Literatura Pentru Copii Delimitari Conceptuale

1.1 Conceptul de literatură pentru copii

1.1.1 Definire, etimologie

Planul- cadru pentru învățământul primar aplicat din anul școlar 1989-1999 a oferit învățătorilor, elevilor și părinților un element de noutate: discipline, cursuri, teme opționale.

Ele pot viza o disciplină, o arie sau mai multe arii curriculare.

Aceste opționale ce au fost introduse odată cu noul Curriculum au reprezentat o soluție ce ne permite noua învățătorilor, dar și elevilor să-și pună în valoare personalitatea și să-și manifeste originalitatea și creativitatea.

Existența unui curriculum elaborat în școală ne permite să evadăm dintr-o uniformitate dăunătoare și să ne folosim toate resursele în competiția care devine din ce în ce mai acerbă. „Este momentul în care atât elevii, cât și dascălii devin, din simpli executanți, participanți activi în procesul educațional.”(Prof.Barbu Marian-coordonator, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2003, pp. 78-79).

Apariția disciplinelor opționale a însemnat o provocare. Ea a fost motivată de valorificarea potențialului aptitudinal al elevilor, descongestionarea programului prin ore care să le ofere elevilor plăcere, dorința de a experimenta, învăța ceva nou prin metode instructiv-educative pe placul lor.

Atunci când alegem un opțional la clasă trebuie să ținem seama de opțiunile elevilor și ale părinților, de oferta școlii-umană și materială și nu în ultimul rând de respectarea tradițiilor locale.

Deși oferta era generoasă, mulți învățători au optat pentru „Literatura pentru copii” din cadrul ariei curriculare”Limbă și comunicare”.

Și la momentul actual atunci când se stabilește un opțional marea majoritate a dascălilor aleg la clasa opționalul”Literatură pentru copii”. Este firească întrebarea pe care și-o adresează colegii de catedră”De ce se optează pentru acest opțional?”

Aș putea să răspund la întrebare prin faptul că lectura are drept scop să-i facă pe copii să iubească și să respecte cartea, le poate satisface interesul pentru a cunoaște viața.

Trezirea interesului elevilor pentru lectură este și unul dintre obiectivele finale ale activității desfășurate de învățători cu elevii claselor primare.Menirea noastră este de a-i atrage într-un univers plăcut, atractiv, relaxant cel al literaturii.

Pentru a putea defini „conceptul de literatură pentru copii e necesar, mai întâi să amintim despre etimologia și accepția multilpă a cuvântului de literatură.El provine din latinescul „littera” care înseamnă „ceea ce înțelegem noi astăzi prin „literă”, dar avea și înțelesul de totalitate a scrierilor, de tot ceea ce este scris.”(Chiscop Liviu, Buzași Ion, Literatura pentru copii, Editura Grigore Tăbăcaru, Bacău, 2000, pp. 10-11).

Cuvântul literatură desemna literatura științifică, artistică deci totalitatea scrierilor literare bazate pe ficțiune care reflectă realitatea prin imagini artistice realizate cu ajutorul cuvintelor. În acest sens, termenul de literatură desemnează atât operele unor autori consacrați(literatura cultă), cât și pe cele ale ai unor autori anonimi(literatura populară). În dubla ei calitate de categorie distinctă a literaturii și de disciplină de învățământ, literatura pentru copii intră în relație cu fiecare dintre ramurile științei literaturii.

Alegerea operelor reprezentative care vor fi incluse în categoria literaturii pentru copii, implică cunoașterea temeinică atât a literaturii universale, cât și a celei naționale. Ele trebuie să îndeplinească anumite calități: să fie accesibile și atractive, stilul de prezentare să fie simplu,clar, expresiv, expunerea în succesiune logică într-un limbaj literar adaptat particularităților de vârstă. Selecția textelor nu poate fi realizată în mod individual, pe cont propriu de către fiecare cadru didactic, întrucât presupune un volum de muncă pe măsură.

Cercetătorii specializați în astfel de probleme-istoricii literari- studiază în amănunțime operelor scriitorilor, împrejurările în care au fost create, evenimentele din viața lor legate de o operă sau alta. Totalitatea acestor cercetări constituie ceea ce se numește istoria literaturii. Văzând ce este literatura, ca artă a cuvântului, ce este știința literaturii, care sunt ramurile acesteia și în ce relație se află ele cu literatura pentru copii, se impune să dăm și o definiție a literaturii pentru copii.

Conceptual literatura pentru copii desemnează o parte a literaturii naționale, incluzând totalitatea creațiilor care prin profunzimea mesajelor, gradul de accesibilitate și nivelul realizării artistice se dovedește capabilă să intre în relație afectivă cu cititorii lor.

„Copilăria, ca stare sufletească, este o permanență a vieții noastre. Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineri, trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre”.(Călinescu George, Jules Verne și literatura pentru copii, în vol. Cronicile Optimismului, E.P.L., București, 1964, p.274).

Conceptul de literatură pentru copii îl folosim în două accepțiuni:a) disciplină de învățământ-prezentă în liceele pedagogice și colegiile universitare de institutori; b) literatură pentru copii ce include totalitatea operelor care sunt utilizate în procesul de învățământ din etapa preprimară, primară, gimnazială, în scopul realizării tuturor laturilor educației.

Sintetizând, “literatura pentru copii se constituie din ansamblul creațiilor literare populare și/sau culte(aparținând literaturii române și/sau universale) accesibile, prin conținut și formă, copiilor de diferite varste și valorificate în formarea acestora, în cadrul activităților școlare și extrașcolare”(Hobjilă Angelica, Literatura română și literatura pentru copii, curs IDD, Universitatea Alex.I.Cuza, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Iași, 2011, p.203).

1.1.2 Criterii de clasificare a textelor aparținând literaturii pentru copii

La fel ca multe cadre didactice si, eu mi-am pus o întrebare și anume: care opere literare pot fi utilizate în procesul de învățământ?

Ce criterii ar trebui să îndeplinească un text literar pentru a fi inclus în categoria literaturii pentru copii?

Caracterul aparte al literaturii pentru copii reiese din specificul receptării la vârsta preșcolară/școlară având în vedere: gradul mic al dezvoltării psihice-gândire, limbaj, emoții și sentimente; sfera de interese, trebuințele, preocupările concentrate în jurul jocului, al lipsei de griji dar și posibilitățile reduse ale celor mici de a putea recepta mesajul artistic.

Atunci când avem în discuție lecturile destinate celor mici vom urmări „trăsăturile generale și esențiale ale operei literare:

a)caracterul informativ(cognitiv)-opera ne comunică informații artistice organizate într-un mesaj specific și transmise printr-un cod;

b)expresivitatea, prin care se înțelege valorificarea virtuților estetice ale limbajului;

c)caracterul formativ.”(Pascadi I., Nivele estetice, Editura Academiei,București,1972, p.140).

În lume există o multitudine de lucrări beletristice. A selecta dintre acestea pe cele care să fie incluse în această categorie-literatura pentru copii- este o sarcină extrem de dificilă. Specialiștii în pedagogie au venit în sprijinul autorilor de manuale și vorbesc de câteva criterii de selecție:

" 1.Criterii obligatorii(cu caracter de axiomă):

a)criteriul axiologic(valoarea estetică, artistică);

b)criteriul accesibilității(pentru diferite categorii de vârstă).

2.Criterii facultative(cu caracter de regulă):

a)criteriul valorii educative(caracterul didactic-moralizator);

b)criteriul apartenenței tematice(explorarea universului infantil).’’ (Dumitru Gherghina, Buzași Ion, Literatura pentru copii și adolescenți, Editura Didactica Nova, Craiova, 2008, p.23).

Prima și cea mai importantă condiție ce se cere a fi îndeplinită de o operă aparținând literaturii pentru copii este aceea ca ea să fie o operă reală, de certă valoare estetică, artistică. Însă la drept vorbind nu toate operele valoroase din punct de vedere artistic sunt și pe înțelesul copiilor.De aceea se ajunge la cel de-al doilea criteriu-acela al accesibilității. Trebuie să se țină seama de particularitățile vârstei, de trăsăturile psiho-intelectuale ale copiilor de vârstă preșcolară sau de vârstă școlară mică.

Se observă astfel că primele două criterii cu caracter de axiomă sunt obligatorii atunci când se stabilește apartenența unui text literar în categoria literaturii pentru copii.

Celelalte două criterii –cel al valorii educative și cel al apartenenței la tema copilul și copilăria- au caracter facultativ. De pildă,” pot fi utilizate în procesul de învățământ și texte care n-au caracter didactic-moralizator, așa cum e cazul fragmentelor din „Amintiri din copilărie” , de Ion Creangă. De asemenea referitor la criteriul apartenenței tematice, e de observat că putem include în categoria literaturii pentru copii și texte care nu au ca protagoniști copiii, dar care îndeplinesc celelalte condiții(un exemplu ar fi povestirea „Moș Ion Roată și Unirea” de Ion Creangă)”. ( Chiscop Liviu, Buzași Ion, Literatura pentru copii, Editura Grigore Tăbăcaru, Bacău,2000, pp. 16-17).

Literatura pentru copii se adresează tuturor vârstelor, cu un mod specific de viziune și expresie.

Genuri și specii literare întâlnite în cadrul literaturii pentru copii

Termenul gen provine din latinescul genus(„neam”, „rasa”, „fel”, „mod”) și desemnează, nu numai în literatură, o clasă de obiecte sau de fenomene care au proprietăți comune.

Principalele trei genuri au fost separate încă de la Platon și Aristotel. În fond, delimitarea genurilor se face în baza proprietăților formale și a modului de reprezentare(raportul eu-lume). Astfel, în genul liric vorbește propria persoană a poetului, prezența scriitorului este directă, în genul epic autorul vorbește în numele său și în numele altora, prezența directă alternează cu cea indirectă, realizându-se prin intermediul personajelor. În cel dramatic el dispare în spatele personajelor sale.

Criticii vorbesc despre intuiția lirică ca fiind cea care reduce realitatea la o stare de suflet, cea epică apare drept succesiune de evenimente, iar cea dramatică un conflict și lupta de forțe antagoniste.

Fiecare gen își are speciile sale. Specia este un aspect particular al genului.

1.LITERATURA POPULARĂ(folclorul literar)

A)Genul epic : a) în proză: -snoava;

-legenda;

-povestirea;

-fabula(povestea alegorică);

-basmul;

b) în versuri: -legenda;

-balada;

-plugușorul;

B)Genul liric : -strigătura;

-doina;

-cântecul de leagăn;

-sorcova;

-colindul;

-cântecul de stea;

C)Genul dramatic: a) religios: -Irozii;

-Videimul;

b) laic: -Jienii;

-Ursul;

-Capra;

-Căluții;

D)Genul aforistic: -proverbe;

-zicători;

-ghicitori;

E)Folclorul copiilor: -cântece recitative;

-numărători ludice;

-păcăleli;

-frământări de limbă.

2.LITERATURA CULTĂ

A)Genul epic: a) în proză: -schița;

-povestirea;

-nuvela;

-romanul;

b) în versuri: -fabula;

-balada;

-poemul eroic;

-epopeea.

B)Genul liric: a) lirica cetățenească:

-oda;

-imnul;

b) lirica peisagistică:

-pastelul;

-idila;

c) lirica filozofică:

-elegia;

-meditația.

C) Genul dramatic: -tragedia;

-comedia;

-drama.

(Chiscop Liviu, Buzași Ion, Literatura pentru copii, Editura Grigore Tăbăcaru, Bacău,2000, pp. 33-34).

Literatura pentru copii se adresează tuturor vârstelor, cu un mod specific de viziune și expresie.

În cadrul procesului didactic desfășurat în școală, selecția pe care o facem când alegem un text pentru literatura pentru copii trebuie să fie centrat pe „conceptele de accesibilitate și accesibilizare-atât la nivelul conținutului( al mesajului transmis-episod/episoade, număr redus/mare de personaje) și la cel al formei(limbaj valorificat,dimensiune cromatică, imagini, caractere).”

(Hobjilă Angelica, Literatura română și literatura pentru copii, Curs IDD, Universitatea Alex.I.Cuza, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Iași, 2011, p.208).

Dacă aș avea în vedere tematica textelor ce pot fi folosite la opționalul literatura pentru copii ar arăta astfel:

1.Povestiri și schițe

-povestiri și schițe despre viețuitoare

-povestiri și schițe despre copilărie

-povestiri și schițe care evocă trecutul istoric.

2.Poezii

-poezii despre trecutul istoric al poporului român

-poezii care fac elogiul patriei

-poezii despre frumusețile naturii și despre viețuitoare

3.Romane

-romane despre copilărie

-romane de aventuri

-romane științifico-fantastice.

Ca dascăli trebuie să ne gândim că trecutul l-am primit în dar, prezentul în galopul vieții trece pe lângă noi și nu mai prindem cu coada ochiului decât ratarea lui, dar viitorul este un aluat în mâna noastră și trebuie să-l modelam în așa fel încât să fim mândri de munca noastră, care se va reflecta în civilizația și educația generațiilor viitoare.

1.2 Valoarea instructiv-educativă și formativă a literaturii pentru copii

1.2.1. Specificul literaturii pentru copii și obiectivele acesteia.

„Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă”(Călinescu George, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965, p.40). Fiind o artă a cuvântului de o mare complexitate, literatura este prezentă pe toate treptele de școlaritate. Utilizarea ei în procesul de învățământ, atât în clasă cât și în afara ei, necesită temeinice cunoștințe de specialitate, dar și o metodologie adecvată, specifică.

Textele cu conținut literar au fost utilizate în școală din vremuri imemorabile, de la începuturile activității didactice în instituții de învățământ. Astăzi omenirea trăiește cea de a patra explozie informațională(reprezentată de către tehnicile audiovizuale și de către informatică), dar prezența și rolul literaturii în școală se mențin la cote constante, datorită calității ei de a îmbogăți cunoștințele copiilor, în a afla răspunsuri la numeroase întrebări care-i frământă. „Ea oferă copiilor și un întreg univers de gândire și sentimente, idealuri înalte și aspirații entuziaste”(Cândroveanu H., Literatura română pentru copii, Editura Albatros, București, 1988, p.130).

Literatura, în general, și literatura pentru copii, în special, este o formă de cunoaștere prin intermediul imaginii artistice. Ca artă, ea „reflectă realitatea prin intermediul imaginilor concret-senzoriale, relevabile în conștiința noastră cu ajutorul forței expresive a cuvintelor. Limbajul în literatură nu este un simplu instrument sau vehicul, ci o structură în care scriitorul îngroapă atât propria sa concepție, cât și pe cea a lumii”(Pascadi I. Nivele estetice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 195).

Literatura pentru copii are un pronunțat caracter educativ-formativ. Mesajul etic al operelor literare, înțeles în varietatea semnificațiilor sale de către micii ascultători, contribuie la educarea acestora în spiritul unor virtuți morale alese(cinste, demnitate, adevăr, curaj etc.). Interferența dintre categoriile estetice și extraestetice proprii acestei literaturi(frumosul, urâtul, ludicul, grațiosul, miniaturalul, duiosul, binele, dreptatea, munca, etc.), conferă operei un spor de afectivitate și prin acestea, implicit un spor formativ.

Datorită multiplelor valențe-de ordin cognitiv, estetic și etic-operele aparținând literaturii pentru copii au o deosebită forță de convingere, de pătrundere în conștiințele micilor ascultători și cititori. Prin specificul lor, operele literare pot contribui în mod eficient și decisiv la educarea pe deplin a copiilor. Practic vorbind, prin intermediul unor opere literare bine selectate din punct de vedere al realizării artistice, al accesibilității și al mesajului etic putem realiza aproape toate componentele educației copiilor.

Iată de ce se impune în școala primară ca textul literar să fie valorificat, atât sub raportul valorii sale instructiv-cognitive, capabil să lărgească orizontul de cunoaștere și să îmbogățească experiența de viață a copilului, sub raportul valorii sale estetice, cultivând copiilor sentimentul dragostei față de carte, dar mai ales sub raportul valorii sale educative, prin relevarea și interpretarea mesajului etic.

Obiectivele generale ale utilizării operelor aparținând literaturii pentru copii în ciclul primar pot fi grupate astfel:

1.Obiective cognitive(instructive):

-lărgirea orizontului de cunoaștere;

-îmbogățirea experienței de viață;

-aflarea unor răspunsuri la întrebările care-i frământă;

-satisfacerea dorinței de a cunoaște și explora locuri necunoscute, exotice.

2.Obiective formative(educative);

a) educație morală:

-însușirea unor norme de comportare civilizată;

-formarea unor deprinderi de comportare civilizată;

-educarea în spiritul respectului pentru muncă și pentu diverse profesiuni;

-educarea în spiritul dragostei și atașamentului față de patrie;

-cultivarea unor sentimente de admirație, prețuire și recunoștință față de faptele și de

jertfele înaintașilor;

-cultivarea sentimentelor de toleranță etnică, socială și religioasă;

-cultivarea sentimentului de respect față de oameni, de dragoste pentru semeni;

-formarea unor convingeri și atitudini ecologice, de respect pentru natură și viețuitoare,

de ocrotire și protejare a acestora.

b) educație estetică:

-îmbogățirea și activizarea vocabularului;

-cultivarea gustului pentru citit;

-formarea pasiunii pentru literatură;

-formarea unor deprinderi elementare de muncă intelectuală;

-formarea capacității de a caracteriza un personaj literar;

-formarea capacității de a sesiza mesajul etic al unui text literar;

-formarea și dezvoltarea simțului estetic, prin sesizarea diferenței între un text cu

valoare artistică și un altul lipsit de valențe artistice.

(Chiscop Liviu, Buzași Ion, Literatura pentru copii, Editura Grigore Tăbăcaru, Bacău,2000,

pp. 28-29).

1.2.2 Sfera literaturii pentru copii

Fondul de aur al literaturii române îl reprezintă producțiile populare în proză sau în versuri-basmele, proverbele, poveștile, povestirile, snoavele, doinele, cântecele de leagăn. Se știe foarte bine faptul că, datinile, obiceiurile, aspirațiile poporului, întreaga lui spiritualitate au fost și vor fi cunoscute și prin intermediul literaturii. Dintotdeauna, creația populară a constituit pentru scriitori o permanentă sursă de inspirație pentru literatura cultă, atât prin profunzimea și diversitatea ideilor, cât și prin frumusețea și expresivitatea limbajului.

Din izvoarele acestei creații populare s-au inspirat cei mai reprezentativi scriitori ai noștri:”Ion Neculce(O samă de cuvinte), Anton Pann(Povestea vorbei,Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea), Vasile Alecsandri(Sânziana și Pepelea, Legendele), Petre Ispirescu(Basmele românilor), Ion Creangă(Amintiri, Povești, Povestiri), Mihai Eminescu(Făt-Frumos din Lacrimă), Ioan Slavici(Florița din codru).”(Stoica C., Literatura pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000, p.16)

Dacă ne referim la sfera literaturii pentru copii, vom consemna faptul că părerile specialiștilor sunt împărțite: unii dintre aceștia au inclus toate operele accesibile copiilor, alții le-au ales doar pe cele scrise special pentru copii. Literatura pentru copii și-a propus să trateze universul propriu de cunoaștere al copilului, năzuințele, aspirațiile lui cele mai înalte, să pună în evidență eroismul oamenilor din totdeauna, printr-o deosebită expunere artistică:”Ca să fie opere de artă scrierile pentru copii și tineret trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturii.”(Călinescu, G., Estetica basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965, p.140).

Dacă vorbim despre literatura pentru copii este firesc să ne întrebăm care sunt primele lecturi cu care copiii întră în contact? Și nouă adulților când eram copiii ne plăcea să auzim basme spuse de bunici, pentru ca mai târziu când am învățat să citim să pătrundăm noi într-o adevărată lume de basm.

Cei mici participă cu emoție la peripețiile eroului din basmul Povestea lui Harap-Alb, sunt bucuroși când anumite ființe cu puteri supranaturale-calul năzdrăvan-îl ajută pe erou. Atunci când Gerilă și ceilalți confrați se comportă asemănător lor și participă la ștrengării preferate și de ei, micii noștri elevi confundă copilăria lor cu pățaniile eroilor din basme și se bucură nespus, aplaudând victoria binelui asupra răului.

Plăcute copiilor sunt și basmele sau poveștile cu animale-Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe, Motanul încălțat ș.a. Atracția este explicată prin lumea plină de farmec a animalelor și micilor viețuitoare, lume populată, precum și cea a fabulelor, cu personaje dintre cele mai felurite: lupul este lacom și crud, vulpea este șireată, iepurele este fricos și neîndemânatic etc.

Dorința copiilor de a citi astfel de opere este motivată de caracterul lor accesibil, de faptul că stările sufletești si calitățile personajelor se află în permanență în antiteză. Pe de o parte se află bunătatea, deșteptăciunea, omenia, pe de altă parte este răutatea, prostia etc. Întotdeauna umorul și buna dispoziție sunt pe gustul micilor cititori lecturând Poveștile lui Păcală, pățaniile lui Haplea, de unde copiii extrag consecințele prostiei și-și dau seama de răutatea și viclenia oamenilor.În această lume mirifică ei se regăsesc în fiecare personaj: zână, prinț, gândăcel etc.

Literatura contemporană pentru copii, „fiind o copie fidelă a aspirațiilor omului, continuă o tradiție prestigioasă pornind de la modele desăvârșite ale genului. Poeți și prozatori de valoare ca: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Șt. Augustin-Doinaș, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Nichita Stănescu ș.a. au dat opere menite să insufle încredere în viață, în capacitatea omului de a învinge răul și de a-și afirma inepuizabilele sale resurse creatoare”.( Stoica C. Vasilescu E., Literatura pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998, p.7).

Curiozitatea celor mici este îndreptată către lecturile în care aventura captează și potolește patima cititului, pe lângă faptul că poate să instruiască și să contribuie la ceea ce noi numim cultura generală a fiecărui copil. Sunt reprezentative povestirile sau romanele lui Jules Verne, Daniel Defoe, Mark Twain ce stimulează fantezia, imaginația și, în același timp răspund dorinței de a cunoaște viața și oamenii de pe alte meridiane. Caracterul formativ al acestor opere este evident pentru cei mici a căror personalitate este în formare.

Lângă aceste lecturi de aventuri pe același plan sunt legendele și miturile popoarelor. Ele de cele mai multe ori se situează la confluența literaturii cu istoria, mitologia și etnologia. Caracterul evocator îi frapează pe școlari și le întrețin plăcerea lecturii. Asemeni literaturii de aventuri ele ajută la formarea noțiunilor de spațiu și timp. „Cunoașterea miturilor și legendelor grecilor antici, ale indienilor sau chinezilor, ale popoarelor nordice sau legendele istorice din Evul Mediu predispun la meditație, cumpătare și înțelepciune.”(Goia V., Literatura pentru copii și tineret, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008, p.15).

Mai apropiați se simt școlarii noștri de personajele lui Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Charles Dickens, Maxim Gorki,când își descoperă propriile deprinderi și aspirații. Se amuză, se bucură și trăiesc cele mai înalte și frumoase emoții și sentimente.

Au intrat în sfera literaturii pentru copii și poezia și dramaturgia.Sunt reprezentativi scriitori ca: Elena Farago, Otilia Cazimir, Tudor Arghezi, Victor Eftimiu. Aceste opere au un conținut atractiv, o înaltă valoare educativă și o frumusețe artistică ce impresionează.

Operele au un conținut variat, o diversitate de forme de expresie artistică și astfel se explică și forța de iradiere a acestei literaturi, contribuția ei la formarea personalității, la cultivarea unor puternice sentimente ca: dragoste față de patrie, de istoria neamului și eroii săi, față de unele atitudini umane.

Limba și stilul oricărei opere este necesar să se caracterizeze prin claritate, concizie, corectitudine, simplitate, naturalețe, expresivitate, armonie și originalitate.

Constatăm astfel că „limbajul specific al cărții pentru copii, personajele exponențiale, epicul dens, conflictul împins spre suspans și senzațional, deznodământul fericit sunt doar câteva modalități de oglindire a vieții reale prin transfigurare artistică.(Cândroveanu, H., Literatura română pentru copii, Editura Albatros, București, 1988, p.130).

1.3 Rolul literaturii pentru copii în formarea școlarului mic

Literatura pentru copii este o componentă a literaturii care e și cea mai potrivită pentru educația copiilor. Ceea ce determină calitatea literaturii pentru copii este caracterul său educativ adecvat. Oricine dorește să aleagă o carte pentru copilul său, orice învățător care își propune să alcătuiască o bibliotecă pentru elevii care-i sunt încredințați, se va gândi la acest lucru.

Într-o epocă dominată de computer, internet, televizor, am apelat la această disciplină din mai multe considerente: în primul rând permite copiilor trăirea emoțională-reflexivă a conținutului operei prin intuirea și conștientizarea mesajului etic și estetic al acesteia;apoi literatura pentru copii prin operele sale conduce la activizarea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului, însușirea unor cuvinte și expresii cu sens propriu și figurat, care contribuie astfel la dobândirea unei exprimări corecte, coerente, expresive, elevii având ca model permanent operele literare îndrăgite; și nu în ultimul rând aprecierea frumosului artistic se poate realiza prin continua solicitare a sensibilității, memoriei afective și imaginației creatoare.

Studiul literaturii pentru copii contribuie la formarea unei personalități autonome a elevilor, capabili de discernămant și de spirit critic, dar și să-și argumenteze propriile opțiuni. Ea investighează universul propriu de cunoaștere al copilului, năzuințele, aspirațiile cele mai înalte, scoate în evidență eroismul oamenilor printr-o deosebită transformare artistică.

Opera literară este rodul imaginației și talentului autorului său, dar oferă copiilor posibilitatea de a se regăsi, ca și cititori, în diferite ipostaze. O carte îl face pe acesta să viseze, să-și creeze propriile imagini, să-i devină cel mai bun prieten, atât prin informațiile pe care le conține, cât și prin faptul că poate fi un tovarăș de nădejde într-o călătorie sau în serile de toamnă/iarnă, când nu poate merge la joacă, afară.

Lectura literară pune la dispoziția copilului cunoștințe despre viața oamenilor și a animalelor, despre mediul înconjurător, despre trecutul istoric al poporului român, despre muncă,educație culturală, morală și religioasă. Prin textele pe care le alegem putem determina si comportamentul viitor al copilului.

Alegerea opționalului” Literatura pentru copii” dezvoltă posibilitatea de comunicare între cei mici, făcându-se ecoul capacităților de limbaj și gândire.

Particularitățile de vârstă și psihice, climatul familiar, preferințele copiilor pot transforma lectura într-o necesitate, o foame de carte, o delectare sau nu. Dacă vom avea grijă să deschidem calea spre lectură încă din primii ani de școală, aceasta va rămâne pentru toată viața o obișnuință utilă.

Dintotdeauna literatura pentru copii a constituit o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de comportare oglindite în mici antiteze între personaje, ne prezintă consecințele neascultării sau ascultării, lenei sau vredniciei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, ne oferă trăsături pozitive ale unor eroi: curajul, vitejia, stăpanirea de sine, înțelepciunea, devotamentul, prietenia sinceră, dar și trăsături condamnabile ale unor personaje: zgârcenia, viclenia, șiretenia, îngâmfarea, lăcomia.

I-am văzut în orele de lectură cum trăiesc cu intensitate alături de eroii îndrăgiți ai operelor literare, se bucurau când aceștia depășeau obstacolele ivite în cale sau se întristau când aveau de suferit.

Este de necrezut cu câtă sete și afecțiune privesc cei mici morala ascunsă în haina basmului, îi vedem triști și disperați când eroul/eroina povestirii sunt în impas și îndură suferințe apoi strigă de bucurie când vine întorsătura fericită și personajele iubite sunt salvate.

În călătoriile provocate de imaginarul din basme și povești, copilul se simte întotdeauna fericit, participă afectiv și este alături de eroii pe care îi însoțește și la bine și la rău imitându-i mai tărziu în activitatea lor.

Conținutul poveștilor și basmelor îl transpune pe copil într-o lume mirifică, îi cultivă fantezia și visarea. Ele au fost pe placul tuturor generațiilor și, totodată, aceastea constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copilului.

Literatura pentru copii este preferată de generația tânără tocmai pentru că apelează la afectivitatea lor, aceasta contribuie la cunoașterea lumii prin intermediul imaginii artistice, lărgirea sferei de reprezentări despre cele anterior petrecute dar și la formarea unei atitudini corespunzătoare.

Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce i le sugerează verbal. Efortul școlarului de a-și imagina și înțelege nu poate fi conceput în lipsa unui efort al memoriei, gandirii, voinței și imaginației.

Pășind ușor într-o lume pe care n-o cunoaște, copilul încearcă să și-o imagineze și să judece după propriile sale idei faptele prezentate. Basmele rămân cele cu o mare forță de atracție pentru cei de vârstă mică. Au fermecat copilăria tuturor generațiilor, le-au alimentat elanurile, imaginația deschizând noi căi de acces către tainele Universului.Se cunoaște marea lor valoare instructiv-educativă și formativă: în primul rând ele sunt tablouri ale vieții, reflectând probleme majore ale existenței-nașterea, căsătoria, calități fizice și morale ale eroilor, ale părinților buni sau vitregi, ridicarea tânărului sărac prin merite deosebite, originea sărăciei și a bogăției, valoarea conduitei morale, dorința și posibilitatea omului de a birui boala și moartea, spațiul și timpul, încercarea de a supune forțele ostile ale naturii, de a-și face viața mai ușoară și mai frumoasă.

Valoarea educativă a basmului constă în prezentarea unor calități morale cu care sunt înzestrate personajele pozitive: curaj și vitejie, hotărâre și insistența în îndeplinirea scopului, spirit de sacrificiu, prietenie și umanism, respectarea cuvântului și îndeplinirea angajamentului dat, dârzenie și tărie în înfrângerea piedicelor și greutăților.

Cei mici trec prin diferite stări emotive, de la frica pentru răul ce-o urmărește pe eroina preferată, la bucuria că a scăpat cu bine din toate încercările pricinuite de personajele negative. Cinstea, bunătatea, curățenia sufletească și mărinimia întotdeauna au fost răsplătite. Imaginile vizuale în basme îi încântă tocmai pentru sunt construite prin comparații cu elemente concrete pe care aceștia le rețin ușor.

În timpurile foarte vechi din istoria omenirii își au originea și poveștile despre animale. Creatorul popular, inspirându-se tocmai din această lume, a creat povești în care le-a personificat, atribuindu-le trăsături omenești și darul de a vorbi.

Basmele sunt mituri ale vechilor popoare ce au apărut odată cu viața însăși și pe pământul nostru. El este un minunat mijloc de educare a gustului pentru frumos prilejuind copilului puternice emoții estetice. Lectura lor e o adevărată vrajă pentru toate vârstele, pentru că seduce prin redarea vieții în ce are ea mai frumos, dar și prin înfățișarea luptei dintre bine și rău, în care triumfă de cele mai multe ori binele.

Copiii văd în peripețiile lui Făt-Frumos probele ce trebuie parcurse de tineri pentru a fi considerați adulți. Marea majoritate a basmelor sunt concentrate pe un personaj tânăr, supus unui număr de încercări. După ce trece printr-un șir de întâmplări eroice, ce-i pun în valoare vitejia, înțelepciunea, forța fizică, tăria de caracter, eroul nostru-tânăr sărac sau fecior de împărat- își primește răsplata cuvenită: căsătoria cu fata de împărat și împărăția.

Ascultând povești, de cele mai multe ori, copiii fac comparații, asemănări, deosebiri și, din această confruntare apare atitudinea personală, critică, față de cele prezentate în povestire. Uimit la început de ceea ce aude, el trece la faza de meditație, pe plan mintal încearcă să stabilească legături, să asocieze întamplările noi cu cele vechi, să găsească soluții-deci ia atitudine- și își exprimă acordul sau dezacordul cu acțiunea, faptele și situațiile în care sunt puse personajele pozitive sau negative.

Această lume a poveștilor este construită pe o anumită stereotipie a personajelor și temelor față de care copilul își manifestă simpatia sau antipatia, de care își leagă modelele etice sau își exprimă respingerile. De aici decurge și eficiența lor formativă în educarea copiilor.

Majoritatea poveștilor sunt consacrate lumii animalelor, surprinzând modul de existență a acestora, făcând din ele personaje simbol, purtătoare ale virtuților și defectelor omenești, de unde și observațiile de ordin realist-social și satiric ale autorilor(lupul este simbolul lăcomiei, vulpea al vicleniei, ursul al minții greoaie, iepurele al fricii ș.a.m.d.).

Aceste povești au un caracter didactic dezvoltat, subliniat și de folosirea alegoriei și, au devenit o adevărată armă de luptă împotriva defectelor omenești.

În procesul ascultării unei lecturii este antrenată întreaga sa activitate psihică. El iese din pasivitate, urmărește cu atenție cele povestite, memorează, face comparații, legături de cauzalitate, stabilește legături între fapte și personaje și se familiarizează cu frumusețea limbajului artistic.

Marii povestitori au fost convinși de influența educativă a poveștilor. Charles Perrault, în prefața volumului său de basme, aduce o contribuție teoretică privind potențele educative ale acestei specii:”La vârstă fragedă copiii nu pot avea o noțiune clară asupra ideii de bine și rău. O astfel de noțiune se însușește treptat. Pentru aceasta în copilărie este nevoie de haina plină de vrajă și de mister a basmului… Oricât de simple și de ușoare ar părea aceste povestiri, ele nasc, fără îndoială, în copii, dorința de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiți și, în același timp, se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla, dacă i-ar imita pe cei răi… Este de necrezut cu câtă sete primesc aceste inimi pure morala ascunsă în haina basmului! Sunt semințe aruncate care nu produc la început decât manifestări de bucurie sau tristețe, dar care nu vor întârzia să dezvolte bunele deprinderi.”(Țugulan, L., Toma, M., Literatura pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979, pp. 20-21).

Având în vedere normele esențiale pentru realizarea funcției estetice a operei literare-adecvarea conținutului literar la particularitățile vârstei, prezentarea ideii artistice într-o formă sensibilă, mesajul artistic deosebit- putem aduce în discuție valențele estetice corespunzătoare ce derivă din acestea și care împreună asigură calitatea artistică a operei literare.

În planul conținutului, prima valență estetică rezultă din varietatea și îmbinarea modurilor de expunere folosite-epic, liric și dramatic- ele fiind modalități sensibile de prezentare a realității cu care copilul tot mai mult în contact și care la rândul lor au o funcție formativă pentru gândirea și sensibilitatea copiilor.

La început, în prima etapă a vârstei sale-caracterizată prin plasticitatea gândirii și sensibilității, el se simte atras de texte însoțite de ilustrații, apoi către cele literare construite pe un fir epic simplu, coerent, gradat, sau construite pe dialog, asemeni poveștile și variantele lor dramatizate, înregistrate pe casete. În cea de a doua etapă a vârstei-caracterizată prin dezvoltarea activității reflexive, el se va simți mai atras de textele de factură lirică, fără a fi alterată opțiunea către cele epico-dramatice.

Preferința constantă a celor mici către modurile de expunere epic și dramatic, implică o trăsătură structural-stilistică a operei literare, ce trebuie să aibă subiecte cu acțiuni și conflicte antrenante, cu o desfășurare a momentelor subiectului cât mai bogată și un deznodământ pozitiv în ceea ce-l privește pe eroul pozitiv. De aici rezultă și cea de a doua valență estetică a literaturii pentru copii.

Polarizarea personajelor ca reprezentând aspectele duale ale vieții (bine-rău, real-imaginar) constituie, de asemenea, o trăsătură tematico-stilistică dintre cele mai însemnate în opera literară pentru copii.

Nu putem să vorbim despre valențele literaturii pentru copii fără a enumera și principalele categorii estetice ale acesteia: frumosul, urâtul, sublimul, grotescul, comicul, tragicul, miraculosul, monstruosul etc.

Îmbinarea valorilor etice cu cele estetice constituie de asemenea, o trăsătură deosebită în opera literară pentru copii, fiind strâns legată de caracterul formativ al mesajului artistic. Din legende, snoave proverbe, fabule, povești, copilul percepe dualitatea vieții sociale: bogăție-sărăcie, putere-supunere, muncă-lenevie, bunătate-răutate.

Prezentarea acestor valențe estetice probează faptul că operei literare pentru copii i se pot atribui calitățile operei literare în general, această parte literatura pentru copii nu este mai prejos decât marea literatură. Ea se încadrează ca o componentă artistică, interesând deopotrivă și copilul și adultul, din care nu piere niciodată amintirea copilăriei.

Dacă toate acestea sunt corect înglobate în vocabularul copilului contribuie la educarea limbajului acestuia. El învață din cele auzite să disprețuiască răutatea, lăcomia, zgârcenia, lașitatea și alte trăsături urâte de caracter întâlnite la personajele negative. Învățătorul la orele de lectură înțelegând bine rostul povestirii, trebuie să valorifice, pe toate planurile nevoile și posibilitățile școlarului.

“Pentru sarcinile specific ale literaturii se numără: dezvoltarea vorbirii elevilor, formarea și consolidarea deprinderilor de scriere corectă, a deprinderii de a citi curent, corect, conștient și expresiv, realizarea componențelor majore ale educației, cu accent pe cultivarea gustului estetic”.(Parfene, C., Literatura în școală, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1997, p.24).

Încă de la fragede vârste, copii ascultă cu pasiune creațiile literare dedicate lor, ceea ce evidențiază receptivitatea copiilor pentru frumos. Limbajul specific al cărții, personajele exponențiale, epicul dens, conflictul împins între suspans și senzațional, deznodământul fericit sunt doar câteva modalități de oglindire a vieții reale prin transfigurare artistică.

Pentru a realiza valoarea instructiv-educativă și formativă a literaturii pentru copii, noi –învățătorii- trebuie să fim pasionați de lectură, să ținem seama de particularitățile de vârstă, iar ceea ce recomdăm ca lectură să fie pe placul lor, în forme atractive: povestirea, șezătoarea literară, aniversări și comemorări ale scriitorilor etc.

Școlarul trebuie în permanență îndrumat, orientat către un evantai diversificat de cărți instructive, de la basm la povestire, de la nuvelă la schiță, de la fabulă la călătoriile extraordinare, la romanele științifico-fantastice.

Astăzi avem nevoie de cărți diferite care să se adreseze școlarului potrivit nivelului de înțelegere în funcție de particularitățile de vârstă și preferințele individuale.

Ca o concluzie putem afirma că literatura a jucat și joacă un rol deosebit în procesul educării elevilor în spiritul binelui, adevărului și dreptății, în formarea unor atitudini pozitive-cinstea, curajul, spiritul de sacrificiu, demnitatea. Literatura dispune de multiple valențe formative ce se pot concretiza în sentimente, idei, atitudini umane.

Capitolul al II-lea

Particularități ale școlarului mic în ipostaza de receptor al textului literar

2.1 Caracteristici anatomo-fiziologice și psihice la școlarul mic

Vârsta școlară mică, numită și cea de a treia copilărie de către psihologi include elevii de la clasa pregătitoare la clasa a IV-a cu vârsta cuprinsă între 6/7 -10/11 ani.

Cel mai important moment pentru copil reprezintă intrarea sa la școală. Acum el trebuie să facă trecerea de la mediul familial, unde se bucură de căldură și afecțiune la un mediu distant, total necunoscut. Climatul apropiat al familiei este ușor înlocuit de cel al școlii, unde activitatea dominantă va deveni învățarea și nu jocul cu care acesta era obișnuit până acum.

„Primii 4 ani de școală, chiar dacă au fost pregătiți prin frecventarea grădiniței, modifică regimul, tensiunea și planul de evenimente ce domină în viața copilului. Asimilarea continuă de cunoștințe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea față de calitatea asimilării lor, situația de colaborare și competiție, caracterul evident al regulilor implicate în viața școlară contribuie la modificarea de fond existențială a copilului școlar mic”.(Șchiopu, U., Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981, p.134)

Având în vedere particilaritățile anatomo-fiziologice la această vârstă trebuie să evidențiem câteva: cele mai importante schimbări la nivelul osificației se petrec la nivelul coloanei vertebrale, curbura lombară nu este încă stabilă și în mare pericol dacă cei mici au o poziție defectuoasă la scris ori duc greutăți mari în ghiozdane; schimbări majore au loc și la nivelul zonei bazinului, la mâini, continuă schimbarea dentiției provizorie, articulațiile se întăresc și crește rezistența generală a sistemului osos; la nivelul sistemului muscular se întăresc acum acele grupurile de la nivelul mâinii, cele implicate în scriere; la nivelul sistemului nervos crește masa creierului până la 1200-1300 g, sub raport funcțional se dezvoltă lobii frontali, crește viteza de formare a legăturilor dintre neuroni.

Toate acestea duc la o îmbunătățire a randamentului elevilor, a capacităților de concentrare, se perfecționează activitatea motorie, mai ales autocontrolul.

Regimul de viață al celui mic este puternic influențat de intrarea lui la școală. Programul zilnic trebuie să fie stabilit și respectat cu rigurozitate pentru a se obține rezultate din cele mai bune la școală. Activitățile se deosebesc de cele de la grădiniță, durează mai mult, solicită intens atenția și puterea de concentrare, jocul rămâne în programul zilnic dar scade în intensitate-ca durată. Venirea de la școală impune un timp de odihnă urmat apoi de o perioadă de învățare, asistat de părinți, școlarul având acum un program dependent de solicitările școlare.

Este bine știut faptul că un copil bine dezvoltat din punct de vedere fizic va avea și o dezvoltare intelectuală și psihică armonioasă.

Problemele majore ale acestei perioade din viața copilului sunt legate de adaptarea școlară și învățare.

Intrarea la școală, contactul cu particularitățile activităților școlare, creează noi condiții favorabile pentru dezvoltarea gândirii copilului. El pe parcursul întregii perioade își va însuși un volum mare de cunoștințe, dezvoltându-și noi metode de înțelegere. Se vor amplifica acum o serie de calități ale cunoașterii: observarea atentă, atenția, exprimarea logică a ideilor, imaginația.

La această vârstă el are dezvoltate premisele psihologice pentru învățare. Putem aminti aici trecerea gândirii de la stadiul operațiilor concrete, când copilul poate să desfășoare acțiuni nu numai cu obiectele (acțiuni materiale, externe), cât și acțiuni intelectuale (acțiuni interne, mintale), gândirea devenind operatorie. Dezvoltarea gândirii copilului este strâns legată și condiționată de dezvoltarea limbajului, de dezvoltarea experienței cognitive cum ar fi-senzații, percepții și reprezentări. El reușește să desprindă trăsăturile definitorii ale diferitelor obiecte din jur, fenomenelor, persoanelor. Pornind de la această caracteristică gândirea copilului capătă o nouă calitate si anume-reciprocitatea. Ei reușesc să clasifice, să includă anumite însușiri în categorii și clase – ele fiind baza formării noțiunilor.

O altă caracteristăcă a dezvoltării cognitive o constituie și faptul că el reușește să aranjeze în serie obiecte în funcție de mărime, grosime, culoare, înălțime etc.

Perioada micii școlarități se caracterizează printr-o dezvoltare a sensibilității și receptivității senzorial-perceptive.

Percepțiile vizuale se remarcă prin faptul că de la vârsta de 6 ani copilul poate stabili rapid simetrii și asimetrii în imaginile pe care la percep, când învață să scrie și să citească percep ușor semnele grafice de dimensiuni mici, diferențele dintre litere, orientarea în spațiul de scriere și se formează scheme perceptive pentru literele mici și mari, de mână si tipar. Tot acum se mărește câmpul vizual, fiind mai ușoară trecerea de la citirea literelor și îmbinarea lor în silabe, la citirea integrală a cuvintelor formate din două, trei silabe.

Percepțiile auditive progresează – auzul fonematic este antrenat în sarcini ca: identificarea sunetelor dintr-un cuvânt, a cuvintelor dintr-o propoziție, stabilirea poziției unui sunet în cuvânt, despărțirea în silabe, trecerea de la semnele grafice la pronunțarea corectă a sunetelor corespunzătoare.

Învățarea scris-cititului reprezintă pentru școlarul mic deschiderea drumului către cunoaștere și informație. Acumularea acestor achiziții duce la o deosebire semnificativă a elevului de 10/11 ani față de cel 6/7 ani prin modul său de gândire, exprimare, limbaj, învățare, rezolvare de probleme.

În această perioadă acțiunile mentale se distanțează de conținuturile informaționale particulare, se generalizează, se transferă la noi conținuturi, se automatizează și astfel se transformă în operații. Acum, școlarul mic formează și folosește cu ușurință operațiile generale ale gândirii – analiză, comparație, clasificare etc. și cele speciale implicate în asimilarea cunoștințelor școlare (operații matematice).

Percepția școlarului capătă caracter rațional – el nu face acum doar afirmații ci caută argumente pentru a le susține, este sensibil la greșeli, se implică în rezolvarea problemelor.

Gândirea devine operatorie, este reversibilă, reglată de o logică implicită și folosește raționamente inductive, adevărate.

Implicate direct în activitatea de învățare sunt memoria și atenția.

„Atenția este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare și orientare a energiei psihonervoase în vederea desfășurării optime a activității psihice, cu deosebire a proceselor senzoriale și cognitive’.(Neveanu, P., P., Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 139).

Primii ani de școală exercită câteva influențe majore pentru dezvoltarea atenției: prin solicitări permanente și sistematice ea se dezvoltă și se modelează după specificul sarcinilor cognitive, crește stabilitatea atenției de la 20/25 minute la 40/45 minute, volumul ei crește pe măsură ce se dezvoltă interesele de cunoaștere și se însușesc deprinderile de muncă independentă.

Este bine știut faptul că elevii care au probleme în a se concentra, nu pot fi atenți, vor avea dificultăți în activitatea de învățare. Neatenția este factorul ce trebuie înlăturat în timp util, prin stabilirea cauzelor care au determinat-o(insuficienta pregătire a elevilor, indisciplină la clasă, lipsa interesului pentru activitate, dezinteresul față de subiectul propus).

„ Formarea deprinderii de a fi atent, de a observa, de a privi, de a asculta, dezvoltarea capacității de concentrare, de perseverență sunt mijloace importante de educare a atenției. Tot atat de însemnate sunt: stimularea interesului pentru activitatea școlară, dezvoltarea gandirii elevului, cultivarea încrederii în forțele proprii”.(Șchiopu, U., Operativitatea gândirii copiilor între 7-11 ani, Editura Științifică, București, 1965, p.88).

La fiecare oră de curs captarea atenției este un moment important în desfășurarea activității instructiv-educative, realizat cu artă și măiestrie de fiecare dintre noi determinând astfel elevii să asimileze cu ușurință toate informațiile.

În procesul instructiv-educativ vom avea în vedere educarea atenției prin stimularea interesului copilului pentru activitățile școlare, dorința acestuia de a duce la bun sfârșit ce a început, dar și o motivație pozitivă pentru întreaga activitate.

“Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare(depozitare) și reactualizare selectivă a informațiilor”.( Neveanu, P., P., Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 77).

Memoria are în vedere informațiile școlare, la felul cum elevul recunoaște și reproduce oral sau în scris ceea ce a memorat.Noile situații în care este pus să lucreze, noile sarcinii pe care le primește și trebuie să le rezolve atrag după sine schimbări importante ale memoriei. Are loc disciplinarea și ordonarea desfășurării ei după o anumită logică, se sprijină tot mai mult pe rațiune,pe logică, înțelegere, devine voluntară și capătă o mare plasticitate datorită schimbului interpersonal de amintiri cu ceilalți colegi de clasă, crește volumul ei. O altă trăsătură importantă a memoriei este caracterul său concret-intuitiv. Memorarea intuitivă, în imagini, este încă dominantă la această vârstă. Școlarii memorează mai bine imaginile obiectelor și fenomenelor concrete iar din materialul verbal ei rețin mai ușor povestirile, descrierile cu un conținut concret și emotiv.

La această vârstă memoria se sprijină pe concret, pe perceptibil și de aceea se impune la clasă folosirea ca material didactic ilustrații, planșe.

„ Gândirea este procesul cognitiv de însemnătate centrală în reflectarea realului care, prin intermediul abstractizării și generalizării coordonate în acțiuni mentale, extrage și prelucrează informații despre relațiile categoriale și determinative în forma conceptelor, judecăților și raționamentelor”.( Neveanu, P., P., Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 56).

La vârsta școlară mică apar și se dezvoltă construcțiile logice sub formă de judecăți și raționamente înlocuindu-le astfel pe cele empirice și intuitive. Școlarul mic începe să sesizeze ce este esențial în obiecte și fenomene, înțelege noțiunea de conservare a materiei, a greutății iar spre varsta de 11 ani cea de conservare a volumului.

Copilul înaintând în vârstă devine capabil să explice, să argumenteze și să demonstreze judecățile pe care le formulează. Asimilarea cunoștințelor se va face preponderent pe baza gândirii.

“Limbajul este activitatea de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei. Forma de bază, naturală și concretă a limbajului este vorbirea(limbajul oral).”( Neveanu, P., P., Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 70).

La intrarea în școală, copilul posedă circa 2500 de cuvinte, dar în vocabularul activ se regăsesc în jur de 800. În jurul vârstei de 11 ani, vocabularul activ al copilul va avea în jur de 1500-1600 de cuvinte.

Școlarul mic înțelege bine vorbirea celor din jur și poate să-și exprime gândurile în propoziții și fraze corect alcătuite. Exprimarea lui pe parcursul anilor va caștiga în calitate, va folosi fraze corecte din punct de vedere gramatical, în scris va respecta normele ortografice și ortoepice.

Învățătorul trebuie să sesizeze și să corecteze tulburările de limbaj(dislalia, disartria, bâlbâiala), tulburările de scriere (disgrafia) și de citire (dislexia) ce pot influența dezvoltarea psihică a copilului și mai cu seamă, rezultatele la învățătură. Un climat afectiv, încurajări permanente și crearea unui tonus psihic pozitiv constituie factori importanți în corectarea copiilor cu deficiențe de limbaj.

“Imaginația se definește ca proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini și proiecte noi, pe baza combinării și transformării experienței”(Neveanu, P., P., Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 92).

La școlarul mic imaginația devine complexă, bogată, se bazează pe termeni și împrejurări din ce în ce mai variate.

Alegerea opționalului Literatura pentru copii le dă acestora posibilitatea de a-și pune în valoare imaginația creatoare prin compuneri, desene, proverbe, ghicitori. El se emoționează repede, are o admirație mare pentru faptele eroice și întâmplări neobișnuite, îi place să aibă roluri cu personajele sale preferate.

În strânsă legătură cu imaginația reproductivă, se dezvoltă imaginația creatoare. Formele acesteia sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și compunere, de activități practice și muzicale, de contactul cu natura.

Afectivitatea are în vedere”procesele psihice care reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale”.( Neveanu, P., P., Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 115).

Asemeni celorlalte planuri ale dezvoltării psihice și aceasta este caracterizată printr-o dezvoltare treptată în funcție de noile experiențe și situații în care se află școlarul mic. Pe măsură ce-și dezvoltă noile capacități afective, el devine capabil să simuleze diferite situații emoționale, posibilitatea de a observa dispoziția celor din jurul său.

„ Voința se definește ca proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale și constând în acțiuni de mobilizare și concentrare a energiei psihonervoase în vederea biruirii obstacolelor și atingerii scopurilor conștient stabilite”.(Neveanu, P., P., Psihologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p.126).

La școlarul mic voința se manifestă prin stoparea diferitelor tentații și dorințe, plăceri și năzuințe, în favoarea efectuării activităților școlare. Necesitatea de a memora o poezie, de a învăța o lecție, de a rezolva o problemă, sunt câteva momente de exercitare a voinței, ce solicită un efort voluntar din partea acestuia. Dacă există o motivație a învățării ele se vor realiza mai ușor.

Dezvoltarea insuficientă a voinței poate duce la nervozitate, lene, negativism, manifestări ce vor conduce în timp la rămânerea în urmă la învățătură.

Școala este un lucru nou pentru cel mic iar învățătorul joacă un rol de prim ordin în viața lui. El trebuie să cunoască particularitățile fiecărui copil în parte, să observe totul atent și meticulos, atitudinea lui să fie una maleabilă, să modeleze activitatea intelectuală a copilului și să organizeze viața școlară în ansamblul ei.

2.2 Caracteristici ale receptării textului literar de către școlarul mic

Obiectul literatura pentru copii înțeles și abordat în specificul său artistic aduce o contribuție substanțială la educarea școlarilor. Este obiectul care putem spune că sensibilizează inimile celor mici și, implicit cunoștințele acestora.

La această vârstă (6-10 ani) gândirea se dezvoltă de la concret la abstract, copiii percep mai ușor obiectele, acțiunea, imaginația este acum mult mai reproductivă.

Un rol decisiv îl are răbdarea și plăcerea pe care trebuie să la dobândească școlarul în receptarea textelor literare. Emoțiile și sentimentele la vârsta lor se manifestă viu și spontan, ei trăiesc cu maximă intensitate bucuriile și suferințele personajelor preferate. Am descoperit în lecțiile de literatură pentru copii că se simt atrași de lumea micilor viețuitoare, de viața altor copii, lumea orașelor și a satelor, viața animalelor și a plantelor, de natură.

În orele de literatură învățătorul are datoria supremă de a-i trezi elevului interesul pentru cunoaștere, iar cunoașterea se realizează prin citirea cărților. Descoperind lumea mirifică a poveștilor el va învăța să se exprime, să alcătuiască și să asculte mesaje, să dezvolte idei și să le susțină dar mai ales va fi capabil să-și prezinte gandurile.

Textul literar este ca un sistem bine organizat, eficiența sa formativă și educativă depinde mult de valoarea sa artistică deci atât de conținut cât și de formă. Atunci când aducem în discuție receptarea textului literar se cer evidențiate două laturi semnificative: accesibilul și accesibilitatea. Ele întrețin relația dintre copil și text prin actul povestirii.

“ Receptarea se impune ca un fenomen central pentru esteticile contemporane. Receptarea este un act complex în care se confundă doi factori esențiali:

– opera literară ca sistem organizat în diferite nivele pe baza raportului de subordonare la dimensiunea estetică;

– subiectul receptor angajat prin capacitatea afectiv-cognitivă de a stăpâni universul specific operei”.(Itu Ion, Funcția formativă a operelor de literatură, Editura Univers, București, 1998, p.19)

Operele literare au atras și atrag întotdeauna după sine judecata de valoare, interpretarea. La clasă este bine să-i încurajăm pe cei mici să devină participanți activi folosind și adaptând metodele dintre cele mai potrivite și ținând seama de particularitățile de seamă ale școlarilor. Tranziția – calea dintre școlar și text o reprezintă lectura. Prin întrebări reușim să le dezvoltăm copiilor capacitățile de înțelegere a textului, invitându-l astfel la reflecție deci analiză.

Pentru a observa la școlari un anumit compartiment de receptare adecvat, este important ca ei să fie puși mai întai în situația de a recepta, adică de a audia diferite texte; prima sarcină a noastră este de a-i ajuta să-și dezvolte capacitatea de a asculta o perioadă mai mare de timp, să-și mențină relativ constantă atenția. Este necesar ca ei să capete experiență în a audia diferite tipuri de texte, în diverse moduri.

Poveștile – considerate adevărate comori educative – au o compoziție simplă, acțiunea concentrată și o profundă învățătură morală. Basmele au rolul de a dezvolta imaginația reproductivă a copiilor, prin acțiunea bogată, personajele bine individualizate și ei astfel își vor imagina ceea ce nu au mai văzut niciodată (Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos, Zmeul). Pe placul celor mici sunt și legendele pentru că li se oferă o explicație pentru minunata lume a micilor viețuitoare (legenda privighetorii, ciocârliei).

La grădiniță au făcut cunoștință cu povești citite de către educatoare, audierea unor emisiuni de radio, televiziune, a unor casete.

Acum la vârsta școlară mică accesibilitatea textului literar este dată nu numai de nivelul artistic cât mai cu seamă de măsura în care subiectul se înscrie în sfera de interese a vârstei, de felul în care noi-învățătorii îi conducem să-i înțeleagă sensurile.

Școlarii mici trebuie să fie îndrumați în a stăpâni tehnicile de lucru cu cartea, câteva noțiuni de teorie literară (text narativ, liric, fabule, proverbe, zicători) pentru ca apoi să-și poată exprima impresiile în legătură cu ceea ce au citit. Textul literar receptat corect poate influența, produce schimbări în atitudinea și comportamentul celor mici.

Astfel în clasa I elevul după ce descoperă lumea minunată a literelor începe ușor să pătrundă în tainele citirii silabelor, cuvintelor, apoi propoziții și texte scurte. În clasa a II-a elevii urmează să fie învățați să se orienteze în structura cărții – titlul, autor, capitol, să citească unele fragmente selectate, să răspundă la întrebările învățătorului pe marginea textului citit, să interpreteze într-un joc de rol anumite personaje. Din clasa a III-a îi vom deprinde pe cei mici să-și noteze titlul cărților citite, numele autorilor, ce le-a plăcut în mod deosebit, expresii artistice. Textele sunt de mai mare întindere, descoperă și faptele de eroism ale strămoșilor, sunt capabili să redacteze compuneri, desene pe marginea celor citite. În clasa a IV-a școlarii sunt capabili să expună conținutul cărților, să-și exprime atitudinea față de faptele prezentate, eroii, să facă legături cu personaje din alte lecturi, să exemplifice cu texte care tratează aceeași temă.

Receptarea textului literar înseamnă nu numai sensibilizarea față de universul operei, dar și conștientizarea emoțiilor, înseamnă interpretarea și motivarea impresiilor produse de ea. În abordarea textelor trebuie să se cunoască raportul dintre autor și realitatea pe care o exprimă. Investigarea lui îi va ajuta pe elevi să găsească răspuns la întrebări de genul: Ce exprimă, ce înfățișează autorul în opera respectivă? Cum, prin ce mijloace exprimă acest conținut?

În școala primară studiem mai ales textele unde se întâmplă ceva, cu personaje care participă la acțiunea redată de autorul care poate sau nu să participe efectiv la evenimente. Școlarii interesați de cele mai multe ori doar de acțiune, trec cu vederea anumite descrieri de peisaje, de personaje, de aceea rolul nostru este să-i atenționăm asupra unor aspecte particulare ale acestor secvențe din desfășurarea acțiunii, cerându-le să le descopere frumusețea.

Cartea-textul literar în general prezintă o deosebită importanță și interes pentru elevi deoarece aduce în atenția lor ceva nou: lumea animalelor, a plantelor, a copilăriei, trecutul istoric, descoperiri geografice. Lecturile vorbesc despre sentimente, despre dragoste și ură, despre prietenie, având o mare influență asupra lor. Cărțile citite în copilărie lasă urme adânci, impresii ce greu vor fi uitate.

„ Basmele au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii. Producând o impresie puternică asupra imaginației și sensibilității copiilor, prin morala lor pozitivă și ușor de recepționat, basmele au o deosebită însemnătate educativă”.(Maria Ostafe, Receptarea basmului în ciclul primar, Editura Sfantul Ierarh Nicolae, 2014, p.2)

Pentru ca textele să fie receptate mai ușor trebuie ca acestea să fie expresive și să aibă valoare estetică. În acest parcurs de receptare a textelor un rol deosebit îl are perspectiva stilistică (semnificații estetice/etice, valori afective). Lumea micilor viețuitoare, a fenomenelor, lucrurilor au cu ajutorul personificării însușiri și manifestări omenești. În acest sens s-au folosit la clasă povești, basme, schițe care conțin acest procedeu iar pentru fixarea lor s-au aplicat jocuri de rol, exerciții (Dacă ai fi iepurașul din Ciuboțelele ogarului, Cenușăreasa, ursul din Ursul păcălit de vulpe –Ce ai simțit? Ce ai face?).

Ascultarea diferitelor texte literare (narativ, liric) stimulează cateva procese afective/intelectuale ale celor mici: atenția, memoria, spiritul de observație, imaginația, limbajul. În clasele I/a II-a, basmele și poveștile stârnesc trăiri emoționale, stau la baza sentimentelor și convingerilor morale, contribuie la formarea unor trăsături de voință și caracter, determină atitudini de conduită morală.

“Carte frumoasă, cinste cui te-a scris

Încet gandită, gingaș cumpănită;

Ești ca o floare, anume înflorită

Mainile mele, care te-au deschis”.(Tudor Arghezi)

Metoda care stă la îndemna noastră a învățătorilor pentru a-i ajuta pe elevi în explorarea textelor literare este lectura explicativă.

„Lectura explicativă este o metodă didactică care-i oferă elevului instrumentele necesare decodării corecte a unui text literar.

Folosirea acestei metode facilitează realizarea trecerii elevului de la un tip de lectură pasivă(în care se urmărește, eventual, firul epic al întamplărilor sau se vanează fragmentele dialogate, cu ignorarea celor descriptive) la o lectură activă (cu observarea detaliilor semnificative și chiar cu o perspectivă critică, interpretativă asupra textului”.(Angelica Hobjilă, Elemente de didactică a limbii și literaturii române pentru ciclul primar, Editura Junimea, 2006, pp. 94-95)

Narațiunea îi atrage pe cei mici, conflictul îi determină să aibă o anumită atitudine față de personaje și o satisfacție aparte în momentul când binele și adevărul triumfă. Sfârșitul pentru el înseamnă un moment de reflecții ce stârnesc emoții și bucurie.

Alături de basme și povești un loc aparte în sufletul celor mici este atracția pentru fabulă. Personajele sunt reprezentate de animale sau lucruri, subiectul aduce în atenția școlarilor defecte ale societății, ale oamenilor, formulând în final o morală, învățătură. Defectele și viciile oamenilor sunt ridiculizate, în scopul dispariției lor. Elevii vor sesiza că autorul le-a prezentat din dorința de a-i determina pe oameni să fie mai buni, mai înțelepți.

Opera literară -basm, poveste, fabulă, schiță- este un important mijloc educativ.

Printre cele mai cunoscute texte narative ce se regăsesc în manualele școlare pot fi amintite: povestiri despre viețuitoare scrise de Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voinești,întâmplări din copilărie povestite de Mihail Sadoveanu, Barbu Șt. Delavrancea, fragmente din Amintiri din copilărie, legende populare cu conținut istoric, legende istorice în versuri-D. Bolintineanu, D. Almaș, snoave populare, basme. Școlarilor li se deschide calea și spre literatura universală prin Fetița cu chibriturile de H. Ch. Andersen, Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi. Pașii folosiți de noi la clasă îi vor determina pe copii să recepteze corect conținutul acestor lecturi, să comunice experiența lor de viață, opiniile lor privind ceea ce au citit, ideile desprinse și din lectura altor opere literare. Școlarii reușesc să analizeze, să compare, să sintetizeze, antrenându-și deopotrivă gândirea și sensibilitatea.

Experiența la catedră a arătat că cei mici doresc la orele de lectură pe cele ce la prezintă aspecte din viața copiilor, momente din trecutul istoric, lupta dintre bine și rău. Încă de la grădiniță i-au atras poveștile, acum narațiunea îi atrage într-un alt mod, conflictul îi determină să aibă o atitudine față de personaje și îi încântă triumful binelui. “(…)Un text literar îl atrage și-l captează pe copil, cu cât acțiunea lui este mai concentrată, mai bine dozată și condusă către punctul culminant și deznodământ. Copilul urmărește cu sufletul la gură conflictul dintre bine și rău din basme, în povestiri, unde aceste două elemente contradictorii sunt mai bine conturate. El se bucură sincer de succesul binelui, este tot timpul alături de eroul preferat”.(Ioan Șerdean, Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Corint, București, 2007, pp.164-165).

Întâlnirea școlarilor mici cu eroii din diferite povești le dă acces la mai multe exemple și modele de viață. Ei încearcă și uneori chiar reușesc în jocul de rol să transpună în felul lor de a fi câte ceva din personajul ales, o anumită trăsătură, atitudine.

Criticul literar Tudor Vianu amintește de cateva nivele de receptare a operelor artistice: “Sunt indivizi pentru care opera de artă trăiește mai mult prin conținutul ei, alții pentru care ea există mai degrabă prin organizarea ei formală. Unii care se abandonează sentimentelor lor și, în fine, alții care formulează judecăți cu privire la structura operei sau emit aprecieri în legătură cu valoarea ei”. (Tudor Vianu, Estetica, Editura Orizonturi, București, p.351).

Dacă am avea în vedere un prim nivel al receptării sentimentale după lectura Căprioara de Emil Gârleanu la întrebarea de ce le-a plăcut/nu le-a plăcut ei sunt tentați să povestească conținutul lecturii. De aceea, se impune să adresăm altfel întrebările/sarcinile, solicitând un efort minim din partea elevului: Ce gândește căprioara despre puiul ei? Cu cine se întâlnește căprioara? Ce întreprinde aceasta ca să-și salveze puiul?

Cel de-al doilea nivel al receptării numit și intelectual-apreciativ arată faptul că școlarii sunt capabili să analizeze, să interpreteze textul, să se identifice cu personajele. Astfel de activități trebuie încurajate de noi prin formularea unor întrebări/sarcini suplimentare menite să-l ajute în a-și formula cât mai corect ideile.

Textul liric la această vârstă se adresează unui cititor care este mai puțin obișnuit cu acest limbaj metaforic, cu simboluri și imagini artistice. Știm din experiență că ei preferă texte cu acțiune, personaje, dialog viu. Pentru a-l apropia de astfel de texte vom apela la sensibilitatea lor, să-i ajutăm să vadă și frumusețea universului poetic. Lumea interioară a micului școlar devine în această perioadă foarte bogată și trebuie să ne îngrijim cu ce populăm această lume.

Particularitățile textelor lirice impun un mod aparte de abordare: „O primă caracteristică se evidențiază în comparație cu textele narative: nu povestesc întâmplări sau acțiuni săvârșite de personaje ca în cazul textelor aparținând genului epic, ci transmit în mod direct ideile și sentimentele autorului față de natură, față de personalități ale istoriei și culturii naționale, față de patrie etc. Ideile și sentimentele autorului sunt sugerate prin intermediul imaginilor artistice vizuale, auditive, prin mișcarea elementelor care compun tablourile. Textele lirice se adresează într-o mai mare măsură sensibilității, imaginației, afectivității cititorului creând trăiri afective și estetice puternice.” (Dumitru Logel, Elena Popescu, Sinteze de metodică a predării limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Carminis, Pitești, p.53).

Misiunea noastră este grea, dar frumoasă în același timp în a-l apropia pe copil de textul liric, de a-i îndruma pașii în receptarea corectă a acestora. Ei trebuie să conștientizeze că ele nu se povestesc, nu se împart în fragmente. Avem în orele de lectură texte aparținând: creației populare- cântecul de leagăn, doina, colinda și creației culte – poezia despre copilărie, viețuitoare, natură, eroi și fapte de eroism, pasteluri. Poezia lirică trebuie receptată de școlari ca o exprimare directă a gândurilor și sentimentelor poetului. Sentimentele nu se pot povesti, ele pot fi doar trăite.

În ciclul primar receptarea textelor fie ele narative sau lirice nu se limitează doar la folosirea metodei lecturii explicative. Pot fi utilizate cu succes conversația, lucrul cu manualul, problematizarea, exercițiile și chiar învățarea prin descoperire. Pe lângă metode diverse pot fi utilizate și diferite mijloace de învățământ. Astfel, filmele pe suport electronic inspirate din operele marilor scriitori(Creangă, Sadoveanu), cu conținut istoric(Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân) pot fi utilizate cu succes și inserate pe parcursul orei tocmai pentru a scoate în evidență trăsăturile personajelor, locurile unde se petrec întâmplările, frumusețea micilor viețuitoare și a anotimpurilor. Pe lângă aceste filme se pot folosi și înregistrări pe casete, dramatizări după operele literare. Ele pot declanșa în mintea școlarilor, alături de o receptare sonoră și vizualizarea imaginilor. Deci ei nu numai că aud dar și văd ceea ce se citește/povestește.

Astăzi, din ce în ce mai mult apelăm la mijloace noi, moderne tocmai pentru a-i ajuta pe cei mici în receptarea corectă a unui text literar. Calculatorul este prezent în orele de literatură, prezentările Power Point îi încântă. Atenția este maximă și datorită slide-urilor, culoarea fontului, anumite efecte de animație ce stârnesc curiozitate și bună dispoziție.

Revenim la ideea că receptarea corectă a unei opere literare, a unui text literar înseamnă pentru școlarul mic să înțeleagă punctul de vedere al autorului, să pătrundă în tainele textului, să intre în dialog cu acesta. “Lectura, ca tehnică fundamentală de muncă intelectuală, îndeplinește multiple funcții: de culturalizare, de învățare propriu-zisă ( de instruire și autoinstruire), de informare și documentare.” (Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006, p.174).

Receptarea textului literar de către micii cititori le solicită intens spiritul creator, gustul și în principiu interesul pentru lectură. Din primele clase trebuie să-i determinăm să vadă, să audă, să selecteze, să se poată identifica cu textul și, pentru a reuși să decodifice corect mesajul operei să participe și să trăiască afectiv ceea ce citește: „Finalitatea principală a procesului de receptare a literaturii în școală rămâne aceea de a forma din elevi cititori de literatură în devenire,oameni cu deprinderea de a citi zilnic, ceva interesant, capabili de a adopta o poziție personală față de lecturi.” (Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Editura Polirom, Iași, 1999, p.115)