Lider Perfect Inteligență ȘI Emoție

INTRODUCERE

Când ne gândim la un lider perfect , ce ne vine in minte? Este posibil să ne imaginăm pe cineva care nu își lasă comportamentul să scape de sub control , indiferent de problemele pe care le înfruntă. Sau poate ne gândim la cineva care are încrederea deplină a membrilor echipei în care lucrează , o persoană care știe să asculte , cu care este ușor să vorbești și care ia decizii întotdeauna cu mare grijă și fiind bine informată. Acestea sunt calitățile unei persoane cu un grad ridicat al inteligenței emoționale.

Adevărații lideri care sunt efectivi posedă aceste calități , calități ce includ autocunoașterea, auto-reglarea, auto-motivarea, empatia și abilitatea de a stabili relații cu ceilalți. Aceste calități pot suna „soft” , insă Goleman a găsit legături directe între inteligența emoțională și rezultatele obținute într-o afacere. În timp ce relevanța inteligenței emoționale într-o afacere a continuat să stârnească dezbateri în ultimii ani , articolele lui Goleman rămân referințe definitive ale acestui subiect , cu o descriere a fiecărei componentă a inteligenței emoționale și o discuție detaliată a modului în care o putem recunoaște în potențialii lideri , cum și de ce este în stransă legătură cu performanța și cum poate fi învățată.

Fiecare afacerist știe o poveste despre un director foarte inteligent și super-calificat care s-a angajat intr-o poziție de conducere doar pentru a eșua. Și orice afacerist știe deasemenea o poveste despre cineva care posedă abilități tehnici și inteligente solide , dar nu extraordinare , care au apelat la o astfel de poziție si au excelat.

Astfel de anecdote susțin răspândirea pe scară largă a convingerilor că identificarea indivizilor ce posedă ceea ce e necesar pentru a fi lideri este mai mult o artă decât o știință. La urma urmei , stilurile personale ale super-liderilor variază : unii lideri sunt discreți și analitici , alții își exclamă manifestările de pe culmile munților. Și tot atât de important , diferite situații necesită diferite tipuri de leadership. Cele mai multe fuzionări au nevoie de un negociator sensibil la cârmă , în timp ce altele necesită o autoritate mai puternică.

Am descoperit totuși că cei mai efectivi lideri sunt la fel în ceea ce privește un lucru : toți posedă un grad ridicat din ceea ce va fi cunoscut ca și „inteligență emoțională”. Nu este ca și cum coeficientul de inteligență sau abilitățile tehnice sunt irelevante. Și acestea contează dar sunt mai degrabă „capacități de prag”.

Mai departe voi arăta cum inteligența emoțională este „sine qua non” al leadership-ului.

Lucrarea este structurată în două părți , prima parte conturând fundamentele teoretice ale inteligenței emoționale , iar cea de-a doua conținând cercetarile practice.

Partea teoretică este structurată pe două capitole care incearcă să surprindă cât mai exact abordările , perspectivele și ideile esențiale ale conceptelor utilizate.

Capitolul I abordează conceptul de inteligență și emoție din mai multe perspective.

Capitolul II are în vedere conceptul de „inteligență emoțională” , avându-se în vedere tipologiile și componentele acestuia.

Partea practică ( Capitolul III ) are în vedere cercetările experimentale efectuate la o unitate militară din România,unitate în care lucrez de 9 ani și am sub directa îndrumare 8 subordonați.

CAPITOLUL 1: CONSIDERENTE TEORETICE PRIVIND CONCEPTELE DE INTELIGENȚĂ ȘI EMOȚIE

Concepte și definiții privind inteligența

Conform DEX , termenul de ,,inteligență” înseamnă ,,capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune.”

Se pare că acest termen a fost consacrat în literatură de către Cicero și caracterizează puterea și funcția minții de a stabili legături și a face legături între legături. Exprimând acțiuni și atribute ale omului , inteligența nu a putut, nici după ce a devenit obiect al științei , să beneficieze de o definiție clasică , prin delimitări de gen proxim și diferență specifică.

Scurt istoric

În 1979, N. V. Findler afirma: ,,un sistem este considerat că are proprietatea de inteligență, pe baza comportării sistemului, dacă se poate adapta singur la situații noi, are capacitatea de a raționa, de a înțelege legăturile dintre fapte, de a descoperi înțelesuri și de a recunoaște adevărul. De asemenea ne așteptăm ca un sistem inteligent să învețe, deci să-și îmbunătățească performanțele pe baza experienței trecute”.

John Mc Carthy și Patrick J. Hayes, în 1969, arătau că: ,, o entitate este inteligentă dacă are un model adecvat al lumii , dacă este destul de înzestrată pentru a răspunde unei largi varietăți de întrebări pe baza acestui model, dacă poate să-și procure informațiile din lumea exterioară când are nevoie și poate să realizeze anumite operații în mediul înconjurător cerute de obiectivele sale și permise de posibilitățile sale fizice”.

C. Constantinescu folosește următoarea definiție (2007): „Inteligența reprezintă capacitatea de manipulare și operare a datelor grafice, matematice, logice, lingvistice si abstracte”. A nu se confunda Inteligența cu Inteligența Emoțională, care reprezinta „capacitatea de a conștientiza și întelege propriile emoții si emoțiile celor din jur și de a le gestiona si folosi cu rezultate pozitive”. Inteligența se măsoară prin coeficientul de inteligență (IQ), iar inteligența emoțională și competențele ce sunt componente ale acesteia (cum sunt empatia sau capacitatea de lider) sunt măsurate de coeficienți emoționali (EQ).

Analiză psihologică

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea , termenul de „inteligență” avea incă o semnificație imprecisă , astfel că oamenii de știință au început să se orienteze spre piste de cercetare foarte divergente. După mai bine de un secol de cercetări, s-a ajuns la concluzia că inteligența prezintă trei sensuri principale.

Cel mai utilizat sens se referă la capacitățile mentale generale. În aria sa, acoperă atât limbajul , cât și gândirea , percepția , memoria și facultățile senzoriale și motrice. Această definiție este utilizată în cele mai multe teste. Spre exemplu , dacă un copil este capabil să deseneze un cerc sau să își spună prenumele, acesta va fi considerat normal din punctul de vedere al inteligenței, chiar dacă nu există o prea mare legătură între aceste două aptitudini.

Totodată , folosim termenul de inteligență pentru specii de animale. Se spune că o furnică este inteligentă deoarece în comparație cu alte insecte , cum ar fi fluturele , posedă o organizare socială a muncii uimitoare. Același lucru este valabil și pentru albine , datorită faptului că posedă un limbaj primar ce le permite să le indice celorlalte direcția în funcție de soare și distanța până la polenul ce trebuie cules din flori.

Al doilea sens de raționament a fost atribuit în special de către psihologi , fiind totuși anticipat de unii savanți din secolele trecute , cum ar fi Descartes. A fi inteligent înseamnă a avea capacitatea de a gândi , de a atinge un scop plecând de la anumite fapte date.Să luăm de exemplu rezolvarea problemelor. Dacă termenul „problemă” ne duce cu gândul la matematică , pentru psihologi acesta este foarte general ( spre exemplu un instalator rezolvă o problemă atunci când repară ceva). Nu trebuie să ne gândim neapărat la ceva plictisitor , având in vedere că și jocurile preum șahul , sau jocurile video sunt și ele probleme.

Există în final și o a treia semnificație a cuvântului inteligență , și anume „cultură”. Asta vrea să spună pratic că a fi inteligent înseamnă a fi cultivat. Cultura nu este ereditară , ci se bazează pe memorie și pe deprinderi formate. În America , incepând cu anii 20 până în anii 60 , s-a dezvoltat un concept numit „behaviorism” conform căruia totul poate fi învățat. Cuvântul inteligență fusese practic respins deoarece acesta evoca o capacitate înnăscută. Problemele nu sunt rezolvate printr-o sclipire de geniu , ci mai degrabă învățăm să le soluționăm , așa cum face și un croitor căruia nu îi ies costumele elegante de la prima încercare. Această idee a fost continuată în momentul apariției calculatorului , susținând că inteligența este în mare parte memorie.

Charles Spearman a descoperit în anul 1904 o analiză matematică ce permitea investigarea inteligenței printr-o serie de aptitudini sau factori. Mai târziu,în anul 1938 , Louis Leon Thurstone , un susținător al său, a identificat șapte aptitudini de bază și a elaborat nenumărate teste pentru a le diferenția. Pe scurt acestea sunt :

Aptitudinea spațială

Aptitudinea de a gândi

Aptitudinea numerică

Fluența cuvântului

Memoria asociativă

Fluiditatea verbală

Viteza de percepție

Astăzi, persistă în psihologie întrebarea dacă inteligența este capacitatea generală de achiziție a cunoștințelor, de rațiune și rezolvare de probleme sau ea implică diferite tipuri de abilități. Cei mai mulți optează pentru prima ipoteză.

Noile cercetări făcute din perspectiva psihologiei cognitive și a neuropsihologiei, care leagă comportamentul inteligent de eficiența neurologică, ar putea aduce precizări prețioase în acest sens.

1.2. Tipuri și forme ale inteligenței

Odată cu publicarea rezultatelor studiilor sale în cartea „ Frames of mind”, profesorul Howard Gardner a revoluționat modul în care inteligența umană este privită. El afirmă faptul că nu există un singur tip de inteligență care asigură succesul în viață , testele IQ nefiind singurele ce determină inteligneța umană ; el a susținut că inteligența înseamnă învățare și adaptare și că acest lucru include mai multe aspecte.

Astfel , H. Gardner a formulat o listă cu 7 tipuri de inteligență. Unele sunt utilizate frecvent în programe educaționale și sunt măsurate prin teste IQ, altele au fost asociate cu arta , iar unele sunt așa-numitele „ inteligența personală” , acestea din urmă formând Inteligența Emoțională , măsurată prin EQ.

Teoria lui Gardner cum că psihologia nu dictează educația în mod direct , ci ajută mai degrabă la înțelegerea condițiilor în care are loc educația , nu a fost acceptată prea curând în psihologia academică. Mai tîrziu , a fost adoptată și implementată de către profesorii din școlile americane.

1.2.1. Teoria lui Gardner

Cele 7 tipuri de inteligențe ale lui Gardner :

INTELIGENȚA MATEMATICĂ ȘI RAȚIONALĂ – presupune gândirea logică , ordonată a fizicienilor și matematicienilor. Cei ce posedă o astfel de inteligență învață mai ușor atunci când sunt implicate cifrele sau când lucrurile au logică. Prezintă abilități mari in ceea ce privește deslușirea simbolurilor și reprezentărilor grafice.

INTELIGENȚA VIZUALĂ ȘI SPAȚIALĂ – se vorbește aici despre abilitatea unui individ de a reprezenta mental experiențele și lumea exterioară. Printre aceștia identificăm pictori , arhitecți , designeri , sculptori etc. Utilizatorii acestei forme de inteligență vizualizează foarte mult și au nevoie să își reprezinte mental realitatea. Această inteligență este des folosită și în exercițiile de control a stărilor și de antrenament mental pentru succes.( în special la sportivi).

INTELIGENȚA VERBALĂ ȘI AUDITIVĂ – semantica și sintaxa , sunt principalele caracteristici ale acestei forme de inteligență. Marii poeți ai lumii , oratori , scriitori etc., posedă din plin această formă de inteligență. Este cea mai des utilizată în mediul învățământului actual (este necesar ca informațiile să fie auzite pentru a fi asimilate).

INTELIGENȚA MUZICALĂ ȘI RITMICĂ – ce părere aveți despre Mozart? Acest tip de inteligență îl regăsim la toți muzicienii , de toate tipurile. Aceștia pot percepe ritmul într-un mod mai aparte. Simt nevoia să găsească ritm în orice și să înțeleagă muzica din evenimentele vieții. Există posibilitatea foarte ridicată ca aceștia , în momentul în care învață pentru un examen , să asculte diverse ritmuri de muzică.

INTELIGENȚA KINESTEZICĂ – aceasta este inteligența mișcării , a coordonării. Gimnaștii , acrobații , jucătorii de tenis , dar și alți jucători posedă aceste calități. Cei ce învață după acest model simt nevoia să fie implicați și să atingă efectiv diverse obiecte. Un mod eficient prin care invață este jocul.

INTELIGENȚA INTRAPERSONALĂ – este inteligenta singuraticilor, a poeților solitari precum Rimbaud sau a preoților care zilnic sunt in meditație. Este inteligența celor care aleg să gândească complet diferit și să iasă la modul "brutal" din tiparele societății pentru a reflecta singuri, ei cu sine. Aceste persoane au nevoie să stea singure și să gândească pentru a ințelege. Să fie liniște și să nu fie deranjați.

INTELIGENȚA INTERPERSONALĂ – este 6 exact invers. Este inteligența marilor lideri, a celor care au influențat capacitatea lor de a dezvolta relații interumane. Churchill, Ghandi, Napoleon sunt cateva nume mai recente. Primul nume mare din acest domeniu este Iisus. Cei cu inteligența interpersonală reușesc să unească și să conducă oamenii cu o ușurință incredibilă. Ei invață foarte bine în echipe, se implică în proiecte de grup și au nevoie mereu să țină contactul cu oamenii.

Fiecare dintre noi ne bazăm pe cel puțin 2 tipuri dintre aceste forme ale inteligenței enumerate de Gardner. Nu este necesar să alegem un tip și să ne străduim să „aparținem” lui , ci mai degrabă să descoperim acel tip de inteligență căruia aparținem , și să fructificăm avantajele pe care ni le oferă.

1.2.2. Teoria lui Sternberg

Ca și Gardner , teoria triarhică a inteligenței pe care ne-o propune R.J.Sternberg în anul 1985 pleacă de la necesitatea depășirii perspectivei psihometrice , mai tot timpul prea tehnică și prea centrată pe predicția succesului școlar : „testele obișnuite de I.Q. sunt înguste pentru că se focalizează pe capacitățile cognitive și de rezolvare de probleme , pe care el le crede a constitui doar a treia parte din aspectele importante ale inteligenței”.

Încurajat de rezultatele experiențelor ca elev și student și de studiile elaborate , Sternberg a formulat această teorie „componențială” a inteligenței în care asociază ddiferite stadii de procesare a informației cu funcții specifice creierului uman. Rezultatele studiilor sunt publicate în lucrarea Beyond IQ: A Triarchic Theory of Human Intelligence (1985). El afirmă că măsura adevărată a succesului nu este dată de cât de bine se descurcă elevul în clasă , ci de cât de bine reușește în viață. Astfel , el elaborează un test de inteligență bazat pe măsurarea multidimensională a abilităților. Cercetările lui Robert Sternberg au început prin analiza informației rezultate în urma procesării rezultatelor oferite de itemii cuprinși în testele de inteligență. Ca urmare a acestui fapt a început să aibă îndoieli privitoare la posibilitatea ca acești itemi să conducă la o imagine comprehensivă a inteligenței. În același timp a observat diferite categorii de studenți: unii având rezultate foarte bune la învățătură în liceu, un scor înalt la testele de inteligență precum și recomandări excelente, alții având rezultate foarte bune la aproape toate măsurătorile privitoate la abilități dar fără a se remarca în mod în special la una anume. Mai mult la sfârșitul facultății unii dintre studenții care în mod inițial se situau pe un nivel superior se aflau acum la un nivel mediu, și invers. Pentru a explica acest fenomen și a explica inteligența Sternberg delimitează trei aspecte între care însă există legături, și anume: Pentru a explica acest fenomen și a explica inteligența Sternberg delimitează trei aspecte între care însă există legături, și anume:

lumea internă a individului: care cuprinde procese și abilități analitice;

lumea externă a individului: care cuprinde abilități adaptative;

experiența individului: care cuprinde abilități sintetice.

Acestea au constituit punctele de plecare pentru construirea teoriei triarhice a inteligenței. Teoria încearcă să explice inteligența umană prin intermediul a trei subteorii:

Subteoria contextuală (analitică).

Aceasta asociază inteligența cu lumea externă a individului, subliniind rolul comportamentului inteligent în viața de zi cu zi a individului, modul cum un individ alege și se adaptează la condițiile zilnice și la un anumit mediu sau la altul.

Subteoria componențială

Aceasta asociază inteligența cu lumea internă a individului, cu tipurile și identitățile proceselor mentale implicate în gândire. Aici sunt cuprinse trei tipuri diferite de componente inclusiv metacomponente(procesele care privescproiectarea, monitorizarea și evaluarea unei probleme), componentele de performanță(procesele mentale care execută instrucțiunile metacomponentelor precum codificarea, inferența, aplicarea, compararea), și componentele care sunt necesare la dobândirea sau achiziția de noi cunoștințe(procesele mentale implicate în învățarea modalităților de rezolvare a problemelor sau în învățarea a noi date despre concepte și fenomene).

Subteoria creativă (experențială)

Aceasta asociază inteligența atât cu mediul intern cât și cu cel extern al individului subliniind rolul experienței în cadrul comportamentului inteligent. Aici se situează abilitatea individului de a face față la ceea ce este nou și la abilitățile care îl înzestrează să devină mai rapid în efectuarea și rezolvarea sarcinilor și care conduc la automatizare. Cu cât există mai multe aspecte privitoare la o sarcină care devine automatizată cu atât individul poate să își concentreze mai bine atenția asupra aspectelor noi sau a situațiilor nou apărute.

Teoria pune în evidență trei aspecte referitor la ceea ce oamenii denumesc inteligență: (1) inteligența analitică sau ceea ce corespunde definiției standardelor psihometrice și corespunde teoriei componențiale timpurii; (2) inteligența creativă, care implică introspecția, sinteza, abilitatea de a racționa și răspunde la noi stimuli și situații, aceasta constituie aspectul experențial al teoriei; (3) inteligența practică, ceea ce implică abilitatea de a descoperi, înțelege, rezolva probleme adevărate de viață din complexitatea vieții de zi cu zi.

. Ce este emoția?

Înțelesul termenului “emoție” nu a fost încă definit de psihologii și filozofii care au cugetat asupra lui de mai bine de două secole. În sens literar , DEX-ul definește emoția ca fiind “o reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă,generate de o atitudine sau de o surpriză, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate”.

D. Goleman credea că emoția se referă la un sentiment și la gândurile pe care acesta le antrenează , la stări psihologice și biologice și la măsura în care suntem cu toții înclinați să acționăm. Există nenumărate de emoții de toate tipurile , cu diverse variații , schimbări și nuanțe.

Mulți cercetători încă incearcă să determine care sunt emoțiile ce pot fi considerate primare (ceea ce în domeniul culorilor primare corespunde culorilor roșu , galben și albastru , din care sunt generate toate combinațiile posibile). Unii teoreticieni au propus încrengături fundamentale , dar nu toți ceilalți sunt de acord cu ele. Iată câteva exemple:

Mânia : furia , resentimentul , exasperarea , indignarea , irascibilitatea și poate într-o oarecare măsură ura și violența , care sunt patologice.

Tristețea : supărarea , lipsa de chef , îmbufnarea , singurătatea , disperarea și deprimarea gravă , atunci când este de ordin patologic.

Frica : anxietatea , preocuparea , consternarea , spaima , iar de ordin psihopatologic , fobia și panica.

Bucuria : fericirea , ușurarea , mulțumirea , extazul , și la limită mania.

Iubirea : prietenia , acceptarea , adorația ș.a

Surpriza : șocul , mirarea

Dezgustul : aversiunea , detestarea , repulsia

Rușinea : jena , vinovăția , remușcarea

Cu toate acestea , cele mai sus menționate nu contest că ajută la rezolvarea tuturor întrebărilor cu privire la categorisirea emoțiilor. De exemplu , ce putem face cu o combinație precum gelozia , o variantă a mâniei ce cuprinde tristețe și frică? Dar virtuți precum speranța și credința , curajul , îndoiala sau plictiseala? Datorită acestor fapte dezbaterile privind modul în care trebuiesc clasificate emoțiile sunt în continuă dezvoltare.

Paul Ekman de la Universitatea California din San Francisco ,în cartea sa Emoțiile date pe față, susținea că patru dintre expresiile faciale – frica , mânia, tristețea și bucuria – sunt recunoscute de toate culturile din întreaga lume , inclusiv de indivizii complet analfabeți. Pe aceasta teorie se bazează faptele mai sus menționate. Ekman gândea emoțiile în termeni de familii sau dimensiuni și considera familiile principale (mânia , tristețea , frica , bucuria , iubirea , rușinea etc) ca fiind cele de la care pornesc nesfârșitele nuanțări ale vieții noastre emoționale. De aici se nasc dispozițiile , care , teoretic vorbind , sunt mai puțin evidente și durează mai mult decât emoțiile. Dincolo de dispoziții există temperamente , înclinația de a ne aminti anumite emiții sau dispozițiiprin care am mai trecut , iar dincolo de aceste dispoziții apar problemelede natură emoțională , cum ar fi depresiile clinice sau anxietățile cronice , de care unii nu putem scăpa.

. Conceptul de “emoție inteligentă”. Pot fi emoțiile inteligente?

De-a lungul timpului tot mai mulți teoreticieni ai IQ-ului au încercat să aducă emoțiile în zona inteligenței , fără a se gândi însă la faptul că între „emoție” și „inteligență” există o contradicție inerentă în termeni. În acest context , E.L. Thorndike , un psiholog din anii 1920 vine cu o propunere ,și anume că un ,, anumit aspect al inteligenței emoționale , inteligența „socială” (care este capacitatea de a-i înțelege pe ceilalti și de a acționa cu înțelepciune în relațiile interumane) , este în sine un aspect al IQ-ului unei persoane”. Psihologii acelei vremi considerau că de fapt inteligența socială reprezintă capacitatea de a-i manipula pe ceilalti , de a-i determina sa facă ceea ce vrem , indiferent dacă sunt cu adevărat dispuși sau nu , fapt ce a condus la opinii mai mult cinice asupra acestui aspect. Niciunul din aceste concepte nu i-a influențat pe teoreticienii IQ-ului , drept pentru care în 1960 a apărut un manual de o mare importanță ce cupridnea teste de inteligență care declarau inteligența socială drept un concept „inutil”.

Totuși inteligența personală nu poate fi ignorată tocmai pentru că are o latură intuitivă și una de bun simț. De exemplu , atunci când un psiholog le-a cerut unor oameni să descrie o „persoană inteligentă” , capacitățile de a se descurca în practică se numărau printre principalele trăsături incluse pe listă. Astfel ,psihologul a ajuns la concluzia lui Thorndike , și anume că inteligența socială este altceva decât inteligența academică și că este o parte extrem de importantă în a-i face pe oameni să reacționeze bine în situațiile practice cu care sunt confruntați zi de zi. Regăsim printre inteligențele practice care sunt foarte apreciate la locul de muncă , și acea sensibilitate care le permite managerilor eficienți să intuiască mesajele implicite.

În ultimii ani tot mai mulți psihologi au ajuns la concluzii similare cu Gardner , și anume că vechiul concept de IQ care se concentrează pe lingvistică și matematică , reprezinta un factor predictiv al succesului la școală. Acești psihologi , printre care se numără și Sternberg și Salovey , au încercat să-și formeze o imagine mai largă asupra inteligenței , reinventând-o la nivelul necesităților pentru reușita în viată. Așa ajungem din nou la aprecierea la justă valoare a inteligenței „personale” sau emoționale.

Salovey include inteligențele personale ale lui Gardner în definiția de bază pe care a dat-o inteligenței emoționale , extinzând aceste capacități la cinci domenii principale :

Cunoașterea emoțiilor personale – recunoașterea unui sentiment atunci când el apare , reprezintă piatra de temelie a inteligenței emoționale. Incapacitatea de a observa adevăratele noastre sentimente ne lasă pradă acestora. Cei care au o certitudine mai mare asupra sentimentelor lor sunt piloți mai buni ai existenței personale , având un simț mai sigur asupra felului în care reacționează în privința deciziilor personale.

Gestionarea emoțiilor – stăpânirea emoțiilor în așa fel încât să fie cele potrivite reprezintă capacitatea de a construi conștientizarea de sine. Cei care nu dobândesc această capacitate se confruntă deseori cu dezamăgiri și disperări , în vreme ce ceilalți se pot reechilibra mult mai rapid în urma obstacolelor și a necazurilor din viață.

Motivarea de sine – punerea emoțiilor în serviciul unui scop este absolut esențial pentru a-i acorda atenția cuvenită , pentru motivarea de sine , pentru stăpânire și creativitate. Capacitatea de a fi pe fază duce la performanțe ieșite din comun în toate domeniile.

Recunoașterea emoțiilor în ceilalți – empatia reprezintă o altă capacitate care se clădește pe baza conștientizării de sine emoționale , este fundamentul „capacității de înțelegere a celorlalți”.

Manevrarea relațiilor – a stabili relații înseamnă a gestiona emoțiile celorlalți. Cei care excelează în aceste abilități se descurcă bine în tot ceea ce înseamnă interacțiunea pozitivă cu ceilalți.

Este evident faptul că oamenii au capacități diferite în fiecare dintre aceste direcții ; unii dintre noi ne putem stăpâni mai bine propria neliniște însă suntem relativi incapabili să calmăm pe altcineva la supărare. Baza nivelului capacității noastre este fără îndoială determinată neuronal , dar așa cum am știm creierul este extrem de plastic , învățând mereu. Lipsurile la nivelul capacităților emoționale pot fi remediate așadar , în mare măsură , în toate aceste direcții contează obiceiurile și reactțiile , care , atunci când se face efortul cuvenit , pot fi îmbunătățite.

CAPITOLUL 2: INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

2.1. Scurt istoric

Când psihologii au început să scrie și să se gândească la conceptul de inteligență, aceștia s-au concentrat pe aspecte cognitive, ca și memoria sau soluționarea unor probleme. În același timp, au apărut și alți cercetători care au început să se concentreze pe aspectele non-cognitive. Ca de exemplu, David Wechsler definește inteligența ca fiind „capacitatea globală a individului de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi rațional și de a se adapta eficient mediului în care trăiește” . Chiar din 1940 el face referință la elemente ale intelectului și elemente ale non-intelectului, adică la factori afectivi, personali și sociali. Mai departe, la începutul anului 1943, Wechsler susține că aceste abilități ale non-intelectului sunt esențiale în prezicerea succesului unei persoane în viață. El spunea: „Principala necunoscută este dacă abilitățile afective (elementele non-intelecte) reprezintă factori majori ai inteligenței generale. Părerea mea este nu numai că reprezintă, ci și că sunt foarte importante. Am încercat să demonstrez că, pe lângă factori ai intelectului, există și factori ai non-intelectului care determină un comportament inteligent. Dacă observațiile mele sunt corecte, acest lucru ar însemna că nu ne putem aștepta la a fi capabili în a măsura integral inteligența până când testele noastre nu vor include și acești factori.”

Weschler nu a fost singurul cercetător care a identificat aceste aspecte non-cognitive ale inteligenței ca importante pentru capacitatea de adaptare și pentru succes. Robert Thorndike, de exemplu, vorbea despre „inteligența socială” la sfârșitul anilor 30 (Thorndike & Stein, 1937). Din nefericire, munca acestor pionieri a fost trecută cu vederea până în anul 1983, când Howard Gardner a început să vorbească depre „inteligența multiplă”. Gardner susținea că atât inteligența „interpersonală”, cât și cea „intrapersonală” ocupă un loc la fel de important ca și ceea ce considerăm noi IQ-ul și testele prin care se măsoară acesta.

Sub aspectul psihologiei inteligenței în organizații, sub îndrumarea lui Hemphill (1959) este sugerat faptul că „considerația” reprezintă un important aspect al leadershipului. Mai specific, studiul sugerează că liderii care reușesc să stabilească „raporturi de încredere, respect și anumită căldură reciproce” cu membri ai grupului lor sunt mult mai eficienți. Cam în aceeași perioadă, este dezvoltat un proces de înțelegere bazat pe cercetările anterioare ale lui Murray (1938) care includeau evaluarea atât a abilităților cognitive, cât și a celor non-cognitive.

În 1985, un absolvent al unui colegiu de arte liberale alternative din Statele Unite a scris o lucrare de disertație în care se includea termenul de „inteligență emoțională”.

Mai târziu, în 1990, a fost publicată lucrarea a doi profesori americani, John Mayer și Peter Salovey, sub forma a două articole într-o publicație academică. Mayer (Universitatea din New Hampshire) și Salovey (Yale), încercau să dezvolte o metodă științifică de măsurare a diferențelor dintre oameni în ceea ce privește abilitățile în domeniul emoțiilor. Ei au descoperit că unii oameni sunt mai pricepuți în identificarea propriilor sentimente, a sentimentelor celor din jur și în rezolvarea problemelor cu conotații emoționale.

În ultimii zece ani, acești doi profesori au dezvoltat două teste care încearcă să măsoare cât mai exact ceea ce ei numesc „inteligența noastră emoțională”. Din cauză că aproape toate scrierile lor s-au făcut în mediul academic, numele și rezultatele cercetărilor lor nu sunt foarte cunoscute.

În schimb, persoana al cărui nume este cel mai des asociat cu termenul de „inteligență emoțională” este un scriitor din New York, pe nume Daniel Goleman. Înainte de a deveni faimos, Goleman a scris mai multe articole în revista Popular Psychology și apoi, pentru ziarul New York Times. La sfârșitul anului 1994, începutul anului 1995 era evident că avea de gând să scrie o carte despre conceptul „literatura emoțională”. Pentru a se documenta, acesta a făcut mai multe vizite în școli pentru a vedea ce programe derulează pentru dezvoltarea literaturii emoționale. A studiat mult și materiale în ceea ce privește emoțiile, în general. Citind, acesta a ajuns la lucrările lui Mayer și Salovey. Se pare că la un moment dat, acesta sau editorul său au hotărât să schimbe numele viitoarei cărți în „Inteligența emoțională”, cel mai probabil pentru că se putea vinde mai bine.

Astfel, în 1995, a apărut cartea „Inteligența emoțională”. Cartea a reușit să ajungă pe coperta revistei Time, cel puțin în ceea ce privește piața americană. În urma unui efort promoțional susținut, Goleman a început să apară la show-uri televizate, cum ar fi cele ale lui Oprah Winfrey sau Phil Donahue. A început, de asemenea, un obositor turneu de conferințe pentru promovarea cărții. Drept rezultat, cartea a devenit un best seller internațional.

Începând cu anul 1995, de la prima publicare a cărții lui Daniel Goleman pe această temă, inteligența emoțională a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite ale Americii. De exemplu, când Harvard Business Review a publicat un articol în anul 1998, acesta a atras un număr mai mare de cititori decât a făcut-o oricare alt articol din această publicație în ultimii 40 de ani. Când managerul general al Johnson & Johnson a citit acest articol, a fost atât de impresionat încât a trimis copii ale acestuia la mai mult de 400 de top-manageri din întreaga lume.

În cartea sa, Goleman prezintă o multitudine de informații interesante legate de creier, emoții și comportament. Totuși, Goleman descria foarte puține idei originale, deși cartea cuprindea și câteva din propriile paradigme și credințe. În principal, ceea ce a făcut el a fost să colecteze munca mai multor oameni, să o organizeze și să îi dea o formă comercială. Din 1995, Goleman s-a concentrat mai mult asupra cercetării științifice despre inteligența emoțională.

Daniel Goleman este în prezent CEO al firmei Emotional Intelligence Services din Sudbury, Massachusetts, și co-președinte al Consorțiului pentru Cercetare asupra Inteligenței Emoționale în Organizații, din cadrul Facultății de Psihologie Aplicată și Profesională a Universității Rutger din Piscataway, statul New Jersey.

Îmbinând propriile analize și cercetări cu rezultatele obținute până atunci în domeniu, Goleman arăta în prima carte că, în esență, avem două creiere, respectiv două minți: cea rațională și cea emoțională. Inteligența emoțională – ale cărei componente sunt: autocunoașterea, auto-reglarea, auto-motivarea, empatia și abilitatea de a stabili relații cu ceilalți – determină modul în care ne descurcăm cu propriile emoții și cu ale celorlalți.

Un alt nume în domeniul inteligenței emoționale este David Carusso. Acesta a continuat munca de cercetare începută de Mayer și Salovey. Mergând pe aceeași idee, Carusso sugerează că inteligența emoțională este adevărata formă de inteligență, care, însă, nu a fost măsurată în mod științific până când nu s-a început munca de cercetare.

Toți cei care și-au adus contribuția la acest domeniu nu au făcut „gaură în cer", dar au pus laolaltă și au dat un alt nume, „inteligență emoțională”, unor calități umane apreciate de cînd lumea: bunul simț, înțelepciunea, empatia, caracterul, tactul etc.

De altfel, motto-ul cărții lui Goleman (1995) este un citat din Etica Nicomachea a lui Aristotel: „Oricine se poate înfuria – asta e ușor. Dar să fii furios pe cine trebuie, în măsura în care trebuie, la momentul potrivit, din motivul potrivit și la modul potrivit, asta nu e ușor".

2.2. Componentele inteligenței emoționale

Sunt anumite bariere în calea controlului eficient al emoțiilor. Scopul inteligenței emoționale este înțelegerea emoțiilor și învățarea modului în care acestea pot fi gestionate. Sunt 3 zone care trebuie înțelese și administrate: propria persoană, persoanele din jur și barierele care ar putea să stea în calea acestei întelegeri. Toate cele 3 aspecte se leagă între ele, dar se diferențiază două zone particulare: managementul stresului și managementul furiei. Ca și ascultarea și empatia, asertivitatea este o aptitudine care poate fi dezvoltată. Conform unui studiu Bloom and Associates condus de Universitatea din Missouri s-a constatat ca 85% din participanți au experimentat schimbări favorabile în viețile lor ca rezultat al implicării într-un program de dezvoltare a asertivității.

Există patru componente esentiale ale inteligenței emotionale. Prima componentă este perceperea și exprimarea exactă a emoțiilor. Acest lucru se referă la faptul că atata vreme cât putem citi și întelege emoțiile celorlalți vom putea și să anticipăm care va fi comportamentul acestora. De asemenea perceperea și exprimarea emoțiilor ne ajută și să empatizăm cu ceilalți. Acest lucru ne poate ajuta să devenim prieteni mai buni pentru ceilalți, sau pe plan profesional, foarte buni negociatori.Un alt aspect al acestei componente se referă la importanța perceperii și exprimării exacte a propriilor emoții. Daca nu realizăm când suntem nelinistiți sau când suntem triști nu putem găsi sursa acestor stări și implicit nu ne putem regăsi echilibrul.

A doua componentă a inteligenței emoționale este capacitatea de a accesa și genera emoții în folosul gândirii și al rezolvării de probleme. Ne întâlnim cu momente în viață când suntem puși în situația de a lua o decizie și ne intrebăm ce simtim în legătură cu aceasta, ce ar fi bine să facem, care este drumul pe care ar trebuie sa-l urmăm. Având capacitatea de a accesa emoțiile noastre din acel moment cu privire la problema care ne frământă sau putând să anticipăm ce am putea să simțim pe viitor, vom primi informații care ne vor fi de un real folos în luarea deciziei.

A treia componentă este înțelegerea emoțiilor și a sensurilor emoționale. Nu este de ajuns să simțim și să realizăm care sunt emoțiile noastre, care sunt sentimentele în legatură cu un lucru, un eveniment sau o persoană. Este foarte important să înțelegem de ce simțim ceea ce simțim pentru că nu de puține ori facem atribuiri incorecte pentru emoțiile noastre, ceea ce ne determină să tragem concluzii greșite și să pornim pe căile nu tocmai indicate.

Ultima componentă emoțională este reglarea emoțiilor – capacitatea de a-ți gestiona și regla emoțiile în mod adecvat. Aceasta înseamnă să găsim calea de mijloc între a ne controla emoțiile și a le lăsa „libere”. Un control strict al emoțiilor este total nesănătos dar la fel de nesănătos este și să ne lăsăm emoțiile total netemperate. Un exemplu în acest sens îl reprezintă furia. Cu siguranță, cu toții am fost furioși măcar o dată în viată. Felul în care gestionăm furia este foarte important pentru relațiile noastre cu ceilalți dar și pentru sănătatea noastră. Astfel oamenii care își reprimă de fiecare dată furia vor fi exploatați de către ceilalți și își vor afecta și sănătatea, pe când cei care își manifestă furia în mod impulsiv își vor pierde cu foarte mare usurință prietenii. În concluzie, doar cei care își vor manifesta furia într-un mod pe care ceilalți sa-l audă și să-l accepte vor fi cei câștigați.

2.3. Metode de măsurare a inteligenței emoționale

De-a lungul timpului s-a tot încercat să se demonstreze că pentru a evalua competențele liderilor este suficientă aplicarea unor teste de inteligență cognitivă. Acest lucru s-a dovedit a fi neadevărat în urma cercetărilor lui Kelley și Caplan, lui Goleman, lui Harrison, lui Coper, Martinez etc. Toate aceste studii au ajuns la o singură concluzie și anume că succesul, respectiv performanța unei organizații sunt determinate de combinația dintre inteligența cognitivă și cea emoțională.

Afirmația că succesul unei organizații reprezintă combinația dintre inteligența cognitivă și cea emoțională a avut ca și consecința întrebarea referitoare la modul în care aceasta din urmă va putea fi evaluată. În literatura de specialitate este susținută ideea conform căreia inteligența emoțională nu presupune o metodă de măsurare efectivă. În 1997, Martinez, ținând cont de spusele lui Daniel Goleman că unele componente ale inteligenței emoționale cum ar fi empatia ar putea fi evaluată pe baza situație actuale ale unei persoane la locul de muncă, menționa că feedback-ul primit de la șefi și subalterni poate fi o modalitatea de evaluare a inteligenței emoționale.

Printre cele mai importante instrumente de măsurare a inteligenței emoționale se numără: Inventarul competențelor emoționale dezvoltat de Richard Boyatis și Daniel Goleman, Inventarul coeficientului emoțional Bar-On, Testul de inteligență emoțională Mayer- Salovey – Caruso și vedere de 360 de grade asupra inteligenței emoționale .

Inventarul de măsurare a inteligenței emoționale, dezvoltat de Richard Boyatis și Daniel Goleman, măsoară 20 de competențe organizate în patru grupe: conștiința de sine care se referă la autocunoașterea propriilor stări interne, a impulsurilor și la înțelegerea intuițiilor, autocontrolul, care face referire la capacitatea de a ne controla propriile stări interne, impulsurile și resursele interne, conștiința socială care se referă la capacitatea de a conștientiza sentimentele, nevoile și preocupările celor din jur, la capacitatea de a dezvolta relații și abilitățile sociale care se referă la capacitatea de a indica reacția dorită la alții. Acest instrument este folosit pentru a evalua punctele forte și limitările individuale, precum și competențele emoționale, el fiind util în procesul de dezvoltare și mai puțin ca instrument în procesul de selecție sau de recompensare.

Inventarul coeficientului emoțional Bar-On constă din 133 de elemente, oferind un scor general pentru inteligența emoțională și scoruri parțiale după cinci scări care cuprind mai multe subscări: scara intrapersonală care măsoară părerea despre sine, asertivitatea, conștiința emoțiilor, scara interpersoanlă evaluază empatia, responsabilitatea socială și relațiile interpersonale, scar de adaptabilitate măsoară capacitatea de a fi ancorat în realitate, flexibilitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor emoționale, scara privind managementul stresului care evaluază toleranța la stres și autocontrolul impulsurilor și scara stării de spirit care măsoară gradul de optimism și mulțumire.

Testul de inteligență emoțională Mayer- Salovey – Caruso evaluează capacitățile emoționale după patru ramuri ale inteligenței emoționale: prima ramură, perceperea emoțiilor, este abilitatea de a percepe propriile emoții, emoțiile celor din jur, precum și emoțiile produse de stimuli ca pictura, muzica etc., a doua ramură, facilitarea gândirii este abilitatea de a simți și folosi emoțiile în procesel cognitive, a treia ramură, înțelegerea emoțiilor, implică abilitatea de a înțelege informațiile emoționale, de a înțelege cum se combină și cum progresează emoțiile în cadrul tranzacțiilor relaționale și a patra ramură, managementul emoțiilor, este abilitatea de a fi deschis la sentimente, de a le modela la sine și la ceilalți pentru a promova înțelegerea și dezvoltarea sinelui și a celorlalți.

Vedere de 360 de grade asupra inteligenței emoționale a fost dezvoltat de K. Nowack și măsoară 17 competențe emoționale care sunt clasificate în trei categorii și anume: managementul sinelui care cuprinde dezvoltarea sinelui, adaptabilitatea, autocontrolul, încrederea în sine, rezolvarea problemelor strategice, nevoia de realizări, managementul relației care cuprinde dezvoltarea de relații strategice, managementul conflictului, capacitatea de a influența, sensibilitatea interpersonală, capacitatea de a lucra în echipă, credibilitatea și comunicare care cuprinde capacitatea de a comunica eficace și eficient în scris, lucrul cu feedback-ul, capacitatea de a comunica eficace și eficient, prezentarea orală persuasivă, abilitatea de a asculta empatic.

2.4. Rolul inteligenței emoționale în managementul organizațiilor

Este important să fim în contact cu lumea exterioară „aici și acum” și ceea ce se petrece în interiorul nostru și,în paralel, să observăm procesul intern care se dezvoltă. Este important să privilegiem contactul „aici și acum” cu celălalt sau cu grupul, astfel încat să fim cu totul prezenți în raport cu noi înșine și cu ceilalți pentru a putea răspunde nevoilor noastre și pentru a crea astfel o relație. Ne putem da astfel seama că noi deformăm realitatea celuilalt proiectând asupra lui opinii și transferând sentimente care vin din trecutul nostru și care sunt nepotrivite în prezent cu această persoană. Această trezire a conștiinței este probabil cea mai importantă: a deveni conștienți de procesul interior „aici și acum” când sunt în relație cu cineva sau cu mediul înconjurător.

Ce observ în exterior, ce se petrece în acel moment în interiorul meu, ce îmi imaginez la celălalt pentru a obține un răspuns la nevoile mele în armonie cu celălalt pentru o întalnire împartășită și eficace? Relația este cu atât mai puternică, cu cât cineva este transparent și clarvăzător asupra celuilalt. Într-o relație creativă fiecare este capabil să facă pasul următor când celălalt este pregătit. Astfel, celălalt descoperă procesul ce se derulează în interiorul său și învață să devină conștient în fiecare moment de ceea ce trăiește în răspuns la ceea ce se întamplă în fața lui. De aceasta învățare, el va putea sa se servească în fiecare moment din existența sa: senzație, percepție, identificarea sentimentelor în răspuns, trezirea conștiinței procesului intern „aici și acum”, nevoi subiacente de satisfăcut, adoptarea unui comportament adecvat pentru a ajunge aici, stabilirea unui contact satisfăcător cu celălalt și mediul înconjurător. El va învăța printre altele să fie atent la rezistențele care vin să împiedice derularea liberă a acestui proces. Aici, nu mai este vorba de aplicarea unei învățări teoretice, ci de un antrenament pe teren.

2.4.1. I.Q-ul și E.Q-ul

Deși lucrarea de față dorește explicarea avantajelor folosirii inteligenței emoționale, nu trebuie scăpată din vedere inteligența generală, măsurată prin IQ. În realitate mulți psihologi încă consideră că inteligența generală este singura care poate garanta succesul. Dacă ești o persoană deșteaptă, dacă ai un înalt coeficient de inteligență, dacă ai absolvit o universitate recunoscută, sau ai o calificare superioară, poți să nu-ți mai faci griji. Inteligența generală este foarte importantă, însă, pentru a-ți crește competitivitatea; trebuie să îți construiești planurile de dezvoltare ulterioară cuprinzînd și propria inteligență emoțională.

Plecând de la rolul adaptiv al afectivității s-a constatat că persoanele care au un coeficient intelectual (IQ – indice al nivelului de dezvoltare a inteligenței, stabilit prin raportarea vârstei mentale la vârsta cronologică) înalt sau o inteligență academică foarte bine dezvoltată se descurcă mult mai puțin în viața de zi cu zi, în timp ce altă categorie de subiecți, deși au un IQ mai redus în comparație cu primii, au rezultate deosebite în practică. De unde a apărut întrebarea: „Cum reușesc aceștia să aibă succese în situații critice, să facă față oricând în împrejurări de viață?”. Sternberg, în anul 1988, a rugat oamenii de pe stradă să arate ce înțeleg ei printr-o persoană inteligentă. În urma analizei răspunsurilor la acest sondaj a ajuns la concluzia că ei dispun de o altă abilitate decât inteligența academică, datorită căreia reușesc să depășească obstacolele vieții de zi cu zi. Această abilitatea a fost raportată inițial la inteligența socială, care desemnează capacitatea de a înțelege și de a stabili relații cu oamenii. (Williams, W.M., Sternberg, R.J. 1988 – Group Intelligence. How Some Groups are Better than Others).

Thorndike definea inteligența emoțională ca fiind capacitatea de a înțelege și de a acționa inteligent în cadrul relațiilor interumane. Revenind la prima parte a acestei lucrări, H. Gardner rezervă un loc foarte important acelor forme de inteligență care permit omului o adaptare superioară la mediul social – inteligența interpersonală și inteligența intrapersonală – Gardner, Howard 1993 – Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences.

Spre deosebire de IQ, care se schimbă destul de puțin după adolescență, inteligența emoțională pare să fie, în mare parte, învățată și continuă să se dezvolte pe măsură ce trecem prin viață și învățăm din experiență. Competența noastră în acest domeniu poate continua să crească, iar pentru aceasta există un cuvânt popular: maturizare.

Spre deosebire de IQ, inteligența emoțională (IE) s-a dovedit a fi un predictor mai de încredere al succesului în viața personală și profesională. IQ și IE nu reprezintă competențe opuse ci, mai degrabă, separate, dar prima nu poate funcționa la potențialul ei maxim fără cea de-a doua.

Analizând lista de competențe necesare pentru 181 de posturi din 121 de mari companii și organizații din lume, inclusiv companii ca Lucent Technologies, British Airways și Credit Suisse, Daniel Goleman a aflat că 67% – două din trei – din abilitățile considerate esențiale pentru performanță erau competențe emoționale.Deci față de IQ și experiență, competența emoțională conta de două ori mai mult. Un studiu independent i-a confirmat concluziile.

Când a făcut o comparație, la nivelul pozițiilor de senior leadership, între cei care erau staruri din punct de vedere al performanțelor și cei cu performanțe medii, a constatat că aproape 90% din diferența dintre profilele lor putea fi atribuită mai degrabă factorilor inteligenței emoționale decât abilităților cognitive. Alți cercetători au confirmat că inteligența emoțională nu numai că îi distinge pe liderii remarcabili, dar poate fi legată și de performanțe economice ridicate. „Pe scurt, cifrele încep să arate legătura dintre succesul unei companii și inteligența emoțională a liderilor săi”, spune Goleman. (Goleman, D. 1998b – What makes a leader?, Harward Business Review.)

Se pare că tot mai mulți specialiști recunosc importanța inteligenței emoționale, atât în viața socială, cât și la locul de muncă. Iată motivul pentru care multe dintre cercetările în domeniu se concentrează pe identificarea unor modalități de măsurare a nivelului acestei inteligențe.

2.4.2. Beneficiile inteligenței emoționale

Beneficiile inteligenței emoționale pot fi privite din două puncte de vedere : cel al individului și cel al organizației.

Din punctul de vedere al individului:

Trebuie să ne punem următoarele întrebări : „ De ce oamenii stau parcă blocați în viață chiar dacă aparent nu este nici un motiv pentru asta ? De ce suferim de stimă de sine scăzută , sau lipsa încrederii sau de ce ne chinuim să luptăm cu balanța vieții la locul de muncă? Așadar , de ce oamenii nu sunt ceea ce vor să fie sau de ce nu se comportă cum vor ei sa o facă?” .

Ei bine , răspunsul la aceste întrebări este că avem ceva în mintea noastră care ne este ascuns. Acel ceva presupune că situația asupra care vrem sa luăm măsuri ( cum ar fi un nou loc de muncă sau o nouă relație ) reprezintă un pericol într-un anumit fel . În mintea noastră avem ceea ce se numește conștient și subconștient . În figura de mai jos putem observa care este raportul dintre conștient și subconștient.

Practic conștientul ne ajută să vedem ce informații se ascund în subconștient. Dar ceea ce este important este faptul că subconștientul reprezintă partea emoțională , care nu are conceptul de timp , nu poate îmbunătăți memoriile ci le stochează așa cum sunt cu bucuriile sau tristețile lor. De cealaltă parte , conștientul vede prezentul așa cum este el . reprezintă partea logică a minții noastre și poate îmbunătăți memoriile. Deci dacă așa merge mintea , atunci de ce oamenii se simt frustrați , nervoși , vinovați sau fricoși? Incă odată , de ce nu facem pur și simplu? De ce nu luăm măsuri? Dacă ne întoarcem la subconștient , observăm ca dacă am lua experiențele noastre din viața de zi cu zi , le stocăm sub forma unor filmulețe în acesta. Rolul acestora este de a fi revizionate ori de câte ori simțim nevoia. Apoi , atunci când conștientul incearcă să înțeleagă ce vrea să însemne ziua de azi , începe să facă referințe la acele filmulețe (amintiri) din subconștient și nu la ziua de azi efectiv.

De ce face conștientul acest lucru? Amintirile din mintea noastră incă pot crede că nu suntem destul de buni sau suntem mult prea slabi pentru a face o acțiune bazandu-se pe experiențele trecute și proiectate apoi în prezent. Astfel, conștientul ve continua să folosească amintirile trecute dacă sunt atașate de durere iar în acest fel el crede că te protejează , însă nu realizează că este o amintire veche.

Deci cu cât o amintire aduce cu sine mai multă durere , cu atât conștientul va incerca să ne protejeze. Apoi aceste convingeri cresc , pentru că acest conștient nu poate modifica de unul singur amintirile. Și de la o astfel de convingere , ajungem să spunem că nu suntem buni pentru asta , sau mă simt vinovat că nu fac destul , sau oamenii nu mă plac ori cum se întâmplă de cele mai multe ori în afaceri, voi eșua. Acestea vor crește și vor crește iar conștientul va continua să observe , privind trecut și nu prezentul. De aici și confuzia : de ce suntem atât de îngrijorați când vrem să facem ceva nou? Deoarece conțtientul nostru continuă să vadă doar aspectele amintirilor neplăcute, iar acestea tot repetându-se ajungem să spunem de ce ne mai chinuim?

Acesta este motivul principal pentru care oamenii renuntă la țelurile lor. Aici intervine inteligența emoțională , care antrenează conștientul să vadă mai mult prezentul decât trecutul , îl ajută să imbunătățeacă amintirile (chiar și eliminarea durerilor ce vin odată cu ele) , și ne ajută pe noi să ne creem viitoare țeluri de atins. Pe scurt , beneficiile oferite de inteligența emoțională sunt următoarele :

Performanțe mărite

Motivație îmbunătățită

Inovație sporită

Încredere

Leadership și management eficient

Muncă în echipă excelentă

Din punctul de vedere al organizației:

Multe din comportamentele negative din organizație au în spate emoții toxice atât pentru deținătorii lor, cât și pentru cei din jur, care pot deveni lesne victime ale atitudinii acestora.

Reacțiile de frustrare, suparare, accesele de furie, de teamă, toate acestea au în spate trăiri care sunt aruncate pe scena socială a vieții de zi cu zi de către cei care nu le ințeleg, nu le acceptă și, implicit, nu le pot conține. Deși provocate cel mai adesea de evenimente recente, ele pot lua, precum am văzut, forme care aduc aminte de comportamente vechi, care au intrat deja într-un firesc atitudinal pentru noi.

Antrenarea inteligenței emoționale – coachingul poate fi de mare folos în acest sens – ne ajută să conștientizăm aceste manifestări, la fel și emoțiile care le însoțesc, și să ne schimbăm perspectiva asupra acestora. Un alt cadru mental, o nouă viziune față de felul în care reacționăm, ne ajută să ne purtăm mai bine, mai frumos și mai eficient cu noi înșine și cu cei din jur.Iar acest lucru are o influență pozitivă fundamentală asupra performanței la locul de muncă.

CAPITOLUL 3: INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ LA LOCUL DE MUNCĂ

(Studiu de caz efectuat la Brigada 61 Vânători de Munte MIERCUREA-CIUC)

3.1. Obiectivele și ipotezele cercetării

1. Operaționalizarea și evaluarea inteligenței emoționale în cadrul militarilor de la Brigada 61 VM.

2. Analiza comparativă a nivelului de inteligență emoțională înregistrată de către participanții la curs.

3. Studiul relației dintre empatie, motivație intrinsecă și corelatele specifice inteligenței emoționale.

4. Proiectarea și desfășurarea unui curs destinat instructorilor.

Ipoteza generală

Nivelul inteligenței emoționale înregistrează cote semnificativ mai ridicate în cazul ofițerilor decât în cazul subofițerilor.

Ipoteza 1

Presupunem că inteligența socială și inteligența emoțională constituie un cumul psihologic pentru toți participanții investigați.

Ipoteza 2

Există diferențe la nivelul inteligenței emoționale între grupul de ofițeri și grupul subofițerilor.

Ipoteza 3

Presupunem că există diferențe între nivelurile stimei de sine înregistrate în cadrul grupului ofițerilor și în grupul subofițerilor.

Ipoteza 4

Presupunem că nivelul motivației, al empatiei și al stimei de sine susțin un nivel ridicat al inteligenței emoționale.

Ipoteza 5

Presupunem că participarea la training-ul construit pe modelul Hărții EQ va determina o creștere a nivelului de inteligență emoțională și a stimei de sine la ofițeri .

3.2. Interpretarea și analizarea datelor

Cercetarea de față a fost realizată pe un număr de 50 de militari din Brigada 61 Vânători de Munte, din care 25 ofițeri și 25 subofițeri,de diferite arme și specialități, pe perioada 01 martie 2014 – 31 martie 2014. Participanții au vârste cuprinse între 24-48 ani. Alegerea participanților a fost făcută pe baza listei de înscriere pe principiul „primilor înscriși”.

Aceștia au fost impărțiți în 2 grupuri de câte 25 respectiv grupa ofiterilor și grupa subofițerilor.

Am creat un program de îmbunătățire a inteligenței emoționale pe grupurile mai sus menționate.

Ipoteza 1

Presupunem că inteligența socială și inteligența emoțională constituie un cumul psihologic pentru toți participanții investigați.

Pentru a putea studia relația dintre variabilele urmărite s-a recurs la calcularea coeficientului de corelație Pearson (r). Valorile coeficienților de corelație pentru variabilele studiate sunt prezentate în următoarea matrice. Fiecare celulă cuprinde următoarele informații:

valoarea coeficientului de corelație (r)

nivelul pragului de semnificație p (sig.)

numărul de subiecți (N)

Coeficientul de corelație furnizează un indicator sintetic, direcțional, al relației de asociere dintre două variabile. În grupurile analizate consemnăm existența unor corelații directe și semnificative.

Astfel pentru toți subiecții investigați s-a înregistrat o corelație în care valoarea calculată a coeficientului de corelație r=0,675; p<0,000 permite susținerea ipoteza de lucru a cercetării (1) și anume faptul că există o asociere între inteligența socială și inteligența emoțională în rândul acestor participanți.

Tabel 1- Corelații inteligența socială –inteligența emoțională în grupurile de subiecți (N=50)

Corelație semnificativă la un nivel de 0.01 (2- tailed)

Ipoteza 2

Există diferențe la nivelul a inteligenței emoționale între grupul de ofițeri și grupul subofițerilor.

În acest sens pentru a verifica nivelul diferențelor dintre mediile grupurilor s-a recurs la analiza statistică comparativă de tip t-student. În tabelul 1și 2 sunt notate date statistice despre grupurile comparate (volum, medie, abatere standard), valorile testului T, cât și nivelele de semnificație.

Tabel 2- T –student inteligența emoțională

S-a obținut o serie de diferențe semnificative între cele două grupuri, astfel valoarea testului t (df=58) este de -3,219; p=0,002<0,05 ceea ce indică faptul că media scorurilor pentru inteligența emoțională a subiecților din grupul subofițerilor este semnificativ mai mică decât media scorurilor pentru inteligența emoțională a subiecților din grupul ofițerilor. Există astfel o probabilitate de 95 % ca diferențele mediilor scorurilor pentru inteligența emoțională pentru cele două grupuri să nu fie datorate întâmplării.

Ipoteza 3

Presupunem că există diferențe între nivelurile stimei de sine înregistrate în cadrul grupului ofițerilor și în grupul subofițerilor.

Pentru verificarea diferențelor dintre mediile grupurilor s-a recurs la analiza statistică comparativă de tip t-student. În tabelul 3 sunt notate date statistice despre grupurile comparate (volum, medie, abatere standard), valorile testului T cât și nivele de semnificație.

După cum se observă din rezultatele obținute în urma aplicării testului T-student pentru comparatea stimei de sine la subiecții din grupul ofițerilor și subiecții din grupul subofițerilor, există o diferență statistică semnificativă (p = 0,000).

Valoarea testului t (df=69) este de -5,431; p=0,003<0,05 ceea ce indică faptul că media scorurilor pentru stima de sine a subiecților din grupul subofițerilor este semnificativ mai mică decât media scorurilor pentru stima de sine a subiecților din grupul ofițerilor. Există astfel o probabilitate de 95 % ca diferențele mediilor scorurilor pentru stima de sine pentru cele două grupuri să nu fie datorate întâmplării.

Tabel 3- T- student pentru valorile medii ale scorului obținut la stima de sine

Ipoteza 4

Presupunem că nivelul motivației, al empatiei și al stimei de sine susțin un nivel ridicat al inteligenței emoționale.

Pentru testarera acestei ipoteze a fost utilizat un calcul de regresie deoarece acesta reprezintă analiza relației existente între variabile, iar cu ajutorul ecuației de regresie se poate face o predicție a scorurilor pentru nivelul inteligenței emoționale, atunci când cunoaștem scorurile raportate pentru motivație, empatie și stima de sine. Cu cât corelația dintre aceste variabile este mai puternică, cu atât predicția este mai precisă.

Pentru aceasta am calculat coeficienții de regresie multiplă, pentru cele două variabile considerate: inteligența emoțională, ca variabilă dependentă și motivația, empatia, stima de sine ca variabile independente. Corelația multiplă este esențialmente similară corelației Pearson și ne spune câtă informație cu privire la o variabilă este conținută în combinația simultană a mai multor variabile cu care se află în asociere.

Am propus două modele de predicție pentru nivelul inteligenței emoționale:

Tabel 4- Coeficienții de regresie

a. Predictori: (Constant), motivația, empatia

b. Predictori: (Constant), motivația, empatia, stima de sine

Pentru corelația multiplă avem un coeficient de determinare (R2) care reprezintă procentul de variație din variabila dependentă determinat de variația simultană a variabilelor independente. Semnificația lui R este calculată cu ajutorul unui test de varianță (F).

Tabel 5- Coeficienții ecuațiilor de regresie

Deși apropiate, valoarea coeficientului de corelație multiplă în cazul modelului 2 (R=0,849) este mai mare decât în cazul modelului 1 (R=0,816) confirmând faptul că modelul care ia în calcul motivația, empatia și stima de sine are o putere de predicție mai mare a nivelului inteligenței emoționale înregistrate în grupurile investigate.Analizând valorile coeficienților de corelație multiplă (de determinare) ridicați la pătrat R2 se observă că în cazul Modelului 1 instalarea nivelului ridicat de inteligența emoțională este prezisă în proporție de 70,9 % în timp ce în cazul Modelului 2 este prezisă în proporție de 76,7 %.

Ecuațiile de regresie obținute pentru cele două modele sunt:

Inteligența emoțională = -1,121 + 1,361*10-2 * motivație + 0,376*empatie

Inteligența emoțională = -1,830 + 5,331*10-2 * motivație + 0,434*empatie– 1,047*stima de sine

Semnificația lui R se testează cu ajutorul analizei de varianță ANOVA. În cazul nostru, pentru modelul 2 valoarea lui F este 27,630 iar nivelul de semnificație, Sig.=0.000 (a se înțelege „mai mic decât 0.001”). Aceste valori ne permit să respingem ipoteza de nul și să acceptăm că cele trei variabile predictor influențează împreună variația variabilei criteriu.

Astfel, ipoteza 6 a cercetării este confirmată, arătând că nivelul motivației, al empatiei și al stimei de sine susțin un nivel ridicat al inteligenței emoționale.

Valoarea destul de ridicată a coeficientului de corelație multiplă ridicat la pătrat (R2) ne îndreptățește să afirmăm că modelul propus de noi poate prezice apariția unui nivel ridicat al inteligenței emoționale în funcție de motivația, empatia și stima de sine care sunt raportate de respondenți.

Tabel 6- Analiza de varianță (ANOVA)

Ipoteza 5

Presupunem că participarea la training-ul construit pe modelul Hărții EQ va determina o creștere a nivelului de inteligență emoțională și a stimei de sine la subofițeri.

Subliniem că la acest training au participat 25 de subofițeri, desfășurarea având loc în 3 sesiuni a câte 4 ore efective de lucru pe parcursul unei săptămâni. Participarea a fost voluntară și datele privitoare la scopul cercetării și etapele de lucru, fiecare subiect exprimându-și în mod liber consimțământul de participare la acest training.

Tabele cu statistică descriptivă pentru grupul subofițerilor participanți la consiliere (N=25). Datele sunt prezentate pentru cele 3 probe aplicate înainte și după participarea la acest program pentru cei 25 de subiecți.

Expunerea statistică de față constituie fundamentul calculului non-parametric prezentat la ipoteza 7.

Imagine grafică a mediilor și abaterilor standard pentru variabilele studiate:

Histograma 1- stima de sine

Histograma 2 – inteligență emoțională

Pentru această ipoteză s-a recurs la un calcul nonparametric, respectiv testul U Mann-Whitney care a concluzionat că inteligenței emoționale și ale stimei de sine la subiecții care au alcătuit grupul subofițerilor participanți la derularea programului de optimizare, sunt semnificativ mai mari decât cele regăsite înaintea derularii programului. Astfel defalcarea pentru cele trei probe arată astfel:

pentru inteligența emoțională a fost calculat (U Mann-Whitney = 29,5; Nînainte=24, Ndupă=24, p=0,003);

pentru stima de sine a fost calculat (U Mann-Whitney = 24,5; Nînainte=24, Ndupă=24, p=0,000).

Tabel 9-Statistica test U Mann-Whitney pentru inteligența emoțională

Tabel 8-Statistica test U Mann-Whitney pentru stima de sine

Rezultatele au relevat diferențieri ale scorurilor pe toate cele două scale, subofițerii raportând scoruri semnificativ mai înalte după parcurgerea training-ului de optimizare a eficienței din perspectiva inteligenței emoționale. Grupul alcătuit de acești subiecți s-a autoevaluat și prin completarea unei scale analoge (de autoevaluare) a eficienței personale înainte și după participarea la programul amintit.

3.3. Desfășurarea cursului de îmbunătățire a inteligenței emoționale în cadrul instituției

O echipă profesionistă formată din 4 membri a fost invitată să furnizeze timp de câteva zile un program de informare a ofițerilor și subofițerilor privind inteligența emoțională și schimbările. Petrescu M. , locotenent-colonel în Batalionul 24 a urmat cursurile oferite de această echipă în trecut așa că a fost desemnat partener în personalizarea conținutului cursului pentru a fi adecvat culturii militare.

Subprogramul de două zile , intitulat „ Calea către Schimbare” a fost livrat către ofițerii Batalionului 24 , incluzând și unii subofițeri ai acestuia. Urmând acest ghid , echipa profesionistă a delegat următoarele :

Dezvoltarea unei introduceri personalizate a programului „Calea către Schimbare” , având ca punct central teoria inteligenței emoționale și adaptabilitatea la schimbări.

Predarea unui program Instruirea Instructorului către un număr limitat de subofițeri și ofițeri cu experiență în instrucție militară.

Personalizarea unui program de trei zile intitulat „ Este timpul pentru o Schimbare” , program ce se concentrează pe unelte destinate creșterii conștientizării și gestionării dinamicii emoționale și umane a schimbării.

Transmiterea rezultatelor programului „ Este timpul pentru o Schimbare” către toate unitățile din subordinea Brigăzii 61 Vânători de munte.

Conceptele de bază a programului sunt cuprinse în această introducere a primei zi din subprogramul „Calea către Schimbare”.

Printre multitudinele oportunități și provocări pe care le prezintă aceste schimbări , este important pentru militarii participanți la această acțiune și nu numai să devină mult mai eficienți la :

gestionarea propriilor schimbări pentru ca efectele acesteia să rămână o oportunitate pentru ceilalți militari , luându-i de la rolurile și țelurile lor inițiale

consilierea indivizilor pentru a face față într-un mediu ce se schimbă rapid

dirijarea conducerii către a conduce echipele pe parcursul schimbării

asistarea organizației într-un proces de continuă îmbunătățire – care ajută la îndeplinirea scopului în timp ce rămâne etic și la valori de bază.

Sunt multe competențe necesare pentru a îndeplini aceste sarcini : gândire strategică , analiză , construirea unor relații precum și managementul proiectelor. În plus , există o componentă a schimbării cu fundament uman ce operează la nivel emoțional.

În timp ce este esențială pentru succesul la nivel organizațional , schimbarea poate întâmpina provocări multiple . Deși cei mai mulți teoreticieni ce au abordat problema schimbării recunosc că aceste provocări sunt pe de o parte strategice pe de cealaltă parte emoționale , premiza uzuală este aceea că oamenii vor vedea printre rânduri . Această calitate observată la oamenii care trebuie să demareze acțiunile necesare implementării unui astfel de program , conduce la posibilitatea ca majoritatea efoorturilor depuse pentru a efectua o anumită schimbare să fie în zadar. În contrast , abordarea celor patru membri invitați este bazată pe înțelegerea factorilor umani și emoționali a-i schimbării și îi angajează pe aceștia în asistarea conceperii și execuției eficiente a strategiilor propuse.

Inteligența emoțională furnizează perspective și unelte puternice pentru a ajuta indivizii în îndeplinirea scopurilor principale. Inteligența emoțională sau EQ este capacitatea de a folosi eficient emoțiile și reprezintă un factor cheie a liderilor de succes.

3.3.1.Harta schimbării EQ

Modul de abordare a echipei integrează gândirea principală asupra schimbării. Aceste teorii sunt transformate într-o acțiune de studiu practic după un model numit „ Harta Schimbării EQ” ce ajută liderii să implementeze și să susțină o schimbare. Punctele centrale sunt abilitățile de gestionare a emoțiilor care pot fie să ajute indivizii să îmbrățișeze schimbarea fie să construiească în jurul lor ziduri de rezistență. Procesul ajută managerii să dezvolte un angajament de a împărtăși viziunea unei organizașii mai bune , să implementeze noi inițiative în timp ce întâmpină rezistență , pentru ca mai apoi să clădească claritate și aliniere într-un continuu proces de îmbunătățire.

Harta schimbării arată o structură pentru echipele organizaționale privind transformarea individuală. Având integrate ultimele studii privind fenomenul de schimbare , acest proces pune omul în centrul schimbării și încorporează raționalul/logicul cu emoționalul/umanul. 70-90 % din eforturile depuse pentru a face acea schimbare eșuează , în mare parte datorită faptului că nu se pot convinge oamenii să îmbrățișeze acea schimbare. Această hartă oferă o soluție.

Săgețile albastre descriu un ciclu prototip rapid pentru a transforma schimbarea într-un proces de învățare. Cercul exterior este „Ciclul Emoțional” – sentimente ce alimentează schimbarea. Săgețile roșii reprezintă tranzițiile – manevrele ce crează energia necesară învârtirii volantului.

„Harta Schimbării EQ” ghidează procesul de schimbare prin intermediul a trei stagii :

Pregătire – aici este vorba despre procesul de pregătire : strângere de idei ,obținere de resurse , stabilirea unor strategii etc

Activare – este vorba despre implementarea programului în pași de bebeluș : proiectul pilot și câștiguri mici

Reflectare – vorbim aici despre perfecționare : îmbunătățirea planurilor astfel încât următoarea schimbare să se construiască bazându-se pe cea anterioară.

Un aspect important pe care îl putem observa în cadrul acestor proiecte este acela că emoțiile sunt părți prețioase ale schimbării. Așa-zisele emoții „negative” ne pot împinge către schimbare , iar emoțiile „pozitive” pot alimenta schimbarea și susține procesul de schimbare.

Modelul „Harta schimbării EQ” se bazează pe îmbunătățire continuă. La fel ca și conceptul „ 80% soluție” , scopul acestui model este de a lua și folosi acțiuni utile pentru a obține tot ce e mai nou și mai bun în condițiile în care zi de zi apar diverse metode de îmbunătățire a.

Urmărind filosofia de învățare a celor veniți în ajutor , aceste concepte au fost transformate în unelte practice prezentate într-un proces experimental. Atât în prima zi cât și în ce-a de a treia a programului s-au folosit multiple instrumente pentru procesarea exercițiilor , studiilor de caz și a videoclipurilor și lungi discuții pentru a putea da viață conceptului. A treia zi a programului s-a încheiat cu un exercițiu tip „ Capstone” în cadrul căruia mici grupuri au dezvoltat un plan de implementare ce a fost prezentat pe un panou experților.

Cele 2 programe menționate anterior au avut la bază informații privind inteligența emoțională , informații obținute din evaluările efectuate de-a lungul timpului de către echipa de profesioniști.

Prima zi a subprogramului „ Calea către schimbare” a început cu o dezbatere a teoriilor curente ale procesului de schimbare , iar problema ridicată de unii îndrumători a fost cum să câștige acordul tuturor de a participa la această tranziție și cum pot genera un impuls în vederea acceptării noului proiect. Programul a introdus mai apoi „Harta schimbării EQ” ca o modalitate practică pentru a redresa acele probleme. În Hartă , mai sus , sunt trei rânduri roșii : acestea reprezintă tranziții emoționale esențiale necesare pentru a da continuitate schimbării. Datorită faptului că tranzițiile sunt pline de emoții , un lider al schimbării eficient are nevoie de perspective și abilități în acest domeniu : cu alte cuvinte , au nevoie de Inteligență Emoțională sau EQ. Programul a continuat să se concentreze pe modul în care competențele din modelul EQ poate deveni un bun pentru liderii schimbării.

Programul de 3 zile „ Este timpul pentru o schimbare” este construit pe baza orientării mai abundente în concepte și furnizarea unor unelte specifice pentru a crește gradul de conștientizare emoțional și managerial. Subiectele programului au inclus individul în sine și obstacolele schimbării emoționale , construirea încrederii , oferirea suportului altor participanți în momentul schimbării și clarificarea scopului principal. Procesele surprinse în metodologia celor patru membri includ:

un proces de înțelegere a neuroștiinței a reacțiilor emoționale , precum și opțiuni pentru ieșirea din aceste reacții

un proces destinat înțelegerii încrederii ca un răspuns emoțional

o abordare de integrare a sentimentelor în luarea deciziilor

un proces menit să coreleze schimbarea de scop.

3.4. Diseminarea rezultatelor obținute

Începutul a fost promițător. Unul dintre participanți , plt.maj. Acatrinii R. a scris :

„ După cum văd eu lucrurile , cursurile de training sunt scumpe , un curs bun este valoros ,iar cel oferit de dumneavoastră- de neprețuit. Am urmat multe cursuri de training de-a lungul anilor ,mi-am adus si eu contribuția într-o mică măsură – dar programul vostru „Calea către Schimbare” a fost unul din cele mai productive combinații între conținut captivant ,cu materiale de calitate și instructori devotați, pe care l-am experimentat în ultimul timp. Îmi doresc ca toți cei din unitatea mea să fi fost aici!”

La o lună după terminarea întregului program , comandantul,col. Hrebenciuc D. a trimis un e-mail către toți ofițerii și subofițerii care au participat la acest curs pentru a-i invita să completeze un scurt sondaj privind cursul. Au fost 39 de respondenți . Sondajul cerea ca participanții să evalueze importanța subiectului discutat , precum și auto-evaluarea inainte și după participare din punctul de vedere în trei arii,și au reieșit următoarele:

1.Cunoștințe acumulate cu privire la dinamica emoțională a schimbării : 39% creștere

2.Procese și metode pentru a depăși aceste dinamici : 43% creștere

3.Metode de predare a inteligenței emoționale : 58% creștere

Figură 3.4.1. Efecte raportate ale programului de schimbare

a inteligenței emoționale

Totodată sondajul cere participanților să comenteze în câteva rânduri experiența lor pe parcursul programului și despre rezultatele obținute (cu permisiunea de a fi citate mai târziu). Ca rezultat al programului , faci ceva diferit ca și subofițer/ofițer? Dacă da , ce rezultate diferite sau îmbunătățite ai obținut?

„Da , nu sunt un voitor înnăscut al schimbării. Totuși, programul m-a ajutat să înțeleg de ce mă opun atât de mult , și cum să fac să-mi fie mai ușor să mă adaptez. Asta m-a ajutat să fac față și celor care se împotrivesc schimbărilor deasemenea. Schimbarea a devenit mult mai puțin stresantă atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu. Biroul nostru a suferit schimbări majore în anul 2008 iar faptul că am participat la acest program ne-a ajutat enorm.” – Plt. Pintilie I.

„Cu siguranță sunt mult mai conștient de emoțiile pe care le experimentez , atât eu cât și colegii mei , față de procesul de schimbare. Văd rezultate mult mai bune în capacitatea mea de a-i învăța pe ceilalți cum să se obișnuiască și să proceseze motivele și argumentele schimbării în cadrul organizației. ” – Lt. Pop C.

„ Sunt mult mai capabil să asist pe alții identificând care este rădăcina problemelor , așadar permițându-le să aibă control asupra răspunsului care este cel mai bine informat de către țelul lor .” – Plt. maj. Orban L.

„Da , oferind mai mult timp și a reflecta mai mult atunci când este vorba despre o problemă încărcată emoțional , este în opinia mea un lucru esențial. Temperatura emoțiilor este coborâtă , înțelegerea crește , și suntem capabili să lucrăm împreună pentru a obține soluții optime.”- Mr. Mutică E.

Când au fost întrebați despre importanța de a deveni mult mai eficient în vederea schimbării , 79% dintre respondenți au votat între foarte important și important. Ca indivizi , schimbarea presupune o provocare intensă. Multiplicând acea schimbare de mii de ori într-o organizație de nivel mare , necesită o perspicacitate sporită și abilități pentru a face ca schimbarea să devină un succes. Programele implementate au furnizat măsuri puternice, fiecare echipând liderii pentru a deveni mai eficienți la acest proces de transformare. Ca rezultat , ofițerii devin agenți ai schimbării mai eficienți cu posibilitatea de a înțelege și gestiona „liniile roșii” ale hărții schimbării , și dinamica umană care conduce la succesul procesului de schimbare.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În fiecare dintre noi există un amestec de IQ și EQ la anumite niveluri. Orice om are o inteligență cognitivă și una emoțională, dar dintre cele două, inteligența emoțională adaugă mult mai multe calități care ne determină să fim cu adevărat oameni.

Îndemnul lui Socrate -„Cunoaște-te pe tine însuți” -face referire la ceea ce este esențial în inteligența emoțională: conștientizarea propriilor sentimente în momentul în care ele apar. Nu trebuie să trecem cu vederea ceea ce am simțit cu adevărat în legătură cu un anumit lucru sau să reacționăm târziu față de sentimentele noastre. A te cunoaste pe tine însuti este cea dintâi cerință pe care ne-o porunceste rațiunea ; este temelia cunoașterii și a înțelepciunii.Cine nu-și cunoaște cusururile , nu și le poate indrepta , cine nu-și cunoaște nevoile nu are nicio grijă de a le împlini , iar cine nu știe ce-nseamnă binele și răul , nici lipsurile de orice fel , nu se poate gândi la îngrijirea și lecuirea lor. Problema cunoașterii de sine nu este un lucru ușor de rezolvat de către oricine, cei mai mulți dintre semenii noștri fie se supraapreciază,fie se subapreciază. Cel mai important este să ne autocunoaștem așa cum suntem în realitate, pe baza unor reale capacități sau defecte, pentru a putea adopta un comportament adecvat nu numai în familie, ci și la serviciu sau în societate .

Fiecare sentiment are valoarea și semnificația lui, de aceea nu trebuie să îndepărtăm emoțiile ci trebuie să găsim un echilibru. Aristotel spunea că sunt de dorit emoțiile potrivite, sentimentele proporționale cu întâmplările. Când emoțiile sunt prea tăcute, duc la plictiseală, la distanțare; când sunt scăpate de sub control sau sunt de prea lungă durată devin patologice. Dar atât momentele bune cât și cele proaste „condimentează” viața, dacă noi învățăm să păstrăm un anumit echilibru.

Conștientizarea de sine este piatra de temelie a inteligenței emoționale. Stăpânirea emoțiilor în așa fel încât să fie potrivite reprezintă capacitatea de a construi conștientizarea de sine. Empatia se construiește pe conștientizarea de sine ; cu cât suntem mai deschiși față de propriile noastre emoții , cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora. Recunoașterea emoțiilor în ceilalți , empatia , este fundamentul capacității de înțelegere a celorlalți. Arta de a stabili relații înseamnă în mare parte capacitatea de a gestiona emoțiile celorlalți. Competența socială și capacitățile specifice implicate contribuie la eficiența în relațiile interpersonale.

Sistemul educațional pune în mod tradițional accentul pe cele trei activități fundamentale – scris, citit, socotit – toate caracteristice emisferei stângi (dominată de raționalitate), excluzând aproape educarea facultăților emisferei drepte care este sediul imaginației, orientării spațiale, decodării muzicii, culorii, ritmului, creativității (dominanta sa fiind intuiția)..

Așadar, inteligența emoțională înseamnă stăpânirea emoțiilor, înțelegerea a ceea ce se află în spatele unui sentiment ( de exemplu durerea care generează mânia ) și învățarea modalităților de a stăpâni anxietățile, mânia etc., precum și înțelegerea sentimentelor celorlalți, adică empatia. Să învățăm să respectăm diferențele în felul în care oamenii simt anumite lucruri, să învățăm să-i ascultăm și să punem întrebări, să dobândim arta colaborării.

Tind să cred că inteligența emoțională reprezintă o cunoaștere care nu poate fi învățată doar din cărți și învățături. Ea trebuie să fie recunoscută și învățată prin propria experiență. A avea inteligență emoțională este un alt mod de a fi deștept. Indiferent ce grad de înțelepciune ai sau ce statut la locul de muncă , nu înseamnă neapărat că ai și un grad ridicat de inteligență emoțională. Nu cred că inteligența emoțională înseamnă „a fi drăguț” sau „lasă totul să vină de la sine” , ci mai degrabă o intuiție de a gestiona sentimentele astfel încât să fie exprimate într-un mod apropiat și eficient care reduce în final tensiunile dintr-o relație , fie ea socială sau corporativă.

În timp ce am parcurs cartea domnului Goleman , aceste concepte de inteligență au fost ușor de înțeles. Cred că Goleman a avut o abordare directă cu acest subiect ceea ce se reflectă și în însemnările lui. Peste toate , cartea mi-a deschis ochii cu adevărat cu privire la efectele inteligenței emoționale asupra succesului individului , grupului , organizației și corporațiilor. Având aceste cunoștințe, ne este permis să supraviețuim cu umanitatea și sănătatea noastră intactă indiferent de situațiile în care ne aflăm. Când îmi amintesc toate momentele în care aveam îndoieli privind diverse schimbări la care eram supus și la momentele în care mă chinuiam să definesc noțiunea de inteligență emoțională , cred că D. Goleman a zis-o perfect : „ inteligența emoțională este capacitatea de a recunoaște propriile sentimente și cele ale celor din jur , pentru a ne motiva și pentru a ne gestiona emoțiile bine , atât în interiorul nostru cât și în relațiile pe care le întreprindem”.

Pe viitor aș propune următoarele metode de teaching a militarilor ce servesc Armata Română :

Implementarea unui proiect precum cel prezentat în studiul meu de caz în fiecare unitate militară din țară.

Introducerea în testarea anuală a cadrelor militare a unui test de inteligență emoțională și certificarea persoanelor care au demonstrat că au un grad ridicat de inteligență emoțională iar apoi implicarea acestora în activități de teaching în cadrul unităților militare de care aparțin sau în cadrul școlilor de aplicații.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

1. Iulia Fodor, Inteligenta emotională si stilurile de conducere, Iasi,Editura Lumen, 2009.

2. Ion Dănăiață, Nicolae Aurelian Bibu, Mariana Predișcan, Management-bazele teoretice,București, Editura Mirton, 2002.

3. Roco Mihaela , Creativitate si inteligență emoțională, Bucuresti,Editura Polirom, 2004.

4. Ștefaroi Petru , Teoria fericirii în asistența socială, Iași,Editura Lumen, 2009.

Autori străini:

1. Daniel Goleman, Inteligența emoțională, București, Editura Curtea Veche,2001.

2. Daniel Goleman , Să muncești cu inteligența emoțională, București ,1998.

3. Daniel Goleman , What Makes You a Leader? – Harvard Business Week , 1995.

4. David L. Ballentine , CareerSmarts: Jobs With a Future ,1997.

5. David R. Carusso ,Aplicabilitatea practică a modelului inteligenței emoționale la locul de muncă – lucrare academică , 1999.

6. Elias, Maurice; Tobias, Steven; Friedlander, Brian, Inteligența emoțională în educația copiiilor, Bucuresti,Editura Curtea Veche, 2002.

7. Gottfredson, L., Dissecting practical intelligence theory: Its claims and its evidence. Intelligence,2003.

8.John D. Mayer, Peter Salovey , Teoria inteligenței emoționale ,1990.

9. Paul Eckman,Emoțiile date pe față,București,Editura Trei,2012.

10. Stein Steven; Book, Howard , EQ. Forța inteligenței emoționale, Bucuresti, Editura Polirom, 2007.

11.Torrabadella Paz, Inteligența emoțională la locul de muncă, București,Editura ALL, 2009.

12. W. M. Williams, R. J. Sternberg, Group Intelligence. How some groups are better than others ,1988.

13. Wood, Robert; Tolley, Harry , Inteligența emoțională prin teste, București, Editura Meteor, 2004.

Dicționare:

1. Dex ,București,Editura Litera,2010,vol.4

2. Dex ,București,Editura Litera,2010,vol.5.

Periodice:

1. Maria Constantin , Revoluția care a detronat în Occident faimosul IQ a ajuns și la noi – Ziarul Financiar, 2002.

2. R. L. Thorndike & S. Stein , An evaluation of the attempts to measure social intelligence – Psychological Bulletin , 1937.

Infografie:

1. www.armyacademy.ro

2. www.elefant.ro/cărți /cărți de specialitate/științe-umaniste/psihologie.

3. www.eqi.com

4. www.q-metrics.com

5. www.queendom.com

6. www.wikipedia.org/wiki/Main_page.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

1. Iulia Fodor, Inteligenta emotională si stilurile de conducere, Iasi,Editura Lumen, 2009.

2. Ion Dănăiață, Nicolae Aurelian Bibu, Mariana Predișcan, Management-bazele teoretice,București, Editura Mirton, 2002.

3. Roco Mihaela , Creativitate si inteligență emoțională, Bucuresti,Editura Polirom, 2004.

4. Ștefaroi Petru , Teoria fericirii în asistența socială, Iași,Editura Lumen, 2009.

Autori străini:

1. Daniel Goleman, Inteligența emoțională, București, Editura Curtea Veche,2001.

2. Daniel Goleman , Să muncești cu inteligența emoțională, București ,1998.

3. Daniel Goleman , What Makes You a Leader? – Harvard Business Week , 1995.

4. David L. Ballentine , CareerSmarts: Jobs With a Future ,1997.

5. David R. Carusso ,Aplicabilitatea practică a modelului inteligenței emoționale la locul de muncă – lucrare academică , 1999.

6. Elias, Maurice; Tobias, Steven; Friedlander, Brian, Inteligența emoțională în educația copiiilor, Bucuresti,Editura Curtea Veche, 2002.

7. Gottfredson, L., Dissecting practical intelligence theory: Its claims and its evidence. Intelligence,2003.

8.John D. Mayer, Peter Salovey , Teoria inteligenței emoționale ,1990.

9. Paul Eckman,Emoțiile date pe față,București,Editura Trei,2012.

10. Stein Steven; Book, Howard , EQ. Forța inteligenței emoționale, Bucuresti, Editura Polirom, 2007.

11.Torrabadella Paz, Inteligența emoțională la locul de muncă, București,Editura ALL, 2009.

12. W. M. Williams, R. J. Sternberg, Group Intelligence. How some groups are better than others ,1988.

13. Wood, Robert; Tolley, Harry , Inteligența emoțională prin teste, București, Editura Meteor, 2004.

Dicționare:

1. Dex ,București,Editura Litera,2010,vol.4

2. Dex ,București,Editura Litera,2010,vol.5.

Periodice:

1. Maria Constantin , Revoluția care a detronat în Occident faimosul IQ a ajuns și la noi – Ziarul Financiar, 2002.

2. R. L. Thorndike & S. Stein , An evaluation of the attempts to measure social intelligence – Psychological Bulletin , 1937.

Infografie:

1. www.armyacademy.ro

2. www.elefant.ro/cărți /cărți de specialitate/științe-umaniste/psihologie.

3. www.eqi.com

4. www.q-metrics.com