Limitarea Libertatii de Exprimare In Interesul Justitiei

În sistemul separației puterilor în calitate de mecanism de „excludere a exercitării arbitrare a puterii”, „protejare a poporului împotriva autocrației” și condiție sine qua non a unui stat de drept în sensul art. 1 alin. 3 din Constituție, puterii judecătorești îi revin un rol esențial în garantarea bunei funcționări a tuturor mecanismelor statului, a respectării principiului legalității, drepturilor și libertăților cetățenilor. Acționând ca un factor de echilibru între puterea legislativă și puterea executivă, puterea judecătorească este chemată să repare orice eventuale disfuncționalități în sistemul separației puterilor, să permită prin mijloacele sale specifice, repararea unor nedreptăți, eliminarea oricăror abuzuri nedorite de putere, garantând supremația legii și contribuind la făurirea unei imagini cu adevărat convingătoare cu privire la valorile democrației.

Justiția este unul dintre pilonii care susține orice societate democratică, dar în același timp, este și un serviciu public al cărui principală misiune este acea de a satisface interesele membrilor societății privind înfăptuirea justiției.

Buna funcționare a justiției în virtutea misiunii specifice pe care este chemată s-o îndeplinească trebuie să se bucure inter alia și de încredere publică – condiție necesară exercitării cu succes a atribuțiilor sale. Potrivit jurisprudenței CtEDO, protecția acestei încrederi împotriva atacurilor distrugătoare în esență nefondate se dovedește a fi necesară și datorită obligației care le revine magistraților criticați, de a fi rezervați, fapt care-i împiedică de a reacționa”.

Libertatea presei într-o societate democratică este în asemenea grad importantă, încât aceasta poate justifica, într-o oarecare măsură, punerea în discuție a autorității și imparțialității justiției pe un ton polemic, chiar agresiv. Or, această libertate nu poate afecta buna funcționare a justiției și nu poate fi exercitată în detrimentul dreptului terților la un proces echitabil.

Totuși, libertatea de exprimare nu este un drept absolut, „ea este însoțită de excepții care cer o interpretare restrânsă și nevoia de restrânge această libertate trebuie să fie stabilită de manieră convingătoare”.

Adjectivul „necesar” în sensul art. 10 alin. 2 din Convenția europeană implică o „nevoie socială imperioasă”. Or, libertatea de exprimare în raport cu puterea judecătorească în partea ce ține de „imperativul păstrării încrederii societății în justiție, necesară exercitării prerogativelor de putere judecătorească”, poate fi supusă unor restrângeri, justificate de interesul general al unei bune funcționări a justiției în virtutea misiunii specifice a puterii judecătorești și importanța acesteia pentru edificarea unei societăți democratice.

Necesită a fi reținut că orice persoană, fie chiar și jurnalist care-și exercită libertatea de exprimare, își asumă „datoriile și responsabilitățile” care depind de utilizarea acestei libertăți și de procedeele tehnice folosite. Astfel, în ciuda rolului esențial care revine mass-mediei într-o societate democratică, jurnaliștii nu ar putea, în principiu, să fie excluși prin protecția pe care o oferă art. 10 din Convenție, de la obligația de a respecta legile. Aliniatul 2 al articolului 10 impune, de altfel limite în exercițiul libertății de exprimare, care rămâne valabilă chiar și atunci când este vorba de a dezvălui în presă chestiuni serioase de interes general.

Garanția dreptului libertății de exprimare, oferită jurnaliștilor, în ceea ce privește chestiuni de interes general, este subordonată condiției ca cei în cauză să acționeze cu bună-credință, pe baza faptelor exacte și să furnizeze informații „fiabile și precise” cu respectarea deontologiei jurnalistice.

Aceste considerații joacă un rol particular în zilele noastre, ținând cont de puterea pe care o exercită mass-media în societatea modernă, pentru că nu numai îi informează pe oameni, ci poate în același timp sugera, prin modalități de prezentare a informațiilor, cum ar trebui destinatarii să le aprecieze.

Eminența libertății de exprimare nu face din ea o libertate nelimitată. Ea autorizează restricții, motivate de grija de a proteja interesul general, alte drepturi individuale sau autoritatea și imparțialitatea puterii judiciare. În acest sens, ingerință admisă în exercițiul libertății de exprimare, trebuie să corespundă „unei nevoi sociale suficient de imperioase pentru a prima interesul public care este atașat libertății de exprimare și să fie proporțională cu scopul urmărit”

Reținând esența garanților acordate libertății de exprimare în calitate de valoare fundamentală a unei societăți democratice, scopul acestui drept, precum și exigențele de admisibilitate a ingerinței în raport cu interesul examinat – buna funcționare a justiției în sensul protejării atributului indispensabil exercitării prerogativelor de putere judecătorească – „încrederea publică”, împotriva atacurilor distrugătoare, decurgând din exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, se impun tratamente diferențiate subiecților exercitării libertății de exprimare în raport cu justiția.

Rolul justiției într-un stat democratic și statutul funcționarilor, auxiliarii justiției și mass-media, impun anumite restricții și exigențe libertății de exprimare la adresa justiției, necesitatea fiind justificată de interesele bunei administrări a justiției.

Funcționarii. Potrivit jurisprudenței CtEDO, un stat democratic are dreptul de a cere de la funcționarii săi să fie loiali principiilor constituționale pe care statul se bazează și în acest sens le poate fi cerută acceptarea limitării libertății de exprimare în interesul unei bune funcționări a justiției.

Obligația de rezervă impusă funcționarilor este analizată în jurisprudența europeană, drept obligație de neutralitate politică lăsându-se statelor „o anumită marjă de apreciere”. De fapt este vorbă de o obligație de loialitate politică impusă funcționarilor publici, statul democratic fiind îndrituit să asigure respectarea principiilor democrației și ale statului de drept de către funcționarii săi.

Iminența independenței justiției și încrederea de care trebuie să se bucure justiția cu titlu de condiție necesară unei realizări eficiente a atribuțiilor, justifică necesitatea solicitării oricărui funcționar care intervine cu declarații publice la adresa justiției reprezentând acte de „influență improprie” loialitatea principiilor constituționale ale statului. Or, în temeiul principiului separării puterilor în stat, „influența improprie” la adresa justiției din partea oricărui funcționar va echivala unei uzurpări a independenței instituționale a justiției sau individuale a judecătorului, motiv din care limitarea libertății de exprimare în interesul bunei administrări a justiție este justificată în termenii standardelor europene instituite de CtEDO.

În acest sens, necesită a fi menționat că declarațiile unui lider de partid aflat la guvernare precum că în stat nu există justiție, reprezintă în esență un atentat inadmisibil la adresa justiției, afectându-se imaginea acesteia și încredere publicului, atribute necesare exercitării prerogativelor judiciare, urmează a fi supusă unui tratament similar celui impus persoanelor cu statut de funcționar. În speță, limitarea libertății de exprimare își găsește justificare în principiul separării puterilor în stat și necesitatea promovării principiilor democratice de guvernare. Or, este de datoria tuturor guvernelor și a celorlalte instituții de a respecta și supraveghea independența corpului de judecători.

Autoritatea, și încrederea pe care o poate inspiră un funcționar public în virtutea statului îi pot servi acestuia în calitate de mijloc de exercitare a presiunilor în privința justiției, sugerând publicului neîncrederea în justiției, făcând uz în acest sens de libertatea de exprimare. Or, în această situație, libertatea de exprimare a subiectului cu statut special va implica încălcarea principiului separării puterilor în stat, limitarea libertății de exprimare fiind justificată de necesitatea inadmisibilității influenței justiției de către politic.

Accesorii justiției. Potrivit declarației CCJE și CCPE Bordeaux din 18.11.2009 „Judecători și procurori într-o societate democratică” și avizului consultativ al CCJE, nr. (2013) 16 privind relațiile dintre judecători și avocați, atât procurorii cât și avocații sunt recunoscuți în calitate auxiliari ai justiției și potrivit statutului au obligația de a se conforma unui standard de comportament dictat de interesul unei bune administrări a justiției, atât în relație cu instanța cât și în relațiile cu clienții sau interesul în care acționează.

Judecătorii și avocații au fiecare propriul lor set de principii deontologice. Cu toate acestea, mai multe principii etice sunt comune judecătorilor și avocaților, precum respectul legii, secretul profesional, integritatea și demnitatea, respectul pentru justițiabili, competență, echitate și respect reciproc. Principiile etice ale judecătorilor și avocaților ar trebuie să se refere și la relațiile dintre cele două profesii.

În literatura de specialitate se menționează, făcând trimitere la jurisprudența CtEDO că „limitele libertății de exprimare a apărătorului trebuie să fie compatibilă cu contribuția adusă de avocați încrederii în serviciul public al justiției”. Astfel, imperativele bunei administrări a justiției prevalează asupra interesului general al dezbaterii publice și asupra funcționării puterii judecătorești, Curtea europeană pare să dorească ca avocații să nu folosească libertatea de exprimare ca strategie procedurală în beneficiul clienților lor în afara sălilor de judecată, sau dacă este cazul s-o folosească cu precauție.

Jean-François Renucci, menționează că forța libertății de exprimare a avocaților contrastează în mod singular cu ce a jurnaliștilor, cu toate că rolul acestora într-o democrație este la fel de important, avocații nu dispun decât de o libertate de „gradul al doilea”.

Astfel, avocații în calitatea lor de auxiliari ai justiției, având în virtutea statutului obligația naturală de a contribui la buna funcționare a justiție și implicit la încrederea pe care trebuie s-o inspire publicului, acceptând statutul de avocat, deliberativ își asumă și obligațiile aferente, inclusiv limitările libertății de exprimare în raport cu sistemul judiciar și membrii corpului judiciar în măsura în care sunt justificate de interesele bunei funcționări a justiției. Or, interesele justiției trebuie să prevaleze în raport cu drepturile avocatului – auxiliar al justiției privind libertatea de exprimare în calitate de avocat în afara „sălii de judecată”.

Curtea Europeană în cauza Schopfer v. Switzerland a statuat inter alia că „statutul special al avocatului îi acordă o poziție centrală în administrarea justiției în calitate de intermediar între public și instanțe. O asemenea poziție explică restricțiile uzuale impusă comportamentul membrilor Uniunii Avocaților. Reținând rolul avocatului în domeniul administrării justiției, este legitim de a miza pe contribuția acestora la înfăptuirea corespunzătoare a justiției și în acest sens de a menține încrederea publicului în justiție”

Misiunea avocatului într-o societate bazată pe respectul față de justiție nu se limitează la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii, respectul față de Statul de drept și contribuția la o bună administrație a justiției sunt principiile fundamentale ale avocatului european, principii care impun acestora inter alia abținerea de la critici abuzive față de colegi, a judecătorilor individuali și a procedurilor și hotărârilor judecătorești, pentru a menține autorității și imparțialității puterii judecătorești.

Avocații dispun de dreptul de a se exprima în mod public cu privire la funcționarea justiției, critica nu trebuie însă să depășească anumite limite. În acest sens, urmează să se țină cont de echilibru care trebuie să existe între diferitele interese implicate, printre care figurează dreptul publicului de a fi informat asupra aspectelor care se referă la funcționarea puterii judiciare, imperativele unei bune administrări a justiției și demnitatea profesiei de avocat.

De asemenea libertatea de exprimare a avocaților exercitată în afara procedurilor legale puse la dispoziția acestora, urmează a fi examinată prin prisma inadmisibilității utilizării libertății de exprimare în detrimentul dreptului la un proces echitabil sau utilizarea acesteia în calitate de mijloc de promovare a intereselor în justiție.

Criticile la adresa magistraților, presiunile publice exercitate de avocați, prin intermediul mass-media, afectează aparențele de imparțialitate ale judecătorului și implicit dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenției, precum și aparent sensibilizează perceperea avocaților în calitate de autor al criticilor de către judecători în detrimentul principiului egalității armelor și încrederii în justiție.

Limitările libertății de exprimare a avocaților nu se referă la activitățile legate nemijlocit de exercitări profesiei conforme standardelor profesionale, vizând atât procedurile în fața instanțelor de judecată cât și procedurile extrajudiciare, exercitate de către avocați în conformitate cu prevederile legale. Libertatea de exprimare a avocaților este totală în instanța de judecată și în cadrul procedurilor legale, statului în vederea asigurări independenței profesiei de avocat revenindu-i obligația de a garanta avocaților imunitate civilă și penală în legătură cu declarațiile făcute în cadrul exercitării profesiei de avocat. Or, posibilitatea aplicării unor sancțiuni poate avea un efect de natură descurajantă asupra apărătorilor care trebuie să-și apere clienții cu riscul suportării unor sancțiuni în cazul în care prestația acestora este percepută ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere a limitelor admisibile a libertății de exprimare, de instanța sau autoritatea în față căreia pledează pentru apărarea drepturilor și intereselor clientului său.

Procurorul, având același statut de auxiliar al justiției, trebuie să se abțină de la a face comentarii și afirmații publice care pot crea impresia exercitării unei presiuni directe sau indirecte asupra instanței în vederea pronunțării unei anumite soluții sau care pot afecta negativ echitatea procedurii judiciare. Or, în privința procurorilor, reținând statutul acestora, pe lângă standardele de conduită în calitate de auxiliar al justiției se aplică și standardele de comportament impuse funcționarilor.

Mai mult decât atât, prerogativele acestora în domeniul procedurilor penale, aplicabile și în privința judecătorilor, determină iminența abținerii necondiționate de la declarații publice la adresa justiției în vederea respectării atât al interesului justiției cât și a drepturilor justițiabililor la un proces echitabil.

Mass-media. Libertatea de exprimare constituie unul dintre aspectele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale progresului și dezvoltării fiecăruia. Sub rezerva alin. 2 al art. 10 din Convenție, ea se aplică nu numai „informațiilor” sau ideilor dobândite în mod favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, ci și acelora care lezează, șochează și neliniștesc: această manieră este dorită de pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere, fără de care nu există „societate democratică”.

Astfel, reținând esența garanților acordate libertății de exprimare în calitate de valoare fundamentală a unei societăți democratice, scopul acestui drept, precum și exigențele de admisibilitate a ingerinței în raport cu interesul abordat – buna funcționare a justiției în sensul protejării atributului indispensabil exercitării prerogativelor de putere judecătorească – „încrederea publică”, împotriva atacurilor distrugătoare, decurgând din exercitarea libertății de exprimare, pot fi desprinse următoarele principii aplicabile în privința inadmisibilității exercitării libertatății de exprimare în detrimentului interesului justiției:

exercitarea dreptului la libertatea de exprimare în detrimentul altor drepturi fundamentale;

exercitarea dreptului la libertatea de exprimare în alte scopuri decât cele în care a fost instituit;

Ambele principii de abordare a limitării exercițiului dreptului la libertatea de exprimare în raport cu interesele justiției își găsesc inter alia fundamentarea juridică în reglementările prevăzute la art. 17 din Convenția europeană. Or, potrivit prevederilor art. 17 din Convenție, nici o dispoziție din Convenție nu poate fi interpretată ca autorizând un Stat, un grup sau un individ de a desfășura o activitatea sau de a îndeplini un act în scopul distrugerii drepturilor sau libertăților recunoscute de Convenție, sau al unei mai ample limitări a acestor drepturi și libertăți decât cele prevăzute de convenție.

Astfel, în situația în care atât o persoană individuală, cât și mass-media, aparent dezinteresată într-un anumit proces judiciar expune public critici, inclusiv manipulatorii la adresa unei instanțe de judecată sau a unor judecători care examinează sau au examinat o cauză, făcând referiri la această cauză, aflată în curs de examinare, exercițiul libertății de exprimare urmează a fi calificat drept „influență improprie la adresa justiției” având drept consecință „distrugerea” dreptului la un proces echitabil a părților implicate în acel proces.

Specificul unui proces judiciar, în care părțile de regulă au interese contradictorii, intervenția cu critici opinii, sugestii, declarații, pronosticuri judiciare exprimate în mod public, având drept finalitate influențarea instanței de a acționa într-un anumit mod, sau având caracter manipulator, de „presiune publică” în favoarea oricărei dintre părți sau chiar și a „interesului public” în timp ce cauza se află în curs de examinare, dezavantajează partea adversă, fapt care conduce în consecință la încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție. Or, „influența” judecătorilor potrivit exigențelor unui proces echitabil nu poate avea loc decât în cadrul „sălii de judecată” și conform regulilor de procedură stabilite.

În cauza „Norma Telecom” S.R.L., v. Ministerul Finanțelor și alții, Curtea Supremă de Justiție a reținut exercitarea de către Jurnal TV a libertății de exprimare în detrimentul bunei funcționări a justiției, în speță prerogativele Curții de Apel Chișinău, motiv pentru care a fost strămutată examinarea cauzei la Curtea de Apel Cahul. Or, influințile mediatice exercitate la adresa judecătorilor Curții de Apel Chișinău, au pus instanța în imposibilitatea exercitării prerogativelor puterii judecătorești, „creîndui-se o imagine denaturată” reprezentând în esență „distrugerea” încrederii publice în justiție și afectării aparențelor de imparțialitate, necesare asigurării dreptului la un proces echitabil.

De fapt, în cauza menționată supra acționându-se în interesul justiției, Curtea de Apel Chișinău a fost dezinvestită de la examinarea cauzei cu care a fost investită în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Or, în speță libertatea de exprimare a fost exercitată în detrimentul dreptului la un proces echitabil al S.R.L. „Norma Telecom” și al intereselor justiției.

Cel de-al doilea principiul de a abordare a inadmisibilității exercitării dreptului la libertatea de exprimare în detrimentul justiției, desprins din interdicția abuzului de drepturi garantate la nivel internațional în calitate de valori fundamentale ale unei societăți democratice vizează, utilizarea libertății de exprimare în calitate de instrument de apărare a intereselor în cadrul unui proces judiciar. Or, drepturile și libertățile nu pot fi exercitate în alte scopuri decât cele în care au fost instituite de lege.

În acest sens, necesită a fi reținut că potrivit principiului inadmisibilității altor influență a „opiniei” judecătorului decât în cadrul instanței de judecată și potrivit regulilor stabilite, uzul libertății de exprimare, de către persoanele care au un interes direct sau indirect în proces sau acționându-se în interesul terțelor, interesate într-un anumit proces, este contrară intereselor justiției și potrivit principiului „iminenței necesității” și „justului echilibru” dintre interesele puse în joc, interesul justiție urmează să prevaleze. Or, justiția este cea care garanteazăă libertatea de exprimare și fără de care acest drept nu poate supraviețui, reținând specificul acestuia de a „șoca”, „nemulțumi” și chiar „ofensa”.

Libertatea de exprimare, a mass-media, poate fi exercitată ulterior înfăptuirii justiției, „dup ce justiția și-a spus cuvântul”. Or, viceversa în virtutea intereselor puse în joc, nu poate funcționa.

Asigurarea unui just echilibru între interesele justiției și cel al libertății de exprimare urmează a fi realizat pe baza unor criterii obiective, rezonabil fundamentate din punct de vedere al necesității. Excluderea abuzului de drept în sensul utilizării libertății de exprimare în detrimentul justiției sau în calitate de instrument inadmisibil de promovarea a intereselor în cadrul unui proces judiciar nu poate fi realizat exclusiv din contul libertății de exprimare, limitarea exercițiului dreptului la libertatea de exprimare, urmează a fi apreciată în dependență de iminența necesității limitării libertății de exprimare care se consumă odată cu finisarea examinării cauzei. Or, judecătorii în virtutea statutului trebuie să fie toleranți și imuni la critici sau publicități, limitarea exercitării libertății de exprimare în timp ce cauza se află spre examinare fiind necesară asigurării aparențelor de independență și imparțialitate a judecătorilor în calitate de condiție sine qua non a unui proces echitabil.

Potrivit avizului nr. 10 (2007) al CCJE, atunci când un judecător sau o instanță este contestat sau atacat de mass media (sau de actori politici – sau alții – ai societății, prin intermediul mass media) judecătorii implicați ar trebui să se abțină de la a reacționa folosind aceleași canale, dar că ar fi de dorit ca Consiliile Justiției sau o autoritate judiciară să poată să reacționeze în mod rapid și eficient la asemenea contestații sau atacuri, dacă este nevoie.

Consiliile Justiției trebuie să fie abilitate nu numai să-și expună public punctul de vedere, ci și să facă toate demersurile utile pe lângă public, autorități publice și, atunci când este necesar, instanțe pentru a apăra reputația instituției judiciare și/sau a membrilor săi.

Consiliile Judiciare ar putea fi organul capabil să joace un rol mai amplu în protecția și promovarea imaginei justiției, acest rol implicând găsirea unui echilibru între, pe de o parte, drepturile și libertățile aflate în conflict, actorii sociali și politici și mass media și, pe de altă parte, interesul public pentru o funcționare independentă și eficientă a sistemului judiciar.

Obligația de apărare a intereselor justiției, inclusiv al imaginei și încrederii publicului în justiție nu se limitează doar la atacurile directe la adresa justiției, aceasta include și apărarea fiecărui judecător în parte, chiar dacă vizează persoana judecătorului. Misiunea specifică pe care o are un judecător, determină necesitatea unei protecții adecvate din partea autorității de autoadministrare judecătorească în scopul creării condițiilor necesare realizării atribuțiilor cu care este investit în virtutea funcției, independența, imparțialitatea și integritatea fiind pilonii unei justiții profesioniste, competente, eficiente și prietenoase, stabilitatea acestor piloni fiind în zona de preocupare a autorității de autoadministrare judiciară.

Libertatea de exprimare nu conferă protecție funcționarilor, auxiliarilor justiției sau mass-media în cazul în care aceasta este utilizată în cadrul unor strategii de apărare în afara procedurilor legale, influență a instanței, distrugerea dreptului la un proces echitabil a terților, în calitate de mijloc de răzbunare a justițiabililor dezamăgiți sau declanșarea unor atacuri mediatice la adresa justiției având drept finalitate lipsirea acesteia de atributele necesare exercitării prerogativelor judecătorești sau sensibilizarea magistraților în raport cu anumiți actori având direct sau indirect interese în justiție.