Limbaj Verbal Si Nonverbal In Spoturile Publicitare

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: COMUNICAREA. LIMBAJUL VERBAL ȘI NONVERBAL

II.1. Limbajul verbal

II. 1.1. Cuvintele

II. 1.2. Elemente care sporesc eficiența cuvintelor

II.2. Limbajul nonverbal

II.2.1. Tipuri de comunicarea nonverbală și limbaj al corpului

II.3. Cum lucrează împreună cele două limbaje

CAPITOLUL II: SPOTURILE PUBLICITARE

III.1. Spoturile publicitare – trăsături generale

III.2. Spoturile publicitare pentru automobile

CAPITOLUL III: LIMBAJUL VERBAL ȘI NONVERBAL ÎN SPOTURILE PUBLICITARE AUTO. STUDIU DE CAZ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

I. INTRODUCERE

Individul este o ființă sensibilă, morală, creată pentru a trăi într-o comunitate. Pentru a se putea integra într-o comunitate și pentru a se înțelege cu ceilalți, individul trebuie să folosească una dintre cele mai vechi acțiuni: comunicarea. Aceasta nu este folosită în exclusivitate de către oameni, ci toate viețuitoarele o folosesc. Noțiunea de comunicare, deși pare foarte simplă de explicat, este foarte complexă. Comunicarea implică absolut fiecare gest pe care îl facem voluntar sau involuntar, fiecare cuvânt pe care îl folosim indiferent de circumstanțele în care ne aflăm.

Am ales această temă deoarece este una de actualitate și o temă care stârnește interes. Publicitatea ne invadează zilnic viața prin toate mijloacele media existente: TV, radio și Internet. Nu există loc în societatea de astăzi în care să nu te întâlnești cu aceasta. Dintre „ramurile” publicității am ales-o pe cea care face referire la industria auto deoarece, începând cu ultimul mileniu, mașina nu mai reprezintă doar un comfort, aceasta a devenit o necesitate. Chiar dacă România în ultimii ani a intrat într-o criză economică, industria auto de pe teritoriul țării noastre nu a fost vizibil afectată.

În primul capitol vor fi prezentate noțiunile de comunicare, în special cele de limbaj verbal și nonverbal. Trebuie să fim conștienți de faptul că ne confruntăm cu acestea zi de zi, în aproape fiecare moment al vieții noatre.

Al doilea capitol cuprinde o caracterizare a spoturilor în general, a spoturilor auto în particular. În cadrul acestui capitol se va realiza o comparație între elementele de comunicare folosite.

Al treilea capitol îl constituie studiul de caz în care vom analiza câteva secvențe din spoturilor publicitare ale unor branduri renumite din industria auto. Vom încerca să stabilim și un raport să vedem în ce măsură sunt folosite cele două limbaje în cadrul acestor spoturi publicitare.

Capitolul final este destinat concluziitor cu privire la această temă și cuprinde o trecere în agendă a ideilor ce se desprind din fiecare capitol.

II. Capitolul I

Comunicarea. Limbajul verbal și nonverbal

Prezentă și la speciile subumane, comunicarea presupune reciprocitatea și schimbul: „toate aspectele vieții stau sub semnul schimbului”. Comunicarea poate fi definită în multe moduri. Definițiile diferă adesea foarte puțin una față de cealaltă. Cuvântul însuși provine din latină – communicare – care înseamnă „a împărtăși” sau „a face comun”. Această proveniență oferă jumatate din sensul limbii române atunci când vorbim despre procesul de comunicare; cealaltă jumătate se referă la informație și la înțeles. Este dificil să rezumăm în orice fel interacțiunea dintre informație și înțeles. Cercetând asupra comunicării, matematicianul și inginerul Claude Elwood Shannon alături de teoreticianul comunicării Warren Weaver, au afirmat următoarele: „Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate comportamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi și mai mult definiția comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism afectează un alt mecanism.”.

Comunicarea este un proces dinamic compus din multiple elemente și etape: transmițător, cod, mesaj, canal, zgomote, receptor, decodificare, context, răspunsul și feedback-ul destinatarului. Acest act poate fi intenționat sau neintenționat și este întotdeauna influențat de factori precum timpul, subiectul și circumstanțele, dar și de fundamentul cultural al unei persoane. „În sensul cel mai general, se vorbește de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă, influențează un alt sistem, în speță un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă”.

Comunicarea verbală este compusă din sunete, cuvinte și limbaj. Este adevărat faptul că în timp ce informațiile înseamnă întotdeauna ceva, rareori înseamnă același lucru pentru oameni diferiți. Fiecare om, deci, va înțelege mesajul transmis diferit față de ceilalți.

Comunicarea poate fi definită simplu astfel:

comunicarea este schimbul de informații;

comunicarea înseamnă să oferi și să primești mesaje;

comunicarea este transferul de mesaje de la una/ mai multe persoane către una/mai multe persoane.

Cea mai simplă definiție dintre cele trei este prima, dar și cea mai generală. Aici, cea de-a doua definiție ne amintește că informațiile – sau mesajele după cum sunt numite aici – trebuie să fie și primite, nu numai trimise, asta pentru a completa procesul. De exemplu, un mesaj pus într-o sticlă poate realiza o comunicare sau poate să nu realizeze. Ultima definiție de mai sus se aplică doar în cazul oamenilor. Animalele, plantele, mașinăriile sunt capabile și ele să comunice în felul lor, însă nu le putem include în definiție. Ultima definiție este cea mai apropiată de ceea ce avem noi nevoie pentru a defini procesul de comunicare.

Vom lua în considerare elementele de bază în ceea ce privește comunicarea într-un singur sens, între unul sau mai mulți emitători și unul sau mai mulți receptori. Aceste elemente sunt exact la fel și în cazul comunicării cu dublu sens. Pentru a răspunde, rolurile celor două părți participante la procesul de comunicare se poate schimba, dar restul elementelor rămân aceleași. Cu alte cuvinte, direcția fluxului de informații este diferit, însă procesul în sine este același.

Cu cât înveți mai mult despre comunicare, cu atât mai mult începi să-i apreciezi și să-i înțelegi complexitatea. Cu toate acestea, acest factor nu va influența și nu va face comunicarea ta și mai complicată; din contră, ar trebui să devină mai puțin complicată odată cu înțelegearea fenomenului.

Există două tipuri ale comunicarii: verbală și nonverbală. La rândul sau comunicarea verbală poate fi orală și scrisă. Mai jos găsim triunghiul comunicării în care găsim procentajul de folosire al limbajului verbal și nonverbal:

II.1. Limbajul verbal

Comunicarea verbală înseamnă, în mod inevitabil, folosirea unui limbaj – un sistem care reglementează utilizarea unor sunete, cuvinte sau alte simboluri pentru a putea realiza schimbul de informații.

În ciuda faptului că există în mintea oricărui individ, înțelesul nu este niciodată pe deplin transferabil. Tot procesul de comunicare se leagă de limitare, fie că ne place sau nu acest lucru. Atât emitătorul cât și receptorul au diferite organele de simț și funcțiile cognitive. De asemenea, aceștia sunt subiecții unor numeroase influențe care pot afecta înțelesul final atribuit mesajului. Factori precum alegerea cuvintelor potrivite, a propozițiilor și frazelor, varietatea caracteristicilor lingvistice, structura enunțului, timpul, stresul, intonația, structura și organizarea unui mesaj, toate acestea exercită o influență asupra înțelesului. În consecință, înțelesul mesajului nu depinde doar de caracteristicile individuale ale emițătorului sau cele ale receptorului.

Comunicarea verbală poate funcționa, în mod evident, dacă emițătorul și receptorul au un limbaj comun, cel puțin într-o anumită măsură, și il utilizează. Această cerință de limbaj comun nu este obțională, ci obligatorie. La urma urmei, reprezentarea și transferul de informații de care am menționat mai sus ar fi inutile dacă mesajul, la primire, nu înseamnă nimic pentru receptor.

Indiferent de natura lui, natural sau artificial, orice limbaj are un cod care se bazează pe norme convenite pentru funcționalitatea sa. În esență, aceste reguli determină înțelesul elementelor limbajului și, de asemenea, căile prin care aceste reguli sunt folosite. Elementele de bază ale unui limbaj sunt cuvintele sale și regulile de folosire ale acestora, adică gramatica. Contextul – în care cuvintele sunt folosite – oferă de asemenea informații vitale despre semnificația lor.

În ciuda tendințelor necooperante dintre cuvinte, gramatică și dimensiunea variabilă a contextului, informațiile codificate într-un limbaj natural pot fi schimbate în practică de către o persoană care ascultă în timp ce o alta vorbește, ori de o persoană care citește în timp ce cealaltă scrie. Fiecare dintre cele patru activităși menționate – ascultare, vorbire, citire, scriere – depind în mare parte de vocabular, gramatică și de context.

II.1.1. Cuvintele

Pentru a satisface cerințele de limbaj menționate anterior, cei care doresc să comunice folsind un limbaj, trebuie să aibă un vocabular dezvoltat, să cunoască înțelesul unui număr suficient de cuvinte care fac referire la subiectul care este în discuție. Fiecare cuvânt, într-o limbă, are unul sau mai multe înțelesuri (de obicei are mai mult decât un singur înțeles). Din această cauză, un cuvânt poate fi folosit pentru unul dintre înțelesuri, apoi, mai târziu, înțelesul poate fi derivat din cuvânt.

În mod semnificativ, un cuvânt nu arată, sună sau se simte la fel ca și lucrul pe care îl reprezintă. Cu toate acestea, nu contează prea mult faptul că ambii parteneri, atât emițătorul cât și receptorul, cunosc înțelesul aceluiași cuvânt. Ori de câte ori un cuvânt este folosit, acesta reprezintă obiectul sau lucrul care știm că trebuie să îl reprezinte.

Atunci când un cuvânt are mai multe semnificații, sau atunci când semnificația însăși nu este una ușor imprecisă, folosirea acelui cuvânt poate cauza un grad variabil de ambiguitate. Însă, așa cum am menționat și mai sus, de obicei, contextul poate clarifica cel mai des semnificația. În limbajul natural, importanța contextului este foarte mare atunci când un cuvânt sau o sintagmă are mai mult decât o singură semnificație.

În ciuda posibilității mai multor semnificații, cuvântul este mult mai precis decât alte metode de reprezentare, cum ar fi gesturile sau imaginile. Mai mult decât atât, deoarece un singur cuvânt poate avea mai multe înțelesuri, prin folosirea acestuia se economisește timp, dar și crește eficiența procesului de comunicare.

Încă un avantaj pe care îl are cuvântul este acela că, în cazul în care acesta este supus prelucrări deliberate în orice mod reversibil, semnificația fiecărui cuvânt va fi păstrată până când această schimbare va fi inversată – ceea ce este de multe ori un lucru convenabil.

Limbajul uman evoluează continuu odată cu utilizarea cuvintelor rostite, devenind mai util și, de obicei, mult mai complex. În concluzie, utilizarea cuvintelor aduce beneficii în ceea ce privește precizia, eficiența și confortul – chiar dacă niciuna dintre aceste calități nu este invariabilă.

II.1.2. Elemente care sporesc eficiența cuvintelor

Pentru toată precizia și eficiența lor, și în ciuda asistenței neprețuite furnizată de contextul în care sunt utilizate, cuvintele necesită un plus de ajutor pentru a-și atinge scopul cu succes. Acest ajutor vine din partea regulilor de gramatică care ne oferă informații esențiale și prețioase care ajută enorm la realizarea semnificației dorite în anumite contexte.

Fără un asemenea ajutor, cuvintele pot fi înțelese greșit în mod egal de către emițător, dar și de către receptor. Gramatica influențează ordinea în care cuvintele apar într-un mesaj și, de asemenea, impun schimbări minore, dar importante în forma lor, ceea ce conduce la o înțelegere mai bună a mesajului transmis.

Atribuirea de înțelesuri multiple ale aceluiași cuvânt nu este neapărat benefică deoarece poate duce la neînțelegeri. În consecință, transferul unui înțeles exact nu se poate realiza, însă putem face în așa fel încât fenomenul de neînțelegere să fie diminuat. În primul rând, pentru a trasmite un mesaj clar ne putem ajuta de cuvinte simple, uzuale, de înțelesul cărora să fi auzit toate publicurile dar și de fraze scurte cu o structură gramaticală simplă.

În al doilea rând, este mai mult decât esențial să ne cunoaștem auditoriul. Cuvintele sunt folosite diferit, uneori cu diferite nuanțe de sens, dar cel mai adesea cu sensuri complet diferite. Cel mai adesea contextul și sensul cuvintelor se schimbă în grupurile diferite ca și vârstă, cultură și subcultură.

Există posibilitatea, mai ales atunci când ne ajutăm de cuvinte pentru a comunica, să includem elemente care ne ajută să direcționăm conversația înspre sensul dorit de către noi. Acest lucru se poate realiza atunci când utilizăm cuvinte obișnuite – dar nu într-un mod obișnuit. Pot fi implicate alegeri neobișnuite ale cuvintelor, poate chiar surprinzătoare, modalități neobișnuite de legare al unor sintagme sau chiar unele elemente prozodice cum ar fi rima, ritmul, aliterația și onomatopeea.

Cu toate acestea, oamenii pot, de asemenea, recurge la limbaj simbolic în timpul unei conversații, fie pentru că încearcă să-și exprime inexprimabilul sau pentru că nu doresc să declare faptele pe față. Conform studiilor, prin acesteastă metodă discuția poate deveni una directă; dar în alte situații, discuția poate fi mai adecvată când utilizăm răspunsuri cu idei simbolice.

Un alt exemplu destul de diferit, având o semnificație suplimentară într-un grup de cuvinte, este sarcasmul, în care, cuvintele aparent nevinovate și cu o destinație precisă sunt interpretate precum critici dure. Principiul este același, în care cuvintele sunt folosite ca materii prime pentru a construi un sens care îl depășește pe cel literal.

În concluzie, o bună cunoaștere a cuvintelor și a gramaticii, ne permite crearea de sintagme potrivite ca și înțeles, iar împreună cu contextul, pot furniza informații utile receptorului. Chiar și așa, acest lucru necesită la rândul lui folosirea unei metode adecvată prin care să transfere porțiunile de limbaj de la emițător către receptor.

II.2. Limbajul nonverbal

În literatura de specialitate, comunicarea nonverbală a primit de-a lungul timpului numeroase definiții, majoritatea fiind acceptate. Cea mai mare parte a definițiilor comunicării nonverbale vorbesc despre această comunicare ca despre un amalgan de mesaje, mesaje ce nu sunt exprimate cu ajutorul cuvintelor, dar care totuși pot fi decodificate, putând crea înțelesuri.

Importanța comunicării nonverbale a demonstrat-o Albert Mehrabian, în anul 1967, atunci când, în urma unui studiu despre comunicarea nonverbala acesta a ajuns la concluzia că numai 7% din mesaj este transmis prin comunicarea verbală, în timp ce 38% este transmis pe cale vocală și 55% prin limbajul corpului.

Nu este întotdeauna clar sau evident când trebuie să considerăm o comunicare ca fiind verbală sau nonverbală. Unele gesturi au fost desemnate ca având semnificații cel puțin la fel de precise ca cele ale unor cuvinte. Dintr-o altă perspectivă, o problemă o poate constitui sensul, dacă acesta este explicit (definit precis) sau implicit (evocat imprecis). Cuvintele sunt de obicei explicite, iar gesturile sunt cele implicite.

Atunci când interacționăm cu ceilalți, încontinuu transmitem, dar și primim semnale nonverbale. Toate obiceiurile noastre care implică limbajul nonverbal –gesturile pe care le facem, poziția în care stăm, ritmul cu care vorbim, distanța pe care o păstrăm față de partenerul sau partenerii de conversație, contactul vizual – transmit mesaje puternice.aceste mesaje nu se opresc atunci când incetezi să vorbești. Chiar și atunci când suntem tăcuți comunicăm nonverbal.

Deseori, ceea ce spunem și ceea ce transmitem prin limbajul corpului, sunt două lucruri total diferite. Atunci când se confruntă cu aceste semnale mixte, ascultătorii trebuie să aleagă dacă să creadă mesajul dumneavoastră verbal sau nonverba și, de cele mai multe ori, ei vor alege nonverbalul deoarece este un limbaj natural, inconștient care transmite adevăratele noastre sentimente și intenții.

Felul în care ne uităm, ascultăm, ne mișcăm și reacționăm spune foarte multe despre persoana de lângă noi. Atunci când semnalele verbale se potrivesc cu cele nonverbale, acestea sporesc încrederea, claritatea și raportul. Atunci când nu se potrivesc semnalele, acestea generează tensiune, neîncredere și confuzie.

Pentru a deveni un bun comunicator este foarte important să fim atenți nu numai la limbajul nonverbal al celorlalți ci și la cel al propriei persoane.

II.2.1. Tipuri de comunicarea nonverbală și limbaj al corpului

Există mai multe tipuri diferite de comunicare nonverbala. Împreună, semnalele nonverbale și indiciile comunică mai mult interes.

Expresiile faciale

Fața umană este extrem de expresivă, este capabilă să-și exprime nenumăratele emoții fără să fie nevoie să scoatem un cuvânt. Spre deosebire de celelalte forme de comunicare nonverbală, expresiile faciale sunt universale. Expresiile faciale pentru fericire, tristețe, furie, teamă, uimire și dezgust sunt aceleași în toate culturile lumii.

Mișcările și postura corpului

Percepția asupra oamenilor ne este influențată în funcție de modul în care aceștia stau, merg, se ridică sau de cum își țin capul. Modul în care te miști și ai grijă de tine comunică multe informații pentru ceilalți din jurul nostru.

Putem face mai mult de 700.000 de mișcări așa încât este foarte dificil să le catalogăm pe toate! Trebuie să fim conștienți că mișcarea corpului și poziția este un ingredient cheie în transmiterea de mesaje.

Gesturile

Gesturile fac parte din viața noastră de zi cu zi. cu toate acestea, semnificația gesturilor poate fi foarte diferită în culturi și regiuni, așa că este important să fim atenți pentru a evita eventualele interpretări greșite.

Clasificarea cea mai utilizată a gesturilor este aceea care le împarte în: embleme, ilustratori, manifestări afective, gesturi de reglaj și adaptori.

Emblemele – mișcări care au o traducere verbală directă, în general un cuvânt sau o frază, acestea fiind specifice fiecărei culturi. Ele țin locul cuvintelor și pot să se constituie într-un limbaj de sine stătător.

Ilustratorii – indicații nonverbale legate direct de cuvinte. Ei întăresc comunicarea verbală și ne ajută să accentuăm sau să subliniem idei sau cuvinte. Prezintă un caracter mai mult sau mai puțin arbitrar decât emblemele, o parte din ei fiind chiar reacții gestuale înnăscute și, ca atare, universale. Ei nu au o semnificație luați ca entități aparte, ci numai în legătura lor cu cuvintele, un exemplu ar fi acela al urmăririi gesturilor efectuate de persoanele de la televizor, oprind sonorul.

Manifestările afective – mișcări ale corpului care ne dezvăluie starea afectivă. Indicii faciali sunt primii care ne „trădează” sentimentele nonverbal. Aceste manifestări pot fi folosite pentru a influența pe alții, de exmplu entuziasmul și speranța au trecere la public. Cele mai frecvente manifestări afective sunt tremuratul mâinilor și al piciorelor și trebuie luate în considerare de cei care comunică cu persoanele care prezintă astfel de manifestări, pentru a lua măsurile necesare ca interacțiunea să nu fie influențată.

Gesturile de reglaj dirijează, întrețin și controlează comunicarea. Funcția lor este expresivă și fatică, deoarece relevă atitudinile participanților față de interacțiune și oferă asigurări receptorului privind continuitatea contactului, iar emițătorului îi permit să-și ajusteze, prin feed-back, parametrii enunțării, în funcție de reacțiile interlocutorului. Reglatorii contribuie decisiv la schimbarea rolurilor dintre cei doi parteneri de interacțiune.

Adaptorii – mișcările care satisfac nevoile personale și ajută la adaptarea la mediu. Aceștia constituie clasa de gesturi cea mai puțin legată de comunicare. În această clasă intră mișcările ce pot fi efectuate atât în prezența, cât și în absența observatorilor.

Contactul vizual

Acest tip de comunicare nonverbală este foarte important. Felul în care privești o persoană poate comunica foarte multe lucruri, inclusiv interes, afecțiune, ostilitate sau atracție. Contactul vizual este de asemenea important in menținerea fluxului conversației.

Funcția tactilă (atingerea)

Comunicăm destul de mult prin atingere. Există gesturi precum următoarele care pot avea o însemnătate mai mare decât cea a cuvintelor: o ușoară strângere de mână, o atingere timidă pe umăr, o îmbrățișare călduroasă, o palmă de încurajare pe spate, o mângâiere blândă pe cap sau o strângere a încheieturii mânii unei persoane.

Vestimentația și „podoabele”

Vestimentația și podoabele sunt utilizate în principal pentru a ne proteja de anumite elemente și pentru a trimite mesaje sociale și sexuale. “Podoabă”, în acest sens, include atât decorul fizic (hair styling, make-up, bijuterii, peruci, tatuaje) și modificarea corpului (chirurgie plastica), toate invențiile sociale ale diferitelor culturi al căror scop este de a emite mesaje de atracție, supunere sau modalități de dominare.Modul în care ne îmbrăcăm și ne împodobim spune celorlalți dacă facem parte dintr-un grup anume și, de asemenea, transmite mesaje despre starea financiară, rang sau clasă.

Distanța

Cu toții avem nevoie de un spațiu fizic. Acest spațiu nu are o delimitare precisă, aceasta este stabilită în funcție de factori precum cultura, situația și de gradul de apropiere al partenerilor de conversație. Puteți folosi spațiul fizic pentru a comunica mai multe mesaje nonverbale diferite, inclusiv semnalele de intimitate și afecțiune, agresiune sau dominare.

Paralimbajul

Nu este important important doar ceea ce spunem, ci este important și felul în care o spunem! Atunci când vorbim, celelalte persoane pot „citi” vocile noastre înaintea cuvintelor pe care le rostim. Lucruri cărora le acordă atenție includ sincronizarea și ritml, volumul vocii, tonul pe care vorbim și inflexiunea, și cuvinte care transmit înțelegere cum ar fi „uh-hum”, „ah” etc. Tonul pe care vorbim, de cele mai multe ori, poate indica sarcasm, afecțiune, furie sau încredere.

Oamenii reactionează la nonverbal la fel de mult (sau poate chiar mai mult) cum reacționează atunci când este spus ceva, la semnificația explicită a cuvintelor. Neînțelegerile pot fi adesea clarificate dacă persoanele implicate au capacitatea de a observa comunicarea nonverbală prezentă într-o interacțiune. domeniul comunicării nonverbale a crescut foarte mult în ultimele decenii și se aplică în domenii diferite precum cel al afacerilor, mass-media, relații internaționale, educație, și în oricare domeniu care implică în mod semnificativ dinamica interpersonală și de grup.

II.3. Cum lucrează împreună cele două limbaje

Există o legătură puternică între limbaj și codurile nonverbale, iar aceastea, împreună, crează o comunicare eficientă de vreme ce ambele împart simboluri și comportamente învățate în timpul socializării primare.

Indiciile limbajului nonverbal pot juca cinci roluri:

Repetiția – pot repeta mesajul pe care persoana îl spune verbal

Contradicția – pot contrazice mesajul e care persoana îl transmite verbal

Substituția – pot substitui un mesaj verbal (ex. Privirea unei persoane poate transmite mai mult decât cuvintele o pot face)

Completarea – pot completa un mesaj verbal (ex. O mamă care își mângâie copilul poate completa mesajul verbal)

Accentuarea – pot intensifica sau nu un mesaj verbal (ex. A da cu pumnul în masă – accentuează un mesaj)

Nu există nici o îndoialăcu privire la comunicarea nonverbală care este cea mai eficientă formă de comunicareși mai puternic decât cuvintele însele.

Studiul lui Albert Mehrabian a arătat că limbajul verbal deține doar 7% din impactul asupra comunicării globale. Restul de 93% provine de la comunicare nonverbala, adică 55% din limbajul trupului și 38% din tonalitate. Acest lucru este de asemenea cunoscut și sub numele de „Regula 7-38-55”.

Cei mai buni comunicatori sunt atenți la puterea emoțiilor și la cea a gândurilor comunicate cu ajutorul nonverbalului. Din această cauză, este foarte important săfim capabili să citim indiciile nonverbale pe care le primim de la persoana cu care interacționăm.

Pentru a se putea realiza o comunicare eficientă și semnificativă cu privire la emoții, aceste trei părți ale mesajului trebuie să se sprijine reciproc – acestea trebuie să fie "congruente". În caz contrar, receptorul mesajului poate fi iritat de două mesaje provenind de la două canale diferite, oferind indicii în două direcții diferite.

Exemplul citat din lucrarea lui Albert Mehrabian:

Verbal: „Nu am nici o problemă cu tine!"

Nonverbal: evitarea contactului vizual, anxietate, limbaj al corpului limitat.

Este foarte probabil ca receptorul să aibă încredere în forma predominantă de comunicare, pe care Mehrabian o găsește ca fiind nonverbalul (38% + 55%), decât în limbajul verbal (7%).

Scopul este de a deveni un cititor calificat al indiciilor nonverbale până la punctul în care toată lumea cu care te întâlnești este precum o carte deschisă pentru tine. Având acest scop în minte, trebuie să recunoaștem că oamenii comunică pe mai multe niveluri. Trebuie să fim atenți la expresia lor facială, la contactul vizual, la postură, mișcări ale mâinii și ale picioarelor, la mișcarea corpului și plasarea lor. Într-o interacțiune, nu asculta doar ceea ce are de spus partenerul de dialog, ci observă-i atent și acțiunile pe care le face voluntar sau involuntar deoarece fiecare gest comunică ceva!

III. Capitolul II

Spoturile publicitare

„O imagine face cât o mie de cuvinte. Da, dar numai dacă te uiți la imagine și spui sau gândești cele o mie de cuvinte. “, spunea William Saroyan. Fiecare sistem al unui mesaj, fie el lingvistic sau nonlingvistic, verbal sau nonverbal, este un sistem de semne. Oamenii sunt cufundați într-o lume de semne – a fi om înseamnă a fi creator, răspânditor și consumator de semne. Folosim semne și coduri pentru a produce și pentru a primi verbal și nonverbal mesaje semnificative. În timp ce limbajul este un puternic model folosit pentru a înțelege comunicarea, acesta are limitele sale în calitate de schemă explicativă deoarece ignoră alte forme de comunicare (de exemplu vizualul). Precum comunicare verbală și cea nonverbală poate crea ambiguitate. Așa cum trăim într-o lume dominată de mass-media electronică, producătorii de mesaje vizuale precum agenții de publicitate, regizori, graficienii, cu toții folosesc imaginile și semnele care afectează funcționarea procesului de comunicare.

Abordarea semiotică a comunicării vizuale subliniază ideea că imaginile sunt o colecție de semne care sunt legate între ele de către privitor. Un semn poate fi un cuvânt, un sunet sau o imagine vizuală. Este un obiect care vine la pachet cu un altul din mintea noastră. Saussure împarte un semn în două componente – semnificantul (sunetul, imaginea sau cuvântul) și semnificatul, care este conceptul sau sensul pe care semnificantul îl reprezintă.

Interpretarea vizuală are loc în filme prin două procese: montajul și decuparea. Montajul este modul în care se realizeză sensul relației dintre obiecte precum și compoziția internă și secvențierea. Decuparea este ansamblul trăsăturilor necesare pentru percepție și clasificare. Recunoașterea vizuală se bazează pe anumite trăsături perceptibile ale obiectului și imaginii sale. Nu avem nevoie de intreaga imagine sau de toate detaliile pentru a recunoaște ceva deoarece aceste trăsături cheie păstrează suficiente noțiuni din schema percepției și a cunoașterii.

Textele vizuale sunt importante pentru semioticieni și în special pentru oamenii de știință care lucrează cu forme aproape intensive cum ar fi publicitatea și televiziunea deoarece imaginile constituie o parte centrală a masei sistemului nostru de comunicare prin semne. De când reclamele televizate includ atât semne verbale cât și nonverbale și pregătesc condițiile pentru ca privitorii să deducă înțelesul pe care-l au. Limbajul publicitar este considerat ca fiind un domeniu important de cercetare lingvistică.

III.1. Spoturile publicitare – trăsături generale

Ca o ramură particulară a limbajului, limbajul publicitar ar trebui să fie concis și atractiv. De obicei are propriile caracteristici în sintaxă, cum ar fi utilizarea frecventă a propoziții declarative simple, fraze interogative și fraze imperative. Cu toate acestea, indiferent de ce caracteristici sintactice sunt adoptate de publicitate, acestea ar trebui să îndeplinească următoarele funcții:

să atragă atenția;

să arăte oamenilor un avantaj;

să trezească interesul și să stârnească dorință;

să ceară o acțiune.

Funcția propozițiilor declarative este de a descrie produsele în mod rezonabil și perfect; funcția frazelor imperative este de a convinge consumatorii să cumpere produsul; funcția acelor propoziții interogative este de a ridica o intrebare, apoi de a le răspunde, și prin intermediul lor ajută consumatorul să elimine îndoiala care ar fi existat în legătură cu produsul. Aceste trei tipuri de fraze sunt potrivite principiului în care publicitatea trebuie să aibă putere de a atrage atenția și de a ne face să memorăm ceea ce vedem și auzim.

Pentru a convinge consumatorii, un spot va include melodii ușor de reținut sau fraze captivante care generează un interes continuu pentru produsul sau serviciul de bază. Există mai multe tipuri de publicitate; fiecare are atribute diferite, cum ar fi prețul, vizualizarea demograficăși mediul.

Spotul TV este, în general, considerat ca fiind cea mai eficientă formă de publicitate mass-market, acest fapt fiind dovedit de către prețul ridicat al antenelor de rețele TV pentru spoturile publicitare care se difuzează în timpul celor mai populare evenimente de televiziune. Jocul anual de fotbal Super Bowl din Statele Unite este cunoscut ca fiind cel mai important eveniment de publicitate TV. Costul mediu al unui singur spot TV de treizeci de secunde în timpul acestui joc a ajuns la 3,5 milioane dolari (din 2012).

Publicitatea radio este o formă de publicitate care este difuzată sub formă de unde radio prin aer de la un emițător la o antenă și apoi la un dispozitiv de recepție. Antenă este achiziționată de la o stație sau de la o rețea în schimbul difuzării reclamelor.

Publicitatea online este o formă de promovare care utilizează Internetul și World Wide Webul, în scopul de a oferi mesaje de marketing pentru a atrage clienții. Anunțurile online sunt livrate de un server de anunțuri. Exemplele de publicitate online includ:

reclamele contextuale care apar pe paginile cu motor de căutare;

bannerele;

anunțurile media îmbogățite;

publicitatea de pe rețelele sociale;

publicitatea online clasificată;

rețelele de publicitate;

e-mailul de marketing, inclusiv e-mailul spam.

Publicitatea clandestină, de asemenea, cunoscută și sub numele de publicitate de gherilă, este atunci când un produs sau brand este încorporat în divertisment și media.

Publicitatea din presa scrisă descrie publicitatea dintr-un mediu tipărit, cum ar fi un ziar, revistă, sau jurnal de comerț. Aceasta cuprinde totul, de la mass-media cu o bază de cititori foarte largă, cum ar fi un ziar național sau o revistă, la presa locală, cum ar fi ziare locale și reviste comerciale pe teme foarte specializate.

Panourile mobile sunt în general montate pe panouri sau ecrane digitale. Acestea pot fi pe autovehicule construite exclusiv pentru transportul de reclame de-a lungul rutelor preselectate de către clienți, acestea pot fi, de asemenea, de transport de marfă echipate special sau, în unele cazuri, bannere mari agățate de avioane; panourile sunt adesea luminate folosind spoturi de lumină.

Publicitatea din magaine este orice tip de publicitate care este plasată într-un magazin de vânzare/retail. Acesta include plasarea unui produs în locurile vizibile dintr-un magazin, cum ar fi la nivelul ochilor, la capetele arcadelr încăperii și lângă punctele de checkout (locul de lângă casa de marcat), coșurile de cumpărături și ecranele video din magazine.

Publicitatea stradală oferă posibilitatea de a combina publicitatea „indoor” și „outdoor” prin plasarea unor mobile de structură mare (corturi) în locuri publice pe baze temporare. Spațiul exercită o atracție puternică asupra observatorului, în timp ce produsul este promovat în interior, unde decorul creativ poate intensifica impresia.

Celebritățile care reprezintă unele branduri se concentrează pe utilizarea puterii e care o are celebritatea lor, faima, banii sau popularitatea pentru a obține recunoaștere pentru produsele lor sau pentru a promova magazinele specifice. Agențiile de publicitate deseori își promovează propriile produse. De exemplu, atunci când celebritățile împărtășesc produsele lor preferate sau poartă haine de mărci sau designeri specifice. Celebritățile sunt adesea implicate în campanii de publicitate, cum ar fi anunțurile de televiziune sau de imprimare pentru a face promovarea produselor unui anumit brand. Utilizarea celebrităților pentru a susține un brand poate avea și dezavantaje întrucât o greșealăa acesteia poate fi în detrimentul relațiilor publice ale brandului.

Promovarea vânzărilor/reducerilor sunt un alt mod de a face publicitate. Acest tip d promovare are un rol dublu deoarece acesta este folosite pentru a aduna informații despre tipul de public care este atras precum și de a relansa vânzările. Acesta include lucruri cum ar fi: concursuri și jocuri, tombole, cadouri de produse, mostre, cupoane, programe de fidelizare și reduceri. Scopul final al promoțiiei este de a stimula potențialii clienți să ia măsuri.

III.2. Spoturile publicitare pentru automobile

În lumea automobilelor, concurența nu încetează niciodată, de aceea este esențial pentru cei din această industrie să creeze campanii interesante, dar mai ales memorabile, care să rămână în mintea consumatorilor.

Brandurile auto au încercat totul, de la umor la expresia artistică, în încercarea de a capta atenția mai multor clienți. Din momentul în care procentele prețurilor și planurile de finanțare inovatoare vor merge doar până în prezent, orice producător de mașini știe că publicitatea creativă care vorbește este o parte esențială a procesului de vânzare de automobile.

Modelul AIDA face referire la atenție, interes, dorință și la acțiune. Acesta este un acronim utilizat în marketing și în publicitate, care ajută managerii de marketing să dezvolte strategii de comunicare eficiente și să comunice cu clienții într-un mod mai bine răspunzând la nevoile și dorințele lor. AIDA descrie o listă comună de evenimente care au loc atunci cand un consumator vede o reclamă. Fiecare literă din acronimul AIDA reprezintă următoarele:

„A” reprezintă atenția sau conștientizarea, precum și capacitatea de a atrage atenția consumatorilor.

„I” este interesul și punctele capacității de a ridica interesul consumatorilor concentrându-se și pe demonstrarea avantajelor și beneficiilor

„D” reprezintă dorința. Anunțul convinge consumatorii că ei vor și își doresc produsul sau serviciul pentru că le va satisface nevoile.

„A” este acțiunea, cea care conduce consumatorii spre a lua măsuri în achiziționarea produsului sau serviciului.

Sistemul este folosit pentru a ghida marketingul în a acționa în mod eficient pe o piață.

Anunțurile auto sunt primele exemple de rezultate care rezultă din utilizarea modelului AIDA pentru a restrânge piața țintă. Marketingul industriei auto știe că reclamele trebuie să atragă atenția consumatorilor, așa încât aceștia utilizează culori, fundaluri și teme care reușesc acest lucru. Apoi, marketingul auto stârnește interesul arătând avantajele pentru care ar trebui să deținem mașina. În cazul Mini-Cooper, de exemplu, marketingul arată faptul că o masina mica poate oferi consumatorului plăcerea de a conduce fie chiar și în locuri mai strâmte.

Agențiile de publicitate pot viza o piață precisă prin utilizarea modelului AIDA pentru a identifica un subset restrâns de consumatori care pot fi perceptivi la oferta produselor. Anunțurile auto sunt special realizate pentru a atrage atenția, interesul, pentru a întâlni dorințele și pentru a invoca acțiunea consumatorilor.

În al treilea rând, marketingul auto a găsit ceea ce doresc consumatorii lor. Pentru conducătorii auto Mini-Cooper, e „plăcerea” de a conducere, în timp ce pentru consumatorii Prius ar putea fi economia privitoare la combustibil sau elementele ecologice. Numai după evaluarea dorințelor consumatorilor marketingul este capabil să creeze campanii eficiente. În cele din urmă, marketingul încurajează consumatorii să ia măsuri prin achiziționarea produsului sau serviciului. Uneori, atitudinea este tot ceea ce distinge automobilele din aceeași clasă de la una la cealaltă. În multe privințe a fost întotdeauna așa.

Consumatorii de azi au mai multe opțiuni de conținut decât oricând înainte – crearea de noi

oportunități, precum și de noi provocări pentru agențiile și agenții de publicitate și mass-media în încercarea de a ajunge la ei.

IV. Capitolul III

Limbajul verbal și nonverbal în spoturile publicitare auto

Studiu de caz