsabilizarea tuturor partenerilor educaționali.

Raportată la caracterul practic al activităților de învățare specifice disciplinei pe care o predau, și evaluarea elevilor poate fi adaptată, particularizată, centrată pe elev, în măsura în care acesta este testat inițial, iar sarcinile de lucru sunt diferențiate, în limita posibilităților aptitudinale. Observarea directă, sistematică, trebuie extinsă și pentru activitățile de grup, forma de organizare a colectivului de elevi, întreaga strategie aplicată producând schimbări de atitudini comportamentale, de valori, contribuind nemijlocit la socializare, la integrarea tuturor elevilor în actul didactic. În general, este recomandat ca evaluarea gradului de operare cu elemente de limbaj muzical să se realizeze practic, prin cânt și mai puțin prin reproducerea unor definiții sau noțiuni pur teoretice.Reproducerea mecanică a unor definiții sau concepte aride, prea abstracte și dificil de înțeles, poate fi înlocuită prin manifestări artistice colective, eventual individuale – spectacole, serbări școlare, concursuri de profil, și completată cu proiecte, referate, portofolii, de asemenea individuale sau realizate în grup.

Aceste mijloace didactice, utilizate echilibrat, prin strategii moderne, care să ducă elevul în postura de partener în procesul didactic, asigură acestuia etapele de formare a gândirii muzicale: receptarea și executarea elementelor muzicale, recunoașterea lor după auz, compararea lor, permit apropierea treptată, cunoașterea progresivă a valorilor culturale naționale și ale umanității, descoperirea propriilor resurse de selectare a muzicii prin raportare la propriul gust artistic, conform unui set propriu, argumentat, de valori. Progresul veritabil apare atunci când elevul are resursele de cunoaștere, competențele și interesul de a se exprima prin actul de creație în arta sunetului. Cântecul este o hrană a sufletului, ce pătrunde adânc în intimitatea ființei noastre, indiferent de limba în care este interpretat. Dar un cântec nu ne emoționează dacă nu este cântat corect și expresiv, cu o voce frumoasă și cu o dicție bună.

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN SUCEAVA

CLUBUL COPIILOR GURA HUMORULUI

PROIECT EDUCAȚIONAL

Domeniul Cultural artistic – FOLCLOR, TRADIȚII, OBICEIURI

Festival Concurs Interjudețean:„CÂNT CU DRAG ÎN BUCOVINA!”

AVIZAT conform O.M.E.N. 3016/09.01.2019

C.A.E.R.I. Domeniul Cultural Artistic, B/Anexa 9, poziția 1970

REGULAMENT CONCURS

Argument

Proiectul este atât o cauză și un motor de instruire, cât și o metodă pedagogică (Pelpel P. 1993, pag. 170).

Experiența ne-a demonstrat că subiectele proiectelor care pornesc de la interesele elevilor având în vedere conjunctura cu realitatea, sunt cele care asigură motivația, care oferă multe satisfacții și care valorifică mai bine cunoștințele acumulate. De aceea, subiectul proiectului realizat a fost ales având în vedere o situație reală a societății. Pornind de la faptul că, mai ales în perioada post revoluționară, au apărut diferite genuri și stiluri noi de interpretare a muzicii populare tradiționale (manele, cântece populare cu caracter comercial acompaniate cu instrumente moderne), toate acestea aducând severe prejudicii cântecului tradițional autentic <doina și balada>, ne-am propus readucerea acestor nestemate folclorice în inima românului prin organizarea unui festival – concurs de interpretare vocală și instrumentală, numit „Cânt cu drag în Bucovina!” repoziționând astfel <doina și balada> la loc de cinste. Proiectul a trecut prin două etape județene și a promovat laetapa interjudețeană odată cu ediția a III – a, 2019, transformându-se astfel în ediția I – interjudețean.

Proiectul este cu participare directă.

Scopul proiectului este:

– Descoperirea și cultivarea tinerilor talente care să ducă mai departe moștenirea tezaurului folcloric al neamului nostru, reușind astfel sădirea în sufletul copiilor a dragostei pentru interpretarea cântecului tradițional românesc.

Obiectivele specifice urmărite prin derularea acestui proiect sunt:

Revigorarea cântecului tradițional românesc;

Descoperirea și lansarea de noi talente din rândul copiilor;

Cultivarea la elevi a capacității de păstrare a tradițiilor neamului românesc;

Realizarea unui schimb de experiență între membrii și coordonatorii implicați în activitate.

Beneficiarii acestui proiect sunt:

1) direcți: membrii grupului țintă cuprinși în proiect care vor participa la activități, cadre didactice de la cercurile artistice care participă la activitățile proiectului, partenerii clubului implicați în proiect;

2) indirecți: ceilalți elevi și profesori ai clubului care vor beneficia de rezultatele proiectului, clubul ca organizație, comunitatea locală, părinții elevilor implicați în proiect.

ORGANIZATORI:

Clubul Copiilor Gura Humorului, reprezentat prin director, profesor Maria Macarov

Profesor Luminița Croitoru Chiriac – coordonator cerc de folclor

PARTENERI:

Consiliul Local și Primăria Gura Humorului care vor asigura 10% din finanțare, conform protocolului de parteneriat.

Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina sprijină activitățile propuse, punând la dispoziția participanților exponatele, invitând elevii la realizarea unor spectacole folclorice cu ocazia diferitelor evenimente de interes pentru întreaga comunitate.

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, care asigură necesarul de cazare, conform protocolului de parteneriat.

Casa de Cultura Gura Humorului cu care colaborăm permanent în realizarea acțiunilor cuprinse în protocolul de parteneriat, ne pune la dispoziție scena atât pentru repetiții cât și pentru spectacole.

Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului cu care realizăm în comun acțiuni extrașcolare, ne pune la dispoziție spațiul necesar întâlnirilor și organizării seminarelor de diseminarea a proiectului.

TipografiaTERRA DESIGN care ne sprijină în realizarea bannerului și afișelor necesare promovării concursului.

DESFĂȘURAREA CONCURSULUI

Locul de desfășurare: Casa de Cultură Gura Humorului

Resursele implicate în proiect: umane și materiale.

cadre didactice, elevi, părinți, comunitatea locală

partituri, CD audio, computer, imprimantă, diplome, coli de hârtie

Durata: 1 octombrie 2018 – 15 iunie 2019

Etapele:

Lansarea proiectului:1 octombrie 2018

Desfășurarea activităților premergătoare desfășurării concursului: 1 octombrie 2018 – 28 februarie 2019

Trimiterea regulamentului de concurs și a materialelor aferente către partenerii din proiect în vederea desfășurării concursului: 10 – 31 martie 2019

Data limită de trimitere a fișei de înscriere în concurs ce va fi trimisă pe adresa electronică a responsabililor și persoanelor de contact este: 25 mai 2019

Desfășurarea concursului: 8 iunie 2019

Festivitate de premiere cu acordarea diplomelor: 8 iunie 2019

Diseminarea rezultatelor: 12 – 30 iunie 2019

CONDIȚII DE PARTICIPARE

Concursul se adresează elevilor din ciclul gimnazial și liceal din școli gimnaziale, Palatele și Cluburi ale Copiilor din toate județele țării.

Fiecare unitate școlară va fi reprezentată în concurs doar de câte un concurent pentru fiecare categorie de vârstă (soliști vocali și instrumentiști)

Acompaniamentul va fi pe CD cu negativ.

Atât repertoriul cât și costumul popular, trebuie să reprezinte zona de proveniență a concurentului.

Categoriile de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani, 16-18 ani.

Secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști, taraf, grup vocal(feminin, bărbătesc sau mixt)

Repertoriu:

În concurs elevii vor prezenta cântece populare specifice zonei din care provin;

Soliștii vocali de la categoria 7 – 15 ani vor interpreta o strofă dintr-un cântec popular propriu zis fără acompaniament precum și un cântec cu acompaniament – CD cu negativ.

Soliștii vocali de la categoria 16 – 18 ani vor interpreta o strofă dintr-o doină sau baladă precum și un cântec cu acompaniament – CD cu negativ.

Precizări:

Cheltuielile de transport pentru elevii și profesorii însoțitori din județele invitate, vor fi suportate de Inspectoratele Școlare Județene de unde provin aceștia.

Instituția organizatoare asigură doar o noapte de cazare în data de 07.06.2019, FĂRĂ MASĂ.

Impactul educativ estimat asupra grupului țintă:

Revigorarea cântecului tradițional românesc;

Cultivarea la elevi a dragostei pentru cântecul popular;

Transmiterea prin textele baladelor a faptelor de vitejie ale strămoșilor noștri;

Formarea și dezvoltarea capacității de percepere a autenticului în arta interpretării;

Sensibilizarea elevilor în privința necesității păstrării și valorificării tradițiilor neamului nostru.

Rezultate calitative și cantitative așteptate ca urmare a implementării proiectului

Descoperirea de noi talente care să asigure generația de mâine a interpreților de muzică populară autentic romanească.

Caștigătorii marilor premii la nivel interjudețean vor fi popularizați prin mijloace mass-media.

Se va realiza o culegere de cântece și texte autentice din zona folclorică a Humorului care să cuprindă activitatea elevilor premianți ai cercului de folclor de la Clubul Copiilor Gura Humorului. (Anexa CD )

Se va dezvolta spiritul de competiție în confruntarea cu alți interpreți dar în același timp și spiritul de cooperare. Elevii iși vor îmbogăți experiența scenică. Clubul va beneficia de un grup de interpreți vocali și instrumentiști care vor reprezenta instituția la festivalurile și consursurile care vor urma.

Modalități de monitorizare și de evaluare ale proiectului

Profesorii de specialitate din club precum și interpreții consacrați proveniți din rândul elevilor vor organiza periodic întâlniri cu elevii implicați în proiect pentru a constata nivelul de pregătire al acestora. Evaluarea se va face cu ocazia concursurilor zonal, județean și interjudețean, în care elevii implicați în proiect vor fi apreciați de un juriu alcătuit din specialiști recunoscuți la nivel național. Juriul stabilește criteriile de apreciere ale concurenților, care vor fi cuprinse în fișa de jurizare: ținuta scenică, stilul de interpretare, valoarea și autenticitatea repertoriului, evoluția cu acompaniament.

Evaluarea concurenților:

Juriul compus din artiști consacrați și specialiști în domeniul folclorului va evalua calitatea interpretării, autenticitatea și valoarea artistică a pieselor, a costumului popular, ținuta scenică.

FIȘĂ DE JURIZARE

Indicatorii de evaluare ai proiectului cuprind:

– numărul de elevi participanți la fazele zonale și județene

– numărul de elevi participanți la faza interjudețeană

– numărul de diplome și premii acordate

Modalități de asigurare a continuității /sustenabilității proiectului

Continuitatea va fi asigurată prin:

– activitatea cercurilor de folclor sub îndrumarea profesoriilor coordonatori implicați în proiect;

– menținerea și dezvoltarea parteneriatelor încheiate în cadrul proiectului;

– includerea bunelor practici identificate în proiect în strategiile clubului;

– produsele elevilor realizate în cadrul activităților proiectului vor fi folosite în alte activități nonformale: costumele populare vor fi purtate de membrii grupului vocal al clubului, echipa de dansuri care va paricipa la spectacole, serbări, concursuri;

– culegerea de folclor va fi utilă pentru disciplinele opționale din școli;

– noi proiecte elaborate după finalizarea proiectului.

Activități de promovare/mediatizare și de diseminare pe care intenționați să le realizați în timpulimplementării proiectului

Promovarea și diseminarea va fi asigurată prin:

seminarul de diseminare organizat la nivelul localității cu sprijinul primăriei și a partenerilor de proiect;

materiale informative, pliante, afișe distribuite în școli și in comunitate;

articole despre activități, în presa locală: https://www.monitorulsv.ro/Cultural-local/2019-06-11/Festivalul-concurs-de-interpretare-vocala-si-instrumentala-Cant-cu-drag-in-Bucovina-editia-I-la-Gura-Humorului

mediatizare pagina web http://scoli.didactic.ro/clubul_copiilor_gura_humorului

Facebook https://www.facebook.com/clubulcopiilorhumor/photos/?tab=album&album_id=2105483692895447de unde se pot culege mai multe informații despre acesta

Pagina grupului pe Facebook: „Humoreanca Folcloric”

https://www.facebook.com/profile.php?id=100014675616707&lst=100000546710765%3A100014675616707%3A1562667822&sk=timeline

emisiuni Radio și TV (Vezi Anexe)

videoclipuri

Înregistrări în studio

https://www.facebook.com/100000275177305/videos/2412679985417817/?id=100014675616707&lst=100000546710765%3A100014675616707%3A1562667822&sk=timeline

realizări de CD-uri (Anexa CD)

expoziție de premii și trofee.

Proiectul oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înșiși, de a se manifesta cu totul în domeniile în care capacitățile lor sunt cele mai evidente. Totodată elevul este situat în miezul acțiunii, rezervându-i un rol activ și principal (să imagineze, să investigheze, să creeze, să ia decizii, să-și asume responsabilități și, implicit, pe măsură ce câștigă experiență, să devină mai stăpâni pe puterile lor și mai încrezători în forțele proprii).

Copiii sunt parteneri în luarea deciziilor referitoare la tot ce se desfășoară în cadrul proiectului (începând de la stabilirea a ceea ce vor să afle prin intermediul proiectului, titlu, loc de desfășurare, grupe în care să lucreze, până la stabilirea modului de evaluare).

Funcționalitatea atribuită proiectului a fost necesară pentru a crea copiilor o motivație mai puternică și a-i implica afectiv, cunoscută fiind puterea acestei componente psihice în procesul învățării. Exemplele în acest sens ar fi acelea de a organiza o expoziție de fotografii de la toate edițiile desfășurate până în prezent, pe holurilor Clubului, prin intermediul cărora să prezinte evoluția lor, colegilor de la toate activitățile desfășurate în unitatea noastră.

Părinții și întreaga familie au reprezentat o resursă umană centrală, stimulând și sprijinind interesul copiilor pentru cunoaștere și, totodată să fie alături de instituție în demersul educațional pe care aceasta îl desfășoară.

Evoluția elevilor pe parcursul anului și mai ales în concursuri, atât în grup cât și individual, sub îndrumarea profesorului coordonator a fost foarte bună și chiar excelentă. Copiii au fost puși în situația de a cânta LIVE, atât cu acompaniament cât și cu CD – negativ, ceea ce a contribuit la perfecționarea continuă a acestora. Fiecare elev a observat atent munca celorlalți colegi precum și evoluția în timp, s-au putut autoevalua, reușind să conștientizeze nivelul la care se află în momentul respectiv.

,,Nu există un model universal, absolut, pentru desfășurarea activității/lecției. În funcție de predominanta referinței la obiective, conținuturi, activități, locuri de desfășurare a activității/ lecției (sala de clasă, atelier, muzeu, natură), mod de organizare a elevilor/copiilor (pe grupe, individual), se pot structura modele diferite de desfășurare a activităților ”. (Cucoș, C. Pedagogie, pag. 321).

Proiectarea demersului instructiv-educativ trebuie să fie adecvată situațiilor concrete de învățare pentru a obține rezultate satisfăcătoare.

Aspectele principale ale conținuturilor abordate în cadrul proiectului (subteme) sunt:

ș Fixarea obiectivelor, diagnosticarea ediției precedente, analiza evoluție și stabilirea strategiilor;

ș Întocmirea DIAGRAMEI GANTT a activităților:

Activitatea 1: Organizarea de șezători populare în care să fie prezenți rapsozi și meșteri populari

Activitatea 2: Alcătuirea repertoriului tinerilor soliști, cu cântece învățate de la rapsozi pe teme diferite: de înstrăinare, de vitejie, de dor, de șezătoare, de nuntă, de joc etc.

Activitatea 3: Organizarea și desfășurarea concursului zonal de folclor

Activitatea 4: Organizarea și desfășurarea concursului județean de folclor

Activitatea 5: Organizarea și desfășurarea Festivalului Concurs Interjudețean de Folclor, de interpretare vocală și instrumentală, „Cânt cu drag în Bucovina

DIAGRAMA GANTT

Clubul Copiilor

Gura Humorului, jud. Suceava

Strada 1 Mai, nr. 9

Tel./fax: 0230/230804

E-mail:ccegh@yahoo.com

Festivalul Concurs interjudețean de Interpretare vocal / instrumentală

« Cânt cu drag în Bucovina »

Clubul Copiilor Gura Humorului – jud. Suceava

Editia a III – a / 8 iunie 2019

FISA DE PARTICIPARE

Numele si prenumele prof. coordonator: ____________________________

Localitatea:___________________________________________________

Unitatea școlara:______________________________________________

E-mail unitate școlara: __________________________________________

Adresa și numarul de telefon: _____________________________________

E-mail și telefon, cadru didactic: ______________________________________

Semnatura, Semnatura,

Director:

Profesor coordonator:

Clubul Copiilor

Gura Humorului, jud. Suceava

Strada 1 Mai, nr. 9

Tel./fax: 0230/230804

E-mail:ccegh@yahoo.com

ACORD DE PARTENERIAT

Festival Concurs Interjudețean de Folclor „Cânt cu drag în Bucovina!”

C.A.E.R.I. Dom. Cultural artistic B/Anexa 9, poz. 1970 (O.M.E.N. 3016/09.01.2019)

Ediția I, 8 iunie 2019

Încheiat astăzi ………………….2019

PĂRȚILE PARTENERE

CLUBUL COPIILOR cu sediul în str. 1 Mai, nr. 9, localitatea GURA HUMORULUI, jud. Suceava, cod 725300, reprezentată de director, profesor Macarov Maria și profesor Luminița Chiriac, în calitate de APLICANT.

Școala / Club / Palat………………………..……………………………………cu sediul în ……………………………………………………………telefon/fax……………………..adresa e-mail…………………………………………reprezentată de director, profesor……………………………………….. și profesor………………………………

în calitate de PARTENER.

au convenit să încheie prezentul acord de parteneriat

OBIECTUL PARTENERIATULUI

Obiectul acestui acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre părțile contractante în vederea desfășurării ediției I a Festivalului concurs de Interpretare vocală și instrumentală de folclor „Cânt cu drag în Bucovina!”, organizat de Clubul Copiilor Gura Humorului. În data de 8 iunie 2019.

Scopul: Prezentul acord urmărește realizarea în comun de activități extrașcolarecu caracter informativ și aplicativ pentru dezvoltarea interrelaționării comunităților școlare și locale în vederea redescoperirii și păstrării tradițiilor și obiceiurilor locale.

Obiective comune:

dezvoltarea capacității de colaborare și cooperare între unitățile școlare;

implicarea elevilor și cadrelor didactice în activități extrașcolare, prin sprijinirea bilaterală a realizării în comun de proiecte;

cunoașterea și redescoperirea specificului local: obiceiuri, tradiții, orizont geografic, istoric.

DURATA PARTENERIATULUI

Prezentul contract se încheie pe durata organizării și derulării festivalului, acordul intrând în vigoare la data semnării acestuia

OBLIGAȚIILE PARTENERILOR

APLICANTUL se obligă să presteze următoarele servicii:

– să informeze palatele și cluburile copiilor, școlile și liceele despre organizarea concursului;

– coordonează și supraveghează buna desfășurare a activităților;

– respectă termenele de desfășurare a concursului;

– asigură transparența și obiectivitatea concursului;

– emite și distribuie diplomele elevilor premiați, adeverințe profesorilor îndrumători;

– să returneze, semnate și stampilate, acordurile de parteneriat;

– să promoveze activitățile desfășurate.

B. PARTENERUL se obligă să respecte următoarele condiții:

– să mediatizeze festivalul în instituția de învățământ;

– să pregătească elevii pentru activitate;

– să respecte regulamentul și programul de desfășurare a festivalului;

– să trimită în timp util acordul de parteneriat înregistrat și stampilat, în două exemplare, precum și fișele de înscriere la festival.

ÎNCETAREA PARTENERIATULUI

Prezentul contract încetează :

prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu au renegociat prelungirea lui;

prin revocarea parteneriatului, în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute și asumate prin prezentul contract.

ALTE PREVEDERI/CLAUZE

părțile semnatare își propun să conlucreze pentru asigurarea unei eficiențe cât mai ridicate a programelor;

orice modificare adusă prevederilor prezentului protocol se face prin act adițional cu acordul părților;

Festivalul de folclor „Cânt cu drag în Bucovina!” din cadrul proiectului, face parte din categoria activităților extrașcolare și urmărește stabilirea relațiilor de colaborare între instituții, cadrele didactice și elevii din județele partenere.

Eventualele litigii apărute în executarea prevederilor prezentului protocol, vor fi soluționate de către părți pe cale amiabilă.

Prezentul protocol a fost redactat în 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare din părțile semnatare.

Beneficiarii parteneriatului: comunitățile școlare, didactice și locale ale participanților.

Facilitatorii acordului de parteneriat:

Clubul Copiilor Gura Humorului: Luminița Chiriac, Maria Macarov, Iulia Danilov, Mariana Radu, Maria Belei

Școala/ Clubul/Palatul………………………………………………………………………..

APLICANT: Clubul Copiilor Gura Humorului

PARTENER: Școala/Club/ Palat………………………..

Director, Director,

Prof. Maria Macarov Prof. …………………………………

PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAȚIONAL INTERDISCIPLINAR

„Tabăra internațională ENGLISH IS FUN…TASTIC!” – Gura Humorului

an școlar 2017 -2018 și an școlar 2018 – 2019

COORDONATORI:

Prof. Pictură/Desen: Mariana Radu

Prof. Folclor: Luminița Croitoru Chiriac

Prof. Artă textilă/Origami: Maria Belei

Prof. Ouă încondeiate: Andreea Moroșan

ARGUMENT

« Lumea umană este lumea culturii, ființa umană este ființă culturală (…) Orice creație culturală are aptitudinea de a deveni, în măsura în care este o operă vie, model și stimul pentru acțiunea oamenilor. » (Dan Ion Nasta)

Scopul acestui proiect educațional:

Organizarea de evenimente care să contribuie la educarea copiilor și elevilor în timpul extracurricular.

Schimb informațional permanent și suport reciproc în arii de interes comun în sfera educației extracurriculare

Colaborarea între cele două instituții în derularea de activități educative.

Punerea elevilor în contact cu frumusețile naturale și cu valorile culturale din spațiul bucovinean.

OBIECTIVE

Stimularea interesului pentru studiul folclorului, al educației plastice și artei textile sau origami, al meșteșugului încondeierii ouălor;

Dezvoltarea competențelor de exprimare orală în diferite situații de comunicare;

Cultivarea preocupărilor elevilor pentru domeniul artistic;

Creșterea motivației elevilor pentru lucrul în echipă;

Dezvoltarea unor atitudini pozitive în colaborarea pluridisciplinară;

Promovarea imaginii instituțiilor de învățământ preuniversitar participante la activitate.

RESURSE

Umane: copii, elevi, cadre didactice.

Materiale:

Cuprind locul de desfășurare al Taberei Internaționale de Engleză „English is fun…tastic!” din Gura Humorului, utilizat în interesul comun.

Sunt cele folosite din bugetul Alphard Educațional pentru asigurarea materialelor în scopul realizării activităților din cadrul parteneriatului

Fonduri obținute din donații sau sponsorizări solicitate în scopul derulării programelor comune.

GRUP ȚINTĂ

Elevii participanți la tabără precum și cei care evoluează ca invitați(primar, gimnazial și liceal)

COLABORATORI

Clubul Copiilor Gura Humorului, reprezentat de director Macarov Maria

ALPHARD Educațional Piatra Neamț, reprezentat prin director Andreea Țăbărnac

DURATA

Iulie-august, 2018 și iulie-august 2019

REZULTATE AȘTEPTATE:

Creșterea nivelului de cunoștințe și informații a copiilor și adulților și dezvoltarea deprinderilor de muncă în echipă alături de profesori;

Dezvoltarea unor relații de colaborare și prietenie între cele două instituții;

Creșterea prestigiului celor două instituții;

Adoptarea unui comportament civilizat în afara școlii;

MONITORIZARE ȘI EVALUARE

Expoziții de fotografii, desene, lucrări ale copiilor;

Diseminarea informațiilor în cadrul școlii, pe internet;

Oferirea de diplome;

Realizarea unui CD cu momente din timpul activităților;

Redarea unor cântece din repertoriul bucovinean.

PROIECT DIDACTIC

Tipul  activității: Activitate integrată

Tema: ,,ȘEZĂTOAREA, OBICEI STRĂBUN!”

Forma de realizare : Șezătoare (adunare restrânsă la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori)

Tipul activității : lecție de (re)sistematizare,consolidare, fixare a cunoștințelor

Domenii experențiale: DLC, DEC, DPM;

Mijloace de realizare: cântece, ghicitori, strigături, dansuri populare

Scopul activității : sădirea în sufletul copiilor a dragostei pentru interpretarea cântecului tradițional românesc prin cunoașterea și respectarea tradițiilor și obiceiurilor populare.

DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE (DLC)

Obiective cadru:

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectăa semnificațiilor structurilor verbale orale;

Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic,lexical, sintactic;

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;

Obiective de referință:

Să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor, cât și în calitate de auditor.

Să înțeleagă și să transmită mesaje simple; să reacționeze la acestea.

DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV (DEC)

Obiective cadru:

Formarea capacității de receptare a lumii sonore și a muzicii;

Formarea capacităților de exprimare prin muzică;

Cunoașterea marilor valori ale creației muzicale folclorice.

Obiective de referință:

Să intoneze cântece pentru copii,

Să cânte acompaniați de profesorul coordonator;

Să acompanieze ritmic cântecele;

Să cânte cântecele cu aranjamente orchestrale;

Să asocieze mișcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia;

Să exprime prin mișcare starea sufletească creată de muzica audiată.

DOMENIUL PSIHOMOTRIC (DPM)

Obiective cadru:

Formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative;

Stimularea calităților intelectuale, de voință și afective în vedereaaplicării independente a deprinderilor însușite;

Obiective de referință

Să-și formeze o ținută corporală corectă (în poziția stând, șezând și în deplasare).

Să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însușite în diferite contexte.

Să se folosească de acțiunile motrice învățate pentru a exprima sentimente și/sau comportamente, pentru a răspunde la diferiți stimuli (situații), la diferite ritmuri.

Obiective operaționale:

DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE (DLC)

Cognitive :

să rețină expresii ritmate;

să redea expresii ritmate;

să redea cu intonație textele ghicitorilor, poeziilor și ale strigăturilor din cadrul ,,Șezătorii’’;

să înțeleagă sensul cuvintelor utilizate;

să asocieze textului expresivitatea și tonul care valorifică mesajul;

să-și asume rolul specific textului fiind în concordanță cu mesajul redat;

să valorifice texte folclorice locale;

să înțeleagă importanța păstrării tradițiilor populare.

Afectiv-volitive:

să participe cu interes și adeziune la activitate;

să reacționeze pozitiv la aprecierile cadrului didactic;

să coopereze cu ceilalți copii cu afecțiune și respect;

să aprecieze textele populare folclorice din specificul local.

Psiho-motrice:

să păstreze o poziție corectă a corpului în timpul emisiei vocale a fiecărui text;

să utilizeze corect aparatul fonator pentru emisii sonore corecte fonetic.

DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV (DEC)

Cognitive:

să cânte corect respectând textul și melodia;

să redea ritmic din memorie strigături și poezii;

să respecte ritmul cântecelor;

să asocieze mișcările și mimica potrivite textului cântat;

Afectiv-volitive:

să prezinte interes și adeziune pentru activitate;

să creeze o stare de spirit potrivită textelor cântecelor, poeziilor și strigăturilor;

să interpreteze rolul în conformitate cu trăirile personajelor;

Psiho-motrice:

să păstreze o poziție optimă în timpul activității pentru a putea susține emisia sonoră corectă;

să utilizeze corect aparatul fonator în vederea redării optime a melodiilor, textelor și ritmurilor din cadrul șezătorii.

DOMENIUL PSIHOMOTRIC (DPM)

Cognitive:

să redea din memorie mișcările potrivite muzicii interpretate prin corelație;

să coordoneze ritmic mișcarea și textul;

să coopereze cu colegii la hora de mână;

să respecte rolul în cadrul șezătorii asociindu-i ținuta și mișcările potrivite;

să dovedească capacități euritmice potrivite jocului popular din zonă.

Afectiv-volitive:

să participe cu implicare afectivă și interes la activitate;

să coreleze mișcările cu starea emoțională optimă interpretării artistice;

să redea prin mișcare trăiri, sentimente și stări care să ajungă la audiență;

să se identifice afectiv cu elementele folclorice zonale: dansuri, ritmuri și mișcări.

Psiho-motrice:

să respecte ținuta corporală corectă;

să redea mișcările optime așa cum au fost ele exersate sub atenția și îndrumarea profesorului;

să coordoneze întreaga ținută corporală fiecărui moment din reprezentație pentru o interpretare cât mai naturală și potrivită contextului psihomotor.

Metode și procedee: conversația, exercițiul, explicația, povestirea, euritmia.

Materiale folosite: costume populare specifice zonei, muzică, elemente populare (covorașe, vârtelniță, masă și scăunele de lemn, furcă, lână, lucru de mână).

Forme de organizare : frontal și individual

Durata: 100 minute.

Locație: sala de cerc

Material bibliografic: Cântece și ghicitori preluate de la rapsozii populari din zona Humor

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

Fișă de lucru

ȘEZĂTOARE

Cântec: Mândru-i pe la șezători (tablou static cu fete și băieți lucrând și cântând)

Pe ultima strofă Asta-i horă, nu-i minciună un băiat invită o fată la joc, de preferință să fie fata care toarce.

Gazda: Aho, măi oameni buni, dacă începeți cu cântatul și cu jocul de pe amu, nu prea văd eu curaj de lucru. Nu de alta dar rămâne zestrea fetei negătată!

Fata: Lasî lelițî cî doar nu-i asta sîngura șăzătoari la casa matali, ni-i mai chema șî altîdatî.

Gazda: I-auzi fată hăi, adă plăcintili șî mustu sî-i ominim pi lucrători sî mai vii șî săptămâna viitoare la noi.

Fata aduce plăcintele și cana cu must și le așază pe masă.

Gazda: Ia luați câte-o plăcintă să nu ziceți că v-am pus la lucru flămânzi. Luați șî cîti un pahar di must de mere că holercă încă nu se cade să puneți în gură. Nu di alta dar sîntiț pre tiniri și vi-ți îmbăta repede ș-o ișî lucru pi dos.

Se râde, se discută, doi câte doi și se servesc plăcinte.

Un băiat: După ce gustă plăcinta Ehee, leliță Mărie, da buni plăcinti ai mai făcut. Dacă ar faci șî fata matali tot așa di buni, mai cî aș lua-o di nevastî pi când oi fi di însurat.

Gazda: măi băieti, îi mînca tu multî mămăligî pîni ti-i însura. Amu ia sî aud un cântic mândru. Da, di la cari ști a cânta di bunî samî!

O fată: Sî ni cânti Ionicî ceva di joc.

Toți: Hai, hai Ionicî nu ti codi! (Se cântă un ritm de ciobănaș și joacă 1, 2 perechi)

Gazda: Bravo, Ionică! Da voi, măi băieți, nu știți a cânta niciunul?

Un băiat: Ba da lelițî! Ia sî cîntăm șî noi măi Nelucu ceva. (Ce mi-e mie drag pe lume – duet)

Gazda: Ptiu, da mândru ați mai cântat! Ia mai luați voi o gură de must! Da tu Irină, da vro douî ghicitori știi cariva? (Știu eu…)

Un băiat: Uite-o ici, uite-o colea, / Măgărușul după ea (se sfătuiesc toți)

O fată: cârnațul

Un băiat: Ahă, măi, da tu numa la mâncari ti gândești?! Stai cî încâ n-o vinit Crăciunu șî porcu-i încî în coteț.

O fată: Ia mai zi odatî ghicitoarea! (repetă ghicitoarea – fata care a mai spus-o)

Ghicește – băiat – suveica

Toți – daa, daaa, așa-i!

Altul- băiat: Claie albă-n vârf de băț / Și spârnel în două părți”

Ia zi-i Anuțo! (fata care toarce) Ce-i?

Se răspunde: claia cu fân

Altul – Măă, dar n-are spârnel!

În final ghicește careva: Furca cu fusul

Toți: da, daaa, așa-i!!

Gazda: Mai lăsați oleacî ghicitorili. Sî mai auzâm un cântic mândru. Cine-ar vrea sî ni cânti ceva?

Un băiat: Ia ascultați aici În pădure naște, în pădure crește, în sat poruncește!

Fluierul – răspunde o fată

Gazda: Mă bine-ai mai zis că fluierașul îi sufletul bucovineanului și când doinește și când cântă de joc. Da din gură știe careva să doinească?

Florentina: Știu eu, dacă aveți răbdare!

Gazda: Fain tare, fain ai mai cântat, dar parcă ar trebui ceva mai vesel.

Băiat: Știm noi ceva fain despre Bucovina – cântă Gavril ți Ionica

Toți: cântați, cântați!

Gazda: Brava-i, mai luați câte-o plăcintă să aveți curaj de lucru!

Gavril: Măi, ați auzit ci-o pățît Vasile a Casandri ieri în pădure?

Toți: Ci-o pățît? Ci-o pățît?

Gavril: S-o dus să taie un fag șî o lăsat calul cu faitonu lângă un pârâu. S-o suit în deal cu drujba șî după ci-o tăiet fagul s-o apucat să-i taie crăcile cu toporul. Deodată o auzît calul nechezând șî fornăind di mama focului. O lăsat lucru și, cu toporul în mână s-o răpizât la vali șî, când colo ci sî vadî? Un urs dădea târcoale să înșface calul.

O fată: Vai di mini șî di mini! Șî ci-o făcut bietul om?

Gavril: Iaca ci-o făcut: i-o zâs ursului ceva, cî ursul s-o dus cât ăi clipi, di undi o vinit!!!

Toți: Ci i-o zîs? Ci i-o zîs?

Gavril: Măi moș Martine, dacă-mi lași calul în pace vin mâine șî-ți aduc o coșarcî di plăcinti făcuti di lelea Măria, de-ți lasă gura apă. Iac-așa ca acestea.

Gazda: Vai babă-te norocul, mare ciufalnic mai ești, măi băiete!

O fată: Adică vrei să râzi de noi, ha!? Stai că-ți arătăm noi. (Se reped fetele și-l flocăiesc bine. Băiatul scapă cu greu și fuge, iese) (Hârjoneală comică)

Băiatul: Tu, dacă mă lăsați în pace, vă cânt ceva de vă merge la suflet.

Fetele: Bine, hai să auzim!

Gavril cântă ciobănașul.

Toată lumea joacă. Sfârșit

CAP. 5

ASPECTE DE CERCETARE CU PRIVIRE LA CUNOAȘTEREA OBICEIULUI ȘEZĂTORII, ÎN ZONA HUMOR

Scopul cercetării a fost acela de a le facilita elevilor contactul cu valori populare românești, de a orienta și sprijini demersurile lor de înțelegere, de acceptare, asumare și interiorizare a acestor valori, de a-i ajuta să se formeze și să se informeze, în activități de valorificare și valorizare a tradiției populare românești. Finalitățile educaționale cu generalitate mai mică, pe care le-am propus, au vizat cele două dimensiuni ale procesului instructiv-educativ, între care există interrelaționări firești și necesare: dimensiunea informativă și dimensiunea formativă.

Obiectivele pentru elevi, care au vizat dimensiunea informativă:

O1 – să descrie într-un limbaj simplu costumul național, o casă țărănească, un sat, un obicei etc. pe baza experiențelor proprii și a sentimentelor generate de acestea;

O2 – să culeagă informații despre practici întâlnite în viața satului, despre sărbători religioase, tradiții, obiceiuri agrare etc.: acțiuni, implicații afectiv-emoționale, atitudini, conduite;

O3 – să expliciteze multidimensionalitatea muncii, culegând informații de detaliu dintr-o seară de șezătoare, dintr-o muncă în clacă: cântece, obiceiuri amuzante, munci, povești, legende ș.a.m.d.

O4 – să condenseze în registrul propozițional și în cel iconic esența activităților și a implicațiilor lor afective, cognitive, atitudinale și comportamentale;

O5 – să redea esența valorilor populare vehiculate în cadrul cercetării prin activități de învățare experiențială și prin cooperare;

O6 – să realizeze serbări de Crăciun, interpretând roluri corespunzătoare jocurilor de rol „Colindatu’”, „Umblatu’ cu Chiralesa” etc.

Obiectivele pentru elevi, care au vizat dimensiunea formativă:

O1 – să desprindă trăsături specifice poporului român: optimismul, simțul umorului, respectul față de semeni, atitudinea corespunzătoare față de alteritate, hărnicia, empatia, spiritul de întrajutorare, înțelepciunea, puterea de a lupta pentru propriile credințe, caracterul luptător, prețuirea muncii și a produselor muncii, cultul față de muncă;

O2 – să interiorizeze și să asimileze valori populare legate de munca pământului și de taine și evenimente din viața oamenilor;

O3 – să realizeze reflecții personale/individuale și de grup, prilejuite de diferite evenimente din viața satului;

O4 – să demonstreze sensibilizare și interes față de tradițiile și obiceiurile populare printr-un grad înalt de (auto)motivare în direcția receptării și interiorizării valorilor naționale;

O5 – să manifeste atenție și responsabilitate pentru redactarea corectă și îngrijită a poduselor scrise ale învățării: compuneri, texte, eseuri, poezii;

O6 – să manifeste implicare activă și responsabilitate în alegerea și interpretarea rolurilor, precum și în dezbaterea colectivă a jocului de rol.

Obiectivele cercetării pentru cercetător:

O1 – să organizeze, să coordoneze și să evalueze procesul instructiv-educativ, să construiască secvențele de învățare și autoînvățare, succesiunea și interdependența acestora;

O2 – să urmărească formarea și dezvoltarea deprinderilor de învățare, teoretice și practice;

O3 – să dezvolte spiritul critic și autocritic la elevi și să promoveze spiritul de cooperare, de comunicare și ajutor reciproc, întâlnit în viața satului;

O4 – să înțeleagă importanța cunoașterii, valorificării și promovării culturii populare tradiționale, pentru a reuși să o inducă și elevilor.

IPOTEZA CERCETĂRII

În acțiunea de cercetare longitudinală întreprinsă (studiul, evoluția și evaluarea fenomenelor se face pe același grup de subiecți în momente diferite de timp) am pornit de la ipoteza generală: la clasele primare și gimnaziale, aplicarea unui curriculum bazat pe tradiții facilitează organizarea unor situații de învățare eficiente, flexibile și personalizate, funcție de particularitățile de vârstă și psihoindividuale ale elevilor, precum și trăirea unor experiențe de învățare cu efecte formative și informative certe.

Categoriile de variabile implicate în activitatea noastră de cercetare au fost:

variabila independentă – valorificarea elementelor de tradiție în procesul instructiv-educativ;

variabilele dependente – gradul de recunoaștere/acceptare a valorilor tradiționale, arhetipale, gradul de profunzime a înțelegerii lor și de decodificare, măsura în care ele sunt interiorizate și traduse în atitudini și comportamente.

Eșantionul de subiecți

În derularea cercetării pedagogice, am utilizat tehnica eșantionului/grupului unic. Aceasta se bazează pe utilizarea aceluiași grup (atât experimental, cât și de control), căruia i se aplică variabila independentă sau variabilele dependente, urmărindu-se și cuantificându-se efectul acestora în etape diferite.

Menționez că în etapa formativă, eșantionul de subiecți a fost compus din 20 elevi, deoarece activitățile formative s-au focalizat doar asupra acestora, având în vedere finalitățile propuse prin realizarea cercetării: proiectarea și implementarea unui curriculum al valorilor arhetipale în învățământul primar și gimnazial.

Eșantionul de conținut

Pentru stabilirea eșantionului de conținut am ținut seama de aspectele organizării, proiectării, desfășurării și evaluării activității didactice cu elevi de vârstă școlară primară și gimnazială și de principiile abordării socio-constructiviste ale învățării.

Eșantionul de conținut a fost stabilit astfel, încât unitățile de învățare/de conținut:

– să fie corelate experienței de viață a elevilor, cunoștințelor lor anterioare;

– să fie relevante, importante pentru formarea personalității elevilor și pentru construirea propriei lor cunoașteri pe o temă dată;

– să fie accesibile, cu un grad „optim” de dificultate, noutate, complexitate, astfel încât să reprezinte elemente interesante, atractive;

– să țină cont de caracteristicile individuale și psihopedagogice ale vârstei școlare.

Câteva conținuturi parcurse în demersul de preadre – învățare, au inclus:

1. Elementul de tradiție;

2. Corespondentul acestuia în context școlar/social;

3. Similitudinile și diferențele dintre elementul de tradiție și corespondentul școlar/social al acestuia;

4. Activitate practic-aplicativă: corespondentul școlar al elementului de tradiție.

Un exemplu ilustrativ este următorul:

Șezătoarea literară, soluție a nevoilor scriitorilor;

Șezătoarea populară, soluție a trebuințelor sătencelor;

De la șezătorile literare la șezătorile populare;

Șezătoare populară – activitate practic-aplicativă.

Conform acestei structuri algoritmice, elevii au fost plasați în situații de învățare preponderent intelectuale (șezătoarea literară), apoi au fost plasați în situații de învățare oferite de „viața satului” (șezătoarea populară), apoi în situații de învățare, în care erau stimulați să-și pună în lucru operațiile superioare ale gândirii (analiza, sinteza, abstractizarea și generalizarea) pentru a realiza o prezentare „față în față”: șezătoare literară – șezătoare populară. Astfel, elevii erau sprijiniți în demersuri de a descoperi similitudini și diferențe între cele două elemente. Activitatea practic-aplicativă, în cazul de față șezătoarea populară, venea să încheie un ciclu de învățare cu tema șezătoarea, deschizând drum unei alte unități de învățare și altor conținuturi. În felul acesta, elevii au studiat aproape toate elementele de tradiție ale satului care stau la baza practicilor lor școlare, educaționale, trăind experiențe de învățare pozitive, din cele mai diverse.

Metode de cercetare: ancheta directă/orală, ancheta pe bază de chestionar, testul pedagogic de cunoștințe, testul sociometric, observația directă asupra comportamentului elevilor, auto observația, metode de autocunoaștere și intercunoaștere, metode pentru stimularea comportamentelor pozitive ale elevilor, metode de gândire critică, analiza produselor activității subiecților educației, cercetarea bazată pe proiect, experimentul psihopedagogic/didactic, metoda de investigare bazată pe acțiune directă, metoda observației sistematice, metoda convorbirilor, sub ambele forme: colectivă și individuală, discuțiile, metoda interviului, metode de interpretare calitativă și cantitativă, grafice statistice, diagrame de structură, diagrame de comparație.

Realitatea lumii satului și valorile acesteia au fost cercetate de către elevi cu ajutorul metodei proiectelor, care i-a plasat în diverse situații de cercetare. În demersurile de investigare, cercetare și descoperire, pe care elevii au fost solicitați să le efectueze, aceștia s-au implicat atât cognitiv și psihomotoriu, cât și afectiv.

Tipul de învățare promovat a fost învățarea experiențială, bazată pe trăirea unor experiențe de învățare active, interactive, creatoare, euristice, prin receptare, cooperative, experimentale, care i-au influențat din punct de vedere cognitiv/intelectual, afectiv, atitudinal, comportamental.

Am observat, sistematic, angajarea elevilor în secvențe de investigare a realității observate nemijlocit prin participare și implicare efectivă în acțiuni specifice lumii satului. Învățarea prin cooperare și descoperirile didactice s-au realizat fie în modalități individuale, fie în modalități colective, în ambele variante înregistrându-se dezvoltări ale motivației elevilor și stimulări ale operațiilor superioare ale gândirii lor.

Principala metodă de colectare a datelor a fost metoda observației. Referitor la utilizarea metodei observației, în studiul șezătorilor populare, de exemplu, ne-am propus următorul set de exigențe:

– planificarea, organizarea, dirijarea și desfășurarea observației să se subordoneze scopurilor și obiectivelor precizate de la începutul observării;

– să asigurăm condiții de desfășurare naturală a fenomenelor educaționale (elevii au intrat pe rând la războiul de țesut, exersând, cu ajutor, țesutul);

– să înregistrăm și să descriem cât mai fidel datele (am utilizat și mijloace tehnice moderne: reportofon, casetofon, aparat de fotografiat, pe lângă carnețel și creion);

– să consemnăm prompt, imediat, atât faptele derulate, cât și datele observate, pe cât posibil fără ca femeile din șezătoare să-și dea seama de acest lucru (elevii au consemnat datele în carnețelul de teren; și-au notat mai ales denumirea uneltelor din șezătoare: furca, fusul, suveica, sucala etc. și obiceiuri amuzante practicate în sat);

– să urmărim același fenomen, obiectiv, în ipostaze (condiții) diferite (de exemplu, războiul de țesut și țesutul la război) și să confruntăm datele pentru fundamentarea informațiilor obținute și a concluziilor observării;

– să asigurăm un caracter activ-participativ al observării: elevii au văzut mai întâi cum funcționează războiul de țesut, apoi au intrat ei înșiși să țeasă; au văzut cum se fac țevi cu sucala, apoi au făcut singuri țevi;

– să finalizăm observația, formulând aprecieri, concluzii și propuneri.

Ca metodă de colectare a datelor, metoda observației a presupus urmărirea intenționată, metodică și sistematică a șezătorii provocate, în scopul explicării și înțelegerii ei și a putut fi utilizată datorită contactului direct al elevilor cu această practică din viața satului.

Observația nu s-a redus la contemplarea șezătorii populare, ci a implicat analiza atentă a obiectelor și practicilor din șezătoare, interpretări abile, comparații, corelări și interrelaționări cu alte obiecte și fenomene. Momentul de percepție senzorială a obiectelor din șezătoare a deschis calea reflecțiilor personale, a operațiilor mintale, a raționamentelor, a judecăților, a interpretărilor etc., asupra celor observate, precum și calea demersurilor științifice, care urmau să dezvăluie relația cauză-efect, aflată în spatele faptelor observate.

Pentru o mai mare precizie și rigoare, am recurs la experimentul psihopedagogic sau experimentul didactic. Acesta presupune producerea deliberată a acțiunilor educaționale din șezătoare în vederea studierii lor aprofundate în condiții de manifestare favorabile, în vederea observării, cuantificării și evaluării factorilor care le influențează sau le determină.

Scopul experimental a fost acela de a confirma sau infirma ipoteza cercetării: „Dacă elevii ar cunoaște mai multe amănunte legate de tradiție, atunci ar înțelege-o și ar prețui-o” și, eventual, de a sugera alte întrebări sau ipoteze.

Am utilizat experimentul colectiv, deoarece șezătoarea a fost „provocată”, desfășurată în condiții deosebite, într-o cameră special amenajată. Elevii aveau roluri precise, stabilite din timp, înainte de realizarea investigației. Cinci grupe a câte 4 elevi urmau să consemneze informații ce pot fi culese în cadrul unei șezători:

fotografierea uneltelor de lucru din șezătoare;

descrierea unor obiceiuri amuzante practicate în șezătoare;

notarea informațiilor despre muncile din șezătoare;

înregistrarea unor cântece populare ce se cântă în șezătoare;

înregistrarea de colinde;

schițarea unor imagini-simbol, ce pot fi redate în desene sau picturi, care pot constitui afișe pentru șezătoarea organizată la nivelul grupei;

culegerea informațiilor referitoare la obiceiuri laice practicate cu ocazia unor sărbători religioase de peste an (S. Andrei, Crăciunul, Boboteaza, Sf. Gheorghe – 23 aprilie; Blagoveșteniile → Buna Vestire – 25 martie; a treia zi de Sf. Paști, etc.);

culegerea informațiilor despre obiceiuri practicate cu ocazia unor taine din viața omului (nunta, moartea…);

culegerea informațiilor despre obiceiuri care se referă la munca din gospodărie sau la pădure;

Toate informațiile culese aveau să fie valorificate în realizarea portofoliilor de grup. Pe parcursul investigației experimentale a fost utilizată metoda convorbirilor, sub ambele sale forme: colectivă și individuală.

În etapa experimentului propriu-zis s-a recurs la convorbiri individuale și colective cu elevii (legate de tehnica depănatului, a țesutului la război, a torsului etc.), pentru a se colecta date cât mai relevante în legătură cu șezătorile populare. Astfel, s-au vizat următoarele obiective:

– trăirea, de către elevi, a unor experiențe de învățare și auto-învățare, în condiții de participare activă la o șezătoare populară adevărată;

– cunoașterea opiniei elevilor despre obiectele și practicile întâlnite în șezătoare;

– cunoașterea opiniei elevilor, referitoare la tehnicile de lucru experimentate (torsul, țesutul, făcutul țevilor cu sucala etc.), despre influența acestora asupra modului de învățare și asupra

procesului auto-învățării;

– depistarea și depășirea dificultăților în învățare, întâmpinate în condiții experimentale;

– familiarizarea elevilor cu activitatea de reporter, prin adresarea corectă a întrebărilor, prin utilizarea reportofonului, a camerei de filmat, a aparatului de fotografiat;

– formarea și/sau dezvoltarea unor priceperi, deprinderi și comportamente de comunicare, precum și a unor abilități practice.

Am utilizat și interviul de grup, nestructurat, de profunzime. Discuțiile au fost total libere, spontane, cu toate femeile din șezătoare. Am putea să îl numim focus-group prin tehnica cercului, prin participarea la brainstorming.

Activitatea noastră de cercetare a șezătorii tradiționale în zona etnografică Humor a pornit de la întocmirea unui chestionar, cuprinzând 10 întrebări cu caracter deschis, legate între ele prin subiectul abordat. Acestea se referă la cunoașterea obiceiurilor din zonă, perceperea șezătorii de către public, prilejul organizării șezătorilor, locul și timpul practicării acesteia, participanții la șezătoare, îmbrăcămintea lor și obiectele folosite, cântecele de șezătoare, dansurile specifice, poveștile spuse în cadrul unei șezători și formularea unor opinii privind șansele de supraviețuire a acestui obicei.

Au fost chestionate persoanele participante la șezătoare, tineri (fete și băieți) sau mai în vârstă (femei și bărbați), din orașul Gura Humorului, din comuna Mănăstirea Humorului și Voroneț.

CHESTIONAR

Care sunt tradițiile și obiceiurile practicate în satul/orașul natal?

Care este locul și timpul desfășurării șezătorii?

Ce persoane participau la șezătoare(vârstă, sex, statut social)?

Cum erau îmbrăcați cei care participau la șezătoare?

Care erau activitățile specifice șezătorii?

Puteți descrie rituaul unei șezători?

Ce cântece se cântau la șezători?

Ce dansuri se dansau la șezători?

Ce se discuta la șezătoare?

Ce propuneri aveți pentru perpetuarea acestui obicei?

Din răspunsurile primite la prima întrebare, am concluzionat că, majoritatea respondenților alocă un loc minor șezătorii în cadrul obiceiurilor populare, confundând-o uneori cu claca, deoarece nu se mai practică cu aceeași ritmicitate ca altădată.

La prima întrebare am primit următoarele răspunsuri:

Obiceiul colindului. 30,5%

Plugușorul: 25%

Obiceiul caprei și ceata de urși: 13%

Obiceiuri de nuntă: 10%

Obiceiuri de înmormântare: 9%

Șezătoarea și hora: 6%

Semănatul și steaua: 4,5%

Altele: 2%

Majoritatea respondenților acordă șezătorii un loc minor în cadrul obiceiurilor tradiționale.

A doua întrebarese referă la locul desfășurării șezătoarei, deoarece un rol important îl avea alegerea gazdei. Din răspunsurile celor intevievați am constatat că șezătorile se desfășurau:

În casele cu fete/feciori de măritat/însurat. 54,50%

În casele cu multe fete. 22,50%

La femei în vârstă cu pricepere la lucru: 15%

În familiile petrecărețe. 8%

Referitor la perioada de timp când se desfășura șezătoarea, unii respondenți poziționau șezătorile în toată perioada rece a anului, alții o poziționau între Bobotează și Postul Mare (adică în câșlegi), în serile lungi de iarnă, în zilele de lucru. Cei mai tineri nu au fost în măsură să dea răspunsuri decât după poveștile cunoscute de la bunici. Am stabilit următoarele intervale de timp ca răspuns:

În serile lungi de iarnă: 30%;

Între Bobotează și Postul Mare: 29%;

În toată perioada rece a anului: 27,5%;

În zilele de lucru: 13,5%.

Cine participa la șezătoare? La șezătoare veneau femei și bărbați, tineri sau mai în etate, indiferent de condiția socială, după cum atestă răspunsurile respondenților la cea de-a treia întrebare:

Femeile: 38,5%

Bătrânii: 32%

Femeile și bărbații satului: 15,5%

Toți cei doritori: 14%

Respondenții au răspuns la întrebarea nr. 4, precizând modul cum erau îmbrăcați cei care participau la șezătoare. Majoritatea au precizat că era foarte folosit costumul național, reprezentativ pentru zona noastră. În perioada dominației austro-ungară era și mai accentuat acest lucru, deoarece bătrânii țineau foarte mult la costumul popular reprezentativ pentru Bucovina.

Costum național: 88,5%

Haine de lucru: 6,5%

Nu știu: 5%

Un moment important l-a reprezentat momentul identificării activităților și obiectelor specifice șezătorii. Răspunsurile primite ne-au trezit interesul pentru ocupațiile casnice, ocupații ancestrale ale românilor. Răspunsurile respondenților au însemnat importanța pe care au acordat-o cerinței:

Torsul caierului cu ajutorul furcii și al fusului: 93%

Depănatul sculelor la vârtelniță: 88%

Făcutul țevilor la sucală: 59%

Răsucirea firelor cu druga: 36,50%

Împletitul cu cârligul: 35,50%

Țesutul la stative: 17%

Deși obiceiul șezătorii este tot mai puțin practicat de mult timp, în ceea ce privește ritualul șezătorii, persoanele intervievate s-au declarat mai mult sau mai puțin știutoare:

Știutori: 42,50%

Nu există un ritual anume: 33%

Neștiutori: 25%

„Știutorii” nu au dat totuși informații complete, așa cum au putut face câțiva dintre bătrânii care observau activitatea noastră.

Frumusețea acestei activități consta și în multitudinea cântecelor, a jocurilor, a glumelor și ghicitorilor care se spuneau. Voia bună și buna dispoziție erau la ele acasă.

Întrebați fiind de „cercetători”, ce cântece și alte asemenea se spuneau la șezătoare, respondenții au enumerat cântece caracteristice acestui obicei practicat în zona Humor, după cum urmează:

Cântece de joc: 88%

Cântece de lume: 75%

Doine de cătănie, de dor și jale: 60%

Balade de haiducie: 35%

În timp ce se cânta și se lucra, flăcăii dansau și făceau atmosferă cu tot felul de glume și povești adunate de prin sat. Dansurile erau foarte apreciate în acest context, iar respondenții au citat o mare diversitate de jocuri populare, multe practicându-se și astăzi datorită spectaculozității lor:

Dansuri de grup (Țărăneasca, Hora, Coșnencuța): 91%

Dansuri de perechi (Ciobănașul, Coasa, Polobocul): 82%

Dansuri bărbătești (Arcanul, Trilișeștiul): 38%

Dansuri femeești (De trei ori pe după masă, Hora fetelor): 31%

Alte dansuri: 15%

Am putea spune că cel mai frumos punct din chestionar a fost cel legat de răspunsurile primite la întrebarea Ce se spunea la șezătoare?. Au fost identificați cu acest prilej cunoscători ai unor texte lirice sau epice, auzite prin șezători, care nu numai că le-au enumerat, dar le-au și citat total sau parțial. Au fost menționate:

Ghicitorile: 75%

Poeziile satirice: 68%

Poveștile (din sat, istorice, cu tâlc): 55%

Sfaturile: 33%

Descântecele: 25%

Legende istorice: 13%

În ancheierea chestionarului, la întrebarea privind perpetuarea acestui obicei, cei mai mulți s-au arătat optimiști indicând factorii care s-ar putea implica în promovarea șezătorii:

În cadrul unui turism rural: 48,5%

Nu cred în perpetuarea obiceiului: 23%

Prin serbări și festivaluri: 14,5%

Prin familie și școală: 10%

Prin implicarea bisericii: 4%

Resurse materiale implicate în cercetare

Pentru că cercetarea a început în sala de clasă, s-a derulat în sate – Mănăstirea Humorului și Voroneț, uneori în muzeul de etnografie și folclor Muzeul Obiceiurilor Populare Gura Humorului, alteori la domiciliul elevilor și a revenit în sala de clasă, la Clubul Copiilor Gura Humorului, în demersurile noastre de cercetare a fost nevoie de multe și variate resurse materiale: manuale școlare, dicționare, casete audio, casetofon, reportofon, filme didactice, carnețele de teren și instrumente de scris, aparate de fotografiat și de filmat, mașini de transport, locuri de cazare și alimente pentru elevi, materiale intuitive aparținând civilizației și culturii populare (furca de tors, fusul, caierul – de lână, cânepă, in; războiul de țesut, sucala, suveica, ițele, spata, călcătorii; costume naționale – bărbătești și femeiești; lucruri țesute în război – pânzeturi, cuverturi de pat, ștergare, țoale; documente istorice, folclor, reviste vechi, etc.

Modalități de valorificare și popularizare a activităților desfășurate de cercetător

O cercetare nu se încheie decât odată cu valorificarea și popularizarea acesteia. O analiză cantitativă, urmare a prelucrării și interpretării datelor cercetării, conduce la formulare de concluzii, prin raportare continuă la finalitățile proiectate de cercetător. Analiza calitativă poate fi valorizată, valorificând observațiile realizate de către cercetător pe parcursul investigațiilor, criticile, reflecțiile, intervențiile, propunerile lui etc. Pot fi elaborate studii sau articole, în reviste de specialitate, realizate comunicări științifice, lucrări metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic I, cărți, teze de doctorat etc.

CONCLUZII

Mijloacele de investigație pe care le-am utilizat în realizarea lucrării de față au fost alese pentru a răspunde cât mai bine scopului urmărit și anume: să fie cuprinzătoare și adecvate domeniilor cercetate, să fie eficiente, să obțină răspunsuri principiale, obiective și cât mai apropiate de adevăr. Acestea se împart în două categorii: metode de cercetare bibliografică și metode de investigare a realităților din teren. Investigația bibliografică a avut în vedere atât lucrări de specialitate în consens cu obiectivele analizate, cât și lucrări cu caracter general circumscrise problematicii urmărite de la nivel local, zonal și național.

Lucrările locale au cuprins, în afara celor referitoare la satul și comuna noastră, numeroase lucrări mai cu seamă monografice referitoare la localități din Bucovina și zonele adiacente. Lucrările zonale studiate au vizat în primul rând zona Humor și ținutul Bucovinei.

Rezultatele obținute din aplicarea metodelor de teren au fost corelate cu rezultatele obținute prin cercetarea bibliografică pentru a fi validate în final.

Metoda conversației s-a utilizat pentru studierea fenomenelor și proceselor cuprinse în monografie care s-au pretat la observație, ca: flora, fauna și geologia zonei, unele probleme de toponimie, istorie contemporană, realitățile legate de aspectele demografice ale locuitorilor din sat și comună, problemele sensibile ale religiei și superstițiilor, precum și cele legate de cultură și obiceiurile locale.

În cadrul metodei convorbirii s-a utilizat ”convorbirea dirijată pe temă”, ”interogarea sistematică” și în cazuri mai rare, unde se preta, am strecurat și tipul ”convorbirii în contradictoriu”.

Lucrarea de față, are un grad sporit de originalitate prin temă, concepție și realizare, iar prin preocupările speciale de formare a atitudinilor și comportamentelor pozitive ale elevilor (conforme arhetipurilor), încearcă rezolvarea unei probleme de actualitate din domeniul educației cultural – artistice a elevilor: ieșirea elevilor din criza morală (mai ales a planului etic) prin întoarcerea feței lor spre specificul cultural, spre tradiții, sugerând și promovând un sistem de valori autentice, care să le educe emoția și să îi propulseze în universalitate. Deoarece “integrarea domeniului emoțional într-o perspectivă cognitivistă rămâne o provocare permanentă” (S. Cristea, p. 139), ne-am aplecat, în lucrarea de față, asupra rolului pe care îl joacă emoția, rol situat dincolo de cogniție (prin crearea unui mediu plăcut și stimulativ). Am încercat o schimbare de paradigmă educațională, privind către un model deschis spre toate resursele inteligențelor multiple. În viziunea lui Gardner, un asemenea model anticipează “educația pentru viitor, care presupune nu numai cunoașterea celor mai importante forme disciplinare, ci și capacitatea de a le folosi flexibil pentru a rezolva noi probleme și de a crea noi direcții de gândire” (S. Cristea). Menționăm că în România nu există preocupări de cercetare pe tema proiectării și implementării unui curriculum al tradițiilor, la nivelul învățământului primar sau gimnazial.

Folclorul muzical trebuie abordat prin prisma contactului nemijlocit cu muzica populară autentică, atât prin cântarea vocală cât și prin audiție. Un repertoriu consistent de cântece, pe care elevii să le interpreteze cu plăcere, asigură un fond muzical necesar investigațiilor propuse și determină atracția elevilor spre creația autentică, prin descoperirea adevăratelor valori din muzica populară.

Întocmirea de albume sau materiale de informare și studiul costumului popular recomandate prin programă au drept scop familiarizarea elevilor cu astfel de activități, cultivarea respectului pentru creația autentică, a datoriei pentru conservarea și promovarea valorilor tradiționale. Aceste activități pot fi realizate individual sau în colectiv, de către elevi, constituind o modalitate de a le orienta atenția înspre valori pe care uneori le trec cu vederea.

Principalul scop pe care trebuie să-l urmărim prin activitatea de predare – învățare este acela de a descoperi imensul potențial al elevilor, spre a-l valorifica în opera de construcție a personalității fiecăruia.

Activitatea cadrului didactic este deosebit de complexă. Pe lângă metodele și mijloacele tradiționale sau moderne pe care le folosește în procesul instructiv-educativ, profesorul de muzică trebuie să găsească mijloacele necesare pentru a descoperi și a face să vibreze acea „coardă sensibilă” din fiecare elev, pentru a descoperi împreună cu ei frumusețea „artei sunetelor” și pentru a trezi și menține interesul viitorului muzician pentru studiul aprofundat al muzicii. Cercetătorii confirmă locul deosebit pe care-l ocupă muzica în viața omului. S-a afirmat pe bună dreptate că muzica este cel mai fidel însoțitor al omului, de la naștere până la moarte, fie ea muzică populară sau de alt gen.

Din cercetare se mai desprinde ideea că valorile centrale ale șezătorii sunt: grupul – munca și distracția în grup, transmiterea de informații și valori între generații, crearea unei atmosfere spirituale, atenuarea conflictelor interpersonale. Observând bogăția și complexitatea funcțiilor și valorilor șezătorii ne putem da seama că ea corespunde unei nevoi profund și specific umane, aceea de a trăi social, în comunicare și comuniune cu semenii. Șezătoarea tradițională poate fi oferită ca model de comunicare în grup pentru contemporaneitatea aceasta sărăcită de valori și sensuri și poate sugera că o întâlnire care nu are puțin joc, puțină magie, multă comunicare autentică…este o întâlnire ratată.

Datorită frumuseții locurilor, a frumuseții bucovinenilor, așa cum am arătat și în prima parte a lucrării, avem în zona Humor un bogat repertoriu folcloristic, cântări care promovează atât peisajele cât și îndeletnicirile oamenilor. Cântări de jale și de dor sau de bucurie care alină sufletele îndurerate sau care înveselesc pe cei care petrec din diverse motive.

Avem cu toții datoria să păstrăm nealterate muzica strămoșilor noștri și moștenirea noastră deopotrivă, tradițiile și obiceiurile din străbuni, care ne deosebesc de alte nații și de alte culturi ale lumii.

BIBLIOGRAFIE:

https://ziarullumina.ro/reportaj/nuntile-bucovinei-de-altadata-56091.html

http://giconet.blogspot.com/2008/07/ziarul-lumina_06.html

-Alexandru Muresa, „Cunoasterea si conducerea grupurilor sociale”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2005

-Chelcea, Septimiu, (2004). Metodologia cercetarii sociologice. Bucuresti. Ed. Economica

– Adrian Neculau, “Psihologie sociala”, Editura Polirom, Iasi, 1996

References:

1. *** Comoara satelor, Anul I, Nr. 1-12, Revistă lunară de folklor, editată de Tipografia Seminarului greco-catolic Blaj, directoreditor Traian German, 1923.

2. Bocoș, Mușata, Teoria și practica cercetării pedagogice, Cluj- Napoca, Edit. Casa Cărții de Știință, 2003.

3. Drăgan, Ioan, Nicola, Ioan, Cercetarea psihopedagogică, Tîrgu- Mureș, Edit. Tipomur, 1993.

4. Ionescu, Miron, Instrucție și educație, Cluj-Napoca, Garamond, 2003.

5. Negruțiu, Silvia, Educația prin valorile arhetipale. O perspectivă realizabilă, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2011.

6. Negruțiu, Silvia, Cultură și Civilizație Românească. Curs opțional pentru învățământul primar, Tîrgu-Mureș, Edit. Universității Petru Maior, 2008.

7. Ștefan, Mircea, Lexicon Pedagogic, București, Edit. Aramis, 2006.

ANEXA (trebuie lucrat ….de pus diplome!!!)

emisiuni Radio și TV:

https://www.facebook.com/100014675616707/videos/pcb.582861438879705/582858768879972/?type=3&theater

Pași prin Bucovina 31 dec. 2018

Grupul Humoreanca INVITAT în cadrul Evenimentului „Omagiu satului românesc”

Cu prilejul anului omagial al satului romanesc și primarilor gospodari, a avut loc, marți 14 mai 2019, la Teatrul Luceafărul din Iași, prima ediție a spectacolului – eveniment "Omagiu satului romanesc".Artiști renumiți ca Sofia Vicoveanca, Constantin Bahrim, Ansamblul folcloric "Mugurel", Ansamblul „Coragheasca”, Ansamblul „Humoreanca”, Școla Populară de Arta „Titel Popovici” au înveselit atmosfera prin cântec și voie buna.

https://doxologia.ro/stiri/video-prima-editie-spectacolului-eveniment-omagiu-satului-romanesc?fbclid=IwAR3wE5FfKjt9LFu7SG-QtskCfbYt9seUUrLCo2hYY0RIRlnxJlMbQOKAbKs

videoclipuri

Înregistrări în studio

https://www.facebook.com/100000275177305/videos/2412679985417817/?id=100014675616707&lst=100000546710765%3A100014675616707%3A1562667822&sk=timeline

realizări de CD-uri (Anexa CD)

Imagini de la activitățile grupului Humoreanca

https://www.facebook.com/100014675616707/videos/545565852609264/

https://www.facebook.com/100014675616707/videos/541428536356329/

https://www.facebook.com/100014675616707/videos/539253303240519/

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

SubsemnataChiriac Luminița, cadru didactic la Clubul Copiilor, din localitatea Gura Humorului, județul Suceava, înscris la examenul de acordare a gradului didactic I, seria 2018 / 2020, cunoscând dispozițiile articolului 292 Cod penal cu privire la falsul in declarații, declar pe propria răspundere următoarele:

a) lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime;

b) nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie;

c) nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale subsemnatului Chiriac Luminița;

d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Dau prezenta declarație fiindu-mi necesară la predarea lucrării didactico-științifice în vederea avizării de către conducătorul științific, doamna prof. univ. dr. Eugenia Maria Pașca

Declarant,

Chiriac Luminița

Semnătura……………………………………..

Data……………………………………..