LIFE08NAT/RO/000500 – LIFEURSUS Ioan Mihai PoP , dr. Viorel D. PoPescu, dr. silviu chIrIac, radu Mihai sanDu Ghid pentru estimarea populației de urs… [608406]
LIFE08NAT/RO/000500 – LIFEURSUS
Ioan Mihai PoP , dr. Viorel D. PoPescu, dr. silviu chIrIac, radu Mihai sanDu
Ghid pentru estimarea populației de urs brun
Realizat în cadrul acțiunii „Aplicarea demonstrativă a unui set de
metode pentru evaluarea cantitativă și calitativă a populației de
urs brun din areale strict delimitate și
admnistrate din punct de vedere cinegetic”
editura Green steps
Brașov, 2013
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………………………… 3
deFiniții …………………………………………………………………………………………………………………. 4
GeneralitĂți priVind estimarea numĂrului
de indiViZi dintr-o populație …………………………………………………………………………….. 5
GeneralitĂți priVind metode noninV asiVe de estimare ……………………………… 7
bioloGia, eColoGia Și etoloGia ursului ………………………………………………………. 12
semne ale preZenței ursului …………………………………………………………………………. 18
planiFiCarea studiului ……………………………………………………………………………………. 27
METODA TRANSECTELOR DRUM ………………………………………………………………………….. 30METODA CAPTURILOR FOTO ………………………………………………………………………………… 39
ansamblu de metode ……………………………………………………………………………………….. 48
ConCluZii Și reComandĂ ri ……………………………………………………………………………….. 51
biblioGraFie ………………………………………………………………………………………………………. 53ANEXE …………………………………………………………………………………………………………………… 59
3INTRODUCERE
În contextul obiectivelor comunitare și internaționale, România ca semnatară a Convenției de
la Berna (Legea nr. 13/1993 pentru ratificarea Convenției privind conservarea vieții sălbatice și
a habitatelor naturale din Europa, Berna) și a Tratatului de aderare la Uniune Europeană, și-a
asumat rolul de a susține eforturile internaționale privind conservarea ursului brun. În acest
sens, în Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, nr. 407/2006, specia a fost inclusă
în anexa II si anume specii strict protejate, iar prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, act ce transpune
prevederile Directivei Habitate, specia a fost declarată, de asemenea, ca specie protejată fiind inclusă în anexa 4A ca specie ce necesită o protecție strictă. Premisa recomandată pentru un
management eficient al ursului este acceptarea de către public a măsurilor de management și
a politicilor naționale în domeniu (Greve, 2008).
Conform evaluărilor oficiale ale Comisiei Europene, statutul de conservare al ursului brun în
Carpați este de specie vulnerabilă, statut stabilit în principal degradării continue a habitatului datorită dezvoltării socio economice din România (Linnell, Salvatori &. Boitani,2008).
De ce este necesară implementarea acțiunii și realizarea unui ghid?
În fapt managementul ursului în România, se bazează pe răspunsurile la cel puțin două întrebări:
1. Care este mărimea și structura populației de urs brun din Carpații României?
2. Cum se prezintă utilizarea habitatelor de către ursul brun în Carpații României?
Răspunsul la prima intrebare necesită realizarea unei estimări a populației prin metode specifice.
Metoda utilizată în prezent de către gestionarii fondurilor de vânătoare sub monitorizarea
autorității de mediu, respectiv numărarea urmelor pe zăpadă, este o metodă a cărei aplicare
permite apariția unui spectru larg de erori voluntare sau involuntare. Modul de aplicare a acestei
metode depinde semnificativ de factorul uman implicat (profesionalism, cunoștiințe, interese
directe sau indirecte etc.) dar și de factori administrativi (resurse financiare, timp, echipamente
etc.). Este evident că metoda actuală nu mai poate fi considerată ca o metodă utilizabilă la
nivelul tuturor fondurilor de vânătoare, îndeosebi în contextul apariției unor gestionari noi de fonduri de vânătoare, parte din ei cu experiență redusă în managementul ursului brun. În fapt
obiectivele de conservare a ursului brun nu impun realizarea unei numărători complete ci doar
cunoașterea numarului minim de indivizi la un moment dat și cunoașterea trendului populației.
În acest context îmbunătățirea metodei actuale prin realizarea unui cadrul mai riguros de
aplicare sau stabilirea unei metode noi este un obiectiv important pentru managementul viitor al ursului brun în România.
Publicul țintă
Prezentul ghid a fost elaborat pentru a fi util grupurilor de factori interesați reprezentați, în principal, de
gestionari ai fondurilor de vânătoare și manageri ai siturilor Natura 2000, iar în secundar de ONG-uri
de profil, studenți, profesori, vânători, funcționari din autoritățiile de mediu etc.
4deFiniții
În cadrul prezentului ghid se folosesc termeni preluați din limba engleză sau termeni ce pot avea
sensuri diferite funcție de contextul în care sunt folosiți. Termenii au fost definiți considerând
sensul de bază al fiecărui termen dar formularea a fost adaptată pentru a fi adecvată prezentului
ghid. Alți termeni utilizați și în alte domenii tehnice și științifice, ce apar în textul ghidului au
explicații în notele de subsol.
Populație – Ansamblu de organisme ale unei specii care coexistă în aceeași arie geografică.
În cazul prezentului ghid, termenul populație nu trebuie inteles din perspectiva genetică sau
ecologică.
Populație estimată – reprezintă o aproximare a mărimii reale a populației unei specii bazată pe
metode ce au la bază realizarea unui eșantionaj. (Lancia et al., 1994)
Abundență absolută – numărul cunoscut sau estimat de indivizi dintr-o populație.
Abundență relativă – proporția dintre numărul indivizilor aparținând unei specii și numărul total
de indivizi dintr-o probă statistică. (Sârbu, 2004)
Populație inchisă – o populație a unei speci în care nu există modificări demografice (natalitate,
mortalitate, emigrări sau imigrări) pe perioada de realizare a studiului privind nuimărul de
indivizi. (Lancia et al., 1994)
Populație deschisă – o populație în care procesele de natalitate, mortalitate, emigrare sau
imigrare produc modificări demografice în perioada de realizare a studiului.
Probabilitatea de detecție – probabilitatea de a detecta prezența unui individ dintr-o anumită
specie când aceasta este prezentă în zpona de studiu. (Long et al., 2008)
Precizie – reprezintă măsura apropierii populației estimate față de valoarea așteptată.
Deviație standard – mădura de dispersie a datelor cu o distribuție normală pentru o populație;
reprezintă rădăcina pătrată a varianței.
Eroare standard – măsura de dispersie a unui eșantion din populație; se calculează prin
împărțirea deviației standard la rădăcina pătrată a numărului de probe din eșantion.
Interval de incredere – interval de valori care reflectă acuratețea cu care media artimetică a
eșantionului estimează media aritmetică a întregii populații; acest interval include parametrul
de interes dacă metoda este implementată în mod repetat și nu reprezintă probabilitatea ca
parametrul respectiv să fie situat în intervalul de încredere estimat.
Interval credibil – interval de valori care conține adevărata valoare a parametrului de interes
cu o anumită probabilitate (pentru un interval credibil estimat de 95%, putem presupune că
valoarea x să fie inclusă în intervalul respectiv cu o probabilitate de 95%).
5GeneralitĂți priVind estimarea numĂrului de
indiViZi dintr-o populație
Orice acțiune de estimare trebuie să înceapă cu stabilirea obiectivului studiului1 pentru care
este necesară realizarea unei estimări a numărului de indivizi dintr-o populație (Greenwood
et al., 2006). În funcție de obiectivul studiului se stabiliește soluția tehnică respectiv modul
de analiza și interpretare a datelor. Indiferent însă de obiectivul studiului orice acțiune de management conservativ sau cinegetic este în directă legătură cu mărimea populației. În cazul populațiilor de specii rare, gestionarii faunei
2 încearcă să crească populația existentă, în timp
ce pentru speciile considerate dăunătoare se fac eforturi pentru reducerea populației, context
în care mărimea populației devine element esențial în succesul implementării planurilor de
management (Lancia et al., 1994). În unele studii, o singură inventariere nu este suficientă
pentru a caracteriza statutul unei anumite specii, fiind necesar ca activitățiile să se desfășoare pe o durată mai lungă de timp, motiv pentru care orice programarea a unor activități trebuie
organizată pentru a asigura continuitatea colectării datelor.
Odată obiectivele conturate, se stabilesc metodele și perioada de implementare a studiului,
ținând însă cont și de informațiile existente privind populația ce face obiectul studiului. Astfel
funcție de statutul de conservare al speciei, gestionarul faunei poate fi interesat de: stabilirea arealului de distribuție a speciei, abundența, schimbăriile demografice sau utilizarea habitatului de către specia țintă.
Frecvent când obiectul studiului este reprezentat de o specie rară sau periclitată, gestionarul
este interesat de simpla prezență și distribuție, într-un anumit areal, a speciei țintă. În această
situație principalele metode ce se pot aplica sunt: cartarea habitatului (pentru a restrânge aria
de căutare în teren), realizarea de chestionare și interviuri, raporte de observație (de la publicul
larg, admnistratori de terenuri etc.), confirmarea semnelor de prezență
3 a speciei (Gese,
2001). Aceste activități sunt relativ simplu de planificat și implementat cu resurse reduse, însă
ele nu sunt utile în cazul speciilor comune sau a speciilor cu o distribuție deja cunoscută. În
forma simplă, confirmarea semnelor de prezență ca metodă, oferă informații privind distribuția speciei dar daca activitățiile sunt standardizate si adapate pentru a conduce un studiu de monitorizare, metodele pot să fie utilizate pentru a obține informații (indici) privind abundența
indivizilor (Gese, 2001). Legat de utilizarea indicilor de abundență sau densitate, ne referim la compararea populaților din aceași locație în perioade diferite sau la compararea populaților din locații diferite, dar în aceeași perioadă (Lancia et al., 1994). Metodele ce pot fi utilizate pentru
estimarea abundenței se diferențează în metode directe ce presupun numărarea animalelor și
metode indirecte ce presupun numărarea semnelor lăsate de animale (MacDonald et al., 1998).
1Un studiu poate fi definit, ca una sau mai multe încercări de a detecta o specie, la o locație sau la mai multe locații, cu
intenția de a înțelege distribuția speciilor, gradul de ocupare sau mărimea populațiilor. (Long et al., 2008)
2Dacă nu este precizat clar gestionar al fondului cinegetic sau al fondului de vânătoare, singtagma gestionarul
faunei face reeferire la orice organizație sau instituție ce are ca obiectiv al activitățiilor și gestiunea unor populații
de faună (de ex. custozi arii protejate, insitute de cercetare, proprietari de terenuri).
3Semne ale prezenței pot să fie urme, excremente, fire de păr, rosături, săpături etc.
6Dintre metodele directe, ce presupun numărarea indivizilor morți sau vii amintim: analiza
animalelor extrase din populație, capturarea-marcarea-recapturarea unor indivizi, parcurgerea de transecte sau zone de esantionaj, telemetrie
4. Cea mai utilizată metodă dintre metodele
directe este metoda capturare-marcare-recapturare, fiind metoda ce oferă rezultatele cele mai precise. Metodele indirecte, considerate mai avantajoase din perspectiva resurselor, dar mai putin precise din perspectiva rezultatelor, necesită aceași precauție in aplicare ca și metodele directe. Principalele metode indirecte de determinare a abundenței sunt: urmărirea staților
cu atractanți, numărarea urmelor pe transecte, supravegherea bârlogurilor sau vizuinilor,
provocarea semnalelor acustice și inregistrarea lor, monitorizarea frecvenței de apariție a
pagubelor. Trebuie menționat că unele metode indirecte conduc la stabilirea unei abundențe
relative și trebuie aplicate cu luarea in considerare a posibilității de comparare a rezultatelor
între zone, habitate sau perioade diferite (Gese, 2001).
Indiferent de metoda aplicată, estimarea abundenței sau abundenței relative necesită o aplicare
consistentă și standardizată pentru a surprinde schimbări sau diferențe cu o anumită precizie
(MacDonald et al., 1998), motiv pentru care gestionarul faunei trebuie să asigure o precizie
ridicată a colectării datelor și continuitatea protocoalelor, pentru a permite comparații în timp a informațiilor colectate (Gese, 2001), comparații ce stau la baza stabilirii abundenței.
Nu abordăm problema realizării unui inventar al indiviziilor deoarece considerăm că acesta
este posibil a fi realizat doar în cazul populațiilor inchise, mici și izolate față de alte populații.
O altă categorie de informații necesară pentru un management eficient al unei specii este
reprezentat de schimbările demografice în cadrul populației. Pentru a urmării schimbările
demografice gestionarul poate utiliza metode ce urmăresc determinarea fecundității animalelor,
rata supraviețuirii și monitorizarea ieșirilor și intrărilor din populație. Schimbările demografice
sunt greu de identificat deoarece presupun un efort și riscuri mari. Cu toate acestea este
important, cel putin pentru speciile de faună vulnerabile, rare sau periclitate, să fie evaluate
aspectele ce țin de rata natalității și mortalității, respectiv a sporului natural, deoarece pe termen lung acești parametrii sunt importanți în stabilirea măsurilor de conservare.
Asamblarea informațiilor privind distribuția, abundența schimbăriile demografice din cadrul
unei populații a unei specii, este esențială pentru realizarea și implementarea strategiilor,
programelor și planurilor ce vizeaza managementul unei specii. Informațiile colectate sistematic pe baza unor criterii robuste contribuie la realizarea studiilor privind favorabilitatea habitatelor, planificarea cotelor pentru vânătoare, stabilirea măsurilor de management conservativ,
planificarea costurilor privind pagubele și prevenția acestora. În situația utilizării unor informații
eronate, planificarea spațială și temporală a oricăror măsuri de management fie ele de interes cinegetic sau conservativ va conduce la rezultate slabe din perspectiva obiectivului de menținere
pe termen lung a unei populații viabile sau chiar la ratarea acestuia.
4Utilizarea unui echipament (emițător) atașat unui individ, pentru localizarea acestuia și transmiterea informației
privind locația, la distanță, către un receptor al semnalului emis.
7GeneralitĂți priVind metode noninV asiVe de
ESTIMARE
această secțiune are rolul de a prezenta aspecte ce țin de estimarea, prin metode noninvazive5,
a populațiilor de carnivore în general și a ursului brun în special, cu scopul de a facilita accesul
la informațiile tehnice ce vor fi prezentate în capitolele următoare.
Atributul comun al metodelor noninvazive este acela că ele nu necesită ca animalul țintă să fie
observat sau manipulat direct de către un observator (McKay et al., 2008). În ultimii douăzeci
de ani termenul de nonivaziv a fost atribuit în general metodelor de colectare a probelor pentru
realizarea analizelor ADN (păr, excremente), însă terminologia s-a extins și asupra metodelor non-genetice de monitorizare a faunei sălbatice (McKay et al., 2008).
În literatura de specialitate termenul de noninvaziv este frecvent substituit cu termenul „la distanță”
(McKay et al., 2008), considerat de unii autori (Garshelis, 2006) ca fiind un termen mai potrivit
pentru a descrie acțiunea de inregistrare a unor mostre ce au aparut în lipsa prezenței omului. Ținând cont de etologia și biologia speciilor de carnivore deci și a ursului metodele nonivazive
sunt considerate ca având un impact minim asupra indiviziilor aflați sub monitorizare. În acest context metodele noninvazive nu sunt neapărat și neintruzive (McKay et al., 2008), unele specii
de carnivore dezvoltând un comportament de evitare a capcanelor pentru păr sau a locurilor de nădire. Astfel activitățiile realizate pentru a obține mostre de păr, sau fotografii ale animalelor, pot
fi considerate ca fiind intruzive deoarece pot contribuii la apariția unor manifestări neobișnuite. În
acest context nu putem afirma că atributul de nonivaziv este principala determinantă în stabilirea
și adoptarea unor metode. Metoda și protocolul de acțiune trebuie stabilit funcție de obiectivele
studiului și de avantajele pe care fiecare metodă aplicată individual sau integrat cu altă metodă le poate oferii in obținerea unor rezultate optime. De exemplu metodele ce necesită utilizarea
diverselor categorii de emițătoare atașate animalelor, denumite generic metode de telemetrie,
sunt metode considerate ca fiind invazive deoarece presupun acțiunea directă a omului asupra
unui animal. Însă dacă considerăm că doar acțiunea de capturare este invazivă, monitorizarea
efectivă este virtual noninvazivă (Garshelis, 2006) și poate oferii informații esențiale pentru a susține activitățiile de management. Recomandăm cu căldură utilizarea metodelor de telemetrie
deoarece realizând un program sistematizat de montare a colarelor și de analiză a datelor se
pot obține informații mai precise privind utilizarea habitatelor și mărimea populației (McKay et
al., 2008). Cu aceași încredere recomandăm și metodele bazate pe analize genetice, ce oferă
cele mai precise rezultate, însă principalul impediment în cazul acestor metode este reprezentat
de resursele necesare pentru conducerea unui asemenea studiu.
Aplicarea combinată a mai multor metode în vederea obținerii unor rezultate de o precizie mai
buna nu trebuie evitată deoarece în unele situații o singură metodă ar putea fi insuficientă
5Cuvântul noninvaziv a fost utilizat în terminologia medicală, semnificând un tip de procedură care nu implică
realizarea unor incizii in pielea sau alte țesuturi ale unui organism, în opoziție cu procedura invazivă ce presupune
incizarea. (definiție in Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary 1988) (McKay et al., 2008)
8pentru a ajunge la obiectivele stabilite (campbell et al., 2008). În lipsa resurselor financiare,
putem confirma faptul că metodele noninvazive (ce nu presupun analize genetice) sunt
suficient de bune pentru studiile privind estimarea abundenței (Pop et al., 2013) și de
asemenea oferă informații suficiente pentru a realiza modele de distribuție a speciei, a arealului
ocupat (McKay et al., 2008) precum și alte studii necesare in managementul faunei cum ar fi
favorabilitatea habitatelor.
Exemple de metode nonivazive:
a. Inventarierea semnelor
Este probabil cea mai comună dintre metode pentru monitorizarea carnivorelor mari (Van Dyke
et al. 1986). Metoda se bazează pe principiul că o densitate mai mare de indivizi din specia
țintă va conduce la prezența mai multor semne6 pe un număr mai mare de trasee sau transecte
(Linnell et al., 1998). Deoarece detectabilitatea este un element cheie al metodei pentru a
asigura un nivel ridicat de precizie al rezultatelor un număr mare de trasee este necesar (Linnell et al., 1998). Metoda a fost intotdeauna privită cu suspiciune îndeosebi datorită lipsei unui
control eficient al rezultatelor (Heinemeyer et al. 2008), protocoalele aplicate presupunând că
probabilitatea de detecție este aceași pentru fiecare individ și că dubla numărătoare poate fi evitată (Linnell et al., 2008). În cazul acestui grup de metode, eforturile se concentrează pe
imbunătățirea detectabilității și creșterea preciziei colectării și analizării semnelor (Heinemeyer
et al. 2008).
Din perspectiva detectabilității metoda de inventariere a urmelor este mult mai eficientă pentru
acele specii de carnivore care nu sunt inactive pe timpul iernii (Heinemeyer et al., 2008), în
cazul ursului brun metoda având anumite limitări din perspectiva sezonului scurt in care urmele poti fi identificate pe zăpadă. În aceste condiții utilizarea altor substrate (ex. noroi, praf) este o
alternativă ce presupune însă un nivel de experiență in identificarea urmelor ridicat. Slăbiciunea
protocoalelor de estimare a populație pe baza identificării semnelor și urmelor, constă în faptul că operatorul nu are șansa de a identifica cu precizie fiecare individ ce a lăsat în urma lui un semn.
În mod frecvent protocoalele sunt utilizate pentru determinarea arealului de distribuție a unei
specii (Heinemeyer et al., 2008). În situațiile în care invetarierea urmelor și semnelor a fost
standardizată pentru a avea control asupra surselor de variație, a fost posibilă obținerea unor abundețe relative similare cu densitatea populației (Gomper et al. 2006). O soluție pentru
eroriile generate de imposibilitatea de a asigura identificarea indivizilor, respectiv de a obține
abundențe este aplicarea unor modele de tip ”occupancy” (Heinemeyer et al., 2008). Acest tip
de modelare permite estimarea detectabilității, datorită repetării inventarierilor pe aceași zonă de studiu ceea ce conduce la obținerea unor estimări mai corecte a abundenței (Royle and
Nichols, 2003; Stanley and Royle, 2005).
Datorită costurilor reduse în aplicarea metodelor ce vizeaza identificarea urmelor și semnelor,
protocoale de lucru sunt utilizate atât pentru a răspunde unor întrebări de moment privind
6Prin semne ne referim la orice element ce poate indica prezența unui individ din specia țintă, precum urme,
rosături, hoituri, excremente etc. Pentru urs vezi secțiunea „Semne ale prezenței ursului.”
9managementul unei specii cât și pentru a dezvolta programe de monitorizare pe termen lung.
Metodele permit realizarea de studii privind ecologia și dieta speciilor sau privind analiza utilizării și favorabilității habitatelor. Utilizarea excrementelor sau părului identificate pe trasee sau piețe de
probă, în analize ADN este contribuția majoră a aplicării metodelor privind identificarea semnelor, la
realizarea studiilor privind mărimea sau diversitatea genetică a unor populații de carnivore.
b. Stații de urmărire
Metoda stațiilor de urmărire se bazează, de asemenea, pe identificare semnelor de prezență
ale speciei (îndeosebi urme), însă modul de colectare a informației este diferit. Astfel, stațiile de
urmărire presupun selecția unor zone in care substratul este amenajat in vederea inregistrarii in bune condiții a urmelor animalului țintă. Substratul poate să fie natural sau artificial, funcție de
obiectivele studiului. După Ray și Zielinski (2008) stații de urmărire pot fi:
• Stație de urmărire ce constă în amenajarea substratului natural, pe sau în imediata
vecinătate a unor rute de deplasare identificate sau a zonelor cu marcaje istorice. Pe
un traseu pot fi amenajate mai multe stații de urmărire funcție de obiectivele studiului;
• Stație de urmărire olfactivă, constă în amenajarea unei stații de urmărire in cadrul
căreia se amplasează atractanți olfactivi, în vederea atragerii animalelor în zona cu
substrat amenajat;
• Suprafață de urmărire neîngrădită, constă într-un platou subțire (lemn, aluminiu), pe care se află un mediu artificial (cretă, funingine) și pe care de obicei se plasează momeală. (Winter et al., 2000);
• Un spațiu de urmărire închis reprezintă o suprafață (lemn, aluminiu), pe care se află un mediu artificial, în cadrul unei cutii, pentru a proteja suprafață de precipitații și
fragmente nedorite. (Ray et al., 2008)
Locurile de urmărire și stațiile care se bazează pe miros, plasate pe rutele de călătorie potențiale
sunt în mod probabil cele mai posibile pentru a detecta felide și urside (Ray, 2008). Pentru urs
cea mai potrivită metodă este metoda stațiilor de urmărire olfactive atât datorită modului de pregătire a stațiilor cât și datorită biologiei și etologiei speciei.
Punctul forte al acestor stații de urmărire este că ele pot fi amplasate relativ ieftin și cu eforturi minime însă necesită personal specializat. Stațiile nu funcționează
la nivel optim când se înregistrează
precipitații (Ray, 2008).
cele mai multe obiective de cercetare
pentru aceste metode sunt de a evalua
ocuparea, distribuția și abundența
relativă și de a evalua relațiile din cadrul habitatului de la nivelul unui spațiu restrâns până la nivel de peisaj (Ray,
2008).
Suprafața amenajată a unei stații de urmărire
(foto: Silviu Chiriac)
10c. Capturare cu camera foto
Metoda constă în amplasarea unor camera foto în cadrul zonei de studiu și obținerea de
fotografii cu indivizi din specia țintă. Metoda este foarte puțin invazivă, poate fi folosită pentru
colectarea de informații pe termen lung privind comportamentul animalelor, permite stocarea
informațiilor nealterate pe termen lung, permite inregistrarea mai multor specii (pentru studiile de biodiversitate), permite analiza dimensiuniilor si a trofeelor (în cazul speciilor de ineters cinegetic). Camerele foto pot fi folosite indiferent de anotimp (pe timp de iarnă utilizarea este
restricționată de perioadele cu temperature foarte scăzute). În comparație cu alte metode,
costurile echipamentelor sunt mari, iar echipamentul se poate defecta în condiții de teren grele (Kays, 2008). Pentru creșterea nivelului de detecție a animalelor, se pot utiliza atractanți de
origine naturală ce au rolul de a atrage animalul în fața camerei de fotografiat.
Metoda se aplică cu success în studii
de tip capturare-marcare-recapturare la
acele specii de animale (ex. râs, pisică sălbatică) a căror tipar unic al blănii sau alte aspect morfologice ce diferă de la
un individ la altul, permite identificarea
cu precizie a indiviziilor. Dacă modelul speciilor țintă variază printre indivizi (Karanth, 1998) sau animalele nu
prezintă unele semne vizibile individuale,
metoda camerelor de fotografiat nu permite identificarea individuală (Kays, 2008), respectiv nu se pot realiza estimări
precise ale mărimii populației (prin metoda capturare-recapturare).
Colectarea informațiilor cu ajutorul camerelor foto permite însă estimarea abundențelor și
densitățiilor (Kays et al., 2008), utilizând modele de prezență absență, dacă metoda este
aplicată in baza unei pregatiri riguroase a studiului, utilizarea optimă a camerelor și bineînțeles
adoptarea modelului optim pentru analiza datelor.
d. Colectarea probelor biologice (păr, excremente) și analiza ADN
7
Colectarea probelor de păr și mai recent a mostrelor de excremente au devenit elemente modern
în identificarea indivizilor pe baza analizelor genetice. Odată cu evoluția științei, metodele de
colectare a părului au devenit mai eficiente prin posibilitatea analizei ADN a mostrelor de păr și
pot determina identificarea indivizilor și caracteristicile populațiilor cum ar fi: abundența (Woods et al., 1999), substructura (Proctor et al., 2002), migrarea (Proctor, 2003; Proctor et al.,2004),
înrudiri (Ritland, 1996) și stagnarea populațiilor (Luikart, 1998). Dacă în cazul excrementelor
colectarea se realizează relativ ușor
8 în cazul părului colectarea se face mai complicat de la
Amplasarea camerelor și a atractanțiilor (ilustrație P. Kernan
preluat din Kays et al. 2008)
7ADN – Acid dezoxiribonucleic prezent în toate celulele organismelor vii.
8Deși sunt mai ușor de identificat și localizat, probele din excremente trebuie colectate cu foarte mare atenție,
ținând cont de vechimea acestora, condițiile meteo și calitatea acestuia. De asemenea, colectarea este dificilă din perspectiva alterării probei sau a colectării eronate a mostrelor .
11exemplarele aflate în libertate fiind necesar ca în zona de studiu să fie amplasate „capcane
de păr” ce pot funcționa pe baza de adezivi, perii sau sârmă ghimpată. Indiferent de principiul
utilizat, sistemele de colectare a părului trebuie poziționate astfel încât animalul țintă, fie ajunge
în contact cu ele în mod natural (metode passive), fie este atras prin folosirea atractanților (metode active) (Kendall et al., 2008).
Capcană cu sârmă ghimpată și camera foto cu senzori (stânga) și păr de urs (dreapta) (foto: Berde Lajos)
Indiferent de metoda utilizată este esențial ca aceste capcane de păr să fie amplasate în zone în care este confirmată prezența specie țintă. În cazul ursului este recomandată utilizarea de
metode active prin utilizarea de momeli. De asemenea, în funcție de zona de studiu, capcanele
pot fi amplasate pe arbori utilizați de urși pentru scărpinat.
Metoda necesită realizarea unor analize de laborator în vederea identificării ADN-ului fiecărui
individ, ceea ce conduce la costuri mari de aplicare. În condițiile în care colectarea nu s-a
realizat corespunzător, parte din probe pot fi inutile ceea ce contribuie la creșterea costurilor în
raport cu rezultatele obținute. În prezent utilizarea metodelor de analiză ADN sunt considerate
ca fiind cele mai precise metode științifică de estimare a mărimii unei populații prin aplicarea
metodelor de capturare-recapturare.
e. Câini dresați pentru identificare semnelor
În multe situații prezența unui individ de urs nu poate fi observată din lipsa semnelor clare ce pot fi
observate de un operator. Lipsa semnelor nu indică în mod cert absența speciei din zona de studiu,
lipsa acestora putând fi datorată unui substrat inadecvat sau deplasării rapide sau elusive a unui
individ. Cu toate acestea trecerea unui individ de urs printr-un anumit areal prespune și lăsarea
de mirosuri ce pot fi detectate de către alte animale inclusiv câini (Canis lupus familiaris). Simțul olfactiv dezvoltat al câinelui permite detectarea unei game largi de mirosuri și deosebirea unui
miros țintă în prezența altor marcaje olfactive (MacKay, 2008a). Câinii dresați pentru identificarea semnelor au fost folosiți pentru a cerceta în mod sistematic semnele de la aproximativ 24 de
specii de carnivore, printre care urside, canide și felide (MacKay, 2008a). Utilizarea câinilor oferă informații mai ample privind utilizarea spațiului de către un anumit individ din specia țintă fiind
eficienți în detectarea urmelor ascunse (Long et al., 2007).
12aplicarea metodei presupune perioade
lungi de dresaj pentru câini și implicarea unor experți în manipularea câinilor
și înțelegerea mesajelor transmise de
acestia. Metoda poate fi utilă pentru studii privind distribuția, abundența relativă și abundența indivizilor dintr-o populație.
De asemenea, poate fi utilă în realizarea
studiilor privind utilizarea habitatelor.
În cele de mai sus au fost prezentate
câteva din metodele noninvazive ce pot fi utilizate pentru caracterizarea
mărimii unei populații de carnivore
respective a ursului brun. Metodele
aplicate individual sunt eficiente însă integrarea mai multor metode poate asigura un nivel de precizie mai ridicat al rezultatelor. Aplicarea și integrarea mai multor
metode poate contribui la creșterea nivelului de detectabilitate a indiviziilor, reducerea
eroriilor de identificare a indiviziilor și corelarea sau compararea rezultatelor obținute.
bioloGia, eColoGia Și etoloGia ursului
Ursul brun din România (ursul brun eurasiatic, Ursus arctos arctos L.) aparține phylumul-ului
Chordata, Subphylum Vertebrata, Clasa Mammalia (mamifere homeoterme cu corpul acoperit cu
păr, care nasc pui vii pe care-i hrănesc cu lapte produs de glandele mamare), Infraclasa Eutheria
(mamifere placentare la care embrionul se dezvoltă complet în interiorul uterului, datorită existenței placentei), Ordinul Fissipeda (mamifere carnivore cu dinți cu vârfurile ascuțite, care au canini foarte dezvoltați, remarcându-se și prezența carnasierelor), Suprafamilia Canoidea (fisipedele
cu picioarele lungi, terminate cu gheare neretractile, cu osul penial prezent și dezvoltat), Familia
Ursidae (carnivore mari, greoaie, cu mers plantigrad, gheare foarte puternice și coadă scurtă).
mărimea se apreciază în termeni de greutate, care este un parametru dificil de analizat datorită
variaților individuale în înălțime, grosime a blănii, statura fizică, poziția observatorului și nivelul
de stres al acestuia
9. Înălțimea la umăr, la ursul matur, măsurată de la talpă la punctul cel mai
înalt al umărului, este cuprinsă între 90-150 cm. Înălțimea în picioare, la greabăn, este de până
la 250 cm (100-135 cm la femele și 150-200 cm la masculi). Lungimea urșilor este măsurată de
la vârful nasului la vârful cozii, fiind apreciată ca fiind de 150-165 cm la femele și 170-200 cm la masculi (Mertens și Ionescu, 2001).
Mușuroi de furnici distrus de urs identificat cu ajutorul unui
câine dresat (foto: U. Mossberg)
9Stabilirea cu precizie a greutății animalelor se face cu precizie doar în situația în care animalul este imobilizat.
Aprecierea greutății doar prin observarea animalului conduce la erori semnificative generate de subiectivismul observatorului.
13Diferențele între greutatea indivizilor din
același habitat sunt cauzate de starea
de sănătate a individului, vârstă, sex,
abilitatea de a localiza hrana și de a digera anumite alimente, abilitatea de a
surmonta efectul antropizării habitatului.
Pot apare și fluctuații sezoniere ale
greutății individului, toamna (înainte de
intrarea în bârlog) urșii au o greutate
mult mai mare decât primăvara (ieșirea
din bârlog). Greutatea medie a urșilor din România este de 100-200 kg la femele
și 140-320 kg la masculi (Mertens și
Ionescu, 2001).
În România culoarea predominantă este
brun deschis până la brun închis, puii
putând avea un guler alb care dispare după primul an de viață.
Lungimea firului de păr variază în funcție
e de anotimp, cea mai mare fiind în
perioada decembrie – aprilie/mai și cea
mai mică în perioada iulie-septembrie.
Lungimea părului de iarnă este de 8-9 cm
pe spate și 10-12 cm pe greabăn, iar cea a părului de vară de 4-6 cm .
Ursul este un animal plantigrad, labele având un rol important în locomoție (mers, alergat,
cățărat, înotat), vânătoare, hrănire, săpat, apărare etc. Ursul are o labă relativ plată, cu 5
degete. Ghearele sunt curbate, nonretractile, mai lungi la labele din spate și mai scurte la cele
din față. Craniul urșilor este masiv, lung, fruntea bombată, cu bot proeminent și mușchi faciali
puternici (în special cei masticatori). În combinație cu dentiția, structura arată ca fiind una de
animal carnivor cu unele modificări specifice omnivorelor.Ursul brun în mod normal nu mușcă
prada pentru a o omorî, însă are dinți pentru a o străpunge și zdrobi, cu mușchi masivi, foarte
puternici. Caracteristicile incisivilor, caninilor, premolarilor și molarilor diferă ușor în funcție de dietă și habitat. excrementele urșilor sunt vara de formă cilindrică, cu multă materie vegetală
fibroasă și toamna de formă compactă. Rar excrementele de urs sunt păroase. Recent s-a demonstrat că văzul ursului este destul de eficient, fiind cu mult mai bun decât se știa. Ochii
sunt mici, de nuanțe căprui, pupile rotunde, larg despărțiți și situați înainte. Ursul are un auz
excelent, în banda de ultrasunete 16-20 Mhz și probabil mai sus, fiind un ajutor important pentru
localizarea prăzii din subteran (rozătoare). Urșii pot detecta o conversație între oameni de la
circa 300 m și pot auzi declanșatorul aparatului foto de la circa 50 m. mirosul este cel mai
important simț al ursului. Mirosul este fundamental pentru apărare și atac, fiind și fereastra de
Exemplar adult de urs ( foto: Pop Ioan Mihai)
14comunicare cu lumea din jurul lui, mai mult decât ochii sau auzul. Se pare că ursul are mirosul
cel mai dezvoltat dintre carnivore, servind la detectarea perechii, a prezenței omului, a altor urși,
a puilor, a surselor de hrană. Ursul este capabil să detecteze urme ale prezenței umane la mai
mult de 40 de ore de la trecere.
somnul de iarnă durează 3-6 luni. Bârlogul poate fi săpat în sol (vezi sectiune semne ale
prezenței ursului) sau este amenajat în cavități naturale, sub stânci sau în unele situații chiar are
formă de cuib construit pe sol. Unii urși pot rămâne activi tot timpul anului în condițiile în care
găsesc hrană suficientă. Acest comportament este încurajat și prin momirea acestora la puncte
de hrănire și observare.
Urșii trăiesc circa 25 – 30 ani, fiind din acest punct de vedere animale de longevitate medie.
Uzual vârsta se apreciază după numărul inelelor de creștere a cementului din premolarul 1
(cementum annuli), dar această tehnică invazivă este greu de aplicat.
Vârsta urșilor poate fi clasificată pe clasele de vârstă ale urșilor (Micu 1998): clasa 0 (pui), clasa
I (2-5 ani sau juvenili), clasa II (5-10 ani sau foarte tineri), clasa III (10-15 ani sau tineri), clasa
IV (15-20 de ani sau maturi) și clasa V (20 de ani și peste).
ursul brun ajunge la maturitate sexuală la vârste ridicate, astfel că datele din literatură indică
faptul că femelele dau naștere primilor pui 4-6 ani și au un număr mediu de 2,4 pui. După
fertilizare, embrionul se dezvoltă până la stadiul de blastocist, apoi dezvoltarea este sistată
până la sfârșitul lunii noiembrie, când are loc implantarea și începe dezvoltarea embrionului.
Perioada efectivă de gestație este de 6-8 săptămâni, iar femela dă naștere la 1-4 pui. Puii
se nasc în bârlog în perioada somnului de iarnă, în lunile ianuarie-februarie. Nou născuții
cântăresc în jur de 0,5 kg și cresc foarte repede, acumulând până la 70 g/zi datorită laptelui
nutritiv al ursoaicei. Puii părăsesc bârlogul în aprilie-mai, și rămân singuri în al doilea an de
viață. Ursoaica reia ciclul reproductiv după ce puii devin independenți, după circa 2 ani.
Urs în bârlog la sfârșitul somnului de iarna și începerea sezonului activ (foto: LIFEURSUS)
15dieta urșilor este de tip omnivor, fiind reflectată de dentiție. Ursul brun are canini puternici,
folosiți pentru apărare, omorârea prăzii, dar și dezmembrarea carcaselor. Premolarii mici și
postacarnasierii prezintă zone mari de contact și sunt asociați cu o dietă constând în principal
din hrană vegetală și nevertrebrate. Ierburile și mugurii sunt consumate cu precădere primăvara sau la începutul verii. Vara și la începutul toamnei consumă ciuperci și fructe (zmerură, mure,
afine, mere, prune și pere). Toamana târziu, dar și iarna, urșii consumă ghindă și jir. Insectele,
în special Hymenopterele (furnici, albine, viespi) pot constitui sezonier o sursă de hrană
importantă, în special datorită proteinelor pe care le conțin.
Datorită gradului ridicat de asimilare și valorii nutritive ridicate, ursul preferă carnea obținută prin
prădare, din carcase, animale sălbatice sau de la punctele de hrănire.
Specie de talie mare și cu o dietă variată, ursul nu este un animal teritorial, precum râsul sau
lupul, însă utilizează la fel ca restul carnivorelor pe parcursul unui an teritorii vaste. Home-
range-ul
10 unui urs în condițiile din România, poate să varieze de la 39,6 și până la 392,0 km2
(Pop et al., 2012). Datorită dietei ursul brun utilizează diferite tipuri de habitate naturale dar și
antropice, fiind un oportunist din perspectiva obținerii hranei.
Comportamentul de hranire este un comportament de bază fiind subordonat comportamentului
pentru sine (Micu, 1998). Pentru urs, spre deosebire de alte specii, hrănirea în perioada de
toamna, este esențială pentru supraviețuire, datorită perioadei de iarnă în care resursa trofică este limitată, perioadă în care în somnul de iarnă, individul este obligat să consume rezerva de
energie acumulată sub formă de grăsime în perioada de vară-toamnă.
Etapa apetitivă
11 a comportamentului de hrănire este declanșată de senzația de foame
ce reprezintă un stimul endogen (Micu, 1998). Odată identificată sursa de hrană, stimulului
endogen i se alătură și stimulul exogen reprezentat de prezența hranei. În asemenea situații
comportamentul de hrănire este dominant. În manifestarea comportamentului de hrănire
intervine și comportamentul de explorare, ce se manifestă prin analiza tuturor informațiilor
primite în vederea identificării unor surse de hrană.
Totodată trebuie precizat că ursul are o capacitate extraordinară de a învăța și o excelentă
memorie pe termen lung, memorând locațiile cu resurse de hrană (Dolson 2007). În condițiile
în care din perspectiva biologică, mărimea home-range-ului este influențată de sexul și vârsta
animalului, factorul antropic poate, de asemenea, influența mărimea habitatului, respectiv
utilizarea acestuia de către urs. În România postbelică dar și mai intens în cea postcomunistă,
împușcarea urșilor din observatoare a fost metoda practicată de vânători pentru recoltarea unor
10Termenul nu are corespondent în limba română. Cea mai comună definiție a home range-ului este cea formulată
de Burt W.H. în anul 1943: „Acea zonă traversată de individ în activitățiile normale de colectare a hranei,
împerechere sau îngrijirea puilor. Locațiile ocazional, cu caracter exploratoriu, în afara acestei zone, nu ar trebui
considerate ca aparținând home range-ului”.
11„Faza de căutare, care nu se termină decât atunci când animalul ajunge in prezența obiectului sau a situației
stimulatorii specifice care prin intermediul unui mecanism declanșator (…) conduce la satisfacerea și deci anularea motivației activate a fost denumită de W. Graig (1918) comportament apetitiv.” Mihail Cociu. Etologie. comportamentul animal
16exemplare mari de urși. Metoda a presupus amenajarea unor locuri de hrănire12 cu construcții
închise, în zone ușor accesibile auto toamna și primavara, în condiții cu strat de zăpadă. În
timpul sezoanelor de vânătoare aceste observatoare au fost alimentate cu cantități mari de
hrană (cadavre de cai și vaci, resturi de la procesul de abatorizare, cereale, furaje concentrate
granulate, fructe și, adesea, chiar deșeuri sau dulciuri expirate).
Aceste observatoare au fost inițial realizate în județul Harghita de unde au și primit denumirea
tehnică de OTH (Observator Tip Harghita). Utilizarea acestora pe o perioada lungă de timp
(începând cu anii 1970 și până în prezent) a favorizat, memorarea de către urși a locațiilor și la concentrarea în perioada de hiperfagie și hipofagie în jurul acestor zone de hrănire. În aceste
condiții amplasarea mai multor puncte de hrănire cu scopul de a inventaria exemplarele de urs,
nu poate constitui o metodă eficientă de estimare a populației de urs, în condițiile în care aceste
observatorare sunt amplasate fără a se ține cont de habitatul existent, distanțele zilnice sau
sezoniere parcurse de urs, respectiv dimensiunea teritoriului utilizat de urs.
Acțiunea, în parametri exagerați conduce la schimbări în comportamentul natural al urșilor,
cu consecințe directe asupra numărului de urși de pe arealul respectiv, a structurii pe vârste
și sexe și a nivelurilor ierarhice din populația respectivă, a dimensiunilor fizice a indivizilor, a comportamentului de hrănire, a compoziției dietei și a comportamentului în raport cu somnul de
iarna. Dacă hrana este administrată în cantități îndestulătoare și continuu, la punctele de hrănire
și observație se grupează un număr mare de exemplare, unele întârziind sau abandonând intrarea la somnul de iarna. Consecința cea mai vizibilă este faptul că în vecinătatea acestor
puncte, convergent lor, există o mare abundență de urme ale prezenței urșilor, din toate
categoriile de vârsta.
Indiferent de managementul aplicat (oferirea de hrană suplimentară sau neaplicarea acestei
practici), deplasăriile sezoniere ale exemplarelor de urs sunt influențate de resursa trofică
existentă, iar aceasta este în directă legătură cu poziția geografică și cu altitudinea. Astfel pe
perioada de primăvară, urșii ce au iernat în zonele montane, se vor deplasa spre zonele de
deal, unde resursa trofică este mai bogată în perioada martie-mai. Pe timpul verii se manifestă
o nouă deplasare spre zona montană.
În procesul de planificare a studiilor privind populația de urs, este imperios necesar să se
țină cont de aceste aspecte ce țin de deplasăriile altitudinale ale urșiilor și de caracteristiciile
biocenozei și biotopului din zonele de studiu.
12Locurile de hrănire sau nădire, erau amenajate cu spânzurători în cazul în care se aduceau animale vii ce se
omorau la fața locului, cu cuști din fier inchise în care se introduceau bucăți de carcase de diverse animale,
iar ursul era obligat să smulgă bucata cu bucată carnea și oasele prin orificiile lăsate libere. De asemenea, cel mai frecvent se amplasau troci în care se puneau porumb, concentrate sau alte produse. Parte din această infrastructură este folosită și în prezent.
17Urșii habituați și condiționați de mâncare, reprezintă o categorie aparte din populația de urs
brun ce se poate situa, spațial și comportamental, în zona de interferență a ariilor antropizate
cu domeniul natural. Comportamentul acestor exemplare (care include activitatea de hrănire, toleranța față de om și de elementele antropice) este în măsură considerabilă denaturat. acest
lucru face ca urme ale urșilor să fie vizibile în areale umanizate, în intravilanul localităților, sau în alte spații în care pot fi considerate total anormale. am considerat important de a include
și această categorie, care reprezintă elemente atipice comportamentului natural al urșilor, deoarece prezența acestora pot afecta semnificativ rezultatelor studiilor privind mărimea
populației de urs pe un anumit areal.Favorabilitatea habitatelor pentru urs iarna (stânga sus), primăvara (dreapta sus), vara (stânga jos) și toamna
(dreapta jos) în județele Covasna, Harghita și Vrancea
18semne ale preZenței ursului
Observarea directă a ursului nu este o acțiune facil de realizat în condițiile din România. Din
acest motiv considerăm că aplicarea unor metode de estimare a populației utilizând semne ale
prezenței speciei sunt mai eficiente. Prezența urșilor într-un teritoriu poate fi confirmată atât de
indicii facil de observat cât și de elemente care, individuale sau corelate cu altele atesta acest fapt.
a. Urme pârtie, amprente
ursul este un animal plantigrad, labele având un rol important în locomoție (mers, alergat, cățărat, înotat), vânătoare,
hrănire, săpat, apărare etc. Ursul calcă
cu labele din spate înapoia celor din față.
Labele au cinci degete, cu gheare curbate, neretractile, amprenta celor din față fiind diferită de cea
a celor din spate. Ursul se deplasează dacă este cazul în galop, rar în trap. Urmele labelor ursului,
imprimate în sol moale sau zăpadă sunt imposibil de confundat cu ale altei specii. Urmele picioarelor
din spate ale ursului sunt asemănătoare cu cele ale oamenilor desculți, dar mai mari și cu gheare.
Lungimea urmelor labelor din spate ale unui urs adult, măsurată de la linia cea mai din spate a
călcâiului până la vârful ghearei cele mai înaintate, poate avea intre 18 și maxim 28 cm.
Talpa piciorului din spate la urs ( foto: Radu Mihai Sandu)
Urmă a tălpii piciorului din spate (stanga) și față (dreapta) (foto: Radu Mihai Sandu)
19La deplasarea în ritm normal (la pas), urmele pârtie apar grupate două câte două (pereche între
un picior din față și unul din spate), într-un curs șerpuit. În cazul deplasării în galop sau chiar trap, distanța dintre urme este vizibil mai mare, iar ghearele adânc imprimate.
În numeroase situații mediile cele mai favorabile de imprimare a urmelor sunt sectoarele de
drumuri forestiere sau potecile acoperite cu pământ moale, utilizate și de urși pentru deplasare. În cazul urșilor adulți, deși urmele de dimensiuni mari ale labelor picioarelor aparțin cel mai adesea unor exemplare mari, pot exista și situații de neconformitate.
Dacă dimensiunile individuale ale urmelor nu sunt un criteriu exclusiv în estimarea mărimii
exemplarului, este de preferat a se corela aceasta cu distanța dintre urme, respectiv cu lungimea
pasului la mersul normal.
Aspectele importante pe care le pot releva urmele imprimate în sol moale, noroi sau zăpadă sunt:
• Numărul de indivizi; vârsta și sexul (se deduc indirect, în cazul urmelor de pui de până
la doi ani, se înțelege că aceștia sunt însoțiți de femela);
• Dimensiunile fizice (dimensiunea urmei imprimate, adâncimea urmei, lungimea pasului);
• Momentul prezenței în spațiul respectiv (se estimează prin aprecierea vechimii urmei).
Pentru aceasta se pot lua în considerare: gradul de deformare a urmei (prin evaluare
comparativă, cu altă urmă din același șir, dar imprimată în condiții de substrat diferit); eventuala existență în urmă a frunzelor, ramurilor căzute din copaci, a picăturilor de rouă; starea plantelor, firelor de iarbă culcate strivite de pas; etc.
• Direcția de deplasare;
• Activitatea în funcție de cursivitatea lineară, șerpuită, dezordonată a urmelor, de
lungimea pașilor, se poate deduce comportamentul din locația respectivă a animalului asociindu-se unei categorii de activitate de tip mers liniștit sau alergat, căutare de
hrană, atac asupra unei prăzi, repaus, etc.).
Urme pârtie de urs în mers normal, imprimate pe strat subțire de zăpadă și noroi
(foto: Radu Mihai Sandu, George Bouroș)
20Urmele puilor, au aceleași caracteristici morfologice ca și urmele urșilor adulți, dar dimensiuni
intre 3,5 – 4 cm lungime/lățime în lunile de primăvară ale anului respectiv, și până la 8 cm în
toamna anului următor. Adesea urmele puilor se imprimă mai greu, și sunt mai greu vizibile,
datorită, în principal, greutății reduse a acestora în comparație cu a adulților. În cele mai multe situații în arealul în care sunt observate urme ale unui pui, se pot identifica și urme ale cel puțin
unui alt pui, precum și ale mamei.
b. Excremente, marcaje teritoriale și alte urme .
Dieta ursului diferă de la un anotimp la altul, și dependent de aceasta conținutul materiilor
nedigerate din fecale este deosebit.
Excrementele pot conține primăvara și la începutul verii materie vegetală, vara semințe de
fructe de pădure (fragi, zmeură, mure, afine), toamna coji sau fragmente de jir, de ghindă, de mere sau pere sălbatice, de scorus.
Elemente relevante în estimarea momentuui
prezenței ursului într-un areal prin aprecierea vechimii urmei (lipsa de deformare, cantitatea de apă din urmă, frunzele, zăpada)
(foto: Radu Mihai Sandu)
Urmă a labei din față a unui pui de urs de 4 -5 luni
(foto: George Bouroș)
Excrement de urs cu materii vegetale (foto: Silviu Chiriac, George Bouroș)
21În cazul în care urșii se hrănesc toamna în zonele de livezi, sau culturi agricole, excrementele
conțin sâmburi, semințe sau coji de mere, prune sau cereale. În excrementele ursului apar
destul de rar fragmente, oase sau fire de păr ale animalelor sălbatice sau domestice pe care
le consumă. Lăsăturile sunt cel mai adesea într-un singur loc și au consistența. Există însă și situații în care mai ales vara și toamna, în urma unui consum însemnat și posibil exclusiv de
fructe, excrementele sunt fluide și lăsăturile în cantități mici una după alta. Excrementele pot
oferii indicii despre momentul prezenței exemplarului în zona respectivă și despre dietă.
Urșii consumă larve de furnici, viespi, sau albine sălbatice și în această acțiune lasă urme vizibile:
• Mușuroaie de furnici răscolite, săpate și distruse;
• Trunchiuri de arbori fragmentate sau decojite;
• Gropi adânci săpate pentru accesul la cuiburi de viespi;
• Lespezi de piatră dislocate.
În numeroase cazuri, fie că ursul vânează direct unul sau mai multe animale mari domestice
sau sălbatice (căprior, cerb, mistreț, vite, cai, oi sau capre) fie că îl găsește mort din alte cauze
sau ucis de alți prădători, îl consumă parțial, restul îngropându-l aproape complet.
Excrement de urs tipic și cu resturi de fructe de pădure (foto: George Bouroș)
Gropi săpate pentru accesul la cuiburi de viespi
(foto: Silviu Chiriac)Trunchi uscat distrus de urs în căutarea larvelor de
insecte (foto: George Bouroș)
22Animalele domestice ucise de urși sunt cel
mai frecvent cele care trăiesc la adăposturile
sezoniere de la marginile sau chiar din afara localităților, la târle stâne, cabane turistice ori
forestiere (ovine, caprine, cabaline, bovine,
câini sau alte specii). În general atacurile se
produc asupra animalelor nepăzite, uneori
lăsate in semi+libertate, sau în situații favorabile
pentru urs (în desișuri, la parcurgerea zonelor
împădurite, noaptea).
Pot exista, de asemenea, și situații în care urșii atacă animalele domestice în adăposturile
din intravilanul localităților. Acest tip de comportament este caracteristic unui număr redus de exemplare de urs, care acționează de mai multe ori, în general, asupra aceleiași zone și care
de multe ori capătă apetență exclusivă spre o anume specie.
Cadavru de căprior consumat parțial de urs și îngropat
(foto: Radu Mihai Sandu)Vită omorâtă de urs, consumată parțial și îngropată (foto: Radu Mihai Sandu)
Cal omorât de urs, consumat parțial și neingropat (foto: Erwin Kraus)
Blană de oaie perforata de mușcătura de urs (foto: Cosmin Stînga)
23Urșii folosesc trunchiurile de rășinoase pentru a-și marca teritoriul, a prelua ori a acoperi
mirosurile altor indivizi sau altor specii, sau de rășină, ori pentru a se scărpina și a scăpa de
unii paraziți. Unii dintre acești arbori păstrează urmele a mai multor ani de marcaje, fiind parțial
decojiți, strâmbați sau uscați. Pe arbori se pot deosebi cel puțin trei tipuri distincte de marcaje:
• Arbori de care ursul se freacă cu spatele ceafa sau cu părțile laterale ale corpului (în general sunt aceeași arbori folosiți si de porcii mistreți, și se află în vecinătatea
ochiurilor de apă). În scoarța sau în picăturile de rășina se pot observa fire de păr atât
de urs cât și de la alte specii;
• Arbori decojiți parțial de urșii adulți cu urme clare de gheare și colți, unele
la înălțime de peste 1,7 m, (fapt ce
atestă o poziție bipedă, și care corelat cu distanța dintre urmele produse
de gheare consecutive sau canini,
poate sprijinii în estimarea dimenstunii
individului). Acești arbori sunt în
general grupați în pâlcuri de minim cinci – șase exemplare, și uneori
acoperă suprafețe însemnate. Este
de precizat însă că urme oarecum
asemănătoare este posibil să producă
și cervidele, diferența fiind dată de
zgârieturile produse în cazul ursului
de gheare (cu distanțe regulate între
linii, față de zgârieturile coarnelor de
cerb);
Gard al unei proprietăți rupt de urs. In detaliu fire de păr de urs agățate in gardul rupt (foto: Cosmin Stînga)
Urme ale frecării pe arbore a mistreților și urșilor
(foto: George Bouroș)
24• Arbori din vecinătatea bârlogului în care s-au născut și au crescut cel puțin o generație
de pui. Acești arbori au numeroase urme ale ghearelor puilor care în primele luni de
viață se cațără frecvent până la înălțimi de câțiva metri.
Bârlogurile sunt elemente care atestă prezența urșilor în areal, cu precizarea că în cazul observării în altă perioadă decât iarna și fără alte urme corelate (amprente în noroi, zgârieturi
pe copacii din apropiere, etc.), este foarte important nu doar dacă pot oferii condiții de iernare pentru urs, ci, mai ales, dacă au fost sau nu ocupate în iarna precedentă.
Interiorul și imediata vecinătate a unui bârlog ocupat în iarna anterioară momentului observării,
fie de mascul fie de femela cu pui păstrează uneori timp de câteva luni, urme evidente ale
acestui fapt.
Urșii utilizează o varietate destul de mare de tipuri de bârloguri:
• În arbori scorburoși;
• Săpate în pământ sau la rădacina arborilor;
• În grote sau cavitati între blocuri de stânci;
• „Cuiburi” pe sol.
Fără excepție urșii își amenajează în interiorul
bârlogului un strat de frunze sau cetină, care
evident nu poate ajunge în alt mod în interiorul
unei cavități și a cărei vechime, în general se
poate estima. Un indiciu important de sesizat este faptul că fie în interiorul bârlogului, fie în
imediata sa apropiere este posibil să existe
fragmente de crengi sau rădăcini și urme ale roaderii acestora.
Arbori din vecinătatea bârlogului, decojiți parțial
(foto: George Bouroș)Elemente care atestă ocuparea bârlogului în iarna precedentă (foto: Radu Mihai Sandu)
Bârlog în arbore scorburos (foto: Gelu Radu)
25Crengile rupte ale pomilor fructiferi (nuci, meri,
peri, pruni, cireși) din arealele/livezile din
zona submontană și colinară pot fi asociate prezenței urșilor la un moment dat într-un
teritoriu.
De asemenea, crengile rupte ale arborilor sau
arbuștilor sălbatici pot indica prezența urșilor.
Dacă în cazul livezilor, în general, pomii
sunt curățiți anual, crengile rupte și uscate
îndepărtându-se, în cazul arborilor și arbuștilor
din habitate forestiere crengile rupte rămân de
la un an la altul fiind mai ușor de observat ca
urme asociate ale prezenței urșilor.
În general, trebuie evaluate cu atenție
aceste indicii pentru evitarea confuziilor. Crengile pomilor fructiferi se pot rupe și din
cauza supraproducției sau a fenomenelor
meteorologice extreme. De cele mai multe ori
urmele asociate sunt zgârieturile pe scoarța
copacilor sau pomilor (categorie de urme mai
greu sesizabile) și excrementele cu conținut de fragmente, coji, sâmburi sau semințe ale
fructelor consumate.
În arealele acoperite de zmeur sau mur, dar și
în lanurile cultivate cu ovăz, porumb sau alte cereale, urșii lasă urme caracteristice. Este
Bârlog săpat în pământ (foto: Radu Mihai Sandu) Bârlog în spațiile dintre blocuri de stâncă
(foto: George Bouroș)
Bârlog tip „ cuib pe sol” (Foto Radu Mihai Sandu)
Scoruș (Sorbus aucuparia) rupt de urs (foto: Radu Mihai Sandu)
26vorba de culoare determinate de „culcarea la pământ” în general în aceeași direcție a tijelor plantelor
respective, și de spații cu aspect haotic în care, fragmentele de plante, atestă evident, hrănirea.
În cazul pagubelor la culturi agricole, o evaluare limitată sau superficială, poate conduce la concluzii eronate. De cele mai multe ori spațiul cultivat,
desigur cel din vecinătatea habitatelor favorabile
existenței ursului, este acceptat în mare măsură ca spațiu umanizat. Adesea, spațiul cultivat, fie că este în intravilan sau în afara acestuia, este
îngrădit, astfel, cel puțin conceptual considerându-
se un fapt ieșit din comun, încălcarea limitelor sale de către animalele sălbatice. Având în vedere că în foarte multe cazuri pagubele în culturile agricole
sunt determinate îndeosebi de mistreți, desigur
confirmarea clară a apartenenței urmelor trebuie corelată cu alte indicii de tipul urmelor imprimate în teren moale.
Un indiciu relevant în atribuirea apartenenței urmelor ca fiind ale urșilor în cazul unei culturi de
porumb, spre exemplu, este faptul că în spațiul marginal al zonelor de hrănire sau chiar în lungul
culoarelor de deplasare prin lan, se pot găsi plante „pe picior” din care ursul doar „a gustat”, fără să le distrugă integral.
Un al doilea aspect important de observat este faptul că, în cazul terenurilor îngrădite, abordarea
este diferită. Urșii, în general, încearcă să depășească gardul, construit din lemn sau/și metal, prin a-l escalada, astfel că în multe cazuri, gardul fie cedează, fie păstrează în partea superioară urme
de labe sau fire de păr. Mistreții forțează trecerea dincolo de garduri prin partea inferioară a acestora.
Urme ale prezenței urșilor pot apărea și în areale umanizate sau puternic modificate antropic,
dar situate în vecinătatea habitatelor favorabile speciei.
Prun din livada, rupt de urs ( foto: Radu Mihai Sandu) Urme ale hrănirii ursului în zmeuriș (foto: Radu Mihai
Sandu)
Urme ale hrănirii ursului într-o cultura de porumb(foto: Radu Mihai Sandu)
27PLANIFICAREA STUDIULUI
Orice studiu privind populația unei specii indiferent dacă vizează caracteristiciile cantitative (ex.
mărimea populației) sau calitative (ex. utilizarea habitatelor) începe cu identificarea raspunsurilor
următoarelor întrebări:
Care este scopul?
Cu cât scopul realizării studiului este mai clar cu atât șansele ca metoda selectată și planificarea să fie optimă, iar rezultatele cele asteptate. Un exemplu de răspuns este: Identificarea habitatelor
utilizate de urs in perioada mai-iunie în zona X.
Cui vor folosi rezultatele?
În general beneficiarii direcți a studiilor privind fauna sălbatică sunt gestionarii acesteia. În aceste situații studiul este implementat uneori de către beneficiar. Indiferent de beneficiar studiul trebuie dimensionat și planificat pentru a răspunde necesitățiilor .
Care este zona de studiu?
Identificarea cu precizie a zonei de studiu este importantă pentru a permite stabilirea metodei
sau metodelor ce vor fi implementate, dar și pentru a asigura un nivel scăzut al costurilor
aferente implementării studiului.
Ce metode se vor folosi pe teren?
Selecția metodelor ce se vor utiliza trebuie să urmărească atingerea scopului urmărit cu o precizie cât de ridicată dar și menținerea costurilor in relație cu scopul. Nu se justifică aplicarea unor metode costisitoare pentru a obține informații ce nu sunt vitale pentru managementul
populației.
Este metoda adecvată pentru atingerea scopului?
Metodele de implementat trebuie să fie corespunzătoare scopului stabilit, ceea ce presupune o documentare în prealabil pentru a identifica acele metode ce pot oferii răspunsuriile adecvate.
Validitatea unei metode nu depinde doar de procedura de lucru în sine ci și de capacitatea de
a implementa corect metoda, deci nu este suficient ca beneficiarul studiului să evalueze doar
metoda în sine și și contextul în care aceasta se implementează.
Este studiul realist?
În multe situații tendința celui ce realizează un studiu este de a planifica obiective ambițioase și de a rezolva mai multe probleme simultan. Această abordare este nerealistă atât din perspectiva
rezultatului, dar și din perspectiva problemelor ce pot apărea pe perioada de implementare.
Operatorul studiului trebuie să se asigure că obiectivele sale sunt tangibile și că implementarea
va decurge cu minim de probleme.
Cum va fi distribuită activitatea?
Distribuirea activității trebuie să se realizeze funcție de obiectivele studiului, zona și perioada de implemenatre, dar și de competențele membrilor echipei implicați în studiu luând în considerare
28resursele disponibile. Planificarea în spațiu și timp trebuie să țină cont de posibilitatea de a
implementa activitățiile și de a evita riscuriile ce pot apărea pe perioada de implementare.
Planificarea activității se face de către liderul echipei ce are obligația de a se asigura că fiecare
membru își asumă responsabilitatea pentru activitatea desfășurată.
Ce pregătiri sunt necesare?
Pregătirea studiului este cea mai importantă etapă deoarece planificarea în timp și spațiu respectiv alocarea resurselor reprezintă jumătate din succesul studiului. În primă etapă
pregătiriile trebuie să vizeze obținerea informațiilor privind specia țintă în zona de studiu,
evaluarea efortului necesar și corelarea acestuia cu metoda selectată. În a doua etapă trebui să vă asigurați că resursa umană are capacitatea tehnică și fizică de a implementa studiul iar
în atreia etapă trebuie să vă asigurați căp fiecare membru al echipei are la dispoziție resursele
necesare pentru a finaliza activitățiile asumate.
Cum vor fi analizate datele?
Odată cu stabilirea metodei este obligatriu să se stabilească și modul în care datele vor fi
prelucrate, deoarece funcție de aceasta se va stabilii cu precizie ce date se vor colecta din
teren. În fapt analiza datelor trebuie să fie parte integrantă a metodologiei selectate.
Cum vor fi făcute cunoscute datele?
Modul în care rezultatele studiului sunt prezentate depinde de beneficiarul acestuia. În general
abordarea modului de prezentare depinde de obiectivul sutdiului, dar și de nivelul de expertiză
a celui ce beneficiază de studiu. Se recomandă evitarea unor formulari tipice jurnalelor științifice deoarece acestea au o altă perspectivă ce uneori nu este utilă gestionariilor. Indiferent de
modul de prezentare a rezultatelor este, însă, obligatoriu ca rezultatele să fie făcute cunoscute
factorilor interesați deoarece în caz contrar realizarea studiului devenind inutilă.
Rezultatul unui studiu este în relație directă cu nivelul de înțelegere a participanțiilor la studiu a
scopului studiului și a metodei ce urmează a fi implementată. Indiferent de scopul studiului nu
se recomandă realizarea unei planificări dacă nu sunt disponibile informații minime privind zona și populația de studiu, deoarece se poate ajunge la implementarea unei metode inadecvate.
Daca zona este necunoscută celor ce implementează studiul, recomandăm realizarea unui
studiu pilot pentru a evalua condițiile în care studiul urmează a se realiza. De asemenea,
este obligatoriu ca cel putin un membru al echipei să cunoască aspectele privind planificarea
studiului, implementarea metodelor și analiza datelor.
Deoarece prezentul ghid are ca obiect prezentare unor metode de evaluare a populațiilor de
urs pe suprafețe relativ reduse (de ordinul zecilor de mii de ha) dar caracterizate de o populație
deschisă de urs brun, numărătoarea integrală a urșilor nu este o soluție fezabilă. Din aceste
motive indiferent de metoda aplicată este necesară realizarea unui eșantionaj în vederea
evaluării populației in cadrul acestor eșantioane. Funcție de obiectivele studiului eșantioanele trebuie să țină cont și de condițiile de habitat existente în zona de studiu.
Rezultatele obținute în cadrul eșantionajului sunt interpretate și analizate în vederea extrapolarii
la nivelul întregii suprafețe de studiu, însă modul de realizare a eșantionajului poate influența
29semnificativ rezultatele studiului. Eșantionajul trebuie să țină cont minim de următorii factori:
• Biologia, ecologia și etologia speciei;
• Suprafața de studiu;
• Caracteristiciile habitatelor;
• Geomorfologia zonei de studiu;
• Condiții climatice;
• Perioada de realizare a studiului;
• resursele existente.
Indiferent de metoda selectată sau de eșantionajul rezultat, trebuie să acceptați faptul că
eșantioanele sunt diferite atât între ele dar și în situația în care eșantionul este verificat în mod
repetat. In această situație termenii „precizie” ce caracterizează apropierea valoriilor din două
eșantioane apropiate (ca timp sau spațiu) și „realitate” ca raport dintre valoriile colectate și
realitatea din teren devin elemente ale analizei rezultatelor. Dacă precizia unui studiu poate fi exprimată matematic, realitatea rezultatului este un factor greu de evaluat motiv pentru care nu
recomandăm prezentarea rezultatelor din această perspectivă. Un alt element ce caracterizează
rezultatele unui studiu este „acuratețea” acestuia ce poate fi definită ca și media apropierii
valorilor obținute față de valoriile reale reprezentând deci dimensiunea erorii estimării realizate. O atenție deosebită trebuie acordată in acest sens deoarece eforturiile de a crește precizia pot crește și eroriile, iar intervențiile pentru a reduce eroriile pot reduce precizia (Greenwood
et al, 2006). În aceste context este necesar ca precizia să fie evaluată și prezentată ca atare
deoarece reprezintă elementul principal al caracterizării calitative a unui studiu. Convențional, în statistica convențională, în realizarea studiilor de biodiversitate, deci și a studiilor privind
mărimea populației de urs brun este utilizat intervalul de incredere de 95%. Este uzual și
aproximativ adevărat (chiar dacă nu este definiția intervalului de încredere), că dacă limitele
unui interval de încredere de 95% sunt CL1 și Cl2, atunci probabilitatea ca mărimea reală a
populației să fie între CL1 și CL2 să fie 95% (Greenwood et al., 2006). În statistica Bayesiană
echivalentul intervalului de încredere este intervalul credibil.
În condițiile în care rezultatele evaluării caracterizate prin intervalul de încredere sunt
considerate imprecise este la latitudinea beneficiarului de a acționa pentru creșterea preciziei.
În general această acțiune necesită resurse suplimentare deoarece cresterea preciziei este
corelată cu mărimea eșantionului (poate crește numărul eșantioanelor sau frecvența colectării
informațiilor). Deoarece creșterea costurilor nu implică în mod cert și rezultate mai bune, este
esențial ca eșantionul și planificarea colectării datelor să fie realizată cu maximă atenție, luând
în considerare factorii externi (ex. grosimea stratului de zăpadă în zona de studiu, perioada de realizare a studiului etc.)
Pentru planificarea studiului și realizarea eșantioanelor la fel de important ca si numărul
eșantioanelor este și stabilirea mărimii suprafețelor de probă (eșantioane) și a formei
acestora (poligoane, linii sau puncte). Stabilirea mărimea eșantioanelor este dependentă de factori precum perioada de studiu, varietatea habitatelor, condițiile geomorfologice,
30comportamentul zilnic sau sezonier al ursului. În general, o varietate mare a habitatelor sau a
condițiilor geomorfologice impun alegerea unor suprafețe mai mari. Un alt element important
în selectarea dimensiunii eșantioanelor este dimensiunea home-range-ului ursului în zona de
studiu în raport cu perioada de implementare, deoarece deplasăriile urșilor sunt diferite de la un sezon la altul. Mărimea eșantionului trebuie de asemenea corelată și cu frecvența repetării
colectării datelor pe același eșantion (abordare necesară pentru estimarea abundențelor și
abundențelor relative), deoarece corelația este dependentă de resursele existente sau necesare.
În cadrul studiilor de evaluare a mărimii
populațiilor de urs brun un alt element
important este reprezentat de modul de amplasare a eșantioanelor. Amplasarea
depinde de metoda utilizată, forma și
mărimea suprafeței de studiu, habitatele
prezente și bineînțeles forma și mărimea
suprafețelor de probă.
Indiferent de metoda și eșantionajul
ales principala cauză a eșecului unui
studiu este generată de seriozitatea și obiectivitatea cu care se realizează colectarea datelor din teren și de modul în care ele sunt interpretate. Recomandăm ca planificarea
să fie realizată cu maximă atenție și responsabilitățiile să fie corect înțelese și asumate.
METODA TRANSECTELOR DRUM
În general, în activitățiile de estimare a populațiilor unei specii de faună se utilizează transectul linie. Acesta presupune însă, observarea directă a animalelor sau a urmelor acestora, prin avansarea
observatorului de-a lungul unei linii stabilite dinainte. Este clar că cu cât ne îndepărtăm de linia
transect, cu atât posibilitatea observării scade, până când la o anumită distanță aceasta devine 0.
Această metodă nu este una fezabilă din perspectiva comportamentului ursului brun, ce face
foarte dificilă observarea directă a indivizilor. În acest context metoda transectelor propusă de
noi se bazează pe identificarea urmelor în zăpadă sau noroi și nu pe identificarea indivizilor.
Totodată parcurgerea unor transecte liniare de la un punct stabilit randomizat pe o directie dată
de un azimut tot randomizat presupune în condițiile reliefului din Carpații României un efort
exagerat. Ținând cont și de acest aspect, transectele linie au fost inlocuite cu transecte-drumuri
ce devin in această metodă zonă de eșantionaj.
Pentru metoda Transectelor drum, este posibilă identificarea a diferiți indivizi per transect prin
măsurarea urmelor proaspete pe zăpadă sau noroi. Astfel, datele pot fi tratate ca prezenta/
absenta (similar cu metoda captura foto), ori ca număr absolut de indivizi diferiți identificați
Tipuri de eșantionaj: Eșantionaj sistematic (stânga) și
eșantionaj aleator (dreapta)
31în timpul parcurgerii unui anumit transect. Identificarea indivizilor diferiți prezintă probleme
legate de: (1) vechimea urmei, ce poate rezulta în alterarea dimensiunilor reale, (2) traversarea
unui anumit transect de mai multe ori de catre acelasi animal în timpul unei parcurgeri, (3)
traversarea mai multor transecte de către același animal în timpul unei parcurgeri, și (4) erori de măsurătoare.
Drumurile forestiere permit, în majoritatea regiuniilor în care ursul este prezent, „amprentarea”
urșilor chiar și în lipsa zăpezii. În ceea ce privește utilizarea drumurilor de către urs,
densitatea actuală a drumurilor face ca orice exemplar de urs prezent într-o anumită zonă
să ajungă să utilizeze pe distanțe mai lungi sau doar să traverseze un drum forestier sau un
drum de exploatare agricolă din pășuni secundare sau împădurite. Aceste elemente fac ca drumurile forestiere sau de exploatare să fie un substrat bun pentru a identifica și măsura
urme proaspete.
Metoda a fost aplicată în cadrul proiectului LIFE08NAT/RO/000500 rezultatele obținute după
trei sezoane de monitorizare fiind interpretate cu succes in termeni de abundență a indiviziilor
de urs în zonele pilot utilizate (Pop et al., 2013). În practică metoda constă în parcurgerea unor
segmente de drumuri forestiere sau de exploatare, identificarea și măsurarea urmelor de urs
aflate pe axul drumului sau in imediata vecinătate, repetarea măsurătoriilor și analiza datelor
utilizând modele statistice. Aplicarea metodei se poate face cu costuri relativ scăzute și făra a
utiliza echipamente costisitoare, însă necesită un nivel ridicat de experiență a operatorilor de
teren în identificarea și măsurarea urmelor de urs și caracterizarea habitatelor. Metoda poate fi
aplicată pe suprafete variabile, însă oferă rezultate mai precise pe suprafețe de peste 100 km
2. Locații GPS obținute de la un urs monitorizat în raport cu prezența drumurilor forestiere
(baza de date proiect LIFEURSUS, imagine satelitară Google maps)
32etape în implementarea metodei
Planificarea
Planificarea activitățiilor este dependentă de prezența drumurilor forestiere existente în cadrul
zonei de studiu. În acest sens se vor carta drumurilor existente și se vor indentifica acele
sectoare de drum a căror distribuție spațială permit acoperirea întregii zone de studiu.
Pentru a ușura selecția sectoarelor de drum pe zona de studiu se recomandă stabilirea unui
sistem de situri (celule) de formă pătrată a căror dimensiune va fi aleasă în funcție de mărime
zonei de studiu și de resursele alocate. La nivelul unui fond cinegetic sau a unei arii protejate
cu suprafețe variind intre 100 și 300 km2 considerăm că situri cu dimensiunea de 3×3 km sunt
suficient de mari pentru a asigura o selecție a sectoarelor de drum. Pentru suprafețe mai mari de 300 km
2, se pot utiliza situri cu dimensiunea de 5×5 km.
Din drumurile selectate în interiorul fiecărui sit se va alege un singur sector (transect) de drum
cu o lungime de 2 km, pentru a fi parcurs integral de către o echipă de câte doi oameni, ce vor
înregistra coordonatele și caracteristicile fiecărei urme prezente pe drum (formular Anexa 1).
Fiecare transect desemnat va primi un cod pentru a putea asigura stocarea eficientă a datelor .
Pentru a evita dubla numărătoare parcurgerea drumurilor se va realiza grupat, pe zone învecinate. În fiecare zi o echipă poate parcurge pe jos trasee variind intre 6-12 km funcție de prezența și grosimea stratului de zăpadă, iar cu mijloace motorizate până la 40 de km. Cu cel
puțin o săptâmână înainte de începerea activitățiilor se va stabilii zona zilnică (drumurile) ce vor
fi parcurse de fiecare echipa (în situația in care vor fi implicate mai multe echipe), astfel încât
toate sectoarele să poate fi parcurse în maxim 3 zile. Model de amplasare a transectelor drum pe un fond cinegetic (aprox. 100km2) și la nivel
de sit de importanță comunitară (aprox. 300 km2) – situri 3×3 km
33Funcție de condițiile meteo într-un sezon se vor realiza minim 3 reveniri pe fiecare transect fără
a depășii o perioadă de 30 de zile. De asemenea vor fi pregătite echipamentele de teren și vor
fi analizate informațiile deja existente, pentru a concentra efortul în zonele de interes.
Perioada de implementare
Substratul ideal pentru inventarierea urmelor este un strat de zăpadă cu grosimea variind intre
5-15 cm însă este putin probabil ca aceste condiții să fie întâlnite uniform în întreaga zonă de
studiu sau pe toată perioada de implementare. Pentru a reduce eroriile ce pot fi generate de
variații ale substratului, recomandăm realizarea a minim două sesiuni pe an, fiecare sesiune
având 30 de zile prima în perioada de toamnă târzie și a doua în perioada de iarnă-primăvară. Pentru stabilirea cu exactitate a momentului demarării activitățiilor de teren se va ține cont de
prognozele meteo precum și de activitatea diurnă a urșilor în zona de studiu. În condiții ideale
demararea activitățiilor se va realiza în condițiile unui strat de zăpadă continuu de minim 5
cm. Funcție de obiectivele studiului se pot realiza mai multe sesiuni, însă acestea vor trebui
planificate mult mai atent din perspectiva lipsei unui substrat adecvat amprentării.
În ceea ce privește planificare activităților
zilnice, nu putem recomanda un anumit
interval orar însă este recomanadat
ca la planificare să se țină cont că, în general, activitatea diurnă a ursului
este caracterizată de două perioade cu
activitate intensă și două perioade cu
activitate scăzută. Astfel probabilitatea
de a identifica urme proaspete este mai mare în primele ore ale dimineții decât
spre seară când urmele pot fi alterate de
creșterea temperaturilor de peste zi sau
de activități umane.
Metoda de lucru/colectarea datelor
Pasul 1. Pregătire echipamentelor și accesorilor, stabilirea mijlocelor de transport ce vor
fi utilizate
Pentru implementarea metodei sunt necesare minim următoarele resurse:
• Unitate GPS (pentru fiecare echipa o unitate) cu accesorii (baterii, card de memorie etc.);
• Șubler sau ruletă metrică (două bucăți la fiecare echipa);
• Aparat foto pentru înregistrarea urmelor (optional trepied pentru fotografierea urmelor
de la aceeași înălțime);
• Formulare de teren;
• Autovehicul;
• Echipamente de protecție.
Graficul activității diurne (medii zilnice) la un exemplar de urs
monitorizat cu colar în perioada august 2011 – august 2012 în cadrul proiectului LIFE08NAT/RO/000500
34Pasul 2. Programarea perioadelor de parcurgere a fiecărui drum, realizarea instructajului
asupra modului de lucru
Programarea și instructajul se va realiza de către liderul echipei de operatori ce se va asigura
că fiecare operator a înțeles procedura de colectare a datelor.
Pasul 3. Activitatea efectivă de parcurgere a sectoarelor de drum selectate, de către
echipele desemnate
Ținând cont de etologia speciilor se recomandă ca activitățiile de teren să înceapă în zori și să
se termine la apusul soarelui, în acest mod creându-se și premisa posibilității identificării vizuale
ale indivizilor.
Pe teren, se identifică și se înregistrează în formularul de teren (Anexa 1) următoarele:
• Urmele de urs: fiecare urmă identificată este măsurată și coordonatele înregistrate.
Urmele proaspete vor fi înregistrate cu o precizie de 5 mm, Măsurând lungimea și
lățimea fiecărei urme, iar cele ce nu pot fi măsurate cu precizie vor fi înregistrate doar
ca alte semne fără a mai fi înregistrate dimensiuni;
• În formularul de teren se înregistrează orice altă urmă identificată în teren, hoituri, marcaje cu urină sau excremente, vizuini etc. Aceste semne sunt, de asemenea,
înregistrate cu coordonate sau se înregistrează repere (distanță, orientare, etc.) în
funcție de prima observare a urmelor sau semnelor.
Pentru a minimiza eroriile de măsurare, pe parcursul unei zile de lucru, urmele vor fi măsurate de același operator. Operatorii vor completa câte un formular de teren pentru fiecare transect. În Măsurarea urma picior față (stânga) și urma picior spate (dreapta)
35cazul în care o urmă de urs apare pe două transecte învecinate, urma de urs nu se va înregistra
decât pe unul dintre formulare, cu mențiunea că apare și pe cel de al doilea transect. Deoarece
primul filtru pentru reducerea probabilității de a înregistra același exemplar de mai multe ori este
cel aplicat de operatorul de teren, acesta are posibilitatea de a decide daca urmele găsite și măsurate aparțin aceluiași individ sau unor indivizi diferiți. Ca regulă generală se vor înregistra
ca urme aparținând unor indivizi diferiți urmele a căror măsurătoare diferă cu minim 3 cm,
aceasta fiind considerată o abordare precaută pentru a elimina dubla numărătoare.
La înregistrarea urmelor se va merge pe principiul că probabilitatea ca două urme identificate
pe același transect ce au mărimi apropiate să aparțină aceluiași individ este mai mare decât
probabilitatea ca urmele să aparțină la doi indivizi. Operatorul de teren trebuie să țină cont că expunerea la soare a unor urme în zăpadă poate să modifice semnificativ dimensiunea
urmelor in 1-2 ore. De asemenea, mărimea amprentei poate să difere semnificativ dacă urma
este afundată în zăpadă sau este la suprafață. Din perspectiva vechimii urmelor operatorul va
inregistra toate urmele indiferent de vechime cu condiția ca dimensiunea măsurată să fie cât
mai corectă.
Fiecare sesiune de identificare a urmelor (parcurgerea trahnsectelor) se va realiza, funcție de
numărul transectelor selectate în 1-3 zile.
Pasul 4. Repetarea parcurgeriilor
Dupa finalizarea parcurgerii tuturor drumurilor selectate, dupa minim 3 zile și în maxim 7 zile,
se revine cu o nouă sesiune, începând cu aceleași drumuri, efectuându-se din nou activitățiile
enumerate la pasul 3. Funcție de suprafața zonei de studiu, condițiile meteo și perioada de
implementare, într-un sezon, se vor realiza în termen de 30 de zile 3-5 sesiuni.
Stocarea și prelucrarea datelor
La finalul fiecărei sesiunii, datele sunt stocate de un operator, urmărind dezvoltarea unei baze
de date centralizate pe zona de studiu. Același operator va asigura cartarea distribuție urmelor
înregistrate, prin folosirea unui sistem de prelucrare a datelor geografice (GIS). Centralizarea
datelor va conduce la constatarea unor lipsuri în cadrul completării formularelor sau la apariția
unor neclaritățăți privind distribuția indivizilor. Aceste probleme se vor analiza în comun cu
echipele de teren, inregistrăriile neconcludente urmând a fi eliminate. De asemenea se vor confrunta datele ce indică posibilitatea unei duble numărători.
Interpretarea și analiza datelor
Toate înregistrările vor fi analizate și se va urmări creionarea suprafeței ocupate de specie în
zona de studiu La finalul acțiunii de interpretare datele obținute se pot diferenția după cum
urmează:
1. Număr minim de indivizi pe zona de studiu;
2. Abundența indivizilor;
3. Distribuția exemplarelor în zona de studiu;
În timpul culegerii datelor, urmele vor fi categorizate funcție de vechimea estimată (<12 h,
3612-24 h, >24 h). Pentru analiza, se vor utiliza doar urmele recente (<24 h) pentru a elimina
erorile legate de deformarea datorită vechimii și pentru a diminua posibilitatea ca același urs
să traverseze transecte diferite în timpul unei parcurgeri (date de telemetrie prelevate în zona
Covasna, Harghita și Vrancea au sugerat ca miscarile medii ale ursilor în perioada de iarnă
sunt de 1.5 km/zi, iar fiecare transect a fost localizat la >2 km distanta de alte transecte). În
continuare, pentru fiecare transect și parcurgere, se vor condensa urmele cu diferențe de <3 cm
între măsurători (ex., dacă s-au identificat 3 urme pe transect cu dimensiunile: urma 1 lungime dreapta față = 14 cm, urma 2 = 13 cm, urma 3 = 15 cm, se va presupune ca provin de la același urs). Identificarea urmelor provenite de la indivizi diferiți este facilitată de faptul că se vor preleva
4 măsurători per urma (Anexa 1).
Exemplu de alocare a numarului de urme per transect bazat pe măsurători
urmelațime
dreapta fațălungime
dreapta fațălațime dreapta
spatelungime
dreapta spateindivizi pentru
analiza
1 14 12 13.5 24.5Urs 12 14.5 14 13.5 25
3 11 12 11 21.5Urs 24 12 12 12 20
Metodologia de pre-procesare a datelor colectate pe transecte nu elimină în totalitate
posibilitatea ca doi sau mai multi urși cu dimensiuni asemănatoare ale urmelor să fi traversat
transectul în ziua precedentă. Aceasta posibilitate este totuși redusă deoarece urșii prezintă
miscări reduse în timpul iernii. În acest caz, eliminarea urmelor cu dimensiuni asemenatoare
poate rezulta in subestimarea numarului real de indivizi pe transect per parcurgere. Astfel, este
necesara rularea modelelor pentru ambele seturi de date rezultate: numar MINIM de urme si
numar MAXIM de urme.
Analiza datelor se poate realiza prin rularea de modele tip “occupancy”13, care se bazează
pe prelevarea datelor prin “robust design”14: fiecare sit (în cazul nostru transectul drum) se
vizitează de mai multe ori pe sezon (de cel puțin 2 ori). Funcție de tipul de date culese și de
scopul studiului, se pot aplica modele ce utilizează date de prezență/absență sau numărătoare
exactă, și se pot estima abundențe sau probabilități de ocupare a siturilor. Indiferent de tipul
modelului, toate modele tip “occupancy” includ 2 componente: (1) procesul “state” și (2) procesul
de observație. Primul proces reprezintă situația reală în teren („ situl X este ocupat” sau „20
animale utilizeaza situl X”). Al doilea proces reprezintă observațiile realizate în cursul prelevării datelor, în care detecția animalelor este imperfectă (animalul nu este detectat din motive legate de vreme sau fenologie sau deoarece animalul nu utilizează situl respectiv). Astfel, revenind la
13Probabilitatea unui sit de a fi ocupat de specia X (situl poate fi o entitate discreta (ex: lac, segment de râu,
parcelă forestieră); ia valori între 0 și 1, unde 1 reprezintă probabilitate ridicată de ocupare (ex: pt reproducere,
hranire).
14Metoda de sampling care implică revenirea la același sit de mai multe ori (ocazii) în timpul unui sezon; această
metodă permite estimarea probabilității de detecție a speciei X, care este încorporată în estimarea ocupării (occupancy) sau abundenței la nivel de sit.
37același transect de mai multe ori este posibil ca animalul să fie detectat măcar o singura dată, în
cazul în care animalul utilizează într-adevăr situl. Probabilitatea de detecție rezultată din acest
proces este încorporata în estimarea abundenței sau a probabilitatii de ocupare a sitului.
Pentru datele culese prin metoda transectelor drum, se poate utiliza metoda “Royle Biometrics”
(Royle 2004), pentru date cu o distributie Poisson (număr exact de urme). Analizele au fost
rulate in programul R 2.15.2 (http://cran.r-project.org/), library unmarked : funcția pcount
pentru modelele “Royle Biometrics”. Deoarece probabilitatea de detecție depinde de condițiile
din timpul parcurgerii transectului, fiecare sezon respectiv analiza va utiliza variabile diferite
colectate în cadrul zonei de studiu. Dupa rularea modelelor, se va selecta cel mai bun model și
se va indentifica “Empirical Bayesian Estimates”15 folosind metoda “Best Unbiased Predictors”16
(BUP), care estimează distribuția posterioară a abundenței pe transect, precum și intervalele
credibile de 90 și 95%. Astfel, estimările BUP reprezintă distribuția abundențelor condiționale la
fiecare transect.
Variabile posibil a fi utilizate in analiza probabilității de detecție și a abundenței
Variabile posibil a fi utilizate pentru modelarea probabilității de detecție
Julian Ziua parcurgerii calculate începând cu 1 ianuarie
Substrat Tipul de substrat în timpul parcugerii: zăpadă, noroi, uscat
Adâncime zăpadă Adâncimea zăpezii măsurată în timpul parcurgerii
Variabile posibil a fi utilizate pentru modelarea abundenței la nivel de transect sau camera station
Fond de vânătoare Fondul de vânătoare parcurs
Altitudine altitudinea medie a transectului
Dominant Tipul de pădure dominant într-un buffer de 1 km de transect
În continuarea analizei abundența calculată la nivelul transectului se realizează prin
estimarea abundenței pe suprafața de studiu. Din abundentele estimate pe transect, care
sunt în condiții normale mai mari decât 1, este evident că fiecare sit poate fi vizitat de mai
multi urși. În aceste condiții pentru estimarea densității ursului brun și/sau a abundențelor
absolute pe fond de vânătoare sau arie naturală protejată, din abundențele medii pe transect
este necesar a fi identificat arealul asociat cu fiecare transect (effective sampling area) care
frecvent este necunoscută. Situl de 3×3 km sau 5×5 km, utilizat pentru stabilirea transectelor
drum poate fi mai mic sau mai mare decat un home range individual, iar, de asemenea, home range-urile urșilor se pot suprapune (Huber and Roth, 1993). Cu toate acestea se recomandă
ca pentru stabilirea transectelor să fie utilizate situri egale cu dimensiunea home range-ului
15Metoda în inferenta statistică prin care distribuția ‘prior’ a variabilei de interes este estimată din setul de date;
aceste metode sunt în contrast cu metodele Bayesiene convenționale, în care distribuția ‘prior’ a variabilei de
interes este determinată înaintea analizei setului de date.
16Metoda utilizată în modelele hierarhice (mixed models), cum ar fi occupancy models, pentru estimarea efectelor
‘random’ (care sunt utilizate pentru a include surse de incertitudine latentă; de ex: legate de diferențe între situri sau comportamentul animalelor care nu sunt capturate de variabilele ‘fixed’).
38mediu în zona de studiu ca și effective sampling area. De exemplu pentru zona în care a fost
implementat proiectul LIFE08NAT/RO/000500 home range-ul mediu calculat pentru perioada 15 noiembrie-15 decembrie a variat intre 3.2 si 23 kmp, cu o medie de 14.2 kmp (SE = 2.1 kmp,
interval de încredere de 95% = 10 – 18.4 kmp).
EXEMPLU: Calcule de abundență
1.43 urși pe transect ……………….. 14 kmp
X urși…………………………………100 kmp
Pentru home range = 14 km
2 (medie) à densitate urși/100 km2= 10 (90% IC = 6 – 18)
Varietatea de modele statistice existente permite și utilizarea altor soluții tehnice pentru analiza
datelor în vederea estimării abundenței populației de urs. De asemenea, softuri de analiza statistică precum R sunt accesibile fără costuri, împreuna cu funcțiiile aferente și cu manualele
de utilizare.
Raport final
Orice activitate de estimare a unei populații trebuie să se finalizeze cu prezentarea rezultatelor
sub formă de raport ce trebuie să conțină minum următoarele informații:
• Obiectivele urmărite;
• Scurtă prezentare a zonei studiate;
• Scurtă prezentare a modului de colectare a datelor;
• Prezentarea datelor obținute în teren;
• Modul de prelucrare a datelor;
• Concluzii.
Raportul va fi însoțit de hărți, grafice și imagini pentru a facilita accesul la concluziile activităților.
Resurse necesare aplicării metodei
Metoda se poate aplica cu resurse minime nefiind necesare echipamente speciale sau analize
de laborator. Costurile principale sunt aferente resurselor umane, echipamentelor de bază in
orice studiu de teren și al deplasăriilor in zona de studiu.
Funcție de beneficiarul studiului, costurile privind resursa umană/sesiune de 30 zile pot să
varieze de la 1500 lei până la 5000 lei. Costuriile privind echipamentele sunt de asemenea
variabile însă recomandăm utilizarea unor echipamente cu costuri minime deoarece metoda nu
necesită echipamente performante ci resursă umană specializată.
Echipament minim necesare
echipament Cost minim (lei) Cost maxim (lei)
GPs 700 1800
Aparat foto 900 3000
Ruletă/șubler 50 250
echipamente protective 100 600
total 1750 5650
39Menționăm că aceste costuri sunt orientative și nu sunt direct dependente de aplicarea metodei,
deoarece în cazul gestionariilor de fonduri cinegetice sau al administratorilor ariilor naturale
protejate, personalul este angajat permanent astfel încât resursa umană este asigurată și
îndeplinește și alte funcții De asemenea, echipamentele necesare sunt echipamente ce trebuie să existe în dotarea oricărui gestionar de faună.
Costuriile de deplasare constituite din combustibil și uzura autovehiculului sunt costuri direct
raportate la aplicarea metodei însă ele trebuie estimate funcție de zona de studiu, autovehiculele
din dotare, consumul acestora, costurile de deplasare cu alte mijloace de transport după caz.
Pentru zona de deal se poate considera o deplasare medie zilnică de 80 de km, în timp ce în
zona de munte se pot estima costurile la o deplasare zilnică echivalentă a 120 km.
Aplicarea metodei se poate realiza și cu ajutorul voluntarilor însă este recomandat ca în fiecare
echipă să fie o persoană cu experiență în identificarea urmelor. Implicarea voluntarilor contribuie
substanțial la reducerea timpului de aplicare a metodei, dar crește costurile de realizare prin
necesitatea asigurării transportului și hranei pe perioada de lucru.
Probleme ce pot apare în implementare
Principalele probleme ce pot apare în implementarea metodei sunt legate de condițiile meteo
ce pot afecta semnificativ calendarul de implementare a metodei. Astfel trebuie menționat că în
prezența unui strat de zăpadă de peste 30-40 cm este puțin probabil ca urșii să fie activi, situație în care efortul depus pentru colectarea datelor nu este semnificativ. De asemenea, o încălzire
rapidă a temperaturiilor conduce la pierderea rapidă a substratului util pentru amprentarea
urmelor.
Aplicarea metodei în perioade de vară sau toamnă, în condiții fără zăpadă este dificilă din
lipsa unui substrat util ce poate afecta probabilitatea de detecție și necesită o atenție ridicată în activitatea de teren ceea ce poate conduce la creșterea perioadei de implementare. Decizia
de a implementa metoda și în această perioadă ține de obiectivele studiului și de resursele
necesare. Indiferent însă de condiții este necesară realizarea a minim două sezoane de
parcurgere a transectelor pe perioada unui an calendaristic.
METODA CAPTURILOR FOTO
Prin combinarea metodelor de captură foto și stații de urmărire cu atractanți se urmărește
obținerea de informații privind abundența indivizilor într-un anumit areal. Totodată se urmărește
și identificarea și înregistrarea fiecărui individ, respectiv înregistrarea imaginiilor obținute într-o bază de date accesibilă beneficiarului studiului. Combinația de metode a fost aplicată în cadrul
proiectelor LIFE05/NAT/RO/000170 și LIFE08NAT/RO/000500 rezultatele oferind informații asupra populației de urs brun din cadrul siturilor Putna Vrancea, Herculian și Mădăraș. Metoda
se bazează pe principiul că stațiile de captură amplasate în zona de studiu vor fi vizitate de
40indivizi din specia urs din zonă. De asemenea metoda se bazează pe principiul că la o densitatea
ridicată a indivizilor, va rezulta o rată mare a vizitării stației (Linnell et. al., 1998) respectiv la un
număr ridicat de capturi. Cu ajutorul camerelor foto indivizii ce vizitează stația sunt „capturați”
în imagini, prezența fiind certă și fiind cunoscut și momentul trecerii. De asemenea, în situația
femelelor cu pui pot fi identificați și numărul puilor ceea ce oferă informații pentru caracterizarea
structurii populației.
Probabilitatea ca indivizii să aibă aceeași șansă de a fi fotografiați se poate atinge prin
amplasarea camerelor în unități de prelevare cu suprafețe mai mici de home range-ul minim și
prin utilizarea odorivectorilor specifici pentru atragerea speciilor. (Rozylowicz, 2009). Frecvent
sunt utilizați în studii camera traps atractanți, dar folosirea lor ridică unele probleme deoarece
influențează comportamentul animalelor; unele pot evita stația, în timp ce altele pot fi atrase.
Astfel, datele culese prin metoda camera traps sunt limitate la doar la animale care sunt
indiferente sau sunt atrase de atractanți. Metoda este foarte puțin invazivă, poate fi folosită
pentru colectarea de informații pe termen lung privind comportamentul animalelor, permite
stocarea informațiilor nealterate pe termen lung, permite inregistrarea mai multor specii (pentru
studiile de biodiversitate), permite analiza dimensiuniilor și a trofeelor (în cazul speciilor de
ineters cinegetic).
etape în implementarea metodei
Planificarea
Pentru a ușura selecția zonelor în care vor fi montate stațiile de captură foto în zona de studiu,
se recomandă stabilirea unui sistem de situri (celule) de formă pătrată a căror dimensiune va Captură foto a unui urs cu data și ora înregistrată (proiect LIFEURSUS)
41fi aleasă în funcție de mărimea zonei de studiu și de resursele alocate. La nivelul unui fond
cinegetic sau a unei arii protejate cu suprafețe variind intre 100 și 300 km2 considerăm că
situri cu dimensiunea de 3×3 km sunt suficient de mari pentru a asigura amplasarea eficientă
a stațiilor de captură, în condițiile în care numărul de camere disponibil este de 10 bucăți.
Pentru suprafețe mai mari de 300 km2, se pot utiliza situri cu dimensiunea de 5×5 km. Deoarece
metoda se poate aplica pe durata unui an întreg este recomandat ca dimensiunea siturilor să fie
stabilită de la început, deoarece schimbarea dimensiunii va afecta semnificativ selecția stațiilor
de captură. Siturile în care se vor realiza stațiile de captură se pot stabilii sistematic sau aleator (după caz stratificat). În lipsa unui număr suficient de camere sau a unei suprafețe mari este recomandat ca siturile să fie selectate aleator în fiecare sesiune.
Deoarece în cadrul metodei stațiilor de captură cu atractanți, utilizarea repetată a aceleiași stații
au oferit informații mai puțin concludente decât utilizarea mai multor stații în aceași sesiune,
considerăm suficientă amplasarea în cadrul unui sit a minim trei stații de urmărire, ținând cont
și de efortul necesar amplasării și monitorizării acestora. În măsura în care este posibil, pentru
a îmbunătății precizia rezultatelor se pot amplasa mai mult de trei stații, fără a depăși însă o perioadă de studiu 30 de zile (sau în cazul suprafețelor mari până la 45 de zile) perioadă în care
putem consideră că populația este una închisă.
Planificarea realizată va trebui să țină cont de:
• Numărul sesiuniilor pe parcursul unui an (minim două sesiuni);
• Numărul camerelor disponibile (pentru 10.000 ha minim 5 camere);
• Capacitatea tehnică a camerelor utilizate (Anexa 2);
• Accesul în zona de studiu (gradul de acoperire a terenului, geomorfologia).
În cadrul planificării beneficiarul studiului trebuie să se asigure că echipa sau echipele au
capacitatea logistică de a asigura amplasarea în bune condiții a camerelor și de a asigura Exemplu de amplasare a siturilor (celulelor) de 3×3 km precum și de amplasare a stațiilor cu o
periodicitate de 5-7 zile între relocări
42relocarea lor în cele trei stații din cadrul unui sit. Cu cel putin o săptămână înainte de amplasarea
camerelor, echipa va verifica funcționalitatea fiecărei camere și a accesorilor. De asemenea,
atractantul ce va fi utilizat trebuie să fie selectat funcție de perioada în care se realizeaza studiul,
cu mențiunea că atractanții sintetici au o șansă de reușită mai scăzută decât cei naturali. De asemenea, se va stabilii dacă la fiecare stație de captură vor fi amplasate una sau două camere
foto cu senzori.
Indiferent de numărul de camere disponibil este recomandat ca pe lângă camerele ce vor fi
amplasate în teren echipa, 1-2 camere să fie păstrate rezervă deoarece camerele din teren pot
fi furate sau distruse.
Perioada de implementare
Avantajul camerelor foto este acela că pot fi folosite tot timpul anului, utilizarea lor fiind îngreunată
pe perioada iernii datorită temperaturiilor scăzute, însă în această perioada utilizarea lor nu
este justificată datorită inactivității sau activității reduse a exemplarelor de urs. Recomandăm,
a asigura o mai bună colectare a datelor ca minim două sesiuni să fie realizate în perioada
de maximă activitate respectiv mai-iunie și septembrie-octombrie. Prin alegerea perioadelor
de implementare se urmărește și identificarea femelelor cu pui, ca informație suplimentară în
caracterizarea structurii populației.
Metoda de lucru/colectarea datelor
Pasul 1. Pregătire echipamentelor și accesorilor, stabilirea mijlocelor de transport ce vor
fi utilizate
Pentru implementarea metodei sunt necesare minim următoarele resurse:
• Camere foto cu senzori și accesorii (baterii sau acumulatori, carduri de memorie,
sisteme de siguranță pentru camere);
• Unitate GPS (pentru fiecare echipa o unitate) cu accesorii (baterii, card de memorie etc.);
• Ruletă metrică (două bucăți la fiecare echipa);
• Aparat foto;
• Formulare de teren;
• Autovehicul;
• Echipamente de protecție.
Pasul 2. Amplasarea primei stații
După stabilirea siturilor în care se vor amplasa stațiile de captură și a numărului de camere ce
va fi utilizat in fiecare stație, camerele se vor amplasa în teren, funcție de numărul lor, într-o
perioadă de maxim trei zile. Pe teren stația va fi selectată funcție de identificarea unor semne
ale prezenței ursulului, deranjul antropic existent (pentru prevenirea furtului sau distrugerii
camerei), habitatele existente (zone de contact între diferite tirpui de habitate sau arborete fiind
43recomandate). Odată stația selectată pașii de urmat pentru fiecare stație sunt:
1. Completarea fișei de teren (anexa 3) și înregistrarea coordonatelor unde este amplasată
camera;
2. Instalarea camerelor la înălțimi între 70 și 100 cm față de sol;
3. Atractanți se vor pune în raza de acțiune a camerei la distanțe variind între 5-7 m în funcție de caracteristicile sitului;
4. Se verifică setăriile;
5. Pe teren se realizează obligatoriu test de voltaj, test de card, testul senzorului de mișcare;
6. Camera se va monta cu grijă, pentru a nu se zgâria/sparge;
7. Se securizează camera;
8. Se verifica din nou funcționalitatea;
9. Se părăsește situl.
Se va evita amplasarea camerelor în vecinătatea observatoarelor de urs sau a altor puncte de hrănire deoarece pot altera semnificativ rezultatele. Dacă se folosesc două camere
pentru aceeași stație, pașii de parcurs sunt aceeași, suplimentar operatorul se va asigura ca amplasarea camerelor să acopere un câmp vizual cât mai mare fără ca ledurile infraroșu sau
blițurile să orbească camera pereche pe timpul nopții.
Activitatea se va realiza pentru fiecare sit stabilit conform planificării până ce toate camerele vor
fi montate pe teren într0un timp cât se poate de scurt.Stație de captură cu o singură camera (foto: Berde Lajos)
44Pasul 3. Relocarea camerelor
După minim cinci zile de la funcționare în
teren fiecare cameră va fi relocată intr-o nouă stație în cadrul aceluiași sit, urmând
etapele 1-9 prevăzute la pasul 2. La
relocare, se verifică gradul de descărcare
al bateriilor sau acumulatoriilor și după
caz aceștia sunt înlocuiți. Imaginile
stocate în memoria camerei sau pe card
sunt descărcate sau cardul este înlocuit cu unul nou.
este recomandat ca la relocare operatorul
să aleagă alte tipuri de habitate sau alt
amplasament al stației, în raport cu poziția
pe versant. La relocare echipa de teren
va avea în dotare si o cameră de rezervă în contextul în care una dintre camerele
de pe teren este furată sau distrusă.
Pasul 3 se va repeta funcție de planificarea
realizată, respectiv de numărul de stații
propuse per sesiune.
Pasul 4. Scoaterea camerelor din zona de studiu
Se va realiza în aceași ordine în care camerele au fost montate. Odată cu ultima cameră
recuperată sesiunea se va considera închisă.
Stocarea și prelucrarea datelor
La finalul fiecărei sesiunii, datele sunt stocate de un operator, urmărind dezvoltarea unei baze de date centralizate pe zona de studiu. Informatia va fi structurată pe sesiune, număr/cod sit
număr stație și perioada de prelevare, urmând a fi analizate toate informațiile disponibile pe
camere. Același operator va realiza cartarea distribuție stațiilor de captură, prin folosirea unui
sistem de prelucrare a datelor geografice (GIS). Centralizarea datelor va conduce la constatarea
unor lipsuri în cadrul completării formularelor sau la apariția unor neclaritățăți privind distribuția
indivizilor, ce vor fi discutate cu personalul de teren.
Există tendința de a face eforturi în a identifica indivizii, însă trebuie ținut cont că această
metodă nu își propune să realizeze studii de capturare-recpaturare ci să stabilească un indice de abundență pe suprafața de sampling pe baza prezenței-absenței speciei. Cu toate acestea
trebuie încercată diferențierea între indivizi pentru a asigura informațiile necesare activitățiilor de
Model de relocare a stațiilor de captură în cadrul siturilor
selectate
45monitorizare, iar exemplarele identificate ca fiind aceleași vor fi înregistrate separat. În condițiile
în care la stația de urmărire s-au utilizat două sau mai multe camere foto, se vor selecta și
înregistra imaginiile de o calitate superioară, restul imaginilor fiind stocate separat. Operatorul
va avea o grijă deosebită la centralizarea datelor să nu dubleze inregistrăriile în cadrul aceleiași
stații de captură.
Interpretarea și analiza datelor
Interpretarea datelor se realizează după finalizarea celor trei sesiuni de amplasare a stațiilor, și realizarea centralizării informațiior din teren. Toate înregistrările vor fi analizate și se va urmării
creionarea suprafeței ocupate de specie în zona de studiu La finalul acțiunii de interpretare datele obținute se pot diferenția după cum urmează:
1. Număr minim de indivizi pe zona de studiu;
2. Abundența indivizilor;
3. Distribuția exemplarelor în zona de studiu.
Pentru metoda de captură foto, în cazul ursului brun, este dificilă identificarea indivizilor, ceea
ce conduce la transformarea numărului de detecții (fotografii) per camera per sesiune de
sampling în date de prezență/absență. De asemenea, transformarea este necesară datorita factorilor legați de comportament. De exemplu, daca atractanții sunt foarte atractivi pentru un anumit individual, acesta va vizita stația în mod repetat pe perioada de amplasare, ceea ce
poate creste artificial numărul de detecții. Succesul modelului de interpretare a rezultatele este
dependent de probabilitatea de detecție (captură).
Analiza datelor se poate realiza prin rularea de modele tip “occupancy”
17, care se bazează
pe prelevarea datelor prin “robust design”18: fiecare stație de captură poate fi vizitat de mai
multe ori in cadrul aceluiași sit. Funcție de tipul de date culese și de scopul studiului, se pot
aplica modele ce utilizează date de prezență/absență sau numărătoare exactă, și se pot estima
abundențe sau probabilități de ocupare a siturilor.
Pentru datele culese prin captura foto, recomandăm metoda “Royle-Nichols” de estimare
indirectă a abundenței din date cu o distribuție binomială (prezență/absență). Această metoda se
bazeaza pe faptul că probabilitatea de detecție a animalelor este direct legată de variabilitatea în abundență. Pentru această analiză am utilizat prezența/absența animalelor la camere, absența putând fii interpretată în 2 moduri: (1) animalul este absent, sau (2) animal este prezent, dar nu
este detectat.
Analizele pot fi rulate in programul R 2.15.2 (http://cran.r-project.org/), library unmarked : funcția
occuRN pentru modelele “Royle-Nichols”. Deoarece probabilitatea de detecție depinde de
17a se vedea metoda transectelor drum.
18a se vedea metoda transectelor drum.
46condițiile din timpul samplingului locația camerei), fiecare sezon și tip de analiză trebuie să
utilizeze variabile diferite pentru procesul de observație.
Variabile posibil a fi utilizate pentru modelarea probabilității de detecție și a abundenței
Variabile posibil a fi utilizate pentru modelarea probabilității de detecție
Julian Ziua amplasării calculate începand cu 1 ianuarie
Tip pădure Tipul de pădure în care a fost amplasată camera (fag, molid, amestec)
Varsta padure Vârsta pădurii în care a fost amplasată camera: tânăr, mediu, bătrân
Expozișia versantului n, nV, V, sV, s, se, e, ne
Panta Locația camerei în cadrul versantului (inferioara, medie superioara)
Variabile posibil a fi utilizate pentru modelarea abundenței la nivel de stație de captură
Fond de vânătoare Fondul de vânătoare parcurs
Altitudine Altitudine amplasamentului stației
Dominant Tipul de pădure dominant în fiecare sit 3×3 km
Pășune Procent pășune în fiecare sit 3×3 km
Agricol Procent teren agricol în fiecare sit 3×3 km
În continuarea analizei abundența calculată la nivelul stațiilor de captură se realizează prin
estimarea abundenței pe suprafața de studiu. Din abundențele estimate pe transect, care sunt
în condiții normale mai mari decât 1, este evident că fiecare sit poate fi vizitat de mai mulți urși.
În aceste condiții pentru estimarea densității ursului brun și/sau a abundențelor absolute pe
fond de vânătoare sau arie naturală protejată, din abundențele medii pe transect este necesar
a fi identificată effective sampling area19 care frecvent este necunoscută. Situl de 3×3 km sau
5×5 km, utilizat pentru stabilirea transectelor drum poate fi mai mic sau mai mare decat un
home range individual, iar, de asemenea, home range-urile urșilor se pot suprapune (Huber and
Roth, 1993). Cu toate acestea se recomandă ca pentru stabilirea abundenței la nivelul zonei
de studiu să fie utilizată dimensiunea home range-ului mediu în zona de studiu ca și effective
sampling area. În continuarea estimarea abundenței se face identic cu calcului prezentat la
metoda transectelor drum.
Raport final
Orice activitate de estimare a unei populații trebuie să se finalizeze cu prezentarea rezultatelor
sub formă de raport ce trebuie să conțină minum următoarele informații:
• Obiectivele urmărite;
• Scurtă prezentare a zonei studiate;
• Scurtă prezentare a modului de colectare a datelor;
19a se vedea metoda transectelor drum.
47• Prezentarea datelor obținute în teren;
• Modul de prelucrare a datelor;
• Concluzii.
Raportul va fi însoțit de hărți, grafice și imagini pentru a facilita accesul la concluziile activităților.
Resurse necesare aplicării metodei
Metoda necesită achiziția unor camere foto cu senzori și a accesoriilor aferente astfel încât
costuriile metodei sunt influențate de numărul de camere necesare pentru implementare.
Costurile secundare sunt aferente resurselor umane, echipamentelor de bază in orice studiu
de teren și al deplasăriilor in zona de studiu. Costurile privind echipamentele de bază sunt de asemenea variabile însă recomandăm utilizarea unor echipamente cu costuri minime deoarece
metoda nu necesită echipamente performante ci resursă umană specializată.
Echipament minim necesare
echipament Cost minim (lei) Cost maxim (lei)
Camera foto (10 buc.) 9000 18000
GPs 700 1800
Aparat foto 900 3000
Ruletă/șubler 50 250
Echipamente protecție 100 600
total 10750 23650
Menționăm că aceste costuri sunt orientative și nu sunt direct dependente de aplicarea metodei,
deoarece în cazul gestionariilor de fonduri cinegetice sau al administratorilor ariilor naturale
protejate, personalul este angajat permanent astfel încât resursa umană este asigurată și
îndeplinește și alte funcții De asemenea echipamentele de bază necesare sunt echipamente ce trebuie să existe în dotarea oricărui gestionar de faună.
Costuriile de deplasare constituite din combustibil și uzura autovehiculului sunt costuri direct
raportate la aplicarea metodei însă ele trebuie estimate funcție de zona de studiu, autovehiculele din dotare, consumul acestora, costurile de deplasare cu alte mijloace de transport după caz.
Pentru zona de deal se poate considera o deplasare medie zilnică de 80 de km, în timp ce in
zona de munte se pot estima costurile la o deplasare zilnică echivalentă a 120 km.
Probleme ce pot apare în implementare
Principalele probleme ce pot apare în implementarea metodei sunt legate de condițiile meteo ce pot afecta semnificativ calendarul de implementare a metodei. Problema majoră este generată de o probabilitatea de detecție scăzută, însă problema poate fi rezolvată prin realizarea unui sampling stratificat, utilizarea unui atractant mai puternic sau menținerea camerelor în stațiile
de captură pentru o perioadă mai lungă.
Alte probleme pot fi generate de probleme tehnice la camere (ex. senzori defecți), furtul sau
distrugerea echipamentelor.
48ansamblu de metode
Aplicarea mai multor metode simultan ssau complementar este o soluție atât pentru a asigura
un nivel de colectare a datelor cât mai bun dar și pentru a asigura validarea rezultatelor. Cele
două metode prezentate pot fi utilizate atât simultan cât și complementar, funcție de resursele
disponibile. Deoarece în perioada mai – octombrie există riscul imposibilității aplicării eficiente a metodei transectelor drum, datorită lipsei unui substrat ce permite amprentarea exemplarelor
de urs, in această perioadă poate fi aplicată complementar metoda capturii foto. De asemene în cadrul studiului trebuie ținut cont de faptul că metodele oferă rezultate doar pentru perioada
de aplicare a metodelor, astfel încât este ideal ca metodele să fie aplicate in mai multe sezoane.
Indiferent însă de modul în care metodele sunt folosite (simultan sau complementar) ele vor
oferii indicii privind abundența populației în zona de studiu fără a oferii indicații asupra structurii sau a trendului populației. În acest context, este evident că metodele trebuie completate cu un
alt set de date ce poate fi utilizat pentru a obține indicii privind structura pe sexe și/sau vârstă a
populației. Un element ce poate oferii informații în acest sens este reprezentat de indentificarea
și monitorizarea femelele cu pui, ce au de obicei home-range-uri mult mai restrâns decât
masculii sau femelele fără pui, sunt mai legate de zona în care au fătat ceea ce permite o identificare și monitorizare pe perioade lungi de timp. Astfel din perspectiva caracterizării unei
populații considerăm oportun ca metoda inventarierii femelelor cu pui prezentată in cele ce
urmează să fie implementată pe o perioadă de minim 4-5 ani in zona de studiu.
metoda inventarierii femelelor cu pui
Metoda este frecvent utilizată în America de Nord și Scandinavia și se bazează pe biologia ursului și anume pe faptul că pui cresc lângă femele timp de 2 ani. Metoda este o metodă
noninvazivă ce permite estimarea unui număr minim de indivizi într-un anumit areal, fiind utilă
pe studiile realizate pe suprafețe mari. Metoda utilizează informații asupra home range-ului și
mișcărilor zilnice ale femelelor cu pui deoarece activitatea acestora se constituie intr-un model
redus al deplasărilor, model mult mai conservativ decât al masculilor sau femelelor fără pui
eforturile de monitorizare fiind mai reduse. Metoda este mult mai utilă în identificarea trendului
unei populații decât în estimarea dimensiunilor acesteia. De asemenea metoda poate fi folosită în identificarea unui număr minim de exemplare și este necesară pentru caracterizarea structurii
pe sexe și vârstă a populației.
Metoda constă în observarea și monitorizarea femelelor cu pui de pana la un an pe perioada
verii, înregistrându-se data, locația și numărul de pui pentru toate exemplarele identificate.
Datele astfel obținute se introduc într-o baz de date GIS, urmând ca pe baza observațiilor și
a home range-ului să se elimine dubla numărătoare a femelelor. În acțiunile de teren se vor realiza observații simultane la distanțe de minim două ori diametrul home range-ului sau în zone
separate de elemente de relief semnificative (culmi majore, râuri etc.). Se va urmării in principal
observarea directă a femelelor și vor fi inventariate toate urmele identificate.
49Metoda este una complementară altor metode, utilizarea eficientă doar a acestei metode fiind
dependentă de colectarea permanentă a datelor din teren și o foarte bună cunoaștere atât a
zonei de studiu cât și a zonelor învecinate.
Planificarea
Planificarea activităților se va realiza funcție de condițiile meteo și de momentul observării
primelor urme de femele cu pui in perioada de primăvară, după topirea zăpezii. În această
perioadă home range-ul unei femele cu pui este semnificativ mai mic decât în restul perioadelor
din an, motiv pentru care nivelul de precizie al datelor este suficient de bun pentru atingerea
obiectivelor. Odată primele locații identificate acestea se vor materializa în baza de date GIS
urmând ca activitățiile de teren să fie concentrate în acele zone în care au fost identificate
femele cu pui de un an. Terenul poate fi parcurs pe drumuri forestiere, drumuri de exploatare,
poteci de vânat care permit vizualizarea în bune condiții a urmelor. De asemenea orice informație colectată din alte surse (vânători, personal silvic, ciobani, turiști etc.) va fi înregistrată
și verificată pe teren. Planificarea se va realiza pentru fiecare sezon ținând cont de datele
obținute în sezoanele anterioare.
În planificarea metodei se va ține cont de necesitatea evitării oricărei forme de incidente între
operator și femele cu pui, astfel încât dacă se decide că este necesară identificarea vizuală a
puilor trebuie realizată cu precauție sau identificarea să fie făcută cu ajutorul camerelor foto cu
senzori.
Perioada de implementare
Perioada de implementare este direct legată de momentul ieșirii din bârlog a femelelor cu pui din anul respectiv și momentul intrării. Ținând cont de posibilitatea unui deranj ce poate conduce
la abandonul puilor, nu recomandăm ca metoda să se aplice in perioada aprilie-mai, deoarece
puii sunt încă mici și extrem de vulnerabili.
Metoda de lucru/colectarea datelor
Având in vederea comportamentul defensiv al femelelor cu pui, dar si lipsa informațiilor certe privind home-range-ul unei femele cu pui mai mici de un an, metoda nu poate fi standardizată,
singura condiție pentru aplicarea metodei este colectarea permanentă a datelor pe periode
lungi de timp (de ordinul anilor), pentru a permite, observarea femelelor și dupa caz identificarea
acestora. Aplicarea pe perioade lungi are și rolul de a evalua în zona de studiu natalitatea și
mortalitatea juvenilă, aspecte ce sunt utile în stabilirea sporului natural, respectiv în estimarea
trendului unei populații.
Chiar dacă nu este posibilă o standardizare a procedurii de lucru, este esențial ca activitățiile
de colectare a datelor să urmărească minim următoarele etape:
• Se va realiza harta GIS zonei de studiu cu minim următoarele informații: drumuri și
poteci existente, tipuri de habitate, gradul de fragmentare, și panta versanțiilor în
50vederea stabiliri traseelor ce vor fi parcurse;
• Se va urmării momentul primei apariții a unei femele cu pui, în zona de studiu, moment
considerat oportun pentru deplasăriile în teren;
• Se vor parcurge într-un interval de maxim 48 de ore toate traseele stabilite înregistrându-se minim următoarele informații: data, ora, locația (coordonate GPS) și numărul de pui
observați, tipul de habitat. Operatorul de teren poate înregistra orice alte urme sau
indici referitoare la prezența femelei cu pui, precum și alte observații considerate ca
utile. In cadrul acțiunii, se vor inregistra informații atât privind femelele cu pui de sub un
an cât și cele cu pui mai mari de un an;
• Se revine pe aceleași trasee cu observații noi, dupa o perioadă de maxim 20 de zile.
Pentru identificarea vizuală a femelei si a numărului de pui, în zonele în care repetat se identifică
semne lăsate de femelă se poate amplasa o cameră foto cu senzori. Orice observație referitoare
la o potențială pierdere a unui pui de către femelă se va înregistra ca atare în vederea stabilirii unor indici privind mortalitatea juvenilă.
Stocarea și prelucrarea datelor
Deoarece este extrem de important în cadrul metodei să fie descris un home range pentru fiecare femelă este necesar ca datele să fie stocate în format electronic compatibil GIS, deoarece acest
sistem permite și realizarea de analize privind activitatea femelelor. În activitatea de stocare se
recomandă ca fiecare femelă să fie identificată printr-un cod și, de asemenea, puii să fie și ei
codificați (după femelă, an, vârstă).
Interpretarea și analiza datelor
Pentru estimarea populației se poate utiliza formula de calcul utilizată în Suedia și Norvegia
(solberg et. al, 2006), bineînțeles după aplicarea corecțiilor necesare:
N = F +M+ CUBS + YEAR + TWO
F =FC/PFC
M = F
CUBS = REPR x F
YEAR = CUBS x Scubs
TWO = YEAR x Syear
Unde:N – Estimarea totală a populației; F – numărul total al femelelor cu vârsta peste 3 ani; FC –
Numărul estimat al femelelor cu pui; PFC – (1 – Proporția femelelor fertile); M – Numărul total
al masculilor cu vârsta peste 3 ani; CUBS – Numărul puilor mai mici de un an; Scubs – Rata de
supraviețuire a puilor; REPR – Rata de reproducere la femelele adulte; YEAR – Numărul puilor
de un an; Syear – Rata de supraviețuire a puilor de un an; TWO – Numărul puilor mai mari de
2 ani.
51Pentru calcul, în cazul variabilelor Scubs, syear, REPR se pot utiliza informații existente în literatură
pentru populația din România și Scandinavia. Estimarea populației prin această metodă se poate
face însă datele trebuie interpretate cu mare atenție deoarece poate subestima dimensiunea
populației (Solberg et. al, 2006). De asemenea, metoda se bazează pe existența unei structuri
normale a populației, pe un raport normal de 1:1 între sexe. Se recomandă ca metoda să fie aplicată pe suprafețe mai mari decât un fond de vânătoare, pe cât posibil pe zone clar delimitate
geografic (de ex. masiv muntos), ceea ce necesită o colaborare foarte bună între gestionarii
faunei.
ConCluZii Și reComandĂri
Metodele propuse nu sunt soluțiile științifice cele mai eficientă pentru a estima mărimea unei populații de urs brun. Cu certitudine metodele ce presupun analize genetice și metodele de
capturare-marcare-recapturare sunt mult mai precise, însă necesită personal specializat și
resurse financiare mult mai mari. Considerând însă și costurile de implementare și logistica
necesară, metodele propuse de noi sunt în acest moment cea mai bună soluție disponibilă.
Metodele propuse de noi sunt apropiate ca mod de lucru cu metodele pe care gestionarii de
faună le aplică în prezent astfel încât trecerea de la o metodă la alta nu va necesita costuri
suplimentare sau cooptarea de personal nou specializat. Achiziția de echipamente precum camere foto cu senzori, nu mai este o bariera deoarece costurile acestora sau redus simțitor
ele fiind accesibile în diferite modele și cu diferite soluții tehnice.
Așa cum am menționat la ambele metode elementul cheie în analiza datelor de prezență absență
și de numărătoare a urmelor este reprezentat de probabilitatea de detecție a indivizilor de urs,
care este estimata prin vizite repetate ale transectelor sau camerelor într-o perioadă relativ scurtă (e.g., 3-4 vizite în 30 de zile). Principala recomandare pentru e avea un nivel de detecție
mai ridicat este ca vizitele să fie implementate in perioade adecvate fiecarei metode (urme:
perioade cu substrat adecvat [zapada proaspata 5-15 cm, noroi], camere: perioade cu surse
hrana putine in care animalele sunt atrase de odorivectori). De asemenea, pentru a avea un
sample size adecvat analizei datelor (minim 30-40 transecte sau griduri pentru camere), studiile
trebuie realizate pe suprafete mari, care se suprapune mai multor fonduri de vânătoare. Acest
fapt se datoreaza home range-urilor relativ mari determinate pentru perioada inainte si dupa hibernare (medie 14 kmp), care face ca transectele și camerele să fie localizate la distanțe mari
relativ mari (3-4 km pentru transecte, griduri 4×4 km pentru camere). Astfel, sugerăm aplicarea
metodelor simultan pe 3-4 fonduri cinegetice alăturate, deoarece pe lângă posibilitatea obținerii
unor informații mai bune se poate asigura și o reducere a costurilor aferente implementării.
În aplicarea metodelor operatorul de teren are tendința de a urmări, în general, urmele urșilor și
acordă o mai putină atenție variabilelor de habitat ce au un rol semnificativ in rularea modelelor
statistice. Daca pot fi măsurate variabile de habitat ce pot influența abundentele la nivel local
52(pe transecte) sau regional (intre fonduri de vanatoare), atunci modelele permit o performanta
mai buna, iar intervalele de incredere sunt mai restranse. Prin urmare recomandăm operatorilor
de teren să acorde aceași importanță variabilelor de habitat precum urmelor identificate pe
transecte. Aceași recomandare este valabilă și pentru amplasarea camerelor foto cu senzori. De asemenea, este extreme de important ca operatorii de teren sa masoare variabilele legate
de fiecare vizita (ex, conditii meteo, conditii substrat, vechime urme). Fara aceste variabile
probabilitatea de detectie nu poate fi estimata, ceea ce duce la estimari gresite a abundentei.
În cazul metodei transectelor datorită procedurii de identificare a urmelor există tendința de a
include în analiză minimul de urme (rămas dupa prelucrarea preliminară a datelor). In aceste
condiții pentru a obține informații cât mai precise, recomandăm rularea modelelor cu numărul
minim și maxim de urme identificate (vezi anexa 4), deoarece compararea celor două rezultate poate fi utilă în interpretarea datelor.
În cazul în care prin metoda captura foto se pot identifica indivizi, pe baza fotografiilor realizate,
datele se pot analiza utilizand metode mark-recapture, care sunt cele mai adecvate pentru
estimarea abundentelor. Pentru analiza datelor de capturare-marcare, se recomandă softul
MARK (open source) specializat pe acest tip de analiză, sau pot fi utilizate pachete existente pentru softul R. Indiferent de modul de analiză este recomandat ca aceasta să fie realizată
de un singur operator și rezultatele să fie discutate împreună cu operatorii din teren. În
condițiile în care se dorește estimate populației la nivel regional, planificarea colectării datelor
în teren se va face pentru toată regiunea (eventual pe unități de relief) și nu pentru subunități
administrative (arii protejate, fonduri cinegetice, UAT). Planificarea se realizează centralizat
de o singură entitate, ținând cont mărimea teritoriului, resursele disponibile și efortul necesar
pentru realizarea studiului. Datele colectate din teren vor fi stocate și analizate centralizat pe regiune sau unități de relief și vor fi discutate si interpretate cu operatorii de teren.
53biblioGraFie
Becker E.F. – Brown bear line transect techinque development, 1 July 1999-30 June 2000.
Alaska Department of fish and Game. Federal aid in wildlife restoration research performance
report, grant W-27-3, studz 4.30. Juneau, Alaska. 17 pp.
Bereczky L., Chiriac S., Pop M – „A comparison of home range size, movements, habitat use
and activity patterns of released orphan brown bears and wild captured brown bears in the
Carpathian Mountains of Romania-documenting suitability for reintroduction of rehabilitated
individuals” 19th International Conference on Bear Research and Management, Maz 16-22,
Tbilisi, Georgia, IBA 2010 Conference
Berecyky L., Pop I.M., Chiriac S. – Studii legate de eco-etologia ursului brun bazate pe
monitorizarea post eliberatorie a puilor de urs orfani reabilitați, Studii și Comunicări Seria Științele Naturii Vol X-XI (2009-2010) pp: 149-160, Muzeul Național Satu Mare. 2010
Bereczky Leonardo, Mihai Pop, Silviu Chiriac. 2011. Trouble-making Brown bear Ursus arctos
Linnaeus, 1758 (Mammalia: Carnivora) – behavioral pattern analysis of the specialized individuals, Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle Grigore Antipa, vol.54(2),
pp.541-554.
Boyce M.S., Mackenzie D.I., Manly B.F.J., Moody D., Negative binomial models for abundance
estimation of multiple closed population, Journal of Wildlife Management 65(3):498-509.
Campbell, L.A., Long R. A., and Zielinski W. J., 2008, Integrating Multiple Methods to Achieve
Survey Objectives, p. 223-237 in Long, R.A., MacKay Paula, Zielinski W. J. , Ray Justina C.,
ed., Noninvasive Survey Methods for Carnivores: London, Ed. IslandPress.
Cota V., Bodea M., Micu I. – Vânatul și vânătoarea în România, Editura Ceres, București, 2001.
Chiriac Silviu, Ioan Mihai Pop, Gelu Radu, Radu Mihai Sandu. 2010. Metodologie pentru
implementarea sistemelor de protecție a culturilor agricole, șeptelului și stupinelor în vederea
reducerii pagubelor produse de urși, Focsani, ISBN 978-973-0-09167-0.
Dolson S. 2007- Responding to human-black bear conflict. A guide to non-lethal bear
management techinques. Prepared by Geet Bear Smart Society.
Donovan, T.M. and J.Hines. 2007. Exercises in occupancy modeling and estimation. Royle-
Nichols Abundance induced heterogeneity.
http://www.uvm.edu/envnr/vtcfwru/spreadsheets/occupancy.htm
Dahle B., Swenson J. E. 2003. Home ranges in adult Scandinavian brown bears Ursus arctos:
effect of population density, mass, sex, reproductive status and habitat type. Journal of
Zoology260:329-335.
Fiske I., Chandler R. B., and Royle J. A.. 2011. Unmarked: Models for data from unmarked
animals. R package version 0.9-0. http://CRAN.R-project.org/package=unmarked
54Garshelis, D. L. 2006. On the allure of noninvasive genetic sampling—putting a face to the
name. Ursus 17:109–123.
Gese E. M., 2001. Monitoring of terrestrial carnivore populations. Published in Carnivore
Conservation , edited by John L. Gittleman, Stephan M. Funk, David W. MacDonald, and
Robert K. Wayne. Cambridge: Cambridge University Press & The Zoological Society of
London, 2001. Pages 372–396.
Gompper, M. E., R. W. Kays, J. C. Ray, S. D. LaPoint, D. A. Bogan, and J. R. Cryan. 2006.
A comparison of noninvasive techniques to survey carnivore communities in Northeastern
North America. Wildlife Society Bulletin, 34:1142–1151.
Greenwood J.J.D., Robinson R.A. 2006, Principles of sampling, pages 11-86 in Sutherland
W. J. ed. Ecological Census Techniques: A Handbook, Second Edition, University Press,
cambridge.
Heinemeyer, K.S., Ulizio T. J., Harrison R. L., 2008, Natural Sign: Tracks and Scats, p. 45-74
in Long, R.A., MacKay Paula, Zielinski W. J. , Ray Justina C. , ed., Noninvasive Survey Methods for Carnivores: London, Ed. IslandPress.
Hines, J. E. 2006. PRESENCE 3.1 – Software to estimate patch occupancy and related
parameters. USGS-PWRC, Patuxent, MD. http://www.mbr-pwrc.usgs.gov/software/
presence.html .
Hosmer, D. W. and S. Lemeshow. 1989. Applied logistic regression. Wiley Interscience, New
York.
Huber D., Roth H.U. 1993. Movements of European brown bears in Croatia. Acta Theriologica
38(2):51-159.
Jerina K., Debeljak M., Džeroski s., Kobler a., Adamic M. – Modeling the brown bear population
in Slovenia A tool in the conservation management of a threatened species. 2003 Elsevier
B.V. , Ecological Modelling 170 (2003) 453–469
Kays R.W., Slauson K.M.,2008. Remote Camera p. 110-140 in Long, R.A., MacKay Paula,
Zielinski W. J. , Ray Justina C. , ed., Noninvasive Survey Methods for Carnivores: London, ed. IslandPress.
Keating K.A., Schwartz C.C., Haroldson M.A., Moody D. – Estimating numbers of females with
cubs-of-the-zear in the Yellowstone Grizzly Bear Population. 2002, Ursus 13:161-174.
Kelly M.J., Holub E.L. – Camera Trapping of Carnivores: Trap Success Among Camera Types
and Across Species, and Habitat Selection by Species, on Salt Pond Mountain, Giles County,
Virginia, 2008, Northeastern Naturalist 15(2) p:249–262
Kendall, W. L., J. D. Nichols, and J. E. Hines. 1997. Estimating temporary emigration using
capture-recapture data with Pollock’s robust design. Ecology 78:563-578.
Kendall, K.C., McKelvey K. S., 2008, Hair Collection, in Long, R.A., MacKay Paula, Zielinski
W. J. , Ray Justina C. , ed., Noninvasive Survey Methods for Carnivores: London, Ed.
55IslandPress, p. 141-182.
Lancia R.A., Nichols J.D., Pollock K.H. 1994. Estimating the number of animals in wildlife
population, pages 215-254 in T.A. Bookhout, ed. Research and management techniques for
wildlife and habitats. Fifth ed. The Wildlife Society, Bethesda, Md.
Linnell, J.D.C., Swenson, J.E., Landa, A. and Kvam, T. 1998. Methods for monitoring European
Large carnivores – A worldwide review of relevant experience. NINA Oppdragsmelding
549:1-38
Linnell J., V. Salvatori, L. Boitani – Guidelines for population level management plans for
large carnivores in europe. A Large Carnivore Initiative for Europe report prepared for the
European Commission, 2008.
Long R. A., D.T.M., MacKay P., Zielinski W. J., and Buzas J.S., 2007, Effectiveness of scat
detection dogs for detecting forest carnivores: Journal of Wildlife Management, v. 71, p.
2007-2017.
Long A.R, Zielinski.2008, Designing Effective Noninvasive Carnivore Surveys, pages 8-44
in Long A.R., Mac Kay P., Zielinski W., Ray J.C, ed. Noninvasive Survey Methods for
Carnivores, Island Press, Washington.
Luikart, G., and Cornuet -M.J., 1998, Empirical evaluation of a test for identifying recently
bottlenecked populations from allele frequency data., Conservation Biology, Volume 12, p. 228-237.
MacDonald, D. W., Mace, G., Rushton, S. 1998. Proposals for the future monitoring of British
Mammals. London: Department of Environment, Transport, and the Regions
Mac Kay P., Zielinski W.J., Long R.A., Ray J.C. 2008. Noninvasive Reaserch and Carnivore
Conservation, pages 1-7, in Long A.R., Mac Kay P., Zielinski W., Ray J.C, ed. Noninvasive
Survey Methods for Carnivores, Island Press, Washington
MacKay, P., Smith Deborah A., Long R. A., and Parker Megan, 2008a, Scat detection Dogs
in Long A.R., Mac Kay P., Zielinski W., Ray J.C, ed. Noninvasive Survey Methods for
Carnivores, Island Press, Washington
Manolache, S., Rozylowicz, L., Chiriac, S., Sandu, R.M.: Parcul Natural Putna–Vrancea.
Element cheie în conservarea carnivorelor mari. Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, Focșani, România, 2009
Mertens A., Ionescu O. – Ursul – ecologie, etologie, management. Haco International. 2001
Micu I. – Ursul brun, aspecte eco-etologice, Editura Ceres, Bucuresti, 1998
Micu I., Gărgărea P., Popescu V. Eco-etologia ursului brun din România, Editura Ceres,
București, 2010
Ordiz A., Rodriguez C., Naves J., Fernandez A, Huber D., Kaczensky P., Mertens A., Mertzanis
Y., Mustoni A., Palazon S., Quenette P.Y., Rauer G., Swenson J.E. – Distance – based
criteria to identify minimum number of brown bear females with cubs in Europe. 2007. Ursus
5618(2):158-167.
Palermo G., Ballesteros F., Nores C., Blanco J.C., Herrero J., Garcia-Serrano A. – Trends in
number and distribution of brown bear females with cubs-of-the-year in the Cantabrian
Mountains Spain. 2007. Ursus 18(2):145-157.
Pollock, K. H. 1982. A capture-recapture design robust to unequal probability of capture. Journal
of Wildlife Management 46:752-757.
Pop I.M. 2011.Ursul brun de la conflict la conservare, Sf. Gheorghe, ISBN 978-973-0-11584-0.
Pop I.M. , Sallay A., Bereczky L., Chiriac S.. 2012. Land use and behavioral patterns of brown
bears in the South- Eastern Romanian Carpathian Mountains: A case study of relocated and
rehabilitated individuals , Procedia Environmental Sciences, 2012, 14, pp.111-122.
Pop I.M., Popescu V.D., Chiriac S., Berde L.G., Sandu R.M., Bereczky L. 2013. Raport privind
implementarea acțiunii C1 ”Aplicarea demonstrativă a unui set de metode pentru evaluarea cantitativă și calitativă a populației de urs brun din areale strict delimitate si admnistrate din
punct de vedere cinegetic”, Proiect LIFE08NAT/RO/000500.
Powell A. R. – Estimating Wildlife Populations – course, North Carolina State University, Wildlife
Management FW (ZO) 353. http://www.cals.ncsu.edu/course/fw353/estimate.htm .
Proctor, M.F., 2003, Genetic analysis of movement dispersal and population fragmentation of
grizzly bears in southwestern Canada: Alberta Canada.
Proctor, M.F., McLellan B., and Strobeck C., 2002, Population frangmentation of grizzly bears in
southeastern British Columbia, Canada., Ursus, Volume 13, p. 153-160.
Proctor, M.F., McLellan B., Strobeck C., and Barclay R.M.R., 2004, Gender-specific dispersal
distances of grizzly bears estimated by genetic analysis: Canadian Journal of Zoology, v. 82, p. 1108-1118.
Ray J.C, Zielinski W.J., 2008. Track Stations, pp. 75-109 in Long A.R., Mac Kay P., Zielinski W.,
Ray J.C, ed. Noninvasive Survey Methods for Carnivores, Island Press, W ashington
Ritland, K., 1996, Estimators for pairwise relatedness and individual inbreeding coeffcients.,
Genetical Research Volume 67, p. 175-185.
Royle, J. A. 2004. N-mixture models for estimating population size from spatially replicated
counts. Biometrics 60:108-115.
Royle, J. A. and J. D. Nichols. 2003. Estimating abundance from repeated presence-absence
data or point counts. Ecology 84:777-790.
Rozylowicz L., Sandu R.M., Stingă C., Oprea S., Radu G., Chiriac S., Nanu M., Manolache S.,
Chiriac N. – Evaluarea populației de carnivore mari din Parcul Natural Putna-Vrancea prin metode non- invazive – Raport tehnic, 2009, proiect LIFE02/NAT/RO/000170
Sandu R.M. 2012. Mic ghid de identificare și interpretare a urmelor, marcajelor și semnelor
carnivorelor mari, Focșani, 2012
Sârbu I. 2004 Sisteme ecologice: structură și funcții. Ecologia comunităților. Note de curs.
57Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu Facultatea de Științe Catedra de Ecologie și Protecția
Mediului
Schwartz C.C., Keating K.A., Reynolds H. V. III, Barnes V.G. Jr., Sellers R.A., Swenson J.E.,
Miller S.D., McLellan B.N., Keay J., McCann R., Gibeau M., Wakkinen W.F., Mace R.D.,
Kasworm W., Smith R., Herrero S. – Reproductive maturation and senescence in the female
brown bear, 2003. Ursus 14(2): 109-119.
Solberg K.H., Bellemain E., Drageset O.M., Taberlet P., Swenson J.E. – An evaluation of field
and non-invasive genetic methods to estimate brown bear (Ursus arctos) population size,
Biological Conservation 128 (2006) p:158 –168.
Stanley, T. R., and J. A. Royle. 2005. Estimating site occupancy and abundance using indirect
detection indices. Journal of Wildlife Management 69:874–883.
Stephens P.A., Zaumyslova O.Yu., Miquelle D.G., Myslenkov A.I., Hayward G.D. – Estimating
population density from indirect sign: track counts and the Formozov-Malyshev-Pereleshin formula.2006. Animal Conservation 9:339-348. The Zoological Society of London.
Swenson, J. E. and S. Wikan. 1996. A population estimate for brown bears in Finnmark County,
North Norway. Fauna norv. Ser. A. 17:11-15.
Van Dyke F.G., Brocke R.H., Shaw H.G., 1986. Use of road track counts as indices of mountain
lion presence. Journal of Wildlife Management, 50, 102-109.
Winter, M., Johnson D.H., and Faaborg J., 2000, Evidence for edge effects on multiple levels in
tallgrass prairie., Condor, Volume 102, p. 256-266.
Woods, J.G., Paetkau D., Lewis D., McLellan B.N., Proctor M., and Stroeck C., 1999, Genetic
tagging free-ranging black and brown bear., Wildlife Society Bulletin, Volume 27, p. 616-627.
*** Comisia Europeană – Assessment of the Ursus arctos status in Europe – IUCN Red List
Criteria, 2008
**** www.carnivoremari.ro
ANEXE
60anexa 1
FORMULAR DE TEREN PENTRU TRANSECTE DRUM
Fișă teren transecte-drum
Data_________________ Zona de studiu __________________ cod transect ___________
Zăpadă______cm / Noroi Operatori _______________________ cod GPS ____________
urme pe/lângă transect-drum
coordonateUrmă laba
anterioarăUrmă laba posterioarăVechime urmă sex habitat Observații
X Y latime Lung. lățime Lung.
alte semne ale prezenței ursului
coordonatePe
transectcategoria semnului (urme deformate, excremente, zgârieturi, hoituri etc.) Observații
X Y da/nu
Obs. Dimensiunile se vor măsura din 0,5 în 0,5 cm
Vechimea se va estima în intervalele: 0-6 ore, 6-12 ore, 12-18 ore, 18-24 ore, peste 24 ore.Sex: M – Mascul, F-Femela, P- pui, N- necunoscutHabitat (la distanță maximă de 100 m): Regenerare Foioase/Amestecuri/Rășinoase – RF/A/R, Pădure Foioase Tânără/Matură/Bătrână – PFT/M/B, Pădure Rășinoase Tânără/Matură/Bătrâna – PRT/M/B, Pădure Amestec Tânără/Matură/Batrână – PAT/M/B, Pășune – P, Fâneață – F, Zone cu arbuști – ZA, Stâncării – S.
Ora începerii transectului _____, Ora terminării transectului _____, Km parcurși ___________
Probleme la parcurgere transect și înregistrare date _________________________________
___________________________________________________________________________
________________________________________________________
61anexa 2
reComandĂri priVind aleGerea Camerelor Foto
A. tipuri de sisteme de camere automate și domeniile unde au mai multă sau mai
puțină aplicabilitate în studiile ecologice
sistemul de declanșare Cel mai bine aplicabil Cel mai puțin aplicabil
NedeclanșatCând animalele sunt rezidente,
apar în loc deschis, au o rată de vizită mare sau când informațiile neîntrerupte sunt necesare (de exemplu când e necesară stabilirea absenței).Pentru speciile rare, sau pentru evenimentele ocazionale (necesitățile electrice pot fi mari și analiza fotografiilor poate dura mult).
Declanșat – GeneralCând camerele automate trebuie lăsate pe teren pentru o perioadă lungă de timp, dar evenimentele sunt rare.Când evenimentele de interes sunt frecvente sau neîntrerupte (sistemele declanșate automat pot fi mai complicate sau mai puțin sigure decât sistemele nedeclanșate care înregistrează evenimente neîntrerupte sau frecvente).
Declanșat – Mecanic Când activitatea de interes necesită ca animalul să calce într-o anumită locație sau să tragă o momeală sau un obiect de interes.Când activitatea de interes nu poate fi înregistrată printr-un declanșator fizic.
Declanșat – Prin infraroșu – General Când activitatea de interes nu necesită ca animalul să calce într-o anumită locație sau să tragă de un obiect; când animalul este prea ușor sau prea rapid pentru un declanșator mecanic.Când activitatea de interes implică o activitate fizică a animalelor (camerele declanșate automat pot fi mai complicate sau mai puțin fiabile decât cele declanșate mecanic).
Declanșat – Prin infraroșu – ActivCând este important ca speciile nevizate (de exemplu cele mai mici de o anumită înălțime) să nu declanșeze camera, în special dacă filmul sau memoria digitală sunt limitate. În general, când activitatea de interes este într-o locație precisă dar nu ar fi detectată cu un trăgaci mecanic.În zone unde creșterea vegetației este atât de rapidă încât va obstrucționa raza între vizitele de mentenanță. În zonele unde vântul, ploaia sau zăpada întrerup raza declanșatoare sau suflă vegetația ori alte obiecte prin rază.
Declanșat – Prin infraroșu – PasivCând este dorită o zonă mai mare de detecție a speciilor vizate. În zone în care vântul, ploaia sau zăpada sunt frecvente.În medii călduroase unde echipamentul poate eșua în detectarea diferențelor de temperatură ale speciilor vizate.
62b. Carcase sau hardware extern opționale pentru camerele automate
opțiune scop
Culoare de camuflaj Micșoarează vizibilitatea camerelor pentru animale și oameni.
ImpermeabilitateEsențială în medii ploioase sau umede pentru prevenirea
defectării echipamentului.
Antifurturi Reduc riscul vandalismului și furtului.
Dimensiune compactăcamerele automate mai mici proiectate pentru cutii de
protecție unde spațiul este limitat.
Carcase antifonateReduc zgomotul produs de aparat, cum ar fi sunetul de declanșare, pentru ca animalele să nu se sperie.
Înregistrarea de sunetePermite înregistrarea sunetelor animalului împreună cu imaginile.
Întărirea carcaseiReduce riscul de deterioare produsă de animale, vandalism dar și riscul de furt.
Întărirea cablurilor de conectare Reduce riscul de deterioare produsă de animale.
cabluri de conectare mai lungi (pentru sistemele nedeclanșate automat)Permite mai mult de 100 m de conectivitate a camerelor la alte aparate pentru vizualizare, alimentare sau transmisie.
C. opțiuni de alimentare a camerelor automate; avantaje și dezavantaje
opțiunea avantaje și dezavantaje
curent alternativ (ac)Curentul continuu este ieftin și ușor de folosit, dar nu există în zonele izolate de studiu.
curentul continuu solar (Dc)Energia solară furnizează energie continuă astfel încât sunt necesare mai puține vizite pe teren, dar este scumpă și dificil de transportat. Poate fi ideală pentru camerele fixate într-o locație pentru o perioadă lungă de timp.
Bateriile alkalineFoarte sigure și furnizează o alimentare de curent
constantă. Mai scumpe pe termen lung decât acumulatorii
reîncărcabili și au o durată de utilizare mai scurtă decât bateriile litiu-ion.
Bateriile litiu-ionFoarte sigure și furnizează o alimentare de curent
constantă. Durată de utilizare mai lungă decât a bateriilor
alkaline și la fel de sigure, dar sunt mai scumpe. Mai scumpe pe termen lung decât acumulatorii reîncărcabili.
63opțiunea avantaje și dezavantaje
Acumulatorii reîncărcabiliCostul inițial este mare, dar economici în timp. Durata de
utilizare este mai lungă decât a bateriilor alkaline dar se scurtează în timp. Este nevoie de mai multă muncă pentru utilizare. E posibil să nu funcționeze la fel de bine în zonele umede dacă camerele nu sunt impermeabile.
d. opțiunile camerei și ale blitz-ului pentru camerele automate
opțiunea scopul, avantaje și dezavantaje
Înregistrarea orei și a datei Înregistrează ora și data direct pe imagine.
Auto-focusAutofocalizarea permite ca imaginile să fie focalizate când animalele sunt la distanțe diferite de cameră.
Cameră cu rezoluție mareRezoluție mai mare pentru o calitate mai bună a imaginilor; rezoluția mai mică permite stocarea mai multor imagini.
Ecran amplasat pe camerăPermite vizualizarea pozelor pe teren cu ajutorul ecranului aparatului.
Cameră de dimensiuni foarte miciPoate fi introdusă în carcase de protecție sau alte spații
mici.
Auto-blitzBlitz automat care permite imaginilor nocturne (dar
consumă mai multă energie).
Flash Focus Permite o rază mai mare a blitz-ului.
Blitz infraroșuReduce riscul ca animalele vizate să fie speriate de blitz (dar calitatea imaginilor nu este la fel de bună ca și în cazul blitz-ului normal).
Lumini suplimentareO mai bună calitate a imaginilor decât cu blitz-ul normal (dar consumă mai mult curent și poate duce la schimbări ale comportamentului animalelor).
Blitz stroboscopicO mai bună calitate a imaginilor (dar consumă mai mult curent și poate duce la schimbări ale comportamentului animalelor).
Imagistică termalăPermite iluminarea nocturnă a animalelor fără a le deranja (dar calitatea imaginilor este mai mică).
64ANEXA 3
FiȘa de instalare a Camerelor Foto automate
65anexa 4
exemplu de analiZĂ a datelor obținute pe transeCte drum
66########################################################
## Cod R pentru implementarea metodei Royle-Nichols ##
## pentru estimarea abundentei ursului brun la nivel #### de transect din numaratoarea de urme (Max si Min) #### Ca set de date se utilizeaza fisierul .csv ##
## “bear_transects_spring12.csv” ##
## Viorel D. Popescu, vioreldpopescu@gmail.com ##
########################################################
bear <- read.csv(file.choose(), header=T) ### deschiderea fisierului .csv cu datele de urme
sau camere
attach(bear)
names(bear)
library(unmarked)
### procesarea datelor de pentru ‘unmarked’ ###
bearMinUMF <- with(bear, {
unmarkedFramePCount(
y = cbind(BearsMin1, BearsMin2, BearsMin3, BearsMin4),
siteCovs = data.frame(FV, Altit, Dominant),
obsCovs = list(Julian = scale(cbind(Julian1, Julian2, Julian3, Julian4)),
Substrat = cbind(Substrat1, Substrat2, Substrat3, Substrat4),
Zapada = scale(cbind(Zapada1, Zapada2, Zapada3, Zapada4))))})
bearMaxUMF <- with(bear, {
unmarkedFramePCount(
y = cbind(BearsMax1, BearsMax2, BearsMax3, BearsMax4),
siteCovs = data.frame(FV, Altit, Dominant),
obsCovs = list(Julian = scale(cbind(Julian1, Julian2, Julian3, Julian4)),Substrat = cbind(Substrat1, Substrat2, Substrat3, Substrat4),
Zapada = scale(cbind(Zapada1, Zapada2, Zapada3, Zapada4))))
})
### plotarea datelor ###plot(bearMaxuMF)
plot(bearMinuMF)
### examinarea datelor ###
head(bearMaxuMF)
head(bearMinuMF)
67tail(bearMaxuMF)
tail(bearMinuMF)
### examinarea structurii datelor ###
str(bearMinuMF)
str(bearMaxuMF)
### rularea setului de modele pentru numaratoarea MInIMa a urmelor ###
Global.Min <- pcount(~factor(Substrat) ~FV+Altit, mixture=”P”, K=200, data=bearMinUMF)
Global.Min1 <- pcount(~factor(Substrat) ~1, mixture=”P”, K=200, data=bearMinUMF)
Global.Min2 <- pcount(~factor(Substrat) ~FV, mixture=”P”, K=200, data=bearMinUMF)Global.Min3 <- pcount(~factor(Substrat) ~Altit, mixture=”P”, K=200, data=bearMinUMF)
Global.Min4 <- pcount(~factor(Substrat) ~Altit+Dominant, mixture=”P”, K=200,
data=bearMinUMF)
Global.Min5 <- pcount(~factor(Substrat) ~Dominant, mixture=”P”, K=200, data=bearMinUMF)
### gruparea modelelor Min intr-o lista si ierarhizarea conform AIC (Akaike Information
criterion) ###
modelList1 <- fitList(Null=Global.Min1, Global.Min=Global.Min, Global.Min2=Global.Min2,
Global.Min3=Global.Min3, Global.Min4=Global.Min4, Global.Min5=Global.Min5)
modSel1 <- modSel(modelList1, nullmod = ‚Null’)modSel1
### estimarea probabilitatii de detectie din datele Min utilizand model-averaging ###detpredMin = predict(modelList1, type=”state”)
### estimarea numarului de urme(indivizi)/transect din datele Min utilizand model-averaging
###
psipredMin = predict(modelList1, type=”state”)
### rularea setului de modele pentru numaratoarea MAXIMA a urmelor ###
Global.Max <- pcount(~factor(Substrat) ~FV+Altit, mixture=”P”, K=200, data=bearMaxUMF)Global.Max1 <- pcount(~factor(Substrat) ~1, mixture=”P”, K=200, data=bearMaxUMF)
Global.Max2 <- pcount(~factor(Substrat) ~FV, mixture=”P”, K=200, data=bearMaxUMF)
Global.Max3 <- pcount(~factor(Substrat) ~Altit, mixture=”P”, K=200, data=bearMaxUMF)
Global.Max4 <- pcount(~factor(Substrat) ~Dominant+Altit, mixture=”P”, K=200,
data=bearMaxUMF)Global.Max5 <- pcount(~factor(Substrat) ~Dominant, mixture=”P”, K=200, data=bearMaxUMF)
### gruparea modelelor Max intr-o lista si ierarhizarea conform AIC (Akaike Information
criterion) ###
modelList <- fitList(Null=Global.Max1, Global.Max=Global.Max, Global.Max2=Global.Max2,
Global.Max3=Global.Max3, Global.Max4=Global.Max4, Global.Max5=Global.Max5)
68modSel <- modSel(modelList, nullmod = ‚Null’)
modsel
### estimarea probabilitatii de detectie din datele Max utilizand model-averaging ###
detpredMax = predict(modelList, type=”state”)
### estimarea numarului de urme(indivizi)/transect din datele Max utilizand model-averaging
###
psipredMax = predict(modelList, type=”det”)
##########################################################################
############# extragerea abundentelor medii pe transect utilizand Empirical Bayes Estimation
###### pentru extragerea Best Unbiased Predictors (BUP) se utilizeaza cel mai bun model (AIC
minim) ###
mre=ranef(Global.Min5)
bups=bup(mre)
mean(bups[1:10]) # medie pe transect Herculian
mean(bups[11:21]) # medieLepsa
mean(bups[22:33]) # medie Madaras
mean(bups[34:49]) # medie Tarnave
mean(bups)
### intervalul credibil 90% ###
CI=confint(mre, level=0.9)
mean(CI[1:10,1]) # limita inferioara a intervalului credibil 90% pe transect Herculian
mean(CI[11:21,1]) # limita inferioara a intervalului credibil 90% pe transect Lepsa
mean(CI[22:33,1]) # limita inferioara a intervalului credibil 90% pe transect Madarasmean(CI[34:49,1]) # limita inferioara a intervalului credibil 90% pe transect Tarnave
mean(CI[1:10,2]) # limita superioara a intervalului credibil 90% pe transect Herculian
mean(CI[11:21,2]) # limita superioara a intervalului credibil 90% pe transect Lepsa
mean(CI[22:33,2]) # limita superioara a intervalului credibil 90% pe transect Madarasmean(CI[34:49,2]) # limita superioara a intervalului credibil 90% pe transect Tarnave
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: LIFE08NAT/RO/000500 – LIFEURSUS Ioan Mihai PoP , dr. Viorel D. PoPescu, dr. silviu chIrIac, radu Mihai sanDu Ghid pentru estimarea populației de urs… [608406] (ID: 608406)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.