Limba Romana In Contextul Sistemelor de Comunicare

Limba este un sistem de comunicare specific unei comunități umane, constituite istoric, sistem caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. Limba, ca principal mijloc de comunicare între membrii unei colectivități este în permanentă transformare, fiind oglinda unei civilizații, culturi, istorii și a unei societăți în evoluție. Mihai Eminescu definește limba ca fiind „ măsurariul civilizațiunii unui popor. ”. În constituirea mesajelor orale și scrise, fiecare compartiment al limbii are o funcționalitate precisă, iar respectarea normelor din fiecare compartiment în parte asigură corectitudinea exprimării. Limba română este a cincea limbă romanică după numărul de vorbitori, înregistraă ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova, fiind constituită pe baza dialectului daco – român este totodată limba comună și oficială a statului național unitar român.

Aspectul cel mai îngrijit al limbii naționale, respectând strict social politice și administrative, în presă, radio, televiziune, școală, ea constituind un model de corectitudine prin selecția atentă a mijloacelor de exprimare și fiind, de asemenea un mijloc ideal de comunicare.

Termenul limbă literară ridică o serie de probleme de natură terminologică, dar și din punct de vedere al realității lingvistice, culturale și sociale pe care se consideră, in general, că o acoperă.

Limba literară cuprinde manifesările corecte, îngrijite ale cuvântului, având o sferă largă de funcționare. Este limba folosită în operele literare, în documentele social – politice, administrative, școlare, presă, radio, TV, ea constituind un model de corectitudine prin selecția atentă a mijloacelor de exprimare și un mijloc ideal de comunicare.

Fiind o formă elaborată de existență a limbii comune naționale, limba literară reprezintă o sinteză a dezvoltării și a posibilităților limbii întregului popor. Limba literară este o formă elaborată de existență a limbii comune naționale, ea este expresia ei cea mai desăvârșită, în sensul că reprezintă o sinteză a dezvoltării și a posibilităților limbii întregului popor. Fiind legată de tradiție, ea este mai conservatoare decât limba populară, mai convențională, dar și mai dinamică, mai receptivă la inovațiile impuse de evoluția societății, de dezvoltarea economiei, a științelor, a tehnicii și a tehnologiei, îmbogățindu-se pe baza resurselor proprii sau pe baza împrumuturilor din alte limbi; limba literară este produsul vieții și al evoluției culturale a unui popor, ale cărui manifestări sunt exprimate prin formele scrisului, fiind transmise de la o generație la alta, de aici fiind numită și limba comună, limbă de cultură.

Acestei noțiuni de limbă literară de-a lungul timpului i-au fost atribuite diferite accepțiuni. Astfel, inițial ea a fost definită ca fiind o limbă scrisă, având rolul de a servi pentru exprimarea unei literaturi. Mai târziu, G. Ivănescu definește limba literară ca fiind limba scrisă sau, cum i se mai spune de unii lingviști, limba comună românească, dar în același timp pentru Al.Rosetti, B. Cazacu și Liviu Onu, istoria limbii literare reprezintă istoria scrisului românesc de la origini și până în prezent.

Iorgu Iordan a acordat atenție problemelor de ordin teoretic și metodologic ale cercetării limbii literare, iar în opinia lui ea reprezintă „ un aspect al limbii naționale, aspectul ei cel mai corect, produs al unei prelucrări continue din partea scriitorilor, oamenilor de știință, publiciștilor, etc., sinteză a posibilităților de exprimare pe care le are limba întregului popor. Ea este limba științei, literaturii, ideologiei, politicii, teatrului, administrației. ” ( http://agata.ro/conceptul-de-limba-literara, accesat online la data de 13 martie 2014. ).

De-a lungul timpului, acest concept a fost desemnat prin diverși termeni. Astfel, I. Budai Deleanu, în lucrarea Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești, prezintă termenul de limbă a muselor, din care reiese faptul că limba literară este un instrument de expresie a creațiilor culturale din diverse domenii.

Astfel, limba muselor se afla la toate neamurile politice, la care floresc învățăturile, și este în sine tot aceeași limbă a norodului de obște, numai cât este mai curată și curățită de toate smintelile ce se află la limba de obște a gloatei, cu un cuvânt, este limba lămurită și adusă la regule gramaticești, apoi și înmulțită cu cuvinte obicinuite la învățături, care nu să află la vorba de obște. ( http://www.scribd.com/doc/130850329/Lrc-An3-Topala, accesat online la data de 27 aprilie 2014. ).

Autorul prezintă în scrierile sale termeni precum: limbă literară sau limbă generală, iar Hașdeu adaugă termenul de limbă tipică.

Mai târziu, A. Philippide împreună cu câțiva elevi de-ai săi folosește sintagma de limbă comună. Reprezentând aspectul cultural al unei limbi, limba literară, apare în literatura de specialitate sub denumirea de limbă de cultură sau limbă de civilizație.

Pentru Iorgu Iordan, limba literară este aspectul cel mai desăvârșit al limbii întregului popor, rezultat al unei îmbunătățiri continue, realizate în toate sectoarele culturale ale societății, aceasta fiind mai unitară în comparație cu limba națională.

Limba română literară folosită în mod curent de un vorbitor instruit reprezintă limbajul literar standard ca formă curentă a limbii literare alcătuite din totalitatea elementelor lingvistice culte în funcție de condițiile impuse exprimării de normele în vigoare.

În legătură cu raportul dintre limba literară vorbită și limba literară scrisă există mai multe teorii. În opinia multor specialiști, limba literară trebuie gasită la cei ce realizează un act de cultură; pentru unii numai în formă scrisă, pentru alții atât în formă scrisă, cât și orală.

Cu argumente mai mult sau mai puțin convingătoare s-a impus ideea că limba română literară are o variantă scrisă și una orală, fără ca ea să se confunde cu limba tuturor scrierilor, dar nici cu limba tuturor intervențiilor orale.

În textele literare scriitori pot folosi și elemente ale limbii vorbite care este mai afectivă îmbinând mijloacele de expresie verbală ( volum, pauze ) cu cele nonverbale ( gesturi, mimică ). De asemenea, limba operelor literare apelează nu numai la limba literară ci și la alte aspecte ale limbii.

Există o limbă a autorului în acord cu normele limbii literare și o limbă a personajelor ce contribuie la realizarea culorii locale, la redarea veridocă a unei epoci, a realității în general.

Limba literară este „o sintetizare a posibilităților de exprimare a limbii întregului popor, destinată în special exprimării în scris, mijloc de comunicare a celor mai de seamă manifestări culturale, caracterizată prin existența unui sistem de norme care îi conferă o anumită stabilitate si unitate.” ( Dudău, http://agata.ro/conceptul-de-limba-literara, p.2, accesat online la data de 13 martie 2014.). De aici rezultă trăsăturile limbii literare: caracterul normat, caracterul îngrijit, caracterul unitar și stabil, caracterul cultivat, existența întregului registru funcțional și rolul director al variantei literare.

1. Caracterul normat: utilizarea limbii literare ține cont de niște reguli acceptate, numite norme. Aceste norme au un caracter obligatoriu și unul istoric, deoarece au fost constituite și impuse în mod treptat, pe măsură ce s-a simțit nevoia de a stabili întrebuințarea anumitor fapte de limbă. Acest sistem de norme s-a dezvoltat și s-a îmbogățit pe masură ce limba literară iși lărgea registrul național, iar variantele teritoriale sau sociale ale limbii au de asemenea norme, ele fiind locale sau particulare si nu coincid intotdeauna cu normele variantei literare. Normele limbii literare sunt consemnate in scris, codificate în îndreptare, gramatici normative si dicționare, pe cand normele locale și particulare se întemeiaza exclusiv pe uz și tradiție orală. În sfârșit, normele limbii literare sunt atotcuprinzătoare, deoarece privesc toate stilurile funcționale, precum și aspectul scris al limbii.

Nerespectarea normelor limbii literare se numește abatere sau greșeală. Aceste încălcări ale normelor au drept cauze următoarele: interferența normelor locale și particulare cu normele limbii literare (ușe in loc de ușă, jafuit in loc de jefuit; eream, oi scrie, or facut in loc de eram, voi scrie, am facut etc.), inovațiile individuale, ca urmare a presiunii sistemului sau a analogiei (va apare, va place in loc de va apărea, va plăcea; am mersat in loc de am mers; lui Maria, lui prieten meu in loc de Mariei, prietenului meu etc.), dar totodată și ca urmare a influenței cuvântului scris (eu, era in loc de ieu, iera – incalcarea normei ortoepice), a influenței modelelor străine și a perceperii greșite a unor cuvinte noi (marșalier, intinerar),  instrucția școlara precară a unor vorbitori, lipsa de preocupare în a învăța și a respecta normele limbii literare, comunicarea în exces pe internet.

Normele actuale privesc toate nivelurile limbii: fonetic, morfematic, lexico-semantic, gramatical. Normele ortoepice sunt regulile de pronunțare corectă a cuvintelor, iar normele ortografice sunt reguli cu privire la reprezentarea grafică a structurii fonetice a cuvintelor, acestea se raportează la nivelul fonetic și morfologic. La nivel gramatical sunt norme morfologice, care se refera la modificarea formală a cuvintelor (flexiune), și norme sintactice, care se referă la omogenizarea enunțurilor. Tot de acest nivel aparțin si regulile de punctuație. La nivel lexico-sintactic se precizează- mai ales în dicționarele explicative- caracterul literar sau neliterar (popular, regional, familiar, argotic) al cuvintelor. De caracterul normat al limbii literare se leagă și noțiunile de corectitudine și puritate, două dintre calitățile generale ale vorbirii cultivate.

Se poate spune deci că norma literară este expresia convențională a unui uz lingvistic dominant (existent sau nu în limbă la un moment dat în timpul aplicării unei norme), impusă, în funcție de nivelul cultural al societății, prin măsuri mai mult sau mai puțin coercitive, persoanelor aparținând unei anumite comunități (culturale).

2. Caracterul îngrjit: Al. Graur și I. Coteanu afirmă faptul că limba literară este aspectul îngrijit al limbii comune. Cei doi accentuează caracterul îngrijit al limbii, ceea ce reprezintă condiția esențială ca o limbă să devină literară. Șt. Munteanu alături de V. D. Țâra definește limba literară ca fiind: „ acea variantă a limbii naționale caracterizată printr-un sistem de norme, fixate în scris, care îi asigură o anumită unitate și stabilitate, precum și prin caracterul ei prelucrat, îngrijit. Ea are o sferă largă, întrucât cuprinde producțiile și manifestările culturale, în sensul larg al cuvântului: este limba scrierilor științifice, filozofice, beletristice, a presei, a vietii politice, precum și limba folosită în diferite instituții: administrație, școală, teatru etc.”

3. Caracterul unitar și stabil: O trăsătură esențială a normei literare o reprezintă coerența ei, care rezultă din acest caracter. Norma impune un singur uz, deși există situații în care limba literară admite variante. Caracterul unitar al normei cunoaște fluctuații de-a lungul timpului; înainte de unificarea limbii literare, când existau diferite variante literare regionale, nu se putea vorbi de norme unice, ci de mai multe norme regionale. Gradul de coerență al fiecăreia variază în funcție de perioadă și de regiune. Existența sistemului de norme acceptat de toți vorbitorii constituie premisa unitații si a stabilitații relative a limbii literare. Unitatea și stabilitatea se datorează în bună parte faptului că, deși limba literară este utilizată oral și scris, totuși aspectul scris are rol predominant, iar acest aspect este mai conservator, mai refractar schimbărilor. Celelalte variante ale limbii nu cunosc decât aspectul oral, iar dacă, întâmplător, folosesc aspectul scris, atunci se produce „o alunecare” către normele literare.

4. Caracterul cultivat: Termenul literar din expresia limbă literară nu se referă numai la aspectul scris al limbii, ci și la forma îngrijită a comunicării unui vorbitor cult.

La romani, litteratus era cel care cunoștea literele (litterae), adică cel care știa carte. Substantivul litteratura avea aceeași semnificație cu grecescul grammatica, cu sensul de cunoașterea scrisului și a cititului.

Când limba latină devenise limba de cultură,în Evul Mediu, litteratus însemna și cel care posedă cunoștințe despre latină. În Renaștere, termenul literar avea un înțeles identic cu cel cultural-științific, prin care desemnăm astăzi conceptul de limbă literară.

Limba literară implică latura estetică a comunicării: estetica limbii literare indică o competență lingvistică ridicată a celui care folosește limba, în timp ce estetica limbajului beletristic este expresia talentului scriitorului, care recurge la resurse lingvistice individuale, intervenind creator în limba națională. Literatura ca artă a cuvântului are posibilități nelimitate de a folosi zestrea noastră lingvistică.

5. Existența întregului registru funcțional: limba literară cuprinde toate stilurile funcționale: oficial, științific, publicistic, colocvial, stilul artistic si elemente ale stilului tehnico-științific.

Stilul funcțional e un ansamblu de particularități de exprimare, ce străbate toate nivelele limbii, determinat de factori sociali și culturali ce influențează comunicarea, totodată printre calitățile generale ale stilului se numără și corectitudinea, respectarea normelor limbii în organizarea comunicării și puritatea ce constă în utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară.

În ceea ce privește raportarea la limba literară stilul oficial se caracterizează prin: folosirea formulelor fixe, utilizarea clișeelor, a enunțurilor cu formă impersonală și a unei terminologii specifice.

Stilul științific se remarcă prin respectarea proprietății termenilor, folosirea cuvintelor monosemantice, utilizarea sensului propriu al cuvintelor, claritatea exprimării, precizie și corectitudine.

Stilul publicistic prezintă un discurs persuasiv, este receptiv la neologisme, la inovații lingvistice, utilizează limba literară, dar și formulări specifice limbajului cotidian.

Stilul beletristic se caracterizează prin: libertatea pe care autorul și-o poate lua în raport cu normele limbii literare; folosirea termenilor cu sens figurat, bogăția elementelor lexicale (arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de argou, elemente de jargon, cuvinte din fondul lexical principal).

6. Rolul director al variantei literare: varianta literară a limbii române ca aspect al limbii naționale se caracterizează ca aspect îngrijit, elaborat și presupune forme și utilizări specifice. Limba literară este in interacțiune cu celelalte variante ale limbii intregului popor; ea se îmbogățește preluând elemente lexicale și gramaticale din celelalte variante, dar in același timp le influentează. Aceste influențe se exercită la toate nivelurile, producând schimbări care duc treptat la modificarea configurației acelei variante. Variantele neliterare se clasifică în: variante geografice sau regionale și variante sociale. Cele regionale se deosebesc prin particularități fonetice și lexicale distincte de la o zonă la alta. În cazul variantelor sociale se poate vorbi despre jargon ca variantă socio-culturală de limbaj, de argou – limbaj convențional al anumitor categorii sociale și de limbajele profesionale ce diferă de la o profesie la alta ( exemplu: presă, medicină, ocupații ce aparțin domeniului tehnicii, agricultură, etc. ).

În lucrarea lui Ion Gheție, Istoria limbii române literare găsim o periodizare a limbii române literare. Această periodizare cunoaște două mari epoci: epoca veche și epoca modernă.

Mihai Eminescu arată faptul că la baza formării și dezvoltării limbii române literare stau trei factori: limba vorbită pe întregul masiv romanic nord dunărean, tradiția lingvistică și literară cuprinsă în literatura populară, în cea religioasă, în operele cronicarilor și mijloacele lingvistice folosite de scriitorii clasici.

Epoca veche se împarte la rândul ei în doua perioade: limba literară în perioada 1532- 1656 și limba literară în perioada 1656-1780.

Textele scrise în prima perioadă a epocii vechi au o anumită preocupare pentru o exprimare coerentă și îngrijită, iar interesele pentru limba literară abia dacă se manifestă în plan teoretic. Aceste texte prezintă o serie de construcții perifrastice în domeniul morfologiei verbului. Aflate uneori în concurență cu formele sintetice, construcțiile perifrastice se substituie acestora, ceea ce are drept urmare accentuarea caracterului analitic al structurii românei literare. Textele nu permit observarea niciunui indiciu în folosirea perfectului compus în locul perfectului simplu. Formele de perfect simplu sunt folosite cu predilecție, în situația în care în zilele noastre am fi înclinați să folosim perfectul compus.

În textul original al lui Grigore Ureche, perfectul simplu este întâlnit mai rar. Dacă ținem seamă de faptul că textele din această perioada apelează sporadic la perfectul simplu, putem afirma că menținerea acestui timp se datorează într-o oarecare măsură tradiției, încă din prima epocă a istoriei limbii literare.

La mai mult ca perfect indicativ, alături de formele sintetice din limba latină care apar în toate textele cu o frecvență variabilă de la o zonă la alta, apar construcții formate din perfectul compus al verbului a fi și participiul verbului de conjugat (am fost cântat, ai fost cântat).

În textele din această perioadă apar numeroase construcții perifrastice de viitor. Alături de construcția curentă din toate scrierile, formată din prezentul verbului a vrea și infinitivul verbului de conjugat: voiu, veri, va, vrem, vreți, mai apar construcții formate din prezentul verbului a vrea plus conjunctivul: voiu să viiu, va să sărute, din prezentul verbului a fi plus gerunziu: voiu fi bătînd, va fi avîndu, sau din prezentul verbului a avea plus infinitiv: am a bea.

În cele mai vechi texte românești există forma sintetică de condițional prezent în –are (-ere, -ire); -ari (-eri, -iri); -are (-ere, -ire), -arem (-erem, -irem); -aret (-eret, -iret); -are (-ere, -ire): intrare, ascultari, lucrare, rădicarem. Forma perifrastică formată din auxiliarul aș, ai, are (ară), am, ați, are (ară), plus infinitivul verbului de conjugat este foarte răspândită. Dar dupa anul 1600, forma sintetică dispare din texte.

În domeniul morfologiei verbului, observăm prezența generală a formelor de perfect simplu persoana I și a II-a plural fără -ră-: fum, giucatu, răposăm, ținum, etc.

Textele secolului al XVI- lea, ca și cele din prima jumătate a secolului următor, notează la perfect compus, persoana a III- a, singular, forma au a auxiliarului: au aprins, au dat, au făcut, au fost, etc.

Se remarcă, în ceea ce privește domeniul limbii române literare, contribuția cronicarilor prin tratarea limbii române ca obiect de cercetare, Gr. Ureche ocupându-se de latinitatea limbii noastre. De asemenea, cronicarii au urmărit așezarea limbii pe temeliile graiului viu prin îndepărtarea ei de șablonul bisericesc; îmbogățirea limbii române prin împrumuturi prezente , mai ales, la Miron Costin: fantastic, consiliu, astronom, comisar, etc.

Asfel evoluția limbii române într-o perioadă de peste o sută de ani ne-a permis să descoperim elemente cu ajutorul cărora putem distinge limba literară de vorbirea populară. Totuși, distanța dintre limba scrisă și cea vorbită nu este atât de mare, acest lucru explicându-se prin tendința de modernizare a expresiei.

O schimbare prezentă în prima jumătate a secolului al XVII- lea este schimbarea centrelor culturale, din Oltenia spre Târgoviște, în Țara Românească, din Bucovina spre Iași, în Moldova, din nordul regiunii spre sud-vest ( la Bălgrad), în Transilvania. Odată cu această deplasare s-a modificat baza dialectală, iar în unele cazuri o reformulare a normelor.

Perioada cuprinsă între anii 1532-1656 cunoaște un apel la unitatea limbii literare.

În a doua perioadă a epocii vechi opiniile privitoare la problemele limbii nu mai sunt izolate cum erau în perioada precedentă.

În ceea ce privește morfologia verbului remarcăm faptul că mai mult ca perfectele de tipul am fost cântat apar numai în textele nordice, unde numarul lor e în creștere: au fost agiuns, au fost cădzut, au fost pus, iar condiționalele nu mai sunt prezente în textele din această perioadă.

Această perioadă pune accent pe unificarea și modernizarea limbii, procesul de modernizare fiind într-o fază de început.

Epoca modernă se împarte la rândul ei în trei perioade: limba literară în perioada 1780-1836; limba literară în perioada 1836-1881 și limba literară în perioada 1881-1960.

În perioada delimitată de anii 1780 și 1836 cultura românească cunoaște un proces de renaștere manifestat printr-o tendință hotărâtă de a-și moderniza structurile. Un eveniment important este apariția primelor lucrări ortografice a gramaticilor și a dicționarelor cultivate de învățații Școlii Ardelene. Amintim: ortographia romana sive latino-valachica (1780); Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780); Observații sau băgări dă seamă asupra regulelor și orînduielelor gramaticii rumânești (1787), Gramatica românească (1828); Lexiconul de la Buda (1825); Gramaticile (1812 și 1815-1820) și Lexiconul românesc-nemțesc (1818).

Printre ideile lingvistice promovate de Școala Ardeleană se număra, de altfel, și necesitatea normării limbii române, de aici interesul pentru elaborarea de lexicoane și alte lucrări adecvate gramaticii, precum și îmbogățirea limbii cu neologisme preluate , în special, din limbile romanice.

În ceea ce privește morfologia, perfectul simplu continuă să fie prezent în texte, formele analitice de mai mult ca perfect, mod indicativ se întâlnesc destul de des: am fost ieșit, au fost lăsat, i-au fost trimis, au fost viețuit; numeroase sunt și formele analitice de viitor: a să fie, oi să mă fac, o să facă, o să mănânce. Apar din ce în ce mai des formele de perfect simplu, persoana I și a II- a plural cu -ră-: băturăm, furăm, plecarăm, ne silirăm, sosirăm, vorbirăți. Forma de auxiliar a perfectului compus a la persoana a III- a singular este prezentă în texte în 1830: a ajuns, a dus, a strâns. Apar numeroase forme de viitor analitic cu conjunctiv: o să fie, a să fie, oi să mă fac, o să mănânce.

Perioada cuprinsă între 1780 și 1836 prezintă particularități care o deosebesc de perioadele anterioare. Ceea ce caracterizează această perioadă este tendința din ce în ce mai hotărâtă de acceptare a structurilor limbii literare. În 1836 limba literară cunoște trei variante principale, fiecare restrânsă la o anumită provincie, fiecare prezentând elemente ce le deosebesc.

Între 1836 și 1881 cultura românească continuă și duce până la capăt procesul de modernizare început în perioada precedentă. Acum se impun principalele norme supradialectale ale românei literare. Baza dialectală a limbii române literare moderne o reprezintă elementele lingvistice de tip sudic, muntenesc.

La fel ca în perioada precedentă, formele de mai mult ca perfect se întâlnesc în texte, ele neputând înlocui formele sintetice: au fost căzut, s-a fost dus, au fos făcut, s-au fost îndurat. Frecvente sunt și formele analitice de viitor: o să se plângă, o să vin, o să beie. Formele de perfect simplu cu -ră- la persoana I și a II-a plural sunt răspândite în această epocă fiind într-un proces de generalizare în textele literare. Este prezentă din ce în ce mai mult forma auxiliară a perfectului compus, persoana a III-a, singular a: au alungat, au căpătat, au fost, a iubit, a sosit, dar și auxiliarul au: au fost, au picat, au hotărât.

În ceea ce privește formele de indicativ și conjunctiv prezent ale verbelor de conjugarea a II-a, a III-a și a IV-a cu radical în d, n, t se remarcă tendința generală în scrisul literar pentru promovarea formelor de tipul văd, simt, vin.

Această perioadă marchează un moment important în istoria limbii române literare: momentul elaborării și impunerii principalelor norme supradialectale si al înnoirii vocabularului.

Scopul acestei epoci care se întinde până în zilele noastre este de a desăvârși diversele aspecte ale procesului de unificare și modernizare a structurilor limbii române literare. Factorul cel mai important care a permis răspândirea limbii române literare în toate perioadele istorice a fost unitatea religioasă a vorbitorilor care s-a transpus și în unitatea limbii pentru toate regiunile în care se vorbește limba română ca limbă literară și limbă de cultură.

Cea mai importantă particularitate a morfologiei literare între 1881 și 1960 este folosirea prezentul indicativ și conjunctiv al verbelor de conjugarea a II-a, a III-a și a IV-a cu radical în d, n, t.

Perioada cuprinsă între anii 1881-1960 este considerată drept ultima etapă a drumului parcurs de limba româna literară în procesul de fixare a normelor supradialectale.

Existența unei norme este elementul principal în definirea conceptului de limbă literară, și totodată putem admite faptul că normele au un caracter general sau particular. În funcționarea limbii caracterul general sau cel particular al normelor au rolul de a tolera variații mai mari ale unor norme decât altele.

Norma literară este expresia convențională la nivelul limbii literare a unui anumit uzaj lingvistic, impusă, cu o forță coercitivă mai mare sau mai mică, oamenilor de cultură aparținând unei comunități.

Ion Coteanu a indicat mai multe tipuri de norme, care pot reglementa uzajul limbii și datorită lor se poate defini structura stilistică a unei limbi: norma standard, norma intrinsecă, norma academică, norma mesajului sau a textului.

Norma standard mai poate fi numită și uzajul general sau curent al unei limbi care se referă la exprimarea standard. Această normă este caracterizată de cea mai mare frecvență, dar determinarea practică a frecvenței normei nu este posibilă din cauza volumului de material lingvistic care s-ar cere interpretat statistic.

Norma intrinsecă și norma academică: acestea nu se identifică una cu cealaltă, deoarece norma intrinsecă face trimitere la structura abstractă a limbii, la schemă, iar norma academică trimite la un consens al filologilor, al specialiștilor, care se impune ulterior și celorlalte categorii de vorbitori.

Norma mesajului sau a textului mai poate fi numită norma autorului ( emițătorului) și poate fi observată din analiza textului ( mesajului). Cea mai interesantă problemă este trecerea de la domeniul general al limbii la cel particular al textului: la prima vedere are loc fixarea normelor limbii intr-un text, căreia îi aparține materialul lingvistic, iar de aici rezultă convingerea că ce se întâmplă în text există și în limbă.

În opinia lui Liviu Onu, normele reprezintă un ansamblu de reguli care fixează structura unei limbi, relațiile dintre cuvinte, sistemul lingvistic și totodată acestea sunt intrinseci limbii.

Noțiunea de normă și noțiunea de abatere de la normă se găsesc într-un raport de corelație, în sensul că o normă există în măsura în care se înregistrează abateri de la ea. Dar normele nu trebuie concepute ca niște realizări statice, ci ele trebuie considerate în perspectiva dinamicii istoriei limbii. Normele limbii literare se constituie în diacronie, iar îndreptarele și tratatele academice consemnează existența lor în sincronie. Trebuie să facem distincția între norma literară și norma lingvistică. E. Coșeriu a subliniat că norma lingvistică arată „cum se spune”, în timp ce norma literară stabilește „cum trebuie să se spună”. Norma lingvistică are un caracter „natural” și abstract, în timp ce norma literară este concretă și convențională, presupunând un acord prealabil din partea celor care o hotărăsc și o respectă.

Norma lingvistică reprezintă un sistem de reguli, restricții sau constrângeri generalizate, fixate în timp, pe parcursul evoluției și perfecționării limbii. Normele lingvistice sunt reglementate de gramatici, dicționare, îndreptare ortografice, ortoepice și de punctuație. Îndreptarele punctează clar regulile fără a pune accent pe absolutizarea lor, ci pe înțelegerea lor de către vorbitori și pe obligația de a le cunoaște. Cunoașterea și aplicarea normelor limbii materne este, de altfel, o datorie morală a vorbitorilor limbii respective, doar astfel fiind posibilă o comunicare eficientă.

Norma literară fixează regulile de exprimare orală sau scrisă corectă, cultivată, într-o anumită etapă din evoluția unei limbi, fiind promovată, în prezent, de Academia Română.

Cele mai multe greșeli de limba apar în domeniul vocabularului, vorbitorii necunoscând forma corectă a tuturor cuvintelor. Numărul mare de cuvinte pe care trebuie să le utilizeze ori să le înțeleagă participanții la un act de comunicare, sensurile lor multiple, formele apropiate, atracția paronimică, precum și tendița de a insista asupra unei idei, ceea ce favorizează apariția construcțiilor pleonastice, necunoașterea unor reguli în formarea cuvintelor, toate acestea și multe altele duc la abateri, erori, constituirea mesajului oral sau scris fiind perturbată. Vocabularul folosit de un vorbitor poate evidenția apropierea de limba vorbită sau de aspectul îngrijit al limbii ori apropierea de fondul nou de cuvinte.

Cultivarea limbii ar trebui să fie o prioritate in societatea modernă. Limba oricărui popor este în continuă prefacere determinată de nevoia de  exprimare a unor transformări din diverse sectoare și domenii.

Pentru evitarea greșelilor este foarte importantă motivarea ortografiei cuvântului, scrierea trebuind să fie susținută logic si gramatical, ea devenind astfel un proces conștient.

Mihai Eminescu în ziarul Timpul într-un articol al său afirma cu privire la limba română literară faptul că: limba literară , nu cea graită in societatea cultă, limba cronicarilor si a legendelor e pe alocurea de o rara frumusețe. Multe texte și bisericești și laice au un ritm atât de sonor în înșirarea cuvintelor, incât e peste putință ca frumusețea stilului lor să se atribuie întâmplării si nu talentului scriitorilor si dezvoltării limbii.

Perfecționarea exprimării corecte, apărarea normelor în vigoare, sancționarea abaterilor de la corectitudine trebuie să devină o preocupare continuă, constantă și conștientă a fiecăruia dintre noi pentru că numai în felul acesta se poate realiza o exprimare literară și unitară.

Conservarea limbii și apărarea normelor existente trebuie să devină o prioritate, întrucât limba națională alături de istoria și cultura scrisă reprezintă elemental de identitate al poporului român.

2. PARTEA PRACTICĂ

Limba română reprezintă mijlocul principal de comunicare între membrii comunității, suportul gândirii, al instruirii și educării de-a lungul întregii vieți.

Este știut că limba este una din trăsăturile definitorii ale unui popor, al unei națiuni; este principalul mijloc de comunicare, purtătoare a spiritualității sale, a tradițiilor și a geniului său. Prin intermediul limbii vorbitorul dobândește cunoștințe și își lărgește orizontul intelectual. Atingerea unui grad de cultură generală și dobândirea unei bune pregătiri profesionale presupun în primul rând o stăpânire temeinică a normelor limbii literare.

Aprofundarea și cizelarea cunoștințelor de limbă au importanță majoră, deoarece acuratețea lor determină în mod direct acuratețea înțelegerii. Limba este văzută ca un instrument de comunicare, iar competența de comunicare presupune nu numai cunoașterea sistemului limbii, ci și capacitatea de a o folosi în situații de comunicare diverse.

Limba română se perfecționează neîntrerupt, ținând pasul cu dezvoltarea culturii și civilizației, îmbogățindu-se cu noi termini, științifici sau tehnici, concreți sau abstracți, expresii sau locuțiuni, care desemnează cuceririle spiritului creator al omului.

Limba română actuală trece printr-un proces firesc de evoluție, proces explicabil prin dinamica vieții culturale, sociale și economice. Astfel, comunicarea umana in perioada actuală presupune idei si noțiuni noi, termeni noi din diverse domenii, deci inovații lexicale ce devin unități structurale si funcționale.

Limba roamână este supusă în permanență la schimbări, vorbitorii ei manifestând nevoia de a economisi timp în comunicarea orală și spațiu în comunicarea scrisă.

Cunoașterea normelor, a principiilor și a regulilor ce conduc limba română este o datorie față de apartenența etnica și o necesitate de comunicare între oameni, fără riscul exprimării și înțelegerii greșite.

Nu trebuie omisă influența exercitată de limba engleză si franceză asupra limbii române. Pătrunderea anglicismelor în limba română este cea mai vizibilă trăsătură, lexical îmbogățindu-se cu ajutorul cuvintelor noi și totodată cu ajutorul transformarii unor cuvinte deja existente în limbă prin lărgiri și restrângeri de sens și copierea semantismului cuvintelor corespunzătoare din alte limbi.

Greșelile de limbă pot fi provocate de insuficienta cunoaștere a limbii, fenomen ce apare în special în cazul persoanelor străine. De asemenea, comoditatea reprezintă o sursa internă a abaterilor, ea manifestându-se mai ales în fonetică și in vocabular.

Printre abaterile frecvente din limba română actuală pot fi enumerate utilizarea unor forme populare, regionale care nu sunt cuprinse în normele limbii literale; introducerea elementelor familiare de limbă vorbită în limba literară; folosirea în cadrul unui stil funcțional a elementelor altui stil, de exemplu prezența unor construcții specifice stilului administrativ într-o demonstrație științifică; abuzul de neologisme din dorința de exprimare elevată ceea ce conduce la un tip de greșeală numit cultism.

Termenul s-a format din cuvântul anglo-saxon ,, mass ” cu sensul de masă și din latinescul ,,media” ce reprezintă mijloacele. Cu ajutorul acestor mijloace se stabilește o relație de comunicare între emițător și receptor. Mass-media transmite informații, cunoștinte, prezintă evenimente, devenind astfel un instrument cu influență socială.

Datorită faptului că presa are o vastă rază de acțiune, publicațiile periodice (ziare,reviste) autohtone au avut un rol decisiv în procesul de modernizare a limbii române literare, pagina de ziar fiind, de cele mai multe ori, dincolo de mesajul propriu-zis, locul de întâlnire a inovației lexico-gramaticale și pricipalul canal de răspandire a acesteia.

Mass-media poate crea noi termini și expresii pe care tindem să le împrumutăm în comunicarea interpersonală. Presa e un spațiu larg de desfașurare a unor enunțuri deviate, a unor formulări greșite, informația corectă și relevantă fiind tot mai greu de găsit.

Cunoașterea și aplicarea normelor ce guvernează sistemul limbii române actuale, limba noastră maternă reprezintă o datorie morală ce se impune si jurnaliștilor.

De la apariția primelor ziare românești, stilul publicistic a reprezentat unul din principalele instrumente în procesul de introducere si adaptare a neologismelor, dar totodată are un rol important în acțiunea de perfecționare sub aspectul corectitudinii, a normelor limbii literare al secolului al XIX-lea.

Mass-media are un rol foarte important în promovarea limbii literare, deoarece se adresează masei de vorbitori și se știe că persoanele puțin instruite pot lua greșeala drept normă perpetuând-o în vorbire. Prin diversele sale forme de manifestare, aceasta ar trebui să reprezinte un important model de exprimare, un factor de educație lingvistică.

Pe parcursul unui an de zile am monitorizat posturile de televiziune: TVR 1, ANTENA 1, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, TVR 2, TVR Cultural, Realitatea TV, B1 TV, KANAL D și posturile de radio Radio România Actualități și Europa FM, alegându-le în funcție de acoperirea națională, audiență, ponderea emisiunilor de informare și de dezbatere. Am urmărit în primul rând transmisiunile de la orele de vârf, emisiunile de știri și de dezbateri, fiind monitorizate din punct de vedere lingvistic doar intervențiile verbale și mesajele scrise ( titrări) ce le aparțin redactorilor și colaboratorilor postului respectiv, dar totodată am monitorizat și calitatea limbii.

În continuare voi prezenta erori constatate pentru fiecare post de televiziune sau radio, acestea fiind însoțite de forma corectă și de explicații, fiind totodată clasificate astfel: greșeli de scriere, greșeli gramaticale ( morfologice și de sintaxă) și greșeli semantice.

2.1. GREȘELI DE SCRIERE ( grafie, punctuație și pronunțare )

Pe parcursul monitorizării, în domeniul grafiei au fost sesizate neglijențe de tehnoredactare ( folosirea unor forme gramaticale nepotrivite, absența unor cuvinte ), scrierea cu –i, -ii, -iii ( în cazul formelor de plural ale unor substantive), nerespectarea normelor ortografice în cazul scrierii cu â în interiorul cuvântului, precum și scrierea pronumelor negative niciunul, niciuna și a adjectivelor pronominale negative niciun, nicio. De asemenea, am identificat greșeli privind folosirea cratimei, cel mai frecvent fiind vorba de lipsa acesteia din structura cuvintelor compuse și scrierea greșită a unor cuvinte.

În ceea ce privește punctuația, cele mai multe greșeli privesc folosirea virgulei care în multe situații lipsește, fiind obligatorie conform normei.

absenta diacriticelor:

,, recomadarile Comisiei europene ” – postul TVR 1, emisiunea: Jurnalul TV din data 3.X.2012 (forma corecta:recomandările Comisiei europene).

,, Trimite cuvantul AMOR la…” – PUBLICITATE ,emisiunea Serviciu de matrimonial prin SMS, din data 7.V.2012 (forma corectă: Trimite cuvântul AMOR la…).

,, parere favorabila ” – postul Antena3, emisiunea: Editia de weekend, din data 21.X.2012 ( forma corectă: părere favorabilă).

,, spitalul a ramas fara gaz” – postul Antena3, emisiunea: Știri, din data 25.X.2012 ( forma corectă: spitalul a rămas fără gaz ).

nemarcarea titlului prin ghilimele:

,,patron cimitir” – postul Antena3, emisiunea: Știri, din data 13.X.2012 ( forma corectă: patronul unui cimitir ).

Titlurile marilor emisiuni se marcheaza prin folosirea ghilimelelor.

atașarea articolului hotărât în cazul unui neologism prin cratimă:

,, Broker-ul dispărut, primele semen ” – postul Antena1, emisunea: Observator, din data 12.X.2012 ( forma corectă: Brokerul dispărut, primele semne).

,, weekend-ul ” – postul Antena3, emisiunea Știri, din data 22.X.2012 ( forma corectă: weekendul).

În cazul împrumuturilor care se termină în litere din alfabetul român, pronunțate ca în limba română se recomandă atașarea fără cratimă a desinențelor de plural sau a articolului hotărât conform DOOM 2, 2005.

neizolarea prin virgule a substantivului în vocativ de restul enunțului:

,, Haideți, lăsați teatrul domnu’…” – postul Antena1, emisiunea Observator, din data 26.X.2012 ( forma corectă: Haideți, lăsați teatrul, domnu’…).

,, Dacă nu poți avea grijă de el doamnă, il voi lua eu.” – postul KANAL D, emisiunea Drept la țintă, din data 3.X.2012 ( forma corectă: Dacă nu poți avea grijă de el, doamnă, îl voi lua eu.”).

,, Ce se întampla doctore?” – postul PRO TV, emisiunea Știrile PRO TV, din data 5.X.2012 ( forma corectă: Ce se întâmplă, doctore?).

Substantivele sau construcțiile în vocativ trebuie izolate prin virgule de restul enunțului.

nerespectarea punctuației în cazul apoziției:

,, Soțul său, Aurel Bejenari se întorsese” – postul Antena1, emisiunea Observator , din data 27.X.2012 ( forma corectă: Soțul său, Aurel Bejanari, se întorsese”).

,, Pentru Butoane sărbătoritul nostru”: Pro Tv, emisiunea Știrile Pro Tv, din data 24.VII.2012 ( forma corectă: Pentru Butoane, sărbatoritul nostru.).

Apoziția în acest caz trebuie separată prin virgulă.

scrierea greșita cu –i, -ii,-iii:

,, de a le înveselii sufletele” – postul KANAL D, emisiunea Știrile KANAL D, din data 2.X.2012 ( forma corectă: de a le înveseli sufletele).

„ rromi sărbătoresc!” – postul N 24 Plus, 9.IV.2010 ( forma corectă: rromii sărbătoresc.)

„ întâmplările vieții pot fii dureroase” – OTV, 4.IV.2010 ( forma corectă: întâmplările vieții pot fi dureroase.)

Verbul la infinitiv se scrie cu un singur -i la final, excepție facând verbele: a se sfii, a prii, a înmii. Totodată este sesizată scrierea greșită a unor forme de plural ale unor substantive, al formelor de persoana a doua ale verbelor sau al formei de infinitiv a verbelor terminate în –i.

scrierea greșită a adjectivelor pronominale negative: niciun/nicio:

,, Absolut nici o declarație!” – postul KANAL , emisiunea Știrile KANAL D, din data 9.X.2012 ( forma corectă: Absolut nicio declarație!).

„ nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită” – N24 Plus, 19.IV.2010 ( forma corectă: nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.)

„ mi-a recomandat să nu fac nici o declarație” – Antena 1, 17.IV.2010 ( forma corectă: mi-a recomandat să nu fac nicio declarație.)

Conform normelor în vigoare, pronumele si adjectivele pronominale negative corespunzătoare acestora se scriu într-un cuvânt.

scrierea greșită a verbului ,, a crea” la modul indicativ, timp prezent, persoana I, numărul singular și a III-a singular și plural.

,, dorințele noastre ne crează suferință” – postul Prima Tv, emisiunea Cunoaște, visează, iubește, din data 21.X.2012 ( forma corectă: dorințele noastre ne creează).

În structura verbului a crea apare la persoana a III a plural, sufizul –ez ( cu alternanta vocalică -eaz).

despărțirea greșită prin virgulă a subiectului de predicat:

„ Frecvența sunetelor din mantra, deblochează” – Cunoaște, visează, iubește, din data 21.X.2012 ( forma corectă: Frecvența sunetelor din mantra deblochează).

Subiectul nu se desperate de predicat prin virgule niciodată.

nerespectarea punctuației interjecției:

,, Ce spui mă, în mașina asta e iarbă peste tot” – postul Pro Tv, emisiunea Știrile Pro Tv, din data 16.X.2012 ( forma corectă: Ce spui, mă, în mașina asta e iarbă peste tot).

,, Las-o mă, ca o doare”: Pro Tv, emisiunea Știrile Pro Tv, din data 29.VII.2012 ( forma corectă: Las-o, mă, ca o doare. ).

,, PA DURERE” – publicitate, Pro Tv, Reclamă la Paduden, din data 26.V.2012 ( forma corectă: PA, DURERE).

Interjecția de adresare plasată în interiorul enunțului trebuia izolată prin virgulă.

nefolosirea virgulei înaintea conjuncției coordonatoare adversative:

,, a murit iar sora ei a ajuns la spital” – Pro Tv, emisiunea Știrile Pro TV , din data 1.X.2012 ( forma corectă: a murit, iar sora ei a ajuns la spital).

,, a încasat o bătaie cruntă dar nu a…” – Pro Tv, emisiunea Știrile Pro Tv, din data 1.X.2012 ( forma corectă: a încasat o bătaie cruntă, dar nu a…).

,, un bărbat a murit iar alți doi…” – România Tv, emisiunea RTV News, din data 2.X.2012 ( forma corectă: un bărbat a murit, iar alți doi…).

,, Sunt jucători foarte buni dar extrem de scumpi” – Pro tv, emisiunea Știrile Pro tv, Sport, din data 14.VII.2012 ( forma corectă: Sunt jucători foarte buni, dar extrem de scumpi.).

Virgula este obligatorie înainte de conjuncția coordonatoare adversativă: dar, iar, însa, ci.

neizolarea prin virgule a unor construcții incidente:

,, Bazinul de la Câmpina, unul din cele doua finalizate a fost inchis…” – România Tv, emisiunea Realitatea la raport, din data 29.X2012 ( forma corectă: Bazinul de la Câmpina, unul din cele doua finalizate, a fost inchis… ).

O secvență incidentă se izolează prin virgulă, linii de pauză sau paranteze.

folosirea unor forme gramaticale nepotrivite:

„ în cadrul conferință de presă”- B1 TV, 2.IV.2010 ( forma corectă: în cadrul conferinței de presă).

„ sosire mijloacelor de transport”- TVR 1, 1.IV.2010 ( forma corectă: sosirea mijloacelor de transport.)

absența unor cuvinte

„ în urmă cu un și jumătate”- B1 TV, 16.IV.2010 ( forma corectă: în urmă cu un an și jumătate.)

lipsa cratimei din structura unor cuvinte compuse:

„ ieri seară, mâine seară, mâine dimineață, azi noapte, azi dimineață, comisarul șef, procurorul șef, redactor șef, bucătar șef, inspector șef, comis voiajori, prim ministru, prim procuror ” – Antena 1, PRO TV, KANAL D, 17.IV.2010 ( forma corectă: ieri-seară, mâine-seară, mâine-dimineață, azi-noapte, azi-dimineață, comisarul-șef, procurorul-șef, redactor-șef, bucătar-șef, inspector-șef, comis-voiajori, prim-ministru.)

în unele cazuri cratima apare nejustificat:

„ scurt-circuit, New York-ului, stră-bunicul meu, mini-vacanță, Vice Prim Ministru, taxi trans-continental” – Antena 3, 25.IV.2010; TVR 2, 21.IV.2010 ( forma corectă: scurtcircuit, New Yorkului, străbunicul meu, minivacanță, viceprim-ministru, taxi transcontinental.) ; dar în cuvintele: click-uri, tir-uri cratima este corect folosită pentru că finala cuvântului permite atașarea directă a articolului său, a desinenței.

2.2 GREȘELI GRAMATICALE

2.2.1 GREȘELI MORFOLOGICE

În domeniul morfologiei, pe parcursul monitorizării au fost sesizate forme greșite ale unor verbe, substantive, adjective și adverbe.

frecvența formelor verbale hibrid: vroia,vroiau

,, Nervii șoferilor care vroiau să ajungă” – Antena1, emisiunea Observator, din data 23.X.2012, ( forma corectă: Nervii șoferilor care voiau să ajungă).

,, Asta vroiam să spun” – Europa Fm, emisiunea Jurnalul de dimineata, din data 31.X.2012 ( forma corectă: Asta voiam sa spun).

,, va candida în colegiul in care vroia neamțul să o facă” – Antena3, emisiunea Se întamplă În România, din data 3.X.2012 (forma corectă: voia).

Formele de imperfect vroia / vroiam sunt construcții hibride de la verbele a vrea și a voi. Formele corecte de imperfect de la verbul a voi (folosit în mod curent) sunt voiam /voia. Norma literară actuală, conform DOOM 2, 2008 nu acceptă formele hibride de imperfect de acest tip.

folosirea greșită a formelor adjectivelor maxim/minim în locul adverbelor maximum/minimum:

,, până la maxim 19 grade” – Antena1, emisiunea Observator, Meteo, din data 6.X.2012 ( forma corectă: până la maximum 19 grade.).

,, la o distanță de maxim șapte metri” – Radio România Actualități, emisiunea Matinal, din data 2.X.2012 ( forma corectă: la o distanță de maximum șapte metri).

,, în maxim 30 de zile” – Realitatea tv, emisiunea Transmisiune, din data 6.VII.2012 ( forma corectă: în maximum 30 de zile).

,, maxim 19 grade” – Antena 1, emisiunea Observator, Meteo, din data 7.X.2012 ( forma corectă: maximum 19 grade).

,, într-o proporție de maxim 10%” – Antena 3, emisiunea Se întâmplă în România, din data 3.X.2012 ( forma corectă: într-o proporție de maximum 10%. ).

,, se poate repara în maxim 48 de ore” – Antena 3, emisiunea La ordinea zilei, din data 9.X.2012 ( forma corectă: se poate repara în maximum 48 de ore).

Formele corecte sunt maximum / minimum atunci când apar cu adverbe ( maximum 10 elevi) și minim / maxim când sunt folosite ca adjective ( efort minim).

utilizarea greșită a conjunctivului prezent să aibe pentru verbul a avea:

,, trebuie să aibe un consens” – Antena 3, emisiunea Previziunile zilei, din data de 3.X.2012 ( forma corectă: trebuie să aibă un consens).

,, vremea pare să nu mai aibe secrete pentru noi” – PRO TV, emisiunea Știrile Pro tv, din data de 20.X.2012 ( forma corectă: vremea pare să nu mai aibă secrete pentru noi).

,, și-ar dori s-o aibe” – DIGI 24, emisiunea La volan, din data 20.X.2012 ( forma corectă: și-ar dori s-o aibă”).

,, și cred că merită să aibe succes acțiunea dumneavoastră” – Radio România Actualități, emisiunea Caută România, din data 20.X.2012 ( forma corectă: și cred că merită să aibă succes acțiunea dumneavoastră).

,, urmând ca în zilele ce vin să aibe întâlniri în Spania și Italia”: Radio România Actualități, emisiunea Știri, din data 31.VIII.2012 ( forma corectă: urmând ca în zilele ce vin să aibă întâlniri în Spania și Italia).

Forma literară de conjunctiv prezent, persoana a IIIa, a verbului a avea este să aibă ,nu să aibe.

confuzii între conjugări:

,, noi v-o prezentăm pentru că va apare alt model” – DIGI 24, emisiunea La volan, din data 5.X.2012 ( forma corectă: noi v-o prezentăm pentru că va apărea alt model. ).

,, abia se mai putea ținea pe picioare” – PRO Tv, emisiunea Știrile Pro Tv, din data 18.X.2012 ( forma corectă: abia se mai putea ține pe picioare).

Verbele de cojugarea a II a: ,, a cădea, a dispărea, a displăcea, a părea, a plăcea, a prevedea, a tăcea” (Stan, 2011, p.99.); au următoarele forme la indicativ și la conjunctiv prezent, persoana I și a II-a plural: ( să ) cădem, cădeți, ( să ) dispărem, dispăreți, ( să ) plăcem, plăceți, ( să ) tăcem, tăceți. ” (Stan, 2011, p99).

Acordul adjectivului în gen, număr și caz cu substantivul determinat este respectat de obicei, dar există și excepții:

„ Procurorii Tribunalului Municipal București cer Curții Supreme de Justiție ca avocata Roxana Tudose, fost avocată-stagiară la biroul avocatei Lidia Peter, să fie judecată. ( forma corectă: Avocata Roxana Tudose, fostă avocată-stagiară la biroul avocatei Lidia Peter, să fie judecată.)” ( Rădulescu, 2007, p.17.).

Cu funcția de nume predicativ, adjectivul calificativ nu este acordat cu subiectul multiplu pe care îl determină, în gen, număr și caz:

„ Pentru a beneficia de abonament de reducere, este necesar prezentarea talonului de pensie din luna aferentă plății. ( forma corectă: este necesară prezentarea talonului de pensie din luna aferentă plății.)” ( Rădulescu, 2007, p.19.).

De cele mai multe ori vorbitorii de limbă română nu fac acordul dintre predicat și subiect, predicatul fiind în subordonata atributivă, iar subiectul în regentă:

„ Am înțeles că ați fost unul dintre cei care a ridicat școala din sat… ( forma corectă: …unul dintre cei care au ridicat…); „Profesorul de filosofie este unul din cei care m-a susținut foarte mult. ” ( corect: …este unul dintre cei care m-au susținut foarte mult.).” ( Rădulescu, 2007, p.29.). Această eroare apare, deoarece pronumele nehotărât unul este considerat subiect.

Se observă folosirea greșită a unor substantive defective de singular:

„ foarfecă, pantalon, blug, tăițel ” ( corect: foarfece, pantaloni, blugi, tăiței ).

Este frecventă folosirea greșită a unor substantive proprii de gen feminin, articulate cu articolul hotărât proclitic lui:

„ lui Ana, lui Elena ” ( corect: Anei, Elenei ).

Articularea greșită a unor substantive de gen feminin la singular, cazul dativ și cazul genitiv:

„ vulpei, ușei, pâinei ” ( corect: vulpii, ușii, pâinii ).

O modalitate de a evita această greșeală este aceea de a articula nehotărât, mai întâi aceste substantive: unei vulpi, unei uși, unei pâini. Astfel acestea se termină în i și nu în e adăugându-se apoi articolul hotărât i: vulpii, ușii, pâinii.

În cazul substantivelor colective precum grup, mulțime, grămadă cu rol de subiect, se acordă greșit subiectul și predicatul, predicatul fiind pus la plural în loc de singular ca în următorul exemplu:

„ Mulțimea de oameni din tribune ovaționau. ” (corect: Mulțimea din tribune ovaționa.)

Este adesea întâlnită folosirea greșită a substantivelor cu forme duble sau multiple de plural, de exemplu:

„ coturi/coate, vise/visuri, corpi/corpuri ” : „ Avea multe vise de îndeplinit.” ( corect: Avea multe visuri de îndeplinit.).

Se face confuzie între unele substantive compuse caracterizate prin unitate semantică și gramaticale precum bunăstare ( prosperitate) cu unele cuvinte care își păstrează autonomia comportamentelor bună stare ( stare bună).

altă situație de dezacord este legată de folosirea pronumelor sau a adjectivelor pronominale de întărire care presupun multă atenție, ele având o flexiune foarte bogată:

„ tu însuți ai fost de față ” ( pentru persoana aII-a, singular, gen feminin ), în loc de tu însăți ai fost de față sau însumi am văzut asta ( pentru persoana I, singular, gen feminin ) în loc de însămi am vazut asta.

Se observă folosirea greșită la plural a adjectivelor terminate în z, la masculin singular:

treaz, breaz: trezi, brezi, corect fiind treji, breji; însă englez, francez au pluralul corect englezi, francezi și prin analogie cu alte adjective unii vorbitori folosesc greșit pluralul engleji, franceji.

De asemenea, este tot mai vizibilă utilizarea greșită la anumite grade de comparație a unor adjective fără grad de comparație precum:

maxim, minim, major, optim, inferior, superior: „ Marfa primită era de o calitate mai inferioară. ( corect: Marfa primită era de o calitate inferioară.). Este și cazul locuțiunii adverbiale la maxim, corect fiind la maximum.

Sunt folosite eronat modalitățile de redare a superlativului absolut prin asocieri nepotrivite, de exemplu asocierea unor locuțiuni adverbiale precum:

îngrozitor de, înfiorător de cu adjectivul frumos: Era înfiorător de frumos. ( corect: Era extrem de frumos.).

Adeseori adjectivul complet, la fel ca și adverbul complet sau verbul a completa este utilizat cu forma greșită complect.

Un alt caz este cel al pronumelui relativ care la dativ și genitiv:

„ A venit fata care i-am dat cartea.” ( corect: A venit fata căreia i-am dat cartea.).

De asemenea, pronumele relativ care este acordat greșit în gen și număr cu substantivul pe lângă care stă și nu cu cel pe care îl substituie:

„ Vecinul în casa căreia am pătruns este un om bun.” ( corect: Vecinul în casa căruia am pătruns este un om bun.).

Întâlnim acordul greșit între subiect și predicat atunci când subiectul este exprimat prin pronumele nehotărât sau negativ fiecare, nimeni, niciunul:

„ Au participat fiecare dintre ei la concurs.” ( corect: A participat fiecare dintre ei la concurs.). Cauza acestei greșeli poate fi faptul că pronumele nehotărât fiecare este urmat de o determinare la plural introdusă prin prepoziția dintre.

altă greșeală frecventă o reprezintă acordul adverbului căruia i se acordă în mod greșit o flexiune deși adverbul este o parte de vorbire neflexibilă. De exemplu:

copii noi- născuți ( greșit ) – copii nou- născuti ( corect ); situații îndelungi analizate în loc de situații îndelung analizate.

Se întâlnesc frecvent abateri de la acordul subiectului cu predicatul:

„ Aici se vinde ziare” ; „ Mă doare picioarele ” ; producându-se confuzia între subiect și complementul direct.

Din grija de a evita dezacordul apar în mod paradoxal formulări greșite de genul:

„ Ce-s cu lăzile acestea?” sau „ În ceea ce privesc emisiunile TV, le apreciez pe cele de divertisment.” ( corect: Ce-i cu lăzile acestea?; În ceea ce privește emisiunile TV, le apreciez pe cele de divertisment. ).

Apar confuzii între conjugări manifestate prin existența unor forme paralele, folosite de vorbitori: a apare, a place(corect:a aparea,a placea ).

situația specială a verbului impersonal si unipersonal a trebui folosit fie cu forma greșită trebuiește la indicativ prezent:

,,pentru aceasta să inițiem un program care în acest program inițiază și pune în practică alt program”: OTV, emisiunea Românul, șeful lui Condurățeanu, din data 5.X.2012 ( forma corectă: pentru aceasta trebuie să inițiem un program în care se inițiază și se pune în practică alt program ).

,, trebuiește să analizăm ”: OTV, emisiunea Românul, șeful lui Condurățeanu, din data 5.X.2012 ( forma corectă: trebuie să analizăm ).

fie la plural:

,, atunci trebuiesc investigații mai amănunțite ”: OTV, emisiunea Să trăim bine, din data 24.X.2012 ( forma corectă: atunci trebuie investigații mai amănunțite ). Paradigma de prezentare a verbului a trebui are forma unica trebuie.

folosirea constructiei cu prepozitia ,,la” in locul dativului:

,, da, firma asta, spune la patronu’ tau”: OTV, emisiunea OTV Special, din data 12.X.2012 ( forma corectă: firma asta, spune patronului tau ).

,, la acest macaz revizia i se făcuse cu o zi înainte ”: Realitaea Tv, emisiunea Realitatea de la 20:00, din data 18.VII.2012 ( forma corectă: acestui macaz revizia i se făcuse cu o zi înainte). Constructia prepozitionala cu ,,la” in locul dativului, este un fenomen popular neacceptat insa in limbajul standard.

folosirea greșită a unor substantive la genitiv:

,, ale medicinii plantelor ” – OTV, emisiunea Românul, șeful lui Condurățeanu, din data 5.X.2012 ( forma corectă: ale medicinei plantelor ).

,, reproșa medicinii naturiste ” – OTV, emisiunea Românul, șeful lui Condurățeanu, din data 26.X.2012 ( forma corectă: reproșa medicinei naturiste ).

În cazul superlativului relativ unii vorbitori fac acordul în mod greșit cu adjectivul și nu cu adverbul care, ca parte de vorbire nu are gen și număr: „ cea mai bine organizată școală ” ( corect: cel mai bine organizată școală.).

Este greșită folosirea adverbului de comparație ca în locul adverbului decât la comparativ de superioritate: „ Ana este mai înaltă ca tine.” ( corect: Ana este mai înaltă decât tine.).

altă abatere întâlnită în limba română actuală o reprezintă omiterea prepoziției pe în fața unui pronume relativ cu rol de complement direct:

„ Cartea care ai citit-o a fost interesantă?” (corect: Cartea pe care ai citit-o a fost interesantă?)

Se întâlnește de asemenea, folosirea nepotrivită a unor prepoziții și a unor conjuncții, de exemplu se confundă prepoziția din și dintre. Corectă este folosirea lui din când urmează un substantiv la singular:

„ pleacă din mulțime ” , iar dintre este folosit când urmează un substantiv (substitut al acestuia la plural): unul dintre ei ( greșit: unul din ei).

Folosirea greșită la început de enunț a conjuncției coordonatoare conclusive deci în enunțuri care nu constituie o concluzie pentru ceva spus anterior apare în mod frecvent în comunicarea orală.

In cazul superlativului relativ unii vorbitori fac acordul în mod greșit cu adjectivul și nu cu adverbul care, ca parte de vorbire nu are gen și număr:

„ cea mai bine organizată școală ” ( corect: cel mai bine organizată școală.).

Este greșită folosirea adverbului de comparație ca în locul adverbului decât la comparativ de superioritate:

„ Ana este mai înaltă ca tine.” ( corect: Ana este mai înaltă decât tine.).

altă abatere întâlnită în limba română actuală o reprezintă omiterea prepoziției pe în fața unui pronume relativ cu rol de complement direct:

„ Cartea care ai citit-o a fost interesantă?” ( corect: Cartea pe care ai citit-o a fost interesantă? ).

Se întâlnește de asemenea, folosirea nepotrivită a unor prepoziții și a unor conjuncții, de exemplu se confundă prepoziția din și dintre. Corectă este folosirea lui din când urmează un substantiv la singular:

„ pleacă din mulțime ” , iar dintre este folosit când urmează un substantiv (substitut al acestuia la plural): unul dintre ei ( greșit: unul din ei).

De asemenea, des întâlnită este utilizarea prepoziției după în locul lui de pe. Cauza acestei greșeli poate fi faptul că ambele introduc complemente circumstanțiale de loc, deși ele au sensuri diferite:

„ a luat cartea după masă ” ( corect: a luat cartea de pe masă ).

Prepoziția de este des eliminată în mod greșit în structuri ce cuprind o dublă determinare atributivă:

„ costume de vară și primăvară” ( corect: costume de vară și de primăvară ).

Este de asemenea greșită folosirea verbului a insista cu prepoziția pe în loc de prepoziția asupra:

„ Insisă pe vorbele sale ” ( corect: Insistă asupra vorbelor sale.)

Exemple: suferă cu inima (corect: suferă de inimă)- confuzie între prepoziția de și cu; s-au interesat despre ea (corect: s-au interesat de ea)- confuzie între de și despre. Folosirea lui de către în locul lui de la diateza pasivă când complementul de agent nu este nume de persoană: era adăpostit de către o frunză (corect: era adăpostit de o frunză).

Alteori este folosită greșit prepoziția de în locul lui de către ceea ce duce la confuzii, la neînțelegerea sensului enunțului respectiv:

„ s-au ținut discursuri de politicieni ” (corect: s-au ținut discursuri de către politicieni).

Se face confuzie între prepoziția de și despre:

„ Despre aceste amănunte se ocupă ea.” ( corect: De aceste amănunte se ocupă ea.).

Folosirea locuțiunii prepoziționale vis-a-vis de cu privire la o situație:

„ A făcut diferite aprecieri vis-a-vis de spectacolul organizat de ei. ” Corectă este folosirea acestei locuțiuni cu referire la spațiu: Locuia vis-a-vis de biserică.

Ca și în cazul prepozițiilor apar deseori și confuzii între conjuncții. Folosirea conjuncției subordonatoare compuse ca să în loc de să:

„ vrea ca să spună ceva ” ( corect: vrea să spună ceva ).

altă greșelă o reprezintă folosirea conjuncției și pentru a evita o cacofonie sau în cadrul unei comparații:

„ Se poartă ca și un adevărat șef. ” (corect: Se poartă ca un adevărat șef.) sau „ se afla aici ca și consilier ” (corect: se află aici în calitate de consilier.).

Omiterea articolului hotărât în exprimări de genul:

„ din punct de vedere al calității sunetului filmul a fost apreciat ” (corect: din punctul de vedere al calității sufletului filmul a fost apreciat.).

Este frecventă folosirea greșită a unor substantive proprii de gen feminin, articulate cu articolul hotărât proclitic lui :

„ lui Ana, lui Elena ” ( corect: Anei, Elenei ).

Articularea greșită a unor substantive de gen feminin la singular, cazul dativ și cazul genitiv:

„ vulpei, usei, painei ” ( corect: vulpii, ușii, pâinii).

O modalitate de a evita această greșeală este aceea de a articula nehotarat, mai întâi aceste substantive: unei vulpi, unei uși, unei pâini. Astfel aceasta se termina în i și nu în e adăugându-se apoi articolul hotărât i: vulpii, ușii, pâinii.

folosirea greșită a substantivelor cu forme duble sau multiple de plural:

,, i-a spulberat toate visele ” – ANTENA1, emisiunea Observator, din data 15.X.2012 ( forma corectă: i-a spulberat toate visurile )

ori folosirea unor forme greșite de plural prin confuzie cu alte substantive:

,, a diverselor subansamble ale organismului ” – OTV, emisiunea Românul, șeful lui Condurățeanu, din data 26.X.2012 ( forma corectă: a diverselor subansambluri ale organismului ).

,, prin aceste furtuni de mare presiune ” – PRO TV, emisunea Știrile Pro tv, din data 7.X.2012 ( forma corectă: prin aceste furtune de mare presiune).

,, foietajurile ” – Europa Fm, emisiunea Jurnalul de dimineață, din data 14.X.2012 ( forma corectă: foitajele ). Singurele forme înregistrate în DOOM2 – 2005 sunt foitaj-foitaje.

accenturea greșită a unor forme verbale:

,, spuneți-ne dacă astăzi ați primit vreun ban în cont ” – România tv, emisiunea RTV News, din data 1.X.2012 ( forma corectă: spuneți-ne dacă astăzi ați primit vreun ban în cont ).

,, spuneți-mi ce ați simțit ” – România tv, emisiunea RTV News, din data 24.X.2012 ( forma corectă: spuneți-mi ce ați simțit ).

,, nemulțumiți de prevederile ” – Europa FM, emisiunea Știri, din data 1.III.2012 ( forma corectă: nemulțumiți de prevederile ).

,, spuneți-mi și mie ce mai știți de U Craiova ” – Radio România Actualități, emisiunea Matinal, din data 2.X.2012 ( forma corectă: spuneți-mi și mie ce mai știți de U Craiova ).

,, credeți-mă ” – Antena1, emisiunea Observator, din data 14.VII.2012 ( forma corectă: credeți-mă ).

Verbele de conjugare a III a, terminate în e la infinitiv au accentul pe radical, nu pe sufix, precum cele de cojugare a II-a ( terminate la infinitiv în ea ).

forme greșite de viitor popular:

,, temperaturile, în sfârșit, or să scadă ” – Antena1, emisiunea Observator, din data 30.VII.2012 ( forma corectă: temperaturile, în sfârșit, o să scadă ).

,, or să vă remonteze ” – PRO TV, emisiunea Știrile Pro tv, Horoscop, din data 3.VII.2012 ( forma corectă: o să vă remonteze ). Forma de viitor conține elementul o invariabil ( identic la toate persoanele ) ca formă a verbului auxiliar a avea.

2.2.2 GREȘELI DE SINTAXĂ

În ceea ce privește această monitorizare, s-au remarcat printre greșelile de sintaxă următoarele : greșeli de utilizare a prepozițiilor, greșeli de utilizare a complementului direct realizat prin pronume relativ ( care în loc de pe care ), dezacordul – dezacordul dintre subiect și predicat, dezacordul adjectivelor, dezacordul pronumelui semiindependent al, exprimarea greșită a orei și a datei, nemarcarea relațiilor sintactice, conectorii și anacolutul.

O greșeală frecventă o reprezintă dezacordurile ce pot lua diverse forme.

dezacord în gen al pronumelui relativ:

,, modificare la Legea Referendumului, potrivit căruia…” – Realitatea Tv, emisiunea Realitatea de la 12:00, din data 10.VII.2012 ( forma corectă: modificarea la Legea Referendumului, potrivit căreia… ).

Astfel un caz este cel al pronumelui relativ care la dativ si genitiv: A venit fata care i-am dat cartea. ( corect: A venit fata căreia i-am dat cartea. ). De asemenea, pronumele relativ care este acordat greșit în gen și număr cu substantivul pe lânga care stă și nu cu cel pe care îl substituie: Vecinul în casa căreia am pătruns este un om bun. ( corect: Vecinul în casa căruia am pătruns este un om bun. ).

dezacord între subiect și predicat:

,, Niciunul dintre cei care au dat bacul nu mai sunt ”: Antena 1, emisiunea Observator, din data 8.VII.2012 ( forma corectă: Niciunul dintre cei care au dat bacul nu mai este acum.).

,, renunțarea pentru două sau trei zile la dulciurile care conține zaharuri polisaturate pot duce la…”: Radio România Actualități, emisiunea La minut, din data 5.X.2012 ( forma corectă: renunțarea pentru două sau trei zile la dulciurile polisaturate poate duce la…).

„ ce-a mai spus Matilda Pascal Cojocărița, Rică Răducanu…” – Pro TV, din data de 01.X.2012 ( forma corectă: ce-au mai spus Matilda Pascal Cojocărița, Rică Răducanu…).

În ultimul exemplu dat dezacordul s-a produs probabil din cauza distantei dintre cele două elemente.

Unele dezacorduri între subiect și predicat se produc prin atracția altui termen din enunț, din cauza topicii, altele au cauze semantice, de exemplu neconcordanța între forma și sensul termenului folosit ca subiect.

dezacord în gen, între un numeral și substantivul oră:

,, mâine de la doisprezece și zece”: Antena 1, emisiunea Mireasă pentru fiul meu, din data 9.VII.2012 ( forma corectă: mâine de la douăsprezece și zece ).

,, la ora doisprezece și doisprezece minute ” – Pro TV, emisiunea Știrile Pro TV, din data 5.VII.2012 ( forma corectă: la ora douăsprezece și douăsprezece minute ).

Numeralele folosite în aceste contexte se referă la substantivul oră, minute și de aceea trebuie să se acorde în gen la feminin, numărul singular respectiv neutru, numarul plural, cu acestea.

Variante corecte:

dezacordul articolului genitival:

,, Funcția de președinte a României ”: Radio România Actualități, emisiunea Știri, din data 6.VII.2012 ( forma corectă: Funcția de prședinte al României.).

Articolul genitival se acordă corect în gen și număr cu substantivul regent nu cu substantivul în genitiv.

dezacordul adverbului la gradul superlativ:

,, (…) liniei Central, cea mai intens circulată ” – Radio România Actualități, emisiunea Știri, din data 31.VII.2012 ( forma corectă: (…) liniei Central, cel mai intens circulată. ).

O alta greșeală frecventă o reprezintă acordul adverbului căruia i se acordă în mod greșit o flexiune deși adverbul este parte de vorbire neflexibilă. De exemplu: copii noi-născuți ( greșit ) – copii nou-născuți ( corect ); situații îndelungi analizate în loc de situații îndelung analizate.

Acordul greșit al adverbului se datorează fie atracției exercitate de cuvinte flexibile aflate în vecinătate, fie identități de formă dintre unele adverbe și adjective corepunzătoare.

În cazul superlativului relativ unii vorbitori fac acordul în mod greșit cu adjectivul și nu cu adverbul care, ca parte de vorbire nu are gen si număr: cea mai bine organizată școală ( corect: cel mai bine organizată școală. ).

dezacord în caz al adjectivului participial:

,, din cauza accidentării suferită în…”: Radio România Actualități, emisiunea Sport, din data 9.X.2012 ( forma corectă: din cauza accidentării suferite în…).

,, necesitatea utilizării exclusivă a canalelor ”: Radio România Actualități, emisiunea Radio-jurnal, din data 25.V.2012 ( forma corectă: necesitatea utilizării exclusive a canalelor. ).

Adjectivele participiale se acordă în mod corect în cazul genitiv ( cerut în primul exemplu de locuțiunea prepozițională ,, din cauza ” )cu substantivele determinate.

Dezacordul în caz constă în utilizarea formei de nominative – acuzativ în locul celei de genitiv.

acordul greșit al formantului invariabil ,, cel ” din structura gradului de comparație superlativ – relativ:

,, substanța cea mai puțin densă ” – Radio România Actualități, emisiunea La minut, din data 9.X.2012 ( forma corectă: substanța cel mai puțin densă. ).

,, i-a transferat pe cei mai bine cotați ” – Europa Fm, emisiunea Jurnalul de dimineață, din data 28.VI.2012 ( forma corectă: i-a transferta pe cel mai bine cotați ).

Destul de frecvent se întâlnește acest tip de greșeală, articolul demonstrativ ,, cel ” din componența gradului superlativ – relativ al unui adverb fiind invariabil.

La apariția dezacordului contribuie și diversi factori caracteristici procesului de comunicare orală, precum rapiditatea comunicării, neatenția, necunoașterea mesajului.

topica neliterară a adverbului ,, mai ”:

,, nu mai mi-aduc aminte ” – Europa Fm, emisiunea Deșteptarea, din data 28.VI.2012 ( forma corectă: nu-mi mai aduc aminte ).

,, cred că luni nu mai se poate “ – Realitatea Tv, din data 26.VI.2010 ( forma corectă: cred că luni nu se mai poate).

,, nu mai m-am dus la vot ” – OTV, din data 9.VI.2012 ( forma corectă: nu m-am mai dus la vot ).

Adverbul ,, mai ” trebuie plasat între verbul auxiliar ,, a avea ” și verbul respectiv, între verb și pronumele personal, formă neaccentuată.

utilizarea lui ,, și ” parazitar pentru evitarea cacofoniei:

,, ca și copil ” – Pro TV, emisiunea Happy Hour, din data 5.VII.2012 ( forma corectă: ca un copil / fiind copil ).

,, Unde-ți dorești să ajungi ca și fotbalist ? ” – Pro TV, emisiunea Știrile Pro TV, din data 29.VII.2012 ( forma corectă: Unde-ți dorești să ajungi ca fotbalist ? ).

,, Se va folosi ca și drum de întoarcere ” – Radio România Actualități, emisiunea Știri, din data 26.VII.2012 ( forma corectă: Se va folosi ca drum de întoarcere ).

„ Și ce mai puneți ca și condiment ? ” – Radio România Actualități, 02.X.2012 ( forma corectă: Și ce condiment mai puneți ? ).

„ ca și specialist financiar ” – Antena 3, 24.X.2012, ( forma corectă: ca specialist financiar. ).

Folosirea lui ,, și ” după prepoziția ,, ca ” având sensul ,, de ”, în această situație de nu are o justificare sintactică sau semantică.

Pentru evitarea cacofoniei se pot utiliza alte mijloace precum apelarea la sinonime, intercalarea unor cuvinte, modificarea topicii.

greșeli în utilizarea prepoziției ,, precum ”, utilizarea unei prepoziții în locul alteia:

,, a tot stat pe telefoane “ – Antena 1, emisiunea Observator, din data 6.VII.2012 ( forma corectă: a tot stat la telefon ).

,, Legea de adoptare a OUG pe referendum ” – Realitatea Tv, emisiunea Deschide lumea, din data 18.VII.2012 ( forma corectă: Legea de adoptare a OUG privind referendumul ).

,, cum am putea să ștergem amenzile pe rovignetă ” – Radio România Actualități, emisiunea Matinal, din data 18.X.2012 ( forma corectă: cum am putea să ștergem amenzile pentru rovignetă ).

Se remarcă faptul că în limba română actuală s-a extins uzul prepoziției ,, pe ” în locul altor prepoziții, cauze posibile fiind necunoașterea suficientă de către vorbitori a sensului unor prepoziții, graba în exprimare, influența unor construcții :

,, Ce faceți de Campionatul Mondial de Fotbal ? “ – Europa Fm, emisiunea România în direct, din data 11.VI.2010 ( forma corectă: Ce faceți în timpul Campionatului Mondial de Fotbal ? ).

dezacordul mărcii cauzale al

„ critic al politicii fiscale ale autorităților ” – TVR 2, 30.X.2012 ( critic al politicii fiscale a autorităților. )

„ care sunt modalitățile de achiziționare ale unui apartament ? ” – OTV, 07.X.2012 ( forma corectă: care sunt modalitățile de achiziționare a unui apartament ? ).

Acest tip de dezacord se produce din cauza atracției altui termen din context. Marca de genitiv al trebuie să preia informația de gen și număr a antecedentului.

greșeli de utilizare a adverbului

„ cea mai bine păzită capitală” – Digi 24, 16.X.2012 ( forma corectă: cel mai bine pazită capitală. ).

„ substanța cea mai puțin densă ” – Radio România Actualități, 09.X.2012 ( forma corectă: substanța cel mai puțin densă. ).

Anacolutul

„ iată ce surpriză a avut parte Ruxandra Dragomir de ziua ei ” – Kanal D, 24.X.2012 ( iată de ce surpriză avut parte Ruxaandra Dragomir de ziua ei. ).

„ Dar altceva voiam să atrag atenția. ” – TVR 2, 16.X.2012 ( Dar asupra altui lucru voiam să atrag atenția. ).

Anacolutul reprezintă o greșeală de discontinuitate sintactică, care poate afecta cazul, numărul, persoana, fiind frecvent întâlnit în registrul oral sau în limba populară.

3. GREȘELI DE NATURĂ SEMANTICĂ

În ceea ce privește greșelile de natură semantică au fost remarcate următoarele: pleonasmul, folosirea greșită sau inutilă a unui cuvânt în locul altuia, repetiții, contradicții și alte greșeli de logică.

Se observă folosirea unor verbe în contexte nepotrivite.

De exemplu verbul a infirma este utilizat în enunțuri precum: El nu este dispui să infirme constatare, deoarece a infirma înseamnă a declara ca nevalabil, a dovedi ca neadevărat; folosirea verbului a adjudeca în contexte precum: Sportivii și-au adjudecat premiul, deoarece a adjudeca înseamnă a atribui un bun unei persoane care a oferit cel mai mult în cadrul unei licitații sau înseamnă a decerna după modelul verbului adjuger din limba franceză; folosirea verbului a consulta prin inversarea raportului autor – obiect, medic – bolnav: M-a consultat un doctor , prin confuzia dintre a consulta și a examina ( corect: M-a examinat un doctor / Am consultat un doctor ); folosirea verbului a enumera care are sensul de a menționa unul câte unul elementele unui întreg în loc de a număra ce semnifică a cuprinde obiecte sau persoane într-un număr determinat.

De exemplu: Inspectorul a enumerat obiectele din inventar ( corect: Inspectorul a numărat obiectele din inventar. ).

Se produce de asemenea, o confuzie între verbele a conferi și a oferi din cauza necunoașterii sensului exact al verbului a conferi:

„ I-am conferit scriitorului o diplomă și un buchet de flori.” ( corect: I-am oferit scriitorului o diplomă și un buchet de flori.)

Verbul a debuta este folosit adesea în locul verbului a începe în contexte nepotrivite: Melodia a debutat cu un vers neobișnuit. ( corect: Melodia a început cu un vers neobișnuit. ).

Verbul a staționa este folosit ca sinonim neologic parțial al verbului a sta în locul acestuia. Astfel verbul a staționa care indică lipsa deplasării este greșit folosit în contextul: ceasul de perete a staționat ( corect: ceasul de perete a stat. ).

Astfel între un cuvânt vechi și un neologism se preferă uneori în mod greșit neologismul considerat mai cultivat, mai potrivit limbii literare.

verbul a servi este frecvent folosit în loc de a mânca, a lua masa:

„ Mai serviți, vă rog!, Ce doriți să serviți?” ( reprezentând formulări greșite pentru că verbul a servi înseamnă a sluji, a deservi, a pune masa cuiva. ).

Verbul a absenta este utilizat în mod nepotrivit în locul verbului a lipsi , deoarece a absenta presupune lipsa sporadică de scurtă durată:

„ A absentat din oraș zece ani. ” ( corect: A lipsit din oraș zece ani. ).

Verbul a viziona care înseamnă a privi ca specialist, a examina din punct de vedere tehnic, este folosit în locul verbului a vedea:

„ Am vizionat aseară un film romantic.” ( corect: Am văzut aseară un film romantic.).

O altă tendință o reprezintă pătrunderea elementelor de argou în limba vorbită în expresii precum: a face mișto de, a o da în bară, a prinde în ofsaid, a lua plasă, etc.

Verbul a agrea având sensul de a trata cu bunăvoință, a privi cu simpatie pe cineva este folosit greșit, forțat cu sensul din limba engleză al verbului to agree ( a fi de acord ) în contexte precum:

„ Am agreat cu toți colegii de serviciu să ne întâlnim acolo. ”

În cazul substantivului, apare confuzia între denumirea unor boli și partea corpului în care apar bolile respective: mă doare apendicita ( corect: mă doare apendicele); mă doare amigdalita ( corect: mă dor amigdalele.).

De asemenea, termenii tehnici sunt folosiți inadecvat ca sinonime pentru alți termeni în contexte nepotrivite: amplitudine în loc de amploare, a amplifica pentru a îmbogăți, a lărgi, rezonanță pentru rezultat, răspuns, traiectorie pentru direcție.

Cuvintele argotice caracteristice unor grupuri sociale de vorbitori se abat de la puritatea limbii române; de exemplu: a trage în piept, a gini, a o ușchi, pârnaie, a șuti, a da șpagă, șmenari, lovele, biștari, etc.

Argoul îi caracterizează în primul rând pe adolescenți, care folosesc astfel de cuvinte și expresii din dorința de a se individualiza printr-un limbaj aparte. De asemenea, unele elemente ale realității precum rețelele de socializare, filmele, emisiunile tv, strada, anturajul își pun amprenta și asupra limbajului folosit de tineri.

De exemplu, verbul a anestezia este folosit cu sensul de a da o bătaie zdravănă; a băga radarul ( a spiona ); a mangli ( a fura ); a băga turbo ( a se grăbi ).

Apar și formulări hibride, combinații cu termeni din limba engleză: a da pe mute ( a opri sonorul sau a opri pe cineva să vorbească); a da kick ( a exclude).

Argoul elevilor, al studenților este bine reprezentat în limbă apărând ca o atitudine din refuzul oricăror tipare, convenții: bar, profu, dirigu, mate, bio, fițuică, șase-șase, a fi în plop, a trage chiulul, nașpa, boabă ( restanță ), cui ( examen ), felicitare ( mustrare). Există și un argou al militarilor: răcnet ( recrut), tablagiu ( grad inferior), cățea ( mitralieră ) și un argou al infractorilor: cobzar ( informator ), premiat ( condamnat ), universitate/ mititica ( închisoare ), scatiu ( polițist ), etc.

*prezentarea pleonasmului:

Se întâlnesc frecvent exprimări precum avansați înainte, prefer mai mult, coboară jos, urcă sus, a aterizat pe pământ, sau pleonasme ca insistență emfatică, de genul: am văzut cu ochii mei, am auzit cu urechile mele, prin aceste două precizări vorbitorul urmărind să convingă pe interlocutor despre adevărul faptelor relatate.

O construcție pleonastică o reprezintă și un procent de 20% ce se naște din necunoașterea sensului cuvintelor, procent însemnând a suta parte dintr-o cantitate ( corect 20 la sută, 20 de procente ).

Des întâlnită este și exprimarea pleonastică ( a aduce la ) același numitor comun care denotă fie necunoașterea înțelesului cuvintelor folosite, fie se naște din dorința vorbitorului de a impresiona.

Alte pleonasme rezultă din nevoia de a exprima o anumită idee cu mai multă intensitate, vorbitorul folosind termeni sinonimici și repetând astfel sensul cuvântului: este firesc și natural, anul acesta au obținut rezultate rodnice și fructuoase.

,, așteaptă acum un verdict final ” – TVR 1, emisiunea Ora de business, din data 5.X.2012 ( forma corectă: așteaptă acum un verdict ) .

,, cu un procent de aproape 23 la suta”: Radio România Actualități, emisiunea Matinal, din data 4.X.2012 ( forma corectă: cu aproape 23 la suta ).

,, câteva premise logice ” – TVR2, emisiunea Ora de business, din data 1.X.2012 ( forma corectă: câteva premise ).

,, Hai să vedem, de unde vine etimologia acestei expresii ? ” – KANAL D, emisiunea Vrei să fii milionar, din data 3.X.2012, ( forma corectă: Hai să vedem, de unde vine această expresie ? ).

,, avionul care a survolat mult timp deasupra capitalei Ungariei ” – Antena1, emisiunea Observator, din data 8.X.2012 ( forma corectă: avionul care a survolat mult timp capitala Ungariei / avionul care a zburat mult timp deasupra capitalei Ungariei. ).

Pleonasmul este un fenomen complex, care nu înseamnă doar alăturarea unor cuvinte cu același înțeles. Mioara Avram a definit pleonasmul astefel: ,, folosirea mai multor elemente de expresie decât ar fi strict necesar pentru redarea unui anumit conținut, alăturarea unor elemente care au un înțeles identic ori asemănător sau între care unul se cuprinde în altul ” ( Avram, 1996, p.3).

Cauzele producerii pleonasmului sunt numeroase și destul de amplu nuanțate, mai ales în vorbire: neglijența în exprimare, necunoașterea sensului unor neologisme sau a originii lor.

Mioara Avram remarcat faptul că pleonasmul nu se rezumă la alăturarea unor cuvinte cu același înțeles, ci reprezintă ,, folosirea mai multor elemente de expresie decât ar fi strict necesar pentru redarea unui anumit coținut, alăturarea unor elemente care au un înțeles identic ori asemănător sau între care unul se cuprinde în altul. ” ( Avram, 1996, p.3.).

Repetiții asemănătoare:

,, Săptămâna aceasta, marți, vom continua cu vreme rece în continuare ” – Antena1, emisiunea Observator, Meteo, din data 28.X.2012 ( forma corectă: Săptămâna aceasta, marți, vom avea vreme rece în continuare. ).

,, și kilogramul de ardei se vinde cu aproape 11 lei kilogramul ” – Antena1, emisiunea Observator, din data15.X.2012 ( forma corectă: și kilogramul de ardei se vinde cu aproape 11 lei. ).

,, Puterea minții este uneori atât de puternică ” – KANAL D, emisiunea Drept la țintă, din data 15.X.2012 ( forma corectă: Puterea minții este uneori atât de mare. ).

exprimari redundant semantic:

,, trebuie să-și asume conștient ” – DIGI 24, emisiunea Știri, din data 11.X.2012 ( forma corectă: trebuie să-și asume / trebuie să fie conștient ).

,, una dintre pozele fotografiate de dumneavoastră ” – DIGI 24, emisiunea Știri, din data 16.X.2012 ( forma corectă: una dintre pozele făcute de dumneavoastră. ).

,, 8500 euro falși au fost ridicați în vederea confiscării ” – B1 TV, emisiunea Sub semnul întrebării, din data 30.X.2012 ( forma corectă: 8500 de euro falși au fost confiscați. ).

utilizarea unor cuvinte in contexte nepotrivite:

,, puteți să vă fructificați toate poftele ” – Digi 24, emisiunea Sănătatea în bucate, din data 28.X.2012 ( forma corectă: puteți să vă faceți / satisfaceți toate poftele. ).

,, …la ora 9, atunci când vom băga o știre și cu Steaua ” – Realitatea tv, emisiunea Sport, din data 5.X.2012 ( forma corectă:…la ora 9, atunci când vom difuza / da / avea o știre și cu Steaua ).

,, politicienii se folosesc de aceste evenimente, de locații [ autostrăzile ], pentru a…” – Realitatea Tv, emisiunea Realitatea de la 11:00, din data 10.VII.2012 ( forma corectă: politicienii se folosesc de aceste evenimente, de aceste locuri [ autostrăzile ], pentru a… ).

,, Apelez la expertiza dumneavoastră. Care sunt primele măsuri care se iau în aceste în astfel de situații?” – Realitatea Tv, emisiunea Deschide lumea, din data 18.VII.2012 ( forma corectă: Apelez la experiența / competența dumneavoastră . Care sunt primele măsuri care se iau în astfel de situații. ).

,, a servit cina”: Pro Tv, emisiunea Știrile Pro Tv, din data 20.VII.2012 ( forma corectă: a luat cina. ).

,, Jocurile Paralimpice, care s-au întâmplat recent la Londra ” – Realitatea tv, emisiunea Newsroom, din data 8.X.2012 ( forma corectă: Jocurile Paralimpice care, au avut loc recent la Londra. ).

,, și a devenit ceva generalist, toată lumea, când are o problema de sănătate, e din cauza stresului ” – OTV, emisiunea Să trăim bine, din data 24.X.2012 ( forma corectă: și a devenit ceva general, toată lumea, când are o prblemă de sănătate, e din cauza stresului ).

confuzii paronimice:

,, s-a scumpit TVA-ul ” – Europa Fm, emisiunea Deșteptarea, din data 30.VI.2010 ( forma corectă: a crescut TVA-ul ).

Sorin-Cristian Semenic face în articolul sau: Particularități ale clișeului în politica și în presa românească, o clasificare a clișeelor de autor anonim: nu ne vindem țara, cine a tras în noi dupa 22 ?; și cu autor cunoscut pariul cu agricultura ( Petre Roman ), sinergia faptelor, meandrele concretului ( Ion Iliescu ), luminița de la capătul tunelului ( Victor Ciorbea ), iarna nu-i ca vara, aici sunt banii dumneavoastră ( Traian Basescu ).

Utilizarea clișeului nu este justificată de conținutul comunicării ducând la formulări monotone, plane uneori chiar ridicole.

Clișeele lingvistice apar în contrast cu expresiile și locuțiunile create de-a lungul timpului despre care vorbesc autorii lucrarii Limba corectă, la capitolul Construcții fixe: << izvorâte din finețea observației și din marea sensibilitate a porului nostru, expresiile și locuțiunile create de-a lungul secolelor sunt mărturisiri ale felului său de a trăi, de a gândi și de a se exprima cu mult simț artistic, scriitorul Mihail Sadoveanu le-a caracterizat astfel: ,, sunt aceleași vorbe, însă e un întreg nou, în care se simte sufletul nostru până în adâncimea istoriei; sunt aceleași elemente de tradiție și basm, însă fixe în cristali nemuritori de pietre rare.” Expresiile și locuțiunile, aceste îmbinări de cuvinte care s-au cristalizat într- o anumită formă, păstrată prin graiul viu prin creațiile folclorice, precum și prin operele scriitorilor, conferă limbajului varietate și sugestivitate. >> ( p.223. ).

În concluzie, clișeele lingvistice sunt formulări stereotipe ce imprimă exprimării un caracter artificial și chiar incorect.

Esența fenomenului de atracție paronimica constă în aceea că termenul care le este cel mai familiar vorbitorilor îl înlocuiește, în procesul comunicării, pe cel mai puțin cunoscut. Se întâmplă astfel cu formațiile nou intrate în limbă, mai puțin cunoscute. Aceste confuzii se produc, de cele mai multe ori, din cauza necunoașterii exacte a sensului paronimelor care, uneori, pot avea sensuri apropiate cum este cazul perechii fronton ( element de arhitectura situat deasupra unei intrari ) – frontspiciu ( fațada principală a unui edificiu ). Există situații în care din cauza confuziei dintre afixe, paronimele intră în relație de antonimie: emisiune – imersiune, emigrant – imigrant, absorbi – adsorbi. Rezultă astfel că paronimia interesează lingvistica nu ca un simplu accident, ci ca un accident implicat în greșeli de limbă, iar semnalarea acestora este un act de cultivare a limbii.

,, Paronimia este relația variabilă, mergând de la diferență la echivalență totală sau parțială, între sensurile a două sau mai multe cuvinte care au formă cvasiidentică, și care, din această cauză, pot fi confundate. ”( Groza, 2004, p.72 ).

folosirea la gradul de comparație superlativ absolut a unor adjective ce încorporează sensul de superlativ:

,, măsuri de securitate foarte drastice ” – România tv, emisiunea RTV News, din data 7.X.2012 ( forma corectă: măsuri de securitate drastice. ).

Adjectivul ,, drastic ” încorporează sensul superlativ, deci nu poate fi folosit la gradul superlativ ( cu adverbul foarte ).

Modificarea structurii unei construcții fixe:

„ un ghiozdan la un supermarket ajunge de la 20 de lei la 100 de lei ” – Antena 3, 12.IX.2012 ( forma corectă: un ghiozdan la un supermarket ajunge la 100 de lei / un ghiozdan poate costa între 20 și 100 de lei. ).

„ cu acestea fiind spuse, încheiem ” – Digi 24, 28.VII.2012 ( forma corectă: cu acestea încheiem / acestea fiind spuse, încheiem. ).

Repetiții:

„ Am auzit de cazuri în care oamenii…în care pacienții mergeau în aceste clinici și totuși mentalitatea la nivelul personalului medical era aceeași uneori ca a celor din spitale. Adică…erau un pic lăsați de izbeliște, li se asigurau, pe hârtie, serviciile, dar, la nivelul de îngrijire și monitorizare permanentă, erau probleme.” – TVR 2, 28.IX.2012 ( forma corectă: am auzit de cazuri în care oamenii…în care pacienții mergeau în aceste clinici și totuși mentalitatea personalului medical era aceeași uneori ca a celor din spitale. Adică…erau un pic lăsați de izbeliște, li se asigurau pe hârtie, serviciile, dar, la îngrijirea și la monitorizarea permanentă, erau probleme. ).

Aceste repetiții se pot evita dacă enunțul ar fi fost mai bine anticipat și jurnalistul mai inspirat, acestea sunt greșeli supărătoare.

Contradicții și alte greșeli de logică:

„ Eu v-am spus…Eu nu cred că niciunul din miniștri mi-a folosit. ” – TVR2, 22.XII.2012, ( forma corectă: Eu cred că niciunul dintre miniștri nu mi-a folosit. ).