Literatura Functionala de Neuroimagistica

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

O mare cantitate a literaturii funcționale de neuroimagistică a elucidat relațiile dintre structura creierului și funcțiile acestuia, precum și modelele activității funcționale de-a lungul unei varietăți de paradigme funcționale de activare. Reprezentarea parametrică statistică a jucat un rol fundamental în aceste studii, pornind de la metodele părtinitoare de reîntoarcerea plasamentului și cele bazate pe ipoteze privind analiza datelor și facilitarea examinării nepărtinioare voxel – cu – voxel a tuturor regiunilor creierului. Chiar dacă vaste cunoștințe au fost dobândite în ultimii ani, în ceea ce privește regiunile creierului care se activează în timpul sarcinilor diferite, prin folosirea analizei reprezentării parametrice statice pe baza voxelilor, caracterizarea cantitativa a tuturor motivelor spațio-temporale ale activității creierului, față de examinarea voxel cu voxel, aceasta a primit mult mai putină atenție, în special ca mod prin care se deduce „starea mentală” cu ajutorul informațiilor funcționale imagistice. Diferența importantă dintre o analiză bazată pe voxel și analiza unui model spatio-temporal este aceeași ca și diferența dintre analiza univariată (concentrată) și cea multivariată. In mod special, motivul activității creierului nu este numai o adunare de voxeli activi, ci un mod prin care acesta poartă corelații printre voxeli diferiți. Au fost efectuate eforturi notabile pentru analiza motivului activității funcționale, dintre care unele intenționează să folosească aceste metode pentru a clasifica modelele complexe de activare, folosind metodele de învățare mecanice.

Mințirea este un comportament important din punct de vedere legal și social. Limitările specificității metodelor fiziologice disponibile în prezent privind detecția minciunii au îndemnat la explorarea metodelor alternative bazate pe corelările activității sistemului nervos central, cum ar fi electroencefalograma și imagistica prin rezonanta magnetica funcțională. Folosind analizele bazate pe reprezentarea parametrică statistică ale informațiilor mediei grupului de subiecți multipli, câteva studii recente ale imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională au demonstrat diferențele din activitatea creierului pentru răspunsurile adevărate și neadevărate, în paradigme experimentale variate.

Concomitența unor factori cognitivi și organici, alături de interacțiunea cu multe alte procese, face din emoție unul dintre cele mai complexe fenomene psihologice.

Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificări fiziologice mai mult sau mai puțin extinse, printr-o conduită marcată de expresii emoționale (gesturi, mimică etc.) și printr-o trăire subiectivă.

Termenul de emoție derivă din latinescul "emoveo" care înseamnă "a mișca din loc". În termeni psihologici aceasta ar însemna o abatere de la echilibrul homeostazic, ceea ce ca stare, este trăită într-un anumit fel, la nivel cognitiv iar la nivel organic se manifestă prin diferite modificări neuromusculare, vegetative, hormonale etc.

În urma conturării a trei moduri de abordare (introspecționist, behaviorist, cognitivist) s-a ajuns la un anumit consens în ceea ce privește sfera afectivității, mai specific, s-a realizat o decelare a componentelor procesului emoțional.

Astfel vom putea distinge:

procese emoționale primare (dispoziții organice și afecte) – stări afective temporare, difuze și cu orientare mai puțin precisă.

emoțiile propriu-zise – stări afective mai mult sau mai puțin intense, cu conturare și obiectiv bine precizat.

dispozițiile afective – stări emoționale difuze și generalizate, mai puțin intense dar durabile.

sentimente – formații afective complexe și durabile prezentând o desfășurare relativ echilibrată ca intensitate.

În domeniul psihologiei judiciare, emoția este considerată ca fenomenul tipic al sferei afective, deoarece aceasta, prin modificările psihofiziologice pe care le implică, poate fi supusă unei analize științifice sistematice.

Emoția nu se reduce numai la aspectul de trăire subiectivă, internă, ci formează o configurație complexă de relații, un răspuns psihofiziologic multidimensional vis-a-vis de evenimente.

Printre dimensiunile procesului afectiv distingem:

modificări cognitive – procesarea informației stimul venită din mediu, care în funcție de semnificație are rol activator sau nu;

modificări organice, vegetative – creșterea arousal – lui fiziologic, activarea cardiacă și a sistemului circulator, modificări la nivelul motilității gastrointestinale, tensiunii musculare, conductanței electrice a pielii etc.;

manifestări comportamentale: gesturi, reacții, mimică, expresii vocale.

Cele trei dimensiuni ale procesului afectiv nu pot fi luate separat, între ele existând o permanentă interacțiune sincronă, emoția fiind rezultatul conlucrării a trei tipuri de factori: cognitivi, organici și comportamentali. Rezultanta interacțiunii acestor factori se răsfrânge asupra trăirii subiective a persoanei, respectiv a modului cum aceasta resimte situația și se adaptează față de ea.

Bower încearcă să explice modul de declanșare a emoțiilor prin "Modelul Rețelelor Asociaționiste". Potrivit modelului său evenimentele și semnificațiile lor sunt reprezentate în termeni de concepte și de legături asociaționiste, în cadrul unei rețele semantice. Nodurile rețelei corespund unor concepte și evenimente specifice, fiind reprezentate prin clusteri. Reactualizarea situației sau evenimentului se realizează prin răspândirea activărilor în cadrul rețelei; evenimentele și conceptele sunt activate în momentul în care activarea nodurilor și unităților rețelei depășește o "valoare prag". Fiecărei emoții distincte îi corespunde un nod specific în cadrul rețelei, iar declanșarea emoției este complementară cu activarea nodului corespunzător. Există o conexiune între nodurile emoționale și cele conceptuale, activarea unuia determinând și activarea celorlalte noduri relaționate (în funcție de ponderea legăturilor) având ca efect trăirea, la nivel subiectiv, unei stări asemănătoare cu cea din situația care a dus la întărirea legăturilor dintre noduri.

Referirea la cele două modele explicative nu a fost deloc întâmplătoare, ea având o strânsă legătură cu studiile făcute în domeniul detectării comportamentului simulat.

Conform cu teoriile descrise anterior apărea problema referitoare la – "ce anume determină reacțiile vegetative în momentul testării subiectului cu tehnici destinate detectării comportamentului simulat?". În literatura de specialitate există puncte de vedere care susțin că modificările psihofiziologice, evidențiate prin testare, sunt determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat (implicând o evaluare primară/secundară a situației), având ca suport teoretic cercetările efectuate de Lazarus. De asemenea, alte păreri în acord cu teoria postulată de către Bower, susțin că modificările psihofiziologice sunt determinate de situația (stimul) de testare, cu rol activator, care determină pentru subiect trăirea unei stări asemănătoare cu cea din momentul săvârșirii infracțiunii.

Istoricul tehnologiei detectării de minciuni este fascinant și, la un nivel fundamental, metodele detectării de minciuni se bazează pe aceiași ipoteză. Cele mai multe metode de detectare de minciuni se bazează pe faptul că există niște schimbări fiziologice detectabile în organismul uman atunci când mințim. În anul 1000 înainte de Hristos, chinezii au găsit o metoda primitivă pentru detectarea minciunilor care presupunea ca suspectul să mestece pudra de orez. Dacă pudra mestecată de acuzat rămânea uscată, acesta era găsit vinovat. Din punct de vedere fiziologic, această metoda presupune că frica este în strânsă legătură cu scăderea salivației. Poligrafele moderne se bazează pe faptul că schimbările activității electrodermale, presiunii sângelui și respirației sunt asociate cu mințitul. Un poligraf modern, ca și pudra de orez, nu detectează minciunile în mod direct. Poligraful detectează doar activitatea fiziologică despre care se crede că este asociată cu minciuna.

Un test poligraf de bază implică un interviu inițial cu un examinator urmat de un set de întrebări puse unui subiect conectat la poligraf. Există două tehnici cunoscute de interogare – testul întrebărilor de control și testul conștiinței vinovate. Testul întrebărilor de control încearcă să solicite un răspuns standard la stres și face o comparație schimbările fiziologice asociate acestui standard cu cele corespunzătoare întrebărilor de control și test. Testul conștiinței vinovate este diferit. Subiectului care este testat îi este descrisă scena infracțiunii. O dată ce interogatoriul este complet, rezultatul examinării este dat în funcție de schimbările fiziologice în urma vizionării unor detalii de la locul infracțiunii.

Pentru a lua în considerare precizia dispozitivelor pentru detectarea minciunilor ar fi util să dăm o definiție a minciunii. Mințitul este o acțiune universală și frecventă întâlnită la om, deși este clar că o definiție precisă a minciunii nu poate fi dată. Cea mai comună trăsătură a minciunii este intenția de a înșela, deși, chiar și acest aspect este controversat. De exemplu, Toma de Aquino susține că transmiterea unei informații false este minciună chiar dacă mincinosul știe sau nu că informația este falsă. Cu toate acestea, majoritatea scriitorilor moderni susțin că o minciuna implică faptul că acela care minte crede că informația este falsă. Totuși, se pare că acest aspect nu cuprinde întregul spectru de minciuni.

Toate metodele moderne de detectare a minciunii presupun că minciuna este intenționată, cu scop precis și că se depune efort conștient în a minți. Cu toate acestea, având în vedere că există multe tipuri de minciuni și mincinoși, această presupunere este discutabilă. Unele dintre cele mai groaznice minciuni pot veni din partea unor psihopați care simt puțină emoție în timp ce mint sau din partea celor care își cred propriile minciuni. Pot de asemenea exista diferențe semnificative la cei care mint în funcție de cultura din care fac parte sau în funcție de sistemul lor de valori. Dat fiind faptul că există o mulțime de tipuri de minciuni și reacții fizice, nu este de mirare că metodele de detectare a minciunii nu sunt sigure.

In unele țări, dovezile obținute cu poligraful atârnă foarte greu. De exemplu, în Bruxelles, Poliția Federală Belgiană, angajează în fiecare an trei experți specializați în tehnica poligraf care testează peste 300 de suspecți. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că în Statele Unite rezultatele testului poligraf nu sunt întotdeauna precise. Asociația Americană a Poligrafelor susține că testele cu poligraf sunt precise în proporție de 80-98%. In ciuda acestei afirmații, unele experimente au avut rezultate chiar de 67%.

Testele poligraf se bazează pe faptul că răspunsurile date în mod automat arată în mod clar minciuna. Cu toate acestea, acest lucru nu este întotdeauna valabil. Există multe situații confuze, variabile și comportamente diferite care pot duce la răspunsuri automate și pot face ca rezultatele poligrafului să fie inexacte. Deoarece testele poligraf provoacă excitare, acestea pot fi folosite pentru a identifica vina și frica. Oamenii pot suferi de frământări interioare atunci când mint; de asemenea, pot suferi și de stres fiziologic din cauza faptului că sunt interogați. Senzațiile de frică și vină pot fi experimentate în timpul unui test poligraf din mai multe motive în afară de minciună. De asemenea, dacă cel care minte nu se simte vinovat sau nu simte frică, minciuna lui poate rămâne nedetectată.

In ciuda acestor inexactități, piața poligrafelor pentru detectarea de minciuni înflorește.

Întrebările legate de precizie și măsurători greșite nu aduc în discuție partea etică a acestor detectoare de minciuni. Christopher H. Pyle scrie – „chiar dacă cei care operează aceste aparate ar putea detecta minciuna cu o precizie infailibilă și nu ar acuza niciodată un om nevinovat, tot ar trebui să le refuzăm serviciile”. Un motiv des întâlnit pentru a refuza comercializarea dispozitivelor pentru detectarea de minciuni este posibilitatea folosirii forțate.

Cu excepția angajaților agențiilor guvernamentale și a companiilor care oferă pază și protecție, folosirea poligrafelor asupra angajaților este interzisă în Statele Unite prin Actul Federal de Protejare a Angajaților împotriva Poligrafelor din 1998. Acest act interzice angajatorilor „să solicite, să ceară sau să sugereze, în mod direct sau indirect unui angajat sau viitor angajat să se supună oricărui test cu detectorul de minciuni”.

Un aspect foarte dezbătut este întrebarea dacă scanerele RMNf încalcă dreptul la confidențialitatea mentală internă. Acest aspect este și mai deranjant ținând cont de importanța confidențialității mentale.

Richard Glen Boire scrie:

„Nimic nu este mai privat, mai intim, care să aparțină mai mult sferei suveranității individuale decât mediul intern al minții sau intelectului persoanelor. Dreptul unei persoane la libertate, autonomie și confidențialitate asupra propriului intelect este situat în nucleul a ceea ce înseamnă a fi o persoană liberă”.

Din cauza temerilor că tehnologia poate invada acest sanctuar interior al minții, câțiva specialiști în etică neurologică au introdus termenul de libertate cognitivă care să descrie dreptul la confidențialitatea gândurilor și la menținerea proceselor de gândire ale individului private față de ceilalți, cu excepția cazului în care se acordă consimțământul.

In articolul lor „Neurotehnologii în curs de dezvoltare pentru detectarea de minciuni – promisiuni și pericole”, P.R. Wolpe și colaboratorii ne avertizează despre pericolele pe care le prezintă tehnologiile cu scanare RMNf asupra libertății cognitive. Ei susțin că din cauza folosirii detectoarelor de minciuni cu tehnica RMNf, „ar trebui sa definim pentru prima dată parametrii dreptului unei persoane la libertate cognitivă”, limitele în care statul are dreptul să vadă procesul de gândire al unui individ cu sau fără consimțământul acestuia, și utilizarea corespunzătoare a acestor informații într-un cadru civil, medico-legal sau de siguranță”.

Studiul comportamentului vizual simulat se bazează pe modificarea manifestărilor fiziologice ale globului ocular în raport cu situația de testare, apărând necesitatea de a transforma aceste informații într-o aplicație relevantă, diferențierea dintre minciună și adevăr trebuind efectuată la nivelul participanților singuri și al testărilor unice, și nu numai prin analiza grupului. Potențialul abordării bazate pe reprezentarea parametrică statistică pentru atingerea acestui scop este limitată datorită variabilității dintre subiecți și activitățile creierului care determină modificări necontrolate ale activității globilor oculari. Folosind datele dobândite prin înregistrarea activității globilor oculari în momentul aplicării stimulilor, se testează ipoteza prin care răspunsurile adevărate și neadevărate ar putea fi deosebite prin analiza modelului activității funcționale a globului ocular. Pe lângă clasificarea unui model de activitate funcțională pentru categoriile „adevărat” și „neadevărat”, se pot construi harți spațiale care arată cele mai distinctive regiuni de activitate ale globului ocular dintre cele două categorii de răspunsuri, urmărind direcția gradată a funcției decizie clasificatorului, permițând astfel vizualizarea aspectelor modelelor de activitate funcțională care sunt cele mai diferite, dintre cele doua condiții (minciuna si adevărul).

CONCLUZII:

Studiile privind modificările psihofiziologice pe care le implică emoția arată că putem supune unei analize științifice sistemice acest domeniu.

Domeniul psihologiei judiciare s-a dezvoltat în decursul istoriei și au apărut mai multe metode de detectare a minciunilor. Toate se bazează pe schimbările psihofiziologice detectabile în organismul uman când mințim.

Poligraful detectează activitatea fiziologică asociată cu minciuna și implică un o procedură specifică desfășurată cu un examinator specializat în domeniu.

Există țări unde rezultatele obținute în urma examinării prin tehnica poligraf au o relevanță deosebită în cadrul sistemului judiciar, față de altele care permit acest tip de testare numai pentru angajații agențiilor guvernamentale și a companiilor care oferă pază și protecție.

CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL CU PRIVIRE LA

CERCETAREA COMPORTAMENTULUI SIMULAT

2.1 Depistarea comportamentului simulat

Mijloacelor obișnuite de apreciere a sincerității sau nesincerității inculpaților, li s-au adăugat, în ultimele decenii, un mijloc obiectiv de investigare a principalelor modificări psihofiziologice, ce însoțesc emoția în situația falsificării adevărului. Este vorba despre aparate speciale de tip poligraf, ce înregistrează modificările fiziologice ale organismului, provocate de diverse stări emoționale ce însoțesc simularea.

Încercarea simulării declanșează stări emoționale, unele supuse observației directe, altele observabile indirect, prin depistarea reacțiilor psihofiziologice.

Chiar dacă în domeniul biodetecției comportamentului simulat mai există încă necunoscute, totuși este indubitabil că unele fenomene fiziologice apar logic însoțite de fenomene psihologice bine determinate, ceea ce practic înseamnă că apariția unuia este o dovadă a existenței celuilalt. Fenomenele psihofiziologice ca – mărirea subită a tensiunii sanguine, creșterea consumului de oxigen, dilatarea bronhiolelor, inhibarea mișcărilor peristaltice gastrice, modificarea existenței electrice a pielii, modificarea caracteristicilor normale ale vocii, modificarea caracteristicilor scrierii, tensiunea musculară (crisparea), etc., sunt controlate de sistemul nervos vegetativ, și în consecință, nu sunt supuse voinței decât parțial și în grad nesemnificativ, astfel încât înregistrarea lor electronica la biodetector semnifică comportament simulat în 95℅ din cazuri. Indicatori psihofiziologici pot servi la depistarea tensiunii emoționale, folosiți de actualele tehnici de detectare a sincerității sau nesincerității, sunt consecința unor procese fiziologice cauzate de tensiunea psihică specifică.

Dintre mijloacele tehnico-juridice, de detectare a tensiunii emoționale este și poligraful, sau „detectorul de minciuni”. Termenul generic de familiarizare a publicului cu utilizarea investigațiilor prin poligraf se referă la termenul comun de detector de minciuni. Experiențele efectuate de către John Larson au avut efectul scontat și acesta a conceput un detector numit „KELLER POLYGRAPH” care avea să fie perfecționat după al doilea război mondial de către John Reid și Fred Inbau.

Încă din secolul al XVIII-lea preocupările unor specialiști ca William James și
G.C. Lange (1885), H.V. Eysenck, John E. Reid si Fred E. Inbau, Cesare Lombroso au dus la dezvoltarea unor tehnici ce aveau mai târziu să se constituie într-o disciplină, am spune, de sine stătătoare – Biodetecția.

În următorul secol psihologul Hugo Munsterberg, James MacKenzie cardiolog britanic (1908), J.A. Larson (1928) au contribuit la dezvoltarea biodetecției, fiecare având aportul său, dar cel din urmă J.A. Larson fost ofițer de poliție pune bazele primei generații a poligrafului și implicit a biodetecției moderne.

Pe mapamond biodetecția a avut un istoric variat astfel că de la țară la țară a cunoscut diferite forme de dezvoltare și aplicare. Dacă ar fi să pornim de la prima țară cu cea mai bogată activitate de cercetare în domeniul biodetecției – aceasta este S.U.A. unde experți ca J.A. Larson, Kelles și John Reid au dus o activitate de îmbunătățire a aparatelor poligraf și implicit a testelor făcute cu acestea. Astfel J.A. Larson în colaborare cu profesorul de psihologie Robert Gisele în anul 1920 creează poligraful portabil capabil să înregistreze în același timp 3 funcții vitale:

tensiunea arterială

pulsul

respirația.

Keller, în anul 1928, realizează “Keller Polygraph” după ideea imprumutată de Mai târziu în 1945 poligraful cunoaște o nouă îmbunătățire adusă de John Reid care realizează “Poligraful Reid” capabil să înregistreze în același timp 5 reacții psiho-somatice umane și anume – tensiunea arterială, pulsul, respirația, reacția electro-dermogalvanică, reacția neuromusculară.

Exemplul S.U.A. îl urmează Japonia, țară cu o puternică dezvoltare a tehnicii, dar care nu efectuează nici o îmbunătățire poligrafului, ci doar preia tehnica americană utilizând-o în cadrul poliției în câteva cazuri și asupra unor persoane (suspecți și martori). Rezultatele nu s-au lăsat așteptate dovedind o eficacitate de 96,4% a testelor efectuate. O țară a cărei preocupare a vizat tehnica poligrafului este Israelul, care și-a adus o contribuție importantă la perfecționarea tehnică a poligrafului și a metodei de investigare. Rezultatele în acest sens sunt comunicate de Israel la “Conferința profesională a politiilor științifice A.P.A. Convention” în anul 1973 în statul american Miami Florida.

În prezent acesta este folosit și în scopuri civile, pentru a fi verificată loialitatea funcționarilor unor firme de renume, sau servicii de informații.

Interpretarea rezultatelor testării se efectuează pe baza comparării caracteristicilor de traseu ale răspunsurilor sincere la întrebări neutre (fără încărcătură emotivă) ca și la răspunsurile nesincere cu caracter de control, cu răspunsurile nesincere la întrebările relevante (cu încărcătură efectogenă).

Utilizarea în procesul judiciar a rezultatelor examinării cu ajutorul tehnicii poligraf nu este ferită de posibilitatea producerii unor erori, iar pe de altă parte, din cauza implicațiilor sale de ordin etico-juridic, rezultatele trebuie exploatate cu maximum de prudență.

Multiplele controverse pe această temă, ca de exemplu între altele, faptul că utilizarea poligrafului echivalează cu o știrbire adusă demnității, că ar constitui un mijloc de intimidare, că s-ar nesocoti prezumția de nevinovăție, iar refuzul de a se supune examinării poligrafice ar constitui un indiciu sau chiar o dovadă a vinovăției.

Refuzul persoanei de a se supune examinării poligrafice nu reprezintă o dovadă sau un indiciu al vinovăției, așa cum, nici tăcerea sau refuzul de a da declarații nu constituie o probă în acuzare, deoarece suspectul are dreptul și nu obligația de a face declarația.

Există posibilitatea existenței de factori de natură să influențeze negativ detecția simulării care nu trebuie confruntați cu încercările de inducere în eroare a poligrafului, ei putând apărea și la persoanele sincere, inocente.

Printre acești factori menționăm:

nervozitatea excesivă, determinată de frica de a nu fi bănuit pe nedrept, sau de a se descoperi o altă vină, care nu constituie obiectul anchetei.

stările fiziologice proaste, cum sunt cele specifice bolilor cardiovasculare, dereglărilor respiratorii, infecțiilor.

deficiențele psihice, în special debilitatea mintală, precum și nevrozele și psihozele,

insensibilitate emotivă.

Din perspectiva procesual penală, mijloacele de probă admise sunt – declarațiile suspectului, declarațiile părților responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio și video, fotografiile, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele.

Testarea sincerității cu ajutorul tehnicilor de tip poligraf, nu face parte din mijloacele de probă și nu se înscrie printre modalitățile de ascultare a suspectului, prevăzute de Codul de procedură penală.

Am putea susține ca detectarea nesincerității reprezintă o constatare tehnico-științifică efectuată de specialiștii organelor de cercetare penală. Starea de tensiune psihică este numai un indiciu al probei nesincerității.

2.2 Gesturile – indicatori comportamentali

Cuvântul ,,tell’’ (,,indicator comportamental’’) vine de la jocul de poker, unde este folosit referitor la semnalele pe care jucătorii le transmit în mod neintenționat atunci când încearcă să ascundă ce cărți au în mână sau strategia folosită în joc. La poker există două aptitudini esențiale – una este capacitatea de a-ți ascunde sentimentele, astfel încât ceilalți jucători să nu știe dacă partenerul are o mână proastă sau o chintă royală. Aceasta se numește aptitudinea de a păstra o figură implacabilă – capacitatea de a nu putea fi citiți de ceilalți. Cealaltă aptitudine esențială este aceea de a descifra comportamentul altor persoane – de a deduce ce fel de cărți au prin simpla observare a acțiunilor lor și ascultare a mesajelor verbale transmise. In timp ce dumneavoastră ca jucător de poker căutați în comportamentul partenerilor indicii care să vă arate ce se întâmplă, ei fac tot posibilul să vă inducă în eroare. Si situația inversă este valabilă – în timp ce partenerii dumneavoastră de joc încearcă să descopere ce puneți la cale, dumneavoastră faceți tot ce puteți pentru a vă asigura ca nu furnizați niciun indiciu sau ca îi puneți pe o pistă greșită.

Una dintre modalitățile în care un jucător de poker își poate ameliora jocul este învățând să recunoască legăturile dintre acțiunile adversarilor, cărțile pe care le au în mână și mișcările pe care le fac. Poate începe să fie mai atent la detalii, de exemplu, la modul în care adversarul își ține cărțile, la felul în care îl privește, în care îi cere cărțile, la mișcările mâinilor lui, la modul în care se joacă cu ochelarii – lista de gesturi potențial revelatoare este nesfârșită.

Jucătorii de poker trebuie să se gândească la multe lucruri în același timp. Pe lângă faptul că trebuie să decidă cum procedează în continuare, aceștia încearcă constant să submineze tentativele adversarului de a le înțelege strategia, făcând în același timp tot ce pot pentru a vedea dincolo de mijloacele de apărare ale celorlalți jucători. Totul pare foarte complicat dar în realitate nu este mai complicat decât majoritatea lucrurilor pe care le facem de fiecare dată când intrăm în relație cu o altă persoană. In contactele noastre zilnice, încercăm constant să proiectăm o anumită imagine despre noi, și partenerii noștri procedează la fel. In timp ce aceștia încearcă să descopere ce gândim noi cu adevărat, noi facem același lucru. Șansele noastre de succes ca și cele ale jucătorului de poker vor depinde întotdeauna de cât de atenți suntem la reacțiile celuilalt și de capacitatea noastră de a recunoaște și înțelege indicatorii din comportamentul lor

Orice gest este o acțiune care-ți spune multe despre ceea ce gândește cineva. Felul în care stăm, poziția umerilor, felul în care ne ținem picioarele, expresia ochilor și a sprâncenelor spun mult despre cât de dominanți sau de supuși ne simțim, despre sentimentele ce încercăm să le ascundem, chiar și felul cum zâmbim și cum ne folosim mușchii faciali trădează dacă ești cu adevărat fericit sau doar te prefaci.

Indicatorii comportamentali din viața de zi cu zi au un conținut ridicat de informație. Felul în care ezitați într-un discurs, felul în care spuneți „hm” și „mda”, oferă indicații importante despre starea dumneavoastră sufletească, în timp ce felul în care vă alegeți cuvintele și vă construiți frazele pot transmite un mesaj „oficial” celorlalți, care relevă intențiile dumneavoastră adevărate.

Un indicator comportamental trebuie să satisfacă patru condiții:

trebuie să fie o trăsătură din aspectul fizic al altei persoane, o mișcare a corpului sau un lucru pe care l-a spus. În general indicatorii sunt de doua feluri: „atribuiți” (înălțimea și greutatea) și „acțiuni” (încrucișarea brațelor, un zâmbet sau folosirea unor cuvinte ce ne trădează);

trebuie să transmită un lucru care să nu fie direct observabil, trebuie să ne comunice mediul de proveniență sau educația, gândurile, dispoziția sufletească sau intențiile;

trebuie să fie observată, mișcările largi, expansive ale corpului, de exemplu au o probabilitate mai mare de a atrage atenția, mai ales atunci când sunt vizibile mai mult timp. Mișcările mici, pasagere sunt deseori ignorate fie pentru că nu sunt mai mult timp observabile, fiind eclipsate de alte acțiuni;

semnificația acțiunii trebuie să fie recunoscută. Nu este suficient să observăm că cineva a adoptat o anumită postură sau a folosit o expresie facială neobișnuită.

Dacă studiem evoluția indicatorilor comportamentali vom descoperi ca unii au tendința de a se amplifica, iar alții de a se estompa.

Microindicatorii comportamentali se referă la atitudinea unei persoane atunci când face o încercare deliberată de a păstra secretul și atunci când autorul dezvăluie fără voia sa adevăratele sale intenții, sunt cele doua situații când indicatorii comportamentali devin mai puțin observabili. Aceste semnale secrete sunt adresate numai anumitor indivizi care pot înțelege mesajul, iar pentru restul lumii să rămână secret. Caracteristica distinctivă a microsemnalelor faciale este viteza desfășurării lor. Când ne ascundem gândurile sau când în mintea noastră apare o imagine foarte puternică, uneori aceasta se vede pe fața sau în mișcările noastre. Dar imediat ce gândul rebel a reușit să se strecoare pe fața noastră, procesele care ne controlează comportamentul intră în acțiune, îl înlătură și restabilesc expresia dorită, între timp totuși, dovada este în văzul tuturor — trebuie numai să observăm microsemnalul și să fim capabili să îl interpretăm corect.

Indicatorii mascați se referă la unele semnale care ne dau de gol sunt făcute timid, lăsând parcă impresia ca nu vor să fie observate, de exemplu – gestul involuntar de a-și șterge ochii, încearcă să ne prezinte o tentativă inocentă de a îndepărta o impuritate sau un fir de praf de sub ochi dar în realitate este un semn nerecunoscut că persoana este tristă. Când cineva minte, de multe ori simte nevoia inconștientă de a nu spune ceva care ar putea să îl trădeze și reacționează la acest impuls atingându-și buzele sau așezând un deget în așa fel încât să păzească gura. Aceste gesturi de auto-cenzurare ar fi foarte ușor de remarcat dacă nu s-ar putea deghiza luând forma altor acțiuni.

Indicatorii autentici indică deseori lucruri pe care autorul nu ar dori să le știe ceilalți despre el și pe care în unele cazuri încearcă deliberat să le ascundă de alții. Aceștia apar fără intenție, de exemplu înroșirea feței, transpirația, dilatarea pupilei, prin urmare. Indicatorii autentici apar de multe ori în situațiile în care oamenii vor să inducă în eroare, când încearcă să fie mai dominanți, sau mai curajoși, mai siguri pe ei decât sunt în realitate, când mint, când încearcă să își ascundă anxietatea sau adevăratele intenții. Impostorii, escrocii profesioniști, mincinoșii experți sau psihopații reușesc de multe ori să joace un rol convingător, cu minim de semne trădătoare involuntare. Unii experți spun că nu există mincinos perfect și că indiferent de capacitatea lor de a minți, oamenii lasă întotdeauna urme care indică inducerea în eroare. De exemplu Freud spunea: ”Oricine are ochi să vadă și urechi să audă se poate convinge singur că nici un muritor nu poate păstra un secret. Dacă buzele lui tac, vorbește cu degetele; mesajele trădătoare ies prin toți porii lui.”

Indicatori comportamentali falși – indicatorii comportamentali sunt incerți atunci când nu ne pot da informații exacte despre starea interioară a unei persoane. De exemplu transpirația palmelor este un bun indicator pentru anxietate, dar nu este o certitudine deoarece 5 % din populație suferă de hiperhidroză, o maladie genetică ce produce o transpirație cronică fără nici o legătură cu anxietatea.

Acest tip de indicatori pot fi întâlniți peste tot. De câte ori un bărbat își pune o haină cu umerii ridicați de bureți sau o femeie ce poartă o pereche de pantofi cu toc înalt, transmit deliberat informații și astfel încearcă să lase o impresie diferită de realitate privind înălțimea lor. Un alt indicator apare atunci când cineva simulează un indicator comportamental fără să aibă atributul sau starea psihologică asociate de obicei cu acesta. Plânsul este desigur un semn de tristețe sau supărare. Când avem aceste stări, putem fie să cedăm impulsuri de a plânge, fie să încercăm să ne reținem lacrimile. Un mod de a face acest lucru este mușcarea buzei inferioare, acest mesaj comunică două mesaje: arată că sentimentele noastre sunt atât de puternice încât trebuie să fie ținute sub control, și ne arată că suntem capabili să ne ținem în frâu sentimentele.

Indicatori semnătură – Unii indicatori comportamentali sunt larg răspândiți, chiar universali, alții sunt prezenți numai la anumite grupuri de oameni iar alții par a fi unici, specifici anumitor indivizi. De exemplu Adolf Hitler avea obiceiul să stea cu mâinile împreunate în față, având o postură defensivă și este deseori folosită de oamenii care se simt social sau sexual nesiguri.

Există și stări care rămân latente ca și cum ar aștepta să se manifeste în acțiunile oamenilor. Fobiile și memoria musculară sunt niște exemple. Oamenii ce au trăit evenimente traumatice își blochează amintirea acelor evenimente prin anumite contracții musculare. Efectele acestor amintiri blocate se pot vedea uneori în poziția pe care o adoptă persoana. Uneori nu există semne vizibile din afară, amintirile sunt eliberate abia când mușchii în care s-au fixat se relaxează. Atunci persoana este copleșită de obicei de emoții foarte puternice.

Dacă urmăriți mâinile oamenilor în timp ce vorbesc, veți observa ca deseori folosesc gesturi ilustrative pentru a trasa forma obiectului fizic la care se referă. Lucrul interesant al acestor gesturi este că tind să apară înainte ca persoana să vorbească despre acel obiect. Omul de știință John Bulwer a studiat gesturile secolului al XVII-lea, și a descris cum: ”mâna, care este un ajutor pregătit, o ia de multe ori înaintea limbii exprimând gândurile mai repede prin gesturi… pentru că gesturile mâinii oferă de multe ori indicații despre intențiile noastre și transmit o bună parte din mesaj înainte ca și cuvintele, care le însoțesc sau vin după ele, să poată căpăta formă sonoră pentru a fi înțelese.”

Toți cunoaștem persoane care au gesturi caracteristice, de exemplu, un bărbat care dă mereu din picior, prin deducție logică puteți presupune că este nerăbdător în momentul respectiv și nu ca a fost nerăbdător cu ceva timp în urmă sau că va fi în viitor; sau într-un studiu al psihologului George Mahl a relatat un interviu cu o pacientă, în care femeia se juca cu verigheta in timp ce își descria simptomele. În tot acest timp nu a vorbit deloc despre soțul său, doar atunci când nu s-a mai jucat cu verigheta a început să se plângă de acesta. Ceea ce se întâmpla cu femeia când se juca cu verigheta este că avea o imagine inconștientă a soțului în tot acest timp, însă nu se gândea conștient, acest gând conștient a venit mai târziu.

2.3 Indicatori ai minciunii

Cercetările despre minciună spun ca nu există nici o diferență între bărbați și femei din punct de vedere al numărului de minciuni spuse, dar există în funcție de sex anumite preferințe pentru un tip sau altul de minciună, bărbații sunt mai înclinați să spună minciuni care să îl facă pe interlocutor sa se simtă bine. Femeile sunt în general mai înclinate să exprime opinii pozitive.

Unii oameni consideră că a minți este o crimă indiferent de importanța minciunii sau de efectele ei, în timp ce alții simt că anumite minciuni sunt îndreptățite, poate chiar necesare.

Deși minciunile formează cea mai mare parte a schimburilor noastre cu ceilalți, nu ne pricepem întotdeauna să spunem dacă o persoană ne induce în eroare sau ne spune adevărul, deoarece nu avem indicii, 90 dintre minciuni sunt însoțite de indicatori care, ca și amprentele unui criminal, lasă în urmă dovezi ale înșelăciunii.

Există mai multe motive pentru care oamenii au performanțe atât de slabe în detectarea minciunii:

ignoranța – chiar și atunci când există semne clare că o persoană minte, acestea pot trece neobservate, nu pentru că oamenii nu detectează aceste semne, ci pentru că uneori nu vor să recunoască față de ei înșiși că cealaltă persoană minte. Escrocii înțeleg perfect acest principiu și sunt mereu atenți să spună ceea ce interlocutorul vrea să audă;

înălțimea pragului – frecvența minciunii în societate poate afecta capacitatea unei persoane de a detecta minciuna și sinceritatea. Persoanele încrezătoare și care nu se așteaptă să fie înșelate să își stabilească un prag de detectare foarte înalt. Prin urmare, vor identifica foarte corect persoanele sincere dar nu și cele care le induc în eroare. Cu persoanele foarte suspicioase lucrurile stau invers, pentru că își fixează un prag al detectării prea scăzut, identifică majoritatea încercărilor de inducere în eroare, dar nu reușesc să cunoască persoanele sincere, de exemplu ofițerii de poliție, deoarece ei tind să își fixeze un prag prea scăzut, identifică majoritatea încercărilor de inducere în eroare, dar nu reușesc să recunoască persoanele sincere;

intuiția – persoanele ce se bazează pe intuiție au o probabilitate mai mică de a detecta mincinoșii decât cele care iau aceste decizii pe baza unor dovezi concrete;

concentrarea pe o direcție greșită – reprezintă motivul pentru care oamenii nu reușesc să detecteze minciunile este căutarea indicatorilor într-o direcție greșită. Dacă întrebăm pe cineva cum își dă seama că cineva minte, de obicei va menționa privirea furișă și mobilă sau agitația la nivelul mâinilor, zâmbetul, clipitul rapid, pauzele lungi și debitul verbal prea mare sau prea mic.

2.3.1 Ochii

Majoritatea oamenilor consideră că evitarea privirii este un semn de inducere în eroare. Se presupune că mincinoșii se simt vinovați, jenați și îngrijorați, și le e greu să privească victima în ochi. Lucrurile însă nu stau așa, în timp ce unii mincinoși își feresc privirea, alții măresc intervalul în care privesc interlocutorul, privirea fiind foarte ușor de controlat. Mincinoșii folosesc în general ochii pentru a proiecta o imagine de sinceritate, știind că în general se presupune că evitarea privirii este un semn de minciună, alții măresc durata contactului vizual pentru a crea impresia ca spun adevărul.

Un alt semn al minciunii este clipitul rapid, apare atunci când trăim o emoție intensă sau când activitatea mentală se intensifică. Rata normală a clipitului este de aproximativ 20 de clipiri pe minut, dar devine de 4-5 ori mai mare atunci când suntem sub presiune. Când mincinoșii caută un răspuns la o întrebare incomodă, procesul gândirii se intensifică, însă deși clipirea este asociată minciunii, nu trebuie să uităm ca există momente când persoanele au o rată mai înaltă a clipirii nu pentru că mint ci pentru că sunt tensionați din alte cauze.

2.3.2 Corpul

Nervozitatea și mișcările stângace ale mâinilor sunt considerate indicatori siguri ai minciunii fiindcă atunci când oamenii mint, devin agitați, acest lucru dă naștere unor mișcări nervoase ale mâinilor. De multe ori se întâmplă invers, deoarece mincinoșii sunt îngrijorați să nu se dea de gol și tind să își inhibe gestica normală. Mincinoșii își concentrează eforturile de camuflare asupra palmelor, brațelor și feței deoarece știu că interlocutorii vor urmării în special aceste arii, însă pot fi dați de gol de modificări ale poziției picioarelor sau a tălpilor.

2.3.3 Nasul

Acoperirea gurii este un alt gest ce indica minciuna și este o încercare de mascare a sursei bazându-se pe ideea ca dacă alte persoane nu le vad gura, acestea nu vor știi de unde a pornit minciuna. Versiunile acoperiri gurii sunt de la acoperirea gurii cu palma în totalitate, gesturi în care palma susține bărbia și un deget atinge pe furiș colțul gurii. Atingerea nasului funcționează ca un substituit al atingerii gurii, este un indicator al ascunderii, o persoană își scarpină nasul în timp ce intenția sa reală este de a-și acoperi gura.

Există și argumente împotrivă, de exemplu sindromul „Pinocchio”, prin care atingerea nasului este un simplu simptom al anxietății și nu al inducerii în eroare. Un alt argument este că atingerea nasului este doar un gest caracteristic al unei persoane.

2.3.4 Zâmbetul

Dintre toate expresiile faciale, zâmbetul este cel mai ușor de produs, dar în același timp este și dezarmant pentru că îi trezește interlocutorului sentimente pozitive și reduce suspiciunile. Dar ceea ce recomandă zâmbetul ca armă este că majoritatea oamenilor nu reușesc să facă diferența între un zâmbet autentic și unul fals și tind să ia zâmbetul ca atare. „zâmbetul nefericit” în care colțurile interne ale sprâncenelor sunt ridicate în timp ce colțurile gurii sunt fie trase in sus, fie coborâte, este folosit pentru a masca emoțiile negative asociate cu minciuna.

Cercetările despre minciună spun ca cei ce mint zâmbesc mult mai puțin decât cei care nu mint, când o persoană simulează un zâmbet se dă de gol deoarece este un zâmbet artificial.

Zâmbetele contrafăcute au anumite caracteristici:

durata – zâmbetele contrafăcute durează mai mult decât cele sincere, spontane;

montajul – zâmbetele contrafăcute sunt „asamblate” mult mai repede decât cele autentice și sunt descompuse tot atât de repede;

localizarea – zâmbetele contrafăcute tind să se reducă la jumătatea inferioară a feței, în timp ce în zâmbetele autentice sunt solicitați mușchii care ridică colțurile gurii. Zâmbetele contrafăcute sunt controlate de alte părți ale creierului decât părțile responsabile pentru zâmbetele autentice;

simetria – zâmbetele autentice apar pe ambele părți ale feței, în timp ce zâmbetele contrafăcute sunt deseori mai accentuate pe o jumătate de față, de obicei partea dreaptă.

Deși zâmbetele simetrice și cele asimetrice sunt foarte diferite, dacă oamenii zâmbesc, nu ne mai interesează ce fel de zâmbet ne oferă.

2.3.5 Indicatorii verbali

Cei mai buni indicatori ai minciunii pot fi reperați în discursul persoanei și nu în comportamentul ei, un studiu arată că oamenii în general acordă prea multă atenție comportamentului nonverbal și prea puțină atenție discursului.

Anumite caracteristici ale discursului pot oferi mai multe tipuri de indicatori ai minciunii:

digresiunile – mincinoșii fac multe digresiuni de la subiect. Tind să dea multe explicații complicate și lungi, deviind des de la subiect;

trasarea imaginii de ansamblu – explicațiile mincinoșilor sunt fixate pe generalități și imaginea de ansamblu, acordând foarte puțină atenție detaliilor. Rareori menționează coordonate spațiale, temporale sau sentimentale ale oamenilor. Dacă se cer explicații amănunțite , mincinoșii vor repeta ce au spus deja;

ecranarea – mincinoșii dau deseori răspunsuri care să stârnească confuzia;

negarea – mincinoșii au tendința de a folosi multe propoziții negative, de exemplu – „nu sunt un escroc’’ în loc de „sunt un om cinstit’’;

alegerea cuvintelor – mincinoșii vorbesc foarte puțin despre ei, sunt înclinați să generalizeze folosind frecvent cuvinte ca – „întotdeauna“, „niciodată“, „nimeni’’ și „toată lumea’’ detașându-se mental de la minciuna lor;

evitarea asumării discursului – mincinoșii sunt mai înclinați să nu își asume paternitatea mesajului, de exemplu fraze ca – ‚,Nu o să-ți vină să crezi’’, „Știu că sună ciudat’’, sunt expresii de repudiere a mesajului și au rolul de a elimina orice bănuieli pe care le-ar putea avea interlocutorul;

formalismul – când oamenii spun adevărul, sunt înclinați să folosească eliziunea, să spună de exemplu ‚,nu-mi’’ în loc de ‚, nu îmi’’. O persoană care minte va fi tentată să spună invers, deoarece oamenii sunt încordați când mint;

tensiunea – mincinoșii fără să realizeze au tendința de a mări distanța psihologică dintre ei și evenimentul pe care îl descriu. Este accentuată preferința de a folosi timpul trecut în loc de timpul prezent;

viteza – pentru a spune o minciună este nevoie de un efort mental considerabil căci în afară de construirea unei replici credibile, mincinosul trebuie să țină adevărul și minciuna separate, un lucru destul de solicitant, care în schimb îi poate încetini ritmul. Din acest motiv fac o scurtă pauză înainte de a spune o minciună. Minciunile sunt spuse într-un tempo mai lent decât adevărurile;

pauzele – mincinoșii fac multe pauze între cuvinte și propoziții, unele dintre ele sunt umplute cu discontinuități verbale ca „hm“ și „mmm“. Efortul cognitiv solicitat de o minciună spontană generează un număr mare de erori de vorbire, când persoana începe o propoziție și apoi o abandonează pentru alta;

tonul vocii – este deseori un indicator foarte bun al stării ei emoționale, pentru că atunci când cineva se supără, tonul vocii sale începe să devină mai ascuțit. Emoțiile sunt strâns legate de ton, și schimbările care se produc atunci când persoanele trăiesc o emoție intensă sunt foarte greu de camuflat sau de ascuns.

Deși nu există o metodă garantată pentru detectarea minciunilor, se poate face totuși ceva pentru a mări șansele de a descoperi o minciună:

pentru a detecta cu succes o minciună, pragul încrederii nu trebuie să fie nici prea sus și nici prea jos;

ori de câte ori este posibil, comparați acțiunile unei persoane care bănuiți că minte cu comportamentul ei din momentele când spune adevărul;

pentru a ajunge la performanțe înalte în detectarea minciunilor trebuie să urmăriți și comportamentele care se află în afara controlului conștient sau cele pe care oamenii sunt înclinați să le ignore;

când aveți ocazia, concentrați-vă pe ceea ce spun oamenii și felul în care transmit mesajul, mai puțin pe ceea ce fac;

este important să aflați dacă minciuna este spontană sau exersată și dacă are la bază o miză importantă sau una neimportantă. Dacă miza e mică sau minciuna a fost exersată suficient, detectarea ei devine mult mai dificilă;

pentru a detecta o minciună trebuie să vă concentrați pe o gamă largă de indicatori comportamentali și verbali. Dacă aveți impresia că puteți descoperi un mincinos bazându-vă pe un singur indicator, vă păcăliți singur.

Deși suntem deseori orbi la indicatorii comportamentali ai altor persoane, nu înseamnă că aceștia nu ne afectează. În ultimii ani s-a descoperit că anumite trăsături ale mediului social pot transforma inconștient dispoziția persoanei. De exemplu, Sheila Murphy și Bob Zojnac au descoperit că starea sufletească a subiectului este influențată diferit de vederea unui zâmbet sau a unei fețe încruntate, mimica noastră este influențată de expresiile faciale cu care venim în contact, chiar și în cazurile când nu conștientizăm expresia de pe chipul persoanei din fața noastră.

2.4 Privire comparativă a comportamentului normal față de comportamentul simulat

Comportamentul normal, în sens larg, reprezintă maniera specifică prin care organismul uman este determinat să răspundă printr-un ansamblu de reacții la solicitările de ordin fizic sau social care vin din ambianță, căutând ca prin aceasta să se adapteze la necesitățile nou intervenite. Comportamentul reprezintă expresia globală (glandulară, motorie, verbală, efectivă, etc.) a unei persoane într-o împrejurare dată. Prin această reacție totală organismul uman răspunde la o situație trăită în funcție de stimulările mediului si de tensiunile sale interne. Comportamentul nu este doar un șir de reacții provocate de stimuli, ci o activitate complexă, dinamică, determinată bio-psiho-social prin care persoana își adaptează reacțiile sale la mediu.

În viața unei persoane apar adesea situații care o solicită contradictoriu. Anumite conveniențe sociale pot intra în contradicție cu starea de moment sau chiar cu convingerile intime ale persoanei, cu sistemul propriu de valori. Apar în acest caz dilemele de comportament, depășirea lor presupunând din partea persoanei maturitate socială, plasticitate psihică și suplețe comportamentală.

Înțelegerea conduitei unei persoane într-o împrejurare sau alta presupune în mod necesar cunoașterea motivelor care o animă, precum și a scopurilor sale care prefigurează și orientează anticipat comportamentul. Prin mijlocirea motivelor și scopurilor, comportamentul uman se află în conexiune directă cu conștiința.

O particularitate a comportamentului il constituie caracterul învățat, dobândit al acestuia. Procesul de învățare reprezintă un fenomen care se extinde la nivelul întregii vieți umane, prin aceasta înțelegându-se orice achiziție pe care subiectul uman este capabil să o facă și care la rândul ei îi va influența comportamentul. Persoana se cunoaște pe sine din încercările vieții prin intermediul comportamentelor pe care le dezvoltă, reușita sau nereușita în aceste comportamente reprezentând aspecte ale învățării, răsfrângându-se și asupra lui.

Un rol important în învățarea unor comportamente îl au recompensa și sancțiunea, care contribuie fie la facilitarea noilor achiziții, fie la eliminarea celor necorespunzătoare.

Comportamentul aparent („over behavior”) care include reacțiile exteriorizate ale persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau gestual, mimica, activitatea de mișcare a membrelor sau corpului.

Comportamentul inaparent („covert behavior”) include modificările interne, ce însoțesc procesele gândirii, emoției, limbajului, etc., dintre care amintim: modificarea ritmului respirator, modificările ritmului cardiac, modificarea secreției salivare, intensificarea activității glandelor sudoripare, modificarea compoziției chimice și hormonale a sângelui, creșterea conductanței electrice a pielii etc.

Atât modalitățile aparente cât și cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristică de unicitate pentru momentul respectiv. Unui comportament aparent ii corespund obligatoriu forme de comportament inaparent, însă nu oricăror manifestări inaparente le corespund manifestări de comportament aparent.

Psihologia judiciară este interesată în primul rând, de ceea ce reprezintă devianța în sfera comportamentală. Statistic devianța reprezintă o abatere de la medie. Media o constituie comportamentul conformist, în raport cu normele sociale, iar comportamentul deviant ca abatere, semnifică deviațiile cu sens negativ, antivaloric, de tipul a tot ceea ce este denumit în termeni generici de comportament antisocial, criminalitate, delicvență sau infracționalitate.

Prin intermediul procesului de socializare, societatea transmite membrilor săi modelul normativ și cultural alcătuit din ansamblul normelor și valorilor sociale. Acestea permit existența normală a vieții sociale, asigurând atât raționalitatea comportamentului, cât și stabilitatea sistemului social. Socializarea reprezintă un proces fundamental, care facilitează integrarea individului în societate, prin asimilarea culturii grupului din care face parte și a rolurilor sociale pe care este chemat să le îndeplinească în cadrul acestui grup.

Normele scrise sau nescrise ale unei societăți cu ajutorul cărora se poate aprecia dacă o anumită conduită este adecvată sau nu, sunt formulate pentru toți membrii acelei societăți. Cultura sau subcultura individului contribuie la dezvoltarea unor comportamente deviante. Diverse forme ale comportamentului deviant se învață fie prin observare (învățare indirectă) fie prin experiență personală (învățare directă) se îmbină în modelarea comportamentelor deviante. Devianța are atât o semnificație negativă cât și una pozitivă, astfel că în unele situații devianța facilitează funcționarea societății. Gravitatea devianței depind în mare măsură de valorile și normele care sunt încălcate, precum și reacția publică față de aceste abateri și încălcări.

Comportamentului simulat al persoanelor implicate în diverse cauze penale reprezintă cea mai frecventă problemă întâlnită în activitatea judiciară. În funcție de scopul urmărit, de situație și interesele persoanei urmărite, comportamentul obișnuit poate lua forma unui comportament simulat.

Prin comportamentul simulat se încearcă o falsificare a realității, persoana urmărită dând niște răspunsuri intenționate false, mascându-și expresia și atitudinea. Simularea nu este o simplă eroare ci este o greșeală intenționată, dar care uneori se dovedește a fi necesară.

Pentru a depăși momente critice în viață, persoana conștient sau inconștient își apără e-ul prin speranță, încredere și optimism. Pentru ca o simulare să aibă succes trebuie ca subiectul său să își mențină coerența. Simularea este întotdeauna motivată, este metoda de realizare a scopului.

Simularea apare în cele mai diferite situații: pentru disculpare, pentru a apăra pe cineva, din nevoia de protecție, din dorința de răzbunare, pentru a rezista presiunilor și normelor coercitive ale comunității. Simularea se realizează prin diferite strategii: inventare, exagerare, diminuare, adiție, omisiune, substituire, transformare, tăcere, etc.

Simularea se poate prezenta în diferite forme – prin simulare totală (falsitatea este prezentă pe întreg parcursul manifestării comportamentale); prin primulare intercalată (există și frânturi de adevăr); simularea prin omisiunea voită a informației veridice; exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante în defavoarea esențialului; prezentarea unui adevăr ca o minciună și a unei minciuni ca un adevăr. Știind realitatea și folosindu-se de limbaj simulantul operează după o logică elastică, pentru a ajunge cât mai repede la scopul propus.

Persoana care simulează este convinsă că se poate controla, reducând nivelul de stres, însă acest efect nu se înregistrează automat. În urma unui studiu experimental s-a constatat că prin controlul stresului nu se determină doar reducerea acestuia, ci în unele cazuri se poate intensifica.

2.5 Corelanțe psihofizice ale comportamentului simulat

Emoția formează o configurație complexă de reacții, un răspuns psihofiziologic concordant cu evenimentele. Procesele afective se definesc prin fenomene psihice complexe caracterizate printr-o conduită marcată de expresii emoționale dintre care distingem: modificări cognitive, modificări organice, vegetative (activarea sistemului circulator, creșterea activității cardiace, modificări ale tensiunii musculare, conductanței electrice a pielii, etc.), modificări comportamentale (expresii verbale, reacții, mimică, gesturi). Aceste trei modificări psihocomportamentale nu pot fi luate separat, ele interacționează simultan.

Dintre toate categoriile de răspuns emoțional aparent, cea mai elocventă pentru observator constituie expresia facială, fiind considerată ca un barometru al emoției; astfel bucuria, tristețea, mânia, teama, etc. pot fi citite foarte ușor pe fața unei persoane. Un indice care ne spune mai multe despre trăirea subiectivă pe care o încearcă persoana este expresia vocală în emoție; aceasta se traduce prin modificări ale tonalității, intensității, accentului, timbrului, acestea fiind determinate de nivelul tensiunii musculaturii. Un alt element este tremurul vocal (microtremurătura musculară) determinat de stresul psihologic.

Tremurul fiziologic are o intensitate maximă atunci cand o persoana nu este stresată. În momentul instalării stresului, tremurul vocal scade din intensitate sau este eliminat.

Indicatorii fiziologici utilizați pentru a evidenția gradul de trăire subiectivă a unei emoții, sunt: electroencefalograma ( E.E.G.), activitatea cardiacă și a sistemului circulator ( E.C.G.), rata respiratorie, tensiunea musculară, modificările conductanței electrice ale pielii (G.S.R.) etc.

Electroencefalograma reprezintă o măsură a emoției la nivel fiziologic central. Activitatea cardiacă și a sistemului circulator reprezintă una dintre cele mai frecvente prezențe și mai elocvente ale indicatorilor psihofiziologici ai emoției.

Tensiunea arterială, foarte utilizată în evidențierea emoției, reflectă atât ritmul bătăilor inimii (volumul de sânge circulat), cât și tonusul vasomotor local pe unitate de timp. Efectul modificărilor vasomotorii reflectă creșteri sau scăderi de volum sanguin la nivelul diferitelor parți din corp ( deget, mana, etc.), rezultat al vasoconstrucției.

Rata respiratorie este unul dintre cei mai vechi indici ai emoției. Aceasta poate fi înregistrată pneumatic ( la nivelul toracelui si abdomenului pentru poligraf), sau termoelectric ( la nivel nazal). Ritmul și aptitudinea undelor respiratorii, durata lor, raportul inspirație/respirație, etc. sunt afectate de tipul emoției ( agresivitate, frică, neliniște, etc.)

Tensiunea musculară poate fi înregistrată local sau generalizat prin intermediul înregistratorilor mecanici sau prin E.M.G.

Emoțiile de intensitate crescută se pot exterioriza în tremur. Modificările conductanței electrice a pielii reprezintă unul dintre cei mai sensibili indicatori ai activității fiziologice vegetative din emoție.

CONCLUZII:

Comportamentul reprezintă expresia globală (glandulară, motorie, verbală, efectivă, etc.) a unei persoane într-o împrejurare dată. Prin această reacție totală organismul uman răspunde la o situație trăită în funcție de stimulările mediului si de tensiunile sale interne. Comportamentul nu este doar un șir de reacții provocate de stimuli, ci o activitate complexă, dinamică, determinată bio-psiho-social prin care persoana își adaptează reacțiile sale la mediu.

Psihologia judiciară este interesată în primul rând, de ceea ce reprezintă devianța în sfera comportamentală. Statistic devianța reprezintă o abatere de la medie. Media o constituie comportamentul conformist, în raport cu normele sociale, iar comportamentul deviant ca abatere, semnifică deviațiile cu sens negativ, antivaloric, de tipul a tot ceea ce este denumit în termeni generici de comportament antisocial, criminalitate, delicvență sau infracționalitate.

Simularea apare în cele mai diferite situații – pentru disculpare, pentru a apăra pe cineva, din nevoia de protecție, din dorința de răzbunare, pentru a rezista presiunilor și normelor coercitive ale comunității. Simularea se realizează prin diferite strategii – inventare, exagerare, diminuare, adiție, omisiune, substituire, transformare, tăcere, etc.

CAPITOLUL III

BIODETECȚIA JUDICIARĂ

TEHNICA POLIGRAF

3.1 Istoricul tehnicii poligraf

“Simularea este o mistificare intenționată a adevărului, învăluită și susținută pragmatic”. Conștientizarea acestui fapt, de către persoanele abilitate pentru a lămuri situații de acest gen, a avut ca și consecință dezvoltarea și utilizarea unor metode și tehnici de detectare a comportamentului simulat.

Încă din antichitate judecătorii persani utilizau o metodă pentru detectarea nesincerității, numită “proba orezului”. Procedura consta în a solicita persoana supusă investigației să ingereze o anumită cantitate de orez după fiecare declarație, fiind informată că, datorită “Voinței Divine”, persoanele care dau declarații false nu sunt capabile să treacă proba – să înghită cantitatea necesară de orez. Cu toate că pare naivă, această metodă a dat rezultate favorabile în multe cazuri, mai târziu demonstrându-se că are un fundament științific – o stare de activare emoțională intensă are ca efect scăderea cantității de salivă secretată, ingerarea unei cantități de orez uscat fiind foarte greu de realizat.

De-a lungul timpului au fost făcute încercări și descoperite multe metode de detectare a comportamentului simulat, însă nici una nu a fost atestată că ar fi folosit un instrument științific riguros.

Prima încercare de a folosi un instrument științific, în scopul detectării nesincerității, a fost inițiată de către medicul militar italian Cesare Lombroso. Invenția sa, “hidrosfigmograful”, înregistra pe un tambur afumat modificări ale pulsului. Procedeul consta în introducerea mâinii subiectului într-o cuvă umplută cu apă. Mâna imersată era apoi aplicată spre partea de sus a cuvei printr-o membrană cauciucată. Modificările pulsului erau transmise apei, iar modificările de nivel ale apei erau transmise unui tub umplut cu aer și prevăzut la capăt cu o peniță aflată în contact cu un tambur rotitor afumat. Modificările organice înregistrate grafic permiteau o analiză detaliată în timpul audierii. Deoarece, prin această tehnică, doar o singură variabilă era înregistrată, instrumentul s-a numit “graf” și nu poligraf.

Mosso, colaborator al lui Lombroso, a descoperit că în timpul interogatoriului au loc modificări în tiparul respirator al criminalilor investigați.

În anul 1904, psihologii germani Wertheimer și Klein, pornind de la descoperirile fiziologului italian Mosso, propun ca modificările tiparului respirator să fie utilizat ca mijloc de detectare a nesincerității în investigațiile criminalistice.

Primul poligraf cu inscriptor în cerneală (“The Ink Polygraf “) a fost inventat și utilizat de către cardiologul britanic James MacKenzie în anul 1908.

Vittorio Benussi, profesor , decide să testeze sugestiile postulate de către Wertheimer și Klein. El înregistrează tiparurile grafice respiratorii descoperind că ratele inspirație/expirație se modifică implicit atunci când persoanele mint. În cazuri-test, fiind măsurate reprezentările grafice ale respirației a descoperit că dacă lungimea respirației ar fi divizată pe lungimea celor două procese (inspirație/expirație) s-ar observa diferențe semnificative la compararea lor înainte și după minciună. Această descoperire a fost publicată în anul 1914, constituind imboldul dezvoltării tehnicii poligraf în toată Europa.

Americanii preiau ideile europenilor în domeniul detectării nesincerității (comportamentului simulat) și dezvoltă o tehnică separată, catalizatorul acestei acțiuni fiind psihologul germano-american Hugo Munsterberg. În cartea să “On the Witness Stand”, 1908, în capitolul “Urmele Emoției” acesta discută efectele modificărilor cognitiv-emoționale asupra tensiunii arteriale, respirației, reacției galvanice a pielii etc. subliniind posibilitatea utilizării unor astfel de reacții pentru a detecta comportamentul simulat.

În 1915 Wiliam M. Marston, studentul lui Munsterberg, descoperă că schimbările presiunii sistolice a sângelui pot fi asociate cu minciuna. Tehnica lui consta în utilizarea unui sfigmomanometru cu ajutorul căruia obținea citiri periodice, discontinui a tensiunii arteriale pe parcursul unui test de detectare a nesincerității. În anul 1917 Marston utilizează tehnica să pentru rezolvarea unor cazuri de spionaj militar.

Încurajat de succesele obținute de către predecesorii săi, John A. Larson, în colaborare cu psihologul Robert Gisele, a realizat un aparat poligraf capabil să înregistreze în mod continuu tensiunea arterială, pulsul și respirația. Succesul repurtat de Larson în domeniul detectării comportamentului simulat se datorează în mare parte sprijinului acordat de către August Vollmer, șeful poliției locale din Berkeley, care utilizează acest tip de poligraf obținând rezultate remarcabile.

Leonarde Keller, studentul lui Larson, a popularizat rapid tehnica, iar în anul 1925 realizează un poligraf îmbunătățit denumit "Keller Polygraph". Acesta includea, în plus față de dispozitivele pentru înregistrarea modificărilor tensiunii arteriale-pulsului și respirației, un galvanometru pentru a înregistra ceea ce este cunoscut ca reflexul galvanic al pielii sau răspunsul electrodermal (galvanic skin reaction). În acest fel Keller punea bazele poligrafului modern.

John E. Reid descoperă că în anumite forme de activitate musculară neobservabilă, tensiunea arterială poate să se modifice în asemenea mod încât să afecteze acuratețea diagnosticului examinatorului.

Astfel în 1945, Reid realizează un model mai perfecționat de poligraf care, pe lângă celelalte modificări pe care le înregistra, stabilea legătura între micromișcările musculare și tensiunea arterială. Acest poligraf, în variante mai îmbunătățite tehnic însă păstrând aceleași principii de bază se utilizează, la scară largă, pentru detectarea comportamentului simulat.

Descrierea comportamentului emoțional

Evidențierea unei emoții poate fi făcută pornindu-se atât de la aspectul comportamental cât și de la cel al corelatelor psihofiziologice pe care aceasta le implică.

Comportamentul emoțional global reprezintă obiectivarea trăirii emoționale, întâlnită atât în aspectul inaparent, dar cel mai evident și mai ușor observabil în cel aparent. Aspectul aparent, denumit ca expresie emoțională, subsumează întreg ansamblul de reacții somatice și musculare (faciale, scheletice, viscerale, umorale etc.) pe care subiectul le dezvoltă în momentul experimentării unei emoții.

Modelul specific al modificărilor aparente emoționale este constituit din – motilitatea corporală, tremurul muscular, expresivitatea facială (mișcările oculare, coloritul epidermic, expresivitatea vocală, secreția sudoripară ) etc.

Dintre toate categoriile de răspuns emoțional aparent, cea mai elocventă pentru observator o constituie expresia facială, fiind caracterizată ca un barometru al emoției. Astfel bucuria, tristețea, mânia, teama etc. pot fi foarte ușor citite pe fața unei persoane. Expresia "alb ca varul", referitoare la starea emoțională dezvoltată de către subiect în cazul unei situații, ce implică trăirea unei stări emoționale intense, este asociată cu starea de vasoconstricție periferică (determinată de teamă). La subiectul supus unei anchete judiciare, în cazul săvârșirii unei infracțiuni, expresia emoțională descrisă anterior este deseori prezentă, însă într-o nuanță mai difuză datorită tendinței subiectului de a simula o altă stare decât cea pe care o trăiește într-o astfel de situație.

Expresia vocală în emoție reprezintă un indice care ne poate spune multe despre trăirea subiectivă pe care o încearcă persoana. Ea se poate traduce prin modificări în timbru, tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent etc. Aceste modificări sunt determinate de nivelul ridicat al tensiunii musculaturii scheletice generale, inclusiv a mușchilor laringelui care influențează tensiunea corzilor vocale, ducând la noi efecte de intensitate și tonalitate. Activitatea musculară a laringelui și a corzilor vocale are o influență directă asupra debitului sonor și ,în special, a frecvenței sunetelor.

Elementul cel mai evident în cazul trăirii unor emoții, pe un fond stressant (în cazul anchetei judiciare, a încercării de a simula etc.), este tremurul fiziologic (microtremurătura musculară) existent la nivelul tuturor mușchilor care acționează aparatul fonorespirator.

Tremurul fiziologic este o ondulație sau o oscilație minusculă determinată de stressul psihologic, ce corespunde frecvenței de 8-14 Hz. și poate fi atribuit undelor alfa. În cazul unei persoane care nu este stressată tremurul fiziologic are o intensitate maximă. În momentul instalării stressului, acesta scade în intensitate sau este eliminat.

Creșterile sau scăderile intensității, frecvenței, timbrului vocii, ca urmare a reducerii tremurului fiziologic, reprezintă un indice al gradului de stress pe care-l încearcă persoana, des utilizat în practicile criminalistice în vederea detectării comportamentului simulat.

Operând asupra modelului specific vegetativ și somatic nu trebuie separate aspectele externe, explicite, de cele implicite, abordându-se atât problema expresiei externe a emoției cât și a corelatelor neurofiziologice de care este legată.

Pe baza indicatorilor fiziologici utilizați atunci când studiem emoția putem obține o informație obiectivă asupra gradului de intensitate pe care aceasta-l implică. Indicatorii fiziologici utilizați pentru a evidenția gradul de trăire subiectivă a unei emoții, la nivel subiectiv sunt: electro-encefalograma (E.E.G.), activitatea cardiacă și a sistemului circulator, rata respiratorie, tensiunea musculară, modificările conductanței electrice ale pielii etc.

E.E.G.-ul reprezintă o măsură a emoției la nivel fiziologic central. Modalitatea de manifestare este a unei activări (aroussal) cu aspectul unui ritm de voltaj redus și frecvență ridicată, având ca efect blocarea ritmului alfa sincronizat (Dorofteiu, 1992). El apare în stările de emoție, depresie, anxietate, agitație etc. oferind indicații cu privire la intensitatea acestora. Măsurile pe care le oferă sunt nespecifice, referindu-se la starea respectiv nivelul de activare determinat de o emoție, însă foarte puțin la tipul emoției.

Activarea cardiacă și a sistemului circulator, prin ritmul cardiac, tensiunea sanguină și vasomotricitate, reprezintă una dintre prezențele cele mai frecvente și mai elocvente ale tabloului indicatorilor psihofiziologici ai emoției.

Ritmul cardiac oferă o dinamică marcată atât de caracterul stimulării emoției, cât și de faptul că acea stimulare este prezentă sau doar expectată. Astfel, emoția legată de prezența concretă a unor stimuli puternic stresanți determină o modificare în sensul accelerării ritmului cardiac, în timp ce doar anticiparea prezenței unor astfel de stimuli are ca efect decelerarea ritmului cardiac.

Foarte uzitată în evidențierea emoției, tensiunea sanguină reflectă atât ritmul bătăilor inimii (volumul de sânge circulant), cât și tonusul vasomotor local pe unitatea de timp. Gradientele de presiune sanguină pot interesa faza sistolică sau cea diastolică, precum și diferențele dintre acestea la un ciclu sistolă-diastolă.

Ca răspuns la stimulii cu caracter negativ pentru persoană, care provoacă emoția (în condiții de anxietate, stress etc.) are loc o creștere temporară a tensiunii relaționată cu modificări ale ritmicității cardiace sau a vasomotricității.

Efectul modificărilor vasomotorii reflectă creșteri sau scăderi de volum sanguin la nivelul diferitelor părți din corp (deget, mână, braț etc.) rezultat al vasoconstrcției sau vasodilatației din regiunea respectivă.

Nu se poate vorbi despre o modificare pletismografică unică în emoție, vasodilatația sau vasoconstricția putând apărea în funcție de calitatea diferită a emoției (frică – vasoconstricție periferică; rușine – vasodilatație). Uneori ambele reacții pot fi surprinse concomitent prin înregistrări în puncte multiple, deoarece dislocuirea unei cantități de sânge dintr-o regiune a organismului poate determina afluxul crescut de sânge într-o altă regiune.

Modificările cardiovasculare sunt indicatori ai activității fizice existente în emoții, ai specificului calitativ al acestora.

Una dintre cele mai vechi măsuri ale emoției o reprezintă rata respiratorie. Aceasta poate fi înregistrată pneumatic (la nivelul toracelui și abdomenului pentru poligraf) sau termoelectric (la nivel nazal). Reglarea respirației este complexă, fiind supusă atât controlului involuntar reflex (excitarea centrului respirator bulbar) cât și controlului voluntar.

Respirația este sensibilă la o varietate de variabile psihologice și modificări organice care însoțesc emoția. Astfel, ritmul și amplitudinea undelor respiratorii, durata lor, raportul inspirație/expirație, blocarea lor etc. sunt afectate de tipul emoției (agresivitate, frică, neliniște, groază etc.) precum și de starea conflictuală care le însoțește.

Cu toate că nu există stricte valori parametrice sau modele respiratorii care să poată fi atribuite unor tipuri specifice de emoții, indicatorul de față face obiectul unor sofisticate investigații asupra comportamentului simulat în domeniul criminalistic.

Tensiunea musculară poate fi înregistrată local sau generalizat fie prin intermediul înregistratorilor mecanici, fie, mai modern, prin culegerea potențialelor musculare electrice (E.M.G.). Acest tonus este considerat a fi strâns legat de starea emotivă. Astfel există o corelație pozitivă între E.M.G. din regiunea frontală și prezența anxietății, între înregistrările poligraf pentru micromișcările musculare și comportamentul simulat etc.

Balanța mușchilor scheletici este în general echilibrată, și scăzută în relaxare. În actul motor, în stările emoționale crescute balanța nivelului tensiunii devine nu numai ridicată ci și discontinuă, cauzând tremorul. Emoțiile de intensitate crescută se pot exterioriza în tremor, acesta putând chiar dezorganiza răspunsul motor din momentul respectiv.

Modificările conductanței electrice a pielii reprezintă unul dintre cele mai sensibile măsuri ale activității fiziologice vegetative în emoție. Când activitatea corticală este redusă, iar componenta simpatică predomină conductanța electrică a pielii este mică, curba reacției crescând.

În cazul confruntării repetate cu stimuli nocivi, anxiogeni, conductanța electrică a pielii scade condiționat înaintea impactului cu stimulul, crește în timpul primei faze de acțiune a acestuia după care scade treptat. Folosindu-se o metodă poligrafică au fost obținute schimbări de potențial în raport cu încărcătura emoțională a cuvântului stimul. Paralel cu reacția electrodermică are loc o intensificare a activității glandelor sudoripare, indicatori ai stressului emoțional.

Toate aceste corelate psihofiziologice și comportamentale ale emoției pot fi întâlnite în cadrul practicii judiciare, mai specific în domeniul detectării comportamentului simulat, având rolul de indici indirecți ai aspectului afectiv care acompaniază persoana în tot ceea ce face.

Descrierea comportamentului simulat

Comportamentul reprezintă expresia unei relații a organismului cu mediul înconjurător, apariția lui fiind determinată de necesitatea unui răspuns la o incitare endogenă sau exogenă. Acesta constituie o reacție globală (atât la nivel sistemului psihic cât și organic) a unei persoane într-o anumită împrejurare.

Sistemul de referință al unui comportament îl reprezintă situația sau contextul social, în care persoana devine parte activă, relaționându-se cu particularitățile situației în funcție de particularitățile și trăsăturile personalității sale.

Dezvoltarea unui comportament se află în strânsă legătură cu felul de a gândi, simți și trăi al persoanei, aflată în contact cu diferite aspecte ale mediului.

Înțelegerea comportamentului unei persoane, într-o împrejurare sau alta, presupune în mod necesar cunoașterea motivelor care o animă, precum și a scopurilor care prefigurează și orientează conduita. Prin mijlocirea motivelor și scopurilor, comportamentul uman se află în conexiune directă cu conștiința, de al cărei control depinde.

O particularitate a comportamentului îl constituie caracterul învățat, dobândit, al acestuia. Procesul de învățare reprezintă un fenomen care se extinde la nivelul întregii vieți umane, prin el înțelegându-se orice achiziție pe care subiectul uman este capabil să o facă și care la rândul ei îi va influența comportamentul. Individul se cunoaște pe sine din încercările vieții prin intermediul comportamentelor pe care le dezvoltă, reușita respectiv nereușita în aceste comportamente, reprezentând aspecte ale învățării, răsfrângându-se atât asupra mediului cât și asupra lui.

Noțiunea de comportament exprimă o realitate psihologică dependentă atât de lumea internă cât și de cea externă.

Dacă adepții "behaviorismului ortodox" foloseau termenul de comportament pentru a face referire la reacțiile exteriorizate ale organismului, la ceea ce putea fi observat, înregistrat și măsurat direct, odată cu dezvoltarea procedeelor și tehnicilor de înregistrare a reacțiilor organismului au putut fi descoperite și urmărite noi modificări interne legate de procesele gândirii, emoției, limbajului etc. mai fine decât cele observate anterior. Astfel s-au putut distinge două modalități de răspuns comportamental:

comportamentul aparent (overt behavior) care subsumează reacțiile exteriorizate ale persoanei, observabile direct, dintre care amintim: limbajul vorbit sau gestual, activitatea de mișcare a membrelor sau corpului etc.;

comportamentul inaparent (covert behavior) care include modificările interne, indirect decelabile, legate de procesele gândirii, emoției, limbajului etc. cum ar fi: modificările la nivelul ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, modificarea ritmului respirator, a secreției salivare, creșterea conductanței electrice a pielii, modificarea compoziției chimice a sângelui, micromișcările laringelui etc.

Există o continuă interșanjabilitate între cele două modalități comportamentale în sensul că unui comportament aparent îi corespund obligatoriu forme de comportament inaparent, dar nu oricăror manifestări inaparente le corespund manifestări de comportament aparent. Atât modalitățile aparente cât și cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristică de unicitate pentru momentul respectiv.

Domeniul psihologiei judiciare, privit prin prisma aspectelor discutate anterior, îl reprezintă comportamentul deviant. Acesta este văzut ca o abatere de la medie, care este reprezentată de comportamentul de conformare la normele și regulile, formale și informale, impuse de către societate.

Comportamentul deviant, ca abatere, semnifică deviațiile în sens negativ față de comportamentul conformist presupunând o apropiere de ceea ce este denumit în termeni generici comportament antisocial, infracțional, criminalitate.

Comportamentul deviant include abaterile de la normele sociale, iar cel infracțional se referă la abaterile și încălcările normelor juridice penale.

Devianța desemnează noncomformitatea, încălcarea atât a normelor cât și a regulilor sociale. Aceasta are o sferă mult mai largă decât infracționalitatea, deoarece include nu numai încălcările legii penale ci și deviațiile de comportamentul dezirabil social.

Proces apartenent condițiilor fundamentale ale vieții sociale, devianța trebuie privită ca un fenomen normal în cadrul evoluției societății, care prin evidențierea abaterilor semnificative de la normele de conduită promovate într-un spațiu cultural, are atât o semnificație negativă, disfuncțională cât și una pozitivă, funcțională. În sens funcțional devianța activează conformarea, favorizând totodată și reglementarea unor aspecte indezirabile ale normelor și regulilor sociale.

Comportamentul infracțional reprezintă ansamblul actelor care, încălcând regulile juridice penale și lezând drepturile anumitor instanțe (persoane, instituții etc.) impun adoptarea unor sancțiuni din partea unor instituții specializate în a exercita controlul social (poliție, justiție etc.).

În cazul unei anchete judiciare, efectuate ca urmare a unui comportament infracțional sau deviant săvârșit de o persoană, "autorul" va fi motivat spre dezvoltarea unei conduite având ca scop ascunderea sau falsificarea sensului realității. Individul va da intenționat un răspuns străin aceluia pe care-l cunoaște, exteriorizând sau camuflând o expresie ce nu se potrivește cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic încercat. O astfel de manifestare poartă numele de comportament simulat.

Simularea unor probleme sau tulburări psihice constituie o conduită frecvent întâlnită în practica medico-legală și judiciară.

În plan judiciar, comportamentul simulat este utilizat cel mai adesea în speranța absolvirii de consecințele penale ale faptei, pentru diminuarea sau disculparea învinuitului. Ponderea, durata și aspectul simulării sunt proporționale cu scopul urmărit de subiect.

Normele morale pot sancționa principial atât adevărul falsificat cât și cel tăinuit (forme ale simulării). Practica socială preferă însă o apreciere mai concretă, centrându-se pe aspectul utilitar al simulării, izvorât din cunoașterea scopului urmărit. Astfel în cazul tăinuirii evoluției bolii unui pacient vom vedea în aceasta o simulare în scopuri benefice doar dacă reușim să scoatem în evidență aspectul urmărit.

În literatura de specialitate sunt descrise următoarele tipuri de comportament simulat:

simularea propriu-zisă, caracterizată prin caracterul premeditat și conștient de inducere în eroare, care anticipează un act. Subiectul "interpretează" o simptomatologie specifică unor afecțiuni neuropsihice: false paralizii, surditate, mutism, crize convulsive etc.;

suprasimularea, caracterizată prin exagerarea și grefarea de noi tulburări pe o structură dizarmonică deja existentă, reală, în scopul evidențierii unei stări maladive mult mai grave decât este în realitate;

falsificarea anamnezei, constând în construirea unei biografii cu numeroase afecțiuni suferite în timpul copilăriei (traumatisme cranio-cerebrale, crize convulsive, tentative de sinucidere etc.), internări înainte și după săvârșirea infracțiunii etc., pentru a-și procura un "alibi" sau pentru a obține un diagnostic de suferință mintală, care să poată fi exploatat ulterior în expertiza medico-legală psihiatrică;

disimularea reflectă o motivație psihopatologică particulară, la care se adaugă ca o condiție favorizantă o situație psihologică sau de ordin social, de frustrare, de îngrădire a drepturilor subiectului. Acesta își ascunde diagnosticul deoarece în condițiile "afișării" bolii sale, reacția socială va fi de respingere cu consecințe asupra personalității sale.

Din perspectiva psihologiei judiciare, simularea este un construct strategic folosit de persoana investigată împotriva anchetatorului, vizând o finalizare persuasiv-acțională.

Identificarea comportamentului simulat presupune elaborarea unei metodologii bazată nu numai pe indicatori de cercetare foarte fini ci și pe o metodică adecvată, care să simplifice și să accentueze raportul dintre diferite categorii de stimuli induși în experiment și consecințele lor.

Simularea poate fi descoperită prin sesizarea contradicțiilor sau caracterului absurd al relatărilor făcute de persoana investigată. Aceasta concentrându-și întreaga atenție pe modalitatea de dezvoltarea a unui comportament simulat plauzibil pentru anchetator, nu va putea eluda emoția însoțitoare, determinată de percepția riscului de a fi detectat, perceperea unor neconcordanțe între afirmațiile făcute etc. și care poate fi demascatoare prin modificările aparente sau inaparente pe care le declanșează.

Tehnici de control a comportamentului simulat

Procesele cognitive ca gândirea, limbajul intern, reprezentarea sau imaginarea anumitor fenomene etc. sunt însoțite de unele manifestări observabile și neobservabile direct, care pot fi constatate în mod obiectiv prin înregistrarea cu ajutorul unor aparate (poligraf, fonograf etc.) a modificărilor vasculare, cerebrale, de temperatură a pielii și respiratorii.

La persoanele normale din punct de vedere psihofiziologic, comportamentul simulat (minciuna) este adeseori asociat cu trăirea unor stări emotive intense care se accentuează în momentul investigației criminalistice.

Cele mai frecvente reacții psihofiziologice care au fost puse în evidență la subiecții supuși anchetei judiciare, ca urmare a unor comportamente infracționale săvârșite și care erau motivați pentru dezvoltarea unui comportament simulat, au fost: accelerarea ritmului cardiac, creșterea presiunii sangvine, apariția fenomenelor vaso-dilatatorii și vaso-constrictorii (hiperemie sau paloare), accelerarea și sacadarea respirației, dereglarea fonației și emisiunii de sunete, hiposalivația și contractarea subită a mușchilor scheletici.

Toate aceste reacții neurovegetative, declanșate intern, sunt slab supuse unui control voluntar fiind determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat, rod al unei evaluări cognitive a situației. Aceste reacții sunt asociate cu un comportament manifest, cu valoare de identificare, pentru specialiștii din domeniul judiciar, a unei disonanțe între declarațiile subiectului și gradul de acord asupra lor. Comportamentele externe relaționate cu modificările neurofiziologice amintite anterior sunt: schimbări ale mimicii și pantomimicii, datorită unei stări pronunțate de agitație psihomotorie; blocarea bruscă a funcțiilor motorii; tremorul din voce, datorat modificărilor respiratorii relaționate cu emiterea de sunete de către mușchii fonatori; modificarea timpului de latență între perceperea întrebării și furnizarea răspunsului, care în situații emoționale ridicate este mare.

Comportamentele prezentate anterior sunt elemente ale vieții psihice și comportamentale pe care orice persoană le experimentează de-a lungul vieții, fie că a fost sau nu obiect al unei investigații criminalistice. Ele au fost puse în evidență prin diverse încercări practice și experimentale de-a lungul timpului, însă ceea ce s-a obținut sunt doar patternuri de posibile manifestări (comportamentale și fiziologice) care diferă de la o persoană la alta datorită frecvenței, intensității, duratei etc. În funcție de modul în care sunt trăite și exteriorizate aceste "comportamente" s-au creat tehnici de control a sincerității declarațiilor (comportamentului simulat), tehnici care presupun atât o bună stăpânire a metodologiei lor cât și o vastă și îndelungată practică în domeniul psihologiei judiciare.

În cadrul acestor tehnici intră:

a) metoda asocierilor de idei;

b) metoda expresiei motrice;

c) tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente;

d) metoda detectării stressului din voce;

e) tehnica poligraf.

3.4.1 Metoda asocierilor de idei

Ca tehnică de diagnosticare a comportamentului simulat, pornește de la premisa că o anumită semnificație a cuvintelor-stimul, care se prezintă subiectului investigat, determină o activare la nivelul rețelelor semantice, exercitând o influență specifică stării emoționale a subiectului, respectiv asupra asociațiilor pe care acesta le stabilește ulterior.

Există o serie de criterii care-și fac simțită prezența în orientarea stabilirii asocierilor de idei legate de un cuvânt stimul. Astfel dacă la cuvântul stimul "mic" se răspunde prin cuvântul "mare", iar la "alb" cu "negru", se poate concluziona că asocierile făcute au la bază principiul contrastului.

Una dintre modalitățile acestei tehnici strâns legate de detectarea comportamentului simulat o reprezintă înregistrarea timpului de latență.

Anastasi, în urma utilizării acestei metodologii, concluziona: "dacă viteza de reacție verbală este diferită la cuvintele critice față de cele nesemnificative, dacă subiectul refuză răspunsul la unele cuvinte critice sau repetă, în lipsa altui cuvânt, răspunsuri verbale anterioare, atunci vinovăția subiectului poate fi socotită dovedită".

Prin timpul de latență se înțelege perioada care se scurge de la emiterea unui stimul până la producerea reacției.

În cadrul acestor tehnici intră și proba Abrahamsen-Rossanof-Yung, care utilizează tehnica asocierii de cuvinte însoțită de înregistrarea timpilor de răspuns, ca indicatori ai stărilor afective legate de evenimente pe care persoana, obiect al investigației, vrea să le ascundă. Procedura constă în administrarea unei liste de cuvinte la care subiectul trebuie să găsească cuvinte asociate, într-un timp cât mai scurt. Lista este elaborată de către un specialist în domeniul detecției comportamentului simulat, după o studiere detaliată a cazului, și cuprinde cuvinte "neutre" respectiv "afectogene", a căror semnificație este legată direct sau indirect de ceea ce subiectul încearcă să ascundă. Comparația între reacțiile la cele două tipuri de cuvinte (neutre/afectogene) permite decelarea influenței emotivității, determinată de perceperea riscului de a fi detectat, asupra tipului de răspuns oferit și a timpului de reacție, cunoscându-se că la stimulii neutri timpul de latență este constant iar la cuvintele afectogene crescut.

Indicii care se urmăresc pentru a se putea pune în evidență tendința de simulare a subiectului sunt:

latența răspunsului – variabilă în funcție de subiect și condiționată de natura stimulilor. Este mai mare pentru cuvintele abstracte decât pentru cele concrete. Timpii de reacție mai mari de patru secunde indică o încercare de simulare.

repetarea cuvântului stimul – necesară pentru a avea timp să elaboreze un alt tip de răspuns.

asociația superficială – asociația intrinsecă, corectă, presupusă a fi cea cerută de către cuvântul stimul, este derogată uneia superficiale. Se presupune că subiectul, considerând că asociația inițială ar fi prea expresivă, încearcă să o substituie uneia mai puțin incriminante.

repetarea cuvintelor oferite ca răspuns – cuvântul de răspuns repetat de mai multe ori indică existența unei semnificații care trebuie verificate.

modificarea sensului cuvântului inițial – constă în oferirea unui răspuns pe care apoi încearcă să-l explice privit dintr-o altă perspectivă etc.

În majoritatea cazurilor indicii, prezentați anterior, apar strict legați de anumite cuvinte stimul, chiar și la repetarea probei.

Metoda expresiei motrice

Primele încercări legate de această metodă presupuneau înregistrarea reacțiilor fiziologice ale unui subiect care era investigat folosindu-se tehnica asocierilor libere.

S-a constatat că cu cât încărcătura emoțională a cuvântului prezentat era mai mare, cu atât pe inscriptor apăreau reacții vegetative (respirația, E.E.G.) mai ample, iar fonograma răspunsului verbal prezenta o latență mărită.

Bazându-se pe cercetări ca cele descrise anterior și observând legătura, creată în timp, între un fenomen central, nemăsurabil direct și un fenomen motor-periferic (presiuni digitale ritmate pe o membrană pneumatică) psihologul rus H.R.Luria elaborează o nouă metodă numită a "expresiei motrice". Experimentul consta în faptul că subiectul trebuia să-și dubleze răspunsul verbal, la cuvântul stimul conținut în listă, cu o reacție motorie (apăsarea pe o clapă). În aceste condiții subiectul își concentrează atenția asupra mâinii cu care trebuie să îndeplinească sarcina, modificările care au loc la nivelul celeilalte mâini scăpând controlului conștient, fiind înregistrate. Înregistrarea unui tremor asociat cu o latență ridicată a răspunsului verbal reprezenta indiciul unei eventuale tentative de simulare.

Luria constată că în condițiile unei puternice activări emoționale, produsă de efortul de disimilare, curba motrică înregistrată se modifică în așa măsură încât această activare emoțională este decelabilă.

Metoda prezentată și-a avut utilitatea la vremea apariției ei (prima parte a secolului xx) azi fiind înlocuită de alte tehnici cu o acuratețe mult crescută.

Tehnici pentru suprimarea cenzurii conștiente

Scopul acestei tehnici este suprimarea controlului conștient al declarațiilor, astfel încât răspunsurile să fie automate, lipsite de deformarea controlului rațional voluntar.

Tehnicile de acest gen își au originea în antichitate unde, cunoscându-se efectul alcoolului asupra stării de conștiință și a controlului voluntar, prizonierilor de război li se administra alcool pentru a se putea obține de la aceștia informații care în stare normală nu ar fi fost furnizate.

După studierea efectelor pe care le are hipnoza asupra stării de conștiință s-a recurs la folosirea ei pentru detectarea comportamentului simulat. În anul 1905 Sanchez Herrera a utilizat pentru prima dată hipnoza în practica judiciară. În urma experienței acumulate acesta concluzionează că metoda nu poate fi generalizată deoarece pe lângă un bun hipnotizator este nevoie și de complezența celui care urmează să fie hipnotizat. Afirmațiile lui Herrera se bazează pe experiența să și pe pe un suport teoretic destul de slab, la acea vreme.

Cercetările ulterioare au demonstrat existența a două tipuri de tehnici de hipnotizare care pot fi utilizate în practica judiciară

una permisivă (maternă) – care presupune un mod "cald" de abordare a persoanei ce urmează a fi hipnotizată, complezență din partea acesteia, aderență la procedură etc.

una agresivă (paternă) – care presupune ca individul să nu coopereze și să nu dorească implicit să fie hipnotizat, bazându-se pe abilitățile hipnotizatorului și având o modalitate specifică de abordare a persoanei.

De altfel nu este greu de înțeles de ce tehnica de hipnotizare folosită de Herrera nu se putea aplica decât în situații rare persoanelor aflate sub investigație judiciară. O persoană vinovată va fi motivată pentru a se împotrivi sau simula starea de transă în vederea eludării informațiilor pe care acesta nu vrea să le mărturisească.

Hipnoza ca tehnică de detectare a comportamentului simulat se aplică în prezent în domeniul criminalistic alături de investigațiile cu ajutorul poligrafului.

O altă metodă subsumată acestei categorii presupunea utilizarea acestei unor substanțe psiho-farmaceutice ca eterul, morfina, preparate barbiturice etc. care aduc subiectul, căruia i se administrează, într-o stare de semiconștiență numită "automatism oniric". În această stare cenzura conștientă este obnubilată, fără a se suprima complet capacitatea de exprimare sau de reacție automată.

În anul 1918, un medic american – House – a lansat un nou preparat numit Truth-serum (serul adevărului). În urma administrării substanței respective, autorul pretindea că se obțin declarații foarte sincere în legătură cu infracțiunea pe care un subiect a comis-o. Procedura consta în administrarea serului (1% bromhidrat de scopolamină și 2% clorhidrat de morfină) la fiecare jumătate de oră în doze de 1 sau 2 mm3 (în funcție de greutate și vârstă)până la obținerea unei stări de semiconștiență.

O astfel de tehnică este interzisă în prezent considerându-se că ar reprezenta o gravă încălcare a dreptului de apărare a individului în fața organelor judiciare.

Metoda detectării stresului din voce

Datele oferite de literatura de specialitate demonstrează că printre indicatorii cei mai sensibili ai emoției se înscriu și caracteristicile conturului, vitezei, amplitudinii frecvenței tonului fundamental al vocii de-a lungul unei rostiri, ca urmare a modificărilor de ordin fiziologic în aducția și abducția corzilor vocale.

Schimbările la nivelul frecvenței tonului fundamental se instalează, de regulă, în spectrul neauzibil al vocii, domeniu care nu este în întregime controlat de conștiință.

Detectorul de stress psihologic (P.S.E.-psychological stress evaluator), este un dispozitiv care permite evidențierea stressului emoțional din voce, mai exact modulațiile, inauzibile și involuntare, de frecvență (FM.) în registrul 8-12Hz. (8-14Hz.- după alți autori). Aceste modulații de frecvență, a căror intensitate și pattern sunt invers proporționale cu gradul de stress al vorbitorului, se presupun a fi rezultatul tremurului fiziologic care acompaniază contracția voluntară a mușchilor striați implicați în vorbire. În timpul perioadei fără stress, modulațiile sunt sub controlul S.N.C. (sistemului nervos central). La apariția stressului sistemul nervos autonom (S.N.A.) devine dominant, având ca efect inhibiția mușchilor fonatori cu repercusiuni la nivelul registrului FM. Această inhibiție, indicator al stressului emoțional, este evidențiată de către detectorul de stress din voce ca o caracteristică blocantă sau ca o formă de undă rectangulară.

În investigațiile criminalistice, pentru obținerea unor rezultate superioare în analizarea emoției manifestate în voce, se folosește un cuplu de aparatură. Un astfel de cuplu cuprinde:

un magnetofon profesional de înaltă performanță tehnică cu care se înregistrează răspunsul dat de subiect la poligraf;

un sonograf de tipul ;

un aparat de detectare a stressului din voce cu ajutorul căruia se transcrie pe vocograme reprezentarea sonoră a răspunsului dat de subiect în timpul testării la poligraf.

Folosirea acestei metodologii pentru detectarea comportamentului simulat prezintă mai multe avantaje:

înregistrarea profesională a răspunsului dat de subiect care va permite reținerea și transcrierea cu ajutorul sonografului a modificărilor produse în voce și vorbire, rezultate a stării emoționale trăite;

posibilitățile științifice oferite de sonograf în transcrierea pe vocograme a caracteristicilor care pun în evidență modificările produse în voce;

posibilitatea de a corela rezultatele obținute cu ajutorul poligrafului cu cele provenite din studierea vocogramelor.

Detectorul stressului din voce procesează frecvențele din voce, le păstrează pe o bandă magnetică, utilizând filtre electronice și tehnică de discriminare a frecvențelor. Modelul specific de stress apare ca un traseu mișcător pe o hârtie, specială pentru înregistrat.

Caracteristicile vocale care pun în evidență emoția determinată de disimularea adevărului, analizate cu ajutorul acestei tehnici sunt (Horvath, 1979):

valorile (medie și limitele minime/maxime) ale frecvenței tonului fundamental al vocii;

durata emisiei vocale;

intensitatea consoanelor explozive;

viteza de articulare;

timpul de latență.

Acest dispozitiv a fost considerat ca fiind un detector al minciunii mediat vocal, multilateral, dar nu mai eficient decât poligraful. Studiile efectuate de Barland (1975), Kubis (1973) și Horvath (1978), în ceea ce privește acuratețea detectării comportamentului simulat cu cele două dispozitive au pledat în favoarea utilizării poligrafului, ca tehnică cu predictibilitate mult crescută.

3.4.5 Sistemul de probațiune prin tehnica poligraf

Este una dintre cele mai performante tehnici folosite în domeniul detectării comportamentului simulat, cu ajutorul ei neînregistrându-se minciuna ca atare, ci modificările fiziologice determinate de emoțiile care însoțesc acest comportament.

Detecția comportamentului simulat prin tehnica poligraf se bazează pe următoarele aspecte, considerate a fi fundamentarea științifică a acesteia: "în săvârșirea unei fapte penale subiectul participă cu întreaga sa personalitate, mobilizându-și pentru reușita infracțională întregul său potențial cognitiv, motivațional și afectiv. Acest lucru face ca actul infracțional să nu rămână ca o achiziție întâmplătoare, periferică a conștiinței, ci să se integreze în aceasta sub forma unei structuri infracționale stabile cu conținut și încărcătură afectiv-motivațională specifică, cu rol motivațional bine diferențiat".

Scopul folosirii acestei tehnici este de a se depista emoția, apărută datorită simulării, prin surprinderea reactivității activatorii-generale, care implică atât mecanisme centrale cât și periferice.

Disimularea adevărului făcută în mod conștient necesită un efort voluntar, care declanșează stări emoționale ușor decelabile în parametrii psihofiziologici. Dacă negarea adevărului este posibilă în plan verbal, acest lucru nu este posibil la nivelul reactivității neurovegetative, unde disonanța cognitivă creată capătă proporții, instanța corticală conducând centrii sistemului nervos vegetativ către dezechilibrări și reechilibrări succesive, care sunt evidențiate de către înregistrările făcute prin tehnica poligraf.

La baza utilizării tehnicii poligraf stau următoarele criterii:

funcționarea acestui aparat se bazează pe faptul că o minciună spusă conștient, pe lângă efortul mintal pe care-l necesită, produce și o anumită stare de tensiune emoțională (teamă);

producerea tensiunii emoționale își are originea în declanșări involuntare ale sistemului neurovegetativ concomitent conștientizării pericolului de a fi detectat, și în inițierea prin aceasta a instinctului de autoconservare;

prin folosirea poligrafului nu se lezează cu nimic integritatea sau demnitatea individului;

testarea la poligraf se face numai cu acordul subiectului și consimțământul apărării; fără cooperarea subiectului testul nu se poate efectua;

metodologia de testare nu este interzisă de lege, ea aducându-și aportul la aflarea adevărului, pentru justa soluționare a cauzelor penale. Testarea poate fi făcută atât în scopul stabilirii vinovăției unei persoane, cât și în scopul stabilirii nevinovăției acesteia.

Aparatul înregistrează simultan, pe o diagramă, modificările a cinci parametrii psihofiziologici aflați în strânsă legătură cu latura emoțională a subiectului – respirația (la nivel toracic și abdominal), reacția electrodermică, tensiunea arterială/puls și micromișcările musculare. Fiecare dintre acești parametrii, înregistrați grafic, prezintă caracteristici specifice pe care examinatorul le analizează și interpretează (în baza unei pregătiri bine fundamentate), formulând concluziile cu privire la sinceritatea, respectiv nesinceritatea persoanei.

În cele ce urmează vom face o prezentare a procedurii de testare folosindu-se tehnica poligraf, atât cât codul deontologic privind metodologia de testare o permite.

În vederea efectuării unei examinări la poligraf este necesar examinatorul să obțină cât mai multe informații exacte, cu privire la toate faptele și circumstanțele existente, care constituie baza suspectării sau acuzării persoanei ce urmează a fi testată. Până când examinatorul nu este complet informat despre caz, nu se recurge la procedura de testare.

Procedura constă în trei etape – un interviu pre-test, testarea propriu-zisă și o etapă de interpretare a diagramelor și informațiilor psihocomportamentale obținute în urma testării.

Testarea la poligraf începe cu discuția pre-test în decursul căreia examinatorul va chestiona persoana despre fapta în legătură cu care este bănuit. În cadrul discuției pre-test examinatorul va informa persoana asupra procedurii de testare și a aspectelor pe care le implică, cerându-se acordul pentru a fi testat. Trebuie precizat că nici o testare la poligraf nu se efectuează fără acordul scris al persoanei.

În cursul acestei discuții pre-test examinatorul va formula și prezenta subiectului întrebările care-i vor fi adresate în timpul testării. Trebuie precizat că există trei tipuri de întrebări: relevante, neutre și de control, la care subiectul, conform instructajului primit, va răspunde prin "DA" sau "NU", așa cum dorește.

Persoana este invitată să ocupe loc pe un fotoliu special, alături de poligraf, iar examinatorul procedează la atașarea senzorilor pe corpul subiectului. Din acest moment, testarea poate începe.

După adresarea ultimei întrebări, subiectul este deconectat de la aparat, examinatorul urmând a interpreta modificările înregistrate în traseele diagramei poligraf. În urma interpretării traseelor, examinatorul va formula o concluzie asupra sincerității sau nesincerității răspunsurilor oferite de subiect.

În cazul unei reactivități psihoemoționale mai puțin evidente se apelează la un test de stimulare utilizat pentru a mării percepția riscului detectării, numit "testul cu cartonașe". Vom proceda la descrierea acestui test deoarece cercetarea de față este centrată pe aspecte legate de răspunsurile subiecților la administrarea acestui test.

Testul cu cartonașe – urmează imediat după primul test și constă în prezentarea a șapte cartonașe diferit numerotate (după reguli bine stabilite), așezate cu fața în jos. Subiectului i se cere să aleagă unul, să se uite și să rețină numărul de pe el, după care să-l așeze cu fața în jos, pe fotoliu în fața lui. Trebuie precizat faptul că înainte de administrarea testului examinatorul prezintă subiectului un instructaj, un aspect al acestuia precizează faptul că răspunsul subiectului trebuie să fie "NU", la orice întrebare în legătură cu numărul de pe cartonașul ales. Deci răspunsul la una din întrebări va fi implicit o minciună.

Pe baza interpretării graficului obținut în urma înregistrării poligraf a modificărilor psihofiziologice concomitente cu răspunsul subiectului, examinatorul îl va informa pe acesta despre numărul de pe cartonașul ales demonstrându-i că acest aparat nu poate fi înșelat.

Principala valoare a testului cu cartonașe este:

să stimuleze subiecții "mincinoși" în răspunsurile negative pe care le vor da, la întrebările relevante următoare;

de a asigura subiecții sinceri în legătură cu siguranța pe care le-o oferă tehnica poligraf;

de a oferii subiectului simulant posibilitatea de a încerca să denatureze reprezentările grafice ale poligrafului, evidențiind astfel răspunsul nesincer.

Tehnica poligraf, abordând în mod indirect planul conștiinței subiectului, caută să evidențieze dacă acesta redă cu fidelitate și în mod sincer informații în legătură cu fapta pentru care este suspectat, adică elemente de conținut ale "realității subiective" pe care o poartă în planul conștiinței sale (elemente legate de timp și loc, modul de operare etc.).

Tehnica poligraf furnizează date pe baza cărora pot fi obținuți indici ce permit:

eliminarea suspecților ce se dovedesc a nu fi implicați în cauze penale;

identificarea autorilor de infracțiuni, indiferent de natura acestora;

stabilirea împrejurărilor care califică sau agravează unele fapte penale;

stabilirea sincerității declarațiilor persoanelor audiate;

soluționarea contradicțiilor care apar între declarațiile persoanelor constituite ca părți în procesul penal;

depistarea caracterului calomnios al unor denunțuri sau plângeri penale.

Condiția obligatorie pentru examinarea cu ajutorul tehnicii poligraf este normalitatea psihofiziologică a subiectului. Persoanele care urmează a fi examinate cu tehnica poligraf trebuie să îndeplinească următoarele condiții

să nu fie supuse unor anchete obositoare;

să li se asigure o alimentație normală;

să nu fie sub influența băuturilor alcoolice sau să fi consumat alcool cu 12 h înainte de testare;

să nu fie duse la locul faptei;

să nu participe la confruntări pe tema infracțiunii etc.

Există o serie de factori care pot influența (afecta) rezultatele testării la poligraf.

Dintre aceștia amintim:

neconștientizarea posibilității de detectare a nesincerității declarațiilor (subiecții cu un QI. scăzut, grad de școlarizare scăzut etc.);

frazeologia inadecvată a întrebărilor relevante sau de control;

numărul prea mare de întrebări în cadrul unui test sau numărul prea mare de teste administrate subiectului în cazul unei singure examinări, pot duce la scăderea reactivității subiectului;

incomoditatea fizică sau psihică din timpul examinării;

nemulțumirea unei persoane sincere față de examinarea la poligraf etc.

Respectarea cu rigurozitate a metodologiei, de către cei care utilizează această tehnică în vederea detectării comportamentului simulat, asigură exactitatea în examinare, orientând just cercetările curente și ajutând la elaborarea de noi ipoteze de lucru în cauzele cu autori necunoscuți.

3.4.5.1 Paradigme ale tehnicii poligraf

Procedurile tradiționale de detectare a comportamentului simulat utilizează multiplii indici anatomici ai activării fiziologice (GSR., T.A.-puls, respirația) asociați cu observații asupra comportamentului pentru a se putea infera sinceritatea/nesinceritatea răspunsurilor oferite de către subiectul examinat. Se stipulează că frica de a fi detectat și pedepsit produce modele specifice ale aroussal-lui anatomic și modificări comportamentale asociate cu comportamentul simulat, care pot fi identificate prin examinarea la poligraf.

Există două paradigme de bază utilizate în detectarea comportamentului simulat (nesincerității): paradigma testului prezumției de vinovăție (GKT.- Guilty Knoweldge Test) și paradigma testului întrebării de control (CQT.- Control Question Test). În ambele, întrebările îi sunt adresate subiectului în timp ce se înregistrează răspunsurile fiziologice. Se consideră că declanșarea reacțiilor emoțional-fiziologice acompaniază răspunsul care "îngrijorează" subiectul, iar aceste reacții sunt exprimate în înregistrările fiziologice de la poligraf.

Diferențele între cele două paradigme se răsfrâng la următoarele niveluri:

tipul întrebărilor utilizate;

tipul informațiilor căutate de investigator (examinator);

natura sarcinilor pe care investigatorul le adoptă în dezvoltarea celor două tipuri diferite de teste (GKT.&CQT.), corespunzătoare particularităților subiectului.

Cea mai utilizată procedură poligraf pentru determinarea comportamentului simulat a fost tehnica întrebării de control (CQT.) dezvoltată de John Reid în anul 1974. Prin ea se încearcă a se ajunge la esența problemei cu ajutorul câtorva tipuri de întrebări de forma: "Te-ai gândit vreodată să furi "un obiect" (ceas, brățară, caculator etc.) dintr-un magazin?". Aceste întrebări sunt controlate de alte întrebări de forma: "Te-ai gândit vreodată să furi ceva?".

Tehnica este fundamentată teoretic prin faptul că o persoană nesinceră va reacționa puternic la întrebările relevante și slab la cele de control, în timp ce persoana nevinovată, aflată sub investigație, va reacționa exact invers.

În contrast cu CQT. tehnica GKT. implică o mai mare specificitate.

Acest test (GKT.) reprezintă o expresie a proceselor cognitiv-emoționale comparativ cu celălalt (CQT.), care reprezintă o expresie a reacțiilor emoționale – frică, teamă etc.

Cu toate că există diferențe între cele două tehnici, la fel ca adepți ai uneia și "dușmani" ai alteia, nu trebuie trecut cu vederea faptul că în domeniul detecției comportamentului simulat ambele tehnici și-au adus și își aduc cu succes aportul, deschizând căile spre probațiune și focalizând investigațiile criminalistice.

Tehnicile expuse au o bază științifică riguroasă dar și limite precise. Rolul lor este de a furniza anchetatorului indicii asupra gradului de sinceritate/nesinceritate al declarațiilor făcute de către persoana investigată.

3.4.5.2 Detectarea comportamentului simulat

Este cunoscut faptul că detectarea informațiilor "nesincere" nu este neapărat rezistentă la tehnicile specializate în vederea realizării acestui lucru. De altfel, este dificil pentru un subiect să-și inhibe răspunsurile sistemului nervos anatomic la un element constitutiv al unui chestionar(critic) care implică simularea și este relativ ușor să producă răspunsuri la elemente de chestionar noncritici, dacă este motivat să facă acest lucru, aceste situații punându-și amprenta asupra detecției comportamentului simulat

Comportamentul unei persoane este determinat de un ansamblu structurat de factori, ce presupun o relaționare a individului cu mediul său. Este vorba atât de datele ambianței fizice și sociale, cât și de vectori interni organismului. Scopul, aspirația, interesul etc. sunt determinante primordiale ale comportamentului, nu mai puțin importante decât evenimentele de ordin fizic și social. Situația concretă, totală, cu relațiile între factorii interni și externi, pe care le implică, explică pe deplin comportamentul persoanei la un moment dat.

În determinismul complex al conduitei, datele mediului constituie factorii externi, de precipitare, în timp ce motivele, afectivitatea țin de factorul intern, de condițiile interne. Acestea mediază relațiile dintre stimulii externi și reacțiile persoanei având rolul de a direcționa conduita. Astfel sursa acțiunii trebuie căutată în interacțiunea dintre individ și mediu.

Foarte multe întrebări sunt legate de posibilitatea înregistrării la poligraf a unui răspuns eronat al subiectului, pe fondul unei tensiuni emoționale ridicate și a unei motivații de a ieși ca sincer în urma testului poligraf.

În urma studiilor făcute, Gustafson și Orne postulează faptul că detecția comportamentului simulat este mai redusă la subiecții cu o tensiune emoțională ridicată și motivați să inducă în eroare testul (beat the test).

În schimb studiile și experimentele efectuate de către Franck demonstrează faptul că nu există o diferență semnificativă între detecția comportamentului simulat la o grupă de subiecți motivați să "bată testul" și o altă grupă care nu a fost deloc motivată, indiferent de tiparul emoțional al subiecților implicați în experiment.

Practica specialiștilor în materie a demonstrat faptul că posibilitatea de eroare în cazul testării la poligraf a subiecților, ce prezintă o tensiune emoțională ridicată este redusă. Există însă situații în care un grad ridicat al tensiunii emoționale a subiectului testat, denaturează traseele diagramei poligraf.

CONCLUZII:

Încă din antichitate s-au dezvoltat și utilizat metode și tehnici pentru detectarea nesincerității. Prima încercare de a folosi un instrument științific a fost hidrosfigmograful prin care s-a descoperit că în timpul interogatoriului au loc modificări la nivelul sistemului respirator al subiectului anchetat.

În anul 1945 se realizează modelul perfecționat de poligraf care pe lângă înregistrarea tensiunii arteriale, pulsului și respirației stabilea și legătura între micromișcările musculare și tensiunea arterială.

Identificarea comportamentului simulat presupune elaborarea unei metodologii bazată nu numai pe indicatori de cercetare foarte fini ci și pe o metodică adecvată, care să simplifice și să accentueze raportul dintre diferite categorii de stimuli induși în experiment și consecințele lor.

Detecția comportamentului simulat prin tehnica poligraf se bazează pe depistarea emoției apărută datorită încercării de ascundere a adevărului.

Utilizarea tehnicii poligraf se bazează pe înregistrarea simultană, pe o diagramă, a modificărilor a cinci parametrii psihofiziologici aflați în strânsă legătură cu latura emoțională a subiectului – respirația (la nivel toracic și abdominal), reacția electrodermică, tensiunea arterială/puls și micromișcările musculare. Fiecare dintre acești parametrii, înregistrați grafic, prezintă caracteristici specifice pe care examinatorul le analizează și interpretează (în baza unei pregătiri bine fundamentate), formulând concluziile cu privire la sinceritatea, respectiv nesinceritatea persoanei.

Procedura constă în trei etape – un interviu pre-test, testarea propriu-zisă și o etapă de interpretare a diagramelor și informațiilor psihocomportamentale obținute în urma testării.

CAPITOLUL IV

OBIECTIVELE TEZEI

Pentru început dorim a preciza faptul că în elaborarea prezentei lucrări de doctorat suntem animați de persuasiunea că va contribui sugestiv la îmbunătățirea domeniului de cercetare ales atât la nivel conceptual cât și empiric, dar mai ales va facilita creșterea eficienței activității de biodetecție judiciară a comportamentului simulat prin perfecționarea suplimentară a activității de expertiză prin tehnica poligraf.

Cercetare științifică de tip dezvoltare utilizează creativ cunoștințele existente pentru a genera noi produse și servicii; altfel spus, ea se referă la utilizarea cunoștințelor existente în dezvoltări experimentale care conduc la proiectarea și producerea de noi materiale, componente sau procese.

Tema tezei de doctorat este corelată cu direcțiile prioritare de cercetare-dezvoltare în domeniu, cu tendințele științelor de luptă împotriva terorismului și criminalității și constă în viabilitatea unei noi metode complementare de îmbunătățire a expertizei prin tehnica poligraf de determinare a comportamentului simulat.

Pentru atingerea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective:

identificarea și analizarea principiilor care guvernează stress-ul emoțional;

identificarea reacțiilor neurovegetative, trăirilor unor stări emotive intense care se accentuează în momentul investigației criminalistice;

studierea unor aspecte de drept comparat și analizarea jurisprudenței în domeniu pentru o bună stăpânire a metodologiei de investigare;

crearea unei noi tehnici de control a sincerității declarațiilor;

verificarea viabilității unei noi metode de detectare a comportamentului simulat;

îmbunătățirea practicilor în domeniu pentru descoperirea de noi aplicații care pot deservi și alte activități de specialitate și de resurse umane ale instituțiilor care folosesc verificarea periodică a personalului care lucrează cu documente clasificate.

Direcțiile principale ale cercetării au constat în studierea comportamentului care se află în strânsă legătură cu felul de a gândi, simți și trăi al persoanei, aflată în contact cu diferite aspecte ale mediului, studierea celor mai performante tehnici folosite în domeniul detectării comportamentului simulat, cu ajutorul cărora nu se înregistrează minciuna ca atare, ci modificările fiziologice determinate de emoțiile care însoțesc acest comportament și îmbunătățirea tehnicilor de a se depista emoția, apărută datorită simulării, prin surprinderea reactivității activatorii-generale, care implică atât mecanisme centrale cât și periferice. Dacă negarea adevărului este posibilă în plan verbal, acest lucru nu este posibil la nivelul reactivității neurovegetative, unde disonanța cognitivă creată capătă proporții, instanța corticală conducând centrii sistemului nervos vegetativ către dezechilibrări și reechilibrări succesive, care sunt evidențiate de către înregistrările făcute prin tehnica poligraf.

Metodele de cercetare utilizate au fost – documentarea științifică, analiza indicatorilor statistici, analiza experimentală, expertiza de grup a noii metode utilizate, analiza corelativă a datelor obținute.

În vederea dispunerii expertizei, organele judiciare trebuie să procedeze la o analiză temeinică a necesității și utilității acestora, spre a nu se recurge la concursul specialiștilor decât atunci când pot contribui la lămurirea unor fapte sau stări de fapt care prezintă importanța pentru cauză, respectiv pentru aflarea adevărului.

Pentru a se asigura valorificarea științifică prin expertiză, organele judiciare trebuie să cunoască și să analizeze întregul material existent în dosarul cauzei și numai pe această bază să se pronunțe asupra necesitații și utilității recurgerii la specialiști.

Pentru a dispune efectuarea unei expertize, organul de urmărire penală sau instanța de judecată trebuie să constate prezența cumulativă a unor fapte sau stări de fapt care nu sunt valorificate îndeajuns și împrejurarea că pentru lămurirea lor este necesară folosirea cunoștințelor unor specialiști.

În situația în care sunt întrunite cele doua cerințe exprese ale legii, organul judiciar dispune efectuarea expertizei chiar dacă judecătorii sau persoanele care efectuează urmărirea au unele cunoștințe în specialitatea respectivă. În alt mod, s-ar aduce o gravă încălcare a garanțiilor procesuale ale părților, deoarece acestea nu ar putea discuta liber și critic concluziile de specialitate, când ele ar aparține persoanei care efectuează urmărirea penală sau participă la judecată.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, constatând existența condițiilor arătate, sunt obligate să dispună efectuarea expertizei chiar dacă nu întrevăd posibilitatea unor concluzii certe, în raport cu materialul documentar care poate fi pus la dispoziția experților ori în raport cu nivelul dezvoltării științei și a posibilităților tehnice existente în domeniul respectiv.

Din punct de vedere al formulărilor întrebărilor, această activitate se realizează în raport cu obiectul expertizei și cu posibilitățile tehnico-științifice existente.

La formularea întrebărilor este necesar să se țină seama de cerințele pe care trebuie să le îndeplinească acestea:

să se refere la obiectul expertizei și la pregătirea expertului sau specialistului;

să fie clare și precise pentru a da posibilitatea expertului ori specialistului să înțeleagă sarcinile care-i revin;

să fie formulate astfel încât să oblige la un răspuns cert (pozitiv sau negativ);

să aibă o legătură logică între ele;

să nu solicite expertul să facă aprecieri cu privire la încadrarea juridică forme de vinovăție ori să-l oblige să rezolve sarcini care intră în competența organului de urmărire penală.

Dispunerea expertizei se face prin ordonanță motivată întocmită de organul de urmărire penală, iar în cursul judecății se dispune de către instanță, prin încheiere motivată.

La rândul său, expertul are dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului, cu încuviințarea organului și numai în măsura în care o cer problemele ce trebuie rezolvate de către acesta. Dacă organul judiciar încuviințează consultarea dosarului sau a unor piese din dosar, expertul are dreptul să-și scoată și extrase necesare efectuării expertizei.

CAPITOLUL V

SISTEME ALTERNATIVE

DE ANALIZĂ COMPORTAMENTALĂ

5.1 Sistemul poligraf computerizat  LX 4000

Poligraful (detectorul de minciuni) este un instrument de înregistrare a reacțiilor psihofiziologice care analizând conștiința subiectului caută să evidențieze dacă acesta redă cu fidelitate și sinceritate informațiile și derularea faptelor. Funcționarea poligrafului se bazează pe faptul că o minciună spusă conștient produce tensiune emoțională care, la rândul ei, induce modificări ale reacțiilor fiziologice, acestea fiind înregistrate sub forma unor diagrame.

Testările poligraf se fac cu echipament computerizat de ultimă generație, producție SUA, de către specialist pregătit de POLYSCAN IPS din Madrid și autorizat de Colegiul Phihologilor și Ministerul Muncii din Romania.

Sistemul poligraf computerizat  LX 4000 cu funcțiuni complexe de înregistrare, stocare și analizare a modificărilor fiziologice în timpul testării.

  .                   

Fig.1 Sistemul poligraf computerizat – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Acest sistem include:

4.1.1 LX 4000 Interfața-DAS

Data Acquisition System – Compatibil Vista

Sistemul pentru achiziționarea de date model LX4000, prevăzut cu 7 canale de intrare constituie o interfață între calculator și accesoriile poligrafului, care înregistrează modificările parametrilor fiziologici ai subiectului, în timpul unei examinări cu poligraful.  Sistemul pentru achiziția de date este componenta de bază a poligrafului.

Cele 7 canale de intrare sunt:

2 pentru pneumograf;

1 pentru tensiune arterială;

1 pentru EDA răspuns galvanic al pielii;

3 auxiliare.

Fig.2 Interfața DAS – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Sistemul LX4000 îmbină la cel mai înalt nivel procedeele poligraf convenționale cu un computer.

Rezultatele se obțin din următorii parametrii fiziologici tradiționali :

plămâni – PNEUMO – două canale de intrare pentru respirație; 

EDA  – activitate electrodermică – răspunsul galvanic al pielii;

CARDIO – ritmul cardiac;

La aceștia se adaugă:

senzorii adiționali pentru măsurarea volumului sângelui – pulsului – PLE- PLETHISMOGRAPH

Countermeasures și senzorii de mișcare

Fig.3 Exemplu digrama poligraf – http://www.psiho-crime.ro/consultanta.html, [accesat în data de 01.09.2014]

Din electrocardiograma – primele 2 diagrame sunt ale ritmului respirator; a treia diagrama este a răspunsului electrodermal; penultima este a ritmului cardiac; iar ultima este pentru activitatea piezo-electrica. Pentru toate acestea este necesară o anumită configurație a aparatului.

5.1.2 76506LX – Pompa tip pară cu etalon

Fig.4 Pompa tip pară cu etalon – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Ansamblul pompă tip pară este un ansamblu sfignomanometru de înaltă calitate pentru poligraful computerizat al companiei Lafayette Instrument, care, pentru a asigura  măsurători convenabile și confortabile, integrează într-un singur ansamblu următoarele componente: o pompă tip pară cu supapă de evacuare, un colier de plastic pentru conectare debranșabilă, un tub de cauciuc și un conector rapid din bronz care conectează ansamblul la interfața sistemului de achiziție a datelor – DAS a poligrafului, model LX4000. Domeniul de măsurare a presiunii – : 0-300 mmHg.

5.1.3 76513-1G PNEUMOGRAPH ASSM-GOLD,

Ansamblul Piept/ Plămâni Gold – Pneumo Chest Assembly – Gold

Fig.5 Pneumograf Gold – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Acesta măsoară respirația toracică. Pentru acest Pneumo, cu diametrul de 0,75", lungimi de 13" (gonflat)  si de 8" (relaxat)    sunt folosite materiale de cea mai bună calitate. Are un colier în formă de lanț cu lungimea de 46'' și un tub din cauciuc cu lungimea  de . Denumirea « gold » se referă la faptul că tubul este echipat cu sistem de conectare/deconectare rapidă, pentru folosirea facilă și înlăturarea ușoară a furtunurilor .

5.1.4 76513-2B PNEUMOGRAPH ASSM – BRONZ

Ansamblul Piept/ Plămâni Bronze – Pneumo Chest Assembly – Bronze

Fig.6 Pneumograf Bronze – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Acest aparat măsoară respirația abdominală la fel ca aparatul 76513-1G PNEUMOGRAPH ASSM-GOLD.

5.1.5 76530 Manșon de braț tip Kovacic,

Standard, 23- – Arm Cuff, 23-, Standard

Fig.7 Manșon de braț – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, accesat [în data de 01.09.2014]

Acest aparat măsoară tensiunea arterială. Manșonul este standard de braț, tip Kovacic, de măsurare a presiunii arteriale, care elimină problemele manșoanelor clasice, oferind siguranța că manșonul nu pierde presiunea arterelor brahiale în timpul măsurătorii. Designul deschiderii manșonului si fixarea cu sistem « arici » tip Velcro asigură o dublă înfășurare, strânsă. Manșonul se conectează la interfața DAS model LX4000.

5.1.6 76640 Electrozi electrodermici TipAg/AgCl EDA GSR

Fig.8 Electrozi electrodermici – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Acești electrozi sunt de unică folosință și măsoară reacțiile dermice (Cablu GSR cu electrozi dispozabili EDA din Ag/AgCl cu conector de 1/4′′)

Acest set pentru măsurarea conductanței pielii conține un pachet cu 100 electrozi (senzori) tip EDA (Electrodermal Activity), detașabili, de unică folosință și un cablu pentru electrozi, model 76643SO, cu un capăt bifurcat prin doua cabluri care au la capete electrozi detașabili. Celălalt capăt al cablului se conectează la interfata DAS cu un conector de 1/4". Electrozii se utilizează ușor – se înlătura banda protectoare și se fixează pe degete.

Acești electrozi sunt influențați mai puțin de mișcările înșelătoare și asigură o rezistență electrică mai mică între subiect și electrod, oferind semnale mult mai precise. Electrozii se plasează în mod normal pe palma mâinii drepte. Dacă este necesar, se pot așeza pe picioare în partea de jos sau la subraț.

 5.1.7 76642SP Plăcuțe de metal pentru degete

– Snap on metal finger plates (set of two)

Fig.9 Plăcuțe de metal pentru degete – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

5.1.8 LX SOFTWARE 

Caracteristici și inovații ale acestui software sunt:

editor de întrebări noi, îmbunătățit – New Question Editor Enhancement;

dialog de gestiune a diagramelor – Chart Manager Dialog;

capabilitate de import/export a setului de întrebari (Question Set Import/Export Capability);

filtru de reorientare pentru senzorul electrodermic – Detrending Filter for Electrodermal Sensor;

șablon de diagrame îmbunătățit (Chart Caliper Enhancement);

afișarea întrebărilor cu monitor de secunde – Question Display on Second Monitor;

meniu de context pentru comanda senzorilor – Sensor Control Context Menu;

preferințe îmbunătățite pentru indicii – Improved Trace Preferences;

capabilitate îmbunătățită de comentare a diagramelor – Enhanced Chart Comment Capability;

elimină informațiile sensibile din dosarul PF al subiecților – Remove Sensitive PF Information;

capabilitate de navigare în Raportul final deschis – Open Final Report Browse Capability;

reface dosare PF din fișiere Zip – Restore PF from Zip File;

calitate Pentax pentru tipărire în timp real – Pentax Real-Time Print Quality;

preferințe noi de tipărire – New printing preferences;

elimină datele de identificare ale subiecților din dosarele PF trimise prin e-mail – Remove Subject Identification from E-mailed PF(s);

comprimă fișiere PF aflate deschise – Zip Currently Open PF;

îmbunătățiri ale editorului de întrebări – Question Editor Enhancements;

caroiajul poate fi etalat sau nu, după preferințe – Grid can be enabled or disabled via a preference;

extensia lungimii maxime a câmpului parolei de logare până la 20 de caractere – Extended maximum length of login password field to 20 characters;

uniformitate imbunătățita a traseelor senzorului – Improved smoothness of sensor traces;

înregistrare video și posibilități de redare – Video recording and playback capabilities;

posibilități de înregistrare pe CD/DVD cu scop de arhivare – CD/DVD recording capabilities for archiving purposes;

statistică îmbunătățită a măsurătorilor cu șabloane de revizie a diagramelor – Enhanced chart review caliper measurement statistics;

formularul cu biografia subiecților este reproiectat: fotografia subiecților și/sau amprentele digitale pot fi acum înregistrate și stocate pentru identificare ulterioară – Redesigned personal history: Subject photo and/or finger print may now be recorded and stored for later I.D.;

identificarea întrebărilor prin cod al culorilor – Color-coded question I.D.s;

raportul final îmbunătățit conține acum "Întrebări puse" – Final report enhancement now includes "Questions Asked";

preferințe pentru mărime/poziție senzor in Windows – Window size/sensor position preferences;

afișare presiune în manșonul de braț în timp real – Real-time cuff pressure display;

baza de date Lafayette cu medicamente – Lafayette Drug Reference;

trimite prin e-mail fișiere PF – E-Mail PF;

șterge fișiere PF – Delete PF;

șterge setul de întrebări – Delete Question Set;

comprimă și mută fișiere PF – Compress & Move PF;

dosar Poligraf – Polygraph Folder;

lista de întrebări – Question List;

înregistrează date fiziologice – Recording Physiological Data;

semnalează artificialul/prefăcătoria – Artifact Notation;

tipărește diagrame – Printing Charts;

calculează punctajul – Scoring;

lista utilizatorilor ajută la programarea formei raportului final – User List Help Program Final Report Template.

Diagramele sunt înregistrate și afișate cu derulare lina pe monitor, prin deplasare de la dreapta spre stânga. Înregistrarea curbelor trasate se face în timp real și ele sunt perfect rectilinii, astfel mostra de diagramă a curbelor trasate. Sistemul se poate utiliza folosind mouse-ul sau tastatura.

Software-ul LX 4000 include programele OSS, POLYSCORE, o bibliotecă cu medicamentele care pot influența calitatea testării, Manualul de operare – Objective Scoring System (OSS) Lafayette Drug Reference APL's POLYSCORE -Scoring Algorithm Operating manual.

Fig.10 Soft LX 4000 – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

OSS este o metodă de evaluare numerică manuală, dezvoltată pentru aplicații referitoare la mărturisiri. În mod virtual, face posibilă o comparabilitate a evaluărilor făcute de mai mulți evaluatori și estimarea acurateței acestor evaluări. 

Întrucât OSS utilizează mult mai puține criterii de evaluare a datelor decât alte sisteme, solicită o atenție maximă asupra protocolului de punctare, pentru a asigura acest avantaj față de punctarea tradițională cu șapte poziții. Nu este importantă numai această apreciere, dar și faptul că o fundamentare empirică a analizelor care susțin concluziile dumneavoastră, poate să vă amâne credibilitatea în fața legii. 

POLYSCORE® Software POLYSCORE® pentru Polygraph este un algoritm de stabilire a punctajului pentru Poligraf (Polygraph Scoring Algorithm)

Ultima versiune a POLYSCORE®  se bazează pe Windows® pentru a fi ușor de folosit. Va permite facilitatea de a vizualiza și tipări diagramele stocate. O altă caracteristică pe care examinatorul o va găsi valoroasă este afișarea pe ecran a graficelor în coduri de bare colorate. Această caracteristică facilitează afișarea grafică a intensității reacției, ușurând interpretarea. Suplimentar, prin extinderea acestei versiuni a POLYSCORE®, utilizatorii actuali ai sistemului LX vor putea să folosească integral toate caracteristicile anterioare la care nu au avut acces.

POLYSCORE este conceput de către  Applied Physics Laboratory Johns Hopkins University.

5.1.9 Cabluri – toate cablurile necesare

5.1.10 76604US Cuplă pentru Pletismograf

tip PLE COUPLER LX4000 pentru măsurarea pulsului

Fig.11 Cuplă pletismograf – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Pletismograful model 76604US utilizează un senzor fotoelectric de deget, în infraroșu, care înregistrează modificările legate de curgerea sângelui prin deget. Funcționează prin înregistrarea modificărilor volumului de sânge din deget pe măsură ce pulsul arterial dilată și contractează microvasele de sânge.

Pletismograful fotoelectric utilizează o celulă fotosensibilă pentru a măsura lumina reflectată sau care trece prin segmentul de țesut pe care este plasat monitorul. Sursa de lumină folosită produce o lumină in domeniul infraroșu (7000 până la 9000 Angstromi).  Lumina cu această frecvență este împrăștiată de către celulele de sânge de culoare roșie astfel încât cantitatea de lumină care ajunge la senzorul fotosensibil este in relație cu cantitatea de sânge prin care a trecut înainte de a ajunge la senzor. Senzorul poate fi plasat ca și sursă de lumină, pe aceeași parte cu  locul de monitorizare, în acest caz fiind măsurată cantitatea de lumină reflectată. Un dispozitiv de tip brățară/clește include atât sursa de lumină cât și senzorul, iar ansamblul se  fixează pe unul dintre degete sau degetul mare.                        Este conceput pentru a fi utilizat împreună cu poligraful computerizat al companiei Lafayette Instrument. Pletismograful generează diagrame de înaltă calitate. Este bandajat cu un înveliș moale din cauciuc pentru a fi confortabil și pentru reducerea mișcărilor artificiale nedorite. Pletismograful are dimensiuni reduse, este ușor și are un cablu flexibil cu diametrul mic.

Acest Pletismograf are un conector  care se conectează la oricare dintre intrările auxiliare ale Poligrafului Computerizat LX4000.

5.1.11 76878AS Senzorul electric pentru brațe

Activity Senzor Arm Pad

Fig.12 Senzor electric pentru brațe – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Designul unic vă permite să monitorizați mișcarea subiectului cu orice tip de scaun. Proiectat pentru sensibilitate și portabilitate maximă, detectează cele mai subtile mișcări. Ușor de folosit și de interpretat. 

5.1.12. 76876US Sistem de detectare a simulării mentale

Countermeasure Detection System

Fig.13 Sistemul de detectare a simulării mentale – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Sistemul Lafayette 76876US de detectare cu microfon a simulării vocale este folosit cu poligraful computerizat LX4000 pentru a detecta simulările mentale la care recurg subiecții în timpul examinării. LXSoftware este folosit pentru a capta forme de undă produse atât de către subiect cât și de către examinator. Aceste forme de undă sunt apoi analizate de către soft pentru a ajuta la stabilirea rezultatelor la poligraf.

. 

5.1.13 76878US Senzor electric pentru scaun

Activity Sensor Seat Pad for LX4000

Fig.14 Senzor electric scaun – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Senzorul electric de activitate Lafayette, Model 76878US este un accesoriu al poligrafelor computerizate LX4000 și convenționale ale firmei Instrument. Este conceput să detecteze mișcările subtile precum și pe cele mai ample, ale subiecților în timpul unei examinări la poligraf. Prin adăugarea unei înregistrări grafice a mișcărilor subiectului, senzorul de activitate permite examinatorului la poligraf, să se concentreze asupra  desfășurării examinării și nu să încerce să observe mișcările.

Senzorul de Activitate este proiectat să detecteze mișcările cu senzori montați într-o pernă turnată din cauciuc siliconic. Perna se așează pe scaunul subiectului. Pe măsură ce subiectul se mișcă, modificările presiunii de apăsare pe pernă sunt detectate de către pernă. Senzorul de Activitate este construit cu senzori multipli pentru a detecta mișcările pe întreaga suprafața a scaunului. Spre deosebire de senzorii de activitate anteriori, pe baza de detectare a greutății, această unitate face posibilă aducerea automată la zero a domeniului de măsură, indiferent de greutate. Elimină totodată problema afișării în afara domeniului de măsură, care apărea frecvent la vechiul Senzor de Activitate. 

Senzorul de Activitate este un aparat precis capabil să detecteze o mișcare foarte ușoară a subiectului. Cu o sensibilitate la cele mai înalte cote ale poligrafului, Senzorul de Activitate poate să detecteze pentru anumiți subiecți, semnale legate de bătăile inimii și respirație. Deși Senzorul de Activitate este foarte sensibil, este conceput ca un aparat simplu, ușor de utilizat și care să asigure o folosire îndelungată fără defectări.  Senzorul de Activitate se conectează la mufa auxiliară de intrare. Când este folosit împreună cu poligraful LX4000, se pot utiliza oricare dintre conectorii auxiliari. După ce subiectul s-a așezat pe scaun, semnalul poate să fie centrat și mărit cu ajutorul sistemului de comandă /control computerizat, identic cu cel folosit la cele patru semnale standard de poligraf. 

Datorită concepției sale de unicat, senzorul de activitate poate să fie folosit cu aproape orice tip de scaun. Se așează doar perna pe locul de stat pe scaun. Designul unic va permite sa monitorizați mișcarea subiectului cu poligraful LX4000, cu orice tip de scaun pe care putea să stea subiectul.

Proiectat pentru sensibilitate si portabilitate maximă, detecteaza cele mai subtile mișcări prin trasări de curbe stabile și foarte ușor de interpretat.

5.1.14. QUICKCAM PRO 4000 – Camera de luat vederi

LX-WEBCAM cu focalizare și microfon 

USB Webcam with Focus and Microphone

Fig.15 Camera de luat vederi – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

LX Operating Software permite examinatorului cu poligraful să înregistreze cu sunet, sesiunea unei examinări cu poligraful pe ecranul unui calculator cu ajutorul unei camere video ieftine, de tip QuickCam Pro 4000 Logitech. Înregistrarea video este sincronizată cu o diagramă a poligrafului iar înregistrarea poate fi redată. Caracteristica de înregistrare video este utilă în analiza la poligraf și protejează examinatorul de posibile acuzații false din partea clienților. Sesiunile la poligraf pot fi înregistrate pe CD și DVD după fiecare test, în funcție de capacitatea computerului. Sunt necesare discuri CD-ROM și se recomandă CD-RW si DVD-RW pentru sistemele mai noi. Se pot înregistra integral testele, de la sosirea până la plecarea subiecților, sau, se pot doar vizualiza in timpul examinării. 

5.1.15 LXF-PRINT-U Aparat de înregistrare amprente

digitale – USB Fingerprint Recording Device

Fig.16 Aparat înregistrare amprente digitale – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Aparatul USB de înregistrat amprente digitale permite înregistrarea acestor amprente, atât ale examinatorului cât și ale subiectului. Funcționează cu un computer obișnuit de birou, laptop sau notebook. Utilizarea cititorului de amprente digitale LXFPRINT-U elimină necesitatea unei parole pentru examinator. Permite de asemenea examinatorului să atașeze amprenta subiectului la dosar și s-o tipărească pentru a fi anexată la raportul examinării cu poligraful. Acest lucru poate constituii o resursă importantă în fața legii.

5.1.16. 76877- C Scaun portabil cu brațe ajustabile

pentru subiecți, căptușit –

Portable Subjects Chair W/Cloth Ajustable Arms

Fig.17 Scaun pentru suspecți – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Acest scaun este util în special pentru examinatorul care este pus în situații foarte diferite de examinare pe teren. Acest design de scaun pliabil este mai rezistent și ușor de transportat decât modelul mai vechi 76872 și are capacitatea de a suporta sarcini/greutăți mai mari. Înălțimea și unghiul brațelor scaunului sunt ușor de reglat, în funcție de înălțimea și dimensiunile celui examinat. Datorită designului optim, manșonul plasat în jurul brațului subiectului nu va atinge corpul lui, fapt care măreste la maximum șansa de a obține un rezultat cât mai obiectiv cu poligraful. Se pliază ușor și este ușor de așezat în vehicule de  transport, cântărind numai .  

5.1.17 Program de punctare Identifi

Identifi Scoring Program

Fig.18 Program punctare Identifi – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Identifică și punctează diagramele utilizând o scala cu trei sau șapte poziții. Examinatorul poate alege să analizeze întrebările mai relevante în locul unora comparabile dar mai puțin relevante, adiacente sau precedente. Acest algoritm punctează o multitudine de tipuri de examinări diferite, inclusiv testele de triere, cum ar fi examinările de personal înainte de angajare și cele privind personalul de pază și securitate. Identifi îi oferă examinatorului posibilitatea de a alege între punctarea automată, prin auto-notare cu numere, și punctarea manuală, de către examinator.

5.1.18 LXQuESt  Sistem de evaluare cantitativă

Quest Quantitative Evaluation System) Model

Fig.19 Sistem de evaluare cantitativă – http://www.lafayettepolygraph.com/product_list.asp? subcat2id=369, [accesat în data de 01.09.2014]

Sistemul de Evaluare Cantitativă QuESt (Quantitative Evaluation System) permite ca diagramele să fie analizate de către examinator, fără a fi interpretate ca « adevărate » sau « mincinoase » de către calculator. QuESt afișează grafic intensitatea reacțiilor relative prin diagrame din coduri de bare sau hodografe (curba timpului de parcurgere). Analizează orice format de întrebare și oferă timpi de analiză selectabili. Se pot vizualiza diagrame standard individuale, cu o varietate a continuității în timp, permitând examinatorului o analiză mai detaliată sau o evaluare globală.

5.2 Sistemul FAST – Future Attribute Screening Technology – Tehnologia de evaluare a viitoarelor intenții

Fig.20 Procedeu scanare FAST – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Fig.21 Atributele sistemului FAST – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, „Hi-Tech War or Terror”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Tehnologia de evaluare a viitoarelor intenții sau FAST speră să descifreze indicatorii fizici și psihologici ai cuiva cu intenții rele. Dezvoltată de Battelle și Laboratorul Draper din Boston, și început în anul 2008, programul a avut o finanțare de 4 milioane de dolari US.

Fig.22 Camera de control sistem FAST – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

FAST este formată dintr-o cameră de triaj echipată cu aparate de filmat, microfoane și o cameră de control unde specialiștii evaluează datele. Una din principalele necesități e verificarea oamenilor, atât a celor care folosesc infrastructura sau un punct de acces cât și a celor care intră într-un spațiu necontrolat.

Fig.23 Camera de control sistem FAST – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Fig.24 Diagramă înregistrare parametri – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Cum să facem asta mai rapid, fără să incomodăm oamenii?

Intenția rea este intenția de a leza fie cetățenii, fie țara. Putem detecta această intenție?. Receptorii caută semne fiziologice, comportamentale și tot ce te însoțește în această situație. In interiorul camerei de triaj a sistemului FAST se efectuează experimentele, se verifică senzorii, incinta fiind echipată cu camere pentru recunoașterea situațiilor, a comportamentului și a particularităților.

Fig.25 Cameră video – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

De asemenea există și diverse microfoane care captează semnalele audio.

Fig.26 Microfoane – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Dacă credem că tonurile înalte de răspuns ne pot furniza date interesante le putem analiza ulterior. Se pot urmări și alte semne paralingvistice care ne ajută să stabilim dacă cineva trebuie interogat suplimentar.

Fig.27 Diagrame măsurare parametrii – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Senzorii FAST măsoară pulsul persoanei, respirația, temperatura și alte semne fiziologice. Schimbările parametrilor în timpul interogatoriului pot indica minciuna. În cadrul modelului de probă a acestui sistem ni se oferă un banc de încercări în care putem căuta poziția optimă a dispozitivelor.

Fig.28 Cameră infraroșu – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

In interiorul incintei avem și o cameră în infraroșu care ne oferă date termice despre persoana evaluată.

Fig.29 Imagine date termice – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Aceste imagini ne oferă multe indicii. Schimbările de temperatură din jurul ochilor sugerează emoții puternice.

Fig.30 Imagine date termice – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Fig.31 Imagine demonstrativă sistem FAST – http://en.wikipedia.org/wiki/Project, [accesat la data de 30.08.2014]

Dacă acest lucru se petrece în timpul evaluării, aceasta ar putea indica intențiile rele ale persoanei.

Fig.32 Biodetector – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

In coltul opus al incintei există un biodetector care creează o rază laser nedăunătoare ochilor focalizată pe artera carotidă a subiecților și care permite înregistrarea pulsului, respirației și ceea ce se poate deduce din ele fără a intra în contact cu persoana.

Fig.33 Rezultatele înregistrărilor prin biodetector – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Nu este necesar să atingem persoana examinată și de asemenea nu trebuie să-l conectăm la aparate. Se pot efectua măsurători rapide și să se continue verificarea fără alte complicații.

Având în vedere că persoanele sunt entități unice, dacă am o reacție psihologică, dacă simt că voi minți, am un răspuns emoțional. Acestea se vor manifesta ca reacții fizice sau comportamentale.

5.3 Proiectul „INTENȚIE OSTILĂ”

american de cercetări al marinei oamenii de știință dezvoltă o tehnologie de analiză care examinează comportamentul simulat, denumit proiectul „Intenție ostilă”, început în anul 2007.

Fig.34 Granița SUA – Mexic – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Aproximativ 400 de milioane de oameni trec granița SUA anual iar lucrătorii de la graniță beneficiază în medie de 30 de secunde pentru o analiză inițială a persoanelor, să le proceseze actele și să caute semne deosebite de comportament.

Fig.35 Supravegherea călătorilor sosiți în vamă – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Chiar și în cea mai bună situație 30 de secunde nu înseamnă foarte mult timp. Teroriștii pot fi antrenați să-ți ascundă emoțiile când trec prin punctele de control, însă cercetările au descoperit că avem cu toții „microexpresii” involuntare în anumite zone ale feței.

Ar putea acestea dezvălui „intenția ostilă”.

Există mai mulți indicatori de comportament asociați cu minciuna și cu comportamentul suspect. Aceștia au reușit să fie identificați prin experimente și s-a încercat stabilirea de algoritmi video care să-i identifice automat.

Fig.36 Analiza subiectului în camera de evaluare – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

„Scăpările microfaciale” pot dura doar o fracțiune de secundă. Programul „Intenție ostilă” utilizează senzori de mișcare pentru a înregistra ceea ce unui om i-ar putea scăpa.

Fig.37 Cameră video de înregistrare – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

O cameră video și un algoritm de calculator urmăresc nuanțele subtile ale aproximativ 40 de mușchi faciali.

Fig.38 Evaluarea subiectului – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Fig.39 Evidențierea indicatorilor faciali analizați – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Sunt căutate acele scăpări microfaciale pe care nu le poți masca sau ascunde.

Fig.40 Instantaneu pentru analiza mișcărilor gurii subiectului – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Sunt analizate diferite trăsături ale feței, gura, pleoapa interioară și cea exterioară.

Fig.41 Prezența algoritmului de analiză a indicatorilor analizați pe partea stângă a imaginii – prezența intențiilor ostile – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Odată cu apariția indicatorilor microfaciali de alertă programul indică aceste aspecte datorită algoritmilor video de analiză care îi identifică și prezintă apariția acestora operatorului printr-un semnal de culoare roșie.

Fig.42 Rezultatul algoritmului de analiză care atribuie subiectului culoarea roșie – prezența intențiilor ostile – [instantaneu din cadrul emisiunii „Războiul tehnologiei împotriva terorismului”, difuzat pe Digi World TV la data de 28.08.2014]

Indicatorii de comportament în condiții de laborator cu ajutorul acestui program ne ajută să facem diferența între cei care mint și cei care nu mint cu o precizie de aproximativ 87%.

Pentru afirmarea acurateței științifice, rata de succes a acestui sistem complex trebuie să treacă de 90%.

Totuși, s-a considerat că un procent de numai 13% neconcludent raportat la numărul mare de pasageri ce tranzitează granițele SUA (de exemplu care trec printr-un mare aeroport internațional – New York prin care trec zilnic peste 100.000 de pasageri și au loc peste 1000 de zboruri reprezintă doar o evaluare printre multe alte instrumente, tehnică și aparaturi utilizate în controlul pasagerilor, dar acolo unde există dubii se poate apela la o activitate de screening suplimentară. Se demonstrează că setările dezvoltate în cadrul sistemului funcționează foarte bine, iar rezultatele preliminarii ale procesului de verificare și validare independent cu setul multimodal de indicatori determină o precizie destul de mare atât pentru screening-ul primar cât și pentru cel secundar în cadrul acestui protocol de cercetare validat.

Atragem atenția asupra faptului că nu există un sistem absolut infailibil, și existența mai multor sisteme de evaluare complementare a stărilor psihofiziologice umane duce la rezultate excepționale în descoperirea persoanelor cu intenții vădit îndreptate spre destabilizarea climatului economico-social normal

CONCLUZII:

Poligraful (detectorul de minciuni) este un instrument de înregistrare a reacțiilor psihofiziologice care analizând conștiința subiectului caută să evidențieze dacă acesta redă cu fidelitate și sinceritate informațiile și derularea faptelor.

Există o multitudine de sisteme, majoritatea computerizate, având baze de date tot mai performante și o plajă largă de soft-uri prin care se achiziționează datele.

Multe sisteme de evaluare și detectare a comportamentului simulat sunt dezvoltate în laboratoare de cercetare, unul dintre acestea fiind programul FAST (Tehnologia de evaluare a viitoarelor intenții), iar altul semnificativ este programul „Intenție ostilă”.

Toate aceste sisteme se bazează pe măsurarea și interpretarea valorilor adecvate metodei specifice, una folosind măsurătorile în infraroșu iar cealaltă micromișcările mușchilor faciali.

Analizând literatura de specialitate se constată un interes crescut de identificare a parametrilor specifici comportamentului simulat.

Cercetarea științifică în acest domeniu a alocat finanțări substanțiale pentru a rezulta sisteme ultramoderne de identificare

CAPITOLUL VI

CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND NOI METODE

DE PROBAȚIUNE PRIN POLIGRAF

6.1 Bazele teoretice ale comportamentului sistemului vizual

„Modelul aisberg al conștiinței” al lui Sigmund Freud, este relevant pentru comparația făcută comportamentul uman cu un aisberg plutitor. Presupunerea lui a fost că, în comportamentul nostru situațional de zi cu zi, suntem conștienți de doar 10-20% din ceea ce ne determină comportamentul, 10-20% din comportamentul nostru este un comportament conștient, reprezentat prin ceea ce este vizibil deasupra suprafeței apei, 80-90% din motivația pentru comportamentul nostru este inconștient și este reprezentat de ceea ce este scufundat sub suprafața apei.

Fig.43 Modelul aisberg al conștiinței – http://www.dadalos.org/frieden_rom/grundkurs_4/eisberg.htm, [accesat în data de 01.09.2014]

În completarea acestui studiu s-a analizat si o metodă clasică de a compara răspunsurile fiziologice ale participanților vinovați cu cele ale participanților sinceri. Lykken (1959) a propus o metodă de cotare care permite o clasificare individuală a fiecărui participant. Potrivit acestei proceduri, primul indicator al fiecărei întrebări nu este niciodată luat în calcul (indicator tampon); apoi, dacă reacția fiziologică cea mai amplă se manifestă la indicatorul relevant, se asignează acestei întrebări un scor de 2. Dacă reacția fiziologică la indicatorul relevant este a doua ca amplitudine, un scor de 1 este asignat; dacă este a treia (sau a patra, etc.), nici un scor nu este asignat. Dacă un test are 6 întrebări, cel mai mare scor posibil este de 12, iar cel mai mic de 0. Regulile referitoare la pragul de decizie variază (Elaad & Ben-Shakhar, 1997), însă de obicei pragul este egal cu numărul de întrebări. În studiul de față am avut 6 întrebări, deci pragul a fost stabilit la 6; datele pe care s-a făcut analiza au fost furnizate de softul QuEST pentru conductanța electrică a pielii. Dacă la un subiect un punctaj mai mare de fost obținut, acesta a fost considerat vinovat; dacă punctajul era 6 sau mai mic, subiectul era considerat sincer. Rezultatele obținute de către aceștia au arătat că 86% dintre participanții vinovați și 95% dintre participanții sinceri au fost clasificați corect.

Abordarea experimentală a comportamentului simulat, din perspectiva istoricului recent, a inclus teorii științifice, tehnici și metode din cele mai variate, mai mult sau mai puțin argumentate, cu aplicabilitate juridică, etice sau empirice ori lipsite de obiectivitatea și rigurozitatea metodei științifice. Astfel în decursul timpului s-au folosit drept metode și tehnici de subminare a simulării:

agenții farmacologici – alcoolul, pentothalul de sodiu, scapolamina, etc.;

testul situațional;

înregistrarea potențialelor evocate;

metoda detectării stresului din voce;

detectarea stresului emoțional în scris;

metoda experienței motrice;

metoda asociației libere;

poligraful;

stimularea magnetică transcraniană – TMS;

electroencefalograma – EEG;

magnetoencefalografia – MEG;

tomografia cu emisie de pozitroni – PET;

captarea unor imagini termice și a mișcărilor micromusculare la nivelul feței;

imagistica prin rezonanță magnetică funcțională – fMRI;

testul comportamental – TR-TIA.

Doar două dintre aceste tehnici au fost acceptate ca posibile alternative ale poligrafului:

electroencefalografia – EEG – expresia variațiilor latente de potențial de la nivelul neuronilor piramidali corticali, ale căror dendrite orientate radial și perpendicular pe scoarță formează dipoli electrici alterni somatodendritici. Câmpul electric produs de potențialele post-sinaptice neuronale, este emergent la nivelul scalpului, unde se măsoară cu ajutorul unor electrozi. Modificările de potențial au fost asociate cu evenimentele cognitive și perceptive specifice;

imagistica prin rezonanță magnetică funcțională – fMRI – este un tip particular de scanare prin rezonanță magnetică, în care se măsoară reacția hemodinamică asociată activității neuronale a creierului. Creșterea ratei metabolismului oxigenului din unele regiuni corticale constituie un indicator al activității neuronale, care evidențiază dinamica unor procese cognitive în timpul efectuării unor sarcini.

În lucrarea de față susținem prioritatea utilizării tehnicii poligraf din considerentul că din multitudinea de alternative tehnice ale poligrafului niciuna nu a demonstrat o performanță superioară, niciuna nu s-a dovedit o alternativă viabilă care să-l poată suplini.

Bazele științifice ale detecției comportamentului simulat prin utilizarea tehnicii poligraf sunt contestate de o parte a comunității științifice care invocă lipsa unor teorii consistente pentru susținerea unei legături cauzale, clare, între procesele cognitive implicate în simulare și indicatorii fiziologici periferici măsurați – parametrii respiratori, cardiovasculari, reacția electrodermală. În aceste context neuroștiințele sunt tot mai des invocate pentru abordarea nivelului cognitiv al comportamentului simulat, în încercarea de a înțelege substratul neurofiziologic al proceselor mentale subsecvente acestuia.

Analizând vulnerabilitățile actuale ale tehnicii poligraf, unii autori au pus în discuție explicația absenței reactivității semnificative și susținerii sinergice a modificărilor de trasee, prin aceea că, amprenta psihocomportamentală, obiectivată ca amintire a faptei comise și păstrată în memoria individului sub forma altgoritmului infracțional, începe să fie din ce în ce mai palid exprimată și păstrată mai lacunar la din ce în ce mai mulți suspecți, constatând că, făptuitorii neagă cu seninătate comiterea faptelor, se interiorizează un algoritm infracțional din ce în ce mai anemic și mai palid exprimat în componenta sa afectivă absolut necesară apariției stresului emoțional obiectivat în modificările psihofiziologice ale traseelor – puls, TA, bioelectric și respirator.

Fig.44 Privire – http://comunicareeficienta.com/comunicare-nonverbala/cum-sa-interpretezi-privirea-in-comunicarea-nonverbala/, [accesat în data de 04.09.2014]

Tehnicile programării neurolingvistice (Neuro Linguistic Programming, NLP) sunt folosite de către unii psihologi și în terapeutică pentru a trata afecțiuni psihice ca – fobii, depresii, tulburări de comportament, incapacitate de învățare, boli psihosomatice, etc.

Tehnica NLP sau tehnici asemănătoare au fost promovate în ultimii ani prin cursuri speciale care își anunță utilitatea în orice domeniu, de la îmbunătățirea performanțelor la locul de muncă până la obținerea unui nou stil de viață, cu relații interpersonale mult îmbunătățite, înțelegerea gândurilor nerostite de ceilalți, etc. În plus și serialele TV ca „The Mentalist” sau „Lie to Me” au contribuit la promovarea NLP.

Printre altele, specialiștii NLP susțin că mișcările globilor oculari indică dacă o persoană minte sau dacă spune adevărul. În speță, dacă o persoană, în timp ce vorbește, se uită în sus și la dreapta, acesta spune o minciună; în schimb dacă privirea este îndreptată în sus și la stânga, atunci persoana respectivă spune adevărul (privirea în această direcție indică accesarea unor imagini din memorie).

Trei studii recente, publicate în anul 2012 conduse de Richard Wiseman în cadrul Universității din Hertfordshire, Marea Britanie, combat teorie prezentată mai sus, iar cercetătorii care au participat la realizarea acestor studii nu au găsit vreo legătură între direcția de mișcare a ochilor și adevărul sau minciuna din spusele subiecților testați.

Primul studiu a implicat 32 de subiecți (ce nu aveau cunoștință de teoria NLP), care au fost rugați să spună adevărul, după care să mintă cu privire la o situație oarecare. Aceștia au fost filmați, iar la sfârșit mișcările ochilor au fost studiate pe baza filmărilor obținute. Cercetătorii nu au găsit o dovadă a faptului că direcția privirii indică dacă subiecții au spus un adevăr sau o minciună.

Cel de-al doilea studiu s-a bazat pe existența a două grupuri – unul care a fost instruit cu privire la semnificația mișcărilor globilor oculari conform teoriei NLP și al doilea grup care nu cunoștea această teorie. Ambelor grupuri le-au fost arătate filmări video ale unor discursuri ce cuprindeau minciuni și/sau adevăruri, iar sarcina acestora a fost de a detecta adevărul sau minciuna. Nu s-au observat diferențe semnificative ale rezultatelor celor două grupuri, ceea ce atestă faptul că aplicarea teoriei în discuție nu dezvoltă abilitățile subiecților de a detecta minciuna.

Dacă primele două studii au fost realizate „în laborator” și se poate lansa o dezbatere asupra faptului că nu sunt îndeplinite întocmai condițiile întâlnite în situații reale, studiul al treilea se bazează pe analiza a 52 de filmări video (puse la dispoziție de agenții de știri din diverse țări) cu înregistrări ale unor persoane ce anunțau dispariția unor rude sau prieteni și îi rugau pe aceștia să se întoarcă. În jumătate din aceste înregistrări, protagoniștii spuneau adevărul, iar în cealaltă mințeau. În urma analizei ulterioare, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există corelații între frecvența și durata mișcărilor globilor oculari și adevărul sau minciuna din discursurile participanților.

Așadar, conform celor trei studii, indicii mișcărilor ochilor nu reprezintă un indicator al minciunii. De aceeași părere este și Prof. Howard Ehrlichman, care însă adaugă că acest lucru nu înseamnă neapărat că ochii nu oferă indicii asupra a ceea ce gândește o persoană. Conform celor spuse de el, mișcările globilor oculari survin o dată pe secundă și indică faptul că persoana respectivă redă imagini din memoria de lungă durată. De pildă, dacă în timpul unui interviu, persoana ce răspunde întrebărilor are privirea fixă, atunci este foarte probabil ca aceea persoană să-și i repetat discursul de câteva ori, astfel încât să nu mai simtă nevoia să apeleze la memoria de lungă durată pentru a obține răspunsuri la întrebări.

Un dispozitiv care utilizează, printre altele, și analiza mișcărilor globilor oculari este folosit în SUA pentru trierea candidaților înscriși pentru angajare. Însă firmele nu pot să folosească acest aparat decât sub supraveghere guvernamentală. Este de menționat faptul că dispozitivul urmărește pe lângă mișcările globilor oculari, diametrul pupilei și timpul necesar pentru răspuns – ambele cresc în situația în care subiectul testat spune o minciună.

6.2 Cercetări teoretice privind metoda de analiză a micromișcărilor oculare

Echilibru oculomotor al sistemului vizual, reprezentat de mișcările oculare normale, caracterizează și determina vederea binoculara, care, prin component sa de stereoscopicitate, permite subiectului uman să se adapteze la mediul înconjurător prin sistemul triortogonal (vederea în profunzime și în plan). Biomecanica sistemului vizual trebuie “privită” din mai multe puncte de vedere deoarece acest echilibru oculomotor este asigurat de starea de sănătate și buna funcționare a celor doi globi oculari, dar și de conexiunile neuronale cu cortexul vizual și respectiv sistemul musculator intern și extern al globilor oculari. Așa cum se cunoaște, spațiul obiect al sistemului optic din globul ocular, este 3D, iar senzorul de imagine – retina – este 2D. Pentru a putea obține o imagine de calitate, pe lângă alte cerințe de ordin anatomic, biochimic, biofizic sau biologic, trebuie analizată și mișcarea efectuată de acest sistem optic complex în sistemul de axe tri-ortogonal (OXYZ) și de asemenea starea de elasticitate a cristalinului multistrat.

Din analizele efectuate în domeniul medical asupra stabilității vizuale, s-a putut evidenția o concordanță între procesul acomodării cristalinului și mișcările efectuate de globul ocular în sistemul de axe prezentat în fig.1.

Fig. 45 Sistemele de coordonate:fix în spațiu (X,Y,Z) si fix pe globul ocular(x,y,z)

Pentru a putea dezvolta un model matematic al acestui proces complex se impun câteva ipoteze de bază simplificatoare:

globul ocular este singurul sistem mobil din ansamblul corp – spațiul obiect;

se aproximează suprafața retinei cu o calotă sferică cu centrul de curbură în centrul de rotație al globului ocular și așezată simetric față de axa optică;

deschiderea pupilară se consideră mică în raport cu dimensiunile globului ocular;

răspunsul la stimulii radiației luminoase ale elementelor fotosensibile ale retinei (conuri și bastonașe) se consideră a fi liniar proporțional;

câmpul obiect al globului ocular este suficient iluminat, constant și uniform;

în timpul deplasărilor mici ale globului ocular, acesta este considerat ca un rigid cu punct fix și micile rotații (mai mici decât rotațiile de punere la punct) sunt neglijate;

nu se ia în considerare nici un aspect referitor utilizarea radiațiilor de lungimi de undă diferită sau la aberațiile cromatice ale sistemelor optice componente din globul ocular.

După cum se observă din fig.1, sistemul de axe fix în spațiu (XYZ) are aceeași origine cu sistemul de axe fix pe globul ocular (xyz) și care coincide și cu centrul de rotație al globului ocular. Axa optică este solidară cu axa Oy și se definește ca fiind axa ce unește centrul de rotație al globului ocular cu centrul pupilei de intrare în acesta. Intre cele două sisteme de coordonate există, în timpul procesului formării imaginii, o poziție relativă ce este determinată de funcțiile a, b, g, (funcții de timp) și care sunt de fapt parametrii independenți – unghiurile lui Euler. Fiecare punct obiect cu coordonatele M(X,Y,Z) din sistemul fix, este reprezentat în sistemul mobil prin intermediul vectorului de poziție r(t) dat de relația următoare:

r(t) = B(t) x R (1)

unde: r(t) = [x(t)/y(t)/z(t)]; B(t) este matricea de transformare ortogonală 3×3 cu elementele sale – funcțiile α, β, y

Derivata în raport cu timpul a vectorului de poziție r(t) este:

(2)

unde – r = derivata în raport cu timpul a lui r; ω = vectorul vitezei unghiulare a sistemului în mișcare (globul ocular) si care prezint[ componentele ωx, ωy, ωz 

Anularea derivatei în raport cu timpul a vectorului r(t) va determina condiția de stabilitate a vederii în raport cu sistemele de coordonate alese.

Astfel se va obține:

(3)

Din ecuațiile de mai sus se poate scrie sistemul de ecuații ce descriu relațiile dintre coordonatele de mișcare și componentele vectorului vitezei unghiulare a sistemului mobil.

(4)

Fiecare punct r S, de coordonate (x,y,z), are un corespondent prin sistemul optic, pe suprafața retinală, care este în mod unic definită de două unghiuri q – numit excentricitate si f – numit meridian, ca în fig.2.

Aceste unghiuri se definesc după următoarele relații:

(5)

unde c = raza de curbură a sferei cu care s-a aproximat globul ocular.

Fig.46 Definirea proiecției pe retina ochiului, a suprafeței de puncte obiect (suprafața de observare)

A treia coordonată este „ρ” și este definită ca distanța dintre pupilă și suprafața de observare (obiect), ca în relația următoare:

(6)

Din expresiile de mai sus se vor putea extrage coordonatele punctului obiect (x,y,z) în raport cu sistemul de coordonate fix față de globul ocular ca fiind:

(7)

După cum se observă ecuațiile de definiție ale acestor unghiuri ca și coordonatele x, y, și z nu sunt funcții dependente de timp, atâta timp cât unghiurile θ si Φ se raportează la retină și la sistemul mobil. Atunci coordonatele (X, Y, Z) pot fi reconstruite din coordonatele x,y,z dacă se cunoaște valoarea lui ω, singura necunoscută (chiar dacă se cunosc si valorile unghiurilor  θ si Φ ) care rămâne totuși greu de estimat, fiind distanta ρ. Deci, cele două mărimi ω si ρ sunt determinate prin stabilirea relațiilor dintre ele, a vitezei unghiulare a fiecărui punct proiectat θ și Φ și a unghiurilor θ și Φ. Aplicând diferențiala la sistemul de mai sus în raport cu timpul și substituind apoi valorile derivatelor temporale – x, y, z, – va rezulta o relație între ω, ρ, θ, Φ, Φ și ρ.

Se poate exprima astfel relația derivatei în raport cu timpul a lui ρ ca fiind dată de relația următoare, ținând cont de expresia mărimii intermediare ρ0 ce reprezintă distanța dintre originea sistemului și punctul suprafeței obiect:

(8)

(9)

Atunci expresiile vitezelor unghiulare θ și Φ vor fi exprimate de relațiile din sistemul următor:

(10)

Modificarea poziției retinale a oricărui punct din spațiu este astfel exprimată de patru cantități necunoscute – distanța si cele trei componente ale vitezei unghiulare a globului ocular ω x, ω y, ω z – și numai de două ecuații, ceea ce înseamnă că problema determinării unice a coordonatelor spațiale X, Y, Z ale punctului, reprezintă o situație de nedeterminare. In aceste condiții se stabilesc unele condiții suplimentare cum ar fi:

viteza unghiulară a întregului câmp vizual este aceeași;

numai distanta ρ se modifică în timpul formării imaginilor;

c având valoare fixă poate reprezenta un factor de scară ce va determina apoi scara soluțiilor sistemului (forma retinei nu se modifică în timp c = const.)

Pentru a putea rezolva sistemul de ecuații în condițiile suplimentare exprimate mai sus va trebui să se aleagă un ansamblu de minim trei puncte diferite de pe retină și care să prezinte aceleași proprietăți de iluminare.

6.3 Proiectarea experimentului de măsurare a traiectoriei mișcărilor oculare

Modelarea, metodă de bază experimentală, sau abilitatea de a descrie o situație sau o stare cu care se confrunta un observator uman, reprezintă o activitate intelectuală conștientă sau inconștientă care precede cvasitotalitatea deciziilor luate, formularea unei opinii sau comunicarea acesteia.

Modelarea, la o prima aproximare, are drept rezultat elaborarea unui model cu ajutorul căruia se descrie, se înțelege sau se percepe o situație din lumea înconjurătoare care nu este altfel accesibilă observatorului uman. Wilson (1990) spune ca – „Un model este o interpretare explicită a unei situații sau chiar a unei idei despre această situație. El poate fi exprimat matematic, simbolic sau în cuvinte. Dar este în esență o descriere a entităților (elemente, subsisteme), proceselor sau atributelor și a relațiilor dintre ele. El poate fi prescriptiv sau ilustrativ, dar înainte de toate trebuie să fie util”.

Atât procesul de modelare cât si modelul pot fi reprezentate în mod abstract utilizând conceptele teoriei sistemelor. Astfel, fie S un sistem definit ca o mulțime de subsisteme (elemente, agenți) Si, iєN și de relații R = {rij, jєN }. În mulțimea S sunt incluse, de regulă, atât sistemul modelat cât și mediul său înconjurător (sisteme deschise). În caz contrar vorbim despre sisteme închise. Sistemele reale, indiferent de natura lor, sunt percepute și descrise de către oameni, pe care îi vom denumi observatori H aceștia având un anumit nivel de cunoaștere relativ la sistemele respective. Mulțimea acestor descrieri cunoscută de către observatori se numește universul reprezentărilor posibile și o vom nota cu U. Pentru a putea comunica aceste reprezentări observatorii cunosc și utilizează anumite instrumente (matematice, grafice, figurative, limbaje etc.) ce vor reprezenta tehnicile de modelare, T. În afara observatorilor, în procesul de modelare pot interveni si destinatarii (beneficiarii) modelelor, D care pot fi decidenți, diferiți utilizatori sau chiar oameni obișnuiți.

Atunci, modelul M al unui sistem S poate fi definit ca fiind cvintuplul:

Procesul de modelare are drept scop si rezultat final obținerea unui model M al unui sistem dat, S. Acest lucru nu înseamnă însă cunoașterea tuturor elementelor încorporate în definiția modelului M, lucru de altfel imposibil datorita atât volumului foarte mare de informație cuprinsă în unele dintre aceste mulțimi, dar mai ales datorita evoluției permanente a cunoașterii care este încorporată mulțimilor respective. De aceea, procesul de modelare presupune extragerea informației relevante din mulțimile respective și obținerea unei reprezentări a sistemului sub forma unui model care satisface într-un anumit grad cerințele exprimate de destinatarii (beneficiarii) modelelor. Extragerea informației se face printr-o tehnică de modelare aleasa din mulțimea de tehnici cunoscute, T. Modelul astfel obținut trebuie să satisfacă nu numai exigențele observatorului H, dar si pe ale destinatarului (beneficiarului) său D, care are anumite informații inițiale despre S, notate Is. Evident ca Im difera de Is, procesul de modelare putând fi interpretat și ca încercarea de a minimiza diferența dintre informațiile deținute de observator și informațiile deținute de destinatar.

Procesul de modelare poate fi atunci reprezentat ca în figura următoare.

Fig.47 Procesul de modelare – http://asecib.ase.ro/paun/cap4-ads-intern.PDF, [accesat în data de 07.09.2014]

Altfel spus, modelul reprezintă o relație între observator si destinatar prin care primul comunica celuilalt reprezentarea sa despre un sistem real. Destinatarul poate folosi reprezentarea astfel obținută pentru a exercita o anumită influență asupra sistemului real. Modelul îmbunătățește comunicarea interpersonală, cu o condiție indispensabilă, anume, dorința și voința de a ameliora cunoașterea noastră și a celor lângă care muncim (Johari, 1970).

Putem să afirmăm că modelarea, prezentă în toate acțiunile și raționamentele umane, reprezintă una dintre cele mai sofisticate forme de activitate intelectuală umană, comparabilă doar cu activitatea de creație artistică, fără de care însăși viața și comportamentul uman nu ar fi posibile.

Studiul comportamentului vizual simulat se bazează pe modificarea manifestărilor fiziologice ale globului ocular în raport cu situația de testare, apărând necesitatea de a transforma aceste informații într-o aplicație relevantă, diferențierea dintre minciună și adevăr trebuind efectuată la nivelul participanților singuri și al testărilor unice, și nu numai prin analiza grupului. Potențialul abordării bazate pe reprezentarea parametrică statistică pentru atingerea acestui scop este limitată datorită variabilității dintre subiecți și activitățile creierului care determină modificări necontrolate ale activității globilor oculari. Folosind datele dobândite prin înregistrarea activității globilor oculari în momentul aplicării stimulilor, se testează ipoteza prin care răspunsurile adevărate și neadevărate ar putea fi deosebite prin analiza modelului activității funcționale a globului ocular.. Pe lângă clasificarea unui model de activitate funcțională pentru categoriile „adevărat” și „neadevărat”, se pot construit harți spațiale care arată cele mai distinctive regiuni de activitate ale globului ocular dintre cele doua categorii de răspunsuri, urmărind direcția gradată a funcției decizie clasificatorului, permițând astfel vizualizarea aspectelor modelelor de activitate funcțională care sunt cele mai diferite, dintre cele doua condiții (minciuna si adevărul).

Studiul comportamentului vizual stimulat în raport cu comunicarea nonverbală, determină activități ale creierului în timpul minciunii care pot fi caracterizate la nivelul grupului mediu cu mai mulți subiecți. Valoarea experimentală în detecția minciunii va fi determinată de abilitatea de a detecta minciuna la subiecții individuali, față de modelele determinate în cadrul unui grup. Metoda de clasificare a comportamentului vizual simulat trebuie folosită pentru a face diferența între modelele spațiale ale activității globului ocular asociate cu minciuna și adevărul.

6.4 Stabilirea caracteristicilor sistemului experimental

Percepția stimulilor optici constituie pentru sistemul vizual un proces complex ce se constituie ca o „reflectare subiectiva nemijlocita” sub forma de imagine a obiectelor si fenomenelor exterioare ce acționează la un moment data supra subiectului uman, prin întregul ansamblu al caracteristicilor si componentelor acestora. De aceea în formarea si desfășurarea acțiunilor perceptive un rol important este asigurat de procesele motrice și sinergice ale ambelor căi optice (vedere binoculară).

Sistemul experimental este astfel conceput și dezvoltat încât să poată permite înregistrarea acestor procese motrice sub forma macro-mișcărilor (mișcari de urmărire, mișcarea de sacadă, mișcarea de convergență /fixație etc.) și respectiv a micro-mișcărilor oculare (ducții, versii, mișcări giratorii, nistagmus fiziologic etc.). Pentru structurarea unui sistem flexibil de analiză a biomecanicii motilității ocular se prevăd următoarele module de acțiune ce se interconectează în funcție de eșantionul de subiecți sau/și de investigația necesara.

Fig.48 Schema bloc a sistemului experimental

Rolul sistemului de investigație este de a înregistra și testa miscările efectuate de globul ocular în timpul examinării prin sistemul poligraf și apoi procesarea imaginilor din secvențele achiziționate pe timpul examinării, cu software Kinovea pentru determinarea grafica a traiectoriilor efectuate în perioadele de stress emoțional determinat de expertiza poligraf

6.5 Proiectarea și dezvoltarea sistemului experimental investigator

În săvârșirea unei fapte penale (furt, tâlhărie, delapidare, omor etc.) subiectul (infractorul) participă cu întreaga sa ființă, mobilizându-și pentru reușita infracțională întregul său potențial volitiv și cognitivo-afectiv. Punerea în act a hotărârii de a comite fapta prevăzută de legea penală este precedată de o serie de procese de analiză și sinteză și de o luptă între motive, deliberarea și actele executorii antrenând profund întreaga personalitate a individului. Acest lucru face ca faptul infracțional să nu rămână ca o achiziție întâmplătoare, periferică a conștiinței infractorului, ci să se integreze în aceasta sub forma unei structuri informaționale stabile cu conținut și încărcătură afectiv-emoțională specifică, cu un rol motivațional bine diferențiat. Asimilarea faptei are loc în momentul săvârșirii acesteia, în procesul perceperii și acțiunii nemijlocite cu obiectele și fenomenele din mediul (infracțional) înconjurător și al sedimentării semnificațiilor lor în experiența adaptativă în raport cu situația infracțională. Psihologic, obiectele, ființele sau fenomenele percepute de infractor în timpul comiterii faptei (scule sau instrumente de spargere, arme, victimă, martori, contextul spațio-temporal al desfășurării faptei etc.), în funcție de proprietățile lor fizico-chimice (intensitate, formă, mărime, culoare, dispoziție spațială, rezistență a victimei) sau de efectele acestora (țipăt de durere, strigăt, zgomot de împușcături etc.) determină trăiri și reacții emoționale pozitive sau negative ale subiectului. Subordonându-se caracteristicilor informaționale ale faptei, componentele experienței afective corespunzătoare se asociază, integrându-se în calitate de componentă a imaginii individuale sau categoriale despre fapta infracțională, conform principiului psihologic după care stabilizarea și organizarea sistemului de imagini implică și stabilizarea și organizarea substratului lor afectiv.

Tehnicile poligraf, abordând în mod indirect planul conștiinței subiectului, caută să evidențieze dacă acesta redă cu fidelitate și în mod sincer „ceea ce știe”, adică elementele de conținut ale „realității subiective” pe care o poartă în planul conștiinței sale (elemente de timp și de loc legate de faptă, de modul de operare și de împrejurările care au declanșat comportamentul infracțional).

Sistemul experimental dezvoltat pentru evaluarea comportamentului simulat, complementar tehnicii poligraf, este astfel conceput încât să poată permite înregistrarea proceselor motrice sub forma macro-mișcărilor (mișcări de urmărire, mișcarea de sacadă, mișcarea de convergenta /fixație etc.) și respectiv a micro-mișcărilor oculare (ducții, versii, mișcări giratorii, nistagmus fiziologic etc.).

Fig.49 Schema principiului de înregistrare a micro-mișcărilor oculare

Pentru structurarea unui sistem flexibil de analiză a biomecanicii motilității oculare se prevăd următoarele module de acțiune ce se interconectează în funcție de eșantionul de subiecți sau/și de investigația necesară – un ansamblu de două surse de lumină cu emisie în domeniul vizibil (S1 și S2), un ansamblu de două surse cu emisie în infraroșu (IR1 și IR2), o videocameră cu posibilitatea de achiziția a secvențelor de imagini cu rezoluție 1024×1024, o cameră de termoviziune (opțional), computer, software de achiziție, stocare și prelucrare imagini(fig.50). Sistemul astfel conceput permite înregistrarea în timp real a reacțiilor oculare ale subiecților ce sunt supuși testului poligraf, secvențe de imagini ce sunt apoi corelate cu răspunsurile psiho-fiziologice. Această procedură de corelare permite obținerea unor evaluări a comportamentului subiectului uman în limite de precizie mult mai ridicate și permite totodată și o evaluare a unui comportament simulat/disimulat care se manifestă la nivel facial prin intermediul indicatorilor autentici, greu de pus în evidență prin tehnica poligraf.

Tehnica folosită pentru înregistrarea și prelucrarea imaginilor video în scopul de a pune în evidență micro-mișcările oculare se bazează pe structura prezentată în schema din fig.49. și pe facilitățile oferite de pachetul de software Kinovea prin care se poate determina, în unități de timp de ordinul milisecundelor, evoluția sinergică a mișcărilor oculare ale unui subiect aflat în faza de investigație cu suspiciune de comportament simulat. Utilizarea surselor de radiație din domeniul vizibil (S1 și S2) ridică calitatea imaginilor achiziționate, iar sursele în infraroșu permit înregistrări atât ale micro-mișcărilor oculare cât și a reacțiilor termice la nivel facial (prin utilizarea unei camere de termoviziune în paralel cu cea video). Analiza complementară a celor trei traiectorii înregistrate pe cele două axe Ox și Oy, respectiv plan (fig.2) privind evoluția sinergică a sistemului binocular, alături de rezultatele tehnicii poligraf obținute în același timp cu înregistrările video indică o bună corelare (determinată prin calculul coeficientului de corelație Pearson).

Prin utilizarea acestui sistem se pot astfel explora mecanismele funcției vizuale ale subiectului uman în condiții de comportament simulat sau aflat sub influența unor stimuli externi, ceea ce duce la schimbări de paradigmă în tehnicile de investigare a comportamentului uman, în general.

Reacțiile înregistrate la nivelul sistemului vizual implică reacții la nivel cortical ceea ce rafinează și mai mult precizia de analiză a comportamentului simulat/disimulat. Așa cum este arătat de către autori în articolul “progresele realizate de neuroștiințele cognitive obligă psihologia la rafinări și revizuiri ale conceptelor tradiționale. Explorarea mecanismelor corticale a adus noi dimensiuni și corespondențe ale comportamentului simulat. În acest moment este nevoie de o redefinire a obiectului investigației. Odată cu identificarea primelor corespondențe corticale și a unor procesări cognitive specifice, comportamentul simulat poate fi redefinit și categorizat”.

CAPITOLUL VIII

BIBLIOGRAFIE

Aniței, M., Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iași,2007

Anitei, M., Posibilități și limite în abordarea experimentală a conștiinței. Aspecte metodologice, Revista de psihologie, Editura Academiei, București, 2007

Anitei, M., Pasca, Considerații privind utilizarea testelor de stimulare în format S.A.T. (silent answer test) în examinările poligraf, comunicare prezentată și publicată în volumul conferinței „Zilele academice arădene”, Editura Universității de Vest, Arad, 2009

Anastasi W., Investigarea comportamentului simulat, București,1964,

Aron I. Criminalistica, Ed.Sitech, Craiova, 2013

Aron I., Biodetecția judiciară și tehnica poligraf, Ed.Sitech, Craiova, 2014

Atkinson Rita L., Atkinson Richard C., Smith E., Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București, 2002

Banciu D.P., S. M. Rădulescu, Marin Voicu, Introducere în sociologia devianței, Ed. Științifică ți enciclopedică, București, 1985

Baritz M., Studiul profilelor complexe prin metode complementare, Ed. Infomarket, Brașov, Romania, 1998

Bogdan T., Probleme de psihologie judiciară, Editura Științifică, 1973

Boire R.G, Libertatea cunoașterii" (Part I – Part IV), Jurnalul Libertății cunoașterii 4(1) 2003

Baron-Cohen, S., Theory of mind and autism, Oxford University Press, New York, 2000

Bogdan, T., Sântea I., Psihologie judiciară, Editura Themis Cart, București, 2010

Buș, I.. Psihodetecția comportamentului simulat,
RAO International Publishing Company,
1996

Buș I. Psihodetecția comportamentului simulat, Editura Ingram, Cluj-Napoca, 2000

Buș, I., David, D., Psihologie judiciară, Editura Tritonic, Cluj-Napoca, 2003

Bulwer, JChirologia; or the Natural Language of the Hand, London, 1644

Butoi, T.B., Butoi, I.T., Psihologia interogatoriului judiciar, Editura Enmar, București, 2002

Butoi T., Butoi I.T., Psihologie judiciară, Editura Fundației România de Mâine, 2004

Butoi, T., Interogatoriul. Psihologia confruntării în procesul judiciar, Editura Pinguin Book, București, 2008

Butoi, T., Poligraful – instrument clasic în anchetă sau dovadă de tehnică ultra-modernă, Curs de psihologie judiciară, București, 2003

Borchert M.S., Principii și tehnici de examinare a alinierii și mobilității oculare, Capitolul 18, Neuro oftalmologie clinică, 2000

Bower, G. H., & Forgas, J. P., Afectarea memoriei si cunoașterea socială (Chapter 3.). In Cunoastere si emotii. Oxford University Press., 2000

Bustea E., Pruncuciderea-problematica investigației criminalistice, http:/www.unibuc.ro/studies, [accesat la data de 16 iulie 2014]

Bogdan T., Sântea I., „Psihologie judiciară” , București, 2010

Bulwer, J., „Chirologia”, Londra, 1644

Cantor K.M, R.M., Lange, K.L., Ahn, S.S., „Hiperhidroza palmară – dovezi de transmitere genetică", Lancaster

Collett P., ,‚Cartea gesturilor”, București, 2005

Ciofu, Golu & Voicu, Detecția comportamentului simulat, Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1978

Ciofu I., Comportamentul simulat, Ed. Academiei, București, 1974

Ciopraga A., Criminalistica – Tratat de practică, Ed. Gama, Iași, 1996

Carl Gustav J. Puterea sufletului, Editura Anima, București, 1971

Cantor, K., M., Lange, R., M., Ahn, K., L., Palmar hyperhidrosis: evidence of genetic transmission, Journal of Vascular Surgery, 2002

Ciofu, I., Golu, M., Voicu, C., Tratat de psihofiziologie, Editura

Academiei, București, 1978

Cornelia A.M, Gabor Dan și Angela Repanovici, E-Legislation for Citizens – Open Access to Indexed Legal Information Available Online, The 14th European Conference on e-Government ECEG 2014, held at the Spiru Haret University, Faculty of Legal and Administrative Sciences, Brasov, Romania, 12-13 June 2014,

Cowell, S.F., Egan, G.F., Code, C., Harasty, J., Watson, J.D.G., Neuroanatomia funcțională și calculul repetiției numerice a parametrilor PET – study, Neuroimage, 2000

David Carter, Psihologie ccriminalistică, Oxford, New york, 2010

Davatzikos C. – Clasificarea modelelor spațiale ale activității creierului împreuna cu metodele de învățarea mecanice – Folosirea detectorului de minciuni, Centrul de Cercetari pentru Tratamente, Universitatea din Pensilvania, strada Chestnut 3900, Philadelphia, PA 19104, SUA, 2005

Davatzikos,C. – De ce analiza morfometrică pe bază de voxel ar trebui să fie utilizată cu mare prudență atunci când se caracterizează diferențele de grup, Neuroimagistica 23 (2004)

Dragomirescu V.T., Psihosociologia comportamentului deviant,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976

Ekman P., „Spunând minciuni”, New York, 2002

Ekman si O’Sullivan , Detectarea minciunilor si inselaciunea, John Wiley & Sons. Publishers,

Elaad E., The role of prior expectations in polygraph examiners decisions, Psychology, crime & law, Vol. 4,1998

Eysenck H.J., Efectele psihoterapiei, International
Science Press, New York City, 1966

Friston KJ, Holmes AP, Poline JB, Grasby PJ, Williams SC, Frackowiak RS, Turner R, – Analysis of fMRI time-series revisited,

Feldman, R.S., Forrest, J.A., „Autobiografia și înșelăciunea verbală – cei care se prezintă mint mai mult?" New York, 2002

Frank H., John A., James P., „Atlas de neuroanatomie și neuropsihologie” Telerboro, 2002

Freud, S. „Fragmente de analiză în cazul isteriei", vol. 3, New York, 1959.

Gabor D., Comportamentul normal vs. comportamentul simulate, Bulletin of the Transilvania University of Brașov, Series VII: Social Sciences • Law • Vol. 7 (56) No. 1 – 2014

Gabor Dan-Olimpiu, Ana Maria Cornelia, Nadine Roman, Researches regarding optimal solutions in the polygraph testing system, GIDNI Conference, Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity, 29-30 May 2014, Tg.Mureș, Arhipelag XXI Press

Gabor D., Baritz M., Cristea L., Repanovici A., Analiza biomecanicii și motilității oculare prin metode dinamice de procesare a imaginilor, 8th International Conference Interdisciplinarity in Engineering, INTER-ENG, 9-10 October 2014, Tirgu-Mures, Romania

Gabor D., Mihaela Baritz, Angela Repanovici, Studiul comportamentului visual stimulat în raport cu comunicarea nonverbala, The 8th International Conference INTER-ENG 2014, Interdisciplinarity in Engineering, 9 – 10 October 2014 , "Petru Maior" University of Tîrgu Mureș, Romania

Gustafson, L. A., & Orne, M. T. Effects of heightened motivation on the detection of
deception. Journal of Applied Psychology, 1963

Horvath, F. S., “Efectul variabilelor selectate pe interpretarea înregistrării poligraf," Journal of Applied Psychology, Washington, D. C., 1977

Hilgard E.R., G.H. Bower, Teorii ale învățării, EDP, București, 1974

Joe N., Marvin Secretele comunicării nonverbale, Editura Meteor prest, București, 2008

K.von Noorden G., E.C. Campos, Vederea binoculară și mobilitatea oculară, Ed. Mosby, USA, 2002

Kleinmuntz si Szucko Psychology: Teme si variatii,Cengage Learning,1984

Károly, O.K., Poligrafia, nr.83-85.

Koyel, F.A., Padgett, T.M., George, M.S., Studiu asupra corelațiilor neurale ale înșelăciunii, Behavioral Neuroscience, nr. 852–856, 2004

Leif A. StrömwalDetecția înșelăciunii în context criminalistic, Cambridge, New York, 2004

Lee, T., Liu, H.L., Chan, C., Mahankali, S., Feng, C.M., Hou, J., Fox, P., Gao, J.H., Detectorul de minciuni cu rezonanță magnetică funcțională, Human Brain Mapping, nr. 157–164, 2002

Lepăduși V., Țîru G., Detectorul de minciuni, Ed.Little Star, București, 2008

Lykken D., A Tremor in the Blood, NYU Press, 1981

Murphy, ST., Zajonc, R.B., „Afectarea cunoașterii și conștientizării – amorsarea afectivă cu stimuli și expuneri optime", în Journal of Personality and Social Psychology, 1993, New York.

Mahl, G.F., Danet, B., and Norton, N. „Reflecții asupra caracteristicilor principale ale personalității în gesturi și mișcările corpului. Raport de cercetare A.P.A. Intâlnirea anuală". Citat în B. Christiansen Thus Speaks the Body, New York, 1972

Morgan C.T., Psihologia psihologică, Megraw-Hill Books, 1965

National Research Council, Poligraful – detector de minciuni, National Academy of Sciences, Washington, 2003),

Nathan J. Gordon and William L. Fleisher, Tehnici efective de interviu și interogare, Academic press, London, 2006

Peter Collett, Cartea gesturilor, Editura Trei, București, 2005

Pinatel, JDetectorul de minciuni, Mundo-Policial, Buenos Aires, 1974

Papari A. , Tehnici de investigare a comportamentului simulat, http://www.scribd.com, [accesat în data de 01.06.2014]

Pyle C.H., Pedepsirea teroristilor internationali, 1985, NYU Press

Rădulescu S.M., Sociologie Românească, Vol. V, New Series, no. 1/1994

Reid & Inbau, Psihofiziologia criminalistică utilizând tehnica poligraf – verificarea adevărului științific, 1977

Robert A., Paul L., „Inteligența – știință a informațiilor induse”, Washington, 2006

Rosenfeld J.P., Validitatea poligrafului, Northwestern University, Evanston, Illinois, 1995

Rosenfeld K.E., End-Of-Life Luarea deciziilor, Jurnalul de Medicina interna, Volume 15, Issue 9, pages 620–625, September 2000

Reid, Inbau, Detectorul de minciuni și detecția acestora, Williams & Wilkins Co, Baltimore. 1977

Roșa, Al., Metodologie și tehnici experimentale în psihologie, Editura Științifică, București,1971

Stancu, E., Criminalistica, Vol.II, Editura Actami, București, 1995

Stănoiu R.M., Metode și tehnici de cercetare în criminologie, Ed. Academiei, București

Studiu experimental, Averil, 1973.

Tichener B, Note istorice despre teoria James-Lange a emoțiilor, article, Illinois press , 1914

Tred, E., Reid, J.E., CrInterogatoriul penal și mărturisirea, New York, 1986

Toma Titus D., Psihologia învinuitului-inculpatului, Editura, Psihologia online, București, 2006

Van Koppen, Calitatea in psihometrie vs recidiva, 2008

Visu-Petra G., Detecția comportamentului simulat, Teză de doctorat, Universitatea Babes Bolyai, Cluj-Napoca, 2011

Wolpe P. R., Foster K. R., Langleben D. D. (2010). Neurotehnologii in curs de dezvolatare pentru detectarea minciunii / Pericole si perspective Am. J. Bioeth. 10,

Zdrenghea & Butoi, Rolul tehnicii poligraf în interogarea cercurilor de bănuiți, București, 1992

http://www.brainwavescience.com [accesat în data de 18 iunie 2014]

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9343589, [accesat în data de 9 aprilie 2014]

http://www.kinovea.org [accesat la data de 10.05.2014]

http://www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/3614-dezvaluie-ochii-faptul-ca-mintim.html, [accesat în data de 15.07.2014]

http:/www.preferatele.com/docs/psihologie/1/investigarea-psoholo5.php, [accesat la data de 16 iulie 2014]

http:/www.preferatele.com/docs/psihologie/1/investigarea-psoholo5.php, [accesat la data de 21 iulie 2014]

http:/www.unibuc.ro/studies/doctorate 20 [accesat la data de 15 martie 2014]

http:/www.polygraph.org/validity-research, [accesat la data de 12 martie 2014]

http://www.scoalacantemir.ro/files/uploads/Psihologie_generala_3.doc [accesat în data de 25 iulie 2014]

http://simona-sima.physicsboards.com/t69p5-indicatori-comportamentali [accesat în data de 28 iulie 2014]

http://www.poligraf-center.ro/_prezentare_generala/scurt.htm [accesat în data de 18 iulie 2014]

CAPITOLUL VIII

BIBLIOGRAFIE

Aniței, M., Psihologie experimentală, Editura Polirom, Iași,2007

Anitei, M., Posibilități și limite în abordarea experimentală a conștiinței. Aspecte metodologice, Revista de psihologie, Editura Academiei, București, 2007

Anitei, M., Pasca, Considerații privind utilizarea testelor de stimulare în format S.A.T. (silent answer test) în examinările poligraf, comunicare prezentată și publicată în volumul conferinței „Zilele academice arădene”, Editura Universității de Vest, Arad, 2009

Anastasi W., Investigarea comportamentului simulat, București,1964,

Aron I. Criminalistica, Ed.Sitech, Craiova, 2013

Aron I., Biodetecția judiciară și tehnica poligraf, Ed.Sitech, Craiova, 2014

Atkinson Rita L., Atkinson Richard C., Smith E., Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București, 2002

Banciu D.P., S. M. Rădulescu, Marin Voicu, Introducere în sociologia devianței, Ed. Științifică ți enciclopedică, București, 1985

Baritz M., Studiul profilelor complexe prin metode complementare, Ed. Infomarket, Brașov, Romania, 1998

Bogdan T., Probleme de psihologie judiciară, Editura Științifică, 1973

Boire R.G, Libertatea cunoașterii" (Part I – Part IV), Jurnalul Libertății cunoașterii 4(1) 2003

Baron-Cohen, S., Theory of mind and autism, Oxford University Press, New York, 2000

Bogdan, T., Sântea I., Psihologie judiciară, Editura Themis Cart, București, 2010

Buș, I.. Psihodetecția comportamentului simulat,
RAO International Publishing Company,
1996

Buș I. Psihodetecția comportamentului simulat, Editura Ingram, Cluj-Napoca, 2000

Buș, I., David, D., Psihologie judiciară, Editura Tritonic, Cluj-Napoca, 2003

Bulwer, JChirologia; or the Natural Language of the Hand, London, 1644

Butoi, T.B., Butoi, I.T., Psihologia interogatoriului judiciar, Editura Enmar, București, 2002

Butoi T., Butoi I.T., Psihologie judiciară, Editura Fundației România de Mâine, 2004

Butoi, T., Interogatoriul. Psihologia confruntării în procesul judiciar, Editura Pinguin Book, București, 2008

Butoi, T., Poligraful – instrument clasic în anchetă sau dovadă de tehnică ultra-modernă, Curs de psihologie judiciară, București, 2003

Borchert M.S., Principii și tehnici de examinare a alinierii și mobilității oculare, Capitolul 18, Neuro oftalmologie clinică, 2000

Bower, G. H., & Forgas, J. P., Afectarea memoriei si cunoașterea socială (Chapter 3.). In Cunoastere si emotii. Oxford University Press., 2000

Bustea E., Pruncuciderea-problematica investigației criminalistice, http:/www.unibuc.ro/studies, [accesat la data de 16 iulie 2014]

Bogdan T., Sântea I., „Psihologie judiciară” , București, 2010

Bulwer, J., „Chirologia”, Londra, 1644

Cantor K.M, R.M., Lange, K.L., Ahn, S.S., „Hiperhidroza palmară – dovezi de transmitere genetică", Lancaster

Collett P., ,‚Cartea gesturilor”, București, 2005

Ciofu, Golu & Voicu, Detecția comportamentului simulat, Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1978

Ciofu I., Comportamentul simulat, Ed. Academiei, București, 1974

Ciopraga A., Criminalistica – Tratat de practică, Ed. Gama, Iași, 1996

Carl Gustav J. Puterea sufletului, Editura Anima, București, 1971

Cantor, K., M., Lange, R., M., Ahn, K., L., Palmar hyperhidrosis: evidence of genetic transmission, Journal of Vascular Surgery, 2002

Ciofu, I., Golu, M., Voicu, C., Tratat de psihofiziologie, Editura

Academiei, București, 1978

Cornelia A.M, Gabor Dan și Angela Repanovici, E-Legislation for Citizens – Open Access to Indexed Legal Information Available Online, The 14th European Conference on e-Government ECEG 2014, held at the Spiru Haret University, Faculty of Legal and Administrative Sciences, Brasov, Romania, 12-13 June 2014,

Cowell, S.F., Egan, G.F., Code, C., Harasty, J., Watson, J.D.G., Neuroanatomia funcțională și calculul repetiției numerice a parametrilor PET – study, Neuroimage, 2000

David Carter, Psihologie ccriminalistică, Oxford, New york, 2010

Davatzikos C. – Clasificarea modelelor spațiale ale activității creierului împreuna cu metodele de învățarea mecanice – Folosirea detectorului de minciuni, Centrul de Cercetari pentru Tratamente, Universitatea din Pensilvania, strada Chestnut 3900, Philadelphia, PA 19104, SUA, 2005

Davatzikos,C. – De ce analiza morfometrică pe bază de voxel ar trebui să fie utilizată cu mare prudență atunci când se caracterizează diferențele de grup, Neuroimagistica 23 (2004)

Dragomirescu V.T., Psihosociologia comportamentului deviant,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976

Ekman P., „Spunând minciuni”, New York, 2002

Ekman si O’Sullivan , Detectarea minciunilor si inselaciunea, John Wiley & Sons. Publishers,

Elaad E., The role of prior expectations in polygraph examiners decisions, Psychology, crime & law, Vol. 4,1998

Eysenck H.J., Efectele psihoterapiei, International
Science Press, New York City, 1966

Friston KJ, Holmes AP, Poline JB, Grasby PJ, Williams SC, Frackowiak RS, Turner R, – Analysis of fMRI time-series revisited,

Feldman, R.S., Forrest, J.A., „Autobiografia și înșelăciunea verbală – cei care se prezintă mint mai mult?" New York, 2002

Frank H., John A., James P., „Atlas de neuroanatomie și neuropsihologie” Telerboro, 2002

Freud, S. „Fragmente de analiză în cazul isteriei", vol. 3, New York, 1959.

Gabor D., Comportamentul normal vs. comportamentul simulate, Bulletin of the Transilvania University of Brașov, Series VII: Social Sciences • Law • Vol. 7 (56) No. 1 – 2014

Gabor Dan-Olimpiu, Ana Maria Cornelia, Nadine Roman, Researches regarding optimal solutions in the polygraph testing system, GIDNI Conference, Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity, 29-30 May 2014, Tg.Mureș, Arhipelag XXI Press

Gabor D., Baritz M., Cristea L., Repanovici A., Analiza biomecanicii și motilității oculare prin metode dinamice de procesare a imaginilor, 8th International Conference Interdisciplinarity in Engineering, INTER-ENG, 9-10 October 2014, Tirgu-Mures, Romania

Gabor D., Mihaela Baritz, Angela Repanovici, Studiul comportamentului visual stimulat în raport cu comunicarea nonverbala, The 8th International Conference INTER-ENG 2014, Interdisciplinarity in Engineering, 9 – 10 October 2014 , "Petru Maior" University of Tîrgu Mureș, Romania

Gustafson, L. A., & Orne, M. T. Effects of heightened motivation on the detection of
deception. Journal of Applied Psychology, 1963

Horvath, F. S., “Efectul variabilelor selectate pe interpretarea înregistrării poligraf," Journal of Applied Psychology, Washington, D. C., 1977

Hilgard E.R., G.H. Bower, Teorii ale învățării, EDP, București, 1974

Joe N., Marvin Secretele comunicării nonverbale, Editura Meteor prest, București, 2008

K.von Noorden G., E.C. Campos, Vederea binoculară și mobilitatea oculară, Ed. Mosby, USA, 2002

Kleinmuntz si Szucko Psychology: Teme si variatii,Cengage Learning,1984

Károly, O.K., Poligrafia, nr.83-85.

Koyel, F.A., Padgett, T.M., George, M.S., Studiu asupra corelațiilor neurale ale înșelăciunii, Behavioral Neuroscience, nr. 852–856, 2004

Leif A. StrömwalDetecția înșelăciunii în context criminalistic, Cambridge, New York, 2004

Lee, T., Liu, H.L., Chan, C., Mahankali, S., Feng, C.M., Hou, J., Fox, P., Gao, J.H., Detectorul de minciuni cu rezonanță magnetică funcțională, Human Brain Mapping, nr. 157–164, 2002

Lepăduși V., Țîru G., Detectorul de minciuni, Ed.Little Star, București, 2008

Lykken D., A Tremor in the Blood, NYU Press, 1981

Murphy, ST., Zajonc, R.B., „Afectarea cunoașterii și conștientizării – amorsarea afectivă cu stimuli și expuneri optime", în Journal of Personality and Social Psychology, 1993, New York.

Mahl, G.F., Danet, B., and Norton, N. „Reflecții asupra caracteristicilor principale ale personalității în gesturi și mișcările corpului. Raport de cercetare A.P.A. Intâlnirea anuală". Citat în B. Christiansen Thus Speaks the Body, New York, 1972

Morgan C.T., Psihologia psihologică, Megraw-Hill Books, 1965

National Research Council, Poligraful – detector de minciuni, National Academy of Sciences, Washington, 2003),

Nathan J. Gordon and William L. Fleisher, Tehnici efective de interviu și interogare, Academic press, London, 2006

Peter Collett, Cartea gesturilor, Editura Trei, București, 2005

Pinatel, JDetectorul de minciuni, Mundo-Policial, Buenos Aires, 1974

Papari A. , Tehnici de investigare a comportamentului simulat, http://www.scribd.com, [accesat în data de 01.06.2014]

Pyle C.H., Pedepsirea teroristilor internationali, 1985, NYU Press

Rădulescu S.M., Sociologie Românească, Vol. V, New Series, no. 1/1994

Reid & Inbau, Psihofiziologia criminalistică utilizând tehnica poligraf – verificarea adevărului științific, 1977

Robert A., Paul L., „Inteligența – știință a informațiilor induse”, Washington, 2006

Rosenfeld J.P., Validitatea poligrafului, Northwestern University, Evanston, Illinois, 1995

Rosenfeld K.E., End-Of-Life Luarea deciziilor, Jurnalul de Medicina interna, Volume 15, Issue 9, pages 620–625, September 2000

Reid, Inbau, Detectorul de minciuni și detecția acestora, Williams & Wilkins Co, Baltimore. 1977

Roșa, Al., Metodologie și tehnici experimentale în psihologie, Editura Științifică, București,1971

Stancu, E., Criminalistica, Vol.II, Editura Actami, București, 1995

Stănoiu R.M., Metode și tehnici de cercetare în criminologie, Ed. Academiei, București

Studiu experimental, Averil, 1973.

Tichener B, Note istorice despre teoria James-Lange a emoțiilor, article, Illinois press , 1914

Tred, E., Reid, J.E., CrInterogatoriul penal și mărturisirea, New York, 1986

Toma Titus D., Psihologia învinuitului-inculpatului, Editura, Psihologia online, București, 2006

Van Koppen, Calitatea in psihometrie vs recidiva, 2008

Visu-Petra G., Detecția comportamentului simulat, Teză de doctorat, Universitatea Babes Bolyai, Cluj-Napoca, 2011

Wolpe P. R., Foster K. R., Langleben D. D. (2010). Neurotehnologii in curs de dezvolatare pentru detectarea minciunii / Pericole si perspective Am. J. Bioeth. 10,

Zdrenghea & Butoi, Rolul tehnicii poligraf în interogarea cercurilor de bănuiți, București, 1992

http://www.brainwavescience.com [accesat în data de 18 iunie 2014]

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9343589, [accesat în data de 9 aprilie 2014]

http://www.kinovea.org [accesat la data de 10.05.2014]

http://www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/3614-dezvaluie-ochii-faptul-ca-mintim.html, [accesat în data de 15.07.2014]

http:/www.preferatele.com/docs/psihologie/1/investigarea-psoholo5.php, [accesat la data de 16 iulie 2014]

http:/www.preferatele.com/docs/psihologie/1/investigarea-psoholo5.php, [accesat la data de 21 iulie 2014]

http:/www.unibuc.ro/studies/doctorate 20 [accesat la data de 15 martie 2014]

http:/www.polygraph.org/validity-research, [accesat la data de 12 martie 2014]

http://www.scoalacantemir.ro/files/uploads/Psihologie_generala_3.doc [accesat în data de 25 iulie 2014]

http://simona-sima.physicsboards.com/t69p5-indicatori-comportamentali [accesat în data de 28 iulie 2014]

http://www.poligraf-center.ro/_prezentare_generala/scurt.htm [accesat în data de 18 iulie 2014]