Limbajul Php

Cuprins:

INTRODUCERE

FUNDAMENTE TEORETICE ALE PAGINILOR WEB – LIMBAJUL HTML

2.1. Scurt istoric al apariției Internetului și funcționarea sa. Rețeaua WWW. Conceptul de Hipertext

2.2. Despre website-uri

2.3. HTML standard – limbaj descriptiv al unei pagini WEB

2.3.1 Scrierea de cod HTML. Editoare specializate și validatoare HTML

2.3.2. Structura de bază a unei pagini

2.3.3. Paragrafe. Atribute ale unui tag

2.3.4. Elemente care permit formatarea textului

2.3.5. Liste

2.3.6. Imagini

2.3.7. Specificarea culorilor în HTML

2.3.8. Tabele

2.3.9. Legături (link-uri)

2.3.10. Elemente de structură (HTML, HEAD, BODY)

2.3.11. Pagini cu cadre (FRAMESET, FRAME, IFRAME)

2.3.12. Bare de separare (HR)

2.3.13. Formulare

2.4. Extinderi ale limbajului HTML standard: HTML dinamic, script-uri

2.4.1. CSS (Cascading Style Sheets)

2.4.2. JavaScript

2.4.3. DOM (Document Object Model)

LIMBAJUL PHP – FACILITĂȚI ALE ACESTUIA

Introducere – scurt istoric al apariției limbajului PHP; facilități și mod de funcționare; similitudini între

limbajele PHP și C++

3.2. Cerințe tehnice pentru rularea limbajului PHP pe un sistem Windows. Detalii asupra instalării

3.3. Testarea instalării. Structura unui fișier PHP

3.4. Constante. Variabile. Operatori. Afișarea datelor

3.5. Instrucțiuni ale limbajului PHP

3.5.1. Instrucțiunea expresie

3.5.2. Instrucțiunea bloc (se mai numește și compusă)

3.5.3. Instrucțiunea if

3.5.4. Instrucțiunea while

3.5.5. Instrucțiunea do while

3.5.6. Instrucțiunea for

3.6. Transmiterea datelor prin intermediul formularelor

3.7. Funcții în PHP

3.8. Prelucrarea șirurilor de caractere

3.9. Șiruri (masive) în PHP

3.10. Programare grafică utilizând PHP

3.11. Upload de fișiere via PHP

3.12. Variabile cookie

3.13. Exploatarea bazelor de date MySQL prin intermediul limbajului PHP

3.13.1. Introducere în MySQL

3.13.2. Testarea instalării MySQL. Configurarea bazei de date

3.13.3. Crearea unei baze de date

3.13.4. Tabele

3.13.5. Tipuri de date în MySQL

3.13.6. Operatori utilizați în MySQL. Variabile

3.13.7. Funcții predefinite în MySQL

3.13.8. Coloane calculate prin intermediul unei interogări

3.13.9. Valoarea NULL

3.13.10. Valori implicite pentru coloanele unei tabele

3.13.11. Cheie primară și cheie unică

3.13.12. Coloane cu valori de tip autoincrementare

3

3.13.13. Sortarea datelor

3.13.14. Filtrarea datelor

3.13.15. Actualizarea datelor

3.13.16. Funcții aggregate

3.13.17. Subinterogări

3.13.18. Gruparea datelor

3.13.19. Uniuni de tabele

3.13.20. Exploatarea bazelor de date MySQL prin intermediul limbajului PHP

3.13.21. Elementele de bazã ale limbajului SQL*PLUS

3.13.22. Crearea unei baze de date prin comenzi SQL

Bibliografie:

Tudor Sorin și Vlad Huțanu, Crearea și programarea paginilor WEB, București, L&S Infomat, 2004;

Vlad Huțanu și Carmen Popescu, Manual de Informatică Intensiv pentru clasa a XII-a, București, L&S Infomat, 2007;

Bogdan Pătruț, Internet pentru începători, București, Teora, 1998;

Traian Anghel, Programarea în PHP. Ghid practic, Iași, Polirom, 2005;

Julie C. Meloni, Învață singur PHP, MySQL și APACHE, București, Corint, 2005;

Larry Ulman, PHP și MySQL pentru site-uri web dinamice, București, Teora, 2006;

Bibliografie Internet :

http://wikipedia.org – enciclopedia liberă;

http://www.php.net – pagina oficială a grupului de lucru pentru dezvoltarea limbajului PHP;

http://www.w3schools.com – set gratuit de tutoriale și documentații pentru programarea paginilor we.b.

4

1. INTRODUCERE

Începând cu anii ’95, Internetul, sub aspectul său cel mai popular, și anume al paginilor web, a cunoscut o amploare greu de imaginat.

Dacă la început, paginile web aveau un conținut simplu și oarecum stângace, în zilele noastre aspectul acestora s-a schimbat radical. După doar 10 ani, în paralel cu evoluția tehnicii de calcul, au evoluat și tehnicile de programare a acestora. Primele pagini permiteau doar navigarea prin conținutul lor, pe când în zilele noastre ele au o utilizare foarte largă, de la jocuri și aplicații grafice dinamice la comerț pe Internet.

Limbajul PHP este un limbaj de programare destinat în primul rând Internetului, aducând dinamică unei pagini web. Este unul dintre cele mai importante limbaje de programare web open-source (codul sursă este public, fiind accesibil tuturor) și server-side (rularea sa nu se face pe calculatorul celui care vizualizează pagina, ci pe server-ul care o conține).

Este unul dintre cele mai folosite limbaje de programare server-side. Statisticile arată că la 1 mai 2008, suportul PHP este prezent pe 20 de milioane dintr-ul total de 70 de milioane de website-uri active din lumea întreagă.

Popularitatea de care se bucură acest limbaj de programare se datorează următoarelor sale caracteristici:

Familiaritatea – sintaxa limbajului este foarte ușoară, fiind foarte la îndemână în special pentru programatorii care cunosc limbajul C;

Simplitatea – sintaxa limbajului este destul de liberă. Nu este nevoie de includere de biblioteci sau de directive de compilare, codul PHP inclus într-un document fiind trecut între niște marcaje speciale;

Securitatea – PHP-ul pune la dispoziția programatorilor un set flexibil și eficient de măsuri de siguranță;

5

Flexibilitatea – fiind apărut din necesitatea dezvoltării web-ului, PHP a fost modularizat pentru a ține pasul cu dezvoltarea diferitelor tehnologii. Nefiind legat de un anumit server web, PHP-ul a fost integrat pentru numeroasele servere web exitente: Apache, IIS, Zeus, etc.

Gratuitatea – este, probabil, cea mai importantă caracteristică a PHP-ului. Dezvoltarea PHP-ului sub licența open-source a determinat adaptarea rapidă a sa la nevoile web-ului, eficientizarea și securizarea codului.

În capitolul al II-lea al acestei lucrări (Fundamente teoretice ale paginilor WEB – limbajul HTML) mi-am propus o parcurgere ceva mai amănunțită, sub forma unui tutorial, a limbajului HTML standard, descriind tag-urile cele mai importante și exemplificând aceste descrieri cu mici aplicații. Capitolul se încheie cu o trecere în revistă, în care există câteva exemple comentate, a tehnicilor de programare dinamice ale unei pagini web, care rămân însă tot pe domeniul HTML.

Acest capitol este mai mult decât necesar, din cauză că PHP nu face altceva decât să ruleze programe în urma căruia este generat cod HTML. Nu putem așadar vorbi de limbajul PHP fără a cunoaște HTML

În capitolul al III-lea (Limbajul PHP – facilități ale acestuia) am făcut, la fel ca și în capitolul al II-lea, o parcurgere mai amănunțită a elementelor limbajului PHP, cu exemple. Totodată, în acest capitol există și câteva detalii tehnice despre instalarea pachetelor software necesare rulării.

De remarcat faptul că transcrierea algoritmilor propriu-ziși în PHP rămâne foarte similară limbajului C++. Principalul element care face diferența este dat de interfața acestora, lucru normal de altfel, deoarece aplicațiile PHP sunt destinate în primul rând utilizării lor pe Internet, deci de către public foarte larg. Este motivul pentru care interfața trebuie să prezinte un grad ridicat de interactivitate (adesea vorbim de "interfață inteligentă") astfel încât să permită o comunicare cât mai simplă dintre utilizator și aplicație.

6

7

2. FUNDAMENTE TEORETICE ALE PAGINILOR WEB – LIMBAJUL HTML

2.1. Scurt istoric al apariției Internetului și funcționarea sa. Rețeaua WWW. Conceptul de Hipertext.

Istoria Internetului începe cu anul 1968, când guvernul S.U.A. intenționa să interconecteze universitățile, departamentele militare și de apărare ale țării, astfel încât ele să coopereze în cadrul unor proiecte de cercetare comune. Astfel, s-a format o agenție numită Advanced Research Projects Agency (ARPA). Una din cheile proiectului punea în discuție faptul că, stocarea tuturor informațiilor pe un singur calculator nu ar fi fost deloc sigură, fie din cauză că acesta ar putea fi țintă vulnerabilă a unui eventual atac, fie pur și simplu din cauză că acestea ar putea fi pierdute în cazul unei defecțiuni tehnice majore. O metodă de a face față unei asemenea situații ar fi de a copia și distribui informațiile pe mai multe calculatoare, în întreaga țară, folosind o rețea.

În 1975, câteva dintre limbajele sau protocoalele pe care calculatoarele le foloseau pentru a comunica între ele s-au standardizat. Majoritatea universităților importante și a departamentelor de apărare din S.U.A. s-au legat împreună într-o rețea numită DARPANET, toate calculatoarele folosind același protocol pe care astăzi îl cunoaștem sub denumirea de TCP/IP. Rețeaua, cu timpul, a fost înlocuită de mai multe rețele, care astăzi împânzesc globul pământesc.

Începând cu anul 1980, mai multe colegii și universități au fost conectate la Internet. Acest lucru a permis universităților să-și împartă informații despre cercetările lor, programe și știri recente. În anii ’90 Internetul s-a deschis și în scopuri comerciale. În curând, multe alte căi de utilizare a informațiilor transmise prin intermediul acestei gigantice rețele au fost dezvoltate.

În prezent, este posibil să folosești Internetul pentru a trimite scrisori electronice pe întregul glob în doar câteva secunde. Poți căuta informații despre orice subiect dorești. Expresia „World Wide Web” (WWW) definește o colecție de documente care se întinde în câteva sute de milioane de calculatoare.

Principiul de bază al funcționării Internetului constă în faptul că două sau mai multe calculatoare pot comunica între ele. Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesar să existe un „protocol”, adică un ansamblu de norme care trebuie respectate de calculatoare (deci de programele care rulează pe ele) pentru ca schimbul de date să poată avea loc.

Normele se referă la:

găsirea calculatorului destinatar al transferului de date;

transmiterea efectivă a datelor;

modalități prin care expeditorul comunică faptul că au fost transmise toate datele, iar destinatarul comunică faptul că le-a recepționat;

8

compresia datelor: prin aplicarea anumitor algoritmi matematici, datele care urmează să fie expediate sunt prelucrate de așa natură, încât să fie memorate prin utilizarea unui spațiu cât mai mic de memorie. Prin urmare, transmiterea lor durează mai puțin. Invers, la destinație sunt decompresate prin utilizarea acelorași algoritmi matematici;

identificarea erorilor care pot interveni în transmiterea datelor: și aici există mai mulți algoritmi care permit identificarea și corectarea erorilor.

Standardul care s-a impus în ceea ce privește Internetul, constă în protocolul TCP/IP. Numele este de fapt, numele comun al unei familii de protocoale utilizate pentru transferul datelor în rețea. Orice calculator conectat la Internet are o adresă, numită adresă IP (Internet Protocol Address). O adresă IP este alcătuită din 4 numere între 0 și 255, prin urmare o astfel de adresă ocupă 4 octeți. Cum transmiterea datelor la un moment dat se face între două calculatoare, datele se transmit de la o adresă IP la alta.

Protocolul IP (Internet Protocol) reglementează transmiterea datelor de la o adresă IP la alta. Datele sunt transmise divizate în pachete. În acest fel, se preîntâmpină monopolizarea transmisiei în rețea doar de către un singur utilizator.

Protocolul TCP (Transmission Control Protocol): de la plecare, un program TCP împarte informația de transmis în mai multe pachete IP. Acestea sunt transmise la destinație prin intermediul rețelei. O dată ajunse la destinație, un alt program TCP asamblează și aranjează în ordinea corectă pachetele IP de date primite. Firește, din cauza unor probleme hardware, unele pachete se pot pierde pe drum. Protocolul TCP se ocupă și de acest lucru. Astfel, când împachetează datele într-un plic „IP”, protocolul TCP al expeditorului adaugă și un număr (numit sumă de control) care va permite destinatarului să se asigure de faptul că datele primite sunt corecte. Receptorul recalculează suma de control și o compară cu cea transmisă de emițător. Dacă ele nu o colecție de documente care se întinde în câteva sute de milioane de calculatoare.

Principiul de bază al funcționării Internetului constă în faptul că două sau mai multe calculatoare pot comunica între ele. Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesar să existe un „protocol”, adică un ansamblu de norme care trebuie respectate de calculatoare (deci de programele care rulează pe ele) pentru ca schimbul de date să poată avea loc.

Normele se referă la:

găsirea calculatorului destinatar al transferului de date;

transmiterea efectivă a datelor;

modalități prin care expeditorul comunică faptul că au fost transmise toate datele, iar destinatarul comunică faptul că le-a recepționat;

8

compresia datelor: prin aplicarea anumitor algoritmi matematici, datele care urmează să fie expediate sunt prelucrate de așa natură, încât să fie memorate prin utilizarea unui spațiu cât mai mic de memorie. Prin urmare, transmiterea lor durează mai puțin. Invers, la destinație sunt decompresate prin utilizarea acelorași algoritmi matematici;

identificarea erorilor care pot interveni în transmiterea datelor: și aici există mai mulți algoritmi care permit identificarea și corectarea erorilor.

Standardul care s-a impus în ceea ce privește Internetul, constă în protocolul TCP/IP. Numele este de fapt, numele comun al unei familii de protocoale utilizate pentru transferul datelor în rețea. Orice calculator conectat la Internet are o adresă, numită adresă IP (Internet Protocol Address). O adresă IP este alcătuită din 4 numere între 0 și 255, prin urmare o astfel de adresă ocupă 4 octeți. Cum transmiterea datelor la un moment dat se face între două calculatoare, datele se transmit de la o adresă IP la alta.

Protocolul IP (Internet Protocol) reglementează transmiterea datelor de la o adresă IP la alta. Datele sunt transmise divizate în pachete. În acest fel, se preîntâmpină monopolizarea transmisiei în rețea doar de către un singur utilizator.

Protocolul TCP (Transmission Control Protocol): de la plecare, un program TCP împarte informația de transmis în mai multe pachete IP. Acestea sunt transmise la destinație prin intermediul rețelei. O dată ajunse la destinație, un alt program TCP asamblează și aranjează în ordinea corectă pachetele IP de date primite. Firește, din cauza unor probleme hardware, unele pachete se pot pierde pe drum. Protocolul TCP se ocupă și de acest lucru. Astfel, când împachetează datele într-un plic „IP”, protocolul TCP al expeditorului adaugă și un număr (numit sumă de control) care va permite destinatarului să se asigure de faptul că datele primite sunt corecte. Receptorul recalculează suma de control și o compară cu cea transmisă de emițător. Dacă ele nu sunt identice, înseamnă că a apărut o eroare în timpul transmisiei, motiv pentru care protocolul TCP anulează acel pachet, cerând retransmiterea sa.

Bazele World Wide Web (WWW) au fost puse în 1989 la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) în Geneva (Elveția). Propunerea inițială de creare a unei colecții de documente având legături între ele a fost făcută de Tim Berners-Lee în martie 1989. Această propunere a apărut în urma problemelor de comunicare pe care le întâmpinau echipele de cercetători ce foloseau centrul, chiar și folosind poșta electronică.

9

Primul server web folosit de Tim Berners-Lee a apărut nu mult înainte de decembrie 1991, când s-a făcut prima lui demonstrație publică. Studiul a fost continuat prin apariția primei aplicații grafice Mosaic, în februarie 1993, realizată de cercetătorul Marc Andreessen de la centrul universitar National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din orașul Urbana-Champaign din statul federal Illinois, SUA. Ulterior WWW-ul a evoluat până la ceea ce este astăzi, un serviciu integrativ și multimedial, având ca suport fizic Internetul.

Practic, WWW este un sistem de documente și informații de tip hipertext legate ele între ele, care pot fi accesate prin rețeaua mondială de Internet. Documentele, care rezidă în diferite locații pe diverse calculatoare-server, pot fi regăsite cu ajutorul unei adrese unice. Hipertextul este prelucrat cu un ajutorul unui program de navigare în web numit browser care descarcă paginile web de pe un server web și le afișează pe un terminal.

Prin conceptul de hipertext se înțelege o formă de document electronic, o metodă de organizare a informațiilor în care datele sunt memorate într-o rețea de noduri și legături, putând fi accesată prin intermediul programelor de navigare interactivă, și manipulată de un editor structural. Conceptul de bază în definirea hipertextului este "legătura" (link-ul), fie în cadrul aceluiași document, fie către alt document. Legătura de tip link permite organizarea neliniară a informațiilor. Un sistem hipertext permite autorului său să creeze așa-numite "noduri", să le lege între ele, iar unui cititor navigarea de la un nod la altul. Astfel un nod reprezintă un concept putând conține orice fel de informație: text, grafică, imagini, animații, sunete, etc. Nodul sursă al unei legături se numește "referință" iar cel destinație "referent" sau ancoră, punctele de legătură din respectivele noduri fiind marcate. Activarea marcajelor unei legături duce la vizualizarea nodurilor. Asocierea cu unele elemente mediale a dus la extinderea noțiunii de hipertext către "hipermedii".

2.2. Despre website-uri.

Noțiunea de website (sau pur și simplu site, ori „site web”) desemnează o grupă de pagini web multimediale (conținând texte, imagini fixe, imagini mișcătoare și chiar sunete), accesibile în Internet în principiu oricui, de obicei pe o temă anume, și care sunt conectate între ele prin așa-numite hyperlinkuri. Diversele situri web pot fi oferite de către o companie, un proiect, o rețea de utilizatori, o persoană particulară, o administrație publică și multe altele.

10

Pentru crearea paginilor web s-a impus limbajul HTML (HyperText Markup Language) – un limbaj de marcare, al cărui scop constă în prezentarea într-un anumit format a informațiilor: paragrafe, tabele, fonturi, culori, ș.a.m.d.

Calculatorul pe care se găsește site-ul se numește „server”, iar calculatoarele care accesează conținutul site-ului se numesc „client”.

Orice calculator client trebuie să dispună de un program specializat, numit „browser”, cu ajutorul căruia să se poată interpreta și deci vizualiza fișierele HTML.

Pe server trebuie să se găsească un program care răspunde cererilor browser-ului aflat pe calculatorul client. Cererea efectuată de către browser și răspunsul server-ului se fac prin respectarea unui anumit protocol. Acest protocol se numește HTTP (HyperText Transfer Protocol).

2.3. HTML standard – limbaj descriptiv al unei pagini WEB.

HTML este un limbaj de marcare orientat către prezentarea documentelor text pe o singura

pagină.

Utilizând un software de redare specializat, numit agent utilizator HTML (cel mai bun exemplu de astfel de software fiind browserul web) HTML furnizează mijloacele prin care conținutul unui document poate fi adnotat cu diverse tipuri de metadate și indicații de redare. Indicațiile de redare pot varia de la decorațiuni minore ale textului (cum ar fi specificarea faptului că un anumit cuvânt trebuie subliniat sau că o imagine trebuie introdusă) până la scripturi sofisticate, hărți de imagini și formulare. Metadatele pot include informații despre titlul și autorul documentului, informații structurale despre cum este împărțit documentul în diferite segmente, paragrafe, liste, titluri etc. și informații cruciale care permit ca documentul să poată fi legat de alte documente pentru a forma astfel hiperlink-uri.

HTML este un format text proiectat pentru a putea fi citit și editat de oameni utilizând un editor de text simplu. Totuși scrierea și modificarea paginilor în acest fel solicită cunoștințe solide de HTML și este consumatoare de timp. Editoarele grafice cum ar fi Macromedia Dreamweaver sau Microsoft FrontPage permit ca paginile web sa fie tratate asemănător cu documentele Word, dar cu observația că aceste programe generează un cod HTML care este de multe ori de proastă calitate.

HTML se poate genera direct utilizând tehnologii de codare din partea serverului cum ar fi PHP, JSP sau ASP.

11

2.3.1 Scrierea de cod HTML. Editoare specializate și validatoare HTML.

Crearea unui fișier HTML este foarte simplă, putând fi făcută cu ajutorul oricărui editor de text. Totuși, pentru a avea un control ridicat asupra corectitudinii codului scris, este recomandat să utilizăm un editor specializat, care să pună în evidență diversele elemente de marcare (TAG-uri, numite și „elemente” sau „etichete”) sau, mai mult, să poată verifica și detecta erorile.

Din categoria editoarelor care pun în evidență diferitele elemente face parte editorul Notepad++, iar din categoria validatoarelor face parte CSE HTML Validator Lite, ambele fiind gratuite și putând fi descărcate de pe Internet.

2.3.2. Structura de bază a unei pagini.

Structura de bază a unei pagini HTML este următoarea (apl001.html):

Iată și modul în care pagina de mai sus este vizualizată în Internet Explorer:

Din analiza exemplului observăm că:

O pagină începe cu tag-ul <HTML> și se termină cu tag-ul </HTML>;

O pagină conține un antet (HEAD) și corpul propriu-zis (BODY);

Antetul este cuprins între etichetele <HEAD> și </HEAD>;

Corpul este cuprins între etichetele <BODY> și </BODY>;

12

Opțional, antetul poate conține titlul paginii, cuprins între tag-urile <TITLE> și </TITLE>. Titlul apare pe bara de titlu a ferestrei afișate în browser.

Corpul poate conține texte și/sau imagini. În exemplu, pagina conține textul „Acesta este primul exemplu de pagina…”

Comentariile, care nu sunt afișate de către browser, pot fi scrise între tag-urile <!– și –>.

Numele tag-urilor nu sunt case sensitive, deci pot fi scrise atât cu litere mici cât și cu litere mari. În continuare, pentru a le pune în evidență, le vom scrie cu litere mari.

2.3.3. Paragrafe. Atribute ale unui tag.

În general, textele conținute de o pagină se pot găsi în mai multe paragrafe. Un paragraf se introduce între tag-urile <P> … </P>.

La afișare, două paragrafe consecutive vor fi separate printr-o linie goală. Tag-ul </P> poate lipsi; un nou paragraf poate fi detectat prin tag-ul <P>.

În cadrul unui fișier HTML, Enter-ul nu are nici un efect. De asemenea, dacă două cuvinte ale unui paragraf sunt separate prin mai multe spații sau alte caractere albe (enter-uri, tab-uri), browser-ul afișează doar un singur spațiu.

Majoritatea tag-urilor li se pot specifica atribute. Acestea determină comportamentul mai amănunțit al elementului respectiv.

Un atribut se specifică înainte de închiderea parantezei unghiulare a tag-ului (>) prin nume_atribut=”valoare”.

În cazul paragrafului, atributul align controlează alinierea textului din cadrul paragrafului. Dacă acest atribut nu este prezent, alinierea este făcută în mod implicit la stânga. Acest atribut poate lua una dintre valorile center, left, right, justify, ca în exemplul de mai jos (apl002.html):

<HTML>

<HEAD>

<TITLE>Alinierea paragrafelor</TITLE> </HEAD>

<BODY>

<P align="center">Aliniat in centru</P> <P align="right">Aliniat la dreapta</P> <P align="left">Aliniat la stinga</P>

<P align="justify">Paragraful acesta este aliniat la ambele margini</P> </BODY>

</HTML>

13

Iată pagina al cărei cod tocmai a fost prezentat, vizualizată în Internet Explorer:

Elemente care permit formatarea textului.

<BR> : Are ca efect forțarea afișării a ceea ce urmează pe rândul următor. Acest tag nu creează un nou paragraf (să ne reamintim că între două paragrafe este automat lăsată o linie vidă)

<B>…</B> : Are rolul de a afișa bold (îngroșat) textul cuprins între cele două tag-uri ale sale. Un tag sinonim al lui <B> este: <STRONG>…</STRONG>

<I>…</I> : Are rolul de a afișa italic (înclinat) textul cuprins între cele două tag-uri ale sale. Tag-uri sinonime ale lui <I> sunt: <EM>…</EM>, <DFN>…</DFN>,<CITE>…</CITE>.

<U>…</U> : Are rolul de a afișa subliniat textul cuprins între cele două tag-uri ale sale. Un tag sinonim al lui <U> este: <INS>…</INS>

<S>…</S> : Are rolul de a afișa tăiat (cu o linie orizontală) textul cuprins între cele două

tag-uri ale sale. Un tag sinonim al lui <S> este: <DEL>…</DEL>

<BIG>…</BIG> : Are rolul de a afișa textul cuprins între cele două tag-uri ale sale mai mare decât textul în care este cuprins.

<SMALL>…</SMALL> : Are rolul de a afișa textul cuprins între cele două tag-uri ale sale mai mic decât textul în care este cuprins.

<SUP>…</SUP> : Are rolul de a afișa textul cuprins între cele două tag-uri ale sale mai sus (ca o putere)

<SUB>…</SUB> : Are rolul de a afișa textul cuprins între cele două tag-uri ale sale mai sus (ca un indice)

14

• <TT>…</TT> : Are rolul de a afișa textul cuprins între cele două tag-uri ale sale mai sus monospațiat (toate caracterele ocupă aceeași lungime – practic, se folosește fontul Courier New)

În cod-ul HTML de mai jos găsiți toate aceste tag-uri exemplificate (apl003.html):

<HTML>

<HEAD>

<TITLE>Formatarea textului</TITLE> </HEAD>

<BODY>

<P>

<B>Acest text este afisat folosind tag-ul B</B> <BR>

<STRONG>Acest text este afisat folosind tag-ul STRONG</STRONG> <BR> <I>Acest text este afisat folosind tag-ul I</I> <BR>

<DFN>Acest text este afisat folosind tag-ul DFN</DFN> <BR> <EM>Acest text este afisat folosind tag-ul EM</EM> <BR> <U>Acest text este afisat folosind tag-ul U</U> <BR> <INS>Acest text este afisat folosind tag-ul INS</INS> <BR> <S>Acest text este afisat folosind tag-ul S</S> <BR> <DEL>Acest text este afisat folosind tag-ul DEL</DEL> <BR> Normal <BIG>Mai mare</BIG> Normal <BR>

Normal <SMALL>Mai mic</SMALL> Normal <BR> Iata si un <SUP>exponent</SUP> <BR>

iar acum un <SUB>indice</SUB> <BR> <TT>Acest text este monospatiat</TT>

</P>

</BODY>

</HTML>

Acest cod vizualizat în browser arată în felul următor:

• Pentru scrierea titlurilor se utilizează tag-urile <H1>…<H1>, <H2>…<H2>, . . . ,

<H6>…<H6>. Practic, în funcție de numărul de după H mărimea fontului diferă (<H1> utilizează fontul de dimensiune maximă, <H6> fontul de dimensiune minimă) iar textul care apare între tag-uri este scris îngroșat (bold).

Pentru stabilirea font-ului se folosește tag-ul <FONT>…<FONT>. Atributele acestuia sunt:

face indică numele font-ului

size indică mărimea (trebuie să fie un număr cuprins între 1 și 7. Implicit este 3)

15

– color permite specificarea culorii. Aceasta se specifică fie prin intermediul constantelor predefinite ale HTML-ului (numele englezesc al culorii) fie prin componentele sale de Roșu, Verde și Albastru exprimate în hexazecimal, de forma #RRGGBB (vom detalia aceste constante de culoare ceva mai încolo).

Iată un exemplu de utilizare al lor (apl004.html):

<HTML>

<HEAD>

<TITLE>Exemplificare titluri si font</TITLE> </HEAD>

<BODY>

<P>

<H1>Acesta este un titlu de tip H1</H1> <H2>Acesta este un titlu de tip H2</H2> <H3>Iar acesta este un titlu de tip H3</H3> <FONT face="arial" color="blue" size="4">

Acest text este scris cu fontul Arial, albastru, dimensiune 4 </FONT><BR>

Iar acest text este scris normal<BR> </P>

<P>

Iata si culorile cucubeului, scrise cu font-ul Comic Sans MS, bold, dimensiune 7:<br>

<B>

<FONT face="Comic Sans MS" size="7" color="red">R</FONT> <FONT face="Comic Sans MS" size="7" color="orange">O</FONT> <FONT face="Comic Sans MS" size="7" color="yellow">G</FONT> <FONT face="Comic Sans MS" size="7" color="green">V</FONT> <FONT face="Comic Sans MS" size="7" color="blue">A</FONT> <FONT face="Comic Sans MS" size="7" color="darkblue">I</FONT> <FONT face="Comic Sans MS" size="7" color="magenta">V</FONT>

</B>

</P>

</BODY>

</HTML>

Vizualizat în browser:

Așa cum am văzut, dacă în cadrul unui text din cadrul documentului HTML apare un grup de mai multe spații, în browser va fi afișat doar unul singur. Dacă dorim forțarea afișării unui spațiu, se folosește identificatorul special &nbsp; (ultimul caracter, ”;”, face parte din identificator)

16

2.3.5. Liste.

Acestea permit ca anumite enunțuri (texte, elemente) să fie numerotate sau marcate într-un anumit fel. O astfel de organizare poartă numele de liste.

În HTML distingem 3 feluri de liste:

• Liste ordonate (Ordered Lists): sunt liste în care elementele sunt numerotate.

Inserarea lor în cadrul documentului HTML se face prin tag-urile <OL>…</OL>, elementele (itemii) lor fiind introduse între aceste două tag-uri prin <LI>…</LI> (tag-ul de sfârșit nefiind obligatoriu). Implicit, numerotarea se face cu numere arabe (1, 2, 3, …). Ea poate fi modificată prin folosirea atributului type în cadrul tag-ului OL. Acesta poate lua una dintre valorile:

a : numerotarea se va face cu litere mici (a, b, c, …)

A : numerotarea se va face cu litere mari (A, B, C, …)

i : numerotarea se va face cu numere romane mici (i, ii, iii, iv …)

I : numerotarea se va face cu numere romane mari (I, II, III. IV, …)

1 : (implicit) numerotarea se va face cu numere arabe obișnuite (1, 2, 3, …)

Iată un exemplu de cod și vizualizarea sa în browser (apl005.html):

<HTML>

<HEAD>

<TITLE>Liste</TITLE>

</HEAD>

<BODY>

<P>

Iata o lista ordonata implicita: <OL>

<LI>Primul item</LI> <LI>Al doilea item</LI> <LI>Al treilea item</LI> <LI>Al patrulea item</LI>

</OL>

Iata si o alta lista, cu numere romane <OL type="i">

<LI>Primul item</LI> <LI>Al doilea item</LI> <LI>Al treilea item</LI> <LI>Al patrulea item</LI>

</OL>

</P>

</BODY>

</HTML>

• Liste neordonate (Unordered Lists): sunt liste în care elementele nu sunt numerotate, ci în dreptul fiecăruia este afișat un marcator.

Inserarea lor în cadrul documentului HTML se face prin tag-urile <UL>…</UL>, elementele (itemii) lor fiind introduse între aceste două tag-uri prin <LI>…</LI> (tag-ul de sfârșit nefiind obligatoriu).

Implicit, marcarea lor se face prin cerculețe pline. Ea poate fi modificată prin folosirea atributului type în cadrul tag-ului UL. Acesta poate lua una dintre valorile:

17

disc : marcarea se face cu cerculețe pline (implicit)

square : marcarea se face cu pătrățele

circle : marcarea se face cu cerculețe goale

Iată un exemplu de cod și vizualizarea sa în browser (apl006.html):

Iata o lista neordonata implicita: <UL>

<LI>Primul item</LI> <LI>Al doilea item</LI> <LI>Al treilea item</LI> <LI>Al patrulea item</LI>

</UL>

Iata si o alta lista, marcata cu patratele <UL type="square">

<LI>Primul item</LI> <LI>Al doilea item</LI> <LI>Al treilea item</LI> <LI>Al patrulea item</LI>

</UL>

Si alta, marcata cu cerculete goale <UL type="circle">

<LI>Primul item</LI> <LI>Al doilea item</LI> <LI>Al treilea item</LI> <LI>Al patrulea item</LI>

</UL>

• Liste de definiție (Definition Lists): au rolul de a descrie o listă de definiții.

Inserarea lor în cadrul documentului HTML se face prin tag-urile <DL>…</DL>. Elementele lor sunt de două tipuri:

– Termenul care este definit: este introdus între tag-urile <DT>…</DT> (tag-ul de sfârșit nefiind obligatoriu).

– Definiția propriu-zisă: este introdusă între tag-urile <DD>…</DD> (tag-ul de sfârșit nefiind obligatoriu).

Iată un exemplu de cod și vizualizarea sa în browser (apl007.html):

Iata o lista de definitie: <DL>

<DT>Leontopodium Alpinum</DT>

<DD>Este numele stiintific al florii de colt. Este o planta ocrotita. Creste la altitudini mari, in locuri stancoase</DD>

<DT>Dianthus Callizonus</DT>

<DD>Este numele stiintific al Garofitei Pietrei Craiului. Este o planta ocrotita. Fiind un endemism, este o planta unica in lume. Practic, aceasta specie de garofita, in afara de locul sau de origine, si anume masivul Piatra Craiului din apropierea Brasovului, nu se mai intilneste in nici un alt loc de pe planeta</DD>

<DT>Aconitum Napellus</DT>

<DD>Este numele stiintific al Omagului.

Este o planta otravitoare. Totusi, in cantitati foarte mici contine o substanta activa din care este preparat un medicament contra tusei</DD>

</DL>

18

2.3.6. Imagini.

Tag-ul utilizat pentru inserarea unei imagini în documentul HTML este <IMG>. Forma

generală a acestui element este <IMG atribute>. Acest tag nu are și formă de închidere. Atributele sale sunt:

src identifică fișierul efectiv de pe disc, ce conține imaginea respectivă. Dacă imaginea se află în directorul curent, se specifică doar numele și extensia sa. Dacă se află într-un subdirector, acesta se specifică înaintea numelui și extensiei imaginii, separat prin caracterul /. Imaginile recunoscute de majoritatea browser-elor internet sunt de tip .jpg, .gif, .png

align specifică tipul de aliniere al imaginii în raport cu textul în cadrul căruia se află. Acesta poate lua una dintre valorile următoare:

right : imaginea se aliniază în dreapta, iar textul care urmează este scris în locul

rămas liber, în stânga acesteia;

– left : imaginea se aliniază în stânga, iar textul care urmează este scris în locul rămas liber, în dreapta acesteia;

– top : doar latura de sus a imaginii se aliniază cu rândul de text în cadrul căruia se află; următorul rând de text va fi afișat după imagine, ocupând întreaga lățime a ecranului;

– middle : rândul de text în cadrul căruia se află imaginea se aliniază la jumătatea înățimii acesteia; următorul rând de text va fi afișat după imagine, ocupând întreaga lățime a ecranului;

– bottom : doar latura de jos a imaginii se aliniază cu rândul de text în cadrul căruia se află; următorul rând de text va fi afișat după imagine, ocupând întreaga lățime a ecranului;

Dacă dorim întreruperea unei alinieri de imagine de tip right sau left înainte ca textul să fi umplut spațiul liber din stânga, respectiv dreapta acesteia, putem folosi tag-ul br, căruia îi adăugăm unul dintre atributele clear=”left” sau clear=”right” sau clear=”all”, după caz.

atributul alt=”text” permite specificarea unui text alternativ ce va fi afișat fie dacă

menținem cursorul de mouse asupra imaginii, fie în locul imaginii propriu-zise, în cazul în care imaginea nu poate fi încărcată din cauza unei probleme de conexiune.

Iată câteva exemple, cu tot cu vizualizarea lor în browser:

1) Exemplu la folosirea atributului align=”right” și a atributului alt=”text” :(apl008.html)

<P>Acest text este asezat inaintea imaginii<br> <IMG SRC="dog.jpg" align="right" alt="catelus">

In schimb, acest text este aliniat in stinga imaginii, deoarece am folosit atributul align="right" in momentul in care am inserat imaginea in pagina noastra web prin intermediul tag-ului src.

</P>

19

2) Exemplu la folosirea opțiunii align=”right” împreună cu tag-ul <br clear=”right”>

(apl009.html):

<P>

Acest text este asezat inaintea imaginii<br> <IMG SRC="dog.jpg" align="right" alt="catelus"> Acest text, aliniat in stinga imaginii, il intrerupem fortat AICI

<BR clear="right">

In acest fel, restul textului se va alinia

in mod obisnuit, sub imagine, restul spatiului din stinga raminind liber.

</P>

3) Exemplu la folosirea opțiunii align=”top”

(apl010.html):

<P>

Acest text este asezat inaintea imaginii <br> Se observa ca

<IMG SRC="dog.jpg" align="top" alt="catelus"> doar primul rind al textului este aliniat cu latura de sus a imaginii, restul textului fiind afisat dupa imagine

</P>

4) Exemplu la folosirea opțiunii align=”middle”

(apl011.html):

<P>

Acest text este asezat inaintea imaginii <br>

alt="catelus">

doar primul rind al textului este aliniat la jumatatea inaltimii imaginii, restul textului fiind afisat dupa imagine

</P>

5) Exemplu la folosirea opțiunii align=”bottom”

(apl012.html):

<P>

Acest text este asezat inaintea imaginii <br> Se observa ca

<IMG SRC="dog.jpg" align="top" alt="catelus"> doar primul rind al textului este aliniat cu latura de jos a imaginii, restul textului fiind afisat dupa imagine

</P>

• atributele height și width permit specificarea altor dimensiuni pentru imagine, decât cele reale ale acesteia. Evident, dacă dimensiunile nu sunt proporționale cu cele reale, imaginea va fi deformată. Totodată, dacă specificăm dimensiuni mai mari decât cele reale, imaginea se va vedea mai puțin clar. În realitate, imaginea este transferată de pe server la dimensiunile sale originale, redimensionarea având loc doar la nivelul calculatorului pe care este vizualizată pagina.

20

Iată un exemplu de folosire al celor două tag-uri, și vizualizarea acestui exemplu în browser (apl013.html):

<P>

Imaginea originala are dimensiunile 200×150: <BR>

<IMG src="dog.jpg"> <BR>

Iat-o redimensionata proportional la 100×75: <BR>

<IMG src="dog.jpg" width="100" height="75"> <BR>

Iat-o si deformata:<BR>

<IMG src="dog.jpg" width="50" height="100"> sau

<IMG src="dog.jpg" width="150" height="50"> <BR>

</P>

• atributul border permite stabilirea grosimii unui chenar care va înconjura poza. Implicit, valoarea acestui atribut este ”0”, ceea ce înseamnă că imaginea nu este înconjurată de chenar (apl014.html):

<P>

Imaginea este inconjurata de un chenar

de dimenisiune 10<br>

<IMG src="dog.jpg" border="10"> </P>

• atributele hspace=”nr.pixeli” respectiv vspace=”nr.pixeli” permit stabilirea distantei minime care separa imaginea de celelalte obiecte pe verticală, respectiv pe orizontală (apl015.html):

<P>

Iata o aliniere a imaginii de tip "right", aliniere

<IMG src="dog.jpg" align="right"> in cadrul careia nu am modificat nici unul dintre cele doua atribute care controleaza spatierea dintre imagine

si restul elementelor, pe orizontala respeciv pe verticala

<BR clear="all"><BR>

Iata acum o aliniere a imaginii tot de tip "right", aliniere <IMG src="dog.jpg" align="right"

hspace="15" vspace="20">

in cadrul careia am modificat ambele atribute care controleaza spatierea dintre imagine

si restul elementelor, stabilind valorile de 20 pe verticala respeciv de 15 pe orizontala

<BR clear="all"> </P>

21

2.3.7. Specificarea culorilor în HTML.

O serie de elemente din HTML permit utilizarea de atribute de culoare. Acestea pot fi specificate în două moduri:

• prin constanta HTML ce reprezintă numele culorii (în engleză, bineînțeles). Există 216 astfel de constante recunoscute de majoritatea browser-elor. Ne vom limita în a le enumera doar pe cele 16 care sunt considerate de bază, exemplificându-le pe fiecare:

O serie dintre culori (însă nu toate) au și constante în variantele „dark” (închis) respectiv „light” (deschis). De exemplu: darkred sau lightblue.

• prin constanta de tip RGB (Red, Green, Blue):

Principiul de bază al redării electronice ale unei imagini în culori se bazează pe amestecarea în proporții diferite ale culorilor Roșu, Verde și Albastru. În acest mod, se poate obține orice culoare se dorește. În cazul culorilor pe care le poate reda un browser HTML, fiecare dintre aceste componente de culoare poate avea 256 de stări posibile: de la 0, care înseamnă că respectiva culoare lipsește cu desăvârșire, până la 255, care înseamnă că respectiva culoare este folosită la intensitatea maximă. În acest fel, prin amestecuri diferite, putem obține 2563, deci aproximativ 16 milioane de nuanțe diferite.

Componentele de culoare în HTML se specifică folosind numere hexazecimale. Astfel, fiecare dintre numerele dintre 0 și 255 se codifică în hexazecimal printr-un număr între 00 și FF. Constanta HTML pentru specificarea unei culori are forma generală #RRGGBB, în care RR, GG respectiv BB reprezintă câte un număr hexazecimal cuprins între 00 și FF.

Iată câteva exemple de culori obținute folosind constante de forma celei de mai sus:

22

Bibliografie:

Tudor Sorin și Vlad Huțanu, Crearea și programarea paginilor WEB, București, L&S Infomat, 2004;

Vlad Huțanu și Carmen Popescu, Manual de Informatică Intensiv pentru clasa a XII-a, București, L&S Infomat, 2007;

Bogdan Pătruț, Internet pentru începători, București, Teora, 1998;

Traian Anghel, Programarea în PHP. Ghid practic, Iași, Polirom, 2005;

Julie C. Meloni, Învață singur PHP, MySQL și APACHE, București, Corint, 2005;

Larry Ulman, PHP și MySQL pentru site-uri web dinamice, București, Teora, 2006;

Bibliografie Internet :

http://wikipedia.org – enciclopedia liberă;

http://www.php.net – pagina oficială a grupului de lucru pentru dezvoltarea limbajului PHP;

http://www.w3schools.com – set gratuit de tutoriale și documentații pentru programarea paginilor we.b.