Limba și Literatura Româna [631061]

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Litere
Limba și Literatura Româna
Biblioteconomie
ROLUL BIBLIOTECII SCOLARE IN
PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV
Panait (Bădescu) I. Nuța
Grupa 201
Decembrie 2011
1

În școala modernă contemporană au loc transformări, atât în legătură cu structura și
conținutul procesului instructiv-educativ cât și în legătură cu tehnologia acestuia. Legătura școlii
cu știința, cu tehnica și
creația literar-artistică, în genere cu viața, nu mai constituie în cele mai multe cazuri un
deziderat, ci un fapt real.
Procesul de diferențiere a învățământului se desfășoară atât în direcția adâncirii în
domeniile cunoașterii științifice, cât și în direcția satisfacerii în cât mai mare măsură a
intereselor, aptitudinilor și
particularităților psiho-individuale ale elevilor.
Bibliotecile școlare trebuie să devină surse de informare permanentă și la zi, prezențe
active în viața și lumea elevilor, iar cei care răspund de activitatea lor, respectiv bibliotecarii
școlari și cadrele didactice, trebuie să aibă în vedere găsirea unor noi forme și metode de muncă
cu cartea, care să corespundă cât mai bine procesului de modernizare a învățământului. Această
modernizare vine în întâmpinarea ideii că elevul trebuie să fie pregătit bine și din timp pentru
viitor, și că el trebuie să devină totodată cât mai receptiv la nou, capabil să studieze și
să se informeze singur.
Instituțiile noastre de învățământ superior dispun azi atât de o
bogată experiență în pregătirea cadrelor de bibliotecari cât și de directive
clare în orientarea activității lor. Succesul muncii bibliotecarului nu este
însă asigurat numai de cunoștințele și deprinderile însușite în instituțiile
specializate de învățământ, ci mai ales de înțelegerea rolului important pe
care îl are astăzi în opera de formare a tineretului, de pasiunea și
capacitatea sa de dăruire. Oricât de minuțios ar fi analizată activitatea
bibliotecarului, aceasta nu se poate delimita în mod categoric față de
atribuțiile general educative ce revin școlii și întregului personal didactic.
Activitatea bibliotecarului școlar nu poate fi concepută în afara
ansamblului activităților educative specifice școlii. Ea se integrează
organic, se întrepătrunde cu întreaga acțiune educativă a școlii și devine
astfel o componentă a întregului proces instructiv-educativ. De aceea,
cunoașterea aspectelor generale ale programului de educație pe care îl
înfăptuiește școala, precum și cunoașterea problemelor instructiveducative specifice diferitelor
activități din școală constituie adevăratele
puncte de pornire ale organizării activității muncii bibliotecarului.
Munca de organizare a bibliotecii școlare presupune, pe lângă
cunoștințele de biblioteconomie modernă pe care le posedă fiecare
bibliotecar, cunoașterea aspectelor specifice școlii în care își desfășoară
activitatea biblioteca respectivă și a principiilor de modernizare a
învățământului actual. Fără îndoială că dintre factorii de bază, care
orientează modul de organizare a bibliotecii, nu pot lipsi indicațiile pe
care le cuprind programele și manualele școlare, sfatul directorului, al
profesorilor de specialitate, al diriginților și învățătorilor. În funcție de
toți acești factori, biblioteca școlară trebuie să fie astfel organizată încât
să poată satisface în cât mai mare măsură cele trei obiective
fundamentale ale activității ei specifice:
– sprijinirea procesului de adâncire a cunoștințelor și de formare a
deprinderilor de lectură și studiu, urmărite prin fiecare obiect de
învățământ și prin întreaga activitate didactică;
– lărgirea permanentă a orizontului cunoașterii științifice în direcția
progreselor înregistrate de știință, tehnică, artă, în societatea noastră;
– dezvoltarea maximală a individualității fiecărui copil.
În funcție de aceste obiective, biblioteca școlară modernă
realizează un proces de organizare complexă sub raportul specializării pe
principalele direcții ale cunoașterii științifice, asigurând astfel o apropiere
a cărții de copilul-elev.
2

Alături de școli, bibliotecile fac parte din instituțiile care exercită
influențe multiple asupra unei națiuni. Fără distincție de vârstă, profesie,
religie, opinii politice, bibliotecile se adresează tuturor păturilor sociale,
ajutând nevoii de informare și recreere a fiecăruia.
Dintre acestea, bibliotecile școlare contribuie la creșterea calității
învățământului, fiind un suport necesar activităților de educație (formare).
Rolul acestora în noul context educațional trebuie privit cu mare atenție
deoarece diversificarea tipologiei documentare și a modalităților de acces
la resursele informaționale a făcut ca aceste structuri de informare și
documentare să înceapă să-și piardă, puțin câte puțin, în ultimele decenii,
poziția cu greu atinsă.
Principala menire a bibliotecilor școlare este de a pune la dispoziția
utilizatorilor întreaga informație necesară, precum și instrumentele de
documentare și metodologia de utilizare a lor. Bibliotecile școlare sunt
componente esențiale și indispensabile ale sistemului de învățământ
preuniversitar, rolul primordial fiind de suport al activităților didactice și
de cercetare.
Bibliotecile școlare sunt considerate ca fiind colecții de cărți,
periodice și alte resurse documentare și informaționale pentru uzul elevilor
și profesorilor. Trebuie avut in vedere rolul lor educațional și de
organizator al resurselor cunoașterii. Colaborarea între biblioteci și școli,
adică între planurile de învățământ și școli este necesară pentru a corobora
oferta bibliotecilor în materie de resurse documentare și de informare și
cerințele informaționale ale școlilor.
Prin însăși natura sa, școala este principala instituție organizată
care are ca prim scop formarea multilaterală a personalității elevului.
Procesul formării omului este complex și nu se poate realiza decât în
procesul muncii și al relațiilor sociale.
În procesul instructiv-educativ, desfășurat în școală pe baza unui
plan de învățământ minuțios și chibzuit întocmit, se realizează, în strânsă
corelație, instrucția și educația tineretului. Fără a putea fi separate
mecanic una de alta, instrucția și educația se împletesc în orice activitate
organizată în școală pentru a duce la însușirea culturii. Cultura nu se
poate dobândi însă decât prin instrucție.
Adevărata cultură nu se poate dobândi însă numai ca urmare a
studierii manualelor școlare și a audierii lecțiilor profesorilor, oricât de
erudiți ar fi ei și oricâte metode și procedee pedagogice ar folosi. „Nu e
cultură absorbirea manualelor didactice de către mulți premianți ai
liceelor noastre. Cine se mărginește la zădărnicirea publicațiilor frivole
și la mecanismul strict didactic al manualelor rămâne depărtat și
sălbăticit, în afara luminii auguste a adevăratei culturi din care se poate
decurge îmbunătățirea raporturilor dintre popoare și, în sfârșit,
pacea.”(Sadoveanu, M. Mărturisiri, București, E.S.P.L.A, 1960, p.366)
Fără a minimaliza importanța instrucției care se face pe baza
programelor și a manualelor școlare, trebuie să examinăm problema
raportului dintre cultură, instrucție și educație.
Cultura reprezintă o sinteză de mare amploare, și cu perspective
mereu noi, a eforturilor materiale și spirituale cristalizate în forme concrete
de-a lungul mileniilor, o acumulare neîntreruptă de valori spirituale, la care
fiecare generație se străduiește să-și aducă contribuția sa în funcție de
treapta pe care se găsește societatea umană în evoluția ei permanentă spre
progres și înflorire.
Astfel definită, noțiunea de cultură este extrem de vastă și niciodată
nu va putea fi stăpânită de un singur om în toate laturile ei. Prin instrucție
3

omul reușește, în școală, universitate și chiar după aceea, să-și însușească
un număr apreciabil de cunoștințe, putând deveni astfel un om cult.
Cultura însă nu este suficientă pentru a realiza un om multilateral. La
ceea ce dă instrucția trebuie adăugate multe elemente referitoare la
comportarea lui în viată, care nu se pot obține decât printr-o susținută
muncă educativă.
În general, se crede că îndrumarea și controlul lecturii îi revin
exclusiv profesorului de literatură română. Nimic mai greșit și mai
dăunător muncii instructiv-educative decât acest fel de a privi lucrurile.
Îndrumarea și controlul lecturii sunt acțiuni dificile și cu multe consecințe
asupra educației. De aceea, întregul colectiv pedagogic, începând cu
directorul și terminând cu bibliotecarii, are datoria morală și profesională
de a se ocupa de lectura școlarilor.
(1)
Directorul școlii, răspunzând în ansamblu de îndrumarea și
controlul întregului proces instructiv-educativ, nu poate să se
dezintereseze de volumul și calitatea lecturii elevilor, de influența pe care
acestea o au asupra educației și instrucției tineretului școlar. El are
obligația să introducă în planul general de muncă al școlii, ca și în
planurile trimestriale, măsuri concrete pentru îndrumarea și controlul
lecturii, să verifice cu atenție planificările calendaristice și să dea
indicații precise în legătură cu aceasta.
Cu prilejul asistențelor la ore, când se fac sondaje sau se controlează caietele elevilor, este
necesar să aibă în vedere și problema lecturii, ca un obiectiv demn de urmărit cu
orice prilej. Cu ocazia cercetării diverselor abateri disciplinare, când
analizează frecvența slabă a unor elevi, delăsarea sau indiferența față de
studiu, să nu neglijeze a se informa și în legătură cu cărțile pe care le
citesc aceștia. Nu este exclus ca anumite lipsuri în educația elevilor să se
datoreze și unor lecturi contraindicate sau pasiunii exclusive pentru
lectură în detrimentul învățăturii.
Directorul poate organiza din când în când chiar dezbateri în
Consiliul Pedagogic pe această temă. Astfel de discuții dau mai mult de
gândit cadrelor didactice și le mobilizează mai mult în muncă. Pentru
documentarea lor și a colectivului pedagogic, sunt necesare mai multe
sondaje făcute la un număr cât mai mare de clase și cu un număr cât mai
adecvat de întrebări, potrivite cu scopul urmărit la un moment dat.
Interesante și cu efect educativ sunt și convorbirile cu profesorii, cu
diriginții, cu părinții, cu elevii și cu bibliotecarii. În centrul atenției lui
trebuie să stea dotarea bibliotecii cu toate cărțile utile elevilor, crearea
unor condiții optime de studiu în bibliotecă, ușurarea operațiilor de
împrumut, controlul regulat și îndrumarea muncii bibliotecarilor, care
adesea ignoră rolul mare al lecturii asupra formării morale și intelectuale
a tineretului.
Un sprijin eficace îl poate găsi școala în părinții elevilor. Mulți
dintre ei nu înțeleg însă just rolul și importanța lecturii. Prin lectorate
bine pregătite pe tema aceasta, directorul trebuie să trezească mai mult
interes în rândurile părinților pentru supravegherea lecturii copiilor lor.
În vederea atingerii tuturor obiectivelor legate de îndrumarea și
controlul lecturii elevilor, directorul poate antrena comisiile metodice de
specialitate, pe profesorii de specialitate, pe profesorii de literatură, pe
diriginți, pe elevi și pe bibliotecari. Rolul de coordonator și inițiativele îi
revin însă acestuia.
Dirigintele clasei are pe plan mai limitat aceleași obligații ca și
directorul școlii. El răspunde de instruirea și educarea tuturor elevilor
4

clasei pe care o conduce. Deși îndatoririle dirigintelui sunt multiple și
grele, în centrul atenției lui trebuie să stea și lectura elevilor.
Folosind anumite ore de dirigenție sau numai o parte din ele,
convorbirile cu elevii, diferite sondaje, ședințele cu părinții etc.,
dirigintele trebuie să urmărească cu multă atenție lecturile extrașcolare
ale elevilor. Apropiindu-se mai mult sufletește de aceștia, el reușește, fără
prea multe eforturi, să se documenteze asupra lecturii școlarilor săi. În
privința controlului, de mare folos îi este colaborarea cu părinții elevilor.
Aceștia îl pot ajuta mai ales în ceea ce privește controlul și într-o
oarecare măsură chiar în îndrumarea lecturii, în alegerea cărților pe care
le pot citi copiilor. Pentru a stârni interes în rândurile părinților în
vederea colaborării cu ei în această direcție, dirigentele trebuie să
provoace cât mai multe discuții în ședințele pe care le ține cu aceștia,
venind cu exemple concrete și bine documentate asupra diverselor
aspecte pe care le prezintă îndrumarea lecturii.
Dacă dirigintele este mai puțin familiarizat cu un anumit gen de
literatură, este dator să se documenteze, cerând concursul profesorilor de
Folosind, din când în când, în orele de dirigenție, lecturi din
anumite opere literare, prezentându-le volume de cărți, organizând, în
colaborare cu bibliotecarii, standuri volante de cărți în clasă, dirigintele
reușește să trezească interesul elevilor pentru cărțile bune.
Adesea se crede că lectura copiilor se limitează la literatura
beletristică. Din cauza aceasta, ceilalți profesori se interesează prea puțin
ce citesc elevii în afara manualelor școlare. Lecturile elevilor sunt și
trebuie să fie mult mai variate și să îmbrățișeze toate domeniile de
activitate: matematică, fizică, chimie, științe naturale, geografie, istorie
etc. ca să nu mai vorbim de limbile moderne și clasice.
Jemănenau, Nina. Ghid pentru bibliotecarul școlar. București: Editura Did. și pedagogică,
Dacă profesorul este la curent cu tot ceea ce apare în domeniul
specialității lui și dorește să informeze și pe elevi asupra scrierilor care îi
interesează, se evită astfel de situații, bibliotecile personale ale elevilor se
îmbogățesc cu lucrări utile și interesante, de la bibliotecă se împrumută și
alte cărți decât cele de literatură beletristică, iar cunoștințele elevilor se
îmbogățesc și pregătirea lor depășește nivelul mediu al cunoștințelor
cerute de programele școlare.
Aici trebuie subliniat un aspect: recomandarea anumitor cărți să nu
ducă la impunerea procurării și a citirii lor. Ea să fie numai orientativă,
nu obligatorie. Altfel, se ajunge la supraîncărcarea elevilor și la
transformarea interesului pentru anumite probleme într-un fel de
corvoadă de care elevii se achită fără prea multă plăcere. Chiar lectura
unei cărți interesante pierde din farmecul ei atunci când este impusă de
Comisiile metodice, având rolul de a coordona activitatea
diverselor specialități și de a realiza un schimb util de experiență
pedagogică și profesională, trebuie să aibă în centrul atenției lor
elevilor. Prin competența lor, comisiile metodice sunt
în măsură să elaboreze planuri de acțiune concrete, pe grupe de clase
5

paralele, să întocmească liste bibliografice, să organizeze sondaje și să
ajute efectiv munca bibliotecarilor.
Comisiilor metodice le revine îndatorirea importantă de a întocmi
liste bibliografice pe obiecte, în care să fie incluse mai întâi lecturile
obligatorii și facultative, apoi cele extrașcolare în ordinea accesibilității și
utilității anumitor opere. Odată întocmite aceste liste, pe cât posibil de la
începutul anului școlar, comisiile metodice au îndatorirea să asigure
dotarea bibliotecii școlare cu toate operele necesare elevilor și să
înlesnească prin standul de cărți din școală procurarea unora dintre ele de
cât mai mulți elevi. Acolo unde este posibil, cărțile să fie grupate la
standuri pe vârste și chiar clase, cu indicarea vizibilă a clasei pentru care
sunt mai accesibile.
Tot comisiile metodice trebuie să elaboreze și listele bibliografice
pentru perioadele de vacanță, să ia măsuri pentru afișarea lor în clase, la
bibliotecă și chiar într-un loc mai frecventat de elevi, unde se poate
aranja frumos un colț al cărții.
Lor le revine și sarcina stabilirii anumitor criterii după care să se
facă periodic controlul lecturii extrașcolare.
Dezbaterea problemei lecturii elevilor ar trebui să formeze anual
sau trimestrial un punct important din ordinea de zi a fiecărei comisii
metodice, indiferent de specialitatea predată la orele de curs.
Consiliul pedagogic, ca expresie a muncii în colectiv, este singurul
organ capabil să realizeze o sinteză a experienței pedagogice într-o
unitate școlară. Lui îi revine, în ultimă instanță, dreptul de a rezolva toate
problemele de ordin instructiv și educativ și datoria de a lua măsuri
unitare obligatorii pentru toate cadrele didactice. În consecință, consiliul
pedagogic trebuie să se preocupe și de lecturile elevilor. El are
posibilitatea să dezvolte în ședințe organizate constatările făcute de
membrii colectivului, diversele măsuri luate, să aprobe sau să dezaprobe
unele inițiative, să soluționeze unitar toate problemele ridicate de
îndrumarea și controlul lecturii.
(2)
Folosind experiența unor profesori, învățători, diriginți sau a
comisiilor metodice, consiliul pedagogic este singurul organ competent
să generalizeze anumite metode și procedee, să stabilească măsuri
obligatorii pentru întregul colectiv didactic.
La dezbaterile unor teme legate de îndrumarea și controlul lecturii
elevilor, prezența bibliotecarilor este necesară, deoarece acestora le revin
sarcini importante în această direcție. Uneori, este indicat ca bibliotecarii
să prezinte referate documentate, care să constituie un punct de plecare
pentru luarea măsurilor impuse de situația constatată într-o anumită
perioadă a anului, fie pe toată școala, fie numai la anumite clase.
Pentru a nu lăsa ca dezbaterea unor aspecte ale muncii de
îndrumare și control a lecturii să aibă un caracter sporadic, considerânduse ceva cu totul
secundar, este bine ca una din ședințele consiliului
pedagogic să fie consacrată numai anumitor probleme strâns legate de
acest aspect al muncii instructiv-educative din școala respectivă.
În viața multor tineri, biblioteca joacă un rol covârșitor. În ea și-au
petrecut anii adolescenței mii de oameni de cultură și de știință. Nicăieri
nu se poate forma și întreține mai cu efect gustul pentru lectura bună
decât în atmosfera îmbietoare la citit a unei biblioteci, oricât de modestă
ar fi ea. Rafturile încărcate cu atâtea scrieri din toate domeniile, mesele
cu cititorii aplecați cu răbdare asupra cărților, liniștea abia tulburată de
foșnetul filelor întoarse cu multă grijă, totul îmbie la lectură și la
6

meditație.
Elevii obișnuiesc să frecventeze adesea și alte biblioteci afară de
cea a școlii, nu numai pentru că aici nu găsesc toate operele pe care le
caută, ci și fiindcă bibliotecile școlare servesc uneori mai mult ca
depozite de cărți pentru împrumut. Este adevărat că unele biblioteci
școlare nu au săli spațioase de lectură, dar chiar atunci când există
condiții prielnice pentru lectură în sala bibliotecii, nu se formează
deprinderea elevilor de a rămâne acolo să citească timp mai îndelungat.
În sălile de lectură, elevii întârzie numai atât cât împrumută anumite cărți
Crearea unor condiții bune și formarea deprinderii de a citi în sala
de lectură, au avantajul că trezesc mai mult interes pentru literatură,
asigură un climat plăcut, stimulează concentrarea atenției și dau
posibilitatea multor elevi să-și petreacă în mod util o parte din timpul
Din comoditate sau dintr-o greșită înțelegere a influenței educative
pe care o are cititul în sala de lectură a bibliotecii, unii bibliotecari preferă
să împrumute cărțile numai acasă, fără să acorde cea mai mică atenție
atragerii tinerilor spre sala de lectură. Deseori, bibliotecarii interzic elevilor
să rămână în sala de lectură pentru a-și face lecțiile, neînțelegând că în
felul acesta pot fi atrași curând și spre lectura extrașcolară. Elevul care vine
în sala de lectură a bibliotecii să-și pregătească lecțiile în liniște și adesea
în condiții materiale mai bune, în scurtă vreme ajunge să îndrăgească
Chiar dacă la început a venit cu scopul de a-și asigura un loc
propice pentru învățătură, fără să se preocupe de citirea altor cărți, cu
timpul privirea lui se va îndrepta de la manualele școlare și de la caietele
de teme la volumele ispititoare din rafturile bibliotecii și curând după aceea
va fi tentat să deschidă și el o carte de lectură. El se va strădui apoi să-și
termine lecțiile cât mai repede, pentru a avea timp să guste și câteva pagini
de literatură. Sala de lectură ar putea fi considerată un fel de mic laborator
de lucru cu cartea, indiferent dacă aceasta este un manual școlar sau un
roman oarecare. Important este că atmosfera de muncă din sala de lectură
exercită o influență favorabilă asupra studiului individual care nu se poate
Pentru a se favoriza lectura, este necesar ca sala de lectură să fie
luminoasă, spațioasă cu mese comode, cu vitrine de cărți frumos aranjate,
pe categorii – după accesibilitate sau după tematică – să se asigure liniștea
necesară studiului, condiție pe care să și-o impună și bibliotecarii, nu
numai cititorii, să se împrumute cărțile cu ușurință, fără admonestări, fără
De asemenea, este bine ca biblioteca școlară să fie înzestrată cu un
număr cât mai mare de exemplare din fiecare operă, mai ales din cele
Creându-se toate aceste condiții de lucru, se asigură dezvoltarea și
cultivarea interesului și a gustului pentru lectură.
dotată ar fi și oricâte condiții
materiale s-ar crea, nu este totdeauna suficientă. Sufletul ei este
bibliotecarul, modestul funcționar de altădată, salariatul conștient de
7

astăzi, ridicat la rangul de „îndrumător al tineretului”, în acest domeniu.
Aceasta nu este o simplă figură de stil, ci, o realitate confirmată de
activitatea multor mii de bibliotecari și școlari.
Bibliotecarul școlar trebuie să fie la curent cu toate lucrările de
specialitate, să citească multă literatură, pentru a putea să recomande elevilor cărțile cele mai
accesibile sau cărțile cele mai bune din domeniul
care îi interesează pe aceștia. Acesta, conștient de misiunea lui, se
documentează și în probleme de pedagogie și psihologie, pentru a ști cum
să procedeze cu elevii în diferite împrejurări, să le cunoască
particularitățile de vârstă și interesele în funcție de aceste particularități.
Cunoscând mai bine sufletul copiilor, apropriindu-se cu dragoste
de ei, recomandându-le cărți atractive, dar și instructive, sfătuindu-i cum
să păstreze cărțile și cum să le citească, bibliotecarul devine un adevărat
educator, un prieten al cititorilor, un om priceput și stimat.
Munca bibliotecarului nu este simplă, dacă nu se mulțumește
numai cu înregistrarea cărților, făcând oficiul simplu de a împrumuta
mecanic și fără nici un discernământ cărțile cerute.
Bibliotecarul care își iubește meseria și dorește să contribuie cu
ceva la instruirea și educarea tineretului păstrează o strânsă legătură cu
profesorii și cu diriginții claselor, se informează de ce cărți au nevoie mai
mult elevii, urmărește planurile editoriale, întocmite din vreme, tabele de
cărți necesare pentru buna dotare a bibliotecii, se preocupă de întreținerea
fondului de cărți, ține o strictă evidență a mișcării cărților. Lucrând astfel,
organizat, bibliotecarul poate să furnizeze diriginților, profesorilor și
directorului școlii multe date utile pentru educarea și instruirea elevilor.
(3)
Munca bibliotecarului va fi încununată de succes, numai dacă va fi
bine planificată încă de le începutul anului școlar, cu obiective precise și
cu aprecierea concretă a tuturor măsurilor care se vor lua în vederea
aducerii la îndeplinire a acestora.
În ultimii ani, specialiștii în materie subliniază cu hotărâre rolul
deosebit al bibliotecii în educația și autoeducația oamenilor. „Astăzi, mai
mult ca oricând, biblioteca este o instituție de cultură complexă și de o
uimitoare diversivitate și elasticitate în adaptarea la condițiile pe care le
oferă mediul social în care se dezvoltă”(Bălăeț, Dumitru 1968).
Este tot mai mult părăsită concepția că biblioteca este un depozit de
cărți inert la care se apelează numai ocazional. Această concepție, din
păcate existentă încă, ignoră partea activă a muncii pe care o desfășoară
biblioteca.
Biblioteca școlară are o sarcină educativă de mare răspundere. Ea
trebuie să-și facă simțită prezența, să știe să-și dezvăluie în modul cel mai
adecvat măreția tainelor, să-i cunoască bine pe cei ce doresc să-i devină
cititor, să-i ofere fiecăruia cărțile și instrumentele muncii cu cartea
necesare pentru școală, pentru viață.
În ansamblul atribuțiilor educative ce revin bibliotecii școlare,
cartea devine doar unul dintre instrumentele activității de bibliotecă.
Bibliotecarul școlar, sau cel care îndeplinește această funcție,
trebuie să cumuleze calități de pedagog și psiholog. În sprijinul lui vin și
celelalte cadre didactice (diriginții, profesorii de diverse specialități și toți
ceilalți factori care concură la educația elevilor).
Aceasta cu atât mai mult cu cât tendința generală a școlii moderne
constă în a-i învăța pe elevi „cum să învețe” în așa fel încât, ulterior,
fiecare să poată dobândi singur cunoștințele de care va avea nevoie și pe
care școala nu i le poate asigura în volumul necesar și cu rapiditatea cu
8

care apar.
Dezvoltarea furtunoasă a științei și tehnicii zilelor noastre cere un
număr tot mai mare de profesioniști dotați cu o gândire capabilă să facă
față cerințelor noi și diverse. Alături de asigurarea însușirii temeinice și
într-un ritm accelerat a noilor cunoștințe științifice de către elevi și
studenți, cerință obiectivă a epocii noastre, este necesară formarea unei
gândiri independente și creatoare, dobândirea de cunoștințe referitoare la
organizarea științifică a muncii intelectuale, deprinderi de muncă
independentă, în scopul dezvoltării interesului și motivația pentru o astfel
Activitatea pedagogică de formare la elevi a deprinderilor și
intereselor pentru continuarea instruirii „pe cont propriu” sau, cu alte
cuvinte pentru autoinstruire, și care de data asta, dreptul legitim de a fi
inclusă între sarcinile învățământului și încă la un loc de frunte.
Autoinstruirea se include în problematica pedagogiei școlare; ea
este sau trebuie să fie parte integrantă a procesului instrucției școlare.
În condițiile învățământului modern, care nu mai cere, în principal,
memorarea mecanică a tuturor cunoștințelor predate în cadrul procesului
instructiv, ci este un sistem care tinde să-i obișnuiască pe elevi cu munca
activă de însușire a cunoștințelor în așa fel încât ei să poată face față
cerințelor societății pentru care au fost instruiți, activitatea bibliotecii și a
bibliotecarului școlar nu mai constituie doar un mijloc auxiliar al
activității de educație, ci este o parte integrantă a acesteia.
În acest context nou, principala sarcină a bibliotecarului constă în
deprinderea elevilor cu tehnica muncii intelectuale, în obișnuirea lor cu
folosirea tuturor mijloacelor moderne de informare puse la dispoziție de
biblioteca școlară a zilelor noastre.
Este de la sine înțeles că această sarcină se realizează în strânsă colaborare cu întregul activ de cadre
didactice din școală sub directa îndrumare a acestora.
Biblioteca școlară nu concurează procesul de învățământ, ci îl
completează. Ea dă documentația practică, gustul pentru cercetarea
individuală și documentația bibliografică, atât de utilă tuturor oamenilor.
Din punct de vedere intelectual, lectura pregătește pentru reflecție, pentru
formarea spiritului și creșterea câmpului de cunoștințe.
Jemănenau, Nina Op.cit., p.65)
BIBLIOGRAFIE
CRISTEA, Sorin. Managementul organizației școlare. București: EDP, 2003.
IOSIFESCU, Șerban. Management Educațional pentru instituțiile de învățământ.
JEMĂNEANU, Nina. Ghid pentru bibliotecarul școlar. București: Editura
Didactică și Pedagogică, 1974. 72p.
JINGA, Ioan. Conducerea învățământului. Manual de management instituțional.
București: Editura Didactică și Pedagogică, 1993.
JINGA, Ioan. Managementul învățământului.București: Editura All, 2001.
MARCU, Vasile; ORȚAN, Florica. Managementul activităților extracurriculare.
Oradea: Editura universității din Oradea, 2003.130p.
ORȚAN, Florica. Management educațional. Oradea: Editura Universității din
9