Liniștea din valea plângerii [621741]

1

Liniștea din valea plângerii

Marius Cristian Mocanu

2 Prefață

Vreau s ă precizez înc ă de la î nceputul acestei c ărți
religioase, c ă toate înv ățăturile și pildele din con ținutul ei, sunt
pur și simplu ideile ascultate și înv ățate de mine de la predicile
preotului meu duhovnic Manea Constantin, de la slujbele la care
am luat parte pe timp de 6 luni. Eu dup ă aceea doar le -am
dezvoltat și adaptat conform cu cultura mea general ă asimilat ă
de-a lungul timpului, fiind nepot de preot și îndrumător de
comunicare și dezvoltare personală , așa că orice expresie sau
frază pe tem ă religioas ă, este pur întâmpl ătoare cu orice carte
religioas ă sau Biblia. Eu nu am f ăcut decât s ă aștern pe hârtie tot
ceea ce am înv ățat și auzit de la preotul meu duhovnic. Este o
carte cu o tem ă religioas ă scrisă de un mirean ca mine, dar
văzută prin ochii și sufletul unui duhovnic. Cartea cuprinde
deasemenea psihologie și înv ățăminte ale comunicării și
dezvolt ării personale, ce reies din educa ția religioas ă creștin
ortodoxă , adevărata învățătură a mântuitorului Hristos . Toate
acestea sunt spuse de c ătre duhovnic la predici le de la sfârșitul
tuturor slujbelor, și nu numai în întreaga sa misiune, preo tul
îndrum ând către aflarea lui Dumnezeu și via ța veșnică, și asta
doar prin mântuire , pocain ță, post și rugăciune . Am ținut s ă fac
aceast ă precizare pentru a nu se interpreta c ă sunt vreun mare
filozof sau vreun înalt teolog, ci pur și simplu sunt doar un bun
scriitor, care îndemnat de predicile spuse de duhovnic ul meu , am
hotărât s ă aștern aceste gânduri într -o carte , drept mulțumire
pentru ceea ce a făcut și face el pentru mine . Pe aceast ă cale
vreau s ă mulțumesc p ărintelui Manea Constantin , căruia îi dedic
aceast ă carte, pentru c ă mi-a fost îndrept ător în gânduri, sim țire
și pentru binecuvântarea lui, a șa am putut s ă scriu aceast ă carte
religioas ă întru slav ă adusă lui Hristos Dumnezeul Nostru. Amin

3 Crucea vieții

Această carte a apărut ca o sclipire de moment, a unor idei
spuse la o predică de la o sărbătoare mare a creștinătății:
“Înălțarea Sfint ei Cruci” din data de 14 septembrie 2014.
Părintele meu duhovnic Manea Constantin, a catalogat viața ca
fiind o vale a plângerii, pentru că nu de multe ori așteptăm poate
prea multe de la viața noastră, în schimb primim foarte puține și
de aceea poate pe n edrept numim viața ca fiind grea. Aici se
referea la binele pe care îl așteptăm cu toții să se întâmple în
viețile noastre și că ar trebui să ne bucurăm de viață. Dar poate
că așteptăm prea multe să se întâmple și uităm de izbăvirea
sufletului, așa cum s -a jertfit Isus pe cruce pentru noi. Crucea
noastră ni se pare câteodată prea grea pentru a o putea duce până
la capăt, dar ar trebui să ne gândim la ce a pătimit Isus pe cruce
și ce jigniri și invective i -au fost aduse până a ajuns să fie
răstignit. Dacă Du mnezeu Tatăl a putut să -și sacrifice unicul Fiu
pentru izbăvirea păcatelor noastre, noi de ce să nu fim în stare ca
măcar crucea vieții să ne -o putem duce până la final. Un final
care ne poate duce la viața veșnică sau tot așa de ușor în focul
iadului. Sin gura opțiune viabilă este să știm să ne izbăvim
sufletul în această vale a plângerii, adică viața. Trebuie să simțim
viața ca o alinare, așa cum fiecare strop de ulei de măsline alină
orice mâncare. Cum savurăm o salată gustoasă, așa trebuie să
gustăm și n oi din viață, s -o simțim și să devenim smeriți în fața
greutăților. Da, a acelor greutăți care ne fac viața mai amară, dar
datorită lor putem ajunge să ne izbăvim sufletele în această vale
a plângerii. Această vale nu este o vale pentru oamenii
plângăcioși , ci doar pentru cei care vor liniștea sufletească și
aflarea vieții veșnice. Și viața veșnică nu o putem găsi decât
alături de Dumnezeu. Dacă Î -L găsim pe Dumnezeu și Î -L
primim cu brațele deschise, atunci calea către viața veșnică ne

4 este deschisă.
Avem proasta inspirație să -L hulim pe Dumnezeu atunci
când viața se arată a fi grea și că avem o cruce prea grea de dus,
dar am uitat că Isus a avut de cărat, în afară de crucea de lemn pe
care a dus -O până la Golgota, o cruce imaginară, o cruce cu to ate
păcatele lumii adunate la un loc, care evident era mult mai grea
decât cea de lemn. Acea cruce imaginară, dar totuși reală, cu
toate păcatele și nelegiurile noastre la un loc, era evident că avea
o greutate mult mai mare decât cea de lemn. Păcatele noa stre nu
erau imaginare și nici fantasmagorii, ci era purul adevăr al felului
cum trăia omul la acele momente de cumpănă. Am dat fuga să -L
scuipăm să -L batjocorim și să strigăm în gura mare: “Omorâți -L,
Răstigniți -L” crezând în prostia noastră că facem bine scăpând
de un împărat ceresc așa cum au crezut cei de atunci. Ei nu știau
că puterea lui Dumezeu Tatăl și cu Fiul și Duhul Sfânt sunt
adevărata putere pe Pământ. Sfânta Treime, cea de care nu ne
putem lipsi, se adună în crucea fiecăruia și ne este pavăză și scut
apărător atunci când ne închinăm. Cine înțelege că odată ce
primim Sfânta Treime ca făcând parte nemijlocită din viața
noastră, acela va vedea și viața veșnică, pentru că la judecata de
apoi în fața altarului ceresc, vom fi judecați pentru ceea ce am
făcut pentru alții și cum am știut să fim buni creștini, nu ce am
făcut pentru noi. A ajuta pe alții nu înseamnă să dai averea toată
altora, ci din puținul tău dat de Dumnezeu să găsești metoda
simplă de a ajuta și pe ceilalți din jurul tău. Vei fi jude cat după
cum ai știut să -ți administrezi bunurile și de cum ai știut să faci
parte la toți din avuțiile tale, nu ceea ce ai făcut numai și numai
în interesul propriu. Liniștea sufletească de a face bine în viață
este adevărata izbăvire a sufletului, nu ego ismul și
individualismul totalitar. Noi Adamii și Evele a acestui timp al
tehnologiei, dăm prea des vina pe Dumnezeu pentru nereușitele
noastre, uitând că mai întâi trebuie să știm să -L slăvim și să ne
rugăm la El, și după aceea să cerem ceva la schimb. Nu să cerem

5 acea schimbare ca un troc între doi negustori, ci să facem
rugăciuni aducătoare de milă și pace în sufletele noastre, pentru a
știi să mergem pe calea dreaptă a învățăturii lui Isus.
Omul din zilele noastre de azi este veșnic nemulțu mit.
Creștinul pe lângă că e nemulțumit mai și cârtește , dând dovadă
că e creștin doar cu numele: „Cârtirea este un produs al
nemulțumirii.” Sunt mulți printre noi care, deși au ce pune pe
masă, mai au și un ban pe deasupra, și totuși sunt nemulțumiț i,
doresc tot mai mult și dacă se poate fără muncă, dar să nu uitam
că este scris : „Cine nu muncește nici să nu mănânce”. Dacă am fi
în necunoștință de vremurile în care trăim, am putea zice că e
normal să fii nemulțumit privind criza politică din România și tot
sistemul defectuos, dar pentru că ne cunoaștem și cunoaștem că
toate vin de la Dumnezeu, nu putem să mai cârtim și să fim
nemulțumiți, deoarece ne -am condamna singuri. Noi știm că
vremea este pe sfârșit și Dumnezeu pe cel neprihănit nu l -a lăsat
și nu -l va lăsa niciodată, și dacă știm asta, de ce suntem
nemulțumiți și cârtim? Putem lua învățătură de la poporul Israel
din vechime, ca re a cârtit și a fost nimicit: “ Să nu cârtiți cum au
cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de nimicitorul” și ne dăm
seama de ce a fost scris Vechiul Testament. Aceste lucruri li s -au
întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru
învățătura noastră, peste care au venit sfârșitul veacurilor. Noi
creștinii cunoaștem bine lucrurile acestea și totuși de ce suntem
nemulțumitori și cârtim? Răspunsul la această întrebare este că
ne-am îndepărtat de Dumnezeu și lumea aceasta trecătoare ne -a
împresurat viața. Dragi i și scumpii mei prieteni, haideți să fim
mulțumitori, lumea aceasta se va sfârși mai repede d ecât ne -am
imagina și acesta ne -o spune Biblia și știința lumii acesteia, care
spune că ceva se va petrece curând și acel ceva de care ei nu știu
este sfârșitul acestei lumi. Nu ne mai rămâne dec ât un singur
lucru să ne pocăim în grabă mare, căci nu mai es te timp și să
căutăm viața veșnică alături de Dumnezeu prin mântuire.

6 Frumos din interior sau din exterior?
De foarte multe ori punem baza pe frumusețea exterioară
uitând de cea interioară. Operațiile estetice nu infrumusețe ază pe
nimeni, doar corectează. Frumuseț ea vine din interio r. Fiecare
dintre noi apreciează frumusețea, cu atâ t mai mult,
complimentele prim ite din partea prietenilor și a colegilor noștri.
Obișnuim să ne aranjăm și admirăm în oglindă, înainte de a ieși
din casă, așteptând apoi ca ceilalți să ne aprecieze frumusețea.
Este adevarat, ne simțim minunat atunci câ nd primim un
compliment, deoarece ș tim că cineva ne apreciază frumusețea și
ne oferă sentimentul că suntem acceptați. Ce credeți că s -ar
întampla dacă nu am pune accent ul numai pe ceea ce cred ceilalți
despre noi? Dacă noi am fi cei care decidem dacă ne simțim
frumoși sau nu? Ră spunsul acest or întrebări îl veți înțelege din
această carte, după ce vom aprofunda cuvântul frumusețe în sine,
vom vedea ce în seamna cu adevă rat a fi frumos, dincolo de
aspectul fizic.
Dintotdeauna fumusețea a fost și este privită, în mod diferit,
de către fiecare individ î n parte. Ceea ce este fru mos pentru
mine, este posibil să nu fie la fel de frumos pentru celălalt ș i
viceversa. Astfel, fie care dintre noi percepe frumusețea î n mod
personal (di n punct de vedere propriu), punâ nd apoi eticheta de
frumos sau urâ t conform propriilor cred ințe. De -a lu ngul
timpului, ideea de frumuseț e din punct de vedere f izic, a suferit
conti nuu schimbări. De aceea, nu există un standard ideal de
frumuseț e, fiecare dintre noi o apreciază î n mod diferit. Este
esențial să ne amintim că noi nu suntem cu toț ii la fel ș i nici nu
ne dorim asta. Fiecare este unic și frumos în felul sau. Cum ar fi
să avem cu toții aceeași greutate, aceeași culoare a pă rului sau a
ochilor? Ar fi monoton, nu -i așa? Tocmai de aceea este
important să fim conș tienti de faptul că suntem unici, să fim
multumiți de acest aspect și să ne decidem să ne valorizăm
propria frumuseț e. Această unicitate fiind și un bun prilej de a

7 începe să ne respectăm propria persoană și să ne mărim
încrederea î n sine. Explorând mai adânc, realizăm că frumuseț ea
nu se referă doar la aspectul n ostru fizic, ci poate fi vorba și
despre frumusețea moral ă, sufletească . Cu ea cum rămâne? Și
cum sau cine o apreciează? Putem spune despre corpul nostru că
reprezintă haina care ne îmbracă sufletul, cu alt e cuvinte,
frumusețea interioară . Sau ne putem gâ ndi la corp ca la un
vehicul cu ajutorul căruia ne deplasă m prin lume.
La ce se referă frumusețea morală? Este o întrebare
importantă, al cărei raspuns se afla exact î n interiorul inimilor
noastre. Emoția pe care o simțim când vedem oameni fericiți,
dorinț a de a -i ajuta pe cei aflați în suferință, mila pe care o
simțim față de cei nefericiți, bucuria care se naște atunci când am
făcut o faptă bună, dorința de a repara o greșeală, sentimentul de
pace pe care îl avem atunci câ nd am rezolvat un conflict, toate
acestea, ală turi de multe altele , sunt sentimente care se nasc în
sufletul nostru și care ne colorează viața în fiecare clipă. Sufletul
ne ajută să percepem realitatea, să simțim emoții diverse, să
experimentăm viața și să acumulăm experiențe și înț elepciune.
De aceea, es te foarte important să avem grijă de emoțiile pe care
le simțim și exprimăm. Este de dorit să fim deschisi și bucuroși,
să abordăm viața cu mai multă curiozitate, exact așa cum făceam
atunci când eram mult mai mici. Frumusețea sufletească poate
însemna iub ire, înț elepciu ne, curaj, caracter , armonie, căldură,
evoluție, putere, ală turi de toate celelalte aspecte care ne fac să
ne simțim împliniți, fericiți ș i liberi. Viața este complexă ș i are
foarte multe de oferit. Ar fi păcat să ne petrecem timpul fiind
preocupați numai de aspectul fizic ș i de frumusetea chipului
nostru și să uităm de fapt ce este mai important, iubirea față de
Dumnezeu cel Atotputernic. Adevărata frumuseț e este cea care
vine din interio rul nostru, din suflet, iar dacă vom căuta în
inimile noastre, vom ști cu siguranță care sunt sentimentele și
faptele care ne fac cu adevă rat frumoși, luminoși și blânzi.

8 Atunci când învățăm să ne acceptam și să ne valorizăm propria
frumusețe, fiind multumiți cu noi înșine, ș i cei din jur vor
observa frumusețea pe care o emană m. Nu va mai fi vorba de o
frumusețe superficială , ci de una autent ică și durabilă,
frumusețea sufletului nostru, a gândurilor și atitudinilor
transmise că tre cei din jurul nostru. Dragostea față de Hristos
Dumnezeul nostru este mult mai importantă decât felul cum
artătăm , cum suntem frumoși sau urâți din punct de vedere
material fizic. Dragostea interioară este adevărata dragoste care
contează, restul sunt doar aspecte ce țin mai mult de estetică.
Aceasta este frumusețea cu adevărat importantă. Ceea ce
transmitem î ntr-un mod frumos este la fel primit și de către
ceilalț i spre slava lui Dumnezeu. Sigur că este i mportantă
frumusețea fizica, ea este cea care în primul rând atrage, care ne
scoate în evidență, dar, doar atrage, pentru că cea care durează și
ne păstrează în gând urile ș i inimil e oamenilor, este cea interioară
alături de Dumnezeu. Alege să îți schimbi atitudinea și să te
simți frumos în interior alegând să -L iubești pe Dumnezeu, iar
cei din jurul tău nu vor înceta să te privească așa cum îț i dorești:
frumos !
O pălărie prea mare
În momentele grele ale vieții ne spunem că poate viața
pentru noi este o pălărie prea mare de purtat. Nicio pălărie nu
poate fi mai mare și mai grea decât ceea ce a pătimit Isus pe
cruce. Nimic în l umea asta pămâtească nu poate întrece felul
cum a fost înjosit Isus în drumul său către răstignire. Nici nu cred
că este mai mare umilință pe lume ca ceea ce a putut îndura Isus
pe dealul Golgotei acolo unde a fost răstignit. Avem un obicei să
ne plângem ș i să dăm vina pe Dumnezeu pentru felul cum ne
trăim viața, dar nici nu facem nimic să începem să ne apropiem
de El. El cel care a putut îndura î njurii și scuipături din partea
celor pentru care urma să se sacrifice. Un sacrificiu suprem

9 înțeles greșit de prea multă lume din zilele noastre, dar care fără
el nu cred că viața noastră mai era la fel. Ca să -ți câștigi dreptul
de a aspira măcar la viața veșnică trebuie să faci doar un singur
lucru, să -L iubești pe Dumnezeu. Să vă descriu o poveste: “Un
preot gr ăbit să ajungă la o întrunire se duce la frizer să se
aranjeze puțin la păr. A lăsat Biblia deoparte și a stat cuminte pe
scaun să se tundă. După ce frizerul a terminat, preotul a plătit și
când să iasă pe ușă a auzit:
– Părinte eu nu cred că există Dumnez eu? Părintele mirat a zis:
– De ce crezi asta?
– Pentru că este prea multă sărăcie, prea multe boli și prea multe
războaie. Părintele a plecat și afară în colțul străzii a văzut un
sărac cu plete mari și soioase care cerșea. Îl duce în frizerie și
zice:
– Eu cred că nu există frizeri, pentru că altfel era și omul ăsta
tuns și bărbierit. Cum să nu fie părinte frizeri, eu ce sunt! Dar
dacă nu vine la mine să se aranjeze, eu de unde să știu de el?
– Ai văzut stimate frizer, că așa este și cu Dumnezeu. Trebuie
doar să -L chemi și să -L cauți, căci El va veni imediat în
întâmpinarea ta.
Deci să nu mai dăm vina pe Dumnezeu pentru
neîmplinirele noastre, pentru că de fapt noi suntem de vină
pentru viața pe care o trăim. Nu Dumnezeu ne face viața amară,
așa cu m o cred unii, ci noi înșine ne facem viața grea. Viața în
fapt este simplă, doar că ne -o complicăm aiurea. Sunt un om care
s-a născut și trăiește la malul mării. În fiecare zi îi mulțumesc lui
Dumnezeu pentru că am posibilitatea să respir aerul mării, pen tru
că am posibilitatea să -mi alin suferințele cu briza mării pe timp

10 de vară, pentru că am o viață alături de o apă care a fost, pentru
mulți dintre noi, o muză. Câți dintre noi știm cu adevărat să
mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce trăim zi de zi. Prob abil
că puțini sau foarte mulți, dar cert este că Î -L căutăm și cerem
ajutor lui Dumnezeu doar atunci când ne este greu în viață. Cu
adevărat ne plângem exact ca într -o vale a plângerii. Pălăria
vieții nu este prea mare sau prea grea de purtat, ci noi sunt em cei
care nu știm s -o purtăm cum trebuie.
Mântuirea și viața veșnică
Învățătura creștină și viața întru Hristos, nu este o înșiruire
de reguli care să prevadă și să reglementeze viața fiecărei
personane în parte. Î n multe decizii ale vieții de zi cu zi,
credinciosul poate face pașii încrezători ai libertății, dar o
libertate privită ca dar, și nu ca posesie: „Căutați mai întâi
împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă“ ne
spune Mântuitorul, adică simpla căutare a vieții veșnice îți va
deschide ochii să privești lucid viața pământească. Apostolul nu
ne dă un set de reguli, pe baza cărora să luăm această hotărâre, ci
vorbește despre „starea în care suntem chemați“. Cu alte cuvinte,
în adâncul sufletului es te o chemare care nu este altceva decât
răspunsul sufletului la căutarea omului. Astfel de decizii nu se
iau rațional, implicând calcule omenești, prevederea și
construirea viitorului, ci se iau în acord cu dorința sufletului, cu
ceea ce iubește sufletul, și nu prin ce gândește mintea doritoare
de putere. Dar același apostol ne avertizează că decizia luată
trebuie asumată, drumul ales devine singurul drum. Dacă regreți
o astfel de decizie, înseamnă că nu ți -ai ascultat sufletul când ai
luat-o. În general, a tunci când înăbușim dorința sufletească,
iubirea din adâncul nostru, și ne programăm viața, inevitabil ne
vom întâlni cu regretul, cu dorința de a schimba ceea ce, din
păcate, nu mai poate fi schimbat fără a produce răni adânci. Pe
de altă parte, dorința s ufletului în astfel de decizii duce la firescul

11 vieții, iar dacă încercăm să depășim naturalul nu facem decât să
ne luptăm cu noi înșine, o luptă ce ne poate distruge. Așa că luați
drumul către Dumnezeu și Împărăția cerului va fi aproape pentru
fiecare din tre noi cei aceia ca re Î-L preaslăvim pe Dumnezeu.
Iată o pildă bună de luat aminte. Un tânăr foarte bogat se
duce la Isus să -L întrebe cum să ajungă la viața veșnică și s -o
moștenească. Tânărul îi cere lui Isus viața veșnică. Viața veșnică
nu est e o viață statică, plictisitoare, fără sentimente sau emoții, ci
viața plină, viața reușită, fericită… viața viață, la urma urmei!
Întrebarea tânărului : “Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică”
reflectă natura omului care caută încontinuu fericirea, dar c are
rămâne mereu însetat de fericire. Răspunzându -i, Isus înșiruie o
mulțime de atașamente, de porunci care nu au scopul de a
restricționa mersul vieții, ci dimpotrivă, acela de a -l îndruma pe
om să străbată calea corectă, care îl ajută să se realizeze în
plinătate: iubirea Domnului, mai presus de orice lucru, fapt
realizabil, în special, prin iubirea aproapelui. De fapt,
întrebându -L pe Isus cu privire la dobândirea vieții veșnice,
tânărul arată că dorește să trăiască lângă Domnul. În mod
surprinzător, Isu s îi amintește numai poruncile care conțin
respectul față de viața aproapelui, omițând primele trei porunci
care definesc raportul omului cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte,
Domnul îi spune că tot omul poate să se simtă bine cu nevăzutul
Dumnezeu, numai în măsur a în care îl respectă pe aproapele, pe
care îl vede. Cu alte cuvinte, putem spune că ușa prin care se
intră la Domnul este iubirea față de toți oamenii! Chiar dacă
tânărul susține că respecta poruncile, nu cunoștea sensul profund
al respectării lor. Pentru a evita orice neînțelegere, Isus îi spune
că numai Dumnezeu este bun și nu noi! Prin acest răspuns, Isus
ridiculizează pretenția pe care toți oamenii o avem, de a ne simți
buni și care, de fapt, este o scuză pentru a nu ne schimba viața.
Pentru c reștin nu este important să se simtă liniștit, ci să -L
urmeze pe Domnul. Bogățiile – prin preocupările care le dau –

12 îngreunează viața și încetinesc avansarea pe calea către
Dumnezeu! Pe de altă parte, spunând că numai Dumnezeu este
bun, Isus dorește să în tărească faptul că singurul lucru care
contează în această viața pentru un om este acela de a împlini
voia Tatălui, manifestată prin porunci! Din convingerea sa legată
de respectarea poruncilor, putem deduce faptul că acest tânăr este
împăcat, mulțumit de sine. Totuși, ce îi mai lipsește? El credea că
merita din plin viața veșnică, dar aceasta nu se câștigă cu
propriile puteri, nefiind o realitate care se merită, care se poate
cumpăra sau la care omul are dreptul. De fapt, răsplata: “o
comoară în cer” nu tr ebuie văzută ca fiind un schimb comercial:
“eu îți dau, ca apoi să primesc”, căci mântuirea este mereu un dar
gratuit al Domnului pentru noi. Viața veșnică înseamnă a -L pune
pe primul loc, în viața de zi cu zi, pe Isus, chiar înaintea ideilor
proprii și a bogățiilor. Pentru că intuiește “lucrul” care îi lipsește
pentru a fi pe deplin fericit, Isus îi propune acestui tânăr (și nouă)
un ideal măreț, acela al perfecțiunii, care necesită urmarea Lui
întru totul, pornind în special de la grija față de cei săraci . Omul
are impresia că poate astâmpăra setea sa de fericire când trece
examenul, când obține un loc bun de muncă, când își cumpără o
casă, numai că odată ce dorința i s -a îndeplinit, inima lui nu se
bucură prea mult deoarece îi apare o altă dorință. Astfel inima
omului nu poate fi săturată de lucrurile pământești. În acest
moment Isus îi propune: “Vinde totul!” Eliberează -ți inima de
toate preocupările care -ți împiedică mintea și inima să se înalțe
la cer și să guste adevărata libertate, adevărata viață! Tâ nărul a
plecat într -un târziu supărat că este așa de greu să ajungă la viața
veșnică, nefiind încă pregătit să renunțe la tot ca să împartă cu
alții și să -L urmeze pe Dumnezeu. Și probabil că nu a fost
niciodată pregătit, gândind că viața veșnică se poate moșteni așa
ușor.
Isus îi propune tânărului calea sărăciei evanghelice,
Domnul îndreaptă atenția tânărului către cei săraci, deoarece nici

13 clasa politică și nici religia acelui timp nu se preocupau de soarta
acestora, asuprindu -i și marginalizându -i. Isus îi cere să -și
folosească puterea și influența pentru a -și arăta iubirea, pentru a
propune o alternativă valabilă gândirii bolnave a timpului său.
Astfel, Isus îi poruncește tânărului să trăiască asemenea Lui, care
nu are nici măcar o piatră pe car e să-și sprijine capul, pentru a se
odihni. Sărăcia evanghelică “vinde tot și urmează -Mă” pe care
Isus o sugerează acestui tânăr, nu este un simplu sfat, ci o
poruncă. Căci sărăcia nu este o cale mai bună sau mai sigură pe
care Isus o recomandă, ci condiți a absolută a perfecțiunii omului,
în special atunci când bunurile personale sunt o piedică în calea
mântuirii sale. Această poruncă nu este o invitație la călugărie, ci
o invitație făcută fiecărui om să primească iubirea divină și să
trăiască detașat de lu me, abandonând ceea ce are, pentru a primi
ceea ce Isus îi dă! Căci la fel cum într -o cutie plină cu haine nu
mai poate intra altceva, tot astfel o inimă preocupată doar de
lucrurile lumii, nu poate respecta poruncile și voia lui
Dumnezeu! Prin urmare, săr ăcia nu este un îndemn rezervat doar
câtorva oameni, ci ne privește, tocmai pentru că perfecțiunea este
la îndemâna tuturor. Inima creștinului este perfectă atunci când îi
aparține în întregime lui Dumnezeu, nefiind dominată de alte
preocupări. Omul perfec t este cel care a înțeles că nu poate sluji
concomitent lui Dumnezeu și mamonei. Dacă cineva îl iubește
pe Domnul mai presus de toate, este logic să -și împartă bogățiile
(să-și dedice viața) nevoiașilor, începând cu “săracii după iubire”
din familia sa!
Tânărul refuză îndemnul lui Isus. R ăspunzându -i lui Isus că
el a respectat întotdeauna poruncile, tânărul își arată aroganța,
îngâmfarea, deoarece porunca iubirii aproapelui pe care el
susține că ar fi respectat -o, necesită voința de a se dărui, de a se
jertfi, de a fi solidar cu aproapele – pentru că acest lucru îl vrea
Domnului, punând pe locul secund goana după avere – însă el nu
se putea debarasa de bogățiile proprii. Dacă acest tânăr bogat,

14 care respectă poruncile, nu acceptă chemarea lui Isus, p ăcătosul
Levi o acceptă. Prin urmare, el, tânărul, este o vocație pierdută
din cauza bogățiilor. Totodată constatăm că a -L urma pe Domnul
este mult mai mult decât simpla respectare a poruncilor. Tânărul
– priceput în adunarea bogățiilor – greșește, pentru că nu
investește timpul, inteligența și puterile sale în căutarea
Împărăției. El este și icoana omului sărac și dornic să se
îmbogățească care are mintea plină de preocupări egoiste, chiar
dacă averea îi lipsește. Îi este frică să lase puținul care îi dă
siguranță, pentru comoara cea mai de preț, pe care o consideră
nesigură și astfel își risipește viața. Tânărul refuză invitația lui
Isus, pentru că nu acceptă logica divină, chiar dacă el susține că
o împlinește. Nu înțelege că gândirea Domnului este mai
perfectă decât a lui. Prin urmare, roadele iubirii de sine și a
lucrurilor lumii nu pot fi altele decât tristețea care invadează
sufletul. De fapt, incapacitatea lui de a iubi îl umple de întristare!
Căci omul care își bazează viața pe “a avea” și nu pe “a f i”, este
sărac în suflet, sentimente și iubire.
Omul este “mare” (bogat cu adevărat), numai în momentul
în care acceptă să trăiască după voia Domnului, nu după mintea
proprie. Prin urmare, a participa la Liturghie, nu implică automat
credința în E vanghelie și primirea cu bucurie a Cuvântul
Domnului, pentru a -L practica în viața de zi cu zi. Omul poate să
se roage și să postească mult, dar dacă nu simte că Dumnezeu îl
iubește și -l îndrumă pe calea cea bună pe care el trebuie să o
urmeze fără cârtire , nu-i ajută la nimic. Acest tânăr “nebun”
preferă bogățiile trecătoare ale lumii, în locul bogățiilor veșnice,
ale relației iubitoare cu Dumnezeu și cu aproapele! Tânărul îi
cere lui Isus să -i arate calea către viața veșnică, dar atunci când
Isus îi indic ă poteca sărăciei, el nu o acceptă, “pentru că este
foarte bogat”. Un om bogat este protejat de siguranța pe care i -o
dau bogățiile sale. Făcut sclav de avantajele pe care le are de pe
urma bunurilor sale materiale, el trăiește mereu cu grija de a -și

15 apăra interesele personale. Un om sărac nu are toate aceste
preocupări, chiar dacă sunt unii oameni săraci care gândesc
asemenea bogaților, căci dorința de a se îmbogăți îl face pe omul
sărac, sclavul consumismului, și al preocupărilor continue de
îmbogățire. A cest fapt nu îi mai permite să aibă timp să se
îngrijească de aproapele său, periclitându -și fericirea veșnică.
Isus cere respectarea poruncilor. Respectarea strictă a poruncilor
i-a lăsat nemulțumire în suflet. Iată motivul pentru care s -a dus la
Isus. Di n dialogul cu Mântuitorul putem constata că tânărul ar fi
dorit să cumpere viața veșnică, dar Isus i -a spus că mântuirea nu
este o afacere legată de bani, ci de modul în care omul își trăiește
viața, respectându -l sau nu, pe aproapele său! Poruncile îi inv ită
pe oameni să împlinească voia Tatălui, aceea de a se iubi unii pe
alții, cum Isus i -a iubit, atunci când S -a jertfit pentru ei! La urma
urmei, omul trebuie să respecte poruncile, pentru că sunt singura
cale prin care va fi condus la perfecțiune de cătr e Isus și va primi
“comoara cerească“! Respectarea poruncilor este doar prima
treaptă a urcușului, care înalță omul în sfera Raiului. Astăzi
putem pricepe faptul că nouă, creștinilor, Isus ne cere mult mai
mult, decât simpla respectare a poruncilor. Respec tarea
poruncilor îl pregătește pe om pentru a se dărui în mod total și
liber slujirii aproapelui și prin urmare, a Domnului!
Cămila și urechile acului
Duritatea lui Isus față de cei lipiți cu inima de bogăț ii, este
imensă iar acest lucru reiese din comparația pe care o spune:
“Este mai ușor ca o cămilă să treacă prin urechile acului, decât
un bogat să intre în Împărăția cerurilor“. Chiar dacă acest
proverb se folosea pentru a zice că un lucru este imposibil pentru
puterile unui om, rămâne concluzia că mântuirea este tare
anevoioasă pentru cel bogat, căci până în zilele noast re, un bogat,
cu greu intră în biserică, nefiind determinat să asculte și să
practice Evanghelia: iubirea de Dumnezeu și de aproapele tău, în

16 special de cei marginalizați și săraci! Bogăția materială nu este
ceva rău, dar este grav faptul că omul devine sclavul ei,
supunându -și viața, goanei după avere. Isus nu -i condamnă pe
cei care au multe bogății, ci pe cei care își vând inima bogățiilo r,
punându -și speranța numai în ele. Bogățiile caută să -l facă
sclavul lor pe om. Când reușesc pun stăpânire pe om, iar acesta li
se supune. Lăcomia după avere este o adevărată idolatrie,
deoarece întunecă ochii sufletului, seacă inima și omoară
sentimente le cele mai dragi, frumoase și nobile iar lipirea inimii
de bani este rădăcina tuturor relelor. Banul este un “slujitor”
necesar, dar un “patron” netrebnic. Cine -și vinde inima
bogățiilor, nu mai ascultă de Dumnezeu. Cel care se bazează pe
“ceea ce are”, n u poate trăi “ceea ce este”, fiu al Domnului, după
modelul Mântuitorului său, care “nu s -a lăudat cu egalitatea Sa
cu Dumnezeu, ci s -a dezbrăcat de Sine, făcându -Se slujitorul
nostru“.
Concluzionând, observăm că Evanghelia ne învață că
proprietate a privată trebuie raportată mereu la Isus: ne ajută sau
ne împiedică să ajungem la Isus? Totodată, ea ne arată pericolul
pe care bogățiile îl reprezintă chiar și pentru persoanele serioase
și religioase. De aceea apostolul ne îndeamnă să -i facem loc lui
Isus în inima noastră, îndepărtând toți idolii. Evanghelistul
Marcu ne spune că privindu -l, Isus îl iubi, căci de fiecare dată
Domnul vine la noi ca să ne ofere iubirea Sa! Isus îi cere mult,
dar îl susține cu iubirea, cu pacea și cu fericirea Sa. Tânărul nu -l
acceptă pe Domnul ca și stăpân al vieții și al sufletului său pentru
că avea multe proiecte, planuri lumești și plecă trist. Iată că
goana după avere nu poate da o răsplată mai bună decât
întristarea! În acest sens putem privi la sfârșitul tragic al mar ilor
staruri ale lumii. Fraților! Nu doar bogățiile sunt o piedică pentru
intrarea noastră în Împărăție. Să ne gândim la pilda
semănătorului. Cu toții suntem prea mari, maturi, pentru a intra
în Împărăție, acolo unde intră numai copiii. De fapt, a te mântu i

17 nu este nici greu și nici ușor: este ceva care depășește puterile
omului. Numai Dumnezeu poate să -l mântuiască pe om! Doar El
poate face ceea ce omului îi este imposibil. Noi trebuie să cerem
această mântuire “imposibilă” pe care numai Domnul ne -o poate
da. Cel mai mare bun al omului, singurul lui bun adevărat este
cunoașterea lui Dumnezeu. Față de acesta, celelalte bunuri nu
sunt vrednice a se numi „bunuri”. El este chezășia sigură a
veșnicei fericiri; până și în pribegia noastră pământească, ea ne
aduce cele mai înalt e și îmbelșugate mângâieri. În cele mai mari
nenorociri și necazuri, când toate celelalte mângâieri nu sunt de
ajuns, sunt neputincioase, el își păstrează toată puterea. Cea mai
fericită, cea mai înaltă slujire de pe pământ este să atragi î n tine
acest dar al lui Dumnezeu prin pocăință și prin împlinirea
poruncilor evanghelice, să -l împărtășești semenilor. “Fericit cel
căruia i s -a încredințat o asemenea slujire, oricât de nimicnic ar
părea el! ” Cu grijile pământești această slujire nu se îm pacă. Ea
cere ca slujitorul să fie simplu și nevinovat ca pruncii, să -i fie tot
atât de străină înclinarea spre dorințele și desfătările lumești pe
cât le este de străină aceasta pruncilor. Trebuie să piardă însăși
ideea de rău, ca și cum acesta nici nu ar exista, altfel ideea de
bine nu poate fi deplină, curată, desăvârșită.
Să nu ne semețim asupra nimănui, să ne aducem aminte
totdeauna de păcatele noastre și să iubim pe toți semenii noștri,
până la unul, fiindcă nu știm cum este inima lor înainte a lui
Dumnezeu . Viețile sfinților ne arată că au fost tâlhari care au
săvârșit mulțime de omoruri, iar după aceea, sub înrâurirea
harului lui Dumnezeu, au încetat deodată, și -au coborât mâinile
însângerate și au intrat cu capul adânc plecat în mănăstire, u nde
s-au pocăit ani îndelungi așa cum noi nu știm să ne pocăim, iar
Domnul a primit pocăința lor și i -a îndreptățit cu desăvârșire în
așa fel că au primit chiar darul facerii de minuni. Și atunci, cum
vom cuteza noi să ne semețim asupra celor care se vor p ocăi,
poate, și vor primi de la Atotputernicul Dumnezeu iertarea

18 tuturor păcatelor? Căci numai pocăința adâncă ne curățește
înaintea lui Dumnezeu. Sensul mântuirii aduse nouă de Hristos
este atât de bogat încât nu poate fi exprimat, în complexitatea lui,
de nici un termen biblic și nici de toate la un loc. Mai
semnificativi sunt trei termeni: răscumparare, împacare și
mântuire. V orbim de al treilea termen: mântuirea. S -a vorbit
foarte mult despre acest aspect, dar încă nu l -am înțeles. Foarte
mulți tineri se întreabă: "C um pot să mă mântuiesc, cum e să fii
mântuit?". Hristos îi mântuiește pe oameni întrucât se extinde în
ei și îi incorporează în Sine, făcându -i mădulare ale Trupului Său
tainic. Biserica este extinderea comunitar -sobornicească a lui
Hristos cel în viață în oameni, în care se realizează treptat
asimilarea oamenilor cu Acesta prin Duhul Sfânt, care îi
păstrează și îi dezvoltă ca persoane distincte, cu o individualitate
a lor atât în fața lui Dumnezeu, în actul credinței, cât și î n fața
celorlalți membri ai Bisericii.
Maica Domnului
Părintele Ioachim spune că: „ A o avea pe Maica Domnului
protectoare în viața noastră pământească, înseamnă a avea
siguranța mântuirii și pe cea a bucuriei veșnice de a o întâlni în
lumea de dincolo". Aș vrea să ne apropiem de Născătoarea de
Dumnezeu, dar mai ales, de vorbele Sfinților Părinți. Ei o laudă
și o măresc pe Născatoarea de Dumnezeu, ceea ce noi păcătoșii
nu facem. Nu facem nu pentru că n u știm, dar nu ne dorim acest
lucru. Suntem orbi duhovnicește, firea noastră este căzută și
iubim pă catul. Suntem fii ai păcatului și nu după har ai Maici i
Domnului. Cum ne putem mântui dacă nu o avem pe Maica
Domnului protectoare? Cum putem să ne depărtăm de păcate
dacă nu o căutăm pe Ea? Dacă nu îl căutam pe Fiul, cel întrupat
din Sfânta Fecioară? Un călugar se ruga neîncetat către
Născatoarea de Dumnezeu spunând: ,,Maica Domnului, ajută –
mă, arată -Mi că ești Maica Mea!". Iar raspunsul Maicii
Domnului a fo st: ,,Arată -mi și tu că ești fiul meu, poartă -te ca

19 fiul meu și nu ca fiu al lumii, al păcatului". V orbele acestea mi –
au rămas în minte, și de fiecare dată când mă rog Maicuței
Domnului, am aceste cuvinte în gând. Este exact ceea ce trebuie
noi să facem. S ă ne comportăm ca fii ai Maicii Domnului, căci
fiind fii ai păcatului nu ne putem mân tuii! Unii oameni nu cred
în Sfâ nta Fecioara Maria, nu cred că din Ea s-a născut Hristos,
Domnul și Mâ ntuitorul nostru. Dar cum să nu crezi suflete, î n
cea care este mai presus decât toate puterile C erești și decâ t toți
Sfinții? Cum să nu crezi în scara prin care s -a legat cerul cu
pământul și pe această scară s -a coborât Iisus Hristos, fiul lui
Dumnezeu, întrupându -se în pântecele său? Cum să nu crezi în
cea plină de Har, care poartă toate virtuțiile cerești?
Sfântul Atanasie cel Mare a susținut împotriva arienilor că
Fecioara Maria este "Maica Domnului", deoarece Fiul ei este
Fiul lui Dumnezeu, Născut din veci din Tatăl și de o ființă cu El.
Numele de "Maica lui Dumnezeu" sau "Născătoare de
Dumnezeu" , ne încredințează și ne convinge totodată să o vedem
pe Fecioara Maria mijlocitoarea sau rugătoarea pentru noi
înaintea lui Dumnezeu. Tot Sfântul Atanasie o arăta pe Sfânta
Maică, ca "legatura" sau "izbăvitoarea" neamului omenesc:
,,Căci Hristos S -a făcut Om pentru a noastră mântuire și a luat
trup din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu". Având o credință
întărită, aducând pacea și bucuria de la Hristos, o putem slăvi și
noi pe Maica Domnului, putem să ne rugăm ei și să credem că ea
toate cereri le noastre le va putea împlini. Cunoscând -o pe
Născătoarea de Dumnezeu, cunoaștem de fapt ocrotirea, iubirea,
siguranța. Ne încredințăm Acoperământului Sau cel Atotputernic
și Preamilostiv, și începem să simți m gustul dulce al Mântuirii.
Virtuțiile sale îl atrag pe Domnul către ea și o încununează din
timpul vieții sale pământești, căci ea este ca un crin cura t și
frumos în mijlocul lumii, o lume plină de pă cate. Suntem
pregătiți sufletește să primim Bucuria, A jutorul, Mijlocirea și
Întărir ea? Suntem pregătiți să ne comportăm ca fii ai Maicii

20 Domnului? Arsenie Boca spunea: ,, Mărturisiți -vă Domnului că
este Bun și Milostiv, că în veac este Mila Lui alături de Maica Sa
Preasfânta de Dumnezeu născătoare de -a pururi Fecioara Maria",
și așa vom fi pregătiți pentru toate acestea! Să ne depărtăm de
cele lumești, de patimile trupești și sufletești și să cerem ajutorul
Născătoarei de Dumnezeu, căci ea este nădejdea și scăparea
tututor păcătoșilor. Să căutam mântuirea, c ăutând -o mai întai pe
Maica Domnului. Să căutam ,,siguranța Mânturii " și viața cea
Veșnică ! Să o cinstim pe Sfânta și Preacurata Fecioară Maria,
Maica Domnului nostru, cu toată evlavia și recunoștința, căci
datorită curăției și smereniei ei a fost aleasă d in veșnicie de
Dumnezeu ca vasul sfânt pentru Întruparea Mântuitorului nostru,
Fiul Tatălui Ceresc, pentru ispășirea păcatului omenirii. Astfel ea
a devenit o împreună -lucrătoare cu Dumnezeul și Fiul ei la
mântuirea noastră, a tuturor oamenilor.
Scopul vieții creștine
Lumea a fost creată de Dumnezeu, imprimându -i-se un
anumit sens, și e condusa de Creator spre împlinirea sensului,
concretizat în iubire și ascultare. Ea culminează în persoana
umană care se mișcă spr e unirea cu Persoana Supremă. Viața
fiecarui om este un dar ce i s -a încredințat, un talent ce trebuie să
fie exploatat pentru folosul omenirii, căci cea mai mare lucrare
ce o poate face omul pe pamânt este a se îngriji de sufletul său și
al aproapelui sau . Fiecăruia dintre noi i s -a dat un oarecare “timp
al său”, scurt , dar suficient pentru câștigarea mântuirii și
Împărăției lui Dumnezeu. Mântuirea noastră, exprimată prin
dobândirea fericirii veșnice, nu se obține numai prin știință, ci
prin credință puter nică în Dumnezeu, liberă de orice șovaială.
“Anii noștri s -au socotit ca pânza unui paianjen; zilele anilor
noștri sunt șaptezeci de ani; Iar de vor fi în putere, optzeci de ani,
și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere” –
Episcopul Kallisto s Ware, în lucrarea ”Împărăția lăuntrică”

21 compar ă existența umană cu o carte: viața pământească este doar
prefața (introducerea cărții), iar viața viitoare este principalul ei
conținut. Momentul morții nu este concluzia cărții, ci î nceputul
primului capitol. În fiecare zi, pentru a trăi, trupul nostru are
nevoie de hrană și aer. Sufletul nostru însă are nevoie de Domnul
și de harul Duhului Sfânt, fără de care sufletul moare. Omul a
fost menit de Dumnezeu, prin constituția sa psiho -somatică, să
fie inel de legătură între cer și pământ și să se înalțe cu întreaga
creație spre Dumnezeu, ca să se împărtășească de nemurirea Lui.
Sfântul Serafim de Sarov ne învață că scopul vieții creștine
este dobândirea Duhului Sfânt. Pentru a put ea înțelege
problematica Duhului Sfânt, vom pleca de la adevarul de te melie
al învățăturii crestine, dogma Sfintei Treimi. Cuprinsul dogmei
Sfintei Treimi ne dezvăluie adevărul că Dumnezeu este Unul în
Ființă și întreit în persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sf ânt. Fiecare
din cele trei persoane sau ipostaze ale Sfintei Treimi este
Dumnezeu adevărat ce se exprimă prin Dumnezeu -Tatăl,
Dumnezeu -Fiul și Dumnezeu -Duhul Sfânt, având fiecare
întreaga ființă și toate atributele dumnezeiești, fără să fie trei
Dumnezei, adică fără împărțire sau d espărțire a ființei și,
totodată , fără să se amestece sau să contopească persoanele
dumnezeiești întreolaltă. Sfânta Treime coboară către lume prin
forțele (puterile) divine (harice), care sunt energii necreate ce
izvorăsc din fii nța necreată a Sfintei Treimi, ca să înalțe lumea la
comuniunea vieții veșnice. Dumnezeu, Creatorul omului, Ființa
suprem ă, rămâne o tain ă în ființa Sa personal ă, dar se face
cunoscut și comunicabil prin energiile Sale necreate harice
sfințitoare , ele fiin d o manifestare a Ființei dumnezeiești. Sfinții
Părinți au folosit în exprimarea acestor energii termenii de lucrări
dumnezeiești , lumina dumnezeiasc ă, spirit ul sfânt, har ul divin.
Harul divin se revars ă prin Duhul Sfânt asupra oamenilor în
scopul mântuiri i și sfințirii lor. Fiind unul singur, dup ă natura sa,
Harul divin se deosebește pe de -o parte, dup ă lucrările și efectele

22 sale asupra celor ce și le-au însușit, iar pe de alt ă parte, potrivit
cu însușirile și aptitudinile celor ce l -au primit. E bine s ă reținem
aici c ă toate cele șapte Sfinte Taine împărtășesc har sfințitor, dar
lucrarea acestora are la temelie pe cea început ă prin Taina
Botezului. Din colaborarea omului cu harul, rezult ă diferite
daruri potrivit cu însușirile și capacitățile naturale ale lui. Dup ă
proorocirile proorocului Isaia, darurile sunt în număr de șapte: al
înțelepciunii , al înțelegerii , al sfatului, al puterii, al cunoștinței , al
bunei credințe (evlaviei) și al temerii de Dumnezeu. Acum
înțelegem clar de ce, în cazul celor bolnavi , este necesar a se
dobândi harul vindecării de la Dumnezeu, care ne va da prețiosul
dar – sănătatea (puterea).
Dumnezeul Scripturii coboar ă pe firul energiilor necreate în
întâmpinarea omului, pentru a -l smulge din indiferența și
rătăcirea lui religioasă, pentru a -l înalța spre comuniunea cu
Sine, pe calea unui progres spiritual infinit, în Hristos și Biseric ă,
prin Duhul Sfânt, izvorul nesecat al energiilor necreate. De
aceea, Sfântul Apostol Pavel vorbește mereu despre Dumnezeu
care lucreaz ă totul în toți. Astfel, prin energiile necreate,
Dumnezeu este mai întâi trăit de credincioși și apoi cunoscut ,
fiindc ă rostul cunoașterii nu este cel de a satisface curiozitățile
intelectuale ale minții umane, ci de a contribui la desăvârsirea
spiritual ă și morala a întregului om. În acest sens, Sfântul
Simeon spune: “Dumnezeu este Lumina și cei pe care El îi face
vrednici de a -L vedea, Îl văd ca lumină: cei care Îl primesc, Îl
primesc ca lumină”. În fiecare lucrare dumnezeiasc ă venit ă în
lume, avem toate Persoanele Treimice întoarse către noi. Fiecare
lucrare provine din Tatăl, se comunic ă prin Fiul în Duhul Sfânt.
În acest plan al lucrării dumnezeiești, Duhul Sfânt vine prin Fiul,
dar ramâne în Fiul, ca s ă poată astfel înalța lumea către Tatăl. Nu
exist ă lucrare a Tatălui și a Fiului care să nu se realizeze prin
Duhul Sfânt. Acesta fiind capătul întors către lume a Sfintei
Treimi. De la pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, când

23 acesta a fost trimis în lume de Domnul nostru Iisus Hristos, spre
a împlini lucrarea de mântuire a neamului omenesc, are loc
restabilirea, purificarea, iluminarea, îndumnezeirea naturii
umane și a întregii creații prin aceste energii harice necreate
sfințitoare ale Duhului Sfânt. Coborârea energiilor necre ate în
adâncul ființei umane, realizeaz ă asemanarea cu Dumnezeu.
Mijloacele prin care omul poate obține asemănarea cu
Dumnezeu sunt: ascultarea, rugăciunea, postul (asceza), multa
răbdare , faptele bune și alte fapte virtuoase făcute în numele lui
Hristos. Sfântul Simeon afirma ca: “ Fiul lui Dumnezeu este ușa
spre Tatăl, iar Duhul Sfânt este cheia care ne deschide ușa și dac ă
ușa nu se deschide, nu intr ă nimeni în casa Tatălui”.
Reluând ideea c ă obiectivul omului pe pamânt este
dobândirea Duhului S fânt, Sfântul Serafim de Sarov ne spun e că
mereu trebuie ca Duhul Sfânt s ă vină tot mai deplin, ca s ă ni-L
facă tot mai prezent în noi pe Hristos Cel Înviat, că , numai
împărtășindu -ne de Duhul Sfânt, putem fi în comuniune cu
Hristos. Numai î nduhovnicindu -ne neîncetat și umplându -ne tot
mai deplin de energiile Duhului Sfânt, putem trăi pe pământ
viața în Hristos, fiindc ă viața în Hristos este totuna cu viața în
Duhul Sfânt și invers. Taina omului nu se afl ă în el însuși în mod
autonom, ci în A rhetipul, în Modelul Divin. Așa cum adevărul
icoanei se afl ă în persoana zugravit ă pe ea, tot așa și adevărul
omului se afl ă în Modelul lui, Domnul nostru Iisus Hristos. Creat
după chipul lui Dumnezeu, omul tinde prin însăși natura lui, prin
însuși faptul că este om, spre Cel ce este chipul să u dumnezeiesc:
“Dumnezeu S -a facut om pentru ca omul s ă se îndumnezeiască”.
Unirea între om și Dumnezeu se realizeaz ă în momentul
zămislirii, dar se aprofundeaz ă progresiv în timpul vieții sale
pământești și se desăvâr șește la înviere, la a doua venire a
Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci păcatul va fi absorbit prin
Sfințenia divin ă, iar moartea va fi absorbit ă de viața etern ă.
Unirea noastr ă cu Hristos, este o unire în devenire, iar ea va

24 deveni perfect ă atunci câ nd limitele existenței terestre vor fi
depășite prin înviere. În Hristos, omul se unește cu Dumnezeu,
cu semenii săi și cu lumea pe care o penetreaz ă cu spiritul său
uman, umplut de Dumnezeu: “ După cum Tu, Părinte, ești în
Mine și Eu în Tine, s ă fie și ei în Noi una, ca lumea s ă cread ă că
Tu M -ai trimis” spunea Părintele Cleopa.
Înainte de a fi îmbrăcat în haine de piele, omul purta un
veșmânt țesut din harul de lumin ă și slava lui Dumnezeu. Deci
hainele primilor oameni erau haine de lumin ă, nu hai ne de piele.
Opunându -se îns ă voinței dumnezeiești, Adam n -a mai dat curs
aspirației către Arhetipul divin, ci s -a prăbușit în materialitatea
acestei lumi, alterând grav chipul lui Dumnezeu, pe care îl purta
în ființa sa și, odat ă cu aceasta, ființa sa pro prie pierdea haina de
lumină. În calitatea Sa de Rațiune suprem ă, Fiul lui Dumnezeu,
în pilda “Fiului risipitor”, ne încurajeaz ă să ne străduim a
îmbrăca din nou aceast ă haină nouă de lumină. Pe aceasta o
putem țese numai prin prezența interioar ă a harului Duhului
Sfânt în natura noastr ă uman ă. Trebuie s ă ne grăbim să dobândim
aceast ă haină cerească, cu ajutorul faptelor virtuoase
transformate în virtuți creștinești (smerenia, milostenia, curația ,
cumpătarea, îndelunga răbdare , blândețea , rugăciun ea și
hărnicia ). Prezența interioar ă a harului în natura uman ă, face ca
rațiunea (cunoașterea) să se extind ă firesc de la cele naturale spre
realitățile supranaturale ale lui Dumnezeu. Harul cunoașterii
supranaturale a lui Dumnezeu, se împărtășeste omului credincios
prin Sfintele Evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan) și Sfintele
Taine, administrate de preot ca semn văzut al prezenței nevăzute ,
personale a lui Hristos în Biserică. Prin pătrunderea în inimile
credincioșilor a cuvântului dumnezeiesc din Evanghelie, harul se
adreseaz ă mai mult intelectului uman, iar prin Sfintele Taine mai
mult trupului, dar în măsura în care Sfintele Taine se adaug ă
Evangheliei, harul îmbrațișează întreaga fiin ță psiho -somatică,
pătrunzând în adâncul ei, pentru a o pu rifica și sfinți în Hristos,

25 înălțând pe oameni la comuniunea Sfintei Treimi. Aceast ă
înălțare (apropiere și comuniune) a oamenilor către Dumnezeu
nu se realizeaz ă numai prin lucrarea harului, ci și prin lucrarea
omului dup ă cerințele “Legii noi”, concreti zată în ascultare,
rugăciune , asceza, fapte bune și manifestarea dragostei fa ță de
aproapele tău, ca expresie a dragostei fa ță de Dumnezeu. Prin
aceast ă împreun ă lucrare a omului cu Dumnezeu, care poart ă
numele de Sinergie, se produce o modificare profund ă în ființa
omului, care duce la îndumnezeirea lui. Prin harul primit prin
cele șapte Sfinte Taine instituite de Iisus Hristos, dar și prin
lucrarea duhovniceasc ă a omului, se opereaz ă în ființa acestuia o
conversiune de energie, care transform ă energia pus ă în serviciul
patimilor iraționale ce distrug natura omului, în energie pus ă în
slujba virtuților raționale , care -l înal ță pe om spre asemănarea cu
Dumnezeu, trecând progresiv prin faza de purificare, iluminare și
unire cu Dumnezeu (îndumnezeire). Comuniu nea cu harul divin
nu ucide părțile pasionale ale trupului, ci le transfigurează, le
sfințește , le îndumnezeiește . Astfel, Biserica reprezint ă locul în
care are loc mișcarea dinamica transfiguratoare. Este nunta
neîncetat ă în spaț iu și timp a Creatorului și a creaturii, a lui
Hristos care se prelungește în timp prin lucrarea Duhului Sfânt,
ca să-și asume lumea și să o îndumnezeiască. În acest amestec
fără contopire a naturii create cu cea necreat ă, creația se
înnoiește în trupul Domnului, se realcătuiește sacramental, este
transfigurată, devine și e vie ca Trup al lui Hristos, ca Biserica
după chipul comuniunii mai presus de fire a Treimii, în care
persoanele divine își păstrează identitatea, dar trăiesc una prin
alta în virtutea iubirii și a dăruirii reciproce inegalabile. Sfântul
Macarie cel Mare spune: “Firea omeneasc ă este capabil ă să
primeasc ă și binele și răul, și harul dumnezeiesc și puterea
vrăjmașului, dar nu poate fi silit ă fără consimțirea voinței
omenești ”.
În legă tură cu felul î n care împlinim binele și răul în viața

26 pamânteasca, dor esc în continuare s ă punct ez câteva aspecte
tainice legate de activitatea de mântuire a creștinului . Copilul, la
botez, este înarmat cu lumina Duhului Sfânt, cu crucea și cu doi
îngeri de pază. Îngeru l cel bun este la dreapta, având dou ă cărți
în mân ă lui și cumpăna. El scrie fapta bun ă și fapta rea ce o face
omul în via ță. Îngerul cel rău din stânga, are numai o carte în
mâna lui, el scriind numai greșelile omului, neștiind nici gândul
omului și nici faptele bune ce le are acesta. Când omul
acumuleaz ă mai multe fapte rele decât bune în cartea îngerului
bun din dreapta, acesta se trage în spatele lui, în favoarea
îngerului rău din partea stânga, care înva ță pe creștini la fapte
rele, dar nu la to ate, căci fiecare fapt ă rea are demonul ei. Numai
la creștinii care fac cele șapte păcate de moarte (mândria, iubirea
de argint, curvia, mânia, lacomia pântecelui, zavistia, lenea) vine
antihrist cu toți ai lui și se aș ează în inima lui. Acești oameni nu
mai sunt vii, ci morți sufletește . Deși îngerul bun se retrage în
spatele omului datorit ă multelor greșeli săvârșite, el stă tot alipit
de el, mustrându -l la orice fapt ă rea pe care o face și așteaptă cu
nerăbdare clipa ca s ă vie iar în locul lui. Odat ă acceptat ă aceast ă
stare de păcătoșenie , lumina Duhului Sfânt iese din inima omului
și stă în jurul său, cum stau albinele în jurul unui stup. Acum se
împlinește cuvântul sfânt care zice: “ Iată Eu stau la ușa inimii
tale și bat”. Dac ă, din mila Domnului, pătru nde din nou o raz ă a
Duhului Sfânt în inima păcătosului , el prinde o mare grij ă de
greșelile ce a făcut și se hotărăște din suflet a le părăsi. Merge la
preot, le mărturisește , făgăduind cu sfințenie în fața Sfintei
Cruci, a Evangheliei și a preotului c ă nu va mai greși prin aceste
fapte. Preotul îi d ă un canon dup ă puterea lui și, dup ă ce și-l
ispășește, este împărtășit cu Sfintele Taine. Începând el a face
fapte bune dup ă a lui putere, dup ă un timp oarecare cartea lui cu
fapte bune, uitat ă, se umple iarăși. Îngerul bun, odat ă cu
restabilirea credinciosului, vine din spatele creștinului la locul
său în dreapta și va duce cartea plin ă cu fapte bune la cer pentru
a le scrie în cartea vieții . Îngerii din ceruri, la vederea noului

27 înger venit între ei cu cart ea faptelor bune, fac aplauze de
bucurie cereasc ă și atunci se împlinește cuvântul sfânt: “ Mai
mare bucurie este în cer pentru un păcătos care se pocăiește ,
decât pentru nouăzeci și nou ă de drepți”. Îngerul merge cu cartea
la Domnul, care va trimite î nger luminat la vămile văzduhului și,
prin puterea Duhului Sfânt, toate greșelile mărturisite de acel
suflet, se șterg din catastifele demonilor. Demonii își văd hârtiile
albe, le arunc ă în vă zduh, plâng de pierderea sufletului îndreptat.
Ei știu că, prin pocăință, își pierd clienții lor. În același timp,
Domnul trimite peste creștinul îndreptat în bine, lumina Duhului
Sfânt întreită. Ea va intra din nou în inima sa, spulberând
duhurile rele. Acum acest om este născut a doua oar ă, după cum
zice cuvântul sfâ nt: “Pocaința este al doilea botez”.
De asemenea, dor esc să sublinie z că, în timpul postului,
îngerul fiecarui creștin e gata a scrie fapte bune în toat ă clipa,
după care, la sfârșitul perioadei, este dator s ă zboare cu cartea
faptelor la cer, ca s ă scrie în cartea vieții faptele bune. La cei care
stau în indiferen ță față de grija restabilirii, în lene, f ără fapte
bune, îngerul bun nu poate zbura la ceruri, ci st ă în spatele
păcătosului și plânge neîncetat pentru el. Toți creștinii care
hulesc pe Domnul Hristos, Crucea Domnului și pe Sfinții Săi, au
păcat de trei ori mai greu decât cei care L -au răstignit pe
Domnul. Munca lor dup ă ziua judecății, dacă nu vor părăsi
aceste păcate pâna la moartea trupului, va fi de trei ori mai
amar ă. Domnul Hristos pedepsește pe cel hulitor și în zilele vieții
lui pământești, cât și în cele ale urmașilor săi. Pentru a putea
scăpa de aceast ă gravă și faptă rea, creștinul este dator în primul
rând s ă o urasc ă, să se înarmeze cu rugăciuni și cu metanii l a
pământ . De asemenea, creștinii să se păzească de păcatul de a da
răului pe cei din jurul lor, căci pe sine se dau. Copilul, când se
boteaz ă, este înarmat cu patru puteri spirituale: Lumina Duhul
Sfânt, Crucea, Îngerul Păzitor și Puterea Sufletului. Tot creștinul,
când d ă răului pe altul, d ă răului aceste puteri. Când cineva totuși

28 a săvârșit acest păcat, imediat când se desparte și nu mai vede pe
acela, s ă-și aleag ă un loc ascuns și, plecând genunchii, s ă zică cu
lacrimi: “ Iartă-mi Doamne greșeala prin c are am dat răului pe
fratele meu cutare … numindu -l cu numele și iartă-l și pe el, căci
eu îl iert din tot sufletul, în numele Tatălui, al Fiului și al
Sfântului Duh, amin”, iar la scaunul spovedaniei s ă-și
mărturisească păcatul cu mare părere de rău. Pentru a ne înscrie
cu cât mai multe fapte bune în ceruri, cu ajutorul cărora ne vom
împodobi locul de odihn ă din Împarația lui Dumnezeu, pe bunii
creștini îi îndrum s ă se foloseasc ă și de rugăciunea cu metanii la
pamânt. Ele se fac în cinstea patimilor Mânt uitorului, atunci când
omul este liniștit , nesupărat de nimic și nu-l vede nimeni. Pentru
o rugăciune cu metanii la pământ făcută în timpul nopții, i se
iartă creștinului care o face, trei fapte rele. Lucrat ă noaptea ea se
numeste priveghere, iar cel care o exerseaz ă cu drag în miez de
noapte împlinește cuvântul sfânt care zice: “ Privegheați și vă
rugați”. Tot pe timpul vieții pământești , omul e dator să-și facă
rugăciunea plină către mulți sfinți și puteri cereș ti. Câți sfinți va
pomeni el în rugăciune când se roagă, aceia toți se vor ruga
pentru el în acel moment Domnului, iar la moartea lui toți îi vor
fi ca apărători . În acest sens, vo i da un model de rugăciune plină,
prescurtată:
– “Prea Sfânt ă Treime, miluie ște-mă pe mine, păcătosul !” (trei
metanii)
– “Prea Sfânt ă Născătoare de Dumnezeu, miluiește -mă pe mine,
păcătosul! “ (trei metanii)
– “Sfinților Arhangheli, Mihail și Gavril, miluiți -mă pe mine,
păcătosul !” (trei metanii)
– “Toți Sfinții din ceruri și toat e puterile cerești, miluiți -mă pe
mine, păcătosul !” (trei metanii)

29 – “Sfinte Îngere, păzitorul vieții mele, roag ă-te lui Dumnezeu
pentru mine, păcătosul !” (trei metanii).
Fără a avea pretenția epuizării problematicii aspectelor
legate de scopul vieții pamântesti, îndrum creștinii să aibă multă
răbdare în necazurile cele vremelnice, pentru a dobândi
bunătățile cele veșnice . “Întru răbdarea voastr ă veți dobândi
sufletele voastre și cel ce va răbda până la sfârșit , acela se va
mântui ”. Dumnezeu își mărturisește dragostea pentru fiecare
dintre noi, rânduindu -ne mântuire în multe feluri, “Căci unele le
face Dumnezeu prin depărtărea Sa de om, altele prin cercetare,
iar altele prin purtare de grij ă” și tot Domnul ne îmbărbătează
spunându -ne: “Chiar dac ă mama își va uita copilul, Eu nu te voi
uita niciodat ă”. Viața pământească , trăită în Dumnezeu sub
umbrirea harului Duhului Sfânt, este începutul fericirii veșnice , a
vieșii nesfârșite, i ar începutul transfigurării noastre este atunci
când ajungem în acea stare când în fața oricărei întristări ,
clevetiri, defăimări și prigoniri, s ă fim întocmai ca niște morți
sau ca niște oameni cu desăvârșire muți, surzi și orbi, căci toate
aceste ispite sunt inevitabile pentru toți care doresc s ă mearg ă pe
urmele cele mân tuitoare ale lui Hristos.“ Săvârșiți lucrul mâinilor
fără să vă descurajați, acum este vremea pregătirii cununilor”. Să
ne silim s ă aflăm voia lui Dumnezeu cea atotputernic ă, care
const ă în a face binele pentru dobândirea Duhului Sfânt,
comoara cea veșnica neîmpuținată. “Nu oricine Îmi zice:
“Doamne, Doamne ”, va intra în Împărțăia cerurilor, ci cel ce face
voia Tatălui Meu Celui din ceruri”. Fericiți vom fi dac ă, la
sfârșitul vieții pământești, Domnul Dumnezeu ne va găsi
priveghind, adic ă rugându -ne în plină tatea darurilor Duhului
Sfânt. “În ce te voi afla, în aceea te voi judeca”. De asemenea, ne
îndeamn ă: “Intrați prin ușa cea strâmtă, că largă este ușa și lată
calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intr ă printr -însa”.
Siliți -vă a intra prin ușa cea strâmt ă, că mulți vor căuta să intre și
nu vor putea”. Suferințele de pe urma păcatului să le

30 transformăm în mijloc de apropiere de Dumnezeu, prin Iisus
Hristos, și de înviere chiar, încât moartea s ă fie un act de revenire
la plenitudinea vieții , la î ndumnezeirea naturii umane. “Eu am
venit ca oamenii s ă aibă viața și s-o aib ă din belșug ”. Omul,
odată unit cu Dumnezeu în viața trăită în Iisus Hristos, devine o
ființă universal ă, unindu -se cu viața întregii făpturi prin legătura
iubirii universale. Acea sta este de fapt viața veșnică.

Asumarea crucii

Ca să î ndeplinim voia Domnului trebuie să ne asumăm
crucea vieții, indiferent cât de mare sau mică este ea. Am spus
mare sau mică, pentru că suntem fiecare indivizi unici, deci
fiecare are crucea lui de dus. Niciodată să nu vă gândiți că puteți
duce crucea altuia în loc să vă gândiți cum s -o duceți pe a
voastră. Avem gânduri și suntem prea preocupați de crucile altora
de lângă noi, în loc să n e vedem liniștiți de crucea noastră. Când
avem necazuri ne plângem ca niște bebeluși care vor lapte, că :
„Vai Doamne ce cruce grea mi -ai dat de dus” , în loc s -o
acceptăm așa cum este dată de Dumnezeu fiecăruia și să ne
indeplinim scopul final, ducerea cruc ii până la izbăvirea
păcatelor întru viața veșn ică. Suntem poate prea preocupaț i de
alte cruci ale semenilor noștri, mai ales când este vorba de o
cruce de bunăstare și avuție , încât uităm de crucea noastră și o
lăsăm pe planul doi al vieții noastre materi ale. Din păcate Satana
lucrează cu cap, lovind tocmai în simbolul creștinului ortodox
Crucea. Am văzut și simțit pe pielea mea, din păcate, cum
oamenii s -au îndepărtat de Dumnezeu tocmai că au uitat de
cruce, tocmai acea cruce care ne este scut apărător în fața
problemelor și necazurilor vieții materiale. Cum să uităm tocmai
acest lucru? Există oameni pe care îi văd pe stradă când te iau în
râs atunci când te văd închinându -te în autobuz sau trecând pe
lângă o biserică , că blamează crucea numai când o văd, dar s -o

31 mai și facă așa cum trebuie s -o facă orice creștin conștinent.
Dacă ai uitat de cruce ai uitat de Dumnezeu și ești în păcat mare.
Înseamnă că ți -ai vândut sufletul Satanei, atunci când ai hotărât
să nu -ți mai faci cruce sau s -o iei în derâdere. Nu cred că este
mai mare păcat pe lume, încât să ajungi până la nivelul în care
să-ți blamezi chiar sfânta cruce, simbolul creștinismului. Ai
pierdut crucea , ai pierdut șansa de avea un loc asigurat în viața
veșnică al ături de Dumnezeu. Trebuie luate urgente măsuri ca
toți cei care au uitat de cruce, să intre pe făgașul bun al
creștinătății și primul pas este mărturisirea păcatelor și asumarea
crucii. Să ne asumăm crucea așadar fraților că Dumnezeu este
milostiv și iartă nelegiurile noastre, doar trebuie să șt im să ne
mărturisim păcatele și să începem să avem o viață creștină
frumoasă alături de Dumezeu. „Veni ți lângă mine toți cei răi ,
leneși, uitători și delăsători și Eu vă voi da odihnă și milostenia
tuturor , alături de Dumnezeu tatăl și Duhul Sfânt”.
Simt că poporul român, care este un popor ales ca fiind prin
definiție un popor creștin ortodox, că se duce la pierzanie. Satana
lucrează și lovește crunt în crucea noastră sfântă și a înlocuit -o
cu televizorul și lucruri aducătoare de desfrâu și decade nță. Am
înlocuit crucea cu alcoolul, drogurile și pornografia, am înlocuit
crucea și învățăturile sfinților părinți cu înjurături și invective
grave aduse chiar simbolului crucii și ortodoxiei. Am înlocuit
rugăciunile cu manele aducătoare de desfrâu și dec adență
morală, am înlocuit mâncarea tradițională cu fast -fooduri
aducătoare de boli și grave probleme educaționale. Am înlocuit
cărțile sfinte cu tehnologia avansată, nu ca să citim mai repede
Biblia sau alte cărț i bisericești, ci să vedem fi lme porno , filme cu
violențe și cum se tatuează lumea. Stau și mă întreb câteodată ,
cât ne mai suportă Du mnezeu? Știm că Dumnezeu este iertător și
milostiv, dar noi în loc să -L căutăm pe El, alegem ofertele mult
mai generoase ale diavolului. Un diavol perfid care ne duc e cu
vorba că totul va fi bine sub împărăția lui, și că va curge lapte și

32 miere în schimb odată luat prizonier sub aripile sale, vom vedea
că toate aceste oferte sunt doar vorbe goale ca să ne ducă cât mai
departe de religie și viața adeăvărată alături de Hristos. Asta vrea
el de fapt, să ne îndepărtăm cât mai mult de Sfânt a Treime și să
ne închinăm lui. Nu știu ce planuri are Dumnezeu cu noi poporul
român, dar tare mă tem că își va lua mâna protectoare într -o zi de
pe noi. Aceste gânduri sunt valabile asup ra totalității ortodoxiei
așa că vă invit să vă regăsiți ritmul pierdut și să aflați cât mai
curând Împărăția Cerului alături de Hristos Dumnezeul nostru
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Fericirea, un talent de cultivat
Oamenii vin pe Pământ cu anumite aspirații: nevoia de a
iubi și a fi iubiți, nevoia de a cunoaște, nevoia de a crea. Ei
numesc fericirea ca fiind realizarea acestor aspirații. Dar pentru a
o obține, ei trebuie să adauge fără încetare câ te ceva la bagajul
cu care au venit, pentru că nu ajunge să -ți dorești ceva pentru ca
să-l și obții. Ei doresc să iubească și să fie iubiți, dar iată că se
trezesc singuri și dezorientați. Ei doresc să înțeleagă , dar sunt tot
timpul mărginiți și dezorienta ți. Ei doresc să creeze , dar nu fac
decât gafe. Pentru a realiza toate aceste aspirații e nevoie de o
lungă perioadă de învățare sub controlul unui instructor care -i
antrenează pe adevărata cale a dragostei, înțelegerii și a creației
veritabile. Acesta est e părintele duhovnic. Acesta îi învață pe
oameni ce este cu adevărat viața fericită alături de Hristos
Dumnezeul nostru. Toți oamenii vor fericirea, dar nu știu cum să
o obțină și nu își imaginează că pentru a o obține este nevoie de
muncă și de o discipli nă de urmat. Din moment ce au venit pe
Pământ și mănâncă, beau, dorm, se plimbă și au copii, ei cred că
sunt automat fericiți. Dar și animalele au aproape aceleași
activități, și atunci? Nu este suficient doar să fii pe lume pentru a
fi fericit. Pentru a f i fericit, există un anumit număr de lucruri
care trebuie făcute și altele care nu trebuie făcute! Fericirea e ca

33 un talent (dar) care trebuie cultivat. Dacă nu îl cultivăm nu
obținem nimic. Este la fel ca și cu talentele artistice: chiar și
persoanele cel e mai dotate pentru muzică, pictură, dans nu ar fi
realizat nimic dacă nu ar fi muncit zi de zi cu înverșunare pentru
a cultiva aceste talente. Dacă vreți fericirea, nu stați fără să faceți
nimic, începeți să căutați elementele care o alimentează. Aceste
elemente aparțin lumii divine și, când le veți găsi, veți iubi lumea
întreagă și veți fi iubit, veți poseda o înțelegere superioară a
lucrurilor, și în fine veți avea puterea de a acționa și de a realiza.
Dacă așteptăm să vină Hristos la noi el va veni, dar și noi trebuie
să-L chemăm și să-L căutăm . Aceste lucruri se învață și se educă
tot din învățăturile S finților părinți și cu ajutorul părintelui
duhovnic , toate se pot aduce spre îndeplinire și slavă lui
Dumnezeu Tatăl, Fiului și Duhului Sfânt și duc spre mântuire și
viața veșnică.
Fericirea nu este plăcerea
Nevoia de a găsi fericirea e profund înscrisă în ființa
umană. Această nevoie ne ghidează și ne stimulează. Cu toate
acestea, urmându -și temperamentul, omul co nsideră fericirea în
mai multe forme diferite, care îi apar mai degrabă sub forma
plăcerii, și majoritatea oamenilor confundă una cu alta. Ei își
imaginează că tot ceea ce le pare atrăgător, simpatic, ce le place,
ce le spune ceva, îi va face fericiți. Ei nu, dacă vom analiza ce
este cu adevărat plăcerea, cum o găsim, unde o găsim, vom
înțelege că e mult mai complicat. Când vedem câtă energie
desfășoară ființele umane pentru a se angrena în activități care le
dau plăcere, e evident că, dacă fericirea ar fi sinonimă cu
plăcerea, lumea întreagă ar înnota în fericire. Dar m ai mult se
întâmplă contrariul, adesea acolo unde oamenii își găsesc
plăcerea, ei își găsesc și nenorocirea , pentru că nu -i așa viața este
plină de forțe antagonice (alb -negru, rău -bine, plăc ere-dezgust,
binecuvântare -deznădejde) . Plăcerea este o senzație momentan

34 agreabilă care vă face să credeți că prelungind -o cât mai mult,
veți fi fericit. Ei bine, nu este așa. De ce? Pentru că aceste
activități care vă procură rapid și ușor plăcere nu se situează,
majoritatea, într -un plan prea elevat, ele nu ating decât corpul
fizic, poate inima și un pic intelectul. Ori, nu putem fi fericiți
când căutăm să satisfacem doar corpul fizic, inima sau chiar
intelectul, acestea sunt doar satisfacții parțiale și efemere.
Fericirea, contrar plăcerii, nu e o senzație de moment, ci ea
privește totalitatea ființei. Acel care crede că găsește fericirea în
plăcere poate fi comparat cu un bețiv, el își toarnă vin sau alcool
și bea. “Ah, se simte bine ”, uită de toate necazurile și trage
concluzia că e magnific să bei , ceea ce este doar o iluzie . Dacă ar
fi să ne pronunțăm pentru câteva minute, câteva ore, aceasta
poate pare magnific. Dar după câțiva ani, ce se va produce?
Pierderea facultăților mentale , impos ibilitatea de a trăi o viață
familială și socială echilib rată, decăderea, crima sau poate chair
suicidul . Ei bine, în numeroase circumstanțe, oamenii se conduc
ca și bețivul, de vreme ce lucrurile le par agreabile, ei trag
concluzia că ele vor rămâne așa p entru eternitate. Din păcate
pentru ei sunt obligați mai târziu să constate pierderile,
stricăciunile, și suferă , suferă cumplit . Este la fel și când e vorba
de persoane cu care ei au ales să formeze o familie, să se
împrietenească sau să se asocieze pentr u muncă, ei au tendința să
se conducă după prima impresie de plăcere sau neplăce re,
simpatie sau antipatie. Ei cred: ”Oh, acesta îmi spune ceva”
și, fără să gândească, fără să aprofundeze, ei se decid, fără să -și
dea seama că în realitate au d e-a face cu un răufăcător. Ei se
îndepărtează de un om pe care -l găsesc mai puțin agreabil, dar în
realitate acesta e un om corect, cinstit și bun. Când ne conducem
după simpatie și antipatie, care sunt impresii de moment, și nu
după judecată care vede mul t mai departe, ce vreți, ne vom
sparge capul. Preoții, înțelepții ne previn despre realitatea
lucrurilor, ei ne spun: ”Atenție la ce faceți, primul moment de
satisfacție trecut, veți plăti foarte scump lipsa voastră de

35 clarviziune.” Ei da, câte lucruri sun t pe moment agreabile, dar
după ce urmează? Pentru câteva minute agreabile pe aici, pe
acolo, trăim ani de suferință. De aceea trebuie să fii vigilent și să
nu ai încredere în tot ceea ce pare agreabil.
E adevărat că există anumite plăceri care hră nesc sufletul și
spiritul, dar nu acestea sunt cele preferate de oameni. În plus, a te
conduce după plăcere prezintă și pericole, pentru că ceea ce le
place alimentează, cel mai frecvent, instinctele n u sufletul sau
spiritul. N u trebuie decât să vedem unde își găsesc plăcerea: în
mâncare, în băutură, în a se culca cu cineva, în a juca pe bani la
casino, strivindu -i pe alții, răzbunându -se, etc., posibilitățile nu
lipsesc. Dar unde vor ajunge astfel? Desigur nu la fericire, pentru
că fericirea este ceva vast , infinit, în timp ce plăcerea nu atinge
decât un domeniu limitat în om, acela al naturii inferioare,
egoistă, mărginită. În căutarea fericirii, omul nu se gândește
decât la el, plăcerea sa este el. El nu caută de loc plăcerea altora,
numai a sa. Astfel, e l se limitează și se depreciază, pentru a
obține plăcerea sa și o apără, el e obligat frecvent de a folosi
metode care nu sunt prea ortodexe : devine incorect, crud, și dacă
e un moment când un altul îl privează de plăcerea lui, devi ne
iritabil, agresiv și foarte violent pe alocuri . Atunci, ce plăcere
gustă el? El devine insuportabil pentru alții, care nu uită să -l facă
să simtă aceasta. Desigur, eu nu spun că trebuie să se priveze de
toate plăcerile și satisfacțiile sale, ar fi stupid din partea mea să
cer acest lucru . De altfel, natura e cea care obligă oamenii să -și
caute plăcerea, altfel viața și -ar pierde gustul, sensul, și ar
deveni întunecată, monotonă. Plăcerea e cea care animă, care dă
culoare existenței și nu e vorba de a o suprima. Trebuie doar să
nu o punem pe primul plan să facem din ea un scop în viață,
trebuie orientată această tendință într -un sens constructiv. Toți
avem instincte, dorințe și e normal, dar nu e un motiv pentru a
face numai ce ne place. Dacă Cerul ne dă creierul, este pentru ca
să ne servim de el și să ne orientăm corect. Ființa umană se

36 aseamănă cu un vapor care navighează pe oceanul vieții; la
bordul acestui vapor sunt mateloți care se ocupă cu încărcarea
combustibilului în cazan pentru propulsie, și apoi mai există
comanda ntul cu busola sa care se ocupă de orientare. Mateloții,
sunt instinctele, poftele: ei sunt orbi, dar ne fac să avansăm.
Comandantul este inteligența, înțelepciunea care ne dă direcția și
supreveghează ca vaporul să nu eșueze pe stânci sau să lovească
un alt vapor. Din păcate, aceste vapoare , care sunt oamenii , sunt
amenințate , pentru că în genere comandantul lasă mateloții să
facă ce le place!
Cele mai mari deziluzii îl așteaptă pe cel care se ghidează
după plăcere, și care nu vede consecințele ale gerii pe care e pe
cale să o fa că. Trebuie căutat un alt ghid, rațiunea, pentru că, ea
vede consecințele fiecărei direcții pe care sunteți pe cale să o
alegeți și vă avertizează: ”Atenție , acolo, îți vei sparge capul,
Acolo, da, poți să mergi…” Din păcat e, dacă vorbiți cu oamenii,
veți vedea că majoritatea oamenilor sunt convinși că nu pot să -și
descrețească fruntea, să se însenineze, decât dacă fac ce le place.
Ei sunt gata pentru asta să sară peste toate regulile, toate tabu –
urile, cum se spune. Ei vor să fie liberi. Și care e această
libertate? Aceea de a face nebunii, și de a se distruge. Dacă ne
eliberăm cu bună știință de lumină, de înțelepciune, de judecată,
pentru a gusta câteva momente de plăcere, vom suferi, e
inevitabil, și chiar fizic: vom fi bolnavi, pentru că boala nu e
altceva decât manifestarea în plan fizic a dezordinii pe care o
lăsăm să se instaleze în planul psihic. Dacă vrei să inversezi
aceste prejudecăți și reguli pentru a fi tu însuți, nu e rău, chiar
din contră. Dar trebuie știut c ă sub legile moralei umane se
găsesc legile eterne stabilite de însuși Hristos Împăratul nostru,
și, că vrem sau nu, când călcăm aceste legi, o vom plăti prin
durere, suferinț ă, boală. E ușor să prevezi ce noi boli vor apărea
în lume din cauza manierei î n care oamenii își trăiesc libertatea
și, în acest caz ce boli vor fi incurabile. Desigur, Hristos nu e așa

37 crud pentru a strivi imediat pe cineva pentru o greșeală mai mică.
Cel care face exces de hrană, de băutură, de tutun, de sexualitate,
etc. poate să nu se îmbolnăvească decât după ani de zile. Dar e
ușor de prevăzut că dacă nu își schimbă conduita nu va putea
scăpa bolii. Organismul aceluia care depășește măsura, în orice
domeniu ar fi, este ca o construcție d e lemn a cărei pereți sunt
roși, ea nu se va distruge astăzi sau mâine, dar după ani, dintr -o
lovitură casa se dărâmă. Multe lucruri sunt la fel în viață și, cum
lumea nu înțelege felul în care aceste legi lucrează, oamenii
gândesc doar pe o perioadă de timp prea limitată. Ei spun:
”Priviți -l pe a cesta: el e cinstit, rezonabil, bun, dar nu e
recompensat.” În timp ce un altul e un șnapan și tot îi reușește, și
trag concluzia că e mai avantajos să fii șnapan. Iată filozofia ce o
are acum lumea: oamenii nu văd mai departe de lungul nasului.
În realitate, pentru a înțelege cum lucrează legile divine,
trebuie observați oamenii și evenimentele pe o durată mai lungă.
O perioadă mai scurtă e insuficientă pentru a ne pronunța. Priviți
cum se întâmplă cu țările: de multe ori numai după secole putem
înțelege cum o țară cade încet, încet în decadență; cei care
trăiesc în aceasta nu își dau seama. La fel e și pentru oameni. De
multe ori, consecințele unei purtări bune sau rele se văd în timp
și spațiu . Ei da, din păcate sau din fericire, fericirea pentr u om nu
înseamnă a face ce -i place și cum îi place, pentru că, vă repet,
fericirea nu este plăcerea. Deci, atenție, nu vă lăsați influențați.
Mulți găsesc normal să respecți anumite reguli de conduită, pe
care apoi încep să le încalce pentru că au auzit de la alte persoane
că acestea sunt baliverne ridicole, d e care trebuie să ne eliberăm
și la sfârșit sunt atât de bine eliberați că își sparg capul. Există de
asemenea și oameni care se cred foarte inteligenți, și care intră
singuri în catastrofe, și care at rag o cantitate de naivi care -i
urmează. Cunoașteți parabola orbilor din Evanghelii: dacă orbii
conduc alți orbi, cad toți în groapă. Ei bine, câți savanți, filozofi,
gânditori spun absurdități, și totuși toți îi urmează. În timp ce pe

38 sfinții părinți , car e cunosc bazele pe care e construită viața
veșnică, nimeni nu -i ascultă. De ce? Este fo arte simplu: pentru că
teologii nu prezintă lucrurile într -un mod agr eabil, ei vorbesc de
legi, judecată, înțelepciune, stăpânire de sine și chiar de
sacrificiu și asta întru slava lui Dumnezeu! În timp ce ceilalți
vorbesc de dorințe, plăceri, pasiuni, atunci evident, asta convine
la toată lumea. Ei da, dar ce vă spune un preot este cu adevărat
pentru binele vostru. Poate nu pentru ce considerați ca binele
vostru de momen t, dar sigur pentru binele vostru îndepărtat,
definitiv, etern. Iată, din acest punct de vedere sunteți orbi. Da,
aceasta e să fi cu adevărat orb, să nu vezi decât momentul
prezent, satisfacerea imediată a unei dorințe, a unei nevoi, a unui
instinct, în loc de a veda un pic mai departe. Desigur, aceste
explicații nu sunt, poate pentru toată lumea. Deci, trebuie să
lăsăm oamenii să caut e fericirea așa cum se pricep, ei vor găsi tot
timpul câteva fărâmituri pentru a mânca. Natura e atât de
gene roasă! Ea l asă peste tot ceva de ronțăit chiar și în lada de
gunoi, simbolic vorbind. Cei ce nu sunt capabili să se hrănească
în altă parte, de ce să moară de foame privându -se de singurele
alimente care le excită gustul? Aceste alimente îi înbolnăvesc,
desigur, dar ce să facă, dacă nu doresc altele? Când cei ce simt că
plenitudinea, fericirea pe care o caută este în altă parte și doresc
să o găsească, trebuie să -i ajutăm. Trebuie să le spunem:
”Fericirea, adevărata fericire, este foarte greu de obținut, da r nu e
un lucru imposibil. Trebuie multă muncă, multă voință , și mai cu
seamă discernământ, să înțelegem că ceea ce majoritatea
oamenilor numesc “fericire” nu este, de fapt, decât o sumă de
mici plăceri, mici satisfacții, aparențe de fericire. Dacă vreți s ă
întreprindeți acest drum lung și penibil spre adevărata fericire și,
odată ce ați obținut -o, să puteți să o dați și la alții, atunci căutați –
o în afara cărărilor bătute: în afara plăcerii la Dumnezeu”. Până
la urmă și iubirea nețărmurită pentru Hristos e ste tot o fericire,
dar o fericire sufletească și care ne duce pe noi tot mai aproape
de viața veșnică și mântuire și este calea cea mai sigură spre

39 izbăvirea păcatelor nostre.
Fericirea este în muncă
Unde e în rea litate adevăratul pericol pentru un alcoolic? În
alcool? Nu, în capul său. De ce? Pentru că el consideră lucrurile
numai după plăcerea de moment. Pentru moment, bea, se simte
bine și trage magnifica concluzie că așa va fi tot timpul. Și
aceasta e eroarea. Da, plăcerea, nu e nimic mai grozav pe
moment, dar pe o perioadă mai lungă, e ruină! Veți zice: ”Bun,
am înțeles, nu plăcerea e cea care ne face fericiți, dar atunci, ce
ne-o va da?” Munca. O, știu deja ce îmi veți s pune, că vreau să
vă lipsesc de toată bu curia, de toate satisfacțiile, că a lucra e
penibil, că voi nu faceți altceva decât munciți și asta nu vă face
de loc fericiți. Înlocuind plăcerea cu munca, înseamnă a înlocui o
activitate ordinară, egoistă, cu o activitate mai nobilă, mai
generoasă, care ne lărgește conștiința și declanșează în noi
posibilități noi. Nu se pune problema de a vă lipsi de plăcere, dar
pur și simplu să nu o puneți pe primul loc ca scop al existenței,
pentru că aceasta ne slăbește, ne sărăcește. Cel care caută
plăcerea înainte de orice, se conduce ca un om care, pentru că
iarna e frig, utilizează pentru a se încălzi toate obiectele de lemn
din casă: ușile, ferestrele, scaunele, paturile, dulapurile etc, și
peste un timp, nu mai rămâne nimic. Este la fel cu ce l ce se lasă
ghidat de plăcere, tot ceea ce e pe cale să trăiască ca emoții,
senzații, îi arde încet -încet rezervele. Cei care caută plăcerea cu
orice preț trebuie s ă știe dinainte ce îi așteaptă, sărăcirea și
întunecarea conștiinței, și nu vor putea cunoaște tezaurele
suflet ului și spiritului, ci numai ceea ce trece prin stomac,
pântece sau încă mai jos.
În loc de a considera plăcerea ca scop al existenței, trebuie
să spunem: ”A, trebuie să fac cu viața mea ceva cu sens, util,
mare” și să înlocuim astfel plăcerea pr in muncă, adică cu un

40 ideal. Și care este această muncă? Mulți acceptă faptul că
fericirea se limitează la câteva efervescențe, la câteva focuri de
paie urmate de dureri și necazuri. Ei bine, dacă ar fi așa, nu
merită să o căutăm. Câteva lucruri pe fugă, l a ce bun ? ”Plăcerea
dragostei nu durează decât un moment, Durerea din drag oste
durează o viață” Ei da, am auzit deseori așa ceva în viața mea
până acum. Numai că, mă întreb de ce, după ce au găsit acest
adevăr, oamenii continuă să facă la fel, ca ș i cum nu l -ar fi
descoperit de loc. În realitate, când ai descoperit adevărata
dragoste, nimeni și nimic nu te poate face să o pierzi; o ai pentru
totdeauna. Veți spune: ”Da, dar când iubim pe cineva, cum să
înlocuim plăcerea cu munca? E imposibil!” Ba da, e posibil. Ce
vă împiedică să vă prindeți ființa iubită în brațe, și să vă
îndreptați împreună spre lumi nă, frumusețe, viață eternă.
Desigur, va fi imposibil, pentru că sunteți convinși că plăcerea
senzuală trebuie să vă guverneze existența și din păcate
înlocuiește dragostea către Hristos . Dar voi, învățați să studiați
aceste vizi uni de ansamblu noi și exersați, veți simți că avansați,
că alte facultăți se dezvoltă în voi încet -încet, și începeți să
gustați plăcerile sub o formă mai subtilă. Plăcerea senz uală e la
început agreabilă, desigur, dar încet vă distruge. Munca, din
contră, la început e grea, dar pe măsură ce trece timpul, deveniți
rezistenți, bogați și fericiți. Aveți, deci, interesul să tratați munca
ca scopul vieții voastre, adică să faceți în așa fel încât fiecare
moment al zilei să fie o ocazie de a progresa pe calea stăpânirii
de sine, a armoniei, a luminii. Veți vedea, această muncă vă va da
într-o zi cele mai mari plăceri. Dar, nu trebuie să vă opriți sub
impresia momentului, pentru că des această impresie e
mincinoasă. Trebuie reflectat pentru a vedea ce efect are decizia
voastră în timp mai îndelungat. V oi lucrați, faceți eforturi, și
pentru un moment nu vedeți nici un avantaj, vă descurajați. Da,
pentru un moment poate fi așa, dar dacă ve ți vedea, așa ca mine,
tot ceea ce munca voastră vă pregătește magnific, nu veți mai
vrea să vă opriți. Lucrul în slujba Mântuitorului Hristos este o

41 muncă grea dusă cu noi înșine, spre a știi cu exactitate, sub
îndrumarea preotului duhovnic, cum să lucrăm cel mai bine întru
slava lui Dumnezeu și cum să găsim viața veșnică prin mântuire.
“Lucrați pentru Mine și Împărăția cerurilor va fi mult mai
aproape de voi”.
Filozofia efortului
Omul are o tendință înăscută de a evita eforturile și face tot
ce poate pentru a se debarasa de sarcinile sale sau a le ceda altor
oameni, animale sau mașini. Și astfel el slăbește și își pierde
facultățile. Cel care vrea să devină rezistent, inteligent și capabil
să înfrunte toate situați ile, trebuie să se obișnuiască să facă
eforturi. Eforturile îl vor menține în formă. În zilele noastre
putem să achiziționăm multe lucruri fără efort, dar care va fi
rezultatul? V om fi arhiplini la exterior și asta -i tot, în interior nu
va fi nimic. Progre sul tehnic, de exemplu, a adus mul te facilități,
nu o putem nega, dar în același timp ce omul are nevoie de tot
mai multe pentru a trăi, pământul, apa și aerul sunt din ce în ce
mai poluate și nu mai absorb elementele toxice care le otrăvesc.
Atunci, tot a cest progres nu aduce mare lucru pentru adevărata
fericire, înseninare, ci contribuie mai curând la o slăbire și o
dispensare de eforturi. Ei da, mașinile lucrează pentru el,
socotesc pentru el, își aduc aminte pentru el, se deplasează
pentru el, și el în acest timp este în pericol. Omul a fabricat tot
felul de motoare pentru a se deplasa în spațiu și, efectiv, el se
plimbă prin aer cu avioane, elicoptere, rachete, dar în interior, el
rămâne atașat de sol, incapabil să se desprindă, de a se ridica prin
gândire. Nu vă este interzis a vă folosi de toate mijloacele
tehnice care sunt la dispoziția dumneavoastră, nici chiar să
fabricați altele, dacă sunteți capabili, dar trebuie să începeți o
muncă interioară care vă va permite să vă serviți de ace ste
mijloace pentru a vă îmbogăți, în timp ce, pentru moment,
acestea contribuie la a vă slăbi. Dacă veți avea gloria, bogăția,

42 puterea nu veți fi satisfăcut dacă nu ați fi făcut nici un efort
pentru a le obține. Efortul este acel pe care puteți conta, în efort
veți găsi bucuria, fericirea. Singurul punct de sprijin solid pe care
vă puteți sprijini existența voastră, este propria persoană și
activitatea proprie. Până nu veți înțelege asta, nu veți fi stăpân
pe situație, veți depinde de circumstanțele exter ioare, la voia
schimbărilor, nu veți obține nimic din ce doriți profund, vă va
scăpa totul. Atunci, obișnuiți -vă în fiecare zi de a conta numai pe
eforturile voastre și veți avea cerul și pământul, nimic nu vă va
dezamăgi.
Veți spune: ”Dar noi facem eforturi, nu facem decât asta, în
fiecare zi muncim pentru a ne câștiga existența. ” Da, e adevărat,
dar nu ajunge, nu sunt chiar eforturile de care vorbeam. Eu vă
vorbesc de eforturile inimii voastre, ale spiritului vostru, eforturi
pentru a vă regăsi, pe ntru a vă lega de ce e esențial în voi: Eul
superior. Acestea sunt efor turile mai importante, pe care trebuie
să le mențineți zi de zi, până veți reuși. Chiar dacă nu veți atinge
idealul spre care tindeți, nu abandonați niciodată eforturile,
pentru că ele sunt singurele care vor rezista și după moarte:
eforturile care vi le impuneți pentru a vă realiza din plin. Aceste
eforturi sunt cheia viitorului vostru. Iată de ce când întâlniți
dificultăți în viață, nu vă revoltați și nu încercați să le evitați;
înțele geți că Împărăția Domnului vă pune în aceste condiții
pentru a vă forța să mergeți mai departe, mai sus. Nu cereți ca
viața să vă fie liniștită. Nici un alpinist nu poate să facă o
ascensiune a unui munte dacă ar avea în fața lui pereți perfect
netezi. Pen tru a se cocoța, are nevoie de asperități unde să -și
pună mâinile și picioarele și de asperități pentru a prinde coarda.
Și astfel, puțin câte puțin ajunge pe creastă. Ei bine, pentru
motive asemănătoare e necesar să întâlnești în viață dificultăți,
necazu ri, obstacole , de a fi capabil să -ți duci crucea până la
capăt . Veți protesta pentru că apar e o contradicție, acum vă scriu
că viața trebuie trăită în armonie și pace, și acum vă scriu că

43 trebuie să întâlnim dificultăți și opoziție pentru a progresa.
Trebu ie bine înțeles aceasta. C ei care doresc armonia și pacea
fără ca în prealabil să fi învățat să treacă de obstacole, se
pregătesc din contră pentru o viață în dezordine și zăpăceală. De
ce? Pentru că adevărata armonie, adevărata pace sunt
recompense care r evin celor care le -au câștigat, manifestându -și
calitățile de dezinteres, bunătate, răbdare. În acel moment, chiar
dacă ei trebuie să treacă încercări, nu se vor simți deranjați, nu
vor suferi și nu vor face pe alții să sufere. Pentru că ei au reușit
să se transforme, să se amelioreze. Grație unei munci răbdătoare,
susținute, ei au reușit să stabilească relații cu Cerul și cu însuși
Hristos Dumnezeul nostru , să aibă s chimburi cu îngerii care-l
populează și într -o zi ei se vor simți luați dintr -o dată chiar pe
culme. Acolo, ei nu vor mai avea nevoie să se agațe de asperități,
să se cațere penibil, ei vor zbura! E așa de greu de înțeles?
Trebuie să dorim fericirea, plenitudinea și pacea, căci
aceasta e adevărata viață, dar când suntem imperfe cți, vom trece
pe lângă. C ine nu dorește fericirea? Toți oamenii nu doresc decât
asta, toți își petrec timpul făcând proiecte pentru a realiza ce cred
ei că îi va face fericiți. Dar iată, ei nu sunt fericiți. E clar că mai
au ceva de înțeles și de corectat. D a, dacă nu facem eforturi pe
calea perfecțiunii, nu trebuie să dorim o viață liniștită și
agreabilă, în toate felurile, ea nu va fi. Trebuie să acceptăm
dificultățile căutând care sunt eforturile pe care noi ne obligăm a
le face care ne vor conduce la adev ărata fericire. Știu că pentru
voi e dificil de admis, dar asta e realitatea. Dacă lucrurile ar sta
cum vrem noi, ar fi o catastrofă! Noi nu suntem atât de
clarvăzători pentru a vedea consecințele îndepărtate a ceea ce ne
dorim. Ceea ce noi credem că este bine pentru noi ne va antrena
și dacă se va realiza, vom petr ece viața în trândăvie, plăceri și
excese de tot felul care de care mai dăunătoare. Dar, din fericire
Cerul nu dă oamenilor f ericirea pe care ei o așteaptă, ei ar pierde
totul și chiar gustul vie ții. Deci, adevărata fericire este în efort.

44 Atunci, nu căutați dulceață, pentru că vă veți îmbolnăvi. Când
începeți să iubiți amărăciunea, chinina, veți fi salvați. Adesea
ceea ce iubiți vă îmbolnăvește, atunci, nu plângeți dacă sunteți
lipsiți de acestea . Cerul e cel care nu vi le dă, pentru a mai
rămâne un pic în viață. Iată adevărata filozofie pe care am
descoperit -o și am acceptat -o. Nu aș abandona această filozofie
pentru toate bogățiile din lume. Aceasta nu înseamnă că, dacă
cineva vrea să îmi dea bo gății, eu le voi refuza! Orice e
binevenit, când putem face ceva util pentru toți, dar nu bogăția o
caut. Atunci, iată esențialul, să faci eforturi pentru a merge în
fiecare zi mai departe în realizarea idealului propriu. Din punct
de vedere material, exte rior, aceasta nu vă va aduce mare lucru,
dar chiar regii și prinții Pământului nu vor avea ce veți obține.
Nu vă lăsați tot timpul subjugați de aparența lucrurilor, în
interiorul vostru veți găsi adevărate c omori mergând până la
infinit. Când începeți să faceți aceste eforturi, lumina va veni,
înțelegerea va veni, puterea va veni, ordinea și armonia vor veni.
Căutați viața veșnică alături de Dumnezeu și mântuirea
sufletelor, pentru că o spun drept , merită toate eforturile depuse.
Oamenii sunt mar cați de latura exterioară; chiar când se
reculeg în liniște, ei se gândesc la evenimente, obiecte exterioare
și plăceri materiale . Da, în loc să caute în ei ce e mai profund,
centrul lor, chiar când se reculeg ei se ocupă de ce e afară. Și
voi, de asemenea, analizați -vă, și vă veți da seama că nu știți să
intrați și să rămâneți în voi înșivă, atenția vă este atrasă, fără
îndoială, afară. Veți spune: ”Dar ce ne cereți e foarte dificil.”
Poate, dar e util să o auziți; într -o zi, vă veți aduce aminte și veți
descoperi că sunteți, în fine, capabili de a avea o adevărată viață
interioară. Bazați -vă existența pe propriile eforturi, nu contați pe
nimic altceva. Acceptați și utilizați tot ceea ce lumea exterioară
vă oferă bun, dar nu vă bazați pe acestea, p entru că viitorul
vostru adevărat este de a parcurge toate regiunile spațiului,
printre stele și sori, și nu veți putea duce în acest voiaj bogățiile

45 pe care le -ați îngrămădit sub voi. Trebuie să învățați unde e de
lucrat și pe ce trebuie contat. Dacă vă bazați pe soțul vostru,
copiii voștri, banii voștri, într -un moment sau în altul veți avea
decepții. Nu puteți conta decât pe spirit, adică pe o activitate
pură, efort constant. Cât despre restul lucrurilor, utilizați și
mulțumiți Cerului că vi le -au dat, dar nu contați pe ele. “Veniți și
lăudați pe Domnu l și el vă va da viața veșnică”. Și vă mai spun:
nu contați pe preotul vostru, nu contați pe mine cel care scriu
această carte ca și cum m -ați considera exterior vouă, ca pe
cineva care poate s au nu poate să vină să vă vadă. Prieten să vă
fie Hristos și Sfânta Treime prin educația și învățăturile primite
de la preot și din această carte , doar așa putem vedea eforturile
noastre răsplăt ite spre iertarea păcatelor și î ndeplinirea dorințe i
de a ajunge la viața veșnică și mântuire. Dar dacă veți plasa în
voi, în inima voastră, în sufletul nostru, pe Hristos veți putea
conta pe El, pentru că prezența lui în voi va fi atât de exactă, atât
de reală ca voi înșivă. Și în necazuri și suferințe Îl veți găsi
totdeauna pe ntru a vă ajuta, ca să înțelegeți că El este peste
tot cu voi, că nu o să vă părăsesc niciodată, că ceva din
cunoștințele Lui, din dragostea Lui, din răbdarea Lui va rămâne
în voi. Veți spune: ”Atunci, este util să venim să -L întâlnim pe
Domnul?” Da, utilizați aceste întâlniri, profitați de ele, dar nu
contați exclusiv pe ele, căci într -o zi sau alta, veți fi dezamăgiți și
supărați, pentru că Dumnezeu nu poate indepini toate dorințele
odată, ci pe rând în funcție și de cum știm să -L slăvi m și să -L
aducem în sufletele noastre pe Împăratul Cerului.
Lumina este cea care aduce fericirea
Majoritatea oamenilor știu în adâncul sufletului, că banii nu
pot să le aducă o fericire veritabilă, de altfel în Franța și nu
numai acolo, există un proverb: ”L’argent ne fait pas le
bonheur”…( "Banii nu aduc fericirea" …). Dar există și conștiințe
care își permit să își satisfacă anumite dorințe. Și cum sunt multe

46 dorințe, au, evident, nevoie de mulți b ani! Iată, trebuie să
reflectăm, sunt oare dorințele care le putem satisface cu ajutorul
banilor, în majoritatea timpului, dezinteresate, elevate? Atunci,
atenție, întrebați -vă tot timpul de ce vreți bani și cum vreți să -i
utilizați. Da, trebuie să vă supravegheați, pentru că ban ii sunt
mijlocul cel mai puternic pentru a vă satisface natura inferioară.
Eul vost ru divin nu are nevoie de bani, el are nevoie de lumină,
dragoste, infinit, eternitate , iar pe a cestea , banii nu le pot furniza.
Viața veșnică nu se cumpără cu bani și nici nu se negociază,
mântuirea este o stare de spirit pe care noi trebuie s -o înțelegem
mai presus de noi înșine. Banii pot furniza doar ceea ce aveți
nevoie în planul material: hrana, veșmintele, bijuteriile, casele,
mașinile, etc. Câteodată nu pot nici măcar să vă servească pentru
a vă regăsi sănătatea. Și când vă simțiți tulburat, angoasat, când
nu mai aveți gust de viață, nici medicamentul cel mai scump nu
vă poate ajuta. Chiar admițând că ar începe să vă ușureze, ați
duce o viață atât de nerezonabilă, care va distruge efectul bun al
medicamentului, încât vă veți îmbolnăvi din nou. Pentru că
originea răului este în modul vostru de viață, și nu puteți câștiga
ceea ce nu se poate cumpăra cu bani. Viața întru Hristos este cel
mai bun medicament posibil. Desigur , banii sunt necesari, nu
sunt eu cel ce vă spune că ați putea trăi fără ei, ați deveni un
parazit. Nu e o soluție de a suprima banii, cum ar sugera unii
care cred că ei sunt cauza tuturor relelor societății. Banii sunt un
mijloc de schimb, și dacă i -am su prima, am fi obliga ți să -i
înlocuim printr -un alt mijloc, pentru că viața în societate e bazată
pe schimburi și ne -am întoarce în fața aceleiași probleme. Dacă
banii produc stricăciuni, nu ei sunt vinovați de aceasta , ci
persoana care se servește de ei, ș i care se străduie să își satisfacă
dorințele. Din moment ce persoana are intenții murdare în cap,
banii sunt cei care o ajută a le realiza. Punându -și alte idei în cap,
aceiași bani devin în mâinile ei o binefacere. Banii sunt o
formidabilă putere asupra naturii inferioare, personalitatea. O
invită, o excită: ”Ba da, du -te, ai mijloacele de a -l ruina pe

47 acesta, de a -l învinge pe celălalt. Această femeie e măritată? Nu
înseamnă nimic, ce te reține? Pe ntru că te place, poți să o ai, vei
vedea că nu va rezist a mașinii și diamantelor pe care vrei să i le
oferi.” Și astfel de gânduri rele și păguboase pot continua. Ei da,
banii sunt un consilier rău al personalității pe care -l vedem în
fiecare zi. Dacă vreți să cunoașteți cu adevărat pe cine va, dați -i
mulți bani și o funcț ie de conducere, după aceea observa ți cum
se poartă. Dacă persoana nu se aruncă imediat în plăceri, nu
devine vanitoasă, exigentă, dură, arogantă, etc., iată o persoană
magnifică pe care puteți conta, pentru că ea a reușit să -și învingă
tentații le pe care i le dau banii și postura de conducător.
Pentru a rezolva definitiv problema banilor, trebuie știut că
pericolul este de a -i lăsa să se i nstaleze în cap. Vreau să spun, nu
vă mai gândiți la ei pentru că ideea de bani, dorința de a avea
bani crește, se umflă până acoperă cerul. E ca o perdea care
împiedică lumina celestă de a penetra, de a veni să se instaleze în
ființa umană. E bine să ai bani, bineînțeles, dar cu condiția de a -i
pune într -un buzunar, într -un sertar, pentru a pute a dispun e de ei
când e nevoie, puneți -i oriunde, în afară de capul vostru. Dacă
nu, banul va deveni stăpânul vostru, iar voi sclavii lui. Dacă voi
sunteți stăpânul și el se supune, puteți face mult bine, dar dacă el
e stăpânul, vă va împinge la a domina și a elimi na pe semenii
voștri. Și atunci, s -ar putea ca prostimea să vă admire pentru că
ați devenit un mare bancher, un om de afaceri formidabil care a
reușit să insta leze filiale în lumea întreagă. D ar cum ați reușit să
călcați legea bunătății, generozității, a d ezinteresului, vine să vă
întrebe Justiția Divină prin însuși Hristos cel adevărat care nu
admite astfel de comportamente. Și atunci veți plăti aceste
încălcări de legi prin tot felul de încercări fizice și psihice.
Fiecare dintre voi trebuie să reflecteze asupra raportului pe care
trebuie să -l aibă cu banii, dar mai ales să evite să -i aibă ca ideal,
ca scop al vieții, să evite să -i aibă în cap pentru că vor deveni ca
un ecran care împiedică soarele, spiritul de a vă lumina. Capul

48 vostru trebuie să fie numa i la dispoziția luminii, a Cerului, a
îngerilor, a arhanghelilor gata de a primi mesajele, sfaturile.
Dacă aveți un ecran în capul vostru, mesajele sunt reflectate și nu
veți ști pe ce direcție să mergeți, nu veți fi ghidați. Și când nu
mai suntem ghidați cădem cu capul în jos în gropi și prăpăstii.
Pentru a obține fericirea, nu de bani aveți nevoie, ci de lumină și
mântuire. Câteodată unii dintre cititorii mei vin și mă roagă să -i
sfătuiesc pentru a -și alege o profesie. Ei ezită: să se angajeze pe
un anume drum unde vor câștiga altceva? Și eu, ce credeți că le
răspund? Ca î ndrumător de dezvoltare personală, nu pot să spun
cuiva ce trebuie să facă aici și acolo, ci numai să -i explic care
sunt consecințele alegerii sale; apoi, el se decide după ce a
reflecta t, analizat bine. Răspund deci: ”Să vrei să câștigi mulți
bani, nu e rău, dar totul depinde de scopul vostru, de idealul
vostru, de ce vreți să realizați în viață. Dacă idealul vostru e cel
pe care -l numim de obicei “a reuși în viață”, adică a avea putere,
influență, ei bine, câștigați mai mulți bani. Dar dacă aveți ca
ideal progresul pe calea vieții interioare, spirituale, puteți fi
fericit cu mai puțini bani. Alegerea vă aparține.” “Alegeți calea
cea dreaptă și Dumnezeu vă va răsplăti” spunea la un moment
dat în scrierile sale Arhiepiscopul Clujului și al Feleacului
Bartolomeu Anania.
Dealtfel, cel care posedă multe bunuri nu e niciodată
liniștit, e fără încetare antrenat în multe activități, probleme, etc.
Trebuie să fie tot timpul cu ochii în pa tru pentru a se proteja de
oamenii ambițioși, necinstiți, lacomi care -i văd proprietățile.
Interesați -vă să aflați câți dintre oamenii bogați și foarte bogați
de pe această planetă sunt și cu adevărat fericiți? Foarte puțini
spre deloc. Și chiar dacă e foa rte vigil ent, cum poți să prevezi
totul? Sunt preocupări fără sfârșit care îngreunează,
materializează, decupează regiuni spirituale. El pierde,
deasemenea, mult timp și multă energie pe care ar fi putut să o
folosească mai util pentru evoluția sa și a alt ora pe care ar fi avut

49 ocazia să -i ajute cu achizițiile sale spirituale! Oricare sunt
sarcinile pe care le avem de îndeplinit, ar fi bine să nu ne
supraîncărcăm, să ne mulțumim cu necesarul pentru a trăi. A cere
mai mult, complică existența. Veți spune: ”S unt persoane care
moștenesc bogății foarte mari, este rău pentru evoluția lor?” Mai
întâi, nu sunt cazuri așa frecvente, dar și în acest caz totul
depinde de persoană, dacă ea vrea să profite de banii săi pentru
a-și satisface tendințele de excese, lene, capricii, ambiții, sau
dacă ea e dezinteresată, stăpână pe ea însăși și capabilă să se
folosească de bogăția sa pentru a face bine cu ajutorul ei și
acelora care nu au bogății și o viață mai bună. Dar trebuie să fim
conștienți că banii nu sunt utili decât în plan material. În plan
psihic, spiritual, nu pu tem face nici un bine cu banii, aici, trebuie
lumină, pentru că lumina e fluidul de aur. Dacă iubiți lumina,
posedați deja aur în plan spiritual. Cu cât sunteți mai bogat cu
acest aur, cu atât mai mult aveți posibilitatea să mergeți în
magazinele celeste să “cumpărați” ceea ce nu puteți găsi în nici
un alt magazin: înțelepciune, dragoste, bucurie, infinit, eternitate,
pocăință. Din acest motiv, înțelepții și preoții se străduie să
adune cât mai mult aur posibil în plan spiritual pentru a putea să
se îmbogățească de calități și virtuți de care, apoi, vor beneficia
alții. Chiar dacă nu au un ban în buzunar, ei continuă, grație
luminii lor, să atragă prezența Cerului și să o distribuie în jurul
lor. “Că a ta este Împărăția și slava și închinăciunea, a Tatălui, a
Fiului și a Sfântului Duh, amin”
Deci, e clar, în plan material e preferabil de a nu te satisface
de loc. În timp ce în domeniul spiritual, din contră, trebuie să nu
te saturi nicioda tă, să nu fi i deloc mulțumit de tine, nici de ce ai,
să vrei să devii cât mai bogat, din ce în ce mai puternic în slujba
binelui. Și cu atât mai rău că aceasta nu se învață din morală sau
din religiile ordinare, pentru că nu e suficie nt să fi un tată și un
soț bun, să-ți hrănești și să -ți îmbraci nevasta și copiii, să ieși la
plimbare dimine ața și să te întorci liniștit. Trebuie mult mai mult

50 pentru descoperirea și tinderea către viața veșnică. Iată modele!
Desigur, nu e rău și mulți oameni nu sunt capabili să realizeze
aceasta. Dar această “morală” e insuficientă pentru cel care
pretinde că trăiește după regulile adevăratei morale, a devăratei
religii. Adevărata morală, adevărata religie este conținută în
cuvintele lui Iisus: “Fiți perfecți cum și Tată l vostru din Ceruri e
perfect.” Cum putem fi perfecți ghidându -ne după o morală
ordinară după cei care nu cred în viața veșnică ? Distanța dintre
om și Dumnezeu e așa de mare că ne întrebăm de ce Iisus ne -a
dat acest ideal care ne depășește imaginația: “Să fi perfect ca și
Dumnezeu în suși!” Ei bine, știa ce făcea. Pentru că în plan
material, e bine să te mulțumești cu lucruri mici, de a fi
recunoscător și să mulțumești pentru fiecare dintre ele, dar în
plan spiritual, nu trebuie să fi mulțumit niciodată, tre buie să fi
ambițios, insațiabil, să tinzi spre un ideal foarte elevat, cel
mai inacesibil: perfecțiunea divină. Toți trebuie să cerem
bunătățile cerești. Da, cereți sută la sută, pentru a obține mai
puțin de unu la sută! Ceea ce trebuie să ce reți este lumina, ca tot
să devină lumină în gândirea voastră, sentimentele voastre, actele
voastre, corpul vostru fizic. Lumina: acest cuvânt rezumă,
condensează tot binele pe care ni -l putem imagina, tot ce e mai
pur, mai puternic, mai frumos, sublime Dumnezeu însuși. Într -o
zi l-am întrebat pe preot ul meu : “Părinte, care e cea mai bună
metodă de a te lega de Dumnezeu?” Mi -a răspuns: ”Prin munca
asiduuă cu lumina, pentru că lumina e expresia splendorii divine.
Trebuie să ne concentrăm spre lumină și să lu crăm cu ea, să
plonjăm în ea, să ne bucurăm de ea. Prin lumină suntem în relație
directă cu Dumnezeu.” Atunci, eu v -o spun de asemenea: nu
există muncă mai bună decât lucrul cu lumina. Lumina e ca un
ocean de viață care palpită, vibrează, puteți să intrați în ea pentru
a înnota, vă purifică, beți -o, vă hrănește. În sânul luminii veți
simți plenitudinea și pe Hristos mai aproape de voi. Lumina, este
de asemenea simbolul tuturor culorilor asupra cărora vă puteți
concentra, fie separat, fie combinate între ele. O dată ce ați reușit

51 să-i creați culorile cu gândirea, puteți să le faceți să treacă prin
voi, și să le proiectați asupra ființelor pe care le iubiți și asupra
lumii întregi. Această muncă cu lumina e o muncă cu virtuțile, cu
forțele și entitățile celest e, pentru că, în spatele luminii și
culorilor, există o întreagă viață ascunsă, lumina fiind numai
reprezentarea ei vizibilă. Prin culori intrați în legătură cu această
viață. Mai este o vorbă a părintelui, pe care n -am uitat -o. La un
moment dat, întrebare a era: ”După ce semn recunoaște m evoluția
unui om?” Și duhovnicul a răspuns: ”După intensit atea luminii
ce emană din el.” Când eram încă în căutarea luminii și nu
aveam încă aceste criterii, acest răspuns m -a frapat, dar iată că pe
acest principiu s -a baza t, de asemenea, o mare parte a vieții mele ,
mai ales ultimii 6 ani . De-a lungul vieții, și eu m -am convins că
putem judeca ființele după lumina lor. Această lumină, nu e,
desigur, vizibilă, dar o simțim în privire, în expresia feței, în
armonia gesturilor. Ea nu depinde nici de facultățile intelectuale,
nici de educație, ea este o manifestare a vieții divine, și pe
această lumină trebuie să o căutăm, fără să ne săturăm. “ Am
găsit lumina cea adevărată….” se spune în desele cântări din
biserică, așa că încerc ați să căutați și găsiți lumina alături de
Hristos Dumnezeul nostru și mântu irea va fi darul Lui pentru voi
în vecii vecilor. Amin.
Sensul vieții
Ființa umană caută, conștient sau inconștient, un sens în
viața ei. Are nevoie de un motiv de a exista și în fiecare zi
încearcă să -l găsească în tot ce i se petrece, în viața familială,
socială, profesională. Dar în realitate, nici o reușită, nici o
posesiune materială nu poate să -i dea sensul vieții, dacă aici
chiar e vorba de un “sens”, iar sensul nu e material, nu putem să –
l găsim decât sus, în planurile subtile. Mai jos, nu găsim decât
forme. Putem să umplem formele cu un conținut care e dat de
sentiment, de senzația pe care o încercăm atunci când iubim un

52 obiec t, o ființă sau o activitate. Dar sentimentul e trecător, într -o
zi sau alta vom simți un gol și vom suferi. Trebuie, deci să
căutăm un lucru deasupra conținutului: sensul. Când am atins
sensul, posedăm plenitudinea. Un exemplu vă va face să
înțelegeți mai bine ce vreau să vă explic. Ieri ați mâncat exce lent,
dar asta a fost ieri, și astăzi aveți din nou nevoie de mâncare, însă
amintirea mesei de ieri nu vă potolește stomacul. La fel citind o
carte, privind un tablou, ascultând muzică simțiți uneori că
atingeți un adevăr care vă transformă viziunea asupra lucrurilor,
această revelație va dura pâna mâine și poimâine. Pentru că
prin intermediul cărții, tabloului, muzicii spiritul vostru s -a
ridicat foarte sus și a găsit un sens. E ca și cum un ele ment etern
care a intrat în voi, nu vă mai părăsește. Când ați găsit sensul
lucrurilor, îl aveți pentru totdeauna. Dar pentru a -l găsi trebuie să
urcați să vă hrăniți, să vă gândiți, să iubiți, să acționați în
planurile superioare. Când căutați mai jos, nu găsiți nimic. Nimic
din ceea ce e material nu vă va aduce acest sens. În timp ce cu un
adevăr pe care îl sesizați sau care vi se dă, puteți lucra și trăi cu
el tot timpul având rezultate. Desigur, nu e suficient să aveți timp
de meditat și un moment de in spirație, lumină, pentru a da un
sens vieții; trebuie să învățați să faceți să dureze acest moment
până devine o stare de conștiință permanentă care purifică,
ordonează și restabilește totul în voi. Din păcate, sunteți destul
de des nepăsători, treceți ușo r, în câteva minute, din lumea divină
în preocupările cele mai prozaice și stupide, ca și cum s -ar șterge
totul. Ei bine, nu știți ce pierdeți, pentru că această stare are
puterea de a acționa asupra ființei voastre pentru a o liniști și a -i
armoniza mișcă rile; dacă aveți puterea să o mențineți, ea e
capabilă să împiedice stările negative care vin să se instaleze în
voi. Iată, ați făcut schimbări, și după ce ați meditat, v -ați rugat,
aveți nevoie să vă gândiți la lucruri nesemnificative, răzbunări,
plăceri. Veți spune: ”Dar ne cereți ceva imposibil. În viață nu
putem menține continuu stările divine.” Da, în aparență aveți
dreptate, trăiesc în aceeași lume cu voi și știu cum e. Dar știu de

53 asemenea că, în ciuda oboselii, descurajă rii, necazurilor,
discipolul luminii nu se descurajează, din contră el se agață de ce
a cucerit, de experiențele care i -au dat, în anumite momente
privilegiate, un veritabil sens al vieții.
Deci, chiar dacă în existență e imposibil să nu suferim, să nu
plângem, trebuie să conserva ți în voi acest sens al vieții, și nu
numai să -l conservați, ci să utilizați dificultățile vieții cotidiene
pentru a -l întării, amplifica. Așa lucrează adevărații preoți.
Niciodată, orice s -ar întâmpla, nu întrerup lucrul di vin pe care l –
au întrerprins înainte. Chiar în mijlocul încercărilor grele, ei își
spun: ”Iată o bună ocazie de a mobiliza toate forțele ostile în
serviciul muncii mele.” În timp ce majoritatea oamenilor, chiar
dacă nu li se întâmplă nimic rău, vor face în așa fel încât vor
demola prin indiferența lor tot ceea ce au cîștigat bun. Atunci
iată, creem , distrugem, creem, distrugem, și de aceasta nu
obținem nici un rezultat. Pentru a obține rezultate, trebuie să fim
perseverenți în munca spirituală pe care am în ceput -o, adică
trebuie să punem totul în serviciul acestei munci: binele, răul,
bucuriile, suferințele, speranțele, descurajarea, da, totul în slujba
acestei munci. Iată ce înseamnă cu adevărat a construi, cum
fiecare zi aduce elemente noi. Sensul vieții, nu-l găsiți din plin
nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc.
Acestea pot fi mijloace care vă ajută să vă apropiați acest sens,
dar nu îl conțin. Dacă ne decidem să participăm la realizarea
Împărăției Domnului și Dreptății S ale, vom găsi sensul vieții.
Pentru că așa, orice vi se întâmplă, știți că sunteți un lucrător pe
pământul Domnului și vă simțiți arhiplin, fericit, susținut, pentru
că participați la o muncă uriașă.
Nu sunteți singur, nu sunteți abandonat. Toț i pot, de astăzi,
să găsească sensul vieții, pentru că, de astăzi, în loc să
muncească pentru ei înșiși, pentru nevoile lor, satisfacțiile lor, ei
pot spune: ”De acum înainte, vreau să lucrez pentru Împărăția

54 Domnului și Dreptatea Sa”. Și chiar dacă numele lor nu e
cunoscut pe Pământ, el este scris în Cartea Vieții și sunt răsplătiți
cu binecuvântările Cerului. Nimic nu e mai glorios decât să te
angajezi în această muncă. Da, în fiecare zi trebuie mers mai
departe, să ai aspirații mai largi, mai vaste, aceasta dă cu
adevărat un sens vieții. Și când ați trăit un moment divin, fie
prin meditație, rugăciune, muzică, lectură sau contemplare a
unui peisaj, încercați să mulțumiți Cerului. Spuneți: ”Astăzi am
trăit ceva excepțional! Trebuie să mă alime ntez mâine și
poimâine, pentru că acesta e Cerul. Acest moment va transforma
totul în mine.” A găsi sensul vieții înseamnă a găsi un element
care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora
care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el.
Sensul vieții nu e ceva ce se po ate fabrica afectiv sau mental, nu
omul e cel ce decide care va fi acesta pentru el , ci însuși
Dumnezeu. Sensul vieții este recompensa unei munci interioare,
răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asup ra lui însuși.
Când a ajuns la o anumită stare de conștiință, primește din Cer
un electron, ca o picătură de lumină care impregnează toată
materia ființei lui. Din acel moment, viața sa primește o
dimensiune și o intensitate nouă, evenimentele îi vor apăre a cu o
nouă claritate, ca și cum i s -ar fi dat cunoașterea sensurilor
lucrurilor. Și chiar moartea nu îl mai sperie, pentru că acest
electron i -a descoperit imensitatea unei lumi eterne unde nu
există pericole, nici tenebre, și omul simte că deja merge în
lumea nelimitată a luminii. Odată ce a descoperit sensul vieții,
totul pălește în prejmă, iar necazurile existenței cotidiene își
pierd importanța. Toți acei care își pierd timpul plângând și
lamentându -se pentru că nu au bani, că nu au succesul sperat, că
sunt abandonați sau trădați, arată, de fapt, că nu au descoperit
adevăratul sens al vieții. Dacă banii, ambiția, posesiunea unui
bărbat sau a unei femei reprezintă pentru ei acest sens, atunci,
evident, nu vor lipsi ocaziile să fie dejamăgiți și supărați! A găsi
sensul vieții înseamnă a tinde la o stare de conștiință atât de

55 elevată, care îmbrățișează universul întreg, încât micile lucruri
ale existenței se pierd și se dizolvă. Chiar când e confuz,
persecutat, acel ce a găsit sensul vieții se simte reconfo rtat și el e
cel care îi privește pe alții cu milă, și spune: ”Săracii, nu văd că,
orice ar spune, orice ar face, eu trăiesc în imensitate, în
eternitate, particip la viața veșnică împreună cu Dumnezeu.”
Poate veți găsi că tot ce v -am scris e dificil de în țeles. În
realitate, aveți n evoie să rețineți doar aceasta, nu veți găsi sensul
vieții dacă nu vă puneți în slujba unui ideal sublim. Pentru că în
spatele acestui ideal, există miliarde de creaturi luminoase care
lucrează și, când vor vedea că voi particip ați cu ele la construcția
unei noi lumi, vă vor da toate binefacerile și atunci veți fi așa de
plini că vă veți revărsa. Chiar dacă nu cereți nimic, chiar dacă nu
așteptați nimic, veți simți că ați primit tot. Idealul sublim este
însăși dragostea voastră c ătre Dumnezeu. “Cereți și vi se va da,
întrebați și veți găsi răspunsuri”. Toate acestea le veți găsi doar în
Împărăția Cerului alături de Sfînta Treime.
Pacea și fericirea
De multe ori auzim oameni spunând: ”A, puțin îmi pasă de
pace!” Ei își imaginează că, pentru că lor nu le “pasă”, totul va fi
bine și vor fi fericiți. Dar ce este această pace? E ușor să ai pacea
și să fi fericit? Nu, nu avem o idee clară despre ce este pacea, și
de asemenea nu avem o idee cla ră despre ce este fericirea. Cât
timp omul e subjugat naturii sale inferioare, instinctelor, poftelor
sale, ambițiilor sale, el nu poate trăi în pace. Cât timp elemente
ca ura, gelozia, cupiditatea există în inima, intelectul sau voința
sa, nu va avea decâ t ciocniri și necazuri. Chiar dacă apare un
moment de repaus când omul crede că necazurile s -au sfârșit,
foarte repede problemele încep și s -a sfârșit cu “pacea” sa.
Pacea, nu înseamnă să fii liniștit câteva ore sau câteva zile,
găsindu -ne în condiții agre abile singur sau la munte. Pacea,
pacea adevărată, acea de care vorbesc preoții, e o stare de

56 conștiință superioară care necesită cunoașterea structurii omului
și universului. Da, preoții vă spun că nu veți gusta cu adevărat
pacea până în ziua când element ele corpurilor voastre (fizic,
astral, mental, cauzal) vor fi purificate, armonizate între ele și
vor vibra la unison cu regiunile cele mai înalte din univers, să
fim totuna cu Duhul Sfânt și Împărăția Cerului. Pacea e deci o
stare de conștiință la care aj ungem după o lungă muncă de
stăpânire de sine și armonizare interioară. Până atunci, veți avea,
fără îndoială, câteva momente de liniște, dar până nu veți
îndeplini această muncă, nu veți avea pacea, și în fiecare zi, de
mai multe ori pe zi, se pot produce incidente susceptibile să vă
deranjeze! Când ați obținut pacea adevărată, chiar dacă aveți de
înfruntat dificultăți, dureri, nu vă veți clinti; desigur, veți fi
îngrijorat și supărat, dar numai la suprafață. În profunzime, pacea
nu vă va părăsi, ve ți simț i că ea e mereu cu voi. Ca și fundul
mării: nici o intemperie nu îl deranjează. Există în pacea
adevărată ceva imens, vast, inalterabil pentru ca ea este o
cucerire a sufletului și spiritului , aceasta este Împărăția lui
Dumnezeu cel adevărat. Pacea adevăra tă se situează deci foarte
sus, ea e un acord, o sinteză, o armonie a tuturor elementelor din
noi. Și la fel pentru fericire, ceea ce iau oamenii drept fericire nu
sunt, adesea, decât mici satisfacții de scurtă durată. Veți spune că
sunteți fericiți pentru că ați petrecut o vacanță agreabilă de unde
veniți odihniți și plini de energie, pentru că un bărbat sau o
femeie pe care o (îl) iubiți și -a manifestat dragostea, pentru că ați
fost felicitat pentru inte ligența și competența voastră. Evident, nu
putem neg a că e important să fim sănătoși, de a ne simți iubiți și
să fim cunoscuți pentru capacitățile noastre, dar e insuficient
pentru a spune că suntem fericiți, pentru că adevărata fericire
este deasupra corpului fizic, inimii și intelectului. Ne imaginăm
că dacă avem o casă, o femeie, vom fi fericiți, că dacă avem
gloria, știința s au frumusețea vom fi fericiți nu! De mii de ani,
istoria arată că fericirea nu e acolo, sau poate pentru puțin timp.
Obținem aceea, obținem cealaltă, dar rămânem nesatisfăcuți și în

57 interior e vid, vidul larg, gata să înghită tot.
Dacă fericirea e greu de obținut și menținut, este pentru că
trebuie să o căutăm foarte sus, într -o regiune unde materialele
sunt inalterabile, ceea ce cere omului mari calități și mai ales
puritate, pentru că numai ce este pur e inalterabil și poate să
dureze. Această regiune există în spațiu, dar și în noi înșine și toți
acei care au descoperit -o se străduie să gândească, să iubească,
să acționeze și să muncească în așa fel încât să trăiască în aceas tă
regiune unde nimic nu îi poate deranja. Orice s -ar întâmpla,
oricare ar fi condițiile, ei sunt fericiți pentru că au găsit elemente
stabile, imuabile, eterne. Adevărata fericire, ca și pacea, e o stare
care se caracterizează deci prin stabilitate. Veți spune: ”Dar viața
nu e decât o succesiune de schimbări: succese și eșecuri,
abundență și sărăcie, pace și război, boală și sănătat e și omul e
obligat să îndure aceste schimbări!” Nu, războiul poate să
izbucnească, puteți să vă îmbolnăviți, puteți fi ghinio nist, puteți
fi abandonați de soțul vostru, de soția voastră, de copiii voștri, de
prieteni toate acestea fără a înceta să fiți feric iți. De ce?
Conștiința voastră nu stag nează la nivelul evenimentelor, pentru
fiecare dificultate, pentru fiecare î ncercare, veți găsi o explicație,
un adevăr care vă calmează, vă consolează pentru că ați mers
prea sus și știți cum să vedeți lucrurile. Puteți fii dezgolit,
persecutat, dar pentru că știți că toate astea sunt trecătoare, că
sunteți nemuritor, că nimic nu vă poate atinge cu adevărat, aici
unde toți scot strigăte, voi zâmbiți. Alături de Dumnezeu nu
există schimbări, doar bunătate și fer icire întru veșnica mântuire
a voastră și aflarea vieții veșnice numai alături de Hristos
Împăratul Nostru. Fericirea, o p urtați, deci, în voi. Dacă nu
sunteți conștienți, înseamnă că rămâneți la suprafață, la periferia
ființei voastre și la periferie nu sunt decât iluzii și schimbări, de
abia ați sesizat câteva particule de bucurie, că ele sunt înlocuite
cu multă suferință, ca și cum ar fi o pedeapsă că ați furat un pic
de fericire. Iată de ce, faceți eforturi pentru a intra în voi înșivă și

58 aici începeți să căutați ceea ce e imuabil, etern, Dumnezeu, spirit.
Astfel veți găsi fericirea. Odată ce ați găsit -o, încercați să -i
rămâneți aproape, și atunci nimeni n -o să vă mai facă necazuri.
Oricare ar fi situația voastră, fie că sunteți bogat sau fără bani,
glorios sau dezaprobat, că sunteți iubit sau urât, sunteți deasupra
schimbărilor, trăiți în eternitate. Acesta nu e, poate, de cât un
limbaj pe care toată lumea îl poate pricepe. Ce vreți? Un băiat îi
spune unei tinere fete: ”Iubito, te voi face fericită.” El nu știe nici
ce este fericirea, nici el nu e fericit, dar vrea să o facă fericită pe
ea!…Sau, invers, fata îi spune băia tului:”Te voi face fericit.” Dar
cum o fac? Cu imperfecțiunile, nervozitățile, furiile, gelozia lor,
ei se fac fericiți! Desigur, ei trec prin momente agreabile, dar
sunt ca și prizonierii cărora li se dau în fiecare zi câteva minute
de destindere pentru a respira un pic, și apoi “înapoi în beci!“
Sau, ca o durere de dinți: se oprește un moment, și apoi reîncepe!
Pentru a fi fericiți, trebuie să găsiți un punct de neclintit de care
să vă agățați, fără ca ceva să vă facă să pierdeți acestă poziție de
echilib ru: ceea ce în fizică se numește echi libru stabil. Priviți
pendulul, îl facem să oscileze la dreapta, la stânga, dar revine în
poziția de echilibru pentru că e atașat de un punct fix. Ei bine,
omul trebuie să găsească acest punct în el însuși și să se pri ndă
de el. Această stabilitate de toți unanim dorită este viața veșnică
alături de Dumnezeu. Cât timp sunteți schimbător, ezitant , e
inutil să vorbim despre fericire! Fericirea aparține regiuniilor
infinitului, eternității care sunt regiuni ale sufletului și spiritului.
Da, infinitul, eternitatea, iată regiuni încă neexplorate, unde
sufletul și spiritul au nevoie să plonjeze pentru a se hrăni, a se
îmbrăca, pentru a fi satisfăcut și liber. V oi începeți să vă dați
seama că fericirea cere de la voi o întreagă disciplină, datorită
căreia vă ridicați înțelegerea și dragostea voastră până în
regiunile sufletului și spiritului, și în acest moment puteți să vă
adăpați din acest ocean fără margini al păcii și fericirii. Pacea, ca
și fericirea e rezultatul unei comun iuni, al unui schimb perfect cu
principiile, entitățile și toate existențele lumii sufletului și

59 spiritului. În sus, pacea și fericirea sunt unite, ele nu pot exista
separat. Nu veți întâlni pe nimeni adevărat fericit fără a fi în
pace. Pacea și fericirea reprezintă aceeași realitate exprimată
diferit. Pacea vă pune în armonie cu toată creația și când trăiți
această armonie, nu puteți fi nefericit. Energiile, forțele
universului vă pătrund și nu vă mai lipsește nimic. Nu veți
înțelege niciodată ce este feri cirea dacă nu veți înceta să o
considerați o senzație agreabilă, așa cum își imaginează
majoritatea oamenilor. Adevărata fericire este, desigur o senzație
agreabilă, dar este de asemenea lumină și putere.
Priviți, de exemplu: când sun teți fericit, fie și un moment,
sunteți în pace și începeți să înțelegeți fiecare eveniment din
viața voastră, totul devine simplu și clar și reușiți tot ce
întreprindeți. Dar cum pierdeți această stare, încep necazurile,
durerea sau descurajarea, totul se umbrește în capul vostru și nu
faceți decât prostii. Fericirea nu e nimic altceva decât o stare de
conștiință, o manieră de a înțelege, de a simți, de a se comporta,
o atitudine în viață, de aceea nu aparține decât acelora care știu
să o găsească printr -o muncă spirituală. Feri cirea, ca și pacea e o
sinteză, dacă înțelegem bine lucrurile, dacă le simțim bine,
putem acționa bine și putem fi fericiți. Dar ca să reușești aceasta ,
trebu ie să accepți viața alături de Dumnezeu , pentru că ea este
singura care ne învață să ne educăm intelectul, inima și voința,
adică să stăpânim natura inferioară, personalitatea, pentru a da
naturii superioare, individualității, toate posibilitățile de a se
dezvolta. Pacea, ca și fericirea dealfel, se pot găsi împreună doar
alătur i de Dumnzeu. Pentru a găsi fericirea, nu este suficient să
învingi natura inferioară. Bineînțeles, această victorie este
necesară, dar ea este insuficientă, mai trebuie încă să reușești să
fuzionezi cu natura superioară. Nu veți reuși să găsiți fericirea
doar reușind să învingeți din timp în timp egoismul,
senzualitatea, gelozia și furia. Aceste victorii sunt etape necesare
pe calea reușitei dar ele nu pot să vă facă fericiți, pentru că

60 fericirea se găsește într -un loc inaccesibil pentru tot ce este
negati v. De altfel, chiar dacă veți reuși într -o zi să vă învingeți
personalitatea, păziți -vă: a doua zi ea va putea să vă joace noi
feste. Victoria asupra personalității e totdeauna incertă. Este
exact ca o țară care a învins o altă țară, niciodată nu poți fi s igur
că acest lucru va dura. Pentru că, într -o bună zi, când
învingătorul doarme pe lauri, țara învinsă va încerca să -și ia
revanșa. La fel se întâmplă cu nat ura inferioară, personalitatea,
chiar dacă, în anumite împrejurări, ați reușit să învingeți anumit e
manifestări ale ei, victoria nu este niciodată definitivă; la un
moment sau altul, ea poate reveni, vă poate da noi lovituri, și
iată-vă la pământ. Ce este de făcut? Să implorați natura voas tră
divină, să vină să se instaleze în voi. Astfel, în loc de a fi
totdeauna ca un învingător , ce nu e niciodată sigur de victoria sa,
veți avea un asociat puternic, atotștiutor, pe care puteți conta. Și
chiar dacă uneori sunteți puțin obosit, puțin adormit, el continuă
să țină piept naturii inferioare. Câți oameni păr eau să -și fi învins
anumite slăbiciuni, anumite vicii, dar după puțin timp recădeau
în aceste vicii, și chiar mai rău decât înainte! Deci, singura
soluție este de a pregăti terenul, cucerind victorii asupra naturii
inferioare în cât mai multe domenii, dar și de a implora Cerul și
Sfânta Treime , natura superioară, să vină să se instaleze și să se
manifeste în noi.
Și când natura superioară a venit cu adevărat să se instaleze
în voi, atunci da, veți gusta o fericire inexprimabilă. Sunteți
fericit și nici măcar nu știți de ce. Această fericire, și cu atât e
mai de mirare, este o fericire fără cauză. Veți găsi că este
minunat de a trăi, de a re spira, de a mânca, de a vorbi. Nu vi s -a
întâmplat nimic, nici n -ați primit un cadou nici o moștenire, nici
o întâlnire, sunteți fericit pentru că vi s -a adăugat ceva d e sus,
care nu depinde de voi ca o apă care curge din Cer, și vă mirați
necontenit descoperind în voi înșivă această stare minunată de
conștiință. Vă bucurați și nu știți de ce. Iată adevărata feric ire.

61 Adevărata fericire, e ca aerul pe care -l respirăm: aveți
preocuparea de a căuta aerul? Nu, aerul vine la voi, este aici,
sunteți în el și îl respirați fără să vă gândiți la el. Restul ca apa,
hrana, banii trebuie din când în când căutate, în timp ce aerul și
lumina, nu! V oi respirați fără încetare și nu e bucurie mai mare
decât a respira. Dacă nu mă credeți, rețineți -vă respirația pentru
un moment, veți vedea. Ei bine, fericirea e comparabilă cu aerul
care-l respirăm. Inspirați, expirați, inspirați, e xpirați fericirea , e
respirația sufletului. Nu ne putem opri să studiem respirația din
acest puct de vedere. Orice altceva trebuie căutat, cumpărat,
bucată cu bucată, pentru a avea o bucurie, o plăcere, în timp ce
aerul nu trebuie căutat, respirăm fără înc etare, chiar și când
dormim. Putem spune că respirația a fost dată omului pentru a -i
arăta că tot ce este tangibil ca banii, posesiunile, etc., nu se poate
compara cu ce e subtil, impalpabil, invizibil, cu lumea eterică în
care se află incluse. Toți aceia care au conștiința faptului că sunt
incluși în lumea eterică, în lumea spirituală, respiră fără încetare
și sunt fericiți din cauza acestei respirații. Când respirați aerul
imaginați -vă că acest aer este însuși Hristos și atunci veți vedea
că Dumnezeu este mai aproape de voi decât vă puteți imagina,
trebuie doar să -L căutați și El va veni la voi neîncetat, întru slava
și mărirea Lui.
Pentru a fi fericit, fiți viu!
Pentru a fi fericit, trebuie să fii viu. ”Dar, veț i spune, noi
suntem vii!.” Desigur, și plantele și animalele sunt de asemenea
vii, și admițând că sunt fericite în felul lor, credeți că puteți fi
fericit în felul lor? Pentru om, viața, adevărata viață , nu e aici.
Atunci unde este ea? Alături de Dumnezeu întru împlinirea vieții
veșnice . În zilele noastre, oamenii acordă un loc excesiv
activităților intele ctuale și realizărilor tehnice, aceasta le -a fost
prezentată ca un ideal de instrucție, de acumulare de cunoștințe și
de avantajele aduse de progresul teh nic. Ei bine, tocmai,

62 acumulând cunoștințe și utilizând din ce în ce mai multe aparate,
sau aparate din ce în ce mai perfecționate, nu înseamnă a trăi.
Luând -o pe această direcție, omul strică ordinea naturală a
lucrurilor și natura se apără. De altfel, ce spun acum tinerii? Că
vor să “trăiască”. Da, dar cum idealul de viață pe care adulții îl
prezintă , nu-i atrage de loc și nu găsesc pe nimeni pentru a -i
învăța ce este adevărata viață, ei o caută în aventuri
primejdioase, senzații puternice, pasiuni, plăce ri, alcool, drogu ri,
pornografie și violență excesivă . Deci, prea mult intelect pe de o
parte, prea multe pasiuni pe de altă parte, în cazul lor, aceasta îi
dezechilibrează. Trebuie știut că omul e făcut pentru a trăi în
diferite planuri: fizic, astral, me ntal și religios, dacă își limitează
activitatea la primele trei planuri fizic, astral și mental, el nu
poate cunoaște adevărata viață, viața adevărată este doar în
planul religios. A mânca, a bea, a dormi, a munci, a avea relații
sexuale, a încerca câteva sentimente, a achiziționa câteva
cunoștințe, a avea câteva gânduri, e important, dar nu ajunge
pentru a satisface nevoile noastre. E o viață la relanti, nu e o
viață intensă. Veți spune: ”Dar cum, contemporanii noștri au o
viață intensă! Priviți -i: fug la stânga, la dreapta, discută, își
schimbă soțul, soția, amantul, amanta.” Ei bine, aici vă înșelați
din nou. Viața intensă nu înseamnă agitație, nu este o acumulare
de aventuri pasionale sau de activități intelectuale.
Pentru a trăi o viață inten să, trebuie să cunoaștem structura
omului, să -i cunoaștem corpurile sale diferite ca și centrii care -i
permit să intre în relație cu regiunile spațiului și locuitorii acestor
regiuni. Numai acel care s -a străduit, poate vorbi de adevărata
viață, de o viață intensă. Și el este fericit pentru că se simte ca o
sursă, ca o cascadă, ca o livadă plină de arbori fructiferi, ca un
parc plin de flori, și e o binecuvântare pentru toți acei care îi sunt
în preajmă. Iată de ce vă spun: dacă o să căutați fericirea, nu e alt
secret decât acela de a trăi o viață spirituală intensă. E inutil să
cauți ajutorul talismanelor sau altor obiecte magice: pietre,

63 metal, parfum , pentru că singura magie adevărată e viața întru
Hristos Dumnezeul nostru . Dacă vreți să fiți fericit, mun ciți ca
viața voastră să fie mai pură, mai bogată, mai abundentă din
punct de vedere spiritual și duhovnicesc. De îndată ce începeți
această muncă, asupra corpului fizic, asupra corpului astral
(sentimente), asupra corpului mental (gânduri), ve ți vedea
rezultatele: sănătatea se ameliorează, simțiți peste tot dragostea
voastră și din jurul vostru, și sensul vieții vă devine din zi în zi
mai clar. Cum se face a ceastă muncă? În învățăturile S finților
părinți se spune: “Dacă nu vreți aceasta, de -a lungul anilor chiar
viața vă va face să pricepeți, vă va da lecții și veți suferi. Credeți –
mă, nu veți putea fi fericiți ducând o viață ordinară, ci fericirea o
veți găsi doar alături de Dumnezeu”. Și dacă vreți o metodă pe
care o puteți aplica imediat, po t să v -o dau: a ne obișnui să
mulțumim. Da, a mulțumi în fiecare clipă, chiar și pentru ce ni se
întâmplă: în mijlocul dificultăților, necazurilor, suferințelor,
mulțumiți tot timpul. În acest fel, neutralizați otrava ce se
produce în voi prin stările nega tive, vă cicatrizați rănile, pentru
că nimic nu poate rezista în fața recunoștinței. Deci, mulțumiți
până veți simți că tot ce vi se întâmplă e spre binele vostru. De
îndată spuneți: ”Mulțumesc Domnului, mulțumesc Domnului…”.
Mulțumiți pentru ce aveți, d ar și pentru ce nu aveți, pentru ce vă
bucură dar și pentru ce vă face să suferiți. Așa întrețineți în voi
flacăra vieții. Prevăd că mă veți întreba: ”Numai atât?” Da,
numai atât, dar practicați această metodă zi de zi și veți constata
rezultatele ei uimit oare.
O adevărată învățătură religioasă vă învață să puneți
accentul pe viață, propria voastră viață. Aceasta nu vi se pare
foarte important, pentru că nici măcar nu vă dați seama că
sacrificați această viață unor lucruri care sunt mult mai
importante decât ea. Vă îndreptați mereu atenția asupra
obiectelor, evenimentelor, agitațiilor din exteriorul vostru și, în
tot acest timp, lăsați viața voastră să sărăcească. Este un calcul

64 foarte greșit. V -ați gândit vreodată la timpul pe care îl petreceți
cu lumea exterioară? Câteva minute, câteva ore în timp ce
întreaga zi și întreaga noapte sunteți cu voi înșivă. Atunci, nu
vedeți că viața voastră interioară este cea mai importantă?
Trebuie ca abundența, bog ăția și ordinea să fie în voi. Vedem c ă
lumea exterioară se umple de obiecte, produse, aparate,
construcții și arme de tot felul, în timp ce oamenii sunt tot mai
mult bântuiți de haos, mizerie, slăbiciune și vid. Este timpul
ca ei să se gândească să realizeze în interior tot ceea c e îi
preocupă să realizeze în exterior. În noi trebuie să avem bogăția,
frumusețea ș i forța, pentru că, ceea ce vom obține astfel, nimeni
și nimic nu ne va putea lua. Nici măcar bătrânețea. Da, cei mai
mulți oameni gândesc că, odată ajunși la o anumită vâr stă, ei
trebuie obligatoriu să -și piardă facultățile mentale și să cadă
în decadență. Gândindu -se la aceasta, pâna la urmă se și
întâmplă! “Ai grijă ce -ți dorești că asta ți se va întâmpla”. În
realitate, pentru preoți și învățați , bătrânețea e cea mai bună
perioadă a vieții, pentru că anii de căutări și experiențe interioare
le-au adus luciditatea, pacea, serenitatea, bunătatea, și toți vin să
se instruiască de la ei. Chiar și copiii sunt atrași de ei și îi iubesc.
Dacă în lume circulă o păre re contrară, aceasta este pentru că
este adevărat că pentru mulți dintre oameni bătrânețea este o
perioadă foarte rea, din cauza felului în care au trăit. Ei și -au
risipit energiile în activități ordinare, inutile, stupide iar atunci
când nu le mai rămâne aproape nimic, când sunt slabi, bolnavi,
goi, ce mai pot aștepta de la bătrânețe? Evident că, chiar dacă
ducem o existență rezonabilă, plină de sens, bătrânețea va veni la
un moment dat. Și chiar și boala poate veni. Dar cei care au făcut
o adevărată muncă interioară vor trece prin aceaste perioade cu
mai mult curaj și seninătate, și nu vor înceta de a se îmbogăți
spiritual. Da, dacă lucrați pentru lumină, pentru un ideal înalt, cu
cât veți îmbătrâni, cu atât veți deveni mai viu și mai expresiv;
veți câștig a chiar o viață și o expresivitate pe care n u o aveați în
timpul tinereții. Bineînțeles, veți fi puțin mai plecați, veți avea

65 puțin mai multe riduri, părul alb, dar nu vă veți opri la atât: lăsați
corpul să îmbătrânească în liniște și gândiți -vă că sufletu l se
poate manifesta încă prin el cu o tinerețe extraordinară. De ce
trebuie să suportăm această mentalitate catastrofică propagată
peste tot în legătură cu bătrânețea? Bătrânețea nu trebuie privită
ca o pacoste, ci ca un privilegiu.
Se spune tiner ilor: ”Grăbiți -vă să profitați pentru că
tinerețea nu durează mult”. Ei bine, tocmai atunci când ascultăm
aceste sfaturi dăunătoare și ne grăbim să ne amuzăm și gustăm
din toate plăcerile, ne veștejim repede și nu mai suntem așa de
agreabili ș i plini de viață, suntem respinși și este normal. Atunci,
evident, pentru că acestea sunt faptele, oamenii trag anumite
concluzii. Da, dar dacă faptele sunt care sunt, este pentru că nu
am știut în prealabil, să observăm și să gândim bine. Ceea ce este
adevărat pentru un moment (că, îmbătrânind, ne pierdem forțele
și farmecul), poate să nu mai fie așa pe viitor. Iată, trebuie să
dăm niște explicații. Și să nu se mai dea sfaturi rele tinerilor sub
pretext că le dorim fericirea! Rețineți bine aceasta: fe ricirea,
pentru cei tineri dar și pentru cei vârsnici, este de a -ți
consacra viața unui ideal înalt. Vedem foarte mulți oameni
risipindu -și energiile pentru apărarea a tot felul de cauze care nu
merită mare lucru, pe care, de altfel, le și abandone ază curând,
pentru alte cauze. Dar foarte puțini se mobilizează pentru a servi
această mare idee a Împărăției lui Dumnezeu și a Dreptății Sale.
Veți spune: ”Împărăția lui Dumnezeu, aceasta e o utopie ce
nu se va realiza niciodată!” Ascultați , aceasta nu e treaba
noastră. Treaba noastră, este de a lucra pentru realizarea sa,
pentru că este singurul ideal căruia merită să -i consacrăm viața
noastră. Se va realiza sau nu, nu ni se cere părerea. Ceea ce în
orice caz este sigur, este că dacă nimeni nu face nimic, gândind
că toate eforturile sunt inutile, eviden t că nu se va realiza
niciodată.

66 Să ne ridicăm deasupra condițiilor
Dacă lucrurile nu merg cum trebuie, avem tendința de a da
vina pe condițiile proaste. Ei bi ne, să o știți, cât timp credeți că
fericirea sau nefericirea voastră depind de condiții, nu veți fi
niciodată la adăpost. Pentru că viața e astfel făcută încât nimic nu
e veritabil stabil și definitiv și, dacă nu munciți cu gândul,
voința, veți fi, fără î ndoială, aruncat la stânga și la dreapta, fericit
când condițiile sunt favorabile, nefericit când întâlniți obstacole
și dificultăți. Și unde veți ajunge așa? Trebuie înțeles, odată
pentru totdeauna, condițiile nu sunt determinante. Pe același sol,
având a celeași elemente chimice, smochinul poate crește la fel ca
și scaietele. Într -o familie, unde copiii au același tată, ace eași
mamă și primesc aceeași educație, se pot găsi mari diferențe
fizice, intelectuale și morale între acești copii. Și constatăm, de
asemenea, în ceea ce privesc evenimentele care au importanță
pentru colectivitate, că aceleași încercări nu afectează oamenii în
același fel. De ce? Pentru că nu le înfruntă cu aceeași stare de
conștiință. În timp ce unii, neavând o bună înțelegere, devin,
puțin câte puțin, ursuzi, vindicativi sau se lasă complet striviți și
otrăvesc viața celor din jurul lor, alții, din contră, se întăresc, se
îmbogățesc și, grație experienței lor, pot apoi să -i ajute pe cei din
jurul lor prin sfaturile, atitudinea, străluc irea lor, prin forța pe
care o degajă. Aceasta dovedește că desigur condițiile nu sunt
totul. Desigur, nu le putem ignora de tot, dar pentru a progresa,
trebuie să știm că multe lucruri în viață nu depind decât de noi,
de felul nostru de a le considera, și că fericirea sau nefericirea
sunt stări relative. Aceasta e de altfel și filozofia lui Nastratin
Hogea. Vreți un exemplu?
O femeie bătrână îl caută într -o zi:
– ”A, Nastratin Hogea, dacă ai ști situația noastră! Familia
noastră nu și -a putut permite să l ocuiască decât într -o mică casă,

67 și suntem înghesuiți acolo eu, bărbatul meu, fiul meu, soția lui și
copiii lor: e înspăimântător, nu mai putem trăi așa.
– Da, înțeleg, spuse Nastratin Hogea, dar există un remediu.
– Care?
– Îți voi spune, dar trebuie mai întâi să -mi promiți să faci tot ce -ți
voi cere.
– Bine, promit.
– Bun, și să vii în fiecare zi să îmi spui noutățile. Aveți câine?
– Da.
– Și pisică?
– Da.
– Atunci luați -i și pe ei în casă.
– Dar, Nastratin Hogea, ce îmi ceri?
– Ai promis să faci tot ce -ți spun, nu -i așa?”
Ea a plecat și a făcut după cum a promis. ”E oribil, îi
spune lui Nastratin Hogea revenind a doua zi. Câinele și pisica
s-au păruit tot timpul, n -am avut nici un moment de odihnă.
– E bine. Aveți și capră?
– Da.
– Atunci luați -o înăuntru. ”Când ea reveni a doua zi:” Ah,
Nastratine, capra n -a avut stare, a răsturnat totul, n -am putut

68 dormi toată noaptea, ce ne vom face?
– Nu-ți fă griji, totul merge bine. Aveți și găini?
– Da.
– Atunci aduceț i-le înăuntru. ”Nu vă mai povestesc în ce hal
reveni bătrâna a doua zi.” Porc aveți? întrebă vesel Nastratin.
– Da, spuse ea copleșită.
– Ei bine, adu -l în casă acum. ”Ea a vrut să protestez e, dar nu
avu curaj, doar promisese. A doua zi, cu lacrimi î n och i, spuse
în hohote de plâns: ” Nastratin Hogea, mi -ai promis ajutorul, dar
merge din ce în ce mai rău. V om înnebuni, viața noastră e un
infern!
– Bine, spuse Hogea cu gravitate, trăgându -se de barbă, voi
aranja totul. Scoate porcul și revino mâine s ă mă vezi.” A doua
zi, ea reveni surâzând: ”Ah, ne simțim mai bine, începem să
respirăm.
– Acum, scoate găinile…” Și astfel, zi după zi, toate animalele
părăsiră casa. Când ieșiră toate, Nastratin Hogea întrebă: Acum
cum e?
– A, e extraordinar, e ca în paradis, lumea cântă și se
îmbrățișează.
– Ei bine, vezi, sunteți exact în același punct ca în ziua când ai
venit să te plângi că viața e insuportabilă. Atunci, de ce te -ai
plâns?”
Unii v or zice: ”E o poveste prostească!” S ă spunem că e un
pic exagerată, dar e adevărat că indiferent cum ne simțim, bine

69 sau rău, fericiți sau nefericiți, totul este relativ. Sunteți câteodată
leneși, triști, viața vă pare fără culoare, fără gust și iată, primiți o
veste rea, a avut loc un accident și un membru al f amiliei e grav
accidentat. Veți fi nefericit. Dar peste câteva ore, aflați ca e o
eroare, a fost o confuzie. Atunci, pe neașteptate, ce bucurie!
Viața va părea ușoară, frumoasă și bogată! Da, dar de ce nu vi se
părea așa și înainte? De ce a trebuit să vi s e anunțe, din greșeală,
o catastrofă pentru a vă face conștient că înainte ați fost fericit?
Evident, eu nu spun că trebuie să fii mulțumit când trebuie să
trăiești într -o casă mică sau să primețti o veste proastă, d ar dacă
totuși trebuie, în general cu o bună filozofie, cu o bună judecată
putem contribui din plin la binele nostru interior, pentru că
gândul lucrează asupra stărilor de conștiință. Nu trebuie să uităm
niciodată aceasta: gândurile, sentimentele sunt atotputernice
asupra conștiinței. Dealtfel, observați: cât timp sunteți
nemulțumit de viață și suferiți, deseori nu schimbările materiale
sunt cele care vă permit ameliorarea stării interioare, ci
schimbările în gândurile și sentimentele voastre. Desigur, dacă
suferiți fizic, aveți nevoie de remedii fizice. Dacă aveți o rană
sau un picior rupt, nici chiar gândurile și sentimentele bune nu vă
vor vindeca , și nu vă vor scăpa de durere, până acestea coboară
în materie, pentru a aduce ameliorare, trebuie mult timp; dar vă
pot ajuta să suportați mai bine suferința. Există o acțiune
asemănătoare a gândurilor și sentimentelor asupra corpului fizic.
Gândurile și sentimentele armonioase acționează asupra
circulației și purifică sângele; când sângele este pur, el contribuie
mai eficace la sănătatea or ganismului. Chiar și rănile se
cicatrizează mai bine și mai repede. Cât timp nu ați făcut o
anumită muncă interioară, chiar dacă la un moment dat ați reușit
să vă înbunătățiți situația materială, după un mic moment de
satisfacție veți cădea în aceleași stă ri de nemulțumire, acreală,
revoltă. Lipsurile din planul fizic nu își au remediul în planul
fizic. În plan fizic putem aduna tot ce v rem: leacuri, bogăție,

70 putere până la infinit, dacă nu suntem într -o stare de spirit
convenabilă , nu v om fi niciodată s atisfăcuți. Trebuie să căutăm
să schimbăm ceva în suflet, în gânduri, în viziunea asupra lumii.
Dacă nu, tot ce puteți aduna nu vă va da decât saturație și
dezgust. Au fost femei și bărbați care s -au sinucis în timp ce,
cum se spune, ”aveau totul pentru a fi fericiți”: tinerețea, fam ilie,
prieteni care îi iubeau. Ei aveau totul, în afară de ce -i esențial:
gustul de a trăi. Nici unul din avantajele pe care le aveau nu
puteau înlocui ceea ce le lipsea: gustul de a trăi. Trebuie să
schimbăm ceva în capul nos tru, în interior trebuie să căutăm să
fim fericiți. Pentru că dacă învățăm să fim fericiți în interior,
vom fi fericiți în orice condiții. Da, în cele mai rele condiții, vom
putea comunica cu îngerii , și ne vom simți arh iplini, plini de
lumină. Dacă a ceast ă cauză a fericirii voastre e în voi, nimic și
nimeni nu vă poate lua fericirea. În ziua când veți înțelege
lucrurile astfel, acesta va fi momentul eliberării, imortalității,
eternității voastre. Desigur, avem nevoi materiale, dar nu atâtea
câte ne imagină m. Când destinul face să suportați anumite
privațiuni, spuneți -vă că aveți ocazia d e a căuta alte soluții, noi
căi, în suflet și minte. Da, când calea exterioară este barată,
blocată, trebuie s ă vă întoarceți spre înăuntru sau în sus, ceea este
același luc ru. Există totdeauna o cale de salvare. Câteodată, vă
simțiți descurajați, copleșiți, distruși, vă vine chiar gândul de a vă
suprima. Da, sunt lucruri care se pot întâmpla. Nu spun că ai zi
de zi motiv de fericire și bucurie, spun doar că este mereu ceva
de făcut, chiar și în cazurile cele mai dificile. Și chiar și în cele
mai grele momente de descurajare, trebuie să știm că însăși
această descurajare conține elementele care, dacă ați învățat cum
să le sesizați și să le utilizați, vă vor servi ca să vă recâ știgați
curajul. Pentru că descurajarea este o stare care posedă forțe
formidabile. Dovada: din moment ce este capabilă să destr ame
o întreagă împărăție, voi înșivă, cu toate bogățiile și posibilitățile
care sunt înmagazinate în corpul vostru, inima v oastră , intelectul,
sufletul vostru, înseamnă că este într -adevăr foarte puternică.

71 Atunci, de ce să nu încercați să puneți stăpânire pe această putere
pentru a o orienta într -un sens pozitiv?
Omul nu este conștient de toate posibilitățile care zac în
adâncul său. Chiar când el se crede complet extenuat, la capătul
forțelor, în realitate îi mai rămân resurse. Pentru că el este făcut
ca o rachetă cu mai multe trepte: în momentul în care carburantul
primei trepte se epuizează, o scânteie aprinde a dou a treaptă și
racheta își continuă drumul. La fel se întâmplă și cu a doua
treapt ă, și cu a treia, cu a patra. Când un om moare, aceasta nu se
întâmplă în mod necesar pentru că și -a epuizat toate resursele ci,
de multe ori, pentru că nu a reușit să aprindă treapta următoare.
Dacă ar fi reușit, ar fi văzut că mai are rezerve. Suntem departe
de a bănui cantitatea de rezerve pe care Dumnezeu le -a depus în
noi. Deci, înțelegeți -mă bine, când calea exterioară vi se pare
barată, blocată, întoarceți -vă spre interio r și începeți să lucrați
prin gândire , prin imaginație, prin voință, încetul cu încetul, veți
simți deschizându -se în voi orizonturi nebănuite. Dacă încercați
să înțelegeți limbajul destinului, veți fi totdeauna fericit, veți
binecuvânta Cerul, care vă aju tă să explorați regiuni mai secrete
și mai bogate. Întrebați un o m de afaceri care a făcut avere,
credeți că vă va spune că este fericit? Nimic nu e mai improbabil.
El se va plânge că este surmenat, că soția sa profită de absența sa
pentru a -l înșela, că f iul său este un incapabil, că muncitorii săi
sunt niște leneși, că acțiunile sale au scăzut la bursă, că el va fi
ruinat d e către concurență, etc. Îl veți asculta și după un timp vă
veți simți la fel de împovărat ca și el. În ciuda tuturor
posesiunilor sal e, el nu vă va putea face niciodată să simțiți cât
de frumoasă este viața. Pentru că el trăiește cu t eama de a pierde
una și alta. Atunci, vedeți dumneavoastră, nu numai că nu vă va
da nimic, deoarece îi este teamă de a nu pierde ceea ce posedă,
dar vă va lua și pacea și bucuria de a trăi. În timp ce un om care a
muncit pentru a obține bogății spirituale va fi totdeauna gata să
vi le împărtășească și, mulțumită lui, în orice stare ați fi, veți

72 avea cele mai bune metode și remedii pentru a găsi echilibrul și
sensul vieții. Veți spune: ”Dar nu este prea târziu acum pentru a
începe această muncă interioară?” Nu, nu este niciodată prea
târziu. Bineînțeles, cu cât mai târziu veți începe, cu atât va fi mai
dificil, pentru că aveți deprinderile formate. Deprinderil e sunt ca
niște forme rigide pe care trebuie să le scufundăm în foc pentru a
le face maleabile și a le da o nouă formă, așa cum se face cu
metalele. Ei bine, acest foc, sunt încercările pe care vi le trimite
lumea invizibilă pentru a vă da o nouă formă, a imprima o nouă
orientare existenței voastre. Dacă vă limitați la a striga și a vă
revolta, veți împiedica Cerul de a vă da forma pe care o dorește;
atunci nu vă mirați dacă suferințele voastre nu vor lua sfârșit
niciodată. Lucrurile nu pot fi totdeauna ar anjate în planul fizic,
pentru că planul fizic este lumea consecințelor, iar asupra
consecințelor avem puține posibilități de acțiune. Pentru a
produce schimbări durabile, trebuie să mergem în lumea
cauzelor. Omul a cărui gândire poate ajunge până aici, ar e toate
mijloacele de a atinge și a declanșa forțe pure, luminoase, care
vor produce mai târziu rezultate. Atâta timp cât vă mulțumiți să
interveniți în planul fizic pentru a schimba starea lucrurilor, în
realitate nu aranjați nimic pentru că, din nou, eve nimente sau
persoane care nu vă cer părerea, le vor organiza într -un fel care
nu vă convine și nu veți fi niciodată stăpân pe situație. A lucra
pentru schimbarea consecințelor este ca și cum s -ar scrie un
cuvânt pe nisipul măr ii: valurile vin și îl șterg. Asupra cauzelor
trebuie lucrat. Lucrurile nu se aranjează de jos, impulsul trebuie
să vină de sus. Toți cei ce nu cunosc această lege încearcă mereu
să intervină în planul fizic pentru a schimba lucrurile, a le
deplasa, reconstrui sau a le distruge. Dar ia tă, istoria ne învață că
aceste intervenții nu sunt definitive: după un timp, apare un val
care șterge toate aceste decizii. Conducătorii anumitor țări au
vrut să ia în stăpânire noi teritorii deportând sau asasinând
locuitorii lor, luându -le bunurile, etc ., și au și reușit. Dar iată,
după câț iva ani întoarcerea situației: ț ările ocupate se revoltau și

73 acești conducători erau învinși, ei sau succesorii lor care se aflau
în fața unor probleme de nerezolvat. Ei da, de câte ori istoria a
arătat că după un triu mf de scurtă durată, acești tirani lăsau
țărilor o moștenire catastrofică! Doar ceea ce este creat sus, în
lumea spiritului, este etern; restul este trecător, tranzitoriu. De
aceea doar binele este etern, răul nu are decât o existență
efemeră. ”Răul dureaz ă până mâine dimineață, binele durează o
veșnicie”. Deci, când dorim să îmbunătățim definitiv o situație,
trebuie să ne ridicăm foarte înalt în domeniul spiritului și să
lucrăm acolo, să ne rugăm, să formulăm cereri, să creem imagini
care într -o zi se vor realiza în planul fizic. Dacă știți să declanșați
forțele luminoase, într -o zi toate obstacolele vor fi înlăturate și o
nouă ordine de armonie și pace se va înstăpâni pe pământ,
aceasta este ordinea lui Dumnezeu.
Sensibilitatea pentr u lumea divină
Se spune că oamenii simpli, primitivi, puțin instruiți, pot fi
mai ușor fericiți ca oamenii cultivați. Este adevărat, că
dezvoltându -ne inteligența, gustul, devenim mai sensibili, deci
mai vulnerabili la evenimente, la variația condi țiilor materiale
sau psihologice în care trăim. Atunci, ce concluzie tragem? Că,
pentru a fi fericiți, trebuie să rămânem primitivi, sălbatici? În
acest caz, de ce să nu mergem mai departe și să descindem până
la regnul an imal? Animalele sunt fericite. Și se prea poate ca
plantele sunt și mai fericite pentru că nu suferă de loc. Și
pietrele? Ele nu simt nimic, e și mai bine. Iată o logică!
Principala dif erență între regnurile nature, pietre, plante, animale,
oameni este sensibilitatea, pentru că evoluția e proporțională
cu sensibilitatea. Plantele sunt mai sensibile decât pietrele,
animalele sunt mai sensibile decât plantele, oamenii sunt mai
sensibili decât animalele. Dar șirul ființelor nu se oprește aici:
deasupra oamenilor sunt înger ii, arhan ghelii, divinitățile. Da,
există o într eagă ierarhie de fiin țe din ce în ce mai sensibile până

74 la Dumnezeu Însuși. Dumnezeu este omniprezent , simte tot, vede
tot, știe tot pentru că numai El Însuși e cu adevărat sensibil. Iată
adevărata dimensiune a sensi bilității. Singurul cu adevărat
sensibil este Dumnezeu. Cât despre om, e adevărat că, devenind
mai sensibil, devine mai vulnerabil, ce ea ce îi aduce și
dezavantaje. Dar e preferabil, pentru că își dezvoltă
sensibilitatea, iar sensibilitatea îl face să ev olueze. Pentru a avea
o vedere clară asupra acestui subiect, trebuie să revenim la
chestiunea celor două naturi din noi: natura inferioară și natura
superioară. Până ce omul nu a început să lucreze asupra lui
însuși, cu scopul de a -și stăpâni tendințele eg ocentrice ale naturii
sale inferioare, e evident că dezvoltarea sensibilității e însoțită de
dificultăți și suferințe de tot felul. Instruirea care se dă în școli și
universități nu face, din păcate, decâ t să agraveze această
tendință, punând accentul pe a chiziția de cunoștințe și nu pe
formarea caracterului, nu încetăm să dăm tinerilor decât pretexte
pentru a deveni mai egoiști, dificili , leneși, plini de vicii și
mofturoși. Nu se face nimic pentru a -i învăța pe cei ce studiază
cum să se servească de cunoș tințele pe care le primesc, pentru un
scop nobil, mai generos. Din contră, în fiecare domeniu, fiecare
învață să se folosească de cunoștințele lui pentru a ajunge la o
anumită poziție socială, pentru prestigiul său, binele său material.
Și astfel, devenind adulți responsabili în societate, și unii și alții
nu se gândesc decât cum să tragă pătura peste ei, având ca și
consecințe nemulțumire, agresivitate, certuri, pentru că toți se
simt atacați și lezați de comportamentul egocentric al altora.
Singura instru ire adevărată și sensibilă este învățătura lui
Dumnezeu. Această sensibilitate nevralgică care este hrănită de
natura inferioară, personalitate, face viața imposibilă și de aceea
se trage concluzia că, pentru a fi fericit, e mai bine să nu fi
sensibil. În realitate, trebuie să facem diferența între adevărata
sensibilitate ș i această sensibilitate bolnavă care va duce la
susceptibilitate sau hipersensibilitate. Adevărata sensibilitate e o
facultate care ne face capabili de a ne ridica foarte sus, pentru a

75 avea acces la o lume din ce în ce mai subtilă pentru a -i înțelege
realitățile. Hipersensibilitatea e o manifestare a naturii inferioare
care se crede centrul lumii, are impresia permanentă că nu i se dă
destulă atenție, care se simte frustrată, rănită și dev ine agresivă.
Când am făcut această distincție, înțelegem că trebuie să lucrăm
asupra naturii inferioare p entru a o stăpâni, e singura posibilitate
care permite adevăratei sensibilități să înflorească, să se
îmbogățească. Sensibilitatea nu e numai această facultate care ne
face să ne emoționăm, ci ne face să rămânem uimiți în fața
ființelor pe care le iubim, în fața frumuseții naturii sau în fața
operelor de artă. Ea ne deschide porțile imensității, luminii, ne dă
înțelegerea ordinii divine a lucrurilor, ne permite să vibrăm la
unison cu regiuni, entități și curenți ai Cerului. Aceata e
sensibilitatea pe care toți trebuie să o cultivăm, dacă nu,
umanitatea va regresa. Vedem uneori oameni care sunt pe cale să
se reîntoarcă la stadiul animal, vegetal sau chia r la stadiul de
piatră! Da, ei nu fac nici un efort de a -și educa sensibilitatea, se
lasă în voia lor, și în acest caz, în mod necesar se întorc pe scara
evoluției. Din contră, grație efortului pentru adevărata
sensibilitate, materia noastră devine mai fin ă, mai suplă, mai
pură, vibrează altfel, și ne face capabili să percepem lumea
divină, ne atenuează stupiditatea, r ăutatea, atitudinea jignitoare,
nu le mai dăm atenție. Înainte de a dezvolta această sensibilitate
înaltă, reacționam la cea mai mică agresiu ne, în timp ce acum nu
suferim de loc. Aceasta e adevărata sensibilitate, aceea a
sufletului și spiritului, care ne protejează de hipersensibilitate,
această sensibilitate ridicolă, ce provine din natura noastră
inferioară. Atunci, sunt două avantaje: ne d eschidem luminii,
frumuseții, fericirii lumii divine, și scăpăm de tenebre, urâțenie și
de suferințele pământului. Iată, deci, un subiect la care merită să
reflectăm.
Acum, pentru a dezvolta această sensibilitate la lumea
divină, e foarte importan t ca voi să luați cunoștință de valoarea

76 unor anumite momente ce le trăiți, momente în care în liniște,
reculegere, primiți o lumină, o grație a Cerului. Multe din
suferințele voastre provin chiar din cauză că nu posedați această
stare de conștiință. Primi ți binecuvântări, dar aceasta nu durează,
faceți repede în așa fel încât le pierdeți, foarte simplu, chiar din
cauză că ignorați ceea ce ați primit. Oricând există o alt ă
preocupare mai importantă, câteva mici reparații, câteva
discuții discuții le gate de lucruri nesemnificative. Vă imaginați
că Cerul trebuie să fie tot timpul gata să -și reverse
binecuvântările , iar voi, când vă place, când nu aveți ceva mai
interesant de făcut, să vă opriți câteva minute pentru a le primi.
Nu, aceasta nu trebuie să se petreacă așa. Cerul nu e la dispoziția
oamenilor superficiali și nepăsători. Într -un moment determinat,
în anumite condiții, el își revarsă binecuvântările și dacă nu
sunteți destul de conștienți pentru a le primi sau nu știți să le
conservați, cu at ât mai rău pentru voi, ele vă vor părăsi. Deci, fiți
atenți, în zilele în care simțiți că ați avut o revelație, că ați primit
o grație a Cerului, încercați să conservați acest lucru cu precizie.
Chiar v -am dat o metodă. Încercați să vă amintiți momentele cele
mai luminoase ale existenței voastre, gândiți -vă prin cine au
venit și cum s -au produs, faceți -le să revină des în memoria
voastră ca și cum vă recântați deseori o muzică ce vă place, și
retrăiți din nou aceleași senzații de puritate, libertate, lumin ă.
Din nefericire, majoritatea oamenilor fac chiar contrariul, ei își
amintesc numai de ce i -a făcut să sufere, poartă cu ei acest lucru,
îl privesc, îl rumegă. Este foarte periculos, nu trebuie să te întorci
spre ceea ce a fost rău. Trebuie să trageți pen tru totdeauna o
concluzie și să nu mai reveniți la aceasta. Vă faceți rău revenind
continuu asupra unor stări sau evenimente negative. Atunci, de
acum începând, când Dumnezeu vă va da binecuvântarea sa,
păstrați -o cu sfințenie, pentru că fericirea constă î ntr-o
permanentă atenție îndreptată către lucrurile frumoase, într -o
sensibilitate față de tot ce este divin. Când simțiți că spiritul,
lumina vă vizitează, nu lăsați să se șteargă aceste impresii

77 gândindu -vă imediat la altceva, opriți -vă îndelung asupra a cestei
impresii pentru ca ea să pătrundă profund în voi și să dea
rezultate. Astfel ea lasă urme pentru eternitate . Trebuie formată o
obișnuință, în loc să ne aplecăm tot timpul asupra stărilor
negative, asupra decepțiilor, animozităților, debarasați -vă de ele
și concentrați -vă asupra a ce vi se întâmplă bine, pur, luminos.
Apropiață -vă de Dumnezeu.
Pământul lui Dumnezeu
Când vi se întâmplă să vă dați seama că sunteți pe o cale
greșită, că ați servit forț ele negative, lăsându -vă tentați de mici
plăceri trecătoare, schimbați calea, îndepărtați -vă rapid de
zonele periculoase în care v -ați rătăcit. Conștientizați că depinde
în totalitate de voi ce zonă veți frecventa. Dacă vă aventurați
dedesubtul acestei linii de demarcație , ce se poate simboliza prin
nori, evident, veți cădea sub legea norilor: este întunecat și vă
este frig. Dar urcați, depășiți această linie a norilor și vă veți găsi
imersat în lumină și căldură. Da, totul depinde de voi. Religi a ne
învață că Dumnezeu ne pedepsește pentru faptele noastre rele și
ne răsplătește pentru cele bune. Nu este decât un mod de a
prezenta lucrurile. În realitate, Dumnezeu nu ne pedepsește și
nici nu ne răsplătește. Noi suntem cei care, prin gândurile
noast re, sentimentele și faptele noastre, alegem să mergem într -o
zonă sau alta; în continuare vom avea de suferit sau vom
beneficia de condițiile acestor zone. Și nu este același lucru de a
merge în zonele luminii sau cele ale tenebrelor! “Tot ceea ce este
jos, este ca și ceea ce este sus” au spus cândva Sfinții Părinți .
Ceea ce înseamnă de asemenea, că ceea ce este în interior, este
ca și ceea ce este în exterior; ceea ce este înăuntru este ca și ceea
ce este în afară. Pe pământ veți găsi toate felurile de zon e, unele
împădurite, înflorite, fertile unde vă plimbați minu nându -vă, în
deplină siguranță, altele sunt niște deșerturi, niște mlaștini sau
jungle locuite de fiare, animale veninoase, unde sunteți în

78 permanență amenințat. Da, sunt de toate pe pământ: tore nte
tumultoase și lacuri liniștite, vârfuri de munte și prăpăstii,
vulcani și ghețari. Toate acestea le știți, dar ceea ce nu știți, este
că acest e zone există și în voi înșivă, și în voi există vârfuri și
prăpăstii, mlaștini și grădini înflorite, deșertur i și câmpii fertile.
Este bine să cunoști geografia, geologia și agricultura, dar este și
mai important să cunoaștem pământurile noastre interioare și să
învățăm cum să evităm unele și să penetrăm în alte pământuri
pentru a le întreține și a le cultiva. Es te bine să știi să navighezi
pe fluvii și oceane sau să mergi să escaladezi vârfurile munților,
dar este încă mai bine să știi să stăpânești furtunile și vârtejurile
interioare și să exersezi escaladarea vârfurilor munților spirituali.
Atunci, iată care es te de acum munca pe care trebuie să o faceți:
a explora diferitele zone din voi și, prin gândire, meditație,
rugăciune și contemplație să atingeți Țara făgăduinței de care
povestește Geneza, țara Canaanului, acolo “U nde curge laptele și
mierea”, simbolu ri ale vieții pline și perfecte, ale vieții
religioase .
Viața omului nu e nimic altceva decât un lung pelerinaj în
descoperirea zonelor necunoscute, unele primitoare, unde se
poate opri măcar pentru o vreme, altele neprimitoare, pe care
trebuie să le evite sau să fugă cât mai repede dacă din nefericire a
avut imprudența să pună piciorul. Ei da, câți gânditori și poeți au
comparat existența cu o călătorie! Veți înțelege imediat de ce.
Chiar dacă rămâneți toată viața acasă, în camera voastră, puteți
cunoaște interior tot ceea ce există pe pământ în materie de
călătorii sau fenomene ale naturii. În unele zile vă plângeți: ”Nu
știu ce e cu mine, mă sufoc!” Ei bine, este pentru că, fără să vă
dați seama, ați coborât prea jos în adâncimile subterane și acum
sunteți zdrobit. Atunci, ieșiți puțin, urcați la aer, și veți spune:
”Oh, ce ușurință! În sfârșit respir.” Și dacă în anumite zile vă
simțiți dilatat, inspirat, ca și cum ați scăpat de legea gravitației,
este pentru că ați făcut o ascensiune, ch iar dacă ac easta e

79 inconștientă. Se poate întâmpla rar, în condiții excepționale, să
faceți cu adevărat această experiență de scăpare de gravitație, ca
și cum ați zbura. Găsiți pământul lui Dumnezeu și veți respira
viața adevărată.
Spiritul peste destin
Toate încercările care ne vin au o rațiune, trebuie să o
căutăm și dacă o vom face cu sinceritate, cu scopul de a
progresa, lumea invizibilă, care nu e chiar închisă și crudă, ne va
da răspunsul. Vă poate rel eva cum, ați călcat legile divine și vă
poate arăta că primiți aceste încercări în conformitate cu justiția
divină, pentru a vă îndemna să vă reparați erorile. Desigur, veți
spune: “Dar de ce în această formă? Această judecată putea veni
cu blândețe, cu gentilețe, să mi se explice cu cuvinte amiabile ce
trebuie să fac pentru a mă schimba. Nu sunt atât de prost ca să nu
înțeleg.” Din păcate, nu vă cunoașteți de loc. Da, de câte ori
entitățile celeste au venit să vă explice în toate manierele posibile
că trebuie să fiți mai conștiincios, mai cinstit, mai răbdător, mai
generos, etc., și voi n -ați auzit, n -ați văzut, n -ați înțeles nimic.
Deci acum, pentru că v -ați arătat atât de surd, orb, mărginit,
trebuie să fiți puțin zguduiți. Iată de ce j ustiția divină v -a trimis
într-un loc unde aveți de suferit pentru a vă plăti datoriile și aveți
de învățat câteva adevăruri. Și voi trebuie să acceptați această
situație. De altfel, dacă nu vreți să acceptați aceasta, nu se
schimbă, oricum, nimic. Nu ne putem sustrage jus tiției divine și
nu o putem evita. De aceasta, e inutil să consultăm astrologi,
cum fac unii, pentru a vă preveni de pierderile și acidentele la
care sunteți expuși. E inutil să vă puneți la adăpost. Pentru că,
orice veți face, nu evitați nimic, nu scăpați de destin prin
șiretlicuri. Singurul lucru pe care îl puteți face este să lucrați cu
lumina, pentru ca atunci când zilele încercărilor vor veni, să aveți
posibilitatea de a le suporta mai bine. Știți, de exemplu, c ă veți
suferi de o boală gravă, ei bine, ducând o viață rațională,

80 purificând și întărind organismul vostru, vă pregătiți armele cu
care veți lupta. Nu aveți posibilitatea să evitați această boală, dar
în ziua când va începe, îi veți putea micșora aria de acțiune.
Această lege e valabilă în toate domeniile, eforturile pe care le
faceți pentru a vă întări și pentru a vă purifica vă vor permite să
înfruntați încercările în condiții mai bune.
Destinul nu se lasă înduioșat, dar el nu e niciodată crud, e
doar just. Toate greșelile pe care le -ați comis se adună pe un
platan al balanței, dar dacă vă decideți să vă redresați viața, tot
ceea ce faceți bun va apăsa pe celălalt platan. Deci, când va veni
momentul de a plăti pentru greșeli, gândurile, sentimentele,
acțiunile voastre bune intervin pentru ca plata să fie mai mică.
Aceasta înseamnă, de asemenea, că nu trebuie să fim fataliști
spunând: “Pentru că destinul meu e așa și așa, nu e nimic de
făcut, trebuie să -l accept.” Nu. Nu uitați niciodată aceasta:
destinul nu ne cere sufocarea, înăbușirea sp iritului. Din contră,
destinul există pentru a ne obliga să ne trezim spiritul și să
lucrăm cu el, pentru a ne crea un nou destin. Din cauza greșelilor
săvâr șite omul trebuie să sufere, conform destinului său . Dar
aceasta nu semnifică că e imposibil de a r eacționa la aceasta,
pentru că cel ce nu face nimic altceva decât să sufere, o sfârșește,
într-o zi, strivit. Din contră, trebuie să luptăm cu armele iubirii și
luminii, pentru a triumfa asupra destinului și pentr u a intra în
Împărăția Cerului . Din acest m oment, nu mai există destin pentru
omul ce s -a hotărât să trăiască în lumină. El a schimbat planul,
legile nu mai sunt aceleași, a ieșit din lumea fatalității pentru a
intra în cea a grației. Marea majoritate a oamenilor, care nu au
idei prea clare despre acest subiect, folosesc cu indiferență
cuvântul destin pentru tot ce li se întâmplă în viață, bun sau rău.
Cu câ teva excepții, extrem de rare, nici o ființă umană n -a venit
pe pământ fără să aibă greșeli d e reparat, datorii de plătit. Câți
inițiați, câ ți sfinți și profeți au suferit, de asemenea, pentru a -și
repara greșelile pe care le -au făcut în trecut ! Aceasta nu a

81 împiedicat sufletul și spiritul lor să trăiască în splendoarea
divină, pentru că mun ceau fără răgaz, în ciuda aurei lor, și astfel
au deveni t sfinți. Orice vi se întâmplă, trebuie să vă păstrați
spiritul vostru într -o regiune inatacabilă. Aici trebuie să vă
refugiați pentru a munci. Atunci, chiar dacă aura vă asalteaz ă, vă
veți simți deasupra: aura vrea să vă limi teze, voi vă veți elibera;
aura vrea să vă țină în î ntuneric, voi vă veți ilumina pentru că în
ciuda oricăror încercări voi vă continuați eforturile. Da, trebuie
să căutați să ajungeți la acel punct în care veți sc ăpa sferei de
influență a aurei . Se pune acum problema de a ști dacă put eți
urca până acolo, dacă sunteți capabili de a vă stabili în această
regiune care se găsește dincolo de vânturi, vârtejuri și fulgere.
Tocmai despre această regiune vorbea Iisus când dădea sfatul de
“a construi casa pe stâncă”. Stânca este sfera spiritulu i în care
trebuie să ne plasăm lăcașul, pentru că este singurul lo c ferit de
intemperii.
Până când nu ați atins această sferă prin gândire și
meditație, veți stagna în regiunile inferioare ale planului mental
și al planului astral și veț i fi vulnerabili, veți rămâne pradă
zbuciumărilor. Sper că aceste cuvinte vor clarifica mai bine
problema. Nu putem scăpa aurei , dar putem să o plătim în
diferite feluri. Este ca și în viață, cel mai des se plătește cu bani,
dar sunt alte mijloace de a -ți achita datoriile: poți munci sau face
un cadou sa u poți face un serviciu. În plan spiritual cel mai bun
mijloc de plată este de a strânge aur, adică a -ți dezvolta calități și
virtuți. Dar și rugăciunea e o formă de plată, pentru că și în
rugăciune puneți a ur, tot ce este mai bun din inima voastră, din
sufletul și spiritul vostru. Vă căiți pentru greșelile voastre,
promiteți să le reparați prin fapte bune. Atunci Cerul spune: ”De
vreme ce se căiește și vrea să -și repare g reșeala, înseamnă că a
înțeles, să-i ușurăm încercările”. Pentru că, ce dorește Cerul? Ca
noi să fim mai buni și milostivi . El nu vrea să ne strivească, la ce
i-ar servi? Dorința sa este ca noi să devenim mai conștienți, mai

82 înțelepți; de aceea, dacă noi avem capul tare, el continuă să ne
trimită încercări. Dar dacă vede că noi am înțeles fără să
trebuiască să trecem prin toate aceste încercări, îi este suficient,
el nu ține să ne nimicească. Există multe exemple de oameni care
au plătit datoriile lor lucrând pentru alții, sacrificându -se, dân du-
și timpul și forțele, gândurile și sufletul. În realitate, bineînțeles,
ar fi mai bine ca toți să cunoască legile destinului, să înțeleagă de
ce li se întâmplă anumite nenorociri și se întâmplă și altora, însă
fără a înceta de a -i dori să -i ajute. Unii vor zice: ”Dar de ce să -i
ajutăm, de vreme ce primesc ce merită?” Întâi, pentru că
eforturile ce le facem pentru a ajuta alte ființe nu sunt
niciodată inutile, în anumite circumstanțe, văzând sinceritatea
voastră, Cerul se poate îmbuna. Și apoi, pentru voi înșivă, pentru
a progresa. Ajutându -i pe ceilalți, dezvoltați ceva în voi înșivă.
Este ceea ce răspund totdeauna celor ce mă întreabă, “de ce mă
ocup atât de mult de ceilalți”, pentru că simt că aceasta îmi face
bine, acționează favorabil asupra mea. Atunci, voi de ce n -ați
face la fel? Și voi vă veți simți mai bine.
Acum, că ceilalți beneficiază de ceea ce vreți să faceți
pentru ei, și sunt sau nu salvați, asta numai Dumnezeu știe. Nu
sunt destul de naiv pentru a nu vedea că nu este atât de ușor de a
fi util. Deseori îmi spun: bietul de tine, crezi că, pentru că
ai petrecut ore și ore ascultând oamenii povestindu -ți
problemele și suferințele lor, și vorbindu -le pentru a -i consola și
a le da sfaturi, ei vor ține cont de ce le-ai spus și o vor lua pe
calea cea bu nă? Nu -ți fă prea multe iluzii, cei mai mulți vor
continua încă mult timp să meargă pe căile pe care sunt împinși.
Dar tu, continuă totuși să te ocupi de ei, pentru că tu ești cel care
se întărește și care se lumineaz ă. Și dacă ei nu doresc să lucreze
pentru Împărăția lui Dumnezeu, tu fă -o: Împărăția lui Dumnezeu
va veni măcar în tine. Dacă toată lumea ar putea să gândească
așa “egoist”, ar fi formidabil. Da, trebuie să fii egoist, trebuie să
fii interesat! Veți spune “Dar cum? Totdeauna ne predicați

83 dezinteresul, și acum…” În realitate dezinteresul absolut nu
există. Ex istă doar dezinterese diferite, un interes inferior,
material, grosolan și un interes superior, divin, sublim. De aceea,
singura întrebare importantă pentru voi este de a cunoaște unde
este adevăratul vostru interes. Cel care crede că interesul său este
de a parveni cu orice preț de a -și aranja afacerile pe pământ, a
deveni bogat, puternic și glorios, trebuie să știe că va ajunge în
cealaltă lume gol, s ărac, mizerabil, urât, deformat. Deci, el nu își
cunoaște adevăratul său interes. Și voi trebuie să înțelegeți cât
este de important să vă puneți l a treabă pentru binele tuturora.
Cel care spune:”Ah, eu nu sunt prost! Nu voi face nimic pentru
ceilalți. Vre au să profit de viață, vreau să mănânc, să beau, să mă
distrez…” va simți întunericul abătându -se 100% asupra sa sub o
formă sau alta; el se crede isteț, dar în realitate este stupid și
ignorant. Deci, dacă aveți de trecut prin încercări, în loc să vă
plângeți și să vă văicăriți, liniștiți -vă, reflectați și întrebați -vă:
”Care este planul Domnului și al tuturor prietenilor mei cerești?
Ce doresc ei să obțin?” Se va face o lumină, și veți înțelege că ei
doresc să deveniți mai răbdător, mai rezistent, mai i nteligent sau
încă altceva. Astfel, nu numai că nu vă revoltați, dar deveniți
chiar recunoscător și mulțumiți. Și aceste virtuți spre care vă
îndeamnă Cerul să le obțineți, le veți primi mult mai repede.
Auzim de multe ori oameni care povestesc că și -au găsit
vocația sau chiar salvarea mulțumită unui accident, unei boli
grave sau unei mari nenorociri. La început, ei credeau că totul e
pierdut și erau disperați, revoltați. Desigur, anumite încercări pot
fi teribile, și nu putem să nu suferim. Dar de ce să nu ne gândim
că într -o zi, mai târziu, vom găsi la capătul acestor încercări
fericirea pe care o așteptăm? De ce să pierdem atât timp în
disperare și revoltă? Oricare ar fi încercările, preoții continuă să
lucreze, continuă în lumină, bine, în dragoste pentru că au înțeles
esențialul. Atunci, bucurați -vă pentru cunoștințele din acest
Învățământ, bucurați -vă și mulțumiți pentru toate aceste pietre

84 prețioase, aceste posibilități ce se dezvăluie în fața voastră, în
fața spiritului vostru pentru o muncă gig antică. Fără această
lumină, ce ați deveni? Nimic, probabil niște biete umbre.
Căutați fericirea în înalt ul cerului
Cel mai mare pericol pentru oameni este de a accepta o
filozofie materialistă, care -i impinge să-și caute toate satisfacțiile
în plan fizic. În această căutare, ei încep a se arăta egoiști, injuști,
necinstiți și chiar criminali. Pentru a obține o mărire de salar iu,
un post mai înalt, o parte din piață mai importantă sau o invitație
la o petrecere, se lansează în intrigi și aceptă tot felul de
compromisuri. Dar admițând că -și ating scopul, ce le poate
aduce, aceasta, cu adevărat, în plus? De obicei, odată ce au
obținut ce au vrut, ei se simt nesatisfăcuți. Ei fac nedreptăți la
alții, dar nici ei înșiși nu sunt mai fericiți decăt aceștia. Toate
acestea nu sunt prea avantajoase. Acel care caută fericirea în
materie e asemănător cu căutătorul de aur care mișcă tone de
nisip pentru a găsi un fir de aur. Nici aceasta nu e avantajos.
Pentru a găsi aur în cant itate mare, trebuie să urcăm foarte sus în
soare, în spir it. Jos, nu găsim decât deșeuri. Desigur, nu ne putem
smulge din materie, avem un corp și prin intermediul lui avem
relați i cu tot ceea ce ne înconjoară, dacă întrerupem aceste relații,
murim. Trebui e să mâncăm, să bem, să dormim, să ne îmbrăcăm,
să ne adăpostim, să ne distrăm, să muncim, să iubim, etc., dar e
necesar să consacrăm acestor activități atâta efort și timp? Într -o
zi ne vom plictisi de toate acestea. Ce să facem pentru a nu ne
plictisi? S ă luăm un exemplu simpl u: nutriția. De ani de zile,
învăț că e bine să învățați să mâncați în liniște, cu dragoste și
gratitudine. De ce? Pentru că adoptând acest fel de a mânca,
intrați în relație cu aspectul subtil al hranei, care constă în
elemente impo nderabile mai importante ca și cantitatea de
materie pe care o absorbiți și care vă aduc sănătate și echilibru.
Și nu numai că vă aduc sănătatea și echilibrul, dar mai și produc

85 transformări în însă și chintesența ființei voastre, inima vă devine
mai g enero asă, gândirea mai lucidă. Iată ce înseamn ă “a căuta
fericirea în înalt”, înseamnă a introduce în tot ceea ce faceți
material , elemente de natură mai spirituală. La fel și pentru
iubire. Așa cum omul nu poate să se hrănească fără să absoarbă
hrană solidă, m aterială, îi este imposibil, în afara unor foarte rare
excepții, să iubească fără să aibă nevoie să facă schimburi în
planul fizic. Dar pentru a face aceste schimburi, nu este necesar
să se scufunde zi și noapte în senzualitate . Până acum,
bineînțeles, pen tru voi sunt doar pregătiri, experiențele pe care le
faceți în acest sens sunt mai mult sau mai puțin reușite, ați atins
puțin ceva, fără a obține rezultate de finitive; și este normal, este
aproape imposibil să ajungeți la un succes complet: este culmea
Inițierii. Dar nu trebuie să vă abandonați eforturile pentru găsirea
bucuriei și fericirii din înalt. Nu vă este interzis de a vă folosi de
tot ceea ce Inteligența cosmică a pus la dispoziția voastră,
dimpotrivă, dar încercați să vă folosiți de acestea pentr u a merge
mereu mai departe înspre puritate și lumină. Această problemă a
relațiilor omului cu materia trebuie să fie acum foarte clară
pentru voi. Coborârea omului în materie nu este nici o eroare,
nici un accident în evoluția sa, aceasta era prevăz ută de
Dumnezeu . Pentru a ajunge la totalitatea cunoașterii, ființa
umană avea nevoie să-și dezvolte facultățile intelectuale și,
pentru a -și dezvolta aceste facultăți, trebuia plasată în condiții
determinate, care să -i slăbească percepția lumii invizibil e, pentru
a-i permite să se consacre explorării materiei. Iată de ce
omenirea este astăzi în acest stadiu al evoluției sale. Dar nu este
stadiul definitive, omenirea trebuie să se reîntoarcă din nou spre
regiunile sufletului și spiritului pe care le -a pără sit și ea se va
întoarce îmbogățită din toate experiențele făcute în materie,
mulțumită intelectului.
În acest moment asistăm la o coborâre tot mai vertiginoasă
a conștiinței în profunzimea materiei. Și cum materia este de o

86 diversitate, de o bogăț ie inepuizabilă, nu mai terminăm de a o
vedea, atinge, și acumula. De aceea oamenii ajung să uite de sine
și să se piardă în ea. Dar va veni momentul în care se vor simți
sătui, pentru că chiar dacă materia e inepuizabilă, ea nu poate da
decât ceea ce perm ite satisfacerea nevoilor fizice, și atunci ei vor
simți nevoia de a urca către sferele spirituale. Noi nevoi se vor
trezi în ei pentru că, după ce au atins, gustat și posedat totul pe
plan fizic, ei vor simți că nu aici se găsește pentru ei adevărata
fericire. Până atunci, totul e făcut pentru a da oamenilor dorința
de a se afunda în materie. Priviți numai publicitatea ce se face
pentru a convinge că o anumită pomadă, cutare mașină de spălat,
cafea , parfum, bijuterii, mașini le poate transforma viața. Și toți
aleargă să -și procure aceste lucruri minunate. Doamne, dacă ar fi
atât de ușor să -ți transformi viața! Nu spun că toate aceste
produse sau mașini n -ar fi utile sau agreabile, dar ele nu pot
aduce ceva întradevăr substanțial. Dovada, este că , chiar dac ă le
posedăm pe toate, și încă ceva deasupra, nu ne simțim împliniți.
Într-o zi, va apărea o nouă filozofie , pentru a arăta omenirii că
vor regăsi bogățiile ce le -au abandonat coborând în materie doar
mergând spre înălțimi. Și nu numai că vor regăsi aceste bogății
dar, mulțumită unei mai bune înțelegeri, vor putea beneficia din
plin de tot ceea ce au dobândit în plan fizic în care sunt atât de
multe de studiat, de lucrat dar sunt și multe bucurii. Cunoașterea
materiei era deci înscrisă în programul prevăzu t de Inteligența
cosmică pentru evoluția inteligenței omenești. Dar a cunoaște
materia nu înseamnă să te afunzi în ea. Deci, de acum trebuie să
înțelegeți că, pentru a găsi fericirea, trebuie să urcați, da, să
urcați din ce în ce mai sus și să vă instalați acolo cu mobilele,
frigiderul, hainele, discurile, fotolii le și mașinile voastre. În
sfârșit, e un fel de a spune, pentru că nu cred că vă veți putea
ridica prea sus dacă vă încărcați cu tot acest bagaj! Vreau să
spun, pur și simplu, că, orice lucru ați f ace, trebuie să vă gândiți
să adăugați și un element spiritual pentru a -l transforma.

87
Căutarea fericirii, căutarea lui Dumnezeu
Fericirea e ca o minge după care fugi, dar când să o prinzi, îi
mai dai o lovitură de picior pentru a putea continua să fugi după
ea! Pentru că în a ceastă cursă te simți stimulat, în această
căutare, în acest elan pentru atingerea țelului se găsește fericirea.
Deci, când aveți o dorință, nu vă grăbiți să o satisfaceți, pentru că
ea vă ridică, vă î mplinește. Eu, cunoscând această lege, mi -am
pus în suflet niște dorințe pe care știu că nu le voi putea niciodată
realiza, dar, aceste dorințe mă fac să trăiesc. Ei da, iată secretul.
De ce să cereți ceea ce veți putea realiza în câteva luni sau câțiva
ani? E prea ușor, nu așa veți fi fericiți, deoarece pentru a obține
ceea ce v -ați propus nu aveți nevoie să vă legați la Sursa divină,
inepuizabilă, si ngura care vă poate da totul. Câ nd sfârșiți prin a
obține ceea ce vă doreați, bineînțeles că veți fi ferici ți pe
moment, dar imediat după aceea, veți simți un gol, trebuie căutat
încă ceva și nu veți fi niciodată satisfăcut. Atunci, ce e de făcut?
Să căutăm ceea ce este mai îndepărtat și mai irealizabil:
perfecțiunea, imensitatea, eternitatea , iar pe această ca le veți găsi
toate celelalte: cunoașterea, bogăția, puterea , iubirea . Da, le veți
avea fără să le cereți. În timp ce, dacă vă propuneți un lucru, vă
veți opri acolo, deci vă veți limita și nu le veți avea pe celelalte.
Și, numai Domnul știe, dacă veți obți ne ceea ce căutați!
Iată pentru ce, cel mai bun sfat pe care vi -l pot da este de a
nu cere altceva decât ceea ce e inacesibil. Toate, în rest, le veți
găsi pe drumul vostru, fără a vă opri, fără să vă pierdeți vremea.
Da, dar cine gândește așa? Se sp une: ”A, dacă obțin această
funcție, dacă câștig acest premiu, dacă mă căs ătoresc, dacă voi
avea copii voi fi fericit.” Dar de îndată ce le avem, aceasta nu
schimbă mare lucru, ba chiar sunteți mai nefericiți pentru că v -ați
oprit aici, în loc să alegeți o țintă mai îndepărtată care să vă

88 oblige să mergeți înainte fără încetare. De altfel, Dumnezeu
Însuși a pus în sufletul creaturilor sale un sentiment de
insatisfacție și lipsă, care nu dispare decât în ziua în care ele se
unesc cu El. Până când ele nu au realizat această fuziune, caută,
fac experiențe, crezând de fiecare dată că obțin ceea ce doresc;
dar sunt tot timpul deziluzionate, dezamăgite. În realitate acest
sentiment de decepție nu e așa rău, pentru că el împinge oamenii
să meargă înainte, căutând fără încetare. Dumnezeu e peste tot în
univers, e ascuns în tot ceea ce ne suscită dorința. Ambițioșii,
bețivii, gurmanzii, lacomii, desfrânații au maniera lor de a -L
căuta pe Dumnezeu. Pentru că, efectiv, putem găsi o minusculă
particulă din El în alcool, hrană, sexualitate, bani, glorie, putere.
Da, putem să -L găsim pe Dumnezeu peste tot, chiar și în mocirlă,
chiar și în piatră unde prezența Sa este ca o scânteie ascunsă.
Dar, desigur, nu vom gusta decât o satisfacție momentană, pentru
că nu în straturile dense, în formele inferioare ale materiei îl
putem găsi cu adevărat pe Dumnezeu. Toți oamenii, oricare ar fi
aceștia, Îl caută pe Dumnezeu, fără a ști că Îl caută. Ei își spun că
sunt în căutarea fericirii. Dar cine nu o caută? Toți caută
fericirea, dar ș i-o imaginează sub o formă determinată. Ajunge să
observi un pic pentru a constata multitudinea formelor pe care o
are această căutare a fericirii și chiar forme contradictorii: unii
sunt fericiți când chibzuiesc, alții își găsesc fericirea în nepăsare
și distracții. Unii au nevoie de viața de familie, alții preferă
singurătatea și celibatul. Unii caută opulența, confortul, gloria,
iar alții, austeritatea, ascetismul și obscuritatea. Unii aspiră la o
existență în mișcare și aventuroasă, și alții la o viață pașnică și
fără complcații. Unii au nevoie să -și ajute aproapele, să -l apere,
să-l îngrijească iar alții au nevoie să -l persecute și să -l distrugă.
Fericirea, pe care fiecare o caută în felul său, după
temperamentul său, e o formă de a -L căuta pe Dumnezeu; o
căutare mai mult sau mai puțin înțeleaptă, mai mult sau mai
puțin luminoasă, dar toți îl caută pe Dumnezeu. Pentru că, în
spatele acestei idei a fericirii, se ascunde Dumnezeu. El a dat

89 oamenilor această aspirație la fericire, pentru ca, până la urmă, e i
să-L poată găsi. Și chiar dacă, în așteptare, ei Îl mai caută trecând
prin mlaștini, noroaie și cimitire, într -o zi, după repetate
experiențe, ei vor înțelege că trebuie să Îl caute în sferele
superioare, sub formă de puritate, de lumină, iar acolo, ei d a, ei Îl
vor găsi. Cu toții sunt predestinați să Îl găsească pe Dumnezeu
într-o zi, sub această formă sublimă. Dar, pentru a -L găsi, trebuie
cel puțin să Îl iubești. Nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de
iubirea noastră. Dacă marii preoți ai tuturor reli giilor au învățat
pe alții iubirea de Dumnezeu, este pentru că ei cunoșteau o lege
magică ce nu este alta decât corespondența în plan spiritual a
faptelor pe care putem să le vedem zi de zi în planul fizic.
Aruncați o minge într -un perete, el o va trimite înapoi. Adresați,
la munte, niște cuvinte contra unui zid de stâncă: ele vor reveni
înapoi. În același mod, când trimiteți dragostea voastră către
Dumnezeu, declanșați această lege și dragostea divină e obligată
să vină spre voi. Dumnezeu nu are nevoie de voi, ci voi aveți
nevoie de El și doar prin dragostea noastră putem să -L atragem
spre noi. Pentru a primi, trebuie să dai. “Dacă nu îmi întindeți
paharul, nu vă voi putea vărsa apă ”. Dacă nu întindeți inima către
Dumnezeu, El nu va putea să vă verse binecu vântările Sale. Da,
pentru a primi forța, lumina, înțelepciunea, bunătatea,
plenitudinea lui Dumnezeu, trebuie să Îi dăm dragostea
noastră, și această dragoste este cea care declanșează în schimb
toate grațiile divine.
Nu există fericire pentru egoiști
Nu când sunteți egoist vă apărați interesele, d impotrivă,
interesul vostru este de a vă gândi la alții, pentru că astfel vă
ameliorați condițiile propriei existențe. Să luăm un exemplu:
treceți peste un drum iar pe jos vedeți un pahar spart, îl vedeți
dar nu îl ridicați, spunându -vă: ”Nu eu l -am aruncat, n -au decât
să-l ridice alții. ”Dar iată că destinul vă face să treceți peste

90 același drum: e noapte, nu sunteți atent și vă răniți; atunci,
evident, exclamați: ”Dar cine e acel idiot, acel criminal care a
lăsat aici cioburile de sticlă?” Ei bine, nu mai e cazul să vă
întrebați. Trebuia să adunați cioburile de prima dată când ați
trecut pe acolo. Cei care nu se gândesc la alții se cred inteligenți.
Dar iată, li se întâmplă tot timpul ceva ce n -au prevăzut, ceea ce
dovedește că nu sunt atât de inteligenți pe cât se cred. Pentru că
inteligența e facultatea de a te proteja în viitor de consecințele
actelor proprii sau de absența unor acte. Când ne comportăm
incorect fa ță de alții, ne pregătim nouă înșine un viitor urât. A nu
te gândi la alții nu e numai o lipsă de dragoste, e și o lipsă de
inteligență. Și asta nu e totul. În caz că nu aveți destulă dragoste
pentru a simți ce trebuie făcut pentru alții, nici destulă inte ligență
pentru a vedea acest lucru, ei bine, atunci tărăgănați lucrurile, nu
faceți nimic ca să remediați situația și iată: lipsă de voință.
Atunci, dați -vă seama! Când lipsesc trei lucruri atât de
importante ca: inteligența care prevede, dragostea care do rește să
îmbunătățească totul și voința capabilă să înfrunte dificultățile,
ce succes mai putem obține în viață?
În continuare, ceea ce este uimitor, este că tocmai aceste
persoane sunt totdeauna primele care se plâng că le lipsește
aceasta, că li se datorează aceea, că nu sunt iubiți, că nimeni nu
se gândește la ele, că c eilalți sunt rău intenționați. Dar de ce nu
își dau ele seama că prin egoismul și pretențiile lor nejustificate,
ele sunt pe cale de a descuraja pe toți cei din jurul lor? Ele au
nevoie să fie ajutate, susținute ; ei bine, să înceapă a se gândi
ceva mai puțin la ele însele și puțin mai mult la ceilalți. Ele nu
vor fi mai fericite lăsându -se conduse de egoism. Toți cei care nu
se gândesc decât la a trage plapuma asupra lor, la a fi c entrul
universului, imaginându -și că lumea întreagă trebuie să se
învârtă în jurul lor, servindu -i și înclinându -se în fața lor, ca și
cum ar fi prinți și prințese, își pregătesc o existență de decepții și
de suferințe. Pentru a fi fericit, trebuie să devi i un servitor. Oare

91 cer prea mult de la voi dacă vă rog încă o dată să lucrați la
lărgirea conștiinței voastre? Uitați o clipă tot ceea ce vă lipsește.
Când ai posibilitatea să îmbrățișezi întregul univers cu gândirea,
să comunici cu toate entitățile lumi noase care îl populează, cum
să te simți singur gol sau umilit? Ce vă mai trebuie ca să
înțelegeți că sunteți bogați, copleșiți și că puteți să -i ajutați pe
ceilalți? Învățați să fiți generoși, dați bogățiile voastre și chiar și
bogățiile materiale dacă pu teți. Dacă nu o faceți, veți tremura
totdeauna de teama de a le pierde și veți ajunge să uitați că sunt
oameni nefericiți și nevoiași. Hai, împărțiți! Nu vă va mai fi
teamă de a fi furați și în același timp gestul vostru se va înscrie în
ceruri și îl veți regăsi într -o zi amplificat. Dar cum să explici asta
oame nilor? Ei sunt atât de egoiști și avizi , încât doresc să
acapareze totul pentru ei. Nici măcar nu le trece prin minte să -i
facă pe ceilalți fericiți. Și din această cauză , nici ei nu sunt
niciodată f ericiți. Nu poți fi fericit când ai un orizont prea limitat.
Iată de c e egoistul nu poate fi fericit, pentru că el totul este
strâmtat. Pentru a fi fericit, trebuie să te lărgești până la a
îmbrățișa întreaga lume, și doar dragostea permite acest lucru.
Cel care are multă dragoste, se întinde, se dilată, îmbrățișează
întreg u niversul, vibreză cu universal, totul se deschide, el nu
mai întâlnește bariere și fericirea nu -l mai părăsește. Calea spre
fericire este dragostea, da, doar dragostea, nu știința și ni ci măcar
filozofia. Știința, cunoaștere a nu pot să ne aducă fericirea, ele
pregătesc calea, orientează și luminează, dar ele sunt incapabile
de a ne face fericiți. Este ceea ce a înțeles Solomon când spunea:
”Multă înțelepciune, multă tristețe. Mai multă ș tiință, mai multă
durere.” Cei care știu mult nu sunt fericiți, iar cei care au multă
inimă, chiar dacă nu știu mare lucru, sunt mult mai fericiți. De
ce? Pentru că Dumnezeu a pus fericirea în inimă și nu în intelect.
Dar inima trebuie să fie generoasă, unei inimi egoiste, cerul și
pământul au jurat să nu -i dea niciodată fericirea. Veți spune:
”Dar cunoaștem atâția oameni care nu lucrează decât pentru ei
înșiși, pentru îmbogățirea și puterea lor, pentru glorie și sunt

92 fericiți!” Da, în aparență, și pentru c ât timp? Acest lucru trebuie
văzut. Ei vor obține, poate, ceea ce doresc, mulțumită intrigilor
lor, dar în realitate vor fi privați de esențial: de pace, bucurie și
plenitudine. Chiar dacă ei nu sunt privați de nimic material, în
interior , totuși vor fi ob ligați să se simtă privați. Cerul privește pe
cine serviți , dacă serviți propriul vostru d umnezeu, egoismul
vostru, natura voastră inferioară, el se va întoarce de la voi. El nu
își împarte bogăția unor oameni care nu se gândesc decât la a -și
trăi viața de necinste, de plăcere, viața lor animală. Și atunci,
cine vă va ajuta, cine vă va salva? Banii voștri? Gloria?
Celebritatea voastră? Pentru Dumnezeu, există doar două
categorii de ființe: cei care lucr ează doar pentru propriul interes,
pentru îndeplinirea propriilor dorințe, și cei care fac eforturi
pentru a -și ajuta frații, pentru a participa la munca a miliarde și
miliarde de entități din lumea invizibilă care s -au înhămat la
realizarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Și aceștia din
urmă sunt înscriși în marea Carte a Vieții ca binefăcători ai
omenirii.
Dați fără să așteptați nimic în schimb
Acela care a făcu t bine altora, i -a ajutat, susținut, găsește că
e normal să aștepte un pic de gratitudine din partea lor. Aceia
care muncesc pentru copiii lor, pe care i -au hrănit, i -au educat,
așteaptă de asemenea ca acești copii să recunoască măcar că au
fost părinți buni. Ei bine, eu vin și demolez această concepție
asupra acestor lucruri, considerată ca normală, legitimă de când e
lumea, spunându -le acestora că nu trebuie să aștepte nimic! Unii
vor pune întrebarea: ”De ce spuneți lucruri așa bizare?” E
simplu, pentru că așteptând aprobarea, recunoștința, intrăm în
lumea insatisfacțiilor, reproșurilor, rachiunei și chinurilor. Veț i
spune: ”Dar binele pe care -l facem nu va fi niciodată
recunoscut?” Ba da, dar nu trebuie să așteptăm să fie. Toți
înțelepții știu o lege prin care își reglează existența: legea

93 cauzelor și consecințelor. Ei știu că mai devreme sau mai târ ziu,
asupra lor va reveni efectul a tot ceea fac: dacă este un act bun,
efectul va fi ben efic, iar dacă actul este rău efectul va fi rău . Iată
pe ce lege își bazează existența înțelepții, iar voi trebuie să faceți
ca ei. Ce știm despre realitate? Putem chi ar să ne întrebăm uneori
dacă lumea există cu adevărat, și anumiți filozofi au pretins că
lumea nu are nici o realitate obiectivă, că ceea ce percepem
despre ea nu este decât efectul impresilor noastre personale și
subiective. Îmi aduc aminte că am citit u nii dintre acești f ilozofi
Berkeley , sau Ernst Mach. Am fost stupefiat, dar argumentele lor
mi s -au părut întradevăr convingătoare. Deci, te poți îndoi de
multe lucruri, dar există o lege de care preoții nu se îndoiesc
niciodată, care este, recoltezi ceea ce semeni și dacă faci un bine,
mai devreme sau mai târziu vei culege roadele acestuia. Ceea ce
mai trebuie știut, este că legile cosmice nu sunt atât de grăbite ca
noi, ele se supun unui alt timp; de aceea recompensele sunt
deseori întârziate (la fel și p edepsele!) și dacă sunteți nerăbdători
și vă revoltați, vă complicați situația. De ce să suferiți, de ce să
vă zbuciumați? Mai devreme sau mai târziu consecințele vă
ajung din urmă, iată de ce nu trebuie așteptat nimic. Astfel veți fi
liberi și lipsiți de griji. Știți că niște cadouri sunt deja în drum
pentru a vă recompensa, și aveți încredere. Dacă sunteți acru,
revoltat, aceasta înseamnă că nu posedați adevărata cunoaștere.
Și vă mai spun că trebuie să învățați să faceți bine altora,
fără să le -o spuneți. În acest fel, veți trezi în ei ceva bun, ei vor fi
obligați să se întrebe cine este acestă ființă minunată care nu vrea
să se arate, ceea ce îi va împinge ca și ei să acționeze la fel față
de alții. Evident, și eu ar trebui să pot da această Înv ățătură fără
să știți că este de la mine, dar cum aș putea s -o fac? Când
vorbesc, nu mă pot ascunde, se vede bine că -mi ies vorbele pe
gură; dar, aș prefera ca ele să fie tăcute, pentru ca voi să nu știți
că eu sunt cel care vă explică, vă instruiește. În realitate, este
ceea ce fac deseori când sunt la mine sau în liniștea meditației.

94 Pentru că vă cunosc problemele, preocupările și chiar când nu vă
văd, eu continui să vă dau explicații și sfaturi. Pot chiar în acest
fel, să vă fac revelații pe care nu le -aș putea face prin vorbă. Dar
voi trebuie să fiți atenți, să căutați din când în când câte o
lămurire, câte o lumină. Chiar dacă nu știți că eu sunt cel care am
lăsat această lumină, încercați să o găsiți și să o folosiți. Cei care
sunt capabili să dea fără să se arate, fac o evoluție minunată și
simt o bucurie secretă, în timp ce cei care spun imediat: ”Iată, eu
v-am trimis asta” nu pot avea aceeași satisfacție. Faptul că își
proclamă cu voce tare faptele lor bune, arată că ei așteaptă o
recompensă și, cum recompensele uneori au nevoie de timp
pentru a ajunge, așteptând, ei se macină, fumegă, sunt nefericiți.
Să iubești toți oamenii fără să aștepți nimic în schimb, să -i
lămurești, să -i purifici și să -i orientezi către lumină, este
minunat, dar trebuie să o f aci în mod natural, cum soarele
strălucește pe cer, cum florile îmbălsămează aerul, fără să aștepți
nimic. Da, toate aceste flori care cresc pe munte și pe care
nimeni nu vine să le viziteze și să le admire, continuă să -și facă
treaba. Priviți -le, nici un pic de vanitate! Veți spune: ”Dar soarele
nu ascunde că este pentru noi izvorul luminii!” Ah, este adevărat,
și ar fi și greu acest lucru. Pare chiar că este fericit să -și trimită
lumina în spațiu. Este ca și cum ar spune: ”Priviți, vă dau
lumină” . Toți aș teaptă ceva unii de la alții: părinții și copiii,
patronii și muncitorii, preoții și enoria șii, profesorii și elevii lor.
Cât despre îndrăgostiți, să nici nu mai vorbim! Un băiat îi face
un mic cadou unei fete și așteaptă de la ea atenții, sărutări. Dar
iată că, ea se hotărăște puțin mai încet, și atunci el devine
violent. Peste tot vedem asemenea lucruri. Faceți toate faptele
bune pe care le puteți face, fie că sunt acțiuni, cuvinte,
sentimente sau gânduri, și lăsați apoi timpul să -și împlinească
opera. Chiar dacă nu vreți, într -o zi tot acest bine vă va urmări
pentru a vă recompensa. Nu e nimic de făcut, nu vă puteți
ascunde pentru a scăpa de aceasta. Dăruiți lui Dumnezeu
dragostea voastră, dar fără a aștepta nimic la schimb, El va știi

95 cum să vă răs plătească chiar atunci cân d vă așteptați mai puțin.
Iubiți fără a cere să fiți iubiți
Dragostea e un subiect care nu va fi niciodată epuizat.
Putem vorbi oricât, fără să ne săturăm. A iubi, e ca și a mânca, a
bea, a r espira; nu putem trăi fără să iubim și fără să auzim
vorbindu -se despre iubire. De milenii, cântăm iubirea, pictăm
iubirea, iar un film, un roman sau o piesă de teatru care nu
vorbește de dragoste, pare fadă. Și totuși, ce știu oamenii despre
iubire? Ei îi cunosc mai de grabă durerile, necazurile. De ce?
Pentru că, pentru majoritatea lor, fericirea înseamnă a fi iubiți.
Desigur, ei sunt dispuși să iubească un pic, la rândul lor, dar ei
cred că e mai important să fie iubiți. D e ce nu le ajunge doar să
iubească? De ce suferă ei atât când descoperă că acela sau aceea
pe care îi iubesc nu răspund la dragostea lor, sau nu le dăruie atât
cât doresc? Pentru a fi fericiți, ei așteaptă ca dragostea să le vină
din exterior. Dacă nu vine sau le este retrasă, se simt frustr ați, ei
nu cred în puterea lor proprie, în propria lor forță de a iubi, au
nevoie ca dragostea să le fie dată din exterior de cineva din
exterior. Sunteți prieten, să presupunem, cu un bărbat sau cu o
femeie, vă întâlniți și schimb ați cuvinte, p riviri, zâmbete. Dar
într-o zi, această persoană are necazuri, traversează un moment
dificil, are mai puțin timp să vă întâlnească, să vă scrie, să vă
telefoneze, și atunci vă simțiți abandonați și sunteți nemulțumit,
necăjit și o obosiți facându -i reproșu ri: ”De ce nu ai venit să mă
vezi?…De ce nu mi -ai telefonat?…” Bine, desigur, e normal să
aveți impresia că ați pierdut ceva, dar dacă nu vă decideți să vă
schimbați atitudinea, nu veți înceta să suferiți. Pentru a vă regăsi
pacea, bucuria, spuneți -vă că trebuie să vă bazați numai pe
iubirea voastră, și nu așteptați ca drag ostea să vă vină de la alții.
Cât timp așteptați să fiți iubit, depindeți de alții și, dacă aceștia
nu vă mai i ubesc sau vă iubesc mai puțin, și au acest drept!, vă
simțiți nefericiț i. Viața e astfel făcută încât nu putem niciodată fi

96 siguri de ceva, nici de evenimente, nici de oameni, câteodată se
gândesc la voi, dar câteodată vă uită. Deci, dacă nu instalați în
voi ceva stabil, v eți fi fără încetare nehotărâți , dezorientați. Da, e
timpul de a începe a cunoaște natura lucrurilor și de a înțelege ce
trebuie făcut pentru a fi fericiți. Pentru că aveți nevoie de iubire
pentru a fi fericiți, de vreme ce prin dragoste simțiți că înfloriți,
că aveți revelații, și de vreme ce doriți ca drago stea să continue
la infinit, ei bine, iubiți și nu mai așteptați să fiți iubiți. Dacă
ființele pe care le iubiți răspund la dragostea voastră, cu atât mai
bine, mulțumiți Cerului, dar nu contați pe aceasta. Din acest
moment, da, veți putea găsi fericirea p entru că totul depinde de
voi, totul e cum vreți, când vreți, și unde vreți. Sunteți
atotputernic, independent, stăpân pe situație. Ceea ce trebuie să
vă preocupe, este de a ameliora manifestările iubirii voastre, de a
o face mai dezinteresată, mai luminoa să, mai pură, mai vastă.
Iată singura condiție de a fi fericit prin iubire. Priviți soarele, el
nu așteaptă să fie iubit, el iubește lumea întreagă și de aceea e
așa radios. E liber, nu așteaptă nimic. Săracii, au atâtea probleme
de rezolvat, dificultăți, obstacole, angajamente, nu au timp să se
gândească la mine. Veți spune: “Dar cum? Ei vă iubesc, dacă ați
auzi cum vorbesc de dumneavoastră!” Da, știu, ei mă iubesc
până când nu găsesc pe altcineva pe care să -l iubească. Când îl
vor găsi, ei mă vor uita. Ve ți înțelege un bătrânel simpatic cu
barbă care le predică zi de zi despre legile divine ce trebuie
respectate, despre eforturile care trebuie făcute și care îi scutură
din timp în timp, nu e prea apetisant. Nu -mi fac iluzii. Iată de ce,
eu sunt primul care aplic sfatul pe care vi l -am dat. Îmi spun că
eu sunt cel care îi iubesc (dar nu le -o arăt, altfel vor abuza). Și în
această decizie de a iubi nu numai pe frații și surorile mele ci
toată creația, soarele, stelele, Domnul și toate ierarhiile de spirite
luminoa se care sunt deasupra noastră, ei bine, eu găsesc
fericirea, ceva stabil, fidel și veridic. Atunci de ce n -ați face și
voi la fel?

97 Dragostea voastră trebuie să mai crească în lumină și
înțelegere. Nu vă opriți la stadiul de sentiment, pentru c ă
sentimentul e prea personal. Pentru a trăi plenitudinea dragostei,
este necesară și înțelegerea. Iar atunci când vă veți fi hotărât să
iubiți fără să așteptați nimic în schimb, atunci veți fi cu adevărat
iubiți. De ce? Dacă în apropierea voastră oamenii se simt
luminați, încălziți, dar în același timp se simt liberi, cum să nu vă
găsească simpatici și agreabili? Și veți vedea, că din momentul în
care încetați să căutați dragostea, ea vă va urmări, va ajunge
chiar să vă deranjeze! O veți izgoni pe ușă și v a reveni pe
fereastră. De îndată ce n -o mai căutați, va fi acolo. Dar cu cât o
căutați mai mult, cu atât se va îndepărta. E ca și cum v -ați urmări
umbra, ea fuge în fața voastră și nu puteți să o ajungeți din urmă.
Da, a căuta dragostea celorlalți e ca și cum ați fugi după propria
voastră umbră. Dar de îndată ce nu o mai căutați va fi tot timpul
acolo, surâzându -vă. Când căutați dragostea celorlalți, vă
concentrați asupra a ceva din afara voastră, și pierdeți dragostea.
Așa se întâmplă. Deci, în loc de a o căuta, dăruiți drago stea,
făceți -o să iasă din voi, ea va fi mereu prezentă în voi iar voi veți
fi stăpâni pe situație. Acum, dacă nu vreți să mă credeți, nu vă
rămâne decât să vă pregătiți batistele. Asta nici măcar nu e grav,
e inofensiv, dar se poate și mai rău: mulți oameni nu se
mulțumesc cu batista, unii utilizează pumnalul, revolverul,
otrava. Ei da, majoritatea dram elor sunt cauzate de dragoste, o
dragostea rău înțeleasă, dragostea care așteaptă tot timpul ceva.
Pe când dragostea de care vă vorbesc și în c are trăiesc fără
încetare înțelep ții, e o dragoste care întinerește, întărește, te face
neobosit, luminos și frumos, o dragoste care aduce viața eternă,
care resuscită, care imortalizează. Da, o putere extraordinară a
fost dată dragostei, pentru cei ce știu să o înțeleagă și să o
manifeste. Ea singură știe totul, repară totul, declanșează și
proiectează forțe nebănuite. Se spune că Dumnezeu este iubire.
Dar când vedem tragediile pe care dragostea le aduce oamenilor,
avem măsura muncii ce mai rămâne d e făcut, toată calea care

98 mai trebuie parcursă pentru a ne ridica pâna la acea dragoste
divină. Dar se merită efortul, pentru că adevăratul vrăjitor,
vrăjitorul atotputernic, este dragostea. Trebuie să o chemați să se
instaleze în voi și atunci, ca flacăra ce luminează prin sticla unei
lămpi, peste tot unde mergeți, dragostea voastră va lum ina și va
țâșni în jurul vostru, pentru că Dumnezeu știe să aprecieze
dragostea voastră pentru El.
Utilitatea dușmanilor
Se consideră că faptul de a avea prieteni este una dintre
cele mai mari bucurii ale existenței, și e adevărat, nimic nu e mai
prețios ca prietenia. Numai că, nu căutăm numai prieteni
adevărați, dar și aliați, care să ne susțină în cele mai grele
condiții. Cunoașteți mulți oameni care acceptă ca prietenii lor să
fie absolut sinceri cu ei și să nu aprobe ceea ce fac sau spun? În
momentul critic, ei se simt trădați și se supără. Toată lumea
spune că dacă vrem să câștigăm favorurile cuiva, trebuie să -l
aprobăm , să-i facem complimente, să -l flatăm. Iată de ce, unii
refuză să audă adevărul, iar alții au înțeles că nu au nici un
interes să -l spună, vedem atâția oameni care își petrec timpul
înșelând sau înșelându -se pe sine. Și toți își imaginează că așa
vor fi fe riciți! Ei bine, nu, pentru că toate acestea nu sunt decât
manifestările naturii inferioare care nu poate decât să ne
antreneze în complicații și decepții. Acel care vrea cu adevărat să
evolueze nu înșeală pe alții, și acceptă observațiile și criticile. Și
de asemenea, dacă e cu adevărat înțelept, va înțelege că e util să
ai dușmani. De ce? Pentru a putea progresa. Veți spune: ”Dar
dușmani, avem, ba chiar câteodată avem prea mulți!” Da, avem
dușmani, dar nu avem din acest lucru nici un avantaj, pentru că
încă nu am înțeles cum să -i luăm. Dacă veți înțelege bine cum
stau lucrurile, veți vedea că aceștia sunt prieteni voștri veritabili.
Pentru că ei sunt necruțători, nu vă menajează, subliniază tot
ceea ce nu merge. Veți spune: ”Dar exagerează de cele mai mult e

99 ori!” Da, e adevărat, dar nu face nimic, ei vă sunt utili pe post de
microscop, și microscopul e util câteodată, oamenii de știință îl
folosesc în fiecare zi! Acesta servește la a vedea detalii care, fără
acesta, trec neobservate. Deci, dacă doriți cu ad evărat să
progresați, trebuie să acceptați că pentru acest lucru, de multe ori
dușmanii vă sunt mult mai utili decât prietenii. Ei sunt aceia care
vă obligă să lucrați, să vă corectați, să găsiți soluții la problemele
pe care vi le pun și astfel, mulțumită lor deveniți mai puternici și
mai inteligenți. Va trebui să înțelegem bine rolul dușmanilor.
Dacă nu îl înțelegem, îi detestăm, suferim, încercăm să ne
răzbunăm, să ne debarasăm de ei și atunci, ce de timp și energie
pierdute! Și totuși, chiar și printre oamenii cei mai inteligenți,
constatăm că foarte puțini pot să -și accepte dușmanii, cei mai
mulți înnoată în slăbiciune. Ei nu -și dau seama că împreună cu
prietenii lor și complimentele acestora, devin din ce în ce mai
fragili și mai vulnerabili. Ei bine, eu vă voi spune că, dacă am
învățat ceva important în viața mea, este faptul de a -mi aprecia
dușmanii. Da, consider că mi -au făcut niște servicii formidabile.
Ah, dușmanii, asta e ceva! Din nefericire, nu îi apreciem la justa
lor valoare.
Ridicăm st atui celor pe care -i considerăm ca binefăcători.
Pentru că au salvat patria sau au descoperit vaccinuri, au fost
mari poeți sau filozofi, etc. , îi urcăm pe piedestal. Și avem
dreptate bineînțeles, eu nu spun că trebuie să le luăm gloria.
Totuși cred că duș manilor noștrii ar trebui să le ridicăm cele mai
frumoase statui, pentru că ei sunt adevărații noștri binefăcători,
mulțumită lor, putem deveni mai vigilenți, mai inteligenți, mai
răbdători. Nu v i se pare un lucru serios? Ei bi ne, credeți ce vreți.
Încerca ți totuși s ă vă gândiți la ceea ce vă spun, nu fugiți de
dușmani, nu -i detestați, ci întrebați – vă cum îi utilizați. Țineți -vă
prietenii aproape, iar dușmanii și mai aproape. Atunci, va avea
loc o adevărată muncă în voi. Cu un mare ideal și dorința sinceră
de a progresa, veți primi cunoașterea și forța de a utiliza toate

100 obstacolele pe care dușmanii vi le pun în drum ca trepte ale unei
scări care vă va permite să urcați din ce în ce mai sus. Prieten
adevărat nu vă este decât Dumnezeu cu toți îngerii care vă apără.
De ei trebuie să aveți grijă zi de zi și ceas de ceas. Dușmanii doar
vă fac să vedeți viața altfel pentru că datorită lor putem vedea în
toată splendoarea sa fețele ascunse ale oamenilor. La Dumnezeu
nu există fețe ascunse, doar o singură față, cea a dreptății și a
mântuirii spre viața veșnică .
Grădina sufletelor și spiritelor
Oamenii pot fi c omparați cu florile, fructele sau chiar cu
legumele! Când intrați în relație cu ei, când îi priviți, le vorbiți, îi
ascultați e ca și cum ați fi pe cale să -i respirați, să -i gustați chiar.
Dar, ce faceți majoritatea timpului? Le priviți hainele, bijuteriile,
fața, picioarele, mâinile, dar nu căutați să vă hrăniți sufletul de
toată această viață care e acolo, ascunsă, care emană din inima
lor, din sufletul lor, din spiritul lor. Și e păcat. Deci, de acum
înainte, fiți mai atenți și încercați să învățați să apreciați oamenii
care poartă această viață subtilă, opriți -vă în fața lor gândindu –
vă: ”Acestea sunt aspecte ale Tatălui Cere sc și Mamei Divine!
Mulțumesc Doamne, mulțumesc Maică Divină. Prin intermediul
acestor “flori” și acestor “fructe”, am astăzi posibilitatea să mă
apropii de V oi, să vă contemplu pe V oi, prin intermediul acestei
splendori, pot să respir parfumul, să simt gu stul vostru.” Și
vorbiți fericiți pentru că aceste fructe și aceste flori vă vor
permite să vă apropiați de Cer. Desigur, mulți se vor mira că eu
compar crea turile umane cu flori, fructe sau chiar cu legume!
Dar de ce să se mire? De câte ori, vorbind de spre tinerele femei
sau băieți foarte frumoși, poeții au vorbit despre trandafiri,
violete, crini, iasomii sau lotuși! Francezii spun cuiva iubit:
”Mon chou” (varza mea!). Alții, pe care -i consideră proști, sunt
tratați ca pere sau castraveți! Dar, în sfâr șit să lăsăm livezile ș i
grădinile de legume în pace. Esențial e de a înțelege că vă dau

101 acum o metodă de lucru foarte puternică. Dacă știți să o aplicați,
nu numai că veți evita multe nefericiri și complicații, dar veți trăi
fără încetare în bucurie și in spirație.
Cum privesc unii la alții bărbații și femeile? Ce văd ei? O
aparență exterioară, corpul, hainele. Aceasta dovedește că ei nu
cunosc adevărata știință. Este ca și cum, oprindu -se în fața unei
mașini, nu s -ar interesa decât de caroserie și ar neglija persoana
care conduce, adică cel care gândește, simte și acționează. Ei
bine, tocmai această ființă trebuie să vă învățați să o căutați, să o
priviți și să o simțiți. Mergeți din ce în ce mai departe pentru a
găsi sufletul și spiritul acestei ființe, pentru că acolo veți
descoperi bogățiile, comorile și Cerul în întregime. Problema
este doar de a vă debarasa de acest fel de a vedea, care urâțește și
sărăcește viața. Ființa umană posedă un corp fizic dar aceasta nu
e un motiv pentru a nu ne opr i să privim stomacul, intestinele,
etc. Ce veți realiza cu aceasta? Bineînțeles, veți spune că
intestinele nu vă interesează, că sunteți în căutarea frumuseții la
oameni și că această frumusețe se poate găsi în privire, față,
mâini, picioare, etc. Da, aces t lucru nu este rău. Dar dacă vă
opriți la atât, dacă nu mergeți mai departe, vă veți expune la
decepții, pentru că vă limitați la detalii pur materiale. Dacă vreți
să vă simțiți permanent inspirați și fericiți, încercați să vă
bucurați de prezența și eman ațiile tuturor acestor flori și fructe
care vă înconjoară, gândindu -vă că o divinitate invizibilă e
ascunsă în ele. Dincolo de corpul fizic, există tot ceea ce ființa
emană în planurile subtile, și acesta e cel mai important lucru.
Atâta vreme cât se vor o pri la aparența fizică a unora și a altora,
oamenii nu vor găsi fericirea pe care o caută. Cineva spune: ”Am
nevoie de frumusețe, am nevoie de dragoste…” Ei bine, el trebuie
să știe că nu le va găsi decât atunci când va fi obișnuit să caute
ființele în l umea fluidelor, a emanațiilor, a radiațiilor și a
vibrațiilor. Întâlniți o ființă minunată, o iubiți, vreți să o
cunoașteți, în loc de a încerca cu orice preț de a vă apropia de ea

102 în plan fizic, învățați să ascultați vibrațiile vocii sale, să captați
lumina privirii sale și să vă bucurați de armonia gesturilor sale.
Astfel, încet, încet, veți reuși să intrați în relație cu ceea ce este
mai subtil și mai divin în ea și veți gusta senzații necunoscute,
inexprimabile. În același fel veți descoperi că bărbați și femei pe
care aveați tendința să îi disprețuiți sau să îi lăsați deoparte, sunt
în realitate niște ființe excepționale care vă vor îmbogăți mult
mai mult decât ar putea s -o facă alte persoane aparent mai
interesante sau mai seducătoare. Iată încă un câm p de studiu
foarte vast. Începeți să faceți experiențe și analizați -vă. De vreme
ce cunoașteți de acum aceste adevăruri, nu le neglijați
continuând experiențele voastre nefericite. Pentru că ele sunt
nefericite, nu vă mai faceți iluzii! Nu trebuie să crede ți în lucruri
imposibile. Vă veți lansa în tot felul de aventuri care nu vă aduc
decât tristețe și decepții și veți gândi: ”Este doar o întâmplare,
puteam să fim fericiți.” Nu, niciodată. Fericirea și nefericirea nu
sunt niciodată o problemă de întâmplare și noroc. Ele depind de
voi. V oi sunteți cei care semănați semințele pentru a recolta fie
una, fie alta. Câți dintre voi v -ați oprit vreodată să “ascultați”
liniștea plantelor pe care ele o emană? Probabil că puțini. Veți
simți o mare înălțare Dumnezeiască , și o mare energ ie pozitivă
vă va î ncărca sufletul. Nu vă costă nimic să stați în fața unui
arbore și să ascultați foșnetul frunzelor. După câteva minute de
contemplare viața vi se va schimba în bine și asta spre slava lui
Dumnezeu și Maica Domnului.
Contopirea în planurile superioare
Toate ființele umane au primit instinctul de a vrea să se
unească cu o altă creatură pe care o simte ca partea
complementară lui. Până nu a reușit să găsească o astfel de
creatură, el simte o lipsă. De ce? Pentru că are nevoie de cealaltă
jumătate pentru a fi complet, pentru a crea. Dar cum se face
atunci că cei mai mulți oameni, chiar dacă le -a reușit această

103 contopire, simt atâtea insatisfacții și suferințe? Aceasta, deoarece
nu este suficie ntă întâlnirea pe plan fizic. Pentru ca uniunea,
contopirea să fie perfectă, ea trebuie să aibă loc în cele trei
planuri, adică în planul psihic (inima și intelectul) și în plan
spiritual (sufletul și spiritul). Ori, ce vedem în cele mai multe
cazuri? Un bărbat și o femeie se întâlnesc, se găsesc pe
gustul lor și hotărăsc să rămână împreună, imaginându -și că
astfel vor umple golul pe care îl simt în ei. Doamne, câtă
ignoranță! Ei nu știu că atracția care -i împinge unul spre
celălalt nu este o nevoie superficială ușor de satisfăcut, ci
manifestarea unui fenomen cosmic care le afectează în primul
rând sufletul și spiritul. Iată de ce această contopire a bărbatului
și a femeii trebuie să se realizeze întâi în înalt, în lumea divină ,
în lumea luminii. Doar după aceasta, contopirea poat e avea
loc în plan fizic, atunci, da, va fi plenitudinea și această
plenitudine va produce creații de o frumusețe nemaivăzută. Veți
înțelege acum de ce preoții ne învață că trebuie să ne a rmon izăm
cu Cerul, cu lumea divină, pentru că fără această legătură cu
Cerul, orice relație dintre oameni este sortită, într -o zi sau alta,
eșecului. A se armoniza cu Cerul înseamnă a vibra la aceași
lungime de undă cu el, deci a se adapta, a se conforma, a fi
receptiv. Altfel nu se primește nimic de la el. În fața cuiva care
nu este receptiv, Cerul nu insistă; el nu se comportă ca acele
brute care supun prin violență o femeie care le rezistă. Pentru ca
să existe armonie, trebuie să participe două voințe. D acă
principiul masculin, emițător, vrea să se impună, și dacă
principiul feminin, receptor, se apără, e inutil de a vorbi despre
armonie! Armonia semnifică acordul între cel puțin două
principii, două elemente.
Și deoarece noi înșine posedăm în no i cele două principii,
masculin și feminin, a ne armoniza cu Cerul înseamnă să facem
în primul rând o muncă interioară (semnificând principiul
masculin) de purificare, de elevare, pentru a vibra la unison cu

104 El, apoi, în pace și liniște, lăsăm Cerul să se reflecte în noi (care
reprezentăm în acest mome nt principiul feminin), primim fluviile
sale, razele și germenii săi de viață, care se vor fructifica în
inima și sufletul nostru. În munca spirituală punem deci în
acțiune cele două principii din noi: princip iul masculin, activ,
care ne permitem să atingem lumea divină, și principiul feminin,
receptiv, care face din noi o cupă în care se varsă toate
binecuvântările. Iată ce înseam nă cu exactitate a se armoniza, a
ști să lucrezi cu cele două principii. Pentru c a principiul receptor
să se poată contopi cu Cerul, trebuie ca principiul activ să fi făcut
în prealabil efortul de a stabili ordinea și puritatea. Adevărata
creație nu este posibilă decât cu această condiție. După cum
vedeți, în plan spiritual, ființa uma nă poate avea alternativ
polaritate masculină și polaritate feminină. Este deci mai bogată
și mai copleșită decât în planul fizic, unde există totdeauna
lacune și imperfecțiuni. Și, la fel ca și cum femeia, în plan fizic,
poartă copilul căruia bărbatul i -a dat germen, în plan spiritual,
sufletul concepe și aduce pe lume copii ai căror germeni i -au fost
dați chiar de către spirit. Ei bine, iată acum cel mai important
adevăr pe care trebuie să -l înțelegeți pentru a fi fericiți, înainte de
a realiza contopirea cu un bărbat sau o femeie, trebuie să realizați
întâi această contopire în înalt, între sufletul și spiritul propriu.
Actul pe care -l îndepliniți pe plan fizic cu o creatură fizică nu
este decât reflectarea îndepărtată a acestui act cosmic care este
conto pirea dintre principiul spiritual din voi cu principiul lui
Dumnezeu Însuși. Și pentru că nu este decât o reflectare, acest
act nu vă va aduce decât decepții dacă nu ați realizat în prealabil
fuziunea din înalt. Veți spune: ”Atunci trebuie să așteptăm să
realizăm o fuziune asemănătoare în plan spiritual pentru a ne uni
cu un bărbat sau o femeie?” Eu nu vă spun că trebuie obligatoriu
să așteptați. Eu spun, și asta e realitatea, că nu există fuziune
adevărată și durabilă în planul fizic până când bărbatul și femeia
nu au realizat mai întâi această fuziune în plan spiritual. Dar voi,
faceți cum puteți. În plan fizic, bărbatul rămâne bărbat și femeia

105 rămâne femeie . Dar în plan spiritual, fiecare ființă umană este
simultan bărbat și femeie, în suflet e femeie iar în spirit e bărbat.
Deci în plan spiritual, ființa umană e androgină. Putem vedea un
aspect al acestei realități pe corpurile noastre: în gură, limba
(principiul masculin) și cele două buze (principiul feminin)
lucrează împreună pentr u a crea vorbirea, cuvintele! Preotul , care
a înțeles imensa înțelepc iune pe care Dumnezeu a pus -o în gură,
se străduie în fiecare zi, în meditațiile sale, de a penetra ace astă
lumină infinită pe care o numim Spiritul universal, care
fertilizează și protej ează gândirea și voința sa. Și când reușește
acest lucru, el se dăruiește, astfel ca Spiritul universal să -l ia în
stăpânire și să proiecteze în sufletul său germeni vii care vor
răsări sub formă de inspirații și bucurii. Dorința de a iubi și a fi
iubit, d orința de a crea este legitimă. Dar chiar dacă manifestarea
acestei dorințe are loc în plan fizic, originea, punctul de plecare
al acestei manifestări este în înalt. De aceea, pregătiți -vă ca
această întâlnire pe plan fizic să se facă în condițiile ce le m ai
pure, cele mai sacre. În loc de a vă precipita pentru a găsi pe
cineva cu care, experiența o dată făcută, riscați să vă simțiți mai
singur și mai nefericit ca înainte, faceți un efort pentru a vă lega
de Sufletul universal, dacă sunteți bărbat, și de Sp iritul universal,
dacă sunteți femeie. Câți nu se plâng: ”Încă nu l -am găsit pe
bărbatul sau femeia cu care ași dori să -mi trăiesc viața!” E mai
bine că nu și -au găsit încă perechea, deoarece, judecând după
felul în care caută, nu ar rămâne multă vreme împ reună.
Ei da, o inimă găsește o altă inimă, dar iată, intelectul care se
pune la mijloc pentru a le separa. Și este fatal dacă rămânem în
planul inimii și intelectului. Doar în planul sufletului și spiritului
nu pot avea loc despărțiri, pentru că su fletul și spiritul lucră
împreună așa cum și limba și cele două buze lucră împreună în
gură, pentru a crea cuvântul. Deci, cei care nu și -au găsit încă
perechea “vieții lor” să nu se întristeze, nimic nu este pierdut. În
așteptare, să facă pregătiri pe pla n divin. Cel care știe cu adevărat

106 să caute, va găsi; și dacă nu va fi în plan fizic, va fi în planul
spiritual. Iisus a spus: ”Căutați și veți găsi.” Da, veți găsi, dar cu
condiția de a căuta în înalt. Iisus nu sfătuia să se caute în praf și
noroi. Bineîn țeles, puteți liniștit să căutați și acolo, dacă vă face
plăcere, dar atunci nu fiți surprins de ceea ce veți găsi. În orice
caz, dacă sunteți în căutarea adevăratei iubiri, să știți că nu o veți
găsi decât în înalt. Cei care au căutat -o acolo cinstit și s incer, au
găsit -o întotdeauna. Pentru că tot ceea ce există în planul fizic,
există în planurile mai subtile, și dacă reușiți să vă ridicați până
acolo, veți continua să vă hrăniți, să iubiți și să munciți, dar
aceste activități vor avea o dimensiune mai v astă, și bucuriile pe
care le veți gusta nu vor fi niciodată urmate de amărăciune sau
decepție. Cel care a reușit să se unească cu principiul divin din
sine, cu Spiritul cosmic sau cu Sufletul universal, cunoaște cu
adevărat ce este plenitudinea iubirii. E l poate continua să trăiască
această plenitudine în plan fizic, dar cu condiția de a menține
uniunea din înalt. În acel moment, totul devine divin, pentru că el
are puterea de a transforma materia, o purifică și o iluminează. În
timp ce cei care nu sunt ni ci luminați, nici stăpâni pe ei înșiși și
se comportă ca niște ființe instinctuale și pasionale, nu sunt
capabili de a transforma materia, și de aceea ei trebuie să sufere
alternanța dintre iubire și ură, bucurie și nefericire. După o
senzație de plenitudi ne, de extaz, urmează căderea și vidul.
Desigur, cu siguranță că fiecare are posibilitatea, chiar fără nici o
disciplină spirituală, de a ajunge la mari bucurii în dragoste. Da,
dar după aceea urmează decepțiile, și acest lucru este deosebit de
greu de acc eptat de către oameni. Ei consideră că, din moment ce
încep să guste din fericire, aceasta va dura veșnic. Ei bine, nu,
niciodată, acest lucru nu e posibil. Pentru ca fericirea să fie
durabilă, ei ar trebui să se ridice foarte sus, într -o zonă nesupusă
schimbărilor. Jos, totul este schimbător, instabil, și ceea ce
credem că e de aur devine rapid plumb. Pentru ca iubirea voastră
să rămână din aur, ea trebuie să conțină elemente divine. Dacă
sunteți atât de naiv ca să vă imaginați că lucrurile stau altfel, ve ți

107 merge din deziluzie în deziluzie. Nu este suficient să spuneți:
”Iubesc, iubesc, iubesc…” și să vă aruncați cu capul înainte în
această aventură amoroasă, trebuie să vă pregătiți să trăiți
aventura în dimensiunea sa cea mai elevată. Când veți reuși, n u
numai că această iubire vă va face fericit, dar prin vibrațiile și
emanațiile sale, ea declanșează forțe benefice și contribuie la
binele întregii lumi, și chiar la înfăptuirea Împărăției lui
Dumnezeu! Începeți acum să înțelegeți că există ceva mult mai
profund și mai vast decât v -ați imaginat vreodată? Dar cine sunt
cei care se preocupă cu studiul tuturor acestor fenomene eterice,
produse de forța iubirii? Ei se iubesc, se îmbrățișează, se culcă
împreună, fără să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat în ei. Veți
spune: ”Dar cum? Ce -i așa de mult de învățat? N -ai nevoie să
înveți ca să înțelegi ce se întâmplă când ești îndrăgostit! Iubești,
ai nevoie să manifești această iubire sau de a o primi. Nu e nimic
mai mult de căutat sau așteptat.” Ei bine, vă înșe lați.
Timp de mii de ani, oamenii au mâncat, dormit și dat
naștere la copii, fără să știe ce se întâmplă, până în momentul
când au simțit nevoia de a cunoaște procesele digestiei,
somnului, concepției, gestației, etc. Și de când le cunosc, ei au
posibilitatea de a se hrăni și dormi mai bine, și de a naște copii în
condiții mai bune. Tot așa, sunt multe lucruri de învățat despre
dragoste, despre efectele pe care le produce asupra psihismului
ființei omenești, asupra forțelor și curenților pe care le
declanșează în planurile subtile, asupra zonelor pe care le
traversează în om și în cosmos. Este o întreagă știință care
așteaptă omenirea. Acum, voi adăuga în că un lucru important.
Preoții care, în timpul meditațiilor lor reușesc să se ridice până în
regiunile dragostei divine, primesc din aceste regiuni particule
eterice de o mare puritate. Și aceste particule coboară până în
planul fizic unde adapă toate celulele corpului lor. Ei simt o
asemenea plenitudine î ncât nu mai au nevoie de nimic, nici o
dorinț ă fizică nu îi tulbură pentru că însuși Cerul le -a luat în

108 posesie sufletul, inima și chiar toate organele corpului lor. Dar,
până și în acest stadiu, trebuie să fim vigilenți și să nu ne facem
iluzii. Chiar unii dintre sfinți și mistici care nu au lucrat suficient
asupra autostăpânirii și purității, nu au reușit prin meditațiile lor
decât să -și declanșeze pasiunile cele mai dezordonate. Pentru că,
chiar dacă fiecare dintre noi poate face eforturi pentru
spiritualizarea iubirii, nu este dat oricui să guste adevăratul extaz
mistic. Această lucrare reprezintă cea mai înaltă alchimie. Cei
care nu au lucrat suficient la purificare pentru a elibera canalele
eterice ale corpului lor subtil, au aceste canale obturate; atunci,
energia divină rămâne sus, în înalt, ne putând coborâ, de aceea ei
trăiesc într -o stare de insatisfacți e teribilă, sunt ca și arși de un
foc care -i devorează. Și această forță, preotul trebuie să o capteze
din înalt, în stare subtilă, pentru a o face apoi să coboare în
profunzimile ființei sale, adăpându -i celulele. Nu este suficient
ca el să se ridice pentru a atinge și a capta energia divină, el
trebuie să fie capabil să o coboare și să o primească în el, altfel
se va simți și mai însetat și nefericit. Există multe bibliografii de
sfinți și mis tici care dau o idee asupra ravagiilor produse asupra
anumitor ființe de către iubirea mistică rău înțeleasă. Și apoi,
bineînțeles, așa zișii oameni rezonabili, cu bun simț, au un
argument în plus de a spune că e periculos de a te consacra
Domnului, de a d ori să găsești în El plenitudinea iubirii. Nu, nu
este periculos pentru cel care este iluminat. Acela știe că nu va
găsi iubirea de Dumnezeu, până nu se va debarasa, în prealabil,
de toate sentimentele și gândurile ce nu vibrează în armonie cu
toată aceast ă forță cosmică. Dacă nu a terminat această lucrare,
orice ar face pentru a se ridica până la ea, el nu poate încă să o
facă să -l penetreze: pentru că energia divină nu intră într -un
receptacul, un vas ce nu este gata să o găzduiască. Învățământul
nostru e ste înv ățământul iubirii. El revine neî ncetat asupra
problemei iubirii, pentru a o explica și lămuri, pentru că totul
depinde de iubire: forța, echilibrul, pacea, fericirea. Trebuie să
simțiți că iubirea este acolo, la îndemâna voastră, este în voi și

109 deci nu aveți nici un motiv de a vă simți sărac și singur. Dacă vă
simțiți sărac și singur, este pentru că nu ați reușit să vă degajați
de planul fizic. Imediat ce intrați în planuri mai subtile, și mai
ales dacă intrați în zonele sufletului și spiritului, nu puteți să vă
mai simțiți singur. Pentru că Sufletul universal, Spiritul universal
sunt totdeauna în jurul vostru și în voi, și puteți comunica cu ele
în orice clipă. În timp ce, un bărbat, o femeie, chiar și cei mai
buni, sunteți siguri că într -un moment s au altul nu vor fi ei
obligați să se gândească la altceva și să vă părăsească? Atunci,
credeți -mă, chiar dacă ați găsit ființa cea mai minunată de pe
pământ, nu vă opriți la ea. Mulțumiți Cerului că va făcut să
întâlniți o asemenea ființă, dar să știți că iubirea nu vă va aduce
adevărata fericire decât atunci când veți ajunge să o găsiți în
zonele sufletului și spiritului, adică pe însuși Dumnezeu
Împăratul Nostru.
Noi suntem creatorii viitorului nostru
Prezentul nostru este rezultatul trecutului nostru. De aceea
nu avem aproape nici o putere asupra lui, el este consecinț a,
urmarea logică a trecutului. Da, iată ce este neclar pentru
majoritatea oamenilor: ei discută la nesfâr șit pentru a afla dacă
omul es te liber sau nu, unii gândind că este, alții că nu este liber,
dar în realitate ei pun greșit problema. Libertatea nu este o
condiție dată sau nu omului odată pentru totdeauna. În ceea ce
privește prezentul, libertatea lui este foarte limitată, pentru că
prezentul este consecința unui trecut asupra căruia este imposibil
de a reveni pentru a -l modifica; trecutul trebuie suportat, digerat.
Pentru viitor suntem noi liberi, pentru că avem posibilitat ea de a –
l crea așa cum îl dorim, de a alege viața alături de H ristos sau nu,
de a ști cum să ne ordonăm viața alături de Sfânta Treime. Iată
un adevăr foarte important de cunoscut, pentru a putea înțelege
în ce sens trebuie lucrat! Dacă nu, ce se întâmplă? Neștiind că
putem îmbunătăți situația pentru viitor, suportăm prezentul, ne

110 lăsăm pradă unui comportament din ce în ce m ai deplorabil .
Începând de azi, puteți să vă pregătiți viitorul , pentru că în trecut
nu mai puteți schimba nimic, doar eventual să vi -l asumați . Prin
dorință, gândire și imaginație, veți alege o or ientare, veți cere
cele mai bune calități și condiții pentru a vă putea manifesta într –
o zi ca ființe de pace, bunătate și lumină. Pentr u că este o
realitate absolută, veți reveni într -o zi pe acest pământ, și depinde
de voi și de felul în care pregătiți e xistența viitoare, cine veți fi și
pe cine vați întâlni. Înțelegerea acestui adevăr , e fundamentală
pentru destinul vostru. Eroarea multor spiritualiști, este de a
crede că alegând calea binelui și a luminii, existența lor va fi
imediat transformată. În in terior, da, ea poate fi transformată, dar
ei nu trebuie să -și facă iluzii: această îluminare va fi realizată din
multe plăți, suferințe, reglări de conturi, pentru că au de plătit
datoriile trecutului. Doar după ce s -au achitat cinstit de datoriile
lor vor fi liberi. Nici voi nu veți fi liberi decât după ce vă veți
plăti datoria. De aceea, când întâlniți greutăți, încercări, nu vă
revoltați, nu fiți dărâmați ci încercați să treceți prin ele știind că
sunt necesare. Dacă nu le acceptați, veți comite alte gre șeli și
datoriile voastre vor fi și mai mari și veți suferi și mai mult. Dar
aceasta să nu vă împie dice să vă construiți viitorul, încercările la
care sunteți supuși nu vor mai fi decât o furtună peste care veți
trece ușor. Da, dacă oamenii se simt zdrobiț i de încercări, este
pentru că nu au nici o scăpare spre un viitor luminos, orizontul
lor este astupat. Dar este astupat pentru că ei înșiși au făcut
aceasta, și depinde doar de ei să deschidă o f ereastră pentru a
vedea soarele, cerul și pe Dumnezeu.
Mulți îmi vor spune, bineînțeles, că lucrează pentru viitor,
pentru viitorul lor și al copiilor lor. A, știu, ei pun de o parte bani
la bancă, cumpără acțiuni, își fac o asigurare pe viață și cred că
astfel lucrează pentru viitor! Doamne, dar ce numesc e i viitor?
Viitorul este altceva decât următorii treizeci, patruzeci sau
cinzeci de ani, pe care îi vor mai petrece pe pământ, sau chiar

111 durata de viață a copiilor și nepoților lor! Viitorul, adevăratul
viitor, e mântuirea și viața veșnică , și trebuie să le pregătim prin
practicarea virtuților și calităților. Mult prea mulți încă, chiar
dintre voi, sunt orbiți de achizițiile materiale pentru ei și pentru
copii. Esențialul trebuie asigurat, bineînțeles, trebuie să ai din ce
trăi. Dar restul, de care nu e cu a devărat nevoie, de ce își pierd
timpul și își risipesc energia pentru a fugi după ele? Viața este
atât de scurtă! Câți ani vor avea pentru a se putea bucura de
aceste achiziții? Nu numai că nu le vor lua cu ei în cealaltă lume,
dar nici măcar nu își vor ad uce aminte că au avut cutare castel,
cutare post de directo r, de ministru, de președinte. Totul se șterge
atât de repede! Acest viitor, pentru care pretind oamenii că
lucrează este atât de apropiat încât va deveni foarte repede
prezent, un prezent care va dispărea în curând. Deci, ei nu
lucrează decât în gol, în vânt. Da, toate evenimentele care se vor
derula în această existență aparțin în realitate prezentului.
Viitorul este altceva și voi nu știți încă ce este cu adevărat. Acest
viitor despre care vă vor besc este în afara trecutului și
prezentului; este eternitatea, infinitul, și pe acesta avem puterea
să îl creăm. Prin gândire, prin dorință și voință putem face totul.
Atâta vreme cât nu cunoaștem această putere, nu facem mare
lucru pentru a ne ameliora s ituația și uneori chiar putem să o
agravăm. Știu că unii, auzindu -mă vorbind astfel, se întreabă:
”Totuși, pe ce lume trăiește el? Existența este atât de comp licată:
griji, greutăți, boli, iar el ne vorbește despre un viitor de
splendoare și de perfecțiune ! E chiar cu capul în nori. Cum crede
el că ne poare convinge cu o filozofie atât de nerealistă?” Ei
bine, să știți că, dimpotrivă, cunosc mai bine decât voi ceea ce
voi numiți realitățile existenței: privațiunile, adversitățile,
ostilitatea, dar n -am vrut să mă opresc la această realitate pentru
că știam că ea nu este decât un aspect nesemnificativ al
adevăratei realități. Credeți -mă, trăiesc aceleași gre utăți ca și voi,
chiar mai rău, diferența este că eu am o altă filozofie a vieții
tocmai pentru a remed ia această realitate prozaică, dură, în care

112 suntem cu toții scufundați. Iar voi, în loc de a respinge această
filozofie a preoților , sub pretext că e nerealistă, de ce să nu o
acceptați, știind că mulțumită ei veți reuși să vă rezolvați
problemele?
Oricare ar fi suferințele voastre, deficiențele și mizeriile
prin care treceți, spuneți -vă că nu trebuie să capitulați, ele sunt
trecătoare și în curând veți fi în condiții mai bune. Dacă
constatăm atâta dezordine la indivizi și în diferite societăți, es te
pentru că oamenii au abandonat adevărata filozofie pentru a
urma o filizofie dăunătoare care învață că omul este doar materie
și existența sa e guvernată doar de întâm plare. Religia însăși,
care are ca misiune purtarea făcli ei spiritului , care este viit orul.
Însă, când omul nu are viața spiritului pentru a -l susține, este ca
și cum i s -ar fi tăiat rădăcinile, este în pericol. Poarta este
deschisă tuturor relelor fizice și psihice. Medicina nu -l va putea
vindeca, pentru că ea este doar un paleativ. Din m oment ce
porțile răului au fost deschise, nu -l vom mai putea învinge. La ce
ajută să îl combatem, dacă îl hrănim pe de altă parte? Singura
soluție este de a înlocui această filozofie materialistă cu o
filozofie a spiritul ui lăsată moștenire de Sfinții Pări nți din trecut.
Toți acei care au acceptat -o și au folosit -o s-au manifestat ca
ființe a echilibrului, ale păcii, ale luminii. Atunci, de ce să nu ne
întoarcem imediat spre această filozofie? Veți spune: ”Dar
aceasta e filozofia pe care o urmăm!” Credeți n umai, dar
analizați -vă și veți vedea că sunteți încă subjugați de tot felul de
preocupări care nu au nimic spiritual. Sunt numai câteva fărâme
pe care le acceptați de la preoți ca să vă liniștiți conștiința, dar le
amestecați cu tot felul de banalități: ce ea ce acel om politic,
intelect ual, artist, spune sau face. Eu nu spun că nu trebuie să nu
ne interesăm de loc, dar sunt lucruri mult mai importante! Da. Și
e și mai important să ne interesăm de creaturile care populează
regiunile luminoase ale spațiului, de munca pe care o desfășoară
și de legile care guvernează evoluția omului. Pentru că aici e

113 adevărata noastră viață, în această lume esențială, eternă, la care
într-o zi trebuie și noi să participăm, viața nu este în ceea ce
povest esc ziarele, televiziune a, etc. Deci, fiți vigilenți,
amestecați, încă prea mult spiritualitatea cu materialismul, aceste
două filozofii se plimbă și se întrepătrund în voi și trebuie să le
separați . Acest precept alchimist este valabil în toate planurile și
mai ales în planul gâ ndirii. În acest plan trebuie să separați
filozofia materialistă care dăunează dezvolt ării voastre, de
filozofia preo ților, care vă va da elanul pentru a progresa și crește
în lumea divină. Găsiți în fiecare zi câteva minute pentru a gândi
la crearea viito rului vostru, știind că aveți asupra acestuia aceeași
putere ca Dumnezeu însuși. Pentru prezent, nu puteți face mare
lucru, dar pentru viitor sunteți atotputernici, pentru că sunteți toți
fii și fiice ale lui Dumnezeu și scânteia pe care o purtați în voi n u
cere decât să revină spre Focul primordial. Veți spune: ”Dar
suntem atât de neputincioși, prăpădiți, ce viitor minunat am putea
să ne imaginăm?” Ei bine, aflați că acest mod de gândire
dovedește că raționați greșit. Nu cei care sunt fericiți și copleșiți ,
ci cei nefericiți sunt cei care au nevoie de a dori și imagina, și ei
o fac de o sută de ori mai puternic decât ceilalți. Deci, dacă vă
simțiți atât de dezmoșteniți, acum e momentul de a crea prin
gândire un viitor de bogăție și splendoare. Ce veți face știind că
veți moșteni o mare bogăție sau că veți porni într -o mare
călătorie? Trăiți dinainte bucuria a ceea veți face cu această
comoară sau a ceea ce veți vedea în timpul călătoriei. Atunci, de
ce n-ați face la fel și pentru ceva cu mult mai important d ecât
banii și călătoriile: viitorul vostru divin? Desigur, este doar
închipuire, dar aceasta nu rămâne inactivă, gândurile și
sentimentele care crează în voi reprezentarea acestui viitor divin
influențează și transformă cu adevărat destinul vostru.
Care sunt nevoile voastre? Apă proaspătă , aer curat, o
bucată de pâine și multă speranță! Puteți vâna această speranță în
fiecare dimineață la răsăritul soarelui, așa cum se vânează

114 animalele. Da, la răsăritul soarelui se plimbă speranța și atunci
trebui e prinsă. Soarele este cel ce vă dă speranță. Soarele spune:
”Priviți -mă, mi s -a întâmplat vreodată o nenorocire? Sunt
mereu aici, luminos, neclintit, deci legați -vă de mine și veți
deveni ca mine. Pentru că eu sunt cel care dist ribuie
chintesența speranței, eu sunt viitorul vostru.” Deci, unde vă
căutați viitorul? Viitorul vostru e soarele, într -o zi veți deveni ca
soarele, pentru că pământul însuși va deveni un soare. Pământul
e un fruct care se coace; pentru moment el e încă ve rde, tare și
acru, și nu vă sfătuiesc să îl gustați. Dar soarele, cu răbdarea și
dragostea sa, îl privește, îl mângâie și îl coace; peste câteva
milioane de ani el va deveni ca părintele său, soarele. Pentru că
pământul e un copil al soarelui, apărut din s ânul său. Soarele e
cel care l -a proiectat, dar continuă să îl hrănească și să îl educe
pentru a deveni înțelept și rezonabil și pentru a -l învăța să știe să
dea ca și el. Până acum, pămân tul s-a obișnuit mai mult să ia,
chiar dacă dă ceva vegetației, câte va fructe, este departe să știe să
dea cu generozitatea soarelui. De aceea, el trebuie să continue să
învețe, să privească și să asculte cuvintele soarelui care îi spune:
”Trebuie să înveți să dai, trebuie să înveți să radiezi ca mine, să
dai puțin din tin e însuți, să surâzi.” Iar pământul, care ascultă,
face în fiecare zi eforturi pentru a se asemăna soarelui. Veți
spune: ”Da, dar soarele, de acolo, vorbește și de noi?” Desigur,
pământul, oamenii care au aceași origine, au același destin.
Fiecare ființă umană e un mic pământ și fiecare dintre aceste
pământuri trebuie să devină, într -o zi, ca și soarele. Iată viitorul
umanității. Mulți spun: ”O, noi suntem departe de a gândi așa!”
Evident, când ai gândurile ocupate de țigări, vin, bani, amante,
mașini, nu poți auzi soarele vorbindu -ți de viitorul no stru
luminos. Toți marii preoți și învățați ne învață: omul este un
spirit, o flacără țâșnită ca și pământul însuși din sânul Eternului.
El are de făcut un întreg drum, și în cursul lui, se poate întâmpla
să se lase amorțit, să răcească, să se întunece. Dar el e predestinat
a se întoarce în regiunile pe care le – a părăsit, și într -o zi, după

115 suficient timp, după încerc ări și încerc ări, la fel cum pământul va
deveni ca și soarele, omul se va întoarce la Tatăl său Ceresc. Sunt
aceleași legi, aceleași corespondențe. Veți vedea, preoții ne-au
transmis cheile care ne permit să descifrăm tot ceea ce
Dumnezeu a creat. Atunci, nu uitați niciodată aceasta: viitorul
vostru este de a deveni ca și Dumnezeu Însuși. Dacă uitați
această povață înțeleaptă, această lumină, să nu vă mirați dacă
veți găsi numai decepții, amărăciune și disperare. Și după,
evident, veți da de lucru medicilor. Sunt oameni care s -au oprit
chiar la marginea prăpastiei! Se spune că sunt depresi vi,
neuroast enici, au nevroze, epitetele științifice nu lipsesc! Dar, în
realitate, e vorba de aceeași maladie: uitarea adevăratei naturi a
omului, a esenței sale divine și a predestinării finale,
reîntoarcerea în sânul Eternului. De aceea, zi de zi legați -vă de
soare , gândind la viitorul vostru luminos și la viața veșnică .
Oamenii se întreabă deseori cum va fi viața pe pământ peste zece
ani, cincizeci de ani, un secol. Este important, desigur, dar
esențialul este de a ști că într -o zi vor străluci precum soarele, că
prezența lor va îmbălsăma atmosfera, că vom mirosi perfumul
sufletului lor și că peste tot pe unde vor trece vor răsuna
simfonii, pentru că toate celulele lor vor cânta. Zilnic, măcar
câteva minute, reprezentați -vă acest viitor minunat și, dintrodată,
veți simți cum vă revine curajul și surâsul. Asta înseamnă a
deveni un om nou. Peste tot se pronunță cuvântul “nou”: o nouă
filozofie, o nouă știință, o eră nouă, un um nou…dar cum să ne
imaginăm că suntem oameni noi, rămânând morocănoși,
plicticoși, crispați ?
Asistați dimineața la răsăritul soarelui pentru a primi
fructele speranței și rugăciunea alături de Hristos . De câte ori
soarele nu va dat, prin lumina, căldura și viața sa, să vă hrăniți cu
speranțe. Păcat că, deseori, ați abandonat această spe ranță pentru
descurajare. Dacă n -ați fi abandonat -o, dacă n -ați fi avut atâtea
îndoieli și ezitări, ați fi obținut rezultate mult mai bune. De ce n –

116 ați avea aceste gânduri care vă hrănesc spiritul? Dacă nu
încercați să ieșiți din trista realitate de care v ă simțiți asaltați, veți
fi cu adevărat sufocați. Trebuie schimbat ceva, cel puțin în
interior, spunându -vă: ”Toate acestea nu sunt durabile. Sunt fiul
lui Dumnezeu, sunt fiica lui Dumnezeu, și Dumnezeu pregătește
pentru mine frumusețea, lumina și splendoa rea.” Încă nu știți ce
este speranța. Speranța este o înțelepciune care știe utiliza
trecutul și prezentul pentru a acționa asupra viitorului. Speranța
înseamnă a putea trăi o realitate minunată care încă nu s -a
actualizat pe planul fizic. Speranța, este o “avanpremieră” a
perfecțiunii. Mulțumită ei, mâncați și beți o fericire pe care n -o
aveți încă, dar care este adevărata realitate. Pentru că adevărata
realitate nu e în planul fizic ci în lumea divină. Adevărata
realitate, este că sunteți un moștenitor al Cerului și al
pământului. Moștenirea voastră este aici dar, fiind prea tineri, nu
o puteți lua în stăpânire. “Sunteți un prinț, o pr ințesă și va
așteaptă un regat, e oare cazul să fiți disperat și să vă pierdeți
curajul pentru c ă mai aveți un pic de aștep tat? Da, dar în
așteptare, trăiesc mizerabil, mă epuizez în muncă, nu sunt
respectat, sunt chiar insultat. A, dar este necesar. Regele, Tatăl
vostru, v -a trimis în ucenicie, așa, din motive pedagogice.”
Pentru că pedagogia există și în Împărăția Domnului! Și tocmai
aceasta este adevărata pedagogie. Pentru că Domnul zice: ”Când
acest copil va domni, el va avea puteri imense asupra a milioane
de creaturi, dar ce o să iasă dacă el nu și -a dezvoltat întâi
calitățile de bunătate, răbdare și curaj? El va fi rău, leneș,
capricios și laș. Se va purta ca un despot, închipuindu -și că toți
trebuie să fie în slujba sa. Deci, nu îl voi pune în stăpânirea
împărăției sale decât după ce -mi va da dovezi că nu va abuz a de
puterea și bogățiile sale.
Deci puteți avea toate speranțele, dar până atunci, la lucru!
Speranța modelează și realizează viitorul pe planurile subtile,
pentru că este o forță magică. Așa că, liniștiți -vă, vă cunosc

117 situația și vă dau aceste metode nu pentru a râde de voi ci pentru
a vă fi util, pentru a vă face să înțelegeți unde este adevărata
fericire. Preluați aceste metode și încercați -le. V oi sunteți cei
care, orbiți de această realitate materială grosolană, nu vedeți
cealaltă realitate mai subtilă care este și ea preze ntă și vă
așteaptă. Dar faceți cum vreți; eu vă spun cum e mai bine pentru
voi, iar voi va trebui să decideți. Scrie în Geneză că omul a fost
creat după imaginea lui Dumnezeu, dar când vorbim despre
viitorul sublim care așteaptă omenirea, sunt foarte puțin i oameni
care iau aceste lucruri în serios. Deși, dacă admitem cu adevărat
că omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu, trebuie să fim
logici și să acceptăm toate consecințele. Iar una dintre consecințe
este tocmai faptul că omul are un viitor divin, sublime doar
alături de Dumnezeu . Nu avem dreptul de a suprima jumătate din
acest adevăr, altfel ce viitor am avea în vedere pentru imaginea
lui Dumnezeu?

Liniștea inimii interioare
Spuneam la începutul cărții că sunt un fiu al mării și că sunt
atât de mulțumit că am posibilitatea să mă hrănesc cu aerul curat
al mării în fiecare zi când mă trezesc. Să pot să respir bine și
curat , este ca un dar de la Dumnezeu spre liniștea sufletului meu.
Liniștea este esența inimii, a sufletului și a vieții în general.
Avem liniște în viață putem spune că avem de toate. Atât liniștea
din viața de zi cu zi, cât și acea liniște sfletească pe care o dorim
cu toții. Nu poți fi în plinul inimii tale, decât dacă te ierți pe tine
însuți și îi ierți pe ceilalți. Nu poți fi în plinul inimii tale, dacă
ești îngrijorat sau furios. Nu poți fi în plinul inimii tale, dacă
respiri superficial sau cu greutate. Când respirația este

118 superficială, la fel este și gândirea . Dacă vrei să trăiești o viață
spirituală, conștientizează modul în care respiri, respiră aerul
puternic al dimineților și atrage asupra ta toate energiile pozitive
ale spiritualității. Străduiește -te să devii conștient de momentele
în care respiri superf icial și extinde conștienta și asupra
gândurilor tale. Vei vedea că mintea ta pălăvrăgește. Nici unul
dintre aceste gânduri nu are profunzime sau semnificație. Dacă te
relaxezi și respiri adânc, aceste gânduri vor zbura ca niște păsări
speriate. Atunci îți vei găsi sălaș în inima ta. Atunci când
respirația îți este chinuită, gândul îți e condus de frică și
anxietate. Străduiește -te să devii conștient de momentele în care
respiri greu. Observă ce gândești și ce simți. Stările minții tale își
au rădăcina în t recut sau în viitor. Te concentrezi pe ce fac alți
oameni și pe modul în care te poți adapta la acțiunile lor și cum
te poți proteja. Îți construiești în jurul inimii o fortăreață formată
din gânduri. Respiră adânc și relaxează -te. Mai respiră o dată.
Resp iră și în toarce -te la inima ta. Respiră și întoarce -te la sinele
tău esențial. Dacă nu te întorci spre inima ta, nu poți vedea prin
prisma compasiunii. Și dacă nu privești cu compasiune, nu vezi
cum trebuie. Tot ceea ce este perceput este ceva fals, este o
hiperbolă. Este ceea ce, pur și simplu, îți hrănește plictiseala și
anxietatea. Respirația este cheia spre a trăi o viață spirituală în
întruparea fizică. Atunci când trupul moare, respirația îl
părăsește. Unde se duce ea? Cei mai mulți dintre voi cred că
trupul este cel care creează respirația, în realitate, este exact
invers. Respirația este cea care dă viață trupului. Atunci când
respirația dispare, trupul încetează de a mai funcționa. El se
dezintegrează, devenind nimic deoarece, fără respirația spirit ului,
trupul nu este nimic. Dacă vrei să duci o viață spirituală, respiră
profund și rar atrăgând totodată toată energia cosmică care
purcede din complexitatea sprituală. Inhalează aerul adânc, până
în abdomen și apoi elimină -l pe deplin. Cu cât îți aduci mai mult
aer în trup, cu atât te simți mai ușor și cu atât îți este mai ușor să –
ți duci la îndeplinire responsabilitățile. Cel care respiră nu se

119 teme și nu este copleșit de ceea îi aduce viața, deoarece are
energia necesară pentru a face față tuturor situ ațiilor. Numai cel a
cărui respirație este superficială sau chinuită sau neregulată este
dezenergizat și se intimidează ușor în fața încercărilor vieții.
Dacă nu respiri profund și calm, nu poți fi în plinul inimii tale. Î n
cazul în care nu știi despre ce vorbesc , pune cartea jos și începe
să respiri, introducând aer în abdomen, numărând până la cinci
atunci când inspiri și iarăși până la cinci, atunci când expiri.
Respiră în felul acesta timp de cinci minute, extinzând treptat
numărătoarea până la șapte, s au opt, sau nouă. Nu te forța.
Extinde număratul în mod gradat, pe măsură ce plămânii îți
permit să o faci fără efort.
Acum ești în plinul inimii tale. Observă că ești profund
relaxat, dar surprinzător de vioi. Conștiența ta se extinde către
toate celulele trupului. Ești mulțumit acolo unde ești. În acest
moment, îți locuiești pe deplin trupul. Te simți plin de căldură și
energie. Te simți în siguranță. Gândurile tale au încetinit și au
devenit mai cuprinzătoare. Nu te mai concentrezi pe „ar trebu i"
și „ce -ar fi dacă" din viața ta. Tensiunea și anxietatea dispar.
Trecutul și viitorul s -au retras din starea ta de conștientă.
Gândirea ta este centrată și plină de demnitate. Poți să te
concentrezi asupra gândurilor tale, deoarece sunt mai puține și
mai rare. Adu -ți acum conștienta către inima ta, pe măsură ce
continui să respiri calm , dar profund, până în abdomen. Poți să
simți în centrul inimii tale prezența înțelegerii și compasiunii?
Poți să vezi că te accepți cu blândețe pe tine și pe ceilalți? Poț i să
simți iubirea care sălășluiește în inima ta și se extinde liber
asupra celorlalți? Acum te afli în plinul inimii tale. Acum ești în
liniștea din care vin toate sunetele. Ca o barcă pe ocean, simți
valurile care unduiesc dedesubtul tău, ca o picătură d e apă
venind din înaltul cerului ca într -un dans al ielelor. Iar tu te miști
împreună cu valurile, dar știi că nu ești valurile. Gândurile vin și
pleacă, dar știi că nu ești gândurile tale. Unele gânduri te împing

120 mai departe decât altele, totuși te poți î ntoarce către centru.
Asemenea unui val mai mare, un anumit gând poate fi încărcat
de emoție, dar dacă rămâi acolo unde ești, emoția va scădea.
Acum știi că poți rămâne în cadrul fluxului și refluxului, ieșind și
intrând, simțind contracția și expansiunea gândului. Dedesubtul
minții care gândește, se află conștientă pură care nu judecă. De
îndată ce descoperi această conștientă, inima se deschide, iar a da
și a primi nu necesită nici un efort. A observa liniștea și a respira
profund și calm este cel mai ușo r mod de a -ți deschide inima.
Poți să o deschizi și prin dans sacru și prin mișcări care includ
respirație și încurajează recunoștința și prezența deplină în acel
moment. Metoda pe care o folosești pentru a intra în inima ta
este doar un instrument. Nu fac e din el ceva important. Ceea ce
este important este ca tu să găsești un mod de a accesa aspectul
mai profund al ființei tale, care este împăcat.
Nu există ființă umană care să nu fie capabilă de a atinge
această stare de conștientă și compasiune deschisă. Totuși, sunt
foarte puțini oamenii care știu că există în ei această capacitate
de a-și găsi pacea. Majoritatea ființelor umane trăiesc viața într –
un ritm rapid, chinuindu -se să -și ducă zilele de azi pe mâine.
Mințile lor sunt ocupate cu gânduri, planuri și griji. Trupurile lor
sunt în mod constant în luptă sau agitație, iar aceasta le slăbește
sistemul imunitar și creează condiții în care boala și starea de rău
să se poată instala. Sunt puține ființele umane care se ocupă în
mod direct de starea lor de bine, fizică și emoțională. Nu e de
mirare că nu au perspectivă spirituală. Atunci când oamenilor nu
le pasă de ei înșiși, îi acuză pe alții pentru problemele lor. Se simt
victime. Se simt prinși în capcană când e vorba de serviciul lor,
de relații, de locul unde se află fizic, de rolurile și
responsabilitățile lor. Par a trăi într -o oală cu presiune. Fie rămân
în starea lor exterioară și se simt victime, fii nd sunt plini de
resentimente, fie pleacă altfel decât ar trebui, înainte ca situația
să fie rezolvată, lăsând în urmă inimi zdrobite. Dacă ceva din

121 toate acestea ți se pare familiar, atunci știi foarte bine cât este de
ușor să fii prins în lupta pentru existență. Viața ta a por nit în
galop, ești mai ocupat mai mult de viața materială, dar cui îi
folosește? Banii și averile nu -ți pot cumpăra pacea. Numele,
faima și poziția socială nu -ți pot aduce fericirea. Fii cinstit cu
tine însuți. Te simți bine când e vorba de tine și de oamenii
apropiați ție? Ești optimist în privința vieții? Aștepți cu nerăbd are
fiecare zi? Dacă nu, trăiești o viață goală , lipsită de hrană
spirituală, o viață care și -a pierdut rădăcinile pe care le avea în
respirație, în trup și pe pământ. A -ți accelera viața nu înseamnă a
o face mai bună. Călătoriile pe toată planeta în autom obile și
avioane nu duc la relații mai apropiate. Mulți dintre voi simt că
viețile voastre prind viteză, dar nu vă dați seama că voi sunteți
cei care turnați benzină în rezervor. Presupun că vă este mai ușor
să credeți în distrugerea planetei prin cutremur e și inundații,
decât să vă asumați responsabilitatea pentru pângărirea ei prin
propria voastră neliniște, plictiseală și neglijență.
Nu vedeți că Pământul vă reflectă calitatea propriei voastre
conștiente? Poluarea nu este nimic altceva decât polu area
propriei voastre inimi -minte. Cu cât vă depărtați mai mult de voi
înșivă, cu atât aduceți mai multă violență asupra Pământului și
asupra celorlalți. Cu cât uitați mai mult să respirați, cu atât aerul
devine mai nesănătos și cu atât apar mai multe con flicte
interpersonale. Dacă veți continua să uitați să respirați, planeta
este con damnată. „Ei bine", spui tu, „N e descurcăm noi și cu
asta". Dar s -ar putea să nu fie atât de ușor pe cât crezi, încearcă
un timp. Respiră adânc o singură zi și vezi ce se înt âmplă. Dacă
te dedici acestui exercițiu, începe să dispară din viața ta tot ceea
ce este artificial. Și s -ar putea să fii uimit cât de multe lucruri din
viața ta încep să se disperseze. Ia gândește -te! Ai un serviciu
sigur? Nu, dacă mergi la lucru din spir it de sacrificiu. Și cu
căsătoria cum stai? Ești împreună cu partenerul din obligație, sau
din dragoste? Dar convingerile tale religioase sau morale, sunt

122 ele profunde? Sau au fost modelate pe bază de frică și vinovăție?
Dacă e așa, ele nu vor rezista flux ului și refluxului, pe măsură ce
respirația coboară în abdomen și apoi iese prin gură, nas și piele.
Vrei cu adevărat să te eliberezi de toxine? Dorești cu adevărat să
o iei mai încet? Ești gata să renunți la excesul de stim ulente?
„Dar", vei întreba tu „N u mai pot să -mi citesc ziarul și să mă uit
la știrile de la televizor?" „ Ba da", îți voi răspunde eu „D ar
numai dacă poți să respiri în continuare, profund și calm". Cei
mai mulți dintre voi vor descoperi că acest lucru este imposibil.
A căuta pacea înseam nă a renunța, pentru moment, la
stimulentele false din viața voastră, l a tot ceea ce este trivial sau
în exc es vă îndepărtează de esența sa, renunțați la cine sunteți.
Nu-mi cereți să vă explic totul. Nu am de gând s ă vă ofer un nou
set de porunci. Folosiț i-vă bunul simț. Observați ce anume vă
aduce pacea și ce anume vă tulbură pacea. Asumați -vă
responsabilitatea pentru ceea ce consumați, pentru persoanele pe
care le aduceți în preajma voastră, pentru ceea ce faceți. Aveți
posibilitatea de a alege. Anumite alegeri vă aduc doar luptă și
durere. Altele, vă aduc liniște și vindecare.
Puteți trăi fără supra -stimulente? Puteți să o luați mai
încet, să respirați și să trăiți în cadrul momentului? S -ar putea să
nu fie atât de greu pe cât credeți. Da t fiin d că puteți începe acum,
și nu în trecut sau în viitor, totul devine o simplă provocare ,
încercați acum. Fiți în prezent și respirați câteva minute. Cu cât o
faceți mai mult, cu atât devine mai ușor. Această practică va
deveni din ce în ce mai intensă, ca un torent care vine din munte
și antrenează pietrele mari care -i stau în cale. Atunci când vă
hotărâți să practicați liniștea, relația voastră cu întregul univers
se schimbă. Comunicarea se adâncește și se extinde. Cei care vă
cunosc, vă înțeleg fără cuvâ nt. Ceea ce vreți să spuneți este
purtat de respirație și de vânt. Nu mai există nici o diferență între
ce este înăuntrul și ce este în afară. Pământul și cerul se
întâlnesc, acolo unde inima și mintea ta se unesc într -o

123 binecuvântare tăcută. Doar frica ta te face să opui rezistență
vieții. Prin respirație depășești frica și rezistența dispare. Acum te
alături curentului vieții. E nevoie să ai un serviciu, să te
căsătorești, să faci copii, să scrii cărți, să ții conferințe, să -i
hrănești pe cei flămânzi, să -i ajuți pe cei lipsiți de drepturi și
deprimați? Nu, decât dacă toți ți se alătur ă și merg în aceeași
direcție, o dată cu râul vieții, i ar dacă o fac, să fii sigur că nu tu
ești cel care muncește, se căsătorește, procreează, scrie, vorbește,
hrănește sau ajută, r âul o face prin tine. Și, în felul acesta, rămâi
vesel și relaxat, indiferent de ce faci. Nimic nu te împiedică de la
a respira, deoarece respirația este singura ta responsabilitate.
Așa că, îți voi da un jalon simplu: „Dacă nu poți respi ra,
nu o face. Iar dacă tot te chinui să o faci, amintește -ți să respiri
cum trebuie!" De prea mulți ani te miști foarte rapid, astfel încât
râul nu te poate prinde din urmă. Nu e de mirare că nu simți că ai
fi sprijinit de către univers!. Dar, sus inima! Gândește -te că
fiecare persoană care a trăit pe planetă a cunoscut și a practicat
ceea ce vă învăț eu acum. Iar undeva, adânc în inima ta, o știi și
ți-o amintești și tu. Asta, deoarece demult, înainte ca ego -ul
vostru să înc erce să ia comanda călătoriei, tu erai căpitanul
răbdător al propriei tale corăbii, care se îndrepta fără vâsle și fără
pânze către o destinație intuită, dar necunoscută. Și, același lucru
se întâmplă și acum, chiar dacă tu crezi că trebuie să te zbați ca
să preiei comanda. Respiră și, cu timpul, râul vieții te va găsi și
te va adopta. Atunci, vei fi purtătorul lui de cuvânt și confidentul
lui. Cel care ascultă și cel care spune adevărul. Cel care face
servicii, fără să păstreze nimic pentru el. Cel care iubește, fără să
ceară nimic în s chimb. Acesta este întru totul destinul vostru. A fi
creatorul și cel creat totul în unul. A fi masculin în feminin și
feminin în masculin. A fi activ și receptiv. A merge dincolo de
dualitate, pe aripile paradoxului. Toate acestea le vei face,
deoarece Me sia a venit și Mesia ești tu. Tu ești cel care învață să
respire și să se ridice din durerea conflictelor auto create. Tu ești

124 acela, numai tu îl poți c hema pe Hristos să -ți fie alături. Totul
depinde numai de tine.
Integritatea
Integritatea este definită ca fiind „calitatea sau starea de a fi
complet sau nedivizat". Deși este clar că aspirați cu toții spre
integritate, mulți dintre voi nu se simt nici compleți și nici
nedivizați. Vă simțiți descurajați, atunci când priviți înăuntrul
vostru, iar căutarea fericirii împreună cu ceilalți exacerbează
rănile voastre cele mai profunde. Nu există posibilități magice de
a obține această condiție. Vi s -a dat materialul brut al vieții,
pentru ca voi să -l transformați. Treb uie să -l modelați cu
măiestrie, transformându -1 într -o operă de artă. Asta înseamnă
viața voastră: oportunitatea pentru a vă crea pe voi înșivă.
Olarului i -ar fi ușor să respingă lutul, considerându -1 de calitate
inferioară sau nedemn de el. Dar, dacă ar f ace-o, viața lui n -ar
avea nici un înțeles! El nu e definit de către acest lut, ci de ceea
ce alege să facă cu el. Ce alegeți voi să faceți cu mâna care vi s -a
dat? Cum puteți ajunge la pace în inimile voastre și în relațiile
voastre, atunci când sunteți c onfruntați cu provocările pe care vi
le oferă viața? Răspunsul este simplu, dar s -ar putea să nu fie cel
pe care -l așteptați. Răspunsul este că nu trebuie să faceți nimic.
„Ei bine", întrebi tu : „Dar cum poate fi modelat lutul, dacă noi
nu trebuie să facem nimic?" Lutul se modelează prin voința
voastră de a rămâne în cadrul procesului. Lutul se modelează în
lupta voastră și în capitularea voastră. Opera de artă este oferită,
apoi făcută bucăți și oferită încă o dată. Vine un moment în care
știți că ea e gata și că nu mai aveți ce lucra asupra ei. Și. atunci,
vă dați de -o parte. Atunci, chiar înainte de a vă da seama, vi se
mai dă niște lut în mână. Acum el este de o consistență și de un
potențial diferit. El vă aduce noi provocări. Nu trebuie să
modelați lut ul. Procesul de modelare constă în însuși faptul că vă
aflați în cadrul vieții voastre. Chiar și atunci când pare că opuneți

125 rezistență vieții sau negați ce se întâmplă, lutul este modelat în
continuare. Cu alte cuvinte, nu se poate să fii în viață și să n u fii
angajat în a crea o operă de artă. „Dar cu cr iminalul cum e?",
întrebi tu. “ A creat el o operă de artă din propria sa viață?" Da,
așa este. Viața lui este consemnarea căl ătoriei sale prin fricile lui,
exact așa cum viața ta este propria ta consemnare . Fiecare dintre
voi v -ați spus propria poveste.
Dacă privești în inima lui, vei vedea că povestea ta nu
diferă cu nimic de a sa. Nu există eșecuri pe această planetă.
Până și boschetarii, prostituatele, traficanții de droguri
modelează lutul care le-a fost dat. O operă de artă nu încetează
de a fi operă de artă, doar pentru că ție nu -ți place. Aici nu avem
de-a face cu povești plictisitoare. Fiecare poveste este o piatră
prețioasă. Fiecare sculptură are în ea geniu. Integritatea este un
dar univer sal. Toată lumea îl are. El este o parte din lutul însuși.
Orice construiești cu viața ta, va sta în picioare. Va sta acolo, ca
tu să te vezi în el și să fie văzut de alții. Poți să alegi să -1 lași
acolo, sau să -l distrugi. Este alegerea ta. S -ar putea ca alții să
bodogănească și să spună lucruri neplăcute. E alegerea lor. Nici
una dintre aceste alegeri nu înseamnă nimic. Nu există corect și
greșit în cadrul acestui proces. Dacă ar exista, aceia dintre voi
care sunteți „corecți" ați purta un halo permanent. Nu poți spune
că ceea ce o persoană construiește cu propria sa viață este de mai
mică valoare decât ceea ce construiește o altă persoană. Tot ceea
ce pot spune este că preferi ce a construit cineva, față de ce a
construit altcineva. Ai propriile tale pref erințe. Din fericire,
Dumnezeu nu le împărtășește. Nici pe ale tale, nici pe ale
altcuiva. Dumnezeu ascultă povestea tuturor. Urechea lui se
pleacă spre inima fiecărei persoane. Nimeni nu L -a determinat să
se îndepărteze pentru că aceasta a făcut o greșeal ă. El nu vrea să
știe decât: „Ai învățat ceva din greșeala ta?" Integritatea nu es te
un lucru pe care trebuie să -l câștigați. Ea este parte esențială din
cine sunteți. Nu există nimeni aici care să nu aibă propria

126 integritate, așa cum nu există nimeni aici care să nu merite
iubire. Bineînțeles că există o mulțime de oameni care nu cred că
au integritate. Ei au obiceiul nefericit de a încerca să -și găsească
întregimea, pretinzând timp, atenție sau bunuri de la alții. Acești
oameni nu sunt răi. Ei sunt doar c onfuzi. Ei nu știu că viața lor
este o operă de artă. Ei nu știu că sunt maeștri în sculptură. Ei
cred că sunt absolut neîndemânatici. Într -o zi, își vor da seama că
au o mână perfectă. Atunci vor începe să o folosească, muncind
cu conștiinciozitate și pli ni de energie. Până atunci, joacă rolul
de victimă. Se consideră zdrobiți, nealinați, neîntregi. O persoană
de culoare, limitată la un scaun cu rotile, e posibil să nu se simtă
întreg, dar nu are mai puțină integritate decât oricine altcineva.
Nu i s -a dat un lut de calitate mai proastă. În viața asta nu există
accidente. Nim eni nu primește lutul altcuiva, fiecare are lutul lui,
așa cum fiecare avem crucea nostră individuală de dus.
După cum vezi, problema nu este existențială. Integritatea
se află în fiecare dintre voi. Problema este că voi credeți că nu
sunteți întregi. Credeți că trebuie să fiți îndreptați, sau că puteți
îndrepta pe altcineva. Aveți un fals simț al responsabilității față
de alții și nu vă asumați suficientă responsabilitate față de voi
înșivă. Sunteți mânați de dorință, lăcomie, vinovăție și frică.
Atacați, vă apărați și apoi încercați să reparați răul făcut.
Bineînțeles că nu se poate. Cel care percepe răul făcut, nu poate
să-1 îndrepte. Adevărul este că nimic nu este stricat și nimic nu
trebuie să fie îndreptat. Dacă ați putea trăi în cadrul acestei
conștiente, toate rănile voastre s -ar vindeca singure. S -ar
întâmpla miracole, deoarece structura ego -ului care blochează
miracolul ar dispărea. Această dramă uman ă pare a fi legată d e
abuzuri, dar, în realitate, este vorba de a învăța să vă asumați
responsabilitatea. Tot ce înseamnă suferință este o construcție
temporară, creată pentru ca voi să învățați. Vi s -au dat în mână
toate instrumentele de care aveți nevoie pentru a pune capăt
suferinței. Atunci când nu vă acuzați unul pe altul pentru

127 problemele voastre, îl acuzați pe Dumnezeu. Credeți că este vina
Lui că voi sunteți nefericiți, întotdeauna, altul este de vină pentru
nefericirea voastră. Nu vă place să fiți puși la încercare. N ici lui
Iov nu i -a plăcut. Nu e o plăcere să -ți vezi distrusă încrederea în
miracole. Cu toții trebuie să vă dați seama că nici o incantație
magică nu va deschide ușa închisorii. Nu așa stau lucrurile.
Libertatea este ceva mult mai simplu și mai la îndemân ă. „Ei
bine", spui tu : „Dacă aș avea un helicopter sau un avion, aș putea
ieși din văgăuna asta!" Nici nu -ți dai seama cât de absurd sună
aceste cuvinte. Lasă -1 încolo de avion ! Folosește scara. „Chestia
aia grosolană? Asta nu o să mă scoată de aici!" Cu t oții
cunoa șteți acest dialog. Ceilalți continuă să vă arate scara, dar
voi continu ați să vă uitați în altă parte. Într -un fel vă place să fiți
„victime inocente". Problema este că victima inocentă nu va
admite niciodată scara. Ea nu va admite niciodată că are
instrumentul necesar pentru a se extrage din suferință. Asta,
deoarece, de îndată ce admite că are acest instrument, ea
încetează de a mai fi victimă. Nimănui nu -i mai este milă de ea.
Jocul de a fi un creator handicapat se sfârșește. Dumnezeu spune
tot timpul: „Nu -mi place să Mă repet, dar trebuie să știți că nu
există creatori handicapați". Prin urmare, dacă doriți să vă
descoperiți propria integritate, trebuie să încetați de a mai
pretinde că sunteți victime. Trebuie să încetați de a mai pretinde
că nu vi s -au dat instrumentele potrivite. Trebuie să luați lutul și
să-1 prelucrați așa cum este el dat , nu așa cum ați vrea voi să fie .
Duceți -vă crucea până la capăt așa cum vă este ea dată, nu așa
cum o vreți voi. Orice persoană care face aceasta, încetea ză de a
se mai plânge și își vede în continuare de viață. Ea înva ță să aibă
grijă de ea însăși și le dă altora posibilitatea de a avea grijă de ei
înșiși. Î ntr-adevăr, ea anulează orice sentiment de obligație față
de alții și a altora față de ea, astfel î ncât este liberă să -și urmeze
îndemnurile minții și inimii.
Persoana care știe că nu i s -a refuzat întregimea nu are nici

128 o scuză. Nu mai poate exista amânare. Nu se mai află nimic între
ea și bucuria ei. Viața sa este opera sa de artă și este foar te
ocupată să o creeze, așa cum o albină este ocupată cu polenizarea
florilor. Dacă îi vorbești despre sacrificiu, ea va râde și va spune:
„Munca făcută fără bucurie nu realizează nimic de valoare în
această lume". Și, bineînțeles, ea are dreptate. Un arti st nu
lucrează pentru altul, decât dacă, în felul acesta, învață ceva de
valoare. Când încetează de a mai învăța, el trece la un alt
profesor, sau începe să lucreze pe cont propriu. Nimen i nu-l
poate ține departe de meșteșugul său. Nimeni nu -l poate
îndepă rta de viața sa. Asta, deoarece viața și meșteșugul sunt
unul și același lucru. într -o lume în care fiecare este un geniu, nu
există șefi și angajați. Există numai învățători și discipoli într-o
asociere de bună voie. Dacă nu -ți place unde ești, trebuie să pleci
de acolo, pentru că numai așa te cinstești pe tine însuți. Nu te
forța să rămâi în nici un mediu în care încetezi de a -ți aminti că
tu ești creatorul vieții tale. După cum am mai spus în scrierile
mele, „L asă-ți năvoadele". Nu te zbate să fii vredni c, deoarece
deja ești. Lasă -ți serviciul sau relația în care ești incapabil de a -ți
aminti cine ești. Lasă la o parte tocmeala nevrotică pentru iubire
și acceptare. Și treci prin frici. Nu -ți vei găsi niciodată aripile,
până când nu vei învăța să -ți folose ști brațele și picioareie. Nu -I
cere lui Dumnezeu să facă pentru tine ceea ce trebuie să înveți tu
să faci. Cinstindu -te pe tine însuți, nu trebuie să consideri că
altcineva greșește. Fă doar ceea ce este bine pentru tine și
exprimă -ți recunoștința față de ceilalți. Atunci când intri pe
deplin în viața ta, nu -i părăsi pe ceilalți în grabă sau cu furie. Ia -ți
la revedere. Binecuvântează persoana cu care ți -ai împărțit viața
și locul unde ai trăit. Dacă îți poți binecuvânta trecutul, ești liber
să-1 părăsești . Nu poți să „îți lași năvoadele" și, în același timp,
să iei peștele cu tine. Cu vremea, peștele va putrezi și va lăsa un
miros groaznic. Pe o distanță mare din jurul tă u, oamenii vor ști
că sosești: „Vine pescarul!" Trecutul tău pășește înaintea ta.
Aces ta nu este drumul spre libertate. Aruncă peștele. Dă -i

129 libertatea pe care o ceri pentru tine însuți. Fii puternic în
convingerile pe care le ai în privința propriei tale vieți, dar fii
blând cu ceilalți. Nu judeca nevoile lor, doar pentru că nu le poți
îndeplini. Fii cinstit în privința a ceea ce poți și a ceea ce nu poți
să faci, și urează -le numai bine. Amintește -ți că cel pe care -1
respingi vine după tine. Num ai acceptarea aduce împlinire. Î n
inima și în mintea ta vei ști când ești gata să părăsești
comp licațiile din viața ta și să pășești pe cărarea simplă a
dragostei și iertării. Nu va mai exista nici luptă, nici strădanie.
Datorită limpezimii și generozității tale, ceilalți se vor relaxa și -ți
vor da drumul. Iar tu îi vei păstra în inima ta, oriunde ve i merge.
Singurele închisori din lume sunt cele pe care ni le creăm noi
înșine. Și doar cel care nu -și cunoaște propriul geniu poate să -1
țină pe altul ostatic împotriva voinței acestuia. Amintește -ți,
dragul meu prieten , că există o cheie care descuie ori ce ușă, a
oricărei închisori pe care o creezi în mintea ta. Dacă nu poți să
desființezi închisoarea, cere cel puțin cheia de la ușă. Tu nu ești o
victimă a lumii, ci ești cel car e deține cheia spre libertate. Î n
ochii tăi se află scânteia luminii divine ca re conduce toate
ființele spre ieșirea din întunericul fricii și a lipsei de încredere.
Iar în inima ta este dragostea care dă naștere tuturor miliardelor
de ființe din univer s. Esența ta este întreagă, nefă râmițată,
dinamică și creatoare. Ea așteaptă doar încrederea ta și locul tău
va fi acolo unde îți dorești, lângă Dumnezeu.
Inutilitatea controlului
Cheia pentru a trăi în pace constă în capacitatea de a
rămâne în momentul prezent. Nu poți trăi în momentul prezent,
în cazul în care crezi că tu ești cel care „îți faci" viața. Dacă tu
crezi că ești „cel care face", vei considera că ai o justificare
pentru a construi planuri fără sfârșit. Acum, eu nu sugerez că ar
trebui să încetezi de a mai face planuri. Ceea ce îți ce r este să
urmărești cu atenție ce se întâmplă cu planurile tale. Privește

130 cum se schimbă în mod inevitabil, cum se răstoarnă sau chiar
dispar complet, pe măsură ce începi să -ți trăiești propria ta
experiență. Oricât de tare te -ai strădui să fixezi niște ja loane, în
viață îți apar în mod inevitabil surprize. Ar trebui să fii
recunoscător pentru ele. Fără aceste surprize, existența ta ar fi
unidimensională, bazată pe rutină și plictisitoare. Ego-ul tău este
îngrozit de necunoscut. Oricât de cumplit ar fi trec utul pe care îl
cunoaște, ego -ul îl preferă prezentului necunoscut. Întreaga sa
energie se consumă în a încerca să facă prezentul la fel cu
trecutul. El crede că aceasta creează siguranță, dar adevărul este
că nu creează decât teroare continu ă, agravare co nstantă a rănii,
până ce durerea este atât de intensă, încât trebuie ca cineva să se
ocup e de ea. După cum vezi, până ș i ego -ul tău, conspiră înspre
propria ta trezire! Astfel că teroarea supremă înseamnă a trăi
trecutul, iarăși și iarăși. Pe dinafară, via ța pare în siguranță și
previzibilă. Pe dinăuntru, fitilul dinamitei a fost aprins.
Crezi că tu ești cel care îți face viața și că ai creat siguranță,
când, de fapt, viața ta este pe punctul de a exploda și tu ești pe
punctul de a -ți da seama că nu a i un control conștient asupra a
ceea ce se întâmplă. Crezi că ești puternic, dar demonstrezi,
iarăși și iarăși, totala ta lipsă de putere. E un paradox interesant,
nu-i așa? Indiferent de cât de tare se străduiește, ego -ul nu poate
crea siguranță. Oricât d e des se străduiește ego -ul să te împi ngă
afară din momentul prez ent, în mod inevitabil te aduce înapoi în
el cu toată forța, deoarece prețul negării este durerea. Cu cât te
străduiești mai mult să controlezi viața, cu atât mai mult viața îț i
va da mesajul că nu poate fi controlată. Și, apoi, te vei simți lipsit
de putere și vei încerca încă și mai tare să controlezi, înțelegi?
Este un joc prostesc. Nu poți câștiga jocul, dar nu poți nici să
încetezi de a -l mai juca. Aceasta este o dependență supremă. Ea
are multe forme. Până și dependența de a-ți asuma riscul este o
formă de control. Formele sunt nenumărate. Atunci când începi
să-ți dai seama că nu tu ești cel care face, renunți la dependența

131 subconștientă de a juca pentru a pierde. Rezultatu l e că nu mai
ești victima vieții tale. Atunci când încetezi de a mai fi cel care
face, încetezi, de asemenea, de a fi victimă, pentru că cele două
merg întotdeauna mână în mână. Cel care face este victima, iar
victima este cel care face. Acesta este ciclu l nașterii și morții,
roata vieții în care te învârț i fără îndurare. Când roata încetează
de a se mai învârti, intr i plin de curaj în necunoscut, fă ră să aduci
cu tine trecutul și fără să proiectezi viitorul. Î nveți să te confrunți
direct cu frica ta de ne cunoscut și, pe măsură ce o faciș descoperi
darurile și miracolele aflate în partea cealaltă a fricii. Prețul
miracolului nu este mare. Trebuie doar să renunți la ceea ce crezi
că știi. Când trecutul cade și tot ceea ce știi se sfârșește, se
reinstaurează inocența. Intri în momentul de acum, pe deplin
conștient, permi -țându -i să se desfășoare în tine și prin tine.
Aceasta nu este doar o fantezie, ci o invitație la experiență, o
invitație pentru a participa la miracolul continuu al vieții. Trei
stadii de con știentă . Există trei stadii î n dezvoltarea conștientei
umane:
– Primul stadiu este Cunoașterea Subconștientă. Condus de
instinct și emoții, acesta este nivelul omului de demult sau al
omului ca animal.
– Al doilea stadiu este Cunoașterea Conștientă. El se
caracterizează prin căutarea de informații, care construiește
intelectul, dar care, în cele din urmă, ajunge la gol spiritual.
Acesta este nivelul omului modern, al omului ca gânditor.
– Al treilea stadiu este Cunoașterea Supra -Conștientă. Este
nivelul re nunțării totale la orice soluție intelectuală, la orice
nevoie de a controla sau planifica. El se caracterizează prin
necunoaștere conștientă. Este nivelul persoanei divine, al co –
creatorului. V oi vă aflați într -un moment în care stadiul al doilea
începe s ă se încheie și ia naștere stadiul al treilea.

132 Intrarea în stadiul al treilea cere un mod diferit de a trăi, atât
din punct de vedere individual, cât și colectiv. Ea cere
respingerea minții care controlează, cât și o investigare completă
a acelei m inți, a fricilor pe care ea se bazează și a inutilității
totale a creațiilor ei. Trăind în frică, mintea -ego caută siguranță,
dar nu o găsește niciodată. Dat fiind faptul că nu își
investighează niciodată propriile frici, ea este în permanență
mânată de fr ică în mod inconștient, iar creațiile ei sunt proiecții
inconștiente ale acelei frici. Acestea includ toate dramele din
cadrul relațiilor. Frica trebuie să fie privită în față. Trebuie să se
acționeze asupra ei. Trebuie să fie conștientizată. Astfel se adu ce
întunericul la lumină. Se pune capăt prăpăstiei dintre ego și
spirit, dintre ce este înăuntru și ce este în afară. Lumina care vine
atunci când întunericul a fost pe deplin explorat, nu este aceeași
lumină care exista acolo, atunci când întunericul a fost dat la o
parte. În primul stadiu respin gi întunericul, deoarece îți este frică
de el. Î n al doilea stadiu îl dai deo parte, încercând să -1 explici. Î n
al treilea stadiu, îmbrățișezi întunericul și îl integrezi. În al doilea
stadiu, bucuria ta era ca o po jghiță subțire, gata să crape. Orice
provocare mai puternică o putea rupe. În al treilea stadiu, bucuria
ta este foarte profundă. Provocările sunt acc eptate și aduse la
perfecțiune, într-o bucurie atât de profundă, nu există loc nici
măcar pentru posibilitatea pedepsei. Aceasta nu este bucuria lui
Adam în grădină. Este bucuria lui Iov în deșert. Stadiul al treilea
se referă la desfi ințarea orgoliului minții -ego. Î n primul stadiu,
omul nu -L cunoaște pe Dumnezeu. Vechiul Testament este
învățătura pentru stadiul întâi al omului. El spune: „Fă așa,
pentru că, altfel, Dumnezeu te va pedepsi!". Este vorba de frică
la nivelul emoțional cel mai profund. De aceea Dumnezeu, în
mânia Sa, distruge orașe întregi. Mesajul către om este: „T rebuie
să dev ii conștient de Dumnezeul din afara ta". În stadiul al
doilea, omul este conștient de Dumnezeu, dar încă separat de El.
Noul Testament este învățătura pentru cel de -al doilea stadiu al
omului. El spune: „Dumnezeu nu e răzbunător. El te iubește și -ți

133 cere s ă vii și să -I accepți învățătura. Cheamă -mă și eu voi veni,
iubește -mă și eu te voi iubi”. Viața ta va fi mai fericită dac ă-I faci
loc lui Dumnezeu în ea .
Învățăturile celui de -al doilea stadiu se concentrează asupra
a ceea ce vei pierde, dacă îl ții pe Dumnezeu afară din viața ta.
Ele sunt învățături care vor să convingă, bazate încă pe frică și
separare. Învățătura mea a fost întotdeauna o învățăt ură pentru
stadiul al treilea. Î ntotdeauna am spus: „Î l veți găsi pe Dumnezeu
în inimile voastre și în inimile fraților voștri. Dumnezeu nu poate
fi niciodată separat de voi, deoarece esența voastră este divină".
Dar, atunci când învățătura pentru stadiul trei este auzită de
urechi din stadiul doi, rezultatul este o interpretare potrivită
stadiului al do ilea. Acum, lucrurile se schimbă. Mulți dintre voi
aud învățătura, a șa cum a fost ea dată inițial. Dumnezeu spune:
“În viețile voastre de zi cu zi, sunteți în comuniune cu mine. Î n
permanență îmi cereți îndrumare și sprijin. Ajungeți să vă dați
seama că nu știți nimic, că, practic, tot ce ați fost învățați despre
mine sau despre învățătura mea este fals și trebuie să fie respins.
Știți că singurul mod în care mă puteți auzi este prin propria
voastră inimă și prin acceptarea completă a experienței voastre.
Aceasta este esența gestului vostru de a vă lăsa în voia mea.
Acum, voi cereți în mod simplu și direct o cale lipsită de frică.
Întrebați cum să rămâneți în momentul present și Eu vă voi
răspunde . Vreți să puneți în practică ceea ce propovăduiți. Vreți
să fiți și participanți și observatori, și modele și învățători. Acum
există mulți apostoli, mult mai mulți decât au fost atunci când eu
eram prezent fizic în lumea voastră. Acum, putem trece împreună
la stadiul al treilea și putem trăi experiența renunțării c elei mari ,
a ruperii de trecut și a instaurării stării de grație ca ghid în viețile
voastre ”.
Stare de grație și trădare

134 Iară îți cer eu să încetezi de a mai face planuri și de a te
gândi la viitor? Da, î n cele din urmă asta fac. Toată nevoia de a te
gândi la momentul următor nu este altceva decât o atașare de
trecut. Este frica ce te ține în frică. Recunoaște. Nu -ți face iluzii
în privința planurilor tale. Dar, în același timp, fii plin de
compasiune față de tine însuți. Cea mai mare responsabilitate a ta
este să iubești și să fii în permanență blând cu tine însuți. Nu te
acuza pentru că nu te poți abține de la a -ți face planuri. Dar
urmărește planurile și vezi ce se întâmplă cu ele. Vezi, de
asemenea, și ce se întâmplă atunci când renunți la planurile tale.
Planurile nu sunt, în sine, dușmanul tău. Ele sunt doar rezultatul
atașamentului tău față de trecut. Dacă trebuie să faci planuri, fa –
Ie în mod conștient. Urmărește -le în mod conștient. Vezi dacă
struct ura exterioară pe care o creezi pentru viața ta continuă să se
armonizeze cu realitatea interioară, așa cum se desfășoară ea.
Vezi modul în care faci compromisuri cu tine însuți, atunci când
iei în considerare ceea ce este adevărat într -un anumit moment și
faci din aceasta o lege pentru momentul următor. Pe măsură ce
ești atent la toate astea, vezi că anumite lucruri, cred că foarte
puține, rămân la fel și că majoritatea se schimbă. Natura minții
cu toate stările ei gând/sentiment este schimbătoare. Scopul tău,
atunci când privești, este să recunoști ce anume este etern și ce
anume este temporar în aceste stări gând/sentiment. Ceea ce este
etern trebuie să devină fundamentul întregii structuri a vieții tale.
Ceea ce e temporar trebuie să fie abandonat, clipă de clipă. Nu
dispera atunci când descoperi aspectul vremelnic al minții. Nu e
ceva rău și nici nu trebuie să fie condamnat. Fii în cadrul fluxului
și refluxului experienței tale gând/sentime nt. Fii prezent în cadrul
ei, fără să judeci și te va duce chiar dincolo de limitele pe care
pare a le impune. Ceea ce creează suferință este doar atașamentul
de stările minții și nu stările însele. Am spus de multe ori: nu -ți
construi viața pe nisipuri mișcătoare. Nu construi structura vieții
tale pe ceea ce este schim bător. Plasează -ți credința doar ac olo
unde ea este în siguranță, pe stânca experienței tale. Acționează

135 dintr-o poziție a păcii și nu cea a dorinței. Asta, deoarece
dorințele vin și pleacă, în timp ce pacea este eternă în numele
Domnului . Relațiile care v in în sprijinul bucuriei păcii și
tămăduirii permanente merită implicarea ta totală. Toate celelalte
sunt modalități de a învăța lecții, menite să te trezească prin
faptul că îți prezintă propria ta trădare de sine. Abundă
oportunitățile pentru interacțiun i abuzive. Nouăzeci și cinci la
sută din terenul psiho -emoțional pe care -1 vei întâlni în această
viață nu este potrivit pentru construcții. O parte din el este stâncă
aspră și neiertătoare, o parte este nisip m ișcător atractiv. Dacă te
prețu iești, nu -ți construi cuibul în aceste locuri. Trădarea pe care
o vei trăi nu va fi vina altuia, deoarece tot ceea ce înseamnă
trădare este, de fapt, autotrădare.
Fii blând cu tine însuți
Nimeni altcineva nu -ți poate rezolva viața și nu -ți poate
aduce o bucurie pe care nu o simți deja în inima ta. Construiește
pe ceea ce ai și nu pe ceea ce dorești. Asta, deoarece dorința este
o iluzie care vine și pleacă. De îndată ce o dorință este
îndeplinită, o alta îi ia locul. Lanțul dorințel or este nesfârșit.
întotdeauna te îndepărtează de tine însuți. Mlaștina dorințelor
este un loc foarte nepotrivit pentru a pune fundația casei tale.
Cele mai bune relații sunt ușor de făcut, deoarece fiecare
persoană este cinstită și respectată . Fiecare persoană e dornică să
fie corectă. Fără secrete, comunicarea prosperă. Cu comunicare,
intimitatea crește și se instaurează stabilitatea. Ceea ce este
adevărat astăzi, este adevărat și mâine. Dumnezeu este și va fii
mereu în mijlocul nostru. Și, totuși, dincolo de acest adevăr
simplu, mâine este ceva complet necunoscut. Terenul solid este
în momentul de acum. Acesta este locul unde trebuie pusă
fundația vieții tale. Ai auzit expresia : „Graba strică treaba"? E
adevărată. Deplina ta intenție iubitoar e și atenția ta se îndreaptă
către ceea ce este foarte valoros , adica viața veșnică alături de

136 Dumnezeu . Acesta este hrănit, udat și împlinit întru adevăr. Dar,
asta nu se întâmplă peste noapte. Nu se întâmplă cum sau când
vrei tu, î nflorește prin devotame ntul tău, prin consecvența ta.
Prin totala ta dedicare. Ceea ce iubești, prosperă. Se desfășoară.
Capătă rădăcini și aripi. Aceasta este mișcarea stării de grație în
viața ta. După cum vezi, nu e doar o pro blemă de a renunța la
planuri, deși u n astfel de g est te -ar aduce, fă ră îndoială, pe pragul
păcii. Este o problemă de a găsi ceea ce este real, ceea ce este
adevărat, ceea ce este consecvent în tine însuți și pe care se poate
pune bază, î n cazul în care găsești aces t lucru, îl poți oferi altuia.
Într-adev ăr, acesta este singurul lucru pe care -1 poți oferi și care
nu reprezintă un atac.
Găsește în tin e însuți ceea ce este trainic și încetează de a
mai căuta trăinicie în alții. Ea nu -ți va veni niciodată din afară.
Dacă viața ta este ancorată în adev ărul experienței tale, atunci
acest adevăr poate fi împărțit cu alții. Dar, în cazul în care cauți
în afara ta adevă r, sau dragoste, sau mântuire, iarăși și iarăși vei
fi dezamăgit. Cel iubit vine numai dacă te respecți pe tine însuți.
Cei care se dau pest e cap până nu mai pot în căutarea dragostei,
nu fac altceva decât să -1 îndepărteze pe cel iubit. Și, la urma
urmei, cine este cel iub it? El sau ea reprezintă doar oglinda
devotamentului tău față de adevăr. Atunci când te afli în stare de
pace, cel iubit ră mâne în tine. Atunci când te trădezi pe tine
însuți, cu absolut oricine, cel iubit jelește. Starea de grație
rămâne atunci când există un devotament tenace față de tine
însuți, un devotament care spune NU cu blândețe, dar cu
fermitate, tuturor celor care a r fi tentați să negocieze visele lor în
locul viselor tale. Nu numai că trebuie să spui NU at unci când
ești invitat să te au totrădezi, dar trebuie să spui NU fără să
judeci, pentru că cel care ademenește nu poate fi acuzat pentru
faptul că ai căzut din sta rea de grație. Visul vătămării ia sfârșit,
de îndată de victima încetează de a mai fi o victimă, de îndată ce
visătorul se trezește și spune „Nu! Nu -mi place ce simt! Te rog să

137 te oprești!" întreaga ta experiență fizică este o trezire la
responsabilitate d e sine. Ai venit aici ca să te trădezi pe tine
însuți prin mâna semenului tău. El este, pur și simplu,
instrumentul trădării tale de sine. Când îți dai seama de acest
lucru, te ierți pe tine însuți și îl ierți și pe el. Lași trecutul să
plece. Intri în pre zent, autentic și liber. Ți-am spus că ești liber să
trăiești orice viață alegi. „Slabă șansă!", spui tu, arătând spre
lanțurile de la picioare. „Cine a făcut aceste lanțuri?", întreb eu.
„Dumnezeu!", exclami tu, plin de mânie. „Nu. Nu este adevărat.
Dumne zeu nu a făcut lanțurile. Dacă le -ar fi făcut El, n -ai mai
scăpa niciodată din închisoarea propriilor tale convingeri ”.
Lanțurile ți le -ai făcut singur, când ai ales să -ți trăiești viața în
afara lui Dumnezeu. Tu ești singurul responsbil de lanțurile tale.
Hărți și indicatoare
Atunci când pornești într -o călătorie, e foarte bine să te uiți
la o hartă rutieră. Aceasta este o invenție intelectuală, care te
ajută să capeți o idee generală despre modul î n care trebuie să
procedezi. Dar ea nu este și nu poate fi niciodată o adevărată
descriere a drumului. Nimeni nu -ți poate spune cum va arăta acel
drum. Numai experie nța ta poate face acest lucru. Î n orice
situație apare un moment în care iau sfârșit pregăt irile și începe
experiența. Faptul că știi că te -ai pregătit bine, îți poate da
convingerea că totul va fi în regulă, dar reușita apare numai
atunci când te bizui pe tine însuți. Convingerea este un lucrul
important, la care trebuie să renunți în cadrul ex perienței. În felul
acesta, faci un salt uriaș înspre credință. Cu timpul, toată lumea
trebuie să pună harta jos și să fie prezentă în cadrul experienței.
Pe parcursul călătoriei apar întâmplări neașteptate, abateri din
drum, schimbare de vreme. A conduce o mașină este cu totul
altceva decât a te uita pe o hartă. Cel mai bun lucru pe care
această gândire lineară și secvențială ți -l poate da este o hartă a
experienței tale potențiale. Dar ea nu te poate conduce pe

138 parcursul acestei experiențe. Atunci când te afli în mijlocul
experienței, există semne care te ajută. Indicatorul de ocolire îți
spune că trebuie să schimbi direcția. Indicatoarele de pe
autostradă îți spun cum s -o iei pe banda care trebuie, sau când să
faci la stânga. Există indicatoare care -ți arată unde se află locuri
în care poți să mănânci, să dormi sau să găsești benzină. Dacă nu
citești aceste indicatoare, nu poți avea o experiență reușită.
Indicatoarele vin din interfața dintre realitatea exterioară și cea
interioară. Ele sunt create prin co nexiunea noastră intuitivă cu
viața. Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu
găsești unul care să -ți spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare,
mergi drept înainte". Indicatorul îți spune să mergi drept înainte
acum, sau foarte curând. El îți ara tă cum să procedezi, aici și
acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare și importante. Din
nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către
emisfera stângă a creierului – mintea lineară.
Atunci când pornești într -o călătorie, o h artă îți poate fi de
mare ajutor. Informația emisferei stângi a creierului te poate
ajuta să te pregătești. Dar, o dată pornit, indicatoarele sunt
absolut necesare. Dai tu oare atenție indicatoarelor ce apar în
viața ta, sau încerci să -ți organizezi viața, folosind numai harta?
Fiecare dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel
emoțional profund. Dacă „vei fi împreună" cu experiența ta, vei
simți indicatoarele care apar. Ele îți pot spune sim plu că „asta e
în regulă" sau nu e bine ce faci", iar aceasta este, adesea, singura
informație de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e
nevoie să ai viziunea unui sfânt . Îndrumarea este marele tău aliat
în viață. Atunci când te bazezi pe ea, poți să mergi înainte cu un
minim de planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai
planifica, tot nu ajungi acasă. Atunci când știi unde vrei să mergi,
te poți baza pe îndrumarea din tine care te ajută să ajungi acolo.
A încerca să -ți dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi
acolo" este un exercițiu inutil. P ur și simplu, nu poți să știi

139 dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul experienței,
indicatoarele vor apare și vei ști încotro să o apuci. Cu cât ai mai
mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viața îți devine
mai spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit
provocări și daruri neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu
ești pe deplin implicat. în realitate, poți să iei hotărâri plecând
dintr-un loc mult mai profund. Iar când te implici total, o faci
fără nici un fel de sacr ificiu. E drept ca să ajungi la viața veșnică
și mântuire nu e ușor și trebuie să știi bine pe ce drum mergi încă
de la început. Să -ți urmezi drumul spre Dumnezeu îndreptat de
către o hartă poate fii înșelător, pentru că de -a lungul vieții vei
face multe o colișuri și vei merge pe multe scurtături pentru a
ajunge într -adevăr la mântuire. Totul este un drum al credinței
adevărate și a rugăciunii, dar te poți abate din drum pentru că
ispitele sunt mari, și atunci harta ta nu mai are nici -o valoare.

Renegocierea
Îți faci un plan în viață și o ricât de tare te străduiești să-1
urmezi, el nu se împlineș te. Acesta e un indiciu că trebuie să te
repliezi, să renunți la ceea ce te așteptai în funcție de trecut și să
te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.
Renegocierea implicărilor nu este un semn de slăbiciune sau de
inconsecvență, decâ t dacă se întâmplă în permanență. Atunci
când ceva pare că nu iese așa cum vrei, cel mai bun lucru de
făcut este să spui adevărul celorlalți oameni implicați. Cel mai
adesea vei descoperi că ceilalți au propriile lor rezerve în privința
acelui plan. Prin u rmare, revizuirea lui se face în interesul tuturor

140 părților. Uneori, e posibil să ceri o schimbare care nu va fi
acceptată de către ceilalți. Atunci, va trebui să te adaptezi lor și
să decizi dacă această schimbare este cu adevărat importantă
pentru tine. Este oare realizarea planului cu adevărat importantă
pentru cealaltă persoană? Po ți tu să faci ce ți -ai propus și să -ți
păstrezi totuși demnitatea? De obicei, dacă intenția ta este să te
respecți pe tine însuți și pe ceilalți, se poate găsi o soluție
recip roc acceptabilă. Menținerea în permanență a ideii că binele
tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele cel mai mare al
altora, facilitează descoperirea soluțiilor care îi respectă pe toți în
mod egal. Abuzurile și trădarea apar atunci când ții cu dinț ii de
un plan sau, din cauza fricii, încâlci înțelegeri. Dacă îți asumi o
obligație și nu te simți bine respectând -o, trebuie să comunici
acest lucru persoanelor implicate. Important în acest caz nu este
dacă se ține o promisiune, ci dacă este comunicată m odificarea
ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o.
Întotdeauna îi respecți cel mai bine pe ceilalți, spunându -le
adevărul despre propria ta experiență. Trădarea apare din cauza
reacției celorlalți. Se creează frică, iar a ceasta nu este
recunoscută și nici comunicată. Comportamentul bazat pe frică,
ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora. Alternativa e o
comunica re cinstită. Când spui altuia : „Simt că mi -e frică și nu
sunt sigur că -mi pot ține promisiunea", ai respectat a tât pe
cealaltă persoană, cât și pe tine însuți. Dar dacă nu spui nimic și
te retragi din cauza fricii, sau acționezi într -un mod ostil, pur și
simplu adâncești frica pe care o trăiești (și pe care, probabil, o
trăiește și cealaltă persoană). Problema impl icării reprezintă una
dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă ființele
umane. Frica de a fi controlat, abandonat și trădat se manifestă
pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la alții sau cedează în
fața acelor pretenții sunt, în cele din u rmă, abandonați sau trădați.
Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înșiși. A
spune DA sau NU unei alte persoane, reprezintă o c omunicare
clară. Dar a spune „NU ", atunci când vrei să spui “DA” și a

141 spune „DA ", atunci când vrei să spui “NU” , creează condiții
pentru abuzuri. A înțelege că ai spus „DA " și a ști că acum nu te
simți în l argul tău în această privință, este primul pas înspre a te
respecta pe tine însuț i. În cele din urmă, nimeni nu trebuie să țină
o altă persoană legată de o promis iune pe care a facut -o în trecut
și în privința căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă
nu poți să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poți dezlega
pe tine însuți? Ceea ce contează nu este faptul că sunteți
împreună sau despărțiți, ci da că faceți acest lucru într -un mod
plin de corectitudine și de respect mutual. Aceasta este cheia. La
fel este și cu viața creștină. Spui da sau nu mântuirii în funcție și
de ce spun ceilalți, cu toate că pe tine ar trebui să te intereseze
doar ce vrei tu s ă faci nu alții. Dacă tu vrei să trăiești cu
Dumnezeu împreună, este doar alegerea ta și nu a altora care nu
vor același lucru ca și tine. Dumnezeu va ține cont numai de ceea
ce vrei tu să faci pentru El , nu și ce cred alții despre El. Ce vor
sau cred alți i despre El, este strict problema lor, El are treabă cu
tine din momentul ce ai acceptat ca Dumnezeu să facă parte din
viața ta.
Nevoi
Ruptura majoră a ritmului dragos tei se produce datorită
convin gerii că există ceva ce poți da altuia sau poți lua de la el.
Această convingere, cât și manipulările care apar din ea, fac ca
viața ta să fie extraordinar de dureroasă. Gândește -te de ce ești
întotdeauna dezamăgit în relațiile tale cu alții. Orice aștepți de la
altul plutește întotdeauna în fața ta ca un balon umplut cu apă.
De îndată ce îl înțepi, pretinzând dragostea pe care simți că o
meriți, balonul plesnește și te udă din ca p până -n picioare. Fii
cinstit, ai primit vreodată de la altul ceea ce ai dorit ca ace a
persoană să -ți dea? Bineînțeles că nu! Singurul motiv pentru care
acea persoană a venit în viața ta a fost ca să -ți amintească grija
pe care trebuie să ți -o acorzi ție însuți. Gândește -te de ce nu

142 reușești niciodată, ori de câte ori încerci, să dai ceva cuiva, să-1
ajuți sau să -1 îndrepți. Î nsăși nevoia pe care o simți de a -1
îndrepta pe altul , îți trădează convingerea că tu nu ești de
acceptat așa cum ești. Ori de câte ori există „nevoia" sau
necesitatea de a da sau a primi, poți fi sigur că dragostea es te
foarte departe. Când dragostea este prezentă, dai și primești liber,
fără nici un atașament. Asta, deoarece poți să dai și să primești
numai ceea ce ai, nu ceea ce nu ai. Încercarea de a da sau a primi
ceea ce nu ai este inutilă. Ea poate sfârși numai î n dezamăgire și
suferință. Dacă te porți iubitor faț ă de cineva, vei primi iubire,
deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăși. Dacă
pretinzi iubire, vei primi pretenții de iubire. Ceea ce semeni, aia
culegi. Legea energiei este circula ră. Cee a ce iese, vine înapoi și
ceea ce vine înapoi, iese. Prin urmare, cum poți să „obții" ceva
ce nu ai? Este imposibil! Adevărul este că posezi tot ceea ce ai
nevoie. Nu ți s -a refu zat nimic din ceea ce ai nevoie, în acest
sens, nu poți „avea nevoie" decât de ceea ce nu ai nevoie. Rămâi,
te rog, în cadrul acestui paradox. Nu încerc să încâlcesc lucrurile.
Dacă „ai nevoie" de ceva, atunci crezi că nu e cazul ca tu să dai.
Dacă nu e cazul ca tu să dai, atunci cum poți să primești? Dacă,
pe de altă parte, știi că e cazul să dai, vei da și vei primi ime diat.
Totul e simplu dai și primești. Iubești pe Dumnezeu și El te va
iubi pe tine. Îl accepți pe Dumnezeu și el te va aceepta. Percepția
lipsei blochează abundența. Adevărul este că lipsa nu e reală.
Doar credința î n lipsă este reală. Astfel, lipsa este făcută să fie
reală prin faptul că tu crezi în ea. Dacă dorești să dovedești că
abundența există, îndoiește -te de orice „nevoie" pe care o ai.
Atâta timp cât „ai nevoie" de ceva, nu poți să -1 ai. Atâta timp cât
nu mai „ai nevoie" de ceva, acest lucru îți apare în față. Nimeni
nu are nevoie de iubire. Nimeni nu are nevoie de bani. Nimeni
nu are nevoie de nimic. Dar cei care cred că au nevoie, caută fă ră
să găsească. Aceasta este o lege simplă. Nu poți primi cee a ce nu
ești capabil să dai și nu poți da ceea ce nu ești capabil să
primești. A da și a primi sunt unul și același lucru. A da este a

143 primi. A primi este a da. Atunci când înțelegi acest lucru, întregul
joc de șah se destramă. Nu-I poți cere lui Dumnezeu să te
iubească atâta timp cât tu nu -L iubești.
Percepția egalității
Starea de a fi în trup , îți dă oportunit atea de a explora
convingerea greșită că nevoile tale sunt diferite de nevoile altora.
De îndată ce începi să -ți dai seama că nevoile tale sunt aceleași
cu nevoile alt ora, vălul începe să se ridice, încetezi de a mai avea
nevoie de un tratament special, încetezi de a mai acorda altora un
tratament special. Ceea ce dorești pentru unul, dorești pentru toți.
Nu faci ca o persoană să fie mai importantă decât celelalte.
Percepția egalității este începutul transcendenței trupului și a
lumii fizice. Atunci când nu mai ai nevoie să te ții pe tine însuți
separat de alții, poți să faci servicii fără atașamente. Poți să dai,
fără să ai nevoie să știi cum este primit darul. Serviciul este o
oportunitate, nu o îndatorire. Atunci când faci un serviciu, nu tu
ești cel care servește. Nu poți să faci un serviciu și să ai, în
același timp, și o identitate. Poți să fii de ajutor, numai în măsura
în care nu ai intenții ascunse. Atunci când ai nevoie să îi „ajuți"
pe alții, îți ascunzi doar, într -un mod inteligent, propria ta nevoie
de ajutor. După cum vezi, ținta nu este să te miști dincolo de
trupul tău sau dincolo de această dimensiune. Ț inta este să
renunți la credința în separare, cea care naște percepția că un trup
este diferit de altele, î n esența lor , toate trupurile sunt la fel. Î n
esența lor, toate n evoile trupului sunt aceleași. Î n esența lor, toate
nevoile emoționale sunt aceleași , în esența lor, toate credințele în
separare sunt aceleași. Când te ajut pe tine, mă ajut pe mine, îi
ajut pe mama și pe tatăl meu, î l ajut pe vărul meu de-al doilea
sau de-al treilea, î l ajut pe bețivul de la colțul străzii sau
prostiutata de la bordel . Ajutorul meu se îndreaptă către toți cei
care au nevoie de el. Ajutorul nu are nimic de -a face cu mine ca
cel care ajută, sau cu tine ca cel care ești ajutat, în afară de pura

144 noastră dorință de a da și de a primi în acel mome nt. Ajutorul
este pentru unul și pentru toți. Nu -1 poți oferi unuia, fără să -1
oferi tuturor. Și nici nu -1 poți oferi tuturor, dacă nu -1 oferi unuia.
Nu există timp sau spațiu între unul și ceilalți. Fiecare este
conținut în celălalt. Atâta timp cât dai ceea ce trebuie lui
Dumnezeu (po st, rugăciune, iertarea păcatelor, ajutorul celor de
lângă tine), și El îți va da ție drumul spre viața veșnică și spre
mântuire. E simplu. Dacă tu crezi că viața veșnică și mântuirea
se câștigă ușor, atunci îți spun că mai ai de așteptat, pentru că
Dumnez eu are alte planuri.
Două căi spre eliberare
Timpul și spațiul există numai atunc i când sunt doi, și atunci
apare comparația, judecata și separarea. Tru pul meu, trupul tău.
Ideea mea, ideea ta. Casa mea, casa ta. Aici începe trupul. Fără
mascul, n -ar exista femelă. Fără părinte, n -ar exista copil. Fără
negru, n -ar exista alb. Toate lucrurile există în relație cu
opusurile lor și sunt, într -adevăr, definite prin acestea. Mintea
care se a ngajează în compa rare, se angajează în separare, în acest
sens, cunoașterea se bazează pe separare. Din acest motiv, este
imposibil „să -L cunoști" pe Du mnezeu. De îndată ce -L „cunoști "
pe Dumnezeu, pierzi experiența unității. Mare parte din
frustrarea pe c are o simți pe drumul tău spiritual , provine din
faptul că nu poți să trăiești ceva ca experiență și să -1 și studiezi
în același timp. Dacă stai de -o parte și observi, nu vei avea
experiența pe care o are cel care participă. Și, dacă participi, nu
vei avea experiența pe care o are cel care observă. O metodă
spirituală îți cere să devii observator. O alta îți cere să fii
participant. Ambele metode funcționează, dar nu le poți practica
pe amândouă în aceiași timp. Dacă vrei „să știi", trebuie să înveți
să sta i de-o parte și să observi. Dacă vrei „să fii", trebuie să te
implici total în experiență. Propria mea învățătură se îndreaptă
către cei care se implică. Este o călătorie experiment ală înspre

145 rădăcinile abuzului, înveți, făc ând greșeli și învățând din ele,
mergi spre mântuire. Acesta este procesul mântuirii.
A binecuvânta trupul
În toate cărțile mele de până acum, o ri de câte ori scot în
evidență limitările inerente ale trupului fizic, cineva îmi
interpretează în mo d inevitabil afirmațiile, trans formându -le în :
„Trupul este rău, inferior sau păcătos". Această nevoie de a
respinge trupul este o formă de atașament față de el. Acolo unde
există rezistență la dorință, dorința însăși devine mai puternică.
Trupul nu este deloc rău sau inferior. El este, pur și simplu,
temporar. Nu îi vei găsi niciodat ă un rost suprem, satisfacându -i
nevoile. Și, aș adăuga că nu -i vei găsi un rost suprem, negându -i
nevoile. A avea grijă de trup este un act de cinstire, o stare de
grație. Preocupările pentru durerile și plăcerile trupului nu sunt
câtuși de puțin grațioase. Dacă doriți să urmați calea pe care v –
am arătat -o, acceptați -vă trupul pe deplin și aveți mare grijă de
el. Când trupul este iubit, el muncește f ară să se pl ângă. Fiți
conștienți de sentimentele voastre. Sentimentul de vinovăție se
manifestă, adesea, prin trupul vostru fizic. Dacă vă simțiți
vinovați în privința a ceva ce i -ați spus unui prieten sau unui
membru al familiei, s -ar putea să vă răniți gura, limba sau dinții,
sau să vă doară în gât, sau să faceți laringită. Fiți atenți la
manifestările trupului vostru. Ele vă arată modul în care trupul
încearcă să îndeplinească comenzile conștiente sau subcon știente
pe care simte că le -a primit de la voi. Nu vă pute ți neglija trupul
și, în același timp, să învăța ți să vă iubiți pe voi înșivă.
Îmbrățișați -vă trupul cu dragoste și el va deveni un servitor
binevoitor în slujba scopurilor Spiritului. Chiar dacă ar fi posibil
să vă neglijați complet corpul fizic, nu v -ați găsi libertatea. Asta,
deoarece la moartea trupului fizic se trăiește experiența unui alt
trup. Fiecare t rup este o teacă sau un văl, care ține sufletul la un
anumit nivel de ignoranță/limitare. Suntem întotdeauna atrași de

146 forma trupească ce ne permite s ă trăim pe deplin experiența
nivelului nostr u actual de frică. Cu cât frici le noastre sunt mai
subtile, cu atât trupul trebuie să fie mai dens pentru a le conține.
Astfel încât vă sugerez că e inutil să încercați să scăpați de trupul
în care vă aflați. Acc eptarea trupului este una dintre lecțiile
acestei întrupări. Iar aceasta, prieteni ai mei, include și
sexualitatea voastră. Fie ca a face dragoste vrea să însemne
pentru voi un act de bucurie, un act prin care să vă lăsați în voia
animalului din voi și din partenerul vostru! Dragostea fizică nu
este cu nimic mai puțin frumoasă decât alte forme de iubire și
nici nu poate fi separată de ele. Cei care consideră că dragostea
fizică nu este sfântă, o vor trăi ca experiență în felul acesta, nu
deoarece așa este e a, ci deoarece așa o percep ei. Dacă tu și
partenerul tău aveți un copil care se naște datorită sărbătoririi
fizice a dragostei voastre, nu veți simți apariția acestui copil în
viața voastră ca pe o povară. Dacă o simțiți ca pe o povară,
atunci cântăriți m ai bine calitatea relației voastre. Copilul este
întotdeauna barometrul. O dată ce el a intrat în viața voastră,
devine parte din materialul întrupării voastre. Nu există
modalitate de a scăpa de responsabilitatea față de această relație.
Ea va continua în treaga viață. Iar tu o vei folosi, așa cum
folosești toate relațiile intime, pentru a -ți micșora vinovăția sau
pentru a o intensifica. Iar acest lucru este adevărat, fie că rămâi
cu partenerul tău, fie că nu rămâi. Dacă vrei să mergi pe această
cale, regul ile dogmatice legate de căsătorie și copii nu -ți sunt de
nici un ajutor. Ți -am cerut : „Să-i iubești pe toți în mod egal ”.
Aceasta îi include pe partenerul tău și pe cop ii. Dacă te depărtezi
de ei, fă ră iertare totală și fără încheierea cu bine a relați ei, nu
faci altceva decât să amâni ceea ce trebuie să se întâmple în mod
inevitabil, dacă vrei să -ți găsești pacea. Contea ză cât timp
durează totul? Nu. P entru mine nu contează, dar nu ar fi cinstit
din partea mea să nu -ți spun, cu cât aștepți mai mult, cu atâ t vei
trăi mai multă durere. “Este vreodată în regulă să iei viața unui
copil nenăscut? ” întrebați voi. Trebuie să vă spun că nu este

147 niciodată în regulă să iei o viață, în nici o situație. Asta înseamnă
oare că așa ceva nu se întâmplă ? Nicidecum. Iar atunci când se
întâmplă, trebuie să aveți compasiune pentru toți cei implicați.
V oi nu trăiți într -o lume perfectă. A te aștepta ca ceilalți să fie
perfecți, înseamnă a -i ataca. Nu aceasta este învățătura mea.
Până și a -i percepe pe ceilal ți ca fiind în culpă , este o formă de
atac. Nu-ți ataca fratele sau sora, mama sau tata pentru că n u
poate ieși nimic bun din asta. Dacă -ți ataci aproapele, îl ataci pe
însuși Dumnezeu, care nu admite atacuri fizice asupra nimănui.
Aroganța religioasă
Asemenea aroganță este un atac deghizat. Doar cei foarte
orgolioși cred că sunt singurii care înțeleg adevărul și că au
dreptul de a -i judeca și de a -i învăța pe alții. Religia creștină este
plină de nenumărate cazur i de orgoliu spiritual. Abuzul asupra
altora, orice formă ar lua el, nu poate fi justificat. Presupun că, în
mod inevitabil, apare mereu cineva care se urcă pe o ladă și
propovăduiește. Iar alții, care nu sunt siguri de propria lor
credință, îl vor asculta și îl vor numi Mesia. Urmând învățăturile
lui, ei vor neglija înțelepciunea care se află în propriile lor inimi.
Dar astfel de idoli cad în mod inevitabil, iar atunci când se
întâmplă așa ceva, fricile adepților lui vin către lumină, pentru a
fi vindecate . E posibil ca cel care s -a urcat pe lad ă să fie un
neghiob, dar cel ca re-l ascultă e și mai neghiob. Iar cel mai
neghiob dintre toți este cel care -i condamnă și pe unii și pe alții
fără să facă nimic . Un prost va găsi întotdeauna unul mai prost ca
el, car e-l va asculta cu gura căscată. Trebuie să învățăm să -i
lăsăm pe alții să trăiască și să învețe. Singurul ajutor pe care îl
putem oferi, vine din ac ceptarea și dragostea noastră și nu din
judecată. Eu nu sunt cel care condamnă adulterul, sau divorțul,
sau avorturile, asta, deoarece dacă ar fi să condamn aceste
situații, cei implicați în ele ar trebui să fie crucificați. Ar însemna
să avem din nou o altă inchiziție, un alt război sfânt în care

148 binele se luptă împotriva răului, cel drept î mpotriva celui
nedrept. Treaba mea nu este să condamn, ci să înțeleg și să
binecuvântez. Treaba mea este să văd frica din ochii oamenilor și
să le reamintesc că sunt iubiți. Dacă aceasta este treaba mea, de
ce v-aș face să -i bateți, să -i ardeți și să -i exc omunicați pe cei care
au cea mai mare nevoie de dragostea voastră? V oi mă aduceți la
nivelul fricii voastre, îmi puneți cuvinte în gură și mi le atribuiți.
Ai înțeles greșit. Nu ai dreptate. Î nvăță tura mea este despre
dragoste și nu despre judecată, condam nare sau pedeapsă. V -am
dat două reguli: să -L iubiți pe Dumnezeu și să vă iubiți unul pe
altul. Acestea sunt singurele reguli de care aveți nevoie. Nu
cereți mai multe. Nu -mi cereți să fiu de o parte sau de alta în
bătăliile voastre gen telenovelă. Sunt eu pro-viață, sau pro –
alegere? Cum aș putea să fiu una, fără să fiu și cealaltă? Nu este
cu putință. Atunci când adevărul va veni la tine, nu vei mai simți
nevoia să -1 ataci pe fratele tău. Chiar și atunci când crezi că tu ai
dreptate și el nu are, nu -1 vei ataca cu „adevărul", ci îi vei oferi
înțelegerea și sprijinul tău. Și, împreună, veți ajunge mai aproape
de adevăr, datorită dragostei și blândeții care vă leagă. Ori de
câte ori vă dau o învățătură, cineva o transformă într-un băț cu
care să -i bată pe oameni. V-am oferit cheia ușii lăuntrice. Vă rog
să o folosiți și să nu vă faceți griji în privința gândurilor și
acțiunilor celorlalți. Lucrați asupra voastră. Atunci când ați
stabilit adevărul în propria voastră inimă, puteți să mergeți și să –
1 împărtășiți cu alții. Dacă vreți să vă puneți în serviciul a cestei
învățături, mai întâi în vățați -o. Nu deveniți o portavoce pentru
cuvintele și credințele pe care nu le -ați introdus pe deplin în
ritmurile vieții voastre. Nu vă considerați ca fiind oștean al meu,
deoa rece eu nu am nici unul. Toți cei care răspândesc învățătura
mea, o fac de la același nivel de conștientă ca și mine. Dacă nu
este așa, ceea ce exprimă ei nu poate fi învățătura mea. Un bărbat
sau o femeie cu Duh au compasiune pentru toate ființele. Ceea c e
spun, se demonstrează prin acțiunile lor. Nu -i veți vedea
acționând dur față de ceilalți și nu le vor cere să -i urmeze, sau să

149 facă ceea ce vor ei. Adevărul este că ei au o siguranță interioară,
care conferă un aer de autoritate la tot ceea ce spun. Dar ei întorc
întotdeauna această autoritate către ascultătorii lor. Asta,
deoarece numai și numai aceștia trebuie să aleagă afirmațiile pe
baza cărora vor să -și trăiască viețile. Numai atunci când suntem
siguri că știm cu adevărat Învăț ăturile lui Hristos, at unci putem
spune că suntem fiul lui și poate nici atunci pe deplin.
Pași ai inimii
Mulți dintre voi cred că relațiile îi vor face fericiți. Nimic
nu e mai departe de adevăr. Promisiunea împlinirii prin relați i
este o farsă crudă. Veți descoperi acest lucru destul de curând.
Există un singur mod prin care puteți găsi împlinire adevărată în
viață și acesta este să învățați să vă iubiți și să vă acceptați pe voi
înșivă. Având acest fundament, relația încetează de a mai fi
traumatizantă. Asta, poate, pentru că nu se mai așteaptă atât de
mult de la ea. Când știi cum este „să fii împreună" cu tine însuți,
nu mai e atât de dificil „să fii împreună" cu celălalt. Dar dacă
viața ta este o îndepărtare de sine, cum poți să te aștepți ca o
relație să prindă rădăcini? Pur și simplu, nu e cu putință. Tot ceea
ce obții este o încleșta re de aripi pe un cer înnorat. Î n vremurile
de acum, când se distruge structura familiei pe toate planurile,
din ce în ce mai mulți oameni se zbat să nu le fugă pământul de
sub picioare. Ritmurile existențiale de acceptare și iubire au fost
distruse. De -abia dacă se mai găsește un pic de încredere în
inimile majorității oamenilor. Acest lucru se întâmplă, ori de câte
ori moare ce e vechi și se naște ceva nou. Este o perioadă de
traume și tranziție. Recunoaște acest adevăr. Nu căuta fericirea în
afara ta, în vremuri foarte traumatizante. Ceea ce vei găsi, va fi
mai mult decât te -ai așteptat. Durerea ta îți ajunge. Nu o
exacerba, preluând suferinț a celuilalt. Dacă vrei să dansezi
împreună cu altcineva, f ixează -ți mai întâi rădăcinile, învață să -ți
auzi îndrumările interioare. Dialoghează cu copilul suferind și cu

150 gazda divină dinăuntrul tău. Aplică asupra ta iertarea și
compasiunea. Fii în experien ța ta și învață din ea. Rămâi în
ritmul vieții tale. Fii deschis către ceilalți, dar nu te abate din
drum ca să -i găsești. Cei care știu să danseze vor veni în
întâmpinarea ta. Nu va fi vorba de o luptă și, fă ră nici un efort, îți
vei găsi companionul. Așa trebuie să stea lucrurile. Dacă între
tine și partenerul tău există o relație de pace, te afli în relația
corectă. Dacă nu, atunci relația este nepotrivită sau prematură.
Relațiile nepotrivite exacerbează tiparele de abuzuri din trecut.
Învățătura pe care o obții din astfel de întâlniri este dureroasă. Se
poate face și trebuie să se facă o alegere mai bună. Dar, pentru ca
această alegere mai bună să se facă, trebuie să fii în stare să ceri
fără șovăire ceea ce vrei. Dacă îl lași pe celălalt să dicteze
termenii relației, să nu fii surprins dacă nu te vei simți respectat.
Știi ce este bine pentru tine și ce nu. Spune de ce anume ai
nevoie, rostește adevărul și fii ferm în hotărârea de a te vindeca.
Numai prin hotărârea de a te respecta și cinsti pe tine însuț i, poți
atrage un partener care vrea să facă același lucru. Acestea sunt
adevăruri simple. Dar ele nu sunt practicate. Iarăși și iarăși, faci
compromisuri, joci după cum îți cântă alții și te trădezi p e tine
însuți. Deja ar trebui să te fi săturat de a rep eta aceeași lecție și
de a -ți adânci rănile.
Îți voi spune pe cât de clar pot: dacă nu știi cum să ai grijă
de tine însuți și dacă nu vrei să o faci, nimeni altcineva nu o să
aibă grijă de tine. Lipsa ta de dragoste și d e abnegație față de tine
însuți atrage în câmpul tău vibrațional oameni cu lecții similare.
Atunci, pur și simplu, veți oglindi unul pentru celălalt acea lipsă
de înțelegere de sine și de devotement față de propria persoană.
Devotamentul față de altul este imposibil, fără ca mai întâi să te
devotezi ție însuți. Acesta este un lucru important. Cei care
încearcă să acționeze într -un mod lipsit de dragoste de sine, pun
căruța în fața boilor. Mai în tâi iubește -te pe tine însuți și apoi poți
să treci dincolo de aceasta. Ceea ce sugerez eu nu este egoism.

151 Este capitulare supremă în fața di vinului lăuntric. Cel iubit ia
naștere o dată cu devotamentul față de sine. El sau ea se
manifestă în afară, de îndată ce acest devotament este demn de
încredere, în acel moment, devotamentul exterior și cel interior
merg mână în mână. Atunci când îl preamărești pe cel iubit,
preamărești s inele divin care trăiește în multe trupuri. Aceasta
este o relație sacră. Puțini îl întâlnesc pe cel iubit în această viață,
deoarece puțini au învățat să se aprecieze și să se cinstească pe ei
înșiși și să se vindece dinăuntru în afară. Dar tu poți să fii unul
dintre acești puțini, dacă vrei să te dedici propriei tale vindecări.
Hotărăște -te să o faci și cel iubit află acest lucru. Fă un jurământ
simplu: jur că în nici una dintre relațiile mele nu mă voi mai
trăda sau agresa pe mine însumi. V oi comunica în mod cinstit
ceea ce gândesc și ceea ce simt c u compasiune față de ceilalți,
dar fără nici un fel de atașament față de modul în care el sau ea
îmi primesc comunicarea. Am convingerea că, spunând adevărul
și respectându -mă pe mine însumi, mă aflu în comuniune cu cel
iubit. Nu voi mai încerca să fac în așa fel încât „lucrurile să
meargă" în cadrul unei relații, sacrifi cându -mă pe mine însumi,
pentru a încerca să îndeplinesc nevoile partenerului meu.
Respectându -te pe tine și cei din jurul tău, îl respecți pe
Dumnezeu, și asta îți va da speranța că într -o bună zi vei fi pe
calea cea bună spre mântuire și viața veșnică.
Ritualuri zilnice de intimitate și pace
Tot așa cum calitatea relațiilor tale cu tine însuți poate fi
evaluată în funcție de cantitatea de timp pe care îl aloci în mod
conștient pentru „a fi" cu tine însuți, și calitatea relațiilor tale cu
celălalt poate fi evaluată în funcție de cantitatea de timp pe care
îl aloci în mod conștient pentru „a fi" împreună. De exemplu, în
cazul în care consideri că îți este de ajutor să -ți petreci o jumătate
de oră în liniște sau meditație în fiecare zi, ar trebui să consideri
că e cazul să faci același lucru împreună cu partenerul sau

152 partenera ta. Sau, dacă -ți place să iei masa în oraș sau acasă, în
liniște și pace, de ce să nu faci același lucru împreună cu
partenerul sau partenera ta? Găsește modalități de a t e respecta
și cinsti pe tine însuți și de a avea grijă de tine, în timp ce ești
împreună cu partenerul tău. Comunică -i partenerului ceea ce îți
face ție bine și ce îți aduce pace. Alege anumite ritualuri pe care
să le practicați împreună, zilnic sau săptăm ânal. Dedicați -vă în
fiecare zi, cu bucurie, unul celuilalt, petrecând cel puțin cinci
minute uitându -vă în liniște unul în ochii celuilalt. Exersați căi
prin care să înmuiați învelișul dur al vieții voastre și să lăsați să
intre dragostea partenerului. Amintiți -vă moti vul care v -a făcut
să alegeți a ceastă ființă , care să meargă alături de voi și
reconfirmați -vă dăruirea față de binele cel mai mare al lui sau al
ei, ncepeți ziua cu un dar al dragostei voast re unul față de
celălalt. Apoi oferiți -o lui Dumnez eu. Rugați -vă să vină o zi în
care să învățați să iubiți și să vă revelați. Rugați -vă să vă
deschideți inimile în fața fiecărei persoane care vine în viața
voastră. Rugați -vă să treceți prin frica voastr ă. Rugați -vă să
ascultați îndrumările care vi se dau. Amintiți -vă în fiecare zi unul
de celăl alt și amintiți -vă de Dumnezeu. Astfel se reînnoiește
scopul spiritual al parteneriatului vostru. Repetați în fiecare
dimineață și seară acest ritual, înainte de a merge la culcare și
faceți rugăciuni împreună, spre slava și cinstirea lui Dumnezeu .
Mulțumiți -I Lui pentru tot ceea ce s -a întâmplat în acea zi și care
v-a ajutat să vă deschideți inima și să treceți prin fricile voastre.
Dați-i înapoi lui Dumnezeu orice problemă nerezolvată, o dată
cu voința voastră de a face ce este mai bine pentru toți cei
implicați. Faceți în așa fel î ncât orice ne înțelegere cu partenerul
să fie clarificat ă, verbal sau non -verbal. Expri mați-vă
recunoștința unul pentru celălalt. Privindu -vă în ochi, l ăsați-vă
inima să se deschidă, și ast a doar împreună cu Dumnezeu cel
Atotputernic și Binevoitor.
Ritualuri săptămânale

153 O dată pe săptămână, adunați -vă la un loc într -o reuniune
în cadrul căreia să vă amintiți de divin ul aflat în fiecare dintre
voi în tradiția noastră, a șaptea zi a fost întotdeauna o zi sfântă.
Este ziua în care întreaga comunitate se adună pentru a -și aminti
jurământul de a merge pe calea lui Dumnezeu. Î n a șaptea zi,
faceți o pauză în cadrul fluxului și refluxului afacerilor voastr e
lumești. îi aduceți mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate bucuriile
din viața voastră și îi cereți ajutor pentru a depăși provocăril e
care vă stau în cale, împreună, vă ru gați pentru înțelegere și pace,
împreună, creați un spațiu sigur în care oamenii îș i pot deschide
inimile și pot trece prin fricile lor. Împreună vă spo vediți,
împreună vă împărtășiți. Cinstea și deschiderea sunt primite într –
o atmosferă în care nimeni nu judecă pe nimeni și fiecare îl
sprijină pe celălalt. Toți își împărtășesc celorlalț i suferințele și,
apoi, acestea devin mai ușoare. Nu se permite nici unui blocaj
sau stare proastă să mai rămână între voi și să vă apese inima.
Acesta este un loc de mărturisire și mântuire. E un loc unde
nenorocirile și necazurile experienței voastre lum ești pot fi
îndreptate în lumina iertătoare a acceptării și iubirii tară condiții.
Aici, cuplul și familia , ca nucleu , găsesc o familie mai extinsă,
comunitatea, adunarea globală microcosmică ce conține o
diversitate de ființe umane: negri și albi, tineri și bătrâni, bărbați
și femei, bogați și săraci, educați și agramați. Aici, inima
individului se deschide către inimile tutur or fraților și surorilor.
Aici, el își declară egalitatea și solidaritatea cu ceilalți, bărbați și
femei . Î n fiecare comunitate ar trebui să existe un astfel de
spațiu sigur, iubitor și în ca re nimeni nu judecă pe nimeni,
deschis tuturor. Dacă în orașul vostru nu există un astfel de
spațiu, pesemne că mi siunea voastră este să -1 creați, î ntinzându –
le celorlalți o mână pentru a împlini nevoia lor de comunicare
spirituală, creați o cale pentru ca ceilalți să găsească acel spațiu
sigur în care să se vindece. Pentr u a vă sprijini unul pe altul, plini
de iubire și ne condiționat, nu e nevoie decât de voința voastră de
a vă alătura altor ființ e umane. Acesta nu este un act politic, este

154 un act de spirit. Este absolut necesar ca acesta să fie deschis
tuturor celor care sunt de acord să aplice niște îndrumări simple.
Aici nu se află o ladă sau un podium pe care să se urce învățători
plini de impo rtanță, ca să -și predice evangheliile lor personale ,
aici există biserica, casa Domnului . Nu este un loc în care să fie
expuse credințe anapoda , ci unul în care să se practice principiile
dragostei și egalității intru slava lui Dumnezeu . Este un loc de
iertare, un loc în care putem să ne lăsăm trecutul în urmă și să ne
deschidem înspre miracolul momentului prezent. Este un loc
simplu, un loc sigur, un loc ușor de găsit și ușor de păstrat. Lăsați
afară toți idolii și zeii voștri, atunci când intrați pe ușa a cestui
sanctuar. Lăsați afară luptele voastre prin care vă străduiți să
obțineți prețuire, aprobare, bani sau renume. Aici, meritele sunt
recunoscute pe gratis și fă ră nici o condiție. Aici ești în mod egal
copil al lui Dumnezeu, un frate sau o soră pentru fiecare dintre
cei care se adună împreună cu tine. Sprijină comunitatea printr -o
devoțiune plină de iubire, cu timpul tău, cu energia ta, cu banii
pe care -i câștigi, folosindu -ți îndemânările și talentele. Când
fiecare membru dă proporțional cu propriile resurse, se adună
suficient pentru a susține atât acel loc, cât și programele
desfășurate acolo, în serviciul congregației și comunității.
Amintiți -vă: grupul să fie mic și simplu. Pentru a -și menține
intimitatea și integritatea, comunitățile spirituale n -ar trebui să
depășească o sută de membri adulți activi. Orice grup mai mare
decât atât, devine o instituție și încetează de a mai răspunde
nevoilor membrilor lui.
Un program pentru copii ar trebui să ofere îndrumări
adecvate, prin care copiii să șt ie cum să -și asume
responsabilitatea pentru gândurile și sentimentele lor, cum să
comunice în mod cinstit, fără să -i atace pe alții și cum să -și
rezolve conflictele în mod pașnic. Principiile meditației,
rugăciunii și vindecării pot fi explicate și demonst rate. Dar
scopul principal al programului ar trebui să se concentreze

155 asupra modului în care să vă respectați și să vă cinstiți în mod
egal, atât pe voi înșivă, cât și pe ceilalți. Jocuri noncompetitive,
piese de teatru, arta și muzica sunt tot atâtea mijl oace de
exprimare de sine și cooperare. Cea mai simplă formă de
comunitate spirituală este grupul bazat p e afinitate, un grup de
opt, zece oameni sau mai mulți, care sunt hotărâți să practice
iertarea și să învețe să se iubească și să se sprijine unul pe a ltul în
mod necondiționat. Grupul bazat pe afinitate este o comunitate
spirituală cu o paradigmă nouă. El încurajează, mai degrabă
decât conduce sau învață pe alții. Și, până la urmă, rolul de
încurajare este asumat de către toți cei implicați. O comunitat e
spirituală mai diversă poate fi formată adunând la un loc
grupurile bazate pe afinitate. Persoanele din aceste grupuri știu
deja cum să creeze împreună un spațiu sigur și plin de iubire, așa
că experiența lor sprijină exprimarea acestui proces într -un
context mai larg. Grupurile se pot aduna pentru a lua masa
împreună și pentru meditații în grup, o dată pe lună, de patru ori
pe an, sau ori de câte or i Spiritul se pune în mișcare. Î n acest fel,
comunitățile spirituale mai extinse evoluează în mod inerent ș i
pot fi mult mai aproape de Dumnezeu.
A considera că celălalt este nevinovat
Scopul unui grup bazat pe afinități, sau al oricărei comunități
spirituale, este să mențină id eea că fiecare este nevinovat. Î ntr-o
comunitate spiri tuală autentică, spațiul plin de iubire și de
siguranță este încăpător și deschis tuturor celor care doresc să se
unească în a -1 păstra ca atare. Cei care nu doresc să o facă, ar
trebui să fie lăsați să plece cu dragoste, ar trebui ca toți să se
roage pent ru ei și să le spună că sunt bineveniți înapoi, atunci
când se pot devota scopului și ideilor grupului. Este la fel de
important a proteja siguranța acestui spațiu, pe cât este de a ține
ușa deschisă pentru noi membri. Dacă spațiul nu este păzit cu
vigilen ță, dinamica de sprijin și iubire necondiționată a grupului

156 va fi amenințată inutil. Membrii comunității spirituale doresc să
fie iubiți și acceptați de către ceilalți în mod necondiționat și vor
să facă același lucru pentru alții. Nevinovăția fiecărui mem bru
este acceptată în mod necondiționat, indiferent de ce spune acea
persoană că a făcut. Greșeli din tre cut culpe, înțelegeri greșite ,
oricât ar fi ele de grave, nu sunt considerate acuz ații la adresa
acelei personae, în fiecare clipă, ea este văzută ca fiind nouă,
nevinovată, nepătată. Orice tendință pe care ar manifesta -o
cineva înspre a judeca sau a condamna este văzută exact așa: ca
o vinovăție proiectată asupra celuilalt. De îndată ce se recunoaște
această proiecție, ea este însușită. „Te văd pe tine ca fiind egoist,
deoarece eu am acționat în trecut într -un mod egoist și nu m -am
iertat încă pentru aceasta." Atunci când apare iertarea de sine, nu
mai ai pentru ce să condamni o altă persoană. Prin urmare,
comunitatea spirituală oferă cadrul sigur în ca re să apară iertarea
de sine. în acest sens, acesta nu este un proces interactiv. Nimeni
nu încearcă să -1 schimbe, să -1 îndrepte sau să -l vindece pe
celălalt. Vindecarea se face prin Spirit, în momentul în care
individul este dornic să înceteze de a mai ju ca rolul victimei și
cere ajutor. Grupul oferă cadrul în care dependențele și tendința
de a controla pot fi date Spiritului. El nu pretinde a avea
răspunsul pentru fiecare dintre membr ii lui. El doar îl asigură pe
fiecare individ, iarăși și iarăși, că nevi novăția lui este
recunoscută. Grupul îl vede pe individ, așa cum l -aș vedea eu. El
este acceptat așa cum este în acel moment. Indiferent de ce
anume ar părea că cere, tot ceea ce dorește este dragoste și Eu
vreau să -1 iubesc. Înțelege că tot ceea ce se cer e este dragoste și
acceptare și oferă -le de bunăvoie și din abundență. Primește -le
când îți sunt oferite. Când o vei face, vei trăi experiența unei
asemenea stări de grație și binecuvântare copleșitoare, încât îți va
fi greu să rămâi în trup. Mintea va cap itula și îți va fi eliberată de
judecăți și prejudecăți și te vei simți liber să te unești cu ceilalți,
într-o intimitate profundă care nu poate fi exprimată în cuvinte.
Atunci când te vei abandona iubirii veșnic prezente a lui

157 Dumnezeu, extinzând -o asupra ta însuți și asupra celorlalți, vei
înceta de a mai percepe forme separate. Fiecare persoană pe care
o vei întâlni va fi Cel Iubit, oportunitatea de a da și a primi fără
condiții. Fiecare frică ce apare în mintea ta și îți strânge inima,
va fi un moment d e întuneric dăruit cu bucurie luminii. Vei
învăța să -ți accepți starea de nevinovăție cu convingere absolută
și, făcând -o, o vei accepta nu numai pentru tine însuți, ci pentru
toți copiii lui Dumnezeu. Pentru că tu eși lumina lumii. Alta nu
există. Nu exi stă trezire în afara experienței tale. Nu trebuie să
cauți nimic în afara ta. Nu trebuie să ispășești nimic pentru
trecutul tău. Nu există decât momentul de acum. în care
strălucești ca o stea care luminează cerul întunecat. Oriunde
privești, noi stele exp lodează la lumină. Experiența interioară și
cea exterioară s -au unit într -un singur ritm pulsatoriu. Este
cântecul tuturor lucrurilor, poezia gândului care se deschide în
zori. Este pasărea Phoenix care se ridică din moartea ta, acum
nedureroasă. Este sufl etul tău care se înalță, sinele tău , inocența
ta și dragostea nemărginită către Dumnezeu.
A demonta rușinea
Atâta timp cât se emit judecăți, va fi rușine în lume. Rușinea
este convingerea că ceea ce este fals este adevărat. Este percepția
răsturnată asupra lumii. Rușinea spune „sunt rău". Acest lucru nu
este adevărat și nu poate fi niciodată adevărat. Dar voi îl credeți
și proiectați această credință asupra surorilor și fraților voștri. De
fiecare dată când emiteți o jud ecată asupra unei alte ființe u mane,
vă reîntăriți propria voastră rușine. Pacea nu va veni în lume,
până când ea nu vine în inima voastră. Și nu poate veni în inima
voastră, atâta timp cât vedeți dușmani sau oameni „răi" în ju rul
vostru. Fiecare rău pe care -1 percepeți în lume, indică un loc în
inima voastră în care nu există iertare și care cere să fie vindecat.
Încetați de a -i mai judeca pe alții, încetați cu jocul blamărilor.
Vedeți fiecare jud ecată exact ca ceea ce este ea, un atac

158 împotriva voastră înșivă, un atac împotriva fiului lui Dumnezeu,
o adâncire a propriei voastre r ușini. Tu, prietenu l meu, ești unicul
fiu al lui Dumnezeu, exact așa cum sunt și eu. Lumea există doar
în cadrul credințelor și experiențelor tale. Iadul există doar în
cadrul judecăților tale. Raiul există doar în cadrul dragostei tale.
Dar tu pretinzi că ești o victimă a acestei lumi. Tu pretinzi că
există un „diavol" în afara credințelor tale, sau un „rău" care nu
are legătură cu judecățile tale. Aces t lucru nu este adevărat.
Fiecare rău provine din judecățile tale și fiecare diavol provine
din proiecția rușinii tale. Nu încerca să vezi că drama se întâmplă
în afara ta, pentru că astfel vei pierde cheia împărăției. Cei care
se văd pe ei înșiși ca pe ni ște victime, își vor pierde din putere.
Cei care se văd ca slabi, nu vor depăși obstacolele din viața lor.
Drama rușinii și blamării se întâmplă numai în mintea ta și acolo
trebuie ea mutată. Pentru o clipă, hotărăște -te să crezi: „Sunt
vrednic de a fi iub it; de a fi acceptat; sunt vrednic." Și starea ta
de victimă ia sfârșit. Hotărăște -te să crezi: „Sunt capabil de a -l
iubi pe fratele meu, indiferent de modul în care el se comportă cu
mine" și legăturile invizibile ale proiecției se vor desface. Tu eș ti
cel care deține cheia împărăției. Te invit să o folosești. Dă
dragostea pe care o ai de dat și dragostea după care tânjești se va
întoarce la tine, probabil atunci când te aștepți cel mai puțin.
Darul iertării pe care ți -1 dai ție însuți se extinde asup ra tuturor
ființelor omenești. Treptat, lanțul rușinii și blamării se transformă
în punți ale iertării. Î ntre fiecare dintre trupurile care pare a
separa o m inte de alta ia ființă un pod. Î ntre gândurile: „N u sunt
vrednic de a fi iubit" și „E l/ea nu mă tra tează cu dragoste" se
creează un pod de autoconsiderație pe care numai cel drept îl
poate trece.
Ceea ce ești gata să -i dai altuia, ție îți dai. Dacă of eri iubire
plină de devota ment, iubire care privește dincolo de vină și se
ridică deasupra jude cății, cum crezi că poți primi ceva mai
prejos? Aceasta este o lume circulară. Ce pleacă , vine înapoi și

159 viceversa. Doar aparent este lineară. Ea doar pare că există în
timp și spațiu. Adevărul este că gândul și acțiunea sunt
simultane. Nu există „undeva a colo". Aici și acolo locuiesc
împreună. De îndată ce gândești „nu sunt vrednic", apare o
experiență care să -ți confirme acest gând. Aceasta nu este o
pedeapsă de la Dumnezeu, ci o mărturie a puterii minții tale. Nu –
L acuza pe Dumnezeu pentru nefericirea ap arentă care ți se
întâmplă. Nu -1 acuza pe vecinul tău, pe soț sau soție, sau pe
copilul tău. Nu te acuza nici măcar pe tine însuți. Cere doar să
vezi lucrurile așa cum sunt ele cu adevărat, eliberate de judecată.
Vezi cum tu însuți ai chemat acel eveniment și el a răspuns
imediat chemării tale. Vezi toate acestea, fără să te pedepsești pe
tine însuți. Vezi toate acestea, fă ră să pedepsești pe străinul care a
venit la ușă să -ți aducă mesajul. Vez i-1, pur și simplu, acceptând
fiind împăcat cu tine însuți și c u experiența ta. Dumnezeu vine la
tine sub multe forme. Fiecare lucru care ți se întâmplă în viață
este o parte din experiența ta legată de Dumnezeu. Dacă
experiența este dureroasă, întreabă: „Ce pot învăța eu din a –
ceastă durere?" Nu-i cere durerii să dis pară. Nu respinge lecția.
Asta, deoarece fiecare lecție respinsă se întoarce sub o altă
formă. întreabă în schimb: „Iubite Doamne, ce ai vrea Tu să învăț
din asta?" Tatăl și Mama Creației îți cer doar ceea ce contribuie
la trezirea ta. Asta, deoarece ei s -au trezit și doresc ca tu să faci
același lucru. Dragostea lor pentru tine este atât blândă, cât și
aspră. Un singur gen de dragoste nu este suficient. Este necesar
să ai atât dragostea tatălui, cât și dragostea mamei. Roagă -te la
Tatăl pentru curaj și la Mamă pentru blândețe. Cu ajutorul
curajului treci prin fricile tale. Cu ajutorul blândeții îți deschizi
inima. Ești binecuvântat să ai doi părinți care te iubesc. Î n cazul
în care nu știi acest lucru, pur și simplu, mai ai mult de iertat.
A ierta părinții
Relația ta cu Dumnezeul Tatăl depinde î ntr-o mare măsură

160 de dorința pe care o ai de a -ți vindeca relația cu părinții și de a -ți
continua viața. Dacă îi acuzi mereu pe părinții tăi pentru
dificultăț ile din viață, legătura ta cu Dumnezeu va rămâne
dificilă și instabilă. Furia și sentimentul de trădare legate de
părinții tăi nu se poate să nu fie duse mai departe, înspre
experiența ta cu Dumnezeu. Dacă tu crezi că ești o victimă,
atunci crezi și că Dum nezeu este cel care comite abuzul. Cine
altcineva, decât o persoană care face rău, nu și -ar salva copilul
din primejdie? Ai probleme cu principiul masculin, sau f eminin
cu tatăl sau cu mama sau cu amândoi? Problemele cu principiul
masculin se manifestă pr intr-o incapacitate de a înțelege și de a
împlini scopul creator în viață. Problemele cu principiul feminin
se manifestă printr -o incapacitate de a avea r elații intime pline de
iubire. Î n general, când există o problemă de o singură parte a
ecuației, apare o supracompensare pe partea cealaltă. Echilibrul
poate fi refăcut numai cinstindu -ți ambii părinți, cât și contribuția
lor la trezirea ta, indiferent cât de dificilă a părut această
contribuție. Și, pentru ca acest lucru să nu rămână neclarificat, aș
vrea să înțelegeți că nu există ființă umană care să nu fi fost
abuzată de către un părinte. Orice comportament subcoștient este
abuziv. Orice comportament autoritar provine din locuri
nevindecate, subconștiente, aflate în interiorul minții și
experienței pers oanei respective. Orice părinte de pe lume are un
astfel de loc în subconștient. E doar o problemă de cantitate. Nici
un părinte nu te poate respecta și aprecia pe deplin, decât dacă a
învățat să se respecte și să se aprecieze pe el însuși pe deplin. Și
nici unul dintre cei care se întrupează fizic nu a ajuns la un
asemenea stadiu de iertare de sine. V-am întrebat: „Cine va
arunca primul piatra?", atunci când sunteți pe punctul de a arăta
cu degetul acuzator înspre unul dintre frații sau surorile voastre,
care s -a purtat într -un mod abuziv c u voi sau cu cineva drag
vouă. Î ntrebați -vă: „Cine sunt eu să judec? Cum pot eu să știu
care este locul dureros și neiubit din care provi ne acest gest?
Cum pot să știu, dacă nu prin profunzimea propriei mele dureri și

161 a propriului meu sentiment de separare?" Și dacă vă veți stabili
la acest mod de gândire, în loc de a vă afla într -o poziție falsă de
superioritate morală, veți simți c ompasiune pentru cei în durere
atât pentru cel abuzat, cât și pentru cel care comite abuzu l. Orice
abuz pe care l -ați trăit în viață trebuie, până la urmă, iertat. Ceea
ce este iertat nu mai este considerat rău. Lăsați rușinea să plece.
În primul rând vă iertați pe voi înșivă, apoi îl iertați pe cel ce vă
face rău. Nu încercați să procedați inv ers. Nu puteți extinde
iertarea asupra altuia, până ce nu v -ați acordat -o vouă înșivă.
Atunci când ați rezolvat problema cu părinții voștri, veți înceta
de a mai da lecții părintești în cadrul relațiilor voastre intime.
Veți pune capăt ciclului de abuzuri subconștiente, reactive și veți
trece pe alt plan, unde vă veți vindeca în mod conștient, alături
de un partener care este capabil să facă același lucru. Relația cu
părinții v -a oferit un mediu de învățătură psiho -emoțio nal. Ați
intrat într -o întrupare fiz ică alături de părinții și copiii voștri,
deoarece ei v -au oferit clasa cea mai bună în care puteți învăța să
vă respectați și să vă apreciați în mod egal, atât pe voi înșivă cât
și pe ceilalți. Toate situațiile în care a trebuit să vă târguiți pentru
dragoste au însemnat lecții de integritate și asumare a
responsabilității. Toate situațiile în care v -ați simțit contr olați,
abuzați sau abandonați ca și toate situațiile în care v -ați apărat,
atacând sau nedând dragoste, au fost tot lecții din care să obțineț i
putere și sentiment al egalității.
Când cădeți la pace cu părinții voștr i și îi acceptați ca pe
niște e gali, atunci vindecarea trecutului vostru este încheiată.
Aceasta înseamnă că nu mai doriți ca ei să se schimbe, pentru a
fi așa cum vreț i voi, și nici nu mai simțiți vreo dorință de a vă
schimba, p entru a fi așa cum vor ei. Vă af lați într -o stare de
acceptare și afecțiune reciprocă. Nu mai acceptați nici o pretenție
de autoritate din partea lor și nu mai emiteți nici o pretenție de
autorit ate asupra lor. De pe plan de egalitate, îi binecuvântați. Le
respectați realizările și aveți compasiune pentru problemele și

162 greșelile lor. Sufletul pereche, sau partenerul de viață, vine atunci
când lecții le cu părinții sunt rezolvate. Î n acel moment, bă rbatul
încetează de a -și mai găsi mama în soția lui și de a încerca să fie
soțul acesteia, iar femeia încetează de a -și mai găsi tatăl în soțul
ei și de a încerca să fie soția acestuia. Relațiile subconștiente și
abuzive se înche ie sau se transformă și se aranjează cadrul
propice pentru o intimitate conștientă și plină de devotament.
“Iubește și iartă pe mama ta și tatăl tău și atunci și eu te voi ierta
pe tine” spune Hristos în multele sale predici. Cine înțelege acest
lucru este cu mult mai a proape de Dum nezeu .
A-ți întâlni sufletul pereche
O relație cu sufletul pereche este o explorare a dinamicii
egalității, a respectului și încrederii reciproce. Este o relație
matură și iubitoare pe plan conștient. Ea cere o comuni care
perfectă, care se învață în general prin procesul de iertare din
cadrul relațiilor ant erioare, mai puțin conștiente. Î ntr-un anumit
sens, toate relațiile anterioare vă prepară pentru participarea
deplină în relația cu sufletul pereche. Sufletul perech e nu se
poate manifesta, până când nu există cinste și limpezime în toate
relațiile voastre. Dac ă v-ați părăsit un partener din tr-o căsătorie
anterioară sau copiii, pentru a fi cu un nou iubit/iubită, trebuie să
suportați consecințele. Nu vă puteți găsi su fletul pereche,
părăsind o altă ființă omenească. Trebuie să fiți corect în toate
relațiile voastre. Trebuie să spuneți adevărul fără frică, dar cu
mare blândețe și compasiune. Ceilalți trebuie să știe în ce poziție
se află. Trebuie să știe în ce mod s -a schimbat legământul vostru
față de ei și în ce măsură a rămas același. Vă dovediți dragostea
față de ei, prin faptul că nu aveți secrete, prin dezvăluirea
completă a gândurilor și sentimentelor voastre. Tratați -i așa cum
ați vrea să vă trateze ei pe voi, da că situația ar fi invers. Și, în
felul acesta, puteți merge mai departe, fără să părăsiți pe nimeni,
fără să acționați într -un mod impulsiv și nepăsător. Dragostea

163 adevărată pentru o anumită persoană nu rezultă niciodată dintr –
un comportament urât față de alta. Aceasta nu înseamnă că nu
puteți să vă schimbați legămintele, înseamnă doar să pășiți în
acest proces de revizuire, cu respect și grijă față de celălalt și, în
același timp, știind foarte clar ce vreți. Atunci când în viața
voastră apare partenerul d e viață, legământul se creează ca ceva
de la sine înțeles. Dorința reciprocă de a fi unul în prezența
celuilalt devine demonstrarea continuă și spontană a
legământului unuia față de cel ălalt. Dacă luarea deciziilor, atunci
când erați cu celălalt partener, era dificilă și caracterizată printr -o
luptă continuă a ego -ului, împreună cu sufletul pereche deciziile
se iau fără nici un fel de efort. Fiecare partener respectă și
apreciază pe deplin gânduri le și sentimentele celuilalt, fă ră să -și
minimalizeze propria experiență. Există o dorință totală de a fi pe
deplin prezenți, de a asculta părerea celuilalt și de a lua decizii,
numai atunci când amândoi simt că totul este clar. Până când nu
vei fi învățat să -ți asculți intuițiile, nu îți vei întâlni sufletul
perech e. Descoperirea sufletului tău pereche se întâmplă
deoarece, lăuntric, ești direcționat înspre el/ea. Când vă întâlniți,
recunoașteți ace st lucru în interiorul vostru. Î l știți în fiecare
celulă a ființei voastre. În momentul recunoaș terii reciproce a
partenerului de viață, se produce o modificare în esența ființei.
Nu mai trăiești doar pentru propria ta pace și fericire. Propria ta
pace și fericire se extind, pentru a include pacea și fericirea
partenerului. Principiile individuale de vin mai puțin importante
decât cele reciproce. Nu vă mai concentrați pe cât sunteți de
diferiți, ci pe ceea ce aveți în comun. Intrați într -un nou stadiu al
călătoriei vieții. Unul se manifestă în exterior ca fiind doi și doi
devin unul pe dinăuntru. „Tu" ești acum o entitate diferită. E
adevărat, încă ai un corp separat, dar până și separarea trupească
începe să se estompeze, pe măsură ce amândoi deveniți unul și
vă împletiți în actul dragostei fizice și emoționale. Mințile
voastre renunță la nevoile lor s eparate și se unesc în dansul
țelului comun și al înțelegerii fără cuvinte. Prin voi se naște o

164 nouă ființă. Este fructul dragostei voastre și cel care vă
împlinește cerințele reciproce.
Din unirea voastră apare ceva ce nu a putut fi realizat până
acum. Legătura voastră face ca acest lucru să fie posibil.
Împreună acceptați scopul vostru spiritual și îl împliniți cu grație,
pe măsură ce relația voastră se cristalizează și radiază dragoste
asupra tuturor oamenilor din jurul vostru. O dată ce ai întâl nit
persoana iubită în formă fizică, viața ta nu mai poate continua ca
înainte. Trebuie să renunți la tot ceea ce înseamnă separare. Nu
mai poți păstra decât ceea ce merge împreună, în cinstire și
îmbrățișare reciprocă. S inele izolat trebuie să moară. Se n aște
sinele ca partener, ca pereche de viață. Aceasta este căsătoria
spirituală. Pe măsură ce intri pe calea autovindecării și
autodescoperirii, există din ce în ce mai mult potențial pentru o
unire sacră. Și tu și ceilalți ca tine vă adunați ca parteneri egali și
începeți să modelați ceea ce înseamnă relația unei noi paradigme.
Tu și partenerul tău radiați încredere și respect reciproc. Radiați
țeluri și legăminte comune, făcute fă ră nici un fel de sacrificiu.
Demonstrați ce înseamnă să creați unul pentru celălalt un spațiu
iubitor, sigur și în care nimeni nu judecă pe nimeni.
Comunități le spirituale
Treptat, cei care se alătură într -o uniune sacră vor fi
îndrumați înspre mici comunități bazate pe afinități, formate d in
oameni hotărâți să creeze, unul pentru c elălalt un loc plin de
iubire. Î n decursul acțiunii de a se sprijini unul pe altul
necondiționat, va apare în mod spontan o conștientă de grup și
grupul va fi îndrumat, îndreptându -se de bună voie către
împlinirea scopului spiritual, realizabil prin unirea tuturor
membrilor lui. Iubirea plină de devota ment se extinde
întotdeauna, fă ră nici un efort, asupra celor care devin gata să o
primească. Prin urmare, fiecare comunitate primește ca dar, nu

165 numai propria sa com uniune integrală și rituală, dar și serviciile
celorlalți din afara grupului. Extinderea acestui spațiu sigur și
plin de iubire se produce în mod natural. Niciodată nu se
precipită lucrurile. Nu este vorba de „a face", ci de a permite. Și,
dat fiind că nu e vorba de a face ceva, nu există atașament față de
rezultat. Acesta este motivul pentru care serviciul respectiv e
autentic. Dacă există în comunitatea spirituală nevoia de a face
noi membri, prozeliți sau de a converti pe cineva, spațiul nu mai
este sigu r, nici pentru cei care pretind că -1 dețin și nici pentru
oamenii cărora le -a fost oferit. Evoluția apare datorită faptului că
există o tendință naturală ca ceea ce iubește și vindecă să atragă
ce are nevoie de iubire și vindecare. Dat fiind faptul că aces t
lucru se manifestă ca un magnet, nu e nevoie să se caute ceva în
afară. Atunci când sunt atrași noi membri, comunitatea îi
întâmpină cu bucurie și le stă la dispoziție. Adesea, acest lucru
poate fi făcut cel mai bine arătându -le celorlalți cum să -și cree ze
pentru ei înșiși un loc sigur și plin de iubire. Mediul în care
acesta poate fi creat este extraordinar de diversificat: școli,
spitale, cămine, închisori și multe altele. Atunci când cineva cere
să se alăture comunității este apreciat cu simplitate, pe ntru faptul
că dorește să -și împărtășească bucuria cu toți cei care o doresc.
Pe măsură ce iubirea este extinsă în mod natural și inerent, iar
principiile călăuzitoare funcționează tot mai mult prin consensul
grupului, spațiul sigur și plin de iubire se st abilește în lume.
Separarea este depășită în liniște dar în mod profund, pe măsură
ce oamenii descoperă siguranța și ajung la iubirea pe care și -o
doresc. Pe planetă începe o renaștere spirituală, născută din
hotărârea de a se iubi și respecta pe sine însu și, care se extinde în
relații sacre cu o altă persoană și care se manifestă, în cele din
urmă, prin comunități mici, descentralizate, ghidate de consens
de grup și practică reciprocă a procesului iertării. Acest program
vă este dat, nu pentru că ar fi nevoie „să faceți ceva" ca el să ia
naștere, ci pentru ca să recunoașteți ce e posibil să se întâmple,
când conștienta se modifică pe planetă. Epoca individualizării ia

166 sfârșit. Pe măsură ce nevoile individului sunt rezolvate prin
hotărârea de a ave a grijă de el însuși, se creează capacitatea unei
adevărate intimități. Se formează relații sacre, iar cele abuzive se
transformă. Apar comunități, atunci când câteva familii se adună
la un loc. E posibil ca ele să nu locuiască împreună, dar se adună
pentr u un țel comun. Dumnezeu are multe proiecte pentru cei
care doresc să se pună în serviciul Lui. Dar înainte ca aceste
proiecte să fie realizate, trebuie să existe angajamente în cadrul
relațiilor. Aceste angajamente literalmente oferă energia necesară
pentru a servi necesitățile celorlalți, care au nevoie de dragoste și
o cer. V oi și cu mine sunteți cu toții canale prin care dragostea lui
Dumnezeu poate să se reverse asupra altora. în această privință
nu există nici un mister.
De îndată ce îi faceți loc lui Dumnezeu în inimile voastre,
El vă aduce un străin la ușă. De îndată ce îi faceți loc lui
Dumnezeu în relațiile voastre, El îi aduce pe victimă și pe
torționar ca să primească sfaturi. De îndată ce îi faceți loc lui
Dumnezeu în comunitățile voastr e bazate pe afinități, El îi aduce
pe cei fără căpătâi și pe năpăstuiți în sanctuarul bisericii voastre.
Așa lucrează Spiritul. Când oferiți dragoste, cei care au nevoie
de dragoste vă vor găsi. Treaba voastră este, pur și simplu, să
mențineți integritatea a ceea ce oferiți. Păstrați acel loc sigur
pentru voi înșivă și pentru ceilalți. Practicați iertarea și fiți plini
de milă unul față de celălalt. Nu interpretați experiența altuia și
nu pretindeți că știți ceva în locul lui sau al ei. Dar respectați și
apreciați cu iubire și respect orice vi se oferă. Faceți în inimile
voastre loc pentru fiecare frate și soră. In felul acesta sunt aduși
ei către Dumnezeu. Prin prezența voastră iubitoare. A fost o
vreme când m -am oferit să fiu ușa pentru voi. Această vreme s-a
încheiat. Acum, voi trebuie să deveniți ușa.
Nici un alt Dumnezeu

167 Ușa către Prezența Divină se deschide prin inima ta. Ea se
deschide prin bunătatea ta față de tine însuți și față de cei din
jurul tău . Ea se des chide prin faptul că te accepți cu blândețe în
fiecare moment. Ea se deschide prin însușirea de către tine a
propriei tale experiențe, prin faptul că vrei să fii prezent în orice
se întâmplă în acest moment. Ușa către Prezența Divină se
deschide prin faptu l că-i accepți cu blândețe și amabilitate pe
ceilalți, așa cum sunt ei în acest moment. Ea se deschide prin
voința ta de a fi cu ei, indiferent de ce gândesc sau simt, fără să -i
judeci și fără să încerci să -I îndrepți. Ea se deschide prin atenția
și binecu vântările cu care -i învălui, liber și din inimă, pe toți
ceilalți. Ușa către Prezența Divină se deschide prin simplul fapt
că îți amintești de Dumnezeu în orice moment și ești cu El în
orice clipă a vieții tale pământene . Ea se deschide, atunci când
știi c ă nu ești singur, că fiecare decizie pe care o iei poate fi dată
lui Dumnezeu. Ușa se deschide, atunci când nu mai e nevoie să
te ocupi tu de viața ta. Când nu mai e nevoie să faci în așa fel
încât realitatea să se potrivească imaginii pe care ți -ai făcut -o în
privința felului în care ar trebui ea să arate. Ea se deschide,
atunci când l ași la o parte tot ceea ce crezi că știi și vii către
fiecare moment golit de așteptări. Ușa către Prezența Divină se
deschide, a tunci când ești pe deplin viu, i ar în acel mo ment, ești
alături de Dumnezeu. Ești cel prin care Dumnezeu vorbește și
ascultă. Tu ești acela. Dacă vrei să -L găse ști pe Dumnezeu,
salută -L acum, încetează de a-L mai căuta în altă parte și în alte
practici religioase. Nu acolo îl vei găsi. Dacă vrei să -L găsești pe
Dumnezeu, deschide -ți inima și fii un bun creștin . Fii blând cu
tine însuți și cu ceilalți. Vezi judecăț ile ca ceea ce sunt cu
adevărat, piedici pentru pacea interioară și pacea exterioară.
Dumnezeu nu este o abstracțiune, ci o prezență vie în viața ta pe
care o poți trăi ca experiență. Dar El nu este ca orice altă
prezență vie, deoarece nu are formă. Dacă vrei să înțelegi ce este
Dumnezeu, gân dește -te la cineva apropiat, care a murit. Persoana
aceea nu mai are formă, dar esența ei rămâne alătur i de tine.

168 Dumnezeu este esența tuturor ființelor. El este însuși suflul prin
care orice formă este animată. El este înțelegerea suprem
cuprinzătoare, binecuvântarea supremă a iubirii asupra tuturor
lucrurilor. Dacă te simți aproape de un prieten, poți să -ți închipui
cât de aproa pe te vei simți de Dumnezeu, făr ă a mai opun e
rezistență experienței tale. Î ncetează de a mai ține dragostea în
tine și de a respinge dragostea celorlalți. Î ncetează d e a mai juca
rolul de victimă. Î ncetează de a -i mai acuza pe ceil alți pentru
suferința sau durerea ta. Deschide -te pentru toți. Lasă -i pe toți să
vină în tine, însușeș -te-ți-i. Fii prezent. Spune adevărul despre
durerea ta. Dă -ți voie să simți durerea celorlalți, fără să încerci
să-i îndrepți. Fii prezent în toate privi nțele. Iar El va fi cu tine,
deoarece ai avut încredere în El. Ai avut încredere în
perfecțiunea pe care ai intuit -o în viața ta și în viețile celorlalți.
Nu te -ai mai plâns și nu ai mai acuzat. Nu ai mai găsit vină
altora. Nu ai mai fost un puști rănit și furios. Nu ai mai încercat
să pedepsești lumea, pentru că te -a părăsit. Nu ți -ai mai revărsat
mânia, ci doar te -ai uitat în ochii Lui. Iar El ți -a făcut cu ochiul și
ți-a spus: „Bine ai venit acasă". Te afli deja acasă, în dragostea
lui Dumnezeu. Deja eșt i aici. Aco rdă-ți un răgaz pentru a fi
prezent. Respiră și fii aici, acum. Nu e nevoie de ritualuri
elaborate, de rugăciuni și meditații. Pur și simplu, respiră și fii.
Fii în liniștea inimii tale. Lasă -ți gândurile să vină și să plece,
până ce se deschide spațiul dintre ele. Lasă -ți sentimentele de
neliniște, plictiseală și frustrare să vină și să plece, până când în
inima ta coboară o blândețe, o răbdare cu tine însuți, o iertare
purtat ă de către fiecare respirație înspre în afară și înspre
înăuntru. Lasă pacea să -ți vină în inimă, de bună voie. Pe măsură
ce permiți spațiului să existe, fă ră să fie nevoie să -1 umpli, simte
prezența care intră. Acesta este Spiritul lui Dumnezeu, starea de
grație, împlinirea absolută, numește -le cum vrei. El rămâne în
tine ș i cu tine acum, pentru că ai lăsat în urmă toată zbaterea. Ai
lăsat în urmă judecățile și rănile pe pragul acestui spațiu sfânt ca
pe niște pantofi descălțați la ușa deznădejdii . Acum, în inima ta

169 există numai iubire, numai binecuvântări. Și, astfel, tu te afli în
Dumnezeu și El se află în tine. Aceasta este îmbrățișarea divină.
Din clipa în care ai gustat din bucuria absolută a acestei
comuniuni, nu vei mai vrea să trăiești fă ră ea. Î n fiecare zi vei
găsi câteva momente pentru ca să respiri și să fii, să l ași lumea să
plece din mintea ta, să lași pacea să -ți intre în inimă. Nu vei face
acest lucru din datorie sau din încercarea de a găsi aprobare, ci
deoarece este o pură binecuvântare, îți vei face timp pentru
Dumnezeu, î n același mod în care -ți faci timp pentru a -ți
îmbrățișa iubitul/iubita noaptea, p entru că te face să te simți așa
de bine. Pentru că este o binecuvântare extraordinară. Asta,
deoarece Dumnezeu e ste o prezență vie în viața ta, nu ceva
abstract. Deoarece El îți oferă o relație co ntinuă, o companie care
trece dincolo de limitele formei. Atunci când toate celelalte
dispar, pr ezența Lui rămâne cu tine. Asta, deoarece tu și cu El
sunteți o singură minte și aceeași inimă atotcuprinzătoare. Un tot
unitar în cuget și simțiri, un tot care indică unirea ta cu
Dumnezeu și viața veșnică.
Autoritatea unică
Nu te aștepta ca relația ta cu Dumnezeu să ar ate la fel cu a
altcuiva, deoarece, astfel, vei sabota această relație. Prezența lui
Dumnezeu în via ța ta este absolut unică. Conversația ta cu El
poate fi verbală sau nonverbală, o tapiserie cu desene frumos
colorate, sau complet lipsită de imagini. Nu încerca să -ți mă sori
nivelul de spiritualitate, comparând ce se întâmplă cu tine cu
ceea ce se întâmpl ă cu ceilalți. Nu accepta nici un intermediar
între tine și El. Nu accepta nici un concept despre Dumnezeu,
care să vină de la alții. Respinge gândirea magică. Renunță la
rețete și formule. Uită ceea ce crezi că știi. Uită ce ai fost învățat.
Vino c ătre Du mnezeu, golit de toate și după ce ai lăsat totul în
urmă, r enunță la cereri și programe. Fii împreună cu El, fără să te
aștepți la nimic. Fii, pur și simplu, și lasă -L pe El să te descopere

170 așa cum ești, în esența ta cea mai pura. Acesta este momentul în
care trebuie să se renunțe la toți idolii tăi de până atunci . Orice
formă de autoritate exterioară trebuie golită de putere. Nu face
greșeala de a crede că altcineva are mai multă cunoaștere
spirituală decât tine. E stupid. Oricine care -l ține aproape de
Dumnezeu știe că tu ești cel care îi dă lui Dumnezeu permisiune a
de a fi prezent în viața ta și numai tu. Atașamentul de ideile și
conceptele celorlalți , bruiază limpezimea legăturii tale directe cu
Spiritul sfânt . Cultivă -ți în mod direct relația cu Dumneze u. Intră
în liniștea inimii tale. V orbește cu Dumnezeu. Roagă -te și cere
îndrumare. Deschide dialogul și ascultă răspunsurile de la
Dumnezeu aflate înăuntrul tău și în semnele pe care El ți le
trimite în viață. Fă în așa fel încât să -L cunoști pe Dumnezeu
prin propria ta experiență. Nu accepta înlocuitori. Orice mesaj
care îți ia din puteri sau te doboară la pământ vine de la un fals
profet, de la o persoană care manipulează, de la o persoană care
se răzbună, întoarce spatele unei astfel de învăță turi, dar trimite
dragostea și compasiunea ta tuturor celor care o propagă,
deoarece ei sunt în mare suferință. Condu -i cu blândețe,
arâtându -le prin propriul tău exemplu că exis tă și o altă cale,
calea inimii o cale a experienței directe și simple. Doar p reotul
tău duhovnic te poate îndrepta spre calea găsirii lui Dumnezeu.
Doar el te va învăța adevărata învățătură a lui Hristos. Ceilalți,
guru, șamani și alte specimene dă -le uitării și leapădă -te de ei.
Învățătura creștină adevărată o înveți numai în bise rica cr eștină
alături de preotul tău duhovnic. Restul sunt doar niște impostori.
Să nu -ți iei profesor și nici să nu fii unul. Fii un frate sau o
soră. Nu da rețete altora și nici nu -i lăsa pe alții s -o facă pentru
tine. Nu -ți da nici măcar ție în suți vreo rețetă, dar ascultă vocea
lui Dumnezeu și fii îndrumat de către ea. Asta, pentru că tu nu
știi. Fratele și sora ta nu știu. Numai Dumnezeu știe! Nu accepta
înlocuitori. Nu -ți face idoli. Uită astrologia, Cabala, psihologia și
fizica. Nici unul di ntre aceste sisteme nu -ți poate da răspunsul pe

171 care-1 cauți. Nici unul nu te poate duce la pace. Citește Biblia,
documentele primite prin comunicări ecumenice, cărțile sfinte și
cărticelele de rugăciuni primite de la preot . Ele reprezintă
experiența adevă rată de viață religioasă întru slava lui Hristos .
Nu ac cepta învățători sau învățături, altele decât cele care vin din
inima ta și de la duhovnicul tău . Numai acolo se află învățătura
lui Dumnezeu. Nu intra în comuniune cu persoane care se află
într-o sală unde la prezidiu stau proști și turma este adormită
mental și spiritual. Cei care doresc să li se spună ce să facă, vor
descoperi destul de repede că nimeni nu are răspuns pentru ei.
Nu fi dintre acei care -și dau puterea impostorilor. Acceptă în
viața ta numai învățătura lui Dumnezeu și intră în comuniune
doar în liniștea în care îl întâlnești pe El. Tu, prietene, îți ești de
ajuns. Ești tot ce trebuie. Toate nestematele cunoașterii pot fi
găsite în interiorul propriei tale minți. Toate bucuriile spiritulu i
pot fi descoperite în propria ta inimă. Adună -te la un loc cu alții,
apreciați -vă unul pe altul și oferiți recunoști nță lui Dumnezeu. Î n
schimb, respectați și apreciați experiența celuilalt. Ea este sacră.
Ea este sfântă. Este dincolo de orice comentariu sau evaluare.
Sărbătoriți experiența voastră comună. Meditați și rugați -vă
împreună, împărțiți pâinea împreună. Dați, primiți și slujiți
împreună. Dar nu acceptați în viața voastră nici o altă autoritate,
în afară de cea a lui Dumnezeu. Fiecare dintre voi este îndrumat
într-un mod un ic și are daruri unice de oferit . Bucurați -vă de
această îndrumare și de acele daruri. Dar nu dați îndrumări altora
și nu acceptați îndrumările lor, atunci când vă sunt oferite. Acesta
este un dar fals. Asta, deoarece ceea ce e valabil pentru unul nu
înseamnă că este neapărat valabil și pentru celălalt. Atunci când
vei înțelege că ești în permanentă comuniune cu Dumnezeu, vei
înceta de a mai căuta răspunsuri în afara ta. Și vei înceta să mai
dai răspunsuri, atunci când alții vin să-ți ceară sfaturi. Singurul
sfat pe care -1 poți da celui care -1 caută este următorul: caută
adevărul înăuntrul inimii tale, deoarece numai acolo îl vei putea
găsi pe Dumnezeu . Să împărt ășești din experiența ta? Da , fără

172 discuție! Povestirile tale pot f i de un imens ajutor pentru ceilalți.
Dar granițele unui astfel de dar sunt clare. Cee a ce oferi tu este
experiența ta , o povestire, nu o rețetă pentru alții. Adevărul pe
care cineva îl vede în ea este adevărul pe care trebuie el să-l
primească. Ș i acesta va fi desigur, diferit pentru fiecare persoană
care-ți ascultă povestea. Î n cele din urmă, tu singur ești
responsabil pentru ceea ce crezi și accepți. Cineva poate să -ți
spună niște minciuni groaznice, dar nu e răspunderea lui dacă le
și crezi. Prin urmare, nu mai pierde vremea acuzându -1 pe preot ,
cultul sau religia respectivă , alta decât cea creștin ortodoxă .
Mulțumește -le. Spune -le cât de recunoscător le ești pentru că ți –
au arătat calea cea adevărată. Dacă nu le -ai fi văzut slăbiciunile
și care nțele omenești, ai fi continuat să -i idolatrizezi și să le dai
din forța ta. Acum, poți să -ți refaci puterile și să pornești pe calea
spre pace. Chiar dacă nu -ți dai seama, ei ți -au făcut un mare
serviciu. Orice agresor este un mare învățător. El sau ea te învață
clar ce trebuie să eviți. Într-adevăr, gândirea negativă și cea
pozitivă merg mână în mână pentru a construi caracterul celui
care caută. Să ți se facă un rău și să știi acest lucru este o
binecuvântare. Dacă te îndoiești de aceasta, gândește -te la cei
care stau ca în transă, idolatrizând un învățător care le ia banii și
puterea și le cere favoruri sexua le și fii recunoscător că te -ai
trezit din acest gen de somn. La un moment sau altul, cu toții
cedați din forța voastră, pentru ca apoi să învățați să o luați
înapoi. Aceasta este o lecție importantă și profundă pe calea
spirituală. Fii recunoscător, dacă ai învățat -o. Asta înseamnă că
ești mai aproape de propriul tău adevăr și, dacă ești mai aproape
de el, ești mai aproape de Dumnezeu, de adevărul un iversal.
Ajungem la unime, nu confu nându -ne, ci fiind autentici. Atunci
când fiecare ființă are curajul de a fi ea însăși, găsește cel mai
înalt adevăr pe care este capabilă să -l primească. Atunci când
găsește ce este mai înalt în ea însăși, se contopește cu ușurință cu
ceilalți. Această dăruire către binele comun nu vine prin
autoagresare, ci prin transcenderea durerii separării. Acceptând

173 binele ei cel mai înalt, ea îl acce ptă, de asemenea, și pe al tău,
într-adevăr, acestea două nu sunt separate.
Cât de diferit este a cest lucru de capitularea în faț a
autorității, de supunerea unui ego de către alt ego. Acesta nu este
sfârșitul suferinței, ci începutul ei. Cei care iau ostatici, trebuie
să-i găzduiască și să -i hrănească. Trebuie să construiască m ulte
închisori. Ei nu vor găsi libertatea. pentru că nu o dau. Libertatea
vine către sine, atunci când o persoană respinge toate formele de
autoritate exterioară și când refuză să -și exercite autoritatea
asupra altcu iva, în mod paradoxal, a cesta este și mo mentul în
care s inele devine Sine. Te îndemn să ceri ceea ce este al tău.
Recapătă -ți forțele. Dă altora putere. Fii un frate, o soră, un
prieten, dar nu accepta un alt învățător, în afară de cel care
locuiește în inima ta. Desființarea ultimei separări și găsirea
adevăratei autorități interioare, este un proces care du rează o
viață. Dar ce înseamnă exact autoritatea care se află în
profunzimea inimii tale? Fi i clar că această autoritate nu se
supune dorințelor și nevoilor celorlalți oameni, oricât de
inteligent ar fi ele mascate. Și nu se supune nici propriilor tale
dorințe și nevoi, care sunt în mod inevitabil percepute prin frică.
Adevărata autoritate din inima ta te binecuvântează și știe că ești
pe deplin iubit și în perfectă siguranță. Ea nu vrea nimic . Nu are
nevoie de nimic. Nu cere aprobare de la alții. Adevărata
autoritate este o stâncă solidă, care se hrănește din ea însăși. Ea
se îndreaptă în mod continuu înspre cea mai mare bucurie a ei,
fără să le facă rău altora. Ea știe, fără nici o umbră de d ubiu, că
bucuria ei nu există în detrimental bucuriei altora. Ea este în
serviciul altora, nu sacrificându -se, ci prin extinderea unei
bucurii lăuntrice care este într -o perm anentă efervescență și dă
pe afară. Ea este dedicată complet propriului ei adevăr și
deschide larg brațele către ceilalți. Ea nu caută să -i convertească
pe alții la propria sa experiență și nici să -i îndepărteze. Pur și
simplu, ea rămâne în cadrul propriei experiențe, mulțumită,

174 împlinită și dornică să dea și altora.
Da, în tin e există această credință fermă, solidă ca o stâncă.
E posibil să nu știi cum să ajungi la ea, dar este absolut sigur că
ea este acolo. Întrebarea este: „Cum pot să fiu eu în comuniune
cu acel sine întreg din mine, căruia nu îi este frică ?" Primul pas
este: trebuie să vezi ceea ce el nu este. El nu este dorința de a
face plăcere altora și de a obține aprobarea lor și nici dorința de a
face plăcere sinelui, pe spinarea altora. El este ceva mai profund
decât atât. Este ceea ce se află dincol o de orice manifestare de
frică, ceea ce stă în liniște, respirând profund. Ceea ce trăiește
dincolo de contorsionările neliniștite ale minții. Ceea ce nu se
manifestă în afară, în dramele altor oameni sau în interior, în
dorințele și nevoile personale. Numește -I Dumnezeu. Numește -I
sinele tău superior. Numește -I Mi ntea ta creștină. Numele nu
contează. Ai acces la această minte, nu căutând, făcând sau
gândind. Ai acces la ea prin propria ta nemișcare. Prin acceptarea
liniștită a propriului tău sine cât și a l altora, prin voința ta
profundă de a fi prezent. Și nu e de mirare că ac olo îl întâlnești
pe Dumnezeu nu ca pe Altcineva, ci ca pe Sine, tu, dacă nu ai trăi
deja în inima lui Dumnezeu, nu ți -ai putea găsi drumul într –
acolo. Și totuși, o faci. La un momen t dat, fiecare dintre voi
întâlnește brusc mântuirea și binecuvântarea absolută. Ea vine
atât de repede, în cât te întrebi dacă este reală, în realitat e, ea a
fost întotdeauna reală, întotdeauna prezentă, așteptând
întotdeauna să vii și să -ți deschizi minte a și inima. Rămâi o clipă
într-o stare de iertare profundă, a ta însuți și a tot ceea ce a apărut
în experiența ta, și vei dărâma zidurile care par a te ține departe
de grația lui Dumnezeu. Atunci când treci în acea stare de grație,
lași în urmă toate conf lictele umane. Lumea, așa cum o știi,
dispare împreună cu judecățile pe care le emiți asupra ei. Aceasta
este revelația. Aceasta este îndepărtarea vălului. Nu face greșeala
de a crede că această experiență li se întâmplă numai câtorva
aleși. I se întâmplă fiecăruia. Este destinul vostru. Vă veți trezi,

175 deoarece nu puteți dormi veșnic. Nu puteți opune veșnic
rezistență. Nu puteți rămâne veșnic în durere. Mai devreme sau
mai târziu, dai drumul rezistenței și tuturor rezervelor. Nu mai ai
ce să aperi și nu mai ai unde să te ascunzi. De vii vizibil. Devii
vulnerabil. Încetezi să mai reacționezi. Î ncetezi să te mai aperi,
sau să te ferești de intruziunea celorlalți. Poți să o faci, deoar ece
ai încetat să -i mai ataci atât în mod deschis, cât și pe căi subtile.
Ai încetat de a -ți mai reține iubirea. Ai încetat de a mai respinge
iubirea lor. Atunci când încetează atacul tău, nu -ți mai este teamă
de răsplată, așa că poți să stai gol, lipsit de apărare, exact așa
cum ești. Poți să te afli în cadrul acestei experiențe, f ără să o
aperi. Poți să accepți experiența celorlalți, fără să o judeci sau să
încerci să o schimbi. Ce este aceasta? Este nașterea conști inței
creștine în interiorul tău. Este renașterea ta. Este admiterea
divinului înăuntrul tă u, Spiritul lui Dumnezeu ca re sălășluiește în
tine, care se odihnește în inima ta. Acum, tu și cu El nu mai
sunteți separați, ci Una și aceeași persoană . V orbești despre
Treime, dar nu o înțelegi. Cine este Duhul Sfânt, dacă nu
Hristosul lăuntric. Spiritul lui Dumnezeu, care își are lăcașul în
inima Fiului. Și cine este Fiul? Este Eu, tu sau amândoi? Am să –
ți spun foarte clar. Nu vei ieși de aici viu ca ființă omenească.
Ceea ce este uman trebuie să moară, ca să se nască ceea ce este
divin. Nu pentru că ar fi rău, ci pentru că reprez intă scoica ce ține
spiritul, coconul care strânge aripile fluturelui. Dar nu trebuie să
aștepți momentul morții fizice, pentru ca partea umană din tine
să moară. Ea poate să moară întru divin chiar acum, dacă vrei să
pășești în divinitatea ta. Dacă vrei s ă încetezi de a mai face pe
victima. Dacă vrei să încetezi de a mai opune rezistență, de a te
apăra, de a te ascunde, de a proiecta rușinea și blamarea. Nu poți
să zbori, până când nu vrei să -ți revendici aripile. Dar când ai
facut -o, nu poți rămâne în umb rele întunecate ale fricii tale. Este
alegerea ta. Ce vei alege? Ce vrei să fii: victimă sau înger? Nu
există nimic între! Ceea ce pare a exista între, nu este altceva
decât învelișul uman. Ființa care încă nu a ales. Omida care

176 visează la aripile ei.
Mântuirea
Numai tu ești H ristos, Mesia, cel care aduce mântuirea.
Asta, deoarece numai tu ești cel care poate intra în propria ta
experiență ca să și -o însușească pe deplin și să o eleveze. Tu ești
cel care ad uce iubirea pe care ai căutat s -o obții de la alții. Tu ești
cel care t e salvezi de la răul pe care ți -1 faci tu însuți și de la
relații dăunătoare. Atunci când te simți lipsit de putere, atunci
când te simți ca o victimă, atunci când întreaga ta experienț ă pare
a fi mânată de către ego, îți este de ajutor să vezi sursa de putere
aflată în afara structurilor ego -ului tău. A te abandona
Dumnezeului exterior este, fă ră îndoială, mai bine decât a te
abandona stării de victimă și de neputință din interior. Dar
pericolul de a te abandona Dumnezeului exterior este faptul că
nu renunți la starea ta de victimă. Încă mai crezi că viața îți este
„făcută". Singura d iferență este că acum Dumnezeu este aliatul
tău. Dacă Dumnezeu este aliatul tău, El poate încă deveni
dușmanul tău. Tot mai ești capabil de trădare. Numai atunci când
știi că tu ești cel care poartă lumina, întunericul dispare. Dar,
înainte de a deveni cel care poartă lumina, trebuie să treci prin
propriul tău întuneric. Purtătorul de lumină nu neagă întuneri cul.
El trece prin el. Atunci când nu mai există nimic în tine sau în
oricine altcineva la care să -ți fie frică să te uiți, întunericul nu te
mai poate ține în stăpânire. Atunci poți trece prin întuneric și poți
să fii lumină. A pretinde că ești purtătorul de lumină, înainte de a
te fi c onfruntat cu propria ta frică, înseamnă a fi un impostor, un
vindecător nevindecat, un fals. Toți vindecătorii nevindecați cad,
până la urmă, de pe piedestalele lor imaginare. Acolo unde
lumina doar pretinde că există, întun ericul încă domină. Pentru a
fi lumină, trebuie să însușeș ti întunericul, întunericul tău,
întunericul tuturor. Trebuie să cazi la pace cu mintea ta dominată
de ego și să vezi absoluta ei inutilitate. Trebuie să înveți să

177 privești frica cu dragoste în inim ă. Frica ta . Trebuie să știi că
toate fricile sunt la fel și că toate fricile trădează o lipsă de iubire.
Trebuie să înveți să răspunzi cu iubire. Iubirea este răspunsul la
cel mai profund sentiment al tău de separare. Nu iubirea altcuiva.
Iubirea ta pentr u tine însuți. Aceasta este lumina. Acesta este
începutul tău ca purtător de lumină spre mântuirea ta. Atunci
când iei pentru tine torța adevărului și aduci iubire părților rănite
din mintea ta, îți recuperezi forța. Renunți la starea ta de victimă.
Nu mai poți fi tratat în mod incorect, deoarece tu ești sursa
iubirii, acceptării și iertării. De unde vine iubirea? Ea vine de la
tine. Tu ești calea, adevărul și viața, exact așa cum am fost și eu.
Nu căuta divinul în afara ta, deoarece el poate fi descoperit
înăuntru. Când te binecuvântezi pe tine însuți, întreaga lume este
iertată și binecuvântată. Nu căuta p rea departe . Totul începe cu
tine. Totul se termină cu tin e. Tu ești acela. Tu ești Acela care se
apropie de Dumnezeu.

Credință
Nu puteți avea credință în Dumnezeu, decât dacă aveți
credință în voi înșivă și în fratele vostru. Puneți -vă întrebarea:
„Ce este credința?" înseamnă ea, oare, a crede în ceva ce simțiț i
că lipsește din viața voastră? Dacă e așa, atunci nu este credință.
Credința nu înseamnă niciodată perceperea că ceva lipsește.
Credința este perceperea binelui, în ceea ce pare a fi rău. Este
perceperea abundenței, în ceea ce pare că nu este des tul. Este
perceperea dreptății, în ceea ce pare a fi nedrept. Credința este a
aduce dragoste celui care este de neiubit. Este a aduce
compasiune celui nemilos. Este a aduce prezența lui Dumnezeu
în locuri în care El pare a fi absent. Credința este recunoaș terea
unui bine mai înalt, a unei ordini mai înalte, a unui adevăr mai
înalt decât cel pe care l -ar vedea copilul înspăimântat. Iar

178 credința este întotdeauna câștigată în tranșee. Unde vă găsiți
credința? Î n cea mai intensă suferință! Unde găsiți prezența lui
Dumnezeu? Î n momente în care vă simțiți complet abandonați și
respinși! Acesta pare un lucru incorect. Iar perceperea absenței
iubirii poate fi transformată numai prin prezența iubirii. Cea mai
puternică putere din univers pare a fi atât de slabă, atât de ușor
de înfrânt, de crucificat și de uitat. Dar nu e a șa. Toți cei care îl
atacă pe H ristos trebuie să se întoarcă și să intre în slujba Lui. Și
ei vor veni mereu, până când vor învăța că El este ei. Și, prin
urmare, El nu poate fi distrus. Oare, a ști că orice formă de atac
înseamnă un atac la adresa propriei persoane, este un lucru
nedrept? Cum ar putea fi aceasta ceva nedrept? Numai în cea mai
profundă durere a existenței se descoperă și se confirmă credința
în Dumnezeu. Acesta nu este un mister. Est e o depărtare de
autoatac. Este momentul în care vă dați seama că totul din afara
voastră nu este altceva decât o reflectare a unei atitudini pe c are
o aveți față de voi înșivă , în acel moment, încetați de a mai fi o
victimă. În acel moment știți că viața voastră este perfectă, exact
așa cum este și cum a fost întotdeauna, în acel moment vă
revendicați viața, autoritatea și originea divină. Nu mai sunteți
băiatul care a fost bătut în cuie pe cruce sau fata arsă pe rug, ci
copilul care a învățat să se binec uvânteze și, făcând aceasta, a
salvat lumea. Sunteți sfântul, îngerul, Mântuitorul. Atunci când
veți fii una cu Dumnezeu, atunci viața voastră va fii alta.
Falși profeți, diavolul și Antichristul
Un fals profet este cel care face din ego -ul său un zeu. El
pretinde că s -a realizat, că s -a eliberat de suferință și frică dar,
mai devreme sau mai târziu, comportamentul său îl trădează și
este demascat ca un impostor. Am spus -o înainte și o voi spune
din nou: “ Îi veț i cunoaște după roadele lor ". Nu ascultați
cuvintele inteligente și convingătoare ale celor care pretind că au
autoritate spirituală. Uitați -vă la ceea ce fac. Vedeți dacă ceea ce

179 fac este în conformitate cu ceea ce spun. Dacă sunteți înțelepț i,
nu îl veți urma pe nici unul. Î n felul acesta, nu veți fi duși pe căi
greșite. Dar dacă trebuie să găsiți un învățător sau un conducător,
căutați -1 pe cel care vă dă forța pentru a auzi adevărul din
propria voastră inimă. Căutați -1 pe cel care vă iubeșt e, fără să
caute să vă controleze; pe cel care e capabil să vă spună adevărul
lui, fără să se aștepte ca voi să fiți de acord. Găsiți un învățător
care să vă respecte și să vă tr ateze cu demnitate și respect. Îi veți
cunoaște după roadele lui . Oricine care pretinde că are o
cunoaștere specială și o vinde cu un anumit preț este un fals
profet. Oricine, care vrea ca voi să vă plecați în fața lui, să fiți de
acord cu părerile lui și să -i urmați programul, este un fals profet.
Oricine, care vă cere bani sau favoruri sexuale, este un fals
profet. Oricine, care vă încurajează să renunțați la puterea
voastră, la respectul de sine și la demnitatea voastră, este un fals
profet. Nu rămâneți în preajma unor astfel de oameni, în inima
lor, ei nu vă vor binel e. Ei nici măcar nu știu, în inima lor, care
este binele lor. E i încă își fac rău lor înșiși și fac rău altora. Nu
căutați compania celui care vă sufocă și nu vă lăsa libertatea de a
fi voi înșivă. Nu acceptați un învățător care încearcă să ia decizii
în locul vostru. Nu acceptați învățăturile sau prietenia cuiva care
vă critică, sau care vă acuză pentru problemele lui. Nu lăsați pe
nimeni să se impună sau să vă controleze viața. Nici nu vă
impuneți asupra altuia. Orice nevoie pe care ați avea -o de a
contro la o altă persoană, sau de a lua decizii în locul ei, este un
abuz. Nu intrați în intimitatea altora și nici nu căutați să le luați
libertatea de a decide ce vor. Orice încercare de a face acest lucru
vă leagă, pur și simplu, de roata suferinței. Ceea ce d ați altora,
aceea primiți înapoi. Nu fiți nici victimă, nici torționar. Fiți voi
înșivă și permiteți -le și altora să fie ei înșiși. Antichristul caută
mântuire și pace, controlându -i pe alții. Este o încercare de a
forța o reconciliere. Ea nu funcționează niciodată. Cine trăiește
prin sabie, de sabie va muri. Folosirea unor mijloace greșite duce
întotdeauna la finaluri tragice. Cu toate acestea, nici măcar

180 Antichristul nu este rău. El este. pur și simplu, însetat și
înfometat după iubire. Fiind dornic de iu bire, el încearcă să o
cumpere, să o pretindă, să o controleze. Făcând aceasta, el
împinge iubirea și mai departe de el. Cu cât iubirea îl ocolește,
cu atât devine mai răutăcios. Frica lui dă naștere fricii celorlalți.
Adesea, Antichristul apare sub formă de Christ. Lupul se îmbracă
în haine de oaie. Pare a fi blând, plin de compasiune și înțelept,
dar totul este o prefăcătorie. De îndată ce capătă acceptarea
cuiva, adevărata față iese la iveală. De aceea trebuie să fiți foarte
atenți . Credeți că îl preamăr iți pe Hristos, dar nu H ristos este cel
pe care îl preamăriți. Este diavolul deghizat. Ce este diavolul?
Este, pur și simplu, mintea ego. Puștiul înspăimântat, nefericit și
furios dinăuntrul vostru, care se simte nedreptățit. Acesta este
singurul diavol. Iar el trăiește în fiecare dintre voi, deoarece
fiecare dintre voi vă comportați fără milă cu voi înșivă. Fiecare
dintre voi aveți un copil rănit înăuntrul vostru. Acesta este unicul
diavol. Nu încercați să -1 faceți pe diavol să fie puternic. El este
cumpli t, numai pentru că -i opuneți rezistență. Atunci când știe că
este vrednic de a fi iubit, nu va mai complota să vă trădeze. Toate
extravaganțele lui provin din convingerea că nu este demn de a fi
iubit. Atunci când v -ați îmbrățișat copilul rănit dinăuntrul vostru,
prezența lui angelică iese la lumină. Lucifer nu este un om în
derută, ci un înger căzut. Î n iubirea voastră, căderea se opr ește și
își regăsește aripile. Î n mântuirea lui este garantată și mântuirea
voastră. Lucifer înseamnă purtător de lumină. El este copilul
rănit, transformat într -un Christ care se ridică. Prezența angelică
ce conduce ființele umane înspre îmbrățișarea eternă a lui
Dumnezeu. Până când nu veți ști că iubirea nu trebuie nici cerută
și nici refuzată, nu o puteți primi și da fără co ndiții. Antichristul
personifică diavolul .
Desfacerea rănilor
Înțelege că, dacă nu v -ați fi făcut voi rănile, nu ați pu tea să

181 le des faceți. Prin urmare, fii fericit că suferința ta nu este produsă
din vina altuia. Sărbătorește faptul că mântuire a e posibilă, că voi
puteți des face ceea ce ați făcut. Dar nu te pedepsi pentru faptul
că știi că ești creatorul propriei tale suferințe. Această creație se
petrece pe plan subconștient, așa că adevărul e că tu nu știi ce
faci. Dacă ai ști, nu ai face -o. O faci, deoarece nu știi și e nevoie
să știi. A deveni conștient de modul în care ne facem rău nouă
înșine, sau le permitem altora să ne facă rău, e ste un factor
esențial în a des face răul făcut. Nu poți schi mba nimic, până ce
nu devii conștient de dinamica lucrurilor. Prin urmare, nu ești
responsabil pentru asta. Nu poți fi făcut responsabil pentru ceea
ce nu înțelegi. Responsabilitatea ta începe în momentul în care
ești conștient de abuzuri. Durerea este ins trumentul suprem al
conștientei. Până ce nu simți durere, nu știi că a avut loc un act
de violență. Î n clipa în care ai devenit conștient de acest act,
începe călătoria ta spre vindecare. Prin urmare, nici o durere pe
care o simți nu este un lucru rău. Nu este o pedeapsă. Este o
chemare să devii conștient, să transformi suferința ascunsă în
conștientă. Nu te pedepsi pentru faptul că știi că ai făcut o
greșeală, că ai acționat iresponsabil în mod inconștient. în
schimb, asumă -ți corecția. Ispășește î n mod co nștient pentru
greșeala făcută. Asumă -ți responsabilitatea pentru
comportamentul tău, astfel încât să poată fi i desfacute gre șeala,
durerea autoagresiunii, cât și tiparul abuzului pe care acestea se
bazează. Durerea este o chemare către conștientizare. Nu trata
această chem are cu rețete care ar anestezia -o și ar lăsa neatinse
suferința profundă și starea proastă. Tratează cauza durerii,
nefericirea, ura de sine care te poate îndemna la sinucidere,
autoagresiunea. Tratamentul pentru t oate tipurile de separar e
este, pur și simplu, acceptarea și iubirea. Începe prin a accepta
durerea și prin a -i cere să te ducă la cauza ei. Î ncepe prin a -ți
recunoaște greșeli le, fă ră să te pedepsești pentru ele. Î ncepe prin
a-ți accepta sentimentele, oricar e ar fi ele. Î ncepe p rin a-ți aduce
iubire ție însuți. Devino conștient de autoagresiune, iartă -te

182 pentru ea și învăluie rana în dragoste. Aceasta este rețeta pentru
vindecare. Nu este un proces complicat sau dificil, decât dacă
refuzi să ți -1 însușești. A vindeca rana înseamn ă, în ultimă
instanță, a -i des -face cauza, înseamnă a înțelege care atitudine de
lipsă de apreciere față de tine însuți a dat naștere abuzului. O
dată ce ai înțeles acest lucru și ai dat dragoste ca răspuns, cauza
rănii este neutralizată și nu vor mai fi c reate alte situații abuzive.
Până ce nu apare înțelegerea și nu se asumă responsabilitatea, se
vor crea în mod continuu noi potențiale pentru situații abuzive.
Fiecare dintre ele conspiră să te trezească. Nici una dintre ele nu
conține necesitatea durerii, dacă ești un învățăcel silitor. Fiecare
relație de învățare îți oferă oportunitatea de a spune NU la ceea
ce nu îți aco rdă respect. Dacă poți spune NU, înainte să apară un
act de violență, poți evita suferințe în plus. A spune NU unei alte
persoane implic ă, bineînțeles, conștientizarea faptului că, în
trecut, ai avut tendința de a spune DA. Aceasta înseamnă că îți
asumi dinamica faptelor. Știi că ai creat abuzul, acceptând iubire
condiționată. Ai creat abuzul, spunând DA auto -degradării, în
schimbul sigura nței și aprobării pe care le dorești. Târguindu -te
pentru iubire, spui DA fricii. Acum știi că toate acestea nu
funcționează. Iubirea nu este un lucru pentru care să te târguiești.
Trebuie să aștepți ceva autentic. Trebuie să respingi toate
târguielile care -ți sunt oferite. Fiecare este o formă de atac.
Atunci când iubirea îți va fi oferită fără condiții, o vei ști. Nu se
poate să nu știi, deoarece te respectă și te apreciază pe deplin.
Nu-ți cere mai mult decât poți da. Nu manipulează și nici nu
pretinde. Te acceptă așa cum ești și te binecuvântează. Dacă nu
știi cum să creezi pentru tine însuți aceste binecuvântări, cum le
poți primi de la altul. Exersează. Exersează să te accepți pe tine
însuți, exact așa cum ești. Atunci vei ști ce înseamnă iubire și o
vei recunoaște când apare în viața ta. Dacă te iubești pe tine
însuți în mod condiționat, vei atrage în viața ta pe alții care fac
același lucru. Nu poți primi de la alții, ceea ce nu ești în stare să –
ți dai ție însuți. Prin urmare, ai foarte m ultă treabă de făcut. O

183 lucrare interioară. O acceptare interioară. Atunci când vindecarea
interioară este realizată, viața exterioară începe să o reflecte. Cei
care sunt atrași spre tine sunt mai plini de respect și te sprijină
mai mult. Este mai puțină l uptă și mai multă stare de grație.
Inima se deschide cu blândețe și pacea se revarsă.
Prezența iubirii
Atunci când Dumnezeu se află pe deplin în viața ta, există
armonie interioară și pace exterioară. Te respec ți și te apreciezi
pe tine însuți, la fel cum îi respecți și îi apreciezi pe ceilalți.
Acesta este semnul stării de grație a lui Dumnezeu. Atunci,
această stare de gra iție devine lumina călăuzitoare a vieții tale.
Este busola care te ajută să navighezi. Or i de câte ori trăiești o
experiență de dizarmonie interioară sau de agresivitate
exterioară, știi că ai pierdut contactul cu V oia Divină. Știi că este
momentul să te oprești, să respiri și să te re centrezi. Este
momentul să renunți la conceptele și dorințe le tale personale și
să te rogi pentru binele tuturor celor implicați. Starea de grație nu
este o stare continuă pentru nici unul dintre noi. Apar lecții noi,
care trebuie învățate. Indiferent de cât de tare s -a deschis inima,
vor fi momente când încă se s trânge de frică. E de așteptat să fie
așa. Perfecțiunea nu apare pe plan exterior. Atâta timp cât te afli
aici, într -un trup, nu poți să nu faci greșeli. Prin urmare, e cazul
să începi să înțelegi că starea de grație vine și pleacă. Contactul
există și apo i este pierdut. Dar, asta numai temporar, deoarece
știi cum să refaci conexiunea. Știi cum să intri iarăși în horă.
Ritmul dansului bate o dată cu fiecare inimă. Respirația intră și
iese. Dumnezeu apare și dispare. At enția se fixează și se pierde.
Sinele e ste uitat și reamintit. Există o modificare , o mișcare
înainte și înapoi, dar și o continuitate permanentă, în cadrul
căreia momentele de discontinuitate sunt binevenite. Este un
dans blând și iertător și nu unul rigid. Acesta este cel mai bun
lucru pe car e-1 poate oferi viața, î n cazul în care cauți mai m ult

184 decât atât, cauți degeaba. Î n cazul în care cauți luminare
absolută, siguranță absolută, nu le vei găsi. Starea de grație apare
în cadrul fluxului vieții și nu separat de el, iar viața este ca un
râu, care curge dinspre munți înspre mare. Atunci când pleacă
din munți, el se repede în jos, impetuos și hotărât să -și atingă
scopul. Apoi, el se liniștește și pare că trece la nesfârșit prin
câmpuri și lunci, despărțindu -se în brațe separate, alăt urându -se
altor curgeri de apă, în momentul în care ajunge la ocean nu mai
are nici o grabă. Î n schimb, a căpătat acea încredere care provine
din experiență. în momentul în care ajunge la ocean, se consideră
pe el însuși ca fiind oceanul și nimic altceva. Rămâne cu to tul în
el însuși, fără început și fără sfârșit. Ea fel se va întâmpla și cu
voi. Când intrați pe deplin în viața voastră, tot ceea ce v -a ținut
separați va dispare cu blândețe. Inspirând, vă deschideți către a
îmbrățișa tot ceea ce vine spre voi. Expirând, îi dați drumul cu
blândețe. Inspirați și expirați pe Dumnezeu, ca și cum ar fi aerul
vostru divin fără de care nu puteți trăi.

Darurile lui Dumnezeu
Darurile care v -au fost date în viață nu vă aparțin numai
vouă. Ele aparțin tuturor. Nu fiți egoiști și nu le rețineți numai
pentru voi. Nu fiți egoiști și nu vă închideți într -un stil de viață
care vă ține spiritul prizonier și care nu vă oferă spontaneit ate
sau grație. Riscați și fiți pe deplin voi înșivă. Lăsați la o parte
așteptările pe care le au alții de la voi. Lăsați la o parte „ar
trebui" și „s -ar cuveni" și luați în considerare numai acele
gânduri și acțiuni care vă aduc cea mai mare bucurie. Trăi ți
dinăuntru în afară și din afară înăuntru. Nu este ceva egoist să vă
căutați bucuria. De fapt, este cea mai binevoitoare acțiune pe
care o puteți face față de ceilalți. Asta, deoarece darul vostru este
necesar. Spiritul celorlalți nu poate fi înălțat, de cât dacă voi aveți

185 încredere în darul vostru și îl dați, fără condiții, lumii întregi.
Gândiți -vă cât de goală v -ar fi viața, dacă cei din jurul vostru ar
alege să renunțe la darurile lor. Tot ceea ce considerați c ă este
minunat în viață, muzica, po ezia, f ilmele, sportul, râsul, ar
dispărea, dacă ceilalți nu v -ar mai da darurile lor. Nu vă rețineți,
ci dați darurile voastre tuturor. Nu faceți greșeala de a crede că
nu aveți daruri de oferit. Fiecare dintre voi are un dar. Î nsă nu
comparați darul vostru cu d arurile celorlalți, pentru că nu ați
putea face o evaluare corectă. Darul vostru vă aduce bucurie
vouă înșivă și aduce bucurie celorlalți. Dacă nu există bucurie în
viața voastră, asta se întâmplă deoarece voi nu vă oferiți darul.
Nu aveți încredere în el. Nu faceți în așa fel încât acest dar să se
manifeste în mod activ în viața voastră. Toate darurile sunt
exprimări creato are ale sinelui. Ele revelează s inele. Ele dărâmă
barierele separării și le permit celorlalți să știe cine sunteți voi. A
crea înseamnă a da formă unei conștiente interioare. Această
conștientă nu există în lume, în modul în care o exprimați voi.
V oi o exprimați într -un mod unic, autentic. Această exprimare
este proaspătă, cinstită, provenită din propria voastră experiență.
O persoană cre atoare nu primește îndrumări din afară. Ea nu
imită forme prestabilite. Ea ascultă la ce spune vocea interioară.
E posibil ca să privească cu atenție lumea. Chiar să o studieze și
să o analizeze. Dar, apoi, ea interiorizează ceea ce vede. Preia
totul și îl prelucrează, îl priveș te în lumina pr opriei experiențe.
Simte totul, își asumă totul. Totul îi aparține. Apoi, dă totul
înapoi. Iar ceea ce dă înapoi este propria ei viziune, perspectiva
ei unică. Povestea ei. Iar dacă este o persoană cinst ită, ceilalți î i
vor răspunde, deoarece povestea ei va fi și povestea lor. V or
împărtăși împreună aceeași viziune, pentru o clipă, pentru o zi,
pentru o săptămână sau chiar mai mult. Alții îi vor sprijini
activitatea creatoare, sprijinul lor îi vor face munca mai ușoară.
Energia pe care o folosește va începe să se întoarcă înapoi la ea.
Se va simți apreciată, pe plan emoțional și financiar. Este un

186 proces frumos.
Probabil că ați încercat acest lucru și ați cules roadele.
Probabil că încă vă luptați să vă manifesta ți darul. „Cu ce
greșesc?" vă întrebați voi. „De ce nu mă sprijină universul?"
Răspunsul este simplu. Fie că ceea ce încercați să manifestați nu
este darul vostru, fie nu credeți suficient în acest dar. „Păi de
unde să știu?" vă întrebați voi. Întrebați -vă: „Fac eu oare acest
lucru deoarece îmi produce cea mai mare bucurie, sau deoarece
caut aprobarea celorlalți?" Dacă acțiunea voastră nu este făcută
cu bucurie, ea nu va aduce fericire nici vouă înșivă și nici
celorlalți. E posibil să reușiți, sau să nu reu șiți, oricum fericirea
nu va fi prezentă. Prosperă la toate nivelurile numai ceea ce vine,
cu mult entuziasm, din inima voastră. Numai ceea ce iubiți îi va
atinge pe ceilalți și va aduce prețuirea adevărată, așa cum vă
doriți. Prețuirea și aprobarea sunt d ouă lucruri complet diferite.
Prețuirea este o curgere naturală și spontană de energie înapoi
către tine, atunci când alții se simt conectați la tine și la povestea
ta. Nu poți să faci nimic pentru a grăbi aprecierea, decât să fii tu
însuți și să spui adev ărul. Pur și simplu, nu poți controla ceea ce
vine înapoi către tine. Când ai împărtășit cu alții în mod autentic,
se întoarce întotdeauna ceva esențial. E posibil să nu arate așa
cum te -ai aștepta, deoarece ego -ul tău nu caută prețuire, ci
aprobare. Goana după aprobare se bazează pe convingerea că tu
nu ești destul. Vrei ca ceilalți să -ți dea dragostea care simți că -ți
lipsește în viață. Căutarea este inutilă. Dacă te simți gol pe
dinăuntru și cauți să fii umplut din afară, ceilalți se vor simți
atacați. E i vor simți cererea ta de a fi apreciat ca pe o impunere.
Ei vor fi respinși sau neacceptați. Apoi, se vor simți încă și mai
goliți, respinși și abuzați. Energia nu se poate întoarce la tine,
decât dacă și până când nu emiți energie. A emite o pretenț ie nu
înseamnă a emite energie, înseamnă a emite un vid care suge
energia celorlalți. El strigă către lume: „Am nevoie de aprecierea
voastră deoarece eu nu mă apreciez pe mine însumi ”. Atâta timp

187 cât nu te iubești și nu te apreciezi pe tine însuți, ceilalț i nu-ți vor
primi darul, indi ferent de cât de tare te străduie ști să -1 dai.
Emiterea de energie înseamnă a te lua pe tine însuți în seri os, dar
nu mult prea în serios, înseamnă a te evalua suficient, pentru a fi
dornic să împărți cu ceilalți. Nu înseamnă a -i ataca pe ceilalți cu
darurile tale. Atunci când te aștepți la foarte multe în privința
modului în care oamenii ar trebui să -ți primească darurile,
primirea lor devine aproape imposibilă. Dacă -ți prețuiești darul,
nu contează cum îl primesc ceilalți. Chi ar dacă ei nu -ți dau un
răspuns pozitiv, nu te vei lăsa convins să nu -1 mai oferi, iarăși și
iarăși. Fericirea și împlinirea personală provin din legământul pe
care-1 faci cu tine însuți. Acest legământ va fi testat tot timpul.
Iarăși și iarăși, universul îți va cere să oferi darul, chiar și atunci
când ești confruntat cu critică, scepticism sau aparentă lipsă de
prețuire. Și, de fiecare dată când apare respingerea, vei fi
confruntat cu întrebarea: „Să mai fac asta încă o dată?" Dacă
darul este neautentic, mai devreme sau mai târ ziu vei înceta să -1
mai oferi, î ți va deveni clar că, atunci când îți oferi serviciile,
niciodată nu prim ești ceea ce vrei să primești, î ți va deveni clar
că oferirea acestor servicii este un mod prin care te pedepsești.
Așa că vei î nceta de a te mai agresa pe tine însuți, oferind un dar
care nu te mai reprezintă. Pe de altă parte, dacă darul este
autentic, vei învăța din eșecul și respingerea aparentă. Vei învăța
să-ți prețuiești mai profund darul și să -1 oferi într -un mod mai
autent ic. Treptat, vei înceta de a -i mai agresa pe alți oameni cu
darul tău și vei începe să creezi un mediu mai plin de iubire în
care darul să poată fi oferit și primit. Un dar autentic va crește,
pe măsură ce ai încredere în el. Nu același lucru se întâmplă ș i cu
unul fals. Primul este darul Spiritului și este responsabilitatea ta
să-1 îngrijești pentru ca el să existe. Cel de -al doilea este ceva la
care ego -ul tău se așteaptă și care, mai devreme sau mai t ârziu,
trebuie să cedeze, dacă e să apară adevăratele tale daruri. Unul
este cel care aduce prețuire, care adâncește apropierea și legătura
cu ceilalți. Celălalt aduce aprobare sau respingere, amândouă

188 însemnând izolare, durere și umilință. Prin urmare, întreabă -te:
„Oare caut eu aprobare? Umblu după mângâier ea pe care nu
vreau să mi -o acord mie însumi? Mă iubesc și mă prețuiesc chiar
acum, sau caut drag oste care să vină de la alții, pentru ca astfel să
știu că totul este în regulă cu mine?" Întreabă -te: „Am eu
suficientă încredere în darul meu? Sunt eu prea p uțin încrezător
și ascund lumina din mine, sau sunt prea încrezător și îi agresez
pe ceilalți cu darul meu? Răspunsuri cinstite la aceste întrebări
vor anihila orice confuzie pe care o aveți în privința acestei
probleme. Răspunsul este doar la Dumnezeu cel Atotputernic.
A cultiva darul
Uiți oameni spun că nu știu care sunt d arurile lor, dar
aceas ta este doar o negare. Nu poți să fii conștient și să nu știi
care îți este darul. Darul tău se află întotdeauna acolo unde simți
cel mai profund bucuria și entuziasmul. Singura problemă pe
care o ai în a -ți recunoaște darul este că e posibil ca el să nu se
potrivească cu imaginea pe care ți -ai făcut -o în privința a ce
anume se presupune că ar trebui să însemne un dar. Să
presupunem, de exemplu, că ai un dar extraordinar de a asculta.
Oamenii vin la tine cu problemele vieții lor și pleac ă mai fericiți
și mai împăcați în permanență, cei din jur îți spun că le place să
fie în preajma ta. Simt că îi accepți aș a cum sunt. Simt că le dai
forță. Nu pari a le prelua problemele. Simt că prezența ta are un
efect înălțător asupra oamenilor. Tu însă nu pricepi. Nu vezi
nimic deosebit în asta, așa că nu poți înțelege că e vorba de un
dar. Continui să -ți cauți darul în a fara propriei tale experiențe.
Gândești: „Poate că ar trebui să fac niște cursuri și să devin
librar". Dar ai deja două diplome. Ai deja toată instruirea
necesară. Aici nu e vorba de instruire. Nu e vorba de a -ți schimba
cariera. Problema este că darul te privește fix în față, iar tu refuzi
să-1 vezi. Cre zi că darul înseamnă „a face", dar nu este așa.
Darul este „un fel de a fi", care se produce fără efort ș i cu

189 deosebit de multă bucurie, îți vine în mod natural. Pe loc și
vizibil, aduce bucurie celorlalți. „Ei bine", gândești tu: „P oate că
ar trebui să mă întorc la școală și să iau o diplomă în probleme
de consultanță. Nimeni nu va vrea să vină și să mă plătească,
decât dacă am o diplomă". Dar nu vezi esența. Nu contează ce
faci. Noi nu vorbim despre a fa ce, ci despre o stare de a fi. Î ți
poți exprima darul, indiferent de ce anume faci. Nu ai nevoie de
un rol special, de o poziție specială. A căuta un anumit rol este u n
mod de a da darul la o parte înseamnă a spune: „ Acest dar nu e la
nivelul așteptărilor me le. Nu -mi este de ajutor. Oare eu de ce nu
pot avea un dar adevărat? Alții au. Oare ce -o fi în neregulă cu
mine?" Dacă ai putea să -ți oferi ție însuți aceeași iubire și
acceptare necondiționată pe care le oferi celorlalți, întreaga ta
viață s -ar schimba, deoarece ai începe să ai tu însuți încredere în
darul tău. Cum crezi că te poate sprijini universul, atâta timp cât
nu-ți prețuiești darul și nu ai încredere în el? Multe din darurile
tale rămân necunoscute, deoarece ele nu se potrivesc cu
imaginea pe care ți-ai facut -o în privința modului în care trebuie
să arate un dar. Sau dezavuezi darul și îl dai de -o parte,
comparân -du-1 cu darul celorlalți. Le invidiezi darul. Ai prefera
să-1 ai pe al lor, în locul celui pe care îl ai tu. Ce risipă
prostească de timp și energie! Haideți, prietenii mei, acceptați!
Îmbrățișați darul care v -a fost dat, indiferent de cum arată el. O
să vedeți c -o să vă placă. Ceilalți se vor bucura de el. Viața va
începe să curgă, pe măsură ce darul este oferit fără să așteptați
ceva în sc himb. De fiecare dată când puneți o condiție, atunci
când vreți să oferiți darul, îl îndepărtați foarte tare. „V oi cânta
numai dacă voi avea un public de o mie de persoane și voi
câștiga cel puțin cinci mii de dolari!" Presupunând că nu sunt
mulți cei care au auzit despre tine, câte oferte de concerte crezi tu
că o să -ți apară? încă o a mânare, iarăși opui rezistență, încă un
sacrificiu și un chin autoimpus! Cum crezi tu că va începe
lucrarea vieții tale, dacă nu faci primul pas ca să o pornești?
Această luc rare este ca un copilaș. Trebuie să fie hrănit și îngrijit

190 atât în pântec, cât și în afara lui. Atunci când conștientizezi prima
dată care este darul tău, nu te apuca să anunți în gura mare.
Păstrează pentru tine. Cântă sub duș. Găsește un învățător.
Exers ează în fiecare zi. Apoi, când darul este gata de a fi oferit
altora, găsește un cadru lipsit de formalisme și nețipător, în care
să nu fii supus nici tu la o presiune enormă în momentul în care
îl dăruiești și nici ceilalți, atunci când îl primesc. Ia -o ușor, așa
cum ai proceda cu un copil care ar vrea să le cânte celorlalți un
cântec. Fii acel copil. Indiferent de cât de nerăbdător ești ca să te
maturizezi o dată cu darul tău, trebuie mai întâi să fii copil.
Învață, evoluează și cultivă -ți darul până când ajunge să se
manifeste. Asumă -ți riscuri mici, apoi riscuri mai mari. Cântă în
fața unui public redus și câștigă -i încr ederea. Apoi, fără să faci
nimic deosebit, publicul se va mări.
Cei care refuză să pornească modest nu vor realiza
niciodată ni mic. Ei țintesc către lună și nu învață niciodată să
stea cu picioarele pe Pământ. Să nu -ți fie teamă să fii ucenic.
Dacă admiri o persoană care are un dar asemănător cu al tău, să
nu-ți fie teamă să ceri lecții. Aceasta este una dintre modalitățile
prin c are înveți să ai încredere în darul tău. Pe de altă parte, nu
poți fi veșnic elev. Vine un moment în care elevul este gata să își
lase profesorul în urmă. Atunci când sosește acest moment,
pleacă. Ai încrede re în dar. Ai încredere în toate orele în care ai
exersat. Urmează -ți drumul, încrede -te în tine însuți. Ești gata.
Modul în care vorbești despre darul tău spune mult despre cât de
fericit te face el să fii. Oamenii fericiți vorbesc tot timpul despre
darurile lor, oriunde și în orice împrejurare le of eră viața.
Oamenii nefericiți țin totul în ei, până ce viața le oferă mediul
perfect. Vă spun că mediul perfect nu se găsește niciodată. Chiar
dacă viața pare a vă oferi tot ceea ce v -ați imaginat, atunci când
vine momentul pe care -1 așteptați, el nu arată deloc așa cum
credeați. De fapt, este foarte simplu. Trebuie să renunțați la toate
imaginile pe care le -ați făcut. Pentru ca să aveți încredere în dar,

191 trebuie să renunțați la modul în care credeți că ar trebui primit
acest dar. Asta nu mai este treaba vo astră. Nu mai e câtuși de
puțin treaba voastră. Indiferent de cât de importanți deveniți, nu
veți ști niciodată cine va fi atins de lucrarea voastră și cine se va
îndepărta. Pentru a da darul, trebuie să -1 lași să plece liber. Nu
trebuie să te gândești la cine îl primește și la cine nu -1 primește.
Nimeni nu vorbește tuturor. Unii își împart darul cu un auditoriu
format din câțiva oameni. Alții, cu câteva milioane. În primul
caz, împărtășirea darului se fac e în intimitate și profound, în al
doilea, ea este d e suprafață și pe scară largă. Nu este treaba ta să
judeci. Nu judeca darul, îmbrățișează -1, evaluează -1 și dă -l. Nu
judeca modul în care este primit. Dă -l, fără să te gândești la
rezultate, fără să te aștepți la ceva în schimb. Nu poți să ții darul
și să -1 și dai în același timp. Atunci când vei înțelege
absurditatea unei astfel de acțiuni, îi vei da darului aripile pe care
le merită. Și acesta este momentul în care darul tău va ajunge la
cei care întind mâna după el. Energia lui va trece prin ei și se va
întoarce la tine. Ciclul a da -a primi va fi complet. Vei simți
prețuirea și va începe un nou ciclu de dăruire. Devotament față
de tine însuti și față de ceilalți dedicarea pe care o dovediți fa ță
de exprimarea darului vostru vă va transforma viața. Toate
structurile din viața voastră care vă îngrădesc încep să cadă, de
îndată ce faceți acest legământ cu voi înșivă. A încerca să
schimbați din afară aceste structuri este o treabă inutilă. Nu așa
apar schimbările. Schimbările apar dinăuntru în afară. Pe măsură
ce vă acceptați darul și treceți prin frica de a -1 exprima,
structurile depășite din modul vostru de viață sunt dezenergizate.
Deoarece nu mai primesc energie de la voi, aceste structuri
dispar. Nu trebuie să faceți nimic. Pe măsură ce dispar, ele
creează în propria voastră conștienț ă, mai mult spațiu deschis
pentru ca darul să fie recunoscut, dat și primit. Situația voastră de
la serviciu, din familie, obiceiurile legate de somn și mâncare
încep să se modifice, pe măsură ce începeți să vă respectați pe
voi înșivă și să treceți într -o stare de fericire. Fără nici un fel de

192 luptă, vă desprindeți de rolurile și relațiile care nu mai servesc
evoluției permanente. Acest lucru se întâmplă în mod spontan.
Nimic nu e nici violent nici forțat. Atunci când vă devota ți
necondiționat față de voi înșivă, ceilalți fie că se alătură vouă, fie
se îndepărtează rapid din calea voastră. Spațiile cenușii create de
către ambivalența voastră, dorința de a avea ceva și de a -1 da în
același timp, se luminează. Apare limpezimea, pe măsură ce norii
îndoielii de sine și dependen țelor sunt spulberați de către s inele
dedicate și radiant.
Atunci când o persoană devine o individualitate clară, ea
oferă tuturor permisiunea de a face același lucru. Structuri
familiale disfuncțio nale sunt destrămate și noi structuri, care
respectă și apreciază indivizii implicați, le iau locul. Asta face
devotamentul față de sine. El distruge neglijența, dependența de
alții, târguiala nevrotică pentru iubire, plictiseala, apatia și
comportamentul crit ic. El eliberează indivizii pentru a deveni ei
înșiși și pentru a se întoarce, într -un mod conștient, la adevărata
perfecțiune. Fidelitatea cuiva față de sine însuși și voința de a -și
trăi visul fac să explodeze întregul edificiu al fricii din jur. Este
chiar așa de simplu. Totul se întâmplă la fel de blând ca și primul
„da" rostit în liniștea inimii. Nimeni nu poate fi părăsit prin acest
„da'" spus ție însuți. Dacă gândești altfel, construiești în jurul tău
o închisoare făcută din frică și vinovăție. Acest „da'" spus sinelui
tău esențial și scopului în viață este, de asemenea, un „da" spus
sinelui esențial al altei persoane și scopului ei în viață. Târg uieli
nevrotice pentru iubire, în care granițe le sunt permanent
încălcate, nu rezistă luminii afirmării d e sine. Eliberându -te pe
tine, î i chemi și pe alții spre propria libertat e. Bineînțeles că e
treaba lor, dacă răspund sau nu. Chemarea înspre înnoirea de sine
nu este o chemare înspre a -i abandona pe ceilalți. Nu este o
chemare spre separare sau evitarea r esponsabilității. Chemarea
spre a te respecta și aprecia pe tine însuți este, de asemenea, o
chemare înspre a -i respecta și aprecia pe ceilalți. Când o

193 persoană nu este fericită, de obicei nici ceilalți nu sunt fericiți.
Mai devreme sau mai t ârziu, această nefericire trebuie privită în
față și discutată. Chemarea înspre înnoirea de sine dă roade,
numai în măsura în care inima rămâne deschisă. Nu este vorba
de o închidere, ci de o deschidere. Uneori, anumite persoane nu
pot vedea darul pe care abnegația față de tine însuți ți -l dă și e
posibil să trebuiască să acționezi într -un mod pe care ceilalți nu
pot să -1 înțeleagă sau să -1 susțină. Acest lucru va fi dificil pentru
tine, dar nu capitula în fața celor care te -ar putea face să te simți
vinovat pentru că ai urmat îndemnur ile inimii. Rămâi ferm în
abne gația față de tine însuți, dar păstrează -ți inima deschisă față
de durerile celorlalți. Iubește -i, binecuvântează -i, vorbește cu ei,
sprijină -i în toate modurile cu putință, dar nu le permite să te
deturneze de la responsabilitatea pe care o ai față de tine însuți.
Devotamentul tău față de alte persoane trebuie să fie o
extensie a abnegației față de tine însuți și nu în contradicție cu
ea. Cum ai putea să alegi între binele tău și binele altuia? Așa
ceva n u e posibil. Nimeni nu -ți cere să faci o asemenea alegere.
Uneori, există o decizie care te cinstește pe tine și îi cinstește și
pe ceilalți. Găsește această decizie. Fii hotărât să o găsești. Nu te
abandona pe tine însuți. Nu -i abandona pe ceilalți. Rămâi devotat
ție însuți. Cheamă -i și pe ceilalți să facă același lucru. Rămâi
devotat celorlalți. Fă acest lucru în plinătatea ta. Fii cine ești și fii
gata să împărți cu alții. Respectă -te și cinsteș -te-te. Nu -i exclude
pe alții de la dragostea ta. Ce altceva ai putea face? Ce altceva
trebuie făcut? Renunță la formele vechi. Lasă forma cea nouă a
vieții tale să apară în ritmul ei propriu. Acceptă de bună voie
spațiul deschis al „necu noașterii". Ori de câte ori renunți la
trecut, trebuie să intri în acest spați u. Nu -ți fie teamă. Nu -ți fie
rușine. E în regulă să nu știi. E în regulă să lași lucrurile să
evolueze. Fii doar prezent și spune adevărul. Fii răbdător.
Evoluția este un proces. Fii blând cu tine însuți și cu ceilalți. Nu
vei reuși fără să faci greșeli. Orice lucrare spirituală implică

194 exprimarea de sine cu multă bucurie, cât și elevarea celorlalți.
Dacă lucrarea ta nu este făcută cu multă bucurie, dacă nu -ți arată
talentele și abilitățile și dacă nu -i elevează pe ceilalți, ea nu este
o lucrare spirituală . Este lucrare lumească. De multe ori v -am
cerut să fiți în această lume, dar să nu aparțineți ei. Ce înseamnă
asta? Înseamnă să poți face treburile pe care le f ac alți bărbați și
alte femei, dar trebuie să le faci cu bucurie, în spiritul iubirii.
Dăruieșt e munca ta. E un dar care nu presupune nici un fel de
sacrificiu. Dacă ar presupune vreun sacrificiu, nu ar mai fi făcut
cu bucurie. Prin urmare, n -ar mai fi un dar. Nu munci doar din
spirit de datorie, chiar dacă te pui în serviciul altora. Fă ceea ce
faci cu multă bucurie, sau nu mai face deloc. Nu face ceva ce nu –
ți place, numai ca să câștigi bani. Chiar dacă acei bani susțin o
întreagă familie, aceasta nu va prospera prin sacrificiul tău.
Nimic nu prosperă ce nu vine din iubire. Există sute, dacă nu
chiar mii de modalități prin care te poți înșela pe tine însuți și
poți munci din spirit de sacrificiu sau din datorie. Există tot atât
de multe modalități prin care -i poți păcăli pe alții, muncind
motivat de nerăbdare sau lăcomie. Fii conștient de multele
moduri subtile prin care te poți trăda pe tine însuți și/ori pe
ceilalți. Nu aștepta recompen sele pe care le -ai putea primi de la
lume. Averea materială, renumele și faima nu -ți vor aduce
fericire. Nu-ți aduce fericire decât munca făcută cu bucurie.
Numai mu nca făcută cu bucurie va aduce fericire celorlalți. Să
nu crezi că fericirea poate să vină din sacrificiu sau luptă.
Scopurile trebuie să se conformeze mijloacelor. Ținta se
conturează pe măsură ce se desfășoară procesul. Fii precaut când
e vorba de munca motivată de vinovăție sau de mândrie
spirituală. Nu încerca să te mântui, ajutându -i pe ceilalți. Nu
încerca să -i mântui pe ceilalți, când tu însuți ai nevoie să fii
mântuit. În primul rând, așează t otul cum trebuie în mintea ta.
Învață să ierți trecutul ș i să te prețuiești pe tine însuți, aici și
acum. Învață să ai încredere în darurile tale. Atunci când îl
exprimi pe deplin și cu multă bucurie pe cine ești, munca ta se va

195 extinde în mod natural asupra celor care vor beneficia de ea, sau
de propriul tău ex emplu personal. Aceasta este lucrarea lui
Dumnezeu. Ea nu are nevoie de studii de marketing. Are un
program al ei propriu. După ce ai găsit ce ai de făcut în viață, cel
mai mare obstacol pentru a -1 duce la bun sfârșit se află în
încercarea ta de „a -1 direc ționa". Nu poți face în așa fel încât
lucrarea spirituală să se materializeze. Dacă încerci, vei eșua. Vei
vedea cum cea mai simplă treabă va fi maculată de către mândria
spirituală și subminată de către așteptările ego -ului tău. Nu poți
să-ți faci lucrare a spirituală în același fel în care o faci pe cea
lumească. Prima necesită dăruire, a doua cere iluzia controlului.
De îndată ce renunți la nevoia de a controla, orice lucrare poate
deveni spirituală. De îndată ce încerci să preiei controlul, cele
mai spir ituale proiecte încep să se facă praf și pulbere. Nu ceea
ce faci este lucrare spirituală, ci modul în care o faci. Lucrarea
spirituală este cea pe care o faci cu bucurie. Nu ceea ce faci este
lucrare lumească, ci modul în care o faci. Lucrarea lumească es te
cea pe care o faci din datorie, cu sacrificiu sau căutând aprobarea
celorlalți. Nu contează exteriorul, ci motivația interioară. Nu e
vorba de „ce", ci de „cum". Nu încerca să descoper i din afară
scopul vieții tale. Așa ceva nu este cu putință. Nu încer ca să
descoperi scopul vieții tale, ascultând ideile și opiniile celorlalți.
Așa ceva nu este cu putință. Descoperi ce ai de făcut în viață,
ascultând vocea inimii. Nu există nici o altă cale. Pare a fi o
călătorie singuratică și, într -un fel, așa și este, deoarece nimeni
altcineva nu o poate face în locul tău. Trebuie să alergi singur
primii kilometri. Trebuie să -ți dovedești abnegația. Trebuie să
demonstrezi că nu vei fi deturnat de către ceilalți. Cu timpul, vor
veni și alții pe cărare cu tine. Nu se poa te altfel. N u trebuie să
mergi să -i cauți. Î i întâlnești pe parcursul natural al prețuirii de
sine și al deschiderii către propria experiență. Singura ta treabă
este să -L iubești pe Dumnezeu.
Mitul prosperității materiale

196 Să fie foarte clar că puțini sunt oamenii care se dedică
lucrării lui Dumnezeu. Dintre cei care spun că o fac, numai
câțiva demonstrează în mod activ această dăruire. Nu vă așteptați
ca lumea să vă sprijine în călătoria voastră către autenticitate. Nu
o va face! Lumea sprijină numai ceea ce înțelege. Și, chiar acum.
nu înțelege altceva decât datorie și sacrificiu. Lucrurile astea se
vor schimba cu timpul. Dar nu te aștepta să fie prea repede. Nu
începe ceea ce ai tu de făcut în viață, cu speranța că ve i căpăta
sprijinul și aprobarea celor din jur. Cei care -mi înțeleg
învățăturile și încearcă să le trăiască sunt adesea tratați de către
alții cu dispreț. Să nu fii surprins, dacă aceasta ți se va întâmpla
și ție. Faptul că alți bărbați și femei te invidiaz ă și se simt
amenințați de către tine, nu este un semn de dezaprobare divină.
Dacă se întâmpl ă acest lucru, suportă -1 cu răbdare și trimite
celorlalți dragoste și acceptare. Când ei vor vedea că te
interesează binele lor cel mai mare, se vor îmblânzi. Dacă ești
hotărât să -ți urmezi călătoria, răbdarea ta va fi recompensată. Dar
în cazul în care cauți aprobare și recunoștință, nu le vei găsi. Nu
da atenție religiei abundenței. Ea nu este cu nimic mai adevărată
sau mai de folos decât religia sacrificiului. Nu este absolut
necesar ca Dumnezeu să recompenseze lucrarea spirituală prin
succes material. Toate recompensele sunt spirituale. Fericire,
bucurie, co mpasiune, pace, sensibilitate, acestea sunt
recompensele pentru o viață trăită într -un mod integru. Dacă
succesul material nu apare, acest lucru nu este important. Dacă
pare important și crește resentimentul, atunci este, pur și simplu,
nevoie să fie îndepărtată o parte mare din ego. Trebuie să
învățați, o dată pentru totdeauna, să încetați de a mai măsura
bogă ția spirituală cu un etalon lumesc. Dacă succesul material
apare, acesta este adesea un test pentru a se vedea dacă persoana
respectivă poate transcende interesul personal și lăcomia. Cel
care nu vrea să împartă bogăția materială cu ceilalți nu este o
persoană spiritualizată. Bogăția materială, ca și toate celelalte
daruri, este dată pentru a fi împărțită cu ceilalți. Dacă te agăți de

197 darul pe care ți 1 -a făcut Dumnezeu, nu vei culege răsplat a unei
adevărate prosperități, adică fericire și pace. Nu face gre șeala de
a crede că ceea ce ai de făcut în viață trebuie s ă-ți aducă o sumă
mare de bani, în cazul în care crezi acest lucru și munca ta nu e
încununată de succes lumesc, vei crede că ai ales greșit. Nu te
vei simți în largul tău și te vei considera ne vrednic. Te vei
pedepsi și vei abandona darul. Pe de altă parte, nu face greșeala
de a crede că, pentru a -1 servi pe Dumnezeu, trebuie să fii sărac.
O persoană bogată îl poate servi pe Dumnezeu tot așa de bine ca
una săracă, dacă vrea să împartă bogăția cu cei lalți. Nu contează
cât de mult cuprinzi cu mâinile tale, contează doar dacă mâinile
tale se întind în afară, către fratele sau sora ta. Privește dinăuntru
în afară, privește în inima ta, vezi-ți intențiile și vei vedea
lucrurile exact așa cum le vede Dumne zeu. Tuturor bărbaților și
tuturor femeilor li s -a încredințat un dar. Nu contează dacă darul
unei persoane seamănă cu al alteia. Ceea ce contează este ca
fiecare persoană să -și cunoa scă și să -și însușească darul, și să -1
ofere celorlalți întru slava veșni că a lui Dumnezeu.

Îngăduință și renunțare
Prea mulți oameni încă mai au așteptări în viață: „Dacă sunt
bun, Dumnezeu mă va recompensa". Modul lor de a înțelege
abundența este unidime nsional. Ei cred că îl pot manip ula pe
Dumnezeu, folosind magia potrivită. Când toată gândirea lor
bazată pe magie cade, simt că și ei cad de -a binelea. Dacă se
îmbolnăvesc de cancer sau dau faliment, încep să se pedepsească
fără milă. Renunță la orice spe ranță. Unii dintre ei chiar se
sinucid. Alții trăiesc așteptări exact opuse: „Dacă sufăr, voi fi
vrednic de dragostea lui Dumnezeu". Datorită faptului că eu am
fost crucificat, ei cred că trebuie să fie și ei crucificați. Acești
oameni sunt victimele acele iași perspective liniare,

198 unidimensionale. Ei cred că trebuie să treacă pe planul doi,
pentru a fi în grațiile lui Dumnezeu. Atunci când le surâde
norocul, un sentiment că ceva nu este cum trebuie le subminează
succesul. Sau, trăiesc experiența șansei și r eușitei ca pe ceva de
rușine, făcând totul praf sau dând altora, dintr -un sentiment de
vinovăție. Nici a fi indulgent cu tine însuți și nici a te nega nu -ți
aduc pacea și fericirea. Cei care sunt prea indulgenți cu ei înșiși
văd, în cele din urmă, că alege rea pe care au facut -o dă
dependență și îi satisface din ce în ce mai puțin. Cei care se
neagă descoperă, în cele din urmă, că au devenit rigizi, arțăgoși,
lipsiți de sensibilitate și compasiune. Majoritatea oamenilor sunt
fie persoane care -și revin după f oste dependențe sau lepădări de
sine. Ei au tră it experiența durerii autoindul genței sau a
abstinenței. Probabil a amândurora. Ei au făcut greșeala de a
acționa cu impulsivitate, fără să le pese de ei înșiși sau de
ceilalți, vânând o satisfa cție care le -a scăpat întotdeauna, sau, au
făcut greșeala de a se retrage din viață, evitând situații noi,
neriscând niciodată nimic. Nici una dintre aceste extreme nu face
cinste cuiva. Atât dependența, cât și renunțarea sunt forme de
atașament de trecut. Pentru a rămân e în prezent, fiecare persoană
trebuie să învețe să -și accepte experiența și toate sentimentele pe
care le are în privința ei. Acest lucru este valabil atât pentru
experiențele care nu -i plac, cât și pentru cele care -i plac. Când își
acceptă experiențe le și-și observă sentimentele, fie ele negative
sau positive, ea nu trebuie să ducă mai departe acea experiență
pe plan subconștient.
Vindecarea sinelui
Atât comportamentele de dependență , cât și cele defensive
sunt m oduri de a alunga experiența. Ele îți dau posibilitatea de a
trece repede peste experiența ta, în loc de a rămâne în cadrul ei și
de a simți toate sentimentele pe care ea ți le oferă. Dacă ai putea
fi conștient de toate sentimentele tale și să le comunici fără să te

199 judeci, nu ai mai crea un rezervor subconștient de sentimente
reprimate. Detașându -te de experiență și nesimțind sentimente le,
creezi o conștientă duală, în parte pe conștien t și în parte pe
subconștient, în loc de una unitară. Acest tip de diso ciere apare
cel mai clar în cazurile violențelor grave, fizice și/sau
emoționale. O parte din sine devine ascuns, inaccesibil, rupt de
întreg. Pentru ca să se producă vindecarea, aspectele detașate ale
sinelui trebuie să fie recuperate împreună cu amintiri le lor
traumatizante, și integrate în conștientă. Reconstituirea sinelui
divizat este esența procesului de vindecare, chiar și pentru cei
care nu au fost agresați grav. Toate experiențele înfricoșătoare
provoacă o anumită formă de izolare, de modificare a respirației
și de deconectare a individului de la sentimentele sale. Aceste
experiențe de deconectare de la sine se află la baza căilor ocolite
prin care vin viitoarele stări de victime. Izolarea apare atunci
când părinții, profesorii și alți adulți import anți nu recunosc
experiența copiilor. Copiii își înăbușă sentimentele și încep să -și
formeze un sine fals, acceptat pe plan social, care le dă
posibilitatea să facă față cererilor din jurul lor. Acest sine este
contrafăcut. El este construit din frică, e u n înveliș pentru rușine
și prezintă lumii o poleială subțire de „normalitate". Toate
ființele umane au acest sine fals, această poleială subțire, pe care
le poartă ca pe o mască, pentru a se proteja de judecată și atac.
Toate ființele umane au sentimentul de rușine că se dau de gol,
sentiment pe care -1 ascund până și de cei mai apropiați membri
ai familiei și de prieteni. Toate ființele umane au materialul
subconștient care trebuie conștientizat. Pentru a face aceasta,
trebuie spart învelișul sinelui fals. E posibil ca persoana să -și
piardă serviciul sau relațiile inițiale, sau cineva apropiat ei s -ar
putea să moară. Adesea, se îmbolnăvește foarte grav. O dată
învelișul spart, ceea ce se află înăuntru poate ieși la suprafață
prin crăpături. Dat fiind faptul că toate deconectările de la
experiența noastră conștientă sunt înregistrate în trup, toate
experiențele reprimate legate de violență e posibil să se

200 manifeste ca boli. Luată astfel, boala este chemare la trezire, o
chemare la conștientă și vindecare. Pe m ăsură ce psihicul
individului devine mai acordat la iubire, e din ce în ce mai
posibil să iasă la suprafață amintirile reprimate. Asta, deoarece
individul este pregătit să le facă față, să simtă sentimentele și să
asimile ze experiența care va urma, întâlni rea cu Dumnezeu.
Trupul renăscut
A face o punte între experiența conștien tă și cea
subconștientă este gestul primordial și esenția l pentru
autointegrare, întrea ga spiritualitate se află în această integrare.
Ruptura dintre trup și spirit apare în minte. Și acolo trebuie ea
vindecată. Trupul nu a fost niciodată dușmanul spiritului. De
fapt, lucrurile stau exact invers. Trupul este cel care face să
plesnească învelișul fragil al falsului sine și scoate la iveală
amintirile reprimate, pentru a le vindeca. Trupul are o reputație
proastă, deoarece este crucea pe care se simte durerea. Dar
renașterea este imposibilă, dacă nu se simte durere. A nega
durerea existenței nu face trupul să evolueze. Nu elimină durerea
din trup. De fapt, negarea durerii este actul de crucificare. El se
întâmplă în fiecare moment. A simți durerea înseamnă a te reuni
cu trupul, a aduce respirația (spiritul) înapoi în trup. în cadrul
acestui gest de reconectare, falsul sine este distrus o dată pentru
totdeauna. Masca prefăcătoriei și negării e făcută bucăți.
Amintirile se întorc. Experiența este integrată. Durerea nu este
dușmanul tău, ci cel mai mare prieten pe care -1 ai. Te aduce
înapoi la trupul tău. Te aduce înapoi la respirație. Te aduce î napoi
la întregimea experienței tale. Trupul renăscut este un simbol
pentru re -integrarea minții desprinse de trup. Este acea minte în
care subconștientul a devenit conștient. Este mintea în care se
întâmplă întotdeauna vindecarea și integrarea. Este minte a în
care iertarea urmează judecății, așa cum expirația urmează
inspirației. A-ți cinsti experiența: Zorile unei vieți de dăruire

201 întotdeauna, oamenii au stabilit standarde externe cu care să -și
măsoare spiritualitatea. Aceste standarde sunt esențialmente
false, deoarece viața spirituală nu poate fi măsurată printr -un
standard exterior. Chiar și metodele psihologice de evaluar e, cum
ar fi “pacea interioară ”, sunt ușor de construit greșit, întrucât
negarea adesea ia masca drept absența conflictului. Adesea, cele
mai dificile și mai complicate situații dau naștere celei mai
extraordinare evoluții spirituale. Uneori, numai trădarea de sine
cea mai evidentă creea ză conștienta în cadrul căreia s inele nu va
mai fi trădat. În cele din urmă, trebuie să încetăm să ne mai
judecăm experiența și să o mai comparăm cu cea a altora.
Experiența noastră, cu toate suișurile și coborâșurile ei, este
perfectă pentru noi. Ea ne aduce lecția pe care trebuie să o
învățăm, pentru ca să trecem dincolo de frică și vină. A trăi o
viață de dăruire înseamnă a fi prezenți, clipă de clipă, în cadrul
experienței noastre, înseamnă a ne accepta experiența fără a o
judeca. Sau, dacă o judecăm, să ne iertăm că ne apărăm și că o
respingem. A fi prezenți în exper iența noastră nu înseamnă că nu
ne acordăm un spațiu, nu ne detașăm sau că nu ne detașăm din
punct de vedere emoțional, înseamnă doar că devenim din ce în
ce mai conștienți de momentul în care ne rupem și că ne aducem
cu blândețe înapoi. Această “ aducere înapoi" este esența
meditației. Pent ru a medita, nu este necesar să încetăm de a mai
gândi. Este doar necesar să devenim conștienți de g ânduri, pe
măsură ce ele apar, să vedem modul în care ele ne scot din
liniște. Să vedem cum ne împiedică să fim pe deplin prezenți. A
medita înseamnă a vede a cum gândurile ne fac să ne rupem, să
ne depărtăm de unde suntem, să ieșim din momentul prezent.
Gânditul nu este un lucru rău. Dacă -1 facem să fie rău, creăm și
mai multe gânduri despre gânduri. Gânditul este doar ceea ce se
întâmplă când sinele esențial adoarme. Nu faceți din gândit ceva
rău. Nu faceți din a adormi ceva rău, pentru că vă va fi imposibil
să vă treziți. Pentru cel trezit, trezirea nu este dificilă. Este o
experiență absolut obișnuită. Trezitul este ceea ce se întâmplă,

202 atunci când nu mai a dormi. Nu e nimic special în privința
aceasta. Nu trebuie să realizezi nimic. Ești treaz chiar în clipa
asta, iar apoi uiți și adormi. Durerea, disconfortul, starea
conflictuală te trezesc din somnul tău. încetează de a mai opune
rezistență celor mai mari învățători pe care -i ai. Mulțumește -le că
au venit. Mulțumește -le că te -au adus înapoi în momentul
prezent. Ți -au dat darul cel mai de preț. în prezent, poți doar să
fii. Nu e nevoie să fii acolo pentru altcineva. A fi acolo pentru
altcineva este un mod de a nu fi prezent. Nu e nevoie să fii acolo
nici măcar pentru tine însuți. Și acesta este un truc. Nu e nevoie
de nimic altceva. Nici de jud ecăți. Nici de reguli. Aceasta este o
binecuvântare. Aceasta este floarea acceptării. Fii doar. H ristos
este o stare de a fi, nu o stare de a deveni.
Egalitate și singurătate
Puțini oameni sunt singuri în cadrul experienței lor.
Majorității oamenilor le este frică să fie. Ironia este că acei care
sunt singuri nu simt că sunt si nguri. Iar cei care nu sunt, se simt
singuri. Singuraticul caută companie, dar compania nu este
posibilă, deoarece nu a descoperit încă cine este el cu adevărat.
Sinele este un loc sălbatic. Lasă -l neexplorat și pe el se vor
construi orașe. Explorează -1 cu curaj și apropierea devine
posibilă. Adevărata egalitate are nevoie de individualizare. Până
ce nu -ți cunoști contururile propriei tale inimi, nu le poți învăța
pe cele ale altuia. Dacă pleci de acasă înainte să fii pregătit, cauți
casa fără să o găsești. Găsești o mamă, în loc de o soție, un tată,
în loc de un soț. Când îți vei fi găsit casa, o iei cu tine oriunde
mergi. Găsește -ți mai întâi casa și abia apoi caută companie.
Descoperă cine ești, nu conform definiției altcuiva, ci conform
definiției tale p roprii. Joacă -te cu ea, înainte să o accepți. Lasă
întregul tău sine să devină prezent. Explorează dunele care se
ridică la marginea mării. Simte aerul sărat și plimbă -te de-a
lungul plajei în timpul refluxului. Vezi toate formele de viață,

203 toate posibilit ățile, jocul gândului și al emoției, atunci când
fluxul se întoarce. Cunoaște -te pe tine însuți. Să nu te pierzi în
lume, înainte de a ști cine ești, sau înainte ca șansele tale de
trezire să fie foarte puternice. Lumea va fi foarte fericită să -ți
ofere un rol și o responsabilitate. Alți oameni vor fi foarte fericiți
să-ți desemneze un rol în piesa lor. Hai să privim lucrurile în față
și să recunoaștem că unele roluri sunt foarte atrăgătoare. Ele
promit foarte mult. E greu să spui nu.
„Lasă -ți singur ătatea ta sălbatică și vino și locuiește cu mine.
Te voi iubi și voi avea grijă de tine." Acestea sunt cuvintele pe
care așteptă s ă le audă un copil al străzii. În cele din urmă, apare
o cale, părinții dispăruți se materializează. Totul va fi bine. Așa
să fie, oare? Nu prea! Mai degr abă, acesta este modul în care
sinele este trădat. Î n modul acesta este pavat cu asfalt locul cel
sălbatic, înăbușindu -i iarba și pomii, invadându -i cerul. Numește
aceasta de sțelenire, tehnologie, progre s, în nici un caz nu est e așa
ceva! Persoana fă ră casă e întotdeauna nemiloasă, atunci când își
face o locuință. Nu are nici un fel de milă pentm mediul
înconjurător sau pentru binele altuia. Pur și simplu, își manifestă
în exterior mânia și durerea. Încearcă să trăiești cu cinev a,
înainte de a fi învățat să trăiești cu tine însuți și vei face din acea
relație o bătaie de joc. Nu va merge. Mai întâi, găsește -ți căminul
în interiorul inimii tale. Numai cel care se cunoaște și se acceptă
pe el însuși, poate descoperi ce înseamnă a f i egal cu altul. Dacă
nu o face, se autotrădează. Niciodată nu e vina celeilalte
persoane, atunci când o relație nu merge. Orice sfârșit al unei
relații poate fi atribuit unei singure cauze: lipsa de fidelitate față
de sine. Atunci când nu ești credincios ție însuți în momentul în
care începi o relație, cum e cu putinț ă să ceri să fie credincios cel
cu care începi relația? Vezi deci că nu poate fi greșeala celeilalte
persoane. Amândoi ați căzut de acord că a vă respecta și prețui
pe voi înșivă era un lucru mult prea riguros, care presupunea
mult prea multă singurătate. Ați optat să adormiți împreună.

204 Foarte curând ați descoperit că această stare de adormire
împreună nu era deloc ceea ce părea a fi. V -ați trezit și ați
întrebat: „De ce am schimbat eu un vis p entru altul? Visul inițial
însemna singurătate, dar era mult mai simplu". N-ați făcut
altceva decât o manevră de amânare, un ocoliș. Ați trecut de la a
dormi singur, la a dormi alături de altcineva. Dar, adevărata
provocare pentru voi nu a fost dormitul, c i trezitul. Dacă nu te
dedici cu dăruire propriei tale treziri, ceilalți nu -ți vor oferi decât
ocolișuri, cărări laterale, mersul pe loc. Timpul trece, dar nu se
schimbă nimic. Durerea nu dispare. Vechea nemulțumire este
încă prezentă. Cu timpul, îți vei d a seama că trebuie să privești în
față această nemulțumire. Pare a fi o nemulțumire față de
circumstanțele exterioare ale vieții tale, dar ea rămâne la fel și
după ce aceste circumstanțe s -au schimbat. S-au schimbat
cearceafurile, dar patul este tot prost. Problema nu este de
cosmetizare. Nu e de suprafață. Ea se află chiar la bază. Acolo
trebuie căutată. Acolo trebuie rezolvată. Nemulțumirea ta îți
spune numai și numai un singur lucru: „Nu te respecți și nu te
prețuiești". Dacă ai face -o, în viața ta ar ex ista energie și dedicare
unei cauze. Nu ai fi plictisit. Nu ai fi singur. Nu ai fi dornic să
înlocuiești visul tău cu al altuia.
Tu ești cel care optează pentru ocoliș, prietenul meu. Nu -1
acuza pe cel care te însoțește. Nu este greșeala lui. Nu este
greșeala ei. A fost, pur și simplu, alegerea ta. Nu te pedepsi
pentru asta. Fă o altă alegere. Alege să te respecți și să te
prețuiești, să pășești pe deplin în viața ta. Fă alegerea curajoasă
de a fi singur. A fi singur înseamnă a fi tu însuți pe deplin.
înseamnă a fi „cu totul unul". Înseamnă că toate aspectele
diferite ale sinelui au învățat să coexiste și să danseze împreună
în jurul unui centru. Când ești pe deplin prezent în viața ta, vei fi
atras de alții care fac același lucru. Atunci, nici unul nu va mai
trebui să renunțe la viață, pentru celălalt. Amândouă persoanele
pot fi pe deplin prezente în viața lor și pot explora cum se simt

205 fiind împreună. Acesta este începutul unui alt dans. Dar este un
dans care nu poate apărea, decât dacă fiecare persoan ă este în
concordanță cu ea însăși și cu ceilalți și dansează în cadrul
propriului său adevăr. A-ți împărtăși viziunea împreună cu
ceilalți pe măsură ce s inele devine congruent și învață să -și
manifeste propria viziune, apar oameni împreună cu care să o
împărtă șească. Dar, în pofida dorinței de a împărți cu alții, apare
lupta inevitabilă a ego -ului. O persoană va dori o anumită
configurare a ideii și un anumit rezultat. O altă persoană va dori
un alt rezultat. Fiecare relație va trăi experiența duelului din tre
ego-uri, începuturile unei potențiale încălcări a dre ptului
celuilalt. Totuși, dacă s inele are rădăcini foarte puternice, nici
una dintre individualități nu va capitula în fața cererilor și
așteptărilor celorlalți. Va exista o comunicare a ceea ce vrea și se
așteaptă fiecare, cât și o dorință de a rămâne deschis la o soluție
care respectă ambele părți. O viziune împărtășită este, pur și
simplu, acel aspect al experienței care are rezonanță în ambele
persoane în același timp. Parteneriatul poate fi const ruit numai
pe baza unei viziuni împărtășite și pe dorința partenerilor de a
renunța la modul lor rigid de a vedea lucrurile.
După ce ascultă nevoile profunde ale fiecărei persoane,
renunțând la imaginile făcute de ego asupra modului î n care
aceste necesități trebuie să fie satisfăcute, cei doi stau împreună
în liniște, întrebând care este binele cel mai înalt pentru toți cei
implicați. Î n această liniște, fiecare aude ceva. Uneori, amândoi
aud același lucru sau unul aude ceva ce -i conv ine foarte mult și
celuilalt. Aceasta este intuiția împărtășită cu celălalt asupra
modului în care trebuie acționat, într-un parteneriat, toate
deciziile sunt luate prin consens bazat pe intuiție. Adesea, cei doi
nu știu de ce sunt îndrumați într -o anumită direcție, dar hotărăsc
să aibă to tuși încredere în ceea ce simt, în felul acesta, se fac pași
uriași. Situații care păreau a fi bătute în cuie se schimbă.
Obstacolele dispar. Posibilități, care înainte nu erau luate în

206 considerare, apar din nou la momentu l potrivit. Se întâmplă
miracole. Dăruirea și acceptarea din partea uneia dintre
individualități, învățate prin î ncrederea în propria intuiție au ca
rezultat dăruir ea și acceptarea partenerilor care învață să aibă
încredere în propria lor intuiție. Pe măsu ră ce există cupluri care
dovedesc mai multă măiestrie și încredere în acest proces de a
lua decizii, evoluează noi grupuri și comunități care au la bază
împărtășirea în comun a viziunii asupra a ceea ce e de făcut și
care acceptă să împărtășească cu ceila lți această viziune. Puteți
vedea ce potențial are această atitudine pentru crearea păcii și
armoniei interioare și exterioare. Dar o persoană trebuie să facă
primul pas. Trebuie să -și prețuiască și să -și respecte propria
viziune și să -și atingă țelul crea tor. Apoi, poate face pasul
următor și poate învăța cum să fie pe deplin ea însăși atunci când
se află cu o altă persoană, acceptând ceea ce îi separă și
construind totul prin urmărirea unui țel comun. Aceasta este
provocarea care vă stă în față. Este minu nată și plină de
demnitate și care vă onorează în toate modurile cu putință.
Această dualitate cu persoana de lângă tine trebuie să se
infiripeze și când este vorba de legătura noastră cu Dumnezeu.
Nu poți merge separate de El și nici El de tine, dacă aleg i
singurătatea, atunci vei rămâne cu sigurață singur. Totul se face
în doi: în cuplu, în biserică, cu preotul duhovnic, c u prietenii și
nu în ultimul râ nd cu Dumnezeu. Fără această dualitate, viața
creștină este nulă.
A nu te trăda pe tine însuți
Atunci când oamenii intră într -o relație, există o tendință de
„a i se lăsa pradă", așa cum face un animal atunci când este prins
de un altul. Acesta este un fel de „falsă capitulare", un mod de a
ceda altuia puterea ta . Aceasta pune bazele unei agresiuni
viitoare. Vă îndemn să intrați într -o relație cu încetul și pe deplin
conștienți, ca să nu renunțați complet la voi înșivă. Dorința de a -i

207 face plăcere celuilalt, de a fi plăcut și acceptat, de a fi iubit și
adorat, dep ășește foarte repede granițele și devine trădare de
sine. Trebuie să vă dați seama că relațiile pot crea dependență.
Ele vă pot oferi ocazia de a scăpa de voi înșivă, de a evita să vă
simțiți sentimentele. Dacă sunteți nefericiți în viață, o relație
poate oferi o scăpare temporară de griji, dar, mai devreme sau
mai târziu, problemele voastre revin. Și ele vor fi exacerbate prin
pretențiile și așteptările emise de partenerul vostru. Atunci când
programele ascunse ale ego -ului ies la suprafață, amândoi vă
simțiți dezamăgiți, ba chiar trădați. Starea emoțională a unei noi
relații promite mai mult decât poate da vreodată. Dacă trăiți
experiența lui „a te îndrăgosti", să fiți siguri că puteți t răi și
experiența lui „a te des îndrăgosti". Însăși expresia: „A -ți căd ea
cu tronc" ar trebui să vă spună că a ceastă experienț ă se referă la
trădare de sine, în ce alt domeniu al vieții ar fi cineva de acord
„să cadă" și să cons idere asta ca pe ceva minunat? Î ntreaga
tradiție romantică sugerează că acest lucru este o formă de
trădare de sine acceptată pe plan social, și aproape
instituționalizată. Exact așa cum copilul construiește un sine fals
pentru a face față pretențiilor și așteptărilor lipsite de rațiune,
impuse încă de timpuriu, tot așa și adultul creează o „falsă
capit ulare" în fața unei persoane iubite, pentru a ușura durerea
izolării personale și sociale. Motivul pentru care această
capitulare e falsă este că ea nu face față la apariția violentă a
părții întunecate. De îndată ce într -o relație a par fricile
neasimilate , subcon știente, sentimentul de „îndrăgostire" dispare
repede. Dacă aceasta ar fi o adevărată capitulare o unire sacră a
doi oameni dedicați propriei evoluții spiritual e, cât și evoluției
celuilalt, partea întunecată ar fi acceptată și îmbrățișată în lumin a
abnegației comune față de adev ăr, autenticitate și conștientă, într-
o adevărată capitulare și acceptare, nu -ți alegi partenerul numai
pentru că el sau ea te face „să te simți bine". Partenerul este ales
deoarece, pe lângă starea de bine, există o viziune împărtășită și
o hotărâre comună de a evolua. Se creează un context, un mediu

208 vindecător, în care s inele este și îngrijit și provocat sp re evoluție.
Acesta este un par teneriat conștient. El are tendința de a fi opusul
lui „a te îndrăgosti", deoarece nu în seamnă trădare de sine. Mai
degrabă, este o hotărâre fermă de a fi prezent în tine însuți și
alături de cealaltă persoană, prin suișurile și coborâșurile
experienței. Majoritatea relațiilor se desfac de îndată ce apar
necazurile. Promisiunea „a fi împreună la bine și la rău" este,
pentru majoritatea oamenilor, o chestie absurdă, pentru că mulți
merg la altar fără să -și fi acordat timpul suficient pentru a se
cunoaște. Acesta este motivul pentru care ar trebui descurajate
căsătoriile formale. Căsătoriile ar trebui să se încheie numai după
ce cuplurile au locuit împreună cel puțin trei ani. Majoritatea
relațiilor nu supraviețuiesc acestei perioade de trei ani de
explorare reciprocă. De fapt, multe relații nu supraviețuiesc nici
perioadei de „îndrăgostire". Ast a, deoarece, pentru majoritatea
oamenilor, relațiile reprezintă o formă de dependență. Î n esență,
ele sunt o formă de abuz pornit din dorința reciprocă de „a se
simți bine" și de a evita durerea, fragmentarea și izolarea sinelui.
Oricât de mult s -ar stră dui, nici un cuplu nu poate evita partea
întunecată a experienței. Starea de cuplu nu reprezintă niciodată
un panaceu pentru rănile și traumele psihicului individual, în cel
mai bun caz, ea este o încăpere pentru incubație, în cel mai rău
caz, ea este o su ccesiune de explozii, întrucât toate „vinile"
noastre subterane sunt scoase la lumină, din cauza delictelor și
violențelor reciproce. Oricât ar fi de greu de crezut, în
majoritatea relațiilor siguranța emoțională nu este de găsit.
Aceasta, deoarece majorit atea relațiilor creează dependență și
sunt temporare. Ele se sfârșesc în neîncredere reciprocă și/sau în
părăsire. Dar atunci când ne îndrăgostim, ne așteptăm ca celălalt
să ne ofere nu numai siguranță, ci și stare permanentă de bine.
Dacă ar exista un scenariu în viață, acesta ar trebui să fie! Ce
mod mai bun de a vă pedepsi pe voi înșivă poate exista, decât să
intrați într -o relație distructivă, după ce de abia ați ieșit din alta?!

209 Desigur, întrebarea se pune cum să ev ităm acest scenariu
de a ne „îndrăgosti" și de a ne trăda pe noi înșine? Răspunsu l
este nu să refuzăm de a ne în drăgos ti sau să căutăm să ne izolăm,
ci să ne „îndrăgostim" în mod conștient, sau, pur și simplu, „să
fim" îndrăgostiți. A fi îndrăgostit înseamnă a fi prezent alături de
cealaltă persoană prin suișurile și coborâșurile experienței.
înseamnă a observa atracția. A observa judecățile care se ivesc. A
observa dorința de a face plăcere sau de a fi îngrijit. A vedea
când suntem acceptați necondiționat și când simțim condiții ce
sunt impuse asupr a darului acceptării și iubirii, înseamnă a intra
în acea relație cu ochii deschiși, văzând tot ceea ce oferă ea.
înseamnă a nu vedea selectiv. A nu vede a numai ceea ce vrem să
credem, înseamnă a -i spune celeilalte persoane adevărul despre
ceea ce simți, încă de la bun început. Nu numai a împărtăși
admirația și aprobarea reciproc ă, ci și fricile și judecățile ,
înseamnă a nu ascunde adevărul, unul față de celălalt. Dacă poți
să ții ochii deschiși, pe măsură ce explorezi atracția pe care o
simți față de celălalt, eviți sindromul „falsei capitulări".
Rămânând treaz de -a lungul întregului proces, poți evita durerea
și dezamăgirea de a te trezi după o lună sau după un an și a
descoperi că totul a fost numai un vis. Totul se reduce la o
singură în trebare: „Cât de onest vrei să fii?" Vrei să fii conștient
de sentimentele tale și să -ți spui ție însuți adevărul? Vrei să fii
conștient de sentimentele tale și să spui partenerului tău
adevărul? Vrei să trăiești pe deplin sau să te trădezi pe tine
însuți? Dacă -ți răspunzi cu sinceritate, vei ști în mod clar unde te
afli în cadrul relației. De îndată ce ai ceva de ascuns, în psih icul
tău va acționa înșelătoria . Are prea puțină importanță că este
lucrarea sinelui fals sau a falsei capitulări. Lipsește o part e din
tine. Unde a plecat? Și cine ești tu fără ea? Toate măștile trebuie
smulse, dacă vrem să stăm față în față cu noi înșine și unul cu
celălalt. Până atunci, nu e altceva decât un carnaval, un ritual al
unui dans făcut în public, al cărui înțeles a fost uitat. “Amint ește-
ți, prietenul meu . Eu văd cine ești. Eu văd fața din spatele măștii.

210 Nu te mai ascunde de mine. Nu te mai trăda pe tine însuți.
încetează de a mai căuta plăceri și de a evita durerea. Stai drept
în tine însuți. Fă -te vizibil. Fii vulnera bil. Spune adevărul. Asta
îți cer ”. Raportând strict la relația noastră cu Dumnezeu, aici nu
încape îndoială că a purta false măști e doar o amăgire. Iubirea
față de Hristos este așa de mare, încât orice perdea pusă inainte
nu are nicio valoare. La fel cum avem pretenția ca să avem un
partener de viață viabil și cu aceleași gânduri cu ale noastre, la
fel și Dumnezeu cere, ca tu să te raportezi 100% la această unire
cu El însuși. Aici nu există jumătăți de măsură, ori mergi ori nu
mergi până la capăt cu învă țăturile lui Dumnezeu. Nu există mai
multe fețe, pentru că nici Dumnezeu nu are mai multe, ci se arată
în fața ta exact așa cum este: “Că bun și milostiv ești Doamne”.
O biserică fără ziduri
Comunitatea spre care vă chem eu este o biserică fără ziduri,
un loc în care oamenii de toate credințele se adună pentru a se
iubi, a se sprijini și a se cinsti unul pe altul. Biserica mea nu are
nici o legătură cu ceea ce voi numiți creștinism, sau cu orice
dogmă care -i separă p e oameni. Nu are nici o legătură cu nici o
ierarhie religioasă, sau cu o structură organizată în mod elaborat.
Cu toții sunteți bineveniți în biserica mea. Și cei săraci și cei
bogați, și cei bolnavi și cei sănăt oși. Cei care rostesc numele lui
Dumnezeu , cât și cei care rostesc numele oricăruia dintre frații și
surorile mele. Eu nu mă ridic împotriva nici unui bărbat și a nici
unei femei, ci sunt în favoarea oricăr ui bărbat și a oricărei femei,
deoarece fiecare este copilul lui Dumnezeu. Eu sunt pentru
sfințenia tuturor ființelor care, în nevinovăția lor, binecuvântează
creația cu prezența lor. Eu preamăresc viața în toate formele ei,
cât și starea ei esențială de lipsă de formă. Vă îndemn să fiți cu
mintea deschisă. Când intrați în biserica mea, nu e nevoie să vă
scoateți haina sau pălăria, dar vă rog să lăsați afară prejudecățile.
Ele nu își au locul în biserica mea. Veniți la altarul meu, nu ca să

211 vă păstrați judecățile, ci ca să le mărturisiți, să le lăsați în grija lui
Dumnezeu în fața fraților și surori lor voastre. Nu trebuie să
purtați o îmbrăcăminte specială pentru a intra în sanctuarul meu,
dar trebuie să vă înconjurați și să vă umpleți de conștienta
egalității voastre cu toate ființele. Biserica mea este un loc de
pace și reconciliere. Este un loc un de fricile sunt recunoscute și
delictele sunt iertate. Biserica mea îi privește cu bucurie pe toți
cei care -și recunosc greșelile. Nu alungă pe nimeni care caută
siguranța brațelor ei iubitoare. Nu am tolerat niciodată și nu
tolerez ipocrizia. Nu trebuie s ă fie perfecți, dar ar trebui să aibă
curajul de a -și recunoaște greșelile în fața Domnului . Ar trebui să
fie cinstiți în privința calității lor de om. Ar trebui să se dea jos
de pe piedestale și să învețe să dea altora putere. Nimeni nu
trebuie să se aște pte să fie ceva deosebit, ieșit din comun î n ceea
ce privește propria persoană sau sfătuitorii lui spirituali. A -i cere
altuia să nu facă greșeli este un lucru lipsit de realism și de
bunătate, în schimb, ar trebui să li se ceară învățătorilor și
ghizilor să fie cinstiți și deschiși, să fie oameni. Să -și recunoască
greșelile. Să aibă compasiune pentru greșelile celorlalți. Să
creeze un climat de înțelegere, siguranță și dragoste. Aceasta
oferă biserica mea. Un loc sigur. Un loc plin de iubire. Un loc în
care fiecare persoană se poate conecta la esența ei spirituală.
Aceasta este biserica mea, biserica creștin ortodoxă, adevărata
biserică a lui Dumnezeu.
O biserică vie
Biserica spre care vă chem eu trebuie să accepte ambele
laturi atât cea masculină, cât și cea feminină. Ea trebu ie să
primească cu bucurie și fă ră condiții pe toată lumea, fiind în
același t imp total dedicată adevărului, fără să facă nici un fel de
compromis. Într-o biserică vie, fiecare persoan ă este liberă să -și
hotărască propria cale spirituală. I se garantează libertatea totală
de a urma calea dori tă, iar, în schimb, ea trebuie să garanteze și

212 celorlalți aceeași libertate. Ea acceptă să nu încerce să
convertească sau să îndrepte pe nimeni. Ea pretinde acceptare și
sprijin necondiționat în drumul ei și dă celorlalți același lucru.
Oricine care încalcă această înțelegere este rugat să discute
public motivația și comportamentul său și să asculte ceea ce -i
spun ceilalți. Scopul nu este să facă pe cineva să se simtă rușinat
sau jenat, ci să asculte și să ajute și, în cele din urmă, să
lămurească dacă persoana respectivă acceptă îndrumările
spirituale care conduc comunitatea. Toate violările încrederii
publice sunt tratate într -un mod plin de iubire și compasiune.
Dorința este ca întotdeauna să existe înțelegere și acceptare. Dar
ideile călăuzitoare nu trebuie să fie niciodată lăsate de -o parte și
nu se face nici un compromis. Adevărurile spirituale nu trebuie
să fie niciodată ajustate sau revizuite, pentru a se conforma
slăbiciunilor oamenilor sau pentru a le ierta greșelile. Greșelile
trebuie recunoscute și iertate. A recunoaște că ceva este greșit,
înseamnă a -1 îndrepta. Astfel de moduri de a înțelege lucrurile
apar în mod spontan, atunci când indiv izii vor să -și privească
comportamentul și să vadă impactul pe care acesta îl are asupra
celorlalți și asupra lor înșiși. Corectarea și iertarea merg mână în
mână. Fără iertare, corectarea este imposibilă. Fără corectare,
iertarea este incompletă. Biserica vie sau templul viu trebuie să
știe clar ce e de făcut și să se dedice cu credință acestui proces.
Dacă el este plin de iubire, de iertare și de sprijin, vor fi atrase
multe categorii de oameni înspre el. Flexibilitatea, toleranța și
deschiderea bisericii /templului, cât și a membrilor acestora, v or
fi testate în mod continuu. Î n permanență trebuie să existe
fermitate interioară și amabilitate spre exterior. Toți oamenii
trebuie tratați în mod egal și cu mult respect în biserica vie sau în
templul viu. P uterea se află întotdeauna în mâinile congregației.
Rolul preotului este de a conduce prin exemplu personal și de a
le da altora forța de a mer ge pe propria lor cărare spiri tuală
unică. Cu cât preotul reușește să le dea mai multă putere
celorlalți, cu atât me mbrii organizației participă mai activ. Prin

213 urmare, nu contează dacă preotul pleacă, deoarece programele
bisericii sau templului îi păstrează energia și coerența. Ceea ce
vreau să sub liniez este că învățătura mea, care funcționează fără
greș, nu este o fa ntasmă . Este învățătura cea adevărată întru
Hristos Dumnezeul nostru . Oamenii înțeleg oarecum, în mod
intuitiv, că, dacă ei urmează această cale, viețile lor nu vor mai fi
niciodată aceleași. Ei nu sunt siguri că vor cu adevărat să se
petreacă o revoluție în viața lor. Eu înțeleg asta. Mulți oameni
doresc să se joace de -a acceptarea, păstrând, în același timp,
dependența lor de control. Ei vor să -i iubească pe alții care sunt
la fel cu ei, în timp ce continuă să -i judece p e cei care sunt
diferiți de ei, în felul acesta, ei par a avea o înaltă spiritualitate,
fără să riște să devină vulnerabili. Ei vorbesc despre iubire, dar
țin în jurul lor un înveliș dur, care alungă iubirea departe. Fii au o
imitație de iubire și nu o iubire adevărată. Iubirea adevărată ar
face să se spargă învelișul și să le iasă viețile la lumină. Aici, în
biserica ortodoxă, lumina este cea adevărată: “Am văzut lumina
cea adevărată”. Aici nu e loc de compromisuri cu Dumnezeu,
aici totul este, spiritualicește vorbind, la cel mai înalt grad de
înălțare duhovnicească.
Consecvență
Consecvența provine din fidelitate față de sine, din
capacitatea de a accepta și de a fi în cadrul propriei tale
experiențe, indiferent dacă aceasta este la fel sau diferită de
experiența celorlalți. Consecvența se manifestă atunci când
acțiunile cuiva sunt în concordanță cu cuvintele lui. O persoană
consecventă este demnă de toată încrederea. Asta nu înseamnă că
nu face greșeli. Bineînțeles c ă face și nu îi este teamă să -și
recunoască greșelile în fața lui sau a celorlalți. O persoană
consecventă nu se pedepsește atunci c ând descoperă că a f ăcut o
eroare. Ea găsește un mod de a se amenda pentru greșelile făcute.
Iar dacă nu găsește, se iartă și se străduiește să nu facă din nou

214 aceeași greșeală. O persoană consecventă învață întotdeauna din
propria sa experiență. Devine din ce în ce mai cinstită și mai
credincioasă ei însăși. Și, cu cât este mai cinstită și mai
credincioasă ei însăși, cu atât devine mai cinstită și mai
credincioasă celorlalți. Consecvența interioară și calitatea
exterioară de a fi un om de încredere merg mână în mână. Cu cât
se cunoaște mai mult pe ea însăși, cu atât mai limpede este
comportamentul ei față de ceilalți. Nu face promisiuni și n u-și ia
angajamente pe care nu l e poate ține. Spune „nu" și „da", atunci
când chiar asta vrea să zică și „nu știu" atunci când un lucru nu îi
este clar. Posibilitatea de a nu fi înțeles și de a se crea abuzuri
este sub control, datorită dori nței sale de a spune adevărul despre
ea însăși. Învățătura mea încurajează consecvența ca pe atributul
de bază al procesului de trezire. Orice comportament plin de
iubire față de ceilalți provi ne din consecvență interioară, care
cere să te iubești, să te p rețuiești și să -ți spui ție însuți adevărul.
Prin urmare, spațiul sigur, plin de iubire, în care nimeni nu
judecă pe nimeni al comunităț ii spirituale este desemnat să -l
ajute pe individ să stea față în față cu el însuși. Toate relațiile sale
cu ceilalți, chiar și in teracțiunile cele mai tulburi, se vor
modifica, atunci când el va fi învățat să își spună lui însuși
adevărul și să se prețuiască.
Biserica mea este o comunitate terapeutică, dar fără
terapeuți adevărați, medical vorbind, ci cu preotul îm preună se
pot face minuni spirituale . Fiecare persoană este prezentă acolo
pentru a se autovindeca și toți ceilalți sunt doar martori la acest
proces. Ei nu vin ca să o analizeze, să o îndrepte sau să o
lumineze. Ei vin, pur și simplu, pentru a o accepta ș i a fi martori
la procesul ei de vindecare. Având încredere că acesta o va duce
exact unde vrea ea să meargă, ei își reîntăresc încrederea în
propriul lor proces. Lucrarea mea se referă întotdeauna la a te da
la o parte și a avea încredere în vindecarea fă cută de către spirit.
Atunci când încercăm să devenim noi vindecătorul, preotul,

215 învățătorul, tehnicianul nu facem altceva decât să adăugăm mai
multă confuzie, frică și vinovăție în viețile tuturor. Prin urmare,
eu nu ofer nici un fel de tehnică pentru înd reptare și mântuire. Eu
vă ofer un spațiu sigur, cât și oportunitatea de a ieși în față și a
spune adevă rul despre experiența voastra, vouă înșivă și
celorlalți. Vă dau șansa de a crea acel spațiu sigur și de a vă oferi
să fiți martori blânzi pentru ceilal ți. Asta -i tot. Ajunge pentru o
viață întreagă. Pentru a ev olua, pentru a trece prin frici le voastre,
pentru a vă trăi mai complet viața, nu trebuie să aveți toate
răspunsurile. Pe măsură ce vă spuneți povestea și sunteți martori
la poveștile altora, î ncepe în inima voastră procesul alchimic de
transformare. Și acesta este cel care se ocupă de călătoria
voastră, nu voi sau eu. Nu pot să vă spun unde vă va duce
această călătorie. De fapt, nu este important să știți. Dar vă pot
spune să aveți încredere în proces și să știți că el vă duce acasă la
voi înșivă, acasă la cea mai profundă intimitate, acasă la
conexiunea voastră eternă cu divinul. Procesul este frumos. Este
misterios. Este dincolo de predicție, așteptare sau înțele gere.
Rămâneți ancorați în el, și toate poverile vă vor fi luate de pe
umeri. Rămâneți ancorați în el și tot ceea ce este real și adevărat
în voi , va prinde aripi.
Colaborare
Scopul comunității nu este neapărat instruirea spirituală, ci
colaborarea spirituală . Comunitatea cu adevărat spirituală apare
numai în măsura în care ea creează o minte deschisă și o inimă
deschisă. Nu poți crea o minte deschisă, dacă propovăduiești o
dogmă aberantă . A le da oamenilor răspunsuri este o formă de
manipul are și de control. Ceea ce trebuie să faci este să -i ajuți să –
și formuleze întrebările și să înceapă să -și caute răspunsurile.
Dă-le forța de a -și urma călătoria înspre înțelegere de sine. Și fă -i
să știe că acea comunitate este un loc în care ei își pot î mpărtăși
ideile, fără să fie judecați sau mustrați. Respectă capacitatea

216 fiecăr ui membru de a -și găsi drumul, și îl va găsi cu ajoru l
părintelui și cu Dumnezeu . Nu poți crea deschidere a inimii dacă
alungi pe cineva din comunitate sau îl tratezi în mod pre ferențial.
Oamenii își deschid inimile, atunci când se simt bine veniți și
tratați ca egali. Nimic nu închide inima mai rapid decât
competiția pentru iubire și atenție. Majoritatea oamenilor se simt
profund răniți emoțional și reacționează rapid și în defe nsivă
chiar și l a o aluzie de incorectitudine, chiar dacă nu a fost făcută
cu intenție. De aceea, comunitatea trebuie să se concentreze în
primul rând pe a stabili granițe clare și un proces sănătos de
evoluție a grupului. Fiecărei persoane trebuie să i se dea șansa de
a fi auzit. Fiecare membru trebuie încurajat să nu -și în năbușe
sentimentele sau să le ascundă de ceilalți. Atunci când se creează
un spațiu sigur în care sentimentele pot fi exprimaie fără să -i
atace pe ceilalți, pot fi desființate înțelegeri le greșite, judecățile
și proiecțiile. Oamenii se pot întoarce spre inimile și trupurile lor.
Respirația este regăsită. Încrederea este restabilită. Este absurd
de presupus că acest gen de reconciliere fizică, emoțională și
mentală se poate întâmpla fără e xistența unui mediu plin de
iubire care să o facă posibilă. A lăsa un grup, fără să -i oferi
îndrumări și modalități de desfășurare ale procesului, este ca și
cum ai lăsa singur în casă un copil care de abia a învățat să
umble. E posibil ca primele cincispr ezece minute să fie totul în
regulă, dar după aceea va găsi detergenții de sub chiuvetă și
sertarul unde se țin cuțitele. Nu cred că ați vrea să vedeți
urmarea! Dar o știți cu toții. O vedeți, iar și iar. De îndată ce ego –
urile se ridică la atac și apărare , în foarte scurt timp câmpul de
bătălie este acoperit de cadavre. Și apoi, bineînțeles că mai există
și răniți care stau pe picioare, cei care au fost loviți și nu știu încă
acest lucru. Credeți că sunt absolut normali, până ce faceți ceva
care le declanș ează furia reprimată. Nu, nu cred că vreți să lăsați
singur un grup de oameni răniți, care să aibă grijă de ei înșiși.
Vreți să -i învățați ce înseamnă limite, cum să creeze și să
păstreze un loc sigur, plin de iubire, în care nimeni nu judecă pe

217 nimeni. Vr eți să -i învățați cum să-și comunice sentimentele, fără
să-i acuze pe alții, sau să -i facă responsabili pentru ceea ce simt.
Mulți oameni care se alătură unor comunități spirituale
încearcă cu disperare să găsească iubire și acceptare. Ei spun
„da'" regulilor comunității, fără să le înțeleagă uneori . Iar atunci
când vine momentul în care se apasă pe anumite butoane, ei pot
exploda într -o criză de furie, atacând tot ceea ce le stă în cale. Ce
faceți într -o asemenea situație? Păi, nu prea puteți să le citiți
regulamentul și să le cereți să -l urmeze! Ei nu vă vor lăsa să -i
corectați și să le țineți predici. Singurul lucru pe care -l puteți face
este să puneți regulile în practică. Asumați -vă responsabilitatea
pentru gândurile și sentimentele voastre. Nu faceți proiecții.
Ascultați, f ără să întrerupeți. Nu permiteți să fiți opriți atunci
când vorbiți, sau să fiți călcați în picioare, și cereți să fiți
ascultați în același mod în care ascultați și voi. Nu atacați. Nu vă
apărați. Cereți să fiți tratați în mod egai. Atunci când nu dați vina
pe altcineva ci insistați să existe egalitate, furia se risipește, iar
comunitatea primește o dovadă vie a modului în care acționează
regulile. Un nucleu format din membrii comunității trebuie să
pună cu măiest rie în pra ctică aceste reguli. Î ntreaga comunitate
învață din proces, prin măiestria lor de a oferi modele în cadrul
lui, și chiar și cele mai dificile situații pot fi rezolvate într -un
mod care respectă pe toată lumea. Atât inima, cât și mintea au
tendința de a se închide. Dacă nu știi acest lucru, atunci ești un
mare naiv. Dacă intri într -o comunitate alături de alții, așteptând
ca toată lumea să fie tot timpul deschisă, te vei trezi într -un mod
foarte brutal. Vei vedea cum toți acești oameni „iubitori,
spiritualiz ați" o iau razna, acțio nând fă ră echivoc sub impulsul
rănilor lor. Și te vei întreba: „Ce caut eu aici? Și aici este la fel de
rău ca în familia mea, ba poate chiar mai rău!"
Ei bine, am să -ți spun eu de ce. Ai venit ca să te lămureș ti
în privința condiției umane, în privința experienței ego -ului tău și

218 a ego -urilor celorlalți. Trebuie să înțelegi că fiecare are o parte
întunecată. Fiecare are în el ceva neasimilat, traumatizant. E
momentul să renunți la părerile false pe care ți le -ai făcut în
privința a ceea ce înseamnă o comunitate. Nu este o experiență
ușurică și blânduță. Seamănă mai mult cu un furnal alimentat cu
cărbunele pe care fiecare îl scoate din pivnița celuilalt. Nu e
nimic distractiv sau plăcut. Și nu -ți este nici de mare ajutor și
nici nu te schimbă, decât dacă înveți de foarte devreme cum să
acționezi în cadrul procesului. Din acest motiv, mulți oameni
hotărăsc să evite spiritualitatea interactivă care se bazează pe
trăiri ale inimii. Ei își continuă călătoria lor separată, meditând
șase ore pe zi, urmând calea lungă a însingurării. Pentru mulți
dintre ei, aceasta este doar o retragere din fața focului. Durează
mult mai mult să înconjori focul, decât să treci prin el. Dar nu
încerca să mergi prin foc, fără să fii bine pregătit. Nu int ra într -o
comunitate cu alții, fără să înțelegi cât de puternică este acțiunea
ego-ului în cadrul experiențe i tale și a experienței altora, învață
cum să trăiești împreună cu ego -ul, atunci când el scoate capul.
Învață cum să mergi alături de ego, să -l recunoști și să renunți la
el. Dezvoltă -ți abilități potrivite pentru acest proces. Pune în
practică regulile. Atunci vei putea călca pe cărbuni încinși.
Inimă deschisă, minte deschisă
Atunci când mintea ta este închisă, se în chide și inima, și
viceversa. Nu contează cu a devărat care se închide prima,
cealaltă vine repede din urmă. Nu te aștepta ca mintea să stea
deschisă. Nu o va face. O minte deschisă este o minte eliberată
de prejudecăți. Cât durează până când î n mintea ta apare o
prejudecată sau o judecare a altuia? Fii cinstit. Se întâmplă la
două ore, la două minute, sau la două secunde? Între aceste
judecăți, mintea rămâne deschi să. Atunci când ele a par, mintea se
închide și rămâne închisă, cât timp prejudeca ta e păstrată. Nu
încerca să te oprești de la a mai emite jude căți. Este un exercițiu

219 inutil, în schimb, fii conștient de judecățile care apar în mintea
ta, privește -le și lasă -le să plece. Dacă faci acest lucru, vei
descoperi că va exista mai mult spațiu între emiterea de judecăți,
mai mult timp în care mintea ta este liniștită, relaxată și deschisă.
Dacă te afli într -un grup sigur și plin de iubire, folosește prezența
acelor oameni pentru a -ți expune prejudecățile. Mărturisindu -le
altora, le lași să iasă cu și mai mare forță decât o poți face de
unul singur. De asemenea, ajuți la stabilirea în acea comunitate a
unui climat în care ego -ul este recunoscut ca un fenomen natural,
existent la toți oamenii. El vine și pleacă. Uneori cu furie. Uneori
cu tristețe. Ajuți să se creeze o atmosferă în care nimeni nu se
autopedepsește pentru că a avut un atac de ego. Prin urmare, ego –
ul este tratat cu mai multă lejeritate și lăsat să plece mult mai
ușor. Apare tot mai mult umor. Ego -ul nu mai este hrănit de către
ego, c i de altceva. De ceva blând și îngăduitor. De ceva plin de
milă, de acceptare și de iertare. Nu contează ce nume îi pui. Unii
îl nume sc Spirit/Duh. Alții îl numesc Sinele Superior. Alții
Prezența Iubirii. Numele nu contează. Oricum i -ai spune, el este
acel aspect din tine care nu este neliniștit sau rănit. Este
conștienta întregului, în care adap ă toate părțile. Mărturisindu -ți
prejudecățile, stabilești conexiunea cu întregul. Mintea deschisă
și inima deschisă revin. Permițându -le fratelui și surorii tale s ă-ți
fie martori, pui în lumină egalitatea ta cu ei. Recunoști: „Și eu
sunt o persoană care judecă. Eu nu sunt diferit de voi". Prin
exercițiul mărturisirii voluntare se naște o comunitate în care toți
sunt egali. Nimeni nu este mai spiritualizat decât cei lalți. Cu toții
au prejudecăți. Toți vor să scape de ele și să se întoarcă la pace.
Nimeni nu dă cu pietre și nu critică pe altul pentru prejudecățile
sale. Nimeni nu -i citește din regulament. Prin faptul că el
recunoaște o greșeală sau o încălcare a limit elor, tu
conștientizezi: „Uite, eu nu sunt cu nimic diferit de fratele meu"'.
Recunoașterea greșelilor nu înseamnă că te pretinzi a fi
spiritualizat, nu este o dorință spre perfecțiune și nici rușine ca
nu ești perfect. E doar o acceptare a ego -ului, pe mă sură ce el

220 apare și apoi se estompează. Este răbdare și compasiune. Aceasta
face ca locul să fie și mai sigur. Atunci când stabilești un climat
în care ego -ul este acceptat și iertat, viața devine mult mai ușoară
pentru toată lumea. Spiritul îmbrățișează a cum cu multă iubire
ego-ul. iar tendința acestuia de a face ca mintea să se detașeze
este diminuată. Pe măsură ce violențele sunt din ce în ce mai rare
și mai puțin grave, rănile sufletului au timp să se vindece. Despre
asta e vorba în biserica mea. Este o comunitate care vindecă. O
comunitate de binecuvântare și iertare necondiționată. Un lo c
sigur în care ego -ul apare, fă ră să fie judecat sau condamnat. Un
loc sacru, în care fiecare contra acțiune, fiecare mișcare făcută
din frică este recunoscută cu blân dețe și lăsată să plece. Un
sanctuar în care inima și mintea se închid, doar ca să se deschidă
și ma i deplin către prezența iubirii adevărate, cea către
Dumnezeu. Aceasta este biserica mea, acesta este locul meu cel
puternic spritualizat întru slava lui Du mnezeu, aceasta este
adevărata casă a Domunului nostru Isus Hristos. “Veniți la
Împăratul nostru și el vă va arăta drumul spre viața veșnică și
mântuire”.

Mândria spirituală
A crede că ești mai departe pe cărare a spiritualității decât
oricine altcineva , este m ândrie spirituală. Chiar dacă acest lucru
ar fi adevărat, n u ți-ar fi de nici un folos să -l știi sau să -l pretinzi.
Ceea ce îți este de folos este compasiunea față de sine,
compasiunea față de alții. Ceea ce îți este de folos e să știi că
fiecărei persoane i se oferă lecția care este perfectă pentru ea, iar
dacă o învață, nu poate nimeni spune cât de departe a ajuns. Să
nu crezi că ai capacitatea de a măsura în mod corect progresul
spiritual al cuiva, inclusiv al tău. Nu o ai. N -ai cum să știi. O
persoană, care pare a fi rămas mult în urmă, poate trece în fața ta

221 într-o secundă. Iar una care pare a fi mult avansat ă, poate fi
serios încetinită. Î ntreaga idee referitoa re la “în față și în urmă ”
nu are nici un sens, întrucât n -ai de unde să știi care este linia de
pornire sau linia de final. Nu e neapărat nevoie ca ceilalți să
înceapă de unde ai început tu. Nu e neapărat nevoie ca ceilalți să
încheie unde închei tu. Unii parcurg o călătorie scurtă, înțesată cu
provocări care le frâng inima. Alții au o călătorie lungă, alcătuită
din multe lecții neinteresante. Poți să te uiți la cei lalți și să crezi
că înțelegi, dar asta nu înseamnă decât că te amăgești. Habar nu
ai despre ce este vorba în viața celuilalt. De fapt, nici măcar nu
este treaba ta să știi. Se întâmplă destule lucruri în viața ta ca să
fii tot timpul ocupat. A înțelege care -ți sunt lecțiile și a începe să
ți le însușești este o activitate care durează o viață în treagă. Dacă
ești învățător spiritual, întreabă -te dacă ai ales acest rol ca să
eviți să înveți lecțiile pentru care ai venit aici. Atunci când ești o
autoritate și spui altora ce să facă, nu trebuie să te uiți niciodată
la tine însuți. Să fii sigur că nu vei putea să te ascunzi pentru
totdeauna. Cu timpul, rufele tale murdare vor fi date la iveală.
Este inevitabil. Toată lumea vine aici și crede că poate să dispară.
Unii oameni se pricep foarte bine să o facă. Ei dispar timp de
cincizeci sau șaizeci de ani . Când se întorc, sunt siguri că nimeni
nu-i va recunoaște. Dar, de îndată ce intră într -un magazin din
cartier, știu că jocul s -a sfârșit. Nimeni nu se poate ascunde
pentru totdeauna. Asta, deoarece aici e un loc unde toți sunt
găsiți. Mai devreme sau mai târziu, tuturor li se dă deșteptarea.
Aceasta este natura călătoriei fizice. Până la urmă, ch iar ai să te
obișnuiești cu ea, l e vine rândul chiar și acelor dintre voi care
tândălesc la sfârșitul cozii. Cel care vă strigă pe nume nu moare
până ce nu ajunge și la tine. Și chiar dacă ar muri, altcineva i -ar
lua locul. Nu te poți ascunde. Nu poți deveni invizibil în mod
permanent. Probabil că treaba asta ți se pare ciudată. La urma
urmei, majoritatea oamenilor de pe planeta Pământ fie că se
deghizează într -un mod inteligent, fie pretind că nu sunt acasă,
atunci când sună soneria. Negarea se infiltrează absolut peste tot.

222 Dar nu contează. Nu acești oameni conduc spectacolul. Cel din
spatele măștii este persoana care ia toate deciziile. Cel din
spatele măștii îl cheamă pe străin la ușă ca să sune deșteptarea.
V oi credeți că autoritatea se află în afara voastră și că totul vi se
întâmplă. Nu e așa! Autoritatea este înăuntru și faceți ca totul să
se în tâmple, pentru ca să vă treziți, întreaga planetă are misiunea
de a se trezi. De aceea sunt atâția oameni care par a fi adormiți.
Cum s -ar putea ei trezi, dacă nu ar dormi sau, cel puțin, nu s -ar
preface că sunt adormiți? Nu aceasta e planeta pe care trebuie să
vă aflați, dacă vreți să vă ascundeți. Nu acesta este locul pe care
trebuie să vă aflați, dacă vreți să rămâneți adormiți. Dacă scopul
vostru este să nu fiți conștienți, atunci vă aflați într -un loc
periculos! Toți oamenii care acum umblă în somn, într -o zi își
vor da seama că au plecat din pat și din casă și umbl ă pe stradă.
O vor face într -un mod destul de simplu: izbindu -se unul de
altul. Despre asta este vorba în această călătorie interactivă:
încălcarea limitelor, coliziuni, abuzuri, numiți -le cum vreți. Totul
pare a fi intenționat, dar în realitate nu este. N imeni nu știe în
mod conștient că urmează să se izbească de altcineva.

Ce este viața ?

Încă din copilărie, cred că v iața are un sens, o direcție și o
valoare, că nici o suferință nu este în van, că fiecare picătură de
sânge și fiecare lacrimă contează și că taina lumii se regăsește în
Dumnezeu. Am multe întrebări de pus și multe răspunsuri de
primit. Ce este viața, și ce suntem noi de fapt? Viața este o piesă
ieftină de teatru, iar noi niște marionete în mâinile destinului,
doar că noi avem suflet, avem sentimente, și tot ceea ce se
întâmplă în jurul nostru ne afectează într -un fel sau altul râdem,
plângem, zâmbim, ne întristăm. Ne place să visăm, pentru că în

223 vis putem fi orice vrem, alți oameni, putem zbura, putem vedea
lucruri deosebite, care nu le vedem în realitate. Pe urma
deschidem ochii și totul se năruie, visele se sparg de geamul
realității atât de crude, iar dorințele se spulberă, și se risipesc în
vânt. Asta e realitatea pe care o trăim zi de zi. Crezi că ar fi
frumos să fim totuși niște marionete fără suflet?…să nu simțim
nimic, de fapt să trăim degeaba. De multe ori, sau chiar mai tot
timpul, dacă ceva ne merge prost, dăm vina pe “Domnul Destin”
sau, în nemernicia noastră, chiar pe Dumnezeu . El este totdeauna
de vină, el ne face viața asta atât de grea, el ne f ace să plângem,
să râdem? Nu , noi suntem de vină pentru tot ceea ce ni se
întâmplă, noi ne facem viața, noi facem mizerie noi curățăm.
Totuși, dac ă nu ar exista “Domnul D estin” oare pe cine am da
vina, sigur pe oricine altcineva, dar nu pe noi. Da, avem un
destin, dar cred că ți -l poți face tu, prin deciziile pe care le iei, nu
pe cele luate de alții. Viața nu e atât de dură pe cât pare, ca orice
lucru are părți bune și rele. Bucură -te, că ai învățat să simți și
durerea și fericirea, și iubirea și tot ceea ce ține de viață. Bucură –
te, că știi să supraviețuiești, știi să plângi, știi să râzi. Nu te mai
plânge atât, și încearcă să vezi partea plină a p aharului, pentru că
sigur ea există. De unde știm noi dacă partea bună nu e partea rea
de fapt? Dacă viața ar fi roz de unde am mai învăța noi? Din
greșeli învățăm. De ce să mai trăim, dacă suntem fericiți tot
timpul și nu cunoaștem suferința, prostia? Toa te au un rol în
viața asta, și tu ai un rol important. În naivitatea noastră, ne
temem de moarte, uitând că, de fapt, viața este un cortegiu
neîntrerupt de momente care mor și renasc.
Fiecare om are un drum de urmat și are o călătorie de
făcut. Ia r această călătorie se numește: viața . Nu știm niciodată
cât de lung este drumul nostru și nici și unde se va termina. Nu
știm cum va fi călătoria noastră, dacă va fi frumoasă sau plină de
neprevăzut. Nu știm ce oameni vom întâlni în călătoria noast ră și
nici cine ne va fi alături până la sfârșitul ei, pentru că nu
întotdeauna oamenii de la care ne-am aștepta să ne însoțească

224 până la sfârșitul vieții, vor rămâne alături de noi. Drumul nostru
nu va fi întotdeauna lin. Pe parcursul călătoriei vom întâm pina
obstacole și chiar și oameni care vor încerca să ne oprească din
mers sau să ne abată de la calea noastră. Uneori ne vom opri
acolo unde vom avea impresia că ne -am găsit loc sub Soare, apoi
vom realiza că nu ne regăsim în locul acela și nici alături d e
oamenii lângă care am zăbovit. Ruptura de oameni va părea
imposibil de suportat și vom amâna plecarea, irosind timp
iluzionându -ne, că poate într -un târziu, vom primi ceea ce
merităm. Iar când sufletul nostru nu va mai suporta pustiul din el
și lipsa iub irii, va găsi forța de a -și urma călătoria de unul singur,
până ce va întâlni alți oameni. Nu știm niciodată ce oameni ni se
vor alătura în călătoria noastră și nici cât timp ne vor însoți. Unii
vor rămâne în urma noastră, pe neașteptate, fiindcă acolo se va
termina călătoria lor. Aceste despărțiri vor fi cel mai greu de
suportat, și cu toate acestea, noi trebuie să ne continuăm
călătoria. Vor fi și oameni care ni se vor alătura pe drumul nostru
pentru perioade scurte, căutând să -și aline singurătatea alătu ri de
noi. Ne vom lăsa amăgiți de promisiuni, care nu vor fi niciodată
îndeplinite, și vom trăi deziluzii care ne vor face să ne pierdem
încrederea în oameni și să fim precauți cu cei care vor încerca să
se alăture călătoriei noastre. Nu vom călători nicio dată singuri
pentru că mereu ni se alătură fel și fel de oameni. Fiecare om pe
care îl vom întâlni ne va învăța o lecție și ne va oferi o amintire.
De la fiecare vom învăța ceva despre noi, despre iubire, despre
ură, despre prietenie și despre viață. Vor c ălători alături de noi
oameni de care vom depinde sufletește și despre care vom crede
că ne vor însoți până la sfârșitul călătoriei noastre, dar aceștia vor
alege brusc alte drumuri și alți oameni alături de care să
călătorească. De la ei vom învăța că oam enii au dreptul să aleagă
ce drum vor să urmeze și vom învăța să pierdem, să suferim, să
iertăm, să uităm. Călătoria noastră nu va fi mereu plăcută. Nu
întotdeauna vom avea parte de peisaje frumoase, nu întotdeauna
vom avea parte de căldura Soarelui. Va tr ebui să înfruntăm nori,

225 ploi și ninsori, iar uneori furtuni care ne vor răvășii sufletul. Vor
exista momente în care ne va fi teamă de neprevăzutul care ne
așteaptă înaintea noastră, când vom dori să abandonăm călătoria,
dar vom găsi mereu forța de a merge mai departe și un motiv
pentru a dori să vedem ce ne va oferi drumul ales. Vor fi
momente în care ne vom întoarce pe drumul nostru, în locurile și
la oamenii de care ne va fi dor, sperând că vom putea reconstrui
ceea ce am dărâmat în trecut și căutând vis e abandonate. Uneori
vom găsi acolo locuri pustii și oameni înstrăinați, alteori, vom
găsi locuri și suflete primitoare. Nu vom știi niciodată cât va dura
călătoria noastră și nici ce surprize ne așteaptă în fiecare zi a ei,
dar avem certitudinea că pe tot parcursul călătoriei cineva ne va
însoți mereu, și atunci când vom fi foarte fericiți, dar și atunci
când vom fi căzuți la pământ. Cineva ne va ierta mereu rătăcirile
și ne va aștepta să revenim pe drumul bun. Cineva ne va iubi
mereu, chiar și atunci când nici măcar noi nu ne vom iubi. Acel
cineva est e: Dumnezeu. Fiecare om trăiește o aventură a sa. Toți
trăim aceeași aventură și anume cea a vieții. În fiecare zi ni se
întâmplă lucruri care de care mai spectaculoase. Aceasta ne
forțează să ne gândim că toa te lucrurile se întamplă cu un sens și
că cineva ne ghidează viața. Omul nu se mulțumește doar cu
prezentul, el se gândește și la viitor. Sufletul omului, ca și trupul,
trebuie și el hrănit. Faptele bune îl hrănesc, iar cele rele îl
otrăvesc. Omul î și dore ște iubire, fericire, dar el ce oferă în
schimb? Ce dai, același lucru primești și tu. Atunci când are
iubire, trebuie să o prețuiască și să o consolideze. Iubirea este ca
o floare, mai întâi trebuie sădită, apoi udată, îngrijită, pentru ca
apoi să dea via ță altor flori. Dar aceasta necesită atenție
permanentă. Fericirea….ea poate veni o dată cu iubirea. Atunci
când iubim suntem veseli și facem fapte bune, iar aceste fapte se
adaugă la foile sufletului nostru. Poate că iubirea ne dă aripi, dar
fiecare om trebuie să știe să zboare. Antoine de Saint d’Expery
spunea în “Micul Prinț ” că: “Limpede nu poți să vezi decăt cu
inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor”. Nimeni nu

226 poate găsi fericirea fără a privi cu inima lucrurile, dar nici fără a
privi rațional, folosind doar ochii. Bucuria de a trăi nu se
regăsește în realizările mărețe, în posesiile materiale, ci este cea
pe care o vedem în actele de toate zilele, în micile lucruri, în
fericirile acelea prostești de a te plimba pe stradă aiurea, de a
simți mirosurile pomilor înfloriți sau a unei brutării, de a te uita
la un cățel cum se joacă, la un copil, de a fi fizic lângă oamenii
pe care -i iubești fără să faci nimic special, doar să fii acolo. Viața
trebuie luată în serios, dar nu trebuie privită c a o dramă, dar nici
ca un poem. Trebuie să privim lucrurile la justa lor importanță;
să nu le luăm în seamă sau în serios pe cele care n -au importanță
și nici să ne batem capul pentru cele care nu merită. Și să ne
concentrăm asupra lucrurilor bune și frumo ase pe care le avem în
viață și nu asupra celor negative. Omul trebuie să fie capabil să
înțeleagă viața și ca atare să o prețuiască. Ca orice lucru viața are
și ea părți bune și părți negr e. Uneori, ne lovește atât de ră u, încât
nu credem că ne vom mai ri dica vreodată, dar omul trebuie să
spere și să se gândească mereu, că după furtună vine și vreme
bună. Ca atare viața poate fi considerată ca și vremea. Uneori e
senină, alteori e întunecoasă. Noi toți trebuie să tratăm viața
precum o floare, ca pe o minun e ce trebuie pur și simplu iubită.
Iubiți -vă și trăiți -vă viața , că doar una aveți și cel mai important
lucru să nu uitați de Dumnezeu, pentru că el personifică însăși
viața.

Miracolul sinelui
Cel mai mare miracol pe care îl vei trăi vreodată ca
experiență nu se află în afara ta. El se află înăuntru. Acest
miracol este însăși existența ta, însuși faptul că exiști este o
mărturie a iubirii lui Dumnezeu. Atunci când ești în legătură cu
iubirea lu i Dumnezeu pentru tine, tot ce ți se întâmplă în viață
este miraculos. Tot ceea ce vezi nu reprezintă altceva decât

227 oportunități extraordinare pentru a iubi, a învăța, a crea și a fi pe
deplin prezent în viața ta. Atunci când nu ești în legătură cu
iubirea lui Dumnezeu pentru tine, tot ce ți se întâmplă în vi ață
pare a nu fi destul de bun, în permanență găsești că de vină ești
tu, sunt ceilalți sau experiența ta. Relația ta cu tine însuți și cu
Creatorul tău determină calitatea vieții tale. Atunc i când te simți
vrednic de iubirea lui Dumnezeu, vorbești cu Dumnezeu, te
confesezi Lui și ești recunoscător pentru viața ta. Când simți că
ești o creație făcută la întâmplare și fără nici un rost, nu ai cu
cine să stai de vorbă. Duci o viață izolată și fă ră nici un scop. Nu
știi de ce ai venit aici. Scopul în viață vine din legătura cu
divinul. El vine din afirmația făcută către tine însuți: „Eu sunt
important. Eu am ceva de făcut aici. Dumnezeu are un plan
pentru mine". Conștienta miracolului depinde de c apacitatea
voastră de a simți sau de a intui prezența lui Dumnezeu în viața
voastră. Iar capacitatea voastră de a intui prezența lui Dumnezeu
depinde de voința voastră de a avea încredere în voi înșivă, de a
avea încredere în ceilalți și de a avea încreder e în viața voastră,
pe măsură ce ea se desfășoară.
A învăța să ai încredere
Pentru a învăța să ai încredere trebuie să începi să fii
complet neutru în privința a ceea ce ți se întâmplă în viață. Nu
trebuie să vezi lucrurile într -o lumină pozitivă, totuși încetează,
însă, de a le vedea într -o lumină negativă. Î ncetează de a -ți mai
impune așteptările asupra evenimentelor și circumstanțelor din
viața ta. Pur și simplu, lasă viața să meargă înainte și vezi ce se
întâmpl ă. Dumnezeu nu -ți cere să te convertești. Nu -ți cere să
renunți la intelectul tău și să crezi în ceva. El îți cere ceva mult
mai simplu, încetează doar de a mai judeca, încetează să mai
găsești vinovați, încetează de a -ți mai impune așteptările, voința,
modul tău de a interpret a, de a -ți imagina realitatea, și vezi ce se
întâmplă. El îți spune un lucru foarte simplu. El spune: „Crezi că

228 știi ce se întâmplă, dar nu ești fericit. Cunoașterea ta, modul în
care judeci și interpretezi nu -ți aduc pacea sau împlin irea. Lasă –
le pentru câteva clipe de -o parte. Dă -i vieții o șansă. Trăiește -o,
fără să -i mai impui limitările tale". Când faci acest lucru, obții
rezultate incredibile. Totul merge lin. Problemele se rezolvă.
Relațiile merg pe un drum drept. Viața ta încep e să dea roade. Și
toate astea se întâmplă, deoarece ai renunțat la ideea că „știi" ce
rost are viața ta. Vezi tu, dacă intenționezi să -L lași pe Dumnezeu
să se ocupe de viața ta, trebuie să renunți la ideea că „știi".
Treptat, adopți atitudinea că treaba ta este doar să apari, să fii
prezent, să lași lucrurile să meargă de la sine. Știi că nu tu ești cel
care face ca viața să se desfășoare. Prin urmare, încetează de a te
mai strădui, încetează de a mai încerca să rezolvi lucrurile. Fă -ți
apariția și fa cee a ce ți se cere să faci în acel moment. Atâta timp
cât insiști să faci planul tău, nu poți ști care este planul lui
Dumnezeu. Dumnezeu nu se poate ocupa de nimic, atâta timp cât
tu crezi că ești șeful. Primul blocaj în relația ta cu Dumnezeu îl
reprezintă cunoașterea ta și mândria ta. Renunță la ele și vei face
loc planului Iui Dumnezeu în viața ta. A renunța la planurile tale
este același lucru cu a te deschide către planurile Lui. Care este
programul lui Dumnezeu? El înseamnă vindecare, reconciliere,
exprimarea cu bucurie a sinelui și comuniune foarte strânsă.
Programul lui Dumnezeu este să facă miracole pretutindeni.
Pretutindeni unde ego -ul tău vede o problemă sau o limitare,
V oia lui Dumnezeu este să dea naștere unui miracol. Tendința
ego-ului tău este de a ține lucrurile așa cum sunt, indiferent de
starea în care se află. Dumnezeu spune: “Renunță la trecut și fă
loc pentru ceva ca re îți face mai multă cinste". Î ți este teamă să
faci acest lucru, deoarece nu există nici o garanție că noul va fi
cu ceva m ai bun decât vechiul. Mai degrabă te agăț i de vechi și,
în același timp, chemi și ceea ce este nou. Aceasta este capcana
inevitabilă. Noul nu poate apărea, până ce vechiul nu este dat la
o parte. Atunci când ești atașat de trecut, nu poți să te îndrepți
către viitor, iar experiența ta legată de prezent se află într -un

229 punct mort.
Nu e niciodată foarte ușor să renunți la trecut. Cu toate
acestea, este singurul gest care aduce prezența lui Dumnezeu în
viața ta. Când renunți la ceea ce era și accepți ceea ce este,
universul se pune pe loc în mișcare pentru a te ajuta. Cu cât mai
profundă îți este renunțarea, cu atât mai multe resurse se reped
să-ți fie alături. Este în natura ego -ului să fie atașat de trecut.
Este în natura ego -ului să proiecteze trecutul înspre înainte, în
viitor, să întâmpine noul cu niște chingi conceptuale care să -1
încorseteze și să -1 facă la fel cu experiența de ieri. Nu este nimic
nou în asta. Este, pur și simplu, mișcarea fricii care opune
rezistență la tot ceea ce e nou. Este impor tant să vezi modul în
care frica acționează în viața ta. Este important să -ți dai seama
cum ai devenit atașat de experiența ta anterioară și de modul în
care opui rezistență oricărui lucru nou care vrea să -ți intre în
viață. Atunci când te cramponezi de ex periența ta, sau o folosești
pentru a i nterpreta experiența prezentă: „P reiei controlul asupra
vieții tale și Îl dai pe Dumnezeu de -o parte". Când renunți la
ideile tale în privința modului în care ar trebui să stea lucrurile,
când renunți la trecut și te deschizi spre viitor, îl inviți pe
Dumnezeu înapoi în viața ta. Ego-ul tău nu face acest lucru fără
să se lupte. Treaba lui este să te țină într -un loc sigur. Iar dacă se
teme pentru siguranța ta, el Îl va împinge de -o parte până și pe
Dumnezeu. Trebuie să faci un pact cu ego -ul tău. Trebuie să faci
un experiment. Trebuie să -i spui ego -ului tău: “ Știu că tu ești
sacru, dar cred că, de data asta, las totul de -o parte și aștept să
văd ce se întâmplă". Atunci când ego -ul vede că nu este
amenințat prin faptul c ă Dumnezeu este invitat să vină, atunci
când își dă seama că poți să riști și, în același timp, să fii în
siguranță, el va înceta să se mai opună atât de tare. Ego -ul
remarcă fiecare ocazie când tu renunți la toate și îți arăți
încrederea că vei avea o exp eriență pozitivă. Din nefericire, el
încă va insista să faci așa cum ai făcut data trecută. Va insista să

230 păstrezi trecutul, ceea ce îți este familiar, pentru că, în esența sa.
lui nu -i plac schimbările. Treaba lui este să creeze continuitate ,
iar schimbar ea pare a nu -1 lăsa să o facă. Dar ce este oare
continuitatea, dacă nu o proiecție a vechiului asupra noului?
Dacă ceva este continuu, el nu este miraculos. Evenimentele
miraculoase nu sunt în continuarea a ceea ce s -a întâmplat
înaintea lor. Ele reprezint ă un transfer de energie. O mișcare de
ieșire din percepții și limitări din trecut. Ele sunt neprevăzute,
neașteptate și, în multe cazuri, de nepătruns. Le numiți miracole,
deoarece mâna lui Dumnezeu se află acolo. Dar ele nu ar putea
avea loc fără permisi unea voastră. Fără renunțarea voastră la
trecut, miracolele nu -și pot face drum în viața voastră. V oi le
pregătiți terenul. V oi creați spațiul în care apare ceea ce este
miraculos.
Miracole și lipsa de miraculos
Există o mare confuzie când e vorba de ce anume înseamnă
un miracol. Unii oameni sunt vindecați de boli grave, sunt
salvați pe neașteptate din situații periculoase, sau le pică averi
neașteptate. Toate aceste situații sunt într -adevăr miraculoase.
Dar ce se poate spune despre persoana care moare de o boală
incurabilă, care paralizează într -un accident grav, sau este
victima unei crime cumplite? Ar trebui văzute toate acestea ca
fiind evenimente aparent negative s au complet lipsite de
miraculous, ca și când n -ar fi în concordanță cu legile lui
Dumnezeu? Iar dacă ar fi așa, am putea spune că cei care trăiesc
asemenea evenimente negative sunt oameni neevoluați spiritual,
sau nu se află aproape de Dumnezeu? Nimic nu poate fi mai
departe de adevă r. Toate evenimentele se află într -o ordine
perfect coerentă, înțelesul ei fiind destul de clar pentru cei care -și
deschid inimile și mințile în fața acestor experiențe. Nici un
eveniment, oricât de nefericit ar fi el, nu se petrece fără un scop
clar. Infirmul nu este mai puțin sfânt decât omul ale cărui

231 membre rupte sunt vindecate în mod misterios. Nu faceți
greșeala de a crede că puteți căpăta miracole la cerere. Nu fiți
atât de naivi încât să credeți că, dacă nu obțineți miracolul pe
care-1 doriți, asta înseamnă că nu sunteți de natură divină.
Gândirea lineară este întotdeauna periculoasă, dar atunci când
este aplicată problemelor de spiritualitate, ea devine aproape
mortală. Nu înseamnă că sunteți răi, dacă nu primiți miracolul pe
care-1 cereți. Nu sunte ți buni, dacă îl primiți. Un asemenea mod
de a gândi provine dintr -o privire superficială asupra vieții. Iar
dacă vreți să înțelegeți natura miraculoasă a vieții, trebuie să
priviți mult mai profund. Toate evenimentele sunt miraculoase,
în sensul că ele au un scop înalt. Ele aparțin planului lui
Dumnezeu. Adesea, voi nu vedeți care este scopul și vă simțiți
trădați de Dumnezeu. Credeți că sunteți pedepsiți. Dar aceasta nu
este decât o limitare a voastră, o lipsă de dorință de a accepta, de
a avea încredere, de a căuta mult mai profund înțelesul care
acum vă scapă. Adevăratul miracol nu s e află în evenimentul
exterior, în norocul sau ghinionul aparent pe care -1 implică
acesta. Adevăratul miracol se a flă în scopul spiritual aflat în
spatele evenimentului. Scop ul poate fi să vă întăriți credința, sau
să-i ofere acesteia o provocare. Poate fi să vă întăriți trupul,
astfel î ncât să puteți servi mai bine, sau să vă slăbiți trupul, astfel
încât să -i puteți depăși limitările. V oi nu sunteți capabili de a
decide ce în seamnă un anumit lucru. Tot ceea ce puteți face este
să întrebați: „La ce folosește? Ce înțeles au toate astea?"
Miracolele vă ajută să treceți dincolo de propriile voastre minți.
Ele vă pun la încercare felul în care vedeți lumea. Ele vă
îndeamnă să renun țați la interpretarea pe care o dați vieții, astfel
încât să puteți vedea posibilitățile care se află dincolo de ea.
Probabil că pare ciudat, dar uneori ceva care pare o tragedie se
transformă într -o binecuvântare neașteptată. Ați auzit oameni
care spun: „ Mulțumesc lui Dumnezeu pentru cancerul de care
sufăr. Fără el, nu mi -aș fi schimbat niciodată viața". Sau:
„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru lecția pe care am primit -o

232 când mi -a murit copilul. Ea m -a ajutat să mă trezesc și să-mi
găsesc scopul în această viaț ă." Uneori, ceea ce pare că vă este
luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece vă împinge înainte. Vă
scoate din înveliș și vă trimite către scopul vieții voastre. Dacă
vreți cu adevărat să vă deschideți spre miracole, trebuie să
încetați de a -I mai spune lui Dumnezeu ce înseamnă un miracol.
Trebuie să încetați de a -I mai da lui Dumnezeu instrucțiuni
asupra modului în care să aibă grijă de voi. Trebuie să înțelegeți
că Dumnezeu știe ce se întâmplă. Nu știți cum de știe, dar asta nu
contează. Cu cât priviți mai în profunzime, cu atât primiți mai
multe semne că lucrarea Lui înseamnă înțelepciune și
compasiune în acțiune. “Doar cel care crede în miracole va avea
parte ele”.
Miracole și legile lumii fizice
Întrucât adevăratul Miracol în seamnă unirea noastră cu
Dumne zeu prin înțelegerea V oii Lui în ceea ce vă privește,
vindecarea exterioară nu este necesară. Poate să se întâmple sau
nu. Puteți fi vindecați de boli sau nu. Adevăratul miracol provine
din acceptarea vieții așa cum e ea și capitularea în fața ei. Atunci
când vă împăcați cu viața voastră și o acceptați, miracolul iubirii
lui Dumnezeu devine deslușit în inimile voastre. Unii oameni
simt că nu are loc u n miracol, până când nu se tran scende o lege
a lumii fizice. Oceanul se despică și oamenii trec, gratiile
închisorii se topesc, c adavrul este înviat din morți. Î mi pare rău
că trebuie să vă dezamăgesc, dar aceste lucruri nu se întâmplă.
Tot ceea ce se întâmplă pe planul lumii fizice, se întâmplă în
concordanță cu legile lumii fizicii. Aceasta este natura
experiențelor trăite aici. Asta nu înseamnă că legile spiritua le nu
acționează. Bineînțeles că o fac. Dar legile spirituale acționează
împreună cu și prin legile lumii fizice. Nu există contradicție
aici. Legile spirituale nu au nimic de -a face cu modul în care stau
lucrurile, ci cu modurile în care vă interpretați voi propria

233 experiență. Este vorba de decizia pe care o luați în privința
înțelesului pe care un anumit eveniment îl are în v iața voastră.
Iar această decizie determină trăirea voastră psihologică legată
de evenimentul respectiv. “De exemplu, eu am fost crucificat.
Dacă aș fi avut puteri fizice supraomenești, aș fi putut împiedica
crucificarea. Dar înțelegerea mea spirituală nu m-a făcut un
supraom. Ea mi -a dat doar capacitatea de a înțelege adevărul
legat de ceea ce se întâmpla cu mine. Prin urmare, eu nu am luat
crucificarea ca pe un atac. Eu nu i -am condamnat pe semenii mei
că m -au răstignit , deoarece am înțeles că acțiunile l or au fost
motivate de frică. Am simțit compasiune față de ei. Da, am fost
crucificat. Dar nu mi -am închis inima. Nu am acuzat pe nimeni.
M-am supus voii lui Dumnezeu Tatăl în acel moment, așa cum
făcusem în fiecare moment din viața mea. Dacă voi credeți c ă,
credința voastră va opri crucificarea, e posibil să aveți și să nu
aveți dreptate. Poate că această credință îi va ajuta pe călăi să -și
deschidă inimile și să se răzgândească. Dar poate că nu. Poate că
această credință vă va permite doar să vă suportați soarta , fără
să-i condamnați pe alții”.
Vedeți voi, nu aveți de unde să știți ce vrea Dumnezeu de la
voi, până când nu vă cere. După aceea, alegerea voastră este fie
să vă împotriviți, fie să vă supuneți. Acest lucru se întâmplă în
fiecare moment din viața voastră. Acest lucru se întâmplă în
fiecare situație. Nu știți ce înseamnă. Trebuie doar să -1
întâmpinați, dornici de a lăsa totul de -o parte, dornici să
permiteți, dornici să vă supuneți. Acele legi ale lumii fizice, care
par a fi încălcate în cadrul anumitor experiențe miraculoase, sunt
doar legi care nu sunt pe deplin înțelese. Dacă le-ați înțelege pe
deplin, ați vedea că fiecare eveniment se întâmplă în perfectă
armonie cu ele. Bineînțeles că sunt multe lucruri pe care nu le
înțelegeți în pri vința legilor care guvernează realitatea fizică. Pe
măsură ce înțelegerea voastră legată de această realitate se
adâncește, veți vedea tot mai mult modul în care legile lumii

234 fizice interacționează cu cele ale lumii spirituale, pentru a crea
experiența de care aveți nevoie în fiecare moment. Vizualizarea
este puternică. Orice exercițiu care modifică percepția poate
ajuta vindecarea, dar acea vindecare va avea loc în concordanță
cu legile lumii fizice. Eu descurajez foarte tare gândirea magică
sau încercarea de a modifica realitatea lumii fizice prin
concentrarea minții. Nu pentru că asemenea lucruri sunt
imposibile, ci pentru că sunt puțin probabile și reprezintă un
aspect al experienței voastre de care nu trebuie să vă atingeți. A
sta între șinele de cale f erată, în timp ce trenul se apropie și a
încerca, în același timp, să vizualizați că dispare, nu este un lucru
pe care să -1 recomand foarte tare. O stare a minții care să
producă miracole nu este dovedită prin încercarea de a manipula
cu mintea realitatea fizică. Aceasta este o activitate a ego -ului.
Încercarea de a produce miracole la cerere , este activitatea unui
clovn și nu a unui bărbat sau a unei femei cu calități spirituale.
Vă dovediți starea minții care să producă miracole, renunțând la
experiența v oastră și conectându -vă la ceea ce Dumnezeu vrea
pentru voi în fiecare moment. Treaba voastră nu este să încercați
să modificați realitatea fizică, ci să fiți pe deplin prezenți în ea.
Pe măsură ce vă străduiți să faceți acest lucru, în fața voastră
apar f rica, dependențele, atașamentul vostru de trecut. Datoria
voastră este să vă întâmpinați cu iubire și compasiune acea frică,
acele dependențe și atașamente. Datoria voastră este să creați un
spațiu sigur în care să vă simțiți sentimentele, în care să trece ți
prin frica și durerea voastră. Datoria voastră este să renunțați la
toate interpretările, concepțiile și judecățile voastre, și să porniți
experiența cu deschidere și fără să vă apărați. Datoria voastră
este să întâmpinați copilul rănit cu iubire și să -l încurajați. Să -1
invitați să facă un pas înainte. Să -i spuneți că este absolut normal
să-i fie teamă, că nu e nimic aici care să -i facă rău, deoarece voi
sunteți alături de el. în felul acesta, se produce vindecarea și se
manifestă miracolul sinelui.

235 Totul poate fi înălțat
Fiecare experiență poate fi înălțată prin puterea acceptării și
iubirii necondiționate. Absolut fiecare experiență, indiferent de
cât de dureroasă apare ea! Dumnezeu nu lucrează singur. El are
nevoie de cooperarea voastră. Nici voi nu ar trebui să lucrați
singuri. Atunci când încercați s ă trăiți bazându -vă pe voi înșivă,
vă împiedicați și cădeți. Numai atunci când gândiți și acționați
dincolo de nevoile imediate ale ego -ului, via ța voastră începe să
se afle sub influența legilor divine. A vă cinsti și a avea grijă de
voi înșivă este responsabilitatea voastră. Orice vă face cinste
vouă, nu poate să facă rău altuia. A acționa într -un mod egoist, a
pune binele vostru mai presus de al altora, duc e la conflict și
resentimente. Î n privința aceasta, regulile lumii sunt dure. E
posibil ca oamenilor să le fie frică de cel care profită de alții, dar
nu-1 iubesc. Când norocul îl părăsește, ceea ce se întâmplă în
mod invariabil și el începe să se autodistrugă, ceilalți sunt
deosebit de fericiți să -l tragă în jos. Lumea exterioară vă trimite
înapoi fără greș roadele gândurilor și acțiunilor voastre. De aceea
se spune: „Ceea ce semeni, aia culegi". Atunci când acționați fără
să țineți seama de ce ilalți, nu vă cinstiți pe voi înșivă. De fiecare
dată când atacați, aveți ceva de apărat, întotdeauna vă uitați peste
umăr să vedeți cine sau ce vă pândește. Acesta nu este un mod
deosebit de demn sau de plăcut de a trăi. Gândurile și acțiunile
voastre pli ne de frică cheamă gândurile și acțiunile pline de frică
ale celorlalți. Aceste interacțiuni bazate pe frică devin
instituționalizate în sistemul vostru de justiție „ochi pentru ochi
și dinte pentru dinte ", care perpetuează șirul de abuzuri.
Transformându -1 pe torționar în victimă, sperați să -l opriți de a
se mai comporta cu alții în mod brutal în viitor. Nu înțelegeți că
toată furia lui provine din faptul că se percepe pe el însuși ca pe
o victimă și că, pedepsindu -1, îi întăriți acest sentiment. Dacă
vreți să-l transformați pe criminal, trebuie să încetați de a -l mai
pedepsi și să începeți să -l iubiți. Nimic altceva nu funcționează.

236 Dragostea nu este o recompensă pentru greșelile lui. Este un mod
de a-i reface sufletul, îl redă lui însuși. Îl transferă, sc oțându -1
din circuitul reactiv în care el se dezumanizează și îi face și pe
alții să decadă. Până și cel mai cumplit criminal se înmoaie,
atunci când este pus în fața iubirii și grijii adevărate. Nu puteți
opri ura, folosind răzbunarea în lupta împotriva e i. Fiecare act de
violență dă naștere unui contraatac. Ar trebui să știți asta deja. Ar
fi atât de ușor dacă tot ceea ce ați avea de făcut pentru a anula
violența ar fi să acționați împotriva ei cu forță. Dar dacă așa ar
sta lucrurile, n -ar mai exista sper anță pentru trezire spirituală pe
această planetă. Prin urmare, nu se poate să fie așa . Sistemul
vostru de justiție “ ochi pentru ochi …" nu este construit pentru a
aduce vindecarea pe planeta Pământ. Singurul lucru care poate
elibera de violență este cel c are este el însuși neviolent. Nu
funcționează decât o soluție spirituală. Soluțiile umane la
probleme umane eșuează invariabil. Nu puteți rezolva o
problemă la nivelul la care o percepeți. Trebuie să mergeți la un
nivel mai înalt, să vedeți totul în ansamb lu, să aflați cauza
problemei și să acționați acolo. De aceea aveți nevoie de
Dumnezeu în viața voastră. De aceea aveți nevoie de o practică
spirituală. De aceea aveți nevoie de ceva care să vă scoată din
circuitul atac/apărare din viața voastră.
Nu ex istă pace în afara lui Dumnezeu
Nu puteți găsi pace în lume în afara lui Dumnezeu . O puteți
găsi numai în inima voastră, atunci când ea se deschide , doar
împreună cu Hristos . O inimă deschisă îl invită pe cel iubit să
intre. Ea invită pe străini să intre, și, da, chiar și pe criminal. O
inimă deschisă este un sanctuar în care toți sunt bineveniți. Este
un templu în care legile spiritului sunt puse în practică și sunt
preamărite. Este biserica în ca re trebuie să intrați din nou , și să
găsiți mântuire. Puneți -vă întrebarea: „Ceea ce gândesc și ceea
ce fac sunt numai pentru mine, sau port în inimă binele

237 celorlalți?" Dacă în inima voastră se află acest bine, voi vă veți
înălța și veți fi înălțați alături de ceilalți. Dacă nu, vă v eți retrage
în frică, închizându -vă inima, căutând și mai multă protecție.
Este o alegere simplă. Crucificarea apare atunci când inima
voastră se î nchide în fața fratelui vostru, învierea apare atunci
când vă deschideți inima către el, când încetați de a -l mai acuza
pentru problemele voastre, când încetați de a -l mai pedepsi
pentru greșelile lui, când învățați să -l iubiți, așa cum vă iubiți pe
voi înșivă. Numai acest lucru vă va elibera din închisoarea fricii
si va duce spre mântuire . Numai acesta! Iubirea este singurul
miracol. Toate celelalte „miracole" sunt ca glazura pe o prăjitură.
Priviți la ceea ce se află sub crusta fiecăreia dintre ele și veți
vedea un transfer de la frică la iubire, de la autoprotecție la
autoexpansiune, de la judecarea altora la a cceptarea lor. Iubirea
spune: „Te accept așa cum ești. V oi avea grijă de binele tău, la fel
ca de al meu." Aveți idee cât de puternică este această afirmație?
Fiecărei persoane căreia i te adresezi în felul acesta, îi oferi
eliberarea de suferință. Și atun ci când i -o oferi lui, ți -o oferi ție
însuți. Dacă nu căutați această egalitate, atunci nu veți învăța
niciodată cum să oferiți iubire fără condiții. Dacă nu oferiți
egalitate, nu veți învăța niciodată cum să primiți iubire
necondiționată. Ceea ce căutați, aia găsiți. Ceea ce oferiți, aceea
veți primi. Legea nu s -a schimbat. Un lup în blană de oaie întru
unii este o imensă provocare să se gândească la binele celorlalți.
Pentru alții e mult prea ușor. De fapt, le este mult mai ușor să
împlinească nevoile cel orlalți, decât să l e cunoască pe ale lor
proprii. Î n acest caz, a -i servi pe alții poate fi o formă de trădare
de sine. Atunci când cineva își deschide inima, îi cuprinde și pe
ceilalți în starea lui de bine. El nu face un târg, schimbând starea
lor de bin e pentru a lui. Nu încearcă să le facă altora plăcere în
detrimentul său. Nu se lasă pe el de -o parte, ca să -și găsească o
identitate în altcineva.
El își extinde teritoriul în care își manifestă grija, pentru a

238 include familia, prietenii și, în c ele din urmă, dușmanii. își
extinde în mod continuu sentimentul de sine, pe măsură ce învață
să-și deschidă inima și să devină tot mai blând în cadrul acestei
experiențe. În felul acesta, dragostea sa , se extinde înspre în
afară. Ea începe în această accep tare de sine și însușirea propriei
experiențe. Ea începe cu fidelitate față de sine însuși. Apoi, ea se
extinde pentru a -i îmbrățișa pe ceilalți oameni dragi lui. El le
respectă e xperiențele și are grijă de ei, îi încurajează să se
cinstească pe ei înșiși, în inima lui, găsește loc pentru binele lor
cel mai înalt. Spre deosebire de acesta, cel care încearcă să facă
plăcere altora în detrimentul său nu oferă dragoste, ci sacrificiu.
Iar sacrificiul își are prețul lui. Ascunse în spatele unei
manifestări de a parentă lipsă de egoism se află pretenția de a -i fi
recunoscute eforturile, căutarea disperată pentru aprobare, nevoia
de a se asigura că primește acceptare și iubire cu orice preț. Din
cauză că pretențiile ascunse ies, până la urmă, la suprafață,
benefici arul acestui sacrificiu se simte de obicei manipulat și
controlat. Eixistă sentimentul că îi este îndatorat celuilalt.
Rămâne în cadrul relației, nu din cauză că se bucură de prezența
celeilalte persoane, ci din cauza unui sentiment de vinovăție.
“Cum să o părăsesc? Uite câte a făcut pentru mine! Iar dacă o
părăsesc, s -ar putea să nu reziste. Va fi distrusă. Se va sinucide!"
E o ironie faptul că înșiși oamenii de care s -a avut atât de
„dezinteresat" grijă, devin paznici și îngrijitori. Rolurile se
inverseaz ă. Cei care se sacrifică îș i obțin partea lor din târguială .
Iar dacă nu o pot obține, apare un mare sentiment de amărăci une
care, la rândul lui, hrănește starea de vinovăție a beneficiarilor.
Feriți -vă de cei ce vor să -și sacrifice viața pentru voi. Ei vo r
insista să fie plătiți pentru fiecare gest de autoneglijare. Orice
persoană care se oferă să se lase pe ea de -o parte pentru tine va
aștepta să faci și tu același lucru pentru ea. Ați auzit expresia
“nimic nu e pe gratis"? Acest lucru este absolut adevăr at. Există
lucruri care par a fi pe grati s. Nu trebuie să plătești acum, dar
este absolut sigur că trebuie să plătești mai târziu. V orbind în

239 general, poți să consideri că ți se dă pe credit tot ceea ce nu
trebuie să achiți acum, în cele din urmă, percepto rul va veni și va
vrea și dobândă! E mai bine să nu acceptați un târg, atunci când
vă este oferit. Mai bine sp uneți: „Nu, fratele meu. Prefer să -ți
acorzi ție însuți cinstire. Nu trece peste nevoile tale, deoarece
vrei să -mi faci mie o plăcere . Nu iese nimic bun din asta. Î mi dau
seama că aceste vorbe nu sunt acceptate de către toată lumea cu
ușurință. Nu au fost acceptate cu ușurință nici când le -am spus
eu, acum două mii de ani! ” Invitația diavolului vine sub multe
forme. Cea care îi place ce l mai mult este o versiune a ceva oferit
pe gratis. Fiți foarte atenți când vi se oferă mâncare, bani, sex sau
atenție „fără să vi se ceară nimic în schimb". Ceea ce vi se cere
nu se vede cu ochiul liber! Dacă ești o persoană responsabilă,
dacă poți să plă tești, un lucru dat pe gratis nu te atrage. Dacă poți
să mergi la un restaurant elegant, să comanzi o sticlă de Cabernet
Sauvignon și să mănânci Filet Mignon și scoici, stând pe terasă
și privind marea, de ce te -ai duce la cina săracilor? Ai face -o,
numai dacă ești lacom. Numai din lăcomie ți -ai „sacrifica" binele
tău însuți și pe al celorlalți la care ții, pentru a căpăta bogății în
viitor. Hai să -ți spun ceva! Acel viitor nu apare niciodată! Este
subminat de către comportamentul tău din chiar clipa aceast a.
Lăcomia nu a duce un viitor bun sau fericit și nici avarul nu se
bucură de bogăția sa. Moartea vine mul t prea repede pentru cei
care nu trăiesc clipa din plin. Dacă ești o persoană responsabilă,
plătești pentru toate. îi sprijini pe ceilalți, cumpărându -le
serviciile. Știi că a primi fără a da este un lucru în dizarmonie cu
natura și cu voia divină. Să nu cauți ceea ce nu este corect,
indiferent de cât de atrăgător ar părea.
A fi corect
A fi o persoană c orectă înseamnă a dovedi că ai o stare a
minții care să producă miracole. A da ceea ce ai și a lua ceea ce
ai nevoie țin în mișcare resu rsele. A da mai puțin decât ai, sau a

240 lua mai mult decât ai nevoie creează un dezechilibru în mișcarea
continuă a resurs elor. A încerca să dai mai mult decât ai, sau a
lua mai puțin decât ai nevoie, creează, de asemenea,
dezechilibru. Nimeni în afară de tine nu poate hotărî ce ai și ce
nu ai nevoie. Acesta este motivul pentru care nici un sistem
economic, oricât de pur ar f i el, nu poate crea o distribuție
corectă a resurselor colective ale ființelor omenești. Numai
oamenii corecți pot crea o economie corectă. Corectitudinea
apare în mod voluntar. Ea niciodată nu se produce în urma
controlului. Oamenii trebuie să fie liberi să facă greșeli și să
învețe din ele. Altfel, sistemul nu este deschis și evoluția nu este
posibilă. Corectitudinea se învață prin experiența inegalității.
Oamenii care iau mai mult decât au nevoie, sau dau mai puțin
decât au, în general simt că în trecut nu au fost tratați în mod
corect. Pentru a stabili un echilibru pe plan personal și financiar,
ei trebuie să acționeze asupra mâniei și resentimentului lor. Prin
contrast, oamenii care iau mai puțin decât au nevoie, sau care
încearcă să dea mai mult decât au, se simt în general vi novați
pentru că în trecut i -au tratat incorect pe alții. Pentru a stabili
echilibru, ei trebuie să acționeze asupra vinovăției lor. Atunci
când victima își rezolvă mânia și resentimentul, nu mai e nevoie
să ia mai mult decât îi tr ebuie. Atunci, nu trebuie să devină
torționar, pentru a egala scorul. Atunci când torționarul își
rezolvă sentimentul de vinovăție, nu mai trebuie să dea din
resursele de care are nevoie. Atunci, nu trebuie să devină o
victimă, pentru a crea echilibru. O dată ce ai înțeles mecanismul
și vezi în ce direcție s -a dezechilibrat viața ta, poți începe să o
corectezi. Dacă ești cel care dă, poți învăța să fii cel care
primește. Dacă ești cel care primește, poți învăța să fii cel care
dă. Când a da și a primi devin egale în viața ta, corectitudinea se
stabilește în cadrul tuturor relațiilor tale. Dovedind corectitudine,
vei fi martorul miracolelor egalității. Nu vei mai tolera decepția
în ceea ce te privește și în ceea ce îi privește pe ceilalți. Vei sta de
partea dreptății, oriunde te vei afla. Vei pretinde ca fiecărei

241 persoane să i se dea dragostea și respectul pe care le merită.
Dacă privești viețile oamenilor în mod superficial, te simți
obligat să spui că oamenii nu sunt egali. O persoană, ca re este un
mare atlet, câștigă milioane de dolari pe an. O altă persoană, care
este un veteran handicapat, trăiește dintr -o pensie. O persoană
are câteva diplome universitare. O alta nu a terminat nici opt
clase. Asta nu arată delo c a egalitate și corectit udine, într-adevăr,
în ochii lumii, nu prea e vorba de egalitate. Dar, în ochii lui
Dumnezeu , oamenii sunt absolut egali. Bogatul nu are mai multe
privilegii decât săracul. Omul simplu nu este mai puțin apreciat
decât intelectualul strălucitor. Atunci când vezi dincolo de
aparențe, când vezi ce este în inimile oamenilor, vezi aceeași
luptă, aceeași durere. Doctorul cel bogat și -a pierdut un fiu care a
murit de SIDA și trăiește aceeași durere pe care o trăiește femeia
din maghernițe, când își pierde fiica. Durerea este un mare
egalizator. Ea ne așează pe toți în genunchi, ne face pe toți mai
umili și mai sensibili la nevoile celorlalți. Durerea este cel mai
mare învățător de pe planeta Pământ. Ea subminează toate
ierarhiile. Ea desființează statutul social și invalidează bogățiile
materiale. Ea face ca totul să aibă nevoie de vindecare. Dacă ți -ai
analizat în profunzime propria durere, știi ce vreau să spun. Iar
atunci când îi vezi pe alții că suferă, simți o mare compasiune.
Nu consideri necesar să -i dai de -o parte. Nici nu simți nevoia să -i
îndrepți. îi păstrezi doar adânc în inima ta. Le oferi o îmbrățișare
și câteva cuvinte de încurajare. Știi exact prin ce trec.
Lumea îi ridică și îi coboară pe oameni, în ea nu există ceva
permanent. Faima și dezono area, sărăcia și bogăția, fericirea și
disperarea merg mână în mână. Nu poți trăi experienț a unui
aspect, fă ră să-1 trăiești și pe celălalt, în cazul în care crezi că
poți, te afli în plină negare. Majoritatea dintre voi se află într -un
stadiu sau altul al negării. Asta, deoarece de -abia v -ați descoperit
durerea. A o face este mult prea înspăimântător. Mai degrabă

242 pretindeți că sunteți spiritualizați, decât să admiteți că nu vă este
prea bine. Nu vreți ca oamenii să vă vadă rufele murdare:
judecățile pe car e le emite ți, năzuințele voastre, gându rile de
sinucidere. E mai ușor pentru voi să le permiteți oamenilor să
vadă masca de carton, decât fața contorsionată din spatele ei.
Sunteți mândri de adultul spiritualizat, dar vă este încă rușine de
copilul rănit. Cel mai rău lucru în privința negării este că ea
creează o atitudine de prefăcătorie și rușine. Dat fiind că așa de
mulți oameni se prefac a fi ființe de înaltă spiritualitate, cei care
sunt în co ntact cu propria lor durere simt că sunt neadaptați
social. Simt că nu merită să stea în preajma unor persoane atât de
strălucitoare. Se simt rușinați de durerea lor. Astfel, se izolează
de alții, sau sunt respinși de alții care se simt amenințați de
cinstea lor emoțională. O persoană, care își cunoaște bine
durere a, trece imediat dincolo de toate prefăcătoriile din cadrul
relațiilor umane. Dorința ei de a fi prezentă emoțional în tot ceea
ce simte tinde să trezească în alții sentimente cu care s -ar putea
ca ei să nu vrea să aibă de -a face. Dar pentru cei care au cu rajul
de a-și recunoaște durerea, se deschide un coridor sacru. Inima
închisă se deschide, trupul începe să respire, iar energia blocată
este eliberată. Acesta este primul pas în procesul de vindecare.
Călătoria sacră începe în momentul recunoașterii durer ii și a
voinței de a o accepta. Nu puteți găsi apropierea adevărată de
alții, fără să vă implicați profund în experiența celorlalți și fără să
comunicați despre ea cu ceilalți în mod cinstit. Relațiile bazate
pe negare reciprocă sunt închisori emoționale, întrucât două
măști nu pot comunica, partenerii în astfel de relații nu au
posibilități de a deschide ușa închisorii.
Când se intră într -o criză de trezire, moartea unei persoane
iubite, o boală f izică, pierderea unui serviciu brusc, crusta negări i
crapă. Ușa închisorii zboară din țâțâni și cei care au fost închiși
în carapace sunt șocați de aerul proaspăt în care se găsesc. Aici,
ei se simt mai rău decât erau în închisoare, deoarece acum au

243 intrat în contact cu durerea lor. Evenimentele legate de trezire
transformă durerea cronică într -o durere acută. Ne doare mai
tare. Ne îmbolnăvim mai rău. Nu mai putem funcționa în lume.
Trebuie să ne acordăm un timp și un spațiu pentru a accepta
situația în care ne aflăm. întrucât nu am f ost pregătiți să o alegem
în mod conștient, trebuie să o facem inconștient. Ni se pare că
am primit o lovitură d e la Dumnezeu, dar, în realitate, a fost doar
universul care a răspuns la strigătul nostru slab și înăbuși t după
ajutor. A începe să -ți “simți" durerea est e primul mare gest de
autoelibe rare. El este sfârșitul sabotajului subco nștient și al
ascunzișurilor. Aceast a este nașterea conștienței. Atunci când îți
“simți" durerea, începi să treci prin ea. Este un coridor d e trecere,
o modalitate de a -ți transforma viața. Scopul ei nu este de a te
opri în loc. Nu se presupune că trebuie să te îndrăgostești de
durerea ta, să ții strâns de ea, sau să -ți construiești o nouă
identitate sub influența ei. Nu este un tren care stă, ci un tren care
merge. O dată ur cat în el, te duce unde trebuie să mergi. Durerea
este marele egalizator. Ea vă permite să fiți cinstiți și autentici;
Vă dă forța de a cere de la alții iubire și sprijin tară condiții și de
a vrea să oferiți același lucru în schimb. Ea vă face legătura cu o
comunitate în care să vă vindecați , întâlniți alte ființe umane, a
căror crustă de negare a crăpat. Și începeți să vă vindecați
împreună. Decizia de a te vindeca e adeseori luată de unul
singur, dar, în cele din urmă, nimeni nu trebuie să se vindece
singur. Vindecarea este mult mai rapidă și mai profundă, atunci
când ești martorul vindecării altora.
O comunitate în care să te vindeci este foarte diferită de un
spital, unde oamenii merg să fie dreși s au să moară izolați și
singuri, într-o comunitat e în care să te vindeci, oamenii se află
conectați la sentimentele lor și descoperă că se simt foarte
aproape de ceilalți, într-o comunitate în care să te vindeci, e
posibil ca oamenii să moară, dar ei nu mor singuri. Ei mor
înconjurați de cei iubiți. Ei m or, după ce au pătruns mai adânc în

244 viețile lor. Ei mor iertând, acceptând și cunoscând pacea. E
momentul să încetați de a mai construi spitale și să începeți să
creați comunități în care să vă vindecați. Nu o faceți pentru alții.
Faceți -o pentru voi înșiv ă, pentru familia voastră, pentru prietenii
voștri. Cu toții aveți nevoie de un loc sigur și plin de iubire în
care să vă vindecați. Atunci când își privesc durerea în față,
oamenii se simt egali. Atunci când durerea este recunoscută,
oamenii învață să spună adevărul despre experiența lor. Atunci
poate începe lucrarea lui Dumnezeu pe planeta Pământ. Părintele
Ilie Cleopa spunea: “Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când
nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, el nu l -a trăit, este ca izvorul de
apă pictat pe u n perete”.
Dependența de durere
Atât de multă disfuncție creează și dependența de durere ca
mod de viață, ca și negarea dure rii. Unii oameni care încep să -și
recunoască durerea observă că aceasta le solicită toată atenția. Ei
își construiesc o cu totul altă identitate pe baza faptului că sunt
răniți, că sunt o victimă a experienței lor. Devin dependenți de a
povesti tuturor ce li s -a întâmplat. Atunci când cineva spune,
iarăși și iarăși, aceeași poveste, știi că ac eastă persoa nă nu este
autentică. O persoană autentică nu este un povestitor
profesionist. Nu este un artist. Nu are nevoie să fie în centrul
atenției, pentru a se simți bine. Dumnezeu nu vrea eroi ci ne vrea
așa cum suntem noi pe Pământ. Persoana autentic ă își spune
povestea, deoarece însăși povestirea este un act de vindecare. Pe
măsură ce o spune, ea ajunge la o acceptare și o înțelegere tot
mai pro fundă a ceea ce s -a întâmplat. Î și însușește și mai mult
propria experiență , își aprofundează compasiunea p entru ea
însăși și pentru ceilalți. Pe măsură ce și spune povestea, se
vindecă și, o dată cu ea, se vindecă și ceilalți. În clipa în care ea
și-a asimilat experiența, nu mai are nevoie să -și spuri povestea.
Dacă insistă să o spună în continuare, aceasta de vine un

245 impediment în calea creșterii ei spirituale. Devine o cârjă pe care
se sprijină deși picioarele i s -au vindecat și este gata să -și lase
greutatea pe ele. Devine dependentă de povestea sa, este
căsătorită cu durerea sa. Devine un om prefăcut și un impostor.
Povestea sa este o piesă de teatru. Nu mai dă forță oamenilor.
Acceptarea durerii produce o mutație care vă îndepărtează de
starea de rău. Ea aduce din ce în ce mai multă stare de bine, de
acceptare și de încredere în sine. Vă permite să faceți p asul
următor în călătoria voastră. Recunoașterea și acceptarea durerii
este o ușă care se deschide, o invitație spre încrederea de a prelua
din ce în ce m ai multe riscuri. Pe măsură p ășiți în interiorul fricii
și durerii voastre, vă îndreptați către bucuri e. Lăsați în urmă
vechile limite și vechile vieți. Vă lepădați pielea cea veche. Pe
măsură ce împărtășiți cu alții în mod autentic, vă dați forță vouă
înșivă și celorlalți. Mergeți mai departe. Și ei merg mai departe.
Nu mai atrageți o viață de durere. De fapt, ea nu mai este
necesară. Durerea este necesară, numai acolo unde există
scindare și negare. Suferința apare, numai atunci când opunem
rezistență vieții noastre. Chiar dacă durerea și suferința sunt
fenomene universale, ele sunt temporare. La un momen t sau
altul, ele ating flecare viață. Dar nu sunt însoțitori constanți. E le
sunt mesageri, și nu colegi de cameră. Este o prostie totală să
spuneți că mesagerul nu a apărut în viața voastră, atunci când el
stă la ușă. Răspundeți la sonerie și ascultați ce are de spus.
Deschide -ți ușa și primiți pe Dumnezeu în casa voastră.
Autenticitate și acceptare
Oricare ar fi fost experiența ta, provocarea ce -ți stă în față
este să înveți să o accepți fără să o judeci, să ți -o însușe ști
necondiționat. Atunci când poți să faci acest lucru, poți integra în
țesătura vieții tale experiența și lecțiile pe care ea ți le aduce.
Autenticitatea este fructul unei vieți trăite pe deplin. Negarea sau
fabricarea experienței este un act de neautent icitate și, prin

246 urmare, nespiritual. El rezultă din fragmentarea conștientei și din
supunerea unei părți a experienței (subconștientul) altei părți
(conștientul). Aceasta creează o lipsă de echil ibru în cadrul
psihicului care, în cele din urmă, trebuie vi ndecat. Iar vindecarea
cere, în mod invariabil, recunoașterea minciunii. A-ți spune
adevărul ție însuți și celorlalți este prima cerință a vieții
spirituale. Fără onestitate, autenticitatea este imposibilă. A spune
adevărul despre ceea ce s -a întâmplat est e un lucru absolut
necesar, înainte ca experiența să poată fi acceptată și integrată.
Secretele trebuie dezvăluite. Atunci când apare o disociere, e
posibil să -ți fi reprimat amintirea a ceea ce s -a întâmplat. Dar,
invariabil, amintirea iese la suprafață, pe măsură ce persoana
devine capabilă să o privească în față. Procesul nu poate și nu
trebuie să fie grăbit. Nu nega ceea ce s -a întâmplat. Nu inventa
altceva. Recunoaște doar tot ce a fost și fii prezent. Acesta este
lucrul care produce trecerea de la nea devăr la adevăr, de la
secrete la revelație, de la un disconfort ascuns la conștientizarea
durerii. Durerea este ușa prin care treci, atunci când ești pregătit.
Până atunci, ești păzitorul pragului, santinela care stă de gardă și
decide pe cine să alunge ș i pe cine să primească înăuntru. Este
absolut în regulă dacă nu ești pregătit. Este absolut în regulă să
alungi oameni sau situații pe care le consideri nesigure. Tu ești
răspunzător de propriul tău proces de vindecare. Tu hotărăști cât
de repede să mergi. Nu lăsa pe nimeni altcineva să dicteze ritmul
procesului tău de vindecare. Singurul care te poate vindeca este
duhovnicul tău prin harul lui Dumnezeu. A-ți prețui și cinsti
propriul tău proces este un lucru esențial pentru o viață trăită în
mod autentic. Alții vor avea întotdeauna idei, sugestii, și planuri
în ceea ce te privește. Mulțumește -le pentru grijă, dar anunță -i, în
mod clar că tu ești cel care iei deciziile în viața ta și nu ei. Adu-ți
aminte că lipsa de prețuire de sine te va face neputincios în , fața
celor a căror formă personală de negare de sine se manifestă în a
le ține predici altora. Î nțelege clar, o dată pentru totdeauna, că
oricine care crede că știe despre viața ta mai mult decât tine, nu

247 este alt ceva de cât un hoț pe post de vindecător. El trebuie să fure
de la alții, deoarece se simte foarte nesigur pe sine și știe că -i
lipsește ceva. Ferește -te de cei care te critică „pentru binele tău."
Și fii atent, atunci când ei se joacă cu vinovăția sau nevinovăția
ta. Nu datorezi nimănui nimic, în afară de adevăr. Nu este un
cuvântul potrivit pe care să -1 spui atunci când oamenii te invită
să te trădezi pe tine însuți. Î ntr-adevăr, exact asta încearcă
experiența ta să te învețe să faci. Spune „nu" tuturor târguielilor
și negocierilor făcute pent ru a obține dragoste și aprobare . Ele nu
te pot face să fii fericit. Nu renunța la libertatea t a în schimbul
câtorva lovituri norocoase, dar condiționate. Ai nevoie de
libertatea ta, dacă ai de gând să înveți să fii tu însuți pe deplin.
Un adevărat ghid sp iritual se bucură de libertatea ta și te
încurajează ca să -ți urmezi îndemnul inimii. Un adevărat
învățător te îndrumă înspre înăuntrul tău, acol o unde îți primești
îndrumarea și nu înspre în afară. Asta, deoarece nu găsești
niciodată îndrumare cu ajutorul conce pțiilor și opiniilor
celorlalți, ci singura îndrumare adevărată este învățătura lui
Dumnezeu cel Atotputernic și milostiv.
Solitudinea
Frica voastră de a fi singuri și dependența emoțională de
alții c reează cadrul pentru multe dezamăgiri. Eșecul constant în
cadrul relațiilor exacerbează răni vechi, făcând tot mai dificilă
vindecarea lor. Încrederea în sine este diminuată și neliniștea
legată de valoarea personală și de capacitatea de a ține o relație
crește. Toate aceste lucruri pot fi modificate, dacă vreți să vă
acceptați singurătatea ca stare'de a fi. Definiți -vă viața în așa fel
încât să fie înspre binele vostru, astfel încât să faceți loc pentru
activități care vă plac și pentru relații care vă cin stesc și vă
respectă granițele. Găsiți un mod de a avea grijă de trupul vostru
și de a vă exprima creativitatea. Trăiți într -un loc care vă inspiră.
Găsiți momente de liniște, ca să vă reculegeți. Plimbați -vă prin

248 pădure sau pe lângă apă. Lucrați la ceva c e va place să faceți. Fiți
veseli. Mâncați bine. Dormiți bine. Îmbunătățiți calitatea vieții
voastre. Aveți grijă de voi înșivă. A avea grijă de voi înșivă este o
vocație permanentă. Nu încercați să faceți din ea o activitate
temporară. Trebuie să devină p reocuparea majoră a vieții voastre.
Altfel, acceptați un scop diferit în viață, unu l care nu este în
concordanță c u pacea și fericirea voastră. Atunci când sunteți
bine fixați în curentul vieții voastre, iar zilele vă sunt pline de
bucurie, creativitate ș i grijă pentru sine și ceilalți, veți fi dirijați
în mod natural înspre relații care vor prețui și vor respecta
energia, optimismul și liniștea pe care tocmai le -ați găsit. Aceste
relații vor fi diferite de toate celelalte pe care le -ați trăit până
acum. d eoarece ele se vor construi pe fundamentul grijii de sine.
Când ambele persoane știu cum să aibă grijă de ele însele și le
place să facă acest lucru, nu mai există invitație reciprocă la
trădare de sine. Nimeni nu mai așteaptă ca altul să aibă grijă de
el. Relația nu promite nimic altceva, decât ceea ce au deja cei
implicați. E a aduce bogăție și expansiune, dar nu este considerată
absolut necesară. Nimeni nu mai ar e nevoie de relație pentru a se
simți iubit și îngrijit, deoarece acesta este un dar pe care ș i l-a dat
deja lui însuși. Solitudinea este necesară pentru sănătatea voastră
emoțională, fie că locuiți singuri sau cu altcineva. Soli tudinea vă
dă timpul și spațiu, pentru a vă însuși experiența. Î ntreaga
voastră evoluție depinde de această însușire și i ntegrare.
A avea o mulțime de experiențe nu înseamnă nimic, dacă nu
vă acordați un timp ca să învățați din ele și să faceți din această
învățătură o parte a codului operațional din viața voastră. A sări
de la o activitate la alta, sau de la o relație la alta, face ravagii în
partea emoțională a unei persoane. Având asemenea tulburări în
corpul emoțional, stăpânirea de sine și starea de binecuvântare
sunt imposibile și viața se golește de spirit. Fără solitudine
lipsește hrana spirituală. Dacă doriți să aflați o singură cauză a
cantității uriașe de nefericire din lume. Aceasta este faptul că

249 oamenii nu își acordă timpul necesar pentru a intra în comuniune
cu sinele, cu natura și c u divinul. O viață spirituală, o viață liberă
de tensiuni inuti le și de suf erințe autocreate, are nevoie de o
asemenea comuniune. În cazul în care respectați o zi din
săptămână, dedicați -o grijii de sine și comuniunii cu Dumnezeu.
Acest lucru este suficient pentru a vă ține prezenți în mijlocul
vieții voastre. Dacă în fiecare zi meditați sau vă plimbați în
liniște timp de o oră, atingeți acee ași țintă. Nu contează ce
rugăciune alegeți, atâta timp cât oferă o perioadă pentru a
reflecta în liniște. Timpul pe care -1 acorzi pentru a -ți însuși și
integra experiența este la fel de impor tant ca timpul pe care -1
acorzi experienței însăși. Dacă -ți amintești acest lucru, vei
asimila lecțiile cu mai mare profunzime și rapiditate. Dacă iei
masa și apoi moțăi o jumătate de o ră, te trezești refăcut. I -ai dat
trupului o perioadă de timp neîntreru ptă în care să acționeze
asupra digestiei. Încearcă să faci același lucru cu toate
experiențele tale. Acordă -le timp pentru digestie și asimilare.
Lasă -ți experiențele să pătrundă în tine. Fii acolo. Trăiește -le în
interiorul tău, înainte de a încerca să e miți un răspuns sau o trăire
în afară. Fiecare respirație are trei mișcări: inspirație, pauză,
expirație. Inspirația este pentru interiorizarea experienței. Pauza
este pentru asimilarea ei. Iar expirația este pentru eliberarea
experienței. Chiar dacă pauza durează doar de o secundă sau
două, ea este esențială pentru integritatea respirației. Tot așa,
solitudinea este esențială pentru experiența de viață conștientă și
integrată. Calitatea vieții se bazează pe ea. Energia și
spiritualitatea se bazează pe ea. Dacă renunți la această parte,
viața ta va fi un înveliș gol. Multe pot intra și ieși din el. Dar
nimic nu rămâne. Nu va exista evoluție în conștientă. Evoluția
este doar credința de Dumnezeu.
Ritm
Frumus ețea simplă și măreția vieții pot fi găsite în ritmurile

250 ei ciclice: răsăritul și apusul soar elui, fazele lunii, schimbările
anotimpurilor, bătăile inimii, desfășurarea ritmică a respirației.
Repetiția oferă continuitate, familiaritate și siguranță. Dar în
cadrul fiecărui ciclu există variații care oferă provocări și
oportunități pentru evoluție. Acum, mulți oameni sunt
deconectați de la ritmurile naturii și ale propriului lor trup. Prin
urmare, ei nu se bucură de un context sigur și plin de grijă în care
să-și trăiască viețile și să -și integreze provocările ce apar.
Aceasta este una dintre tragediile vieții contemporane. Există
foarte puține lucruri pe care poți conta. Legătura cu pământul cu
trupul fizic, cu respirația este întreruptă. Familia extinsă apro ape
că nu există. Familia restrânsă este slăb ită, dacă nu chiar
dispărută. Vi ața din ziua de astăzi este o rămășiță a ceea ce era
mai demult. Schimbările apar în tnod continuu și nu mai există
timp să reflectați asupra lor și să le integrați. Relațiile înc ep și se
termină, înain te ca oamenii să poată stabili orice fel de contact
interpersonal continuu. Pretențiile emoționale sapă cratere în
inimă, sfâșiind țesutul delicat, încrede rea este schilodită,
răbdarea uitată. Fiecare persoană din ziua de astăzi este un rănit
pe picioare. Puțini observă însă acest lucru. Viața merge înainte,
mânată de o confuzie perpetuă. Pe măsură ce distracțiile
înfloresc, conștienta și comuniunea se estompează. Apar din ce
în ce mai mulți stimuli. Viața devine o afacere. Singurul m oment
de lini ște este în timpul somnului, și până și acesta cade pradă
viselor neliniștite. Asta este ceea ce voi numiți viață, dar este o
parodie de viață. Este viață fără respirație, fără energie, fără
intim itate. Este un atac asupra simș irilor, o copleș ire a minții, o
violentare a spiritului. Este viața tară inimă, fără ritm. Viața fără
ritm nu are nici un fundament. Ea vrea să ajungă în ceruri,
ignorând pământul. Este ca un vârtej care parcurge viforos cerul,
trecând de la o aventură autodistructivă la alta. Este nesigură și
plină de violențe pentru toți cei implicați. Cu cât pare mai
nesigură, cu atât copilul rănit din t ine caută mai multă siguranță,
pe care crede că i -o poate da o persoană plină de autoritate. Dar

251 aceasta este doar o capcană. Cu cât ai mai multă nevoie de
aprobare din afară, cu atât mai cumplită va fi trădarea încrederii.
Aceasta se numește trezire
Așa arată vremurile în care trăiți voi acum. Toți c ei care
caută să ajungă la cer, fără să aibă rădă cini în pământ, vor fi
înfrânți de către experiențele lor. Cu timpul, ei se vor întoarce cu
sapa în mână și vor începe să lucreze pământul. Nimic nu are
aripi, fără să aibă și rădăcini, în afară de păsări. Chiar și ele se
asigură să se adăpostească în copa ci ale căror rădăcini sunt adânc
înfipte în pământ. Tot ceea ce se îndreaptă în trombă spre cer, va
cădea la pământ violentat, zdruncinat, părăsit, lingându -și rănile
imaginare. C eea ce nu are rădăcini, va învăța să și le creeze. Cel
care va căuta autorita te în afară, va învăța să o găsească înăuntru.
Apoi, cu picioarele puternic înfipte în pământ, ochii vor observa
procesiunea soarelui și a lunii. Simțurile vor sesiza ridicarea
sevei, primăvara și căderea frunzelor, toamna. Sângele și
respirația vor fi pus e la locul lor. Ritmul se va întoarce. Starea de
siguranță va fi recreată, acolo unde se află de drept, în inima
fiecărei persoane. Și ordinea organică va fi restabilită pe Pământ.
Dacă nu vă creați rădăcini, dați de necaz. Numai rădăcinile
puternice, prop rii, vă pot aiuta sa aduceți cerul pe pământ. Nu
dorința sau mândria spirituală. Nu programele ascunse ale părții
stângi a creierului. Spiritual itate înseamnă a trăi cu ceva, și nu
pentru ceva. Ea este poezia ființei, ritmul vieții care se
desfășoară în fi ecare persoană, în fiecare relație, în fiecare
comunitate. Spiritualitatea este viața cu Dumnezeu.
Divinitate
Nu se poate să nu dorești să știi care este rezultatul final.
Este în natura egoului să vrea să fie pregătit, atunci când este pus
față în față cu o experiență. Se simte mai în siguranță, atunci

252 când știe. Totuși,asta nu înseamnă întotdeauna a fi în siguranță.
Uneori, a ști dinainte ce se întâmplă produce și mai multă frică.
Imaginează -ți, de exempl u, că afli că la cincizeci de ani o să
suferi de cancer. Acum ai patruzeci. Ai vrea s -o știi? Te -ar ajuta
să o știi? A ști ceva de genul acesta te înfricoșează. Ce preferi, să
trăiești zece ani în spaimă, sau să te confrunți cu momentul
atunci când el apar e? Bineînțeles că acesta nu este un exemplu
cinstit. Rareori e posibil să știi ce o să se întâmple peste zece ani.
Evenimentele din viața ta nu sunt predestinate. Evenimentele
sunt creat e din experiență, din dialogul dintre convingeri și
posibilitățile car e te înconjoară. Alegeri diferite duc la rezultate
diferite. Nu numai că nu poți ști ce o să ți se întâmple, dar nu poți
ști nici ce sens va avea asta pentru tine. A avea cancer, ca o
experiență care să te trezească și să-ți pună viața pe făgaș, are un
înțeles cu totul diferit decât a trăi aceeași experiență ca pe o
condamnare pe viață. Modul în care reacționezi la ceea ce se
întâmplă (experiența interioară) este tot atât de crucial în
descrierea oricărui eveniment ca și faptul în sine (experiența
exterioar ă). Întrucât orice percepție a înțelesului este subiectivă,
oamenii reacționează în mod foarte diferit la circumstanțe
exterioare similare. De aceea nu poți prezice niciodată ce înțeles
va avea ceva pentru o altă persoană. Evenimentul la care o
anumită persoană reacționează cu compasiune va stârni la altă
mânie și resentimente Înțelegerea naturii subiective a unei
experiențe este crucială pentru percepția spirituală. Oamenii nu
pot controla ceea ce li se întâmplă în present, ca rezultat al unor
alegeri inco nștiente, făcute în trecut. Din ce în ce mai m ult, o
persoană spiritualizată învață să capituleze în fața propriei
experiențe. Atunci când apar evenimente care par a o ataca ea își
ascultă vocea interioară, care -i transmite mesajul ascuns în
spatele vălulu i reacției sale subiective. Ea se străduiește să vadă
valoarea pentru suflet, cât și învățătura potențială aflată în fiecare
întâlnire. Efortul ei nu se concentrează asupra încercării de a -și
manipula experiența pentru a ati nge rezultatele dorite de ego, ci,

253 mai degrabă, să colaboreze cu experiența ei, pentru a învăța cât
mai profund cu putință lecțiile pe care aceasta i le aduce. Viața ei
este un dialog între ce est e înăuntru și ce este în afară, între ceea
ce vede și ce simte legat de ceea ce vede, între experien ță și
interpretarea ei. Din ce în ce mai mult, ea învață că suferința nu
este provocată de ceea ce se întâmplă, ci de reacția ei subiectivă
la aceasta. Ea nu este crucificată de altcineva sau de un
eveniment exterior, ci de înțelesul pe care ea însăși îl dă celor ce
se întâmplă.
Pe acest pământ, este extrem de dificil să vezi atacul din
partea altora ca pe un strigăt după dragoste și sprijin. Acest lucru
poate fi făcut, numai dacă atenția nu este concentrată pe acțiunile
celui care atacă, ci pe propria reacție la aceste acțiuni,
investigându -și propria frică sau mânie, persoana respectivă
devine sensibilă la situația de moment. Privind înăuntru și apoi în
afară, poate vedea cum frica cheamă mâ nia, și mânia cheamă
frica. Poate să -și aprecieze p ropriul rol ca participant la drama
omenească mai extinsă. Văzându -se pe sine însuși în celălalt, și
pe celălalt în sine însuși, în inimă ia naștere compasiunea, care se
extinde în mod subtil asupra celeilalte persoane. Persoana
spiritualizată nu caută pe cineva pentru a -1 face țap ispășitor sau
pentru a -1 acuza. Nu caută să -l facă pe altul răspunzător de
propria sa experiență. Nu -L condamnă pe Dumnezeu pentru că -1
pedepsește. Hotărârea sa de a merge pe cărarea spirituală începe
o dată cu stabilirea unui ar mistițiu cu Dumnezeu. Es te de a cord
să nu -L considere pe Dumnezeu singurul răspunzător pentru
experiența sa. Este de acord să împartă răspunderea cu
Dumnezeu. Ea știe că răspunsul său la ceea ce se întâmplă
determină înțelesul final al întâmplării, astfel încât ea și
Dumnezeu sunt în dialog în privința a tot ceea ce se întâmplă în
viața sa. Aceasta înseamnă că, uneori, îi este recunoscătoare lui
Dummez eu, iar, uneori, se înfurie pe Dumnezeu. Aceasta este o
parte a dialogului cu Divinul. Există întotdeauna o parte din

254 experiența sa pe care o găsește de neacceptat. Întotdeauna există
ceva căruia îi opune rezistență. Există întotdeauna un aspect al
experienței în privința căruia privește numai în afa ră și nu poate
privi înăuntru, un loc din care nu poate fi tra s la răspundere, unde
nu poate accepta să -și asume responsabilitatea, rar acest loc
reprezintă un punct vulnerabil al evoluției sale spirituale.
Indiferent cât de confuză ar fi, cât d e antagonică sau de furioasă
pe Dumnezeu, această persoană rămâne în cadr ul dialogului. Ea
continuă să găsească modalități de a privi mai adânc și de a -și
accepta mai mult viața. Treptat, ea intră în momentul de acum.
învață să fie pe deplin prezentă, chiar dacă a fi prezent înseamnă
a fi furios sau trist. Se angajează în exper iență, fără să -și ceară
scuze. Se angajează în experiență, chiar dacă nu știe ce înseamnă
aceasta și ce sentimente o să -i trezeasc ă. Intră în moment și
spune ade vărul, așa cum îl percepe. Și știe că acesta este
adevărul doar pentru acest moment. E posibil să nu fie adevărul
pentru momentul următor. Știe că Dumnezeu cere doar un singur
lucru de la ea, iar acesta este să vrea să fie prezentă, să vrea să
poarte dialogul. Lui Dumnezeu nu -i este frică de mânia sau
tristețea ei . Nu i le va îndepărta. Nu -i va cere să se comporte într –
un anumit fel, îi va cere doar să rămână acolo și să vrea să
învețe. Cea mai mare piedică în relația cu Dumnezeu este
convingerea că știi. Această convingere te face prizonierul
propriei tale interpretări subiective. Cee a ce știi, este doar frica ta
care se manifestă. Felul în care descrii realitatea nu este realitate.
Nevoia ta de a limita realitatea pentru a se potrivi convingerilor
tale despre ea, bazate pe frică, nu înseamnă „a ști'". Ceea ce
numești a ști, nu este altceva decât ide i preconcepute, prejudecăți
și judecăți de valoare. Atunci când judecățile tale se dau d rept
adevăr, îi înșeli pe toți, inclusiv pe tine, închizi canalul cu
divinul, îl închizi pe Dumnezeu afară. „Taci, Dumnezeule!" spui
tu. „Știu eu ce fac!" Din fericire, Dumnezeu este răbdător, plin de
compasiune și dăruit cu un mare simț al umorului. Așa că,
răspunsul Lui es te: „Î mi pare rău, domnule, nu m i-am dat seama

255 că tu ești campionul de șah al cosmosului, îmi cer sincer iertare
și Mă retrag bucuros, până când îmi vei dori prezența." Poate că
e un răspuns puțin sarcastic, dar la obiect. Dumnezeu nu se va
împotrivi niciodată mândriei tale, nici nu te va pedepsi pentru ea
contrar tuturor convingerilor populare. Când este pus față în față
cu mândria ta. Dumnezeu nu fac e altceva decât să se dea la o
parte și așteap tă ca tu să -ți revii în simțiri, întrucât fiecare proiect
pe care -l întreprinzi fără El este condamnat eșecului, rareori
trebuie să aștepte mult timp pentru ca tu să te întorci și să -I bați
la ușă. Și El știe a ceasta. De aceea este El atât de răbdător și de
bine dispus, când e vorba de neseriozitatea și de lipsa ta de
credință. Atunci când părintele înțelege greșelile copilului și nu
le ia ca pe un atac la persoană, el poate fi răbdător și blând.
Numai atunci câ nd părintele simte că este nedreptățit, judecat sau
atacat, el intervine într -un mod neplăcut în experiența de învățare
a copilului său.
Din fericire, Dumnezeu nu Se simte n edreptățit și știe că nu
poate f i atacat. Cu toții avem de învățat acest luc ru de la El. Până
când nu învățăm aceasta, nu ne putem lua locul alături de El.
Dorința de a ști ceea ce știm este esențială pe cărarea spirituală.
Dar, cunoaștere a spirituală este un gen diferit de cunoaștere decât
cea cu care am fost obișnuiți. Nu este o cunoaștere care să ne dea
posibilitatea să controlăm sau să manipulăm viețile noastre, sau
pe ale altora. Nu ne dă capacitatea de a prezice evenimentele, sau
de a interpreta ce înseamnă ele. Este o cunoaștere care ne face
capabili de a ne uita înăuntru, de a privi prin vălul reacțiilor
noastre subiective și de a învăța să apreciem esența vieții, pe
măsură ce ea se desfășoară, iarăși să-i dăm propriile noastre
înțelesuri. Cunoașterea spirituală provine din renunțarea la ceea
ce credem că știm ș i capitularea în fața a ceea ce este. E mai mult
o necunoaștere, decât o cunoaștere, mai mult o golire, decât o
umplere. Cunoașterea spirituală nu este un fenomen al părții
stângi al creierului. Ea nu emite rațiuni sau interpretări. Ea nu

256 este sistematică sau cauzală. Ea nu separă conținutul de formă,
sau interiorul de exterior. Mulți oameni au încercat să aplice
metode de divinație cu sisteme specifice părții stângi ale
creierului, și au eșuat în mod invariabil. Toate sistemele
intelectuale, tarotul cabal a, numerologia, astrologia etc, sunt auto
limitative și limitează. Ele furnizează ego -ului tău iluzia că
înțelege și, în același timp, hrănesc mândria spirituală. Folosite
pentru divinitate pentru o înd rumare folositoare momentului,
sistemele simbolice pot ajuta. Dar îndrumarea pentru un moment
nu este neapărat relevantă pent ru cerințele momentului următor,
încercarea de a „îngheța" realitatea care este dinamică și în
permanentă schimbare, pentru a se potrivi unui punct de referință
extern, înseamnă a nu te mai afla în stare de spontaneitate și
grație. Dorința de a -ți da seama de anumite lucruri, înainte ca ele
să se întâmple, este una dintre metodele prin care ego -ul se apără
de adevăr. Trebuie să renunți la această apărare, pentru ca
adevărul să -ți poată fi pus în mâini.
Rugăciune a
Rugăciunea este dialogul perm anent cu Dumnezeu. Ea este
procesul prin care o persoană se golește de ceea ce crede că știe
și capitulează în fața misterului oferit de moment. Rugăciunea nu
înseamnă a -I cere lui Dumnezeu anumite lucruri și rezultate .
Cererea înseamnă exact asta, a cere. Cum te simți, atunci când ți
se cere ceva? Cum crezi că se simte Dumnezeu? Un copil
sâcâitor nu câștigă niciodată cu adevărat atenția sau bunăvoinț a
părinților lui. De ce îl abordați pe Dumnezeu ca un copil sâcâitor.
Este atât ineficient, cât și lipsit de demnitate. Dacă doriți ca
rugăci unile voastre să fie eficiente, abordați -L pe Dumnezeu ca
pe un părinte iubitor, ca pe Tata sau Mama. Spuneți -I ce gândiți
și ce simțiți. Recunoașteți -vă fricile și prejudecățile și cereți să
fiți întăriți, pentru a trece dincolo de ele. Cereți să vedeți dincolo
de ideile voastre preconcepute și prejudecățile voastre și vă

257 deschideți către adevăr. Cereți să învățați le cția pe care o aduce
situația respectivă. Cereți îndrumare, sprijin, ajutor, eliberare de
suferință. Cereți binele cel mai înalt al tuturor celor implicați.
Apoi, stați liniștiți și rămâneți alături de El. Lăsați -vă mintea să
se unească cu mintea Lui. Lăsa ți-vă inima să se deschidă spre
iubirea Lui. Lăsați înțelegerea să vină în mod inerent, pe măsură
ce mintea și inima se deschid spre o realitate mai măreață decât
cea pe care ați fost în stare să o percepeți. Părinții voștri divini au
răspunsul la dilema voastră. Nu e nevoie de cât să vă deschideți
către ea și soluția va apare în inima voastră. Și veți ști că aceasta
este soluția, deoarece ea cinstește pe toată lumea, deoarece ea
rezolvă conflictele interne. Veți ști că acesta este răspuns ul,
deoarece inima voastră va fi înălțată. Energia și optimismul se
vor întoarce în viața voastră. Veți respira mai liberi. Veți aștepta
cu nerăbdare desfășurarea r ealității, îndrumare de genul acesta vă
este oferită, ori de câte ori vă rugați plini de zel , ori de câte ori vă
deschideți inima către Dumnezeu și îi ascultați răspunsul.
Rugăciunea este gestul vostru de deschidere, de încredere, de
cerere de ajutor și îndrumarea este răspunsul Lui. Ea vă aduce
mângâiere, limpezime și pace. Dacă știți deja care este răspunsul,
sau care „ar trebui să fie", atunci nu vă puteți ruga cu adevărat.
Rugăciunea vine din locul unde nu cunoașteți nimic. Ori de câte
ori vă rugați și nu vi se răspunde la rugăciune, aceasta se
întâmplă fie pentru că ați pretins ceva, fie pent ru că nu ați
capitulat mental sau emoțional. V -ați cramponat de rănile și
opiniile voastre, în loc de a le da lui Dumnezeu. Sau, ați respins
răspunsul lui Dumnezeu, deoarece el nu era conform așteptărilor
voastre. Dacă prin rugăciune căutați validarea perc epțiilor ego –
ului vostru, veți fi dezamăgiți. Dacă -L veți întreba pe Dumnezeu,
El vă va spune adevărul. El nu vă va spune ceea ce vreți să
auziți. O rugăciune care are succes, vă duce întotdeauna într -o
stare spirituală în care inima și mintea sunt mult ma i deschise
decât erau înainte. Ea vă ajută întotdeau na să vedeți lucrurile
altfel cu mai multă generozitate, într -un mod mult mai expansiv.

258 Ea nu este niciodată de acord cu limitările voastre, cu judecățile
voastre și nici nu aduce justificări nevoii voast re de atac sau
apărare. Rugăciunea este o deschidere din partea voastră de a
primi darurile lui Dumnezeu. Ea este o deschidere către iubirea
necondiționată a lui Dumnezeu pentru voi. Ea este o deschidere
către acceptarea voastră necondiționată din partea l ui Dumnezeu
așa cum sunteți. Când intrați în templul rugăciunii, sunteți
extraordinar de binecuvântați. Nu puteți ieși din templu, având
sentimente negative față de alții sau față de voi înșivă. Asta,
deoarece atunci când intrați, capitulați și capitulând vă spălați de
toate prejudecățile și judecățile pe care le emiteț i despre voi
înșivă și desp re alții. Puteți să vă rugați? I ată o întrebare foarte
bună! Vreți să capitulați și să renunțați la ceea ce credeți că știți?
Vreți să acceptați posibilitatea că po ate exista un mod mai
transcendent de a percepe starea vieții voastre? Dacă nu, atunci
acceptați acest adevăr. Nu vă forțați să vă rugați. Așteptați până
sunteți pregătiți. Atunci, rugăciunea voastră va fi întreagă. Atunci
vă veți deschide către înțelepciu nea și grația lui Dumnezeu.
Marele duhovnic Arsenie Papacioc spunea într -un interviu,
întrebat fiind ce înseamnă rugăciunea:
“Părinte, ce ne sfătuiți să facem atunci când avem în față o
carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumești ? Eu
sunt pentru rugăciunea din inimă. Momente de suișuri și
coborâșuri există chiar și -n lumea sfinților. Și la ei pot exista
momente de vid. Dacă în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să –
ți schimbe mintea de la rugăciune, nu trebuie să te temi. Nu
există creștin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Când sunt
astfel de treceri, de la o trăire la alta, nu trebuie să încetăm a ne
ruga măcar cu gândul. Puterea rugăciunii este grozavă. Unii se
întâmplă să piardă din calitatea rugăciunii. Alții, care s e roagă cu
inima smerită, simt cum le vine așa, ca o mângâiere. Și ei se
roagă din nou, la fel de sârguitori, se roagă numai să le vină
mângâieri, dar astfel de mângâieri pot să vină și de la diavoli. Nu

259 vă dați seama cât de bucuroși sunt diavolii să te ți nă în starea
aceasta de falsă liniștire, ca tu să rămâi insensibil față de
adevărata mângâiere a unei rugăciuni rupte din inimă, fără
interes, fără oprire. Îmi spunea o fetiță, o studentă la Medicină:
„Părinte, mi -am cumpărat toate cărțile de rugăciuni, ac atistiere și
pe toate le citesc, dar sunt momente când gândul îmi zboară de la
rugăciune”. Rugați -vă smeriți, să -L aduceți pe Dumnezeu în
inimile voastre, decât să te înalți cu mintea și să te rătăcești
cumva pe sus, mai bine să nu fii nimic! Eu nu sunt pe ntru
rugăciunile din cărți obligatoriu , sunt pentru cele simple, sincere
și trăite. Smeriți -vă și iar smeriți -vă!”. Educativ și de ținut minte.
Lucrare a spirituală
Cea mai profundă învățătură pe care o căpătaț i, apare atunci
când descoperiți că reacționați puternic la ceea ce face sau spune
altcineva. Chiar dacă tendința în această situație este să vă
concentrați pe comportamentul celeilalte persoane, adevărul este
că reacția voastră nu are nimic de -a face cu a ceasta. Reacția
voastră vă arată unde anume se află în voi starea de conflict, și
nu unde este în cealaltă persoană. Conflictul vine dintr -un anumit
sentiment de vinovăție sau nesiguranță pe care -l simțiți. Dacă vă
simțiți nesiguri în privința inteligenței voastre și cin eva vă spune
că sunteți prost a apăsat pe buton. Reacția vine de la starea
voastră de nesiguranță. Declanșarea butonului este
întâmplătoare. Oricine poate să vă apese butoanele. Dacă aveți o
relație cu o persoană căsătorită și vă simțiți vin ovat, veți
reacționa atunci când cineva vă va spune că sunteți trădător.
Reacția este bazată pe faptul că deja aveți despre voi înșivă
percepția că sunteți un trădător, iar cealaltă persoană nu face
altceva decât să o scoată ia lumină. Dacă nu v -ați consid era un
trădător, n -ați face nimic pentru a vă apăra. Nevoia de a vă apăra
vine din percepția sentimentului de vinovăție. Atunci când
sunteți atacați sau insultați de altcineva, vă simțiți rănit și/sau

260 furios, numai atunci când credeți că există o anumită j ustificare
ca să fiți atacați astfel. Simțiți că ați fă cut ceva rău și acum ați
fost demascați. Știți că meritați să fiți pedepsiți, astfel încât
singurul lucru pe care -l puteți face pentru a evita pedeapsa este
să vă apărați. Apărarea este recunoașterea v inovăției. De ce v -ați
apăra, dacă nu v -ați simți vinovați? Dacă n -ar fi adevăra t, ați râde
și ați spune: “Ei ce să faci și tu?!" N -ați lua atacul ca pe ceva
personal. Ați înțelege că acea persoană se atacă pe ea însăși și că
voi ați fost doar trăgaciul. A ți ști că nu e vina voastră că ea se
află în suferință. Orice stare de frică sau nesiguranță pe care o
trăiți în legătură cu voi înșivă este un buton care așteaptă să fie
apăsat . Faptul că oamenii apasă aceste butoane, nu este câtuși de
puțin un lucru extr aordinar. Ceea ce e extraordinar, este că voi îi
acuzați pe ei că le apasă. Dacă ați purta o pla ncardă pe care ar
scrie „Lovește -mă!", ați fi surprinși dacă ar apărea câteva
persoane să vă ia în serios? E adevărat, nu toată lumea ar face -o.
Unii ar râde și ar merge mai departe. Dar alții s -ar opri și s -ar
uita fix la voi, sau v -ar lua vorbele în serios. Și ei poartă o
placardă pe care scrie „Lovește -mă!". Ei știu ce simțiți. Ei știu că
simțiți nevoia să fiți loviți, pentru a avea o părere mai bună
despre vo i înșivă. Ați fost un băiat rău sau o fată rea și simțiți
nevoia să fiți pedepsiți. Iar ei sunt fericiți să vă facă acest
serviciu. Oamenii ca re vă atacă, fac ceea ce cred, în modul l or
plin de totală autoamăgire că vă așteptați ca ei să o facă. O fac
„pentru binele vostru". Ei sunt întotdeauna gata să -și justifice
comportamentul față de voi și, la rândul vostru, voi îl puteți
justifica pe al vostru. Niciodată nu se întâmplă să gândiți „Acest
lucru este de neacceptat. N -ar trebui să se întâmple. Nu voi m ai
permite așa ceva." Dacă cel atacat ar crede acest lucru și l -ar
comunica în mod clar, abuzul nu s -ar mai petrece. Abuzul apare
în cadrul spațiului cenușiu al vinovăției și pedepsei. Fot ceea ce
aveți de făcut pentru a opri delictele din viața voastră es te sâ
spuneți: „Treaba asta nu -mi dă o stare bună. Vrei, te rog, să
încetezi?" Es te o cerere simplă și, cu toate acestea, vă e

261 îngrozitor de greu să o faceți. De ce? Din multe motive. Poate că
sunteți un copil asupra căruia un adult a comis un abuz. Adultu l
este imaginea autorității. Adesea, este un părinte pe care -l iubiți.
Chiar dacă sunteți o persoană adultă, se aplică exact același tipar.
Doriți să câștigați iubirea și aprobarea celui care comite abuzul,
indiferent de cât vă costă, așa că minimalizați d urerea, sau vă
disociați complet de ea. Sau acceptați că o meritați, deoarece nu
sunteți vrednici. Adulții care sunt tratați cu violență, caută să
recreeze suferința unei traume din copilărie, astfel încât să poată
sparge tiparele disocierii, să recheme ab uzul și să conștientizeze
rănile. A cesta este motivul pentru care, adesea, ei se căsătoresc
cu o persoană care arată exact ca cea care a comis abuzul.
învelișul negării subconștiente poate fi îndepărtat numai prin
agravarea rănii. Eliberarea furiei, vinovă ției și urii de sine
înăbușite deschide ușa înspre vindecare și integrare. Există multe
versiuni ale trădării de sine. Este important să vă înțelegeți
propria versiune. A-l acuza pe cel care comite abuzul, nu duce la
eliberarea de caruselul violențelor, de oarece tiparul este unul
care se autocreează dar la un nivel subconștient. Atât timp cât
rămâneți în starea de victimă și blamare, duceți tiparul mai
departe, trecând rana de la o generație la alta. Și toate acestea se
întâmplă, deoarece nu aveți curajul s ă priviți înăuntrul vostru.
Conștientizând tiparul, puteți trăi pe deplin experiența
autoviolentării, vă puteți ierta și puteți decide în mod conștient să
nu mai fiți o victimă. Numai și numai acest lucru poate opri
trădarea de sine ciclică. Indiferent de ce cale a suferi nței ați ales,
și sunt multe, veți rămâne acolo, până ce vă întoarceți către cel
care v -a făcut rău și îi spuneți: „Nu mai accept acest lucru. Vreau
să încetezi, chiar acum!" Trebuie să spuneți acest lucru, fără nici
o reținere. Trebuie să -i spuneți clar celeilalte persoane: „Mai
degrabă renunț la iubirea ta, decât să las să continue acest delict".
Trebuie să fiți foarte fermi în ceea ce vă privește. Până când nu
veți avea curajul să fiți fermi în viața voastră, va exista
întotdeauna în juru l vostru cineva care să abuzeze de voi. Într-

262 adevăr, până ce nu veți decide că v -a fost de -ajuns, veți chema
încontinuu către voi persoane violente. Așa că, de flecare dată
când vi se apasă un buton, acceptați că acesta e un dar care vi se
face, o șansă de a deveni conștienți de tiparul vostru personal de
autotrădare. Nu -1 acuzați pe cel care vă face rău. în schimb,
puneți -vă întrebarea: „De ce mi -am dat voie să fiu, încă o dată,
târât într -o situație în care nu sunt respectat și ascultat?" Deveniți
conștie nți de frica și judecarea de sine care vă conduc viața.
Vedeți imaginea proastă pe care o aveți despre voi. Vedeți modul
în care acceptați iubirea cu orice preț. Vedeți modul în care
continuați să vă reciclați frica de a fi părăsiți, deoarece vă e
teamă să o priviți drept în față, încetează jocul de a reacționa în
fața altora. Refuză să fii un o biect, chiar dacă a fi un obiect pare
a-ți oferi ceea ce dorești. Privește -ți experiența de până acum și
învață din ea. Promisiunile legate de iubire cond iționată nu ți-au
dat nimic. Ne îndeplinirea lor n -a făcut altceva decât să -ți
adâncească sentimentul că ești trădat și abandonat de cei pe care –
i iubești. Amintește -ți că ai hotărât să joci un joc în care ai fost
obiectul. Tu ai permis ca toate astea să se întâmple. Recunoaște –
ți greșeala, atacul asupra sinelui, astfel încât ele să nu se mai
repete. Asumă -ți responsabilitatea, încetează de a mai proiecta
acuzele. Lasă minciuna să dispară. Nimeni nu e o victimă, decât
dacă decide că este. Indiferent de ceea ce crezi în privința a ceea
ce s-a întâmplat în trecut, recunoaște că nu poți să -ți continui
viața fără să înveți să spui NU abuzului, aici și acum. Nu face din
aceasta o problemă filozofică sau morală, învăță chiar acum să
spui NU invitației de a te trăda pe tine în suți. Așa cum un
alcoolic nu poate spune NU alcoolului, tu nu poți spune NU unei
promisiuni de iubire făcută în mod condiționat. Recunoaște -ți
slăbiciunea. Fără să fii ajutat, nu poți depăși tiparul subconștient
de autotrădare. Iar ajutorul de care ai nevo ie este conștientizarea.
Trebuie să vezi modul în care ai acționat inconștient, cum te -ai
lăsat, iarăși și iarăși, pradă abuzului. Până ce nu vezi tiparul și
nu-ți asumi responsabilitatea de a -1 distruge, totul va continua.

263 Nu contează câte tratamente și t erapii ai urmat. Alcoolicul
renunță la băutură, deoarece își dă seama că a bea înseamnă a
renunța la propria sa forță. Tu refuzi să mai fii obiectul abuzului,
exact din același motiv. Vedeți voi, atâta timp cât percepeți
problema ca fiind în afara voastră , nu o veți rezolva. îi veți acuza
pe alții, veți acuza instituțiile societății voastre, îl veți acuza pe
Dumnezeu, dar problema va rămâne tot acolo. Asta, deoarece
problema este trădarea de sine. Până când nu învățați să vă
spuneți vouă înșivă DA, nu veți fi capabili să spuneți NU altora.
Problema nu este niciodată că „alții" vă trădează. Alții nu fac
altceva decât să vă oglindească propriile voastre convingeri și
credințe despre voi înșivă. Alții vă dau darul de a vă reflecta pe
voi înșivă. Fără ajutorul altora care să vă reflecte convingerile
voastre subcon -știente, procesul vostru de trezire ar dura
considerabil mai mult. Semenul tău este învățătorul tău. El îți
arată la ceea ce trebuie să privești în tine însuți. Același lucru îl
faci și tu pentru el. A cesta este scenariul trezirii. Nu face din el o
telenovelă. Nu -1 face pe semenul tău responsabil pentru
experiența ta. El nu poate fi responsabil pentru experiența ta.
Semenii tăi, oamenii, nu trebuie să fie nici țapi ispășitori și nici
semizei. Ei nu sunt cauza suferinței tale și nici cei care -ți aduc
mântuirea. Ei sunt călători egali în aceeași călătorie. Ceea ce ai
simțit tu, au simțit și ei. Ca și tine, și ei învață să -și vadă propriile
tipare de autotrădare. Ca și tine, și ei învață să spună DA sinelui
și NU când e vorba să renunțe la propria forță. Ai răbdare,
aceasta este o călătorie pentru a căpăta putere deplină. Atunci
când șinele are forță deplină, abuzul devine imposibil.
Trezirea împreună
Fiindcă doi oameni se dedică unei relații spirituale, ei cad
de acord insă se ajute unul pe celălalt să devină conștienți de
tiparele auto -trădării. Intenția lor nu este să -și înăbușe
sentimentele negative, ci să creeze suficientă siguranță în cadrul

264 relațiilor, pentr u ca sentimentele negative să poată ieși la
suprafață și tiparele autotrădării să poată fi revelate. Compania
spirituală înseamnă nu numai a împărtăși un scop comun și o
orientare în viață, ci și un legământ reciproc și plin de curaj de a –
și asuma responsa bilitatea și de a elimina acuzele. Fiecare
persoană se află aici pentru a -și ajuta partenerul să înceteze de a
mai proiecta, să înceteze de a mai face pe victima, să înceteze de
a mai găsi probleme în afara lui însuși. Nu face acest lucru
ținându -i conferi nțe, ci creând un spațiu sigur și plin de
compasiune, în care celălalt poate să stea față în față cu el însuși.
Acolo unde acesta ar putea vedea un dușman, celălalt nu vine
alături de el. Refuză să intre în jocul cu țapul ispășitor, acuzele și
atacul. Dar el poate iubi. Poate accepta modul în care simte
celălalt, li poate valida sentimentele și, cu blândețe, îl poale
încuraja să găsească, în propria inimă, calea spre pace. Chiar
dacă îl vede pe celălalt cum creează proiecții, nu încercă să -1
îndrepte, deoar ece aceasta ar însemna să i se alăture în minciună.
Rămâne, pur și simplu, conștient de cine este celălalt cu
adevărat. Și, astfel, îl adduce, cu blândețe și fără vorbe, înapoi
spre el însuși. Dar, mai presus de orice, stă doar și ascultă. Nu
este de acord cu ceea ce spune celălalt și nici nu contrazice. Știe
că părerile lui nu înseamnă nimic și că ele n -ar face altceva decât
să-1 îndepărteze pe celălalt din procesul său. Ascultă doar, cu
multă atenție și compasiun e. Ascultă fără să judece sau, dacă
descope ră că judecă, devine conștient de propriile sale judecăți și
stă iarăși și ascultă. Ascultă cu o inimă deschisă și cu o minte
deschisă. Iar atitudinea sa de a asculta devine un stâlp de sprijin
pentru adevăr. Cu cât ascultă mai mult fată să judece, cu atât
călătoria plină de acuze al celuilalt încetinește. Treptat, folosind
cărarea iubirii sale, celălalt se întoarce la el însuși. Acesta este
darul pe care partenerul spiritual îl oferă celuilalt partener.
Aceasta este perla de maximă valoare. Când fiecare po ate să -i
dea celuilalt darul acceptă rii și iubirii necondiționate, extinzând
acest dar pentru a include pe toată lumea nu vor mai exista

265 proiecție, acuze și atac. Nu vor mai exista subiecte asupra cărora
acestea să se îndrepte. Nu vor mai exista victime sa u torționari.
V or exista doar parteneri egali în dansul vieții. Inimile se v or
deschide. La început puțin, dar apoi atât de mult. încât vor putea
înghiți î ntreg universul manifestat. Și într-adevăr, o vor și face
într-o zi. Când toț i cei care se percep pe ei înșiși ca fiind
nevrednici și neîn tregi vor deveni întregi și sfinți, nu va mai
exista perceperea separării de sursa iubirii. Fiecare dintre noi va
ti o raza strălucitoare de lumină, care va radia din centrul inimii,
ajungând pes te tot, în întreaga eternitate, dizolvând separarea și
păcatul, botezând vinovăția în râul propriei frici și întâmpinându –
l pe fiecare cu buchete de flori, atunci când iese din ape inocent
și liber. Acestea sunt darurile pe care le avem de oferit unul
altuia, atunci când jocul abuzului se încheie. Și el se încheie, în
orice moment în care ne amintim cine suntem și cine este cu
adevărat semenul nostru.

Viața de preot

Mulți cred, î n prostia lor, că a fi preot este doar așa să te
plimbi prin comunitate cu Biblia și odată pe săptămână,
duminica, să ți i o slujbă acol o fără sens pentru unii. Nu știu câte
sacrificii face un preot pentru enoriași și sine, nu știu câte ispite
îi învăluie v iața și prin câte trebuie să tr eacă zilnic ca să -ți
îndeplinească misiunea lui până la capăt pe Pământ. Bunicul meu
spunea: “Pe l ângă un mirean sunt o sută de ispite, pe lângă un
preot o mie sau chiar mai multe”. Am să descriu ce înseamnă o zi
din viața un ui preot și după aceea vă las să tra geți concluziile.
Un preot trecea odată pe lângă o casă care se clădea în
cuprinsul parohiei sale și auzi pe un lucrător zicând: “Nu este
îndeletnicire mai ușoară ca aceea de preot, căci nu faci altceva
decât să te plimbi cu bastonul în mână și cu cartea la subțioară.

266 Așa mi -ar plăcea și mie să lucrez”. Ceilalți muncitori râseră, dar
preotul se adresa celui care vorbise astfel și -l întrebă:
-”Cât câștigi dumneata pe zi?”

– ”Șapte sute de mii”, răspunse acesta.
– ”Ei bine, îți plătesc eu ceea ce câștigi într -o săptămână întreagă,
numai vino cu mine”, zise preotul. Lucrătorul voi să schimbe
vorba, dar tovarășii săi de lucru îl siliră să se țină de cuvânt.
– ”Acum mergem să vedem un bolnav”, îl lămuri preotul.
– ”Dar de ce boală zace?” întrebă muncitorul.
– „De febră tifoidă”, răspunse preotul.
– „Dacă e așa, se grăbi să răspundă lucrătorul, eu rămân afară,
pentru că n -am zăcut niciodată de această boală și pot să mă
molipsesc. Și apoi am nevastă și copii căror a le-aș putea duce
boala”.
– „Și pentru mine e același lucru, zise preotul, nici eu n -am zăcut
de febră tifoidă, și am și eu nevastă și copii. Dar trebuie, dar, să
mergi oriunde voi merge eu, căci așa ți -a fost vorbă”. Drept
răspuns lucrătorul întreabă:
– „După aceea unde mergi?”
– „La niște copii bolnavi de râie al căror tată a murit de
tuberculoză”. Fără să mai aștepte ce -i va spune preotul mai
departe, muncitorul făcu câțiva pași înapoi și zise:
– „Dacă este așa, sunt mai mulțumit cu meșteșugul meu ș i nu te
mai invidiez”.
– „Dragul meu! – îi spuse preotul. Știi foarte bine că aici în zona
noastră a Dobrogei nu departe de s atul nostru la Tichile ști există
o leprozerie. Acolo păstore ște fratele meu ca preot și merge la ei
și-i împărtă șește ca să aibă și ei bucuria mântuirii și unirii cu
Hristos. Și mai știi că preotul consumă din potir întotdeauna ceea
ce rămâne de la cei pe care i -a împărtă șit. Fratele meu, preotul,

267 de ani de zile bea din acela și pahar cu lepro șii și Dumnezeu îl
apără și-l păze ște de t ot răul. Dar a șa știu oamenii să judece
mereu pe preo ți și nu-i văd pe cei care se jertfesc și se străduiesc
în lumea acesta pentru salvarea sufletelor oamenilor. La noi se
propovăduie ște doar răul, iar binele este asc uns ostentativ pentru
a nu fi vă zut”. Câte minunate exemple de preo ți vrednici nu
avem în jurul nostru și nu-i vedem și nu le urmăm exemplul.
Mass -media propovăduie ște doar ce se vinde! Dacă undeva un
preot se zbate zi și noapte în fel și chip și construie ște azile,
orfelinate și cantine pentr u oameni nevoia și și necăji ți, pe nimeni
nu interesează, pentru că nu este de senza ție. În schimb acolo
unde se aude că un preot s -a îmbătat, sau cine știe ce altceva a
făcut, imediat televiziunea și presa câ știgă rating, vinde din plin,
pentru că răul se vinde cel mai bine. A șa se distruge societatea
noastră și noi nu facem mai nimic să îndreptăm lucrurile.

Întoarcerea către Dumnezeu
De foarte multe ori facem greșeala să -l căutam pe
Dumneze u doar atunci când suntem la necaz, când suntem la
ananghie și avem nevoie de ajutor, de un: "Doamne ajută". Dar
mă întreb, probabil retoric, de ce nu -l găsim și -l căutam pe
Dumnezeu și atunci când ne este bine și totul este frumos în viața
noastră zilnică ? Avem nevoie de Dumnezeu tot timpul, și când e
bine și când e rău în viața noastră. Ce motive avem să nu -l
chemam și atunci când ne este bine? Nu știu ce motive ascunse
avem, dar cert este că foarte mulți dintre noi ne aducem aminte
că există Atotputernic ul chiar atunci când avem mare nevoie de
el pentru a ne ajuta la necaz. Trebuie să -l primi zilnic încă din
primele ore ale dimineții, să -i mulțumim lui Dumnezeu că am
văzut lumina zilei și putem respira aer proaspăt și ne putem
vedea de viața cotidiană. De multe ori am vazut la oameni că nu
știu să -și îndrepte fața către Dumnezeu. Nu merg la biserică
decât atunci când dau de greu sau pur și simplu la evenimente

268 deosebite în viaț a lor (nunți, botezuri, înmormântări, paște și
crăciun). Oare este îndeajuns să -l primim pe Dumnezeu doar la
ocazii speciale, sau el trebuie să fie mereu în sufletul și mintea
noastră? Cu siguranță trebuie să fie mereu lânga noi in diferent
cum ne este în viață ră u sau bine. Am să vă redau mai jos o
întamplare reală. Un preot a văzut c ă nu vine lumea la biserică și
a făcut un gest ș ocant și la predica de duminica a anunțat
enoriașii să dea zvon în țară că pe o dată și o ora stabilită va avea
loc înmormântarea parohiei. Mulț i au fos t mirați dar au spus în
stânga și î n dreapta despre aces t eveniment. Preotul a luat un
coșciug și î n el a așezat o oglindă . Lumea a venit buluc la data
stabilită să vadă și să asiste la ev enimetul spus de preot. Numai
că toți enoriașii când se uitau î n cosciug , se vedeau pe ei și
rămâneau mirați. După ce toți o amenii veniți au trecut prin fața
coșciugului, p reotul le -a spus: "Ei dragi frați creș tini, asta se va
întâmpla dacă noi cei din această comunitate nu venim la
biserică să -l întampinăm pe Domnul. V om î nchide biserica din
lipsă de oameni și astfel am zis să facem o înmormâ ntare
simbolica a parohiei". Lumea a lăsat capetele în jos rușinată ș i de
atunci duminica de duminica și de sărbători biserica a fost
neîncăpă toare. Deci a trebuit să facă preotul o asem enea
înmormâ ntare simbolică , pentru ca lumea să înțele agă că trebuie
să vină la biserică să -l întâmpine pe Dumnezeu.
O altă întâ mplare e ste cea a unui alt preot care văzând că
lumea nu vine la biserică, a anunțat la predica de duminică pe
toata lumea că într -o anumită zi va veni satana să le vorbeasc ă.
La auzirea veștii î n data a nunțată ce să vezi, nu mai aveai loc în
biserica și î n curtea b isericii de lume care se calca în picioare să -l
vadă pe satana vorbind. Cum era și firesc nu a venit nimeni să
vorbească, ci preotul a vrut să le arate oamenilor c ă dacă îl
chemăm pe satana se înghesuie lumea, dar să -l căutam pe
Dumnezeu mai puțin. Lumea a plecat rușinată de la biserică ș i de
atunci biserica a fost plină ochi. Deci iată că uităm să ne

269 întoarcem fața către Dumnezeu și trebuie să fim mustrați pentru
a înțelege importanța Domnului în mintea ș i sufletul nostru. Sper
ca din aceste episoade, co mice pe alocuri, dar care au arătat
adevarata față a unora dintre oameni, să învățați ceva și să -l
primiți pe Dumnezeu întotdeauna și mereu și dacă este bine și
dacă este rău în viață. Dumezeu să vă aibă în pace ș i liniste!
Concluzie
Ca o concluzie a acestei cărți ar fi că viața veșnică și
mântuirea nu stau la tarabe pentru a fi cumpărate așa cum
probabil ar dori multă lume. Probabil că ar fi ușor să poți
cumpăra aceste lucruri, dar nu se poate așa ceva. Desigur și
mântuirea a re un preț, trebuie în primul râ nd să știm să apreciem
învățătura adevărată a lui Hristos, să ne rugăm zi de zi la Maica
Domnului, să iertăm pe ce i de lângă noi și poate ce este mai greu
să ne iertăm dușmanii și să ne debarasăm de viața materială. Da
această viață materială care ne dă multe bătăi de cap și care, prin
ofertele generoase ale diavolului, ne fac cu ochii și ne duc la
desfrâu și îndepărt area de Dumnezeu. Să știm ce înseamnă
adevărata viață veșnică ar trebui să fie adevăratul nostru scop din
viață. Numai alături de Dumnezeu putem găsi calea cea
adevărată spre mântuire și viață veșnică. Nimeni altcineva în
afară de Hristos, indiferent cu câ te oferte tentante ar veni, nu ne
poate garanta eternitatea. Drumul către mântuire este greu și nu a
spus nimeni că este ușor, dar doar noi suntem aceia care ne
hotărâm soarta. Alături de duhovnicul nostru trebuie să mergem
cu pași mici dar siguri către mâ ntuire, o mântuire care ne va da
posibilitatea de a îmbrățița viața veșnică. Mântuirea cere
sacrificii și uneori suntem tentați să renunțăm pentru că nu -i așa
viața materială oferă multe ispite aducătoare de plăceri. Acele
plăceri care într -un final dăunea ză corpului, mentalului și
astralului fiecaruia dintre noi, și până la urmă adevărata liniște
ne-o vom găsi tot alături de Dumnezeu îndrumat fiind de

270 duhovnic. Exist ă momente în viață când tris tețea se dov edește a
fi copleșitoare, când rău tatea oamen ilor din ju rul nostru pare prea
mult și prea greu de îndurat. Momente care ne arun că spre
deznădej de, în fățișându -ne, pe un ecran exa cerbat, credința, ca
pe o inutilă, de ne dorit complicație. Iar dure rea din suflet ne
împiedică să observăm cum ni se insinuează în viață, încet,
părăsirea: de Dum nezeu și de sine. Purtându -ne, cu un discurs la
limita elucubrației, spre genunea imposibilei deveniri, în valea
plângerii. Doar că, trebuie să înțelegem, argu mentele realei
împliniri ce urmăresc un fir logic nestrămutat, nu sădesc, sofistic,
vorbe cu un aparent, înșelător miez, lă sându -le să se prelingă,
sforăitoare, în vre melnica baltă ce adăpostește picături ale
entuziasmului coti dian, convertite într -un ne convingător exemplu
de mă iestrie retorică . Nu este greu să deosebim adevărul de
minciună. Trebuie doar să căutăm rostul fiecărui cuvânt care ne
este adresat, scopul fiecărui îndemn pe care îl recepționăm,
înțelegând în ce măsură ne este prezentată o cale spre bine ori o
prăvălire spre dezastru. D ar acest lucru este valabil atunci când
avem de -a face cu persoane sincere. Da că, însă, cel din fața
noastră, pr ivindu -ne în ochi și pretextând că vrea, dezinteresat, să
ne ajute, adoptă o atitudine duplicitară, lucrurile se complică.
Din ce în ce mai mult , parcă, în ultimul timp, odată cu agresiva
propagandă ateist -dezumanizantă, suntem îndemnați să ne
urmărim propriul inte res, chiar dacă acțiunile noastre îi lezează
pe semeni. Lovind și distrugând, croindu -ne, cu sălbăticie, drum
printre cei pe care îi p rivăm, în mod conști ent, de o binemeritată
șansă, de venim umbrele vagi ale persoanelor care ar fi trebuit să
fim, mânați de un egoism trans format, modern, în singură
credință călăuzitoare. Și, așa cum se întâmplă adesea, crezând că
îi înșelăm pe alții, obținând, astfel, vagi privilegii perisabile, ne
mințim pe noi înșine, pășind, ireversibil, spre ne maidevenire,
starea de pier dere a comuniuni i cu aproapele și cu Dumnezeu,
ultima, cea mai întunecată etapă a căderii. Ajunși la un stadiu al
blazării încr âncenate în care binele și răul par simple concepte

271 abstracte, oamenii capătă un inv oluntar (poate) aer de
superiori tate ușor binevoitor și de dispreț suveran, uitând cine
sunt, de unde au plecat și, mai ales, care ar fi trebuit să le fie ținta
în viață. R ațiuni superioare, ar spune unii. Împliniri ratate, aș
spune eu. Am întâlnit cu toții astfel de persoane. Ascunzând, în
spatele vorbelor meșteșugite și al comportamentului arogant,
incapacitatea de a progresa pe calea către divin, de a exista,
firesc, pri ntre semeni. Am vă zut ori chiar simțit rezultatul
acțiunilor lor, frizând, adesea, imoralitatea. Și am observat cum
sădesc în semeni tristețe, deznăde jde, resemnare amară, o ferind
nefirescul exemplu al căderii. Dincolo de toate, bune ori rele,
rămânem noi . Cei care suntem sau cei care nu am știut să fim, în
acest crepuscul bizar al nopții ce tinde să ne înconjoare. Măcar
noi să re cunoaștem ceea ce am devenit și, dacă este cazul, să ne
oprim, până nu este prea târziu . „Dacă lu mina care e în tine este
întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!“, ne avertizează
învățătura mereu actuală a Mântuitorului Hristos. Căci vremurile
sunt grele, oamenii devin răi, iar menirea noastră, a tuturor celor
care dorim să fim c onștienți de rostul ce -l avem în lume, este să
ne îndreptăm spre Dumnezeu, pe un drum ca re trece, paradoxal,
aparent, prin noi înșine și prin sufletele celor care ne înconjoară.
Făcând front comun și luptând, umăr la umăr, dincolo de orgolii
și prezumtive diferențe (dacă nu pentru noi, măcar pentru cei
dragi nouă, supuși pericolului secularizării ira ționale), împotriva
întunericului ce tinde a se revărsa peste lume, n epăsători la
cuvintele ademenitoare ale ispititoarei distrugeri. Căci, nu este
așa, vocea căderii devine cea mai puternică, odată ce am decis să
ne construim o casă durabilă în valea plângerii.
În finalul acestei cărți vreau să nu uitați niciodată
următoarele învățăminte din religia creștină : “Dezleagă lanțurile
răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți ș i
rupe orice fel de jug; împarte -ți pâinea cu cel flămând și adu în
casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol,

272 acoperă -l, și nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta
va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede;
neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va
însoți. Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și
El va zice: „Iată -Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău,
amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da
mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci
lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca
ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura
sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere
mădula relor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale
cărui ape nu seacă." Înfăptuiț i ceea ce e scris la cartea sfântă și
mântuirea voastră e mult mai aproape decât credeți. Nu uitați
ceea ce a spus Ieromonahul Arsenie Boca: “ Pentru cei ce cred în
Dumnezeu, am o mie de moti ve să le arăt că există , pentru acei
atei, nu am niciul”, “ Dacă Dumnezeu nu există și eu nu cred, n –
am pierdut nimic, dar dacă Dumnezeu există și eu nu cred, atunci
am pierdut totul”. Am să închei totuși această carte, cu cuvintele
preotului meu duhovnic Manea Constantin care zice: “Să ne
iubim unii pe alții și toată viața noa stră lui Hristos Dumnezeu să
o dăm”. Această carte religioasă este închinată tuturor sfinților
preoți de la Muntele Athos, întru slava lu i Hristos Dumnezeul
nostru și a Maicii Domnului de-a pururea Fecioara Maria. Amin.
Cu stimă și respect, Marius Cristian Mocanu
Constanța – România septembrie 2014

273