Literatura juridic ǎ defineste unitatea de infractiune ca fiind “situa ția când o activitate infrac ționalǎ, formatǎ dintr-o acțiune sau o inac țiune… [600354]

CAPITOLUL I
UNITATEA DE INFRAC ȚIUNI

1.1 NOȚIUNE
Literatura juridic ǎ defineste unitatea de infractiune ca fiind “situa ția când o
activitate infrac ționalǎ, formatǎ dintr-o acțiune sau o inac țiune ori din mai multe
acțiuni sau inacțiuni se consider ǎ, potrivit stǎrii de fapt ori potrivit legii, c ǎ aceasta o
constituie o singur ǎ infracțiune pentru care se aplic ǎ o singurǎ pedeapsǎ”1.
Unitatea de infrac țiune există „ori de câte ori un complex de date de fapt poate i
încadrat în întregul s ău în conținutul incrimin ării unei singure infrac țiuni. Același
lucru când, de și au rămas pe dinafar ă unele date de fapt, acestea nu pot alc ătui
conținutul vreunei alte infrac țiuni”2
In concluzie, unitatea de infrac țiune reprezinta acea situa ție în care fǎptuitorul a
realizat, prin activitatea sa, con ținutul unei singure infrac țiuni.

1.2 FELURILE UNIT ǍTII DE INFRACTIUNI
Unitatea de infrac țiuni poate fi: unitate natural ǎ de infracțiuni si unitate legal ǎ
de infracțiuni.

1 Oancea, Ion – Drept Penal, Partea Generala, Editur a Didactică și Pedagogică,
București 1971, pag.216
2 V. Dongoroz, Drept penal, reeditarea edi ției din 1939, Asocia ția Româ- nă de Științe
Penale, Bucure ști, 2000, p. 262263

1.2.1 Unitatea naturala de infractiuni
Unitatea natural ǎ de infracțiuni rezultǎ din unitatea ac țiunii sau inacțiunii ce
constituie elementul material al infrac țiunii, determinata fiind de unicitatea formei de
vinovatie cu care este savarsita infractiunea si de unicitatea rezultatului.
Unitatea naturala de infractiune este intalnita sub formele: infractiunea simpla,
infractiunea continua si infractiunea deviata.
Infractiunea simpla este forma unitatii naturale de infractiune, carac terizata, sub
aspectul laturii obiective, prin existenta unei sin gure actiuni sau inactiuni si printr-un
singur rezultat, iar sub aspectul laturii subiectiv ee, prin existenta unei singure forme
de vinovatie. Infractiunea simpla poate avea o acti vitate cu un singur act (uciderea
unei persoane printr-un foc de arma) sau mai mai mu lte acte (uciderea unei persoane
prin aplicarea mai multor lovituri de cutit). Actel e multiple se integreaza intr-o
singura activitarea infractionala unica, ce constit uie elementul material al infractiunii.
Infractiunea continua este forma unitatii naturale de infractiune al car ei element
material se prelungeste, in mod natural, si dupa pr oducerea rezultatului, pana la
incetarea activitatii (de exemplu : arestarea neleg ala, tulburarea de posesie).
Prelungirea se poate datora fie interven ției fǎptuitorului, a altor persoane, ori a
organelor competente. Elementul material al infract iunii continue se caracterizeaza
prin faptul ca acesta se realizeaza pe de o parte p rintr-o atitudine comisiva a
faptuitorului, prin care se realizeaza actiunea, ia r pe de alta parte, printr-o atitudine
omisiva, faptuitorul nemaiintervenind pentru a pune capat actiunii sau inactiunii.
Infractiunea continua poate fi :
a) Infractiune continua permanenta, caz in care activi tatea este continua, nu exista
momente de intrerupere (de exemplu : detinerea de a rme ilegale)

b) Infractiune continua succesiva, in desfasurarea act iunii intervin unele intreruperi,
determinate de natura acesteia (de exemplu : port i legal de decoratii sau semne
distinctive).
La infractinea continua exista momentul consumarii actului ilicit (se infaptuieste o
data cu realizarea infractiunii) si momentul epuiza rii (coincide cu incetarea activitatii
ilicite). Stabilirea celor doua momente are importa nta in tragerea la raspunere a
faptuitorului, cu cat timpul scurs intre cele doua momente este mai lung, cu atat
pericolul social al faptei este mai mare.
Fiind vorba de o unitate natural ă de infracțiune, infractiunea continua se
sancționează cu pedeapsa prev ăzută de norma de incriminare, neexistand o cauz ă de
agravare a tratamentului sanc ționator, fapta fiind pedepsit ă la fel ca o infrac țiune
instantanee.
Infractiunea deviata
Infractiunea deviata reprezinta infractiunea savars ita prin devierea actiunii de la
persoana sau obiectul asupra caruia era indreptata actiunea, datorita greseslii
faptuitorului, la alta persoana sau obiect decat ac ela asupra caruia se doreste a se
savarsi infractiunea.
Infractiunea deviata se poate savarsi prin :
a) Devierea actiunii (greseala faptuitorului in execut area actiunii) spre alta persoana
sau obiect – "aberratio ictus"
b) Savarsirea faptei asupra altei persoane ori obiect (greseala faptuitorului cu privire
la persoana sau obiectul vizat) – "error in persona " sau "error in re”.
Atunci cand are loc infractiunea deviata, se consid era faptul ca a fost comisa o
singura infractiune, si nu doua – tentativa pentru infractiunea pe care autorul
intentiona sa o savarseasca si infractiune pentru f apta savarsita in mod eronat.
Nu există o reglementare clar ă privind aceasta forma a infractiunii, în Noul Codu l
penal nefiind cuprinse nici definitii a infrac țiunii deviate, nici nu sunt stabilite criterii

de determinare ale acesteia. Astfel, apar diferite opinii formulate în literatura de
specialitate. Majoritatea opiiniilor de specialitat e sunt exprimate cu privire la existen ța
unității sau pluralității de infracțiuni în cazul infrac țiunii deviate, ceea ce subliniaz ă
atât complexitatea problematicii, cât și lacunele legislative existente în aceast ă
materie.

1.2.2 Unitatea legala de infractiuni
Unitatea legal ǎ de infractiuni exista atunci cand doua sau mai mul te actiuni
reprezinta elementul material al unei singure infra ctiuni,
Unitatea legala de infractiuni este de mai multe ti puri :
– Infractiunea continuata
– Infractiunea complexa
– Infractiunea progresiva
– Infractiunea de obicei
Infractiunea continuata
Infractiunea continuata este o forma a unitatii le gale de infractiuni, caracterizata
de savarsirea de catre o persoana, la diferite inte rvale de timp, actiuni care prezinta
fiecare in parte continutul aceleiasi infractiuni ( de exemplu, sustragerea unor bunuri
dintr-o locuinta, infractorul facand mai multe drum uri pentru a le transporta).
Infractiunea continuata nu este o pluralitate de i nfractiuni deoarece in realizarea
infractiunii continuate sunt implicate o singura un itate personala (acelasi subiect
activ), o singura unitate psihica (aceeasi rezoluti e infractionala) si o singura unitate
juridica (acelasi continut de infractiune).
Infracțiunea continuata este comisa atunci cand rezolutia infractionala
indeplineste cumulativ anumite condi ții:

– trebuie să fie determinat ă (făptuitorul trebuie s ă fi avut imaginea faptului pe care
urmează să-l comită în mod fracționat, avand cunostinta despre obiectul material,
locul, modul și timpul de săvârșire a diferitelor ac țiuni);
– să se mențină pe toată durata comiterii actiunilor;
Infractiunea continuata este reglementata prin art 35 din Noul Cod penal,
pedeapsa fiind aplicata in conformitate cu art. 36 din N.C.P :" Infracțiunea continuat ă
se sancționează cu pedeapsa prev ăzută de lege pentru infrac țiunea săvârșită, al cărei
maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pe depsei închisorii, respectiv cu cel
mult o treime în cazul pedepsei amenzii" .
Majoritatea infractiunilor sunt posibile a fi comi se in forma continuata. Exista
totusi cateva categorii de infractiuni care nu pot fi savasite sub aceasta forma, din
cauza incompatibilitatii lor cu unele conditii de e xistenta ale infractiunii continuate,
cum ar fi infractiunile savarsite din culpa (infrac tiunile nu sunt comise cu intentie) sau
infractiunile cu rezultat indivizibil (rezultatul n u este susceptibil de producere
partiala).
Infractiunea complexa
O infractiune este complexa atunci cand in continu tul sau intra o actiune sau
inactiune care constituie prin ea insasi o fapta pr evazuta de legea penala. Infractiunea
complexa poate rezulta fie din reuniunea a doua inf ractiuni (rezultand o a treia
infractiune), fie prin absorbtia unei infractiuni i n continutul unei alte infractiuni.
Infractiunea complexa poate imbraca doua forme :
a) Infractiune complexa de baza , cand actiunea/inactiunea ce constituie prin ea in sasi
o infractiunea intra in infractiunea complexa ca el ement constitutiv . Poate fi
creata prin reuniunea a doua infractiuni distince, in urma careia rezulta o nou
infractiune distincta, sau poate aparea atunci cand in continutul ei intra o alta
infractiune, fara a se crea o alta infractiune dist incta.

b) Infractiune complexa agravanta , cand in continutul infractiunii complexe intra o
actiune sau inactiune, ca circumstanta agravanta, i ncriminata ca infractiune de
sine statatoare. Poate fi creata prin absorbtia une i infractiuni ca circumstanta
agravanta de catre o infractiune simpla (de exemplu : furtul calificat savarsit prin
efractie va fi o infractiune complexa prin absorbti a infractiunii de distrugere de
catre infractiunea de furt) sau prin includerea une i infractiuni ca circumstanta
agravanta in infractiunea complexa in forma simpla (de exemplu: pirateria care a
avut drept consecinta moartea victimei).
Infractiunile complexe pot fi savarsite cu intentie , din culpa sau cu praeterintentie,
neputand fi comise doar cu intentie indirecta, fiin d posibila participatia penala.
Infractiunea complexa este reglementata, impreuna c u infractiunea continuata,
prin art. 35, respectiv art. 36 din Noul Cod Penal.
Infractiunea progresiva
Infractiunea progresiva se caracterizeaza prin fapt ul ca, dupa atingerea
momentului consumativ al unei infractiuni, fara ca faptuitorul sa intervina, rezultatul
se amplifica progresiv sau se produc urmari noi, sp ecifice unor infractiuni mai grave.
Amplificarea rezultatului reprezinta caracteristica esențială a infracțiunii
progresive. Pentru a exista o actiune progresiva, p osibilitatea amplific ării rezultatului
trebuie să rezulte din continutul incriminator, iar rezultatu l amplificat să atribuie unei
fapte mai grea decât aceea pe care i-o confer ă rezultatul inițial.
Infractiunea progresiva poate fi comisa cu intentie , din culpa sau cu
praeterintentie.
Infracțiunea progresiv ă este o unitate legal ă de infracțiune, consacrat ă de textul de
lege care prevede o fapt ă cu element obiectiv susceptibil de amplificare. De exemplu,
textul art. 195 N.C.p., referindu-se la ipoteza în care “vreuna dintre faptele prev ăzute
de art. 193 și art.194 N.C.p. a avut ca urmare moartea victimei” , exprimă aptitudinea

fiecăreia dintre acțiunile specifice acestor infrac țiuni de a produce un rezultat mai
grav decât cel prev ăzut de normele legale care le incrimineaz ă3.
Pentru sanctionarea infractiunii progesive, instan ța va aplica pedeapsa prev ăzută
în norma de incriminare.
Infractiunea de obicei
Infractiunea de obicei sau infractiunea din obisnui nta reprezinta infractiunea al
carui element material se realizeaza prin actiuni r epetate, din care rezulta ca autorul
savarseste fapta in mod obisnuit (de exemplu: cerse toria).
Infractiunea de obicei nu trebuie confundata cu inf ractiunea continuata. Pentru a
exista o infractiune de obicei, trebuie indeplinite conditiile :
– Sa existe pluralitate de acte omogene savarsite la diferite intervale de timp;
– Sa existe irelevanta penala individuala a actelor c omise;
– Sa existe unitatea manifestarii de vointa;
– Sa existe un subiect activ si un subiect pasiv;
Infractiunea de obicei se consuma atunci cand s-a r ealizat un numar suficient de
infractiuni pentru a se identifica obisnuinta, dete rminandu-se in functie de
particularitatile faptei.
Infractiunea de obicei nu atrage agravarea raspunde rii penale a autorului. Pedeapsa
va fi aplicata in conformitate cu aplicarea criteri ilor de individualizare stabilite in art.
74 N.C.P.

3 Streteanu Florin, Morosanu Raluca – Institutii si infractiuni in Noul Cod Penal, Ed.
Bucuresti 2010, pag.124

CAPITOLUL II
PLURALITATEA DE INFRAC ȚIUNI

2.1. NOȚIUNE
Pluralitatea de infractiuni este definita ca fiind situatiile juridice in care :
a) aceeasi persoana participa la savarsirea a doua sa u mai multe infractiuni, in
conditiile legii, inainte de a fi condamnata defini tiv pentru vreuna din ele
b) persoana savarseste din nou o infractiune dupa ce a fost condamnata definitiv
pentru o alta infractiune.
Pluralitatea de finfractiuni poate fi :
a) reală, cand faptuitorul a savarsit dou ă sau mai multe infrac țiuni independente,
b) aparentă, când făptuitorul a savarsit dou ă sau mai multe activit ăți infracționale
care, aparent, realizeaz ă elementul material al mai multor infrac țiuni, constituie de
fapt o singură infracțiune (de exemplu: infrac țiunea continuata), sau cand unei
fapte unice îi corespunde o pluralitate de texte ap licabile (concurs de legi/concurs
de norme). In cazul concursului de legi se aplic ă legea specială (în concurs cu
legea generală care reglementeaz ă aceeași materie).
2.2. Trăsăturile pluralitatii de infrac țiuni:
Trasaturile care caracterizeaza pluralitatea de inf ractiuni sunt:
a) Existenta a dou ă sau mai multe fapte infrac ționale incriminate în legea
penală.

Puralitatea de infractiuni presupune savarsirea a c el putin doua fapte prevazute
de legea penala, fiind totodata si o condi ție preexistenta și constitutiva in formularea
conținutului juridic al infrac țiunii.
b) Infractiunile ce alcatuiesc pluralitatea de infrac tiuni trebuie savasite de
aceeasi persoana sau acelasi grup de persoane.
Pluralitatea de infractiuni presupune, asadar, o l egătură între infracțiunile din
care este constituiita, si anume s ăvârșirea infracțiunilor se datoreaza aceleiasi
persoane/grup de persoane.
c) Infracțiunile ce formeaz ă o pluralitate se pot exprima atât sub forma unei
activități infracționale consumate, cât și neconsumate:
Exista pluralitate de infractiuni chiar si atunci c and faptuitorul a s ăvârșit cel
puțin două fapte prevazute de legea penală, indiferent dac ă faptele respective sau cel
putin una una dintre ele constituie tentativ ă sau infracțiune consumată.
d) Infracțiunile care alc ătuiesc pluralitatea infrac țională pot fi săvârșite atât
prin intenție, cât și din culpă.
"Sub aspect subiectiv toate infrac țiunile pot fi s ăvârșite cu intenție, indiferent de
modalitatea acesteia, direct ă sau indirectă, și de gradul ei, premeditat ă sau repentină,
ori din culpă când fapta din culp ă se sancționează sau unele cu inten ție și altele din
culpă"1.
e) Infracțiunile care alc ătuiesc pluralitatea de infractiuni trebuie s ă produca
efecte juridice
In cadrul pluralitatii de infractiuni este necesar sa existe „ prezența consecințelor
juridice penale nestinse sau neridicate cel pu țin referitoare la dou ă infracțiuni
….In calitate de semne ale pluralit ății de infracțiuni pot fi men ționate săvârșirea
de către o persoană a două sau mai multe infrac țiuni dacă în privința lor nu sunt

1 Basarab M., op.cit., pag. 6.

stinse consecin țele juridice penale și dacă nu există piedici de ordin procesual
penal pentru urm ărirea penală”2.
f) Pluralitatea de infrac țiuni denotă o agresivitate mai mare, un grad
prejudiciabil sporit al faptelor s ăvârșite
In Noul Cod Penal exista un regim specific de sanc ționare, prin care este dozat ă
reacția socială față de persoana care a comis pluralitatea de infrac țiuni.
"Datorită gradului de antisociabilitate și perversitate criminal ă sporită ce o
prezintă perso-nele care s ăvârșesc mai multe infrac țiuni, de același fel ori diferite, în
contextul acelora și împrejurări sau diferite, într-o leg ătură reciprocă de tip etiologic
sauconvențional ori chiar în afara oric ărei legături, dar prezentând în toate cazurile o
stăruință și perseverență evidentă pe calea comportamentului infrac ți-onal, le consacr ă
o preocupare deosebit ă, iar celor mai grave le atribuie efecte de agravar e a răspunderii
penale"3.
Răspunderea penala in forma agravata deriv ă din pluralitatea de infrac țiuni,
având temei în periculozitatea sporit ă a persoanei care s ăvârșește, simultan sau la
intervalse de timp diferite, dou ă sau mai multe infrac țiuni.
2.3 Formele pluralitatii de infrac țiuni
Noul Cod Penal reglemneteaza trei forme ale plurali tatii de infractiuni :
a) Concursul de infrac țiuni (art. 38-40 din Noul Cod Penal);
b) Recidiva (art. 41-43 din Noul Cod Penal)
c) Pluralitate intermediar ă de infractiuni (art. 44-45 din Noul Cod Penal)

2 Botnaru S., Șavga A., Grosu V., Grama M., op.cit., pag.286.
3 N. Giurgiu., op.cit., pag.325.