Lista tabelelor și figurilor

Diverse2

Lista tabelelor și figurilor

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Lista tabelelor și figurilor

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Lista tabelelor

Tabelul 1.1. – Hibrizi de porumb

Tabelul 4.1. – Caracterizarea climatică

Tabelul 6.1. – Influența hibridului asupra producției, în anul 2011

Tabelul 6.2. – Influența hibridului asupra producției, în anul 2012

Tabelul 6.3. – Influența hibridului asupra producției medii, 2011-2012

Tabelul 6.4 – Influența fertilizării asupra producției, în anul 2011

Tabelul 6.5. – Influența fertilizării asupra producției, în anul 2012

Tabelul 6.6. – Influența fertilizării asupra producției medii, 2011-2012

Tabelul 6.7 .- Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2011

Tabelul 6.8. – Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2012

Tabelul 6.9. – Influența hibridului și a fertilizării asupra producției medii, 2011- 2012

Lista figurilor

Fig. 1.1. – Porumbul

Fig. 1.2. – Răspândirea culturii de porumb în lume, 2009

Fig. 1.3. – Cultura de porumb în România 2012, comparativ cu statele UE

Fig. 2.1. – Biologia porumbului

Fig. 2.2. – Inflorescența

Fig. 4.1. – Profilul de sol

Fig. 6.1. – Influența hibridului asupra producției, în anul 2011

Fig. 6.2. – Influența hibridului asupra producției, în anul 2012

Fig. 6.3. – Influența hibridului asupra producției medii, 2011-2012

Fig. 6.4. – Influența fertilizării asupra producției, în anul 2011

Fig. 6.5. – Influența fertilizării asupra producției, în anul 2012

Fig. 6.6. – Influența fertilizării asupra producției medii 2011-2012

Fig. 6.7. – Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2011

Fig. 6.8. – Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2012

Fig. 6.9. – Influența hibridului și a fertilizării asupra producției medii, 2011-2012

PARTEA I

CONSIDERAȚII GENERALE

INTRODUCERE

Totalitatea nutrețurilor consumate zilnic alcătuiesc rația furajeră, ea nu are o valoare nutritivă proprie, ci rezultă din interacțiunea dintre nutrețurile componente ale rației și gradul de participare la structura rației, nefiind deci o simplă însumare a valorilor nutritive din fiecare nutreț component al rației.

Porumbul pentru siloz poate asigura de pe un hectar până la 15.000 UN, dar cu un conținut scăzut de proteină brută (5-10% din substanța uscată), ceea ce face ca raportul dintre unitățile nutritive și proteina brută sa fie de 60-65 UN : 1 PB. Cu toate acestea, porumbul siloz este considerat „pășunea” de iarnă a animalelor.

De pe un hectar de porumb masă verde se pot obține până la 9000 UN. Atât porumbul masă verde cât și silozul sunt bine consumate de către toate speciile de animale, având și un coeficient ridicat de digestibilitate.

Având în vedere conținutul scăzut al porumbului siloz sau masă verde în proteină, este necesar ca acesta sa fie cultivat în benzi alternative cu o leguminoasă care să compenseze sărăcia în proteină a porumbului. Și pentru siloz și pentru masă verde este recomandată cultura în benzi cu soia: 6-8 rânduri de porumb alternativ cu 6-8 rânduri de soia (12-15 kg/ha porumb + 30-40 kg/ha soia).

Producțiile obținute, din punct de vedere cantitativ, sunt inferioare celor obținute în cultură pură, dar furajul este superior calitativ.

În Câmpia Moldovei, cele mai bune rezultate s-au obținut când semănatul s-a făcut la distanța de 30 cm între rânduri, cu o norma de semănat de 100 kg/ha, raportul dintre soia și porumb fiind 1,5:1 (Roșca D., Panait V. și colab., 1961).

Porumbul furajer în alimentația animalelor se folosește sub formă de: fân, nutreț verde, nutreț murat, concentrate și coceni.

Porumbul furajer este cel mai important nutreț pentru perioada sezonului rece, dar se poate folosi și ca nutreț verde, când se recoltează la începutul formării paniculelor, având un grad mare de consumabilitate și de digestibilitate, conținând multe substanțe proteice, săruri minerale și vitamine.

Porumbul furajer prezintă următoarele caracteristici:

are o capacitate mare de producție;

consumabilitate mare, atât sub formă de nutreț verde, însilozat, precum și sub formă de nutreț deshidratat;

tehnologia este ușor de aplicat, atât în cultură principală, cât și în cultură succesivă;

produce o cantitate mare de masă vegetală;

procedeul de însilozare este foarte ușor;

se cultivă în monocultură 5-6 ani;

îngrășămintele minerale, cele organice și apa de irigație sunt foarte bine valorificate de către porumb;

folosirea porumbului pentru siloz, considerat pășunea de iarnă a animalelor, constituie modul cel mai eficient de hrănire a animalelor în perioada de stabulație, având un grad foarte ridicat de consumabilitate;

se poate cultiva pe diferite tipuri de sol și în condiții climatice mai puțin favorabile;

este rezistent la secetă, cădere, boli și dăunători.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA, SUPRAFEȚELE CULTIVATE, COMPOZIȚIA CHIMICĂ ȘI CLASIFICAREA PORUMBULUI

Importanța porumbului

Porumbul, plantă originară din America Centrală și de Sud, unde a fost luată în cultură cu aproximativ 4000-6000 de ani î.Hr., a fost adus în Europa în secolul XVI, de către Cristofor Columb în 1493.

Ca plantă furajeră, porumbul a fost luat în considerare abia în secolul al XIX-lea, mai întai în Franța și apoi în celelalte țări ale Europei. În țara nostră a fost cultivat pentru prima dată la sfârșitul secolului al XVII-lea – începutul secolului XVIII. Prezența porumbului în cultură este semnalată mai întai în Muntenia, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1693-1695). (Samuil C., 2010).

Figura 1.1 Porumbul ( http://geticul.ro)

Porumbul din punct de vedere al agriculturii ocupă al treilea loc din lume ca plantă cultivată. În prezent comerțul cu porumb este unul de succes datorită faptului că se folosește atât în alimentația omului cât și în hrănirea animalelor (din producția mondială de porumb, cea mai mare parte se folosește în alimentația animalelor ( 72%).

Porumbul pentru siloz este o plantă de nutreț valoroasă, atât datorită producțiilor mari care se pot obține, dar și datorită valorii sale nutritive deosebite.

Porumbul dă producții mari la hectar (în medie 25 – 40 t/ha, iar în conditii de irigare până la 70 – 80 t/ha) și este bine consumat de animale sub diverse forme: verde, însilozat și chiar deshidratat, iar cocenii sunt utilizați ca furaj fibros grosier sau se însilozează în amestec cu melasă, uree, tăiței de sfeclă de zahăr etc. În alimentația animalelor se mai folosesc și reziduurile de la prelucrarea industrială (tărâțe, șroturi, borhoturi). Este planta care răspunde foarte bine la fertilizare și irigare, iar tehnologia de cultură este mecanizabilă în totalitate.

Porumbul cultivat pentru masă verde constituie sursa principală de furaj pentru perioadele secetoase din vară, deficitare în nutreț verde (lunile iulie și august). Poate fi cultivat și în cultură succesivă, după grâu, secară, orz sau alte culturi principale, în special la irigat.

Porumbul este apreciat pentru calitatea nutrețului bogat în hidrați de carbon, mecanizarea aproape completă a proceselor tehnologice de cultură și conservare, perioada relativ lungă de utilizare ca furaj în timpul anului.

Din 100 de kilograme de boabe de porumb se obțin 77 kilograme de făină, 63 de kilograme de amidon, 43 de litri de alcool, 71 kilograme de glucoza și până la 2,7 litri de ulei.

În alimentația omului din boabele „degerminate”, prin măcinare uscată, se obțin: faină de mălai, fulgi de porumb, alimente pentru copii, lapte artificial etc.; prin măcinare umedă (bobul cu embrion), se obțin, pe lângă produsele enumerate, și un sirop bogat în fructoză (pentru diabetici), bere, înlocuitori pentru cafea, paste pentru glasat drajeuri etc. Prin diferite tratamente, după măcinatul umed, se obțin: amidon, glucoza, dextroza, whisky, gazohol, medicamente etc.În furajare porumbul are o valoare nutritivă, de 1,17 – 1,30 unități nutritive, la 1 kg boabe.

Din ciocălăi se obțin: furfurol, nutrețuri pentru rumegătoare, săpunuri; vitamine etc. sau sunt folosiți drept combustibili. Pănușile se utilizează pentru împletituri sau în furajare.

„Tuleii” (tulpinile, cocenii) se utilizează ca furaj sau în industria celulozei și la fabricarea panourilor aglomerate.

Planta în stare verde se folosește pentru producerea unor combustibili cum ar fi metanolul și etanolul, sau se însilozează în faza de lapte-ceară a boabelor, fiind un furaj valoros.

1.2.Suprafața cultivată

America Centrală și de Nord ocupă cea mai mare suprafață cu porumb din suprafața mondială ( 28,5%). Țara cu cea mai mare suprafață, nu numai din această zonă ci și pe plan mondial, este SUA care în anul 1998 a cultivat 29.861.000 hectare, ceea ce reprezintă 70% din suprafața totală a zonei și 21% din suprafața mondială cultivată cu porumb. Pe măsură ce producțiile au crescut, suprafețele cu porumb s-au diminuat. Astfel, dacă în anul 1931 se cultivau în SUA 36.908.000 hectare, în perioada anilor 1996-1998 suprafețele s-au stabilizat în jurul a 29.500.000 hectare.

Figura 1.2. Răspândirea culturii de porumb în lume, 2009 (FAOSTAT)

În Africa, din totalul celor 50 de state, nouă dintre ele ocupă mai bine de 60% din suprafața cu porumb a acestui continent. Cea mai întinsă suprafață se află în în Nigeria (4.612.000 hectare), urmată de Africa de Sud cu 3.960.000 hectare.

În Europa, suprafețele cu porumb se mențin relativ constante, în jurul a 11.000.000 hectare. În anul 1996 s-au cultivat 11.389.000 hectare, iar în anul 1998, 11.010.000 hectare. În URSS după datele statistice publicate de FAO, se constată că în perioada 1979-1981 s-au cultivat cu porumb 3.063.000 hectare, suprafața crescând în perioada 1987-1989, ajungând la 4.573.000 hectare în 1987 și la 4.786.000 hectare îm 1989. În perioada anilor 1989-1991 suprafața a scăzut la 3.310.000 hectare.

În România suprafața cultivată cu porumb a scăzut ușor, de la 2,52 milioane de hectare în 2007 la 2,43 milioane de hectare în 2008, dar, pe de alta parte, randamentul la hectar a crescut de 2,1 ori, producția ajungând la 7,83 milioane de tone. De asemenea, la suprafața cultivată cu porumb boabe în anul 2008 , Romania se situa pe primul loc în UE, la producție pe locul 4, după Franța, Italia și Ungaria și pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește suprafețele cultivate cu porumb modificat genetic.

Figura 1.3. Cultura de porumb în România 2012, comparativ cu statele UE (INSSE)

În anul 2012, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește suprafața cultivată cu porumb, dar la producție a ocupat poziția a treia, după Franța și Italia, din cauza unui randament inferior, se arată în cercetarea statistică privind ”Producția agricolă vegetală la principalele culturi”, în anul 2012, realizată de Institutul Național de Statistică (INS)

1.3. Compoziția chimică a porumbului

Compoziția chimică a bobului de porumb este asemănătoare cu cea a celorlalte cereale din punct de vedere structural, cu deosebirea că unele substanțe se găsesc în cantitate mai mică.

Principalele componente chimice ale bobului de porumb se referă la următorii componenți:

Apa. Boabele de porumb ajunse la coacere deplină și uscare au un conținut de 14-16% apă. La coacerea deplină, boabele pot avea o umiditate foarte diferită, în funcție de soi (timpuriu sau târziu), și de condițiile climaterice din timpul recoltării.

Substanțele azotoase reprezintă 10-12% din substanța uscată a porumbului ajuns la coacerea deplină, din care proteinele ocupă 95%.

Substanțele proteice din bobul de porumb aparțin grupelor:

Albumine, solubile în apă, care se găsesc în cantitate redusă

Globuline, solubile în soluție diluată de saruri neutre și ocupă 15-20% din totalul proteinelor,

Gluteline si prolamine, fracțiune solubilă în alcool, ce reprezintă 45% din total proteine. Prolamina specifică porumbului se numește zeină și ocupa 5% din total bob de porumb, zeina se poate separa cu alcool etilic 85-90%.

Glucidele reprezintă 80% din bobul de porumb din care amidonul ocupa 80% din totalul glucidelor. Alături de amidon se mai găsescare amidonul ocupa 80% din totalul glucidelor. Alături de amidon se mai găsesc zaharuri și dextrine 3%, pentozani 6%, celuloză 3%. Amidonul se găsește numai în endosperm și se prezintă sub formă de granule poligonale, dacă provin din zona cornoasă, și formă mai rotunjită dacă provin din zona făinoasă.Partea centrală a granulelor are o despicătură în formă de stea.

Amidonul cuprinde cele două componente: amiloza în proporție de 21-23% și amilopectina 77-79%. Sunt unele varietăți de porumb care conțin numai amiloză.

Lipidele sunt formate în mare parte din trigliceride, din cantități mici de sterine, lipide complexe( lecitina ), care împreună cu acizii grași formează grăsimea brută. O mare parte din grăsimea brută se găsește în embrion.

Substanțele minerale formează reziduul de la calcinarea bobului de porumb, ajuns la coacerea deplină și reprezintă 1,6%, din care 0,52-0,57% fosfor, 0,79-0,97% potasiu și 0,38-0,47% calciu. La începutul formării boabelor conținutul de substanțe minerale este mai mare, apoi scade către coacerea deplină.

Pigmenții. Boabele soiurilor de porumb cultivate în țara noastră sunt de culoare galbenă până la portocalie, culoare ce este dată de o serie de pigmenți dintre care cei mai importanți sunt: zeoxantina, beta-cryptoxanthin (previne apariția cancerului la plămâni) și beta-carotenul (crește rezervele de hemoglobină, o proteină care transportă oxigenul la celule și ajută la prevenirea oboselii).

Vitaminele. Diferitele vitamine sunt repartizate în anumite părți anatomice ale bobului. Astfel în embrion se găsește vitamina A, vitamina E sau alfa-tocoferul (antioxidant care protejează împotriva artritei si reduce riscul apariției bolilor de inimă). Vitamina B1 care influențează pozitiv funcționarea sistemului nervos, a mușchilor, a inimii și producția de globule roșii se găsește în scutellum, iar Vitamina PP se găsește în stratul aleuronic. Conținutul în vitamine crește în timpul vegetației, atingând valoarea maximă la coacerea deplină.

Porumbul zaharat s-a remarcat printr-un continut caloric mai ridicat si prin valoarea nutritiva superioara comparativ cu porumbul obisnuit. Acest aliment constituie, de asemenea o importanta sursa de microelemente, un aliment bogat în magneziu (48 mg/100g produs comestibil), microelement care de obicei lipseste din alte produse vegetale. Valoarea nutritiva a porumbului zaharat este mai ridicata decât la mazarea verde (1007 Kcal/100g fata de 92 Kcal/100g produs comestibil). Datorita continutului în sintosterol, sigmasterol, acizi grasi si esterici, saponine si alcaloizi, matasea de porumb zaharat se foloseste în medicina ca remediu colagen, diuretic si hemostatic.

1.4. Clasificarea și sistematica porumbului

Porumbul face parte din familia Graminaceae, specia Zea mays, care, in functie de structura endospermului si caracterele stiuletelui, cuprinde următoarele convarietați:

● conv. indurata, porumbul cu bobul tare, neted, lucios, are partea periferica cornoasa, in interior amidonoasa, iar boabele pot fi albe, galbene, portocalii, rosii;

● conv. indentata (dentiformis) sau porumbul dinte de cal, la care endospermul făinos ocupa partea cea mai mare a bobului;

● conv. Everta sau porumbul pentru floricele, cu bobul albicios, lucios are endospermul cornos cu excepția unei porțiuni în dreptul embrionului;

● conv. amylacea, porumbul amidonos, cu endospermul făinos aproape în întregime;

● conv. saccharata, porumbul zaharat, bogat în hidrați de carbon și foarte sărac în amidon, boabele sunt zbârcite la uscare;

● conv. ceratina, porumbul cerat, cu endospermul cornos în întregime;

● conv. tunicata sau porumbul ,,îmbrăcat" are boabele acoperite de glume. (Samuil C., 2010).

În aproape toate zonele ecologice de cultură a porumbului din lume nu se mai cultivă soiuri, ci hibrizi, rezultați din linii consangvinizate prin autofecundare dirijată.

Primii hibrizi de porumb s-au creat în S.U.A, iar introducerea lor în cultură s-a făcut după anul 1954.

După modul de obținere, hibrizii se clasifică în:

– hibrizi simpli (HS), realizați din hibridarea a două linii consangvinizate;

– hibrizi dubli (HD), din hibridarea a doi hibrizi simpli:

– hibrizi triliniari (HT), hibridarea dintre o linie consangvinizată și un hibrid simplu;

În funcție de durata perioadei de vegetație, hibrizii de porumb se clasifică în următoarele grupe (tab.1.1.):

Tabelul 1.1.

Hibrizi de porumb

În funcție de tipul hibridului și zona de cultură, durata fenofazelor de dezvoltare la porumb variază astfel: de la răsărit și până la înflorit durata este de 50-90 zile, pentru formarea și maturarea boabelor de 60-70 zile, revenind în total 110-160 zile pentru condițiile de câmpie.

Stabilirea zonelor de favorabilitate pentru cultura porumbului în țara noastră are la bază cerințele față de temperatură: pe baza datelor referitoare la potențialul termic al fiecărei zone (temperaturi mai mari de 10°C) s-au stabilit în țara noastră trei zone de favorabilitate pentru cultura porumbului .

Zona I cuprinde arealul în care suma temperaturilor biologic active este de 1.400 – 1.600°C. În această zonă sunt cuprinse: Câmpia din sudul țării, Dobrogea și partea de sud a Podișului Moldovei, Câmpia de Vest, până la sud de Oradea.În această zonă se recomandă să se cultive 75 – 80% din suprafață cu hibrizi tardivi, care să valorifice eficient potențialul termic și 20 – 25% cu hibrizi mijlocii.

Zona a II-a de cultură cuprinde suprafețele cu resurse termice cuprinse între 1.200 – 1.400°C. Zona include cea mai mare parte a Podișului Moldovei, o mică parte din zona de trecere de la Câmpia de Sud spre zona colinară a Carpaților Meridionali și Câmpia din Nord-Vestul tării.

În acest areal hibrizii tardivi se vor cultiva pe suprafețe care nu vor depăși 20%, hibrizii mijlocii pe circa 50% iar cei timpurii pe circa 30%.

Zona a III-a de favorabilitate are în vedere suprafețele cu suma temperaturilor biologic active de 800°-1.200°C. Sunt cuprinse zonele subcolinare ale Carpaților Meridionali și Răsăriteni, Podișul Transilvaniei, iar în nord Depresiunea Maramureșului.

In această zonă ponderea hibrizilor timpurii crește la circa 75% din suprafața cultivată, diferența de 25% revenind hibrizilor mijlocii.

Potențialul termic al fiecărei zone, pentru hibrizii cu perioada de vegetație cea mai lungă, trebuie să fie, însumat, mai mare cu 100 – 150°C (temperaturi mai mari de 10°C), eliminându-se, astfel, riscul neajungerii la maturitate.

Hibrizii cultivați în România, necesită între 110-155 zile între răsărire și maturarea boabelor.

Principalii hibrizi zonati în țara noastră grupați după suma unităților termice necesare ajungerii la maturitate sunt:

Hibrizi timpurii (grupele 90 – 100): Dobrogea 94, Suceava 95, Fundulea 96, Betu 240, Turda 100 (Betura), Fundulea 102, Suceava 108, Podul Iloaei 120 și Turda 125 L

Hibrizi mijlocii (grupa 200): Turda 200, Podul Iloaie 205, Fundulea 208, Turda 211, Turda 215, Turda 228, Turda 250 L, Pioneer 3798, Pioneer 3901 (Eva)

Hibrizi târzii (grupele 300 – 400): Fundulea 308, Fundulea 315, Fundulea 345 L, Lovrin 360, Lovrin 390, Pioneer 3747 (Fluvia), Fundulea 350, Fundulea 370, Fundulea 380, Lovrin 400, Simic 409, Fundulea 412, Lovrin 415, Fundulea 420, Pioneer 3780 (Renate), Pioneer 3780 (Axia), Pioneer 3709 (Sihia), Pioneer 3541 (Irimina).

CAPITOLUL II

BIOLOGIA PORUMBULUI

2.1. Rădăcina

Ca și celelalte graminee, sistemul radicular al porumbului este fasciculat. Deși cea mai mare parte a masei de rădăcini se găsește în stratul arabil al solului, la adâncimea de 20-30 cm, ele pot pătrunde în sol până la adâncimi mult mai mari, chiar până la 3 m, ceea ce ajută la o bună fixare a plantei și îi conferă rezistentă la rafale de vânt puternice.

Între sistemul radicular și partea aeriană a plantei există o strânsă legătură. Rădăcinile sunt de două feluri: embrionare sau primare și adventive sau secundare. În afară de acestea se mai semnalează și rădăcini daventive aeriene.

Embrionul dezvoltă o singură rădăcină, iar mezocotilul dezvoltă rădăcini din orice punct al lungimii sale. Din fiecare nod se formează rădăcini adventive propriu-zise, care sunt subterane sau aeriene.

Rădăcinile embrionare se formează în număr de 0-13. Numărul lor variză în limite largi la formele de porumb sticloase și mai puțin la formele de porumb dentate. De asemenea, numărul lor este influențat și de condițiile de mediu.

Rădăcinile adventive se formează în etape, de jos în sus. Din primul etaj fac parte rădăcinile care se formează din noduri și pe regiunea epicotilului. Aceste rădăcini se dezvoltă în momentul apariției celei de a treia frunză. În următoarele etape ele se formează din nodurile apropiate, situate mai sus de tulpină. Ultimile rădăcini care se formează sunt cele aeriene.

În faza de formare a știuletelui, pătrunderea rădăcinilor în adâncime precum și formarea rădăcinilor aeriene, încetează. Formarea bobului începe numai după încetarea creșterii rădăcinilor.

La exterior, rădăcina este înconjurată de un singur strat de cellule epidermice, care formează rizoderma. Sub acest strat se află scoarța, care se împarte în scoarță externă ( este formată la exterior din unul sau mai multe straturi de celule mari a căror formă diferă în funcție de genotip) și internă.

Sub aceasta urmează cilindrul central delimitat de periciclu, care este format dintr-un singur strat de celule. În cilindrul central, alternativ se găsesc fascicule lemnoase și liberiene.

La mijlocul cilindrului central se găsește o măduvă formată din celule parenchimatice cu membrană subțire. La rădăcinile aerine cu timpul, exodermul și unele straturi de celule ale scoarței primare de sub exoderm precum și o bună parte a parenchimului din cilindrul central se sclerifică, pentru a îndeplini cât mai bine rolul mecanic de susținere a plantei, pe care îl au aceste rădăcini.

2.2. Tulpina

Tulpina tânără a porumbului este erbacee, moale și suculentă, devenind la sfârșitul perioadei de vegetație aspră, rigidă și aproape lemnoasă. Ca înălțime ea variază de la 0,6 la 5 m și chiar mai mult. Formele pitice nu depășesc 0,5-0,8 m, iar cele înalte ajung până la 4 m, atingând în cazuri mai rare chiar 7-9 m.

Numărul de noduri subterane variază între 4 și 9 iar numărul de la suprafața solului variază între 5 și 30. Lungimea internodurilor crește de jos în sus; cele mai scurte se găsesc în partea de jos a tulpinii iar cel mai lung se termină cu panicul.

Figura 2.1. Biologia porumbului (www.garbo.ro/porumb.html)

Din nodurile inferioare ale tulpinii se formează lăstarii, numărul lor variind în funcție de genotip și de condițiile de mediu. Capacitatea cea mai mare de lăstărire o au formele ce aparțin porumburilor sticloase și dentate, în timp ce porumburile zaharoase și amidonoase au cea mai mare capacitate de lăstărire.

În masa aeriană a porumbului tulpinile reprezintă 26%, frunzele 30%, ciocălăii 10%, iar boabele 34%. Formele pitice formează cu 20% mai multe frunze decât formele normale.

Tulpina matură de porumb este formată din epidermă, hipodermă și straturi de celule parenchimatice sau colenchimatice. Toate aceste straturi externe, constituie împreună ceea ce se numește scoarță. Epiderma este formată dintr-un singur strat de celule mici, cu pereții exteriori îngroșați și impregnați cu siliciu. Acest strat este întrerupt de stomate.

Hipoderma este alcătuită din 2-3 straturi de celule sclerificate, ea fiind întreruptă de dreptul stomatelor de porțiuni de sclerenchim. Sub scoarță se găsesc numeroase fascicule vasculare dispuse neregulat într-un țesut, care la început este parenchimatic iar ulterior se lignifică. Dimensiunile fasciculelor sunt inegale, cele mai mici și numeroase fiiind la exterior.

2.3. Frunza

Frunzele la porumb sunt formate din trei părți distinct: limb, teacă și ligulă. Limbul este lat – lanceolat, lung de 50-80 cm și lat de 4-12 cm. Este din ce în ce mai lung către mijlocul tulpinii, apoi lungimea descrește către vârf. Nervura mediană a frunzei este foarte dezvoltată. Paralel cu nervura mediană sunt dispuse nervuri mai subțiri. Foarte rar pot fi întâlnite și nervuri transversale.

Teaca frunzei îmbracă internodul din toate părțile deasupra nodului, de la care pornește frunza respectivă. Teaca asigură protecția tulpinii și a inflorescenței, mai ales la începutul vegetației.Nervurile tecilor sunt numeroase (80-120), dispuse paralel, unele mai groase, sclerificat – transparente, alternând cu altele mai subțiri.

Ligula care are o grosime de 0,20-0,25 mm, se găsește la locul de trecere a tecii în limbul frunzei. Această formațiune membranoasă, strâns lipită de tulpină, acoperă despicătura dintre tulpină și teacă, închizând-o complet. Ligula împiedică evaporația și asigură protecția internodului în faza de creștere, împotriva unor ciuperci.

2.4. Inflorescența

Inflorescența masculă (sau paniculul) este compus dintr-un ax principal și ramificații laterale, pe care sunt inserate câte două spiculețe cu stamina. Fiecare spiculeț este protejat de două glume. Mărimea și structura paniculului variază mult. El poate fi mic sau mare, bogat sau sărac ramificat.

Figura 2.2. Inflorescența (agriculturaromania.ro)

Paniculul se formează și crește până la mărimea definitivă, fiind ascuns în frunzele superioare nedesfășurate. Internodurile superioare se lungesc, asigurând ieșirea paniculului din teaca ultimei frunze. La unele forme, paniculul rămâne în cornetul format din frunze superioare. Un panicul normal poate produce până la 50 de milioane grăunciori de polen.

Inflorescența femelă, reprezentată de știulete se dezvoltă la baza frunzelor, din mugurii axilari. Cel mai mare știulete se formează din mugurele superior. Ramificația laterală cu știulete are internodurile scurte cu noduri apropiate de la care pornesc pănușile și știuletele.

Știuletele prezintă axa foarte îngroșată (rahisul), pe care sunt așezate în rânduri paralele spiculețele femele gemenate. Rahisul este de formă cilindrică sau conică. Spiculețele sunt biflore, însă numai o singură floare este fertilă, de obicei cea superioară. Se întâlnesc forme de porumb la care și floarea inferioară este fertilă. Când cariopsa din spiculeț provine dintr-o floare superioar, embrionul său este îndreptat spre vârful știuletelui. Dacă ambele flori sunt fertile, endospermul cariopselor este îndreptat atât spre vârful știuletelui cât și spre baza lui, în funcție de floarea din care s-au format cariopsele. Deoarece spiculețele se formează câte două, rezultă că numărul de rănduri de flori și ca urmare de cariopse este egal cu soț (4-32). La un număr mai mare, rândurile nu mai sunt rectilinii. Se întâlnesc știuleți cu rânduri în spirală.

În cadrul unei plante, primul înflorește știuletele superior, iar apoi cei inferiori. Înflorirea spiculețelor pe inflorescența femelă la porumb începe de la bază și se continuă spre vârf.

2.5. Fructul

Fructul porumbului, ca și fructele celorlalte cereale, este o cariopsă. Culoarea cariopsei este determinată de combinația dintre culorile pericarpului, stratului aleuronic și ale endospermului. Prezența pigmentului în membrana seminală determină cel mai adesea culoarea bobului la cereale

Cariopsa porumbului este alcătuită din endosperm, scutellum, embrion și învelișul embrionului. Embrionul joacă, fără îndoială, cel mai important rol în desfășurarea proceselor vitale aleseminței. El conține cea mai mare cantitate de combinații organo-fosforice, bogate în energie. S-a stabilit de asemenea, că proteinele prezente în embrionul de porumb sunt mai valoroase decât cele din endosperm.În procesul de maturare a cariopsei, ovulul trece printr-o serie întreagă de procese, ca în final să poată fi apt pentru fecundare.

Pericarpul este compus din epiderma externă sau epicarpul, stratul interior, endocarpul și mezocarpul. Lignificarea țesutului pericarpului este neânsemnată. Celulele endocarpului, pe lângă amidon conțin și clorofilă, care determină culoarea verde vie a cariopsei tinere. Celulele endocarpului sunt strâns lipite între ele. Mezocarpul prezintă un rând de celule turtite. În cariopsa tânără celulele din mezocarp conțin clorofilă.

CAPITOLUL III

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND INFLUENȚA UNOR MĂSURI AGROFITOTEHNICE LA PORUMB

3.1. Rezultate obținute în străinătate

În ultimele decenii, la porumbul pentru siloz s-au făcut numeroase cercetări asupra modului de valorificare a măsurilor agrofitotehnice, acumulându-se multe informații care au îmbunătățit metoda de cercetare.

Referiri asupra infuenței măsurilor agrofitotehnice asupra producției și calității porumbului pentru siloz, au făcut mai mulți cercetători.

Astfel, Jurgens Geschwinds (1962) – demonstrează că fosforul duce la creșterea conținutului în acid fosforic, în calciu și în caroten, infuențând într-o anumită măsură și valoarea calitativă a proteinei.

Weisemüller W., Michael G. (1963) – scot în evidență faptul că efectul azotului asupra conținutului de celuloză și grăsimi se manifestă printr-o ușoară tendință de creștere a acestora, însă extractivele neazotate scad cu atât mai mult cu cât doza acestui element este mai mare.

Cummins D.G. (1970) arată că producția și calitatea porumbului pentru siloz depinde de stadiul de maturitate, astfel că, în faza de coacere lapte-ceară, se obține un siloz de cea mai bună calitate, scoțând în evidență faptul că desimea de semănat afectează digestibilitatea substanței uscate din plantă întreagă, care a fost corelată cu conținutul peretelui celular.

Nösseberger J. (1971) semnalează că desimea ridicată poate provoca întârzierea apariției mătăsii în raport cu florile mascule. Acest decalaj provoacă o sterilitate sigură a știuleților.

White R.P. și colab (1978) arată că dacă semănatul se face mult mai târziu față de epoca optimă, plantele de porumb pot fi afectate de îngheț, care determină creșterea conținutului în celuloză a furajului și reducerea digestibilității.

În Ontario, Canada, Vatticonda M.R., Hunter B.R. (1983) recomandă ca desimile de semănat pentru producerea furajului să fie cu aproximativ 20% mai mari decât la porumbul pentru boabe.

James Grant Coorss și colab. (1994) demonstrează faptul că desimile mai mari de 4,9 plante/m2 sunt asociate cu scăderea conținutului de substanță uscată.

Hopkins A. (2008) surprinde faptul că sistemele rotative imprimă anumite diferențe de dezvoltare datorită cerințelor de nitrogen și de apă care se modifică, astfel, porumbul în monocultură sau în rotație cu cereale sau doi ani de culturi furajere înregistrează o mică scădere a producției datorită nivelului de nitrogen.

Bohumir Cagas (2009) urmărește efectul semănării secarei într-o cultură de porumb sau după recoltarea porumbului asupra nivelului de nitrat rezidual concentrat în sol înainte de perioada de iarnă. Astfel s-a evidențiat că recoltarea timpurie a porumbului în corespondență cu utilizarea altei varietăți cu dezvoltare mai avansată a influențat semnificativ creșterea nitratului rezidual din sol, în ciuda unei mici îmbunătățiri a acoperirii solului cu cultura de prindere.

Schnyder H si colab. (2010) a evidențiat faptul ca aditivul folosit nu a fost eficient în îmbunătățirea stabilității porumbului însilozat probabil datorită predominantei fermentației hemolactice. Producția de dioxid de carbon a fost corelată cu creșterea temperaturii de la nivelul porumbului, acesta fiind un bun indicator al pierderilor de gaze sub condiții aerobe.

Dintre factorii de mediu care influențează producția porumbului pentru siloz, cel mai frecvent studiați sunt temperatura și radiația solară.

Mikula B.C., Trowbridge C. (1968) arată că temperaturile de 260C (ziua) și 160C (noaptea determină apariția inflorescenței în 8-12 ore.

Duncan W.G. și colab. (1973) au arătat că dezvoltarea porumbului după semănat, până la faza de 5-6 frunze, depinde înainte de toate de temperatura solului. După faza de 5-6 frunze dezvoltarea sa este cel mai mult influențată de temperatura aerului

Hunter R.B. și colab. (1974) arată că o fotoperioadă lungă (20 ore) încetinește dezvoltarea plantelor, mai ales la temperatura de 200C.

Muchow R.C. (1989, 1990) scoate în evidență faptul că producția de biomasă este proporțională cu cantitatea de radiație interceptată. Autorul arată că mătăsirea plantelor are loc la 67 unități termice, după ce frunza din vârf s-a dezvoltat pe deplin.

Le Gall A. și colab. (1995) arată că datorită valorii nutritive ridicate, a potențialului de producție ridicat, a bunei aptitudini de conservare, silozul de porumb a devenit în numeroase țări sursa de energie importantă în rația vacilor de lapte și a bovinelor la îngrășat.

Daccord R. și colab. (1996) consideră că un conținut în substanță uscată digestibilă de 730 g/kg substanță uscată este optim pentru vacile de lapte, iar pentru îngrășarea bovinelor, un conținut în substanță organică digestibilă mai ridicat datorită unei proporții mult mai ridicate de știuleți este favorabil.

Schnyder H si colab. (2010) a aratat ca suplimentarea rației cu porumb însilozat a avut un efect benefic asupra cantității de lapte obținut, dar numai dacă s-a utilizat și un concentrat proteic precum cel din soia pentru a contrabalansa nivelul substanțelor nutritive din rația creată.

Autorii consideră că utilizarea unor hibrizi rezistenți la cădere, toleranți la stresul hidric, cu aptitudini mari de utilizare a îngrășămintelor, cu o compoziție chimică echilibrată, determină obținerea unui siloz cu o valoare nutritivă ridicată.

3.2. Rezultate obținute în țara noastră

Preocupări privind cultura porumbului pentru siloz au apărut în cadrul colectivelor de la Fundulea, Turda, Secuieni, Mărculești, Brăila, Caracal, Perieni, Podu-Iloaiei, Oradea, Târgu Neamț, Săftica, Brașov, Livada, Tg. Jiu, Găvojdia.

Studiile făcute de Coculescu Gr. (1964), Moga I. și colab. (1967), Mate Șt. (1972) demonstrează faptul că îngrășămintele aplicate porumbului pentru siloz sporesc conținutul în proteină brută, procentul de știuleți și frunze și diminuează în același timp conținutul în celuloză. Autorii arată că elementul de bază care participă în proporție de 15% până la 19% în compoziția proteinelor este azotul.

Moga Rodica și colab. (1972) arată că, pentru obținerea unor producții mari și de calitate, porumbul pentru siloz are nevoie de un adaos de îngrășăminte.

Astfel, prin îngrășarea porumbului siloz, semănat în cultură dublă, cu N250, s-a obținut un spor de s.u. de 140% și de proteină brută de 258%, iar când s-a folosit N166, sporul de s.u. a fost de 119%, iar de proteină brută 190%, la 1 kg îngrășământ substanță activă revenind 40 kg s.u., din care aproape 6 kg P.B.

Doza de N166 a fost considerată mai indicată deoarece numai sporul de proteină poate acoperi costul îngrășămintelor. Sporurile de producție obținute la porumbul pentru siloz, în condițiile de pe terasa Brăilei (Țîru I., 1972), au fost de 80% la N100 și aproape de 100% la N150 (la masă verde). În aceste condiții, utilizarea îngrășămintelor cu azot a modificat și procentul de știuleți. Dacă la neîngrășat știuleții reprezentau 13% din producție, la N100 acest procent a fost de 27,6, iar la N150 de 29,6, aceasta determinând o îmbunătățire a calității producției prin aplicarea dozelor mari de azot.

Timirgaziu Eliza; Babeș Ligia (1983) .Cercetările efectuate cu hibrizii noi de porumb creați în România au evidențiat capacitatea mare de producție, atunci când s-a respectat o anumită tehnologie. Producția este influențată de asemenea și de suma temperaturilor active din perioada de vegetație, specifică fiecărei grupe de precocitate a hibrizilor (Sanora și HT-401/78 (8904-8947 kg/ha boabe și Fundulea-308 cu 10.598 kg/ha.). În plus, toți hibrizii s-au devedit rezistenți la cădere și la fuzarioza.

Moga I. și colab. (1986) arată că în zonele irigate din sudul țării plantele furajere cultivate în condiții intensive folosesc eficient gunoiul de grajd care poate să substituie 40-60% din necesarul de elemente nutritive. Intervenția suplimentară cu doze mici de îngrășăminte azotate a condus la obținerea unor sporuri economice de producție, în condițiile reducerii necesarului de gunoi la 50 t/ha, în timp ce dublarea dozei nu este economică.

Ursache Carmen și colab. (1991) a evidențiat rezultatele experimentale înregistrate în perioada anilor 1988-1990, privind comportarea în condițiile agroecologice de la Podu-Iloaiei a unor hibrizi de porumb omologați și de perspectivă.

Astfel, sporurile de producție înregistrate de hibrizii T-128, Irla, Pi-41-84, Dea, P-3978, HTT-134, P-3901 atestă superioritatea acestora față de hibrizii martor folosiți în experimentele ecologice (înregistrând sporuri ce variază între 9-18%).

Producțiile hibrizilor experimentați au fost corelate cu condițiile climatic, fiind mai mici în anul 1990 și mai mari în anul 1989 și 1988.

Popescu Ch. și colab. (1991) a urmărit influența diferitelor doze de îngrășăminte cu azot, fosfor și potasiu asupra producției de porumb, precum și eficiența energetică a dozelor respective de îngrășăminte.

Astfel, în condițiile pedoclimatice de la S.C.A. Podu-Iloaoiei-Iasi, îngrășămintele chimice au sporit producția de porumb ajungând în medie pe cinci ani, la dublarea recoltei.

Îngrășămintele cu azot aplicate separat au dat sporuri de recoltă până la 2080 kg/ha sau 55%, cu un bilanț energetic de 4841 Mcal/ha.

Aplicarea sării potasice fără alte îngrășăminte n-a sporit recolta; îngrășămintele cu azot și fosfor au sporit recolta cu 2850 kg/ha (76%) cu un bilanț energetic de 8587 Mcal/ha.

Adăugând îngrășăminte potasice la cele cu azot și fosfor s-a obținut sporul maxim de recoltă de 3220 kg/ha (102%) cu bilanțul energetic de 9682 Mcal/ha.

Conținutul în fosfor a boabelor de porumb a sporit sub influența îngrășămintelor cu 0,56-3,30%.

Lupu Cornelia; Lupu Gh.; Pînzaru Georgeta (1999) . Tinzând spre consumuri energetice cât mai mici, majoritatea cercetătorilor apreciază modul optim de conducere a ecosistemelor agricole, alegerea fiind de fapt orientată în două direcții: sistemul de agricultură convențională și cel ecologic (fără fertilizare).

Cheltuielile totale de enrgie au fost dependente de valoarea energiei active, înregistrate la cele două variante.

Folosirea îngrășămintelor minerale, în general, și a celor cu azot, în special, mărește foarte mult valoarea energiei active indirecte, cu repercursiuni în scăderea valorii bilanțului energetic.

Randamentul energetic a fost de 8,4 la varianta convențională și de 12,12 la cea ecologică.

În aprecierea superiorității dintre cele două tehnologii se va lua în considerare, pe lângă venitul net și producția obținută și indicatorul “aportul energetic“ care va scoate în evidență potențialul energo-economic al tehnologiei ecologice.

Studii privind cultura irigată a porumbului pentru siloz au fost efectuate de un număr mare de cercetători. Astfel, Hulpoi N. (1961, 1968) arată că irigarea și creșterea desimii de semănat duc la obținerea unor sporuri mari de producție. La Fundulea, prin irigarea la 65% din capacitatea de câmp și desimea de 100000 plante/ha s-a obținut o producție de 73,3 t/ha față de 64,6 t/ha la desimea de 50000 plante/ha.

Rezultatele obținute de Năescu V. și Niță C. (1991), în condițiile de la Fundulea, arată că porumbul cultivat pentru siloz a reacționat slab la udarea de răsărire, sporurile obținute fiind sub limita semnificației (28,9 t/ha față de 24,6 t/ha la neirigat). În condițiile când s-a aplicat irigarea de răsărire + 50% i.u.a., sporul de producție înregistrat a fost 44%.

Prin irigarea și aplicarea azotului în doză de 100-200 kg/ha, Năescu V. și Niță C. (1991) obțin, la porumbul pentru siloz semănat după orzoaica de primăvară, sporuri cuprinse între 13-23% la doza de 100 kg N/ha și între 25-34% la doza de 200 kg/ha, iar când planta premergătoare a fost lucerna, sporurile de producție au fost mai reduse (sub 5% la doza de 100 kg N/ha și între 5 și 9% la doza de 200 kg N/ha.

PARTEA A II-A

CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL IV

CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL AL ZONEI

4.1. Așezarea geografică

Ferma Ezăreni aparține Stațiunii Didactice a U.S.A.M.V. Iași și se află situată la 2,5 km S-V de orașul Iași, în extremitatea sud-vestică a Câmpiei Moldovei, cunoscută sub denumirea de “Câmpia Jijiei inferioare și Bahluiului”.

Din punct de vedere al așezării geografice, ferma Ezăreni se încadrează între coordonatele 47o5’- 47o10’ latitudine nordică și 27o28’- 27o33’ longitudine estică.

Relieful Câmpiei Moldovei are un aspect larg vălurat, cu interfluvii colinare și deluroase, sub formă de platouri joase. Formele au contururi domoale, cu înclinări prelungi către S și SE, având doar câte o coastă mai abruptă spre N și NV, iar văile sunt largi.

4.2. Geomorfologia zonei

Din punct de vedere structural, Câmpia Moldovei face parte din vechea Platformă Moldovenească care nu este altceva decât o prelungire a Platformei Ruse pe teritoriul țării noastre.

Această platformă cuprinde un etaj inferior, precambian, constituit din roci cristaline cimentate și un etaj superior, de cuvertură, care cuprinde depozite sedimentare, având grosimea mai mare de 100 m.

Etajul superior, denumit și fundament, a suferit o serie de scufundări și ridicări repetate în decursul erelor geologice, devenind, rând pe rând, fund de mare sau regiune cu teren uscat. Aceste fenomene tectonice au favorizat, pe de o parte, fenomenul de depozitare, creând stratul de cuvertură, gros de peste 100 m, iar pe de altă parte, unele fenomene de modelare a cuverturii sub acțiunea numeroșilor factori externi. Datorită retragerilor și înaintării mării de pe acest teritoriu, depozitele de cuvertură ale etajului superior au dobândit în componența lor ca predominante argilele și marnele, cu unele intercalări de nisipuri și unele orizonturi subțiri de gresii slab cimentate. Orizonturile de gresii mai rezistente au determinat apariția zonelor înalte din centrul și partea estică a Moldovei.

4.3. Geologia și litologia zonei

Formațiunile geologice care apar, aparțin sarmațianului inferior și sunt reprezentate de argile și depozite de marne. În orizonturile superioare, marnele au suferit procese de alterare, formându-se marnele löessoidizate (luturi). În aceste condiții, rocile de solidificare sunt reprezentate prin depozite löesoide și luturi pe care s-au format cernoziomurile cambice.

În cadrul acestei unități sunt prezente următoarele tipuri de relief:

– relief structural;

– relief de acumulare de-a lungul văilor.

Relieful structural este reprezentat de suprafețe interfluviale de eroziune, cu fragmentare deluroasă și colinară, ce constituie relieful dominant din cadrul fermei.

Aceste suprafețe s-au format pe un complex argilo-marnos, puternic fragmentat de rețeaua hidrografică. Versanții afectați de procese geomorfologice actuale (spălări, eroziune liniară în diferite stadii, alunecări) sunt un alt tip de relief întâlnit în cadrul primei categorii.

Relieful de acumulare întâlnit de-a lungul văilor cuprinde văi halocene de origine aluvială inundabilă, reprezentate de albia pârâului Cornești și terase ce apar în partea estică a teritoriului. Relieful actual al fermei Ezăreni se integrează în aspectul geomorfologic general al Câmpiei Moldovei. Cea mai mare parte din suprafața fermei cuprinde platouri largi, cu altitudini medii de 100-130 m și pante de 2-4%

Altitudinea cea mai mare este de 170 m (Dealul Nucului), iar cea mai mică înălțime (60 m) aparține văii pârâului Ezăreni.

4.4. Hidrografia și hidrologia zonei

Rețeaua hidrologică este reprezentată prin câteva forme depresionare care constituie trasee de concentrare a scurgerilor de suprafață în urma ploilor mari sau la topirea zăpezilor. Pârâul Ezăreni, afluent al pârâului Nicolina, este cel mai important curs de apă cu debitul nepermanent, datorită regimului hidrologic torențial, acesta este regularizat prin două bazine de acumulare.

Apele de suprafață provin din ploi și zăpezi, iar pe terenurile cu panta mai mare de 8% curg cu viteză spre căile apropiate, antrenând mari cantități de pământ din stratul fertil de la suprafață.

Turbiditatea apelor este foarte ridicată, peste 300 mg/l în perioadele de viitură iar mineralizarea între 100 și 150 mg/l.

Iazul Ezăreni are o lungime de aproximativ 3 km și o adâncime ce variază între 0,5 și 3 m, fiind folosit pentru piscicultură și ca sursă de irigație. Primul îngheț se produce de obicei în jurul datei de 15-20 octombrie, iar ultimul, în jurul datei de 10-20 mai, depășirea temperaturilor de 0oC are loc în preajma datei de 25-28 februarie, iar coborârea temperaturii, sub această valoare, de la 1-5 decembrie.

Apele freatice se găsesc la adâncimi variate, în strânsă legătură cu condițiile de relief și litologie. Astfel, pe văile înguste apar la 1-1,5 m, pe versanți la 3-10 m, iar pe interfluvii, la adâncimi mai mari de 10 m. La circa 10-20 m deasupra văilor apare o linie de izvoare dintr-un strat freatic ce stă pe depozite de argilă saliferă. Apele sunt în general alcaline și dure, contribuind la declanșarea alunecărilor de teren.

4.5. Condițiile climatice din perioada de experimentare

Experiența a fost organizată în perioada 2010-2012, în câmpul experimental al disciplinei, situat pe teritoriul Fermei Ezăreni, din cadrul Stațiunii Didactice Iași, pe un teren cu panta 7-10%, sol cernoziom cambic, cu textură luto-argiloasă, pH = 6,5-7,1, cu un conținut în fosfor mobil (PAL) de 28-40 ppm și în potasiu mobil (KAL) de 333-400 ppm, pe adâncimea 0-20 cm.

Anul agricol 2010-2011 s-a caracterizat precipitații totale de 427,6 mm, cu 90,2 mm mai puțin decat media multianuală. Lunile în care suma precipitațiilor a fost mai mică decât normala sunt în 2010: noiembrie cu 9,8 mm, decembrie cu 16,6 mm, iar în 2011, ianuarie cu 9,7 mm, februarie, cu 10,8 mm, martie cu 0,7 mm, aprilie cu 16,7 mm, mai cu 26,9 mm, iunie cu 38,9 mm, iulie cu 29,4 mm. În intervalul aprilie-septembrie 2011, suma precipitațiilor a fost de 192,6 mm, cu 157,5 mm mai puțin decât media multianuală a acestui interval, care este de 337,5 mm.

Temperatura medie din perioada octombrie 2010 – septembrie 2011 a fost de 12,50C, înregistrându-se o abatere pozitivă de 3,0 0C. Diferențe mari de temperatură față de normală, au fost în lunile octombrie (+2,3 0C), decembrie (+2,70C), ianuarie (+7,9 0C), martie (+4,70C), mai (+3,50C), și iunie (+4,10C).

Anul agricol 2011-2012 s-a caracterizat prin precipitații totale de 607 mm, cu 89,2 mm mai mult decat media multiuanuală (tab. 4.1.).

Lunile în care suma precipitațiilor a fost mai mică decât normala sunt ianuarie cu 21,7 mm, februarie cu 22,0 mm, martie cu 0,5 mm, mai cu 14,9 mm, iunie, cu 7,9 mm și august cu 41,8 mm. În intervalul aprilie-septembrie 2011, suma precipitațiilor a fost de 431,6 mm, cu 94,1 mm mai mult decât media multianuală a acestui interval, care este de 335,5 mm. Cantitățile de precipitații au fost mai mari decât media multianuală, în 2012, în septembrie cu 23 mm, in octombrie cu 13,2 mm, în decembrie cu 0,7 mm, iar în 20, în lunile aprilie cu 19,7 mm, iulie cu 128,6 mm și septembrie cu 5,4 mm. Se remarcă o distribuție, în general, bună a precipitațiilor cazute, ceea ce a influențat pozitiv producțiile care s-au obținut.

Temperatura medie din perioada octombrie 2011 – septembrie 2012 a fost de 11,00C, înregistrându-se o abatere pozitivă de 1,40C. Diferențe mari de temperatură față de normală, au fost înregistrate în lunile octombrie (-1,3 0C), ianuarie (+2,8 0C), februarie (+5,60C), martie (+4,20C) și august (+2,00C).

4.6. Caracterizarea solului din câmpul experimental

Pentru caracterizarea solului din câmpul experimental, s-a executat un profil de sol. Datele obținute arată că este vorba despre un cernoziom cambic, slab degradat, luto argilos, care prezintă o morfologie de tipul Ap, Atp, Am, AB, Bv1, Bv2, BvC, Cca 1, Cca2 (fig. 4.1). Pe versanții cu pante mai mari există condiții potențiale de manifestare a fenomenului, cu o intensitate moderată până la puternică. Experiența s-a amplasat pe un cernoziom cambic format pe depozite loessoide, cu textură luto-argiloasă și fertilitate mijlocie spre bună, cu un conținut moderat în humus, relativ ridicat în azot total, mediu aprovizionat în fosfor mobil, bine aprovizionat în potasiu și cu reacție slab acidă spre neutră.

Tabelul 4.1

CARACTERIZAREA CLIMATICĂ

(Date meteo AgroExpert – Stația Miroslava)

4.7. Aspecte generale ale vegetației naturale și a buruienilor dominante

Vegetația naturală este reprezentată prin specii ierboase caracteristice climatului de silvostepă ceva mai uscată și cu totul izolat prin unii arbuști de silvostepă.

În pășunile naturale predomină asociații ierboase mezofite și xeromezofite alcătuite din gramineee și leguminoase. Sunt prezente speciile de Poa pratensis, Festuca valesiaca, Agropyron repens, Agropyron pectiniforme, Trifolium repens, Medicago falcata, Melilotus officinalis etc.

Pe pante se întâlnesc Bothriochloa ischaemum și Stipa capillata. Pe lângă acestea se mai întâlnesc specii de Salvia austriaca, Salvia nemorosa, Phlomis tuberosa, Phlomis pungens, Eryngium campestre, Achillea millefolium, Galium verum, Centaurea scabiosa.

Pe solurile salinizate din lunci și de pe coaste se întâlnesc asociații halofite reprezentate prin Puccinellia distans, Statice gmelini, Scorzonera canna, Camphorosma annua, Lepidium ruderale, Spergularia marginata, Matricaria chamomilla, Artemisia maritima ș.a.

Buruienile mai des întâlnite în câmpul experimental, au fost: Setaria glauca, Echinochloa crus-galli, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Capsella bursa-pastoris, Galium aparine, Hibiscus trionum, Solanum nigrum, Polygonum convolvulus, Polygonum persicaria, Raphanus raphanistrum, Sinapis arvensis, Thlaspi arvense, Veronica chamaedris, Xantium strumarium, Convolvulus arvensis, Sonchus arvensis, ș.a.

CAPITOLUL V

Obiectivele cercetării, metoda și materialul de cercetare

5.1. Obiectivele cercetării

Porumbul este o plantă valoroasă, cu o importanță deosebită în nutriția animalelor, mai ales la rumegătoare. Porumbul este utilizat în hrana animaleolor atât sub formă de masă verde cât și ca nutreț murat.

Studiile efectuate au urmărit influența unor factori agrofitotehnici asupra producției și calității acesteia.

Obiectivele cercetărilor, au vizat următoarele:

influența modului de cultivare asupra producției de boabe la porumb;

influența fertilizării cu gunoi de bovine și a fertilizării minerale asupra producției de boabe la porumb;

influența hibridului, a modului de cultivare și a fertilizării asupra calității porumbului.

5.2. Metoda de cercetare

Studiile care fac obiectul acestei lucrări s-au efectuat la ferma Ezăreni, unde s-au organizat două experiențe, pe un sol de tip cernozion cambic, cu pH de 6,6-6,9, cu un conținut în humus de 2,80-2,95 %, mijlociu aprovizionat în fosfor mobil (23-26 ppm PAL) și potasiu mobil (220-230 ppm KAL). Experiențele sunt așezate după metoda parcelelor subdivizate, cu 3 factori, în 3 repetiții, fiind de tipul 2x3x6.

5.2.1. Materialul biologic folosit

S-au folosit 2 hibrizi pentru porumbul siloz și 2 hibrizi pentru porumbul masă verde.

Podu-Iloaiei 110 este un hibrid simplu, din grupa FAO 200, cu talia plantei de 180-215 cm, timpuriu, cu perioada de vegetație de 120 zile, rezistent la secetă și la cădere.

Dekalb 355, hibrid simplu din grupa FAO 200, timpuriu, cu talia plantei de 200-210 cm, perioada de vegetație de 115-120 zile, rezistent la secetă și la boli.

Fundulea 376, hibrid semitardiv realizat de ICCPT Fundulea în 1990, de tip dentiformis, cu toleranță foarte bună la secetă și arșiță, toleranță bună la fuzarium pe știulete, cădere și frângere.

Fundulea 322, hibrid simplu, semitimpuriu, clasificarea FAO la 460, este rezistent la temperaturi scăzute, secetă și arșiță, șiștăvire, căderea și frângerea plantelor, la fuzarioza plantelor și știuleților, tăciune, sfredelitorul porumbului, toate contribuind la stabilitatea producției. Datorită conținutului ridicat în proteină are o valoare nutritivă sporită, atât în nutriția umană cât și în hrana animalelor, planta este viguroasă, având în medie 257 cm.

Factorii experimentali:

Factorul A – hibrizi de porumb:

a1 – Podu-Iloaiei 110

a2 – Dekalb 355

Factorul B – fertilizare:

b1 – martor

b2 – gunoi de grajd 30 t/ha

b3 – îngrășământ complex (22-22-0) 100 kg/ha

b4 – îngrășământ complex (22-22-0) 200 kg/ha

b5 – gunoi de grajd 30 t/ha+îngrășământ complex (22-22-0) 100 kg/ha

b6 – gunoi de grajd 30 t/ha+îngrășământ complex (22-22-0) 200 kg/ha

5.2.2. Lucrări efectuate în câmp

Administrarea gunoiului de grajd și a îngrășămintelor complexe s-a făcut în fiecare toamnă, începând cu anul 2008, odată cu efectuarea arăturii.

Gunoiul de grajd a avut următoarea compoziție chimică:

Nt = 0,73 %; P2O5 = 0,92 %;K2O = 1,15 %.

Semănatul s-a făcut în fiecare an, primăvara, când temperatura solului a depășit 7-8 0C, în perioada 8-15 aprilie, la distanța între rânduri de 70 cm la porumbul pentru siloz și de 35 cm la porumbul pentru masă verde, adâncimea de semănat a fost de 5-6 cm. În timpul perioadei de vegetație s-au combătut buruienile prin 3 prașile manuale.

Recoltarea porumbului pentru siloz s-a făcut când boabele au ajuns la faza de maturitate deplină.Recoltarea s-a făcut pe fiecare variantă și producția a fost exprimată în substanță uscată. Din biomasa recoltată la fiecare variantă, s-au recoltat probe pentru analize calitative. Calculul statistic al rezultatelor de producție, s-a făcut prin analiza varianței. S-au ridicat probe de sol pe adâncimea de 0-15 cm și 15-30 cm, pentru determinarea unor însușiri agrochimice ale solului.

CAPITOLUL VI

REZULTATE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR

Hibridul, modul de cultivare folosit și fertilizarea cu îngrășăminte organice și minerale, au influențat semnificativ producția.

6.1. Porumbul pentru siloz

6.1.1. Influența hibridului asupra producției

Producțiile rezultate ca efect al hibridului cultivat, au fost diferite în cei 2 ani experimentali.

În anul 2011 au fost înregistrate cele mai mari producții, din cei 2 ani experimentali (tab. 6.1, fig. 6.1), acestea fiind de 11,8 t/ha s.u. la hibridul Podu-Iloaiei 110 și 9,6 t/ha s.u. la hibridul Dekalb 355.

Tabelul 6.1

Influența hibridului asupra producției în anul 2011

Figura 6.1. Influența hibridului asupra producției, în anul 2011

În anul 2012 (tab. 6.2, fig. 6.2) s-au obținut producții de 14,0 t/ha s.u. la Podu-Iloaie 110 și 13,8 t/ha s.u. la Dekalb 355.

Tabelul 6.2.

Influența hibridului asupra producției în anul 2012

Figura 6.2. Influența hibridului asupra producției, în anul 2012

Producțiile medii ale celor 2 ani scot în evidență faptul că rezultate mai bune s-au obținut la hibridul Podu-Iloaiei, 12,9 t/ha s.u. față de doar 11,7 t/ha s.u. cât s-a obținut la hibridul Dekalb 355 (tab. 6.3, fig. 6.3).

Tabelul 6.3

Influența hibridului asupra producției medii, 2011-2012

Figura 6.3.Influența hibridului asupra producției medii, 2011-2012

6.1.2. Influența fertilizării asupra producției

Fertilizarea cu gunoi de bovine și cu îngrășăminte complexe a influențat evident producția. În anul 2011 s-au înregistrat cele mai mici producții, datorită secetei accentuate. Nivelul producției a fost cuprins între 7,7 t/ha s.u și 12,3 t/ha s.u. (tab. 6.4, fig. 6.4), mai mare la fertilizarea combinată (11,1-12,3 t/ha s.u.).

Tabelul 6.4

Influența fertilizării asupra producției, în anul 2011

Figura 6.4. Influența fertilizării asupra producției, în anul 2011

În anul 2012, producțiile au fost mai mari ca în anul precedent, la fertilizarea cu gunoi de grajd 30 t/ha și cu îngrășăminte complexe (tab. 6.5, fig. 6.5). Producțiile au fost cuprinse între 10,4 t/ha s.u și 16,2 t/ha s.u., mai mari la fertilizarea combinată (15,2-16,2 t/ha s.u.), cu sporuri de 46-56 %.

Tabelul 6.5

Influența fertilizării asupra producției, în anul 2012

Figura 6.5. Influența fertilizării asupra producției, în anul 2012

Fertilizarea cu gunoi de grajd și îngrășăminte complexe a influențat pozitiv producția la porumbul siloz. S-au obținut sporuri de producție de 8-57 % față de martor asigurate statistic, cele mai mari rezultate s-au înregistrat la fertilizarea cu gunoi de grajd 30 t/ha+îngrășăminte complexe 100-200 kg/ha (13,2 t/ha s.u., respectiv 14,3 t/ha s.u.) (tab. 6.6, fig. 6.6).

Tabelul 6.6

Influența fertilizării asupra producției medii, 2011-2012

Figura 6.6.Influența fertilizării asupra producției medii 2011-2011

6.1.3. Influența hibridului și a fertilizării asupra producției

Anul 2011, cu precipitații mai puține, a dus la obținerea unor producții mici la ambii hibrizi (7,2-9,8 t/ha și 10,0-12,9 t/ha). Efectul fertilizării, în acest an, nu s-a simțit, producții mai mari realizându-se la hibridul Dekalb 355, la fertilizarea cu îngrășământ complex 100 kg/ha și cu gunoi de grajd 30 t/ha+100-200 kg/ha îngrășământ complex (11,8 t/ha, respectiv 11,7-12,9 t/ha ). (tab. 6.7, fig. 6.7).

Tabelul 6.7.

Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2011

Figura 6.7.Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2011

În anul 2012, producții mai mari s-au obținut tot la hibridul Dekalb 355 (13,9-16,6 t/ha), față de hibridul Podu-Iloaiei 110 (10,3-12,4 t/ha). Sporurile de producție au fost de 2-20 % la hibridul Podu-Iloaiei 110 și 35-61 % la Dekalb 355. Cele mai mari producții au rezultat la fertilizarea cu 30 t/ha gunoi de grajd+100-200 kg/ha îngrășământ complex, la ambii hibrizi (12,3-12,4 t/ha, respectiv 15,8-16,6 t/ha) și la fertilizarea cu 100 kg/ha îngrășământ complex la hibridul Dekalb 355 (16,0 t/ha) (tab. 6.8, fig. 6.8).

Tabelul 6.8.

Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2012

Figura 6.8. Influența hibridului și a fertilizării asupra producției, în anul 2012

Analizând influența hibridului și a fertilizării asupra producției medii (2011-2012), la porumbul siloz (tab. 6.9, fig. 6.9), se constată că producții mai mari s-au obținut la hibridul Dekalb 355 (12,5-15,2 t/ha) față de hibridul Podu-Iloaiei 110 (9,3-10,6 t/ha), la care fertilizarea s-a făcut cu gunoi de grajd 30 t/ha+îngrășăminte complexe 100 și 200 kg/ha (14,6-15,2 t/ha).

Tabelul 6.9.

Influența hibridului și a fertilizării asupra producției medii, 2011-2012

Figura 6.9. Influența hibridului și a fertilizării asupra producției medii, 2011-2012

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Deoarece porumbul este apreciat pentru calitatea nutrețului, mecanizarea aproape completă a proceselor tehnologice de cultură și conservare, perioada relativ lungă de utilizare ca furaj în timpul anului, dar și datorită multiplelor întrebuințări pe care le deține în alimentația omului și în diferite ramuri ale industriei ( obținerea de diferiți combustibili, de medicamente, amidon. etc ) se consideră vitală obținerea de culturi cât mai bune atât din punct de vedere calitativ ,cât și din punct de vedere cantitativ.

De aceea cercetările mele au vizat următoarele:

-influența modului de cultivare asupra producției de boabe la porumb și influența fertilizării cu gunoi de bovine și a fertilizării minerale asupra producției de boabe la porumb;

-influența hibridului, a modului de cultivare și a fertilizării asupra calității porumbului.

Analizând influența modului de cultivare, a fertilizării cu gunoi de bovine și a hibridului, am observat o creștere semnificativă a producției, în mod special atunci când s-au aplicat combinații de fertilizatori (obținuți natural și chimic).

În anul 2011 producțiile au fost afectate de secetă și de aceea rezultatele nu au fost chiar cele scontate (7,7–12,3 t/ha s.u.) utilizându-se doar fertilizarea chimică. O îmbunătațire a apărut când s-a utilizat fertilizarea combinată ( 11,1-12,3 t/ha s.u.).

În anul 2012 producțiile au fost cuprinse între 10,4 t/ha s.u și 16,2 t/ha s.u., mai mari la fertilizarea combinată (15,2-16,2 t/ha s.u.), cu sporuri de 46-56 %.

În a 2-a parte a cercetării s-au luat în calcul toate cele trei aspecte urmarite inițial în mod separat, și anume influența hibridului, a modului de cultivare și a fertilizării.

Rezultatele obținute în anul 2011 în condițiile unei secete accentuate au fost mai bune, producții mai mari realizându-se la hibridul Dekalb 355, la fertilizarea cu îngrășământ complex(11,7-12,9 t/ha).

În anul 2012, producții mai mari s-au obținut tot la hibridul Dekalb 355 (13,9-16,6 t/ha); sporurile de producție au fost de 35-61 % .

La utilizarea îngrășămintelor combinate s-au observat creșteri semnificative la ambii hibrizi, respectiv 12,3-12,4 t/ha la hibridul Podu-Iloaiei 110 și 15,8-16,6 t/ha la Dekalb 355 .

Studiile au arătat că hibridul Dekalb 355 se pretează mai bine condițiilor câmpului experimental de la Ezăreni decât hibridul Podu-Iloaiei 110.

Ca o remarcă de final pot adăuga că studiile au indicat faptul că este foarte important să utilizăm o metodă de fertilizare eficientă, precum cea combinată (gunoi de grajd și fertilizatori chimici) pentru a obține producții cât mai bune atât calitativ cât și cantitativ.

BIBLIOGRAFIE

Baciu T., Cioca LV., 1991 -Contribuții la cultura porumbului pentru siloz în Câmpia Transilvaniei Probleme de agrofitotehnie teoretică și aplicată,vol.XIII (3-4).

Bârsan N., Popovici M., 1971 – Rezultate obținute la porumbul pentru siloz cultivat în condiții de cultură repetată (monocultură). Analele I.C.C.P.T. Fundulea, vol. XXXVII, seria B.

Bohumir Cagas; Radek Machac; Jan Nedelnik, 2009 – Alternative Functions of Grassland, vol. 14 – pag. 83.

Ciobanu C., Stan Silvia, 1980 – Efectul îngrășămintelor cu azot și fosfor asupra producției de porumb (în experiențe staționare) pe solul argilo-molic din vestul țării. Analele I.C.C.P.T. Fundulea, vol. 45.

Coculescu Gr. (1964), Moga I. și colab., 1967; Mate Șt., 1972 – Rezultatele experiențelor cu îngrășăminte la porumbul pentru nutreț verde și siloz și efectul lor prelungit la grâu. Analele I.C.C.P.T. Fundulea, vol.XXX, seria B.

Corbean Stela, 1980 – Efectul îngrășămintelor cu azot și fosfor asupra unor însușiri fiziologice ale plantelor de porumb. Analele I.C.C.P.T. Fundulea, vol. XLV.

Erdelyi Șt. și col., 1990 – Producerea și conservarea furajelor. Tipo Agronomia Cluj – Napoca.

Fluerașu V., Drăghicioiu V.,1979 – Cercetări cu privire la Influența desimii de semănat asupra compoziției chimice a plantelor de porumb, Probleme de agrofitotehnie teoretică și aplicată, vol. XI-1.

Grecu C., Căbulea lancu, Legmar Vaier, 1993 – Rezultate experimentale cu hibrizii de porumb pentru siloz. Cereale și plante tehnice. Anul XLIII nr.3-5/199.

Hopkins A.; Gustafsson T.; Bertisson J.; Dalin G.; Nillsdotter-Linde N.; Sporndly E., 2008 – Biodiversity and animal feed. Future challenge for Grassland Production, vol. 13- Grassland Scince in Europe – pag. 353

Iacob T. ,Vântu V., Samuil C., 2004 – Plante furajere, Editura PIM.

Ionel A., 2003 – Cultura pajiștilor și a plantelor furajere. Editura A '92 Iași.

Lașcu l., 1977 – Influența îngrășămintelor asupra producției și compoziției chimice a porumbului pentru siloz la S.C.Z. Popăuți – Botoșani . Cercetări agronomice în Moldova, vol. l.

Lupu Cornelia; Lupu Gh.; Pînzaru Georgeta, (1999). Bilanțul energetic al porumbului în funcție de tehnologia aplicată în Podișul Central Moldovenesc, vol. 1-2, pag. 34-37.

Pleșa I., 1962 – Rezultate experimentale privind cultura porumbului pentru siloz și a amestecului de porumb cu soia în condiții de irigare, pe solul brun roșcat de pădure. Probleme agricole, nr.7.

Popescu Ch. și colab.,(1991). Influența îngrășămintelor asupra producției de porumb și eficiența lor energetică în condițiile de la Podu-Iloaie, vol 1-2, pag. 63-66 .

Roșca D., Panait V., 1961 – Cultura plantelor de nutreț, Ed. Agrosilvică, București.

Sauder D. H., 1972 – Porumbul pentru siloz are nevoie mare de îngrășăminte Informarea Agricultorului, nr.2, C.I.D.A.S., București.

Schnyder H.; Isselstein J.; Taube F.; Anerswald K.; Schellbeirg J.; Wachendorf M.; Herrmman A.; Gierus M.; Wrage N.; Hopkins A.,2010 – Grassland in a changing world, vol. 15 – pag. 259

Timirgaziu Eliza; Babeș Ligia, (1983). Capacitatea de producție și unele însușiri ale hibrizilor de porumb experimentați la S.C.A. Secuieni-Neamț, vol. 4 – pag. 44-46.

***2007 Lista oficială a soiurilor (hibrizilor) de plante din România. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

***http://www.pesticide.ro/continut/seminte-show

***http://articole.cartiagricole.ro/articole/Culturi-de-camp

***http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/185565-Romania-pe-primul-loc-inUE-la-suprafata-cultivata-cu-porumb-dar-pe-trei-la-productie-in-2012.html

***http://www.agricultor.ro/article/36491/Porumbul-pentru-siloz/

*** http://www.insse.ro/statistici

*** http://www.agroinfo.ro/vegetal/porumb/romania

*** http://faostat.fao.org/site/339/default.aspx

***Producția agricolă vegetală la principalele culturi, Institutul Național de Statistică (INS), 2012 , pag 3.