Literatura pentru Copii [311572]

CUPRINS

INTRODUCERE

„Literatura – [anonimizat] a ființei umane”. [anonimizat]-[anonimizat], educându-i pe alții. [anonimizat] o anumită treaptă de dezvoltare a conștiinței sale. (Valeriu Oros, 2005, p. 194)

[anonimizat] – vizuale prin care sunt vehiculate valorile culturii au cunoscut o amploare deosebită. [anonimizat] s-[anonimizat], în detrimentul cărții. [anonimizat], cd-urile, dvd-urile ori internetul nu pot oferi acel ospăț al gândurilor pe care-1 prilejuiește lectura unei cărți.

Unii filozofi contemporani susțin că pericolul cel mai mare care amenință cu destrămarea civilizației zilelor noastre trebuie văzut și în faptul că în timp ce progresul exterior pare a [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat]. Într-o [anonimizat] o uluitoare dezvoltare a [anonimizat] „ simplu nume sau număr într-o cartotecă”. ( Valeriu Oros, 2005, p. 149)

Pe lângă satisfacțiile ce le aduce orice fapt inedit, a citi o carte înseamnă un prilej unic de reflecție; [anonimizat] – [anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat], lectura devine un mecanism esențial care pune în mișcare:

creativitatea gândirii;

interesul și dragostea pentru cunoaștere;

spiritul de observație și investigație;

latura sensibilă a personalității copilului.

[anonimizat] a [anonimizat].

George Călinescu scria: „Copilul se naște curios de lume și nerăbdător a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă.” [anonimizat], un dascăl iscusit poate găsi mereu noi prilejuri de a le adresa elevilor săi invitații în lumea misterioasă ascunsă în paginile cărților. Prin activități sistematice și bine organizate pot fi atinse și realizate finalitățile lecturii la nivel de ciclu primar.

[anonimizat], [anonimizat], fapte, lucruri pe care cititorii le pot folosi în voie. [anonimizat] a pregătit terenul cunoașterii pentru a fi cultivat. Drumul învățării și citirii unei cărți nu are sfârșit; toate cărțile bune pot să ne învețe ceva. O carte te trimite la alte cărți și toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Alegerea cărților potrivite este numai primul pas. [anonimizat], în urma citirii unei cărți.

Despre aceste idei îmi propun a mă ocupa pe larg în cuprinsul lucrării Literatura pentru copii-un mijloc de valorificare a valențelor cognitive, educative și formative ale lecturii literare”. Primul capitol definește conceptul și delimitează sfera literaturii pentru copii, areal în care acționează resorturile și mecanismele lecturii. Desigur, fără pretenția de a fi epuizat conținutul literaturii pentru cei mici, am cuprins în acest capitol mai ales acele creații literare care răspund cerințelor specifice particularităților de vârstă și intelectuale specifice copiilor din clasele I – IV. Capitolul al doilea prezintă forme de îndrumare a lecturii la clasă și în afara acesteia, detaliind strategiile de desfășurare a lecțiilor de lectură. În capitolul al treilea îmi propun să arăt cum pot fi valorificate în scop cognitiv, formativ și educativ anumite manifestări cultural – artistice cu cartea în contextul desfășurării lor la clasele mici. Următorul capitol prezintă practic o parte din cele mai utilizate metode active moderne în scopul stimulării și formării gustului pentru lectură, în timp ce ultimul capitol oferă câteva fișe de lucru și tipuri de exerciții care îmbină metodele tradiționale cu cele ale gândirii critice.

I. CONCEPTUL ȘI SFERA DE CUPRINDERE A LITERATURII PENTRU COPII

I.I. Conceptul de literatură pentru copii

Literatura pentru copii cuprinde totalitatea operelor accesibile micilor cititori, indiferent dacă au fost scrise sau nu pentru ei. Ea constituie un domeniu al creației literare și poate fi apreciată în funcție de criteriile estetice ale acesteia.

Literatura pentru copii se situează la confluența literaturii cu științele psihopedagogice. Ea nu este în nici un caz subordonată didacticii ci are o existență de sine stătătoare. Sadoveanu spunea că o carte pentru copii, ca să fie bună, trebuie să rămână bună și când copilul ajunge om.

Școlarul mic are un nivel scăzut de înțelegere a operei literare, dar, pe măsura dezvoltării sale psihice, el devine tot mai receptiv la adevăratele valori estetice. Din naștere, copilul este dotat cu multă fantezie și capacitate imaginativă. Astfel, el transformă realitatea într-o lume plină de farmec și are capacitatea de a visa, de a conferi lumii înconjurătoare o aură pe măsura dorințelor lui. De aceea el este atras de poezie și de basm, este receptiv la frumos, însă frumosul artistic trebuie să existe în forme adecvate potențialității lui psihice și sensibilității lui specifice.

Mircea Sântimbreanu afirma că nu exista o rețetă după care poate fi scrisă o carte pentru cei mici. Operele valoroase din acest sector au ceva în comun: conțin o anumită generozitate părintească, emană prietenie, apelează la procedee artistice precum : fascinantul, umorul, grațiosul, patetismul, tandrețea, parabola, paradoxul, vitalismul, epica densă șa.

Literatura de acest gen nu poate fi creată ținând seama de particularitățile de limbaj și de înțelegere, proprii vârstelor școlare. Reușita unei astfel de cărți ține de talent și de inteligența scriitorului. O carte bună pentru copii, este una bună pentru toate vârstele.

Datorită capacității copilului de a intra în pielea personajelor, de a se identifica de obicei cu eroii cărților citite, el îndrăgește tocmai eroii memorabili din aceste opere. Amintirea numelui acestora e de ajuns pentru a ști despre ce opera și autor e vorba. Nică a lui Ștefan a Petrei, Lizuca, David Copperfield, Robinson Crusoe, Tom Sawyer, Ulise șa. le amintesc copiilor de operele respective.

Exista o literatura preferată de copii și tineret, însă nu e obligatoriu să fie inspirată din universul lor. Aceasta nu exclude existența unei literaturi vădit inspirată din universul vârstei fragede, care creează o atmosferă „infantil -juvenilă”, în care sentimentele etice sunt pronunțate și la ele acasă. Pe plan estetic și moral, această literatură are un caracter formativ. O astfel de literatură e citită și de adulți care, la o anumită vârstă, tânjesc după „ recreația mare”.

De asemenea, există unele opere care numai în aparență sunt „pentru” copii, ele fiind „ despre” copii. Este cazul amintirilor din copilărie scrise de Creangă. Micii cititori sunt atrași de peripețiile eroului copil, însă cititorii adulți gustă filosofia subtextuală, ei având conștiința clară a ireversibilității timpului și a lucrurilor.

Scriitori precum Carlo Collodi, Jules Verne, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi confirmă faptul că se pot scrie cărți anume pentru copii. Condiția este ca scriitorul să găsească acele căi ale frumosului artistic spre care micii cititori au acces.

Pentru a întregi definirea conceptului de literatură pentru copii, trebuie menționate și operele literare care sunt „ alese” de copii, fără a fi scrise direct pentru ei: Călătoriile lui Gulliver, Robinson Crusoe, Don Quijote șa. (Vistian Goia, 2003, p. 11-13)

Literatura pentru copii face parte integrantă din literatura unui popor. Scopul ei este același cu al literaturii în general: educarea și transformarea omului. Mijloacele ei nu diferă de mijloacele folosite de scriitori în general, cerințele artistice fiind aceleași ca pentru orice operă literară.

„Literatura ca ramură a artei are calitatea deosebită de a se adresa deopotrivă minții și inimii cititorului, contribuind astfel la instruirea și educarea lui.” afirma Maxim Gorki în cartea sa „ Despre literatură și artă”.

I.2.Sfera de cuprindere a literaturii pentru copii

Pornind de la primele creații cu care copiii intră în contact, se poate încerca o clasificare a componentelor literaturii pentru copii.

Copiii aud întâi și apoi citesc basme și povești. Ei nu fac diferența dintre realitate și ficțiune, participând emoțional la peripețiile eroilor. Se bucură când anumite ființe cu puteri supranaturale vin în ajutorul personajului pozitiv aflat în dificultate (calul năzdrăvan îl salvează pe Făt-Frumos). Micii cititori confundă copilăria lor cu pățaniile eroilor din basm și jubilează, aplaudă victoria binelui asupra răului.

Basmele sau poveștile cu animale ocupă un loc aparte în preferințele copiilor. Aici lupul este lacom și crud, vulpea este șireată, iepurele este fricos și neîndemânatic. Citirea operelor de acest fel de către copii este motivată de caracterul lor accesibil, de faptul că stările sufletești și calitățile personajelor sunt într-o antiteză ireconciliabilă. De o parte se află bunătatea, deșteptăciunea, omenia, pe de altă parte, răutatea, prostia, bădărănia.

Umorul și buna dispoziție sunt gustate de micii cititori lecturând Poveștile lui Păcală , de Petre Dulfu, pățaniile lui Haplea, imaginate de Nicolae Batzaria, de unde copiii desprind consecințele prostiei și-și dau seama de răutatea și viclenia oamenilor.

La granița dintre știință și literatură se află legendele și miturile popoarelor, având elemente din istorie ,mitologie și etnologie. Caracterul lor evocator și inițiatic frapează și întrețin plăcerea lecturii.

Tendința spre alte orizonturi și-n general curiozitatea tineretului sunt stimulate de lectura scrierilor în care aventura, fie ea de ordin geografic, istoric, științifico-fantastic, captează și potolește patima cititului .Literatura de aventuri și științifico-fantastică instruiește și contribuie la ceea ce numim „ cultura generală” a fiecăruia, stimulează imaginația și fantezia, răspund aspirației de a cunoaște viața și oamenii de pe alte meridiane.

Prin operele scrise de Creangă, Sadoveanu, Dickens, Maxim Gorki ,Hector Malot și alții se conturează conținutul literaturii de evocare a copilăriei. Aici cititorii descoperă propriile deprinderi și aspirații. De aceea ei se amuză și suferă, registrul lor sufletesc manifestându-se într-un larg evantai de emoții și sentimente.

În sfera literaturii pentru copii intră și poezia și dramaturgia pentru cei mici. Nu e admis să confundăm versificația cu poezia ca artă și nici scenetele scrise pentru serbări școlare cu genul dramatic. Pentru a risipi orice confuzie, se recomandă apelul la scriitorii consacrați : M. Eminescu ,G. Coșbuc, Tudor Arghezi, Elena Farago, Victor Eftimiu, Marin Sorescu, Ana Blandiana șa. (Vistian Goia, 2003, pag. 14-15)

1.2.1 Basmele și poveștile

Poveștile și basmele au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până aproape de vârsta adolescenței. Producând o impresie puternică asupra imaginației și sensibilității copiilor, prin morala lor pozitivă și ușor de recepționat, poveștile au o deosebită însemnătate educativă.

Între povești și basme există o deosebire pregnantă. În basme domină fantasticul, atât în cadrul în care se desfășoară acțiunea, cât și în prezentarea personajelor care fie că au calități hiperbolizate, supraomenești, fie că sunt ființe cu înfățișări și însușiri supranaturale, sau obiecte care au însușiri neobișnuite.

Poveștile constituie o categorie deosebită. Atât cadrul cât și subiectele, precum și personajele sunt mult mai apropiate de realitatea vieții de toate zilele, fantasticul ocupând un loc secundar și uneori fiind chiar înlocuit cu elemente care își au originea în superstițiile popoarelor.

Deși deosebirea dintre povești și basme este vizibilă, adesea scriitorii creatori de basme denumesc basmele povești. Astfel Creangă denumește cunoscutul său basm Povestea lui Harap Alb deși cadrul, acțiunea, personajele aparțin fantasticului. De asemenea, marii creatori de basme din literatura universala își intitulează operele povești : Poveștile lui Ch. Perrault, Poveștile Fraților Grimm sau Poveștile lui H. Cr. Andersen.

Din acest motiv nici nu au fost tratate separat, ci sunt numai prezentate caracterele specifice și distincte ale basmelor de cele ale poveștilor.

Basmele oglindesc primele istorii ale realității omenești și ale luptei omului cu mediul. Neînțelegând anumite fenomene din natură, poporul, cu imaginația, înțelepciunea și iscusința sa le-a întruchipat adesea în ființele fantastice din basme (Strâmbă – Lemne, întruchiparea furtunilor, ori Sfarmă -Piatră, întruchiparea torenților).

Din basme se desprind începuturile luptei dintre cei asupriți și asupritori, basmele povestesc despre săraci și bogați, despre răi și buni, ele arată cum pedepsește colectivitatea pe răufăcători, arată lupta omului cu elementele naturii, și reliefează năzuințele oamenilor de a se elibera de ignoranță, de a-și alcătui instrumente de luptă și de eliberare, de a-și ușura munca și viața. (G. Munteanu, E. Balog, V. Goia, 1972, p.4)

Tema basmelor este lupta dintre bine și rău care se termină totdeauna cu victoria binelui. Aceasta pentru că basmul este o plăsmuire în care sunt înfățișare cupluri de opoziții precum: bunătate / răutate ; frumusețe /urâțenie ; dinamism / pasivitate ; adevăr /minciună ; curaj / lașitate ; modestie / îngâmfare etc. Așadar tema este reflectarea unui aspect general al realității surprins artistic în opera literară. Subordonat temei este motivul : „mărul de aur” sau „ cifrele simbolice” din basme. Motivele cele mai obișnuite pornesc de la executarea unui legământ: întrecerea prin forță, dibăcie sau iscusință cu opozanții, întruchipări ale răului, nimicirea farmecelor unei vrăjitoare etc. Motivele constituie subiectele basmelor, iar acestea sunt bogate și variate. (G. Munteanu, E. Balog, V. Goia , 1972)

În basmele diferitelor popoare se găsesc subiecte și personaje asemănătoare sau identice, fapt care dovedește apropierea spirituală a popoarelor, identitatea lor de aspirații de-a lungul veacurilor. Motive asemănătoare se regăsesc în poveștile : Albă ca zăpada a fraților Grimm, Basmul cu domnița adormită și cei șapte voinici scris de A.S. Pușkin după un basm popular rusesc și Florița din codru de I. Slavici ,inspirată din folclorul românesc. Astfel universalitatea basmelor e dovedită prin asemănarea subiectelor și prin prezența acelorași personaje, chiar dacă au alt nume.

Personajele basmelor sunt grupate, pentru a putea ilustra tema generală a basmului, lupta dintre bine și rău. Unele reprezintă forțele binelui, altele forțele răului. Specificul lor consta în faptul că nu au decât o singură trăsătură de caracter care este îngroșată la maximum. Fiind dotate cu însușiri excepționale, unele sunt personificări ale bunătății, dreptății, frumuseții, curajului, vitejiei, cinstei iar altele sunt simboluri ale fățărniciei, urâțeniei, răutății, lașității. Caracterele eroilor, acțiunile lor sunt delimitate cu strictețe; nu există luptă între sentimente diferite în sufletul aceluiași personaj.(Vistian Goia, 2003 )

Ca și în alte literaturi, în basmul românesc există personaje pozitive sau negative, exclusă fiind prezența celor intermediare pentru că în concepția populară nu se afla nimic între bine și rău. Basmul înfățișează o lume exotică, populată de tipuri umane de o frumusețe ideala și de un simț cavaleresc rar întâlnit, precum Făt – Frumos și Ileana Cosânzeana .De asemenea creează tipuri stranii, monstruoase, situate la polul opus eroilor pozitivi. Intre personaje se stabilesc anumite relații de opoziție sau de compensare, de rudenie sau de prietenie.

Referitor la gruparea și caracterizarea personajelor din basm, studiile moderne de folclor au trecut de la clasificarea simplistă (în pozitive / negative) la una bazată pe esența ființei umane și a caracterului, nu după rang social, ci după „starea biologică”. După acest criteriu, personajele se clasifică în:

grupa seniorilor sau bătrânilor, caracterizați prin pasivitate;

grupa eroilor activi;

grupa opozanților sau adversarilor celor activi;

grupa actanților, compusă din confidenți, adjuvanți etc. (Apud Gh. Vrabie, 1975, p.43)

In subiectul basmului, fiecare din cei amintiți ocupă o anumită poziție, sunt introduși folosindu-se o manieră specifica de limbaj și gesturi tipice, se comporta după anumite reguli de la care nu se abat, așadar au un statut și un profil psihic si moral inconfundabile. Unele personaje sunt simpatizate de către cititor, chiar îndrăgite, iar celelalte trezesc repulsia lui.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR BASMULUI

– după starea biologică –

Compoziția basmelor are câteva caractere specifice, caracterizându-se prin formule tradiționale, neîntâlnite în alte opere literare. Timpul și spațiul de desfășurare al acțiunii este redat de multe ori prin expresii cu un conținut neverosimil:

„când curgeau râuri de lapte”

„când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ”

„când toate animalele laolaltă trăiau” sau

„într-o pădure fără copaci”

„într-un sat fără case”

Aceste formule, fie ele introductive, mediane sau finale, sunt ironice, stimulează umorul și buna dispoziție a cititorului, deși prin conținutul lor este negată veridicitatea faptelor relatate. În basmele românești și în cele străine se întâlnesc formule ale imposibilului de acest gen :

„când se potcovea purecele”

„când puricii în cer zburau și pe sfinți îi chișcau”

„când mâncau șoarecii pe pisici”

„când porcii vorbeau în versuri”

„când găinile aveau dinți”

„când erau muștele cât găluștele de le prindeau vânătorii cu puștile”

„unde se bat munții în capete” ( V. Goia, 2003,p.107)

De o savoare aparte sunt formulele finale care-l readuc pe cititor din planul ficțiunii în cel real. Obiectivitatea naratorului din cuprinsul basmului e înlocuită de un pronunțat ton subiectiv, adeseori ambiguu și șăgalnic, care atenuează într-un fel regretul că basmul s-a terminat: „Eram și eu pe-acolo și căram la vatră lemne cu frigarea, apa cu ciurul și gluma cu căldarea… „(Făt Frumos cu părul de aur, din colecția lui Petre Ispirescu).

Pe lângă aceste formule, basmul popular are ca specific stilistic repetiția. Eroii și acțiunea sunt grupate îndeosebi pe principiul trinității: eroul luptă cu trei zmei, trece prin trei împărații ori prin trei păduri, eliberează pe cele trei fete, lupta se dă pe podul de aramă, de argint sau de aur. În basme mai întâlnim trei palate, trei încercări, dar și șapte inimi, nouă mări și nouă țări. Aceste repetiții creează o încetinire a acțiunii și fac să crească interesul și curiozitatea pentru deznodământ.

Valoarea instructiv – educativă a basmelor este deosebită. Ele stimulează procesele cognitive și afective ale copiilor, contribuie la formarea trăsăturilor de voință și caracter. Conținutul lor prezintă într-o formă accesibilă aspectele complexe ale vieții: nașterea și moartea, căsătoria și fericirea, bogăția și sărăcia, timpul și spațiul, valoarea conduitei morale, înțelegând conflictul dintre cele două forțe care apar în basm, micii cititori își formează reprezentări și noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, hărnicie, hotărâre, perseverență. Ei sunt captați de dinamica acțiunii, de perspectiva amplă pe care le-o deschide miraculosul din basm, fiind influențați de frumusețea morala a personajelor. Desfășurarea succesivă și trepidantă a peripețiilor le dezvoltă atenția și memoria, imaginația și spiritul de observație. De asemenea, ei își dau seama, treptat, de consecințele nefaste ale minciunii și lașității, prostiei. și îngâmfării. (V. Goia, 2003, p. 112)

Basmul este prețios pentru că pune într-o lumină vie ce e bine și ce e rău, ajutându-1 pe copil să-și însușească aceste reprezentări morale.

Copilul care a citit o poveste frumoasă nu a rămas identic cu cel dinaintea actului lecturii. Gândirea, simțirea și voința lui sunt ușor modificate, pentru că el trăiește, adeseori inconștient, „cumulativ și condensat” ,emoții și procese mintale determinate de străduința eroului din basm de a trece piedicile ivite în cale. Din punct de vedere psihologic, micul cititor trăiește o situație asemănătoare jocului, pentru că pe plan imaginar, el se substituie eroului și participă afectiv la peripețiile acestuia, se consideră implicat în conflictul dintre Făt – Frumos și opozanții săi. Identificându-se imaginar cu eroul, copilul trăiește după împrejurări, când sentimente de depresie, regret, revoltă sau suferință, în situațiile în care eroul este temporar înfrânt, când, la polul opus, sentimente de satisfacție, atunci când personajul preferat triumfă.

Narațiunea basmului are și funcția de educare a simțului logic -componentă a atitudinii etice, care-1 determină pe cititor să caute dreptatea. Se știe că atenția micuțului cititor nu este constantă, ci fluctuantă .Prelungirea atenției involuntare se datorează doar încordării cu care micuții urmăresc peripețiile narate. Astfel este urmat și firul logic al întâmplărilor.

Pe parcursul citirii basmului, atenția copilului este atrasă și de răspunsul la anumite întrebări, care îl determine să caute fie cauza, fie efectul unor acțiuni întreprinse de personaje. „De ce” -uri stăruie mereu în mintea lui și îi sporesc curiozitatea:

de ce împăratul cu cele trei fete (din basmul Porcul cel fermecat ), când pleacă la luptă și le lasă cheile casei, le interzice să intre într-o anumită cameră din palat ?

de ce pe fata cea mică, în loc s-o pețească un fecior de împărat, o pețește tocmai un porc ?

de ce în povestea „castelului fermecat”, unde nu se vedea nici o țipenie de om, când intră eroul (călător rătăcit), e adăpostit și ospătat, vreme îndelungată de mâini nevăzute ?

După astfel de întrebări se naște pasiunea cititului și voința de acțiune, de luptă, pentru aflarea adevărului sau pentru a repara o nedreptate. Participând la acțiune, micul cititor trăiește și savurează anticipativ iluzia unei victorii posibile.

De asemenea, basmul îi sugerează cititorului fraged o conduită orientată spre fapte bune, urmând ca ele să fie răsplătite. De pildă, „fata moșului” lipește și repara cuptorul părăsit și stricat, fără să fie obligată de cineva și fără vreun interes personal. Iar, la întoarcerea din călătorie, găsește cuptorul plin de pâine caldă, fiind astfel răsplătită pentru grija și hărnicia de bună gospodină dovedită anterior. Însă sora fetei cuminți manifestă o conduita contrară și, ca urmare, rămâne flămândă și pedepsită.

Din astfel de exemple copilul va reține faptul că numai cel care se identifică pe deplin cu eroul poate obține, până la urmă, darurile minții și calitățile inimii: iscusința, prevederea, hărnicia, generozitatea.

Voind, după modelul eroilor din basmele citite, să construiască imaginativ o lume așa cum și-ar dori-o, adeseori copiii sunt înclinați să … „corecteze” cursul evenimentelor, să le retușeze și să le aranjeze „după bunul lor plac”, într-o formă naivă și alături de logica obișnuită a faptelor. De pildă, așa procedează personajul – copil Dănuț (din La Medeleni, vol. I) care apelează la Ivan Turbincă pentru a instala „ ordinea” pe care o vrea eroul lui Ionel Teodoreanu. Prin aceste deformări ale realității logice, copiii încearcă să atragă atenția asupra lor.

Din perspectiva literaturii beletristice, din care face parte basmul, citirea asiduă a acestuia la o anumită vârstă ajută la formarea gustului estetic al elevilor și la dezvoltarea limbajului acestora. Copiii rețin expresii din limba vie, populară, atât proverbe și zicători, cât și figuri poetice care le încântă auzul și mintea prin înțelepciunea conservată în ele. În acest stadiu se declanșează în mintea lor o situație antinomică între raționamentul logic, care se înfiripă, și „ vraja” basmului de care nu s-au despărțit. Cu alte cuvinte, se produce în concepția lor un proces de „demitizare” a lumii încorporată în basme, pe care le părăsesc pentru alte lecturi.

Cu toata invazia tehnologiei moderne, basmul rămâne o lectură plăcută și accesibilă pentru copii. Înșiși marii creatori și-au dat seama de potențele educative ale acestuia. În acest sens, Charles Perrault afirma în prefața volumului său de basme (din 1695) că cei aflați la o vârstă fragedă nu au încă limpezite noțiunile de bine și rău, de aceea este nevoie în copilărie de haina plină de vrajă și mister a basmului. (V.Goia, 2003 ,pag. 114-115)

1.2.2. Legendele și miturile popoarelor

Legenda este definită ca specie a literaturii populare, în versuri dar mai ales în proză, redusă ca dimensiune, în care prin evenimente miraculoase sau chiar fantastice tinde să se dea o explicație genetică și în general cauzală a unor fenomene, întâmplări, caracteristici ale plantelor, animalelor, omului etc.

Elementele fantastice și miraculoase din legende sunt axate pe fondul real al unei întâmplări istorice sau pe miezul imaginar al unei închipuiri mistice.

Legendele trimit fascicule de lumină spre momentele și împrejurările în care au luat naștere o cetate, un oraș, o viețuitoare sau o plantă, spre evenimente istorice deosebite ori spre fapte ieșite din comun ale unor personalități, fapte care au căpătat „ aură de legendă”. Din motive diferite s-au țesut adevărate legende în jurul unor personalități precum: Isus Hristos, Alexandru Macedon, Dragoș Vodă, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Al. I. Cuza ș.a. Creatorul anonim le-a încorporat în narațiuni care cuprind, pe lângă filonul epic, pilde de conduită morală, exemple de înțelepciune și virtute. Ele au circulat pe cale orală, din generație în generație, fiind incluse în culegerile folcloriștilor și apoi, au ispitit imaginația scriitorilor, care au reluat și amplificat sâmburele de adevăr, dând noi conotații acestuia și creând legenda cultă.

Problematica abordată de către creatorul anonim sau de cel cult este diversă. Ea are o sferă de cuprindere foarte largă, de la elemente cosmice și sociale la tradiții și nivel de civilizație, de la forme de cultură și evenimente istorice la credințe și virtuți general – umane. Temele cele mai frecvente sunt: dragostea pentru vatra strămoșească, prietenia și sentimentul iubirii, într-ajutorarea și sacrificiul pentru binele celor mulți, admirația și prețuirea marilor personalități pentru faptele lor exemplare etc.

După conținutul și adevărul exprimat, există patru categorii de legende : mitologice, religioase, istorice și geografice. (V Goia, 2003,p.133)

A. Legendele mitologice sunt narațiuni apropiate de basm prin elementele fantastice prezente. Reprezentative pentru acest gen sunt Legendele Olimpului. La baza acestor creații literare stă mitul. În accepția curentă, prin mit se înțelege o povestire fabuloasă a credințelor popoarelor antice despre originea universului, a fenomenelor din natură, despre zei și eroi legendari. Se spune despre mit că este o „istorie adevărată” pentru că se referă totdeauna la realități, demonstrând următoarele trăsături:

– mitul este o „istorie” a unui eveniment creator petrecut la începutul lumii;

– din perspectivă temporală, mitul se plasează în vremea originilor, de aceea, se vorbește de timp mitic, un fel de structură permanentă, care înglobează deopotrivă trecutul, prezentul și viitorul, disociat de ceea ce numim timp istoric sau cronologic. De exemplu, se spune că vremea cuplului primordial Adam și Eva aparține timpului mitic, pe când domnia lui Ștefan cel Mare aparține timpului istoric;

– personajul miturilor, deși este de proveniență sacră (zei, semizei, eroi ) precum Prometeu, Strigoiul, Meșterul Manole, se poate identifica fie cu întreaga colectivitate, fie cu unul din membrii acesteia, exprimând astfel o psihologie colectivă – structură „arhetipală” venind din „mentalitatea arhaică” a popoarelor. (V Goia, 2003,p.119)

Se afirmă că funcțiile mitului sunt multiple. Profesorul Vistian Goia concretizează:

unele explică fenomene ale naturii – mitul lui Prometeu;

altele exprimă neîndeplinirea unor aspirații umane – mitul lui Icar;

unele conțin dorința omului de a atinge perfecțiunea într-un domeniu – mitul sfinților sau al unor personalități mitizate, precum Al. Macedon, Ioana d'Arc.

alte mituri simbolizează aptitudini etice, cum se află în basme mitul modestiei răsplătite;

– anumite mituri, numite escatologice (grecescul escatos = ultim) se referă la destinele finale ale omenirii, la sfârșitul lumii și „Judecata de apoi”, cum sunt mitul Potopului universal, Apocalipsa lui Ioan, mitul Atlantidei etc. (V Goia, 2003,p.123)

În general, miturile diferitelor popoare s-au transmis prin tradiție orală ori fragmentar, ca părți ale unor opere literare culte. Exemple : Epopeea lui Ghilgamesh – la asiro – babilonieni; Mahabharata și Ramayana – la indieni ; Iliada și Odiseea, de Homer, Eneida lui Vergiliu – la romani, Vechiul Testament în literatura ebraică. (V Goia, 2003,p.126)

În literatura română, George Călinescu distinge patru mituri care pot constitui tot atâtea puncte de plecare mitologice ale oricărui scriitor național. Acestea sunt:

„Traian și Dochia” sau mitul etnogenezei românești, el simbolizând constituirea ființei noastre ca popor;

mitul pe care se axează balada Miorița adică cel care simbolizează existența pastorală a poporului român, de unde Lucian Blaga a dezvoltat conceptul de „spațiu mioritic” specific românesc;

„Meșterul Manole” sau mitul estetic al concepției noastre despre creație ca rod al suferinței și al sacrificiului individual;

„Sburătorul”, adică mitul erotic sau invazia instinctului erotic la fete, la vârsta pubertății.

B. Legendele religioase sunt narațiuni axate pe fapte, mituri, întâmplări și personalități extrase din Biblie. Ele explică pe înțelesul copiilor, adevărurile exprimate în cartea sfântă. Legendele de acest tip devin literatură beletristică numai dacă transfigurarea artistică a fenomenului biblic este realizată la înalt nivel estetic, cum sunt cele ale scriitoarei suedeze Selma Lagerlöf din cartea Legende despre Isus sau creațiile lui Ion Agârbiceanu din Cartea legendelor. Cele mai multe legende din această categorie evocă personalitățile creștinismului : Isus Hristos, Sfânta Maria, mama pruncului, apostolii și părinții bisericii, însă și personalități din Vechiul Testament, cum sunt : David, Solomon ș.a.m.d. Pe lângă tonul de elogiere, laudativ, legendele religioase conțin pilde de bună purtare, adevăruri exprimate aforistic cu privire la sensul vieții și relația omului cu divinitatea.

Legendele religioase țesute în jurul personalității lui Isus, mijlocesc nu numai o lectură atractivă ci și una informativ – formativă pentru micii cititori. În cartea legende despre Isus, Selma Lagerlof dezvoltă pasaje din relatările apostolilor cu privire la câte un episod din viața lui Hristos. Cele mai reușite sunt legendele: Fuga în Egipt, Fântâna celor trei magi, Copilul din Betleem în Nazaret.

Cartea legendelor a lui Ion Agârbiceanu oferă copiilor scurte narațiuni ( 45 la număr), accesibile și colorate de fantezia prozatorului. Curiozitatea și interesul celor mici este mereu întreținută de „eroul” care este de o vârstă cu ei. Personajelor centrale li se adaugă mereu, concentric, altele care păstrează numele din Biblie : Baraba, Iuda, Irod, Pilat, Zahei, Caiafa, Magdalena, Simon – Petru, Iosif și Nicodim, Ion Botezătorul. Apoi, mișcarea epică sub forma permanentei „călătorii” a sfintei familii asigură ritmul alert al relatării faptelor și lărgește orizontul de cunoaștere al cititorului care străbate imaginar țara și locurile pe unde a călcat Mântuitorul. (V Goia, 2003)

Prin pildele și întâmplările redate artistic, prin încărcătura lor emoțională, legendele lui Agârbiceanu sunt lecții de etică și de formare a caracterelor pentru viitorii creștini.

Valorificarea legendelor religioase ocupă astăzi locul pe care îl merită în literatura română pentru copii, lectura de acest gen contribuind substanțial și la formarea laturii spirituale a personalității cititorului de vârstă școlară mică.

C. Legendele istorice nu ne transmit adevăruri concrete, cu valoare documentară absolută, ci simple indicii despre felul în care creatorul anonim a surprins aspecte obiective ale realității într-o formă artistică, rod al înțelegerii și interpretării sale. Fiecare legendă populară conține un sâmbure de adevăr cu privire la faptele marilor voievozi, la nașterea unor monumente de artă, îndeosebi mănăstiri, la gesturile unor cărturari din trecutul culturii noastre. Deși apelează la miraculos, legenda istorică își grupează conținutul în jurul unui personaj real, în jurul unei întâmplări petrecute cândva și legată de Ștefan cel Mare, de Mihai Viteazul, Horia șa. Tocmai de aceea ele au pătruns de timpuriu în literatura cultă. Exemple strălucite se găsesc în toate literaturile iar în literatura română le aflăm în opera lui Neculce, D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu șa.

Copiii citesc cu interes legende scurte, în versuri sau proză, despre oameni și vremuri de altădată, fie din curiozitatea vârstei, fie din dorința „evadării” în alte timpuri și împrejurări, captivați de atmosferă, de arhaitatea celor povestite sau de un cât de mic element de „senzațional”, care le stimulează imaginația. Iată câteva titluri de legende populare de inspirație istorică Traian și podul de peste Dunăre, Negru Vodă, Movila lui Burcel, Aprodul Purice, Din copilăria lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Stroe Buzescu, Vlad Țepeș și solii turcești, Ioan Corvin și corbu, Horia la Viena, Din copilăria lui Tudor Vladimirescu,Steaua lui Cuza – Vodă șa. Dintre legendele brodate în jurul unor cărturari pot fi amintite: Miron Costin și Vizirul, Nestor Ureche și Sihastrul. Iar dintre legendele toponimice care indică ceva în legătură cu denumirea unor cetăți, mănăstiri, forme de relief, localități, reținem. Povestea Vrancei, Legenda Sibiului, întemeierea Sucevei, Pietrele Doamnei etc.(V Goia, 2003,p.142)

D. Legende cu conținut geografic explică sau oferă indicii privind originea unor denumiri geografice: Babele, Poveste Vrancei. Înrudite cu acestea sunt legendele care înfățișează caracteristicile unor viețuitoare sau plante : Legenda ciocârliei, Legenda cucului, Povestea Florii – Soarelui etc.

Prin legendele geografice sunt individualizate sau localizate fapte care contribuie la precizarea unor origini: originea unei construcții, a particularităților unei persoane, forme de relief, stânci, grote, deșerturi, izvoare, sau a unor obiceiuri populare. Unele legende culte explică originea și numele unor plante și păsări : Legenda albinei și Legenda rândunelei -G. Coșbuc; Legenda ciocârliei, Legenda lăcrămioarei -V. Alecsandri; Privighetoarea – Al. Odobescu; Stigletele -Mihail Sadoveanu .

În literatura română contemporană s-a continuat tradiția cultivării acestei specii, îndeosebi a legendei istorice și geografice. Dintre scriitorii cunoscuți pentru creațiile lor, se remarcă Dumitru Almaș, Călin Gruia și, mai ales, Alexandru Mitru. Acesta din urma este autorul mai multor volume: Copiii muntelui de aur, Țara legendelor, Palatul de argint, Sabia de foc, Basmele mării, din care își adună în 1983 cele mai reușite creații în volumul În țara legendelor. Alexandru Mitru a imaginat și a compus legende legate de meleagurile noastre, de la munte la mare, dar mai ales din Transilvania. El a reușit astfel să dea tineretului și adulților niște cărți de „inițiere poetică” pentru cunoașterea pământului românesc, geografia turistică fiind dublată de una transfigurată, literară. (V Goia, 2003)

Desigur, între creațiile lui Al. Mitru și legendele populare geografice există anumite deosebiri. Acestea din urmă sunt mult mai scurte. Creatorul anonim sintetizează pentru a explica ceva, pentru a motiva consecința unor acțiuni. Întâi, el observă particularitățile unor stânci, văi, izvoare; în al doilea rând, le asociază pe acestea cu anumiți termeni comparativi, imaginând pe temeiul analogiilor câte o povestioară (Detunata, Mureșul și Oltul).

Referitor la valențele instructiv – educative ale legendelor, acestea, fie că sunt de factură populară sau cultă, mijlocesc trecerea firească de la o literatură bazată pe fantastic și miraculos spre una axată pe un cât de mic element al adevărului. Legenda aruncă o punte spre literatura de inspirație istorică și de aventuri.

Dincolo de recuzita ficțiunii unei realități inventate, ireale, legenda poate fi și o bună lecție de istorie pentru copii. De pildă, legenda Dragoș Vodă, din colecția de Legende istorice din Bucovina a lui Simion Florea Marian, poate fi rezumată în câteva idei care pot constitui „scheletul” unei lecții de istorie despre „descălecat” și întemeierea țării Moldovei:

– împreună cu alți oameni de seama sa, Dragoș – Vodă pleacă la vânătoare;

– urmărind un „bourel” cu trei stele în frunte, ei trec munții și ajung pe
apa Moldovei unde ucid zimbrul;

– aici găsesc poieni și câmpii mănoase care îi determină să rămână;

– se întorc în Maramureș la familiile lor pentru ca, apoi, să plece cu ele
în noua patrie. (Apud Gh., I. Brătianu, 1980)

Creațiile din sfera legendelor geografice conțin și transmit cunoștințe din domenii variate: istorie, mitologie, geografie, zoologie, botanică, arheologie șa., îmbogățind cultura generală a școlarilor.

Pe de altă parte, legenda are un netăgăduit caracter etic. Prin întâmplările relatate îi avertizează pe cei mici de consecințele nefaste ale neascultării părinților și a încrederii oarbe în oricine, după cum, unele personaje le arată calea pe care trebuie să apuce pentru a fi fericiți: să aibă voință și curaj, hotărâre și corectitudine, cinste și perseverență .

Fiind scurte ca structură compozițională, limitate la un singur episod imaginat în jurul unui element real pe care vrea să-1 explice, legendele, mai ales cele populare, sunt accesibile ca lectură și înțelegere. Copiii întâlnesc aici personaje puține, concepute în manieră clasică, prin sublinierea unei singure trăsături de caracter, purtătoare ale unui mesaj civic și patriotic. Ele evidențiază curajul, spiritul de dreptate și eroismul. Din acest punct de vedere, rolul lor formativ este evident. (V Goia,2003)

1.2.3. SNOA VELE

Snoava este definită drept „specie a literaturii populare, cu multiple și străvechi infiltrații în cea cultă, constând într-o scurtă narațiune cu intenții umoristico-satirice, în care elementele realiste sunt împinse câteodată până la limita verosimilului, fără însă a trece decât rareori în fantastic”. (Apud, 1976, pag. .407)

Snoava demască aspecte negative din societate, defecte umane, vicii sociale, țintind efecte moralizatoare în sensul îndreptării răului prin afirmarea principiilor eticii populare. Ea are un statut literar distinct, prin vitalitatea exprimată și prin aria largă de răspândire. Povestitorul de snoave este un temperament vesel, dotat cu spirit critic, inventiv și cu putere de sinteză.

În toate epocile snoava a fost un produs folcloric al râsului. Ea era prezentă în cuplete satirice rostite la petrecerile „saturnale” ale Antichității romane, în povestirile licențioase ale Evului Mediu, până la snoavele cu caracter satiric puse pe seama unor eroi populari precum Nastratin Hogea (la turci), Ivan Turbincă (la ruși), Till Eulenspiegel (la germani) și Păcală (la români). Pe de altă parte, snoava a apărut și din motivul că, în anumite epoci nu se putea spune adevărul.

Precum alte creații populare, snoavele au constituit un prețios izvor de inspirație pentru scriitorii noștri din diferite epoci: I. Budai – Deleanu, Anton Pann, Ion Creangă, I. L. Caragiale .

Pe de alta parte, unii scriitori au prelucrat snoava populară, transpunând – o în versuri, cum a procedat Petre Dulfu cu Isprăvile lui Păcală.

În general, conflictul din snoave reflectă trei tipuri de relații antinomice:

relații sociale : bogat / sărac ;stăpân / slugă;

relații familiale : părinți /copii ;frați mari / fratele mic ;soț /soție ;

relații morale (etice) : dreptate / nedreptate ; înțelepciune / prostie ;
cinste / hoție ; vitejie / lașitate ; generozitate / zgârcenie.

Cele mai cunoscute și citite sunt snoavele românești care îl au drept personaj principal pe Păcală, vestit prin istețimea și aventurile sale comice. Întrucât Păcală este eroul comic al snoavei românești, se pune întrebarea : în ce măsură este un „model” de conduită pentru cititorul tânăr? Sigur, acesta îl simpatizează pentru istețimea, inteligența și inventivitatea puse în serviciul restabilirii dreptății și adevărului. Apoi, școlarul se distrează copios de pe urma farselor înscenate de erou potrivnicilor săi. Însă, atunci când Păcală devine crud, răzbunător, chiar sadic, el se transformă în „antimodel” pentru tinerii aflați în plin proces formativ. (V.Goia, 2003,p. 173)

1.2.4. Literatura de aventuri

Termenul de „aventură” este vechi și s-a îmbogățit mereu, de la o epocă la alta, adăugându-și noi realități și conotații, încât cultura modernă a generat un gen de literatură deosebită de cea romantică sau realistă.

Privită din perspectiva creației literare, „aventura” în opere diferite, cu mult înainte de a se constitui ca gen distinct. Faptele eroilor din Odiseea sau Eneida conțin un procent vizibil de „aventuros”, chiar dacă sunt epopei, în literatura germană, prototipul eroului pe cât de aventuros pe atât de mincinos este cel din Minunatele călătorii pe mare și pe uscat ale baronului Munchhausen.

Operele de acest marchează începuturile literaturii de aventuri propriu -zisă, inaugurată de scriitori precum Cervantes cu Don Quijote, de Daniel Defoe, cu Robinson Crusoe.

Literatura de aventuri de pretutindeni oferă tânărului cititor adevărate „modele” de conștiință etică, susținută deopotrivă de nevoia de acțiune în sens pozitiv și de dorința de evadare dintr-un mediu conformist, neprielnic libertății de manifestare a tinerilor.

În acțiunile lor, personajele probează trăsături reprezentative pentru o categorie socială sau alta, fie de ordin etic, profesional, fie comportamental. Calitățile lor pozitive, precum și ajutorul pe care-l primesc de la echipa care-i susține, le sunt de mare folos în depășirea dificultăților.

Spațiul de desfășurare al aventurilor poartă mereu pecetea realului și accesibilului: căi maritime și fluviale, relief muntos, păduri și priveliști deloc sau puțin umblate, conținând un sporit procent de mister și neprevăzut.

Aceste caracteristici se regăsesc în cele mai cunoscute și apreciate creații ale genului : Colț – Alb, Moby – Dick, Fram, ursul polar sau Ultimul Mohican, Cei trei mușchetari, Contele de Monte – Cristo, opere aparținând literaturii universale.

Literatura română de aventuri pune la dispoziția cititorilor pasionați romanul Toate pânzele sus ! al lui Radu Tudoran sau Cireșarii lui Constantin Chiriță.

Autorul romanului Toate pânzele sus! este stăpân pe mijloacele unei narațiuni interesante, bogate în peripeții, dovedind o imaginație fecundă, inepuizabilă. El nu excelează în analize psihologice profunde, ci în inventarea unor aventuri care-1 stimulează mereu pe cititor, prelungindu-i curiozitatea și plăcerea lecturii de la un episod la altul.

Dacă Radu Tudoran și-a plimbat eroii pe continente îndepărtate și prin peisaje exotice, C. Chiriță îi angajează pe ai săi în descoperirea și cercetarea ținuturilor autohtone. Participarea în „bandă” la expediția respectivă le stimulează și satisface spiritul de aventură specific vârstei, le prilejuiește evidențierea unor calități sau defecte. Spiritul de echipă mijlocește cultivarea prieteniei adevărate, a respectului și într-ajutorării permanente. Peripeția, umorul și duioșia asigura succesul și farmecul ștrengăresc al operei lui Constantin Chiriță. (V. Goia, 2003)

1.2.5. Literatura științifico – fantastică

Literatura științifico – fantastică anticipează, pe baza cuceririlor științei, invenții posibile sau imaginare și face din ele resortul principal al unei aventuri. Acest tip de literatură se adresează atât gândirii și afectivității copilului, cât și imaginației lui creatoare. Operele care se încadrează în acest gen trebuie să îndeplinească cel puțin două cerințe fundamentale : să respecte spiritul adevărului științific și să-1 redea cititorilor într-o formă literară clară și atractivă, transmițându-le prin intermediul imaginilor artistice și pe înțelesul lor, cunoștințe din cele mai variate ramuri ale științei și tehnicii sau din diferitele aspecte ale vieții care se desfășoară în natură și societate. Astfel literatura de acest gen devine o cale accesibilă de a transmite copiilor cunoștințe variate și temeinice din domeniul cuceririlor științei și tehnicii, cu scopul de a-i pregăti să devină cei ce construiesc societatea avansată de mâine.

Termenul de fantastic desemnează ceea ce pare ireal, iluzoriu, ceea ce nu există în realitate, însă fantasticul din literatura S.F. păstrează mereu legătura cu realul. Aici rolul imaginației fantastice e jucat de ipotezele științifice. Cititorul asistă, pe plan rațional, la adevărate dezbateri și aventuri pe teme științifice și tehnice. În locul unor emoții puternice, el e frapat de o seamă de deducții logice și de ineditul unor teorii științifico – fantastice.

Personajele literaturii S.F. sunt personaje tematice. Datorită simbiozei dintre știință și literatură, cititorul face cunoștința cu personaje precum : Savantul, Geniul rău, Super-eroul, Robotul, Extraterestrul, Androizii, Mutanții.

Scriitorul francez Jules Verne, foarte interesat de știință și tehnică (într-o epocă de amplă dezvoltare ,a doua jumătate a secolului al XlX-lea) vehiculează în opera sa idei care frământă societatea contemporană de pretutindeni : antirasismul, antimilitarismul, credința în puterea nelimitată a științei, însemnătatea acordată tineretului, promovarea muncii creatoare în diverse domenii și alegerea ca ideal de umanitate a unui personaj care să fie în același timp inventator, explorator și justițiar. A promovat aceste idei în romane citite cu sufletul la gură de generații întregi: Insula misterioasă, Copiii căpitanului Grant, Căpitan la 15 ani, 20 000 de leghe sub mări, Ocolul pământului în 80 de zile, Nord contra Sud, Castelul din Carpați.

Și scriitorii români au contribuit la dezvoltarea literaturii S.F., din creațiile lor putând fi menționate: În anul 4000; O călătorie la Venus ; O tragedie cerească și alte romane scrise de Victor Anestin sau Orașele scufundate de Felix Anderca; Drum printre aștri de Radu Nor și I.M.Ștefan. Alături de aceste romane, colecția literaturii române de acest gen este completată de numeroase povestiri scrise de Ion Hobana,Victor Kernbach, Horia Aramă,Vladimir Colin și mulți alții.

Literatura științifico – fantastică se caracterizează prin câteva elemente specifice :

prezența acțiunii palpitante, a enigmei;

cadrul de desfășurare al acțiunii este fantastic: viața pe diferite planete în viitorul apropiat sau mai îndepărtat; călătorii extraordinare pe fundul mării, în aer, cu mijloace de locomoție care depășesc tehnica timpului;

evidențierea unor aspecte prospective ale dezvoltării științei și tehnicii din diferite ramuri, care par în momentul apariției operelor din domeniul fantasticului, dar care în decursul timpului devin realizabile;

reliefarea unor idei sociale și morale exprimând un mesaj umanitar ce poate fi ușor recepționat de cititori;

un echilibru bine menținut în structura operei între acțiunea cărții și elementele științifice introduse, pentru a nu se crea o operă senzațională, fără valoare și nici o carte tehnică, greu accesibilă micilor cititori.( G. Munteanu, E. Balog, V. Goia, 1972, p. 164)

Prin aceste caracteristici, literatura S.F. devine o invitație deschisă adresată imaginației celor mici, satisfăcându-le înclinația spre fapte și întâmplări extraordinare.

1.2.6 Literatura de evocare a trecutului istoric

Din lumea basmelor și poveștilor sau chiar paralel cu ea, copilul trece cu ușurință pe tărâmul istoriei adevărate, plină de mituri, de fapte, întâmplări și personalități care-i captează imaginația, îi stimulează fantezia.

Pe copiii claselor primare îi interesează acele povestiri de dimensiuni reduse, concentrate pe câteva acțiuni eroice, depănate alert și într-un limbaj accesibil, cum sunt cele despre feciorii Vrânceoaiei, despre Frații Buzești, căpitanii lui Mihai Viteazul, despre faptele îndrăznețe ale lui Vlad Țepeș, Tudor Vladimirescu șa.

Unul dintre numeroșii creatori de astfel de narațiuni este Eusebiu Camilar. El este povestitorul în românește al basmelor orientale 1001 de nopți. Apoi este autorul unui volum de evocări istorice, Povestiri eroice din vremea lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Ion Vodă, Vlad Țepeș. Stejarul din Borzești este cea mai citită și îndrăgită povestire din volumul amintit pentru că evocă fapte din copilăria și domnia lui Ștefan cel Mare.

Cei mai mulți dintre marii noștri scriitori au evocat un eveniment istoric sau un erou din trecutul glorios al poporului nostru :Costache Negruzzi -Sobieski și românii, Ion Creangă – Moș Ion Roată și Unirea, Moș Ion Roata și Vodă Cuza, Dumitru Almaș – Povestiri istorice.

În istoria poporului nostru, copiii găsesc o mulțime de personalități puse în situații deosebite pentru a-și afirma calitățile de conducători și oameni politici ori militari, cărora le prețuiește energia și clarviziunea istorică, sacrificiul lor pentru reușita unor bătălii, unor idei sau fapte nobile în favoarea popoarelor. Marile personalități istorice exercită asupra cititorului influențe dintre cele mai puternice pentru formarea caracterului său: spiritul de dreptate, discernământul, inteligența superioară, sacrificiul vieții pentru cauza celor mulți.

1.2.7. Copilul și imaginea copilăriei

Din variata tematică a schițelor, nuvelelor și romanelor, copilăria este tema cea mai apreciată de micii cititori, deoarece prezintă problemele variate și preocupările multiple ale vârstei lor.

Decorul și conținutul vârstei infantile sunt general valabile pentru oricare om care parcurge acest „paradis”, pe care-1 poartă cu sine toată viața și la care se raportează mereu adultul. Dincolo de cadrul naturii, de omenii și limba lor, chiar de timpul de care beneficiază, copilăria se aseamănă în felul cum scriitorii de pe meridiane diferite au reflectat-o în operele lor.

Victor Hugo, autorul romanului Mizerabilii, a creionat primele figuri de copii. E vorba de Cosette, fetița orfana salvată de Jean Valjean de la familia Thenardier și crescută de acesta până la căsătoria cu Marius. Copiii sunt sensibilizați de soarta tristă a fetiței, încearcă sentimente de compasiune și apoi se bucură de schimbarea survenită în viața ei. Celalalt personaj -copil este Gavroche, tipul de ștrengar al Parisului, mort pe baricade în timpul revoluției.

Și alți scriitori prezintă în romanele lor o lume a copiilor năpăstuiți, a artiștilor ratați și a bandiților care schilodesc copii pentru a-i obliga să reușească :Hector Malot – Singur pe lume ;Charles Dickens – David Copperfield și Marile speranțe ; Maxim Gorki – Copilăria mea ; Edmondo de Amicis – Cuore, inimă de copil.

Însă copilăria rămâne și în ficțiunea literară o oază a fericirii care nu se mai repetă, unde personajul copil se joacă și visează într-un univers al său inconfundabil. Așa o să-1 găsim la Mark Twain, Alain Fournier, Ion Creangă, Ionel Teodoreanu și alții.

Aventurile lui Tom Sawyer este un poem al copilăriei în care Mark Twain surprinde tot farmecul vârstei ireversibile. Scriitorul ni-1 prezintă pe Tom așa cum sunt majoritatea copiilor: vioi, zburdalnici, instabili în comportament, înclinați spre joacă și spre mici năzbâtii care țin de vârsta și imaginația lor. Farmecul cărții provine din narațiunea unor întâmplări palpitante, din surprinderea psihologiei copilului, dar mai ales, din măiestria și umorul cu care scriitorul narează întâmplările, captivându-1 și incitându-1 pe micul cititor. Romanul potolește setea de aventură a copiilor și totodată îi convinge că aventura își are limitele ei : copiii nu pot trăi singuri, rupți de familie și societate. Prin această operă, Mark Twain a înzestrat literatura cu o adevărată monografie a copilăriei. Năzdrăvăniile lui Tom ne amintesc de cele ale lui Nică din Amintirile …lui Creangă.

Copilăria a constituit o temă mereu reluată de toți marii noștri scriitori, dar cel care a înzestrat literatura română cu primul „roman” al copilăriei a fost Ion Creangă. Amintiri din copilărie este o operă desăvârșită în care autorul este în același timp povestitorul și eroul – copil. Cartea nu a fost scrisă deliberat ca o lectură destinată copiilor, dar prin conținut, accesibilitate și farmecul întâmplărilor narate constituie o carte de căpătâi pentru copiii de orice vârstă, ca și pentru maturi. Micii cititori se regăsesc și participă cu afectivitate la acțiunile eroului principal, Nică. Psihologia copilului e surprinsă în esența ei – dragostea pentru joc și înclinația spre tot felul de năzdrăvănii. Aceste pozne ale copilăriei sunt redate într-un stil oral și într-o limbă al cărei farmec rezultă din contopirea fireasca a proverbelor și zicătorilor în fraza curgătoare a naratorului. Umorul acestuia, atitudinea de jovialitate în nararea întâmplărilor, completate cu o ușoară melancolie a omului matur după o vârstă care rămâne mereu tânără, îl captează pe cititor de fiecare dată, detenninându-1 să retrăiască propria copilărie. (G. Munteanu, E. Balog, V. Goia,1972)

Dacă Creangă ni-1 prezintă pe copilul săteanului obișnuit, I. L. Caragiale fixează în cele două schițe, Vizită și Domnul Goe, portretul copilului aparținând familiilor înstărite. Datorită unei educații greșite, el este orgolios, îngâmfat chiar, iar prin tot ce face dă dovadă de un libertinaj ce frizează bunul simț. De aceea, cei doi eroi sunt ridiculizați de marele dramaturg.

Barbu Ștefanescu Delavrancea evocă în două schițe poematice, Bunicul și Bunica, atmosfera de basm a copilăriei. Această atmosferă de vis se destramă când ajunge la școala Domnului Vucea, unde bătăile și umilința provoacă traumatisme sufletului de copil.

Ion Alexandru Brătescu Voinești este scriitorul care își învăluie personajele într-o atmosferă de duioșie și căldură, fie că acestea sunt mici vietăți sau ființe oropsite de o societate indiferentă. Dintre prozele sale amintim : Nicușor; Niculiță Minciună ; Gheorghiță al Anghelinei.

Mihail Sadoveanu evocă copilăria chinuită a unor ființe maturizate înainte de vreme, cum e Niculăieș din povestirea Un om năcăjit. În schimb, Dumbrava minunată este o capodoperă a prezentării personajului copil, cu înclinația lui spre vis, împletind în imaginația sa realul cu fantasticul. În dumbrava din pădure, Lizuca adoarme și se visează în lumea basmelor. Însă, în lumea basmului, fetița transferă necazurile ei din viața reală. Spovedania Lizucăi către Patrocle, către Sora Soarelui, îmbinarea impresiilor produse de aspectele naturii asupra copilului, cu impresiile rămase în mintea lui din lumea basmelor, îl farmecă pe micul cititor, îi dezvoltă imaginația și gustul estetic.

Înclinația spre joc, asimilarea realului în basm și a personajelor din basm în viața reală sunt atribute care caracterizează și eroii lui Ionel Teodoreanu din romanul La Medeleni. Primul volum „Hotarul nestatornic”, este cel care ne interesează, pentru că celelalte două se referă la adolescența eroilor. în roman, înclinația copiilor spre joc e atât de puternic redată artistic, încât și cei mari (maturii din jurul copiilor) se adaptează regulilor, devenind parteneri egali, copilărindu-se. Pe de altă parte, poezia naturii și a lumii imaginate în care trăiesc eroii din La Medeleni, fac din primul volum, Hotarul nestatornic, cea mai reușită carte despre copilărie scrisă de Ionel Teodoreanu.

Mircea Sântimbreanu abordează un aspect diferit al copilăriei, nefiind atras de conotațiile mirifice ale acestei vârste. El este preocupat de felul în care copilul, ajuns școlar, depune eforturi pentru a se adapta noului mediu social care-i impune anumite obligații, care-i limitează libertatea absolută, cunoscută până la vârsta școlarității. Cum, pe lângă succese, micul școlar cunoaște și insuccese, dezamăgiri, datorită dezvoltării nu permanent în linie dreaptă a personalității sale în devenire, schițele lui Sântimbreanu au mai totdeauna un caracter satiric.

Volumele sale de schițe : Cu și fără ghiozdan, Sub lupă, Recreația mare, Caramele cu piper, Schițe vesele, Lângă groapa cu furnici, Elefanți cu rochițe, Melcul mincinos, Să stăm de vorbă fără catalog conțin o bogată tipologie a școlarului zilelor noastre și dintotdeauna (chiulangii, leneși, superficiali, necuviincioși, nepăsători etc. ). În schițele lui Sântimbreanu satira își atinge repede obiectivul. Citindu-le, școlarii înțeleg cu ușurința manifestările copiilor satirizate de scriitor și, râzând de ele, se feresc să intre în „vârful peniței” scriitorului. Indirect, autorul contribuie astfel la formarea unor trăsături pozitive de caracter. (G. Munteanu, E. Balog, V. Goia,1972)

Dacă Mircea Sântimbreanu pare a păstra o atitudine de indiferență fața de personajele sale, la polul opus se află Tudor Arghezi cu volumul de povestiri Cartea cu jucării .Cu umor, gingășie și duioșie, autorul relatează năzbâtiile copiilor săi, Mițu și Baruțu și felul savuros în care adulții familiei, un întreg „Consiliu” ,înțeleg să le facă educația. Comicul de situație este completat de cel de limbaj, ambele fiind amplificate de drăgălășenia specifică vârstei mici a eroilor. Cititorii de vârstă școlară parcurg cu mare plăcere narațiunile, regăsind atmosfera plină de dragoste a propriei familii și înțelegând responsabilitatea pe care o au părinții față de educația copilului, precum și rolul recompenselor și pedepselor.

Cu totul de altă factură este creația literară pentru copii scrisă de Marin Sorescu. El a înzestrat literatura contemporană pentru cei mici cu o carte originală nu atât prin conținutul cât prin forma ei artistică, pe cât de modern scrisă, pe atât de accesibilă copiilor. Cartea Unde fugim de acasă ? a apărut în 1966 cu subtitlul „Aproape teatru ,aproape poeme, aproape povești”, fiind o antologie de mici proze rimate ce înfățișează, într-un permanent dialog al scriitorului cu micii ștrengari, tablouri feerice ale universului infantil. Scriitorul a surprins curiozitatea, setea de cunoaștere a copilului de astăzi, în contact cu diverse mijloace de informare. Bucățile sale îi prilejuiesc micului cititor adevărate excursii imaginare în grădina zoologică, la munte, la mare, în deltă, la Polul Nord sau la Polul Sud, tocmai pentru a-i potoli năzuința de a ști cât mai mult Cu toate că scriitorul nu și-a propus nici să instruiască, nici să moralizeze, ci doar să-i încânte pe însoțitorii săi cu frumusețile lumii în care trăiesc, el realizează toate acestea în imagini vizuale și auditive care-1 subjugă pe cititor, prin frumusețea lor.

Cartea lui Marin Sorescu, Unde fugim de – acasă ?, realizează ceea ce puține cărți din literatura contemporană pentru copii reușesc – educația estetică a cititorului copil Cadența propozițiilor și a frazelor, datorită ritmării lor, exclamațiile și interogațiile, modul de adresare franc și prietenesc nu numai că îl captează pe școlarul mic, dar îi cizelează gustul estetic, îi dezvoltă plăcerea de a citi. (G. Munteanu, E. Balog, V. Goia,1972)

1.2.8. Poezia pentru copii

Poezia constituie unul dintre sectoarele cele mai bogate ale literaturii pentru copii. Muzicalitatea versurilor îi atrage pe copii încă din primii ani ai vieții. Conciziunea cu care sunt redate fapte, idei, tablouri sau sentimente este un motiv de prim ordin pentru care poeziile nu numai că sunt ușor accesibile copiilor, dar le și memorează cu destulă ușurință.

Poeziile care au intrat în patrimoniul literaturii pentru copii au două surse. O mare parte au fost special create pentru cei mici. Scriitori ca George Coșbuc, George Topârceanu, Otilia Cazimir, Tudor Arghezi și alții au creat poezii special destinate micilor cititori. Dar în tezaurul literaturii pentru copii a pătruns, prin paginile revistelor sau ale manualelor școlare, un mare număr de poezii valoroase ale marilor poeți clasici: V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, M. Eminescu.

Poeziile pentru copii au o tematică deosebit de variată, poeții abordând cele mai diferite subiecte inspirate din multiple surse. De aceea, marea majoritate a speciilor genului epic și liric sunt reprezentate și în poezia pentru copii.

POEZIA LIRICĂ este cea care permite eului creator să-și exprime în mod direct gândurile și sentimentele, reacția față de fenomenele lumii exterioare și față de propriile metamorfoze interioare. Poezia lirică pentru copii conține elemente specifice :indici temporali și spațiali, o firavă succesiune de momente și întâmplări care însoțesc și subliniază sentimentul dominant exprimat. Exemple Iarna de Vasile Alecsandri, Mama de George Coșbuc, Zdreanță de Tudor Arghezi, Cățelușul șchiop de Elena Farago, precum și alte poezii pentru copii scrise de Otilia Cazimir, G. Topârceanu, Ana Blandiana șa.

Registrul poeziei lirice se deschide cu cântecul popular de leagăn care încorporează aspecte variate din intimitatea vieții familiale și se caracterizează prin monologul liric al mamei. Poeții români l-au considerat un punct de plecare pentru crearea unor compoziții culte, care se disting prin aceleași caracteristici: gingășie și delicatețe sufletească, prezența diminutivelor și repetițiilor, apelul la păsări și alte viețuitoare pentru a-1 ocroti pe cel legănat. Relevante în acest sens sunt creațiile: Cântec de leagăn, Șt. O. Iosif; Hai, nan, nai, Lumina mamii, Elena Farago sau Nani, pui!, Otilia Cazimir.

Doina este creația lirică populară cea mai cunoscută din folclorul românesc. Creatorul anonim își exprimă prin doină o mare varietate de stări sufletești: sentimente de dor, de dragoste, de jale, de revoltă. Doinele se recită mai puțin, mai mult sunt cântate pe o melodie tristă și domoală. După modelul doinelor populare, scriitorii noștri au creat doina cultă. Vasile Alecsandri și-a intitulat primul volum de inspirație folclorică Doine ,Lăcrămioare și Suvenire.

Mihai Eminescu este și el inspirat îndeosebi de doina populară de înstrăinare, compunând poezia Doină, atât de cunoscută pentru sentimentul patriotic al poetului.

Mai târziu, George Coșbuc personifică Doina sub chipul unei copile care exprimă sentimentele bucuriile și durerile unui neam întreg.

Un alt poet ardelean contaminat de poezia populară, Șt. O. Iosif este autorul câtorva creații nu numai accesibile copiilor, dar care tind să corecteze, prin valoarea artistica clasarea sa drept „scriitor minor”. Școlarii mici și mijlocii citesc și memorează cu ușurință poezii din volumul Patriarhale în care este cântat satul românesc tradițional, casa bătrânească, peisajul rural, icoana neuitatei bunici, a unchiașului. De asemenea, sunt evocate figuri de luptători semilegendari precum Novac, Gruia, Corbea și Pintea.

Pe aceeași albie a doinei populare, de altădată, de jale și înstrăinare, se înscrie și o bună parte din creațiile lui Octavian Goga, îndeosebi poeziile Noi și Oltul, publicate în volumul Poezii. (G. Munteanu, E. Balog, V.Goia, 1972)

Pastelul ca poezie lirică a fost impus în literatura română de către Vasile Alecsandri prin creațiile din volumul Pasteluri și legende. Ca terminologie, pastelul este legat de artele plastice : „pastel” înseamnă un desen în creion moale, ușor colorat. Ca poezie lirică se caracterizează printr-o compoziție specifică, prin colorit și echilibrul părților. Titu Maiorescu le definește: „Pastelurile sunt un șir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa curată…” (G. Munteanu, E. Balog, V.Goia, 1972, p. 32)

poezia anotimpurilor

Copiii de vârstă mică și mijlocie percep întâi senzorial frumusețea anotimpurilor parcurgând stări „euforice” la apariția primei zăpezi, observând primăvara cum înmuguresc și înfloresc pomii și mirosind toamna parfumul atâtor fructe. De aceea pastelurile, ca poezii lirice, vin să completeze și să susțină frumusețea naturii în rotația anotimpurilor și să explice, prin cuvânt, ecoul acestora pe plan sufletesc. (G. Munteanu, E. Balog, V.Goia, 1972)

poezia florală

Vasile Alecsandri a pus în circulație motivele florale autohtone prin poezia Concertul în luncă. În imaginara sală a „concertului” abundă bogăția florală, culorile și animația. Epitetul personificator atribuie florilor și păsărilor acele calități și înfățișări care plac tinerilor cititori. Ei descoperă astfel frumusețea pastelului floral românesc.

După Alecsandri, o seamă de poeți au descris sau evocat florile, conferindu-le felurite simboluri. Le aflăm în creațiile lui Eminescu, Coșbuc, Macedonski, însă fără ca ele să constituie un întreg pastel.

Abia cu Dimitrie Anghel poezia florală românească își lărgește sfera de cuprindere și capătă noi conotații. Poezii reprezentative: În grădină, După ploaie, Crizanteme, Dragoste, Dureri ascunse, Măgheranii, Liniște, Balul pomilor.

Acest gen de pastel a fost tratat și de Otilia Cazimir în: Amurg, Primăvara, În crâng, Între flori, Pelerinaj sentimental dar și de poeta Ana Blandiana, cea care a scris anume pentru copii. Volumul Întâmplări din grădina mea aduce poezia Minune sau poezia Oare cum or fi florile pentru a întregi spectacolul pe care-l oferă varietatea creațiilor literare ale genului. Pastelurile florale influențează consistent și categoric pozitiv gustul estetic al copiilor.

CREAȚIA EPICĂ ÎN VERSURI cuprinde fabule, balade populare ca și balade culte.

Fabula este o specie literară accesibilă copiilor și cu multiple valențe instructiv – educative, prin care sunt satirizate anumite forme de comportament sau trăsături caracteriologice, cu o finalitate morală explicită sau implicită.

Citind fabule, copiilor le place în primul rând povestirea imaginată din lumea animalelor, treptat, ei dându-și seama că în anumite vremuri adevărurile nu puteau fi spuse pe față, de aceea scriitorii se refugiau în universuri ale necuvântătoarelor, permițându-și doar în final să facă aluzii ori să îndrepte săgeți spre universul uman.

Fabulele scriitorului francez Jean de La Fontaine sunt accesibile copiilor iar „învățătura” din fața sau finalul lor este percepută cu ușurință. Ele pun în evidență trăsături general – umane, cum sunt: lenea, zgârcenia, lăcomia, viclenia, lingușeala. Exemple : Greierele și furnica, Corbul și vulpea, Lupul și mielul etc.

Grigore Alexandrescu este cel mai însemnat fabulist român. În fabulele sale, accentul cade pe caracteristicile tipului simbolizat și nu pe cele ale animalului descris. Boul și vițelul, Vulpea liberală ,Câinele și cățelul, Lupul moralist sunt doar câteva exemple în acest sens, satirizați fiind : parvenitul, demagogul, conducătorul abuziv.

Balada populară este, alături de doină, creația cea mai reprezentativă a folclorului nostru literar. Ea este considerată un poem narativ, cu subiect fantastic sau legendar, istoric sau familiar, ale cărui versuri se cântă ori, sunt recitate și, de obicei, acompaniate la un instrument.

Folcloriștii au încercat diferite clasificări, din care reținem:

balade fantastice : Soarele și luna, Iovan Iorgovan;

balade legendare: Meșterul Mano le, Monastirea Argeșului;

balade eroice: Gruia lui Novac, Corbea;

balade istorice: Constantin Brâncoveanu ,Radu Calomfirescu;

balade haiducești: Toma Alimoș, Iancu Jianu, Pintea Viteazul;

balade păstorești: Miorița;

balade familiale: Ghiță Cătănuță, Crăișor cu mult dor.

Balada cultă este reprezentată cu cinste în literatura română de scriitori care au preluat motive folclorice din baladele populare. George Coșbuc a scris: Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Brâul Cosânzenei, El-Zorab șa. Șt. O. Iosif a ales din folclor episoade caracteristice baladei: Novăcești, Pintea, Gruia. George Topârceanu este și el autor de balade, însă deosebite de cele populare, reunite în vol. „Balade vesele și triste”: Balada unui greier mic, Balada călătorului și altele.

POEZII DESPRE VIEȚUITOARE

Poeziile despre viețuitoare contribuie la îmbogățirea orizontului de cunoștințe despre natură al copiilor. Aceste creații sunt viabile și citite de către micuți numai dacă fac parte din literatura bună, care deopotrivă îi instruiește și le influențează registrul afectiv. Creațiile de acest gen nu se suprapun și nu înlocuiesc lecțiile de științele naturii pe care copiii le parcurg în clasă. Dacă limbajul este aici didactic și științific, în creațiile poetice, copiii se întâlnesc cu limbajul metaforic și conotativ. Apoi, școlarii pot citi despre viețuitoare și în poezii scrise pentru maturi, nu special pentru ei, cum sunt : Concertul în luncă de V. Alecsandri, Somnoroase păsărele, Călin (file din poveste) de Mihai Eminescu.

Dintre operele acestei categorii scrise vădit pentru copii, se remarcă:

Stupul lor, Tâlharul pedepsit, Zdreanță, Mâța, Pui de greier compuse de Tudor Arghezi;

Cățelușul șchiop, Gândăcelul, Motanul pedepsit, Tanu, Puișorul moțat, Rândunica, Licuriciul de Elena Farago;

Melcul, Licuriciul, Cârtița, Măcăleandrul de Otilia Cazimir;

Bun de sfadă, Lipa – lipa și leap leap, M-aș juca, Gogu Pintenogu și altele de Cicerone Theodorescu;

Cartea cu Apolodor și A doua carte cu Apolodor scrise de Gellu Naum;

Puiul de cerb, Păcălici și Tândăleț, Scufița Roșie și Anotimpurile semnate de Nicolae Labiș.

Lecturând astfel de poezii, copiii descoperă modul de viață, „obiceiurile” și frumusețea viețuitoarelor din natură, învață cum să le ocrotească sau cum să se joace cu ele. Astfel aceste creații își dovedesc caracterul instructiv-formativ.

1.2.9. Povestiri despre viețuitoare

Acest gen de proză este în strânsă legătură cu poeziile având în centru lumea variată a micilor viețuitoare. Pinguinul rătăcitor din Cartea cu Apolodor a lui Gellu Naum (creație în versuri ) este asemănat cu îndrăgitul urs, personaj al cărții Fram, ursul polar scrisă de Cezar Petrescu.

Prozatorii români au fost ispitiți de viețuitoarele naturii, pe care le-au privit cu un ascuțit spirit de observație și le-au înfățișat prin diferite procedee stilistice în schițe și povestiri accesibile copiilor.

Ioan Alexandru Brătescu – Voinești este autorul unor texte de referință pentru acest gen literar care și-au găsit un loc sigur în lectura obligatorie sau particulară a elevilor : Puiul, Privighetoarea, Bietul Tric, Moartea lui Castor. Unele dintre ele sunt adevărate lecții de morală pentru ceea ce înseamnă ocrotirea naturii, iar copiii nu le uită niciodată datorită puternicelor impresii pe care le produc.

De asemenea, Emil Gârleanu îmbogățește această arie a literaturii pentru copii cu neprețuitul volum Din lumea celor care nu cuvântă. Povestirile sale sunt de proporții reduse, concentrate la maximum, străbătute de duioșie și blândețe, de delicatețe sufletească. Narațiunile conțin mici drame din „lumea celor care nu cuvântă”. Explorând acest univers liliputan, Gârleanu găsește și descifrează întâmplări asemănătoare cu cele ale oamenilor, în povestiri cum sunt: Gândăcelul, Sărăcuțul, Frunza, Nedespărțite!, Căprioara și altele.

Mihail Sadoveanu a descris în multe din operele sale frumusețile naturii patriei. Geografia poetică a scriitorului cuprinde toate regiunile țării și este bogată în vietăți domestice și sălbatice, pe care povestitorul le descrie cu înfățișarea și comportamentele lor specifice, în opere precum : Valea Frumoasei, Nada Florilor, Țara de dincolo de negură, împărăția apelor, Istorisiri de vânătoare și multe altele. Din toate scrierile lui Sadoveanu răzbate același sentiment de simpatie pentru vietățile naturii al căror mediu de viață trebuie respectat și ocrotit. (V. Goia, 2001)

1.2.10. Dramaturgia pentru copii

Comparativ cu proza și poezia pentru copii, bogat reprezentate și la un nivel artistic superior, există puține scrieri ale autorilor români care se pot încadra în ceea ce numim dramaturgie pentru copii. Acest lucru se datorează faptului că piesa și spectacolul de teatru presupun „conflicte” puternice între „caractere” sau „tipologii” umane bine conturate. Or, astfel de personaje pot fi găsite doar în lumea adulților deoarece copiii sunt persoane în devenire, schimbătoare și adeseori, imprevizibile. De aceea, în principiu, nu pot exista personaje- copii, pe care să se sprijine opera dramatică autentică.

Cele mai cunoscute opere dramatice pentru copii din literatura română sunt feeriile. Termenul de feerie (din franțuzescul feerie), însemnând la început „cheie fermecată, puterea zânei”, a ajuns să denumească „un spectacol care îmbină textul poetic cu muzica și dansul, într-un decor fantastic, cu personaje supranaturale (zâne, zmei, Baba Cloanța, animale, insecte, păsări măiestre), utilizând efecte scenice speciale pentru crearea atmosferei mitologice, de basm”. (M. Marin, 2006, p.174).

Astfel de creații sunt : Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, Legenda funigeilor de Șt. O. losif și Dimitrie Anghel, Înșir'te mărgărite de Victor Eftimiu, Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. In perioada interbelică, Horia Furtună a compus două basme dramatizate: Făt – Frumos și Păcală.

În literatura contemporana a fost cultivată cu predilecție „sceneta”. Ea este o minicomedie într-un act si cu personaje puține. Dintre acestea amintim: Șut – gool! de Alecu Popovici, O școlăriță harnică și cuminte de Emilia Căldăraru, Elefănțelul curios de Nina Cassian, Întoarcerea Zânei minunilor pe pământ de Valentin Silvestru. Literatura de acest gen este substanțial îmbogățită de piesele scurte dar valoroase ale autorului Dorel Sibii : Lăudărosul,Prietenii lui Moș Martin, Zâna Alună cea buna, O poveste cu mult haz, La o margine de iaz, Salvăm pe Ileana Cosânzena.

Dramaturgia pentru copii, poate constitui unul din mijloacele cele mai puternice de influențare asupra sentimentelor și convingerilor morale, asupra imaginației, a gustului estetic și a caracterului uman în formare.

Eliminând efortul necesar lecturii unei opere literare, care nu este de subapreciat mai ales la copiii de vârstă școlară mică, reprezentațiile teatrale îi pun în contact nemijlocit cu fragmentul de viață pe care-1 prezintă, îmbogățindu-le astfel conținutul emoțional al simțirii, stimulându-le spiritul de observație, imaginația creatoare și conducându-i la concluzii morale mult mai convingătoare și mai adânci decât povestirea.

Un spectacol produce copiilor în primul rând o plăcere estetică, îi face să se bucure și să sufere, să râdă, să plângă, să iubească sau să se revolte, să ia atitudine față de eroi, apoi îi ajută să se orienteze în idei și sentimente, le înaripează mintea, le înflăcărează inima pentru tot ce este bun si nobil. Participând la un spectacol, micul școlar are în față eroi vii care-1 entuziasmează și i se impun ca exemple de urmat, care îi trezesc dorința de a deveni mai bun, mai corect, mai cinstit în comportare. Iată de ce, pe calea cunoașterii prin contact direct a lumii de pe scenă, opera dramatică acționează puternic asupra structurii morale a copilului.

Dar, pentru a înțelege creația dramatică, este necesară analiza explicativă a conținutului piesei, organizată de educator înainte sau după vizionarea spectacolului. Vor fi discutate cu copiii conținutul piesei, structura ei distinctă, conflictul, personajele, cu motivarea atitudinilor și caracterului lor, deznodământul ș.a.m.d. În receptarea operei dramatice trebuie să se țină seama de specificul ei. Copiii să observe că, spre deosebire de operele epice destinate citirii, pentru că se referă la un timp trecut, cele dramatice se referă la prezent, sunt destinate în primul rând scenei, spectacolului teatral. Specificul acestora se vede în replici, în dialoguri și monologuri, în „gesturi” verbale, în jocul situațiilor dramatice. Apoi, să observe că, în textul dramatic, structura evenimentelor este concentrată, pentru a se încadra ca durată în „acte”, „scene” și „tablouri”. Având o destinație scenică, stilul este preponderent oral, cu o „gramatică” proprie ce susține spectacolul teatral atât de complex prin contribuția celorlalte arte: muzica, scenografia, coregrafia, artele plastice, arta regizorală șa. (V. Goia, 2003)

II. FORME DE ÎNDRUMARE A LECTURII LA CLASĂ ȘI ÎNAFARA CLASEI

Lectura elevilor este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de învățător. Importanța lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică și anume:

aspectul cognitiv: prin lectură, elevii își îmbogățesc cunoștințele despre lume, despre realitate, sub toate aspectele ei – sociale, etice, estetice, etc;

aspectul educativ: lectura contribuie esențial la educarea elevilor în
dimensiunile etice și estetice;

aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecință formarea și consolidarea tehnicilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginației, a capacității de exprimare corectă și expresivă.

La clasele primare, prin lectura elevilor se urmăresc finalitățile :

consolidarea deprinderii de citire corectă, fluentă, conștientă și expresivă ;

formarea și dezvoltarea gustului pentru lectură ;

lărgirea ariei de informație a elevilor ;

creșterea interesului pentru cunoașterea realității, în general;

îmbogățirea și dezvoltarea sentimentelor într-o gamă complexă;

cunoașterea și înțelegerea valorilor etice;

cultivarea sentimentelor, convingerilor, comportamentelor morale;

definirea și aprecierea valorilor morale;

formarea discernământului etic;

dezvoltarea gustului estetic, cultivarea faptelor estetice;

îmbogățirea și activizarea vocabularului, dezvoltarea capacității de exprimare;

stimularea capacității creative ;

formarea idealurilor etice și estetice;

dezvoltarea capacității de a gândi și de a se exprima în conexiuni interdisciplinare;

lărgirea orizontului imaginativ, a capacității de imaginare a unor universuri posibile, ca o anticipare a lumii viitorului. (Silvia Nuță ,2000, pag. 233)

Studiul literaturii în ciclul primar este grupat în trei forme de realizare :

1. texte de citire studiate prin manualele de citire ale fiecărei clase ;

2. texte de lectură (fixate, de regula, la sfârșitul manualului) ;

3. lecturi suplimentare extrașcolare prevăzute de programa școlară, grupate pentru fiecare clasă de studiu a ciclului primar, pentru a fi citite și cunoscute de elevi. (Gh. Alexandru, Eugenia Șincan , 1993, pag. 14)

Lista de lecturi suplimentare recomandate elevilor este orientativă, învățătorului revenindu-i datoria de a selecta, orienta și îndruma lectura copiilor ținând cont de următoarele criterii:

gradul dezvoltării psihice a elevilor: gândire, limbaj, imaginație, emoții, sentimente etice și estetice ;

sfera de interese și de preocupări ale elevilor ;

posibilitățile de înțelegere a mesajului conținut în opera literară ;

calitățile educative și estetice ale cărții indicate ;

– calitățile stilului – simplitate, naturalețe, proprietate – să permită elevului o înțelegere ușoară a mesajului lecturii. (Silvia Nuță ,2000, pag. 235)

Literatura, chiar la nivelul la care este repartizată în manualele de la ciclul primar, îi apropie pe copii de realitate, permite largi perspective către cunoașterea altor forme ale realității. Lectura expresivă și metodele care-i fac pe elevi descoperitori ai unui imens tezaur de informații, de experiențe umane, de modele morale, de emoții și sentimente, vor impune, în cele din urmă, literatura atenției lor.

Învățătorul trebuie să familiarizeze, în mare, pe elevi cu mesajul și conținutul pe scurt al textului pus în discuție la ora de lectură. Scopul este ca elevul să înțeleagă mai repede sensul figurat al mijloacelor de expresie literară, caracterul metaforic al limbajului specific diferitelor creații literare. Acționând pe această cale, dascălul trebuie să știe să valorifice capacitatea elevului de a se orienta (pe cale intuitivă, cel puțin) în câteva din cele mai simple elemente de teorie literară. Astfel, elevii vor putea deosebi cu ușurință poezia de un text în proză, o descriere de o narațiune, un text cu conținut științific față de o povestire istorică.

La fiecare oră de lectură, învățătorul va recurge la citirea model a unui fragment din opera pusă în discuție. În felul acesta va reuși să-i facă pe elevi să trăiască întregul complex de sentimente izvorât din conținutul unui text, transpunându-se cu ușurință în modelarea felurită a vocii, emoționându-se sincer și convingător în fața conflictului operei artisticei astfel el va transmite emoția sa firească celor pe care îi educă. Acest act emoțional se realizează, de obicei, cu ocazia primului contact cu creația literară precum și cu prilejul analizei în ora de lectură. Familiarizarea elevilor cu câteva date biografice despre autorul creației literare puse în discuție, îi apropie pe aceștia de universul creației scriitorului respectiv.

În practica școlară se folosesc diverse forme de îndrumare a lecturii în afara clasei. Cele mai importante sunt: expunerea prin povestire, conversația sau dezbaterea, lectura expresivă, recenzia, lecțiile de popularizare a cărții, excursiile literare, întâlniri cu scriitori, șezători literare, seri de basme și de poezie, medalionul literar consacrat aniversării unui scriitor, confecționarea unor albume literare, revistele literare.

Lectura particulară a elevilor se desfășoară în școală și în afara acesteia, acasă, în biblioteci. De aceea, pe lângă pregătirea asigurată prin lecțiile de citire în care sunt inițiați în utilizarea unor tehnici generale ale muncii cu cartea, la orele speciale de lectură, învățătorii sunt datori să asigure și o anume pregătire specială care să-i orienteze pe elevi în vederea folosirii cărții pentru lectură, începând cu solicitarea acesteia de la bibliotecă sau chiar căutarea ei într-o librărie. (Gh. Alexandru, Eugenia Șincan , 1993)

Dacă orele de citire au o tehnică deja stabilită de desfășurare, a cărei respectare este indisponibilă eficienței lor, în ora de lectură învățătorul are o mai mare libertate în alegerea conținuturilor și, mai ales, a strategiilor adoptate. În aceste ore, accentul este pus pe trezirea interesului pentru lectură.

Astfel, pornind de la un text scris de un anumit autor, putem cere elevilor să găsească alte scrieri ale aceluiași autor. În felul acesta, vom încuraja elevii să se preocupe de căutarea anumitor cărți, date, materiale, la biblioteca școlii sau acasă. Le putem cere să găsească și alte lecturi în care se prezintă aceeași temă.

După citirea mai multor texte literare ale aceluiași autor, se pot compara și extrage notele definitorii, dominante ale stilului scriitorului. Aceasta nu înseamnă să se exagereze prin sarcini ce duc la ridicarea nivelului de dificultate în ciclul primar. Ora de lectură trebuie văzută ca o exersare a capacităților și deprinderilor de lucru cu cartea.

O soluție pentru trezirea interesului pentru lectură este prezentarea unui fragment din textul literar, recomandându-se elevilor să-1 continue acasă, pentru ca în ora următoare să aibă loc discuții cu toată clasa, asupra conținutului.

În orele de lectură, se pune accentul și pe explicarea cuvintelor și expresiilor necunoscute și, mai ales, găsirea cât mai multor sensuri, sinonime ale cuvintelor cunoscute. Reușita se află în modul în care sunt integrate vocabularului copiilor, acest succes depinzând în mare măsură de învățător, de limbajul pe care acesta îl folosește în clasă. În acest context este ideal să-i familiarizăm pe copii cu utilizarea dicționarelor astfel încât folosirea acestor instrumente ale muncii intelectuale să devină o permanență printre deprinderile lor. Mai ales, dacă în sala de clasă există un centru de lectură cu bibliotecă, în care copiii dispun și de dicționare, se poate afișa un mic îndrumător pentru folosirea dicționarului, de forma:

DICȚIONARUL

– De ce și cum îl folosim ?-

Cuvintele necunoscute:

Dacă nu cunoașteți înțelesul unui cuvânt, nu veți înțelege bine nici textul. Cărțile speciale în care cuvintele sunt explicate se numesc dicționare.

Reguli de utilizare:

1. Cuvintele sunt așezate în ordine alfabetică, după prima literă;

2. Dacă mai multe cuvinte încep cu aceeași literă, ele sunt așezate în ordinea alfabetică a literelor care urmează imediat după acest grup.

Exemplu: Deschidem dicționarul la acea literă cu care începe cuvântul căutat. În acel grup căutăm a doua literă a cuvântului nostru, apoi a treia, și așa mai departe, până găsim pagina și cuvântul căutat.

Observăm colțul foii de dicționar unde avem notate grupele de litere cu care încep cuvintele de pe pagina respectivă.

Dicționare recomandate :

1. Dicționarul explicativ al limbii române (DEX)

2. Dicționarul limbii române moderne (DLRM)

3. Dicționarul de neologisme (DN)

4. Dicționarul de sinonime (DS)

II. 1. STRATEGII DE DESFĂȘURARE A LECȚIILOR DE LECTURĂ

Citirea expresivă este o metodă utilizată adesea și cu bune rezultate la orice clasă. Se poate realiza de către învățător dar si de către elev, dacă sunt respectate calitățile citirii sau dacă se urmărește stimularea lor.

1 a. Condiții de realizare :

Se alege cartea care urmează a fi citită, în funcție de :

conținut și mesaj ;

gradul de accesibilitate ;

nivelul de receptivitate al copiilor ;

capacitatea de a trezi interesul, de a dezvolta emoții.
Lectura trebuie să îndeplinească următoarele calități :

ritm de lectură potrivit ;

expresivitate și intonație afectivă ;

respectarea pauzelor logice, gramaticale și afective ;

sublinierea accentelor logice.

1 b. Consecințele metodei :

constituie un model de citire, pe care elevii îl vor urma ;

stimulează emoții și sentimente ;

trezește interesul, curiozitatea.

Povestirea reprezintă un procedeu frecvent folosit la clasele mici. Poate fi realizată integral de către învățător dar și elevii pot povesti parțial sau integral conținutul lecturii.

2a. Condiții de realizare:

Alegerea cărții în funcție de :

gradul de accesibilitate al mesajului ;

claritatea subiectului, în care momentele sunt delimitate distinct ;

acțiuni precis definite, cu personaje bine reliefate.

Calitățile povestirii se reflectă în următoarele atribute:

• povestirea trebuie să fie un model pentru elevi ;

• să evidențieze în mod clar momentele subiectului;

• să accentueze logic întâmplările esențiale și psihologic urmările lor;

• povestirea să aibă calitățile artei dramatice : să fie «jucată » la modul teatral, fapt care mărește gradul de receptare.

2.b. Procedee de realizare a povestirii: ,

Dacă învățătorul povestește, se vor parcurge următoarele etape:

se anunță titlul povestirii;

se precizează pe scurt eroii povestirii și întâmplările prin care vor trece ei;

se va continua cu povestirea «jucată » a textului ales ;

se poate întrerupe șirul povestirii în momentele de tensiune și se va cere elevilor părerea asupra continuării cu scopul de a-i implica și mai mult din punct de vedere afectiv.

În final li se cere elevilor să citească acasă, ei înșiși povestirea și să o povestească.

Dacă elevii povestesc, se vor parcurge etapele:

se anunță titlul lecturii sau al lecturilor ;

elevii vor povesti episoadele succesive cu intervenție spontană sau anterior programată;

la pasaje dramatizate se poate organiza un mic joc de rol (cu citirea pe roluri a replicilor);

la sfârșit se vor face aprecieri asupra calității povestirii.

2.c. Consecințele metodei:

educă atenția elevilor cu toate calitățile ei;

dezvoltă deprinderile de citire conștientă, fluentă, expresivă ;

formează deprinderi de povestire logică, de exprimare clară, de argumentare și justificare a părerilor;

stimulează trăiri afective, dezvoltă capacitatea de discernământ etic ;

stimulează dorința de a citi și de a expune colegilor cele citite. (Silvia Nuță ,2000)

Jocul literar ca și procedeu utilizat în scopul îndrumării lecturii presupune unitate deplină între:

activitatea didactică implicată ;

forma distractivă în care se realizează activitatea.

3. a. Importanța jocului literar decurge din finalitățile pe care le implică:

formează gândirea corectă ;

rezolvă aspecte ale educației intelectuale ;

stimulează procesele psihice ;

conduce la dezvoltarea memoriei voluntare ;

solicită activitatea de gândire, posibilitatea de sistematizare, de selectare, de comparare;

stimulează imaginația și spiritul creator ;

consolidează deprinderi de exprimare orală.

3.b. Organizarea jocului didactic implică etapele:

– Stabilirea riguroasă a conținutului jocului, în funcție de obiectivele urmărite ;

– Integrarea metodică a jocului în activitatea didactică :

secvență în partea introductivă a activității;

plasarea jocului pe parcursul activității;

jocul poate încheia activitatea ;

jocul poate să se desfășoare pe parcursul unei lecții.

– Prezentarea jocului ținând seama de aspectele următoare :

modul de organizare ;

regulile jocului;

dirijarea jocului de către învățător ;

criterii de evaluare.

3.c. Calitățile jocului condiționează eficiența acestuia :

conținutul tematic și ilustrarea lui, cu legături semnificative, să corespundă
gradului de dezvoltare intelectuală a elevilor, intereselor și preocupărilor lor ;

să fie organizat în forme originale, antrenante ;

să dea tuturor elevilor satisfacția de a participa ;

să stimuleze calitățile intelectuale ale elevilor.

3.d. Conținutul jocului literar- posibile subiecte :

să numească autorul operei date ;

să enumere titluri din opera unui autor;

să identifice opera după lectura unui fragment;

să identifice personajul după caracterizare sau după replică ;

să recunoască opera, personajul, momentul acțiunii, după ilustrații;

să continue o povestire întreruptă la un moment dat;

să enumere mai multe opere cu aceeași temă sau același motiv;

jocul cu versuri: recitare, recunoaștere, comunicare.

3.e. Consecințele metodei:

antrenează și dezvoltă spiritul de competiție ;

stimulează dorința de a citi mai mult, de a se afirma în întrecere ;

• formează capacitatea de selectare, de comparare, de asociere, de exprimare
orală, spontana si expresivă.

3.f. Mijloace de învățământ implicate :

Jocul este mai atrăgător și mai antrenant dacă sunt integrate: filme, diapozitive, discuri, casete, imagini colorate pe carton, jetoane, portrete de scriitori, etc. (Silvia Nuță , 2000)

Prezentarea și frecventarea bibliotecii

Prezentarea bibliotecii trebuie să fie realizată în primul semestru al clasei I. Elevii trebuie să cunoască :

unde se află biblioteca școlii;

ce cuprinde o bibliotecă ;

cum sunt ordonate cărțile: după criteriul alfabetic, al numelui autorilor, pe domenii, etc.

unde se află sectorul literaturii pentru copii;

ce cuprinde un fișier;

unde se află și ce cuprinde lista bibliografică pentru o anumită clasă ;

cum se împrumută și se restituie o carte.

Obiectivele frecventării bibliotecii se referă la capacitatea elevilor :

de a alege o carte expusă în sectorul bibliotecii pentru copii;

de a alege un titlu de carte consultând lista bibliografică ;

• de a căuta o carte în rafturi, orientându-se după litera inițială a numelui autorului;

de a cere o carte, precizând autorul și titlul;

de a restitui o carte în termenul fixat și în bune condiții de prezentare;

de a cere bibliotecarului să-i recomande cărți care corespund anumitor curiozități și interese. (Silvia Nuță ,2000, p. 244)

În sprijinul cultivării interesului pentru lectură este foarte important ca elevii să fie familiarizați cu biblioteca și regulile acesteia. Biblioteca școlii sau biblioteca județeană trebuie să devină un spațiu primitor, familiar, atractiv pe care copiii să-1 frecventeze cu plăcere. Îndrăgind bibliotecile, ei vor îndrăgi și cărțile. Un rol deosebit, în acest sens îl are și biblioteca personală a elevului. Copiii pot fi îndrumați să-și alcătuiască propria bibliotecă, ținând seama de câteva criterii simple despre așezarea cărților pe rafturi și evidența riguroasă a acestora. De asemenea, este necesar să li se recomande câțiva autori și câteva titluri care vor fi achiziționate în timp, dar care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă, cum ar fi :

1.Literatura populară (basme, legende, balade, doine)

2.Mari autori ai literaturii române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Al. Mitru, Constantin Chiriță, Ana Blandiana, Elena Farago și alții;

3. Literatura pentru copii (basme, povești, poezii, schițe, romane pentru copii);

4.Literatura universală :Mark Twain, Charles Dickens, H.Ch.Andersen, Frații Grimm, Charles Perrault ,Rudyard Kipling, Ed. de Amicis, Carlo Collodi, AL Tolstoi, Jack London, Jules Verne etc.

5. Alți autori români și străini;

6. Enciclopedii pentru copii.

Întocmirea de notițe despre cartea citită (fisa de lectură)

Începând cu clasele a III-a și a IV-a se poate aplica această modalitate de fixare a ideilor și impresiilor formate în urma lecturii. Învățătorul va propune elevilor algoritmul întocmirii notițelor referitoare la lectură. El poate avea forma :

Numele autorului;

Titlul cărții;

Editura, colecția, număr de pagini

Data lecturii și clasa;

Subiectul – în idei esențiale sau rezumat;

Personajele – calități dominante ;

Ce le-a plăcut mai mult ?

De ce este interesantă cartea ?

Model de fisă de lectură:

Eficiența metodei :

Notițele elevilor vor constitui o sursă de informație pentru învățător: ce cărți preferă elevii, care sunt personajele sau tematica preferatã ;

Notițele reprezintă pentru elevi un bun mijloc de rememorare, de reactualizare a lecturilor mai vechi;

Notițele au un bun rol în formarea exprimării concise, sistematice, esențiale, ordonate.

Recenzia unei cărți este modalitatea de prezentare a unei cărți fie oral sau scris, nefiind altceva decât rezumatul pe scurt al propriilor păreri despre cărțile citite.

În clasa a IV-a elevii pot fi solicitați să formuleze păreri asupra lecturii parcurse, cerându-li-se să le scrie pe caietul de lectură sau pe foi de hârtie separate, după un plan dat de învățător, care poate cuprinde :

întrebări scrise sub forma unui chestionar sau a unui plan dat de învățător ;

prezentarea rezumativă a celor citite și consemnate pe caietul de lectură cuprinzând: numele autorului, titlul cărții, conținutul pe scurt al lucrării citite ;

c) răspunsuri la întrebările date în clasă în urma studierii unei opere recomandate a fi citite, sau din lista lecturii cuprinsă în programa școlară .

Răspunsul elevilor la aceste întrebări, planuri și comentarii poate fi diferit, dar să rezolve cu succes sarcinile date. Important este ca prin această activitate să se cultive interesul pentru citit și capacitatea de a comenta, într-o manieră originală, accesibilă o carte. Acest mod de lucru se folosește mai mult cu elevii clasei a IV-a.

Cele mai reușite recenzii se pot afișa și populariza, prin expunere, pe culoarele școlii, la gazeta de perete sau prin revistele școlare. (Gh. Alexandru, Eugenia Șincan , 1993)

RECENZIA CĂRȚII „AVENTURILE LUI TOM SAWYER”, autor Mark Twain

– plan de lucru : cerințe și întrebări –

1. Numește personajul principal al cărții scrise de Mark Twain.

2. Găsește două cuvinte pentru a-l caracteriza pe Tom așa cum îi vezi tu.

3. Cine îl creștea pe Tom și de ce ?

4. Care erau motivele pentru care copilul era adesea pedepsit?

5. Ce simțea mătușa Polly atunci când îl pedepsea pe Tom și de ce?

6. Enumera sub forma unor idei scurte întâmplările care ți-au plăcut mai mult dintre toate peripețiile eroului.

7. Dacă ai putea pătrunde în pielea personajului, la care „aventură”nu ai dori să participi ?Motivează.

8. Informează-te cu privire la alte cărți pentru copii scrise de Mark Twain și scrie titlurile acestora.

9. Ilustrează-ți lucrarea cu un desen inspirat din romanul „Aventurile lui Tom Sawyer”

După realizarea individuală a lucrărilor, acestea vor fi discutate împreună cu elevii iar cele mai reușite dinte ele vor fi expuse.

II.2. FORMAREA INTERESULUI ȘI A GUSTULUI PENTRU LECTURĂ

Unul dintre cele mai importante obiective ale lecturii este trezirea interesului și gustului pentru lectură, în general. Pornind cu realizarea acestui obiectiv, succesul este asigurat. Efortul pe care copilul îl face în primele clase, pentru a parcurge câteva pagini, este unul de multe ori neînțeles de adulții din jur, care uită de acest lucru. Lectura propriu-zisă nu începe însă, decât după ce copilul reușește să descifreze cu ușurință ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Mulți copii se luptă adesea, ani de-a rândul, cu descifrarea textelor, rămânând la imposibilitatea de a urmări conținutul micilor lecturi. În locul curiozității, care face abstracție de formă și este stimulată tocmai de conținut, apare efortul descifrării semnelor grafice, dincolo de care apar ideile frumoase si interesante.

Formarea gustului pentru lectură necesită răbdare și stăruință din partea educatorilor copilului, fie ei părinți sau dascăl, presupune efortul susținut al elevului, dar și exemplul personal al adultului.

Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma într-o adevărată pasiune, care în nici un caz nu trebuie să ducă la subaprecierea manualelor școlare și a pregătirii temeinice a lecțiilor. Pasiunea pentru lectură este constructivă numai în măsura în care se împletește organic cu însușirea elementelor de bază ale științei și culturii.

Eficacitatea îndrumării lecturii depinde, între altele și de cunoașterea preferințelor elevilor care variază în funcție de vârstă, temperament, mediu social și de ambianța colectivului școlar.

Anchetele și convorbirile cu elevii conduc la câteva concluzii generale:

1. Nu toți elevii citesc în aceeași măsură. Sunt puțini elevi care citesc mult, alții deloc. În general, fac lectură elevii care învață bine și la orele de curs. Un număr din ce în ce ai mare de elevi ignoră literatura, limitându-și activitatea la ceea ce se cere în orele de curs.

2.Foarte mulți elevi refuză lectura cărților, vizionând o casetă video, un disc, sau un film la televizor.

3.Se citește prea puțină poezie.

4. Se urmăresc cărțile care au poze colorate si mai puțin textul, încât unele cărți pentru copii nu se citesc de către elevi, ci doar se răsfoiesc și se admiră pozele.

5. Se neglijează scriitorii clasici și mai mult se citește literatură științifico – fantastică (vezi cărțile „comerciale”, avându-1 ca personaj pe Harry Porter).

Este greu de conceput o bună îndrumare a lecturii elevilor fără un control eficient. Procedeele de efectuare a controlului sunt variate și depind de scopul urmărit imediat: anchete sau sondaje, controlul fișelor de cititor la biblioteca școlii, controlul caietelor de lectură, convorbirile cu elevii și altele. Toate procedeele de control pot furniza informații prețioase pentru îndrumarea lecturii. De mare folos si ușor de aplicat sunt anchetele care presupun formularea unor întrebări ce așteaptă un răspuns precis. De exemplu:

Ce cărți ai citit luna aceasta?

Care din povestirile lui Ion Creangă ți-a plăcut mai mult?

Ce carte ai dori să citești?

Discuți cu părinții despre lecturile tale?

De unde îți procuri cărțile?

Câte cărți ai în biblioteca personală? etc.

Ancheta pedagogică pe tema lecturii stârnește interes și-n rândurile părinților. Concluziile anchetei trebuie aduse la cunoștință în întâlnirile cu părinții, dat fiind faptul că mulți dintre aceștia tratează problema lecturii copiilor cu mare indiferență.

II.3. MODALITĂȚI DE EVALUARE A LECTURII ELEVILOR

II.3.1 .Evidenta lecturii:

a. se poate realiza printr-un tabel ca și cel de mai jos, care va indica parcurgerea lecturilor propuse în clasă

b. alt tip de evidență poate semnala preferința pentru o anumită tematică, calitatea și cantitatea lecturilor, deci un aspect al personalității copilului:

II.3.2 Evaluarea lecturilor poate fi făcută în funcție de următoarele criterii:

a. Ritmul de lectură și tipul de preferință:

ritmul lecturilor, specia literară preferată: poveste, povestiri si basme;

tematica preferată: istoria, copilăria, literatura de aventuri etc;

b. Capacitatea de asimilare și de prezentare a lecturii:

citirea expresivă;

rezumarea corectă, orală a subiectului;

povestirea expresivă;

sesizarea și exprimarea mesajului etic;

formarea idealului etic;

expresivitatea și coerența limbajului.

c. Gradul de stimulare a capacităților creatoare:

capacitatea de redare dramatică, teatrală, a unor dialoguri;

capacitatea de recitare artistică;

încercări de creație literară, plastică, originală;
d. Capacitatea de asociere interdisciplinară:

• O idee, o informație, un detaliu cunoscut din lecturi literare să poată fi transferate sau asociate spontan cu elemente de conținut specifice altor discipline sau sfere de inspirație: geografie, istorie, biologie, arte plastice,film, teatru, muzica, abilități practice.

III. MANIFESTĂRI CULTURAL – ARTISTICE CU CARTEA

III. 1. Medalionul literar sau prezentarea unui scriitor este o formă de activitate instructivă, educativă și deosebit de atractivă.

III.1.1. Conținut tematic:

Medalionul literar presupune prezentarea unui autor și a operei sale. Se vor alege acei autori, care prin tematica, mesajul și specificul stilistic al operei lor se adresează capacității de receptare a elevilor și au valențe educative și formative.

Se vor selecta acele opere care corespund sferei de interese și capacității de înțelegere specifice vârstei.

Biografia scriitorului va fi prezentată în aspecte esențiale, cu detalii pitorești și emoționante din copilăria lui.

Opera scriitorului va fi prezentată fie prin expoziție de volume, fie prin comunicarea unei sinteze asupra universului artistic specific.

III.1.2.Demersuri metodice în desfășurarea medalionului literar (etape):

a. Planificarea activității va fi plasată la intervale mari de timp, deci cu
frecvență relativ mică, de exemplu, la sfârșitul semestrului, când este necesară
relaxarea neuropsihică;

b. Stabilirea autorului și a tematicii vizează următoarele preocupări:

alegerea materialului ilustrativ și ordonarea lui într-o structură unitară;

selectarea acelor materiale care corespund obiectivelor de informare, de educare, de dezvoltare a aptitudinilor literar – artistice;

c. Realizarea aspectului interdisciplinar al activității prin implicarea muzicii, a imaginii plastice, a artei dramatice;

d. Alegerea mijloacelor de învățământ: expoziție de carte, portrete ale autorului, benzi magnetice, discuri, filme, diapozitive, teatru de păpuși;

e. Pregătirea elevilor pentru participarea la medalionul literar:

se comunică data și locul de desfășurare al activității;

se precizează autorul și tematica, mijloacele de învățământ implicate;

se explică scopul activității.

f. Desfășurarea medalionului literar :

– locul de desfășurare poate fi sala de clasă, biblioteca, casa memorială;

– aranjarea locului trebuie să accentueze emoția estetică, interesul pentru cunoaștere și comunicare. Poate cuprinde: expoziție de volume în ediții diferite, de preferat cu ilustrații; albumul cu imagini sugestive din viața și opera autorului; expoziție plastică cu lucrările elevilor pe tema respectivă; aparatură pentru redarea vizuală și sonoră.

Desfășurarea activității se va realiza în următoarele succesiuni de momente :

– se anunță subiectul, tema, scopul și importanța activității;

se captează atenția copiilor printr-o motivație adecvată intereselor și curiozității lor;

învățătorul va prezenta conținutul medalionului literar, susținându-1 cu materialele expuse;

elevii vor participa prin lecturi, povestiri recitări, dramatizări, cântece;

în încheierea medalionului literar, învățătorul apreciază calitatea participării elevilor, mulțumindu-le. (Silvia Nuță ,2000)

MEDALION LITERAR : MIHAI EMINESCU

Scopul activității: cunoașterea vieții și operei marelui poet;

Data : 15 ianuarie, aniversarea nașterii scriitorului;

Locul de desfășurare: sala de clasă, amenajată festiv;

Mijloace didactice folosite: volumele autorului în ediții diferite; cele patru portrete ale poetului – la 19 ani, fotografiat la Praga, la 28 de ani la București, la 35 de ani la Iași și la 37 de ani la Botoșani; alte imagini legate de familia scriitorului și de Ipotești, adunate într-un colaj realizat cu elevii; lucrări ale copiilor, inspirate din opera lui Eminescu, grupate într-o mică expoziție plastică ; DVD player pt. vizionarea unui documentar și audierea unor cântece.

Participanți: elevi ai clasei a IV-a și invitații lor, copii din clasele a III-a.

Desfășurarea activității: învățătorul captează atenția elevilor prin recitarea unei strofe scrise de criticul literar Garabet Ibrăileanu :

„ A fost odată ca-n povești,

A fost ca niciodată/

Un Făt – Frumos din Ipotești

Cu fruntea – ngândurată.”

Vorbește apoi despre tema activității și scopul ei. Continuă cu prezentarea biografiei poetului, într-un medalion literar, susținut de materialele expuse și de o parte a înregistrării de pe DVD.

Conținutul expunerii:

Mihai Eminescu 1850-1889

În zorii zilei de 15 ianuarie 1850, la Botoșani, în plină iarnă geroasă, cu mantie superbă de omăt, pe cerul românesc răsărea Luceafărul.

În familia Eminovici, frumosul prunc Mihai, era ca-n poveste, al șaptelea din cei 11 copil Mama Raluca și tatăl Gheorghe doreau să le dea tuturor o educație aleasă.[fotografii ale membrilor familiei]

Anii copilăriei petrecuți în frumosul ținut al Moldovei, la Ipotești, îl vor inspira pe poet în multe din creațiile sale. [audiție „Fiind băiet-păduri cutreieram”]

La vârsta de 8 ani, micul Mihai pleacă să învețe la Cernăuți, cel mai însemnat oraș al Bucovinei [imagini dvd ale Cernăuțiului și ale profesorului Aron Pumnul] Tatăl său îl lasă în grija profesorului Aron Pumnul, care-i va oferi învățăcelului din graiul și biblioteca sa, cea dintâi hrană spirituală. La moartea îndrăgitului său dascăl, tânărul publică într-o broșură prima sa creație poetică La mormântul lui Aron Pumnul. Avea 16 ani Vârsta aceasta înseamnă pentru poet începutul unui drum strălucit spre afirmare .îi este publicată poezia De-aș avea și apoi alte poezii în revista „Familia” din Pesta, oraș al imperiului austro – ungar. Poeziile apar sub semnătura M. Eminescu, nume cu care scriitorul va rămâne în literatura română.

Eminescu a studiat foarte mult, în țară și în străinătate, dobândind o cultură impresionantă, vorbind mai multe limbi străine. A călătorit foarte mult, dorind mereu să cunoască alte locuri și alți oameni A pribegit prin țară ca sufleor al unei trupe de teatru. A fost revizor școlar, în aceste condiții împrietenindu-se cu Ion Creangă care, la vremea aceea, era învățător la Iași în 1878, la 28 de ani ,Eminescu este numit redactor al unui ziar din București Până în 1883, când se îmbolnăvește foarte tare, compune foarte mult, aceasta fiind perioada celor mai frumoase creații ale sale. însă boala sa se agravează, astfel că marele poet se stinge din viață la 15 iunie 1889, lăsând în urmă o operă impresionantă. ( Boris Crăciun, 1994, pag. 7 și 43)

A compus nenumărate poezii inspirate din natură, istorie sau dragoste. A scris proză dar și piese de teatru, a publicat foarte multe articole în publicațiile vremii și a tradus diverse lucrări din limba germană. O parte din opera sa a fost publicată în timpul vieții poetului (antumă), alta parte după moartea sa (postumă)[ este prezentată de pe dvd „ harta” creației eminesciene, cu titlurile reprezentative]

Pe măsură ce anii trec, creația marelui poet național se adâncește tot mai mult în conștiința românilor. La Ipotești, se organizează anual serbări aniversare și comemorative. Pe mormântul său din cimitirul Bellu din București florile nu se ofilesc niciodată, iar la monumentele închinate amintirii sale, cenaclurile literare îi consacră numeroase recitaluri de poezii Multe versuri eminesciene au devenit cântece îndrăgite de toate vârstele, fiind programate permanent la serbări, șezători ori festivaluri.

La toate aceste manifestări ale inimii și cugetului românesc, copiii sunt nelipsiți. Prin ei, omagiul adus Luceafărului poeziei se transmite amplificat spre viitor. Azi ne arătăm și noi mândria de a avea un poet al neamului nostru ce poate fi comparat cu oricare dintre marii poeți ai lumi.i

Elevii recită poezii și se prezintă dramatizarea Luceafărului, pregătită anterior. Câțiva copii recită și strofe traduse din Somnoroase păsărele (engleză), Și dacă, De ce nu-mi vii? (franceză), Luceafărul (italiană).

Recitalul se încheie cu poezia Rugăciune, recitată în cor de către toți copiii.

Dascălul apreciază laudativ intervențiile copiilor și-i invită pe oaspeți să vadă lucrările copiilor, inspirate din creațiile lui Eminescu, mulțumind tuturor pentru participare. Încheierea activității se realizează pe fondul muzical oferit de interpretarea cântecelor Atât de fragedă…, Pe lângă plopii fără soț, Mai am un singur dor, înregistrate pe suportul dvd.

III.2.Expoziția de carte este o modalitate de a prezenta elevilor anumite lecturi care li se recomandă. Această metodă vizează următoarele aspecte:

prezentarea cărților pentru copii scrise de un autor;

prezentarea cărților pentru copii cu o anumită tematică;

prezentarea unor cărți nou apărute;

prezentarea unei cărți în ediții succesive.

Organizarea unei expoziții de carte trebuie să antreneze, cu sarcini concrete, elevii unei clase și să respecte o serie de etape:

se stabilește tematica expoziției;

se aleg volumele reprezentative, atât sub aspect tematic cât și sub
aspectul prezentării grafice și estetice;

se stabilește locul amenajării: sala de clasă, biblioteca sau chiar coridorul
din apropierea sălii de clasă;

se prezintă scopul și conținutul expoziției sau al cărții;

se prezintă lecturi, recitări, filme cu referințe la cartea prezentată;

• sarcinile elevilor vor fi diverse: de la pavoazarea sălii de expoziție la prezentarea pe scurt a operei scrise de autor și confecționarea invitațiilor pentru manifestarea propriu – zisă. (Silvia Nuță ,2000)

EXPOZIȚIE DE CĂRȚI cu tematica : Imaginea copilăriei în literatură

Locul de desfășurare : biblioteca școlii

Scopul expoziției : cunoașterea cărților și a autorilor care s-au preocupat, în operele lor, de tărâmul mirific inegalabil al vârstei copilăriei.

Cărți expuse:

Secțiunea A – LITERATURĂ UNIVERSALĂ:

1.Cosette, Gavroche – fragmente din romanul Mizerabilii de Victor Hugo;

2. Aventurile lui Tom Sawyer, Aventurile tui Huckleberry Finn, Prinț și cerșetor – autor Mark Twain;

3.Aventurile lui Pinocchio ,de Carlo Collodi;

4.David Copperfleld, Charles Dickens;

5. Cuore, inimă de copil ,Edmondo de Amicis

6. Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, Selma Lagerlof.

Secțiunea B- LITERATURĂ ROMÂNĂ:

1. Amintiri din copilărie, de Ion Creangă;

2. Vizită, Domnul Goe, I. L. Caragiale;

3. Bunicul, Bunica, de Barbu Ștefănescu Delavrancea;

4. Dumbrava minunată ,Mihail Sadoveanu;

5. Cu și fară ghiozdan, Recreația mare ,de Mircea Sântimbreanu;

6. Cartea cu jucării, Tudor Arghezi;

7. Unde fugim de-acasă?, Marin Sorescu

Învățătoarea și bibliotecara școlii le prezintă elevilor în câteva cuvinte fiecare dintre cărțile expuse, mai ales pe acelea care le sunt complet necunoscute .Anumite texte din cărțile prezentate fac parte și din programa școlară, apărând fie în manualele de limba română, fie în lista de lecturi obligatorii.

Se citesc fragmente reprezentative, atent selectate, din cărțile care fac obiectul expoziției, cu scopul de a-i incita pe elevi să parcurgă ei înșiși lecturile respective.[ Lectura fragmentelor poate fi făcută și de acei elevi care citesc corect, fluent, cursiv, expresiv la prima vedere. ]

Se vizionează filmul „Dumbrava minunată”. Discuțiile pe marginea acestuia, precum și împărtășirea impresiilor lăsate de întreaga activitate încheie expoziția de carte. Elevii pot astfel împrumuta imediat cărțile pe care doresc să le citească.

III.3.Șezătoarea literară reprezintă o activitate instructivă, educativă, dinamizatoare, atractivă, foarte potrivită pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse în domeniul lecturii literare.

Șezătorile literare se organizează în cadrul clasei sau cu clase diferite. Se elaborează un program de desfășurare al acestei manifestări. Se recită poezii, se dramatizează povestiri, se relatează episoade mai interesante din opera unui scriitor. Se cântă în cor sau solo unele melodii pe versuri ale poetului sărbătorit sau a mai multor poeți. Este cadrul cel mai adecvat manifestării libere a elevilor și în consecință, cel mai eficient mijloc de exersare și de cultivare a relațiilor de colaborare, de încredere, fiind o formă de activitate colectivă.

Șezătoarea literară reprezintă o modalitate foarte eficientă de îmbogățire a cunoștințelor și, implicit, de dezvoltare a capacității de exprimare. Prin conținutul informațional vehiculat în cadrul șezătorii, prin intermediul celor mai accesibile producții literare – poezii, snoave, ghicitori, povești, povestiri, basme, proverbe, zicători – elevii află, culeg o bogăție de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan și sincer situațiile redate. De aici, decurge o altă funcție formativă: stimularea proceselor memoriei.

Lectura artistică, declamarea, dansul, cântecul sunt puternice stimulări ale sensibilității estetice. Elevii manifestă un deosebit interes față de producțiile literare, când sunt prelucrate și utilizate în lumina cerințelor estetice. La îmbogățirea laturii estetice mai contribuie, totodată și cadrul organizatoric. Șezătorile vor fi organizate nu ca scop în sine, iar conținutul acestora trebuie să servească, în mod explicit, obiectivelor citirii și lecturii în afara clasei prin :

îmbogățirea fondului lexical;

formarea capacității de prelucrare semantică;

fixarea vorbirii gramaticale;

modelarea expresivității, coerenței, fluenței;

formarea trăsăturilor de personalitate, aptitudinilor, trăsăturilor de voință și caracter.

Pregătirea elevilor pentru șezătoare este un aspect tot atât de important ca și pregătirea învățătorului pentru fiecare lecție în parte. Această cerință se traduce într-o acțiune ce cuprinde :

comunicarea din timp a datei la care va avea loc șezătoarea;

anunțarea temei care favorizează receptarea în bune condiții a conținutului informațional.

Desfășurarea activității cuprinde, de asemenea, mai multe momente:

a. Pregătirea cadrului corespunzător. Pe cât posibil, șezătoarea trebuie să se desfășoare într-un cadru deosebit de cel al clasei. În primul rând, pentru că șezătoarea câștigă mult în valoare dacă se desfășoară într-o ambianță a cărei notă festivă trebuie să fie evidentă din considerente expuse mai sus; în al doilea rând, schimbarea decorului ambiant, cu valoare de stimul, modifică în mod favorabil dispoziția, creează disponibilități psihice, în plus, accentuează trăirile estetice și, în consecință, deschide spiritul copilului către comunicare și cunoaștere. Copiilor le face o deosebită plăcere să constate și chiar să participe la amenajarea sălii de clasă, să o transforme într-o „sală de teatru”.

b. Deschiderea șezătorii printr-un cuvânt scurt al învățătorului, prin care se precizează scopul șezătorii și subliniază importanța momentului, orientând totodată atenția elevilor printr-o motivație succintă.

c. Participarea efectivă a elevilor conform rolului pe care 1-a avut de îndeplinit fiecare, prezentarea contribuției propriu – zise a materialului cultural: recitări, povestiri, snoave, ghicitori, cântece, dramatizări, jocuri etc.

d. Încheierea șezătorii reprezintă un moment căruia trebuie să i se acorde importanța pedagogică necesară. Învățătorul trebuie să aprecieze în termeni laudativi comportarea elevilor , calitatea contribuției fiecăruia, eventual, distribuind anumite recompense :premii, diplome. (Gh. Alexandru, Eugenia Șincan , 1993)

IV. METODE ACTIVE UTILIZATE ÎN SCOPUL VALORIFICĂRII LECTURII LITERARE

Dinamismul fără precedent al timpului actual impune învățarea de tip inovator care are drept caracteristică esențială caracterul anticipativ și participativ. Cei patru piloni ai educației în secolul al XXI – lea sunt: a învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să fii, a învăța să conviețuiești.

Gândirea este o trăsătură distinctivă a ființei umane și care se realizează în diferite moduri. Unul dintre acestea este gândirea critică, cu semnificație mai degrabă pozitivă.

Caracteristici ale gândirii critice:

Formularea de către fiecare elev a unor păreri proprii, personale, eventual originale, referitoare la o problemă;

Dezbaterea ideilor și soluțiilor propuse de către fiecare persoană, în mod individual sau în grup;

Alegerea rațională a unei soluții optime din multe posibile;

Rezolvarea de probleme în timp optim și cu eficiența scontată.

Dezvoltarea gândirii critice constituie un important obiectiv de tip formativ și se realizează prin folosirea cu precădere a unor strategii activ – participative.

Aceste strategii nu trebuie rupte de cele tradiționale, ele marchează un nivel superior în spirala modernizării strategiilor didactice. Prin metode activ – participative înțelegem toate situațiile (și nu numai metodele active propriu – zise ) în care elevii sunt puși și care-i scot pe aceștia din ipostaza de obiect al formării și-i transformă în subiecți activi, coparticipanți la propria formare.

Metodele pentru o învățare activă se pot clasifica în:

Metode care favorizează înțelegerea conceptelor și ideilor, valorifică experiența proprie a elevilor, dezvoltă competențe de comunicare si relaționare, de deliberare pe plan mental și vizează formarea unei atitudini active: discuția, dezbaterea, jocul de rol etc.

Metode care stimulează gândirea și creativitatea, îi determină pe elevi să caute și să dezvolte soluții pentru diferite probleme, să facă reflecții critice și judecăți de valoare, să compare și să analizeze situații date : studiul de caz, rezolvarea de probleme, jocul didactic, exercițiul ș.a.m.d.

Metode prin care elevii sunt învățați să lucreze productiv cu alții și să-și dezvolte abilități de colaborare și ajutor reciproc: mozaicul, proiectul în grupuri mici, turul galeriei, cubul și altele.

Metodele pentru dezvoltarea gândirii critice își au aplicabilitatea la toate obiectele de studiu putând fi folosite și interdisciplinar cu mare eficiență. în cazul lecturii literare, aceste metode vor spori eficient valorificarea tuturor valențelor textelor puse în discuție.

Din multitudinea acestor metode am ales, pentru prezentare și aplicare în cadrul unor activități, o serie de metode cum ar fi: cubul, metoda cadranelor, „Știu / Vreau să știu / Am învățat”, ciorchinele, diagrama Venn, brainstorming, organizatorul grafic, metoda predicțiilor, jocul de rol, mozaicul, jurnalul cu dublă intrare. Aplicațiile oferite la finalul prezentării unei metode pot constitui secvențe de lecții pentru ore de lectură desfășurate la clasele mici.

CUBUL

Metoda este folosită pentru explorarea unui subiect din mai multe perspective. Se oferă astfel elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor abordări complexe și integratoare. Sunt recomandate următoarele etape :

1. Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, .asociază, aplică, argumentează.

2. Anunțarea temei.

3. Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o temă de pe fețele cubului:

Descrie : culorile, formele, mărimile etc.

Compară: ce este asemănător, ce este diferit.

Analizează: spune din ce este făcut.

Asociază: la ce te îndeamnă să te gândești ?

Aplică: la ce poate fi folosită?

Argumentează : pro sau contra și enumera o serie de motive care
vin în sprijinul afirmației tale.

4.Redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe.

5.Afișarea formei finale pe tablă. (Învățarea activă, ghid pentru formatori și cadre didactice, 2001, pag. 28)

APLICAȚIA 1- clasa a II-a

Tema: fragmentul Sfat cu Sora – Soarelui din „ Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu

Se împarte clasa în șase grupe, fiecare grupă primind una dintre cerințele corespunzătoare fețelor cubului și anume :

1. Descrie floarea – soarelui întâlnită de Lizuca.

2. Argumentează plecarea Lizucăi spre casa bunicilor.

3. Compară comportamentul bunicilor cu cel al mamei vitrege.

4. Analizează prietenia dintre Lizuca și cățelul Patrocle.

5. Asociază situația Lizucăi (de copil fără mamă) cu cea a altor personaje, din alte lecturi.

6.Alcătuiește trei propoziții despre Lizuca.

Elevii fiecărei grupe conlucrează pentru rezolvarea sarcinii primite și scrierea ei îngrijită pe coală A4. Toate cele șase rezolvări vor fi expuse în ordine pe o planșă având în centru o imagine sugestivă pentru textul discutat. Rezultatele vor fi citite cu voce tare de către copii și discutate cu tot grupul.

APLICAȚIA 2 – clasa a IV-a

Tema : schița „Domnul Goe” de I. L. Caragiale

După lectura textului, se împarte clasa în grupe și se repartizează sarcinile cubului:

Descrie costumația personajului Goe.

Analizează firul întâmplărilor, enumerând încurcăturile provocate de Goe.

Argumentează (cu cel puțin două motive) pro sau contra educației pe care o primește copilul.

Asociază comportamentul lui Goe cu cel al unui copil pe care-1 cunoști.

Compară personajul Goe cu Ionel din „Vizită” (prin ce se aseamănă, prin ce se deosebesc).

Aplică: Imaginați un joc de rol pe textul următor :

„ Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice:

– Cine mă pupă… uite!… ciucalată!

Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamțta, și luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor.

– Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră !…E lucru mare cât e de deștept! zice mam 'mare.

– E ceva de speriat, parol / adaogă tanti Mița.

Pe când Goe își mănâncă afară ciucalată, cocoanele se dau în vorbă, de una, de alta…Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș.

– Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamita către mam 'mare.

Mam'mare se ridică bătrânește și se duce în coridor:

– Goe puișorule ! Goe ! Goe!

Goe nicăieri. „ (fragment „Domnul Goe” )

Se afișează și se discută rezolvările sarcinilor, se aplică jocul de rol și se apreciază activitatea.

ȘTIU/VREAU SĂ ȘTIU/AM ÎNVĂȚAT

Cercetările în domeniu au arătat că învățarea este optimizată atunci când se bazează pe cunoaștere și experiențe anterioare ale elevilor care le permit acestora să lege ceea ce știu deja de noile informații care trebuie învățate.

Prin metoda „Știu / vreau să știu / Am învățat” se trece în revistă ceea ce elevii știu deja despre o anume temă și apoi se formulează întrebări la care se așteaptă găsirea răspunsurilor în textul care urmează a fi citit.

Etapele metodei:

l. Se cere la început elevilor să formeze perechi și să facă o listă cu ceea ce știu despre tema abordată.

2.În timp ce elevii realizează lista, învățătorul construiește pe tablă un tabel cu următoarele coloane:

3.Se cere perechilor sa spună ce au scris iar învățătorul notează în coloana din stânga informațiile cu care tot grupul este de acord.

4.Folosind aceeași metodă elevii vor elabora o listă de întrebări.

5.Copiii vor identifica întrebările pe care le au despre subiectul abordat, iar învățătorul le va scrie în a doua coloană a tabelului. Aceste întrebări vor evidenția nevoile de învățare ale elevilor în legătură cu tema abordată.

6.Elevii citesc textul individual sau cu un coleg sau învățătorul îl citește elevilor.

7.După lectura textului se revine asupra întrebărilor formulate în a doua coloană, se constată la care s-au găsit răspunsurile în text și se trec în coloana „Am învățat”.

8.Elevii compară ceea ce cunoșteau înainte de lecturare cu ceea ce au învățat. La întrebările pentru care n-au găsit răspuns pot fi îndrumați spre lectura altor texte literare. (Alina Pamfil,2003, pag. 49)

APLICAȚIA 1 – clasa a II- a

Tema : lectura „Mama lui Ștefan cel Mare”, Dimitrie Bolintineanu

Li se cere elevilor să se grupeze în perechi și să alcătuiască o listă cu ceea ce știu despre Ștefan cel Mare, personalitate istorică.

Învățătoarea construiește pe tablă tabelul:

Se parcurg și celelalte etape ale metodei până la completarea integrală a tabelului. Se discută cu tot grupul despre ceea ce s-a învățat dar și despre întrebările care nu au găsit răspuns. Li se recomandă elevilor alte lecturi corespunzătoare temei „Ștefan cel Mare și Vrâncioaia” după Al. Vlahuță sau „Stejarul din Borzești” de Eusebiu Camilar.

MOZAICUL

Mozaicul presupune următoarele etape :

a. Împărțirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceștia primind câte o fișă de învățare numerotată de la 1 la 4. Fișele cuprind părți ale unei unități de cunoaștere;

b. Prezentarea succintă a subiectului tratat;

c. Explicarea sarcinii care constă în înțelegerea întregii unități de cunoaștere;

d. Regruparea elevilor, în funcție de numărul de fișe primite, în grupuri de experți: toți elevii care au numărul 1 vor forma un grup ș.a.m.d.

e. Învățarea prin cooperare a secțiunii care a revenit grupului din unitatea de cunoaștere desemnată pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă să înțeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda ceea ce au înțeles colegilor din grupul lor original.

f. Revenirea în grupul inițial și predarea secțiunii pregătite celorlalți membri.

g. Trecerea în revistă a unității de cunoaștere prin prezentarea orală cu toată clasa.

APLICAȚIA 1 – clasa a IV-a

Tema : textul Moștenirea din „ Isprăvile lui Păcală” scrise de Petre Dulfu

Discuții pregătitoare- Ce știți despre Păcală ? Ce povestiri, snoave, poezii care îl au ca personaj pe Păcală cunoașteți ?

Se distribuie fragmentele numerotate de la 1 la 5. Fragmentul cu nr. 6 este păstrat pentru final, când va fi aplicată și metoda predicțiilor.

Activitate individuală în cadrul echipei. Timp de 5 minute, fiecare citește în gând fragmentul care-i revine din textul „ Moștenirea „.

Pe rând, fiecare citește cu voce tare colegilor de echipă. Elevul nr. 6 înregistrează pe o foaie felul cum citește fiecare coleg de grupă, apoi discută cu ceilalți despre eventualele greșeli pe care le-au făcut.

Explicarea cuvintelor și expresiilor necunoscute.

Întâlniți-vă cu colegii care au primit același fragment ca și voi și încercați împreună să explicați cuvintele subliniate pe fișă.

Reveniți la grupul de unde ați plecat și spuneți-le colegilor ce ați aflat referitor la vocabularul textului.

Dacă a mai rămas vreun cuvânt neexplicat, apelați la ajutorul învățătoarei.

Povestirea textului în lanț. Fiecare copil povestește colegilor partea din text pe care a citit-o el.

Răspundeți în scris, argumentând răspunsul:

Vi se pare normal gestul bătrânului de a lăsa, drept moștenire, celor trei fii ai săi, o vacă ?

• Se încurajează dezbaterea, prin adresarea unor întrebări de continuare,
învățătoarea fiind neutră la toate părerile exprimate de copii.

Se întocmește „ Harta sălii”.

Cum ați fi procedat dacă ați fi fost unul dintre fiii moștenitori ?

La care dintre frați crezi că a tras vaca ? De ce ?

• Se împarte fișa cu fragmentul nr. 6 și se lecturează în cadrul grupului. Se confruntă predicțiile făcute de copii cu finalul real al textului.

METODA PREDICȚIILOR poate fi folosită cu succes într-o multitudine de situații, forme și combinații cu alte metode. Ea se bazează pe anticiparea momentelor care compun firul epic al textului pornind, de obicei, de la câteva cuvinte cheie din text (aparent fără nicio legătură între ele). Se întocmește un tabel al predicțiilor cu următoarea rubricatură :

Elevii pot lucra în perechi. Unul dintre ei va citi iar celălalt va completa tabelul predicțiilor. Se va citi mai întâi prima parte a textului, lectura întrerupându-se în momentul culminant. Li se va cere elevilor să completeze primele două coloane ale tabelului, după care lectura va fi reluată. La final, elevii vor completa și ultima coloană.

APLICAȚIE – clasa a II-a

Tema: Leul și cățelușa de Lev Tolstoi

Scopul: stimularea interesului pentru lectură; dezvoltarea capacității de extragere a esențialului dintr-un text.

Li se citește elevilor prima parte din text, apoi li se cere să completeze primele două coloane ale tabelului predicțiilor (acesta se află pe tablă și va fi completat de către învățător, care nu va schimba presupunerile și dovezile aduse de copii în acest sens).Copiii primesc apoi textul și citesc individual continuarea. Se completează și a treia coloană din tabel discutându-se conținutul celor citite.

JURNALUL CU DUBLĂ INTRARE

Jurnalul cu dublă intrare este o metodă prin care cititorii stabilesc o legătură strânsă între text și propria lor curiozitate și experiență. Acest jurnal este deosebit de util în situații în care elevii au de citit texte mai lungi în afara clasei.

Pentru a face un asemenea jurnal, elevii trebuie să împartă o pagină în două, trăgând pe la mijloc o linie verticală. În partea stângă vor nota un pasaj sau o imagine din text care i-a impresionat în mod deosebit pentru că le-a amintit de o experiență personală, pentru că i-a surprins, pentru că nu sunt de acord cu autorul sau pentru că o consideră relevantă pentru stilul sau tehnica autorului. În partea dreaptă vor comenta acel pasaj: De ce l-au notat? La ce i-a făcut să se gândească ? Ce întrebare au în legătură cu acel fragment? De ce i-a intrigat? Pe măsură ce citesc, elevii se opresc din lectură și notează în jurnal.

După ce elevii au realizat lectura textului, se discută în grup, în clasă ,comentariile făcute în legătură cu diverse pasaje.

DIAGRAMA VENN

Diagrama Venn este formată din două cercuri mari care se suprapun parțial. Ea poate fi folosită pentru a arăta asemănările și diferențele între două idei sau concepte. Să ne imaginăm, de exemplu, că elevii compară două personaje – copii, create de I. L. Caragiale: Goe din Domnul Goe și Ionel din Vizită. Diagrama le permite să evidențieze diferențele dintre cei doi „răsfățați”, arătând în același timp prin ce se aseamănă cei doi. O altă temă ar putea fi sentimentul dragostei materne evidențiat de doi scriitori români: Emil Gârleanu, în textul Căprioara și I. Al. Brătescu – Voinești în povestirea Puiul. (Jeannie L. Steele, Kurtis S. Meredith, Charles Temple, 2000).

Unele personaje pot face obiectul experimentului literar. Prin experimentul literar, elevul poate sã se identifice cu personajul- subiect al experimentului. Poate astfel sã înțeleagã și sã evalueze cât mai obiectiv situația în care se gãsește, consecințele experimentelor și , în unele cazuri, impactul pe care-l pot avea acestea asupra sa .Din aceastã categorie de personaje- care fac subiectul unor experimente, l-am identificat pe „Fram” din lectura „Fram, ursul polar”, dupã Cezar Petrescu.

EXPERIMENTUL:

„Cum se adaptează Fram într-un mediu de viață artificial. „

DESFASURAREA EXPERIMENTULUI:

„Copilãria lui Fram”

În mediul său de viațã : În mediu artificial de viațã:

Fram avea „totul”. Fram nu avea „nimic”.

„Fram, dupã 7 ani petrecuți la circ”

La Circul Struțki La Polul Nord

Fram …”are totul”! Fram ….”nu are nimic”!

REZULTATUL EXPERIMENTULUI:

Luat din mediul sãu de viațã, Fram și-a pierdut aptitudinile de „urs polar” și prin „domesticire” a dobândit aptitudini de „acrobat”.

Revenirea în mediul natural de viațã îi poate fi fatalã.

BRAINSTORMING

Supranumită și „asaltul de idei”, metoda reprezintă formularea a cât mai multor idei – oricât de fanteziste ar putea părea acestea – ca răspuns la o situație enunțată, după principiul „ cantitatea generează calitatea”:

O asemenea activitate presupune o serie de avantaje :

Implicarea activă a tuturor participanților;

Dezvoltarea capacității de a trăi anumite situații, de ale analiza, de a
lua decizii privind alegerea soluției optime;

Exprimarea personalității;

Exersarea creativității și a unor atitudini deschise la nivelul grupului;

• Dezvoltarea relațiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia.
Pentru derularea optimă a unui brainstorming se pot parcurge următoarele etape :

Alegerea temei și a sarcinii de lucru;

Solicitare exprimării într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte și concrete, fără cenzură a tuturor ideilor, fără ca cineva să facă observați negative;

Înregistrarea tuturor ideilor în scris pe tablă;

Anunțarea unei pauze pentru așezarea ideilor (de la 15 minute la o zi);

Reluarea ideilor emise pe rând și gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie, imagini care reprezintă diferite criterii.

Analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici.

Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluții fezabile pentru problema supusă atenției. în această etapă se discută liber, spontan ,riscurile și contraindicațiile care apar;

Afișarea ideilor rezultate în forme cât mai variate și originale: cuvinte, propoziții, colaje, imagini, desene, cântece, joc de rol etc. ( Vistian Goia, 2001)

CIORCHINELE este o formă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor între idei și presupune următoarele etape:

a. Se scrie un cuvânt sau temă care urmează a fi cercetată în mijlocul tablei;

b. Se notează toate ideile care vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial;

c. Pe măsură ce se scriu cuvinte se trag linii între toate ideile care par a fi conectate ;

d. Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile.

Un astfel de ciorchine poate sintetiza, de exemplu ,aspectele morale și cele afective ce se pot desprinde din povestirile scrise de B. Șt. Delavrancea Bunicul și Bunica. Tema ciorchinelui va fi: sentimente dintre bunici și nepoți.

Tot spre exemplificare, metoda poate fi folosită în avanpremiera lecției în care va fi parcursă lectura Frunza de Emil Gârleanu. Se cere copiilor să se gândească la ceea ce știu și ceea ce simt în legătură cu fenomenul căderii frunzelor în anotimpul toamna. Se vor nota toate ideile, apoi, după organizarea lor, copiii vor fi rugați să le regăsească pe unele dintre ele în lectura amintită. Astfel, se vor implica mai mult în parcurgerea, respectiv înțelegerea textului literar, confruntând propriile cunoștințe și propriile sentimente cu cele ale autorului.

METODA CADRANELOR poate contribui substanțial la înțelegerea textului literar de către copii. Această metodă constă din construirea unui pătrat sau dreptunghi împărțit în patru părți egale și completarea lui în „sensul acelor ceasornic” după cum urmează:

APLICAȚIE –clasa a II-a

Tema : Balada unui greier mic de George Topârceanu

După lectura textului realizată de către învățător, elevii primesc fișe de lucru conținând cadranul completat doar pe prima poziție (stânga sus) cu citatul: „Cri, cri, cri, Toamnă gri, Tare-s mic și necăjit”.

Se discută împreună cu toți copiii cui aparțin cuvintele date și despre motivul pentru care greierele este atât de supărat. Se ajunge la un consens în ceea ce privește explicația citatului, apoi aceasta va fi scrisă în cadranul corespunzător. Și învățătorul o va scrie în cadranul desenat pe tablă.

Pentru completarea celui de-al treilea cadran, li se comunică elevilor sarcina de a scrie un scurt text în care să folosească cuvintele : gri, greieruș, trist.

În ultimul cadran, copiii vor desena o imagine reprezentativă pentru conținutul poeziei.

Lucrările realizate de elevi vor fi discutate și apoi expuse pe un perete al clasei.

În locul compunerii din cadranul al treilea, elevii pot fi îndrumați pentru scrierea unui cvintet.

CVINTETUL (CINQUAIN)

Capacitatea de a rezuma informațiile, de a surprinde complexitatea ideilor, sentimentelor și convingerilor în câteva cuvinte este o deprindere importantă. Ea necesită o reflecție adâncă bazată pe înțelegerea nuanțată a sensurilor. Un cvintet este o poezie, un text foarte scurt, care necesită sintetizarea informației și materialelor în exprimări concise care descriu sau exprimă reflecții asupra subiectului.

Termenul de cinquain vine de la cuvântul franțuzesc cinq. Un cinquain este, deci, o poezie de cinci versuri. Când cvintetul este introdus la clasă, se prezintă mai întâi regulile de scriere a acestei poezii, apoi le sunt oferite elevilor câteva exemple. La început, unora li se va părea greu. Este bine, de aceea, să se lucreze în perechi. Elevii primesc un subiect pentru poezii și cinci până la șapte minute să le scrie. Varianta inițială trebuie să fie individuala, după care fiecare pereche va reține din cele două poezii ceea ce le place mai mult și vor rescrie un cvintet final. Aceasta stimulează discuția despre motivele pentru care au scris ce au scris, permițând continuarea și adâncirea reflecției critice asupra subiectului.

Reguli pentru compunerea cvintetului :

primul vers constă dintr-un singur cuvânt, care precizează subiectul;

al doilea vers este format din două cuvinte care descriu (de obicei, adjective);

al treilea vers conține trei cuvinte care exprimă acțiuni (verbe);

versul al patrulea cuprinde patru cuvinte care exprimă sentimente față e subiect;

ultimul vers este alcătuit dintr-un cuvânt care exprimă esența subiectului.

Exemplu: Predarea

Complexă, grea

Provoacă, înviorează, răsplătește

Legând noul de știut

Educând.

Pentru tema propusă mai sus, Balada unui greier mic, elevii de clasa a IV-a, familiarizați cu cvintetul, ar putea răspunde cerințelor metodei fără dificultăți:

Greieruș Toamnă

Trist, singuratic Culoare și bogăție

Cântă, se bucură, se întristează Culegând, privind, admirând

Moare odată cu toamna Umple și cămările sufletului

Solitar. Generoasă.

JOCUL DE ROL

Metoda se bazează pe ideea că se poate învăța nu numai din experiența directă ci și din cea simulată. A simula = a mima, a te preface, a imita, a reproduce în mod fictiv situații, acțiuni, fapte.

Scopul este de a-i pune pe participanți în ipostaze care nu le sunt familiare tocmai pentru a-i ajuta să înțeleagă situațiile respective și pe alte persoane care au puncte de vedere, responsabilități, interese, preocupări și motivații diferite.

Variante :

joc cu rol prescris, dat prin scenariu

joc cu rol improvizat, creat de cel care interpretează

Etape :

1. Stabilirea temei și personajelor de interpretat;

2. Pregătirea fișelor cu descrierile de rol;

3. Separarea actorilor de observatori;

4. Stabilirea modului de desfășurare (povestire, scenetă, proces);

5. Încălzirea grupului pentru jocul de rol;

6. Amenajarea spațiului, pregătirea atmosferei;

7. Interpretarea rolului;

8. Evaluarea împreună cu actorii și spectatorii.

Jocul cu rol prescris poate fi aplicat în cazul tuturor textelor literare în care personajele utilizează vorbirea directă. Spre exemplu se poate organiza un joc de rol la oricare din povestirile despre copii ale scriitorului Mircea Sântimbreanu, deoarece acestea abundă în dialoguri care pot fi ușor jucate de către copii, sau la schițele lui Caragiale în lecțiile de literatură care le au ca subiect ș.a.m.d. Se poate organiza joc cu rol prescris chiar și în cazul anumitor poezii. Fiind în versuri, rolul va fi mai ușor memorat de către copii. Un exemplu în acest sens ar fi poeziile lui Nicolae Batzaria despre vestitul Haplea, pe care elevii să aplice jocul de rol, memorând dinainte replicile personajului ales.

În ceea ce privește jocul cu rol improvizat și acesta se pretează la o mulțime de situații de învățare, fiind necesară doar o temă pe marginea căreia elevii vor crea spontan replicile. Jocul de rol următor se potrivește foarte bine valorificării valențelor unui text literar care are în centru relațiile familiale, sentimentele existente între părinți și copii sau între frați, cum ar fi una din povestirile lui Edmondo de Amicis din romanul Cuore.

Joc de rol: Familia. Prezentați cu echipa din care faceți parte, una dintre situațiile:

Un membru al familiei (părinte) a rămas fără loc de muncă (șomer);

Un copil din familie este foarte grav bolnav;

• În familie, cineva câștigă o mare sumă de bani la un concurs organizat de o firmă producătoare de dulciuri (noroc);

• Unul dintre copii câștigă o excursie în străinătate, la un concurs de
matematică (inteligență, muncă);

• Părinții pleacă din țară pentru o lungă perioadă de timp și copiii rămân în grija altor persoane.

Trebuie să respectați în jocul vostru următoarele reguli:

fiecare coleg să aibă un rol;

să exprimați cele mai potrivite sentimente în legătură cu rolul prezentat;

replicile să fie clare, intonate adecvat și potrivite situației prezentate;

– să nu depășiți 5 minute / pe echipă pentru prezentarea scenetei voastre;

V. FIȘE DE LUCRU ȘI TIPURI DE EXERCIȚII

FIȘA 1

Recunoaște autorul și titlul operei din care a fost selectat următorul fragment:

„S-a desfăcut din mugur într-o dimineață caldă a începutului de primăvară.”

………………………………………………………………………………….

„Și eu eram vesel ca vremea cea bună si șturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa.”

……………………………………………………..…………………………..

„- Uite, coniță, Ionel nu s-astâmpără !”

………………………………………………………………………………….

„Trece lebăda pe ape / între trestii să se culce”

………………………………………………………………………………….

„Și se uita cu groază cum vin tătarii cei adevărați, în galopul cailor, cu iataganele în dinți, cu șomoioguri aprinse în vîrful sulițelor.

Coborâți-mă repede…vin tătarii!”

………………………………………………………………………………….

FIȘA 2

Completează versurile:

a). „A fost o fetiță, îi murise mămuca
Ea se numea duduia „

b). „Spre seară, fetița fiind obosită,

Găsi un culcuș la mătușa

Bunicii cei buni iubeau numai binele
Pe mama cea rea o-nțepară „

c). „A fost cândva, când eu nu eram,

Un urs polar care se numea ………………….„

d). Pantoful l-a condus pe prinț la frumoasa
Ce-1 pierduse la bal și era „

FIȘA 3

Alege răspunsul corect:

.Marele nostru povestitor, Ion Creangă, s-a născut la:
a) Botoșani b) Ipotești c) Humulești

.Personajul principal al „Amintirilor din copilărie” se numește:
a) Nică b) Ionel c) Lică

3.Copacul în care a găsit Nică pupăza era:
a) stejar b) fag c) tei

4.Nică a fost la cireșe vara, aproape de:
a) Paști b) Moși c) Florii

5.Stânca ce a dărâmat casa Irinucăi s-a oprit în:

a) Bistrița b) Borca c) Ozana

FIȘA 4

Cine a spus? (Recunoaște personajul!).Scrie în continuare!

1 .”Dar bine ghiavole, aici ți-e scăldatul? ________________

2.,,-Nu știi ce ștrengar se face …și deștept!… _______________

3.,,- Vai bunicuțo, da' de ce ai ochii atât de mari?” _______________

„Oglindă, oglinjoară / Cine-i cea mai frumoasă din țară?”______________

„Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…” ________________

„Dar muieți – s posmagii ?” ________________

7.”Mama mea a murit, Sora Soarelui!” ________________

8.”Am șapte feciori frumoși și voinici și mi-s dragi ca lumina ochilor…ai tăi
sunt, doamne.” ________________

FIȘA 5

Stabilește valoarea de adevăr a propozițiilor (A sau F):

a) Basmul Făt-Frumos din Lacrimă este scris de Mihai Eminescu. ( )

b) Personajul principal al lecturii Stejarul din Borzești este Niculăieș.( )

c) Ion Creangă a fost învățător la Iași. ( )

d) Creangă a devenit scriitor la îndemnul lui Eminescu. ( )

e) Cartea cu jucării este creația scriitorului Marin Sorescu. ( )

f) Poetul George Coșbuc s-a născut și a trăit aproape de București.( )

g) Dimitrie Bolintineanu este autorul unor frumoase legende istorice.( )

FIȘA 6

Completați diagrama Venn cu însușirile celor doi conducători, găsind și elemente comune, folosind fragmentul corespunzător din Scrisoarea a III- a de Mihai Eminescu.

Mircea cel Bătrân Sultanul Baiazid

FIȘA 7

Completează tabelul următor folosindu-te de conținutul poveștii Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă și de părțile de vorbire studiate la comunicare:

Fata moșneagului

FIȘA 8

Verifică și pune în ordine momentele importante ale vieții lui Fram, ursul polar, din cartea cu același nume scrisă de Cezar Petrescu:

A fost vândut pe zece sticle de rom în primul port norvegian. [____]

Pescuitorii de balene și vânătorii de foci l-au cumpărat pe câteva legături de tutun, [____] Dresat, a urmat șapte ani circul, participând la spectacole. [____]

Fram se întoarce în ținuturile copilăriei. [____]

Eschimoșii l-au luat după uciderea ursoaicei. [____]

Un marinar îl botează Fram [____]

A fost cumpărat de circul Struțki. [____]

Fram tânjește după ghețurile copilăriei [____]

FIȘA 9

(destinată studiului individual al poeziei)

TEMA: Balada unui greier mic, de George Topârceanu

Exerciții pentru înțelegerea textului

1 .Răspunde la întrebări:

Despre ce anotimp este vorba în poezie?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce fel de zile a adus sfârșitul toamnei?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

Reține și spune cum sunt dealurile, pădurile, țarinile?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce risipește toamna peste tot pe unde trece?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

Care este înfățișarea greierașului?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

Când se aștepta greierașul să vină toamna? De ce?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

Ce spune greierașul despre vecina lui, furnica?

________________________________________________________________________________________________________________________________________
h) Te impresionează tristețea greierașului? De ce ?

________________________________________________________________________________________________________________________________________
i) Ce ai face tu dacă ai fi în locul furnicii ?

________________________________________________________________________________________________________________________________________

2. Găsește în această poezie însușirile pentru :

dealuri – _______________________

țarini – ________________________

greieraș -______________________

furnică -_______________________

ploi – _________________________

frunze -________________________

toamnă -_______________________

3. Eu spun multe, tu spui una:

țarini………………………………..

dealuri………………………………

păduri……………………………….

furnici………………………………

greierași……………………………

grăunțe……………………………..

4.Învață poezia și recit-o cu un ton puțin trist.

5.Desenează căsuța greierașului într-un peisaj de toamnă.

FIȘA 10

Citește Prințesa Rozeta de Contesa de Segur, apoi completează textul următor pentru a verifica dacă ai înțeles conținutul lecturii.

Regele și regina aveau fete. Primele două erau și deștepte, dar ca și părinții lor. Cea mică era și

Fetele mari erau de părinții lor. Cea mică se numea și

avea ca nașă pe Din această cauză era de surorile sale.

Rozeta a fost încredințată unei , care trăia la , într-o Era o femeie și fetița trăia fericită. Părinții nu să o vadă, nu o acasă și nu se de educația ei. îi trimiteau

doicii din când în când ceva bani pentru cheltuieli.

Nașa ei i-a trimis ca să o învețe

Rozeta avea ani când a primit scrisoarea Acesta o invita pentru zile la serbările date în cinstea care împliniseră ani.

CONCLUZII

Această lucrare tratează câteva aspecte teoretice și practice ale studiului literaturii pentru copii la clasele I-IV. Sfera de cuprindere a lecturilor destinate celor mici este foarte vastă, acoperind o gamă variată de teme, dar și de preferințe, lăsând dascălului posibilitatea de a selecta în funcție de împrejurări, cele mai potrivite lecturi, astfel încât literatura să devină pentru copii un domeniu atractiv și incitant și nicidecum o povară, așa cum, din nefericire, o arată realitățile actuale.

Aspectele teoretice ale predării lecturii sunt susținute de aplicații practice. La îndemâna învățătorului se află o multitudine de strategii didactice și nedidactice, care, îmbinate cu iscusință, pot conduce la atingerea scopurilor lecturii : formarea interesului si dragostei pentru carte și valorificarea deplină, sub aspect cognitiv, educativ și formativ, a valențelor textului literar.

Prezentarea câtorva dintre metodele gândirii critice a fost făcută cu intenția de a arãta cum utilizarea lor poate spori interesul copilului pentru lectură, acestea putând fi considerate „uneltele” noii viziuni curriculare care pretinde structurarea unor demersuri didactice prin intermediul cărora elevii să poată învăța și să poată practica ceea ce au învățat. În nici un caz, metodele acestea moderne nu le marginalizează pe cele deja bine – știute, ci le completează, implicând activ elevii în studiul textului.

Desigur, formarea interesului pentru lectură nu depinde în exclusivitate de școală. Este important ca, în acest demers, familia să devină un colaborator sincer și conștient, iar părinții parteneri constanți, care să ofere ei înșiși modele propriilor copii. Totuși, prin activitățile școlare dedicate lecturii se acționează o pârghie esențială în formarea și educarea școlarului mic.

Fără a avea pretenția de a fi epuizat modalitățile de valorificare a literaturii pentru copii, s-a intenționat conturarea unui ghid pentru cei interesați, pentru cei care doresc ca, prin educația și instrucția școlară, să salveze un prețios tezaur al evoluției umane: lectura cărților.

BIBLIOGRAFIE

CRĂCIUN, Boris, Creangă și copiii, Ed. Porțile Orientului, Iași, 1995;

CRĂCIUN, Boris, Eminescu și copiii, Ed. Porțile Orientului, Iași, 1994;

CRĂCIUN, Corneliu, Metodica predãrii limbii române în învãțãmântul primar, Ed. Emia, Deva, 2007;

GHID pentru formatori și cadre didactice, Învățarea activă, Consiliul Național pentru pregătirea profesorilor, Ministerul Educației și Cercetării, București, 2001;

GOIA, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Ed. Napoca Star, Cluj – Napoca, 2001;

GOIA, Vistian, Literatura pentru copii și tineret: pentru institutori, învățători și educatoare, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 2003;

HOPÂRTEAN, Ana, NICULA, Ionuț, Antologie de texte literare pentru clasa a IV-a, Ed. „Fiat Lux”, București, 2000-2001;

IORDĂCHESCU, Carmen, Să dezlegăm tainele textelor literare: clasa a III-a, Ed. Carminis, Pitești, 1997;

ISPIRESCU, Petre, Basme, legende și snoave, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1960,

MARIN, Mihaela,NEDELCU, Carmen, Dicționar de termeni literari,Ed, All, Bucuresti, 2006;

MUNTEANU, Georgeta, BALOG, Elena, GOIA, Vistian, Literatura pentru copii, manual pentru liceele pedagogice, Editura didactică și pedagogică, București,1972;

MUSTER, Dumitru, MOLDOVEANU, Mihaela, Gradul I în învățământ, Ed. Didactică și pedagogică, R. A.- București, 1998;

NICA, Elena, Literatura pentru copii, clasa a II – a, opțional, Ed. Carminis, Pitești,2002;

NUȚĂ, Silvia, Metodica predării limbii române în clasele primare, vol. I, Ed. Aramis, București, 2000;

OROS, Valeriu, Medalioane și studii de didactică, Ed. Universității de Nord, Baia Mare, 2005;

PAMFIL, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu, Ed. Paralela 45, Cluj, 2003;

PARFENE, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Ed. Polirom, Iași, 1999

PETROAIA, Elena, PÂRÂIALĂ, D., Dumitru, PÂRÂIALĂ, Discipline opționale la clasele I-IV, modele orientative, Ed. Polirom, Iași, 2000;

REZUȘ, Petru, O copilărie nepereche, Ed. Ion Creangă, București, 1990;

STEELE, L., Jeannie, MEREDITH, S., Kurtis, TEMPLE, Charles, Lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice, vol. I, Centrul Educația 2000+, București, 2000;

ȘINCAN, Eugenia, ALEXANDRU, Gheorghe, 1993, Lecturi literare pentru ciclul primar, îndrumător metodic pentru învățători, părinți și elevi, vol. I-II, Ed. „Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1993;