Liceul Tehnologic ,,Victor Frunză, [628828]
UNIVERSITATEA PETROL
–
GAZE DIN PLOIE
Ș
TI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC
Lucrare metodico
–
științifică pentru
obținerea gradului didactic I
Coordonator:
Conf. univ. dr. Iridon Cristina
Candidat: [anonimizat],
Liceul Tehnologic ,,Victor Frunză”,
Râmnicu Sărat, Buzău
PLOIEȘTI
2020
F 367.16/Ed.1
Document de uz intern
UNIVERSITATEA PETROL
–
GAZE DIN PLOIEȘTI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA
PERSONALULUI DIDACTIC
Nu
velistica lui
Liviu Rebreanu
î
ntre
tradi
ț
ional și modern. Strategii de
predare
Coordonator:
Conf. univ. dr. Iridon Cristina
Candidat: [anonimizat],
Liceul Tehn
ologic ,,Victor Frunză”, Râmnicu Sărat, Buzău
PLOIEȘTI
2020
CUPRINS
ARGUMENT
……………………………………………………….
………………………….
3
1.
LIVIU
REBREANU
, UN SCRIITOR MEREU ACTUAL
………………..
5
1.1. NUVELA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
…………………………..
…..
5
1.2. NUVELELE REBRENIENE. ÎNCEPUTURI TIMIDE
…………………
9
2.
INSTANȚELE NARATIVE ÎN NUVELISTICA REBRENIANĂ
…….24
2.1. NOȚIUNI TEORETICE
………………………………………………………….24
2.2. INSTANȚE NARATIVE IDENTIFICATE ÎN NUVELE
…………….27
2.3. PROZELE DE TIP SUBIECTIV
………………………………………………32
2.4. NUVELELE ,,CARAGIALIENE”
…………………………………………….34
2.5. RELAȚIA AUTOR
-NARATOR-PERSONAJ PE FONDUL
TEMATICII RĂZBOIULUI
…………………………………………………………..36
3.
TEME, MOTIVE, SIMBOLURI ÎN NUVELELE LUI LIVIU
REBREANU
…………………………………………………………………………………..42
3.1.
IMAGINEA SATULUI
…………………………………………………………42
3.2.
IMAGINEA ORAȘULUI
………………………………………………………45
3.3.
DIMENSIUNEA SOCIALĂ
…………………………………………………..47
3.4.
RĂZBOIUL. SUFERINȚA
ȘI TRAUMA
………………………………..51
3.5.
OMUL ÎN FAȚA DESTINULUI
…………………………………………….55
4.
CERCETARE METODICO-
ȘTIINȚIFICĂ
…………………………………..57
4.1.
METODE TRADIȚIONALE ȘI MODERNE DE PREDARE A
NUVELISTICII REBRENIENE
……………………………………………………..57
4.2.
PROIECTE DE LECȚIE
……………………………………………………….
8
0
4.3.
ANEXE
………………………………………………………………………………92
4.4.
PROPUNERE CERC PEDAGOGIC
……………………………………..
1
01
4.5.
MODELE FIȘE DE LUCRU
………………………………………………..112
CONCLUZII
…………………………………………………………………………………131
BIBLIOGRAFIE
……………………………………………………………………………133
3
ARGUMENT
Într-o societate aflată în permanentă schimbare, interesul cititorului pentru nou și
inedit este ușor de înțeles și complet justificat. Însă, în goana continuă către marile
descoperiri, avem tendința s ă ignorăm sau să nu oferim interesul cuvenit anumitor opere
literare, umbrite în mod nedrept. Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales
Liviu Rebreanu. De ce Rebreanu? Este adevărat că operele sale au fost intens discutate și
analizate de -a lung ul timpului. În atenția criticilor literari s -au aflat personajele
rebreniene sau, mai precis, tipologii de personaje, tehnica narativă utilizată sau ancorarea
creațiilor mai mult sau mai puțin în realism. Întotdeauna au existat păreri pro și contra
care, pe de o parte au elogiat geniul creator al scriitorului, iar pe de altă parte i -au
reproșat utilizarea în exces a unor aspecte sau lipsa totală a altora.
Fie că au fost pozitive, fie că au fost negative, impresiile au ignorat o parte
importantă a creați ei rebreniene, nuvelistica. Începuturile literare ale scriitorului, deși
timide, anunțau capodoperele de mai târziu. În acest context, motivația alegerii temei de
cercetare este una simplă. Lăsând la o parte interesul pe care l -am manifestat încă din
liceu pentru romanele lui Liviu Rebreanu, consider că opera literară a unui scriitor nu
poate fi analizată decât în ansamblu. O etapă a creației unui scriitor nu poate fi omisă
întrucât ea îți oferă posibilitatea unei mai bune înțelegeri a viziunii literare, a tehnicii
utilizate și a evoluției personajelor. Ca să descoperi semnificația întregului, trebuie să
analizezi în detaliu părțile componente ale acestuia. Cum faci însă acest lucru la clasă,
într-o manieră care să nu plictisească, ci, mai degrabă, să atr agă? Am căutat răspunsul la
această întrebare pe parcursul întregului studiu. Am vrut ca elevii mei să conștientizeze
importanța acestor creații literare în contextul întregii opere rebreniene, să le înțeleagă,
dar nu din obligație, ci din interes și curio zitate. Citind nuvelele la clasă, împreună, am
urmărit latura didactică a operelor, am descoperit cum tipologii de personaje prind timid
contur, cum unele elemente vor fi reluate mai târziu în romane în mod similar sau sub o
altă formă.
4
În prima parte a l ucrării am pornit de la elemente de teorie, am realizat o
clasificare a nuvelelor, având în vedere anul apariției, contextul istoric, tematica,
motivele literare, simbolurile, sursele de inspirație, tipologiile de personaje, modalitățile
narative utilizate , etc.
A doua parte a lucrării cuprinde cercetarea metodico -științifică. În capitolul al
IV-lea am demonstrat utilitatea metodelor tradiționale și moderne în procesul de predare
a nuvelelor rebreniene. Intenția mea a fost să subliniez importanța alegerii metodei
potrivite, prin raportare la nivelul clasei, subiectul lecției și obiectivele fixate inițial. Este
evidențiat în această ultimă parte a studiului specificul receptării textelor epice prin
propunerea unui cerc metodic care urmărește capacitatea elev ilor din ciclul liceal de a
sintetiza informația asimilată și de a aplica noțiunile dobândite anterior. De asemenea, am
inclus mai multe proiecte de lecție și fișe de lucru care abordează aspecte esențiale
întâlnite în nuvelele lui Liviu Rebreanu.
5
1.
LIVIU
REBREANU
, UN SCRIITOR MEREU
ACTUAL
1.1. NUVELA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Specie
a
genului
epic,
în
proză,
de
întindere
medie,
prezentând
un
singur
fir
narativ
și
un
conflict
puternic,
nuvela
înglobează
puține
personaje,
însă
bine
individ
ualizate.
Protagonistul
este
cel
în
jurul
căruia
se
țese
acțiunea,
cel
analizat
și
căruia
i
se
acordă
o
mai
mare
importanță,
în
defavoarea
firului
narativ
care
este
plasat
într-un plan secund.
O lungă perioadă
,
distincția dintre nuvelă și povestire nu a
fost făcută într
-un mod
clar,
cele
două
specii
epice
fiind
adesea
confundate.
La
început,
termenul
de
,,nuvelăˮ
avea
semnificația
unei
relatări
ce
viza
o
întâmplare
nouă,
comică,
inedită,
de
cele
mai
multe
ori
cu
un
pronunțat
caracter
moralizator.
(Vlad,
1996,
p.
122)
Povestirea
era
considerată
o
specie
veche,
populară,
comparativ
cu
nuvela
care,
datorită
înrudirii
cu
romanul, era încadrată în categoria speciilor noi, culte. Spre deosebire de povestire, unde
accentul
cade
pe
firul
narativ,
nuvela
se
diferențiază
printr
-un
grad
crescut
de
obiectivitate, dar și printr
–
o atenție mai mare acordată personajului și evoluției acestuia .
Spre sfârșitul secolului al XVII
–
lea scriitorii devin din ce în ce mai preocupați de
această
specie
literară
și
de
trăsăturile
ei
definitorii.
Perioada
Renașterii
este
cea
în
care
nuvela începe să beneficieze de un interes crescut, iar scriitorii romantici sunt cei care îi
vor
acorda
acesteia
atenția
cuvenită.
(Vlad,
1996,
p.122)
Bucurându-se
de
o
extrem
de
mare popularitate în perioada
romantică, atunci când personajele nuvelelor sunt analizate
cu
atenție
și
încadrate
în
diverse
tipologii,
mai
târziu,
sub
influența
realismului
și
a
naturalismului, nuvelei i se descoperă noi valențe.
În
ceea
ce
privește
situația
nuvelei
în
literatura română,
ea
a
fost
percepută
mult
timp
ca
un
loc
de
trecere,
nu
unul
stabil,
de
sine stătător.
Acest
lucru
s
-a
întâmplat
din
cauza împrejurării speciale în care literatura română se afla la momentul respectiv. Proza
scurtă
de
la
noi
s
-a
dezvoltat
mai
ales
î
n
perioada
pașoptistă.
De
-a
lungul
timpului,
în
literatura
română
au
existat
autori
de
romane
care
în
prealabil
scriseseră
povestiri
sau
6
nuvele. Astfel, aceste opere au fost considerate mai degrabă încercări și nu creații literare
în adevăratul sens al cuv
ântului.
Raportându
–
ne la conținut, această specie literară se clasifică înː nuvelă socială,
psihologică, istorică, fantastică, iar dacă facem referire la curentul literar în care se
încadrează, nuvele pot fi: romantice, realiste, naturaliste, postmoder
niste. Cu o structură
bine pusă la punct, nuvela este un text epic de întindere medie, în care narațiunea este
principalul mod de expunere. Caracterizată prin obiectivitate narativă, ea prezintă
evenimente organizate pe un singur fir narativ. Faptele pe c
are nuvela le
înglobează
sunt
verosimile, încadrate fiind de indici spațio
–
temporali clar precizați.
Deși personajele nuvelelor sunt bine individualizate și urmărite evolutiv pe tot
parcursul textului literar, foarte importante sunt de asemenea intriga r
iguroasă și
conflictul puternic. Întrega structură a acestei specii literare este una clară, unitară, având
la bază un subiect la fel de concis și de clar. Întrucât nuvela aduce în prim
–
plan personaje
complexe, puternice, intriga este de fiecare dată rezul
tatul unor situații limită, care
sporesc intesitatea desfășurării evenimentelor și conturează caractere memorabile.
Personajele, prin măiestria cu care sunt conturate, domină mediul în care se dezvoltă,
acesta fiind plasat într
–
un plan secundar.
Ion Vlad
afirma că nuvela
„are considerabile
merite în descoperirea rolului personajului central al unei creații epice, iar sondajul
analitic, tehnicile introspecției, ale punerii în abis, ale relației dintre protagonist și
planurile secunde ale textului, mecanismu
l actanțial
”( Vlad, 1996, p.123) sunt elemente
ce contribuie la o mai bună prezentare a individului.
Tehnicile utilizate de narator vizează
doar aspectele esențiale ale operei epice; ce este în plus nu este în mod obligatoriu și util.
Naratorul se concentr
ează doar asupra acelor elemente necesare unei mai bune înțelegeri
a operei în ansamblu și a personajului. Ca să poată fi analizat și înțeles de către cititor,
personajul principal se conturează pe baza unor conflicte care îi scot în evidență
trăsăturile d
efinitorii. Conflictele puternice creionează firi complexe. Detaliile privind
viața personajelor sunt, de cele mai multe ori, omise de către narator. Acesta preferă să
expună protagonistul în fața cititorului, fără a
–
l încărca suplimentar cu informații inu
tile.
Personajul se dezvoltă pe parcursul operei, iar receptorul are posibilitatea de a asista la
evoluția și, uneori, la declinul său. Trecutul
este amintit succint, în măsura în care
detalii
le
sunt importante, accentul căzând pe latura prezentului și a v
iitorului.
7
Nuvela, așa cum am amintit anterior, este o narațiune de mai mică amploare decât
romanul, care vizează un singur fir narativ, prezintă cronologic evenimentele și se
concentrează pe surprinderea și analiza personajului din mai multe unghiuri, ce pot
contribui la conturarea unei imagini de ansamblu. Protagonistul poate fi urmărit pornind
de la mediul în care trăiește, relațiile pe care le stabilește cu ce ilalți, limbajul,
comportamentul, trăirile interioare, în măsura în care naratorul ne facilite ază accesul la
ele. Personajul principal devine deci un intermediar între narator și cititor.
Verosimilitatea și autenticitatea sunt create prin distanțarea naratorului de evenimente,
deși omniprezența și omnisciența acestuia sunt vizibile și necesare. Sti lul utilizat vizează
surprinderea aspectelor esențiale, cele care contribuie la conturarea personalității
protagonistului.
Nuvela psihologică a fost adesea asociată cu anumite curente literare, de cele mai
multe ori , cu realismul și naturalismul. Explicaț ia ar fi aceea că tehnica utilizată în cadrul
operelor literare de acest tip vizează o analiză în amănunt a protagonistului, pornind de la
lumea sa exterioară, relații, comportament și concentrându -se în final pe lumea lui
interioară, poate cea mai import antă în definirea personajului.
În nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici, naratorul urmărește îndeaproape
transformările pe care personajul principal, Ghiță, le înregistrează. Astfel, asistăm la
decăderea iminentă a personajului, la dezumanizarea sa trep tată. Abordarea este una
distanțată și obiectivă, protagonistului părând să îi fie întocmită o fișă de analiză
medicală. Aflat sub continuă observație, personajul se descoperă în fața cititorului, iar
acesta are posibilitatea de a -l observa începând cu mediul exterio r în ca re își desfășoară
existența și continuând cu lumea sa interioară. Introspecția este o altă tehnică ce permite
o bună cunoaștere a individului , a luptelor sale interioare, a neliniștilor și temerilor care îl
macină. Conflictul exterior est e unul simplu, lăsând astfel loc analizei celui interior, care
oferă explicații pentru evoluția personajului. Răspunsurile pe care cititorul le caută se vor
regăsi mai puțin în conflictele exterioare și mai mult în cele interioare. Doar introspecția
și mon ologurile interioare ale lui Ghiță ne ghidează către înțelegerea acțiunilor sale.
În cazul nuvelelor psihologice, este sondat psihicul p rotagoniștilor . Sunt observați
inși inadaptați, aflați într -o continuă luptă cu societatea și cu destinul care , în cele din
urmă , îi va învinge. Naratorul analizează în detaliu stările emoționale ale individului ,
8
insistând asupra cauzelor care ar fi putut produce dezechilibrul. Conflictul exterior este
înlocuit de cel interior.
Deși apărută în perioada romantică, nuvela f antastică va cunoaște cu adevărat o
perioadă de înflorire abia în secolul al XX -lea în literatura modernă. Contrar modelului
clasic, nuvela fantastică depășește normele impuse de specie, aspecte care explică
încadrarea în modernism. Evenimentele nu mai sun t narate sub forma unui tot unitar,
cronologia nu mai reprezintă o condiție obligatorie, locul și timpul de desfășurare a
evenimentelor pot varia, înlănțuirea faptelor nu mai are logica drept o condiție
obligatorie. Nuvela fantastică are tendința de a depă și barierele literaturii tradiționale din
toate punctele de vedere. Fie că este vorba despre tehnica narativă, personaje, subiect,
tendința este aceea de a promova ineditul, fabulosul, fantasticul. Scopul unei astfel de
creații epice nu mai este, ca în caz ul altor nuvele, acela de a crea senzația de
verosimilitate. Cititorul beneficiază de libertatea înțelegerii și a interpretării. Ca și în
cazul basmului, acest tip de nuvelă prezintă atât aspecte ce aparțin lumii reale, cât și
elemente din lumea fantastică . Se creează în acest fel ideea de alternativă care aparține
exclusiv citi torului. Avem o alternanță a planurilor temporale (trecut, prezent, viitor),
prezența lumii reale, a celei fantastice și implicit a personajelor ce pot fi asociate
oricăreia dintre c ele două. Cititorul este cel care găsește propria interpretare a aspectelor
relatate.
Nuvela istorică se bazează, în cea mai mare parte, pe fapte atestate istoric, pe
evenimente extrase din diverse documente (cronici, letopisețe). Toate acestea reprezintă ,
de fapt, surse de inspirație pentru autor. Firul epic poate suferi modificări, evenimentele
sunt expuse din perspectiv a scriitorului , personajele pot reflecta sau nu trăsăturile reale
ale celor prezentate în istorie. Relațiile stabilite pe parcursul te xtului literar, conflictele,
anumite personaje pot fi, de cele mai multe ori, rezultatul imaginației autorului. (Vlad,
1996, p.122) Cel mai important aspect al unei nuvele istorice este reprezentat de
capacitatea autorului de a reda culoarea locală a epocii respective. Limbajul,
vestimentația, obiceiurile sunt importante pentru că oferă cititorului posibilitatea de a
recrea mental, ajutat de imaginație, atmosfera unei anumite perioade istorice. În nuvela
Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi, memorabile sunt pasajele în care sunt
descrise ținutele domnitorului, ale doamnei Ruxanda, ale boierilor. Limbajul arhaic,
9
presărat
cu
multe
regionalisme
din
zona
Moldovei,
reflectă
gradul
de
cultură
al
personajelor, pe de o parte, dar în același timp imprimă operei
culoarea locală a zonei și
perioadei.
Deși
urmează
în
mare
parte
linia
evenimentelor
istorice,
așa
cum
sunt
relatate
în
Letopisețul
Țării
Moldovei
de
Grigore
Ureche,
nuvela
istorică
Alexandru
Lăpușneanul
poartă
amprenta
personală
a
scriitorului
Costache
Negruzzi,
care
reușeste
să
contureze
imaginea
unui
domnitor
crud,
nemilos,
capabil
de
orice
pentru
a-
și
duce
la
bun
sfârșit
planul. Cititorul cunoaște un personaj puternic, atipic, un om pentru care nimic nu pare să
fie mai presus decât dorința de răzbunar
e.
1.2. NUVELELE REBRENIENE. ÎNCEPUTURI TIMIDE
Într-
un
interviu
apărut
în
revista
Viața
literară
,
în
anul
1935,
scriitorul
Liviu
Rebreanu
mărturisea
că
debutul
său
literar
a
fost
în
limba
maghiară,
iar
scopul
l
-a
constituit
,,delectarea
publicului"
(
Piru,
19
65
,
p.7
0).
Astfel,
nuvela
Codrea
este
prima
creație literară a scriitorului, publicată în noiembrie 1908 în revista
Luceafărul
din Sibiu.
Republicată
ulterior
în
volumul
Frământări
,
din
anul
1912,
sub
titlul
Lacrima
,
apoi
sub
numele
Dezertorul
în
anul
1914,
în
Universul
literar,
în
forma
sa
finală
nuvela
se
va
numi
Glasul inimii
și va apărea în anul 1919 în volumul
Răfuiala
.
Primele nuvele rebreniene, care se regăsesc în două caiete manuscris și alcătuiesc
împreună un volum ce poartă titlul
Scara m
ăgarilor,
reflectă, în mare parte, experiența de
pe front a scriitorului. Tematica lor are în prim-
plan imaginea războiului și modul în care
acesta
poate
afecta
viața
oamenilor.
Cea
mai
veche
nuvelă,
Ordonanța
colonelului,
este
redactată la data de 20 dece
mbrie 1907, în timp ce ultima, nuvela
Maiorul
, la 6 februarie
1908. La această dată Liviu Rebreanu va ajunge în Transilvania, la Prislop. În septembrie
1908
apare
nuvela
Codrea
,
iar
în
noiembrie
Domnul
Ionică
.
Mai
târziu,
în
1912,
în
revista
Ramuri,
apare
Ordonanța
colonelului
,
care
va
fi
publicată
cu
titlul
Zevzecul
în
Universul literar,
în anul 1913.
În
nuvelele
sale
din
volumul
Scara
măgarilor,
Rebreanu
încearcă,
fără
reușită
în
viziunea criticilor, să creioneze fapte diverse din viața de pe front a soldaților în vreme de
pace.
Singurul
element
de
noutate
este
reprezentat
de
personaje.
Acestea
sunt,
în
marea
10
lor majoritate,
soldați
sau
oameni
care
au
legături
directe
sau
indirecte
cu
viața
militară.
Unele
nuvelele
traduse
și
adaptate
din
limba
maghiară
sunt
simplificate
și
mai
mici
ca
întindere
decât
cele
originale.
Personajele
trăiesc
cu
intensitate
fiecare
moment,
conflictele sunt tragice, iar de multe ori, singura modalitate de a evada a individului este
moartea.
Destinul
se
dovedește
a
fi
mult
mai
pu
ternic
decât
omul,
pe
care
în
final
îl
învinge. Plutonierii nu fac parte din trupă, sunt inși cu aspirații care pierd lupta cu soarta
în final. Cadetul, altă tipologie din nuvelele rebreniene, nu are un destin mai favorabil. În
nuvela
Sublocotenentul
se
în
trevăd
primele
referiri
ale
autorului
la
instabilitatea
masculină
și
eternul
mister
feminin,
aspecte
pe
care
le
vom
reîntâlni
mai
târziu
în
romane.
În
creația
epică
Domnul
locotenent
sunt
creionate
câteva
figuri
autentice
de
ofițeri.
Începuturile
literar
e
ale
lui
Liviu
Rebreanu
se
evidențiază
printr
-o
exprimare
greoaie
în
limba
română,
aspect
datorat
în
mare
parte
faptului
că
autorul
a
trăit
o
bună
parte
din
viață
în
medii
străine.Termenii
utilizați
de
acesta
în
nuvelele
redactate
la
începutul carierei lit
erare sunt improprii și regionali: ,,Domnul, molcomindu
-se, bîlbîi c-o
voace spălăcită." (Piru,
19
65
, p.11
) Nuvelele românești, deși nu s
-au bucurat de o prea
mare
popularitate
la
momentul
apariției,
nu
erau
cu
nimic
mai
prejos
decât
cele
ale
contemporanilor
Agârbiceanu,
Gârleanu
sau
Sadoveanu.
Ele
ofereau
un
plus
de
noutate
în
literatura
vremii:
imaginea
țărănimii
și
a
micii burghezii,
lumea
satelor
și
a
târgurilor
din
nordul
Transilvaniei,
aflate
sub
stăpânire
austro
–
ungară.
Ulterior,
s
-au
dovedit
a
fi
baza marilor creații literare de mai târziu.
În
nuvela
Codrea
apare
problematica
soldatului
român
forțat
de
împrejurări
să
lupte
într-
o
armată
străină.
Părintele
este
surprins
de
fuga
de
pe
front
a
copiilor
săi,
nu
înțelege justificarea acestora și nici
freamătul lor interior. La baza acestor scrieri stă chiar
experiența
personală
a
scriitorului.
Soldat
român
într
–
o
armată
străină,
Liviu
Rebreanu
demisionează în anul 1908, lucru care îl va nemulțumi pe tatăl acestuia. Aceeași
situație
se
va
regăsi
și
în
Rușinea
,
în
cazul
fiului
lui
Macedon
Cercetașu,
în
nuvela
Catastrofa
,
prin lupta
interioară
a
lui
David
Pop
și
mai
apoi
în
romanul Pădurea Spânzuraților.
Alte
titluri
ulterioare:
Dezertorul
și
Glasul
inimii
pot
fi
cu
ușurință
asociate
romanelor:
Pădurea
Spânzuraților
ș
i
Ion.
Altă
nuvelă
ce
se
încadrează
în
perioada
de
început
a
creațiilor
lui
Liviu
Rebreanu
este
Volbura
dragostei
.
Tema
acesteia
a
fost
asociată
celei
11
de-a doua părți a romanului Ion, Glasul iubirii . În prim -plan se află aici dorința de
răzbun are a unei cătane pe locotenentul care îi sedusese iubita.
Pe fondul semănătorismului și al poporanismului, scriitorul surprinde aspecte din
viața țăranilor. În nuvela Ofilire, fata săracă a țăranului Ion Prundaru este sedusă de
băiatul preotului din sat, student la Medicină, de care aceasta se îndrăgostește. Condiția
umilă a fetei o împiedică să spere că relația lor se va oficializa. Aceeași situație a fetei
înșelate va fi reluată mult mai pe larg în romanul Ion. În Răfuiala , Tănase Ursu, un tânăr
foarte sărac din sat, este sugrumat de Toma Lotru, un băiat bogat. Motivul acestui gest
crud este gelozia. Toma simte că deși se căsătorise cu Rafila, o fată orfană și săracă,
crescută din mila sătenilor, aceasta nu îl uitase pe Tănase. Finalul nuvelei anticipeaz ă
deznodământul romanului Ion. Aceeași determinare este observată cu ușurință în cazul
ambelor personaje. ,,Prin calculul șiret, lipsit de scrupule, apoi mai ales prin perseverență,
prin așteptarea inflexibilă, pătimașă” (Balotă, 1974, p. 7) Ion obține ce ea ce urmărise
încă de la început: averea lui Vasile Baciu. Toma caută să se răzbune după o îndelungă și
calculată așteptare și o va face în cel mai crud mod, prin crimă.
Nuvela Proștii apare în anul 1910 și se concentrează pe destinul a două personaje,
tată și fiu, care se trezesc de dimineață, merg la gară pentru a -și cumpăra bilete de tren,
dar sunt împiedicați să plece de către șeful gării, conductorul trenului și hamal. În ciuda
insistențelor disperate ale celor doi, nu sunt lăsați să plece la timp și pierd trenul.
Rebreanu încearcă să scoată în evidență faptul că existența unei ierarhii sociale în orice
domeniu determină apariția nedreptății. Astfel, cei care fac abuz de funcția pe care o dețin
au satisfacția faptului că există indivizi inferiori umil ei lor condiții. Așa cum ei răspund
în fața superiorilor, pot la rândul lor să răzbune pe cei mai slabi și lipsiți de putere sau de
apărare. Resemnarea este tot ce le rămâne celor neputincioși. Aceasta și strigătul din
finalul nuvelei: ,,Nu v -ajute Dumneze u sfîntul!" (Rebreanu, 2011, p.202) Acest sentiment
de revoltă se va regăsi ulterior în romanul Răscoala .
Dăscălița Aglaia din nuvela Dintele este tulburată nu din cauza faptului că va
rămâne prematur știrbă, ci pentru că soțul acesteia, dascălul, nu par e să-i înțeleagă
problemele și frământările interioare. Detașarea și lejeritatea cu care bărbatul privește
situația o nemulțumesc pe femeie. Suferinței i se răspunde cu nepăsare și amenințări: ,,Nu
te necăji, băbucă, din pricina dintelui că ți -l scot eu câ t bați din palme" (Piru, 1965, p.14 ).
12
Condiția femeii măritate în societatea rurală este din nou subliniată în nuvela
Nevasta
.
Soția lui Ion Bolovanu, căsătorită forțat de către părinți, a îndurat o căsnicie nefericită iar
moartea soțului îi redă libertate
a și speranța într
–
o viață mai bună. Așa cum se poate
observa și în romane ulterior, mai ales în
Ion
, atitudinea generală a societății rurale față
de femeie în creațiile rebreniene este aceea de desconsiderare. Aceasta este văzută a fi în
strictă dependenț
ă față de soț sau față de părinte.
Personajul
Ion al Glanetașului
este prezentat pentru prima dată în nuvela
Idilă de
la țară
, apărută în anul 1913 și extrasă din
Zestrea
. În
Vrăjmașii
este anunțat conflictul
din roman dintre preotul Belciug și Zaharia He
rdelea. O serie de personaje identificate în
romane apar mai întâi în nuvele.
Todosia
din
Talerii
este supranumită de către săteni
,,proasta satului" deoarece muncea pe unde și pe la cine putea, se adăpostea pe unde
găsea. Todosia este o prefigurare a
Savi
stei
, oloaga din romanul
Ion
.
Cerșetorul
din
nuvela cu același nume prezintă destinul unui om orb care își câștiga existența cerșind.
Un doctor decide să îl opereze pentru a
–
i ușura viața. Însă, în momentul în care își
recapătă vederea, omul este nemulțumi
t deoarece pierduse singura modalitate prin care
putea să câștige un ban. De aceea, îi cere medicului să îl aducă în starea inițială, aceea de
om orb.
În cazul nuvelelor ce reflectă viața citadină, autorul se concentrează mai ales
asupra declasaților, tip
ologii cu care a avut prilejul să se întâlnească în perioada în care a
fost închis
în
penitenciarul Văcărești. Personaje precum
Cântăreanu
și
Didina
din
Culcușul
, indivizi ce dorm sub cerul liber, la marginea orașului, unde pot juca barbut cu
alții aflați
în aceeași situație, sunt analizate de către Rebreanu, care subliniază panta
descendentă pe care aceștia se află și degradarea lor iminentă. Violența verbală și fizică,
traiul decadent sunt surprinse și în nuvela
Golanii
.
Deși interesante, personajele di
n nuvelistica rebreniană nu sunt observate și prin
prisma raporturilor sociale pe care aceștia le stabilesc. I s
–
a reproșat lui Rebreanu
limitarea
la anumite aspecte de suprafață. Dincolo de latura lor violentă, s
–
a spus că
autorul nu caută cea mai firavă
urmă de umanitate a
indivizilor
,
că preferă să prezinte
,,eroi zbuciumați și cu tensiuni interioare”, manifestându
–
și astfel ,,pasiunea pentru culori
stridente și antiteze brutale”( Ilin, 1985, p. 97). De fapt, intenția scriitorului nu este aceea
de a frap
a, el urmărește să surprindă un alt plan al existenței, ,,paralel cu cel al realității,
13
plan în care omul este pus în relație cu anumite forțe oculte”( Ilin, 1985, p. 93) pe care nu
le poate înțelege sau controla.
Viața micii burghezii mai fusese zugrăvit
ă în trecut ș
i de alți autori.
I.L. Caragiale
este unul dintre aceștia.
În nuvela
O strângere de mână
, publicată în anul 1911 în
Viața
românească
și cunoscută apoi cu titlurile
Filibaș
și
Ocrotitorul
, scriitorul prezintă situația
unui aprod care, din dorin
ț
a de a fi apreciat de șef și de a rămâne în grațiile lui, îi
tolerează acestuia toate nedreptățile și comportamentul tiranic. O simplă strângere de
mână îi creează aprodului falsa impresie că șeful în sfârșit a început să îl aprecieze,
pentru ca în ziua i
mediat următoare, dintr
–
un motiv absurd și nedrept, să fie concediat.
Concluzia îi revine colocatarului său, un vizitiu: ,,Să te vază, zice el, lat de foame, și n
–
o
să
–
ți arunce o bucată de pâine. Mai degrabă ți
–
o da o funie să te spânzuri, ehe!" (Piru,
19
65
, p. 19
) Orice urmă de speranță este distrusă în momentul în care aprodul
conștientizează faptul că indiferent cât s
–
ar strădui, niciodată nu va fi de ajuns pentru
superiorul său.
Unele încercări literare de început se vor a fi comice, dar Liviu Rebrean
u nu
insistă prea mult asupra aspectelor umoristice din text. În
Strănutarea,
apărută în anul
1912, Didi, fata unui instructor de dans dintr
–
o mahala crede că și
–
a găsit perechea, dar
norocul i se schimbă brusc în momentul în care îi strănută partenerului
în față. Acesta
refuză să o mai însoțească la plimbare după evenimentul nefericit. În
Ghighi
părinții unei
fete nu reușesc să se decidă asupra pretendentului fiicei lor. Astfel, în timp ce mama pune
mai presus de orice fericirea fetei, liniștea căminului e
i și dorește ca ace
a
sta să își aleagă
singură soțul, tatăl este de părere că mai potrivit pentru fiica sa ar fi un funcționar înstărit.
Deși unele situații sunt comice, modalitatea în care Liviu Rebreanu le expune nu oferă
efectul așteptat: râsul.
Titlul
operei
Cuceritorul
, apărută în anul 1916, surprinde ironia intenționată a
autorului. Personajul principal face unele sacrificii financiare pentru a reuși într
–
un final
să își permită să se îmbrace elegant cu scopul de a fi pe placul doamnelor. În încercar
ea
de a
–
și construi imaginea de cuceritor, o situație neprevăzută apare: își uită portofelul
acasă și se găsește în imposibilitatea de a achita consumația. Din timiditate sau din rușine
decide să nu spună nimănui despre impasul în care se găsește.
14
Perso
najul principal din opera
Norocu
l, apărută în anul 1918, ne amintește de
Lefter Popescu
din
Două loturi
de
I.L. Caragiale
.
Simplu funcționar, Ion Mititelu, care
trăise o viață întreagă cu speranța că la un moment dat va intra în posesia lozului
câștigător,
oferă biletul, fără să știe că e cel câștigător, unui frizer. Reacțiile ulterioare ale
soției sunt violente, reproșându
–
i acestuia prostia și nepăsarea de care a dat dovadă. Deși
conștientizează faptul că a greșit, personajul reacționează violent tocmai p
entru a masca
regretul pe care îl resimte. În
Pozna
,
Cântecul lebedei și Divorțul
sunt
expuse
aspecte
reale din viața de zi cu zi. Violența domestică determinată de frustare,
lipsurile, lipsa
educației sunt aspecte pe care le vom întâlni ulterior și în rom
ane. Astfel, un hamal este
umilit de stăpânul său, iar el, la rându
–
i, se răzbună pe soție, considerând acest lucru o
modalitate de recuperare a demnității.
Divorțul
are la bază o temă clasică de farsă în care
o soție, ferm convinsă că este înșelată de soț
, pune la cale o capcană în care va pica în
cele din urmă tot ea.
Cumpăna dreptății,
publicată în anul 1923, reprezintă o formă de
protest la adresa burgheziei, vizând justiția sau mai degrabă lipsa ei, iar nuvela de
almanah
Alibi
cuprinde în mare, subiect
ul romanului
Amândoi
.
Nuvelele lui Rebreanu care reflectă viața citadină au concurat la momentul
apariției cu opere mai vechi ale unor cunoscuți scriitori ai timpului: I. Al. Brătescu
–
Voinești, I.A. Bassarabescu. Operele acestora din urmă urmau îndeaproa
pe modelul
creativ al lui I. L. Caragiale. Întrebat în legătură cu volumul
Golanii
, George Coșbuc
declară că el ,,nu se împacă deloc cu literatura aspră, brutală, crâncenă, care te chinuiește
ca o realitate crudă." (Piru,
19
65
, p. 21
)
Războiul a constitu
it o principală sursă de inspirație pentru opera lui Liviu
Rebreanu, mai ales pentru trei dintre nuvelele sale, publicate aparte, într
–
un volum în anul
1921.
Hora morții
apare pentru prima dată în anul 1916 în volumul
Golanii
și prezintă
impactul pe care r
ăzboiul îl are asupra oamenilor. Boierul Haramu este nevoit să plece pe
front împreună cu un țăran sărac, Boroiu, c
u iubita căruia se căsătorise
. Teama de moarte
îl cuprinde treptat pe tânărul bogat, în timp ce rivalul acestuia, Boroiu, își țese în minte
s
trategii prin care ar putea supraviețui războiului și s
–
ar putea întoarce la tânăra văduvă,
în eventualitatea în care soțul acesteia nu ar fi supraviețuit. Finalul este unul tragic pentru
ambele personaje. Amândoi vor sfârși pe front împușcați. Încleștarea
, tensiunea psihică a
celor doi sunt urmărite îndeaproape. Analiza psihologică a soldaților se desfășoară într
–
o
15
linie ascendentă. Determinarea lui Boroiu de a supraviețui este evidențiată de ultimele
cuvinte ale acestuia înainte de a muri: ,,Cine m -a izbi t? Glonțul. Nu vreau! Nu vreau!"
(Piru, 1965, p.22) Se observă o preocupare din ce în ce mai mare a lui Rebreanu pentru
latura psihologică a personajelor sale. El prezintă în paralel conflictul exterior în care sunt
angrenați cei doi , și cel interior, m ult mai profund. Astfel, scriitorul face ,,să izbucnescă
din subconștientul indivizilor un fond elementar de umanitate, generozitate, solidaritate,
adesea mai puternic, în concepția sa, decât instinctul de conservare socială, decât orice
atitudine conformi stă sau chiar decât acele atitudini alese de om în virtutea unei
convingeri.”(Raicu, 1967, p.132)
Nuvela Catastrofa apare în anul 1919 și prezintă problema soldatului intelectual
burghez forțat de împrejurări să lupte pe front împotriva fraților săi. Subl ocotenentul în
rezervă David Pop, un avocat năsăudean cu studiile neterminate, căsătorit și cu o viață
liniștită, primește ordin de mobilizare. Pentru început, întrucât luptă pe fronturile: italian,
sârbesc, polonez, acesta își face datoria, fără prea mult e mustrări de conștiință. Situația se
schimbă total în momentul în care este mutat pe frontul românesc de luptă. Liniștea și
ușurința cu care executase anterior ordinele se transformă într -un zbucium interior și o
tulburare care cu greu mai pot fi disimula te. David Pop traversează o adevărată criză,
generată de obligativitatea de a lupta împotriva românilor. Pentru că o soluție de
compromis era inacceptabilă, personajul are de ales între datoria de soldat al armatei
austro -ungare și cea de român. Pe fondul luptei interioare, el omoară soldați români și
sfârșește, într -un mod simbolic, ucis tot de ei: ,,Ne omor âși cinci ceasuri cu mitraliera și
acum mai zici că ești frate?" (Rebreanu, 2011, p.269) Această problematică, drama
soldatului forțat să lupte împotri va fraților, va fi dezvoltată de Rebreanu ulterior în
romanul Pădurea spânzuraților.
Ițic Ștrul, dezertor este redactată între anii 1919 -1920 și expune situația soldatului
evreu nevoit să lupte în armata română în timpul războiului. Hangiul din Fălticeni este
găsit apt pentru a efectua serviciul militar și înrolat. Inițial, acesta se împacă foarte bine
cu toți camarazii de arme, până când își face apariția un comandant antisemit, care, fără
vreun motiv justificat, își manifestă nedisimulat ura față de Ițic . Tensiunea escaladează
într-atât, încât, la un moment dat comandantul îi ordonă unui caporal ca , sub pretextul
încercării de a dezerta, să îl împuște pe hangiu în apropierea liniilor inamice. Pentru că o
16
soluție de compromis, cum ar fi
fost
fuga în cealal
tă tabără, i se pare de neconceput, Ițic
alege
să
se
sinucidă.
Surprinzătoare
este
tehnica
utilizată
de
autor
în
analiza
celor
doi:
a
personajului
principal
și
a
caporalului,
a
celui
care
este
forțat
să
omoare
și
a
celui
care
știe că va muri. Ambii sunt împovărați și încearcă să găsească alternative.
Receptarea
critică
a
nuvelei
a
oscilat
la
vremea
apariției
între
apreciere
și
dezacord.
Astfel,
Eugen
Lovinescu
afirma
că
Ițic
Ștrul,
dezertor
era
,,singura
nuvelă
ce
afirmă
un
scriitor"
(Lovinescu,
1928,
p.
255),
în
timp
ce
alte
scrieri
asemănătoare
nu
conțineau ,,altceva decât elementele unei literaturi curente, în care amănuntul nu se ridică
până
la
estetic"
(Piru
,
19
65
,
p.
25
).
G.
Călinescu
susținea
că
opera
reușește
cu
greu
să
trezească
interesul
cititor
ului
și
că
nuvelele
rebreniene
erau
importante
doar
prin
prisma
faptului
că
prezentau
fidel
raza
de
investigație
psihologică
a
autorului.(Călinescu,
1985,
p.731)
Sub
orice
alt
aspect,
ele
deveneau,
în
opinia
sa,
nesemnificative,
ușor
șterse.
Aurel Sasu în
să consideră că ,,metafora apei de mare ținută în palmă, pe care o folosește
Călinescu
scriind
despre
stilul
lui
Rebreanu
este
extraordinar
de
expresivă,
dar
nu
mai
mult
decât
atât.”(Sasu,
1978,
p.113)
Remarca
făcea
de
fapt
referire,
așa
cum
înșusi
criticu
l
literar
susținea,
la
tonalitatea
frazelor,
la
complexitatea
și
profunzimea
lor.
,,Vuietul
cascadei
comentatorilor”(Gheran,
2008,
p.22),
indiferent
de
natura
opiniilor
emise, nu a acoperit glasul scriitorului, el continuând să redea in stilu
-i caracteristic cruda
realitate a războiului și impactul nimicitor al acestuia asupra ființei umane.
Naturalismul în care se încadrează unele nuvele a fost observat încă din momentul
apariției acestora. O înclinație a autorului pentru anumite scene de o pronunțată violență
și cea pentru anumite tipologii de personaje a fost subliniată de
–
a lungul timpului de către
critici
:
,,Verismul
acestor
bucăți
e
mai
puțin
programatic,
încât
te
întrebi
dacă
nu
s
-a
pierdut
acolo,
din
cauza
prematurei
conștiințe
artistice
a
vremii,
un
Rebreanu
mai
puțin
,,casnic”,
mai
frust
și
deci
mai
revoluționar
în
formă?”
(Negoițescu,
1976,
p.162)
Nu
putem
comenta
această
opțiune
a
autorului
în
afara
curentelor
în
care
operele
se
încadrează. Aceste scene nu constituie o notă predominantă pentru nuvelistica rebreniană.
Bătăile,
omorurile,
delincvenții
prezintă
aspecte
ale
realității,
evitate
de
cele
mai
multe
ori de către scriitori, dar cu toate acestea, existente.
Nuvelele
lui
Rebreanu
sunt,
în
cea
mai
mare
parte,
ancorate
în
viața
socială,
realiste
, uneori existând o anumită tentă de revoltă. Autorul analizează, în fond, realitatea
17
implacabilă,
generatoare
de
drame.
Bun
cunoscător
al
realismului
și
naturalismului
întâlnite
în
nuvele,
acestea
se
vor
regăsi
și
în
romanele
de
mai
târziu,
într
–
o
proporț
ie
asemănătoare.
Opera
Dincolo
apare
în
anul
1935,
într-
o
culegere
colectivă
și
are
ca
sursă
de
inspirație
moartea
tatălui
autorului
și
sentimentul
de
vinovăție
alimentat
de
faptul
că
nu
i-
a putut fi aproape în ultimele clipe de viață. Întrebarea care se
ridică este dacă oamenii
pot
comunica
la
distanță
prin
telepatie,
iar
dacă
acest
lucru
este
o
pură
invenție
sau
o
simplă coincidență bizară?
Nuvelele
nu reprezintă doar un preambul al creațiilor ulterioare. Este adevărat că
multe
dintre
ele
au
fost
absorbite
de
romane,
constituind
baza
acestora.
În
viziunea
publicului larg, dar și a criticii, într
–
o ierarahie a genurilor și a speciilor literare, romanul
,
,,capabil
de
multiple
înțelesuri”(Ilin,
1985,
p.123),
ocupă
cu
lejeritate
primul
loc,
devansând orice
altă specie literară. G. Călinescu însă nu le considera opere mature ci ,,
simple
aspecte
.
S-
ar
zice
că
un
pictor
de
mari
compoziții
s
-a
exercitat
desenând
detalii:
brațe,
pumni
strânși
picioare,
în
vederea
unei
imense
pânze.”(Călinescu,
1985,
p.731)
Au
torul însuși este cel care contribuie la ideea nuvelei văzută ca un exercițiu ce precede
creația
amplă,
romanul.
Deși
la
momentul
apariției
nu
s
-au
bucurat
de
o
prea
mare
popularitate
din
partea
criticilor,
ulterior
succesul
înregistrat
de
romane
s-a
rasfr
ânt
și
asupra
creațiilor
de
început.
Traseul
urmat
de
cititori
a
fost
deci
unul
invers.
Romane
emblematice precum
Ion
,
Pădurea spânzuraților
,
Răscoala
au stârnit interesul cititorilor
în
defavoarea
creațiilor
literare
de
început.
Ideea
de
subordonare
a
nu
velelor
rebreniene
față
de
romane
a
fost
întărită
și
de
similitudinile
tematice,
foarte
multe
elemente
din
romane
apărând
mai
întâi
în
nuvele.
Dar
aceste
opere
nu
ar
trebui
percepute
ca
niște
încercări,
niște
exerciții
ce
au
condus
către
reușită.
Nu
este
doar
bucuria
de
a
regăsi
personaje
din
marile
romane,
ci
și
satisfacția
de
a
le
înțelege
mai
bine,
de
a
le
urmări
evoluția
, nuvelele
reflectând
, în fond, drumul parcurs de scriitor în devenirea sa. Asistăm
cu emoție la primii pași parcurși de acesta în lungul și productivul său traseu literar. Spre
deosebire
de
romane,
unde
amprenta
autorului
este
inconfundabilă
iar
stilul
său
se
verifică prin rigiditate, obiectivitate și realism, nuvelele compun o imagine mai bogată și
mai
variată,
caracterizată
prin
diversitate
tematică,
mobilitate,
tehnici
narative
multiple.
Ele
nu
pot
fi
privite,
susține
criticul
Alexandru
Ruja,
,,ca
niște
puieți
ce
au
rămas
în
18
umbra
maiestuoșilor
arbori
pe
care
îi
reprezintă
romanele
sale. Ce
ar fi
dacă
am
aprecia
creațiile sale dramatice numai pentru că problematica din ele se reia la alt nivel aici? Nu
sunt
prin
ele
însele
perfecțiuni
ale
genului?”(Ruja,
1991,
p.343)
Criticii
literari
au
sesizat
o
altă
latură
a
lui
Rebreanu
în
nuvelele
sale,
elementele
de
noutate
fiind
reprezentate
de
către
notele
de
umor
și
ironie
identificate
în
texte.
Dincolo
de
binecunoscuta
omnisciență
prezentă
în
romane,
nuvelele
prefigurează
un
alt
Rebreanu
sau mai degrabă o altă latură a sa.
Pentru
o
mai
bună
înțelegere
a
nuvelisticii
rebreniene
,
este
neces
ară
mai
întâi
o
clasificare
a
ei.
Criticii
au
considerat
importante
trei
aspecte
ale
operei
lui
Rebreanu:
lumea
satului,
cea
a
orașului
și
războiul.
În
funcție
de
aceste
elemente
recurente,
a
fost
realizată
gruparea
nuvelelor.
În
afara
prozelor
de tip
obiectiv,
scriitorul
a
avut
în
cadrul
nuvelisticii proze la persoana întâi. La momentul apariției acestora,
acest tip de scriere
a
fost
considerat
o
deviere
de
la
stilul
obiectiv,
caracteristic
lui
Liviu
Rebreanu.
Prin
urmare,
nu
le-
a
fost
oferită
atenția
meritată.
Opere
precum:
Mărturisirea,
Cuibul
visurilor,
Calvarul,
Dincolo
au
fost
catalogate
drept
confesiuni
directe
ale
autorului.
Acestea
au
fost
publicate
în
volume
de
nuvele,
ceea
ce
impunea
în
mod
automat
lecturarea
lor
drept
confesiuni
ale
personajelor
și
nu
ale
autorului,
așa
cum
au
fost
percepute.
Impresia
a
fost
întărită
și
de
reticența
autorului
în
general
față
de
tipărirea
confesiunilor
proprii
în
volume
de
proză.
Autorul
însuși
afirma
ca
expunerea
propriilor
idei
și
sentimente
în
fața
cititorului
î
i
amintea
de
tehnica
scriitorilor
romantici,
care,
în
viziunea
lui
Rebreanu,
riscau
să
cadă
în
ridicol
prin
,,hiperbolizarea
aceasta
a
eului".
(Rebreanu, 1984, p. 368) Prin urmare, putem deduce cu ușurință faptul ca Liviu Rebreanu
era familiarizat cu narațiunea la persoana întâi, dar că o considera un procedeu de tehnică
prozastică.
Acest
lucru
nu
înseamnă
că
l
-a
exclus
total
din
sfera
sa
de
interes
sau
de
aplicare, doar că a decis să îl folosească atât cât a considerat de cuviință.
A
cincea
nuvelă
din
ca
tegoria
prozelor
redactate
la
persoana
întâi
este
Cântecul
lebedei
,
apărută
în
anul
1919.
La
momentul
publicării,
criticii
literari
s
–
au
grăbit
să
o
asocieze modelului de scriere dostoievskian, pornind de la prezența unui personaj
-narator
în
jurul
căruia
se
construiește
firul
narativ.
Răsturnarea
de
situație
din
final
surprinde
ironia
intenționată
a
scriitorului
și
în
același
timp
marchează
distanța
auctorială.
În
același
an,
la
un
interval
relativ
scurt,
Rebreanu
publică
Cuibul
visurilor,
care,
deși
19
asemăn ătoare celei precedente, va fi încadrată în categoria confesiunilor autobiografice.
Contextul redactării acestei opere este reprezentat de revenirea scriitorului dintr -o vizită
făcută acasă, la zece ani de când părăsise Ardealul. În tonul personajului -narator sunt
vizibile nostalgia și regretul. Revenit pentru scurt timp în locurile natale, acesta revede cu
ochii minții spațiul feeric al copilăriei și în același timp constată din perspectiva adultului
discrepanțele dintre așteptări și realitate, dintre idea lurile fixate în copilărie și
transformările survenite ulterior. Deși i -a fost reproșată doza de predictibilitate, pornind
de la tiparul clasic pe care se construiește, operei nu i se poate nega tehnica mult mai
elaborată, gradarea confesiunii în prima par te a textului, linia mult mai clară a descrierii,
suspansul generat de trecerea de la utilizarea perfectului simplu în relatare la prezent.
Proza Mărturisire reprezintă debutul literar al scriitorului în manieră proustiană.
Opera pare mai degrabă un discu rs al unui îndrăgostit, personajul -narator, adresat iubitei.
Textul se concentrează pe monologul interior al personajului principal, care urmează
modelul retoric al Cântării Cântărilor.
Calvarul a generat la momentul apariției păreri contradictorii din p artea criticilor.
Mulți s -au întrebat ,,în ce măsură Remus Lunceanu merge pe cărările lui Liviu Rebreanu
sau, dacă nu, invers, autorului îi va fi fost mai lesne să umble pe potecile
acestuia?”(Gheran, 1989, p. 43) Eugen Simion vedea un ,,jurnal literaturiz at" (Simion ,
Gazeta Literară, anul 1962, p.2), ,,o literatură pe marginea unui document uman"
(Simion , Gazeta Literară, anul 1962, p.2), în timp ce Șerban Cioculescu îl considera un
text autobiografic, o reprezentare a existenței autorului. Ovid S. Crohmăl niceanu, pe de
altă parte, observa o ,,scriere memorialistică, deghizată sub forma unui mic roman."
(Crohmălniceanu, vol. I, 1984, p.257) Ca tip narativ, opera Calvarul poate fi așezată
lângă romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda. Elemen tul comun celor
două este narațiunea la persoana întâi , ce are drept scop refacerea șirului evenimentelor în
ordinea în care acestea s -au desfășurat. Personajul principal, Lunceanu, își expune trăirile
interioare, frământările determinate de dilemele sale morale, iar ritmul sacadat al relatării
subliniază impulsivitatea confesiunii și resemnarea în fața sfârșitului iminent. Tensiunea
crește treptat, dar nu lipsesc pasajele presărate cu ironii. Rolul acestora este de a muta,
măcar pentru o scurtă perioadă, a ccentul de pe tragismul situației către aspecte mai ușor
de perceput și acceptat. Spre deosebire de David Pop din Catastrofa, care oscilează între
20
onoarea de militar și dragostea de neam, ,,Remus Lunceanu nu pregetă în față datoriei,
oferindu -se voluntar s ă lupte pentru cauza țării lui. Numai că autoritățile militare îi
domolesc zelul, lăsându -l în afara mobilizării.”(Gheran, 1989, p. 42) Asemănările cu
romanul Pădurea Spânzuraților sunt mult mai evidente spre sf ârșitul nuvelei, când
prozatorul caută să găs ească formula potrivită care să redea zbuciumul intens al
personajului și care să anunțe sfârșitul tragic. Planurile protagonistului, posibilele
strategii nu fac decât să accentueze disperarea lui.
Prin nuvela Calvarul se observă o evoluție în tehnica sc riitorului, comparativ cu
perioada de început. Sunt păstrate o serie de elemente stridente care se regăsesc în
primele creații literare, cum ar fi stilistica și o serie de termeni meniți să transmită
tulburările interioare ale personajului: ,, îmi fierbeau creierii, gândurile îmi vuiau în cap
ca într -un vălmășag înfricoșător." ( Rebreanu , 1983, p.154) Renunțând la ,,literaturizarea"
exagerată, Rebreanu se orientează acum către un stil funcțional, cu epitete slab marcate și
foarte rare comparații.
Lăsând de oparte prejudecata care fixează obiectivitatea obligatorie a creației
rebreniene, cele patru texte publicate în anul 1919: Mărturisire, Cântecul lebedei, Cuibul
visurilor și Calvarul fac din scriitor un pionier al narațiunii la persoana întâi în literatura
română. Mai târziu, nuvela Dincolo vine în completarea viziunii literare a autorului,
abordată anterior.
Celelalte patru modele ale prozei scurte rebreniene: ,,caragialiene", ,,gorkiene",
,,rurale", ,,de război" reprezintă urmarea utilizării unor element e specifice la toate
nivelurile textului: personaje, tematică, tip de subiect și de dezvoltare narativă, structură
stilistică, atitudine și înclinație temperamentală, toate vizibile in opțiunea autorului pentru
o formulă sau alta.
Prozele ,,caragialiene" marchează trecerea de la patetismul exagerat, comparațiile
și epitetele menite să impresioneze la o atitudine detașată care permite o mai bună
conștientizare a textului și a tehnicii utilizate. Distanțarea de subiect și personaje
presupune mai multă obiec tivitate și, implicit, o mai mare suplețe în redactare. Operele
încadrate în această categorie au fost considerate de către critici simple încercări sau
pastișe, însă niciodată creații literare în adevăratul sens al cuvântului. Nu au fost
percepute ca fiin d autentice, lucru ușor de înțeles, dacă ne amintim opinia criticilor
21
despre opera lui Liviu Rebreanu, pe care o asociau unui stil sobru, în care predomina
ruralul.
Referitor la prezența ironiei și a umorului, acestea s -au făcut observate încă de la
debut ul scriitorului, în Glasul inimii , anul 1908. Bătrânul Codrea, personajul principal,
,,pâcâie voinicește din lulea" (Rebreanu, 1959, p.5) și, când primește replici ,,în doi peri,
se ridică repede, înțepat, scoate luleaua din gură și se uită lung și îngâmfa t la babă".
(Rebreanu, 1959, p.6) Elemente comice sunt întâlnite în cadrul mai multor proze
rebreniene. Astfel, fie că este vorba despre limbajul țiganilor din nuvela Culcușul,
problema complicată e extracției dentare din Dintele , replicile ironice din Proștii, acestea
îndeplinesc rolul de a oferi mai multă complexitate și culoare unui text asupra căruia
cititorul insistă, dezvoltând adesea o compasiune față de soarta personajului, ignorând, de
multe ori involuntar, alte elemente ce țin de tehnică și de con ținut.
Influențele din creațiile lui I.L. Caragiale se regăsesc în elementele realiste de
descriere a mediului, dar și în în sarcasmul auctorial. Culcușul și Golanii înglobează
elemente din pitorescul lui Gorki, prezentând realitatea unor lumi decăzute, î n care
existența este dură, iar cei care au puterea necesară pentru a o schimba, nu fac nimic în
acest sens.
În anul 1909 apare nuvela Răfuiala , considerată de către critici un Ion cu
perspectivă narativă inversată. Diferența notabilă ar fi aceea că acce ntul cade de data
aceasta pe dramele interioare ale soțului, Toma Lotru, care se află în conflict cu fostul
iubit al actualei sale soții. Ca și în roman, cadrul central este reprezentat tot de o nuntă.
Spațiul , de această dată , este unul inchis și ia locul horei din bătătură. Pe fondul unui joc
de lumini și umbre, Toma are o viziune sumbră care pare să anunțe finalul tragic: ,,Lui
Toma i se părea că toată lumea e scăldată în sânge, că toate se tulbură și se schimbă într -o
uriașă baltă mohorâtă." (Rebreanu, 1959, p. 3 5) Interesantă este preocuparea scriitorului
de a urmări pe parcursul textului ,,efectele pe care o stare le are asupra individului,
tulburarea organică a eroului.”(Muthu, 1993, p.84) Decorul se schimbă treptat, părând a
veni în completarea stăr ii interioare a personajului: drumul este înghețat, zăpada scârțâie,
fulgii cad fără zgomot. Liniștea este tulburată doar de o creangă neagră care cade ,,țipând
ascuțit"( Rebreanu, 1959, p.3 7).
22
Apărută în anul 1910, nuvela Proștii este curățată de excese le stilistice pe care
Rebreanu le utilizase din plin în scrierile anterioare. De data aceasta , surprinde
expresivitatea subiectului și a psihologiilor, chiar dacă imaturitatea scriiturii încă persistă.
Glasul inimii este prima operă scrisă de Liviu Rebrea nu în limba română. Ea
înglobează elemente idilizante și naturaliste. Și în Ofilire , Talerii și Cântecul iubirii sunt
relatate episoade tragice , din existența unor oameni simpli, care duc în permanență o
luptă cu viața și cu destinul. Acestor scrieri nuvel istice li s -a reproșat la momentul
publicării rapiditatea, dar mai ales naivitatea cu care autorul decide să încheie anumite
probleme cu care personajele sale se confruntă.
Războiul și imaginea acestuia au constituit două aspecte care, nu de puține ori,
s-au regăsit în tematica abordată . În trecut, în operele altor scriitori, războiul a fost
prezentat ca o încleștare de forțe, o competiție și o suspendare a normalității. Rebreanu,
în schimb, vede războiul ca pe o mașinărie absurdă, ale cărei cauze nu sunt cunoscute cu
adevărat. Este o forță incontrolabilă, pierdută parcă în ceață, invizibilă. Vizibile sunt doar
trăirile interioare ale personajului, zbuciumul său. Autorul subliniază astfel efemeritatea
ființei umane în raport cu forța distrugătoare a ră zboiului. În nuvela Ițic Ștrul, dezertor
metafora utilizată în titlu ne transformă in martorii unui eveniment vijelios, dar lipsit de
finalitate.
Deși discret până în anul 1920, Liviu Rebreanu, romancierul, devine suveran abia
după aceea, dar nu exclusivis t. Dovadă stau volumele de nuvele publicate în continuare,
chiar dacă în marea lor majoritate au fost reeditări: Catastrofa (1921), Norocul (1921),
Nuvele și schițe (1921), Trei nuvele (1924), Cântecul lebedei (1927), Cuibul visurilor
(1927), Cântecul iubi rii (1928), Ițic Ștrul, dezertor (1932), Oameni de pe Someș (1936),
Nuvele (1944). Este evident deci faptul că nuvelistul Rebreanu i -a făcut concurență
romancierului Rebreanu, însoțindu -l în permanență ca o umbră. După apariția romanului
Ion, scriitorul co ntinuă să -și reediteze și să -și expună prozele scurte pentru a le menține
astfel în continuare în atenția cititorului. În momentul în care se va afirma ca romancier,
scriitorul nu -i va uita pe nuvelist și pe dramaturg. Stancu Ilin susținea că ,,scrierile l ui
Rebreanu nu pot fi abordate cu mijloace stilistice tradiționale. Rebreanu nu este un stilist
pe spații înguste, ci un constructor de mari ansambluri.”(Ilin, 1985, p.122 -123) Prin
urmare, pentru a înțelege personalitatea complexă a scriitorului, cititoru l nu poate ignora
23
oricare dintre manifestările sale literare. Romancierul Rebreanu nu ar fi rezistat fără
,,umbrele lui însoțitoare din domeniile învecinate, legitimându -se într -o confrerie de euri.
Privilegierea romancierului nu trebuie să conducă la tend ința de a șterge orice altă creație
literară în jurul lui. Mitizarea romancierului Rebreanu, în sens exclusivist, conduce la
falsificarea (printr -o drastică simplificare) a unei personalități multiple. Capacitatea de
multiplicare a ipostazelor personalităț ii lui Rebreanu dovedește marile ei resurse de
energie intelectuală." (Simuț, 1997, p.59 -60)
24
2. INSTANȚELE NARATIVE ÎN NUVELISTICA
REBRENIANĂ
2.1. NOȚIUNI TEORETICE
Textul narativ literar presupune interacțiunea între instanțe diferite:
autor concret -cititor concret, autor abstract -cititor abstract, narator fictiv -naratar fictiv.
Autorul concret este reprezentat de creatorul operei literare. El îndeplinește funcția de
emițător, opera literară este mesajul, iar cititorul concret este destinatarul. Atât autorul
concret, cât și cititorul concret au o existență independentă de textul literar, situându -se în
viața reală. Singura diferență este că autorul concret are o existență fixă, iar cititorii, în
calitatea lor de receptori, variază de -a lungul timpului. Acest aspect generează
posibilitatea unor receptări diferite, uneori chiar opuse, ale aceleiași opere literare. Pentru
a înțelelege mesajul și intențiile autorului, cititorul trebuie să împărtășească sau măcar să
fie familiarizat cu ide ile, concepțiile, codurile morale, sociale, ideologice ale acestuia.
În timp ce autorul concret produce prin opera sa o proiecție literară a propriei
persoane, autorul abstract creionează un univers pe care îl transmite receptorului, adică
cititorului abs tract. Autorul concret și cititorul concret au o viață dincolo de barierele
literare, autorul abstract și cititorul abstract aparțin operei literare, fără însă a se exprima
direct pe parcursul acesteia. Acest lucru demonstrează faptul că nu există comunica re
între autorul abstract și cititorul abstract, deși amândoi manifestă o atitudine reflectată de
subiectivitatea realității în conștiința personajului. (Lintvelt, 1994. p. 52) Punctul de
vedere al autorului abstract, poziționarea sa față de subiectul oper ei literare nu pot fi
deduse decât indirect, raportându -ne la alegerea lumii literare, la elementele tematice
prezentate, dar și la viziunile ideologice ale reprezentanților instanțelor narative fictive:
narator, naratar, actor ce pot deveni, dacă este caz ul, purtători de cuvânt ai acestuia.
Autorul abstract se concentrează asupra sensului și profunzimilor textului, iar
cititorul abstract este receptorul ideal, capabil să identifice semnificațiile ascunse ale
mesajelor operelor literare. Spre deosebire de a utorul concret, cel abstract, implicit,
25
reprezintă o variantă ideală, literară a primului. Este o versiune superioară a sinelui,
creionată de către autor, o parte încă nedescoperită a acestuia.
Naratorul este instanța tipică a oricărui text literar. Auto rul abstract este cel care
a dezvoltat universul literar în care se regăsesc naratorul fictiv și cititorul fictiv (naratar).
Au existat mulți critici care au atras atenția asupra distincției ce trebuie să se facă între
naratorul fictiv și autorul concret. Ei au stabilit că naratorul este o instanță creată, ce
aparține operei literare, el neputând să se identifice cu autorul, fie el cunoscut sau
necunosut. Deși par una și aceeași persoană, naratorul știe mai puțin sau mai mult, în
funcție de situație, împărt ășește uneori impresii, opinii care nu sunt în mod obligatoriu ale
autorului. Naratorul capătă astfel un statut independent, la fel ca personajele din operele
epice. Deși acesta înglobează adesea rolul de purtător de cuvânt, el nu redă decât o mică
parte din ideologia autorului implicit. De aceea, este importantă diferențierea celor două
instanțe literare. Naratorul se diferențiază în mod evident de autor. Primul are o funcție
precisă, clară, funcția narativă sau de interpretare. Autorul nu poate interven i în creația sa
cu scopul de a aduce unele adăugiri. Va fi obligat în permanență să se ascundă în spatele
instanței naratoriale( naratorul fictiv). Pentru o bună înțelegere a operei, este necesar să se
evite confundarea naratorului fictiv cu autorul concre t. În mod similar, la fel de
importantă este și diferențierea naratarului, ce are rolul de auditor sau de cititor fictiv, de
cititorul concret, cel care are o existență de sine stătătoare în lumea reală. Naratorul are ca
principală obligație asumarea actul ui narativ. Personajul, pe de altă parte, participă la
acțiune. În timp ce primul are capacitatea de a încadra discursul celui de -al doilea în cel
propriu, invers este imposibil. Atitudinea personajului față de acțiune, față de
evenimentele narate, nu poat e fi decât una subiectivă, de interpretare. Aceste funcții nu
sunt fixe, existând deci posibilitatea schimbării rolurilor. La fel de importantă este
distincția dintre personajul -narator și personajul -actor. Povestirea combină discursul
naratorului cu cel a l actorilor. În mod asemănător, istoria înglobează atât acțiunea ce face
obiectul discursului naratorului, cât și evenimentele redate de discursul actorilor. Apare
atât lumea narată, cât și cea citată. Tipul de narațiune este stabilit in funcție de
raport atarea la povestire și la istorie.
Diferența dintre narator și actor permite stabilirea celor două forme narative de
bază: narațiunea heterodiegetică și cea homodiegetică. Narațiunea de tip heterodiegetic
26
presupune ca naratorul să nu figureze în istorie ca actor. Cea homodiegetică presupune
existența unui personaj ce îndeplinește o funcție dublă: naratorul, supranumit eu -narant,
iși asumă nararea povestirii; calitatea de actor (eu -narat) oferă un loc important in istorie.
Narațiunea heterodiegetică are trei tipuri narative. Primul este tipul narativ auctorial, în
cadrul căruia un interes mai mare este acordat naratorului. El este instanța ce ghidează
cititorul și organizează în același timp povestirea. În momentul în care orientarea nu mai
este realizată de către narator, ea îi revine actorului, iar tipul narativ va fi cel actorial.
Când orientarea cititorului nu este realizată nici de narator, nici de actor, perspectiva
narativă este neutră. În acest caz, neavând funcția de interpretare, naratorul se limitea ză
doar la cea narativă. Acțiunea operei literare nu mai trece prin filtrul subiectiv al
naratorului sau al actorului, ci pare a fi înregistrată și redată de o cameră video. Cu toate
acestea, obiectivitatea nu împiedică selectarea anumitor scene, în funcți e de semnificația
pe care o au și rolul în completarea sensului operei. Personajele din operele epice
îndeplinesc funcția de interpretare, iar narațiunea homodiegetică exclude narațiunea
neutră. Indiferent cât de mult ar încerca un personaj al unei opere e pice să se limiteze
doar la înregistrarea evenimentelor exterioare, percepția va fi, de fiecare dată, una
individuală, făcută fie de personajul -narator, fie de personajul -actor.
Pornind de la orientarea cititorului, au fost identificate trei tipuri de pers pectivă
narativă: tipul narativ auctorial, în care este prezentat punctul de vedere al naratorului,
tipul narativ actorial, în cadrul căruia primează punctul de vedere al actorului și tipul
narativ neutru, în care focalizarea este asemănătoare cu filmarea realizată de o cameră.
Tipul narativ auctorial se identifică prin omnisciență internă și externă. Naratorul percepe
în detaliu lumea exterioară, dar sondează în detaliu și viața interioară a personajului,
inclusiv inconștientul acestuia. Tipul narativ acto rial presupune adoptarea perspectivei
unui actor. Acest lucru înseamnă că naratorul nu va putea oferi decât o prezentare externă
a celorlalte personaje (actori). Perspectiva interioară reflectată va fi cea a actorului –
perceptor, nu și a celorlalți actori. În privința tipului narativ neutru, percepția exterioară
este limitată, fiind definită de înregistrarea evenimentelor. Este surprins și redat doar ceea
ce este perceptibil și ușor de reperat.
Jean Pouillon a schițat trei tipuri de viziune în care se împlet esc perspectiva
narativă și profunzimea acesteia. ,,Viziunea cu" (Lintvelt, 1994, p.54) presupune alegerea
27
unui
personaj
al
cărui
traseu
ne
va
interesa
în
mod
deosebit
pe
parcursul
textului.
Cititorul
are
acces
și
la
trăirile
interioare
ale
personajului,
în
măsura
în
care
acestea
se
manifestă și sunt perceptibile. Dacă în viziunea ,,cu", punctul de pornire se regăsește în
interiorul
operei,
,,viziunea
din
spate"
(Lintvelt,
1994,
p.54)
presupune
existența
unui
narator care, fără să se identifice cu unul dintre personajele din text, susține opera. El nu
face
parte
din
universul
creat,
dar
îl
susține,
plasându
-se
în
spatele
lui.
Observarea
se
produce fie din ipostaza demiurgului, fie din cea a spectatorului care cunoaște foarte bine
personajele.
Când amintim
de viziunea ,,din afară" (Lintvelt, 1994, p.55), cunoaștem faptul că
un comportament poate fi analizat doar în măsura în care este vizibil. Dacă ne raportăm la
narator,
actori
și
la
modul
in
care
aceștia
percep
textul
epic,
fiecare
dintre
cele
trei
viziu
ni
plasează
în
centru
gradul
de
cunoaștere
a
unei
situații,
a
unei
acțiuni,
a
unui
personaj.
Acesta
poate
să
aparțină
naratorului
sau
personajului.
În
viziunea
,,din
spate
"
naratorul
cunoaște
la
fel
de
multe
precum
actorul,
personajul.
În
viziunea
,,din
afară"
naratorul știe mai puțin decât actorul însuși.
Autorul are posibilitatea de a alege nu numai intre elementele de limbaj artistic, ci
și
între
diverse
tipuri
de
limbaje
artistice.
Este
constrâns
să
contureze
o
structură,
dacă
vrea
să
realizeze
un
text.
Simpla
definitivare
a
unei
structuri
nu
reprezintă
în
mod
automat
realizarea
actului
comunicării.
Ea
este
o
condiție
necesară,
dar
nu
suficientă.
Opera
devine
factor
al
comunicării
în
momentul
în
care
receptorul
(cititorul)
este
conștient de faptul că o
structură literară comunică o informație atunci când caracterul ei
este unul complex și greu de accesat.
2.2. INSTANȚE NARATIVE IDENTIFICATE ÎN NUVELE
Liviu Rebreanu a reușit, nu doar prin intermediul romanelor sale, ci și prin nuvele,
să
introducă
cititorul
în
lumea
ficțiunii
prin
arta
specială
a
verosimilității.
Alunecarea
cititorului
dintr-
un
spațiu
în
altul
este
aproape
imperceptibilă,
înșelătoare,
uneori
inconștientă. Veridicitatea de tip realist, prezentă în majoritatea creațiilor rebreniene, are
rolul
de
a
spori
încrederea
cititorului
în
onestitatea
scriitorului
,
în
timp
ce
,,exigența
manifestată
față
de
compoziție,
impusă
desigur
de
arta
realistă,
demonstrează
că
28
organizarea este, de fapt, un reflex al stilului artistic rebrenian ”(Dragoș, 1981, p.41)
Diverși critici au căutat de -a lungul timpului personajele reale ce au constituit pentru
Rebreanu modele utilizate în construirea personajelor sale. Scriitorul, în încercarea de a
nu lăsa loc interpretărilor, afirma:
,,E de prisos să arăt ce greșeal ă ar face cine ar crede că niște creații artistice sunt
identice cu făpturi din viața de toate zilele. Artistul nu copiază realitatea niciodată.
Realitatea pentru mine a fost numai un pretext pentru a -mi putea crea o altă lume,
nouă, cu legile ei, cu în tâmplările ei. Un personagiu al meu, chiar cel mai
neînsemnat, are trăsături din cine știe câte persoane văzute sau observate de mine,
plus altele pe care a trebuit să i le adaog pentru a motiva anume gesturi sau fapte
ale sale."(Rebreanu, 1943, p. 42 -43)
Nuvele rebreniene ajută cititorul să descifreze personalitatea autorului. Sunt
prefigurate dominantele tematice care vor fi regăsite în opera matură. Analiza critică a
realităților sociale și morale ale țăranilor din zona Carpaților, situația românilor din
Transilvania aflați sub stăpânire austro -ungară, animați de speranța uniunii naționale și
dezamăgiți de nedreptățile la care asistau neputincioși sunt motive identificate atât în
nuvele, cât și în romane. De exemplu, problematica intelectualului ardel ean dinaintea
primului război mondial se regăsește în nuvelele Catastrofa , Calvarul și mai apoi în
romanele Ion și Pădurea Spânzuraților . Operele surprind o serie de elemente biografice
ale autorului, transformate din punct de vedere artistic. Aceste evocă ri (Dincolo , Cuibul
visurilor ), însemnări directe de jurnal ( Calvarul ), amprente ale autorului vor evolua în
romane spre obiectivizare. Precizările de la început: ,,toate câte le povestește poetul
dispărut sunt lucruri întâmplate aievea"(Rebreanu, 1983, p.104) imprimă nuvelei
Calvarul o notă memorialistică și ajută la diferențierea autorului concret de cel abstract.
De fapt, Liviu Rebreanu atrage în mod indirect atenția asupra necesității unei diferențieri
clare între cele două instanțe. Tipărită în anul 1919, cartea oferă o viziunie dramatică
asupra realității pe care Remus Lunceanu, corespondentul din text al lui Liviu Rebreanu,
o trăiește. Speranțele, idealurile personajului se lovesc de cruda realitate. În preajma
primului război mondial, el cade victi mă unor jocuri de culise ce determină înstrăinarea
personajului de ai săi, culminând în final cu sinuciderea.
29
Calvarul a fost percep ută de critici drept o modalitate a autorului de a riposta la
acuzația care i -a fost adusă, aceea de colaboraționism în tim pul războiului. Remus
Lunceanu, personajul principal, este poet, la fel ca Titu Herdelea din romanul Ion .
Destinul celor doi poeți este, până într -un punct, aproape identic. Tânărul Lunceanu nu
poate admite ideea de compromis, așa cum nici Apostol Bologa din romanul Pădurea
Spânzuraților nu a făcut -o. Cei trei: Remus Lunceanu, Titu Herdelea și Apostol Bologa
își găsesc un corespondent real în persoana scriitorului. G. Călinescu observa în cazul lui
Bologa faptul că ,, inteligența este mai vie, voința însă rămâne inferioară. Lealitatea lui e
onorabilă în sfera îngustă a serviciului, în aceea a conștiinței e o deficiență.”(Călinescu,
1985, p. 734)
În cazul nuvelelor rebreniene narațiunea este heterodiegetică, în timp ce
perspectivele narative : ,,cu", ,,din afară" și ,,din spate" se împletesc armonios, lăsând
cititorul să urmărească personajele și evoluția acestora, să le analizeze comportamentul,
modul de a gândi, simți și interacționa cu ceilalți. Dan Mănucă afirma că ,,modelul
rebrenian se înfățișează astf el ca ritual al retragerii povestitorului în el însuși, spre a da
liber ficțiunii romanești. De aici și caracterul ciclic căruia i -am spune ,,în oglindă”, pe
care îl are adesea ansamblul, de aici starea de ,,refren” vizibilă în fiecare compartiment al
ei, de aici coerența desăvârșită a tuturor sectoarelor.”(Mănucă, 1995, p. 56) Geniul
creator al scriitorului se evidențiază în creațiile inspirate din viața țăranilor, surprinsă atât
în vreme de pace, cât și în perioade mai tulburi. Nuvelele reprezintă o treap tă importantă
în obiectivarea literaturii române prin veridicitatea tabloului social pe care îl conturează,
dar și prin puterea lor de plasticizare. Scriitorul își introduce personajele în acțiune și le
oferă libertatea de a evolua, de a se dezvolta, fără să intervină. Acest lucru sporește
senzația de autenticitate. Întocmai ca un regizor, scriitorul le lasă personajelor libertate de
mișcare, subliniind astfel dinamismul operei și forța dramatică a acesteia. Conflictele sunt
rezultatul confruntării dintre p oziția socială a individului și viața sa interioară. Cititorul
este în primă instanță captivat de mișcarea exterioară a eroilor, urmând ca pe parcursul
textului să descopere și complexitatea lor emoțională. O lectură mult mai în amănunt
conduce cititorul s pre observarea și analiza interiorului individului . Personajele din
nuvelele lui Rebreanu, prin structura lor interioară și încărcătura emoțională, oferă
complexitate creațiilor din care fac parte. Acest aspect diferențiază operele rebreniene de
30
alte creaț ii în proză ale timpului. Trăirile interioare ale eroilor se concretizează adesea în
ample monologuri, iar aparenta simplitate a firii țărănești ascunde vieți sufletești
complexe, cu numeroase contradicții și frământări.
Personajele analizate de Liviu Rebr eanu sunt ,,exponenți ai unor căutări
dramatice, luminoase”( Mănucă, 1995, p.56) si aparțin unor categorii diverse:
funcționari, țărani, târgoveți, hoți. Ideea pe care autorul o subliniază este aceea că
suferința, abuzurile îndelungate, mizeria transformă sufletul omului, ajungând să îl
dezumanizeze. Mânia îndelung suportată, nedreptatea se descarcă la un moment dat,
lovind adesea în cei nevinovați. Astfel, hamalul Toader Căpățână, din nuvela Pozna , este
bătut de stăpân, iar el se răzbună pe soți e din frus trare și neputință. Nuvelele rebreniene
surprind aspecte din viața țăranilor. Încordările, tensiunile sufletești sunt adesea duse
până la limită, iar situațiile la care adesea se ajunge șochează prin dramatism și
intensitate. Contextul războiului creează s uferință și neliniște; scriitorul analizează modul
în care personajele răspund la încordare și tensiune. Dacă pe timp de pace situațiile
dramatice , în cadrul cărora personajul are un comportament modificat , sunt catalogate
drept excepții, cauzate de incapa citatea personajului de a se integra în societate, de a
respecta normele vieții sociale, în timpul războiului această stare devine una obișnuită, ea
cuprinzând o categorie mai largă de indivizi și nu doar persoane izolate. Războiul este cel
care tulbură ec hilibrul inițial, nu doar al insului izolat, ci al întregii colectivități. Astfel,
scriitorul urmărește comportamentul personajului în situații dificile , generate de război.
Reacțiile eroului sunt surprinse pe un plan dublu: unul este vizibil, celălalt asc uns. În plan
perceptibil, reacția evidentă și normală a individului este teama în fața morții iminente.
Toma Lotru , din nuvela Răfuiala , trăiește pe lângă teama de moarte și un alt tip de
spaimă: cea clădită treptat, odată cu acumularea averii, teama de pi erdere a posesiunii.
Înstrăinarea ființei umane de propria -i esență îl determină pe individ să aibă o percepție
diferită asupra vieții, pe care o asociază cu averea. Legătura dintre Răfuiala și Hora
morții constă în motivațiile interioare ale celor două p ersonaje principale. Ambele se
identifică printr -un subconștient dominat de spaima că ar putea pierde tot ce au. În
Răfuiala , teama se va transforma în gelozie și mai apoi în crimă. Personajul principal
realizează că, de fapt, ceea ce se temea să nu piardă , nu îi aparținuse niciodată. În fața
morții oamenii încep să conștientizeze faptul că sunt egali. În Hora morții Haramu
31
așteaptă sprijin de la Boroiu, rivalul său, în timp ce acesta i -l oferă bucuros. Deși are
posibilitatea să se răzbune, alege să nu o fa că. Naratorul reușește să prezinte astfel
cititorului modul în care o experiență poate schimba în mod tranșant traseul existențial al
unui individ. Neintervenind, el lasă personajele să prindă contur, să se dezvolte, în timp
ce receptorul operei, cititorul , le observă, le analizează nu doar prin prisma faptelor, ci și
prin modul de gândire. Războiul și iminența morții sunt singurele elemente ce pot
modifica structura interioară a personajului. Actantul însuși este surprins de propria -i
reacție și uneori las ă cititorului impresia că nu se recunoaște.
În Ițic Ștrul, dezertor , personajul principal resimte în mod diferit impactul pe care
războiul îl are asupra ființei umane. Nu teama de a pierde posesiunile îl zguduie pe
individ. El ajunge în ipostaza în ca re nu își mai poate suporta propria existență și alege
să se salveze, sinucigându -se. Drama de a nu mai putea să își controleze viața generează
lupte în interiorul său. Influența destinului, imposibilitatea de a -și controla soarta stârnesc
revoltă, suferin ță și abia apoi resemnare. Finalul nuvelei este simbolic. Cadavrul
personajului atârnă într -un loc al nimănui. Neputând fi al cuiva, Ițic preferă să -și aparțină
sieși. Personajul este golit de gânduri și sentimente, execută totul în mod automat.
Problemele de conștiință se declanșează în momentul în care se află pe frontul românesc.
Drama interioară, lupta, zbuciumul sunt trăite la intensitate maximă de către individ.
Simțind că se îndepărtează de ceea ce îl definea inițial, Ițic, constrâns de împrejurări, se
eliberează prin gestul extrem din final. Cititorul asistă la tumultul interior al individului,
identifică nedreptățile la care este supus și empatizează cu el. Conflictul care se
desfășoară gradat oferă receptorului textului literar posibilitatea de a depista sursa
problemelor personajului, înțelegând mai bine lumea interioară a acestuia.
În nuvela Răfuiala este transpusă situația prezentată în Hora morții. Singurul
aspect modificat este contextul: războiul. Deși pare nesemnificativ, acest detaliu sc himbă
total atât evoluția personajului, cât și a subiectului. Ideea care se vrea a fi subliniată de
către scriitor este aceea că un eveniment important din viață poate schimba total destinul
individului. Astfel, războiul aduce aproape doi rivali în dragost e și le schimbă percepția
despre viață. Dacă inițial cei doi văd războiul drept pretextul ideal pentru a -l ucide pe
celălalt, pe parcurs situația se modifică. Personajul nuvelei se află în permanență sub lupa
cititorului. Naratorul este cel care faciliteaz ă buna înțelegere a subiectului operei, dar mai
32
ales a personajului și a modului său de a fi. Omnisciența prezentă în text este evidentă.
Elemente importante: mediul, trecutul, relațiile cu celelalte personaje contribuie la
conturarea unei imagini de ansam blu.
2.3. PROZELE DE TIP SUBIECTIV
Primul model identificat în scrierile lui Liviu Rebreanu este cel al prozelor la
persoana întâi. Cunoscut fiind clișeul marelui prozator obiectiv, textele de acest tip au
fost analizate ca fiind nepotrivite, excepții. George Călinescu afirma că ,,aceste nuvele,
azi îngălbenite, arată raza exactă de investigație a scriitorului: sufletul cvasi -bestial, cu
procese încete, trudnice, cu izbucniri violente, aproape fioroase.”(Călinescu, 1985, p.731)
Astfel, Mărturisire, Calv arul, Cuibul visurilor, Dincolo au fost discutate de către criticii
timpului din perspectivă biografică, fiind c atalogate drept confesiuni ale scriitorului.
Pentru că au fost publicate în culegeri de nuvele, nuanța de confesiune imprimată textului
a fost a sociată personajelor, nu autorului. Un argument în plus a fost reticența afișată de
scriitor față de încadrarea scrierilor de tip confesiune în categoria prozelor: ,,M -am sfiit
totdeauna să scriu pentru tipar la persoana întâi. Hiperbolizarea aceasta asta a eului,
rămășiță anacronică de la romanticii care, ei și atunci, puteau să se creadă aievea buricul
pământului, mi se pare puțin ridicolă." ( Gheran, 1989, p.367) Criticul literar Liviu Malița
afirma că ,,sub pretextul că apăra ideea unei largi permeabilit ăți a conceptului de realism,
Rebreanu introduce fraudulos în vehiculul modernității o concepție de tip tradițional. În
numele modernismului, el justifică, de fapt, o componentă anacronică și antimodernă a
scrisului său: romantismul -credința în niște esenț e, în niște idei sau tipare
fundamentale.”( Malița, 2000, p.302)
Liviu Rebreanu a apreciat scriitori precum: Marcel Proust, Anton Holban, Mircea
Eliade, însă a utilizat narațiunea la persoana întâi atât cât a considerat că este necesar, în
funcție de temp eramentul său creator. Debutul literar în manieră proustiană este făcut de
către autor în anul 1919, odată cu Mărturisire , ce surprinde discursul adresat de un
îndrăgostit (personajul -narator) iubitei sale. Completările ulterioare ale doamnei
Rebreanu cu p rivire la textul operei par să fie în contradicție cu numeroasele republicări
33
ale Mărturisirii , care evidențiază un autor discret, deloc dispus să -și prezinte viața
personală.
În același an, 1919, apărea a doua proză rebreniană scrisă la persoana întâi,
Cântecul lebedei . De la momentul publicării nuvelei Strănutarea și până acum, autorul
renunțase la stângăciile de început. De data aceasta, le reia și le pune pe seama
personajului -narator. Finalul nuvelei are rolul de a sublinia detașarea, obiectivitatea
naratorului și în egală măsură de a ironiza excesul de patetism, utilizat în trecut de către
autor.
În jurul nuvelei Cuibul visurilor se dezvoltă aceeași discuție despre identificarea
autorului cu naratorul. Se cunoaște contextul apariției operei, la scurt timp după revenirea
dintr -o vizită pe care Rebreanu o făcuse pe tărâmuri natale. O serie de detalii identificate
în text fac ușoară distanțarea clară dintre personaj și autor. Criticii au încercat să explice
nostalgia din Cuibul visurilor, dar și din Dincolo , ca pe o compensație a îndepărtării de
rural și orientarea către lumea satului în operele anterioare.. De remarcat sunt, mai ales în
nuvela Cuibul visurilor, descripția mult mai sigură, renunțarea la multitudinea de
adjective, gradarea confesiunii, t recerea de la perfectul simplu la prezent, lucru ce crește
ritmul derulării amintirilor. Rezultatul este suspansul creat , în timp ce l inia clasică oferă
textului previzibilitate.
Și Calvarul a avut parte de o receptare diferită din partea criticilor. Astf el, în timp
ce Eugen Simion vede opera ca pe o literatură ce are la bază un document uman, Lucian
Raicu o consideră un ,,jurnal travestit cu caracter de document nemijlocit" (Raicu, 1967,
p.41). Ovid S. Crohmălniceanu credea că nuvela Calvarul era o ,,scri ere memorialistică,
deghizată sub forma unui mic roman"(Crohmălniceanu, 1984 , p.260).
Deși observația despre literaturizarea faptelor reale a circulat mult timp în critica
vremii, acest lucru nu se aplică operelor rebreniene; trucul manuscrisului găsit, in venția
numelor nu subliniază un anumit episod din viața autorului, ci, din contră, privind cu
atenție conținutul, identificăm elemente biografice în epica nuvelelor. Calvarul este o
mărturisire înaintea morții a unui personaj care simte nevoia să se elibe reze. Ca stil
narativ, nuvela a fost asemănată cu romanul Cel mai iubit dintre pământeni , al lui Marin
Preda. Ambele se identifică prin narațiuni evocatoare la persoana întâi, prin care se reface
șirul evenimentelor. Relatarea nu este deloc una calmă, pers onajul vorbește în
34
permanență despre frământările sale interioare cauzate de dilemele morale în care se
regăsește. Ritmul sacadat cu care individul dă glas nemulțumirilor sale permite
conștientizarea sfârșitului iminent. Atmosfera devine tensionată treptat . Gravitatea
evenimentelor se reflectă și în atitudinea care se apropie de pragul disperării. Ca și în
Pădurea Spânzuraților , prozatorul încearcă să redea clipa de pe urmă a personajului,
optând la un moment dat pentru suspendarea șirului de enunțuri care ilustrează fluxul
gândirii. ,,Autorul lui Ion vrea să vadă ce se întâmplă nu numai înainte de a pocni
revolverul, ci și după aceea, hazardând gestul de a pătrunde în arcanele misterioase ale
secundelor din pragul morții.(Săndulescu, 1976, p.13) Comparativ cu începuturile timide
din anul 1908, se poate observa un progres ce se individualizează prin economia
scriiturii. Cuvintele stridente care descriu tumultul interior încă se regăsesc în textele
nuvelistice. Stilul adoptat acum de narator este unul funcțio nal, cu epitete de regulă slab
marcate și cu rare comparații.
Dacă nuvelele Mărturisire, Cântecul lebedei, Cuibul visurilo r și Calvarul , din
anul 1919, sunt citite fără prejudecata unui Rebreanu obiectiv, acestea îl pot prezenta pe
narator în ipostaza un ui pionier al narațiunii la persoana întâi în proza românească. În
aceeași categorie se încadrează nuvela Dincolo, apărută în anul 1935 și Fiara (1920).
2.4. NUVELELE ,,CARAGIALIENE”
Alte tipuri de nuvele au adus elemente noi în proza scurtă rebreniană. Patetismul
inițial, prezent în majoritatea nuvelelor sale, utilizarea repetată a epitetelor și a
comparațiilor lasă treptat locul unei atitudini detașate ce facilitează analiza lucidă a
textului. Creațiile literare de acest tip au fost încadrate de către critici într -o categorie
distinctă, cea a prozelor ,,caragialiene" datorită umorului și sarcasmului. Mulți le -au
considerat simple exerciții sau pastișe , și nu opere literare în adevăratul sens al
cuvântului. Existența unui model deja consacrat (opera lui Caragiale) a dus la discutatea
autenticității acestor proze, cu atât mai mult cu cât stilul cu care prozatorul obișnuise
publicul fusese, până în acel moment, unul sobru, total diferit.
Nuvela Ocrotitorul sondează interiorul personajului principal, un fun cționar umil.
Cu toate acestea, psihologia protagonistului are la bază niște clișee previzibile, ușor de
35
și,
deodată, to
ată icoana se mânji și toate florile se schimonosiră. (Rebreanu
,
1984,
p.17
).
Propozițiile naratoriale însoțesc de cele mai multe ori replicile personajelor, cu
scopul de a contura o atmosferă intensă: ,,răspunse Toma buimăcit", ,,Toma totuși gemu",
,,r
ăspunse nevasta cu glas stins". (Rebreanu, 1984, p.
24
–
25). Viziunea lui Toma asupra
lumii este una sumbră și pare să anticipeze deznodământul tragic: ,,Lui Toma i se părea
ca toată lumea e scăldată în sânge, că toate se tulbură și se schimbă într
–
o uriașă
baltă
sesizat
de
către
cititorul
cunoscător
al
operei
rebreniene.
Portretele
se
identifică
prin
efectul de esteticitate, amestecul de realitate și mască, firesc și teatral, natural și artificial:
,,Era
o
fetișcană
jigărită,
cu
fața
smeadă,
bolnăvicioasă,
pe
care
se
citea
durerea
mută
și
nehotărâtă
a
sufletelor
pedepsite
de
Dumnezeu.
Îmbrăcată
cu
o
rochie
neagră,
scurtă,
de
sub
care
răsăreau
două
picioare
ma
ri,
cu
pulpele
groase,
c-o
bluză roșă
–
zinoberie, învăluită ca într
–
un sac cu un șorț larg, cum poartă fetițele de
școală,
vedeai
numaidecât
că
vrea
să
se
facă
mai
tânără
decât
este.
Dar
obrajii
spoiți
c
–
un
strat
gros
de
pudră
și
sulemenele,
ochii
stinși,
cu
cearcănele
vinete
–
negrii, buzele cărnoase, mușcate și vopsite cu carmin, care păreau o pată de sânge
pe o coală de hârtie, și pălăria
–
beretă țanțoșă, aninată peste o claie castanie de păr
străin ce
–
i împovăra capul,erau parcă urmele și rezultatul celor douăzeci și șapte
de ani, care nu se mai puteau tăgădui."
(
Rebreanu, 1984,
p.64-65
).
În conflictul dintre soț și fostul iubit al soției (corespondetul personajului Ion din
roman),
accentul
cade
de
această
dată
pe
imaginea
celui
dintâi.
Toma
Lotru
are
la
începutul
nuvelei
un
moment
în
care
privește
și
încearcă
să
deslușească
semnificația
florilor de gheață de pe geam:
,,Își
bătea
capul
să
le
slovenească…Iată,
colo
–
n
mijloc,
o
minune
mândră
și
mlădioasă,
un
trup
frumos
de
femeie,
proptit,
și
–
n
dreapta,
și
–
n
stânga,
pe
două
matahale șterse și prelinse. Și jur împrejur se încolăcesc de
-a valma iezme pocite,
subțiri,
dintre
cari
se
desprind
și
se
împletesc,
în
rotogoale
răzlețe,
cununi
de
gheață
argintie…Toma
părea
că
începe
să
înțeleagă
rostul
acestor
chipuri.
Își
încruntă sprâncenele, ca să le pătrundă mai bine, dar atunci un strop lat de apă se
dezghiocă
de
sub
pervaz,
se
prăvăli
în
cârligături
mărunte
spre
miezul
geamului
36
mohorâtă".(Rebreanu, 1984, p. 26) . Decorul favorizează deznodământul tragic: drumul
este ghețos, zăpada scârțâie, fulgii de zăpadă cad fără zgomot. Liniștea apăsătoare este
tulburată doar de o creangă neagră care cade ,,țipând ascuțit". Naratorul ad uce la
suprafață tulburarea interioară a personajului care pare să cuprindă treptat și mediul
exterior lui. Ea crește gradual și va culmina în final cu teribila crimă. Comportamentul lui
Toma este unul disimulat pe tot parcursul operei. Zâmbește cumpătat, discută cu cei din
jur, dar in același timp țese un plan prin care Tănase, rivalul său în dragoste, să dispară.
Reacțiile, uneori involuntare, ale Rafilei, soția sa, îl determină să ia decizia finală, aceea
de a ucide. Cititorul trăiește emoția generată de tumultul interior al personajului care
păstrează aparențele până la sfârșit. Naratorul este cel care ajută la conturarea imaginii
complete, prin prezentarea laturii interioare. Conflictul psihologic îi ia locul celui exterio r
pânâ în final, când lucruril e iau o altă întorsătură.
Un an mai târziu, în 1910, apare nuvela Proștii, considerată a fi superioară
Răfuielii . Imaturitatea exprimării, identificată de către critici la momentul publicării, este
compensată de modalitatea în care sunt abordate subiectul și psihologia personajelor.
2.5. RELAȚIA AUTOR -NARATOR -PERSONAJ PE
FONDUL TEMATICII RĂZBOIULUI
Catastrofa și Ițic Ștrul, dezertor au fost analizate prin raportare la Pădurea
spânzuraților. David Pop se vede surprins de realitatea războiului pe care îl p ercepe în
stilu-i așezat și molatec. Micul burghez din Năsăud duce un trai liniștit printre românii și
ungurii din partea locului. Vocea naratorială îl portretizează cu o ușoară tentă ironică,
diferența dintre el și Apostol Bologa fiind evidentă: ,,Ar fi fost mai bucuros să păzească
vacile decât șă -și sfarme creierii cu sintaxa latinească." (Rebreanu, 1984, p. 207) Întors
de la Universitate, îmbracă uniforma de paradă pentru a merge la biserică, unde este
salutat cu respect de către jandarmii prezenți. Ipo staza de cap al familiei îi înfățișează
aceeași atitudine delăsătoare, responsabilitățile fiind acum preluate de soție. Aceasta se
ocupă singură de treburile gospodăriei, întrucât ,,Capul n -avea decât să mănânce, să se
plimbe și să se îngrașe, ceea ce nu î ntârzia s -o facă, dar firește, cu măsură." (Rebreanu,
37
1984, p. 208) Interesantă este atitudinea cu care prozatorul își portretizează personajul.
Este vizibilă influența tehnicii întâlnite în creațiile lui Caragiale. David Pop este analizat
într-un dublu re gistru: pe de o parte, atitudinea prozatorului față de personaj este una
serioasă, concentrându -se asupra dramei psihologice a acestuia, iar pe de altă parte, se
întrevede tenta ironică, prin care Rebreanu nu reușește decât să o minimalizeze pe
cealaltă. P lecat în război, în armata imperială, David Pop întâlnește un fost coleg,
Candale, corespondentul lui Klapka din Pădurea spânzuraților. Sfârșitul personajului
este brutal; acesta este scos brusc din lumea sa utopică, este capturat și ucis în momentul
în ca re încerca să citească o scrisoare primită de acasă.
În mod similar lui David Pop din nuvela Catastrofa, nici personajul principal din
opera Ițic Ștrul, dezertor nu înțelege războiul. Prins în vârtejul luptei, scoate capul din
șanț ,,să vadă cu cine are s ă se bată. Nedescoperind nimic, se miră și se liniști mai mult:
Ce fel de război mai e și ăsta, că nici nu știi pe cine omori? (Rebreanu, 1984, p. 264 )
Războiul devine cadrul care îi permite prozatorului reluarea scenariului mitic -folcloric al
copilului ce trebuie ucis în pădure la porunca stăpânului, dar slujitorul, din milă, îi cruță
viața și îl părăsește în pustietate. Naratorul întoarce semnificația acestui clișeu. Obligat să
dezerteze, Ițic alege în final sinuciderea, eliberarea. Personajul principal a l nuvelei nu are
nicio vină, nu plătește pentru o greșeală anume; moartea este pentru el un act voluntar, pe
care îl alege în urma disperării. Ițic Ștrul și Apostol Bologa sfârșesc în mod asemănător,
dar semnificația morții lor diferă. Experiența personaju lui din Pădurea Spânzuraților
prezintă partea spiritualizată a dezertării. Opera are un început abrupt, urmat de două
replici scurte de dialog, în timp ce finalul are o semnificație simbolică, cu imaginea
războiului pe fundal: ,,În văzduh, peste capul lui Ițic Ștrul, războiul vâjâia mai furios, mai
nesăturat, ca o uriașă pasăre de pradă." (Rebreanu, 1984, p. 275) Portretul lui Ițic
amintește de o caricatură:
,,Avea un gât înalt, uscat, cu vinele umflate, cu o piele foarte roșie și puțin
zbârcită, punctată cu pistrui cafenii cât urmele de vărsat. Sub bărbie începea părul
cărămiziu, rar și murdar, care acoperea și fălcile, împreunându -se cu mustățile și
urcându -se pe obraji până sub ochii verzi, vioi și parcă veșnic speriați. Din
mijlocul feței păroase ș i roșcovane, nasul coroiat și subțire se ridica brusc,
dominator, dându -i o înfățișare veselă, chiar când ochii și gura se umpleau de
38
tristețe. Capul totuși părea prea mare pentru trupul lui pipernicit, slăbuț, pe care
hainele militare groase, sacul din spinare și arma grea, te miri cum nu -l doborau."
(Rebreanu, 1984, p. 261-262)
Perspectiva narativă este omniscientă, detașată, cu o latură ușor ironică, ea trădând
afecțiunea manifestată față de personaj. Critica lui Rebreanu este mult mai blândă in
comparație cu atitudinea scriitorului față de personajele altor nuvele. Tensiunea crește
apoi odată cu apropierea finalului tragic. Întunericul care îl înconjoară pe Ițic are valoare
simbolică. Vocea naratorială are rolul clar de subliniere a tragismului: ,, Ițic atârna sub
creanga nemișcată, ca un viteaz în poziție reglementară." (Rebreanu, 1984, p. 275)
Modelele nuvelisticii rebreniene, prezentate în exemplele anterioare, ilustrează un
prozator cu nenumărate disponibilități narative, aflat într -o permanentă c ăutare a
procedeelor narative adecvate unei maniere sau alteia. S -a afirmat de nenumărate ori
despre Liviu Rebreanu că a fost un prozator rece, grav, detașat. Nuvelele sale ilustrează
însă capacitatea acestuia de a experimenta formule narative noi. S -a veh iculat ideea
conform căreia Liviu Rebreanu s -a pregătit prin tot ce a scris pentru a fi romancier. Unii
critici literari au considerat că operele sale, mai puțin romanele, au reprezentat încercări
pentru identificarea unor formule ideale ce urmau să se reg ăsească mai târziu, într -o
formă mai șlefuită. Rebreanu și -a consolidat toate ipostazele creatoare, nu doar pe cea de
romancier, ci și pe cea de nuvelist, dramaturg, publicist, cronicar dramatic și intelectual.
Nuvele rebreniene sunt asemănătoare unui moza ic deoarece ele recompun treptat
un univers vast al lumii rurale de odinioară, dominat de un destin implacabil, de o
existență dură, în fața cărora personajul se subordonează. Indiferent că este vorba despre
cadrul rural, cel citadin sau lumea războiului, atmosfera care predomină este una
apăsătoare, în care destine umane, condiționate de norme sociale, morale, evoluează, în
majoritatea cazurilor, spre moarte. Bun cunoscător al sufletului țărănesc, Rebreanu
înfătișează cu la fel de multă măiestrie lumea cit adină, lipsită de speranță. Personajele
sunt lăsate să evolueze, să se dezvolte, prezentând în acest mod adevăratele raporturi care
se stabilesc între realitatea exterioară și lumea lor interioară. Dramele, procesele de
conștiință, zbuciumul indivizilor pr ezentați în textele epice redau cu fidelitate pulsația
vieții. ,,Nu frumosul, născocire omenească, mă interesează în artă, ci pulsația vieții. Când
ai reușit să închizi în cuvinte câteva clipe de viață adevărată, ai săvârșit o operă mai
39
prețioasă
decât
toate
frazele
din
lume"(Rebreanu,
1984,
p.
21)
susținea
scriitorul
la
un
moment dat într-
un răspuns pe care îl dădea în anul 1924 la o anchetă inițiată împotriva
sa.
David
Pop,
spre
exemplu,
din
nuvela
Catastrofa
,
trăiește
o
intensă
dramă
interioară, fiind
nevoit
să
rezolve
totul
cu
simplitatea
care
îl
caracterizează.
Cu
excepția
rarelor momente de răbufnire a subconștientului, scrierea capătă unele note confuze, care
lasă
impresia
că
personajul
este
surprins
de
iureșul
evenimentelor
și
se
lasă
purtat
de
acesta.
,,Un dialectician al tragicului”(Ciopraga, 1973, p.180),
Rebreanu încearcă să redea
trăirile
unor
oameni
simpli,
neputincioși,
învinși
aproape
de
fiecare
dată
de
un
destin
crud,
căruia
nu
îi
pot
ține
piept.
Răutatea,
nedreptatea,
prostia,
sărăcia,
nepă
sarea
sunt
aspecte cu care personajele se confruntă și pe care nu le pot evita.
,,Autorul Răscoalei are
un sentiment și o conștiință a cosmicului”(Mioc, 1988, p. 129) ca o nostalgie a idealului
pierdut,
astfel
că
p
rimele
proze
rebreniene
sunt
episoade
rustice.
Codrea,
cu
titlul
schimbat
ulterior
în
Glasul
inimii,
ia
naștere
dintr
–
un
sentimentalism
evocator
și
este
lipsită de orice urmă de dinamism din cauza nenumăratelor descrieri din text. Ancorat în
trecut,
bătrânul
Codrea
rememorează
întâmplări
din
tinerețe
sau
din
copilăria
băieților
săi.
Tristețea
care
îl
încearcă
acum,
la
bătrânețe,
izvorăște
din
nemulțumirea
că
niciunul
din
cei
șapte
fii
nu
a
urmat
exemplul
tatălui,
acela
de
a
lupta
cu
eroism
pentru
țară.
Mezinul reprezintă ultima speranță a bătrânului, însă și acesta, ca și frații săi mai mari, se
întoarce
acasă.
Tatăl,
dezamăgit
și
de
această
dată,
decide
să
ia
atitudine
și
de
aceea
îl
trimite pe băiat înapoi la oaste, reproșându
–
i gestul de lașitate. Durerea părintelui care își
împinge
copilul
cu
b
ună
știință
în
ghearele
morții
se
luptă
acum
cu
,,glasul
inimii",
mândria
ostășească.
Suferința
cauzată
de
plecarea
mezinului
este
vizibilă,
iar
obrajii
îi
sunt
inundați
de
lacrimi.
Acele
frământari
pe
care
scriitorul
dorește
să
le
schițeze
la
personajele
sale
sunt
ilustrate
prin
intermediul
descrierii.
Atitudinea
naratorului
față
de
personajul
principal
este
cea
de
compătimire.
Tehnica
portretistică
va
fi
păstrată
de
scriitor și perfecționată, devenind treptat mai rapidă în execuție, redusă uneori la unul
sau
două elemente.
Nici
în
Ofilire
atitudinea
naratorului
nu
este
cu
mult
diferită
de
cea
din
Glasul
inimii.
Saveta, fata frumoasă, dar săracă, trăiește o durere înăbușită, din cauza faptului că
40
devine victima unei înșelăciuni puse la cale de fiul preotul ui din sat. Acesta profită de
iubirea fetei, o seduce și în cele din urmă o părăsește, considerând nedemnă asocierea cu
o tânără a cărei situație materială nu se apropia nici pe departe de a sa. Nuvela urmărește
în fond drama unei tinere umilite, zbuciumul interior trăit de aceasta când realizează cu
disperare că toate idealurile i s -au năruit într -o clipă. Auzind că tânărul urmează să se
însoare, Saveta se aruncă in iaz. Nuvela este interesantă deoarece urmărește drama
psihologică a fetei, zdruncinarea ei interioară, suferința care va determina gestul disperat
din final. Procesul psihologic de întunecare a fetei umilite este ilustrat într -un mod gradat.
Apa în care fata urmează să se arunce a exercitat pe tot parcursul textului o atracție
asupra ei. Frământ ările, regretul, teama de a fi ridiculizată de cei din sat contribuie la
decizia din final. Procesele psihologice ale personajului sunt observate gradat, prin
corelare cu mediul exterior. Inițial, râul din care Saveta aduce apă este ,,ca un brâu de
argint" (Rebreanu, 1983, p. 3), urmând ca mai apoi oglinda apei să fie răvășită de
remușcări. Pe acest fond apare imaginea Savetei care oftează și se frământă, ,,iar părul ei
bălan se zbătea ca peștele lângă corpul întins între mușuroaiele firelor de
păpușoi."(Re breanu, 1983, p. 4) Comparația utilizată aici de scriitor anticipează destinul
tragic al personajului: ,,râul mugește înfricoșător în bezna nopții, culegând trupul unei
mogâldețe ciudate ce se zvârcolește în apă câteva clipe, facând -o să
bolbocească."(Rebre anu, 1983, p. 6).
La 1 mai 1909 apare în revista Luceafărul nuvela Răfuiala. Ea ilustrează
maturizarea scriitorului în primul rând prin capacitatea de construcție și prin gradarea
obiectivă a conflictului. Ca și în operele precedente, anticiparea finalului nu este
abandonată în totalitate, iar cititorul încă poate intui deznodământul din primele pagini.
Fata frumoasă și săracă, clișeu des întâlnit în creațiile lui Rebreanu, Rafila, se căsătorește
cu Toma Lotru, un tânăr bogat, deși nu il iubește. Atașată se ntimental de fosta iubire,
Tănase Ursu, un tânăr ,,sărac ca degetul" ( Rebreanu, 1983, p. 7), Rafila alimentează
gelozia soțului său prin comportamentul distant și rece. Aflând adevărata cauză a
nefericirii Rafilei, Toma devine suspicios și pândește în per manență, așteptând și
plănuind confruntarea finală cu rivalul său. Gelozia personajului crește progresiv până în
final când Tănase Ursu va fi ucis. Conflictul exterior, rivalitatea dintre cei doi, este
urmărit îndeaproape de către narator. Comparațiile con tinuă să fie exagerate și utilizate în
41
exces:
Rafila
se
topea
,,cum
se
topește
omul
de
omăt
în
bătaia
razelor
de
soare",
,,se
ofilește ca o floare gingașă copleșită de buruieni", Toma Lotru ,,a simțit că toată mintea i
se tulbură ca o baltă în care se scurge un pârâiaș noroios." (Rebreanu, 1983, p.
8)
S-
a afirmat faptul că Liviu Rebreanu încearcă prin numărul mare de comparații să
compenseze lipsa unei fine analize psihologice: ,,Toma a simțit că Tănase tot o să vie, și
-l
aștepta
cu
tot
dinadinsul,
cum
așteaptă
oamenii
cei
bătrâni
și
neputincioși
moartea."
(Rebreanu, 1983, p.
12
) Tensiunea și încleștarea devin dureroase iar personajul principal
acționează
disimulat
pentru
a
–
și
duce
la
bun
sfârșit
planul: ,,Tănase
râdea
văzându
-l
atât
de
încurcat,
iar
râsul
acesta
îl
durea
pe
Toma,
parca
i-
ar
fi
străpuns
carnea
cu
cuie
ruginite.
(Rebreanu,
1983,
p.
13
)
,,Toma
nu
răspunse
nimic.
Auzise
limpede
glasul,
dar
cuvintele îi sunau neînțelese, ca dangătele de clopot trase în dungă…Deodată însă prinse o
voce moale ca
mătasea, o voce subțire și blândă ca o mângâiere de dragoste." ( Rebreanu,
1983, p.
13)
Atmosfera
este
prezentată
într
–
o
manieră
care
pare
să
completeze
și
să
prelungească
drama
interioară
a
personajului:
,,Zăpada
scârțâia
sub
tălpile
lor,
ca
și
cobitul un
ei păsări a morții. Deodată, o creangă neagră, uscată, ca o mână uriașă de om,
se rupse țipând ascuțit și căzu tocmai în fața lui."(Rebreanu, 1983, p.
15)
42
3. TEME, MOTIVE, SIMBOLURI ÎN NUVELELE
LUI LIVIU REBREANU
3.1. IMAGINEA SATULUI
Până în anul 1920, nuveli stul Liviu Rebreanu este ignorat aproape în totalitate de
critica timpului. În anul 1912 publică volumul Frământări, în 1916 Golanii și
Mărturisire , iar în 1919, Calvarul și Răfuiala . Operele sale de început, nuvelele, au
întâmpinat mai multe obstacole în calea unei receptări pozitive din partea publicului:
calvarul aspirațiilor și eșecurile începătorului. Critica de întâmpinare a operei trebuie de
asemenea înțeleasă și în contextul unei vieți literare precare în perioada respectivă ,
nuvelele sale făcându -și apariția într -un moment în care ,,realismul artistic și liric
produsese aproape toate operele sale caracteristice, iar rolul sămănătoriștilor era
încheiat.”(Vianu, 1988, p.317) În anul 1916 , cel de -al doilea volum de nuvele al
scriitorului, Golanii , apar e însoțit de prefața lui M. Dragomirescu. Scrierea acestuia
rămâne cel mai important text de critică literară despre opera lui Liviu Rebreanu înaintea
anului 1920. Criticul observa faptul că nuvele precum Golanii, Dintele, Hora morții,
Proștii, Nevasta, Cu lcușul aduc un suflu nou în literatura română.
Liviu Rebreanu nu s -a limitat în nuvelele sale doar la a urmări traseul parcurs de
personaje. El a considerat că un rol important îl au și alte elemente ce influențează pozitiv
sau negativ destinul individului . Astfel, satul nu apare în opera rebreniană ca rezistând
formelor de viață capitaliste, retras într -o izolare naturală, ci mai degrabă ancorat în
complicatul proces al luptei pentru înavuțire, suferind efectele dezumanizării specifice
unei societăți stăpâ nite de bani : ,,Satul, fie cel ardelean, fie cel muntean, este un univers
al valorilor. Un univers în care se nimicesc vieți, deci valori, de aici tragedia.”(Balotă,
1974, p.37) Economicul are un rol esențial în definirea societății în operele scriitorului .
Viața satului este urmărită sub aspectul colectivității și al modului în care aceasta
stabilește și impune anumite tipare individului. Nuvele precum Norocul, Mărturisire,
Răfuiala reușesc să reînvie tabloul variat și expresiv al lumii rurale de odinioar ă. Întâlnim
43
țărani care călătoresc pentru prima oară cu trenul( Proștii ), alții care merg la oaste
(Glasul inimii ) sau se confruntă cu realitatea crudă a războiului ( Fapt divers ). Călătoria
bătrânului Nicolae Tabără și a fiului acestuia aduce la suprafață un aspect real și dureros
al lumii rurale din acele vremuri: condițiile mizere de viață, umilința, ignoranța în care
țăranii trăiau. Obișnuiți cu jignirile și comportamentul violent pe care îl întâlneau la tot
pasul, cei doi cu greu îndrăznesc să întrebe c eva sau să riposteze. Primesc limbajul
umilitor cu durere și resemnare: ,,Unde mergeți, proștilor?"( Rebreanu, 1959, p.44) sau
,,Mai la vale -s vagoanele de boi."(Rebreanu, 1959, p.45) Nici în momentul în care rămân
fără banii agonisiți atât de greu nu pot reacționa. Singura formă de revoltă este
manifestată în final. Durerea fizică si cea psihică îl determină pe individ să afirme: ,,Nu
v-ajute Dumnezeu sfântul!"(Rebreanu, 1959, p.46) Aceste cuvinte ascund o suferință
intensă, acumulată în timp.
În Glasul i nimii descoperim drama bătrânului Codrea, în tinerețe toboșar în
armata împăratului. Băieții lui nu împărtășesc aceeași viziune cu tatăl lor, nu suportă
mizeria și bătaia și din acest motiv fug pe rând de la oaste. Bătrânul trăiește acum doar
din amintirea faptelor vitejești din tinerețe și nu poate înțelege de ce copiii săi au ales să îl
facă de râs, de ce nu sunt și ei, la rândul lor, însuflețiți de aceleași idealuri.
Nuvela Fapt divers (Hora morții) aduce în prim -plan o realitate încă prezentă la
sat. Do i tineri: unul sărac și altul bogat îndrăgesc aceeași fată. Ea se va căsători cu cel
sărac, dar destinul face ca amândoi să ajungă pe front. Îngrijorată de soarta soțului,
femeia îi smulge fostului iubit, înainte de a pleca, promisiunea că de dragul ei va avea
grijă ca bărbatul să se întoarcă teafăr. În mintea lui Boroiu, tânărul sărac, încolțește
speranța că moartea lui Haramu, bărbatul înstărit, i -ar putea -o reda pe Ileana, femeia pe
care încă o iubea. În final, amândoi vor pieri în război. Acest aspect al statutului social
care primează în fața dorinței individului, a sentimentelor sale și a armoniei familiale este
des întâlnit în realitatea satului românesc, dar și în operele lui Rebreanu în general.
Tinerii acceptă o lege nescrisă, impusă de părinți, d e comunitate și de tradiție. Astfel,
ajung să -și înăbușe sentimentele și să -și planifice viitorul în funcție de potențialele
beneficii.
Descrierea lumii satului pornește de la aspectele ei familiare. Opera Nevasta
prezintă condiția femeii de la țară, deven ită roaba soțului ei. Pentru că societatea rurală
44
este una patriarhală, după decesul bărbatului, sătenii nu pot înțelege reacția femeii decât
ca pe un strigăt de durere și de disperare, nicidecum ca pe unul de eliberare. După foarte
mulți ani de frustare ș i suferință, femeia poate în sfârșit da glas urii acumulate. Oamenii
văd această reacție ca pe un semn al alienării mintale, reacție normală în viziunea lor,
generată de suferința pierderii unei persoane dragi, soțul, capul familiei și stâlpul casei.
Așa c um în timpul vieții oamenii au asistat și prin lipsa lor de reacție, acceptat
comportamentul abuziv al soțului, integrându -l în sfera normalului, în mod asemănător,
văd acum în mărturisirea femeii disperare și deznădejde. Și în nuvela Ofilire personajul
principal este tot unul feminin . Saveta, fata unui țăran sărac, se îndrăgostește de fiul
preotului, tânăr înstărit. Ea crede promisiunile băiatului și chiar speră într -un viitor
luminos, până când află chiar de la părinții ei că fiul preotului urmează să se însoare cu o
fată la fel de înstărită ca el. Deși rațiunea i -a indicat fetei încă de la început că acest lucru
nu este posibil și, prin urmare, nici tolerat de societatea rurală din care amândoi făceau
parte, Saveta a continuat să creadă în sinceritatea se ntimentelor tânărului până în ultimul
moment. Suferința este cu atât mai mare cu cât conștientizează că urmările gestului său
imoral ar fi fost resimțite nu doar de ea, ci de întreaga familie. Simplitatea, onestitatea
acestora ar fi fost înăbușite de rușin e. Deși săracă, familia Savetei duce un trai modest,
plin de lipsuri, însă liniștit. Singura bogăție care le oferă șansa de a merge cu capul sus
este onoarea. Odată pierdută aceasta, totul se destramă. Iar Saveta știe acest aspect
dureros. Dincolo de inim a frântă, de încrederea trădată, stă familia ei. Nu poate suporta
ideea ca i -ar condamna prin gestul ei necugetat, când s -a lăsat condusă de sentiment și nu
de rațiune, la o viață în dezonoare. Pentru că nu vrea să producă durere celor dragi, alege
gestul extrem din final, sinuciderea. Este unul simbolic, al capitulării în fața unui destin
crud și nedrept, ce nu poate fi controlat. Așa cum Ana din romanul Ion se sinucide atunci
când realizează că realitatea nu era așa cum și -o imaginase, că fusese un pion într-un joc
regizat de alții, Saveta își acceptă înfrângerea.
În Răfuiala apare din nou imaginea fetei sărace, Rafila, măritată cu un tânăr
bogat, Toma Lotru, pe care nu îl iubește. Tănase, fostul iubit al femeii, sărac la rândul
său, este perceput ca o amenințare constantă de către soțul gelos și de aceea caută cu
înfrigurare momentul oportun pentru a -și ucide rivalul.
45
Lumea satului este surprinsă de Rebreanu atât pe timp de pace, cât și pe timp de
război. Majoritatea conflictelor apar din cauza diferenț ierii sociale a personajelor, din
lupta care se dă între poziția socială și viața lor sufletească. Ță ranul nu mai apare în
caracterul lui mitic, ci în ,,umila și precara lui realitate socială, fără sentimentalisme,
scene crude, izolate din cadrul de farmec și poezie al naturii, dar cu o putere de observație
incisivă.”(Vianu, 1988, p.318) Amploarea și veridicitatea tabloului social ilustrat de
scriitor fac din nuvele o treaptă importantă în procesul de obiectivare a literaturii române.
Personajele sunt intro duse în text și apoi lăsate să se dezvolte, să evolueze, creând în
acest fel senzația de autenticitate. Sunt lăsate să se manifeste în voie, reușind astfel să
imprime textelor dinamism și forță dramatică.
3.2. IMAGINEA ORAȘULUI
Nu doar imaginea satului a ocu pat un loc important în nuvelele rebreniene, ci și
cea a orașului. Este ușor de sesizat influența cehoviană, mai precis puterea de a scoate la
suprafață tragismul cotidian al existențelor mărunte, al oamenilor care sunt prinși sub
povara unei lumi apăsătoa re. În fața cititorului se perindă nenumărate tipologii de
personaje: slujbași cu mulți copii, oameni apăsați de neputință, prizonieri ai monotoniei
și ai rutinei. Nuvela Ocrotitorul prezintă un astfel de personaj: pe Filibaș, aprod la
minister. Șeful ace stuia, Sulea, un funcționar superior tiran, își terorizează angajații
printr -un comportament abuziv și nepotrivit. Personajul principal beneficiază la un
moment de umanitate din partea șefului, lucru ce îl determină pe Filibaș să aspire la o
promovare. Rea litatea îi va demonstra din nou că s -a înșelat când este dat afară dintr -un
motiv absurd de cel care ar fi trebuit să -i aprecieze eforturile.
Dramele acestea mărunte par ușor exagerate, dar ele reflectă existența unor
indivizi care, prinși în iureșul citad in, realizează că sunt nefericiți, neîmpliniți,
neîndreptățiți de cei din jur. Ei ajung adesea să profite de funcțiile deținute pentru a
obține beneficii. Omul slab este aproape întotdeauna cel care are de pierdut, în timp ce
individul influent așteaptă să fie respectat și servit de subalterni prin prisma funcției pe
care o deține. Onestitatea, munca cinstită, dedicarea, devotamentul, lucrul dezinteresat
sunt termeni ce caracterizează în nuvelele rebreniene omul simplu, obișnuit. Norocul
46
amintește de
reversul tragic al nuvelei
Două loturi
a lui I.L. Caragiale. Autorul surprinde
aspecte
din
realitatea
micilor
angajați.
Sunt
subliniate
iluziile
pe
care
le
trăiesc
reprezentanții
funcționărimii,
obligați
să
îndure
umilințe
și
nedreptăți
în
speranța
că
vor
reuși
să
își
asigure
stabilitatea
financiară.
Ion
Mititelu,
personajul
principal,
are
convingerea
că
a
câștigat
la
loterie,
ca
mai
târziu
să
descopere
că
fusese
o
simplă
confuzie.
Dezamăgit,
renunță
la
loz,
iar
mai
târziu
află,
în
pragul
unei
crize
de
nervi
că
r
espectivul
câștig
fusese
real.
Descoperirea
adevărului
declanșează
o
criză
în
familie,
justificată de nesiguranța materială a acesteia. Încăierarea din final, cu toate elementele ei
ușor comice, ascunde disperarea unor oameni care duc în permanență un trai
incert.
Ș
i
nuvela
Pozna
prezintă,
ca
multe
alte
nuvele
rebreniene,
într
-un
mod
realist,
condițiile de trai ale oamenilor de rând în societatea capitalistă. Episoadele surprinse sunt
scurte,dramatice,dar tipice și semnificative deoarece arată numeroasele
aspecte pe care le
îmbracă
mizeria
și
exploatarea.
Personajul
principal,
hamal,
este
umilit
și
bătut
pe
nedrept de patron. Frustrarea, umilința și neputința acumulate de bărbat se revarsă în cele
din
urmă
asupra
soției.
Incapabil
să
reacționeze
sau
să
se
revolte,
omul
simplu
se
manifestă
violent
,
iar
vizați
sunt
de
cele
mai
multe
ori
apropiații
sau
cei
mai
slabi
decât
el. În
mod
similar,
în
nuvela
,,Proștii"
se
observă
modul
în
care
țăranii
sunt
considerați
de către funcționarii statului burghez. Umilințele și abuzurile se manifestă constant, însă
firea
blândă,
timidă
a
oamenilor,
neîncrederea
izvorâtă
din
trista
experiență
de
viață
îi
împiedică
să
riposteze.
Această
manifestare
a
lor
îi
expune
la
permanente
explozii
de
mânie, batjocură și brutalități. Ideea pe care Rebreanu o sugerează este ostilitatea statului
burghez
față
de
poporul
muncitor.
Nicolae
Tabără,
rămas
în
urma
trenului,
îmbrâncit
în
mers, cu sângele care îi curge
șiroaie
pe
nas
și
pe
gură,
se
ridică,
se
șterge
cu
poala
cămășii
și
simte
cum
,,creierii
îi
vuiau,
iar
sufletul
îi
sângera
și
–
l
durea
mai
strașnic
ca
rănile feței".(Rebreanu, 1959, p.46).
O critică vehementă a justiției burgheze este identificată și în
Cumpăna dreptății.
Găzarul
Șulăm
este
bătut
de
avocații
Miliță
Dogaru
și
Iosipovic
i.
Comportamentul
acestuia
din
urmă
este
justificat
de
dorința
avocatului
de
a
intra
în
grațiile
colegului
de
profesie. Arestat sub învinuirea de a fi insultat un judecător aflat în exercițiul funcțiunii,
Șulăm
este
eliberat
de
către
avocatul
care
îl
lovise
inițial.
Acesta
ignoră
neajunsurile
pe
47
care bărbatul i le provocase inițial (bătaia, faptul că nu îi plătise gazul) și îl privește ca pe
un adevărat salvator, un om pașnic, milos și cu suflet bun.
Suferința sufletească a individului este mai greu de supor tat decât cea fizică.
Obișnuit cu amândouă, omul privește mut în urma trenului și își rezumă nemulțumirea în
câteva cuvinte rostite în șoaptă. Ele par mai degrabă un blestem spus de țăranul apăsat de
traiul greu. Urmărind evoluția prozei lui Rebreanu de ma i târziu, observăm cum în
Răscoala umilința suportată îndelung se transformă treptat în revoltă și apoi în ripostă.
Suferința acumulată devine armă cu care țăranul lovește fără milă. Nuvelele rebreniene
creează cititorului o viziune de ansamblu a situației premergătoare revoltei.
3.3. DIMENSIUNEA SOCIALĂ
Diferențierea socială se identifică și în relațiile familiale. Saveta își acceptă cu
resemnare soarta pe care o vede ca pe o pedeapsă primită pentru că a îndrăznit să spere
într-o relație cu fiul preotului și a crezut în vorbele mincinoase ale acestuia. Pentru tânăr,
dragostea cu o fată săracă din sat nu presupune nicio responsabilitate; este o simplă
aventură fără urmări. Aceste reguli nescrise ale societății rurale sunt vechi, cunoscute și
acceptate de toți membrii ei, inclusiv de Saveta. Gestul din final reprezintă
conștientizarea greșelii comise.
În multe nuvele naratorul se oprește asupra unui moment psihologic de maximă
intensitate, care oferă ulterior cititorului o mai bună înțelegere a textului și a per sonajului.
Speranța unei avansări neașteptate ce crește treptat în sufletul lui Filibaș, mai ales în
momentul în care Sulea îi dă mâna, amărăciunea umilinței la care sunt supuși țăranii din
Proștii și Pozna, gelozia dusă la extrem în Răfuiala, sentimentul de sufocare trăit de
personajul din Nevasta sunt cauzele conflictelor. Abordarea realistă a scriitorului
constituie prezentarea unui întreg proces social. Situațiile creionează personaje și le
transformă în individualități tipice. Cu ajutorul detaliilor fu rnizate de narator, avem
posibilitatea să îl cunoaștem pe Filibaș, să îi reconstituim în minte viața anterioară. Aflăm
care este sursa umilinței sale, în ce împrejurări s -a căsătorit, care sunt relațiile în sânul
familiei sale, ce viziuni are, ce concepții , cum înțelege politica. Toate acestea construiesc
personajul în fața cititorului. Capacitatea de generalizare artistică dezvoltă în receptor
48
certitudinea că individul prezentat în textul epic s -ar putea comporta într -un anume fel în
anumite circumstanțe, neprecizate de narator. Descoperirea reacțiilor particulare ale
individului conduc la stabilirea celor cu valoare generală, capabile să evidențieze
categoria socială din care acesta face parte. Astfel, cunoscându -l în detaliu pe Filibaș prin
prisma detalii lor furnizate de narator, avem capacitatea de a stabili anumite trăsături ce
conduc la o mai bună înțelegere a contextului social, istoric, familial din care face parte.
Odată stabilit acest aspect, este important de văzut în ce măsură el se poate aplica a ltor
personaje.
Nu numai aspecte ale vieții sociale au constituit elemente asupra cărora Liviu
Rebreanu a insistat în nuvelele sale. În contrast cu dominanta realistă, operele sale de
început înglobează și elemente naturaliste. Este cunoscută înclinația au torului spre
prezentarea vieții instinctuale a personajelor. În prim -plan apar indivizi controlați de
porniri violente și reacții elementare. Mediul apare într -o strânsă legătură cu personajul,
având într -o oarecare măsură influență asupra acestuia. Indivi zi aflați la marginea
societății, striviți de tare sufletești, cu atitudini, gesturi și comportamente ce
demonstrează o anumită experiență colectivă, devin centrul de interes asupra căruia
cititorul se concentrează. Deși uneori modul de acțiune al personaj elor pare șlefuit de
experiența de viață și de mediu, alteori avem impresia că faptele individului, felul său de
a fi nu sunt raportate la mediul exterior, ci au o cauză internă, o anumită predestinare
biologică. Impresia care se creează este aceea că exi stă firi primitive, guvernate de
instinct. În nuvela Pozna, Toader Căpățână este hamalul umilit de stăpân , care, neputând
să își descarce altfel pornirile sadice, își bate cu sălbăticie nevasta. Nu realitatea este
analizată aici de scriitor, acesta limitân du-se doar la a prezenta firi, tipologii. Sunt
descrise cu minuțiozitate scene de o cruzime ieșită din comun, bătăi, momente în care
umanul pare a fi înlocuit de instinctual. Omul conștientizează faptul că nu se poate
împotrivi destinului, că sunt forțe pu ternice care îl controlează. Resemnarea personajelor
în fața implacabilului se observă mai ales în sfârșiturile dramatice. Saveta se aruncă în
iaz, Boroiu și Haramu sunt uciși pe front, Nicolae Tabără cade și se lovește violent la
față, Tănase este sugruma t, Filibaș izbucnește în plâns, semn al neputinței și al acceptării
propriului destin. Finalul prezintă, de cele mai multe ori, imaginea naturii care asistă
impasibil la tot ce se desfășoară în jurul ei. Astfel, ,,luna zâmbește ca un om nepăsător și
49
se ascunde la spatele unui nour negru ca jalea"(Rebreanu, 1959, p.18), în timp ce trupul
Savetei este cuprins de vârtej, vântul șuieră peste cadavrul lui Toma, iar soarele pare că
se scaldă în sânge și se înalță biruitor în timp ce țăranii se întorceau deznădăjduiți acasă.
Ideea
subliniată
de
Rebreanu
este
că
natura
are
un
ritm
propriu,
independent
de
cel
al
oamenilor.
Operele
de
început
ale
scriitorului,
nuvelele,
conduc
la
descifrarea
personalității
creatoare
a
acestuia,
prefigurându-
se
în
același
timp
abordările
tematice
regăsite
în
scrierile din perioada de maturitate.
Observarea realităților sociale și morale ale românilor
aflați
de
ambele
părți
ale
Carpaților,
problema
națională
a
românilor
transilvăneni
aflați
sub stăpânire austro
–
ungară, animați de un singur vis, cel al unității, dorința lor de a trece
granițele
la
patria
–
mamă,
dezamăgirea
în
fața
nedreptăților
sunt
teme
regăsite
atât
în
nuvelistica
rebreniană,
cât
și
în
romanele
de
mai
târziu.
De
asemenea,
problematica
ce
viza situația intelectualului ardelean înaintea primului război mondial poate fi regăsită în
nuvelele
Catastrofa
și
Calvarul
,
dar
și
în
romanele
Ion
și
Pădurea
Spânzuraților
.
În
Calvarul,
Remus
Lunceanu,
personajul
principal, aspiră
la
unire,
dar
se
lovește
de
cruda
realitate. În preajma
primului război mondial el cade victimă unor jocuri de culise care îl
înstrăinează
de
ai
săi
și
îl
discreditează
în
fața
celorlalți.
Dezamăgit
și
deznădăjduit,
se
sinucide.
Din punct de vedere tematic, nuvela
Răfuiala
anticipează subiectul romanului
Ion.
Conflictul este între doi țărani, unul bogat și unul sărac. Amândoi iubesc aceeași fată, dar
aceasta se căsătorește cu cel înstărit, fără să poată șterge însă sentimentele pe care încă le
are pentru celălalt. Toma Lotru devine pe parcurs conștient de faptul că deși a cumpărat
-o
pe
Rafila
cu
propria-
i
avere,
aceasta
nu
avea
să
–
i
aparțină
cu
adevărat
niciodată
întrucât
gândul
ei
încă
se
îndrepta
spre
celălalt.
Bărbatul
încă
mai
speră
cu
naivitate
ca
legile
sociale ale proprietății să funcționeze și asupra sentimentelor omenești. El crede că odată
cu
ea
a
cumpărat
și
dragostea
pe
care
o
tot
așteaptă
din
partea
Rafilei.
Acțiunile
personajului
principal
sunt
explicate
de
profunda
stare
de
nefericire
generată
de
iubirea
neîmpărtășită.
Frustarea
individului
vine
din
conștientizarea
faptului
că
nu
își
poate
exercita
dreptul
de
proprietate,
că
există
o
parte
care
nu
a
putut
fi
cumpărată:
sufletul
femeii. Satisfacțiile pe care Toma Lotru le încearcă în urma căsătoriei cu Rafila sunt doar
de
ordin
social:
este
admirat
,
invidiat
pentru
simplul
fapt
că
s
–
a
căsătorit
cu
o
femeie
50
frumoasă. Nemulțumirea lui vine din faptul că satisfacțiile pe care le are în urma
căsătoriei sunt limitate doar la sfera socială a relațiilor sale. Personajul devine conștient
de faptul ca obedie nța afișată de femeie nu echivalează cu iubirea. Această frustrare
conduce la creșterea sentimentului de gelozie. Modul în care decide să -și apropie rivalul
în dragoste face parte dintr -un plan pe care Toma Lotru îl pune la punct în amănunt.
Apropierea pe care el o facilitează între cei doi foști îndrăgostiți îi oferă posibilitatea să îi
analizeze. Rebreanu ne prezintă în această nuvelă aceleași raporturi între două personaje
din două perspective diametral opuse. Dacă în plan social superioritatea îi revine
individului bogat, în plan individual ea aparține omului sărac. Personajul principal nu
poate accepta realitatea, nu are tăria morală să privească lucrurile cu resemnare. Pentru că
nu poate tolera un lucru perceput de el drept un păcat, în final se ajunge la crimă.
Nuvela Nevasta dezbate un subiect similar; diferența constă în faptul că de această
dată perspectiva centrală a textului îi revine femeii, nu bărbatului. Această operă ar putea
fi cu ușurință considerată o continuare a Răfuielii. Femeia ar putea fi chiar Rafila, iar
bărbatul mort, întins pe catafalc, ar putea fi Toma Lotru. Reacția soției în fața soțului
mort întârzie să apară iar acest lucru este văzut de către sătenii strânși la priveghi drept
semn al unei suferințe imense, mute. În realitate, femeia nu se poate manifesta deoarece
nu este încercată de niciun sentiment. Nu l -a iubit deoarece nu a fost nici bun, nici
frumos; a fost doar bogat. Dubla percepție a aceluiași lucru este prezentată de către
scriitor în momentul în care femeia își deplân ge soarta nefericită, ieșire interpretată de
către cei prezenți ca manifestare disperată a durerii. Oamenilor le este mai ușor să pună
acest incident pe seama pierderii suferite de femeie și de altfel ar fi fost imposibilă o altă
interpretare. Tristețea es te de la sine înțeleasă, fiind dictată de o convenție socială.
În nuvela Proștii planul de desfășurare a acțiunii este social. Identificăm două
tipuri de existență, diametral opuse: satul, cu timpul propriu, unde oamenii trăiesc fără să
se grăbească, unde își găsesc timp să se oprească și să se bucure de orice lucru aparent
nesemnificativ și orașul, în care omul devine sclavul timpului. Ritmul primului tip
presupune în acest caz o mai mare sincronizare între durata exterioară: zi, noapte,
dimineață, seară, anotimp și cea interioară, a sufletului uman. În cazul celui de -al doilea,
în lumea rece a orașului, oamenii sunt într -o continuă mișcare, se grăbesc neîncetat și se
tem în permanență să nu întârzie. În lumea citadină omul încearcă din răsputeri, fără
51
succes, să -și sincronizeze ritmul biologic cu cel al ceasornicului. Dacă primul mod de
viață, cel caracteristic lumii satului, este suficient, nu generează tristețe, neîmplinire,
suferință, cel de -al doilea are tendința să distrugă, să condiționeze, să produc ă suferință.
Nuvela înfățișează modul în care intervenția brutală a lumii citadine tulbură echilibrul
caracteristic lumii satului. Spre deosebire de nuvelele prezentate anterior, în care viața
rurală este înfățișată sub aspectul forței nimicitoare pe care pasiunea nestăvilită, instinctul
îl au asupra relațiilor sociale, în Proștii forța distrugătoare nu mai este pusă în mișcare de
instinctual, de impuls, ci de acțiuni foarte bine controlate, puse la punct cu o deosebită
precizie. Aceste acțiuni exercitate m etodic asupra lumii tradiționale a satului încearcă să
distrugă toate acele tradiții, valori păstrate nealterate de sute de ani.
Liviu Rebreanu face o diferență clară între valorile lumii satului și realitățile lui.
Valorile reprezintă anumite aspecte ale vieții, dar nu redau realitatea integral.
Conștientizând forța distrugătoare a timpului mecanic asupra celui organic, scriitorul își
manifestă compătimirea față de țăranul care nu se poate adapta unui ritm haotic, impus de
timpul mecanic al orașului. Gara, locul de desfășurare a acțiunii, este elementul ce
reprezintă citadinul, punctul de contact al acestuia cu satul. Este locul în care planează
ambiguitatea asupra spațiului superior dintre cele două. Dacă în nuvela Răfuiala
personajul principal se consider ă superior în plan social, dar se dovedește a fi inferior în
plan individual, în Proștii, cei situați în plan superior din punct de vedere al educației vor
demonstra că sunt inferiori din punct de vedere moral, comparativ cu cei pe care îi
disprețuiesc și îi consideră înapoiați. Scriitorul păstrează proporțiile reale ale
evenimentelor, fără să exagereze sau să minimalizeze anumite detalii sau situații.
Semnificațiile se dezvăluie treptat, fără ca scriitorul să intervină sau să construiască un
conflict de n atură tragică în jurul personajelor sale. Rebreanu nici nu îi scuză pe țărani
pentru incapacitatea lor de a se adapta vremurilor noi, deși tocmai acest aspect le oferă
superioritatea morală.
3.4. RĂZBOIUL. SUFERINȚA ȘI TRAUMA
Creațiile literare rebreniene înt emeiate pe distincția inferior -superior, individual –
social, dar și pe tensiunile generate de înstrăinarea individului de propria -i esență în
52
încercarea de a se integra vieții sociale (Ciopraga, 1973, p. 180) , sunt cele inspirate din
realitatea războiului: Hora morții , Catastrofa , Ițic Ștrul, dezertor. Astfel, dacă pe timp de
pace, zbuciumul sufletesc împins la extrem este o excepție, consecința incapabilității
individului de a se adapta la viața socială, în timpul războiului tulburarea este
pretutindeni, nu doar la exterior, ci mai ales în interiorul ființei umane, în jurul căreia
planează iminența morții. G. Călinescu afirma că lupta se rezumă la oscilația personajului
între două îndatoriri: ,,cea de soldat credincios țării austro -ungare și aceea de naționa list
și bun român.”(Călinescu, 1985, p. 734), în timp ce Elena Dragoș, în Structuri narative la
Liviu Rebreanu, era de părere că doar în cazul nuvelelor ce au ca principală temă războiul,
este prezentată întreaga viață psihică a personajului, accentuându -se astfel ,,amprenta
tipic rebreniană de a sugera zbaterea morală prin suferințe de ordin fizic, prin reacții
organice; celelalte scrieri de acest gen conțin notații stereotipe ce vizează doar reacții
preconștiente sau conștiente.” (Dragoș, 1981, p.151) Nu doar omul izolat resimte agitația
și teama, ci întreaga colectivitate. Scriitorul surprinde într -un mod unic comportamentul
uman în situație de criză. În astfel de împrejurări oamenii sunt egali, banul nu mai
reprezintă aproape nimic, singura care primează este dorința de supraviețuire. Rebreanu
analizează în detaliu reacțiile individului pus în situații extreme, generate de război. În
nuvela Ițic Ștrul, dezertor , eroul ajunge în acel punct în care nu își mai poate suporta
propria existență. Condițiile dure , situațiile absurde și nedrepte, iraționalul vor conduce la
gestul extrem din final. Un individ caracterizat ca fiind laș în condițiile războiului preferă
să își ia singur viața, decât să aștepte să fie ucis. Personajul se află în imposibilitatea de
a-și controla destinul și în loc să lupte pentru propria viață, așa cum era de așteptat, se
sinucide pentru a nu fi ucis.
Dacă în nuvelele anterioare în care acțiunea centrală se desfășoară pe fundalul
războiului, relațiile dintre personaje sunt tensionate, a spect determinat de interesele opuse
dintre ele, în Ițic Ștrul, dezertor , eroii nu au și nu au avut niciun conflict, nici măcar unul
latent, așa cum se întâmplă în Hora Morții . Banii pe care unul dintre ei îi datorează nu îi
împiedică să fie prieteni buni. Cu toate acestea, unul este împins să ia viața celuilalt. Ei
par doi actori într -o farsă tragică, puși să joace împotriva voinței lor; două marionete
manipulate de o forță superioară personificată la un moment dat printr -un locotenent
venit în fruntea com paniei. Profitând de funcția pe care o deține, acesta își manifestă
53
disprețul
față
de
Ițic
pentru
singurul
motiv
că
aparține
altei
religii
și
altui
popor.
Deși
dominat
de
frică,
personajul
reușește
să
o
depășească
și
găsește
în
propria
–
i
ființă
forța
neces
ară. Explicația curajului dobândit între timp este tipul de viață cu care personajul a
fost
obișnuit
de
-a
lungul
t
i
mpului.
Rezistența
pe
care
o
are
în
fața
spaimei
de
moarte
îi
conferă lui Ițic demnitate. Sinuciderea din final vine ca unică soluție salvato
are. Individul
nu
se
poate
întoarce
la
statutul
deținut
anterior:
acela
de
om
laș,
stăpânit
de
teama
de
moarte.
Conștient
de
transformare,
personajul
refuză
să
revină
la
starea
inițială
și
de
aceea alege gestul extrem. Este singura variantă demnă luată în
calcul.
Explicația pe care
G.
Călinescu
o
găsește
este
aceea
că
individul
,,se
luptă
cu
o
dramă
peste
puterile
sale”(
Călinescu,
1985,
p.733)
și
este
învins.
Ițic
știe
că
d
acă
s-a
r
fi
întors
la
ai
săi
,
cu
siguranță
i
s
–
ar
fi
găsit
un
motiv
pentru
care
să
fie
învinuit
și
apoi
executat
ca
dezertor.
Explicația naratorului din final: faptul ca rămășițele pământești ale personajului fuseseră
găsite în locul cunoscut de militari sub numele de ,,țara nimănui" susține drama trăită de
Ițic pe toată durata textu
lu
i,
dar și dorința acestuia de a aparține unui loc, unei comunități.
În
mod
similar,
Catastrofa
,
prima
nuvelă
ce
a
constituit
o
experimentare
a
conflictului
interior menit să formeze ulterior substanța romanului
Pădurea Spânzuraților
, subliniază
drama
ostașului
obligat
să
lupte
alături
de
asupritori
împotriva
poporului
său.
Pentru
autoritățile
austro
–
ungare,
personajul
nuvelei,
ca
și
cele
din
romanele
de
mai
târziu
(Bologa, Svoboda), este un simplu cetățean. Ca soldat însă, datoria acestuia rămâne aceea
de a sl
uji țara pe care o reprezintă.Monarhia habsburgică permitea creșterea vrajbei între
popoare, ducea o politică de echilibru tactic, creând de fapt astfel o diferențiere clară între
grupurile etnice, alimentând confictele, pe care le ignoră. Războiul pune individul în fața
unei
situații
contradictorii,
mai
greu
sau
mai
ușor
de
suportat,
în
funcție
de
temperamentul
și
caracterul
personajului.
El
este
obligat
să
aleagă
între
datoria
de
cetățean al statului austro
–
ungar și apartenența lui națională.
David Pop es
te un intelectual înstărit, care, deși aparține unei națiuni asuprite, se
bucură de o viață sociala activă și de anumite privilegiile specifice clasei sale. El respectă
legile stricte ale imperiului, poartă cu mândrie uniforma de ofițer al armatei austro
-ungare
atunci când ocazia o impune. Când izbucnește războiul, bărbatul nu ezită și pleacă urgent
pe
front
pentru
a-
și
face
datoria.
Ideea
de
a
ucide
alți
români
începe
ușor
sa
îl
tulbure.
Drama lui interioară se accentuează mai ales în momentul in care
î
și
imaginează cum va
54
putea interacționa cu semenii săi purtând o asemenea povară. Știind ca se va întoarce
printre români, își dă seama că va avea de înfruntat disprețul și ura alor săi. Pe fondul
unei lupte de emancipare națională a țăranior din Ardeal, gest ul ofițerului ar fi fost de
neiertat de către frații români. Gândul dezertării îi trece adesea prin minte, însă de fiecare
dată ezită. În timpul desfășurării acestui proces suf letesc tulburător, David Pop ucide, fără
să-și dea seama, mai mulți soldați româ ni. Când in final poziția apărată de bărbat este
cucerită de combatanți, acesta caută îndurare și pune gestul pe seama datoriei care trebuie
îndeplinită, în opinia sa, indiferent de circumstanțe. Replica pe care o primește din partea
românior aflați de cea laltă parte a baricadei este una dură și reflectă dezgustul acestora în
fața unui trădător de neam: ,,Ne omorâși cinci ceasuri cu mitraliera și acum zici că ești
frate?…Grijania și anafura ta de câine!”(Rebreanu, 2011, p.269) Mila pe care o așteaptă
este nejustificată în ochii celorlalți soldați români aflați pe frontul inamic, iar moartea
este pedeapsa pe care o primește pentru că a prețuit mai mult datoria decât conștiința
Spre deosebire de personajul din roman, David Pop, cel în jurul căruia planează
acțiunea nuvelei, nu -și motivează aproape deloc atitudinea. Faptul că execută ordinele
primite în mod automat, fără să reacționeze, este explicat de rutina profesională, de
alienarea socială cu care individul s -a obișnuit. Ca să poată rezista presiunii resi mțite,
acționează cu mintea golită de gânduri. Momentul ce determină conștientizarea gravității
situației în care se afla este acela în care află că va lu pta pe frontul românesc. Viața sa
interioară ce părea adormită până în acel moment este trezită de un zbucium teribil, de
grave probleme de conștiință. Finalul operei este asemănător cu cel al nuvelei Ițic Ștrul,
dezertor . David Pop este ucis sau se lasă ucis de cei pe care îi iubea atât de mult. Drama
personajului, aceea de a fi socotit în mod obiectiv tr ădător, deși subiectiv este la fel ca
semenii pe care îi îndrăgea, prezintă influența socialului asupra individului și a evoluției
acestuia. Criticul literar Alexandru Săndulescu sesiza în studiul său, Introducere în opera
lui Liviu Rebreanu, preferința s criitorului pentru tema morții: ,,Dintre cei doi poli ai
existenței, Rebreanu a fost mai preocupat de al doilea, moartea, care încheie brutal
dramele câte se petrec în opera lui. Eroii mor de obicei omorâți, prin sinucidere sau
condamnați. Și, de fapt, con trazic evoluția ciclică, dispărând prematur. ˮ(Săndulescu,
1976, p. 35). În opinia sa, ,,numai cel care moare de moarte bună exemplifică plenar
legea implacabilă și universală.”(Săndulescu, 1976, p. 35)
55
3.5. OMUL ÎN FAȚA DESTINULUI
O altă temă surprinsă în pr oza rebreniană este cea a destinului implacabil :
,,Destinul tragic pretinde o oarbă năpustire în catastrofă a unei firi valoroase în sine,
copleșită de forțe istorice sau anistorice -legea nedreaptă, mai ales.”( Balotă, 1974, p. 37)
Nuvelele imprimă încă d e la început ideea de anticipare, previzibilitate. Uneori, funcția
de predestinare apare încă din titlu, așa cum se întâmplă în Catastrofa sau Hora morții . În
Proștii previziunea din primul paragraf se adeverește în final:
,,Când să iasă Nicolae Tabără di n casă, se poticni în prag și cât p -aci să se prăvale
cu dăsagii de -a umăr, cum era.
– Bagă de seamă, bărbate, îi zise nevastă -sa cu glasul răgușit de spaimă, bagă de
seamă să nu pățești ceva, că asta nu înseamnă bine!
– Ia taci mulcom, măi drace, nu -mi tot cobi a rău, mormăi țăranul necăjit,
bojdicăind până în mijlocul ogrăzii."(Rebreanu, 1984, p. 43)
În mod asemănător, în Hora morții , deznodământul este anunțat încă din
introducerea nuvelei, în expozițiune:
,,Două zile și două nopți Ion Haramu nu s-a clintit din colțul vagonului. Ghemuit
pe raniță, strângând pușca în brațe, stă îngândurat și posomorât, cu capul în
pământ. Numai rareori își ridică ochii, în care s -a înfipt o spaimă cruntă de ceva
necunoscut și îngrozitor, și se uită împrejur nedumerit. Suflă greu, ca un dobitoc
beteag, în creieri îi vuiește un gând chinuitor și necontenit bolborosește: -Am să
mor în bătălie…Am să mor…Mor."(Rebreanu, 1984, p.155)
Teama lui Ion Har amu este motivată; moare pe front, așa cum presimțise inițial.
Ideea ce se desprinde din text este aceea că personajele sunt controlate de destin, de o
forță de sub influența căreia individul nu poate ieși. Deși intuiește deznodământul tragic,
Haramu este conștient că nu poate face nimic pentru a -l schimba. Drama lui David Pop
din nuvela Catastrofa are un punct de pornire diferit. Primele propoziții vin în contrast cu
sensul imprimat de titlul nuvelei: ,,David Pop iubea viața tihnită. Zbuciumările de nici u n
fel nu i -au plăcut niciodată. Râvnea liniște multă și muncă puțină, sau chiar deloc."
(Rebreanu, 1984, p. 207) Războiul va aduce vremuri tulburi, dar și multă neliniște în
56
sufletul personajului, exact opusul acelei liniști sugerate la început. Simțul dat oriei va
genera probleme de conștiință individului, deși sensul premonitoriu al dezastrului ce va
urma apare pentru început doar în titlu. Pe parcurs, David Pop devine conștient de
amploarea și forța pe care războiul le înglobează. Seninătatea de la începu tul nuvelei se
pierde treptat, personajul ajungând în punctul în care echivalează datoria cu moartea:
,,Când a văzut pe cel dintâi flăcău din plutonul lui, alături de dânsul, căzând cu fața ín jos,
ca un sac de pământ, fără șapcă și cu ceafa înroșită de sâ nge, i -a trecut prin creieri scurt,
ca o fulgerare: Datoria e moartea." Și s -a buimăcit." (Rebreanu, 1984, p.214) Starea de
echilibru pe care personajul o experimentează la începutul nuvelei tinde să se piardă
treptat, David Pop ajungând în final la conclu zia că împlinirea datoriei nu se poate realiza
decât prin moarte. Drama sa psihologică este declanșată în momentul în care află că pe
noul front va trebui să lupte împotriva altor români. Moartea este resimțită ca una
umilitoare, deoarece personajul princ ipal nu apare ca o simplă victimă a războiului, ci ca
o victimă a datoriei de cetățean austro -ungar, aflată în opoziție cu datoria sa națională de
român, subiect reluat mai târziu în Pădurea Spânzuraților . În Catastrofa , spre deosebire
de Hora morții , prem oniția nu mai apare în mod explicit. Instalarea ideii unui destin
implacabil este subtilă, asemănătoare celei din romanele apărute ulterior. Nicolae
Manolescu observa că, deși mascate, ,,semnele predestinării sunt pretutindeni în jurul
eroului, în biografi a, în faptele sau în trăsăturile lui. El nu e liber, e manipulat. I se
interzic hazardul, accidentalul, excepția, în fond singularitatea: căci împlinirea destinului
îi impune legea, necesitatea, generalitatea și în fond media. E o victimă a fatalității."
(Manolescu, 1980, p. 166) Viziunea scriitorului se încadrează curentului realist.
Realitatea nu este percepută ca o succesiune sau o confuzie de eveni mente; ea apare ca un
proces încheiat, explicabil, în timp ce cuvintele scriitorului au rol prevestitor : ,,Fiecare
element din realitate devine la scriitorul nostru o epifanie. Ceea ce se întâmplă este fie
necesar, fie impus de ordinea prestabilită a istoriei, este destinat să se întâmple”( Malița,
2000, p. 306)
57
4. CERCETARE METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
4.1. METODE TRADIȚIO NALE ȘI MODERNE DE
PREDARE A NUVELISTICII REBRENIENE
Procesul de învățământ este, indiferent de sistemul educațional la care ne
raportăm, unul extrem de important și de complex, rezultatul unei îmbinări armonioase
între tehnicile de predare și cele de înv ățare. Transpunerea în practică a idealului
educațional, dezvoltarea optimă a personalității elevului sunt indici care confirmă sau
nu un act educațional bun. Strategia didactică aleasă este decisivă în acest sens.
Aceasta denumește ,,ansamblul de acțiuni și operații de predare -învățare în mod
deliberat structurate, orientate în direcția atingerii, în condiții de maximă eficacitate a
obiectivelor prestabilite.”(Cerghit, 2002, p.276) Ea nu se rezumă doar la identificarea
și utilizarea mijloacelor tehnice pe ntru transmiterea informației , ci înglobează toate
elementele specifice procesului de invățământ, stabilind un echilibru perfect între
conținuturi și organizare, relația profesor -elev, metodele, mijloacele și procedeele
folosite.
Pentru că ,,școala de astă zi se declară în favoarea diversificării și flexibilizării
metodologiei de instruire”(Cerghit, 2001, p.64), m odernizarea procesului de
învățământ a însemnat o evoluție la nivelul metodelor și al procedeelor de învățare, ele
reprezentând modalități de organ izare a cunoștințelor și a deprinderilor, raportate la
obiectivele didatice, tipul lecției, vârsta elevilor, tipul de conținut și în ce măsură acesta
este adecvat.
Constantin Parfene susține că „se impune ca elevii să fie permanent puși în
contactul direct cu operele literare, să fie stimulate pe această cale, sensibilitatea lor,
ceea ce presupune abandonarea obiceiului de a transmite obiceiuri le critice ale
altora.[…] Tot din natura specific artistică a disciplinei reiese cerința ca profesorul să
devină din transmițător de informații , un ghid priceput care să conducă elevii în
înțelegerea limbajului literar ˮ(Parfene, 1999 , p. 116) Sunt întru totul de acord cu
58
afirmația domnului profesor. Însă, pentru ca această trecere de la statutul de
transmițător de informații la cel de ghid, de îndrumător, să fie de succes, esențiale sunt
metodele, strategiile didactice pe care profesorul decide să le utilizeze în procesul de
predare. Cu cât acestea sunt mai variate, mai interactive, cu atât elevul va manifesta un
interes sporit față de lecția propusă. Metodele au fost analizate, reevaluate,
îmbunătățite de -a lungul timpului, existând o raportare permanentă atât la profesori, cât
mai ales la elevi, ei situându -se, în fond, în centrul procesului instructiv -educativ.
Procedeele didactice, aproape la fel de importante ca metodele, permit o trecere rapidă
de la o activitate la alta, stimulează afirmarea și dezvoltarea inițiativei și a inovației,
înviorează atmosfera și fac lucrul la clasă mult mai atractiv.
În procesul de predare -învățare -evaluare a limbii și literaturii române metodele
sunt extrem de importante, fiecare având un rol bine stabilit. Pot fi utilizate fie
individual, fie în asociere cu altele, scopul fiind eficientizarea activității elevilor în
clasă. Metodel e de predare clasice, tradiționale au fost și încă mai sunt intens discutate
de pedagogi. Ele nu sunt excluse sau ignorate ci, din contră, se propune reinventarea
lor prin asocierea cu cele moderne.
Situațiile de instruire variate au determinat diversifi carea metodelor. Astfel, dacă
facem referire la criteriul istoric, ele pot fi tradiționale sau moderne. Cele două
categorii nu se resping; ambele contribuie la buna funcționare a procesului de
învățământ. S -a demonstrat de multe ori că nu întotdeauna vechi înseamnă demodat,
cum nici noul nu reprezintă de fiecare dată ideea de modern. După gradul de
generalitate, metodele pot fi generale sau particulare , după modul de orgnizare a
colectivului, sunt fie axate pe munca individuală, fie pe cea în echipă sau în
colectiv (Cucoș, 1996, p.85) . Funcția fundamentală îndeplinită determină identificarea
metodelor de transmitere și asimilare de noi cunoștințe, de formare a priceperilor și a
deprinderilor, de consolidare, de aplicare, de verificare, etc.
Conversația este c onsiderată una dintre cele mai eficiente și practice
modalități de instruire. Ea se bazează pe dialogul spontan între profesor și elevi sau
doar între elevi. Întrebările trebuie să fie adaptate nivelului de gândire al elevului,
capacității sale creatoare ș i mai puțin capacității de memorare. Devenit partener în
dialogul cu elevii, profesorul nu se limitează doar la a dirija procesul de învățare sau
59
doar la a corecta răspunsuri; el susține și stimulează implicarea tuturor. Spiritul de
observație la elev, cap acitatea sa de analiză, sinteză, generalizare si abstractizare,
deprinderile de exprimare corectă sunt câteva aspecte dezvoltate de utilizarea acestei
metode. Prin intermediul dialogului organizat pe verticală (de la profesor la elev) și pe
orizontală (de la elev la elev), intelectul, imaginația creatoare și trăirea afectivă ale
celui care întreabă se confruntă cu ale celui care răspunde. Astfel, fiecăruia i se oferă
oportunitatea de a se manifesta într -un mod creator și creativ. Profesorul devine un
simpl u îndrumător. El corectează, ghidează, răspunde la întrebări, clarifică.
Conversația poate fi introductivă (se folosește la începutul oricărei lecții),
euristică, însoțită adesea de o demonstrație sau de un exercițiu, conversatia folosită
pentru aprofundar ea cunoștințelor, conversația folosită pentru fixarea și sistematizarea
cunoștințelor, conversația de verificare a cunoștințe lor. Făcând referire la conversația
euristică, profesorul Ioan Cerghit consideră că ,,o întrebare cuprinzătoare lasă libertate
de m anifestare spontaneității și inițiativei elevilor în descoperirea căilor prin care se
ajunge la noi cunoștințe, le lasă timp de gândire, de judecată.”(Cerghit, 2006,p. 141)
Tipul de conversație este stabilit de profesor în funcție de tipul de lecție, de ne cesitățile
și capacitatea elevilor.
Alegând să folosesc metoda conversației în predrea nuvelei Catastrofa la clasa
a X-a, nu am urmărit simpla relatare, narare a evenimentelor, ci și interpretarea
anumitor aspecte definitivate în urma lecturii. Elevilor nu le-a fost solicitată redarea
subiectului nuvelei; ei au găsit noi semnificații, pornind de la comportamentul
personajului principal și culminând cu deznodămâtul tragic. Interpretarea a fost
personală, copiii au descoperit aspecte noi ale operei, ascultând ideile colegilor. Au
avut posibilitatea să interacționeze cu ceilalți colegi și libertatea de gândire ncesară
pentru o mai bună înțelegere a nuvelei.
Conversatia introductivă:
1. În ce roman ce îi aparține scriitorului Liviu Rebreanu întâlnim imaginea război ului?
2. Care este modul în care personajele se raportează la aceasta experiență traumatizantă,
generatoare de suferință?
1. De ce este războiul esențial în definirea adevăratei firi a personajului?
2. Care sunt asemănările dintre David Pop și Apostol Bologa? Dar deosebirile?
60
3.
Cum
argumentați
calmul
care
caracterizează
personajul
principal
la
începutul
nuvelei?
4.
Care credeți că sunt etapele traversate de David Pop de la început și până la sfârșit?
Conversația
euristică
este,
de
cele
mai
multe
ori,
însoțită
de
exercițiu
și
demonstrație. În urma lecturii integrale a nuvelei
Catastrofa,
comentariul literar a început
cu o conversație bazată pe caracterizarea personajelor. Elevii au fost solicitați să răspundă
la următoarele întrebări:
Este David Pop un personaj ce apa
rține realismului?
Ce procedeu de realizare a personajului a fost utilizat de Liviu Rebreanu?
Ce
trăsături
de
caracter
se
desprind
din
modul
în care
David
Pop
interacționează
cu
celelalte
personaje,
din
felul în
care
se
gândește
la
cruda realitate
care
se
deschide în
fața lui?
Care este explicația aparentei stări de liniște pe care o încearcă personajul?
De ce crezi că agitația celor din jur influențează în mod negativ starea de spirit a
personajului principal?
De
ce
consideri
că
sentimentul
datoriei
îl
însoțeste
până
în
final
pe
David
Pop,
devenind
și
motivația
uciderii
altor
români
din
linia
inamică,
în
timp
ce
pentru
Apostol
Bologa nu se găsește nicio justificare pentru uciderea ,,fraților”?
Este David Pop un individ laș? De ce? Cum argumentezi acest răs
puns?
Cum ți se pare replica din final: ,,Datoria!”?
Care sunt elementele realiste identificate pe tot parcursul textului?
Care sunt etapele parcurse de personajul principal de la început până la final ?
Ce trăsături de caracter ale lui David Pop se despri
nd din replicile pe care acesta
le are cu soldații întorși de pe front?
Ce
elemente
comune
identifici
în
nuvela
Catastrofa
și
romanul
Pădurea
Spânzuraților
?
Argumentează de ce
Calvarul
este o nuvelă realistă.
Prin
utilizarea
la
clasă
a
acestei
metode,
elevii
au
fost
încurajați
să
își
exprime
punctul de vedere, să gândească liber, fiind motivați de faptul că au avut posibilitatea să
interacționeze în mod direct cu ceilalți colegi, să îi asculte, să îi aprobe.
61
În
cazul
conversației
euristice,
în
cadrul
lecți
ei
de
predare
a
nuvelei
Calvarul
la
clasa a X-
a, profil tehnic, am încercat să ghidez elevii adresându
–
le intrebări ajutătoare:
Cum crezi că ar fi reacționat personajul principal dacă în locul lui David Pop s
-ar
fi aflat Apostol Bologa? Credeți că deznodământul ar fi fost același?
Cum consideri că ar fi procedat Apostol Bologa?
Ce aspecte diferențiază cele două personaje?
Există
asemănări
între
personajul
din
nuvelă
și
cel
din
roman?
Dar
deosebiri?
Care ar fi acestea?
Pentru următoarele ore desfășurate la clasă, am utilizat conversația de aprofundare
și
de
verificare
a
cunoștințelor
dobândite.
Întrebările
i
–
au
ajutat
pe
elevi
să
diferențieze
aspectele
esențiale
de
restul
conținutului.
Privind
în
ansamblu
nuvela,
elevii
au
creat
conexiuni între operă și roman
ul de mai târziu,
Pădurea Spânzuraților.
Care este diferența dintre subiectul romanului și cel al nuvelei?
Ce elemente de factură realistă ați identificat în
Calvarul
?
Cu ce este diferit David Pop de Apostol Bologa?
Dați
exemple
de
citate
din
text
din
care
să
reiasă
modul
în
care
David
Pop
se
raporta la cruda realitate a războiului.
O altă metodă des utilizată mai ales în predarea literaturii la clasele mai mari, de
liceu,
este
expunerea.
Ea
presupune
mai
multe
forme:
povestirea,
explicația,
prelegerea,
toa
te trei extrem de utile și de întrebuințate în predarea literaturii române.
Am
folosit
această
metodă
în
predarea
lecției
Realismul
la
clasa
a
XI
-a,
pornind
de
la
nuvela
Ițic
Ștrul,
dezertor
de
Liviu
Rebreanu.
Deși
poate
părea
statică,
expunerea
capătă
dimensiuni
active,
dacă
are
un
plan
bine
stabilit.
Se
presupune
existența
a
două
etape: pregătirea expunerii și expunerea planului propriu
-zis.
Condițiile social
–
istorice și culturale ale apariției realismului.
Care sunt trăsăturile acestui curent?
A
fost
citit
integral
textul
nuvelei
Ițic
Ștrul,
dezertor.
Elevii,
sub
directa
îndrumare a profesorului, au răspuns la următoarele întrebări:
1.
În
ce
curent
literar
se
încadrează
textul
literar
citit?
Argumentați
folosind
citate.
62
2. Trăsăturile realismului identificate în nuvelă. Elevii au descoperit în text
citate cu ajutorul cărora să susțină ideile enunțate.
3. Cum este portretizat personajul principal(Ițic Ștrul)? Ce trăsături ale acestuia
sunt evidențiate? Cum sunt subliniate aceste trăsături? Ce tipuri de caracterizar e a
personajului principal ai observat?
4. Ce caracteristici ale curentului realist pot fi aplicate nuvelei rebreniene Ițic
Ștrul, dezertor ?
Metoda conversației a avut drept principal scop recapitularea celor mai importante
trăsături ale curentului. Folosin du-se de citatele extrase din text, elevii au reușit să
schematizeze elementele realiste din operă:
a) Reprezentarea veridică a realității războiului. Cititorul poate privi imaginea
unei lumi nedrepte prin ochii personajului principal. Optimismul, speranța, î ncrederea în
semeni a unui om simplu sunt zdrobite de cruda realitate.
b) Stilul impersonal, sobru utilizat de scriitor. Naratorul omniscient prezintă cu
detașare acțiunea ce se dezvoltă in jurul personajului principal.
c) Obiectivitatea perspectivei narative . Narator omniscient, omniprezent,
omnipotent. Narațiunea se realizează la persoana a III -a.
d) Temele sociale abordate. În cazul nuvelei Ițic Ștrul, dezertor cititorul se
familiarizează cu realitatea crudă și nedreaptă a războiului, abuzul de putere, drama
interioară a individului care este forțat de împrejurări să pună mai presus de propria -i
existența conștiința împăcată, liniștea și siguranța familiei, onoarea.
e) Utilizarea tehnicii detaliului veridic, esențială în redarea fidelă a mediului.
Elevii au analiz at textul nuvelei și au constatat faptul că Liviu Rebreanu oferă o deosebită
importanță modului de prezentare a mediului în care personajul acționează și se dezvoltă.
Felul în care individul interacționează cu celelalte personaje poate deveni cheia
interp retării textului.
f) Personajele sunt tipice, complexe, condiționate de mediu, societate, epocă.
Astfel, Ițic este un ins temător care se vede prins în iureșul războiului. Încearcă să
supraviețuiască folosindu -se de spiritul său vesel, apreciat de cei din jur . Când nu
reușește însă să intre în grațiile noului comandant, se declanșează adevărata dramă
interioară a personajului. Nu poate înfrunta destinul tragic, dar în același timp nu se poate
63
împăca niciun moment cu ideea de a dezerta. Singura soluție de evada re rămâne
sinuciderea.
După recapitularea elementelor realiste din nuvela Ițic Ștrul, dezertor , elevii au
avut posibilitatea să observe în ce măsură și -au însușit informațiile transmise în cadrul
orei de limba și literatura română prin redactarea unui ese u în care sarcina de lucru era
aceea de a identifica și analiza elementele realiste din nuvela studiată.
Problematizarea este o altă metodă extrem de importantă în predarea limbii și
literaturii române, mai ales la clasele de liceu. În ceea ce mă privește, am considerat -o
utilă mai ales atunci când obiectivul este receptarea profundă a operei literare. Principalul
aspect pozitiv al utilizării acestei metode de predare este faptul că facilitează dinamizarea
gândirii elevului. Acesta începe analiza unei opere literare prin ,,a -și pune probleme”.
Finalitatea acestui demers este soluționarea unor ipoteze de la care elevul pornește în
primul rând. Această metodă a fost utilizată în predara nuvelei Catastrofa la clasa a X -a.
Subiectul lecției: Caracterizarea perso najului David Pop. Am ales pentru începutul lecției
sa formulez câteva întrebări -problemă:
1. Putem afirma despre David Pop că se încadrează în tipologia lașului? De ce?
Ce amănunte din text susțin această afirmație?
2. Comparați personajul principal din nuvela Catastrofa cu Apostol Bologa din
Pădurea Spânzuraților. Ce asemănări și deosebiri sesizați ?
3. Ambele personaje din cele două opere rebreniene au un destin tragic. Este
David Pop o anticipare a lui Apostol Bologa. Până în ce punct? Ce diferențe identificați ?
4. Cum argumentați preferința autorului pentru un deznodământ tragic în ambele
opere?
5. Care sunt cauzele dramei interioare a lui David Pop? Este el un învins sau un
învingător? Susțineți -vă răspunsul cu citate din text.
6. În mod similar, cum îl percepeți pe Ap ostol Bologa din romanul Pădurea
Spânzuraților ? Este un învins sau un învingător? Susțineți -vă răspunsul cu citate din text.
7. De ce putem afirma faptul că ne confruntăm cu două destine diferite, deși
problematica propusă de Liviu Rebreanu este asemănătoare?
Aceste întrebări au constituit punctul de pornire în discuția inițiată la clasă. În
mod explicabil, personajul simpatizat de majoritatea elevilor a fost Apostol Bologa. Prin
64
comparație cu acesta, David Pop a fost perceput ca un ins superficial, comod, car e este
surprins de iureșul războiului total nepregătit. În încercarea de a caracteriza personajul
principal din nuvela Catastrofa, elevii au identificat două ipostaze ale individului:
calmitatea care îl caracterizează înainte să afle că urmează să lupte îm potriva fraților săi
și zbuciumul interior care îl acaparează după aflarea veștii. Dacă inițial privește indiferent
și detașat agitația soldaților care își exprimă dezgustul și dezaprobarea în fața unui lucru
inutil, așa cum este războiul, în final, în mom entul în care află că va fi nevoit să lupte
împotriva propriului popor, devine trist și abătut. Cu toate acestea, simțul datoriei va ieși
învingător.
Lecțiile de caracterizare a personajului prin metoda problematizării oferă elevilor
oportunitatea de a se distanța, de a se detașa de individul analizat sau, din contră, de a
empatiza, de a găsi aspecte comune. În demersul acestei observări permanente, elevul
caută citate prin care să demonstreze ideile deja conturate. Profesorul este cel care
îndrumă, iar me todele utilizate sunt esențiale. Nu există o graniță clar definită între
metodele tradiționale și cele moderne. Un proces instructiv -educativ de succes presupune
combinarea celor două categorii. Profesorul este factorul de decizie. El stabilește tipul de
metodă și momentul potrivit în care aceasta trebuie utilizată, prin raportare la tipul de
lecție, obiectivele stabilite, colectivul clasei, nivelul acesteia, conținuturi.
Concluziile trase în urma utilizării acestei metode în caracterizarea personajului
principal din nuvela Catastrofa au fost următoarele:
1. David Pop este un individ complex, obișnuit cu un mod de viață liniștit, al cărui
destin se schimbă radical în momentul în care intervine experiența războiului pe care
bărbatul își propune să nu o rateze.
2. Liniștea pe care o simte pe tot parcursul nuvelei este alimentată de certitudinea
bărbatului că procedează corect, ghidat fiind de simțul datoriei.
3. Faptul că moare într -un mod atât de violent poate fi privit ca o pedeapsă pe care
autorul o aplică personajul ui său. Decide să își omoare compatrioții, iar acest lucru nu
poate fi trecut cu vederea. Așa cum Ion este ucis, nu în mod întâmplător, de către George
cu sapa, obiect întrebuințat în lucrul pământului, David Pop își va afla sfârșitul în mâinile
fraților r omâni, pe care îi condamnase cu câteva momente înainte la moarte, deoarece
datoria era, în viziunea lui, mult mai importantă.
65
Învățarea prin descoperire este o altă metodă utilă în predarea limbii și literaturii
române.
Elementul
de
noutate,
esențial
în
dezvoltarea
la
elevi
a
capacității
de
a
analiza,
interpreta,
este
explorarea
textului.
Elevul
selectează
din
text
acele
informații
esențiale,
care
pot
conduce
la
conturarea
ideii
finale.
Dirijarea
învățării
se
realizează
de
către
profesor și corespunde urmă
toarelor forme de
raționament:
inductiv, deductiv și analogic.
Descoperirea de tip deductiv presupune înțelegerea lecției în sens invers, adică de
la general la
particular
. Se pornește de la conceptul teoretic și se ajuge în cele din urmă la
definiție. Învățarea se produce într
–
un cadru stabilit de profesor. Acesta oferă informația
de bază, analiza și investigația vor fi realizate de către elevi. Spre exemplu, la clasa a X
-a,
am propus analiza nuvelei
Proștii
de Liviu Rebreanu. Comentariul textului poate porni de
la următorul plan trasat de profesor:
1.
Care este semnificația titlului, pe fondul contextului istoric al situației
țăranilor
transilvăneni
din
perioada
respectivă?
Cu
ce
scop
folosește
Rebreanu
cuvântul
,,prost”?
Ce sens are aici?
2.
Subiectul
nuvelei.
Elementele
importante
asupra
cărora
autorul
insistă
cu
scopul de a crea imaginea unei categorii neglijate.
3.
Tema
operei
se
stabilește
pe
baza
comparației
între
țăranii
simpli,
modești,
obișnuiți
să
îndure
lipsurile
vieții
și
abuzurile
și
cei
care,
prin
prisma
funcției
pe
care
o
dețineau, îi neîndreptățesc.
4.
Care este mesajul pe care Rebreanu îl transmite
cititorilor
?
5.
Limbajul utilizat are rolul de a completa imaginea unei epoci .
6.
Care
este
semnificația
ultimei
replici
din
text
?
Poate
fi
interpretată
ca
o
am
enințare sau un blestem?
7.
Demonstrați că
Proștii
este o nuvelă realistă. Elevii își reamintesc principalele
trăsături ale curentului și le aplică operei studiate.
În
urma
utilizării
acestei
metode,
am
constatat
faptul
că
elevii
pot
lucra
independent,
cerce
tează
cu
atenție
textul
operei
studiate,
își
exersează
gândirea
și
imaginația creatoare.
Dacă
vorbim
despre
metoda
descoperirii
prin
analogie,
aceasta
are
la
bază
un
proces
comparativ.
Poate
fi
folosită
atât
în
sistematizarea
cunoștințelor,
cât
și
în
recep
tarea
unor
noi
informații.
La
clasa
a
X
–
a
tema
lecției
a
fost
,,Nuvelistica
lui
Liviu
66
Rebreanu. Primul pas spre roman.” Mi -am propus ca elevii să cunoască mai bine opera de
început a scriitorului pentru a o înțelege mai bine pe cea de la maturitate.
Struc tura lecției:
1. Nuvelele rebreniene -început de drum.
Elevii au fost familiarizați cu textele nuvelistice rebreniene. Lectura unora dintre ele a
facilitat realizarea corespondențelor cu romanele scrise ulterior. ( Rușinea, Calvarul, Ițic
Ștrul, dezertor, Proșt ii)
2. Stabilirea unor elemente comune celor două specii abordate: drama războiului,
dorința de îmbogățire, regulile nescrise ale lumii rurale, nedreptatea și suferința generate
de apartenența la categorii sociale diferite, puterea averii și a banului, des tinul tragic al
indivizilor obligați să se supună celor înstăriți. Temele comune abordate de scriitor în
nuvele și în romane: războiul, iubirea, tragedia românilor transilvăneni obligați să lupte în
Primul Război Mondial împotriva altor români.
3. Personaje emblematice din nuvele și din romane.
Odată familiarizați cu personajele din nuvele, elevii pot face comparații, paralele
cu cele din romane. David Pop și Ițic Ștrul anticipează acțiunile lui Apostol Bologa, dar
nu capătă complexitatea acestuia. Trăirile interioare, zbuciumul personajului din nuvelă
nu vor atinge profunzimea celor din roman. Țăranii din Proștii, prin simplitatea lor și
amărăciunea cu care privesc lumea care îi neîndreptățește , amintesc de personajele din
Ion.
Elemente ce ilustre ază tehnicile de interpretare și analiză a textului literar.
Acestea alimentează înclinația către studiul independent și imaginația creatoare. Elevii au
avut posibilitatea, în urma lecturii, să evidențieze, prin comparație, trăsăturile definitorii
ale fie cărui personaj. Ei au întocmit un tabel în care au completat aspectele definitorii ale
lui David Pop din nuvela Catastrofa și ale lui Apostol Bologa din romanul Pădurea
Spânzuraților .
În predarea nuvelei rebreniene la clasele de liceu, exercițiul a repr ezentat o altă
metodă utilă, cu ajutorul căreia am apelat la creativitatea elevilor, scopul fiind acela de a
forma și consolida deprinderea copiilor de a opera cu informații noi în diferite situații de
învățare. Strategia utilizată în cadrul acestei metode este repetarea unei activități, lucru ce
conduce la formarea deprinderilor.
67
La clasa a X -a, analiza și interpretarea nuvelei Catastrofa a oferit elevilor
oportunitatea de a -și dezvolta gândirea creatoare.
1. Este personajul principal laș? Ce fapte ale sale indică acest lucru?
2. Realizați o paralelă între David Pop și Apostol Bologa.
Exercițiul propus a fost lucrat în mod independent. Colectivul de elevi a fost împărțit în
două grupe. Prima grupă a avut drept sarcină de lucru identificarea asemănărilor dintre
cele două personaje, în timp ce a doua grupă a surprins deosebirile dintre cei doi.
Similitudinile și diferențele identificate de elevi au fost completate într -un tabel ce s -a
regăsit pe tablă la sfârșitul orei. Discuțiile de la final au fost însoțite de ci tate din cele
două texte epice, iar concluziile desprinse în urma dezbaterii au fost notate pe caiete.
Asemănări:
1. Ambele personaje afișează o dezinvoltură în fața războiului care pare să îi
surprindă pe cei din jur.
2. Pentru amândoi datoria primează în fața oricăror altor lucruri.
3. Ambii sunt descumpăniți atunci când află că trebuie să lupte împotriva
fraților români.
4. Amândoi au un destin tragic.
Deosebiri:
1. David Pop vede războiul ca pe o oportunitate prin care se poate afirma și cu
ajutorul căreia poate c âștiga stima și admirația celor din jur. Crede că opțiunea pentru
această experiență îi va impresiona pe cei din jur.
2. Apostol Bologa este un ins sobru, pentru care dreptatea și onoarea sunt două
elemente esențiale.
3. Personajul principal din nuvelă pr ivește cu detașare și fără să înțeleagă
tulburarea soldaților vizibil afectați de ororile războiului. Datoria rămâne pentru el
singurul lucru demn de a fi luat in calcul.
4. În roman, personajul principal este marcat încă din primul moment în care ia
parte la execuția soldatului ceh Svoboda. Imaginea spânzurătorii și a luminii din ochii
condamnatului îl vor urmări obsesiv până în final.
5. David Pop conștientizează gravitatea situației abia în momenul în care armele
vor fi îndreptate împotriva românilor. Cu toate acestea, dragostea față de țară și semeni
68
nu va fi mai puternică decât simțul datoriei. Teama de a fi considerat un laș sau un
trădător îl vor determina să deschidă focul împotriva alor săi. Justificarea din momentul
în care este prins, ,,datoria”, nu va fi însă pe placul soldaților români care îl vor ucide.
6. Apostol Bologa, comparativ cu personajul din nuvelă, are o altă consistență,
este mult mai credibil. Drama lui interioară este tulburătoare, zbuciumul său este
prezentat în mod gradual, până în momentul în care atinge în final apogeul. Pe de altă
parte, dezinvoltura, nepăsarea lui David Pop, modul în care reușește să rămână stăpân pe
situație chiar și în momentele de maximă tensiune, pun personajul într -o altă lumină.
La finalul lecției, când au fost desprinse concluziile, am constatat faptul că elevii
au apreciat mai mult construcția personajului din roman. Explicațiile oferite de ei au avut
ca principal argument prezența laturii umane, mult mai vizibilă în cazul lui Apostol
Bologa. Empatia, procesul de conștiință definesc foarte puțin sau aproape deloc
personajul nuvelei.
Observăm deci faptul că metoda reprezintă un ,,mod eficient de acțiune al unei
modalități practice de lucru a profesorului cu elevii, al unei tehnici de realizare a acțiuni i
de predare și de învățare” (Potolea, Neacșu, Iucu, Pânișoară, 2008, p. 254). Deoarece
cadrul didactic face parte din mecanismul unei societăți aflate într -o continuă schimbare,
iar elevul se poate plictisi foarte repede de un mod de predare, profesorul t rebuie să aibă
în permanență la îndemână metode didactice eficiente, interactive și diversificate,
modalități prin care să fie atinse ,,anumite obiective instructiv -educative stabilite anterior,
prin intermediul cărora se transmit anumite informații, cunoș tințe care în timp duc la
formarea de priceperi și deprinderi.” (Potolea, Neacșu, Iucu, Pânișoară, 2008, p. 254)
Consider că atât metodele tradiționale, cât și cele moderne au un rol important în
procesul educativ. Elevii au stiluri diferite de învățare, p rin urmare, este esențial ca
profesorul să găsească metoda potrivită și să o adapteze nivelului de cunoștințe al
colectivului.
La clasa a X -a am folosit Diagrama Venn pentru a evidenția asemănările și
deosebirile dintre nuvelela Proștii și romanul Ion. Ele vii au lucrat pe grupe,
concentrându -se asupra diferențelor și a asemănărilor dintre cele două opere. La finalul
orei au notat pe diagrama desenată pe flipchart ceea ce au identificat în texte pe parcursul
orei.
69
Trăsăturile comune celor două specii:
1. Prezin tă nedreptatea pe care oamenii simpli și săraci o îndură din partea
celor înstăriți.
2. Averea este, în ambele cazuri, singurul aspect ce îi garantează omului
succesul și prețuirea celorlalți.
3. Omul este catalogat în funcție de ceea ce posedă.
4. Individul simplu nu are forța pentru a riposta în fața abuzurilor.
5. Cei săraci sunt înăbușiți de soartă, destin.
Elementele care diferențiază cele două specii:
1. În nuvelă personajele sunt resemnate, împăcate cu propriul destin.
2. Ion, pe de altă parte, nu acceptă umilințele d in partea celorlalți și își hotărăște
singur soarta.
3. Personajul principal din roman este mult mai bine individualizat , iese în
evidență prin caracterul puternic și determinarea de care dă dovadă.
4. Țăranii din nuvela Proștii asistă cu amărăciune la nedrept atea care li se face.
Nu au încă puterea și curajul să riposteze.
5. Romanul oferă o imagine mult mai completă a societății rurale, insistând
asupra unor aspecte ce țin de tipologia personajului și de mediul în care acesta
trăiește.
La o lecție de recapitula re, am folosit metoda cubului pentru a demonstra că Răfuiala
este o nuvelă realistă.
1. Descrie
În această prima etapă a lecției le -am solicitat elevilor să numească personajele
din nuvelă și să le încadreze în categoria potrivită. Li s -a reamintit faptul că într-o operă
literară pot să apară mai multe personaje care, prin trăsăturile lor definitorii, aparțin
anumitor tipologii. Fie că este vorba despre tipul avarului, tipul țăranului, al arivistului, al
femeii moderne, al individului măcinat de obsesii, al î ndrăgostitului, al intelectualului, al
tânărului aflat in plin proces de maturizare, personajul își demonstrează apartenența la o
categorie prin comportament, modul în care interacționează cu ceilalți, gândire, viziune,
idealuri.
70
Descrierea
personajelor
a
fost
realizată
din
mai
multe
puncte
de
vedere,
fiecare
elev având posibilitatea să se exprime liber și în același timp să asculte opiniile celorlalți.
Astfel,
s-
a
ajuns
la
concluzia
că
Rafila
se
încadrează
în
tipologia
femeii
frumoase,
dar
sărace
care,
din
dorința
de
a
scăpa
de
sărăcie,
se
mărită
cu
tânărul
înstărit,
deși
nu
îl
iubește.
Elevii
au
găsit
similitudini
cu
acțiunea romanului
Ion
.
Au
asemănat
-o
pe
Rafila
cu
Florica,
în
timp
ce Tănase
Ursu,
bărbatul
sărac,
de
care
femeia
încă
era
îndrăgostită,
și
–
a
găsit
corespondentul
în
Ion.
Toma
Lotru
trăiește
drama
lui
George
Bulbuc.
Acesta
vede nefericirea din ochii soției, iar ura pentru rivalul său arde mocnit.
2.
Compară
a)
În a doua etapă a lecției, elevii au avut de identificat asemănările și deosebirile
dintre
nuvela
Răfuiala
și
romanul
Ion.
Destinul
tragic
al
personajelor,
incapacitatea
omului
de
a
se
împotrivi
destinului,
dorința
de
a
–
l
controla
pe
celălalt,
ideea
conform
căreia averea poate modifica sentimentele individului au fost observate în ambele oper
e.
O
deosebire
semnificativă
a
rezultat
în
urma
comparării
celor
două
personaje
:
George
Bulbuc și Toma Lotru. Concluzia la care au ajuns elevii a fost aceea că Liviu Rebreanu
insistă mai mult asupra personajului din nuvelă. Astfel, sunt scoase la suprafață temerile
acestuia, zbuciumul său interior, planul pe care îl pune la cale. Pe de altă parte, George
este lăsat să acționeze, naratorul este obiectiv și detașat.
b)
Elevii au identificat trei asemănări între cele două personaje:
1)
Amândoi
sunt
înstăriți
și
consideră
că
averea
le
dă
dreptul
să
îi
controleze
pe
ceilalți
2)
Ambii au sentimentul de posesiune față de femeie (Rafila, Florica)
3)
Amândoi
comit
crime
în
final
deoarece
nu
pot
suporta
umilința
și
ideea
că
averea nu îți garantează controlul asupra sentim
entelor celuilalt.
3.
Asociază acțiunile celor două personaje cu temperamentul, firea lor.
a)
George
Bulbuc
are
la
începutul
romanului
o
dispută
cu
rivalul
său,
Ion,
pentru
că
acesta
îl
discreditează
în
fața
celor
prezenți
la
horă.
El
nu
poate
înțelege
trufia
ap
arent
nejustificată
a
celuilalt.
Faptul
că
este
sărac
reprezintă
un
dezavantaj
important
în
comunitatea rurală. Acest ,,handicap” îl împiedică pe cel in cauză să aibă opinii sau să se
considere egalul celor bogați.
71
b) Toma Lotru îl apropie pe Tănase Ursu de fa milia sa și manifestă o falsă prietenie față
de acesta, din dorința de a le analiza atât lui, cât și Rafilei, reacțiile.
c) Căsătoria lui George Bulbuc cu Florica vine din egoism, dar mai ales din dorința de a
provoca durere celuilalt. Considerând că a avea avere este suficient pentru a controla
sentimentele unei ființe umane, bărbatul constată că Florica încă îl iubește pe Ion.
d) Toma Lotru îl ucide pe Tănase Ursu pentru că nu poate suporta umilința de a vedea pe
chipul Rafilei tristețea și nefericirea. Nu înț elege până în ultimul moment de ce averea lui
nu a fost niciodată suficientă pentru femeie, de ce nu a reușit să stingă dragostea ei pentru
tânărul sărac. Singura modalitate prin care poate pune punct situației create este crima. Ea
devine o cale de ieșir e dintr -o situație incomodă, dar și o pedeapsă pentru cei vinovați.
Lejeritatea și aparenta seninătate cu care privește apropierea nepotrivită dintre cei doi
ascund adevăratele intenții ale personajului. Reușește să îi analizeze din umbră, iar în
final acț ionează spre surprinderea soției și a victimei însăși. Răfuiala este, de fapt, o luptă
a sa cu sine însuși. El a fost cel care a sperat până în ultimul moment că Rafila îl va iubi
pentru simplul motiv că era bogat. Singurul și cel mai solid argument, în v iziunea sa.
e) George Bulbuc câștigă respectul comunității din care face parte cu ajutorul banilor.
Urmând regulile nescrise ale societății rurale, el vede normală căsătoria cu o fată
înstărită, așa cum este Ana lui Vasile Baciu. Intervenția lui Ion i se par e sfidătoare, cu
atât mai mult cu cât îl percepe ca fiind inferior din cauza sărăciei. Îndrăzneala acestuia
din urmă este sancționată de ceilalți care văd mai potrivită o atitudine umilă decât una
trufașă. Fire pașnică inițial, Geoge Bulbuc devine crimina l în momentul în care onoarea îi
este lezată. De fapt, acțiunile lui Ion îl împing către această faptă îngrozitoare.
4. Analizează
a) Analizează semnificația următoarelor elemente din cele două opere:
1.Semnificația ploii de la începutul nuvelei ,,Răfuiala”
Imaginea ploii accentuează ideea de tristețe, de soartă nefericită. În final, această
corespondență între natură și starea interioară a individului se reia, subliniind tulburarea
personajului principal. Gerul năpraznic, vântul care vuia și le ,,pălmuia”( Reb reanu,
1984 p. 29) obrajii completează un decor apocaliptic care se extinde până în sufletul lui
72
Toma: ,,Sângele îi fierbea in vene, inima începu a zvâcni să plesnească( Rebreanu, 1984,
p.29)
2. Imaginea drumului face introducerea cititorului în lumea roma nului Ion și îl
însoțește într -un spațiu în care legile străvechi guvernează de secole întregi existența
umană. Așa cum destinul omului șerpuiește purtându -l uneori fie pe cele mai înalte
culmi, fie în cele mai adânci văi, în mod similar, drumul ne condu ce în lumea satului
Pripas, pe care în final o părăsim călăuziți tot de el.
3. Crucea strâmbă și starea deplorabilă în care aceasta se află anticipează
deznodământul tragic și destinul nefericit al personajelor. Ideea de desacralizare este
reluată în mod c onstant pe parcursul romanului, fie că este vorba despre preotul Belciug,
care se implică în mod activ în toate problemele satului, fie că este vorba despre Ion care,
prin acțiunile sale, stârnește revolta sătenilor. Imaginea cristică de la începutul roman ului
prefigurează destinul sumbru al unor personaje.
4. Plânsul constant al Rafilei arată nefericirea acesteia, deoarece fusese obligată să
se mărite cu un bărbat pe care nu îl iubea, dar pe care sătenii l -au considerat potrivit
pentru că avea bani. Reacți a pe care Toma Lotru o primește din partea soției nu este cea
așteptată. Deși credea că va fi considerat un salvator de către femeie, nu primește decât
zâmbete false și o privire încărcată de tristețe și resemnare. Pentru că nu poate riposta în
alt fel, Ra fila găsește eliberare prin plâns. Cu toate că nu o mai vede atât de des ca în
trecut, Toma știe că ea plânge ori de câte ori are ocazia.
5. Imaginea horei deschide romanul Ion, conturând astfel trăsăturile esențiale ale
unei societăți conduse de valorile arhaice impuse de o societate tradițională, rurală. Este
un alt element ce conferă romanului ciclicitate și reprezintă stratificarea socială a
comunității rurale. Elevii au concluzionat că odată cu hora prezentată la început, se
încearcă o primă caracteri zare a personajelor, pornind de la încadrarea lor de către autor
într-o anumită categorie socială și tipologie.
b) Analizează modul în care sunt caracterizate personajele din nuvela Răfuiala .
Pentru o identificare corectă a principalelor trăsături, elevii au răspuns mai întâi la
următoarele întrebări:
• Care este locul ocupat de personaj în operă?
73
• Ce fel de personaj este ( prin raportat are la realitate) ?
• Cine este personajul ?
• În ce împrejurări este înfățișat el ?
Cele trei personaje identificate au fost: Toma Lotru, Rafila și Tănase Ursu. Pentru
însușirile fizice și morale ale fiecărui personaj elevii au urmărit o schemă utilă.
1. Care sunt însușirile fizice și morale identificate în text?
Elevii au surprins în nuvelă cele două tipuri de caracterizare: directă și indirectă.
În cazul primului tip de caracterizare, au fost urmărite referirile făcute de narator, de către
celelalte personaje și de către personajul însuși. În ceea ce privește caracterizarea
indirectă, elevii au analizat cu atenție faptele personajel or, comportamentul, frământările,
luptele lor interioare. Astfel, Toma Lotru a fost un exemplu concludent în acest sens.
Zbuciumul său crește progresiv. Dacă inițial comportamentul Rafilei îl dezamăgește și
conștientizează faptul că docilitatea ei ascunde tristețe și nefericire, pe parcurs suferința
se transformă în furie, iar eliberarea se realizează prin crimă.
Deși mai puțin evidențiate, nu au fost omise nici aspectul fizic și cel vestimentar
ale personajelor, precum și relația lor cu ceilalți. Triunghiu l amoros în jurul căruia prinde
contur acțiunea nuvelei îi prezintă atât indiviual, cât și în relație cu ceilalți. Imaginea lui
Tănase Ursu este construită de către cititor din relatările lui Toma. Dincolo de antipatia
mascată de falsa prietenie, aflăm des pre tânărul de care Rafila încă era îndrăgostită că, în
ciuda condiției materiale, era apreciat de săteni și prezent la toate evenimentele
organizate în sat. Rafila era tânără și frumoasă, dar extrem de nefericită. Căsătoria
realizată đin încăpățânarea și orgoliul lui Toma Lotru a adus tristețe și neîmplinire în
viețile amândurora. În vreme ce femeia pare să se fi resemnat cu un destin dictat de cei
din jur, bărbatul nu este dispus să renunțe, mai ales în momentul în care apropierea dintre
cei doi devine vi zibilă și pentru cei din jur. Onoarea lezată și inima frântă sunt două
aspecte pe care Toma nu le poate ignora și de care este obligat să țină cont. Când i se
atrage atenția asupra gradului ridicat de îngăduință pe care îl afișează față de cei doi, el
atribuie vina exclusiv bărbatului și dă de înțeles că totul face parte dintr -un plan bine pus
la punct ce urmează să fie aplicat în perioada imediat următoare.
Încadrarea personajului într -un mediu este de asemenea relevantă în trasarea
principaleor trăsături . Averea lui Toma Lotru i -a creat acestuia anumite avantaje, dar nu a
74
reușit să îi șlefuiască sufletul suficient încât să nu ajungă în final la crimă. Paradoxul este
că deși are bani, bărbatul nu poate cumpăra iubirea și fericirea Rafilei, dar nici liniște a lui
sufletească. Pe de altă parte, Tănase Ursu, deși sărac, duce un trai simplu și liniștit. Se
bucură de iubirea și atenția femeii, fără să îi ofere ceva în schimb.
Situația limită în care personajul principal se regăsește facilitează o mai bună
înțele gere a sa, pornind de la trăiri și sentimente și ajungând la acțiuni. Transformarea lui
Toma Lotru se produce treptat. Elementul declanșator este nepăsarea Rafilei. Nefericirea
acesteia este observată de soț și pusă pe seama iubirii pe care încă o simțea f ață de Tănase
Ursu, în ciuda faptului că era căsătorită. Situația în sine îi lezează bărbatului onoarea, cu
atât mai mult cu cât la ea asistă deazaprobator și cei din jur.
2.Care este atitudinea scriitorului față de personajul prezentat ?
3. Ce categorie t ipologică mai largă reprezintă?
4. Ce modalități (procedee) de caracterizare folosește scriitorul ?
5. Aplică
Demonstrează că Răfuiala de Liviu Rebreanu este o nuvelă realistă. Elevii au avut
ca punct de pornire următoarele trăsături definitorii ale curentul ui realist:
a) Obiectivitatea perspectivei narative. Naratorul este omniscient, omniprezent,
omnipotent, detașat.
b) Reprezentarea veridică a realității.
c) Stil sobru, impersonal.
d) Utilizarea detaliului veridic, esențial în redarea fidelă a mediului.
e) Teme sociale: parvenirea, familia, averea, etc.
f) Personajele ilustrate sunt tipice, surprinse în situații tipice.
g) Interdependența dintre personaj și mediul de viață al acestuia.
6. Argumentează
În această ultimă etapă, elevii au fost încurajați să sus țină sau, din contră, să
combată, folosind argumente, anumite afirmații date.
1. Răfuiala este o nuvelă realistă.
2. Perspectiva narativă utilizată în text este obiectivă.
75
3. Motivul gestului personajului principal este gelozia.
4. Tănase Ursu este, în viziunea lui To ma Lotru, unicul vinovat de faptul că
Rafila nu îi împărtășește sentimentele.
5. Rafila a refuzat căsătoria cu Toma Lotru deoarece îl iubea pe Tănase Ursu.
6. Dansul Rafilei cu Tănase sporește gelozia lui Toma.
7. Gestul din final nu este unul instinctual, ci vine ca urmare a unui plan
bine pus la punct de către personaj.
8. Tănase nu anticipează intențiile ascunse ale rivalului său.
9. Rafila alimentează furia lui Toma prin apropierea nefirească de Tănase
Ursu.
10. Toma folosește banul drept unic argument care ar putea să justifice
obligația Rafilei de a -i împărtăși sentimentele.
O altă metodă utilă în predarea lecțiilor de limbă și literatură română la liceu este:
,,Știu. Vreau să știu. Am învățat”. Această strategie ajută elevul să conștientizeze actul
educativ, mai preci s să-și poată evalua singur cunoștințele pe care le are despre o anumită
temă sau subiect și să observe ce îmbunătățiri pot fi aduse. Deoarece la clasa a X -a am
studiat nuvela realistă Proștii, am considerat că metoda este eficientă întrucât ajută elevul
să își reamintească informațiile predate anterior și, în același timp, îl sprijină în
dezvoltarea abilităților de cooperare, muncă individuală și în echipă.
Folosită la sfârșitul orei de curs, metoda s -a dovedit a fi utilă deoarece a
eficientizat sistematiz area informațiilor predate anterior. Ideile recent asimilate au fost
notate de către elevi la sfârșitul orei, la rubrica: ,,Am învățat”. Informațiile însușite
anterior de către elevi au fost notate în tabel la rubrica ,,Știu”:
1. Date despre scriitor.
2. Informații despre opera lui Rebreanu.
3. Trăsăturile curentului realist.
4. Definiția nuvelei realiste.
5. Trăsăturile nuvelei realiste. Încadrarea operei în specie.
6. Subiectul nuvelei.
7. Personajele operei. Caracterizarea lor.
76
În coloana ,,Vreau să știu ’’elevii s -au arătat interesați de elementele comune și de
cele care fac diferența dintre nuvelă și roman.
1.Cum este portretizat țăranul sărac în nuvelă? Cum este el conturat în roman?
2. De ce naratorul afișează o atitudine mult mai tolerantă față de im aginea
țăranului din nuvelă comparativ cu cu cea a țăranului din roman?
3.Cu ce diferă idealurile lui Ion de cele ale țăranilor din nuvela Proștii ?
4. De ce este pământul scopul suprem pentru Ion?
5. Cum percep țăranii din nuvelă lipsa pământului?
La sfârș itul orei, elevii au completat rubrica destinată noțiunilor asimilate pe
parcursul orei.
1.Asemănările și deosebirile dintre nuvelă si roman. Elementele comune și cele
distincte.
2. Nuvela Proștii a constituit unul dintre punctele de plecare în elaborarea
romanului Ion.
3. Atitudinea naratorului este diferită. În cazul nuvelei, naratorul este tolerant și
îngăduitor, în timp ce în roman este distanțat total.
Jocul de rol este metoda pe care am folosit -o la clasa a X -a în cadrul lecției de
caracterizare a pe rsonajului Toma Lotru din nuvela Răfuiala . De data aceasta, elevii au
fost sfătuiți să se documenteze pentru a putea surprinde elementele esențiale. A fost
organizat un proces în care trei elevi au îndeplinit funcțiile de judecător, avocat al
acuzării și al apărării. Fiecare dintre cei doi avocați a avut o echipă de lucru cu care s -a
putut consulta în vederea elaborării pledoariei finale. Argumentele au fost discutate în
echipă și notate pe o foaie, urmând să fie citite ulterior de elevul ce îndeplinea fun cția de
avocat. Jocul s -a desfășurat sub forma unei dezbateri, iar argumentele au fost notate pe
caiete, dar și pe tablă.
Tabăra apărării a adus argumente prin care a susținut nevinovăția personajului
principal și a pus gestul din final pe seama geloziei care i -a întunecat rațiunea. Pentru că
iubirea nu îi este împărtășită, Toma Lotru recurge la crimă. Nu poate suporta umilința la
care oamenii din jur asistă. Avocatul acuzării, pe de altă parte, susținut de echipa sa, a
considerat că personajul dă dovadă d e luciditate doarece își calculează cu precizie fiecare
gest, pune la cale un plan prin care vrea să iși pedepsească rivalul în dragoste, unicul
77
vinovat, în viziunea sa, de refuzul Rafilei de a -l iubi. Nimeni și nimic nu poate justifica o
crimă, de aceea p ersonajul, cred ei, se face vinovat de fapta comisă. Are suficiente
momente în care se poate gândi dacă este corect și moral ceea ce intenționează să facă.
Cu toate acestea, nu se răzgândește și merge înainte.
Elevul care a îndeplinit funcția de judecător și care a ascultat argumentele
ambelor tabere, a hotărât în final că Toma Lotru este vinovat de crimă și că gestul său a
fost făcut cu bună știință, ceea ce conferă o gravitate mai mare faptei în sine. Concluziile
au fost notate de elevi pe caiete.
Metoda R.A.I. a fost folosită în cadrul orelor de limba și literatura română, atât la
început, cu scopul de a reactualiza informațiile asimilate anterior, cât și la finalul lecțiior,
când se dorește fixarea cunoștințelor. Am avut astfel posibilitatea să aflu în ce măsură
lecția a fost înțeleasă de către elevi și ce legături pot realiza între informațiile la care au
avut acces recent și cele vechi.
Pornind de la anumite întrebări -cheie, elevii au reușit să recapituleze și să
consolideze o serie de informații, acum ulând în același timp unele noi. Avantajele acestei
metode sunt: posibilitatea unei interacțiuni directe între colegi, oportunitatea ca fiecare
elev să se exprime liber, să analizeze punctele de vedere ale celorlalți, putând fi la rândul
său ascultat. Aten ția și implicarea au fost obligatorii, în timp ce profesorul a îndeplinit
funcția de moderator al discuției. Subiectul dezbătut la clasa a X -a a fost caracterizarea
personajului principal din nuvela Ițic Ștrul, dezertor.
Întrebarea inițială, adresată de pr ofesor, a fost dacă gestul personajului, din final,
poate fi considerat o dovadă de patriotism sau dacă el demonstrează mai degrabă teama
individului de a duce pentru tot restul vieții o povară de care nu se face vinovat? Faptul
că este obligat să aleagă d ezertarea, singura opțiune care i -ar fi putut garanta viața,
declanșează în interiorul lui Ițic o adevărată dramă, din care care nu se poate elibera decât
prin sacrificiu. Conștient de faptul că iminența morții se regăsește în ambele alternative
care îi su nt puse la dispoziție, personajul alege sinuciderea deoarece doar ea îl putea salva
de o continuă existență dusă în rușine și dizgrație. Elevii au continuat discuția, adresând
întrebări și oferind răspunsuri care au vizat mai degrabă conflictul interior al individului
decât cele exterioare.
1.Cum primește Ițic vestea că este obligat să se înroleze?
78
2. De ce era personajul supranumit de săteni ,,iepurele’’?
3. Care este atitudinea celorlalți față de personaj?
4. Care este reacția lui Ițic în primele zile dup ă înrolare?
5. Cum se schimbă atitudinea personajului principal în momentul în care primește
primele laude de la superiori pentru actele sale de curaj?
6. Cum îți explici starea de continuă agitație care îl caracterizează ?
7. Descrie tensiunea care crește treptat pe parcursul textului, atingând dimensiuni
paroxistice în final. Ce anume o generează și ce situații o întrețin?
8. Care este momentul în care Ițic devine conștient de faptul că se află in pericol?
9. Ce alternativă îi oferă căprarul Ghioagă și ca re crezi că este motivul pentru care
decide să procedeze așa?
10. Cum ai descrie relația dintre Ițic Ștrul și Ghioagă?
11.Ce eveniment schimbă destinul care părea să se fi îndreptat pentru personajul
principal?
12. Care este comportamentul noului comandant față de Ițic Ștrul?
13. Care crezi că este motivul comportamentului abuziv pe care comandantul îl
are față de personaj?
14. Ce decizie ia comandantul în ceea ce privește soarta lui Ițic și cum va fi acesta
afectat?
15. De ce crezi că Ghioa gă încearcă să g ăsească o modalitate de a -l salva pe Ițic?
16. Ce alternativă i se oferă personajului? Va profita Ițic de această ocazie de a se
salva?
17. De ce bărbatul nu dorește să ia în calcul posibilitatea de a dezerta?
18. La ce riscuri s -ar fi expus pe sine, dar și ce repercusiuni ar fi existat pentru
propria famile în cazul în care ar fi acceptat să treacă în tabăra inamică?
19. Cum comentezi cele din urmă momente din viața personajului? Ce temeri are?
20. De ce crezi că Ițic alege în ultimă instanță sinuciderea, deși s -ar fi putut salva
dezertând?
21. De ce crezi că Ghioagă îi aduce la cunoștință camaradului său că fusese deja
redactat un document în care el era numit dezertor?
79
22. Ce vrea să sublinieze naratorul prin amintirea acestui document?
23. Care este ati tudinea naratorului față de personaj? Dar față de Ghioagă?
24. Poți identifica asemănări sau deosebiri între nuvela Ițic Ștrul, dezertor și
Pădurea spânzuraților?
25. Cu ce diferă Apostol Bologa de Ițic Ștrul?
26. Ce elemente comune ai identificat în cazul celor două personaje din cele două
opere studiate la clasă?
Pe parcursul orei, elevii au reușit să schițeze portretul personajului principal,
insistând mai ales asupra acelor elemente care reliefau zbuciumul său interior, lupta grea
care se dădea între on oare și dorința oarbă de a supraviețui. Deși temător și instabil pe
parcursul nuvelei, în final Ițic pare transformat deoarece privește cu maturitate avantajele
și dezavantajele deciziei sale. Imaginea familiei obligate să poarte povara lașității sale îl
determină să aleagă calea cea mai grea.
Una dintre cele mai importante decizii pe care profesorul trebuie să le ia în cadrul
procesului instructiv -educativ este alegerea celei mai potrivite metode, una care să vină
de fiecare dată în întâmpinarea necesităț ilor de învățare identificate la colectivul de elevi,
acesta nefiind aproape niciodată unul omogen. Metoda aleasă, fie ea tradițională sau
modernă, se va adapta lecției propuse de cadrul didactic și va urmări atingerea
obiectivelor fixate inițial. Pentru c ă interesul și atenția elevilor trebuie stârnite și
menținute pe tot parcursul orei de curs, strategiile trebuie să fie în mod obligatoriu
variate, inedite, dar mai ales, potrivite. Când vorbim despre însușirea temeinică a unor
noțiuni importante, de bază, pe care elevul le va folosi pe tot parcursul ciclului de
învățământ, trebuie aplicată metoda sau metodele care să asigure buna înțelegere a
informațiilor noi.
80
4.2. PROIECTE DE LECȚIE
PROIECT DE LECȚIE
DATA :
CLASA : a X -a
PROFESOR : Anițoiu Danie la Simona
OBIECTUL : Limba și literatura română;
SUBIECTUL : Nuvela realistă Catastrofa de Liviu Rebreanu
TIPUL LECȚIEI : De dobȃndire de cunoștințe;
I. COMPETENȚE GENERALE:
• utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea me sajelor, în diferite situații de
comunicare;
• folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare;
• argumentarea scrisǎ și oralǎ a unor opinii;
• cultivarea interesului pentru lecturǎ, a plǎceri i de a citi și a gustului estetic;
• formarea unor reprezentǎri culturale privind evoluția si valorile literaturii romȃne.
II. COMPETENȚE SPECIFICE:
C1: sǎ defineascǎ noțiunea de "realism", trasȃndu -i elementele specifice;
81
C2: sǎ identifice elementele rea liste ȋntr -un text propus, sesizȃnd specificul realismului romȃnesc;
C3: sa identifice componentele structurale și de conținut ale unui text literar realist;
C4: sǎ foloseascǎ structurile specifice textului argumentativ;
C5: sǎ enunțe o opinie personal ǎ in legǎturǎ cu valoarea prozei rebreniene;
C6: sǎ manifeste interes și dorința de a cunoaște valorile literaturii romȃne.
STRATEGIA DIDACTICĂ: mixtǎ
METODE SI PROCEDEE
– conversația euristicǎ
– explicația
– problematizarea
– munca independentǎ
– lectura explicat ivǎ
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT : manualul, caietele elevilor, videoproiector, tabla.
FORME DE EVALUARE A ACTIVITĂȚII: evaluare orală, autoevaluare.
Timp de lucru: 50 minute
BIBLIOGRAFIE
– Programa școlarǎ pentru clasa a X a, aprobatǎ de M.E.C.T.S.
– C. Parfene , Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Polirom, Iași, 1999;
– I. Drăgotoiu (coord.), Principii și metode noi în didactica literaturii și limbilor moderne , Universitatea din Cluj -Napoca,
Cluj, 1989 ;
– L. Rebr eanu, Răfuiala și alte nuvele, Dacia , Cluj-Napoca, 1983.
82
NR.
CRT. ETAPELE
DEMERSULUI
DIDACTIC COMP.
UNITĂȚI DE CONȚINUT
ACTIVITATEA
PROFESORULUI ȘI A
ELEVILOR
METODE
ȘI
PROCEDEE
MIJLOACE
DE
ÎNVĂȚĂ –
MÂNT
FORME DE
ORGANIZARE
EVALUARE
1.
MOMENT
ORGA NIZATORIC
3 min.
Asigurarea condițiilor necesare
desfășurării lecției (liniște în clasă,
pregătirea materialului didactic
necesar).
Verificarea temei pentru acasă.
conversația
– caietele
elevilor;
– material
didactic
frontal Verificarea
modului în ca re
elevii au alcătuit
tema pentru acasă
și corectarea
eventualelor
greșeli.
2. CAPTAREA
ATENȚIEI
5 min .
C1
Elevii vor viziona un fragment din
filmul Pădurea Spânzuraților, în
regia lui Liviu Ciulei, partea de
început. Indicațiile vor fi să
surprindă m odul în care sunt
prezentate aspectele războiului,
viața personajului principal,
impactul pe care îl are lumina din
ochii lui Svoboda asupra destinului
personajului principal.
La finalul acestei secvențe de
lecție, elevii vor putea enumera
elemente realis te surprinse în
secvența de film.
Se foloseste
un material
audio -video
pentru a intra
in atmosferǎ
conversația
-caietele
elevilor
frontal
-observarea
comportamentelor
elevilor
-evaluare inițială
83
3.
REACTUALIZAREA
CUNOȘTINȚELOR
10 min
C2
C3
Realismul este un curent
literar apǎrut ȋn Franța, în secolul
al XIX -lea, ca reacție la
Romantism, dar continuă să se
dezvolte și în secolul următor.
Contextul social -istoric și factorii
culturali din perioada respectivă au
favorizat apariția și dezvoltarea
curentului. Reprezentanții
realismului au criticat utilizarea
exagerată a fanteziei creatoare,
subiectivismul și idealizarea,
identificate în scrierile romanticilor
și considerate de cele mai multe ori
nepotrivite. Principalele scrieri
cultivat e în cadrul acestui curent
literar au fost: romanul, schița,
nuvela, drama și comedia. ,,Ion”
este primul roman realist din
literatura română, apărut în anul
1920.
Reprezentanți ai realismului
din literatura română: George
Călinescu, Marin Preda, Ioan
Slavici, Liviu Rebreanu .
Principalele trăsături ale
curentului:
1. Perpectiva narativă obiectivă,
narator omniscient, omniprezent,
omnipotent.
2. Prezentarea veridică a realității
3. Temele utilizate în scrierile de
tip realist: familia, averea,dorința
de îmbogățire,et c.
conversația
de fixare a
cunoștințelor
anterioare
exercițiul
-caietele
elevilor
-tabla
frontal
-evaluare inițială
-analiza
răspunsurilor
elevilor
84
4.
ANUNȚAREA
SUBIECTULUI
LECȚIEI ȘI A
OBIECTIVELOR
3 min.
C
1
…
C
5
Se anunță titlul lec
ț
iei, se scrie pe
tablă și se enumeră
competențele
ce urmează a fi dobândite
.
Conversația
tabla,
creta,
caietele
elevilor
frontal
Elevii notează
titlul lecției în
caiete.
5.
DOBÂNDIREA
CUNOȘTINȚELOR
15
min.
C
1
…
C
5
Nuvela
Catastrof
a
apare în
anul 1919 și prezintă problema
soldatului intelectual burghez forțat
de împrejurări să lupte pe front
împotriva fraților săi.
Sublocotenentul în rezervă David
Pop, un avocat năsăudean cu
studiile neterminate, căsătorit și cu
o viață liniștită, p
rimește ordin de
mobilizare. Pentru început, întrucât
luptă pe fronturile: italian, sârbesc,
polonez, acesta își face datoria,
fără prea multe mustrări de
conștiință. Situația se schimbă total
în momentul în care este mutat pe
frontul românesc de luptă. Li
niștea
și ușurința cu care executase
anterior ordinele se transformă
Explicația
Observația
Lectura
explicativă
–
caiete
–
tabla
frontal
Observarea
sistematicǎ a
elevilor.
Chestionar
e oralǎ
cu aprecieri prin
calificative.
4.
Folosirea
tehnicii
detaliului
semnificativ.
5.
Strânsa
legătură
a
personajului
cu
mediul
în
care
acesta
trăiește
și
care ajunge să îl influențeze,
Folosirea unor personaje tipice, ale
căror
acțiuni vor
fi
influențate de
mediu
și
de
societatea
în
care
trăies
c.
85
într-un zbucium interior și o
tulburare care cu greu mai pot fi
disimulate. David Pop traversează
o adevărată criză, generată de
obligativitatea de a lupta împotriva
românilor. Pentru că o soluție de
compromis era inacceptabilă,
personajul are de ales între datoria
de soldat al armatei austro -ungare
și cea de român.
7.
FEEDBACKUL
10 min.
C1
….
C5
Elevii primesc sarcina de a
identifica și comenta ȋntr -o
manierǎ personalǎ elementele de
factură realistă identificate în textul
nuvelei.
Clasa este organizatǎ individual.
conversația
-schema
recapitulativă
frontal
Observarea
muncii
independente
6.
RETENȚIA ȘI
TRANSFERUL
4 min. C1
….
C5
Fac aprecieri asupra orei și notez
elevii care au răspuns. Ca temă
pentru acasă vor avea de redactat
un eseu de 25 0-300 de cuvinte în
care să demonstreze că opera
Catastrofa de Liviu Rebreanu este
o nuvelă realistă.
conversația
-tema pentru
acasă
frontal
– evaluare finală
86
PROIECT DE LECȚIE
UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:
DATA :
CLASA : a X -a
PROFESOR : Anițoiu Daniela S imona
OBIECTUL : Limba și literatura română;
SUBIECTUL : Tema războiului în nuvela Ițic Ștrul, dezertor și romanul Pădurea Spânzuraților de Liviu Rebreanu
TIPUL LECȚIEI : De recapitulare și sistematizare;
I. COMPETENȚE GENERALE:
• utilizarea corectă și a decvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în diferite situații de comunicare;
• folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare.
• argumentarea scrisǎ și oralǎ a unor opinii
• cultivarea interesului pentru lecturǎ, a plǎcerii de a citi și a gustului estetic
• formarea unor reprezentǎri culturale privind evoluția si valorile literaturii romȃne
II. COMPETENȚE SPECIFICE:
C1: sǎ defineascǎ noțiu nile de nuvelă și de roman, tr asȃndu -le trăsăturile caracteristice;
87
C2: sǎ redea, pe scurt, subiectele celor două opere;
C3: sa identifice componentele structurale și de conținut comune celor două specii literare;
C4: sǎ foloseascǎ structurile specifice textului argumentativ;
C5: sǎ enunțe o opinie personalǎ in legǎturǎ cu valoarea prozei rebreniene;
C6: sǎ manifeste interes și dorința de a cunoaște valorile literaturii romȃne.
STRATEGIA DIDACTICĂ: mixtǎ
METODE SI PROCEDEE
-conversația euristică, explicația, exercițiul, problema tizarea, cadranele;
MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT : manualul, caietele elevilor, fișe de lucru, videoproiector.
FORME DE EVALUARE A ACTIVITĂȚII: evaluare orală, autoevaluare.
Timp de lucru: 50 minute
BIBLIOGRAFIE
– Programa școlarǎ pentru clasa a X a, apr obatǎ de M.E.C.T.S;
– G. Corniță, Metodica predării și învățării limbii și literaturii române( grădiniță, clasele I -IV, gimnaziu și liceu) , Editura Umbria, Baia Mare,
1993;
– N. Eftimie , Metodica studierii limbii și literaturii române , Editura Paral ela 45, Pitești, 2000
– L. Rebreanu, Răfuiala și alte nuvele, Editura Dacia , Cluj-Napoca, 1983.
88
NR.
CRT. ETAPELE
DEMERSULUI
DIDACTIC CO
MP.
UNITĂȚI DE CONȚINUT
ACTIVITATEA
PROFESORULUI ȘI A
ELEVILOR
METODE ȘI
PROCEDEE
MIJLOACE
DE ÎNVĂȚĂ –
MÂNT
FORME
DE
ORGANI
ZARE
EVALUARE
1.
MOMENT
ORGANIZATORIC
3 min.
Asigurarea condițiilor necesare
desfășurării lecției (liniște în clasă,
pregătirea materialului didactic
necesar).
Verificarea temei pentru acasă.
conversația
– caietele
elevilor;
– materia l
didactic
frontal Verificarea modului în care elevii au
alcătuit tema pentru acasă și corectarea
eventualelor greșeli.
2. CAPTAREA
ATENȚIEI
5 min.
C4
Elevii sunt invitați să vizioneze u
fragment din filmul românesc Prea
mic pentru un război atât de mare, în
regia lui Radu Gabrea. Li se va
transmite să se concentreze asupra
secvențelor în care este conturată
imaginea apocaliptică a războiului și
să noteze pe caiete trei stări generate
de imaginile vizionate.
conversația
-caietele
elevilor
frontal
-observarea comportamentelor elevilor
-evaluare inițială
3.
ACTUALIZAREA
CUNOȘTINȚELOR
5 min
C2
C3
Elevii vor reda pe scurt subiectele
celor două opere, concentrându -se
mai ales asupra modului în care
experiența războiului își pune
ampr enta asupra transformării
individului. Ambele personaje duc o
teribilă luptă interioară care se dă
conversația
exercițiul
-caietele
elevilor
-tabla
frontal
-evaluare inițială
-analiza răspunsurilor elevilor
89
între conștiință și spiritul datoriei.
Însă, în timp ce în nuvela Ițic Ștrul,
dezertor imaginea personajului
principal se conturează prin raportare
permanent ă la iminența morții și la
teama de a fi umilit de către
camarazi, în roman Apostol Bologa
este un individ mult mai complex, al
cărui proces de conștiință are la bază
fundamente morale solide. Imaginea
luminii din ochii lui Svoboda îl va
însoți până în fin al, când va
împărtăși același destin tragic cu cel
al condamnatului. Conflictul pe care
Ițic îl trăiește devine interior doar
spre final, atunci când
conștientizează faptul că va muri,
când trebuie să aleagă între moarte și
statutul de dezertor. Va alege s ă se
sinucidă, rămânând cu aceeași
întrebare care l -a măcinat pe tot
parcursul drumului până în
apropierea liniilor inamice: ,,De ce?”
Nimeni nu îi poate răspunde pentru
că nimeni nu știe.
În ambele opere războiul este
90
prezentat ca fiind o experiență
traum atizantă care încearcă limitele
individului și îl transformă.
Elevii răspund la întrebări și se
implică activ în desfășurarea lecției.
4. ANUNȚAREA
SUBIECTULUI
LECȚIEI ȘI A
COMPETENȚELOR
3 min. C1
…
C5
Se anunță titlul lecției, se scr iu pe
tablă și se enumeră competențele ce
urmează a fi dobândite pe parcursul
lecției.
conversația
tabla,
creta,
caietele
elevilor
frontal
Elevii n otează titlul lecției în caiete.
5.
CONSOLIDAREA
CUNOȘTINȚELOR
10 min.
C1
…
C5
Elevii vor fi împărțiti în patru grupe
și se trece la rezolvarea sarcinilor din
fișa de lucru. Se va folosi metoda
cadranelor, fiecare cadran va
cuprinde sarcini pe care fiecare grupă
urmează să le îndeplinească. conversația
exercițiul
proble –
matizarea
-Metoda
Cadranelor – fișe de lucru
– tabla
pe grupe
frontal
-analiza răspunsurilor
elevilor
6.
OBȚINEREA
PERFORMANȚEI
5 min.
C1
…
C5
Fiecare grup ă își va desemna câte un
reprezentant pentru a scrie pe tablă
răspunsurile găsite .
exercițiul
creator
– tabla
individual
frontal
-analiza răspunsurilor elevilor
7.
FEEDBACKUL
5 min.
C1
….
C5
Fiecare elev va scrie pe caiet un
sentiment generat de mesajul fiecărui
text. De asemenea , feedbackul se
face permanent prin analiza
conversația
-schema
recapitulativă
frontal
-evaluare finală
91
răspunsurilor elevilor, prin aprecieri
și corectări.
8.
EVALUAREA
LECȚIEI
12 min. C1
…
C5
Elevii vor primi o fișă de
autoevaluare.(anexa2)
exercițiul
– fișa de
autoevaluare
(anexa2)
individual
-evaluare finală
9.
RETENȚIA ȘI
TRANSFERUL
2 min. C1
….
C5
Fac aprecieri asupra orei și notez
elevii care au răspuns. Ca temă
pentru acasă v or avea d e redactat un
eseu în care să prezinte imaginea
războiului, prin comparație, așa cum
apare în cele două opere
conversația
-tema pentru
acasă
frontal
– evaluare finală
92
4.3. ANEXE
Anexa 1
Pădurea spânzuraților
1. Povestiți pe scurt începutul roma nului.
2. Precizați elementele ce conferă circularitate romanului.
3. Care este implicarea personajului principal in acțiune?
4. Care este tema operei?
5. Identificați în text trei cuvinte din câmpul semantic al
războiului.
6. Precizați perspectiva narativă identificată. (exemplificați,
folosind citate din text)
7. Comentați finalul romanului. Ițic Ștrul, dezertor
1. Povestiți pe scurt începutul nuvelei.
2. Precizați elementele ce conferă circularitate nuvelei.
3. Care este implicarea personajului principal in acțiune?
4. Care este tema operei?
5. Identificați în text trei cuvinte din câmpul semantic al
războiului.
6. Precizați perspectiva narativă identificată.(exemplificați,
folosind citate din text)
7. Comentați finalul nuvelei.
Apostol Bologa
1. Cum percepe personajul experiența războiului la începutul
romanului? Dar în final?
2. Cum comentezi decizia luată în final de personaj?
3. Cum este perceput personajul de către ceilalți camarazi?
4. Cum este portretizat de către narator?
5. Care sunt conflictele identificate în operă?
6. Care sunt schimbările sufer ite de personaj pe parcursul
textului?
7. Precizează cauzele schimbărilor suferite de personaj( fizice,
psihice, de mentalitate, de comportament, etc). Ițic Ștrul
1. Cum percepe personajul experiența războiului la începutul
nuvelei? Dar în final?
2. Cum comentezi decizia luată în final de personaj?
3. Cum este perceput personajul de către ceilalți camarazi?
4. Cum este portretizat de către narator?
5. Care sunt conflictele identificate în operă?
6. Care sunt schimbările suferite de personaj pe parcursul
textului?
7. Precizează cauzele schimbărilor suferite de personaj( fizice,
psihice, de mentalitate, de comportament, etc).
93
Fișă de autoevaluare
1. Care este opera care ți -a plăcut mai mult și de ce? Argumentează -ți răspunsul în 30 -50 de cuvinte.
2. Subiectul cărei opere te -a captivat mai mult ? De ce?
3. Cu ce probleme te -ai confruntat în înțelegerea textelor ?
4. Ai identificat cu ușurință temele celor două opere ?
5. Ce reușești să faci acum mai bine și înainte nu reușeai?
6. Vei mai citi texte asemănătoare în viitor? La ce opere te -ai gând it?
94
PROIECT DIDACTIC
UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT :
DATA:
CLASA: a XI-a
DISCIPLINA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : Limba și literatura română
SUBIECTUL LECȚIEI : Catastrofa – caracterizarea personajului principal
TIPUL LECȚIEI: mixtă
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE : Realismul
SCOPUL LECȚIEI : formarea deprinderilor de caracterizare a personajelor literare
PROFESOR: Anițoiu Daniela Simona
I. COMPETENȚE GENERALE:
• utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor, în diferite situații de comun icare;
• folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare.
• argumentarea scrisǎ și oralǎ a unor opinii
• cultivarea interesului pentru lecturǎ, a plǎcerii de a citi și a gustului estetic
• forma rea unor reprezentǎri culturale privind evoluția si valorile literaturii romȃne
II. COMPETENȚE SPECIFICE:
C1: să încadreze opera studiată într -o epocă literară;
C2: să cunoască elementele de structură și de limbaj ale operei;
C3: să cunoască modalitățile de caracterizare a personajului literar;
C4: să identifice tipuri de personaje în opera studiată;
C5:să identifice modul de expunere și figurile de stil folosite în realizarea portretului personajului principal;
C6: să extragă din text informații privind a spectul social, psihologic, fizic și moral al personajelor.
95
STRATEGIA DIDACTICĂ: mixtă
1. RESURSE
• Programa
• Fișe de lucru
• Tabla
• Locul de desfășurare: sala de clasă
• Timp de lucru: 50 de minute
2. METODE ȘI PROCEDEE : lectura, observația, conversația, învățarea prin descoperire, lucrul cu textul, explicația.
3. FORME DE ORGANIZARE: activitate frontală, activitate individuală și activitate pe grupe.
4. MATERIAL DIDACTIC : caietele de clasa ale elevilor, fișe de lucru.
5. MATERIAL BIBLIOGRAFIC :
Progra ma școlarǎ pentru clasa a XI a, aprobatǎ de M.E.C.T.S;
Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală, Polirom, Iași, 1999;
I. Drăgotoiu (coord.), Principii și metode noi în didactica literaturii și limbilor moderne , Universitatea din Cluj -Napoca, Cluj, 1989 ;
Liviu Rebreanu, Opere alese , Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1959.
96
SCENARIUL DIDACTIC
Etapele lecției Comp. Unități de continut. Activitatea elevilor
și a profesorului Modalități de învăța re Forme de evaluare
Metode și
procedee Forme de
organizare
Organizarea
clasei
2’ Asigurarea condițiilor necesare
desfășurării lecției (liniște în clasă,
pregătirea materialului didactic necesar).
Verificarea temei pentru acasă . Conversația Activit ate
frontală
Reactualizarea
cunoștințelor
dobândite
anterior
7’
C1
C2 Elevii vor răspunde la o serie de întrebări
adresate de profesor cu scopul de a -i
ghida:
Cine a scris nuvela „ Catastrofa ”?
În ce perioadă poate fi încadrat Liviu
Rebreanu ?
Ce o pere a mai scris acesta ? Care este
conflictul nuvelei?
Expli cati titlul operei etc. Conversația
Explicația
Dialogul Activitate
frontală
Activitate
individuală Aprecieri verbale
Anunțarea
titlului lecției
și a
obiectivelor
2’ C1
….
C6 Se anunță titl ul lecției, se scri u pe tablă și
se enumeră competențele ce urmează a fi
dobândite . Expunerea
Dirijarea
învățării
35 C1
…
C6 Clasa este împărțită în trei grupe .
Fiecare grupă va primi o fișă de lucru .
Elevii vor avea la dispoziție 15 minute
pentru a realiza caracterizarea
personajului , iar la final vor putea să
prezinte rezultatele în fața celorlalți
colegi.
Conversația
Explicația
Expunerea
Observația
Activitate
frontală
Activitate
individ uală
Întărirea răspunsurilor
Observația sistematică
Aprecieri verbale
Observarea comportamentului
elevilor
97
Fișa de lucru
Învățarea prin
descoperire
Asigurarea
feedbackului
2’
C1
…
C6 La finalul activității, elevii vor fi întrebați
ce moment al lecției le -a plăcut cel mai
mult.
Se fac aprecieri verbale . Conversația
Activitatea
individuală
Activitatea
frontală
Aprecieri verbale
Notarea elevilor
Interevaluarea
Autoevaluarea
Asigurarea
retenției și a
transferului
2’
C1
….
C6 Ca temă pentru acasă vor avea d e redactat
un eseu în care să caracterizeze personajul
principal din nuvela Catastrofa, pornind
de la citatele cu care au lucrat pe
parcursul orei. Conversația
98
Anexe
Caracterizarea personajului principal
Grupa I
–
Pornind de la următoarele citate, stabili
ț
i statutul social al personajului principal și tipologia în care acesta se
încadrează (principal, secundar, masculin, plat, rotund, pozitiv, negativ etc. ).
Citat
Trăsătura
definitorie
Modalitatea de
caracterizare
„David Pop iubea viața tihnită. Zbucium
ările de nici un fel nu i
–
au plăcut niciodată. Râvnea liniște
multă și muncă puțină sau chiar deloc și izbutise să le aibă pe urma hărniciei tatălui său, un țăran
aprig, sârguitor și zgârcit, care făcuse avere”
,,Astfel, pe lângă averea ce era să
–
i rămâ
nă de la părinți, avea și un titlu: sublocotenent în rezervă.”
„.
Îndată ce
–
a întors spatele școalei, David s
–
a însurat cu fata unui protopop de pe Târnave, o ființă
drăgălașă, blândă, supusă și cu o zestre frumușică
”
„
De ziua împăratului se
î
mbrăca în uniformă, în mare ținută și se ducea la biserică stârnind senzație
în orășelul liniștit
.
Copiii se ț
ineau după dânsul, admirându
–
i strălucirea, iar jandarmii îl salutau
înlemniți de respect. David pășea grav și mândru, își răsucea mustața, își zdrăngănea sabia și
–
și
zicea cu mulțumire ca nu
–
i lucru puțin să fii sublocotenent în rezervă.
”
,,
La
i
nceput păruse că și băiatului îi plăcea cartea și că nici n
–
are să se oprească până nu va ajunge
avocat sau cel puțin protopop. Dar pe urmă, când a crescut mai mărișor, s
-a înmuiat. Ar fi fost mai
bucuros să păzească vacile dec
â
t să
–
și sfarme creierii cu sintaxa latinească. Totuși,
cu chiu-cu vai, a
isprăvit liceul și a trecut la Cluj să învețe legile, căci bătrânul ținea morțiș sa
–
l vadă avocat.”
99
Grupa II – Reliefați statutul moral al personajului principal, plecând de la următoarele citate:
Citatul Trăsătura
definitorie Modalitatea de
caracterizare
,,Numai sângele rece îl moștenise David din firea părinților. Încolo, nici o ambiție nu -l necăjea.”
,,La berărie domnii îl omorau veșnic cu politica. Ce -i păsa lui? El voia liniște. De ce să se frământe?
Era bine cu românii, dar era bine și cu ungurii. Ce să se amestece el în certuri de -astea? “
,,Nici măcar la alegerile de deputat nu se ducea. Degeaba st ăruiau românii și degeaba îl rugau
ungurii. Ce să se încurce? Dacă ar vota pe unul, s -ar supăra celălalt. Din pricina aceasta apoi
românii il făceau renegat, iar ungurii agitator.”
“Și brusc, îl cuprinse o mare părere de rău. Cine l -a pus pe el să se fa că ofițer de rezervă? Cum nu
s-a gândit el atunci? Tatăl său l -ar fi putut scăpa de armată, cu bani sau pentru boală sau cine știe
cum. Câți n -au scăpat? Acuma nici nu i -ar păsa de război. A simțit el greutatea titlului și mai
înainte, când trebuia să -și piarză în fiecare vară câte -o lună cu manevrele, să se obosească, să se
chinuiască. Dar azi părerea de rău îi copleșea și îi tremura sufletul.”
„Alții doreau pacea, casa și famiia, el nu mai dorea nimic. Se încăpățânase cu datoria ca un smintit
într-o idee fixă. Alții au găsit răgaz să se repeadă pe acasă, el n -a avut și nici n -a căutat. Parcă -i era
teama că, de -ar ieși o clipă din făgaș, și -ar pierde deodată toată liniștea, s -ar reîntoarce în sufletul
său celălalt David Pop, cel tihnit de odinioară. Și atunci cine stie ce s -ar alege din năzuințele lui de –
acuma? ”
„Îmi voi face datoria. ” ,,Datoria e moartea.”
Grupa III – Conturați statutul psihologic al personajului principal, plecând de la următoarele citate:
Citatul Trăsătura
definitorie Modu l de
caracterizare
„Ce dobitoc am fost, ce dobitoc! ”
,,Ce-o fi, o fi! Ce -or face alții, voi face și eu! Parcă numai eu va trebui să plec! Cum mi -o fi scris, și
pace bună!”
„Pun rămășag că -i pare bine…Zadarnic, are sânge de trădător! ”
100
„Acuma în să își amintea îngrozit gemetele acelea, le auzea limpede, jalnice, pătrunzătoare,
amestecându -se cu altele care îi sfâșiau sufletul. Bâlbâi cutremurându -se:
-E îngrozitor să se ucidă frate pe frate! "
„De ce adică mă prăpădesc cu firea? De ce mă chinui esc? Eu sunt de vină că trebuie să mă duc
acolo? Eu n -am vrut….Nu vreau..Mi -e groază…Dar trebuie să -mi fac datoria! Trebuie, trebuie! ”
„David nu mai avea stare. Cu cât se apropia de front, cu atât inima îi zvâcnea mai strânsă, cu atât în
creieri i se îngrămădeau gânduri și vorbe care -l ardeau. Se plimba acum, cu capul în pământ, printre
corturile ridicate în grabă, printre soldații obosiți care mâncau, cântau, înjurau. Parcă in toată lumea
aceasta numai el ar fi fost chinuit de teama frontului, de z iua de mâine, de întâlnirea cu ei. Ceva îl
mâna neîncetat undeva, oriunde, numai să nu -l podidească un plâns cumplit, să se facă de batjocura
oamenilor, el, care mersese veșnic cu fruntea sus, în cele mai furioase ploi de foc. ”
„Începu să se roage în f iecare seară, zgârcit în patul ce se nimerea să -l aibă, cu fața veșnic spre
perete, în vreme ce camarazii lui jucau cărți, beau, fumau si urlau înjurături sclivisite. Simțea o
nevoie mare să se prostearnă, să se umilească, să ceară un ajutor supraomenesc. Numai Dumnezeu
ar fi putut să -i mai dăruiască o mângâiere adevărată, un leac alinător".
„Dorul de -acasă i se furișa în inimă pe nesimțite . Începu să -și amintească amănunte din viața lui
tihnită de odinioară. Și fiecare amintire îi aprindea mai mult suf letul. Viața aceea i se părea acuma
atât de dulce, o râvnea cu atâta patimă, încât toată ființa și -o simțea îndurerată. Se plimba cu
gândurile prin Năsăud, îmbrățișa pe toți oamenii care treceau podul Vicarului, zâmbea la dânșii cu o
dragoste frățească. ”
“S-a sfârșit. Bine că s -a sfârșit."
101
4.4. PROPUNERE CERC PEDAGOGIC
PROPUNĂTOR CERC: ANIȚOIU DANIELA SIMONA
UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT :
DATA:
CLASA: a X-a
DISCIPLINA DE ÎNVĂȚĂMÂNT : Limba și literatura română
SUBIECTUL LECȚIEI : David Pop. Un om în fața destinului
TIPUL LECȚIEI: mixtă
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE : Nuvela
SCOPUL LECȚIEI : formarea deprinderilor de caracterizare a personajelor literare
I. COMPETENȚE GENERALE:
• utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesaje lor, în diferite situații de comunicare;
• folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea textelor literare și nonliterare.
• argumentarea scrisǎ și oralǎ a unor opinii
• cultivarea interesului pentru lecturǎ, a plǎcerii de a citi și a gustului estetic
• formarea unor reprezentǎri culturale privind evoluția si valorile literaturii romȃne
II. COMPETENȚE SPECIFICE:
C1: să poată defini conceptul de personaj literar;
C2: să recunoască mijloacele de caracterizare a unui personaj;
C3: să prezinte trăsăturile fizice și morale ale personajului analizat;
C4: să urmărească evoluția personajului;
C5:să -l caracterizeze pe David Pop, raportându -se la celelalte personaje din nuvelă;
102
STRATEGIA DIDACTICĂ: mixtǎ
Etapele lecției
Comp.
Unități de continut.
Activitatea
elevilor și a
profesorului
Modal
ități de învățare
Forme de evaluare
Metode și
procedee
Forme de
organizare
Moment
organizatoric
1
’
Asigurarea condițiilor necesare desfășurării
lecției (liniște în clasă, pregătirea materialului
didactic necesar).
Verificarea temei pentru acasă
.
C
onversația
Activitate
frontală
Resurse
materiale
Corectarea temelor
Reactualizarea
cunoștințelor
dobândite
anterior
5
’
C1
C2
Sunt actualizate cunoștințele despre textul
studiat la clasă, nuvela
Catastrofa
de Liviu
Rebreanu. Elevii răspund la întreb
ările
adresate de profesor, dar și de colegi.
Conversația
Explicația
Dialogul
Activitate
frontală
Activitate
individuală
Caiete
Aprecieri verbale
Răspunsurile
oferite de elevi
Anunțarea
titlului lecției și a
obiectivelor
2’
C1
….
C5
Se anunță titlul
lecției, se scrie pe tablă și se
enumeră
competențele ce urmează a fi
dobândite
.
Expunerea
Activitate
frontală
Tabla
Caiete
METODE SI PROCEDEE:
explicația, expunerea, conversația, ciorchinele, diagrama Venn,cvintetul.
MIJLOACE
DE
ÎNVĂȚĂMÂNT
:
manualul,
volumul
Opere
alese
de
Liviu
Rebreanu,
fișe
de
lucru,
flip
–
chart,
markere
și
creioane
colorate,
proiector.
FORME DE ORGANIZARE
: frontal, individual, perechi, grupe de elevi.
MATERIAL BIBLIOGRAFIC:
Constantin Parfene,
Metodica studierii limbii și literaturii române în școală,
Polirom, Iași, 1999;
Programa de limba si literatura română pentru clasa a X
-a;
I
.
Drăgotoiu (coord.),
Principii și metode noi în didactica literaturii și limbilor moderne
, Universitatea din Cluj-Napoca, Cluj, 1989
;
Liviu Rebreanu
, Opere alese,
Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1959.
103
Captarea atenției
10’ Elevii vor urmări două secvențe din filmul
Pădurea Spânzuraților, ecranizarea romanului
cu același nume , de Liviu Rebreanu.
După vizionare, profesorul le solicită elevilor
să realizeze pe o foaie un desen inspirat de
imaginile observate anterior.
Se discută despre personajul literar și despre
modalitățile de caracterizare a acestuia. Sunt
enumerate trăsătu rile fizice și morale ce se
desprind din cele două tipuri de caracterizare
identificate: directă și indirectă.
Informațiile sunt schematizate pe tablă, dar și
în caietele elevilor prin metoda ciorchinelui.
Se foloseste un
material audio –
video pentru a
intra in
atmosferǎ
Conversația
Ciorchinele
Activitate
frontală
Videoproiector
Coli
Creioane
colorate
Carioci Desenele realizate
de elevi
Observarea
comportamentelor
elevilor
Dirijarea
învățării
25’ C1
…
C5 Clasa este împărțită în cinci grupe .
Fiecă rei grupe îi va fi distribuită câte o fișă de
lucru.
Elevii vor avea la dispoziție 15 minute pentru
a dezbate și a schematiza concluziile la care s –
a ajuns, iar la final vor putea să prezinte
rezultatele în fața celorlalți colegi. Fecare
grupă își va găsi un nume potrivit și un
purtător de cuvânt, cel care va ieși în față și va
expune ideile identificate de grupul din care
face parte.
Grupa 1
Elevii acestei grupe vor avea de rezolvat
sarcinile de lucru din Anexa 1. Vor identifica
personajul pri ncipal, vor stabili identitatea
acestuia, portretul fizic, cel moral, date ce fac
Conversația
Explicația
Expunerea
Observația
Grupe de
câte 5 elevi
Coli Întărirea
răspunsurilor
Observația
sistematică
Aprecieri verbale
104
referire la familie, profesie, rolul și funcția
îndeplinite în nuvelă.
Grupa 2
Elevii celei de -a doua grupe se vor concentra
pe realizarea unei scheme din care să rezulte :
-cel puțin trei trăsături de bază ale
personajului;
-cel puțin trei trăsături secundare;
-cel puțin trei trăsături ce rezultă din
interacțiunea lui David Pop cu celelalte
personaje.
-cel puțin trei trăsături ce rezultă din procesele
de conștiință pe care p ersonajul principal le
are pe parcursul operei.
– două trăsături pozitive și două negative ce
reies din relațiile cu celelalte personaje.
În elaborarea răspunsurilor, elevii vor avea
drept suport textul nuvelei Catastrofa .
Grupa 3
Grupa 3 va avea de compl etat fișa de
caracterizare a personajului principal, pornind
de la anumite citate date. Vor fi evidențiate
modalitățile de caracterizare a personajului.
Grupa 4
Elevii vor realiza o diagrama Venn în care vor
completa asemănările și deosebirile dintre
personajul nuvelei Catastrofa, David Pop, și
Apostol Bologa, personajul principal al
romanului Pădurea spânzuraților.
Grupa 5
Fișa de lucru
Învățarea prin
descoperire
Prezentarea
activității și a
concluziilor
Frontal
Observarea
comportamentului
elevilor
105
Elevii ce fac parte din această grupă vor
urmări conflictul interior al personajului
principal. Vor nota evoluția acestuia pe
parcurs ul nuvelei, concentrându -se mai ales
asupra creșterii progresive în intensitate a
neliniștii și a agitației lui David Pop. Vor fi
redate citate din text care cu care să susțină
ideile prezentate.
Pe parcursul orei, elevilor li se vor reaminti
cele două m odalități de caracterizare a
personajului: directă și indirectă. Primul tip
cuprinde caracterizarea făcută de narator, de
celelalte personaje sau de către personajul
însuși( autocaracterizare), în timp ce al doilea
tip reiese din comportamentul, modul de a
acționa al personajului, mimică, gestică, felul
în care relaționează cu celelalte personaje.
Asigurarea
feedbackului
5’
C1
…
C5 La finalul activității , elevii vor fi îndemnați să
găsească trei cuvinte care definesc personajul
principal și evoluția acestuia pe parcursul
nuvelei.
Se fac aprecieri verbale . Conversația
Activitate
individuală
Activitate
frontală
Aprecieri verbale
Nota rea elevilor
Interevaluarea
Autoevaluarea
Asigurarea
retenției și a
transferului
2’
C1
….
C5 Ca temă pentru acasă vor avea d e redactat un
eseu în care să caracterizeze personajul
principal din nuvela Catastrofa. . Expunerea
Explicația Individual
106
Personajul
literar
David Pop
Clasificarea
personajului
Definiția
conceptului
Modalități
de
caracterizar
e
Caracterizare
directă
Caracterizare
indirect
ă
Caracterizarea personajului David Pop din nuvela
Catastrofa
de Liviu Rebreanu
107
Grupa 1
Personajul principal al nuvelei
1. Nume și prenume:
2. Locul ocupat în operă:
3. Profesie:
4. Portret fizic:
5. Portret moral:
6. Date despre familie:
7. Activităti preferate:
8. Idealuri:
108
Grupa 2
David Pop Trăsături de
bază ale
personajului
Trăsături
secundare
ale
personajului
Trăsături ce
rezultă din
interacțiunea
cu celelalte
personaje Trăsături ce
rezultă din
procesele de
conștiință ale
personajului Trăsături
pozitive ce reies
din relațiile cu
celelalte
personaje Trăsături
negative ce reies
din relațiile cu
celelalte
personaje
109
Grupa 3
Fișa de caracterizare a personajului David Pop
CITATE MODALITĂȚI DE
CARACTERIZARE TRĂSĂTURI
,,David Pop iubea viața tihnită. Zbuci umările de nici
un fel nu i -au plăcut niciodată. Râvnea liniște multă
și muncă puțină sau chiar deloc .”
,,Ce-i păsa lui? El voia liniște. De ce să se frământe?
Era bine cu românii, dar era bine și cu ungurii. Ce să
se amestece el în certuri d -astea? ”
,,Ce să se încurce? Dacă ar vota cu unul, s -ar supăra
celălalt. Din pricina aceasta apoi românii îl făceau
renegat, iar ungurii agitator. Dar el nu se sinchisea de
ce zice lumea. ”
,,— Ne omorâși cinci ceasuri cu mitraliera și acuma
mai zici că ești fra te?… Grijania și anafura ta de
câine! ”
,,Și brusc, îl cuprinse o mare părere de rău. Cine l -a
pus pe el să se facă ofițer de rezervă? Cum nu s -a
gândit el atunci? Tatăl său l -ar fi putut scăpa de
armată, cu bani sau pentru boală sau cine știe cum. “
,,De altfel acuma era pregătit și liniștit. Își va face
datoria. Pe urmă puțin îi pasă. Dacă așa i -a fost
scris? ”
,, Pun rămășag că -i pare bine… Zadarnic, are sânge de
trădător! ”
110
Grupa 4
David Pop -Apostol Bologa
Apostol
Bologa David
Pop
Deosebiri Deosebiri Asemănări
111
Grupa 5
David Pop
Conflict
interior
Conflict
interior Conflict
interior
citate citate citate
112
4.5. MODELE FIȘE DE LUCRU
Fișă de lucru
Și iar mocniră, acuma tustrei, oftând și gemând în răstimpuri, cum fac țăranii când
nu mai știu ce să vorbească. După o bucată de vreme, un felinar verde ieși din cocioaba
hamalului. Lumina gâtuită se bălăbănea necurmat, dispărea și iar se vedea.
— Aha, tresări flăcăul, de -acu îndată sosește.
Felinarul se mări din ce în ce și pe urmă se desluși și chipul negru, bărbos, al
hamalului.
— Să dea Dumnezeu bună dimineața, făcu Nicolae trăgănat și smerit, sculându -se
și dându -se la o parte.
— Noroc, bombăni scurt hamalul.
— Oare vine degrabă, domnule? întrebă și baba, apropiindu -se un pas spre
hamalul care înjura, necăjindu -se să potrivească cheia în broasca ușii.
— Ce-mi tot dârlâiești aici, babo? Ce -mi toci capul și dumneata? Nu cumva ți -ai
ținea gura? se rățoi deodată hamalul, semeț în sufletul său rânced că poate certa și el pe
cineva care -i mai slab decât dânsul…
Apoi, încetul cu înce tul, gara se dezmorți. Prin săli, pe peron, luminile lămpilor
începură a răspândi raze palide, cârcălite, care tremurau și se îngrămădeau pe fețele
încrețite ale celor ce așteptau. Pe ulicioară , se auzeau tot mai des leopăiturile pașilor
grăbiți. Când și c ând, uruitul roților unei trăsuri înjunghia văzduhul, se iuțea
apropiindu -se și se tăia scurt; urma gâfâitul cailor trudiți, vorbele repezi, aruncate din
vârful limbii, ale celor ce soseau.
(Liviu Rebreanu, Proștii )
1 .Încadrează fragmentul în categoria nuvelei realiste. Argumentează.
2. Precizează perspectiva narativă utilizată. Găsește argumente prin care să îți susții
punctul de vedere.
3. Găsește sinonime contextuale pentru cuvintele: bombăni, să potrivească, smerit.
4. Alcătuiește expresii sau locuțiuni care să conțină cuvântul gură.
5. Identifică două procedee narative utilizate .
113
6. Alcătuiește enunțuri cu următoarele cuvinte: dârlâiești, uruit, degrabă, văzduhul, a se
rățoi.
7. Comentează în 5 -10 rânduri următorul citat: ,, — Ce-mi tot dârlâiești aici, babo? Ce –
mi toci capul și dumneata? Nu cumva ți -ai ținea gura? se rățoi deodată hamalul, semeț în
sufletul său rânced că poate certa și el pe cineva care -i mai slab decât dânsul… ”
8. Rezumă în 50 -100 de cuvinte fragmentul de mai sus.
Fișă de lucru
Cea dintâi noapte a avut numai visuri frumoase: parcă era tot acasă, parcă se
învârtea iarăși prin ogradă și prin zăvoi, parcă vorbea cu Elvira și săruta pe Titi. În
noaptea a doua însă a visat un atac înverșunat și o luptă cu baioneta, în care el a fost rănit
în burtă de sabia unui ofițer dușman fioros la vedere.
Ofițerii vorbeau numai politică, puneau la cale soarta țărilor și a popoarelor, și
doreau războ iul cu gălăgie mare, cu scrâșniri de dinți. David nu se simțea bine printre
dânșii. Vitejiile acestea guralive îl scârbeau. Dar îi plăcea să stea toată ziua în mijlocul
plutonului, alcătuit numai din feciori de pe valea Someșului, care mai toți îl cunoștea u,
care toți îl iubeau, care își făceau cruce ca și dânsul, când se pomenea de război. Printre ei
își pierdea mâhnirea, își regăsea încrederea și căpăta parcă o nădejde vagă, cuprinsă în
cuvintele „bun e Dumnezeu, și mare”. Trimise de a doua zi o scrisoare lungă Elvirei, în
care o îndemna să nu fie supărată, că poate nu va fi nimic, deși altminteri, de câte ori era
singur, simțea că peste câteva zile va fi ce n -a mai fost de când lumea. De altfel , acuma
era pregătit și liniștit. Își va face datoria. Pe urmă puțin îi pasă. Dacă așa i -a fost scris? Cu
o zi înainte de -a pleca din Bistrița și -a scris testamentul, l -a sigilat cu ceară roșie și l -a
cusut în buzunarul dinlăuntru al vestei. Nu i -a tremurat deloc nici mâna, nici inima. Se
gândea doar că, de -o muri, b arem să se afle cine a fost el și care i -au fost ultimele dorințe.
Scriind însă, i -a trecut prin minte de multe ori că, dacă va scăpa din prima luptă, scăpat va
fi din tot războiul. Licăririle acestea îl bucurau. Avea încredere în presimțiri, mai ales în
cele bune, cum are totdeauna omul în fața primejdiei sau a necunoscutului.
(Liviu Rebreanu, Catastrofa )
114
1. Găsește sinonime contextuale pentru următoarele cuvinte: înverșunat, primejdie,
soartă, licăririle.
2. Transcrie un enunț în care este prezentată analiza psihologică a personajului.
3. Comentează în 5 -10 rânduri citatul următor, raportându -te la textul integral : ,,Nu i-a
tremurat deloc nici mâna, nici inima. ”
4. Identifică două elemente realiste în fragmentul dat.
5. Numește trei trăsături ale personajului care se desprind din fragment.
6. Alcătuiește enunțuri cu următoarele cuvinte: mâhnire, se pomenea, nădejde, îl
scârbeau, fioros.
7. Care este perspectiva narativă identificată în text? Argumentează.
8. Rezumă în 50 -100 de cuvinte fragmentul de mai sus.
Fișă de lucru
Ion Bolovanu trăgea să moară…Stătea chircit în pat…Mâinile le ținea rășchirate ca
un răstignit, degetele încleștate în așternutul de paie din care se zgâiau, spăimântate și
rupte, câteva fire galbene ca părul în barba unui spân. Pieptul descheiat i se ridica în
răstimpuri rare, anevoie , horcăind prelung, parcă cu fiecare înălțare i s -ar fi smuls o
coardă din suflet. Ochii mari holbați se mișcau cu priviri sticloase pline de groază ca și
când ar fi văzut ceva nespus de amenințător. Nevastă -sa sta la căpă tâi cu o lumânare de
ceară aprinsă în mână, cu fața rece, nemișcată, și se uita la dânsul întrebătoare, în vreme
ce razele roșcate ale luminii îi îmbujorau pu țin obrajii și făceau să -i licărească ochii.
,,Acu Ion moare, iar eu rămân văduvă, se gândea dânsa , urmărind tresăririle de durere ale
bolnavului. Acu eu o să mă întorc acasă, și o să plâng, și pe urmă poate o să mă mărit a
doua oară…ˮ Bărbatul încercă să -și ridice capul de pe perna umezită de nădușeală.
Mușchii obrajilor lui cenușii se încordară, vi nele de la gât se îngroșară ca niște șopârle.
Boala însă îl birui numaidecât și capul căzu și mai istovit pe spate. ,,Cum se căznește,
săracul, își zise nevasta, netezindu -și buzele cu limba. Mi -e milă de dânsul…ˮ Simțea însă
că minte când zicea că i -e milă. Plecă ochii rușinată și începu a se gândi: de ce nu mi -e
milă? Dar nu izbuti să se lămurească. ,,Dacă mi -ar fi milă, aș plânge… Uite, toate femeile
115
când în când priviri speriate spre bărbatul bolnav și șopteau stins și repede:
−
Moare
!… Uite
–
acu moare!
Omul părea că aude șoaptele acestea și le soarbe fără să vrea. Își rotocolea în
orbite bulbii albi ca marmora și privirile lui parcă întrebau ceva, parcă cereau ajutor și
milă adevărată.
(Liviu Rebreanu,
Nevasta
)
1.
Argumentează, într
–
un text de minimum 50 de cuvinte, apartenența la realism a
fragmentului
.
2.
Menționați perspectiva narativă identificată. Argumentează.
3.
Rezumă în minim 50 de cuvinte fragmentul de mai sus.
4.
Care
este atitudinea femeii față de soțul grav bolnav? Răspundeți, folosind citate din
text.
5.
Identifică elementele care fac referire la starea de sănătate a bărbatului.
6.
Care este atitudinea bărbatului în fața morții?
7.
Explică sensul din text al cuvintelor: s
e că
znește, soarbe, pizmă, birui, răstignit și
sticlos.
8.
Alcătuiește expresii și locuțiuni care să conțină cuvântul
plânge
.
9.
Comentează în 5
–
10 rânduri următorul citat: ,,
Se uită cu o pizmă copilărească la cele
câteva femei bătrâne, care tropăiau în jurul patulu
i, frângându
–
și mâinile, oftând des cu
multă poftă și picurând câte
–
o lacrimă…
”
plâng, numai eu stau ca o stană de piatră. Măcar că mie mi
–
a fost bărbat…ˮ
Se uită cu o
pizmă copilărească la cele câteva femei bătrâne, care tropăiau în jurul patului, frângându
–
și
mâinile,
oftând
des
cu
multă
poftă
și
picurând
câte
–
o
lacrimă…Femeile
aruncau
din
116
Fișă de lucru
Încolo nici o ambiție nu -l necăjea. Bătrânul Pop fusese încăpățânat și stăruitor. Își
pusese în minte să -l facă „domn”, mai ales că școala era acole a, la îndemână, în Năsăud,
și nu costa mai nimic. La început păruse că și băiatului îi place cartea și că nici n -are să se
oprească până nu va ajunge avocat sau cel puțin protopop. Dar pe urmă, când a crescut
mai mărișor, s -a înmuiat. Ar fi fost mai bucuro s să păzească vacile decât să -și sfarme
creierii cu sintaxa latinească. Totuși, cu chiu -cu vai, a isprăvit liceul și a trecut la Cluj să
învețe legile, căci bătrânul ținea morțiș să -l vază avocat. Degeaba. Îi era rușine de rușinea
lui. În vremea celor șapt e ani trândăviți pe la Universitate , David, ca să arate năsăudenilor
că n-a stat de pomană, s -a apucat să -și facă armata, un an de zile, în două rate. Ba chiar,
într-un avânt strașnic, s -a repezit și la examenul de ofițeri, și, spre mirarea lui însuși, l -a
trecut cu bine. Astfel, pe lângă averea ce era să -i rămână de la părinți, avea și un titlu:
sublocotenent în rezervă. Se simțea măgulit și înălțat cu titlul acesta. De ziua împăratului
se îmbrăca în uniformă, în mare ținută, și se ducea la biserică stârni nd senzație în orășelul
liniștit. Copiii se țineau după dânsul, admirându -i strălucirea, iar jandarmii îl salutau
înlemn iți de respect. David pășea grav și mândru, își răsucea mustața, își zdrăngănea
sabia și -și zicea cu mulțumire că nu -i lucru puțin să fi i sublocotenent în rezervă.
(Liviu Rebreanu, Catastrofa )
117
1. Completați ciorchinele cu trăsăturile personajului principal, identificate în fragment.
2. Completați tabelul următor:
Elemente care alcătuiesc
portretulu i fizic Elemente care alcătuiesc
portretul moral Citate
David Pop
118
Fișă de lucru
Totuși mai mult îl neliniștea tăcerea încăpățânată a căprarului. Din ce în ce, era
mai sigur că tăcerea aceasta trebuie să aibă vreo pricină. Ghioagă era om glumeț, vestit
chiar în batalion că nu -și pierde firea și voia bună nici în clipele cele mai crâncene, că
merge la asalt totdeauna cu capela -ntr-o ureche și chiuind ca la nuntă, stârnind râsul
ostașilor și făcându -i să uite primejdiile. Apoi Ițic îl cunoștea bine de -acasă din Fălticeni,
unde dânsul avea un han mititel și cu o ogradă destul de mare să poată găzdui joia, în ziua
bâlciului, pe țăranii care veneau să târguiască. Ghioagă trăgea la Ițic de zece ani, încât se
împrieteniseră de -a binelea, ajutându -se omenește la ne cazuri. Acum doi ani, tocmai pe
vremea asta, în miezul iernii, când Ghioagă și -a cumpărat boulenii și nu i s -au ajuns
banii, Ițic a sărit frățește și, din toată sărăcia lui, i -a împrumutat patru poli, ca să nu scape
omul chilipirul. Adevărat că nici până a zi nu i -a întors datoria, dar nu face nimic, căci și
Ghioagă e om nervos, cu cinci copii și fără pământ… Acuma Ghioagă a ajuns căprar, iar
Ițic a rămas soldat prost, fiindcă a fost prea sfrijit și nu -l luase la oaste până azi, când
războiul nu mai caută cine și cât e de voinic, ci -i trimite pe toți în foc. Dar și în război au
trăit ca doi prieteni; Ițic știa doar să -i dea căprarului cinstea cuvenită.
(Liviu Rebreanu, Ițic Ștrul,
dezertor )
1. Indică sensul din text al secvenței nici până azi nu i -a întors datoria .
2. Menționează de cât timp îl cunoștea Ițic Ștrul pe Ghioagă, utilizând informațiile din
textul dat.
3. Precizează în ce oraș se afla hanul personajului, justificându -ți răspunsul cu o secvență
semnificativă din tex t.
4. Explică motivul pentru care Ghioagă ajunsese căprar, iar Ițic rămăsese tot soldat.
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, motivul îngrijorării personajului principal.
119
Fișă de lucru
Îi era tare dragă Rafil a, și în sfârșit a băgat de seamă și el că se veștejește și se
ofilește ca o floare gingașă copleșită de buruieni. Și, de la o vreme, a început să se
gândească și să se neliniștească din pricina aceasta. Apoi, într -o clipă nenorocită, i -a venit
în minte un nume, un nume ca oricare altul, dar ale cărui slove îi înțepară auzul ca niște
ace aprinse: “Tănase Ursu!” Și, deodată, parcă i s -ar fi făcut lumină în creieri. Părea că
începe să înțeleagă multe lucruri pe care nu le înțelesese până acum.În clipa aceea, însă, a
simțit în inimă zvâcniri viforoase, a simțit că toată mintea i se tulbură ca o baltă în care se
scurge un pârăiaș nămolos. Îi veni să se izbească cu capul de pereți când își aduse aminte
de bocetele celea nesfârșite, când își aduse aminte cum n -a pus el seamă atunci pe
bocetele acelea. Pentru ce nu și -a cătat el de cap, dacă a știut ce știa toată lumea?… Bag
seamă, i -a luat Dumnezeu mințile. Dar îi era dragă Rafila ș -acum, poate mai dragă de
cum i -a fost, și simțea că mai degrabă ar face moarte de o m decât să se despartă de ea.
Umbla ca un smintit și nu îndrăznea să se apuce de nimic. Era voinic ca un brad și se
temea de toate umbrele, și totuși alerga nebun după umbre. Se scula în miez de noapte și
pleca. Spunea că se duce departe…Și -n capul satul ui se întorcea peste câmp, sărea
garduri, trecea prin grădini ca un hoț, până ce ajungea iar în ograda lui. Ș -aici se dosea să
nu-l vadă nimeni, ca un copil care a făcut ceva rău, și sta tupilat toată ziua și pândea,
așteptând să vadă ceva, să vie cineva. Îl apuca seara nemâncat și nebăut, dar el nu se
clintea din loc… Târziu, după ce se încredința că n -a văzut nimic bănuitor, se strecura iar
pe unde a venit, cu același gol în suflet, cu aceeași dorință de a afla ceva. Îi părea bine că
n-a găsit nimic, da r îi părea și rău. Ar fi vrut parcă să dea peste ceva, să puie mâna pe
ceva, ca să știe lămurit…Și așa, hoinărea neîntrerupt, când pe urmele lui, când pe urmele
ei, totdeauna degeaba. Din toate alergăturile acestea n -a putut scoate nimic…Se chinuia și
se frământa, nemaiștiind de ce să se apuce, simțind numai că o mână vrăjmașă îl împinge
tot înainte și că îmboldirea aceasta nu -i lasă odihnă. Din om vesel, ce fusese până atunci,
se făcu închis ca vremea de ploaie.
120
(Liviu Rebreanu,
Răfuiala
)
1.
Indică sensul din text al secvenței
nu și
–
a cătat el de cap.
2.
Menționează motivul îngrijorării lui Toma Lotru, utilizând informațiile din textul dat
.
3.
Precizează unde pleca Toma Lo
tru în fiecare seară,
justificându
–
ți răspunsul cu o
secvență semnificativă din tex
t.
4.
Explică motivul pentru care Rafila era tot timpul tristă, valorificând primul paragraf al
textului.
5.
Prezintă, în 30
–
50 de cuvinte, zbuciumul interior al personajului, așa
cum reiese din
textul dat.
6.
Redactează un text de 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă banul poate garanta
fericirea individului
raportându
–
te atât la informațiile din fragmentul extras
din nuvela
Catastrofa
de Liviu Rebreanu,
cât și la experiența p
ersonală sau culturală
.
Fișă de lucru
Se
așază
și
el
lângă
Haramu,
își
scoate
șapca
și
se
scarpină
în
cap.
Celălalt
îl
privește
cu
coada
ochiului,
necăjit,
și
nu
mai
deschide
gura.
Amândoi
tac,
duși
pe
gânduri.
Sunt
dintr-
un
sat,
de
pe
valea
Someșului,
și
se
dușmănesc
de
vreo
șase
ani,
de
când
Haramu
s-
a
însurat
cu
Ileana,
fata
Paraschivei
și
a
lui
Grigore
Bulbuc.
De
atunci
Boroiu
nu
are
hodină,
dar
nici
Haramu
și
nici
Ileana.
Boroiului
i
–
a
fost
dragă
Ileana
și
Ilenii i-
a plăcut Boroiu. Împreună erau la
horă și nedespărțiți în zile de sărbătoare, iar în
zilele de lucru făceau ce făceau, și mereu se întâlneau. Dar a venit vremea de a trebuit să
plece la oștire. Ileana a plâns, l
–
a petrecut până
–
n hotare și i
–
a făgăduit și s
–
a jurat că
-l va
aștepta. Mai bine moartă decât să nu
–
l aștepte și să se mărite cu altul. Și Boroiu a plecat
liniștit
în
Bosnia
și
de
-acolo
i-a
scris
carte
Ilenii,
iar
Ileana
i-
a
răspuns
bucuroasă,
și
cartea
îi
era
scrisă
cu
cerneală
roșă
și
pătată
cu
lacrimi
fierbinți.
După
un
an,
Boroiu
a
venit
acasă,
de
Crăciun,
o
săptămână.
Era
mândru,
și
avea
două
stele
albe
pe
guler:
îl
făcuse
căprar.
Era
fecior
dezghețat
Boroiu,
isteț,
săritor,
muncitor.
Tot
satul
s-
a
mirat
de
el
și
l
–
a
copleșit
cu
întrebările
și
l
-a
ascultat
cu
gura
căscată
cum
vorbea
în
limba
bosniecilor
și
cum
povestea
de
câte
–
a
dres
și
a
pățit.
Și
Ileana se lipea de el ca o pasăre înfricoșată și
–
l privea rugătoare. Boroiu însă n
–
a băgat de
121
seamă tremurările fetei, ori de le -a simțit, nu le -a înțeles. Și nici nu a îndrăznit nimeni să -i
spună și să -i deschidă ochii că Ion, feciorul lui Alexe Haramu, cel putred de bogat, se ține
scai de Ileana și vrea s -o ia de nevastă în ruptul capului. Apoi Boroiu s -a dus iar în
Bosnia și n -a ma i venit până peste doi ani și nici cărți n -a mai primit de la Ileana. Și
atunci a găsit pe Ileana măritată cu Ion Haramu și cu un copil în brațe. Când a văzut -o
Boroiu așa, într -o dimineață, pe ulița cea mare, a scuipat -o în obraz. A înțeles, însă, din
ochii ei plânși că nu -i ea de vină. Și, încetul cu încetul, a aflat pe urmă tot. A aflat de la
oameni că Ileana s -a împotrivit cât a putut, că l -a purtat cu vorba pe Haramu un an de
zile, că, în sfârșit, a simțit -o tatăl său cu vicleșug și a început s -o bată și a bătut -o până a
înmuiat -o. Baba Firoana, moașa satului, i -a povestit că Ileana într -un plâns o duce cu
Haramu și i -a mai povestit cum o snopea tatăl său și cum îi striga: „Îți trebuie Boroiu,
hai?… Pe Boroiu -l aștepți?… Vrei calicie, vrei sărăcie, ai?” … Și zice că mereu țipa, să
audă tot satul: „Ori te duci după Ionică, ori îți sucesc gâtul!”… Lui Ionică i -a dat bătrânul
Haramu șaptesprezece locuri, o tablă mare de pădure, trei perechi de boi ungurești, nu
știu câți cai, două vaci șvaițere și o turmă în treagă de oi, și casă de piatră în sat, și alte
două case la câmp. Totuși, Boroiu nu i -a făcut lui Haramu nicio învinuire. Simțea că,
dacă ar vorbi despre Ileana cu dânsul, nu s -ar putea stăpâni și l -ar omorî.
(Liviu Rebreanu, Hora
morții )
1. Indică sensul din text al secvenței l-a petrecut până -n hotare .
2. Menționează țara în care Boroiu a fost nevoit să plece, utilizând informațiile din textul
dat.
3. Precizează persoana care a obligat -o pe Ileana să se căsătorească, justificându -ți
răspunsul cu o secvență semnificativă din text.
4. Explică motivul pentru care Haramu și Boroiu aveau o relație tensionată.
5. Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, care a fost reacția lui Boroiu la reîntoarcerea în țară.
6. Redactează un text de 150 de cuvinte, în care să argument ezi dacă părerea celor din jur
ar trebui să conteze în deciziile de viitor, raportându -te atât la informațiile din fragmentul
122
extras din textul Hora morții de Liviu Rebreanu, cât și la experiența personală sau
culturală.
Fișă de lucru
Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii
pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întârziate. Crestele munților se
desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul,
vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina
răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară.
Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce î n urechi i se
stingea glasul preotului:
― Primește, Doamne, sufletul robului tău Apostol… Apostol… Apostol…
(Liviu Rebreanu, Pădurea Spânzuraților)
În mintea lui era un vălmășag cumplit. Nici nu mai îndrăznea să încerce să aleagă
vreun gând din miile de frânturi ce se zvârcoleau fără sfârșit. Sufletul însă îi era plin de o
încăpățânare dârză, din care izvora neîncetat murmurul: „Nu vreau…” Înălță ochii spre
cer așteptând parcă de -acolo mân tuirea. Deasupra capului său înnegrea, nemișcată, craca
uriașă, în stare să țină lesne orice povară. Și deodată toate gândurile lui se agățară de
creanga ademenitoare. Întunericul creștea mereu îmbrăcând tot pământul în haină de
doliu. În bezna grea Ițic s e căzni mult până să -și petreacă curelele peste creanga neclintită
și până să -și potrivească bine lațul pe gâtul lung, cu pielea roșie și presărată cu pistrui.
Craca pârâi puțin peste zvârcolirile lui, iar vântul, din ce în ce mai furios, îl suci și -l
învârti toată noaptea. Dimineața sosi târziu, însoțită de împușcături tot mai dese.
Ninsoarea încetase. Soarele se ivi într -o spărtură de nouri, aprinzând mii de curcubee pe
câmpurile înzăpezite. Ițic atârna sub creanga nemișcată, ca un viteaz în poziție
regle mentară. Doar că în loc de capelă avea un strat de zăpadă proaspătă peste părul
zbârlit și că bocancii erau despărțiți de pământ cu vreo două palme. Ochii lui umflați și
123
ieșiți din orbite priveau și acuma speriați în zare spre tranșeele companiei. Lumina a lbă
însă îi săruta fața învinețită, ștergând urmele suferințelor și netezind cutele imputării.
(Liviu Rebreanu, I țic Ștrul, dezertor )
1. Comentează trăirile celor două personaje, avâ nd in vedere fragmentele de mai sus .
2. Menționează tipul de perspectivă narativă identificată în cele două texte citate.
3. Transcrie din cele două fragmente 4 cuvinte care aparțin câmpului semantic al morții.
4. Găsește sinonime contextuale pentru următoarele cu vinte: val, rărunchi, întârziate,
tainic, însetați, frânturi, se zvârcoleau, povară, zbârlit, imputării.
5. Menționează o modalitate de caracterizare a personajelor, justificând răspunsul prin
două secvențe semnificative.
6. Ilustrează, cu exemple din texte, dou ă trăsături ale genului epic.
7. Identifică 4 elemente realiste identificate în cele două fragmente.
8. Compară atitudinea lui Apostol Bologa în fața morții cu cea a lui Ițic Ștrul.
9. Cum comentezi resemnarea și liniștea lui Apostol Bologa?
10. Comentează neliniștea ș i agitația din sufletul lui Ițic Ștrul.
11. Redactează un eseu cu titlul Războiul. Onoare și suferință pornind de la cele două
fragmente de mai sus.
Fișă de lucru
Prin geamurile peticite se strecoară leneșe cele din urmă tremurări ale amurgului.
Lumina rugin ie pătrunde în casă din ce în ce mai cernită, umplând odăița cu umbre
deșirate. În vatră flăcările roșcate pâlpâie domol, se preling ca niște limbi de șarpe în
jurul ceaunașului funinginit, în care apa de mămăligă hohotește înăbușit. Adieri răcoroase
rătăc esc pe sub pereții coșcovi, se furișează înlăuntru și -nvălmășesc, câte o clipă, jocul
blajin al focului…Pe prichiciul cuptorului, moș Costin șade pipernicit și tăcut, cu privirile
pribege, cu gândurile cine știe unde. În fața lui, Ileana, o fetișcană ca un bobocel înrourat,
răsucește, repede -repede, firul subțirel de in.
— Spune, tăticule… mai spune! bâlbâie fata cu glas moale, care, în liniștea
înserării, răsună întocmai ca un fâșâit ușor de a ripi. Barba bătută de brumă a moșneagului
124
tremură o clipă. Se uită galeș, pe sub gene, la Ileana, pe care lumina trandafirie a
flăcărilor o învăluie într -o haină scumpă din povești, apoi cu glas lin, cu ochii închiși,
parc-ar citi în carte vremile trecute, începe: “Uite… era fetișcană, ia așa, ca tine. O guriță
cât o cireașă coaptă și doi ochi albaștri cum e cerul când e mai limpede. Și cum râdea,
cum râdea! Îți fura inima. A trecut potop de vreme de -atunci, dar îmi aduc aminte de ea,
parcă numai ieri aș fi văzut -o. Mai știi? Poate îmi furase și mie inima. Eram pe -atunci
ostaș tânăr și slujeam în Italia, într -un orășel ca o grădiniță de flori… C -atunci așa era
lumea. Te prindea la oaste, te ducea prin câte și mai câte țări străine, ș -acolo te ținea cu
zecile de ani. Plecai tânăr de -acasă, fără urmă de mustăcioară pe sub nas, și te întorceai
bătrân, bărbos și toropit, de abia te mai cunoștea cineva în sat… Așa era lumea, și pace…
Ea, să fi avut atunci vreo șaptesprezece ani, dar era chipeșă ca un flăc ău și frumoasă, hei,
frumoasă ca floarea spinului la începutul primăverii… Avea un nume hăt ciudat… dar noi
o poreclisem Minodora, și Minodora i -am zis cât a umblat printre noi. Ședea într -o
cocioabă dărăpănată, în afară de oraș, chiar în preajma lagăr ului nostru, cu mă -sa
dimpreună, o femeie nevoiașă ca vai de ea. Fata trebuia să zorească ziua și noaptea ca să
câștige de -ale gurii. Alerga și se sfărâma necontenit printre noi, cu un coș plin de
plăcinte, de cozonaci, de covrigi și alte bunătăți. Și noi, oricât de necăjiți eram,
cumpăram totdeauna și -i goleam coșul, de ne era foame, de nu ne era, numai s -o vedem
veselă… Căci cum râdea fata aceea, cum râdea!…
(Liviu Rebreanu, Cântecul iubirii )
1. Menționează cele două persoane care discută în fragmentul de mai sus.
2. Precizează momentul zilei în care are loc discuția dintre cei doi. Justifică -ți răspunsul
cu o secvență din text.
3. Care este numele fiicei protagonistului?
4. Indică sensul d in text al secvenței barba bătută de brumă a moșneagului .
5. Prezintă portretul tinerei fete, așa cum apare în ochii personajului principal.
6. Precizează numele și vârsta fetei de care bărbatul își amintește .
7. Comentează următorul fragment: Și noi, oricât de ne căjiți eram, cumpăram totdeauna
și-i goleam coșul, de ne era foame, de nu ne era, numai s -o vedem veselă…
8. Menționează tipul de perspectivă narativă identificată în text.
125
9. Menționează o modalitate de caracterizare a fetei, justificând răspunsul cu două
secvențe semnificative.
10. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic.
11. Comentează citatul următor: Căci cum râdea fata aceea, cum râdea!…
12.Redactează un text de 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă amintirile
influențează sau nu cunoașterea de sine, raportându -te atât la informațiile din fragmentul
extras din textul Cântecul iubirii de Liviu Rebreanu, cât și la experiența personală sau
culturală.
Fișă de lucru
Completează următoarea schemă cu trăsăturile nuvelei realiste, rapor tându -te la
Proștii de Liviu Rebreanu
Nuvela
Proștii de
Liviu
Rebreanu Narator
Subiect
Personaje
Moduri de
expunere Tipuri de
caracterizare
a
personajelor
Citate
reprezentative
126
Fișă de lucru
Notează în următorul tabel trăsăturile fizice și morale ale personajului Ițic Ștrul
din nuvela Ițic Ștrul, dezertor de Liviu Rebreanu. Susține -ți fiecare idee cu citate din
operă.
PORTRET FIZIC PORTRET MORAL
127
Fișă de lucru
Caracterizează, pornind de la următoarea schemă, personajul principal din nuvela
Răfuiala de Liviu Rebreanu. Susține -ți ideile cu citatele potrivite di n nuvelă.
Toma
Lotru
Caracterizare
directă Caracterizare
indirectă
Narator Alte
personaje Autocaracterizare
Citate Citate Citate Fapte Gesturi Comportament Limba j Relația
cu
celelalte
personaje Nume
Citate Citate Citate Citate Citate Citate
128
Fișă de lucru
Dar gândurile triste o cotropesc iar numaidecât și sufletul ei amărât se zbuciumă,
se prăpădește în prăpastiile ce i le arată ziua de mâine. Își adu ce aminte cum o ocolește
acuma când o întâlnește pe uliță, cum se întoarce pe altă parte și se face a n -o auzi când îi
dă binețe, cum e mai străin ca cel mai rău străin. Și inima stă să -i plesnească de durere. Și
nu mai îndrăznește nici să nădăjduiască măc ar ca zvonurile despre însurătoarea lui să fie
numai clevetiri. Ar vrea totuși să mai dea o dată față cu dânsul, să -și citească din ochii lui
osânda. Și a fost de vreo câteva ori… a fost până la poarta ogrăzii popii, dar n -a fost în
stare să puie mâna pe clanță. O prididea plânsul, cuprinsă de sfială și, buimăcită de
rușine, de -abia putea să se târască până acasă… Apoi iar caută să se mângâie… Da, așa
trebuie să se sfârșească dragostea ei păcătoasă. Așa i -a fost scris, pesemne. Ea nu -i de
seama lui. E a e proastă și săracă. El e boier. El trebuie să -și ia nevastă o cucoană… Dar
deodată se oprește și se întinde, parcă s -ar împotrivi unei puteri vrăjmașe. ,,Nu -i
adevărat!… Nu -i adevărat!…’’ Și -i vine să strige în gura mare, s -o audă toată lumea, că
asta nu se poate, că asta -i o rușine grozavă… Vorbele i se îngrămădesc în gât și nu le
poate rosti, cu toate că simte cum o sugrumă.
Soarele se grăbește cu pași de uriaș spre asfințitul roșu ca sângele. Rătăcește o
clipă printre piscurile rumenite ale munț ilor, apoi se scufundă încetinel, împroșcând o
ploaie de lumină ruginie pe coamele dealurilor din față. În casa lui Ion Prundaru, la
lumina înăbușită a unui opaiț, oamenii s -au așezat la masă. Toropiți de munca zilei,
mănâncă lacom și tăcuți. Numai zăcănit ul lingurilor de lemn și țocăitul buzelor se aude
din când în când. Pe la sfârșitul mesei, însă, inimile se dezmorțesc. Deodată prundarul își
înalță glasul:
129
— Duminică se cunună feciorul popii…
Un moșneag alb ca oaia, cu obrajii pământii, icnește ceva și clatină din cap. O femeie
ciupită de vărsat își proptește lingura de ghizdul blidului și se uită întrebătoare împrejur.
— Să-i dea Dumnezeu noroc și fericire, că -i om bun și milostiv, zice iar prundarul,
ștergându -și mustățile.
(Liviu Rebreanu, Ofilire )
1. Indică sensul din text al secvenței se prăpădește în prăpastiile ce i le arată ziua de
mâine.
2. Menționează de unde află fata că tânărul boier urmează să se căsătorească.
3. Precizea ză, folosind citate din text, reacția tânărului în momentul în care o întâlnește
întâmplător pe fată.
4. Schițează portretele părinților fetei, așa cum sunt desprinse din text. Folosește citate
pentru a -ți susține opinia.
5. Prezintă în 100 -150 de cuvinte reacț ia fetei atunci când află de la părinți că tânărul
boier urmează să se căsătorească.
6. Cum îți explici resemnarea tinerei în fața unui destin atât de nedrept?
7. În ce zi urmează să se căsătorească fiul preotului?
8. Propune un alt final pentru nuvela Ofilire de Liviu Rebreanu.
9. Prezintă, în 30 -50 de cuvinte, modul in care fata privește o eventuală căsătorie între
băiatul pe care ea îl iubește și o tânără care aparținea aceleiași clase sociale.
10. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi da că lipsa
posibilităților financiare șterge noțiunea de egalitate de drepturi, raportându -te atât la
informațiile din fragmentul extras din textul Ofilire de Liviu Rebreanu, cât și la
experiența personală sau culturală.
Fișă de lucru
În sfârșit începu a mătăhăi prin casă cruciș și curmeziș, ținându -se cu mâinile de
fălci și suflând din greu, parc -ar fi purtat o povară în spate. Își iuțea pașii când durerea o
130
odaie o dâră de aer proaspăt, care pe dăscăliță o făcu să se înfioare.
(Liviu Rebreanu,
Dintele
)
1.
Indică sensul din text al secvenței
îi învâltora mințile
.
2.
Menționează numele dăscăli
ț
ei, așa cum reiese din text. Redă citatul în care acesta
poate fi identificat.
3.
Precizează care este reacția fetei în momentul în care dăscălița incearcă să dicute cu ea.
Justifică
–
ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
4.
Menționează perspe
ctiva narativă identificată în text. Argumentează, folosind două
exemple din textul dat.
5.
Caracterizează, în 150
–
200 de cuvinte, personajul prezentat, așa cum apare în
fragmentul de mai sus.
cotropea, apoi iar și
–
i domolea, îngândurată și totuși mai liniștită. Deodată însă se opri în
mijl
ocul odăii, încurcată, șovăind ca o nălucă. O teamă nebună îi picura în suflet, teama
aceea
grozavă,
pe
care
o
simți
când
ești
singur
și
neputincios
în
fața
unui
dușman
năprasnic. Liniștea, ce stăpânea de jur împrejur mai grea decât plumbul, îi strângea in
ima,
îi
învâltora
mințile
și
le
rotocolea
în
jurul
unui
singur
gând,
care
o
umplea
de
spaimă.
Simțea
cum
gândul
acesta
i
se
înfige
și
se încolăcește
în
suflet,
cum
i
se
împrăștie
încet
prin toate mădularele și ea nu poate să se împotrivească, să se apere cel puțin. Se apropie
de
fereastră,
scuturându
–
se
buimăcită,
parcă
s
–
ar
fi
deșteptat
dintr
–
un
vis
urât.
Și,
vroind
să
–
și
gonească
din
creieri
gândurile
ce
o
chinuiau
mai
mult
decât
durerea,
își
răzemă
fruntea înfierbântată de geamul uns cu o pânză de aburi
albăstrii. Răceala însă o făcu să
tresară. Se uită afara lung, cu ochii sticloși și, băgând de seamă că se crapă de ziuă, îi veni
în
minte
slujnica.
O
sculă
numaidecât
să
mulgă
vacile.
Fata
se
urni
bosumflată
și
se
îmbrăcă, frecându
–
ș
i
ochii
cu
pumnii
și
bodogănind
ceva
din
care
nu
se înțelegea
decât
“dimineața… Dumana… lapte…”. Dăscălița Aglaia o privi mai întâi necăjită, apoi, clipă cu
clipă, tot mai înseninată. Părea că, văzând în jurul ei o ființă care se mișcă și mormăiește,
se simțea și ea mai
ușurată. Încercă să intre în vorbă cu dânsa, ca să mai uite de suferință
și să se îmbărbăteze. Servitoarea însă n
–
avea chef de taifas. Răspundea scurt, morocănos,
ca toți oamenii somnoroși și, luând donița de pe cuptor, ieși afară, lăsând să se furișeze în
131
CONCLUZII
Lucrarea
,,
Nuvelistica lui Liviu Rebreanu
î
ntre tradi
ț
ional si modern. Strategii de
predar
eˮ
prezintă
pe
parcursul
celor
patru
capitole
inventarierea
și
analiza
operelor
de
început
ale
scriitorului,
nuvelele,
precum
și
o
serie
de modalități
prin
care
acestea
pot fi
mai ușor înțelese de elevii din ciclul l
iceal.
La disciplina limba și literatura română elevii sunt familiarizați pentru prima dată
cu
operele
scriitorului
în
clasa
a
X-
a,
când
se
studiază
romanele
Ion
și
Pădurea
Spânzuraților
. Importanța acestora este cu atât mai mare cu cât ele fac parte din m
ateria
obligatorie în vederea susținerii examenului de bacalaureat.
Prin urmare, este esențial ca
elevii
sa
conștientizeze
importanța
studierii
si
înțelegerii
creației
lui
Liviu
Rebreanu.
Nuvelele
scriitorului
constituie
în
mod
clar
baza
elaborării
romanel
or.
Deci,
cunoscând
acțiunea nuvelelor, elevii înțeleg mai bine romanele.
P
ercep mai clar poate obsesia lui Ion
pentru pământ și vor găsi o altă explicație comportamentului acestuia, alta decât limitarea
lui la condiția de ,,brută". Oportunitatea de a urmări evoluția personajului, transformările
pe
care
acesta
le
trăiește,
emoțiile,
zbuciumul
interior
facilitează
interacțiunea
cu
el
și
dezvoltă o serie de tipologii prezente în nuvelistică, ce prind contur
ulterior
în romane.
Primul capitol fixează principalele elemente teoretice și prezintă universul tematic
al nuvelisticii rebreniene, aspecte fără de care abordarea metodică din cea de
-a doua parte
a
studiului
ar
fi
fost
dificilă,
dacă
nu
imposibilă. Consider
că
nu
poți
analiza
opera
unui
scriitor în afara e
lementelor de natură tematică sau cronologică. Sigur că nu este indicată
limitarea
doar
la
aceste
aspecte
și
că
analiza
textului
trebuie
să
primeze
de
fiecare
dată,
însă
o
bună
înțelegere
a
unei
opere
presupune
și
cunoașterea
unor
astfel
de
aspecte,
ele
contribuind la conturarea imaginii de ansamblu.
În
capitolele
al
doilea
și
al
treilea
am
dezbătut
clasificarea
nuvelelor
rebreniene,
pornind
de
la
temele
abordate
și
sursele
de
inspirație
utilizate
de
scriitor,
elemente
esențiale care, cred eu, conduc la înțelegerea în profunzime a textelor. Acest aspect este
cu atât mai important cu cât cunoaștem faptul că o parte din nuvele constituie puntea de
legătură dintre cititor și romane.
132
Cunoscând interesul elevilor pentru romanele lui Liviu Rebreanu, am consider at
că studiul nuvelelor le va capta atenția și va determina un grad mai mare de implicare din
partea lor. Abordarea unui scriitor atât de complex și a unei teme mai puțin dezbătute
de-a lungul timpului a fost pentru mine o reală provocare, iar rezultatul s-a dovedit a fi pe
măsura așteptărilor. Profunzimea, tematica variată, complexitatea personajelor,
simplitatea și claritatea stilului utilizat au conturat imaginea unei frumoase etape de
creație, pe nedrept ignorată de -a lungul timpului. Nuvele rebrenien e pot cu siguranță
reprezenta o modalitate prin care elevii să asimileze noi cunoștințe de teorie literară, să
analizeze evoluția unor personaje pe care le vor întâlni ulterior în romane, să găsească
răspunsuri sau, din contră, să își pună noi întrebări. U ltima parte a lucrării propune spre
analiză texte variate și metode interesante de predare a nuvelelor care vin în sprijinul
elevilor, ajutându -i să își lărgească orizontul de cunoaștere.
În concluzie, consider că uneori este benefic pentru procesul educa tiv, dar mai
ales pentru dezvoltarea elevilor, să depășim limitele impuse de programele școlare, din
dorința de a le oferi posibilitatea să se manifeste creativ, să se autodepășească, să caute și
să descopere în permanență lucruri noi. În acest context, pr ofesorul își pierde statutul unic
de sursă de informație și devine în plus acel element esențial care determină și susține
progresul elevului, îl încurajează să fie independent, să fie capabil să creeze conexiuni, să
gândească liber.
133
BIBLIOGRAFIE
OPERE
1. Rebreanu, Liviu , Amalgam , Editura Socec, București, 1943;
2. Rebreanu, Liviu, Golanii , Editura Albatros, București, 1984;
3. Rebreanu, Liviu, Jurnal I , Editura Minerva, București, 1984;
4. Rebreanu, Liviu, Jurnal II , Editura Minerv a, București, 1984;
5. Rebreanu, Liviu, La lumina lămpii , Editura Minerv a, București, 1981;
6. Rebreanu, Liviu, Nuvele, Prefață de I. Bogdan Lefter, Editura Liviu Rebreanu,
București 2011;
7. Rebreanu, Liviu, Opere alese. Nuvele, Schițe, Povestiri, Studiu introduct iv de
Ov. S. Crohmălniceanu, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1959;
8. Rebreanu, Liviu, Răfuiala și alte nuvele , Editura Dacia , Cluj -Napoca, 1983;
CRITICĂ LITERARĂ
1. Balotǎ , Nicolae, De la Ion la Ioanide . Prozatori români ai secolului XX ,
Editura Eminescu, București, 1974;
2. Cǎlinescu, G eorge , Istoria literaturii române de la origini până în prezent ,
Editura Minerva, București, 1985;
3. Cǎline scu, G eorge , Liviu Rebreanu (studiu critic) , Editura Jurnalul Literar,
București, 1939;
4. Cioculescu, Șerban , Varietǎți critice , Editura Litera, Chișinău 1966;
5. Ciopraga, Constantin, Personalitatea literaturii romane , Editura Junimea, Iași,
1973 ;
6. Crohmǎlniceanu, Ov id S., Cinci prozatori în cinci feluri de lecturi , Editura
Cartea Românească, Bacău, 1984;
134
7.
Dragoș,
E
lena
,
Structuri
narative
la
Liviu
Rebreanu
,
Editura
Științifică
și
Enciclopedică, București,
1981;
8.
Gheran,
N
iculae
,
Moldovan,
Andrei,
Liviu
Rebreanu
prin
el
ȋnsuși
,
Editura
Academiei Rom
ȃ
ne,
București,
2008;
9.
Gheran,
Niculae,
Rebreanu.
Amiaza
unei
vieți,
Editura
Albatros,
București,
1989;
10.
Ilin,
S
tancu,
Liviu
Rebreanu
ȋn
atelierul
de
creație
,
Editura
Minerva
,
București,
1985;
11.
Lintvelt,
Jaap,
Punctul
de
vedere.
Încercare
de
tipologie
narati
vă
,
Editura
Univers, București, 1994;
12.
Liviu Rebreanu interpretat de …
Editura Eminescu, București, 1973;
13.
Lovinescu,
Eugen,
Istoria
literaturii
române
contemporane
,
vol.
IV,
Editura
Ancora, Bucur
ești, 1928;
14.
Malița, Liviu,
Alt Rebreanu
, Editura Cartimpex, Cluj, 2000;
15.
Manolescu,
N
icolae,
Arca
lui
Noe
.
Eseu
despre
romanul
românesc
,
Vol.
I,
Editura Minerva, București,
1980;
16.
Manolescu, Nicolae,
Lecturi infidele
, Ediția I, Editura de stat pentru literatură
și artă, București, 1966;
17.
Mǎnucǎ,
D
an
,
Liviu
Rebreanu
sau
lumea
prezumtivului
,
Editura
Moldova,
Iași,
1995;
18.
Mioc, Simion,
Anamorfoză și poetică,
Editura Facla, București, 1988;
19.
Muthu,
Mircea,
Liviu
Rebreanu
sau
paradoxul
organicului
,
Editura
Dacia,
Cluj-Napoca,1993;
20.
Negoițescu, Ion,
Analize și sinteze
, Editura
Albatros, București, 1976;
21.
Piru, A
lexandru
.,
Liviu Rebreanu
,
Editura Tineretului,
1965;
22.
Raicu
,
L
ucian
.
Liviu Rebreanu
,
Editura pentru literatură, București,
1967;
23.
Ruja,
Alexandru,
Liviu
Rebreanu-
Nuvele.
Antologie
postfață
și
bibliografie
,
Editura Minerva, București,1991;
24.
Sasu,
Aurel,
Liviu Rebreanu. Sărbătoarea operei.
Editura Albatros, București,
1978;
135
25.
Săndulescu, Alexandru,
Introducere în opera lui Liviu Rebr
eanu
, Editura
Minerva, București, 197
6
;
26.
Simion, Eugen,
Criticii despre critică,
în Gazeta literară, anul IX, nr. 2, ,joi,
11 ianuarie ,1962, p. 2
–
5;
27.
Simuț
, I
on
,
Rebreanu
.
Dincolo de realism
,
Bib
l
ioteca Revistei Familia,
Oradea
1997;
28.
Simuț, Ion,
Liviu Rebreanu. Monografie, antologie comentată, receptare
critică
, Editura Aula, Brașov, 2001;
29.
Vianu, Tudor,
Arta prozatorilor români,
Editura Minerva, București, 1988;
30.
Vl
ad, Ion,
Aventura formelor: Geneza și metamorfoza ,,genurilor”,
Editura
Didactică și Pedagogică, 1996.
METODICĂ
1.
Cerghit, Ioan,
Metode de învățământ
, Editura Polirom, Iași, 2006.
2.
Cerghit, I
oan
(coord.),
Neacșu, Ioan, Negreț
–
Dobridor, Ion, Pânișoară, Ion
–
Ovidiu,
Prelegeri pedagogice
, Editura Polirom, Iași, 2001
;
3.
Cerghit, Ioan,
Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri,
stiluri și strategii
, Editura Aramis, București, 2002;
4.
Corniță, Georgeta,
Metodica predării și învățării limbii și liter
aturii române(
grădiniță, clasele I
–
IV, gimnaziu și liceu)
, Editura Umbria, Baia Mare, 1993;
5.
Cucoș, Constantin,
Pedagogie,
Editura Polirom, Iași,
1996;
6.
Drăgotoiu, Ion (coord.),
Principii și metode noi în didactica literaturii și
limbilor moderne
, Universit
atea din Cluj
–
Napoca, Cluj, 1989
;
7.
Eftimie, N
icolae
,
Metodica studierii limbii și literaturii române
, Editura
Paralela 45, Pitești, 2000
;
8.
Parfene, C
onstantin
,
Metodica studierii limbii și literaturii române în școală.
Ghid teoretico
–
aplicativ
, Editura Polir
om, Iași, 1999
;
9.
Potolea, Dan, Neacșu, Ion, Iucu, B. Romiță ,Pânișoară, Ion
–
Ovidiu,
Pregătirea
psihopedagogică pentru definitivat și gradul didactic II
, Editura Polirom, Iași, 2008.
136
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE
Subsemnata VASILE (ANI
Ț
OIU) DANIELA
–
SIMONA declar pe propria răspundere
că lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime.
Declar că nu am folosit alte surse în afara celor menționate în bibliografie, nu au fost
preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucr
ări sau din alte surse fără a fi citate și
fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv lucrări personale.
Menționez că lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
Data,
Semnătura,
30 august 2020
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Liceul Tehnologic ,,Victor Frunză, [628828] (ID: 628828)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.