LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN [610508]

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
1BBAAZZEELLEE
MMEERRCCEEOOLLOOGGIIEEII

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
2INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 3
Unitatea de studiu 1. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 4
OBIECTUL ȘI FUNCȚIILE MERCEOLOGIEI ………………………….. ………………………….. …………… 4
Unitatea de studiu 2…………………………… ………………………….. ………………………….. ………………….. 10
METODOLOGIA GENERALĂ DE CERCETARE A MĂRFURILOR ………………………….. ……. 10
Unitatea de studiu 3. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
PROPRIETĂȚI GENERALE ALE MĂRFURILOR ………………………….. ………………………….. ……16
Unitatea de studi u 4…………………………… ………………………….. ………………………….. ………………….. 27
CALITATEA MĂRFURILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 27
Unitatea de studiu 5. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 36
CALIMETRIA: MĂSURAREA ȘI ESTIMAREA CALITĂȚII MĂRFURILOR ………………………. 36
Unitatea de studiu 6. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 43
IPOSTAZELE CALITĂȚII, PRESCRIER EA CALITĂȚII, GESTIUNEA CALITĂȚII …………… 43
Unitatea de studiu 7. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 51
STANDARDIZAREA, ASIGURAREA, AUDITAREA ȘI CERTIFICAREA CALITĂȚII
PRODUSELOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 51
Unitatea de studiu 8. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 60
ÎNNOIREA GAMEI SORTIMENTALE DE PRODUSE ȘI SERVICII ………………………….. ……. 60
Unitatea de studiu 9. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 69
CLASIFICAREA ȘI CODIFICAREA MĂRFURILOR ………………………….. ………………………….. ..69
Unitatea de studiu 10. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 74
GARANTAREA CALITĂȚII PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR ………………………….. ……………. 74
Unitatea de studiu 11. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 79
MARCA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR ………………………….. ………………………….. …………….. 79
Unitatea de studiu 12. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 84
ETICHETAREA ȘI MARCAREA PRODUSELOR ………………………….. ………………………….. ……84
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 88

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
3INTRODUCERE
Într-o lume a competi ție tot mai acerbe, caracteristică economiei de pia ță, se
impune tot mai pregnant cunoa șterea disciplinelor care s ă explice cum se poate analiza,
cerceta și evalua calitatea bunurilor și serviciilor. În acest sens disciplina Bazele
Merceologiei vine cu răspunsuri la aceste pro bleme deose bite pe care le implică existen ța
economiei de pia ță.
Ca atare acest curs aduce suficiente elemente de cunoa ștere necesare oric ărui
student, viito r profesionist pentru a putea fi utilizate în activitatea reală. Merceologia
reprezintă disci plina care se ocupă în general cu studierea mărfuri lorși în special cu
analiza calității acestora. Cu siguran ță această disciplină are atât valen țe teoretice cât și
practice. Implementarea cuno ștințelor dobândite cu ajutorul ac estei discipline în activitatea
practică va determina, cu siguran ță, obținerea unor rezultate economice deosebite și
creșterea eficienței activit ății.
În acest curs studentul poate dobândi cuno ștințe în domeniul calit ății, propriet ăților
mărfurilor, standardelor, calim etriei, mă rcilor și activit ăților de etichetare, etc. elemente
foarte importante în implementarea ac țiunilor specifice economi e de piață..
Cursul de adresează în special studenților Facult ății de Științe Economice darși
celor interesa ți în dobândirea de cuno ștințe noi necesare oric ărui profesionist care dore ște
să crească randamentul și eficiența activit ății economice pe care o desf ășoară.
Astfel acest curs este împăr țit în 12 unit ăți de studiu, care la rândul lor conțin toate
elementele necesare pentru în țelegerea tuturor aspectelor teoretice și practice.
Deasemen eafiecare unitate de studiu este divizată pe subcapitole care să ajute la mai o
ușoară percep ție a conceptelor și term enilor speci fici utiliza ți de disciplina Bazele
Merceologiei.
Disciplina a fost structurată în a șa fel încât s ă facă mai u șoară înțelegerea
acesteia și pe lâng ă aspectele teoretice fiecare s tudent poate să -și verifice cu noștințele
noi dobândite prin parcurgerea testelor de autoevaluare care potfiregăsi tela finalul
fiecărei unită ți de studiu. Timpul necesar pentru aprofundarea acestui curs este prezentat
distinct în cadrul fiecărei unități de studiu .
În final, autoarele cursului împreună cu coordonatorul disciplinei î și exprim ă
speranța și dorința ca fiecare cititor care a par curs această disciplină î și poate îmbog ăți
substa nțial bagajul de cunoștințe, atât de necesar în calea des ăvârșirii profesionale pe
care fiecare din tre noi și-o dore ște.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
4Unitatea de studiu 1.
OBIECTUL ȘI FUNCȚII LE MERCEOLOGIEI
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele unității de studiu
1.3. Obiectul merceologiei
1.4. Conexiunea merceologiei cu alte domenii
1.5. Funcțiile merceologiei
1.6. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
1.7. Test de autoevaluare
1.8. Concluzii
1.1. Introducere
În acest prim capitol se urmărește o prezentare noțiunilor de bază a merceologie i,
trăsăturile aceste ia, dar și funcțiile acesteia . De asemenea sunt prezentate obiectivele
acest eia, care nu au fost însă aceleași de la apariție și până în prezent.
Timpul nece sar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 2 ore.
1.2. Obiectivele unității de studiu
Familiarizarea studentului c u noțiunile disciplinei
Înțelegerea rolului merceologiei
Cunoașterea diferențelor între valoare și valoare de între buințare
1.3.Obiectul merceologiei
Satisfacerea nevoilor de consum ale populației într -o societate civilizată,
presupune existența unui sortiment variat de produse. Această satisfacere este
mult ușurată în condițiile economiei de piață, la baza căreia se află proprietatea privată,
care permite libera inițiativă a agenților economici în direcția realizării unei activități
economice eficiente. Economia de piață permite ca raportul de mărfuri între cercetare și
ofertă să fie cât mai favorabil atât producăt orilor, cât și consumatorilor. Orice produs care
prin proprietățile sale satisface necesitățile altor persoane decât ale producătorilor și face
astfel necesară vânzarea –cumpărarea prin intermediul pieței, se numește marfă .
Marfa are două elemente: valoar eșivaloare de întrebuințare .
Valoarea mărfii este dată de faptul că marfa este produsul unei munci omenești.
Valoarea mărfii va fi cu atât mai mare, cu cât pentru producerea ei se va consuma mai
multă muncă omenească. Aceasta presupune că marfa va fi și mai utilă beneficiarului. De
exemplu, un aparat de radio cu două lungimi de undă va fi mai puțin folositor decât unul cu
trei lungimi de undă, sau decât un radiocasetofon.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
5Deoarece prețul reprezintă expresia bănească a valorii mărfurilor, cu cât o marfă va
avea mai multă muncă omenească încorporată în ea, cu atât prețul mărfii va fi mai mare.
De exemplu, un aparat de radio cu două lungimi de undă va fi mai ieftin decât unul cu trei
lungimi de undă, dar și utilitatea lor va fi diferită.
În ceea ce privește v aloarea de întrebuințare a mărfurilor, aceasta se referă la faptul
că mărfurile sunt solicitate de cumpărători prin utilitatea lor, datorită proprietăților pe care
le au. Deci, cu cât o marfă va avea mai multe proprietăți, cu atât ea va fi mai utilă
consum atorului și va fi solicitată mai mult pe piață.
Dacă un produs are numai unul din cele două elemente (valoare sau valoare de
întrebuințare), nu va putea fi marfă. De exemplu, soarele, aerul ne sunt necesare (deci au
valoare de întrebuințare), dar nu sunt m ărfuri deoarece nu sunt produse ale muncii
omenești, deci nu au valoare.
Știința care are ca obiect de studiu marfa, se numește MERCEOLOGIE și provine
de la cuvintele "merx" care în limba latină înseamnă marfă și "logos" care în limba greacă
înseamnă vorbi re.
Disciplina merceologie se studiază și în alte țări, sub denumiri ca: "Warenkunde" în
Germania, "Connaissence de marchandieses" în Franța, "Science of commodities" în
Anglia. Enunțuri și concepte despre merceologie au apărut încă din secolul al XVIII -lea.
Astfel, Johann Beckman a scris în anul 1733 cartea "Vorbereitung zur Warenkunde", care
a fost editată la Gottingen. Alte lucrări de specialitate au apărut în Italia (autor, Vittorio
Villavechia), în Austria (autor, J.Wisner).
În țara noastră, prima cart e de merceologie a apărut la Brașov, în anul 1895 și a
fost scrisă de profesorul Arsenie Vlaicu. În această carte, mărfurile erau tratate din punct
de vedere al originii, proprietăților, indicilor de calitate, a metodelor de stabilire a calității.
Merceolo gia studiază mărfurile în special din punct de vedere a valorii lor de
întrebuințare, deci a necesității lor de utilizare.
Valoarea de întrebuințare este o noțiune complexă, care are un conținut tehnic,
economic, socio -uman , toate raportate la necesitățile societății,
−conținutul tehnic , presupune cunoașterea principalelor proprietăți ale produselor finite
și a principalilor factori care determină proprietățile produselor finite. Factorii pot proveni
dinsfera producției (materii prime, proces tehnologic), dinsfera circulației (ambalare,
transport, depozitare) sau din sfera serviciilor comerciale (termene de garanție, livrări de
mărfuri la domiciliul clienților, orare prelungite de funcționare).
−conținutul economic , care derivă din legătura între valoare a de întrebuințare și valoare:
o cât mai mare utilizare, dar cu cheltuieli cât mai mici de obținere a produsului, pentru ca
implicit prețul produsului să fie cât mai mic.
−conținutul socio -uman , care se referă la faptul că proprietățile mărfurilor se cerc etează
și sub următoarele aspecte: influența mărfurilor asupra stării de sănătate a populației,
contribuția lor asupra nivelului de cultură civilizație și educație, dezvoltarea gustului estetic
al consumatorilor, influența mărfurilor asupra poluării mediul uiînconjurător.
Față de cele relatate, putem trage concluzia că valoarea de întrebuințare a unui
produs este dată tocmai de capacitatea lui de a satisface o necesitate umană. Cu cât un
produs va dispune de mai multe valori de întrebuințare, cu atât el va satisface mai deplin
cerințele beneficiarilor. Pe de altă parte, cu cât conținutul tehnic, economic, social și uman
al produsului este mai bogat, cu atât valoarea lui este mai mare, deci și prețul lui va fi mai
mare.
Valoarea de întrebuințare a produselor are un pronunțat caracter dinamic care se
accelerează pe măsura dezvoltării științei și tehnicii, dar și în funcție de cerințele mereu

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
6crescânde ale populației. Astfel, pe măsură ce știința și tehnica se dezvoltă, se pot
diversifica valorile de întrebuința re, sau se pot descoperi noi surse ale valorii de
întrebuințare. De exemplu, de la aparatul de televizor simplu, alb -negru, s -a trecut la
televizorul color, care s -a perfecționat continuu, prin utilizare de telecomandă, teletext,
programare de pornire -oprire, etc., iar în prezent se preconizează posibilitatea de folosire
a TV și pentru utilizarea de Internet.
Între valoarea de întrebuințare a produsului și costul acestuia, mai intervine un
factor deosebit de important și anume, calitatea .
Calitatea reprezin tă gradul în care o marfă satisface cerințele consumatorului. Între
valoare de întrebuințare, calitate și preț există un raport direct proporțional. Astfel, putem
spune că merceologia studiază și calitatea produselor, deoarece calitatea este dată de
valori le de întrebuințare ale produselor, valori care determină de fapt utilitatea produselor
și deci, achiziționarea lor de către consumatori.
Privită din acest punct de vedere, merceologia este considerată știința cercetării
sistematice a produselor, sub aspec t tehnico -economic, într -o viziune integratoare a valorii
de întrebuințare, a calității, raportată la necesitate și la eficiența economico -socială în
existența umană.
Merceologia apare astfel ca o disciplină științifică, practic -aplicativă, care studiază o
parte a problematicii calității produselor și serviciilor. Ea abordează calitatea din punct de
vedere al operațiunilor de recepție, ambalare, transport, depozitare, al comercializării,
asigurării condițiilor igienico -sanitare, optimizării prețurilor, toat e acestea privite prin prisma
pieței, de fapt a consumului final. Merceologia urmărește evitarea transmiterii indirecte a
unei părți din cheltuielile legate de calitate asupra consumatorului, cheltuieli care ar putea
avealoc prin sporirea cheltuielilor de întreținere, prin reparații sau prin reducerea duratei
de exploatare a produsului Prin prisma managementului calității totale și al asigurării
calității, se urmărește o restructurare a concepției despre merceologie , prin punerea
accentului asupra concuren ței existente în economia de piață, a protecției consumatorilor
și a mediului ambiant, a necesității intervenției organelor abilitate în comercializarea
mărfurilor de calitate cât mai bună. Aceasta, deoarece într -o economie de piață, calitatea
produselor ș iprețul lor, sunt elemente esențiale în menținerea competitivității pe piață.
1.4.Conexiunea merceologiei cu alte domenii
Merceologia se află în strânsă interdependență și cu alte discipline. Astfel:
−cu "Tehnologia ", deoarece merceologia studiază in fluența procesului tehnologic asupra
calității produselor, relația produs -necesitate, eficiența economico -socială a produsului;
−cu "Biologia ", întrucât studiază componentele din diferite plante și respectiv influența lor
asupra stării sănătății organismu lui uman.
−cu " Dreptul ", deoarece trebuie cunoscute legile și actele normative în vigoare,
referitoare la calitatea produselor, la recepție, marcare, etichetare, la protecția mediului
înconjurător.
−cu "Marketingul ", pentru că practic, nu poți cunoaște c erințele consumatorilor fără un
studiu de piață, nu poți produce și desface mărfurile fără o bună logistică, o publicitate
corespunzătoare, o amplasare rațională a rețelei comerciale.
−cu "Chimia ", deoarece multe din mărfurile care se analizează sunt supu se verificării
proprietăților chimice prin metode de laborator.
−cu "Fizica ", în special la mărfurile electrocasnice și electronice la care verificarea
caracteristicilor tehnico -funcționale implică și cunoștințe de fizică.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
7Iată de ce putem afirma că merce ologia este o disciplină cu un profund caracter
interdisciplinar, că ea contribuie la formarea unei imagini cât mai corecte a bunurilor care
se comercializează și care sunt utile.
1.5.Funcțiile merceologiei
În concepția modernă asupra calității vieții, merceologiei i se atribuie următoarele
funcții:
a)funcția propulsivă , care se manifestă mai ales în sfera producției și se referă la
ameliorarea calității produselor, la reproiectare, la înnoirea produselor;
b)funcția de ierarhizare a valorilor de întrebuința reși de corelare a lor cu calitatea
și costurile produselor. Această funcție este deosebit de importantă, deoarece
prețul de cost și calitatea mărfurilor constituie factori esențiali în competitivitatea
produselor pe piață.
c)funcție economică , manifestată prin influența merceologiei asupra producției, în
direcția adaptării acesteia la cerințele consumatorilor, respectiv la comanda socială;
d)funcția socială , rezultată din rolul merceologiei în sporirea gradului de utilitate al
produselor fabricate și deci a s atisfacerii cerințelor consumatorilor;
e)funcția educativă , exercitată prin explicarea caracteristicilor calitative ale
produselor și în funcție de ele, posibilitatea utilizării corecte a produselor, prin
introducerea de produse noi în consum, prin crearea de noi necesități de produse;
f)funcția raționalizatoare în consum , deoarece prin merceologie se pot conștientiza
masele de consumatori pentru ca să cumpere cele mai indicate produse, conform
dorințelor și necesităților lor.
Prin funcțiile arătate, merceologi a se situează alături de alte discipline în ansamblul
preocupărilor de cercetare multiplă a mărfurilor, de dirijare a circulației mărfurilor, de
urmărire a comportării acestora în consum, toate în scopul de a satisface în cel mai înalt
grad, cerințele de c onsum ale populației
1.6. Sarcină de învățare
1. Definiți conceptul de marfă .
2. Care este obiectul de studiu al merceologiei ?
3. La ce se conexiunile merceologiei cu alte discipline ?
4. Descrieți funcțiile merceologiei .
1.7. Rezumatul unității de studiu și cuvinte cheie
În acest capitol ați învățat aspecte teoretice de bază despre disciplina
merceologie . Acesta din urmă are ca principal obiectiv analizarea și cercetarea m ărfurilor
în special privit din perspectiva calită ții.De asem enea tot în ace st capitol s -a făcut referire
asupra conceptelor de valoare și valoare de întrebuințare observându -se delimitările dintre
cele două concepte .
Totodată o problemă abordată în acest capitol face referire la conexiunile acesteia
cu alte discipline având în v edere faptul că această disciplină există într -o perfectă
legătură cu discipline precum marketingul, chimia, fizica, etc.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
8Nu în ultimul rând o importan ță deosebită o au func țiile merceologie analizate în
ultima parte a acestui capitol.
Cuvinte cheie: marfă, conținut, calitate, merceologie , funcții.
1.8. Test de autoevaluare
1. Cunoașterea principalelor proprietăți ale produselor finite și a principalilor factori
care determină proprietățile produselor finite reprezintă:
a. conținut socio -uman
b. conținut economic
c. conținut tehnic
d. nici un răspuns nu este corect
2. Conexiunea merceologiei cu altă disciplină și care spune că nu poți cunoaște
cerințele consumatorilor fără un studiu de piață, nu poți produce și desface
mărfurile fără o bună logistică, o pu blicitate corespunzătoare, o amplasare
rațională a rețelei comerciale , se referă la:
a.Tehnologie
b.Biologie
c.Marketing
d.Drept
3. Funcția care se manifestă prin influența merceologiei asupra producției, în direcția
adaptării acesteia la cerințele consumatorilor, respectiv la comanda socială:
a.Propulsivă
b.Raționalizatoare în consum
c.Economică
d.Educativă
Încercuiți răspunsul corect. (Doar un singur răspuns este corect)
1.9. Concluzii
Unitatea de studiu 1 ( obiectul merceologiei ) a prezentat conceptul general al
merce ologiei , s-au avut în vedere conexiunilor acesteia cu alte discipline și principalele
funcții al merceologiei
Merceologia este o disciplină independentă și obiectivă de analizare, cercetare și
asigurare a mărfurilor în vederea achizi ționării celor mai bun ă produse și servicii . Acesta
oferă foarte multe informa ții și elemente necesare oric ărui manager sau angajat pentru a
oferii cele mai bune solu ții consumatorilor .
Răspuns la testul de autoevaluare
1.c
2.c

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
93. c

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
10Unitatea de studiu 2.
METODOLOGIA GENER ALĂ DE CERCETARE A MĂRFURILOR
Cuprins
2.1.Introducere
2.2. Obiectivele unității de studiu
2.3.Metode de cercetare a mă rfurilor
2.4.Tipuri de analize folosite în cercetarea mă rfurilor
2.5.Necesitățile umane –criteriu de bază în cercetarea valorii de întrebuințare și a
calității mă rfurilor
2.6. Sarcină de învățare
2.7. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
2.8. Test de autoevaluare
2.9. Concluzii
2.1. Introducere
În această unitate de studiu, se urmărește prezentarea celor mai importante
metode de cercetare și a principalelor tipuri de analize utilizate în studierea mărfurilor .
Sunt lămurite și aspecte ce țin de definireși clasificarea nevoilor în condițiile înțelegerii și
implementării valorilor de întrebuin țare a m ărfurilor .
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 2 ore.
2.2. Obiectivele unității de studiu
Asimilarea și în țelegerea diferitelor tipuri de metode de cercetare a mărfurilor
Cunoașterea de către student a celor 6tipuri de analize utilizate d e merceologie
în studierea mărfurilor
Înțelegerea noțiunilor legate de nevoile umane și modul în care acestea se
clasifică
2.3.Metode de cercetare a mărfurilor
Principalele metode utilizate de merceologie în cercetarea mărfurilor, sunt:
a)metode or ganoleptice (psihosenzoriale);
b)metode experimentale (de laborator).
a) Metodele organoleptice se bazează pe utilizarea simțurilor și permit identificarea
operativă a produselor din punct de vedere al aspectului, al gradului de prospețime, al
degradării calitative. Metodele psihosenzoriale își găsesc fundamentul teoretic în utilizarea
observației, care pentru a fi cât mai reală, trebuie să se bazeze pe simțurile omului și pe
instrumente foarte simple. Avantajele metodelor organoleptice constau în: rapidit ate,
costuri mici, simplitate. Ca dezavantaj principal menționăm subiectivitatea, fapt pentru care

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
11la prelucrarea datelor, pentru obținerea unor rezultate cât mai reale, trebuie aplicate
metode statistico -matematice.
b) Metodele experimentale se bazează pe observație, raționament, analogie, analiză,
sinteză. Ele sunt obiective, dar pentru aceasta trebuie să reproducă condițiile reale de
exploatare a produsului. De exemplu, la mărfurile auto-moto -velo, verificarea calității
trebuie făcută pe piste de încerca re special amenajate. La produsele noi, metodele de
cercetare experimentală se pot efectua în stațiile pilot din cadrul întreprinderii
producătoare. Avantajele metodelor de laborator sunt că oferă date precise și obiective.
Printre cele mai importante deza vantaje, menționăm că necesită aparatură complexă,
personal calificat și spații special amenajate.
2.4.Tipuri de analize folosite în cercetarea mărfurilor
Pentru a eviden țiași mai bine metodologia de cercetare a m ărfurilor, merceologia
utilizează șase tipuri principale de analize, dezvoltate în cele ce urmează:
a) Analiza structurală
Prin această analiză se studiază structura produsului. De exemplu, la produsele
alimentare se urmărește compoziția lor chimică. La mărfurile textile, prin analiza structu rii
fibrelor la microscop, putem constata tipul de lână din produsul textil (merinos, țigaie,
țurcană). Analiza structurală se completează adeseori cu analiza comparativă.
b) Analiza comparativă
Această analiză se referă la structurile, funcțiile, eficienț a economico -socială a produsului,
toate aceste aspecte privite în relație cu un tip sau cu un grup de produse. Prin analiza
comparativă se poate face și ierarhizarea valorilor de întrebuințare, printr -o gradare a
calității. De exemplu, la produsele ceramic e de uz casnic, un serviciu de cești de cafea din
porțelan, cu același model, cu aceeași capacitate, poate să se comercializeze în patru
calități, datorită unor caracteristici de calitate diferite (planitate necorespunzătoare,
modificări de formă etc.). Analiza comparativă se folosește mult atunci când se compară
produse indigene, cu produse din import, dar cu utilități similare. Astfel se pot stabili
anumite raporturi care ne permit să apreciem valoarea de întrebuințare a unor produse, ca
parte a unui grup de valori pe piața internă sau externă. Pentru ca analiza comparativă să –
și atingă scopul, este necesară stabilirea riguroasă a criteriilor de comparație. Acestea
trebuie să fie acceptate de comerț, de utilizatori, să permită aprecierea corectă a relațiil or
dintre produse.
c) Analiza funcțională
Se aplică în special produselor cu un grad înalt de tehnicitate și permite determinarea
caracteristicilor tehnico -funcționale. Această analiză necesită laboratoare special dotate,
instalații de testări, de simulări , precum și personal calificat.
d) Analiza tehnică a valorii
Această metodă a început să fie folosită în țara noastră in anul 1971. Se folosește atât în
sectorul comercial, cât și în sectorul industrial. Are ca obiectiv stabilirea unor corelații
raționale între elementele valorii de întrebuințare și calitate, raportate la gradul de
satisfacere a necesităților și la costul valorii de întrebuințare. Analiza tehnică a valorii este
desprinsă din tehnica de management. Între analiza valorii și analiza tehnică a valorii
există raporturi de interdependență. Astfel, marfa poate fi descompusă (convențional) în
elemente ale valorii de întrebuințare totale, până la individualizarea proprietăților.
Proprietățile se pot apoi ierarhiza după importanță, sau după nivelul lo r calitativ. Deoarece

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
12marfa este necesară tocmai datorită proprietăților ei, cu cât acestea vor fi mai multe și de
calitatea dorită, cu atât marfa va avea o valoare mai mare. Analiza valorii relevă faptul că
80% din costuri se stabilesc în faza de concept, de definire a produsului. Îmbunătățirea
calității în faza de execuție reprezintă doar 20% din costuri. Din acest motiv, analiza
tehnică a valorii este concentrată în faza de concept a produsului, atunci când se stabilesc
valorile de întrebuințare ale aces tuia, în concordanță cu eforturile economice pentru
satisfacerea necesităților la un preț cât mai optim. Merceologia se implică astfel în analiza
dintre parametrii constructivi și funcționale ai mărfurilor (care reprezintă componenții
valorilor de întrebui nțare) și prețuri (ca expresie bănească a valorii mărfurilor).
e) Analiza morfologică
Se bazează pe analiza tehnică a valorii. Această metodă presupune cunoașterea
principalelor proprietăți ale produselor, precum și nivelul de performanță al acestora.
Date le respective se trec într -un tabel morfologic pe baza căruia se analizează și se
combină caracteristicile (funcțiile) produsului, pentru ca apoi să se constate în ce măsură
sunt satisfăcute cererile consumatorilor, ce caracteristici trebuie îmbunătățite s au
adăugate pentru obținerea unor produse noi, competitive, ce tehnologii trebuie aplicate
pentru obținerea unor produse solicitate de beneficiari. Deci, analiza morfologică poate ca
prin observații anterioare și posterioare utilizării produsului, să condu că la o nouă
proiectare, la o realizare tehnologică superioară, la o îmbunătățire a calității produsului.
f) Analiza sistemică
Se referă la raportul produs –necesitate –cost –eficiență economică. Aceasta înseamnă
că nici un produs nu se obține dacă nu e ste necesar, respectiv dacă nu satisface anumite
cerințe. Dar calitatea produsului trebuie să ducă la obținerea unui cost cât mai optim, atât
pentru producător, cât și pentru consumator. În esență, proprietățile principale ale
mărfurilor (care reprezintă d e fapt valorile de întrebuințare ale acestora), trebuie raportate
la costul produselor și la necesitățile de consum. Analiza sistemică este cea mai
cuprinzătoare dintre toate tipurile de analiză a mărfurilor. Pentru realizarea unui raport cât
mai optim înt re cele patru elemente arătate, este necesar să se cunoască piața foarte
bine, deci să existe o politică de marketing bine gândită, urmărită prin tehnici de
management. Spre deosebire de analiza tehnică a valorii care este importantă în special
în producți e, analiza sistemică este mai folositoare atunci când urmărim utilitatea și
consumul produsului, eficiența economică și socială a acestuia.
În concluzie, metodele și tipurile de analize pe care merceologia le aplică la
cercetarea mărfurilor, sunt foarte va riate. Alegerea metodelor și a tipurilor de analiză diferă
în funcție de obiectivele cercetării merceologice, de scopul cercetării, de durata și costul
analizelor, de posibilitățile reale de executare, de importanța și valoarea rezultatelor care
se vor obține.
2.5.Necesitățile umane –criteriu de bază în cercetarea valorii de
întrebuințare și a calității mărfurilor
Necesitățile umane reale au o importanță economico -socială imensă. Aceasta,
deoarece, în general ceea ce îmi este necesar, trebuie să am, d ecitrebuie să fie produs.
Numai ceea ce este necesar se vinde, deci o producție realizată fără a fi cerută, rămâne
nevândută, iar în consecință, duce întreprinderea producătoare la faliment. De aceea
putem spune că necesitățile umane reprezintă pivotul so cial în jurul căruia se
organizează procesele economice fundamentale.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
13Între producție –produse –schimb –consum există o strânsă legătură. Astfel,
producția creează bunuri conform necesităților umane, produsele serepartizează conform
unor legi sociale ( după aspirații, posibilități financiare, poziție în societate), schimbul
redistribuie produsele conform unor necesități personale, iar consumul transformă
produsul în marfă capabilă să satisfacă trebuințele individuale.
Din aceste motive considerăm că nece sitățile reprezintă criteriul de bază în
cercetarea valorii de întrebuințare a produselor, fapt pentru care trebuie cunoscute foarte
bine necesitățile umane și valoarea de întrebuințare a produselor. Merceologia, prin
tipurile de analiză arătate, ajută la stabilirea cât mai corectă a relației producție –produse
–schimb –consum. Necesitatea corelației între producție și consum rezultă și din faptul că
în nomenclatorul general de mărfuri (unde produsele sunt clasificate și codificate), o cifră a
codului reprezintă destinația produsului, deci la ce este necesar produsul respectiv.
Funcție de necesități și de condițiile concrete de utilizare, se fixează apoi nivelul
caracteristicilor și al parametrilor calității. De exemplu, la aparatele electronice se
stabil ește dacă produsul este de masă, profesional sau Hi -Fi.
Necesitățile sunt subiective prin esență, dar devin obiective prin modalitatea lor de
satisfacere în funcție de aspirațiile și de posibilitățile financiare ale cumpărătorilor. Există și
situații în ca re o trebuință reală și posibilă este exploatată pentru bani, scopul producției în
acest caz fiind în principal profitul producătorului. Se obțin astfel de regulă produse de tip
"kitsch"
Deoarece necesitățile umane se satisfac prin proprietățile produselor , deci prin
valorile lor de întrebuințare (care au caracter dinamic), se remarca un caracter dinamic și
la necesitățile umane. Acest caracter se datorează în special tehnicii în continuă
dezvoltare, dar și creșterii gradului de civilizație al populației, c are va amplifica trebuințele
consumatorilor și va modifica, totodată cererea de consum. De exemplu, se renunță la o
mobilă uzată moral, se achiziționează una nouă, care însă nu mai corespunde cu corpurile
de iluminat existente în locuință, cu covoarele, cu restul obiectelor din încăpere. Și atunci
se simte nevoia înnoirii încăperii, sau chiar a întregului interior al locuinței. Producția
trebuie să sesizeze pulsul pieței și să fie pregătită deja cu produse atunci când acestea se
vor solicita. Numai astfel s e vor putea realiza profituri pentru producător și se vor satisface
într-adevăr necesitățile umane.
Clasificarea necesităților
Omul, prin natura sa duală de ființă biologică și ființă socială, determină că și natura
necesităților să și -o împartă în neces itățibiologice și necesități sociale .
După natura lor , necesitățile se pot împărți în:
-necesități spirituale și materiale;
-necesități generale și specifice;
-necesități corporale și acorporale.
După sfera lor de acțiune , necesitățile se grupează în:
-necesi tăți individuale;
-necesități de grup;
-necesități sociale (după categorii sociale, profesiuni).
Din acest punct de vedere, fiecare dintre cele trei grupe se mai por diviza în nevoi
biologice, fiziologice, psihologice (de satisfacere și confort), de activită ți creatoare (de
exemplu locuințe confortabile dotate într -un anumit mod pentru creație, pentru muzică,
pentru artă).

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
14După felul satisfacerii necesităților:
-psihosomatice (mijloace de conservare fizică și psihică);
-psihohabitaționale (nevoi pentru locuință , îmbrăcăminte);
-psihosociale (pentru muncă, securitate personală, apărare).
După nivelul satisfacerii necesităților:
-minime,
-vitale,
-prioritare,
-medii,
-plenare,
-de lux,
-excedentare.
După posibilitatea de satisfacere a necesităților:
-nevoi solvabil e
-insolvabile.
În funcție de scopul cercetării, se vor avea în vedere acele clasificări, care vor
scoate cel mai bine în evidență tipurile de nevoi care vor trebuie satisfăcute și care vor
aduce totodată producătorului, profitul dorit. Odată cu aceasta, încercetare se va face
corespunzător și ierarhizarea valorilor de întrebuințare. Măsurarea nevoilor este dificilă și
din acest motiv se folosește o cercetare interdisciplinară, în care se implică biologia,
psihologia, merceologia, marketingul etc. Tehnica modernă de cercetare a necesităților, a
obligat crearea unei metodologii de simulare pe calculator a alternativelor, folosirea unor
tehnici de extrapolare, a unor modele pentru investigarea necesităților și a posibilităților de
satisfacere a lor.
2.6.Sarcină de învățare
1. Precizați și explicați cele două tipuri de metodologii de cercetare a mărfurilor .
2.Explicați principalele tipuri de analize utilizate de merceologie .
3.Clasificați principalele categorii de nevoi .
2.7. Rezumatul unității de s tudiu, cuvinte cheie
Există mai multe metode după care se poate cerceta mărfurile printre acestea
amintim metoda organoleptică (psihosenzorială) și metoda experimental ă (de laborator) .
În funcție de tipologia analizei utilizată avem : analiza structurală, analiza
comparativă, analiza func țional ă, analiza tehnică a valorii, analiza morfologică și analiza
sistemică .
Nu în ultimul rând o relevan ță deosebită revine clasificării nevoilor umane .
Cuvinte cheie: metodologie, analiză, nevoi, necesită ți, etc .

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
152.8. Test de autoevaluare
1. Din ce categorie de clasificare fac parte necesități spirituale și materiale ?
a.sfera lor de acțiune
b.nivelul satisfacerii necesităților
c.posibilitatea de satisfacere a necesităților
d.natura lor
2. Ce tip de analiză s e aplică în special p roduselor cu un grad înalt de
tehnicitate și permite determinarea caracteristicilor tehnico -funcționale
a.Analiza sistemică
b.Analiza morfologică
c.Analiza tehnică a valorii
d.Analiza funcțională
3. Ce metodă de cercetare are c a dezavantaj principal menționăm
subiect ivitatea, fapt pentru care la prelucrarea datelor, pentru obținerea
unor rezultate cât mai reale, trebuie aplicate metode statistico –
matematice
a.metoda de laborator
b.metoda experimentală
c.metoda sistemică
d.metoda organoleptică
2.9. Concluzii
Această unitate de studiu a prezentat tipologia metodelor de cercetare a mărfurilor
și totodat ă a analizelor utilizate de merceologie , etc.
Cunoașterea acestor diferite tipuri de necesitățieste importantă deoarece fiecare
dintre acestea prezintă diferite particularităț i care trebuie cunoscute și stăpânite de către
student în cadrul studierii disciplinei Bazele Merceologiei .
Răspuns la testele de autoevaluare
1. d
2.d
3. d

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
16Unitatea de studiu 3.
PROPRIETĂȚI GENERALE ALE MĂRFURILOR
Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Ob iectivele unității de studiu
3.3.Consideraț ii generale
3.4.Principalele proprietăți ale mă rfurilor
3.5.Metodologia determinării calității mă rfurilor
3.6. Sarcină de învățare
3.7. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
3.8. Test de autoevaluare
3.9.Concluzii
3.1. Introducere
În a treia unitate de studiu s -a urmărit prezentarea principalelor proprietă ți ale
mărfurilor și respectiv metodologia de determinare a calit ății acestora. .
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 2 ore.
3.2. Obiectivele unității de studiu
Delimitarea principalelor proprietă ți ale m ărfurilor .
Cunoașterea de către student a metodologiei de determinare a calită ții.
Înțelegerea relațiilor dintre de proprietă ți și comportamentul de consum al
reprezentan ților cererii .
3.3.Considerații generale
Mărfurile posedă mai multe proprietăți (caracteristici) naturale, care le fac utile
oamenilor. Aceste proprietăți sunt puse în evidență prin operațiunile de proiectare, prin
procesul tehnologic, p rin operațiunile de comercializare (transport, depozitare) și în
consumul propriu zis al produsului.
Proprietățile produsului pot fi principale și secundare. Astfel:
−proprietățile principale (de bază) , derivă din structura materiei prime, din procesul
tehnologic și ele determină de fapt domeniul și condițiile de utilizare, diferențierea
produselor și a prețului lor;
−proprietățile secundare ajută la precizarea mărimii indicilor de calitate și a proprietăților
principale, deci implicit la definirea calită țiiproduselor. De exemplu, la sticlă, transparența
este o proprietate principală, dar ea devine proprietate secundară atunci când se
apreciază la obiectele de uz casnic de menaj, în comparație cu sticla optică.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
17În consumul efectiv al produsului se apeleaz ă doar la anumite proprietăți și anume
la acelea care corespund cel mai bine destinației produsului.
Proprietățile produsului care corespund cel mai mult destinației sale, se numesc condiții de
calitate . De exemplu la mobilă, suprafața (lucioasă sau mată), culoarea, designul; la
produsele alimentare, compoziția chimică, funcție de care ne și cumpărăm astfel de
produse. Importanța condițiilor de calitate rezultă deci din faptul că ele "măsoară" calitatea
cerută de consumator, calitate care practic nu se poat e exprima direct și concret.
3.4.Principalele proprietăți ale mărfurilor
După aportul pe care îl aduc în timpul utilizării mărfurilor, proprietățile se împart în:
−proprietăți tehnico -funcționale (tehnologice, fizice, chimice, mecanice, termice, opt ice,
electrice, magnetice, acustice).
−proprietăți de durabilitate (durata medie de utilizare, conservabilitatea, fiabilitatea,
mentenabilitatea, siguranța în exploatare);
−proprietăți estetice (designul, finisarea, armonia elementelor constitutive);
−proprietăți psihosenzoriale (aspectul, gustul, mirosul, consistența, tușeul);
−proprietăți ergonomice și sociale (confort, comoditate în folosire, ușurință în transportate
și depozitare, protejarea mediului înconjurător);
−proprietăți economice (consum de energie).
Cele mai importante proprietăți cu caracter general, care sunt valabile la mai multe
grupe de mărfuri alimentare sau nealimentare, sunt:
Proprietăți fizice
a)Masa –reprezintă raportul între forța care se exercită asupra unui corp și accelera ția pe
care acesta o capătă sub acțiunea forței respective. Masa se folosește la determinarea
calității lor. Se utilizează următoarele forme particulare ale masei:
−masa propriu zisă , care se determină prin cântărire și se exprimă în grame (multiplii și
submultiplii);
−masa pe unitatea de lungime , de suprafață sau volum, care se calculează la produse în
funcție de natura lor (textile, hârtie, lemn);
−masa comercială , care se determină conform formulei:
în care:
Mc = masa comercială;
Mn = masa netă;
Ua = umiditate admisă conform normelor în vigoare;
Ur = umiditate reală.
Masa comercială se are în vedere în special în tranzacțiile comerciale internaționale:
−masa vrac , care se calculează la var, la cereale.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
18b)Greutatea specifică sau volumetrică ( γ),reprezintă raportul dintre greutatea unui corp și
volumul său. Se exprimă în N / metru cub, sau Kgf/dm
cub:
în care:
G = greutatea;
V = volumul;
γ = greutatea specific ă.
Se utilizează la aflarea masei unui produs care nu se poate cântări (atunci când
este în vrac, sau când are dimensiuni prea mari). În acest caz, se aplică formula:
G=γ·V
De asemenea, se mai calculează când este necesară identificarea naturii sau a
gradului de impurificare a unui produs. În această situație, ne va ajuta de exemplu să
depistăm natura unor fibre textile, deoarece fiecare are o anumită densitate bine stabilită
(celofibra: 1,5; PNA 1,1).
O formă particulară a greutății specifice este greutatea specifică aparentă (γa), care
se calculează la corpurile poroase. Ea ne permite să ne informăm concomitent și asupra
altor proprietăți ale produselor. De exemplu, o țesătură cu greutatea specifică aparentă
mică înseamnă că are "pori" mai mulți și deci, capacitate de izolare termică ridicată.
Greutatea specifică se calculează mai mult în scopuri științifice. Pentru scopuri mai puțin
pretențioase, se calculează densitatea, care reprezintă masa unității de volum a unui corp
și se exprimă în Kg/dm3.
în care:
m = masa;
v = volumul;
ρ = densitatea.
c)Proprietățile de sorbție .
Se refe ră la primirea sau cedarea vaporilor de apă sau gaze din atmosferă. Cele mai
importante proprietăți de sorbție sunt:
−adsorbția = sorbția vaporilor de apă în strat superficial, la suprafața corpului;
−absorbția = fenomenul de sorbție a vaporilor de apă p rin difuzie în toată masa
produsului;
−chemosorbția = sorbția rezultată ca urmare a contactului unui corp cu vapori de gaze;
−desorbția = cedarea în afara corpului, a vaporilor de apă sau gaze.
Proprietățile de sorbție diferă în funcție de temperatura ș i umiditatea aerului, fapt
pentru care, în vederea păstrării și conservării produselor în bune condițiuni, este
necesară respectarea unor anumiți parametrii referitori la procentul de apă din atmosferă
și la căldura din locul unde produsele se păstrează sa u se depozitează. Aceasta,

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
19deoarece modificarea condițiilor de temperatură și umiditate pot duce la variația și a altor
caracteristici de calitate, ca de exemplu: a rezistenței mecanice, a râncezirii, a mucegăirii.
Noțiunea de sorbție se substituie adeseor i cu cea de higroscopicitate , care se definește
prin capacitatea unui corp de a primi apa sau vaporii de apă. Această proprietate poate fi
privită ca avantajoasă dacă ne referim la produsele textile din bumbac folosite pentru
confecționarea lenjeriei, sau poate fi considerată defect, ca de exemplu la sare, zahăr,
ciment.
Proprietăți mecanice
Se referă la comportarea mărfurilor față de acțiunea unor forțe exterioare care le pot
modifica forma sau structura. Sunt specifice mărfurilor din lemn, mărfurilor me talice,
mărfurilor textile, etc.
a)Rezistența –proprietatea mărfurilor de a nu ceda anumitor sarcini. După tipul
solicitării, distingem rezistența la tracțiune, la îndoire, la compresiune, la uzură, la frecare
(abraziune);
b)Duritatea –proprietatea măr furilor de a rezista la pătrunderea unor forțe
exterioare. Se determină prin zgâriere, prin apăsare și prin metode dinamice. Cel mai des
folosită este metoda prin zgâriere, la care se utilizează scara de duritate mineralogică
stabilită de Mohs. Criteriul care stă la baza întocmirii acestei scării, este că fiecare mineral
dinscară îl zgârie pe cel dinaintea lui și este zgâriat de cel de după el.
Astfel:
1–talc 2 –ghips 3 –spat calcaros 4 –flourina 5–apatita
6–ortoza 7 –cuarț 8 –topaz 9–corindo n 10 –diamant .
c)Flexibilitatea -proprietatea mărfurilor de a se îndoi, fără a se deforma la acțiunea
unor forțe exterioare;
d)Plasticitatea –proprietatea mărfurilor de a se modela în special sub influența
temperaturii, umidității;
e)Elasticitatea –proprietatea mărfurilor de a reveni la forma și dimensiunile inițiale,
după acțiunea asupra lor a unor forțe exterioare
Proprietăți optice
a)Culoarea -este cea mai importantă proprietate optică a numeroase grupe de produse
(textile, încălțăminte, mobi lă, ceramică, mărfuri alimentare, etc.).
Importanța culorii rezultă din faptul că ea poate fi uneori unicul criteriu de apreciere a
calității mărfurilor, poate stimula cererea de mărfuri, poate determina diversificarea
sortimentului mărfurilor. Există cca. 30.000 de nuanțe, dar ochiul omenesc nu poate
distinge decât până la 9 nuanțe/culoare.
Culoarea ca senzație este definită prin trei elemente:
−cromatismul , care este determinat de lungimea de undă care permite distingerea unei
culori de alta. Astfel, exi stă culori reci (cu lungimea de undă mică): violet, albastru și culori
calde (cu lungimea de undă mare): roșu, portocaliu, galben;
−puritatea culorii , care reprezintă proprietatea culorii de a fi mai concentrată sau mai pală
(raportul cromatismului față d e alb sau negru);
−luminozitatea (strălucirea) , proprietatea culorii de a fi mai mult sau mai puțin vie, în
raport cu gradul de intensitate al luminii reflectate.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
20Efectele fiziologice și psihologice ale culorilor
Culoarea poate aduce în psihicul omului b ucurie sau tristețe, liniște sau agitație,
poate dezvolta inteligența, creativitatea, imaginația, poate aduce randament în muncă, sau
poate înlătura oboseala și crea o bună dispoziție. Culorile influențează și munca
oamenilor. Astfel, scade randamentul cân dîn mediu ambiant predomină culorile cenușii
sau negre, care dau și o stare apăsătoare. Culoarea albastră dă liniște și calm (în sălile de
reanimare la spitale), dar și o oarecare încetinire în muncă.
În unele țări, culorile au și anumite semnificații. De exemplu, culoarea albastră
simbolizează la suedezi bărbăția, iar la olandezi feminitatea. Albul desemnează în general
puritatea, dar la japonezi, chinezi este culoarea de doliu. Galbenul simbolizează în Asia
puritatea, în Europa, gelozia. Culoarea roz, es teculoarea homosexualilor. În ceea ce
privesc mărfurile, culoarea este asociată adeseori cu unele sortimente de produse. De
exemplu, la mere, când spunem parman auriu ne imaginăm un anumit soi de mere, la f el
când spunem ionathan, golden .
Culoarea Efecte fiziologice Efecte psihologice
Roșu Crește presiunea sangvină.
Ridică tonusul muscular.
Activează respirația.Culoare foarte caldă.
Stimulează intelectual.
Indică dinamism, energie, curaj
Portocaliu Accelerează pulsul.
Menține presiunea
sangvină.
Favorizează secreția
gastrică.Culoare caldă.
Stimulent emotiv.
Comunicativitate
Galben Influențează funcționarea
normală a sistemului
cardio -vascular.Vitalitate.
Generozitate, gelozie.
Calmant al psihonevrozelor
Verde Scade presiunea sangvină.
Dilată vasele capilare.Culoare rece.
Liniște, calm.
Simbol de speranță, optimism,
simț practic.
Albastru Scade presiunea sangvină.
Scade tonusul muscular.
Calmează respirația.Culoare foarte rece.
Liniște, calm.
Fidelitate, îndeamnă la visare
Violet Creșt e rezistența
pulmonară.Tristețe, melancolie, demnitate.
Alb Senzație de puritate, curățenie,
liniște.
Negru Reduce activitatea
metabolică.Senzație de depresie, neliniște,
dar și de eleganță, distincție.
Preferințele pentru culori sunt determinate de:
−vârstă: tinerii preferă culorile tari, strălucitoare;
−sex: femeile preferă culorile suave, bărbații culorile închise, sobre;
−climă: în orient predomină culorile: alb, galben, roșu.
În țările cu climă rece predomină culorile închise.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
21Prin culori se pot reda și unele noțiuni abstracte:
−acid: verde, gălbui;
−dulce: roz, portocaliu, galben;
−amar: bleumarin, maro, oliv, violet;
−sărat: gri cu verde, gri cu albastru.
La componentele publicitare, foarte importantă este culoarea care trebuie stabil ită
între forma și fondul suportului publicitar. Contrastele cu efectele cele mai puternice
rezultă din următoarele combinații:
Forma Pe fond
Roșu
Albastru
Galben
Violet
Portocaliu
VerdeAlbastru închis
Galben
Purpuriu
Verde
Albastru închis
Roșu
În ceea ce privește aspectul la distanță a atragerii atenției și a posibilității de citire a
materialelor publicitare, ordinea combinațiilor de culori, este:
Text Fond
Negru
Verde
Roșu
Albastru
Alb
Negru
Galben
Alb
Alb
Roșu
Verde
RoșuGalben
Alb
Alb
Alb
Albastru
Alb
Negru
Roșu
Negru
Negru
Roșu
Verde
Pe lângă culoare, alte proprietăți optice mai importante pentru mărfuri, sunt:
b)luciul -poate fi adamantin (la minerale transparente), gras (parafină), mătăsos (azbest),
mat (bumbac), sticlos (sticlă);
c)indicele de refracție;
d)transparența.
Aceste proprietăți optice, sunt însă mai puțin importante pentru majoritatea grupelor
de mărfuri, de aceea se vor trata ca proprietăți specifice pentru anumite grupe de mărfuri.
Proprietăți electrice
Acestea evidențiază co mportarea mărfurilor la deplasarea sarcinilor electrice în interiorul
lor, sub acțiunea unei diferențe de potențial. Sunt specifice mărfurilor metalice, electrice,
electronice, la obținerea cărora foarte importantă este conductibilitatea electrică.
În func ție de conductibilitatea electrică materialele se împart în:
-conductori electrici (materiale care conduc bine curentul), de exemplu:
argintul, cuprul, aluminiul;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
22-electroizolante (care opun rezistență la trecerea curentului electric prin ele), de exempl u:
porțelanul, sticla, lemnul, cauciucul, materialele plastice;
-materiale semiconductoare (care pot conduce curentul electric numai în anumite condiții),
ca de exemplu: aliajele metalice întrebuințate la obținerea tranzistorilor și a circuitelor
integrat e.
Proprietăți magnetice
Se referă la proprietățile materialelor de a permite trecerea prin ele a liniilor de forță ale
unui câmp magnetic. În funcție de aceste proprietăți, metalele și aliajele lor pot fi materiale
magnetice dure (care se întrebuințează pentru obținerea magneților permanenți) și
materiale magnetice moi (folosite la electromotoare).
Proprietăți chimice
Sunt influențate de compoziția chimică și de structura mărfurilor. Au un rol determinant în
calitatea, păstrarea și transportul mărfuril or, în special la cele alimentare, chimice,
cosmetice, textile și pielărie.
Proprietăți estetice
Sunt dictate de formă, linie, desen (design), ornament.
Liniile sunt categorii estetice simple, dar pentru unele mărfuri sunt esențiale: la
vestimentație, la mobilă, la automobile, avioane etc. Linia generează forma obiectului,
poate pune în relief anumite detalii ale mărfii, poate conferi stilul produsului.
Forma unui produs este în strânsă legătură cu structura produsului, cu durabilitatea și cu
uzura morală a produselor.
Designul reprezintă de fapt îmbinarea între funcțiile utilitare și artistice, un raport între
forma constructivă și cea artistică, o îmbinare între util și frumos. Varietatea mare a
mărfurilor a dus la crearea unor ramuri ale designului: designul vestimentației, al
mobilierului, al ceramicii, al aparatelor de fotografiat, etc.
Proprietăți de durabilitate
Calitatea mărfurilor de folosință îndelungată (electrice, electronice), este dată și de
durabilitate, care exprimă capacitatea produselor de a-și îndeplini funcțiile pentru care au
fost create în condiții normale de exploatare, într -un timp cât mai îndelungat.
a)Fiabilitatea este proprietatea mărfurilor de a se folosi un timp cât mai îndelungat, fără
reparații capitale;
b)Mentenabilitatea reprezintă capacitatea unui produs de a putea fi menținut sau repus în
stare de funcționare, atunci când mentenanța se efectuează în condiții precizate și într -un
timp dat. Mentenanța reprezintă ansamblul acțiunilor tehnico -organizatorice necesare
pentru menținerea și repunerea unui produs în stare de funcționare (când există
posibilitate de depistare ușoară a defectelor, piese de schimb, unități service bine dotate și
cu personal calificat);
c)Disponibilitatea reprezintă limita maximă până la care posesor ul poate utiliza produsul și
este dată de raportul dintre timpul de utilizare efectivă a produsului și timpul calendaristic
de utilizare.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
23Proprietăți psihosenzoriale
Au o importanță deosebită pentru mărfurile alimentare deoarece determină alegerea și
dezvoltă apetitul pentru o anumită marfă. În ceea ce privesc mărfurile nealimentare,
proprietățile psihosenzoriale sunt componente principale ale aspectului estetic, care uneori
este hotărâtor la alegerea destinației unor mărfuri.
a.Aspectul –se referă la star ea suprafeței (netedă, lucioasă, aspră);
b.Gustul –(dulce, sărat, acru, amar), a cărui intensitate este condiționată de
concentrația substanțelor în produs, de temperatura substanțelor sau a mediului
ambiant, de gradul de mărunțire al alimentelor, de deprin derea degustătorilor, etc.;
c.Mirosul –poate declanșa secreția glandelor digestive. În cazul unor amestecuri, se
poate sesiza fie mirosul substanței cu intensitate mai mare, fie mirosuri noi rezultate
din amestecul mai multor substanțe odorante existente în produs.
d.Consistența –este o caracteristică importantă pentru unele produse alimentare, ca de
exemplu: la pâine, uleiuri. Măsurarea acestei proprietăți este importantă pentru
depistarea purității produselor alimentare și a calității lor.
Proprietățile gen erale ale mărfurilor se verifică prin diferite metode și prin anumite tipuri de
analize.
3.5.Metodologia determinării calității mărfurilor
În activitatea practică, determinarea calității mărfurilor trebuie efectuată diferit,
funcție de:
−dotarea tehnic ă;
−specialiștii de care dispunem;
−indicii calității care se pot determina sau măsura;
−importanța caracteristicilor de calitate (transformate în indici de calitate) ș i care
facnecesar produsul
Obiectivele metodologiei determinării calității mărfurilor:
−stabilirea concordanței prin norme tehnice, contracte economice (sub formă de
condiții sau indici de calitate);
−compararea cu starea anterioară a calității și cu realizările obținute pe plan
național (internațional) în domeniu respectiv;
−precizarea corelație i între furnizorul unui produs și gusturile (preferințele)
consumatorului.
Pentru atingerea acestor obiective, se pot utiliza 2 căi:
a) testarea socială (obiectivă);
b) testarea de laborator (convențională).
Fiecare din aceste 2 testări, utilizează metod e adecvate și specifice.
Testarea socială (obiectivă) –presupune: culegerea, prelucrarea șiinterpretarea
informațiilor asupra calității, prin cercetarea pieții, deci prin studii de marketing. Informațiile
se pot completa urmărindu -se și comportarea produ sului în utilizare ( în consum).
Testarea socială apelează la metode specifice, ca de exemplu:

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
24−panelul de consumatori;
−expoziția cu vânzare (anchetă ocazională);
−metoda purtării experimentale.
Panelul de consumatori se folosește pentru:
−urmărirea dinamică a cererii;
−urmărirea produselor noi (a cererii).
Este o metodă superioară de investigare a pieții.
Panelul presupune folosirea unui eșantion (fix) constant de consumatori, deci un
eșantion nominalizat care este păstrat vreme îndelungată și supus periodic a nchetării.
Astfel se vor putea studia tendințele în manifestarea cererii și localiza cauzele care duc la
schimbări în cerere.
Panelul de consumatori se stabilește la scară teritorială mare (chiar națională) și
cuprinde câteva sute de persoane și presupune cheltuieli materiale mai mari decât la
expozițiile cu vânzare sau la purtarea experimentală.
Se cunosc în practica unor țări paneluri specializate pentru produse alimentare,
pentru medicamente, pentru bunuri de folosință îndelungată. De exemplu, panelul
societății Secodip (Franța), alcătuit din 4.000 de gospodine, de la care se culeg informații
săptămânal, sau panelul societății DOREMA, un panel de medici, prin intermediul cărora
se înregistrează frecvența bolilor și a diferitelor medicamente (chiar și anum ite mărci, de
medicamente) prescrise.
Expoziția cu vânzare se face la diferite intervale de timp, cu scopul de a se testa
preferințele consumatorilor. Se întocmesc chestionare care se înmânează pentru
completare vizitatorilor, la intrarea în expoziție. La plecarea acestora, chestionarele se
strâng, se prelucrează și se constată dorințele consumatorilor pentru a se putea orienta
dezvoltarea producției în viitor.
Metoda purtării experimentale se utilizează mai puțin în testarea calității, întrucât
necesită un timp prea îndelungat. Se folosește, de exemplu, la articolele de încălțăminte.
Avantajele testării sociale:
−permit confruntarea calității reale a produselor cu cerințele de calitate ale
consumatorilor cu cerințe de calitate ale consumatorilor;
−stabilește gradul de utilizare a produselor.
Testarea de laborator (convențională)
Presupune măsurători, determinări, încercări și observații în laboratoare, pe probe
mici din produse. Testarea de laborator urmărește determinarea unor constante fizice
(masă, greutat e specifică, etc.), a unor încercări mecanice (rezistență, duritate) și a unor
parametrii tehnici (tensiune, intensitate, putere).
Avantajele testării de laborator rezultă din faptul că sunt eficiente din punct de
vedere economic și nu necesită un timp pre a îndelungat ca în cazul panelului de
consumatori sau a purtării experimentale. Ca dezavantaje, se remarcă necesitatea unor
laboratoare bine dotate și a unui personal calificat.
Metodologia testării de laborator cuprinde următoarele etape mai importante:
−eșantionarea probelor, care se referă la luarea probelor din produs, în proporția
prevăzută de normativele în vigoare;
−condiționarea probelor luate la o anumită temperatură, presiune și umiditate,
după cum se cere în actele normative;
−cercetarea probelor prin metode de laborator, specifice pentru determinarea
caracteristicilor calitative;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
25−corectarea și interpretarea rezultatelor în vederea extinderii lor asupra întregului
lot.
Corectarea rezultatelor se face prin folosirea mediei aritmetice simple sau
ponder ate. Generalizarea rezultatelor asupra întregului lot se face prin aplicarea relației:
în care:
R = rezultatul determinării;
x = media aritmetică a indicelui determinat;
z = coeficient de corectare
σ0 = eroarea medie pătratică a lotului;
σx = abaterea m edie pătratică;
n = numărul măsurătorilor.
Datele rezultate se vor înscrie într -un tabel care va permite analiza și interpretarea
calității reale, cu calitatea de referință prescrisă în actele normative. În finalul testării de
laborator se va elibera un bu letin de analiză care va însoți produsul la comercializare.
3.6. Sarcină de învățare
1. Precizați principalele proprietăți ale mărfurilor .
2. Care sunt proprietă țile optice ?
3.Care sunt proprietă țile mecanice ?
4.Care sunt proprietă țile de durabilitat e?.
5.Care este metodologia determinării calității mărfurilor .?

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
263.7. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
În acest capitol ați învățat despre principalele proprietă ți ale m ărfurilor . Astfel,
acestea pot determina calitatea produselor și servic iilor cu efecte directe asupra
comportamentului de consum . În aceste condiții putem afirma că înțelegerea acestei teme
joacă un rol important asupra în țelegerii mecanismelor de alegere și cump ărare a
bunurilor .
Apoi metodologia de determinare a calită ții prin cele două căi are ca scop: stabilirea
concordanței prin norme tehnice, contracte economice (sub formă de condiții sau indici de
calitate); compararea cu starea anterioară a calității și cu realizările obținute pe plan
național (internațional) în domeni u respectiv; șiprecizarea corelației între furnizorul unui
produs și gusturile (preferințele) consumatorului .
Cuvinte cheie: proprietă ți, metodologie, testare, laborator, social, etc .
3.8. Test de autoevaluare
1.Proprietăți psihosenzoriale sunt forma te din ……………
2.Ce reprezintă fiabilitatea?
3.Care sunt avantaje și dezavantaje test ării de laborator?
3.9. Concluzii
În prezenta unitate de studiu s -au prezentat principalele proprietă ți ale m ărfurilor .
De asemenea s -a realizat o paralelă între efectele f iziologice și phihologice pe care le au
culorilor asupra idividului și modul în care aceste culori ne pot influența comportamentul de
consum.
Sunt prezentate metodologiile de determinare a calită ții m ărfurilor precum și
avantajele și dezavantajele fiec ăreicăi de testare (atât socială cât și de laborator).
Răspuns la testul de autoevaluare
1.Aspect ,Gust ,Miros , Cons istență
2.Proprietatea mărfurilor de a se folosi un timp cât mai îndelungat, fără reparații
capitale
3.Avantajele testării de laborator rezultă din faptul că sunt eficiente din punct de
vedere economic și nu necesită un timp prea îndelungat ca în cazul panelului de
consumatori sau a purtării experimentale. Ca dezavantaje, se remarcă necesitatea
unor laboratoare bine dotate și a unui personal calificat .

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
27Unitatea de studiu 4.
CALITATEA MĂRFURILOR
Cuprins
4.1.Introducere
4.2.Obiectivele unității de studiu
4.3.Concepte de bază privind calitatea
4.4.Indici și funcții ale calității mărfurilor
4.5.Factorii calității
4.6.Factorii care influențează îmbunătățirea calității produselor
4.7.Sarcină de învățare
4.8.Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
4.9.Test de autoevaluare
4.10. Concluzii
4.1. Introducere
În această unitate de studiu se învață toate aspectele legate de conceptul de
calitate. De asemenea se pune accent pe factorii calită țiiși ceea ce implică ace știa.
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 2ore.
4.2. Obiectivele unității de studiu
La finalul parcurgerii acestei unități de studiu, veți fi capabil:
să identificați principalele definiții ale conceptului de calitate
să cunoașteți factorii care influențează îmbunătă țirea calit ății mărfurilor
4.3.Concepte de bază privind calitatea
Produsul reprezintă un bun material obținute printr -un proces de muncă și care
satisface anumite cerințe. El însumează o serie de caracteristici care se mai numesc
parametrii sau însușiri.
Caracteristicile derivă din valoarea de întrebuințare a produsului, care reprezintă de
altfel, suportul material al val orii. Valoarea se ascunde sub învelișul material al mărfurilor,
datorită muncii omenești depuse pentru obținerea proprietăților produselor respective și se
regăsește în preț (fetișismul mărfii).
Valoarea de întrebuințare reprezintă astfel, corespondentul m aterial al necesităților
umane.
Gradul în care sunt satisfăcute nevoile sociale ale beneficiarilor și respectiv ale
societății, reprezintă calitatea mărfurilor .

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
28În sens mai larg, calitatea se definește ca "ansamblu măsurabil al valorilor de
întrebuințare, al proprietăților utile ale mărfurilor, care exprimă gradul de eficiență al
satisfacerii unei nevoi sociale" . Aceasta înseamnă că noțiunea de calitate reprezintă de
fapt o formă de manifestare a valorii de întrebuințare a produselor, care exprimă
capacitat ea mărfurilor de a satisface eficient cerințe ale consumatorilor, sau o parte ale
acestora.
Deoarece calitatea produselor este influențată de valorile lor de întrebuințare, atunci
când analizăm calitatea nu putem considera egale toate valorile de întrebuin țare,
deoarece nu ar fi util, real, rațional și nici economic.
Valorile de întrebuințare pe ansamblu se studiază atunci când se face analiza
tehnică a valorii, când se stabilește atât gradul de utilitate cât și eficiența economico –
socială a mărfii.
De asem enea, mai trebuie ținut cont și de faptul că pe piață nu se solicită
întotdeauna produse de calitate foarte bună. În general se preferă mărfuri care au calitatea
asigurată aproximativ 80%, deoarece acestea au pe de o parte prețuri accesibile, iar pe de
altă parte, unele produse (ca de exemplu îmbrăcămintea, produsele electrocasnice, etc.)
se uzează mai repede moral decât fizic, ceea ce determină pe unii consumatori să -și
procure produse noi.
Calitatea diferențiază produsele cu aceeași destinație, după gradu l de utilitate și
după gradul de satisfacere a cerințelor, dar se are în vedere nu numai eficiența produsului,
ci și posibilitatea de utilizare a acestuia în timp (fiabilitatea). Din aceste motive,
caracteristicile calitative trebuie identificate în cele t rei perioade ale produselor: industrială,
comercială șide utilizare , fapt care determină de altfel și împărțirea caracteristicilor în
următoarele grupe:
−caracteristici de proces
−caracteristici de bază
−caracteristici de exploatare
La disciplina merceologie , se studiază mai detaliat caracteristicile de bază și de
exploatare, deoarece acestea determină în final achiziționarea produsului și utilitatea lui.
Caracteristicile de bază au rol direct în funcționarea produsului și se pot estima prin
analiza fiecărui produs. Ele sunt împărțite în patru subgrupe:
−caracteristici funcționale, care includ:
−parametrii tehnici (viteză, randament, precizie, rezistență);
−proprietăți fizico -chimice;
−dimensiuni geometrice, etc.
De obicei, la bunurile de folosință îndelungată, ac este caracteristici de bază sunt
înscrise în cartea tehnică a produsului.
−caracteristici economice , care descriu efortul care se depune în exploatarea
produsului și care se referă concret la: cheltuieli de exploatare, întreținere,
montaj, consum energetic, termen de garanție;
−caracteristici estetice , care se referă la formă, contur, proporții, culoare, grad de
finisare, mod de ambalare;
−caracteristici sociale , care descriu efectul produsului asupra oamenilor: grad de
poluare, ergonomie, confort, siguranță î n exploatare etc. În cadrul acestor
caracteristici, caracteristicile ergonomice se referă la relația om -produs, la
ușurința exploatării, la solicitările fizice și psihice din timpul exploatării
produsului.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
29Caracteristicile de exploatare descriu comportarea produselor în timp. Se referă la
disponibilitate, fiabilitate, mentenabilitate, conservabilitate, durabilitate.
Calitatea mărfurilor are caracter istoric șidinamic .
Caracterul istoric , deoarece diferă în timp, în funcție de condițiile economice,
politic e și sociale din fiecare țară.
Caracterul dinamic rezultă din entropia (schimbarea) mărfii, privită ca o mărime din
teoria informației și care reflectă cantitatea de informație raportată la un element al
mesajului transmis. La scara socială, caracterul din amic rezultă din caracterul evolutiv al
necesităților umane, din evoluția științei și tehnicii, din mobilitatea și dezvoltarea producției,
din interdependența între producție și consum. Calitatea trebuie să prezinte caracter
dinamic, deoarece stabilește as tfelechilibrul permanent între nevoi și satisfacerea nevoilor
cu produse.
Dinamismul calității se manifestă extensiv șiintensiv . Extensiv ca urmare a creșterii
numărului proprietăților utile ale produsului (de exemplu, foen simplu, cu cască, cu mai
multe viteze), iar intensiv concretizat prin îmbunătățirea caracteristicilor produsului (de
exemplu, telefon cu tastatură, cu memorie).
4.4.Indici și funcții ale calității mărfurilor
Indici de calitate
Caracteristicile unui produs, care -l diferențiază de un alt produs, se mai numesc și
proprietăți ale produselor (starea de agregare, culoarea, luciul, rezistența). Proprietățile
produsului, care corespund cel mai mult destinației sale, poartă denumirea de condiții de
calitate (gradul de alb, viteza, silenți ozitatea). Expresia cifrică sau noțională pe care o
poate lua proprietatea unui produs la un moment dat, în principiu la prescrierea și
determinarea calității, se numește indice de calitate .
Deci, proprietatea unui produs este o noțiune de definire, iar in dicele de calitate
este o noțiune măsurabilă, deoarece prescrie și exprimă calitatea produselor.
Importanța indicilor de calitate derivă din faptul că ei determină efectiv calitatea produselor
și contribuie la ridicarea permanentă a acesteia.
Tipuri de in dici de calitate:
a.indici cifrici, care pot avea valori absolute (de exemplu: 150 kg, 3000
rotații/minut), sau valori relative (5%). Sub aspectul formei, acești indici pot fi
limitativi (de exemplu, până la 5%), sau de interval (de exemplu, 10 -15%);
b.indici noționali, care se folosesc în special la exprimarea proprietăților
psihosenzoriale. Ei pot fi sub formă de adjective (cu sau fără grade de
comparație: alb, mai alb, dulce, mai moale), sau sub formă de perechi de
cuvinte (gros -subțire, plin -gol, dulce -amar ).
Din punct de vedere al scopului pentru care sunt utilizați, distingem:
a.indici cu care operează de obicei furnizorii când își prezintă produsele. De
exemplu: consum de benzină la 100 km;
b.indici care caracterizează ponderea produselor cu defecte față de întreaga
masă de produse realizate pe o perioadă dată;
c.indici care caracterizează mărimea refuzului de mărfuri de către beneficiar;
d.indici care caracterizează gradul de utilitate al produselor potrivit cu
destinația dată.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
30La studierea proprietăților unui pr odus, în funcție de indicii de calitate urmăriți în
utilizarea produsului, putem remarca proprietăți de performanță, normale sau
necorespunzătoare. Această împărțire se impune, dacă se are în vedere că nici
consumatorii nu sunt omogeni în privința cerințel or lor, unii preferă produse de
performanță, alții produse de calitate medie. Profesioniștii preferă de obicei produse
performante (de exemplu, la aparate de radio, la instrumente muzicale), pe când
majoritatea consumatorilor doresc calitate bună la produs e, dar nu solicită neapărat
proprietăți la valori de performanță, pentru care ar trebui să plătească un preț mai mare.
Funcțiile calității mărfurilor
Se mai numesc și caracteristici de calitate, cu toate că între aceste două modalități de
exprimare exist ă și diferențe. Astfel, funcțiile se referă numai la acelea care definesc
destinația produsului.
După natura și destinația economică a produselor , caracteristicile de calitate se
împart în:
a.caracteristici constructive tehnice (concepția constructivă, tehno logia de fabricație,
proprietăți fizice, chimice, tehnologice) și de disponibilitate (fiabilitate,
mentenabilitate);
b.caracteristici economice , referitoare la un sistem de indicatori care definesc prin
costuri și prin prețuri efortul depus pentru realizarea produselor (randament, indici
de utilizare, valoare nutritivă și calorică);
c.caracteristici psihosenzoriale și sociale , care sunt influențate și reflectă totodată
calitatea vieții populației (caracteristici ecologice, de design, ergonomice).
După modul în care pot fi măsurate, comparate și determinate:
a.direct măsurabile (greutatea unui produs, conținutul de impurități);
b.indirect măsurabile (fiabilitatea);
c.comparabile obiectiv cu mostra etalon (gradul de alb, culoarea);
d.comparabile subiectiv cu mostra etalon (gradul de acoperiri galvanice);
e.numărabile (număr de șuruburi dintr -un subansamblu).
Aprecierea caracteristicilor de calitate, indiferent din care grupă fac parte, sunt
legiferate diferit de fiecare țară în care se obțin produsele a căror caracteristici s e
analizează. Aceasta, pentru că aprecierea calității presupune o anumită scară de valori,
anumite norme, care diferă în funcție de nivelul tehnicii și de calitatea vieții din țările
respective.
Întrucât caracteristicile de calitate arătate au în vedere pr odusul finit, iar calitatea
produsului se formează încă din procesul de fabricație a lui, noțiunea de calitate s -a extins.
Ea privește caracteristicile pe care trebuie să le dețină produsul încă din faza de cercetare
a lui (de marketing), se urmăresc apoi caracteristicile în continuare, în faza obținerii
produsului și mai mult, acolo unde este cazul se are în vedere și calitatea serviciilor care
se pot oferi odată cu desfacerea produsului. S -a ajuns astfel la un concept nou al calității,
acela de CALITATE T OTALĂ .
Calitatea totală reprezintă o strategie a calității, a cărei rațiune este de a oferi reguli
după care să se stabilească obiectivele calității și constituie un suport pentru sistemul unei
calități cât mai optime a produsului.
Obiectivele calității se vor putea atinge numai dacă există o bună conducere
managerială la întreprinderi, întrucât s -a constatat că succesul marilor firme se datorează

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
31
în principal unor puternice personalități antreprenoriale (manageriale). În reușita afacerilor,
aceste personal ități au două merite mari și anume:
a.scânteia de geniu (inspirația miraculoasă) ca urmare a unor calități native, îmbinate
cu o bună pregătire profesională;
b.valorificarea "scânteilor" datorate unui complex de calități pe care trebuie să le
dețină un bun man ager. Dintre aceste calități se remarcă: inventivitatea,
ingeniozitatea, curajul, perseverența, voința, fermitatea, tenacitatea. De asemenea,
managerul trebuie să dispună de maleabilitate, comunicativitate, sociabilitate,
umanism și de un mare spirit de sa crificiu. Aceasta, deoarece indiferent de vârstă,
situație sau domeniu, când se începe o afacere aceasta va deveni prioritară și va
asigura viitorul familiei. Doar atunci când muncești pentru altcineva, familia ta
devine prioritară.
Un bun manager nu are v oie să fie comod, să amâne rezolvarea anumitor situații,
să trișeze, să ezite, să menajeze pe unii angajați, sau să fie laș. Se poate trage concluzia
că pentru obținerea unor produse corespunzătoare calitativ, eficiente și competitive pe
piață, interferenț amanagement -calitate are un rol esențial, care duce în final la obținerea
de profit pentru întreprindere.
4.5.Factorii calității
Importanța factorilor calității
Obținerea valorilor de întrebuințare la calitatea cerută pe piață presupune un proces
complex, în special în epoca modernă. Constituirea calității încă din activitatea de
proiectare, precum și sincronizarea ei cu evoluția pieței are o importanță deosebită, cu atât
mai mult cu cât la controlul de calitate propriu -zisasupra mărfurilor și servi ciilor, se fac
permanent trimiteri la marketing (vizează legătura permanentă cu piața), precum și la
evoluția mărfurilor și serviciilor, la proiectare, la prestarea efectivă a serviciilor.
Se poate constata astfel, că sistemul calității totale cuprinde toa te fazele de obținere a
produselor, dar continuă și la activitățile legate de comercializarea și de exploatarea
produselor.
Forme de prezentare a factorilor calității
a) Bucla sau spirala calității (fig.1)
Constituie un model conceptual al influenței act ivităților interdependente asupra calității
unui produs sau serviciu, de la identificarea nevoilor și până la satisfacerea lor.
Fig.1
a) marketing;
b) proiectare produs;
c) materii prime;
d) pregătirea fabricației;
e) proces tehnologic;
f) verificarea calității
g) experimentarea produselor prin probe, încercări;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
32
h)ambalare și depozitare;
i) vânzare și distribuire;
j) service (asistență tehnică) și mentenanță.
Operațiile de service la consumatori, permit să se obțină informații prețioase referitoare la
necesitățile necesitățile beneficiarilor, la utilizarea produselor, la depistarea defectelor
frecvente. Astfel se va putea reorienta activitatea de producție conform cerințelor pieței.
b)Triunghiul calității
(fig.2)
a) cerințele beneficiarilor;
b) carac teristicile calitative al documentației;
c) caracteristicile calitative ale produsului finit;
d) calitatea concepției;
e) calitatea fabricației;
f) calitatea produselor.
c) Diagrama Ishikawa (fig.3)
La această diagramă, săgețile orientate de la stânga l a dreapta indică factorii obiectivi, iar
cele orientate de la dreapta la stânga, factorii subiectivi.
Din diagramă, putem reda factorii calității și prin regula celor 5M:
−M1–materii oprime, care din punct de vedere calitativ trebuie să corespundă
docum entației de fabricație;
−M2–mașini -unelte, care trebuie să funcționeze conform condițiilor cerute de tehnologia
de fabricație;
−M3-mijloace de măsurare, care trebuie să dispună de precizia cerută la locul de
muncă;
−M4–microclimatul fizic (tempera tura și umiditatea prescrisă) și psihic (relații de
colaborare între angajați);
−M5–muncitorii, care trebuie să cunoască următoarele 6 elemente, cine să facă, cesă
facă, cu ce să facă, de ce să facă, cea făcut?

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
334.6.Factorii care influențează îmbun ătățirea calității produselor
La îmbunătățirea calității produselor concură în principal următorii factori:
−nivelul calitativ al produselor;
−ritmicitatea proceselor de producție;
−aspectele psihosociale și de cointeresare materială;
−documentele tehnice.
Nivelul calitativ al produselor
a. Asimilarea de produse noi. Aceasta presupune cercetări științifice și studii tehnico –
economice în unități de cercetare și în laboratoare. Scopul acestor studii și cercetări este:
−să aducă produselor un grad de utilitate spo rit, comoditate, confort, aspect și
finisare îmbunătățită;
−să optimizeze efortul producătorului, prin înlocuirea unor materii prime deficitare,
cu altele mai ușor de procurat, dacă se poate și mai ieftine. De exemplu,
înlocuitorii de piele, fibre sintetice , fibre optice în locul celor de cupru.
Referitor la fibrele optice, merită prezentate câteva avantaje și aplicații practice ale
acestora: Fibrele optice sunt confecționate din sticlă de puritate absolută, ceea ce conferă
acestor fibre o transparență deose bită, care la rândul ei permite ca lumina să le străbată,
fără a fi stânjenită. Fibrele optice se prezintă ca un mănunchi de fire extrem de subțiri (de
câteva ori mai subțiri decât firul de păr) și sunt străbătute în interior de fascicule de laser
cu o fre cvență de milioane de impulsuri pe secundă. Spre deosebire de lumina obișnuită,
lumina laserului are o singură lungime de undă, iar forma impulsului laser se păstrează
perfect, chiar și după ce a străbătut sute de kilometri. Aceste performanțe ale fibrelor
optice, dau la rândul lor performanțe tehnice. Astfel, în domeniul telecomunicațiilor,
impulsurile electrice se pot înlocui cu cele optice, ceea ce duce la mărirea vitezei și a
capacității de transmisie, precum și la acuratețea recepției. De exemplu, pent ru o pereche
decabluri de cupru clasice, capacitatea de transmisie este de până la 3 megabiți. În țara
noastră s -au instalat în prezent prin firma Siemens cabluri optice cu o capacitate de 2,5
gigabiți, iar într -o etapă următoare este prevăzută introducer eaunor cabluri cu o
capacitate de 10 Gbit.
În domeniu medical , fibrele optice au permis utilizarea tomografului computerizat, care
ajută la stabilirea unor diagnostice rapide și reale. Scopul final în asimilarea de noi
produse, este de a se satisface cât maimult beneficiarii. Dacă prețul produselor asimilate
va fi însă mai mare decât cel anterior, clientul se va îndepărta, iar scopul creșterii
producției și al profitului producătorului, nu va fi atins.
b. Folosirea tehnologiilor avansate. Acestea vor perm ite valorificarea superioară a
materiilor prime, mărirea gamelor de produse, creșterea eficienței prin economisirea unui
fond de timp important.
c. Automatizarea și specializarea proceselor de producție.
Automatizarea este importantă în procesele de produc ție care permit o execuție rapidă a
produselor, precum și în procesele cu parametrii în limite restrânse și cu erori mici.
Specializarea proceselor de producție mărește calitatea produselor, deoarece:
−același produs obținut în timp mai lung, se poate cunoa ște mai bine și se poate
îmbunătății calitativ;
−poate crește calitatea muncii personalului (se primește dexteritate, rapiditate în
execuție);

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
34−se poate cunoaște mai bine comportarea produselor la exploatare și se pot lua
măsuri rapide pentru obținerea unor produse conform cerințelor.
d. Controlul tehnic de calitate, modern și eficace.
Calitatea produselor se realizează de la concepție la service. Din acest motiv, este
necesar un control sever în toate etapele de obținere al produsului, inclusiv în perioada
termenului de garanție al produsului. Acest control stă la baza controlului modern, numit
"control total al calității "și are următoarele principii:
−calitatea trebuie condusă și coordonată de la proiectare la service;
−activitatea de control trebuie să se de sfășoare pe trei planuri: în fazele de
pregătire a fabricației, asupra produsului finit și la comportarea produsului în
exploatare;
−să se efectueze un control riguros asupra materiilor prime care trebuie să
corespundă normelor în vigoare;
−depistarea metode lor de creștere a durabilității produselor;
−stabilirea celor mai eficiente metode de verificare a calității produselor finite.
Principiile arătate urmăresc prevenirea la timp a defectelor, în scopul obținerii unor
produse în calitatea cerută de consumatori .
e. Sistemul informațional eficient referitor la comportarea în exploatare a produselor.
Compartimentelor de concepție și proiectare trebuie să li se furnizeze la timp toate
informațiile referitoare la modul în care produsele în exploatarea lor, îndepline sc cerințele
beneficiarilor. Informațiile se culeg de la unitățile de service, de la reclamațiile sau
propunerile beneficiarilor, din studii de marketing.
Ritmicitatea proceselor de producție
Dacă nu se produce ritmic, munca în asalt permite anumite "conce sii" care au efect
distructiv asupra calității. Ritmicitatea poate fi asigurată prin pregătirea producției (lansarea
la timp a documentației, existența utilajelor), precum și prin aprovizionarea la timp și în
cantitate suficientă cu materii prime și materi ale.
Aspectele psihosociale și de cointeresare materială
Fiecare salariat trebuie să simtă responsabilitatea (prin atribuțiile pe care le are), în
realizarea unor produse de calitate și să cunoască legăturile funcționale între partea sa de
muncă și cea a c elorlalți. Pe de altă parte, salarizarea și premierea va trebui să se
negocieze conform cantității și calității muncii depuse de fiecare, pentru a constitui un real
stimulent în desfășurarea activității.
Documentele tehnice pe baza cărora se vor realiza pr odusele, vor trebui respectate
și aliniate pe cât posibil la nivelul standardelor europene și internaționale, pentru a se
putea rezista pe piața concurențială.
4.7. Sarcină de învățare
1. Care sunt principalele elemente care definesc conceptul de calit ate?
2. Definiți conceptul de calitate totală .
3. Enumerați factorii care influențează îmbunătățirea calității produselor .
4.8. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
35În acest capitol ați învățat care sunt conceptele cu privire de definirea și ana liza
calității mărfurilor .Desigur acest concept este unul complex datorită importan ței pe care
fiecare producător și consumator o aloc ă calității produselor fabricate sau achiziționate. De
aceea parcurgea tuturor etapelor în implementarea calită ții este f oarte importantă.
Un alt subiect dezbătut în aceasta unitate de învățăre este cel legat de factorii
care duc la îmbunătă țirea calit ății produselor și serviciilor și cum pot aceștia dezvolta acest
lucru .
Cuvinte cheie: calitate, calitate totală, factorii calității, diagram ă, triunghiul calită ții.
4.9. Test de autoevaluare
1.În sens mai larg, calitatea se definește ca:
2.Caracteristicile de bază au rol direct în funcționarea produsului și se pot
estima prin analiza fiecărui produs. Ele sunt împărțite în pat ru subgrupe:
3.La îmbunătățirea calității produselor concură în principal următorii factori :
4.10. Concluzii
În urma evidențierii caracteristicilor conceptului de calitate , dar și a aspectelor
legate factorii care îmbunătă țesc calitatea m ărfurilor , putem concluziona faptul că interesul
producătorilor dar și al consumatorilor trebuie s ă fie unul de anvergură deoarece numai
prin implementarea calită ții se pot cucerii piețele și se poate domina concurența .
Răspuns la testul de autoevaluare
1.ansamblu măsurabi l al valorilor de întrebuințare, al proprietăților utile ale mărfurilor,
care exprimă gradul de eficiență al satisfacerii unei nevoi sociale
2.
a.caracteristici funcționale
b.caracteristici economice
c.caracteristici estetice
d.caracteristici sociale
3.
a.nivelul calita tiv al produselor;
b.ritmicitatea proceselor de producție;
c.aspectele psihosociale și de cointeresare materială;
d.documentele tehnice

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
36Unitatea de studiu 5 .
CALIMETRIA: MĂSURAREA ȘI ESTIMAREA CALITĂȚII MĂRFURILOR
Cuprins
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele u nității de studiu
5.3. Indicatori de calitate
5.4. Metode calimetrice
5.5. Determinarea cantitativă a calității
5.6. Determinarea nivelului tehnic și calitativ al unui produs românesc, comparativ
cu produsul similar care se află în circuitul mondial
5.7.Calitatea produselor, competitivitatea și piața
5.8. Sarcină de învățare
5.9. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
5.10. Test de autoevaluare
5.11. Concluzii
5.1. Introducere
Deși calitatea mărfurilor nu este posibil a se măsura cu valori obișnui te,EOQC a
pornit de la ideea că și calitatea produselor trebuie măsurată și astfel s -anăscut o nouă
știință, CALIMETRIA .
Știința măsurării și estimării calității se numește calimetrie , termen adoptat în anul
1971 de Organizația Europeană a Controlului Ca lității (EOQC). Calitatea poate privi
caracteristicile produselor din perspectiva aspirațiilor sau din perspectiva realizărilor, iar
distanța dintre aspirații și realizări măsoară calitatea. Valorile realizate pentru
caracteristicile unui produs se exprimă prin analiza produsului respectiv. Valorile de
referință se pot lua de la produse similare, cu aceleași caracteristici tipologice și care au
aceeași destinație. În această situație, comparația se exprimă prin nivelul tehnic al
produsului. Dacă se compară valorile caracteristicilor calitative ale unui produs cu cerințele
specificate pentru acesta în documentele legate, comparația se exprimă prinnivel calitativ.
Deci, aspirațiile se pot materializa în produse reale sau în produse dorite, după cum
rezultă și din standardul ISO 8402 -86. Depinde modul în care se exprimă comparația,
respectiv prin nivelul tehnic , sau prin nivelul calitativ alproduselor. .
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de studiu este de 2 ore.
5.2. Obiectivele unității de studiu
Familiarizarea studentului cu conceptul de calimetrie .
Înțelegerea a spectelor la care fac referire la indicatorii și metodele calimetrice .
Determinarea cantitativă a calității .

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
37
5.3.Indicatori de calitate
Ansamblul de expresii numerice cu ajutorul căruia se caracterizează un
produs sau un fenomen social -economic, se numește indicator .
În practică se utilizează următorii indicatori de calitate mai importanți:
a) Indicatorul nivelului tehnic și calitativ de conformanță (Qc) .Acest indicator compară
caracteristicile produsului cu parametrii caracteristicilor din documentația de fabricație .
b) Indicatorul nivelului tehnic și calitativ mondial (Qm) , care compară performanțele
produsului cu media parametrilor caracteristicilor produselor străine luate ca bază de
comparație. În urma comparațiilor, Qm se poate afla în următoarele ipostaze
−Qmmai mare decât 1 (produsul este considerat peste nivelul tehnic și calitativ mondial)
Qm > 1;
−Qmcuprins între 0,85 și 1, sau cel mult egal cu 1 (produsul e ste de nivel tehnic și
calitativ mondial) 0,85 < QM ≤ 1;
−Qmcuprins între 0,5 și 0,85 (produsul este considerat la nivel tehnic și calitativ mondial,
mediu) 0,50 ≤ Qm ≤ 0,85;
−Qmmai mic decât 0,50 (produsul este considerat sub nivelul tehnic și calitat iv mondial)
Qm < 0,50.
c) Indicatorul nivelului tehnic și calitativ de vârf (Qv) . Acest indicator compară
performanțele produsului cu cele ale produselor similare cu cei mai buni parametrii,
respectiv cu produsul "ideal".
5.4.Metode calimetrice
Măsura rea calității se face prin metode calimetrice .Principalele metode utilizate în
calimetrie, sunt:
a.metoda comparativă directă;
b.metoda comparativă indirectă;
c.metoda demeritelor.
Metoda comparativă directă măsoară nivelul calitativ al unui produs prin compara ție
cu un produs etalon. Se au în vedere caracteristicile tehnice, calitative, economice, sociale
ale produselor.
Metoda comparativă indirectă când se compară caracteristicile unui produs cu
caracteristicile a 5 -6 produse similare realizate de firme de pre stigiu pe plan național și
internațional.
Metoda demeritelor . Principiul acestei metode constă în stabilirea nivelului calitativ
al produselor în funcție de defectele lor, nu de calitățile pe care le au. Această metodă se
utilizează destul de mult, deoarec e prezintă unele avantaje față de metodele comparative
directe și indirecte. Astfel: este rapidă, ușor utilizabilă, permite obținerea informațiilor
asupra evoluției calității produselor încă din faza de fabricație și astfel se pot lua unele
măsuri imediate pentru remedierea defectelor. Metoda demeritelor se mai numește și
metoda celor 5 treiuri, deoarece:
−pentru aplicarea ei sunt suficiente cunoștințele a trei clase elementare;
−sunt necesare 3 din cele 4 operațiuni aritmetice;
−pentru completarea "Jurnalului demeritelor" (fișe de control), sunt necesare 3
minute;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
38−pentru interpretarea datelor din "Jurnalul demeritelor" sunt necesare 3 secunde;
−"Jurnalul demeritelor" permite stabilirea a trei indicatori de calitate: frecvența
relativă a defectelor zilnice, indi cele demeritului, histograma defectelor.
Pentru întocmirea "Jurnalului demeritelor" la un produs, trebuie grupate defectele
care pot apare la produse, în 4 categorii: defecte critice, defecte principale, defecte
secundare și defecte minore.
CATEGORIICLAS E ȘI PUNCTAJ DE PENALIZARE
Defecte critice Defecte
principaleDefecte
secundareDefecte
minore
100 p. 50 p. 10 p. 1 p.
Structură și
funcționareÎmpiedică
funcționarea
și utilizareaPosibil să
împiedice
funcționarea
și utilizareaAfectează
puțin
funcți onarea
și în mică
măsură
utilizareaNu afectează
funcționarea
și utilizarea
AspectulObservabile
Reclamații
sigureObservabile
Reclamații
probabileObservabile
Reclamații
puțin
probabileNeobservabile
cu ușurință
Ambalarea și
alte defecteReclamații
sigureReclamații
probabileReclamații
puțin
probabileNu se vor
produce
reclamații
Pentru fiecare categorie de defecte se va acorda un numit număr de puncte
penalizare: pentru defectele critice –100 puncte, pentru defectele principale –50 puncte,
pentru d efectele secundare –10 puncte, iar pentru defectele minore –1punct.
Important este ca indicarea defectelor într -una din grupe să nu fie modificată, pentru a se
putea compara nivelul calitativ de la o perioadă la alta. Se poate calcula și un indice al
demeritului (D). De exemplu, dacă avem 3 defecte critice, 4 defecte principale, 10 defecte
secundare, 26 defecte minore și 65 de produse, indicele demeritului se calculează astfel:
Pentru calitate, indicele demeritului este limitat. De exemplu dacă indic ele
demeritului este maximum 6, atunci produsele noastre nu se încadrează în calitate.
Se întocmește zilnic și o histogramă a defectelor (fig.4), coloanele fiecărui tip de
defect se hașurează proporțional cu numărul de defecte, dar la o anumită scară:
−defectele critice (A), la scara 1:1 (o pătrățică, un defect critic);
−defecte principale (B), la scara 1:2 (o pătrățică, la 2 defecte principale);
−defecte secundare (C), la scara 1:10 (o pătrățică, la 10 defecte secundare);
−defecte minore (D), la scara 1:50 (o pătrățică, la 50 defecte minore).
Astfel se sesizează rapid defectele mărfurilor și se pot lua măsuri imediate pentru
remedierea lor.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
39
5.5.Determinarea cantitativă a calității
Spre deosebire de mărimile fizice care pot fi măsurate cantitativ și expri mate
valoric, calitatea nu se poate măsura ușor cantitativ. Din acest motiv, trebuie să se recurgă
la anumite compromisuri atunci când se măsoară "cantitatea calității". Astfel:
−la baza măsurării calității trebuie să se afle compararea cu calitatea inițial ă a
articolului respectiv, cu calitatea cerută de exigențele pieței, cu cea prescrisă în
documentația tehnică și cu un produs de referință pe piața mondială;
−să se utilizeze de obicei unități de măsură absolute, iar în situații mai greu
comparabile să se r ecurgă la scările de comparație.
Principiile care trebuie avute în vedere la stabilirea cantitativă a calității, sunt:
1.proprietățile mărfurilor vor trebui selectate și ierarhizate, pentru a se alege doar
acelea care sunt esențiale pentru destinația produsu lui;
2.la determinarea oricărei caracteristici, indiferent de nivelul de ierarhizare pe care se
află, trebuie ținut cont de 2 parametrii numerici:
-M = ponderea unei proprietăți în definirea mărimii calității;
-K = indicele de calitate al proprietății;
Ponder ea proprietarilor de la un nivel oarecare de ierarhizare e condiționată de ponderea
de la un nivel superior și de importanța stabilită pentru proprietățile situate la același nivel.
3.Ponderile "M" de la diferite niveluri de ierarhizare se stabilesc astfel încât suma lor
să fie egală cu 100. Ponderile vor putea suferi modificări în funcție de variația
preferințelor consumatorilor, sau a posibilităților producătorilor.
Pentru exprimarea numerică a calității se folosește formula:
în care:
Mj = ponderea carac teristicilor respective în definirea calității;
Kj = indicele de calitate determinat.
5.6.Determinarea nivelului tehnic și calitativ al unui produs românesc,
comparativ cu produsul similar care se află în circuitul mondial
Pentru ca să se poată face a ceastă comparație, trebuie parcurse anterior următoarele
etape:

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
40
a. precizarea caracteristicilor de calitate care să permită comparabilitatea produselor
pe care le analizăm;
b. alegerea produselor cu un nivel tehnic și calitativ mondial atins de alte produse
similare;
c. stabilirea caracteristicilor de calitate de bază la care se vor compara valorile indicilor
determinați;
d. calcularea unor indicatori care să permită exprimarea rezultatelor obținute și
fundamentarea deciziilor de corectare eventuală a unor procese tehn ologice.
Exemple de indicatori:
−raportul calitativ
−indicatorul parțial al calității:
în care:
Rj = raportul calitativ al unei caracteristici elementare;
Pj = ponderea pe care o are fiecare caracteristică elementară j.
−indicatorul nivelului t ehnic și calitativ mondial (Qm):
în care:
Pi = ponderea caracteristicilor de calitate comparate în totalitatea lor.
Pentru a se calcula real indicatorii arătați, produsul de referință va trebui să fie al
unui producător de tradiție, al producătorilor c are oferă cea mai mare cantitate din
produsul respectiv pe piață, sau al producătorului care dispune de sprijinul statului pentru
a câștiga în lupta de concurență. Compararea se poate face numai în raport cu piața, de
fapt în procesul vânzării –cumpărării produselor pe piață. De asemenea, trebuie ă existe o
evidență clară a indicilor de calitate ai produsului propriu, dar și a performanțelor din
aceeași categorie, aflate pe piața mondială.
5.7.Calitatea produselor, competitivitatea și piața
Organizaț ia Europeană pentru Controlul Calității Produselor (EOQC) la Conferința
de la Dublin din 1990, a relevat necesitatea corelației dintre calitate și piață, a rentabilizării
vânzărilor prin calitate, a managementului calității, a rolului costurilor în realiza rea calității,
precum și importanța garantării calității prin sistemele de asigurare și certificare a calității.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
41Dacă pe piața internă și internațională se caută să se pătrundă fără calitate
corespunzătoare, șansele de reușită sunt minime, deoarece piața e ste "inundată" din ce în
ce mai mult de produse bune calitativ și conform cerințelor consumatorilor.
Calitatea potențială trebuie transformată în calitate reală, iar în acest sens, drumul
trece obligatoriu prin piață și se oglindește în procesul de vânzare –cumpărare.
În circulația mărfurilor, calitatea trebuie menținută și în perioadele de transport,
ambalare, depozitare, service. Aceasta înseamnă că "gestiunea calității" trebuie să
cuprindă întreg drumul parcurs de produs, de la conceperea lui, până la c onsumatorul
direct. Astfel se poate asigura calitatea reală care este absolut necesară în economia de
piață, se poate atinge profitul dorit și se poate spune că într -adevăr "se câștigă prin
calitate".
Întreprinderile care nu înțeleg importanța calității, c i urmăresc doar profitul, sunt
obligate ca la confruntarea cu piața să facă rabat la preț pentru a face față concurenței și
în final, vor câștiga mai puțin. În condițiile economiei de piață, statul nu mai poate susține
întreprinderile nerentabile, cu produ se de slabă calitate și atunci ele vor ajunge la faliment.
În concluzie, calitatea produselor într -o economie de piață devine un deziderat și o
axiomă a producției, comerțului șia calității vieții .
5.8. Sarcină de învățare
1. Care sunt principalii ind icatori ai calită ții?
2. Descrieți intr -o jumătate de pagină cum se determină cantitativ calitatea .
3.Care sunt principalele metode calimetrice?
5.9. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
Calimetria reprezintă alternativa prin care se poate măsu rași estima calitatea .
Acest lucru se poate realiza utilizând principalii indicatori ai calită ții pe de o parte dar și
cele mai importante metode calimetrice pe de altă parte. Nu lipsită de importan ță este
modalitatea prin care se poate cuantifica și măsura cantitativ, calitatea. Dacă pe piața
internă și internațională se caută să se pătrundă fără calitate corespunzătoare, șansele de
reușită sunt minime, deoarece piața este "inundată" din ce în ce mai mult de produse bune
calitativ și conform cerințelor consumatorilor
Cuvinte cheie: măsurare, estimare, calitate, indicatori, calimetrie
5.10. Test de autoevaluare
1.Ce măsoară metoda comparativă directă? .
2.Ce măsoară metoda comparativă indirectă? .
3.În ce constă principiul metodei demeritelor?
5.11. Concluzii

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
42În concluzie, putem considera că studierea calimetriei ne ajută în ceea ce prive ște
stabilirea niveluri lorsuperioare a lestandardelor de calitate pe de o parte dar și înțelegerea
principalelor metode calimetrice pe de altă parte .Nu în ultimu l rând determinarea nivelului
tehnic și calitativ al unui produs românesc, comparativ cu produsul similar care se află în
circuitul mondial reprezintă un punct de plecare în analiza calimetriei.
Răspuns la testul de autoevaluare
1.Metoda comparativă dire ctămăsoară nivelul calitativ al unui produs prin comparație cu
un produs etalon. Se au în vedere caracteristicile tehnice, calitative, economice, sociale
ale produselor
2.Metoda comparativă indirectă când se compară caracteristicile unui produs cu
caract eristicile a 5 -6 produse similare realizate de firme de prestigiu pe plan național și
internațional
3.Metoda demeritelor . Principiul acestei metode constă în stabilirea nivelului calitativ al
produselor în funcție de defectele lor, nu de calitățile pe car e le au.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
43Unitatea de studiu 6 .
IPOSTAZELE CALITĂȚII, PRESCRIEREA CALITĂȚII, GESTIUNEA
CALITĂȚII
Cuprins
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele unității de studiu
6.3. Ipostazele calității
6.4. Prescrierea calităț ii
6.5. Gestiunea calității
6.6. Demersul ca litate ș i politica întreprinderii
6.7. Sarcină de învățare
6.8. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
6.9. Test de autoevaluare
6.10. Concluzii
6.1. Introducere
În această unitatea de studiu se urmărește evidențierea principalelor ipostaze ale
calității încercându -se o trecere firească pornind de la prescriere calită ții pân ă la gestiunea
calității.
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 2 ore.
6.2. Obiectivele unității de studiu
Înțelegerea ipostazelor calită ții.
Cunoașterea modului în care se efectuează prescrierea calită ții.
Cunoașterea factorilor care duc la implementarea demersului calitate -politica
întreprinderii .
6.3.Ipostazele calității
Se referă la o serie de noțiuni și înțelesuri asociate cal ității, deoarece sunt generate
de activități legate de creșterea calității, circulația mărfurilor, deci de relația producție –
consum.
Ipostazele calității circumscriu momente ale producției și circulației mărfurilor,
momente care se fixează în documentația tehnică, în contracte, în acte de constatare.
Astfel calitatea se cercetează, se proiectează, se produce și se controlează, fapt pentru
care o găsim în diferite stări:
a. Calitatea proiectării

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
44Conform legii cererii și ofertei, ridicarea calității proiectă rii la același preț, duce la
sporirea vânzărilor, pe când coborârea calității proiectării la același preț, duce la reducerea
vânzărilor. Se consideră cea mai optimă calitate a proiectării, atunci când nivelul calității
proiectării marchează profitul maxim (fig.5).
Aceasta înseamnă că nu întotdeauna, nivelul calității proiectării trebuie să fie maxim .
b. Calitatea confomației (fig.6)
După stabilirea nivelului calității proiectării, se face documentația tehnică (de
fabricație a produsului). Calitatea conf ormației reflectă gradul de corespondență al
produsului cu documentația care a stat la baza fabricării lui. Pe măsură ce crește calitatea
conformației, scade numărul defectelor produsului și costul total al conformației. De aceea,
calitatea conformației co stă mai puțin decât calitatea proiectării.
c. Calitatea produsului
Clientul dorește ca produsul să -i satisfacă necesitățile la un preț cât mai scăzut.
Există deci o contradicție între costul unui produs și nivelul său calitativ. Dar dacă ținem
cont de faptul că o calitate optimă trebuie să aducă o eficiență maximă, este necesar să se
facă un compromis între performanțele produsului, costului și dorința beneficiarului de a -i fi
satisfăcute necesitățile, paralel cu dorința producătorului de a obține un pr ofit maxim.
d. Calitatea comercială

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
45Această ipostază dă produsului competitivitate pe piața internă și externă. În
concluzie, pentru ca produsul să corespundă calităților optime arătate în cele patru
ipostaze, sunt necesare următoarele condiții:
−să se pre vadă corect încă din proiectare și din documentația tehnică, cele mai
optime caracteristici ale produsului, cele mai economicoase și cele care vor
permite exploatarea cât mai ușoară a produsului;
−să se execute produsul integral, conform documentației tehni ce;
−să se asigure fiabilitatea și mentenabilitatea produsului.
Calitatea unui produs reprezintă o parte intrinsecă a procesului realizării sale. Ea nu
se atașează la sfârșit (ca un lustru care se dă la mobilă), ci ea se pornește de la creație,
se urmărește la realizarea și apoi în utilizarea produsului.
6.4.Prescrierea calității
A prescrie înseamnă, în general, a stabili cu precizie ceea ce se cere, sau ceea ce
trebuie să se facă. Prescrierea calității reprezintă operațiunea de stabilire în documentele
tehnice cu caracter normativ, sau în contractele economice, a condițiilor de bază pe care
trebuie să le îndeplinească produsul din punct de vedere a calității, a metodelor și
tehnicilor de verificare a calității, a condițiilor de transport, depozitare etc .
Dacă în prescrierea calității se vor omite anumite condiții sau caracteristici, se va
ajunge la diminuarea calității și chiar la pierderea unor eventuale litigii în justiție.
Din punct de vedere tehnic, prescrierea calității se face cu ajutorul indicilor de calitate
cifrici sau noționali, cu schițe sau grafice.
La prescrierea calității prin indici cifrici limitativi, se folosește noțiunea de "interval
de încredere", interval limitat de valori t1 și t2 ale mărimii X a indicelui de calitate dat.
În mod cure nt, intervalul de încredere se numește "toleranță".
Toleranța este o pârghie eficientă de ridicare a calității și are totodată posibilitatea
de a îngreuna apariția litigiilor între parteneri.
Pentru evitarea neînțelegerilor între producător și beneficiar, pe lângă toleranță este
necesar să se prevadă la întocmirea contractelor și riscurile care revin fiecărei părți.
6.5.Gestiunea calității
Aspecte tehnico -economice ale gestiunii calității
Între costul unui produs și calitatea produsului există o relați e direct proporțională,
ceea ce ne determină să spunem că o marfă de calitate, costă.
Această afirmație este generată de fapt de o contradicție și anume: beneficiarul dorește un
produs cât mai bun, dar la un preț de vânzare cât mai mic, pe când furnizorul dorește ca
produsele lui să se vândă cât mai repede și dacă se poate, la un preț de cost cât mai mic,
pentru a -i asigura un profit cât mai mare. Dezideratele beneficiarului și ale furnizorului se
pot realiza atunci când este vorba de o producție în serie m are, sau în cazul unei producții
de masă.
Atunci, mecanizarea și automatizarea permit o productivitate mare a muncii, dar și o
reducere a costului pe unitatea de produs. În procesul de fabricație mai apar însă o serie
de cheltuieli neeconomicoase, determin ate de: lipsuri sau erori în proiectare, în execuția

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
46produselor, cheltuieli de remediere a defectelor, de reparații în perioadele de garanție la
beneficiari.
Cele mai importante costuri ale calității se grupează astfel:
a) Costurile de prevenire a defectel orcare cuprind cheltuieli pentru:
−prelucrarea suplimentară a unor materii prime și materiale;
−ridicarea calificării personalului;
−asigurarea și certificarea calității produselor;
−îmbunătățirea calității produselor și a proceselor tehnologice.
Prin însumar ea acestor costuri se obține indicele costului prevenirii defectelor
În mod normal, prin creșterea numărătorului, se va îmbunătății calitatea produselor, deci
acest indice este direct proporțional cu nivelul calității mărfurilor.
b) Costurile de identifi care a defectelor care cuprind cheltuieli pentru:
−recepția materiilor prime și materialelor la intrarea în fluxul tehnologic;
−recepția calitativă pe flux tehnologic și în final;
−verificarea, întreținerea și repararea SDV.
Indicele costului de identificare a defectelor
c) Costurile defectelor interne (la producător) care cuprind:
−pierderi din rebuturi;
−reverificări și repetări de probe;
−stocarea produselor necorespunzătoare;
−pierderi din producția declasată;
−nerespectarea obligațiilor contractuale.
Indicele costului remedierii defectelor la producător
d) Costurile defectelor externe (la beneficiar) care cuprind:
−cheltuieli pentru remanierea produselor reclamate de beneficiar;
−expertize ocazionale la produse reclamate de beneficiar;
−service în perioa da de garanție a produselor;
−înlocuirea produselor defectate în termenul de garanție.
Indicele costului remedierii defectelor la beneficiar:
Pe baza acestor 4 indici se calculează indicele costului total al calității:

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
47Toți indicii de mai sus se foloses c la întocmirea lunară a bilanțului calității.
Gestiunea calității
Se referă la stabilirea factorilor care contribuie la realizarea și asigurarea calității, la costul
acestor factori, la cheltuielile determinate de lipsa calității, analizarea lor și la st abilirea
măsurilor preventive care să ducă la îmbunătățirea nivelului calitativ al produselor.
Gestiunea calității are ca instrument principal de lucru, bilanțul calității ,care reflectă în
pasiv ansamblul cheltuielilor determinate de produse la beneficiar i (deci, costurile lipsei de
calitate), iar în activ economiile realizate prin eliminarea deficiențelor calitative (costuri de
prevenire și identificare).
Deci, bilanțul calității reflectă în expresie bănească situația calității produselor, privită prin
prisma costurilor, la un moment dat.
Bilanțul calității se întocmește pe baza culegerii unor date din diferite conturi, pe când
bilanțul contabil se întocmește pe baza soldurilor rezultate din conturi și reflectate în
balanța de verificare.
Există următoare le variante în care poate apare bilanțul calității:
a) Activul mai mare decât pasivul.
În această situație, echilibrul bilanțului se stabilește prin introducerea în pasiv a sumei
corespunzătoare reducerii costurilor
Activ Sume
(mii lei)Pasiv Sume
(mii le i)
A. Costurile de
prevenire a
defectelor
B. Costurile de
identificare a
defectelor100.000
200.000C1–Costurile
lipsei de
calitate la
producător
C2–Costurile
lipsei de
calitate la
beneficiar
RC–Reducerea
costurilor120.000
140.000
40.000
Total activ 300.000 Total pasiv 300.000
.
Rezultă că pentru prevenirea și identificarea defectelor s -au înregistrat costuri în sumă de
300.000 lei, costurile defectelor la producător și beneficiar reprezintă 260.000, iar diferența
de 40.000 reprezintă reducerea costurilor privind lipsa de calitate (deci, economie).
Relația bilanțieră este: RC = (A+B)− (C1+C2)
b)Activul mai mic decât pasivul , când relația bilanțieră se va stabili prin trecerea în activ a
sumelor care reprezintă depășirea costurilor pr ivind lipsa de calitate.
Relația bilanțieră este: A +B+D=C1+C2
Activ Sume
(mii lei)Pasiv Sume
(mii lei)
A. Costurile 80.000 C1–Costurile 120.000

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
48Privind prevenirea
defectelor
B. Costurile
privind
identificarea
defectelor
D. Depășirea
costurilor
privind lipsa de
calitate100.000
30.000privind lipsa de
calitate la
producător
C2–Costurile
privind lipsa de
calitate la
beneficiar90.000
Total activ 210.000 Total pasiv 210.000
6.6.Demersul calitate și politica întreprinderii
Gestiunea calității este corelată cu cea a politicii întreprinderilor. Politica
întreprinderii se caracterizează în acest sens în 5 mari etape:
a. Politica "reproductibilității" corespunde unei perioade în care evoluția sistemelor
de producție este bazată p e dezvoltarea seriilor mari. În această perioadă se cercetează
standardele care asigură repetarea produselor, pentru a crește cantitatea de produse,
identice cu unul de referință descris în specificațiile tehnice. În această perioadă se
lucrează mult pentr u automatizarea procesului de fabricație;
b. Politica de "productivitate" corespunde perioadei în care cercetarea
competitivității întreprinderilor este axată pe diminuarea costurilor de revenire, printr -o
ameliorare a productivității. Demersul calității s e orientează atunci spre măsurile
preventive și curative.
c. Politica de "utilitate" corespunde dorinței de a crește competitivitatea
întreprinderilor prin cercetarea unui nivel de satisfacere a cerințelor clientelei la un nivel
superior concurenței. Atunc i se are în vedere că serviciul adus clientului de către
întreprinderi comportă funcțiuni materiale și imateriale care trebuie luate simultan în calcul
și că efortul trebuie deplasat asupra "punerii la dispoziție" și a "disponibilității" serviciilor.
Demer sul calitate se orientează atunci spre a lua în atenție cerințele pieței, pătrunderea
acestor cerințe ale pieței în întreprindere, iar în final satisfacerea clienților.
d. Politica de "flexibilitate", care este urmarea logică a etapelor precedente. Pentru
satisfacerea mai bună a nevoilor pieței, trebuie ținut cont de eterogenitatea ei și evoluția
sa permanentă sub presiunea concurenței. De aceea este necesar să se diversifice
producția, făcând mai flexibilă fabricația, iar produsele să se adapteze în perman ență la
cerințele consumatorului, prin accelerarea concepției de noi produse.
e. Politica de "sociabilitate" se întâlnește în întreprinderile fruntașe ale concepției
economice din fiecare sector de activitate. Întreprinderea care a ajuns la această politic ă a
abordat deja toate etapele precedente și obține rezultate excelente, având tendința de a
demobiliza celelalte întreprinderi din sector.
Devine atunci imperios necesar a se ține cont de nevoile tuturor factorilor economici
și de a asigura gestiunea ansa mblului de relații de schimb (interne și externe) care
contribuie la dinamica economică generată de sistemul de producție. Se ajunge astfel la

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
49un demers al calității: nu se cere unui factor economic să se sacrifice pentru ceilalți, dar se
pune în funcțiune un demers global, orientat spre satisfacerea nevoilor ansamblului de
factori economici.
Aceste stadii diferite (1 –5) ale politicii întreprinderii nu se substituie, ci se
acumulează generând atât o competiție internă, cât și una externă (între întreprinder i),
ținându -se cont de faptul că "economia este generată de om, pentru om".
6.7. Sarcină de învățare
1.Care sunt principalele ipostaze ale calită ții?.
2. Ce presupune prescrierea calită ții?
3. Care sunt principalele aspecte tehnico -economice ale gesti uni calită ții?
6.8. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
Această unitate de studiu explică în mod detaliat etapele care trebuie parcurse
pentru a gestiona calitatea. Pentru aceasta sunt necesare în țelegerea tuturor conceptelor
legate de prescrie reași gestiunea calit ății.Acest lucru va conduce direct către demersul
pe care întreprinderea în general îl va întreprinde pentru a implementa politicile necesare
dezvoltării afacerii.
Cuvinte cheie :prescriere ,gestiune, demers, politica întreprinderi i
6.8. Test de autoevaluare
1. Care sunt principalele ipostaze ale calită ții?
2. Ce reprezintă prescrierea calită ții?
3. Cum explica ți gestiunea calit ății?
6.9. Concluzii
In această unitate de studiu ideea principală este reprezentată de modul în care
se poa te gestiona din punct de vedere economic conceptul de calitate. De o importan ță
covâr șitoare sunt costurile calității.Acestea sunt explicate inclusiv cu ajutorul formulelor de
calcul și explicate prin intermediul tabelelor explicative.
Răspuns la testul de autoevaluare
1.
Calitatea proiectării
Calitatea confo rmației
Calitatea produsului
Calitatea comercială
2.Prescrierea calității reprezintă operațiunea de stabilire în documentele tehnice cu
caracter normativ, sau în contractele economice, a condițiilor de bază pe care trebuie să le

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
50îndeplinească produsul din punct de vedere a calității, a metodelor și tehnicilor de
verificare a calității, a condițiilor de transport, depozitare etc.
3.Se referă la stabilirea factorilor care contribuie la realizarea și as igurarea calității, la
costul acestor factori, la cheltuielile determinate de lipsa calității, analizarea lor și la
stabilirea măsurilor preventive care să ducă la îmbunătățirea nivelului calitativ al
produselor

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
51Unitatea de studiu 7 .
STANDARDIZAREA, ASIGU RAREA, AUDITAREA ȘI CERTIFICAREA
CALITĂȚII PRODUSELOR
Cuprins
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele unității de studiu
7.3.Standardizarea
7.4. Asigurarea calității
7.5. Auditul calității
7.6. Certificarea calității
7.7. Sarcină de învățare
7.8. Rezumatul u nității de studiu, cuvinte cheie
7.9. Test de autoevaluare
7.10. Concluzii
7.1. Introducere
În condițiile economiei de piață, unde concurența este foarte mare, este obligatoriu
ca produsele care se comercializează să prezinte o calitate superioară. Ace asta nu se
poate atinge decât dacă toți factorii care concură la obținerea mărfurilor, se preocupă să
producă numai acele bunuri care sunt cerute de consumatori și la calitatea dorită de
aceștia .
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de studiu este de 2 ore.
7.2. Obiectivele unității de studiu
Identificarea principalelor instrumente folosite în procesul de standardizare
Cunoașterea etapelor necesare în procesul de implementare a standardelor
Familiarizarea studentului cu conceptul de asigurare, auditare și certificare a
calității
7.3Standardizarea
Expansiunea economica pe plan mondial și liberalizarea circulației produselor au
dat un impuls puternic afirmării unor noi concepții privind standardizarea.
Standardizarea a fost reorgan izata în baza Legii Nr.81/1992 și a Ordonanței
Guvernului nr.39/1998. Activitatea de standardizare în România este o problema de stat și
are ca scopuri principale protecția vieții și sănătății populației, protecția mediului
înconjurător, înlăturarea barier elor tehnice în comerțul internațional, creșterea calității vieții
în general.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
52Standardizarea se definește ca activitatea care stabilește pentru probleme reale
sau potențiale, dispoziții comune și repetate, în scopul optimizării rezolvării problemelor
respective. Documentul principal prin care se concretizează activitatea de standardizare,
este standardul.
Standardul este documentul aprobat de un organism recunoscut și care prevede
pentru utilizări comune și repetate, reguli, prescripții și caracteristici referitoare la activități
sau la rezultatele activităților, în scopul obținerii unui grad optim în direcția respectivă.
Standardele au efect de raționalizare a economiei, de promovare a comerțului
internațional, de diferențiere a calității bunurilor și serv iciilor, de protecție a consumatorilor
Categorii de standarde:
În tara noastră, în urma reorganizării activității de standardizare, se utilizează următoarele
categorii de standarde:
−standarde române (SR), care se aplică la nivel național. Ele sunt obligato rii și se
referă la protecția vieții, sănătății, la securitatea muncii, la protecția mediului
înconjurător. Nerespectarea lor este considerată, contravenție sau de la caz la
caz, infracțiune și se sancționează cu amenzi;
−standarde profesionale (SP), care s e aplică în anumite domenii de activitate și
se elaborează de organizații profesionale, legal constituite;
−standarde de firma (SF).
Pentru standardele profesionale și standardele de firmă, caracterul de obligativitate se
stabilește de organele sau organism ele care le aproba. Standardele profesionale și de
firmă trebuie să respecte prevederile SR care sunt obligatorii, deci să nu contravină
acestora.
Cu excepția standardelor de firmă, toate standardele sau reglementările tehnice
normative trebuie trimise în câte un exemplar la IRS pentru a putea fi cuprinse în baza
proprie de date.
În țara noastră activitatea de standardizare a fost coordonată în perioada 1992 –
1998 de către Institutul Român de Standardizare (I.R.S.). Din 1998 în baza Ordonanței
Guvernamentale nr.39/1998, I.R.S. a fost desființat, iar act6ivitatea de standardizare a fost
preluată de Asociația de Standardizare din România (ASRO), care are următoarele
atribuții principale:
−elaborarea și aprobarea, reconfirmare, modificarea și anularea standardelo r
naționale, precum și adoptarea standardelor internaționale și europene, ca
standarde naționale;
−stabilirea principiilor și metodologiei standardizării naționale;
−elaborarea și implementarea programului de standardizare națională;
−reprezentarea României ș i participarea în organismele neguvernamentale
internaționale și europene de standardizare;
−colaborarea în domeniul standardizării naționale și organisme similare din alte
țări;
−editarea, publicarea și difuzarea standardelor naționale;
−acordarea dreptului de utilizare a mărcilor naționale de conformitate cu
standardele naționale;
−efectuarea de operațiuni de import -export;
−crearea unui climat favorabil standardizării în România.
Standardizarea stabilește un limbaj comun între producători și beneficiari prin
intermediul tehnologiei unice în diferite domenii de activitate, ușurând mult comunicarea
între părțile contractante în relațiile economic internaționale.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
53În fiecare țară există organisme naționale de standardizare care elaborează
standarde naționale, codi ficate prin simboluri specifice. Astfel, pe lângă SR în România
menționăm: DIN (Deutsche Industrie Normen) în Germania, NF(Norme Française) în
Franța, BSS (British Specification Standard) în Marea Britanie, ASA (American Standards
Association) în SUA, etc .
Pentru ușurarea activitățile de standardizare, pe plan internațional există mai multe
organisme specializate:
−Organizația Internațională de Standardizare (ISO);
−Comisia Electrotehnică Internațională (CEI);
−Comitetul European de Standardizare (CNN);
−Comis ia CODEX Alimentarius a ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și
a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Scopul principal al ISO (înființată în 1946) este de a favoriza dezvoltarea
standardizării în lumen prin organizarea, coordonarea și unificare a standardelor
internaționale; stabilirea de standarde internaționale cu acordul tuturor statelor membre;
înlesnirea elaborării de noi standarde cu prescripții comune pentru a se putea utiliza pe
plan internațional și național.
ISO cuprinde cca.50% din țăr ile membre ale Națiunilor Unite, ceea ce reprezintă
aproximativ 90% din totalul comerțului internațional. Elaborarea standardelor internaționale
se face de către comitetele tehnice ale ISO formate din reprezentanți ai țărilor membre.
Standardele ISO sunt e laborate în diferite ediții, astfel: seria ISO 9000, care se referă la
standarde pentru managementul calității și asigurării calității au fost revizuite în 1994 și în
anul 2000. Ele nu se referă explicit la calitatea produselor și serviciilor, ci doar la p rocesele
prin care provin produsele și serviciile, la metodele, tehnicile și instrumentele prin care se
poate obține calitatea produselor. Aceste standarde se mențin sub control și se pot
îmbunătății prin noi ediții pe măsură ce apar moi condiții tehnologi ce.
Standardele internaționale pot fi preluate direct de țările membre ale ISO, sau
standardele interne se pot alinia la standardele ISO.
Standardizarea la nivel european este organizată în cadrul Comitetului European
pentru Standardizare (CEN) care grupe ază 18 institute naționale europene de
standardizare din cadrul CEE și AELS.
În perioada actuala, în tara noastră, prin introducerea sistemelor de asigurare și de
certificare a calității, este absolut necesar ca la o serie de produse, SR să se alinieze la
standardele europene (EN) și la standardele ISO. Aceasta cu atât mai mult cu cât,
mondializarea pieței și condițiile dure de concurență ne obligă să avem produse cât mai
bune calitativ și competitive pe plan mondial.
Sistemul calității, așa cum a fost prec izat de Organizația Internațională de
Standardizare (ISO), a fost dezvoltat tocmai ca urmare a mondializării pieței, în seria de
standarde ISO 9000.
Sistemul calității reprezintă un ansamblu de structuri organizatorice, responsabilități,
proceduri, procese , resurse, care au ca scop realizarea conducerii calității. Conducerea
calității este un aspect al funcției generale de conducere, care determină politica în
domeniul calității. Iar politica calității reprezintă de fapt, orientările generale ale
organizați ilor în privința calității.
Numeroase companii și guverne alocă în prezent resurse considerabile pentru
implementarea standardelor internaționale, deoarece sunt pe deplin conștiente că acestea
sunt absolut necesare pentru a putea face față comerțului internațional. Chiar și companii
mari din Japonia și SUA, cu programe bine concepute pe linia controlului calității, sunt în

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
54căutare de certificări de calitate în conformitate cu standardele ISO 9000, în scopul de a
obține credibilitate la nivel internațional.
Comisia Europeană de Standardizare a preluat standardele ISO sub forma seriei de
standarde EN 29000 și a creat Organizația Europeană pentru Încercare și Certificare
(EOTC) care să armonizeze sistemele calității cu practicile certificării între statele memb re.
Implementarea sistemelor calității inspiră încrederea clienților în situații contractuale și mai
ales atunci când clienții pot alege între diferiți furnizori.
Acceptarea întreprinderilor românești drept furnizori pe piața externă depinde și de
posibili tatea acestora de a se alinia la standardele internaționale de calitate, deoarece
astfel beneficiarii vor primi asigurări cu privire la producerea unor mărfuri de calitate, la
cerințele mondiale.
7.4.Asigurarea calității
Asigurarea calității cuprinde ansamblul acțiunilor planificate și sistematice care
fumizează încrederea că produsele sau serviciile satisfac cerințele, acțiuni care sunt
urmărite în aplicarea lor de către un organ neutru independent.
Asigurarea calității este necesară pentru atingerea nivelului de calitate dorit, la un
preț optim, pentru protecția consumatorilor, pentru accesul pe piața internațională.
Avantajele asigurării calității sunt următoarele:
−competitivitate sporită pe piața externă;
−utilizare eficientă a resurselor umane și m ateriale ale întreprinderii;
−prevenirea apariției și evitarea repetării fenomenelor care diminuează calitatea
produselor și serviciilor;
−consolidarea renumelui firmei pe piață;
−întărirea încrederii consumatorului în produsele oferite
Asigurarea calității p e plan mondial este realizată cu succes prin Sistemele
Naționale de Asigurare a Calității, existente în toate țările dezvoltate din punct de vedere
economic (SUA, Anglia, Japonia, Germania, Franța, Marea Britanie).
De asemenea, prin organizații internațion ale de calitate care promovează
necesitatea asigurării calității, de exemplu: EOQ (Organizația Europeana pentru Calitate),
AIQ (Academia Internațională de Calitate). Tot în vederea asigurării calității produselor la
nivelul cerut pe piața internațională, s unt elaborate standarde europene (EN) și standarde
internaționale (ISO), la care este necesar să se alinieze furnizorii care doresc să pătrundă
cu produsele lor, pe piața mondială.
Asigurarea calității este legiferată în tara noastră prin HG 629/96, care prevede
obligativitatea comercializării numai a produselor care respectă condițiile de calitate și de
certificare a calității, care nu pun în pericol securitatea persoanelor și care nu au efecte
negative asupra mediului înconjurător.
Inițiativa proiectării și introducerii sistemului de asigurare a calității este proprie
fiecărei întreprinderi (dar este necesară o buna conducere managerială) și fiecărui stat. O
politică de calitate are la bază coerența dintre intenția pe care o afișează întreprinderea și
strategia ei, respectiv acțiunile prin care se concretizează intenția de asigurare a calității.
Pentru aceasta se aplică un sistem al calității care cuprinde structura organizatorică a
întreprinderii, responsabilitățile fiecărui angajat, capacitățile, resursel e și întreaga activitate
a întreprinderii.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
55Sistemul de asigurare al calității permite urmărirea gestiunii calității, respectiv a
dimensionării corecte a producției, prin evitarea noncalității (subcalității) sau a
supracalității, deoarece ambele duc la cost uri suplimentare.
Astfel, subcalitatea duce la creșterea costurilor prin multiplicarea controalelor, iar
supracalitatea prin efectuarea de cheltuieli suplimentare duce la creșterea prețului
produselor fără a mări neaparat și utilitățile pentru client.
Func țiile asigurării calității
Dimensionarea corectă a subcalității și a supracalității se poate realiza numai prin
introducerea și aplicarea corectă a sistemului de asigurare a calității. În management,
pentru a se pătrunde mai bine esența asigurării calități i, se apelează la o abordare
funcțională a ei. Explicația abordării funcționale poate fi găsită în faptul că procesele și
activitățile de conducere fac parte integrantă din întreprindere care este într -ocontinuă
transformare și evoluție și a cărei existen ță este asigurată de îndeplinirea funcțiilor sale
printre care: construirea calității, verificarea calității, îmbunătățirea calității, garantarea
calității, instruirea personalului.
Strategia calității întreprinderii înseamnă de fapt răspunsuri la succesiu nea
activităților care să ducă la calitatea produselor, la funcțiile asigurării calității care trebuie
dezvoltate la un moment dat de către întreprindere, la gradul de severitate ce se impune în
aplicarea lor.
De exemplu, firmele IBM și Du Pont folosesc st rategia „parteneriatului cu furnizorii”,
deci se bazează pe construire, marketing și aprovizionare. Firmele General Motors,
Chrysler în strategia lor se bazează pe „implicarea personalului”, pe direcționare
(management). Firma Xerox are strategia de „parte neriat cu clienții”, deci marketing și
servicii. Firmele Ford, Good Year se bazează pe îmbunătățirea produselor.
Asigurarea calității (AQ) cuprinde, în general, toate măsurile care se adoptă pentru a se
realiza în mod constant un anumit nivel calitativ al produselor. Măsurile care se iau trebuie
să fie însă foarte judicios alese, pentru a putea oferi încredere producătorului și
beneficiarului, că produsele vor satisface toate cerințele și vor fi de calitatea dorită.
Măsurile se înscriu în documente care dev in obligatorii pentru întreprinderea
producătoare și sunt transformate pe parcurs în activitățile care se vor desfășura de către
unitatea respectivă.
Deși asigurarea calității are un conținut bine definit, în practica industrială se
deosebesc unele nuanțe. Astfel, în SUA măsurile care se adoptă urmăresc încrederea că
se satisfac dorințele clienților, în Franța AQ se interpretează ca măsuri care se adoptă
pentru a realiza prescripțiile tehnice prevăzute în contracte, pentru anumite produse. Firma
Philips con sidera că AQ are un aspect strategic, deoarece privește în viitor prin măsurile
stabilite care conduc la obținerea calității, dar paralel consideră ca are și un aspect
operațional, deoarece rezolvă problemele de moment.
7.5.Auditul calității
Este un examen sistematic și independent care are ca scop să determine dacă
activitățile și rezultatele satisfac dispozițiile prealabile, dacă acestea sunt aplicabile eficient
și dacă sunt apte să atingă obiectivele de satisfacere a pieței cu marfa cerută și de ca litate
conform cerințelor consumatorilor.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
56Audit înseamnă de fapt a auzi, a asculta, a examina. El este necesar întrucât
cerințele beneficiarilor, atât ca sortiment cât și ca nivel calitativ sunt într-o continuă
modificare ca urmare a faptului că și valoril e de întrebuințare ale mărfurilor sunt într -o
permanentă dinamică.
Dacă avem în vedere ca un atribut al conducerii este controlul, auditul poate fi
considerat un control indirect, făcut nu asupra rezultatelor încă necunoscute, ci asupra
activităților și pr oceselor care se vor desfășura în viitor, cu scopul de a se obține rezultate
cât mai bune.
Auditul nu controlează oamenii, ci activitatea lor, el caută oportunități pentru
îmbunătățirea sortimentelor și a calității produselor. Auditul controlează statornic ia
clientului asupra unei anumite unități comerciale, asupra anumitor produse, sau constată
de la ce furnizori preferă clienții anumite produse și la ce nivel calitativ.
Auditul calității poate fi "intern", sau "extern".
Auditul intern se efectuează în num ele conducerii întreprinderii pentru a se evalua starea
sistemului calității referitoare la politica stabilita pentru calitate și la noile obiective ale
întreprinderii. De aceea, auditul intern se compară adeseori cu "urechea internă" a omului,
care are ro lul de a asigura echilibrul corpului omenesc. Auditul intern este un mijloc de
îmbunătățire a comunicării între manager, lider de echipă, echipă și executant direct.
Auditul extern se face de către client sau de către o organizație independentă.
Particular itățile auditului extern față de auditul intern:
−se declanșează pentru a face evaluarea inițială a unui furnizor, când un client
dorește stabilirea de relații contractuale, sau efectuarea unor verificări după
stabilirea relațiilor;
−se face atunci când clie ntul indica normele care trebuie satisfăcute de sistemul
de calitate al furnizorului.
În industria noastră, auditul a apărut odată cu familia de standarde internaționale
ISO 9000, prin evaluarea conformității sistemului de calitate cu SR-EN-ISO 9001/2 din
1995.
Succesul auditului depinde în foarte mare măsură de auditor. Eficien țaauditorului
presupune în principal:
−un anumit nivel de competență profesională;
−posibilitate de abordare a întregul ciclu de situații operaționale, de la marketing
la service;
−cunoașterea obiectivelor întreprinderii;
−anumite calități personale (corectitudine, cinste, spirit critic, curiozitate
profesională);
−păstrarea confidențialității datelor;
−obiectivitate etc.
Dacă alegerea auditorului intern este făcută de conducerea manageria lă a
întreprinderii, auditorii externi trebuie să fie calificați (conform ISO 1011 -2), de către un
organism recunoscut de părțile implicate.
Auditul se finalizează printr -unraport de evaluare, care va sta la baza certificării
calității, deoarece demonstre ază dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condițiile pentru
certificare.
Raportul de audit trebuie să prezinte anumite caracteristici:
−să fie complet fiabil, respectiv recomandările auditorului să pună managerul în
fața problemelor reale existente, pentru a cu noaște situația de fapt și măsurile
care trebuie luate pentru menținerea competitivității pe piață;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
57−să se citească ușor, ceea ce înseamnă că informațiile trebuie să fie clare,
precise, într -un limbaj adecvat;
−să reflecte aspecte semnificative, care să trez ească interesul managerului
întreprinderii. În acest sens, trebuie punctate măsurile care să fie luate pentru
îmbunătățirea activității, dar și pericolele care s -ar ivi prin neluarea măsurilor
respective
7.6.Certificarea calității
Certificarea calităț ii reprezintă tehnologia de confirmare a încrederii beneficiarului,
în produs și în producător. Ea înseamnă o concepție managerială modernă care asigură
un plus de credibilitate față de anumite produse și constituie un adevărat pașaport pentru
pătrunderea pe anumite piețe.
Toate statele dezvoltate dispun de sisteme naționale de certificare la care apelează
producătorii pentru a deveni mai credibili cu produsele lor în fața cumpărătorilor. De
exemplu, Instituția Britanică pentru Standarde (BSI), Oficiul pentru Supraveghere Tehnică
(TUV) în Germania, Asociația Franceză a Normalizării (ANFOR), Consiliul Canadian
pentru Standarde, Administrația de stat pentru Controlul Mărfurilor (China).
Pe piața Uniunii Europene nu pot fi comercializate produse care nu au marc at pe
produs sau pe ambalaj, CE, dacă pentru familia respectivă de produse există directive în
acest sens. Trebuie însă menționat că oricât de bun și de modern ar fi sistemul național de
certificare, el nu va putea duce la eficiența scontată dacă reprezint ă firme care au produse
sau servicii de slabă calitate. O abordare cu profesionalism a construirii și implementării
unui sistem de certificare a calității după ISO 9000, poate constitui o cale de menținere pe
piață într-un climat concurențial puternic.
Avantajele producătorilor prin certificarea calității:
−promovarea exporturilor și a accesului pe piețele interne;
−depășirea concurenței;
−condiții mai avantajoase la desfacere;
−creșterea competitivității;
−creșterea încrederii în produsele obținute.
Certificare a calității nu este obligatorie. Dar ținând cont de avantajele pe care le
prezintă, întreprinderile trebuie să se preocupe pentru implementarea acestui sistem cât
mai repede și cât mai eficient.
Dacă unele întreprinderi nu pot să -si certifice produsele din anumite motive (de
obicei financiare, întrucât certificarea calității, în sine, costă mult), apelează la firme cu
renume, pentru a le permite să inscripționeze pe produsele lor, marca recunoscută deja.
Dar aceasta se face cu obligația ca întreprinderea care va aplica marca recunoscută să
execute produse de calitate foarte bună și contra unui cost pe care -l va plăti firmei care i -a
permis înscrierea mărcii respective pe produs.
Certificarea calității se face voluntar, la cererea producătorului, sau obligato riu
pentru unele produse care trebuie să asigure securitatea și protecția consumatorului și a
mediului. Certificarea se face de organisme proprii (de exemplu Comisia Națională de
Standarde, Metrologie și Calitate), sau se poate apela la organisme internați onale contra
unei sume destul de mari.
În tara noastră, sistemul național de certificare a calității s -a constituit în baza HG
167/1992 și s-a îmbunătățit prin HG 629/1996. Conform acestor hotărâri, produsele,

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
58indiferent de proveniență, trebuie să fie înso țite la desfacere de certificate de conformitate .
Certificatul de conformitate este un act prin care o terță parte confirmă că un produs sau
unserviciu este conform cu un standard sau cu un alt document normativ.
Certificarea calității produselor și servi ciilor, precum și acordarea mărcilor de
certificare aconformității se efectuează de un organism neutru, acreditat, compus din
reprezentanți ai tuturor factorilor interesați în certificare (reprezentanți ai ministerelor,
producătorilor, laboratoarelor acre ditate, organizațiilor de consumatori).
Marca de certificare a conformității este o marcă înregistrată aplicată conform unui
sistem de certificare și dă consumatorului încrederea că produsul este în conformitate cu
un anumit standard sau cu un alt document normativ.
Certificatul de conformitate și marca de certificare a conformității se înregistrează la
IRS și la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM). Aceste documente permit accesul
produselor românești pe piețele internaționale în care este obli gatorie certificarea calității.
Produsele din import trebuie certificate de organisme de certificare acreditate și
recunoscute de România prin acorduri încheiate în cadrul sistemului național de certificare
a calității.
În lipsa unor organisme de certifica re acreditate, se admite certificarea prin
declarația de conformitate dată de furnizor pe propria răspundere, în condițiile prevăzute
de SR -EN 45014 "Criterii generale pentru declarația de conformitate dată de furnizor".
Declarația de conformitate trebuie însoțită de rezultatele obținute la verificările efectuate
asupra produsului de către furnizor. În caz de dubiu asupra calității produselor și asupra
documentelor care însoțesc declarația de conformitate, beneficiarul sau organele de
control abilitate pot efectua verificări în laboratoare acreditate sau în laboratoare neutre
specializate, notificate de Institutul Român de Standardizare.
În țara noastră, sistemul național de certificare a calității este coordonat de Institutul
Român de Standardizare (IRS), c are facilitează încheierea unor acorduri între organisme
de certificare și laboratoare de încercări din alte tari. Reglementările și procedurile de
certificare se stabilesc însă și în concordanță cu standardele românești referitoare la
certificarea calităț ii.
7.7. Sarcină de învățare
1. Definiți termenul de standard și activitatea de standardizare
2.Care sunt avantajele asigurării și certific ării calită ții?
3.De câte feluri este auditul? Explica ți
7.8. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
Peparcursul acestei unități de studiu ați putut urmări aspecte legate de
principalele instrumente utilizate într -o misiune standardizare .Etapele urmărite fac referire
la prescrierea, auditarea și certificarea calit ății.Un rol important în acest demers îl au
instituțiile și organismele naționale și internaționale acreditate în acest sens
Cuvinte cheie :standard, standardizare, prescriere, audit, certificare

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
597.9Test de autoevaluare
1. Ce reprezintă asigurarea calită ții?
2. Ce reprezintă auditul calită ții?
3. Ce reprezintă certificarea calită ții?
7.10. Concluzii
Principalele demersuri al standardizării prezentate în această unitate de studiu
ajută producătorul în strângerea informațiilor pentru identificarea unor posibile probleme la
nivelul mărfurilor fabricate șiauditate și respectiv formularea unor recomandări pertinente
pentru acestea.
Răspuns la testul de autoevaluare
1.Asigurarea calității cuprinde ansamblul acțiunilor planificate și sistematice care
fumizează încrederea că produsele sau serviciil e satisfac cerințele, acțiuni care sunt
urmărite în aplicarea lor de către un organ neutru independent
2.Este un examen sistematic și independent care are ca scop să determine dacă
activitățile și rezultatele satisfac dispozițiile prealabile, dacă acestea sunt aplicabile eficient
și dacă sunt apte să atingă obiectivele de satisfacere a pieței cu marfa cerută și de calitate
conform cerințelor consumatorilor
3.Certificarea calității reprezintă tehnologia de confirmare a încrederii beneficiarului, în
produs și în producător. Ea înseamnă o concepție managerială modernă care asigură un
plus de credibilitate față de anumite produse și constituie un adevărat pașaport pentru
pătrunderea pe anumite piețe

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
60Unitatea de studiu 8 .
ÎNNOIREA GAMEI SORTIMENTALE DE PROD USE ȘI SERVICII
Cuprins
8.1.Introducere
8.2. Obiectivele unității de studiu
8.3.Principalele căi de înnoire a produselor
8.4. Diversificarea produselor
8.5.Generații de produse și game de produse
8.6. Sarcină de învățare
8.7. Rezumatul unității de st udiu, cuvinte cheie
8.8. Test de autoevaluare
8.9. Concluzii
8.1. Introducere
Trebuințele oamenilor reprezintă punctul de plecare la cercetarea pieței, în
stabilirea cantității și calității cerute de consumatori. Pentru ca produsele și serviciile să
asigure satisfacerea cerințelor populației, trebuie avute în vedere cele trei funcții de bază
ale calității: funcția tehnică, economică și socială. Ele au ponderi diferite pe piață și sunt
influențate cantitativ de veniturile populației, de pregătirea profes ională a acesteia, de
aptitudinile și preocupările cumpărătorilor etc. De exemplu, televizoarele fac parte din
grupa mărfurilor electronice. Există multe sortimente de televizoare, unele mai complexe,
altele mai simple. Fiecare client va cumpăra însă telev izorul care va corespunde cel mai
bine posibilităților și aspirațiilor sale.
Sunt și situații în care gama sortimentală a unei grupe de mărfuri, trebuie să se
dezvolte în strânsă corelație cu gama produselor din alte grupe. De exemplu, dacă se
mobilează o încăpere cu mobilă modernă, este necesar ca amenajarea încăperii să fie
făcută corespunzător, deci în linia modei. Deoarece nevoile umane se modifică mereu în
timp, deci sunt în dinamică, este necesar ca ele să se studieze mereu, pentru ca și gama
sortimen tală să corespundă cerințelor. Pe de altă parte, odată cu apariția de noi produse și
cu eventuala extindere a producerii lor pe arii geografice, se remarcă și o creștere
economică a zonelor respective, prin valorificarea materiilor prime locale, a forței d e
muncă etc.
Timpul necesar pentru parcurgerea acest ei unități de învățare este de 2 ore.
8.2. Obiectivele unității de studiu
Identificarea etapelor și procedurilor în procesul de înnoire a produselor
Cunoașterea principalelor căi de diversifica re a gamei sortimentale

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
618.3.Principalele căi de înnoire a produselor :
Înnoirea produselor trebuie făcută în concordanță cu cerințele mediului de piață în
care acționează firma producătoare. Numai astfel înnoirea va avea efect pozitiv asupra
indicatori lor economico -financiari ai întreprinderii și asupra capacității de adaptare a
acesteia la dinamica social -economică. În procesul de înnoire a produselor se disting două
strategii de bază:
−înlocuirea ritmică a unei părți mai mari sau mai mici din sortiment eleunei
întreprinderi, cu altele noi;
−adăugarea unor sortimente noi, la cele existente.
Înlocuirea ritmică se face prin perfecționări care se aduc în special caracteristicilor
funcționale, specifice, creșterii caracterului multifuncțional al produsului, e ducării gustului
estetic al consumatorilor.
Înnoirea trebuie făcută atât asupra elementelor corporale (caracteristicile calitative),
cât și asupra caracteristicilor acorporale care subînțeleg relațiile de substituție în care intră
noile produse cu articole similare existente pe piață (prelucrarea unor materii prime
superioare, creșterea durabilității, a termenelor de garanție, service aferent produsului,
etc.).
Între înnoire –calitate –eficiență trebuie să existe o strânsă interdependență.
Astfel, produse le noi proiectate trebuie să dispună de un nivel calitativ superior produselor
similare învechite, la cel puțin una dintre caracteristici. Această creștere calitativă trebuie
făcută însă în condițiile de eficiență economică atât la furnizor (prin reduceri de consum,
energie), cât și la consumator (consum redus de energie electrică, cheltuieli de întreținere
redusă).
Procesul de înnoire a produselor comportă două laturi, inovația de produs și
inovația de proces , fiecare cu trei forme distincte:
a.inovația prin acumulare (sporire), în cadrul căreia produsele sau procesele
dobândesc noi caracteristici, în principal prin extensia performanțelor
înregistrate de mașinile utilizate, de gradul de prelucrare al materiilor prime;
b.inovația sintetică , care constă în combi narea creativă a ideilor sau tehnologiilor
existente (de exemplu, aplicații ale tehnologiilor de telecomunicații în vânzarea
mărfurilor, prin telefon);
c.inovația discontinuă , care antrenează dezvoltarea sau aplicarea de noi idei sau
tehnologii, ceea ce semn ifică un salt față de cele existente (de exemplu,
trecerea de la motorul cu abur, la motorul Diesel).
În procesul de înnoire, problema priorității în dezvoltarea de noi produse sau de noi
tehnologii se pune diferențiat în raport cu ramura de activitate, cu perspectivele firmei și cu
potențialul creativ de care aceasta dispune.
Oricare ar fi criteriile de diferențiere, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
−tehnologie nouă declanșează o activitate mult mai intensă decât dezvoltarea
noului produs;
−în co ndițiile trecerii la sistemul economiei de piață, întreprinderile producătoare
trebuie să se preocupe continuu de obținerea unor noi produse prin folosirea pe
cât posibil a tehnologiilor existente și prin utilizarea unor fonduri minime;
−pe piața internațio nală se cer tehnologii noi. Dar trebuie ca acestea să fie
competitive, iar pentru exportatori să fie mai rentabile decât obținerea și
comercializarea unor produse noi.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
62Introducerea în fabricație a unui produs nou presupune un cadru organizatoric bine
stabi lit, o concepție clară asupra etapelor care trebuie parcurse.
Creativitatea produselor noi este rezultatul imaginației, a metodelor și tehnicilor de căutare
a unor idei noi. Ideile rezultate din creativitate se supun unor procese succesive de
selecție, în scopul eliminării variantelor care nu întrunesc cerințele unui produs nou. Ele
vor fi în acest sens confruntate cu restricțiile impuse de potențialul uman, material și
financiar al firmei, de cerințele pieței, de asigurarea rentabilității.
Corespunzător ac estor restricții, criteriile de selecție ale ideilor sunt diferențiate și
anume:
−criterii tehnice , când se analizează dacă performanțele noului produs corespund
cerințelor funcționale, de mentenabilitate, ergonomice, estetice ale produsului,
sau dacă cerin țele impuse de nou produs pot fi satisfăcute de materiile prime
existente, de posibilitățile tehnologice, de forța de muncă existentă;
−criterii economico -financiare , când se urmărește dacă noul produs se
încadrează consumurilor specifice admise, nivelul de rentabilitate al firmei,
cerințelor ecologice, dar și dacă firma dispune de resursele financiare necesare
pentru elaborarea de noi tehnologii, de achiziționări de noi utilaje, de forță de
muncă suplimentară;
−criterii de marketing , când se analizează dacă noul produs răspunde obiectivelor
firmei de creștere a competitivității pe piață, câștigării unei poziții mai bune pe
piață, dar și cerințelor consumatorilor privind accesibilitatea prețului, nivelul de
noutate, oferta existentă După ce se analizează crite riile arătate, se aleg
variantele cele mai eficiente, iar în acest sens se apelează și la analiza tehnică a
valorii care raționalizează cele mai eficiente funcții (caracteristici) pe care trebuie
să le îndeplinească un produs sau serviciu, în vederea obțin erii unei utilizări
maxime, cu prețuri minime.
Optimizarea calității noilor produse
Înnoirea permanentă a produselor presupune parcurgerea mai multor etape, care
urmăresc menținerea unei strânse corelații între înnoire, calitate și eficiență. Aceste etape ,
sunt:
−analiza produselor din fabricația curentă;
−alegerea variantelor optime de produs, din punct de vedere calitativ și eficient.
Prima etapă se face în scopul stabilirii ordinei de scoatere din fabricație a
produselor care nu mai corespund la un moment dat cerințelor consumatorilor.
Pentru stabilirea unei concordanțe între nevoi, structura sortimentală și calitate, este
necesară diagnosticarea calității produselor, analiza rentabilității șistabilirea locului
produsului în ciclul său de viață.
Diagnosti carea calității presupune analiza comparativă a indicilor principalelor
caracteristici ale produselor din fabricația curentă, față de cei similari realizați în alte
întreprinderi din țară sau din străinătate. La această analiză se au în vedere nivelurile
diferențiate ale produselor din aceeași clasă de calitate, pentru a se putea constata
diferențele față de prescripțiile standardelor de fabricație, interne sau internaționale. Este
necesară această analiză, deoarece declinul vânzărilor unui produs pe piață se datorează
în primul rând, abaterilor de la nivelul calitativ.
Diagnosticarea calității trebuie să se facă permanent la nivelul întreprinderii, pentru
a se preveni eventualele refuzuri ale loturilor de marfă de către beneficiari, ceea ce ar

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
63atrage micșor area încrederii consumatorului în calitatea produselor livrate, paralel cu
scăderea prestigiului mărcii de fabrică.
Analiza rentabilității presupune o analiză economică a fiecărui produs, care să
scoată la iveală efectul noncalității la un moment dat, efec t care duce implicit la scăderea
vânzărilor, deci și la declinul produsului pe curba lui de viață.
A doua etapă, de analiză a variantelor de produse noi, se face întrucât nevoile
populației sunt într -o continuă dinamică, ceea ce face implicit ca și produse le să se
îmbunătățească calitativ.
În scopul realizării acestei analize, se utilizează mai multe metode:
a) metoda Brainstorning . (furtuna ideilor) Principiul acestei metode se bazează
pe creativitatea individuală și de grup, prin eliminarea completă a
judecă ților critice. Se aleg 15 -20 de subiecți pentru care se stabilesc
întrebări, apoi ei răspund, iar în final, organizatorul dezbaterii
evaluează și triază ideile cele mai bune și eficiente. Se obține astfel un
număr mare de idei, din care realizabile sunt în jur de 6%, celelalte
ideisunt de obicei slabe sau neeficiente.
b) metoda "Tehnica Delphi" . Principiul metodei constă în consultarea prin etape
succesive a unor specialiști cărora li s -a dat un chestionar cu variante
posibile de produse noi. Organizarea dezb aterii este mai complicată.
În prima etapă se trimit chestionare unor specialiști. În a doua etapă
se repetă chestionarele, dar completate cu toate răspunsurile date în
prima etapă, fără a nominaliza autorii lor. În a treia etapă, se
selecționează cele mai valoroase răspunsuri, pe baza consultărilor cu
unul sau mai mulți specialiști buni.
c) metoda morfologică . Principiul metodei constă în combinarea multiplă a unor
caracteristici de calitate ale produselor, pentru a găsi variante noi. În
acest scop, un număr restrâns de specialiști descompun fiecare
caracteristică în variante posibile și apoi, prin combinarea variantelor
caracteristicilor, propun produsul pe care -l consideră cel mai bun.
Pentru a se obține un rezultat cât mai corect, această metodă
folosește o matrice care se construiește astfel încât să cuprindă toate
variantele de analizat și să permită combinarea acestora 2 câte 2. În
matrice, răspunsurile se notează cu simboluri.
d) analiza tehnică a valorii , cercetează corelația între funcția pe care trebuie s-o
îndeplinească produsul și costurile necesare realizării acestei funcții.
Scopul metodei este de a descoperii și elimina costurile inutile care ocupă o
pondere mare în totalul prețului de cost. Deci, obiectivul acestei metode nu constă în
preocuparea de a se obține cel mai ieftin produs, ci în a găsi cel mai rațional mod de a se
obține funcția produsului.
Mai corect, analiza tehnică a valorii constă în descompunerea și analiza pe funcțiile
parțiale ale produsului (corespunzătoare fiecărei părți din produ s),constatarea oportunității
acestor funcții, ierarhizarea funcțiilor și stabilirea unor raporturi optime între costurile și
funcțiile produsului respectiv. Deci, analiza tehnică a valorii include atât cercetarea valorii,
cât și a valorii de întrebuințare .
Etapele analizei tehnice a valorii sunt:
−definirea clară a necesităților pe care urmează a le satisface produsul analizat;
−estimarea măsurii în care produsul prin serviciul pe care îl va aduce, va
satisface necesitățile respective;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
64−diferențierea și calcu larea costurilor unor părți și subansamble, pe funcțiile
parțiale îndeplinite de părțile produselor;
−ponderea fiecărei funcții în raport cu importanța pe care o are funcția în
aprecierea calității;
−analiza efectivă a fiecărei părți rezultate prin descompun ere.
În procesul de analiză tehnică a valorii, pot apare următoarele raporturi între
valoarea de întrebuințare și costuri:
−valoare de întrebuințare în creștere, costuri în scădere;
−valoare de întrebuințare în creștere, costuri constante;
−valoare de întrebu ințare în creștere, costuri în creștere, în proporție inferioară
valorii de întrebuințare;
−valoare de întrebuințare constantă, costuri în scădere;
−valoare de întrebuințare constantă, costuri constante;
−valoare de întrebuințare în scădere, costuri în scăder e, în proporție mai mare
decât valoarea de întrebuințare.
Corelația între funcții și costuri se evidențiază sintetic cu indicatorii de cost ai
funcțiilor, mărimi relative exprimate prin procente. Exemplu de corelație între funcții și
costuri, la anvelope, la costul materialelor / km rulaj, la un motor electric costul materialelor
/ Kw. Pentru activitatea comercială, analiza tehnică a valorii este de cea mai mare utilitate
în lansarea pe piață a unor produse noi, precum și în diversificarea sortimentelor de
mărfuri.
8.4.Diversificarea produselor
Diversificarea produselor constă în lărgirea gamei sortimentale aproduselor, prin
introducerea în fabricație a unor produse noi, care să satisfacă nevoi sociale noi.
Caracteristicile diversificării produselor:
a. reprezintă un salt calitativ în dezvoltarea sortimentală;
b. permite coexistența produselor vechi cu cele noi, o perioadă de timp;
c. diversificarea permanentă și relativ rapidă, nu se poate aplica tuturor
grupelor de mărfuri, deoarece pentru cele mai complexe es te necesar
timp pentru verificarea rezultatelor cercetărilor științifice, pentru
aprobarea brevetelor de invenții, etc.
d. diversificarea trebuie privită ca un proces social -economic de creare a unor
valori de întrebuințare care să satisfacă necesitățile de c onsum pe un
plan mai larg decât produsele existente.
Factorii principali de pornire la realizarea diversificării produselor, sunt materiile
prime (superioare celor vechi sau clasice), precum și utilizarea de tehnologii noi care să
permită o funcționalitate și o durabilitate mai mare, un aspect exterior mai plăcut.
Diferența esențială între diversificarea produselor și înnoirea lor, rezultă din faptul
că diversificarea urmărește de fapt satisfacerea unor noi nevoi, pe când înnoirea
produselor urmărește satis facerea nevoilor existente deja, dar în condiții superioare și în
competitivitate cu produse similare existente pe piață.
Din aceste motive se consideră că diversificarea reprezintă un salt calitativ în
structura sortimentelor, contribuie la dezvoltarea ec onomică, la promovarea vânzărilor, la
utilizarea cât mai bună a resurselor tehnico -materiale, la creșterea competitivității pe piață.
Direcții de diversificare a produselor:

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
65a.diversificare pe orizontală . Aceasta presupune lărgirea sortimentului de produse,
fără aducerea unor elemente noi, remarcabile, privind performanțele, compoziția
chimică, principiul de funcționare al produsului. De exemplu, fabricarea inițială
de pantofi din piele, apoi in materiale textile sau din alți înlocuitori. Aceasta este
de fapt , decele mai multe ori, o înnoire de sortimente, nu o diversificare propriu
zisă.
b.diversificare pe verticală . Aduce pe piață produse de altă calitate, cu alte valori
de întrebuințare. Se realizează de obicei la intervale mai mari de timp.
c.diversificare la terală . Aceasta pornește de la valorificarea unor resurse materiale
și umane care rămân disponibile în urma fabricării unor produse de bază din
sortimentul curent (deșeuri, reziduuri industriale).
De exemplu, covoare realizate din materiale recuperabile; s au PFL din fibrele rămase la
debitarea cherestelei.
d.diversificarea trebuie privită ca un proces social -economic de creare a unor
valori de întrebuințare care să satisfacă necesitățile de consum pe un plan mai
larg decât produsele existente.
8.5.Generaț ii de produse și game de produse
Generații de produse
Ca urmare a revoluției tehnico -științifice foarte rapide, termenul de diversificare a
produselor primește un sens nou, respectiv, nu este considerat doar "aparență" sau "ușor
sensibilă", ci este de ma i mare amploare, în scurte intervale de timp ajungându -se la
obținerea unor produse noi, a unor produse cu performanțe superioare celor existente.
Aceste aspecte au determinat și apariția unor termeni noi, ca "generații de produse",
"game de produse", etc.
Termenul de "generații de produse" se aplică de regula de produse noi care tind să
se distingă de cele vechi prin compoziție chimică, performanțe tehnice și calitative
referitoare la capacități, viteze, puteri.
Deci, generațiile de produse sunt legate în special de noile cuceriri ale științei și
tehnicii, de creația umană, ceea ce determină apariția unor produse performante,
diversificate, adaptate la comanda socială.
Pe plan geografic, apariția de noi generații de produse este diferențiată, deși
coexistă: unele sunt considerate generații noi în SUA, altele în Europa, altele în Africa.
Generațiile de produse se disting calitativ după criterii care pot fi: materiale, principii de
funcționare, sisteme de fabricație, viteze de comunicare, modă, etc.
Au apărut astfel, generații de produse complexe (roboți industriali, computere,
reactoare) și generații de bunuri de larg consum de folosință îndelungată.
Exemple de generații de produse:
−generații de computere PC: XT, 286, 385, 486, 586;
−generații de roboți industr iali: primii roboți efectuau operațiuni dificile simple
(sudură, tăiere, șlefuire, etc.), au urmat roboții cu senzori pentru recunoașterea
optică și tactilă a condițiilor de mediu, roboți cu telecomandă care operează în
medii nocive (cu radiații) sau subac vatic;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
66−generații de produse care se disting după creșterea vitezei de comunicare a
comenzii sau mesajului: avioane, rachete, avioane supersonice care sunt apte
să parcurgă distanța New York –Tokio în 3 ore;
−generații de produse în telematică pe baza utili zării vitezei de transmisie a
luminii laserului prin fibrele optice, în rețele telefonice, sateliți;
−generații de bunuri de larg consum, care apar mai rapid, în special datorită uzurii
morale. De exemplu: TV cu lămpi, cu tranzistori, cu circuite integrate; telefoane
cu taste, cu memorie, cu ecran, portabile, fax.
Gamele de produse
Produsul care face obiectul fabricației sau al comercializării, nu este singular. El se
încadrează într -o anumită gamă de produse în care produsele se înrudesc prin destinația
lor comună în consum, prin caracteristicile esențiale similare privitoare la materia primă din
care sunt obținute, prin tehnologia de fabricație, domeniu de utilizare.
În sfera distribuției se utilizează termenul de gamă sortimentală , definită prin
ansamblul mărfurilor și a modului lor de asociere, folosindu -se un reper comun de
sistematizare. De exemplu, gama de produse Sharp, gama de produse cosmetice Fa,
gama de produse electrice Philips, etc. Mărimea și gradul de omogenitate al gamei de
produse sunt deter minate de un complex de factori care țin de profilul activității
desfășurate, de resursele umane și materiale disponibile, de natura și specificul piețelor
căror se adresează întreprinderea, prin produsele sale.
În cadrul unei game se disting mai multe linii de produse . O linie semnifică un grup
omogen de produse sub aspectul materiilor prime sau a tehnologiei de fabricație.
Dimensiunile gamei de produse se definesc prin următoarele coordonate:
−lărgimea gamei , dată de numărul de linii de produse care o comp un;
−profunzimea gamei, dată de numărul de produse distincte pe care le conține o
linie;
−lungimea gamei . Această dimensiune semnifică suprafața pe care o "acoperă" o
gamă de produse în satisfacerea unei anumite trebuințe.
Dimensiunile gamei sortimentale per mit aprecieri comparative între firme care
fabrică aceleași produse și servesc totodată ca punct de reper pentru formarea strategiilor
de produs. Nu există reguli stricte pentru definirea dimensiunilor optime ale gamei de
produse. Acestea depind de strateg ia de produs pentru care optează firma, de obiectivele
pe care și le propune, corespunzător cu potențialul său.
Dezvoltarea unei gamei largi de produse, permite firmei să acopere o suprafață
mare din piață și să delimiteze mai clar, în cadrul acesteia, pri ncipalele segmente de
consumatori cărora se adresează. Aceasta asigură o elasticitate sporită în utilizarea
resurselor, concomitent cu stabilirea unor "capete de linie" în cadrul gamei, cu rol de "vârf
de atac" în penetrația sa pe piață. În același timp, apar însă și o serie de dezavantaje
legate de efortul material, uman și financiar pe de o parte și cunoașterea mai sumară a
caracteristicilor fiecărui produs pe de altă parte. Astfel se pulverizează eforturile firmei
asupra unui număr prea mare de produse, ceea ce determină îngreunarea activității de
producție și de comercializare.
Dacă dimpotrivă, se operează pe piață cu o gamă îngustă și puțin profundă de
produse, firma are avantajul că poate concentra eforturile, poate urmări mai ușor
produsele în timpul utilizării, sau la consumator. O gamă cât mai largă de produse
înseamnă un sortiment cât mai bogat, ceea ce permite firmei acoperirea unor segment
mari de piață și satisfacerea unui număr cât mai mare de consumatori.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
678.6. Sarcină de învățare
1. Enumeraț icaracteristicile diversificării produselor
2. Menționați direcții lede diversificare a produselor .
8.7. Rezumatul unității de studiu, cuvinte cheie
În componența acestei unități de studiu se regăsesc principalele căi ale înnoirii
produselor .Astfel, prima etapă numită înlocuirea ritmică a unei părți mai mari sau mai mici
din sortimentele unei întreprinderi, cu altele noi trebuie făcută atât asupra elementelor
corporale (caracteristicile calitative), cât și asupra caracteristicilor acorporale care
subînțeleg relațiile de substituție în care intră noile produse cu articole similare existente
pe piață (prelucrarea unor materii prime superioare, creșterea durabilității, a termenelor
de garanție, service aferent produsului, etc.). Etapa a doua −adăugarea unor sortimente
noi, la cele existente .A doua etapă, de analiză a variantelor de produse noi, se face
întrucât nevoile populației sunt într -o continuă dinamică, ceea ce face implicit ca și
produsele să se îmbunătățească calitativ
.
Cuvinte cheie: diversi ficare, gamă, produse, caracteristici, etc.
8.8. Test de autoevaluare
1.În scopul realizării acestei analize, de analiză a variantelor de produse noi se
utilizează mai multe metode:
2.Etapele analizei tehnice a valorii sunt:
3.Caracteristicile diversificării produselor:
8.9. Concluzii
O gamă cât mai largă de produse înseamnă un sortiment cât mai bogat, ceea ce permite
firmei acoperirea unor segment mari de piață și satisfacerea unui număr cât mai mare de
consumatori. Din acest punct de vedere, în țelegerea acestei unită ți de studiu este
necesară pentru că ea implementează ac țiuni reale din activitatea economic ă
caracterizată de o acerbă competi ție.
Răspuns la testul de autoevaluare
1.
−metoda Brainstorning
−metoda "Tehnica Delphi" .
−metoda morfologică
−analiza tehnică a valorii
2.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
68−definirea clară a necesităților pe care urmează a le satisface produsul analizat;
−estimarea măsurii în care produsul prin serviciul pe care îl va aduce, va satisface
necesitățile respective;
−diferențierea și calcularea costurilor uno r părți și subansamble, pe funcțiile parțiale
îndeplinite de părțile produselor;
−ponderea fiecărei funcții în raport cu importanța pe care o are funcția în aprecierea
calității;
−analiza efectivă a fiecărei părți rezultate prin descompuner e
3.
−reprezintă un salt calitativ în dezvoltarea sortimentală;
−permite coexistența produselor vechi cu cele noi, o perioadă de timp;
−diversificarea permanentă și relativ rapidă, nu se poate aplica tuturor grupelor de
mărfuri, deoarece pentru cele mai complexe este necesar timp pentru verificarea
rezultatelor cercetărilor științifice, pentru aprobarea brevetelor de invenții, etc.
−diversificarea trebuie privită ca un proces social -economic de creare a unor valori
de întrebuințare care să satisfacă necesitățile de consum pe unplan mai larg decât
produsele existente.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
69Unitatea de studiu 9 .
CLASIFICAREA ȘI CODIFICAREA MĂRFURILOR
Cuprins
9.1. Introducere
9.2. Obiectivele unității de studiu
9.3.Sisteme de clasificare și codificare a produselor
9.4. Preocupări pentru armonizarea sistemelor de clasificare și codificare
9.5. Sarcină de învățare
9.6. Cuvinte cheie
9.7. Test de autoevaluare
9.8. Concluzii
9.1. Introducere
Datorita sortimentului bogat de produse și servicii pe care producția le oferă
consumatorilor, s -a simțit nev oia ca acestea să fie sistematizate pe baza anumitor criterii.
Direcțiile principale de care s -a ținut cont la clasificarea mărfurilor, atât pe plan național cât
și internațional, au fost: -asigurarea aplicabilității în practică a sistemelor elaborate și
fundamentarea științifică a clasificării produselor.
Clasificarea produselor se face pe baza unui cod, care reprezintă un ansamblu de
reguli convenționale ce permite reprezentarea unei informații prin combinarea unor
elemente simbolice redate cu ajutorul l iterelor (cod alfabetic), cifrelor (cod numeric), sau
prin litere și cifre (cod alfa -numeric) .
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 1 oră .
9.2. Obiectivele unității de studiu
Identificarea principalelor sisteme de c odificare și clasificare a produselor
Cunoașterea preocupări lorpentru armonizarea sistemelor de clasificare și
codificare
9.3.Sisteme de clasificare și codificare a produselor
Codificarea produselor a parcurs mai multe etape, care au dus fiecare la apariția
anumitor sisteme de codificare. Astfel:
a) Codul scurt de lucru, compus din 5-6cifre, plus cifra de control. Acest cod se aplică
numai unei întreprinderi, sau unui grup restrâns de întreprinderi. Este puțin
utilizat, deoarece cu el nu se poate face o descriere amănunțită a produsului
și nu se poate urmări ușor la nivel macroeconomic, un anumit produs;
b) Codul zecimal, denumit în practică "codul de nomenclator", format din 8 -11 cifre
corespunzătoare sectoarelor comerciale și produselor ca atare. Aceste cifre

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
70au devenit insuficiente prin dezvoltarea și diversificarea produselor, motiv
pentru care s -a extins la 15 -18 cifre, ceea ce a făcut totodată dificilă
prelucrarea datelor;
c) Codul universal al produselor, UPC, (Universal Product Code), care a fost intr odus
în SUA în anul 1973. Acesta conține 12 caractere, din care prima cifră
reprezintă o cheie proprie UPC (key number), respectiv sistemul intern
american utilizat la numerotarea produselor. Următoarele 5cifre identifică
producătorul, următoarele 5marfa , iar ultima cifră este de control;
d) Codul european al articolelor, EAN, (European Article Numbering). Acesta a fost
adoptat pentru țările europene, tot în anul 1973. Se bazează pe un cod cu 13
caractere, care au următoarea semnificație: primele două sau tr ei cifre indică
țara în care se găsește înregistrat producătorul, 5cifre indica furnizorul, 5
cifre codul de produs, iar ultima cifră este cifră de control. Sistemul EAN este
asemănător sistemului UPC. Coordonarea aplicării acestui sistem la nivel
europea n este asigurată de „Asociația europeană a codificării produselor”, cu
sediul la Bruxelles, care urmărește asigurarea compatibilității sistemelor
naționale de codificare. Comunitatea Economică Europeană a adoptat
sistemul EAN, care este asemănător și compa tibil cu sistemul UPC utilizat în
SUA. Ca simboluri, codurile EAN și UPC utilizează “codul cu bare”. Barele au
grosimi variabile, alternante între ele, culoare închisă și se aplică pe un fond
deschis. Sub bare sunt cifrele codului produsului. Sistemul de c odificare EAN
are mai multe versiuni:
−EAN 1 2 la care codul este format din 12 cifre. Cu aceasta versiune de
cod se pot identifica 9999 producători, iar la fiecare dintre aceștia se
pot codifica 99999 produse. Producător se consideră firma sub a cărei
marcă apare produsul pe piață și care controlează ambalarea și
etichetarea produsului, chiar dacă nu el este acela care a lansat
produsul pe piață.
−EAN 8, la care codul este format din 8 cifre. Se folosește atunci când
spațiul pe care urmează a se trece codul, este prea mic și nu
corespunde normativelor în vigoare (spațiul necesar codului
depășește 25% din suprafața tipărită a etichetei, suprafața tipărită de
pe produs sau ambalaj este mai mica de 3 cm). Necesitatea și
oportunitatea aplicării sistemului de codif icare EAN 8, este decizionată
de Centrul Național de Codificare.
e) Codul ISBN, utilizat la codificarea articolelor de papetărie (cărți, caiete)
f) Codul Calra, (folosit în Japonia), care se bazează pe matematica elementară. El
este format dintr -o caseta divizat a în 4 pătrate, în fiecare pătrat este înscrisă
o anumită cifră, iar codul se obține prin înnegrirea unora dintre casete și
totalizarea sumelor rămase în casetele neînnegrite. Se obțin în final cifre
între 0 -9, la care se adaugă litere (în ordinea alfabeti că) care reprezintă
caseta a cărei cifră s -a obținut prin adunarea cifrelor din pătratele respective.
Avantajele acestui cod sunt:
−un grup de 10 casete permite peste un trilion de combinații numerice;
−se obține un volum de informații mai mare;
−casetele Cal ra se pot aplica și manual, spre deosebire de codul cu
bare care trebuie imprimate pe produs sau pe ambalajul acestuia;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
71−blocul de imprimat pentru codul liniar cifric este mai scump decât cel
pentru casetele Calra.
g) Codul internațional Data Matrix (folosit î n Florida), răspunde mai mult cerințelor
actuale de codificare, deoarece permite obținerea unui număr mare de
informații, într -un spațiu restrâns. De exemplu, dacă într -un spațiu de 25 mm,
codul cu bare conține 8 -12 caractere numerice, codul Data Matrix, î ntr-un
spațiu de 1‚3 mm, permite înscrierea a 500 de caractere. Ca aspect, codul
Data Matrix seamănă cu o tabla de șah, cu pătrate minuscule, de aceeași
dimensiune, care prin înnegrire diferită permit citirea codului produselor
respective.
9.4. Preocupă ri pentru armonizarea sistemelor de clasificare și codificare
În condițiile actuale de mondializare a pieței, datorită faptului că sistemele de
codificare a produselor nu sunt unitare, se întâmpină adeseori dificultăți în identificarea
produselor, în spec ial la comercializarea lor. Aceasta a determinat, ca la nivel mondial s se
facă încercări de armonizare a clasificării și codificării mărfurilor. Iată câteva dintre
măsurile care au fost luate în acest scop:
−s-a creat un sistem unitar de clasificare al nom enclatoarelor vamale,
numit “Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamala” (NCCV), care
asigură o serie de avantaje referitoare la facilitatea comparării tarifelor,
la încheierea convențiilor comerciale și vamale;
−s-a elaborat un sistem unitar de clasifica re a produselor (CTCI);
−s-a elaborat un sistem de nomenclator armonizat pentru descrierea și
codificarea mărfurilor (NSADCM). Acest sistem păstrează structura
caracteristică a NCCV și CTCI, fapt care permite să se asigure
perfecționarea permanentă a aceste ia, să se coreleze evoluția
tehnologică, cu schimbările care intervin în structura comerțului
internațional.
Sistemele menționate se revizuiesc și se perfecționează periodic, conform
schimbărilor care intervin în tehnologia de fabricație sau în comerțul internațional.
Clasificările vamale și statistice ale produselor s -au corelat cu sistemele de
clasificare ONU, care au o largă utilizare internațională, astfel încât se poate spune că pe
plan internațional există preocupări pentru armonizarea sistemelor de c lasificare și
codificare a mărfurilor. România a aderat în anul 1996 la Convenția privind Sistemul
Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor.
9.5. Sarcină de învățare
1.Descriețiactivitățile de codificare și clasificare a m ărfurilor
2. Enumera țiși descrieți principalele sisteme de codificare și clasificare a
mărfurilor .
9.6. Cuvinte cheie: cod, codificare, clasificare, mărfuri, preocupări

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
729.7. Test de autoevaluare
1.Descrieți codul zecimal
2.Definițicodul universal al produselor

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
739.8.Concluzii
Înprezenta unitate de studiu, au fost enumerate și expuse succinct principalele
sisteme de codificare și clasificare a m ărfurilor . Astfel s -au prezentat exemple în acest
sens pentru ca fiecare să fie în situa ția de a înțelege și identifica cele mai importante
sisteme de codificare .
Răspunsurile la testul de autoevaluare
1.Codul zecimal, denumit în practică "codul de nomenclator", format din 8 -11 cifre
corespunzătoare sectoarelor comerciale și produselor ca atare. Aceste cifre au
devenit insuficien te prin dezvoltarea și diversificarea produselor, motiv pentru care
s-a extins la 15 -18 cifre, ceea ce a făcut totodată dificilă prelucrarea datelor .
2.Codul universal al produselor, UPC, (Universal Product Code), care a fost introdus
în SUA în anul 1973. Ac esta conține 12 caractere, din care prima cifră reprezintă o
cheie proprie UPC (key number), respectiv sistemul intern american utilizat la
numerotarea produselor. Următoarele 5cifre identifică producătorul, următoarele 5
marfa, iar ultima cifră este de c ontrol

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
74Unitatea de studiu 10.
GARANTAREA CALITĂȚII PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR
Cuprins
10.1. Introducere
10.2. Obiectivele unității de studiu
10.3. Garantarea calită ții produselor și serviciilor
10.4. Sarcină de învățare
10.5. Cuvinte cheie
10.6. Test de autoevaluare
10.7. Concluzii
10.1. Introducere
Potrivit principiilor de drept civil, actul de vânzare -cumpărare presupune existenta
unor elemente care guvernează raporturile judiciare dintre vânzător și cumpărător. Aceste
elemente sunt în esența: iden tificarea mărfii, existenta unui preț convenit, sistemul de
apreciere calitativa, sistemul de măsurare cantitativă, condițiile tehnice și termenul de
trecere dintr -un patrimoniu în altul.
În acest cadru, un interes cu totul aparte îi suscita asigurarea și garantarea calității
produselor și serviciilor, în relațiile dintre vânzător și consumator..
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 1 oră.
10.2. Obiectivele unității de studiu
Identificarea principalelor sisteme de ga rantare a calită ții produselor și serviciilor
10.3. Garantarea calită ții produselor și serviciilor
Garantarea calității poate lua forme variate de garanție, de multe ori ea fiind
asigurata de marca fabricii, marca de comerț, semnul de calitate, certifi catul de calitate.
Garantarea calității prin expresia ei uzuala de "termen de garanție" constituie însă un act
important al relației firma -consumator.
Termenul de garanție reprezintă intervalul de timp pentru care se garantează
calitatea produsului, în anu mite condiții de ambalare și păstrare prescrise de standarde
sau de alte acte normative. În conformitate cu legislația din țara noastră, termenul de
garanție exprimă din punct de vedere juridic, limita de timp în care recondiționarea sau
înlocuirea produse lor se face pe seama și pe cheltuiala producătorului, când se dovedește
că degradarea produsului nu s -a produs din culpa unității beneficiare. Dacă garantarea
calității produsului ia forma unei garanții temporale, avem de a face cu termen de garanție.
În funcție de natura și specificul mărfii, se utilizează următoarele forme ale termenului de
garanție:

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
75−anterior actului de vânzare, când una sau mai multe proprietăți ale produsului se
modifică ireversibil, în mod natural, chiar în condiții optime de păstrare. Aceste
modificări încep chiar din momentul terminării procesului de producere a mărfii
respective. De exemplu, la produsele alimentare, la unele produse chimice, la
materiale de construcție (ciment), la materiale fotosensibile, la sursele chimice de
curen t electric (pile și baterii), la produse cosmetice, la medicamente.
−posterior actului de vânzare când modificările proprietăților apar în timpul exploatării
produsului, dar în limite, cu viteze și în proporții diferite, bine determinate în timp, în
raport cu utilizarea. Produsele care au aceasta forma de termen de garanție, sunt
însoțite la vânzare de certificate de garanție. De exemplu, produsele electrocasnice,
electronice, auto -moto -velo. Furnizorul trebuie să asigure și mentenabilitatea
produselor care au această formă de termen de garanție (unități service dotate cu
piese de schimb, cu personal calificat). Se considera în general, că la produsele
nealimentare, odată cu fixareatermenului de garanție, se determină și fiabilitatea
lor.
−aparte , când la prod use apare uzura morală înaintea uzurii fizice, cum este cazul la
unele mărfuri sezoniere, la unele articole tehnice, ca urmare a dezvoltării
tehnologiei de obținere și a creșterii valorilor de întrebuințare inițiale.
Exprimarea termenului de garanție se fa ceprin durată (expresie temporală), ca de
exemplu 1.000 ore de funcționare la becurile eu incandescență, 12 luni la pile și baterii
electrice, sau prin valori fizice, ca de exemplu numărul de kilometri rulați de un
autovehicul.
Grafic, termenul de garanți e s-ar putea reprezenta astfel (fig.8). Se notează cu F –
data terminării fabricației, cu V –data vânzării, cu T –termenul de garanție și cu D –
durabilitatea produselor.
Fig. 8
a–termen de garanție anterior vânzării
b–termen de garanție posterior vânzării
c–durabilitatea produsului
În mod obișnuit, dacă momentul vânzării corespunde termenului de garanție, sau
este posterior momentului epuizării termenului de garanție, (dar este anterior momentului
când produsul devine inutilizabil), se procedea ză la soldarea produsului, iar diferența de
preț este suportată de la caz la caz, de întreprinderea producătoare sau de cea
comercială. Pentru evitarea acestor situații, este necesar ca mărfurile să se livreze și să se
comercializeze pe măsura producerii l or, iar viteza de circulație a produselor să fie cât mai
mare.
Pentru produsele alimentare, termenul de garanție poate fi prelungit numai prin
reexaminarea caracteristicilor calitative de laboratoare de specialitate, autorizate. De
obicei, acestor produse li se scade prețul de vânzare.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
76Unii comercianți, pentru a grăbi desfacerea produselor a căror termen de garanție
se apropie de expirare, procedează la scăderea prețului de vânzare, în speranța ca astfel
ele se vor vinde mai repede și deci, nu vor pierde pr ea mult.
Stabilirea corecta a termenului de garanție se face în funcție de sortimentul de
marfă, experimental sau prin calcul , în condiții normale sau severe de exploatare,
păstrare, depozitare, transport.
În stabilirea termenului de garanție pe cale exper imentală, acesta se definitivează
întotdeauna mai mic decât „durabilitatea” produsului. Durabilitatea reprezintă intervalul de
timp scurs de la data fabricației și până când produsul își menține în totalitate însușirile de
calitate prescrise în condițiile de ambalare și păstrare menționate de standardul care a stat
la baza obținerii lui. Aceasta reprezintă de fapt, siguranța furnizorului în răspunderea
juridică. Mărimea duratei de garantare a mărfurilor depinde de o serie de factori, a căror
influență se re găsește și în diagramele de tip Ishikawa
Fig. 9
În țara noastră este legiferată încă o noțiune care garantează calitatea produselor și
anume, "termenul de valabilitate ”.Acesta reprezintă perioada limită de consum în care
produsul alimentar conservat, păstrat, manipulat și transportat în condiții corespunzătoare,
trebuie să -și mențină caracteristicile de calitate înscrise în standard sau în alt act normativ.
Noțiunea de termen de valabilitate se utilizează numai la produsele conservate, care prin
ambala jul ermetic și prin metoda de conservare aplicată, au o stabilitate mai mare la
păstrare și comercializare (aproximativ 36 luni).
În țara noastră, prin HG nr.394/995, se prevăd obligațiile agenților economici la
comercializarea produselor de folosință înde lungată. Această lege, face următoarele
precizări mai importante, referitoare la garantarea produselor:
−termenele de garanție stabilite de producător, nu pot fi mai mici de 10% din durata
medie de utilizare a produsului;
−vânzătorul este obligat să asigure repararea sau înlocuirea gratuită a bunurilor de
folosință îndelungată, în cazul în care defecțiunea s -adatorat unor vicii ascunse,
(confirmate prin expertize tehnice efectuate de un organism tehnic neutru), apărute
în cadrul duratei medii de utilizare a produsului. Cheltuielile aferente vor fi suportate
devânzător, dar fără a -l exonera de răspundere pe producător;
−durata termenului de garanție se prelungește cu timpul scurs de la data la care
consumatorul a reclamat defectarea produsului și până la data repunerii acestuia în
funcțiune;
−restituirea contravalorii actualizate a produsului se va face la cererea
consumatorului și în cazul unor defecțiuni repetate (minimum 3 defecte în prima

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
77jumătate a perioadei de garanție) sau în cazul defectării produsului c are a fost deja
înlocuit;
−pentru bunurile de folosință îndelungata noi, obținute prin tragere la sorti la tombole,
câștigate la concursuri, la CEC etc., termenul de garanție se calculează de la data
intrării bunului respectiv în posesia câștigătorului;
−pentru produsele aflate în perioada de garanție, certificatul de garanție ține loc de
contract, în care prestatorii vor face mențiunile cu privire la repararea sau
întreținerea acestora;
−prestatorii de servicii au obligația de a efectua operațiunile de servic easupra
bunurilor de folosință aflate în garanție, în cel mult 10 zile de la data înregistrării
reclamației consumatorului.
Exemple de termene de garanție pentru unele produse alimentare și pentru unele
bunuri de folosință îndelungată:
Produsul
Ciocolată (la 180C.. umiditatea max. 80%)
Lapte (la 2 -80C)
Biscuiți (la 200C)
Zahăr (la temperatură constantă, umiditate max. 80%)
Șampanie (la 5 -180C, umiditate max.75%)
Autovehicule
Aparate electrocasnice (în funcție de sortimente)
Tehnică de calcul și aparatura de comunicații
Mobilier
Anvelope auto, moto, veloTermenul de garanție
6-18 luni
24 ore
1-6 luni
1 an
1 an
18 luni
12-36 luni
12 luni
12 luni
6 luni
Conform HG 784/96, 785/96 ,pe ambalajul de prezentare și desfacere a produselor,
trebuie înscris obligato riu termenul de garanție al produselor, sub diferite modalități:
−data limită de consum, precedată de mențiunea: "a se consuma până la data de …"
sau "expiră la data de…”
−limita optimă de consum, precedată de mențiunea: „a se consuma de preferință
înain te de…"
−imprimarea sau compostarea datei fabricării și a expirării sau numai a expirării
−imprimarea mențiunii "termen de garanție” exprimat în zile, luna, an de la data
fabricației, dar atunci trebuie înscrisă pe ambalaj și data fabricației.
În condițiile actuale, când se pune mare accent pe protecția consumatorului atât în plan
național cât și internațional, garantarea produselor este legiferată și urmărită de organele
de control ale statului.
10.4. Sarcină de învățare
1. Definițiprincipalele elemente care garantează calitatea
2.Descrieți și deosebiți termenii de garanție și valabilitate
10.5. Cuvinte cheie: termen de garan ție, termen de valabilitate, calitate

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
7810.6. Test de autoevaluare
1.Ce reprezintă termenul de garan ție
2.Care sunt formele pe care le cunoa șteți
3.Ce reprezintă termenul de valabilitate
10.7. Concluzii
Înprezenta unitate de studiu, au fost analizate și explicate elementele care duc la
garantarea calită ții produselor și serviciilor . Acest lucru se poate realiza prin în țelegerea
principalilor termeni care garantează calitatea, respectiv: termen de garan ție și termen de
valabilitate.
Răspunsurile la testul de autoevaluare
1.Termenul de garanție reprezintă intervalul de timp pentru care se garantează calitatea
produsului, în anumite condiții de ambalare și păstrare prescrise de standarde sau de
alte acte normative
2.Anterior actului de vânzare, posterior actului de vânzare, aparte .
3.Reprezintă perioada limită de consum în care produsul alimentar conservat, păstrat,
manipulat și transpor tat în condiții corespunzătoare, trebuie să -și mențină
caracteristicile de calitate înscrise în standard sau în alt act normativ

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
79Unitatea de studiu 11 .
MARCA PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR
Cuprins
11.1. Introducere
11.2. Obiectivele unității de studiu
11.3.Elemente de definire a mărcilor
11.4.Tipuri de mărci și evoluția mărcilor
11.5.Funcții și calități cerute mărcilor
11.6.Criterii de analiză a mărcii unui produs
11.7.Modul de evaluare al mărcilor
11.8. Sarcină de învățare
11.9. Cuvinte cheie
11.10. Test de autoevaluare
11.11. Concluzii
11.1. Introducere
Marca reprezintă "cartea de vizită" a produselor în fața consumatorului, dându -i
acestuia o garanție privitoare la calitate. Marca ajută la informarea consumatorilor asupra
performanțelor produsulu i respectiv și permite deosebirea dintre produsele identice sau
asemănătoare de proveniență diferită.
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 2oră.
11.2. Obiectivele unității de studiu
Identificarea principalelor elemen te de definire a mărcilor
Cunoașterea tipurilorși funcțiilor m ărcilor
Înțelegerea criteriilor de analiz ă a mărcii unui produs sau serviciu
11.3.Elemente de definire a mărcilor
Marca reprezintă un semn distinctiv, un nume un simbol folosit de întrepri nderi
pentru a deosebi produsele, lucrările executate sau serviciile prestate, de altele identice
sau similare și care există în același timp pe piață, dar aparțin altor întreprinderi.
Prin lege se reglementează obligativitatea producătorilor de a înregist ramărcile la
instituții de specialitate (Camera de Comerț, OSIM). Astfel marca poate fi apărată de lege.
Pe plan internațional sunt cunoscute următoarele documente și organisme mai
importante referitoare la mărci:
−"Convenția de la Paris" pentru protecția proprietății industriale;
−"Aranjamentul de la Madrid" pentru înregistrarea internațională a mărcilor;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
80−"Convenția de la Stockholm" care a instituit "Organizația Mondială a Proprietății
Industriale" și un Birou Internațional cu sediul la Geneva.
Mărcile sunt instrumente de concurență , deoarece oferă consumatorilor posibilitatea
de a se orienta rapid în alegerea produselor și serviciilor pe piață, pe baza criteriului
calității rezultat din reputația dobândită de marcă.
Mărcile (sub aspect fizic), sunt semne di stinctive alcătuite din litere, cifre sau
reprezentări grafice asociate într -un mod sugestiv, care se imprimă ori se aplică pe produs
sau pe ambalajul acestuia
11.4.Tipuri de mărci și evoluția mărcilor
Din punct de vedere tehnic și funcțional, mărcile sunt de diferite tipuri:
a.mărci de fabrică , care aparține unei anumite întreprinderi, de exemplu:
Grunding, Philips, Kodak;
b.marca de comerț , care privește întreprinderi ce comercializează produsele sub
numele unor mărci proprii, ca de exemplu: Quelle, Aldi ,Capa. Uneori, marca de
comerț preia marca de fabrică, bine înțeles cu acordul întreprinderii respective,
ca de exemplu: Christian Dior, Pierre Cardin, Whiripool;
c.marca de serviciu , care protejează și identifică prestări de servicii în transporturi,
asigu rări, informatică etc. (Atlassib, Asirom, Logon, Porto).
În evoluția utilizării mărcilor, se cunosc următoarele perioade mai importante care
au determinat și tipuri diferite de mărci. Astfel:
a.mărci patronimice , caracterizate prin atribuirea de către produc ători a propriilor
nume, produselor lor (Ford, Guban, Honda, Mc Donald's);
b.generații de mărci , care disting și descriu produsul (Palmolive, Jacobs, Nivea);
c.generații de mărci simbolice , acpabile să asigure coincidența dintre marca
utilizată și așteptările publicului față de un produs sau serviciu
(microordinatoarele Compaq ale IBM).
În prezent se utilizează cu succes mărcile din toate cele trei perioade, deoarece
scopul utilizării mărcilor indiferent de tipul sau de perioada în care au apărut, este de
comun icare cu consumatorii, nu de a se exclude între ele.
11.5. Funcții și calități cerute mărcilor
Funcțiile mărcilor sunt:
−garantarea calității mărfurilor și serviciilor;
−indicarea originii mărfurilor și serviciilor;
−contribuie la promovarea produselor ș i serviciilor, prin atragerea consumatorilor
datorită efectului publicitar pe care îl exercită.
Pentru realizarea funcțiilor arătate, mărcile trebuie să îndeplinească anumite condiții:
−să prezinte o formă particulară proprie, care să permită totodată ident ificarea
produselor pe care se aplică;
−să fie clare și expresive;
−să se poată formula ușor în orice limbă;
−să fie simple și ușor de memorat;

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
81−să sugereze pe cât posibil produsul, dacă prezintă și figuri;
−să nu producă confuzii.
Calități cerute mărcilor:
a. perceptibilitate mare, imprimată de caracterul lizibil, estetic și armonios al
mărcilor;
b. omogenitate în raport cu ansamblul mijloacelor de comunicație și al
elementelor mixului de marketing. Aceasta înseamnă că la alegerea
mărcilor trebuie să se folosească t oate politicile de marketing (de produs,
de preț, de distribuție, de promovare) pentru a se putea cunoaște ușor
produsul și calitățile lui;
c. distincție , respectiv un plus de originalitate care să sporească produsului
perceptibilitatea în raport cu alte mărc i;
d. putere de evocare , determinată de caracteristicile produselor sau
serviciilor care vor fi promovate;
e. personalitate , care este conferită de simboluri capabile să asigure
viabilitatea mărcilor;
f. capacitate de memorizare , prin accentuarea unor semnifi cații majore care
să excludă eventualele confuzii;
g. notorietate , ce se condiționează de legătura cu teme și situații frecvente
care să poată spori valoarea mărcii;
h. asociativitate asimilată cu ușurință includerii într -o categorie care
dezvoltă și alte imagin i ale firmei.
Există și unele opțiuni de natură tactică, menite să lărgească utilizarea mărcilor pe
piață. Semnificative în acest sens sunt două aspecte:
−folosirea francizei , respectiv a dreptului de a exploata o marcă prin "închirierea" ei
de către o într eprinderi, altei întreprinderi, în schimbul unei sume de bani numită
redevență , în condiții precis determinate. De exemplu firma Coca -Cola acordă
licențe firmelor de îmbuteliere (angrosiști), care cumpără de la ea concentratul
necesar, după care face carbo natarea, îmbutelierea și distribuția produsului către
detailiști. În acest mod se măresc desfacerile firmei și în alte țări decât în cea de
origine, iar pe de altă parte, furnizorii de produse răcoritoare pot sub marca
recunoscută de "Coca -Cola" să vândă p rodusele respective. În sectorul prestărilor
de servicii, de exemplu, o firmă de taximetre care nu posedă suficiente mașini,
apelează la cei care doresc cu mașina proprie să facă serviciul de taximetrist sub
numele firmei respective, contra unei redevențe, dar cu obligația să respecte
clauzele impuse de firmă, referitoare la serviciile care trebuie făcute.
−folosirea drepturilor derivate . Acestea sunt drepturi cedate pentru exploatarea unei
mărci într -un domeniu care nu aparține întreprinderii. De exemplu, p rimăria stațiunii
montane elvețiene Saint Moritz a permis folosirea numelui sau pentru producerea și
comercializarea unor produse de lux (de exemplu, pentru țigări).
11.6.Criterii de analiză a mărcii unui produs
Între viața produselor și viața mărcil or există o strânsă legătură, o influență
reciprocă. Inițial cumpărătorii apreciază produsul și apoi rămân cu marca produsului

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
82imprimată în memorie. De aceea, analiza mărcii unui produs se face prin prisma celor
patru etape ale ciclului de viață al produse lor, care se caracterizează prin:
−nașterea produsului . În această etapă piața de desfacere este redusă, utilizarea
produsului este în curs de testare, producția este deținută de un număr limitat de
producători, marca este elaborată și se află în curs de af irmare, de pătrundere pe
piață;
−dezvoltarea produsului , etapa în care piața de desfacere crește, utilizarea
produsului este dovedită și devine o necesitate, apare concurența, se afirmă
mărcile și se extinde publicitatea acestora;
−maturitatea produsului, când apar fenomene de saturație a pieței cu produsul
respectiv, concurența mărcilor devine accentuată, produsele încep să se fabrice în
diferite variante, fidelitatea consumatorilor față de mărci oscilează, apare
concurența prețurilor;
−declinul produsului , etapa în care cererea scade, concurența antrenează mărcile
într-un proces de uzură, începe scăderea prețurilor, produsele care nu se mai
solicită așa de mult s e înlocuiesc cu altele mai bune ,sectorul productiv se
restructurează conform noilor necesități. M arca se va transfera asupra noilor
produse care vor relua ciclul de viață de la prima etapă, dacă producătorul a
rezistat concurenței de pe piață.
Cu cât o marcă se menține mai mult timp, firma respectivă are o serie de avantaje
printre care cheltuieli de comercializare mai mici, o putere mai mare de negociere cu
comercianții, un preț mai mare decât al concurenței, posibilitatea de extindere a mărcii
asupra unor produse noi, oferirea unei oarecare protecții contra concurenței.
Mărcile bine administrate nu a u ciclul de viață specific. De exemplu, mulți lideri de
marcă de acum 70 de ani sunt și astăzi în fruntea celor mai puternice mărci din lume, ca
de exemplu Kodak, Coca -Cola. Primele 10 mărci din lume sunt: Coca -Cola, Kellogg's, Mc
Donald's, Kodak, Marlboro , IBM, American Express, Sony, Mercedes Benz, Nescafé.
Orice marcă puternică reprezintă de fapt un grup de cumpărători fideli și totodată
prelungesc viața produselor și asigură competitivitatea pe piață a firmei respective.
11.7.Modul de evaluare al măr cilor
O marcă de renume, ocupă un loc apreciabil pe piață. Evaluarea mărcilor pe piață
se face prin mai multe căi:
a.calcularea cotei parte procentuale destinată pe piață, luată în calcul în
raport cu alte produse similare din punct de vedere funcțional, da r care
au alte mărci, respectiv sunt produse de alte firme;
b.calcularea valorică a volumului vânzărilor și compararea acestuia cu al
altor firme;
c.analiza bugetului acțiunilor publicitare.
Pentru a se putea cunoaște cât de "mare" sau de "importantă" este o marcă, se
poate face și un studiu de piață care să prezinte următoarele obiective mai importante:
−nivelul atașamentului consumatorilor față de marca respectivă în relația produs –
utilizare;
−puterea de atracție pe care o prezintă marca pe piața respectivă și posibilitățile de
extindere a ei asupra altor produse.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
83Aceste obiective se pot realiza în urma unor investiții comerciale mari. Unele mărci,
prin faptul că s -au impus ca mărci remarcabile, au devenit variante aproape unice pentru
cumpărătorii din unele ora șe. De exemplu: Olivetti, IBM, Rank Xerox.
Marca este cel mai comod mijloc prin care consumatorul poate recunoaște rapid
calitatea unui produs. Din acest motiv, marca reprezintă un element esențial al strategiei
unei întreprinderi, în vederea asigurării co mpetitivității și creșterii volumului desfacerilor pe
piață.
11.8. Sarcină de învățare
1. Descrieți principalele tipuri de mărci
2. Enumera ți principalele calit ăți cerute m ărcilor
3. Dezvolta ți etapele ciclului de viaț ă ale produselor
11.9. Cuvinte cheie: marcă, calitate, func ții, ciclu de viaț ă, criterii de analiză
11.10. Test de autoevaluare
1. Care sunt principalele tipuri de mărci
2. Enumera ți principalele calit ăți cerute m ărcilor
3. Care sunt etapele ciclului de via ță ale produselor
11.11. Concluzii
Înprezenta unitate de studiu, au fost definite aspectele legate de no țiunea de
marcă .De asemenea sunt dezvoltate elemente legate de tipurile și funcțiile m ărcilor
precum și calit ățile cerute acestora. Nu în ultimul rând este foarte important ă înțelegerea
modului de evaluare a mărcilor.
Răspunsurile la testul de autoevaluare
1. mărci de fabrică ,marcă de comerț ,marcă de serviciu
2. perceptibilitate, omogenitate, distincție, putere de evocare, personalitate ,
capacitate de memorizare, notorietate, asociativitate
3. nașterea produsului, dezvoltarea produsului ,maturitatea produsului, declinul
produsului

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
84Unitatea de studiu 12.
ETICHETAREA ȘI MARCAREA PRODUSELOR
Cuprins
12.1. Introducere
12.2. Obiectivele unității de studiu
12.3.Noțiuni generale
12.4.Norme privind etichetarea și marcarea produselor
12.5. Sarcină de învățare
12.6. Cuvinte cheie
12.7. Test de autoevaluare
12.8. Concluzii
12.1. Introducere
Produsul este prima și cea mai importantă componentă a mixului de marketing.
Strategia de produs presupune ado ptarea unor decizii coordonate referitoare la gama
produselor, liniile de produse, ambalarea și etichetarea produselor..
Timpul necesar pentru parcurgerea acestei unități de învățare este de 1 oră.
12.2. Obiectivele unității de studiu
Identificarea principalelor generale privind etichetarea și marcarea produselor
Cunoașterea preocupări lorprivind normele de etichetare și marcare a
produselor
12.3.Noțiuni generale
Etichetarea reprezintă aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de identif icare
pe produs, pe dispozitivul de închidere sau pe ambalajul care însoțește produsul la
vânzare.
Etichetarea este destinată să permită cunoașterea mărcii, a naturii produselor, a
locului de origine a produsului, a diverselor caracteristici tehnico -funcți onale și
operaționale ale produselor, a prețului, a datei limită de consum, a instrucțiunilor de
folosire, a cantității etc.
De multe ori, etichetarea are ca scop principal creșterea vânzărilor, prin trezirea
interesului și a preferințelor consumatorului a supra anumitor produse.
Dacă se are în vedere și faptul că de multe ori nevoia capătă un caracter psihologic
mai pronunțat decât unul fiziologic, se poate afirma faptul că marcarea și etichetarea
produselor va influența mult decizia cumpărătorilor asupra u nor produse.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
85Eticheta este orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care
conține elementele de identificare ale produsului și care însoțește produsul când acesta
este prezentat consumatorilor pentru vânzare sau este aderent pe aces ta.
Eticheta poate fi o simplă bucată de hârtie atașată produsului, o bucată de material
textil sau de piele cusută pe produs, sau poate fi o componentă a ambalajului alături de
marca produsului și de alte informații despre produs, înscrise conform legii.
a.Funcțiile etichetelor:
−permit identificarea mărcilor, ca de exemplu "Dole", marcat pe banane, "Sunskit",
pe portocale;
−ajută la clasificarea produselor, ca de exemplu la compoturi, unde în funcție de
categoria în care se încadrează, se marchează cu literel e A, B sau C;
−descriu produsul (conținutul, modul de folosire, de păstrare);
−promovarea produsului prin intermediul unor imagini atractive și printr -undesign
atrăgător.
Conform acestor funcții, există 4 categorii de etichete: de identificare, de clasifica re,
de prezentare și de promovare.
Marcarea este operațiunea de înscriere pe eticheta produselor a datelor arătate mai
sus, precum și a mărcii fabricii, a mărcii de comerț, sau a mărcii de servicii.
Înscrierea mărcilor pe etichete, oferă comercianților anu mite avantaje. Astfel:
−se pot urmări livrările și calitatea produselor (care este produsul cel mai căutat, care
sunt producătorii cei mai solicitați);
−marca protejează caracteristicile unice ale unui produs, care nu se pot astfel copia
de concurență;
−prinmarcă se permite atragerea unei clientele fidele pentru anumiți producători sau
comercianți, protejându -i pe aceștia, de concurență;
−dacă marca este de calitate, se formează o imagine favorabilă a firmei pe piață. .
12.4.Norme privind etichetarea și mar carea produselor
Normele metodologice privitoare la etichetarea și marcarea produselor sunt
elaborate pentru toate grupele principale de mărfuri, alimentare și nealimentare. Aceste
norme sunt cuprinse în Hotărâri ale Guvernului, dintre care cele mai impor tante sunt:
−H.G.784/1996 –pentru normele privind produsele alimentare;
−H.G.785/1996 –pentru normele privind denumirea, marcarea și etichetarea
produselor textile;
−H.G.261/1996 –pentru normele referitoare la etichetarea încălțămintei;
−H.G.857/1996 –pentru etichetarea energetică la aparatele frigorifice de uz casnic;
−H.G.953/1999 –pentru modificarea și completarea H.G.784/1996.
Aceste hotărâri, precum și normele metodologice pe care le aprobă, au ca scop să
asigure în țara noastră desfășurarea unui comer ț civilizat și să garanteze protecția
consumatorilor prin prevenirea comercializării ilicite a unor produse necorespunzătoare
calitativ, care ar putea pune în pericol viața și sănătatea consumatorilor
Etichetarea și marcarea specifică unor grupe de produse
a) Etichetarea și marcarea produselor alimentare
Scopul etichetării este de a da consumatorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile
și ușor de comparat, astfel încât să le permită să aleagă produsul care corespunde cel mai
bine exigențelor, ne voilor, posibilităților financiare ale fiecăruia.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
86Toate mențiunile făcute prin etichetare trebuie redactate și în limba română, lizibil și
vizibil. Indicațiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii la
achiziționarea produselor în privința caracteristicilor produsului alimentar, a naturii,
compoziției, cantității, durabilității. De asemenea, este interzis să se atribuie unui produs
efecte sau proprietăți pe care nu le posedă.
Etichetarea alimentelor preambalate trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
denumirea produsului, numele și adresa producătorului, ambalatorului și distribuitorului,
termenul de garanție sau data durabilității minimale, cantitatea netă, condițiile de
depozitare și de folosire, locul de origine sau de provenienț ă a produsului, concentrația
alcoolică pentru băuturile cu peste 1,2% alcool, ingredientele folosite, instrucțiunile de
utilizare dacă acestea sunt deosebite.
În H.G.784/1996 și H.G.953/1999 sunt prevăzute detaliat mențiunile care sunt
obligatorii a se îns crie pe eticheta produselor alimentare, pe subgrupe de mărfuri și pe
articole.
b. Etichetarea și marcarea produselor textile
Normele metodologice privitoare la marcarea și etichetarea produselor textile, sunt
obligatorii pentru toți agenții economici care produc, importă, ambalează sau
comercializează produse textile destinate populației. Ele reglementează principalele
elemente cantitative și calitative care trebuie înscrise pe etichetă, precum și modul de
etichetare, de întreținere și de marcare a produsel or textile. Se prevede, de asemenea, ca
pentru produsele din import să se atașeze paralel cu eticheta în limba străină și una în
limba română.
Ca elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină eticheta la produsele textile,
menționăm: marca de fabrică a producătorului sau denumirea acestuia, denumirea
produsului, principalele caracteristici tehnice și tratamentele speciale aplicate produselor
respective în scopul protecției consumatorului. Marca de fabrică recunoscută și
înregistrată se atașează pe prod use în forma pe care o stabilește producătorul. Modul de
întreținere (simbol, cod) se va indica pe fiecare produs textil, pe etichete din materiale
rezistente la tratamente ulterioare umidometrice.
Pentru produsele textile fabricate după principii ecologic e sau cu tratamente
speciale pentru protecția consumatorului (igienice, fără substanțe toxice), se vor utiliza la
comercializare "eco -etichetele".
c. Etichetarea încălțămintei destinate populației
Etichetarea este obligatorie atât pentru încălțămintea real izată în țară, cât și pentru
cea care provine din import. Este obligatorie înscrierea materialelor care se folosesc atât
în interiorul încălțămintei, cât și în exteriorul ei. Mărimea încălțămintei se va marca în
centimetri. Etichetarea se poate face direct pe produs, dar într -un loc care să nu dăuneze
calității, sau se poate atașa produsului. Încălțămintea care urmează a fi comercializată,
trebuie să fie însoțită de instrucțiuni de purtare și de întreținere.
d. Etichetarea energetică la aparatele frigorific e de uz casnic
În baza H.G.857/1996, s -a stabilit obligatoriu ca prin etichetare să se indice
consumul de energie și eficiența energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic. Această
hotărâre vizează frigidere, congelatoare și combine frigorifice fabrica te în țară, sau
importate. Eticheta va mai cuprinde pe lângă aceste date și alte caracteristici care se cer
conform SR 13339.
Nerespectarea tuturor H.G. prezentate constituie contravenții (sau de la caz la caz
infracțiuni) și se sancționează cu amenzi. Con statarea contravențiilor și aplicarea

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
87sancțiunilor se face de către inspectori ai OPC, sau de alte organe de control împuternicite
în acest scop.
12.5. Sarcină de învățare
1. Definiținoțiunea de etichet ăși descrieți activitatea de etichetare
2.Anali zați principalele norme privind etichetarea și marcarea produselor
12.6. Cuvinte cheie: etichetă, etichetare, norme, hotărâre de guver, marcare, etc
12.7. Test de autoevaluare
1.Definiți eticheta
2.Descrieți activitatea de etichetare
12.8. Concluzii
Înprezenta unitate de studiu, au fost analizate și definite conceptele referitoare la
etichetă și marcare, respectiv la activit ățile de etichetare și marcare a produselor. De
asemenea un rol determinant îl are și cunoașterea principalelor norme privind et ichetarea
și marcarea m ărfurilor.
Răspunsurile la testul de autoevaluare
1. Eticheta este orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat,
care conține elementele de identificare ale produsului și care însoțește
produsul când acesta este pre zentat consumatorilor pentru vânzare sau
este aderent pe acesta
2. Etichetarea reprezintă aplicarea etichetei sau înscrierea elementelor de
identificare pe produs, pe dispozitivul de închidere sau pe ambalajul care
însoțește produsul la vânzare.

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
88BIBLIOGRAFIE
Atanase I., Atanase A., Performanța –caracteristica de calitate sau criteriu de
tipizare (în "Asigurarea calității produselor și serviciilor în relațiile cu producătorii și
consumatorii", vol.II, ASE, 1977).
Banu C. și colaboratorii, Influenț a proceselor tehnologice asupra calității produselor
alimentare , București, 1983.
Ciurea S., Drăgulescu N., Managementul calității totale , Editura Economica,
București, 1995.
David Hoyle, ISO 2000 , Quality Systems Handbook, Oxford, 1998.
Diaconesc u I.,Merceologie Alimentară , Editura Eficient, București, 1998.
Diamandescu I., Atanase A., Analiza mărfurilor , Editura Matrix -Rom, București,
1998.
Dima D., Pamfilie R., The Perenniality and Vocation of the Science of Commodity ,
în Forum Ware, Vien a, 1992.
Edholm G., Fletcher J.G., Wilddowson E.M., Mc Cance R.A., The energy
expenditure and food intake of individual men , Brit J.Nutr., 9, 1995.
Elmadfa I., Leizmann C., Ernährung des Menschen , Ulmer, Stuttgart, 1990.
Ginsburg J., Environnement oestrogens , Lancet 343, 1994.
Frațilă R. și colaboratorii, Bazele tehnologiei și merceologiei , Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 2000.
Fülaraff G., Lebensmittel -Toxikologie , Ulmer, Stuttgart, 1989.
Ionașcu I., Răducanu I., Atanase I., Metode și tehnici de control și analiză a calității
mărfurilor , ASE București, 1989.
Ionescu Muscel I., Tratat de merceologie , vol.I și II, Editura Tehnică, București,
1974.
Kotler Ph., Managementul marketingului , Editura Teora, 1999.
Kasper H., Ernährung des Mens chen , Ulmer, Stuttgart, 1990.
Leaf A., Weber P.C., A new era for science in nutrition , Amer J.clin.Nutr., 45, 1987.
Segal, R., Analiza senzorială a produselor alimentare , Editura Tehnică, Bucuresti,
1992
Rotaru, G., Bazele Merceologiei, Editura Dunărea de Jos, Galați, 1993
Ciurea, S., Drăgulescu, N., Managementul calității totale , Editura Economică,
Bucuresti, 1995
Dima, D., Bologa, N., Stănescu, D., Merceologia produselor de alimentație public ă,
Editura Universitatea Crestină „Dimitrie Cantemir”, Bucuresti, 1996
Kotler , P.,Managementul marketingului , Editura Teora, Bucuresti, 1997
Mirams, M., Certificarea ISO 9000 , Editura Teora, Bucuresti, 1997
Diaconescu, I., Merceologie alimentar ă, Editura Eficient, Bucuresti, 1998

LLUUCCIIAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN IIOOAANNAAVVEEȘȘTTEEMMEEAANN
CCoooorrdd..ccoonnff..uunniivv..ddrr..CCoossmmiinnTTIILLEEAAGGĂĂ
89Pamfilie, R., Merceologia si expertiza m ărfurilor a limentare de export -import , Editura
Oscar Print, Bucuresti, 1998
Patriche, D., Tratat de economia comerțului , Editura Eficient, Bucuresti, 1998
Vestemean, L., Bazele Merceologiei , Editura Alma Mater, Sibiu, 2000
Achim, M.I., Popa, M., Bazele Merceologiei, Editura Universității 1 Decembrie 1918,
Alba Iulia 2000
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Ghidul Consumatorilor ,
Editura Național, 2001
Stanciu, I., Calitologia: Știința calității m ărfurilor: Bazele Merceologiei, Editura Oscar
Print, Bucuresti 2003
Răducanu, I., Procopie, R., Merceologie , Editura ASE, 2005
Bologa , N., Burda A.,Merceologie alimentară , Editura Universitară, 2006
Diaconescu, I .Merceologie alimentară -Calitate si siguranță , Editura Universitară,
2007
Stanciu, I., Calimetrie , Editura Renaissance, 2007
Pop, M., Pop C., Merceologie si expertiza merceologica , Ed. Tipo Molodova, 2009
Sîrbu, A., Merceologie alimentară, Ed. Agir, 2010
Hecht ,A.,How to Make Money with Commodities ,McGraw -Hill Professional, 2013
Wilma A. Dunaway Gende red Commodity Chains: Seeing Women's Work and
Households in Global Production ,Stanford University Press, 2013
*** Industrial Commodity Statistics Yearbook by United Nations: Department of
Economic and Social Affairs: Statistics Division, 2014