Literatura creș tină a format o unitate autonomă în interiorul culturii antice . [609193]

Literatura creș tină a format o unitate autonomă în interiorul culturii antice .

În mod obișnuit se afirmă c ă Sfinții Părinți ai Bisericii au considerat filo sofia antică un fel
de „pedagog spre Hristos ”, ceea ce rezultă din majoritatea scrierilor care ne- au rămas de la ei1.
Trebuie precizat c ă până a se aju nge aici, a trecut o perioadă f oarte grea pentru noua religie creștină,
ținând seam a de timpul când a ap ărut și de adversitat ea căreia a treubit să- i facă față. Sfinții Pă rinți
ai Bisericii prin viața și scrierile lor păstrate cu mare grijă până ast ăzi, ne învață de peste veacur i
cum trebuie să gândim, cum e bine să trăim și cum se cade s ă simțim spre a fi bineplăcuți lui
Dumnezeu ș i semenilor.
Deși aparțin unor vremi trecute, Sfinții Părinți rămân mereu un izvor de nesecat ă
înțelepciune pentru toți fiii Bisericii. Modul de vieț uire, asc eza și scrierile pe care l e-au lăsat sunt
de o importanță ma joră pentru creștinătate. Sfinții Părinți au excelat, ca nimeni alții, în t ransmiterea
peste veacuri tocmai a în vățăturilor Mântui torului Iisus Hristos. De aici decurge cinstirea pe care
le-o acordăm și tot de aici obligația de a ț ine seama de spusele lor2.
Cercetarea în țelesul pe care l -au dat Sfinții Părinți3 noțiunii de filosofie trebui e să pornească
de la antici , ei fiind cei care ne -au împrumutat cuvântul. Acest termen a fost pus în circulație de la
greci, de la care, apoi, l -au preluat latinii, însemnând dragostea de înț elepciune . În accepțiunea pe
care i -o acordă scriitorii patr istici, f ilosofia este osteneala de a medita asupra lui Dumnezeu. De
aceea Grigorie de Nazianz îndr ăznea să se numească pe sine „filosof al Frum useții ”, exprimând
prind Frumusețe, care este scrisă cu majuscule, însăș i Divinitatea4. Este de la sine în țeles insă că,
în procesul de gândire și contemplare a Di vinității, sunt implicate și creaturile, însufleție și
neînsuflețite, orice ține de Dumnezeu5. Progresând în această direcție, cre știnul i naintează „spre
culmea filosofiei ș i împ ărăției lui Hristos ” 6
Prin urmare , „filosofia divină ” pleacă de la rațiun e, ea fiind ac eea prin care credinciosul
sesiează, înl ăuntrul și în afara sa, pe Dumnezeu. Oricâte au fost în țelesurile pe care i le -au dat,
scriitorii patristici n -au lipsit „filosofia divină ” de luminile rațiunii. Așa se face că Ioan D amaschin
va elogia, în termeni superlativi, cunoașterea raționala spun ând c a: „Nimic nu -i mai prețios decâ t
cunoașterea. Cunoa șterea este lumina sufletului r ațional. Contrariul ei, ignoranț a, este întuneric.
Duoă cum lipsa luminii este întuneric, tot așa și lipsa cunoașterii îneamnă întunericul r ațiunii.
Ingoranța este nota ființ elor lipsite de rațiune.”7
Întocmai anticilor, Sfin ții Părinți nu limitează filosofia doar la cunoaștere, speculație și
contemplație , ei insistă permanent pe trăirea, practică.
Aproape orice săvârșea un creștin din acea vreme, era pus în legătura cu filosofia. „A te
hrăni totdeauna din munca proprie, afirma Ioan Hrisostom, este un chim al Filosofiei.”8 De

1 Nicolae Ter chilă, Filosofia antică pedagog spre Hristos , Revista T eologie teologi că, Sibiu, nr 1 -2 și 3 -4, 1947, p p.
31-41.
2 Mitropolit Nicolae Corneanu, Studii patristice. Aspecte din v echea literatură creștină , Ed. Mitropoliei Banatului,
Timișoara, 1984, pp.13.
3 Articol apărut în rev. „Rațiune mistică ”, București, nr 1-2, 1996, pp 57- 64
4 Grigorie d in Nazianz, Despre viața sa , v. 261 (Migne P.G. 37, 1047).
5 Ioan Hris ostom, Despre marirea de șartă și educația copi ilor, cap LXXXV, Ed. F. Schulte, p.29.
6 Niceta al Paflagoniei, Encomiu la sfânt ul și corifeul apostolilor, dumneze iescu l Petru , Ed. A . Vogt , Deux discours
inedits de Nicetas de Paphagonie, disciple de Photius, „Orinetalia christiana ”, Roma, vol. XXIII, 1, nr. 71, 1931, pp.
28-29.
7 Ioan Damaschin, Dialectica, c. I (Migne, P.G. 94 , 529), apud Ioan G. Coman Probleme de filos ofie și literatură
patristică , București , 1994, p.26.
8 Ioan Hrisostom , Comentariu la I Corinteni, omilia VI, 6 (Migne, P.G. 61, 97).

asemenea, era considerată filosofie creș terea îngrijită a copiilo r, buna instruire a personalului de
serviciu9. Descriind felul în care Vasile a fost îndrumat spre creștinisim de Sf. Macrina, Grigore
al Nisei relatează că a fost așa de repede cucerit de sora sa spre scopul filosofiei, încât se
desprinsese din apar ența strălucitoare a lumii și, nesocotind gloria de a fi admirat pentru eloci nța
sa, trecu la o viaț ă de lucru, ș i încă de lucru manual, prac ticând sărăcia desăvârșiț ă10.
Când ne referim la scriitorii perioadei patristice ne gândim exclusiv la ierarhi, clerici sau
monahi, uneori simpli credincioși, deci numai la bărbați. Literatura patristică a fost însă imbogățită
și de o femeie din apusul Europei, devenită o soră de mănăstire, care spre sfârșitul secolului al IV –
lea a vizitat Locurile Sfinte și apoi a descris cele ce le- a văzut și tr ăit într -un jurnal de călătorie,
lucrare unică î n felul ei deși mai sunt cunoscute alte câteva jurnale ale unor pelerini din primele
veacur i creștine. Memorialul de călătorie asupra căruira dorim să poposim este singural în primul
rând pentru că aparține unei femeu si nu mai puțin da torită numeroasel or și ineditelor informații
pe care le oferă. În anul 1884 s-a descoperit într -o mănă stire din ora șul italian Arezzo un manus cris
în limba latină dătând secolu lui al X I-lea și provenind de l a mănăstirea Monte Cassio, care
reprezintă un memorial sau jurnal de călătorie în Țara Sfântă, Egipt si E desa al unei fecioare sau
călugărițe, poate c hiar și stareță. Gamurrini, descoperitorul și primul editor al manuscrisului, a
identificat autoarea manuscrisului cu Silvia ori Silvania, sora lu i Rufin din Aquitania despre care
vorbește Paladie (364 -365) în „ Istoria lausiac ă” sau „Lausaicon ”: „Ni s-a înt âmplat odată să
călătorim de la Elia (adică Ierusalim) în Egipt, însoț iți de fericita Silvaniia fecioara, sora soției lui
Rufin precetul Romei ”11.

9 Idem, Despre m ărirea de șartă și educația copiilor LXXIV, Ed. F. Schulte , op. Cit. , pp.25.
10 Grigore al Nisei, Despre viața Sfintei Macrina (Migne , P.G. 46, 965 BC), apud pr. Prof. Ioan G. Coman, Două femei
de elită din epoca de aur a patristicii: G orgonia și Macrina, în revista „Studii Teologice ”, nr.2, 1940, pp.114.
11 Dumitru Stă niloae, Istoria lausiac ă, cap 55, Bucure ști, 1993, pp. 106- 107.