Livia Vidican Analiza privind situația actuală a fondului funciar și a aplicării legislatiei mediului în comuna Apahida [310545]

[anonimizat], [anonimizat], nr. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România; [anonimizat]; [anonimizat]

REZUMAT

Prin studiile efectuate în cadrul prezentei lucrări s-a încercat să se evidențieze importanța fondului funciar și măsurile de protecție a mediului în comuna Târlișua.

[anonimizat], Târlișua, resurse,

[anonimizat], Alexandru TODEA

University of Agricultural Scienences and Veterinary Medicine, 3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, România; [anonimizat]; [anonimizat]

ABSTRACT

Through studies in this paper have tried to highlight the importance of land and environmental protection measures in the village Târlișua .

[anonimizat], Târlișua , resources,

[anonimizat], oamenii uită importanța protejării și utilizării raționale a acestora. Motivul principal pentru care am ales această temă se datorează interesului real în cunoașterea stării actuale și viitoare a mediului și a [anonimizat] a dezvolta o afacere.

Indiferent cât de departe am privi în trecut întâietate printre preferințele oamenilor a [anonimizat] o [anonimizat], lucru valabil și în zilele noastre.

Lucrarea este structurată în trei părți: Partea I-a [anonimizat] a-II-a Material și metodă și Partea a-III-a –[anonimizat]. Cunoașterea fondului funciar și a stării mediului comunei Târlișua reprezintă interes atât pentru localnicii comunei cât și pentru potențialii investitori și viitori localnici.

[anonimizat], [anonimizat], apa, biodiversitatea, precum și anumite activități antropice care duc la poluarea acestora.

[anonimizat] o durată de folosință limitată trebuie utilizați rațional.

Principalul motiv al abordării aceastei teme este importanța cunoașterii evoluției fondului funciar al comunei în care locuiesc precum și starea mediul înconjurător, o bună gestionare a acestora oferind pe termen lung un mediu mai curat și condiții mai bune pentru desfășurarea activitățiilor.

[anonimizat].

PARTEA I-A. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

CAP I. [anonimizat] multiple semnificații de ordin istoric, sociologic și juridic, aflat într-o permanentă evoluție.

Dacă la începuturile organizării existenței omului ca ființă socială însușirea premiselor asigurării traiului său a apărut ca firească, dezvoltarea vieții sociale a impus ordonarea relațiilor dintre oameni. Realizată mai întâi la nivelul unor comunități teritoriale restrânse, de-a lungul istoriei, s-a ajuns la formarea de colectivități din ce în ce mai mari, unite prin diferite scopuri, pentru ca, la un moment dat, oamenii să se organizeze în state. Ca entități organizate, primele formațiuni statale au edictat norme juridice care au avut în vedere și raporturile de proprietate.

Literatura juridică de specialitate este unanimă în a defini dreptul de proprietate prin punerea în evidență a atributelor pe care acesta le conferă titularului său: posesia, folosința și dispoziția. Aceasta pare a fi și concepția noului Cod civil ramân care, în art. 555, definește, discutabil, numai dreptul de proprietate privată ca fiind dreptul titularului de a poseda, a folosi și a dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege, precizând că, în condițiile legii, el este susceptibil de modalități și dezmembrăminte, după caz.

Posesia (ius possidendi). Ca atribut ori prerogativă a dreptului de proprietate ce intră în conținutul acestuia, posesia reprezintă apropierea, însușirea și stăpânirea bunului ce formează obiectul dreptului analizat de către titularul său, acesta având reprezentatea psihologică, intelectuală a împrejurării că el are calitatea de proprietar. Dobândirea și prefigurarea calității de proprietar pot avea temeiuri juridice dintre cele mai diverse, toate însă trebuie a fi în măsură să confere în mod valabil această calitate: constituirea, fabricarea, confecționarea bunului, dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului prin încheierea de acte juridice perfect valabile: contractul de vânzare, contractul de donație e.t.c., dobândirea bunului pe cale succesorală etc. De aceea, atunci când vorbim despre posesie ca atribut al dreptului de proprietate, putem spune că starea de fapt a stăpânirii bunului se suprapune perfect peste starea de drept, „stăpânitorul” fiind însuși titularul dreptului de proprietate asupra bunului stăpânit.

Folosința (ius utendi și ius frutendi). Acest atribut presupune facultatea recunoscută titularului dreptului de proprietate de a utiliza bunul ce formează obiectul dreptului în materialitatea sa, direct și nemijlocit, prin putere proprie și în interes propriu. În legătură cu utilizarea bunurilor consumptibile, este de reținut că, de regulă, uzul lor se confundă cu dreptul de a dispune de ele, pentru rațiuni care nu necesită explicații suplimentare; consumarea înseamnă dispariția lor.

Dispoziția (ius abutendi). Dreptul de dispoziție întregește conținutul dreptului de proprietate și constă în prerogativa proprietarului de a hotărî cu privire la soarta bunului său, atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere juridic. Dreptul proprietarului de a dispune material și juridic de bunul său reprezintă un atribut esențial al dreptului de proprietate.

1.2 PRINCIPALELE NOȚIUNI PRIVIND FONDUL FUNCIAR

Fondul funciar este definit conform legislației în vigoare, ca totalitatea terenurilor, indiferent de destinația acestora, de titlul pe baza căruia sunt deținute, de domeniul public sau privat din care fac parte (Legea nr.18/1991, actualizată).

Luând în calcul clasificarea terenurilor aparținând fondului funciar prevăzută în actuala legislație, în comuna Târlișua se regăsesc următoarele categorii de terenuri:

► terenuri agricole;

► terenuri cu vegetație forestieră;

► terenuri aflate permanent sub ape;

► terenuri din intravilan, aferente localităților Comunei Târlișua;

► terenuri cu destinație specială, cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, ariile protejate (http://www.cnpsv.ro/legislatie/fond_funciar/ro, ultima accesare 09.05.2016).

La nivelul comunei, terenurile agricole, sunt utilizate astfel:

a) terenuri arabile- reprezentate de acele terenuri cultivate cu plante anuale sau perene, arate în fiecare an sau o dată la mai mulți ani însumând 1384 ha;

b) livezi – acele terenuri plantate cu pomi fructiferi, ocupând 20 ha din suprafața comunei;

c) pășuni – terenuri înierbate pe cale naturală, utilizate pentru pășunatul animalelor, 3094 ha;

d) fânețe -terenurile înierbate pe cale naturală, a căror iarbă este folosită pentru hrana animalelor, dupa ce este cosită, sub formă de masă verde sau fân, însumând 2120 ha;

e) păduri – reprezentate de terenurile cu vegetație forestieră atât cele amenajate silvic cât și alte terenuri împădurite, acestea fiind în suprafață de 6548 ha.

Din totalul suprafeței de 16083 ha pe care se întinde Comuna Târlișua, 10079 ha reprezintă proprietate individuală, 5985 ha propietate publică, iar 19 ha proprietate obștească, iar din aceste suprafețe 398 ha este reprezentat de teren intravilan.

1.3 CIRCULAȚIA JURIDICĂ A TERENURILOR PROPRIETATE PUBLICĂ ȘI PRIVATĂ A STATULUI ȘI A UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE

Prima referire făcută la proprietatea publică în legislația recentă este conținută de art. 4 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, act nosrmativ care, prin art. 5 alin. (2), i-a conturat și regulile de bază ale actului juridic: „Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii sunt dezafectate din domeniul public”.

Din analiza legislației naționale, rezultă că, proprietatea poate fi definită ca dreptul cel mai complex pe care cineva, persoana fizică sau juridică îl deține. Mai exact articolul 136 al Constituției României reglementează cele două forme ale proprietății, și anume proprietatea publică și proprietatea privată (www.cdep.ro, ultima accesare 09.05.2016).

,,Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritorialeʼʼ poate fi dobândită conform art. 44 al Constituției României pe cale naturală, prin achiziții publice, prin exproprieri pentru cauze de utilitate publică, prin acte de donații, acceptate de consiliul local al comunei, prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului, în domeniul public al acestora, în scopul utilizării publice (Legea nr. 18/1991, actualizată).

Fiind de interes național, proprietatea asupra domeniului public aparține statului, iar dacă domeniul public este de interes local, proprietatea aparține comunei Târlișua (Todea și Oroian, 2004).

Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice locale, actualizată prevede faptul că în cadrul politicii economice naționale, comunele dispun de resurse financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată a acestora (Legea nr.215/2001, actualizată).

Potrivit legii, bunurile care aparțin exclusiv domeniului public, de interes local al Comunei Târlișua, aflate în administrarea primărie comunei, sunt următoarele:

– drumurile – DC Târlișua-Șendroaia, DC Agrieș-Molișet;

– străzile;

– terenurile pe care sunt amplasate scoliile, grădinițele, primăria, etc;

– terenuri pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, parcuri, terenuri sportive, etc;

– rețelele de transport al energiei electrice.

De asemenea în cadrul teritoriului administrativ al comunei Târlișua întâlnim și bunuri publice de interes național, și anume:

– căile de comunicații – rutiere : DJ 171 Uriu- Tg. Lăpuș;

– terenurile aflate permanent sub apele Râului Ilișua și ale afluienților acestuia.

Legislația în vigoare, prevede că, un teren intră în categoria terenurilor de interes sau uz public, după caz, dacă:

– poate fi folosit de toti cei administrați și la care au acces toate persoanele: piețele, parcurile publice, căile de comunicații;

– este folosit în activități care interesează pe toți membrii societății, însă nu poate fi folosit de orice persoană: terenurile pe care sunt amplasate școlile, muzeele, teatrele;

– orice alt teren care are un uz sau interes public (Legea nr 18/1991, actualizată ).

Trebuie precizat faptul că, terenurile care fac parte din domeniul public, sunt inalienabile, imprescriptibile, si insesizabile (Oroian și Todea, 2002).

Acele terenuri care aparțin domeniului public al statului și al comunei Târlișua, pot fi date în administrare numai regiilor autonome și instituților publice, închiriate sau concesionate. Astfel, concesionarea sau închirierea terenurilor respective se face prin intermediul licitațiilor publice (art. 13 alin. (5) din Constituție, art. 12 din Legea nr. 213/1998 și art. 125 din Legea nr. 215/2001).

Trebuie menționat și faptul că instituții precum Primăria comunei Târlișua, ca persoane juridice de drept civil pot avea terenuri proprietate privată ale acestora, care nu sunt destinate unei afectațiuni publice, acestea constituind domeniul privat al statului și al unităților administrativ teritoriale (Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică).

Spre deosebire de terenurile din domeniul public al statului, terenurile aflate în proprietate privată a acestuia și a unităților administrativ-teritoriale, pot fi dobândite și înstrainate conform legii (Oroian și Todea, 2002).

După revizuirea Constituției materia este reglementată de art. 136 alin. (3), care dispune: „Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunui stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice”.

Bunurile enumerate în textul citat nu pot face decât obiectul proprietății publice și niciodată al celei private, indiferent de titular. Enumerarea nu este însă limitativă, prin lege putând fi stabilite și alte bunuri să facă obiectul exclusiv al proprietății publice.

1.4 REGIMUL JURIDIC AL TERENURILOR PROPRIETATE PRIVATĂ

Dacă facem o comparație între regimul juridic al terenurilor proprietate privată a statului și unităților administrativ-teritoriale și regimul juridic al terenurilor proprietate privată, acestea din urmă spre deosebire de cele proprietate a statului se află în circuitul civil, putând fi dobândite și înstrăinate potrivit legii (Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției).

Potrivit noilor reglementări, dreptul de proprietate privată este alienabil, imprescriptibil și sesizabil, persoanele fizice, juridice, statul și unitățile administrativ-teritoriale fiind subiecții dreptului de proprietate privată (Legea nr. 18/1991, actualizată).

Trebuie precizat și faptul că, indiferent de situarea acestor terenuri, în intravilanul sau extravilanul localităților și indiferent de întinderea suprafețelor, acestea pot fi înstrainate doar prin acte juridice încheiate în formă autentică (Legea nr 17/2004, privind circulația terenurilor).

Nu trebuie să omitem prevederile legislației în vigoare privind limitările înstrăinării și dobîndirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, astfel:

– terenurile atribuite prin constituirea dreptului de proprietate nu pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii, timp de 10 ani, socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății asupra lor (art. 32 din legea nr. 18/1991, republicată).

– Art. 1 din Legea nr. 247/2005 prevede: ”Terenurile proprietate privată, indiferent de destinație și titularul lor, sunt și rămân în circuitul civil. Ele pot fi înstrăinate și dobândite liber prin oricare din modurile prevăzute de lege.”(Todea, 2010)

Dacă în vechea reglementare se făcea distincție între regimul juridic al terenurilor cu vegetație agricolă și cel al terenurilor cu vegetație forestieră, din cuprinsul dispozițiilor mai sus menționate, terenurile proprietate privată, atât cele cu destinație agricolă cât și cele cu destinație forestieră vor putea fi înstrăinate și dobândite prin oricare din modurile prevăzute de lege și în aceleași condiții, având același regim juridic (Todea, 2010)

Noua lege privind circulația juridică a terenurilor, menține dispoziția conform căreia pot fi înstrăinate și dobândite terenurile din intravilan și extravilan, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, însă aduce ca noutate, faptul că, în categoria terenurilor la care se referă, intră atât terenurile cu construcții cât și cele fără construcții, indiferent de destinația sau întinderea acestora (art. 2 alin. 1din Legea nr. 247/2005).

Potrivit vechii reglementări proprietatea funciară dobândită prin acte între vii, nu putea depăși 200 ha de teren agricol în echivalent arabil, de familie, noua lege privind circulația juridică a terenurilor înlătură aceste limitări ale înstrăinării, arătând că terenurile proprietate privată pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii „ indiferent de destinația sau de întinderea lor ” (Legea nr 17/2004, privind circulația juridică a terenurilor).

Dacă legea nr. 54/1998 în art. 3, instituia o interdicție de dobândire a dreptului de proprietate de către cetățenii străini, persoane fizice și juridice, și apatrizi, Constituția revizuită în 2003, în art. 44 alin. 2 prevede că: „ Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală ”.

După aderarea României la Uniunea Europeană cetățenii străini și apatrizii, domiciliați pe teritoriul statelor membre pot dobândi proprietatea asupra terenurilor, de asemenea legislația actuală prevede faptul că cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor și prin moștenire legală.

Dacă legea nr. 54/1998 interzicea înstrăinarea, sub orice formă, a terenurilor cu privire la titlul cărora existau litigii la instanțele judecătorești, pe tot parcursul soluționării acestor litigii, noua reglementare prevede în art. 4 că ” existența unui litigiu cu privire la un teren cu sau fără construcții nu împiedică înstrăinarea acestuia și nici constituirea altor drepturi reale sau de creanță ”

În art. 52 din Codul silvic este prevăzut faptul că: „ Statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură , are drept de preemțiune la toate vânzările de bunăvoie sau silite, la preț și condiții egale, pentru enclavele din fondul forestier proprietate publică și terenurile limitrofe acestuia, precum și pentru terenurile acoperite cu vegetație forestierăʼʼ.

CAP II. APLICAREA LEGISLAȚIEI MEDIULUI

2.1 ASPECTE JURIDICE PRIVIND PROTECȚIA FACTORILOR DE MEDIU

Dacă fără bogățiile pământului și fără produsele pe care acesta le produce, fără foloasele pe care omul le trage de pe urma acestuia poate supraviețui, diminuarea calității factorilor de mediu i-ar face acestuia supraviețuirea imposibilă. De-a lungul timpului, mediul a suferit numeroase schimbări, de aceea interesul față de mediu trebuie să fie unul real întrucât doar prin protejarea și conservarea acestuia putem să asigurăm un viitor sustenabil.

Dacă analizăm mai multe definiții ale mediului înconjurător observăm că în sens larg toate fac referire la legăturile dintre componentele acestuia.

Acesta reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul și subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale și spirituale (www.naturalist.ro, ultima accesare 05.05.2016).

Aerul este definit ca o componentă esențială a atmosferei, alcătuit din mai multe amestecuri de gaze printre care și atmosfera. Atmosfera este definita potrivit legii nr. 137/1995 a protecției mediului ca fiind masa de aer care înconjoară suprafața terestra (Oroian și Todea, 2002).

Una dintre problemele cele mai importante ale momentului, întâlnită în comuna Târlișua, este poluarea apelor, deoarece majoritatea gospodăriilor de pe raza comunei sunt amplasate de-a lungul luncilor formate de cursurile de apă. Astfel Primăria comunei prin acțiunile sale, urmărește protecția apelor, prevenirea, limitarea deteriorării și ameliorarea calității acesteia în scopul evitării efectelor negative asupra sănătății umane, a mediului și a bunurilor materiale (Ordonanța de urgență nr. 195/2005, privind protecția mediului).

Factor natural, important, supus poluării, apa reprezintă o sursă extrem de importantă în desfașurarea tuturor proceselor biologice din natură, în înfăptuirea tuturor activităților umane și nu în ultimul rând în existența vieții omului, trebuie luate toate măsurile necesare pentru o bună gestionare a acesteia, evitând poluarea (Ordonanța de urgență nr. 195/2005, privind protecția mediului).

Dreptul de folosință al apelor este unul liber, astfel apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, în vederea satisfacerii nevoilor și a trebuințelor gospodăresti, dacă se respectă normele sanitare și de protecție a calității apelor (Legea nr. 107/1996 –Legea apelor).

Legislația în vigoare, interzice poluarea în orice mod a apelor. Utilizatorii apelor sunt obligați prin lege să respecte normele de consum de apă și să economisească apa și totodată să iși întrețină și să își repare instalațiile proprii și a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare (Ordonanța de urgență nr. 195/2005, privind protecția mediului).

Rezultat al interacțiunii tuturor elementelor mediului și suport al întregii activități umane, solul este influențat de acestea, fie prin acțiunile antropice, fie prin urmările fenomenelor naturale.

Formate, mai ales în partea superioară a bazinului hidrografic al văii Ilișua într-un mediu preponderat forestier, prin procese de bioacumulare, caracterizate prin humificare activă a suprafeței organice, solurile sunt în mare parte brune, brune acide, brune podzolice, podzolice.

Pe versanții cu declivitate mare și o structură geologică din starturi argiloase în alternanță cu cele nisipoaso-argiloase, se produc frecvente alunecări, rupturi și prăbușiri care, amplificate de modul de folosire a terenurilor, au produs erodarea progresivă a solului care și-a pierdut nivelul de fertilitate și așa destul de scăzut. Pe lunci predomină solurile argilo-aluvionare, mezobazice (www.tiblesonline.ro, ultima accesare 15.05.2016).

În comuna Târlișua nu există valori de patrimoniu natural, dar trebuie ocrotite și conservate în regim de protecție, vegetația malurilor și a luncilor din lungul râurilor și de pe malurile lacurilor, zonele umede naturale, pajiștile naturale, vegetația de pe terenurile marginale ale culturilor agricole, vegetația din lungul căilor de comunicație rutieră, fiind interzisă orice lucrare și acțiune care le afectează integritatea.

În bazinul superior al Văii Ilișua, cele două tipuri de vegetație, lemnoasă și ierboasă, sunt bine reprezentate, structural și cantitativ.

2.2 NORME TEHNICE DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚILOR DE INSPECȚIE ȘI CONTROL ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI

Inspecția periodică privind protecția mediului este realizată de către Garda Națională de Mediu, denumită GNM, care are atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sancționării încălcării prevederilor legale privind protecția mediului (www.gnm.ro, ultima accesare 10.05.2016).

Exercitarea inspecției mediului revine comisiilor din structurile Gărzii Naționale de Mediu, fiind obligatorie pentru toate activitățiile cu impact semnificativ asupra mediului și care se supun procedurii de reglementare a protecției mediului respectând normele în vigoare, fiind realizată în perioada de execuție și punere în funcțiune a unui obiectiv, cât și pe durata funcționării acestuia ( www.gnm.ro , ultima accesare 15.05.2016).

Pentru o bună gestionare a factorilor naturali, la nivelul fiecărei agenții regionale pentru protecția mediului se organizează un Comitet Regional pentru protecția mediului; În subordonarea Comitetului Regional se afla Comisiile locale, aferente comunei Târlișua, alcătuite din minim 5 membrii.

Atribuțiile comisiei locale sunt urmatoarele:

– analizarea proiectelor de hotărâri ale consiliului local;

– pronunțarea asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare;

– întocmeirea rapoartelor asupra proiectelor de hotărâri precum și asupra problemelor analizate, pe care le prezintă consiliului local;

– administrarea domeniului public și privat al comunei;

– conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale;

– protecția și refacerea mediului;

– punerea în valoare, în interesul comunității locale, a resurselor naturale de pe raza comunei;

– realizarea lucrărilor și stabilirea măsurilor necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului;

– participă, după caz, la dezbateri comune cu celelalte comisii de specialitate ale Consiliului local.

2.3 OBLIGAȚIILE PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE PRIVIND

PROTECȚIA MEDIULUI

,,Protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridiceʼʼ. Orice drept atrage după sine și obligații, ca urmare, dreptul omului la un mediu înconjurător sănătos și protejat atrage obligativitatea acestuia de a gestiona și utiliza rațional resursele naturale (OUG 195-2005).

Astfel, conform Ordonanței de urgență nr.195/2005 privind protecția mediului obligațiile persoanelor fizice și juridice în ceea ce presupune protecției mediului sunt:

– respectearea reglementărilor privind protecția atmosferei, adoptând măsuri

tehnologice adecvate de reținere și neutralizare a poluanților atmosferici;

– se interzice schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor;

– persoanele juridice au obligația de a ține evidența strictă a substanțelor și preparatelor periculoase precum și de a identifica și preveni riscurile pe care acestea le pot prezenta asupra sănătății populației și mediului;

– proprietarii și deținătorii de terenuri, sunt obligați să întrețină spațiile verzi, parcurile, gardurile vii pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană;

– obligația de a se desfășura pe suprafața ariilor naturale protejate numai a acelor activități conforme prevederilor planurilor de management și regulamentărilor ariilor naturale protejate;

– se interzice cu desăvârșire aprinderea și folosirea focului deschis în afara vetreleor special amenajate, semnalizate în acest scop;

– este interzis prin lege abandonarea deșeurilor pe teritoriul ariilor naturale protejate și nu numai;

– obligațiile instituției primăriei comunei de a avea personal specializat pentru protecția mediului și de a colabora în acest scop cu autoritățle pentru protecția mediului;

– obligațiile autorităților primăriei de a asigura, prin serviciile publice și operatorii economici responsabili, salubrizarea stradală, a spațiilor verzi, piețelor și parcurilor publice, și intreținerea acestora;

– este interzisă cu desăvârșire folosirea momeli periculoase în activitățile de pescuit, cu excepția cazurilor special autorizate;

– persoanelor fizice si juridice au obligația de a nu produce poluarea apelor de suprafață prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale, de a nu deversa în apele de suprafața sau subterane ape uzate, menajere; de a nu arunca și de a nu depozita pe maluri, în albiile râurilor.

PARTEA A II-A. MATERIAL ȘI METODĂ

CAP. III. DATE RELEVANTE DESPRE COMUNA TÂRLIȘUA

3.1 DESCRIERE ȘI ISTORIC A LOCALITĂȚII

Localitatea Târlișua, respectiv comuna cu același nume, este situată în partea nord-vestică a județului Bistrița-Năsăud, la interfața cu județul Maramureș, într-o zonă depresionară de la poalele versantului sudic al Munților Țibleș. Ca unitate administrativ-teritorială, se învecinează cu următoarele comune: Zagra în est, Spermezeu în sud, Ciceu-Giurgești în sud-vest, în timp ce în nord-vest și în nord se învecinează cu Suciu de Sus (jud. Maramureș). Comuna Târlișua are în componență localitățile: Borleasa, Răcăteș, Târlișua (centru de comună), Agries, Agrieșel, Molișet, Lunca Sătească, Șendroaia, Oarzina și Cireași.

Comuna se înscrie în categoria de unități spațiale microscalare, având de partea sa anumite elemente specifice. În primul rând, putem vorbi de o aură culturală derivată din statutul său de loc natal al creatorului romanului românesc modern, prozatorul Liviu Rebreanu (1885-1944). În al doilea rând, ea face parte dintr-o entitate etnografică de mare originalitate, Țara Năsăudului, la marginea vestică a căreia etaleză valori materiale și spirituale particulare. În al treilea rând, ea răspunde în mod exemplar atributului de „periferizare” provenit din poziția geografică mai sus menționată. Raportul centru-periferie se manifestă și aici prin caracteristicile sale de disipare accentuată a resurselor pe măsură ce ne îndepărtăm de centrul politico-administrativ. În consecință, spațiile de acest gen, localizate geografic periferic, devin veritabile „no man land-uri”, ceea ce are o covârșitoare importanță în formularea strategiei lor de dezvoltare economico-socială (Cocean, 2014).

În hotarul comunei Târlișua există sate întemeiate din vechime, dar și crânguri, grupuri de case și case siguratice chiar, risipite pe luncile văilor lăturalnice, prin poieni și pe culmi formate progresiv, după revoluția pașoptistă îndeosebi, ca o consecință a împropităririi, a sporului demografic, a extinderii suprafețelor agricole și a fânațelor.

Începuturile vieții umane pe aceste meleaguri preced însă cu multe veacuri întemeierea așezărilor stabile. Un toporaș cu gaură de înmănușare din neolitic găsit în hotarul satului Agrieș, un depozit de obiecte de bronz descoperit în 1977 pe Dosul Iederii, urme materiale neidentificate descoperite în perioada interbelică pe Zapodie, în hotarul Târlișuei, un tezaur de monede descoperit de Purja Onica prin anii 1950 în Agrieș, cioburi de vase aflate la Gura Costesii, ceramică prefeudală descoperită la Borleasa insuficiente pentru a formula aprecieri pertinente privitoare la preistoria așezărilor de la izvoarele Ilișuei, sunt, totuși, dovezi incontestabile ale străvechimii prezenței și activității umane.

Fig. 3.1. Atestare documentară a localităților comunei Târlișua (Cocean, 2014)

3.2 PREZENTAREA PRINCIPALELOR ELEMENTE ALE FONDULUI FUNCIAR AL COMUNEI TÂRLIȘUA

Materialul utilizat în prezenta lucrare este reprezentat de Comuna Târlișua, comună aparținând Județului Bistrița-Năsăud, material evidențiat exact prin metoda analizei documentelor, studierii monografiei localității, a datelor și materialelor puse la dispoziție de către Primăria comunei Târlișua, a literaturii de specialitate, a hotărârilor consiliului local al comunei, a legislației de specialitate aflate în vigoare:

– Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, actualizată;

– Legea nr.107 1996 – legea apelor;

– Legea nr. 1/2001 privind reconstituirea dreptului de proprietate;

– Legea nr. 215/2001 – legea administrației publice locale, cu modificările ulterioare;

– Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății;

– Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic;

– Legea nr. 17/2014 privind vânzarea-cumpărarea terenurilo agricole situate în extravilan;

– Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului;

Totodată metoda prezentei lucrări o constituie evidențierea dinamicii principalelor elemente luate în studiu: suprafețelor de teren ale comunei Târlișua, pe categorii de folosință, regimul juridic al acestora (proprietate publică sau privată), precum și analiza studiilor de impact asupra mediului care s-au realizat la nivelul comunei, urmărind evoluția factorilor de mediu și a fondului funciar al comunei. Colectarea datelor a fost făcută prin intermediul unui studiu de caz, realizat la primăria comunei, în localitatea Târlișua.

Situația generală a fondului funciar pe grupe de proprietari este prezentată astfel: (Evidențele Camerei Agricole Târlișua-2016)

Suprafață totală:16.083 ha

Proprietate publică – Total 6.004 ha

Din care:

Proprietate publică aparținând statului 266 ha

– Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 230 ha

– Ministerul Mediului și schimbărilor Climatice 1 ha

– Ministerul Economiei 0 ha

– Ministerul Transporturilor 35 ha

– Ministerul pentru Societate Informațională 0 ha

– Ministerul Educației Naționale 0 ha

– Ministerul Sănătății 0 ha

– Ministerul Culturii 0 ha

– Ministerul Apărării Naționale 0 ha

– Ministerul Afacerilor Interne 0 ha

– Ministerul Justiției 0 ha

– Alte Ministere și Organe Centrale 0 ha

Și

Proprietate Publică aparținând Unităților Administrativ Teritoriale 5.738 ha

– Județeană 5.402 ha

– Comunal 336 ha

Proprietate privată – Total 10.079 ha

– Proprietate privată a statului 79 ha

– Proprietate privată a Unităților Administrativ Teritoriale 3.150 ha

– Proprietate privată a persoanelor juridice 300 ha

– Proprietate privată a persoanelor fizice 6.550 ha

Proprietate cooperatistă 20 ha

Terenuri deținute de investitori străini 0 ha

PARTEA A III-A. REZULTATE ȘI DISCUȚII

CAP IV. STUDIU DE CAZ EFECTUAT ÎN COMUNA TÂRLIȘUA

4.1 ANALIZA FONDULUI FUNCIAR AL COMUNEI TÂRLIȘUA

Hotarul comunei este întins pe o suprafață de cca 174 km2 , datele cu privire la suprafața hotarelor comunei, suprafață stăpânită sau disputată de numeroși proprietari (stat, comună, particulari-privați, particulari-composesorali) sunt contradictorii, unele contradicții datorându-se faptului că nu se face distincție între suprafața totală a hotarelor și suprafața agricolă a acestora.

Potrivit unei monografii sumare, fără dată și autor, suprafața hotarelor celor 10 sate, este de 14.582 ha din care, proporțional, 9,50% reprezintă teren arabil, 18,54% pășuni naturale, 14,54% fânețe naturale, 44,90% fond forestier și 9,24% teren neproductiv. Într-un documentar nedatat se dau următoarele date: suprafața totală 15.846 ha, din care 5.605 ha arabil, 1.432 ha pășune, 2.132 ha fânețe, 6.568 fond forestier, 3.673 ha alte destinații. În 1953 suprafața totală a fondului funciar era de 17.124,55 ha din care 1.902,74 ha arabil, 2.420,62 ha fânaț, 2.384,15 ha pășune, 8.894,30 ha pădure, 1.454,70 ha neproductiv, 68,02 ha curți și clădiri (Pădurean, 2008).

Conform datelor obținute de la Camera Agricolă a Primăriei Târlișua în anul 2016 situația fondului funciar se prezintă astfel:

Suprafață totală: 16.083 ha

Suprafață agricolă: 6.598 ha reprezentând 41,2% din care:

1.384 ha teren arabil,

3.094 ha pășuni,

2.120 ha fânețe.

Păduri: 6.584 ha reprezentând 40,71%

Conform datelor furnizate de Inspecția Teritorială de Regim Silvic și Vânătoare filiala Bistrița din totalul de 6.584 ha suprafață a fondului forestier din bazinul Târlișua, 4.903 ha aparțin statului, 720 ha unitățiilor administrativ-teritoriale și 960 ha sunt deținute de persoanele fizice.

Arealul ocupat de pădurile de conifere și foioase, componenta cea mai importantă a vegetației lemnoase, depășește 60% din suprafața acestuia ( Pădurean, 2008).

Etajul coniferelor, prezent în dealurile piemontane și în munții Țibleș, este reprezentat de molid (picea excelsa), brad (abies alba), pin (pinus silvestris) și exemplare rare de larice (larix decidua).

Figura 4.1 Vegetația în zona Târlișua (Autor- Ștefan Bilașco)

Pe cele trei brațe principale ale Văii Ilișua, Strâmbulici, Izvor și Molișet, s-au dezvoltat păduri compacte de foioase formate, preponderent, din fag montan (fagus sylvatica). Rar pot fi întâlnite exemplare de paltin de munte (acer pseudopaltinus), jugastru (acer campestre), frasin (fraxinus excelsior), ulm (ulmus montana), mesteacăn (betula verrucosa), tei (tilia tomentosa, tilia cordata), gorun (qnercus petraea).

La bordura pădurilor de foioase pot fi întâlnite diferite specii de arbuști: alun (corylus avellana), corn (cornus mas), măceș (rosa canina), păducel (carategus monogyna), salba moale (euonymus europaea, euonymum verrucosa), spin porumbar (prunus spinosa), sânger (cornus sanquinea), soc roșu (sambucus racemosa).

În zona alpină cresc pâlcuri de jnepeni și afinari, iar în tăieturi, zmeur. Malurile văilor sunt tivite, fragmentar și discontinuu, de arbori specifici zonelor umede: arinul (alnus glutinosa), plopul tremurător (plopus tremula), răchita (salix).

Din vremuri imemorabile, pădurile au fost de mare folos omului, timp îndelungat, multe din cele de trebuință gospodarilor, fiind făcute din lemn. Dificultățile legate de accesul la această importantă resursă și de transport au amânat exploatarea în regim industrial, și pe cale de consecință, valorificarea superioară a acestei avuții.

Avănd în vedere suprafața considerabilă a fondului forestier de care dispune comuna Târlișua, contextul actual al dezvoltării infrastructuri drumurilor forestiere, toți acești factori reprezintă un obiectiv important pentru strategia de dezvoltare a localității pentru începerea unei expoatări ale fondului forestier. Exploatarea lemnului să fie strict corelată cu reîmpăduririle, valorificarea superioară a lemnului pe plan local, producerea mangalului, cherestea, lemn pentru construcții integrate.

Figura 4.2 Vedere drum forestier Valea Domnească, Agrieșel (Arhivă personală)

Intervenția factorului uman în zonele intens populate ale bazinului a dus la modificări importante ale suprafețelor (defrișări, exploatare) și structurii vegetației (împăduriri cu specii cu mare valoare de piață).

Figura 4.3 Riscuri naturale în zona Târlișua (Autor- Ștefan Bilașco)

Formele de relief, caracterizate prin versanți abrupți și lunci înguste, sunt rezultatul unor procese de versant cauzate de factori geologici și meteorologici de lungă durată care, mai ales în epoca modernă, au interacționat cu activități antropice agresive asupra vegetației lemnoase.

Multe din alunecările de teren mai vechi au fost reactivate de precipitațiile abundente din 1970, 1980 și 2006 când s-au înregistrat și mari inundații locale. Menționăm în mod deosebit alunecările din dealul Muscel (Târlișua, Zapodie, Secătura) care au afectat și șoseaua, pe cele de pe versantul drept al Luncii Sătești, aflate într-unstadiu de dezvoltare activă, de pe dealul Negrilor unde sunt și câteva sectoare de prăbușiri.

La Târlișua se disting alunecări în brazde (superficiale), lenticulare (lupe de alunecare), alunecări în movile, monticuli sau glimee, alunecări în trepte (pseudoterase) și alunecări complexe (alunecări-surupări, curgeri, etc). În aceași zonă s-a observat că, în urma procesului de umectare profundă, au fost afectate stratele de rocă (gresii, marne) producându-se desprinderea unor volume importante de pământ care au generat monticuli („muncei”). Sunt destul de păgubitoare și alunecările vălurite, active, de pe terenurile agricole din Oarzina, Cireșoaia, Borleasa, Târlișua.

Viitura din 1980, datorită precipitațiilor abundente, a provocat alunecări lenticulare și la Târlișua pe dreapta văii. Organisme torențiale mai puternice, împotriva cărora s-au luat unele măsuri de protecție, sunt frecvente la Agrieș, Agrieșel, Șendroaia, Lunca Sătească, respectiv pe versanții unor dealuri Parpaneasa până sub pădure – Dealul Secăturii – (Agrieș), Fața Poieniței (Lunca Sătească), Fața Frasinului (Valea Zâmbriței).

Figura 4.4 Efectele inundațiilor în comuna Târlișua (http://www.timponline.ro/de-ziua-mondiala-pentru-reducerea-dezastrelor-naturale-sa-nu-uitam-lectia-tarlisua)

4.2 ASPECTE PRIVIND PROTEJAREA MEDIULUI ÎN COMUNA TÂRLIȘUA

Pentru protejarea terenurilor de degradare, a așezărilor și a căilor de comunicație, se impune luarea unor măsuri: împădurirea cu esențe repede crescătoare, efectuarea de cleionaje, diguri de protecție și consolidări de maluri. Relieful comunei Târlișua are o structură verticlă, în alcătuirea lui aflându-se trei zone: de luncă, piemontană (deluroasă) și montană.

Figura 4.5 Amenajare pârâie necadastrate (Arhivă personală)

Muntele Țibleș parte din lanțul grupei vulcanice maramureșene, aflat în partea de nord a comunei, constituie relieful major al hotarului. Cu cele trei vârfuri care domină orizontul, Arcer, Țibleș (1842m), Bran, muntele se impune prin măreția măgurilor.

Dealurile flanchează cursul principalelor văi colectoare. Aparent neîntrerupt, șirul lor este fragmentat de văi debitoare, în general scurte, care drenează apele pluviale și izvoarele de pe clinurule lor. Din amonte spre aval aval principalele dealuri sunt: Plopi, Tămășoaia, Ulesei, Coasta Izvor, Piciorul lui Ștefan, Fața lui Ștefan, Pârâul Porcului, Arșița de Sus, Arșița de Jos, Obcinii, Tăuț, Corhe, Ilii, Cireșului, Ivăneseii, Podul Strâmbei, Corabia, Piciorul Zimbrului, Fețele Corabiei, Obcina Țarcului, Rupturi, Teiului, Dealu lui Corniș, Obcinile Șendroii, Ursului, Ulmului, Pipinelii, Calea Frasinului, Negrilor, Muncel, Dealul Bisericii, Dosu Pietrii, dealurile Costesii, Plăiuț, Luntre, Vezurilor, Tufaru, Coasta lui Pasc, Secătura, Poiana Coțofenească, Corlate, Coltău, Dealu Popii (Pădurean, 2008).

Figura 4.6 Relieful în zona Târlișua (Autor- Ștefan Bilașco)

Luncile sunt înguste, gresiile dure pe care le trversează împiedicând generarea unor profile evazate, așa încât contactul cu terasele se face, cel mai adesea, cu pantă abruptă. Rar există și treceri lente.

Unele văi au luncă dezvoltată sub formă de fâșie, cu lățime variabilă față de talveg (mijlocul apei). După ieșirea din Târlișua valea se lărgește, parazitată însă la confluiența cu Văile Răcăteș, Mihăileasa, Zâmbrița și Borleasa de conurile de dejecție pe care acești debitori le depun.

Figura 4.7 Rețeaua hidrografică în zona Târlișua (Autor- Ștefan Bilașco)

Rețeaua hidrografică a comunei, formată exclusiv din ape curgătoare, aparține bazinului Someșul Mare. Principalul colector al rețelei este Valea Ilișua, râu cu debit oscilant dar cu regim de curgere permanent, format pe teritoriul satului Târlișua din confluiența Văii Izvorului, (unită cu Valea Strâmbulici) cu Valea Lungă sau a Molișetului (unită cu Valea Agrieșului), văi cu obârșii în munții Țibleșului. Afluient de ordinul I al Someșului Mare, Valea Ilișua are un bazin hidrografic de 354 km2 și o lungime de 42 de km. Confluiență cu Someșul Mare are loc în aval de localitatea Cristeștii Ciceului, la altitudinea de 273 m, diferența de nivel față de cota maximă, 1216 m.

Înfluiențată de configurația reliefului, de altitudine, înclinarea pantelor și expoziția acestora, clima zonei este temperat continentală. Media anuală a temperaturii este între 4-60 C în partea nordică a comunei și 6-80 C în cea sudică.

Figura 4.8 Clima în zona Târlișua (Autor- Ștefan Bilașco)

Precipitațiile atmosferice căzute în sezonul estival, deobicei neregulat și sub formă de averse locale, reprezintă cca 60% din totalul precipitațiilor anuale. Media lor anuală este cuprinsă între 700-1000 mm/an. Vânturile dominante sunt de obicei uscate și vin din direcțiile E și N-E.

Iarna începe în a doua jumătate a luni noiembrie și durează, în medie, până în prima sau a doua decadă a lunii martie. Stratul de zăpadă are, în medie, 40-60 cm și nu cauzează prejudicii social-economice. Primăvara și toamna, aerul rece se acumulează în zonele joase ale spațiului, ceea ce produce inversiunea termică: mai rece jos decât sus. Pe cale de consecință, zonele înalte vor fi ferite de înghețurile timpurii și târzii (Pădurean, 2008).

Oamenii depind de sol pentru a trăi, însă activitățile umane au consecințe negative asupra lui. Din cauza anumitor practici agricole, unele soluri devin vulnerabile la eroziune. Suprafețe mari de soluri foarte fertile sunt acoperite de beton sau asfalt, pe măsură ce localitățile continuă să crească. În unele regiuni, ca urmare a irigațiilor, solul a devenit sărat și mai puțin fertil.

Figura 4.9 Solurile în zona Târlișua (Autor- Ștefan Bilașco)

Formate, mai ales în partea superioară a bazinului hidrografic al văii Ilișua, într-un mediu preponderent forestier, prin procese de bioacumulare, caracterizate prin humificarea activă a substanței organice, solurile sunt, în mare parte, brune, brune acide, brune podzolice, podzolice.

Pe versanții cu declivitatea mare și o structură geologică din straturi argiloase în alternanță cu cele nisipoaso-argiloase, se produc frecvente alunecări, rupturi și prăbușiri care, amplificate de modul de folosire a terenurilor, au produs erodarea progresivă a solului care și-a pierdut nivelul de fertilitate și așa destul de scăzut.

Un alt element al biodiversității care trebuie protejat și totodată utilizat rațional este reprezentat de fauna localității. Hotarul comunei este populat de o faună bogată și diversă, reprezentată de mamifere: bursucul (Meles meles), căprioara (Capreollus capreollus), cerbul carpatin (Cervus elaphus), dihorul (Putorius putorius), jderul (Martes martes), lupul (Canis lupus), mistrețul (Sus scropha), pisica sălbatică (Felix silvestris), râsul (rar Felix lynx), ursul (Ursus arctos), veverița (Sciurius vulgaris), vulpea (Vulpes vulpes).

Fauna este complectată și cu o bogată diversitate de păsări, cum ar fi: alunarul (Nucifraga cariocatactes), buha (Bubo maximus, ocrotită), ciocănitoarea pestriță (Dendrocopos medius), cucul (Cuculus canoris), mierla neagră (Trudus merulus), negroica (Dryocopus martius), pițigoiul mare (Parus major), pițigoiul de munte (Parus montanus), sturzul cântător (Turchus philomelos), uliul păsărar (Accipites nesus), vrabia (Passer domesticus); pești: păstrăv, mreană, clean, scobar, porcușor, dar și rozătoare: șoareci, șobolani; reptile: șerpi, șopârle; bartracieni, broaște, etc (Pădurean, 2008).

De mare importanță și interes este fauna cinegetică, aflată în grija paznicilor de vânătoare ai Asociatiei Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bistrița-Năsăud. Pe raza comunei există două fonduri de vânătoare, Agrieș 3 și Târlișua 4, cu o suprafață productivă de 13.330 ha, care include toate tipurile de teren: pădure, arabil, pășune, fânaț, luciu de apă, inclusiv 259 ha de pădure aparținând comunei Zagra și 374 ha aparținând unor proprietari neasociați din Spermezeu și comunei Spermezeu, aflate în exploatarea Grupei Târlișua a A.J.V.P.S. Bistrița. Sunt ocrotite de lege: uliul șorecar (Butea vulgaris), cucuveaua (Athene noctus), corbul (Corvus corax), bufnița, dintre păsări și ursul, cerbul carpatin dintre mamifere.