Lista abrevierilor
Cuprins
Lista abrevierilor
Introducere
Capitolul I. Originea și trăsăturile esențiale ale raportului de donație
§1.1. Istoricul apariției și dezvoltării contractului de donație
§1.2. Noțiunea și caracterele juridice ale raporturilor de donație
§1.3. Tipurile donațiilor ce derivă din contractul de donație
Capitolul II. Elementele contractului de donație
§2.1. Părțile contractului de donație
§2.2. Obiectul contractului de donație
§2.3. Forma contractului de donație
§2.4. Conținutul contractului de donație
§2.5. Condițiile de valabilitate a contractului de donație
Capitolul III. Răspundere, revocare și rezoluțiune a contractului de donație
§3.1. Răspunderea părților conform contractului de donație
§3.2. Esența și condițiile revocării contractului de donației
§3.3. Rezoluțiunea contractului de donație
§3.4. Evoluția reglementărilor contractului de donație în legislația Republicii Moldova
Concluzii
Bibliografie
Lista abrevierilor
art. – articol
alin. – aliniat
nr. – număr
pag. – pagină
pct. – punct
vol. – volumul
op.cit. – opera citată
ș.a.m.d – și așa mai departe
Introducere
Actualitatea temei, se analizează sub aspectul dreptului civil, care prin intermediul normelor sale dirijează întreaga viața a omului, încă înainte de naștere și până la moarte. Ființa umană de-a lungul secolelor a înfruntat destinul fiind în acest sens artizanul propriului confort și bunăstare, perfecționarea uneltelor de muncă fiind consecința unui trai mai bun. Iată de ce omul poate fi calificat ca un creator al istoriei și un făuritor al propriului destin, un „animal rational”. Nu rațiunea este măsura timpului, ci timpul însuși devine măsură a existenței umane. Ca ființa trecătoare, omul este supus unui destin implacabil: se naște, trăiește și piere inevitabil prin moarte. Înflorirea proprietății private, eliberarea acesteia de îngrădirile ce au existat de-a lungul secolelor, duce la creșterea importanței donației în orice societate, deoarece proprietatea se perpetuează transmițându-se.
Cu atât mai mult se impune actualitatea temei care face obiectul prezentei lucrări, cu cît pe parcursul a aproape un secol, rolului proprietății private pe meleagurile moldave a fost practic ignorat în virtutea unor concepții ideologice utopiste. Iar acum, când aceasta își reintră în drepturi, în țările unde a fost sfidată, necesitatea efectuării de studii în acest domeniu nu poate fi calificată altfel decât binevenită.
Actualitatea, acestui act de liberalitate reiese din noile schimbări care au avut loc în statul nostru, trecerea la economia de piață, legiferarea dreptului de proprietate privată, trecerea în proprietate privată a unor așa bunuri ca pământul, fabrici, uzine, utilaje, spațiu locativ, nave, transport etc.
Scopul, lucrării de față este de a cerceta problemele ce apar, precum și de a încerca să deducem soluțiile posibile, să elucidăm efectele și delimitarea acestora, în cadrul aparițiilor eventualelor litigii, să pătrundem în esența dilemelor apărute la ora actuală și problemele cu care aceasta se confruntă.
Importanța, donației se manifestă prin faptul că fiecărui membru al societății trebuie să-i fie garantată posibilitatea de a trăi și munci, de a primi bunuri ca efect al donației. Donația vine ca o ieșire pentru mulți oameni care dorind să întreprindă ceva în legătură cu proprietatea sa privată sunt încetiniți de complexitatea operațiunilor și a costurilor ridicate. Donația fiind o modalitate ușoara de a evita aceste lucruri, dacă desigur acțiunile întreprinse sunt în corelație cu legile Republicii Moldova. Dar în general, donația vine și ca o protecție pentru cei care intră în raportul dat, protejîndu-și averea. Cu certitudine se poate de spus că rolul și importanța contractului de donație pentru societate și pentru păstrarea circuitului civil este enorm.
La ora actuală societatea se află la o etapă de tranziție la economia de piață. În aceste condiții relațiile sociale patrimoniale și cele nepatrimoniale capătă o nouă calitate și cu o reglementare juridică adecvată. Orice raport juridic bazat pe voința subiectelor se acumulează deseori prin încheierea unor tranzacții. În economia acestui context, locul central va reveni contractelor întrucît ele reprezintă cele mai vechi și totodată, cele mai importante izvoare de obligații.
Obiectivul principal propus este efectuarea unei paralele cu legislația altor state, inclusiv si statistica acestora în privința aparenței litigiilor, în ce privește a contractului de donatie. Aplicabilitate normelor, aprecierea corectă a acestora, constituind elementul esențial, interpretarea și aplicarea lor în practică, fregvența lacunelor aplicate eronat formînd un element semnificativ, de cercetare și găsirea soluțiilor în acest domeniu.
În contextul reglementărilor civile, contractele se disting prin modul lor frecvent de întrebuințare și respectiv de necesitatea existenței unei legislații perfecte în această materie. Dintre toate tipurile de contracte se evidențiază contractul de donație prin faptul că acesta nu întrunește simpla calitate, care este caracteristică de altfel, majorității covîrșitoare a contractelor translative de proprietate.
Semnificația acestuia rezidă mai întîi de toate în faptul că, acesta se săvîrșește, de regulă, între indivizi, care sunt legați între ei prin relații de rudenie, prietenie. Operațiunea juridică a donațiunii prezintă anumite trăsături care îi conferă o identitate proprie.
După conținut lucrarea este compusă din 3 capitole, unde primul capitol, intitulat “Originea și trăsăturile esențiale ale contractului de donație”, este realizat în cele trei paragrafe și anume ”Istoricul apariției și dezvoltării contractului de donație”, “Noțiunea și caracterele juridice ale raporturilor de donație” și “Tipurile donațiilor ce derivă din contractul de donație”.
În capitolul II, intitulat “Elementele contractului de donație “, voi relata despre “Părțile contractului de donație”, “Obiectul contractului de donație”, “Forma contractului de donație”, “Conținutul contractului de donație” și “Condițiile de valabilitate a contractului de donație”.
Capitolul III va fi dedicat: “Răspunderii revocării și rezoluțiunei contractului de donație”, care la rîndul său este divizat în patru subcapitole, respective: “Răspunderea părților conform contractului de donație”, “Esența și condițiile revocării contractului de donație”, “Rezoluțiunea contractului de donație”, “Evoluția reglementărilor contractului de donație în legislația Republicii Moldova”.
În această ordine de idei, nu ne rămîne decît să o punem în dezbatere pentru a ne convinge de acest fapt.
Capitolul I. Originea și trăsăturile esențiale ale raportului de donație
§1.1. Istoricul apariției și dezvoltării contractului de donație
În literatura de specialitate, și anume potrivit concepției romane care a fost inspirată de legislațiile de origine latină, contractul este prezentat ca unul din izvoarele obligațiilor. La rândul lor obligațiile sunt definite ca simple raporturi juridice care i-au naștere între două sau mai multe persoane, prin acte sau fapte juridice. Încă în epoca postclasică a Romei antice, contractul de donație reprezenta unul din temeiurile de dobîndire a dreptului de proprietate. Cele mai importante trăsături caracteristice reglementate în acea perioada le regăsim la ziua de azi, în mare parte într-o formă prelucrată, în Codul civil al Republicii Moldova.
Ca parte integrantă a dreptului privat, și anume a materiei contractelor speciale a obligațiilor civile și comerciale, are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul cărora se realizează, de regulă, circulația bunurilor (de exemplu, vânzarea – cumpărarea, donație, schimbul, împrumutul), folosință și conservarea lor (de exemplu, locațiunea, depozitul) ori crearea de valori (de exemplu antrepriza).
Contractul de donație în dreptul roman (practum donatignis) era cunoscut ca o înțelegere neformală prin care o parte, donator, pune la dispoziția unei alte părți, donatar, careva valori din contul patrimoniului său, cu scopul măririi patrimoniului, celui din urmă (animus donanoi). Donația poate fi înfăptuită în diverse forme juridice: transmiterea nemijlocită a dreptului de proprietate asupra bunului, în particular, plata sumei de bani, în forma acordării dreptului de servitute etc. Un caz aparte al donației era promisunea de a pune ceva la dispoziție, de a săvârși niște acțiuni determinate ș.a.m.d. promisiunea de donație.
Deci, încă legislația romană privea donațiunea ca un act prin care o parte numită, donator, își micșorează patrimoniul în favoarea celeilalte părți, numită donatar, cu scopul de a o îmbogăți.
Necătând la acest fapt, contractul de donație nu era recunoscut de către clasicii juriști romani ca un contract tipic (contractus), dar se atribuia la înțelegeri nefiind inclus nici într-o categorie de contracte (pacta).
Autorul rus И.A.Пoкpoвcкий, caracterizînd sistema obligațiilor și contractelor potrivit dreptului clasic roman, subliniază că obligațiile contractuale (obligationes ex contractu) s-au divizat în patru grupe, drept motiv al acestei divizări a servit deosebirea în momentul obligării: îndatoriile, puterea juridică a cărora decurge din însăși înțelegere (consensu), poartă denumirea de contracte consensuale; îndatoriile, puterea juridică a cărora se naște nu dintr-o simplă înțelegere, ci dintr-o înțelegere urmată nemijlocit cu transmiterea lucrului (res) de către o parte contractantă celeilalte, denumite contracte reale; îndatoriile, ce apar ca rezultat al pronunțării unei formule (verbis), denumite contracte verbale, și în sfârșit îndatoriile născute ca rezultat al încheierii într-o anumită formă scrisă (litteris), denumite contracte literale. Toate celelalte contracte, după cum s-a mai spus, în esență numai erau contractus, ci pacta, și care, în principiu nu puteau fi invocate în instanță (ele putând fi doar o argumentare de exceptio), necătând la aceasta unele pacte pe parcursul scurgerii timpului au fost acceptate ca probe în instanță fiind denumite pacta vestita. Din această categorie făcea parte și donația.
În cursul dezvoltării ulterioare a legislației, unele din aceste înțelegeri (pacta) au primit apărarea citării (pacta legitima). În această ordine de idei, И.A.Пoкpoвcкий scria: “Un astfel de statut l-a primit și dota, dar mai ales promisiunea de donație – donatio. Donatio poate fi efectuată prin cele mai diverse modalități: transmiterea nemijlocită a bunului, iertarea datoriei, promisiunea de donație; ultima nu numai în perioada republicii, dar și în dreptul juriștilor clasici, fiind valabilă doar atunci cînd îmbrăca forma stipulație. Un simplu pactum donations putere juridică nu avea.”
Prin stipulatio în dreptul roman se înțelegea o oarecare formulă magică prin care față de o persoană se adresa o întrebare, iar aceasta din urmă răspundea. În același timp dreptului roman îi era cunoscut și revocarea donațiunilor. Așa donatorul putea revoca donațiunea pentru ingratitudinea donatarului.
La origine, ingratitudinea a fost o cauză de revocare a donației numai în cadrul raporturilor dintre patroni și clienți. În epoca lui Justinian, această cauză de revocare a fost extinsă și la alte donații.
Dacă patronul a făcut o donație clientului său, iar după aceea i s-a născut un copil (survenire de copii) poate iarăși să revoce actul de liberalitate.
În cazul donațiunii cu sarcini (donatorul trebuie să facă o presțatiune pentru un terț), dacă sarcina nu este executată, donatorul poate revoca actul prin actio pracscriptis verbis sau prin condictio causa data causa пoп secuta.
§1.2. Noțiunea și caracterele juridice ale raporturilor de donație
Omul poate dispune de patrimoniul său cu titlu gratuit, însă în limitele determinate de lege art. 197 Codului Civil, prevede că “un act juridic este un titlu gratuit dacă prin acesta se procură unei părți un folos patrimonial, fără a se urmări obținerea în schimb a unui al ingratitudinea donatarului.
La origine, ingratitudinea a fost o cauză de revocare a donației numai în cadrul raporturilor dintre patroni și clienți. În epoca lui Justinian, această cauză de revocare a fost extinsă și la alte donații.
Dacă patronul a făcut o donație clientului său, iar după aceea i s-a născut un copil (survenire de copii) poate iarăși să revoce actul de liberalitate.
În cazul donațiunii cu sarcini (donatorul trebuie să facă o presțatiune pentru un terț), dacă sarcina nu este executată, donatorul poate revoca actul prin actio pracscriptis verbis sau prin condictio causa data causa пoп secuta.
§1.2. Noțiunea și caracterele juridice ale raporturilor de donație
Omul poate dispune de patrimoniul său cu titlu gratuit, însă în limitele determinate de lege art. 197 Codului Civil, prevede că “un act juridic este un titlu gratuit dacă prin acesta se procură unei părți un folos patrimonial, fără a se urmări obținerea în schimb a unui alt folos patrimonial și este cu titlu oneros, atunci cînd prin el se procură unei părți un folos patrimonial pentru obținerea în schimb a unui alt folos patrimonial.” La rîndul lor, contractele cu titlu gratuit se împart în liberalități și acte dezinteresate.
Deci liberalitatea este o specie a contractelor cu titlu gratuit prin care o persoană mărește patrimoniul altei persoane prin micșorarea patrimoniului său (de exemplu, donația și testamentul). Actele sub formă de liberalitate implică un transfer de valori patrimoniale de la dispunător la gratilicat, ceea ce se traduce printr-o diminuare a patrimoniului dispunătoralui. Prin intermediul actului juridic dezinteresat, se face un serviciu gratuit unei persoane, fără să i se diminueze patrimoniul.
Astfel donația este o liberalitate, deoarece diminuează ireversibil patrimoniul donatorului. Vechile legiuri ale Moldovei prevedeau că se mai putea dispune cu titlu gratuit prin donația cu cauză de moarte și prin condici. Donația cu cauză de moarte se deosebea de donația propriu-zisă și se apropia mai mult de testament. Ea constituia un contract prin care o persoană ce trăiește cu temerea unui pericol de moarte (determinat de o boală gravă, o călătorie periculoasă etc.), remite un bun altei persoane, sub condiția suspensivă sau rezolutorie a morții sale, donatorul fiind liber să revină oricând asupra măsurii sale.
Distincția de donație constă în faptul ca donația cu cauză de moarte devenea definitivă la moartea donatorului și era revocabilă oricând. Desigur, donatorul putea să accepte sau nu donația. Deosebirea de testament constă în faptul că donația cu cauză de moarte transfera imediat proprietatea bunului asupra donatorului.
Potrivit art. 827, alin.l, al Codului Civil a Republicii Moldova, stabilește că “prin contract de donație, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părți (donatar)”.
Din difiniția legală a contractului de donație putem desprinde următoarele trăsaturi caracteristice ale acestuia: a) donația este îndreptată spre majorarea patrimoniului donatarului;
b) majorarea patrimoniului donatarului se produce din contul patrimoniului donatorului cu titlu gratuit;
c) majorarea patrimoniului donatarului se face cu intenția donatorului de a gratifica (animus donandi).
După cum rezultă din această definiție, ceea ce caracterizează donația este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație (animut donandî). Este necesar, firește, ca mobilul, care a generat intenția de a face liberalitate să nu fie contrar disparițiilor legale.
Astfel, donația este acel contract prin care o persoană numită donator, transferă în mod definitiv și irevocabil un drept (real sau de creanță) al său asupra unui sau mai multor bunuri determinate unei persoane, numită donatar care îl acceptă. Ceea ce caracterizează donația este faptul că transmiterea dreptului asupra bunului donat se face de către donator cu intenția de a-1 gratifica pe donatar, deci fără a primi ceva în schimb.
Nu trebuie să se confunde donația cu mandatul gratuit, împrumutul fără dobândă cu depozitul gratuit etc, deoarece aceste din urmă contracte sunt doar acte dezinteresate, cărora nu li se aplică regulile de la donație.
În continuare vom evidenția două definiții referitoare la contractul de donație întîlnite cel mai des în doctrina română și care ar fi destul de acceptabile.
Într-o accepțiune,”Contractul de donație este privit ca acel contract unilateral, gratuit și solemn, prin care o persoană (numită donator) transmite irevocabil dreptul său de proprietate asupra unui bun determinabil, unei alte persoane (numită donatar), care îl acceptă.”
Cea de-a doua nu diferă prea mult de prima. Așadar,”Donația este definită ca fiind acel contract unilateral, esențialmente gratuit și solemn, prin care o persoană, numită donator își transferă irevocabil un drept real sau de creanță unei persoane, numită donatar, sporind patrimoniul acesteia, fără a urmări să primească ceva în schimb, drept pe care acesta îl acceptă.”
Pentru a putea analiza sub aspect comparativ contractul de donație vom apela și la legislația civilă rusă în această materie.
Astfel, potrivit Codului Civil al Federației Ruse prevede că: “În baza contractului de
donație o parte (donator) irevocabil transmite sau se obligă să transmită celeilalte părți (donatar) un bun în proprietate sau un drept patrimonial față de sine sau față de o altă persoană ori o eliberează sau se obligă s-o elibereze pe aceasta de o obligație patrimonială față de sine sau față de o terță persoană “.
Așa dar, dacă analizăm definițiile sus-enumerate putem conchide că donația este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul, fără echivalent cu intenția de a face o donație. Această intenție concretizată în încheierea contractului, în forma, în condițiile prevăzute de lege justifică mărirea unui patrimoniu din detrimentul altuia, constituind cauza (scopul) ei.
Deci, donația este o varietate a contractelor cu titlu gratuit și reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat. Caracterele juridice ale contractului de donație sînt următoarele:
a) este un contract consensual ? sau real?;
b) este o liberalitate ;
c) este un contract unilateral obligațional;
d) este un contract solemn ;
e) este un contract irevocabil;
f) este un contract cu titlu gratuit;
g) este un contract translativ de proprietate.
h) este un contract numit
a) Contractul de donație este un contract consensual. Însăși esența acestui contract este ca el să fie considerat încheiat din momentul cînd părțile au ajuns la un numitor comun privind principalele clauze ale contractului. De fapt, în noțiunea contractului de donație prevăzută în art.827, alin.l, Cod Civil, acest caracter poate fi perceput. Însă, art.828, alin.1, Cod Civil, ne duce în eroare prin următoarea stipulație: “Contractul de donație se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului”, deci, îi atribuim concomitent caracterul real. Deși, noțiunea contractului de donație indică asupra caracterului lui consensual, acesta poate fi atît real, cît și consensual. Contractul de donație este consensual de fiecare dată cînd conține promisiunea de a dona în viitor (art.830). În toate celelalte cazuri, contractul de donație are un caracter real, sau se consideră încheiat din momentul transmiterii bunului (art. 828).
Noțiunea contractului de donație cuprinsă în Cod Civil, din 1964, art.257, ne face să conchidem că acesta face parte din categoria puțin numeroasă a contractelor juridico-civile reale, ceea ce înseamnă că se consideră încheiat din momentul transmiterii bunului. Din cele expuse mai sus, putem deduce că contractul de donație poate fi atît real, cît și consensual. În cel de-al doilea caz are importanță momentul nașterii obligației de a transmite dreptul patrimonial, moment, care nu coincide cu cel al încheierii contractului.
Marile civilist rus Иoффe O.C atribuia donația la categoria contractelor reale.
b) Contractul de donație este o liberalitate, întrucît are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat și mărirea corespunzătoare a patrimoniului donatarului.
Prin aceasta, donația se distinge de contractele dezinteresate (comodat, mandat sau depozit cu tu titlu gratuit), prin care, chiar dacă se procură un folos patrimonial altei persoane, nu se micșorează patrimoniul dispunătorului. Dacă nu există certitudinea că părțile au încheiat un contract de donație, întrucât interpretarea voinței părților trebuie să fie strictă, atunci interpretarea, în caz de dubiu, fiind ca și aceea în care nu este vorba despre o donație.
c) Contractul de donație este un contract unilateral obligațional pentru că, deși pentru încheierea sa valabilă este necesar acordul de voință a ambelor părți (donator și donatar), el dă naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre părți (donator). Donatarul nu are, în principiu, nici o obligație.
Necătînd la acest fapt, contractul poate fi și sinalagmatic, cînd este impusă o sarcină donatarului (art.834, Cod Civil). Jurisprudența a stabilit că, spre deosebire de contractele sinalagmatice, unde cauza fiecăreia dintre obligațiile părților o constituie executarea prestației promise de către cealaltă parte, în contractele cu titlu gratuit cauza obligației celui care dispune, constă în intenția de a mări patrimoniul celui gratificat, fără a pune în schimb o contraprestație. Însă donatarul nu este indiferent cine anume și ce bun al donației îi va fi transmis. Mai ales, că unele bunuri necesită a fi întreținute, păzite, asigurate, sunt supuse impunerii ș.a. Nimeni nu poate fi obligat să accepte donația propriei sale voințe.
Studiind doctrina de drept civil, în Federația Rusă, trebuie să menționăm că conform opiniei savanți ruși A.П.Cepгeeв și Ю.К.Toлcтoй: ”contractul de donație mai ales a bunurilor imobile poate să prezume obligații reciproce, adică atit pentru donator cît și pentru donatar, și în acest caz ei vin cu exemplul clasic cînd conform contractului de donație, donatorul donînd casa își rezervă dreptul de a se folosi de o cameră pentru totdeauna”.
Șerșenevici referindu-se la acest caracter spune că:”contractul de donație este tipul de contract pentru valabilitatea căruia se cere prezența ambilor voinți, adică atît a donatorului cît și a donatarului”.
Tot vis-a-vis de această problemă Иoффe O.C spune că: caracterul unilateral al contractului de donație este indiscutabil, pentru ca donatarul odată cu primirea bunului devine proprietarul acestuia neimputîndu-se careva obligații față de donator.
Civilistul rus M.Г. Mаceвич menționează că: “dacă în conținutul contractului se indică nemijlocit obligații imputabile, donatarului de exemplu: de a transmite un lucru de a efectua o prestație, atunci ne vom afla în fața unui contract de schimb sau altă categorie de contract civil”.
O altă opinie expusă în privința caracterului sinalagmatic sau unilateral a contractului de donație aparține civilistului rus Mакoвcкий A.Л, care indică faptul că pentru a considera un oarecare contract sinalagmatic nu este numai decît obligatoriu ca obligația donatarului să fie prevăzută în contractul de transmitere a darului, ea poate fi obiect al altei tranzacții și cu alte persoane.
O opinie elocventă în acest sens este dată de civilistul I.V.Eliseev care menționează că: “contractul de donație poate fi uneori sinalagmatic dar păstrîndu-și caracterul gratuit”. I.V.Eliseev a ajuns la o asemenea concluzie ca urmare a analizei a două exemple, primul este acela cînd donatorul donînd ca efect al donației casa își rezervă dreptul de a se folosi de una din camere. Și al doilea exemplu este situația cînd donatorul donînd un teren își creează o servitute asupra unei părți din acesta.
Care va fi însă situația în cazul în care donația este cu sarcină, deoarece sarcina este o obligație impusă donatarului, care după acceptarea donației trebuie să o execute? După cum se afirmă în literatura de specialitate, în măsura sarcinilor stipulate, donația oneroasă este un adevărat contract sinalagmatic.
d) Contractul de donație poate fi și solemn, deoarece acest caracter va fi valabil doar dacă obiect al donației este un bun pentru a cărui vînzare (înstrăinare) este prevăzută o anumită formă a contractului, aceeași formă este cerută și pentru donație, (art.829, Codul Civil).
Caracterul solemn al contractului de donație este expresis verbis prevăzut în legislația română, care prevad că „toate donațiile se fac prin act autentic”.
Atît oferta de donație, cît și acceptarea acesteia trebuie să îmbrace forma autentică, iar sancțiunea caracterului solemn al donației constă în nulitatea absolută a contractului în care acordul de voință al ambelor părți nu s-a manifestat în formă autentică.
Rațiunea formei solemne a donației constă în aceea că s-a urmărit protejarea donatorului împotriva „captațiunii" la care el este zilnic expus.
e) Donația este, în principiu, un contract irevocabil. Caracterul irevocabil al donației impune ca, odată încheiat contractul, donatorul nu mai poate reveni asupra deciziei sale, iar revocarea donației nu va fi posibilă în cazurile prevăzute de lege.
Acest caracter este determinat de faptul că, dacă s-ar permite ca donatorul să poată reveni asupra deciziei sale de a dona un bun, atunci donatorul s-ar afla într-o permanentă incertitudine.
Vis-a-vis de această trăsătură a contractului de donație, marele civilist rus Шepшeнeвич Г.Ф. menționa:”aceasta este nu altceva decît un mijloc special de lipsire a dreptului de proprietate asupra bunului donat în persoana donatarului”.
f) Contractul de donație este un contract cu titlu gratuit, ceea ce înseamnă că prin intermediul său se procură un folos patrimonial altei persoane fără a se urmări obținerea unui alt folos patrimonial în schimb, însă dacă în baza donației are loc o contraprestație din partea donatarului, atunci în condițiile legii un astfel de contract va fi considerat fictiv sau simulat și respectiv se vor aplica prevederile art.221, alin. l, Cod Civil al Republicii Moldova.
Necătînd la acest fapt, autorul rus I.V.Eliseev ajunge la concluzia că: caracterul gratuit nu presupune lipsa completă din partea donatarului a careva obligații patrimoniale, iar aceste obligații să poată fi executate în folosul terților, spre exemplu, donația condiționată de îndeplinirea unei sarcini sau realizarea unui scop indicat în dispoziția art.834, Codul Civil, sau donația unor bunuri grevate de drepturile terților, precum și poate prevedea anumite obligații în folosul donatorului.
Шepшeнeвич Г.Ф. expunîndu-se în acest sens menționa că: din punct de vedere juridic sub termenul de gratuitate urmează de înțeles că bunurilor donate nu le corespunde nici un contra echivalent ca în cazul altor contracte juridice (vînzare-cumpărare, schimb etc.). A.Л. Mакoвcкий a ajuns la concluzia că relațiile de gratitudine în drept civil poartă un caracter exclusiv și anume acest fapt poate lămuri multitudinile situații de îndoială în privința donației.
Tot în legătură cu acest caracter își expune opinia și civilistul rus H.Б. Hoвицкий care menționează faptul că caracterul gratuit al donației nu se prezumă ci efectiv se dovedește.
g) Donația este, în principiu, un contract translativ de proprietate, prin donație se transmite dreptul de proprietate asupra unui lucru din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Totuși, se poate transmite și un alt drept real sau un drept de creanță prin donație, în toate cazurile fiind necesar ca donatorul să fie proprietarul bunului donat.
Așadar, analizînd caracterele juridice ale contractului de donație în continuare vom încerca să evidențiem acele particularități care-i sunt caracteristice acestui tip de contract.
Astfel, în primul rînd, o premiză a donației este mărirea patrimoniului donatarului. Mărimea patrimoniului donatarului se mărește pe calea transmiterii acestuia a bunurilor sau a altui drept patrimonial ori eliberarea de o obligație patrimonială. În ultimul caz, micșorarea patrimoniului donatorului se referă la pasivele acestuia, ce este pe măsura măririi activelor ultimului punct. Această particularitate ne permite să deosebim contractul de donație de alte contracte ce nu prevăd, așa cum este în cazul donației, punerea nemijlocită a patrimoniului donatorului către donatar.
În al doilea rînd, mărirea patrimoniului donatarului trebuie să fie direct condiționată de micșorarea patrimoniului donatorului. Această trăsătură este esențială pentru delimitarea contractului de donație de alte contracte și convenții, realizarea cărora atrage la mărirea patrimoniului persoanei, dar nu din contul micșorării patrimoniului persoanei care acordă acest serviciu. Astfel de raporturi juridice se stabilesc în particular, potrivit contractului de asigurare, încheiat de către asigurător în favoarea asigurătorului, care o dată cu survenirea riscului social asigurat, va primi de la asigurător suma de bani cuvenită și în acest fel suntem în prezența măririi patrimoniului persoanei asigurate, însă aceasta nu are loc ca rezultat al micșorării patrimoniului asigurătorului.
În al treilea rînd, în cadrul donațiunii trebuie să persiste intenția donatorului de a mări patrimoniul donatarului în detrimentul patrimoniului propriu.
Și în sfârșit în al patrulea rînd trebuie să existe consimțămîntul donatarului de a primi darul. Această particularitate nu întotdeauna poate fi sesizată în relațiile de donațiune, în deosebi dacă contractul de donație este încheiat după modelul unui contract real.
Anume acest fapt și deosebește donație ca contract de alte acte juridice civile, cum ar fi testamentul din dreptul succesoral, precum și de relațiile legate de sponsorizare și filantropie. Deși ele au laturi comune, dar natura juridică, scopurile filantropiei și sponsorizării sunt cu totul altele și sunt determinate de Legea cu privire la filantropie și sponsorizare din 31.10.2002.
Astfel, conform pct.l al art.l al Legii sus-enunțate, prin filantropie se subînțelege acordarea benevolă, imparțială și necondiționată de sprijin material sau servicii gratuite unei persoane (unui grup de persoane), fără a cere în schimb vreo recompensă, plată sau onorarea vreunor obligațiuni și fără a obține din aceasta vreun profit. Sponsorizarea în conformitate cu pct.2, art.l al Legii date, se desfășoară pe principii benevole la solicitarea beneficiarului (persoană fizică sau juridică) și constă în acordarea de mijloace financiare și materiale pentru susținerea unor activități de importanță publică.
Distincția dintre contractul de donație propriu-zis și donațiile filantropice are o semnificație deosebită și din punct de vedere al fiscalității. Astfel, în conformitate cu art. 42 Codul Fiscal, persoana care face donație se consideră că a vîndut bunul donat la un preț ce reprezintă mărimea maximă din baza lui valorică ajustată sau a prețului de piață în momentul donării.
Calcularea bazei valorice ajustate a proprietății în momentul donației se efectuează ținînd cont de uzura bunului donat și a bazei valorice a activelor materiale și se reflectă separat pe fiecare obiect donat.
Persoana care face o donație sub formă de mijloace bănești se consideră drept persoana care a obținut venit în mărimea sumei mijloacelor bănești donate. În atare situație pot exista cazuri cînd acest venit poate fi impozitat dublu, spre exemplu: sumele salariale care au fost deja impozitate – impozitul pe venit din veniturile salariale și apoi donate, care vor constitui surse de venit ale impunerii pe donații. Trebuie de remarcat că achitarea impozitului pe donații îi revine donatorului și nu donatarului.
Art. 828, alin. 2, Codul Civil, stabilește o prevedere specială privitoare la transmiterea unui bun mobil fără acordul celeilalte părți. În acest caz, transmițătorul poate stabili pentru partea căreia a fost remis bunul un termen rezonabil în interiorul căruia aceasta din urmă trebuie să declare că acceptă sau că refuză să accepte donația.
La expirarea termenului, contractul se consideră încheiat dacă cealaltă parte nu a refuzat să accepte donația. În caz de refuz, transmițătorul are dreptul să ceară restituirea bunului în conformitate cu regulile privind îmbogățirea fără justă cauză.
h) Este un contract numit.
Donația este un contract numit și reglementat de legislație, altfel spus legiuitorul stabilește pentru toate categoriile de donații un regim juridic concret.
§1.3.Tipurile donațiilor ce derivă din contractul de donație
A. Donațiile indirecte
Contractul de donație este un act solemn, iar absența formei impuse de lege ad validatem – duce la nulitatea contractului. Există cazuri cînd o persoană dorește să gratifice pe o alta, dar nu prin intermediul contractului de donație, ci al unui alt act juridic. Cu alte cuvinte, are loc o donație indirectă. Această formă de donație presupune un animus donandi din partea donatorului, numai că gratificarea are loc printr-un alt act juridic decît donația. În acest caz, nu mai este necesară forma autentică, inclusiv pentru acceptarea liberalității. Desigur, și la donația indirectă nu este suficient consimțămîntul donatorului, fiind necesar și acordul donatarului. În absența acceptării ne vom afla în prezența doar a unei oferte.
Formele concrete sub care se poate materializa donația indirectă sunt următoarele:
a) Remiterea de datorie, care e un raport obligațional prin care creditorul eliberează voluntar pe debitorul său de o parte sau de întreaga datorie, fără a primi ceva în schimb. (o asemenea prevedere este în Codul Civil al RM art. 661).
b) O persoană plătește o rentă viageră cu titlu gratuit în folosul unui terț. De exemplu, vînd o casă și cer cumpărătorului ca, pe lângă prețul pe care mi-1 plătește, să achite și o sumă de bani, lunar fratelui meu, cu titlu de rentă viageră. Liberalitatea este o parte din prețul vânzării și nu trebuie să îmbrace forma autentică.
c) Creditorul nu-și exercită dreptul său, tocmai în scopul de a-1gratifica pe debitor. De exemplu, creditorul lasă să se împlinească termenul de prescripție, fără să exercite dreptul la -acțiune.
d) Renunțarea la un drept cu intenția de a procura un avantaj altei persoane, care are posibilitatea de a culege, în virtutea legii, dreptul, în lipsa celui care renunță. În principiu, renunțarea la un drept nu constituie o liberalitate, deoarece poate avea și caracter oneros. Dar uneori prin renunțare se urmărește gratificarea unei personae.
De exemplu, în materia succesiunii, renunțarea la moștenire de către un succesibil vor profita ceilalți comoștenitori.
e) O donație indirectă poate avea loc printr-un contract de asigurare pe viață. Astfel, constituie liberalități primele de asigurare achitate de către de cujus, în vederea asigurării copiilor săi.
f) Stipulația pentru altul e un procedeu ce rezultă din contractul între stipulant și promitent, unde este intenția stipulantului de al gratifica pe un terț, în schimbul prestației la care se îndatorează stipulantul. Stipulantul sărăcește cu scopul îmbogățirii gratificatului, care este terțul beneficiar al stipulației.
B. Donații deghizate
O donație este deghizată când este făcută sub forma unui contract cu titlu oneros, în sensul că o parte declară nereal că a primit echivalentul bănesc în schimbul folosului prestat de ea. Cel care pretinde că un contract cu titlu oneros ascunde, în realitate, o liberalitate, are obligația să facă dovada susținerilor sale. Proba simulației va putea fi făcută prin orice mijloace de dovadă (inclusiv cu martori și prezumții).
Deci, donația este deghizată când actul prin care a fost făcută, îmbracă forma unui alt act juridic (ex. a unui contract de vânzare – cumpărare).
Când donația este ascunsă printr-un contract de vânzare – cumpărare, trebuie să îmbrace forma autentică. Prin contractul de vânzare – cumpărare, efectul translativ în caz de vînzare a unei case nu este similar, dar este stimulat unul din elementele contractului și anume prețul, care în realitate nu este plătit sau este plătit parțial.
Donațiile vor putea fi făcute prin persoane interpuse, atunci cînd se urmărește să se facă o liberalitate unei persoane, iar legea interzice aceasta. Persoana interpusă, capabilă de a primi donația, urmează să remită apoi bunul donat incapabilului. În asemenea cazuri, simulația îmbracă două acte juridice: unul aparent, care are în vedere actul oneros, și unul secret, care atestă liberalitatea.
Donațiile deghizate se deosebesc de donațiile indirecte, liberalitățile (de exemplu: renta viageră, când beneficiarul este terț) pentru care nu se cere forma autentică. Renunțarea la un drept făcut animus donandi are caracterul unei liberalități și deci nu este necesară forma autentică.
Remiterea de datorie, care nu este decît o renunțare gratuită la valorificarea unui drept de creanță față de debitor, precum și stipulația pentru altul, cu intenția de a gratifica, sunt liberalități, donații indirecte, scutite de forma autentică.
Făcînd o paralelă dintre teoria expusă ținem să aducem exemplul și din practica judiciară, și anume ne referim la cazul cînd donatorul în calitate de părinte, avînd doi copii, își donează casa doar unuia din aceștia. Ca să nu fie lovit ulterior de nulitate contractul de donație, și nimeni să nu mai poată pretinde la donația facută, donatorul face un contract de vînzare-cumpărăre a casei, cu feciorul mai mic, achitînd toate taxele legale, și respectînd procedura contractul de vînzare-cumpărare.
Ulterior donatorul decedează, și fratele mai mare vine cu o cerere în instanța de judecată, precum contractul de vînzare-cumpărare să fie anulat, acesta din urmă pretinzînd la cota-parte din imobilul donat. În ședinta de judecată, reclamantul își argumentează cererea prin faptul că contractul de vînzare-cumpărare nu este alt ceva decît o donație dechizată, aducînd probe precum fratele mai mic, nefiind angajat în cîmpul de muncă, nu ar putea procura acestă locuință, din motiv că nu dispune de surse financiare, și că donația făcută de tatăl acestuia a fost condiționată, contrar voinței lui de alți factori, precum ar fi, amenințări, presiuni psihologice, prezentînd și care probe pe margine declarațiilor făcute.
Prin decizia Curții de Apel Galați, au fost satisfăcut cerințele reclamantului, contractul de vînzare-cumpărare fiind considert, o donație dechizată, la care fratele mai mare are temei real de a pretinde la bunul donat, și anume la cota-parte din locuința parinților săi. Consider ca instanța corect a aplicat prevederile normei date, fiind expuse dovezi veridice, ce contestă cu certitudine legalitatea contractului de donație.
C. Donația terenurilor
Donația terenurilor se efectuiază prin intermediul contractului de donație, al cărui regim juridic este reglementat de art. 827-838 din Codul Civil.
Totodată, condițiile de valabilitate a acestei tranzacții rămîn aceleași ca și pentru altele asemănătoare: forma scrisă autentificată notarial, înregistrarea contractului în cadastrul bunurilor imobile, eliberarea unui nou titlu de autentificare a dreptului de proprietate. Rămîne valabilă și condiția folosirii terenului conform destinației cu respectarea cerințelor agrotehnice și ecologice.
D. Darurile Manuale
În decursul anilor, doctrina juridică și jurisprudența au recunoscut validitatea darurilor manuale, ca una din formele donației. Ele au ca obiect bunuri corporale, care sunt predate donatarului fără nici o altă formalitate (de manum ad manum).
La rîndul său darul manual este o categorie speciala de donație, pentru validitatea căreia sunt necesare următoarele condiții:
a) să fie vorba despre bunuri mobile corporale;
b) să existe acordul de voință al parților;
c) să fie predat material bunul de catre donator gratificatului.
Deci, darurile manuale sunt acele donații care au ca obiect numai lucrurile mobile și pentru care, pe lîngă acordul de voință al părților, se cere și tradiția lucrului mobil. Darurile manuale sunt scutite de estimări și de formă autentică. Darul manual făcut unui minor sau interzis va trebui acceptat de reprezentantul minorului sau interzisului.
Darurile manuale sunt irevocabile. Are caracterul juridic al unui dar manual o sumă de bani depusă de CEC sau la bancă pe numele unei persoane.
Nu fac obiectul darurilor manuale imobilele, mobilele incorporate (drepturile de creație intelectuală, drepturile de creanță) deoarece nu sunt transferabile prin tradiție.
Nu este exclus ca tradițiunea bunului să se facă prin intermediul unui terț. Mandatarul, desemnat de donator sau donatar, nu trebuie să fie recunoscut printr-un act autentic, deoarece nici darului manual în sine nu i se cere respectarea formei solemne.
Cât timp darul manual nu a fost acceptat de donatar, el rămîne în faza de ofertă, care poate fi oricând revocată. Deci, dacă mandatarul nu predă bunul donatarului, iar donatorul moare, atunci el va fi obligat să-1 restituie moștenitorului acestuia.
E. Darurile de nuntă
Frecvente sunt situațiile în practica judiciară când instanțele judecătorești sunt solicitate să soluționeze litigii privind natura judiciară a darurilor de nuntă (de exemplu, în ocazia împărțirii bunurilor comune, a ieșirii din indiviziune a comoștenitorilor etc.).
În practica judecătorească – însușită de unii autori – s-a decis că, potrivit tradiției, există obiceiul ca părinții să-și înzestreze copiii cu obiecte sau valori, bunuri de natură,a contura pentru început, patrimoniul comun al soților. De regulă, aceste bunuri sunt dăruite cu ocazia serbării nuntii, deci după încheierea căsătoriei, ceea ce face ca ele să constituie bunuri comune ale soților.
Subliniem că în literatura judiciară s-a emis și o altă opinie, potrivit căreia, din moment, ce în principiu, bunurile dobândite de către soți sunt bunuri proprii, afară numai dacă dispunătoral a prevăzut că ele vor fi comune și fiind că nu se distinge după cum donațiile sunt făcute cu ocazia nunții sau ulterior, nu se mai poate propune intenția donatorului în sens contrar ei, această intenție trebuind dovedită în mod concret și neechivoc, dar nu presupusă numai pentru faptul că darul a fost făcut cu ocazia nunții.
De regulă, cheltuielile privind sărbătorirea nunții sunt făcute fără intenția de a recupera din darurile de nuntă, situația în care, dacă se va face dovada înțelegerii, va trebui să i se dea eficiență de către instanță. Se pune însă problema dacă darurile de nuntă, ca modalitate a donației, trebuie să îmbrace sau nu forma actului autentic.
Prin art. 830 al Codului Civil, se instituie o formă de antecontract de donație, numită promisiune de donație. Această normă este menită să rezolve problema darurilor de nuntă, unde fiecare promisiune de a transmite pe viitor un bun urmează să îmbrace forma autentică. În cazul perfectării formei autentice a promisiunii de donație este asigurarea veridicitatea persoanei/persoanelor cărora li se adesează gratificarea, pe motiv că conform art. 22 Codul Familiei, bunurile care au aparținut fiecăruia dintre soți pînă la încheierea căsătoriei și bunurile primite în dar, obținute prin moștenire sau în baza altor convenții gratuite de către unul dintre soți în timpul căsătoriei, sînt proprietate personala a fiecăruia dintre soți. Astfel, norma dată poate fi depășită prin faptul gratificării ambilor soți prin intermediul formei autentice a promisiunii de donație și se asigură astfel, apariția dreptului de proprietate comună în devălmășie asupra bunurilor dobîndite cu titlu gratuit în timpul căsătoriei.
Darul de nuntă reprezintă o donație sub forma darului manual. Sau, este știut că darul manual constituie o excepție de la principiul solemnității donațiilor. Din această perspectivă, darul manual se poate face și fără a fi materializat printr-un act autentic. Cu toate acestea, considerăm că înzestrarea copiilor de către părinți constituie un act cu titlu gratuit și nu poate avea loc decât, prin act autentic. Nerespectarea formei ad solemnitatem poate duce la nulitatea donației. Neexistând o obligație civilă de înzestrarea a copiilor, nu se va putea susține că înzestrarea ar avea loc în temeiul unei obligații naturale.
Din punctul nostru de vedere, darurile de nuntă reprezintă o formă a darului manual, care este exceptat de la principiul solemnității donației. Desigur, înzestrarea copiilor se poate face cu bunuri mobile sau bunuri imobile. In acest caz din urmă, donația trebuie să îmbrace desigur, forma actului autentic. Darurile de nuntă, reprezentând bunuri mobile, pot fi cuprinse și înscrise sub semnătură privată și dovedite cu martori, dacă, firește, există un început de dovadă scrisă.
F. „Aspecte privind donația făcută unui soț, ambilor soți sau de unul
dintre soți celuilalt soț”
Bunul donat unuia dintre soți devine bun propriu al acestuia. Donația fiind un contract intuitu personae, donatorul a gratificat având în vedere persoana donatarului. Nu este exclus însă că transmițătorul să dispună ca bunul să fie comun situație în care donatari – părți ca atare în contract – sunt ambii soți. Este posibil ca donația să se facă numai unui soț – donatarul din contract -fără nici o mențiune cu privire la natura juridică a bunului donat, caz în care se prezumă, până la proba contrară, că bunul este propriul al soțului gratificat.
Dacă soții dobîndesc un bun și cu contribuția părinților, unuia dintre ei se va considera că această contribuție nu poate fi socotită decât o donație făcută în favoarea exclusivă a copilului lor, cît timp nu au arătat în mod expres că au înțeles să gratifice pe ambii soți, situație în care bunul va fi comun. Cînd bunul este donat ambilor soți, fără mențiunea că este comun, soții vor dobîndi o coproprietate în devălmășie asupra bunului respectiv. Într-o altă opinie, pe care nu o împărtășim, s-a susținut că bunul ar fi comun pe cote-părți.
În ceea ce privește donațiile între soți, atât legislația civilă, cît și cea familială nu face referiri la aceasta, ceea ce ne face să prezumăm că se permite. Mai mult ca atât, acestea putînd fi supuse revocabilității de către soțul donator.
Cadourile habitudinale, făcute cu alte prilejuri, cum ar fi dăruirea unui inel de logdnă, a bijuteriilor cu prilejul aniversării căsătoriei, dăruirea vestimentației noului-născut, darurile oferite de către nuntași, deși pot avea un preț semnificativ, dar nu exorbitant ele prezintă o caloare socială sau/și sentimentală, care umbresc prin semnificația lor spirituală valoarea economică propriu-zisă a bunului. Din aceste motive, ele nu pot fi tratate cu donații propriu-zise, nefiind supuse regimului de revocare, precum și altor mecanisme juridice, ce caracterizează donația.
Între soți pot fi încheiate contracte de donație în privința bunurilor ce le aparțin fiecăruia cu drept de proprietate aparte. Bunurile în devălmășie, adică cele obținute în timpul căsătoriei, legal înregistrate, nu pot forma obiectul donației.
Astfel, este evident că bunul donat de către un soț celuilalt soț trebuie să facă parte din bunurile sale proprii. Este de neconceput să se doneze un bun comun, deoarece un asemenea act ar fi lovit de nulitate.
G. Donația cu sarcini
Uneori se confundă sarcina cu condiția, sau se considera eronat, că donația poate fi supusă unei condiții suspensive ori rezolutorii potestative. Frecventă este donația cu sarcină de întreținere, aceasta confundându-se, uneori, cu un contract de întreținere.
Donația cu sarcină, reprezintă în sine un contract sinalagmatic, în temeiul căruia atît donatorul cît și donatarul au obligații interdependente. De faptul realizării sarcinii impuse donatarului, depinde în fond apariția donației propriu-zise, adică a acelui excedent de patrimoniu, care rămîne în proprietatea donatarului după consumarea sarcinii. Daca sarcina este stabilita în interesul donatarului, atunci în orice caz, acest raport contractual este o liberalitate. În situația cînd executarea sarcinii este cerută în interesele donatorului, sau a unui terț este necesară evaluarea economică a obiectului prestației și a calorii sarcinii pentru a stabili diferența cu care s-a îmbogățit donatarul, ceea ce constituie în fond donația. Dar nu totdeauna este posibilă evaluarea patrimonială a sarcinii impuse donatarului din motive obiective, fapt care nu duce la schimbarea caracterului gratuit al raportului respectiv, deoarece nu se anihilează intenția liberală a donatarului, iar procesul calificativ de însărăcire/îmbogățire nu se perturbează.
Sarcina nu se confundă cu condiția suspensivă, deoarece ea nu suspendă nașterea sau exercitarea dreptului donatorului, sarcina fiind considerată „o afectare economică a unui bun”, pe când condiția ar interesa statutul personal al celui gratificat. O confuzie mai mare se face, de regulă, între donația cu sarcini și contractul de întreținere.
Pentru a le distinge, s-a relevat că „este necesar, în primul rând, să avem în vedere criteriul cauzei (scopului), actului, iar, în mod complementar, echivalența avantajelor pe care părțile le-au avut în vedere la încheierea lui”.
La donația cu sarcini, valoarea obiectului liberalității este mai mare decât cea a sarcinii. Este absolut necesar ca sarcina într-o donație să fie impusă în mod expres și nu tacit (implicit). În cazul neexecutării sarcinii, donatorul va putea opta între soluția executării contractului sau cea a revocării donației. Vor putea cere revocarea donatorul, moștenitorii săi, precum și creditorii personali ai donatorului. Totuși, dacă sarcina constă în obligația de întreținere, acțiunea aparține numai donatorului, iar moștenitorii săi nu vor putea decât să o continue, în cazul în care a fost declanșată de donator. Dar dacă donatorul decedează înainte de executarea sarcinii?
Uneori, s-a decis că, în asemenea cazuri, donatarul nu poate fi obligat să restituie bunul donat moștenitorilor donatorului, deoarece donația cu sarcini s-a transformat într-o donație pură și simplă.
Capitolul II. Elementele contractului de donație
§2.1. Părțile contractului de donație
Reieșind din caracterele juridice ale contractului de donație, ținem să trecem în lucrare și elementele constitutive ale acestui tip de contract. Așa în continuare vom face o analiză a acestora.
Părțile contractului de donație
După cum reiese din art. 827 alin. l Codul Civil, părțile contractului de donație sînt donatorul și donatarul. În calitate de donator sau donatar pot apărea orice persoană fizică sau juridică, inclusiv statul.
Fiind în esență un contract, donația trebuie să întrunească anumite condiții de validitate, dintre aceste condiții, în materie de donație prezintă elemente specifice capacitatea părților de a contracta și consimțământul acestora. Dar, pe lîngă acestea, se mai impun ad validitatem o serie de alte condiții specifice donației, este vorba de: condiții de a nu se dispune prin substituții fideicomisare; interdicția ca donația să conțină clauze incompatibile principiului irevocabilității; condiția autorizării donațiilor făcute persoanelor juridice, stabilimentelor publice și statului.
O influență esențială privind participarea persoanelor fizice la încheierea contractelor de donație o are volumul capacității de exercițiu a acestora. În această ordine de idei, ne vom referi la capacitatea de exercițiu în materia donațiilor în lumina legislației, prevăzute în articolele 20-22 Cod Civil al R.M.
Capacitatea fiind regula, iar incapacitatea, excepția, înseamnă că incapacitatea este de strictă interpretare (exceptiones strictissimae interpretationis sunt).
Incapacitatea în materia donației
Incapacitățile sînt absolute (persoane care nu pot dona, dar nici primi) și relative (persoane care nu pot dona anumitor persoane și nici primi de la unele din ele). Incapacitățile relative nu sînt reciproce (de exemplu, minorul nu poate dispune în favoarea tutorelui său, însă tutorele poate dona minorului). Deci, sînt incapabili de a dispune cei puși sub interdicție juridică și minorii.
a) Interzișii judecătorești. Pentru validitatea donației este necesar ca donatorul să înțeleagă efectele actului său, iar voința să se manifeste liber. Aceasta înseamnă că persoana care gratifică trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale. Din punct de vedere juridic, nu are importanță cît de afectat de boală este trupul unui om, esențial fiind ca mintea să-i fie sănătoasă. Dar un alienat sau debil mintal, nepus sub interdicție, este prezumat normal, astfel încât actul încheiat va fi validat.
Desigur, ulterior se va putea cere anularea actului pe considerentul că persoana în cauză, în momentul încheierii contractului, nu se află în deplinătatea facultăților sale mintale. Dovada absenței descernământului se va putea face prin orice mijloc de probă, inclusiv prin martori sau prezumții. Așa cum s-a evidențiat în doctrina juridică, ”Bătrânețele cele mai adânci și infirmitățile fizice, care n-au alterat încă facultățile intelectuale, nu sunt de asemenea, prin ele însele, o cauză de anulare a dispoziției, dacă dispunătorul este în stare de a-și manifesta voința sa”.
Deci, vor putea dona orbii, surzii, muții, inclusiv surdo-muții din naștere, dacă își pot manifesta voința în mod clar și în forma dispusă de lege. Starea de ebrietate alcoolică, deși alterează facultățile mintale, nu constituie totuși o cale de anulare a contractului, dacă se va face dovadă, că în momentul încheierii actului, donatorul se afla în deplinătatea facultăților sale mintale.
Însă, în cazul în care donatorul este pus sub interdicție la data încheierii contractului, actul încheiat va fi lovit de nulitate. Interzișii judecătorești nu vor putea încheia donații, nici personal, nici prin reprezentanții lor locali. Rațiunea se găsește în faptul că donația nu este un act necesar. Așadar, esențial este să reținem că o persoană poate fi declarată incapabilă doar de către instanța de judecată, asupra ei instituindu-se tutela, iar actele juridice în numele persoanei date vor fi încheiate de către tutore. (art.24, alin.l și 2, Codul Civil).
b) În privința persoanelor limitate în capacitatea de exercițiu, Codul Civil stipulează niște prevederi asemănătoare cu cele expuse în cazul incapacității, doar că persoana limitată în capacitatea de exercițiu poate încheia contracte doar cu acordul curatorului (art. 25, alin. l și 2, Codul Civil).
Minorii reprezintă o categorie de persoane care, de asemenea sînt puși sub interdicția legii în raporturile de donațiune, acestea urmînd să apară în calitate de participanți ai acestor relații doar în condițiile legii.
Astfel, în virtutea prevederilor art.22, alin 1, Codul Civil,“Toate actele juridice pentru și în numele minorului pînă la împlinirea vârstei de 14 ani pot fi încheiate doar pe părinți, adoptatori sau tutore, în condițiile prevăzute de lege”.
Prevederi similare se referă și la minorii care au atins vîrsta de 14 ani, care pot să încheie acte juridice doar cu încuviințarea părinților, adoptatorilor sau curatorului, iar în cazurile prevăzute de lege și cu încuviințarea autorității tutelare (art.21, alin.l, Codul Civil).
Urmează să reținem că toate drepturile și obligațiile de tutore (curator) sînt exercitate în interesul minorului aflat sub tutelă (curatelă) (art. 147, Codul Familiei). Deci, din cele expuse mai sus putem conchide că numai la majorat persoana este liberă să doneze.
În cazul în care minorul se căsătorește, el dobîndește prin aceasta capacitatea de exercițiu deplină și va putea încheia contractul de donație (evident este vorba de fetele minore care se căsătoresc) (art.20, alin.2, Codul Civil).
c) Alte interdicții stabilite de lege în materia donației. Legislația în vigoare mai prevede careva îngrădiri privitoare la donațiune. În acest sens evidențiem următoarele:
– În conformitate cu ,,Legea privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare al pămîntului din 25.07.97” art.6, alin.2 ”dreptul de vînzare-cumpărare a terenului cu destinație agricolă aparține statului, precum și persoanelor fizice și persoanelor juridice autohtone”, iar alin. 3 al aceluiași articol, stipulează că „în cazul în care cetățenii străini sau apatrizii devin proprietari de terenuri cu destinație agricolă sau de fondului silvic prin moștenire legală sau testamentară, ei au dreptul de ale înstrăina prin acte juridice între ei numai cetățenilor Republicii Moldova”. Din aceste prevederi sus-enunțate, putem concluziona că cetățenii străini nu pot dobîndi terenurile cu destinație agricolă sau silvicolă.
– Art. 351, Codul Civil, prevede că „în privința bunurilor proprietatea comună pe cote-părți nu se pot încheia acte de dispoziție decît cu acordul tuturor coproprietarilor”.
– Art. 369, Codul Civil, stabilește că „pentru actele de dispoziție asupra bunurilor imobile proprietate comună în devălmășie este necesar acordul scris al tuturor coproprietarilor devălmași”.
Plus la cele menționate, art.832, Cod Civil, stipulează că este interzisă donația, cu excepția donației neînsemnate, pentru realizarea unor obligații morale:
1) în numărul persoanelor incapabile;
2) proprietarilor, administratorilor sau lucrătorilor din instituții medicale educație, de asistență socială și din alte instituții similare din partea persoanei care se află în ele sau din partea soțului sau rudelor acesteia de pînă la gradul patru inclusiv. Însă această regulă nu se aplică ce ține relațiile dintre rudele de pînă la gradul patra inclusiv. Interdicția prevăzută de lege se întemeiază pe o prezumție de sugestie și captație, așa încît nu se va putea face dovada că donația este consecința unei voințe libere.
3) În relațiile dintre persoanele juridice cu scop lucrativ. Nu se poate să nu atragem atenția că îngrădirile stabilite față de subiectele menționate în raporturile de donație sînt mult mai formaliste în comparație cu alte forme de repartizare a patrimoniului. De exemplu, pentru săvârșirea de acțiuni juridice în cadrul proprietății comune prin cote-părți, subiectul nu poate înstrăina dacă este vorba de un bun imobil doar cu acordul celuilalt coproprietar.
Deci, mai dificil este să soluționăm problema cu privire la donația în raporturile subiectelor de drept cu scop lucrativ. Pe de o parte, acționează norma, care stabilește o interdicție absolută organizațiilor în materia donațiilor (doar în condițiile legii), iar pe de o altă parte în relațiile dintre aceste organizații se desfășoară în conformitate cu documentele potrivit cărora ele activează și obțin un venit din această activitate, venit de care poate dispune de sinestătător (nefiind necesar acordul cuiva).
Legislația statului român în legătură cu capacitatea de a accepta o donație, ne impune să facem unele precizări privitor la acceptarea ofertelor de donație făcute în favoarea persoanelor juridice. Am văzut că, în principiu, persoanele juridice pot primi donații dacă dreptul, care formează obiectul donației, corespunde scopului stabilit prin lege, actul de înființare sau statut.
Donațiile făcute statului (organelor de stat, instituțiilor bugetare, unităților administrativ-teritoriale, regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital majoritar de stat) urmează să fie acceptate după cum urmează:
– Donațiile oferite ministerelor, altor organe sau instituții centrale care depind direct de Guvern, precum și unităților bugetare care fac parte din sistemul acestora se acceptă de ministrul sau conducătorul organului ori instituției centrale de stat;
– Donațiile oferite unităților administrativ-teritoriale se acceptă, după caz, de consiliul județean sau al municipiului;
– Donațiile oferite regiilor autonome sau societăților comerciale cu capital majoritar de stat se acceptă de conducătorii acestora însă, dacă sunt de interes național, cu autorizația prealabilă a organului tutelar, iar dacă sunt de interes local, cu autorizația consiliului județean sau al municipiului București, după caz. Dacă obiectul donației este un teren agricol se cere și avizul Ministerului Agriculturii, iar dacă este un imobil situat într-o localitate, avizul Departamentului pentru Administrație Publică Locală.
În toate cazurile, bunurile grevate cu sarcini sau pentru care există restanțe de impozite sau taxe pot fi acceptate numai cu avizul Ministerului Finanțelor. Dacă bunul care formează obiectul donației (sau legatului făcut prin testament) urmează să intre în domeniul public al statului sau unității administrativ-teritoriale, dreptul de proprietate publică se dobîndește prin acceptarea liberalității de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local.
Cît privește persoanele juridice care nu sunt de stat, acceptarea donațiilor (inclusiv a darurilor manuale) se face prin organele abilitate să încheie acte juridice în numele și pe seama persoanei juridice.
Respectiv prin persoanele împuternicite în acest scop în cursul constituirii, liberalitățile făcute în scopul formării patrimoniului necesar se acceptă de persoanele împuternicite (prin actul constitutiv) să desfășoare procedura de dobîndire a personalității juridice.
Aceste reguli de drept comun de acceptare a liberalităților sunt aplicabile atît în cazul persoanelor juridice care urmăresc un scop patrimonial, cât și în cazul asociațiilor sau fundațiilor fără scop patrimonial.
În virtutea celor expuse mai sus Legea Germană admite donația pe cauză de moarte
(p.2301 B.G.B) cît și donația însoțită de posesie precară.
Consimțământul
Consimțămîntul părților constă în dorința donatorului de a gratifica și dorința donatarului de a primi donația. Acordul de voință trebuie să se întregeasca cu scopul de a încheia contractual
de donție. Mai mult decît atît acest consimțămînt nu are coie sa fie viciat. Viciile de consimțămîntul sunt eroarea, dolul, violența și leziunea.
Pentru ca donația să fie valabilă este necesar ca consimțământul să fie liber. Ca element de validitatea donației în principiu, consimțământul trebuie să întrunească toate condițiile din dreptul comun, adică să nu fie viciat prin dol, smuls prin violență s-au dat din eroare.
Un viciu de consimțământ îl constituie violența (fizică sau morală), care duce la anularea donației, indiferent dacă actele de violență provin de la donator sau de la terț. În practică, mai frecvent, donatarul sau un terț recurg la manopere frauduloase pentru a-1 determina pe donator să doneze (dol sub forma sugestiei și captațiunii).
Sugestia și captația sînt acele activități executate cu scopul de a cîștiga încrederea unei persoane și de a o determina să facă o donație, fie în favoarea autorului acestor activități, fie în favoarea altor persoane. S-a susținut că, în general, nu poate face o delimitare netă între sugestie și captație decît cel mult sub aspectul mijloacelor și procedeelor folosite și că sugestia presupune recurgeri la procedee mai rafinate, insinuoase, pentru a se atinge scopul urmărit.
Întradevăr, prin sugestie autorul dolului urmărește să inoculeze donatorului ideea de a face o donație, pe care, în absența procedeelor dolosive, nu ar fi făcut-o. În cazul captației, autorul mijloacelor dolosive recurge la insinuări, îndemnuri, măguliri etc. pentru a capta bunăvoința altuia și de a dobândi o donație. Manoperele dolosive pot proveni de la donatar, dar și de la un terț esențial fiind ca consimțămîntul donatorului să fi fost viciat în momentul încheierii contractului.
Sugestia și captația nu se prezumă niciodată, așa încît, fiind chestiuni de fapt, vor trebui dovedite cu orice mijloc de probă. De exemplu, afecțiunea deosebită a donatarului față de donator nu constituie o cauză de anulare, tot astfel, concubinajul nu este, prin el însuși, o dovadă a captațiunii.
Eroarea ca viciu de consimțămînt poate să privească identitatea donatarului, bunul donat sau cauza donației. Donația transferă dreptul de proprietate asupra bunului donat din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. În ce privește conținutul contractului are loc anume prin transferul dreptului de proprietate are loc, chiar dacă nu a fost predat bunul donatarului, deoarece donația este un contract consensual.
Pe cînd contractul de donație real, de regulă, nu naște careva obligații între părți. Unica excepție de la această regulă este obligația care apare ca rezultat al donării (transmiteri) dreptului patrimonial însuși donatorului. Conținutul acestei obligații nu este specific pentru donație, deoarece ea se determină nu de însuși faptul donării, ci de caracterul dreptului patrimonial transmis. Din aceste considerente trebuie să vorbim doar de îndatorirea care reiese din contractul de donație consensual, condițiile căruia noi în continuare și le vom analiza.
A. Obligațiile donatorului
Principala obligație a donatorului este de a preda obiectul donației. Dacă obiect al donației este un bun, atunci transmiterea acestuia donatarului poate să se realizeze prin predarea nemijlocită, simbolică (de exemplu, înmânarea cheilor) sau titlurilor de creanță (după cum de altfel prevede art. 258, alin. 1, Codul civil din 1964).
Transmiterea obiectului donației în calitatea de care apare un drept patrimonial în raport cu o persoană terță, în mod obișnuit se realizează pe calea, transmiterii documentelor, fixarea motivului nașterii acestui drept (de exemplu, cedarea dreptului asupra hîrtiilor de valoare). Unicul motiv de apariție a dreptului patrimonial în raport cu însuși donatorul este întocmai contractul de donație. În această situație transmiterea dreptului donatarului, de obicei, se realizează în mod automat odată cu expirarea termenului stabilit de părți sau odată cu trecerea la executarea a clauzelor suplimentare ale contractului.
Transmiterea obiectului de donație îmbrăcat în forma eliberării de obligații patrimoniale necesită din partea donatorului săvîrșirea unor acțiuni determinate, de exemplu, primirea acordului creditorului donatarului la transferul datoriei sau îndeplinirea obligației ce trebuia s-o execute donatarul.
Însă, conform art.830, alin. 2, Codul civil prevede că: „donatorul este îndreptățit să refuze îndeplinirea promisiunii de transmite un bun dacă este imposibil, ținînd cont de celelalte obligații ale sale, să îndeplinească promisiunea fără ca prin aceasta să-și pericliteze propria întreținere corespunzătoare sau executarea obligațiilor sale legale de întreținere a unor alte persoane. În acest caz donatorul nu poate cere despăgubiri”.
De asemenea, art.838, Codul civil, prevede că: „donatorul este obligat să despăgubească pe donatar de prejudiciul cauzat dacă a trecut sub tăcere cu viclenie un viciu al bunului donat”.
Și în fine, potrivit art.831, Codul civil: „ în cazul în care contractul de donații stipulează obligația privind susținerea materială sub formă de plăți periodice, această obligație încetează odată cu decesul donatorului dacă în contract nu este prevăzut altfel”.
B. Drepturile și obligațiile donatarului
În primul rând, donatarul îi revine dreptul de a primi bunul, iar în cazurile prevăzute de lege, el poate cere donatorului executarea obligației de predare a obiectului contractului.
De obicei, donatarul nu are careva obligații, însă ele pot fi prevăzute în cazul unei donații condiționate de îndeplinirea unei sarcini sau de realizarea unui scop, care poate fi și de utilitate publică, și în acest caz art. 834 Codul civil prevede că: „va constitui donație numaipartea excedentară cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atingere a scopului”.
Iar potrivit alin. 2, al aceluiași articol „ îndeplinirea sarcinii poate fi cerută, în afară de donator, de oricare persoană în al cărei interes este stipulată sarcina”.
§2.2. Obiectul contractului de donație
Vorbind despre obiectul donației, nu trebuie să trecem cu vederea că, contractul de donație ca și oricare alt contract de transmitere a patrimoniului, are ca obiect complex, care constă din acțiunile donatorului în vederea măririi patrimoniului donatarului, aceste acțiuni fiind denumite acțiuni de natură juridică, precum și transmiterea bunurilor, drepturilor asupra acestora sau eliberarea de o obligație patrimonială, aceste acțiuni ce caracterizează obiectul material al donației.
Obiect al contractului de donație pot fi orice bunuri, care nu sunt scoase din circuitul civil și care le aparțin donatorilor cu titlu de proprietate. Dacă obiectul contractului aparține soților cu titlu de proprietate în devălmășie, de pildă, o casă de locuit sau un automobil, apoi este necesar acordul celuilalt soț pentru încheierea contractului de donație (art. 21, Codul Familiei, Republica Moldova).
Astfel, potrivit dreptului comun, bunul (dreptul) care formează obiectul contractului trebuie să fie circuitul civil să fie determinat sau determinabil, posibil, licit și să existe sau să poată exista în viitor (de exemplu, recolta viitoare).
În același timp, în doctrina juridică se evidențiază o opinie interesantă privind obiectul donației. Spre exemplu, în viziunea autorului rus M.G.Masevici, obiect al contractului de donație pot fi bunurile, banii, hârtiile de valoare, alte drepturi patrimoniale oferite donatarului, precum și eliberarea ultimului de obligații patrimoniale.
Necătând la acest fapt, unii autori critică această opinie, considerînd că obiectul donației nu poate fi atît de variat, necesitînd a fi mai restrâns.
Așa I.V.Eliseev în acest sens menționează: „Această determinare a obiectului contractului de donație a fost supusă și posibil să fie încă mult timp supusă unei critici veritabile din partea juriștilor. Motivul invocat este mai întîi de toate că, în conținutul acesteia se includ o multitudine de obiecte cum ar fi patrimoniul (bunurile și drepturile patrimoniale) și acțiunile (eliberare de obligații patrimoniale). Mai mult ca atît, obiect al donației nu pot fi cîteva acțiuni juridice: obligația patrimonială; transferul obligației patrimoniale; asumarea personală a îndeplinirii obligației. Pe toate aceste acțiuni le unesc doar aceia că ele sînt îndreptate spre îmbogățirea donatarului, mărirea patrimoniului acestuia. Însă aceasta nu este destul ca ele să fie incluse în obiectul donației. În primul rînd, îmbogățirea donatarului este posibil în diverse forme juridice, care nu diminuează decît doar în cazurile eliberării acestuia de obligațiile patrimoniale.
În al doilea rînd, fundamentul și procedura eliberării, transferul obligației, asumarea personală a îndeplinirii obligației sînt atît de complexe, încît nu pot fi nici într-un caz ca acestea să se afle sub același acoperiș.
La toate aceste critici invocate de către I.V.Eliseeva, alți doctrinari ruși, precum sînt M.I.Braghinskii și V.V.Vitreanskii încearcă să le combată aducînd cîteva argumente forte. În primul rînd, se încearcă de a exclude din înțelesul obiectului contractului acțiunea părților. Deoarece obiect al oricărui contract este esență obiect ce se naște din obligațiile lui, iar obiectul obligațiilor constă în tocmai din acțiunile (inacțiunile) părții ce se obligă.
În al doilea rînd, dacă luăm în considerație un așa obiect al contractului de donație cum sînt acțiunile donatorului, trebuie să ținem cont și de faptul că acestea se refuză la transmiterea bunului, la transmiterea dreptului patrimonial față de sine sau față de o persoană terță, eliberarea donatarului de obligație patrimonială. În ceea ce privește transferul datoriei sau iertarea acesteia, asumarea de către donator la îndeplinirea obligației, apoi toate acestea în cazul contractului de donație reprezintă niște mijloace tehnico-juridice, prin intermediul cărora donatorul nemijlocit execută acțiunile care constituie obiectul contractului de donație. Și unește aceste acțiuni ale donatorului nu doar această împrejurare, că ele sînt îndreptate la mărirea patrimoniului donatarului, dar și aceea că ele sînt săvîrșite de către donator fără drept de revocare și din contul micșorării patrimoniului său, cu intenția de a mări patrimoniul donatarului și cu acceptul celui din urmă la primirea donației.
Și în fine, în al treilea rînd, edictând normele, subliniind cercul acțiunilor donatorului ce constituie obiect al contractului de donație, legiuitorul a avut în vedere un anumit scop, și anume, de a introduce în sfera de acțiune a unor reguli speciale care ar fi capabile să reglementeze adecvat contractul de donație.
Așadar, analizând obiectul complex, al contractului de donație, autorul rus A.L.Makovskii face o divizare a acestuia, fiecare avănd după părerea lui, o semnificație aparte.
1. Transmiterea de către donator a bunului în patrimoniul donatarului reprezintă după sine un obiect tipic al contractului de donație. Contractele de donație care au în calitate de obiectul lor stabilite niște acțiuni concrete din partea donatorului, se disting net de alte contracte, care de asemenea sînt îndreptate la transmiterea patrimoniului (arenda, locațiunea), prin faptul că bunul este transmis în proprietatea donatarului, dar de categoria de contracte ce prevăd transmiterea patrimoniului în proprietatea celuilalt subiect (vînzarea-cumpărarea, schimbul, renta) prin aceea că, în cazul donației persistă inevitabil caracterul irevocabilității.
Iar față de contractul de împrumut cu dobîndă, contractul de donație a banilor se deosebește prin faptul că banii donați donatarului nu pot fi reîntorși.
2. Transmiterea donatarului sau „față de sine" a unui drept patrimonial. În literatura juridică se subliniază că sfera de acțiune a contractului de donație cu un astfel de obiect în mare parte se rezumă la determinarea dreptului numit.
În continuare vom exemplifica situația sus-menționată, pentru a o pricepe mai bine. Astfel, în cazul vînzării unui imobil care se află pe un lot de pămînt ce nu-i aparține vânzătorului cu drept de proprietate, se permite fără acordul proprietarului acestui lot, dacă aceasta nu contravine condițiilor de folosință cu un astfel de lot, condițiilor stabilite de lege sau de contract. În cazul vînzării unui astfel de imobil, cumpărătorul obține dreptul de folosință ce corespunde lotului de pămînt în aceleași condiții ca și vânzătorul imobilului.
Dacă părțile în acest caz se înțeleg că nu vor include în prețul obiectului imobilului prețul la dreptul asupra lotului de pămînt (să presupunem, drept de folosință nelimitat), printr-o intenție clară a subiectului, care apare în calitate de vânzător al obiectului imobilului prin aceasta poate să-1 doneze cumpărătorului obiectului imobilului, și în acest caz vom fi în prezența semnelor necesare a unei donații (inclusiv și a unui drept patrimonial) asupra lotului de pămînt corespunzător.
De asemenea, un alt exemplu este atunci cînd pot apărea cazuri de donație pe calea transmiterii donatarului unui drept patrimonial caracterizat în transmiterea unei hârtii de valoare, cu condiția că aceasta are o formă nedocumentară, deoarece prin săvîrșirea de afaceri cu hîrtii de valoare nedocumentare, nemijlocit obiecte ale acestor afaceri sînt drepturile patrimoniale ce se nasc din aceste hîrtii de valoare. Sfera de întrebuințare a contractului de donație pe calea transmiterii donatarului dreptul patrimonial al donatorului „față de sine” nu se mărginește la ocazii, deoarece atunci cînd un astfel de drept se naște din acel moment intră în putere și contractul de donație. Se poate, spre exemplu, să ne imaginăm situația cînd donatorul încheie o înțelegere cu creditorul său privind transmiterea ultimului dreptului patrimonial corespunzător pentru plata datorată.
3. Transmiterea donatarului a unui drept patrimonial care-i aparține donatorului către o terță persoană.
În literatura de specialitate sînt dubii în ceea ce privește posibilitatea existenței unui astfel de obiect al donațiunii, precum este transmiterea dreptului patrimonial către o persoană terță. In această ordine de idei, I.V.Eliseev indică că: „Majoritatea drepturilor patrimoniale au un caracter de urgență, de aceea, acestea cînd apar în calitate de obiect al contractului de donație, pun la îndoială caracterele sale tradiționale, cum sînt irevocabilitatea și nelimitarea contractului în timp”.
Însă este evident, că în cazul dat se percepe o neclaritate dintre caracterul juridic ale unui contract de donație și a unor particularități a însuși dreptului transmis. Desigur, drepturile patrimoniale au un caracter de urgență, dar acesta nici de cum nu aduce atingere caracterului irevocabil și nelimitat în timp al contractului, deoarece dreptul patrimonial odată ce a fost transmis, el nu mai poate fi reîntors.
4. Eliberarea donatarului de către donator de o obligație patrimonială.
În acest sens, I.V.Eliseev subliniază că: „Eliberarea de obligație față de donator poartă denumire de iertarea donației”. Cu această opinie însă nu putem cădea de acord din mai multe considerente. Avînd în vedere că obligația patrimonială se stinge odată cu iertare acesteia de către creditor față de cel datorat cu condiția că acest fapt nu lezează drepturile altor persoane vis-a-vis de patrimoniul creditorului. Anume în această postură (ca motiv de stingere a obligației și nu contract de donație!) iertarea datoriei deseori este utilizată în cadrul patrimoniului subiecți ai căruia nu rareori pe calea iertării datoriei își sting obligațiile. Deci, înțelegerea de iertare a datoriei poate fi calificată ca contract de donație numai în cazul în care s-a ajuns la un „punct mort” privind irevocabilitatea acțiunilor creditorului la eliberarea debitorului de la obligațiile pe care le are și printr-o intenție reală a creditorului de mărire a patrimoniului debitorului fără vreun oricare contravalent.
5. Eliberarea donatarului de obligația sa patrimonială față de o persoană terță este posibil pe calea executării de către donator a obligației patrimoniale pentru o îndatorire care o are față de un creditor, care la rîndul său este debitorul unui alt creditor.
Deci, este vorba despre utilizarea unei construcții speciale de îndeplinire a unei obligații către altă persoană terță.
O altă variantă a contractului de donație utilizat prin eliberarea donatarului de obligația sa patrimonială față de o persoană terță constă în aceea că donatorul subrogă debitorul obligației, eliberându-1 prin aceasta față de donatar. Însă trebuie să știm că substituirea subiectului donației se realizează doar cu acordul creditorului și prin transferul obligației patrimoniale respective.
În cazul dat, drept motiv de eliberare a donatarului de obligația sa față de o terță persoană
(creditor) servește nu executarea faptică a acesteia, ci împrejurarea că donatorul este eliminate datorită donatorului de obligația corespunzătoare.
În practică există probleme referitoare la obiectul donației atunci cînd contractul de donație este însoțit sau urmat de un alt contract în care participă și o altă persoană decît donatorul și donatarul. De exemplu, o persoană dă alteia o sumă de bani pentru cumpărarea unui apartament sau pentru construirea unei case. Întrebarea firească care se pune este următoarea: obiectul donației este suma de bani sau apartamentul, ori casa care se construiește? De regulă, în acest caz, obiectul donației îl reprezintă suma de bani. Și totuși, problema se rezolvă în funcție de titlu de proprietate transcris. Dacă transcrierea titlului de proprietate în cartea financiară (registrul bunurilor imobile) se face pe numele donatarului care nu a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, obiectul contractului de donație este imobilul. În schimb, dacă donatarul a primit suma de bani de la donator și apoi a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, făcînd transcrierea titlului de proprietate pe numele său, obiectul donației este suma de bani.
Importanța cunoașterii obiectului contractului de donație constă în următoarele:
– Dacă obiectul donației este o sumă de bani, nu se vor aplica regulile referitoare la raportul, revocarea sau reducțiunea donației;
– Dacă obiectul donației este imobilul cumpărat cu suma de bani provenite de la donator, vor fi incidente regulilor privitoare la raportul, revocarea sau reducțiunea donației. Plus la cele menționate mai sus, art.831, Cod civil, prevede un obiect specific al contractului ce constă în plăți periodice din partea donatorului.
§2.3. Forma contractului de donație
Dacă obiect al donației este un bun pentru a carui vînzare (înstrăinare) este prevăzută o anumită formă a contractului, aceeași forma este cerută și pentru donație.
Norma comentată stabilește exigențele față de forma contractului de donație în cazurile cînd pentru vînzarea (înstrăinarea) bunului care reprezintă obiectul contractului de donație legea cere respectarea anumitei forme, aceeași formă va fi obligatorie și pentru contractul de donație. Această normă se referă doar la forma contractelor reale de donație, or, contractele consensuale (promisiunea de a dona în viitor) urmează a fi încheiate în formă autentică de fiecare dată (art. 830, Codul Civil).
La moment, legea prevede forma autentică doar pentru vînzarea (înstrăinarea) întreprinderii ca un complex patrimonial și pentru înstrăinarea terenurilor. Respectiv, contractul de donație a întreprinderii ca un complex patrimonial urmează a fi încheiat în formă autentică și înregistrat la Camera Înregistrării de Stat (art. 818, Codul Civil), iar potrivit Legii privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr/1997, contractele de donație a terenurilor se va încheia în formă autentică sub sancțiunea nulității. În celelalte cazuri, contractul de donație urmează a fi încheiat potrivit cerințelor legale generale referitor la forma actului juridic (art.208-213, Codul Civil).
În cazurile cînd obiect al contractului de donație este un bun imobil, contractul respectiv urmează a fi înregistrat în condițiile art.214 și art.321. Nerespectarea formei cerute de lege pentru încheierea contractului de donație va produce efectele specificate în art.211, 213 și 830.
Reieșind din prevederile Codului Civil din 1964, care stabilea că „donația însoțită de lumînarea darului donatarului, de transmiterea lui simbolică (înmînarea cheilor, etc.) ori de înmănarea titlurilor de drept poate fi efectuată oral”.
Excepțiile de la regula dată sînt prevăzute în alin.2 și 3 ale aceluiași articol, și anume: „Contractul de donație a bunurilor mobile se încheie în formă simplă în scris în cazurile în care:
1) Donatorul este o persoană juridică și prețul obiectului contractului depășește valoarea rezonabilă a unui dar obișnuit;
2) Donatorul este persoana fizică, iar donatarul – persoană juridică,
3) Bunurile urmează a fi înregistrate în mod special;
4) Contractul conține promisiunea de donații în viitor.”
Contractul de donație a bunurilor imobile se autentifică pe cale notarială și în cazurile prevăzute de lege, se înregistrează în Cadastrul bunurilor imobile. Drept urmare donația produce efecte juridice numai dacă voința părților la încheerea actului îmbracă forma autentică, actul autentic este necesar nu pentru proba donației ci ca element constitutiv al operației juridice, adică a realizării donației.
În același timp, cînd legea prescrie pentru contractul de donație o anumită formă, de exemplu, în cazul donațiilor imobiliare, contractul se consideră încheiat din momentul perfectării acordului între părți.
În aceste cazuri contractul de donație este consensual și de aceea momentul încheierii poate să nu corespundă cu momentul executării.
În schimb la cele expuse mai sus, Cod civil în art. 829 prevede că „dacă formă, de exemplu, în cazul donațiilor imobiliare, contractul se consideră încheiat din momentul perfectării acordului între părți. În aceste cazuri contractul de donație este consensual și de aceea momentul încheierii poate să nu corespundă cu momentul executării.”
O reglementare definită se referă la promisiunea de a dona. Astfel, în conformitate cu art. 830, alin.1, Codul Civil,”pentru a produce efecte, contractul care conține promisiunea de a transmite în viitor un bun trebuie încheiat în formă autentică, iar nerespectarea formei nu afectează valabilitatea donației dacă promisiunea este îndeplinită, cu excepția contractelor care au ca obiect bunuri pentru a căror înstrăinare se cere forma autentică”.
Art. 833, Codul civil prevede un caz de nulitate relativă, atunci cînd „contractul de donație încheiat în timpul unei maladii prezumate a fi lezate pentru donator, urmată de însănătoșirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului."
Studiind condițiile de formă în legislația statului român, atunci trebuie să menționăm că conform art.813, Cod Civil toate donațiile se fac prin act autentic. Deci contractul produce efecte juridice numai dacă consimțămîntul ambelor părți este manifestat în formă autentică.
Nerespectarea acestei forme se sancționează cu nulitatea absolută a contractului, indiferent de persoana donatorului sau donatarului (persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat). Forma autentică este o măsură de protecție a voinței donatorului, care dispune în mod actual și irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane, fără ca acel element activ să fie înlocuit în patrimoniul său printr-o valoare echivalentă.
Întrucît cerința formei este prevăzută în mod imperativ, sub sancțiunea nulității absolute, deci ad validatem, dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisă.
Nulitatea donației pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice persoană interesată sau de instanță din oficiu și nu poate fi înlăturată în nici un fel. Astfel, de exemplu, nu poate fi validată printr-un act confirmativ și nici acoperită printr-un proces verbal încheiat cu prilejul transcrierii imobilului ori prin alte acte oficiale ulterioare manifestării de voință, dacă actul juridic inițial este nul.
Precizăm, de asemenea, că înzestrarea unui copil în vederea încheierii căsătoriei, avînd caracterul unei donații, nu poate fi făcută decît tot prin înscris autentic. Întrucît părinții nu au o obligație civilă imperfectă (naturală) de a-și înzestra copiii, nici executarea benevolă a donației în scop de înzestrare, nu poate acoperi nulitatea și deci se poate cere restituirea prestației efectuate în baza actului nul, ca donație, iar nu valabilă ca act de plată făcută în executarea unei obligații civile imperfecte.
Pentru ca donația nulă pentru vicii de formă să producă efecte juridice, ea trebuie să fie refăcută în întregime cu respectarea formei cerute de lege. În schimb după moartea donatorului nulitatea unei donații pentru vicii de formă, cît și în privința oricărei alte excepții poate fi acoperită prin confirmarea ratificarea sau executarea voluntară a donației de către moștenitorii sau reprezentanții donatorului dacă confirmarea ratificarea sau executarea este benevolă și făcută în deplină cunoștință de cauză. Renunțarea le efectele nulității este opozabilă și creditorilor, dacă nu este frauduloasă.
Pentru a explica această dispoziție se spune că în persoana succesorilor donatorului nulitatea pentru nerespectarea formei devine relativă în înțelesul că ei pot în mod valabil să confirme donația autorului lor lovită de nulitate de formă și bineînțeles, nulitatea poate fi invocată numai de către ei. Bineînțeles, confirmarea sau ratificarea produce efecte numai față de succesorii care au consimțit.
În sfîrșit, precizăm că și sarcinile sau condițiile donației trebuie să fie prevăzute în formă solemnă.
În cazul în care contractul de donație se încheie între absenți, prin ofertă și acceptare separate, atît oferta de a dărui, cît și acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, altfel nu vor produce efecte juridice, fiind nule absolut cu toate consecințele și regulile de mai sus arătate. Pentru validitatea donației acceptată printr-un înscris separat, se mai cere ca acceptarea să aibă loc în timpul vieții donatorului.
În caz de moarte a donatorului mai înainte de acceptare (cu care se echivalează situația când acesta devine incapabil), oferta devine caducă. Bineînțeles și donatarul trebuie să fie în viață în momentul acceptării cînd se realizează acordul de voință necesar în vederea încheierii contractului. Dacă donatarul încetează din viață înainte de acceptare, moștenitorii săi nu pot accepta donația deoarece autorul lor nu le-a putut transmite nici un drept, iar oferta de donație s-a făcut intuitu personae. Cu atît mai puternic cuvînt creditorii nu ar putea accepta donația (nici în timpul vieții donatarului) pe calea acțiunii oblice, dreptul de accepta fiind exclusiv personal implicînd aprecieri de ordin moral și nici ataca refuzul acceptării donației pe calea acțiunii pauliene, pentru că donatarul nu-și micșorează patrimoniul, ci pierde numai ocazia de să-1 mărească.
Pe lîngă aceste condiții pentru ca donația acceptată prin înscris separat să producă efecte se mai cere ca actul de acceptare să fie comunicat (notificat) donatorului în timpul vieții lui, și înainte de a fi devenit capabil. Pînă în momentul primirii comunicării donatorul poate revoca donația (oferta de donație). Revocarea poate fi nu numai expresă ci și tacită. Astfel faptul că înainte de comunicarea actului de acceptare, donatorul vinde lucrul care urmează să facă obiectul donației, constituie o revocare tacită.
Întrucît prin acceptare se realizează în fapt acordul de voință, nu excludem și posibilitatea notificării acceptării de către succesorii sau creditorii donatarului.
Dacă donația are ca obiect bunuri mobile, corporale sau incorporate, pe lîngă condițiile examinate se mai cere ca obiectele mobile donate să fie trecute într-un stat estimativ semnat de donator și donatar și care să cuprindă descrierea și evaluarea cel puțin globală, a lucrurilor mobile dăruite.
Donația de imobile
Dacă donația are ca obiect un imobil cerințele de formă trebuie să fie respectate în toate cazurile. În ceea ce privește publicitatea imobiliară precizăm că înscrierea în cartea funciară nu afectează validitatea contractulului de donație. Deși legea nu prevede nicăieri în mod expres excepții de la regula formei autentice, doctrina și jurisprudența română admit pe cale de interpretare a unor texte de lege trei asemenea excepții:
a) Darul manual;
b) Donația indirectă;
c) Donația deghizată.
a) Darul manual. În esență, darul manual constă în tradițiunea materială a unui bun mobil corporal de la o persoană la alta, cu intenția de a gratifica și respectiv, a accepta această donație.
Valabilitatea unor asemenea donații fără îndeplinirea formei autentice și fără întocmirea actului estimativ prevăzut de art.827 Codul Civil a fost dedusă din dispozițiile art.644 Codul Civil, care prevede distinct printre modurile de dobîndire a proprietății și tradițiunea: ea a fost impusă de necesitățile vieții practice. Tradițiunea bunului de la donator la donatar este de esența acestei forme de donație, ceea ce face din ea un adevărat contract real, în cazul în care, prin ipoteză, se realizează acordul de voințe devenind caduc.
Întrucît prin natura lucrurilor nu pot fi transmise prin tradițiune decît bunurile mobile corporale, rezultă că numai cu privire la astfel de bunuri se pot încheia donații sub forma darului manual, iar nu și cu privire la mobile sau creanțe, care sunt prin esența lor bunuri incorporaie; prin excepție se admite că pot forma obiect al darului manual titlurile la purtător, deși intră în categoria creanțelor; aceasta întrucât, practic, înscrisul se confundă cu însuși dreptul pe care îl conține, putînd fi valorificat de orice persoană care deține titlul.
Titlurile nominative, care spre deosebire de cele la purtător nu dau posibilitatea deținătorului să le valorifice dacă nu este una și aceeași persoană cu cea indicată în ele ca titular al dreptului, chiar dacă au fost predate animus donandi, nu pot forma obiect al unui dar manual, motiv pentru care predarea lor unei alte persoane rămîne lipsită de semnificație juridică sub aspectul menționat.
Practica judiciară, secondată îndeaproape de doctrină, a venit în întîmpinarea necesității satisfacerii unor nevoi ale societății moderne, admițînd existența valabilă a darului manual chiar dacă tradițiunea este realizată numai implicit, iar nu printr-o deplasare a bunului de la mîină la mîină, în acest sens, s-a admis că echivalează cu o tradițiune valabilă remiterea cheilor unei casete, fără predarea efectivă a conținutului ei, sau retragerea unei sume de bani de pe un carnet CEC al donatorului și depunerea acesteia concomitentă pe numele donatarului, sau virarea unei sume de bani de către donator în contul unui terț, pe seama donatarului, în vederea construirii sau cumpărării unei locuințe proprietate personală.
În schimb, în legătură cu depunerile la CEC făcute de părinți pe numele copiilor lor minori s-au exprimat opinii diferite. Astfel, într-o opinie s-a considerat, fără nici un fel de nuanțare, că asemenea depuneri constituie daruri manuale, sumele depuse devenind proprietatea minorilor, chiar dacă în libret este prevăzută o clauză de împuternicire în favoarea părinților.
Într-o altă opinie, admițîndu-se posibilitatea existenței unor cauze ca temei al depunerilor, s-a susținut atît că depunerea doar prezumă o liberalitate pînă proba contrarie, cît și că acest lucru nu se prezumă, fiind necesară administrarea de probe în vederea stabilirii exacte a naturii raporturilor dintre părți, admițîndu-se însă posibilitatea ca depunerea să reprezinte, printre altele, și un dar manual.
În doctrină se admite că darul se poate face și prin intermediar, fiind însă necesar ca acesta din urmă să lucreze ca mandatar al donatoralui, primind și posedînd bunul pentru acesta.
De asemenea, în privința efectelor sale, darul manual urmează regulile obișnuite în materie de donații, în acest sens, reținîndu-se, de exemplu, că poate fi afectat de sarcini și că este irevocabil.
În ce privește proba darului manual, aceasta diferă cum incumbă donatorului sau donatarului. Astfel, atunci cînd incumbă donatorului se admite chiar și că acesta trebuie să facă proba în condițiile dreptului comun, respectiv, dacă valoarea darului este mai mare de 250 de lei, trebuie dovedit cu înscrisuri, martorii și prezumțiile nefiind admise decât în cazul în care există un început de probă scrisă, iar dacă proba incumbă donatarului, fiind vorba de bunuri mobile, acesta ca posesor, se poate prevala de prezumția de proprietate care decurge din art. 1909 Codul Civil Român.
b) Donația indirectă constă în gratificarea unei persoane pe calea unui alt act juridic decît donația directă. Spre deosebire de donația deghizată care după cum vom vedea mai jos este disimulată sub forma unui act juridic cu titlu oneros, donația indirectă nu implică nici un fel de simulație, actul juridic prin care se realizează este public și real, caracteristica lui fiind însă aceea că gratificarea nu se realizează pe cale directă printr-un transfer de proprietate nemijlocit de la donator la donatar, ci pe cale indirecta intermediată.
Din punct de vedere practic donația indirectă se realizează îndeosebi pe calea renunțării la un drept a remiterii de datorie și a stipulației în favoarea unui terț. Deși nu are în sine un caracter de liberalitate, renunțarea la un drept poate avea un astfel de caracter dacă este făcută animo donandi. Astfel un moștenitor poate renunța la drepturile sale succesorale cu intenția de a gratfica pe un alt moștenitor, care în acest fel culege el întreaga moștenire. În acest caz cel de al doilea moștenitor realizează, cu titlu gratuit o mărire a patrimoniului său prin voința și pe seama renunțatorului. Pentru a produce efectele unei donații indirecte, renunțarea trebuie să fie facută pur abdicativă căci în cazul în care prin ipoteză există mai mulți comoștenitori și ea se face în favoarea unuia anume dintre aceștia se realizează practic o acceptare a moștenirii și o transmitere a acesteia.
Donația indirectă se poate realiza prin remiterea de datorie în cazul în care creditorul care are o creanță renunță la valorificarea acesteia în contra debitorului cu intenția de al gratifica pe acesta. Desigur remiterea de datorie poate avea și o altă cauză juridică decât intenția de a gratifica pe debitor, dar în cazul în care se întemeiază pe o asemenea cauză ea constituie o donație indirectă.
În ce privește donația indirectă realizată pe calea unei stipulații în favoarea unei alte persoane cazul clasic este cel prevăzut de se referă la constituirea unei rente viagere în favoarea unui terț fără nici o contraprestație din partea acestuia. În privința condițiilor de formă, donațiile indirecte nu sunt supuse exigențelor speciale ci doar celor comune, specifice actelor juridice prin intermediul cărora se realizează. În schimb condițiile de fond pe care acestea trebuie să le întrunească sunt cele specifice donațiilor.
c) Donația deghizată. Aceasta constă în disimularea unei donații reale sub forma unui act cu titlu oneros. În esență este vorba de un act juridic simulat cum ar fi de exemplu, cazul unei donații ascunse sub forma unei vânzări.
În măsura în care actele simulate sunt recunoscute ca valabile în dreptul nostru donațiile deghizate sunt și ele valabile fiind consacrate ca atare unanim în doctrină și jurispradență. Din punctul de vedere al condițiior de fond, actul care deghizează donația trebuie să întrunească toate cerințele prevăzute de lege în materie de donații, dar din punctul de vedere al formei este suficient să fie întrunite condițiile cerute de lege pentru actul aparent.
Este de la sine înțeles că actul juridic încheiat de părți va fi tratat ca donație numai în cazul în care partea interesată face dovada simulației în rezervatari ai donatorului să fie tratați ca și terții întrucît atunci cînd aceștia atacă un act al defunctului (cum este cazul unei donații care diminuează masa succesorală) ei nu lucrează ca reprezentanți ai lui, ci în virtutea unui drept propriu de condițiile dreptului comun.
Donația deghizată ascunsă sub aparența unui contract cu titlu oneros este, în principiu, valabilă, deghizarea (ca, de altfel, simulația în general) nefiind sancționată cu nulitatea. Valabilitatea ei este însă subordonată cerinței ca actul juridic care o maschează să îndeplinească condițiile generale de validitate ale contractelor și în special cea care pretinde să fie fondată pe o cauză licită.
Dat fiind însă că donația deghizată constituie o veritabilă donație, ea este supusă și regulilor de fond instituite special de lege în privința donațiilor (capacitate, irevocabilitate, raport, revocare în cazurile prevăzute de lege). De aici, consecința că donația deghizată este valabilă din punct de vedere juridic numai dacă îndeplinește cerințele instituite de lege pentru validitatea donației aparente.
§2.4. Conținutul contractului de donație
În principiu contractele reale de donație nu genereaza drepturi și obligații pentru donator. În cazul contractelor de donație care conțin promisiunea de a transmite un bun în viitor, principala obligație a donatorului constă în predarea bunului. În situațiile cînd obiectul contractului reprezintă un lucru, executare obligației se realizează prin înmînarea propriu-zisă a lui, sau prin transmiterera symbolică (înmînarea cheilor de la automobil). Executarea obligației de predarea unui drept se realizează prin predarea documentelor constatatoare de drepturi.
Donatorul poate renunța la predarea bunului promis, în mod unilateral, doar dacă îndeplinirea promisiunii poate periclita propria întreținere corespunzătoare sau executarea obligațiilor sale legale de întreținere a altor persoane fără ca donatarul să poată cere despăgubiri (art.830, alin.2, Cpdul Civil). Această posibilitate este instituită de legiuitor pentru pentru a sublinia statutul juridic specific al donatorului, care executîndu-și obligația, majorează patrimoniul donatarului din contul patrimoniului sau fără a primi ceva în schimb.
Menționăm că obligațiile donatorului care fac imposibilă respectarea promisiunii de a dona fără a tulbura propria întreținere corespunzătoare sau întreținerea altor persoane trebuie să nu existe la momentul încheierii contractului de donatie, ci să fie contractate după încheierea lui. Aceste obligații trebuie să înrăutățească starea patrimonială a donatorului, în așa măsură încît executarea contractului de donație să creeze pericolul survenirii consecințelor indicate la art.830, alin.2, Codul Civil.
Imposibilitatea realizării promisiunii poate rezulta din reducerea veniturilor, creșterea costului vieții, înrăutățirea stării sănătății, falimentul intreprinzătorului individual, modificarea satutului stării civile (casatorie, divort), nașterea obligației de reparare a prejudiciului cauzat, obligații de plata pensiei alimentare, a altor obligații de intreținere etc. Referindu-se la “obligțiile legate de intreținerea altor persoane”, legiuitorul a avut în vedere doar obligațiile de întreținere, instituite prin lege (obligația de întreținere a copiilor de către părinți, a bunicilor de către nepoți, a părinților de către copii, pensia alimentară în privința oricăror dintre aceștia, prevăzute de codul familiei).
Obligatiile de întreținere asumate, de donator prin contract (incheierea unui contract de înstrăinarea a bunului cu condiția de întreținere pe viață) nu ofera posibilitate acestuia de a renunța la executarea contractului fără a achita despagubiri. Legea nu condiționează refuzul donatorului de a executa contractul de comportamentul sau, astfel întru cît survenirea împrejurărilor care oferă donatorului dreptul de a renunța la contract poate fi legată și de comportamentul său vinovat.
Renunțarea unilaterală a donatorului la executarea contractului de donație pentru alte motive decît cele stabilite de art.830, alin. 2, Codul Civil, oferă dreptul donatarului de a cere despăgubiri în baza normelor generale cu privire la răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor. Pornind de la caracterul gratuit al contractului de donație, prin derogare de la prevederile art.619, Codul Civil, donatorul nu va fi obligat să plătească dobînda pentru întîrzierea executării obligației de a preda un bun în viitor.
După cum se menționează în literatura de specialitate, în principiu, donatorul nu este responsabil de evicțiune. Este o consecință a faptului că donatarul, realizînd un folos gratuit, nu-i poate pretinde donatorului să-i garanteze liniștea posesiunii sau lipsa viciilor. De la această regulă există o singură excepție: potrivit prevederilor art.838, Codul Civil, donatorul este obligat să repare daunele cauzate de viciile ascunse ale bunului doar dacă le-a trecut sub tăcere cu viclenie. În toate celelalte cazuri, donatarul nu va putea pretinde despăgubiri pentru viciul bunului donat.
Drepturile si obligatiile donatarului
Unul din drepturile donatorului, care decurge logic din noțiunea contractului de donație este de a primi darul. Conținutul acestui drept este determinat de obligația donatorului de a preda bunul. În cazurile cînd donatorul nu executa obligația de predare, donatarul este în drept, în baza normelor generale cu privire la executarea obligațiilor, să solicite transmiterea bunului și/sau repararea daunelor cauzate.
Contractele de donație pur gratuite nu generează obligații, în sarcina donatarului, cu excepția obligațiilor legate de recunoștință. Alta e situația în cazul contractelor condiționate de executarea unei sarcini, sau realizarea unui scop.
Prin contract de donație condiționată donatarul se obligă față de donator la o prestație, numită sarcină. Sarcinile urmează a fi licite, posibile si morale și pot fi stipulate in folosul donatorului (achitarea unei datorii a donatorului), în folosul donatarului (să utilizeze donația pentru procurarea unei locuințe, să-și achite studiile etc.) sau în folosul unui terț.
Odată fiind încheiat contractul de donație condiționată obligă donatorul să execute sarcina impusă. Fiind un contract sinalagmatic, donatarul nu poate renunța la îndeplinirea obligațiilor stipulate decît sub sancțiunea reparării prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului. În conformitate cu normele generale, dacă donatarul nu execută sarcina, donatorul este în drept fie de a cere executarea sarcinii, fie de a revoca donația.
Dacă sarcina este stipulată în favoarea unui terț, donatarul este obligat să gratifice în limitele sarcinii terțul. În cazul stipulării sarcinii în favoarea terțului vor fi aplicabile normele care reglementează contractul în folosul unui tert. Potrivit reglementarilor, terțul în favoarea căruia este stipulată sarcina este în drept să ceară îndeplinirea ei.
§2.5 Condițiile de valabilitate a contractului de donație
Făcîd o paralelă între legislația Română și cea a Republicii Moldova, deducem regula generală în materia contractelor speciale precum ar fi că orice persoană poate încheia un contract, cu excepția celor declarate incapabile de lege.
Capacitatea părților se apreciază în raport cu momentul încheierii contractului. Potrivit legislației “donația nu are efect decît din ziua din care se va comunica donatorului actul de acceptare”, astfel în cazul în care donația se încheie între absenți, părțile trebuie să fie capabile atît la momentul ofertei acceptării, precum și la momentul primirii.
Incapacități de a dispune și de a primi donații
În privința capacității de folosință, legiuitorul prevede anumite incapacități:
1) Incapacități de a dispune. Potrivit literaturii române, minorii și persoanele aflate sub interdicție judecătorească nu pot dona nici măcar când există încuviințarea reprezentantului legal și al autorității tutelare, cu excepția darurilor obișnuite făcute de minor cu diferite ocazii, daruri care nu afectează substanțial patrimoniul donatorului.
De asemenea în favoarea tutorelui, minorul nu poate dona un anumit bun chiar dacă a ajuns la majorat, atât timp cât autoritatea tutelară nu a dat “descărcare” de gestiune acestuia (tutorelui), cu excepția cazului când tutorele este ascendentul minorului.
2) Incapacități de a primi. Nu pot primi donații persoanele neconcepute și organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică.
Copilul neconceput poate primi o donație numai indirect, dacă donatorul gratifică pe cineva cu un bun, impugnînd sarcina, de a transmite dreptul de proprietate asupra acelui bun copilului care se va naște.
În privința structurilor organizatorice (mai cu seamă organizațiile non-profit), acestea vor putea primi donații (chiar în timpul constituirii) dacă aceste donații sunt absolut necesare pentru dobândirea personalității juridice. Practic, este vorba despre o capacitate de folosință anticipată momentului constituirii, capacitate legată numai de acele acte și condiții necesare constituirii (de exemplu: necesitatea patrimoniului propriu). Nu pot primi donații străinii și apatrizii dacă obiectul donației este un teren.
Nu pot primi donații medicii și farmaciștii de la persoanele care au fost tratate (îngrijite medical) de aceștia înaintea morții. Interdicția se referă și la preoții care au fost în preajma bolnavului (donator) făcându-i slujbe și alte practici religioase. Nu fac parte din această categorie donațiile remuneratorii pentru serviciile întreprinse de donatar în favoarea donatorului. De exemplu, persoana care 1-a îngrijit pe donator – în sensul că i-a făcut menajul sau alte servicii casnice – poate fi gratificată de către donator.
Incapacități de exercițiu
Minorii și interzișii judecătorești pot primi donații dar nu au exercițiul acestui drept, în sensul că donațiile vor fi acceptate fie de reprezentanții legali sau cu încuviințarea prealabilă a acestora și după cum au sau nu capacitate de exercițiu restrînsă, fie chiar de ascendenții lor de orice grad dacă reprezentanții legali ar refuza să accepte. Faptul că donația poate fi acceptată și de alte persoane decît reprezentanții legali înseamnă că legiuitorul a avut în vedere ocrotirea intereselor minorilor și a interzișilor judecătorești în scopul creșterii activului patrimonial al acestora.
Dacă donația este cu sarcini, în mod obligatoriu trebuie să existe și autorizarea prealabilă a autorității tutelare. Surdo-mutul (care nu știe să scrie și să citească) nu poate accepta o donație decât în preajma unui curator desemnat.
Momentul în care capacitatea se cere să existe
În privința capacității de exercițiu, donația fiind un act de dispoziție cu caracter irevocabil, atât donatorul, cât și donatarul trebuie să aibe capacitate de exercițiu deplină cu respectarea dispozițiilor legale analizate privitoare la incapacitățile de a dispune și de a primi donații.
Momentul în care capacitatea juridică trebuie să existe este acela al realizării acordului de voință, moment care diferă dacă persoanele sunt prezente sau sunt absente și se încheie prin înscrisuri separate.
Astfel dacă donația se încheie prin înscrisuri separate, donatorul trebuie să fie “capabil” de a face donații în momentul lansării ofertei, în momentul acceptării ei de către donatar cît și în momentul primirii comunicării acceptării. În privința donatarului, acesta trebuie să aibă capacitatea juridică prevăzută de lege în momentul acceptării donației.
Sancțiunea incapacităților speciale de “a dona” sau de “a primi donația” în funcție de interesele ocrotite de norma juridică încălcată prin încheierea contractului de donație, normă referitoare la capacitatea juridică a părților, nulitatea poate fi absolută sau relativă.
Un element important al valabilitații contractului de donație îl constituie însuși încheierea acestuia și anume potrivit art. 828, alin.1 al Codului Civil stabilește regula generală cu privire la momentul încheierii contractului de donație. Potrivit acestei norme, contractul de donație se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului. Norma comentată nu indică momentul în care bunul se consideră transmis. Deoarece, potrivit art. 284, prin bunuri se înțelege atît lucrurile cît și drepturile patrimoniale, la determinarea momentului transmiterii bunului vom aplica prevederile art. 322.
Norma ce se conține în alin.1 urmează a fi interpretată restrictiv, or nu fiecare predare a bunului are drept efect încheierea contractului de donație. Donația este un contract și nu un act juridic unilateral și din acest considerent predarea bunului în condițiile art. 322 va avea drept efect încheierea contractului de donație doar dacă este însoțită de acordul părților, exprimat în condițiile art. 679.
Acordul de voință a părților de a încheia un contract de donație, care nu este însoțit de transmiterea bunului, nu produce efecte juridice. Aceasta regulă nu este valabilă în privința contractelor care conțin promisiune de a dona în viitor (inclusiv obligația de susținere materială în fomă de plăți periodice), care se consideră încheiate în momentul ajungerii părților la un acord referitor la clauzele esențiale ale contractului.
Persoana care are intenția de a încheia un contract de donație poate transmite bunul mobil și fără a avea acordul celeilalte persoane de a accepta donația. În acest caz, potrivit alin.2 al normei comentate, transmițătorul poate stabili un termen rezonabil, în interiorul cărui cealaltă parte să facă o declarație, prin care să accepte sau să refuze să accepte donația. Termenul fixat de transmițător urmează a fi suficient de lung, pentru ca potențialul donatar să poată face declarația și ca aceasta să ajungă la transmițător. Tăcerea este calificată ca manifestarea de voință de a încheia contractul, astfel încît, nerecepționarea refuzului expres de către transmițător în cadrul termenului stabilit este echivalată cu acceptarea donației.
Norma comentată poartă un caracter dispozitiv, or lasă la discreția transmițătorului posibilitatea stabilirii termenului pentru acceptarea donației. În situațiile cînd bunul mobil este transmis cu intenția de a gratifica, fără acordul celeilalte părți și fără fixarea unui termen pentru acceptare, contractul de donație se va considera încheiat, dacă refuzul expres de acceptare a donației nu va fi recepționat de transmițător în cel mai scurt timp posibil, pornind de la circumstanțele concrete.
Capitolul III. Răspundere, revocare și rezoluțiune a contractului de donație.
§3.1. Răspunderea părților conform contractului de donație
Necătând la specificul contractului de donație (promisiunea de donație) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ce reies din acest contract atrage după sine răspunderea civilă contractuală cei corespunde celui care a neglijat obligațiunea civilă. Împrejurarea dată (căderea răspunderii de donatorul care a încălcat obligația) uneori generează o mulțime de disensiuni în literatura de specialitate.
Autorul rus И.B. Eлиceeв, analizînd întrebarea privind efectele neexecutării de către donator a promisiunii de donație, sublinia: „Dreptul donatarului asupra bunului este de contestat, deși este fundamentat pe litera legii, în același timp arată destul de păgubitor din punct de vedere al moralei”.
Pentru a combate această opinie, autorii ruși M.И. Бpагинcкий și B.B.Bитpянcкий își exemplifică viziunea lor. Astfel, dacă obiect al donației, spre exemplu, este o întreprindere funcțională, donatarul dobândind o încredere în donator și mizînd pe faptul că ulterior poate dobândi dreptul de proprietate, asupra acesteia, investește din contul său mijloace pentru reconstrucția întreprinderii, intrând în relații patrimoniale cu persoanele ce distribuie materiale și aparatajul necesar pentru dotare și ca urmare, suportă cheltuieli enorme. Însă donatorul se răzgîndește și nu transmite întreprinderea în proprietatea donatarului.
Așadar, dacă privim contractul de donație în forma sa obișnuită, urmează să reținem că răspunderea donatorului pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației de transmitere a dreptului patrimonial poate surveni doar în cazul vinovăției donatorului prin încălcarea prevederilor contractuale.
Din aceste considerente, în cazul când donatorul încheind contractul de donație făcînd promisiune și nu ia nici un fel de măsuri în vederea îndeplinirii obligației sale, iar donatarul suportă cheltuieli reale (cu condiția, că fapta mărimea pagubei va fi dovedită), nu sunt nici un fel de motive de exonerare a răspunderii donatorului. După opinia noastră, considerăm că o astfel de dispoziție nu ar contraveni principiilor de gestionare a circuitului patrimoniului (luînd în considerare, mai întâi de toate, asigurarea stabilității relațiilor patrimoniale) și este acceptabilă în relațiile atît a donatorului, cît și donatarului.
În legătură cu aceasta, nu putem să nu cădem de acord cu viziunea lui Makovski, care subliniază, că „contractul de donație trebuie să se subordonează regulelor generale privind executarea obligațiilor (Capitolul IV al Cărții a treia a Codul Civil) și a răspunderii pentru neexecutarea obligații” (art. 602 și art. 622 Codul Civil).
Din cele expuse mai sus deducem că, dacă în contractul de donație (în mod prioritar aceasta se referă le donație consensuală) expres sunt prevăzute condițiile ce determină cantitatea, calitatea patrimoniului donat, lipsa asupra acestuia a unor drepturi din partea terțelor persoane ș.a.m.d., pe donator poate cădea întreaga responsabilitate pentru încălcarea acestor clauze sub forma reparării pagubei, care au rezultat din aceste încălcări.
Potrivit art. 838, Codul Civil “donatarul este obligat să despăgubească pe donator de prejudiciul cauzat dacă trece sub tăcere cu viclenie un viciu al bunului donat”. Donatarul poate să răspundă însă, și de execuțiune în cazul în care el a promis expres garanție.
În materia donațiilor, donatorul nu este răspunzător să-1 garanteze pe donatar contra evicțiunii sau viciilor ascunse. Deci, în principiu donatarului nu are o acțiune împotriva donatorului.
Donatorul răspunde însă când evicțiunea provenind din faptul său personal, situații în care se aplică regulile răspunderii pentru evicțiune în materia contractului de vânzare-cumpărare. Donatorul mai răspunde împotriva evicțiunii atunci când s-a obligat în acest sens prin contract. În doctrina s-a opinat că în cazul unui contract cu privire la un bun imobil legal încheiat, donatarul devine proprietar al bunului, donatorul garantîndu-i împotriva oricărei evicțiuni dacă o atare răspundere a fost asumată în mod expres prin declarația sa că bunul nu este grevat de sarcini sau servituți.
Prin urmare, fostul proprietar nu mai poate invoca, încheierea actului existența unui convenții separate prin care să restrîngă dreptul de proprietate transmis donatarului, pretinzînd un drept de folosință asupra unui părți din imobil.
În sfârșit, donatorul este obligat să garanteze contra evicțiunii și în cazul în care donația este oneroasă (cu sarcini). Obligativitatea garanției este doar pînă la limita sarcinii, deoarece numai pînă la acest plafon donație are caracter oneros.
§3.2. Esența și condițiile revocării contractului de donației
O trăsătură de bază a contractului de donație care îl destinge de altfel de alte contracte de drept civil este recunoșterea de partea donatorului și succesorilor săi a posibilității de revocare a donației. În același timp revocarea nu poate fi considerată și ca temei de încetare a obligațiilor contractuale. Este vorba de acele situații cînd bunul donat se află deja în proprietatea donatarului sau cînd au fost executate corespunzător obligațiile în cazul donației consensuale.
De aceea nu putem să nu fim de acord cu opinia civilistului rus И.B. Eлиceeв, cагe consideră că donatorul în cazul revocării donației, de fapt anulează contractul ca pe un fapt care a creeat consecințe juridice.
A.Л.Mакoвcкий, lămurind pricinile de instituire a revocării donației în general, în dreptul civil, atrage atenția la partea etică a relațiilor dintre donator și donatar. Sigur că soarta donației, ca și al oricărui contract din sistema contractelor civile nu poate fi absolut condiționată de relațiile personale dintre donator și donatar, cu unele excepții prevăzute de lege care de altfel sunt și motivele de revocare a donației.
După cum am afirmat anterior, contractului de donație i se atribuie caracterul irevocabil, însă o asemenea clauză în diferite situații, dacă ar fi fost obligatorie de a o aplica ar fi dus la o incorectitudine totală, și chiar ar face donație nulă.
S-ar părea că reglementarea expresă a caracterului irevocabil al donației ar fi inutilă, în condițiile în care, potrivit principiului forței obligatorii a contractelor, nici una din părți nu va putea desființa unilateral contractul. Aceasta este adevărat, însă, așa cum s-a relevat în doctrina juridică, “Irevocabilitatea contractelor cu titlu oneros, în sensul că, în materie de donații irevocabilitatea privește nu numai efectele ci însăți esența contractului, fiind o condiție de validitate pentru formarea lui”.
Stipularea unei clauze care ar leza principiul irevocabilității donației va duce la nulitatea integrală a contractului. Doar dacă donația ar fi divizibilă, s-a considerat că va fi anulată doar clauza nelegală, restul contractului urmând să-ți producă efectele.
Deci regula este că donațiile sunt irevocabile. Principiul comportă însă unele excepții. Aceste excepții sunt expresis verbis prevăzute în stipulațiile Codului Civil. Așa, aceste cazuri de revocare a donației sunt următoarele:
1) Revocarea donației pentru neindeplinirea sarcinilor impuse donatarului. Revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii operează în aceleași condiții și are aceleași efecte ca rezoluțiunea contractelor sinalagmatice. Astfel, revocarea donației nu poate opera decît în cazul în care îndeplinirea sarcinii din partea donatarului este imputabilă acestuia.
În dreptul actual neindeplinirea sarcinilor de către donatar nu este considerată un act de ingratitudine. Revocarea produce efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut. Chiar dacă donatorul ar fi constituit unele sarcini reale asupra bunului donat (servituti, ipoteci), imobilul va reveni donatarului liber de aceste sarcini. În situația în care bunul imobil înstrăinat de donatar, atunci donatarul îl va putea revendica de la deținători, dacă donația a fost revocată, terțul va putea opune doar împlinirea termenului de prescripție.
Restituind bunul, donatarul va trebui să predea donatorului fructele. Eventualele cheltuieli necesare făcute de donatar, vor fi plătite donatarului, inclusiv cheltuielile care au sporit valoarea bunului.
Atîta timp când revocarea donației are efect retroactiv părțile vor fi puse în situația anterioară, donatorul fiind obligat să restituie donatarului ceea ce a primit în executarea sarcinii.
Judecătorul poate acorda donatarului un termen de grație pentru a-și executa obligația.
În cazul neexecutării sarcinii, donatorul ar putea cere obligația donatarului să-și execute obligația, renunțînd, astfel, la soluția revocării donației? Din punctul nostru de vedere, răspunsul este afirmativ, deoarece, prin stipularea sarcinii, donație devine un contract sinalagmatic. Or, este știut, că în cazul contractului sinalagmatic poate opta, între obligarea creditorul la executarea contractului sau pentru rezoluțiunea contractuală.
Tot la revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii urmează să menționăm că în cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta, nefiind parte la contract, nu are dreptul de a cere revocarea, acest lucru putîndu-1 face numai donatorul.
Acțiunea de revocare a donației poate fi intentată atît de donator, cît și de succesorii săi în drepturi.
2) Art.835, Codul Civil, dispune că donația se revocă pentru ingratitudinea donatarului.
Rațiunea revocării pentru ingratitudine nu poate fi întemeiată pe existența unei condiții rezolutorii tacite deoarece, într-adevăr, recunoștința nu transformă donația într-un contract sinalagmatic.
De aceea, revocarea pentru ingratitudine nu poate fi calificată decât ca o sancțiune legală. În aceste condiții, cazurile de revocare pentru ingratitudine sunt de strictă interpretare. Aceste cazuri de revocare sunt prevăzute, după cum am menționat, în art.835, Codul Civil și le vom trata în continuare.
a) Donatarul a atentat la viața donatorului sau a unei rude apropriate a acestuia. Nu este necesar să existe o hotărâre de condamnare a donatarului, fiind suficient să se fi stabilit intenția lui de a curma viața donatorului, chiar dacă intenția nu a fost concretizate.
Prin atentat vom înțelege deci voința donatarului de a-1 ucide pe donator.
Revocarea donației nu va opera atunci, când moartea donatorului s-a produs din culpă sau legitimă apărare. Nu are importanță dacă donatarul atentator este minor sau major (în ceea ce-1 privește pe minor, este necesar ca el să-și da seama de consecințele faptei sale).
b) Donatarul se face vinovat de o altă faptă ilicită fața de donator sau față de o rudă apropriată a acestuia, situații care atestă o ingratitudine gravă.
La această categorie se pot atribui cazurile când donatarul s-a făcut vinovat față de donator de delicte, cruzimi sau injurii grave. Gravitatea înjuriilor va fi apreciată de judecători. Faptele menționate vor trebui săvârșite de donatar sau de o altă persoană, din ordinul său. Când faptele sunt consecință actelor provocatoare din partea donatorului, suntem de părere că revocarea donației nu va mai opera.
Actele de cruzime vizează integritatea corporală sau sănătatea donatorului și trebuie să fie grave, chiar dacă legea nu o prevede expres.
Înjuriile (sau insultele, invectivele) ating onoarea sau reputația donatorului și ele trebuie să fie neapărat grave. Nu are importanță dacă înjuriile au fost săvîrșite în public sau într-un cadru restrîns în scris sau verbal. Doctrina a stabilit că simplele certuri dintre donator și donatar nu constituie motive pentru urcarea donației.
Firește rămîne obligația instanței judecătorești să aprecieze, în fiecare caz în parte, gravitatea faptelor. Manifestările de ingratitudine trebuie să fie săvîrșite cu intenții, faptele comise din culpă nu vor avea efect asupra donației. Revocarea nu va opera nici în cazul în care donatarul alienat mintal.
c) Donatarul refuză fără motive intemeiate să acorde donatorului întreținerea datorată. Este situație în care donatorul a solicitat alimente donatarului, deoarece se află în nevoie, iar donatarul refuză deși avea posibilitatea. Această obligație alimentară, poate să există numai în cazul în care donatorul nu are rude care să-i acorde întreținerea. Valoarea alimentelor nu poate depăși valoarea bunului donat.
Cînd bunul a fost donat mai multor persoane și numai una din acestea se face vinovată de ingratitudine, revocarea donației va acționa numai împotriva donatarul vinovat.
Revocarea poate avea loc chiar dacă donatarul n-ar mai putea fi tras la răspundere penală sau civilă, de asemenea, chiar dacă ar opera asemenea răspunderi, nimic nu-1 împiedică pe donator să renunțe la revocarea donației.
Acțiunea în revocare nu poate fi exercitată decât împotriva donatarului, aceasta înseamnă că acțiunea nu va putea fi exercitată împotriva moștenitorilor donatarului. Ce se va întâmpla însă dacă donatarul moare în timpul procesului? Din punctul nostru de vedere procesul nu se va stinge, ci va continua împotriva moștenitorilor donatarului.
Efectele acțiunii în revocarea donației pentru ingratitudine, în privința terților, care au contractat cu donatarul, revocarea nu produce nici un efect, deoarece fiind o pedeapsă nu îl poate leza decît pe cel vinovat.
Principiul resolutio jure dantis, resolvitur jus accipientis nu mai este aplicabil în cazul revocării donației pentru ingratitudine (așa cum se aplică în cazul revocării pentru neexecutarea sarcinii), deoarece terțul dobânditor nu poate fi acționat pentru o faptă care nu-i este imputabilă.
Între părți, revocarea donației produce următoarele efecte: donatarul este obligat să dea donatorului valoare bunurilor donate și nu prețul obținut din înstrăinarea bunurilor, se vor mai restitui fructele din ziua introducerii acțiunii în revocare. Dacă bunurile donate nu au fost înstrăinate, atunci donatarul va trebui să le restituie în natură.
Potrivit art.835, alin.2, Codul Civil, “dacă donația este revocată, se poate cere restituire bunului donat”. Revocarea donației poate fi făcută doar în decursul unui an din momentul în care cel îndreptățit să revoce a luat cunoștință de motivul de revocare (art.835, alin.3, Cod Civil).
Acțiunea de revocare a donației nu poate fi înaintată contra moștenitorilor donatarului, nici de moștenitorii donatorului împotriva donatarului, cu excepția cazului cînd donatorul a decedat pînă la expirarea termenului de un an (art. 835, ali.4, CC.). Studiind efectele revocării donației în literatura de specialitate îndeosebi cea din Federația Rusă trebuie să menționăm faptul că: efectele revocării contractului de donație, de regulă se reduce la restituirea bunului donat donatarului, alte consecințe nu se admit.
M.Г.Mаceвич menționează faptul că: „consecință ale revocării donației este întoarcerea bunului în proprietatea donatorului, ceea ce este posibil dacă lucrul s-a păstrat, în caz contrar donatorul nu are dreptul să ceară valoarea obiectului în bani, cu excepția cazurilor vinovăției donatarului”.
Aceeași poziție vis-a-vis de această problemă o deține și И.B.Eлиceeв care spune că: “dacă donatarul a efectuat înstrăinarea bunului primit ca efect al donației cu scopul de a se eschiva de la întoarcerea lui în cazul revocării, făcînd în așa mod restituirea lui îngreuiată sau imposibilă, față de donator pot fi aplicate normele privind repararea prejudiului”.
A.Л.Mакoвcкий face o diferențiere a posibilelor consecințe ale revocării donației în dependență circumstanțele care au servit drept temei de revocare. D-lui consideră că rezolvarea problemei privind efectele revocării donației poate fi solutionată doar în cazul cînd se reiese în rezolvarea ei printr-o unică metodă.
Este evident că comun pentru toate cazurile de revocare a donației, este obligația donatarului de a restitui bunul. Cu alte cuvinte, ca rezultat al revocării donației decad temeiurile de deținere a bunului în proprietatea donatarului. În afară de cele redate anterior, întregul scop al revocării donației, presupune cazul cînd ea se face de debitor înainte de a avea loc procesul de insolvabilitate, tocmai și constă în faptul de a întoarce bunul donat (sau echivalentul bănesc) în masa concursală a debitorului în scopul onorării obligațiilor față de creditori. Un alt caz ce eventual s-ar putea produce, cînd donatorul a supraviețuit donatarul și moștenitorii donatarului sunt impuși de donator la restituirea bunului sau la executarea obligației prin echivalent bănesc. Aceste exemple de revocare după părerea lui A.Л. Mакoвcкий nu prezintă drept ceva ieșit din comun care ar ieși din limita relațiilor umane.
Facînd o paralele din teoria expusa ținem să aducem un exemplu și din practica judiciară, și anume la cazul: La data de 12 martie 2013, donatorul a depus cerere de chemare în judecată împotriva donatarului, intervenient accesoriu notarul public privind revocarea contractului de donație cu condiție, încheiat între donator și donatar la data de 01 septembrie 2011, autentificat de notarul public și înregistrat în registrul bunurilor imobile la data de 06 septembrie 2011 cu restituirea bunului imobil – apartamentul nr.38, mun. Chișinău și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că prin contractul de donație cu condiție nr.3562 din 01 septembrie 2011 autentificat de notarul public, a donat apartamentul nr. 38, mun. Chișinău cu condiția că, donatara îi va acorda un ajutor material, în mărime de 1000 lei lunar și îi va acorda spațiu locativ gratis în apartamentul sus indicat și medicamentele necesare în caz de boală, pînă la decesul reclamantei.
Menționează reclamanta că după încheierea contractului de donație cu condiție nu a beneficiat și nu beneficiază până în prezent de ajutorul material, în sumă de 1000 lei lunar, de spațiu locativ gratuit și nici de medicamentele necesare, așa cum este indicat în contract.
La data de 04 septembrie 2013, fiica a depus cerere privind înlocuirea părții cu succesorul ei în drepturi, indicând că la data de 28 august 2013 reclamanta a decedat iar potrivit certificatului eliberat de notarul public la data de 03 septembrie 2013 are calitatea de moștenitor al averii.
Prin Încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 04 septembrie 2013 s a admis cererea fiicei privind înlocuirea succesorului în drepturi și s -a înlocuit reclamanta cu succesorul în drepturi în procesul civil la cererea de chemare în judecată împotriva donatarului, intervenient accesoriu notarul public privind revocarea contractului de donație cu condiție.
Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 16 iulie 2014, a fost admisă integral acțiunea reclamantei, succesor în drepturi împotriva donatarului, intervenient accesoriu notarul public privind revocarea contractului de donație cu condiție, încheiat între donator și donatar la data de 01 septembrie 2011, autentificat de notarul public cu nr.3562 cu restituirea bunului imobil.
S-a dispus a revoca contractul de donație cu condiție, încheiat între donator și donatar la data de 01 septembrie 2011, autentificat de notarul public cu nr.3562 și înregistrat în registrul bunurilor imobile la data de 06 septembrie 2011 cu restituirea bunului imobil – apartamentul nr.38 mun. Chișinău în posesia lui reclamantei, au fost admise pretențiile reclamantei privind compensarea cheltuielilor de judecată și s-a încasat de la donatar în beneficiul lui reclamantei suma de 10 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că încheierea contestată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție respinge recursul declarat de către donatar, ca neîntemeiat. În conformitate cu art.427, lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a respinge recursul declarat de către donatar.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de reclamant, succesor în drepturi a lui donator împotriva lui donatarului, intervenient accesoriu notarul public cu privire la revocarea contractului de donație cu condiție nr.3562, încheiat între donator și donatar la data de 01 septembrie 2011, autentificat de notarul public cu nr.3562 și înregistrat în registrul bunurilor imobile la data de 06 septembrie 2011 cu restituirea bunului imobil – apartamentul nr.38, mun. Chișinău. Ținem să precizăm faptul că Curtea Supremă de Justiție, a dat apreciere corectă probelor anexate la dosar, corect aplicînd prevederile normelor, la fel condițiile revocării contractului au fost clar elucidate.
§3.3. Rezoluțiunea contractului de donație
Un interes deosebit reprezintă norma stipulată în art. 836 Cod Civil RM, care admite posibilitatea rezoluționării contractului în cazul stării de nevoie. Astfel, dacă donatorul, dupa executarea donației, nu mai este în stare să-și asigure o întreținere corespunzătoare și să-și îndeplinească obligațiile legate de întreținere față de terți, poate cere de la donatar restituirea bunurilor donate pe care acesta le mai posedă.
Din această normă rezultă două aspecte esențiale care pot fi restituirea bunului donat. Primul se refera la starea de nevoie a donatorului care a apărut după executarea contractului, iar a doua se referă la posibilitatea restituirii doar a bunurilor donate, care la moment sunt în posesia donatorului.
Prin urmare, dacă bunurile nu mai există în natură sau au fost înstrăinate de către donatar, rezoluțiunea contractului nu poate avea loc. Legislația nu prevede în acest caz dreptul donatorului de a cere despăgubiri.
După cum am mai menționat, caracterul sinalagmatic al contractului de donație cu sarcini este recunoscut în doctrină. De asemenea s-a menționat că în măsura sarcinilor stipulate, donația oneroasă este un adevărat contract sinalagmatic.
Această formulare nu este însă tocmai potrivită, într-adevăr, caracterul oneros al donației se apreciază în măsura sarcinilor stipulate, în timp ce caracterul sinalagmatic este determinat de reciprocitatea și interdependența obligațiilor. Ca urmare, un contract de donație cu sarcini este, în întregul său, un contract sinalagmatic, nu doar în măsura sarcinilor stipulate.
Actualul Cod Civil RM stabilește patru cauze speciale caracteristice doar pentru donație și care sunt lovite de nulitate. Astfel, potrivit art. 827 Cod Civil RM, sunt considerate nule:
– Contractul de donație rin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul actual sau o fracțiune din el, fără a specifica bunurile care urmează să fie predate;
– Contractul de donație care stipulează obligația donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu există la momentul încheierii contractului, dacă natura și întinderea datoriilor sau sarcinilor nu sunt stipulate în contract;
– Contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului.
Al patrulea temei de invalabilitate a donției este stipulat in art. 833 Cod Civil RM, unde se menționează că contractul de donație încheiat în timpul unei maladii prezumate de a fi letală pentru nodator, urmată de însănătoșirea acestuia, poate fi declarat nul la cercetarea donatorului. Prin urmare, în acest caz, dreptul de a cere nulitatea donației îi revine doar donatorului.Din norma legală rezultă, de asemenea, că acest drept poate fi realizat doar cu condiția însănătoșirii donatorului.
Prezumția maladiei de a fi letală se ia în considerație în perioada de curgere a acestei maladii și imposibilitatea de a o trata în acea perioadă cu metodele și medicamentele disponibile. Sperăm că dezvoltarea medicinii ar putea vindeca pe viitor oricare maladii, unele din care nu pot fi vindecate.
Dreptul de a cere nulitatea contractului de donație poate fi realizat în decursul termenelor generale de prescripție.
Efectele nulității contractului de donție sunt cele generale stipulate în art. 219 Cod Civil RM.
Din punct de vedere practic, importanța soluției constă în aceea că nulitatea absolută, spre deosebire de rezoluțiune, poate fi invocată oricând, de orice, persoană interesată, judecătorul doar constatând cauza de nulitate, fără a mai avea posibilitatea să aprecieze asupra necesității aplicării sancțiunii sau a acordării unui termen de grație pentru executarea obligații.
Așadar, aprecierea gravității, neexecutarea de către instanță de judecată este esențială pentru a dispune măsura rezoluțiunii, care poate să fie totală sau parțială. Nimic nu s-ar opune, ca rezoluțiunea donației cu sarcini să fie, cerută chiar de către donator dacă donatarul nu-și îndeplinește obligațiile.
Astfel, donatarul are obligația de a preda bunul, și de a-1 păstra pînă la predare, precum și obligația de garanție. Într-adevăr, fiind vorba de o donație cu sarcini, garanția contra acțiunii este numai până la suma sarcinilor.147
Spre deosebire de art.830, alin.2, Codul Civil, care-i oferă posibilitatea donatorului de a renunța unilateral la executarea obligației de a dona în cazurile cînd prin executare i-ar deveni
imposibil să-și asigure întreținerea proprie corespunzătoare sau să-și execute obligațiile legale față de terți, articolul comentat instituie dreptul donatorului de rezoluțiune unilaterală a contractului de donație executat, pentru aceleași temeiuri.
Datorită faptului că rezoluțiunea în condițiile Art. 836 este cerută după ce contractul de donație a fost executat și donatarul a devenit titularul dreptului primit, prin derogare de la prevederile Art. 738, legea limitează efectele rezoluțiunii doar la restituirea bunurilor donate pe care donatarul le mai posedă. Dacă bunurile nu mai există în natură sau au fost înstrăinate, rezoluțiunea contractului de donație este inadmisibilă, donatorul nefiind în drept să ceară despăgubiri. Rezoluțiunea pentru temeiurile prevăzute nu are efect asupra drepturilor terților referitor la bunul donat, indiferent de faptul dacă dreptul a trecut la terț cu titlu gratuit sau oneros.
Revenind la practica judiciara aducem exemplul: La data de 17 mai 2010, donatorul a depus cerere de chemare în judecată împotriva donatarului privind rezoluțiunea contractului de donație. În motivarea cererii reclamantul a indicat, că prin contractul de donație nr. 5936 din 20 decembrie 2001 încheiat la Biroul notarului, a donat fiicei sale, casa de locuit, evaluată la prețul de 38 888 lei. La momentul încheierii contractului casa îi aparținea cu drept de proprietate în baza certificatului de moștenitor testamentar. A menționat că pîrîta Aliona Negru nu a locuit în această casă atît pînă la încheierea contractului, cît și după încheierea lui.
Din 15 iulie 2008 reclamantului i s-a stabilit gradul III de invaliditate, iar din 15 iulie 2009 i s-a atribuit gradul II de invaliditate, fiindu-i stabilită pensia lunară în mărime de 229,82 lei. La momentul depunerii cererii de chemare în judecată, pensia constituia 405,5 lei.
A mai invocat reclamantul, că după încheierea contractului de donație, acesta este în imposibilitate să-și asigure o întreținere corespunzătoare.
Drept temei de rezoluțiune a contractului de donație a invocat starea de nevoie, prevăzută la art. 836 alin. (1) CC. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 21 februarie 2012, acțiunea a fost admisă în totalitate, a fost rezolvit contractul de donație încheiat între donator și donatar, înregistrat cu nr. 5936 la data de 20 decembrie 2001 la Biroul notarului.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat, care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate din următoarele considerente: Conform art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea recurată.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 27 februarie 2013 au fost respinse recursurile declarate de avocatul în interesele donatarului și au fost menținute încheierile Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2012 și 17 ianuarie 2013.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, decide de a respinge recursul declarat de către avocatul în interesele donatarului. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de donator împotriva donatarului privind rezoluțiunea contractului de donație.146
Cît ce priveste nulitate contractului de donație potrivit art. 833 CC, contractul de donație încheiat în timpul unei maladii prezumate a fi letale pentru donator, urmat de însanatosirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului. În acest caz legiuitorul fixeaza prezumția că încheierea contractului este dictata de conștentizare de către donator a inevitabilității decesului său. Se prezuma a fi letale acele procese patologice (boala),indiferent de natura lor,care afecteaza organismul uman,și duc în mod inevitabil la decesul celui bolnav.
Prezumția letalității maladiei trebuie sa fie fundamentata, din punct de vedere medical și nu doar bănuita de donator sau alte persoane. Pentru a putea cere nulitatea contractului de donație încheiat în timpul unei maladii prezumate letale, însănătoșirea donatorului trebuie să fie de așa natură, încît să înlăture pericolul decesului care era iminent. Însănătoșirea părțiala, care doar îndepărtează survenirea decesului pe o perioadă scurtă de timp, nu-i oferă dreptul donatorului de a cere nulitatea contractului.
Donatorul va putea cere nulitatea contractului de donație în decursul termenelor generale de prescripție. 147
În practica judiciară întînlnim cazul cînd donatorul fiind pe pat de moarte, starea sănătății acestuia fiind grava, donează casa fratelui său, acesta ulterior o înstrăinează unei persoane contra unei sume de bani. Donatorul dupa o perioada de timp și anume după jumătate de an, se însănătoșește, și vine cu o cerere de chemare în judecată privind nulitatea contractului de donație dinre el și fratele său, anexînd la dosar certificate medicale, precum starea sănătății este stabilă și în afară oricărui pericol. Instanta de fond și anume Judecătoria Centru i-a dat cîștig de cauză donatorului, astfel donatarul a ajuns în comun acord cu donatorul de ai restitui banii primiți in urma înstrăinării casei. Consider că instanța a dat o apreciere corecte prevederii normei articolului 833, CC, unde este determinat clar, și cert că contractul ce a fost încheiat în timpul, unei maladii considerate a fi letale este dictată de conștientizarea de către donator a inevitabilității decesului său. În cazul în care donatorul, contrar prezumției letalității, se însănătoșește, legea îi oferă posibilitatea de a cere declararea nulității contractului de donație.
Astfel donatorul fiind în drep pentru a cere ca contractul de donație să fie declarat nul. 148
_________________________
146- Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 04 decembrie 2014 /Dosarul civil nr. 2r–944/13, Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
147- Chibac Gh., Băieșu A. , Rotari A. ,Efrim ,O.,”Drept civil.Contracte special”, Editura Cartier, Chișinău, 2005, pag. 92.
148- Hotărîrea Judecătoriei Centru,mun.Chisinau din 26 ianuarie 2011// Dosarul civil nr.2ra-151/11 Arhiva Judecatoriei Centru,mun Chisinău
§3.4. Evoluția reglementărilor contractului de donație în legislația
Republicii Moldova
Reișind din prevederile Codului Civil din 1964 și a Codului Civil din 2002 constatăm cu certitudene o evoluție a cotractul de donație, fapt ce a parcurs o serie de modificări și schimbări a normelor de reglemenatare a acestuia, altfel zis conform Codului Civil din 06.06.2002, novațiile contractului de donație au permis o îmbunătățirea și o aplicarea corectă a normelor reglementate sub aspect cantitativ și calitativ. Aici facem o paralelă dintre Condul Civil din 1964 care prevedea că contractul de donație este un contract real, în prezent acesta este consensual (doar în cazul promisiunii de a dona art.830 ceea ce reprezintă o novație, promisiunea trebuie să fie în forma autentică), la moment este real și se consideră încheiat din momentul transmiterii bunului.
Problema promesiunii de a da în dar constă în faptul că persoana nu poate fi obligată să execute contractul în cazul în care forma nu a fost respectată. În cazul în care a fost respectată forma autentică a promisiunii, am putea obliga donatorul de a transmite bunul.
Referindu-ne la decesul donatorului, contractul de donație este un act juridic care se încheie inter vivos și produce efecte doar între părțile lui, în timpul vieții acestora. Dispunerea de patrimoniu mortis cauza este posibilă doar prin intermediul testamentului. Pentru a exclude posibilitatea de a evita aplicarea normelor dreptului succesoral și de a scoate (exclude) anumite bunuri din patrimoniul succesoral, legea interzice sub sancțiunea nulității absolute încheierea contractelor de donație care stipulează predarea bunului după moartea donatorului.
O altă novație reprezintă momentul în care persoana avînd intenția de a încheia un contract de donație poate transmite bunul mobil și fără a avea acordul celeilalte persoane de a accepta donația. În acest caz, transmițătorul poate stabili un termen rezonabil, în interiorul cărui cealaltă parte să facă o declarație, prin care să accepte sau să refuze să accepte donația. Termenul fixat de transmițător urmează a fi suficient de lung, pentru ca potențialul donatar să poată face declarația și ca aceasta să ajungă la transmițător. Tăcerea este calificată ca manifestarea de voință de a încheia contractul, astfel încît, nerecepționarea refuzului expres de către transmițător în cadrul termenului stabilit este echivalată cu acceptarea donației.
Norma comentată poartă un caracter dispozitiv, or lasă la discreția transmițătorului posibilitatea stabilirii termenului pentru acceptarea donației. În situațiile cînd bunul mobil este transmis cu intenția de a gratifica, fără acordul celeilalte părți și fără fixarea unui termen pentru acceptare, contractul de donație se va considera încheiat, dacă refuzul expres de acceptare a donației nu va fi recepționat de transmițător în cel mai scurt timp posibil, refuzul de a accepta donația oferă dreptul transmițătorului de a cere restituirea bunului transmis.
Făcînd referire la articolul 836, alin.1,”Rezoluțiunea contractului de donație în cazul stării de nevoie,, constatăm că în loc de conjuncția ”sau,, a fost folosită conjuncția ”și,,. Dacă donatorul, după executarea donației, nu mai este în stare să-și asigure o întreținere corespunzătoare și să-și îndeplinească obligațiile legale de întreținere față de terți, poate cere de la donatar restituirea bunurilor donate pe care acesta le mai posedă”.
Conform art. 833,,Contractul de donație încheiat în timpul unei maladii prezumate a fi letale pentru donator, urmată de însănătoșirea acestuia, poate fi declarat nul la cererea donatorului’’ novație în acest caz este că maladia trebuie să fie prezumată letală, dăcă nu este asemenea prezumție nu poate fi aplicat prezentul articol, de fapt întrebarea apare în ce termen persoana poate să-și ceară bunul înapoi, oare poate fi un teremen general știind că contractul poate fi contestat în termen de 3 ani.
O altă problemă este dacă donatarul trebuie să execute o obligație față de donator art. 834 ,,(1) Părțile pot conveni ca efectele donației să fie condiționate de îndeplinirea unei sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi și de utilitate publică. Va constitui donație numai partea excedentară cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atingere a scopului. (2) Îndeplinirea sarcinii poate fi cerută, în afară de donator, de oricare persoană în al cărei interes este stipulată sarcina. (3) Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina, donatorul poate revoca donația.”
Norma comentată permite părților contractului să condiționeze donația de îndeplinirea unei sarcini sau de realizarea unui scop. În baza unui contract de donație condiționată donatarul se obligă să execute o sarcină sau să contribuie la realizarea unui scop stabilit de către donator. Încheind contractul de donație condiționată, donatarul este ținut să realizeze sarcina/scopul determinat sub pericolul survenirii consecințelor prevăzute de alin.3. Sarcina impusă de donator nu poate fi imposibilă, ilicită și amorală.149 În caz contrar, contractul de donație condiționată va fi lovit de nulitate absolută. Cît privește art. 837 Cod Civil, novația în prezentul articol constitue faptul că donatorul care este in intirziere nu este obligat să plătească dobînda.
Analizînd minuțios sub toate aspectele elementele contractul de donație se impune o examenare a acesteia sub un aspect practic, și anume referindu-ne la Decizia Colegiului civil și de contencios administrative al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.2 ra-1169/2013 din 27.09.2013 prin care contractul de donație a fost declarat nul, fiindcă părțile
__________________________
149- Liviu Stăncilescu, Vasile Nemeș.,”Dreptul contractelor civile și comerciale în reglementarea noului Cod civil”, editura Hamangiu, București, 2013.
contractante de facto au avut înțelegerea despre donarea imobilului în schimbul întreținerii viață a recurentului, ceea ce de fapt întrunește elementele contractului de înstrăinare a imobilului cu condiția întreținerii pe viață.
Referindune la speță, donatorul a depus cerere de chemare în judecată împotriva donatarului cu privire la declararea nulității contractului de donație. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 20 mai 1996 a încheiat fiica sa contractul de înstrăinare a casei de locuit din str. Eminescu. În anul 2004, donatorul a plecat la lucru peste hotarele țării. În iunie 2005 ,donatarul, s-a adresat organului cadastral, unde i s-a comunicat că imobilul aparține cu drept de proprietate donatorului în baza contractului de donație. Reclamantul, consideră, că contractul de donație încheiat la 20 mai 1996 urmează a fi declarat nul, deoarece a fost indus în eroare, între părți fiind de fapt încheiată o convenție de înstrăinare a imobilului cu condiția întreținerii pe viața, confirmare fiind și faptul ca el, continua sa locuiască în casa menționată și că imobilul nu a fost transmis în posesia donatarului.
Reclamantul cere declararea nulă a contractului de donație din 20 mai 1996. Prin hotărîrea Judecătoriei Călărași din 16 decembrie 2005, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2006, apelul declarat de către reclamant a fost respins și menținută hotărîrea primei instanțe.
Donatorul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerînd admiterea recursului, casarea integrală a hotărîrilor judecătorești și emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acțiunii. În motivarea recursului, recurentul a indicat că la judecarea pricinii au fost interpretate și aplicate eronat normele de drept material, iar concluziile instanțelor judecătorești sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.
La 30 mai 2006, parțile au înaintat cerere cu privire la confirmarea tranzacției și încetarea procesului. În ședința instanței de recurs, recurentul nu s-a prezentat, fiind legal citat despre locul, data și ora ședinței de judecată. Reprezentantul recurentului, în ședința de judecată a susținut cererea cu privire la confirmarea tranzacției și încetarea procesului.
Audiind reprezentantul recurentului, studiind materialele dosarului, Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea integrală a hotărîrilor judecătorești și emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acțiunii, iar cererea cu privire la confirmarea tranzacției și încetarea procesului urmează a fi respinsă din următoarele considerente.
În ședința de judecată s-a constatat că prin tranzacția înaintată părțile au stabilit modul de partajare a imobilului și a anexelor, care sunt obiect al litigiului în cauză. Reieșind din condițiile prevăzute de convenție, Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că o asemenea tranzacție încalcă drepturile și interesele legitime ale recurentului prin înrăutățirea condițiilor de trai. Or, în conformitate cu art.60 alin.5, CPC, instanța nu va admite renunțarea reclamantului la acțiune, nici recunoașterea acțiunii de către pîrît, nu va admite tranzacția între părți, dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului.
În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, pronunțînd o nouă hotărîre. În ședința de judecată s-a constatat că la 20 mai 1996 părțile au încheiat contractul de donație a imobilului din str.Emineascu. Totodată, donatorul după perfectarea actelor, a rămas să locuiască în casa donată. În anul 2004 donatarul a plecat la lucru peste hotarele țării împreună cu membrii familiei, în casa rămînînd să locuiască soțul ei, care avea un comportament brutal față de recurent.
Conform art.257 alin.1, Cod civil, în baza contractului de donație o parte (donator) transmite cu titlu gratuit celeilalte părți (donatarului) un bun în proprietate. Totodată, conform alin.2, al normei enunțate, contractul de donație se considera încheiat la momentul transmiterii bunului.
Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată, că în realitate casa de locuit și anexele care sunt obiect al contractului nu au fost transmise în posesia nemijlocită a intimatei donatarului, recurentul continuînd să posede și să folosească bunurile imobile menționate.
În acest context, Colegiul apreciază ca fiind nefondate concluziile instanței de apel și a primei instanțe în privința faptului că intimata împreună cu familia sa a locuit pînă în anul 2004 în același imobil. La judecarea pricinii s-a stabilit ca donatorul este proprietarul a 1/4 din casa de locuit nr.4 din str.Eminescu, în baza hotărîrii Judecătoriei Călărași din 31 martie 1992.
Din explicațiile lui donatorului date la examinarea pricinii, rezultă că părțile contractante au avut înțelegerea că donarea imobilului are loc în schimbul întreținerii pe viață a recurentului, ceea ce de fapt întrunește elementele contractului de înstrăinare a imobilului cu condiția întreținerii pe viață.
În asemenea împrejurări, Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că actul juridic contestat a fost încheiat în baza unei erori ce ține de natura contractului, iar conform art.59 Cod civil, actul juridic încheiat în baza unei erori considerabile poate fi declarat de instanța de judecată nul. Din considerentele menționate, Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral hotărîrea primei instanțe și decizia instanței de apel și de a emite o nouă hotărîre, prin care se admite acțiunea donatorului împotriva donatarului cu privire la declararea nulității contractului de donație.
Este de menționat că decizia Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție este întemeiată și perfect legală, instanța aplicînd corect normele materiale și procedurale, stabilind și elucidînd toate circumstanțele importante, dînd o apreciere probelor administrate în strictă conformitate cu prevederile legale.
Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.2ra-1169/2013 din 26.10.2013 sa constatat că titularul dreptului de preemțiune poate face uz de el în cazul în care persoana obligată încheie cu un terț contract de vînzare-cumpărare. Asupra contractului de donație nu se răsfrînge dreptul de preemțiune.150
_________________________________
150- Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 27.09.2013 Dosarul civil nr. 2ra-1169/2013 Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
Concluzii
Așadar, potrivit analizei efectuate privind contractul de donație ținem să evidențiem momentele-cheie ce constituie problema astăzi în această materie sau deja li s-a dat o soluție corespunzătoare.
Prezenta lucrare și-a propus ca scop analiza științifică a instituției donației cu axarea, în special, pe problemele constituirii ei, referindu-ne la capitolul I unde am încercat sa deducem „originea și trăsăturile esențiale ale contractului de donație” și anume istoricul apariției și dezvoltării acesteia. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă donația în sistemul de drept civil moldovenesc și de importanța acestei instituții.
Analizînd fenomenul studiat, am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de donații este diferit, are tangență cu reglementările altor instituții juridice, și prin urmare are un caracter complex. Acestea și alte momente esențiale au fost tratate în capitolul II “elementele contractului de donație”.
Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind donația în funcție de evoluția legislației naționale și de cele mai progresiste reglementări. În consecință, s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidențiază principalele probleme ce privește donația dar și s-au oferit soluții și recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispozițiilor legale și de perfecționare a cadrului legislativ.
Scopul lucrării a fost efectuarea unei analize teoretice asupra naturii juridice a donației pentru care a trebuit să procedeze, în prealabil, la cercetarea amănunțită a caracterelor și atributelor lui. De asemenea, pentru explicarea originii și naturii juridice a donației, am considerat utilă comparația cu dreptul roman și cu alte sisteme de drept. Cu atît mai mult, că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică, ci și practică.
Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituției donației. Prin prisma acestei lucrări s-a făcut o delimitare exactă și argumentată. Din cele menționate, se relevă faptul că donația, este unul dintre cele mai vechi contracte civile alături de vînzare-cumpărare, a fost creată ca urmare a utilității ei practice. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanța donației și necesitate aplicării corecte a normei acesteia, pentru prevenirea eventualelor litigii sau a interpretărilor eronate.
Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni, avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil, lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum este contractul de donație, elaborarea și completarea legislației cu norme uniforme privind reglementarea donației.
Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituției donației, materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil, la aprofundarea cunoștințelor juridice în domeniu și va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări.
Obietivele propuse au fost atinse și structurate într-o ordine clar elucidată. Așadar, potrivit analizei efectuate privind contractul de donație ținem să evidențiem momentele-cheie, ce constituie problema astăzi în această materie și cărora urmează să fie aplicată o soluție corespunzătoare, avînd și un rol de contribuție problemele cele mai des întîlnite în statistica judiciară, ce nea format o viziune și o trasătură esențială în aplicarea și perceperea normelor acesteia, tratînd în același timp cele mai dese nelegiuiri apărute în legislație, elucidate în capitolul III revocare, nulitate și rezoluțiunea contractului de donație.
Referindu-ne la problemele de ordin interpretativ, în primul rînd aș dori să menționez faptul că în cadrul noțiunii contractului de donație nu se desprinde cu certitudene ce se are în vedere prin „mărirea patrimoniului donatarului", s-ar putea de perceput aici și eliberarea de o obligație patrimonială pe donatar față de sine sau față de o terță persoană, aceastei interpretări, îi găsim soluția în elucidarea problemei abordate anterior.
În al doilea rînd, se poate de atribuit oare donației concomitent caracterul real și cel consensual?, și respectiv, se va putea vorbi oare de existența unor drepturi și obligații în cazul primului caracter sus-enunțat?.
Aici părerile multor autori diferă însă considerăm că deși noțiunea contractului de donație indică asupra caracterului lui consensual, acesta poate fi atît real, cît și consensual.
Contractul de donație este consensual de fiecare dată cînd conține promisiunea de a dona în viitor (art. 830, Cod Civil). În toate celelalte cazuri, contractul de donație are un caracter real, sau se consideră încheiat din momentul transmiterii bunului (art. 828, Cod Civil), de aceea ar fi necesar o elucidare mai exactă de legiuitor, un exemplu care distinge bine aspectele enunțate mai sus, este cuprins în Codul Civil din 1964 (art.257) care ne face să conchidem că acesta face parte din categoria puțin numeroasă a contractelor juridico-civile reale, ceea ce înseamnă că se consideră încheiat din momentul transmiterii bunului.
O altă necesitate de elucidare, care poate apărea în cazul donației cu sarcini, unde valoarea obiectului liberalității este mai mare decît cea a sarcinii. Este absolut necesar ca sarcina într-o donație să fie impusă în mod expres și nu tacit (implicit).
Și în fine, reieșind din specificul contractului de donație și din materialul utilizat, s-a stabilit în ce caz este posibilă, dacă aceasta este posibilă, răspunderea părților, precum și posibilitatea apariției evicțiunii în cazul donațiunii.
De asemenea, în materie de donație art.835, alin. 2, Cod Civil intitulat: "Revocarea donației pentru ingratitudine” pune multe semne de întrebare deoarece, norma din acest articol prevede că donatorul poate revoca bunul donat, cuvîntul poate este aici în opinia noastră echivoc. Nu mai este vorba despre o simplă situație de fapt, ci despre un drept. Utilizînd cuvîntul poate, putem înțelege că donatorul poate și să nu pretindă revocarea bunului ca atare ci numai ca valoare. Sunt de părerea că aici este nevoie de o clarificare a situației, în care legiitorul să vină cu o precizare mai ampla în acest sens.
Credem că la aceste probleme am încercat să le dăm o soluție în lucrarea dată, bazîndu-ne exclusiv pe opiniile reflectate în literatura de specialitate și în baza legislației civile naționale și ale altor state.
Pentru a exclude o aplicare neuniformă a legislației cuprinse în Codul civil, sperăm că va exista și o interpretare legală în această materie, ce ne va permite sa dăm o apreciere corectă și o aplicare exactă a normelor elucidate de legiuitor.
Bibliografie
1. ACTE NORMATIVE
1. Cod civil al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1107-XV din 06.06.2002, publicata în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
2. Codul civil al României adoptat prin Legea nr. 287 la 17 iulie 2009 . În Monitorul Oficial Partea I nr. 505-2011 la 15 07.2011, intrat în vigoare la 01.10.2011.
3. Codul fiscal al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1163-XIII din 24.04.97, publicata în Monitorul Oficial al Republicii Moldova .ed. Spec. din 25.03.2005.
4. Codul familiei al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1316-XIV din 26.10.2000, publicata în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-48 din 26.04.2001.
5. Legea Republicii Moldova "Cu privire la filantropie și sponsorizare "nr 1420- XV din 31.10. 2002 M.O.al R.Moldova N 185-189 din 31.12.2002
6. Codul Funciar a Republicii.Moldova adoptat prin Legea nr. 828 din 25.12.1991, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova ,nr 107 din 04.09.2001.
2. MANUALE ȘI MONOGRAFII ÎN LIMBA ROMÎNĂ
1. Gheorghe Chibac, Sorin Bruma, Oxana Robu, Natalia Chibac, Drept Civil. Contracte și Succesiuni, Chișinău, CEP USM, 2014
2. Gheorghe Chibac, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim, Drept Civil. Contracte și Succesiuni, vol III, ediția a 3, Chișinău, Ed. Cartier, 2010.
3. Dorin Cimil, Eugen Bejenaru, Drept civil: Contracte speciale, Chișinău, Grafema Libris, 2014.
4. Mihai Poalelungi., Svetlana Filincova., Iulia Sîrcu ,,Manualul judecătorului pentru cuze civile, Titlul VI. Particularitățile examinării unor categorii de cauze’’ Ediția a II-a editura Carier Juridic, Chișinău 2013.
5. Stănciulescu Camelia. Manual de drept Civil general. Teste grilă, editura Hamangiu, București, 2009
6. Mihai Poalelungi, Anastasia Pascari. Pregătirea pricinelor civile pentru dezbatirile judiciare, Editura Arc, Chișinău, 2006
7. Golub S. Aspecte privind vînarea lucrului altuia // Revista de drept privat, 2002, nr.1
8. Boca S. Importanța cunoașterii clasificării nulității actului juridic civil pentru soluționarea problemei efectelor nulității. Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale, 2012, nr.2
9. Buruiană M., Efrim O., Eșanu N ,, Donația ‘’ Cartea a III-a , art.827-838, în
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, vol.I, pag. 733-742, Chișinău, editura Tipografia Centrală, 2006
10.Dreptul contractelor civile și comerciale în reglementarea noului Cod civil, Liviu Stăncilescu, Vasile Nemeș, editura Hamangiu, București, 2013.
11. Luca, M.A., "Drept civil.Noțiuni generale despre obligații ,,Contracte civile",Iași, 1994.
12. Revista Dreptul României, Comentrariul teoretic și practic cu privire la textele noului cod civil referitoare la formarea contractelor, Editura Universul Juridic nr.2 / 2013
13.Pop,L., Drept civil Teoria Generală a Obligațiilor,vol I Editura "Chenarea" Iași,1993
14. Dragomir,E., Paliță,R., Drept Civil,Sinteze pentru pregatirea examenului de admitere si difinitivare în profesia de avocat Ed. “ Nomina Lex’’ Bucuresti, 2009
15.Turianu,C.,Curs de drept civil partea speciala,curs selective si teste grila Bucuresti, Ed.” Universiatara” 2007
16. Motica,R., Moțiu,F., Contracte civile,teorie și practica judiciara Bucuresti, Ed”Lumina Lex” 2004
17. Alexandresco,D., "Drept civil român.Contracte",vol.IV, București, 2001.
18. Chirică,D.,"Drept civil. Contracte speciale", București, 1997.
19. Francisc,D., "Tratat de drept civil. Contracte speciale ".București, 1996.
20. Hamangiu,C.Rosetti-Bălănescu,I., Băicoianu,Al.. "Contracte civile", București, 2001.
21. Motica,R. L., Moțiu,F., "Contracte civile speciale. Teorie și practica judiciară ", București, 2000.
22. Mureșan,M., "Contracte civile speciale", vol.II, Cluj-Napoca, 1999.
23. Safta-Romanu,E., "Contracte civile. încheiere, executare, încetare ", Ediția a IlI-a revăzută și adăugită, Iași, 1999.
24. Stoica,V.,"Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile", București, 1997.
25. Toader,C., "Manual de contracte civile speciale", vol I, București, 2000
26. Turianu,C., "Contracte civile speciale. Practica judiciară",București, 2000.
27. Francisc,D.," Tratat de Drept Civil.Contracte speciale ".București 2001
28. Turianu,C., "Curs de drept civil. Contracte speciale ", București, 2000.
29. Zinveliu,I.,"Contracte civile", București, 2001.
30. Iosif R. URS., Smaranta Angheni, Drept Civil V –III, Contracte Civile, Editura Oscar Print, București 2000.
31. Cimil Dorin.”Criteriile de calificare a clauzelor abusive”. Revista Intitutul național de Justiție nr.1 (24) din 2013.
32.Cimil Dorin.”Calificarea raporturilor contractuale”.Studiu monografic. Editura Grafema Libris, Chișinău, 2013.
33. Molcuț E., "Drept roman", București, 1999.
34. Căpățînă O., "Titlul gratuit în actele juridice" Ed.Rosetti, București 2003.
3. MANUALE ȘI MONOGRAFII ÎN LIMBA RUSĂ
35.Бpагинcкий,M.И., Bитpянcкий,B.B., «Дoгoвopнoe пpавo», Книга втopая, Дoгoвopы o пepeдачe имyщecтва, Mocква, 2000.
36. Гpишаeва,C.П., «Гpажданcкoe пpавo», Mocква, 2002.
37. Калпина,A.Г., «Гpажданcкoe пpавo», чаcть втopая, Mocква, 2002.
38.Hoвицкий,И.Б.,Пepeтepcкий,И.C,.»Pимcкoe чаcтнoe пpавo», Mocква,1996.
39.Cадикoв,O.H.,«Гpажданcкoe пpавo Poccии», чаcть втopая: Oбязатeльcтвeннoe пpавo, Кypc лeкций, Mocква, 1997.
40. Cадикoв,O.H.,"Кoмeнтаpии к гpажданcкoмy кoдeкcy’’ PФ Mocква 1998.
41. Гpажданcкoe пpавo, Изданиe тpeтьe, пepepабoтаннoe и дoпoлнeннoe, тoм 2, yчeбник пoд peдакциeй пpoфeccopа дoктopа юpидичecкиx наyк Cepгeeва A.П., дoктopа юpидичecкиx наyк, пpoфeccopа Toлcтoгo.Ю.К. OOO ,,TК Beлби ‘’ г. Mocква, 2005.
42. Пoпoвcкий,И.A., «Иcтopияpимcкoгo пpава», Mocква, 1998.
43. Шepшeнeвич,Г.Ф., "Кypc гpажданcкoгo пpава "Tyла 2001.
44. Чабан,Ю. M.,«Cбopник наибoлee yпoтpeбляeмыx дoгoвopoв», Mocква -Cанкт-Пeтepбypг, 2002.
45. Mакoвcкий,A. Л., "Даpeниe" Гpажданcкий кoдeкc Poccиcкoй Фeдepации, Кoмeнтаpии, чаcть втopая Mocква. 1996.
46. К. Toкаpeва, Пpавoвыe пocлeдcтвия cyщecтвeннoгo наpyшeниe дoгoвopа Hp. 5/2008
47. Кoммeнтаpии: Meна, Дoгoвop даpeния, Peнта издатeльcтвo БEК, Mocква, 2003
4. PRACTICA JUDICIARĂ
48. Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 04 februarie 2015 /Dosarul civil nr. 2r–92/15, Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
49. Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 04 decembrie 2014 /Dosarul civil nr. 2r–944/13, Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
50. Hotărîrea Judecătoriei Centru,mun.Chisinau din 26 ianuarie 2011// Dosarul civil nr.2ra-151/11 Arhiva Judecatoriei Centru,mun Chisinău
51. Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 27.09.2013 Dosarul civil nr.2ra-1169/2013 Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
52. Romania, Curtea de Apel Galați, Secția civilă din 12 martie 2011/Decizia civilă nr.169/2, Arhiva Curtii de Apel Galați.
Bibliografie
1. ACTE NORMATIVE
1. Cod civil al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1107-XV din 06.06.2002, publicata în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
2. Codul civil al României adoptat prin Legea nr. 287 la 17 iulie 2009 . În Monitorul Oficial Partea I nr. 505-2011 la 15 07.2011, intrat în vigoare la 01.10.2011.
3. Codul fiscal al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1163-XIII din 24.04.97, publicata în Monitorul Oficial al Republicii Moldova .ed. Spec. din 25.03.2005.
4. Codul familiei al Republicii Moldova adoptat prin Legea nr. 1316-XIV din 26.10.2000, publicata în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-48 din 26.04.2001.
5. Legea Republicii Moldova "Cu privire la filantropie și sponsorizare "nr 1420- XV din 31.10. 2002 M.O.al R.Moldova N 185-189 din 31.12.2002
6. Codul Funciar a Republicii.Moldova adoptat prin Legea nr. 828 din 25.12.1991, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova ,nr 107 din 04.09.2001.
2. MANUALE ȘI MONOGRAFII ÎN LIMBA ROMÎNĂ
1. Gheorghe Chibac, Sorin Bruma, Oxana Robu, Natalia Chibac, Drept Civil. Contracte și Succesiuni, Chișinău, CEP USM, 2014
2. Gheorghe Chibac, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim, Drept Civil. Contracte și Succesiuni, vol III, ediția a 3, Chișinău, Ed. Cartier, 2010.
3. Dorin Cimil, Eugen Bejenaru, Drept civil: Contracte speciale, Chișinău, Grafema Libris, 2014.
4. Mihai Poalelungi., Svetlana Filincova., Iulia Sîrcu ,,Manualul judecătorului pentru cuze civile, Titlul VI. Particularitățile examinării unor categorii de cauze’’ Ediția a II-a editura Carier Juridic, Chișinău 2013.
5. Stănciulescu Camelia. Manual de drept Civil general. Teste grilă, editura Hamangiu, București, 2009
6. Mihai Poalelungi, Anastasia Pascari. Pregătirea pricinelor civile pentru dezbatirile judiciare, Editura Arc, Chișinău, 2006
7. Golub S. Aspecte privind vînarea lucrului altuia // Revista de drept privat, 2002, nr.1
8. Boca S. Importanța cunoașterii clasificării nulității actului juridic civil pentru soluționarea problemei efectelor nulității. Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale, 2012, nr.2
9. Buruiană M., Efrim O., Eșanu N ,, Donația ‘’ Cartea a III-a , art.827-838, în
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova, vol.I, pag. 733-742, Chișinău, editura Tipografia Centrală, 2006
10.Dreptul contractelor civile și comerciale în reglementarea noului Cod civil, Liviu Stăncilescu, Vasile Nemeș, editura Hamangiu, București, 2013.
11. Luca, M.A., "Drept civil.Noțiuni generale despre obligații ,,Contracte civile",Iași, 1994.
12. Revista Dreptul României, Comentrariul teoretic și practic cu privire la textele noului cod civil referitoare la formarea contractelor, Editura Universul Juridic nr.2 / 2013
13.Pop,L., Drept civil Teoria Generală a Obligațiilor,vol I Editura "Chenarea" Iași,1993
14. Dragomir,E., Paliță,R., Drept Civil,Sinteze pentru pregatirea examenului de admitere si difinitivare în profesia de avocat Ed. “ Nomina Lex’’ Bucuresti, 2009
15.Turianu,C.,Curs de drept civil partea speciala,curs selective si teste grila Bucuresti, Ed.” Universiatara” 2007
16. Motica,R., Moțiu,F., Contracte civile,teorie și practica judiciara Bucuresti, Ed”Lumina Lex” 2004
17. Alexandresco,D., "Drept civil român.Contracte",vol.IV, București, 2001.
18. Chirică,D.,"Drept civil. Contracte speciale", București, 1997.
19. Francisc,D., "Tratat de drept civil. Contracte speciale ".București, 1996.
20. Hamangiu,C.Rosetti-Bălănescu,I., Băicoianu,Al.. "Contracte civile", București, 2001.
21. Motica,R. L., Moțiu,F., "Contracte civile speciale. Teorie și practica judiciară ", București, 2000.
22. Mureșan,M., "Contracte civile speciale", vol.II, Cluj-Napoca, 1999.
23. Safta-Romanu,E., "Contracte civile. încheiere, executare, încetare ", Ediția a IlI-a revăzută și adăugită, Iași, 1999.
24. Stoica,V.,"Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile", București, 1997.
25. Toader,C., "Manual de contracte civile speciale", vol I, București, 2000
26. Turianu,C., "Contracte civile speciale. Practica judiciară",București, 2000.
27. Francisc,D.," Tratat de Drept Civil.Contracte speciale ".București 2001
28. Turianu,C., "Curs de drept civil. Contracte speciale ", București, 2000.
29. Zinveliu,I.,"Contracte civile", București, 2001.
30. Iosif R. URS., Smaranta Angheni, Drept Civil V –III, Contracte Civile, Editura Oscar Print, București 2000.
31. Cimil Dorin.”Criteriile de calificare a clauzelor abusive”. Revista Intitutul național de Justiție nr.1 (24) din 2013.
32.Cimil Dorin.”Calificarea raporturilor contractuale”.Studiu monografic. Editura Grafema Libris, Chișinău, 2013.
33. Molcuț E., "Drept roman", București, 1999.
34. Căpățînă O., "Titlul gratuit în actele juridice" Ed.Rosetti, București 2003.
3. MANUALE ȘI MONOGRAFII ÎN LIMBA RUSĂ
35.Бpагинcкий,M.И., Bитpянcкий,B.B., «Дoгoвopнoe пpавo», Книга втopая, Дoгoвopы o пepeдачe имyщecтва, Mocква, 2000.
36. Гpишаeва,C.П., «Гpажданcкoe пpавo», Mocква, 2002.
37. Калпина,A.Г., «Гpажданcкoe пpавo», чаcть втopая, Mocква, 2002.
38.Hoвицкий,И.Б.,Пepeтepcкий,И.C,.»Pимcкoe чаcтнoe пpавo», Mocква,1996.
39.Cадикoв,O.H.,«Гpажданcкoe пpавo Poccии», чаcть втopая: Oбязатeльcтвeннoe пpавo, Кypc лeкций, Mocква, 1997.
40. Cадикoв,O.H.,"Кoмeнтаpии к гpажданcкoмy кoдeкcy’’ PФ Mocква 1998.
41. Гpажданcкoe пpавo, Изданиe тpeтьe, пepepабoтаннoe и дoпoлнeннoe, тoм 2, yчeбник пoд peдакциeй пpoфeccopа дoктopа юpидичecкиx наyк Cepгeeва A.П., дoктopа юpидичecкиx наyк, пpoфeccopа Toлcтoгo.Ю.К. OOO ,,TК Beлби ‘’ г. Mocква, 2005.
42. Пoпoвcкий,И.A., «Иcтopияpимcкoгo пpава», Mocква, 1998.
43. Шepшeнeвич,Г.Ф., "Кypc гpажданcкoгo пpава "Tyла 2001.
44. Чабан,Ю. M.,«Cбopник наибoлee yпoтpeбляeмыx дoгoвopoв», Mocква -Cанкт-Пeтepбypг, 2002.
45. Mакoвcкий,A. Л., "Даpeниe" Гpажданcкий кoдeкc Poccиcкoй Фeдepации, Кoмeнтаpии, чаcть втopая Mocква. 1996.
46. К. Toкаpeва, Пpавoвыe пocлeдcтвия cyщecтвeннoгo наpyшeниe дoгoвopа Hp. 5/2008
47. Кoммeнтаpии: Meна, Дoгoвop даpeния, Peнта издатeльcтвo БEК, Mocква, 2003
4. PRACTICA JUDICIARĂ
48. Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 04 februarie 2015 /Dosarul civil nr. 2r–92/15, Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
49. Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 04 decembrie 2014 /Dosarul civil nr. 2r–944/13, Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
50. Hotărîrea Judecătoriei Centru,mun.Chisinau din 26 ianuarie 2011// Dosarul civil nr.2ra-151/11 Arhiva Judecatoriei Centru,mun Chisinău
51. Deciziea Colegiul civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău, din 27.09.2013 Dosarul civil nr.2ra-1169/2013 Arhiva Curții Supreme de Justiție, mun. Chișinău.
52. Romania, Curtea de Apel Galați, Secția civilă din 12 martie 2011/Decizia civilă nr.169/2, Arhiva Curtii de Apel Galați.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Lista abrevierilor (ID: 127454)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.