Lipsa Libertatii Mass Mediei In Rusia

Mediile și comunicațiile – sunt un sistem complex de surse de mesaje și beneficiarii acestora, interconectate între ele prin diferite canale de fluxuri de informații. Mass-media include televiziune, radio, internet, presă și periodice. Rolul mass-media este de a disemina în mod sistematic informații politice în rândul populației pentru a aproba valorile spirituale ale companiei sau grupurilor sale de guvernământ, oferind impact ideologic, cultural și politic asupra beneficiarilor. Datorită revoluției științifice și tehnologice, mass-media a intrat literalmente în fiecare casă, având un impact practic permanent asupra membrilor oricărei comunități. Datorită importanței și influenței, mass-media a fost mult timp definită ca "a patra putere" în societate, după legislativă, executivă și judecătorească. „Nevoia de jurnaliști a apărut în societate o dată cu dezvoltarea instituțiilor politice, care se numesc «democratice» și au fost folosiți pentru a se asigura că membrii societății au fost de acord asupra uneia sau alteia puteri, legal constituită prin alegeri.”

Motivația alegerii temei

Pornim de la faptul că principiul libertății de exprimare presupune posibilitatea fiecărui cetățean de a obține informații obiective din mass-media și de asemenea de a fi familiarizat cu diverse puncte de vedere pentru a putea alege în mod liber pe care dintre ele le va considera adevărate. Din aceasta putem concluziona că o declarație legală a libertății de exprimare nu este suficientă, avem nevoie de mai mult decât atât pentru că aceasta să fie pusă în aplicare. În cazul în care Constituția garantează această libertate însă, pentru majoritatea cetățenilor sunt disponibile doar instituțiile care oferă informații pro-guvernamentale, libertatea de exprimare este transformată în ficțiune.

Despre etica jurnaliștilor, despre drepturile și obligațiile acestora, despre eșecuri sau distorsionări de adevăruri s-a vorbit de nenumărate ori, în nenumărate articole, publicații, emisiuni TV și altele. Însă puțin s-a vorbit despre riscurile pe care și le asumă un jurnalist, mă refer la adevărații jurnaliști și cu atât mai mult la cei independenți și încă și mai puțin despre adevărurile care au costat viața. Libertatea jurnaliștilor din Rusia mereu a fost un subiect sensibil, din câteva motive plauzibile după părerea mea:

Puțini au fost cei care au avut curajul să vorbească și să aducă dovezi despre adevăratele condiții în care sunt nevoiți să acționeze jurnaliștii independenți .

Cei care vorbeau despre aceasta dispăreau fără urmă, erau amenințați sau suspendați.

Nu pot spune oamenilor adevărul integral despre restricționarea libertății de exprimare, deoarece asta îi poate costa propria viață.

Și, deoarece Rusia este o mare putere iar numărați au fost cei care au dorit să-și asume riscul de a se ridica împotriva ei.

Acesta a fost motivul de bază pentru care am ales să dezbat și să aduc un plus de informații despre libertatea mass-mediei în Rusia, pe lângă faptul că în limba română s-a scris foarte putin despre adevărul din spatele „adevărului”. Cei ce au abordat mai fregvent acest subiect au fost americanii sau unii jurnaliști din Rusia care se aflau în opoziție. Nu putem ignora consumatorii de informații, deoarece fără ei însăși libertatea de exprimare și de transmitere a informațiilor ar fi lipsită de sens. De aceea, studiul pe această temă este important, fiind nevoie și avizul experților,deoarece publicul larg adesea nu posedă informații despre această problemă.

Pe lângă acestea a mai contribuit și dorința proprie de a privi evoluția de-a lungul timpului, răsturnările istorice, cum au influențat personalitățăle de la conducerea statului, ce reguli au fost incluse și care au fost cei care au fost considerați „dușmanii” Rusiei lui Putin.

Fundamentul teoretic

Una dintre principalele sloganuri ale mișcării democratice din Rusia în anii perestroikăi și a reformelor ulterioare a fost chemarea societății la libertatea presei. Cu toate acestea, zece ani mai târziu, cuvintele "libertatea presei", "transparență" și "pluralismul de opinii" sună ca anacronisme din era reformelor lui Gorbaciov. Studiul mass-mediei moderne arată că principalul motiv pentru dezvoltarea denaturată a mass-mediei ruse, a devenit un impact extraordinar asupra politicii de informare din partea forțelor politice și în primul rând a actualului guvern.

Problema libertății presei în Rusia include atât capacitatea de administrare a mass-mediei pentru a efectua politici independente cât și capacitatea jurnaliștilor de a accesa surse de informare fără presiuni exterioare. Media din Rusia include televiziunea, posturile de radio, periodicele precum și media online, care conform Federației Ruse pot fi de stat sau proprietate privată.

Conform sondajelor realizate de către cei de la fom.ru (graficul 1), „majoritatea rușilor în anul 2000, au fost de părerea că libertatea de exprimare există, iar jumătate dintre ei cred că libertatea de exprimare este prea mare. Aproximativ o treime din ruși (31%) au fost siguri în 2001, că libertatea de exprimare există, dar este limitată. Doar 12% consideră că nu există libertate de exprimare, în general.”

Potrivit Centrului Levada, numărul de ruși care cred că „autoritățile ruse sunt un atac la libertatea de exprimare și încalcă independența mass-mediei”, „în 2000 a fost de 30%, în 2005 a scăzut la 27%, iar în 2007 a scăzut la 26%.” În același timp, numărul de ruși care cred că „autoritățile ruse nu amenință libertatea de exprimare și nu aduce influență asupra mass-mediei independente” a crescut din anul 2000 cu „3 la suta atingând 49% (2005).” (Graficul 2).

Acesta este adevărul? Patriotismul? Sau, unica părere care este prezentată și în care fără a avea optiuni de a alege, sunt obligați să creadă?

Graficul 1: Unii spun că autoritățile intenționează să restrângă libertatea de exprimare. Alții spun că autoritățile nu intenționează să limiteze libertatea de exprimare. Rezultatele opiniilor cetățenilor ruși.

Graficul 2: Rezultatele obținute în urma sondajelor făcute de către cei de la Centrul Levada

Norme constituționale și tratate internaționale

Libertatea de exprimare și de opinie sunt unul din fundamentele civile și democratice care sunt menționate în documente internaționale și rusești inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și Constituția Federației Ruse.

În conformitate cu articolul 29 din Constituția Federației Ruse:

„1.Oricărei persoane îi este garantată libertatea de gândire și exprimare.

2. Este interzisă propaganda sau incitarea la ură și dușmănie socială, rasială, națională sau religioasă. Este interzisă propaganda socială, rasială, etnică, religioasă sau lingvistică.

3. Nimeni nu poate fi silit să-și exprime opiniile și convingerile sale sau să le respingă.

4. Orice persoană are dreptul de a căuta, de a primi, transmite, produce și difuza informații prin orice mijloace legale. Lista informațiilor ce constituie secrete de stat se stabilește prin lege federală.

5. Libertatea mass-media. Cenzura este interzisă.”

Rusia a ratificat Convenția Europeană din 1998 privind drepturile omului ce prevede dreptul la libertatea de exprimare (articolul 10) și restricțiile sale admisibile:

„1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare.

Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Responsabilitatea pentru restricția ilegală a libertății de exprimare

Codul Penal al Federației Ruse prevede răspunderea pentru refuzul de a oferi cetățenilor informații „se pedepsește cu o amendă de până la două sute de mii de ruble sau în raport cu salariul sau alte venituri pentru o perioadă de optsprezece luni, sau prin privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau să se angajeze în anumite activități pe un termen de la doi la cinci ani.” și pentru împiedicarea activităților profesionale legitime ale jurnaliștilor „se pedepsește cu o amendă de până la optzeci de mii de ruble sau salariul sau alte venituri pentru o perioadă de până la șase luni, sau prin fapte obligatorii pentru o perioadă de până la 360 de ore, sau muncă corecțională de până la un an.”

De asemenea, violența împotriva unui jurnalist sau rudele sale, sau deteriorarea sau distrugerea bunurilor acestuia, precum și amenințarea cu astfel de violență „se pedepseste cu munca în folosul comunității de până la cinci ani, sau închisoare de până la șase ani, cu descalificarea de a ocupa anumite funcții sau să se angajeze în anumite activități pentru o perioadă de până la trei ani sau pentru o perioadă nelimitată.”

Potrivit raitingului din anul 2005 al organizației Freedom House cu privire la libertatea presei Rusia a fost declarată, țară complet lipsită de libertate, clasându-se pe locul 158 din 194 de țări. După părerea organizației „autoritățile ruse folosesc presiune juridică și economică, inclusiv amenințări cu violența fizică pentru a preveni apariția unor mijloace de informare critice asupra unor subiecte deosebit de piperate, cum ar fi, de exemplu, conflictul din Cecenia ." Conform datelor organizațiri non-guvernamentale, "Reporteri fără frontiere", "Libertatea presei în lume", „Rusia s-a clasat pe locul 144-lea din 169 țări incluse în lista.” Mai rău decât aceasta sunt doar Turkmenistan, Coreea de Nord, Belarus și unele tări africane. La 18 iunie 2007 la conferința anuală de jurnaliști din Hamburg, președintele rus Vladimir Putin, unicul șef al statului care a participat timp de șapte ani consecutivi la această conferință, a fost premiat cu antipremiul „pentru distrugerea jurnalismului independent”. În 2001 Putin s-a clasat pe locul 22 din lista de 30 „ cei mai înverșunați dușmani ai presei” iar în anul 2010 acesta a fost numit „prigonitor al libertății de exprimare”. În afară de președintele Rusiei, în lista dușmanilor presei libere s-a m-ai clasat și președintele Republicii Cecenia, Ramzan Kadirov. Președintele Putin și presa rusă au redus la tacere aceste evaluări rușinoase.

Întrebări de cercetare și ipoteze

Cum sunt limitate activitățile jurnaliștilor?

Din ce cauză nu se permite divulgarea informațiilor?

Care sunt consecințele cauzate de limitarea libertății de exprimare în Rusia?

Ipoteza studiului constă în următoarea

Elementele libertății de exprimare garantate de Constituție și de legile Federației Ruse în practică sunt limitate într-o oarecare măsură.

Situația libertății de exprimare diferă de la o regiune la alta a Federației Ruse și depinde de politica autorităților regionale.

Istoria libertății mass-mediei în Rusia

În anul 1804, împăratul Alexandru I a semnat un nou regulament în ceea ce privește cenzura, care prevedea că aceasta este inclusă „nu pentru a limita libertatea de a gândi și a scrie însă doar pentru a adopta măsuri împotriva abuzurilor”. Era subliniat faptul că cuvintele care au două sensuri trebuie interpretate în avantajul sensului pe care l-a urmărit scriitorul. Restricții mai vizibile privind libertatea presei au avut loc în anul 1855-1861, în timpul domniei împăratului Alexandru al II-lea. Aceasta a atins în special, publicațiile universităților, care au fost exceptate de la cenzura de departament. În 1917 revoluția din februarie a eliminat inițial cenzura, însă urmând să fie restaurată în august, după încercarea de rebeliune condusă de L.G. Kornilova.

Libertatea mass-mediei în URSS

Restricțiile privind libertatea de exprimare în URSS au avut în primul rând un caracter ideologic. Principalele obiective ale cenzurii au fost: propaganda anti-sovietică, secrete economice și militare, informații despre starea lucrurilor din țară, (catastrofe, problemele economice, conflicte etnice, fenomene sociale negative, statisticile referitoare la sinucidere și așa mai departe), precum și orice altă informație care putea cauza aluzii nedorite.

Cenzura mai rigidă a fost introdusă la scurt timp după preluarea puterei în Rusia de către bolșevici. La 27 octombrie (9 noiembrie) 1917, a fost lansat "Decretul privind tiparul" (Fig.1), conform căruia „din octombrie 1917 până în iunie 1918 au fost închise sau au încetat să existe mai mult de 470 de ziare ale opoziției.” Toată capacitatea de imprimare, stocurile de hârtie și filmurile fotografice au fost naționalizate.

Fig.1 „Decretul privind tiparul” din 27 octombrie (9 noiembrie) 1917.

Apoi, cenzura a fost consolidată și centralizată. În anul 1922 a fost creată Direcția Generală pentru protecția secretului de stat în presă (Glavlit), în scopul de a „uni toate tipurile de cenzură din lucrările tipărite”. „Formal Glavlit se supunea Comisariatului, iar din 1946 – Consiliului de Miniștri al URSS, dar în realitate cenzura întotdeauna a fost controlată de către autoritățile Partidului Comunist.” Arlen Blum a numit perioada dintre ani 1930-1953 „epoca de teroare totală”. „A fost efectuat un atac masiv fiind distruse cărțile ideologice considerate «dăunătoare», iar în 1926 în bibliotecile mari, unde se afla literatură, au fost introduse slujbe de securitate, care ofereau acces la aceasta doar cu permisiune specială.”

După moartea lui Stalin, a existat o ușoară slăbire generală a cenzurii (așa-numitul "dezghețul lui Hrușciov"), însă mai târziu în jurul anilor 1964-1966, interdicțiile s-au intensificat din nou. Cenzura epocii de stagnare a devenit din nou o parte integrantă a mașinii de propagandă sovietică, acum având în mare măsură funcția de protecție. Atenția era concentrată, în special, pe posturile de radio externe care aveau unde de difuzare și în URSS.

O îmbunătățire radicală a libertății de exprimare a avut loc la începutul anului 1986 la Congresul al XXVII-lea al PCUS, Mihail Gorbaciov a anunțat că "prioritar pentru noi este problema de extindere a publicității. Aceasta este o problemă politică. Fără publicitate nu poate exista o democrație, creativitatea politică a maselor și participarea acestora la management.”

Sovietul Suprem al URSS a adoptat la 12 iunie 1990 legea "Cu privire la presă și alte medii de informare", în care era menționat că "cenzura mass-mediei este interzisă”.

Libertatea mass-mediei în anii 1990

După căderea Partidului Comunist și colapsul URSS-ului, la începutul perioadei 1991-1993, în timpul președinției lui Boris Elțîn, nivelul de libertate al presei a rămas la nivelul la care era în timpul perioadei 1990-1991.

În data de 10 iulie 1992 postul de radio "Mayak" a raportat că conducerea RTR a interzis difuzarea programul „Момент истины” (Momentul Adevărului) în care scriitori celebri, actori, artiști și politicieni, experți din diferite domenii, discută teme de actualitate pentru Rusia, autorul căruia este Andrei Karaulov pe motiv că "mărturisirea fostului vice-presedinte nu-i interesează pe telespectatori."

În martie 1993 programa „600 secunde”, nu a fost difuzată. În loc de complotul tradițional anti-prezidențial a fost prezentat un raportaj în sprijinul lui Elțin ce a avut loc în Piața Palatului. Programul nu a fost difuzat la ordinul directorului Serviciului Federal de Televiziune, Bella Kurkova. Personalul programului a declarat că înainte cu o oră de începerea difuzării, studioul a fost blocat de către poliție. Personalul, de asemenea a făcut o declarație împotriva lui Elțin, spunând că „aceasta discreditează complet ordinele dumneavoastră, în special decretul de libertate al mass-mediei”. După dizolvarea Congresului Deputații Poporului și al Sovietului Suprem al Rusiei din toamna anului 1993 programul a fost închis de către autorități.

Din 25 decembrie 1993 au fost suspendate sau supuse limitărilor de cenzură programele „Человек недели” (Omul săptămânii), „Красный квадрат” (Pătratul roșu), „Времечко” (Timpușorul), precum și alte programe care au adus critică la adresa lui Elțin. Fostul purtător de cuvânt al lui Elțin, Paul Voschanov, a declarat „acest regim nu are nevoie de o presă liberă”.

În timpul accelerației parlamentului condus de Elțîn în toamna anului 1993 au fost închise cel puțin zece ziare din Moscova, iar timp de două zile a fost introdusă cenzura prealabilă altor publicații cărora le era ordonat să-și prezinte materialele pentru a fi testate de către guvern înainte de publicare. De asemenea, până la jumătatea anului 1996 opoziția a pierdut aproape în totalitate accesul la televiziune.

Pe 14 februarie a anului 1996 conform ordinului președintelui Boris Elțîn a fost demisionat din functie președintele RTR-ului Oleg Popțov, care a condus postul de televiziune din anul 1990. Elțîn a explicat decizia, prin faptul că programele din acest post de televiziune conțineau ”o mulțime de puncte negre”. Popțov a anunțat că, „decizia președintelui este legată de alegeri și este unul dintre pașii pentru actualizarea echipei sale.” Președintele RTR-ului a fost numit Edward Sagalaev. Pe 3 februarie al anului 1997 câțiva dintre managerii majori al RTR-ului au publicat în ” Новой Газете” (Noul Ziar) o scrisoare deschisă ”TV-magazin: vindem programa pentru ziua de mâine”, în care se vorbea despre degradarea televiziunii din punct de vedere financiar, creativ și al cadrelor.

În anul 2007 publicistul Konstantin Krîlov, a spus „În timpul conducerii lui Elțîn, cenzura și propaganda nu au acționat mai rău, chiar mult mai bine. Pur și simplu au fost transferate temporar în sectorul privat.”

Libertatea presei în anii 2000

Potrivit raportului anual din 2006 al organizației internaționale „Репортёры без границ” (Reporteri fara Frontiere), violența (în special, asasinarea jurnaliștilor Annei Politkovskaya și Paul Khlebnikov), este o amenințare majoră la adresa libertății de exprimare în Rusia. Potrivit organizației, chiar dacă violența nu vine din partea autorităților, aceasta are totuși o parte din responsabilitate. Unele ziare independente au fost nevoite să stopeze activitatea, ca urmare a impunerii de amenzi pe care le-au primit (prin hotărâri judecătorești), în timp ce altele au fost supuse la presiuni, să înceteze discutarea problemelor care sunt importante pentru imaginea autorităților. „Violența în creștere și controlul total obligă jurnaliștii să aplice autocenzura. […] Reglementarea legislației mass-media din Rusia se află sub standardele europene.”

„Conform comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor în timpul președinției lui Vladimir Putin au fost omorâți 13 jurnaliști și nici un criminal nu a fost tras la răspundere în niciunul dintre cazuri.” Nu este cunoscut numărul exact al jurnaliștilor uciși în Rusia de la căderea URSS-ului. Uniunea Jurnaliștilor din Rusia și Fundația Glasnost au lansat date care arată că „între anii 1993-2007 în Rusia au fost uciși 214 jurnaliști.”. Analistul Federației Internaționale a Jurnaliștilor, Djon Kroufut a scris că „în perioada 1994-2009 în Rusia au fost uciși 150 de jurnaliști.”

Până la sfârșitul anului 2003 au avut loc următoarele evenimente care au avut la bază lupta pentru libertatea mass-mediei:

aprilie-mai 2001 – naționalizarea NTV-ului;

decembrie 2001 – condamnarea jurnalistului și ecologistului Grigori Pasko pentru spionaj;

2002 – lichidarea canalului TV 6;

mai 2002 – încercare de a închide „Novaya Gazeta” (Noul ziar);

iunie 2002 – închiderea ziarului „ Лимонки” (Limonki);

iunie 2002 – închiderea ziarului „Общей газеты” (Ziarul general);

noiembrie 2002 – au avut loc perchiziționări în redacția ziarul „Версия” (Versia);

februarie 2003 – închiderea ziarului „Новых Известий” ( Noile Știri) ;

februarie 2003 – re-naționalizarea NTV-ului;

mai-iunie 2003 – modificări ale legii ce privește mass-media;

iunie 2003 – închiderea canalului TBC;

septembrie-decembrie 2003 – înaintea alegerilor a crescut cenzura pe televizor;

februarie 2006 – închidere „Генеральной линии” (Linia generală);

martie 2011 ˗ confiscarea „Единой Россией” (Rusia Unită) de către revista „РФ сегодня”" (Federația Rusă astăzi).

Mass media în prezent

În 2014 președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a semnat o lege care limitează participarea cetățenilor străini sau a celor cu dublă cetățenie în mass media rusă. Aceștia nu vor mai putea fi fondatori ai mass mediei din Rusia iar cota acționarilor străini nu va fi mai mare de 20%. Astfel, legea „cu privire la mass media” s-a schimbat, proiectul de lege fiind aprobat de către Consiliul Federației pe 1 octombrie 2014. Noile norme vor fi puse în vigoare de pe 1 ianuarie 2016. Anterior străinii puteau să dețină până la 50% din acțiuni iar legea nu interzicea deținerea de tipare și ediții online de către aceștia. S-a introdus responsabilitatea pentru calomnie, după doar opt luni în care aceasta a fost scoasă de către fostul președinte Medvedev. În Codul Penal s-au făcut modificări, cu privire la răspunderea penală pentru plasfemie; a fost introdusă o lege federală care interzice „propaganda relațiilor sexuale netradiționale în rândul minorilor”; a introdus o serie de restricții, menite să înăsprească controlul de stat asupra internetului.

Pe lângă toate legile cu privire la libertatea de exprimare, unele dintre acestea conțin restricții care la prima vedere par nesemnificative. Îngrijorări prezintă cuprinsul legilor din art. 13, alin. 3 care prevede „dreptul de a respinge cererea solicitantului de înregistrare, în cazul în care autoritățile de înmatriculare cred că noul conținut ar putea fi contrar legii (de exemplu, că va cauza conflicte de clasă sau etnice).” Chiar și acei factori care par evidenți, pot deveni ulterior neclari și pot duce la abuzuri asupra dreptului de a deveni utilizator. Pericol prezintă și legile cu privire la terorism și extremism. Formulările acestora sunt atât de largi și abstracte încât pot avea mai multe interpretări, față de mass-media care pot fi îngrădite spre publicarea articolelor care prezintă interes public semnificativ, sau autoritățile care astfel pot să aducă la tăcere avizele diferitor oponenți politici, motivând acestea ca fiind extremiste.

Astăzi, sistemul de organizare al mass mediei nu permite independența acestora. În Rusia există trei forme de organizare a instituțiilor media. Prima, mass media dependentă de stat. Tematica și orientarea acestora cu privire la lucruri și evenimente sunt dictate de către reprezentanți ai guvernului. Jurnalistul are minimul de putere pentru a-și spune punctul de vedere, contrar față de cel impus. Pe piața mass mediei tipărite, structurile guvernamentale dețin circa 20% din tiparele federale și 80% din publicații regionale. Pe piața de televiziune, la începutul anului 2000 se numărau 100 de canale de stat si 150 non-guvernamentale. A doua formă, mass mediile dependente de capitalul privat. Dacă societatea și întreprinderile de afaceri ar fi suficient de puternice și cel mai important să nu depindă de controlul guvernului, atunci ar exista posibilitatea ca mass media să devină un instrument de combatere a corupției oficiale, sau a altor probleme cu care se confruntă Rusia. O formă care ar părea ideală ar fi, mass-mediile independente și care se auto-finanțează. Astfel ar exista mecanismul mass-mediilor publice, care ar corespunde intereselor cititorilor și ar avea venit din deducerile de cheltuieli. Însă, pe piață cel mai mare obiectiv este profitul și creșterea venitului, iar o astfel de formă la nivelul în care se află Rusia ar fi practic imposibil. Chiar dacă ar părea ideal, aceasta ar fi o piedică pentru conducerea statului.

Libertatea de exprimare

Pe internet

Internetul a devenit o parte integrantă a vieții culturale, sociale și politice. Orice persoană are dreptul de a participa la societatea informațională, astfel statul are obligația de a garanta accesul cetățenilor la internet. Acesta a fost mult timp un sprijin de pluralism și o platformă gratuită pentru opiniile critice. În Federația Rusă există „listă de informații interzise” care sunt intreținute de către agenții guvernamentale. Parlamentul a adoptat în grabă o serie de legi care stabilesc controlul de stat și asupra internetului. Accesul la diferite site-uri poate fi blocat dacă conținutul acestuia este considrat interzis.

De pe data de 1 noiembrie 2012 s-a început un registru care conține site-uri interzise a căror conținut nu este permis pe teritoriul Federației Ruse. Publicații tipărite, piese, filme sau alte lucrări pot fi interzise prin decizia instanței în cazul în care acestea se dovedesc a fi extremiste (incitarea la ură religioasă, socială, națională, rasială etc.) sau cele ce au conținut pornografic.

Din iulie 2007 în Federația Rusă este publicată la fiecare șase luni „Lista Federală a materialelor extremiste.” Aceasta este recunoscută de către tribunal și include publicații, albume de muzică și filme.

Legea „Cu privire la Informații, Tehnologii Informaționale și protecția informațiilor", a fost adoptată în decembrie 2013, cu un minim de supraveghere publică sau dezbatere în parlament și a fost aprobată pe 1 februarie 2014. Legea oferă procuraturii autoritatea de a bloca accesul la site-uri prin dispoziții directe, în cazul în care acestea, în opinia sa, conduc la revolte, activități extremiste sau întâlniri publice neautorizate. Statul s-a folosit de această putere în termen de o lună de la aprobarea legii când a fost blocat accesul la resursele mai multor rețele populare. Printre acestea s-au numărat trei portaluri de știri, cunoscute pentru raportajele politice critice: Grani.ru, Ej.ru (Jurnalul săptămânal) și Kasparov.ru. Procuratura a declarat rapoartajele acestora spontane și prin urmare, „ilegale” și a decis că materialele „conțin incitare la activități ilegale și manifestări publice organizate care ar încălca ordinea publică " .

În martie 2014 platforma online de știri Lenta.ru a publicat un interviu cu liderul drepturilor naționaliștilor ucraineni, care a devenit cunoscut în timpul Euromaidanului. Roskomnadzor (agenția publică, responsabilă de supravegherea mass-mediei) a emis un advertisment despre faptul că interviul conținea incitare la ură etnică și acesta a fost șters de pe site. În câteva ore, proprietarul a înlocuit redactorul șef al Lenta.ru, în ciuda obiecțiilor din partea editorilor și jurnaliștilor.

Blogosfera

Înainte ca Rusia să declanșeze agresiuni împotriva Ucrainei, pentru a se răzbuna pe pro-europeni, pro-occidentali și pro-democrați, aceasta a pornit un război intern împotriva propriei democrații. În ultimii 15 ani în Rusia s-au extins legile care îngrădesc libertatea de exprimare și libertatea mediilor. S-au introdus legi care interzic utilizarea înjurăturilor, întreținerea unui blog personal care nu este întregistrat de autorități. Bloggerii sunt obligați să se înregistreze dacă au mai mult de 3000 de utilizatori pe zi, iar dacă încalcă această lege sunt pedepsiți cu 10000 de euro.

În iulie 2008 Curtea Basmanîm de la Moscova a luat prima decizie din instanță din Federația Rusă care obliga un blogger să plătească altuia bani pentru insultă. Un alt caz penal care a dus la condamnarea unei bloggerițe a avut loc la 7 iunie 2008 în Republica Komi din vestul Rusiei. Pe 22 iunie 2009 la Moscova a fost deschis un dosar penal pentru incitare la ură etnică împotriva unei tinere de 21 de ani care era autoarea blogului „Manual pentru teroare stradală”. În aceeași lună utilizatorului platformei LiveJournal, Dmitri Kirilina a fost deschis un dosar penal conform alin. 1 din art. 280 din Codul Penal al Federației Ruse (incitarea la activități extremiste), pentru că în anul 2006 acesta ar fi încurajat vizitatorii paginii sale întru răsturnarea sistemului politic existent precum și că ar fi vorbit cu lipsă de respect la adresa sistemului de conducere. Pe data de 6 octombrie Kirilina a fost găsit vinovat și a fost condamnat la un an cu suspendare. În 2009 în Ufa, un oraș din Rusia au fost arestați patru membri ai LiveJournal, Nikolay Shvets, Serghei Orlov, Konstantin Nesterov și Igor Kuchumov. „Aceștia au fost acuzați de «chemări publice la activitate extremistă, precum și pentru că au făcut parte dintr-o cumunitate extremistă și pentru incitare la ură etnică», le-a fost deschis dosar penal conform articolelor 280, 282, si 212 din Codul Penal al Federației Ruse. Arestații au citat pe blogurile lor din cartea «Război împotriva ticăloșilor», recunoscută drept extremistă, în care se critică dur conducerea Republicii Bașchiria și președintele acesteia, Murtaza Rahimov.”

Pe 4 decembrie 2009 în Saratov a fost arestat Ivan Peregorodiev, student al Universității de Stat la medicină, în vârstă de 22 de ani. Acesta a fost învinuit de terorism conform art. 207 din Codul Penal. Drept motiv pentru a deschide un dosar penal a servit un raport al acestuia de pe blogul personal care ar fi stârnit panică în oraș. În postare acesta spunea că există pericolul unei epidemii de ciumă pneumonică și orașul Saratov ar urma să fie dezinfectat. „Colaboratorii organelor de drept nu s-au lăsat deranjati de faptul că cu o jumătate de oră înainte de informațiile oferite de Peregorodiev cu privire la dezinfectie acestea au fost publicate pe portalul online „Родной город” (Orașul natal).” Acesta este primul caz din Rusia în care un blogger a fost arestat, deoarece a citat știri de un site de pe internet.

Televiziune

În iulie 2004 a fost închisă programa „Красная Стрела” (Săgeata Roșie), ce se rula pe postul de televiziune NTV, pe motiv că producția programei necesita costuri prea mari. Pe 9 iulie al aceluiași an a fost difuzat pentru ultima dată talk show-ul social politic „Свобода слова” (Libertatea de exprimare), deoarece ar fi devenit un forum unde se făcea schimb de opinii și ar fi influențat negativ populația, deoarece încetase să mai fie o reflectare obiectivă a problemelor care se întâmplau în societate.

Filme

La începutul lunii ianuarie 2008 a devenit cunoscut faptul că în Rusia nu va avea loc ecranizarea filmului „Războiul lui Charlie Wilson”. Potrivit BBC, drepturile de ecranizare au fost cumpărate de către Universal Pictures International (UPI) Rusia. „Șeful departamentului de film UPI, Vlad Efraim a explicat jurnaliștilor că filmul a fost interzis din cauza unor «anumite imagini» , în care Uniunea Sovietică nu a fost pusă în cea mai bună lumină.”

Desigur, în Rusia de astăzi există multe ziare, reviste foarte diferite, uneori opuse orientării politice însă tirajul acestora este foarte mic. Ne rămâne doar radio și în special televiziunea. Televiziunea este cea mai ieftină sursă media și „cea mai populară”. Cu toate acestea aici ar trebui remarcat faptul că televiziunea nu poate fi independentă, astfel aceasta este deținută de grupuri financiare și economice mari sau de către stat. În țările occidentale de exemplu, legislația garantează timp de emisie pentru fiecare partid parlamentar în proporționalitate cu mărimea fracțiunilor lor. În cazul nostru acest lucru semnifică că 30% din timpul alocat pentru emisiunile politice din cadrul televiziunilor ruse ar trebui dedicat partidelor de stânga , 7% – partidului „Yabloko” și altele. Astfel, atâta timp cât un anumit partid politic are mai multă influență asupra telespectatorilor aceștia nu vor mai citi ziare de opoziție – iar în cele din urmă ele rămân doar niște opinii liberale. Deci avem un guvern care jură supunere la idealuri politice și un televizor ascultător și complet controlat iar pe de altă parte circulația slabă a ziarelor și a revistelor care prezintă poziția opusă (față de cea de la televizor) și un popor care spune că „cel puțin acum avem libertate de exprimare nu ca pe vremea «Uniunii Sovietice»”.

Jurnaliști omorâți în Rusia

Acest paragraf cuprinde date cronologice a jurnaliștilor și editorilor de ziare care au fost victime ale crimelor, războaielor, atentatelor și altele începând cu anul 1993. Cele mai întâlnite cazuri au fost acțiuni militare, accidente sau catastrofe aviatice, acte de terorism, dispăruți fără urmă sau necunoștință de cauză, aici mă refer la crime, sinucideri sau alte situații.

Înformații despre jurnaliștii omorâți sunt colectate de către „Fond zashitî glasnosti” și Centrul pentru Jurnalism în Situații Extreme, Uniunea Jurnaliștilor din Rusia, care monitorizează mass-media din anul 1991. De asemenea a devenit disponibilă pe internet baza de date a tuturor informațiilor colectate și analizate de către observatori ruși, a jurnaliștilor dispăruți sau omorâți, începând cu anul 1993 (http://journalists-in-russia.org/rjournalists ). Conținutul bazei de date se actualizează și se extinde în mod constant.

Orice listă a jurnaliștilor uciși a clasat Rusia fiind țara cu cele mai multe decese din rândul jurnaliștilor. Unul dintre aceste motive este războiul din Cecenia unde au decedat un număr mare de jurnaliști atât din Rusia cât și din alte țări. Însă restul au murit pe timp de pace. Cele mai multe atacuri au avut loc asupra reporterilor, corespondenților și editorilor. Cei mai mulți se consideră că au fost uciși directori ai posturilor de radio și televiziune și cele mai multe dintre acestea au avut legătură cu interese comerciale. În cazurile de împușcături cei mai vulnerabili sunt fotografii și operatorii, un exemplu fiind atacul armat din Cauzazul de Nord ce a avut loc în 1993.

Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor a numit Rusia „a treia țară din lume după pericolul pentru jurnaliști”, după numărul de decese din anul 1991, pe acesta o întrece doar Algeria până în anul 1996 și Irak începând cu anul 2003. Conform situației din 2001, unele situații în care au fost uciși jurnaliști au rămas nepedepsite.

Crimele violente ale jurnaliștilor a început în perioada lui Elțîn (1991-1999) și a continuat în timpul domniei lui Putin (din 31 decembrie 1999 până în prezent), perioadă în care a fost la conducerea statului și Dmitri Medvedev. Tabelul prezintă statistica pe care am facut-o conform datelor celor de la „Fond zashitî glasnosti” și „Centrul pentru Jurnalism în Situații Extreme” (http://journalists-in-russia.org/rjournalists/index/date:1993). Conține numărul oamenilor media care au murit din diverse cauze începând cu anul 1993 până în anul 2013. (Anexa 1) a fost culeasă din aceeași bază de date și conține o listă detaliată a victimelor ce au luptat pentru libertatea de a se exprima și a spune adevărul.

În pofida diverselor cauze dintre care toți acești jurnaliști și-au pierdut viața, ei au în comun un lucru, fiecare dintre ei au abordat subiecte sensibile care privesc puterea, de la guvern la oameni de afacere, de la militari și ofițeri ai legii la membri ai grupurilor criminale.

Ziua comemorării

Data de 15 decembrie a fost desemnată drept ziua de comemorare a jurnaliștilor omorâți. Această dată a fost stabilită în anul 1991 de către Uniunea Jurnaliștilor în Rusia. Prima dată rudele și colegii jurnaliștilor omoriți s-au adunat pentru ai comemora pe cei care și-au dat viața pentru libertatea de exprimare în data de 11 decembrie 1991. Această zi a fost stabilită pentru a reaminti contribuția la societate pe care o aduc jurnaliștii, a căror profesie rămâne a fi una dintre cele mai periculoase, atât pe timp de pace cât și pe timp de război.

Pe plan internațional ziua jurnaliștilor se comemorează pe 3 mai, de Ziua Mondială a Libertății Presei. În fiecare an pe 8 septembrie, în multe țări din întreaga lume, în memoria celebrului jurnalist ceh, Iulius Fucik, care a murit în timpul celui de-al doilea război mondial, se celebrează Ziua Internațională a Solidaritiții Jurnaliștilor. În această zi peste tot în lume sunt organizate conferințe, convenții, care reunesc jurnaliști din diferite țări. La aceste conferințe, jurnaliștii nu doar împărtășesc experiențele, dar primesc, de asemenea, premii pentru munca lor care deseori se dovedește a fi periculoasă pentru propria viață.

Cazul Annei Ștefanovna Politkovskaia

Anna Ștefanova Politkovskaia (А́нна Степа́новна Политко́вская), a fost născută la 30 august 1958 și a decedat în data de 7 octombrie 2006 în urma unei asasinări la comandă. A fost jurnalist și scriitoare din Rusia. Activistă pentru drepturile omului, cunoscută pentru poziția ei critică față de Al doilea Război din Cecenia și față de regimul instaurat de către președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Autoare a cărții „Rusia lui Putin: Viața într-o democrație în cădere”.

Anna Politkovskaia s-a născut sub numele Anna Mezepa în New York. Aceasta a absolvit facultatea de jurnalism de la Moscova apoi a lucrat editor și reporter pentru cotidianul „Izvestia” (1982-1993) și asistent al redactorului-șef pentru „Obshchaya Gazeta”. Din 1994 până în anul decesului aceasta a lucrat și pentru varianta on-line a ziarului bisăptămânal „Novaia Gazeta”. Politkovskaia s-a angajat în mai multe acțiuni de apărare a victimelor războaielor din Cecenia. A scris 1999 articole despre condițiile de acolo, acestea fiind mai apoi transformate în numeroase cărți. Cititorii ruși aveau acces la investigațiile acesteia prin intermediul „Novaia Gazeta”, un ziar rusesc cunoscut pentru fregventele critici ce acopereau sistemul politic din Rusia și problemele sociale.

În numeroase articole critice a războiului din Cecenia și regimul pro-rus instaurat acolo, Politkovskaia a descris presupuse abuzuri comise de forțele militare ruse, rebelii ceceni, conducerea lui Ahmat Kadîrov și fiul acestuia Ramzan Kadîrov, care era susținută de Moscova.

În anul 2005 când a participat la o conferință referitoare la libertatea presei din Viena, organizată de către Reporters Without Borders, jurnalista a declarat că „Oamenii uneori plătesc cu viața lor pentru că spun cu voce tare ceea ce cred ei. De fapt, cineva se poate alege cu moartea pentru ca mi-a dat mie informații. Eu nu sunt singura în pericol. Am exemple care dovedesc aceasta.” De multe ori aceasta a fost amenințată ca urmare a muncii sale, inclusiv hărțuită și executată după ce a fost arestată de militarii din Cecenia. La începutul anului 2001 în timp ce făcea investigații în Cecenia, Politkovskaia a fost reținută, interogată, bătută și umilită de către trupele rusești „tinerii ofițeri m-au torturat, lovind locurile mele inflamate. Aceștia s-au uitat printre pozele copiilor mei, dându-se cu părerea ce le-ar plăcea să le facă. Acest lucru a continuat timp de aproximativ trei ore.” Aceasta a fost executată, apoi otrăvită cu o cană de ceai iar înregistrările ei audio au fost confiscate.

În 2001, Politkovskaia s-a refugiat mai multe luni în Vienna, primind mai multe e-mailuri în care a fost amenințată de un ofițer de poliție, Serghei Lapin, pe care Anna îl acuzase de comiterea unor atrocități asupra civililor și care dorea să se răzbune. Mai apoi, Lapin a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

În septembrie 2004 Politkovskaia a luat zborul către Rostov-on-Don, pentru a negocia eliberarea celor peste o mie de persoane luate ostatici la o școală din Beslan (Osetia de Nord). „Imediat după ce au aterizat în Rpstov-on-Don, Politkovskaia s-a simțit rău și a fost transportată la un spital local, unde doctorii au depistat că aceasta a fost otrăvită.”

În 2004 Anna Politkovskaia i-a luat un interviu lui Ramzan Kadirov, pe atunci prim-ministrului Ceceniei. Unul dintre asistenții lui i-a zis „Cineva ar fi trebuit să te împuște încă în Moscova, chiar pe stradă, așa cum în Moscova voastră se împușcă.” Ramzam a repetat după el „Tu ești un dușman. Să fii împușcată…”.

Politkovskaia a fost găsită moartă în liftul blocului în care locuia în centrul Moscovei în ziua de 7 octombrie 2006, ziua de naștere a lui Vladimir Putin. Aceasta a fost împușcată de două ori în piept, o dată într-un umăr și o dată în cap. Poliția a găsit un pistol Makarov și patru gloanțe lângă cadavrul acesteia.

Potrivit detectivilor, un ofițer superior al departamentului de poliție a primit o comandă pentru uciderea jurnalistei de la o anumită persoană și a angajat pentru aceasta trei frați Makhmudov. Fiind la acel moment șef al biroului, Dmitri Pavliuchenko a instruit subordonații săi să monitorizeze activitatea jurnalistei pentru a afla rutele acestea și orele activităților sale de zi cu zi. Apoi a cumpărat arme, a elaborat un plan și a împărțit rolurile complicilor în pregătirea și săvârșirea crimei. În decembrie 2012 Pavliuchenko a fost găsit vinovat și condamnat la 11 ani de închisoare într-o colonie penală de înaltă securitate.

„Judecătorul, Pavel Mayokin a fost sigur că a fost un omor la comandă, plătit cu 150.000$ de «o persoană necunoscută»”. În iunie 2014 cinci bărbați au fost condamnați pentru uciderea Annei Politkovskaia, dintre care trei sunt frați dintr-o familie originară din Cecenia. „Detenție pe viață a primit organizatorul crimei, Lom-Ali Gaitukaev și ucigașul Rustam Mahmudov, 20 ani – încă un organizator, Serghei Hadjikurbanov, ce-i care au urmărit-o pe Politkovskaia, Djabrail și Ibrahim Mahmudov – 14 și respectiv 12 ani.” Totuși cel care a dat comandă de crimă încă este necunoscut iar investigațiile încă continuă.

În anul 2008, regizorul elvețian Eric Bergkraut a realizat un documentar despre viața și moartea Annei Politkovskaia, „Scrisoare către Anna”. Peste trei ani, în 2011, regizorul rus Marina Goldovskaya a făcut documentarul „A Bitter Taste of Freedom”. Titlul se referă la un documentar anterior acestuia „A Taste of freedom” care cuprinde viața în Rusia, realitatea post-sovietică și despre familia Politkovski. „A Bitter Taste of Freedom” a fost prezentat la al 27-lea Festival Internațional de Film de la Varșovia unde a câștigat premiul „Cel mai bun documentar de lung metraj”. În sinopsisul filmului se spune "Era curajoasă, era îndrăzneață și era frumoasă. În încercarea sa neînfricată pentru a descoperi faradelegile statului rus, Anna Politkovskaya a inspirat venerație în unele și teamă în nenumărate altele. Un jurnalist de investigație pentru „Novaia Gazeta”, ea a fost singurul purtător de cuvânt pentru victimele guvernului lui Putin. Vocea ei a fost singură, dar a răsunat suficient de tare pentru ca întreaga țară să audă. A fost prea tare. La vârsta de 48 de ani a fost asasinată pentru simplu fapt că își facea munca. Un documentar despre curajul spiritului uman.”

Cazul Annei Politkovskaia a fost recunoscut la nivel internațional și a adus indignare în întreaga lume. Rusia a atras din nou atenția ca fiind o țară deosebit de periculoasă pentru jurnaliști.

Anexa 1

1993-1996

1993

14 aprilie – Dmitri Krikoryants, corespondent al ziarului „Экспресс-Хроника” (Cronica Express). Ucis de atacatori necunoscuți în apartamentul său din Groznîi, în noaptea de 14 aprilie 15. Crimă.

05 iunie – Serghei Timofeev, un angajat al „Четвёртого канала Останкино”(al patrulea canal Ostankino), împușcat în drum spre magazin.

În timpul „Loviturii de stat din octombrie” din Moscova în urma schimburilor de focuri ce au avut loc.

(3 octombrie 1993), în fața centrului de televiziune „Ostankino”

Rory Peck, operatorul televiziunii ARD (Germania).

Ivan Skopan, cameraman al TF1 Franța.

Igor Yu Belozyorov, editor al 4-lea canal „Ostankino”.

Serghei Krasilnikov, inginer video al canalului de televiziune „Ostankino”, a fost ucis la locul de muncă în cadrul clădirea televiziunii „Ostankino” din Moscova. Crimă.

Vladimir A. Drobyshev, corespondent al revistei „Человек и природа” (Omul si Natura). Atac de cord.

4 octombrie 1993. Lângă clădirea Consiliului Suprem.

Sidelnikov Alexandru, director și cameraman al studio-ului de film „Lennauchfilm” (Sankt Petersburg).

Smirnov Alexander, un corespondent al ziarului „Молодежный курьер” (Curierul tineretului) Moscova.

29 noiembrie – Elena Tkachev, în vârstă de 26 de ani, redactor al ziarului „Kubanskii Curier”. A fost ucisă într-o explozie puternică din redacție. Act de terorism.

09 decembrie – Marina Iskanderova, corespondent al televiziunii „Nadym”. Ucisă în apartamentul său din Nadym. Crimă.

1994

01 februarie – Serghei Dubov, Director „New Time”. Moscova. Ucidere la comandă.

26 aprilie – Andrew Aidzerdzis, editor și membru al Dumei de Stat. Ucidere la comandă.

15 iunie – Yuri Soltys, editor al "Interfax". Moscova. Crimă

17 iulie – Elena Roshchina, redactor al ziarului pentru copii „Сами о себе” (Despre ei). Crimă. Autorii condamnați în anul 2000.

17 octombrie – Dmitri Kholodov, jurnalist al ziarului „Moskovski Komsomolets”. Crimă. Presupusul ucigaș îndreptățit de două ori, în 2002 și 2004.

26 noiembrie – Guzuev Hussein, director STRC. Cecenia. Schimb de focuri.

14 decembrie – Gilani Charigov, jurnalist al televiziunii private „Marsho”. Cecenia. Schimb de focuri.

22 decembrie – Cynthia Elbaum, fotojurnalist „Timpul”. Groznîi, Cecenia. Schimb de focuri.

30 decembrie – Vladimir Anisimov, jurnalist independent. Moscova. Crimă.

31 decembrie – Bilal Akhmadov, operatorul televiziunii private „Marsho”. Cecenia. Schimb de focuri.

1995

01 ianuarie – Vladimir Zhitarenko, corespondent al ziarului „Красная звезда” (Steaua Roșie). Cecenia. Schimb de focuri.

10 ianuarie – Piste Jochen, corespondent al revistei germane „Stern”. Cecenia. Schimb de focuri.

14 ianuarie – Valentine Janus, operator de televiziune. Cecenia. Împușcat de lunetist.

17 februarie – Vyacheslav Rudnev, jurnalist independent. Crimă.

01 martie – Vlad Listev, prezentator de televiziune, primul director general al ORT. Împușcat la parterul apartamentului său din Moscova. Ucidere la comandă.

04 martie – Maxim Shabalin. Răpit și ucis de militanți ceceni.

16 martie – Alex Hropov, director al postului de radio „Vox”. Moscova. Crimă.

06 iunie – Alexander Konovalenko jurnalist al ziarului „Krestianskaia Gazeta” Volgograd. Crimă. Vinovatul a fost condamnat în 1998.

25 iulie – Andrei Shumak Jr., „St. Petersburg Times”. Cecenia. Dispărut.

10 decembrie – Jaroslav Zvaltsev, director financiar în vârstă de 26 de ani. Ucidere la comandă.

26 decembrie – Vadim Alferov, un jurnalist, „Сегодняшная газета” (Ziarul de azi). Krasnoyarsk. Crimă.

1996

25 ianuarie – Oleg Slabynko, producător și fondator al proglamului „Момент истины” (Momentul adevărului). Ucis în propriul apartament. Ucidere la comandă.

26 februarie – Felix Soloviov, fotograf, membru al consiliului editorial al "Aeroflot". Moscova. Crimă.

9 Mai – Nina Efimova, jurnalist al ziarului „Возрождение” (Renașterea). Cecenia. Crimă.

11 august – Ramzan Hajiyev, corespondent al ORT. Cecenia. Schimb de focuri.

27 septembrie – Anatoli Tyutinkov, director adjunct al ziarului „Вечерний Петербург” (Petersburgul de Seară). Sankt Petersburg. Tipul de incident nu a fost confirmat.

29 octombrie – Lion Bogomolov, redactorul-șef al "Kaluga Vecerneea" [43]. Incidentul nu a fost confirmat.

10 noiembrie – Marina Gorelova, corespondent „Отечество” (Patria), și Yuri Shmakov, consultant. Atac terorist. Moscova. Autorii au fost condamnați.

07 decembrie – Anatoli Belousov, redactor adjunct „Красной звезды” (Steaua Roșie). Moscova. Crimă.

1997-1999

20 ianuarie – Alex Yeldash. Khabarovsk. Crimă.. Inculpatul a fost condamnat.

12 februarie – Vyacheslav Zvonarev. Kursk. Crimă.

25 februarie – Vadim Biryukov. Moscova. Crimă.

23 martie – Vladimir Aliyev. Caucazul de Nord. Crimă.

30 martie – Nikolai Mozolin. Crimă.

10 mai – Alexander Korkin. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

19 octombrie – Lydia Lazarenko. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

1998

02 februarie – Ivan Fediunin, redactor politic al ziarului „Брянские известия” (Știri Briansk). Crimă.

06 aprilie – Lear Lobach. Regiunea Tomsk. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

20 mai – Igor Myasnikov. Regiune Ivanovo. Crimă.

07 iunie – Larisa Yudina, redactor-sef „Sovetskaya Kalmâkia Sevodnia". Ucidere la comandă. Făptuitorii au fost condamnați în 1999.

24 august – Anatoli Levin-Utkin, redactor adjunct. Sankt Petersburg. Crimă.

27 august – Mirbaba Seyidov. Regiunea Kaliningrad. Crimă.

28 august – Vladimir Ustinov. Ivanovo. Crimă. Inculpatul condamnat.

29 august – Victor Shamro. Sankt Petersburg. Crimă.

1999

19 februarie – Gennady Bodrov. Kursk. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

04 martie – Andrei Polyakov. Crimă.

30 iunie – Vadim Rudenko. Kaluga. Crimă.

30 august – Liubovi Loboda. Regiunea Novosibirsk. Crimă organizată. Ucigașul și complicii au fost condamnați.

27 septembrie – Christopher Rees. Moscova. Crimă.

20 octombrie – Supyan Ependiyev, jurnalist al ziarului „Groznenskii Rabocik”. Cecenia. Schimb de focuri.

29 octombrie – Shamil Giga, operatorul și Ramzan Mezhidov, corespondentul TVC. Cecenia. Schimb de focuri.

Michael Stepanov, operator de sunet NTV. Schimb de focuri.

2000

10 februarie – Lyudmila Zaman. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

20 februarie – Vladimir Yatsina. Răpit și ucis în Cecenia. Crimă.

22 martie – Louise Arzhieva. Cecenia. Schimb de focuri.

01 mai – Boris Gashev. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

16 iulie – Igor Domnikov, „Novaya Gazeta”. Moscova. A fost bătut cu ciocanul, a murit două luni mai târziu. Crimă. Făptuitorul a fost condamnat.

21 septembrie – Iskandar Khatloni, Radio „Свобода” (Libertatea). Moscova. Crimă.

20 octombrie – George Gharibyan. Operator "TV PARK". Crimă.

20 noiembrie – Paul Asaulchenko. Moscova. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

28 noiembrie – Buzunare Nikolai, membru al Uniunii Jurnaliștilor din Rusia. Crimă.

23 decembrie – Valery Kondakov. Crimă.

2001

01 februarie – Edward Burmagin. Crimă.

24 februarie – Leonid Grigoriev. Crimă.

31 martie – Oleg Dolgantsev. Crimă.

17 mai – Vladimir Kirsanov, redactor-șef, a dispărut pe 17 mai, 2001. Barrow. Crimă.

19 septembrie – Edward Markiewicz, 29 ani. Ucidere la comandă.

05 noiembrie – Elina Voronov. Crimă.

16 noiembrie – Oleg Vedenin. Crimă

21 noiembrie – Alexander Babaykin. Crimă.

12 decembrie – Boris Mityurev. Crimă.

14 decembrie – Serghei Kalinowski. Crimă.

2002

04 martie – Konstantin Pogodin. Nijnîi Novgorod. Crimă.

31 martie – Valerii Batuev, „Moscovskie Novasti”. Moscova. Crimă.

01 aprilie – Serghei Kalinowski, „Moskovski Komsomolets”. Smolensk. Crimă.

29 aprilie – Valerii Ivanov, fondatorul și redactorul-șef „Тоliattinskoe obozrenie”.Samara. Ucidere la comandă.

25 iunie – Oleg Sedinko. Vladivostok, Primorsky Krai. Ucidere la comandă.

21 iulie – Mary Lisichkina. Regiunea Leningrad. Crimă.

18 august – Nikolai Vasilev. Chuvashia. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

20 septembrie – Igor Salikov. Penza. Ucidere la comandă.

26 septembrie – Scott Roderick, angajat al televiziunii britanice „Frontline TV”. Ingușetia. Schimb de focuri.

02 octombrie – Elena Popova. Novosibirsk. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

2003-2005

2003

04 ianuarie – Vladimir Suhomlin. Moscova. Ucidere la comandă. Vinovatul a fost condamnat.

11 ianuarie – Yuri Tishkov. Moscova. Crimă.

03 iulie – Yuri Shchekochikhin, redactor adjunct „Novaya Gazeta”, deputat „Iabloko” din Duma de Stat Sa stins din viata in Spitalul Clinic Central, ar fi fost otrăvit. Moscova. Crimă.

18 iulie – Alikhan Guliyev. Moscova. Crimă.

10 august – Martin Kraus. Dagestan. Crimă

25 decembrie – Peter Babenco. Regiunea Voronezh. Crimă.

2004

23 martie – Farid Urazbaev, operator al companiei de radiodifuziune "Vladivostok". Incidentul nu este confirmat.

9 Mai – Adlan Khasanov, reporter pentru „Reiters”. Cecenia. Atac terorist.

01 iulie – Maxim Maximov, corespondent al revistei „Город” (Orașul). Sankt Petersburg. Crimă.

09 iulie – Paul Khlebnikov, redactor-șef al revistei „Forbes”, ediție rusă. Moscova. Crimă. Presupușii autori au fost eliberați.

17 iulie – Pail Peloyan, editor „Armeanskii pereulok”. Moscova. Crimă.

24 august – Svetlana Shishkin, revista „Город” (Orașul). Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

24 august – Oleg Belozerov. Zborul de la Moscova la Volgograd. Atac terorist.

2005

23 mai – Paul Makeev, reporter de televiziune pentru TNT-puls. Incidentul nu este confirmat.

28 iulie – Magomed Varisov. Daghestan. Crimă.

31 august – Alexander din Sankt Petersburg, reporter pentru „Радио Балтика” (Radio Baltica), Sankt Petersburg. Crimă.

04 noiembrie – Kira Lezhneva, reporter „Kamenskii rabocii”. Regiunea Sverdlovsk. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

2006-2008

26 februarie – Ilia Zimin, corespondent NTV. Ucis în Moscova.

14 mai – Oleg Barabyshkin. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

23 mai – Viacheslav Akatov, corespondent TVC. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

08 august – Alexander Petrov, redactor-șef „Право на выбор” (dreptul de a alege). Omsk. Crimă. Inculpatul a fost condamnat

07 octombrie – Anna Politkovskaya, activist pentru drepturile omului și cronicar pentru „Novaya Gazeta”. Moscova. Ucidere la comandă. Presupușii asasini au fost condamnați.

28 decembrie – Vadim Kuznetsov, redactorul-șef „Мир и дом” (Pace și casă). Saint-Petersburg. Ucis.

2007

14 ianuarie – Yuri Shebalkin jurnalist. Regiunea Kaliningrad. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

02 martie – Ivan Safronov, jurnalist al ziarul „Kommersant”. A fost găsit mort la Moscova pe data de 2 martie.

15 martie – Leonid Etkind. Crimă. Autorii au fost condamnați.

08 februarie – Elena Shestakov. Sankt Petersburg. Crimă. Inculpatul a fost condamnat.

21 martie – Ilias Shurpayev, corespondent pentru „Первого канала” (Primul canal). Ucis la Moscova în timpul unui jaf. Vinovații au primit 21 ani de închisoare.

21 martie – Haji Abashilov, director al Oficiului Daghestan RTR. Mahacikala. Crima, împușcat în mașină

31 august – Magomed Yevloyev, drepturile omului, proprietarul site-ului Ingushetiya.Ru. Nazran. A murit de la o rană prin împușcare în cap după ce a fost reținut de poliție. Murder. Inculpat condamnat [F].

02 septembrie – Telman Alishayev, televiziune "TV Chirkei." Mahacikala. Crima, împușcat în mașină.

2009-2010

2009

04 ianuarie – Shafig Amrakhov, editor al agenției de știri RIA. A murit în Murmansk. Crimă.

04 ianuarie – Vladislav Zakharchuk ziarului „Arsenievskie vesti”, Vladivostok. A murit într-un incendiu la birou. Incidentul nu este confirmat.

19 ianuarie – Anastasia Baburova, jurnalist "Novaia Gazeta". Ucis în Moscova la 19 ianuarie 2009 împreună cu Stanislav Markelov. Crimă.

29 iunie – Viacheslav Yaroshenko, redactor-șef „Коррупция и преступность” (Corupție și crimă). A fost bătut de atacatori necunoscuți și a murit. Incidentul nu este confirmat.

15 iulie – Natalia Estemirova, jurnalist și activist a drepturilor omului. Crimă.

16 noiembrie – Olga Kotovskaya. S-a stins din viata la 16 noiembrie 2009, ca urmare a unei căderi de la etajul 14. Incidentul nu este confirmat.

2010

20 ianuarie – Konstantin Popov a condus serviciul de presă al filialei Tomsk al campaniei Yukos, iar mai târziu a lucrat ca redactor al „Эксперт-Сибирь” (Expert-Siberia). A murit la 20 ianuarie 2010 în Tomsk, la două săptămâni după ce a fost bătut. Crimă.

18 martie – Maxim Zuev a fost găsit asasinat în apartamentul care îl închiria în Kaliningrad. Crimă.

25 iunie – Dmitri Okkert, jurnalist al canalului „Expert-TV”. Moscova. A fost ucis cu brutalitate în apartamentul său. Acesta a fost înjunghiat de aproximativ 30 de ori. Crimă.

26 august – Daian Shakirov. Jurnalist în vârstă de 21 de ani, a fost găsit spânzurat în cazarma unității militare în care a slujit și în care făcea o investigație jurnalistică despre decesele suspecte a unor militari.

2011-2012

2011

14 ianuarie – Catherine Silin, Moscova. Crimă.

16 ianuarie – Roman Nikiforov, redactor. Moscova. Înjunghiat mortal.

9 Mai – Yahia Magomedov, editor al „Ac-Salam”. Împușcat. Crimă.

22 Iunie – Anatolii Bitcov, redactor-sef al canalului de televiziune „Kolîma Plus”. Magadan. Înjunghiat mortal. Crimă.

2012

20 aprilie – Ramadan Novruzaliev, blogger, contabil șef al Agenției Naționale de Informații (RIA) "Daghestan". Crimă.

07 iulie – Alexander Hodzinskii. Irkutsk. Crimă.

5 decembrie – Kazbek Gekiev, corespondent și gazdă „Вести” (Noutățile). A fost împușcat. Crimă.

2013-2014

2014

31 iulie – Timur Kuashev – activist pentru drepturile omului și corespondent pentru revista "Dosh". A fost găsit mort. Circumstanțele decesului încă se anchetează.