Liturghia Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului (374 397)
Liturghia Sfântului Ierarh Ambrozie,
episcopul Mediolanului (374-397)
CUPRINS:
Introducere
Liturghia Sf. Ier. Ambrozie:
Săvârșirea Sfintei Liturghii în secolul I
Liturghia creștină în primele trei secole creștine. Mărturii documentare
Apariția liturghiilor locale (secolul al IV-lea)
Istoricul și originea Liturghiei Sfântului Ier. Ambrozie
Caracteristicile tipiconale și tradițiile liturgice ale Ritului ambrozian
Traducere și comentariu liturgic
Anexe
Introducere
II. Liturghia Sfântului Ierarh Ambrozie
Săvârșirea Sfintei Liturghii în secolul I
Sfânta Euharistie și Sfânta Liturghie în primele trei secole creștine. Mărturii documentare
a) “Învățătura (Didahia) celor doisprezece Apostoli” (aprox. 70 d. Hr.);
După Noul Testament, „Învățătura celor doisprezece Apostoli”-“Didahia” este prima scriere care prezintă elemente importante referitoare la cultul divin public și, în special, la săvârșirea Sfintei Liturghii. Autorul acestei lucrări este necunoscut. Timpul compunerii Didahiei este mijlocul secolului întâi, deși unii critici o văd compusă cu mult mai târziu, chiar în preajma anilor 160 sau 180. Didahia vorbește despre Taina Sfintei Euharistii, în capitolele IX, X, XIV și XV.
Capitolul IX: „Iar cu privire la Euharistie, așa să faceți Euharistia: Mai întâi cu privire la Potir: «Îți mulțumim Ție, Părintele nostru, pentru sfânta vie a lui David, sluga Ta, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ție slava în veci». Cu privire la frângerea pâinii: «Îți mulțumim Ție, Părintele nostru, pentru viața și cunoștința, pe care ne-ai făcut-o nouă prin Iisus, Fiul Tău. Ție slava în veci. După cum această pâine frântă era împrăștiată pe munți și fiind adunată a ajuns una, tot așa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în împărăția Ta. Că a Ta este slava și puterea, prin Iisus Hristos în veci». Nimeni să nu mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei care au fost botezați în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta, a spus Domnul: «Nu dați ceea ce este sfânt câinilor»”.
Capitolul X: „După ce v-ați împărtășit mulțumiți așa: «Îți mulțumim Ție, Părinte Sfinte, pentru sfânt numele Tău, pe care l-ai sălășluit în inimile noastre și pentru cunoștința, credința și nemurirea, pe care ne-ai făcut-o nouă cunoscută prin Iisus, Fiul Tău. Ție slava în veci. Tu, Stăpâne Atotputernice, «ai zidit toate» pentru numele Tău. Mâncare și băutură ai dat oamenilor spre desfătare, ca să-Ți mulțumească Ție, iar nouă ne-ai dăruit, prin Fiul Tău, mâncare și băutură duhovnicească și viață veșnică. Înainte de toate, Îți mulțumim, că ești puternic. Ție slava în veci. Adu-Ți aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca s-o izbăvești de tot răul și s-o desăvârșești în dragostea Ta și «adună din cele patru vânturi» această Biserică sfințită în împărăția Ta, pe care ai pregătit-o. Că Ție este puterea și slava în veci. Să vină harul și să treacă lumea aceasta! «Osana Dumnezeului lui David!» Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este, să se pocăiască! «Maran atha» Amin». Profeților, însă, îngăduiți-le să mulțumească atât cât vor”.
Capitolul XIV: „Când vă adunați în Duminica Domnului, frângeți pâinea și mulțumiți, după ce mai întâi v-ați mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată. Tot cel care este certat cu tovarășul său să nu vină împreună cu voi până nu se împacă, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră. Că această esdre ceea ce s-a zis de Domnul: «În orice loc și timp să-Mi aduceți jertfă curată; că Împărat mare sunt, zice Domnul, și numele Meu este minunat între neamuri»”.
Capitolul XV: „Hirotoniți-vă vouă episcopi și diaconi, vrednici de Domnul, bărbați blânzi, neiubitori de argint, adevărați și încercați; că și ei îndeplineasc slujirea profeților și dascălilor. Nu-i disprețuiți, că ei sunt cinstiți între voi împreună cu profeții și dascălii. Mustrați-vă unul pe altul, nu cu mânie, ci în pace, cum este scris în Evanghelie; cu cel care greșește împotriva altuia, nimeni din voi să nu vorbească, nici să-l asculte, până nu se pocăiește. Rugăciunile voastre, milosteniile și toate faptele voastre așa să le faceți, cum este scris în Evanghelia Domnului nostru”.
b) Sf. Clement Romanul (+ 101);
Capitolul XL: „Așadar, pentru că acestea ne sunt cunoscute și am pătruns în adâncurile dumnezeieștei cunoștințe, se cuvine să facem în rânduială pe toate câte a poruncit Stăpânul; să le facem la vremile rânduite. A poruncit ca darurile de jertfă și Liturghiile să nu se săvârșească la întâmplare și fără rânduială, ci la anumite timpuri și ceasuri. El a rânduit, cu voința Lui cea preaînaltă, unde și prin ce vrea să se săvârșească acestea, pentru ca, fiind săvârșite toate cu cuvioșie și cu încuviințarea Lui, să fie bine primite de voința Sa. Așadar, cei ce aduc la vremile rânduite darurile lor de jertfă sunt bine primiți și fericiți; că nu păcătuiesc cei ce urmează poruncile Stăpânului. Arhiereului îi sunt date slujiri proprii, preoților li s-a rânduit un loc propriu, leviților le sunt puse diaconii proprii, iar laicului îi sunt date porunci pentru laici”.
Capitolul XLIV: „Și Apostolii noștri au cunoscut, prin Domnul nostru Iisus Hristos, că va fi ceartă pentru dregătoria de episcop. Din această pricină, luând mai dinainte desăvârșită cunoștință, au pus episcopi pe cei de care am vorbit mai înainte și le-au dat lor în grijă, ca la moartea lor, să le continue slujirea lor alți bărbați încercați. Socotim, deci, că nu e drept să fie izgoniți din slujirea lor cei care au fost puși episcopi de Apostoli sau între timp de alți bărbați vrednici, cu aprobarea întregii Biserici și care au slujit turmei lui Hristos fără prihană, cu smerenie, în liniște, cu grijă, de care dau mărturie toți de multă vreme. Că nu mic ne va fi păcatul, dacă îndepărtăm din dregătoria de episcop pe cei care au adus lui Dumnezeu fără prihană și cu cuvioșie Darurile. Fericiți sunt preoții, care au plecat mai înainte și au avut un sfârșit plin de roade și desăvârșit; ei n-au a se mai teme, că-i va maiscoate cineva din locul rânduit lor. Căci vedem că pe unii, care au o viață îmbunătățită, i-ați izgonit din slujirea, pe care au cinstit-o fără de prihană”.
Capitolul LIX: „Iar dacă unii nu vor da ascultare celor spuse de Dumnezeu prin noi, să știe că se expun păcatului și unei nu mici primejdii. Noi vom fi nevinovați de acest păcat și vom cere, făcând stăruitoare rugăciuni și cereri, ca, Creatorul tuturor lucrurilor să păstreze numărul cel socotit al aleșilor Lui din întreaga lume, prin iubitul Lui Fiu Iisus Hristos, prin Care ne-a chemat de la întuneric la lumină, de la necunoaștere la cunoașterea slavei numelui Lui. Ca să nădăjduim în numele Tău, începutul întregii creații, Cel ce ai deschis ochii inimii noastre, ca să te cunoaștem pe Tine, singurul prea înalt întru cele prea înalte, Cel sfânt, Care întru sfinți Te odihnești, Cel ce umilești trufia celor mândri, Cel ce risipești sfaturile neamurilor, Cel ce ridici pe cei smeriți la înălțime și smerești pe cel înalt, Cel ce îmbogățești și faci sărac, Cel ce ucizi și faci viu, singurul binefăcător al duhurilor și Dumnezeul oricărui trup, Cel ce privești în adâncuri, Cel ce vezi faptele omenești, ajutorul celor în primejdii, Mântuitorul celor deznădăjduiți, făcătorul și ocrotitorul oricărui duh, Cel ce înmulțești neamurile pe pământ și din toate ai ales pe cei ce Te iubesc pe Tine, prin Iisus Hristos, Fiul Tău cel iubit, prin Care ne-ai învățat, ne-ai sfințit și ne-ai cinstit, pe Tine Te rugăm, Stăpâne, fii ajutorul și sprijinitorul nostru. Mântuie pe cei dintre noi care sunt în strâmtorare; pe cei smeriți miluiește-i, pe cei căzuți ridică-i, celor din nevoi arată-Te, pe cei bolnavi vindecă-i, pe cei rătăciți din poporul Tău întoarce-i; satură pe cei flămânzi, slobozește pe cei legați dintre noi, ridică-i pe cei slabi, mângâie pe cei slabi la suflet, ca toate neamurile să Te cunoască pe Tine, că Tu ești singurul Dumnezeu și Iisus Hristos Fiul Tău, iar «noi poporul Tău și oile pășunii Tale»”.
Capitolul LX: „Tu, prin lucrările puterii Tale, ai făcut cunoscută alcătuirea veșnică a lumii. Tu, Doamne, ai zidit lumea, Tu Cel ce ești credincios în toate nemurile, drept în judecățile Tale, minunat în putere și măreție, înțelept în a zidi și priceput în a întemeia cele zidite de Tine, bun în cele văzute și credincios celor ce cred în Tine. Milostive și îndurate, iartă-ne nouă fărădelegile, nedreptățile, păcatele și greșelile noastre. Nu socoti păcatele robilor și roabelor Tale, ci curățește-ne cu curățenia adevărului Tău și îndreaptă pașii noștri ca să mergem în sfințenia inimii și să facem cele bune și bineplăcute înaintea Ta și înaintea conducătorilor noștri. Da, Stăpâne, arată fața ta peste noi, spre cele bune în pace, ca să ne acopei pe noi cu mâna Ta cea puternică, să ne izbăvești de tot păcatul cu brațul Tău cel înalt și să ne scapi de cei ce ne urăsc pe nedrept. Dă-ne înțelegere și pace, nouă și tuturor celor ce locuiesc pământul, precum ai dat părinților noștri, când te chemau cu cuvioșie, în credință și adevăr, ca să ne supunem atotputernicului și preasfântului tău nume, conducătorilor și stăpânilor noștri de pe pământ”.
Capitolul LXI: „Tu, Stăpâne, le-ai dat lor stăpânirea împărăției prin puterea Ta cea mare și nespusă, pentru ca noi, cunoscând slava și cinstea dată lor de Tine, să ne supunem lor, întru nimic împotrivindu-ne voinței Tale. Dă-le lor, Doamne, sănătate, pace, înțelegere, bună rânduială ca să conducă fără piedică stăpânirea dată lor de Tine. Că Tu, Stăpâne, cerescule Împărat al veacurilor, Celce dai fiilor oamenilor slavă, cinste și stăpânire peste cele ce sunt pe pământ, Tu, Doamne, îndreptează gândul lor spre ce este bun și bineplăcut înaintea Ta, ca ei, conducând în pace și blândețe, și cu cuvioșie stăpânirea dată lor de Tine, să aibă parte de îndurarea Ta. Pe Tine, Carele singur ești puternic a face cu noi acestea și alte mai multe bunătăți, Te lăudăm prin Iisus Hristos, Arhiereul și apărătorul sufletelor noastre, prin care Ție slava și măreția și acum și din neam în neam și în vecii vecilor. Amin”.
c) Sf. Ignatie Teoforul (+107);
Epistola către Efeseni. cap.XIII, 1: „Sârguiți-vă, dar, să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei, iar prin unirea credinței voastre se risipește prăpădul lui”.
Epistola către Filadelfieni. cap. IV: „Căutați, dar, să participați la o singură Euharistie; că unul este Trupul Domnului nostru Iisus Hristos și unul este potirul spre unirea cu Sângele Lui; unul este jertfelnicul, după cum unul este episcopul împreună cu preoții și diaconii, cei împreună cu mine robi; pentru ca ceea ce faceți, s-o faceți după Dumnezeu”.
Epistola către Smirneni. cap. VII: „De Euharistie și de rugăciune se depărtează, pentru a nu mărturisi că Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul, care a pătimit pentru păcatele noastre și pe care Tatăl, cu bunătatea Sa, L-a înviat. […]”.
Epistola către Smirneni. cap. VIII: „Cu toții urmați pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl, iar pe preoți, ca pe Apostoli; pe diaconi respectați-i ca pe porunca lui Dumnezeu. Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce aparțin Bisericii. Acea Euharistie să fie socotită bună, care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit. […]”.
d) Sf. Justin Martirul și Filozoful (163-167);
Capitolul LXV: „În ce ne privește pe noi, după spălarea celui ce crede și care a căzut întru totul de acord cu noi, îl aducem în locul unde se găsesc adunați cei pe care noi îi numim frați, făcând rugăciuni comune pentru noi înșine și pentru cel luminat, ca și pentru toți ceilalți de pretutindeni, cu multă stăruință, ca să ne învrednicim ca, aflând adevărul, să ne găsim și prin fapte a fi niște buni trăitori și păzitori ai celor ce ne sunt poruncite, în așa fel ca să ne mântuim cu mântuirea veșnică. Încetând rugăciunile, noi ne îmbrățișăm unii pe alții cu sărutarea păcii. Apoi, se aduce celui ce prezidează adunarea fraților pâine și uninat, ca și pentru toți ceilalți de pretutindeni, cu multă stăruință, ca să ne învrednicim ca, aflând adevărul, să ne găsim și prin fapte a fi niște buni trăitori și păzitori ai celor ce ne sunt poruncite, în așa fel ca să ne mântuim cu mântuirea veșnică. Încetând rugăciunile, noi ne îmbrățișăm unii pe alții cu sărutarea păcii. Apoi, se aduce celui ce prezidează adunarea fraților pâine și un pahar de vin amestecat cu apă, pe care acesta luându-le, înalță laudă și slavă Părintelui tuturor, în numele Fiului și al Duhului Sfânt și rostește o lungă rugăciune de mulțumire, pentru ca acestea să fie primite de către El. Când a terminat rugăciunile și Euharistia, întreg poporul care este de față rostește cu glas mare: «Amin». Cuvântul Amin este un cuvânt ebraic, care înseamnă «așa să fie». După ce întâistătătorul a terminat Euharistia și tot poporul a rostit Amin, slujitorii aceia care sunt numiți la noi diaconi dau fiecăruia dintre cei ce se găsesc de față să se împărtășească din pâinea și vinul amestecat cu apă, care s-au transformat în Euharistie, iar celor ce nu sunt de față, li se duc pe la casele lor”.
Capitolul LXVI: „Hrana aceasta se numește la noi Euharistie. Nimeni nu poate participa la ea decât numai cel ce crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate și care a trecut prin baia iertării păcatelor și a renașterii, trăind mai departe așa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim acestea ca pe o pâine comună și nici ca pe o băutură comună; ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, S-a întrupat și a avut în vederea mântuirii noastre și trup și sânge, tot astfel și hrana transformată în Euharistie, prin rugăciunea cuvântului celui de la El, hrana aceasta din care se hrănesc sângele și trupurile noastre prin schimbare, am fost învățați că este atât Trupul, cât și Sângele Acelui Iisus întrupat. Apostolii, în Memoriile lor, care se numesc Evanghelii, așa ne-au transmis că li s-a poruncit lor: Iisus luând pâinea și aducând rugăciuni de mulțumire asupra ei, a zis: «Aceasta să o faceți în amintirea mea; Acesta este Trupul Meu». Și, de asemenea, luând și Paharul și aducând rugăciuni de mulțumire asupra lui, a zis: «Acesta este Sângele Meu». Și i-a împărtășit din ele numai pe ei. Demonii cei răi, imitând acest lucru, au transmis că aceasta are loc și în misterele lui Mithra, deoarece și aici, în slujbele care se săvârșesc cu prilejul inițierii cuiva i se pune înainte pâine și un pahar cu apă însoțite de unele formule. Voi știți bine acest lucru, iar de nu, îl puteți afla cu ușurință”.
Capitolul LXVII: „Mai departe, noi ne reamintim unii altora de toate acestea; cei ce avem bunuri materiale, venim în ajutorul celor lipsiți și ne găsim laolaltă cu ei întotdeauna. Și, pentru toate cele ce ni se oferă, noi binecuvântăm pe Creatorul tuturor, prin Fiul Său Iisus Hristos și prin Duhul Sfânt. Iar în așa-zisa zi a soarelui, se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la orașe sau la sate și se citesc Memoriile Apostolilor sau scrierile profeților, câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul ține un cuvânt prin care sfătuiește și îndeamnă la imitarea acestor frumoase învățături. Apoi, ne ridicăm în picioare toți laolaltă și înălțăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, așa cum am arătat mai înainte, se aduce pâine și vin și apă, iar întâistătătorul înalță deopotrivă rugăciuni și mulțumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur glas, rostind Amin. Și se dă fiecăruia să se împărtășească din cele ce au fost consfințite prin Euharistie, iar celor care nu sunt de față, li se trimite Euharistia acasă, prin diaconi. Cei ce se găsesc cu dare de mână și vor, dau fiecare, ceea ce voiește, după intenția lui, iar ceea ce se adună se depune la întâistătător, iar el se îngrijește și ajută pe orfani și pe văduve, pe cei lipsiți din vreo astfel de cauză, pe cei ce se găsesc în închisori, pe străinii care se găsesc în trecere și într-un singur cuvânt el devine purtătorul de grijă al tuturor celor ce se găsesc în nevoi. Iar în ziua soarelui, noi ne adunăm cu toții laolaltă, deoarece aceasta este prima zi în care Dumnezeu, schimbând întunericul și materia, a creat lumea, iar Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, în aceeași a înviat din morți. Căci L-au răstignit în ajunul zilei lui Saturn și a doua zi după ziua lui Saturn, care este ziua soarelui, arătându-Se Apostolilor și Ucenicilor Lui, i-a învățat aceastea toate câte le-am supus aici examinării voastre.”.
Capitolul XLI: „De altă parte și ofranda de floare de făină, o, voi, bărbați, care fusese poruncită să fie adusă de către cei care se curățau de lepră, era o preînchipuire a pâinii Euharistice, pe care Iisus Hristos, Domnul nostru, ne-a dat-o ca să o aducem, în amintirea pătimirii pe care a răbdat-o El pentru oameni, ale căror suflete sunt curate acum de toată răutatea, pentru ca, pe de o parte, să mulțumim lui Dumnezeu pentru că a creat lumea cu tot ceea ce este în ea, pentru om, precum și pentru că noi am fost eliberați de răutatea în care am fost și că puterile și stăpânirile au fost nimicite, cu o nimicire desăvârșită, prin Cel ce a devenit pătimitor, după voința Lui. Astfel, Dumnezeu zice despre jertfele oferite de voi atunci, după cum am spus, prin Maleahi, unul dintre cei doisprezece: «Nu e voia Mea la voi, zice Domnul și jertfele voastre nu le voi primi din mâinile voastre; căci de la răsăritul, până la apusul soarelui, numele Meu a fost slăvit între neamuri și în tot locul se oferă tămâiere numelui Meu și jertfă curată. Că mare este numele Meu întru neamuri, zice Domnul, iar voi îl profanați». Despre jertfele oferite de noi, neamurile, în tot locul Lui, adică despre pâinea Euharistiei și despre paharul de asemenea al Euharistiei, Domnul prezice, atunci când spune că numele Lui «este slăvit de noi și profanat de voi». […]”.
e) Sf. Irineu de Lugdunum (+ 202/203);
Cartea a IV-a: „”.
Cartea a V-a, 2, 3: „Prin urmare, când ”.
f) Clement Alexandrinul (+ 211/216);
Cartea a II-a, II, 20, 1: „În chip analog vinul se amestecă cu apa, iar Duhul cu omul; unul, amestecul de vin cu apă, hrănește spre credință; celălalt, Duhul, conduce spre nemurire; și iarăși, amestecul celor două, a băuturii și a Cuvântului, se cheamă Euharistie, har lăudat și frumos; iar cei care se împărtășesc cu credință își sfințesc și trupul și sufletul, pentru că voința Tatălui amestecă în chip tainic, cu Duhul și cu Cuvântul, acest amestec dumnezeiesc, care este omul. Și într-adevăr, Duhul S-a unit cu sufletul purtat de El, iar trupul s-a unit cu Cuvântul; că din pricina trupului «Cuvântul S-a făcut trup»”.
Stromata I, 5, 1-3: „Este dar de neapărată trebuință ca și unul și altul să se cerceteze pe ei înșiși: unul să vadă dacă este vrednic să vorbească și să lase scrieri, altul dacă are dreptul să asculte și să citească. Ca la Euharistie; că, după cum este obiceiul, unii impart Euharistia și îngăduie fiecăruia din popor să-și ia partea lui. Căci conștiința este cel mai bun judecător pentru a primi sau a nu primi Euharistia; iar temelia trainică a conștiinței este viața dreaptă unită cu o învățătură bună; iar apoi a urma celor care au experiență și au reușit este cea ma bună cale atât pentru înțelegerea credinței celei adevărate, cât și pentru săvârșirea poruncilor. «Așa că oricine va mânca pâinea și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi trupului și sângelui Domnului. Să se cerceteze, dar, omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar»”.
Stromata I, 96, 1-4: „Și Înțelepciunea spune: «Îi voi îndemna pe cei lipsiți de minte» – negreșit pe cei care sunt furați de erezii: «Atingeți-vă cu plăcere de pâinile ascunse și de apa dulce de furtișag». Când Scriptura vorbește aici de pâine și apă nu se gândește la altceva decât la ereziile care nu folosesc, după rânduiala Bisericii, pâinea și apa la aducerea darurilor. Că sunt unii care fac Euharistia numai cu apă. «Dar fugi, nu zăbovi în locul în care se află ea!». A numit în chip echivoc «loc» adunarea ereziei; n-a numit-o Biserică. Apoi Scriptura adaugă: «Așa vei trece apă străină», că nu socotește botezul eretic apă proprie și curată. «Și vei trece dincolo de râu străin», care te duce în altă parte și te târăște în mare, une este azvârlit cel care se abate de la drumul cel sigur al adevărului, fiind furat iarăși de valurile cele păgânești și fără de rânduială ale vieții”.
Stromata IV, 161, 3: „Salem se tâlcuiește pace, al cărei împărat este numit Mântuitorul nostru, despre care Moisi spune: «Melchisedec, regele Salemului, preotul Dumnezeului Celui preaînalt», care a dat vinul și pâinea, mâncarea cea sfințită în chip de Euharistie. Și Melchisedec se tâlcuiește: împărat drept; iar dreptatea și pacea sunt sinonime”.
g) Tertulian (+ 240/250);
Capitolul III: „”.
h) Origen (+ 253/255);
Cartea VI, 44: „Cel ce este bun întâmplător sau numai în anumite împrejurări nu poate fi la fel cu cel ce este în esență bun. Același lucru s-ar putea spune și de cel care, ca să zicem așa, se împărtășește din «pâinea cea vie». Iar dacă așa ceva nu se întâmplă oricui, apoi din vina lui nu se întâmplă, fiindcă se vede că acela se lenevește să se împărtășească din «pâinea cea vie» și din «adevărata băutură». În schimb, odată hrănită și adăpată cu Euharistie, aripa sufletului se reface și, după prea înțeleptul Solomon, «face aripi ca un vultur care se întoarce spre cer, vechea lui patrie», ceea ce înțeleptul Solomon zice despre cel cu adevărat «bogat». […]”.
Cartea VIII, 33: „[…] Cât despre noi, care rămânem adânc recunoscători Creatorului lumii, noi mâncăm pâinile aduse cu mulțumire și cu rugăciune făcută asupra darurilor noastre, pâine care se preface prin rugăciune în Trup sfânt și care sfințește pe cei ce cu cuget curat gustă din El”.
Cartea VIII, 57: „[…] Celsus mai vrea ca noi să nu ne arătăm nerecunoscători față de demonii de aici de pe pământ, crezând că suntem datorisă le aducem jertfe de mulțumire. Combătându-l îi răspundem că refuzând să aducem jertfe unor ființe care nu ne aduc Niciun bine, ci care, dimpotrivă, ne sunt dușmănoase, noi nu devenim nerecunoscători. În fond, numai față de Dumnezeu refuzăm să fim nerecunoscători, pentru că El este Cel ce ne copleșete cu tot felul de bunătăți, întrucât suntem făpturile lui și depindem de îndrumarea Lui, oricare ar fi soarta de care ne-am socotit vrednici, iar după această viață noi așteptăm împlinirea nădejdilor pe care El ni le-a făgăduit având în această privință chiar un nume văzut al recunoștinței noastre față de Dumnezeu în pâinea numită «Euharistie» […]”.
Cartea X, 15: „[…] De fapt, în Euharistie, noi mâncăm din cele vechi: cuvintele proorocilor; cele vechi ale celor vechi: Legea, iar când vin cele noi, ale Evangheliei, când trăim în duhul evanghelic, vom face să dispară «vechimea slovei» în fața noului și Dumnezeu Își va așeza sălașul în mijlocul nostru împlinind proorocia Sa: «voi locui în ei și voi umbla în mijlocul lor»”.
Omilia XII, 2: „[…] Dacă vrei, acum, să vezi și vinul binecuvântării, pe care-l beau cei drepți, să-ți fie de ajuns cuvântul Înțelepciunii, care zice: «Beți vinul, pe care l-am amestecat Eu». Vezi că la rândul lui și Mântuitorul urcă într-un «foișor mare, gata așternut» și împodobit, unde sărbătorește Paștele cu ucenicii Săi. Le-a dat și El un pahar cu vin, despre care Scriptura nu spune că era amestecat. Căci Iisus, ca să înveselească pe ucenici, le dă vin neamestecat și le zice: «Luați și beți, acesta este Sângele Meu, care se varsă pentru noi spre iertarea păcatelor». Apoi le zice: «Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea». «Amin zic vouă că nu voi mai bea din acest pahar până în ziua în care voi bea cu voi vin nou în împărăția lui Dumnezeu». Vezi, dar, care este făgăduința: «Paharul Legii celei noi». […]”.
i) Sf. Ciprian al Cartaginei (+ 258);
Scrisoarea a LXIII-a: „Lui Caecilius, despre Taina Paharului Domnului. Ciprian către Caecilius, fratele său, salutări. Cu toate că, eu știu, preaiubite frate, că foarte mulți dintre episcopii care au fost așezați în Bisericile Domnului din toată lumea, prin bunăvoința dumnezeiască, păstrând planul adevărului evanghelic, și a tradiției Domnului, și să nu te îndepărtezi, printr-o întemeiere nouă sau necunoscută, de la ceea ce Hristos, Stăpânul nostru, atât a descris, cât a și făcut. Totuși, de vreme ce, cineva, fie din ingnoranță sau simplitate întru sfințirea Paharului Domnului, și întru slujirea poporului, nu va face ceea ce Iisus Hristos, Domnul și Stăpânul nostru, Întemeietorul și Învățătorul acestei Jertfe, a săvârșit și a învățat, eu m-am gândit la aceasta atât ca la un lucru religios, cât și necesar, să-ți scriu ție această scrisoare, ca, dacă cineva va rămâne în continuare întru această greșeală, el să poată vedea lumina adevărului, și să se întoarcă la rădăcina și la originea Tradiției Domnului. Nici nu trebuie să te gândești, dragă frate, că eu scriu propriile mele păreri sau pe cele omenești, sau că sunt îndrăzneț, prin faptul că-mi arog, mie însumi, acest lucru, din propria mea voință, de vreme ce, eu, întotdeauna, îmi păstrez mediocritatea mea, cu moderație scăzută și modestă. Dar, atunci când ceva este recomandat prin inspirația și porunca lui Dumnezeu, este de trebuință, ca un slujitor credincios trebuie să i se supună Domnului, absolvit de orice asumare a arogării lui însuși a vreunui lucru, văzând că el este constrâns să se teamă în a-L jigni pe Dumnezeu, decât dacă el face ceea ce i se poruncește. Știind apoi că, eu am fost mustrat pentru faptul că, în oferirea Paharului, trebuie să fie observată tradiția Domnului, și nimic nu trebuie făcut de către noi, decât ceea ce Domnul a făcut mai întâi, în favoarea noastră, și anume că Paharul care este oferit întru amintirea Lui ar trebui să fie amestecat cu vin. Căci, atunci când Hristos spune: Eu sunt vița cea adevărată (In. 15, 1), Sângele lui Hristos nu este, în mod sigur, apă, ci vin. Nici Sângele Său, prin care noi suntem răscumpărați și întăriți, nu poate fi ”.
Scrisoarea a LXXVII-a: „”.
j) Constituțiile Apostolice (sec. III – IV);
Capitolele V-XV: „(cap. V) I. Liturghia celor chemați. Sfârșind credincioșii rugăciunile începătoare, aceasta începe cu citirea din Sfânta Scriptură. Lectorul se urca pe amvonul din mijlocul bisericii și anunțând, ceea ce avea să citească, cu cuvintele «Așa grăiește Domnul», începea mai întâi cu citirea din cărțile Vechiului Testament. El citea fragmente din cărțile lui Moise, din cartea Iisus Navi, din cartea Judecătorilor, din cărțile Împăraților, din Paralipomena, din cărțile Întoarcerii (Ezdra, Neemia, Ester), din cartea lui Iov și a lui Solomon și din cele 16 cărți ale proorocilor.
Între citirile din Vechiul Testament și cele din Noul Testament se cântau psalmi în stilul ipofonic. După cântarea psalmilor, urmau citirile din Noul Testament, adică din Faptele Apostolilor, din epistole și din Evanghelie. Evanghelia se citea de diacon, sau de către presbiter, și era ascultată de toți, în liniște. Sfârșindu-se citirea acesteia, credincioșii ziceau: «Mărire Ție, Doamne!». După care urma predica, care începa cu cuvintele: «Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu, Tatăl…». Terminându-se predica, se ridicau toți, iar diaconul se suia pe amvon și zicea cu voce ridicată: «Nimeni din auditori, nimeni din cei necredincioși să nu rămână aici».
Depărtându-se, în urma îndemnului acestuia, auditorii și necredincioșii din biserică și făcându-se liniște, diaconul zicea cu voce înaltă: (cap. VI) «Ruga-ți-vă catehumeni! Toți credincioșii să se roage cu evlavie, zicând: Doamne miluiește!». Deci, stând catehumenii în genunchi, diaconul se ruga împreună cu credincioșii pentru ei, ca bunul și iubitorul de oameni, Dumnezeu, să asculte cu plăcere cererile și rugăciunile lor, să li se descopere Evanghelia lui Hristos, să-i lumineze și să-i primească, să-i crească în cunoștința lui Iisus, să-i învețe poruncile și judecățile Sale, să sădească în ei frica sa cea sfântă și mântuitoare, să-i întărească în pietate, să-i împreune și să-i numere la sfânta sa turmă, învrednicindu-i de baia renașterii, de veșmântul nestricăciunii, de viața adevărată…
După această rugăciune, diaconul se îndrepta către catehumeni, zicându-le: «Ridicați-vă catehumenilor! Rugați-vă lui Dumnezeu, prin Hristosul Său, pentru zi liniștită și fără de păcat pe tot parcursul vieții voastre; pentru sfârșit creștinesc, mila și îndurarea lui Dumnezeu, pentru iertarea greșelilor voastre. Încredeți-vă unuia nefăcut Dumnezeu, prin Hristosul Său. Plecați-vă și primiți binecuvântarea».
Asupra capetelor episcopul pronunța următoarea rugăciune: «Dumnezeule atotputernice, Cel ce ești nefăcut și neapropiat, unul adevărat Dumnezeu, Dumnezeu și Părinte al lui Hristos, Unuia Născut Fiului Tău, Dumnezeul Mângâietorului și Domnul atoate, Cel ce prin Hristos ai așezat pe învățăcei ca învățători, ca să învețe evlavia; Însuți privește spre robii tăi, spre catehumenii Evangheliei Hristosului Tău, și le dă lor inimă curată, și duh drept înnoiește întru cele din lăuntrul lor ca, cu toată inima și cu tot sufletul, să-Ți cunoască voia Ta și să o facă; învredniceștei pe dânșii de sfințirea cea sfântă, unește-i cu sfânta Ta Biserică și fă-i părtași de dumnezeieștile Taine, prin Hristos, nădejdea noastră, care a murit pentru dânșii; prin care fie-Ți mărirea și închinăciunea, în Duhul Sfânt, în veci. Amin»
Luând catehumenii binecuvântarea, îi demitea diaconul cu cuvintele: «Catehumenilor, mergeți în pace!». Depărtându-se ei din biserică, se îndreaptă diaconul către energumeni, zicându-le: «Rugați-vă, voi care sunteți munciți de duhuri necurate» și rugându-se și el împreună cu credincioșii, pentru energumeni, ca Domnul să depărteze de la dânșii duhurile necurate și viclene, îi îndemna să-și plece capetele, cu cuvintele: «Plecați-vă energumenilor și primiți binecuvântarea!».
(cap. VII) Episcopul îi binecuvânta cu rugăciunea: «Cela ce pe cel tare l-ai legat și vasele le-ai prădat, care ne-ai dat putere a călca peste șerpi și scorpii și peste toată tăria vrăjmașului; Care pe ucigașul de oameni, pe șarpele, ni l-ai predat legat, precum copiilor vrabia, pe el, de care se tem toate și se cutremură înaintea puterii Tale, și ca pe un fulger l-ai aruncat din cer pe pământ, nu cu o aruncătură în spațiu, ci de la cinste la necinste, pentru răutatea lui cea de bunăvoie. A Cărui privire usucă abisul, a Cărui amenințare topește munții și al Cărui adevăr rămâne în veci; pe Care îl laudă pruncii și îl binecuvintează copiii de sân; pe Care îl măresc și I se închină îngerii, Cel ce privești la pământ și faci ca acesta să se cutremure, Care atingi munții și ei fumegă, Care ameninți marea și o usuci și chiar și toate râurile le usuci, ai Cărui nori îți sunt pulbere picioarelor, Cel ce umbli pe mare ca pe uscat, Unule Născut, Dumnezeule, Fiule ale marelui Părinte, judecă duhurile cele rele șiu mântuiește făpturile mâinilor Tale din stăpânirea duhului vrăjmaș. Că Ție se cuvine mărirea și închinăciunea, și prin Tine, Tatălui Tău, în Duhul Sfânt, în veci. Amin.»
După binecuvântarea aceasta a episcopului, diaconul rostește cuvintele: «Energumenilor, mergeți!» și ieșind ei din biserică, îi îndemna acum la rugăciune pe cei luminați, zicându-le: «Rugați-vă luminaților!». Deci se ruga și el împreună cu credincioșii pentru dânșii, ca Dumnezeu să-i înverdnicească de botezul în moartea lui Hristos și de învierea ce împreună cu El, să-i facă părtași Împărăției Sale și Tainelor Sale, și să-i unească cu cei mântuiți în sfânta sa Biserică. Deci, plecându-și luminații capetele, episcopul îi binecuvânta zicând:
«Cel ce prin sfinții prooroci ai profețit luminaților Spălați-vă și vă luminați (Isaia 1, 16), Cel ce prin Hristos, nașterea spirituală ai făcut-o lege, Însuți privește acum la cei luminați, binecuvintează-i, sfințește-i și pregătește-i, ca să se facă vrednici de darul Tău duhovnicesc și de înfierea cea adevărată, de tainele Tale duhovnicești și de comuniunea celor mântuiți, prin Hristos, Răscumpărătorul nostru, prin Care fie Ție mărirea, cinstea și închinăciunea, în Duhul Sfânt, în veci. Amin.»
Fiind demiși luminații, cu formula obișnuită: «Ieșiți, luminaților!» se îndrepta diaconul către penitenți, cu cuvintele: «Rugați-vă, penitenților!». Deci, făcea împreună cu toți credincioșii rugăciuni pentru dânșii, ca Domnul să le arate calea căinței și să primească mărturisirea lor, să zdrobească pe satana, sub picioarele lor, să-i mântuiască de ispita diavolului, să-i ferească de tot cuvântul de neiertat, de toată fapta rușinoasă, de toată cugetarea cea rea, să le ierte toate păcatele, să-i scrie în cartea vieții, să-i unească cu sfânta Sa turmă, să-i întărească în cugetarea lor, de a nu cădea mai mult, să-i facă părtași la tainele divine…
Diaconul încheie această rugăciune cu cu îndemnul: «Ridicându-vă la Dumnezeu, prin Hristosul Său, plecați-vă și luați binecuvântarea!»
(cap. IX) Episcopul: «Dumnezeule, Atotputernice și Veșnicule Stăpân a toate, Ziditorule și Cârmuitorule al lumii, Cel ce pe om l-ai făcut prin Hristos, spre podoaba lumii, și i-ai dat lui lege înnăscută și scrisă, ca să trăiască ca ființă rațională, conform cu dânsa, Cel ce ai dat celui căzut bunătatea Ta, început bun pentru căință, caută spre cei ce și-au plecat Ție grumazul sufletului și al trupului, căci nu voiești moartea păcătosului, ci căința lui, ca să se întoarcă de la calea sa cea rea și să trăiască. Cel ce ai primit căința ninivitenilor, Cel ce viești ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină, Tu, Care ai primit cu dragoste părintească pe fiul cel pierdut care cu desfrânare a risipit avearea sa, pentru că s-a căit, primește, și acum, căința celor ce se roagă către Tine, căci nu este om care să nu fi păcătuit înaintea Ta, că de Te vei uita la fărădelegi Doamne, Doamne, cine va suferi? Căci la Tine este iertarea. Deci, dă-i pe dânșii înapoi sfintei Tale Biserici, în demnitatea și cinstea lor de mai înainte, prin Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, prin Care, Ție fie mărirea și închinăciunea, în Duhul Sfânt, în veci. Amin».
Diaconul, demițând penitenții cu cuvintele: «Ieșiți, penitenților!», începea a II-a parte a Liturghiei, la care aveau dreptul să participe numai credincioșii.
II. Liturgia credincioșilor. Aceasta o deschide diaconul cu cuvintele: «Nimeni din cei cărora nu le este iertat să se apropie. Câți suntem credincioși să plecăm genunchii. Să ne rugăm lui Dumnezeu, prin Hristosul Său. Toți, cu o voce, să invocăm pe Dumnezeu, prin Hristosul Său».
(cap. X) Imediat după îndemul acesta urma ectenia mare, prin care diaconul se ruga pentru pacea și liniștea lumii și a sfintelor biserici (La fiecare cerere a diaconului, poporul zicea: «Doamne miluiește!»); pentru Sfânta Biserică universală și apostolică; pentru sfânta parohie de loc; pentru toată episcopia, în genere și pentru episcopii Iacob, Clement și, în special, Evodie; pentru presbiteri; pentru diaconi, lectori, cântăreți, fecioare, orfani și pentru cei însurați; pentru cei ce aduc daruri în sfânta biserică; pentru cei ce aduc daruri lui Dumnezeu; pentru neofiți; pentru cei bolnavi, pentru cei ce umblă pe apă și călătoresc; pentru cei ce se află în ocne, în străinătate, în închisoare și în lanțuri, pentru cei ce suspină în robie, pentru vrăjmași și pentru cei ce necredincioși și rătăcesc, pentru copiii Sfintei Biserici și, în urmă, pentru tot sufletul creștinesc. Ectenia aceasta o încheia diaconul cu cuvintele: «Să ne ridicăm. Rugându-ne cu sârguință să ne dăm pe noi înșine și unul pe altul Dumnezeului Celui viu, prin Hristosul Său».
După ectenie, urma rugăciunea episcopului pentru credincioși.
(cap. XI) Prin aceasta, episcoul se ruga către preaputernicul Dumnezeu, căre Acela Care locuiește în ceruri și odihnește între sfinți, ca să privească la turma Sa, să o mântuiască de toată neștiința și fapta rea, să-i dea, ca să se teamă de El cu frică, cu draghoste să-L iubească pe El și înaintea măririi Sale să se cutremure. Imploră, mai departe, pe Domnul să fie îndurător cu cei credincioși, să audă cererile lor, să-i păzească fără prihană, nevinovați și sfinți la trup și suflet, să-i sfințească în adevărul Său, să-i mântuiască de toată boala și neputința, de tot păcatul, de toată nedreptatea și vicleșugul, de frica vrăjamașului, de săgeata zburătoare a zilei și de fapta întunericului, învrednicindu-i pe toți de viața veșnică în Hristos, Unul Născut Fiul Său, prin Care lui Dumnezeu Tatăl fie mărirea și închinăciunea…
După rugăciune, diaconii strângeau darurile aduse de credincioșii și, separând elementele euharistice, le pregăteau pentru Sfânta Euharistie.
Deci, diaconul zicea: «Să luăm aminte!»
Episcopul deschidea pregătirea pentru propria prăznuire, cu binecuvântarea: «Pacea Domnului să fie cu voi, cu toți!»
Poporul: «Și cu duhul tău»
Diaconul: «Sărutați-vă unul pe altul, cu sărutare sfântă!»
Urmând îndemnului acestuia, clericii sărutau pe episcop, iar mirenii se sărutau între ei, bărbații între ei și femeile între ele. Copiii se asflau în fața altarului, fiind supravegheați de un diacon, ca să nu se poare necuviincios.
Unii dintre diaconi mergeau prin biserică, uitându-se la bărbați și la femei, ca să prăznuiască în liniște și cu cinste. Alții păzeau ușile bărbaților (cele ale femeilor le păzeau ipodiaconii), ca să nu iasă nimeni și să nu se deschidă ușile în vremea slujbei.
După săvârșirea ritualului sărutării sfinte, unul din ipodiaconi aducea apă, iar preoții își spălau mâinile.
După sărutarea sfântă, diaconul se ruga pentru pacea Bisericii și a lumii, pentru roadele pământului, pentru preoți și proiestoși, pentru episcop și conducător și pentru pacea a toată lumea. Deci, episcoul binecuvânta poporul cu cuvintele: «Mântuiește, Doamne poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta, pe care ai câștigat-o și ți-ai făcut-o cu scump Sângele Hristosului Tău și ai numit-o preoție împărătească și neam sfânt».
(cap. XII) După această binecuvântare, diaconul repeta îndemnul: «Nimeni dintre catehumeni, nimeni dintre auditori, nimeni dintre cei necredincioși, nimeni din cei de altă lege (să nu fie de față)», zicând apoi: «Cei ce ați zis prima rugăciune, pășiți înainte. Maicilor, luați-vă copiii. Nimeni să nu aibă ceva împotriva cuiva, nimeni să nu se apropie cu fățărnicie. Drepți, cu frică și cu cutremur să stăm înaintea Domnului, la aducere». Acum urma actul pregătitor pentru însăși plinirea Sfintei Jertfe, și anume, aducerea Darurilor. Diaconii îi aduceau episcopului, la altar, darurile. De-a dreapta și de-a stânga lui se așezau preoții, precum învățăceii în jurul învățătorului. Doi diaconi țineau ripida în cele duă părți ale altarului, făcută din coajă subțire sau din pene de păun, sau din pânză, și alungau lin insectele zburătoare, ca să nu cadă cumva în potir.
Fiind elementele euharistice așezate pe altar, și toate pregătite de Sfânta Jertfă, episcopul, îmbrăcându-se mai întâi în veșminte albe, făcea pe frunte semnul crucii și începea lucrarea întrutot sfântă a Însăși Euharistiei, zicând: «Harul Atotputernicului Dumnezeu și dragostea Domnului nostru Iisus Hristos și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți».
Poporul: «Și cu duhul tău».
Episcopul: «Sus inima!».
Poporul: «Avem către Domnul».
Episcopul: «Să mulțumim Domnului».
Poporul: «Cu vrednicie și cu dreptate».
Imediat după răspunsul acesta, urma rugăciunea cea lungă de mulțumire și laudă. Episcopul o începea cu cuvintele: «Întru adevăr, cu vrednicie și cu dreptate este a Te lăuda, înainte de toate, pe Tine, adevăratul Dumnezeu, Cel ce ești înainte de a fi făpturile Tale…» și lăudând mai departe pe Dumnezeu Tatăl de la care, în cer și pe pământ, tot neamul poartă numele, pe dătătorul a tot binele, pe Creatorul a toată ființa, Care, prin Unul Născut Fiul Său, a creat, din nimic, lumea cu toate cele ce sunt în ea… și făcând apoi o descriere amănunțită a creării și căderii protopărinților noștri, precum și o scurtă istorie a poporului israelitean, de la Avraam până la cucerirea Canaanului, prin Iosua, enumerând aici binefacerile lui Dumnezeu către poporul Său ales, după care rugăciunea continua astfel: «Pentru toate acestea fie Ție mărirea, Doamne Atotputernice. Înaintea Ta se închină nenumăratele cete ale îngerilor, arhanghelilor, ale tronurilor, domniilor, începătoriilor, tăriilor, puterilor și ale oștirilor veșnice, heruvimii și serafimii cei cu câte șase aripi, cu două acoperindu-șipicioarele, cu două capul, iar cu două zburând (Is. 6, 2) și zicând împreună cu mii de miide arhangheli și miliarde de miliarde de îngeri, fără de încetare, cu guri netăcute: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Lui, binecuvântat să fie în veci. Amin».
După cântarea triumfală urma rugăciunea episcopului, zicând: «Căci cu adevărat sfânt ești și preasfânt, preaînalt și preamărit în veci; sfânt este și Unul Născut Fiul Tău, Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Care în toate slujindu-Ți Ție, Dumnezeului și Părintelui Său, atât în felurita creație, cât și în providența corespunzătoare, nu a trecut cu vederea neamul pierdut al oamenilor, ci… a binevoit, după voia Ta, a se face Om…» și amintind acum momentele cele mai însemnate din viața pământească a lui Iisus Hristos, urma rugăciunea, astfel: «Deci, aducându-ne aminte de cele ce a suferit pentru noi, mulțumim Ție, Dumnezeule Atotputernice, nu pe cât suntem datori, ci cât putem și împlinim astfel porunca Lui. Căci în noaptea aceea, în care a fost trădat, luând pâinea în sfintele și nevinovatele Sale mâini și privind la Tine, Dumnezeu și Tatăl Său, și frângând-o, a dat-o ucenicilor, zicând: «Aceasta este taina legii celei noi, luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, Care pentru mulți se frânge spre iertarea păcatelor». Asemenea și paharul, amestecându-l cu vin și apă și sfințindu-l, l-a dat lor, zicând: «Beți dintru acesta toți, Acesta este Sângele Meu, Care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor. Această să o faceți întru amintirea Mea, căci oridecâteori mâncați pâinea Aceasta și beți potirul acesta, vestiți moartea Mea, până ce vin. Aducându-ne, așadar, amine de patima și de moartea Lui, de înălțarea Lui la ceri, precum și de a doua Lui venire, în care va veni cu mărire și putere, să judece pe cei vii și pe cei morți și să răsplătească fiecăruia după faptele sale, aducem Ție, Împăratului și Dumnezeului nostru, după porunca Lui, pâinea aceasta și potirul acesta; mulțumindu-Ți prin El, că ne-ai învrednicit a sta înaintea Ta și a sluji Ție; și pe Tine Te rugăm, ca să privcești cu îndurare la Darurile acestea, ce sunt puse înaintea Ta, Tu, Cel ce nu duci lipsă de nimic, și ai plăcere cu ele spre mărirea Hristosului Tău, și ca să trimiți peste jertfa aceasta pe Sfântul Tău Duh, pe martorul patimilor Domnului Iisus, ca să facă pâinea aceasta, Trupul Hristosului Tău și paharul acesta, Sângele Hristosului Tău, pentru ca cei care se împărtășesc cu acestea, să se întărească în credincioșie, să câștige iertarea păcatelor, să se mântuiască de diavol și de rătăcirea lui, să se umple de Duhul Sfânt, să se facă vrednici de Hristosul Tău, să dobândească viața veșnică, căci Tu ești împăcat cu dânșii, Doamne, Atotputernice».
Imediat după sfințire, episcopul se ruga pentru Sfânta Biserică, pentru toți episcopii, care drept învață cuvântul adevărului, pentru sine, nevrednicul, pentru toți presbiterii, diaconii și pentru tot clerul; se ruga pentru conducător și autoritatea lumească și pentru întreaga oaste, ca toate să petreacă în pace și liniște. Deci, episcopul îi pomenea pe cei morți și anume, mai întâi, pe sfinții lui Dumnezeu, zicând: «Încă îți aducem Ție pentru toți sfinții, care din veac au binepăcut Ție, pentru patriarhii, drepții, apostolii, martirii, mărturisitorii, episcopii, diaconii, ipodiaconii, lectorii, cântăreții, pentru toate fecioarele, văduvele, laicii și pentru toți, al căror nume îl cunoști».
Pe urmă, el îi pomenea pe cei vii, și anume pe toți credincioșii după feluritele lor stări, chemări și aflări, pe vrăjmașii Bisericii, pe catehumeni și, în fine, pe credincioșii absenți.
Episcopul zicea: «Încă îți aducem Ție pentru poporul acesta, ca să-l faci spre mărirea Hristosului Tău, preoție împărătească, neam sfânt; pentru cei ce trăiesc în feciorie și curăție, pentru văduvele Bisericii, pentru cei ce petrec în căsătorie onestă și în naștere de prunci, pentru copiii poporului Tău, ca pe nimeni dintre noi să nu-l faci disprețuitor. Încă ne rugăm pentru orașul acesta și pentru locuitorii lu, pentru cei bolnavi, pentru cei ce sunt în robie amară, pentru cei ce sunt în străinătate, pentru cei ce sunt în exil, pentru cei ce umblă pe apă și cei ce călătoresc, ca tuturor acestora să le fii ajutător, iertător și apărărtor. Încă ne rugăm Ție, pentru cei ce ne urăsc și ne prigonesc pentru numele Tău, pentru cei ce sunt afară și rătăcesc, ca să-i întorci spre bine și să potolești pornirea lor. Încă ne rugăm Ție, pentru catehumenii Bisericii, pentru cei asupriți de vrăjmași și pentru frații noștri, cei care se căiesc, ca pe unii să-i îndeplinești în credință, pe alții să-i scapi de puterea celui rău și căința celor din urmă să o primești, iertându-le lor, și nouă, păcatele noastre. Încă îți aducem Ție, pentru buna liniște a aerului și pentru îmbelșugarea roadelor pământului, ca luând, neîntrerupt, de la tine cele bune, să te lăudăm fără încetare pe Tine, Cel ce dai hrană la toată făptura. Încă ne rugăm Ție, pentru cei ce nu sunt de față din cauză binecuvântată, ca pe noi toți să ne păstrezi în evlavie și să be aduni în Împărăția Hristosului Tău, Dumnezeului a toată făptura văzută și spirituală, Împăratului nostru, neschimbați, neprihăniți și neîntinați; căci Ție-Ți fie toată mărirea, adorarea și mulțumirea, toată slava și închinăciunea, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în nemărginiții și nesfârșiții veci ai vecilor».
Poporul: «Amin».
Episcopul: «Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi, cu toți».
Poporul: «Și cu duhul tău».
(cap. XIII) Apoi urma ectenia dinaintea împărtășirii. Aceasta începea cu cuvintele: «Iară și iară cu pace, Domnului să ne rugăm»… și se ruga diaconul pentru Darurile ce s-au adus, ca bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Hristosului Său, să le primească în jertfelnicul Său, cel mai presus de ceruri, întru miros de bună mireasmă; pentru Biserica lui Hristos, pentru poporul creștin; pentru toată episcopia, preoțimea și întru Hristos diaconimea și pentru toată adunarea creștină; pentru împărați și pentru autorități; îi pomenea pe sfinții martiri și pe cei adormiți întru dreapta credință; la sfârșit, se ruga pentru buna liniște a aerului și înmulțirea roadelor, sfârșind ectenia cu cuvintele: «Ridică-ne, Doamne, prin harul Tău. Ridicați! Să ne dăm, unul pe altul, lui Dumnezeu, prin Hristosul Său.
După ectenie, episcopul rostea următoarea rugăciune: «Dumnezeule, Cel ce ești mare și al Cărui nume este mare, Careești mare în sfat și puternic în fapte, Dumnezeu și Părinte al Sfântului Tău Fiu Iisus, al Mântuitorului nostru! Privește la noi și la turma Ta aceasta, pe care Ți-ai ales-o prin El, spre mărirea numelui Tău, și sfinind trupul și sufletul nostru, învrednicește-ne a lua, curați fiind de toată murdăria trupului și a sufletului, bunurile cew stau înainte; nu judeca pe nimeni dintre noi, ca fiind nevrednic, ci fii nouă iertător și apărător, prin Hristosul Tău, cu care Ție să-Ți fie, și Sfântului Duh, mărire, onoare, laudă, preamărire și mulțumire în veci. Amin».
Apoi urma Rugăciunea Domnească… După «Tatăl nostru…», diaconul zicea: «Să luăm aminte».
Episcopul: «Sfintele sfinților».
Poporul: «Unul Sfânt, Unul Domn, Unul Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl, binecuvântat în veci. Amin. Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Osana, Fiul lui David! Binecuvântat să fie Cel ce vine întru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă; Osana, întru cei de sus din înălțime».
Acum urma împărtășirea cu cinstitul Trupși Sânge al Domnului. Cântărețul intona Psalmul 33, iar cei care doreau să se împărtășească, se apropiau de altar. Mai întâi se împărtășea episcopul, după dânsul preoții, diaconii, ipodiaconii, lectorii, cântăreții și asceții; dintre femei, mai întâi diaconițele, apoi fecioarele și văduvele; la sfârșit copiii și tot poporul. Oricine se împărtășea, lua Euharistia sub amândouă chipurile. Pâinea o frângea și o da episcopul sau preotul, Potirul însă, diaconul. Episcopul îi da celui care se împărtășea, Sfânta Pâine, zicându-i: «Trupul lui Hristos». Iar cel care o lua, răspundea: «Amin». Apoi, diaconul îi da Paharul, zicând: «Sângele lui Hristos, Paharul vieții» și cel care se împărtășea răspundea. iarăși: «Amin».
După ce împărtășeau cu cinstitul Trup și Sânge al Domnului, fiind atenți la împărtășire ca să nu cadă, sau să nu se verse ceva din cele sfinte pe jos, lua diaconul rămășițele sfinte și le ducea în sacristie și, terminând cântăreții psalmul, zicea rugăciunea după împărtășire:
(cap. XIV) «Luând cinstitul Trup și Sânge al lui Hristos, să mulțumim Celui ce ne-a învrednicit a ne împărtăși cu sfintele Sale Taine, și să ne rugăm, ca să nu ne fie spre osândă împărtășirea aceasta, ci spre mântuire, spre folosul sufletului și al trupului, spre scutirea evlaviei, spre iertarea păcatelor și spre viața veacului viitor. Să ne ridicăm! În harul lui Hristos, să ne dăm pe noi înșine unuia, nefăcutului Dumnnezeu, și Hristosului Său». Api, episcopul mulțumea zicând:
(cap. XV) «Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Părintele lui Hristos, al iubitului Tău Fiu, Cel ce îi auzi pe cei ce cu dreptate te cheamă și cunoști și cererile celor ce tac, Ție îți mulțumim, că ne-ai învrednicit a lua Sfintele Taine, pe care nu le-ai dat nouă spre convingerea deplină a celor ce am cunoscut bine, spre scutirea evlaviei și spre iertarea păcatelor, căci numele lui Hristos S-a chemat peste noi și noi suntem uniți cu Tine. Cel ce ne-ai despărțit de comunitatea celor nelegiuiți,unindu-ne cu cei ce-Ți sunt consfințiți Ție, întărește-ne în adevăr, prin revărsarea Sfântului Tău Duh, descoperă-ne cele ce nu știm, adaugă cele ce ne lipsesc, încă și cele ce le-am cunosut, întărește-le».
«Păzește-i fără prihană pe preoții Tăi, în slujirea Ta, pe conducători în pace, pecei mari în dreptate, aerul în bună liniște, roadele în înmulțire, lumea în atotputernica Ta providență. Popoarele războinice liniștește-le, pe ce ;le ce rătăcesc, întoarce-le, poporul Tău sfințește-l. Iartă-i pe cei ce sunt în feciorie, pe cei ce sunt în călătorie păzește-i în credință; întărește-i pe cei ce trăiesc în curăție, pe prunci fă-i maturi, întărește-i pe cei nou-luminați, crește-i pe catehumeni și arată-i vrednici de sfințire și pe noi toți, adună-ne în împărăția cerului, în Hristos Iisus, Domnul nostru, cu Care fie-Ți Ție și Sfântului Duh, mărire, cinste și închinăciune în veci. Amin».
Diaconul: «Plecați-vă lui Dumnezeu, prin Hristos, și luați binecuvântarea».
Episcopul: «Dumnezeule Atotputernice, Cel ce ești adevărat și fără de asemănare, Cel ce ești de față pretutindeni și în toate, Care ești în nimic, ca înăuntru, Care nu ești mărginit prin locuri, nu îmbătrânești în timpuri și Căruia veacurile nu-Ți pun hotare, Cel ce nu Te lași sedus prin cuvinte, Cel ce nu ești supus nașterii, nu aitrebuință de scut, Care ești mai presus de stricăciune, neprimitor de întoarcere și, după ființă, neschimbat, Cel ce locuiești în lumina neapropiată și ești, după ființă, nevăzut, Care ești cunoscut tuturor ființelor cuvântătoare, care te caută cu amoare și ești cuprins de toate, care doresc după Tine cu amoare! Dumnezeule al lui Israel, al poporului Tău, care în adevăr vede și în Hristos crede, fii îndurat și auzi-mă pentru numele Tău și binecuvintează-i pe cei ce Ți-au plecat grumajii, împlinește-le cererile inimii lor, pe cât le sunt acestea de folos, și nu lăsa pe nimeni din ei să se piardă din Împărăția Ta, ci-i sfințește, iartă și îi păzește pe dânșii și ajută-le lor; mântuiește-i din mâinile potrivnicului și a tot dușmanul, păzește casele lor și binecuvintează intrările și ieșirile lor; căci Ție fie-Ți mărire, laudă, mare cuviință, adorare și închinăciune Ție și Fiului Tău, Iisus Hristos, Domnului, Dumnezeului și Împăratului nostru, și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin».
După rugăciunea aceasta, diaconul demitea adunarea cu cuvintele: «Mergeți în pace!».”
Apariția liturghiilor locale (secolul al IV-lea)
Istoricul Liturghiei Sf. Ier. Ambrozie
La nivel istoric vorbind, nu există niciun document sau mărturie, care să ateste faptul că, Liturghia care este atribuită Sf. Ier. Ambrozie, ar fi fost alcătuită chiar de el. Este posibil însă, ca, scheletul principal al acestei Liturghii, să-i aparțină și, de aceea, întreaga Liturghie a primit numele sfântului. Cert este faptul că, numele său a fost asociat cu aceasta, cel puțin din secolul al VIII-lea, și nu este imposibil, ca în vremea lui, să nu fi avut o formă finală, deoarece ea a fost subiectul unor revizuiri succesive, dar, la acea vreme, avea o formă care cuprindea principalele sale caracteristici definitorii, prin care o diferea de celelalte Liturghii. Trebuie amintit faptul că, Sf. Ambrozie i-a succedat arianului Auxentius, în al cărui lung episcopat, din 355 până în 374, pare probabil că au fost introduse modificări ariene, cu toate că nu avem informații sigure despre acest lucru, în ceea ce privește un rit a cărui alcătuire originală nu este cunoscută. Un lucru foarte important este acela că, Sf. Ambrozie, odată cu ridicarea sa, la demnitatea de episcop al Mediolanului, a inițiat o mișcare de eliminare a tuturor ereziilor ariene, din cărțile de slujbă și, implicit, din toate slujbele bisericești. Se pare că această inițiativă, i-a alăturat numele, la Liturghia care se săvârșea în acea regiune. Totuși, avem informații de la diaconul Paulinus, biograful său, și de la Fer. Augustin, care menționează faptul că, Sf. Ambrozie a introdus și lucruri noi în cultul local, ca urmare a disputelor pe care le avea cu împărăteasa ariană Justina, care dorea să acorde arienilor cea mai importantă biserică din orașul Mediolan, și anume „Bazilica Portiana”. Astfel, Sfântul episcop a introdus în cultul local cântarea antifonică, imnele și vigiliile, cântare care s-a extins, apoi, în tot Occidentul:
diaconul Paulinus: “Cu această ocazie, a început cântarea, pentru prima dată, a antifoanelor, imnelor și vigiliilor, în Biserica milaneză. Devoțiunea celebrării acesteia continuă, până în ziua de azi nu numai în Biserica aceasta, ci, chiar, aproape prin toate provinciile Occidentului”.
Fer. Augustin: “Nu de mult timp, Biserica din Milan începuse să sărbătorească acest gen de mângâiere și de îndemn, când inimile și vocile fraților care cântau se uneau cu mare zel. Desigur trecuse un an sau nu cu mult mai mult de când Iustina, mama împăratului Valentinianus, care era copil, persecuta pe Ambrozie, omul Tău, din cauza ereziei sale, la care fusese atrasă de arieni. Mulțimea credincioasă făcea noaptea de veghe în biserică, pregătită să moară cu episcopul ei, servul Tău. Atunci mama mea, serva Ta, jucând primul rol al grijilor și veghilor, trăia numai din rugăciuni. Noi, deși încă neîncălziți de căldura Duhului Tău, eram totuși mișcați de uimirea și tulburarea cetății. Atunci s-a instituit obiceiul ca să se cânte imnuri și psalmi, după obiceiul părților din Răsărit, pentru ca poporul să nu se nimicească de neplăcerea tristeții, iar de atunci au fost păstrate până astăzi de multe și aproape de toate comunitățile Tale din celelalte părți ale pământului”.
Dezvoltarea ritului din această regiune a continuat și după moartea Sf. Ambrozie. Astfel, se spune că, Sf. Simplicianus (episcop al Mediolanului, 397-400), urmașul Sf. Ambrozie în scaunul episcopal al Mediolanului, „a adăugat multe la rit” și că, Sf. Lazarus (episcop al Mediolanului, 438-449) „a introdus cele trei zile ale Litaniilor”.
În perioada dintre anii 570-649, Biserica Mediolanului a trecut printr-o serie de probleme, fiind nevoită să-și mute scaunul episcopal la Genova, ca urmare a cuceririi nordului Italiei, de către lombarzi. În această perioadă, și chiar mai devreme, ritul roman începe să-și afirme autoritatea, ca unic rit în Biserica Occidentului. Acest lucru însemna suprimarea celuilalt rit, existent în această Biserică, și anume ritul gallican, din care au evoluat ritul mozarab și ritul ambrozian.
Landulphus Senior, cronicar al orașului Milano, din secolul al XI-lea, în lucrarea sa intitulată „Historia Mediolanensis” menționează deja, pentru anul 593, discuțiile care apar, cu privire la suprimarea ritului ambrozian, în favoarea celui roman:
Landulphus Senior: „Într-adevăr, după multă vreme, venind, după Fericitul Agapet, episcop al orașului Roma [535-536], preaumilul păstor și Papă, Grigorie [episcop al Romei, 590-604], [acesta] îndemnat de dumnezeiescul Duh, a văzut multe discrepanțe prin diversele oficii ale tuturor Bisericilor de limbă latină. Care atât de mult dorit de Dumnezeu, spre unitatea Bisericii Roamane, înainte de a restrânge și revoca ritul ambrozian, zicând: <<O, frați și venerabili părinți, cu dreptate și potrivit rațiunii noastre, este așezat în scris. Pavel Apostolul, prin Duhul Sfânt, zicând: <<Un Domn, o credință, un botez>> (Efeseni 4, 5), astfel să fie, un rit toată limba ar trebui să fie latina>>. Care auzit, toți bărbații credincioși care întreceau fiind înspăimântați (împiedicați), al căror cunoscuse mulți bărbați sfinți din diverse părți ale pământului, pentru fiecare dintre ei, precum Dumnezeu încredințase diferite îndatoriri, preaslăvind, cu credincioșie și uimire, pe Sfânta Treime și Unime, cântându-I că a rânduit. În cele din urmă am de gând să mă rog și să mărturisesc. Dar (Totuși) despre ritul ambrozian că trebuie văzut actul dumnezeiesc al magisteriului, rezistă timid. Care [ritul ambrozian], în timpul dreptmăritorului episcop Constantius [episcop al Mediolanului, 592-600], și hirotonit [în chip] dreptmăritor, al treilea de la Frontone [episcop al Mediolanului, 571-573?], diacon al Sfintei Biserici Romane, pe care Fericitul Grigorie Dialogul îl hirotonise întru diaconat, care la sinodul, pe care Fericitul Grigorie îl convocase, împreună cu bărbații temători de Dumnezeu și episcopii săi sufragani, dar și a Fericitului Ambrozie, multă și mare cea mai puternică armată, înconjurat avansa. Care lucru făcut, ajutând-o Duhul Sfânt, iar arhiepiscopul Constantius, împreună cu toți credincioșii, clerici și laici, și episcopii loiali, întrerupând, în parte temători de Dumnezeu și de Fericitul Ambrozie, înțelegând aceasta, în legătură cu multele practici dumnezeiești, dar și prin foarte multele munci de odinioară îndurate, o parte datorită afecțiunii și dragostei față de episcopul Constantius, a zis: <<Biserica Ambroziană să rămână în tradiția sa>>.”.
Mgr. Duchesne și M. Lejay sugerează faptul că, în această perioadă, s-a resimțit puternica influență a ritului roman, care a dus la adoptarea, de către ritul ambrozian, a Canonului Liturghiei Romane. Manuscrisele liturgice din secolul al VIII-lea încep să menționeze Canonul Roman ca parte integrantă a Liturghiei Sf. Ier. Ambrozie. Într-un scurt tratat asupra diferitelor forme ale oficiului divin, utilizat în Biserică, intitulat „Ratio de cursus qui fuerunt ex auctores” („”), scris, cu aproximație, la jumătatea secolului al VIII-lea, probabil de către un călugăr irlandez din Franța de astăzi, găsim, ceea ce probabil este prima atribuire a ritului milanez, Sfântului Ambrozie:
„Ratio de cursus qui fuerunt ex auctores”: „Este și o altă rânduială, la care face referire Fericitul episcop Augustin, pe care Fericitul Ambrozie a alcătuit-o, ca urmare a diferențelor rânduielii ereticilor, care mai înainte era cântată în Italia”.
Este clară baza documentară a acestei afirmații, și anume cele mărturisite de Fer. Augustin în „Confessiones”, Cartea a IX-a, VII, 15.
În secolul al IX-lea, ritul ambrozian trece printr-o nouă încercare de suprimare, în favoarea celui roman. Astfel, Landulphus Senior menționează faptul că, împăratul Carol cel Mare (împărat roman în Apus, 800-814) a încercat să suprime ritul ambrozian, la fel cum tatăl său, Pepin cel Scurt (rege al francilor, 751-768) suprimase total, ritul gallican, în favaorea celui roman, dar, în urma unei întâmplări miraculoase, ritul ambrozian a rămas în vigoare.
Landulphus Senior: „”.
Walafridus Strabo, care a murit ca stareț al Mănăstirii din Reichenau, în anul 849, și, prin urmare, ar fi trebuyit să fie aproape, sau, dacă nu, chiar contemporan cu acest incident, nu menționează nimic despre acesta, dar, în lucrarea sa intitulată „De rebus ecclesiasticis” („Despre lucrurile bisericești”), menționează contribuția importantă a Sfântului Ambrozie, în ceea ce privește ritul utilizat în regiunea Mediolanului.
Walafridus Strabo: „Totuși, chiar și Ambrozie, episcopul Mediolanului, a așezat o rânduială pentru Liturghie și pentru celelalte oficii, ale Bisericii sale și pentru celelate părți ale Liguriei: care și până astăzi sunt păstrate în Biserica milaneză”.
În secolul al XI-lea, ritul ambrozian trece prin noi încercări de a fi înlăturat. Astfel, în anul 1060, Papa Nicolae II (papă, 1059-1061), în încercarea lui de suprimare a ritului mozarab, a încercat, fiind sprijinit și de Pietro Damiani (n. 1007-m. 1072), să înlăture și ritul ambrozian, dar nu a reușit. În acea perioadă, Milanul era un teritoriu autonom, atât din punct de vedere politico-administrativ, cât și religios. Cu acest lucru, nu era de acord și papalitatea, care încerca, pe toate canalele posibile, să aducă Mediolanul sub ascultarea canonică a Romei. În cele din urmă, Biserica Romei a găsit o cale de a acapara canonic, Mediolanul. Acestă „acaparare” a putut fi înfăptuită cu ajutorul grupării „patarenilor” din Milano, grupare sprijinită de papalitate. După lupte îndelumîngate ce au avut loc între patareni și clerul milanez, Papa Nicolae II a decis că trebuie să intervină, pentru rezolvarea problemei. Astfel, în anul 1059, au fost trimiși la Milano, ca reprezentanți ai papei, Pietro Damiani și episcopul Anselm de Lucca. Spre sfârșitul anului, Pietro Damiani convoacă un sinod la Milano, pe care îl prezidează, în cadrul căruia va „decreta” intrarea Arhidiocezei de Milano sub autoritatea canonică a Romei, rezolvând și problema patarenilor. Acest lucru urma să aibe influență și asupra ritului ambrozian, inclusiv asupra Liturghiei Sf. Ambrozie.
Pietro Damiani: „”.
Dar lucrurile au luat o altă întorsătură. În anul 1061 moare Papa Nicolae II. Urmașul său a fost Papa Alexandru II (papă, 1061-1073), milanez la origine. Acesta a redat Arhidiocezei de Milano, „independența” pe care o avusese înainte, fapt ce a condus la întărirea ritului ambrozian. Acest lucru l-a făcut în anul 1061, după numirea sa ca Papă, când a trimis, Bisericii din Milano, o scrisoare.
Alexandru II: „Alexandru episcop, servul servilor lui Dumnezeu, întregului cler și popor al Mediolanului, salutare și binecuvântare apostolică. ”.
Lui Alexandru II i-a urmat Grigorie VII (papă, 1073-1085). Acesta și-a manifestat dorința de înlăturare a ritului ambrozian dar, ca și predecesorii săi care au dorit acest lucru, nu a reușit.
Trecând cu bine de aceste „furtuni”, ritul ambrozian a avut pace vreme de trei secole și jumătate, până în prima jumătate a secolului al XV-lea. Noua provocare a venit din partea cardinalului Branda da Castiglione (cardinal, 1411-1443) care, la acea vreme, era legat al papei, la Milano. Acesta, în încercarea sa de a-l împăca pe ducele Milanului, Filippo Maria Visconti (duce al Milanului, 1412-1447), cu papalitatea, a dorit să substituie ritul ambrozian, cu cel roman, dar încercarea sa a eșuat, provocând chiar o revoltă a locuitorilor orașului, fapt ce a condus la încheierea neașteptată a carierei politice, a cardinalului.
Un alt moment semnificativ, în istoria ritului ambrozian, îl constituie Conciliul Tridentin. La acest Conciliu, în cadrul sesiunii a XXII-a, ce a avut loc pe data de 9 septembrie 1562, s-a discutat problema Sfintei Liturghii, dezbaterile finalizându-se cu formularea unui număr de 9 canoane și 4 decrete, referitoare la aceasta. Astfel, se urmărea reformarea și întărirea ritului roman, în întreaga Biserică Romano-Catolică. Dar, cu toate acestea, ritul ambrozian nu a avut de suferit, ca urmare a unui decret al Papei Pius V (papă, 1566-1572), emis în anul 1570, prin care, toate riturile, ce aveau o vechime mai mare de 200 de ani, rămâneau, în continuare, în vigoare.
Pius V: „”.
În această perioadă, cel care a luptat pentru apărarea ritului ambrozian, a fost Card. Carlo Borromeo (arhiepiscop al Milanului, 1560-1584). Acesta, cu toate că a făcut o serie de modificări ale ritului ambrozian, într-o direcție romană, a fost foarte atent în ceea ce privește păstrarea caracteristicilor specifice ritului ambrozian. Se pare că, modificările întreprinse, în această perioadă, asupra ritului ambrozian, au fost ultimele, deoarece edițiile ulterioare ale cărților de slujbă nu mai prezintă nicio modificare semnificativă.
Trebuie menționat faptul că Liturghia Sfântului Ambrozie nu se săvârșește numai în regiunea orașului Milano, ci și în anumite părți ale cantonului elvețian Ticino. De asemenea, în secolul al XIV-lea, împăratul Carol IV a introdus ritul ambrozian în biserica „Sf. Ambrozie” din Praga, iar urme ale acestui rit, combinate cu elemente ale ritului roman, s-ar fi aflat și în dioceza Augsburgului, până la ultimul său Breviar, din anul 1584.
Caracteristicile tipiconale și tradițiile liturgice ale Ritului ambrozian
Traducere și comentariu liturgic
MISSALE AMBROSIANUM
Praemittitur oratio secreta antequam Sacerdos procedat ad altare: itemque alia cum ad illud accedit e. g. Psalmus Miserere mei Deus. Stans in infimo altaris gradu signat se signo crucis et clara voce dicens:
In nomine Patris, et Filii, et Spiritus Sancti.
Ministri respondent: Amen.
Deinde iunctis manibus ante pectus, incipit Antiphonam: Introibo ad altare Dei.
Ministri respondent: Ad Deum, qui laetificat iuventutem meam.
Postea alternatim cum ministris dicit sequentem Psalmum:
S[acerdote]. Iudica me Deus et discerne causam meam de gente non sancta: ab homine iniquo et doloso erue me.
M[inister]. Quia tu es Deus fortitudo mea: quare me repulisti et quare tristis incedo dum affligit me inimicus.
S. Emitte lucem tuam et veritatem tuam: ipsa me deduxerunt et adduxerunt in montem sanctum tuum et in tabernacula tua.
M. Et introibo ad altare Dei: ad Deum, qui laetificat iuventutem meam.
S. Confitebor tibi in cithara, Deus: quare tristis es, anima mea, et quare conturbas me.
M. Spera in Deo, quoniam ad hunc confitebor illi: salutare vultus mei et Deus meus.
S. Gloria Patri et Filio et Spiritui Sancto.
M. Sicut erat in principio et nunc et semper et in saecula saeculorum. Amen.
S. Confitemini Domino, quoniam bonus.
M. Quoniam in saecula misericordia eius.
Sacerdos deinde, iunctis manibus, profunde inclinatus, facit Confessionem, ut infra:
Confiteor Deo omnipotenti, beatae Mariae semper Virgini, beato Michaeli Archangelo, beato Ioanni Baptistae, sanctis Apostolis Petro et Paulo, omnibus Sanctis, et vobis, fratres: quia peccavi nimis cogitatione, verbo, et opere, Percutit ter sibi pectus, dicens mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa. Ideo precor beatam Maria semper Virginem, beatum Michaelem Archangelum, beatum Ioannem Baptistam, sanctos Apostolos Petrum et Paulum, omnes Sanctos, et vos, fratres orare pro me ad Dominum Deum nostrum.
Ministri respondent:
Deo gratias. Misereatur tui omnipotens Deus, et dimissis omnibus peccatis tuis, perducat te ad vitam aeternam.
Sacerdos erigens se dicit: Amen.
Deinde Ministri repetunt Confessionem. Sed ubi a Sacerdote dicebatur vobis, fratres, et vos, fratres, ipsi dicunt tibi, pater, et te, pater.
In fine Sacerdos dicit: Deo gratias.
Postea, iunctis manibus stans ut supra, dicit:
S. Misereatur vestri omnipotens Deus, et dimissis peccatis vestris, perducat vos ad vitam aeternam.
Ministri respondent: Amen.
Tum ille signat se, stans ut supra, et dicit:
S. Indulgentiam, absolutionem, et remissionem omnium peccatorum nostrorum tribuat nobis omnipotens, et misericors Deus.
Ministri respondent: Amen.
Sacerdos iterum se signat, stans pariter, et dicens:
S. Adiutorum nostrum in nomine Domini.
R. Qui fecit coelum, et terram.
Deinde inclinatus dicit iunctis manibus:
S. Sit nomen Domini benedictum.
R. Ex hoc nunc, et usque in saeculum.
Tunc inclinatus, ut supra, secreto dicit:
Rogo Te, altissime Deus Sabaoth, Pater Sancte, ut pro peccatis meis possim intercedere, et adstantibus veniam peccatorum promereri, ac pacificas singulorum hostias immolare. Per Christum Dominum nostrum. Amen.
Accedit ad Altare, et incinatus dicit:
Oramus Te, Domine, per merita Sanctorum tuorum, Facit crucis signum in medio Altaris, illudque osculatur dicens quorum reliquiae hic sunt, et omnium Sanctorum, ut indulgere digneris omnia peccata mea. Amen.
In Missa solemni Celebrans, antequam legat Ingressam, benedicit incensum, dicens:
Ab illo bene + dicaris, in cuius honorem cremaberis. Amen.
Tum accepto thuribulo a Diacono, incensat Altare. Deinde Diaconus, recepto thuribulo a Celebrante, incensat illum tantum.
Postea Celebrans accedit ad cornu Epistolae, ubi signans se + incipit Ingressam. Qua finita, extendens et iungens manus dicit:
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Sequitur Oratio super popoulum, una vel plures, ut officio ordo postulat. Semper sunt numero dispares, non iranseuntes novem et unaquaeque Collecta habet quatuor orationes scilicet super populum, super Sindonem, super Oblatam et Postcommunionem.
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Postea extendens, elevans, et iungens manus, caputque inclinans, dicit, si dicendum est, Gloria in excelsis Deo, et prosequitur iunctis manibus.
Gloria in excelsis Deo. Et in terra pax hominibus bonae voluntatis. Laudamus te. Benedicimus te. Adoramus te Inclinat caput versus Crucem. Glorificamus te. Gratias agimus tibi Inclinat caput propter magnam gloriam tuam. Domine Deus, rex coelestis, Deus Pater omnipotens. Domine Fili, unigenite Iesu Christe Inclinat caput versus Crucem, Domine Deus, agnus Dei, Filius Patris. Qui tollis peccata mundi, miserere nobis. Qui tollis peccata mundi, miserere nobis. Qui tollis peccata mundis, suscipe deprecationem nostram Inclinat caput versus Crucem. Qui sedes ad dextram Patris, miserere nobis. Quoniam tu solus sanctus. Tu solus Dominus. Tu solus altissimus, Iesu Christe Inclinat caput. Cum Sancto Spiritu Signat se + in gloria Dei Patris. Amen.
Dein Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison.
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Deinde, lectio titulo Lectionis (si ea dicenda sit), inclinatus versus Crucem manibus iunctis, dicit secreto: Iube Domine benedicere, sibique protinus benedicens +, sinistra infra pectus posita, si ea sit e Testamento veteri, dicit: Prophetica Lectio sit nobis salutis eruditio: si autem sit e novo, dicit: Apostolica lectio sit nobis salutis eruditio.
Sequitur ergo Lectio cum suo Psalmello, et Versu.
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Post haec, lecto titulo Epistolae, petitaque, ut supra, benedictione, Sacerdos ita sibi benedicit:
+ Apostolica doctrina rep(e)leat nos gratia divina.
Tum sequitur Epistola cum Versu in Alleluia, vel cum Cantu, pro varia temporis ratione. Quo finito Sacerdos stans in medio Altaris, iunctis manibus, et profunde inclinatus, dicit:
Munda cor meum, ac labia mea, omnipotens Deus, qui labia Isaiae Prophetae calculo mundasti ignito: ita me tua grata miseratione dignare mundare, ut sanctum Evangelium tuum digne valeam nuntiare. Per Christum Dominum nostrum. Amen.
Postea accipit librum de altari et rursus genoflexus petit benedictionem a Sacerdote dicens: Iube Domine benedicere.
Sacerdos respondet: Dominus sit in corde tuo et in labiis tuis: ut digne et competenter anunties Evangelium suum: In nomine Patris et Filii + et Spiritus Sancti. Amen.
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Signans se in fronte, ore et pectore ait:
S. Lectio Sancti Evangelii secundum N.
R. Gloria Tibi, Domine.
Si vero Sacerdos sine Diacono et Subdiacono celebrat, inclinatus in medio iunctis manibus dicit: Munda cor meum ut supra et Iube Domine benedicere. Dominus sit in corde meo et in labiis meis: et digne et competenter annuntiem Evangelium suum, in nomine + Patris, et Filii, et Spiritus Sancti. Amen.
Deinde inclinatus versus crucem petit benedictionem tum legit Evangelium.
Finito Evangelio Ministri dicit:
Laus tibi, Christe.
Et Sacerdos osculatur librum in loco, ubi est principium Evangelii recitati, dicens:
Per Evangelica dicta deleantur nostra delicta.
Postea reversus ad medium Altaris, extendens, et iunges manus, dicit:
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
S. Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison.
Tum iunctis manibus legit Antiphonam post Evangelium, si legenda sit: deinde ipse extedens, et iunges manus, dicit:
S. Pacem habete, Qui versiculus dicitur a Diacono, si adsit.
R. Ad te, Domine.
Rursumque Sacerdos dicit:
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Mox et Orationem super Sindonem, manibus extensis.
OFFERTORIUM
Finita Oratione praedicta, Sacerdos, accipiens Patenam cum Hostia, illam affert, dicens:
Suscipe, clementissime Pater, hunc Panem sanctum, ut fiat Unigeniti tui Corpus, in nomine Patris + et Filii, et Spiritus Sancti. Amen.
Reposita Hostia super Corporale, infundit vinum in Calicem, dicens:
De latere Christi exivit Sanguis, Deinde aquam benedicit, dicens: et aqua pariter. In nomine Patris + et Filii, et Spiritus Sancti. Amen.
Dein offert Calicem dicens:
Suscipe, clementissime Pater, hunc Calicem, ut fiat Unigeniti tui Sanguis, in nomine Patris + et Filii, et Spiritus Sancti. Amen.
Tum accepto Calice, offert, dicens:
Suscipe, clementissime Pater, hunc calicem, vinum aqua mixtum, ut fiat Unigeniti tui sanguis. In nomine Patris + et Filii et Spiritus Sancti. Amen.
Calice super Corporali posito, et Palla cooperto, iunctis manibus, et super Altare positis, profunde inclinatus, dicit:
Omnipotens, sempiterne Deus, placabilis et acceptabilis sit tibi haec oblatio, quam ego indignus pro me misero peccatore, et pro delictis meis innumerabilibus tuae pietati offero, ut veniam et remissionem peccatorum meorum mihi concedas: et iniquitates meas, ne respexeris, sed sola tua misericordia mihi prosit indigno. Per Christum Dominum nostrum.
Tum stans manibus extensis prosequitur:
Et suscipe, Sancta Trinitas, hanc oblationem, quam tibi offerimus pro regimine, et custodia, atque unitate catholicae fidei: et pro veneratione quoque beatae Dei Genitricis Mariae, omniumque simul Sanctorum tuorum, et pro salute et incolumitate famulorum, famularumque tuarum et omnium, pro quibus clementiam tuam implorare polliciti sumus, et quorum quarumque eleemosynas suscepimus: et omnium fidelium Christianorum, tam vivorum, quam defunctorum: ut te miserante, remissionem omnium peccatorum, et aeternae beatitudinis praemia, in tuis laudibus fideliter perseverando, percipere mereantur, ad gloriam et honorem nominis tui, Deus, misericordissime rerum Conditor. Iungit manus Per Christum Dominum nostrum.
In Dominis vero, et in solemnitatibus Domini, earumque Vigiliis, et quando Missa est de Sanctis (nisi sit votiva utcumque solemnis), haec etiam similiter prosequitur:
Suscipe, Sancta Trinitas, hanc oblationem, quam tibi offerimus in memoriam Passionis, Resurresctionis, et Ascensionis Domini nostri Iesu Christi: et in honore omnium Sanctorum tuorum, qui tibi placuerunt ab initio mundi, et eorum, et quorum hic nomina, et reliquiae, habentur: ut illis sit ad honorem, nobis autem ad salutem: ut illi omnes pro nobis intercedere dignentur in coelis, quorum memoriam facimus in terris. Iungit manus. Per eundem Christum Dominum nostrum.
Diebus Dominicis et in festis Sanctorum dicit aliam Orationem similis.
Deinde manus expansas tenens super Oblata, dicit:
Et suscipe, Sancta Trinitas, hanc oblationem pro emundatione mea, ut mundes, et purges me ab universis peccatorum maculis, quatenus tibi digne ministrare merear, Deus et clementissime Domine.
Postea benedicit Oblata hi verbis [prosequendo- altă editie]:
Benedictio Dei omnipotentis, Patris, + et Fi+lii, et Spiritus + Sancti copiosa de coelis descendat super hanc nostram oblationem; et accepta tibi sit haec oblatio, Domine sancte, Pater omnipotens, aeterne Deus, misericordissime rerum Conditor. Amen.
Postea, si solemniter celebrat, benedicit incensum, dicens:
Per intercessionem beati Michaelis Archangeli, stantis a dextris altaris incensi, et omnium electorum suorum, incensum istud dignetur Dominus benedicere, et in odorem suavitatis accipere. Per Christum Dominum nostrum. Amen.
Et accepto thuribulo a Diacono incensat oblata, dicens:
Incensum istud a te benedictum, ascendat ad te, Domine: et descendat super nos misericordia tua.
Tum incensando Altare, dicit:
Dirigatur, Domine, oratio mea, sicut incensum, in conspectu tuo: elevatio manuum mearum, sacrificium vespertinum. Pone, Domine, custodiam ori meo, et ostium circumstantiae labiis meis: ut non declinet cor meum in verba malitiae, ad excusationes in peccatis.
Postea reddit thuribulum Diacono, dicens:
Ecce odor Sanctorum Dei, tanquam odor agri pleni, quem Deus benedixit.
Deinde legit Offertorium; extendens, et iungens manus, dicit:
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Nunc dicitur Credo si dicendum est, praecipue diebus dominicis a festivis.
SYMBOLUM CONSTANTINOPOLITANUM
Deinde extendens, elevans, et iungens manus, dicit (si dicendum sit) Credo in unum Deum, illudque prosequitur, iunctis manibus: cum dicit in unum Deum, Iesum Christum, simul adoratur, et conglorificatur, caput inclinat: quando autem pervenit ad Et incarnatus est, genuflectit usque ad Crucifixus, in fine vero dicens et vitam venturi seculi, signat se signo crucis.
Credo in unum Deum, Patrem omnipotentem, factorem coeli, et terrae, visibilium omnium et invisibilium. Et in unum Dominum Iesum Christum, Filium Dei unigentium, et ex Patre natum ante omnia saecula. Deum de Deo, Lumen de Lumine, Deum verum de Deo vero. Genitum, non factum, consubstantialem Patri: per quem omnia facta sunt. Qui propter nos homines, et propter nostram salutem descendit de coelis. Hic sacerdos genuflectit Et incarnatus est de Spiritu Sancto ex Maria Vergine et homo factus est. Surgit et prosequitur Crucifixus etiam pro nobis sub Pontio Pilato, passus, et sepultus est. Et ressurexit tertia die secundum Scripturas. Et ascendit in coelum, sedet ad dextram Patris. Et iterum venturus est cum gloria iudicare vivos et mortuos: cuius regni non erit finis. Et in Spiritum Sanctum, Dominum et vivificantem: qui ex Patre procedit. Qui cum Patre et Filio simul adoratur et conglorificatur: qui locutus est per Prophetas. Et unam, sanctam, catholicam et apostolicam Ecclesiam. Confiteor unum baptisma in remissionem peccatorum. Et expecto resurrectionem mortuorum, et vitam venturi saeculi. Amen.
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Dicit clara voce unam vel plures Orationes super Oblata:
Sacrificium Domine pro Filii tui supplice venerabili nunc Ascensione deferimus: praesta quaesumus, ut et nos per ipsum his commerciis, sacrosanctis ad coelestia consurgamus. Per eundem.
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
S. Sursum corda.
R. Habemus ad Dominum.
S. Gratias agamus Domino Deo nostro.
R. Dignum et iustum est.
Praefatio
Vere dignum et iustum est, aequum et salutare, nos tibi et ubique gratias agere: Domine sancte, Pater omnipotens, aeterne Deus. Qui te nobis super Iordanis alveum de coelis in voce tonitrui praebuisti, ut salvatorem coeli demonstrares, ut te patrem luminis aeterni ostenderes coelos aperuisti, aerem benedixisti, fontem purificasti et tecum unicum filium per speciem columbae Sancto Spiritu declarasti. Susceperunt hodie fontes benedictionem tuam et abstulerunt maledictionem nostram, ita ut credentibus purificationem omnium delictorum exhibeant et Deo filios generando adoptive faciant ad vitam aeternam. Nam quos ad temporalem vitam carnalis nativitas fuderat, quos mors per praevaricationem ceperat, hos vita aeterna recipiens ad regni coelorum gloriam revocavit. Per eundem Christum Dominum nostrum.
Sanctus, Sanctus, Sanctus Dominus Deus Sabaoth.
Pleni sunt coeli, et terra gloria tua.
Hosanna in excelsis.
Benedictus, qui venit in nomine Domini.
Hosanna in excelsis.
CANON
Sacerdos extendens, elevans et iungens manus, elevatisque ad caelum oculis, et statim demissis, inclinatus profunde ante Altare dicit:
Te igitur, clementissime Pater, per Iesum Christum, Filium tuum, Dominum nostrum, supplices rogamus, ac petimus, Facit Crucis signum in medio Altaris, illudque osculatur uti accepta habeas, et benedicas Signat ter super oblata haec + dona, haec + munera, haec + sancta sacrificia illibata, Extensis manibus prosequitur in primis, quae tibi offerimus pro Ecclesia tua sancta catholica; quam pacificare, custodire, adunare et regere digneris toto orbe terrarum: una cum famulo tuo Papa nostro N. et Antistite nostro N. et Rege nostro N. et omnibus orthodoxis, atquae catholicae, et apostolicae fidei cultoribus.
Commemoratio pro vivis.
Memento, Domine, famulorum famularumque tuarum, N. et N., Iunctis manibus orat aliquantulum pro quibus intendit: deinde extensis manibus prosequitur et omnium circumstantium, quorum tibi fides cognita est, et nota devotio, pro quibus tibi offerimus, vel qui tibi offerunt hoc sacrificium laudis pro se, suisque omnibus, pro redemptione animarum suarum, pro spe salutis, et incolumitatis suae: tibique reddunt vota sua, aeterno Deo, vivo et vero.
INFRA ACTIONEM
Communicantes, et memoriam venerantes, in primis gloriosae semper Virginis Mariae, Genitricis Dei et Domini nostri Iesu Christi: sed et beatorum Apostolorum ac Martyrum tuorum, Petri et Pauli, Andreae, Iacobi, Ioannis, Thomae, Iacobi, Philippi, Bartholomaei, Matthaei, Simonis et Thadaei: Xysti, Laurentii, Hippolyti, Vincentii, Cornelii, Cypriani, Clementis, Chrysogoni, Ioannis et Pauli, Cosmae et Damiani, Apollinaris, Vitalis, Nazarii et Celsi, Protasii et Gervasii: et omnium Sanctorum tuorum, quorum meritis, precibusque concedas, ut in omnibus protectionis tuae muniarum auxilio. Iungit manus Per eundem Christum Dominum nostrum. Amen.
Sacerdos manibus expansis super oblata:
Hanc igitur oblationem servitutis nostrae, sed et cunctae familiae tuae quaesumus, Domine, ut placatus accipias: diesque nostros in tua pace disponas atque ab aeterna damnatione nos eripi, et in electorum tuorum iubeas grege numerari. Iungit manus Per Christum Dominum nostrum. Amen.
Quam oblationem tu Deus in omnibus, quaesumus Signat ter super oblata bene + dictam, adscri + ptam, ra + tam, rationabilem, acceptabilemque facere digneris: Signat semel super Hostiam, et semel super Calicem ut nobis Cor + pus et San + guis fiat dilectissimi Filii tui Domini nostri Iesu Christi.
Iunctis manibus vadit ad cornu Altaris, ubi nihil dicens lavat digitos, et abstergit: inde redit ad medium Altaris, et dicit:
Qui pridie, quam pateretur Accipit Hostiam, et elevat oculos accepit panem, in sanctas ac venerabiles manus suas et elevatis oculis in coelum ad te Deum Patrem suum omnipotentem tibi gratia agens Hostiam benedicit bene + dixit, fregit, deditque discipulis suis, dicens: Accipite, et manducate ex hoc omnes.
Hoc est enim Corpus meum.
.
Genuflectit, surgit, elevat Hostiam a populo adorandam: reponit super Corporale: iterum genuflectit. Mox erectus detegit Calicem, Pallam collocans super Hostiam consecratam, et prosequitur:
Simili modo postquam coenatum est, Accipit Calicem, et elevat oculos accipiens Calicem, elevavit oculos ad coelos ad te Deum Patrem suum omnipotentem: item tibi gratias agens Sinistra tenens Calicem, dextera signat super eum bene + dixit, deditque discipulis suis, dicens: Accipite, et bibite ex eo omnes.
Calicem tenens ambabus manibus parum elevatum, profert verba consecrationis:
Hic est enim Calix sanguinis mei, novi et aeterni testamenti, mysterium fidei: qui pro vobis et pro multis effundetur in remissionem peccatorum.
Deponit Calicem, statimque supra ipsum primores digitos tergit. Tum genuflectit, surgit, ostendir populo, dicens:
Mandans quoque, et dicens ad eos: Haec quotiescunque feceritis in meam commemorationem facietis, mortem meam praedicabitis, resurrectionem meam annunciabitis, adventum meum sperabitis, donec iterum de coelis veniam ad vos.
Reponit, tegit, et iterum adorat. Deinde extensis brachiis in modum Crucis, dicit:
Unde et memores, Domine, nos servi tui, sed et plebs tua sancta, eiusdem Christi Filii tui Domini nostri tam beatae passionis, nec non ab inferis resurrectionis, sed et in coelos gloriosae ascensionis: Iungit manus offerimus praeclarae maiestati tuae de tuis donis, ac datis, Oblata ter signat communiter Hostiam + puram, Hostiam + sanctam, Hostiam + immaculatam, Tum semel super Hostiam solam, et semel super Calicem solum Panem + sanctum vitae aeternae, et Calicem + salutis perpetuae.
Deinde extensis manibus ante pectus, dicit:
Supra quae propitio, ac sereno vultu respicere digneris, et accepta habere, sicuti accepta habere dignatus es munera pueri tui iusti Abel, et sacrificium patriarchae nostri Abrahae, et quod tibi obtulit summus sacerdos Melchisedech, sanctum sacrificum, immaculatam hostiam.
Deinde, inuctis manibus, profunde dicit:
Supplices Te rogamus, omnipotens Deus: Iube haec perfferi per manus sancti Angeli tui in sublime altare tuum in conspectu divinae maiestatis tuae, Facit Crucis signum in medio Altaris, illudque osculatur ut quotquot ex hac altaris participatione Producit signum Crucis semel super Hostiam, et semel super Calicem sacrosanctum Filii tui Cor + pus et San + guinem sumpserimus Signat se omni benedictione coelesti et gratia repleamur. Iungit manus Per eundem Dominum nostrum Iesum Christum. Amen.
Commemoratio pro defunctis.
Memento etiam, Domine, famulorum famularumque tuarum, N. et N., Iungit manus, et orat pro his defunctis, pro quibus intendit. Tum extensis manibus dicit qui nos praecesserunt cum signo fidei, et dormiunt in somno pacis. Ipsis, Domine, et omnibus in Christo quiescentibus locum refrigerii, lucis et pacis, ut indulgeas deprecamur. Iungit manus et caput inclinat Per eundem Christum Dominum nostrum. Amen.
Percutit pectus, elata paululum voce dicens:
Nobis quoque minimis, et peccatoribus Reliqua secreto famulis tuis, de multitudine miserationum tuarum sperantibus, partem aliquam et societatem donare digneris cum tuis sanctis Apostolis et Martyribus: cum Ioanne, Stephano et Andrea, Petro, Marcellino, Agnete, Caecilia, Felicitate, Perpetua, Anastasia, Agatha, Euphemia, Lucia, Apollonia, Iustina, Shabina, Thecla, Pelagia atque Catharina, et omnibus Sanctis: intra quorum nos consortium, non aestimator meriti, sed veniae, quaesumus, largitor admitte. Iungit manus Per Christum Dominum nostrum. Per quem haec omnia, Domine, semper bona creas, Signat ter supra Hostiam simul et Calicem, dicens sancti + ficas, vivi + ficas, bene + dicis, et nobis famulis tuis largiter praestas, ad augmentum fidei, et remissionem omnium peccatorum nostrorum.
Discooperit Calicem, et genuflectit, dicens:
Et est tibi Deo Patri omnipotenti.
Mox erectus accipit Hostiam dextera: et tenens Calicem sinistra, signat cum Hostia ter supra Calicem, a labio ad labium, dicens:
ex + ipso, et per + ipsum, et in + ipso, omnis honor, virtus, laus, gloria, Sinistra tenet Hostiam supra Calicem, et dextera accipiens Patenam inter indicem et medium digitos, ter signat supra Hostiam simul et Calicem, dicens: impe + rium, perpe + tuitas, et po + testas in unitate Spiritus Sancti Deposita Patena supra pedem Calicis versus semetipsum, elevat Hostiam paululum, alta voce dicens: per infinita saecula saeculorum.
R. Amen.
Dividit Hostiam per medium supra Calicem, dicens:
Corpus tuum frangitur, Christe, Calix benedicitur.
Partem, quae in dextera est, ponit supra Patenam. Ex altera vero parte, quae in sinistra, detrahit particulam, dicens:
Sanguis tuus sit nobis semper ad vitam, et ad salvandas, animas, Deus noster.
Mox partem, quae in sinistra est, ponit supra Patenam: deinde particulam ipsam, dextera interim suspensam supra Calicem, signando cum ea, demitit in eundem Calicem, dicens:
Commixtio + consecrati Corporis et Sanguinis Domini nostri Iesu Christi, nobis edentibus et sumentibus proficiat ad vitam et gaudium sempiternum.
Tegit Calicem, genuflectit, surgit, et dicit Confractorium.
Tum dicto submissa voce, et inclinato capite. Oremus, alta deinde voce, manibusque iunctis subdit. Praeceptis salutaribus moniti, et divina, etc.:
Oremus. Praeceptis salutaribus moniti, et divina institutione formati, audemus dicere: Extensis manbus dicit Orationem Dominicam: ad primam vero Petitionem caput inclinat
Pater noster, qui es in coelis. Sanctificetur nomen tuum. Adveniat regnum tuum. Fiat voluntas tua sicut in coelo et in terra. Panem nostrum quotidianum da nobis hodie. Et dimitte nobis debita nostra sicut et nos dimittimus debitoribus nostris. Et ne nos inducas in tentationem.
R. Sed libera nos a malo. Sacerdos dicit: Amen.
Deinde, signans se signo Crucis +, alta voce prosequitur:
Libera nos, quaesumus, Domine, ab omnibus malis, praeteritis, praesentibus et futuris: et intercedente beata, et gloriosa semper virgine Dei Genitrice Maria, cum beatis Apostolis tuis Petro et Paulo atque Andrea et beato Ambrosio Confessori tuo et Pontifici, et omnibus Sanctis tuis, da propitius pacem in diebus nostris, ut ope misericordiae tuae adiuti et a peccato simus semper liberi et ab omni perturbatione securi. Per eundem Dominum nostrum Iesum Christum Filium tuum, qui tecum vivit et regnat in unitate Spiritus sancti Deus, per omnia saecula saeculorum.
R. Amen.
Signat se +, sinistra super Corporali posita, dicens:
Pax et communicatio Domini nostri Iesu Christi sit semper vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Tum Diaconus, alioquin ipsemet Sacerdos, subdit:
Offerte vobis pacem.
R. Deo gratias.
In Missis pro Defunctis, omisso Offerte vobis pacem, et Oratione sequenti Domine Iesu Christe, qui dixisti Apostolis tuis: omisso etiam Pax tecum, iunctis manibus, alta in privatis, submissa voce in Solemnibus Missis, inclinatus dicit:
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona eis requiem.
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona eis requiem.
Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona eis requiem sempiternam, et locum indulgentiae cum Sanctis tuis in gloria.
Tum vero transit ad posteriores duas Orationes.
In aliis autem Missis, dicto Offerte vobis pacem, inclinatus, iunctis manibus, et submissa voce dicit tres Orationes sequentes.
Domine Iesu Christe, qui dixisti Apostolis tuis: Pacem relinquo vobis, pacem meam do vobis: ne respicias peccata mea, sed fidem Ecclesiae tuae: eamque secundum voluntatem tuam pacificare, et coadunare digneris. Qui vivis et regnas per omnia saecula saeculorum. Amen.
Domine Iesu Christe, Fili Dei vivi, qui ex voluntate Patris, cooperante Spiritu Sancto, per mortem tuam mundum vivificasti: libera me per hoc sacrosanctum Corpus et Sanguinem tuum ab omnibus iniquitatibus meis et universis malis: et fac me tuis semper inhaerere mandatis, et a te nunquam separari permittas. Qui cum eodem Deo Patre et Spiritu Sancto vivis et regnas Deus in saecula saeculorum. Amen.
Perceptio Corporis tui, Domine Iesu Christe, quod ego indignus sumere praesumo, non mihi proveniat in iudicium et condemnationem: sed pro tua pietate prosit mihi ad tutamentum mentis et corporis et ad medelam percipiendam. Qui vivis et regnas cum Deo Patre in unitati Spiritus Sancti Deus per omnia saecula saeculorum. Amen.
Inclinatus, percutiens pectus dicit ter:
Domine, non sum dignus, ut intres sub tectum meum: sed dic tantum verbo, et sanabitur anima mea.
Genuflectit, surgit, accipit dextera ambas partes Hostiae, et sinistra Patenam, dicens:
Quid retribuam Domino pro omnibus, quae retribuit mihi? Panem coelestem accipiam, et nomen Domini invocabo.
Postea, dextera se signans + cum Hostia, dicit:
Corpus Domini nostri Iesu Christi custodiat animam meam in vitam aeternam. Amen.
Sumit ambas partes Hostiae.
Tum iunctis manibus, quiescit aliquantulum. Postea detegit Calicem, genuflectit, extergit Patenam supra illum, dicens interim:
Quid retribuam Domino pro omnibus, quae retribuit mihi? Calicem salutaris accipiam et nomen Domini invocabo. Laudans invocabo Dominum, et ab inimicis meis salvus ero.
Deo gratias, Deo gratias, accepta Christi munera sumamus Dei gratia non ad iudicium sed ad salvandas animas, Deus noster. Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, mis(c)rere nobis. Gloria Patri et Filio et Spiritui sancto sicut erat in principio et nunc et semper et in saecula saeculorum. Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, miserere nobis. Suscipe deprecationem nostram, qui sedes ad dextram patris. Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona nobis pacem.
Accipit Calicem, et eo signum Crucis + sibi faciens, dicit:
Praesta, quaeso, Domine, ut perceptio Corporis et Sanguinis Domini nostri Iesu Christi ad vitam nos perducat aeternam.
Sumit Sanguinem cum particula. Quo sumpto, si qui sunt communicandi, eos communicat, antequam se purificet.
Postea dicit:
Quod ore sumpsimus, Domine, pura mente capiamus: ut de Corpore et Sanguine Domini nostri Iesu Christi fiat nobis remedium sempiternum.
Deinde porrigit Calicem Ministro, qui infundit er parum vini, quo se purificat.
Mox abluit digitos vino, et aqua, et eos abstergens purificatorio, dicit:
Confirma hoc, Deus, quod operatus es in nobis: et dona Ecclesiae tuae perpetuam tranquillitatem et pacem.
Sumit purificationem, extergit Calicem: et illum, plicato Corporali, operit more solito. Deinde in cornu Epistolae dicit Transitorium. Qua finita dicit:
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo.
Sequitur Orationem post Communionem.
S. Dominus vobiscum.
R. Et cum spiritu tuo. Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison.
In medio altaris se signat dicens:
S. Benedicat, et exaudiat nos Deus.
R. Amen.
Diaconus dicit, alioquin ipsemet Sacerdos:
Procedamus in pace.
R. In nomine Christi.
Benedicamus Domino.
R. Deo gratias.
In Missis pro Defunctis, dicto Dominus vobiscum, et responso Et cum spirito tuo, sine Kyrie eleison, stans in medio Altaris producit dextera signum Crucis +, dicens:
S./D.Requiem aeternam dona eis, Domine.
R. Et lux perpetua luceat eis.
S./D. Animae istorum, et omnium fidelium defunctorum per Dei misericordiam requiescant in pace.
R. Amen.
Et dicto Placeat, non datur Benedictio.
Deinde profunde inclinatus ante medium Altaris, iunctis manibus, dicit:
Placeat tibi, Sancta Trinitas, obsequium servitutis meae: et praesta ut sacrificium, quod oculis tuae maiestatis indignus obtuli, tibi sit acceptabile, mihique et omnibus, pro quibus illud obtuli, sit te miserante propitiabile. Per Christum Dominum nostrum. Amen.
Facta prius Cruce + in medio Altaris, illud osculatur: deinde erigens se, atque adhuc stans versus Altare, extendens, elevans et iunges manus caputque Cruci inclinans, dicit:
Benedicat vos divina maiestas, Pater + et Filius + et Spiritus Sanctus +.
R. Amen.
In festivitatibus Sanctorum dicitur nomen Sancti v. c.:
Precibus et meritits B. Pontificis et Confessoris Ambrosii Deus vos benedicat + et perducat ad gaudia paradisi.
R. Amen.
Deinde in cornu Evangelii, dicto manibus iunctis Dominus vobiscum, etc., pollice dextero signans prius signo Crucis + Librum, vel Tabellam, aut Altare, deinde suimetipsius frontem + os + et pectus +, dicit:
+ Initium Sancti Evangelii secundum Ioanem.
Et prosequitur manibus iunctis:
In principio erat Verbum et Verbum erat apud Deum, et Deus erat Verbum. Hoc erat in principio apud Deum. Omnia per ipsum facta sunt, et sine ipso factum est nihil quod factum est; in ipso vita erat, et vita erat lux hominum; et lux in tenebris lucet, et tenebrae eam non comprehenderunt. Fuit homo missus a Deo cui nomen erat Ioannes. Hic venit in testimonium, ut testimonium prehiberet de lumine, ut omnes crederent per illum. Non erat ille lux, sed ut testimonium perhiberet de lumine. Erat lux vera quae illuminat omnem hominem venientem in hunc mundum. In mundo erat, et mundus per ipsum factus est et mundus eum non cognovit. In propria venit, et sui eum non receperunt. Quotquot autem receperunt eum, dedit eis potestatem filios Dei fieri; his qui credunt in nomine eius, qui non ex sanguinibus, neque ex voluntate carnis, neque ex voluntate viri, sed ex Deo nati sunt. Et verbum Interim genuflectitur caro factum est et habitavit in nobis; et vidimus gloriam eius gloriam quasi unigeniti a Patre, plenum gratiae et veritatis.
R. Deo gratias.
[S. Procedamus in pace.
R. In nomine Christi.]
Recedens dicit Canticum trium puerorum.
Canticum trium puerorum.
Benedicite omnia opera Domini Domino: laudate et superexaltate eum in saecula.
Benedicite Angeli Domini Domino: benedicite caeli Domino.
Benedicite aquae omnes, quae super coelos sunt Domino, benedicite omnes virtutes Domini Domino.
Benedicite sol et luna Domino: benedicite stellae coeli Domino: benedicite stellae coeli Domino.
Benedicite omnis imber et ros Domino: benedicite omnes spiritus Dei Domino.
Benedicite ignis et aestus Domino: benedicite frigus et aestus Domino.
Benedicite rores et pruina Domino: benedicite gelu et frigus Domino.
Benedicite glacies et nives Domino: benedicite noctes et dies Domino.
Benedicite lux et tenebrae Domino: benedicite fulgura et nubes Domino.
Benedicat terrae Dominum: laudet et superexaltet eum in saecula.
Benedicite montes et colles Domino: benedicite universa germinantia in terra Domino.
Benedicite fontes Domino: benedicite maria et flumina Domino.
Benedicite cete, et omnia, quae moventur in aquis Domino: benedicite omnes volucres caeli Domino.
Benedicite omnes bestiae et pecora Domino: benedicite filii homunim Domino.
Benedicat Israel Dominum: laudet et superexaltet eum in saecula.
Benedicite sacerdotes Domini Domino: benedicite servi Domini Domino.
Benedicitus spiritus et animae justorum Domino: benedicite sancti et humiles corde Domino.
Benedicite Anania, Azaria, Misael Domino: laudate et superexaltate eum in saecula.
Benedicamus Patrem et Filium cum Sancto Spiritu: laudemus et superexaltemus eum in saecula.
Benedictus es, Domine, in firmamento coeli: et laudabilis, et gloriosus, et superexaltatus in saecula.
LITURGHIA AMBROZIANĂ
Rugăciunea tainică este rostită înainte ca preotul să înainteze către Altar; de asemenea, când se apropie de acesta, pe alt drum, [zice] Psalmul [50] Miluiește-mă Dumnezeule. Stând pe treapta de jos a Altarului se însemnează cu semnul crucii și, cu glas tare, zicând:
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Ministranții răspund: Amin.
Apoi împreunându-și mâinile înaintea pieptului; începe Antifonul: Voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu.
Ministranții răspund: La Dumnezeu, Cel care veselește tinerețile mele.
Apoi, alternativ cu ministranții, zice Psalmul care urmează:
Pr. Judecă-mă, Dumnezeule, și apără dreptatea mea de neamul necuvios, de omul nedrept și viclean și izbăvește-mă.
M. Că Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea; pentru ce m-ai lepădat? Pentru ce umblu mâhnit, când mă necăjește vrăjmașul meu?
Pr. Trimite lumina Ta și adevărul Tău; acestea m-au povățuit și m-au condus la muntele cel sfânt al Tău și la locașurile Tale.
M. Și voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu Cel care veselește tinerețea mele.
Pr. Lăuda-Te-voi în alăută, Dumnezeule; pentru ce ești mâhnit suflete al meu și pentru ce mă tulburi?
M. Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu.
Pr. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
M. Precum era la început, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Pr. Mărturisiți-vă Domnului, că este bun.
M. Că în veac este mila Lui.
Apoi preotul, cu mâinile împreunate, profund aplecat, face Confessionem, după cum urmează:
Mă mărturisesc Dumnezeului Atotputernic, Fericitei Maria pururea Fecioara, Fericitului Arhanghel Mihail, Fericitului Ioan Botezătorul, Sfinților Apostoli Petru și Pavel, tuturor sfinților și vouă fraților, pentru că am greșit prea mult, cu gândul, cu cuvântul și cu fapta. Își lovește pieptul de 3 ori, zicând din vina mea, din vina mea, din vina mea cea mai mare. De aceea, rog pe Fericita Maria pururea Fecioara, pe Fericitul Arhanghel Mihail, pe Fericitul Ioan Botezătorul, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe toți sfinții și pe voi fraților, rugați-vă pentru mine înaintea Domnului Dumnezeului nostru.
Ministranții răspund:
Mulțumim lui Dumnezeu. Atotputernicul Dumnezeu să aibă milă de tine și să ierte păcatele tale și să te conducă pe tine la viața veșnică.
Preotul, ridicându-se, zice: Amin.
Apoi Ministranții repetă Mărturisirea. Dar, când se rostea de către preot vouă, fraților și pe voi, fraților, [ei] înșiși spun ție, părinte și pe tine, părinte.
La sfârșit, preotul zice: Mulțumim lui Dumnezeu.
Apoi, cu mâinile împreunate, stând ca mai înainte, zice:
Pr.. Atotputernicul Dumnezeu să aibă milă de voi și iertând păcatele voastre, să vă conducă pe voi la viața veșnică.
Ministranții răspund:Amin.
Apoi acela se însemnează, stând ca mai înainte, și zice:
Pr. Mila, dezlegarea și iertarea tuturor păcatelor noastre dă-ne-o nouă, Dumnezeule Atotputernic și Milostiv.
Ministranții răspund:Amin.
Preotul iarăși se însemnează, stând la fel, și zicând:
Pr. Ajutorul nostru în numele Domnului.
R. Care a făcut cerul și pământul.
Apoi, aplecându-se, cu mâinile împreunate, zice:
Pr. Fie numele Domnului binecuvântat.
R. De acum și până în veac.
Atunci, aplecat ca mai înainte, zice, în taină:
Pe Tine, Te rog, preaînaltule Dumnezeu Savaot, Părinte Sfinte, ca să pot a mijloci pentru păcatele mele și a merita iertarea celor de față, și a pune înainte, câte una, jertfa împăciuitoare. Prin Hristos, Domnul nostru. Amin.
Se apropie de Sf. Masă și, aplecat, zice:
Pe Tine, Doamne, Te rugăm, pentru meritele sfinților Tăi Face semnul crucii în mijlocul Sf. Mese, și aceea este sărutată zicând ale căror moaște acestea sunt, și ale tuturor sfinților; ca Tu binevoitor să fii îngăduitor față de toate păcatele mele. Amin.
La Missa Solemnă, săvârșitorul, înainte de a citi Ingressam, binecuvintează cădelnița, zicând:
De către Acela să fii bine + cuvântat, în a Cărui cinste vei fi jertfit. Amin.
Atunci primind cădelnița de la diacon, tămâiază Sf. Masă. Apoi diaconul, reprimind cădelnița aprinsă de la săvârșitor, îl tămâiază numai pe el.
Apoi săvârșitorul se apropie de începerea Epistolei, când se însemnează +; începe Ingressam [Igressam corespunde Introit-ului din ritul roman]. Care fiind terminat, întinzându-și și împreunându-și mâinile, zice:
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Urmează Rugăciunea asupra poporului, una sau mai multe, după cum cere oficiul slujbei. Totdeauna sunt diferite ca număr, nedepășind nouă, și fiecare Collecta are patru rugăciuni, adică Super Populum, Super Sindonem, Super Oblatam et Post-Communionem.
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Apoi întinzându-și, ridicându-și și împreunându-și mâinile, aplecându-și capul, zice, dacă trebuie zis, Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, și, cu mâinile împreunate, continuă.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ție Înclină capul către Cruce, slăvimu-Te, mulțumim Ție Înclină capul pentru slava Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotțiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase Înclină capul către Cruce și Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primește rugăciunea noastră Înclină capul către Cruce, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și ne miluiește pe noi. Că Tu ești Unul Sfânt, Tu ești Unul Domn Iisus Hristos Înclină capul împreună cu Duhul Sfânt Se însemnează +, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
Apoi Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison.
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Apoi, lectura cu titlul de Lectio (dacă aceasta trebuie să fie citită), aplecat către Cruce, cu mâinile împreunate, zice, în taină: Roagă-te, Doamne, să binecuvânteze, și sieși în continuare binecuvântând +, [cu] stânga așezată sub piept, dacă aceasta [lectura] ar fi din Vechiul Testament, zice: Lectrura Profetică să ne fie nouă învățătură a mântuirii; iar dacă ar fi din cel Nou, zice: Lectura Apostolică să fie nouă învățătură a mântuirii.
Urmează, astfel, Lectura împreună cu Psalmello și Versu.
Pr. Domnul [să fie]cu voi.
R. Și cu duhul tău.
După aceasta, fiind citit titlul Epistolei și fiind cerută, ca mai înainte, binecuvântare; astfel, preotul își dă binecuvântarea:
+ Învățătura Apostolică să ne umple pe noi de harul divin.
Atunci urmează Epistola cu Versu la Aliluia, sau împreună cu Cantu, potrivit cu momentele timpului. Fiind sfârșită, preotul, stând la mijlocul Sf. Mese, cu mâinile împreunate și profund aplecat, zice:
Spală sufletul meu și buzele mele, Dumnezeule Atotputernic, Care buzele proorocului Isaia le-ai spălat, cu cărbunele aprins; astfel, binevoiește a mă curăți pe mine, cu a Ta plăcută milă curățitoare, ca să pot a vesti cu vrednicie Sfânta Ta Evanghelie. Prin Hristos Domnul nostru. Amin.
După aceea [diaconul] ia cartea de pe Sf. Masă și din nou, îngenuncheat, cere binecuvântare de la preot, zicând: Binevoiește, Doamne, a binecuvânta.
Preotul răspunde: Domnul să fie în inima ta și pe buzele tale; ca vrednic și cuviincios să vestești Evanghelia Sa; În numele Tatălui și al Fiului + și al Sfântului Duh. Amin.
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Se însemnează la frunte, gură și piept [și] spune:
Pr. Citire din Sfânta Evanghelie după N.
R. Slavă Ție, Doamne.
Iar dacă preotul slujește fără diacon și subdiacon, aplecat în mijloc, [și] cu mâinile împreunate, zice: Spală sufletul meu… ca mai înainte și Binevoiește, Doamne… . Domnul să fie în inima mea și pe buzele mele; și cu vrednicie și cu cuviință să vestesc Evanghelia Sa. În numele + Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Apoi, aplecat către Cruce, cere binecuvântarea, după care citește Evanghelia.
Evanghelia [fiind] sfârșită, ministranții zic:
Slavă Ție, Hristoase.
Și preotul, sărută cartea, în locul unde este începutul Evangheliei citite, zicând:
Pr. Prin spusele evanghelice, să fie șterse păcatele noastre.
Apoi, întors către mijlocul Sf. Mese, întinzându-și și împreunându-și mâinile, zice:
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Pr. Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison.
Apoi, cu mâinile împreunate, cântă Antiphonam post Evangelium, dacă acesta ar trebui cântat; apoi, însuși, întinzându-și și împreunându-și mâinile, zice:
Pr. Să aveți pace, Care versuleț este rostit de diacon, dacă este de față.
R. Către Tine, Doamne.
Și iarăși preotul zice:
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Apoi și Orationem super Sindonem, cu mâinile întinse.
OFFERTORIUM
Rugăciunea anterioară [fiind] sfârșită, preotul, luând Patena împreună cu Ostia, o aduce pe aceea, zicând:
Primește, prea Milostive Părinte, această Pâine Sfântă, ca să se facă Trupul Celui Născut al Tău. În numele Tatălui + și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Repune Ostia peste Corporal, toarnă vinul în Potir, zicând:
Sângele lui Hristos a ieșit din coastă, Apoi binecuvintează apa, zicând: și apa deopotrivă. În numele Tatălui + și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Apoi oferă Potirul, zicând:
Primește, prea Milostive Părinte, acest Potir, ca să se facă Sângele Celui Născut al Tău. În numele Tatălui + și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Atunci luând Potirul, [îl] oferă, zicând:
Primește, prea Milostive Părinte, acest Potir, amestecul de apă și vin, ca să fie al Unuia-Născut al Tău Sânge. În numele Tatălui + și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Potirul [fiind] așezat peste Corporal, și acoperit cu Palla, cu mâinile împreunate și așezate peste Sf. Masă, profund aplecat, zice:
Atotputernice, Dumnezeule veșnic, să fie plăcută și primită Ție această punere înainte, pe care eu, nevrednicul, ofer milei Tale, pentru mine, nenorocitul păcătos, și pentru păcatele mele nenumărate, ca să-mi dai lăsare și iertare păcatelor mele; și nedreptățile mele, nu le lua în seamă, ci singură mila Ta să fie mie, nevrednicul. Prin Hristos, Domnul nostru.
Apoi, stând, cu mâinile întinse, continuă:
Și primește, Sfântă Treime, această punere înainte, pe care Ție o oferim, pentru conducere și pază, dar și pentru unitatea credinței universale; și pentru cinstirea chiar și a Fericitei, de Dumnezeu Născătoarei, Maria, totodată și a tuturor Sfinților Tăi, și pentru mântuirea și apărarea robilor și a roabelor Tale și a tuturor, pentru care am făgăduit să cerem bunătatea Ta; și ai căror și ale căror pomeni le primim, și a tuturor credincioșilor creștini, atât ai viilor, cât și ai adormiților, ca Tu, milostivindu-Te, să fie vrednici a primi iertarea tuturor păcatelor și răsplățile, perseverând în laudele Tale, cu credință întru slava și cinstirea numelui Tău, Dumnezeule, Prea Milostive, al lumii Creator. Împreunează mâinile Prin Hristos, Domnul nostru.
Iar în Duminici, și la Solemnitățile Domnului, și al Vigiliilor acestora, și atunci când este Missa de la sfinți (să fie, dacă nu votivă, oricum solemnă), acesta [preotul] iarăși continuă, la fel:
Primește, Sfântă Treime, această punere înainte, pe care Ție oferim spre amintirea Pătimirii, a Învierii și a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos; și în cinstea Fericitei Maria, pururea Fecioara, și a Fericitului Ioan Botezătorul și a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și în cinstea tuturor sfinților Tăi, care Ție Ți-au plăcut de la începutul lumii și ai acestora al căror nume și moaște sunt păstrate aici, ca să le fie lor întru cinste și lor întru mântuire, pentru ca ei toți să fie vrednici a mijloci în ceruri, a căror amintire o facem pe pământ. Împreunează mâinile. Prin Același Hristos, Domnul nostru.
În zilele de Duminică și la praznicele sfinților zice o altă rugăciune asemenea.
Apoi, ținând mâinile întinse, peste punerea înainte, zice:
Și primește, Sfântă Treime, această punere înainte, pentru curățirea mea, ca să mă curățești și să mă purifici pe mine, de toată murdăria păcatelor mele, ca să merit a sluji Ție cu vrednicie, Dumnezeule și Preamilostive, Doamne.
Apoi, binecuvintează punerea înainte, cu aceste cuvinte:
Binecuvântarea Dumnezeului Atotputernic, Tatălui, + și a Fi + ului, și a Sfântului + Duh să se pogoare bogată, din ceruri, peste această punere înainte a noastră; și Ție să fie primită această punere înainte, Doamne Sfinte, Părinte Atotputernic, veșnic Dumnezeu, preamilostive Creator al lumii. Amin.
Apoi, dacă slujește solemn, binecuvintează tămâia, zicând:
Prin mijlocirea Fericitului Arhanghel Mihail, care stă de-a dreapta altarului tămâierii, și a tuturor aleșilor Săi, Domnul să se binevoiască a binecuvânta tămâia aceasta, și a o primi întru miros cu bună mireasmă. Prin Hristos, Domnul nostru. Amin.
Și primind cădelnița de la diacon, tămâiază punerea înainte, zicând:
Tămâia aceasta, binecuvântată de Tine, să se înalțe către Tine, Doamne, și să [se] pogoare peste noi mila Ta.
Atunci, tămâind Sf. Masă, zice:
Să se îndrepteze, Doamne, rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară. Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire, împrejurul buzelor mele. Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele.
Apoi redă cădelnița diaconului, zicând:
Iată mirosul Sfinților lui Dumnezeu, ca mirosul unui câmp minunat, pe care l-a binecuvântat Domnul.
Apoi rostește Offertorium; ridicându-și și împreunându-și mâinile, zice:
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Acum este rostit Crezul, dacă trebuie rostit, în deosebi în zilele de Duminică [și] de după praznice.
SYMBOLUM CONSTANTINOPOLITANUM
Apoi întinzându-și, ridicându-și și împreunându-și mâinile, zice (dacă trebuie rostit) Cred întru Unul Dumnezeu, și pe acela îl continuă, cu mâinile împreunate; când zice întru Unul Domn, Iisus Hristos… este închinat și slăvit apleacă capul; dar când ajunge la Și S-a întrupat, îngenunchează până la S-a răstignit, iar la sfârșit zicând și viața veacului ce va să fie, se însemnează cu semnul crucii.
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri. Aici preotul îngenunchează Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Se ridică și continuă Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul, este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru, una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților, și viața veacului ce va să fie. Amin.
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Rostește cu voce limpede una sau mai multe Orationes super Oblata:
Doamne, aducem acum, cu rugăminte de cinstire, jertfă pentru Înălțarea Fiului Tău, rugămu-Te, fă, ca și noi, prin El, să ne înălțăm, prin aceste legături sfinte, la cele cerești. Prin Același.
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Pr. Sus inimile.
R. Avem către Domnul.
Pr. Să mulțumim Domnului Dumnezeului nostru.
R. Vrednic și drept este.
Praefatio
Cu adevărat vrednic și drept este, potrivit și mântuitor, noi Ție și în orice loc ar fi, mulțumiri a aduce; Doamne Sfinte, Părinte Atotputernic, Dumnezeu veșnic. Care pe Tine, Te-ai dovedit nouă cu glas de tunet din ceruri, peste baia râului Iordan, ca să Te arăți Mântuitorul văzduhului, după cum ai apărut ca să Te arăți, după cum ai deschis cerurile și L-ai mărturisit prin Sfântul Duh, în chipul porumbelului, pe Unicul Tău Fiu, prin porumbel, văzduhul l-ai binecuvântat izvorul l-ai curățat și ai mărturisit acoperământ pe Unicul Fiu, odată cu Tine. Izvoarele au primit astăzi binecuvântarea Ta și au îndepărtat afurisenia noastră, astfel încât ele să aducă curățirea tuturor păcatelor; și să-I facă lui Dumnezeu Născătorul fii întru viața veșnică. Căci pe cei pe care nașterea trupească îi dăduse întru viață vremelnică pe cei pe care moartea îi luase prin neascultare, pe aceștia, primindu-i, i-a chemat întru slavă la viața veșnică în Împărăția Cerurilor. Prin Același Hristos, Domnul nostru.
Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot.
Pline sunt cerurile și pământul de mărirea Ta.
Osana întru cei de sus.
Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului.
Osana întru cei de sus.
CANON
Preotul, întinzându-și, ridicându-și și împreunându-și mâinile, și ridicându-și ochii către cer, și imediat lăsându-le, profund aplecat în fața Sf. Mese, zice:
Prin urmare, pe Tine, Prea Milostive Părinte, prin Iisus Hristos, Fiul Tău, Domnul nostru, în genunchi Te rugăm, și cerem, Face semnul Crucii în mijlocul Sf. Mese, și pe aceasta o sărută ca să ai primite, și să le binecuvântezi Însemnează de trei ori peste punerea înainte aceste + daruri, aceste + jertfe, aceste + sfinte jertfe nepătate, Cu mâinile întinse, continuă mai întâi, pe care Ție Ți le punem înainte pentru Biserica Ta Sfântă Universală; pe care, Te învrednicești, a o pacifica, a o păzi, a o aduna și a o păstori pe tot globul pământesc; împreună cu Părintele nostru N. și întâistătătorul nostru N. și regele nostru N. și cu toți ortodocșii, cât și cu propovăduitorii credinței universale și apostolice.
Commemoratio pro vivis.
Amintește-Ți, Doamne, de robii și roabele Tale, N. și N., Cu mâinile împreunate se roagă puțin pentru cei pentru care întinde; apoi, cu mâinile întinse, continuă și de toți [cei] adunați [aici], a căror credință Ție Îți este cunoscută, și supunere știută, pentru care Ție Îți punem înainte, sau care Ție Îți pun înainte această jertfă a laudei pentru sine, și pentru toți ai lor, pentru răscumpărarea sufletelor lor, pentru nădejdea mântuirii, și nevătămării lor; și Ție Îți redau făgăduințele lor, Dumnezeului veșnic, viu și adevărat.
INFRA ACTIONEM
Împărtășind și cinstind pomenirea, mai întâi a măritei pururea Fecioarei Maria, a Născătoarei lui Dumnezeu și a Domnului nostru Iisus Hristos; dar și a fericiților Apostoli și Martiri ai Tăi, Petru și Pavel, Andrei, Iacob, Ioan, Toma, Iacob, Filip, Bartolomeu, Matei, Simon și Tadeu; Xist, Laurențiu, Ipolit, Vincențiu, Corneliu, Ciprian, Clement, Hrisogon, Ioan și Pavel, Cosma și Damian, Apolinarie, Vitalie, Nazarie și Chelsie, Protasie și Ghervasie; și a tuturor sfinților Tăi, șprinț ale căror merite, și rugăciuni să îngădui, ca în toate să fie spre ajutorul slujbelor preoției Tale. Împreunează mâinile Prin Același Hristos, Domnul nostru. Amin.
Preotul, cu mâinile întinse, deasupra punerii înainte [zice]:
Prin urmare, Doamne, această punere înainte a supunerii noastre, dar și a întregii Tale familii, Te rugăm, să o primești împăcat; și zilele noastre să le rânduiești în pacea Ta și din veșnica osândă pe noi ne scoate, și binevoiește a ne număra în turma aleșilor Tăi. Împreunează mâinile Prin Hristos, Domnul nostru. Amin.
Pe care punere înainte, Tu, Doamne, în toți, Te rugăm, Însemnează de trei ori peste punerea înainte bine + cuvântată, desemn + ată, hotărâ + tă, rațională, și primită, binevoiește a o face primită, Însemnează deodată peste Ostie și peste Potir ca să fie nouă Tru + pul și Sân + gele preaiubitului Tău Fiu, al Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu mâinile împreunate se îndreaptă către marginea Sf. Mese, unde, nimic zicând, [își] spală degetele, și [le] șterge; de aici revine către mijlocul Sf. Mese, și zice:
El, Care, cu o zi mai înainte, de a se arăta Ia Ostia și ridică ochii a luat pâinea, în sfintele și preacuratele Sale mâini și ridicând ochii la cer către Tine, al Său, Dumnezeu Tată, Atotputernic, Ție, mulțumire aducând Binecuvintează Ostia a bine + cuvântat-o, a frânt-o, și a dat-o ucenicilor Săi, zicând: Primiți și mâncați din Aceasta toți.
Acesta este însuși Trupul Meu.
Îngenunchează, se ridică, [și] înalță Ostia ce trebuie adorată de către popor; o repune peste Corporal, [și] îngenunchează, din nou. Apoi, ridicându-se, descoperă Potirul, așezând Pala peste Ostia sfințită, și continuă:
În același mod, după ce a cinat, Ia Potirul și ridică ochii luând Potirul, a ridicat ochii către cer, către Tine, Dumnezeule, Tatăl Său, Atotputernic; de asemenea Ție, mulțumire aducând Cu stânga ținând Potirul, cu dreapta însemnează peste acesta a bine + cuvântat, și a dat ucenicilor Săi, zicând: Primiți și beți din acesta toți.
Ținând Potirul, puțin ridicat, cu ambele mâini, rostește cuvintele sfințirii:
Acesta este Însuși Potirul Sângelui Meu, al noului și veșnicului Testament, taina credinței; care pentru voi și pentru cei mulți va fi vărsat spre iertarea păcatelor.
Repune Potirul, și imediat își șterge deasupra primele degete. Apoi îngenunchează, se ridică, [și] se arată poporului, zicând:
Încredințând chiar, și zicând către aceștia: Aceasta ori de câte ori o veți fi făcut, în amintirea Mea o veți face, veți vesti moartea Mea, veți vesti Învierea Mea, veți nădăjdui la venirea Mea, până când, din ceruri, voi veni iarăși la voi.
Repune, acoperă și iarăși adoră. Apoi, cu brațele întinse, în chipul Crucii, zice:
Doamne, de aceea, să-ți aduci aminte de noi robii Tăi, dar și poporul Tău cel sfânt, de atât de frumoasa pătimire a Domnului nostru Hristos, Fiul Său, și nu doar de Înălțarea dintre cei de jos, ci și de Înălțarea glorioasă la ceruri Împreunează mâinile oferim, preastrălucitei Tale maiestăți, din darurile Tale și cele dăruite, În general, însemnează punerea înainte de trei ori Ostia + pură, Ostia + sfântă, Ostia + imaculată, Întâi [însemnează] o dată peste Ostia singură, și o dată peste Potir singur [zicând] Pâinea cea + Sfântă a vieții veșnice și Potirul + mântuirii veșnice.
Apoi, întinzând mâinile în fața pieptului, zice:
Peste care binevoitor, să binevoiești a privi, cu față senină, în urmă, și să primești a avea, precum ai socotit a fi primit darurile pruncului Tău, ale dreptului Abel, și jertfa patriarhului nostru Avraam, și ceea ce Ție Ți-a oferit Melchisedec, cel mai înalt preot, sfânta jertfă, imaculata Ostie.
Apoi, cu mâinile împreunate, zice profund:
Dumnezeule Atotputernice, pe Tine, închinătorii, Te rugăm; binevoiește ca acestea să fie purtate de mâinile sfinților Tăi îngeri în înaltul Tău jertfelnic în fața dumnezeieștii Tale maiestăți, Face semnul Crucii în mijlocul Sf. Mese, și pe aceea o sărută [zicând] unde oricât din această împărtășire a jertfelnicului Face semnul Crucii deodată peste Ostie, și peste sfințitul Potir al Fiului Tău, Tru + pul și Sân + gele am luat Se însemnează să fim plini de toată binecuvântarea și grația cerească. Împreunează mâinile Prin Același Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Commemoratio pro defunctis.
De asemenea, încă aducătorii aminte, Doamne, noi, robii și roabele Tale, N. și N., Împreunează mâinile, și se roagă pentru adormiții săi, pentru care întinde. Atunci, cu mâinile întinse, zice care pe noi ne-au precedat cu semnul credinței, și dorm în somnul păcii. Lor înșiși, Doamne, și tuturor adormiți în Hristos de locul odihnei, luminii și păcii, ca să Te milostivești, noi Te rugăm. Împreunează mâinile și apleacă capul Prin Același Hristos, Domnul nostru. Amin.
Își lovește pieptul, cu voce puțin ridicată, zicând:
Încă pentru noi, cei mai mici, și păcătoși Restul [zice] în taină robilor Tăi, care nădăjduim la mulțimea milelor Tale, binevoiește a dărui părtășenia și comuniunea cu Sfinții Tăi Apostoli și Martiri: cu Ioan, Ștefan și Andrei, Petru, Marcellin, Agnia, Cecilia, Felicitas, Perpetua, Anastasia, Agata, Eufemia, Lucia, Apollonia, Iustina, Sabina, Tecla, Pelagia și Ecaterina, și cu toți sfinții; în comunitatea cărora, noi Te rugăm, nu ca prețuitor al meritului, ci ca dătător de iertare, primește-ne. Împreunează mâinile Prin Hristos, Domnul nostru. Prin Care acestea toate, Doamne, întotdeauna bune le creezi, Însemnează de trei ori, în același timp, peste Ostie și Potir, zicând, sfințeș + te, însuflețeș + te, binecuvin + tează, și nouă, robilor Tăi, dă-ne din belșug, spre creșterea credinței, și iertarea tuturor păcatelor noastre.
Descoperă Potirul și îngenunchează, zicând:
Și Ție Îți este, Atotputernicului Dumnezeu Tatăl.
După aceea, ridicându-se, ia Ostia cu dreapta, și ținând Potirul în stânga, însemnează de trei ori cu Ostia peste Potir, a labio ad labium, zicând:
din + Însuși, și prin + Însuși, și în + Însuși, toată onoarea, virtutea, lauda, slava, Cu stânga ține Ostia peste Potir, și cu dreapta ia Patena între arătător și degetul mijlociu, însemnează de trei ori, în același timp, peste Ostie și Potir, zicând: condu + cerea, continuita + tea, și pute + rea în unitatea Sfântului Duh Patena așezată peste piciorul Potirului către sine însuși, ridică puțin Ostia, cu voce înaltă zicând: prin nesfârșiții veci ai vecilor.
R. Amin.
Rupe Ostia la mijloc, deasupra Potirului, zicând:
Trupul Tău este frânt, Hristoase, [iar] Potirul este binecuvântat.
Partea, care este în dreapta, o așază pe Patenă. Iar cu partea din cealaltă [mână], care [este] în stânga, scoate părticica, zicând:
Dumnezeul nostru, Sângele Tău să ne fie nouă, totdeauna, spre viața și mântuirea sufletelor.
După aceea, partea, care este în stânga, o așează pe Patenă; apoi însăși părticica, ținută între timp, cu dreapta, deasupra Potirului, făcând semnul [crucii] cu aceasta, o lasă să cadă în același Potir, zicând:
Amestecul + sfințitului Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, să ne folosească nou, mâncându-L și consumându-L, întru viața și fericirea veșnică.
Acoperă Potirul, îngenunchează, se ridică și rostește Confractorium.
Atunci [fiind] zis, cu voce joasă, și cu capul plecat: Să ne rugăm, apoi cu voce ridicată, și cu mâinile împreunate, adaugă: Noi, îndrumați de învățăturile mântuitoare, și de dumnezeiasca, etc.
Să ne rugăm. Noi, îndrumați de învățăturile mântuitoare, și de dumnezeiasca rânduială, îndrăznim a zice: Întinzându-și mâinile zice Rugăciunea Domnească; iar la prima cerere, înclină capul:
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ; pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșealele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, și nu ne duce pre noi în ispită.
R. Ci ne izbăvește de cel viclean. Preotul zice: Amin.
Apoi, însemnându-se cu semnul Crucii +, continuă, cu voce ridicată:
Izbăvește-ne pe noi, rugămu-Te, Doamne, de toate răutățile, cele trecute, cele prezente și cele viitoare; și Fericita și Prea Mărita pururea Fecioara Maria, de Dumnezeu Născătoarea, mijlocind, împreună cu Fericiții Tăi Apostoli Petru și Pavel și împreună cu Andrei și Fericitul Tău Ambrozie, Mărturisitorul, și Pontiful, și împreună cu toți sfinții Tăi, dă-ne, întru zilele noastre, pacea binevoitoare, ca să fim ajutați de puterea milei Tale, și să fim întotdeauna liberi de păcat și fără de grijă. Prin Același Domn al nostru Iisus Hristos, Fiul Tău, Care cu Tine viețuiește și domnește, în unitatea Sfântului Duh, Dumnezeu, în toți vecii vecilor.
R. Amin.
Se însemnează +, cu stânga așezată peste Corporal, zicând:
Pr. Pacea și împărtășirea Domnului nostru Iisus Hristos fie, totdeauna, cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Atunci diaconul sau, în caz contrar, chiar preotul, adaugă:
Pr./D. Dărui-ți-vă pacea.
R. Mulțumim lui Dumnezeu.
La Missele pentru adormiți, omițând Dărui-ți-vă pacea, și rugăciunea care urmează: Doamne, Iisuse Hristoase, Tu, Care ai zis Apostolilor Tăi; omițând chiar și Pacea [să fie] cu tine; la Missele Solemne, cu mâinile împreunate și cu glas scăzut, către privați, aplecat, zice:
Mielul Domnului, Cel care ridici păcatele lumii, dă-le lor odihnă.
Mielul Domnului, Cel care ridici păcatele lumii, dă-le lor odihnă.
Mielul Domnului, Cel care ridici păcatele lumii, dă-le lor odihnă veșnică, și loc de iertare, împreună cu Sfinții Tăi, întru slavă.
Atunci însă, trece la următoarele două rugăciuni.
Dar, la alte Misse, [după ce s-a] zis Dărui-ți-vă pacea, aplecat, cu mâinile împreunate, și cu voce scăzută zice următoarele trei rugăciuni.
Doamne Iisuse Hristoase, Tu Cel care ai zis Apostolilor Tăi: Pacea v-o las vouă, pacea Mea v-o dau vouă: Tu să nu ai în vedere păcatele mele, ci, credința Bisericii Tale, și pe aceasta, să Te învrednicești a o pacifica după voia Ta și să o aduci la una. Care trăiești și împărățești în toți vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Tu, care din voința Tatălui în conlucrare cu cea a Sfântului Duh, prin moartea Ta, ai înviat lumea; elibereză-mă pe mine prin acest Sfânt Trup și Sânge al Tău, de toate nedreptățile mele și de toate răutățile lumești; și fă ca eu, întotdeauna, să stărui întru poruncile și niciodată să nu îngădui să fiu despărțit de Tine. Tu Care împreună cu Același, Dumnezeu Tatăl și Duhul Sfânt trăiești și împărățești, Dumnezeule, în vecii vecilor. Amin.
Doamne, Iisuse Hristoase, primirea Trupului Tău, pe care eu nevrednicul îl voi fi luat mai înainte, să nu-mi fie mie spre judecată și osândă, ci spre a Ta iubire să-mi fie mie de folos, spre apărarea minții și a trupului și spre tămăduirea care va fi dobândită. Tu Care trăiești și împărățești, împreună cu Dumnezeu Tatăl în unitate cu Sfântul Duh, prin toți vecii vecilor. Amin.
Aplecat, bătându-și pieptul de trei ori, zice:
Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sufletul meu.
Îngenunchează, se ridică, ia cu mâna dreaptă ambele părți ale Ostiei, și cu stânga Patena, zicând:
Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema.
Apoi, însemnându-se + cu dreapta, împreună cu Ostia, zice:
Trupul Domnului nostru Iisus Hristos să păzească sufletul meu întru viața veșnică. Amin.
Ia asupra sa ambele părți ale Ostiei.
Apoi, cu mâinile împreunate, stă liniștit puțintel. După aceea, descoperă Potirul, îngenunchează, curățește Patena deasupra lui, între timp zicând:
Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Lăudând voi chema pe Domnul și de vrăjmașii mei mă voi izbăvi.
Mulțumim lui Dumnezeu, Mulțumim lui Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu să luăm darurile primite ale lui Hristos, nu spre judecată, ci spre mântuirea sufletelor, Dumnezeul nostru. Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridici păcatele lumii, ai milă de noi. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început și acum și pururea și în vecii vecilor. Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridici păcatele lumii, ai milă de noi. Primește rugăciunea noastră, Tu Cel Care șezi de-a dreapta Tatălui. Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridici păcatele lumii, dă-ne nouă pacea.
[Preotul] ia Potirul, și făcându-și semnul Crucii + cu acesta, zice:
Doamne, rogu-Te, fă, ca primirea Trupului și a Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos, să ne ducă pe noi la viața veșnică.
Ia asupra sa Sângele, împreună cu părticica. Acestea fiind luate, dacă trebuie împărtășiți careva, pe aceștia îi împărtășește, înainte să se spele.
Apoi zice:
Doamne, ceea ce am luat în gură, cu cuget curat să primim; ca, din Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, să ne fie nouă leac veșnic.
Apoi oferă Potirul ministrantului, care toarnă puțin vin, cu care se purifică.
După aceea își spală degetele cu vin și apă, și ștergându-le cu purificatorul, zice:
Întărește, Dumnezeule, ceea ce ai săvârșit în noi; și dăruiește Bisericii tale veșnică liniște și pace.
[Preotul] susține purificarea, șterge Potirul; și el [diaconul], împăturind Corporalul, acoperă după obiceiul obișnuit. Apoi, la sfârșitul Epistolei zice Transitorium. Care [fiind] sfârșit, zice:
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău.
Urmează Rugăciunea după Împărtășire.
Pr. Domnul [să fie] cu voi.
R. Și cu duhul tău. Kyrie eleison, Kyrie eleison, Kyrie eleison.
La mijlocul Sf. Mese se însemnează, zicând:
Pr. Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne audă pe noi.
R. Amin.
Diaconul zice, în caz contrar, chiar preotul:
Pr./D.Să mergem în pace.
R. În numele lui Hristos.
Pr./D.Să binecuvântăm pe Domnul.
R. Mulțumim lui Dumnezeu.
La Missele pentru Adormiți, [după ce s-a] zis Domnul [să fie] cu voi, și [i s-a] răspuns Și cu duhul tău, fără Kyrie eleison, stând la mijlocul Sf. Mese, face cu dreapta semnul Crucii +, zicând:
Pr./D. Odihnă veșnică dă acestora, Doamne.
R. Și lumina veșnică să lumineze acestora.
Pr./D. Sufletele acestora, și ale tuturor credincioșilor adormiți, prin mila lui Dumnezeu, odihnească-se în pace.
R. Amin.
Și [fiind] zis Să placă…, nu este dată Binecuvântarea.
Apoi, profund înclinat înaintea mijlocului Sf. Mese, cu mâinile împreunate, zice:
Să placă, Ție, Sfântă Treime, încuviințarea supunerii mele și fă, ca jertfa, pe care nevrednic am pus-o înaintea ochilor măreției Tale, Ție să fie primită, și mie și tuturor, pentru aceia am pus aceasta înainte, să fie milostivindu-Te, Tu, binevoitor. Prin Hristos, Domnul nostru. Amin.
Mai întâi fiind făcut semnul Crucii + la mijlocul Sf. Mese, pe aceasta o sărută; apoi ridicându-se, și încă stând cu fața către Sf. Masă, întinzându-și, ridicându-și și împreunându-și mâinile și înclinându-și capul în fața Crucii, zice:
Să vă binecuvinteze pe voi dumnezeiasca măreție, Tatăl + și Fiul + și Sfântul Duh +.
R. Amin.
La praznicele sfinților este rostit numele sfântului:
Pentru rugăciunile și meritele dumnezeieștilor, Fericiților, Pontifilor și Mărturisitorilor (N), Dumnezeu să vă binecuvinteze + pe voi și să vă conducă către fericirile Raiului.
R. Amin.
Apoi, la începutul Evangheliei, rostește, cu mâinile împreunate, Domnul [să fie] cu voi, etc., însemnând dinainte cu semnul Crucii +, cu policele de la mâna dreaptă, Cartea, sau Tabellam, sau Sf. Masă, apoi pe sine la frunte+ gură + și piept +, zice:
+ Citire din Sfânta Evanghelie după Ioan.
Și continuă cu mâinile împreunate:
La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul În acest moment este îngenunchiat S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.
R. Mulțumim lui Dumnezeu.
[Pr. Să ieșim în pace.
R. Întru numele lui Hristos.]
Retrăgându-se, zice Cântarea celor trei tineri.
Cântarea celor trei tineri.
Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudați-L și-L preaînălțați pe El în veci.
Binecuvântați, îngerii Domnului, pe Domnul; binecuvântați, ceruri, pe Domnul.
Binecuvântați, ape și toate cele mai presus de ceruri pe Domnul; binecuvântați, toate puterile Domnului, pe Domnul.
Binecuvântați, soare și lună, pe Domnul; binecuvântați, stelele cerului, pe Domnul.
Binecuvântați, toată ploaia și roua, pe Domnul; binecuvântați, toate vânturile Domnului, pe Domnul.
Binecuvântați, foc și căldură, pe Domnul; binecuvântați, frig și căldură, pe Domnul.
Binecuvântați, rouă și zăpadă, pe Domnul; binecuvântați, nopți și zile, pe Domnul.
Binecuvântați, lumină și întuneric, pe Domnul; binecuvântați, gheață și ger, pe Domnul.
Binecuvintează, pământule, pe Domnul, laudă și-L preaînalță în veci.
Binecuvântați, munți și dealuri, pe Domnul; binecuvântați, toate cele ce răsăriți pe pământ, pe Domnul.
Binecuvântați, izvoare, pe Domnul; binecuvântați, mări și râuri, pe Domnul.
Binecuvântați, chiți și toate cele ce se mișcă în ape, pe Domnul; binecuvântați, toată păsările cerului, pe Domnul.
Binecuvântați, toate fiarele și toate dobitoacele, pe Domnul; binecuvântați fiii oamenilor, pe Domnul.
Binecuvintează, Israel, pe Domnul, lăudați și-L preaînălțați pe El, în veci.
Binecuvântați, preoții Domnului, pe Domnul; binecuvântați, slujitorii Domnului, pe Domnul.
Binecuvântați, duhuri și suflete ale drepților, pe Domnul; binecuvântați, cei sfinți și smeriți cu inima, pe Domnul.
Binecuvântați, Anania, Azaria și Misael, pe Domnul, lăudați și-L preaînălțați pe El, în veci.
Binecuvântăm, pe Tatăl și pe Fiul, împreună și pe Sfântul Duh, lăudăm și-L preaînălțăm pe El, în veci.
Binecuvântat ești, Doamne, pe bolta cerului și lăudat, și slăvit, și preaînălțat, în veci.
Pentru a fi mai ușor de urmărit, în explicarea acestei Sfinte Liturghii, am alcătuit un plan schematic:
a) Liturghia Catehumenilor – Miserere mei Deus…;
– In nomine Patris…;
– Iudica me Deus…;
– Confiteor…;
– Misereatur…;
– Indulgentiam…;
– Rogo Te…;
– Oramus Te…;
– Collecta;
– Oratio Super Populum;
– Gloria in excelsis…;
– Kyrie eleison…;
– Prophetica Lectio…;
– Epistola;
– Munda cor meum…;
– Dominus sit…;
– Lectio Sancti Evangelii…;
– Per Evangelica dicta…;
– Kyrie eleison…;
– Orationem Super Sindonem;
b) Liturghia Credincioșilor – Suscipe, clementissime Pater…;
– De latere…;
– Suscipe, clementissime Pater…;
– Omnipotens, sempiterne Deus…;
– Et suscipe, Sancta Trinitas…;
– Suscipe, Sancta Trinitas…;
– Et suscipe, Sancta Trinitas…;
– Benedictio Dei…;
– Per intercessionem…;
– Incensum…;
– Dirigatur, Domine…;
– Ecce odor…;
– Credo…;
– Orationem Super Oblatam…;
– Sursum corda;
– Gratias agamus Domino Deo nostro;
– Vere dignum…;
– Sanctus, Sanctus, Sanctus…;
– Te igitur, clementissime Pater…;
– Memento, Domine…;
– Communicantes…;
– Hanc igitur…;
– Quam oblationem…;
– Qui pridie…;
– Hoc est…;
– Simili modo…;
– Hic est…;
– Mandans quoque…;
– Unde et memores…;
– Supra quae propitio…;
– Supplices, Te rogamus…;
– Memento etiam…;
– Nobis quoque…;
– Et est…;
– Corpus Tuum…;
– Sanguis Tuum…;
– Commixtio…;
– Confractorium;
– Oremus;
– Pater noster…;
– Libera nos…;
– Pax et communicatio…;
– Agnus Dei…;
– Domine Iesu Christe…;
– Domine Iesu Christe…;
– Perceptio Corporis Tui..;
– Domine, non sum dignus…;
– Quid retribuam…;
– Corpus Domini…;
– Quid retribuam…;
– Deo gratias…;
– Praesta…;
– Quod ore…;
– Confirma hoc…;
– Orationem post Communionem… ;
– Kyrie eleison…;
– Placeat…;
– Benedicat vos…;
– Inintium…;
– Canticum trium puerorum…;
a) Liturghia catehumenilor
Miserere mei Deus…/Miluiește-mă Dumnezeule… . Înainte de începerea Sfintei Liturghii are loc procesiunea, din sacristie către Sf. Altar, moment în care se recită Psalmul 50, Miserere mei Deus…/Miluiește-mă Dumnezeule…, ca semn al pocăinței, și recunoașterea limitării puterii omului/preotului săvârșitor în fața lui Dumnezeu. Zice însă Sfântul Grigorie al Nyssei: „David arată tuturor oamenilor (prin psalmul acesta) cale de mântuire pocăința, ca un oarecare meșteșug de neîncetată biruință împotriva vrăjmașului, că cel ce cugetă meșteșugul acesta de-a pururea, și-l isprăvește, totdeauna se face biruitor al necontenitului său luptător [diavolul]”. De asemenea, prin rostirea acestui psalm, preotul săvârșitor recunoaște starea de păcătoșienie în care se află și cere mila lui Dumnezeu, pentru a putea săvârși, cum se cuvine, slujba Sfintei Liturghii.
Preotul, în momentul în care face începutul Sfintei Liturghii, reprezintă icoana Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, care și-a început predica zicând: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor” (Mt. 3, 1), când și boteza pe toți cei care se apropiau.
In nomine Patris…/În numele Tatălui… . Ajungând preotul lângă Sf. Masă rostește: In nomine Patris…/În numele Tatălui… . Această rostire se aseamănă cu cea din Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur și din cea a Sf. Vasile cel Mare, unde, la începutul Sf. Liturghii, preotul dă binecuvântarea: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”. O altă asemănare între Liturghia Sf. Ambrozie și cele ortodoxe este aceea că, Dumnezeu nu este pomenit în unitate ci este nominalizată fiecare Persoană a Sfintei Treimi.
După rostirea binecuvântării de început, ministranții, dar și credincioșii de față, răspund: „Amin”.
Iudica me Deus…/Judecă-mă, Dumnezeule… . După acest moment de început, preotul își împreunează mâinile, înaintea pieptului, și începe, alternativ cu corul, cântarea antifonului liturgic, alcătuit din psalmul 42, după cum urmează: se începe cu versetul al patrulea (Introibo…/Voi intra…) al psalmului, continuându-se apoi cu întregul psalm, rostit de la început (Iudica me Deus…/Judecă-mă, Dumnezeule… etc.) și până la sfârșit. Psalmul 42 a fost așezat la începutul Sfintei Liturghii, deoarece, prin rostirea acestuia, preotul se roagă lui Dumnezeu, și îi cere Acestuia, ca să ne trimită lumina și adevărul Său, care alungă întunericul mâhnirii noastre. De asemenea, prin rostirea acestui psalm, preotul, alăturându-se proorocului David, „își însușește luiși relele întâmplări și pătimirile întregului său neam” și, de aceea, este cel care aduce Sfânta Jertfă atât pentru el, cât și pentru întregul popor.
Sfârșindu-se antifonul, urmează doxologia (Gloria…/Slavă…, Sicut…/Precum…) și rostirea versetului întâi al psalmului 105, ca preambul la „Mărturisirea” ce urmează.
Confiteor…/Mă mărturisesc… . În acest moment, preotul, având mâinile împreunate, se apleacă, în semn de smerenie, și face „Mărturisirea” păcatelor. Mărturisirea aceasta are un prim corespondent în Vechiul Testament, unde vedem că marele preot aducea, ca jertfă, pentru toate păcatele poporului lui Israel, un țap: „Își va pune Aaron mâinile sale pe capul țapului celui viu și va mărturisi aspura lui toate nelegiuirile fiilor lui Israel, toate nedreptățile lor și toate păcatele lor; și, punându-le pe acestea pe capul țapului, îl va trimite cu un om anumit în pustie” (Levitic 16, 21). Se pare că, la începuturi, „Mărturisirea” aceasta avea o formă mult mai simplă. Textul ei s-a dezvoltat treptat. Astfel, Sinodul de la Ravenna (1314) a hotărât sfinții al căror nume trebuie pomenit în rostirea „Mărturisirii”, iar în secolul al XVI-lea, Pius V a impus actuala formulă, care este una destul de veche (din secolul al XII-lea).
Preotul își mărturisește, înaintea lui Dumnezeu, a Fecioarei Maria și a tuturor sfinților, dar și înaintea tuturor celor aflați de față, păcatele săvârșite „cu gândul, cu cuvântul și cu fapta”, dar nu le nominalizează. Recunoscându-și vina, preotul cere mijlocirea Fecioarei Maria și a tuturor sfinților, dar le cere și celor aflați de față să se roage pentru el, ca Dumnezeu să-l ierte. Astfel, el va putea săvârși, fără de păcat, Sfânta Jertfă.
Misereatur…/Atotputernicul Dumnezeu… . Făcând preotul „Mărturisirea”, ministranții Îi mulțumesc lui Dumnezeu (Deo gratias/Mulțumim lui Dumnezeu). Ca răspuns la „Mărturisirea” preotului, ministranții cer de la „atotputernicul Dumnezeu”, milă, iertare de păcate și viața cea veșnică, pentru preot. Preotul zice: „Amin”. Ministranții repetă „Mărturisirea”, iar preotul concluzionează cu mulțumirea adusă lui Dumnezeu (Deo gratias/Mulțumim lui Dumnezeu), ministranții zicând „Amin”.
Indulgentiam…/Mila… . Având credință și nădejde în Dumnezeu, în continuare, preotul cere de la Acesta, „mila, dezlegarea și iertarea tuturor păcatelor”, atât pentru el, cât și pentru toți ceilalți aflați de față, dar și pentru toți credincioșii. Dumnezeu a văzut căința lor, El a ascultat rugăciunile sfinților, ale preotului săvârșitor, ale întregii adunări a credincioșilor, și El va acorda celor prezenți, iertarea tuturor greșelilor lor.
Preotul continuă, alternativ cu ministranții, să rostească versetul opt al psalmului 123 și versetul doi al psalmului 112.
Rogo Te…/Pe Tine, Te rog… . Apoi, aplecat, ca mai înainte, rostește, în taină, o primă rugăciune de pocăință, către Dumnezeu Tatăl. Prin intermediul acestei rugăciuni, preotul săvârșitor cere, cu smerenie, de la Dumnezeu Tatăl iertarea păcatelor, dar și învrednicirea de a putea fi demn de iertarea credincioșilor aflați de față la Sf. Liturghie. Primind, astfel, iertarea, preotul cere și învrednicirea de a putea aduce, înaintea lui Dumnezeu, spre sfințire, Sf. Daruri. Sfârșind rugăciunea, concluzionează cu formula „Per Christum Dominum nostrum. Amen/Prin Hristos, Domnul nostru. Amin”. Adică, toate cele cerute de preot, Dumnezeu Tatăl să le facă prin Unicul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos.
Oramus Te…/Pe Tine, Doamne, Te rugăm… . După rostirea rugăciunii Rogo Te…/Pe Tine, Te rog…, preotul se apropie de Sf. Masă și, aplecându-se, în semn de smerenie, rostește o altă rugăciune de pocăință, către Dumnezeu, aducând, de această dată, ca mijlocitori pe toți sfinții și, în special, pe sfinții martiri. Aici, intenția Bisericii este aceea de a-i asocia pe acești martiri, sacrificului de pe Golgota. Astfel, martirii, prin faptul că și-au vărsat sângele pentru Hristos, sunt plăcuți lui Dumnezeu și, de aceea, mijlocirea lor este foarte importantă. Rugăciunea Oramus Te…/Pe Tine, Doamne, Te rugăm… este foarte veche, ea fiind deja în uz, în cadrul Liturghiei Romane, în secolul al IX-lea.
În textul Sfintei Liturghii ambroziene urmează o îndrumare, de tipic, referitoare la Missa Solemnă, în ceea ce privește cădirea. Astfel, preotul săvârșitor, înainte de a citi Ingressam, binecuvintează cădelnița, pe care o aduce diaconul, apoi, primind-o de la acesta, cădește Sf. Masă. După aceea, diaconul, primind cădelnița de la preot, îl tămâiază numai pe acesta. Apoi preotul se închină și începe Ingressam. După terminarea acestei cântări, preotul binecuvintează credincioșii, rostind formula „Domnul să fie cu voi”, iar credincioșii răspund „Și cu duhul tău”.
Collecta. După cum se poate vedea și în indicațiile de tipic, din textul liturgic, Collecta cuprinde patru rugăciuni, și anume: Oratio Super Populum, Oratio Super Sindonem, Oratio Super Oblatam și Oratio Post – Communionem. Aceste rugăciuni sunt întotdeauna diferite. În acest moment, după binecuvântarea credincioșilor, preotul rostește Oratio Super Populum, în urma căreia îi binecuvintează pe credincioși rostind formula amintită anterior, iar credincioșii răspund asemenea.
Oratio Super Populum.
Gloria in excelsis…/Slavă întru cei de sus… .Apoi, preotul, „întinzându-și, ridicându-și împreunându-și mâinile, și aplecându-și capul” rostește Doxologia, care are la bază slavoslovia rostită de îngeri la Nașterea Domnului: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Lc. 2, 14).
Kyrie eleison…/Doamne miluiește… . După Doxologie, preotul rostește, de trei ori, Kyrie eleison…/Doamne miluiește… . Am menționat anterior faptul că, în cadrul lirurghiilor occidentale, nu există „ecteniile”, din cultul ortodox. După cum se poate vedea, în ritul ambrozian, dar și în cel roman, s-a păstrat numai formula Kyrie eleison…/Doamne miluiește… . Deși Biserica Romano – Catolică a tradus în limba latină formula Kyrie eleison cu Domine miserere nobis, totuși, în cadrul Sfintei Liturghii ambroziene, s-a impus formula în limba greacă.
Pe parcursul slujbei, Kyrie eleison…/Doamne miluiește… este rostit de trei ori, în 3 momente distincte ale slujbe: prima dată după Gloria in excelsis…/Slavă întru cei de sus…, a doua oară după Per Evangelica dicta…/Prin spusele evanghelice…, iar a treia oară, spre sfârșitul slujbei, după Oratio Post – Communionem.
Renumitul teolog Toma d’Aquino spunea că, prima rostire se adresează lui Dumnezeu Tatăl, a doua Fiului, iar a treia Sfântului Duh. Din punct de vedere istoric, în secolul al XI-lea numărul de rostiri a fost redus la nouă, așa cum se vede și în rânduiala Sfintei Liturghii prezentată aici.
După Kyrie eleison urmează, din nou, binecuvântarea „Domnul să fie cu voi” și răspunsul credincioșilor.
Prophetica Lectio…/Lectura profetică… . Acum se citește un text din Vechiul sau Noul Testament, așa cum este acesta prevăzut în calendarul liturgic (vezi Anexa ). În ritul ambrozian s-a păstrat vechea tradiție ca, înainte de citirea pericopei evanghelice, să se citească această „Prophetica Lectio”, fiind urmată de „Epistola”, pentru ca mai apoi să se citească pericopa evanghelică a zilei.
Formularul liturgic prevede ca, dacă textul acestei „Lectio” ar fi din Vechiul Testrament, atunci preotul să zică: „Prophetica Lectio sit nobis salutis erudition/ Lectrura Profetică să ne fie nouă învățătură a mântuirii”, iar dacă este din Noul Testament: „Apostolica lectio sit nobis salutis erudition/ Lectura Apostolică să fie nouă învățătură a mântuirii”. După citirea „lecturii”, urmează, imediat, Psalmello și Versu, așa cum sunt prevăzute în calendarul liturgic (vezi Anexa ). După aceea, preotul îi binecuvintează, din nou, pe credincioși, rostind formula „Domnul să fie cu voi”, urmat de răspuns.
Epistola . Lectorul cere binecuvântarea de la preot pentru a putea citi Epistola zilei (vezi Anexa ). Preotul binecuvintează, spunând: „Apostolica doctrina repeleat nos gratia divina/ Învățătura Apostolică să ne umple pe noi de harul divin”. În ritul ambrozian, la fel ca și în cel ortodox, Epistola precede Evanghelia. După Epistolă urmează Versu și Aliluia.
Munda cor meum…/Spală sufletul meu… . După terminarea Epistolei, preotul, „stând la mijlocul Sf. Mese, cu mâinile împreunate și profund aplecat” zice: Munda cor meum…/Spală sufletul meu… . Prin această rugăciune, preotul cere de la Dumnezeu, ca Acesta să-i curețe sufletul și trupul, pentru a putea vesti, cum se cuvine, cuvântul Domnului, preotul asemănându-se pe sine cu proorocul Isaia, care se considera întinat și nevrednic de a-L vedea pe Dumnezeu.
Dominus sit…/Domnul să fie… . Dacă este diacon, atunci acesta ia Sf. Evanghelie de pe Sf. Masă și, aflându-se în genunchi, cere binecuvântare de la preot, ca Dumnezeu să-l învrednicească a vesti cum se cuvine cuvântul Domnului. Preotul, binecuvântându-l, zice Dominus sit…/Domnul să fie…, apoi îi binecuvintează pe credincioși ca mai înainte.
Lectio Sancti Evangelii…/ Citire din Sfânta Evanghelie… . Preotul se închină și rostește cu glas mare Lectio Sancti Evangelii…/ Citire din Sfânta Evanghelie…. Credincioșii răspund Gloria Tibi, Domine/Slavă Ție, Doamne, și se începe citirea pericopei evanghelice, așa cum este ea prevăzută în calendarul liturgic (vezi Anexa ). După citirea pericopei evanghelice, credincioșii aduc slavă lui Dumnezeu, zicând Laus tibi, Christe/Slavă Ție, Hristoase.
Per Evangelica dicta…/ Prin spusele evanghelice… . Preotul sărută Sf. Evanghelie și spune: Per Evangelica dicta…/ Prin spusele evanghelice…, arătând că, Dumnezeu ne iartă păcatele dacă vom asculta și vom îndeplini învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, care se găsește în Sf. Evaghelie.
Kyrie eleison…/Doamne miluiește… . Preotul se întoarce la mijlocul Sf. Mese, își întinde și își împreunează mâinile, apoi îi binecuvintează pe credincioși: „Domnul să fie cu voi”, la care aceștia răspund: „Și cu duhul tău”. Apoi preotul spune Kyrie eleison…/Doamne miluiește… . După aceea, preotul cântă Antiphonam post Evangelium, după care, urmând învățătura Mântuitorului, dă credincioșilor pacea: Pacem habete/Să aveți pace, la care i se răspunde: Ad te, Domine/ Către Tine, Doamne. Preotul continuă: „Domnul să fie cu voi”, iar credincioșii: „Și cu duhul tău”.
Orationem Super Sindonem/Rugăciune asupra acoperământului . Acum preotul, ținând mâinile întinse peste Sf. Daruri, rostește Orationem Super Sindonem/Rugăciune asupra acoperământului.
b) Liturghia credincioșilor
Suscipe, clementissime Pater…/Primește, prea Milostive Părinte… . După rostirea aceste rugăciuni începe a doua parte a Sfintei Liturghii, și anume Liturghia credincioșilor care, în ritul ambrozian, începe cu Offertorium-ul. Acest prim momoent al Liturghiei credincioșilor se aseamănă, izbitor de mult, cu Proscomidia, din ritul ortodox, deoarece acum, preotul pregătește, ceea numim „Sfintele Daruri”. O diferență importantă, față de ritul ortodox, este aceea că preggătirea Darurilor are loc pe însăși Sf. Masă. Astfel, preotul ridică Patena, pe care se află Ostia, de pe Corporal, și rostește rugăciunea Suscipe, clementissime Pater…/Primește, prea Milostive Părinte…, prin care se roagă lui Dumnezeu Tatăl, ca să primească pâinea, adusă ca jertfă, și, la momentul cuvenit al slujbei, să o preschimbe în Însuși Trupul „Celui Născut” al Său.
De latere…/Sângele lui Hristos… . După rostirea acestei rugăciuni, preotul reașează Patena pe Corporal, apoi toarnă vin și apă în Potir rostind formula De latere…/Sângele lui Hristos…, iar pentru apă, et aqua pariter/ și apa deopotrivă.
Suscipe, clementissime Pater…/Primește, prea Milostive Părinte… . Luând Potirul rostește rugăciunea Suscipe, clementissime Pater…/Primește, prea Milostive Părinte…, prin care preotul cere de la Dumnezeu Tatăl, ca ceea ce este în Potir, să se preschimbe, la momentul cuvenit al Sfintei Liturghii, în Însuși Sângele „Celui Născut” al Lui.
Suscipe, clementissime Pater…/Primește, prea Milostive Părinte… . Preotul rostește o a doua rugăciune, referitoare la Sf. Potir, Suscipe, clementissime Pater…/Primește, prea Milostive Părinte…, cerând, cu insistență, același lucru ca și mai înainte.
Toate aceste patru rugăciuni se înceheie cu formula In nomine Patris + et Filii et Spiritus Sancti. Amen/ În numele Tatălui + și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin, pentru a arăta că tot ceea ce se face, spre slava și cu ajutorul Sfintei Treimi se face.
După rostirea acestei rugăciuni, preotul așează Sf. Potir peste Corporalul aflat pe Sf. Masă, și acoperă potirul cu acoperământul numit Palla. Apoi, împreunându-și mâinile și așezându-le pe Sf. Masă, se apleacă cu smerenie și rostește patru rugăciuni adresate Sfintei Treimi, pentru primirea Darurilor aduse spre a fi sfințite: Omnipotens, sempiterne Deus…/Atotputernice, Dumnezeule veșnic…, Et suscipe, Sancta Trinitas…/Și primește, Sfântă Treime…, Suscipe, Sancta Trinitas…/Primește, Sfântă Treime… și Et suscipe, Sancta Trinitas…/Și primește, Sfântă Treime… .
Omnipotens, sempiterne Deus…/Atotputernice, Dumnezeule veșnic… . În această rugăciune, preotul cere de la Dumnezeu ca Acesta să primească Darurile puse înainte, cu toate că el, preotul, este un păcătos, dar nădăjduiește în mila și iertarea păcatelor lui, de la Dumnezeu, „prin Hristos, Domnul nostru”.
Et suscipe, Sancta Trinitas…/Și primește, Sfântă Treime… . Preotul continuă cu o a doua rugăciune, prin care cere Sfintei Treimi să primească Darurile puse înainte, căci acestea nu sunt aduse numai de el sau numai pentru el, ci ele sunt aduse și pentru conducătorii țării, pentru unitatea credinței, pentru Fecioara Maria și toți ceilalți sfinți, pentru toți credincioșii, fie ei vii sau adormiți, care îl laudă pe Dumnezeu și așeaptă milă de la El.
Suscipe, Sancta Trinitas…/Primește, Sfântă Treime… . La Liturghia săvârșită duminica și la cea săvârșită la anumite praznice importante preotul rostește această rugăciune adresată tot Sfintei Treimi, prin care cere Acesteia să primească Darurile puse înainte, care au fost aduse „spre amintirea Pătimirii, a Învierii și a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos”, dar și în cinstea Fecioarei Maria și a tuturor sfinților, pe care preotul îi roagă să mijlocească pentru cei care săvârșesc cu credință pomenirea lor.
Et suscipe, Sancta Trinitas…/Și primește, Sfântă Treime… . După rostirea acestei rugăciuni, preotul întinde mâinile peste Sfintele Darurile, rostind rugăciunea Et suscipe, Sancta Trinitas…/Și primește, Sfântă Treime… . Ca și în rugăciunea Omnipotens, sempiterne Deus…/Atotputernice, Dumnezeule veșnic…, preotul cere de la Dumnezeu, ca Acesta să-i ierte păcatele și să-l învrednicească a sluji Lui cum se cuvine.
Benedictio Dei…/Binecuvântarea Dumnezeului… . Urmează rugăciunea, prin care preotul binecuvintează Sfintele Daruri, cerând de la Dumnezeu, ca și mai înainte, ca să primească punerea înainte.
Per intercessionem…/Prin mijlocirea… . În acest moment, dacă liturghia săvârșită este cea de la un praznic, atunci preotul binecuvinteză tămâia, cădelnița fiind ținută de diacon, rostind rugăciunea Per intercessionem…/Prin mijlocirea…, prin care cere, ca Dumnezeu să binecuvinteze tămâia, pentru rugăciunile Sf. Arhanghel Mihail și ale tuturor sfinților.
Incensum…/Tămâia… . Apoi, primind cădelnița de la diacon, tămâiază Darurile spunând Incensum…/Tămâia… .
Dirigatur, Domine…/Să se îndrepteze, Doamne… . Urmează tămâierea Sf. Mese, cu rostirea versetelor 2-4 din Psalmul140.
Ecce odor…/Iată mirosul… . După care redă diaconului cădelnița spunând Ecce odor…/Iată mirosul…. Apoi urmeză rostirea Offertorium-ului, urmat de binecuvântarea credincioșilor: „Domnul să fie cu voi”, și răspunsul: „Și cu duhul tău”.
Credo…/Cred… . Urmează rostirea Crezului: Credo…/Cred… . La început, Simbolul de credință se rostea o singură dată pe an, numai în Joia Mare, fiind strâns legat de pregătirea catehumenilor pentru primirea Tainei Botezului, care urma să aibă loc în ziua de Paști. Pare atestat în mod cert că rostirea simbolului niceo-constantinopolitan a fost introdus în mod permanent în celebrarea euharistică, între sărutarea păcii și anafora, la începutul secolului al VI-lea, de către patriarhul Timotei al Constantinopolului, simpatizant al monofizitismului, ca ripostă dată lui Macedonie, ortodox, și susținătorilor Sinodului de la Calcedon (451). Timotei a făcut acest lucru datorită unei neînțelegeri. Astfel, el aflase, pe diferite căi, că Macedonie ar fi desconsiderat Simbolul de credință, ceea ce era un lucru cu totul fals. De aceea, Timotei a hotărât ca Simbolul de credință să fie rostit la fiecare Sf. Liturghie.
În Apus, cel de-al III-lea Sinod Local de la Toledo (589) a hotărât ca Simbolul de credință să fie rostit la fiecare liturghie duminicală. De asemenea, tot în cadrul acestui Sinod Local s-a hotărât, pentru prima dată, ca Filioque să devină normă de credință. Acest lucru a fost stabilit prin canonul 3 al sinodului: „Oricine nu crede în Duhul Sfânt, sau nu va fi crezut că purcede de la Tatăl și Fiul, și acesta nu va fi mărturisit că Tatăl și Fiul sunt veșnici și egali, să fie anatema”.
După rostirea Crezului, preotul dă obișnuita binecuvântare: „Domnul să fie cu voi”, cu răspunsul: „Și cu duhul tău”.
Orationem Super Oblatam/Rugăciune asupra punerii înainte . După binecuvântare, preotul rostește Orationem Super Oblatam/Rugăciune asupra punerii înainte, diferită, in funcție de praznic.
Preotul îi binecuvinteză, din nou, pe credincioși: „Domnul să fie cu voi”, credincioșii răspunzând: „Și cu duhul tău”.
Sursum corda/Sus inimile . Acum urmeză cele două îndemnuri ale preotului, către credincioși. Primul: „Sus inimile”, la care i se răspunde: „Avem către Domnul”. Sf. Gherman menționează o formulă mai lungă a acestui îndemn, atât față de formula ambroziană, cât și față de cea ortodoxă, probabil așa cum se rostea în vremea lui în catedrala Sf. Sophia din Constantinopol: „În curțile Tale, în Ierusalim, în muntele cel sfânt al Lui; priviți, sus să avem inimile”. Pe de altă parte, episcopul Teodor de Andida menționează o altă formulă, și anume: „Sus să avem inimile și toată mintea”.
Gratias agamus Domino Deo nostro/ Să mulțumim Domnului Dumnezeului nostru .
Al doilea: „Să mulțumim Domnului Dumnezeului nostru”, la care i se răspunde: „Vrednic și drept este”.
Vere dignum…/Cu adevărat vrednic… . Acum preotul rostește rugăciunea Vere dignum…/Cu adevărat vrednic…. Preotul aduce în taină, mulțumire lui Dumnezeu, slăvindu-L, lăudându-L cu îngerii, mărturisind darurile tuturor bunătăților pe care ni le-a dat nouă de la începutul veacului amintind în cele din urmă, despre însăși negrăita și cea mai presus de cuvânt iconomie a Mântuitorului.
Sanctus, Sanctus, Sanctus…/Sfânt, Sfânt, Sfânt… . Urmează cântarea îngerească. Din punct de vedere istoric, Sanctus este menționat în secolul al IV-lea, ca răspuns al credincioșilor la Sursum corda/Sus inimile. Sanctus este o cântare de laudă din cadrul Sf. Liturghii (imediat după Prefață), inspirată din Is 6, 3 și din Mt 21, 9, când întreaga adunare a credincioșilor se unește cu lauda neîncetată pe care Biserica cerească, îngerii și toți sfinții, o cântă Dumnezeului de trei ori sfânt.
Te igitur, clementissime Pater…/Prin urmare, pe Tine… . Preotul, cu multă cucernicie, îl roagă pe Dumnezeu ca să primească Darurile ce sunt puse înainte, rugăndu-se pentru ocrotirea Bisericii și pentru toți dreptmăritorii creștini. Se pare că Inocențiu I ar fi introdus această rugăciune, în jurul anului 410.
În Liturghia Sf. Ambrozie, la fel ca și în cea romană, există o particularitate: dipticele sau rugăciunile de mijlocire generală pentru Biserică, se rostesc atât înainte de epicleză, cât și după, existând rugăciuni diferite, iar nu numai după epicleză, ca în Liturghia ortodoxă.
Memento, Domine…/Amintește-Ți, Doamne… . Preotul se roagă lui Dumnezeu ca să-și aducă aminte de credincioșii robii săi, pomenindu-i pe nume, de pretutindeni, dar și de cei care participă la Sf. Liturghie, și care au adus Darurile, ce sunt puse înainte, spre ajutorul și mântuirea lor.
Communicantes…/Împărtășind… . Urmează pomenirea Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor celorlalți sfinți, pomenire care se va repeta și după epicleză, pomenind o serie de alți sfinți. Prin această rugăciune, preotul cere ajutorul Bisericii Triumfătoare ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru el, cel care săvârșește Sf. Liturghie și aduce Sf. Jertfă. Sfinții pomeniți se împart în trei categorii: Apostoli („Petru și Pavel, Andrei, Iacob, Ioan, Toma, Iacob, Filip, Bartolomeu, Matei, Simon și Tadeu”), episcopi ai Romei (Xist, Corneliu, Clement), martiri (Laurențiu, Ipolit, Vincențiu, Ciprian, „Hrisogon Ioan și Pavel, Cosma și Damian, Apolinarie”) și martiri atașați Bisericii Mediolanului („Vitalie, Nazarie și Chelsie, Protasie și Ghervasie”). Liturgiștii occidentali susțin că această rugăciune a fost introdusă în cadrul Sf. Liturghii de către papa Symmachus (episcop al Romei, 498-514).
Hanc igitur…/Prin urmare, Doamne… . Prin această rugăciune preotul se aseamănă cu marele preot din Vechiul Testament, care junghia țapul pentru păcatele lui Israel. Acum Mântuitorul este adus pe Sf. Altar ca Jertfă, pentru păcatele poporului. De aceea, preotul se roagă, prin această rugăciune, ca materia care este adusă, și care se va preface în însuși Trupul și Sângele Mântuitorului, să fie primită de către Dumnezeu, iar pe el, pe preot, și pe toții credincioșii să-i mântuiască, numărându-i în turma aleșilor Săi. Această rugăciune are origini în secolul al IV-lea, ea evoluând ulterior. Începând cu secolul al XVI-lea, preotul așează mâinilea deasupra Sf. Daruri, în vremea rostirii acestei rugăciuni.
Quam oblationem…/Pe care punere înainte… . Ca o continuare a rugăciunii anterioare, preotul îl roagă pe Dumnezeu Tatăl să primească punerea înainte pentru a fi celor credincioși Trupul și Sângele lui Hristos. După rostirea acestei rugăciuni urmează momentul „spălării mâinilor”. În Biserica Romano-Catolică, preotul își spală, simbolic, numai degetele.
Qui pridie…/El, Care, cu o zi mai înainte… . Acum urmează ceea ce în Liturghia ambroziană se numește „prefacere”, adică momentul în care Sf. Daruri se prefac în Trupul și Sângele Mîntuitorului Iisus Hristos. Aceasta este prima rugăciune înainte de prefacerea Sf. Trup.
Hoc est…/Acesta este… . În Biserica Romano-Catolică acum este momentul în care se crede că pâinea (ostia) se transformă în Trupul Domnului.
Simili modo…/În același mod… . Aceasta este a doua rugăciune, care se rostește înainte de prefacerea vinului în Sf. Sânge.
Hic est…/Acesta este…. De asemenea, catolicii cred ca acum vinul se preface în Sf. Sânge.
Mandans quoque…/Încredințând chiar… . Urmează acum, prima parte a anamnezei, pe care preotul o rostește, către popor, dezvoltând cuvintele Mântuitorului, de la Cina cea de Taină: „aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Lc. 22, 19).
Unde et memores…/Doamne, de aceea… . Ținând brațele „în chipul Crucii”, preotul rostește a doua parte a anamnezei, rememorând două dintre cele mai importante momente ale mântuirii neamului omenesc, și anume pătimirea pe Cruce și Înălțarea la ceruri, știindu-se faptul că teologia romano-catolică pune accent mai mult pe momentul răstignirii Mântuitorului, decât pe momentul Învierii, așa cum se întâmplă în teologia ortodoxă. Interesant este faptul că, în Liturghia ambroziană, spre sfârșitul anamnezei preotul binecuvintează mai întâi pâinea (ostia) apoi Sf. Potir și apoi pe amândouă, la fel ca în Liturghia ortodoxă, la momentul sfințirii.
Supra quae propitio…/Peste care binevoitor… . Preotul iarăși îl roagă pe Dumnezeu ca, precum a primit jertfa cea adusă de Abel (Fac. 4, 4), Avraam (Fac. 22, 2-13) și Melchisedec (Evr. 7, 1-3), tot așa să primească și Jertfa adusă de credincioși, prin mâinile lui.
Supplices, Te rogamus…/Dumnezeule Atotputernice… . Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică susține că prefacerea are loc în momentul în care preotul rostește cuvintele lui Hristos de la Cina cea de Taină, numite de „instituire”, și anume: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu” (Mt. 26, 26) și „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 27-28). Aceasta respinge ceea ce în Liturghia ortodoxă se numește „epicleză”, adică invocarea Duhului Sfânt, pentru ca acesta să vină și să prefacă Sf. Daruri, în chip real, în Trupul și Sângele lui Hristos. Chiar daca nu recunoaște, și Biserica Romano-Catolică are în cadrul Sf. Liturghii, fie că este Liturghia romană, fie că este cea ambroziană, rugăciunea epiclezei. Aceasta este rugăciunea epiclezei, după cum mărturisește și marele liturgist ortodox, Cuv. Nicolae Cabasila.
Memento etiam…/De asemenea, încă aducători… . În Liturghia ambroziană acest moment se numește „commemoratio pro defunctis”, adică „pomenirea pentru cei adormiți”. În toate Sf. Liturghii, fie că sunt din Apus sau din Răsărit, există acest moment. În Liturghia ortodoxă, preotul scoate la Proscomidie, miride atât penru cei vii, cât și pentru cei morți, pomenindu-i pe nume, având în cadrul Sf. Litrughii chiar o ectenie specială pentru aceștia, iar după epicleză o altă rugăciune (vezi Nota 273). În Liturghiile apusene, neexistând slujba Proscomidiei, preotul, „cu mâinile întinse”, îi pomenește acum pe nume pe cei adormiți „cu semnul credinței”, cerând de la Hristos ca să-i așeze pe toți aceștia în „locul odihnei, luminii și păcii”.
Nobis quoque…/Încă pentru noi… . După pomenirea celor adormiți, preotul se roagă acum în taină lui Dumnezeu ca să-l facă vrednic, atât pe el, cât și pe toții credincioșii, de „părtășenia și comuniunea” Sf. Apostoli Ioan, Ștefan, Andrei și Petru, a Sf. Ier. Marcellin,și cu Sf. fecioare și martire: Agnia, Cecilia, Felicitas, Perpetua, Anastasia, Agata, Eufemia, Lucia, Apollonia, Iustina, Sabina, Tecla, Pelagia și Ecaterina, dar și împreună cu toți ceilalți sfinți, care s-au învrednicit de împărăția cerurilor. Din punct de vedere istoric, această rugăciune a existat într-o formă incipientă încă din secolele IV-V. Episcopul Aldhelm de Salisbury (705-709) spune că lista de sfinți pomeniți aici a fost compleată de Sf. Grigorie cel Mare (590-604) cu Sf. Agata și Lucia, iar în secolul al VI-lea, papa Symmachus (498-514) i-a așezat pe sfinți, așa cum sunt ei pomeniți astăzi, în această rugăciune.
Et est…/Și Ție… . Prin aceste cuvinte, preotul mărtuisește că ceea ce este în Sf. Potir, este Însuși Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și luând Ostia în mână, mărturisește că că aceasta este Însuși Trupul lui Hristos.
Corpus Tuum…/Trupul Tău… . Acum, preotul rupe Ostia în două părți, deasupra Sf. Potir rostind aceste cuvinte. Simbolismul ruperii Ostiei în două părți urmează Sf. Scriptură, în ceea ce privește „frângerea pâinii”,și anume: mai întâi „frângerea pâinii” de la momentul Cinei celei de Taină-„Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu” (Mt. 26, 26), apoi după convertirea celor trei mii de suflete, în urma predicii Sf. Ap. Petru-„Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” (FA 2, 22) dar și „În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții” (FA 20, 7), și într-unul din cuvintele Sf. Ap. Pavel-„Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos?” (FA 10, 16).
Sanguis Tuum…/Dumnezeul nostru… . Din partea dreaptă a Ostiei, preotul scoate o părticică rostind Dumnezeul nostru… .
Commixtio…/Amestecul… . Acum, preotul face semnul Sfintei Cruci cu părticica scoasă, deasupra Sf. Potir, așa cum face și preotul ortodox cu părticica „IIS” din Sf. Agneț, apoi o pune în Sf. Potir, rostind Amestecul… . În simbolistica Liturghiei Sf. Ambrozie, acest gest ne arată nouă, realitatea Trupului și a Sângelui Mântuitorului, după Învierea Sa cea din morți.
Confractorium. După aceea, preotul rostește Confractorium-ul. Confractorium-ul este o cântare specifică Liturghiei ambroziene, având corespondent în Liturgia ortodoxă, chinonicul. Confractorium-ul este diferit, în funcție de sărbătoare.
Oremus…/Să ne rugăm… . Preotul zice: „Domnului să ne rugăm”, și ecfonisul: Noi, îndrumați… .
Pater noster…/Tatăl nostru… . Apoi, cu mâinile întinse, preotul rostește Rugăciunea Domnească, împreună cu credincioșii.
Libera nos…/Izbăvește-ne, pe noi… . În această rugăciune către Dumnezeu Tatăl, preotul dezvoltă ultima cerere din Rugăciunea Domnească, „ci ne izbăvește de cel viclean”, cerând ajutorul și mila lui Dumnezeu, atât pentru el, cât și pentru toți credincioșii, aducându-i ca mijlocitori primari pe Fecioara Maria, pe Sf. Ap. Petru, Pavel și Andrei, dar și pe Sf. Ier. Ambrozie, urmând apoi toți ceilalți sfinți. Rugciunea aceasta mai poartă și denumirea de „embolism”.
Pax et communicatio…/Pacea și împărtășirea… . Preotul dă credincioșilor pacea, precum și Mântuitorul Hristos le-a încredințat-o ucenicilor Săi, și prin ei episcopilor și preoților, zicând: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (In. 14, 27) și iarăși, când li S-a arătat după Înviere, le-a dat pacea: „Și fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), și ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijloc și le-a zis: Pace vouă!” (In. 20, 19) și „Și Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi” (In. 20, 21). Astfel, și preotul este dator să-i binecuvinteze pe cei credincioși și să le dea pacea, iar credincioșii aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru aceasta.
Agnus Dei…/Mielul lui Dumnezeu… . Acum, preotul urmând mărturisirii Sf. Ioan Botezătorul-„A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. ” (In. 1, 29)-se roagă lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu” ca să dea odihnă veșnică celor adormiți. O altă variantă a acestei rugăciuni se termină cu „miserere nobis”-„miluiește-ne pe noi”. Se pare că aeastă scurtă rugăciune a fost introdusă mai întâi în ritul roman, în vremea pontificatului Papei Sergiu I (687-701)-„Acesta a hotărât ca în momentul frângerii Trupului, din ziua duminicii, Mielul Domnului, Cel care ridici păcatele lumii, miluiește-ne pe noi, să fie cântat de către cler și popor”. Este posibil ca în prima jumătate a secolului al VIII-lea, această rugăciune să fi fost introdusă și în Liturghia ambroziană.
Domine Iesu Christe…/Doamne, Iisuse Hristoase… . În Litughia ambroziană, la fel ca și în Liturghia ortodoxă, înainte de împărtășire, preotul rostește un număr de trei rugăciuni, adresate Mântuitorului Iisus Hristos. În această primă rugăciune, preotul se roagă lui Hristos ca să-i trecă cu vederea păcatele sale, precum a dat pace ucenicilor la Cina cea de Taină, dar și pentru Biserica Sa, cea de pe pământ.
Din punct de vedere istoric, această rugăciune apare, pentru prima dată, în jurul anului 900, în Codex Ratoldi.
Domine Iesu Christe…/Doamne, Iisuse Hristoase… . Prin a doua rugăciune, preotul îl mărtuisește pe Hristos, ca Dumnezeu adevărat, așa cum a făcut-o și Sf. Ap. Petru, descoperindu-i-se de către Dumnezeu Tatăl . După cum atunci, Sf. Ap. Petru l-a mărturisit pe Hristos ca Dumnezeu viu și adevărat, tot așa, acum, preotul crede și mărturisește cu tărie că, ceea ce este în fața lui, este cu adevărat Însuși Trupul și Sângele lui Hristos Dumnezeu. În urma acestei mărturisiri, preotul cere de la Hristos ca, în urma primirii Sf. Taine, să-i fie iertate păcatele și să fie întărit în credința către El.
Rugăciunea aceasta apare în documentele liturgice în jurul anului 900.
Perceptio Corporis Tui../Doamne, Iisuse Hristoase… . Prin această a treia rugăciune, preotul se smerește înaintea lui Dumnezeu, și îi cere Acestuia ca primirea Sf. Taine să nu-i fie spre pedeapsă, pentru multele lui păcate, ci spre tămăduire și apărare.
Rugăciunea aceasta apare în documente, pentru prima dată, în secolul al X-lea.
Domine, non sum dignus…/Doamne, nu sunt vrednic… . După rostirea acestei rugăciuni, preotul își lovește simbolic pieptul de trei ori, și rostește, cu smerenie, cuvintele pe care sutașul le-a rostit cu credință puternică atunci când l-a rugat pe Mântuitorul Hristos ca să-i tămăduiască sluga (cf. Mt. 8, 8), numai că preotul se roagă aici pentru tămăduirea sufletului său.
Quid retribuam…/Ce voi răsplăti… . După aceea, preotul rostește „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” (Ps. 115, 3) și „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema” (Ps. 115, 4), arătând, prin aceasta, micimea sa în fața Stăpânului, care Însuși se află înaintea sa, prin Sf. Euharistie.
Corpus Domini…/ Trupul Domnului… . Acum preotul se împărtășește cu Sf. Trup, ruguându-se ca Acesta să-i fie spre paza sufletului, întru viața cea de veci.
Quid retribuam…/Ce voi răsplăti… . Apoi, preotul pune miridele de pe Sf. Disc, rămase de la frângerea Ostiei, zicând: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” (Ps. 115, 3) și „Lăudând voi chema pe Domnul și de vrăjmașii mei mă voi izbăvi” (Ps. 17, 4).
Deo gratias…/Mulțumim lui Dumnezeu… . Acum, preotul rostește rugăciunea Deo gratias…/Mulțumim lui Dumnezeu…, o rugăciune foarte veche despre care se spune că și-ar avea obârșia în secolul al V-lea, prin care preotul aduce, încă odată, mulțumire lui Dumnezeu pentru Sf. Euharistie și, în același timp, rugându-L pe Mântuitorului Hristos-„Mielul lui Dumnezeu”, ca să aibă milă atât de el, slujitorul Său, cât și de credincioși, și să le dăruiască pacea.
Praesta…/Doamne, rogu-Te… . Înainte de împărtășirea cu Sf. Sânge, preotul se roagă Domnului ca, primirea Acestuia, să-i fie spre mântuire, atât lui, cât și celor care îl vor primi.
Quod ore…/Doamne, ceea ce am luat în gură… . Preotul se roagă, ca primirea Sf. Taine, atât de către el, cât și de către credincioși, să le fie „leac veșnic” spre mântuirea sufletelor.
Confirma hoc…/Întărește, Dumnezeule… . Urmează purificarea rituală a degetelor, moment în care preotul se roagă pentru întăirea celor care au primit Sf. Împărtășanie, dar și pentru pacea și liniștea Bisericii Sale.
Orationem post Communionem/Rugăciunea de după primirea Sfintei Taine a Împărtășaniei. După binecuvântarea „Domnul [să fie] cu voi” și răspunsul crdincioșilor: „Și cu duhul tău”, preotul rostește „Rugăciune de după primirea Sfintei taine a Împărtășaniei”, rugăciune ce are un text diferit în funcție de sărbătoare.
Kyrie eleison…/Doamne miluiește… . Din nou, preotul binecuvintează poporul, rostind formula: „Domnul [să fie] cu voi”, la care i se răspunde: „Și cu duhul tău”, după care, credincioșii rostesc de trei ori Kyrie eleison.
Acum urmează un dialog între preot și credincioși, care poate fi asemănat cu ultima ectenie, din cardul Liturghiei ortodoxe. Astfel, preotul rostește: „Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne audă pe noi”, la care credincioșii răspund: „Amin”. Apoi, preotul: „Să mergem în pace”,arătând că Sf. Liturghie se sfârșește, credincioșii: „În numele lui Hristos”, arătând, prin această mărturisire că, odată ieșiți din biserică, îl vor avea pe Hristos alături de ei și, faptele lor, vor fi vrednice de numele lui Hristos. Preotul continuă: „Să binecuvântăm pe Domnul” și credincioșii: „Mulțumim lui Dumnezeu”, aducând mulțumire lui Dumnezeu, pentru faptul că i-a învrednicit să participe la Sf. Liturghie și că au primit Sf. Taine.
Placeat…/Să placă… . Preotul rostește acum o rugăciune finală, prin care cere de la Dumnezeu ca să primească Sf. Jertfă, care S-a săvârșit prin mâinile preotului, și să se milostivească de aceia, pentru care a adus-o,și care au participat la Sf. Liturghie.
Benedicat vos…/Să vă binecuvinteze pe voi… . Urmează binecuvântarea finală: „Să vă binecuvinteze pe voi dumnezeiasca măreție, Tatăl + și Fiul + și Sfântul Duh +”, la care credincioșii răspund: „Amin”.
Inintium…/Citire… . Acum preotul citește pericopa evanghelică de la sfârșitul Sf. Liturghii, pericopă care se citește la fiecare Sf. Liturghie, având textul luat de la Ioan 1, 1-14. Simbolismul acestei pericope este dat, dintru început, de cuvintele : „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (In. 1, 1) arătând, prin aceasta, că totul a început prin Hristos Cuvântul, la fel cum și această Sf. Liturghie a început prin chemarea numelui Sf. Treimi, tot așa trebuie să se și sfârșească, prin pomenirea Celui care a instituit-o. La sfârșitul pericopei evanghelice, poporul răspunde: „Mulțumim lui Dumnezeu”.
Urmează acum cele două formule de încheiere ale Sf. Liturghii: prima rostită de către preot-„Să ieșim în pace”, a doua de către credincioși-„Întru numele lui Hristos”, moment în are Sf. Litughie a luat sfârșit.
Canticum trium puerorum/Cântarea celor trei tineri. Preotul, împreună cu diaconul și ceilalți clerici, care au săvârșit Sf. Liturghie, merg în procesiunea obișnuită slujbelor romano-catolice, de la altar, până în sacristie, cântând cântarea celor trei tineri. Cântarea celor trei tineri simbolizează cântarea creației universale, care-L preaslăvește pe Dumnezeu, prin Hristos.
Anexe
ANEXA 1
Episcopi ai Mediolanului
ANEXA 3
ANEXA 4
Tractus praeliminaris II quo chronologice deducitur series episcoporum et Archiepiscoporum Mediolanensium usque ad annum Christi MCCLXI.
Tabula Chronologica Archiepiscoporum Mediolanensium usque ad annum Christi MCCLXI
(Tabelul cronologic al arhiepiscopilor Mediolanului, până în anul lui Hristos 1261)
ANEXA 5
Din Slujba Sfântului Ambrozie
LA VECERNIE
La Doamne, strigat- am…, se pun stihirile pe 6, glasul I:
Podobie: Ceea ce ești bucuria cetelor…
Împodobindu-ți scaunul de conducere cu faptele bune, ai câștigat scaunul de ierarh, cum se cuvine, din însuflarea dumnezeiască. Pentru aceasta făcându-te iconom credincios al harului întru amândouă, Ambrozie, îndoită cunună ai moștenit.
Întru cumpătare și osteneli, întru multe privegheri și rugăciuni neîncetate ți-ai curățit sufletul și trupul, de Dumnezeu înțelepțite. Pentru aceasta vas ales al Dumnezeului nostru arătându-te, ai primit daruri, întocmai ca Apostolii.
Pe dreptcredinciosul împărat, care odinioară greșise, cu îndrăzneală certându-l, ca Natan pe David, Ambrozie Preafericite, cu înțelepciune l-ai supus despărțirii de Biserică și învățându-l cu cuviință dumnezeiască, l-ai adăugat, prin pocăință, în numărul turmei tale.
Alte stihiri, glasul al V-lea:
Podobie: Cuvioase părinte…
Cuvioase părinte, Preasfințite Ambrozie, alăuta dogmelor ortodoxe, care glăsuiește tuturor cântare mântuitoare, plină de încântare pentru sufletele credincioșilor, chitara cea dulce răsunătoare a dumnezeiescului Mângâietor, marele organ al lui Dumnezeu, trâmbița cea vrednică de laudă a Bisericii și izvorul cel prealimpede al darurilor, care spală întinăciunea patimilor, lui Hristos te roagă, pe Hristos îmblânzește-L, preacuvioase, să dăruiască Bisericii unire, pace și mare milă.
Cuvioase părinte, vrednicule de laudă Ambrozie, harul Preasfântului Duh aflând sufletul tău curat de toată întinăciunea, întru el s-a sălășluit ca o lumină neapusă; cu a cărui lucrare totdeauna duhurile înșelăciunii le alungi și tămăduiești bolile și neputințele celor ce se apropie de tine cu inima curată și săvârșesc pomenirea ta, cea purtătoare de lumină; lui Hristos te roagă, de la Hristos cere, gânditorule de Dumnezeu, să dăruiască Bisericii bună înțelegere, pace și mare milă
Slavă…, glasul al II-lea:
De râvna credinței aprinzându-te, Ierarhe Ambrozie, și cu păstoreasca îndrăzneală întrarmându-te, te-ai împotrivit, ca și Natan oarecând lui David, binecredinciosului împărat ce greșise. Pentru aceasta oprindu-i lui și intrarea în dumnezeieștile locașuri, l-ai înduplecat cu lacrimi de pocăință să ceară dumnezeiască milă; iar credincioșilor prin această înțeleaptă chibzuire le-ai dat semn de adevărată pocăință, lămurindu-le limpede iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Și acum stând de față înaintea lui Hristos Dumnezeu, cere curățire de păcate, celor ce cu credință săvârșesc, sfințită pomenirea ta.
La stihoavnă
Se pun stihirile din Octoih:
Slavă…, a sfântului; glasul al IV-lea:
Arătându-te plin de înțelepciune și de har, povățuitorule în taine, Ambrozie, ai slobozit ca un râu pâraiele sfințitelor tale dogme, ca să adape în scris toată fața pământului, și să sporească în cugetele ortodocșilor spicul cel mult roditor al dreptei cinstiri de Dumnezeu și să înăbușească neghinele defăimărilor ereticilor. De aceea și apărător al dreptei credințe te-ai arătat și ai ajuns adevărat păstor al Bisericii, numărat fiind laolaltă cu Sfinții Părinți; cu care, nu înceta rugând pe Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparul sfântului (de două ori), Slavă…, Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu.
Canonul ierarhului
Alcătuire a lui Iosif.
Cântarea 1, glasul al IV-lea:
Irmosul:
Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise, în chipul crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Cu dumnezeiești revărsări de lumină fiind luminat, cuvioase, povățuiește spre lumină cu rugăciunile tale, pe cei ce cinstesc cu evlavie această purtătoare de lumină și strălucită și sfântă adormire a ta.
Cuvântul lui Dumnezeu ți-a dăruit ție, Ierarhe Ambrozie, cuvânt de înțelepciune, împodobit cu adevărată cunoaștere, care face să amuțească gândul cel rău și fără de judecată al ereticilor.
Curățindu-ți mai înainte puterea și înțelegerea minții de negura patimilor, întru tot lăudate, ai făcut-o primitoare a curatelor străluciri ale Preasfântului Duh, preafericite.
Cu preaînțeleptele și sfintele tale învățături, ai îndreptat necurăția cugetării lui Arie și ca un păstor ai îndrumat cu credință la iarba verde a Ortodoxiei oile tale cele cuvântătoare, preaînțelepte.
Cântarea a 3-a:
Irmos: Nu întru înțelepciune…
Pătrunzând, cuvioase, ca un ierarh îndumnezeit, toată înțelegerea Scripturii, ai lămurit în chip limpede celor ce nu înțelegeau cele cu greu de priceput, Părinte Ambrozie.
Primind de la Dumnezeu har preamare și putere ai tămăduit cu atingerea de haina ta felurite boli ale celor ce s-au apropiat de tine, Părinte Ambrozie.
Pe preaspurcata aceea, care fără de minte fiind, a dat năvală, cu obrăznicie, să se apropie de tine, cel împodobit cu înțelepciune, degrab ai împiedicat-o cu dumnezeiască certare.
Irmosul:
Nu întru înțelepciune și întru putere și nici întru bogăție ne lăudăm, ci întru Tine, Înțelepciunea Tatălui cea ipostatică, Hristoase; că nu este Sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.
Sedealna, glasul al IV-lea:
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat…
Dobândind cuvinte de viață, înțelepte părinte, adapi cugetele credincioșilor și cu harul le arăți întotdeauna roditoare, iar mințile ereticilor le îneci și, izvorând har de tămăduiri, speli cu adevărat întinăciunile de tot felul ale patimilor, povățuitorule în cele tainice, gânditorule de Dumnezeu, Ambrozie.
Slavă…, altă Sedealnă, glasul al VIII-lea:
Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…
Râvnind Proorocului Ilie și tot așa și lui Ioan Botezătorul, ai înfruntat bărbătește pe împăratul cel ce a săvârșit nedreptatea; împodobit-ai scaunul ierarhiei dumnezeiește și ai îmbogățit lumea cu mulțimea minunilor. Pentru aceasta, folosindu-te de dumnezeieștile Scripturi, pe credincioși i-ai întărit și pe necredincioși i-ai întors la credință, Ierarhe Ambrozie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeale, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Pentru dragostea chipului Tău, Milostive, ai stat pe Crucea Ta și neamurile s-au topit. Că Tu ești tăria și lauda mea, Iubitorule de oameni.
Arătatu-te-ai ierarh, uns fiind cu mirul preoției, sfințind preoți și dăruind tuturor curăția cea de mântuire.
Apărat-ai turma de toată vătămarea potrivnicilor, preafericite și toată rătăcirea lui Arie ai făcut-o neputincioasă, cu lumina cuvintelor tale.
Fiind îngrădit cu puterea Duhului, preafericite, alungi duhurile cele viclene ale răutății, neputând suferi certarea ta.
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Tu, Doamne, lumina mea în lume ai venit, Lumina cea sfântă, care întorci din întunericul necunoștinței pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.
Minte luminată cu lumina cea fără materie dobândind, ai fulgerat raze de tămăduiri și de minuni, Ambrozie fericite.
Ridicatu-te-ai pe tine însuți locaș sfințit al Duhului, sfărâmând templele idolilor, de Dumnezeu insuflate, Ambrozie.
Luminat fiind de lumina preamarilor fapte bune, s-au temut de tine împărații și nu au călcat hotarul poruncilor tale.
Cântarea a 6-a:
Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas…
Roma laudă cinstitele tale însușiri, că pretutindeni ai împrăștiat, ca o stea luminoasă, razele minunilor, ierarhe, cu credință fiind lăudat.
Alergând dis-de-dimineață către Hristos, te-ai luminat de acolo, din destul, cu strălucirile și te-ai umplut de lumina cea îndumnezeită și luminezi totdeauna pe cei ce cu credință te cinstesc.
Trupul și sufletul tău le-ai închinat lui Dumnezeu, și inima ta ai făcut-o primitoare de daruri, părinte, luând aminte neîncetat la dorirea cea dulce.
Irmosul:
Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, de sângele demonilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
Condacul, glasul al III-lea:
Podobie: Pentru mărturisirea…
Cu dumnezeiești învățături strălucind, ai îndepărtat înșelăciunea lui Arie, povățuitorule în cele de taină și Păstorule Ambrozie; și minuni făcând, cu puterea Duhului, ai vindecat cu înțelepciune felurite patimi, părinte cuvioase; pe Hristos Dumnezeu roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
În cuptorul din Babilon tinerii lui Avraam, de dorul dreptei credințe mai vârtos decât de văpaia focului fiind aprinși, au cântat: Binecuvântat ești în Biserica slavei Tale, Doamne.
Dumnezeiescul sunet al dogmelor tale, părinte preaînțelepte, a străbătut ca un fulger tot pământul și arătarea minunilor tale a strălucit ca o lumină, luminând inimile cele din întuneric.
Așezămintelor Mântuitorului urmând, părinte, ai înmulțit cu grijă talantul cel dat ție, ca o preabună slugă, învrednicindu-te de bucuria cea de la Domnul.
Deschizând larg izvorul gândului tău cel de Dumnezeu grăitor, ai lăsat să curgă din destul râul sfintelor dogme, adăpând mulțimea credincioșilor, povățuitorule în cele de taină, Părinte Ambrozie.
Cântarea a 8-a:
Irmos: Mâinile întinzându-și Daniel…
Omorându-ți mădularele și făcând mort cugetul trupului, ai dat viață sufletului, cuvioase, și ai făcut să iasă izvor de minuni, care dă viață celor omorâți de patimi, care cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cunoscut-ai proorocește, prin Dumnezeiescul Duh, mutarea ta din trup, înțelepte, și pe aceasta ai tâlcuit-o celor ce erau cu tine și ai alergat cu bucurie către cer, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Curățindu-ți mai înainte trupul, inima și cugetul de tulburarea patimilor, ai primit de sus strălucire purtătoare de focul Duhului, ca și dumnezeieștii ucenici, Ambrozie, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Irmosul:
Mâinile întinzându-și Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; și puterea focului au stins, cu fapta cea bună încingându-se tinerii cei iubitori de dreapta credință, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a:
Irmos: Hristos piatra cea netăiată…
Ridicându-te cu mintea mai presus de toate, părinte, ai văzut bunătățile cele hotărâte sfinților din veci; către care te-ai mutat, ca să iei răsplătirile ostenelilor tale, bucurându-te, mărite.
Ca un strugure copt te-ai adunat în linurile cele de sus, după vrednicie, de Dumnezeu înțelepțite Ambrozie, izvorând vin de nemurire și haruri de tămăduiri celor ce cu dreaptă credință se apropie de tine.
Strălucind cu înțelepciunea și cu harul, povățuitorule în cele de taină, arunci lumină în mijlocul păstorilor cu ortodoxia dogmelor, Părinte Ambrozie; pentru aceasta cu credință și cu dragoste, după vrednicie, cu cântări te fericim.
Biserica, dobândindu-te pe tine stea care luminezi ca ziua, scapă de întunericul a toată rătăcirea, preafericite, și cu strălucirile sfințitelor tale învățături luminându-se, te fericește.
Irmosul:
Hristos piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Luminânda
Podobie: Cu ucenicii să ne suim…
Apărător al Ortodoxiei, temelie a Bisericii, întărire a arhiereilor și înțelept arhipăstor te – ai arătat Ambrozie, îndreptând turma către pășunile dreptei credințe și îndepărtând cetele celor rău – credincioși ca pe niște fiare neîmblânzite, lămurești de o ființimea Sfintei Treimi, cel ce faci Dumnezeirea cunoscută.
La stihoavnă
Se pun stihirile din Octoih.
Slavă…, a sfântului, glasul al VIII-lea:
Cu veșmântul ierarhiei îmbrăcându-te, Părinte Ambrozie, și ca un iconom credincios al harului, înmulțind talantul ce s-a dat ție, ai păstorit Biserica lui Hristos, după Evanghelia, cu sfințenie și dreptate. Pentru aceasta ai împodobit-o cu faptele și cu cuvintele, și ai sprijinit-o cu îndrumările înțelepte ale învățăturilor tale, făcându-te pildă a adevăratei păstoriri; și primind în ceruri cununa dreptății, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Liturghia Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului (374 397) (ID: 167685)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.