Lobby In Parlamentul European

Lobby în Parlamentul European

Cuprins

Capitolul I. Ce este lobby-ul? 5

Lobby – delimitări conceptuale 5

Lobby-ul în eforturile timpurii, cazul SUA 8

Lobby-ul în UE 13

Capitolul II. Activitatea de lobby în PE 16

2.1. Parlamentul European după tratatul de la Lisabona 16

2.2. Rol și misiune – lobby în PE 19

2.3. Regulile actuale de procedură ale activității de lobby în cadrul

Parlamentului și neajunsurile lor 21

2.4. Ghidul lobby-regulile propriu-zise 25

2.5. Firmele care fac lobby în Parlamentul European 26

Capitolul III. Registrul de transparenta – EP 31
3.1. Istoric – Siim Kallas  31
3.2. Sugestii de reforma 34
3.3. Registru comun (Comisie + Parlament) 35

Capitolul IV. Studiul de cax: Trefic de influență vs lobby în cazul lui Adrian Severin 42

Concluzii 50

Bibliografie 52

Introducere

În ciuda controverselor pe care le ridică, nu este nimic în neregulă cu lobby-ul, deoarece fiecare proces de luare a deciziilor are nevoie de informații corespunzătoare din unghiuri diferite. În momentul de față, există aproximativ 15.000 de lobby-iști cu sediul în Bruxelles, în timp ce în jurul valorii de 2.600 de grupuri de interese au un birou permanent în capitala Europei. Activități de lobby sunt estimate de a produce 60-90 milioane de euro în venituri anuale. Însă problema pe care o ridică această activitate este lipsa de transparență.

În acest moment, nu se poate spune că există o reglementare obligatorie privind raportarea sau înregistrarea activităților de lobby. Registrele furnizate de organizațiile de lobby în UE sunt voluntare și întortocheate, și nu oferă multe informații cu privire la interesele specifice reprezentate sau modul în care sunt finanțate. Codurile auto-impuse de conduită au puține semnatari și sunt lipsite până acum sancțiuni grave.

Cu toate acestea, Grupurilor de interese pot avea o influență considerabilă asupra legislației, în special cu privire la propuneri de natură tehnică. Lobby-ul lor este orientat în principal către Comisie și Parlament. Dar transparența lor este prea deficitară în comparație cu impactul activităților lor.

O problemă este ridicată și de ONG-urile care s ebazează pe finanțarea publică și care sunt implicate în activitățile de influență publică. Cuvântul „non” este destul de fictiv. Unele dintre fondurile primite de ONG-uri de la Comisie descriu, una din sarcinile principale ca: „lobby al Comisiei”. Pe lângă acestea, există o serie de probleme care rezultă din activitățile de lobby.

Lucrarea de față abordează o serie de probleme cu privire la relavanța acestei activități, încă extrem de puțin cunoscută la nivelul publicului general. Materiale scrise în limba română, cu privire la această problemă, sunt încă extrem de puține. Astfel, pe parcursul cercetării derulate, am fost nevoiți să consultăm documente elaborate în limba engleză, multe dintre ele fiind realizate de instituțiile Uniunii Europene.

Pe parcursul aceste lucrări, am încercat să fundamentez ideea de lobby și relevanța acestei activități. În prima parte am încercat o delimitare conceptuală, după care am prezentat un sitoric al lobby-ului.

În partea a doua a lucrării, am traatat subiectul „Tratatul de la Lisabona” și implicațiile aduese de acesta în raport cu grupurile de interese. Tot aici am vorbit despre companiile care derulează activități de lobby la nivelul Buxelles, prezentând un număr aproximativ, tendințele și o clasificarea a jucătorilor implicați în astfel de activități.

În partea a treia, am vorbit despre importanța transparenței în activitatea de lobby, respectiv despre principalele încercări de a reduce traficul de influență.

Ultima parte, este cea mai mult cunoscută opiniei publice românești, deoarece aici am prezentat cazul „Adrian Severin și traficul de influență”.

Capitolul I. Ce este lobby-ul?

Lobby – delimitări conceptuale

Istoria activităților de lobby începe din perioadele biblice – momentul în care șarpele, a făcut presiune asupra Evei de a o face să consume mărul. Cu toate acestea, termenul de lobby a apărut în anul 1808, fiind inclus în Oxford English Dictionary.

Potrivit Alinei-Costina Bărbulescu, „Etimologic, noțiunea de lobbying își are sorgintea în întâlnirile dintre Membrii Parlamentului Britanic în sălile Camerei Parlamentului (traaducere lb. Engl. Lobby=culoar, coridor, anticameră), înainte și după dezbaterile parlamentare. Separe că holurile și anticamerele erau cele mai potrivite locuri pentru discuții rapide sespre oportunitatea unei legi sau despre modificarea alteia,întrucât în perioada respectivă legislatorii nu dispuneau de birouri proprii.”

Această afirmație, are rolul de a evidenția relevanța discuțiilor formale în raprot cu deciziile ulterioare. Deși, aparent, fără o prea mare semnificație pentru activitatea profesională, mesajele transmise în mod „informal” în timpul pauzelor de țigară, are un mare impact în procesul de luare a deciziilor. Altfel spus, această practică est susținută de reciptivitatea mult mai mare a receptorilor, atunci când aceștia sunt în pauzele de relaxare.

O definiție în acest sens, este oferită de Cosmin Irimieș: „Activitatea de lobby trebuie înțeleasă ca modalitatea transparentă de influențare a deciziilor legislative și executive prin acțiuni care au scopul de a susține drepturi și interese legitime în promovarea, adoptarea, modificarea sau abrogarea unor decizii și acte normative de către autoritățile și instituțiile publice. Prin lobbying se înțelege activitatea unui grup (sau persoană) care încearcă să determine puterea legislativă sau executivă să adopte o poziție sau să ia o decizie care să servească interesele legitime ale respectivului grup. În plus, prin lobbying (activitatea de lobby), factorii decizionali – parlamentarii, reprezentanții administrației publice centrale și locale etc. – pot beneficia, prin intermediul acestor grupuri, de expertiza unor specialiști în diferite domenii. Dintr-un alt punct de vedere, lobbying-ul constituie un mecanism prin care se menține legătura dintre alegători și aleșii lor, pe durata mandatului acestora din urmă.”

Grupurile de interese profesionale sunt în general mai eficiente decât non-grupurile de interese atunci când vine vorba de a transmite petiții guvernului pentru o varietate de motive. Grupurilor de interese profesionale tind să reprezinte interesele corporatiste bogate sau asociațiile bine conectate, care încearcă să exercite influență cu intenția de a avea câștig de cauză cu privire la anumite situații. Un exemplu în acest sens, pot fi campaniile de lobby organizate de reprzentanții companiei canadiene, Roșia Gold Corporation, care doresc exploatarea aurului de la Roșia Montană, deși cetățenii și opinia publică se tem de consecințele pe care exploatarea cu cianură le-ar putea avea asupra naturii și zonei respective.

Multe dintre grupurile de interese au un nivel ridicat de expertiză și cunoștințe în procesul legislativ pe problemele de interes pentru legislatori. Membri ai Congresului se bazează frecvent pe grupurile de interese chiar la elaborarea legislației. Grupurile de interese sunt angajate „cu normă întreagă” să urmeze o legislație specifică non-stop, o oportunitate nu este disponibilă pentru majoritatea cetățenilor. Și, din ce în ce, mai mult lobby-iștii profesioniști beneficiază foarte mult de pe urma fenomenului cunoscut sub numele de „ușa turnantă”, în care foști oficiali guvernamentali le sunt prieteni, iar în acest mod, informații și rețele de interior sunt stabilite mai devreme pentru a exercita o influență disproporționată asupra agendei politice a guvernului.

Creșterea profesiei de lobbyist a însemnat o incredibilă – concentrare de putere asupra guvernului într-un cadru mic, a persoanelor elită – și potențial periculoase. Această concentrare de putere, la rândul său, înseamnă că este din ce în ce mai esențială pentru legislatori și publicul trebuie să susțină plățile grupurilor de interese pentru a face lobby. Legislatorii au nevoie de aceste informații pentru a evalua în mod corespunzător presiunile politice la care aceștia sunt supuși. Publicul are nevoie de aceste informații pentru a evalua integritatea legislatorilor lor.

Potrivit autoarei Alina-Costina Bărbulescu, „Activitatea de lobby a apărut tocmai din necesitatea unei mai bune reprezentări a nevoilor cetățenilor sau a grupurilor de interes în fața autorităților publice. În lipsa expertizei acestora din urmă, tehnicile de influențare a puterii legislative sunt exercitate de persoane avizate, specializate în diferite domenii de interes, numiți lobbyiști.”

Prin îmbunătățirea semnificativă a legilor federale de lobby de către Statele Unte, a fost clarificate conceptele-cheie care fac obiectul reglementării cu privire la lobby. Astfel „lobbyist” înseamnă orice persoană care este angajată sau plătită de către un client prin compensații financiare sau de altă natură pentru servicii care includ mai mult de un contact de lobby, alta decât o persoană ale cărei activități de lobby constituie mai puțin de 20 la suta din timpul angajat în serviciile oferite de astfel de persoane pentru acel client pe o perioada de șase luni.

„Activitățile de lobby” înseamnă contactele de lobby și eforturile în sprijinul unor astfel de contacte, inclusiv activitățile de pregătire și planificare, cercetare și alte lucrări de fond, care sunt destinate, în momentul în care sunt realizate, utilizării de contacte și coordonării unor activități de lobby ale altora.

Noua definiție a lobby-ului recunoaște două tipuri de lobby: lobby-iști in-house, care promovează interesele organizației angajatoare sau de afaceri, și grupurile de interese „din afara”, care au contract cu clienții din afara organizației de afaceri. Ambele tipuri sunt obligate să se înregistreze și să raporteze activitățile lor financiare. Organizațiile sau întreprinderile cu reprezentanții grupurilor de interese in-house, trebuie să se înregistreze să raporteze activitățile de lobby ale angajaților. Grupurilor de interese din afara trebuie să se înregistreze și să raporteze activitatea lor în numele clienților.

Având în vedere limitele foarte vagi dintre lobby și trafcul de influență, nu de puține ori, aceste neconcordanțe apar în activitatea de lobbying. Lobby-ul este o modalitate prin care interesele sunt transmise și promovate de persane specializate în această arie, iar activitățile de de lobby au avut o importanță mare de multă vreme. Fie că vorbim de modaliatea prin care s-a obținut mărirea unor salarii, apărarea drepturilor, oprirea unor activități considerate a fi dăunătoare, acestea ar putea fi încadrate la activitățile de lobby, deoarece au fost manifestate în mod public, promovate de mass-media, iar în cele din urmă s-a ajuns la atingerea unor obiective.

Pentru mulți, însă lobbying-ul este o activitate „murdară” care recurge la persuasiune și tehnici de manipulare, și care acționează în interesul unor anumite categorii de instituții/ persoane și în detrimentul altora. Cu toate acestea, rolul lobby-ului este acela se a „reprezenta interese” și de a contribui la luarea unor decizii care au un impact general și/ sau individual. Mai mult despre rolul lobby-ului se va vorbi în capitolul doi al lucrării de față, când vom delimita limitele lobbyingului în cadrul instituțiilor europene.

1.2.Lobby-ul în eforturile timpurii, cazul SUA

Primele eforturi de a reglementa activitatea de lobby la nivel federal în Statele Unite, au avut loc în 1876, când Camera Reprezentanților a aprobat o rezoluție numai pentru că sesiunea Congresului necesita ca grupurile de interese să se înregistreze la Casa Clerk. Mai multe state au mers un pic mai departe, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când lobby-ul a fost chiar și incriminat, dar nici unul dintre aceste eforturi au fost puse în aplicare în mod sistematic.

În anii 1930, senatorul Hugo Negre a condustoate acestea, rolul lobby-ului este acela se a „reprezenta interese” și de a contribui la luarea unor decizii care au un impact general și/ sau individual. Mai mult despre rolul lobby-ului se va vorbi în capitolul doi al lucrării de față, când vom delimita limitele lobbyingului în cadrul instituțiilor europene.

1.2.Lobby-ul în eforturile timpurii, cazul SUA

Primele eforturi de a reglementa activitatea de lobby la nivel federal în Statele Unite, au avut loc în 1876, când Camera Reprezentanților a aprobat o rezoluție numai pentru că sesiunea Congresului necesita ca grupurile de interese să se înregistreze la Casa Clerk. Mai multe state au mers un pic mai departe, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când lobby-ul a fost chiar și incriminat, dar nici unul dintre aceste eforturi au fost puse în aplicare în mod sistematic.

În anii 1930, senatorul Hugo Negre a condus lupta împotriva practicilor corupte de lobby de la Washington. Negre a susținut că desfășoară activități de lobby și înregistra numele, salariile, cheltuielile lunare și intenția activităților lor de lobby. Preocuparea lui „a căzut pe urechi surde” până în primăvara anului 1935, atunci când grupurile de interese pentru o asociație de companii de utilități publice au încercat să blocheze trecerea de un proiect de lege care ar fi ajutat societățile care dețin în acțiuni mai mici de pe piață. Grupurile de interese au coordonat eforturile în boicotarea acestui proiect, prin trimiterea de telegrame exigente către senatorii cu drept de vot. Negre a luat parte la un Congres cu privire la sursa acestor telegrame și a descoperit că grupurile de interese au personificat constituenți în dictarea a sute de telegrame unice pentru asociații Western Union.

Negre a introdus, de asemenea, o măsură pentru a solicita înregistrarea tuturor grupurilor de interese, în general, dar proiectul de lege nu a reușit să devină lege. Cu toate acestea, Congresul a aratat semne de îngrijorare prin adăugarea dispozițiilor speciale pentru înregistrarea lobbyiștilor în unele legislații specifice industriei, cum ar fi Legea Marinei Comerciale din 1936.

Până în al II-lea Război Mondial, s-au stabilit reglementări cuprinzătoare și sistematice referitoare la activitatea de lobby. Aceasta a venit sub forma a două statute federale foarte diferite:

Legea privind agenții străini din 1938;

Regulamentul federal de lobby din 1946.

Legea privind agenții străini din 1938

Prima încercare de reformă cuprinzătoare referitoare la lobby la nivelul unei țări, a avut loc în raport cu agenți străini în 1938. Scopul principal al acestei reglementări a fost de a limita influența agenților străini și propagandă pe politici publice americane. Agenții străini acționau în mod special ca răspuns la o unitate de propagandă percepută de către fanii lui Adolf Hitler, care făceau parte din mișcarea nazistă în Statele Unite ale Americii. Deși nu există dovezi explicite, președintele Franklin Roosevelt și mulți membri ai Congresului considerau că Hitler a finanțat mișcarea nazistă în Statele Unite ale Americii.

Adoptarea legii privind agenții străini din 193, privind înregistrarea acestora a precedat izbucnirea celui de-al doilea război mondial și a fost rezultatul recomandărilor de către un comitet special al Congresului (cunoscut sub numele de „comitetul McCormack”) care avea rolul de a investiga „activitățile ne-americane” în Statele Unite ale Americii. Legea s-a concentrat inițial pe mișcarea nazistă. De fapt, cuvintele „propagandă străină”, în actul inițal, apăreau ca „propaganda nazistă”, dar mai târziu a fost extins pentru a include preocuparile legate de propaganda pro-comunistă, de asemenea.

Această lege a încercat să diminueze influența propagandiștilor străini prin solicitarea ca „agenții principali străini” se înregistreze ca atare, pentru ca „Secretul de Stat și orice literatura sau informații difuzate de către agentul străin să fie etichetate ca atare. Sintagma de „agent străin” descrisă în Lege a fost extinsă pentru a include orice persoană care acționează în calitate de lobbyist, reprezentant de relații publice sau avocat pentru un director străin sau orice organizație intern subvenționată de către un jucător străin important.

„Agentul extern” a fost definit ca un guvern străin, partid politic, corporație, o entitate sau un individ organizat conform legilor, sau a avea un loc principal de activitate într-o țară străină.

Actul a fost conceput pentru a contracara influența propagandei externe, nu prin limitarea distribuției de astfel de informații, dar prin identificarea ca fiind plătite pentru a fi distribuite de către agenți străini. Comunicările agenților străini menite a influența politicile publice au fost obligate să includă o declarație, inclusiv numele și adresa agentului străin și interesul străin față de promovarea intereselor politice.

Legislația a fost modificată de mai multe ori în anii 1950 și 1960. Cea mai importantă modificare a venit în 1966, atunci când Congresul a schimbat accentul principal al acesteia, făcând din actul legislativ un instrument anti-propagandist într-un instrument de reglementare pe lobby la nivel local, precum și lobby al agenților străini. Cea mai mare amenințare percepută de la acel moment nu a fost atât de mult datorată subersiunilor străine care încearcă să modeleze politicile externe americane, dar de la competitorii economici străini care încearcau să influențeze afacerile americane și politicile fiscale.

Regulamentul Federal de lobby Actul din 1946

Imediat după finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial, Congresul a aprobat, de asemenea, prima lege privind dezvăluirea completă a reprezentanților lobbyiști ai națiunilor ca reprezentanți ai grupurilor de interese interne. Legea Regulamentului Federal de lobby din 1946 a fost obiectivul principal prin care se stabilea un sistem de înregistrare a lobby-iștilor. Legea nu a încercat să reglementeze comportamentul lobby-iștilor sau a activitățile financiare ale grupurilor de interese. Legea Regulamentului Federal de lobby era prevăzută ca un sistem de înregistrare și informare financiară a celor care încearcau să influențeze legislația în Congres.

Scopul a fost de a furniza informații publicului cu privire la presiunile politice care influențează legislația, și de a recunoaște realizarea deplină a idealului american a guvernului ales, deoarece reprezentanții lobby-iști nu depind de nici o mică măsură ca membri ai Congresului, capacitatea de a evalua în mod corespunzător „presiunile politice” la care acestea sunt în mod regulat supuși. Fără aceste informații de interes public, vocea poporului poate prea ușor acoperită de vocea grupurilor de interese speciale care solicita tratament favorizat în timp ce au susținători deghizați.

Legea din 1946 cerea oricărei persoană ale cărei „scop principal” a fost de a influența trecerea sau boicotarea legislației în Congres să se înregistreze la Grefierul Casei și la secretarul Senatului și să depună rapoarte financiare trimestriale. Rapoartele financiare necesitau numele și adrese ale lobby-iștilor și toți clienții de plată; pentru a se afla cât de mult lobby a fost plătit, deoarece toate acestea contribuie la înțelegerea efortului de lobby. Astfel, contribuțiile detaliate, valoarea contribuțiilor, identitatea plătitorilor și la înțelegerea intereselor acestora. Încălcarea acestor cerințe de raportare putea fi pasibilă de o amendă de până la 5.000 dolari sau un an închisoare și o interdicție de trei ani de a mai face lobby.

Regulamentul a fost însă perceput ca slab elaborat și ineficient. În timpul lui Harry Truman a fost semnată o altă lege, mult mai eficientă. Una dintre carențele vechii legi punctele slabe ale Regulamentului Federal de Legea lobby au fost acela că nu au acoperit toți indivizii care făceau lobby. De asemenea, în timp ce legea solicita raportarea detaliată a cheltuielilor, nu a reușit să se impună divulgarea a ceea ce are nevoie ca publicul să cunoască: cât de mult a fost cheltuit în general și care era obiectul politicii de lobby. Mai mult, legea a fost foarte vagă cu privire la cine era de fapt înregistrat ca lobby-ist.

Legea din 1946 a slăbit și mai mult în cazul în care Curtea Supremă a SUA a redus domeniul de aplicare deja limitat. În Statele Unite justiția a redus aplicarea Legii, în scopul de a evita constatarea neconstituțională care se făcea în raport cu săracii. Fără a se pronunța pe fondul reglementării lobby-ului, instanța de judecată a stabilit că Legea este aplicată doar „grupurilor de interese plătite”, care „comunica direct”, cu membri ai Congresului, pe legislații care se aflau în dezbatere la acea vreme. Astfel, instanța aplica legea doar pentru a acoperi eforturile de influență pentru trecerea sau înfrângerea de un proiect de lege specific, dar nu alte activități din Congres, și numai pentru acele eforturi plătite în care grupurile de interese contactau direct membri ai Congresului. Persoanele care petreceau mai puțin de jumătate din timpul lor pentru a contacta membrii Congresului privind legislația au fost exceptate de la cerințele de raportare.

După decenii de încercări eșuate de a închide multe portițe ale actelor legislative cu privire la activitatea de lobby, s-a votat o nouă lege în 1995. Noua lege reprezenta o cuprinzătoare reforma în comparație cu eforturile de reglementare anterioare.

Unul dintre oamenii care au cerut schimbarea legii a fost senatorul, care a depus mărturie privind sistemul judiciar care deceniu după deceniu, era plin de lacune ale activității de lobby. Legea lobby-ului a primit aprobarea în unanimitate în Senat și a fost semnată de președintele Bill Clinton, la 19 decembrie 1995. Noua lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie, 1996.

Această nouă lege a marcat prima reformă cuprinzătoare a legilor federale de lobby în 50 de ani. Congresul a fost foarte reticent în a modifica legea lobby-ului din 1946, în ciuda faptului că a fost recunoscută ca un eșec în realizarea obiectivelor de înregistrare și de a dezvălui publicului larg activitatea financiară a grupurilor de interese federale.

Mai multe schimbări în acest sens au fost înregistrate la mijlocul anilor 1990 pentru a obliga acțiunea Congresului. În primul rând, Congresul a fost înfășurat într-un caz senzațional de corupție care a atins mai mulți membri ai Congresului, „evenimentul” cunoscut sub numele de scandalul Wedtech. În 1987, Subcomisia Senatului pentru Supravegherea Managementului Guvernamental a investigat, activitățile necorespunzătoare în atribuirea de contracte federale către Wedtech Corporation. Subcomitetul a remarcat faptul că Wedtech a angajat numeroase grupuri de interese, inclusiv foști membri ai Congresului, pentru a convinge guvernul cu privire la contractele unor terenuri. Toată activitatea de lobby a mers nedeclarat, și chiar a implicat mituirea oficialilor guvernamentali. Ancheta a evidențiat inadvertențele legii federale de lobby, fapt care i-a determinat pe cei cu putere de decizie să convoace audieri în mod special cu privire la înregistrarea activității de lobby și raportarea în 1991.

Noua lege din 1995 a înlocuit o mare parte din mozaicul de mai devreme al legii cu privire la lobby, astfel noua „uniformă” care acoperă activitățile tuturor grupurilor de interese profesionale, parea a fi una potrivită.

Lobby-ul în UE

În lumina unei expansiuni fără precedent a lobby-ului de la Bruxelles și a complexul naturii procesului de politici publice europene, ne confruntăm cu problemele presante ale reglementării grupurilor de interese și îmbunătățirii transparenței. Cu toate acestea, noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că activitatea de lobby este familiară, dacă nu întotdeauna binevenită realitate în politica de vest, și că cel mai mare om de știință care a analizat factorii politici și de decizie politică a recunoascut faptul că interesele publice și private trebuie să joace în procesul de politică un rol legitim și important. Nicaieri nu este acest lucru mai adevărat decât în cazul ​​publicului european în procesul politic în care 15.000 de oficiali ai comisiei și oficiali parlamentari europeni se confruntă cu unele cu un număr de 20.000 de persoane din grupurile de interese zi cu zi.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că o dependență semnificativă de resurse între oficialii și grupurile de interese bazate pe nevoile de reglementare, expertize, informații și reputație au apărut. Din acest motiv, este important ca pe masura ce au fost formalizate și îmbunătățite codurile lobby-ului din UE, conduita să nu deterioreze schimburile de informații și credibilitatea procesului de politic.

Activitatea grupurilor de interes în cadrul UE a explodat în anii 1990, ca urmare a transferului treptat al funcțiilor de reglementare din statele membre la instituțiilor UE, precum și datorită introducerii votului cu majoritate calificată cu privire la problemele pieței unice. În paralel cu această sursă funcțională în creștere, cererea instituțională pentru activitate gruprilor de interes UE a fost facilitată prin deschiderea a Comisiei Europene și Parlamentului European.

Lobby-ul este practica organismelor private și publice care încearcă să influențeze legislația Guvernului. Lobby-ul în formă modernă este o destul de nou de dezvoltat.

Acesta a apărut în încercarea de a preveni luarea deciziilor în mod ilegal, pentru a preveni orice act de corupție al tranzacțiilor dintre parlamentarii și grupurilor de interese. În Marea Britanie, activitatea de lobby a început neoficial în secolul al XIX-lea, un exemplu fiind activismul pentru votul mișcării femeilor din anii 1860. Una dintre primele firme de consultanță politică din SUA, Watney & Powell, a fost format prin Ordinul britanic Christopher Powell în 1930.

Firmele de lobby politici din Europa s-au dezvoltat foarte mult în timpul anilor 1970 și 1980. Un motiv cheie a fost că slăbirea sindicatelor sub prim-ministru Margaret Thatcher care a oferit afacerilor private omai mare oportunitate de a fi audiate în Parlament. În 1997, cinci firme de lobby au format Asociația Consultanților Politice Profesionali pentru a preveni conduita grupurile de interese din Marea Britanie.

Lobby francez a început în anii 1980. Deși, Franța era un stat membru al Uniunii Europene, lobby-ul a fost în general dezaprobat acolo pentru o mare parte a existenței națiunii. Francezii au considerat că interesele de corporații și organisme nu au fost neapărat intereselor națiunii în general. Cu toate acestea, de la jumătatea anului 2011, Franța a aprobat procesul de înregistrare a unei legi a lobby-ului în cadrul parlamentului francez.

Uniunea Europeană avea în 2011 un număr de 27 de state membre, iar lobbying-ul este o activitate intrată în drepturi depline. Prima dată, activitățile de lobby în Uniunea Europeană au apărut în anul 1970.

Lobby-ul în Uniunea Europeană a început la sfârșitul anilor 1970. Atunci s-a decis realizarea unui act prin care Uniunea Europeana să poată avea o piață unică. Acest act, a fost reglementat în 1986, de Organizației Națiunilor membre ale UE. Actul a crescut prezența grupurilor de interese, organismelor publice și private, având mai multe miza în ceea ce s-a întâmplat în cadrul activităților UE, deoarece grupurile de interese de la Brussels au manifestat o influență clară în deciziile Parlamentului Uniunii Europene.

Mai mult de 1.000 de asociații profesionale și 750 de organisme non-guvernamentale sunt trimise să facă lobby la Bruxelles. Pe parcursul ultimului deceniu, academicienii, politicienii, funcționarii publici, elitele din afaceri și publicul interesat de legile europene au stabilit că lobby-ul în Uniunea Europeană exacerbează problemele de acces inegal la instituțiile politice și furnizarea de informații asimetrice. Aplicarea teoriei generale cu privire la lobby, dă naștere la trei probleme:

În primul rând, UE, ca un organism de reglementare are un buget relativ mic și personal conectat puternic asupra grupurilor de interese și în raport cu informații tehnice.

În al doilea rând, distanțele geografice mari, separă orașul Bruxelles, majoritatea capitalelor naționale, respectiv de tot ceea ce înseamnă centre tradiționale de reprezentare a cetățenilor sau de organizarea grupurilor de interes.

Al treilea rând, structura complex UE este un sistem politic, și actorii care doresc acces la deciziile instituției trebuie să dispună de „sofisticare politică” și resurse expansive.

Capitolul II. Activitatea de lobby în PE

2.1. Parlamentul European după tratatul de la Lisabona

Este de remarcat faptul că de multe ori de la Lisabona nu a schimbat cu nimic arhitectura UE, după cum este și cazul altor tratate. Acesta nu a creat un obiectiv major nou în același fel în care s-a ajuns la crearea unei piețe unice din 1992, sau cel de la Maastricht care hotăra utilizarea unei monede unice. Tratatele ulterioare, în special cel de la Amsterdam, au extins domeniul de aplicare procedural, dar nu a schimbat saltul de bază în gândire, care a avut loc la Maastricht prin care Consiliul și Parlamentul ar putea fi considerate a constitui un legislativ bicameral.

În același mod, tratatul de la Lisabona nu a modificat filosofia de bază care reglementează rolul legislativ al Parlamentului European care a existat de peste 15 ani. Cu toate acestea, acesta a avut un efect foarte puternic în consolidarea statutului Parlamentului ca un egal al Consiliului. Până la noul tratat a intrat în vigoare, a fost întotdeauna necesar să se precizeze o întreagă gamă de excepții de la domeniul de aplicare a deciziilor în cazul în care cele două instituții au fost nevoite să acționeze împreună. „Parlamentul European și Consiliul sunt implicate în mod egal și cu aceleași puteri în aprobarea propunerilor legislative. Materiile mai sensibile, ca politica de apărare, politica externă și de securitate, vor continua să fie decise de Consiliu cu unanimitate. Tratatul prevede, totuși, posibilitatea ca, prin decizia unanimă a Consiliului European, să poată fi hotărâtă tecerea, pentru un sector din cele determinate, de la votul unanim la cel cu majoritae calificată, evitând astfel să se rescrie un tratat ulterior și să se aștepte apoi recalificarea lui.”

  Existând o structură bicamerală, Trataul de la Lisabona, dă Parlamentului drepturi egale de funcționare ori de câte ori Consiliul votează cu majoritate și numai în cazul în care statele membre acționeză în unanimitate (cum ar fi probleme de impozitare sau veniturile UE, cunoscute sub numele de „resurse proprii”). Parlamentul European nu trebuie să se mulțumească cu un rol consultativ, ci poate și acționa. Mișcări similare pentru a completa lacunele cu privire la rolul jucat de Parlamentul European pot fi identificate în zona acordurilor internaționale și afacerilor bugetare.

În conformitate cu afirmațiile Alinei Bărbulescu, „Prin Tratatul de la Lisabona, procedura de codecizie a fost exstinsă în mod considerabil și devine procedură legislativă curentă. Se aplică, între altele următoarelor sectoare:”

Agricultură;

Pescuit;

Transporturi;

Fonduri structurale;

Justiție și afaceri interne.

„Succesul” schimbărilor aduse de Tratatul de la Lisabona depinde mai presus de toate, în gradul de pregătire al statelor membre. Acesta a fost un subiect de dezbateri periodice între mediul academic și între practicieni cu privire la motivele pentru care guvernele au decis să împuternicească o instituție parlamentară care nu poate avea control și nu poate reflecta neapărat balanța deciziilor majorități în Consiliu. Și totuși, au fost dispuși să facă acest lucru și să permită principiul co-deciziei prin aplicarea deciziilor ori de câte ori guvernele vor vota. Un bun exemplu este Franța, care au fost de acord că forma viitoare a politicii comune în ceea ce privește Politica Agricolă Comună trebuie să facă obiectul co-decizie, chiar dacă aceasta este o zonă de foarte proeminentă și foarte sensibilă.

Mai mult decât atât, „Extinderea progresivă a sectoarelor de competență UE, creșterea numărului de domenii care pot fi aprobate cu majoritate calificată de către Consiliu și intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona au obligat operatorii economici să își întărească sau să își activeze acțiunile de influențare și de presiune asupra instituțiilor europene, întrucât autoritățile naționale nu mai erau în măsură să le apere interesele în Europa. Cu cât se întărește Uniunea Europeană, cu atât crește și lobby-ul.”

Tratatul de la Lisabona, are mai multe implicații pentru lobby în UE, prin tot ceea ce încearcă să influențeze. Prin tot ceea ce se încearcă să se influențeze, rolul lobbyingului se   extinde. Este semnificativă existența unei majorități calificate, deoarece va crește eficiența proiectelor legislative, dar se vor spori recompensele prin care se încearcă sa se influențeze    grupurile de interese.

Prevăd că Lisabona va conduce o creștere a cererii de acces la procesul politic al Uniunii de precipitarea la creșterea producției legislative a UE, peste domeniile politicii. În plus, asumarea prin care se încearcă sa se influențeze,   noile competențe ale organizmelor UE vor exacerba presiunea asupra resurselor instituționale și factorii de decizie politica obliga să se bazeze foarte mult pe grupurile de interese pentru mai multe informații tehnice și pentru o mai bună reprezentare.

Tratatul de la Lisabona reprezintă încă un pas în materie de uniformizare a politicilor europene, ca urmare a colaborării strânse între popoarele Uniunii Euroepene. Printre elementele cele mai controversate ale Tratatului de la Lisabona este extinderea votului cu majoritate calificată („VMC”) în cadrul Consiliului cu privire la noile domenii politice.

În conformitate cu majoritate calificată, voturile statelor membre sunt ponderate aproximativ conform mărimii populației unui stat membru. În timp ce VMC oferă randamente necesare de legiferare în UE , criticii se tem că această practică amenință suveranitatea statului membru în unanimitate, iar aceasta ar putea fi protejeată prin vot.

Recompensele îmbunătățirii activităților de lobby de la Lisabona extind VMC la o multitudine de noi domenii de politică, inclusiv domeniul fondurilor structurale și fondurile de coeziune, libertatea de circulație a lucrătorilor, securitatea socială, politica comună de apărare, proprietatea intelectuală, sportul, acordare a licențelor profesionale, energie, turism, la introducerea votului cu majoritate calificată în Consiliu ca un factor ocazional pentru a explica explozia lobby-ului UE.

În mod semnificativ, tratatul de la Lisabona introduce un nou sistem de vot în Consiliu, votul dublei majorități, pe care oamenii de știință l-au etichetat ca problema politică cea mai sensibilă de la Lisabona. Totului dublei majorități necesită o prezență de 55% a membrilor UE.

2.2. Rol și misiune – lobby în PE

Reprezentare a intereselor este o temă centrală în dezbaterile contemporane. În ceea ce privește „deficitul democratic” al Europei, activitățile de lobby ale tuturor nivelurilor de guvernare, influențează în mod substanțial deciziile locale, regionale, naționale, europeane și globale, iar în final rezultatele politicii. Impactul activităților de lobby poate fi observat în toate etapele proceselor politice europene. Calitatea grupuri de interese este de a influența stabilirea agendei în Uniunea Europeană și reforma politică a Comisiei în Parlament, de ratificare a regulamentelor și directivelor în cadrul Consiliului, precum și punerea în aplicare a legii în state-națiuni. Mulți oameni de știință susțin că UE utilizează actori ai societății civile, actori care devin tot mai puterinici în lume.

Astfel, „Deși majoritatea analiștilr politici americani acceptă argumentul că, în esența sa, lobby-ul ete o practică democratică, armatele de lobbyisti profesioniști care roiesc în jurul membrilor congresului nu sunt percepute pozitiv. Într-o democrație, fiecare cetățean are dreptul de a vorbi cu legislatorii pentru a-i convinge să voteze pentru protejarea unui interes general, licit și moral. Problemele apar atunci când activitatea de lobby este asociată cu banii pe care funcționarul public îi primește pentru îndeplinirea unor anumite cerințe trasate de către lobbyiști.”

Din această cauză, Uniunea Europeană este acuzată că ar suferi de un deficit democratic, adus de lipsa receptivității instituților politice UE la cererile cetățenii europeni și prezența la vot slabă în alegerile europene a parlamentarilor. Astfel, Conform acestui punct de vedere, deficitul democratic al Europei provine dintr-o lipsa de legitimitatea a organe instituționale ale UE și a gradului redus de impact asupra cetățenilor , în urma presiunilor făcute de aceștia în raport cu interesele pe care le au.

Mai mult decât atât, „la nivelul instituțiilor de la Bruxelles există suspiciuni asupra multor europarlamentari care se lasă influențați de lobbyiști mai mult decât permite legea. Deși cazurile celor patru politicieni PE care au acceptat false contracte de consultanță, printre care și Adrian Severin sunt tratate izolat, temerile celor care militează pentru transparența decizională sunt mai extinse”.

Sistemele democratice pluraliste de guvernare necesită interese echilibrat de participare. Ca atare, UE trebuie să combine și să consolideze diversele forme de reprezentare și participare. Acordul comun, teoria politicii de grup, prevăd că societățile democratice trebuie angajate într-un proces de grup de a lua decizii, grupuri grupurilor de cetățenilor, întreprinderi individuale, cabinete de avocatură și federații comerț de a acționa împreună pentru a afecta factorii de decizie, este o practică a zilelor noastre.

Această practică este necesară, deoarece reprezentanții elitelor de interes sunt insuficienți pentru a stabili legitimitatea instituțiilor guvernamentale. În practică, cu toate acestea, unii cetățeni au tendința de a se bucura de „reprezentare superioară” și de putere „disproporționară.

Reconcilierea interese private cu intereselor societății civile reprezintă o problemă centrală a democrației. Criticile teoriei pluraliste sunt amplificate atunci când un sistem se dovedește incapabil de a prioritiza interese și când este puterin finanțat de anumite grupuri de interes.

Elita grupurilor de interes se bucura de acces fără precedent la organele de conducere ale UE, fapt ce duce la împuținarea deschiderii, la lipsă de transparență, la încălcarea principiilor democratice.

Cu peste peste cinci decenii în urmă, profesorul Sammy Finer a afirmat că lumea politică sub presiune se ascunde de ochii publicului și pentru a remedia acest rău, trebuie să se respecte principiul transparenței. Oamenii de știință politici diferă foarte mult în perspectivele lor cuprivire la activitatea de lobby. Mulți recunosc rolul important și legitimea acestuia în interesele publice și private interese care pot juca un rol esențial în procesul democratic.

Astfel, grupurile de interese din cadrul UE, sunt văzute ca cele care reprezintă interesul comun, prin oferirea unui schimb de informații, și nu ca brokeri ai „influenței nejustificate. Vizualizate prin acest obiectiv, grupurile de interese sunt reprezentanți ai societății civile organizate, cu capacitatea de a contribui la legitimitatea democratică UE.

Așa cum a declarat Comisia Europeană însăși, „lobby-ul este o parte legitimă a sistemului democratic”, indiferent dacă este efectuat de către cetățeni, companii sau firme care lucrează în numele unei a treia parități, think-tank-uri, avocați, [sau] profesioniști de afaceri publice.

Reprezentanții grupurilor de interese pot reduce decalajul dintre Europa democratică, instituțiile și cetățenii săi prin sporirea legitimității legislației UE. Grupurile de interese contribuie cu resurse esențiale: cum ar fi date de fapt în mass-media, formulare a politicilor, implementare și monitorizare a funcțiilor instituțiilor UE instituții. Grupurile de interese au resursele lor de utilizare pentru a oferi instituțiilor UE un necesar pentru expertiză pentru a aborda eficient problemele europene.

Lobby-ul deschide procesul politic complex al UE pentru o diverse grade de Cetățenii și organisme. În interacțiunea cu grupurile de interese, instituțiile UE încearcă să integreze proiecte legislative cuprinzatoare și variate acte legislative. Astfel de interacțiuni sporeasc nivelul de identificare populară cu politicile UE, toate având rolul da a perpetua legitimitatea.

Mai mult, investițiile în influențe politice oferă alegătorilor un al treilea mod de alegere, însă lobby-ul conferă un avantaj nedrept celor care își pot permite să să-l ofere și, prin urmare, este în contradicție cu noțiunea de democrație.

2.3. Regulile actuale de procedură ale activității de lobby în cadrul Parlamentului și neajunsurile lor

Atât în mediul academic, cât și în cel practice există dorința condițiilor de concurență echitabile pentru toți actorii din procesul de luare a deciziilor exprimate la nivelul UE. Aceasta poate fi comparată cu apel veșnic pentru concurență liberă și deschisă pe piața comerțului, în care fiecare comerciant încă se străduiește să devină monopolist.

Conform Alinei Bărbulescu, „Reprezentarea grupurilor de interese este o parte legitimă a unui sistem democratic. Comisia Europeană, în efortul său de a spori încrederea publică, a stabilit un registru facultativ și a adoptat un cod de conduit pentru a mări transparența reprezentării grupurilor de interese a actrilor și a activităților acestora. Codul conține șapte reguli de bază, specificând cum ar trebui să se comporte reprezentanții grupurilor de interese în momentul reprezentării grupurilor lor de interese. Cei ce se înscriu consimt să respecte acest cod sau declară că respectă deja un cod profesional cu reguli similare.”

La nivel instrumental, lobby-ul public al grupurilor de interese se manifestă în mai multe forme, în funcție de tacticile sau activitățile desfășurate, acestea se impart în trei trei mari categorii:

tehnice, care sunt caracterizate prin comunicare directă între oficialii guvernamentali și reprezentanții grupurilor de interese – teza cuprinde reprezentări private, ale personalelor care merg în fața reprezentanților guvernului, mărturisind și solicitând. De asemenea, aici sunt incluse și acțiunile juridice formale, cum ar fi litigiile și interferență cu procedurile administrative;

Utilizarea unor metode, aplicate prin intermediul alegătorilor, pentru aceasta, actul personal înlocuiește actul de lobby profesionist, prin care, profesioniștii în lobii utlizează o a treia parte în stimularea activității de lobby, prin utilizarea cetățenilor în raport cu guvernul lor. Cetățenii pot să scrie scrisori sau să a participa la demonstrații de protest. În numpr mare, acești cetățeni sunt extrem de influenți, dacă contactează un factor de decizie, deoarece aceștia pun presiune asupra decidenților.

Grupurile de interese pot să încerce să schimbe politica guvernului și să influențeze alegerile prin modificarea opiniei publice, utilizând mijloacele oferite de mass-media sau prin intermediul social media.

Conform Alinei Bărbulescu, „Reprezentanții grupurilor de interese trebuie să aplice prncipiile de deschidere, trasnpareță, onestitate și integritate, în funcție de așteptările legitime ale cetățenilor și a altor părți intersate. În mod similar, membrii Comisiei și personalul sunt supuși unor reguli stricte ce garantează imparțialitatea acestora. Prevederile relevante sunt publice și sunt cuprinse în Tratatul de instituire a Comunității Europene, Statutul personalului, Codul de conduit pentru comisari și Codul de bună conduit administrativă.”

Așa cum spuneam și în prima parte a lucrării de față, o primă problemă cu care se confruntă Uniunea europeană în raport cu grupurile de interese, este o lipsă a transparenței din partea celor care fac lobby. Astfel, companiile care fac lobby, treuie să se înregistreze și să își declare veniturile, pentru a se putea cunoaște adevărul cu privire la cei pe care îi reprezintă. „Activitățile de reprezentare a grupurilor de interese pentru care este necesară înscrierea sunt definite ca activități desfășurate cu obiectivul de a influența formulările politicilor și proceselor decizionale ale instituțiilor europene. .”

Un caz care poate fi dat exemplu, este cel despre care s-a mai vorbit până acum, dar care este extrem de popular, cazul Roșia Montană și modul în care societatea civică a contribuit la respingerea legii care să permită exploatarea aurului de la Roșia Montană. Astfel, înainte ca decizia cu privire la legea amintită să se ia, mai mulți reprezentanși ai societății civile, au acuzat, fără a avea dovezi că o parte dintre oamenii politici au primit bani pentru a trece legea minelor. În acest sens, Alina Bărbulescu scrie că „Îngrijorarea militanților pentru transparență decizională de la Bruxelles vine și din faptul că doar la nivelul Comisiei Europene există reguli care delimitează conflictul de interese, dar la nivelul Parlamentului European nici măcar niște principii clare. Nu există reglementări care să tragă clar o linie între lobby și tragic de influență. Există doar un regulament de funcționare al PE care vorbește doar despre cum ar trebui să comporte parlamentarii în timpul sesiunilor de lucru. Registrul de loobby ar trebui să fie obligatoriu, nu voluntar și să fie comun pentru CE și PE.”

Pentru a răspunde unor reguli de conduită clară și pentru a înlătura suspiciuni „Lobbyiștii ar trebui să declare sumele cheltuite, conturile la care lucrează și cu cine. Astfel am vedea dacă un europarlamentar lucrează pentru o companie de lobby. Registrul de acum nu este de încredere, din el lipsind multe organizații care ori vor să rămână secrete, ori nu vor să plătească taxe, ori nici măcar nu există legal în Belgia. De exemplu, BP declară că are cheltuieli de zeci de ori mai mari în SUA decât în Europa, diferența vine din faptul că în SUA sunt obligați să declare toate cheltuielile.” Se pare că această problemă a transparenței persistă încă de la începutul derulării activităților de lobby. Este relevant să se amintească istoria lobby-ului american și legislația adoptată de guvern, pentru a putea controla tote activitățile de lobby, astfel încât, guvernul american să nu fie păgubit.

În ceea ce privește situația grupurilor de interese de la nivelul Uniunii Europene, aceștia trebuie să se supună unor reguli de conduită, stabilite prin intermediul dispozițiilor „Codului de conduită al reprezentanților de interese (Parlamentul European) (Anexa IX: Dispoziții de actualizarea ale articolului 9, paragraful 4, Grupuri de interse pe lângă Parlamentul European. Articolul 3: cod de conduită:”

Persoanele care reprezintă grupurile de interese la nivelul Parlamentului European, se supun unui cumul de obligații. Acestea vor fi enumerate în cele ce urmează:

Trebuie să îndeplinească condițiile articolului 9, actul menționat mai sus;

Sunt obligați să își prezinte interesele pentru care acționează, în raport cu decidenții de la nivelul european;

Nu trebuie să obțină informații în mod ilicit;

Nu au dreptul la o relație oficială cu vreunul dintre reprezentanții instituțiilor publice europene;

Nu pot oferi documente care vizează relația cu instituțile Uniunii Europene altor părți;

Trebuie să se conformeze tuturor prevederilor articolului 2, alineatul 2 al anexei menționate mai sus;

Trebuie să declare toate activitățile de lobby,conform precizărilor articolului 2, al anexeiamintite.

„Trebuie să se confirmeze în cazul angajării unor foști funcționari ai instituțiilor europene, dispozițiilor prevăzute de statutul personalului”.

Trebuie să respecte toate dispozițiile prevăzute de Parlament în raport cu responsabilitățișe și drepturilor indivizilor care au făcut parte din rândul deputaților europeni.

Trebuiesc respectate condițiile de consultare și obținere de acorduri din partea foștilor deputați, cu privire la încheierea unor cntracte de muncă, astfel încât să nu existe riscul conflictelor de interese.

2.4. Ghidul lobby-regulile propriu-zise

Cele mai frecvente greșeli făcute de industrie grupurilor de interese sunt acelea că lobbyiști vin la o dezbatere prea devreme sau prea târziu, folosind materiale de promovare în mod inadecvat și bazându-se excesiv pe poziții de interes restrânse, cum ar fi reprezentarea ideii de nație (în interesul unui anume stat).

Poziția acestora este bazată în exces pe poziția națională. De departe cea mai mare eroare făcută este utilizarea emoțiilor, în detrimentul faptelor pentru a expune anumite idei și epntru a influența factorul de decizie. Întâlniri și informații scrise au cel mai mare impact atunci când sunt utilizate ca probe în cadrul întâlnirilor cu decidenții.

Cele mai frecvente greșeli făcute de lobbyiști în cadrul întâlnirilor cu decidenții:

Ajung prea devreme la întrevederi;

Ajung prea târziu la întrevederi;

Sunt mult prea emotive atunci când își prezintă argumentele;

Sunt subiectivi;

Nu înțeleg procedura Uniunii Europene;

Abordează persoane greșite;

Nu sunt suficient de transparenți;

Utilizează mijloace mass-media;

Sunt mult prea agresivi;

Oferă date neconforme cu realitatea etc.

În activitatea de lobby, reprezentanții grupurilor de interese trebuie să țină seamă de o serie de principii:

Principiul transparenței – între toți participanții la luarea deciziilor, cei care influențează deciziile, între instituțiile publice, în vederea prevenirii unr cnflicte de interse;

Principiul integrității – acest principiu prevede interzicerea luării sau dării de mită, în vederea influenței factorilor de decizie;

Principiul credibilității – acest principiu se supune unui profesionalism în derularea activității de lobby;

Principiul respectului – lobbyistul trebuie să respecte regulile în vigoare, instituțiile publice și actorii care sunt implicați în activitățile de lobby.

Fig. 2.2. Eficiența grupurilor de interese în ceea ce privește activitatea de lobby la nivelul Uniunii Europene.

2.5. Firmele care fac lobby în Parlamentul European

O serie de volume care abordează această problemă vorbesc despre ușurința cu care se accesează instituții în această perioadă, cu o valoare estimată a:

1450 grupuri de interese formale care operează la nivel european;

350 de firme cu birouri de afaceri europene;

267 de firme de drept și afaceri publice, ale întreprinderilor active pe politici publice ale UE;

Aceste cifre sunt corespunzătoare momentului de până în 2000, ulterior, numărul companiilor au crescut, fiind extrem de greu de cuantificat.

Cu astfel de numere și resurse de creștere, grupurile de interese din UE, au posibilitatea de a-și exercita influență de-a lungul procesului de politică europeană de inițiere și de ratificare a politicii la Consiliul de Miniștri, stabilirea agendei și realizarea de forumuri în cadrul Comisiei Europene, reformularea politicilor comisiilor Parlamentului European, interpretarea finală, armonizarea și punerea în aplicare a reglementărilor la nivelul națiunilor și a statului. În urma accesării tuturor punctelor procesului politic, grupurile de interese din UE sunt importante surse de informații cu privire la dezvoltarea și livrarea de politici publice în politica UE politică și au potențialul de a fi denumite surse de legitimitate pentru factorilor de decizie politică.

Numărul companiilor care derulează activități de lobby în Brusseles, potrivit Euobserver.com, este în creștere și nu se poate stabli numărul exact, însă aceștia au realizat o listă cu aproximativ 150 de companii care derulează astfel de activități e raza Burssels. Mai mult decât actât, s-a stabilit că veniturile acestor companii sunt extrem de limitate.

Fig. 2.1. Top zece companii de lobby din Brussels, în funcție de cifra de afaceri.

Acestea câștigă în medie aproximativ 0.1 milioane de euro pe an. În continuare vă vom prezenta top zece companii de lobby din Burssels, în funcție de cifra de afaceri:

Apco 12.2 milioane euro;

Fleishman-Hillard 12.0 milioane euro;

Burson-Marsteller 10.1 milioane euro;

Ogilvy 9.3 milioane euro;

Hill & Knowlton 8.8 milioane euro;

Kreab Gavin Anderson 8.0 milioane euro;

Weber Shandwick 7.1 milioane euro;

Porter Novelli 6.1 milioane euro;

Akkanto 4.3 milioane euro;

FTI Consulting 4.1 milioane euro.

La nivelul Uniunii Europene, există diferite organizații care derulează activități de lobby. Acestea diferă în funcție de natura interesului și pot fi clasificate în felul următor:

După forma de organizare:

Companii de consultanță profesională / firme de avocatură / consultanți independenți;

grupuri de interese in-house (lobbyiști care lucrează pentru grupul pe care îl reprezintă);

asociații comerciale / profesionale;

ONG-uri;

grupurile de reflecție, instituții de cercetare și academice;

organizațiile care reprezintă biserici și comunități religioase;

organizațiile care reprezintă autoritățile locale, regionale și municipale, alte entități publice sau mixte etc.

În funcție de natura intereselor:

Grupurile de interese specifice ale anumitor sectoare ale industriei sau societății (de exemplu: fermieri, industria textilă). Acestea creează costuri și beneficii pentru membrii lor, activând numai în intersul acestora.

Grupuri de interese care activează în funcție de cauza (sau grupuri de cetățeni) reprezintă o credință sau principiu, cum ar fi mediul, sănătatea sau protecția consumatorului. Apartenența lor nu este limitată; oricine, în favoarea principiului poate deveni un membru al grupului. Grupuri organizate în funcție de cauza reprezintă interese diverse, aducând costuri difuze și beneficii pentru susținătorii lor. Există o tendință de creștere a coalițiilor ad-hoc, pentru a forma în legătură cu o cauză specifică, sau dosar legislativ, adesea efemere și cu calitatea de membru mixt al organizațiilor corporative și ONG-urilor.

Grupurile pot fi, de asemenea, distinse ca organizații non-profit (europene și asociații / federații naționale etc.), precum și organizații cu scop lucrativ (consilieri juridici, relații publice și fieme de afaaceri publice etc.).

Este foarte dificil de găsit statistici independente care să furnizeze cifere precise pentru lobby-iști sau organizații active în Bruxelles, din moment ce nu există o definiție clară a grupurilor de interese, și nici nu există un registru obligatoriu. Se estimează în ghidul de lobby 2011 că există între 15 000 și 30 000 de lobby-iști care vizează factorii de decizie ai UE de la Bruxelles, reprezentând în principal, interesele de afaceri.

Capitolul III. Registrul de transparență – EP

3.1. Istoric – Siim Kallas

Inițiativa europeană privind transparența a fost lansată în martie 2005, în cadrul unui făcut de comisarul european Siim Kallas în Nottingham. Acesta avea să declare ca urmarea a unei dezbateri asupra eticii ale Comisiei funcționarilor publici și asupra standardelor de transparență pentru cei aproximativ 15.000 de lobby-iști de la Bruxelles, din care cea mai mare parte reprezintă interese private, comerciale. În noiembrie 2005, Comisia a emis o comunicare pe această temă, anunțând Cartea verde.

Când comisarul Kallas stabilit inițial în obiectivele OET, el a subliniat necesitatea de a „spori încrederea publică” și de a „proteja funcționarii publici de la ei înșiși”. Pe grupurilor de interese, el a spus: „oamenii au voie să știe cine sunt, ce fac și ceea ce urmeazză să obțină”. El a criticat de auto-reglementările grupurilor de interese: „registrele furnizate de organizațiile de lobby în UE sunt voluntare și întortocheate, nu furnizează mai multe informații cu privire la interesele specifice reprezentate sau modul în care aceasta sunt finanțatate. Codurile auto-impuse de conduită au puțini semnatari și-au lipsit până acum sancțiuni grave. Concluzia lui: „Grupurile de interese poate avea o influență considerabilă asupra legislației, în special cu privire la propuneri de natură tehnică … Dar transparența lor este prea deficitară în comparație cu impactul activitățile lor”.

Burson-Marsteller, un lider de relații publice la nivel global si consultanta de comunicare, a lansat un sondaj privind atitudinea elitelor politice și politice europene în 15 țări europene și comunitatea de politică de la Bruxelles față de lobby. Studiul a constatat variații mari în diferite țări în în ceea ce privește elitele politice europene și accepta lobby ca o parte a procesului guvernamental de luare a deciziilor.

Conform Alinei Bărbulesc, „Burson-Marsteller este unul dintre cele mai mari grupuri internaționale de consultanță și relații publice”. Prin poziția, sa, „…dezvăluie secretele decisive pentru un lobby feicace: gândește politic, fii transparent, fii creativ, respectă divresitatea culturală, ligvistică și de mentaliatate prezentă în Euriopa și, dacă se poate, încearcă să-ți faci aliați și să construiești coaliții”.

În Europa 48% din elite politice, cred că activitatea de lobby are o contribuție pozitivă la procesul democratic. Acest procent a fost considerabil mai mare în țări precum Ungaria și Italia, unde 67% dintre respondenți au considerat că activitatea de lobby este un aspect pozitiv. Cu toate acestea, în Polonia, doar 3% din elite consideră că activitatea de lobby are un impact pozitiv asupra democrației.

„Variația imens în modul în care clasa politică din diferite țări europene percep lobby-ul are implicații clare pentru modul în care reprezentanții grupurilor de interese trebuie să funcționeze în aceste țări”, a declarat Jeremy Galbraith, CEO al Burson-Marsteller EMEA, la lansarea raportului în Bruxelles. Acest sondaj crește cunoștințele cu privire la tehnicile eficiente de lobby și oferă un ghid util pentru percepțiile politicienilor și funcționarilor din Europa. Raportul subliniază, de asemenea, necesitatea ca grupurile de interese să fie transparente.

Participant la lansarea studiului, vicepreședintele Siim Kallas, comisarul european pentru administrație, audit și antifraudă, a declarat că „Acest raport oferă o imagine de ansamblu asupra grupurilor de interese în ceea ce privește tehnicile și canale care sunt cele mai eficiente: se arată că funcționarii publici sunt mai mult probabil interesați să asculte grupurilor de interese transparente, cu un mesaj direcționate în domeniul lor de interes”.

Acesta este al patrulea sondaj realizat de Burson-Marsteller tinde să se concentreze pe activitățile de lobby, însă acest raport se extinde prin acoperirea a 15 de țări europene, naționale, inclusiv Bruxelles, asupra căruia s-au realizat și alte studii. Studiuul se bazează pe mai mult de 500 de interviuri realizate de Penn, Schoen & Berland (PSB), în numele Burson-Marsteller și partenerii acestora din șase dintre țările europene studiate, în perioada februarie-iulie 2009. Interviurile au implicat o serie de 18 de întrebări pentru a identifica percepțiile în rândul elitelor politice cu privire la lobby și lobby-iști.

Sondajele au fost realizate fie online, prin telefon sau față-în-față cu politicienii (ambii membri ai parlamentelor naționale (PM) și membri ai Parlamentului European (MPE)) și înalți oficiali din guvernelor naționale și instituțiilor europene.

Transparența este, de asemenea, o temă majoră a studiului. Șaizeci și patru la suta din toți respondenții din Europa cred că reprezentanții grupurilor de interese trebuie să identifice în mod clar ei înșiși și interesul lor, în orice grup de lobby (fie că este vorba de industrie sau ONG) este o condiție prealabilă a oricărei majorități de reglementare la nivel național și UE. Cu toate acestea, au existat, din nou rezultate diferite de la țară la țară. În Spania, doar 26% dintre respondenți au considerat transparență o pre-condiție comparativ cu 83% în Grecia.

Constatarile punctuale au indicat, de asemenea, o eficiență mult mai mare din partea industriei, în comparație cu lobby-ul ONG-urilor în toate sectoarele de activitate, cu excepția bunurilor de larg consum, produse alimentare și băuturi în cazul în care ambele sunt la fel de eficiente.

Asociațiile comerciale sunt cele mai eficiente grupuri de lobby, urmate de sindicate și companii. ONG-urile urmează să fie plasate pe locul al patrulea chiar inainte companiile de consultanță pe afaceri publice.

În grupurile de interese de afaceri, majoritatea lobby-iștilor de afaceri se opun să divulge informații financiare verificabile cu privire la activitățile lor de lobby. În schimb, ei propun un set comun de reguli de etică voluntare ca replică a codurilor de conduită existente, care speram ca va fi aprobat de către Comisie, cu acordarea de stimulente pentru a încuraja mai mulți adepți.

Societățile civle 140 de grupuri ale societății civile, împreună cu mediul academic și Federația Europeană a Jurnaliștilor (FIJ), unite în Alianța pentru lobby Transparență și Etică a Regulamentului (ALTER-EU), susțin că interesul public va fi servit numai în cazul în care Comisia introduce un mai bun codul de conduită pentru funcționari ai Comisiei, în cazul în care se va adopta o lege care impune divulgarea activităților de lobby al UE, și în cazul în care se încearcă să redreseze accesul privilegiat și influența nejustificată acordate grupurilor de interese corporative.

Ei au susținut că toate coduri voluntare au risc, deoarece dau o aparență de transparență, fără a furniza informații semnificative, și a subliniat importanța Comisie, ținând cu privire la un rol principal pentru a garanta accesul publicului la informații despre lobby, pentru a exista un control democratic. „Guvernul Secret erodează legitimitatea Uniunii Europene; lipsa de informații se deschide departamentelor de trucuri murdare”, avea să fie afirmația lui Siim Kallas. Cartea verde va fi primul test real venit din partea Comisia, cu privire la lansarea unei dezbateri publice, prin care să se propună modalități de prevenire a conflictelor de interese pentru funcționarii săi, și de a obliga lobby-iștii de afaceri să fie transparenți cu privire la activitatea lor. Una dintre problemele-cheie din jurul transparența lobby-ului se referă la mai multe relațiile obscure și confortabile, care există între Comisie și lumea lobby-ului corporativ.

3.2. Sugestii de reformă

Industria de lobby și consultanță este în creștere, fiind extrem de greu de controlat. Deși este o parte naturală, importantă și legitimă a procesului democratic procesului de luare a deciziilor, cu toate acestea, ca orice monedă are două fețe, uneori practicile de lobby merg dincolo de legitime și reprezentarea intereselor, și metode pot fi înșelătoare. Pe de altă parte existența lobby-iștilor este dată de cererea și nevoia de acești oameni. Deși, pentru unii oficiali poate fi tentat să se implice în corupției și a altor practici ilegale. Publicul are dreptul să știe cine sunt grupurile de interese și pentru cine acționează, respectiv să știe modul în care acestea sunt finanțate și de ce relația lor cu intituțiile publice.

Obiectivul rămâne transparența, credibilitatea și legitimitatea din această afacere. Accesul transparent și egal la toate instituțiile UE este o condiție absolută condiție prealabilă pentru legitimitatea și încrederea Uniunii în rândul cetățenilor. Transparența ei nu este nici o amenințare, nici o judecată. Transparența este o stradă cu două sensuri, care este necesară atât în activitatea cu instituțiile în sine, cât și în rândul grupurilor de interese. Aceasta va duce la norme comune de comportament și principii etice pentru ambele părți, și la înregistrarea grupurilor de interese.

Întrebare este dacă ar trebui să înregistreze în mod voluntar sau obligatoriu. Comisia a ajuns la concluzia auto-reglementării, dar cu informații care trebuie furnizate în misiune, interese reprezentate și finanțarea, poate fi justificată numai suficientă în cazul în care informațiile necesară, de asemenea, sunt suficient pentru a răspunde preocupărilor publice și percepțiilor.

Mai multe părți interesate și Parlamentul are o opinie diferită. Potrivit acestora un sistem voluntar nu este puternic și suficient pentru a spori controlul democratic asupra rolului grupurilor de interese în procesul decizional al UE. Europa ar putea învăța din istoria Statele Unite Statele și Canada.

Firmele și organizațiilior care vizează instituțiile UE obligă (trebuie să fie înregistrate dacă au un buget de peste un anumit prag). Lobby-iști să prezinte rapoarte periodice oferind detalii cu privire la aspectele de lobby pe care le derulează.

3.3. Registru comun (Comisie + Parlament)

Transparența instituțiilor politice este o condiție prealabilă pentru legitimitate. Ar trebui să faciliteze controlul modului în care sunt luate deciziile, influențele din spatele lor și modul în care banii contribuabililor sunt alocați. În consecință, normele privind activitatea de lobby sunt în cele din urmă o chestiune de legitimitate.

Aproape nici o țară din UE, cu excepția Germaniei și Regatul Unit, nu are reguli de guvernare în cazul lobby-ului, iar unele dintre sunt extrem de reticente cu privire la aceste activități.

Discuția despre lobby și grupurile de interese, respectiv despre corupției este în curs de desfășurare, dar nu există aproape nici un rezultat relevant încă. Sistemul democratic și instituțiile sale ar trebui să sprijine o dialog între ele și societatea civilă. În contextul acestui dialog mai larg, metoda ar trebui să fie transparența, pentru a reduce riscul ca factorii politici să asculte doar o parte a argumentelor sau doar anumite grupuri care doresc obținerea unui acces privilegiat. Acest lucru înseamnă că grupurile de interes trebuie să fie identificate, pe baza unor criterii clare.

Această lucrare oferă o imagine de ansamblu a normelor care reglementează activitatea de lobby în cadrul Parlamentului European. La sfârșitul anilor 80 a existat o nevoie tot mai mare de a defini contacte între instituțiile UE și publicul acestora și de a crea unele reguli pentru comunicarea lor. Parlamentul a fost prima instituție europeană care a abordat fenomenul unui număr tot mai mare de grupuri de interese la nivel european și în special consecințele aceastor evoluții pentru procesul legislativ. Prima întrebare scrisă cu privire la stabilirea unui regulament potențial al activităților de lobby a fost prezentată în 1989.

În 1991, Comitetul pentru normele de procedură, care dispunea verificarea prerogativelor și imunității a elaborat un raport cu propuneri pentru un cod de conduită și un registru al grupurilor de interese. Cu toate acestea, după ce au avut loc dezbateri extrem de dificile, propunerile nu au fost prezentate în plen.

Un compromis a fost găsit în iulie 1996. În ceea ce privește interesele financiare, fiecare membru al Parlamentului European era obligat să facă o declarație detaliată a activităților sale profesionale. Deputații europeni trebuiau să se abțină de la a accepta orice cadou sau beneficiu în exercitarea funcțiilor lor. De asemenea, erau înregistrati și asistenții acestora, find puși să facă o declarație cu privire la orice alte activități plătite. În timp, aceste reguli au devenit parte a „Regulamentului de Procedură al Parlamentului”. Astăzi existe liste de lobby-iști înregistrați.

Parlamentul European (PE) are un sistem de acreditare. Oricine dorește să intre în Parlament în mod frecvent pentru a oferi deputaților europeni informații referitoare la propriile lor interese sau cele ale unor terțe părți, trebuie să treacă procedurile de acreditare. Numele lor sunt înregistrate într-un registru public. Acest sistemul permite accesul fizic în Parlament. Trecerile speciale sunt valabile timp de un an.

Parlamentul European are numeroase contacte cu grupuri de lobby, care l-au condus la adoptarea unei cod asociat de conduită. Parlamentul European a publicat mai multe documente cu privire la lobby. Lobby-iști pot oferi Parlamentului cunoștințe și expertiză specifică în numeroase aspecte economice, sociale, de mediu și științifice.

Lobby-ul joacă un rol esențial în cadrul unei sistem democratic, și este o sursă importantă de informații pentru deputații europeni. Raportul ar permite raportorilor, care se ocupă de orientarea actelor legislative în Parlament, să se alăture în mod voluntar unei liste din care fac parte grupurile de interes care au avut o „contribuție semnificativă” la pregătirea rapoartelor lor. Dar această practică, așa-numita „amprentă legislativă”, nu ar trebui să fie obligatorie.

În același timp, Comisia Europeană a început o discuție despre relevanța comunicării Uniunii Europene (a instituțiilor acesteia) cu cetățenii UE. Consultare largă este una din atribuțiile Comisiei, în conformitate cu tratatele. La începutul anilor 90, UE a solicitat Comisiei Europeanene să formalizeze regulile de comunicare cu aceste grupuri. Acest dialog s-a dovedit valoros atât pentru Comisie, cât și părțile interesate din afara astfel încât Comisia Europeană a început să fie serios preocupată de această problemă.

Comisia a adoptat, la 11 decembrie 2002, o comunicare, privind principii generale și standardele minime pentru consultarea părților interesate de către Comisie, care se referă la interacțiunea dintre instituții și societatea europeană. Obiectivul a fost de a contribui la consolidarea culturii de consultare și la dialogul în cadrul UE.

Conform Alinei Bărbulescu, „Instituțiile europene și, în particular, Comisia primesc destul de favorabil informațiile furnizate de către lobby-uri. Rațiunea este foarte simplă: le lipsesc mijloacele pentru a-și îndeplini mandatul. În special, le lipsește personalul. Este suficient să ne gândim că funcționarii Comisiei nu sunt mai mulți de 25.000. Un oraș ca Parisul sau o regiune ca Sicilia folosesc un număr de funcționari mult mai mare decât cel al administrației europene, care totuși garantează funcționarea unui serviciu public întemeiat pe multilingvism, cu 23 de limbi oficiale și trei alfabete. Parlamentul, în schimb, numără circa 5000 de funcționari, între care foarte mulți traducători și interpreți. A se sprijini, deci, pe rupurile de interese pentru a se putea informa și pentru a putea lua o decizie este aproape o necesitate pentru instituțiile europene sau pentru europarlamentari.”

Părțile interesate sunt toți cei care doresc să participe la consultările conduse de către Comisie, indiferent dacă acestea sunt organizații sau cetățeni privați:

Principii generale și standarde minime aplicate la 1 ianuarie 2003.

Obiectivele principale ale abordării pot fi rezumate după cum urmează:

Încurajarea unei implicări mai mari din partea părților interesate, printr-un proces mai transparent, care va spori responsabilitatea Comisiei.

Asigurarea principiilor și standardele generale de consultare care să ajute Comisia să raționalizeze procedurile de consultare și să le efectueze într-un sens și mod sistematic.

Construirea unui cadru pentru consultare, care este coerent, dar suficient de flexibil pentru a lua seama la cerințele specifice ale tuturor diverselor interese, precum și necesitatea de a proiecta strategii adecvate de consultare pentru fiecare propunere politică.

Baza de date a fost creată ca o platformă pentru furnizarea de informații cu privire la comitetele și alte cadre ale Comisiei prin care organizațiile societății civile sunt consultate în mod formal sau structurat. Nu există o definiție juridică a termenului „societatea civilă”. Cu toate acestea, Comitetul Economic și Social au produs o definiție a societății civilă, care include următoarele tipuri de organizații:

partenerii sociali sau așa-numiții jucători de pe piața muncii;

organizații care reprezintă actorii sociali și economici, care nu sunt parteneri sociali în sensul strict al termenului;

ONG-uri (organizații non-guvernamentale), care aduc oamenii împreună pentru cauze comune;

asociațiile de consumatori, organizațiile de învățământ etc.

OBC-uri (organizații comunitare, organizații înființate în cadrul societății la nivel de bază care urmăresc obiective orientate spre membri);

asociații familiale, organizații care acționează în viața locală și municipală;

comunitățile religioase

Acest document are trei părți coneze:

Este parte integrantă din angajamentul Comisiei de a face totul mult mai transparent;

A crescut lista de potentțali parteneri de consultare;

Este un instrument care poate fi folosit de către Comisia însăși și este identificat ca un mix adecvat al partenerilor de consultare care pot oferi o acoperire geografică sectorială grupurilor necesare.

Pentru a fi incluse în baza de date acesta trebuiau să îndeplinească anumite condiții de bază. Fiecare tip de grupuri de interese are o contribuție proprie și diferite perspective în ceea ce privește consultările politice. „Acțiunea de lobby pe lângă Comisie se eercită asupra funcționarilor, șefilor de unități și directorilor generali, fără a uita diversele grupuri și comitete care îi asistă pe aceștia. Întâlnirile și discuțiile au loc în birourile acestora, evitându-se presiunile sufocante. La Parlament sunt implicate grupurile politice, europarlamentarii și asistenții acestora. Aceasta este acțiunea de lobby cea mai simplă, mai pasionată și mai distractivă. În privința Consilului – care, dupăc cum explică și Culture Action Europe, este considerată instituția cea mai puțin transparentă și cel mai greu de influențat la Bruxelles, dar fiind faptul că dialogul cu guvernele se derulează în special la nivel național”.

Pentru a fi în măsură să mențină un echilibru corect între interesele diferite, organizațiile au fost clasificate în funcție de tipul de interese pe care le reprezintă: sindicate, federații patronale, federațiile profesionale, organizații non-guvernamentale (care trebuie să îndeplinească anumite condiții), asociații de interes public, federațiile autorităților, de servicii și de producție, de interes politic, interesele religioase, altele grupuri.

Pe data de 9 decembrie 2005, Comisia a adoptat Inițiative Europene pentru Transparență – ETI și o carte verde a fost publicată în mai 2006 pentru a lansa o dezbatere cu toate părțile interesate, cu privire la modul în care se pot a îmbunătăți transparența cu privire la fondurile comunitare, consultarea cu societatea civilă s și rolul de lobby-uului și ONG-uri cu privire la procesul de luare a deciziilor în procesele instituțiilor europene.

În Cartea verde ETI, Comisia a propus un nou cadru pentru activitățile de lobby activități care ar putea să se bazeze pe:

– Un sistem de înscriere facultativă, cu stimulente pentru reprezentanții grupurilor de interese. Stimulentele ar include alerte automate de consultări pe teme de interes pentru părțile interesate.

– Un cod comun de conduită pentru toți reprezentanții de interese sau cel puțin cerințe minime comune.

– Un sistem de monitorizare, precum și sancțiunile care trebuie aplicate în cazul unei înregistrări incorecte și / sau în cazul încălcării codului de conduită.

Bazat pe cartea verde intitulată „Inițiativa europeană privind transparență”, Comisia a decis la 21 martie 2007 să creze un nou registru public, bazat din nou pe o sistem voluntar cu stimulente pentru înregistrarea, pentru toți reprezentanții grupurilor de interese care lucrează la influența deciziile luate în instituțiile UE. Acest registru a fost lansat pe 23 iunie 2008.

Grupurile de interese care înregistrau anumite informații despre ei înșiși, aveau ocazia de a-și menționa interesele specifice și, în schimb, erau avertizate cu privire la consultări, în acele domenii specifice. Prin urmare, doar grupurile de interese care se înregistrau erau aletate în mod automat de către Comisie. Pentru a se califica înscrierea în registru, solicitanții trebuiau să furnizeze informații pe care le reprezintă, misiunea acestora și modul în care acestea sunt finanțate.

Organizațiile care se înscriu în acest registru vor trebui să indice cine sunt, care sunt obiectivele și misiunile lor și care sunt domeniile de politică de care sunt interesate. Mai mult decât atât, ei pot descrie principalele activități de reprezentare a intereselor, precum și eforturile pe care le-au derulat pentru atingerea obiectivelor.

Reprezentanții trebuie să adere la un cod de conduită care a fost adoptat de către Parlamentul European Comision. Aceasta stabilește principiile generale – cum ar fi deschiderea, onestitatea și integritatea – care ar trebui să ghideze activitățile reprezentanților grupurilor de interese, atunci când au de a face cu Comisia Europeană.

Registrul va servi drept un teren de testare pentru fezabilitatea unui registru comun pentru toate instituțiile UE – Comisia, Parlamentul și Consiliului până la sfârșitul anului 2008, un Inter- Grupul de lucru interinstituțional ar trebui să prezinte o propunere pentru un registru comun. În prezent, cele trei instituții au reguli diferite care reglementează comportamentul grupurilor de interese și aducând acestea împreună într-un „ghișeu unic” pentru a acoperi nevoile Comisiei, Parlamentului și Consiliului nu va fi o sarcină ușoară.

De asemenea, era preferat de Parlamentul European crearea unui registru public obligatoriu comun pentru toate cele trei instituții, furnizarea unor informații cu privire la date financiare, însoțite de un cod de conduită complet cu un mecanism pentru expulzarea grupurilor de interese care încalcă aceste normele.

Pornind de la premisa că pe parcursul primei părți a lucrării, am acoperit toate problemele de ordin conceptual, istoric și legislativ în raport cu activitatea de lobby, vom realiza în continuare un studiu de caz, care va încerca să evidențieze mdul în care activitatea de lobby poate să ajung trafic de influență.

Capitolul IV. Studiul de cax: Trafic de influență vs lobby în cazul lui Adrian Severin

Așa cum afirmam la finalul capitolului precedent, cel de-al patrălea capitol este cel dedicat studiului aplicativ. În cadrul acestei părți, vom prezenta cazul europarlamentarului Adruan Severin, care, în anul 2010 a fost acuzat că a luat mită în valoare de 100.000 de euro, la care se puteau adăuga ulterior alte sume.

Metodologia cercetării

Scopul cercetării

Având în vedere tema abordată, vom încerca să diferențiem impactul pe care îl are lobby-ul asupra deciziilor politice, atunci când, prin oferirea de stimulente materiale ilegale, unor decidenți, se încearcă atingerea unor obiective clar vizate de către grupurile de interese vizate.

Ipotezele cercetării

Lobby-ul devine trafic de influență, atunc când transparența activităților nu există;

Activitatea de lobby, este în defavoarea cetățenilor, atunci când este fundamentată de atingerea unor obiective care să favorizeze doar anumite părți, iar această practică este descurajeată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene;

Traficul de influență apare atunci când, decidenții se lasă influențați de persoane din andumite grupuri de interese, după ce au primit mită;

Încrederea eurparlamentarilor care s-au folosit de funcția lor, pentru a avea câștiguri materiale necuvenite, este știrbită;

Activitatea de lobby, este importantă și relevant în cazul Uniunii Europene, a cetățenilor europeni și a instituțiilor Uniunii Europene, atâta vreme cât, nu se recurge la traficul de influență și sunt respectate principiile lobby-ului.

Obiectivele cercetării

Obiectivele cercetării, decurg din ipotezele cercetării. Acestea vor fi prezentate în cele ce urmează:

Delimitarea clară a limitelor pe care le are activitatea de lobby la nivelul instituțiilor europene, respectiv, prezentarea aspectelor care ar putea face din această activitate una ilegală;

Prezentarea cazului „Adrian Severin” și a episodului traficului de infleuență, respectiv a consecințelor care decurg din actul luării de mită;

Definirea conceptului de „trafic de influență”;

Realizarea unei paralele între activitatea de lobby, realizată în mod profesionist și activitatea care are drept scop, atingerea unor obiective în mod ilegal, prin oferirea de mită sau alte mijloace care să pună presiune asupra decidenților.

Acestea fiind spuse, vom trece la prezntarea metodlogiei utilizate pentru atingerea scopului acestui studiu de caz.

Metode de cercetare

În realizarea acestei cercetări, am utilizat materiale din presa online, disponibile începând cu anul 2010 și până în momentul de față. Am început prin a prezenta modul în care s-a petrecut episodul luării de mită, respectiv urmările acestui episod, precum și modul în care Adrian Severin a fost afectat, ca urmare a încălcării legislației în vigoare.

Sursele utilizate pentru documentare au fost:

mediafax.ro;

ziaruldeiasi.ro;

ziare.com;

adevărul.ro;

romanialibera.ro;

jurnalul.ro;

puterea.ro;

hotnews.ro;

avocatura.com.

Prezentarea cazului luării de mită

În anul 2010, fostul europarlamentar român, Adrian Severin, a fost acuzat împreună cu alți doi europari. Toți cei trei nu își mai exercită funcția de europarlamentari, însă primii doi au demisionat, în timp ce Adrian Severin a rfuzat acest lucru, pe motiv că este vorba de o înscenare. Ca urmare a refuzului, în anul 2012 i-a fost retrasă imunitatea și a fost trimis în judecată.

Pentru a putea argumenta punctul de vedere cu privire la limita dintre lobby și trafic de influență om defini noțiunea de trafic de influență. În conformitate cu articolul 291, alineatul 1, din Codul penal, traficul de influență este: „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”

Prezentarea cazului traficului de influență, în hotnews.ro.

Așadar, conform articolului precizat mai sus, în cazul lui Adrian Severin, a fost vorba de trafic de influență. Mai mult decât atât, „Oricine poate influența un act normativ, dar unii o exercită transparent și oficial, în baza unor reguli sau legi, iar alții acționează ilegal, profitând de relații, bani și vid legislativ. Așa-ziși lobbyiști nu au reușit să traseze o linie de demarcație clară între lobby și trafic de influență.”

În consecință, este vorba de o încălcare a principiiloractivității de lobby, în situația în care un lobbyist oferă bani pentr a influența deciziile, sau de a putea determina respingerea unor amendamente care ar putea dăuna intereselor sale. În cazul lui Adrian Severin, știm că este vroba de „falși lobbyiști”, dar acest lucru, nu îneamnă că practica este una ireală. Dimpotrivă, mare parte a suspiciunilor care sunt legate de activitatea lobbyiștilor, au legătură cu această practică, prin care deciziile sunt luate după primrea unor beneficii.

Există însă diferențe foarte mari între activitatea de lobby și traficul de influență, „Diferența rezidă din tpul de influență pe care îl exerciți. Un avocat reprezintă interesele clientului său și depune toate eforturile astfel încât să influențeze prin pledoarie judecătorul pentru a da o decizie în favoarea clientului său. În momentul în care avocatul se rezumă doar la argumente în fața judecătorului pe baza cadrului legal, el desfășoară o activitate legală. Nu este vorba de lobby, ci de exercitarea profesiei de avocat, în consnanță cu deontologia și faptele morale. Atunci când avocatul abordează judecătorul în afara cadrului instituțional și utilizează mijloace ilicite (e.g. promisiunea oferirii unor foloase materiale) pentru obținerea unei soluții favorabile, se exercită trafic de influență.”

În ceea ce îl privește pe Adrian Severin, lucrurile sunt simple. A fost trafic de influență, datorită faptului că și-a însușit sume de bani, în mod ilegal, pentru a determina anumite aspecte. Însă, cert este ca vinovăția lui Adrian Severin nu a fost deovedită: „investigația nu a condus către vreo probă care să indice că dr. Severin a participat în vreo parte a procesului legislativ propriu-zis legat de acest amendament, fie în ședințele oficiale ale comisiei care s-a ocupat în mod special cu această problemă fie în discuțiile și votul din sesiunile plenare ale Parlamentului European însuși.” Acest fragment, este dispobibil pe site-ul personal al omului politic.

Însă, „Departe de exemplul menționat mai sus, care este menit să evidențieze un caz concret de trafic de influență, diferența dintre lobby și trafic de influență, apara ca fiind totuși trasată deoarece lobbyis-ul exercită acțiuni legal depuse astfel încât sp influențeze o lege, aducând argumente, realizând coaliții, susținând în fața legiuitorului un sprijin din partea unui grup mai mare de persoane, în mod legal, concret și normal, corespunzător unei societăți democratice, pe cînd autorul infracțiunii de trafic de influență urmărește realizarea unui scop ilicit, prin traficarea influenței exercitate asupra unui fucționar public, parlamentar ș.a.”

Dacă în cazul lui Adrian Severin, a fost sau nu a fost vorba de trafic de influență, nu intră în responsabilitatea noastră să probăm vinovăția sau lipsa de vinovăție a acestuia. Acest lucru, fiind de domeniul legislației, sau a altor instituții.

Ceea ce ne-m propus noi să facem, prin intermediul acestui caz, a fost să exemplificăm traficul de influență, respectiv să evidențiem când ne confruntăm cu trafic de influență și cînd nu ne confruntăm.

Foto: Istoricul cazului Adrian Severin – trafic de influență

Mai mult decât atât, chiar dacă Adrian Severin a fost implicat în trafic de influență, deși din punct de vedere legislativ, s-a dovedit că acesta este nevinovat, nu avem în față un caz al unui lobbyist care a acționat contrar principiilor trasate de activitatea de lobby, deoarece acesta era un jurnalist care încerca să probeze corectituinea europarlamentarilor.

Deși se pare că doar cei trei parlamentari au acceptat propunerea jurnaliștilor, ceilalți refuzând, este cert că ar fi putut exista suspiciuni cu privire la posibilitatea ca falșii lobbyiști să fie jurnaliști. Nici acest aspect nu ține de competanța noastră, însă nu vom omite să spunem că avem clar în față un caz încă neelucidat dacă ne raportăm la faptul că nu au reușit să fie identificați banii în contul omului politic.

Concluzii

Noțiunea de transparență a mutat în prima linie a dezbaterii publice și este acum o prioritate pe agenda politică europeană. Aceasta se datorează în primul rând la faptului că instituțiile publice care au practicile transparente funcționează mai bine și sunt apreciate mai mult. Transparența este o condiție esențială pentru integritatea și credibilitatea instituțiilor politice – locale, naționale sau internaționale.

Transparența nu este un scop în sine. Scopul său este de a promova succesul pe termen lung al politicilor, iar testată în timp, s-a demonstrat că oferă un sprijin public larg. Acest lucru poate suna ieftin, dar este tot mai dificil, deoarece publicul tinde să devină tot mai exigente și mai nemulțumit. Cetățenii doresc să aibă controlul asupra banilor publici, deoarece sunt contribuabili. Ei plătesc impozite și să cer o bună guvernare în schimb. Ori de câte ori așteptările sunt spulberate, cetățenii își exprimă indignarea și consternarea la vot.

Prin urmare, fiecare instituție politică ar trebui să fie conștienți de faptul că transparența este un element primordial al activităților pe care le derulează în interesul cetățeanului. Acesta nu ar trebui să fie o perdea de fum pentru o „face ca guvernul”, să nu fie un instrument care înlocuiește principiile democratice. De-a lungul istoriei instituțiilor politice au învățat ceea ce este mai bine pentru cetățeni. În cultura politică a multor țări cetățenii au fost mult timp considerați factorii de decizie politică.

Distanța fizică și mentală între publicul european și instituțiile politice ale Uniunii Europene au tendința de a crea un decalaj, atât în politică, cât și în percepția cetățenilor. „Bruxelles” este cnsiderat un fel de „Olimp”, unde cetățenii europeni (puși în poziția muritorilor, aflați la voia zeilor) nu au acces.

Dacă neîncrederea cetățenilor crește în raport cu instituțiile Uniunii Europene, siguranța acestei construcții care a dat extrem de multe bătăi de cap guvernatorilor, riscă să se prăbușească. Este cazul multor politici implementate, sau a unor decizii luate în raport cu care cetățenii s-au declarat nemulțumiți.

Adesea, grupurile de interese au fost suspectate că ar acționa în beneficiul direct al marilor corporații, iar cetățenii europeni sunt prea slabi ca să poată influența în vreun fel deciziile europarlamentarilor care îi reprezintă.

Se poate da exemplu în mod repetat, problema Roșiei Montane, când membrii ai societății civile au încercat înlăturarea „Legii minelor”, în acest context, au încercat să contacteze (telefonc sau trimițând mailuri) toți europarlamentarii care îi reprezintă, însă bună parte dintre aceștia au rămas neclintiți.

Cu toate acestea, legea a fost respinsă la presiunea publicului, care, a făcut în mod informal lobby, pentru respingerea acestei legi. În consecință, se poate afirma cu privire la activitatea de lobby, că, în ciuda liniei imperceptibile care există între lobby și trafic de influență, această activitate, este una democratică, atâta vreme cât este adaptată la condițiile realității democratice.

Bibliografie

Cărți

Clament, Michel, Le Lobbying et ses secrets: guide des techniques d’influence, Editura Dunod, Paris, 1997;

Cohen, David, de la Vega, Rosa, Watson, Gabrielle – Advocacy for Social Justice, 2001;

Irimieș, Cosmin, Lobbying (suport de curs pentru învățământul la distanță), Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Cluj-Napoca, 2014;

Michie, David , The invisible persuaders, Bantam Press, London, 1998;

Mihaileanu, Liviu, Horja, Aurelian – Reglementarea activității de Lobby. In anticamera influenței, Editura C.H. Bech, București, 2009;

Rosenthal, Glenda, The Men Behind the Decisions, Publisher Lexington Books, Lexington, 1975;

Schendelen, Rinus, Machiavelli in Bruxelles – the art of lobbying the EU, Publisher Amsterdam University Press, Amsterdam, 2014;

Walt, S.M., Mearsheimer, J.J. – Lobby-ul israelian si politica externa a statelor unite, Editura ANTET, București 2008;

Documente oficiale

Dialogue with interest groups (1992);

European Commission (1993) „Transparency in the Community” COM (1993) C1666/04 final;

European Commission (1993) „An Open and Structured Dialogue between the Commission and special interest groups”;

Special interest groups, Brussels, 93/C63/02;

European Commission (2001);

European Governance: A White Paper. COM (2001), 428 final.;

Internal paper proposing European transparency initiative (2005);

Green paper on European transparency initiative (2006);

Policy paper – follow up to green paper (2007);

Policy paper – framework for relations with interest representatives (2008)

Articole

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/pdf/cadeaux_recus_par_le_college3_fr.pdf ;

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/decisionmaking_process/l14521_en.htm;

http://ec.europa.eu/transparency/index_en.htm;

http://ec.europa.eu/archives/commission_20042009/kallas/work/eu_transparency/index_ee.htm;

http://europa.eu/transparency-register/about-register/transparency-register/index_en.htm;

http://ec.europa.eu/civil_society/interest_groups/consultations_en.htm;

http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/consultation/mainstatistics.do?action=prepareView&locale=en#en;

http://www.greenpeace.org/eu-unit/Global/eu-unit/reports-briefings/2007/5/green-paper-on-the-european-tr.pdf;

http://www.europarl.europa.eu/RegData/bibliotheque/briefing/2013/130558/LDM_BRI(2013)130558_REV1_EN.pdf;

http://www.europarl.europa.eu/RegData/bibliotheque/briefing/2013/130558/LDM_BRI(2013)130558_REV1_EN.pdf, accesat în data de 15 iunie 2014;

ttp://www.mediafax.ro/politic/europarlamentarul-adrian-severin-trimis-in-judecata-pentru-luare-de-mita-si-trafic-de-influenta-11314956;

http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-15756353-dosarul-mita-contra-amendamente-parlamentul-european-adrian-severin.htm;

http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-291;

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8408767-sunday-times-adrian-severin-europarlamentar-dispus-vanda-serviciile.htm;

http://adrianseverin.com/sunt-un-corupt-cinstit/;

http://www.europarl.europa.eu/meps/en/33990/ADRIAN_SEVERIN_home.html, accesat în data de 12 iunie 2014;

http://www.euractiv.com/justice/romanian-mep-face-corruption-tri-news-530411;

Bibliografie

Cărți

Clament, Michel, Le Lobbying et ses secrets: guide des techniques d’influence, Editura Dunod, Paris, 1997;

Cohen, David, de la Vega, Rosa, Watson, Gabrielle – Advocacy for Social Justice, 2001;

Irimieș, Cosmin, Lobbying (suport de curs pentru învățământul la distanță), Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Cluj-Napoca, 2014;

Michie, David , The invisible persuaders, Bantam Press, London, 1998;

Mihaileanu, Liviu, Horja, Aurelian – Reglementarea activității de Lobby. In anticamera influenței, Editura C.H. Bech, București, 2009;

Rosenthal, Glenda, The Men Behind the Decisions, Publisher Lexington Books, Lexington, 1975;

Schendelen, Rinus, Machiavelli in Bruxelles – the art of lobbying the EU, Publisher Amsterdam University Press, Amsterdam, 2014;

Walt, S.M., Mearsheimer, J.J. – Lobby-ul israelian si politica externa a statelor unite, Editura ANTET, București 2008;

Documente oficiale

Dialogue with interest groups (1992);

European Commission (1993) „Transparency in the Community” COM (1993) C1666/04 final;

European Commission (1993) „An Open and Structured Dialogue between the Commission and special interest groups”;

Special interest groups, Brussels, 93/C63/02;

European Commission (2001);

European Governance: A White Paper. COM (2001), 428 final.;

Internal paper proposing European transparency initiative (2005);

Green paper on European transparency initiative (2006);

Policy paper – follow up to green paper (2007);

Policy paper – framework for relations with interest representatives (2008)

Articole

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/pdf/cadeaux_recus_par_le_college3_fr.pdf ;

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/decisionmaking_process/l14521_en.htm;

http://ec.europa.eu/transparency/index_en.htm;

http://ec.europa.eu/archives/commission_20042009/kallas/work/eu_transparency/index_ee.htm;

http://europa.eu/transparency-register/about-register/transparency-register/index_en.htm;

http://ec.europa.eu/civil_society/interest_groups/consultations_en.htm;

http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/consultation/mainstatistics.do?action=prepareView&locale=en#en;

http://www.greenpeace.org/eu-unit/Global/eu-unit/reports-briefings/2007/5/green-paper-on-the-european-tr.pdf;

http://www.europarl.europa.eu/RegData/bibliotheque/briefing/2013/130558/LDM_BRI(2013)130558_REV1_EN.pdf;

http://www.europarl.europa.eu/RegData/bibliotheque/briefing/2013/130558/LDM_BRI(2013)130558_REV1_EN.pdf, accesat în data de 15 iunie 2014;

ttp://www.mediafax.ro/politic/europarlamentarul-adrian-severin-trimis-in-judecata-pentru-luare-de-mita-si-trafic-de-influenta-11314956;

http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-15756353-dosarul-mita-contra-amendamente-parlamentul-european-adrian-severin.htm;

http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-291;

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8408767-sunday-times-adrian-severin-europarlamentar-dispus-vanda-serviciile.htm;

http://adrianseverin.com/sunt-un-corupt-cinstit/;

http://www.europarl.europa.eu/meps/en/33990/ADRIAN_SEVERIN_home.html, accesat în data de 12 iunie 2014;

http://www.euractiv.com/justice/romanian-mep-face-corruption-tri-news-530411;