Livezi Traditionale din Localitatea Rod, Judetul Sibiu

LIVEZI TRADITIONALE

DIN LOCALITATEA ROD, JUDEȚUL SIBIU

[NUME_REDACTAT]…………………………………………………………………………………………………pag.1

CAPITOLUL 1

1.1.Definitia si importanta pomiculturii………………………………………………pag.2

1.1.a. Legatura pomiculturii cu alte discipline …………………………………………….pag.3

1.1.b.Importanta cultivarii pomilor si arbustilor fructiferi …………………………….pag.4

1.2 Dezvoltarea pomiculturii in Romania………………………………………….pag.6

1.3.Sisteme de culturi pomicole……………………………………………………….pag.9

1.7.Importanta conservarii resurselor genetice autohtone……………………..pag.14

1.8.Initiative si proiecte de conservare a soiurilor locale din jud.Sibiu…..pag.15

1.9.Cultura parului…………………………………………………………………………..pag.18

1.9.1.Originea si raspandirea genului Pyrus………………………………………pag.19

1.9.2.Importanta culturii………………………………………………………………….pag.23

1.9.3.Particularitati de crestere………………………………………………………..pag.23

1.9.4. Specii, soiuri si portaltoi…………………………………………………………pag.25

1.9.5. Maturarea si recoltarea fructelor……………………………………………..pag.26

CAPITOLUL 2

2.1.Zona de studiu……………………………………………………………………pag.30

2.1.1. Cadrul geografic, pozitia si accesibilitatea satului Rod, jud. Sibiu..pag.30

2.1.2. Cadrul economic……………………………………………………………………..pag.32

2.1.3.Cadrul social si cultural…………………………………………………………….pag.34

2.1.4. Cadrul istoric…………………………………………………………………….pag.37

2.2. Metode de investigatie……………………………………………..pag.39

2.2.1. Interviul………………………………………………………………………..pag.39

2.2.2. Localizarea soiurilor de par si mar vechi prin intermediul GPS-ului….pag.46

Capitolul 3

3.1.Rezultate si concluzii……………………………………………………pag.

3.2.Valorificarea durabila a tezaurului genetic din soiurile de par existente in localitatea Rod………………………………………………………………………….

Concluzii ………………………………………………………………………….

Bibliografie……………………………………………………………………….

Anexe………………………………………………………………………………..

Prezenta lucrare urmareste identificarea livezilor traditionale, inca productive, din localitatea Rod si vizeaza in deosebi soiurile din genul Pyrus, care sunt adaptate conditiilor pedoclimatice specific zonei colinare inalte, localitatea aflandu-se la 800m altitudine.

Livezile traditionale se compun dintr-o varietate de pomi fructiferi si nu prezinta tendinta moderna de omogenizare a soiurilor in scopul comercializarii. Livezile constituie gospodariile individuale si erau astfel concepute incat se puteau recolta fructe, ajunse treptat la maturitate, din luna iulie pana in noiebmbrie. Fructele acestor soiuri autohtone depasesc prin aroma, parfum, varietatea texturii pe putinele soiuri comerciale disponibile in comert. Anumite soiuri de fructe sunt foarte perisabile si daca nu sunt consummate sau prelucrate la timp, constituie un mare deficit, din punct de vedere economic, pentru societatea actuala de consum. Aceste livezi au devenit depozitarele unor soiuri autohtone, a caror caracteristici fenotipice nu au fost limitate, de factori economici, ci s-au urmarit trasaturile cele mai viabile pentru gradinile familiale si astfel au devenit surse pentru imbogatirea tezaurului genetic national si international.

Prin incercarea de a gasi localnici cu preocupari in domeniul pomiculturii in localitatea Rod, am relizat cat de fragil este, in momentul actual, patrimoniul cultural rural din zona si existenta pericolului de disparitie a unor cunostinte, obiceiuri, traditii, din cauza tendintei masive de imigrare a tineretului in spatiul urban. Din cauza lipsei fortei de munca si livezile au avut de suferit, acestea aflandu-se intr-o stare de degradare avansata, dar, cu toate acestea, exista inca pomi, care, dupa spusele localnicilor, ar avea varsta de 150 de ani si inca mai dau roade. Acesta este un semnal de alarma pentru cultura romaneasca si ca urmare a acestei lucrari, sper ca se vor lua initiative de a conserva soiurile locale, bine adaptate zonei respective si impreuna cu ele si anumite traditii si obiceiuri.

Capitolul 1

1.1.Definitia si importanta pomiculturii

Pomicultura, domeniul sau ramura cu pondere economica a horticulturii, este o stiinta cu obiect de studiu si metode de cercetare proprii, iar practicarea ei reprezinta o preocupare profitabila, utila si placuta. Este o stiinta cu obiect de studiu si metode de cercetare proprii, iar practicarea ei reprezinta o preocupare profitabila, utila si placuta.

Etimologic, denumirea provine de la cuvintele latine Pomus (i) – pom (arbore fructifer) si cultura (ae) – ingrijire, cultivare. In decursul timpului pomicultura a evoluat de la o simpla indeletnicire la o stiinta concreta, complicata, avand legaturi cu discipline ca : botanica, fiziologia vegetala, biochimia, agrochimia, pedologia, genetica, ameliorarea plantelor, ecologia vegetala, entomologia, fitopatologia etc.

O definitie si mai completa a pomiculturii se poate formula astfel : Studiul particularitatilor biologice si ecologice ale speciilor de pomi si arbusti fructiferi, in vederea stabilirii tehnologiilor adecvate de cultura pe areale specifice, in vederea obtinerii de productii mari, de calitate superioara, constante de la un an la altul, profitabile si a pastrarii echilibrului ecologic.

Se poate vorbi despre pomicultura la un nivel mare,ca si de o adevarata arta, in special in domeniul cunoscut al plantatiilor si dirijarii pomilor in cresterea lor.O evolutie puternica a pornit in ultimele doua secole, cand sectorul pomicol a luat avant odata cu stiintele fundamentale ale vietii.

Conceptia plantatiilor pomicole – ecosistem- tehnologii – necesitatii sociale, a dus la dezvoltarea termenului de “durabil”, agroecosistemului, un ecosistem antropogen pomicol.

Pomicultura moderna, este un termen ce defineste clar nivelul la care se practica in momentul de fata, fiind in stransa legatura cu responsabilitatea umana, a producatorilor pomicoli din intreaga lume pentru un echilibru in natura, astfel putand sta de vorba si despre pomicultura ecologica sau pomicultura organiza.

1.1.a. Legatura pomiculturii cu alte discipline

Ca si structura, disciplina se imparte in Pomicultura generala,Pomicultura speciala sau Pomologie.

Pomicultura generala se ocupă cu :

-studiul particularităților biologice și ecologice ale pomilor și arbuștilor fructiferi, în interacțiunea lor cu factorii de mediu ;

– stabilirea tehnologiei de obținere a materialului săditor pomicol, deînființare și întreținere a plantațiilor, în vederea realizării de producții mari, relativ constante, de calitate superioară și eficiente în același timp.

Pomicultura specială este știința care:

-studiază pomii și arbuștii fructiferi din punct de vedere morfologic și agrobiologic,

-stabilește sortimentele cele mai adecvate pentru fiecare specie în parte;

-elaborează tehnologii diferențiate pe soiuri sau grupe de soiuri, în scopul valorificării la maxim a potențialului productiv al acestora.

Pomologia se ocupă cu descrierea soiurilor pomilor și arbuștilor fructiferi pe baza caracterelor morfologice biologice și de producție ale acestora.

Studiul acestei discipline ajută la recunoașterea soiurilor diferitelor specii pomicole.

Pentru recunoașterea soiurilor se recurge de cele mai multe ori și laaprecierea organoleptică (prin degustare) ( “Pomicultura generala” – prof. [NUME_REDACTAT])

In stransa legatura cu pomicultura sunt urmatoarele discipline :

Botanica – descrie partile componente ale pomilor,arbustiilor fructiferi cu informatii despre taxonomia speciilor ;

Cresterea, asimilarea, diferentierea, rezistenta la diferiti factori de stres procesele biochimice de transformare si formare a substantelor, este studiata de biochimia vegetala.

O disciplina foarte apropiata de pomicultura speciala, este genetica, ajuntand la crearea de noi soiuri superioare celor existente.

Protectia plantelor, este de nelipsit in cultura pomilor si arbustilor fructiferi, avand in vedere importanta prevenirii bolilor si daunatorilor, in stransa legatura cu protectia mediului.

Agrotehnica si agrochimia arata anumite verigi tehnologice ale culturii pomilor, ce se refera in special la nutritia plantelor si lucrarii solului.

Topografia si imbunatirile financiare, se leaga prin organizarea si exploatarea corecta a plantatiilor pe diferite tipuri de soluri.

Meteorologia, ne vorbeste despre clima si caracteristicile solurilor, pentru recomandarea celei mai adecvate zone si tipuri de sol, pentru cultura unor soiuri.

Tehnologia produselor horticole este in completarea pomiculturii speciale cu date privind recoltarea, transportul, manipularea.

Managemetul si marketingul sunt relativ noi, dar care sprijina procesul de productie si valorificare in vederea unui profit maxim.

1.1.b.Importanta cultivarii pomilor si arbustilor fructiferi

Importanta alimentara a fructelor

Singura categorie de alimente de origine vegetala care intra in alimentatia umana asa cum le produce planta fara adaosuri sau prelucrari, sunt fructele.

In compozitia lor, in diferite masuri se gasesc grasimi, proteine, glucide, celuloza, vitamine, si saruri minerale. (tabel 1 ) .Fructele participă la rehidratarea organismului uman prin nivelul mare de apa, și, totodată, datorită zaharurilor pe care le conțin rezultă energia necesară activității organismului. Acizii organici contribuie la stimularea apetitului, combat oboseala, au o acțiune bactericidă etc. Celuloza, substanțele pectice și taninice joacă un rol important în creștere și dezvoltare. Aromele stimulează secreția gastrică și intestinală, apetitul etc.

Fructele sunt recomandate nu numai in alimentatia omului sanatos ci si in regimuri alimentare in cazul multor boli. Rol deconstipant au: merele, perele, gutuile, prunele, piersicile și caisele. Ele au importanță majoră în prevenirea cancerului intestinului gros prin înlăturarea constipației. De asemenea, fructele au rol în combaterea colibacilozei. Totodată, merele, gutuile și perele constituie mijloace de tratare a diareii. Hipertensiunea arterială se reduce sau chiar se combate printr-un consum rațional de fructe. Merele, perele și gutuile, datorită conținutului ridicat în pectină reduc colesterolul, fiind recomandate în prevenirea aterosclerozei și a infarctului de miocard. Datorită fructozei pe care o conțin (merele, perele) sunt recomandate bolnavilor cu dereglări hidrocarbonate.

Tabel 1

1.2 Dezvoltarea pomiculturii in [NUME_REDACTAT] din timpuri indepartate, pe teritoriul Romaniei a fost practicata cultura pomilor fructiferi.

Pe baza tradiției milenare a culturii pomilor cât și a extinderii suprafețelor ocupate de pomi, pomicultura a devenit în timp o ramură de bază a agriculturii,care dispune de o infrastructură bine definită și recunoscută pe piața internă și externă.

In secolul XIX, in Transilvania,apoi in Muntenia si Moldova au fost introduse numeroase soiuri de pomi din alte tari,astfel luand amploare.Au fost infintate pepiniere viti-pomicole la Istrita, Strehaia, Visani si Dragasani.

Contribuabili la promovarea unor reforme agricole si dezvoltarii pomiculturii in perioada respectiva, au fost tinerii trimisi in strainatate sa studieze.Unii dintre marii afirmatori ai acestui domeniu au fost : [NUME_REDACTAT] de la Brad ( 1818 – 1881 ), fiind si primul agronom care a atras atentia posibilitatii cultivarii migdalului si castanului in Principate, I. Hentescu, G. Nicoleanu, V. Breseon, V. Moga, etc.

In 1940, apar regiunile fitosanitare, care aplicau tratamente in livezi si pepiniere.

Analizând datele statistice privind patrimoniul pomicol, reiese că, acesta a deținut o pondere însemnată, respectiv de la 184 200 ha în 1950 (după război) și până la 428 400 ha în 1970. (tabelul 1.1). La nivelul anului 2000, patrimoniul pomicol era de 239,9 mii ha, din care 208,1 mii ha total livezi. Livezile pe rod ocupă suprafața de 198,6 mii ha.

Tabel 1.1

În ceea ce privește suprafețele ocupate de fiecare specie cultivată în țara noastră, după datele statistice (FAO, 2001), prunul deține primul loc cu 98 000 ha, urmat de măr cu 82 000 ha, de cireș și vișin cu 12 500 ha, păr cu 7 000 ha, cais cu 5 490 ha, piersic cu 5 000 ha, nuc cu 2 370 ha, căpșun 1 650 ha.(tabel 1.2 )

Tabel 1.2

În condițiile țării noastre, pomicultura este cantonată în zonele colinare subcarpatice, în vestul Transilvaniei, în Banat, iar pentru speciile termofile în sud, sud-est și în vestul țării.

Producția totală de fructe obținută în anul 2003 a fost de 2 049 mii t, evoluția acesteia fiind influențată în decursul anilor de numeroși factori (inclusiv climatici), care au determinat ca limitele inferioare să fie de numai 917 400 t în anul 1995, cea mai slabă producție de fructe din ultimii 33 de ani până la 2 182 500 t în anul 1993, considerată cea mai mare producție obținută de-a lungul timpului în România( tabel 1.3 )

Tabel 1.3

Printre judetele cu ponderea ridicata in productia de fructe se regasesc : Argeș 132 613 t; Dâmbovița 91 289 t; Vâlcea 74 346 t; Cluj 67 397 t; Sălaj 45 235 t; Caraș-Severin 46 968 t; producții la nivelul anului 2000.

Tabel 1.4

Prin tendintele de perspectiva in Romania se urmaresc soiurile de mare randament, valorificarea conditilor ecologice, producerea materialului saditor prin metode moderne, L.T.V, reducerea numarului de soiuri, micsorarea nivelului de manopera in lovezi, concentrarea productie in bazine si centre pomicole consacrate.

In funcntie de structura productiei si dimensiunile exploatarii pomicultorul trebuie sa cunoasca si sa stie ca dezvoltarea productiei pomicole poate in analizata de urmatorii factori :

– piața de desfacere, modificarea tehnologiilor, materiale și echipamente din dotare, mijloacele de transport;

– factori stimulativi, ce tin de ameliorarea terenurilor, serviciile de asistență oferite, încadrarea producției în strategia agricolă regională și națională.

Sa nu uitam,totusi, ca pe langa acesti factori de care se vorbeste se adauga apropierea de zone urbane ce creaza piete de desfacere, cerinte pentru export sau intern, bazele stiitifice, tehnologice si organizatorice dintre cele mai moderne pentru a intra intr-un circuit.

1.3.Sisteme de culturi pomicole

1.3. Sistemul pomicol

Pentru sistemul pomicol, principala resura de productie este solul.Totodata este alcatuit dintr-un complex de relatii din speciile de cultura, metodele si instrumentele tehnologice prin care se realizeaza.

Se pune in evidenta prin nivelul recoltelor, indicii de calitate, indicii economici si prin prezenta lui asupra mediului.Parte componenta a ecosistemului antropogen pomicol, sistemul pomicol este dotat cu trasaturi fundamentale specifice lui.Se difera intre ele prin metode prin metodele ,tehnologiile si instrumentele utilizate de om.

Sistemul pomicol se clasifica printr-o serie de elemente si componente si de modul de relationare a acestora.Printre cel mai important mod de clasificare se regaseste metoda directa cu tehnologiile si materialul biologic folosit in scopul exploatarii care in acelasi timp sa asigurer o productivitate ridicata dar si pastrarea mediului inconjurator in starea lui naturala.

Sistemul pomicol traditional

[NUME_REDACTAT] a aparut in perioada daco-romana ( secolul I d.Hr. ) si a continuat pana dupa cel de al- II-lea razboi mondial.

In perioada 1889 cand s-au infiitat primele pepiniere oficiale si pana 1950 s-au produs modificari insemnate.Aparitia multor soiuri straine care s-au inmultit langa cele romanesti, au aparut plantatii pomicole noi cu suprafete mai mari si foarte bine organizate, astfel facand productia sa creasca simtitor si aparand comertul international cu fructe romanesti.

Se caracterizeaza prin pomi de talie mare si mijlocie, altoiti, de regula, pe portaltoi, generativi, cu coroane globuloase, plantati la distante mari, numarul de pomi la ha fiind de 150 – 350. Productile economice se obtin abea dupa 6 – 8 ani de la plantare. Costurile fiind ridicate datorita gradului redus de mecanizare a lucrarilor.

Solul din plantatii se mentine cu o pondere de ocupare in cele mai multe cazuri ca terene de culturi agricole, pajiste sau faneturi.Spatiul ocupat intre randurile de pomi poate fi total sau partial.

Cu toate acestea, sistemul traditional in tara noastra face extinderea lui sa nu fie realizabila din cauza lipsei de resurse financiare, a terenului, parcelarea excesiva, situarea terenurilor in panta ce nu puteau fi folosite cu alte culturi si lipsa financiare. Adaptarea lor de catre familile taranesti din zona colinara a fost normala, iar alte sisteme, la acea vreme nici nu se zareau.

Sistemul nu poate supravietui fara folosirea stiitifica,nu poate supravietui competitiei de pe piata. Cu toate acestea, trebuie preluate elemetele ce au relatie directa cu mediul si imbunatatite cele care au productivitate, calitate si eficienta economica.

Sistemul pomicol conventional

[NUME_REDACTAT] si-a facut aparitia dupa 1950 si s-a dezvoltata in perioada 1960-1980, cand au aparut foarte multe plantatii pomicole.Astfel se poate vorbi de o coexistenta intre sistemul pomicol traditional si cel conventional.In aces fel, de la an la an s-a simtit o crestere mare la nivel mondial, o revolutie a fructelor.

Sistemul presupune plantatii de tip intensiv si superintensiv, cu o conducere a plantelor si o densitate diferita de la o specie la alta.Unul dintre criteri este cel al densitatii de plante la ha.

Plantiile intensive, au aparut ca un necesar de a ocupa cu pomi cat mai bine spatiile dintr-o plantatie si de a ridica productivitatea la nivelul de suprafata.

Se promoveaza in principal la drupacee si nucifere, dar si la pomacee. Pomii au viguare mica, submijlocie si mijlocie. Coroanele pot fi aplatizate sau globuloase.

Din punct de vedere al costurilor de investitie si exploatare, cresc, dar in acelasi timp consumul fortei de munca se reduce simtitor fiind posibil accesul utilajelor pentru intretinere in tot timpul anului.

Se folosesc anumite distante de plantare si densitati care difera de la specie la specie, de la portaltoi la portaltoi si chiar de la sol la sol.

De exemplu, la mar si par, distanta de plantare este de 4-5m/2-4m si densitatea de 500 -1250/ha, nuc,castan se planteaza la o distanta de 8-12m/8-10m, cu o densitate de 83-156/ha. Coacazele,zmeura,murele, afinele, la o distanta de 2.5-3.0m/0.20-0.25m cu o densitate de 57.000-61000/ha.

Bineinteles ca distantele sunt adaptate in functie de soiuri si portaltoi pentru fiecare specie in parte.

In cazul in care nu se aplica tratamentele fitosanitare si taierea mai multor ani la rand, exista riscul pierderii in totatlitate a plantatiei.

Plantatile superintensive

Au aparut in ultimele 3 decenii ale secolului al XX-lea ca o cerere tot mai mare a fructelor.

Plantatia superintensiva este dependenta de soi, portaltoi si tehnologie. Cerintele solului sunt diferite, si anume sa fie foarte productiv, sa aibe o vigoare redusa.

Se foloseste la mar, la parul altoit pe gutui si la piersic. Se planteaza 1800 – 3333 pomi la ha, uneori mai mult.Pomii sunt condusi in fus subtire, sistem Lepade sau in gard belgian. Ei dau fructe in anul al doi-lea de la plantare, iar productivitatea devine economica in anul al trei-lea.

Productiile sunt de 35 – 45 t fructe la ha, uneori mai mult.Durabilitatea rentabila a unei productii este de 10 – 15 ani.

Investitiile facute cu infiintarea plantatiilor, desi sunt foarte mari, se recupereaza dupa primele 2 – 4 recolte. Datorita gradului ridicat de mecanizare a lucrarilor si economiei considerabile de forta de munca, costul de productie al fructelor este redus.

Ele difera in functie de distante si densitatile realizate.Acestea pot fi :

– de mica densitate – 2000-5000 plante /ha, la mar;

– de medie densitate – 5000 – 10000 plante/ha;

– de mare densitate – 10.000 – 70.000 plante/ha

In functie de modul de asezare, se pot deosebi :

– plantatii superintensive in randuri simple ; sunt cele mai raspandite in lume.

– plantatii superintensive in randuri duble sau multiple ; se folosesc in cazul densitatilor de peste 8000 – 10000 plante/ha.

– plantatii superintensive tip pajiste; distantele sunt mai mici pentru a putea realiza densitatea dorita.

Sistemul pomicol durabil

A aparut dupa 1990 si este un concept nou, modern, explorat intens de societate.

Este denumit si definit ca fiind un sistem “integrat” si semnifica utilizarea stiintifica, armonizata a masurilor de prevenire , bilogice si de aplicare a substantelor. Este un sistem clasificat intre cel conventional cu un mare randament si cel biologic, care nu afecteaza mediul.

Ne dam seama dupa nume, ca desemneaza o pastrare indelungata de timp intre cultura pomicola si mediul inconjurator.

Sistemul pomicol durabil, presupune realizarea plantatiilor intensive cu mijloace si tehnologii mai putin poluante.Ele pot fi rezolvate prin :

– soiuri cu rezistenta genetica la unele boli si daunatori pentru a reduce tratarea cu pesticide ;

– aplicarea ingrasamintelor organice numai in caz de forta majora,se aplica folosirea celor chimice,cu doze cat mai mici;

– reduce numarul de tratament cu pesticide si erbicide ;

Sistemul pomicol biologic ( ecologic )

Acest sistem a aparut recent.Metodele de productie nu sunt periculoase pentru mediu,nu se folosesc ingrasaminte chimice si pesticide, facand productia de fructe competitiva pe toate pietele.

Desi efectele acestui sistem sunt extrem de avantajoase, trebuie tinut seama si de generarea najunsurilor :

– randametul de productie scade in comparatie cu cele conventionale sau durabile;

– numai o parte din productie este de calitate superioara si poate fi destinata comercializarii;

– atacul si numarul bolilor si daunatorilor creste de la an la an cu fiecare exploatare, ajungadu-se chiar si la compromiterea totala a recoltei sau a plantatiilor;

– o nevoie mare de finantare de la stat pentru mentinere.

Comercializarea fructele este la un pret mult mai mare decat a celor provenite din alte tipuri,astfel nu se reuseste intotdeauna acoperirea integrala a cheltuielilor.

1.7. Importanta conservarii resurselor genetice autohtone

Conform sub-programului tematic „Creșterea competitivității sectorului pomicol” PNDR 2014-2020, publicat de societatea romana a horticultorilor, portabilitatea port-altoilor și a soiurilor achiziționate din străinătate la condițiile pedoclimatice din România este considerată insuficientă de către producătorii de fructe, in consecinta exista cereri mari de resurse genetice locale. Rezervarea și valorificarea bazei genetice autohtone se va sprijini prin:

‐ practicarea unor măsuri de agromediu destinate prezervării livezilor tradiționale;

‐ redescoperirea, protejarea și valorificarea speciilor și soiurilor tradiționale de pomi fructiferi;

‐ dezvoltarea interesului consumatorilor pentru fructele "de altă dată";

‐ respectarea condițiilor fitosanitare pentru prevenirea răspândirii dăunătorilor, contaminării, etc.

Se considera puncte tari, din analiza SWOT efectuata, existența unei baze de resurse genetice cu soiuri locale și portaltoi adaptați la condițiile de climă și sol din România și potențial de ameliorare pentru a deveni competitive pe piață europeană desi se atesta in aceeasi analiza faptul ca exista o slabă administrare a resurselor genetice locale. Oportunitatile dezbatute in cadrul programului ar fi dezvoltarea producției de fructe în sistem ecologic, reorientarea interesului consumatorilor către produse/piețe locale, ecologice, circuite scurte, creșterea cererii de produse ecologice la nivel european si prezervarea livezilor tradiționale.

Unul din obiectivele propuse de programul descris mai sus este sprijinirea investițiilor în cercetare și inovare pentru speciile pomicole pe cale de dispariție, pentru menținerea și ameliorarea resurselor genetice și pentru realizarea de soiuri de pomi performante, adaptate condițiilor locale specifice.

O particularitate a agriculturii colinare românești constă în existența livezilor – fâneață, care joacă un dublu rol: de plantații extensive de pomi fructiferi (pruni, corcoduși, meri, cireși, etc.), respectiv fâneață/ pășune. Aceste suprafață de livezi extensive joacă un rol deosebit în păstrarea biodiversității, peisajului și contribuie la combaterea eroziunii solului și la prevenirea poluării apelor cu nitrați. Există un risc crescut de abandonare sau de defrișare și pierderea avantajelor de mediu conferite de acest sistem integrat tradițional de producție fructe/ fâneață/ pășune. Acțiunile finanțate în cadrul acestei măsuri este plata anuală/ha pentru exploatațiile pomicole care se angajează să continue exploatarea tradiționala în sistem integrat și nemecanizat a plantațiilor extensive de tip tradițional cu rol multiplu livada/ fâneață/ pășune. Măsura finanțează pierderea de venit sau costurile adiționale generate de practicarea sistemului integrat tradițional și este condiționată de respectarea condițiilor fitosanitare pentru prevenirea răspândirii bolilor și dăunătorilor. Sprijinul se va acorda în limita unei densități minime/ maxime de pomi/ hectar. Beneficiarii de sprijin financiar: producători agricoli individuali, asociații de fermieri, organizații neguvernamentale, grupuri de producători. Intensitatea sprijinului public: Plăți anuale de până la 900 de Euro/ha. (sursa: http://www.srh1913.ro/Sub_program_tematic_pomicultura.pdf)

1.8.Initiative si proiecte de conservare a soiurilor locale din jud.[NUME_REDACTAT] din initiativele de proiecte de conservare a soiurilor locale din judetul Sibiu, este in [NUME_REDACTAT] – Dumbrăveni – Medias, cuprinzand in principal localitătile din situl Natura 2000 Sighisoara – [NUME_REDACTAT] si pe cele din asociatia GAL [NUME_REDACTAT].

Proiectul propus contribuie la conservarea peisajului Transilvaniei de sud-est prin conservarea livezilor si soiurilor de fructe traditionale. Problemele abordate sunt: disparitia soiurilor si varietătilor pomicole locale, abandonarea livezilor traditionale utilizate extensiv, si – in consecintă – degradarea biodiversitătii. Activitătile proiectului inlcud crearea unei pepiniere de soiuri locale.

Pentru această activitate, organizatia din Dumbrăveni pune la dispozitia proiectului un teren de 0,5 ha pe care va putea fi creată o pepinieră cu o capacitate de 60000 puieti. Abordarea lor este aceea de a folosi pe cat se poate doar material pomicol local, inclusiv portaltoi. Vor colecta seminte de mar salbatic, cat pentru o productie initiala de 10.000 de puieti.

(sursa: http://www.ecotransilvania.ro/)

Un alt proiect este conservarea livezilor extensive si a soiurilor pomicole locale din Transilvania, ce abordeaza disparitia solurilor si varietatilor pomicole locale, abandonarea livezilor traditionale utilizate si degradarea biodiversitatii.

(http://www.gazetadeagricultura.info)

Activitatile proiectului inlcud crearea unei pepiniere de soiuri locale, organizarea unor ateliere practice de instruire pentru tineri, crearea unei retele tematice a ONG-urilor interesate de patrimoniul pomicol al Transilvaniei, organizarea unui targ al fructelor traditionale, documentarea si publicarea cunostintelor, practicilor si obieciurilor traditionale legate de selectarea, stocarea si prepararea fructelor.

Activitatea de inventariere a soiurilor pomicole locale s-a desfasurat prin recoltarea cu acordul proprietarilor a 205 probe de fructe din livezi, marginea drumurilor, gospodarii si case parohiale, fotografierea lor si a pomului si inregistrarea datelor GPS.

Pana la sfarsitul anului 2014 au fost intervievati 50 de localnici proprietari de livezi sau gradini cu soiuri traditionale si astfel au fost completate datele cu informatii despre varsta pomilor, rezistenta si starea de sanatate, mod de folosinta, depozitare a fructelor si preparare a diferitelor retete traditionale.

Totodata au fost facute observatii asupra livezilor extensive din aria de proiect si asupra contributiei lor la caracteristicile peisajului traditional din Transilvania.

Infiintarea pepinierei de soiuri pomicole traditionale a inceput concomitent cu 2 activitati:

activitatea de amenajare a pepinierei care a constat in masurarea si imprejmuirea terenului de 0,5ha pus la dispozitie de partenerul nostru –[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din Dumbraveni si pregatirea lui prin arat, discuit, ingrasat in vederea insamantarii portaltoilor.

activitatea de recoltare a fructelor de mar si par salbatic care au fost depozitate la pepiniera in vederea insamantarii.

Recoltare puieti Recoltare fructe salbatice

Putem spune ca pepiniera s-a nascut pornind de la soiurile gasite in localitatile din zona si are ca obiectiv principal identificarea si prezervarea acestor soiuri locale. Ea nu a fost creata prin achizitia de seminte sau puieti proveniti din alte pepiniere ci a pornit de la batranii meri si peri aflati in batrane gradini si livezi.

Ansamblul cunostintelor, practicilor si obiceiurilor traditionale legate de fructe si pomi fructiferi reprezintă un patrimoniu cultural intangibil extrem de valoros, care este in pericol de a fi pierdut. Aceste cunostinte sunt extrem de importante atat in mod direct pentru buna gestionare a patrimoniului pomicol traditional, cat si indirect, pentru promovarea si popularizarea fructelor din varietăti locale.

Ca urmare a acestor proiecte este evidenta initiativa nationala de identificare si conservare a resurselor genetice pomicole autohtone in vederea mentinerii biodiversitatii si pentru realizarea de soiuri de pomi performante, adaptate condițiilor locale specifice.

1.9.Cultura parului

Parul face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae, genul Pyrus, fiind cultivat în prezent în toate regiunile temperate ale Globului.

Părul este o specie pomicolă larg răspândită, având o pondere importantă în cultura pomilor fructiferi în toate regiunile temperate din lume, atât ca suprafețe cultivate, cât și ca producție de fructe. Importanța culturii părului se datorează valorii alimentare și gustative, terapeutice și profilactice a fructelor, însușirilor lor tehnologice specifice, particularităților agrobiologice ale pomilor, potențialului de valorificare a condițiilor diferite de climă, sol și tehnologii de cultură, precum și valorii economice și sociale de ansamblu.

Pentru producția de fructe, cele mai importante specii, din care există mii de soiuri, sunt: Pyrus communis, cu soiuri cultivate în special în Europa și America de Nord, Pyrus × bretschneideri, părul alb de China ([NUME_REDACTAT]), și Pyrus pyrifolia, cu soiuri de tip „Nashi” („Nashi” – pere, în japoneză).

Repartitia productiei de pere la nivel mondial (tone)

(Anuarul FAO, 1999)

In cultura parului pe plan mondial si in Romania, este o specie destul de pretentioasa,in special d.p.d.v. Al transportului si a depozitarii fructelor, parul fiind pe locul 2 in lume,dupa mar.In prezent, productia de baza de pere fiind constituita de livezile clasice, dar indreptata spre cultura intensiva si superintensiva.

In perioada 1976-1980, productia mondiala de pere a fost cuprinsa intre 7,2 si 8,2 milioane tone, reprezentand aproape 3% din cea mondiala de fructe. Daca ne referim numai la speciile pomicole specifice zonelor temperate, parul este situat dupa mar si inaintea piersicului, cu o reprezentare de 16% din productia totala de fructe.

Judetele cu cea mai mare pondere in productia de pere sunt : Arges – 12%, Dimbovita – 7 %, Prahova, Vrancea, Neamt, Buzau,etc.

Nici in zonele inalte situate in sud-estul Transilvaniei, nu lipseste.[NUME_REDACTAT] Brasov parul; se cultiva fracvent in gradinile populatiei.

1.9.1.Originea si raspandirea genului [NUME_REDACTAT] crede ca specia Pyrus isi are originea în perioada terțiara (acum 65-55 milioane de ani), în regiunile muntoase din vestul Chinei, unde este concentrat un număr foarte mare de specii de tipul Pomoideae și Prunoideae. Având în vedere ariile de distribuție a diferitelor genuri de Pomoideae, este probabil ca stramosul comun al acestora sa fi fost distribuit pe scară largă pe acel teritoriu în Cretacic sau Paleocen și înainte de Terțiar. Dovezile sugerează că dispersia si specificatia de pere a urmat vaile muntelui atât la est cat și la vest.

În aceasta perioadă, s-au găsit doar câteva urme de frunze în unele localități din Europa de Est și Caucaz, cum ar fi satul Parschlug, Austria, și munții Kakheti unde au fost găsite fosile [NUME_REDACTAT]. În timp ce, în estul Georgia, [NUME_REDACTAT], Azerbaidjan și Turcia, au fost gasite fosile de frunza Pyrus communis . În înregistrările postglaciare, urme de fructe au fost găsite în depozitele lacustre din Elveția și Italia. Se crede că procesul de domesticire a urmat ceea ce este în prezent vizibil în Caucaz, unde se pot găsi mai multe tipuri de peri care cresc din abundență.

Para europeana de cultura (P. communis subsp. communis) deriva cel mai probabil din doua subspecii de pere salbatice, clasificate ca P. communis subsp. pyraster (syn. P. pyraster) si P. communis subsp. caucasica (syn. P. caucasica).

Dovezi arheologice probeaza faptul ca aceste pere “au fost culese din salbaticie cu mult timp inainte sa fie introduce in culturi”, potrivit lui Zohary si Hopf. Deși, potrivit descoperirilor din siturile arheologice de pe teritoriul European de azi, exista indicatii ca perele dateaza din neolitic și din epoca bronzului, informații fiabile privind cultivarea perele apar pentru prima dată în lucrările scriitorilor greci si romani. Theophrastus, Cato the Elder, si Pliny the Elder prezinta cu totii informatii despre cultivarea si altoirea perelor. (http://en.wikipedia.org/wiki/Pyrus_communis)

Cultivarea perelor in zonele cu clima temperata rece dateaza din antichitate, existand chiar dovezi de utilizarea a perelor ca aliment din vremuri preistorice. Multe asemenea urme au fost găsite în casele lacustre elvetiene.

Cuvântul "para", sau echivalentul său, apare în toate limbile celtice, în timp ce în slavă și în alte dialecte, denumirile difera, însă se referă la același lucru – o diversitate si o multitudine de nomenclaturi care l-au condus pe Alphonse de Candolle in incercarea sa stiintifica de a deduce o cultivare foarte veche a pomului de pe malul Caspicii pana pe malul Antlanticii.

Perele au fost, de asemenea, cultivate de romani, care au mancat fructele crude sau gatite, ca merele. In “[NUME_REDACTAT]”, Pliniu recomanda fierberea perelor cu miere, si retine trei duzini diferite de soiuri de pare. Cartea de bucate atribuita lui Apicius, “De re coquinaria”, are o rețetă condimentata pentru pere innabusite sau sufleu.

Un anumit soi de pere, a;e caror Frunze sunt albe pe suprafața de jos, este presupus a fi provenit de la P. nivalis, iar fructele lor sunt utilizate în principal în Franța la fabricarea de pery (cidru). Alte pere, cu fructele mici, care se disting prin maturare lor timpurie și fructe asemanatoare merelor, ar putea fi retinute ca facand parte din specia P. cordata, o specie sălbatică găsita în vestul Franței și sud-vestul Angliei. Perele au fost cultivate în China timp de aproximativ 3000 de ani.

Se presupune ca genul isi are originea pe teriotiul din partea de vest a Chinei de azi, la poalele [NUME_REDACTAT], un lanț muntos din [NUME_REDACTAT], si ca s-ar fi răspândit la nord și la sud, de-a lungul lanțurilor muntoase, evoluând într-un grup divers de peste 20 de specii primare recunoscute la scara larga. Numărul enorm de soiuri de pere europene cultivate (Pyrus communis ssp. Communis), sunt, fără îndoială, derivate din una sau două subspecii sălbatice (P. communis ssp. Pyraster și P. communis ssp. Caucasica), distribuite pe scară largă în întreaga Europă, iar uneori acestea fac parte chiar din vegetația naturală a pădurilor.

Potrivit actelor de contabilitate si inventariere de la curtea lui Henry al III lea din Anglia, sunt inregistrate transporturi de pere din [NUME_REDACTAT]-Normande catre rege effectuate de catre șerifii orasului Londra. Numele franceze al perelor cultivate în grădinile medieval englezesti, sugerează că cel puțin reputația lor a fost franceza; un soi special, favorizat, potrivit documentelor a fost numit [NUME_REDACTAT] sau Regul " pentru episcopu; de Senlis.

(http://en.wikipedia.org/wiki/Pear#History)

.Numărul de specii variază foarte mult în funcție de interpretarea fiecărui autor, intre 20 si 75 de specii. Există 23 de specii sălbatice, toate native in Europa, Asia temperată și regiunile montane nordice ale Africii . Perele sunt clasificate în trei grupe în funcție de numărul de carpele și dimensiunea fructelor: fructe mici, care au două carpele sunt cunoscute sub numele de pere asiatice, fructele mari, cu cinci carpele, și fructele cu trei – patru carpele care sunt hibrizi dintre fructele menționate mai sus.

Perele asiatice au o textură crocantă, în timp ce perele europene au o textura suculenta si untoasa, cu aromă si savoare caracteristică. Perele sunt propagate prin altoire, în cazul în care altoiul este adaptat împotriva factorilor exteriori, cum ar fi alcalinitatea solului, secetă, frig. Diversitatea speciilor este concentrată din vestul Eurasiei pana in Asia de Est și în special în China, dar mai multe specii sunt menționate de mai mulți autori, fără un consens, ceea ce împiedică o organizare, cu atat mai mult cu cât multi sunt hibrizi între specii, și, în unele cazuri, diferite regiuni folosesc nume diferite pentru aceleași soiuri. În aceste două regiuni se formează două grupuri distincte de specii, de est și de vest.

Studiile indică faptul că există o distanță genetică mare între aceste două grupuri. Primul se concentreaza pe perele cele mai cultivate, gasite in Europa, Africa de Nord, [NUME_REDACTAT], Iran, o parte din [NUME_REDACTAT], și Afganistan. Al doilea grup include specii care sunt concentrate în Asia de Est, munții [NUME_REDACTAT]-și [NUME_REDACTAT], și Japonia. In cel de-al doilea grup este inclus un grup foarte mare de culturi din China și Japonia.

În prezent, există mai multe lucrări care au ca scop estimarea distanței genetice între diferitele soiuri, concentrate în bănci de gene și programe zootehnice. Cea mai veche mențiune, cu privire la cultivarea perelor, din Europa a fost făcută de Homer în Grecia antică, în urmă un pic mai puțin de trei mii de ani, care a scris că "Perele sunt un dar al lui Dumnezeu". Atunci a inceput istoria perii, ca o planta cultivata. Theophrastus (371-287 î.Hr.), un alt grec, a făcut, de asemenea, rapoarte importante cu privire la pere. Si el, la fel ca si Homer, distingea formele sălbatice din cele cultivate, sugera nume specific pentru genotipurile crescute si nota observații importante pe parcursul creșterii, în general. O contribuție mare la cultivarea perelor a fost făcută de către romani. Portius-Cato (235-150 î.Hr.) a descris metodele de propagare, altoire, și îngrijirea pentru fructe și, de asemenea, a descris șase soiuri de pere. Un alt mare scriitor al Romei antice, [NUME_REDACTAT], a dedicat o parte din munca sa de agriculturii (116-27 î.Hr.), descriind metode de altoire și depozitare.

Dintre istoricii romani, cel mai important a fost Pliniu cel Bătrân (23-79 d.Hr.), care a descris în detaliu aproape toate soiurile de sezon, într-un manuscris cu mai mult de șaizeci de ediții. Pe scurt, vechii romani au raportat mai mult de 40 de soiuri existente în secolul 1 î.en și au descris metode de cultivare similare cu cele practicate în prezent. Despre introducerea perelor în Franța se stiu putine, dar pe la mijlocul anilor 800, cultivarea s-a dezvoltat foarte bine facand ca Franta sa fie, in secolele șaisprezece și șaptesprezece cel mai mare producător de fructe la nivel mondial.

În secolul al XVIII-lea, Belgia a dezvoltat numeroase soiuri de pere, inclusiv unele care sunt importante și astăzi, precum soiurile "[NUME_REDACTAT]", "Beurre d'Anjou", " [NUME_REDACTAT] " și " [NUME_REDACTAT] "

Ameliorarea perelor s-a petrecut în Europa plecand de la două specii: Pyrus communis și P. nivalis. Primele, perele comune europene, sunt complet sterpe și au în gene o influență a altor specii, cum ar fi P. eleagrifolia, P. spinosa, P. nivalis, și P. syriaca [29]. Cele din a doua specia, folosite pentru a face vin, au fost si sunt de mare importanță în [NUME_REDACTAT] și Franța de peste 400 ani. Cele mai multe soiuri cultivate în Europa au fost dezvoltate prin polenizare si au fost selectate în funcție de moliciune și aspectul untos.

(http://www.hindawi.com/journals/aag/2014/541097/, Originea, Domesticirea și dispersia Perelor (Pyrus spp.), G. J. Silva, [NUME_REDACTAT] Souza, Rosa Lía Barbieri, si [NUME_REDACTAT] de Oliveira; [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of Pelotas, 96001-970 Pelotas, RS, Brazil, Published 9 June 2014, [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT])

1.9.2 Importanta culturii

Prin sortimentul de soiuri existent, este posibil ca perele sa poata fi consumate in stare proaspata 8-9 luni pe an, dar cu putine soiuri in perioada iernii. Perele sunt apreciate pentru bogatia lor in glucide 8-15%, acizi organici 0,2%, albumine 0,5%, celuloza 4,3%, substante pectice 0,5%, tanin, vitaminele A, B1, B2, PP, C, ioni minerali: fosfor, sodiu, calciu, magneziu, fier, iod etc. Fructele se consuma in stare proaspata sau prelucrate in diferite produse (compot, dulceata, gem, fructe uscate etc.).

Cultura parului reuseste bine in toate zonele pomicole ale tarii, din zona de campie si pana in zona dealurilor inalte, daca se aleg bine soiurile in functie de pretentiile pe care le au fata de factorii de mediu. Productiile obtinute, longevitatea plantatiilor si calitatea fructelor, fac rentabila cultura parului atat in plantatii comerciale cat si in cele familiale. De obicei, parul este asociat in plantatii cu marul, prunul sau alte specii pomicole principale.

1.9.3. Particularitati de crestere

Cresterea sistemului radicular este dependenta de portaltoi. Altoit pe franc, parul exploreaza un volum mare de sol, majoritatea radacinilor situandu-se intre 20 si 100 cm, iar extinderea laterala depaseste de 1,5-2 ori proiectia coroanei.

Repartitia productiei de pere in Romania (t)

(Anuarul statistic al Romaniei)

Sistemul radicular, la parul altoit pe par franc, masa radacinilor este intre 20 – 80 cm adancime ajungandu-se pana la 2 – 3 – 5 m adancime. Parul altoit pe gutui, radacina este dispusa la o adancime mica fiind nevoie in final de o sustinere suplimentara pe toata durata vietii.

Axul domina in general ramurile, indiferent de unghiul de insertie al acestora, dar la unele soiuri ([NUME_REDACTAT], Pastravioare) dominatia este foarte puternica, coroanele fiind greu de mentinut garnisite in partea inferioara, in a doua parte de viata a pomilor, cand procesul de uscare se intensifica. Comparativ cu marul, parul atinge inaltimi mai mari si la plantare trebuie asigurata distanta corespunzatoare intre randuri pentru a evita umbrirea reciproca a pomilor. Virsta intrarii pe rod a unor soiuri de par, cum ar fi Williams, Williams rosu, altoite pe gutuiproduc primele fructe dupa primii 2 – 3 ani de la plantare, iar productia incepe sa fie favorabila abea dupa anul 4.

1.9.4. Specii, soiuri si portaltoi

In cadrul genului Pirus sunt cunoscute peste 22 de specii, raspandite diferit in lume, unele cu importanta economica prin soiurile care s-au format, altele ca portaltoi sau au rol ornamental. Cele mai importante dintre acestea sunt:

– Pyrus piraster L. – parul paduret este un pom de talie mare, longeviv, cu un sistem radicular bine dezvoltat, este rezistent la ger, boli si seceta. A contribuit la formarea soiurilor: Curé, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], unele soiuri locale etc.

– P. ussuriensis Maxim – parul de Usuria, are vigoare mare, sistemul radicular este superficial, sensibil la seceta si rezistent la ger si la Erwinia amylovora.

– P. nivalis Jacq – parul nins, este o specie rezistenta la seceta si sensibila la ger, formeaza pomii destul de vigurosi.

– P. serotina Rehd – parul chinezesc de nisip creste spontan in China. Este o specie rezistenta la boli, seceta si ger si este foarte productiva.

– P. elaeagrifolia Pall. – parul salcioara, este de talie mica, are rezistenta la seceta, boli si ger.

Sortimentul de pere este destul de bogat si anual sunt introduse soiuri noi romanesti sau straine. In ultimul timp se pune accent tot mai mare pe rezistenta la boli, in special la rapan si la focul bacterian. Ca si merele, soiurile de pere, dupa perioada de maturare a fructelor se impart in trei grupe: soiuri de vara, soiuri de toamna si soiuri de iarna.

Printre soiurile de vara se enumera :

[NUME_REDACTAT] – este un soi cu o putere mare de ramificare. Ramuri anuale lungi, flexibile si fara afinitate pe gutui. Rezista la ger, are o capacitate de fructificare buna.

Trivale – are vigoare submijlocie, capacitate mica de ramificare, fructifica pe ramuri scurte, nu are afinitate pe gutui, are fructul mic, scurt conic, verde-galbui cu puncte rosii pe partea insorita. Pulpa este alba, fondanta, slab aromata, de calitate buna.

Aromata de Bistrita – este soi viguros, cu afinitate pe gutui, este partial autofertil, are o ramificare slaba si fructificare pe ramuri scurte. Fructul este mijlociu, tronconic, verde-galbui, acoperit aproape integral cu rosu aprins.

Williams (Duset galben) – este unul dintre cele mai bune soiuri de vara, infloreste tarziu, este precoce, este rezistent la boli si ger. Fructul este mijlociu-mare, piriform cu conturul neregulat, galben-pai, cu rugina la ambele capete, foarte bun pentru masa si chiar industrializare (compot). Exista in cultura si Williams rosu obtinut ca o mutatie din Williams comun.

Pere de toamna

[NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]) – are vigoare mijlocie, infloreste tarziu, are o mare capacitate de productie, este tolerant la rapan si este pretentios la sol. Are o buna capacitate de ramificare, fructifica pe ramuri lungi, fructele sunt piriforme, verzi-galbui, acoperite integral sau partial cu rugina grosiera si au calitate foarte buna pentru masa.

[NUME_REDACTAT] – are vigoare mijlocie, afinitate buna pe gutui si o buna capacitate de productie. Fructifica pe ramuri scurte, este precoce, are fructul lung piriform, galben-verzui cu o rumeneala rosietica pe partea insorita, de calitate foarte buna.

Conference – are vigoare mijlocie, tolerant la conditiile de mediu, are buna afinitate pe gutui si o capacitate slaba de ramificare. Fructul este mijlociu-mare, piriform, verde-galbui, uneori slab rumenit pe partea insorita si cu o calota de rugina in jurul caliciului, cu pulpa fondanta de calitate foarte buna.

Pere de iarna

Curé (para popeasca) – este un soi cu mare plasticitate ecologica, il gasim de la mare pana la munte, in toate zonele de cultura a pomilor. Pomul este viguros, cu o buna capacitate de ramificare, este sensibil la rapan, are o mare capacitate de fructificare si buna afinitate pe gutui. Fructul este mare, piriform, asimetric, cu un sant sau o dunga de rugina pe partea umbrita, verde-galbui, cu pulpa potrivit de dulce si fara aroma. Se poate pastra pana in decembrie-ianuarie.

Monica – soi nou introdus in cultura, are fructul mijlociu ca marime, piriform, de culoare galbena cu puncte si pete de rugina, cu conturul usor neregulat. Pedunculul este scurt, gros si prins in prelungirea axului fructului. Pulpa este fondanta, cu sclereide fine si gust usor astringent.

Pastravioare – soi cu fructul mic-mijlociu, scurt conic, de culoare galbena-verzuie, acoperit pe 1/2 -3/4 cu rosu oranj, cu puncte fine de rugina pe mijlocul fructului si rugina grosiera in zona cavitatii caliciale. Pulpa este alb-galbuie, fondanta, suculenta si gust echilibrat dulce.

Republica – relativ recent introdus in sortiment, acest soi se poate pastra pana in mai-iunie. Are pomul de vigoare mijlocie, fructifica pe ramuri scurte si are afinitate slaba pe gutui. Fructul este maliform, scurt piriform sau bergamotiform, verde-galbui, acoperit cu pete mari de rugina, iar pulpa ramane frecvent de calitate inferioara, cu sclereide mari si numeroase, daca nu se cultiva in zone foarte favorabile.

Printre particularitatile de crestere si fructificare ale parului se numara portaltoii. Pe terenurile in panta din zonele inalte rezultatele cele mai bune vin de la parul altoit pe par franc, obtinut din soiurile autohtone sau straine. Pe terenurile cu panta redusa, cu un sol fertil si locuri adapostite, se pot produce plantatii superintensive de par. La soiurile de par care nu au afinitate cu gutuiul se foloseste altoirea cu intermediar.

Portaltoiul franc obtinut din semintele unor soiuri locale rezistente la ger, seceta si tolerante la boli, dintre care: Alamai, Harbuzesti, Pastravioare, Pepenii, Cu miez rosu etc. Acesti portaltoi au o inradacinare buna si pot valorifica solurile profunde si mai sarace, sistemul radicular explorand un volum mare de sol.

Pentru obtinerea pomilor de vigoare mai mica, se folosesc din ce in ce mai mult o serie de selectii de gutui, de proveniente diferite. Gutuiul obtine fructe mai mari cu o calitate superioara, dar nu are afinitate catre orice soi de par.

Fata de factorii de mediu, d.p.d.v.al caldurii, parul este mai pretentios decat marul, necesitatea lui de caldura pe perioada vegetatiei fiind mai mare. Cresterea radacinii porneste de 1,5-2°C. Temperatura minima din timpul iernii nu trebuie sa coboare sub -26°C, chiar daca unele soiuri rezista pana la -30°C (Favorita lui Clapp, Contesa de Paris, [NUME_REDACTAT] etc.).Dintre soiurile de par Curé are plasticitate mare fata de temperatura, urca pana la altitudinea de 800 m. Temperatura scazuta din timpul infloritului are efecte negative asupra procesului de legare a fructelor si creeaza conditii favorabile atacului de Pseudomonas syringae.

Din punct de vedere al apei, parul are nevoie de 550-750 mm precipitatii anual si acestea sa fie bine repartizate pe perioada de vegetatie, in functie de soi, portaltoi, tipul de sol etc.

Lumina, fata de mar, parul este mai pretentios fata de lumina, necesita expozitii sudice, sud-estice sau sud-vestice si adaptarea coroanelor si a distantelor de plantare la vigoarea soiurilor si capacitatea acestora de ramificare. In lipsa luminii, fructele raman de calitate slaba, lemnul lastarilor nu se matureaza bine si degera in timpul iernii. Pomii tineri sunt mai pretentiosi decat cei maturi, iar cei maturi au nevoie de multa lumina in timpul infloritului, a diferentierii mugurilor de rod si la maturarea fructelor.

Si fata de sol parul este mai pretentios decat marul, prefera solurile luto-argiloase si luto-nisipoase, soluri calde, profunde si fertile. Pe solurile reci fructele nu ajung la potentialul biologic de calitate al soiului. Folosirea gutuiului ca portaltoi, da posibilitatea valorificarii solurilor subtiri sau cu exces de umiditate.

1.9.5. Maturarea si recoltarea fructelor

Insusirile gustative si durata de pastrare a fructelor, depind foarte mult de conditiile de recoltare. Datorita perisabilitatii, perele de vara se recolteaza cu 7-10 zile inaintea maturitatii de consum, cand au atins dimensiunile caracteristice soiurilor si culoarea pe partea umbrita vireaza de la verde spre galben.

Recoltate la maturitatea de consum, perele de vara nu pot fi manipulate, pulpa este moale si se prabuseste foarte repede. Perele de toamna se recolteaza cu cateva zile inaintea maturitatii de consum, daca se valorifica imediat, sau cu 8-10 zile mai devreme daca se depoziteaza pentru a fi valorificate dupa 1-2 luni. Perele de iarna se recolteaza cat mai tarziu posibil, in functie de zona de cultura, pentru a acumula o cantitate cat mai mare de glucide si arome. Recoltate devreme, perele de iarna nu ajung la o calitate corespunzatoare, se vestejesc in depozit si valorificarea lor este dificila.

(http://www.scrigroup.com/;

Braniste N, Parnia P. – [NUME_REDACTAT], Ed. Ceres, Bucuresti, 1986.)

Capitolul II

2.1. Zona de studiu

2.1.1. Cadrul geografic, pozitia si accesibilitatea satului Rod, jud. [NUME_REDACTAT] Rod este situat la poalele [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], inspre [NUME_REDACTAT] la o altitudine de 811m. Satul se afla la 36 de km de Sibiu, fiind asezat in partea de sud vest a judetului. Se margineste la E cu comuna Tilisca, la apus cu comuna [NUME_REDACTAT], la N cu comuna Apoldu de Sus iar la Sud cu [NUME_REDACTAT].

Vatra satului este compacta, este de forma alungita, intinzandu-se pe aproximativ 5 km, de-a lungul drumului vechi dintre Tilisca si poiana Sibiului, desi sunt foarte apropiate geografic si apartin aceluiasi tinut al Marginimii. Deosebirea este datorata vietii economice, cu consecinte asupra spatiului edilitar gospodaresc, dar si asupra modului de viata, a felului de a gandi. Explicatia este ca la vecini cresterea oilor are o pondere mai mare, atat in hotarele lor cat si pe alte meleaguri, pe cand rodenii au “sansa” de a avea putin mai mult teren arabil, propice culturii cartofului.( „[NUME_REDACTAT] Rod”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Mater, Sibiu, 2004)

Fig. 1 Vedere din satelit a satului Rod

45.786440660°N Latitudine 23.787589622°E [NUME_REDACTAT] de acces

Satul este legat de comuna Tilisca prin doua drumuri: Drumul “vechi”(1830) si Drumul “nou” numit si [NUME_REDACTAT](1933). Aflat la 12 km de soseaua internationala, mergand in paralel cu [NUME_REDACTAT], drumul strabate vechile asezari ale [NUME_REDACTAT] si intreg cadrul natural, format in mare parte din paduri seculare de fag si stejar. (“[NUME_REDACTAT] Rod”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Mater, Sibiu, 2004)

Cea mai apropiata gara este in apropiata gara este la Saliste, la 12 km de Rod iar aeroportul international de la Sibiu e situat la 36km.

Fig. 2 Hartă sat Rod, vedere de ansamblu („[NUME_REDACTAT] Rod”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Mater, Sibiu, 2004)

Fig. 3 [NUME_REDACTAT], vedere de ansamblu.

[NUME_REDACTAT] perioada 1327-1876 satul Rod a aprtinut de [NUME_REDACTAT], apoi a fost numita comuna in perioada urmatoare, pana in 1952. In prezent Rodul apartine de comuna Tilisca avand statutul de sat.

2.1.2. Cadrul economic

Hotarul satului [NUME_REDACTAT] totala a satului este de 1.275 Ha, incluzand si suprafata vetrei satului. Hotarul satului cuprinde urmatoarele categorii de terenuri:

-Fanat (535ha), Pasune (346ha) , Padure (151ha), [NUME_REDACTAT] Livezi(40ha) , Arabil(162ha),Gradini zarzavat(4ha), Vii(11ha) si neproductive(46ha).

Incepand cu 1948 dupa nationalizare, barbatii tineri au plecat la oras, unii cu familii. Acest fapt a dus la instrainareamultor terenuri, astfel ca in ’61 mai aveau doar 65ha. Fenomenul a continuat astfel incat in 2004 nimeni din sat nu mai lucreaza pamant la Apold, la fel si cu viile.

Culturile agricole

Culturile de baza sunt cartoful, orzul si intr-o masura mai mica ovazul. Structura culturilor in 1983 era de 43 ha orz si 65 ha Cartofi cu o productie medie de 4000kg

Cresterea animalelor

Satul are un lot zootehnic de 5,15ha de pe care se obtine fanul pentru taurii reproducatori. Grajdul poate adaposti 4 tauri.

Organizarea pasunatului in timpul verii pentru bovine, cabaline se face intre 1 mai si 40 septembrie. Sunt angajati prin negociere vacari pentru bovine si stavari pentru cai. Sunt platiti in doua etape: la Sanpetru si la terminarea pasunatului.

Marea majoritate a rodenilor au avut putine oi, cel mult cate 10-20 de oi de gospodarie. Acestea erau date unor ciiobani care le pasteau departe de sat .

[NUME_REDACTAT] perioada interbelica, in comuna au fost cojocari, fierari, tamplari, zidari, zugravi, croitori, curelari, pantofari, frizeri, rotari, vopsitori.

In zona Marginimii au existat foarte multa vreme mori de apa si piua, insa ele nu au rezistat progresului tehnicii si industriei. Ultimele doua mori au macinat pana prin anii ’50 iar ultima piua a fost vanduta muzeului Brukenthal in ’64.

In satul rod au existat de-a lungul vremii mai multe cazane de fiert rachiu, autorizate. Instalatiile aveau capacitate de 60l fiecare si au functionat pana in ’60. In prezent mai sunt doua functionale.

2.1.3.Cadrul social si cultural

Populația: în prezent aprox. 500 locuitori și 430 de case. În trecut, în perioada de înflorire aproape 2000 de locuitori. Populație de etnie numai română. Religia: creștin-ortodoxă; Biserică construită în anul 1712.

Instituții: școală de 8 clase primare construită în perioada interbelică; cămin cultural; oficiu poștal

Traditii si obiceiuri.

Traditii si obiceiuri in viata oamenilor de la Rod exista in toate domeniile de activitate: economic, social, cultural. Gospodaria este spatiul in care se intalnesc toate domeniile de activitate si in care taranul isi exprima fara opriri personalitatea.

Structura gospodariei rodenesti:

-curte inchisa

-casa de locuit cu 1,2 sau 3 camere, cu un singur nivel;

-privar(antreu)

-cumna numita bucatarie sau casuta;

-o magazie pentru pastrarea diferitelor unelte gospodaresti sau produse

-chimnita(pivnita) pentru pastrarea unor alimente, produse agricole si bauturi

-podul casei in care se pastreaza cereale si alte obiecte casnice

-cuptor pentru copt paine construit in tinda casei sau in bucatarie

-spait pentrru pastrat alimente (slanina, carne)

-fantana zidita pentru apa

Anexe:

-cotet(grajd) pentru adapostul vitelor mari

-sopron pentru fan, paie si nutreturi deasupra grajduri

-sop micpentru lemne de foc

-cotet pentru porc

-cotecior pentru gaini

-saivan pentru adapostul oilor

-buda (WC) amplasata in gradina, in spatele surii.

De regula, toate acestea inchideau un perimetru de forma dreptunghiulara, cu o latura la strada. Este posibil ca aceasta structura de gospodarie sa fie rezultat si al influentei comunitatilor sasesti din zona.

Ocupatii si meserii traditionale

Majoritatea gospodarilor cresc animale (bovine, cabaline, ovine, caprine, porcine), in functie de suprafata de teren pe care o poseda si de suprafata anexelor gospodaresti.

-De regula, in fiecare gospodarie este cel putin o vaca, cate un cal si 4-5 oi;

-gospodarii mai instaritit si cu mana de lucru in familie tin cate 2-3 vaci tineret bovin un cal si 10-20 oi

– 3-4 gospodari detin peste 100 oi

-majoritatea locuitorilor au un cal si caruta, folosite la transportul recoltei, gunoiului de grajd, lemnelor de foc, materiale de constructie

-in sat au existat mereu cativa gospodari care aveau cate o pereche de boi pentru tractiune si care faceau carausie platita

Tesutul era o ocupatie cu adevarat traditionala fiind atributul exclusiv al femeilor. In fiecare locuinta exista un razboi de tesut care era folosit deobicei iarna.

Portul.

Costumul popular romanesc din satul Rod este il alb si negru iar ornamentatia este determinata si de varsta celui care il poarta. Este simplu, elegant si da o distinctie aparte purtatorului. A evoluat foarte putin in timp.

Obiceiuri.

O prima categorie de obiceiuri sunt cele legate de momente importante ale vietii: nastere, botez, casatorie, moarte.

A doua categoriede obiceirui sunt cele legate de sarbatori si anotimpuri: la Craciun, [NUME_REDACTAT], ajunul [NUME_REDACTAT], In ziua de Boboteaza, in serile de lasatul postului, la [NUME_REDACTAT], la Inviere, de Sanziene, sf. Gheorghe,sf. Ierimie.

Sezatorile.

Alaturi de jocul organizat in zilele de sarbatoare, sezatoarea a fost miezul vietii culturale si sociale a satului. Aici se povesteau cele de peste zi si cele de peste ani. Aici era cea mai buna scoala unde cei tineri invatau cantecele si jocurile. Tot aici era cadrul perfect de socializare. Aici se cunosteau fetele cat erau de pricepute si harnice, atat la lucru cat si la cantec sau la joc. Aici se puneau la cale, se “pritoceau” casatoriile.

Sezatorile erau organizate iarna, aproape in fiecare zi lucratoare de seara pana catre miezul noptii.

In sezatori se organizau si cateva petreceri numite “botezul sezatorii”, care se faceau cu mancare si bautura la cre contribuiau cu totii. Nu doar fetele aveau parte de joc ci si femeile.

(“Cartea satului Rod”, [NUME_REDACTAT], editura [NUME_REDACTAT], Sibiu 2004)

2.1.4. Cadrul istoric

Cadrul istoric al satului ne poate oferi date importante privitoare la provenienta populatiei din zona si implicit ar putea avea legatura si cu provenienta unor soiuri vechi de pomi fructiferi.

[NUME_REDACTAT], prin aspectele sale de cultura materiala si spirituala se inscrie intre cele mai vechi vetre ale etnogenezei romanesti. Marturiile arheologice, scoase la lumina pana acum, atesta prezenta omului pe aceste meleaguri, inca din perioada paleoliticului mijlociu ( cca 100.000 – 40.000 î.e.n. ). (http://www.marginimea-sibiului.ro/)

Cateva repere istorice importante pentru sudul Transilvaniei, repere in care va fi incadrata si istoria satului Rod:

– cucerirea Daciei de catre romani, a fost marcata de infrangerea dacilor in razboaiele din 101-102 si 105-106 IHR, in vremea imparatului Traian (cetatea dacica Sacidava aflata la 6 km de Rod in Tilisca)

– retragerea romana din Dacia a inceput in 271 DHR. Ea s-a datorat incapacitatii administratiei romane de a mai putea apara regiunea de invaziile popoarelor migratoare.

– perioada marilor migratii in mileniul I si inceputul celui de-al II-lea, europa a fost strabatuta de trei grupe mari de popoare: germanice(vizigotii, gotii, gepizii), slave (sarbi, croati, sloveni, cehi si slovaci), popoare asiatice (hunii, avarii, bulgarii, ungurii, pecenegii, cumanii, tatarii si turcii)

-migaratia triburilor maghiare, trec prin nordul Transilvaniei si se stabilesc in [NUME_REDACTAT] in anul 896.

-maghiarii au fost implicati in administratia Transilvaniei o lunga perioada de timp, cu statute diferite: [NUME_REDACTAT] Arpadian incepand de pe la 1200 pana in 1541, principatul autonom sub suzeranitate otomana 1541-1687, imperiul Habsburgic: 1687-1867, Austro-Ungaria: 1867-1918.

-colonizarea sasilor in sudul Transilvaniei, in zona Sibiului incepand din anii 1150, fiind colonizate localitatile: Apoldu de Sus, [NUME_REDACTAT], Dobarca si Amnas, aflate in proximitatea satului Rod (“Cartea satului Rod”, [NUME_REDACTAT])

Congform surselor wikipedia, localitatea Rod a fost înființată în secolul XV de către oamenii ce locuiau în satele ce la ora actuală poartă denumirile de Apoldul de Jos și Apoldul de Sus. In urma expansiunii colonialiste a sașilor în Transilvania localnicii români au fost izgoniți spre zonele muntoase și așa s-a format zona de sate și comune care astăzi se numește [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] face parte din zona respectivă. Localitate atestată documentar în 1488, dar cu origini mult mai îndepărtate, a fost una a oamenilor liberi, pământ crăiesc în vremea primilor regi maghiari. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rod,_Sibiu)

Denumiri ale satului Rod in documente de-a lungul timpului sugereaza evident provenienta saseasca: Rothbrockersdorff(1488), Rat(1532), Rood(1760), Rodt(1805), Rod(1854)

2.2. Metode de investigatie

Metoda principala de investigatie este interviul, pornind de la date cuprinse in „Cartea satului Rod“ de [NUME_REDACTAT], despre anumite persoane care se ocupau de pomicultura, mentionate intr-un chiestionar agricol din 1937. In speranta de a gasi un urmas al celor mentionati in chiestionarul din 1937 am pornit prin Sat si intreband am aflat de o singura persoana originara din Rod care se mai preocupa de pomicultura, avand cunostinte despre altoit si fiind posesorul unei livezi „batrane“. Persoana in cauza se numeste [NUME_REDACTAT] in varsta de 63 de ani si locuieste la nr.57 chiar la intrarea satului dinspre Tilisca, venind pe drumul vechi.

Interviul a cuprins intrebari despre, sursa cunostintelor practice, metode de altoire, metode de plantare, de pregatire a solului, soiuri de portaltoi si de altoi folosite in zona, despre intretinere, taieri de formare, de intinerire pentru pomii batrani, combaterea bolilor si a daunatorilor si ingrasaminte folosite.

A doua metoda de investigatie este identificarea in teren de soiuri vechi de pomi, in special de peri si reperarea lor prin intermediul GPS-ului.

2.2.1. [NUME_REDACTAT] a avut loc in data de 18.5.2015 si s-a inregistrat audio-video, folosind o camera video si un reportofon.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] l-am cunoscut in Rod cu ocazia cautarii de materiale pentru elaborarea lucrarii de licenta. Satenii pe care ii cunosteam m-au indrumat catre el, ca fiind singurul care mai are cunostinte si care mai practica altoirea. La fel ca majoritatea satenilor din satele romanesti, care au deprins mestesuguri din batrani, pe care azi le mai practica prea putini, asemenea lor, [NUME_REDACTAT] s-a aratat bucuros sa-mi raspunda la intrebari si poate chiar usor nostalgic sa-si reaminteasca cand, cum si de la cine a invatat el insusi secretele altoirii .

Modalitatea de intervievare folosita este de intrebare-raspuns:

I: Imi puteti arata si explica, va rog, cum anume se altoieste un pom?

Domnul are doua ramuri, dintre care una mai groasa, pe care o foloseste pe post de portaltoi si una mai subtire, altoi.

R: Portaltoiul se reteaza exact pe sectiunea ramurii, dupa care, pe mijlocul sectiunii se crapa cu un cutit, suficient de adanc incat crapatura sa fie vizibila.

Sectionare in plan orizontal si vertical a portaltoiului

Apoi, altoiul se ascute in forma de pana, adica atat in plan vertical cat si in plan orizontal. Astfel o parte a altoiului, de pe care coaja nu se indeparteaza, ramane mai groasa, iar de pe cealalta parte, care va fi mai ingusta, se indeparteaza cu cutitul atat coaja cea groasa, de pe exterior, cat si coaja interioara verde. Partea mai groasa a altoiului, cea de pe care coaja nu a fost indepartata, se introduce in crapatura portaltoiului, cat mai aproape de partea exterioara a sectiunii portaltoiului, in asa fel incat coaja altoiului si a portaltoiului sa intre in contact. Este important ca partea de coaja a celor doua ramuri sa fie exact una intr-alta, pentru ca prin coaja se face prinderea. Se leaga cu rafie sau cu ata si la punctul de legatura dintre cele doua ramuri se pune ceara.

Sectiunea groasa a altoiului Sectiunea ingusta a altoiului

Altoiul introdus in portaltoi, Altoi legat si ceruit

pregatit de legat

I: Am vazut ca Dumneavoastra puneati chiar doua ramuri de altoi intr-un portaltoi.

R: Intr-adevar uneori pun doua altoiuri, de siguranta; daca nu se prinde una, se prinde cealalta, dar oricum nu le las pe amandoua. Pe unul din cele doua, la toamna o sa il tai, caci s-a intamplat sa las doua si am observat nu doar ca nu se prind ambele, dar portaltoiul face o rana. Asa ca, in functie de altoiul care se prinde, hotarasc pe care dintre cele doua il las si pe care il tai

Cais, altoit pe visin Cires, altoit pe visin

Folosind tehnica altoirii in despicatura Folosind tehnica altoirii din despicatura

I: Lumea din sat stie ca va pricepeti la altoit. Satenii m-au trimis la Dumneavoastra. Mai altoiti pomi si in livezile si gospodariile altora si de unde ati invatat sa altoiti? [NUME_REDACTAT] v-au transmis invatatura?

R: Pe vremuri, am mai altoit si la cate un vecin, dar acum nu mai altoiesc pentru ca sunt batran, nu mai vad si nu mai merge ca pe vremuri…

De invatat, tot de la unu‘ din Rod am invatat… de la un prfesor. Noi cand am fost la scoala aici in Rod, faceam agricultura, iar eu eram foarte interesat… nu neaparat de agricultura, ci de orice capata o dimensiune practica si era de facut propriu zis. De altoit, am invatat sa altoiesc de la un profesor. Il chema [NUME_REDACTAT]. A si predat la liceul [NUME_REDACTAT] mai tarziu. Da…cred ca mai traieste, nu stiu. Noua ne-a fost profesor de agricultura si a fost si directorul scolii. Dupa ce a terminat facultatea la Brasov a fost detasat aici cu nevasta si au stat vreo 8, 9 ani. Erau niste oameni tare cumsecade….Dincolo de parul acela de acolo, era gradina scolii. Si acolo faceam rasadnita. Nu stiu daca ai observat da eu si in gradina mea am rasadnita. Pe vremea aceea erau multi copii aici la scoala din Rod. Da…pe atunci erau copii…. In sfarsit, la scoala eu eram cel care ma ocupam de rasadnita. Si tot in gradina scolii aveam semanati pomi, deci portaltoi pe care ii altoiam.

Acum… daca stau bine sa ma gandesc, profesorul…nici el nu cred ca stia prea bine si n-am prea prins care-i treaba exact cu altoirea. Dar el a plecat la Sibiu si au ramas randuri de pomi! Si a venit unu…Era unu pe deal…Unu, Flecutzu.

Si a venit asta – nu stiu el de unde stia – da‘ era tare priceput.

Aaaa. Ia stai, ca Flecutzu asta sigur a invatat de la un invatator pe care-l chema Hansa. [NUME_REDACTAT] asta altoia aici pomi, de a vandut in sat chiar.Sunt niste pomi aici semanati in gradina scolii chiar de Hansa asta de care-ti spun.

I: Si cam ce foloseste pe post de portaltoi?

R: Deci, tine minte! Marul nu se altoieste decat pe mar.

Prunu‘, caisu‘, piersicu‘, astia se altoiesc pe zarzan, pe prun…nu stiu daca merge caisul pe prun dar pe zarzan merg toate. Asta din cauza ca zarzanul e mai rezistent, ca-i mai salbatic. Paru‘ se poate altoi pe gutui si gutuiul pe par. Asadar, parul si gutuiul se pot altoi unul pe altul. In rest…cires cu visin – iarasi se poate. Da‘ maru‘ n-are alt portaltoi decat tot marul.

I: Si ati incercat sa puneti mai multe soiuri pe acelasi portaltoi?

R: Da, da! Am avut un mar cu trei soiuri pe un mar, dar parca nu-i ce trebuie. Cum sa-ti zic? Adevarul e ca pe urma le-am taiat pe doua din ele si am lasat doar unul, ca parca nu-i treaba. Eu cred ca daca pui un mar, apai merele respective sa fie pe marul acela. Dar, da, am facut si eu sa vad cum ies, m-am lamurit si pe urma, dupa cum ti-am spus, doua le-am taiat si am lasat doar unul.

I: Si din cate spuneti, inteleg ca pe zarzan ar fi cel mai interesant de altoit mai multe soiuri, nu?

R: Da! Dar ca sa pui mai multe soiuri intr-o creanga – e greu. Poti sa crapi ramura in patru, dar in mijloc ramane un loc unde se aduna toti microbii si n-ai facut nimic. Dar zaranul face crengi multe, asa ca poti sa pui in fiecare creanga cate un altoi diferit. Pot fi si cate 7 crengi una langa alta.

I: Aveti idee soiurile care sunt aici in Rod, de unde or fi aduse?

R: Astea-s de cand lumea aici!Dar de unde le-o adus, nu pot sa mi dau seama…

Ia uite, in curtea de acolo locuia cumnata lui Hansa, de care ti-am povestit. Pe marul negru de acolo din curte erau altoite mere negre, mere sovare si niste mere de toamna, la care nu stiu cum le zice – galbene, dulci is extraordinare. Seamana cu Goldenul asta de acum, dar Goldenu’ nu-i mustos. E dulce, dar nu-i mustos. Alea de care-ti zic, erau galbene ca Goldenele, da’ mustoase. Pe alea daca nu le culegi si cad din pom, praf se fac. Si maru ala de vara, de acolo din spate, ala batran, tot de Hansa a fost altoit. De unde aducea asta altoi? Nu stiu. Erau pe aici? Le aducea el de undeva?

I: Stiu ca Rodu se trage din Apold…

R: Da, Rodu se trage din Apold, da‘ rodenii au fost foarte multi plecati in Rusia. Sa fi adus si ei de acolo? Se poate sa stii, ca sunt in Rod, de exemplu, niste obiceiuri, niste mancaruri, niste traditii pe care doar Rodu le are, si alea cred ca sunt rusesti…

I: V-as intreba cate ceva despre plantat?

R: Pai plantarea e simpla! Faci o groapa de 60 de cm pe 60 de cm.

Cel mai bine e sa faci groapa toamna si sa plantezi primavara. De plantat – tot asa s-o plantat si inainte ca si acum! Adancimea gropii sa fie cam de 50 de cm! Imparti pmanatul: pamantul de de-asupra il pui intr-o parte iar pe cel de dedesubt il pui in alta parte. Si cand plantezi anul viitor, faci in urmatorul fel: daca poti, ii dai un pic de gunoi – dar nu proaspat – fermentat! – si apoi pamantul de deasupra, care-i mai bun, il pui dedesubt si pamantul de dedesubt il pui peste. Si intotdeauna pomul se baga in pamant atata cat l-ai avut bagat in rasarnita sau unde l-ai avut, dar nu te apuci sa-l bagi de tot in pamant. Nici mai mult, nici mai putin, ci fix atata cat a fost si pana sa-l plantezi.

I: Ingrasamant?

R: Gunoi de grajd si atat!

I: Cu intretinerea nu prea aveti bataie de cap, nu?

R: La pomii astia toata intretinerea era sa-i tai cand sunt mici sa se formeze un pic coroana.

Dar, de exemplu, astia de aici din fata…astia trebuie sa-i tai in fiecare an! Astia-s noi aparuti, de vreo 25 de ani.

Pai ce sa mai zic daca pe unul l-am si scos deja, ca a putrezit la radacina. Astia nu-s pomi care sa tina 100 de ani! Astia dupa 35, 45 de ani is gata…

I: Faceti stropiri?

R: Nuuu! Doar cu var. Var cu apa!Dar sa fie gros varul si il intinzi cu pensula cam 1 m sau 1 m jumatate – pana unde ii pornesc crengile. Dar, de fapt, asta era dezinfectia, caci acum de curand a zis cineva la televizor ca n-ar fi bine sa-i dai nici cu var, caci fiind alb atrage nu stiu ce viermi…Ei viermii lu‘ peste… Din cauza asta o fost dati pomii cu var doar asta toamna si in primavara am zis cu nevasta-mea sa nu-i mai dam nici cu var.

I: Va multumesc mult pentru timpul acordat!

R: Ma bucur ca te-am putut ajuta!

In urma interviului dispun de material educativ video despre trei tehnici de altoire: altoire in despicatura, altoire prin alaturare si altoire in mugure. Cele mai de interes date sunt despre perii estimati la varsta de 150 de ani din gradina domnului Popa, acestia fiind subiecte clare de soiuri vechi, locale. Pomii au fost localizati prin GPS si sunt prezentati in subcapitolul urmator, impreuna cu alte soiuri vechi, de care mai dispunea gradina si livada domnului Popa.

2.2.2. Localizarea soiurilor de par si mar vechi prin intermediul GPS-ului

[NUME_REDACTAT] pomii fructiferi se afla in gradinile aferente gospodariilor satenilor, astfel nu putem vorbi de livezi propriu-zise si ingreuneaza mult posibilitatea de a localiza cele mai valoroase soiuri fiind foarte dispersate si mixte. Deasemenea majoritatea localnicilor prefera o gradina mixta care tine locul de livada, fanet si gradina de legume. In locurile cele mai expuse la soare vor planta legume, iar in cele mai umbrite, diversi pomi fructiferi cu telina verde folosita pentru recoltarea fanului. Cu toate acestea, am reperat, prin intermediul GPS-ului, cateva gradini in care dau roade anumite soiuri de peri si meri vechi.

Vedere din satelit a localitatii Rod cu reperele GPS

Par „domnesc“ varsta estimata 150ani Par „rosu“ varsta estimata 150ani

45°48'8.59"N 23°47'23.93"E 45°48'8.59"N 23°47'23.24"E

Meri “patuli” Mar “sovar”

45°48'4.73"N 23°47'27.75"E 45°48'3.91"N 23°47'27.03"E

Par „de vara“ Livada traditionala cu soiuri vechi 45°48'7.22"N 23°47'29.85"E 45°48'4.73"N 23°47'27.75"E

Par“pergamot“ Mar „statin“

45°48'3.70"N 23°47'26.50"E 45°48'8.00"N 23°47'23.30"E

Par batran, plin de inflorescente Fainarea la par (Podosphaera leucotricha)

45°47'59.59"N 23°47'21.24"E 45°48'0.04"N 23°47'21.94"E Mar, soi necunoscut Par, soi necunoscut

45°47'58.78"N 23°47'22.72"E 45°47'56.93"N 23°47'27.14"E Mar, soi necunoscut Mar , soi necunoscut

CAPITOLUL III

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Pomicultura moderna si durabila, Ed. Conphys, Rm. Valcea, 2003

Mihaescu G. – [NUME_REDACTAT], Tehnologii nepoluante, Ed. Ceres, Bucuresti, 1998.

Braniste N, Parnia P. – [NUME_REDACTAT], Ed. Ceres, Bucuresti, 1986.

Mihaescu G., Badescu G. – [NUME_REDACTAT] Inalte, Ed.Ceres, Bucuresti,1985.

Botez M., Bădescu G., Botar A., – Cultura pomilor și arbuștilor fructiferi, Ed. Ceres, București, 1984.

Prof. Univ. Dr. [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT], Iasi,2009.

Ing. [NUME_REDACTAT] L. Sestras – Variabilitatea si ereditatea unor caracteristici importante pentru ameliorarea parului, Cluj,2010.

www.google.ro .

http://www.gazetadeagricultura.info .

http://www.scrigroup.com .

http://www.srh1913.ro/ (societatea romana de horticultura)

www.ecotransilvania.com

http://www.agro-craiova.ro

http://www.hindawi.com; Originea, Domesticirea și dispersia Perelor (Pyrus spp.), G. J. Silva, [NUME_REDACTAT] Souza, Rosa Lía Barbieri, si [NUME_REDACTAT] de Oliveira; [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] of Pelotas, 96001-970 Pelotas, RS, Brazil, Published 9 June 2014, [NUME_REDACTAT]: [NUME_REDACTAT]

http://en.wikipedia.org

http://www.marginimea-sibiului.ro/)

www.ro.wikipedia.org

„[NUME_REDACTAT] Rod”, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Mater, Sibiu, 2004