Linus Eusebiu Toșa Studiul variabilității fenotipice la gorun din mai multe populații [304207]
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
SPECIALIZAREA: SILVICULTURĂ
PROIECT DE DIPLOMĂ
STUDIUL VARIABILITĂȚII FENOTIPICE LA GORUN DIN MAI MULTE POPULAȚII
Absolvent: [anonimizat]:
CLUJ-NAPOCA
2016
CUPRINS
REZUMAT……………………………………………………………………………………………………………………..5
ABSTRACT…………………………………………………………………………………………………………………….6
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………7
CAPITOLUL I PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFEȚELOR CU VEGETAȚIE FORESTIERĂ……………………………………………………………………………..………8
PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFEȚELOR ÎMPĂDURITE LA NIVEL GLOBAL………………………………………………………………………………………………………………………8
PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFEȚELOR ÎMPĂDURITE LA NIVEL EUROPEAN………………………………………………………………………………………………………………..11
PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFEȚELOR ÎMPĂDURITE LA NIVEL NAȚIONAL…………………………………………………………………………………………………………………14
SITUAȚIA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRI ȘI REÎMPĂDURIRI EFECTUATE ÎN ROMÂNIA………………………………………………………………………………………………………………….16
CAPITOLUL II REZERVAȚII DE SEMINȚE……………………………………………..…….26
2.1. DEFINIȚIE …………………………………………………………………………………………………………….26
2.2. MATERIALUL DE BAZĂ FOLOSIT PENTRU OBȚINEREA MATERIALELOR FORESTIERE ÎN SCOPUL UTILIZĂRII LOR PENTRU REPRODUCERE ȘI COMERCIALIZARE……………………………………………………………………………………………………..26
2.3. CONSTITUIREA ARBORETELOR REZZERVAȚII DE SEMINȚE…………………………….27
2.4. CATEGORII DE ARBORETE SURSE DE SEMINȚE………………………………………………..27
2.5. LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE A REZERVAȚIILOR DE SEMINȚE…………………………………29
2.5.1. Rărirea arboretului…………………………………………………………………………………………………29
2.5.2. Lucrări agrotehnice………………………………………………………………………………………………..29
2.5.3. Extragerea subarboretului……………………………………………………………………………………….29
2.5.4. Aplicarea lucrărilor de îngrijire a rezervațiilor de semințe în România…………………………30
2.6. ALEGEREA SEMINCERILOR…………………………………………………………………………………31
2.6.1. Criterii generale de alegere a semincerilor………………………………………………………………..31
2.6.2. Criterii speciale de alegere a semincerilor de gorun……………………………………………………32
2.7. ASPECTE LEGATE DE FRUCTIFICAȚIA GORUNULUI……………………………………….32
CAPITOLUL III PREZENTAREA CADRULUI DE CERCETARE……………………………………34
3.1.PREZENTAREA DENDROLOGICĂ A SPECIEI QUERCUS PETRAEA……………………….34
3.1.1. Caractere morfologice…………………………………………………………………………………………….34
3.1.2. Areal……………………………………………………………………………………………………………………35
3.1.3. Cerințe ecologice…………………………………………………………………………………………………..35
3.1.4. Variabilitate………………………………………………………………………………………………………….36
3.1.5. Vătămători……………………………………………………………………………………………………………36
3.2. AMPLASAREA EXPERIENȚELOR…………………………………………………………………………37
3.3. DESCRIEREA STAȚIONALĂ A CELOR DOUĂ REZERVAȚII………………………………..38
3.3.1. Descrierea rezervației Ileanda………………………………………………………………………………….38
3.3.1.1. Geomorfologie…………………………………………………………………………………………………..38
3.3.1.2. Hidrologie…………………………………………………………………………………………………………38
3.3.1.3. Climatologie………………………………………………………………………………………………………39
3.3.1.3.1. Regimul pluviometric și evapotranspirația…………………………………………………………..39
3.3.1.3.2. Regimul eolian…………………………………………………………………………………………………40
3.3.1.4. Soluri………………………………………………………………………………………………………………..40
3.3.1.5. Tip de stațiune…………………………………………………………………………………………………….40
3.3.1.6. Tip de pădure……………………………………………………………………………………………………..41
3.3.2. Descrierea rezervației Feleac…………………………………………………………………………………..41
3.3.2.1. Geomorfologie…………………………………………………………………………………………………..41
3.3.2.2. Hidrologie…………………………………………………………………………………………………………42
3.3.2.3. Climatologie………………………………………………………………………………………………………42
3.3.2.3.1. Regimul termic………………………………………………………………………………………………..42
3.3.2.3.2. Regimul pluviometric……………………………………………………………………………………….42
3.3.2.3.3. Regimul eolian…………………………………………………………………………………………………43
3.3.2.4. Soluri………………………………………………………………………………………………………………..43
3.3.2.5. Tip de stațiune…………………………………………………………………………………………………….43
3.3.2.6. Tip de pădure……………………………………………………………………………………………………..44
CAPITOLUL IV MATERIAL BIOLOGIC ȘI METODE DE LUCRU……………………………….45
4.1. PREZENTARE GENERALĂ……………………………………………………………………………………45
4.2. DETERMINAREA CARACTERELOR ANALIZATE………………………………………………..45
4.2.1. Determinarea diametrului la 1.30 m ………………………………………………………………………..45
4.2.2. Determinarea diametrului la baza arborilor……………………………………………………………….46
4.2.3. Determinarea înălțimii arborilor………………………………………………………………………………46
4.2.4. Determinarea diametrului coroanei………………………………………………………………………….47
4.2.5. Determinarea unghiului de inserție al ramurilor…………………………………………………………47
4.2.6. Determinarea elagajului………………………………………………………………………………………….47
4.3. MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A DATELOR………………………………..47
4.4. CORELAȚII ȘI REGRESII ÎNTRE ANUMITE CARACTERE ANALIZATE……………….49
4.4.1.Descrierea corelațiilor și modul de calcul…………………………………………………………………..49
CAPITOLUL V REZULTATE ȘI DISCUȚII……………………………………………………………………51
5.1. REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND VARIABILITATEA CARACTERELOR LA ARBORII DE GORUN DIN REZERVAȚIILE STUDIATE……………………………………………….51
5.1.1. Variabilitatea caracterelor……………………………………………………………………………………….51
5.2. CORELAȚII PARȚIALE ȘI MULTIPLE ÎNTRE ANUMITE CARACTERE ANALIZATE…………………………………………………………………………………………………………………57
5.2.1. Corelații parțiale și multiple rezervația Feleac…………………………………………………………..57
5.2.2. Corelații parțiale și multiple rezervația Ileanda………………………………………………………….59
CAPITOLUL VI CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI…………………………………………………………61
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………….62
STUDIUL VARIABILITĂȚII FENOTIPICE LA GORUN DIN MAI MULTE POPULAȚII
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară/, Str. Mănăștur, Nr. 3-5, 400372,
Cluj-Napoca, România;
REZUMAT
Prezenta lucrare are ca obiect de studiu variabilitatea fenotipică la gorun, în două rezervații de semințe. Scopul cercetării a fost îmbogățirea cunoștințelor de specialitate în privința ameliorării arborilor la gorun, din rezervația Făget, județul Cluj și rezervația Ileanda, județul Sălaj. În urma prelucrării datelor statistice, s-a constatat că arborii din rezervația Ileanda au prezentat valori superioare pentru principalii parametrii analizați. Înălțimea arborilor din rezervația Ileanda a înregistrat o valoare medie de 27.38 m, comparativ cu cei din rezervația Feleac, de 21.06 m. Pentru diametrul arborilor la 1.30 m, valoarea medie obținută în rezervația Ileanda a fost de 57.68 cm, superioară comparativ cu cea de 44.60 cm înregistrată în rezervația Feleac. În ambele rezervații a fost identificată o amplă variabilitate a elementelor de acumulare de masă lemnoasă. Prin selecție, unele exemplare mai puțin valoroase ar putea fi eliminate, pentru a spori șansele încrucișării celor mai bune exemplare și obținerii unor semințe îmbunătățite genetic. Arbori cu particularități fenotipice superioare au fost identificați în special în cadrul rezervației Ileanda, astfel că în această rezervație există premisele colectării unui material semincer mai valoros. Interpretarea rezultatelor a oferit informații utile privind variabilitatea fenotipică din arealul analizat, precum și o bună cunoaștere a situațiilor concrete din fiecare zonă. În urma rezultatelor obținute, se recomandă folosirea materialului genetic din rezervația Ileanda în lucrări de selecție și producerea de material semincer îmbunătățit, datorită valorii superioare deținute de arborii din acest areal.
CUVINTE CHEIE
Arboret, măsurători, rezervație, selecție, semințe
STUDY OF SESSILE OAK PHENOTYPIC VARIETIES IA A FEW NATURAL POPULATIONS
University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, 3-5 Manastur St., 400372, Cluj-Napoca, Romania;
ABSTRACT
This paper aimed to study the phenotypic variability of sessile oak, in two seed reserves. The research has intended to enrich expertise in improving the sessile oak trees in the reserve Faget, Cluj and reserve Ileanda, Salaj County. After processing statistical data, it was found that trees in the reserve Ileanda showed higher values for the main analyzed parameters. The height of trees in the reserve Ileanda recorded an average of 27.38 m, compared with those in reserve Feleac of 21.06 m. For diameter trees at 1.30 m, the average value obtained in Ileanda Reserve was 57.68 cm, superior to the 44.60 cm, recorded in Feleac reserve. In both reserves it was identified a wide variability of elements which contribute to accumulation of wood. By choice of some valuable specimens could be increase the chances of crossing the best specimens and obtain genetically improved seeds. Trees with upper phenotypic features were identified especially in Ileanda reserve, so that this reserve could assure the most valuable seeds material. Interpretation of results has provided useful information on the phenotypic variability of the studied area, and a good knowledge of specific situations in each area. Following the obtained results, the use of genetic material in the breeding purposes from Ileanda reserve, could be increase the selection proccess and production of improved seed material, due to higher value-owned trees in this area.
KEY WORDS
Forest, measurements, reservation, selection, seeds
INTRODUCERE
Motto: „Nu putem uita pădurea, care în ultima analiză este izvorul sănătății noastre trupești și sufletești, izvorul energiei românesți; într-un cuvânt: liniștea, belșug și tăria neamului.”
MARIN DRĂCEA
Privind pădurea în ansamblu, ea este un izvor de sănătate pentru om și animale, prin potențialul acesteia de igienizare a atmosferei și de îmbunătățire cu substanțe capabile să micșoreze acțiunea bacterilor, ciupercilor și dăunătorilor și să influențeze sănătatea omului.
Ecosistemul este „un complex dinamic de comunități de plante, animale și microorganisme și mediul lor de viață, care interacționează ca o unitate funcțională”. Pădurea sau ecosistemul forestier este „unitatea funcțională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl au populația de arbori și stațiunea pe care o ocupă aceasta”, iar arboretul este „porțiunea omogenă de pădure atât din punctul de vedere al populației de arbori, cât și al condițiilor staționale” (Codul Silvic).
În ultima vreme pădurile în România au avut tot mai mult de suferit de pe urma defrișărilor care s-au produs coștient sau incoștient. Aceasta a făcut ca suprafața împădurită să scadă simțitor, de aceea este necesar creșterea suprafețelor împădurite. Pădurea oferă un rol de protecție apelor, solurilor și implicit omului.
Creșterea suprafeței de pădure din România prin împăduriri sau reîmpăduriri este necesară pentru a dezvolta și mai mult pădurile cu rol de protecție a apei, solurilor, a pădurilor cu rol de protecție împotriva factorilor naturali și antropici dăunători precum și pentru a asigura funcțiile recreative, pe baza rolului multifuncțional al acesteia. La defrișările din trecut, făcute în special cu scopul extinderii păstoritului, agriculturii și așezărilor umane, timpurile moderne au adăugat tăierile în scopuri economice pentru satisfacerea nevoilor de lemn ale societății. Rezultatul nu constă doar în diminuarea pădurii, ci și în degradarea ei progresivă.
Lucrarea de față are ca obiect de studiu variabilitatea fenotipică la specia Quercus petraea din cadrul a două rezervații.
Studiul s-a efectuat în cadrul rezervației Feleac și a rezervației Ileanda, iar baza materialelor bibiliografice din cadrul bibliotecii Universități de Stiințe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca.
CAPITOLUL I. PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFEȚELOR CU VEGETAȚIE FORESTIERĂ
1.1.PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFȚELOR ÎMPĂDURITE LA NIVEL GLOBAL
Pădurile pe glob ocupă o suprafață de 3.952.025 mii de hectare, reprezentând circa 30,32% din suprafața uscatului (Fig.1.1). În general sunt dispersate uniform, existând suprafețe întinse în care pădurile ocupă 50% din totalul suprafeței (cu precădere Rusia, țările nordice din Europa etc.), dar există și zone unde suprafața cu vegetație forestieră este sub 10%. Suprafața de pădure în raport cu populația pe cap de locuitor, la nivel mondial este de 0.6 hectare. Sub aspectul productivității, constată că pădurile dețin un volum total de 434.219 milioane de metri cub, masa lemnoasă pe picior (dintre care foioase). Volumul mediu este de 109,87 m3 pe hectar, ceea ce denotă că valoarea de ansamblu a arboretelor este una relativ bună (tabelul 1.1). Suprafața pădurilor, la nivel mondial, a suferit numeroase transformări, caracteristică principală fiind reducerea, an de an a acestuia. Datele de sinteză au fost preluate de pe site-ul oficial al F.A.O. (Food and Agriculture Organisation). În fruntea clasamentului sunt pădurile din regiunile din Africa și America Latină (circa 4000 mii hectare pe an), în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, sau cu un nivel de trai scăzut.
Singurele regiuni unde se înregistrează creșteri ale suprafețelor cu păduri sunt Europa (cu 877 mii hectare pe an în perioada 1990-2000 și 661 mii hectare pe an în perioada 2000-2005) și Asia și Pacific (aproximativ 633 mii de hectare pe an, în perioada 2000-2005 și 2005-2015). Totuși, analizând dinamica trecerii suprafețelor din categoria păduri în cea a altor terenuri, se observă că aceasta este mult mai mare decât suprafețele care intră în circuitul forestier. Aceasta se datorează, în principal amplasării proiectelor de infrastructură (autostrăzi, poduri, drumuri, căi ferate, construcții diverse, civile sau industriale etc.), dar și nevoilor tot mai crescute de terenuri agricole (cu precădere în țările mai sărace din Africa Centrală și din America de Sud). Suprafețe întinse de terenuri forestiere sunt defrișate pentru a fi cultivate agricol, datorită faptului că solul din interiorul pădurilor este de cea mai bună calitate. Mai devreme sau mai târziu, când aceste soluri vor fi epuizate printr-o agricultură intensivă și vor prezenta fenomene de degradare, ele vor reveni în patrimoniul forestier, însă cu eforturi financiare majore.
Fig.1.1 Răspândirea pădurilor pe glob (edu.ro)
În decursul aniilor suprafața forestieră la nivel mondial a avut de suferit, toate aceste transformări s-au derulat în timp din 1990 până în 2010, în fiecare an s-a produs o schimbare. Conform statisticilor făcute, America de sud a suferit cea mai mare pierdere între 2005-2015, circa 4 mililoane de hectare de pădure pe an, urmată fiind de Africa cu 3,4 milioane de hectare anual. Oceania a raportat, de asemenaea o pierdere de circa 700.000 ha în perioada 2005-2015. Din cauza pierderilor mari de pădure, în Australia, unde seceta severă și incendiile forestiere au mărit pierderile de pădure din 2000 până în 2015. Zona de pădure din America de Nord și Centrală a fost estimată aproape aceeași în 2010 ca și în 2005, zonele de pădure din Europa au continuat să se extindă, deși într-un ritm mai lent (700.000 ha pe an) decât în anii 1990 (900.000 ha pe an). Asia care a avut o pierdere netă de pădure de aproximativ 600.000 de hectare pe an în anii 1990, a raportat un câștig mai mult de 2,2 milioane de hectare pe an în perioada 2005-2015, ca urmare a împăduririi pe scară largă în China și în ciuda ratei ridicate de pierderi în mai multe țări din Europa de Sud și Asia de Sud-Est.
Tabelul 1.1
Evoluția volumului de masă lemnoasă pe picior, în perioada anilor 1995-2015 (www.fao.com)
Analizând trecerea suprafețelor din categoria pădurilor în cea a altor terenurilor se observă că acestea sunt mult mai mari decât suprafețele care intră în circuitul forestier. Toate acestea se datorează în principal amplasării unor obiective de infrastructură (poduri, drumuri, autostrăzi, căi ferate etc.), dar și nevoilor tot mai acute de terenuri agricole. Suprafețele de păduri sunt defrișate pentru teren agricol deoarece solul este de cea mai bună calitate, când aceste soluri vor fi epuizate din cauza agriculturii intensive se vor forma fenomene de degradare ale solului, iar pentru a deveni din nou teren forestier va necesita un efort destul de mare.
Analizând pădurile sub aspectul modului de gospodărire, se observă că majoritatea acestora sunt reprezentate de către pădurile naturale (36,4%) și de către pădurile natural modificate (52,7%). Înseamnă că peste jumătate din suprafața pădurilor se intervine pentru extragerea masei lemnoase când pădurile ajung la un maxim cantitativ și calitativ și integrarea ei în circuitul economic mondial. Ca urmare, principalul produs al pădurilor îl reprezintă masa lemnoasă.
Statisticile au arătat că valoarea mondială a producției de lemn și alte produse ale pădurii (ciuperci, fructe de pădure, vânat etc.) a fost în anul 2005 de 450 miliarde dolari (reprezentând 2% din produsul intern brut la nivel mondial). Nivelul schimburilor cu astfel de produse a fost de 100 miliarde dolari (3% din comerțul mondial).
Majoritatea pădurilor sunt considerate de interes național și se constituie ca proprietate publică (proprietatea particulară s-a redus la mai puțin de 15% din total). Poate fi considerat un fapt pozitiv în situația în care, prin voință politică, se vor aplica programe la scară mondială privind stoparea defrișărilor și extinderea fondului forestier, cu precădere în zonele în care procentele de acoperire sunt deosebit de reduse.
Pădurile globului sunt formate din specii de rășinoase și de foioase într-o gamă largă. Pădurile de rășinoase, reprezentate în special de genurile Pinus și Picea, sunt situate cu precădere în emisfera nordică, iar cele de foioase sunt situate în zona intertropicală și la sud de Tropicul Capricornului.
Foioasele, s-au adaptat cu mai multă ușurință la noile condiții staționale, astfel încât au reușit să dețină o pondere de 2/3 din total. Pe lângă producția de masă lemnoasă, pădurile joacă un rol vital în asigurarea vieții pe pământ. Prin procesul de hrănire (fotosinteză) al vegetației din interiorul lor, cu precădere vegetația arborescentă, pădurile reprezintă, alături de mări și oceane, principalul furnizor de oxigen, indispensabil vieții omului și animalelor. Ecosistemele forestiere, prin efectele pe care le au asupra factorilor de mediu (reducerea intensității solare, a vitezei vânturilor, reținerea apei din precipitații, creștera umidității aerului, combaterea noxelor etc.), contribuie în mod direct la crearea unui mediu de viață sănătos. Nu sunt de neglijat nici funcțiile protective pe care pădurile le îndeplinesc, în concordanță cu cele productive sau estetice. Conform statisticilor care au fost făcute de către F.A.O (Food and Agriculture Organisation) s-au înregistrat diminuări ale suprafețelor defrișate cu până la 1.551 mii de hectare pe an. Iar singurele regiuni unde se înregistrează creșteri ale suprafețelor împădurite sunt în Europa (cu câte 877 mii de hectare pe an) în perioada anilor 1995-2015 și 661 mii de hectare pe an în perioada 2000-2005 și în Asia și Pacific cu mii hectare pe an în perioada 2000-2005.
1.2. PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFEȚELOR ÎMPĂDURITE LA NIVEL EUROPEAN
Politica forestieră în Uniunea Europeană este una comună. Totuși, numeroase politici și inițiative europene au un impact asupra pădurilor, nu numai pe teritoriul Uniunii, ci și în țări terțe.
Pădurile din Europei se întind pe 161 de milioane de hectare (4 % din suprafețele forestiere mondiale). Ele acoperă 38 % din suprafața continentului, în mod neuniform: pădurile din șase state (Finlanda, Franța, Germania, Polonia, Spania și Suedia) reprezintă două treimi din suprafețele forestiere europene (Fig. 1.2). În plus, la nivel național, dimensiunile lor variază semnificativ: dacă în Finlanda, Suedia și Slovenia peste 60 % din suprafața țării este acoperită de păduri, în Țările de Jos și Regatul Unit acest procent este de numai 11 %. În plus, spre deosebire de numeroase regiuni ale lumii în care despăduririle rămân o problemă majoră, suprafața forestieră a Europei este în creștere. Ea a crescut cu aproximativ 11 milioane de hectare între 1990 și 2010, în special ca urmare a expansiunii sale naturale și a eforturilor de împădurire.
Numeroasele tipuri de păduri din Europa reflectă intr-un fel sau altul diversitatea sa geoclimatică (păduri boreale, păduri alpine de conifere etc.). Într-adevăr, arealul lor depinde, în special, de climă, sol, altitudine și topografie. Numai 4 % dintre păduri rămân neafectate de intervenția omului, 8 % sunt plantații, iar restul aparține categoriei pădurilor „semi-naturale”, adică modelate de om. De altfel, majoritatea pădurilor europene sunt deținute de proprietari privați (aproximativ 60 % din suprafețe, față de 40 % de păduri publice).
Privind ecologic, pădurile furnizează numeroase servicii ecosistemice. Ele contribuind la protejarea solurilor (împotriva eroziunii), participă la circuitul apei în natură și echilibrează clima la nivel local (mai ales prin evapotranspirație), precum și la nivel mondial (îndeosebi prin stocarea carbonului). Pădurile protejează și biodiversitatea, ca habitat pentru numeroase specii.
Din punct de vedere socioeconomic, exploatarea pădurilor generează resurse, în special lemn. Din cele 161 de milioane de hectare de pădure, 134 de milioane sunt disponibile pentru furnizarea de lemn (nicio restricție juridică, economică sau ecologică nu îngrădește această utilizare). În plus, pe aceste suprafețe tăierile reprezintă numai două treimi din creșterea volumului anual de lemn. Principala utilizare este energetică, cu 42 % din volum, față de 24 % pentru fabricile de cherestea, 17 % pentru industria hârtiei și 12 % pentru sectorul panourilor. Aproximativ jumătate din energia regenerabilă consumată în Europa este produsă din lemn. În plus, pădurile furnizează produse „nelemnoase” (altele decât lemnul), printre care se numără în special alimente (ciuperci și fructe), plută, rășină și uleiuri. Ele oferă, de asemenea, cadrul pentru anumite servicii (vânătoare, turism etc.). Astfel, pădurile sunt o sursă de locuri de muncă, în special în zonele rurale. Sectorul forestier (silvicultură, industria lemnului și a hârtiei) reprezintă în jur de 1 % din PIB-ul Europei, această valoare putând ajunge la până la 5 % în Finlanda, și oferă aproximativ 2,6 milioane de locuri de muncă. În fine, pădurile ocupă un loc important în cultura europeană.
Printre factorii abiotici (adică fizici sau chimici) care amenință pădurile pot fi menționate incendiile (în special în zone mediteraneană), secetele, furtunile (în medie, în cursul ultimilor șaizeci de ani, două furtuni anual au produs daune considerabile pădurilor europene) și poluarea atmosferică (emisiile provenind de la traficul rutier). În plus, fragmentarea pădurilor ca urmare a construcției de infrastructuri de transport reprezintă un risc pentru biodiversitate. În privința factorilor biotici, animalele (insecte, cervide) și bolile pot deteriora pădurile. În total, aproximativ 6 % din suprafață este afectată de cel puțin unul dintre acești factori.
Schimbările climatice reprezintă deja provocări pentru pădurile europene. Acestea vor afecta, probabil, în mod diferențiat din punct de vedere geografic, viteza de creștere a pădurilor, aria lor de răspândire și cea a anumitor paraziți, precum și frecvența și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme. Adaptarea pădurilor la aceste evoluții și contribuția la combaterea lor (de exemplu, prin înlocuirea energiilor și materialelor neregenerabile cu lemnul) sunt două provocări majore.
Astfel, pădurile Europei generează așteptări multiple, care uneori se contrazic, așa cum ilustrează tensiunile existente între exploatarea și protejarea lor. Unul dintre principale țeluri ale guvernanței forestiere constă în concilierea acestor tensiuni.
Fig. 1.2. Repreazentarea suprafețelor ocupate de pădure la nivel European
(www. wikipedia.com)
1.3 PREZENTARE GENERALĂ A SUPRAFEȚELOR ÎMPĂDURITE LA NIVEL NAȚIONAL
Fondul foretier național din România ocupă 6.515 mii ha din suprafața totală a țării de 23.750 mii hectare la data de 31.12.2015, în acestă estimare sunt incluse și suprafețele cu vegetație forestieră din afara fondului forestier, conform Legii nr.46/2008-Codul silvic. Procentul de împădurire este sub media europeană 26.8%. În alte date statistice se arată că, pe cap de locuitor revine o suprafață de 0,33 hectare, volumul de masă lemnoasă pe picior este de 1.350 milioane de m3, creșterea medie 5.60 m3/an/ha, volumul mediu la hectar 178,02 m3 etc. Dacă la suprafața fondului forestier național se adaugă și restul suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră procentul de acoperire cu vegetație lemnoasă crește la 28,2% din suprafața țării (Fig. 1.3).
Fig.1.3. Repartiția categoriilor de terenuri din România (www.anpm.ro)
România este situată în partea de sud-est a Europei, de-a lungul arcului muntos al carpaților și până la Marea Neagră. Suprafața ei este de circa 237.500 km și o populație de 21.680.000 de locuitorii. Relieful României este unul foarte variat începând de la câmpie până la dealuri și munții. Practic, întâlnim aici, toate tipurile de relief aflate în strânsă armonie și proporționalitate.
Marea varietate a formelor de relief determină, la rândul ei, o accentuată diversificare a climatului general și a covorului vegetal. Situată în centrul Europei, din punct de vedere al formelor de relif, pe teritoriul României întâlnim o mare variabilitate. Practic aici întâlnim toate formele de relief aflate într-o strânsă armonie și proporționalitate cu vegetația. Proporționalitatea fiind dată de către repartiția aproape uniformă a unităților natural după altitudine, marea varietate determină la rândul ei o accentuată diversificare a climatului și a covorului vegetal (Fig.1.4). Toate ecosistemele terestre au o influență majoră asupra caracterisiticilor legate de climă și relief, astfel spus vegetația reprezintă partea determinată care se oglindește cel mai fidel, complexul de factori ecologici specifici locali și poate fi folositor ca indicator sintetic al sistemului. De regulă vegetația este un indicator foarte bun în ceea ce privește condițile climato-edifică, iar România este o țară foarte dezvoltată din acest punct de vedere. Aici întâlnim mai multe etaje de vegetație fiind condiționate de către formele de relief. Atât clima cât și celelate elemente influențează vegetația forestieră în România. În prezent România deține doar 6,37 milioane hectare de păduri, la care se mai adaugă circa 300 mii de hectare de pădure cu un statut de pășune și alte terenuri cu vegetație forestieră. Dar în ultimii ani aceste suprafețe sau redus semnificativ, procesul continuă și în prezent prin defrișarea pădurilor în special.
Fig.1.4. Harta forestieră a României (www.icas.ro)
În România, procesul de împădurire este unul foarte lent, astfel trenurile cu vegetație forestieră sunt într-o continuă scădere, pe glob procentul de împădurire este de 30.32%. Față de acest nivel optim țara noastră este o țară săracă din punct de vedere al pădurilor. Vegetația forestieră este răspândită de regulă inegal: la munte 51.9%, la dealuri 37.2%, la câmpie 10.9%, iar procentul de împădurire este la munte de 60%, dealuri 32% și la câmpie 28% (Giurgiu,1993).
1.4. SITUAȚIA LUCRĂRILOR DE ÎMPĂDURIRI ȘI REÎMPĂDURIRI EFECTUTE ÎN ROMÂNIA
Acțiunea de împădurire, respectiv reîmpădurire este una relativ nouă, ea nefuncționând în antichitate și evul mediu decât sporadic, nici chiar în țările cu silvicultură avansată. Abia în secolul al XIX-lea, când s-au constatat efectele dezastruoase ale despăduririlor din bazinul Mediteranei, Rinului, Rhonului, specialiștii au început să militeze pentru reinstalarea sau instalarea artificială a vegetației forestiere. Primele plantații pe teritorii foarte întinse – peste un milion de hectare s-au efectuat în sud- vestul Franței, în regiunea Landes, folosindu-se puieți de pin maritim. Doar sporadic s-au făcut plantații, semănături și butășiri directe pentru obținerea unor grupuri de arbori sau arbuști dar pe suprafețe reduse.
Denumirile de pădurar și de brănișter, amintite documentar în Transilvania în secolul al XII-lea și respectiv în Moldova, în secolul al XIV-lea erau atribuite persoanelor ce aveau ca sarcină numai paza pădurilor, nu și regenerarea lor.
Primele lucrări de împădurire pe teritoriul țării noastre par a fi vestitele „Dumbrăvi Roșii”, trei la număr, situate aproape de Botoșani, Cotnari și Roman, care au fost create în timpul domnitorului Ștefan cel Mare (1457-1504), după bătălia de la Codrii Cosminului din 1497 (Giurescu, 1975).
În Transilvania, primul document cunoscut prin care se recomandă cultivarea pădurilor în scopul satisfacerii nevoilor de consum îl constituie instrucțiunile contelui Teleki, date în 1683 ispravnicului de pe moșia lui din Sânpetru de Câmpie (jud. Cluj). Indicațiile prevedeau plantarea a minimum 3000 sălcii/an (Sabău, 1946).
În instrucțiunile forestiere din 11 aprilie 1775, Comisia Comercială a Principatului Ardealului, recomandă salcâmul celor care doreau să cultive specii cu creșteri rapide, a cărui instalare se putea face, după cunoștințele vremii, prin însămânțări ori prin așezarea în pământ a rădăcinilor tinere sau prin butășire (Sabău, 1946).
Instrucțiunile recomandau ca punerea în valoare a terenurilor sterile, neproductive, a râpilor, a terenurilor mocirloase să se facă prin împărțirea acestor terenuri între locuitori și prin impunerea împăduririlor cu sălcii. Marginile șanțurilor care despărțeau proprietățile agricole trebuiau plantate cu garduri vii de măceș și porumbar. Dată fiind lipsa de lemne din regiunile sărace în păduri, instrucțiunile au prevăzut oportunitatea împăduririi versanților nordici ai dealurilor și munților din întreaga Transilvanie cu stejar, gorun, eventual și alte specii cu creșteri rapide, deoarece pe asemenea terenuri, culturile agricole nu dădeau rezultate rezonabile. Noile păduri ar fi compensat în parte dispariția pășunilor prin frunzarele produse. Pentru acoperirea nevoilor de tananți, instrucțiunile recomandau folosirea scumpiei, publicându-se chiar o lucrare de popularizare a cunoștințelor privind cultura acesteia. Era însă indicată specia Cotinus coradia, întrucât această specie ar fi superioară speciei Cotinus coggygria, cultivată în Valahia, de unde ardelenii importau coaja și scoarța.
În Banat, în anul 1743 instrucțiunile date de Waldfortner, primul inspector șef silvic al regiunii, prevedeau măsuri în domeniul împăduririlor din regiunile de șes, lipsite de păduri, din sudul și estul Banatului, precum și în lunca Dunării și a Tisei, adică a acelor ținuturi în care interese strategice reclamau crearea pădurilor de protecție pentru apărarea granițelor. În instrucțiunile sale, Waldfortner accentuează importanța stațiunii în cultivarea pădurilor, subliniidu-se că specia preferă un anumit tip de sol pe care se dezvoltă, în funcție de gradul de umezeală, de natura substanțelor minerale și de conținutul în argilă sau în nisip al solurilor. De asemenea, sunt făcute recomandări cu privire la metoda de împădurire (însămânțări, plantații sau butășiri directe). În cazul semănăturilor trebuie să se țină seama de trei factori: calitatea semințelor, terenul în care seamănă și timpul când se face semănătura. De asemenea, se precizează perioada de recoltare a semințelor diferitelor specii, condițiile de păstrare peste iarnă a acestora (ghindă, jir); se menționează necesitatea pregătirii terenului pentru plantații, vârsta puieților apți de plantat etc.
Prin precizările făcute în aceste instrucțiuni, Sabău (1946) afirma că în Banat s-au executat la jumătatea secolului al XVIII-lea primele împăduriri științifice din cuprinsul Imperiului austriac și tot aici a luat ființă una din gospodăriile silvice model.
În 1743 s-au plantat de-a lungul Tisei 21000 puieți de diferite specii, care la început s-au dezvoltat bine, dar din cauza pășunatului abuziv și a incendiilor, arboretele create s-au deteriorat în mare parte. În anul 1760, în instrucțiunile elaborate cu privire la exploatarea și regenerarea pădurilor afectate societăților miniere, de prelucrarea fierului și a cuprului, administrația din Banat este obligată să depună în fiecare an câte 400 florini pentru lucrările de împădurire (Sabău, 1946). Deși suma era modestă față de întinderea suprafețelor ce trebuiau împădurite, se evidenția pentru prima dată în istoria economiei silvice că pentru a se reface pădurile distruse sunt necesare investiții.
În țara noastră, primele reglementări cu privire la împăduriri datează din perioada modernă. Astfel, în Transilvania, prin publicația „Orânduiala pădurilor Prințipatului Ardealului‘‘ din 1781, erau date, printre altele, și instrucțiuni detaliate privind instalarea speciilor lemnoase, inclusiv de refacere a arboretelor.
Sunt indicate perioadele și metodele de semănare directă și plantații; se face o descriere a fructelor (semințelor) de fag, stejar, carpen, tei, plop, mesteacăn și se recomandă procedee de utrestie introducându-se, spre binele obștesc, plop și anin. Pentru a realiza mai ușor plantațiile, pepinierele trebuiau să producă puieți de specii diferite din care apoi, la cerere, să se ofere puieți gratuit. Dacă o pădure a fost în așa măsură brăcuită, încât nu mai merită a purta numele de pădure, trebuie tăiați și restul arborilor rămași în picioare, iar atunci când se constata lipsa de păduri se vor planta altele după normele prescrise. Când în afară de foloasele materiale se urmărește și estetica prin crearea de poteci de agrement în păduri, asemenea poteci se pot obține plantându-se puieți de fag și stejar la o distanță egală, iar pentru a-i apăra de vânt, până să crească mari, se plantează în jurul lor și alte specii (extras din „Orânduiala pădurilor Prințipatlui Ardealului”, Sabău, 1946).
În anul 1786, în Bucovina, „Pravila de codru” sau „Orânduiala de pădure”, conține directive de cultură silvică, după cum pădurea era populată numai cu rășinoase sau compusă din arborete de foioase amestecate cu rășinoase. Pentru crearea pădurilor pure de rășinoase în locul celor tăiate, ordonanța recomandă scoaterea cioatelor și mobilizarea solului cu plugul, însămânțarea urmând a se face în pământ bine pregătit, preferându-se semănăturile artificiale în locul regenerării naturale din sămânță, considerată ca ceva nesigur (Sabău, 1946). Pentru regenerarea speciilor de foioase, ordonanța recomandă să se lase cioate tinere pentru lăstărit, solul dintre acestea urmând să fie mobilizat și însămânțat cu specii de rășinoase sau alte foioase. Sunt recomandări cu privire la colectarea semințelor speciilor lemnoase, păstrarea și semănarea acestora (Sabău, 1946).
În anul 1792, în Moldova și Țara Românească, „Așezământul lui Alexandru Moruzi pentru păduri și dumbrăvi” interzice tăierile. Din punct de vedere al culturii pădurilor, pravila dispune că stăpânii care nu au păduri pe moșie pot solicita permisiunea de a scoate sătenii de pe moșii la arat și semănat de ghindă, iar unde vor fi „ciritei” care ar împiedica dezvoltarea semințișurilor, să-i îndepărteze și să degajeze tineretul (Sabău, 1946).
Rezultă deci că primele recomandări cu privire la executarea lucrărilor de împădurire pe teritoriul țării noastre datează din secolul al XVIII-lea. Deși nu au decât o importanță istorică, ele reprezintă un adevărat progres pentru acea perioadă, dovedind preocupări de folosire a unor tehnici valabile și în prezent privind instalarea artificială a vegetației forestiere.
În secolul al XIX-lea, în urma intensificării exploatării pădurilor, cunoștințele în domeniul împăduririlor se îmbogățesc, elaborându-se instrucțiuni în legătură cu caracteristicile, colectarea și păstrarea semințelor speciilor forestiere, culturi în pepiniere, inclusiv mecanizarea lucrărilor din domeniul împăduririlor.
În anul 1840, K. Mihalik , profesor la Iași, publică o lucrare în care, pe lângă studiul privind starea pădurilor din Moldova, sunt prezentate îndrumări detaliate cu privire la recoltarea și prelucrarea conurilor de rășinoase, pregătirea semințelor pentru semănat, instalarea și îngrijirea culturilor în pepinieră și plantarea diferitelor specii în funcție de condițiile staționale.
În anul 1852 s-au executat primele împăduriri pe suprafețe extinse (circa 25.000 ha) pentru fixarea nisipurilor mobile de la Băilești (în sudul Olteniei).
Acțiuni oficiale de proporții mari au loc în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), după Unirea Principatelor.
Astfel, în primăvara anului 1860, Consiliul de Miniștri a aprobat un proiect de lege prin care se hotărăște ca, pe toate moșiile mănăstirești, ale instituțiilor publice și ale statului din județele Ialomița și Brăila să se delimiteze câte un hectar de teren pentru fiecare locuitor, responsabilul urmând să fie obligat să-l are și să-l semene cu ghindă și apoi să se îngrijească să crească pădurea. Ulterior urma ca două părți din venitul pădurii să revină proprietarului terenului, iar o treime locuitorului care a creat acea pădure. Legea însă nu a fost pusă în aplicare. (Ivănescu, 1972).
În 1864 se amenajează primele trei pepiniere mari de câte 50 ha în județele Brăila, Iași și Ismail (ultimul în Basarabia) și două de câte 25 ha în Giurgiu și în Bărăgan, iar în 1884 în Oltenia – una la Piscu-Tunari (Dolj) și alta la Ciuperceni (Gorj).
În anul 1864 se înființează un inspectorat general agricol cu doi inspectori care, printre altele, aveau și sarcina „de a cerceta tot ce privește plantarea cu pădure a locurilor sterpe’’ și urmau să viziteze o dată pe an școlile de agricultură, fermele model și pepinierele forestiere arătând câți puieți s-au scos anual pentru plantații în țară”, aspecte ce nu s-au concretizat din lipsă de fonduri (Giurescu, 1972). În perioada 1860-1870 s-au executat împăduriri la Desa (Dolj), între anii 1872-1878 la Pătulele și Drincea (Mehedinți), iar între anii 1886-1898 la Sadova (Dolj), toate pe nisipurile mișcătoare din sudul Olteniei. În anul 1886 au început și în Dobrogea lucrări de împădurire pe o suprafață de 161 ha.
Aceste acțiuni au fost, în parte, consecința numeroaselor articole publicate în Revista Pădurilor cu privire la necesitatea împăduririlor și modul de executare. Este un mare merit al silvicultorilor din acea perioadă care s-au străduit să adapteze știința și practica culturilor forestiere la realitățile spațiului geografic al țării (Negruțiu, F. ș.a., 1999). Importanța acordată problemelor de împădurire se reflectă și prin înființarea în anul 1889 a Serviciului de împăduriri și corecția torenților.
În Bucovina, în anul 1893 funcționa o uscătorie pentru conuri de molid la Frasin (Suceava) și până în 1897 s-au mai înființat încă patru. În Moldova, la Bicaz (Neamț), se construiește o uscătorie de conuri în 1894, prima din Principatele române.
Alte lucrări de împăduriri efectuate spre sfârșitul secolului al XIX-lea sunt: plantațiile de pin și stejar din județul Brașov, plantațiile de molid, brad, duglas, larice, pin, executate în vestul țării, în Bacău (Ocolul silvic Fântânele) și în Bucovina. Plantațiile cu specii exotice efectuate la începutul secolului al XX-lea au constituit un material deosebit de prețios pentru cunoașterea comportării unor specii exotice în condițiile staționale ale țării noastre.
Constatându-se că tratamentele bazate pe regenerarea naturală nu conduc întotdeauna la rezultate favorabile s-a recurs la adoptarea tăierilor rase la molid, urmate de instalarea noului arboret prin reîmpădurire (Danielescu, 1894, citat de Damian, Negruțiu, 1978).
Într-o conferință susținută la Societatea Progresul Silvic, în anul 1908, silvicultorul Al. Lazurian făcea propuneri interesante în legătură cu introducerea speciilor mai valoroase în pădurile de fag, propuneri care reprezentau concepții ce nu diferă prea mult de cele actuale cu privire la înnobilarea făgetelor.
După formarea statului național unitar român (1918) se remarcă tendința de introducere a unor metode și tehnici de lucru unitare în domeniul împăduririlor care și-au găsit aplicarea mai ales în pădurile statului. Acțiunea de reîmpădurire, refacerea pădurilor sau împădurirea unor noi suprafețe s-a desfășurat pe ansamblu într-un ritm nesatisfăcător. Astfel, între anii 1920-1929 s-au împădurit 91 000 ha, adică, în medie, mai puțin de 10 000 ha/an. Suprafața medie împădurită a crescut în perioada următoare. De exemplu, în anul 1934, s-au reîmpădurit în zonele exploatate din bazinele Tisei, Someșului, Crișurilor, Mureșului, Carașului, Nerei peste 19000 ha, folosindu-se aproximativ 64 milioane puieți rășinoase, obținuți din 1340 kg semințe extrase din 8136 hl conuri (Negruți și colab., 1999). În intervalul 1938-1944 s-au împădurit în total 185 000 ha, adică o suprafață medie anuală de 26000 ha (Chiriță și colab., 1981). Pe baza datelor Direcției centrale de statistică (Chiriță și colab., 1981) între anii 1934-1938 existau în pădurile statului circa 110.000 ha neacoperite cu pădure, suprafața despădurită din întregul fond forestier apreciindu-se a fi în jur de 500.000 ha, situația agravându-se în timpul celui de-al doilea război mondial.
S-au înregistrat totuși unele rezultate pozitive în domeniul semințelor forestiere. Astfel, în anul 1929, apar la București primele lucrări referitoare la controlul semințelor agricole și forestiere și la regulile internaționale pentru controlul acestora.
Din 1933, odată cu înființarea Institutului de Cercetări și Experimentări Forestiere, silvicultorii sau cercetători cu bogată experiență în producție încep să efectueze numeroase lucrări experimentale, rezultatele fiind publicate în Revista pădurilor sau aplicate în producție. Iuliu Moldovan, în anul 1934, publică procedee pentru recoltarea și conservarea semințelor. C. Chiriță, în 1936 atrage atenția asupra importanței provenienței semințelor forestiere utilizate în lucrările de împădurire, recomandând folosirea celor indigene. În această perioadă se întreprind primele cercetări asupra însușirilor biometrice ale semințelor forestiere (Petcuț și Rădulescu), rezultate care au servit la elaborarea standardelor din anul 1951.
S-au continuat preocupările privind înființarea pepinierelor permanente și volante, astfel că în anul 1936 puține erau ocoalele de stat care nu aveau pepiniere cu suprafețe de la câțiva ari (cele volante) până la 4-5 ha (cele permanente). Au fost înființate alte 275 pepiniere, în suprafață de 302 ha, din care 170 ha erau ocupate cu semănături și 132 ha cu repicaje și se produceau aproximativ 72 milioane puieți, din care 48 milioane rășinoase. Suprafața pepinierelor a ajuns, în 1938, la 1540 ha.
Lucrările de refacere a pădurilor degradate, din punct de vedere al compoziției s-au desfășurat sporadic în pădurile statului, mai ales în zona de câmpie. Printre primele lucrări sunt menționate cele de refacere a arboretelor provenite în urma degradării șleaurilor de câmpie, efectuate în anii 1920- 1921 în pădurile statului din Balta Neagră și Snagov, apoi în pădurile Ciolpani (lângă București) – în 1924, 1931, 1936, 1942, Ghermănești (1931) și altele. În aceste păduri, stejarul s-a reintrodus prin semănare directă sau plantații, în ochiuri de formă eliptică sau circulară, în coridoare sau sub masiv. Începând din anul 1935 s-au executat lucrări de substituire a salcâmului în mai multe păduri – Dridu (Ialomița), Jegălia-Bazarghideanu (Călărași).
În consecință, ritmul intervențiilor cu lucrări de împăduriri și reîmpăduriri s-a accentuat de la 36.900 ha în anul 1948 până la 98.400 ha în anul 1953. Până în anul 1963, când au fost împădurite toate suprafețele restante, s-au plantat între 79.600 ha în 1956 și 71.500 ha în 1963. În deceniile următoare suprafața împădurită anual a fost de minim 38.290 ha (în 1987), lucrările axându-se în principal pe reîmpădurirea teritoriilor curent exploatate, completări și în regenerările naturale, refacerea arboretelor slab productive ș.a.
Îndrumările tehnice editate în 1948, 1953, 1966, 1969, 1977, 1987, instrucțiunile și directivele din această perioadă au făcut numeroase recomandări cu privire la alegerea speciilor în culturile artificiale ale pădurilor pe baze ecologice și economice, au recomandat compozițiile de regenerare, desimea culturilor, pregătirea terenului și a solului, metode de instalare și de îngrijire a puieților ș.a., inclusiv tehnologii de refacere, substituire a arboretelor degradate, brăcuite, necorespunzătoare din punct de vedere economic.
De remarcat că în această perioadă s-au făcut și greșeli – extinderea rășinoaselor în afara arealului natural în dauna unor specii foioase importante mai ales după promulgarea legii 1/1976 („Programul national de perspectiva pentru amenajarea bazinelor hidrografice din Republica Socialista Romania”), greșeală care s-a încercat să fie corectată. De asemenea, înființarea pepinierelor foarte mari cu intenția de mecanizare aproape totală a lucrărilor care însă nu a reușit; încălcări frecvente ale prescripțiile cu privire la transferul de puieți.
După anul 1990 suprafețele împădurite se reduc semnificativ, considerându-se că volumul exploatărilor s-a redus și o mai bună și corectă aplicare a tratamentelor va conduce la o foarte bună regenerare naturală. Astfel multe pepiniere au fost desființate și s-a neglijat îngrijirea rezervațiilor de semințe și a plantajelor. De asemenea, odată cu retrocedarea pădurilor foștilor proprietari degradarea fondului forestier s-a accentuat . (Negrutiu, F., și I., Abrudan, 2004)
În ultima perioadă (după anul 1948), au existat preocupări susținute ale silvicultorilor, privind creșterea ponderii pădurilor din total fond forestier, pe seama împăduririi terenurilor goale, a celor cu alte destinații, în întregime a clasei de regenerare și chiar a unor terenuri degradate a căror ameliorare se putea face numai prin intervenții cu caracter silvicultural. Astfel, comparativ cu anul 1948, deși suprafața fondului forestier total a scăzut (de la 6.486 ha în anul 1948, la 6.342 ha în anul 2001), a crescut în schimb, ponderea pădurilor, pe total, cu 9,6%, la nivelul anului 2001 (tabelul 1.2.) și tendința de creștere se manifestă în continuare.
De asemenea, se observă că suprafața terenurilor de împădurit a înregistrat o continuă descreștere, de la 637 mii hectare în anul 1948 la doar 23 mii hectare în anul 2001, datorită accentului tot mai mare pus pe regenerarea naturală a arboretelor.
Tabelul 1.2
Distribuția fondului forestier după folosința terenurilor (www.wikipedia.com)
Un alt aspect deosebit privind starea pădurilor României îl reprezintă compoziția arboretelor. Analizând dinamica distribuției suprafeței pădurilor pe grupe de specii forestiere (tabelul 1.3) se poate constata că, la nivelul anului 2003, foioasele sunt cele mai bine reprezentate, ocupând o suprafață de 4.382 mii hectare (70,4%), majoritar fiind fagul (31,9%), urmat de stejari (17,8%) și într-o proporție destul de însemnată (15,6%) de către diverse specii tari (paltin, frasin, carpen, jugastru, cireș sălbatic, salcâm etc.). Rășinoasele ocupă o suprafață mai mică, 1.839 mii hectare (29,6%), specia preponderentă fiind molidul, cu 1.386 mii hetare (22,3% din total).
Comparativ cu anul 1929, se observă o diminuare a suprafețelor ocupate cu fag și cvercinee în favoarea unor specii de diverse tari, datorită introducerii, în formulele de împădurire a acestora (mai cu seamă cireșul, frasinii, paltinii, etc.), în scopul înnobilării arboretelor.
Suprafața ocupată de rășinoase (în special în cazul molidului) a crescut, datorită aplicării programelor de extindere a culturii molidului în afara arealului, prin așa numitele culturi speciale pentru celuloză. La aceste programe s-a renunțat în anul 1990, datorită faptului că arboretele nou create erau foarte sensibile la acțiunile factorilor dăunători iar costurile privind instalarea și întreținerea lor, deosebit de ridicate.
Tabelul 1.3
Dinamica distribuției suprafeței pădurilor pe grupe de specii forestiere (PR) (www.romsilva.ro)
O altă greșeală a reprezentat-o și extinderea culturilor de salcâm în stațiunile favorabile stejarilor din zona de câmpie și din zona de dealuri precum și a culturilor de plopi euramericani în stațiunile de plopi indigeni din Lunca Dunării și luncile râurilor interioare. Aceasta a făcut ca suprafețe considerabile de stejerete sau șleauri de stejar pedunculat să dispară, locul lor fiind luat de aceste salcâmete, inferioare atât sub aspect cantitativ cât și calitativ. Chiar și sub aspectul îndeplinirii funcțiilor protective atribuite, arboretele cu stejari și-ar fi îndeplinit rolul ecologic, mult mai bine decât salcâmetele. De regulă, speciile de plopi indigen realizează arborete mult mai stabile, perfect adaptate la condițiile speciale din zonele inundabile ale Dunării și ale marilor râuri interioare.
În urma cercetărilor întreprinse, s-a ajuns la concluzia că în condițiile țării noastre, pentru o mai bună utilizare a condițiilor staționale, proporțiile de participare ale principalelor specii sau grupe de specii ar fi indicat să fie de 33-35% fag, 28-30% molid și brad, 22% stejari și 22% alte specii.
Această optimizare a compoziției implică un amplu program de reconstrucție ecologică a fondului forestier din România, pe baza unor pincipii sănătoase și a unor cercetări temeinice, minuțios efectuate. Accentul urmează să cadă pe folosirea, în formulele de împădurire, cu precădere a speciilor autohtone valoroase, perfect adaptate la condițiile staționale specifice și numai acolo unde condițiile o impun, din considerente economice sau ecologice, să se apeleze la unele specii exotice, cu valori cel puțin egale cu cele ale speciilor autohtone. Creșterea ponderii de participare a fagului, până la 35% din totalul suprafețelor se preconizează a se realiza prin aplicarea tratamentelor intensive bazate pe capacitatea deosebită a acestei specii de a se regenera, în arealul său natural, foarte ușor, pe cale naturală.
Datorită marii diversități a condițiilor naturale în care se situează, a bogăției și diversității genetice și ecologice (prin formele structurale evoluate) pădurile României îndeplinesc un complex de funcții protective, condiționând, astfel, echilibrul în natură și dezvoltarea durabilă, economico-socilaă a țării. În raport cu natura funcțiilor social – economice și ecologice, pădurile României se structurează în 2 grupe funcționale, 5 subgrupe și 58 de categorii funcționale, fiind cea mai fiind cea mai complexă, originală și performantă zonare la nivelul statelor europene. Structura pădurilor în raport cu principalele categorii ale funcțiilor speciale de protecție este prezentată în (Fig.1.5). Cele două grupe funcționale sunt:
1. Grupa I-a – păduri cu funcții speciale de protecție ( 52,1 %);
2. Grupa II-a – păduri cu funcții de producție și protecție (47,9 %).
Fig.1.5. Structura fondului forestier pe categorii funcționale (www.romsilva.ro)
CAPITOLUL II REZERVAȚIILE DE SEMINȚE
2.1. DEFINIȚIE
Arboretele surse de semințe, reprezintă acele arborete naturale sau artificiale, selecționate, în scopul producerii la intervale scurte, de semințe cu indici calitativi superiori.
2.2. MATERIALUL DE BAZĂ PENTRU OBȚINEREA MATERIALELOR FORESTIERE ÎN SCOPUL UTILIZĂRII LOR PENTRU REPRODUCERE ȘI COMERCIALIZARE
Materialele forestiere de reproducere utilizate pentru înmulțirea speciilor forestiere sunt materiale biologice clasificate în trei mari categorii conform Ordonanței 11/2004 privind producerea, comercializarea, utilizarea materialelor forestiere de reproducere (Monitorul Oficial, București, 2004):
1. semințe – semințe, conuri și fructe (din care, după procesare, se obțin semințe) destinate producerii de puieți forestieri;
2. puieți – puieți obținuți din semințe, părți de plante sau din regenerări naturale;
3. părți de plante – folosite ca atare (butași de lujeri, muguri, frunze, rădăcini) sau folosite în
micropropagare (explante sau embrioni) pentru producerea puieților forestieri.
Sursa din care se obțin materialele forestiere de reproducere poartă denumirea de material de bază (Ordonanța 11/2004).
Materialul de bază poate fi reprezentat de către:
1. arbore-sursă – un arbore izolat sau dintr-un arboret nedeclarat material de bază, din care se recoltează semințe ori părți de plante;
2. arboret – diviziune a pădurii de minimum 0,25 ha, caracterizată prin condiții staționale și de vegetație asemănătoare, care reclamă aceleași măsuri de gospodărire;
3. părinți de familii – arbori din care se obțin descendenți pe cale sexuată (prin polenizare), cu care ulterior se înființează plantaje. Polenizarea poate fi: liberă (half-sib – numai componenta maternă este identificată) sau controlată (full-sib – ambele componente parentale sunt identificate).
4. clonă – totalitatea arborilor (rameți) obținuți dintr-un singur arbore (ortet) prin înmulțire vegetativă (butășire, altoire, micropropagare etc.);
5. plantaj (livadă seminceră) – cultură forestieră constituită din arbori proveniți din mai multe clone sau familii identificate în proporții definite, izolată de surse de polen străin și condusă astfel încât să producă frecvent recolte abundente de semințe, ușor de recoltat;
6. culturi de plante-mamă – culturi speciale, constituite din arbori provenind din una sau mai multe clone identificate, în amestec, în proporții definite, din care se obțin părți de plante pentru înmulțirea vegetativă.
2.3. CONSTITUIREA ARBORETELOR REZERVAȚII DE SEMINȚE
Arboretele surse de seminte sunt transformate prin lucrări speciale în rezervații de semințe. Rezevațiile sunt delimitate prin însemnare cu vopsea de culoare galbenă a arborilor situați la limita extremă a rezervației, sub forma unui inel lat de cel puțin 5-7 cm, în asa fel ca marcajul să se poată observa de la un arbore la altul.
Pentru fiecare rezervație, se instalează la loc vizibil, un indicator confecționat din scandură sau tablă, montat pe 2 stâlpi de susținere, pe care se va înscrie: directia silvică, ocolul, u.a., rezervația de seminte, specia și numărul.
Rezervațiile de seminte sunt constituite pentru: molid, brad, larice, pin negru, pin silvestru, pin strob, pin cembra, duglas, taxodium, chamaecyparis, thuia occidentalis, fag, gorun, stejar pedunculat, cer, gârniță, stejar brumariu, stejar pufos, stejar rosu, tei pucios, tei cu frunză mare, tei argintiu, anin negru, castan comestibil, plop alb, salcâm si nuc negru. Determinarea și stabilirea rezervațiilor de semințe ce fac obiectul “Catalogului rezervațiilor de seminte din România”, s-a facut sub îndrumarea specialiștilor de la ICAS, fiind încadrate în amenajamente, în grupa 1 funcțională. Schimbarea folosințelor acestor arborete se face numai cu aprobarea forului care a aprobat amenajamentul și catalogul rezervațiilor de semințe. În rezervațiile de semințe se face alegerea si marcarea semincerilor.
2.4. CATEGORII DE ARBORETE SURE DE SEMINȚE
Arboretele apte pentru recoltat semințe identificate prin cartare se împart în două categorii:
Arborete surse de semințe categoria A, unde încadrăm acele arborete naturale, deosebit de vaaloroase, a căror bază ereditară nu a fost alterată de intervenți omului șli care prezintă mare interes pentru lucrările de genetica forestieră și de ameliorare a arborilor. În aceeași categorie se includ și arboretele de proveniență artificială, dar cu caractere excepționale din punct de vedere calitativ, fiind reprezentative pentru specia și zona fitogeografică respectivă.
Arboretele – surse de semințe din categoria A, au caracter permanent, permițandu-se tăieri numai la limita fiziologică a longevității speciei respective.
Principiile care se au in vedere la constituirea acestor arborete sunt următoarele:
Repartizarea teritorială proporțională a arboretelor – surse de semințe în raport cu principalele zone fitogeografice în care specia anumită vegetează natural sau în care este cultivată pe scară mare și cu regiunile climatice de transfer.
Conservarea fondului genetc deosebit de valoros al speciilor autohtone, prin excluderea de la tăiere a arboretelor – surse de semințe.
Asigurarea identității și purității genetice a surselor de semințe izolându-se de sursele de polen genetic inferior prin acele benzi de izolare (izolarea prin distanță) și delimitarea ca surse de categoria A a unor arborete suficient de mari.
Din arboretele considerate apte pentru recoltat semințe indentificate prin cartare seminologică, se încadrează în cateogoria A, arborete cărora le corespund următoarele criterii:
– clasele I și II de peoducție și în mod excepțional de clasa a III-a (suprafețe mici) la larice, duglas verde, pin strob, (specii deficitare) și stejar brumăriu.
– clasa I de calitate, apreciată după categoria de calitate a respectivului arboret și după elagaj.
– minimul de suprafață admisă este 3 ha, exceptând laricele, pinul strob, pinul negru și pinul cembra, în cazul lor s-a admis ca arboretele să aibă o suprafață de cel puțin 1 ha, precum la duglas verde unde s-a stabilit o suprafață minmă de 0,5
– panta maximă admisă 35o.
– arborete pure sau aproape pure în care specia pentru care se constituie sursa de semințe este majoritară; excepție fac speciile deficitare (duglas, larice, pin strob, pin cembra) și unele arborete naturale de amestec (șleauri, amestecuri de rășinoase cu fag, amestecuri de fag cu alte foioiase etc.) deosebit de valoroase, în care specia pentru care se delimitează sursa de semințe este participantă cu un procent mai redus.
-pentru majoritatea speciilor, consistența minumă 0.6, iar pentru moloi, pin strob și duglas verde 0.8, de regulă, în vederea sigurării posibilității de selecție a semincerilor și de eliminare a exemplarelor fenotipic necorepunzătore fără a reduce desimea arboretului sub anumite limite admisibile, se delimitează ca arborete-surse de categoria A cele cu consistența minimă 0.7-0.8.
Arboretele – surse de semințe categoria B, în care se încadrează restul arboretelor apte pentru recoltat cuprinse în cartarea seminologică. Arboretele cuprinse în această categorie, se recoltează la vîrsta exploatabilității. La speciile la care recoltarea materialului semincer se face de pe arbori în picioare se sigură necesarul de pe arborii doborâți cu ocazia extragerii produselor principale.
Au fost delimitate de asemea și unele arborete – surse de semințe cu carcter special, incluse fie în categoria A fie în categoria B. Dintre acestea se menționează arborete – surse de semințe cu molid de rezonanță, molid columnar, stejar pedunculat tradiflor etc.
2.5. LUCRĂRI DE ÎGRIJIRE A REZERVAȚIILOR DE SEMINȚE
2.5.1. Rărirea arboretului
Este metoda ce mai eficace și indicată din punct de vedere silvicultural și economic și de aceea este unanim aplicată de câte ori se practică lucrări de îngrijire. Se bazează pe constatarea, de mult cunoscută, că înflorirea și recolta sunt mult mai abundente pe exemplarele izolate, situate la marginea masivului sau predominante. În esență, efectul stimulator asupra fructificației arborilor ajunși la maturitate este rezultatul activității de a-i acorda fiecarui exemplar arborescent un spațiu de nutriție cât mai mare și a luminării mai puternice a coroanelor care au ca efect mărirea conținutului de substanțe de rezervă și diferențierea mai activă a mugurilor floriferi. Efectul este mai evident la arboretele tinere care reacționează mai bine la rărire (Ghirghidov, D.L., 1960; Quiandou, J., 1962).
2.5.2. Lucrări agrotehnice
Cele mai folosite lucrări agrotehnice pentru a stimula fructificația arborilor forestierei, sunt reprezentate de administrarea de îngrășăminte organice și minerale, microelemente, mobilizarea solului și cultivarea unor plante leguminoase.
2.5.3. Extragerea subarboretului
Extragerea subarboretului s-a dovedit a fi o măsură care influențează în mod direct înflorirea și fructificația arborilor.
Această măsură se aplică prin tăiere din rădăcină. Dar, pentru extragerea subarboretului din arborete cu indice de desime până la 0.6 duce la înierbarea solului, se recomndă ca operația să se exectute numai când se face mobilizarea solului. Tăierea lăstarilor se repetă după câțiva ani pentru nu permite refacerea subarboretului.
2.5.4. Aplicarea lucrărilor de îngrijire a rezervațiilor de semințe în România
Din considerente economice, îngrijirea rezervațiilor de semințe trebuie diferențiată în raport cu valoarea speciei și a arboretului delimitat ca rezervație. Astfel, pentru prima etapă, rărirea arboretului precedată de alegerea semincerilor se execută în rezervații de categoria A. Instrucțiunile tehnice de îngrijire a rezervațiilor de semințe prevăd rărirea arboretelor până la indicele de desime optim și la păstrarea acestei desimi în toate rezervațiile excepție făcând arboretele din categoria B constituite din arborete aflate în SP1, în care se fac numai lucrări de igienă.
Administratrea îngrăsămintelor minerele sau organice se preconizează, de asemenaea în prima etapă, numai în rezervațiile de semințe constituite din specii a căror producție de semințe nu acoperă necesarul pe țară.
Subarboretul va fi înlăturat din toate rezervațiile aflate pe terenuri unde nu există pericolul de a se iniția erodarea solului. În aceleași condiții se propune mobilizarea solului din rezervații de categoria A care vegetează pe soluri grele.
Tăierea ramurilor uscate și a cioturilor de pe tulpinile arborilor seminceri se preconizează să fie executate în toate rezervațiile din categoria A constituite din specii la care recoltarea conurilor, fructelor și semințelor se face de pe arborii aflați pe picior.
Pentru a se putea urmări efectuarea lucrărilor de îngrijire, în special pentru a se putea stabili efectul lor asupra fructificației, trebuie să se țină permanent evidența lor. Această evidență se consemnează în tabelul T5 „Lucrări propuse pentru îngrijirea rezervațiilor de semințe” din S
studiul de cartare seminologică al fiecărui ocol silvic, în care pentru fiecare rezervație se specifică natura lucării respectiv anul în care s-a realizat. Mai departe, în tabelul T6 „Evidența recoltei de semințe” din acelaș studiu, se specifcă pe ani, pentru fiecare rezervație, cantitatea și calitatea semințelor recoltate. În coloana observații din acelaș tabel se notează date privitoare la factorii naturali vătămători ca: geruri neobișnuite, înghețuri târzii, secetă prelungită și excesivă, defolieri masive, alte atacuri etc.
2.6. ALEGEREA SEMINCERILOR
Alegerea semincerilor (arborii de pe care se recoltează materialul semincer) se face după însușirile fenotipice, considerând că un bun fenotip prezintă mai puține riscuri de da descendenți de calitate slabă. O importanță mare o are numărul si superioritatea semincerilor în ameliorarea genetică a descendenței obținute din sămanța recoltată din cadrul rezervației. Modificările genotipului mediu al populației obținute prin selecția semincerilor, exprimate prin câștigul genetic, depind de veritabilitatea caracterului sau caracterelor principale după care se face selecția, variabilitatea lor și intensitatea selecției (numărul semincerilor aleși în raport cu totalitatea indivizilor care alcătuiesc populația). Acest câștig genetic se majorează dacă proporția arborilor selecționați (semincerilor) scade. Trebuie totuși, să se păstreze un anumit număr de seminceri pe o anumită unitate de suprafață cu scopul de asigura o polenizare încrucișată convenabilă și a se evita consecințele nedorite ale autopolenizării și consangvinizării.
De regulă, alegerea semincerilor trebuie să se apropie ca concepție de alegerea arborilor plus, exigențele fiind totuși mai coborâte. Semincerii se aleg pe baza masei lemnoase realizată în raport cu vecinii, formei trunchiului și a posibilităților de utilizare superioră din punct de vedere industrial, calitățile lemnului (dacă se urmărește special ameliorarea unor însușiri ale lemnului ca: densitate, lungimea fibrei, conținutul de celuloză etc.) și a producției de semințe. Se ia în considerare și capacitatea de a rezista la acțiunea factorilor biotici dăunători, biotici și abiotici. Criteriile de selecție variază în raport cu specia, caracteristicile arboretului și obiectivele selecției. Cu cât un arboret este mai valoros cu atât posibilitatea de alegere a semincerilor de calitate superioară este mai mare. În acest, caz rezervația de semințe, la desimea optimă de înflorire și fructificție este alcătuită numai din seminceri valoroși uniform răspândiți. De altfel, proporția semincerilor sau a arborilor plus este unul din criteriile principale de separare arboretelor plus, normale și minus.
2.6.1. Criterii generale de alegere a semincerilor
În principiu, se aleg ca seminceri, arbori situați în etajul dominant care au dimensiuni din cele mai mari, fusul bine conformat, cu lemn apt pentru întrebuințări superioare. Este necesar ca un semincer să aibă înălțimea și diametru superioare față de cele medii ale arboretului. Fusul să fie rectiliniu, vertical, cu secțiunea transversală cât mai aproape de cerc, lujerul terminal dominant, neînfurcit, iar porțiunea de la bază dreaptă (fără îsăbiere, caneluri sau lăbărțare anormală). De asemenea trebuie să fie bine elagat (pe cât mi mare înălțime și fără cioturi aparente), cu coroana îngustă și cu formă regulată (simetrică), cu frunziș abundent și sănătos, ramuri subțiri la bază, inserte orizontal sau ușor fastigiat pe fus. Trunchiul nu trebuie să prezinte gâlme, gelivuri sau fibră torsă. Se vor evita arborii cu multe crăci lacome, iar la foioase, arborii cu noduri negre.
Un semincer trebuie să aibă o rezistență ridicată la boli criptogamice, bacteriene și virotice, precum și la insectele care pot provoca pagube însemnate din punct de vedere economic și silvicultural. Prin lipsa efectelor înghețurilor timpurii și târzii, ale gerurilor, prin lipsa rupturilor de zăpadă și de vânt, un semincer trebuie să facă dovada rezistenței, respectiv adaptării la climatul local.
Alt criteriu de alegere a arborilor seminceri, este aptitudinea de a produce regulat și în cantitate mare semințe cu indici calitativi superiori (capacitate germinativă și masa a 1.000 de semințe). La alegere, arborii trebuie să poarte semnele fructificației anterioare.
Se recomandă, când este posibil, evidențierea caracterelor tehnologice ale lemnului cum sunt densitatea și dimensiunile fibrelor, se pot de asemenea selecționa semincerii și dupa aceste criterii.
La alegerea semincerilor au prioritate arborii din clsa a II-a Kraft, pentru că aceștia sunt mai numeroși, reacționează pozitiv la tratamentele de stimulare a fructificației și au de regula un procent mai mic de semițe seci.
Într-un arboret-sursă de semințe, semincerii se aleg numi din speciile pentru care s-a făcut delimitarea.
2.6.2. Criterii speciale de alegere a semincerilor de gorun
Axul tulpinii trebuie să fie alungit cât mai mult în coroană. Tulpina cilindrică fără excrescențe, gelivuri, fibre torse și cu crăci lacome cât mai puține. Ramurile trebuie să fie subțiri și așezate cât mai aproape pe orizontală. Căderea timpurie a frunzelor este coniderată ca un caracter pozitiv în regiunile unde zpăpada cade de timpuriu. Rapiditatea de creștere și forma trunchiului au ponderea cea mai mare la alegerea semincerilor de gorun.
2.7. ASPECTE LEGATE DE FRUCTIFICAȚIA GORUNULUI
Gorunul se maturizează sexual in jurul vârstei de 50 de ani la arborii izolați și aproximtiv 70 de ani în arboretele închise. Producția de ghindă este mai constantă și mai bună comparativ cu celelalte specii de cvercinee.
La gorun, se deosebesc lujeri cu flori femele, lujeri cu flori mascule dar și lujeri cu inflorescențe femele și mascule. Inflorescențele mascule sunt formate și vizibile în vara anului precedent înfloririi. Aceste inflorescențe pot apărea pe lujeri lungi (situându-se întotdeuna la baza acestora pe acea porțiune lipsită de frunze), pe lujeri scurți sau foarte scurți (40-70% din numărul inflorescențelor mascule).
Inlorecențele femele se foarmează toamna-primăvara și sunt localizate în partea superioară a lujerului.
La începutul perioadei de maturitate sexuală, florile femele sunt în număr mai mare decât cele mascule. La arborii aflați în plină maturitate, inflorescențele femele reprezintă numai un procent cuprins între 2-40% din totalul de inflorescențe.
Dupa afirmațiile lui Tomescu A. s-ar părea că numărul inflorescențelor femele și mascule este un raport invers proporțional.
Demn de remarcat este fapul că până vara, ghindele reprezintă 35-2% din numărul de total de flori, iar în toamnă numai 25-0%. (Enescu, V.,).
Cel mai mare număr de ghinde le întâlnim în partea superioară a coronamentului, și aceasta fiind cauza compromiterii în unii ani a ghindelor de atacul unor insecte.
Ghinda se maturizează în toamna anului înfloririi. Coacerea și maturația au loc în septembrie-octombrie după care se produce diseminarea.
Fig 2.1 Harta regiunilor de proveniență pentru gorun (Pârnuță, Petrila și colab., 2004)
După cum se poate observa, la nivelul țării noastre au fost constituite rezervații de semințe, în toate regiunile de dezvoltare în condiții naturale a gorunului (Fig. 2.1.).
CAPITOLUL III. PREZENTAREA CADRULUI DE CERCETARE
PREZENTARE DENDROLOGICĂ A SPECIEI QUERCUS PETRAEA
3.1.1. Caractere morfologice
Arbore indigen, de mărimea a I-a, ce poate atinge 45 m. Înrădăcinarea este pivotantă, mai puțin profundă decât la stejar. Tulpina este evident dreaptă, cilindrică, și poate fi urmărită până la vârf. Scoarța formează un ritidom relativ subțire, cenușiu-negricios, mai moale cu crăpături mărunte, fiabil care se exfoliază superficial. Ritidomul reprezintă principalul character de recunoaștere și deosebire în raport cu celelalte specii de Quercus în masiv. Lemnul este extrem de valoros, cu alburn și duramen, prezintă creșteri mai mărunte și mai regulate decât stejarul, mai fin și mai uniform, are numeroase întrebuințări.
Coroana este mai bogată și mai strânsă decât la stejar, cu ramurile îndreptate în sus; protejează mai bine solul, fiind asemănătoare cu cea de gârniță. Lujerii sunt verzi-măslinii sau bruni, glabri, cu puține lenticele mici, eliptice.
Figura 3.1. Quercus petraea
(http://tinyurl.com/ndhoue5)
Mugurii sunt alterni, ovoizi sau subrotunzi de circa 8 mm, îngrămădiți stre vârful lujerilor. Frunzele de 8-16 cm, rombic-obovate, variabile cu lățimea maxima în ½ superioară, cuneate, la vârf îngustate, pețiol de 1-2,5 cm, scurt lobate pînă la fidat lobate, cu 5-8 perechi de lobi rotunjiți, întregi sau rar lobulați, din ce în ce mai mici către vârful frunzei, glabre (Fig. 3.1.). Florile unisexuat monoice, cele mascule grupate în amenți, iar cele female îngrămădite aproape sesil spre vârful lujerilor, apar în aprilie-mai. Fructele (ghindele) sunt lățit ovoide, în formă de butoiaș, 15-25 mm, grupte câte 1-5 aproape sesile; cupă cu pereți subțiri, solzi slab bombați (negheboși), des pubescenți cu marginile concrescute, la 1 kg intră 300-600 ghinde.
Maturația este anuală, iar ghindele se coc prin septembrie-octombrie; maturitatea survine la 40-60 de ani la arborii crescuți izolat și la 60-80 ani la cei din masiv. Peridiocitatea fructificației este o data la 4-6 ani, putere germinativă de 60-70%, păstrându-se până în primavară. Longevitate, rar depășește 600-700 ani
3.1.2. Arealul de răspândire
Gorunul este răspândit din nord-vestul Europei până (Marea Britanie, sudul Scandinaviei) pînă la Marea Mediterană și de la Oceanul Atlantic până în vestul Ucrainei, la gurile Donului și Nistrului, ajunge la marea Casică, nordul Crimeei, Caucaz, trecând și în Asia Mică.
În România, gorunul urcă mai mult în altitudine decât stejarul, zonalul de optim ecologic fiind regiunea colinară. Apare frecvent în Carpații Orientali, la 400-500 m, în Carpații Meridionali, la 700-800 (900) m, iar în Apuseni la 700-800 m. Ca arborete rărite, urcă la 950-1000m în Carpații Meridionali, pe versanții transilvăneni. Pe versanții sudici ai Muntelui Cozia (gneisuri) urcă la 1300 m, izolat apare în sudul Dobrogei și Moldova, iar în nordul Dobrogei apare pe suprafețe întinse. Apare în arboreta pure, în ametec cu fagul sau în șleaurile de deal.
3.1.3. Cerințe ecologice
Mai puțin pretențios față de căldura estivală, gorunul nu suportă climatul continental exesiv. Crește bine pe soluri drenate, afânate, cu textură mai grosieră și cu umiditate relativ constantă; suportă mai greu solurile argiloase, compacte, cu regim variabil de umiditate (ex. terase).
Este tolerant față de aciditate, realizează creșteri bune în amestec cu fagul, pe soluri brune acide, slab până la puternic podzolite, pe conglomerate, gresii. Este mai mezofil decât celelalte specii de stejar indigene, ca adaptări morfologice remarcându-se frunzele subțiri, fără peri, ritidom subțire.
Determină podzolirea solului, de altfel ca și stejarul, datorită litierei bogate în substanțe tantante. Gorunul are un temperament de lumină.
3.1.4. Vaiabilitate
• Morfologic: – Quercus petraea purpurea,
– Quercus petraea pendula,
– Quercus petraea platyphylla,
– Quercus petraea longifolia,
– Quercus petraea laciniata.
• Rase geografice: – gorunul de Marea Britanie,
– gorunul de Scandinavia,
– gorunul din vestul Europei,
– gorunul din ținuturile baltice,
– gorunul balcanic,
– gorunul caucazian,
– gorunul din Iugoslavia.
• Ecotipuri autohtone: – submezoterm de mare altitudine (Cozia),
– ecotipul relativ xerofit (sudul Dobrogei și Moldovei),
– ecotipul terofil din Banat (vestulApusenilor),
– ecotipul de terase și piemonturi,
– ecotipul de soluri rendzinice, stâncării,
– ecotipul de soluri podzolice.
3.1.5. Vătămători
• Melolontha melolontha, larvele atacă rădăcinile puieților, iar adulții defoliază,
• Limanthria dispar, Tortrix viridana, Malacosoma neustria,
• Balaninus glandium atacă ghindele,
• Cynips sp. produc gale pe frunze și fructe,
• Microsphaera abbreviata produce făinarea frunzelor.
AMPLASAREA EXPERIENȚELOR
Cele două experiențe au fost amplasate în cadrul a două rezervații de semințe situate pe raza a două județe. Prima rezervație, este situată pe teritoriul județului Cluj, în raza comunei Feleacu și este gospodărită de către Direcția Silvică Cluj prin Ocolul Silvic Turda. În amenanjamentul silvic al Ocolului Silvic Turda aparține Unității de Producție VII și Unității Amenajistice parcela 71A, având o suprafață de 36.2 ha. Cea de-a doua rezervație se găsește în județul Salaj, gospodărită de Direcția Silvică Salaj prin Ocolul Silvic Ileanda, aparținând Unitățiide producție II respectiv Unității Amenajistice 7B cu o suprafață de 20.4 ha.
Vârsta celor două arborete este de 65 ani.
Fig. 3.2. Localizarea georafică a rezervației Feleacu (Google earth/Google)
Fig. 3.3. Localizarea geografică a rezervației Ileanda (Google Earth/Google)
3.3. DESCRIEREA STAȚIONALĂ A CELOR DOUĂ REZERVAȚII
3.3.1. Descrierea rezervației Ileanda
3.3.1.1. Geomorfologie
Pădurile din cadrul O.S. Ileanda sunt situate în provincia geosinclinalui alpino-carpatic, Ținutul Podișul Transilvaniei, Districtul Podișul Someșan, Dealurile Someșului, caracterizat printr-un relief de culmi monocliale (Fig. 3.2). Unitatea de relief caracteristică este versantul. Confiurația vesanților este, de regulă, ondulată. Cea mai mare răspândire o au versanții cu înclinare repede (94%).
Altitudinal, unitatea amenajistică unde este constituită rezervația se situează între 250-380 m.
3.3.1.2. Hidrologie
Teritoriul U.P. II este situat în bazinul hidrografic al Râului Someș. Cele mai importatante pâraie sunt: Valea Varului, Valea Sidinului, Pârâul Lupului.
3.3.1.3 Climatologie
Teritoriul în studiu este situat în sectorul de climă continental-moderată (I), ținutul de climă de dealuri și podișuri (200-800 m) – B districtul de cimă de pădure. După Koppen teritoriul studiat face parte din provincia climatică Dfbx, adică:
D-climat cu ierni reci;
f-precipitații suficiente tot timpul anului;
b-temperatura medie a lunii celei mai calde sub 22o, dar cel puțin tomp de 4 luni ea depășește 10oC;
x-maxima pluviometrică maximă la îceputul verii, minimă spre sfârșitul iernii.
Temperatura medie anuală de 8.2oC este deosebit de favorabilă dezvoltării speciilor forestiere. Temperaturile extreme nu produc fenomene de pârlire a scoarței, gelivurile provocându-se rar. Înghețurile nu produc pagube arboretelor și plantațiilor, ele se produc mai ales în sezonul de repaus vegetativ când tineretul beneficiază de stratul protector al zăpezii. De asemenea fructificația nu este afectată.
3.3.1.3.1. Regimul pluviometric și evapotranspirația
Regimul precipitațiilor atmosferice reprezintă o importantă caracteristică climatică, precipitațiile reprezentând unul din factorii ecologici de mare importanță pentru vegetația forestieră.
Cantitatea medie anuală de precipitații este de 660mm.
Distribuția lor în timp are caracter discontinuu și neuniuniform. Producerea lor este legată de activitatea ciclonică și de invaziile de aer umed.
Repartiția precipitațiilor pe anotimpuri este strâns dependentă de circulația generală a atmosferei.
Precipitațiile atmosferice medii pe anotimpuri și perioadă de vegetație sunt: iarna (112.1 mm), vara (240.6 mm), iar în perioada de vegetație (435.1 mm).
Data medie a primei ninsori 10 noiembrie, iar a ultimei ninsori 15 aprilie.
Evapotranspirația potențială este influențată direct de regimul temperaturii aerului și a substanțelor active în raport cu care se înregistrează un maxim în perioada caldă a anului (iunie, iulie, august), de regimul precipitațiilor și de rezerva de apă din sol. Cea mai mare cantitate de apă se evaporă în perioada de vegetație (aprilie-octombrie), ce se micșoreză pe măsura creșterii altitudinii.
3.3.1.3.2. Regimul eolian
Cele mai frecvente vânturi sunt cele de NV. Vânturile au o durată de 50-60% din an.
Intensitatea acestor vânturi, este de 1-4 pe scara Beufort. Numărul zilelor în care vântul bate cu intensitate mare este foarte redus, însumând cca 3 zile pe an. Viteza medie a vântului dominant este de 5.6 m/s.
3.3.1.4. Soluri
În cadrul U.A. 7B, cel mai răspândit tip de sol este Luvosol tipic (brun luvic tipic).
Acest sol s-a format de marne, pe versanți cu expoziții și înclinări diverse.
Orizontul Ao are o culoare brun închisă și este gros de 11-20 cm.
Orizontul El sărăcit parțial în argilă și sescvioxizi și materi organică este gros de 5-20 cm, fiind mai deschis decât orizontul superior.
Orizontul Bt are o culoare brună, limita dintre acesta și orizontul El fiind difuză.
Textura este diferențiată pe profil, mijlocie în Ao, mijlocie către grosieră în El și mijlocie fină în Bt, datorită conținutului sporit de argilă.
Structura este grăunțoasă în orizontul Ao, poliedrică-lamelară în orizontul El și mijlocie fină în orizontul Bt. Conținutul de humus este de cca 2%, iar gradul de saturație în baze scade până la 50%, ph-ul scăzând uneori sub 5.0.
Vegetația forestieră specifică acestor soluri este formată din: fag, gorun și divere tari.
3.3.1.5. Tip de stațiune
Factorii ecologici nu acționează în mod independent asupra vegetației forestiere, ci prin rezultatul lor. De multe ori apare o compensare a factorilor, dar aceasta nu se poate produce decât între anumite limite de toleranță. Atunci când aceste praguri sunt depășite atât plus cât și minus, factorii respectivi devin limitativi pentru productivitate și chiar răspândirea speciilor forestiere. În alte cazuri factorii de stres își pot conjuga acțiunea negativă.
În unitatea studiată, tipul de stațiune prezent este 5153 ( deluros de gorunete, Bs, brun edafic mare, cu Asarum-Stellaria).
Acest tip de stațiune este răspândit pe versanții mijlocii și inferiori, predominant însoriți și semiînsoriți, cu înclinare slabă Bonitatea este superioară pentru gorun.
3.3.1.6. Tip de pădure
Dacă în capitolele anterioare au fost subliniate, în primul rând influențele factorilor abiotici asupra pădurii, merită menționat că și biocenoza forestieră acționează asupra biotopului, creându-și un mediu specific.
Referitor la operațiunile culturale, ce se vor executa, se face precizarea că intensitatea acestora va descrește de la tipurile axiale de pădure către cele de productivitate inferioară, de la arboretele amestecate spre cele pure și de la arboretele situate pe versanți umbriți către cele de pe expoziții însorite.
Pentru identificarea și caracterizarea tipurilor de pădure s-a ținut seama de întregul complex al vegetației și al factorilor staționali.
În perimetrul studiat, tipul de pădure este 511.1 (gorunet normal cu floră de mull (s)).
3.3.2. Descrierea rezervației Feleac
3.3.2.1. Geomorfologie
Unitatea de producție II Feleac, este situată în partea nord-vestică a Podișului Transilvaniei, în zona dealurilor de tip Someș caracterizate printr-o asociație complexă de dealuri și muscele, dezvoltate pe o structură monoclinală, slab cutată (Fig. 3.3).
Conform rainonării fizico-geografice, teritoriul este situat în Provincia Central Europeană, Subprovincia Podișului Transilvaniei, Ținutul piemonturilor din Podișul Înalt al Târnavelor si Someșelor, Subținutul dealurilor și mușcelelor de încrețire, Districtul dealurilor Someșene (ale Feleacului și Clujului).
Altitudinea dominantă a unității de producție este intre 401-600 m, în cazul unității studiate existând o altitudine de 710-790 m.
În ceea ce privește unitățile morfologice identificate în cadrul unității de producție, predominanți sunt versanții. Alte forme de relief au fost identificate doar insular (luncă joasă, luncă înaltă).
Configurația terenului este în cea mai mare parte ondulată, configurații de tip plană sau frământată înregistrându-se doar în câteva situați.
3.3.2.2. Hidrologie
Teritoriul unității de producție II este situat pe versantul râului Someșul Mic pe cursul mijlociu al acestuia. Acest râu colectează apa pâraielor Valea Feleacului, Valea Caldă, Valea Pleșii.
Alimentarea rețelei hidrografice este mixtă, atât nivală cât și pluvială. Regimul hidrologic este variabil, cu ape mari de primăvară, vara unele pâraie secând ca apoi toamna apele să crească din nou.
Densitatea rețelei hidrologice este de circa 0.8 km\km2.
3.3.2.3. Climatologie
Teritoriul unității de producție este situat într-o zonă cu climat continental moderat, de deluri.
Creșterea treptată a altitudinii de la est spre vest (sud-vest) atrage după sine o etajare verticală a tuturor elementelor climatice. Astfel, o dată cu creșterea altitudinală scad temperatura și presiunea atmosferică și cresc precipitațiile, nebulozitatea, umiditate aerului și viteza vântului.
3.3.2.3.1.Regimul termic
Temperatura aerului alături de variația în timp și variația în spațiu. Astfel temperatura medie a teritoriului este de 8.2° , menținându-se în partea inferioară (altitudini de 400m) în jur de 9° C, pentru ca în partea superioară (altitudini de 800m) să scadă la 7.5° C și modertă și suprafață plană sau ondulată. Substratul litologic este reprezentat de marne.
3.3.2.3.2. Regimul pluviometric
Precipitațiile medii anuale sunt moderate ca volum, media anuală situându-se între 600-700 mm respectând aceeași etajare verticală ca și temperaturile. Astfel, precipitațiile cresc de la est spre vest.
Precipitațiile sub formă de zăpadă se înregistrează de obicei în intervalul 15 octombrie – 1 aprilie. Stratul de zăpadă, care protejază solul de îngheț în profunzime, are o grosime medie de 10 cm, numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă fiind de 32.
Ploile torențiale însoțite de descărcări electrice se manifestă, mai ales, în lunile iulie-august, când cad apoximativ 22-23% din precipitațiile anuale.
Cantitatea cea mai mre de precipitații căzută în această zonă s-a înregistrat în anul 1835 în valoare de 1215 mm, iar cea mai scăzută medie anuală în anul 1866-362 mm.
3.3.2.3.3 Regimul eolian
Vânturile dominante sunt din direcția vest-nord vest și ating valorile cele mai mari în perioada de iarnă, fără a provoca daune evidente vegetației forestiere (speciile existente – în marea lor majoritate foioase, au rezistență mare la acest factor destabilizator).
3.3.2.4. Soluri
În cadrul unității luate în studiu (71A) cel mai răspândit tip de sol este 2201 (preluvosol tipic), având succesiunea orizionturilor sub următoarea forma: Ao-Bv-C.
Preluvosolurile corelate cu condiții climatice favorabile, oferă condiții bune pentru dezvoltarea vegetației forestiere.
Are un profil de tip Ap – Bv – C , textura mijlocie, diferențiată pe profil, conținut mic în humus ( 1,8 – 4 % ), dar pot avea cantitaăți mari de materie organică, pH acid ( 4,5 – 5 ), grad de saturație în baze scăzut ( V = 27 – 30 – 50 % ). În Ao și în Bv ( V = 20 – 50 % ). Structura este grăunțoasă, slab dezvoltată în Ao și poliedrică în Bv, coloizii minerali nu migrează ci rămân la locul lor de formare și alcătuiesc cu acizii huminici complexe organo-minerale puțin mobile.
3.3.2.5. Tip de stațiune
Factorii ecologici nu acționează în mod independent asupra vegetației forestiere, ci prin rezultatul lor. De multe ori apare o compensare a factorilor, dar aceasta nu se poate produce decât între anumite limite de toleranță. Atunci când aceste praguri sunt depășite atât plus cât și minus, factorii respectivi devin limitativi pentru productivitate și chiar răspândirea speciilor forestiere. În alte cazuri factorii de stres își pot conjuga acțiunea negativă.
Teritoriul U.P. este situat în etajele: deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete (FD3), deluros de cvercete (gorun,cer, gârniță și amestecuri dintre acestea) și șleauri de deal (FD2) și câmpie forestieră (FC).
În cadrul parcelei studiate, cel mai răspândit tip de stațiune este 5152 ( Deluros de gorunete Pm, brun, slab-mediu podzolit, edafic mijlociu).
Deluros de gorunete Bm, brun slab-mediu podzolit edafic mijlociu. Pe versanții mijlocii, mai rar superiori cel mult slab ondulați, expoziții însorite și semiînsorite, înclinări moderate până la repezi. Soluri brune slab-mediu podzolite, cu mult, mijlociu profunde, slab scheletice până la cel mult semischeletice, cu volum edafic mijlociu. Troficitate mijlocie spre ridicată. Bonitatea este mijlocie pentru speciile spontane.
3.3.2.6. Tip de pădure
În unitatea amenajistică 71A, tipul de pădure predominant este 513.1 (Gorunet cu floră de mull de productivitate mijlocie ).
Referitor la operațiunile culturale, ce se vor executa, se face precizarea că intensitatea acestora va descrește de la tipurile axiale de pădure către cele de productivitate inferioară, de la arboretele amestecate spre cele pure și de la arboretele situate pe versanți umbriți către cele de pe expoziții însorite.
Pentru identificarea și caracterizarea tipurilor de pădure s-a ținut seama de întregul complex al vegetației și al factorilor staționali.
CAPITOLUL IV MATERIAL BIOLOGIC SI METODELE DE LUCRU
4.1. PREZENTARE GENERALĂ
Prezenta lucrare are ca obiect de studiu variabilitatea fenotipică la două rezervații de gorun din apropierea Clujului. Scopul cercetării a fost îmbogățirea cunoștințelor de specialitate în privința ameliorări speciilor de gorun din rezervația Făget și rezervația Ileanda.
Materialul biologic pe care s-a efectuat studiul, a fost reprezentat de 100 exemplare de gorun aparținând celor două rezervații.
Asupra acestor exemplare s-a efectuat o analiză fenotipică, mai exact asupra caracterelor care se pot cuantifica în cifre, caractere considerate edificatoare pentru studiul variabilității (SAVATTI, 2005). Aceste caractere sunt diametrul la 1.30 m, diametrul la baza arborelui, diametrul la baza arborelui, înălțimea arborilor, diametrul coroanei, unghiul de inserție al ramurilor cu trunchiul, elagajul.
4.2. DETERMINAREA CARACTERELOR ANALIZATE
Pentru determinarea acestor caractere, s-au folosit instrumente utilizate pe scară largă în silvicultură și, totoată specifice acestui domeniu. Pentru fiecare caracter în parte s-a folosit instrumentul corespunzător.
4.2.1. Determinarea diametrului la 1.30 m înălțime a arborilor
Măsurarea diametrului arborilor s-a făcut cu ajutorul clupei forestiere la înălțime de 1.30 m deasupra solului, diametru denumit „de bază” (Fig. 4.1.). S-au făcut două măsurători perpendiculare pentru a obține diametrul mediu al arborelui, deoarece majoritatea arborilor au neregularități și numai în cazuri ideale diametrul lor este un cerc perfect.
Determinarea acestor valori s-a făcut cu intstrumente de măsurat specifice. Instrumentul principal utilizat a fost clupa forestieră, iar pentru determinarea dimetrelor mai mari s-a folosit pamblica dendrometrică.
Fig.4.1. Determinarea diametrului mediu cu clupa forestieră
4.2.2. Determinarea diametrului la baza arborelui
În scopul obținerii acestor valori, s-au efectuat măsurători la partea de jos a trunchiului cât mai aproape de sol. Ca și în cazul determinării diametrului de bază, s-au efectuat două măsuratori pentru fiecare arbore datorită neregularităților de la forma circulară pe care le posedă, și cu atât mai mult sunt accentuate la baza trunchilui. S-au folosit aceleași instrumente ca și în cazul diametrului de bază.
4.2.3. Determinarea înălțimii arborilor
Măsurarea înălțimii arborilor prezintă o mare importanță în vederea determinării volumului și a altor parametri de formă. La această operație s-a folosit hipsometrul determinând, rând pe rând, la fiecare arbore, înălțimea după procedee bine stabilite (Fig. 4.6). Pentru ca măsurătorile să fie cât mai exacte operatorul a fost situat la o distanță cât mai apropiată ca valoare de înălțimea presupusă a arborilor.
Fig.4.6. Hispsometrul
4.2.4. Determinarea diametrului coroanei
Pentru determinarea acestei valori, s-a folosit pamblica dendrometrică, iar operaținuea s-a definit prin determinarea distanței dintre punctele de proiecție ale ramurilor în două poziții perpendiculare (Fig. 4.7).
Fig. 4.7. Determinarea diametrului coroanei
4.2.5. Determinarea unghiului de inserție al ramurilor
În scopul determinării acestei valori, s-a procedat la determinarea în grade, a dimensiunii unghiului de inserție.
4.2.6. Determinarea elagajului
Instrumentul folosit pentru obținerea acestei valori a fost hipsometrul, din înalțimea totală scăzându-se dimensiunea în metri de la prima ramură pâna la cea mai înaltă cotă a arborelui.
4.3.MODUL DE PRELUCRARE ȘI INTERPRETARE A DATELOR
Datele obținute în teren au fost prelucrate statistic prin analiza variație, stabilirea semnificației diferenței dintre variantele analizate s-a realizat cu ajutorul „testului t” (Student). Valorile caracterelor de comparat au fost mai întâi trecute într-un tabel provizoriu cu „date brute”. Pentru a calcula varianța (s2) și valorile „t” au fost utilizate următoarele elemente de calcul:
numărul total al arborilor analizați: n;
suma valorilor individuale pentru caracterul studiat: ;
valoarea medie a caracterului: = ;
termenul de corecție: C = ;
suma pătratelor: ;
suma pătratelor abaterilor de la medie (martor): SPA = – C;
gradele de libertate: GL = n-1;
eroarea mediei: s = ;
eroarea diferenței: s= ;
diferența față de medie (martor): = .
Astfel, varianța s-a calculat cu ajutorul formulei: s2 = și valorile “t” cu ajutorul formulei: t = .
Valorile “t” obținute din calcule au fost comparate cu valorile teoretice “t”, date de gradele de libertate ale variantelor studiate.
Coeficientul de variabilitate (s% sau CV%) a fost utilizat pentru stabilirea variabilității caracteristicilor analizate, cu ajutorul formulei: s% = · 100, unde „s” reprezintă abaterea standard a caracterului și „” reprezintă media caracterului respectiv.
Aprecierea variabilității caracterelor studiate s-a făcut în felul următor:
– variabilitate mică: s% < 10%;
– variabilitate medie: 10% < s% < 20%;
– variabilitate mare: s% ≥ 20%.
Corelațiile dintre caracteristicile măsurate au fost apreciate pe baza coeficienților de corelație (r), calculați cu ajutorul programului Microsoft Excel. Semnificația coeficientului de corelație a fost determinat prin comparație între el și coeficienții de corelație teoretici, pentru P5%, P1%, P0,1%.
Coeficientul de determinare (R2) și ecuația dreptei de regresie liniară au fost determinate tot cu ajutorul programului Micrososft Excel.
4.4. CORELAȚII ȘI REGRESII ÎNTRE ANUMITE CARACTERE ANALIZATE
4.4.1. Descrierea corelațiilor și modul de calcul
a.Corelația simplă
Corelația simplă exprimă legătura reciprocă dintre două variabile ale unei probe, de aceea variabilitatea probei se numește bidimensională. Corelația simplă poate fi:
pozitivă, atunci când creșterea unei variabile, într-un sens, este însoțită de creșterea celeilalte variabile, în același sens
negativă, atunci când creșterea unei variabile este însoțită de descreșterea celeilalte variabile
Calculul corelației (a coeficientului de corelație “r”) se face pornind de la estimarea covarianței. Dacă varianța (s2) constituia măsura variabilității unui șir de date, dintr-una sau mai mult probe, covarianța (s2xy sau covxy) este măsura variabilității concomitente a două șiruri de date obținute din aceeași probă, fiecare cu câte o variabilă diferită (x și y). Prin analogie:
cov xy = s2xy =
În formulă, simbolul SPAxy are semnificația: suma produselor abaterilor lui x și y de la mediile lor.
Coeficientul de corelație rxy =
Se știe că: SPAx = iar SPAy =
Prin analogie: SPAxy =
Se poate, deci, scrie formula dezvoltată a coeficientului de corelație “r” care permite calcularea acestuia pe baza valorilor individuale ale măsurătorilor din cele două șiruri de variație:
rxy =
Modalitatea cea mai la îndemână de testare a semnificației coeficientului de corelație se realizează prin compararea acestuia cu mărimi limită ale lui “r” pentru diferite probabilități de transgresiune și grade de libertate (tabelul anexa 9). GL se calculează după formula cunoscută, GL = n-1 în care n = numărul perechilor de variabile din cele două șiruri de măsurători.
b. Corelații parțiale
Există, în practica măsurătorilor, multe cazuri în care distribuția valorilor unei variabile (x) nu este influențată numai de o singură altă variabilă (y) ci și de o a treia (z). În astfel de cazuri, pentru a calcula corelația dintre x și y trebuie să se neglijeze influența lui z. În mod analog, pentru a calcula corelația dintre x și z va trebui neglijată influența lui y iar pentru calculul corelației dintre y și z se va neglija influența lui x. Aceasta se realizează prin menținerea separată a celei de a treia variabile și gruparea celorlaltor două.
rxy.z =
rxz.y =
ryz.x =
c. Corelația multiplă
Spre deosebire de cea parțială, corelația multiplă exprimă măsura în care o variabilă este influențată de corelația dintre alte două variabile. Formulele de calcul sunt următoarele:
Rx.yz =
Ry.xz =
Rz.xy =
CAPITOLUL V REZULTATE ȘI DISCUȚII
5.1. REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND VARIABILITATEA CARACTERELOR LA ARBORII DE GORUN DIN REZERVAȚIILE STUDIATE
Studiul principalelor caracteristici ale arborilor, prezintă o deosebită importanță pentru ameliorare în primul rând datorită necesității investigării variabilității materialului biologic utilizat în experiență, fără de care nu se poate realiza o selecție judicioasă a potențialilor genitori.
Caracterele trunchiului au fost analizate prin prisma înălțimii arborilor (m), diametrul de bază (măsurat la 1,30 m de la sol, exprimat în cm), diametrul la nivelul solului (cm), diametul coroanei (m), elagajul (m) și unghiul de inserție (grade).
Pentru interpretarea rezultatelor referitoare la variabilitatea fenotipică, , datele obținute în urma măsurătorilor au fost prelucrate statistic prin metoda analizei varianței, utilizându-se testul ,,t".
5.1.1. Variabilitatea caracterelor
Înălțimea arborilor la proveniențele luate în studiu a avut valori diferite, amplitudinea de variație fiind cuprinsă între 21.06 m la Feleacu și 27.38 m la Ileanda (Tabel 5.1). Media experienței pentru cele două proveniențe studiate a fost de 24.22 m.
Comparativ cu media experienței considerată variantă martor, valori mari ale înălțimii arborilor s-au înregistrat la varianta doi, rezervația Ileanda (27.38 m), obținându-se abateri foarte semnificativ pozitive. Cu valori inferioare fața de varianta martor, s-a evidențiat varianta unu, rezervația Feleacu aceasta înregistrând abateri foarte semnificativ negative.
Tabel 5.1
Sinteza rezultatelor pentru înțimea arborilor analizați din cele două rezervații
*, **, ***/ o, oo, ooo Semnificația pentru P<0.05, 0.01 și 0.001 (*, **, *** pozitiv; o, oo, ooo negativ)
Fig. 5.1 Coeficientul de variabilitate pentru înălțimea arborilor
Coeficienții de variabilitate obținuți au avut valori mici, fapt ce arată o variație mică a caracterului analizat (Fig. 5.1).
Diametrul la 1.30 m, caracter de interes la arbori, a prezentat valori diferite în cadrul variantelor analizate, amplitudinea de variație a avut limitele cuprinse între 44.60 cm la rezervația Feleac și 57.68 cm la Ileanda, media experienței fiind de 51.14 cm (Tabel 5.2).
Tabel 5.2
Sinteza rezultatelor pentru diametrul la 1.30 m al arborilor analizați din cele două rezervații
*, **, ***/ o, oo, ooo Semnificația pentru P<0.05, 0.01 și 0.001 (*, **, *** pozitiv; o, oo, ooo negativ)
Pentru diametrul arborilor analizat la 1.30 m, se poate observa că varianta doi, rezervația Ileanda a prezentat un diametru superior comparativ cu varianta martor, prezentând diferențe foarte semnificativ superioare. La polul opus cu o valoare inferioara a dimetrului arborilor s-a situat varianta unu, aceasta înregistrând abateri foarte semnificativ inferioare.
Fig. 5.2 Coeficientul de variabilitate pentru diametrul la 1.30
Valoarea coeficienților de variabilitate a fost medie (18.73%) fapt ce arată o variație medie a caracterului studiat.
Diametrul (cm) măsurat la baza arborilor a avut valori diferite în cadrul proveniențelor de gorun studiate, obținându-se o amplitudine a variației cuprinsă între 65.76 cm (Feleac) și 73.60 cm (Ileanda) (Tabel 5.3). Comparativ cu media experienței (69.68 cm) considerată variantă martor, varianta doi, rezervația Ileanda a prezentat diametru mai mare al arborilor la nivelul solului, înregistrând o diferență semificativ pozitivă. Se poate observa că varianta un, rezervația Feleac a prezentat un diametru mai mic al arborilor la nivelul solului, înregistrând o diferență semificativ inferioară.
Tabel 5.3
Sinteza rezultatelor pentru diametrul la baza arborilor analizați din cele două rezervații
*, **, ***/ o, oo, ooo Semnificația pentru P<0.05, 0.01 și 0.001 (*, **, *** pozitiv; o, oo, ooo negativ)
Fig. 5.3 Coeficientul de variabilitate pentru diametrul la baza arborilor
Valoarea coeficientilor de variabilitate a fost medie (14.24%) fapt ce arată o variație medie a caracterului studiat (Fig.5.3).
Diametrul coroanei (m) a prezentatt valori diferite în cadrul variantelor studiate, obținându-se o amplitudine a variației cuprinsă între 11.43 m (Feleac) și 13.93 m (Ileanda) (Tabel 5.4). Comparativ cu media experienței (12.68 m) considerată variantă martor, varianta doi, rezervația Ileanda a prezentat un diametru superior înregistrând abateri distinct semnificativ pozitive. La polul opus cu un diametru al coroanei inferior față de varianta martor s-a situat rezervația Feleac, aceasta înregistrând abateri distinct semnificativ inferioare.
Tabel 5.4
Sinteza rezultatelor pentru diametrul coroanei al arborilor analizați din cele două rezervații
*, **, ***/ o, oo, ooo Semnificația pentru P<0.05, 0.01 și 0.001 (*, **, *** pozitiv; o, oo, ooo negativ)
Fig. 5.4 Coeficientul de variabilitate pentru diametrul coroanei
Analizând coeficienții de variabilitate, se poate afirma că variabilitatea valorii diametrului coroanei este mare 20.70% (Fig. 5.4).
Dimensiunea elagată a trunchiului arborilor la proveniențele luate în studiu a avut valori diferite (Tabel 5.5), amplitudinea de variație fiind cuprinsă între 12.44 m la Feleacu și 14.88 m la Ileanda. Media experienței pentru cele două proveniențe studiate a fost de 13.66 m.
Comparativ cu media experienței, varianta cu cele mai mari valori ale elagajului trunchiurilor arborilor s-au înregistrat la rezervația Ileanda (14.88 m) cu diferențe distinct semnificativ superioare. Valori inferioare s-au înregistrat la varianta unu, rezervația Feleac (12.44 m), cu abateri semnificativ negative.
Tabel 5.5
Sinteza rezultatelor pentru elagajul arborilor analizați din cele două rezervații
*, **, ***/ o, oo, ooo Semnificația pentru P<0.05, 0.01 și 0.001 (*, **, *** pozitiv; o, oo, ooo negativ)
Fig. 5.5 Coeficientul de variabilitate pentru elagajul arborilor
Valoarea coeficienților de variabilitate a fost mare (25.80%) fapt ce ilustrează o variație mare a caracterului studiat (Fig.5.5).
Unghiul de inserție, caracter de interes la arbori, a prezentat valori diferite în cadrul proveniențelor, amplitudinea de variație a avut limitele cuprinse între 54.70o Feleac și 62.20o Ileanda, media experienței fiind de 58.45o (Tabel 5.6).
Tabel 5.6
Sinteza rezultatelor pentru unghiul de inserție al ramurilor la arborii analizați din cele două rezervații
*, **, ***/ o, oo, ooo Semnificația pentru P<0.05, 0.01 și 0.001 (*, **, *** pozitiv; o, oo, ooo negativ)
Fig. 5.6 Coeficientul de variabilitate pentru unghiul de inserție
Analizând coeficienții de variabilitate, se poate afirma că variabilitatea valorii unghiului de inserție a fost mare, 27.72% (Fig. 5.6) .
5.2. CORELAȚII PARȚIALE ȘI MULTIPLE ÎNTRE ANUMITE CARACTERE ANALIZATE
5.2.1. Corelații parțiale și multiple rezervația Feleac
În rezevația Feleac au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor, constituite din înălțimea arborilor, diametrul la 1.30 m și diametrul coroanei, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:
Tabel 5.7
Corelații parțiale și multiple între înălțimea arborilor, diametrul la 1.30 m și diametrul coroanei la rezervația Feleac
r P5%= 0,273 r P1% = 0,354 r P0,1% = 0,443
Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei.
Fig. 5.7 Graficul corelațiilor parțiale și multiple Feleac
Variația înălțimii arborilor este influențată semnificativ de corelația dintre diametrul la 1.30 m și diametrul coroanei; diametrul coroanei este semnificativ influențat de corelația dintre diametrul la 1.30 m și înălțimea arborilor; de asemenea, legătura dintre diametrul la 1.30 m și înălțimea arborilor influențează diametrul coroanei.
Fig. 5.8 Regresia dintre diametru trunchiului și diametrul coroanei
În figura 5.8 se poate observa dreapta și ecuația de regresie pentru diametrul trunchiului și diametrul coroanei. Coeficientul de determinare ilustreză faptul că în proporție de 39,11 % diametrul trunchiului influențează diametrul coroanei.
5.2.2. Corelații parțiale și multiple, rezervația Ileanda
În rezervația Ileanda au fost analizate corelațiile dintre caracterele măsurabile ale arborilor, constituite din înălțimea arborilor, diametrul la 1.30 m și diametrul coroanei, rezultatele fiind prezentate în tabelul următor:
Tabel 5.8
Corelații parțiale și multiple între înălțimea arborilor, diametrul la 1.30 și diametrul coroanei la rezervația Ileanda
r P5%= 0,273 r P1% = 0,354 r P0,1% = 0,443
Caractere: x – înălțimea arborilor; y – diametrul trunchiului; z – diametrul coroanei.
Fig. 5.9 Graficul corelațiilor parțiale și multiple Ileanda
Semnificația coeficienților de corelație multiplă se stabilește în același mod ca și în rezervația Feleac. Interpretarea rezultatelor este următoarea: variația înălțimii arborilor este influențată semnificativ de corelația dintre diametrul la 1.30 m și diametrul coroanei; de asemenea, diametrul trunchiului este semnificativ influențat de corelația dintre înălțimea arborilor și diametrul coroanei, la fel se poate ilustra că corelația dintre înălțimea arborilor și diametrul la 1.30 m influențează semnificativ diametrul coroanei.
CAPITOLUL VI. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Suprafața pădurilor, la nivel mondial, a suferit numeroase transformări, caracteristică, în principal, fiind reducerea, an de an a acestuia. Pădurea pe lângă multitudinea de roluri pe care le dobândește și îndeplinește are și alte funcții care influențează în mod pozitiv viața omului, aceste funcții ținând de interacțiunea omului cu pădurea în mod direct.
Prezenta lucrare are ca obiect de studiu variabilitatea fenotipică la două rezervații de gorun din apropierea Clujului. Scopul cercetării a fost îmbogățirea cunoștințelor de specialitate în privința ameliorări speciilor de gorun din rezervația Feleac și rezervația Ileanda.
Realizându-se o sinteza a acestor date, se poate afirma că, arborii din rezervația Ileanda au fost caracterizați de valori superioare. Se pot observa, spre exemplu valorile obținute la caracterul înalțimea arborilor că exemplarele din rezervația Ileanda au avut o valoare medie, de 27.38 m pe când cei din rezervația Feleac au prezentat o valoare medie a înălțimilor de 21.06 m. La fel pentru caracterul diametrul la 1.30 m valorile obtinute în rezervația Ileanda au fost superioare, respectiv 57.68 cm, comparativ cu 44.60 cm, valori obținute la arborii din rezervația Feleac.
În ambele rezervații a fost identificată o amplă variabilitate a elementelor de acumulare de masă lemnoasă.
Prin selecție, unele exemplare mai puțin valoroase ar putea fi eliminate, pentru a sporii șansele încrucișării celor mai bune exemplare și obținerii unor semințe îmbunătățite genetic.
Arbori cu particularități fenotipic superioare au fost identificați în special în cadrul rezervației Ileanda, astfel că în această rezervație există premisele colectării unui material semincer mai valoros.
Interpretarea acestor rezultate a oferit informații utile privind variabilitatea fenotipică din arealul analizat, precum și o bună cunoaștere a situațiilor concrete din fiecare zonă. Pe baza acestor informații, se pot lua și măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor și perpetuării speciilor și asociațiilor vegetale de interes general, precum și co-existența factorului antropic și pădurii, astfel încât resursele forestiere din arealul celor două zone, respectiv Ocolului Silvic Turda si Ocolului Silvic Ileanda să nu fie expuse unor riscuri inevitabile de alterare sau chiar pierdere.
În urma studiului realizat, se recomandă folosirea materialului genetic obținut din rezervația Ileanda datorită caracterelor cu valori superioare deținute de seminceri.
BIBLIOGRAFIE
Amenajamentul Unității de Producție VII, Ocolul Silvic Turda.
Amenajamentul Unității de Producție II, Ocolul Silvic Ileanda.
Negruțiu, F., Abrudan, I., – Împăduriri, Brașov, 2004.
Clinovschi, F., 2005, Dendrologie, Editura Universității Suceava.
Păcurar, I., 2005, Pedologie forestieră, Editura AcademicPress, Cluj-Napoca.
Chiriță, C., Stațiuni forestiere II, 1977, Editura Academiei, București.
Sestraș, R., 2012, Biostatistică și tehnică experimentală forestieră, Cluj-Napoca.
Holonec, L., – 2007, Împăduriri – semințe forestiere, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.
Stănescu, V., – 1979, Dendrologie. Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Chiriță, C., și alții – 1981, Pădurile României –studiu monografic, Ed. Academiei R.S.R.
Sabău, 1946, Orânduiala pădurilor Prințipatului Ardealului, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
www.fao.com
https://maps.google.com.
http://www.wikipedia.org.
www.anpm.ro
www.icas.ro
www.romsilva.ro
http://tinyurl.com/ndhoue5
www.apia.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Linus Eusebiu Toșa Studiul variabilității fenotipice la gorun din mai multe populații [304207] (ID: 304207)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.