Limbajul la Prescolari

CUPRINS

INTRODUCERE

Jocul este cea mai spontană activitate a unui copil. Încă de mic, copilul învață prin joc, noi ne jucăm cu proprii copii și îi învățăm prin joc să-și însușească primele deprinderi vitale și esențiale pentru viață.

Pe cât de simplu, pe atât de complex este jocul. Copilul imită de mic adultul, iar prin această activitate, el creează jocul, iar prin joc se creează pe sine.

La grădiniță, jocul se continuă, dar sub alte aspecte. Jocul îmbracă aspecte educative și instructive.Varietatea jocurilor, oferă posibilitatea selectării lor și aplicarea lor de către educatoare în activitatea didactică necesară momentului.

Am ales această temă pentru că am vrut să urmăresc impactul pe care îl are jocul didactic asupra formării intelectuale a preșcolarilor, am dorit să reliefez prin rezultatele obținute valențele educative pe care le îmbracă jocul didactic și aspectele sale pozitive din punct de vedere social.

Este simplu și în același timp complicat să aplici un joc didactic în care să urmărești realizarea unor obiective. Jocul didactic are un întreg arsenal de reguli care trebuie impuse la modul transparent în fața copiilor dacă dorim să-i atragem, să-i stimulăm și să-i captăm în îndeplinirea sarcinilor educative.

Pe măsură ce se joacă cu obiectele, copilul descoperă sensuri și relații noi, dezvoltarea limbajului se intensifică. Există o relație pozitivă între limbaj și joc, o relație de interdependență. Jocul stimulează limbajul, introduce și clarifică unele concepte noi, încurajează gândirea verbală.

Jocul didactic contribuie la dezvoltarea componentei sociale, prin care copilul își conturează interesele, definindu-și trăirile afective și câmpul acțional. Jucându-se cu alți copii își formează deprinderi sociale, cooperează în grup și învață să se comporte în colectivitate în mod firesc.

Un alt aspect pozitiv al jocului didactiv este influența sa benefică asupra dezvoltării cognitive. Prin joc, copilul asimilează cunoștințe care mai târziu devin scheme mintale ( care sunt echivalentele conceptelor).

În lucrarea mea am urmărit cum prin aplicarea jocului didactic se influențează dezvoltarea limbajului și a exprimării orale. Consider că aplicarea jocului didactic este deosebit de benefică și a dat numeroase aspecte pozitive în ceea ce privește cunoștințele asimilate de copii .

CAPITOLUL I

LIMBAJUL LA PREȘCOLARI

I.1. Limbajul și dezvoltarea copilului

Limbajul este o formă specială de comunicare între oameni. Comunicând prin limbaj, oamenii își transmit unul altuia ideile, se influențează reciproc. Comunicarea prin limbaj se realizează cu ajutorul limbii. Limba este un mijloc de comunicare între oameni. Limbajul este un fenomen deosebit de complex care a preocupat de multă vreme pe oamenii de știință din cele mai variate domenii. Fiind prin natura sa un proces prin excelență psihologic, limbajul este în primul rând obiectul de cercetare al psihologiei. Constituind una din manifestările esențiale ale vieții psihice ale omului, limbajul este totodată una din trăsăturile sale caracteristice, distinctive, în raport cu celelalte viețuitoare. Omul este singura ființă vorbitoare. Fără limbaj nu poate fi concepută nici existența omului ca ființă socială, nici existența societății însăși.

Limbajul poate fi definit ca un sistem de sunete, gesturi, sau semne scrise care alcătuiesc unități cu sens (ex. cuvinte), sunt aranjate în funcție de anumite reguli (ex. reguli gramaticale) și care au rolul principal de a asigura comunicarea. Limbajele sunt de două feluri:  naturale și artificiale. 

Limbajele naturale s-au format și s-au dezvoltat pe parcursul evoluției popoarelor și sunt însușite de fiecare individ în ontogeneză, prin interacțiunile cu cei din jur. Ele au un caracter verbal (ex. limba română) sau nonverbal (ex. gesturile). 

Limbajele artificiale au fost create de om (ex. limbajul matematic, al hărților, calculatoarelor etc.)

Întreaga perioadă a școlarizării tinerilor, de la grădiniță până la absolvirea liceului, este marcată de realizarea obiectivelor ce vizează educarea limbajului. Limbajul este un instrument de achiziționare – orală sau prin scris- a majorității informațiilor din oricare domeniu de specialitate.

Limbajul își definește „teritoriul” sub câteva coordonate: în educarea spontană a vorbitorilor (îmbogățirea vocabularului, comunicarea verbală-orală), în cultivarea riguroasă a normelor lingvistice, sub forma achizițiilor de competențe normative. În consecință, limbajul are un rol esențial în conturarea personalității umane.

Limbajul îi conferă copilului preșcolar autonomie și posibilitatea de a se mișca cu ușurintă în mediul înconjurător. Dobândind încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil gândurile, ideile, impresiile, copilul își formează o bază pentru activitatea școlară și pentru viața socială de mai târziu. 

În procesul instructiv-educativ, limbajul reprezintă un mijloc de comunicare, dar și un mijloc de cunoaștere, deoarece prin intermediul lui se transmit cunoștințe și se lărgește orizontul copiilor cu noi reprezentări.

Prin limbaj copilul transmite propriile sale nevoi, cerințe, elaborează și comunică propriile gânduri, își manifestă bucuriile și supărările și își organizează activitățile sale. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj atrage după sine stagnarea dezvoltării personalității copilului, ceea ce duce la modificarea relațiilor lui cu oamenii și cu realitatea înconjurătoare. 
Cu cât își însușește mai bine vorbirea, cu atât copilul poate fi educat mai ușor. Prin intermediul cuvântului se contribuie la educarea lui intelectuală. Utilizând limbajul, copilul poate să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice și să tragă concluzii asupra unor probleme ce se cer rezolvate. Astfel își dezvoltă gândirea, vocabularul și modul de exprimare. Cunoscând direct și indirect realitatea înconjurătoare, munca părinților și grija lor pentru ei, dragostea cu care sunt înconjurați, se educă la copii anumite trăsături morale.

Lumea minunată a basmelor și poveștilor, rimele și expresiile ritmate din poezii, cântecele îi ajută pe copii să deosebească faptele bune de cele rele, să-și îmbogățească vocabularul, dar și să-și formeze o conduită morală și estetică. Copiii rețin cu ușurință expresiile care le-au plăcut și i-au impresionat și încep să le folosească în vorbirea curentă. 
Copilul are nevoie permanentă de prezența unui adult în preajma sa. Este imperios ca acesta să-l îndrume, să-l ajute să comunice și ce-i mai important să-l corecteze atunci când greșește. Când comunicăm cu un copil trebuie să-i acordăm toată atenția, să-l facem să aibă încredere în noi și să-l tratăm ca pe un egal. Este bine să explicăm copiilor tot ce întreabă evitând expresiile „ești prea mic”, „nu știi tu”, „îti explic altădată”.

Preșcolarul este la vârsta când receptează cu ușurință orice cuvânt și din acest motiv trebuie să avem mare grijă cum ne exprimăm în preajma lor. Limbajul folosit în familie și în mediul frecventat de copil iși pune amprenta asupra dezvoltării lui.

Dezvoltarea limbajului la copiii preșcolari ar trebui să fie călăuzită de către adult conform câtorva criterii esențiale,cum ar fi:

copilul să fie tratat asemenea unui partener în procesul de comunicare;

pentru a personaliza conversația și a constitui identitatea copilului, adultul să utilizeze în adresare numele copilului;

să se folosească o varietate de mijloace pentru a stimula și a promova dezvoltarea limbajului, incluzând citirea de povești, cântecul, audierea unor înregistrări;

copilul să fie încurajat să converseze și să schimbe informații cu alți copii sau adulți;

copilul să fie ajutat să poarte conversații în medii diferite, cu oameni diferiți, în locuri diferite;

să discute cu copilul despre activitățile sale. Învățarea limbajului de către copil trebuie însoțită de feedback; acesta include răspuns și punere de întrebări;

să se adreseze copilului în stil de vorbire corectă, proprie adulților, incluzând timpul trecut și viitor.

I.2. Particularități de limbaj ale copilului preșcolar

Din punct de vedere psiho-lingvistic, limbajul cuprinde trei părți importante:

a) etapa fizică (totalitatea sunetelor și literelor care compun un mesaj);

b) etapa formal-gramaticală (ansamblul normelor gramaticale de corelare a cuvintelor și propozițiilor astfel încât să fie produs un mesaj inteligibil);

c) etapa semantică (ansamblul sensurilor pe care un cuvânt, o propoziție sau un mesaj le pot avea). Aceste componente ale limbajului se desăvârșesc în decursul vieții, achiziția lor realizându-se la anumite perioade de viață .

De exemplu, în perioada prelingvistică are loc asimilarea componentei fizice a limbajului care evoluează în mai multe stadii după cum urmează:

de la naștere la 3 săptămâni- primele țipete;

de la 3 săptămâni la 5 luni- țipetele variază ca intensitate și tonalitate;

de la 5 luni la 1 an – sunt produse sunete similare vocalelor și consoanelor.

De la 1 an înainte începe perioada limbajului. Din acest moment vocabularul copilului se îmbogățește permanent, urmând ca în jurul vârstei de 4 ani să fie însușite regulile de bază ale gramaticii limbii native.

În procesul formării limbajului, copilul pronunță la început cuvinte separate, de obicei substantive. Mai târziu asociază substantivele cu verbele ca să comunice. În faza următoare, la substantive adaugă însușiri și realizează propoziții dezvoltate. În continuare, dacă beneficiază de îndrumare, reușește să așeze propozițiile într-o ordine logică.

La 3-4 ani copilul are un limbaj situativ și manifestă dorința de a cunoaște mediul înconjurător: “Ce este?”,”De ce?”,”Pentru ce?”.Când se joacă, realizează dialoguri cu obiecte, pune întrebări și dă tot el răspunsuri. La această vârstă nu știe să-și comunice gândurile și nu poate să-și susțină un punct de vedere prin limbaj. Încearcă să imite adulții, dar nu reușește întocmai, deoarece o serie de capacități sunt în formare. Exprimarea este însoțită de mimică și gesturi, și pe măsură ce crește și este bine îndrumat, pune întrebări ca: ”Pot să iau?; Pot să fac?; Am voie să?”.

Acum intră ușor în diferite roluri: mamă, educatoare, șofer, doctor, polițist etc. În cadrul jocurilor se acceptă unii pe alții, dar le este mai ușor să vorbească cu propria lor jucărie.

La 4-5 ani apreciază obiectele după mărime, formă, culoare, propozițiile au mai multe cuvinte. Încep să fie atrași de povești, povestiri, basme cu dimensiuni reduse și cu un număr redus de personaje. Peste 5 ani sunt atrași și de poezie, pentru că trăiesc sentimente generate de acestea.

La 5-6 ani limbajul le permite să comunice între ei și cu adulții. Copiii pot grupa obiecte după însușiri comune, după întrebuințarea lor. Cu ajutorul creațiilor literare pe care le ascultă își formează un limbaj intern, emit păreri în legătură cu acțiuni, cu personaje, se identifică în special cu personajele pozitive, pot comunica ceva despre el, îi imită mult mai bine pe adulți, își lărgesc sfera de informație, vorbirea este mai sigură, pot să susțină o idee, aducând argumente simple.

Apariția limbajului interior sporește enorm de mult posibilitățile copilului de a-și planifica mintal activitatea, de a și-o regla permanent. Copilul vorbește cu sine și pentru sine mai ales atunci când se află în situații dificile, problematice. Vorbind cu sine, copilul găsește soluții, își ordonează activitățile. Așadar, vârsta preșcolară are o deosebită importanță în dezvoltarea limbajului și în ridicarea gândirii pe trepte mai înalte de generalizare și abstractizare. Limbajul interior are o mare importanță în dezvoltarea intelectuală a copilului, pentru că limbajul interior este mecanismul de bază al gândirii.

a) Aspectul fonetic

O justă educare a vocii și vorbirii copilului necesită aplicarea unui sistem chibzuit de exerciții motrico-muzicale, care urmăresc formarea ritmului, dezvoltarea supleței mișcărilor aparatului fonator și ale întregului corp.

Datorită particularităților aparatului fonator, ale analizatorului verbomotor și ale analizatorului auditiv, pronunția preșcolarului mic nu este perfectă. Astfel, la 3 ani, mulți copii nu diferențiază bine consoanele lichide (r si l), consoanele constructive (s, z, ș, ț, j) și semioclusivele (v, ț). De aceea apar în vorbire fenomene de omisiune, de substituire și de inversiune. Nu sunt rare nici formele de inversiune în care ordinea firească a formelor din cuvânt este schimbată: ,,prentu” în loc de ,,pentru”.

Către vârsta de 5 ani numărul sunetelor corect pronunțate crește considerabil. Către 6 ani toți copiii pronunță corect și cele mai dificile sunete (vibranta r si șuierătoarea ș). La sfârșitul perioadei preșcolare copilul distinge auditiv toate fonemele limbii materne, nu le confundă unele cu altele și stăpânește pronunția lor.

Prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniță și, îndeosebi, prin activitățile specifice de cultivare a limbajului se perfecționează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se lărgește sfera vocabularului activ și pasiv, se consolidează formele cerute gramatical. Se pune întrebarea: ce înseamnă activizarea și îmbogățirea vocabularului, ce se înțelege prin  aceste două noțiuni. Termenul de activizare – totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare și care variază de la un vorbitor la altul – îmbogățirea vocabularului – a mări vocabularul unei persoane cu cuvinte noi întâlnite; a adăuga cuvinte noi pe care să le însușească activ.

Consider că îmbogățirea și activizarea vocabularului, mai ales la preșcolari, trebuie să constituie un obiectiv constant, care se va asocia din ce în ce mai strâns cu principiul educației permanente, al pregătirii copiilor  pentru învățarea continuă.

b) Vocabularul

 Cu cât limbajul copiilor va fi mai bogat, cu atât mai ușor vor înțelege și însuși noile cunoștințe, cu atât mai clar și mai precis își vor exprima gândurile și dorințele, cu cât gândirea lor va fi mai dezvoltată, cu atât mai ușor îsi vor îmbogăți limbajul, și modalitățile de exprimare.

Vocabularul preșcolarului este restrâns la venirea lui în grădiniță; aici extinderea și adâncirea relațiilor copilului cu mediul, îmbogățirea cunoștințelor despre mediul natural și social, precum și activitățile adulților, personalul de îngrijire, educatoarea, contribuie la creșterea și îmbogățirea vocabularului. Paralel cu asimilarea fondului principal de cuvinte, preșcolarul își însușește și semnificația cuvântului.

Noile cuvinte se transmit copilului pe baza materialului intuitiv, prezentându-li-se obiecte pe care le desemnează prin cuvintele respective sau explicându-le conținutul  pe baza reprezentărilor existente.

Altfel spus, dezvoltarea și îmbogațirea vocabularului cu substantive, adjective, verbe, pronume, numerale, prepoziții, conjuncții și interjecții se realizează concomitent cu predarea noilor cunoștințe, dar și cu ajutorul jocurilor.

Jucându-se cu obiectele, mânuind diferite materiale, copiii au posibilitatea de a le percepe prin cât mai mulți analizatori, de a le cunoaște și denumi variatele însușiri, li se precizează reprezentările și cunosc semnificația socială a lor.

Forma principală de organizare a procesului de îmbogățire și activizare a vocabularu-lui rămâne activitatea frontală pe categorii de activități:

Domeniul Stiințe: ♦ Activitate matematică

♦ Cunoașterea mediului

Domeniul Limbă și Comunicare: ♦ Educarea limbajului

Domeniul estetic-Creativ: ♦ Educație Artistico-Plastică

♦ Educație Muzicală

Domeniul Om și Societate: ♦ Educație pentru sănătate

♦ Activitate practică

Domeniul Psiho-motric: ♦ Educație fizică

Activitățile desfășurate pe sectoare: creație, bibliotecă, știință, artă,construcții cât și jocurile distractive și activitățile liber creative contribuie în mare măsură la îmbogățirea vocabularului și constituie  deasemenea, tot atâtea prilejuri de învățare și exersare a cuvintelor noi. Fiecare din categoriile de activități enumerate constituie un potențial  prilej de îmbogățire a vocabularului activ al copiilor. Educatoarea trebuie să se preocupe de îmbogățirea vocabularului copiilor, sarcină ce se realizează de fapt, în toate activitățile din grădiniță, nu numai în cele de educare a limbajului.

Activizarea și îmbogățirea vocabularului este un obiectiv permanent al activității de educare a limbajului la toate vârstele preșcolarității. La grupele mai mici “activitatea de educare a limbajului” cunoaște mai ales îmbogățirea vocabularului, achiziția de noi cunoștințe în care copilul are posibilitatea să-și comunice gândurile și sentimentele. Poveștile, basmele, poeziile oferă posibilitatea familiarizării copiilor  preșcolari cu polisemia, omonimia, sinonimia, antonimia.

Povestea despre fata babei și fata moșneagului arată copiilor opoziția de sens, harnic-leneș, bun-rău, frumos-urât. Totodată, poveștile și poeziile trebuie să dezvăluie copilului, pe cale intuitivă, frumusețea și armonia limbii române, sonoritatea plăcută a cuvintelor. Ascultând povești și basme, copiii întâlnesc noi expresii care, odată cunoscute, devin un bun al lor.

În activitatea de educare a limbajului,  pe calea poveștilor spuse de educatoare pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât și cele populare, copiii familiarizându-se cu formele specifice poveștilor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul se îmbogățește simțitor, se activează vorbirea și se dezvoltă sub toate aspectele. Prin intermediul poveștilor în vocabularul copiilor pătrund expresii deosebite, sugestive. La vârsta preșcolară convorbirea este cea mai complexă și completă activitate de educare a limbajului copiilor.

Convorbirea îi obligă pe copii să folosească adecvat cuvintele, să-și controleze vocabularul, să caute cuvintele potrivite, sensuri ale cuvintelor  pentru a-și exprima cât mai fidel și într-o formă corectă gândurile, trăirile. Convorbirile sunt mijlocul cel mai eficient de activizare a vocabularului, deoarece copiii trebuie să exprime cuvinte – noțiuni adecvate, într-o formă gramaticală corectă.

c) Structura gramaticală

Paralel cu îmbogățirea vocabularului preșcolarii îsi însușesc practic și formele structurii gramaticale corecte a  limbii romane. Pe baza acestui simț al limbii, copiii, sub influența educativă a grădiniței, ajung să folosească tot mai corect formele gramaticale și chiar să intervină atunci când observă o greșeală în vorbirea colegilor.

La vârsta preșcolară, limbajul capătă noi valențe și permite copilului să realizeze relații complexe cu adulții și ceilalți copii, să-și organizeze activitatea psihică, să-și exprime ideile și stările interioare, dar și să înțeleagă și să acumuleze informații. Prin intermediul limbajului și a structurii gramaticale, copilul își dezvoltă propria experiență și mai cu seamă învață din experiența celor mari, conturându-i-se astfel personalitatea.

În consecință sub aspectul structurii gramaticale și a însușirii cunoștințelor de către preșcolari, prin jocurile didactice pentru Educarea limbajului am urmarit:

exprimarea în propoziții simple, dezvoltate sau în fraze;

folosirea corectă a singularului și pluralului;

exprimarea gradelor de comparație ale adjectivului;

folosirea corectă a pronumelui: personal, de politețe, demonstrativ, posesiv, nehotărât;

schimbarea corectă a formelor verbale după persoană, timp, număr, folosind prezentul, trecutul și viitorul verbelor neregulate;

utilizarea cu exactitate a prepozițiilor (de, la, între, despre);

exprimarea corectă a acordului dintre subiect și predicat;

construirea frazelor cuprinzând propoziții simple și dezvoltate, folosindu-se corect conjuncțiile: și, dar, iar, sau, dacă, deși, fiindcă, pentru că.

Exemple de jocuri didactice prin care am realizat cele arătate mai sus:

Jocul didactic: ,,Spune mai departe”.

Scopul: deprinderea copiilor de a se exprima în propoziții alcătuite corect din punct de vedere gramatical; activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc obiecte, însușiri, acțiuni.

Sarcina didactica: alcătuirea de propoziții cu cuvântul dat, care să aibă funcție de subiect în propoziție. Realizarea acordului dintre subiect și predicat, a topicii corecte, a cuvintelor în propoziție.

Exemplu:

Mama

Mama este iubitoare.

Mama gătește.

   Mama mă învață.

Tata

Tata merge la birou.

Tata este medic.

Grădiniță

Grădinița este mare și frumoasă.

Copilul

Copilul merge la grădiniță.

Copilul cântă.

Copilul este vesel.

Copilul se joacă cu mingea.

Jocul didactic ,,A cui este?”

Scopul: formarea deprinderii de a alcătui propoziții în care să existe substantive în cazul genitiv.

Sarcina didactica: denumirea corectă a substantivelor în cazul genitiv, recunoașterea personajelor din cărțile ilustrate, si alcătuire de propoziții cu substantive în cazul genitiv după modelul dat de educatoare.

Exemplu:

Al cui este stiloul?

Stiloul este al Alinei.

Al cui este coșulețul?

Coșulețul este al Scufiței Roșii.

Al cui este penarul?

Penarul este al lui Ionuț.

A cui este păpușa?

Păpușa este a Mariei.

A cui este cartea?

Cartea este a lui Mircea.

Ale cui sunt cheile?

Cheile sunt ale lui Vlad.

Ale cui sunt mănușile?

Mănușile sunt ale Anei.

Voi insista ca în răspunsurile primite, copiii să pronunțe clar ultimele sunete ale cuvintelor, respectiv, ale substantivelor în cazul genitiv, folosirea corectă a articolului genitival: a, al, ai, ale.

CAPITOLUL II

JOCUL DIDACTIC – fundamente teoretice

II.1 Joc. Joaca. Joc didactic

 Încǎ din Antichitate s-a descoperit faptul cǎ arta seamǎnǎ cu jocul, orice creație imitǎ imaginea lumii. Arta nu doar modificǎ, ci construiește o altǎ lume prin intermediul jocului. În spațiul pur al ideilor, jocul acapareazǎ și înstǎpânește ființa umană.

Primele definiții ale jocului, la îndemâna întregii lumi, aparțin dicționarului explicativ. Aici copiii, adulții pot gǎsi câteva dintre explicațiile date de-a lungul timpului, jocului. Printre acestea amintim câteva dintre ele:

– activitate fizicǎ, mintalǎ desfǎșuratǎ din plǎcere;

– distracție la care participǎ un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante;

– acțiunea de a se juca și rezultatul ei, activitate distractivǎ;

– distracție a copiilor lipsitǎ de griji;

– competiție sportivǎ (de fotbal, de baschet, de handbal, etc.).

Există o strânsă relație între joc și muncă, jocul fiind – așa cum preciza Jean Chateau – „o punte aruncată între copilărie și vârsta matură”.

Noțiunea de joc prezintă, în genere, anumite particularități, în diferite etape istorice și la diferite popoare :

-Vechii greci considerau jocul o activitate proprie copiilor, apreciind că ,,a te juca”, înseamnă ,, a face copilării”;

– Pentru evrei jocul este ,,o glumă”;

-Pentru romani ,,ludo” însemna bucurie, veselie;

-La indieni – în limba sanscrită, kridati este un termen general pentru joc si indică atât joaca animalelor, a copiilor, a adulților pe de o parte, dar și mișcarea valurilor, a vântului, fiind propriu și pentru exprimarea dansului sau a spectacolului dramatic;

-Pentru  japonezi – există un singur cuvânt pentru funcția de joc : asobu, ce are sensul de distracție, destindere, amuzament, excursie, joc de noroc, a imita, a juca ceva dar și a fi fără lucru.

Ulterior, după cum arată Elkonin în lucrarea Psihologia jocului (1980, p. 14), în toate limbile europene cuvântul joc a început să se extindă asupra unei largi sfere de acțiuni umane care, pe de o parte, nu presupun o muncă grea, iar pe de altă parte, oferă oamenilor veselie și satisfacție.

Jocul este o formă de activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică, arată U. Șchiopu în Dicționar de psihologie (1997), al cărei coordonator este. Studiind jocul copilului în perioada preșcolară, autoarea precizează în lucrarea Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor (1970) că, prin intermediul jocului, copilul pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce în fapt potențele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează și le dezvoltă.

Copilul caută în joc o încercare capabilă de a-i permite să-și afirme Eul său, jocul având pentru copil rolul pe care munca o are pentru adult. Copilul se simte puternic prin succesele sale ludice. Acest fapt este determinat în primul rând de apariția reprezentării. În acest moment al evoluției ontogenetice, jocul își schimbă aspectul devenind intențional, căpătând o finalitate conștientă. El nu mai rezultă doar dintr-un îndemn al tendințelor, ci dintr-un îndemn al întregii ființe conștiente. Istoria jocului infantil este, de fapt, arată Ursula Șchiopu, istoria personalității care se dezvoltă și care se formează treptat.

În Dicționarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu precizează : jocul este un mod de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității – percepțiile (mânuind diferite obiecte și materiale, copilului i se dezvoltă percepțiile de mărime, formă, culoare, greutate, distanță etc.) și reprezentările -, dar și procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginația. Jocul este o activitate de gândire, arată Popescu-Neveanu, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme, spre găsirea căilor în vederea depășirii unor obstacole, acțiunea și cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului.

În strânsă unitate cu celelalte procese de cunoaștere, prin joc se dezvoltă și limbajul copilului. După cum nu există jocuri fără mișcare și fără acțiune, tot așa nu există nici jocuri lipsite de reacții verbale. În acest sens, Tina Bruce (1993) menționează că, copilul vorbește chiar și atunci când se joacă singur. În această etapă de dezvoltare a vorbirii, soluționarea problemelor nu se poate realiza pe planul limbajului interior, ci prin reacții verbale deschise.

Copilul gândește cu voce tare. De asemenea, în cadrul jocurilor colective, copiii se înțeleg asupra subiectului, își repartizează rolurile, își comunică impresiile și astfel își activează vocabularul, își precizează semnificația cuvintelor, își dezvoltă limbajul contextual.

Janet R. Moyles (1992) considera jocul nu numai mediul ideal unde copiii învață, dar în acelși timp, mediul în care adulții pot învăța cel mai bine despre copii și nevoile lor. Astăzi a devenit un fapt banal semnalarea rolului capital al jocului în dezvoltarea copilului si chiar a adultului. ''Omul nu este întreg decât atunci când se joacă'', afirma Schiller.

Norbert Sillamy, în Dicționar de psihologie, definește jocul astfel : activitate fizică sau mentală fără finalitate utilă, căreia i te dedici din simplă plăcere. Dar jocul este privit de Sillamy nu numai ca activitate specifică copil

ului (.pentru copil totul este joc) ci și ca :

        Metodă de instruire (în învățământul preșcolar, chiar și primar – joc educativ/joc didactic) ;

        Mijloc de investigație și tratament psihologic, în special la copii : modelaj, marionete, dar și la adolescenți și adulți – se discută, în acest sens, de JOCOTERAPIE sau LUDOTERAPIE, ca tehnică folosită cu precădere în psihiatrie, psihoterapie, pentru a favoriza resocializarea pacienților (jocuri de îndemânare, jocuri de competiție etc.) ;

        Tehnica de grup, destinată formării participanților (joc de rol) – este derivată din psihodrama lui Moreno și ia forma unei improvizații teatrale pe o temă aleasă în prealabil de toți participanții ; este un instrument de perfecționare personală (capacitate de comunicare, soluționare de probleme, interrelaționare optimă), dar și mijloc de selecție profesională a candidaților.

În prezent, se consideră că jocul reprezintă  tipul fundamental de activitate a copilului și, în același timp, mijloc de instruire și educație prin care copilul se dezvoltă fizic, intelectual și social, de aceeași importanță ca și activitățile de învățare și muncă.

În anii copilăriei, jocul este o activitate centrală; odată cu intrarea copilului în școală jocul trece de pe planul prim în al doilea plan, pentru ca la tinerețe să devină o activitate de canalizare și consum de energie, iar la vârstele de muncă devine o activitate de reconfortare. Jocul are caracter  polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate și fantezie. În acest sens, pedagogul elvețian E.Claparède precizează că „jocul este însăși viața”. Jean Piaget, elevul lui Claparède, referindu-se la evoluția jocului, acordă un rol deosebit factorului imitație, în timp ce alți psihologi socotesc de maximă importanță evoluția proceselor de cunoaștere, trecerea de la planul concret al acțiunii la cel abstract.

Joaca devine o formă proprie de manifestare, în care se afirmă liber și trăiesc satisfacții puternice. Pentru copii, joaca este o activitate lipsită de griji, o distracție în care ei au un rol însemnat. Joaca unui copil nu poate fi copiată de adult, pentru că aici formele de manifestare sunt specifice vârstei mici. Găsim diferențe de joacă și între copii, în funcție de vârsta, de mediul cultural în care se dezvoltă, de starea materială etc. La joacă fiecare copil își stabilește regulile, conținuturile, pe care le schimbă de câte ori e necesar. Joaca este o distracție pentru copil, o evadare din lumea organizată și o incursiune într-o lume proprie în care pot apărea restricții numai dacă sunt acceptate de copil. În joacă copilul gasește plăcerea deplină deoarece trăiește nedisimulat. Jocul este tot atât de necesar dezvoltării multilaterale a copilului ca și lumina soarelui. Prin joc, copilul învață și se dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realității. Pentru copil, jocul este distracție, este învățatură, este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare și de educare a limbajului.

Jocul didactic

Jocul didactic este o activitate dirijată în grădiniță, dar și o metodă didactică, dacă este utilizat în structura unei alte activități obligatorii. Jocul didactic implică următoarele procese psihice:

– Gândirea cu operațiile ei: analiza, sinteza, comparația, generalizarea;

– Memoria;

– Atenția și spiritul de observație;

– Voința;

– Imaginația;

– Limbajul;

Jocul didactic este un „tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică, regulile și acțiunile de joc conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor”.

Jocul didactic are:

1. o componentă informativă

2. o componentă formativă

Vizând caracterul informativ, structura jocului didactic constă din:

1. Conținutul jocului

2. Sarcina didactică

3. Regulile jocului

4. Acțiunile de joc

Conținutul jocului reprezintă cunoștințele, în marea lor majoritate asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de care jocul are menirea de a le consolida și de a le verifica. Există însă și jocuri care au ca sarcină achiziționarea de noi cunoștințe referitoare la culori, la relații dimensionale, la orientarea în spațiu și în timp, etc.

Conținutul jocului didactic are o tematică variată:

a. Omul și viața socială

– înfățișarea (corpul omenesc);

– activitate în familie și în societate;

– comportamente;

– obiecte de îmbrăcăminte;

– obiecte de toaletă;

– jucării;

– alimente;

– profesii;

– mijloace de transport.

b. Natura

– anotimpurile;

– fenomene ale naturii;

– animale;

– plante.

c. Limbajul (jocurile de limbaj)

– aspect fonetic;

– lexic;

– structura gramaticală.

d. Exersarea capacităților și proceselor psihice

– atenție;

– memorie;

– gândire.

Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve.Ea declanșează operații intelectuale precum: recunoașterea, descrierea, reconstituirea, comparația, etc.

Sarcina didactică se concretizează prin regulile de joc. Ele arată cum trebuie rezolvată o problemă, căile de organizare ale acțiunii ludice; prin ele se exprimă cerințele care dirijează acțiunile copiilor, indică acțiunile de joc și succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor și relațiile dintre copii, stimulează manifestările comportamentale ale participanților la joc.

Acțiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloacele prin care jocul devine o acțiune plăcută, distractivă și relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate intelectuală care nu se conștientizează ca efort, ele dinamizează participarea și favorizează realizarea performanțelor.

Caracterul formativ al jocului didactic constă în:

– exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor;

– antrenarea memoriei;

– dezvoltarea gândirii;

– exersarea limbajului.

Jocul didactic are și valențe educative ca:

– influențează comportamentul copiilor; mai ales prin respectarea regulilor, aceștia învață conduita civilizată;

– se realizează o formă de socializare a copiilor.

Cerințele jocului didactic sunt:

– rezolvarea corectă a sarcinilor;

– puterea de stăpânire;

– spirit disciplinat;

– respectarea partenerului;

– spirit critic și cooperant.

II.2 Clasificarea jocurilor didactice

Varietatea foarte mare a jocurilor se lasă greu încorporată într-o schemă satisfăcătoare, datorită caracterului, conținutului și structurii jocului. În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe încercări de clasificare a jocurilor și mai simple și mai complexe, după un criteriu sau mai multe având la bază scheme de sondaj longitudinal sau sondaj transversal.

Eduard Claparede, inspirându-se din lucrările lui K.Gross, a împărțit jocurile în:

jocuri ale funcțiilor generale;

jocuri ale funcțiilor speciale și ca subgrupe de jocuri;

jocuri senzoriale;

jocuri motorii;

jocuri psihice.

Prin jocurile senzoriale Claparede a grupat toate tipurile de jocuri care adresează capacitățile senzoriale; jocurile motorii antrenează îndemânarea, coordonarea mișcărilor,agilitatea, în timp ce jocurile psihice sunt:

jocuri intelectuale – care solicită o activitate intelectuală (antrenând gândirea, fac comparații)

jocuri afective- provoacă emoții(de durere, estetice).

O clasificare unanim acceptată a jocurilor este greu de realizat. Pentru elaborarea unei clasificări acceptabile este necesară selectarea criteriilor pe de o parte, ținând seama de sarcinile educării multilaterale a preșcolarilor, iar pe de altă parte, de ponderea influenței formative a jocurilor asupra dezvoltării psihice generale a copilului.

În funcție de aceste considerente, pedagogia generală clasifică jocurile în următoarele trei categorii:

– jocuri de creație;

– jocuri de mișcare;

– jocuri didactice.

Această clasificare corespunde în cel mai înalt grad sarcinilor dezvoltării fizice, intelectuale, morale și estetice ale copilului, jocurile didactice fiind numeroase, clasificarea se face după două criterii în funcție de:

conținut;

material didactic.

A. După criteriul conținutului jocurile didactice pot fi grupate în patru categorii:

Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător, pentru dezvoltarea limbajului și comunicării;

Jocuri didactice pentru însușirea limbii materne;

Jocuri didactice pentru numărat și socotit;

Jocuri didactice muzicale.

Varietatea mare a jocurilor didactice, proiectate în grădiniță pentru dezvoltarea limbajului sub toate aspectele (fonetic, lexical, gramatical), impun găsirea unor criterii de clasificare a acestora. Cel mai important criteriu în acest sens îl constituie conținutul jocurilor didactice. Din acest punct de vedere ele pot fi grupate în:

jocuri didactice pentru formarea și exersarea unor propoziții corecte;

jocuri didactice pentru îmbogățirea vocabularului activ și pasiv al copiilor,

jocuri didactice prin care se exersează structurile gramaticale.

B. După prezența sau absența materialului didactic:

jocuri didactice orale (fară material didactic);

jocuri didactice cu material:

cu material didactic – jucării, jetoane, jocuri de masă, cuburi etc.;

cu material ajutător – diferite obiecte și jucării cu rol auxiliar;

cu material suport – imagini, diafilme, diapozitive, etc.

II. 2. 1 Organizarea și desfășurarea jocurilor didactice

Ca activitate didactică dirijată, jocul didactic impune următoarele:

– proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului,

– cunoașterea tuturor aspectelor ale jocului,

– procurarea și/sau confecționarea materialului didactic necesar și adecvat.

Selectarea jocului se face în funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile grupei de copii. În funcție de acestea trebuie alese și materialele didactice, care trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

– accesibilitate;

– adecvare la conținutul jocului;

– simplitate;

– claritate;

– atractivitate;

– vizibilitate din orice poziție,:

– valoare artistică, etc.

Etapele jocului didactic

Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat conținutului jocului și acțiunilor copiilor. Totodată acum se face pregătirea și antrenarea copiilor pentru jocul ce urmează.

Desfășurarea jocului conține o serie de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familiarizarea copiilor cu jocul și antrenarea lor la o participare activă, efectivă. Principalele momente organizatorice ale desfășurării jocului sunt:

a) Introducerea în activitate constă în: captarea atenției copiilor, utilizându-se un element surpriză, o noutate, un scurt dialog care le mobilizează imaginația, o jucărie care va avea rol specific în desfășurarea propriu-zisă a jocului.

b) Familiarizarea copiilor cu jocul are următoarele obiective:

– trezirea interesului copiilor pentru joc, pentru tema abordată; altfel spus trebuie să se creeze o motivație pentru joc;

– prezentarea și intuirea materialului didactic;

– prezentarea și înțelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, care este condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea sarcinilor didactice; înțelegerea succesiunii elementelor jocului.

c) Etapa principală a jocului didactic este desfășurarea propriu-zisă a acestuia. Desfășurarea jocului și performanțele copiilor demonstrează gradul de înțelegere a regulilor, nivelul de cunoștințe anterioare ale copiilor, capacitățile intelectuale și abilitățile motrice ale lor. Pe parcursul desfășurării jocului educatoarea trebuie să urmărească:

– gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea lor normală;

– gradul de respectare a regulilor;

– rezolvarea rapidă a sarcinilor didactice;

– activizarea tuturor copiilor după posibilitățile lor;

– îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;

– stimularea spiritului de independență al copiilor;

– asigurarea unui ritm vioi, pe o atmosferă relaxantă;

– antrenarea unor copii la conducerea joculu.

Jocul didactic poate fi eficientizat prin următoarele posibilități:

– introducerea unor elemente noi de joc;

– complicarea jocului cu sarcini mai complexe, cu un grad mai înalt de dificultate;

– prezentarea unor materiale didactice suplimentare;

– introducerea unor reguli noi;

– organizarea unei întreceri;

– utilizarea fișelor de lucru independente.

Ca modalitate de asigurare a înțelegerii corespunzătoare a jocului, se poate introduce înainte de desfășurarea propriu-zisă a jocului și un joc de probă. Jocul de probă trebuie să fie însoțit de explicații și indicații care vor servi desfășurarea corectă a jocului propriu-zis.

d) Încheierea jocului didactic

În acest moment se rezolvă unele sarcini de sinteză, se reproduce sau se audiază un text literar, un cântec, o poezie. Se pot îndeplini acțiuni legate de temă: închiderea magazinului, sosirea sau plecarea într-o excursie, la o expoziție, la teatru de păpuși, etc. Tot acum se fac aprecierile frontale și individuale, etc.

Devine tot mai evidentă necesitatea organizării și desfășurării jocurilor didactice cu conținuturi și sarcini didactice interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă a jocului, sporesc atractivitatea și facilitează antrenarea proceselor psihice.

II.3. Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la vârsta preșcolară

„Copilul – spunea marele pedagog elvețian Ed. Claparede – este o ființă a cărei principală trebuință este jocul … această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale. Trebuința de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm școala cu viața, să procurăm copilului acele mobiluri de acțiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.

Jocurile didactice, organizate conform cerințelor psihologice învățării, devin o metodă activă și eficientă de instruire și educare. „Jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiple trebuințe ale eului. Iată de ce, toate metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material ajutător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenței copilului” – J. Piaget.

O contribuție importantă la pregătirea copilului pentru școală și-o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se știe că mediul familial exercită o influență cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului și în mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă că influențele exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate. În consecință, fie datorită acestor influențe, fie datorită unor întârzieri sau defecțiuni în vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniță, diferențele semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile. Aceste diferențieri accentuate se mențin până la intrarea copilului în școală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic grădinița. Ori, între limbaj și gândire există o interdependență binecunoscută. Aceste diferențieri în domeniul dezvoltării limbajului situează copiii în poziții diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităților instructiv-educative. Una dintre sarcinile majore ale grădiniței instructiv-educative o constituie omogenizarea relativă a dezvoltării limbajului copiilor, în așa fel încât la intrarea în școala primară, să posede noțiunile strict necesare însușirii cunoștințelor de bază prevăzute de programa școlară.

Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activitățile specifice dezvoltării vorbirii, cât și în cadrul întregului program din grădiniță.

Procesul de influențare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultățile de pronunție, vocabularul redus și alte particularități psihice cum sunt: gândirea concretă, atenția instabilă, memoria individuală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de către copii a curiozității de cunoaștere a obiectelor, a însușirilor acestora, pe de o parte și a atitudinii interogative referitoare la originea și cauza unor fenomene, pe de altă parte. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:

formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă și expresivă);

îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;

formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din școală;

trecerea treptată de la limbajul concret – situativ la limbajul contextual, pe măsură ce copilul depășește limitele experienței senzoriale, însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogățirea vocabularului în condițiile comunicării continue cu persoanele din jur;

prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.

Principalele metode utilizate sunt: jocurile didactice, exercițiile de vorbire, povestirile

copiilor, convorbirile, precum și modelul de pronunție al educatoarei.

Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic. Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea și precizarea cunoștințelor, cât și pentru verificarea și sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunții corecte, pentru îmbogățirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte și coerente.

Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la dezvoltarea acuității auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: „Cine face?”, „Ce se aude?”, „De-a trenul”, „Repetă ce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc. În astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a căror pronunție poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z, ș. Aceste sunete au fost introduse în exclamații ca: „Aaaa”, „Uuuu”, „Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, vâjjjj, bâzzzz, fâșșșș etc.

Pentru a-i obișnui pe copii să despartă corect cuvintele în silabe se pornește gradat, începând cu cuvinte scurte, monosilabice, apoi bisilabice, continuând cu cuvinte formate din trei și mai multe silabe. Exemple de astfel de jocuri sunt : «  Jocul silabelor » ; « Completează ce lipsește » ; « Răspunde repede și bine ».

În Jocul silabelor se cere copiilor să găsească cuvinte cu silaba dată ; în completare, se poate cere copiilor să formeze scara silabelor. De exemplu : pornind de la silaba ma se ajunge la : ma-ma ; ma-ză-re ; ma-ca-roa-ne. Reluate sub diferite variante, aceste jocuri contribuie la exersarea auzului fonematic, la formarea capacității de analiză și sinteză fonetică, la activizarea si îmbogățirea vocabularului.

Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată, și de sarcina deosebit de importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzătoare, ci și pentru corectarea pronunției defectuoasă acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenție și reproducerea lor corectă.

O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se referă la clarificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu cele care se referă la îmbogățirea vocabularului și activizarea lui.

Cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.

În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, al educatoarelor (la grupele mici și mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localități importante din județ, din țară, ale unor forme de relief sau obiective socio-economice cunoscute de copii, numele țării, ale unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La cine s-a oprit jucăria?”(recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), „Familia mea” (numirea părinților, fraților, surorilor), „Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniță, a unor muzee, magazine, orașe etc).

Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene percepute direct în natura înconjurătoare și în viața socială, nume de obiecte necesare în viață și activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, plante cunoscute și unele părți componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale desfășurate de părinții lor.

La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, sări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc.

De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se urmărește:

identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acțiunii efectuate de educatoare (jocul „Cu ce se îmbracă păpușa?”),

recunoașterea și denumirea corectă a părților corpului omenesc, executarea unor acțiuni specifice (jocul „Spune ce face păpușa?”),

recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de utilitate (jocul „Să servim musafirii”),

recunoașterea și denumirea jucăriilor (jocul „Sacul lui Moș Crăciun”),

denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul „Stop”),

denumirea unor mijloace de transport și a mediului de deplasare (jocul „Cu ce plecăm în vacanță?”),

denumirea unor fructe, legume, alimente (jocul „Ghicește ce a cumpărat vecina”),

denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul „Caută-ți hrana).

Toata cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric – cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă.

Dar jocul didactic contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari și cu diferite adjective; la grupa mică accentul cade pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică); însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale (leneș, harnic, mincinos).

La grupa mijlocie se are în vedere îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se referă la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.

La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect gradele de comparație pozitiv și comparativ ale adjectivelor, formulând propoziții scurte în urma sesizării relațiilor ce se pot stabili între două obiecte „Cum este?”.

Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari și pregătitoare au sarcini didactice mai complicate:

recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute („Ce culoare se potrivește?”),

descoperirea numelui colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale („Recunoaște colegul de grupă”),

recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile fizice și morale ale acestora („Recunoaște personajul”).

Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importanță la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu diferite antonime, știut faptul că preșcolarul își precizează mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast „Răspunde repede și bine” (precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte – adjective – substantive – cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea).

Pentru precizarea sensului unor cuvinte – omonime, se pot desfășura diferite jocuri cum ar fi: „La televizor”, (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: toc – broască; cocoș; cățel; ochi etc.).

Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza cu mare eficiență tot prin intermediul jocului didactic: „Cum este?” (expunerea unor scurte povești despre anumite animale cunoscute prin observarea directă, și din povești, fabule, în care să se folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoață, șireată, vicleană, precizând sensul lipsit de sinceritate.

Știind că numărul sinonimelor ca și al cuvintelor polisemantice în limba română este foarte mare și sunt mai greu sesizabile la vârsta preșcolară, este necesar un bogat material concret, intuitiv în desfășurarea unor astfel de jocuri didactice.

În ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri – exerciții destinate pronumelui personal și a celui de politețe: „Cine a primit mingea?” (înlocuirea numelui colegului din grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe).

La grupa mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. Jocul didactic „Cine ți-a dat jucăria?” contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia nu au voie să folosească numele copilului care oferă jucării, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.

La grupa mare se completează pronumele demonstrativ „celălalt, cealaltă” și se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative: care, cine ce și nehotărâte: cineva, ceva, unul altul, fiecare, oricine. Acestea se pot însuși numai prin exerciții în cadrul jocurilor didactice („Cine este?”, „Cine sunt?”).

Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale; la grupa mică se însușesc numeralele cardinale: unu, doi, trei și ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.

La grupa mare copiii se familiarizează și cu numeralele distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate și muzicalitate.

Jocul didactic contribuie și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. Astfel jocul didactic „Cine este și ce face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora („câinele latră, câinele roade un os, câinele mușcă, câinele fuge, stă la pândă”).

La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, iar la grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii („Găsește cuvântul potrivit”).

Se pot folosi exerciții-joc pentru precizarea înțelesului unor antonime, sinonime și folosirea lor corectă în propoziții și fraze.

Anumite jocuri didactice contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte – adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la modul cum aceasta se realizează.

Exercițiile de vorbire rațional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc, contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, dar și la realizarea corectă a acordului între diferite părți de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparație, folosirea corectă a timpului verbelor.

Prin exerciții de vorbire se consolidează pronunția corectă a sunetelor limbii române, perceperea auditivă a acestora în cuvânt. În realizarea acestor exerciții se pot utilize mici poezii sau jocuri de cuvinte. De exemplu, pentru sunetul R se pot folosi exercițiile: “Ursuleț și Ursufleț”; “Râu, Rățușcă Rămurică”; pentru sunetul Ț – Albinița:

Când am fost la grădiniță M-a mușcat o albiniță.

Rică nu știa să zică Minți, minți, minți,

Râu, rățușcă, rămurică. Albinița n-are dinți.

Dar de când băiatul învață Ea are un ac subțirel

Poezia despre rață… Când te-țeapă, mori de el.

Povestirea constituie un alt mijloc eficient de dezvoltarea gândirii și limbajului. Prin intermediul povestirilor copiii dobândesc o sumă de reprezentări despre obiecte, fenomene, fapte, întâmplări, situații ce nu pot fi percepute ca atare. Povestirile copiilor, fie libere, fie create de ei constituie un exercițiu eficient de educare a limbajului și de antrenare a proceselor intelectuale. Importanța lor constă în faptul că se apelează la reprezentările copiilor, se activează vocabularul, se dezvoltă imaginația și creativitatea.

Convorbirile și lecturile după imagini constituie, de asemenea, metode de exersare a limbajului și gândirii copiilor. Având ca suporturi întrebările și răspunsurile, discursul copilului va fi permanent orientat de intervențiile educatoarei, formulate astfel: De ce?, Ce credeți că s-ar întâmpla daca…? Copiii sunt astfel puși în situația de a gândi logic, de a găsi soluții variate și de a-și exprima gândurile.

Răspunzând la întrebări, copilul este pus în situația de a carcateriza personaje sau chiar de a reda fragmente din povestirile cunoscute.

Deci, prin jocul didactic se asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă. Jocul se constituie ca activitate fundamentală la vârsta preșcolară. J. Piaget denumește jocul ca fiind un anumit tip de activitate, înțeleasă ca un exercițiu funcțional.

II.4 Legătura jocului didactic cu celelalte jocuri pentru educarea limbajului

Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activității didactice,este creat de educatoare și condus de aceasta. În comparație cu jocurile cu subiectre și reguli,jocul didactic se deosebește prin conținut și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea unor sarcini de joc, iar acestea urmăresc sarcini ale educației intelectuale.

Prin intermediul jocului se fizează,se precizează și se activează vocabularul copilului; jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale. Eficiența jocului didactic în dezvolatrea vorbirii depinde de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul, în raport cu situațiile concrete existente în grupa de copii. Acesta presupune o foarte bună cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul diferențelor de vârstă. Jocul didactic își aduce contribuția la precizarea, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințlor.

Prin jocul didactic, copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoștințele dobândite în alte activități obligatorii și să-și dezvolte creativitatea. Jocurile didactice de tipul “ Găsește cuvântul potrivit!”, “ Completează ce lipsește!”, “ Ce e bine,ce e rău?”, “ Cu ce sunet începe cuvântul ? “, “ Spune mai departe!”, etc., contribuie la consolidarea cunoștințelor privitoare la cuvânt, silabă, sunet și propoziție. Altele ca : “Oglinda fermecată”, “Poștașul” ajută la pronunțarea corectă a sunetelor situate în diferite poziții în cuvinte (inițiale,mediane,finale), precum și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte care denumesc obiecte, ființe, fenomene, însușiri, acțiuni, trăiri afective.

În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul. Jocurile didactice care facilitează dezvoltarea limbajului fizează, prtecizează și activează vocabularul copiilor, ajută la îmbunătățirea pronunțării unor consoane mai greu de rostit de către copii – c, m, r, t, ț, g, de ezemplu jocurile didactice: “Spune cum face?”, “Cine a venit?”, “Ce face copilul?”. Jocul “Sa vorbim corect!” urmărește o pronunțare clară a grupurilor de consoane, vocale, situate în diferite poziții în cuvânt și se planifică după ce în prealabil s-au efectuat jocuri-exerciții repetate de pronunțare corectă a sunetelor (consoanelor) și a grupurilor de litere.

Jocul didactic”Găsește cuvinte potrivite” având ca sarcină didactică completarea unei propoziții cu cuvântul corespunzător poate fi pregătit prin jocul”Spune cum este bine?”; jocul didactic”Să așezăm cartonașe” poate fi pregătit, în etapa jocurilor la alegere liberă, prin jocul”Cum aranjăm cartonașele?”.

Copiii care practică “Jocul de masă” verbalizează în funcție de temă, își sistematizează cunoștințele despre anotimpuri, animale, meserii, formulează propoziții cu principalele cuvinte ce caracterizează asemenea aspecte, venind în sprijinul jocului didactic pentru îmbogățirea vocabularului. Sectorul “Biblioteca” oferă preșcolarilor posibilitatea reconstruirii basmelor din bucățele pentu a le povesti, recunoașterea și caracterizarea personajelor din povești, folosirii corecte a cazurilor substantivului, verbelor, adverbelor de timp în conversație sau joc, a acordului substantivelor cu adjectivele, dintre subiect și predicat, dintre părțile de vorbire. Copiii își îmbogățesc vocabularul prin înțelegerea sensurilor unor cuvinte noi deprinse din contextul poveștilor: antonime (amar-dulce, vesel-trist, harnic-leneș), sinonimele (zăpadă-omăt-nea, siret-viclean) sau omonimele. Acestea pot fi completate cu serii “diminutivale”(cojoc-cojocel, mic-micuț) sau cu formarea de familii lexicale(floare-floricică-florărie-florăreasă) ce duc cu timpul la plasticitate și o creativitate a vorbirii.

În jocurile de creație și de construcție, la ariile/zonele Știintă, Bibliotecă, Arte, copiii transferă cunoștințe și deprinderi însușite în jocurile didactice: în toate aceste activități și jocuri, copiii exersează deprinderi de comunicare, își pot însuși noțiuni noi sau pot descoperi sensuri noia le unor cuvinte cunoscute. Aceste activități antrenează creativitatea copiilor, le dezvoltă imaginația. Prin jocuri de construcție sau de creație se pot pregăti materiale didactice interdisciplinare sau momente din programul serbărilor semestriale.

În jocurile de creație copiii participă verbal în toate momentele prin cuvintele, expresii și dialoguri caracteristice. Jocul de creație este imitarea și nu copierea vieții, iar prin joc li se dezvoltă copiilor fantezia verbală; ei trebuie lăsați să vorbească liber, să improvizeze propoziții, să susțină un dialog.

În timpul jocului, copiii își însușesc și pronunță cuvinte noi, îmbogățindu-și astfel vocabularul. Interpretând un rol, ei completează acțiunile prin cuvinte, comunică intențiile, repartizează rolul obiectelor cu care s ejoacă lși fac observații în legătură cu conduita lor.

În activitatea de educare a limbajului, în special în jocurile didactice, se pot folosi conținuturi specifice domeniului științe(activități matematice, cunoașterea mediului), cunoștințe ale educației estetice(educație muzicală,educație plastică), ale educației psiho-motorii.

Cunoștințele dobândite în activitățile matematice sunt folosite în jocurile didactice de educare a limbajului. Copiii trebuie să intuiască și să numească forma, mărimea, culoarea, grosimea, trebuie să aleagă și să numere piesele necesare unei anumite construcții.

În acest caz, în jocurile-exerciții:”Cine este?”, “Cine sunt?”, copiii au ca sarcină denumirea unei jucării, din câte părți este alcătuită, ce culoare are și ce jocuri se pot desfășura cu ea. Prin contactul direct al copiilor cu jucăriile, fîcând comparații, se efectueză exerciții de stabilire a noțiunilor ”ușor-greu”, “mare-mic”.

În activitățile de educarea limbajului, obiectivul îmbogățirea și activizarea vocabularului prin învățarea unor cuvinte care exprimă însușiri (adjective), cuvinte care denumesc mărimi, forme, dimensiuni, culori, ordinea obiectelor (numerale ordinale), numerale cardinale, actualizează cunoștințele matematice, elemente de bilogie și de fizică. Jocurile de consolidare a pronunției și a exprimării corecte în propoziții simple (jocul silabelor, jocul sunetelor, jocul cuvintelor) se pot încheia cu activitate independentă în care se aplică limbajul matematic sau se exersează deprinderi motrice. În jocurile didactice fonetice se poate recurge la numerația ordinală de felul: “ A câta silabă este silaba…?”, “Al câtelea sunet este sunetul…?”.

La grupa mare se cultivă intercomunicarea liberă între copii, se educă vorbirea expresivă și dialogată, iar diferențierea față de celelate grupe se face în conținut, în formele de organizare, durată, grad de participare activă a copiilor. La baza acestor activități stă experiența de viață a copiilor, conținutul poveștilor, al basmelor spectacolele pentru copii.

Grădinița permite, prin programele sale, parcurgerea unor cercuri de cuvinte, pronunția corectă, vorbirea nuanțată, reverențioasă, reproducerea de povestiri, poezii, familiarizarea cu situații de comunicare .

Toate activitățile preșcolarului favorizează un climat activ de comunicare verbală liberă și civilizată între copii, consolidează actul comunicării în formele cele mai variate, generate de varietatea jocurilor.

CAPITOLUL III

CERCETARE PRIVIND EDUCAREA LIMBAJULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ PRIN JOC DIDACTIC

III.1. Metodologia cercetării

Argumentare teoretică:

Jocul reprezintă ocupația spontană a copilului încă din primii ani ai săi de viață. Reprezintă o formă de activitate specifică tuturor copiilor.Când spunem cuvântul copil, prima oară ne gândim să-l asociem cu celălalt cuvât-joc. Jocul este o activitate care conduce la cele mai importante modificări în psihicul copilului și are caracter dominant la preșcolari.

Perioada între 3-6 ani, perioadă pe care copilul o petrece în grădiniță este vitală pentru dezvoltarea sa psihică și intelectuală. În această perioadă copilul își dezvoltă limbajul.Educarea sa intelectuală , și morală se realizează cu ajutorul cuvântului.

La vârsta de 5 ani, copiii încep să stăpânească cuvintele, să respecte o structură gramaticală a vorbirii și să formuleze propoziții simple și apoi dezvoltate.În acest sens activitățile desfășurate pentru dezvoltarea limbajului sunt variate.Jocul didactic este principala formă de activitate la grupă prin care se realizează obiectivele și întreaga activitate instructiv educativă.

Scopul cercetării:

Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari

Obiectivele cercetării:

-dezvoltarea vorbirii prin joc didactic;

-stimularea creativității prin intermediul jocului:

-dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate cu ajutorul jocului didactic.

Ipoteza cercetării

Am pornit de la ideea că jocul didactic are un rol pozitiv în dezvoltarea capacităților intelectuale și obiectivele urmărite prin jocuri didactice se realizează la un nivel optim varietate de jocuri adaptate scopului urmărit , în cazul de față –dezvoltarea limbajului la preșcolari. Mai mult, am acordat atenție cadrului stimulativ necesar participării active a copilului de la grădiniță în procesul de învățare conștientă. Am orientat copilul într-o acțiune corectă cu partenerii săi de joc și am stabilit regulile jocului .

III.2.Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice

Eșantionul:

În vederea verificării ipotezei propuse am efectuat o cercetare, având două loturi de subiecți:

preșcolarii din grupa mare a Grădiniței Nr.2, Popești –Leordeni;

o grupă mare de copii din Cartierul Ferentari –Grădinița nr.34, București.

Ambele loturi de subiecți au vârste cuprinse între 5-6 ani .Grupele au fiecare un efectiv de 30 copii distribuiți echilibrat pe sexe (15-băieți, 15 fete).

Chiar dacă ambele grupe fac parte din mediul urban diferența se realizează la calitatea familiilor din care provin acești subiecți.

La Grădinița din Popești Leordeni copiii provin din familii înstărite. Copiii beneficiază de educație și sprijin în dezvoltarea și educarea lor. Părinții se implică în activitățile de la grădiniță, copiii acestora au activități de pian , pictură, activități sportive, activități la care participă după programul de grădiniță pe cheltuiala părintelui și prin implicarea directă a acestuia.

La Grădinița din Ferentari , copiii provin din familii dezorganizate, de cele mai multe ori. Situația financiară a familiilor este precară. Copiii vin la grădiniță pentru faptul că nu au cu cine rămâne acasă, nu pentru a învăța ceva. Părinții nu se implică în activitățile copiilor, nu îi întreabă ce activități au desfășurat pe parcursul unei zile. Populația din Ferentari este cu preponderență de etnie rromă și majoritatea nu au slujbe. Nivelul de cultură este scăzut și la părinți nu numai la copii. Mulți dintre părinți nu știu să citească și nu simt necesitatea de a se preocupa de creșterea și educația copiilor.

Metodologia investigației

-Jocul didactic

-Metoda experimentului

Aplicarea

Îmbogățirea experienței verbale conduce la formarea unor generalități lingvistice empirice.Generalizarea formulelor gramaticale, ajută copilul să vorbească din ce în ce mai corect. Activitățile desfășurate pentru educarea limbajului și dezvoltarea comunicării au ca scop pregătirea copilului din grădiniță pentru receptarea fenomenului gramatical din clasele primare.

Prin intermediul jocului didactic și a experimentului se fixează și se activizează vocabularul care contribuie la perceperea structurii limbii.

Pentru evaluarea inițială am stabilit câteva jocuri și un experiment integrat în cadrul unuia dintre jocuri. Aceste jocuri au fost aplicate fiecărei grupe în parte iar rezultatele centralizate.

Jocul –A cui hrană este?

Sarcina de lucru a fost formularea unui răspuns corespunzător întrebării. Apoi o altă sarcină a urmat de a recunoaște hrana și animalele care o folosesc.

Materialul didactic folosit este pentru fiecare copil în parte o imagine cu un animal, iar pe masa educatoarei sunt imagini cu hrana acestora.

Am cerut copiilor să cerceteze materialul didactic și am explicat regula jocului.La întrebarea A cui este hrana aceasta?, fiecare copil trebuie să răspundă formulând corect o propoziție: Iarba este hrana vacii.

Itemul( I1) urmărit a fost – formularea corectă a formelor de genitiv feminin și masculin singular

Jocul –A cui este îmbrăcămintea?

Sarcina de lucru a fost mai complexă. Copilul a fost nevoit să asocieze imaginea cu îmbrăcamintea respectivă cu persoana potrivită ,apoi să-și argumenteze alegerea făcută printr-o propoziție.

Item(I 2) urmărit – exprimarea corectă atât a substantivelor care denumesc îmbrăcămintea cât și respectarea genului posesorului

Jocul-Cum este obiectul sau persoana din imagine?

Jocul a fost combinat și cu experiment. Jocul se poate lucra pe perechi sau în echipă.Un copil selectează aleatoriu o imagine și spune despre ea(pereche substantiv –adjectiv) ,iar celălalt copil răspunde printr-o pereche substantiv-adjectiv antonimică.

Item(I3) urmărit –găsirea perechilor de antonime

Exemplu: Rochie frumoasă-rochie urâtă

Varianta 2

Jocul se poate complica și se poate trimite să aleagă din alt set de imagini varianta antonimică.

În partea a doua jocul s-a complicat .S-a folosit experimentul și cu ajutorul casetei s-a auzit o propoziție.Câinele este prietenul omului. Copilul trebuia să găsească antonimul cuvântului prieten și să-l introducă în propoziție .Totul s-a realizat contra cronometru.

Jocul-Cine suntem noi?-Joc de rol

Jocul are un grad de dificultate ridicat ,este combinat cu metoda experimentului.Sarcina de lucru este să identifice personajele din imagine și să realizeze un dialog creativ pe loc respectând personajele din povestea respectivă. Astfel este stimulată creativitatea, se dezvoltă vocabularul și se lărgește orizontul literar, copiii cunosc un repertoriu de povești.

Item (I4)urmărit-Realizarea unui dialog creativ respectând firul narațiunii și personajul.Ceilalți copii trebuie să recunoască povestea și personajele.

Materialele didactice folosite m-au ajutat în activitatea didactică,la fel și caseta audio. Ele au fost stimulative pentru copii, ei nu au conștiențizat că au efectuat o activiate de învățare, ei știu că s-au jucat și așa au învățat anumite lucruri.

Regulile jocurilor au fost definitorii pentru desfășurarea activității de învățare. Regula are rolul de a stimula competitivitatea în cadrul jocului dar impune și un grad de disciplină și efort volitiv. Interesul pentru activitatea de joc l-au stârnit și materialele didactice, copiii oferindu-se să participe la rezolvarea sarcinilor de învățare.

Pe parcursul jocurilor, copiii au avut de citit imagini ceea ce i-a obligat pe fiecare dintre ei să transpună în cuvinte ceea ce vede iar în ultimul joc să creeze o vorbire directă apelând la creativitatea individuală.

Itemii propuși pentru fiecare joc au urmărit cultivarea exprimării corecte din punct de vedere gramatical, formularea de propoziții conștiente și corecte. Prin joc am determinat copiii să-și asimileze anumite noțiuni să-și însușească anumite structuri gramaticale ale limbii.

Evaluare finală

Am pregătit pentru evaluarea finală trei jocuri prin care copiii pot dovedi ceea ce au învățat.

Jocul – Răspunde repede și bine

L-am aplicat pentru verificarea cunoștințelor depre sunet, cuvânt, silabă, propoziție.(anexa 1)

Obiective urmărite:

O1-să alcătuiască propoziții pe baza imaginilor prezentate;

O2-să despartă cuvintele în silabe;

O3-să menționeze sunetul cu care începe cuvântul;

O4- să reprezinte grafic propoziția și cuvintele din care este formată folosind liniile orizontale;

O5-să reprezinte grafic cuvântul și silabele care-l alcătuiesc folosind liniile orizontale.

Forma de organizare:concurs pe echipe

Materialul didactic folosit: jetoane cu obiecte, litere, capsule de ouă Kinder, panouri și cadouri din carton, fișe de evaluare.

Sarcina didactică: copiii trebuie să denumească obiectele desenate pe jetoane, să indice sunetul cu care începe cuvântul, să despartă cuvântul în silabe, apoi să formuleze propoziții cu acesta. În final ei trebuie să reprezinte grafic cuvântul sau propoziția prin liniuțe orizontale.

Regulile de joc: jocul se desfășoară sub formă de concurs pe două echipe.Răspunsul corect a fost recompensat prin aplauze și cadouri din carton pentru echipa câștigătoare.

Jocul –Cine este personajul?

L-am aplicat pentru verificarea și consolidarea cunoștințelor despre vocabular.(anexa 2)

Obiective urmărite:

O1-să recunoască personajele din povești;

O2-să verbalizeze acțiunile acestora;

O3-să coreleze personajul cu povestea din care face parte acesta;

O4-să indice personajele pozitive și negative din poveste;

O5-să indice calitățile /defectele personajelor din poveste.

Materialul didactic folosit este video-proiectorul, calculatorul, siluete ale personajelor din poveste/povești, bile, coșuri pentru punctaj, fișe de evaluare.

Regulile jocului:

Copiii au sarcina să aleagă silueta (personajul) din poveștile cerute, apoi să descrie fapte, întâmplări, comportamente specifice acestora.

S-a urmărit exprimarea corectă a copiilor, s-au verificat cunoștințele despre lumea poveștilor.

Jocul-Eu spun una ,tu spui multe

L-am aplicat pentru verificarea cunoștințelor despre singularul și pluralul substantivelor, realizarea acordurilor dintre subiect și predicat în cadrul propoziției.(anexa 3)

Obiective operaționale:

O1-să identifice obiectul din imaginea de pe jeton găsind apoi singularul sau pluralul substantivului;

O2-să formuleze propoziții respectând acordul dintre subiect și predicat;

O3-să dea exemple de cuvinte formate din una ,două silabe.

Materialul didactic folosit este format din jetoane cu imagini ale unor obiecte, tablou, siluete, fișe.

Regulile jocului:copiii trebuie să recunoască obiectele din imagine, să folosească corect singularul și pluralul cuvintelor în propoziție. Jocul se desfășoară pe echipe, echipa câștigătoare este aplaudată.

III.3.Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor

Evaluarea inițială

Evaluarea inițială a copiilor din cele două grupe a avut rolul de a indica nivelul de început al copiilor. Rezultatele obținute au fost individual notate și reprezentate grafic pe fiecare grupă.

Fiecare joc a urmărit o problemă de limbaj:în primul joc s-a urmărit exprimarea corectă a genitivului și recunoașterea unor animale domestice sau sălbatice, al doilea joc a avut ca obiectiv asocierea îmbrăcămintei cu persoana și justificarea în formularea unei propoziții a alegerii făcute.

Al treilea joc a avut ca obiectiv realizarea de perechi de substantiv –adjectiv pe baza imaginii și găsirea perechii antonimice a acestora. Ultimul joc a fost de identificare a unor personaje din poveste și un aspect creativ a fost jocul de rol.

După cum observăm fiecare joc ne direcționează către aspecte diferite de limbă. Activitățile didactice sub formă de joc au avut rolul de a contura nivelul inițial de exprimare orală a fiecărui copil din grupă.

La Grădinița Ioan Bădescu din Popești –Leordeni, copiii au dovedit un nivel de exprimare corectă în procent de 50-60%. Astfel la o primă evaluare, ei au dovedit că pot recunoaște animalele din imagini și pot formula o propoziție corectă în procent mare.

Deasemenea, la al doilea joc au asociat corect îmbrăcamintea dar au și reușit să argumenteze alegerea făcută. Exprimarea a fost liberă și unii dintre copii s-au exprimat în mai multe propoziții. La jocul următor copiii au reușit să denumească obiectul din imagine și să-i asocieze un adjectiv cu ușurință, deasemenea perechea antonimică a fost dată ca exemplu relativ ușor. În ultima activitate didactică din prima evaluare, copiii au reușit să identifice personajele și au realizat jocuri de rol cu ușurință.

Concluzia este că această grupă stăpânește un limbaj corect în proporție mare.Se observă ușurința cu care se exprimă și faptul că se acordă o atenție deosebită exprimării orale nu numai în cadrul activităților didactice , ci și în familie.Dezacordurile au fost relativ puține și cu ușurință corectate.

EVALUARE INITIALA

La grădinița Nr.34 din Cartierul Ferentari, rezultatele au fost cu totul altele. Privind graficul de mai jos putem observa cu ușurință diferențele dintre cele două grupe. La fiecare joc rezultatele obținute au fost la jumătate sau chiar mai jos de prima grupă. Acest lucru evidențiază faptul că educația și atenția către înșușirea unei exprimări orale corecte se realizează doar în cadrul orelor (activităților) desfășurate în grupă și nu este continuată și acasă. Copiii sunt antrenați în dialoguri și corectați în exprimare doar de doamna educatoare nu și de părinți.Dezamăgirea mare este că unii dintre ei nu au reușit să formuleze propoziții deloc. Exprimarea este fracturată în cuvinte sau însoțită de gestică. Foarte multe cuvinte pronunțate greșit deoarece așa și le-au înșușit de la părinți și foarte multe dezacorduri la copiii care au reușit să formuleze propoziții. La jocul de rol cei care au încercat să creeze un dialog cu partenerul au realizat dialoguri stradale, care nu aveau legătură cu povestea și cu accent de bășcălie.

La o primă evaluare raportul este cert în favoarea grădiniței din Popești-Leordeni unde munca educatorului este continuată și de familie acasă.

EVALUARE FINALĂ

Evaluarea finală a constat în aplicarea unor jocuri .Aceste jocuri au urmărit evaluarea cunoștințelor copiilor despre propoziție, cuvânt, silabă și sunet. Folosindu-mă de jetoane, siluete , am reușit să antrenez copiii în joc.Regulile au fost bine conturate de la început , dar copiii nu le-au perceput ca pe restricții. Plăcerea de a se juca era atât de mare încât participarea la joc a fost de sută la sută. Antrenarea copiilor în toate etapele jocului a fost un proces sistematic. Cele trei jocuri au avut obiective diferite, pentru că au urmărit probleme de limbă dar și cunoștințe de literatură. Al doilea joc nu a avut ca obiectiv doar recunoașterea personajului ,ci și încadrarea lui în poveste.Un alt obiectiv a fost evidențierea calităților personajelor pozitive și negative, obligând astfel copilul să folosească perechi de antonime dar și perechi de substantiv –adjectiv în serii antonimice..Ultimul joc a urmărit formularea acordului în propoziție dintre subiect și predicat. În privința singularului și a pluralului.

La Grădinița nr.2 din Popești –Leordeni, copiii au reușit în procent mare să realizeze sarcinile educative în care au fost antrenați. Conform graficului de mai jos se observă un salt pozitiv de la rezultatele evaluării inițiale la rezultatele evaluării finale. Copiii care au avut dezacorduri în exprimare sau probleme la seriile de găsire a perechilor antonimice, au reușit să obțină rezultate spectaculoase. Jocurile didactice au avut un impact pozitiv asupra formării exprimării orale la toți copiii din ambele grupe.

La Grădinița nr.34 din Ferentari, se observă o îmbunătățire a rezultatelor. Dacă aceste activități de corectare a limbajului ar avea o continuitate și în mediul familial, lucrurile ar evolua spectaculos în exprimarea copiilor. Se observă diferența pe diagrama de mai jos .

În cadrul primei evaluări acești copii nu puteau realiza acorduri, nu puteau formula simple propoziții, iar acum în urma rezultatelor centralizate din cadrul evaluării finale se poate constata că unii au făcut progrese mari în ceea ce privește limbajul. Jumătate dintre ei au reușit să formuleze propoziții clare, logice, expresive.

Saltul este remarcabil că în urma jocurilor didactice , în care copiii au fost antrenați s-au realizat progrese în exprimarea orală corectă și cultura lor în ceea ce privește lumea poveștilor.

EVALUARE FINALĂ

RAPORTUL ÎNTRE EVALUĂRI ȘI CELE DOUĂ GRUPE

Raportul este evident între cele două evaluări. Ambele loturi de copiii au înregistrat progrese vizibile .Rezultatele comparative arată că acești copiii prin intermediul jocului și-au îmbunătățit vocabularul și pronunția, fără să facă prea mult efort. Dacă nu-i antrenam în cadrul jocului, iar activitatea educativă era una banală, rezultatele nu erau acestea.

Chiar dacă de la prima evaluare se observă un decalaj sever între cele două grupe de copiii, am vrut să evidențiez faptul că aplicarea jocului didactic are un impact pozitiv oriunde l-ai aplica, indiferent de grupă.

La evaluarea finală, rezultatele sunt în creștere la ambele grupe. Copiii de la Grădinița nr. 2, au reușit să-și perfecționeze limbajul și să -și dezvolte vocabularul.

Subiecții de la Grădinița nr. 34 au reușit performanța să vorbească corect și să-și însușească reguli gramaticale de bun simț prin intermediul jocului. Spectaculos este faptul că de atunci ei se autocontrolează când vorbesc, cel puțin la grădiniță. Dacă acest lucru ar fi continuat și acasă rezultatele ar fi minunate.

Atunci când am aplicat jocul nu am știut la ce să mă aștept ,dar este evident că rezultatele obținute au fost surprinzătoare în cazul ambelor grupe și aspectate pozitiv.

III.4 Concluziile cercetării

Lucrarea de față este realizată pe baza experienței mele la grupă. Ceea ce am căutat să demostrez este că jocul are un rol important în educarea limbajului la vârsta preșcolarului și că este cu neputință să fie exclus din activitatea didactică. Copilul din momentul în care pășește în grupă dorește să se joace. Experiența și tactul didactic al educatoarei îl antrenează pe copil în activități și jocuri didactice care-l determină să participe la activitatea de instruire.

Prin joc ,copilul dobândește achiziții fundamentale care-l vor ajuta pe tot parcursul școlii. Este evident că jocul are rezultatele scontate în funcție de modul de aplicare, de diversitatea materialului didactic care este precum o trenă pentru joc sau putem spune ca o publicitate. Cu cât avem mai mult material didactic , mai colorat , mai diversificat și antrenăm mai mulți copii, cu atât mai mult el (jocul) devine competitiv , mai atractiv pentru ceilalți copii.

Toți copiii au tendința să se joace cu ce se joacă ceilalți. Prin urmare un joc care antrenează majoritatea grupei devine mai fascinant pentru ei și mai productiv din punct de vedere didactic. De aceea jocul nu este privit doar ca metodă didactică ci și ca procedeu.

În cadrul cercetării efectuate , am reușit să valorific potențialul intelectual al copiilor. Este evident faptul că atunci când cauți ceva să dezvolți la un copil și nu o faci cum trebuie, rezultatele nu sunt strălucite. Faptul că am antrenat copiii în jocuri didactice distractive , se poate spune că i-am stârnit și au început să ofere și să-și valorifice cunoștințele într-un mod inedit. Au învățat prin joc , s-au corectat prin joc , au socializat și au comunicat prin joc. Atâtea aspecte pozitive ne oferă jocul didactic încât am fi nepricepuți cu toții dacă nu l-am folosi.Valențele sale instructiv educative sunt mai mult decât prețioase.

Pe parcursul cercetării și pe tot parcursul activității mele didactice , am realizat o cerință psihologică de prim ordin-educarea simțurilor și perfecționarea activității acestora care constituie baza reflectării pe plan abstract, sub forma de noțiuni, judecăți și raționamente.

Prin aplicarea jocului didactic am ajutat copilul să pătrundă în legitatea naturală prin experiențe firești. Prin jocurile în care au fost antrenați și-au dezvoltat gândirea cauzală, imaginația creatoare, spiritul de observație.

Metodele activ participative sporesc eficiența jocului și antrenează copiii în mod conștient în rezolvarea sarcinilor. Prin jocurile aplicate am reușit să accentuez individualitatea copiilor ca proces continuu de definire umană, oferindu-le posibilitatea de manifestare liberă a creativității, a propriei inițiative, a spiritului de cooperare, dezvoltând astfel la ei capacități de adaptare la schimbările ce vor veni.

BIBLIOGRAFIE

*** Curriculum pentru învățământul preșcolar, MECTS, 2008;

*** Revista învățământului preșcolar numărul 1-2/2006, București;

*** Revista învățământului preșcolar numărul 4/2007, București;

Boca – Miron E., Chichișan E. și colectiv – Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari, Editura V& Integral, Bucuresti, 2001;

Breben Silvia, Gongea Elena, Ruiu Georgeta – Metode interactive de grup – ghid metodic, Editura Arves, București, 2007;

Cerghit Ioan – Sisteme de instruire – alternative și complementare, Editura Polirom, Iași, 2008;

Chateau J. – Copilul și jocul, E.D.P. București, 1972;

Claparède Ed. – Psihologia copilului și pedagogie experimentală, E.D.P. București, 1975;

Cristea S. – Dicționar de pedagogie, Editura Litera, București, 2000;

Cucoș Constantin – Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2004;

Damșa Ioan, Maria Tomșa – Damșa, Zoe Ivănuș – Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și clasele I și a II a – ghid metodic R.A. București, 1999;

Dicționar pedagogic, EDP 1979, București

Dima Silvia- Stimularea potențialului intelectual al copiilor, (2003), Editura SemnE,

Dumitrana M. – Educarea limbajului în învățământul prescolar, vol. I și II, Editura Compania, București, 1999, 2001

Dumitru Gherghina, Cornel Novac, Alexandru Mitrache, Vali Ilie – Didactica activităților instructiv-educative pentru învățământul preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova, 2005;

Educația în anul 2000, București 2000;

Ezechil Liliana, Lăzărescu Mihaela – Laborator preșcolar – ghid metodologic, Editura V& Integral, Bucuresti, 2004;

Grigoriu Dumitru – Copilul și jocul- culegere metodică editată de revista de pedagogie Bucuresti 1975;

Lespezeanu M. – Tradițional și modern în învățământul preșcolar, Editura Omfal Esențial, București, 2007;

Manolescu M., Potolea D. – Teoria și metodologia curriculumului, Bucuresti, 2006;

Mitu Florica, Ștefania Antonovici – Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Editura Humanitas Educațional, București, 2005;

Păun E., Iucu R. (coordonator) – Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002;

Preda Viorica – Copilul și grădinița, Editura Compania, București, 1999;

Seamon Kenrick 1992, pag.271;

Șchiopu Ursula – Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, E.D.P. București, 1970;

Tomșa Gheorghe – coordonator – Psihopedagogie preșcolară și școlară – definitivat și gradul II didactic – M.E.C. București, 2005;

Surse internet: www.didactic.ro

ANEXE

Anexa 1

Jocul- “Răspunde repede și bine”

Desfășurarea jocului

1.Organizarea activității

-pregătirea materialului didactic necesar

-așezarea copiilor pe scaune în formă de semicerc

2. Captarea atenției

-crearea unei stări psihoafective pozitive de concentrarea a atenției pe realizarea obiectivelor

3.Reactualizarea cunoștințelor

Copiii sunt solicitați să discrimineze propoziții ,cuvinte , silabe, sunete.

Ce am spus eu?…………..Tata merge la muncă.(o propoziție)

Tata-(un cuvânt)

Ta-( o silabă)

T-( un sunet)

4. Anunțarea temei

Educatoarea prezintă sarcina didactică și regulile jocului:să recunoască , să denumească obiectele desenate, să alcătuiască propoziții.

După anunțarea temei,educatoarea enumeră obiectivele operaționale pe înțelesul copiilor și face instructajul în ceea ce privește regula de desfășurare a concursului.

Copiii sunt împărțiți în două echipe: steluțe și clopoței

Răspunde, de la fiecare echipă, copilul care este solicitat de clopoțel după terminarea versurilor:

Clopoțelul sună tare

La copilul care

Va răspunde iute

La o întrebare

Înregistrarea răspunsurilor corecte se face la panou cu ajutorul cadourilor din carton.

5.Desfășurarea jocului

Varianta I

-copiii desemnați de clopoțel citesc imaginea, spun ce obiect este, cu ce sunet începe cuvântul respectiv, câte silabe are, apoi se formulează o propoziție.

Varianta II

-copiii desemnați extrag capsule de ouă Kinder și citesc jetoanele, enunță cuvintele care încep cu sunetul dat, apoi specifică numărul de silabe pe care -l are cuvântul.

Varianta III

Câte un reprezentant din fiecare echipă, vor citi cele două imagini și vor reprezenta grafic propozițiile. Apoi sarcina este să reprezinte grafic cuvintele din propoziție, apoi silabele dintr-un cuvânt.

Răspunsurile corecte sunt recompensate cu aplauze și cadouri din carton.

6.Aprecierea activității

Educatoarea face aprecieri asupra gradului de participare al copiilor la activitate. Se stabilește rezultatul întrecerii.

Anexa 2

Jocul- “Cine este personajul?”

Desfășurarea jocului

1.Organizarea activității

-pregătirea materialului didactic necesar

-așezarea copiilor pe scaune în formă de semicerc

2. Captarea atenției

-crearea unei stări psihoafective pozitive de concentrarea a atenției pe realizarea obiectivelor

3.Reactualizarea cunoștințelor

-la solicitarea educatoarei copiii denumesc câteva povești cunoscute

4. Anunțarea temei

-copiii recunosc câteva personaje de poveste ,le selectează siluetele și le poziționează pe panou

Copiii sunt împărțiți în două echipe: flori și ciupercuțe

5.Desfășurarea jocului

Varianta I

Siluetele sunt puse în plicuri.Copiii recunosc personajul ales și îl descriu.Se urmărește o exprimare corectă , clară.

-Se recunosc Scufița Roșie, Cei trei purceluși, iedul cel mic din Capra cu trei iezi

Varianta II

Educatoarea plasează într-un cadru de poveste, lângă personajele reprezentative, un personaj care nu aparține poveștii respective sau inversează locul unor personaje , cerând copiilor să îndrepte greșala.

Se urmărește exprimarea și caracterizarea prin adjective simple a personajelor, folosirea acordului dintre substantiv-adjectiv (singular, plural).

6. Obținerea performanței

Realizarea fișelor de evaluare

– Unește cu o linie fiecare personaj cu povestea din care face parte;

– Încercuiește cu roșu personajele pozitive și cu verde pe cele negative;

– Colorează personajul preferat.

7.Aprecierea activității

Se fac aprecieri cu privire la desfășurarea activității, calitatea răspunsurilor, realizarea fișelor de evaluare.

Fișă de evaluare –Domeniul limbă și comunicare

Sarcina: Identifică personajele și poveștile

– Încercuiește cu roșu personajele pozitive și cu verde pe cele negative;

– Unește cu o linie fiecare personaj cu povestea din care face parte;

– Colorează personajul preferat.

Anexa 3

Jocul- “Eu spun una ,tu spui multe”

Desfășurarea jocului

1.Organizarea activității

-pregătirea materialului didactic necesar;

-așezarea copiilor pe scaune în formă de semicerc.

2. Captarea atenției

Ghicitoare: Soarele tare-ncălzește

Și zăpada se topește

Ghiocelul s-a ivit

Cine oare a venit?

-crearea unei stări psihoafective pozitive de concentrarea a atenției pe realizarea obiectivelor

3.Reactualizarea cunoștințelor

-se realizează o discuție despre primăvară.

4. Anunțarea temei

Se anunță tema de azi și jocul

5.Desfășurarea jocului

Varianta I

Plicurile conțin jetoane cu imagini diferite care reprezintă obiecte la singular/plural

Se stabilește numărul obiectului: plural sau singular apoi se trece după caz (singular sau plural)

Varianta II

În funcție de conținutul tabloului se formulează propoziții cu subiectul la singular.Cu ajutorul siluetelor se formează propoziții cu subiectul la plural. Se urmărește acordul gramatical. Pe parcursul jocului are loc întrecerea pe echipe. Câștigă echipa cu cele mai multe răspunsuri corecte.

6. Obținerea performanței

Realizarea fișelor de evaluare

7.Aprecierea activității

Se fac aprecieri privind desfășurarea activității, calitatea răspunsurilor, realizarea fișelor de evaluare.

Fișă de evaluare – Domeniul limbă și comunicare

Singular – Plural

1. Denumește imaginile din partea stângă ( singular). Desenează în partea dreaptă mai multe obiecte decât cele din partea stângă ( plural). Alcătuiește propoziții despre imaginile desenate de tine. Reprezintă grafic propozițiile.

2. Denumește imaginile din partea stângă ( plural). Desenează în partea dreaptă doar o imagine ( singular). Alcătuiește propoziții despre imaginile desenate de tine. Reprezintă grafic propozițiile.