LITERATURĂ ȘI CULTURĂ. CONTEXTE ROMÂNEȘTI, CONTEXTE EUROPENE [307443]

[anonimizat]:

LITERATURĂ ȘI CULTURĂ. [anonimizat]: ABSOLVENT: [anonimizat]. UNIV. [anonimizat]

2018

[anonimizat]:

LITERATURĂ ȘI CULTURĂ. [anonimizat]: ABSOLVENT: [anonimizat]. UNIV. [anonimizat]

2018

CUPRINS

CUPRINS 3

INTRODUCERE 4

1. ISTORIA MUZEULUI 6

1.1. Perspective diacronice asupra conceptului de muzeu în trecut 7

1.2. Perspective diacronice asupra conceptului de muzeu în contemporaneitate 8

2. MUZEELE DIN ZONA FĂGETULUI 28

2.1. Muzeul Traian Vuia 29

2.2. Muzeul satului Sintești 34

2.3. Muzeul Țării Făgetului 40

2.4. Soluții propuse 43

3. INTERVIURILE UTILIZATE CA FORME DE MĂRTURIE 45

3.1.1. Interviu cu administratorul muzeului Traian Vuia 45

3.1.2. Interviu cu fondatorul muzeului satului Sintești 47

3.1.3. Interviu cu realizatorul muzeului Țării Făgetului 50

CONCLUZII 56

BIBLIOGRAFIE 60

ANEXA 1. CHESTIONAR MUZEUL TRAIAN VUIA 63

Anexa 1.1 Imagini Muzeul Traian Vuia 64

ANEXA 2. CHESTIONAR MUZEUL SATULUI SINTEȘTI 72

Anexa 2.2 Imagini Muzeul satului Sintești 74

ANEXA 3. CHESTIONAR MUZEUL ȚĂRII FĂGETULUI 80

Anexa 3.3 Imagini Muzeul de istorie și etnografie Făget 83

INTRODUCERE

Lucrarea de față prezintă aspecte legate de muzeele din zona Făgetului. [anonimizat], Muzeul Satului Sintești din localitatea Sintești și Muzeul Țării Făgetului din orașul Făget. [anonimizat] – rural. [anonimizat], dar și impactul fiecărui muzeu în parte produs în comunitatea în care se încadrează: Făget, [anonimizat].

Am ales prezentarea comparativă a [anonimizat]. [anonimizat] a fost maniera de abordare a [anonimizat]. Abordarea acestei teme a [anonimizat], aparțin.

[anonimizat]-a lungul timpului. [anonimizat], așa cum a [anonimizat] e perceput în zilele noastre. [anonimizat]: [anonimizat]-se, totodată, aspecte ce țin de evoluția muzeului până în zilele noastre.

[anonimizat], dar și din prezent operează pentru a [anonimizat]ic.

Prin urmare, muzeul istoric va fi prezentat după aspectele diacronice ce țin de perioada în care el a apărut, dar și evoluția lui în timp până la ceea ce se cunoaște astăzi prin muzeul modern care abordează tehnici moderne pentru a putea ține pasul cu noile tendințe în materie de tehnologie. Se vor reflecta metodele folosite de muzeografi pentru a fi mai relevanți, mai atractivi și mai dornici de a cunoaște progrese. Muzeul devine, astfel, un domeniu aflat într-o continuă schimbare în care orice inovație e binevenită atât timp cât urmărește interesele vizitatorilor și o bună funcționare a muzeului.

Cel de-al doilea capitol se apropie de tema urmărită în această lucrare, și anume rolul pe care muzeele din zona Făgetului îl au în comunitățile din care fac parte. După o scurtă descriere a locurilor din care fac parte cele trei muzee, se vor prezenta aspecte definitorii ale muzeelor și particularitățile ce le fac deosebite unele de celelaltele. Pe lângă descrierea celor trei muzee unul după celălalt se va face și o comparație a celor trei astfel încât să se evidențieze asemănările și deosebirile dintre cele trei. Scopul acestei comparații are în vedere sublinierea faptului că deși fac parte din aceeași zonă, sunt, totuși, diferite și comunitatea le percepe în mod diferit unul de celălalt.

Cel de-al treilea capitol are în centru interviurile preluate de la fondatorii și administratorii muzeelor, oferindu-se informații prețioase despre istoria muzeelor, despre funcționarea lor și despre impactul și rolul lor în comunitate. Aceste interviuri au scopul de a crea o privire de ansamblu asupra a ceea ce reprezintă fiecare muzeu în parte prin ochii celor care și-au dat cel mai mare interes ca ele să devină realitate. De asemenea, vor fi prezentate și informații despre motivele cu care aceste proiecte culturale au luat ființă, planurile pe termen scurt, pe termen lung ale muzeelor. Totodată se vor acorda informații legate de pregătirea profesională și motivul de la care a plecat toată această idee a creării unui muzeu. Plecând de la ideea că muzeul este o entitate valoroasă, care aduce aminte de o lume trecută, având scopul de a reînvia trecutul în mintea celor care au trăit acele vremuri, dar și cu scopul de a înfățișa aspecte din trecut celor care n-au avut ocazia de a trăi acele vremuri, fondatorii vor explica ce i-a îndemnat pe dumnealor să înceapă un asemenea proiect și ce însemnătate are muzeul creat și muzeul în general. Prin urmare, muzeul stă mărturie faptului că istoria nu moare, iar ceea ce există astăzi există datorită trecutului. Pe lângă ceea ce se observă în cadrul muzeelor, interviurile oferite de către administratorii muzeelor reprezintă o reală sursă de informații care reușește să creeze o imagine de ansamblu a ceea ce reprezintă fiecare muzeu în parte.

Pe lângă aspectele generale asupra muzeelor și aspectele punctuale ale fiecare muzeu în parte, se vor oferi și câteva soluții personale din ceea ce s-a putut observa și care oferă o altă perspectivă astfel încât muzeele să fie mai atractive pentru vizitatori.

ISTORIA MUZEULUI

Pornind de la definiția oficială dată muzeului de Dicționarul Explicativ al Limbii Române care susține faptul că muzeul este „o instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc. Clădire în care sunt expuse astfel de obiecte,” se poate observa faptul că muzeul are o arie largă de interes și de funcționare. Prin intermediul muzeului, obiectele vechi, și nu numai, sunt puse în valoare, putând fi admirate și apreciate de cei care au un interes pentru tot ce ține de sfera culturii.

Muzeele reprezintă un subiect destul de actual, în sensul în care majoritatea populației are o idee despre ceea ce înseamnă un muzeu. Totodată, populația a devenit din ce în ce mai interesată de tot ce înseamnă cultură și specific național. Prin urmare, se poate vorbi de o întoarcere la vechile valori. Muzeul poate fi descris și ca fiind istoria încremenită în timp, fapt ce întărește importanța acestuia în comunitatea din care acesta face parte. Prin intermediul muzeului, generațiile care nu cunosc istoria, au oportunitatea de a face cunoștință cu aceasta, fie ea a comunității din care muzeul face parte, fie ea a unui eveniment istoric specific.

Simpla vizită a muzeului reprezintă în sine un act cultural în care generațiile fac schimb de păreri și au ocazia de a privi în urmă la vechile obiecte și case care au existat cândva. Pornind de la premisa că trecutul e cel care definește prezentul, muzeul primește o și mai mare importanță ca bun istoric cultural și social.

În ce privește termenul universal de muzeu, legislația românească îl definește ca fiind:

instituție de cultură, de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, aflată în serviciul societății care colectează, conservă, cercetează, restaurează, comunică și expune în scopul cunoașterii, educării și recreării, mărturii materiale și spirituale ale existenței comunităților umane, precum și ale mediului înconjurător.

Muzeul are ca scop să fie în atenția și în slujirea publicului, de a fi o dovadă vie a unei istorii uitate. Deși lumea experimentează progrese de la an la an, muzeul rămâne cel care aduce aminte de o lume pierdută, un fel de punct de reper într-o lume în continuă schimbare.

În cele ce urmează, se vor contura aspecte ce țin de o structurare a ceea ce reprezintă un muzeu, și anume: muzeul istoric și muzeul modern.

Perspective diacronice asupra conceptului de muzeu în trecut

Încă din cele mai vechi timpuri, marile civilizații antice au încercat să conserve specificul lor și să-l facă cât mai trainic. Iulian-Dalin Ionel Toma a surprins acest aspect în cartea sa, Muzeul contemporan. Programe educaționale, în care muzeul e prezentat în fază incipientă:

Colecționarea bunurilor de cultură în vederea expunerii apare încă din Antichitate. Scopul colecționării era însă diferit de sensurile de astăzi. Expunerea – prin sugestia imaginii, devenea pretext al etalării bunurilor acaparate din teritoriile cucerite. Temple și palate regale au devenit locuri de expunere și reprezentare a puterii, iar spațiile arhitecturii reuneau pentru prima dată în istorie o colecție de picturi realizate pe panouri de lemn.

Totuși, în Europa muzeul nu-și face resimțită prezența decât în secolul al XVIII-lea, fapt susținut de Toma care subliniază că „pe plan european, muzeul apare în secolul al XVIII-lea, moment în care se constată o pulverizare a civilizației tradiționale.”

Prin urmare, se poate urmări o evoluție sau o continuitate a ceea ce înseamnă muzeul. În primul rând modul în care muzeul apare în Antichitate, apoi apariția acestuia în Europa, prin toate aceste lucruri se poate observa dorința oamenilor din toate timpurile de a lăsa ceva în urmă, de a fi nemuritori de-a lungul veacurilor sau de a rămâne dovezi ale existenței lor pentru generațiile ce urmează. În ceea ce privește muzeul și tot ce ține de el, Europa are ca țară reprezentativă Franța. Aceasta e cea care oferă tendințe noi, iar „noul concept de muzeu, rod al școlii franceze de muzeografie, a fost în curând acceptat la nivel european.” Cu toate acestea „pentru Franța, noțiunea de muzeu echivalează cu cea de mare centru cultural în care Luvrul funcționează ca un vast atelier, un spațiu dedicat publicului larg, fiind singurul loc în care studierea maeștrilor devenea posibilă pentru oricine.”

Scriitoarea Eilean Hooper-Greenwood susține faptul că Palatul Medici a fost „casa care, în realitate, a fost primul muzeu al Europei și, în ce privește arta Italiei și a Flandrei a secolului al XV-lea, n-a mai putut fi egalat nici până atunci și nici după.” Prin urmare, muzeul apare în Europa în fază incipientă pentru prima dată în Italia și devine un subiect din ce în ce mai căutat și vrednic de a fi luat în seamă.

Astfel că, muzeele au devenit parte integrantă a Europei care a devenit obișnuită cu prezența muzeelor. Iar acest lucru poate fi cunoscut prin faptul că:

la sfârșitul secolului al XVI-lea, colecțiile și muzeele au devenit destul de obișnuite în Europa. Deși, erau deseori în mod semnificativ diferite în practică, toate aveau un singur obiectiv, să producă un cabinet, un model al naturii universale făcute private. Aceste muzee erau organizate în diferite moduri, dar în fiecare, spațiile și obiectele individuale aveau funcția de a aduce împreună lucrurile materiale și pentru a le aranja în așa fel încât ele să reprezinte și să aducă aminte o imagine întreagă sau parțială a unei lumi.

Încă din secolul al XVI-lea, lumea era obișnuită cu ideea de muzeu, înțelegând prin acesta că o imagine a lumii e reînviată și adusă la vedere astfel încât tot mai mulți să poată face cunoștință cu acea lume. Muzeul devine o grijă universală a Europei care pune preț pe cultură încă din cele mai vechi timpuri.

Scriitorul T. Greenwood merge și mai departe în a afirma că „un muzeu și o bibliotecă la care se poate avea acces liber sunt la fel de necesare pentru sănătatea mentală și morală a cetățenilor așa cum mijloacele sanitare, apa și iluminatul stradal sunt bune pentru confortul și sănătatea fizică.” Prin urmare, importanța dată unui muzeu poate fi asociată cu importanța dată unui stil de viață sănătos în sensul în care cultura are un impact imens pentru sănătatea mentală a unui popor sau a unui individ în mod specific.

Muzeul istoric e cel care stă la baza a ceea ce reprezintă astăzi muzeul modern. În continuare se vor contura aspecte ce țin de elementele specifice muzeului modern, dar și aspecte ca marketing și media, specifice lumii moderne.

Perspective diacronice asupra conceptului de muzeu în contemporaneitate

Trecerea timpului a adus cu sine schimbări de ordin politic, social, economic, dar și în ceea ce privește dezvoltarea muzeelor. De la clădire, până la prezentarea și mediatizarea muzeului, totul a primit o cu totul altă perspectivă. Deși obiectele vechi sunt în centrul a ceea ce înseamnă un muzeu, abordarea însușită joacă un rol extrem de important în atragerea de vizitatori. Astfel că muzeul contemporan își deschide ușile atât pentru marii cunoscători și colecționari de obiecte de valoare, cât și pentru oamenii de rând care nu sunt la fel de familiarizați cu obiectele de artă de mare valoare și care nu au un simț estetic foarte bine conturat.

O metodă modernă folosită în cadrul muzeelor contemporane este reprezentată de marketing. Marketingul privit ca fiind specific domeniului de afaceri, ajunge să fie din ce în ce mai folosit și în domeniul muzeelor. În ce privește definiția oficială a marketingului Dicționarul Explicativ al Limbii Române îl definește în cele ce urmează:

Știință a eficienței economice, înglobând totalitatea tehnicilor și metodelor moderne referitoare la livrarea mărfurilor de la producător la cumpărător, în ceea ce privește atât desfacerea propriu-zisă (organizarea magazinelor), cât și depozitarea, transportul, asigurarea, sondarea și prospectarea pieței etc. [< engl. marketing < market – piață].

Prin urmare, muzeografii propun mai multe metode având scopul ca muzeele să se facă remarcate și accesibile tuturor oamenilor, indiferent de pregătirea personală pe care aceștia o au. În primul rând, marketingul e cel care ocupă un loc de o reală importanță în ceea ce reprezintă muzeul secolului XXI.

Marketingul joacă un rol important în relația dintre muzeu și potențialii vizitatori. Astfel că, scriitoarea McLean consideră că „marketingul este stare de spirit, o atitudine care trebuie asumată de întreg muzeul.” De asemenea, ca definiție McLean definește marketingul muzeal ca fiind „un proces prin care se construiesc relații între muzeu și publicul său.” Marketingul muzeal are ca scop crearea unor relații cât mai apropiate și strânse între muzeu și vizitatorii săi, având în vedere schimbul produs între aceștia, muzeul oferă o fărâmă de istorie care aduce îmbunătățiri pe plan cultural, iar oamenii oferă prin timpul lor acordat muzeului, o continuitate, semn că această metodă funcționează.

În același context, cel al marketingului, Neil, Philip și Wendy Kotler consideră că „în centrul activității de marketing se află schimbul, tranzacțiile și relațiile dintre muzeu și consumatori, dar și relațiile cu competiția.” Prin urmare, muzeul nu e doar un spațiu plin de încărcătură istorică, dar și un spațiu al competitivității unde au loc diferite schimburi între muzeu și vizitatori. Aceste schimburi sunt importante atât pentru muzeu cât și pentru consumator, în sensul în care vizitatorul se încarcă de istorie, iar muzeului i se oferă, prin acest proces, continuitate. Desele vizite de care muzeul are parte conturează imaginea unui muzeu viu, atractiv care atrage mai mulți vizitatori.

Într-o lume caracterizată de schimbare, abordarea cu care muzeografii operează primește o cu totul altă perspectivă. Alexandra Zbuchea susține că „se pune accentul pe satisfacerea nevoilor vizitatorilor și ale comunităților pe care muzeul le deservește. Se atrage atenția asupra importanței cunoașterii intereselor, percepțiilor, așteptărilor, nevoilor și preferințelor a două tipuri de audiențe: cea existentă și cea potențială.” Astfel că, interesul persoanelor responsabile din cadrul personalului muzeului trebuie să aibă în vedere aspecte ce țin de marketing, cu alte cuvinte, are loc un fel de vânzare, de mediatizare a ceea ce un muzeu are specific. Prin urmare, muzeul, indiferent de vechimea obiectelor ce le deține, trebuie și reușește să se adapteze vremurilor actuale. Programul muzeal trebuie să aibă în vedere așteptările publicului care au avut deja un contact cu ce înseamnă un muzeu, dar și așteptările publicului potențial care se vrea a fi atras spre sfera culturală.

Deși nu se cunoaște o rețetă de succes pentru o mai bună înțelegere și o mai bună funcționare a tot ceea ce înseamnă muzeu, C. Bucur reflectă asupra acestei idei și oferă sfaturi practice dovedind faptul că și în acest domeniu se poate face performanță de calitate:

dacă ni s-ar cere o rețetă de succes de principiu, pentru un destin optimist al Muzeului ca instituție a secolului XXI, aș reduce-o la câteva idei: să trăiești în prezent, cu ochii ațintiți în viitor, să-ți asumi condiția propriei identități culturale, ca cea dintâi condiție pentru dobândirea legitimității universale, să-ți faci cu pasiune meseria, ridicându-ți permanent cota științifică și culturală la nivelul superior al ultimelor descoperiri și inovații, în domeniu, dar și pentru a răspunde optimal exigențelor publicului, să conștientizezi că tu (muzeul tău) ești poarta de intrare a întregii lumi în România și fereastra de privire a lumii întregi prin imaginea propriei culturi.

Cultura e cea care oferă unei națiuni imaginea despre lume și viață, iar tot ce există astăzi e o evoluție a ceea ce a existat în trecut. Având această perspectivă, se poate crea o înțelegere mai profundă a ceea ce muzeul reprezintă pentru cultură. Cultura caracterizată de obiceiuri este viu descrisă în cadrul unui muzeu, acesta reușind să își îndeplinească scopul de a fi un far peste veacuri în comunitatea aflată în continuă metamorfoză.

Pe lângă marketing, spațiul Media ocupă un alt loc deosebit de important. Paginile web menite să ofere informații privitoare la orarul vizitelor, principalele atracții ale muzeului dar și altele. Acestea nu doar că sunt practice pentru publicul larg, dar reprezintă o metodă de a fi vizibil în toate planurile, până și simpla disponibilitate produce încredere în mintea oamenilor. Toate aceste aspecte subliniază faptul că muzeul e într-o continuă adaptare la vremurile actuale. Deși obiectele aflate în cadrul muzeului sunt datate din timpuri străvechi, acestea sunt puse la loc de cinste chiar și în secolul vitezei, secolul XXI.

Într-o altă ordine de idei, Alexandra Zbuchea afirmă că „în prezent muzeele din întreaga lume trec prin transformări fără precedent, ele nu sunt astăzi numai în slujba vizitatorilor care îi trec pragul cu interes, ci și a unor comunități mai largi, foarte active și exigente.” Acest fapt întărește ideea că muzeele au devenit un subiect extrem de bine căutat în rândul cunoscătorilor. Datorită acestora, responsabilii de muzee sunt oarecum obligați și impulsionați să țină pasul cu noile tendințe pentru a rămâne relevanți pentru o societate însetată de ideea de nou. În domeniul muzeelor, inovația reprezintă un aspect de maximă importanță, competivitatea având un rol decisiv. Competitivitatea are ca rezultat crearea unor versiuni mai bune, mai atractive a muzeelor implicate în acest proces. Publicul devine tot mai exigent în așteptările pe care le are cu privire la muzeu, astfel că și cei responsabili fac tot ce le stă în putință pentru a împlini aceste așteptări. Transformările implicate nu au scopul de a schimba cu totul fața unui muzeu, ci de a pune în evidență obiectele de valoare, de artă din cadrul acestuia. Clădirea în care sunt prezentate obiectele de artă nu are doar un rol estetic, ci practic, deoarece o clădire în ruină, neîngrijită nu face altceva decât să pună în pericol obiectele ce le adăpostește. Astfel că, atunci când se vorbește de muzee, acestea sunt cele care conservă o lume care e tot mai mult pe cale de dispariție și acest fapt duce la o mai multă băgare de seamă a societății din care face parte.

Prioritatea unui muzeu s-a schimbat, astfel că „muzeul modern se află sub diverse forme în slujba comunităților și al societății. El este o organizație care se centrează pe vizitator.” Vizitatorul devine centrul în jurul căruia se desfășoară întreaga activitate din cadrul unui muzeu. Acest lucru nu face altceva decât să îmbunătățească și să perfecționeze relațiile dintre vizitatori și personalul muzeului. Mai mulți vizitatori înseamnă continuitatea și viața muzeului. Muzeul modern are în vedere dorințele vizitatorului și încearcă să împlinească așteptările acestora.

Impactul produs de lumea capitalistă face ca muzeele contemporane să fie „adevărate centre culturale tot mai atractive și dinamice.” Astfel că, muzeele devin o opțiune destul de atractivă pentru timpul liber. Modernizarea lumii face ca oamenii să-și dorească să revină la trecut. Iar muzeul devine alegerea cea mai bună pentru a retrăi nostalgii ale trecutului.

Activitatea muzeului trebuie să producă încântare vizitatorilor ca aceștia să revină. Accentul pus pe „calitatea experienței fiecărui vizitator trebuie să fie o preocupare centrală a oricărui muzeu.” Experiența rezultată face diferența între muzee și impactul produs de acea experiență asupra vizitatorilor.

Pentru ca muzeul să rămână viu, de actualitate, în topul preferințelor publicului larg, personalul muzeului aplică tot felul de metode. Unele dintre ele pot fi expozițiile, reabilitarea clădirii etc. Astfel că, „în țările dezvoltate, cele mai des aplicate rețete sunt realizarea unor expoziții temporare de mare amploare și impact (expoziții de tip blockbuster) precum și restaurarea, modernizarea, reamenajarea sau chiar extinderea clădirii muzeului.” În acest fel, muzeele își păstrează vizitatorii și statutul de a fi atractive pentru toate categoriile de oameni, indiferent de vârstă.

Muzeele nu reprezintă doar un loc de culturalizare ci, așa cum afirmă scriitorul Giesser „muzeele și-au schimbat caracterul, având în prezent un rol social și activ, nu numai unul cultural-educativ. Astăzi, muzeele sunt un spațiu de dezbatere, de interacțiune socio-culturală, de angajament și activism social.” De aceea, în prezent, în cadrul programului obișnuit de muzeu au loc tot felul de dezbateri pe teme propuse, de asemenea și reprezentații teatrale, festivaluri și altele care implică subiecte de cultură și nu numai.

Muzeul contemporan își propune să împlinească tot mai multe nevoi și dorințe ale consumatorilor. În acest sens se poate vorbi despre lucrurile simple aparținătoare unui muzeu ca: toaletele, cafenea, unde oamenii nu doar iau parte la un program, ci și pot relaționa unii cu alții. Prin urmare, muzeul devine și un loc al relaționării. Muzeul trece la un alt nivel în abordare, acela de a atrage prin propriile mijloace vizitatori.

O altă metodă de a fi cât mai vizibili și cât mai accesibili o reprezintă inițiativa Noaptea Muzeelor timp în care toate muzeele își deschid porțile pentru vizitatori. Această manifestare „inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronată de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor are loc în noaptea dintre 20 și 21 mai. Este un eveniment european desfășurat la nivel internațional, aflat anul acesta la a 13-a ediție.”

Această inițiativă e prezentă și în România unde muzeele țin pasul cu marile orașe ale Europei. De asemenea pot fi vizitate și castelele reprezentative ale României, cum ar fi: Castelul Peleș, Castelul Bran, muzeele tradiționale, casele memoriale. Toate sunt disponibile celor interesați de artă. Pe lângă faptul că sunt deschise pentru a fi vizitate, unele muzee, castele, case memoriale au în intervalul de timp în care sunt deschise publicului larg tot felul de scenete, reprezentații, concerte în incinta muzeelor, totul pentru a crea o atmosferă primitoare ca vizitatorii să revină.

Toate aceste inițiative de a fi cât mai vizibili în ochii societății evidențiază ideea că:

muzeul, la rândul său, depinde de public. El are misiunea de a dezvolta, conserva, studia și prezenta patrimoniul deținut, în beneficiul publicului său, al comunității, al societății. Fără public, muzeul ar fi o organizație fără viață, ar fi un conservator-cercetător rupt de comunitatea umană – retras într-un turn de fildeș, ar fi un seif al cărui conținut nu ar vedea lumina zilei.

Muzeul depinde de publicul vizitator care trebuie să aibă în vedere rolul important pe care îl are în comunitate. Muzeul există pentru vizitatori, expozițiile în sine nu ar mai putea fi numite expoziții dacă nu ar avea un public care să le observe, să le analizeze, să le admire.

În cadrul inițiativei Noaptea muzeelor, este încurajată pur și simplu ideea de a vizita muzeele din apropiere sau din locuri mai îndepărtate, de a avea un contact cât de mic cu ceea ce înseamnă un muzeu. Oamenii vor observa obiectele expuse, clădirea, precum și personalul, iar pentru unii dintre ei acesta va reprezenta primul contact cu această lume a muzeului, fapt ce va constitui un aspect extrem de important în a reveni sau a nu mai reveni. Atmosfera creată în muzeu este decisivă în prioritizarea oamenilor de a alege vizitarea unui muzeu sau nu. Deoarece această inițiativă are loc în fiecare an, aflându-se deja la a 13-a ediție, muzeografii împreună cu responsablii muzeelor trebuie să fie într-o continuă alertă în a aduce inovații care să atragă atât un public nou, cât și pe cei care au mai avut contact cu același muzeu. Inovația și marketingul ocupă locuri fruntașe în administrarea unui muzeu.

Marketingul are rolul de a crea publicitate în jurul ideii de muzeu, având scopul de a atrage cât mai mulți vizitatori. Prin urmare, vizitatorii sunt scopul final al marketingului. Marketingul are în vedere și aspectul financiar care este cât se poate de real. Nevoia de autofinanțare este cea care motivează personalul de a continua în ceea ce privesc activitățile muzeului. Fără o investiție financiară nu se poate face nimic care să inoveze. De la cheltuielile principale cum ar fi energia electrică, apa curentă și altele, apar nevoi noi cu apariția evenimentelor organizate. Totul costă, iar personalul muzeului este dator să gândească planuri de autosusținere.

În acest sens, Alexandra Zbuchea susține ideea că:

Marketingul vizează organizarea și orientarea activității muzeului către vizitator, către societate în general, precum și către obținerea de profit sau cel puțin a autofinanțării instituției respective. Scopul activității de marketing muzeal, în ciuda aparențelor și scepticismului unor muzeografi, nu este de a aduce bani de dragul profitului, ci de a garanta îndeplinirea misiunii muzeului respectându-se valorile culturale și etice specifice.

Muzeul își îndeplinește misiunea de a rămâne în preferințele publicului dacă toate aspectele referitoare la starea financiară, inovația, marketingul, publicitatea sunt împlinite. Toate aceste aspecte sunt interdependente pentru o bună funcționare a ceea ce înseamnă un muzeu. De aceea, „dificultățile variate cărora un muzeu trebuie să le facă față pot fi combătute cu succes printr-o strategie de marketing aplicată cu consecvență.”

Managementul reprezintă o latură actuală extrem de importantă în administrarea muzeelor. În acest sens, Kevin Moore afirmă că:

managementul în muzee, potrivit unui articol recent, este cireașa de pe tort, cel mai înalt aspect al activității muzeale în prezent. Fiecare fațetă a managementului muzeal este examinată și reevaluată ca niciodată. Totuși, acesta nu va fi doar un scurt trend, un capriciu trecător de interes înainte ca altă latură a muzeului să fie plasată sub microscop. Ca un rezultat al combinației mai multor factori, managementul este posibil să rămână unul dintre aspectele cheie ale muzeelor în următorul mileniu.

Prin urmare, managementul reprezintă metoda eficientă și de viitor în ce privește buna funcționare a lucrurilor din cadrul unui muzeu. Acesta este văzut ca fiind asul din mânecă în domeniul muzeal.

Managementul muzeal are menirea de a soluționa eventualele probleme care apar, având în vedere că „muzeele, în starea actuală de schimbare rapidă în care se desfășoară, înfruntă probabil game de presiuni și de provocări mai mari decât au experimentat vreodată.” Schimbarea vremurilor a adus cu sine provocări care trebuie împlinite, iar managementul e cel mai potrivit în a găsi soluții pe termen scurt sau lung pentru ca obiectivul muzeal să nu aibă de suferit. Problemele din cadrul unui muzeu pot apărea de nicăieri, iar Kevin Moore face o clasificare a acestora în sensul că „aceste presiuni și provocări pot fi împărțite în politice, economice și sociale.” Această delimitare a lor face ca soluționarea să fie mai eficientă și mai centrată pe problema, presiunea sau provocarea în sine.

„Concentrarea actuală pe management poate permite muzeelor să înțeleagă mai bine de ce există, ce scop vor să atingă și care e cel mai eficient mod ca toate acestea să poată fi realizate.” Rezultă că managementul are un rol extrem de important în funcționarea muzeului deoarece are posibilitatea să creeze planuri pentru viitor, dar și posibilitatea de a privi în urmă pentru a face o introspecție care să aibă în vedere crearea unor soluții de viitor mai bune care să aducă progrese.

Totuși, domeniul muzeelor n-a fost un domeniu deschis spre schimbare, ci dimpotrivă. Această idee e conturată de Richard Sandell și de Robert R. Janes care susțin că:

muzeele n-au fost cunoscute, în general, pentru dorința de a îmbrățișa schimbarea, sau, într-adevăr, pentru capacitatea lor de a se angaja cu imperativele și oportunitățile ce le acompaniază. Mai degrabă, reacția lor a fost caracterizată, de cele mai multe ori, de indiferență, precauție, scepticism și de o dorință de a păstra valorile tradiționale și practicile de lucru. Totuși, în deceniile recente, cum ritmul schimbării a crescut dramatic, rezistența și inactivitatea s-au dovedit a fi situații de neconceput și muzeele au fost forțate să se confrunte cu provocări, să treacă peste obstacole și să se adapteze la oportunitățile prezentate de medii de operare, mai complexe, mai imprevizibile și mai dinamice.

În legătură cu schimbarea produsă în cadrul unui muzeu, „managementul și schimbarea sunt sinonime,” deoarece metodele de abordare implică categoric schimbări care trebuie făcute astfel încât muzeul să fie atractiv și să se prezinte tot timpul cu elemente de noutate. Richard Sandell și Robert R. Sanders se pronunță cu privire la relația dintre schimbare și disciplina managementului. Astfel că, ei declară că „schimbarea a ajuns să fie cunoscută pe scară largă, ca fiind un fenomen omniprezent, inevitabil și unul care a devenit, ca rezultat, tot mai central pentru disciplina managementului.”

Cu toate acestea, există pericolul ca „managementul să plictisească, neavând inspirația unei conduceri. O absență a conducerii la rândul său afectează atât personalul muzeului, cât și publicul; dacă expozițiile sunt lipsite de creativitate, educația e nefocalizată și colecțiile sunt prezentate fără viziune.” Dacă managementului îi lipsește o conducere corectă, plină de viziune, de scop va ajunge să devină o latură inactivă de care muzeul nu se poate folosi. Astfel că, managementul și o bună conducere sunt în strânsă legătură, interconectate, astfel încât obiectivul muzeului să fie împlinit.

Gail Dexter Lord și Barry Lord susțin că ”scopul managementului în muzee e să faciliteze deciziile care conduc înspre atingerea misiunii muzeului, împlinirea mandatului său și realizarea țelurilor și a obiectivelor pentru toate funcțiile sale.” Cu alte cuvinte, managementul e o altă metodă eficientă în funcționarea unui muzeu.

De asemenea, pe lângă marketing și management, „relațiile publice ajută muzeele să își îndeplinească misiunea.” Acestea au un rol definitoriu în continuitatea misiunii muzeale. În combinație cu managementul, relațiile publice reușesc să atingă obiectivul muzeal de a rămâne în preferințele vizitatorilor și pentru a cunoaște un progres real de la an la an, atât în ce privește muzeul în sine care trebuie să cunoască inovații pe toate planurile de activitate, cât și percepția oamenilor despre muzeul în sine care să se vadă într-un flux de vizitatori.

Cu privire la rolul lor în comunitate, muzeele au devenit extrem de importante pe latura culturală a unei comunități. Prin existența acestora și prin disponibilitatea acestora pentru public se poate observa interesul comunității pentru cultură și pentru artă, în general.

Prin acest aspect, rezultă faptul că:

muzeele există pentru public, atât pentru vizitatorii lor, cât și pentru comunitățile locale pe care le slujesc. În acest context, rolul lor s-a schimbat în societatea contemporană, de la acela de susținător al proiectelor de construcție națională și de promotor al cercetării știinifice, la educator, la lucrător social, la activist politic, la avocat al comunității etc.

În ceea ce privește modernizarea abordării în cazurile muzeelor, se poate vorbi și despre media și impactul produs în societate datorită publicității și a tot ce înseamnă spațiul virtual. În acest sens se poate vorbi și despre comunicatul de presă care „e cunoscut ca fiind unealta de bază în comunicarea cu media.” În era vitezei, media devine parte importantă a realității. Această unealtă pe care internetul o oferă poate fi folosită chiar și în interesul muzeelor. Vizibilitatea acestora în mediul virtual face ca muzeele să poată fi găsite în topurile căutărilor. Desigur, că și calitatea cu care muzeele sunt prezentate joacă un rol important. Oamenii, de cele mai multe ori, percep lucrurile în funcție de popularitatea pe care o au în acest spațiu virtual în care tot mai mulți își petrec timpul. Marile muzee ale lumii, cum ar fi: Muzeul Luvru, Muzeul din Londra sunt foarte active și în ce privește acest aspect al publicității care până la urmă poate fi considerat un mijloc bun de a atrage vizitatori.

Cicilia Lazzeretti, o profesoară universitară din Modena, Italia, vorbește despre o altă metodă folosită în cadrul muzeelor și anume EPA, abrevierea pentru Anunțul Expoziției de Presă. Această metodă este folosită pentru a ține pasul cu cerințele vremii și care dă rezultate pozitive. Astfel că, EPA (Anunțul Expoziției de Presă)

la începuturi a fost trimis în exclusivitate oamenilor din media –ori înmânat, ori prin mail, prin fax și prin e-mail –și n-a ajuns în mod direct la publicul larg. Acesta constituia un suport profesionist pentru munca jurnaliștilor la ziare, reviste, stații radio, stații de televiziune și mediul online care pe urmă puteau decide dacă să folosească acele informații sau nu în articole sau în discursuri.

Însă, lucrurile s-au schimbat și în ce privește Anunțul de Presă, acesta ajungând în zilele noastre să fie „plasat pe website-uri, cu ceva consecințe din urma intervențiilor jurnaliștilor, fenomen cunoscut cu numele de gatekeeping (prevenire a instituționalizării) și care pot fi complet evitați în atingerea audiențelor.” Prin urmare, publicitatea ia un alt drum, acela al spațiului virtual în care societatea secolului XXI e tot mai activă și prezentă.

Presa e tot mai activă în toate domeniile de activitate, iar muzeele nu sunt o excepție. În acest sens, Catenaccio susține ideea că publicul larg reprezintă un participant important în procesul anunțului de presă care totodată dă roade. Muzeografii dețin o unealtă extrem de importantă în atragerea de vizitatori, și anume, presa și tot ce cuprinde ea.

Pe lângă presă și domeniul virtual, se mai poate avea în vedere latura Relațiilor Publice care, de asemenea, reprezintă un mijloc indispensabil pentru relația dintre muzee și vizitator. Muzeul e dator să fie vizibil și în pas cu tehnologia pentru a-și păstra vizitatorii și pentru a atrage alții noi. De-a lungul timpului, obiectele din cadrul muzeului rămân aceleași, însă ce se poate schimba pentru a rămâne un suflu viu, un râu care se înnoiește în continuu e abordarea cu care muzeul își primește vizitatorii. Atât activitățile desfășurate în cadrul programului unui muzeu, cât și relațiile deschise cu publicul reprezintă un factor important care va influența opinia publicului. Oamenii, în general, doresc ca lucrurile să fie clare, iar în acest sens media și relațiile publice joacă un rol decisiv unde nu e loc de nicio îndoială. Ținând cont de apariția Relațiilor Publice în Europa, popularizarea acestora

a devenit evidentă la sfârșitul anilor 1940 și în decursul anilor 1950 și 1960, în special în Anglia, unde autoritățile locale acordau un interes special comunicațiilor publice. Instituțiile guvernamentale locale au fost cele responsabile pentru fondarea Instituției Relațiilor Publice (IPR) în Anglia în anul 1948, reprezentând prima organizație a practicienilor profesioniști.

De asemenea, atât turiștii străini cât și cei din cadrul țării pot fi mult mai bine informați cu ajutorul resurselor online. În acest sens, „EPA online poate deveni o sursă de informație pentru turiștii care se gândesc să viziteze un muzeu. De asemenea încurajează rezervarea programată și impulsionează comerțul electronic și comerțul de produse.” Muzeul devine, prin EPA online, accesibil și prin urmare, ușor de găsit.

Războiul a constituit o perioadă grea din toate punctele de vedere, iar muzeul n-a reprezentat o excepție. Se poate vorbi de o stagnare a lui din cauza situației mondiale. Totuși, „în etapa de după război, s-a ridicat o nouă conștientizare privind funcția crucială a relațiilor publice în contribuția succesului general al muzeului dacă aceasta vizează ridicarea profilului său media, gestionarea relațiilor sale cu părțile interesate sau atragerea de noi audiențe și de participanți obișnuiți.” Prin urmare, perioada de după război, contribuie la sensibilizarea poporului cu privire la muzeu. Oamenii, în general, după un dezastru natural, sau de orice fel încearcă să repare ce a fost distrus. Astfel că, muzeul devine o componentă importantă a interesului public. Dezvoltarea mass-mediei precum și a relațiilor publice nu face altceva decât să aducă un mare plus în succesul muzeului pe termen lung. Oamenii, cu ajutorul muzeului, se întorc la origini, iar acest lucru merită să fie conservat și apreciat.

De asemenea „după Cel De-al Doilea Război Mondial, muzeele au devenit o facilitate educațională, o sursă de plăcere și un mijloc de comunicare.” Publicul larg și-a schimbat percepția cu privire la muzeu, vrând să devină parte integrantă a lui. Acesta reprezintă o oază de înțelepciune, un izvor nesecat de istorie, dar și o legătură cu străbunii. Generația tânără are nevoie de un reper important în viață și acest lucru se poate face printr-o cunoaștere profundă a istoriei și a specificului național.

Marketingul are un rol important în desfășurarea programului unui muzeu, iar acesta trebuie aplicat într-un mod corect astfel încât să devină util pe termen lung. Deși, muzeul face parte, la prima vedere, din categoria domeniilor care nu necesită prea multă schimbare, acest lucru poate fi combătut prin ideea că de-a lungul timpului domeniul muzeal a cunoscut numeroase schimbări pe toate planurile, atât în ce privește partea exterioară (clădirea), cât și partea interioară constituită din exponate, dar mai ales modul de prezentare al lor, dezvoltarea relațiilor publice, programele realizate în cadrul muzeului și chiar și simplul fapt că muzeul are un program bine stabilit la care participă oricine dorește. În timp, muzeele au reușit să se autosusțină prin acest program de marketing adoptat după multe încercări în istorie. Prin urmare, „nevoia de marketing și de expertiză de strângere de fonduri, a devenit urgentă, în mod special pentru organizarea expozițiilor blockbuster (de mare succes), centrale pentru suportul financiar al muzeelor de artă.”

Binecunoscuta revistă, The Guardian, aduce în atenția publicului cititor problema taxei de intrare a muzeului. Autorul articolului, Jonathan Jones, susține ideea că „taxa de intrare nu ar trebui să fie un tabu. […] Taxa de intrare e un remediu mult mai bun decât vânzarea de tablouri, închiderea galeriilor sau concedierea de personal. Ar putea oare da vizitatorilor un simț mai pasionat pentru valorificarea unora dintre cele mai minunate experiențe pe care le pot avea?” Prin această metodă de autosusținere muzeografii devin și mai pasionați în a crea o atmosferă prielnică pentru ca vizitatorii să nu se oprească din vizitat. În acest fel, toată lumea are de câștigat, atât personalul muzeului, cât și vizitatorii care au parte de toată pasiunea celor implicați în a crea o imagine cât mai bună a muzeului.

O altă definiție relevantă a muzeului poate fi cea enunțată de Lewis, și anume: „Muzeul, instituție creată cu scopul conservării și interpretării primei evidențe tangibile a omenirii și a mediului înconjurător,” astfel că muzeul nu e doar un loc de relaxare, dar și un loc plin de o încărcătură istorică, emoțională care are scopul de a conserva file de istorie. Obiectele de meșteșugărit evidențiază relația omului cu mediul înconjurător, dar și printr-o trecere în timp, se poate observa evoluția acestora de la o perioadă la alta. Noile generații rămân tot mai străine vis-a-vis de viața de la sat, față de memoria trăită și față de rădăcini, până la urmă, iar muzeul are scopul de a rezolva într-un oarecare fel acest fenomen.

Această inițiativă de a introduce o taxă de intrare pentru o mai bună funcționare n-a fost introdusă de mult timp. „În conformitate cu Lewis în 1984 niciunul dintre muzeele britanice naționale nu includeau taxă de intrare, în timp ce 10 ani mai târziu aproape jumătate au preluat această inițiativă.” Prin urmare, anul 1994, devine anul unui nou mod de abordare în ce privește partea financiară. O abordare care aduce beneficii muzeului pe toate planurile. Partea financiară a muzeului, ca în orice alt domeniu reprezintă o latură extrem de importantă pentru o mai bună funcționare a lucrurilor.

Ținând cont de latura financiară, muzeele au nevoie și de susținere din partea administrației locale și centrale. Totuși, McLean afirmă că „cea mai mare amenințare a muzeelor vine dinspre administrația locală și dinspre cea centrală.” O bună funcționare a muzeului stă și în buna relaționare cu Statul. Acesta poate fi atât binefăcător, cât și răufăcător în sensul în care fondurile și licența de funcționare depind de administrația locală și de cea centrală. Statul încearcă să creeze o relație de dependență cu muzeul, astfel încât acesta să fie tot timpul sub înalta coordonare a lui. Acest aspect poate îngreuna bunul mers al lucrurilor în cadrul muzeelor.

Pe lângă taxa de intrare, muzeul are parte și de subvenție publică și donații. Acest lucru constituie atât o binecuvântare cât și un blestem, în sensul în care muzeul devine într-un anume fel dependent de aceste beneficii. Lazzeretti specifică acest aspect în care „muzeele devin tot mai dependente de donatorii bogați și de subvenția publică pentru a produce o sursă de venit având în vedere climatul politic actual căruia îi lipsește o viziune pe termen lung și o politică de coeziune.” Starea financiară a reprezentat dintotdeauna un aspect deficitar care trebuie manipulat într-un mod în care să nu fie lipsuri. Se caută o cale de mijloc în toate domeniile de activitate din cadrul muzeului, iar partea financiară reprezintă cel mai important aspect.

În ce privesc activitățile din cadrul muzeelor, în mod specific relațiile publice sunt cele care revigorează întreg programul de lucru. Noua tehnologie joacă un rol important în abordarea corectă a relațiilor publice având în vedere modul în care lumea se dezvoltă pe partea tehnologică din ce în ce mai mult. Internetul devine parte integrantă a tot ceea ce înseamnă vizibilitatea prin publicitate a muzeului.

Relațiile publice ale muzeului au fost suportate intensiv de folosirea noilor tehnologii care au izbucnit în perioada anilor `90 și s-au dezvoltat rapid în această perioadă. În anii `80 și `90, anunțurile de presă au fost în mare parte trimise spre media prin fax, o tehnologie care a fost folosită inițial doar în domeniul afacerilor și a agențiilor guvernamentale, care mai târziu a devenit mult mai comună și în cadrul muzeelor publice. Câțiva ani mai târziu, Internetul a făcut marea descoperire și muzeele au început să trimită e-mailuri, documente și imagini scanate.

Pe lângă relațiile publice care au înflorit într-un mod covârșitor, anunțul de presă a fost mai întârziat, în sensul că a fost tehnologizat mai târziu. Lazzeretti subliniază acest fapt și anume: „majoritatea muzeelor au început să digitalizeze anunțul de presă la sfârșitul anilor `90 sau chiar mai târziu.”

Pe de altă parte, anunțurile de presă actuale includ latura publicitară și promoțională a muzeelor. Accentul se pune pe nevoile vizitatorilor în mod exclusiv, ei devenind centrul atenției în jurul cărora se desfășoară întregul program. Cu alte cuvinte:

anunțurile de presă contemporane par a fi în mod semnificativ influențate de griji promoționale: vizitatorii apar ca recipientele principale ale expozițiilor și mare parte din atenție e acordată nevoilor lor. Anunțurile de presă contemporane conțin blocuri explicite de informație menite pentru ei, de la serviciile de bază până la programele și cataloagele educaționale.

Muzeul se folosește de discursurile în comunicare, iar Lazzeretti identifică mai multe tipuri. Primul dintre ele e reprezentat de „discursul în artă” a cărui scop e „să descrie, să interpreteze și să evalueze obiectele de artă dintr-o perspectivă subiectivă.” Descrierea ocupă un rol determinant în acest tip de discurs, în sensul în care „descrierea în discursul de artă poate fi analizat în termeni referitori la fenomene spațiale.” Subiectivitatea e definitorie acestui tip de discurs, iar orice părere e respectată. Fiecare dintre vizitatori își poate forma propria părere în urma experienței și în urma folosirii acestui tip de discurs care are la bază descrierea.

Cel de-al doilea tip de discurs, e „discursul promoțional” care poate definit ca fiind „o alăturare de câteva genuri relaționate cu un scop suprapus în a promova un produs sau un serviciu unui potențial client.” Acest tip de discurs e mult mai cunoscut datorită gradului de folosință. Acesta e utilizat în numeroase domenii datorită gradului de desfășurare în ceea ce privește publicitatea și puterea de vânzare. Dezvoltarea spațiului virtual este, de asemenea, un avantaj pentru acest discurs deoarece devine vizibil și în acest cadru. Discursul promoțional „în ultimele decenii a devenit mai evident datorită câtorva factori: creșterea folosirii multimediei, explozia tehnologiei în ce privește informația, o abordare multi-disciplinară înspre muncă, creșterea competitivității în mediile profesionale.”

Cel de-al treilea discurs identificat de Lazzeretti e „discursul media” care e extrem de important în comunicatele de presă, dar nu numai. „Discursul Media (sau știrile), în sensul lui cel mai general cuprinzând toate declarațiile produse de comunitatea profesionistă media, e unul dintre cele mai proeminente zone de cercetare în lingvistică și în analiza discursului.” Tot ce înseamnă media cuprinde acest tip de discurs.

Toate aceste trei tipuri de discurs sunt folosite și în rândul muzeelor. Acestea sunt implementate în cadrul muzeelor pentru o mai bună vizibilitate și funcționare. Prin urmare se poate vorbi de o recurență a discursului în toate domeniile publice, indiferent de aspectul formal sau informal.

Pe lângă aceste tipuri de discursuri adoptate de către muzeu ca mod de comunicare cu publicul vizitator, mai sunt prezente și alte tipuri de abordare. Și anume, ceea ce Lazzeretti subliniază, faptul că „genurile de comunicare adoptate recent de muzee: prezentările web, e-news/știrile online, blogurile și rețelele de socializare.” Noile trenduri în domeniul virtual sunt folosite și de muzee, iar acest lucru nu poate fi decât un avantaj și un mod de a câștiga încrederea publicului care poate fi atât specializat, cât și nespecializat.

Anunțul de presă constituie mijlocul cel mai răspândit în a face de cunoscut un muzeu. Tehnologizarea maselor face ca acest mijloc să fie unul dintre cele mai eficiente în a ajunge la potențialii vizitatori fără a fi nevoie de alți intermediari. Cu toate acestea, muzeele mari care și-au făcut deja un renume de-a lungul timpului, nu mai au nevoie de o așa mare publicitate, deoarece toți vizitatorii au aflat într-un fel sau altul de cele mai importante muzee. Oamenii dintotdeauna au fost interesați să cunoască principalele obiective turistice sau de specific național ale unei anumite țări, prin urmare muzeele fac parte și ele din această categorie de merită văzut. În privința muzeelor mai mici, acestea trebuie să depună efort pentru a fi remarcați pe această piață a muzeelor. Oricât de impresionant ar fi un muzeu, fără o publicitate eficientă, acesta poate rămâne în obscuritate, fapt ce duce la o involuție a ceea ce poate fi un muzeu de succes. Lazzeretti subliniază acest fapt, prin aceea că

folosirea EPA (și a anunțului de presă în general) nu e determinată de popularitatea muzeelor, deoarece atât instituțiile internaționale, cât și instituțiile locale au nevoie de ele pentru a ajunge la audiențe. În mod paradoxal, muzeele mari ar putea funcționa și fără anunțurile de presă deoarece lumea tot ar fi interesată de activitățile lor și fără acestea. Invers, cu cât e mai mic un muzeu, cu atât e nevoie de un efort mai mare pentru a-i lărgi vizibilitatea prin toate mijloacele de comunicare disponibile, incluzând anunțul de presă.

Anunțul de presă s-a dezvoltat în proporții foarte mari de-a lungul timpului. Astfel că, există câteva cuvinte care au fost asociate cu acesta intrând într-un fel de vocabular al lui. Prin urmare „cele zece cuvinte care formează corpul EPA și care arată cel mai bine frecvența creșterii de-a lungul a șapte perioade de timp –`50, `60, `70, `80, `90, 2000 și 2010 – sunt: programe, film, cultural, carieră, intrare, bilete, vizitatori, cultură, imagini și corp.” Muzeul intră și el în această categorie, prin utilizarea anunțului de presă și prin preluarea acestor termeni în conduita de zi cu zi. Acești termeni reprezintă elemente fundamentale în ceea ce privește mersul lucrurilor.

Anunțul de presă se întrepătrunde cu marketingul. Revenind la ideea de marketing, acesta face parte din aceeași categorie de promovare a unor obiective importante. Ambele fiind mijloace de publicitate, scopul lor este acela de a face remarcat muzeul atât pentru publicul interesat, cât și pentru cei care nu au nicio idee de ce înseamnă un muzeu sau o expoziție de artă. În ce privesc obiectivele marketingului, Zbuchea susține ideea legată de un studiu și anume:

Conform unui studiu realizat în 2013 de prezentul autor, cu privire la stadiul de dezvoltare al marketingului în muzeele din fostele state comuniste din Europa, în cazul muzeelor din România, în opinia managerilor acestora, principalele obiective ale marketingului muzeal sunt: atragerea vizitatorilor și promovarea expozițiilor, urmate de dezvoltarea imaginii muzeului și a relațiilor cu alte organizații (universități, alte muzee etc.).

Marketingul a devenit indispensabil deoarece „strategiile aferente mixului de marketing motivează și impulsionează vizitarea unui muzeu, achiziția și consumul ofertei specifice muzeelor.” Ca rezultat al utilizării marketingului, muzeul are doar de câștigat, rămânând în preferințele oamenilor. Fapt ce duce la împlinirea obiectivului muzeului, acela de a fi un far în întuneric și, de asemenea, de a fi o fereastră deschisă spre trecut. Muzeul prezintă bucăți palpabile de istorie și trebuie tratat cu reverență. Istoria devine accesibilă prin muzeu și prin exponatele pe care le adăpostește.

Muzeul prezintă aspecte ce țin de sfera culturalului, în sensul în care „muzeul are un rol important nu numai în interpretarea colecțiilor, în proiectarea și transmiterea mesajelor, dar și în îndrumarea publicului în timpul vizitei și asigurarea condițiilor necesare unei experiențe plăcute și instructive pentru public.” Muzeul trebuie să conțină informații referitoare la obiectele expuse deoarece un obiect care e bine descris ajută la o mai bună comprehensiune din partea vizitatorilor. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere și aspectul vizitatorilor străini care au nevoie de traducere, prin urmare informațiile despre obiecte și despre muzeu în general, trebuie să fie multilingvistice. Un marketing bun scutește muzeul de eventuale neplăceri care pot apărea pe neașteptate. E de preferabil, de asemenea, ca personalul muzeului să fie cunoscători de limbi internaționale pentru o mai bună comunicare cu publicul vizitator. Atmosfera muzeului în ce-i privește pe străini, e dată în mare parte, de acest aspect al limbii care din cauza necunoașterii unei limbi internaționale poate deveni o barieră lingvistică între muzeu și vizitatori, iar prin urmare să se creeze o descreștere a numărului de vizitatori străini. Personalul muzeului trebuie să includă în fișa de angajare și acest aspect al cunoașterii unei limbi străine care să aducă beneficii muzeului cu scopul de a atrage un flux continuu de vizitatori care să poată relaționa atât cu exponatele și atmosfera muzeului, cât mai ales cu muzeografii care pot oferi informații referitoare la muzeu și mai ales din propria experiență.

Un aspect important care trebuie să definească un muzeograf ar putea fi pasiunea cu care se raportează la muzeu și capacitatea cu care acesta poate transpune în limbaj acea pasiune. În mare parte, vizitatorii rămân cu o amintire plăcută din urma unei vizite, datorită muzeografilor pasionați care pot prezenta muzeul ca un bun extrem de important și de mare preț pentru ei. Pe lângă pasiune, aceștia trebuie să fie bine pregătiți în acest domeniu și în privința informațiilor despre muzeul pe care îl reprezintă. Totodată, partea de comunicare și relaționare să fie extrem de bine dezvoltată, astfel încât să nu se creeze niciun moment de stânjeneală între muzeograf și vizitator.

Pe lângă orarul de lucru în care muzeul poate fi vizitat, muzeul trebuie să vină și cu alte idei de prezentare care să fie diferite de un program obișnuit de descriere al muzeului. Vizitatorii sunt impresionați de programe care să îi țină în suspans, care să fie potrivite pentru toate vârstele, având în vedere și prezența copiilor, iar de acest aspect trebuie să țină cont și un muzeu oricât de mare sau de mic ar fi el. Pe acest subiect „un muzeu care dezvoltă numeroase programe educaționale, diverse și originale ca abordare, este perceput ca un muzeu dinamic care merită să fie nu numai vizitat, ci și susținut în diverse alte forme.” Un program de calitate atrage atât admirație cât și dorința oamenilor de a dona, de a investi și de a face posibilă organizarea unor astfel de programe cât mai des posibil. Oamenii se întorc acolo unde au avut parte de o atmosferă bună și de un program care să-i fi provocat pe latura culturală și istorică. Prin urmare, „programul trebuie să fie antrenant, surprinzător și chiar distractiv.” Orice metodă de inovație e binevenită în cadrul unui program de muzeu.

Cu privire la muzeul contemporan, al secolului XXI, clădirea în sine reprezintă și ea un aspect important care poate atrage sau, din contră, poate îndepărta vizitatorii. Tocmai de aceea, „este important ca și clădirea muzeului să fie prietenoasă și accesibilă.”

În consecință, pentru îndeplinirea scopului unui muzeu trebuie să se aibă în vedere numeroase aspecte legate atât de partea administrativă, cât și de partea exterioră cuprinzând clădirea, fațada clădirii, vizibilitatea muzeului dată prin organizarea de evenimente regulate. Muzeul modern face legătura dintre istorie și generația actuală. Acesta reprezintă liantul dintre generații. Simpla vizită a unui muzeu poate impresiona pe moment, dar nu pe durată lungă de timp, ceea ce face ca un vizitator să revină este atmosfera creată de oameni competenți și pasionați de arta muzeului care, desigur sunt parte a personalului muzeului.

Muzeul modern are la dispoziție nenumărate mijloace de a ieși în evidență. Prin intermediul internetului, muzeele pot intra în concurență atât ele între ele, cât și cu alte mari site-uri populare pe internet. În acest sens, promovarea site-urilor oficiale ale muzeelor joacă un rol important. Muzeul modern are nevoie de un flux de investiții care să-l mențină în preferințele oamenilor.

Funcția de educație a muzeelor poate fi evaluată din două perspective principale: din punctul de vedere al marketingului (luându-se în considerare îndeplinirea misiunii, eficientizarea activității publice, caracteristicile și nevoile publicului țintă, controlul rezultatelor etc.) precum și din perspectiva comunității pe care muzeul o deservește, de fapt utilitatea socio-culturală a programelor politice și a colecțiilor respectivului muzeu.

Muzeul resimte și el trecerea timpului și odată cu ea, noile provocări în materie de tehnologie și de era vitezei în care oamenii vor să afle într-un timp scurt aspecte ce țin de istorie. Modernizarea muzeului reprezintă unul dintre pașii evidenți de care a fost neapărat nevoie ca acesta să reapară nu doar în preferințele iubitorilor de artă, cât și în ale oamenilor simpli.

În acest capitol au fost prezentate aspecte ce țin de contrastul evident dintre muzeul istoric și muzeul contemporan, dar și aspecte ce țin de progresul muzeului, în general.

În capitolul următor se vor prezenta, în mod concret, pe cazuri concrete, felul în care muzeele din zona Făgetului au resimțit sau nu au resimțit această trecere la un alt nivel în ce privește modernizarea muzeelor. Totodată, se vor urmări rolurile muzeelor în comunitățile din care fac parte, cât de vizibile sunt prin activitățile avute și impactul produs de acestea în mjlocul comunităților.

MUZEELE DIN ZONA FĂGETULUI

Acest capitol se va ocupa de zona Făgetului, în mod specific de trei localități aparținătoare acesteia și anume, este vorba despre Făget, Traian Vuia și Sintești. Toate aceste trei localități au în centrul localității un punct cultural extrem de important reprezentat de ceea ce este un muzeu.

Zona Făgetului reprezintă o zonă rurală cu tendințe de a se urbaniza pe cât posibil, în acest sens se fac numeroase eforturi și schimbări de natură arhitecturală, culturală și socială. În acest sens, se poate vorbi de o prezență a muzeelor în trei localități și anume: Făget, Sintești și Traian Vuia. Aceste trei localități aparținătoare zonei Făgetului, doar una dintre ele e parte a unui oraș, Făget, celelalte două localități sunt relativ cunoscute, Sintești și Traian Vuia. Aceste aspecte stau mărturie faptului că edilii comunităților împreună cu intelectualii satelor Sintești și Traian Vuia și ai orașului Făget, s-au implicat în a prezerva bunurile specifice zonelor din care aceștia fac parte. Anii în care apar aceste muzee e relativ scurt, acestea fiind noi în comunitate, timp în care se încearcă abordări cât mai diferențiate în a atrage un public cât mai numeros.

Zona Făgetului cunoscută și sub numele de Țara Făgetului cuprinde atât orașul în sine, Făget, cât și întreaga zonă din jurul ei, sate precum: Tomești, Sintești, Begheiu-Mic, Margina etc. Totodată, aspecte ce țin de încadrarea geografică a zonei și anume: „microregiunea Țara Făgetului este așezată în vestul României, în partea estică a județului Timiș și partea estică a județului Arad.”

Localitățile bănățene din zona Făgetului, inclusiv orașul Făget constituie unul dintre reperele existente vis-a-vis de latura culturală a zonei. Pe lângă faptul că aceste trei localități de referință și-au păstrat obiceiurile specifice cum ar fi sărbătorile câmpenești (cunoscute sub numele de rugi bănățene), alături de ansamblurile folclorice prezente la aceste sărbători, dar și de graiul specific bănățean rămas viu în exprimarea de zi cu zi a sătenilor, adăpostesc file de istorie reprezentate prin muzeele care le poartă numele.

Fiecare din aceste trei localități au oferit lumii oameni care să-i reprezinte și care au rămas în conștiința vremii. Oameni precum: Traian Vuia (din comuna Bujoru, actuala Traian-Vuia), Traian Iancu (poet reprezentativ făgețean) și Partenie Gruiescu, preot al satului Sintești în secolul al XIX-lea care a scris prima monografie a satului Sintești.

Un aspect ce poate fi punctat în acest context e faptul că muzeele sunt destul de diferite unele de celelalte, iar cel mai discrepant e faptul că muzeul Traian Vuia, aflat într-un sat e cel care se apropie cel mai mult de ceea ce se numește muzeu modern. Deși nu dispune de o aparatură tehnologizată, simplul design al acestuia face ca el să se încadreze în rândul muzeelor moderne. Celelalte două muzee, cele din orașul Făget și cel din satul Sintești se aseamănă între ele, întrucât au același conținut etnografic în care se prezintă particularități rurale specifice zonei, locului. Nevoia de a avea un loc care să înmagazineze trecutul, dar care să reprezinte și un loc de cultură dedicat culturii și oamenilor, a făcut posibilă crearea și amenajarea unor astfel de muzee. Oamenii locului au fost deschiși în a-și dona obiectele vechi care erau într-un fel sau altul destinate pieirii în cele din urmă. Oamenii încep în a-și moderniza casele și astfel se pierd puțin câte puțin elemente care țin de specificul zonei. Prin donații, s-a putut conserva elemente specifice zonei care să reprezinte un reper pentru generația următoare, dar și pentru iubitorii de etnografie și specific național. Lumea apusă e reînviată cu ajutorul acestor muzee, semn că efortul fondatorilor n-a fost în zadar, dorința acestora fiind ca ele să dăinuiască în timp ca o parte integrată a comunității care ajută la o mai bună înțelegere a trecutului și a istoriei care nu trebuie uitate.

În cele ce urmează se vor prezenta, în mod general, câteva aspecte ce țin de latura istorică a localităților precum și aspectele definitorii ale fiecărui muzeu în parte.

Muzeul Traian Vuia

Localitatea Traian Vuia, cea care adună cele șase sate din zonă (Traian Vuia, Surducu-Mic, Săceni, Sudriaș, Jupani și Susani) este o comună bănățeană care poartă numele savantului Traian Vuia. În trecut, această comună a fost cunoscută cu numele de Bujoru.

Inventatorul Traian Vuia s-a născut în 17 august 1872 în comuna Bujoru, satul Surducu Mic, parte a comunei Bujoru, astăzi Traian Vuia, a urmat Școala elementară la Făget, orașul din apropierea comunei Bujoru, clasa a VIII-a la Gimnaziul superior maghiar din Lugoj, iar liceul îl urmează tot în Lugoj. Acesta a fost pasionat de tot ce ține de mecanică iar la liceu, această pasiune s-a dezvoltat din ce în ce mai mult.

În ce privește familia acestuia, părinții au fost „Simion Popescu (preot originar din Dobrești sau, după alte opinii, din Rădmănești) și Ana Vuia (originară din Lipova).” Încă din copilărie a avut înclinații spre a descoperi lucruri noi, astfel că „preocupările sale educaționale, încununate cu rezultate excepționale la învățătură, se desfășurau concomitent cu predilecția lui pentru observarea zborului păsărilor, dar și cu făurirea unor obiecte zburătoare.”

Sora acestuia declară că „toată ziua lucra la confecționarea de corpuri ușoare, plutitoare în aer, zmeuri, balonașe. Experiențele le făcea singur, fără să cheme pe alții. Munca era dârză, încordată până la neglijarea de sine. Se închidea în odaie și lucra.” Toate acestea reflectă ideea că Traian Vuia a fost preocupat de tot ce ține de sfera zborului, încă din copilărie. Deși era un copil simplu de la sat, acesta a îndrăznit să inventeze lucruri mari având experiența experiementelor din copilărie și studiul aprofundat de-a lungul anilor.

Ionuț Vornicu conturează profilul marelui om de știință încă din anii copilăriei:

A fost un elev eminent, absolvind fiecare clasă cu calificativul „excepțional” la toate obiectele de învățământ. De mic copil a manifestat aptitudini și interes pentru mașini și mecanisme.  Vuia mărturisește: "La vârsta de 10 ani, când frecventam școala elementară din Făget (Banat), în anul 1881, învățătorul Mohler construiește pentru băiatul său și un camarad al acestuia un zmeu. Am cercetat, cu curiozitatea obișnuită la acea vârstă, zmeul de dimensiuni mari. Scheletul lui era din trestie. Acest zmeu a avut un succes frumos. Tatăl unui alt camarad construise mai târziu un zmeu și mai mare. Tracțiunea sforii era atât de puternică, încât un băiat viguros de 12 ani nu-l putea ține singur, erau necesari doi băieți. Acest zmeu, învelit cu hârtie albastră, putea fi văzut din orice punct al orașului. La țară la părinți am construit o serie de zmeie".

Prin urmare, talentul lui Traian Vuia s-a făcut remarcat încă din fragedă copilărie, oferind o scânteie din ceea ce va deveni pe viitor marele pasionat de mecanisme. Acesta a fost exemplul perfect al unui om modest de la sat, care a avut un trai modest și care a reușit să surprindă în mod bun lumea bună de la oraș.

Prin crearea aeroplanului monoplan Vuia nr. 1 și prin zborul din 18 martie 19006, bănățeanul Traian Vuia nu numai că a reușit să influențeze lumea cercetătorilor și constructorilor în domeniul aviației moderne, impunând formula monoplană, astăzi generalizată și universal recunoscută ca fiind cea mai rațională, corespunzând cerințelor locomoției aeriene, ci a devenit și un pionier în evoluția mijlocului de locomoție aerian, reușind efectuarea primului zbor din istoria omenirii cu un aparat ce se ridică de la sol numai prin mijloace proprii de bord, fără recurgerea la vreun dispozitiv exterior. În felul acesta, Traian Vuia a deschis o eră nouă în această ramură a tehnicii, care până atunci era puțin explorabilă, reprezentând o victorie a geniului omenesc asupra elementelor naturii.

Având în vedere faptul că meritele primului aeroplan au fost atribuite altcuiva, Traian Vuia rămâne același om modest și simplu din satul Surducu-Mic, fapt demonstrat prin cuvintele: „Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanță are cine a făcut aceste lucruri, important este că ele există”, spunea românul care a revoluționat lumea prin inovațiile aduse în domeniul aviației.

Pentru a aduce un omagiu care să rămână peste ani și ani, numele comunei Bujoru s-a schimbat în numele savantului Traian Vuia, astfel ca el să rămână în amintirea comunității din care a făcut parte cândva. În comuna Bujoru, devenită Traian Vuia, locuiește strănepoata savantului care a venit cu inițiativa de a pune o siglă „Casa memorială Traian Vuia” (vezi Anexa 1.1, Fig. 1.12 și Fig.1.13 ), având scopul să sublinieze că până și în zilele noastre mai sunt urmași ai lui Traian Vuia, chiar în comuna ce îi poartă numele. Aceasta este cunoscută în sat cu numele de „Vuița”, semn că oamenii știu din ce familie provine aceasta.

Tot pentru a aduce un omagiu celui care a fost Traian Vuia, edilii comunei au venit cu inițiativa de a construi un muzeu în care să se facă tot felul de activități culturale, ținându-se cont de zilele în care Traian Vuia a cunoscut succesul, data de 18 martie, zi în care se organizează evenimente culturale la care participă oameni din toată țara și unde poate veni oricine dorește. Pe lângă data de 18 martie a fiecărui an calendaristic, în 17 august, ziua de naștere a savantului, Traian Vuia e sărbătorit în cadrul muzeului împreună cu musafiri din toată lumea.

Răzvan Fibișan oferă detalii cu privire la cel episodul în care Traian Vuia a cunoscut succesul și momentul în care acesta a adus inovații în domeniul aviației. Acest lucru este amintit cu mândrie de cei care apreciază munca celui care a fost Traian Vuia. Astfel că

la jumătatea lunii martie s-au împlinit 112 ani de când bănățeanul Traian Vuia făcea istorie, devenind pionierul aviației mondiale, cel care a făcut primul și cel mai greu pas pe calea cuceririi oceanului aerian. Data de 18 martie 1906 a fost scrisă cu litere de aur în istoria aviației mondiale, aceasta fiind ziua când românul Traian Vuia, pe drumul comunal care duce la Montesson (Franța) către fluviul Sena, a devenit primul om care a zburat de pe o suprafață plată cu un aparat (Vuia nr.1) mai greu decât aerul, autopropulsaat (fără catapulte și fără mijloace externe). După o accelerare pe o distanță de 50 de metri, aparatul, ce cântărea 240 de kilograme, cu un motor cu anhidridă carbonică, de 20 de cai-putere, s-a ridicat fără tranziție la înălțimea de 0,60-1 metru, zburând astfel pe o distanță de 12 metri, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat.

Președintele Fundației Academice Culturale, Coriolan Gârboni, exprimă motivele pentru care muzeul din comuna Traian Vuia a luat ființă:

Traian Vuia este cunoscut ca un savant francez de origine română, pentru că noi facem prea puține pentru valorile noastre. Merită să cinstim memoria acestuia cu un muzeu. Prima copie a avionului pe care am făcut-o a fost donată aeroportului de la Timișoara. Am încercat să îi punem și motor și să-l facem funcțional, dar din păcate nu am reușit să îl ridicăm. Am adus aici și o fușereală de machetă a elicopterului lui Vuia.

Anul 2012 este anul în care muzeul Traian Vuia a fost inaugurat, în 25 aprilie, zi de sărbătoare și bucurie pentru toată zona comunei și nu numai:

Muzeul dedicat marelui inventator Traian Vuia, inaugurat în 25 aprilie 2012 în comuna Traian Vuia (jud. Timiș), cuprinde numeroase exponate, documente, fotografii și machete. Traian Vuia și-a dedicat întreaga viață dezvoltării aparatelor de zbor mai grele decât aerul, adăugând două soluții tehnice: trenul de aterizare cu roți pneumatice și decolarea cu mijloace proprii de bord, fără dispozitive complementare sau cu impuls din exterior.

Clădirea muzeului are forma unei machete (vezi Anexa 1.1, Fig. 1.1 și Fig.1.2) integrându-se în rândul muzeelor moderne, având o parte din fațadă din sticlă acest design conferă o aură maiestuoasă a ceea ce a fost Traian Vuia. Acesta mai este dotat cu o sală de Conferințe unde este pus la dispoziție un videoproiector pentru orice fel de activitate în cadrul muzeului. Totul are un aer modern, încadrându-se în perioada secolului XXI, dar îmbinând foarte bine noul cu vechiul, modernul și istoricul. Traian Vuia prezentat în manieră modernă oamenilor moderni. Muzeul reprezintă o investiție realizată de Consiliul Județean Timiș din fonduri proprii:

Prin deschiderea acestui muzeu, cinstim memoria lui Traian Vuia. În urmă cu 4 ani, am sfințit acest loc unde a fost construită această clădire a muzeului dedicat lui Traian Vuia, unul dintre cei mai reprezentativi români. Muzeul a fost realizat prin grija Consiliului Județean Timiș și a Muzeului Banatului din Timișoara. Valoarea totală a lucrărilor este de 2.959.621,87 lei, din care 2.833.459,92 lei reprezintă suma investită în clădirea care găzduiește Punctul Muzeal „Traian Vuia”, iar 126.161,95 lei – dotările aferente. Lucrările au demarat în mai 2008 și au fost finalizate în 2010, recepția la finalizarea lucrărilor fiind realizată în anul 2011. Clădirea este realizată din sticlă și beneficiază de toate dotările necesare, de la centrală termică la aparate de climatizare. De asemenea, vizitatorii vor putea admira macheta istorică a avionului Traian Vuia, dar și macheta 1:2 a elicopterului Traian Vuia.

Muzeul nu oferă prea multe exponate având în vedere că „este foarte greu să faci un muzeu pentru a omagia personalitatea lui Traian Vuia. A fost o persoană modestă și a muncit toată viața. Nu sunt foarte multe lucruri lăsate în urma sa, a spus Leopold Ciobotariu, directorul Muzeului Banatului.” Totuși, puținele lucruri rămase precum fotografiile și machetele sunt puse în valoare prin amplasarea lor în muzeu, fiecare obiect având locul lui în decorul muzeului. Totodată, obiectele sunt cele care aduc aminte de cel care a fost Traian Vuia.

Astfel că, în holul de la intrarea în muzeu se află Macheta aeroplanului Vuia 1 (vezi Anexa 1.1, Fig. 1.3 și Fig. 1.4) – aeroplan cu care Traian Vuia a rulat pe pista de la Montesson de lângă Paris în 18 martie 1906. Acest aeroplan inițiază publicul vizitator în lumea savantului Traian Vuia și totodată în lumea aviației. Cu acest tip de aeroplan a fost posibil primul zbor al unui om cu un aparat mai greu decât aerul și care folosea doar mijloace de la bord.

În cadrul muzeului există o sală dedicată vieții și activității lui Traian Vuia, în care sunt expuse imagini și documente istorice din perioada studiilor pe care inventatorul bănățean le-a făcut la Făget, Lugoj și Budapesta, precum și documente  legate de perioada petrecută la Paris. De asemenea, este evidențiată și activitatea politică a lui Vuia, care a făcut parte din Consiliul Național al Românilor din Transilvania și Banat, el fiind delegat al României la Conferința de Pace de la Paris, la discuțiile referitoare la Banat. Un loc special este rezervat mărturisirilor urmașilor lui Traian Vuia.

În cadrul muzeului mai sunt prezente și alte două machete precum: „Macheta aeroplanului Vuia nr. 2 (vezi Anexa 1.1, Fig. 1.5), dezvoltat în urma experimentelor efectuate de Traian Vuia cu aeroplanul  nr. 1. Cu acest aparat au fost executate mai multe zboruri de scurtă distanță până în 17 iulie 1907, când, pe terenul La Bagatelle, s-a parcurs în zbor lungimea de 70 m” și „Macheta elicopterului Vuia nr. 2 (vezi Anexa 1.1, Fig. 1.6), cu care s-a reușit efectuarea unor zboruri stabile (varianta motorizată a elicopterului Vuia nr. 1 muscular).”

Prin urmare, muzeul memorial Traian Vuia este un loc încărcat de istorie care are scopul de a introduce publicul vizitator în lumea aviației încă de la începuturile ei. Amplasarea muzeului are și ea o însemnătate aparte fiind în mijlocul zonei în care savantul și-a petrecut copilăria și unde familia acestuia a trăit. Prin aceste locuri s-a născut pasiunea pentru mecanisme și pentru tehnica zborului, pasiune ce l-a făcut remarcat în rândul oamenilor la fel de pasionați de acest domeniu. Din păcate, acesta a rămas în umbra fraților Wright care au luat toate meritele pentru primul zbor. Cu toate acestea, Traian Vuia rămâne în inimile oamenilor din zona comunei Traian Vuia și ale românilor, în general, un om excepțional care a îndrăznit să conceapă ceea ce până atunci n-a fost posibil. Acest lucru s-a produs în ciuda mediului din care Traian Vuia a provenit, în ciuda problemelor financiare, semn că pasiunea acestuia a creat viziunea de a încerca lucruri mari. Această încercare nemaipomenită a uimit lumea aviației și a creat o nouă rampă de la care să se pornească spre ceea ce avioanele moderne sunt astăzi, în zilele noastre.

Traian Vuia a avut în vedere viitorul, iar descoperirea lui a adus un mare beneficiu aviației mondiale. Prin această descoperire, Traian Vuia rămâne veșnic în amintirea oamenilor ca cel care a îndrăznit lucruri mari cu posibilități mici.

În continuare se vor contura aspecte generale ale satului Sintești precum și punctul central și cultural al satului, muzeul satului Sintești. Se va reflecta modul în care muzeul influențează comunitatea și cât de bine e receptat acesta în comunitate. Cât de mult impact are în zonă, pe plan local, dar și național, chiar și mondial. Toate aceste aspecte se vor prezenta în cele ce urmează.

Muzeul satului Sintești

Satul Sintești, care datează din anul 1511, face parte din comuna Margina, aparținătoare zonei Făgetului.

Având în vedere că monografia este „Un studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și multilateral.” (Dicționarul Explicativ al Limbii Române) În Banat s-au scris monografii cu privire la unele localități. Ioan Hațegan afirmă faptul că în Banat se publică primele monografii:

Banatul este unul dintre primele – dacă nu cumva chiar primul – ținut al României în care au fost scrise și tipărite monografii ale unor localități. Cauzele consistă într-un nivel mai ridicat al dezvoltării economiei, comerțului, finanțelor, pe de o parte, iar pe cealaltă nivelul ridicat de instruire școlară, apariția iluminismului și iluminiștilor și în Banat. Aceste idei au pătruns în lumea satelor iar intelighenția a căutat să răspundă noilor provocări.

În mod specific, prima monografie este dedicată Timișoarei, iar în același timp, satul Sintești este făcut cunoscut printr-o monografie făcută de intelectualul satului, Partenie Gruiescu, în acest sens, Ioan Hațegan susține că:

prima monografie de localitate bănățeană este cea a primarului timișorean Johann Nepomuk Preyer, Monographie der königliche Freistadt Temeswar, (Monografia orașului liber regal Timișoara), apărută la Timișoara în anul 1853 și retipărită în germană și română la Timișoara în anul 1995. În același timp unul dintre intelectualii satelor, Partenie Gruiescu scria manuscrisul primei monografii sătești cunoscute: cea a satului Sintești, comuna Margina, județul Timiș. Dacă primarul timișorean a reușit să-și publice cartea, Gruiescu a lăsat lucrarea în manuscris și abia cercetătorii veacului al XX-lea l-au redescoperit și publicat.

Reprezentativ pentru satul Sintești a rămas protopopul Partenie Gruiescu, cel care a realizat prima monografie a satului pe care l-a slujit ca preot protopop. Subliniind acest aspect, scriitorul Ciobanu aduce și detalii în plus cu privire la cursul monografiei de-a lungul timpului:

la începutul anului 1859, autoritățile austriece au difuzat un chestionar în Voivodina Sârbească și Banatul Timișan cu scopul de a aduna date în vederea alcătuirii și tipăririi unei Etnografo-Topografică Descriere a Țărei Serbo-Banatice și a Graniței Militărești. […] În primul capitol al chestionarului, întâi de toate, se cerea istoria așezării, apoi coordonatele acesteia, denumirile formelor de relief, descrierea ruinelor, castelelor, monumentelor. […] Copia unui asemenea material 929 file, scrise cu alfabet chirilic) a găsit-o I.B. Mureșianu în satul Sintești, chestionarul respectiv fiind completat de un un cărturar al acestei localități, protopopul Partenie Gruiescu.

O monografie de dată recentă a fost scrisă de Ciprian Mert, fiul fondatorului muzeului, cu alte cuvinte, fiul satului, semn că iubirea pentru sat a fost moștenită și dusă mai departe. În carul monografiei sunt prezentate imagini, printre care și poezii care să contureze legătura specială dintre localnic și locul natal. Una dintre ele spune în felul următor:

Cât trăim pe-acest pământ / Mai avem un lucru sfânt: / O câmpie, un sat natal / O clopotniță pe deal. / Cât avem o țară sfântă / Și un nai, care mai cântă, / Cât părinții vii ne sunt – / Mai există ceva sfânt. / Cât pădurile ne dor / Și avem un viitor, / Cât trecutu-l ținem minte – / Mai există lucruri sfinte. / Cât Luceafărul răsare / Și în cer e sărbătoare, / Și e pace pe pământ – / Mai există ceva sfânt./ Cât avem un sat, departe, / Și un grai ce n-are moarte, / Cât ai cui zice "părinte!" – / Mai există lucruri sfinte. / Cât durea-ne-vor izvoare / Ori un cântec ce dispare, / Cât mai avem ceva sfânt – / Vom trăi pe-acest pământ.

O altă poezie oferită de Ciprian Mert vorbește tot de sat ca fiind un loc plin de amintirile copilăriei, dar unde n-a mai rămas nimic din tot ce a fost odată. Poezia surprinde un dialog între copilul plecat din sat acum ajuns adult și pământul în care s-a plimbat desculț. Poezia e plină de emoție și nostalgia trecutului care provoacă durere și regrete nespuse:

Un „petic” de pământ mi-a mai rămas în sat / Și multe amintiri pe care nu le pot uita, / Deși eram copil, când am plecat, / Toate au locul lor în mintea mea. / El este cel care, deseori mă cheamă / Să mă întorc în satul meu natal, / Să-l ar, să-l îngrijesc, că tare-i este teamă / Că va pieri arid, acolo sub un „deal”. / Bătrânii au murit demult, de-atuncia sunt „orfan”, / Urmașii lor sunt „domni” și hoinăresc prin țară, / Eu am rămas aici și-aștept din an în an / Să vii să mă cultivi, să nu fiu de ocară. / Îmi amintesc desigur, erai un tinerel, / Când alergai desculț, în dimineți cu rouă / Și te jucai cu „lopta”, cu Mihai „Berbecel”, / Când o pășteai pe „Mojar” și oițe vreo nouă. / Sau când pocneai cu biciul, la două vaci bătrâne, / Ce înhămate-n jug, trăjeau un car cu fân / Și alte „întâmplări”, ce veșnic vor rămâne / Precum și eu același, dar… fără un „stăpân”.Țăranii au dispărut, s-au dus care-n / „cătrău”. / Își caută norocul mai mult pe la oraș, / Ici-colo câte unul, mai trec prin „Făgădău” / Și pun „țara la cale”, să facă niște „pași”. / Dar… prea puțini se-ndură să are un ogor, / Să semene, să sape, să crească un „mălai” / De-aceia, măi Cornele! Eu mă sufoc și mor, / Nu pot răzbi cu „lenea”, și „iugăre” de scai. / Te înțeleg prea bine, pământ din rocă și din lut, / Cu câtă nostalgie îți amintești de mine, / Deși atâtea „vremuri” și ani ce au trecut / Tu dai viață „lumii”, tu „plămădești” destine. / Pe umerii tăi „veșnici” și eu am zbenguit, / Prin iarba cea pufoasă sau pe ogorul dur, / Apoi… am dat cu sapa, recolte-am pregătit / Și ele au fost mănoase, că, ai sufletul pur. / Eu îți percep durerea și glasul ce mă cheamă, / Dar anii au trecut și am un alt destin, / El este mai puternic, de nimeni nu e teamă, / De aceea îmi port „crucea”, cât pașii mă mai țin. / O să revin totuși, poate… la primăvară, / Să văd cum crește iarba, cireșii cum rodesc, / Dacă voi fi-n putere, mă voi întoarce iară /Pe acest pământ ce-i sacru, de aceea îl iubesc. / De fiecare dată voi urca și poposi pe „Grui”, /Acest dâmb ce … pentru mine-i „sfânt”, / Să mă închin, să las o floare, la crucea tatălui, / -Pe care s-o stropesc cu lacrimi, să crească pe mormânt.

Toate aceste informații despre sat și nu numai au fost adunate într-o locație specială, amplasată în centrul satului sub forma unui muzeu. Scopul acestuia e să pună în valoare elementele specifice satului și să ofere și altora oportunitatea de a cunoaște trăsăturile originale ale satului.

Având în vedere faptul că „interesul unui popor pentru istoria sa este totodată măsura cea mai sigură pentru gradul său de cultură, pentru civilizația lui,” satul Sintești reprezintă un exemplu în acest sens. Existența unui muzeu tradițional care aparține satului este cel mai bun exemplu că oamenii încă sunt interesați de latura culturală și istorică a satului. Aceștia nu vor să-și înstrăineze obiectele de mare valoare și care-i reprezintă ca sat.

Astfel că, într-un interviu acordat de domnul E. M. (vezi Anexa 2) care e fondatorul și realizatorul Muzeului cu numele Muzeul satului Sintești, se oferă detalii cu privire la muzeu atât pe partea tehnico-administrativă, cât și la semnificația sentimentală a muzeului. Până și numele subliniază poziția muzeului în sat, aceea de aparținătoare a satului, implicit a sătenilor.

Pornind de la definiția etnografiei ca fiind „știința care clasifică popoarele lumii, urmărește evoluția culturilor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce,” muzeul satului Sintești se ocupă de această latură etnografică a satului.

Muzeul satului Sintești (vezi Anexa 2.2, Fig. 2.1, Fig. 2.2) este un muzeu etnografic deoarece prezintă elemente din viața satului precum costume tradiționale, unelte, fotografii care înfățișează viața satului, o cameră care conturează o cameră obișnuită de început de secol XX (vezi Anexa 2.2, Fig. 2.4, Fig. 2.5, Fig. 2.6), tradiționala căruță (vezi Anexa 2.2, Fig. 2.11, Fig. 2.12) și multe altele. Muzeul se înscrie în rândul muzeelor tradiționale prin tematica pe care o urmează și prin clădirea care e recondiționată, dar care păstrează trăsăturile specifice unei case tradiționale de la sat. Spre deosebire de Muzeul Traian Vuia, muzeul satului Sintești reflectă istoria satului, nu doar a unei persoane ca în cazul lui Traian Vuia.

Muzeul satului Sintești face parte din comuna Margina cu care se află în parteneriat în ce privește partea culturală, astfel că pentru promovarea zonei cele două localități au realizat un proiect care să ajute la progresul acestei zone pe plan cultural. Astfel că:

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș împreună cu Primăria Comunei Margina și Centrul Turistic Margina au realizat un proiect de promovare a obiectivelor turistice din zonă. Sub denumirea Mic dejun la Margina propunem o incursiune în istoria și tradițiile locului, trecând prin bucătăria locală.

Primăria Margina și Centrul Turistic Margina au înțeles importanța promovării zonei din care fac parte oferind turiștilor o experiență cu iz tradițional care să îi întoarcă în timp. Zona Margina prezintă

o lume a lucrurilor simple și bune, pe care o puteți descoperi pe jos, pe bicicletă sau în căruță. O plimbare la trapul cailor, în liniștea pădurii, dezvăluie celor curioși povestea Bisericilor de lemn din Timiș, istoria locului sedimentată în exponatele Muzeului Satului din Sintești, tradițiile și gastronomia comunei, cu gust așezate în Casa tradițională a familiei Codrea din Zorani.

Această zonă oferă o experiență încărcată de istorie, de specific tradițional, specific zonei de sat în care aerul proaspăt, cântecul păsărilor împreună cu natura de care e înconjurată această comună, creează un spațiu de poveste. Pe lângă peisajul îmbietor, masa tradițională inclusă în program constituie un punct de atracție pentru a vizita acest loc. Referitor la latura culturală a zonei, muzeul satului Sintești ocupă poziție fruntașă fiind în măsură să contureze istoria satului Sintești în mod real prin exponatele aflate în custodia sa. Turiștii au răspuns invitației acestui proiect, înscriindu-se la o experiență de neuitat și îmbogățindu-se sufletește în niște sate bănățene încărcate de istorie și de specific național.

Toate aceste metode sunt adoptate cu scopul de a schimba percepția străinilor cu privire la neamul românesc în general, așa cum susține Claudiu Alexandru Vitanos, faptul că „am dorit să evidențiem că natura țării noastre nu trebuie înțeleasă doar ca munți, câmpii, ape, păduri – ca elemente concrete și separate unele de altele, ci intim integrate și într-o unitate armonică; o natură umanizată, îndrăgită, poetizată și personificată în subtila poezie populară, care atrage admirația oaspeților noștri.” Astfel, spațiul românesc nu e doar un spațiu frumos din punct de vedere geografic, ci și din punctul de vedere al bogăției culturale, spirituale, literare și etnografice. Fiecare zonă a României se caracterizează prin trăsături proprii în ce privește cultura, lăcașurile culturale, însă acest lucru nu face altceva decât să creeze o adevărată zestre națională pentru noua generație.

Prin experiența oferită de comuna Margina prin proiectul cultural se evidențiază ideea afirmată de Dinu C. Giurescu că „între natură și om, cu viața, destinul și sentimentele sale, legătura este indisolubilă, directă.” Prin urmare, raportarea la natură este întotdeauna plină de satisfacții, îndemnând la o retrăire a unei asemenea experiențe. Proiectul turistic nu face altceva decât să întărească această legătură a omului cu natura, semn că turiștii caută un asemenea loc în care să se simtă liberi, în largul lor.

În legătură cu aspectul spațiului mioritic plin de bogății alese pe toate planurile materiale și imateriale, „pământul românesc înseamnă armonie, varietate și frumusețe.” În acest sens, zona Făgetului, zona comunei Margina, zona comunei Traian Vuia reprezintă un pământ plin de însemnătate istorică care merită să fie promovat și pus în valoare.

În ce privește exponatele muzeului satului Sintești, o parte importantă a muzeului este dedicată costumelor tradiționale specifice zonei bănățene din Sintești (vezi Anexa 2.2, Fig. 2.7, Fig. 2.8, Fig. 2.10 ). Acestea sunt păstrătoare de obiceiuri, de mândrie sau regional vorbind, de fală bănățeană. Referitor la costumele tradiționale, Ion Vlăduțiu oferă o descriere plină de emoție și sentimentalism, și anume: „îmbinarea organică și armonioasă a utilului cu frumosul, bogăție de exprimare artistică, gust și măiestrie în execuție, simplitate plină de eleganță, varietate în unitate sunt numai câteva dintre principalele trăsături caracteristice ale costumului popular românesc.”

Tot astfel sunt și costumele zonei Sintești, păstrate și puse la loc de cinste în cadrul muzeului. Acestea încapsulează întreaga mândrie și specificitate ale unui popor fiind purtate în trecut cu demnitate și fală. Acum, acestea sunt cele care amintesc de frumusețea lucrului manual, al femeilor înzestrate cu meticulozitatea de a crea adevărate ținute artistice, dar care amintesc și de epoca în care acele costume reprezentau ținuta de zi cu zi. Acestea au rolul și de a sublinia felul în care ținutele vestimentare au evoluat de la an la an.

Costumele populare sunt atât de diferite unele de celelalte datorită faptului că

Varietatea portului popular este foarte mare, fiecare din zonele etnografice având o contribuție caracteristică, determinând, astfel, definirea aspectului etnografic local și la identificarea zonală a purtătorilor de costum; mai intervin mai mulți factori în legătură cu anotimpul, cu vârsta, cu starea civilă, cu anumite ocazii – de nuntă, de sărbători – cu ocupațiile etc. De asemenea, costumul popular tradițional a fost supus unei evoluții permanente datorită unor cauze complexe generale și locale.

Toate aceste costume, rămân de cele mai multe ori să fie admirate în cadrul unui muzeu, sau a unor reprezentații ale unor ansambluri populare, din cauză că modernitatea a schimbat mentalitatea comunității în privința hainelor. Hainele moderne au luat locul costumelor populare care nu se vor a fi purtate nici măcar la ocazii speciale. În acest sens, scriitorul Radu Pavel Gheo subliniază ideea că:

portul popular nu mai reprezintă de multă vreme comunitatea tradițională, ci este doar o reprezentare ideologică a ei. Procesul modernizării afectează și ceea ce ne place să numim oazele de spiritualitate națională. În majoritatea comunităților rurale, costumul popular (cu toate funcțiile sale – de reprezentare, de identificare, de prestigiu etc.) a fost înlocuit cu hainele moderne.

Modernitatea acaparează din ce în ce mai mult, astfel încât muzeele din Sintești,Traian Vuia și Făget, tind să devină din ce în ce mai mult singurele locuri care să amintească de trecutul acestei zone, rămase încă neschimbate total de valul conformării cu lumea modernă. Radu Pavel Gheo merge și mai departe cu referire la acest subiect încât declară că „numai printr-o lege care să atenteze la libertatea cetățeanului s-ar mai putea impune costumul popular în locul blugilor americani sau turcești.” Costumele populare au devenit ceva învechit, ceva care amintește cu nostalgie de trecut, dar la care nu se mai poate reveni.

În cele ce urmează se vor prezenta orașul Făget și punctul central cultural și turistic al acestuia: Muzeul Țării Făgetului. Deși, Făgetul este declarat oraș de un număr puțin de ani, acesta are lucruri valoroase de păstrat și de arătat celor interesați de artă, de partea etnografică a locului.

Muzeul Țării Făgetului

Orașul Făget este „un oraș din județul Timiș, Banat, România, format din localitatea componentă Făget (reședința), și din satele Bătești, Begheiu Mic, Bichigi, Brănești, Bunea Mare, Bunea Mică, Colonia Mică, Jupânești, Povergina și Temerești. Are o populație de 6.761 locuitori (2011).” Prima atestare a orașului este din anul
1548, având o istorie bogată în ce privește dezvoltarea și progresul în ceea ce este astăzi. Din 1994, Făgetul pe atunci comună, a devenit oraș, având în subordine cele 10 sate amintite deja.

De-a lungul timpului s-au găsit mai multe documente care atestă existența localității Făget, iar unul dintre ei este călătorul turc Evlie Celebi care a trecut prin această localitate și care și-a exprimat părerea vis-a-vis de ceea ce a remarcat. Astfel că, dintr-un document din 1660 s-a putut cunoaște aspecte ce țin de Făget ca formă și amplasare văzute prin ochii călătorului turc:

La 1660, călătorul turc Evlie Celebi, trecând prin Făget făcea o descriere a cetății medievale: „A fost construită de o femeie cu numele de Tilen… E o construcție în formă pătrată, frumoasă și tare. La apus se află o poartă care dă spre câmpie. Are trei sute de ostași aleși și material de război îndeajuns; e acoperită în întregime cu șindrilă, dar nu are piață și bazar sau altceva. Este doar un turn de serhat…”

Făgetul era renumit pentru activitatea intensă în ce privește târgul de animale. Acesta reprezenta un centru important de comerț. În acest sens Johann Lehmann oferă o altă descriere a Făgetului legată de această trăsătură a târgului ca fiind reprezentativă:

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, consemna: „Făgetul este un oraș câmpenesc frumos. Locul este bogat din cauza târgurilor de animale care se țin aici. Orașul este românesc, are peste 200 de case și două biserici. Hanul de la Făget este cel mai frumos și cel mai curat și încăpător pe toată linia Timișoara-Sibiu și acest han este proprietatea doamnei Soro. În han sunt opt camere pentru oaspeți. Călătorii sunt bine serviți, dar la un preț foarte scump.”

Această trăsătură a Făgetului devenit oraș în 1994 rămâne definitorie, acesta rămânând un centru comercial pentru satele dimprejurul său. Vinerea este ziua în care orașul răsună de voie bună, zi în care oamenii din zonă se adună la renumiții „mititei” care reprezintă atracția pieței din Făget. Astfel că, „fie ploaie, fie frig, numeroase persoane străbat chiar și zeci de kilometri ca să ajungă vinerea în piață la Făget, pentru a mânca mici.”

Cristian Ghinea aduce la lumină faptul că Făgetul:

a fost, timp de un an de zile, o adevărată capitală culturală a României. Minunea s-a produs în anii celui de-al Doilea Război Mondial, în împrejurările dramatice care au silit mii de moldoveni să se refugieze din calea luptelor în Banat. Iar Făgetul a avut parte de niște refugiați cu totul speciali. Mari muzicieni, actori, pictori, profesori de înaltă clasă, balerini, intelectuali de frunte au ajuns în comuna bănățeană cu luna mai a anului 1944.

Prin această întâmplare, s-a putut observa ospitalitatea oamenilor din Făget care și-au deschis casele unor oameni în nevoie, iar acest lucru a adus beneficii ambelor părți. Atât refugiații, cât și sătenii Făgetului au avut de câștigat. Refugiații au găsit adăpost în Făget, iar făgețenii s-au putut bucura de spectacole culturale.

Acest eveniment important din istorie are legătură cu actualul muzeu, în care s-au adăpostit oameni din partea Moldovei. Despre acest subiect important, profesorul Dumitru Tomoni afirmă că:

până la 21 mai, veniseră 844 de refugiați din instituțiile culturale de elită ale Iașiului, care au făcut din comuna, pe atunci, Făget, o adevărată Florență a Banatului. În total, în Făget au fost cazați, cu mari sacrificii, peste 2.000 de evacuați. Ieșenii erau găzduiți la casele oamenilor, dar și în localul Casinei Române din Făget, în locul unde acum s-a amenajat muzeul, dar și la școală. Primarul de atunci al Făgetului, dl. Traian Dragomir, a instituit două cantine speciale pentru refugiați și a avut grijă ca fiecare oaspete moldovean să aibă parte de condiții decente de cazare.

Muzicologul Constantin Stan Tufan reafirmă „vă dați seama ce era la Casina: aici vedeai un grup de balerini făcând repetiții, apoi auzeai formații corale și instrumentale – toate instituțiile culturale ale Iașiului funcționau normal, numai că o făceau la Făget.” Astfel că, timp de un an de zile, Făgetul a fost martorul unei adevărate reprezentații de artă. Deși vremurile erau grele, filarmonica „Moldova” a găsit refugiu în Făget unde și-a putut continua activitatea.

Muzeul aflat în centrul orașului Făget, poartă numele de Muzeul de Istorie și Etnografie Făget, iar obiectele pe care le adăpostește sunt aparținătoare mai multor localități din aria Făgetului. Consiliul Local al orașului a reprezentat un real ajutor în locația în care se găsește muzeul, aceasta fiind una dintre clădirile importante ale orașului, fostul local Casina.

Într-o comparație a celor trei muzee, tematica acestora este total diferită, Muzeul Traian Vuia se ocupă cu expoziția machetelor marelui savant și cu expunerea informațiilor despre viața lui, pe când Muzeul satului Sintești se ocupă cu prezentarea etnografică a satului Sintești având în colecție obiecte aparținătoare exclusiv locuitorilor din satul Sintești. Pe lângă acestea două, Muzeul de istorie și enografie Făget ca tematică se apropie de Muzeul satului Sintești, dar obiectele expuse provin din întreaga zonă a Făgetului, mai specific din satele dimprejurul Făgetului, de asemenea prezintă cronologic zona Făgetului, oferind o imagine întreagă a ceea ce a fost Făgetul odinioară până la Revoluția din 1989. Zona Făgetului are în componența sa trei muzee, semn că indiferent de zona urbană sau rurală, cultura e prețuită și pusă la rang de cinste.

Având o structură a ceea ce înseamnă un muzeu istoric și un muzeu modern și fiind prezentate pe scurt muzeele din zona Făgetului, în continuare se vor sugera câteva soluții care să îmbunătățească bunul mers al lucrurilor.

Soluții propuse

După vizitele făcute la toate cele trei muzee, în calitate de cercetător, dar și de vizitator, s-a putut constata faptul că toate cele trei muzee au un potențial extraordinar. Acestea au un rol important în comunitate, fiind cele prin care comunitatea rămâne veșnic vie prin fluxul de vizitatori pe care fiecare muzeu în parte îl are.

În primul rând, muzeul Traian Vuia are parte de toate lucrurile care constituie un avantaj pentru atragerea de turiști, avantaje precum amplasarea muzeului, vis-a-vis de Școala I-VIII, în apropierea poliției comunei Traian Vuia, pe șoseaua DN68A, aproape de Autostrada A1, DN68A, șosea ce leagă Lugojul de Traian Vuia și totodată drumul spre autostradă. Prin acest aspect, muzeul este destul de vizibil, zilnic trecând sute de mașini prin fața clădirii. Muzeul nu poate rămâne neobservat, ci dimpotrivă.

O notă mai puțin satisfăcătoare a muzeului Traian Vuia o constituie lipsa de personal pregătit pentru a face ghidajul vizitatorilor în muzeu. Acest lucru îi revine administratorului muzeului care nu are o pregătire specială în acest domeniu. Prin urmare, ar fi nevoie de un om pasionat care să atragă vizitatori și care să fie interesat de bunul mers al lucrurilor în cadrul muzeului prin planificarea de evenimente care să ajute la imaginea muzeului.

Un avantaj îl constituie faptul că muzeul Traian Vuia are un program bine stabilit în care poate primi vizite, iar acest lucru îndepărtează orice confuzie legată de orarul vizitelor. În afara vizitelor, muzeul este supravegheat în continuu, muzeul având paznici care sunt acolo non-stop. Prin urmare, muzeul este în mod continuu supravegheat, vizitat, admirat, apreciat, iar acest lucru nu face decât să ajute ca proiectul început în 2012 să continue de la an la an.

Pentru o și mai bună publicitate, având în vedere autostrada foarte aproape de muzeu, o soluție în acest sens ar putea fi amplasarea unui banner care să anunțe prezența muzeului în comuna care-i poartă numele savantului Traian Vuia. Un astfel de banner există pe DN68A, dar care a fost distrus de furtuni și n-a mai fost înlocuit cu un altul. Muzeul există, are ce arăta, comuna are cu ce se mândri, dar nu are cine să le pună în valoare și nici cine să le facă publicitate care să fie constructivă și care să aducă mai mulți vizitatori, astfel ca acest proiect să cunoască un progres de la un an la celălalt.

În al doilea rând, Muzeul Satului Sintești are parte de un om pasionat care și-a văzut visul împlinit și care gândește planuri care să ajute muzeul să rămână în preferințele oamenilor. Astfel că, muzeul cunoaște progrese atât pe partea administrativă în sensul în care muzeul este îmbogățit constant cu noi exponate, cât și pe partea de marketing. Muzeul este în parteneriat cu comuna din care face parte, comuna Margina, astfel că vizitatorii comunei pot vizita pe lângă comuna Margina și Muzeul Satului Sintești care se bucură de un flux de vizitatori din locuri și țări diverse. Interesul pentru muzeu și pentru prezentarea exponatelor într-un mod care să ducă vizitatorii în lumea trecutului, face ca realizatorul E.M. să nu aibă nevoie de un curs special de ghid muzeal. Un punct care constituie un dezavantaj ar fi lipsa de un orar constant în care să se poată face vizite fără să fie nevoie de un oarecare deranj pentru cel care face ghidajul.

În ce privește muzeul de istorie și etnografie Făget, acesta are un real potențial, dar care de asemenea, se confruntă cu lipsă de personal. Consecința acestui fapt este că nu există un orar constant în care muzeul să poată fi vizitat, doar prin contactarea domnului profesor care din cauza serviciului nu poate fi tot timpul disponibil. Acest lucru constituie un dezavantaj pentru imaginea muzeului și a culturii făgețene în general.

În concluzie, în toate cele trei muzee e loc de progrese, iar planurile pe termen scurt și pe termen lung prezentate în interviuri afirmă acest lucru. Se are în vedere găsirea de soluții care să ajute la o dezvoltare a muzeului în sine și la dezvoltarea în percepția comunității de a fi parte la tot ce se organizează în cadrul muzeului.

INTERVIURILE UTILIZATE CA FORME DE MĂRTURIE

Muzeele reprezintă o punte între trecut și prezent, stând mărturie pentru tot ceea ce a fost în trecut. De asemenea, ele oferă obiecte reale aparținătoare trecutului astfel încât vizitatorii să-și construiască singuri o imagine despre trecut.

Prin urmare, muzeele din zona Făgetului au aceleași trăsături definitorii în ce privește trecutul, oferind vizitatorilor experiența întâlnirii cu trecutul. Toate aceste lucruri au devenit posibile datorită unor oameni pasionați care au înțeles importanța muzeelor în viața socială, dar care au un rol extrem de important în conturarea culturii societății din care fac parte aceste muzee.

Istoria se explică pe sine prin mărturia celor care au trăit-o, ea rămânând vie atât timp cât cei care au trăit-o, o pot relata urmașilor. Acest fapt îl constituie și mărturiile preluate de la fondatorii muzeelor zonei Făget, care fie au trăit acea perioadă pe care o reprezintă în cadrul muzeelor, fie au moștenit-o de la înaintașii lor.

În cele ce urmează se vor prezenta în linii mari aspectele importante cu privire la muzee oferite în cadrul unor interviuri care stau mărturie peste ani și ani.

Interviu cu administratorul muzeului Traian Vuia

Din interviul acordat de administratorul muzeului (vezi Anexa 1), se poate cunoaște faptul că muzeul a luat naștere din nevoia de a se face ceva în memoria lui Traian Vuia. După 106 ani de la primul zbor, autoritățile locale și județene au luat inițiativa de a face ceva palpabil în memoria marelui savant Traian Vuia. Muzeul (vezi Anexa 1.1) stă mărturie că lucrurile se mișcă chiar și după atâția ani. Memoria lui Traian Vuia e reînviată prin această clădire care să adăpostească atât machetele care amintesc de munca acestuia, cât și acte, știri din ziare, fotografii care duc vizitatorii mai aproape de începuturile marilor descoperiri în aviație. În ce privesc vizitatorii, aceștia sunt majoritatea români, străini fiind mai puțini. Românii se reîntorc la rădăcini, iar Traian Vuia reprezintă o personalitate vrednică de a fi reamintită în viețile oamenilor. Ca impact, pentru zona Făgetului, este destul de bun, oamenii sunt din ce în ce mai interesați de istoria lui Traian Vuia. Ce face ca acest muzeu să fie unic și diferit față de alte muzee din zonă sunt machetele care fac parte din colecția lui Traian Vuia. Ca program de lucru, muzeul e deschis între orele 8:00 și 16:00, iar taxa de intrare este de 5 lei de persoană. Vis-a-vis de muzeu se află un monument care să aducă aminte de cel care a fost Traian Vuia. Amplasarea muzeului și a monumentului (vezi Anexa 1.1, Fig. 1.10) este pe strada principală a comunei, astfel încât trecătorii să poată vedea atât muzeul cât și monumentul și a fi dornici să viziteze. În satul Surducu-Mic, locul de naștere al inventatorului, se află un monument de aducere aminte a locului casei unde acesta a copilărit. (vezi Anexa 1.1, Fig. 1.14)

O activitate ce are loc în mod regulat în cadrul muzeului este Simpozionul anual dedicat în memoria lui Traian Vuia și cu ocazia Zilei Aviației. În timpul anului au loc tot felul de festivități cu musafiri din diferite locuri ale țării sau ale lumii, iar în funcție de acestea se organizează întâlniri în cadrul muzeului la care participă oameni pregătiți în acest domeniu, împreună cu primarul comunei astfel încât muzeul să ofere o atmosferă cât mai caldă și primitoare.

Astfel că, în fiecare an, în data de 18 martie, se organizează un Simpozion dedicat savantului Traian Vuia. În acest an, 2018:

este cea de-a VI-a ediție a acestui simpozion. Este un exemplu al continuității, care pentru mine înseamnă foarte mult. Acest simpozion înseamnă omagierea personalității complexe care a fost Traian Vuia. Traian Vuia nu a fost doar cetățeanul localității noastre, el este emblema întregului județ Timiș, iar pentru ce ne-a lăsat în urmă vom continua să-l omagiem în fiecare an, a declarat primarul Vasile Petruescu.

În privința organizării, „evenimentul a fost organizat de către Primăria comunei Traian Vuia, Consiliul județean Timiș, Asociația Aviatorilor din Timișoara și Muzeul Banatului.” Prin urmare, autoritățile locale și județene au în vedere importanța celui care a fost Traian Vuia și organizează în mod constant evenimente care să aducă cinste amintirii acestuia.

Muzeul binedispune de toate dotările de funcționare, încadrându-se în topul celor care au în vedere nevoile și așteptările vizitatorilor. Deși este un muzeu amplasat în zonă rurală, designul și condițiile create încadrează acest muzeu în rândul muzeelor urbane. Secolul XXI a adus cu sine schimbări majore atât în zonele de oraș cât și în viața satului, astfel oamenii de la sate trăiesc din ce în ce mai mult ca cei de la orașe, nemaifăcându-se nicio diferență. De asemenea, poate fi notat, în acest sens, că a devenit la modă ca cei de la oraș cu posibilități să-și construiască case la sat. Unii dintre ei vor să păstreze datinile și casele așa cum au fost ele odinioară, trăind în mod tradițional. Satul devine o oază de întoarcere la rădăcini, la neamul strămoșesc din ce în ce mai uitat. Muzeul Traian Vuia îmbină în mod ideal legătura dintre două lumi, viața uitată a savantului Traian Vuia, viața sătească a comunei Traian Vuia și adaptarea lui la așteptările secolului XXI. Acesta este o îmbinare perfectă între vechi și nou, semn că cele două pot coexista fără să se anuleze una pe cealaltă.

În privința receptării muzeului de către comună, administratorul susține că părerile sunt împărțite, în sensul în care unii sunt bucuroși de această inovație în satul lor, alții nu vă rostul existenței unui muzeu după atâția ani. Gura lumii întotdeauna a fost o problemă atunci când ceva nou lua ființă, iar muzeul nu scapă nici el de aceste critici. Totuși, muzeul există, iar acest lucru constituie un motiv destul de bun ca el să poată fi folosit la maximum în scopuri culturale.

Ca răspuns la întrebarea care ar fi planurile pe termen scurt și pe termen lung ale muzeului, administratorul a dat un răspuns personal în care și-a exprimat dorința de a se aduce mai multe exponate în vederea atragerii de vizitatori. Acesta a declarat faptul că în anul 2017, 1800 de vizitatori au călcat pragul muzeului Traian Vuia. Pentru ca aceștia să revină, muzeul trebuie să gândească planuri de a se îmbunătăți atât pe partea de marketing cât și pe partea de media, muzeul având pagină pe o rețea de socializare, dar care nu este actualizată la zi. Din perspectiva administratorului, muzeul reprezintă o metodă extrem de eficientă pentru ca anumite obiecte și anumiți oameni să rămână peste veacuri în memoria oamenilor. Vis-a-vis de muzeu se află școala cu clasele I-VIII, iar copiii sunt primii care au oportunitatea de la cele mai mici vârste de a face cunoștință cu o pagină de istorie a celui care a fost Traian Vuia.

Cel intervievat este atât administratorul muzeului, cât și cel care ține locul personalului specializat, oferind ghidaj vizitatorilor. Deși nu are o pregătire în acest domeniu, acesta încearcă să umple cât mai bine lipsa unui muzeograf. Acesta trăiește în satul Traian Vuia și oarecum este legat de acest muzeu, unde acesta reprezintă un loc de muncă, dar și o oportunitate de a sluji comunitatea din care face parte.

Muzeul Traian Vuia lasă o impresie plăcută prin arhitectura clădirii, prin amenajarea interioară a muzeului, fiecare exponat e pus în valoare fără să fie aglomerat, putând fi admirat cu ușurință de către vizitatori. Personalul nespecializat încearcă să țină locul cât mai bine astfel încât toată lumea să fie mulțumită.

Muzeul Traian Vuia rămâne un loc care merită vizitat ca aducere aminte și de a cunoaște o personalitate importantă a poporului român.

Interviu cu fondatorul muzeului satului Sintești

Într-un interviu acordat de fondatorul muzeului din Sintești (vezi Anexa 2) s-au urmărit trăsăturile specifice muzeului, dar și felul în care acesta a luat ființă. În primul rând, E. M. susține că muzeul a luat ființă ca o necesitate. Necesitatea de a conserva vechea tradiție a satului Sintești. Acest proiect a fost realizat prin mijloace proprii și din propria inițiativă a domnului E. M., intelectual al satului, învățător ieșit la pensie. Toată această inițiativă a pornit de la întâmplarea observată de domnul E. M. în care niște oameni, comercianți cel mai probabil, au umblat prin sat să cumpere pe preț de nimic lucrurile tradiționale aparținătoare satului. Acest lucru l-a marcat și a pornit pe drumul inovării în sat, acela de a crea un muzeu specific satului Sintești, astfel încât lucrurile de mare valoare să nu se piardă și să fie nu doar păstrate, ci puse la loc de cinste în muzeu. Oamenii vor să se scape cât mai repede cu putință de obiectele vechi care nu-și mai găsesc locul în lumea modernă de acum, iar soluția la această problemă o constituie donarea. Astfel că, marea majoritate a obiectelor muzeului au fost donate de către sătenii satului Sintești care au vrut să susțină viziunea învățătorului E. M.

Prin urmare, muzeul satului Sintești a luat ființă ca fiind un muzeu etnografic, care vrea să reflecte viața satului Sintești așa cum a fost ea. Fiind de dimensiuni reduse, având totul într-o clădire acesta nu poate fi comparat cu Muzeul Satului Bănățean care „este singurul muzeu etnografic din România care prezintă toate construcțiile reprezentative ale unui sat, cum ar fi: primăria, biserica, școala, căminul cultural și casa de oaspeți.” Cu toate acestea, muzeul satului Sintești e demn de a fi vizitat tocmai pentru a face o comparație și pentru a cunoaște istoria locului. Muzeul Satului Bănățean însumează mai multe case din mai multe locuri, pe când muzeul satului Sintești are la bază exponate aparținătoare în mod exclusiv satului.

Ca vizitatori, principalii sunt localnicii satului Sintești pentru care s-a creat acest proiect, ei fiind principalii cărora li se adresează acest muzeu. Un exemplu în acest sens îl constituie și numele muzeului, Muzeul satului Sintești, nume ce arată faptul că muzeul aparține satului, sătenilor. În privința vizitatorilor, muzeul satului Sintești dispune de o Carte de Onoare care țin cont de numărul vizitatorilor și le pune la dispoziția acestora un mijloc de a lăsa un gând bun, o părere, ceea ce i-a impresionat vizitând acest muzeu. Astfel că vizitatori sunt atât din zonă, cât și din străinătate, din țări precum SUA, Spania, Suedia, Germania, Olanda, Italia și altele. Domnul E. M. a afirmat faptul că în anul 2017, aproximativ 500 de persoane au vizitat muzeul. Muzeul are un impact imens în societate datorită faptului că este un muzeu etnografic și datorită faptului că este de puțin timp deschis, astfel că oamenii sunt curioși să afle lucruri noi despre satul lor. Pasiunea domnului E. M. a creat o viziune care să rămână peste ani și ani ca aducere aminte a ceea ce a fost odată satul Sintești. Anii trec, satul se modernizează, iar muzeul devine tot mai neîncăpător cu lucruri care să amintească de vechile obiceiuri, straie, obiecte de gătit și așa mai departe. Muzeul se caracterizează prin încadrarea lui în rândul muzeelor etnografice. Acesta are în componența sa trei încăperi, o sală mare care are ca exponate costume populare, diferite obiecte de meșteșug evidențiind ocupațiile oamenilor din sat odată cu trecerea vremurilor. (Vezi Anexa 2.1) Sala mijlocie care înfățișează o cameră de început de secol XX cu paturi, masă, tablouri etc. (vezi Anexa 2.1) Și încă o încăpere în care sunt afișate poze, diplome, medalii, cupe ale corului din sat, fanfarei și călușarilor.

Spre deosebire de muzeul Traian Vuia, muzeul satului Sintești nu are un orar fix, fondatorul muzeului, domnul E. M. locuind foarte aproape și fiind disponibil să vină, să deschidă și să facă ghidajul muzeului, oricând la orice oră. În privința taxei de intrare, aceasta nu există. Cine vrea să dea, poate da de bunăvoie ca donație pentru muzeu.

Ca răspuns la ce înseamnă acest muzeu pentru domnul E. M., acesta a dat un răspuns emoționant în sensul în care îl consideră copilul lui, acesta fiind creația lui, o dorință din tinerețe ajunsă realitate. Acesta se simte strâns legat de această inițiativă de a face ceva pentru satul natal, dar și pentru generațiile care vin. Inițiativă prin intermediul căreia tradițiile vor rămâne vreme îndelungată amintite de oamenii din Sintești, dar și din împrejurimi. Acest proiect a fost susținut de consiliul local care colaborează cu domnul E. M., iar ori de câte ori primăria are musafiri, unul dintre punctele turistice din zonă îl reprezintă Muzeul satului Sintești. Pe lângă ajutorul primăriei și administrației locale, domnul E. M. a primit susținerea familiei care îi împărtășește aceleași valori, semn că acesta a avut o influență bună în familia din care face parte. Soția, fiul și nora au contribuit la amenajarea muzeului, iar ceea ce se poate vedea acum este datorită strădaniei familiei lor. O familie de intelectuali care a gândit un plan prin care să salveze bunurile satului astfel încât ele să nu se piardă, ci să rămână în posesia satului. Prin urmare, toate obiectele expuse în incinta muzeului sunt strict obiecte aparținătoare satului Sintești. Ele reprezintă ceea ce a mai rămas prin casele oamenilor din vremurile demult apuse. Acest aspect oferă muzeului originalitate cu care satul Sintești se poate mândri. Prin această inițiativă, istoria satului nu moare, rămânând vie, palpabilă prin acest muzeu aparținător satului. Ca muzeu în general, pentru domnul E. M. acesta reprezintă „o pagină de istorie care nu trebuie uitat, stricat, ci păstrat, îmbogățit și dat mai departe.” (vezi Anexa 2) Pentru dumnealui, muzeul are o însemnătate aparte, fiind un mjloc de a retrăi trecutul.

În privința pregătirii profesionale în acest domeniu, fondatorul muzeului satului Sintești afirmă că nu a făcut cursuri speciale în acest domeniu. Dumnealui spune: „eu sunt copil de țăran, am crescut la țară și cam știu lucrurile și valoarea lor. Și atunci, obiectele le-am adunat de-a lungul vremii și am reușit să adun fără să am vreo specializare.” Pasiunea pentru acest domeniu l-a împins să viseze lucruri mari care au luat ființă sub forma muzeului ce există astăzi. Un om simplu, dar cu înclinație spre adevăratele valori ale satului, a reușit să-și vadă visul împlinit.

Ca planuri pe termen scurt și pe termen lung ar fi zugrăvirea fațadei care a fost deteriorată în urma unei furtuni și ce e cel mai important în vederea perpetuării muzeului este îmbogățirea colecțiilor muzeului. Scopul este ca acesta să fie în mod continuu înnoit cu exponate astfel încât vizitatorii să revină.

Muzeul satului Sintești este dovada reală că visurile pot deveni realitate. Amplasarea acestuia este pe drumul principal al satului, în apropiere de școală,astfel încât acesta are o vizibilitate folositoare pentru sat și pentru trecătorii din împrejurimi. Muzeul se folosește și de mijloace moderne, de tehnologia secolului XXI, mai exact de o rețea socială unde are propria pagină în care publică fotografii și anunțuri cu privire la activitățile ce implică muzeul satului Sintești. Pagina este actualizată periodic, iar acest lucru nu poate fi decât un plus în vederea publicității muzeului.

Muzeul satului Sintești merită să fie vizitat datorită caracteristicii de a se încadra în rândul muzeelor etnografice. Pot fi admirate obiecte care au aparținut satului Sintești, obiecte ca unelte de grădină, căruța tradițională specific bănățeană, costume populare, fotografii cu eroii satului, cu priveliștea satului acum schimbată după ani și ani.

Interviu cu realizatorul muzeului Țării Făgetului

Muzeul Țării Făgetului este un muzeu care s-a născut din dorința profesorului de istorie al Liceului Traian Vuia din Făget. Acesta l-a văzut ca o necesitate pentru a întregi cultura făgețeană, dar și pentru a aduce laolaltă elemente specifice zonei care să rămână în custodia unui muzeu care să le pună în valoare. Domnul D. T. afirmă în acest sens că „Făgetul și zona Făgetului este o zonă bine conturată în spațiul bănățean, o zonă în care s-au întâmplat importante evenimente istorice și nu numai, o zonă în care au activat oameni de cultură ce s-au impus în întreg spațiul bănățean și era firesc ca urme să fie consemnate și în acest muzeu.” (vezi Anexa 3)

Anul 2015 este anul în care autoritățile locale au făcut posibil ca muzeul să primească o locație și nu doar o simplă locație, ci una ultracentrală, localul Casina. Astfel ca, exponatele să poată fi admirate într-un loc dedicat exclusiv lor. Prin urmare, autoritățile locale sunt cele care au fost deschise la această inițiativă de a avea ceva specific zonei și de a conserva cultura Țării Făgetului în ceea ce este muzeul astăzi.

Acest proiect s-a născut din dorința domnului profesor D.T. care e pasionat de istorie și de etnografie. Acesta declară că:

Sigur, a fost o dorință și o solicitare a mea și concursul autorităților locale, repet, mi s-a pus la dispoziție acest spațiu ultracentral și am fost ajutat în amenajarea muzeului, atât de Primărie și Consiliul Local Făget, cât și de Muzeul Banatului din Timișoara pentru că el fiind într-un proces de reorganizare mi-au dat în custodie panourile pe care eu să pot monta exponatele. (vezi Anexa 3)

În privința vizitatorilor, aceștia sunt cu precădere elevi, elevii din Făget, dar și din localitățile vecine Făgetului. Timpul cel mai convenabil în care elevii merg să viziteze muzeul Țării Făgetului este cel în perioada programului cu Școala Altfel în care sunt organizate tot felul de activități culturale, iar muzeul este o opțiune importantă pentru educația elevilor, dar și pentru a-i familiariza cu specificul zonei în care studiază. Elevii au nevoie să cunoască o lume inexistentă zilele noastre, o lume care e total străină de ei. Tocmai din acest motiv există muzeele, ca cei care n-au avut prilejul să cunoască în persoană acele vremuri, să le poată cunoaște acum. Pentru cei care au trăit în acea perioadă, muzeul este un prilej de rememorare, iar pentru cei care nu au experimentat acele perioade, e un bun prilej în care pot face cunoștință cu lumea în care părinții, bunicii și străbunicii lor au trăit. Muzeul este o întoarcere la rădăcini și un bun prilej de introspecție. Pe lângă elevi, vizitatori mai sunt cei plecați în străinătate sau în alte locuri ale țării care vin cu ocazia zilelor orașului, sau mai bine cunoscută cu numele de Ruga Făgețeană. Domnul D. T. susține ideea că

Poate cei mai emoționați i-am simțit pe făgețenii plecați în străinătate. În ziua de rugă, muzeul e deschis în jur de ora 23:00, 00:00 și atunci foarte mulți făgețeni veniți acasă cu ocazia rugii stau ore în șir în acest muzeu, pentru că le amintește de perioada copilăriei, tinereții și devin nostalgici. (Vezi Anexa 3)

Desigur, că pe lângă acești vizitatori mai sunt și alții trecători prin Făget, oameni simpli, locuitorii Făgetului, într-un cuvânt: iubitorii de artă. Activitățile din cadrul muzeului sunt legate de sărbătorile anuale specific naționale. Astfel că

Pe de altă parte, evenimente foarte importante, bunăoară cele legate de ziua de 1 decembrie 1989 sau de Primul Război Mondial sau de Alba Iulia, că tot sărbătorim anul acesta Centenarul Marii Uniri s-au derulat în acest muzeu în prezența autorităților locale. Deci, s-au ținut activități, la fel când delegații din alte localități partenere vin la Primăria din Făget, unul dintre obiectivele programului de vizite este Muzeul din Făget. (vezi Anexa 3)

Autoritățile locale continuă să susțină proiectul muzeului prin atragerea de vizitatori, iar acest lucru ajută la dezvoltarea orașului în ce privește cultura și modul în care ea e percepută de către oamenii aparținători zonei și nu numai. Muzeul fiind trecut în programul de vizite al Primăriei, devine tot mai vizibil în sfera culturii.

Muzeul a luat ființă ca o necesitate, ca oamenii să nu uite ceea ce definește zona Făgetului. Inițiativa de a avea un muzeu în Făget a fost bine primită de comunitate care e prezentă la activitățile ce au loc în cadrul muzeului. Muzeul „se înscrie în categoria altor factori culturali care vin să contureze profilul spiritual al unei provincii.” (vezi Anexa 3)

Ca format, muzeul are o organizare cronologică, pentru o și mai bună înțelegere a zonei Făgetului. Această organizare cronologică oferă, de asemenea, o privire de ansamblu a ceea ce a fost și este Făgetul, acum, în zilele noastre, fapt ce îi dă o importanță aparte.

Am vrut să fie un muzeu cronologic, un muzeu care să reflecte evoluția Făgetului și a zonei Făgetului de la primele urme ale vieții pe aceste meleaguri, de la săpăturile Paleoliticului de la Românești trecând prin toate perioadele și epocile istorice și m-am oprit la anul 1989, de fapt ultimul registru al Muzeului este dedicat eroului martir Sorin Lea, cel care a fost împușcat în ziua de 18 decembrie 1989 pe treptele Catedralei din Timișoara care și-a făcut o parte din școală la Făget, la Tomești și la Margina și care avea înscris pe buletinul găsit asupra sa, domiciliul Făget, Calea Lugojului, numărul 15. (vezi Anexa 3)

Prin urmare, vizitatorii au parte de o adevărată călătorie prin istorie, având posibilitatea de a-și construi propria imagine despre evoluția Țării Făgetului. Comparația cu ceea ce a fost în urmă face ca ceea ce se vede astăzi să fie văzut într-o cu totul altă lumină. Datorită trecutului, prezentul primește o altă semnificație, iar generația tânără e datoare să cunoască trecutul dureros al națiunii din care face parte pentru a fi capabilă să prețuiască prezentul și totodată să fie un exemplu pentru generația care vine.

Astfel că muzeul se împarte pe mai multe coordonate, urmărind atât partea istorică, cât și etnografică a zonei Făgetului: „am încercat ca același spațiu să-l folosesc la maximum și să prezint și partea istorică și partea etnografică și culturală a Făgetului.” (vezi Anexa 3) Muzeul are ca exponate unelte, obiecte care amintesc de vechile îndeletniciri umane de pe aceste meleaguri, de asemenea sunt expuse porturi tradiționale, fotografii și obiecte casnice. Domnului D. T. i-ar fi fost mult mai ușor să creeze un muzeu tematic care să urmărească un suiect anume din istorie, din viața satului, dar acesta a rămas la ideea de cronologie care e mai grea, cu scopul de a surprinde evoluția istorică a Făgetului.

Orarul muzeului nu este unul bine stabilit, având în vedere că muzeul nu are o persoană angajată care să îl deschidă zilnic. În acest sens, fondatorul muzeului îl deschide ori de câte ori sunt vizitatori, „muzeul eu îl închid, eu îl deschid și o fac ori de câte ori sunt solicitat, fie că e vorba de o zi obișnuită sau sâmbătă, sau duminică sau altă sărbătoare.” Se lucrează și în vederea unui site „avem în lucru și posibilitatea unui site dacă nu propriu-zis al Muzeului, pe site-ul Primăriei să găzduiască imagini cu Muzeul.” Toate aceste lucruri subliniază ideea că muzeul Țării Făgetului este destul de activ și prezent în viața socială a Făgetului, iar acest lucru nu poate aduce decât beneficii pe partea culturală a zonei.

O dorință a domnului D. T. ar fi ca imaginea muzeului să prindă contur în percepția oamenilor, astfel încât muzeul „să fie perceput ca un așezământ cultural care să dea un plus de vizibilitate acestei localități care să ofere și celor mai tineri posibilitatea să cunoască o lume apusă și nu în ultimul rând care să mediatizeze și să promoveze imaginea și istoria unei zone care poate fi mândră de trecutul ei.” Deși Făgetul are mai multe puncte turistice cum ar fi centrul, clădirile vechi, piața în zilele de vineri în care numeroși oameni vin să guste celebrii mititei, muzeul se cere a fi cel mai cunoscut având în vedere latura culturală a zonei.

Toate exponatele muzeului au fost obținute din donații. În cea mai mare parte, cei care au donat au fost elevii domnului profesor D.T. de la Liceul Traian Vuia din Făget. Elevii, la cererea domnului profesor, au înțeles nevoia muzeului de a avea exponate, iar faptul că au fost aduse din diverse localități n-a făcut decât să îmbogățească zestrea muzeului. Acesta îmbină mai multe obiecte din mai multe locuri pentru a evidenția faptul că muzeul aparține Țării Făgetului și nu doar orașului Făget. Prin includerea elevilor în acest proiect, aceștia au putut observa importanța pe care domnul profesor o acordă obiectelor vechi și au putut intra și ei în contact cu această pasiune. Totodată, ei au putut lua parte la acest acest proiect de viitor care are scopul de a dăinui în timp.

O altă dorință care are în vedere funcționalitatea muzeului este necesitatea de a avea un program zilnic în care să fie deschis vizitatorilor. Prin această schimbare, oamenii vor putea vizita acest muzeu care îi va încânta prin istoria ce o poartă.

Un alt plan gândit de fondatorul muzeului este extinderea muzeului: „mă gândesc și la extinderea lui, am în plan pe moment amenajarea unei săli dedicate personalităților din zona Făgetului pentru că vreau să fac o trecere în revistă a acestor personalități.” Deși este un oraș mic, Făgetul a dat țării nume importante în diferite sfere de activitate, personalități ce merită să fie recunoscute pe plan local, în zona natală. Oameni precum: Traian Iancu, poet originar din Făget, Constantin Lea și alții.

În acest sens pot fi pomeniți personalități importante din zona Făgetului care „au votat unirea Banatului cu Țara Românească, în 1.12.1918, și anume, din Făget: Victor Feneșiu, George Gârda, Vasile Iancu, Dănilă Ilițiescu, Sebastian Olariu, din Bichici: Constantin Corunțiu, din Povergina: Ioachim Florescu, din Bătești: Petre Cernescu, din Brănești: Iosif Capotescu.”

Prin urmare, muzeul Țării Făgetului are mai multe coordonate după care funcționează, având în vedere trecutul. Acesta are ca scop încremenirea timpului și păstrarea obiectelor care să amintească generațiilor actuale de o lume apusă. Pentru majoritatea tinerilor din zilele noastre, contatul cu trecutul îl reprezintă contactul cu muzeul, tocmai din acest motiv muzeele sunt importante pentru comunitate. Muzeul trebuie să aibă un impact, să trezească curiozitate, nostalgie și prețuire a prezentului. Prezentul e posibil, datorită trecutului.

Din perspectivă personală, muzeul pentru domnul D.T. este „pecetea identitară a unei comunități, este mândria unei comunități, este istoria vizualizată a unor locuri.” De asemenea, muzeul fondat pentru acesta reprezintă „proiectul meu de suflet, la care am ținut mult de tot.” Prin urmare, muzeul nu este doar o necesitate, ci un vis împlinit.

Domnul profesor D. T. a avut în minte dorința de a înființa un muzeu încă din anii studenției, astfel că revenit la Făget în calitate de profesor de istorie, acesta s-a apropiat tot mai mult de împlinirea acestei dorințe. Astfel că, anul 1987 este un an plin de activități pentru orașul Făget în ce privește Cetatea Medievală, iar cu această ocazie a reînviat dorința de a avea un muzeu în oraș. Domnul D. T. afirmă că:

în 1987 am reușit să aduc în Făget un colectiv reputat de arheologi, cercetători în frunte cu regretatul profesor Radu Popa, director adjunct al Institutului de Arheologie și atunci am început cercetările la Cetatea Medievală a Făgetului. Atunci am simțit că visul este mai aproape într-o primă fază am amenajat un cabinet de istorie la școală și apoi de la cabinetul de istorie atunci când, repet, autoritățile locale mi-au înțeles mesajul și mi-au pus la dispoziție acest spațiu, am trecut la amenjarea muzeului.

Istoria zonei Făget are oportunitatea de a fi adusă în atenția locuitorilor și turiștilor prin înființarea acestui muzeu, semn că începe să se pună tot mai mult accent pe cultura locală. Administrația locală a înțeles, de asemenea, necesitatea de a avea un muzeu care să devină unul dintre punctele turistice și care face ca orașul să aibă un loc în care vizitatorii să facă cunoștință cu vechiul Făget și cu vechea zonă a Făgetului.

Muzeul Țării Făgetului devine tot mai vizibil, având și o locație centrală (vezi Anexa 3.3, Fig. 3.1) care nu poate fi ratată. Acesta are în vedere de a deveni cartea de vizită a orașului, subliniind ideea că Făgetul pune preț pe istorie, pe specific național și local și mai ales pe propria cultură și etnografie. Muzeul vorbește de identitatea actuală a Făgetului care se vrea a fi una de căpătâi pentru zona în care își desfășoară activitatea.

Muzeul din Făget (vezi Anexa 3.3) reprezintă o adevărată moștenire lăsată comunității prin care generațiile tinere pot face cunoștință cu trecutul. Prin existența acestui muzeu se naște o nouă generație care are posibilitatea de a pune preț pe trecutul Făgetului. Prin acest muzeu, istoria e adusă la viață, iar scopul acestuia e să stea ca un far de aducere aminte care să lumineze atât generația actuală, cât și generațiile care vin.

CONCLUZII

Lucrarea de față a urmărit impactul pe care muzeele îl au în comunitățile din care fac parte, prezentându-se totodată atât aspectele generale ale acestora, cât și încadrarea lor în muzee moderne sau muzee tradițional-rurale. S-a observat la toate cele trei muzee faptul că au un rol important în comunitățile în care funcționează având parte de vizitatori din toată lumea, semn că vizitatorii apreciază specificul zonei.

Primul capitol al acestei lucrări a evidențiat faptul că istoria conceptului de muzeu subliniază o evoluție a acestuia de la o perioadă la alta. Astfel că, la începuturi domeniul muzeal era un domeniu destul de restrâns, unele familii transformându-și propriile case în muzee, ca mai apoi acest termen să fie extins și răspândit în întreaga Europa și chiar în întreaga lume, semn că latura culturii a început să primească un loc aparte în societate. Oamenii au devenit colecționari de bunuri, iar expoziția lor făcea tot mai mult ca muzeul să ia ființă.

În primul capitol s-au putut observa aspectele diacronice cu privire la muzeul în vechime, dar și în contemporaneitate. S-a putut observa, de asemenea schimbarea ușoară de paradigmă în ce privește muzeul, astfel că de la muzeul creat în case private se trece la muzeul de sine stătător care primește propria locație, propria clădire, propria identitate. În vechime, muzeul reprezenta doar o etalare a colecțiilor strânse după o cucerire, astfel că până și percepția de muzeu se schimbă, deoarece în zilele noastre muzeul reprezintă un bun cultural, la care poate avea acces publicul larg, indiferent de pregătirea profesională pe care aceștia o au. Astfel că, în contemporaneitate se trece la diverse tehnici care să îmbunătățească imaginea muzeului, cu alte cuvinte să țină pasul cu noile timpuri caracterizate de tehnologie. Prin urmare, o tehnică folositoare care a dat randament și care a adus progrese în sfera muzeului este marketingul preluat din lumea afacerilor cu scopul de a gestiona cât mai bine nevoile muzeului, dar și cu scopul ca acesta să cunoască progrese în materie de tehnologie. Muzeul devine tot mai tehnologizat, unele muzee din lume dispun de aparatură care ține locul unui ghid competent, sau de tot felul de efecte care să creeze un spațiu de poveste prin intermediul căreia vizitatorii sunt trimiși într-o anumită perioadă specifică din istorie. Toate aceste metode moderne sunt folosite ca adjuvant, dar și ca o adaptare la noile vremuri. Muzeul devine tot mai relevant pentru societatea contemporană, acesta se apropie de generația tânără cu metode actuale care să atragă și care să creeze o atmosferă plăcută și de neuitat.

Muzeul e locul unde oamenii au posibilitatea de a se întâlni cu istoria, iar acest lucru constituie o reală preocupare pentru administratorii muzeelor de a încerca metode noi. Toate acestea cu scopul de a da rezultate cât mai rapid în ce privește stârnirea interesului vizitatorilor de a reveni.

Cel de-al doilea capitol s-a ocupat cu descrierea în linii mari a ceea ce muzeele din zona Făgetului reprezintă pentru comunitatea din care fac parte. S-a urmărit, totodată, impactul produs de acestea și felul în care ele sunt percepute de către vizitatori, dar și de localnicii învecinați cu muzeele propriu-zise. Muzeele conturate în spațiul bănățean și care au o însemnătate aparte în zona Făgetului, sunt cele din orașul Făget, din satul Sintești și din comuna Traian Vuia. Toate acestea trei dau dovadă de o încărcătură istorică care creează o nostalgie după vremurile trecute. În primul rând, în acest capitol s-au oferit date generale despre localitatea în care muzeele funcționează, au fost prezentate aspecte istorice, mărturii istorice care au avut posibilitatea de a oferi o descriere a nivelului de trai, a oamenilor în general și felul în care aceștia au prețuit cultura. Toate cele trei localități au avut parte de oameni de cinste, de personalități importante ale istoriei neamului românesc, iar acest lucru a putut fi continuat până în zilele noastre. Interesul pentru cultură s-a putut vedea prin inițiativa de a avea un loc specific care să adăpostească file de istorie, astfel încât comunitatea să poată cunoaște un progres în ce privește istoria locală din care face parte. Muzeul e cel care afirmă că istoria merită a fi repusă în atenția oamenilor cu scopul ca aceștia să-și cunoască rădăcinile.

Ultimul capitol al acestei lucrări a prezentat interviurile luate de la administratorii muzeelor, cei care au avut prima dată contact cu ceea ce înseamnă un muzeu și cei care au vrut să creeze un muzeu pentru comunitatea din care fac parte. Aceștia au văzut nevoia de a avea un muzeu care să reprezinte specificul local, iar acea dorință s-a materializat și a devenit ceea ce se poate vedea astăzi. S-au prezentat aspecte generale și specifice ale fiecărui muzeu în parte. S-au urmărit aspecte legate de tipul de muzeu în care acestea se încadrează modern respectiv tradițional. S-a ajuns la concluzia că Muzeul Traian Vuia se apropie de ceea ce reprezintă un muzeu modern al zilelor noastre, pe când celelalte două, Muzeul Satului Sintești și Muzeul Țării Făgetului, se apropie mai mult de ceea ce e un muzeu tradițional, etnografic. Fiecare muzeu cunoaște progrese în zona în care e și fiecare dintre ele are parte de vizitatori din toată țara și din toată lumea, semn că inițiativele de a avea un muzeu în comunitatea fiecăreia au fost foarte bine primite și de comunitate, dar și de stărini, turiști, cunoscători ai artei sau pur și simplu trecători curioși. S-a urmărit totodată impactul produs de fiecare muzeu în comunitatea din care ele fac parte. S-a putut constata că localnicii au primit această inițiativă și unii dintre ei s-au și implicat pentru o și mai bună funcționare, așa cum e în cazul satului Sintești care pune la dispoziție vizitatorilor atât o vizită la muzeu, cât și un tur cu căruța prin sat, o masă tradițională, recitaluri de cântece, totul pentru a crea o atmosferă plăcută și primitoare pentru turiștii care vor să viziteze atât muzeul satului Sintești, loc de istorie pură, cât și zona comunei Margina, care amintește de vremurile trecute prin Fabrica de Oțet, care odinioară era o reală producătoare de locuri de muncă și care poate fi admirată și vizitată. Prin aceste eforturi din partea inițiatorilor acestui proiect, zona este pusă în valoare și tot mai mulți străini sunt dispuși să vină să facă cunoștință cu o zonă care a rămas parcă încremenită în timp, o zonă în care timpul parcă stă pe loc, iar lucrurile valoroase ale satului pot fi admirate în voie.

Toate cele trei muzee au fost prezentate având o legătură între ele și anume faptul că aparțin aceleiași zone: Făget. Deși toate cele trei nu au o vechime foarte mare în ce privește anii de funcționare, acestea adăpostesc lumi trecute, demult uitate, dar reînviate în cadrul muzeelor care le pun în valoare.

Muzeul Traian Vuia amintește de cel care a fost Traian Vuia, oferind publicului vizitator machete ale proiectelor lui, imagini, fotografii care să ducă vizitatorul spre o cunoaștere mai amănunțită a vieții inventatorului. Acest muzeu dedicat savantului Traian Vuia reflectă ideea că rădăcinile sunt extrem de importante și vrednice de a fi aduse în atenția publicului larg. Deși, se cunoșteau vag informații despre Traian Vuia, până și numele comunei amintește oarecum de el, nevoia unui muzeu a fost justificată de nevoia de aprofundare a ceea ce a fost și a realizat Traian Vuia pentru comunitatea lui, pentru țara lui și pentru lumea întreagă, iar aceste lucruri n-au putut fi trecute cu vederea. În acest sens, autoritățile locale împreună cu autoritățile județene au făcut posibilă crearea unui spațiu dedicat exclusiv memoriei lui Traian Vuia care să cinstească realizările și invențiile lui, astfel încât comunitatea și vizitatorii străini să poată face cunoștință cu marele inventator Traian Vuia.

În ce privește muzeul satului Sintești, acesta încapsulează o lume, clădirea în sine oferă un crâmpei din ceea ce a reprezentat o casă tradițională din secolul XX, oferind uneltele folosite de agricultori la munca de zi cu zi, de asemenea articolele vestimentare tradiționale amintesc de acea perioadă devenită atât de îndepărtată. Simpla vizită a acestui loc creează o întâlnire cu trecutul în care timpul pare a fi încremenit în acea perioadă în care oamenii satului ăși trăiau viețile în tihnă și cu speranța unui viitor mai bun pentru copiii și pentru nepoții lor.

Muzeul Țării Făgetului oferă imaginea întregii zone Făget, evidențiind-o de la cele mai vechi perioade ale acesteia până în perioada Revoluției, extrem de importante pentru ceea ce e România astăzi și pentru ceea ce zona Făget a devenit. Un aspect important în acest sens e faptul că Făgetul a devenit oraș într-un timp foarte scurt după Revoluție, semn că Făgetul a avut posibilitatea de a trece la un alt statut care să-i facă cinste.

BIBLIOGRAFIE

Alexander, E.P., & Alexander, M. Museums in motion: An introduction to the history and functions of museums. Lanham: Altamira Press, 2008.

Bhatia, V. K. Worlds of written discourse: A genre based view. London: Continuum, 2004.

Bradburne, J. M. A new strategic approach to the museum and its relationship to society. Museum management and curatorship, Vol. 19, No. 1 (March. 2001), 2001.

Bucur, C. (2006, ). Ce este, ce poate fi, ce trebuie să fie un muzeu, astăzi! (articol revistă) Disponibil la: http://culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/revista_muzeelor/2006_1/2006_01_02.pdf. Accesat: 11 Aprilie 2018.

Catenaccio, P. (2008). Press releases as a hybrid genre: Addressing the informative/promotional conundrum. Pragmatics, 18(1), 9-31.

Ciobanu, Tiberiu. Monografism bănățean: Istoria medievală a Banatului reflectată în monografii alcătuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea. Timișoara: Eurostampa, 2008.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române accesat la: https://dexonline.ro/definitie/marketing, la 11. 04.2018.

Gheo, Radu Pavel. Românii e deștepți. Clișee mioritice. București: Polirom, 2014.

Giesser, Pierre-Alain. Musées en mutation. Actes du colloque international tenu au Musée d`Art et d`Histoire de Genève les 11 et 12 mai 2000. Geneva: Georg Editeur, 2001.

Giurescu, Dinu C. Istoria ilustrată a românilor. București: Editura Sport-Turism, 1981.

Greenwood, T. Museums and Art Galleries. London: Simpkin, Marshall & Co., 1888.

Hațegan, Ioan. Ghid monografic. Bibliografia monografiilor de localități bănățene. Timișoara: Editura Banatul Timișoara, 2006.

Hooper-Greenhill, Eilean. Museums and the Shaping of knowledge. New York: Routledge, 1992.

Kotler, N. G. Kotler, P. Kotler, W. I. Museum strategy and marketing: designing missions, building audiences, generating revenue and resources. San Francisco (C.A.): Jossey-Bass Publishers, 2008.

Lazzeretti, C. The language of Museum Communication. London: Palgrave Macmillan, 2016.

Lewis G.D. (2016). History of museums. Encyclopedia Britannica Online. Accesat la: https://www.britannica.com/topic/museum-cultural-institution.

Măgrădean, V. Suciu, D. & Vasilescu L. (2017). NOAPTEA MUZEELOR 2017. Lista și programul instituțiilor din toată țara. Evenimentele care vor surprinde publicul. (19 mai 2017). Cluj-Napoca, Alba Iulia. Disponibil la: http://www.mediafax.ro/cultura-media/noaptea-muzeelor-2017-lista-si-programul-institutiilor-din-toata-tara-evenimentele-care-vor-surprinde-publicul-16336057, Accesat: 12.04.2018.

McLean, F. Marketing the museum. London/New York: Routledge, 2012.

McLean, F. Marketing the Museum. London: Routledge, 1997.

Mert, Ciprian. Sintești: picuri de istorie. Timișoara: Mirton, 2014.

Moore, Kevin. Museum Management. London & New York: Routledge, 1994.

Opriș, C. I. Provocarea noilor muzeografi. Brăila: Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2008.

Paton, R.A. și McCalman, James. Change Management. London: Sage, 2000.

Sandell, Richard & Janes, Robert R. Museum Management and Marketing. London: Routledge: 2007.

Toma, I. Muzeul contemporan. Programe educaționale. Iași: Institutul european, 2007.

Vitanos, Claudiu Alexandru. Imaginea României prin turism, târguri și expoziții universale, în perioada interbelică. București: Editura Mica Valahie, 2011.

Vlăduțiu, Ion. Etnografie românească. Istoric. Cultură materială. Obiceiuri. București: Vremea, 2006.

Werlich, E. A text grammar of English. Heidelberg: Quelle & Meyer, 1976.

Zbuchea A. & Ivan, L. Muzeu focus. București: Colias, 2008.

Zbuchea, A. Marketing muzeal pentru nonmarketeri. București: Tritonic, 2014.

Alte surse:

http://www.e-primarii.ro/primaria-faget/istorie.php?id=56.

http://www.tion.ro/a-fost-inaugurat-punctul-muzeal-traian-vuia/1097494.

https://adevarul.ro/locale/timisoara/traian-vuia-renumitul-inventator-pionier-aviatiei-mondiale-muzeu-localitatea-s-a-nascut-galerie-foto-1_50aef7397c42d5a663a1f123/index.html.

https://adevarul.ro/locale/timisoara/traian-vuia-renumitul-inventator-pionier-aviatiei-mondiale-muzeu-localitatea-s-a-nascut-galerie-foto-1_50aef7397c42d5a663a1f123/index.html.

https://cristianghinea.wordpress.com/2016/09/22/fagetul-capitala-culturala-a-romaniei-in-plin-razboi/.

https://mnab.ro/punct-muzeal-traian-vuia/despre-muzeul-traian-vuia/.

https://telenova.ro/stiri/2017/02/mititeii-atractia-pietei-din-faget/.

https://turismtimis.ro/mic-dejun-la-marginaflustuc-la-margina/

https://www.facebook.com/pg/GAL-Tara-Fagetului-122807761209900/about/?ref=page_internal.

https://www.ro.biography.name/inventatori/65-romania/212-traian-vuia-1872-1953.

https://www.theguardian.com/artanddesign/jonathanjonesblog/2011/jul/21/museums-charging-admission-entry-fees.

https://www.ziuadevest.ro/saptamana-culturii-traian-vuia-despre-cucerirea-vazduhului-la-ambasada-timisoara.

ANEXA 1. CHESTIONAR MUZEUL TRAIAN VUIA

Cum a luat ființă muzeul și de ce există el?

Muzeul a luat ființă în anul 2012, pentru că trebuia să se facă ceva în memoria lui Traian Vuia.

Cine sunt vizitatorii muzeului? Cine este interesat de colecțiile muzeului și de tematica acestuia?

Turiști, cei mai mulți români, străini mai puțini.

Ce rol joacă muzeul în contextul cultural local, regional și național? Ce impact are în oraș, sat?

Pentru această zonă, cred că are un impact destul de bun.

Ce face ca muzeul să iasă în evidență? Are o personalitate distinctă? Care sunt principalele caracteristici ale muzeului?

Ce are mai special și îl face unic între muzeele din zonă sunt machetele care fac parte din colecția lui Traian Vuia.

Cum își derulează activitatea muzeul? (Orarul, Dacă e cu intrare, Ce activități?)

Programul e de la 8 la 16:00, taxa este de 5 lei de persoană. Activități regulate sunt Simpozionul dedicat în memoria lui Traian Vuia și Ziua Aviației.

Cum este perceput muzeul și cum ați vrea să fie perceput?

Părerile sunt împărțite în percepția oamenilor. Unii sunt mulțumiți că s-a făcut ceva în sat, alții nu văd rostul existenței unui muzeu.

Care sunt planurile pe termen mediu și pe termen lung ale muzeului?

Planurile pe termen lung reprezintă dorințe ale mele de a se aduce mai multe exponate pentru a atrage de asemenea, și mai mulți turiști. Anul trecut au fost în jur de 1800 de vizitatori.

Ce e un muzeu? (în general și muzeul pe care îl aveți)

Cred că un muzeu reprezintă o metodă extrem de eficientă pentru ca anumite obiecte, anumiți oameni să rămână peste veacuri în memoria oamenilor. Școala aici vis-a-vis face ca copiii să intre în contact încă de la vârste fragede cu ceea ce înseamnă un muzeu și de asemenea cu acela care a fost Traian Vuia.

Cum v-ați pregătit/format? Ce cursuri ați urmat? Ce v-a determinat să alegeți acest domeniu?

Nu am specializare în acest domeniu. Eu sunt un simplu administrator, dar din lipsă de personal specializat, eu încerc să țin locul cât pot de bine.

Anexa 1.1 Imagini Muzeul Traian Vuia

Fig. 1.1

Fig.1.2

Fig. 1.3

Fig.1.4

Fig. 1.5

Fig. 1.6

Fig.1.6

Fig.1.7

Fig. 1.8

Fig.1.9

Fig. 1.10

Fig. 1.11

Fig.1.12

Fig.1.13

Fig. 1.14

ANEXA 2. CHESTIONAR MUZEUL SATULUI SINTEȘTI

Cum a luat ființă muzeul și de ce există el?

Ca o necesitate a luat ființă. Necesitatea de a păstra ceea ce am mai găsit din vechea tradiție a vechii localități Sintești. Din această cauză am căutat să adun obiecte din sat. Și am avut mare înțelegere din partea sătenilor care au donat, că asta-i cel mai important, tot ce este aici este donat.

Și a fost strict inițiativa dumneavoastră?

Da, ceea ce m-a impulsionat a fost faptul că am văzut tot felul de persoane care adună pe nimic lucrurile astea valoroase și le duc undeva, iar eu am zis că nu trebuie duse, să rămână la noi. Asta a fost scânteia, dar ideea am avut-o cu mulți ani în urmă pentru că eu am adunat acasă foarte multe și le-am adus aici, bineînțeles că acasă n-am avut unde le expune.

Cine sunt vizitatorii muzeului? Cine este interesat de colecțiile muzeului și de tematica acestuia?

În primul și în primul rând sunt sătenii. Tineretul, de tineret vorbesc care nu știu, le-am explicat. Apoi am avut vizitatori anul trecut, Cartea de Onoare ne spune, am avut așa: din SUA, Spania, Suedia, Germania, Olanda, Italia, dintr-o Republică Sovietică undeva de pe lângă Mongolia, plus din țară. Vizitatori am avut anul trecut în jur de 500 de persoane care au trecut pragul muzeului, inclusiv copii, de la Școlile din Timișoara care au venit cu profesorii lor să viziteze muzeul, copii de la școala noastră, de la Margina, ăștia sunt vizitatorii noștri.

Ce rol joacă muzeul în contextul cultural local, regional și național? Ce impact are în oraș, sat?

Are impact mare. Faptul că s-au scos la iveală, cum să spun eu, ca și cu oricare lucru nou, nemaifiind muzeu în zonă așa ca al nostru, etnografic, are un impact, pentru că vin mulți, învață, se interesează, revin, mulți ca dumneata caută material pentru diferite lucrări. Muzeul este prins în monografia satului, am aici un exemplar scris de Ciprian Mert, care întâmplător sau nu este feciorul nostru. Deci are valoare și impact.

Ce face ca muzeul să iasă în evidență? Are o personalitate distinctă? Care sunt principalele caracteristici ale muzeului?

Ca organizare, principala caracteristică faptul că este etnografic. Are și o parte culturală. Deci el este structurat pe patru secții dacă vă uitați bine: sala cea mai mare cuprinde obiecte care reprezintă ocupațiile oamenilor de-a lungul vremii. Apoi avem partea de eroi ai satului că au fost mulți. În încăperea în care suntem noi am vrut să fie o încăpere de început de secol XX și sala de dincolo conține poze, diplome, medalii, cupe ale corului din sat, fanfarei și călușari pentru că satul a fost renumit cu astea 3 formații.

Cum își derulează activitatea muzeul? (Orarul, Dacă e cu intrare, Ce activități?)

Muzeul nu este prins într-un program și nu are un orar. Eu îl deschid atunci când este nevoie. La primărie este un orar și este prins și muzeul acolo, este pus un număr de telefon pe care l-au greșit, și ei când au vizitatori, unele din punctele de vizitat este și muzeul de la noi din sat, dar ca orar, eu vin când este nevoie, îl deschid cu dragă inimă. Taxă nu este, pentru că nu este cu personalitate juridică, este muzeul nostru. Cine vrea să doneze bine, cine nu, nu. Deci nu este cu taxă. Asta este important.

Cum este perceput muzeul și cum ați vrea să fie perceput?

Deocamdată este bine perceput. Cartea de Onoare ne spune acest lucru. Și mai bine decât așa nici nu mi-aș dori. Este suficient de bine așa, dacă vă uitați pe facebook, avem pagină, chiar așa se numește Muzeul satului Sintești. Veți găsi poze acolo, multe, multe.

Care sunt planurile pe termen mediu și pe termen lung ale muzeului?

Planurile ar fi în primul rând pe termen lung: îmbogățirea colecțiilor, pentru că un muzeu niciodată nu e terminat, el se va îmbogăți cu timpul. Sper să rămână muzeu, să nu se întâmple ca în alte localități, după o vreme să se risipească. Apoi pentru termen scurt cu ajutorul primăriei aș vrea să zugrăvim fațada că așa ni se cere. Aici în sala mare anul trecut, când a fost vântul ăla, a descoperit o parte din acoperiș și a plouat pe tavan și ar trebui refăcut. Cam asta.

Ce e un muzeu? (în general și muzeul pe care îl aveți)

Acest muzeu reprezintă un fel de copil al meu. Dorință pe care am avut-o de demult, eu sunt învățător pensionar și iată că mi s-a împlinit visul acesta din tinerețe. Ca muzeu în general? Ceva deosebit, o pagină de istorie care nu trebuie uitat, stricat, ci păstrat, îmbogățit și dat mai departe.

Cum v-ați pregătit/format? Ce cursuri ați urmat? Ce v-a determinat să alegeți acest domeniu?

Nu. N-am făcut cursuri speciale. Eu sunt copil de țăran, am crescut la țară și cam știu lucrurile și valoare lor. Și atunci le-am adunat de-a lungul vremii și am reușit să adun fără să am vreo specializare. Aranjamentul l-am făcut împreună cu feciorul, cu soția care-i tot învățătoare, cu nora care-i profesoară și ea, ținând cont totuși de ce țineam minte că se făcea înainte vreme.

ANEXA 2.2 IMAGINI MUZEUL SATULUI SINTEȘTI

F

ANEXA 3. CHESTIONAR MUZEUL ȚĂRII FĂGETULUI

Cum a luat ființă muzeul și de ce există el?

Încep cu a doua parte a întrebării. Există pentru că trebuia să existe. Făgetul și zona Făgetului este o zonă bine conturată în spațiul bănățean, o zonă în care s-au întâmplat importante evenimente istorice și nu numai, o zonă în care au activat oameni de cultură ce s-au impus în întreg spațiul bănățean și era firesc ca urme să fie consemnate și în acest muzeu. Sigur că, personal am visat la acest muzeu din anii de studenție, de aceea primele exponate sunt din acea perioadă, din 1979 când am reușit să fotografiez la Biblioteca Academiei, Ziarul Făgețeanul, apărut în 1904 la Făget în 2 numere și ziar care se găsește doar la Biblioteca Academiei. Apoi de-a lungul anilor, o dată cu documentarea pentru monografia Făgetului, am căutat să adun și obiecte, imagini care o dată când va veni vremea lor, spun asta pentru că aveam nevoie de un spațiu, să poată fi adăpostite într-un muzeu. Și se pare că vremea lor a venit în 2015 când primarul ales atunci, deci noul primar, a acceptat să-mi pună cu generozitate la dispoziție acest local foarte important, localul Casina din Făget, un local cu o istorie aparte și un local în care am putut amenaja acest muzeu.

Deci, să înțeleg că muzeul s-a născut din propria dumneavoastră inițiativă?

Sigur, a fost o dorință și o solicitare a mea și concursul autorităților locale, repet, mi s-a pus la dispoziție acest spațiu ultracentral și am fost ajutat în amenajarea muzeului, atât de Primărie și Consiliul Local Făget, cât și de Muzeul Banatului din Timișoara pentru că el fiind într-un proces de reorganizare mi-au dat în custodie panourile pe care eu să pot monta exponatele.

Cine sunt vizitatorii muzeului? Cine este interesat de colecțiile muzeului și de tematica acestuia?

În primul rând sunt elevii. Dar nu numai elevii din Făget, ci și elevii din alte localități. Atunci când în școala respectivă e programul Școala Altfel, mă contactează din timp și vin să viziteze Muzeul din Făget. Apoi, iubitori de muzeu în trecere, la fel auzind de muzeu, nu o dată au simțit nevoia de a veni la Muzeu. Poate cei mai emoționați i-am simțit pe făgețenii plecați în străinătate. În ziua de rugă, muzeul e deschis în jur de ora 23:00, 00:00 și atunci foarte mulți făgețeni veniți acasă cu ocazia rugii stau ore în șir în acest muzeu, pentru că le amintește de perioada copilăriei, tinereții și devin nostalgici.

Ce rol joacă muzeul în contextul cultural local, regional și național? Ce impact are în oraș, sat?

Fiind mijlocul cel mai la-ndemână de a te familiariza cu istoria Făgetului și a locurilor, că de fapt nu este muzeul Făgetului, e muzeul Țării Făgetului, se numește așa pentru că este aici la Făget. El se înscrie în categoria altor factori culturali care vin să contureze profilul spiritual al unei provincii. Pe de altă parte, evenimente foarte importante, bunăoară cele legate de ziua de 1 decembrie 1989 sau de Primul Război Mondial sau de Alba Iulia, că tot sărbătorim anul acesta Centenarul Marii Uniri s-au derulat în acest muzeu în prezența autorităților locale, deci s-au ținut la fel când delegații din alte localități partenere vin la Primăria din Făget, unul dintre obiectivele programului de vizite este Muzeul din Făget.

Ce face ca muzeul să iasă în evidență? Are o personalitate distinctă? Care sunt principalele caracteristici ale muzeului?

Da, adică, mi-a dat foarte multe bătăi de cap organizarea cronologică a acestui muzeu. Mult mai ușor mi-ar fi fost să fac un muzeu tematic, în care să iau o îndeletnicire, un meșteșug, sau să iau o anumită perioadă și să o dezvolt. Am vrut să fie un muzeu cronologic, un muzeu care să reflecte evoluția Făgetului și a zonei Făgetului de la primele urme ale vieții pe aceste meleaguri, de la săpăturile Paleoliticului de la Românești trecând prin toate perioadele și epocile istorice și m-am oprit la anul 1989, de fapt ultimul registru al Muzeului este dedicat eroului martir Sorin Lea, cel care a fost împușcat în ziua de 18 decembrie 1989 pe treptele Catedralei din Timișoara care și-a făcut o parte din școală la Făget, la Tomești și la Margina și care avea înscris pe buletinul găsit asupra sa, domiciliul Făget, Calea Lugojului, numărul 15.

Cum își derulează activitatea muzeul? (Orarul, Dacă e cu intrare, Ce activități?)

Păi, o dată am spus că l-am conceput cronologic ca să surprind evoluția istorică a Făgetului. Dat fiind spațiul oferit, această sală mare, am considerat că pot umple sala, ca în mijlocul sălii să concep mai multe podiumuri, unde să plasez obiecte care să vorbească de ocupațiile tradiționale, portul tradițional, etnografia locului. Am încercat ca același spațiu să-l folosesc la maximum și să prezint și partea istorică și partea etnografică și culturală a Făgetului.

Din păcate, nu am putut găsi o soluție ca Primăria să angajeze pe cineva măcar cu jumătate de normă care să îl deschidă zilnic. De aceea, muzeul eu îl închid, eu îl deschid și o fac ori de câte ori sunt solicitat, fie că e vorba de zi obișnuită sau sâmbătă, sau duminică sau altă sărbătoare. Deci, nu are un orar propriu-zis, dar repet atunci când vin grupuri, când sunt sunat de primărie că vin delegații, vin îl deschid și cu acea ocazie le fac și ghidajul cu multă plăcere, pentru că el trebuie să fie cunoscut. Avem în lucru și posibilitatea unui site dacă nu propriu-zis al Muzeului, pe site-ul Primăriei să găzduiască imagini cu Muzeul.

Cum este perceput muzeul și cum ați vrea să fie perceput?

Sigur, aș vrea să fie perceput ca un așezământ cultural care să dea un plus de vizibilitate acestei localități care să ofere și celor mai tineri posibilitatea să cunoască o lume apusă și nu în ultimul rând care să mediatizeze și să promoveze imaginea și istoria unei zone care poate fi mândră de trecutul ei.

Care sunt planurile pe termen mediu și pe termen lung ale muzeului?

Sper să se găsească o soluție ca el să fie zilnic deschis măcar câteva ore, în acest sens am promisiuni de la Primărie că în locul Librăriei care acum nu mai funcționează ca Librărie, se va muta Biblioteca și atunci va fi o cheie la bibliotecară, astfel ca în fiecare zi câteva ore muzeul să fie deschis. Mă gândesc și la extinderea lui, am în plan pe moment amenajarea unei săli dedicate personalităților din zona Făgetului pentru că vreau să fac o trecere în revistă a acestor personalități. În același timp, așa cum s-a văzut și astăzi achiziționez obiecte, un fel de-a spune achiziționa, tot ce se vede în acest muzeu, sunt donații. Sigur că cele mai multe sunt ale elevilor mei.

Ce e un muzeu? (în general și muzeul pe care îl aveți)

Sigur, Muzeul Făgetului a fost proiectul meu de suflet, am ținut mult de tot, poate la fel de mult ca la realizarea primei monografii a Făgetului, m-am bucurat atunci când l-am văzut realizat cum nu știu dacă m-am bucurat când mi-am luat doctoratul în istorie. Un muzeu e pecetea identitară a unei comunități, e mândria unei comunități, e istoria vizualizată a unor locuri. De aici importanța pe care eu o acord muzeului.

Cum v-ați pregătit/format? Ce cursuri ați urmat? Ce v-a determinat să alegeți acest domeniu?

Păi, terminând facultatea de istorie și cu intenția mărturisită de a mă reîntoarce ca dascăl la Făget, sigur că m-am gândit că o dată și o dată voi putea face un muzeu. În 1987 am reușit să aduc în Făget un colectiv reputat de arheologi, cercetători în frunte cu regretatul profesor Radu Popa, director adjunct al Institutului de Arheologie și atunci am început cercetările la Cetatea Medievală a Făgetului. Atunci am simțit că visul este mai aproape într-o primă fază am amenajat un cabinet de istorie la școală și apoi de la cabinetul de istorie atunci când, repet, autoritățile locale mi-au înțeles mesajul și mi-au pus la dispoziție acest spațiu, am trecut la amenjarea muzeului.

Anexa 3.3 Imagini Muzeul de istorie și etnografie Făget

Fig. 3.1 Fig. 3.2

Fig. 3.3

Fig. 3.4

Fig. 3.5

Fig. 3.6