Limbajul Care Evolueaza Natural Prin Imitarea Vorbirii Celorlalti

ARGUMENT

Moto:

”Limba este întâiul mare poem al unui popor.” LUCIAN BLAGA

Pornind de la premisa că limbajul, care evoluează natural prin imitarea vorbirii celorlalți, rămâne elementar, schematic, fără posibilitatea accesului la generalizări, în timp ce limbajul sistematic influențat atinge cote ridicate de bogăție și expresivitate, am ales ca temă de cercetare și studiu activitatea de povestire ca metodă de dezvoltare a capacițății preșcolarilor de a comunica corect.

Având în vedere că vocabularul este domeniul cel mai permanent al elementelor mai noi, în sensul dobândirii de mijloace lexicale și unități lexicale consider că problema activizării vocabularului reprezintă o problemă prioritară care necesită o dezvoltare mai amplă.

Alegerea temei este urmarea faptului că la preșcolari cunoștințele de limbă și vocabular se dobândesc și se îmbogățesc de la an la an la un nivel superior. Un rol foarte important îl au povestirile în dezvoltarea vorbirii.

Necesitatea accentuării caracterului formativ al procesului instructiv-educativ din grădiniță rezultă din faptul că: dacă școala este preocupată de formarea viitorilor adulți dezvoltați potrivit pe plan teoretic, intelectual și moral, reușita depinde de începutul înfăptuit în grădiniță, vârsta preșcolară ilustrând maximă receptivitate care obligă preocupări pentru un proces formativ timpuriu.

Prin natura lor, activitățile de povestire desfășurate în gradință dezvoltă preșcolarilor modul de observație și de investigație,instruind imaginația, gândirea creatoare, orientează activitatea psihică, disciplinează comportamentul și contribuie la formarea rapidă și mai eficientă a mecanismelor psihice, care ajută și determină învățarea, munca, fiind necesare la intrarea copilului preșcolar în școală.

Cu ajutorul povestirilor,se răspândesc în limbajul copilului moduri de exprimare ale limbii populare, cât și ale celei literare. Copilul își poate dobândi astfel expresii precise uneori poetice, epitete artistice, formule neschimbate specifice metodei povestirii și odată cu aceste diverse forme flexionare sau categorii sintactice, care dezvoltă vorbirea corectă a copilului și îi transmit diferite procedee stilistice din vorbirea adultului.

Copiii, ascultând povești, întâlnesc noi și noi expresii care odată cunoscute devin un produs al lor. Ei rețin cuvintele cu care încep și se încheie poveștile dar și expresiile care se repetă în basme și astfel limba cu expresiile ei proprii intră în limbajul zilnic al copiilor.

Povestirile, prin utilizarea cuvântului și a imaginii literare, îl obișnuiesc pe copil cu structura limbii, cu bogăția formelor sale gramaticale și cu frumusețea,expresivitatea limbii, contribuind astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii lui.

Încurajarea lecturii și dezvoltarea competențelor de lectură sunt componente ale scopului educațional dar și competențe cheie în orele de literatură română, în special, fapt pentru care educatoarea caută și crează permanent noi strategii didactice pentru atingerea lor.Respectând ideea accesibilității textului literar și a adaptării ei la particularitățile de vârstă și de grup, precum și folosirea unor metode și mijloace didactice variate pentru a înlesni receptarea textului literar,intervenția desfășurată își propune medierea culturală între cărți și elevi prin diverse strategii care vizează procesul înțelegerii și al interpretării, în vederea manifestării și receptării textului literar prin receptivitate.

În concluzie se poate observa că problematica acestei teme invită la gândire, la studiu atent și cercetat în amănunt al literaturii de specialitate dar și la exploatarea experienței proprii desfășurate cu preșcolarii. Fiecare din aceste argumente logice precum și toate la un loc au constituit baza și în același timp îndemn în alegerea și studierea acestei teme.

CUPRINS

Capitolul I.

Procesul de predare -învățare ca act de comunicare

1.1Definiții

1.2Forme de comunicare

1.3Comunicarea eficientă

Capitolul II.

Povestirea una dintre metodele foarte eficiente în predarea la nivel preșcolar

Capitolul III.

Eficiența povestirii în formarea și consolidarea competențelor de bază ale preșcolarilor

Capitolul IV.

Proiectarea cercetării

Concluzii

Bibliografie

1.1 Definiții

„Etimologic, termenul „comunicare” provine din latinescul „communius” (comun), care a dat naștere verbului „communico”, ceea ce semnifică „a fi împreună, a face în comun sau a pune în comun informații, cunoștințe, mesaje, reflecții, idei, confesiuni, impresii, păreri, opinii și atitudini”.Comunicarea este un„comportament de schimb sau de transferuri intenționate sau nu între indivizi, din dorința de informare dar și din nevoia firească a oamenilor de a fi în legătură permanentă unii cu alții; comunicarea se definește, așadar, ca factor explicativ fundamental al vieții sociale. Ea constituie un liant social ce îi unește pe oameni și îi angajează în acțiune, contribuind la ființarea și dezvoltarea comunității, la dezvoltarea și întreținerea relațiilor sociale.”

A comunica cu ceilalți nu înseamnă doar a expune o informație ci și a o perfecționa,iar a comunica eficient presupune:să convingem dar și să obținem încrederea auditoriului;să dezvoltăm gândirea, personalitatea receptorilor; să constatăm și să conștientizăm reacțiile, atitudinile și modificările comportamentale ale celor cu care ne aflăm în relație de comunicare.

„La început a fost cuvântul, din această cauză adevărata fațetă a umanității se încrede pe omul dialogal, omul care se află în relație cu altul și cu alții, relație care întemeiază nu numai o prezență colectivă, ci și realizarea individului prin urmare. Fiind considerată starea de iscusință a existenței umane, comunicarea îți oferă plăcerea de a relaționa; a comunica semnifică „a avea partea ta de cer", afirma Constantin Noica. Mihai Eminescu remarca că "vorba nu este decât o unealtă pentru a exprima o gândire", ca, mai târziu, Tudor Arghezi să menționeze că întotdeauna "comunicarea începe cu alegerea cuvintelor". Celebra sintagmă a lui Descartes, "dacă mă îndoiesc, cuget; cuget, deci exist" demonstrează ontologic esența naturii umane. ”

Prin definiție „comunicarea este modalitatea fundamentală de interacțiune psihosocială a persoanelor, interacțiune ce presupune realizarea unor schimburi informaționale cu ajutorul unor simboluri și semnificații social generalizate în ceea ce privește conservarea stabilității sau după caz, a obținerii unor modificări atitudinal-comportamentale la nivelul unui individ sau a unui grup.”

Așa cum afirmă majoritatea autorilor de lucrări de specialitate, redactarea unei definiții suficient de precise, care să cuprindă toate aspectele procesului este extrem de dificilă.Fiecare autor definește comunicarea în funcție de contexte determinate, de viziunea științifică, precum și de exemplul de comunicare avut în vedere.

Comunicarea didactică privește nemijlocit relația educator-educat și de eficiența ei depinde scopul final al educației. În învățământul preșcolar cadrul didactic stabilește relații la grupă formală dar și informală.Ținând cont de vârsta copiilor care este necesară pentru formarea unui cetățean al societății,relațiile educatoarei trebuie să fie perfect pozitive .

Deși definițiile date comunicării sunt foarte multe și diverse„James Watson și Linda A. Hill consideră că toate conțin cinci elemente: un emițător; un receptor; o modalitate de transmitere; un mesaj și un efect.” Acest lucru este exprimat succint în formula lui„ Harold Lasswell ”:,,Cine spune ce, pe ce canal, pentru cine și cu ce efect”.

Însă, comunicarea nu poate fi remarcată doar ca un proces secvențial de transmitere a informației de la emițător la receptor. Modelul liniar emițător-receptor este unul limitativ, aflat la baza modelului intercomunicării. Orice comunicare presupune o influență reciprocă. Din aceast punct de vedere, comunicarea apare ca un proces circular, în care fiecare mesaj acționează ca un imbold asupra destinatarului și implică o reacție ce devine feed-back pentru primul. Este vorba despre o legătură strânsă între cunoaștere, emoții, acțiune.

Din punct de vedere filozofic, comunicarea este un proces prin care una sau mai multe persoane comunică o judecată importantă, o atitudine și o stare emoțională. Din punct de vedere al teoriei generale a informației, comunicarea reprezintă un schimb de informații de la o sursă la alta (de la emițător la receptor), iar din viziune psiholingvistică, este o transmitere de semnificații cu ajutorul semnelor. Considerată ca o însușire fundamentală a ființelor cuvântătoare, comunicarea a fost definită drept un mod de interacțiune psihosocială a persoanelor. De fapt, acestă viziune psihosocială a deschis un câmp larg de cercetări pentru diverse categorii de specialiști: lingviști, psihologi, sociologi, logicieni, informaticieni etc., care s-au străduit să găsească limbajul comun care să le unească eforturile în tratarea acestei probleme.

Din punct de vedere psihologic, vorbirea este o activitate comunicativă ce se dobândește treptat, se învață și se organizează prin nenumărate exersări, experiențe ce încep în copilărie și se extind pe parcursul vieții. În sens larg, prin comunicare se înțelege legătură și colaborarea gesturilor,iar în sens precis, prin comunicare înțelegem schimbul de idei sau transmiterea de informații cu ajutorul mesajelor (este un proces specific uman). Psihologia urmărește procesul dobândirii limbii în condiții concrete, denotă formele și etapele la care se ajunge și semnalează dificultățile întâmpinate și modul de depășire a lor în desăvârșirea vorbirii și în însușirea scris-cititului.

Într-o definire mai convingătoare comunicarea este „un transfer complex și multifazial, prin mai multe canale ale informației între două entități(indivizi sau grupuri) ce-și asumă simultan și succesiv rolurile de receptori și de emițători,ce semnifică conținuturi corespunzătoare în contextul procesului instructiv – educativ.”

Comunicarea se referă la acțiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere și receptare a unor mesaje care pot fi modificate de zgomote, are loc într-un context și presupune anumite efecte și furnizează o situație prielnică de feedback.

Limbajul, ca modalitate psihomdividuală de folosire a limbii devine mijlocul cel mai expresiv de accentuare a personalității, a originalității și a singularității subiectului uman între comunicațional și cognitiv se constituie un raport de unitate; la un nivel dezvoltat, nu se poate gândi fără procedeele limbajului, iar vorbirea fără înțeles sau fără conținut cognitiv este doar o simplă formă fără conținut. Jucând în sistemul psihic uman un rol deosebit de important ”Profesorul este bun dacă are relații corecte cu elevii, părinții, foștii elevi, colegii săi dar și cu alte persoane influente (…); îi respectă pe toți elevii; are o atitudine pozitivă față de toți; acceptă erorile fără să scoată în evidență ridicolul; își personalizează intervențiile; este sever și drept; este exigent cu el; este competent și interesant; reformulează, felicită și încurajează; este creativ și inventiv; știe să facă glume de actualitate; este informat; are stagii de cercetare și producție în țară și în străinătate (practică în alte domenii), are cărți, expoziții (…) vede spectacole, citește(…); caută probleme; spune când știe și când nu, când îi este teamă dar și când este sau a fost complexat; degajă energie și o comunică bucuros altora; creează un climat foarte bun și nu este străin de alte discipline; lasă timp pentru formulări dar impune ritm alert de lucru; este mândru și demn, dar cultivă și respectă aceste calități și la alții.”

În ontogeneză, relația de comunicare se manifestă inițial aproape instinctual pentru ca, ulterior,necesitatea de comunicare să evolueze cd știe și când nu, când îi este teamă dar și când este sau a fost complexat; degajă energie și o comunică bucuros altora; creează un climat foarte bun și nu este străin de alte discipline; lasă timp pentru formulări dar impune ritm alert de lucru; este mândru și demn, dar cultivă și respectă aceste calități și la alții.”

În ontogeneză, relația de comunicare se manifestă inițial aproape instinctual pentru ca, ulterior,necesitatea de comunicare să evolueze către nevoia de incluziune.Ea apare la copilul mic sub forma dorinței de comunicare și de contact, a efortului de a atrage atenția, a plăcerii de a fi îngrijit și a fricii de a fi uitat sau neglijat. Mai târziu, această nevoie de relaționare se civilizează și se exprimă în manifestări diferite care necesită stabilirea unui consens intersubiectiv cu interlocutorul, privind folosirea aceluiași cod.„De Gerando” spunea că„ un copil care aparține unui mediu bogat înțelege mai multe cuvinte dar mai puține acțiuni, în timp ce un copil care aparține unui mediu sărac înțelege mai puține cuvinte și mai multe acțiuni”. Cercetările moderne au evidențiat la cei din urmă modalități uimitoare de a comunica cu ajutorul semnelor expresive, al gesturilor și al demonstrațiilor fizice. Pentru corectarea, prin educație, a acestei situații,s-a sugerat chiar recurgerea la așa-numitele„ pedagogii compensatorii” care își propun corectarea lipsurilor, în special a celor verbale, ale acestor copii.

Este cunoscută teoria lui „Basil Bernstein” care scoate în evidență două feluri de limbaj corelate mai mult sau mai puțin cu clasele sociale de proveniență. Copiii clasei de mijloc (middle-class) folosesc în mod predominant un cod elaborat, în timp ce aceia care provin din clasa muncitoare (working-class) au tendința de a folosi un cod restrâns. Caracteristicile codului restrâns sunt următoarele: limbaj mai degrabă descriptiv și afectiv, centrat pe proveniența la un grup social, mai redus din punct de vedere sintactic, limbaj în care predomină interjecțiile și exclamațiile sau formulele rituale.

Diferențele lingvistice remarcate între copii la intrarea în școală aspiră să fie reproduse în cadrul acestei instituții, datorită accentului pe care aceasta îl pune pe conținuturile cunoașterii ale învățării și cu deosebire pe modalitățile verbale de exprimare. Astfel, i se sugerează școlii să recurgă la strategii comunicative adaptabile și diferențiate. Pentru stabilirea unei relații de comunicare originală, este necesar ca interacțiunea să funcționeze după criteriile circularității, ceea ce presupune crearea unei permanente oportunități de feedback.

Deci, comunicarea este procesul de emitere a informației de la emițător la receptor, este un proces informațional. Dar pentru că procesul educațional nu este unul simplist și pentru că numeroase din componentele sale au compoziții complexe, actul predării presupune o serie de acțiuni specifice. După alegerea materialului faptic, cadrul didactic trebuie să se concentreze asupra modului în care va prezenta noțiunile dar și asupra comunicării, care în aceste condiții nu este una obișnuită, ci o formă specifică. Prin ea trebuie să atingă anumite obiective, să transmită un conținut care să fie receptat deelevi, să realizeze modificări ale personalității elevilor la nivel cognitiv, afectiv, atitudinal și acțional.

1.2 Forme de comunicare

Comunicarea presupune stimularea competenței comunicative care este deopotrivă aptitudinală și dobândită. Departe de a fi un fenomen linear, omogen și mecanic, comunicarea se prezintă ca un proces activ, în cursul căruia unele strategii iau locul altora,dirijându-i pe interlocutori la deplasarea unuia spre celălalt. Comunicarea de tip școlar indică actul prin care una sau mai multe persoane transmit și primesc mesaje (posibil a fi distorsionate de zgomote variate), care se întâmplă într-un anumit context, are anumite efecte și creează un anumit prilej favorabil de feedback.

Comunicarea educațională este cea care mijlocește îndeplinirea fenomenului educațional în totalitatea sa, iar comunicarea didactică se poate organiza pe ideea că este o comunicare instrumentală implicată în susținerea unui proces legat de învățare în care nu apar reacții de conținut (axată pe dobândire de cunoștințe sau deprinderi, motivații, etc.)de domeniu instituțional (poate exista comunicare didactică) sau privitoare la parteneri.

Comunicarea didactică este o formă aparte a comunicării pedagogice sau educaționale. Din punct de vedere al educației formale, comunicarea didactică reprezintă baza procesului de transmitere-asimilare a cunoștințelor în cadrul instituționalizat al școlii și are loc între parteneri cu status-roluri determinate (profesori, elevi etc). Formă a comunicării umane, comunicarea didactică presupune o legătură cooperantă; acțiunea didactică, înțeleasă ca proces de comunicare, este preocupată de ceea ce se transmite și de cum se transmite, ținând cont de caracterul particular al elevilor. Acțiunile de comunicare didactică sunt strategiile de susținere și activitățile didactice propriu-zise dependente de obiectivele pedagogice. Pentru a construi relații de comunicare optime, educatorul trebuie să știe funcțiile acesteia; de informare-formare; de evaluare-control; de rezolvare a problemelor elevilor și ale grupului în sens terapeutic; de încurajare; de facilitare în rezolvarea sarcinilor; de favorizare a legăturii strânse a grupului, de protecție; de fructificare a grupului; de unitate socioculturală; de înlesnire a grupului pentru a deveni cadru de referință pentru individ.

În situația comunicării didactice au loc schimburi de mesaje semantice (informatii, cunoștințe) si ectosemantice (atitudini, convingeri); schimbul de mesaje se creează între educator și elev, între personalitatea formată a educatorului și personalitatea educatului. De aceea,comunicarea didactică stă la temeiul procesului de predare – asimilare a cunoștintelor și solicită o alegere documentată și dovedită a conținuturilor educaționale.Emițătorul și receptorul sunt elevul și cadrul didactic, aflați în probabilitatea de schimbare a statutului; între ei intervine canalul de comunicare, pe care circulă un mesaj schimbat într-un cod comun, interiorizat(limba) la care se adaugă componentele paraverbale și nonverbale.Mesajul este dependent de procese de codare și decodare prin care se asigură înregistrarea lui în vocabularul elevului. Dificultatea constă chiar în această traducere a mesajului în limbajul operațiilor exacte care-l poate depărta pe elev de profesor. Codul folosit (sistemul de semne lingvistice) distinge o triplă situare:prima la nivelul codului lingvistic,a doua la cel didactic iar al treilea la nivelul codului specific.Codurile comunicării didactice sunt: verbal, nonverbal,paraverbal și mixtă; după caracterul partenerilor poate fi o comunicare interpersonală, în grupuri mici și publică; statutul poatefi:formal, informal, pe verticală, subiectivă și întâmplătoare; după natura conținuturilor comunicarea didactică poate fi: științifică, atitudinală și operational-metodologică.Mesajul oral este purtat pe undele sonore iar mesajul scris este textul imprimat, mesajul afectiv este transmis de gestica, mimica și de subtextul emotiv al vorbirii.Calea de comunicare este multimodală și anume: auditivă, vizuală, tactilă și olfactivă.

Analiza actului comunicativ necesită, pe lângă consens „interacțiune bazată pe schimbul de semnificații”, suficiente momente de interogație: orice interacțiune didactică este comunicativă, intenționalitatea iar reciprocitatea reprezintă deosebirea specifică a comunicării față de alte forme de relaționare. Competența comunicativă este similară competenței lingvistice. Sunt întâmpinate situații informative fără a fi comunicative.

În mediul educațional, comunicarea nu are alte însușiri decât comunicarea general-umană, ci doar că ea este influențată în forme, mijloace și în conținut de scopurile specifice acestui domeniu de activitate. Deși predominant instrumentală„cu intenția unui efect la interlocutor”, comunicarea didactică nu încetează a fi, în același timp, consumatoare „fără intenția unui asemenea efect”, deoarece actul comunicării școlare nu se realizează în mod mecanic, ci prin conținutul unui climat interuman care conține și reproduce toate datele relaționării interpersonale.

Printre caracteristicile comunicării didactice se întâlnesc:

– caracterul bilateral – oricare dintre cei doi poli (emițător și receptor) poate expune și recepționa cunoștințe;

– îndeplinirea plurimodală – frontală, individuală și pe grupe;

– concomitența componentelor semantică- „cunoștințe” și ectosemantică -„stări afective, atitudini, moduri de apreciere”;

– mesajul ales și structurat logic de către educator în corespondență cu logica științei respective, cu prevederile programei școlare și cu particulăritățile de vârstă;

– realizarea obiectivelor instructiv-educative, prin dobândirea conținutului informațional și respectarea principiilor didactice;

– trecerea accentului de la comunicarea telegrafică la o comunicare circulară;

– adaptarea și controlul cu ajutorul tipurilor de retroacțiune.

Cel mai studiat model de comunicare, comunicarea verbală are formă orală sau scrisă și în funcție de aceasta folosește canalul auditiv sau vizual. Această formă a comunicării verbale este conturată de cadrul acțional în care se realizează, deoarece transmite informații despre stările și trăirile intime ale subiectului. Cercetările în domeniu evidențiază faptul că obstacolul comunicațional poate fi provocat de viteza vorbirii dar și de incapacitatea școlarului de a conștientiza situația de rol care urmărește conținutul comunicării.

Comunicarea verbală îndrumă actul învațării. Ea contribuie la achiziționarea de cunoștințe, informații din diferite domenii cu scopul asimilării culturii generale, de specialitate, a atitudinilor și convingerilor intelectuale, morale, se formează și se fixează trăsături pozitive de caracter, are un finalism accentuat în scopuri și obiective educaționale.

În viziunea lui „Hybels” și „Weaver”,„ limbajul ilustrează un ritual ce se petrece atunci când ne aflăm într-un anumit mediu în care este așteptat de la noi un răspuns convențional.”Aceste ritualuri ale limbajului sunt învățate din copilărie și aparțin de anumite obiceiuri direct raportate la o anumită cultură și comunitate;simultan sunt învățate obiceiurile de limbaj corecte sau incorecte. Ulterior, individul învață să utilizeze cuvintele în funcție de mediul în care există. Acesta constituie un prim pas în direcția specializării limbajului. În funcție de diferite cunoștințe învățate, persoana poate folosi tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai specializat.Gândirea și limbajul evoluează împreună. Așa cum modul de gândire al oricărei persoane este unic și modul de a vorbi este unic. Această unicitate a limbajului unei persoane poate fi numită stil verbal, stil care este un indicator al persoanei în integralitatea sa.

Din viziunea obiectivelor didactice, exprimarea orală corectă înseamnă: pronunțarea clară și precisă, articularea corectă a fonemelor, a cuvintelor și a enunțurilor simple; formarea competenței de a formula răspunsuri și întrebări, de a asculta și de a dialoga; formarea aptitudinii de a relata, de a comenta și de a repovesti evenimente.

În afară de comportamentele pozitive, în actul didactic depistăm și o serie de comportamente nefuncționale, negative, care deformează calitatea și eficiența activității de predare-învățare: agresivitatea verbală, discontinuitatea discursului, pronunția defectuoasă, intonația plată și monotonă. Frecvent întâmpinate sunt și replicile conflictogene, de genul amenințării și renunțării la a discuta problema. Nu mai puțin importantă este cultura comunicării pedagogice care, reprezintă un anumit procedeu al conversației, a discuției, manieră pe care urmărim să o dezvoltăm începând cu clasele mici.

Pe de altă parte,„Paul Cornea” afirma că„în cazul literaturii pentru preșcolari lectura pune în discuție ,,trei eroi"- atacanți: autorul, opera și lectorul.”Studiile din prezent, analizează serios locul, rolul , valoarea și interdependența celor trei factori din mai multe puncte de vedere: genetic, istoric și sociologic. Genetic, opera literară este privită ca o rezultantă a unui ansamblu de factori raportați la autor, reductibili în ultima instanță la: mediul socio-istoric, temperament, apartenența socio-culturală, formația intelectuală a autorului, evenimentele majore ce i-au prelucrat personalitatea. Toți acești factori fixează creația.

Pentru a avea o imagine precisă despre comunicarea orală, este necesară prezentarea atributelor esențiale care pot să inspire unele dintre principiile acestei comunicări :

-comunicarea orală necesită un mesaj; mesajul trebuie să conțină elemente destructură, elemente de actualitate, interes și motivație pentru ascultător, elemente de feedback precum și elemente de legătură între părțile sale principale, claritate și coerență internă;

-comunicarea orală necesită prezentarea unor suporturi multiple de înțelegere a acestuimesaj, cel mai important fiind cel iconic;

-comunicarea orală este circulară și permisivă, în sensul că admite reveniri asupra unor informații, detalii care nu au fost prevăzute atunci când a fost conceput mesajul;

-comunicarea orală este intens influențată de situație și ocazie (același mesaj poate fi înregistrat diferit de aceiași receptori, în funcție de starea motivațională, factori de stres șioboseală, condiții favorizante sau nu ale contextului comunicării);

-comunicarea orală este intens influențată de însușirile individuale ale emițătorului;

-comunicarea orală deține și atributele necesității (nevoia omului de a comunica),aleatoriului (comunicarea orală prezintă într-o mare proporție, elemente întâmplătoare) și nelimitării (comunicarea orală este practic nelimitată)etc.

Comunicarea orală are în mijlocul demersului său limbajul, care este definit de mai multe atribute, dintre care cele mai reprezentative sunt: claritatea, energia și însuflețirea. „Saundra Hybels și Richard L. Weaver” adaugă puține obiective care trebuie urmărite atunci când este vorba despre comunicarea orală, care pot fi descrise în două direcții de acțiune:

-captarea atenției și creșterea perceperii prin alegerea limbajului adecvat, organizarea mesajului, utilizarea ilustrațiilor și a exemplelor adecvate;

-utilizarea clasificărilor, sinonimiilor, comparațiilor și demonstrarea.

Comunicarea scrisă la elevii de vârstă școlară mică necesită exersarea aptitudinii de exprimare scrisă. Spre deosebire de cea orală, comunicarea scrisă solicită un efort mai mare și nu conține mijloacele ajutătoare de exprimare: mimică, gesturi, intonație, accent, pauze/tăceri. Mesajul scris solicită elevului mai multă atenție în redactare, limba scrisă fiind mai corectă și ordonată decât cea vorbită. Este necesar ca orele de comunicare să cuprindă exerciții de comunicare orală și scrisă. Cele două forme se întrepătrund dar, de fiecare dată, una are o importanță mai mare. Este greu să treci la un exercițiu de comunicare scrisă fără o pregătire pe temeiul unor exerciții de comunicare orală. Totodată, unele exerciții de comunicare scrisă pot sprijini sau pot fi pretexte pentru comunicarea orală.

Comunicarea scrisă oferă următoarele avantaje: durabilitatea în legătură cu forma orală a comunicării; textul poate fi citit de mai multe persoane; poate fi citit la momentul potrivit dar poate fi și recitit etc.

Obiectivele comunicării scrise se înfăptuiesc progresiv și presupun: învățarea elementelor alcătuirii ale literelor, desenarea literelor precum și legarea acestora în cuvinte și a cuvintelor în mesaje, cunoașterea regulilor de ortografie și de punctuație, a corectitudinii gramaticale, siguranța unei logici în exprimarea scrisă și a unei rigori bine organizate.În procesul didactic, comunicarea scrisă ia forma unor compuneri redactate, dirijate sau libere.

Comunicarea gramaticală se referă la formarea abilității de înțelegere a funcționării limbii, precum și folosirea conștientă a sistemului de relații gramaticale în vederea deprinderii unei exprimări elaborate, atât în variantă normativă (standard), cât și în variantă expresivă, afectivă, subiectivă.Elaborarea noțiunilor gramaticale și a normelor lingvistice trebuie determinată prin plasarea elevilor în situații de comunicare reală în învățarea și exersarea sistematică și normativă a limbii.

Comunicarea paraverbală utilizează canalul auditiv și expune o stare atitudinală manifestă. Informația este codificată și comunicată prin elementele prozodice și vocale care însoțesc cuvântul și vorbirea, în general și care au semnificații comunicative aparte.

Paralimbajul înfățișează modul prin care mesajul este transmis. Acesta poate fi considerat un procedeu distinct, situat la granița dintre comunicarea verbală și cea nonverbală, cu influență directă asupra fiecăreia dintre ele. El cuprinde viteza cu care vorbim,ridicarea sau scăderea tonului, volumul, folosirea pauzelor și calitatea vorbirii. Tonul vocii poate fi influențat de starea de oboseală, de dispoziția puternic emoțională (furie sau îngrijorare), atunci când pot apărea mai multe greșeli de exprimare, bâlbâieli și pauze mari urmate de anumite interjecții (exemplu:„aaaa”). Viteza cu care vorbim nu constituie o valoare dată; nu se află un anumit ritm al expunerii care să facă eficientă comunicarea. Problema de comunicare pe care o poate ridica viteza vorbirii ca indicator de paralimbaj reprezintă ceea ce se regăsește în literatura de specialitate sub titlu de invățare. Ridicarea sau scăderea tonului și volumului constituie, la rândul lor,factori variabili. Când toți acești factori sunt adiționați cuvintelor, ei pot înlocui înțelesul aceea ce urmează a fi transmis.

Comunicarea nonverbală apelează la sistemul concret, perceptual sau imagistic. Informația este codificată printr-o înșiruire de semne legate direct de postura, mișcarea, mimica, gesturile și înfățișarea celor care comunică.

Comunicarea nonverbală este comunicarea care se desfășoară în afara limbajului verbalizat.Făcând o paralelă între comunicarea verbală și comunicarea nonverbală, se pot evidenția următoarele aspecte:

– comunicarea verbală utilizează o singură manieră de dezvoltare-cuvântul, pe când comunicarea nonverbală poate să se extindă pe mai multe arii de dezvoltare .

– comunicarea verbală este supravegheată aproape total, pe când comunicarea nonverbală este aproximativ în totalitate necontrolabilă.

-comunicarea verbală este foarte organizată și structurată, pe când,comunicarea nonverbală este mai curând nestructurată.

-comunicarea nonverbală este ereditară, iar partea din ea este formată prin achiziții mai degrabă cronologice.Și în ceea ce privește comunicarea nonverbală se poate evidenția importanța unor principii generatoare:

-comunicarea nonverbală este stabilită cultural; astfel, o mare parte din comportamentul nonverbal se însușește din copilărie; copiii, atunci când vin la școală,dețin coduri nonverbale distinctive, coduri care au o mare importanță în succesul și înintegrarea lor școlară;

-mesajele nonverbale pot să se afle în contradicție cu mesajele verbale(unii cercetători auajuns la concluzia că toate stările afective – bucurie, surpriză, supărare, frică etc.- se dovedesc a fi mai intense pe partea stângă a feței, emisferele creierului fiind bănuite a sta la temeiul acesteidiferențe); oamenii aspiră să privească partea dreaptă a feței, ceea ce este o manieră greșită dacăse dorește perceperea mai intensă a emoțiilor;

-mesajele nonverbale sunt, în deosebită măsură, inconștiente;

-canalele nonverbale sunt necesare în comunicarea sentimentelor și a atitudinilor.

Orice comportament necesită anumite maniere și admite existența mai multor faze: aspirația de a acționa,estimarea situației de acțiune, acțiunea propriu-zisă precum și sfârșitul acțiunii. Tuturor formelor comportamentale le coincid anumite niveluri de comunicare:

a) nivelul convențional de comunicare dovedit, atunci când omul doar simte nevoia de a intra în contact cu alții, dorind să comunice (la acest nivel, subiectul cercetează obiectul comunicării);

b) nivelul primitiv de comunicare, când subiectul consideră obiectul (interlocutorul) comunicării drept un impediment al comunicării;

c) nivelul de manipulare, când subiectul comunicării consideră că obiectul comunicării constituie pentru el un fel de concurent, rival care trebuie învins;

d) nivelul umanist care, pe lângă faptul că apreciază obiectul comunicării,exprimă și interes deosebit pentru el;

e) nivelul profesional care se raportează nu numai la comunicarea specifică unui domeniu sau altuia, ci conține și interese, dorințe, necesități comunicative specific umane;

f) nivelul spiritual este cel mai înalt nivel de comunicare umană, în care obiectul comunicării este proiectat de către subiect, drept purtător de idealuri morale, etice și spirituale.

Din toate direcțiile paradigmatice care deslușesc procesele comunicării putem să desprindem câteva consecințe valoroase pentru domeniul educațional:

– modelul comunicării didactice conține un emițător și un receptor (profesorul și/sau elevii), repertoriul profesorului și al elevilor, canalul, calea de comunicare, mesajul (conținutul informațional transmis sau receptat), cadrul, contextul instituțional, tipul de cod, situația enunțiativă, factorii de bruiaj și conexiunea inversă;

– fiecare dintre partenerii relației educaționale contribuie la interacțiune cu întreaga personalitate;

– dat fiind specificul organizațiilor școlare, se realizează în același timp cu semnificații școlare și neșcolare (partenerii transmit atât mesaje cu conținut informațional – cunoștințe, cât și mesaje cu conținut interpersonal – emoții, stări, atitudini);

– procesul comunicării interumane se întemeiază pe o relație intersubiectivă, deoarece se fixează între două entități complexe, care acționează și reacționează mai mult sau mai puțin conștient una în raport cu alta;

– interacțiunea trebuie să acționeze după principiile circularității, ceea ce reprezintă crearea unor modalități de retroacțiune.

1.3Comunicarea eficientă

Fondul dobândirilor lingvistice este foarte variat, iar analiza acestuia se poate alcătuidin mai multe puncte de vedere. Așadar, se poate vorbi de un aspect calitativ și de unul cantitativ supravegheate fie la nivelul limbajului, fie la nivelul unor compartimente ale limbii (gramatică, vocabular). Primul aspect se raportează la numărul de cuvinte, expresii, scheme de enunțuri și de mesaje fixate în memorie, care pot fi reproduse în situații asemănătoare de comunicare. Cel de-al doilea aspect se referă la posibilitatea de a construi cât mai multe enunțuri dintr-un număr de cuvinte, expresii și structuri gramaticale, de a crea combinări logice personale, pentru a exprima nuanțat gânduri și sentimente proprii.

Capacitatea de comunicare nu se limitează la suma cuvintelor, expresiilor și a structurilor gramaticale dobândite, ci este dependentă și de creativitate.

Comunicarea eficientă necesită o anumită sistematizare a expresiei de către cel ce vorbește si o adaptare a acesteia la partener, în așa fel încat mesajul să poată fi ușor și în întregime descifrat de către receptor sau auditor. În afara rolului pe care îl joacă limbajul în maturizarea psihologică din perspectiva școlarizării, comunicarea verbală, deprinderile de exprimare stabilă și riguroasă joacă un rol important în asimilarea cu ușurintă a activităților de tip școlar, și anume scrisul și cititul.

Prin conținutul cunoștintelor și prin formele de activitate anticipate la „Educația limbajului”, programul învățământului preșcolar dirijează întregul proces de stimulare și educare a limbajului și comunicării orale a copiilor spre instruirea expresivității verbale, spre o flexibilitate, redare exactă a intonație si o nuanțare a vorbirii preșcolarului, o accentuare și o articulare corectă în pronunția curentă, astfel încat ea să dovedească inteligență, creativitate, putere de adaptare la noile situații ivite, deoarece, așa cum știm cu toții, vorba dulce mult aduce.

A forma deprinderi necesare asimilării citit-scrisului nu înseamnă a-l invăța pe copil să scrie și să citească înainte de intrarea în școală ci semnifică a-i forma acele capacități care sunt implicate în procesul scrierii și citirii. Între premisele care asigură dobândirea scrierii corecte și care se pot forma încă din gradiniță trebuie menționate :

– aptitudinea perceperii corecte a materialului verbal;

– aptitudinea sesizării diferențelor fonetice mai puțin pregnante;

– aptitudinea analizei și sintezei rapide a materialului verbal cu care se operează;

– aptitudinea integrării faptelor de limbă în scheme verbale bine diferențiate.

Capacitatea de comunicare lingvistică se organizează în ontogeneză în funcție de acțiunea unor factori,precum:

– rolul părinților demonstrat prin interesul sau dezinteresul față de dezvoltarea comportamentului verbal-comunicativ al copilului;

– organizarea familiei (de regulă, în familiile mai numeroase, copiii sunt mai vorbăreți);

– a merge des sau nu la grădiniței;

– înșușirile lingvistice și educaționale ale mediului familial;

– grupurile sociale de proveniență;

– situația de funcționalitate a aparatului verbo-motor (deficiențe de auz: surditate, hipoacuzie, afazie, bâlbâială etc.).

Cercetările au descoperit faptul că există premise psihice favorabile pentru educarea limbajului de la o vârstă timpurie.Dobândirea limbajului este un proces complex, începe în primul an de viață și se dezvoltă prin comunicarea cu ceilalți, sub înrâurirea împrejurărilor concrete de viață și a relațiilor mereu noi care se înfăptuiesc între copil și realitatea înconjurătoare. Copilul trebuie să dobândească aptitudinea de a comunica cu cei din jur, de a exprima cerințe în mod inteligibil și de a exprima verbal bucuriile sau necazurile.

Capacitatea de comunicare reprezintă, în cazul speciei umane, posibilitatea de a interacționa cu semenii, de a înfăptui cu ei un schimb informațional și de a folosi semne și simboluri a căror semnificație este stabilită în mod convențional. Conceptul de comunicativitate semnifică aspectul funcțional al unei relații de comunicare, care exprimă ideea participării și a implicării în relația de schimb de semnificații.

Dezvoltarea capacității de comunicare în grădiniță este unul dintre obiectivele majore care se săvârșește în mod treptat, prin extinderea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile exprimării de către copil a curiozității de cunoaștere a obiectelor, pe de o parte, a atitudinii interogative referitoare la originea și cauza unor fenomene,iar pe de altă parte Jean Guehenno spunea că „să știi să vorbești înseamnă să te porți cuviincios cu vorbele,care sunt o altă formă a lucrurilor, alt trup al adevărului.”

Principalele particularități și valențe instructiv-educative ale comunicării îndeplinite în procesul de învățământ sunt:

– modalitatea de creare, de integrare a comunicării educaționale în strategiile de instruire proiectate pentru activitățile instructiv-educative și de dobândire efectivă a comunicării, se supun obiectivelor educaționale, respectiv obiectivelor operaționale preformulate pentru activitatea didactică respectivă;

– reprezintă o comunicare de mesaje cu semnificații educaționale, respectiv cu dimensiuni cognitive / intelectuale, psihomotorii și afectiv – emoționale;

– are drept finalitate generarea și obținerea învățării de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi intelectuale și practice, de noi comportamente intelectuale și psihomotorii și de noi atitudini, respectiv înfăptuirea educației și a dezvoltării, datorită implicării active a elevilor în actul comunicațional;

– are caracter bilateral, care constă în fixarea unor corelații permanente între subiectul și obiectul educației, asumându-și simultan sau succesiv rolurile de emițători și receptori în comunicare; având caracter bilateral, este o comunicare cu valențe predominant formative, în antiteză cu caracterul unilateral al comunicării predominant informative, proiectată, promovată și de asemenea realizată în pedagogia tradițională sub formă de monolog al cadrului didactic.

Comunicarea în clasa de elevi are specificul său,stabilit de cadrul instituțional în care se desfășoară și de logica caracteristică activității dominante – învățarea (ca modalitate esențială de instruire și educare).Individualizarea comunicării didactice face ca același cadru instituțional, același conținut formal (programă, manual) și tot acel potențial uman (clasa de elevi) să fie explorat și exploatat diferit, cu rezultate diferiteși cu profesori diferiți.În funcție de propriile însușiri, de structura psihică și mai ales de filozofia educației la care aderă, conștient sau nu, profesorul evidențiază una sau alta dintre dimensiunile comunicării (informativă, relațională, pragmatică), realizând premise de răspuns complementar din partea elevilor sau a cadrului instituțional în care activează.

Schimbul de mesaje dintre emițător și receptor se întemeiază nu doar pe argumente raționale, ci și pe componente emoționale pozitive sau negative. Preșcolarii cu o implicare personală înaltă acordă o atenție și o deosebită importanță mesajului decât sursei emițătoare, iar cei cu o implicare mai scăzută suprasolicită valoarea sursei. Prin excelență, în situația didactică a comunicării, subiecții angajați aspiră în mod deosebit să fie acceptați, înțeleși și valorizați.

Interdependența operațională a interlocutorului cu informația codificată și condițiile contextuale în care se desfășoară dau naștere unui act de comunicare accesibil, deoarece ambii parteneri (educatorul și copilul) caută să priceapă nu doar conținutul informației, ci și codul ei. Schimbul de mesaje, dinamica relațiilor interpersonale care îmbină sau diferențiază, îi stimulează să accepte sau să refuze interacțiunea.

Vorbirea, darul ființei umane, se naște în chip spontan în cadrul grupului, în timpul jocurilor, însă, lipsită de ajutorul nostru, ea rămâne adesea fără logică, mai cu seamă dacă mediul familial are o contribuție scăzută în domeniul acesta, unde totul se învață prin imitație.De multe ori, copilul imită nu pentru că îl preocupă actul, ci persoana care execută obișnuit acest act.

Pentru copil, cuvântul ține locul explicației și al motivației,iubește cuvântul în sine. Învățarea unui cuvânt nou îl atrage ceva timp, dar apoi devine o adevărată pasiune: vânează cuvinte, face colecții, iar când descoperă unul nou, îl pronunțăvictorios.Își "umple gura cu vorbe", așa cum își va umple mai târziu buzunarul cu tot ceea ce-i va ieși în cale. Intuiția sa de colecționar se îndreaptă mai întâi asupra cuvintelor (în jurul vârstei de 4 ani). Repetă cuvintele, le unește unele de altele, găsind așadar, cele mai curioase invenții verbale.

Aspectul modern asupra comunicării didactice oferă un rol extrem de important, favorizat prin atenția care i se acordă elevului, ca partener activ. În aceste condiții, devine clar faptul că relația de comunicare dintre profesor și elev și interacțiunea apar ca fiind din ce în ce mai importante pentru a spori eficiența procesului de comunicare.

Profesorii trebuie să știe să-și asculte elevii, să-i înțeleagă și să-i orienteze astfel încât să-și pună în valoare potențialul cu care au fost înzestrați. O comunicare eficientă este aceea în care subiectul își expune în mod deschis și direct sentimentele și îl stimulează în același timp pe partener să facă la fel.

Evoluția limbajului admite ea însăși o categorie întreagă de interese succesive: la început, elevul utilizează doar substantivele, indicând obiecte cunoscute, apoi, în vocabularul său apar verbele, conjuncțiile, adjectivele, numeralele și, în sfârșit, pronumele. Această ordine de apariție este neschimbată și independentă de vârsta la care apare limbajul și modul de învățare a acestui limbaj.

Chiar atunci când nu avem intenția de a comunica, gândim în cuvinte. Există și o gândire fără cuvinte, o gândire formată din imagini, percepții și ipoteze ale căror raporturi nu sunt clar percepute. « Neputându-se scurge în cuvinte, gândurile rămân fâșii de ceață » , spunea „Jean Paul Sartre”.

Pentru ca procesul de comunicare educațională să fie eficient, este necesar ca practica școlară să dezvolte reacții optime, adaptându-și mecanismele și mentalitățile,astfel încât să transforme unele dintre finalități. De aceea, prin prezentarea modalităților de îmbunătățire din perspective diverse (a formelor de comunicare, psihologică, psihosocială, a contextului),a intercomunicării a fost experimentată accentuarea necesității de a dezvolta și de a întreține o interacțiune eficientă și o comunicare completă în cadrul instituțional al școlii, pentru atingerea obiectivului major al educației și anume:dezvoltarea unor personalități creative, autonome, libere, autentice.

Comunicarea trebuie să se îndrepte în mod firesc către intercomunicare, către modernizare și către adaptarea la un context educațional în continuă schimbare.Îmbunătățirea comunicării este un obiectiv fundamental al educației, deoarece acest proces constituie în egală măsură un instrument al interacțiunilor cu caracter instructiv-educativ,dar în acealși timp reprezintă și obiectul preocupărilor privind dezvoltarea personală a tuturor actorilor implicați în acest proces.

Limbajul copiilor este egocentric și socializat până la începerea școlii, este egocentric în proporție de peste 50%, procent ce scade cu avansarea în vârstă. În grădiniță, copilul dobândește vorbirea mai mult spontan, experiența verbală a copilului din primii ani de viață influențează întreaga lui desfășurare psihică. Dezvoltând capacitatea de comunicare, copilul extinde anumite trepte de asimilare a vorbirii:

– treapta perspectivei globale, sincretice, în care se deosebesc ansambluri mai mult sau mai puțin evidente;

– treapta analizei, mai perspicace,care dă naștere unor imagini mentale;

– treapta schematică, formată din îmbinarea imaginilor mentale, redusă la bazaobiectului, care formează conceptul căruia rămâne să i se aplice eticheta cuvântului.

În practica educațională nu se observă această acumulare; învățând limba maternă, copilul însușește mijloacele prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur, poate ajunge astfel la cunoașterea tot mai absolută a realității obiective.

În ceea ce privește formarea capacității de exprimare la preșcolari, educatoarea trebuie să aibă în vedere caracteristicile de bază ale limbajului la vârsta preșcolară. Printre acestea se regăsesc:

– creșterea sugestivității realizate prin conținutul și structura propoziției, prin epitete șiprin comparații;

– parcurgerea limbajului interior la cel exterior -de multe ori atunci când se joacă copilul își susține singur dialogul;

– avansarea morfologiei și a sintaxei vorbirii (se corectează într-o mare măsură capacitatea de pronunțare și se înfăptuiește acordul gramatical);

– are loc dezvoltarea limbajului în același timp cu apariția funcțiilor de comunicare, de stabilire a experienței cognitive și de organizare a activității.

În perioada preșcolară, cadrele didactice au obligația de a îndemna permanent comunicarea între elevi, de a avea în vedere nevoile comunicării spontane a acestora, de a cultiva această înclinație, intervenind pentru corectarea stilului și pentru clarificarea ideilor formulate de către elevi. Pentru dezvoltarea limbajului și creșterea calitativă a vocabularului trebuiesă se țină cont de numărul de cuvinte noi învățate din orice strat al limbii,de numărul de cuvinte folosite frecvent în vorbirea curentă și, în primul rând, de cuvintele din fondul principal lexical al limbii.

Cuvântul care urmează să fie dobândit trebuie să se desprindă din context, să aibă o utilizare gramaticală, să fie inclus în realizarea unei comunicări verbale. Cuvântul selectat pentru dezvoltarea vocabularului și pentru a fi preluat în fondul lexical activ trebuie să rezulte dintr-un context în care este folosit cu sensul propriu, nu cu sensuri secundare sau figurate (metafore), iar dacă este posibil, este bine să se utilizeze mai întâi în situații exacte de viață, pentru a da ocazia apariției reprezentărilor asociate, necesare formării noțiunii exprimate de cuvânt.

Perioada micilor școlari este perioada care se caracterizează prin cele mai esențiale și productive însușiri psihice ale individualității, este perioada unei puternice receptivități, sensibilități și flexibilități psihice divergente. De aici rezultă necesitatea de a exersa și fructificacapacitatea creativă a preșcolarului și de a-i forma și a-i dezvolta eul cognitiv, afectiv și socio-acțional în devenire.

Prin comunicarea umană se concrertizeazăo interacțiune psihosocială, un schimb de mesaje între persoane; ea poate ajuta la întărirea, destabilizarea sau modificarea comportamentului individual în funcție de conținutul mesajului, de personalitatea celui care-l transmite, modul de comunicare, precum și de permiabilitatea de a-l prelucra și acceptarea celui care-l primește. În organizațiile școlare, comunicarea și climatul se află în legătură reciprocă foarte strânsă: o bună cunoaștere ajută la menținerea unui climat adecvat și reciproc, un climat corespunzător favorizează o comunicare eficace.

De mic copilul este încântat de povești. Aproape că nu există familie cu copii, care să nu dețină în bibliotecă cărți de povești pentru copii.De aceea, în organizarea și desfășurarea activitaților de lectură ale educatoarei, trebuie respectate cerințele pedagogice ce rezultă din însușirile de vârstă ale preșcolarilor și din specificul lecturilor ca mijloc al comunicării.

Comunicarea eficientă trebuie să însumeze anumite condiții:conținutul remarcantal mesajelor, informație curentă bine structurată șiorganizată, selectată conform particularităților clasei; argumentare logică, exemple riguros selecționate, limbaj corect și exact, nivelul de conceptualizare adecvat elevilor; modalitatea de prezentare:coerență logică, strategie de abordare variată, pasiunii,convingerea copiilor de impunerea și competența învațătorului;stilul stimulativ, incitant și atrăgator al exprimării verbale, pentru arealiza o ambianță favorabilă comunicării;coincidență între exprimarea verbalizată si limbajul trupului;simpatie pentru a putea determina circulației informaționale sensul dorit;abilitate în comunicare pentru a putea preveni distorsiunile:mod politicos deadresare, atrăgător, stimulator, pentru a putea capta atenția copiilor și bunăvoința lor de a asculta și de a participa dinamic la comunicare,deprinderile le însușesc în funcție de relevanța informației primite.

În actul comunicării, receptorul–elevul își pune în valoare cunoștințele, priceperile și deprinderile, le consolidează în funcție de semnificația informației primite.Faptul că informația primită aduce noutăți pentru elev îl determină să fie atent, să se implice cu toate competențele sale intelectuale, afective, volative și atitudinale pentru a înțelege și pentru a interpreta corect mesajul. Dorința lui de a afla ceva nou îl impulsionează să asculte activ, iar această dorință depinde de calitatea expunerii și de măsura în care elevul este încurajat să-și exprime opiniile proprii.

Eficiența comunicării didactice depinde și de o succesiune de factori tehnici.Astfel, calitatea canalelor de informare avantajazăschimbul de mesaje, previne modificările și pierderile de informații.Formarea competenței comunicative admite un nivel de performanță bazat pe cunoștințe, capacități și atitudini și un nivel potrivit educațional care determinăeficiența subiectului într-o activitate. Și este la fel de esențială atât pentru educatori cât și pentru educați.

2.1

Povestirea este o metodă de învățământ expozitivă prin care educatoarea, învățătorul sau profesorul transmite unele informații care nu pot fi însușite de copii prin experiența personală.

Povestirea poate fi utilizată cu foarte mare succes în învățământul preșcolar și care constă în expunerea orală, vie, plastică, sub formă de narațiune sau descriere cu ajutorul căreia sunt prezentate fapte, evenimente și întâmplări îndepărtate în spațiu și timp, fenomene ale naturii pe care copiii nu le pot descoperi altfel. Scopul folosirii acestei metode constă în dobîndireaunui bagaj de imagini care se bazează pe intuițe,reprezentări care pot ajuta la anumite generalizări. Faptele și întâmplările alese în acest sens trebuie să fie convingătoare, cu intense semnificații, iar limbajul expresiv trebuie să participe la trezirea de emoții, sentimente, să le dezvolte imaginația și creativitatea.

Prin ascultarea poveștilor și mai ales prin reproducerea lor, copii au ocazia să cunoască unele expresii ale limbii literare, îmbogățindu-și lexicul și dobândind posibilități de exprimare mai expresivă și mai colorată.Valoarea estetică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât redă și exprimă frumusețea morală a oamenilor, cu cât pune mai explicitîn fața copiilor un scop concret și precis spre care ei săaspire.Povestirile influențează în mod mijlocit și estetica comportării copiilor, contribuie la lărgirea orizontului de cunoaștere prin mulțimea de aspecte din mediul înconjurător la care face apel.

În momentul ascultării unei povestiri este stimulată în mare măsură activitatea psihică a copilului. Copilul urmărește cu interes datele povestirii, reține, compară, analizează diferite situații,stabilește pe plan mintal unele relații,fapte și calități ale personajelor.Așadar,este antrenată și gândirea copilului, devenind competent de a înțelege faptele, intențiile și sentimentele personajelor.

Activitățile în care copiii compun și exprimă într-unmod relativ și personal întâmplări, aspecte sau fapte legate de viață, de preocupările sau cunoștințele lor desemnează povestirile create de copii. Ei sunt puși în situația de a consolida o narațiune simplă, de a prezenta faptele într-o înlănțuire logică și de a găsi formule de exprimare potrivite.

„Paul Hazard”, discutând în contradictoriu cu adulții neînțelegători despre universul specific copilului, a spus : „ Ce departe se află împărăția copiilor! Ei au bogăția a tot ceea ce încă nu dețin, bogăția minunilor unui posibil. A imagina nu este pentru ei doar primă plăcere ci reprezintă și semnul libertății lor; este elanul lor vital.Ei își proiectează visele pe nori fără griji, fără interes și fără poveri, ei se joacă și sunt fericiți.”

Toate aceste lucruri vin să explice că acești ani ai fanteziei precum și ai poveștilor, trebuie puși în valoare foarte mult în perioada vârstei preșcolare. Copiii trăiesc cu adevărat întâmplările din povești, se recunoaște cu personajele, iar datoria noastră este aceea de a le da aripi să zboare în îndepărtare, să le construim palate de azur în grădini fermecate în care se plimbă zânele cele bune sub lumina strălucitoare a lunii.

Pe de altă parte,metoda descrierii urmărește remarcarea părților componente sau a caracteristicilor unui obiect sau fenomen, de multe ori, în prezența obiectului descris.

Explicația constă în lămurirea unui adevăr științific, pe baza unei succesiuni de argumentații; obiectul explicației este descris astfel încât să devină clar pentru copii; la baza prezentării, poate sta fie o intervenție inductivă, fie o intervenție deductivă.

Conversația este o metodă care pune în valoare dialogul în vederea realizării obiectivelor procesului de învățare. Aceasta conține structuri de întrebări și de răspunsuri.

Problematizarea constă în realizarea, de-a lungul învățării, a unor situații-problemă și rezolvarea acestora de către copii care, pornind de la cunoștințe dobândite anterior, aceștia ajung la adevăruri noi.

Activitățile de povestire se împart în două mari categorii:

povestirile educatoarei; B) povestirile copiilor.

A. Povestirile educatoarei

Ca metodă și ca mijloc de învățare și educație, poveștile educatoarei sunt activități de prezentare orală a conținutului unor texte literare cucaracter realist-științific sau fantastic (povești, basme, legende, balade, schițe) în măsura în care educatoarea prezintă povestea într-o manieră corectă din punct de vedere stilistic și gramatical, intră în limbajul copiilor forme de exprimare specifice atât limbii literare, cât și celei populare si de asemeneaeste avantajată însușirea fără dificultate a unor forme stilistice și expresii populare (epitete, hiperbole).

În timpul ascultării unei povestiri este stimulată întreaga activitate psihică a copilului. El iese din starea de indiferență, urmărește cu atenție cele povestite, reține, compară și analizează materialul expus, face unele legături de cauzalitate și stabilește anumite relații între personaje și întâmplări. Astfel, gândirea copilului este viu impulsionată și face posibilă priceperea semnificației faptelor eroilor.

1. Importanța povestirilor educatoarei

a) Oferă copiilor cunoștințe referitor la cele mai diverse aspecte de viață și domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare (lumea animală, vegetală, cea a fenomenelor fizice).

b) În momentul ascultării unei povestiri este menținută vie întreaga activitate psihică a copilului: atenția, memoria, gândirea, imaginația.

c) Povestirile contribuie în mod esențial la exersarea vorbirii și la educarea limbajului.

d) Prin utilizarea cuvântului și a imaginii artistice, îi familiarizează pe copii cu organizarea limbii, cu frumusețea și experiența ei.

e) Povestirile au o extraordinară valoare morală. Ele contribuie la formarea gândirii morale și a unor însușiripozitive. De exemplu, povestirile și basmele,expuse de educatoare, scot în evidență trăsăturile eroilor pozitivi.

Cu ajutorul poveștilor și a basmelor, copiii desprind:

– nevoia unor bune deprinderi igienice și de comportare civilizată („Șorțulețul”și „Ce-a uitat Fănucă să spună”)

– urmările neascultării („Scufița Roșie”și „Capra cu trei iezi”)

– frumusețea prieteniei, a sprijinului reciproc și a vieții în colectivitate („Mânușa”și „Ridichea uriașă”)

– iubirea imensă și protecția părinților față de copii, bunătatea și sacrificiul lor („Nuielușa de alun”,„Inima mamei” și,„Lebedele”)

– nevoia de a munci șiiubirea de muncă („Fata babei și fata moșneagului”,„Fierarul năzdrăvan” și„ Cenușăreasa”).

f) Activitatea de povestire reprezintă un mijloc de educație estetică fiind un exemplu de expunere aleasă.

Ascultând povestirile educatoarei, copiii învață expresiile frumoase, plastice, observă combinarea armonioasă a cuvintelor în propoziție precum și sensul figurat al cuvintelor.

Activitatea de povestire exercită o influență complexă asupra personalității preșcolarului, ajutând la educația cognitivă, etică și estetică a acestuia.

2. Tematica activității obligatorii de povestire

a) Tema centrală a povestirilor care se bazează pe principiile realismului: copilul și copilăria cu tot ce are ea mai caracteristic.

b) Povestirile din existența adulților (mama, părinții, figuri de luptători, eroi legendari,…).

c) Povestirile fantastice (poveștile și basmele) sunt iubite de copiii preșcolari de toate vârstele.

Educatorul are dreptul să aleagă materialul literar în funcție de obiectivele prevăzute în programă.

Pentru a realiza în totalitate obiectivele operaționale, educatorul va avea în vedere specificul activității de povestire:

a) cunoașterea fiecărei categorii literare care este la îndemâna preșcolarului;

b) alegerea momentului potrivit pentru includerea materialului didactic;

c) înțelegerea mesajului de către micii școlari;

d) calitatea expunerii;

e) capacitatea de a-i atrage pe copii în timpul povestirii;

f) claritatea cuvintelor și a expresiilor noi;

g) dezvoltarea aptitudinilor copiilor de a include cuvinte și expresii specifice unei povestiri, în contexte noi;

h) educarea exprimării orale, corecte, în structuri gramaticale mai dezvoltate;

i) crearea unui climat potrivit acestui gen de activitate (expoziții de carte, fond muzical, discul sau banda magnetică);

j) împărțirea textelor de Ia o activitate la alta (în funcție de grupă sau clasă);

k) selectarea celor mai importante fragmente.

Dată fiind importanța educativă a desfășurării povestirii, educatorul va asigura:

-ascultarea atentă a povestirii;

-memorareaideilor principale ale povestirii;

-repovestirea de către elevi a conținutului povestirii în ordinea cronologică a faptelor;

-povestirea acțiunii după un șir de ilustrații;

-crearea unor enunțuri despre personaje;

-răspunsuri la întrebări în ceea ce privește momentele subiectului;

-redactarea unui alt final;

-realizarea unor povestiri pe teme variate din viața cotidiană.

Copilăria nu poate fi imaginată fără lumea fantasticului oferită de basme, povești și de povestiri. În situația aceasta preșcolarul nu participă motric,ci intelectual și sentimental. Însoțind firul povestirii care se desfășoară într-o lume total necunoscută uneori, copilul face un nemăsurat efort de a și-o reprezenta și de a gândi în comparație cu factorii psiho-somatici și genetici.

Copilul este înfăptuitorul propriilor imagini.Efortul lui de a-și închipui și de a înțelege acțiunea povestirii nu poate fi realizat în-afara unui antrenament imens a memoriei, gândirii, voinței și a limbajului. Corespunzând setei aprige de cunoaștere a copilului aflat la vârsta “de ce“-urilor, literatura pentru copii este ușor însușită, oferind exemple pozitive vrednice de urmat,dar și condamnând pe cei ce sunt posesorii trăsăturilor negative de voință și de caracter .

Activitatea de povestire are însușiri informative darși formative. Copiii dobândesc diverse informații, dar în același timp prin povestiri, povești și basme li se satisface nevoia de cunoaștere și de sensibilitate, se stimulează imaginația și se alcătuiește cadrul optim de exersare a capacității de comunicare. Așadar, povestirea dezvoltă următoarele procese psihice:

– limbajul – ca modalitate fundamentală de receptare și comunicare ;

– gândirea logică -mulțumită transmiterii evenimentelor din povestire ;

– memoria voluntară – prin memorarea desfășurării evenimentelor și prezentarea lor pe baza unor procedee și mijloace specifice (pe baza întrebărilor compuse de către educatoare sau pe baza unor planșe sau ilustrații etc.)

– atenția – prin reținerea numelor personajelor, a unor informații ce apar în povești, a înșiruirii întâmplărilor, a unor expresii sau versuri reprezentative;

– imaginația – prin înfăptuirea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și aexperienței cognitive ;

B. Povestirile copiilor

Povestirile copiilor permit dezvoltarea în primul rând a limbajului preșcolarilor, permițându-le astfel să se exprime fără efort, atât în relație cu ceilalți copii, dar și cu adulții. Aceste povestiri solicită imaginația creatoare, gândirea, limbajul și obține trecerea de la o etapă neschimbată, la o etapă care permite găsirea unor soluții pentru aceeași temă. Ei sunt puși astfel în situația de a crea opovestioară, de a expune într-o succesiune logică fapte și întâmplări și de a găsi forma de prezentare corespunzătoare.

Preșcolarii învață atât să-și expună liber și cu ușurință impresiile despre poveștile sau basmele audiate, cât și să redea cu exactitate conținutul acestora.

Printre numeroasele forme de povestiri ale copiilor, în grădiniță se utilizează: repovestirile, povestirea după exemplul educatoarei, povestiri cu un început oferit, povestiri după un plan de idei, după imagini, povestiri pe o temă prezentată, povestiri alcătuite după jucării sau personaje dragi, povestiri după desenele preșcolarilor, povestirea creată în legătură cu o situație – problemă.

Repovestirea, ca activitate ce se desfășoară în grădiniță,unește întreaga grupă de copii și are ca scop transformarea calitativă în sfera vorbirii, obișnuindu-i să se exprime ușor și logic, sub toate aspectele. Prin repovestire copilul își formează deprinderea de a înțelegeimportanța de sugestie a comparației:

Exemplu:„ Cenușăreasa era bună, ascultătoare ca fata moșului”

sau/și a antitezei

Exemplu:„ Fata babei era leneșă și fata moșului harnică”.

Nu toate povestirile educatoarei solicită repovestirea lor.La vârsta preșcolară sunt recomandate acele povești care conțin dialoguri,cu acțiuni necomplicate,câteva personaje și astfel pot fi reproduse cu ușurință.Ținându-se seama de posibilitățile de expunere a poveștilor de către copil,activitatea de repovestire se constituie de la 4 ani.

Reproducerea poveștilor cunoscute anterior are ca scop formarea deprinderii de a le prezenta ușor și logic și de a exersa vorbirea contextuală și monologată.Indiferent că se solicitărepovestirile libere,fără susținere intuitivă sau verbală,repovestirile pe baza unui plan verbal sau pe baza unui suport intuitiv (material ilustrativ-tablouri,machete) copiii au posibilitatea să învețe tehnica memorării și reproducerii.

Repovestirea are ca element de bază consolidarea povestirii (poveștii, basmului).

Reușita activității de repovestire este determinată de modul în care și-au dobândit copiii povestirile educatoarei.

De aceea educatoarea trebuie să asigure mai întâi însușirea conștientă și trainică a povestirilor de către copii.În organizarea repovestirii, educatoarea va ține cont de nivelul grupei.Se folosește de obicei la început, repovestirea după tablouri și repovestirea după un plan oferit.

Repovestirea după tablouri se constituie astfel:

-informarea subiectului;

– reamintirea concisă a conținutului;

-reproducerea povestirii pe episoade, în ordinea expunerii tablourilor;

– educatoarea solicită și altor copii să completeze povestirea.

Repovestirea după un plan verbal

Planul verbal presupune delimitarea de către educatoare a episoadelor care urmează să fie descrise de copii.Întrebările îi ajută pe copii să-și reamintească tot conținutul povestirii și să-l poată reproduce în ordinea lui logică.Educatoarea trebuie să urmărească cu grijă exprimarea copiilor.

Povestirile copiilor după exemplul educatoarei

Astfel de povestiri impulsionează imaginația și exprimarea copiilor.

Cerințele modelului propus de educatoare:

-subiectul povestirii să fie simplu,explicit și să cuprindă întâmplări apropiate de experiența de viață și de preocupările copiilor;

-îndrumarea copiilor spre fapte și întâmplări cu influență pozitivă asupra ascultătorilor; schimbarea vocii în funcție de subiectul povestirii și de personaje;

-adunarea copiilor la activitate prin stimularea atenției voluntare și prin crearea unor stări afective plăcute.

Organizarea unei asemenea activități este simplă și cuprinde:

a) povestirea model a educatoarei;

b) redactarea de către copii a unei povestiri similare.

Povestirile copiilor după un început oferit

Pentru a putea fi continuat, la modul desăvârșit, „începutul” trebuie să însumeze anumite condiții: să cuprindă expozițiunea (locul, timpul acțiunii și personajele principale); să se oprească imediat după prezentarea intrigii;continuarea povestirii va fi urmată de o conversație scurtă – hotărâtă să-i orienteze pe copii spre diferite direcții de desfășurare a acțiunilor pentru a le stimula imaginația.

Educatoarea va estima (evalua) toate povestirile copiilor, evidențiind nota personală a fiecăruia, remarcând-o însă pe cea mai reușită-model pentru povestirile de acum înainte ale preșcolarilor.

Structura povestirii după un plan oferit este:

-Începutul povestirii (expozițiunea și intriga);

-Continuarea povestirii (momentele subiectului);

-Aprecierea povestirii de către educatoare.

Povestirile preșcolarilor după un plan

Sunt două moduri de povestiri după plan:

-Povestiri care înfățișează întâmplări specifice basmului

-Povestiri cu subiecte din viața zilnică.

Structura este alcătuită din:

-Scurtă discuție pe tema aleasă (să alcătuiască planul povestirii);

-Comunicarea titlului povestirii;

-Prezentarea planului propriu-zis redactat narativ din enunțuri simple;

-Copiii repetă planul, urmând după aceea să-l dezvolte;

-Vor începe să povestească mai mulți copii. Educatoarea va lua cuvântul doar pentru a corecta prezentarea copiilor și pentru a-i conduce spre un final plauzibil;

-Încheierea activității necesită aprecierile obiective ale educatoarei.

Povestirile despre jucării (păpuși, animale, mijloace de locomoție etc.) – care au un suport intuitiv precis

Structura povestirii despre jucării este alcătuită din:

-pregătirea acțiunii de povestire;

-comunicarea titlului activității;

-discuție pe tema respectivă;

-elaborarea povestirii de către copii;

-încheierea activității respective (aprecieri asupra povestirii copiilor, accentuându-se cele mai reușite).

Ființa umană dispune de competența de a comunica pe baza determinismului său natural și social.Posibil, orice om inteligent și sensibil, care a trăit o anumită experiență și a filtrat-o printr-o receptivitate proprie, are ceva de comunicat și ar putea-o face în chip prețios. În privința preșcolarității, esențial este ca educatoarea să pună temeiuri, să cultive dragostea pentru limba și literatura română și respectul pentru expresia artistică.

Organizate că activități comune cu întreaga grupă sau pe grupuri mici de copii,povestirile copiilor reprezintă un exercițiu de compunere și trebuie privite ca un produs al creativității copiilor, care trebuie impulsionat și dezvoltat.

Obiectivele urmărite la această categorie de activități sunt următoarele:

-dezvoltarea gândirii creatoare a preșcolarului în alegerea subiectului povestirii personajelor și a acțiunilor;

-reproducerea unor povestiri pe baza structurii modelului dat;

– legătura logică a ideilor în cadrul povestirii;

– stimularea competenței de exprimare corectă și originală;

– dezvoltarea interesului preșcolarului pentru latura artistică;

– trezirea interesului de a compune ei înșiși povestiri și de a le expune celorlalți copii.

Există o gamă progresivă în sensul dificultății, complexității și al participării ample a unor factori ce implică gândirea, vorbirea și emoția, toate vizează și includ demersul structurat pe obiectivul cercetării și anume – povestirea creată.

Povestirile după un șir de ilustrații sunt folosite ca un mijloc important pentru educarea limbajului preșcolarilor sub toate aspectele sale și a creativității. Meritul acestor povestiri este că pe lângă constituirea gândirii copilului și obișnuirea lui cu o exprimare rațională și coerentă, ea cere o contribuție intelectuală mai mare comparativ cu repovestirile și asta pentru că imaginile ilustrează doar momentele principale ale povestirii, pe care copilul trebuie să le desprindă, interpretând desenele; mai apoi trebuie să lege ideile reprezentate ca să priceapă acțiunea și după aceea să le prezinte într-o formă originală. Este adevărat că din pricina prezenței materialului intuitiv, improvizația copilului este restrânsă.

Povestirile cu început oferit -create de copii

Acest gen de activități cer eforturi speciale din partea copiilor, stabilite de sarcina pe care o au de a întregi, cu mijloacele lor proprii, o povestire a cărui început original este dat mai întâi. A cere copiilor să continue,să ducă în continuare gândurile, ideile,sentimentele și să declanșeze acțiunea este o problemă extrem de complicată pentru preșcolari.

De aceea, este bine ca atunci când sunt prezentate astfel de activități, copiii să fie informați în legătură cu natura și conținutul activității, cerându-le preșcolarilor să creeze în măsura potențialului lor de realizare.Preșcolarul are resurse creatoare.Nu trebuie să se exagereze în aprecierea copiilor, ajungându-se la ideea ca imaginația se dezvoltă o dată cu vârsta. „Produsele creatoare ale copilului care cer în mare măsură aportul imaginației sunt superioare, dar nu în comparație cu produsele de aceeași natură ale adulților, ci cu rezultatele preșcolarului în activități care acceptă gândirea cauzală și sunt mult mai puține în sfera de interese a copilului decât întâmplările caracteristice poveștilor.”

Se impune necesitatea de a avea cât mai multe texte care să poată fi utilizate ca început pentru povestiri create.Prin conținutul său tematic poveștile trebuie să fie la îndemâna copiilor, să mulțumească interesele preșcolarilor, să sugereze subiectul, să marcheze perspectiva dezvoltării lui, să stimuleze procesele gândirii, ale imaginației creatoare și să corespundă obiectivelor educative urmărite în grădiniță .

Povestiri create după jucării sau personaje îndrăgite

Pentru educarea limbajului preșcolarilor și a spiritului lor creativ sunt desfășurate și povestiri după jucării. În acest scop, se pun în fața copiilor câteva jucării atractive (o păpușă, un ursuleț, un iepuraș, un tigru dar și o mașină).Copiii sunt invitați să-și aleagă o jucărie sau două și în legătură cu ele să compună o scurtă povestire. Povestirile după o singură jucărie încetinesc potențialul creator al preșcolarilor, de aceea se folosesc mai multe jucării, iar copii au șansa să-și aleagă acele jucării care îi inspiră .

Povestirile după desenele preșcolarilor reprezintă un procedeu original de dezvoltare a creativității copiilor, sunt activități cu valoare evaluativă și nu în ultimul rând sunt o legătură eficientă între două domenii de cunoaștere: cel estetic și cel creativ și domeniul limbă și comunicare. Atât în activitățile artistico-plastice, cât și în cele de educare a limbajului, copilul este pus în situația de a se exprima cu mijloace diferite. Este de dorit ca preșcolarul să exprime verbal, într-o construcție logică, mesajul transmis cu sprijinul culorii.

Povestirea creată în legătură cu o situație – problemă

Povestirea de acest gen vine să aducă învățământului preșcolar un plus de eficiență formativă, fiindu-i specific faptul că se bazează pe determinarea unei stări tensionale ce devine impuls pentru activizarea vorbirii preșcolarilor. Problematizarea, prin rezolvarea problemelor, mărește achiziția educativă atât în ceea ce privește asimilarea de cunoștințe, cât și îndeosebi dezvoltarea prin exersare a capacității mintale sau a funcțiilor intelectuale în procesul cunoașterii.

Îndemânarea de a observa, de a înțelege și de a lega într-un fel logic ilustrațiile în jurul unui subiect se formează succesiv în activitățile din grădiniță .În general,doar pe baza unui exercițiu susținut, preșcolarii alcătuiesc povestiri, respectând succesiunea logică a momentelor povestirii.Conținutul povestirii este unul bogat și variat,imaginația începe să acționeze potrivit unei organizări interioare și intenții creatoare.Volumul de reprezentări, mai bogat față de copiii de grupă mică și mijlocie, poate fi reactualizat cu ușurință prin cuvinte iar procesul de desfășurare a combinațiilor imaginare este recepționat de sistemul verbal .

Povestirea este modalitatea utilizată adesea la vârstele mici, datorită caracterului ei mai colorat afectiv și mai accesibil. În mod repetat, conținutul poveștilor reproduce propria experiență de viață a copiilor, fapt ce permite reluarea în diferite variante a unei teme, de fiecare dată cu elemente de noutate și de surpriză. În povestirea liberă sau fără început dat, preșcolarul poate aborda un aspect nesemnificativ, neinteresant, poate lungi fără rost povestirea și astfel poate ajunge la un final neconvingător, însă importantă rămâne aceast procedeu în sensul exersării capacității creatoare.

Se recomandă a se expune unele povești de două ori, iar în stabilirea repetărilor să se țină cont de grupa și de conținutul fiecărei povești, valoarea cea mai mare a repetărilor apărând în activitatea cu preșcolarii. Se urmărește trezirea și menținerea interesului copiilor pentru ascultarea poveștilor, captarea atenției pe tot parcursul activității sau lecției, înțelegerea și memorarea textului, ca și reproducerea lui fără efort.

Ascultând povești sau basme, copiii nu numai că observă mijloacele verbale folosite de educatoare, dar memorează și cuvintele cu care încep și se încheie basmele sau expresiile care se repetă în basme. Așadar, limba literară și cea populară, cu mijloace stilistice proprii, intră în limbajul curent al preșcolarilor. Preșcolarul mare și școlarul mic învață poezii, citește după imagini și trăiește scenariile poveștilor emoțional, dovedind o creștere aproape incredibilă a gamei de nuanțe emoționale.

3.1

Vârsta preșcolară se caracterizează printr-un deosebit potențial creativ; dacă acesta nu este concretizat, pierderile care se produc sunt mari, iar recuperările ulterioare sunt parțiale și adeseori minime.Sarcina inițială a tuturor instituțiilor de învățământ este să cultive creativitatea de timpuriu, pentru a avea siguranța că mai târziu, persoanele respective își pot pune în valoare potențialul creativ în direcția elaborării de produse de rară și extremă valoare socială. Preșcolaritatea este apreciată ca fiind vârsta ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională, fiind un fenomen complex cu diverse fațete și implică calități de cunoaștere imaginare, voliționale și de personalitate,exprimând aptitudinea fundamentală a ființei umane. Este vârsta la care este absolut necesară stimularea potențialului creativ al preșcolarului, neevidențiat sau neexprimat încă prin cunoașterea și stimularea aptitudinilor.Trebuie instruite unele valori cum ar fi originalitatea, perseverența,interesele cognitive dar și cele artistice.Ca produs creativitatea se definește prin noutate, originalitate, utilitate socială, aplicabilitate,valoare, armonie și relevanță. Preșcolarii și școlarii mici au o creativitate naivă, datorită imaginației bogate sau a curiozității, plăcerii de a inventa, spontaneității specifice vârstei.

În grădiniță povestirea este folosită atât ca metodă de expunere și comunicare de cunoștințe, cât și ca formă de activitate menită cunoașterii mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor.

Dezvoltarea limbajului conține nu numai înțelegerea structurilor verbale și folosirea lor în contexte imediate ci și învățarea exprimării propriilor idei și sentimente.O astfel de învățare nu poate avea loc fără un model potrivit și clar.Una dintre căile naturale în acest sens este citirea unor povești de către educatoare.Această activitate poate începe din timp cu grupa mică.

Se pot realiza diferite istorioare folosind jucăriile copiilor,arătând una sau alta din ele pe măsură ce sunt precizate în povestire și executând anumite activitați simultan cu descrierea lor verbală sau educatoarea poate alege o păpușă care-și povestește întâmplările ori un iepuraș ce le vorbește copiilor despre viața din pădure:cum foșnesc copacii,cum miroase totul a verdeață,cum trosnesc crenguțele sub picioare și cum ciripesc păsărelele.

Mai târziu se poate renunța la jucării,folosindu-se doar imaginile.În practica educațională obișnuită se pune prea mult accentul pe aspectele raționale ale utilizării imaginilor:succesiunea logică,efecte,cauze etc.Aceste imagini pot fi însă folosite și în scopuri expresive.În timpul povestirii se atrage atenția copiilor asupra expresiei personajelor prezentate,accentuează intonația și își modifică vocea atunci când reproduce replicile acestora.Imaginile expuse separat pe jetoane,trebuie arătate pe rând,doar câte una.Când celor mici li se prezintă mai multe imagini în același timp,chiar dacă este analizată doar una dintre ele,atenția lor se va distrage de la ideea prezentată,iar ei pot deveni nelămuriți,acordând cuvintelor auzite o altă imagine decât cea corectă.

Pentru ca povestirea să își atingă scopul,nu este de ajuns să se folosească jucării sau imagini.Ea trebuie să transmită idei și dispoziții emotive sau cel mai potrivit fel de a ajunge la acest rezultat este mișcarea.Copiii sunt ei înșiși în permanentă mișcare,astfel că recepționează în mod natural sentimentele și ideile cu ajutorul actelor motrice.Tristețea poate fi ilustrată prin coborârea capului,surpriza prin înălțarea umerilor iar bucuria prin bătăi din palme și sărituri într-un picior.

Printre modalitățile de înfăptuire a activităților de povestire din grădiniță se numără:

A) teatrul de păpuși

Emoțiile sunt transmise cu cea mai puternică forță prin acțiunile păpușilor.Astfel, copiii înșiși pot dramatiza și expune poveștile iar ceilalți copii din clasă sau grădiniță constituie spectatorii. Nu orice preșcolar este apt să folosească păpușile și să construiască replici,dar trebuie să aibă și libertatea de a o face. Teatrul de păpuși este o permanență în sala de clasă fiind la îndemâna tuturor. El nu trebuie să constituie un prilej de sărbătoare iar copiii, dacă nu vor să participe la aceste dramatizări, nu trebuie obligați să o facă. Starea de spectator poate corespunde mai bine temperamentului unora dintre preșcolari, care s-ar putea să învețe foarte multe în acest fel decât dacă ar fi forțați să fie „ activi”. Dramatizările cu păpuși sau fără păpuși nu trebuie impuse și nici transformate în serbări școlare,preșcolarii având obligația de a învăța replicile.Accentul se pune pe naturalețe și pe plăcerea activității.”

Utilizarea lui necesită din partea cadrului didactic o foarte bună pregătire. Pe lângă înțelegerea perfectă a textului în scopul redării dialogului, a stărilor sufletești și a imitării glasului personajelor, este necesar să se selecteze adecvat păpușile care trebuie să reprezinte cât mai fidel personajul și să se perfecționeze deprinderea folosirii acestora, astfel încât să prindă viață.

Exemplu: 3-4 ani -„Șoricelul cel prostuț”;

4-6 ani – „Lupul și vulpea”, „Capra cu trei iezi”, și „Puf alb și Puf gri”.

B) teatrul de masă

Se poate utiliza atât la grădiniță cât și la clasele cele mici. După ce se expune povestea, personajele sunt prezentate cu acțiuni specifice fiecăruia, pe masă sau pe bancă, în fața copiilor. Se folosesc păpușile din trusele pentru teatru, ca și alte jucării precum:animale din gumă sau modele din plastilină.

Exemplu: „Turtița -se poate realiza din aluat copt la cuptor”

„Astfel, în momentul în care realizează expunerea și descrierea ei (rumenă, caldă, cu miros plăcut dar și gust bun), preșcolarii o pot analiza, apelând la mai mulți analizatori (vizual, olfactiv, tactil și gustativ).

Pentru priceperea semnificației cuvintelor și a expresiilor populare (“ie”, “fata-i strânsă-n betelie”, “cingătoare” și “ițari”), se pot îmbrăca doi copii în costume naționale și pot fi prezentați în fața grupei pentru a-i introduce pe copii în activitatea de învățare a poeziei „Portul meu”. Prin poveștile alese din ”Amintiri din copilărie”de Ion Creangă, copiii se familiarizează cu expresiile limbii populare pe care marele povestitor le-a folosit cu atâta îndemânare în scrierile sale ("scoală duglișule", "ne amăgea mama" și "tolăniți-vă"). Foarte mulți copii din grupa mare și din grupa pregătitoare memorează corect zicătorile și proverbele, utilizându-le corespunzător în diferite împrejurări.”

„De asemenea, este foarte important ca fiecare poveste să fie selectată și spusă la momentul potrivit. De exemplu, istorioarele despre ziua de naștere sunt potrivite în apropierea zilelor de naștere ale copiilor; poveștile despre animale de casă – pisici, căței,iepuri etc. – pot fi spuse cu mai mult succes atunci când tema generală din timpul activităților obligatorii se referă la aceste animale; povestirile despre natură pot fi spuse în urma unor plimbări, excursii sau din contră, le pot pregăti.”

Poveștile au rol important-acela de a dezvolta creativitatea și imaginația copilului,preșcolarii putând să participe indirect la aventurile personajelor descrise în paginile cărților. Copilul va putea să își imagineze cum arată personajele și ce urmează să se intâmple în desfășurarea acțiunii cărții expuse. Ele îi asigură acestuia dezvoltarea intelectuală și totodată contribuie la formarea vorbirii lui, datorită sentimentelor trăite alături deceroii basmelor. Acestea mai contribuie la unirea grupului de copii prin intermediul jocurilor care pot fi create pe marginea lor.

Un alt rol important pe care îl joacă poveștile în viața copiilor este acela că le dezvoltă limbajul și le facilitează posibilitatea de a ajunge la cuvinte și expresii noi. Așadar, poveștile dezvoltă vocabularul, cu ajutorul lor crescând bagajul de cuvinte la care preșcolarul poate apela în diferite situații pentru a comunica.Ele oferă copiilor posibilitatea de a se recunoaște cu personajele prezentate, de a se identifica în ele și de a constata unele trăsături ale persoanelor din jurul lui.Cu ajutorul poveștilor,preșcolarul poate fi oricine, își dorește să încerce roluri diverse: de părinte, de bătrân sau de vrăjitoare, de zână, de zmeu sau de dragon sau de orice alt personaj pe care îl iubește sau în care se redescoperă.

Reprezintă un mijloc de cunoaștere care le crează copiilor trăiri opuse, cu ajutorul lor ei pot încerca sentimente de iubire, ură, teamă, fericire, tristețe sau pot să ia parte la confruntarea dintre bine și rău. Aceste reproduceri ale sentimentelor sunt uneori greu de înțeles la vârsta preșcolară, însă tocmai acesta este rolul poveștilor în grădiniță, ele îmbogățesc viața afectivă a copiilor, oferindu-le oportunitatea, prin mijlocirea lecturii, de a experimenta, alături de personajele descrise, diferite situații desfășurate în cele mai diverse ipostaze.

În privința contactului cu lectura pe care preșcolarii din grupă îl au în mediul familial, acesta se oglindesc mai ales în jocurile libere pe care le desfășoară zilnic dar și în alegerea centrelor de interes care le trezesc și mai mult curiozitatea.

La vârsta preșcolară copilul învață fără efort cu ajutorul poveștilor. Acestea îl ajută să-și însușească comportamente (competiția, cooperarea și empatia) și valori morale (responsabilitatea, cinstea și dreptatea). Datorită diversității și bogăției de idei cuprinse în povești, acestea îi lărgesc orizontul preșcolarului și contribuie la dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației, a creativității și a limbajului acestuia. În grădiniță, povestirile ocupă un loc foarte important, ele având un rol formativ în ansamblul mijloacelor de înfăptuire a sarcinilor instructiv-educative.

Poveștile, ca activități organizate, au o valoare cognitivă, etică și estetică, prin care se practică o puternică influență asupra întregii personalități a copiilor, se exersează vorbirea preșcolarilor, se formează deprinderea de a vorbi independent, ceea ce contribuie la o exprimare corectă, coerentă și expresivă. Magia cuvântului îl va ajuta pe copil să își creeze în minte imagini fantastice, personaje, palate extraordinare și castele minunate. Din această cauză nu trebuie să se înlocuiască basmele și poveștile cu desenele animate sau cu televizorul. Creativitatea nu poate fi numai speranță ci un imperativ al progresului.

Ele dezvoltă vocabularul și îmbogățesc bagajul de cuvinte la care preșcolarul poate apela în diferite situații pentru a se exprima sau pentru a explica. Aptitudinea de a comunica cu cei din jur, de a utiliza limbajul, este o achiziție importantă pe care se bazează deprinderea altor abilități de maximă importanță pentru activitatea desfășurată în grădiniță. În întregul proces instructiv-educativ din grădiniță și mai ales prin activitățile de educare a limbajului, copilul își dobândește în mod practic fonetica, sistemul gramatical și vocabularul. Pentru preșcolari magia personajelor și aventurilor din lumea poveștilor creează un moment deosebit pentru îmbogățirea cunoștințelor.

Poveștile au valoare informativă, educativă și formativă ridicată fiind un mijloc de stimulare a trăirilor afective pozitive pe fondul cărora sporește motivația reală a copiilor.Dezvoltarea interesului pentru literatură, încă de la vârsta preșcolară, se consideră o reușită dacă educatoarea știe să sensibilizeze pe micii ascultători cu ajutorul forței expresive a limbajului artistic.Definirea creativității este dificilă din cauza complexității fenomenului creației și a mulțimii abordărilor întâlnite în literatura de specialitate. Conceptul de creativitate este imprecis în mintea omului obișnuit, acesta fiind grupat, de regulă, cu creații artistice, investiții tehnice sau descoperiri științifice și care presupun un mod a fi- imaginație, originalitate, talent și libertate interioară.

Creativitatea este fereastra larg deschisă ce-i dă imaginației aripi și forța de a atinge înaltul,de a da viselor contur și împlinire,dă culoare vieții și aduce speranță în priviri. Ea se remarcă ca esențială și definitorie pentru existența umană în toate etapele și sub toate formele ei. Preocupările numeroase pentru studiul creativității, pentru identificarea, utilizarea unor metode de antrenare și dezvoltare a creativității, la nivelul individual și de grup, sunt dovedite de cerințele sociale actuale și de viitor. Dezvoltarea creativității devine, așadar, o componentă a învățământului formativ, un obiectiv esențial al școlii contemporane.

Nu există o lume mai frumoasă și mai fermecată ca lumea poveștilor. Vârsta preșcolară este cea mai potrivită pentru a obișnui copilul cu cărțile, pentru a-l stimula și a-i dezvolta imaginația vocabularul, gândirea, naturalețea și creativitatea. Poveștile au fost dintotdeauna o modalitate folositoare și plăcută de a petrece timpul alături de copil,de a-i transmite un mesaj, de a-l învăța să descopere și să se aventureze în superba lume a fanteziei.

Poveștile dezvoltă creativitatea și îmbogățesc imaginația preșcolarului lăsând loc participării sale la aventurile personajelor, la a gândi ce urmează să se întâmple, la a-și imagina cum arată și cine sunt ele.Desfășurând în gradiniță un învățământ creativ, bazat pe metode creative vom da amploare laturii formative a învățării și cu cât vom solicita mai mult efortul intelectual și creativ al copiilor cu atât va începe să crească șansa creatoare a preșcolarului.

Prin intermediul povestirii ca metodă, educatoarea realizează apropierea copiilor de cele mai diverse aspecte de viață și domenii de activitate și-i informează asupra unor întâmplări și fapte ce nu pot fi cunoscute prin experiența lor proprie. În același timp, prin comunicarea orală, li se trezesc copiilor emoții și li se îndreaptă atenția spre cele comunicate.

„Povestirea devine un instrument în mâna educatoarei, o sursă de imagini mintale ale preșcolarilor în proces de formare și este folosită des în anumite momente ale altor tipuri de activități:

-la începutul activităților comune (de educație muzicală, joc didactic și convorbire);

-în cadrul desfășurărilor pentru sintetizarea unor date, fapte etc.(observarea și lectura după imagini);

– în încheiere, având scopul de a fixa, sintetiza și generaliza cunoștințele respective.”

Povestirile și basmele pe care le prezentăm preșcolarilor, prin conținutul lor sunt pline de învățăminte. Ele scot la iveală calitățile eroilor pozitivi (fie animale personificate sau oameni) și influențează pe această cale formarea personalității copiilor, comportamentul și atitudinea lor în diverse situații dar și limbajul lor.

Din povești ca ,,Șorțulețul“ și ,,Ce-a uitat Fănucă să spună“ copiii desprind fără efort necesitatea unei bune însușiri igienice și de comportare civilizată și își formează astfel convingerea că trebuie să le respecte.

În măsura în care educatoarea redă povestea într-o formă corectă din punct de vedere stilistic și gramatical, pătrund în limbajul preșcolarilor forme de exprimare semnificative, atât ale limbajului literar cât și al celui popular.

Prin povestiri ca ,,La cireșe”, ,,La scăldat” și ,,Pupăza din tei”, se favorizează dobândirea fără dificultate a unor forme stilistice și expresii poetice; o dată cu acestea se fac cunoscute și sunt însușite de către copii, diferite forme flexionare ale cuvintelor.Ascultând povestiri, copiii remarcă mijloacele verbale utilizate de educatoare, dar și rețin cuvintele cu care încep și se încheie basmele („A fost odată ca niciodată,Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa”). Astfel limba literară și cea populară, cu mijloace stilistice proprii intră în limbajul vorbit al preșcolarilor.

Cu ajutorul povestirilor expuse de către educatoare, copiii sunt obișnuiți cu structura limbii române, cu bogăția formelor sale gramaticale și cu frumusețea,expresivitatea limbajului, ceea ce contribuie la dezvoltarea vorbirii și a gândirii preșcolarilor.

De asemenea,copiii pot fi convinși de necesitatea de a asculta cunoscând consecințele neascultării așa cum decurg din poveștile: ,,Mălina și ursuleții“, ,,Scufița Roșie“, ,,Cocoșelul cu creastă de aur“ și Capra cu trei iezi”,pot învăța să respingă necinstea, viclenia, lăcomia, zgârcenia și minciuna expuse în: ,,Găinușa cea moțată“, ,,Ciripel cel lacom“,,,Coliba iepurașului“,,,Ursul păcălit de vulpe“ și ,,Punguța cu doi bani“.

Prin mijlocirea altor povești cum sunt: ,,Mănușa“,,,Căciuliță roșie și Căciuliță albastră“,,, Iepurele și ariciul“,și,,Ridichea uriașă“ ,copiii au posibilitatea să aprecieze frumusețea prieteniei, a ajutorului reciproc dar și a vieții în colectiv.

Dragostea enormă și grija părinților față de copii, bunătatea și sacrificiul lor, ajutorul și iubirea între soră și frate sunt bine subliniate în poveștile ,,Nuielușa de alun“, ,, Inima mamei“, ,,Lebeldele“, ,,Scorușul“ și ,,Norișor“, sensibilizează sufletul copiilor și-i fac să trăiască mai tare aceste sentimente. Și alte trăsături morale ca: modestia și hărnicia, necesitatea de a munci ce pot fi percepute din poveștile: ,,Cei trei purceluși“, ,,Fata babei și fata moșului“,,,Plici și Plici-Plici“,,,Fierarul năzdrăvan“ și,,Cenușăreasa“ ilustrate prin eroii și faptele din povești,îi fac pe copii să trăiască puternice emoții, să gândească și să ajungă la concluzii practice ce privesc propriul lor comportament. Ei învață că este frumos să fii politicos, cinstit, curajos sau harnic precum eroul din poveste.

„Preșcolarii sunt încântați de lumea fantastică a basmelor și a povestirilor, le ascultă cu drag chiar dacă sunt repetate și își manifestă întotdeauna dorința ca ele să dureze cât mai mult. Prin povești, preșcolarii reușesc să se elibereze de impresiile nemijlocite și au șansa să-și reprezinte obiecte și fenomene pe care nu le-au perceput niciodată.”

Prin intermediul lor se exersează modalitățile de prelucrare a reprezentărilor în imaginație, se face mutarea în lumea acestor ființe în care eroii acționează în conformitate cu imaginația productivă a copiilor, în care ființele apropiate și îndrăgite (cățelușul și iepurașul) sunt întotdeauna bune, puternice și îndrăznețe, în care binele și dreptatea învinge.

Atitudinea preșcolarilor față de conținutul fantastic al basmelor nu rămâne aceeași de-a lungul perioadei preșcolare. Preșcolarii de vârstă mică acceptă fără a judeca critic conținutul basmului, ca și când acesta se conformează realității (scaunul și masa desenează, urșii vorbesc, etc). Cunoștințele lor sărace despre realitate nu le permit o separare exactă a imaginilor fanteziei de realitate.

Astfel, spiritul critic al gândirii preșcolarilor le este foarte slab dezvoltat. Atitudinea critică față de conținutul fabulos al basmelor începe să se exprime abia de la 5-7 ani, când copilul face o deosebire între fictiv și real. Cu toate acestea, datele experimentelor arată că preșcolarii memorează și redau mai ușor faptele cunoscute, situațiile familiale, cu alte cuvinte tot ceea ce poate fi unit cu experiența proprie. Chiar și atunci când reproduc un basm, invențiile copiilor se abat în direcția experienței lor de viață. La această vârstă, imaginația copiilor suferă modificări calitative, în strânsă legătură cu schimbările psihofiziologice ce au loc. Gândirea copilului devine mai greu de înțeles,ceea ce dă posibilitatea lărgirii câmpului de acțiune a imaginației și a creșterii gradului său de creativitate. Cunoștințele copilului devin mai precise și mai organizate.

Priceperea spunerii poveștilor

Având caracter jucăuș și apropiindu-se de fantezie, intuiție si iraționalitate, poveștile sunt în opoziție evidentă cu modelele raționale și tehnologice ale societății moderne. Orientarea recentă este în opoziție cu esența poveștilor.Totuși ele se pot situa într-un cadru al educației, contribuind la clarificarea multor aspecte ale acesteia.Folosite la momentul potrivit și într-o formă potrivită, o poveste poate deveni punctul central al încercării de a transmite conținuturi educaționale și de a schimba atitudini și comportamente.

Vechea artă a spunerii poveștilor este cea mai potrivită pentru analiza vieții interioare a copilului, este accesibilă pentru toate vârstele și nu are nevoie de nici un echipament special, în afara de imaginație și de puterea ascultării și vorbirii, pentru a crea imagini artistice.

Ca instrument de învățare, povestitorul poate încuraja copiii să-și analizeze propria lor expresivitate și le poate crește capacitatea de a-și exprima gândurile și sentimentele într-o manieră clară și conștientă.

De ce folosim povestirile?

Dezvoltarea capacităților verbale poate contribui la creșterea competenței preșcolarilor de a rezolva nonviolent conflictele interpersonale. Negocierea, discuțiile și tactul sunt deprinderi de menținere a păcii. Posibilitatea de a-și exprima limpede gândurile și sentimentele este importantă pentru siguranța preșcolarului.

În concluzie, se poate reține că rolul și importanța poveștilor-ca activități organizate- constă în valoarea lor cognitivă, etică dar și estetică, prin care se exercită o puternică influență asupra întregii personalități a copiilor.

PROIECTUL CERCETĂRII

I.TEMA:„Povestirea-metodă de dezvoltare a capacității preșcolarilor de a comunica corect

II. PROBLEMA DE CERCETAT:

Analiza metodei povestirii în activități interdisciplinare la vârste timpurii.

III. OBIECTIVE PROPUSE:

3.1. Obiectivele investigației

Pentru o investigație de o manieră limitată, dar ordonată și sistematică,efectele privind influența metodei povestirii în dezvoltarea comunicării preșcolarilor,mi-am propus câteva obiective generale și operaționale.

3.1.1. Obiective generale

– Cunoașterea influenței metodei povestirii asupra rezultatelor obținute de copii;

– Identificarea influenței metodei povestirii asupra dezvoltării cognitive și afective a preșcolarilor.

3.1.2. Obiective operaționale

1. Preșcolarii să-și îmbogățească vocabularul și să-și dobândească corect sensul cuvintelor;

2. Preșcolarii să utilizeze cuvintele noi învățate prin inițierea acestora în structuri corecte de limbă;

3. Deosebirea și utilizarea corectă în exprimare a cuvintelor omonime,sinonime,a cuplurilor antonimice, precum și a grupurilor de paronime;

4. Formarea unor pronunții clare a sunetelor sau a cuvintelor pentru evitarea greșelilor sau corectarea defectelor de pronunțare;

5. Dezvoltarea creativității și a capacității de exprimare vie a limbajului oral.

3.2 Dimensiunea investigației

Dimensiunea investigației a fost realizată la un număr de 22 de preșcolari din grupa pregătitoare de la „Grădinița cu program prelungit Cozia”,Râmnicu Vâlcea.

IV. IPOTEZA DE LUCRU

Pornind de la studierea experienței didactice de-a lungul timpului , punându-mi baza pe datele unor observații repetate în rândul preșcolarilor, în proiectul de față vreau să accentuez rolul important pe care îl au povestirile în activizarea vocabularului preșcolarilor.

Eficiența povestirilor în dezvoltarea limbajului preșcolarilor nu depinde numai de cuprinsul celor povestite, ci și de felul în care se câștigă atenția,de vocea naturală, blândă a educatoarei, de măsura în care e completat aspectul semantic al cuvintelor și îmbinărilor noi prin intonație, gesturi, de felul în care sunt puși elevii în situația de a utiliza cuvintele și expresiile în enunțuri personale, reproducând episoade sau chiar toată povestea.

Am căutat astfel ca în cadrul activităților de povestire să introduc și atmosfera de relaxare, preșcolarii pot să-și antreneze la maxim resursele psihice, fără a începe senzația de oboseală sau de plictiseală.

Pentru a mări efectul prezentării povestirii am folosit mijloace care se bazează pe intuiție –cum ar fi machetele și planșele. Astfel,cu ajutorul povestirii, preșcolarii uită că sunt în clasă și pătrund în climatul specific acesteia.

În activitatea de povestire am pus un accent aparte pe exprimarea preșcolarilor pentru ca limbajul să fie viu și colorat, intonația să fie expresivă, astfel încât preșcolarii să-și dobândească rapoartele gramaticale ale limbii.

Atât în activitatea la clasă, cât și în redactarea proiectului, am pornit de la ideea că povestirea oferă diferite posibilități pentru educarea limbajului și a gândirii preșcolarilor.

V. METODOLOGIA CERCETĂRII:

5.1Designul cercetării

Pentru a studia influența metodei povestirii la vârste timpurii am apreciat ca fiind potrivită folosirea următoarelor metode:

Metode de colectarea datelor cercetării (constatative)-drumuri ce trebuie parcurse pentru a aduna date, fapte și imagini care sprijină organizarea unui răspuns la problema în studiu.

Metode de măsurare a datelor obținute:

-metoda ordonării

-metoda comparării produselor activității

Metode de evaluare:

-numărare(raport și procent)

-scările de evaluare(probe și teste)

-clasificare(bareme pentru itemi)

Metode de prezentare și prelucrare statistică:

-tabel de rezultate

-reprezentări grafice

Proiectul s-a derulat pe perioada septembrie 2014-februarie 2015, pe un eșantion de 22 de copii de la grupa pregătitoare.

Am observat la fiecare preșcolar de la această grupă, atât în activitățile alese cât și în activitățile obligatorii, pronunția și vocabularul pe care îl posedă. Am urmărit cu putință ca cel care era observat să nu conștientizeze acest fapt pentru a nu-și modifica atitudinile comportamentale.De asemenea,observarea s-a realizat în condiții cât mai diverse.

De o importanță deosebită în utilizarea acestei metode este urmărirea atentă a dezvoltării limbajului copiilor preșcolari, a deficiențelor de vorbire puerilă, a progreselor consemnate ca urmare a muncii propuse de educatoare ,de familie și performanțele obținute.

Am remarcat că majoritatea preșcolarilor aveau o pronunție clară a cuvintelor. Doar doi copii întâlneau dificultăți în pronunțarea sunetului ‚,r’’ pe care îl înlocuiau cu sunetul ,,l’’. După mai multe exerciții de vorbire desfășurate cu aceștia s-a ajuns la un nivel potrivit,eliminându-se deficiențele.

VI. OPERAȚIONALIZAREA

6.1Definirea conceptului:

Metoda povestirii este o metodă de învățământ ce poate fi utilizată cu foarte mare succes în învățământul preșcolar și care constă în prezentarea vie și plastică sub formă de narațiune sau descriere.

Cu ajutorul povestirii sunt înfățișate fapte,întâmplări,evenimente,fenomene ale naturii etc. pe care copiii nu le pot cunoaște altfel.

VII. CONSTRUIREA INSTRUMENTELOR DE CERCETARE

Pentru reușita metodei povestirii se cere cunoașterea fazelor ce trebuie desfășurate.

2.5HARTA PROIECTULUI

Am ales ca temă de cercetare povestirea-metodă de dezvoltare a capacității preșcolarilor de a comunica corect, pe care o consider un factor de bază în educarea copilului preșcolar, în formarea personalității.

2.6EȘANTIONAREA

Cercetarea pentru lucrarea de față a fost realizată pe un eșantion de 22 de preșcolari de grupă pregătitoare.

1.aTabel grafic cu preșcolarii grupei pregătitoare

Preșcolarii celor două grupe sunt bine dezvoltați atât din punct de vedere fizic cât și psihic, provenind din familii cu salarii modeste.

1.b Tabel grafic cu preșcolarii supuși studiului după starea materială și mediul familial.

Evaluarea inițială

A reprezentat punctul de plecare în stabilirea strategiei.Pornind de la datele cuprinse în aceste evaluări s-a putut face o analizăîn ceea ce privește saltul înregistrat de copii până la data aplicării probelor ce au stat la temeiul cercetării.

TEST  DE  EVALUARE INIȚIALĂ

TEMA: „Traista cu povești”

1.Item cu răspuns scurt.

Completează ce lipsește pentru ca propoziția următoare să aibă înțeles.

"Este vicleană, sireată și dă iama la poiată."      1p

Item cu alegere multiplă

Scrie atâtea liniuțe câte cuvinte conține propoziția. 1p

„CAPRA MERGE DUPĂ MÂNCARE.”

3.Item de asociere

Unește personajele care aparțin aceleiași povești:      2p

4.Item cu alegere duală    

       Spune care propoziție este falsă și care este adevărată:

–         "Fata babei a îngrijit cățelușa bolnavă și a plecat mai departe".

–         "Albă ca Zăpada a ajuns la casa piticilor".

–         "Scufița Roșie mănâncă lupul."             3p

5.Item de completare

Recunoaște povestea și completează ce lipsește:

"Era limpede că afurisita de cotoroanță încerca s-o păcălescă pe …………. sa se vâre în ………….pentru a o închide acolo!… Căci de îndată ce ar fi fost acolo, ……..  ar fi închis cuptorul și ar fi lăsat-o pe biata micuță săse…………. și apoi ar fi mâncat-o! Numai că………….. copil isteț, își dădu numaidecât seama ce gânduri cocea………….și se prefăcu că-i nătângă și neîndemânatică."                  3p

4.11. Prezentarea și interpretarea rezultatelor

Rezultate obținute la testul inițial:

Item Grupe Punctaj Procent

1. G.de control 10p 100%

G.experimental 8p 80%

2. G.de control 9p 90%

G.experimental 6p 60%

3. G.de control 16p 80%

G.experimental 12p 60%

4. G.de control 21p 70%

G. experimental 18p 60%

5. G.de control 25p 80%

G.experimental 18p 60%

Interpretarea rezultatelor:

                  Observând tabelul de mai sus putem trage concluzii asupra următoarelor aspecte. Datorită faptului că asupra grupului de control s-a acționat prin folosirea metodelor și procedeelor specifice și s-au realizat activități specifice, mai ales în anul anterior cât și în anul curent, regulat, se pot observa diferențe caracteristice procentelor calculate în urma punctajelor obținute.

                  Aceste aspecte de diferențiere se cuvin faptului că cele două grupe sunt diferit alcătuite, grupa experimentală cuprinde mai mulți preșcolari în care rata frecventării grădiniței este scăzută și asupra cărora nu s-a intervenit prin activitățile care au fost înfăptuite la grupul experimental.

În urma evaluării inițiale am dobândit următoarea colecție de valori:

Valorile variabilei 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Frecvența valorilor 0 0 1 2 5 6 2 2 1 1

X =121 =5,5

22

5.3. Experiment Pedagogic

Pentru a putea observa de o manieră mai expresivă rolul metodei povestirii prin activități interdisciplinare, am apreciat ca fiind potrivită aplicarea metodei experimentului pedagogic, în urma a două activități în care grupa de control a avut parte de o predare tradițională, iar grupa experimentală a beneficiat de o predare interdisciplinară. Eșantionul de conținut a fost ilustrat de povestea,,Ciuboțelele ogarului’’de Călin Gruia.

Fișă de lucru

1.Lipiți o bulină pe personajul negativ.

FIȘĂ DE LUCRU

1. Numește ce vezi pe fișă.

2. Recunoaște povestea și scrie ce personaje sunt.

3. Găsește personajul negativ și încercuiește-l.

4. Colorează personajele la alegere.

5. Enumerați câteva trăsături ale personajelor pozitive de mai jos.

FIȘĂ DE EVALUARE

1.Aranjează imaginile ținând cont de desfășurarea evenimentelor:

2. Bifează imaginea care arată unde se petrece acțiunea.

3. Desparte în silabe cuvintele reprezentate de imagini. Trasează câte o linie orizontală pentru fiecare silabă în spațiul stabilit.

3. Desenează în spațiul de mai jos ciuboțelele ogarului :

5.3.1Utilizarea metodei povestirii prin activități interdisciplinare remediază rezultatele preșcolare în comunicare

La această concluzie am ajuns în urma experimentului pedagogic care a avut ca punct de plecare obiectivele si ipotezele formulate mai sus iar ca timp de desfășurare două activități.

Pentru că în grădiniță lucrăm cu un singur rând de grupe ,am împărțit grupa pregătitoare alcătuită din 22 de preșcolari în două subgrupe,folosind tehnica grupelor paralele:

– Grupa de control (eșantionul de control) -alcătuită din 11 preșcolari

– Grupa experimentală (eșantionul experimental)-alcătuită din 11 preșcolari

Etapa constatativă a fost ilustrată de două fișe de lucru individuale în care au fost verificate cunoștințele inițiale ale preșcolarilor referitor la personajele din poveștile întâlnite, iar rezultatele dobândite au fost înregistrate.

După distribuirea fișelor, copiii au fost împărți în două grupe, iar activitatea de predare s-a desfășurat simultan pentru a nu influența rezultatele, moment realizat în etapa experimentală.

Grupa de control a beneficiat de o lecție clasică în care s-a predat povestea ,,Ciuboțelele Ogarului ’’de Călin Gruia,am analizat frontal câteva elemente de interpretare,am identificat personajele precum și trăsăturile lor de caracter.

La final, au primit testul de evaluare, iar rezultatele lor au fost înregistrate.

Grupa experimentală a avut parte de o lecție în care s-au aplicat metode pentru dezvoltarea gândirii critice.

Așadar, după citirea textului, elevii au identificat personajele și au evidențiat trăsăturile lor. Prin intermediul metodei povestirii preșcolarii, împărțiți pe grupe, au reușit identificarea: timpului, spațiului, acțiunii, personajelor, instanțelor narative, discutând despre fiecare dintre ele.

Etapa reflecției a fost evidențiată de aplicarea testului de evaluare,același pe care l-au rezolvat și copiii din grupa de control, aceasta fiind etapa de control.

Rezultatele au fost înregistrate și comparate, accentuând câteva aspecte.

Rezultatele obținute

După cum se poate observa, testul are ca scop recapitularea cunoștințelor deținute de preșcolarii grupei pregătitoare.Este un bun prilej pentru a stimula preșcolarii să-și reamintească personajele poveștilor.

Munca în legătură cu vocabularul,care urmărește stimularea, îmbogățirea și precizarea acestuia ne impune să lămurim și să explicăm orice cuvânt nou de care preșcolarii iau cunoștință, descoperindu-le nu numai sensul din contextul în care l-am întâlnit,dar și semnificațiile pe care le-ar putea avea și în alte contexte, în combinare cu alte cuvinte.

Semnificația cuvintelor nu este dată împreună cu organizarea lor sonoră și nu este presupusă de cunoașterea acesteia; semnificația se dobândește treptat, se completează în timp, paralel cu însușirea unei experiențe cognitive mai bogate prin folosirea limbajului. De la o semnificație sumară, adesea neclară, preșcolarul se ridică treptat la una din ce în ce mai apropiată de noțiunea corectă.

În povestirile libere ale preșcolarilor sau în cele organizate am putut observa în repetate rânduri, pe lângă stângăciile de exprimare și folosirea necorespunzătoare a unor cuvinte și expresii. Toate aceste greșeli au fost îndreptate. De exemplu, un copil povestea: ,,…și merge și merge și obosește și pe urmă se ostenește la umbra unui pom ’’. Evident a folosit aici cuvântul „ostenește” în locul celui adecvat, „odihnește”. O asemenea greșeală a fost neacceptată de mine, înlocuind cuvântul cu cel propriu. După activitate i-am arătat preșcolarului care este sensul adevărat al cuvântului ,,ostenește’’,utilizând ca termen explicativ cuvântul ,,obosește’’, intrat deja în vocabularul lui și folosit adecvat în alte momente de către el.

În povestiri educatoarea transmite uneori cunoștințe noi elevilor și odată cu aceasta și cuvinte care le sunt necunoscute. Pentru a nu risca să fie dobândite mecanic cuvintele noi introdu-se în povestire, le-am explicat pe loc,pe măsură ce le-am folosit, utilizând un termen sinonim sau ajutându-ne de alți termeni cunoscuți de către copii.

În ceea ce privește povestirea,,Cocoșul,cotoiul și vulpea’’ am folosit pentru caracterizarea vulpii, în fraze consecutive, adjectivele: șireată și vicleană.Când unul din elevi a fost scos să povestească cu ajutorul planșelor descrise de mine, i-am cerut să spună cum este animalul din imagine. Preșcolarul a răspuns că vulpea este ,,șireată’, iar eu l-am întrebat cu ce alt cuvânt putem înlocui,,șireată’’. Răspunsul a fost ,,vicleană’’iar atunci am specificat că cele două cuvinte au același înțeles.

În cadrul povestirii ,,Povestea fulgului de zăpadă’’ le-am prezentat preșcolarilor o imagine care reprezenta o scenă de iarnă cu zăpadă abundentă. S-a înțeles imaginea și s-a descris de către preșcolari, pentru a se ajunge la cuvântul zăpadă.Copiii au fost întrebați dacă știu și alt cuvânt care să semnifice tot zăpadă. Un copil a răspuns ,,omăt’’. Am repetat aceeași propoziție care includea cuvântul zăpadă și pe care l-am înlocuit cu sinonimul ,,nea’’, explicându-le copiilor că există unele obiecte pe care le putem denumi cu diferite cuvinte. Pentru a le reține pe cele de mai sus, i-am învățat pe preșcolari o scurtă poezie în cadrul altei activități:

„Zăpadă, omăt sau nea

În a mea ogradă

Aș putea să fac din ea

Un om de zăpadă.”

În povestea ,,Am fost și eu la Alba Iulia și am văzut Unirea cea mare’’, am aplicat la sfârșitul activității o fișă de evaluare, având următoarea atribuție:,,Găsește un alt cuvânt care să însemne tot steag și apoi reprezintă-l grafic’’.

Povestea„ iepurașului care și-a pierdut tocul de scris”, arată preșcolarului forma precisă a imaginii artistice ce reprezintă pentru fiecare personaj ,,tocul’’. Așadar:

pentru elev-tocul reprezintă un instrument de scris

-pentru o vulpe e un toc de pantof;

-pentru urs reprezintă un toc de ușă;

-pentru greier e un toc de vioară;

-pentru mamă reprezintă un toc de bătaie.

La finalul acestei activități de povestire am împărțit copiilor câte o fișă de evaluare, unde li se cerea să arate cu ajutorul liniilor ce reprezintă pentru fiecare animal tocul. Din cei 22 de preșcolari, numai unul a greșit fișa de evaluare.

În povestea creată ,,Iepurașul la dentist’’,preșcolarii au putut remarca perechea de paronime:

-„abces”(la dinte)

-,,acces interzis’’(intrare interzisă)

În cadrul activităților de povestire,pentru a ușura copiilor înțelegerea semnificațiilor cuplurilor antonimice, am pus un accent remarcabil pe sublinierea principalelor trăsături de caracter ,făcând apel la antiteză, pentru a le reliefa pe cele mai reprezentative.

Una dintre modalitățile prin care au fost caracterizate a fost realizarea unor versuri simple, cum se va vedea în continuare:

URSUL

„Știți? Eu am avut o coadă

Lungă, mare și stufoasă

Și o mai aveam și astăzi ,

Dacă nu mă lăcomeam

Să prind pește mult din baltă,

Precum vulpea m-a învățat,

De asta am un ciot de coadă

Și sunt tare supărat!”

ILEANA-COSÂNZEANA

„Iată, eu sunt zâna bună,

Cosânzeana mă numesc,

Sunt frumoasă și cuminte,

Toți copiii mă iubesc.”

În povestea ,,Fata babei și fata moșneagului’’ de Ion Creangă, prin costumația artistică am arătat preșcolarilor opoziția de sens :„harnică-leneșă”, „bună-rea”, „frumoasă-urâtă”.

Pentru a verifica înțelegerea și deosebirea cuvintelor antonimice, am întreprins apoi în activitățile alese jocul,,Ce-ți spune imaginea?’’, unde am folosit imagini care reprezentau personaje din povești, specifice prin însușiri opuse.Rolul preșcolarilor a fost să grupeze câte două imagini după însușirile opuse pe care le au,să le denumească și să alcătuiască propoziții cu aceste cuvinte,de exemplu:„ bun-rău”, „frumos-urât”,„ harnic-leneș”.

Prin varietatea de metode și procedee folosite în clasă, am ajuns la concluzia că, dacă preșcolarii vor fi pătrunși de importanța acestor cerințe,care fac cunoscută valoarea cuvântului ca mijloc de exprimare a gândirii,vor oglindi mai mult asupra termenilor folosiți atunci când vor expune oral.

Acțiunea de îmbogățire și stimulare a vocabularului preșcolarului nu este nici simplă și nici ușoară, dar este frumoasă și distinsă, dacă avem în vedere cultivarea limbii române.

Rezultatele eficiente în munca la clasă depind în majoritate de pregătirea educatoarei,de răspunderea și maturitatea sa profesională, de spiritul novator de care trebuie să dea dovadă.

„A fost odată ca niciodată”, „Și-am încălecat pe-o roată și v-am spus povestea toată!” sunt câteva expresii caracteristice din poveștile pe care copiii le aud tot mai rar din gura adulților. Astăzi, când cartea aspiră să devină o „Cenușăreasă” a copiilor, a adolescenților și de ce nu a adulților, este foarte eficientă sădirea dragostei în inima și mintea celor mici pentru adevăratele valori, valori care astăzi par a fi desconsiderate.

Este timpul să apărăm cu ultimele forțe tezaurul cultural, la care oameni dăruiți au pierdut ani de studiu și de muncă perseverentă pentru a realiza adevărate capodopere, care ne umple sufletul și mintea de lumină, dragoste, credință, cunoștință, bucurie, frumusețe și de speranță. Cum putem înfăptui acest lucru? Răspunsul este unul simplu: prin educație. Rolul educației este acela „ de a înălța pe culmi mai nobile de viață omul, comunitatea etnică și umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului” .

IX. CULEGEREA ȘI PRELUCRAREA INFORMAȚIEI, ELABORAREA CONCLUZIILOR

9.1. Analiza rezultatelor cercetării

Îmbinarea răspunsurilor la fișele de lucru, analizând rezultatele testelor și comportamentul subiecților în ceea ce privește investigația, am reușit redactarea mai multor concluzii care privescinfluența metodei povestirii asupra rezultatelor preșcolarilor.

9.1.1Utilizarea metodei povestirii îmbunătățește imaginea pe care o au preșcolarii asupra actului predării și asupra grădiniței.

Îmbinând răspunsurile am remarcat că toți cei evaluați au participat cu interes la activitățile în care li se cerea să lucreze pe perechi sau pe grupe, apoi să expună produsele și să-i evalueze și pe colegii lor, rezultând de aici că postarea preșcolarului în centrul actului didactic reprezintă deja o necesitate.

În urma activităților,în care tehnicile interactive sunt des folosite, preșcolarii au obținut încredere în ei și în cel de la catedră, s-au obișnuit să discute pe larg ceea ce îi deranjează sau nu le este clar, au învățat să comunice și au înțeles că între ei și profesor există un dialog. Văd acum în cel de la catedră un îndrumător, un sfătuitor, un confident și mai ales un sprijin în orice problemă.

9.1.2 Integrarea metodei povestirii în program îmbunătățește legătura grupei de preșcolari

În urma folosirii metodei povestirii, relațiile dintre preșcolari sunt vizibil îmbunătățite, aceștia continuând să discute pe marginea subiectelor studiate sau a produselor realizate de ei chiar și în privința activităților liber alese. Se observă că și preșcolarii mai puțin implicați și mai puțin comunicativi ajung să participe la aceste discuții. Preșcolarilor li se dezvoltă respectul pentru opiniile celorlalți colegi, simțul responsabilității, al implicării și se observă că problemele de integrare socială se îmbunătățesc.

Toți preșcolarii (100%) au observat o schimbare în bine a atmosferei din grupă în urma orelor în care se aplică activitățile interdiscilpinare.

Am observat că preșcolarii se raportează la munca pe grupe în privința activităților chiar și atunci când se văd prin ochii celorlalți.

9.1.3Folosirea metodei povestirii optimizează frecvența preșcolarilor la gradiniță

Îmbinând răspunsurile am observat că activitațile dinamice interesante determină preșcolarii să vină cu drag la gradiniță. Am fost surprinsă plăcut să observ că activitațile pe bază de proiect s-au bucurat de prezență foarte bună (concluzie rezultată din răspunsurile lor dar și din rezultatele obținute).

9.1.4 Interpretarea rezultatelor

Etapa constatativă s-a încheiat cu rezultatele următoare:

Grupa de control

Grupa experimentală

Din graficele de mai sus se remarcă rezultate diferite între cele două grupe .

Comparând rezultatele dobândite de cele două grupe voi scoate în evidență faptul că grupa experimentală a obținut rezultate mai bune la testul final, ceea ce demonstrează ipoteza că utilizarea metodei povestirii îmbunătățeste rezultatele preșcolarilor.

4.8. Prezentarea etapelor cercetării

Etapa preexperimentală

În privința acestei etape am stabilit cadrul cercetării, am formulat ipoteza,am alcătuit eșantionul de subiecți, am ales metodele si tehnicile de cercetare, am aplicat testarea situației experimentale și a tehnicilor de cercetare, am înregistrat datele și am fixat strategia desfășurării experimentului.Tot în aceast interval de timp am aplicat preșcolarilor din cele două grupe testul de evaluare inițială.

Etapa experimentală

În privința acestei etape am introdus metode și tehnici noi în activitățile susținute la nivelul grupului experimental, am aplicat probe și am făcut măsurători și determinări.

Etapa post-experimentală

Este etapa în care am consemnat rezultatele obținute de la cele două eșantioane de subiecți și anume grupa experimentală și grupa de control, am stabilit diferențele, am analizat statistic datele și am interpretat rezultatele.

CONCLUZII

Activizarea vocabularului preșcolarilor în grădinița este unul din obiectivele majore care se înfăptuiesc în mod treptat, prin mărirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de către copil a interesului de cunoaștere a obiectelor, pe de o parte a atitudinii interogative referitoare la originea și cauza unor fenomene iar pe de altă parte„Jean Guehenno” spunea că „să știi să vorbești înseamnă să te porți cuviincios cu vorbele,care sunt o altă formă a lucrurilor, alt trup al adevărului”.

Având ca scop prioritar educarea unei exprimări corecte, logice, fluente și expresive, formarea limbajului în grădinițe utilizează povestirile ca pe un mijloc deosebit de important. Preșcolarul, pus în situația de a prezenta cunoștințele sale în legătură cu o povestire,fie de a elabora idei și păreri proprii, folosește mai bine sau mai puțin bine limba vorbită, în care pe de o parte are cunoștințe sigure, precise, idei fixe în mintea sa, iar pe de altă parte potrivit gradului în care el stăpânește regulile exprimării și un volum de cuvinte pe care le poate utiliza cu discernământ.

Pentru copil cuvântul ține locul explicației și al motivației. Iubește cuvântul în sine;învățarea unui cuvânt nou îl satisface ceva timp, iar apoi devine o adevărată pasiune:vânează cuvinte, face colecții, iar când descoperă unul nou îl pronunță victorios.

În proiect am acordat o deosebită importanță înțelegerii de către preșcolari a relațiilor de sens dintre cuvinte, deosebirea și folosirea lor în diferite propoziții.

În privința evaluării finale, în urma aplicării unui test de evaluare, notat de la 1 la 10, am obținut următoarea structură de frecvențe:

Colecția de valori ale variabilei X a dus la următorul rezultat:

X=154 =7

22

Prin varietatea de metode și procedee folosite în clasă, am ajuns la concluzia că, dacă preșcolarii vor fi impresionați de importanța acestor cerințe, care pun în evidență valoarea cuvântului ca mijloc de exprimare a gândirii-vor reflecta mai mult asupra termenilor folosiți atunci când vor prezenta oral.

Rezultatele eficiente în munca la clasă depind în mare parte de pregătirea cadrului didactic,de responsabilitatea, maturitatea sa profesională și de spiritul novator de care trebuie să dea dovadă.

Anexe

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățământ : Grădinița cu Program Prelungit Cozia

Practicant: Rujan Ionela Larisa

Grupa: pregătitoare

Categoria activității: „Educarea limbajului”

Tema activității: Povestire interactivă “Ciuboțelele ogarului”de Călin Gruia

Tipul activității:de predare-învățare

Scopul activității :

– Dezvoltarea capacității de a asculta în liniște povestea

– Consolidarea însușirii de a formula răspunsuri corecte la întrebările educatoarei;

– Dezvoltarea sentimententelor afective ,de bunătate și de compasiune.

Obiective:

– Să audieze cu atenție conținutul poveștii;

– Să intervină cu răspunsuri la întrebările educatoarei, să motiveze comportamente și acțiuni ale personajelor;

– Să își dezvolte gândirea critică dar și creativitatea verbală;

– Să descrie imaginile prezentate folosind expresii din poveste;

– Să se exprime corect în propoziții cât și în fraze simple,corect enunțate din punct de vedere gramatical;

– Să distingă siluetele personajelor din poveste dintr-o mulțime de alte personaje;

– Să așeze în ordine cronologică imaginile din povestea expusă;

– Să dialogheze și să colaboreze cu colegii și educatoarea.

Strategii didactice:

1. Metode: conversația, explicația, exercițiul, povestirea și evaluarea.

2. Mijloace didactice:

– imagini din poveste;

– siluete ale personajelor din poveste dar și din alte povești;

– jetoane cu diferite imagini din poveste.

3. Forme de organizare: frontală,individuală și pe grupuri.

Bibliografie :

Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii,ediția a II-a, București, 2005

Culegere de texte literare pentru copii,Bucuresti/1994

Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari,București, 2004

Fișă de lucru

„1. Răspunde la următoarele întrebări:

a) Unde plecase iepurele? De ce?

……………………………………………………………………………………………………

b) În ce anotimp are loc acțiunea din poveste?

……………………………………………………………………………………………………

c) Cu cine s-a întâlnit iepurele pe drum?

………………………………………………………………………………………

d) De ce a plătit iepurele consumația ogarului?

……………………………………………………………………………………………………

e) Ce s-a întâmplat la miezul nopții?

……………………………………………………………………………………………………

2) Desparte în silabe următoarele cuvinte:

iepurele-………………. ciuboțelele -…………………strângă -……………

iarmaroc -……………… negustor -……………….. mâncă -……………..

3) Completează după model:

iepure – iepurii ogar -………… urs -……… ban -………

negustor -………………..

4) Scrie cuvintele potrivite în spațiile punctate:

Iepurele mergea la…………………………. .Avea ……….galbeni. Voia să își cumpere ceva de ………………… .Vântul împrăștia……………………….Dinții iepurașului dârdâiau de ………………. .Pe drum, se întâlni cu un………… La han, ………………..a fost nevoit să plătească ce a consumat ogarul.

5) Scrie câte o întrebare pentru fiecare răspuns:

Iepurele pornise spre iarmaroc.

…………………………………………………………………………………………………

Vântul împrăștia frunzele pe poteci.”

………………………………………………………………………………………………..

Anexe

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățământ : Grădinița cu Program Prelungit Cozia

Practicant: Rujan Ionela Larisa

Grupa: pregătitoare

Categoria activității: „Educarea limbajului”

Tema activității: Povestire interactivă “Ciuboțelele ogarului”de Călin Gruia

Tipul activității:de predare-învățare

Scopul activității :

– Dezvoltarea capacității de a asculta în liniște povestea

– Consolidarea însușirii de a formula răspunsuri corecte la întrebările educatoarei;

– Dezvoltarea sentimententelor afective ,de bunătate și de compasiune.

Obiective:

– Să audieze cu atenție conținutul poveștii;

– Să intervină cu răspunsuri la întrebările educatoarei, să motiveze comportamente și acțiuni ale personajelor;

– Să își dezvolte gândirea critică dar și creativitatea verbală;

– Să descrie imaginile prezentate folosind expresii din poveste;

– Să se exprime corect în propoziții cât și în fraze simple,corect enunțate din punct de vedere gramatical;

– Să distingă siluetele personajelor din poveste dintr-o mulțime de alte personaje;

– Să așeze în ordine cronologică imaginile din povestea expusă;

– Să dialogheze și să colaboreze cu colegii și educatoarea.

Strategii didactice:

1. Metode: conversația, explicația, exercițiul, povestirea și evaluarea.

2. Mijloace didactice:

– imagini din poveste;

– siluete ale personajelor din poveste dar și din alte povești;

– jetoane cu diferite imagini din poveste.

3. Forme de organizare: frontală,individuală și pe grupuri.

Bibliografie :

Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii,ediția a II-a, București, 2005

Culegere de texte literare pentru copii,Bucuresti/1994

Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari,București, 2004

Fișă de lucru

„1. Răspunde la următoarele întrebări:

a) Unde plecase iepurele? De ce?

……………………………………………………………………………………………………

b) În ce anotimp are loc acțiunea din poveste?

……………………………………………………………………………………………………

c) Cu cine s-a întâlnit iepurele pe drum?

………………………………………………………………………………………

d) De ce a plătit iepurele consumația ogarului?

……………………………………………………………………………………………………

e) Ce s-a întâmplat la miezul nopții?

……………………………………………………………………………………………………

2) Desparte în silabe următoarele cuvinte:

iepurele-………………. ciuboțelele -…………………strângă -……………

iarmaroc -……………… negustor -……………….. mâncă -……………..

3) Completează după model:

iepure – iepurii ogar -………… urs -……… ban -………

negustor -………………..

4) Scrie cuvintele potrivite în spațiile punctate:

Iepurele mergea la…………………………. .Avea ……….galbeni. Voia să își cumpere ceva de ………………… .Vântul împrăștia……………………….Dinții iepurașului dârdâiau de ………………. .Pe drum, se întâlni cu un………… La han, ………………..a fost nevoit să plătească ce a consumat ogarul.

5) Scrie câte o întrebare pentru fiecare răspuns:

Iepurele pornise spre iarmaroc.

…………………………………………………………………………………………………

Vântul împrăștia frunzele pe poteci.”

………………………………………………………………………………………………..