Loca Americana

I.3.1.1.1. Loca americană (Bacillus larvae)

Este o infecție bacteriană cauzată de bacteria Bacillus larvae în două forme: fie sub formă de bastonaș, fie de filament. Bastonașele cu flagel se înmulțesc repede prin diviziune, ele se umflă și formeză spori. Flagelii constituie în diagnosticul de laborator o dovadă importantă. Sporii sunt infecțioși și doar larvele pot fi infectate. Sporii sunt transmiși prin hrana administrată larvelor de către albinele adulte, unde în intestinul mijlociu al larvei pot germina 24 de ore în formă de bastonaș. După 48 de ore este necesar de 10000 de spori pentru infestare și după 5 zile de peste 10 milioane de spori. De aceia infestația are loc la larvele mai tinere.

Răspândirea bolii: s-a dovedit că mici cantități de spori nu pot afecta colonia, daca sunt infestate larve izolate atunci albinele le îndepărtează înainte să se formeze alți spori, fiind întrerupt lanțul infecțios. Albinele sunt capabile să recunoască celulele încă înainte ca căpăcelul să se schimbe în baza descompunerii bacteriene din celule. Puterea de apărare a coloniei de albine este stabilită și de capacitatea de a separa sporii din hrana și din gușa de miere cu ajutorul ventriculelor. Spori ajung în intestin unde jumătate din ei germinează restul sunt eliminate prin fecale. Este problema când fecalele sunt depuse în cuib datorită unei alte boli. Când numărul de spori este scăzut, coloniile se pot auto vindeca dar dacă numărul sporilor este foarte mare, această șansă scade din ce în ce mai mult. Răspândirea bolii de la colonie la colonie se realizează prin rătăcirea albinelor mai ales trântori se pot rătăci pe distanta de 7 până la 8 km. Cu siguranță răspândirea are loc la furtișag de la coloniile slăbite și infestate de boală.

Diagnostic: infestarea când a ajuns la un nivel înalt atunci se simte un miros neplăcut dar nu în fiecare caz se poate observa acesta. Petru o cercetare mai detaliată se face o probă numită proba chibritului: un chibrit se împinge în masa cleioasă galben–cafenie până la culoarea cafelei cu lapte de sub căpăcele. Când acesta va fi scos cu grijă se formează un fir lung atunci putem fi siguri că este prezent loca americana. Dar în orice caz identificarea patogenului se face în laborator pentru a afla cu siguranță prezența patogenului.

Combaterea bolii: medicamentele nu pot fi folosite pretutindeni și numai în anumite condiții. În Europa Centrală și de nord, omorârea coloniei este încă metoda cea mai folosită. Dar metoda de ardere este adaptată când colonia este mai slaba, când coloniile sunt tari sau în curs de slăbire e mai recomandat să se realizeze combaterea cu medicamente.

Terapia medicamentoasă: pare puțin lipsit de sens pentru că toate medicamentele cunoscute omoară numai formele de înmulțire (forma vegetativă) dar nu sporii, așadar rămân atâția spori în colonie încât boala după scurt timp reizbucnește. Măsuri de dezinfecție foarte utile și de folos sunt spălarea și curățarea tuturor stupilor unde a fost prezentă boala. Uneltele ca dalta apicolă hrănitoarele și centrifuga de miere, dar și stupii de material plastic vor fi spălați cu leșie caldă de sodiu în concentrație de 3 pana la 5% și în final acestea trebuie clătite bine cu apă curată.

Prevenirea bolii: când o stupină din imprejur este infestată cu loca americana, cu greu se poate preveni transmiterea agenților patogeni. Ar trebui să se cumpere și să se folosească numai coloni cu certificat de sănătate și ar trebui să se ateste că cel care le vinde nu a folosit preventiv medicamente. Stupii totdeauna trebuie dezinfectați înainte de a fi folosiți (Ritter, 2000).

I.3.1.1.2. Loca europeană (Melissococcus pluton)

Agentul patogen Melissococcus pluton nu formează, ca forma de durata, spori în sens propriu, ci o capsula. Acesta oferă o protecție exterioară. Forma de durată ajunge prin hrană în larvă ca și în cazul loca americana, vârsta larvei determină cantitatea de germeni de exemplu o larvă în vârstă de 48 de ore poate cu greu să fie infestată. Agentul patogen în mod preponderent este găsit în intestinul mijlociu, în terminația acestuia încă înfundat acolo se înmulțește atât de rapid încât larvele consumă hrană peste măsură, și astfel albinele adulte le cunosc și le îndepărtează. De obicei larva moare din cauza toxinelor eliminate de bacterii, și își schimbă culoarea din galben în cafeniu. Larvele care supraviețuiesc sunt adese ori foarte slabe și galbene ori subdezvoltate. Când intervine formarea sporilor, larva întinsă sau pupa se transformă într-o masă cu miros puternic și se întinde ca un filament. În acest stadiu de multe ori se confundă cu loca americana. În miere, germenii trăiesc numai puține zile, în polen mai multe luni. În fecalele de albine rămâne activ de la mai multe luni la mai mulți ani.

Răspândirea bolii: în interiorul coloniei boala este raspândită prin hrana. Prin aceasta cale ajunge și la puiet. Atâta timp cât este atacat puietul necăpăcit albinele pot înlătura boala, indiferent de cât de puternic este instinctul lor de curățire. Sub o presiune puternică a infecției boala se răspândește atât de rapid încât albinele nu mai pot curăți celulele. Matca poate fi un focar epidermic deoarece în ea agentul patogen supraviețuiește în perioada fără puiet dar mai probabilă este supraviețuirea în pereții celulelor, în fecale și în resturile de ceară.

Diagnostic: larvele răsucite sunt un simptom clinic tipic pentru loca europeana. Proba de chibrit ar trebui făcută: un chibrit va fi băgat în masa amorfă, cafenie și va fi scos ușor, dacă nu se formează filament loca americana va fi exclusă, dar dacă se formează filament sau filamente trebuie analizate la laborator pentru că și loca europeana formează uneori filamente. O pată pe interiorul căpăcelului dovedește întotdeauna existența loca europeana, la fel ca și aglomerația cenușii-gălbui din intestinul larvei. Când este vorba de miros M. Pluton asociat cu Streptococus faecalis, mirosul este acru ca și oțetul. Dacă Bacillus alvei este preponderent, mirosul poate aminti, ca și la loca americana de cel al transpirației. Puietul se usucă pe fundul celulelor dar spre deosebire de loca americana solzii zac lejer în celulă și se evidențiază prin suprafața netedă și strălucitoare. În orice caz ar trebui trimisă o probă la laborator pentru o examinare pentru că poate exista în același timp ambele boli în aceeași colonie și familie. Răspândirea bolii de la colonie la colonie se realizează de cele mai multe ori în rătăcire sau furtișag. Sau de către apicultor prin schimbarea fagurilor.

Combaterea: adeseori loca europeana dispare fără a interveni apicultorul. Colonia de albine reușește să învingă ușor infecția dacă au sursă de nectar întotdeauna. Combaterea bolii se aseamănă mult cu combaterea la loca americana.

Prevenirea bolii este foarte limitată, apicultorul trebuie să fie foarte atent când achiziționează colonii de albine și unelte noi, roiurile noi ar trebui ținute în carantină nu ar trebui întrebuințată hrana străină, în special polen.

I.3.1.1.3. Septicemia

Este o boală infecțioasă a albinelor care apare tot sezonul în care albinele sunt active, fiind favorizată de condițiile necorespunzătoare, de locuri umede și răcoroase și de întreținerea necorespunzătore. Patogenul Bacillus apisepticus care este prezent aproape întotdeauna în stupi și devine periculos numai atunci când rezistența organică a albinelor scade. Din punct de vedere morfologic el se prezintă ca un bastonaș mic cu capetele rotunjite. El este distrus la 73oC după 30 de minute și la 100oC după 3 minute. Contaminarea se realizează prin aparatul respirator de unde agentul pătrunde în hemolimfă unde se înmulțește și produce moartea prin septicemie. Pe cale digestivă contaminarea nu este obișnuită deoarece condițiile din intestinul albinelor nu sunt favorizabile. Evoluția bolii este lentă uneori vindecarea este automată, atunci când cauzele care au favorizat apariția bolii dispar sau se reduc.

Simptomele: albinele au hemolimfa cu aspect lăptos, contracții abdominale înainte de moarte, târâre în fața urdinișului, mor în număr foarte mare, cadavrele se descompun foarte repede, devin fragile.

Tratamentul: s-a constatat că antibioticele previn apariția unor eventuale complicații în acest sens se recomandă folosirea oxitetraciclinei sau eritromicinei, doza fiind de 50 ml, timp de 10 zile. Dar în primul rând se iau măsuri pentru îndepărtarea cauzelor care o produc cum ar fi umiditatea, înlocuirea mătcilor necorespunzătoare, familii slabe etc.

I.3.1.1.4. Parotifoza

Boala este favorizată de întreținerea necorespunzătoare a albinelor, este o boală sporadică a albinelor adulte. Agentul patogen Bacillus parathyphi alvei se prezintă din punct de vedere morfologic ca un bastonaș cu capetele rotunjite, lungi de 1-2 microni și late de 0,3-0,5 microni. Contaminarea se face pe cale bucală prin intermediul apei infectate. Se multiplică germenul intens în intestinul albinei, apoi pătrunde în hemolimfă și astfel provoacă moartea prin septicemie. În interiorul stupinei boala se transmite prin albinele hoațe, trântori etc.

Simptome: în forma acuta boala provoacă moartea albinelor și depopularea familiilor. Albinele bolnave numai pot zbura sau pierd din capacitatea zborului, se târăsc în fața urdinișului prezintă balonare de abdomen, diaree după care mor. De foarte multe ori boala se confundă cu nosema și acarioza de aceea trebuie diagnosticat prin examen microscopic.

Tratamentul: tratamentul medicamentos este același ca și în cazul loca europeana și se mai poate dezinfecta materialul care a venit în contact cu albinele bolnave, ramele cu diaree înlăturate și schimbarea mătcii.

I.3.1.2. Boli virale

I.3.1.2.1. Puietul în sac

Este o boală a puietului de albine mai putin răspândită fiind favorizată de factorii nefavorabili de mediu. Agentul patogen este un virus filtrabil Morator aetatule, dar compoziția ei biochimică nu este încă cunoscută. Rezistența virusului nu este prea mare astfel suspendat în apă moare după 10 minute la 59°C, iar în miere și glicerină în aceiași timp la 70°C. Razele solare îl distrug în 4-6 ore. În fagurii cu miere rezistă aproximativ o lună iar procesele de putrefacție îl inactivează după 2-3 zile, iar în mediul uscat moare după 4-7 ore. Contaminarea se realizează pe cale bucală cu preluarea hranei infestate fiind mai receptive larvele în perioada de transformare. Apariția bolii este favorizată de răcirea bruscă a timpului și ploi îndelungate, ea poate apărea în tot timpul sezonului activ.

Simptomele: moartea puietului se produce după căpăcire, larvele devin galbene-cenușii sau brune capul are o culoare mai închisă decât corpul, sunt întoarse cu partea ventrală în sus luând aspect unor pungi. Acest conținut nu este vâscos, nu are miros, prin uscare corpul se transformă într-o crustă.

Tratamentul: este asimilat cu cel aplicat al locilor, rezultate satisfăcătoare dând cloromicetina.

I.3.1.2.2. Boala neagră

Cunoscută și sub numele de boala de pădure sau paralizia aceasta apare vara între culesuri. Agentul cauzal al acestei boli este un virus, etiopatogeneza acestei boli nefiind încă pe deplin elucidată. Boala poate fi generată de o tulburare a metabolismului proteic cauzat de diferite feluri de polen de ciuperci, unele substanțe chimice sau condiții nefavorizabile.

Simptome: Albinele își pierd capacitatea de zbor, se târăsc în fața urdinișului fac mișcări dezordonate, au corp negru, abdomenul mărit, mor cu aripile ținute în formă de acoperiș depărtate în jos. Albinele afectate nu mai adună rezerve de miere ci consumă ce culeg. Albinele bolnave cad de pe faguri și se agită pe fundul stupului, unele ies afară se agita și au trompa întinsă, nu pot sta în poziție normală.

Tratamentul: medicamentos nu a fost elaborat până în prezent, este recomandat, pe lângă măsuri de igienă, schimbarea mătcii la familiile bolnave sau administrarea a 250ml de sirop călduț cu adaos de 10% lapte de vacă fiert, tratament care combate eventualele intoxicații sau carențe proteice.

I.3.1.3. Boli micotice

I.3.1.3.1. Ascosferoza (Puietul văros)

Micozele sunt boli infecto-contagioase produse de ciuperci, ele evoluează sub influența condițiilor de mediu, putând produce în anumite împrejurări pagube însemnate. Aceste boli micotice sunt reprezentate prin: ascosferoza, aspergiroza și melonoza.

Ascosferoză este o ciupercă parazită ce atacă puietul căpăcit și necăpăcit și apare în familiile neîngrijite suficient, de regulă în lunile aprilie-mai, crește ca intensitate în iunie și regresează în iulie-august.

Etiologie: agentul patogen este o ciupercă numită Ascosphaera apis care are micelii de ambele sexe. Când cele două tipuri de micelii se întâlnesc rezultă ascele, niște formațiuni capsulare care conțin spori și a căror viabilitate este foarte mare. Ciuperca se dezvoltă foarte bine la temperatura de 20-30°C, sporii având o mare putere de conservare (10-15 ani), rezistă la acțiunea vaporilor de formol și a fumului de sulf. Contaminarea se face pe cale bucală, prin intermediul albinelor care îndepărtează puietul bolnav și transmit astfel boala altor larve sănătoase. Dezvoltarea micozei este favorizată de temperatura și umiditatea care se întâlnesc în familiile de albine slabe. Primul puiet atacat de Ascosphaera apis este cel de trântor, deoarece acesta se află la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescută și căldura mai redusă, apoi se extinde asupra puietului de lucrătoare și chiar pe cel din botci.

Simptome: larvele se înnegresc, își pierd segmentația, pielea se asprește și se acoperă pe tot corpul cu un miceliu alb, rămânând liber numai capul larvei, care apare ca un buton uscat. Larva moare, iar în urma evaporării apei, își reduce volumul, se usucă, devine dură asemănătoare unor pietricele de var, de unde și denumirea populară de "puiet văros". Culoarea ei este alb-gălbuie, atunci când a fost parazitată cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci când miceliile s-au contopit și au dat naștere la corpi fructiferi. Puietul mumificat este răspândit neregulat pe suprafața unui fagure și nu aderă de pereții celulei, putând fi scos de albine. Larvele îndepărtate din celule sunt răspândite în fața urdinișului sau pe scândura de zbor, boala fiind astfel foarte repede recunoscută de apicultor.

Tratamentul se face cu rezultate mulțumitoare cu Micocidin și Codratin. În funcție de mărimea populației de albine și de intensitatea infecției se administrează câte 100-150 g Micocidin, prin împrăștiere cu mâna peste rame. Tratamentul se repetă de 3-5 ori, primele două tratamente făcându-se la interval de 3-4 zile, iar ultimele la 7 zile. Dacă infecția este gravă se poate administra și sub formă de sirop (1 kg Micocidin la un litru de apă), de 3 ori, câte 250 ml, concomitent cu primele trei administrări de Micocidin pulbere. Codratinul se poate administra fie amestecat cu zahăr pudră în proporție de 25 g la un kg zahăr, fie dizolvat în soluție de zahăr (30 g zahăr la un litru apă), în proporție de 25 g preparat la un litru soluție. În funcție de mărimea familiei de albine și intensitatea infecției, se administrează 100-120 g preparat diluat în zahăr pudră, cu mâna sau cu o sită printre rame, peste albine.

Tratamentul se aplică de 4-5 ori, primele două tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile. Când infecția micotică este mai intensă, concomitent cu pudrarea se administrează câte 250 ml sirop cu Codratin în hrănitor. Codratinul dizolvat în soluție de zahăr mai poate fi administrat și cu ajutorul unui aspirator, câte 200 ml pentru o familie, tratându-se astfel toate ramele cu sau fără puiet pe ambele părți de 5-6 ori. Primele două tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7 zile.

Se recomandă ca acest produs să nu se administreze în timpul culesurilor principale, iar fagurii goi de la rezervă, din stupinele infectate, înainte de a fi introduși în stup, să fie aspersați sau stropiți cu o soluție de zahăr cu Codratin și lăsați să se usuce.

Tratamentul se aplică la primele semne de boală sau în stupinele care în anul precedent au avut micoză înainte de apariție. "Institutul de Cercetare și Producție pentru Apicultură", producătorul acestui medicament, mai recomandă ca în situația în care după vindecarea clinică apar din nou factori favorizanți dezvoltării micozelor, să se intervină cu una sau două administrări cu Codratin pentru a preveni recidiva. În cazul în care în stupină apare odată cu această boală și loca americană sau europeană, în Codratinul diluat cu pudră de zahăr se adaugă 2,5 g teramicină sau oxitetraciclina, se omogenizează și se presară printre rame, peste albine, respectând același protocol ca și în cazul micozei. De asemenea schimbarea mătcii familiilor bolnave este o măsură recomandată pentru eradicarea bolii.

I.3.1.3.2. Aspergiloza (puietul pietrificat)

Este o boala micotică ce atacă larvele, nimfele și albinele adulte. Este o boala periculoasă, transmisibilp omului căruia îi ataca mucoasa oculară și a aparatului respirator.

Etiologie: boala este provocată de ciuperca Aspergillus flavus și uneori de Aspergillus niger.

Contaminare: Ciuperca este foarte răspândită în natură albinele vii intră frecvent în contact cu ea. Pătrunsă în cuib boala se extinde asupra puietului și albinelor vii, contaminarea făcându-se pe cale bucala odată cu consumul de nectar polen sau apă infestată. Miceliul traversează peretele intestinal, se înmulțește și distruge organele interne astfel provocând moartea albinei. Aspergiloza apare mai ales la familiile de albine care au avut un cules abundent de polen, când datorită netasării corespunzătoare a acestuia în celule, în aceasta pătrunde ciuperca. Evoluția bolii este favorizată de acțiunea factorilor nefavorabili de mediu în special de umiditate.

Simptome: la început ciuperca se dezvoltă pe faguri și albine moarte, după care trece pe larve care se deshidratează, devin de consistență dură (puietul pietrificat) și capătă culoare gălbuie. La albinele adulte miceliul de nuanța verzuie apare pe suprafața corpului, în spațiile dintre inelele abdominale. Albinele bolnave devin la început neliniștite, apoi prezintă mișcări anormale, cad de pe faguri, nu pot zbura, paralizează si mor.

Tratamentul: este identic cu cel aplicat în cazul ascosferozei, iar în cazul în care sunt atacate și albinele adulte, întreaga familie se arde. Deoarece aspergiloza se poate transmite și la om, provocând grave afecțiuni, se recomandă ca personalul care vine în contact cu albinele să poarte mască de tifon, îmbibată în antiseptic sau cel puțin în apă pentru a proteja căile respiratorii.

I.3.1.3.3. Melanoza

Este o boală care afectează aparatul genital al mătcii și glandele salivare ale albinelor lucrătoare.

Etiologia: agentul patogen este ciuperca Melanosella mors apis, care crește numai pe medii speciale de cultură, ele fiind localizate special în ovare. Contaminarea se realizează pe cale bucală, mai întâi sunt afectate albinele lucrătoare apoi patogenul se înmulțește în glandele salivare și de aici se transmite odată cu lăptișorul de matcă.

Simptome: mătcile atinse de melanoza prezintă inapetență, încetează treptat depunerea ouălor, au abdomenul mărit, mobilitate redusa, cad de pe faguri. Mor după câteva zile. Melanozele afectează mătcile indifferent de vârstă și se pare că este influențată de unii factori de mediu și în special de timpul rece și umed. Există posibilitatea ca boala să fie introdusă în stup odată cu mierea de mană.

Tratamentul medicamentos nu a fost elaborate încă, motiv pentru care se recomandă înlocuirea mătcilor bolnave și crearea unor condiții optime de dezvoltare a familiilor de albine.

I.3.2. Boli netransmisibile

I.3.2.1. Puietul răcit

Apare de obicei primăvara, în familiile slabe care au cuiburile nerestrânse și neîmpachetate, poate apărea și atunci când apicultorul lărgește mult cuibul familiei de albine sau ține mult stupii deschiși pe timp nefavorabil. Larvele bolnave nu emit nici un miros caracteristic dar își pierd luciul și devin cenușii.

Prevenirea răcirii se face prin aplicarea unor tehnologi corespunzătoare de creștere a albinelor, prin menținerea unor familii puternice și combaterea bolilor albinelor adulte (Marghitas, 2008).

I.3.2.2. Boala de mai

Este o boală a albinelor tinere care se ocupa mai ales de creșterea puietului, ea apare de obicei primăvara când este o creștere mare și dezvoltare puternica a familiilor de albine și este crescută o cantitate mare de puieți. Albinele doici produc foarte mult lăptișor și datorita acestuia consumă mult polen și au nevoie de multă apă pentru prelucrarea acestuia . În zilele reci sau cu precipitați când nu pot zbura sau intensitatea zborului este redusă apare lipsa de apă care duce la fenomenul de constipație a albinelor tinere.

Contaminarea: de cele mai multe ori sunt afectate toate familiile dintr-o stupină deoarece lipsa apei îi afectează în egala măsură pe toți.

Simptome: la ieșire în fața urdinișului albinele se târăsc încercând să zboare dar cad la pământ și mor. Au abdomenul umflat si excrementele sunt galbene și au forma unor cârnăciori. Dacă se apasă pe abdomen, iese o pastă tare de culoarea galbenă. Aceste simptome apar mai ales primăvara, după o perioadă rece.

Tratamentul: se face cu sirop de zahar foarte diluat, pulverizat pe albinele cu faguri sau administrat în alimentator și prin instalarea adăpătorilor în apropierea stupilor.

I.3.2.3. Diareea albinelor

Este o boala fiziologică nemolipsitoare care se evidențiază prin apariția excrementelor de culoare castanie pe faguri și rame, cu miros neplăcut și este consecința unui consum mare de miere de calitate inferioară. Boala mai poate să fie cauzată și de zgomotul mare al mătcii, de blocarea urdinișului și ca urmare de neefectuarea zborului de curățire.

Albinele pierd capacitatea de zbor se târăsc în fața urdinișului și au corpul acoperit de excremente, abdomenul este mult mărit. În cazul apariției diareii și pentru prevenirea apariției altor bolii se recomandă pe lângă îngrijirea corectă, administrarea siropului cu antibiotice ca în cazul locii europene.

I.3.2.4. Anomaliile mătcilor

Pe lângă bolile infecto-contagioase, mătcile pot prezenta si un număr mare de anomalii, produse fie de procese distrofice ale sistemului neuroendocrin, fie de natură congenitală. Mătcile manifestă tulburări fiziologice legate de vârstă care se manifestă prin modificări structurale. Astfel atrofierea glandelor producătoare de venin, închiderea la culoare a tubilor, pigmentarea țesutului adipos, etc.

Ca urmare a unor tulburări nervoase la mătci se pot observa pareze, paralizii precum și depunerea de oua nefecundate. Aceste tulburări apar ca urmare a unor traumatisme fizice. Dintre tulburările somatice amintim: mătci pitice, mătci cu extremități somatice anormale, ginandromorfirmul, ciclopismul, microcefalia etc.

Aparatul și organele de reproducere pot prezenta următoarele modificări: aplazia ovarelor, atrofia ovarelor, hipoplazia ovarelor, obstrucția ovarelor, obliterarea oviductelor prin calculi rectali etc.

Unele mătci pot deveni trântorițe adică din ouăle depuse de se nasc numai trântori. Mătcile cu diverse anomali trebuie înlocuite imediat ce au fost depistate, cu alte mătci tinere.

I.3.3. Intoxicațiile

Intoxicațiile albinelor sunt determinate de contactul sau ingestia de substanțe care afectează profund metabolismul celular și funcțiile vitale ale acestora.

După natura agentului etiologic, intoxicațiile se clasifică în:

Intoxicații alimentare:

o Cu polen toxic;

o Cu nectar toxic și miere de mană;

Intoxicații medicamentoase.

Intoxicații chimice:

o Cu pesticide;

o Cu alte grupe chimice.

Intoxicațiile, de orice natură ar fi ele, se previn, neexistând mijloace eficiente sau antidoturi pentru combaterea lor.

Se mai poate face și o a doua clasificare a intoxicațiilor. în funcție de împrejurările în care apar:

Intoxicații de origine naturală, provocate prin hrănirea cu polen toxic, nectar toxic sau cu miere de mană.

Intoxicații survenite în urma unor activități umane și anume:

o Cele provocate de substanțe chimice folosite în agricultură și silvicultură pentru combaterea dăunătorilor;

o Cele care rezultă din poluarea mediului înconjurător cu noxe industriale;

o Cele ce pot apărea prin folosirea nerațională a unor medicamente.

I.4. Clasificarea și descrierea dăunătorilor albinelor

I.4.1. Molia mare de ceară (Galleria melonella)

Găselnița mare este un fluture gri închis, cu lungimea de 10-15 mm. Masculul este mai mic decât femela, iar în perioada de împerechere emană feromoni care atrag femelele.  La câteva zile de la ieșirea din gogoașă, adulții se împerechează, după care femelele pătrund în stupi (sau în încăperile cu faguri de rezervă sau de reformă), unde depun cca 1000 de ouă în grămezi de câte 80-100, care vor fi depuse pe fagurii mărginași, pe fundurile stupilor unde sunt resturi de ceară, precum și în alte locuri, unde albinele nu ajung. După 10 zile din ouă ies larvele (omizile), care în următoarele 30 de zile se vor hrăni cu ceară, săpând galerii în faguri.  La sfârșitul acestei faze de dezvoltare, omida încetează hrănirea, se retrage într-un loc ascuns, unde își țese o gogoașă și se transformă în nimfă. Faza de nimfă se termină odată cu ieșirea din gogoașă a moliei adulte.

Mijloacele chimice de combatere sunt respinse, deoarece pot fi dăunătoare pentru utilizator, iar pe de altă parte, pot rezulta reziduuri în miere.  În prezent, se folosesc benzile de sulf, care prin ardere mocnită degajă dioxid de sulf care omoară toate formele de dezvoltare a moliilor, mai puțin ouăle. De asemenea, se poate  folosi cu succes acidul acetic care distruge și sporii de Nosema.  Aceste procedee pot fi utilizate doar la ramele ținute în depozite pentru păstrare.  In acest caz puteți folosi produsul MOLI-STOP.

O bună aerisirea spațiului de depozitare împiedică dezvoltarea moliilor, deoarece acestora nu le convin curenții de aer. Frigul este de asemenea un obstacol în dezvoltarea moliilor, la temperaturi sub 10 C dezvoltarea lor stagnând, procedeu care în perioadele calde poate fi costisitor.

Încălzirea aerului într-un spațiu până la 48oC, combinat cu o bună circulație printre rame, distruge moliile.

Există o bacterie numită Bacillus thuringensis, care este patogenă numai pentru molia pe care o distruge în toate stadiile ei de dezvoltare. Dimpotrivă, față de albine este total inofensivă, la fel și pentru om.

Pe seama acestei proprietăți, companiile farmaceutice au creat produse cu această bacterie utilizată în protejarea fagurilor. După ce au fost pulverizați cu astfel de produse, fagurii vor avea o protecție de până la 8 luni, putând fi introduși în stupi direct, fără probleme, iar efectul protector se păstrează.

I.4.2. Molia mică de ceară (Achroea grisella)

Achroea grisella sau găselnița mică, se aseamănă cu cea mare, dar are corpul de maxim 10 mm și aripile de culoare argintie. Femela depune până la 300 de ouă din care ies larvele, care au aceeași conformație și culoare însă sunt puțin mai mici decât cele ale moliei mari.

Molia mică este mai puțin răspândită decât cea mare.

Pagubele produse de găselniță constă în distrugerea fagurilor din stupii populați sau de la rezervă, a fagurilor reformați din depozitele în care sunt ținuți până la prelucrare, precum și a puietului de albine pe care larvele moliei îl omoară prin perforarea pereților, prin descăpăcirea celulelor sau prin intoxicarea cu excrementele lor.

 Pe un fagure atacat de găselniță se văd șiruri de celule perforate sau cu căpăcele bombate și mai închise la culoare.  Descăpăcind aceste celule se constată că nimfele sunt moarte, iar pe ele se văd excrementele găselniței sub formă de puncte negre.  În general, cele afectate sunt familiile slabe, care nu își pot apăra toți fagurii, dar în perioada de toamnă și primăvară, dacă familiilor puternice li se adaugă mai mulți faguri decât capacitatea lor de acoperire, pot fi afectate și acestea

I.4.3. Păduchele de ceară (Braula coeca)

În regnul animal este vorba de păduchele albinei Brctula coeca. El are circa 1,5 mm, este rotund, și are trei perechi de picioare.

El se poate mișca foarte repede pe corpul albinelor; pilozitatea puternică și părul de pe picioare care arată ca un pieptăn îl ajută să se prindă de albină. Păduchele albinei este un comensal, adică el se hrănește din hrana albinei fără să o lezeze. Pentru a-și lua hrana el se duce la capul albinei și irită buza superioară cu pieptenii de pe picioarele anterioare. Albinele înfometate au un comportament asemănător, așa că albina atacată scoate imediat trompa și regurgitează o picătură de hrană, pe care, păduchele- albină o poate lua ușor. Matca este preferata păduchelui fiindcă este hrănită de mai multe albine cu proteine.

Pentru înmulțire, păduchele-albină depune ouă mici pe capul fagurilor cu provizii. Din aceștia eclozează larve, care fac galerii mici și albe în capacele celulelor. Probabil, ele se hrănesc cu ceara care conține polen. De dinafară, suprafața fagurilor este acoperită cu dungi albe și fine. La capătul galeriilor, larvele se împupează în pupa atât de caracteristică muștelor.

Numai când atacul este mare trebuie combătut păduchele- albină. Fagurii cu provizii pătrunși de galeriile păduchelui pot fi descăpăciți. Păduchele matur poate fi distrus doar cu substanțe chimice. Deoarece multe din medicamentele folosite pentru combaterea varroozei, au efecte și în combaterea păduchelui și fiindcă acestea sunt utilizate repetat, rareori este nevoie de un tratament suplimentar.

I.4.4. Gândacul

Datorită celor trei gheare de la picioare, larvele sunt numite și „Triunghuline". Ele provin din diferite specii de gândaci lucioși. Dependent de specie, ei sunt lungi de la 1 la 4 mm. Gândacii lucioși depun ouăle în pământ. Larvele care eclozează, se cațără în florile de primăvară pentru a se agăța acolo de albine. Unele specii sug sângele albinei. în colonia albinei melifere, triunghulinele nu se pot dezvolta. Ele se dezvoltă doar în cuibul albinelor solitare.

Doar rar se ajunge la o înmulțire atât de mare încât apicultorul trebuie să intervină. Dacă deranjul apare adesea, trebuie schimbat locul.

I.4.5. Viespea

Viespile descompun albine moarte sau aflate pe moarte. Ele le mai prind și din zbor, dar numai rareori atacă și jefuiesc colonii. Numai speciile genului Vespa care formează state sau ca în cazul de față a celor care își fac vizuini pot deveni supărătoare pentru albine. Ele își construiesc cuiburile în cavități din sau deasupra pământului. Fagurii sunt dispuși orizontal și sunt formați din hârtie pe care viespile o produc din lemnul ros. Coloniile de viespi durează un an. Doar femela fecundată hibernează, protejată de frunziș sau alte materiale izolante. Primăvara, regina viespe formează o colonie nouă, pe care o îngrijește la început singură. Lucrătoarele care eclozează mai târziu preiau după aceea toată munca și în interiorul și în afara cuibului. Spre sfârșitul verii și toamna coloniile ating până la 5000 de indivizi care înseamnă puterea lor maximă. în același timp eclozează animalele sexuate. Mai ales în acest anotimp viespile pot să devină un impediment pentru albine.

Viespile se hrănesc și își hrănesc larvele lor cu albine moarte care zac în fața lupului. Doar bărzăunii mai prind câte o albină din zbor. Doar rar viespile atacă coloniile de albine și omoară albinele; de obicei atacul le reușește numai în cazul coloniilor slăbite. Viespile nu au un efect negativ asupra culesului de mană; și ele preiau mana dar nu deranjează sau omoară producătorii de inimă.

Cea mai eficientă metodă de combatere a lor este depistarea și distrugerea cuiburilor. Distrugerea cuiburilor se face prin pulverizare cu un spray insecticid, operațiune care dacă este făcută primăvara are o eficiență mărită. O altă metodă de combatere destul de eficientă este instalarea în stupine sau pavilioanele apicole a unor capcane. Construiți aceste capcane folosind sticle de plastic (peturi), în care se introduce un sirop aromatizat. Acest sirop se prepara din apă, miere sau zahar 5-8% și 1% oțet pentru aromatizare. Se umplu 20% sticlele cu acest sirop si fără capac se agată în stupină. Viespile atrase de aroma siropului intră în capcană și se înneacă. Pentru a spori eficiența capcanei, sticla se agită de 2-3 ori pe zi astfel ca pereții interiori să fie umezi. 

I.4.6. Amofila de nisip

Lupul albinelor (Philanthus triangulum), care, cel mai adesea, trăiește izolat, și doar rareori într-o comunitate, are nevoie pentru hrănirea descendenților săi, de albine. El își construiește vizuina în pământ însorit și nisipos, cu ganguri ramificate în care cară albinele. Larva ieșită din ou se hrănește cu musculatura toracică a pectoralului albinei. Descendenții hibernează ca pupe și de abia în primăvară eclozează viespea. Câteodată, lupul albinelor prinde albinele ca să se hrănească cu conținutul gușii de miere sau cu sângele lor.

Combaterea acestei insecte se face în mod asemănător cu a viespilor, sau prin omorârea ei cu o paleta în timp ce zboară prin stupină, având un zbor lent.

I.4.7. Furnicile

Aceste insecte aparțin mai multor genuri, fiind periculoase pentru albine. Ele pătrund în stup prin crăpături, pe la urdiniș sau podișor, fură peste 1 kg de miere pe zi și neliniștesc albinele. În apropierea pădurilor, unde se găsesc populații numeroase de furnici, pot fi distruse familii întregi de albine sau redusă foarte mult capacitatea de producție.

Combaterea constă în amplasarea stupinelor în zone fără furnici sau unde acestea sunt puține, ungerea suporturilor stupilor cu păcură, asezarea sub picioarele stupilor a unor cutii cu petrol, presărarea de cordoane de sare, desfacerea mușuroaielor și administrarea insecticidului apoi astuparea acestuia, iar în cazul atacului masiv, se mută stupina.

I.4.8. Progoria

Prigoria (Merops apiaster) cunoscută și sub denumirea de albinărel, este o pasare mică, cu un colorit al penajului foarte frumos. Trăieste în regiuni cu terenuri puternic erodate (râpe), unde își construiește cuiburi sub formă de galerii adânci de 1-2 m sau în scorburile copacilor. Pe timp rece și înnorat, când nu găsesc hrană, prigoriile se adună în stoluri mari, atacând albinele din stupină sau pe cele ce se întorc de la cules, acestea având un zbor mai greoi și mai lin. Atacurile sunt mai numeroase în luna iunie, când își cresc puii și în luna august când se pregătesc de plecare spre țările calde. O prigorie poate consuma într-o zi 60-80 de albine.

Combaterea prigoriilor atunci când numărul lor este foarte mare se poate face prin distrugerea cuiburilor cu diferite substanțe de tip respirator.

I.4.9. Șoarecii

Șoarecii pătrund și se instalează în stupi toamna, pe la urdiniș sau prin alte crăpături, consumă miere, păstură, distrug fagurii si deranjează albinele. Pentru a împiedica pătrunderea lor în stup, la urdiniș se instalează gratii sau reducătoare de urdiniș, a căror deschidere verticala sa nu depășească 8 mm. Primăvara, fagurii atacați de șoareci se topesc, iar stupii se spală pentru a îndepărta mirosul.

Combaterea șoarecilor și șobolanilor se poate face pe cale mecanică, chimică sau biologică, dintre acestea, cea mai eficace este cea chimică și se bazează pe momeli cu diferite rodenticide.