LICEUL TEHNOLOGIC DRAGOMIR HURMUZESCU PROIECT DE CERTIFICARE Îndrumător, Asist. Med. Simona IANCU Absolvent, DICIANU (BUCUR) Aureliana -Andreea 2018… [625505]

1
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
LICEUL TEHNOLOGIC DRAGOMIR HURMUZESCU

PROIECT DE CERTIFICARE

Îndrumător,
Asist. Med. Simona IANCU

Absolvent: [anonimizat]

2018

2
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
LICEUL TEHNOLOGIC DRA GOMIR HURMUZESCU

PROIECT DE CERTIFICARE

NIVELUL 5

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU BRONȘIOLITĂ

DOMENIUL SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICARE ASISTENT MEDICAL GENERALIST

Îndrumător,
Asist. Med. Simona IANCU

Absolvent: [anonimizat]

2018

3

CUPRINS

pag.
ARGUMENT 4
CAPITOLUL I 5
1.1. Anatomia și fiziologia aparatului respirator 5
CAPITOLUL II – Prezentarea teoretică a bolii 17
2.1. Bronșiolita 17
2.1.1. Definiție 17
2.1.2. Etiologie 17
2.1.3. Fiziopatologie 18
2.1.4. Tablou clinic 19
2.1.5. Investigații paraclinice 20
2.1.6. Diagnostic diferențial 20
2.1.7. Tratamentul 20
2.2. Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavului cu bronșiolită 21
2.2.1. Internarea pacientului în spital 21
2.2.2. Asigurarea condițiilor de igienă personală și generală 22
2.2.3. Supravegherea funcțiilor vitale 24
2.2.4. Alimentația bolnavului 24
2.2.5. Adminstrarea medicamentelor și hidratar ea organismului 25
2.2.6. Recoltarea produselor biologice și patologice 27
2.2.7. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor speciale impuse de afecțiune 28
2.2.8. Educația pentru sănătate 28
2.2.9. Externarea pacientului 29
CAPIT OLUL III 30
3.1. Prezentarea cazului de boală 30
3.2. Injecția intramusculară 47
CONCLUZII 48
BIBLIOGRAFIE 49

4

ARGUMENT

Aspectele tehnice și aspectele privind nevoile pacientului și ale familiei sale, precum
și asigurarea unor intervenții individualizate și specifice, fără a fi uitată ființa umană în
întregimea sa, sunt toate împletite în nursing.
Nursing -ul presupune implicarea pacientului în luarea deciziilor privind propria
sănătate, ceea ce implică o foarte bună înțelegere și cunoaștere a miracolului numit ființă
umană, și în special a modului în care pot fi inițiate și întreținute relațiile interpersonale,
bazate pe respect între membrii echipei medicale și pacient.
Manifestările clinice în patologia pulmonară sunt relati v comune mai multor boli și de
cele mai multe ori necaracteristice. Astăzi însă, datorită multitudinii mijloacelor de
investigație diagnosticarea este mult ușurată.
Boala este ruperea echilibrului armoniei, care se traduce prin suferință fizică, psihică,
o dificultate sau o inadaptare la o situație nouă, provizorie sau definitivă.
Motivul pentru care am ales să dezbat această temă este faptul că odată cu anotimpul
rece, auzim din ce în ce mai des cuvântul „bronșiolită”, aceasta fiind o boală comună a căilo r
respiratorii, cu caracter sezonier, cauzată de o infecție care afectează bronhiile mici, numite și
bronșiole – căile de transport ale aerului în plămâni. Când acestea se inflamează, se umplu cu
mucus, îngreunând respirația.
Această lucrare reunește noțiu nile teoretice de anatomie și fiziologie ale aparatului
respirator , deprinderile practice, noțiunile de farmacoterapie, de medicină internă pe care le-
am înglobat în tehnicile de îngrijire ale nursingului, după modelul conceput de Virginia
Henderson pentru îngrijirea pacientului cu bronșiolită .
Scopul demersului meu este de a aplica cunoștințele acumulate în cei trei ani în școală
și în practica medicală. Pentru a sintetiza lucrarea de față, dar și orele de nursing în cei trei ani
de școală, am învățat că este necesar ca asistenta să empatizeze cu pacientul, să-i ofere
acestuia ceea ce îi lipsește pentru a fi “complet”, un “întreg”, calitățile ce-i lipsesc acestuia,
fie din cauza pierderii forței fizice, în cazul lipsei de voință , în cazul bolilor psihice, fie de
lipsa de cunoștințe de specialitate necesare îngrijirii lui, să transmită dorința de a trăi pentru
cel ce și-a pierdut speranța de viață, să fie glasul pentru cel ce nu poate vorbi, să fie sursa de
hrană spirituală pentru cel ce nu mai are posibilita tea să se deconecteze.

5
CAPITOLUL I

1.1. Anatomia și fiziologia aparatului respirator

Sistemul respirator , reprezintă totalitatea organelor ce contribuie la realizarea unei
funcții vitale și anume asigurarea organismului cu oxigen și elimi narea dioxidului de carbon .
Respirația este un fenomen fiziologic foarte complicat, care cuprinde două faze importante,
indispensabile vieții: respirația pulmonară și respirația tisulară.
Sângele arterial duce oxigenul absorbit de plămâni la țesuturi unde are loc respirația
tisulară (arderile intracelulare), însoțită de degajarea dioxidului de carbon, care se întoarce
prin vene, cu sângele venos, în plămâni, și este eliminat în mediul ambiant. În realizarea
acestui proces, sângele vehiculează între plămâ ni și țesuturi. Prin urmare, respirația
pulmonară este prima fază prin care în organism pătrunde oxigenul necesar metabolismului și
se elimină dioxidul de carbon. În morfologia acestui sistem deosebim căile respiratorii și
organele respiratorii – plămânii.

Fig. 1 Aparatul respirator

Căile respiratorii sunt reprezentate de cavitatea nazală, nazofaringe, orofaringe,
laringe, trahee și bronhii de calibru diferit, inclusiv bronhiolele, prin intermediul cărora are
loc transportul aerului inspirat bogat în oxigen în alveolele pulmonare și suprimarea
dioxidului de carbon. Din organele enumerate, cavitatea nazală și faringele sunt numite căi
respiratorii superioare, iar laringele, traheea și bronhiile sunt căi respiratorii inferioare. În
aceste organe aerul se purific ă, se încălzește și se umectează. Prin căile respiratorii aerul intră
în alveolele pulmonare înconjurate de o rețea capilară alveolară unde, prin difuziune, are loc

6
metabolismul gazos dintre aerul inspirat și sânge. Acesta este nivelul unde aerul și sângele se
găsesc în contact pe o mare suprafață. Pentru efectuarea respirației și asigurarea circulației
aerului, căile respiratorii au următoarele trăsături: ele prezintă un schelet dur format din
elemente cartilaginoase și osoase, ce preîntâmpină prolabarea pereților; suprafața internă a
acestora este acoperită de o tunică mucoasă bogată în vase sangvine și glande, nodu li limfoizi,
epiteliu ciliar, ce contribuie la umectarea, încălzirea, curățirea aerului, îndeplinind și funcțiile
de protecție biologică.
Cavitatea nazală comunică cu sinusurile paranazale și este divizată de septul nazal în
2 fose nazale. Fosele nazale sunt două canale (coridoare) alungite anteroposterior, relativ
înalte și turtite. Sunt așezate la baza craniului, deasupra cavității bucale, înaintea faringelui și
înăuntru orbitelor. Fiecare fosă nazală prezintă 2 regiuni: anterioară (vestibul nazal) și
posterioară (fosă nazală propriu -zisă). Vestibulul nazal începe la nivelul orificiului narinar,
situat la baza nasului extern. Fosele nazale propriu -zise comunică posterior cu nazofaringele
prin intermediul coanelor. Suprafața internă a foselor nazale este acoperită de mucoasa nazală.
Septul nazal, este alcătuit din 3 părți: membranoasă (anterior), cartilaginoasă (medie),
osoas ă (posterior). Primele două porțiuni alcătuiesc partea mobilă a septului nazal.
La cavitatea nazală deosebim vestibulul nazal și cavit atea nazală propriu -zisă. Grani ța
dintre ele reprezintă o proeminență de pe peretele lateral, numit pragul cavității nazale.
Din punct de vedere morfologic și funcțional deosebim două regiuni ale tunicii
mucoase: inferioară, denumit ă regiune respiratorie și superioară, regiunea olfactorie.
Regiunea respiratorie corespunde peretelui inferior al cavității nazale, cornetului mijlociu și
inferior, și meaturilor nazale mediu și inferior. Mucoasa acestei regiuni este tapetată cu
epiteliu stratificat bogat în cili vibratili și glande seroase, mucoase și mixte prin secreția
cărora mucoasa se menține umedă și umezește aerul inspirat. Cilii și mucusul secretat de
glande contribuie la reținerea impurităților și purificarea aerului. Rețeaua vasculară bogat ă din
tunica mucoasă creează condiții propice de încălzire a aerului inspirat. La încălzirea aerului
inspirat contribuie și plexul cavernos venos al cornetelor, care este foarte bine dezvoltat la
nivelul cornetului inferior și a porțiunii antero -inferioare a septului nazal membranos. Aceste
regiuni se numesc locus Kisselbachii. Aici hemoragiile nazale sunt mult mai frecvente. La
copilul nou-născut țesutul vascular cavernos încă lipsește, ceea ce explică lipsa acestor
hemoragii. Regiunea olfactorie corespunde cornetului nazal superior, bolții cavității nazale și
septului nazal de la acest nivel. Tunica mucoasă din aceasta regiune conține celule
neurosenzoriale, reprezentand segmentul periferic – receptor al analizatorului olfactiv prin
care se apreciază calitatea aerului inspirat si mirosul. Cavitatea nazală mai îndeplinește și
funcția de fonație în calitate de rezonator. În caz de inflamație a tunicii mucoase (rinită) are
loc dereglarea vocii.
Faringele este un organ comun al aparatelor digestiv și respirator, în care calea
digestivă se încrucișează cu cea respiratorie.
Faringele este un organ tubular situat la partea superioară a tubului digestiv. El este
constituit din aponevroza faringiană, care la exterior este acoperită de mușchii constrictori ai
faringelui, iar la interior este căptușită cu mucoasă. Aponevroza faringiană se inseră pe baza
craniului și coboară, pe apofizele pterigoide, apoi pe mandibulă, osul hioid și aripile
cartilajului tiroid pentru a se continua cu esofagul înapoia cartilajului cricoid (nivelul
vertebrei C6).
Faringele, ca organ anatomic, are raporturi strânse cu:
 nasul (prin intermediul coanelor);
 urechea medie (prin intermediul trompei Eustache);
 gâtul (mai ales cu pachetul vasculo -nervos – artera carotidă externă și internă,
vagusul și vena jugulară internă);

7
 cu laringeie și cu cavitatea bucală.
În structura anatomică a faringelui se disting trei porțiuni:
A. Porțiunea superioară (sinonime: nazofaringe, epifaringe, rinofaringe, cavum). Se
întinde de la baza craniului superior până la nivelul unui plan imaginar care trece prin palatul
moale. Elemente anatomice importante de la nivelul acestui compartiment sunt:
 anterior – orificiile coanale pe unde comunică cu fosele nazale
 superior – planșeul sinusului sfenoidal.
La nivelul peretelui lateral se deschide orificiul faringian al tubei auditive (trompa lui
Eustachio) de forma triunghiulară iar posterior acestui ostium găsim o depresiune numită fosa
lui Rosenmüller cu tonsila tubară. Acest reper anatomic prezintă importanță deoarece
reprezintă locul de debut al neoplasmului de rinofaringe. La unirea peretelui superior cu cel
posterior se află tonsila faringiană. Mucoasa rinofaringelui este de tip respirator, cilindric –
ciliată.
B. Porțiunea mijlocie a faringelui (orofaringele), numită și mezofaringe sau
bucofaringe, se întinde de la nivelul unui plan orizontal care trece prin palatul moale până la
nivelul marginei superioare a epiglotei. Raporturile anatomice ale bucofaringelui sunt:
 anterior cu cavitatea bucală, comunicarea fiind realizată prin istmu l bucofaringian
 posterior cu fascia prevertebrală și corpurile vertebrelor cervicale 2 și 3
 lateral intră în raport cu spațiul laterofaringian unde se găsesc arterele carotide,
vena jugulară internă, noduri limfatice și nervii cranieni IX, X, XI și XII.
La nivelul peretelui lateral al orofaringelui se află tonsila palatină conținută în loja
tonsilară formată dintr -un pilier anterior și unul posterior; superior tonsilei palatine se află
fosa supratonsilară cuprinsă între pilierul anterior și posterior. Muco asa orofaringelui este de
tip stratificat pavimentos necheratinizat.
Mezofaringele este în multe cazuri oglinda stării sănătății nu numai a faringelui ca
atare, ci și a nasului, laringelui, esofagului ș.a. Această porțiune a faringelui este mult mai
accesi bilă examenului decât rino- sau laringofaringele.
C. Porțiunea inferioară a faringelui, numită faringolaringe, se întinde de la baza limbii
până la vestibulul laringelui, unde se află, ca și la rădăcina limbii, țesut limfatic. Așadar,
faringele este bogat în țesut limfatic cu o însemnătate fiziologică deosebită, descris de
Waldeyer și numit inelul limfatic al faringelui Waldeyer.
Așadar, faringele este foarte bogat în țesut limfoid cu o însemnătate fiziologică
deosebită, descris de Waldeyer și numit de el inelul limfoid faringian, care include:
 Amigdala Luschka (vegetațiile adenoide)
 Amigdalele palatine
 Amigdalele tubare
 Amigdala linguală
 Țesutul limfoid pe pereții poterior și laterali ai faringelui, în formă de insule
limfoide, foliculi limfoizi.
Vascula rizația faringelui . Artera carotidă externă prin ramurile ei asigură aportul
sanguin iar drenajul venos este realizat de vena jugulară internă. Faringele primește sânge
arterial din artera faringiană ascendentă, artera palatină descendentă și din arterele palatine ale
arterei carotide externe. Uneori în amigdalele palatine pătrund până la 140 de surse arteriale.
Drenajul limfatic este asigurat de nodurile limfatice ale lanțului jugular – grupurile
jugular superior, mijlociu și inferior.
Inervația faringelu i. Motricitatea musculaturii faringiene se află sub controlul nervilor
cranieni glosofaringian (IX) și vag (X). Inervația senzitivă este asigurată de trigemen pentru
nazofaringe, de glosofaringian pentru orofaringe și vag pentru hipofaringe.

8

Fig. 2 Faringele

Laringele este un segment al sistemului respirator cu funcție dublă: conduce aerul spre
și dinspre plămâni, reprezent ând totodat ă principalul organ al fonației.
Topografia laringelui . Laringele este poziționat în regiunea anteromediană a gâtului,
inferior față de osul hioid. În raport cu coloana vertebrală corespunde vertebrelor cervicale C4
– C7, la copil este mai ridicat C3 – C4, iar la bătrâni mai coborât C6 – C7, ca urmare a
procesului de coborâre ce-l suferă toate viscerele în legătură cu vârst a. La femeie este mai
ridicat decât la bărbat. La nou-născut epiglota corespunde marginii superioare a primei
vertebre cervicale și aderă la nivelul palatului moale, ceea ce îi permite copilului să sugă și să
respire simultan. La 7 ani laringele coboară cu o vertebră, iar la 13 ani ocupă poziția sa
definitivă. El este acoperit anterior de fascia cervicală și mușchii infrahioidieni; lateral și
anterior de lobii glandei tiroide; posterior este partea laringiană a faringelui. Între aceasta și
fețele laterale ale faringelui se delimitează, de fiecare parte, recesul piriform al faringelui, care

9
în jos continuă în esofag. Prin ele trec elementele lichide ale hranei în timpul deglutiției.
Raporturile cu această porțiune a faringelui explică tulburările de fonație în unele faringite,
precum și tulburările de deglutiție (disfagia) în unele laringite. Marginile laringelui sunt în
număr de trei: două posterolaterale, ce au raporturi cu mănunchiul vasculo -nervos al gâtului,
și una anterioară, ce se află în raport cu istmul glandei tiroide și linia albă cervicală. Superior
laringele este suspendat prin ligamente de osul hioid, inferior continuă cu traheea, iar prin
mușchiul sternotiroid este fixat pe stern. Deși este bine fixat cu osul hioid, cu faringele,
traheea, laringe le are o mobilitate suficient de mare. Fiziologic el prezintă mișcări active în
direcție supero -inferioară în timpul deglutiției, fonației și respirației. Această mobilitate este
posibilă datorită țesutului conjunctiv lax și elasticității traheei. Aceste mișcări sunt ușor
determinate dacă punem degetul la incizura superioară a cartilajului tiroid.
Laringele este constituit din următoarele elemente:
 scheletul cartilaginos;
 articulațiile și ligamentele;
 musculatura;
 tunica mucoasă și submucoasa

Fig. 3 Laringele

Funcțiile laringelui
1. Respiratorie – în timpul respirației glota se dilată, asigurând astfel trecerea liberă a
aerului; în timpul inspirației laringele coboară, iar coardele vocale se deplasează ușor între
ele; în expirație laringele urca, iar coardele vocale revin la poziția lor inițială.
2. De fonație – sunetul laringian se produce la nivelul glotei, prin vibrațiile corzilor
vocale și variațiile glotei in faza expiratiei
3. De protecție – are loc încălzirea aerului, umectarea și curățarea lui
Traheea este un organ tubular fibrocartilaginos situat înaintea esofagului, care
continuă laringele și se întinde până la vertebra 4 toracală unde se divide în două bronhii
principale. Are o lungime de 10 – 11 cm și diametrul de 2 cm. Peretele este form at din 4
tunici: internă (mucoasă), submucoasă, medie (schelet fibrocartilaginos) și externă
(adventice). Tunica mucoasă este formată din epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat și
corion. Tunica submucoasă conține glande seromucoase. Tunica medie este alcătuită din 15 –
20 inele cartilaginoase hialine incomplete posterior. Zona posterioară a inelelor este ocupată
de un perete membranos și un mușchi traheal neted. Tunica externă conține țesut conjunctiv.

10

Fig. 4 Traheea

Bronhiile reprezintă ultimele segmente ale căilor respiratori i. Sunt conducte care
rezultă din bifurcarea traheei la nivelul vertebrei T4. După ce ajung în hilul pulmonar,
bronhiile principale se ramifică și formează arborele bronșic. Structura lor este asemănătoare
cu a traheei. Bronhia principală împreună cu artera pulmonară, venele pulmonare, arterele
bronșice, venele bronșice, limfaticele, fibrele nervoase și tesutul conjunctiv, alcătuiesc
pediculul pulmonar.

Fig. 5 Bronhiile
Plămânii sunt în număr de doi: plămânul drept și plămânul stâng, așezați simetric în
cavitatea toracică, de o parte și de alta a mediastinului; inferior sunt în adiacență cu
diafragmul, antero -lateral și posterior cu peretele toracic. Forma și volumul plămânilor
variază. Plămânul drept este mai scurt și mai lat decât cel stâng, deoarece cupola dreaptă a
diafragmului ocupă o poziție mai înaltă decât cea stângă. Plămânul stâng este mai lung și mai
îngust, fiind determinat de prezența inimii și a pericardului. Plămânii au forma unui con și

11
prezintă o bază, un vârf, trei fețe și două margini Baza plămânului, adiacentă la diafragm,
motiv pentru care mai este numită și fața diafragmatică, este concavă, triunghiulară și
corespunde concavit ății diafragmului. Vârful plămânului (apex) are o formă rotunjită, fiind
deplasat în afara cavității toracice, depășind apertura toracală superioară cu 2 – 3 cm, și
răspunde fosei supraclaviculare de la baza gâtului. Fața costală este cea mai mare, convexă și
are raport direct cu peretele toracic (coaste și mușchii intercostali). Fața medială, ușor
concavă, prezintă două porțiuni: anterioară – mediastinală, adiacentă la pericard, și
posterioară – vertebrală, situată în șanțul pulmonar al toracelui. Această porțiune aderă la
extremitățile posterioare ale coastelor și la corpurile vertebrelor toracale. Pe porțiunea
mediastinală, în treimea ei superioară, este situat hilul plămânului, pe unde pătrund în plămâni
bronhia principală, artera pulmonară, arterele bronhice, nervi și ies venele pulmonare, venele
bronhice, vasele limfatice. Aceste elemente înfășurate de țesut conjunctiv constituie rădăcina
plămânului.

Fig. 6 Plămânii

Raporturile dintre elementele constitutive ale rădăcinii plămânului din dreapta și din
stânga sunt diferite. În hilul plămânului stâng elementul superior îl constituie artera
pulmonară, sub care se află bronhia principală și mai inferior de ea două vene pulmonare; în
hilul plămânului drept superior se află bronhia principală, sub ea – artera pulmonară și inferior
de ea două vene pulmonare. Fețele plămânilor sunt delimitate de margini. La fiecare plămân
deosebim trei margini:
1 – marginea anterioară este ascuțită și delimitează fața costală de cea medială); la
plămânul drept ea este convex ă, iar la cel stâng concavă și prezintă incisura cardiacă,
2 – marginea inferioară, este subțire și ascuțită, și delimitează fața costală și medială
de cea diafragmatică;
3 – marginea posterioară este mai rotunjită, corespunde șanțurilor pulmonare (costo –
vertebrale) și se formează la trecerea feței costale în cea medială – partea ei vertebrală.
Fețele plămânilor sunt traversate de fisuri care divid organul în lobi. Plămânul drept
este alcătuit din trei lobi: superior, mijlociu și inferior, iar cel stâng din doi lobi: superior și
inferior. Pe ambii plămâni deosebim fisura oblică, care începe pe marginea posterioară a
plămânului, la nivelul apofizei spinoase a vertebrei a treia toracale, și se îndreaptă anterior pe
fața costală; la nivelul coastei a sasea, la frontiera dintre partea osoasă și cea cartilaginoasă, ea
continuă pe fața diafragmatică, apoi pe fața medială ajungând până la hilul plămânului. Fisura
oblică divide plămânul stâng în doi lobi: superior și inferior. În plămânul drept distingem și
fisura orizontală, care pornește de pe fața costală a plămânului, se desprinde din porțiunea

12
mijlocie a scizurii oblice, se îndreaptă medial și ajunge la nivelul hilului. Prin intermediul
acestei fisuri din lobul superior al plămânului drept se separă lobul mijlociu care se observă
numai în aspect frontal și medial. În aspect posterior și lateral pe plămânul drept, ca și pe cel
stâng, se văd doar doi lobi: superior și inferior. La nivelul fisurilor, la lobii pulmonari
deosebim câte o față interlobară, acoperită de pleura viscerală, pătrunsă la acest nivel.

Structura plămânilor
Plămânii sunt alcătuiți după tipul glandelor acinoase, fiind formați dintr -un sistem de
canale rezultate din ramificațiile bronhiei principale care formeaza arborele bronșic și un
sistem de săculeți alveolari, care constituie formațiunile unde are loc schimbul gazos.
Arborele bronșic, constituie totalitatea ramificațiilor intrapulmonare ale bronhiilor
principale În hilul plămânului bronhia principală dreaptă se împarte în trei bronhii lobare,
bronchus lobaris: superioară, mijlocie și inferioară, iar bronhia principală stângă trimite două
bronhii lobare: superioară și inferioară.

Fig. 7 Arborele bronșic

Bronhiile lobare se împart în bronhiile segmentare, bronchi segmentales. Bronhia
lobară superioară dreaptă, bronchus lobaris superior dexter, se împarte în trei bronhii
segmentare: apicală, anterioară și posterioară. Bronhia lobară medie dreaptă, bronchus lobaris
medius dexter, se divide în două bronhii segmentare: medială și laterală. Bronhia lobară
inferioară dreaptă, bronchus lobaris inferior dexter, este foarte scurtă și dă cinci bronhii
segmentare: apicală (super ioară), medială (cardiacă), bazală anterioară, bazală laterală și
bazală posterioară. Bronhia principală stângă se bifurcă în hilul pulmonar în două ramuri:
bronhia lobară superioară și bronhia lobară inferioară. Bronhia lobară superioară stângă,
bronchus lobaris superior sinister, se împarte în patru bronhii segmentare: apexoposterioară,
anterioară, lingulară superioară, lingulară inferioară. Bronhia lobară inferioară stângă,
bronchus lobaris inferior sinister, se divide în cinci bronhii segmentare: apical ă (superioară),
medială (cardiacă), bazală anterioară, bazală laterală și bazală posterioară.
Bronhiile segmentare asigură aerația unor porțiuni ale plămânului, de formă conică, la
care baza este îndreptată spre suprafața organului, iar apexul spre rădăci na lui, numite
segmente bronhopulmonare, segmenta bronchopulmonalia. În centrul segmentului se află
bronhia și artera segmentară, iar la limita cu segmentul adiacent – vena segmentară.
Segmentele sunt separate între ele prin țesut conjunctiv slab vasculari zat. Denumirile
segmentelor corespund denumirilor bronhiilor segmentare. Conform nomenclaturii anatomice
internaționale, în fiecare plămân se află câte 10 segmente.
Funcțiile plămânilor

13
Funcția principală a plămânilor este schimbul de gaze. La mamifere și la om aerul nu
este pompat, dar este sorbit, inspirat, deci pătrunde în plămâni datorită creării diferenței de
presiune în timpul mișcărilor respiratorii. În inspirație mușchii respiratori, acționând asupra
articulațiilor costovertebrale, contribuie la majorarea volumului cavității toracice sporind
diametrele anteroposterior și transversal ale toracelui. Cu cât coastele sunt mai lungi pe atât
mai mult cresc și aceste dimensiuni. La aceasta se adaugă contracția porțiunii musculare a
diafragmului, ce mărește diametrul longitudinal toracic. Aceste mișcări conduc la dilatarea
cavității toracice, mai pronunțată în partea inferioară. Vârful plămânilor se află în condiții mai
puțin favorabile din punct de vedere funcțional și, corespunzător, de nutriție. De aceea ele și
reprezintă regiunea celor mai frecvente localizări a diferitor procese patologice. Plămânii,
fiind uniți cu pereții toracici și tracționați de aceștia, își măresc volumul, ocluzând sinusurile
pleurale. Astfel, în inspirație, aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul
alveolelor, unde au loc schimburile de gaze.
Metabolismul gazos are loc la nivelul barierei alveolocapilare, unde capilarul vascular
vine în contact cu câteva alveole pulmonare. La acest nivel, prin difuziune, oxigenul trece din
alveole în capilare, iar dioxidul de carbon difundează invers, din capilare în alveole. Presiunea
oxigenului în alveole este cu 35 – 40 mm mai mare decât în sânge, iar a dio xidului de carbon
cu 6 mm mai mare în sânge, în comparație cu cea din alveole.
Funcția fagocitară, datorită prezenței în structura peretelui alveolelor a
macrofagocitelor alveolare, care posedă însușirea de a fagocita. Aceste celule pot migra în
interiorul alveolelor și în țesutul septelor interalveolare. Participă la metabolismul apei,
lipidelor, sărurilor și reglarea bilanței clorului în organism, asigurând astfel menținerea la un
nivel constant a echilibrului acido -bazic. Asigură secreția bronșică. Alveolele pulmonare din
interior sunt căptușite cu celule, numite alveo locite, care au capacitatea de a produce o
substanță biologic activă – surfactant, cu capacități bactericide.
Funcția principală a surfactantului este menținerea tensiunii superficiale a alveolelor și
preîntâmpinarea prolabării lor în timpul expirației. Paralel cu respirația obișnuită, în plămâni
are loc și respirația colaterală, care se realizează prin porii din pereții alveolelor pulmonare.
La maturi, dar mai frecvent la bătrâni, îndeosebi în lobii inferiori, pe lângă lobulii pulmonari
se deosebesc niște formațiuni trabeculare constituite din alveole și canale alveolare prin care
se efectuează respirația colaterală. Aceste complexe alveolare atipice fac legătura dintre
diferite segmente bronhopulmonare. Particularitățile morfologice menționate contribuie și la
răspândirea infecției.
Pleura. Cavitatea pleurală
Pleura, reprezintă o membrană seroasă ce acoperă plămânii și pereții cavității toracice.
Ea are rolul de a facilita mișcările de alunecare ale plămânilor în timpul respirației. Pleura este
formată din două foițe închise în formă de sac: pleura viscerală și pleura parietală. Foițele se
continuă între ele printr -o linie de reflexie, situată la nivelul pediculului pulmonar.
Pleura viscerală, pleura visceralis , acoperă din toate părțile plămânii, este foarte
aderentă la parenchim, pătrunde în fisurile dintre lobii plămânilor. În regiunea rădăcinii
plămânilor pleura viscerală se prelungește nemijlocit în pleura parietală formând ligamentul
pulmonar, lig. pulmonale. Acest ligament este pereche și se întinde de la rădăcina plămânului
în jos până aproape de diafragm.
Pleura parietală, pleura parietalis , învelește pereții cavității toracice din interior.
Conform localizării deosebim pleura costală, diafragmală și mediastinală.
Pleura costală, pleura costalis , tapetează fața internă a coastelor și mușchilor
intercostali, aderând nemijlocit la fascia endotoracică; este mai groasă decât în celelalte
regiuni și poate fi desprinsă relativ ușor, datorită prezenței de țesut conjunctiv lax. Acest
spațiu de clivaj permi te realizarea pneumotoraxului extrapleural (introducerea de aer sau

14
material plastic în afara pleurei parietale). Linia de trecere a pleurei costale în cea diafragmală
se află puțin mai sus de locul de inserție a diafragmului, astfel încât unghiul ascuțit de origine
al mușchiului este umplut cu țesut conjunctiv.
Pleura diafragmatică, pleura diaphragmatica , este porțiunea care învelește fața
superioară a diafragmului, cu excepția porțiunii centrale, unde la diafragm concrește
pericardul. Ea este foarte subțire și extrem de aderentă la diafragm.

Fig. 8 Pleura și cavitatea pleurală

Anomalii de dezvoltare a organelor sistemului respirator
Din anomaliile nasului se pot menționa:
 nasul extern foarte mic, în formă de nasture, fără narine;
 nasul în formă de tub, fără narine.
La nivelul laringelui se poate constata lipsa sau atrezia epiglotei.
La nivelul traheei cea mai frecvent întâlnită este fistula traheoesofagiană, care poate fi
determinată imediat după naștere, la prima alăptare. Pot exista: atrezie traheală, stenoză,
deformări și diverticule traheale.
La nivelul bronhiilor și plămânilor, o anomalie care prezintă interes clinic, este
bronhoectazia, condiționată prin apariția unor dilatări sacciforme ale bronhiolelor pulmonare;
stenoza bronhilor; agenezia uni- sau bilaterală prin lipsa dezvoltării mugurilor pulmonari;
aplazie – uni- sau bilaterală; hipoplazie la copii cu hernie diafragmatică posterolaterală.
Există: variații ale numărului de lobi; lobi pulmonari ectopici, cu originea din trahee sau
esofag; chisturi pulmonare congenitale, dezvoltate în urma unor dilatări ale bronhiilor. Situs
inversus, ce interesează toate organele corpului sau numai cele toracice.
Explorarea organelor sistemului respirator și a mediastinului
Explorarea nasului extern se face prin inspecție vizuală și palpație, iar cavitatea nazală
se examinează prin metoda de rinoscopie, utilizând rinoscopul, introdus prin nară.
Sinusurile paranazale pot fi examinate prin palpație, percuție și metode paraclinice:
radiologice, ultrasonice, diafanoscopice, cateterizarea și percuția lor cu scop de diagnostic și
tratament.
La explorarea laringelui prin inspecția vizuală și palpație se determină configurația
externă și mobilitatea. Deasupra laringelui se simte corpul și coarnele mari ale osului hioid,
iar inferior se palpează primele inele cartilaginoase ale traheei. Examinarea cavității laringelui
se face prin laringoscopie, ultrasonografie, tomografie și laringografie care permit și
determinarea stării funcționale a laringelui în timpul respir ației și vorbirii; prin metodele de
radiografie se stabilește gradul de osificare a cartilajelor.

15
La explorarea traheei și a bronhiilor se utilizează, îndeosebi, metodele paraclinice
numite mai sus. La examinarea traheei se poate face și palpația porțiuni i cervicale;
traheoscopia se execută cu laringoscopul pentru porțiunea superioară și cu bronhoscopul
pentru porțiunea inferioară.
Informații despre structura și starea funcțională a bronhiilor sunt obținute prin
metodele de bronhografie, tomografie, bronh oscopie ș. a.
La explorarea plămânilor se folosește inspecția vizuală pentru aprecierea tipurilor de
torace, frecvența respiratorie, care în repaos este 16 – 18 respirații pe minut, tipul respirator,
care la femei este costal superior, iar la bărbați – costal inferior, modificarea frecvenței
respiratorii – tahi- sau bradipnee; modificarea amplitudinii respiratorii, care poate fi bilaterală
egală sau inegală și unilaterală, modificarea tipului respirator. Prin palpare se obțin informații
despre transmiterea vibrațiilor vocale (bolnavul este rugat să pronunțe cu voce tare cifrele “33
sau 34”, ce conțin multe consoane), amplitudinea și frecvența mișcărilor respiratorii, frecătura
pleurală, caracterul durerii, emfizemul subcutanat. Sonoritatea pulmonară diferă în funcție de
vârstă, grosimea țesutului adipos, elasticitatea pulmonară. Prin percuție se determină limitele
plămânilor. Limita inferioară este ridicată bilateral în caz de meteorism, ascită, tumori
abdominale, sarcină în lunile 6 – 9. Limita inferioară poate fi coborâtă bilateral în emfizem
pulmonar, astm bronșic, în acces ș. a. Prin auscultație se determină caracterul zgomotelor care
se produc în căile respiratorii, în alveolele pulmonare, în cavitățile pleurale. Pe larg sunt
utilizate și metodele paracl inice: examenul radiologic – bronhoscopia, bronhografia,
flurografia.
În bronhoscopie bronhoscopul este introdus până la nivelul bronhiilor segmentare;
bronhografia se execută prin introducerea unei substanțe de contrast în arborele bronhial și
efectuarea radiografiilor; cea mai utilizată este explorarea radiologică. Pe larg sunt utilizate
așa metode ca: ecografia, tomografia simplă și computerizată, rezonanța magnetică nucleară,
endoscopia.
Metodele de explorare a pleuri sunt asemănătoare cu ale plămânil or (palpație, percuție,
auscultație, metodele radiologice ș. a.); la explorarea lichidului din cavitatea pleurală se
execută puncția sinusului costodiafragmatic.
Explorarea mediastinului se realizează prin metoda de mediastinoscopie și se execută
cu ajuto rul mediastinoscopului ce se introduce pe cale chirurgicală. Această metodă permite
explorarea directă a organelor, precum biopsii din ganglionii limfatici sau din unele tumori.
Vascularizația plămânilor este dublă: nutritivă și funcțională.
Vascularizația funcțională este asigurată în totalitate de arterele și venele care
alcătuiesc mica circulație sanguină. Ea începe cu trunchiul arterei pulmonare care pleacă din
ventriculul drept și aduce de la inima sânge încărcat cu CO 2.

Fig. 9 Vascularizația plămânilor

16

Trunchiul se divide în arterele pulmonare dreaptă și stângă care intră în plămân.
Arterele urmează aceeași ramificație ca și arborele bronșic. Arter iolele care ajung la acinii
pulmonari dau naștere capilarelor din membrana alveolocapilară. Acestea se strâng apoi în
venule și în vene cu calibru din ce în ce mai mare, formând în final cele 2 vene pulmonare
(pentru un plămân). Cele 4 vene pulmonare se deschid în atriul stâng. Arterele pulmonare
transportă sânge venos, neoxigenat și încărcat cu CO 2. Venele pulmonare transportă sânge
arterial, oxigenat și depurat de CO 2.
Vascularizația nutritivă este asigurată de arterele și venele bronșice care aparțin marii
circulații. Arterele bronșice pornesc din porțiunea toracică a aortei descendente și se divid în
ramuri interlobare și perilobare după care se capilarizează în peretele bronhiilor. Din capilare
se formează în final venele bronșice, care se varsă în vena azygos și de aici în vena cavă
superioară. Arterele bronșice transportă sânge cu oxigen și substanțe nutritive.

CAPITOLUL II

Prezentarea teoretică a bolii

2.1. Bronșiolita

2.1.1. Definiția

17
Bron șiolita este o inflamare a bronhiolelor, și este determinată de un virus, apărând
frecvent la copiii mici.
Bron șiolita împreună cu traheobronșita, pneumoniile interstițiale și bronhopneumonia
sunt infecții acute inflamatorii difuze ale tractului respirator inferior. Infecțiile căilor
respiratorii prezintă o importanță deosebită, datorită faptului că au o incidență crescută,
contagiozitate ridicată, diversitate etiologică și complicații prin suprainfecție.
Bronșiolita este o boală acută respiratorie de origine virală, caracteristică suga rului
mai mic de 6 luni, manifestată prin rinoree, tuse, dispnee, wheezing, si auscultatoriu, raluri
sibilante si subcrepitante fine. Examenul radiologc este dominat de hiperinflație si desen
perihilar accentuat bilateral, uneori atelectazie.

2.1.2. Etiologie

Din punct de vedere etiologic bronșiolita este determinat ă de virusul gripal (mai
frecvent iarna și primăvara), virusul sincitial respirator (VSR), virusul rujeolic, virusul gripal
B. Virusurile paragripale sunt răspunzatoare de pneumoniile intersti țiale, iar
bronhopneumonia poate avea ca agent etiologic unul dintre: Mycoplasma, adenovirusul,
virusul gripal, virusul sincitial, Coxiella burnetti, Histoplasma, enterovirusuri.
Virusul sinciț ial respirator este agentul etiologic major în peste 60% din cazurile de
bronșiolită acută.
Virusul sinciția l respirator (VSR) este responsabil de 86% din cazurile de bronșiolită,
determinând epidemii sezoniere. Există o interacțiune între VSR și virusul gripal, evoluția
epidemica a unuia sodându -se cu inctivitatea c eluilalt. VSR realizează clinic bronșiolita în 45 –
75% din cazuri, dar mai poate produce și crup (6 -8%), bronșite (15%), pneumonii virale
(20%). Tipul de infecție depinde de vârsta bolnavului și de calitatea apărării locale pulmonare.
Bronșiolita este mai f recventa în primele 6 luni de viață, pneumonia după 1 an, crupul după 2
ani. După vârsta de 5 ani incidența infecțiilor cu acest virus scade foarte mult și VSR nu mai
este întâlnit ca agent etiologic in infecțiile căilor aeriene inferioare. Incubația este de 1-4 zile.
Durata medie de contagiozitate este de 5 -12 zile, în funcție de vârsta bolnavului, severitatea
infecției și starea imunologică a gazdei. Transmiterea infecției se face prin contactul cu
obiecte infectate cu secreții de la bolnavi (sau adulți a simptomtici). Contagiozitatea este foarte
mare.
Există o serie de factori de risc pentru bronșiolită precum: greutatea mică la naștere
(nou-născut și prematur), displazia bronhopulmonară sau alte boli cronice cardio -pulmonare,
deficite imune congenitale sau dobândite, absența alimentației naturale, fumatul prental,
condiții socio -economice precare.
Obstrucția bronșiolară are ca rezultat creșterea rezistenței la fluxul de aer în expir, cât
și în inspir. Rezistența crescută în expir va genera dispnee expirato rie. Obstrucția bronșiolară
parțială determină producerea emfizemului printr -un mecanism de supapă, iar cand obstrucția
este completă, aerul acumulat substenotic se resoarbe, producându -se atelectazii. Sunt alterate
schimburile gazoase și apar hipoxemie precoce în funcție de gravitatea obstrucției bronșiolare,
pentru ca ulterior să se instaleze hipercarbia și acidoza respiratorie.
Virusurile paragripale (4 tipuri serologice) sunt responsabile de 20% dintre infecțiile
respiratorii la copil, în special la vâr stele mici unde produc bronșiolită, crup, pneumonie.
Tipul 3 produce mai frecvent bronșiolită și se asociază cu apnee în infecția survenită la
sugarul din prima lună de viață. Infecțiile cu virus paragripal evoluează tot timpul anului,
fiind responsabile d e epidemiile din colectivitățile de copii, cu incidență maximă în sezonul
rece. Transmiterea infecției se face direct si aerogen.

18

2.1.2. Fiziopatologie

Manifestările clinice din bronșiolită sunt consecința obstrucției inflamatorii a căilor
aeriene infer ioare cu diametrul mic, 75 – 300 mm. Edemul peretelui bronșiolar și acumularea
de mucus și detritusuri celulare conduc la obstrucția parțială lumenului conductului aerian și
blocarea în expir a aerului în alveole.
Virusurile respiratorii se înmulțesc la n ivelul celulelor epiteliale, favorizând necroza
epiteliului respirator și înlocuirea lui cu celule cuboide fără cili. Distrugerea epiteliului ciliar
are drept consecință alterarea mecanismelor locale de apărare ale arborelui respirator. Reacția
inflamatori e constă in edem și congestie a mucoasei și submucoasei. Țesutul peribronșic se
infiltrează cu limfocite plasmocite si macrofage. În mod caracterisitic in bronșiolita acută nu
sunt afectate țesutul elastic și muscular al peretelui bronșic. Celulele epiteli ale se refac după 3
– 4 zile, iar cele ciliare după aproximativ 15 zile.
Aerodinamica căilor aeriene inferioare este profund modificată în orice îngroșare a
peretelui bronșiolar, deoarece rezistența întampinată de fluxul de aer este direct proporțională
cu dimensiunile la cub ale razei conductului aerian. Edemul bronșiolar conduce la creștera
rezistenței pulmonare, atât în expirație, cât și în inspirație. Deoarece și în mod normal lumenul
bronșiolei este mai mic în expirație, manifestarea clinică cea mai zg omotoasă se remarcă in
acest timp al respirației. Obstrucția predominant expiratorie a bronhiolelor are ca efect
dificultatea eliminării aerului alveolar, hiperinflație și cresterea capacității reziduale
funcționale. Atelectazia segmentară se instalează at unci când accesul aerului nu este permis în
nici unul din cei doi timpi respiratorii.
Obstrucția bronșiolară are ca efect un raport neadecvat între ventilație si perfuzie cu
alterarea schimburilor gazoase si apariția hipoxiei. Prima consecință este creșter ea diferenței
dintre oxigenul alveolar și cel arterial. Tahipneea este paralelă cu hipoxia. Ritmul respirator
de 60/min la sugar nu se asociază cu hipercarbie. Procesul vindecării începe după 3 – 4 zile și
are ca efect scăderea rezistențelor pulmonare și a complianței dinamice, normalizarea
schimburilor gazoase.
Wheezing -ul este o manifestare respiratorie de boală acută inflamatorie a căilor
aeriene joase la copilul de orice vârstă.
Wheezing -ul este semn clinic caracteristic în bronșiolita acută. Sunet cu c aracter
muzical, audibil in timpul expirator al respirației, indică obstrucția inflamatorie a căilor
aeriene mici și medii, dar ocazional indică și micșorarea de volum a traheei sau bronhiilor
mari.
Deși numarul generațiilor de bronhiole și numărul căilor aeriene/generație de
bronhiole este egal la copil și adult, suprafața totală de secțiune a bronhiolelor reprezină la
copildoar 10% din suprafața lor la adult. Acesta este factorul anatomic care explică frecvența
apariției weezing -ului la copil. În plus, că ile aeriene ale copilului sunt mai compliante decât la
adult și acesta constituie al doilea factor favorizant pentru apariția weezing -ului.
Wheezing -ul la copil apare în două categorii de boli și anume leziuni obstructive ale
căilor aeriene mici – bronșioli ta acută virală și leziuni obstructive ale traheei și brohiilor mari –
corpul străin în căile respiratorii.
Hipoxemia severă care insoțeste unele cazuri de bronșiolită se află la originea unor
episoade recurente de apnee, apărute la sugarii mici care suferă de bronșiolită, mai ales dacă
agentul etiologic a fost VSR.
Criza de apnee se poate descrie ca o expirație care continuă cu glota închisă și nu mai
este urmată de inspirație. Atingând poziția expiratorie maximă, bolnavul nu mai ventilează.

19

2.1.4. Tablo u clinic

Bronșiolita acută are un caracter sezonier, sursa infecției virale constituind -o de regulă
un membru al familiei care are o boală respiratorie mai puțin gravă . Copiii de vârstă mai mare
tolerează mai bine edemul bronșiolar comparativ cu sugarii; nu prezintă simptomatologie
specifică a bolii.
Factorii favorizanți ai bronșiolitei acute pot fi următorii:
 funcția pulmonară alterată
 condițiile de locuit
 lipsa alimentației naturale
Copiii care frecventeaz ă colectivit ățile (creșe, grădinițe) sunt mai vulnerabili la boală.
Tabloul clinic al sugarului în faza de debut a bolii prezint ă simptomatologia unei
infec ții ușoare a căilor respiratorii manifestat ă prin secre ție nazal ă seroas ă (corioz ă) și strănut.
După câteva zile simptomatologia se diversific ă, având loc diminurea apetitului, apare
sindromul febril cu valori de 38 – 39oCelsius, tuse frecvent ă paroxistic ă, polipnee, wheezing
cu dezvoltarea progresiv ă a deficitului respirator. Apare agita ția psiho -motorie și iritabilitate a.
Creșterea ritmului respirat or (tahipnee) la valori peste 60 respira ții pe minut constituie o
dificultate pentru supt și degluti ție; prin urmare alimenta ția la sân și cu biberonul este
influen țată.
În formele ușoare simptomatologia dispare în 2 – 3 zile, însă în formele grave
severi tatea simptomelor se agraveaz ă în decurs de câteva ore.
La examenul fizic al sugarului se disting următoarele semne : polipnee, wheezing,
torace destins, insuficien ță respiratori e: tahipnee, cianoza localizat ă peribucal și la nivelul
extremit ăților, bătăi ale aripilor nasului, dilatarea acestora în timpul inspirului. Setea de aer
sugestiv ă pentru existen ța unui grad sever de hipoxie va antrena musculatura respiratorie
accesorie determin ând retrac ții intercostale și subcostale ca răspuns la efortul depus.
La percu ția toracelui se eviden țiază hipersonoritate difuz ă, de obicei bazal și datorat ă
hiperinfla ției pulmonare. Pulmonar se ascult ă raluri crepitante și subcrepitante diseminate pe
ambele arii pulmonare, predominant la sfârșitul inspirului. Wheezing -ul se aude de la distan ță
datorit ă expirului prelungit. Murmurul vezicular este fiziologic în formele ușoare de boală; în
formele severe se percepe greu datorit ă existen ței obstruc ției aproape în întregime a lumenului
bronșiolelor, cât și din cauza hiperinfla ției alveolare accentuate.
Ficatul și splina pot fi palpabile sub rebordul costal, fiind coborate din cauza
hiperinfla ției existente la nivelul pulmonilor.
2.1.5. Investigații paraclinice

Diagnosticul pozitiv se pune corelând datele tabloului clinic cu rezultatele
investigațiilor de specialitate.
Studii de laborator hemoleucograma este normală, markerii biologici ai inflamației –
VSH -ul, fibrinogenul, proteina C reactivă au valori normale.
Studii imagistice
Radiografia toracică evidențiază o supradistensie pulmonară globală, simetrică, cu
hiperclaritatea ambelor câmpuri pulmonare, coastele sunt orizontalizate, spațiile intercostale
mult lărgite, cupola diafragmului este aplatizată, iar diametrul antero -posterior al cutiei
toracice este crescut. Pot apărea și atelectazii secundare obstrucțiilor bronșiolare și se
evidențiază și opacități diseminate de dimensiuni variabile.

20

2.1.6. Diagnostic diferențial

Se face cu :
 astmul bronșic (istoric familial de astm, episoade repetate de wheezing, debut
brusc al simpt omelor, eozinofilia, răspuns pozitiv la beta-adrenergice – salbutamol)
 fibroza chistică
 insuficiența cardiacă
 corpi străini (intra bronșic sau trahee )
 tuse convulsivă
 intoxicații cu organofosforate
 bronchopneumonia bacteriană

2.1.7. Tratamentul

Majori tatea copiilor diagnostica ți cu bronșiolită acută pot fi tratați la domiciliu. Este
indicat ă spitalizarea atunci când pacientul are vârsta mai mică de 6 luni, prezint ă insuficien ță
respiratorie moderat ă sau gravă (peste 50 – 60 respira ții pe minut în timpu l somnului),
hipoxemie gravă (presiunea oxigenului mai mică de 60 mmHg), apare apneea, intoleran ța la
alimenta ția orală, lipsa posibilit ăților de îngrijire adecvat ă la domiciliu.
Tratamentul de elecție este cel simptomatic și const ă în oxigenoterapie, umidificarea
aerului, administrarea de fluidifiante ale secre țiilor bronșice, asigurarea unei bune hidrat ări
(oral sau parenteral), antipiretice pentru combaterea febrei.
Poziția sugarului trebuie să fie în șezut la 30 – 40 grade sau cu toracele ușor ridicat și
capul în extensie, iar temperatura camerei trebuie să fie de 18 – 20șC.
Oxigenoterapia se administreaz ă pentru combaterea hipoxiei, cu pacientul amplasat în
mediul rece (18 – 20oCelsius). În cazul sugarilor, oxigenul se administreaz ă în incubator, iar
pentru copiii mari pe sond ă nazal ă, masc ă sau cort de oxigen . Oxigenul administrat trebuie să
fie steril pentru a evita producerea unor suprainfec ții bacteriene și umidificat pentru a preveni
uscarea secre țiilor din căile respiratorii. În prima fază oxigen oterapia amelioreaz ă dispneea,
apoi o elimin ă; ulterior dispare cianoza, anxietatea și agita ția sugarului.
De preferat ar fi evitarea pe cât posibil a administr ării sedativelor datorit ă efectului
poten țial deprimant asupra centrilor respiratori.
Corectar ea deshidrat ării se face prin aportul hidric oral suplimentat funcție de
necesit ăți. Se impune rehidratarea parenteral ă prin perfuzie endo -venoas ă (PEV) atunci când
anorexia și tusea împiedic ă alimentarea orală. Pentru reechilibrarea balan ței hidro -electro litice
se administreaz ă în PEV o doză de lichide cuprins ă între 60 – 80 ml/kg/zi; trebuie evitat ă o
supra încărcare vascular ă la un copil cu iminen ță de decompensare cardiac ă. Dezechilibrul
acido -bazic va fi corectat prin administrarea de soluție de bicarbo nat de sodiu de concentra ție
8,4 %, în doză de 2 – 3 mEq/kg.
Eficacitatea corticoizilor și bronhodilatatoarelor beta2 -agoni ști, în aerosoli sau
teofilin ă este discutabil ă. Antibioterapia este indicat ă în cazul suspicion ării suprainfec ției sau
complica țiilor (cum ar fi otita).
Antibioterapia se administrează unui sugar spitalizat de rutină, dar cu scopul de a evita
producerea unor complicații. Antibioticul nu reduce evoluția boli, dar previne suprainfecția
secundară. Este indicată în: forme grave (toxice), complicații bacteriene (este greu de stabilit

21
momentul suprainfecției bacteriene), sugari febrili cu vârsta 3 luni, malnutriție,
imunodeficiență congenitală sau dobândită.
Se recomandă: β-lactamina (ampicilina 150-200mg/kg) + aminoglicozid (gentamicina
5-6mg/kg) sau cefalosporine de generația I (cefazolin sau cefadroxil) sau cefalosporine de
generația II (cefaclor sau cefuroxim) 50-80mg/kg/zi în 2 prize peros, claritromicina
15mg/kg/zi, augmentin 40mg/kg/zi.
Administrarea ribavirinei (agent antiviral), în aerosoli, în infec ția cu virus sincitial
respirator (VSR) s-a dovedit a avea eficacitate moderat ă, datorit ă faptului că este vorba de o
afecțiune virală autolimitat ă. Virazid -ul este un produs conceput special pentru tratamentul
bronșiolitei cu VSR. Se admi nistreaz ă în aerosoli 12 – 18 ore/zi, timp de 3 – 7 zile, doza
recomandat ă fiind de 20 mg/ml Ribavirin pentru soluția de aerosoli. Flaconul conține 6
g/100ml.
Pentru a diminua congestia venoas ă și edemul mucoasei prin vasoconstric ție se
utilizeaz ă epinefr ina sau alți adrenergici.
Glucocorticoizii, administra ți intra-venos (hemisuccinat de hidrocortizon) se
recomand ă pentru efectul lor antiedematos. Doza recomandat ă este de 10 – 15 mg/kg/zi,
repartizat ă în 3 – 4 prize/24 ore. Unii autori susțin rolul gluco corticoizilor în prevenirea bolii
pulmonare cronice reziduale (post bronșiolita)

2.2. Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavului cu
bronșiolită

2.2.1. Internarea pacientului în spital

Serviciul de primire (camera de gardă) este locul unde bolnavul ia primul contact cu
spitalul. La camera de gardă bolnavul este examinat imediat și complet de către medicul de
gardă, la nevoie asigurându -se primul ajutor sau rezolvarea chirurgicală a cazului (suturi ale
plăgilor, incizii ale unor inflamații acute …) care ulterior pot fi lăsați la domiciliu sau internați
în secții de chirurgie, în funcție de evoluția bolii.
Toate etapele primirii: înregistrare, examinare medicală, acordarea primului ajutor,
îmbăierea, dezinfecția, transportul care trebuie efectua te cu maximă solicitudine pentru a evita
traumele psihice la contactul cu acest mediu nou, cu totul diferit de cel familial.
Internarea se face pe baza biletelor de internare emise de policlinici, dispensarele
medicale sau cabinetele medicale particulare. Spitalele primesc bolnavii și prin transfer de la
alte unități spitalicești dacă bolnavul aparține profilului său.
Cazurile de urgență vor fi primite și fără bilet de internare, chiar dacă momentan nu
sunt locuri libere în spital.

2.2.2. Asigurarea condițiilor de igienă personală și generală

Scopul spitalizării bolnavilor, în majoritatea cazurilor, este vindecarea. Pentru a realiza
acest lucru trebuie create condiții prielnice, necesare ridicării lui de sub eventualele influențe
nocive ale mediului înconjurător.
Toaleta copilului

22
Toaleta copilului mic cuprinde îngrijirea tegumentelor, mucoaselor, părului, unghiilor.
Îngrijirea tegumentelor se face prin baie zilnică parțială în perioada acută a bolii, și
totală pe măsură ce boala se ameliorează, dimineața sau seara, dar întotdeauna înainte de
alimentație.
Temperatura salonului trebuie să fie de 24 grade C, iar a apei de 37 grade C. Pentru
toaletă se vor pregăti: cada pentru copii , termometru de apă, săpun pentru copii , mănuși de
baie, cearceaf de baie, lenjerie de corp curată , tampoane de vată, ulei de parafină, pudră de
talc, coș pentru adunarea scutecelor murdare , tăvită renală pentru aruncarea tampoanelor
folosite , perie pentru pieptănat , foarfecă dezinfectată pentru tăierea unghiilor
Tehnica îmbă ierii:
Asistenta îmbracă mănușa de baie, dezbracă copilul de lenjeria murdară și o aruncă la
coș, după care ia copilul și îl introduce cu blândețe în apă.
Se spală cu grijă utilizând mâna dreaptă: capul, gâtul, membrele superioare și
inferioare, după care se întoarce copilul pe burtă, susținându -l cu mâna stângă și se spală
spatele, regiunea fesieră și la urmă organele genitale. Se scoate copilul din baie și se șterge cu
un prosop încălzit, prin tamponare și se îmbracă în lenjeria curată.
Pentru curățire a nasului și a conductului auditiv se folosesc tampoane de vată de formă
alungită și rasucită. Pentru nas tampoanele vor fi înmuiate în acid boric, iar pentru ureche se
vor folosi tampoane curate și pentru fiecare ureche alt tmpon uscat.
Tegumentele regiu nii organelor genitale, după ce au fost uscate prin tamponare, se vor
unge cu vaselină, lanolină, sau ulei de parafină sterilă. La fetițe ștergerea organelor genitale se
va face întotdeauna de la vulvă spre anus.
Părul fin al copilului se va peria cu o perie deasă.
Unghiile se vor tăia scurt cu o foarfecă dezinfectată.
Igiena salonului:
La curățenia zilnică și generală a saloanelor, trebuie evitată ridicarea prafului, care în
urma uscării sputei infectate, conține un număr însemnat de germeni patogeni. Din acest
motiv, curățenia se va face exclusiv cu aspiratoare și cârpe în condițiile spitalizării.
Asistenta se va îngriji de aerisirea și curățenia salonului. Va controla și îndruma
personalul însărcinat cu curățenia saloanelor ca aceasta să se facă zilnic de 2 ori.
De asemenea se va realiza în salon o temperatură de 20 – 25 grade C și o umiditate de
peste 40%.
Asigurarea igienei corporale și vestimentare a pacientului
Scopul este menținerea tegurnentelor într-o stare perfectă de curățenie în vederea
prevenirii unor complicații cutanate pentru stimularea funcțiilor pielii care au un rol important
în apărarea organismului și pentru asigurarea unei stări de comfort necesar bolnavului.
Asistentul medical are misiunea delicată de a controla și de a îndruma atunci când este cazul,
ca bolnavul neimobilizat să-și facă zilnic toaleta de dimineață și de seară.
Toaleta bolnavului se face în funcție de starea lui, ferindu -l în mod deosebit de curenții
de aer rece, care ar putea redeștepta infecții virotice latente.
Lenjeria bolnavilor transpirați trebuie imediat schimbată ori de câte ori este nevoie.
Lenjeria de corp a bolnavului trebuie schimbată periodic sau ori de câte se murdărește.
Observarea poziției pacientului în pat
Scopul : cunoașterea pozițiilor pe care le iau bolnavii în pat sau în care aceștia trebuie
așezați pentru : îngrijiri, examinări speciale . Poziția bolnavului în pat este determinată de boala
și starea lui generală.
Copilul se pune în pat în decubit dorsal sau lateral stâng sau drept, pentru evita rea
aspirațiilor secrețiilor bronșice, iar poziția se va schimba la 1 – 2 ore pentru evitarea apariției
escarelor de decubit.

23
Urmărirea faciesului
Orice modificare a colorației tegumentului se raportează medicului. Poate să apară
cianoza tegumentelor, roșeață în caz de febră.
Schimbarea poziției și mobilizarea pacientului
Pozițiile în care putem să așezăm bolnavul în pat, odată reîntors de la sala de operație
sunt: decubit dorsal , decubit lateral , decubit ventral , poziția șezândă , poziția Trendelenburg.
Poziția în pat are importanță deosebită mai ales la rahianestezi , în unele operații pe
torace, abdomen și coloana vertebrală. Bolnavii ale căror operații au fost efectuat cu anestezie
locală nu au restricții deosebite. Ei pot fi așezați în decubit dorsal, cu capul pe pernă și în
anumite limite își pot schimba poziția în pat după dorință.
Bolnavii operați cu rahianestezie vor fi așezați în pat fără pernă, cu capul flectat spre
dreapta, cu tavită renală alături, atrăgându -li-se atenția că este interzisă ridicarea capului
deasupra nivelului orizontal al corpului. Acești bolnavi vor face mișcări de lateralitate a
corpului și mișcări ale membrelor. Restricția ridicării capului se întinde până a doua zi, iar
nerespectarea ei atrage în multe cazuri instalarea unei cefalee postrahianestezice care durează
câteva zile și cedează greu la tratament. După șapte zile această cefalee dispare la majoritatea
cazurilor. Mobilizarea bolnavului trebuie să înceapă cât mai precoce.
După ce bolnavii se trezesc din narcoză și devin cooperanți vor fi puși să respire
adânc, să facă mișcări de respirație folosind și brațele, deschizând abdomenul prin coborârea
diafragmului. Imediat ce bolnavul se poate mobiliza din pat, el trebuie să facă mișcări cât mai
ample. Prin mobilizarea bolnavu lui urmărim să preîntâmpinăm staza venoasă, factor
important în producerea bolii tromboembolice.

Urmărirea funcțiilor vitale
Diureza: în cadrul diurezei, asistenta va urmări: tulburări de emisie urinară , cantitatea
de urină emisă în 24 de ore, caracterul calitativ și cantitativ al urinei
Scaunul: aprecierea scaunului se face în funcție de vârsta și alimentația copilului. Se
va ține seama de: numărul scaunelor , caracterul lor macroscopic , culoare , consistență , miros
Alături de numărul scaunelor în foaia de temperatură se notează și unele caracteristici
ale acestuia:
 scaun normal – o linie verticală
 scaun moale – o linie oblică
 scaun diuretic – o linie orizontală
Dacă numărul. scaunelor este mare, se va trece numărul global însoțit de semnul
convențional:
 mucus – "X"
 puroi – "p"
 sânge – "s"
Vărsăturile: asistenta va nota vărsăturile sub forma unor cerculețe în dreptul rubricii
destinată acestui scop. Asistenta va raporta medicului intoleranța gastrică față de
medicamentul respectiv, precum și faptul că medicamentul a fost evacuat prin vărsătură.
Conținutul stomacal evacuat se va păstra pentru a fi arătat medicului. Asistenta va urmării la
vărsături: cantitatea , culoarea , mirosul , conținutul , orarul .
Transpirațiile: copii mici transpiră puțin.

2.2.3. Suprav egherea funcțiilor vitale

Temperatura : pentru copilul mic măsurarea cea mai corectă a temperaturii se face

24
rectal. Se folosește termometrul maximal gradat după scara Celsius. Copilul se așează în
decubit dorsal. Se scutura termometrul și se verifică dacă este coborât mercurul. Termometrul
este ținut în mâna dreaptă, iar cu mâna stângă se apucă picioarele copilului la nivelul
gleznelor îndoindu -le din articulația șoldului. Printr -o mișcare de rotație, rezervorul de mercur
al termometrului se introduce în întregime în rect. După 3 – 5 minute, în care îl ținem cu mâna
dreaptă, se scoate și se citește temperatura.
Din valoarea temperaturii citite pe termometru se scad 0,5 unități și vom obține
valoarea reală a temperaturii. Notarea temperaturii, grafică în foaia de temperatură se face cu
un creion de culoare albastră, pentru fiecare diviziune a foii se socotește două diviziuni de
grad.
După citirea temperaturii termometrul se șterge cu un tampon de vată sau cu o
compresă sterilă de tifon, înmuiată în apă și săpun sau alcool, după care se dezinfectează,
punându -se într-un pahar cu cloramină.
Respirația : supravegherea tulburărilor de respirație prezintă o importanță deosebită la
copilul bolnav. Se va observa frecvența, amplitudinea, ritmicitatea și caracte rul respirației.
Aceste elemente se vor completa cu unele caractere accesorii: bătăile aripilor nazale,
geamătul expirator și zgomote anormale produse de mișcările respiratorii de origine nazală
sau traheo bronșică.
Observarea lor în timp este cu atât mai importantă cu cât la copii afecțiunile
pulmonare pot evolua numai cu simptome funcționale.
Pulsul : asistenta reperează șantul radial pe extremitatea antebrațului în continuarea
policelui, fixează degetele palpatoare pe traiecta arterei și se exercită o ușoară presiune asupra
peretelui arterial cu vârful degetului index, mediu și inelar de la mâna dreaptă, percepându -se
zvâcnirile fine ale pulsului. Se numără zvâcnirile percepute timp de un minut.
Pulsul se va nota în foaia de temperatură, ținând cont că fiecare linie orizontală a foii
reprezintă 4 pulsații. Se notează cu roșu. Pentru a obține curba, se unește valoarea prezentă cu
cea anterioară.
Valoarea pulsului la copilul mic este de 110 – 120/minut. În timpul febrei, pulsul se
accelerează, crește.

2.2.4. Alimentația bolnavului

Pentru om, alimentația constituie substratul vieții, fiind realizată prin aportul
permanent de substanțe nutritive. În îngrijirea bolnavului, alimentația este un obiectiv
important, deoarece prin alimentație se menține energ ia organismului.
Îngrijirea bolnavului are în vedere atât stabilirea unui regim alimentar echilibrat
corespunzător bolii, cât și administrarea lui. Alimentarea poate fi efectuată în următoarele
feluri:
 alimentarea activă: când bolnavii mănâncă singuri, fără ajutor alimentele servite.
 alimentarea pasivă : când starea generală a bolnavilor nu le permite să se
alimenteze singuri, trebuie ajutați.
 alimentarea artificială : când alimentele trebuie introduse în organismul bolnavilor
prin mijloace artificiale.
 alimentația dietetică : tratamentul bolnavului prin substanțe alimentare ingerate.
Regimul alimentar sau dieta trebuie să asigure valoarea calorică a unei alimentații
normale, care să nu scadă capacitatea de muncă a bolnavului, dar să țină seama și de
princ ipiile enunțate.
Din punct de vedere calitativ, regimurile sunt adaptate diverselor categorii de boli,

25
fiind prescrise de medic.
Mesele vor fi fracționate în cantități mici și dese.
Pacienții cu bronșiolită vor avea un regim normoglucidic, normocaloric, îmbogățit cu
minerale și vitamine.
Copilul mic are nevoie de 80 – 90 calorii/kg corp/zi. Necesarul hidric scade treptat de
la 85 – 80 ml/kg corp/zi, la 60 ml kg corp/zi.
Alimentația se compune din:
 lapte 500 ml/zi sub formă de lapte dulce simplu, cu cacao, iaurt, creme, budinci,
derivate din lapte, brânzeturi;
 ouă întregi fierte moi, administrate o dată la 2 zile
 carne de pasăre, vită, pește alb în cantitate de 30 – 40 g la un prânz, de trei ori pe
săptămână sub formă de carne fiartă, budinci de carne, etc.;
 vegetale sub formă de legume uscate (peste 2 ani) sau morcovi, cartofi, spanac,
fructe 150g/zi
 lichide sub formă de apă simplă sau suc natural de fructe
Bomboanele, dulciurile nu se dau înainte de ora mesei, deoarece scad pofta de
mâncare. Copilul fiind febril, transpiră, și se deshidratează, de accea se va administra ceai
călduț, îndulcit, ori de câte ori este nevoie.
Lipsa totală sau parțială a poftei de mâncare poate provoca scăderea bruscă a curbei
ponderale. Alimentația făcută cu neatenție, lovirea unui mugure dentar, sau folosirea unor
alimente fierbinți, creează reflexe condiționate negative față de alimentație, ce se vora
menține timp îndelungat.

2.2.5. Adminstrarea medicamentelor și hidratarea organismului

Medicamentele sunt substanțe (de origine minerală, animală, vegetală sau chimice de
sinteză) transformate prin operații farmaceutice într-o formă de administrare (comprimate,
fiole) folosite pentru prevenirea, ameliorarea bolilor sau vindecarea bolnavilor.
Destinate uzual extern și intern, medicamentele se administrează pe căi diferite:
a. directe : suprafața cutanată și a mucoaselor digestive (orală, sublinguală, gastrică,
intestinală), respiratorie (nazală, traheo -bronșică), urinară (uretrală).
b. indirecte (parenterală) : țesut celular subcutanat, țesut celular muscular, intravenos,
intradermic.
Administrarea medicamentelor sub formă de injecții a luat o foarte mare amploare,
datorită unor avantaje față de celelalte căi de administrare. Substanțele utilizate pentru injecții
se găsesc ca formă de prezentare în majoritatea cazurilor, introduse în fiole sterile de sticlă,
închise ermetic la flacără.
Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil cu lichidul de dizolvare.
Administrarea medicamentelor la copii este o muncă de răspundere, cere o mare
conștiinciozitate din partea asistentei medicale și se face în mod obligatoriu de către aceasta la
indicația medicului.
Administrarea medicamentelor pe cale orală la copilul mic se face sub formă lichidă.
Comprimatele nu se dizolvă într-un lichid călduț, lapte, ceai, se administrează zdobit cu
lingurița.
Medicamentul se dă în mai multe prize, având grijă ca lingurița să nu fie plină, pentru
a preveni pierderea de substanță medicamentoasă. Dacă copilul refuză luarea medicamentului
sau nu vrea să deschidă gura, i se vor fixa mâinile și i se vor apasă ușor obrajii cu degetele, în
felul acesta se obține deschiderea gurii. Se introduce lingurița în cavitatea bucală a copilului

26
unde se menține până ce acesta înghite substanța introdusă.
La copii care vomită medicamentele în repetate rânduri, introducerea lor se va face
prin sondă. Medicamentele cu gust neplăcut, dacă compoziția lor chimică permite, se vor
corecta cu zahăr, lămâie, sirop de fructe.
Injecția intramusculară se administrează la copilul mic în mușchii fesieri, în regiunea
supero -externă și mușchii externi sau anteriori ai coapsei.
Pe cale parenterală se administrează antibioticele. Ca să nu fie foarte traumatizantă și
dureroasă injecția, se va monta canulă, dar numai la acei copii care sunt mai liniștiți și vene
bine definite.
Pe cale rectală se administreză medicamente sub formă de supozitoare ca
antipireticele.
Tratamentul cu aerosoli este indispensabil în anumite forme. Se practică 2 – 4
inhalații pe ședință, uneori mai mult dar fără a abuza.
Hidratarea organismului
Hidratarea și mineralizarea organismului trebuie raportate la cantitatea și calitatea
pierderilor. Hidratarea organismului se face pe cale naturală per os sau parent erală:
intravenos, subcutanat, intraosos (în excepții).
Pentru păstrarea homeostazei, terapeutica pornește de la asigurarea necesarului bazal
în apă și electroliți și compensarea pierderilor. În acest sens, cunoașterea distribuției normale
a apei și a electroliților în organism, a metabolismului acestora, precum și definirea unor
termeni uzuali conduce la înțelegerea sindromelor de dezechilibru hidroelectrolitic și tratarea
lor corectă.
Necesarul bazal hidroelectrolitic în 24 ore:
Necesarul de apă este de 30-40 ml/kg, de CIN 5-6 g (80-100 mEq/l) de CIK 2-4 g (25-
50 mEq/l). La bărbați necesarul hidric reprezintă 60-75% din valorile adultului.
Terapia de reechilibrare are ca scop:
 corectarea deshidratării sau hiperhidratării (reechilibrare hidrică)
 corectarea izosmiei: cu consecință asupra presiunii asmotice
 corectarea izotomiei: restabilirea raportului cantitativ al ionilor (reechilibrarea
electrolitică)
 corectarea dezechilibrului acido -bazic (reechilibrarea acido -bazică).

2.2.6. Recoltarea produselor biologice și patologice

Teste de laborator
Examenele de laborator exprimă modificări în morfologia,fiziologia și biochimia
organismului. Analizele de laborator confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, clasifică
diagnosticul, ajută la instituirea tratamentului și la urmărirea bolii. Recoltarea se face
dimine ața la orele 7.00 – 8.00, à jeune , la indicația medicului. Pacientul trebuie să fie liniștit,
odihnit, având o poziție cât mai adecvată, de obicei sezând. Înaintea efectuării tehnicii care
urmează a se efectua se încurajează pacientul și i se explica neces itatea efectuării tehnicii
respective și se pregătesc materialele necesare. În timpul recoltării înțepătura trebuie să fie
fină, fără să trauma tizeze vena. Timpul de la recoltare până la determinare trebuie să fie cât
mai scurt.

27
Recoltarea sângelui pentru hemogramă
Recoltarea sângelui pentru examinări hematologice la copilul mic se face în salon, la
patul bolnavului.
Se recoltează o cantitate mică de sânge din sângele capilar sau din vasele mici (pulpa
degetului de la mână, fața plantară a degetului mare de la picior, lobul urechii).
Fiind o tehnică puțin dureroasă copilul va plânge, de accea după terminarea tehnicii,
asistenta îl va liniștii, oferindu -i jucării, vorbindu -i și luându -l în brațe dacă este cazul.
Principalii parametrii urmăriți sunt :
 leuco cite: valoare normală 6000 -8000/mm3
 hematocrit: valoare normală -bărbați: 42-45%, femei: 40-42%
 eritrocite: valoare normală – bărbați: 5.000.000/mm3, femei: 4.500.000/mm3
 hemoglobina: valoare normală 12,5-15g %
 trombocite: valoare normală 250.000 -400.000/mm3

Recoltarea sângelui pentru determinarea VSH -lui:
Recoltarea sângelui pentru determinarea VSH -lui la copil se face prin puncție venoasă,
la patul bolnavului. La copilul mic sângele se recoltează de la nivelul venelor epicraniene.
VSH (viteza de sediment are a hematiilor)
Recoltarea sangelui pentru VSH – se recoltează sânge într -un vacutainer cu citrat de
sodiu 3.8% tamponat sau vacutainer cu EDTA K3 (pentru metoda microfotometrică capilară).
Valori normale:
 Copii (0 -18 ani): <10 mm/h
Sângele recoltat pentru examinări hematologice se trimite la laborator, împreună cu un
bilet pe care se trece numele și prenumele copilului, vârsta, salonul, diagnosticul și analizele
care se cer făcute. Pe eprubetă se trece numele bolnavului, data recoltarii și numele celui care
a recoltat -o.
Ionograma – se recoltează în vacutainer fără anticoagulant cu sau fără gel separator .
Ne interesează în mod special Na și K.
Valori normale:
 sodiu: copil între 1 zi – 4 săptămâni – 132-147 mEq/l, copil 2 – 12 luni – 129 – 143
mEq/l, Cop ii > 1an – 132 – 145 mEq/1
 potasiu: 1 zi – 4 săptămâni – 3.6 – 6.1 mEq/1, 1 – 12 luni – 3.6 – 5.8 mEq/1, Copii
> 1an – 3.1 – 5.1 mEq/1
 calciu: Copii (0 – 10 zile) – 7.6 – 10.4 mEq/1, Copii (10 zile – 2 ani) – 9.0 – 11.0
mEq/1 , Copii (2 – 12 ani) – 8.8 – 10.8 mEq/1, Copii (12 – 18 ani) – 8.4 – 10.2 mEq/1
Glicemia – recoltarea se poate face în două moduri. Prima modalitatea este în
vacutainer fără anticoagulant cu sau fără gel separator. A doua modalitatea, care este de
preferat, în vacutainer cu fluoru ră de sodiu/Na 2 EDTA
Nivelul în care se încadrează glicemia în mod normal la copii este 70 – 99 mg/dL, însă
poate varia în funcție de laborator. Un nivel al glicemiei între 100 – 125 mg/dL este denumită
stare de pre diabet, iar un nivel mai mare sau egal cu 126 mg/dL poate însemna că copilul
suferă de diabet.
Hematocrit – sânge venos recoltat pe anticoagulant: EDTA tripotassium/ dipotasium/
disodium (vacutainer cu capac mov/roz – K3 EDTA); la copii mici se poate recolta sânge
capilar din deget/călcâi pe he parină (microtainer)
Valori normale:
 la femei 42+-5%
 la bărbați 47+-2%
 la copil 2 -15 ani = 36 – 39%

28
Ureea serică – se recoltează în vacutainer fără anticoagulant cu sau fără gel separator.
Valori normale:
 copii sub 1 an – < 41 mg/dl
 copii între 1 – 18 ani – < 39 mg/dl
Teste de coagulare – se recoltează din lobul urechii.
Determinarea timpului de coagulare – se recoltează o picătură de sânge pe o sticlă de
ceasornic în care se pune o picătură de ulei de parafină, se ridică picătura de sânge cu un ac.
În mome ntul în care apare prima peliculă de fibrină se notează timpul de coagulare.
Valori normale:
 Timp de sângerare: 2 – 4 minute
 Timp de coagulare: 8 – 10 minute

2.2.7. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor speciale impuse
de afecțiune

Explorarea radiologică a toracelui
Examenul radiologic este un important semn de eliminare sau descoperire a altor boli
pneumonice, el constituind infirmarea diagnosticului de astm.
1. Radioscopia și radiografia – dau o imagine asupra modificărilor petrecute la
nivelul plămânilor și inimii.
Se anunță bolnavul sau mama copilului și i se explică condițiile în care se face
examinarea. Copilul va fi condus la serviciul de radiologie.
De obicei, obținem o imagine a toracelui în timp ce copilul stă întins pe spate. Brațele
sunt luate de pe piept, iar radiografia se face când copilul inspiră adânc. Moașa sau părintele
care poartă un șorț de plumb poate fi rugat să țină copilul nemișcat în timp ce se face
radiografia. Nu este necesară nicio pregătire înaintea acestei examinări.
După examinare copilul va fi îmbrăcat sau ajutat să se îmbrace și va fi condus la pat.
Se notează în foaia de observație examenul radiologic efectuat și data.

2.2.8. Educația pentru sănătate

Educația sanitară a bolnavilor spitalizați presupune o muncă continuă, serioasă și ușor
dificilă, din partea personalului sanitar mediu, în scopul obținerii colaborării bolnavilor pentru
vindecarea lor cât mai rapidă. Ea trebuie efectuată în același timp pentru prevenirea
contaminării de la un bolnav la altul sau a personalului muncitor, care îngrijește bolnavii.
Succesul educației sanitare depinde în foarte mare măsură de:
 educația anterioară a bolnavului
 gradul de cultură
 calitatea asistentei medicale.
Asistenta medicală are rolul de a educa mama asupra modulu i de îngrijire a copilului
cu astm bronșic. Asistenta medicală va încerca cu blândețe să se apropie de mamă, să o
asigure că copilul este ajuns spre vindecare.
Va îndruma mama să asigure copilului o igienă corporală riguroasă, să nu-l expună în
perioada convalescenței la frig și căldură excesivă și la umezeală. De asemenea să asigure
copilului o dietă corespunzătoare cantitativ și calitativ, să-l ferească de contactul cu alți copii
sau adulți bolnavi și să respecte doza, ritmul și orarul de administrare a medicamentelor

29
prescrise.
Se va recomanda mamei să ofere copilului un climat adecvat în perioada de
convalescență, daca se poate la o stațiune balneară sau pe litoral.
Asistenta medicală trebuie să urmărească obiective ca:
 respectarea igienei copilului
 respectarea circuitelor unității
 tratamentul prescris de medic
 regimul alimentar
 înțelegerea de către mamă a măsurilor de profilaxie pe care trebuie să le respecte
pentru prevenirea recidivelor și/sau complicațiilor
 respectarea regulamentului de ordin e interoară a unității.

2.2.9. Externarea pacientului

Ziua externării copilului este stabilită de medicul specialist. Asistenta va anunța data
externării din spital mamei sau aparținătorului copilului, și va fixa cu aceasta ora plecării
pentru a-i putea asigura alimentația și medicația până în ultimul moment.
La externare mama sau aparținătorul vor primii biletul de ieșire care cuprinde:
 epicriza efectuată de medic pe perioada spitalizării
 tratamentul prescris pentru perioda de convalescență
Pe lângă biletul de ieșire, vor primii o scrisoare medicală, pe care va trebui să o predea
medicului de familie. Asistenta aprofundează cu familia copilului indicațiile primite de la
medic asupra modului de continuare a tratamentului la domiciliu și va insista ca la data
indicată să se prezinte la control.

CAPITOLUL III

3.1. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu
bronșiolită

SPITAL UL MEDGIDIA MEDIC: XX

SECTIA: PEDIATRIE

30

DOSAR DE ÎNGRIJIR E
DATE DE IDENTITATE

NUMELE: B PRENUME: I
VARSTA: 1 an și 7 luni SEXUL: F DOMICILIUL -LOC. : MEDGIDIA
STRADA: XX NR.: 25 BL.:
SC.: ET.: AP.: JUDET: CONSTANȚA

DATE DESPRE SPITALIZARE

DATA INTERNARII : ANUL: 2018 LUNA:01 ZIUA:14 ORA: 8,30
DATA EXTERNARII : ANUL: 2018 LUNA: 01 ZIUA: 17 ORA: 12
MOTIVELE INTERNARII: dispnee de tip expirator, wheezing, tuse cu expectorație
mucopurulentă, cefalee, amețeli, palpitații .

DIAGNOSTIC UL LA INTERNARE: Bronșiolită acută

SITUATIA FAMILIAL Ă ȘI SOCIAL Ă

SITUAȚIA FAMILIAL Ă: – NR. COPII: –
SITUAȚIA SOCIAL Ă: – PROFESIA: –
CONDI ȚII DE LOCUIT: apartament confortabil, 4 camere

PERSOANE CU CARE SE IA LEG ĂTURA

NUME: B PRENUME: A
ADRESA: XX TEL.: 0745XXXXXX
NUME: – PRENUME: –
ADRESA: TEL.:

ANTECEDENTE

HEREDO -COLATERALE: nesemnificative

PER SONALE -FIZIOLOGICE:

31
PERSONALE -PATOLOGICE: astm bronșic

FACTORI DE RISC LEGAT DE MODUL DE VIAȚĂ: nu există

ISTORICUL BOLII EXTRAS DIN
EXAMENUL MEDICAL LA INTERNARE

Bolnava se internează cu criză de dsipnee de tip expirato r, tuse cu expectorație mucopurulentă,
cefalee cu amețeli care se agravează și se intensifică cu palpitații pentru care se internează în secția
pediatrie pentru tratament de specialitate. Mama relatează că micuța este cunoscută cu astm
bronșic de 4 luni.

PRESCR IPȚII MEDICALE LA INTERNARE

TRATAMENTUL:
HHS, Ampicilină, Algocalmin
Paracetamol, Metoclopramid, Miofilin

EXAMINARI: Radiografie , HLG, Biochimie, examen sumar de urină

REGIMUL: norm ocaloric, hiposodat

OBSERVAREA INIȚIALĂ

SITUATIA LA INTERNARE:I: 82 cm G: 10,9 kg TA: 75/35 P: 112 /min
T: 37,8 oC R: 34 VĂZ: vede AUZ: aude
NEVOI FUNDAMENTALE
01. A RESPIRA:
Tulburar ea respiratorie manifestată prin: dispnee, determinate de: spasmul musculatorii bronșice,
hipersecreție, wheezing prezintă tahipnee: 34 respirații/ minut
Nu prezintă semne și simptome specific afecțiunilor cardiovasculare
02. A BEA , A MÂNCA:
Alterar ea stării de nutriție datorită anorexiei. Hidratare necorespunzătoare. Prezintă vărsături . Alergii
alimentare: nu prezintă. Dificultăți în alimentare
03. A ELIMINA:

32
Micțiuni fiziologice spontane . Lipsa de control al sfincterelor datorită vârstei mici. Diureza normală .
Transit intestinal prezent. Scaun 1/zi.
Transpirație normal.
04. A TE MIȘCA:
Mobilitate articulară: scăzută. Forța muscular ă: scăzută. Mersul: conform vârstei . Echilibrul:
conform vârstei
05. A DORMI, A TE ODIHNI:
Durata somnului – 6 h /noapte. Mod de alterare a ritmului somn – veghe. Capacitatea de adormire
slabă. Calitatea somnului: nesatisfăcătoare. Treziri frecvente. Ațipiri în timpul zilei
06. A TE ÎMBRĂCA, A TE DEZBRĂCA:
Dificultate în a se îmbrăca și dezbrăca datorită vârst ei mici
07. A-ȚI MENȚINE TEMPERATURA ÎN LIMITE NORMALE:
Se adaptează la temperaturi scăzute/ ridicate. Hipertermie
08. A FI CURAT, A-ȚI PROTEJA TEGUMENTELE:
Colorație: pigmentată normal. Umiditate: normal ă. Elasticitatea pielii: bună. Integritate : fără leziuni
Aptitudine față de îngrijirile personale: Preocupare; Interes față de îngrijirile igienice. Exces de
pudoare: nu. Îngrijiri repetate și nejustificate: nu. Nu refuză a se îngriji
09. A EVITA PERICOLELE:
Aprecierea riscului de accidente. Stare emoțională: anxietate. Percepția senzorială bună.
10. A COMUNICA:
Incapacitatea de a comunica datorită vârstei mici. Limbaj conform vârstei .
11. A TE RECREA:
Se joacă
12. A FI UTIL:
Conform vârstei
13. A ÎNVĂȚA:
Este la vârsta la care încearcă să știe totul.
14. A-ȚI PRACTICA RELIGIA:
Conform vârstei
ALERGIC LA: nu prezintă alergii

ASPECTE PSIHOLOGICE

STAREA DE CONȘTIENȚĂ: prezentă

COMPORTAMENT: adaptat rolului de bolnav: acceptă tratamentul și îngrijirile

MOD DE INTERNARE – CU MAM A SALVARE: FAMILIA: X ALTUL:
PARTICULARITĂȚI: nu prezintă

ASPECTE SOCIALE

MOD DE VIAȚĂ -SINGUR: DE FAMILIE: X ALTUL:

33
MEDIUL (HABITAT) – RURAL: URBAN: X
OCUPATII (HOBBY): Se joacă

PARTICULARITATI: nu prezintă

PROBLEME SOCIALE: nu prezintă

INTERPRETAREA DATELOR

NEVOI NESATISFACUTE. DIAGNOSTICE DE NURSING INITIALE:
A respira – Dificultate de a respira, datorită dispneei și wheezing -ului
A se hrăni – Alterarea stării de nutriție datorită anorexiei
A elimina – Lipsa de control al sfincterelor datorită vârstei mici
A se odihni – Incapacitatea de a se odihni datorită agitației
A se îngriji – Dificultate de autoîngrijire datorită vârstei mici
A comunica – Incapacitatea de a comunica datorită vârstei mici. Comportamentul copilului să fie
normal.

POSIBILITĂȚI DE EVOLUȚIE

VINDECARE: da
STABILIZARE, AMELIORARE: într-o primă etapă

AGRAVARE: posibilă

DECES:

COMPORTAMENT AȘTEPTAT, ÎN CE INTERVAL

34
În perioada 14-17.01. 2018 se așteaptă ameliorarea și stabilizarea bolnavului.
Satisfacerea nevoii copilului de a respira prin înlăturarea dispneei
Copilul să aibă o stare de bine, fără vărsături, să fie echilibrat hidro -electrolitic și metabolic
Să fie schimbat scutecul copilului ori de câte ori este nevoie
Respectarea ritmului fiziologic somn -veghe, copilul să beneficieze de un somn corespunzător
cantitativ și calitativ. Înlăturarea stării de agitație
Copilul să prezinte tegumente și mucoase curate și să aibă o înfățișare cât mai plăcută.
Alegerea unei îmbrăcăminți corespunzătoare vârstei și temperaturii
Supravegherea permanentă a copilului pentru a evita accidetele și pentru a observa din timp alte
semne de boală sau eventualele complicații. Urmărirea comportamentului, a stării psihice, faciesului
și a reactivității generale.

MOMENTE IMPORTANTE ALE SPITALIZĂRII

14.01. 2018 – 8.30 – internarea în spital
– 10.30 – Radiografie
15.01. 2018 – 8.30 – temperatura este în limite normale
16.01. 2018 – 8.30 – se observă ușurarea dispneei
– 18.00 – evoluție favorabilă, fără complicații
17.01. 2018 – 12.00 – externarea din spital

OBIECTIV UL GLOBAL

Pacientul să revină la un nivel optim de sănătate care să- permită reluarea cât mai repede a
activităților zilnice

NUME: B SECTIA: Pediatrie
PRENUME: I DIAGNOSTIC: Bronșiolită acută

ALIMENTE PERMISE: … carne de pui, vită, brânză de vaci, cașcaval nesărat, ardei, roșii, mere,
portocale, piersici, sucuri de fructe, pâine albă fără sare, supe de legume fără sare

ALIMENTE INTERZISE : nu sunt alimente interzise

PREFERINTE ALIMENTARE: lapte, cereale, bânză de vaci

ALIMENTAȚIA

35
DATA ORA REGIMUL ALIMENTAR OBSERVATII
14.01. 2018 Regim hiposodat , normocaloric A consumat lichide – apă,
ceai, lapte
15.01. 2018 Regim hiposodat, normocaloric Bine hidratat și alimentat
16.01. 2018 Regim hiposodat, normocaloric Bine hidratat și alimenta t
17.01. 2018 Regim hiposodat, normocaloric Toleranță digestivă bună.
Tranzit intestinal prezent.

NUME: B SECTIA: Pediatrie
PRENUME: I DIAGNOSTIC: Bronșiolită acută

TRATAMENTUL URMAT LA DOMICILIU:
–

TRATAMENT

DATA ORA PRESCRIPTII MEDIC SEMNATURA
14.01.2018 HHS, Ampicilină, Algocalmin,
Paracetamol, Metoclopramid,
Miofilin

36
15.01.2018 HHS, Ampicilină, Algocalmin,
Paracetamol , Metoclopramid,
Miofilin
16.01.2018 HHS, Ampicilină, Algocalmin,
Paracetamol, Metoclopramid,
Miofilin
17.01.2018 HHS, Ampicilină, Algocalmin,
Paracetamol, Metoclopramid,
Miofilin

NUME: B SECTIA: Pediatrie
PRENUME: I DIAGNOSTIC: Bronșiolită acută

EXAMENE BIOLOGICE

DATA ORA EXAMENE CERUTE MEDIC SEMNATURA
14.01. 2018 Leucocite 7200 / mmc
Hemoglobină 13,9 g%
Hematocrit 41 %
Hematii 4,8 mil. /mm3
VSH 7 mm/h
14 mm/2 h
Creatinină 0.9 mg%

37
Glicemia 90 mg%
Uree 0.31 g/l
TGO = 14 UI
TGP = 20 UI

Examen sumar de urină:
Culoare galbenă
Aspect – clar
Densitate 1010
Albumina absent
Puroi absent
Glucoza absent

NUME: B SECTIA: Pediatrie
PRENUME: I DIAGNOSTIC: Bronșiolită acută

EXAMENE PARACLINICE

DATA ORA EXAMENE CERUTE MEDIC SEMNATURA
14.01. 2018 Măsur area TA
Fără modificări. Cord în limite
normale, fibrilație atrială cu alură
ventriculară rapidă
TA 75/35
Puls 112

38
Examinări radiologice

NUME: B SECTIA: Pediatrie
PRENUME: I DIAGNOSTIC: Bronșiolită acută

PARAMETRII FIZIOLOGICI

DATA ORA TEMP PULS RESP. T.A. DIURE
ZA SCAUN SEMNATURA
14.01. 2018 8.30 37.8oC 112 34 75/35 normal ă absent
18.00 38.2oC
15.01. 2018 8.30 37.5oC 112 30 75/35 normală normal
18.00 37.5oC
16.01. 2018 8.30 36.8oC 102 29 80/40 normală normal
18.00 37.0oC

39
17.01. 2018 8.30 36.9oC 100 29 80/45 normală normal

OBSERVAȚII / EVOLUȚIE

DATA ORA OBSERV ATII SI INTERVENTII
14.01. 2018 8.30 Pacientul este internat
Se recoltează sânge venos pentru probele biologice și se fac
Examinările radiologice
Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol,
Metoclopramid, Miofilin
Se măsoara funcțiile vitale și vegetative și se notează în Foaia de observație
14.00 Se instituie regim hiposodat, norm ocaloric
18.30 Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol,
Metoclopramid, Miofilin
Se măsoara funcțiile vitale și vegetat ive și se notează în Foaia de observație

40
15.01.2018 8.30 Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol,
Metoclopramid, Miofilin
Se măsoara funcțiile vitale și vegetative și se notează în Foaia de observație
Se reia tranzitul intesti nal
18.30 Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol,
Metoclopramid, Miofilin
Se măsoara funcțiile vitale și vegetative și se notează în Foaia de observație
16.01.2018 8.30 Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol,
Metoclopramid, Miofilin
Se măsoara funcțiile vitale și vegetative și se notează în Foaia de observație
18.30 Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol,
Metoclopramid, Miofilin
Se măsoara funcțiile vitale și vegetative și se notează în Foaia de observație
17.01.2018 8.30 Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol,
Metoclopramid, Miofilin
Se măsoara funcțiile vitale și vegetative și se notează în Foaia de observație
12.00 Se externează la recomandarea medicului cu recomandările:
Evitarea efortului fizic, a frigului și a umezelii
Regim hiposodat
Tratament conform prescripției medicale
Control de specialitate peste o lună

41
SPITAL: xx BOLNAV: B.I.
SECȚIA: Pediatrie DIAGNO STIC: Bronșiolită acută

PLAN DE NURSING

DATA DIAGNOSTIC DE
NURSING OBIECTIVE DATA DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE
14.01
.2018 Dificultate de a respira,
datorită dispneei și
wheezing -ului Satisfacerea nevoii
copilului de a respira
prin înlăturarea dispne ei
Incapacitatea de a se odihni
datorită agitației Respectarea ritmului fiziologic
somn -veghe, copilul să
beneficieze de un somn
corespunzător cantitativ și
calitativ. Înlăturarea stării de
agitație

Alterarea stării de nutriție
datorită anorexiei Copil ul să aibă o stare
de bine, fără vărsături,
să fie echilibrat hidro –
electrolitic și metabolic
Dificultate de autoîngrijire
datorită vârstei mici Copilul să prezinte tegumente și
mucoase curate și să aibă o
înfățișare cât mai plăcută.
Alegerea unei îmbrăcă minți
corespunzătoare vârstei și
temperaturii

Lipsa de control al
sfincterelor datorită vârstei
mici Să fie schimbat scutecul
copilului ori de câte ori
este nevoie
Incapacitatea de a comunica
datorită vârstei mici.
Comportamentul copilului să
fie normal . Supravegherea permanentă a
copilului pentru a evita accidetele
și pentru a observa din timp alte
semne de boală sau eventualele
complicații.
Urmărirea comportamentului, a
stării psihice, faciesului și a
reactivității generale.

42
SPITAL: xx BOLNAV: B.I.
SECȚIA: Pediatrie DIAGNOSTIC: Bronșiolită acută

PLAN DE NURSING

Nevoia
afectată
Diagnostic de îngrijire

Obiective
Intervenții autonome și delegate
Motivarea
acțiunilor
A respira Dificultate de a respir a,
datorită dispneei și
wheezing -ului Satisfacerea nevoii
copilului de a respira
prin înlăturarea dispneei Păstrarea unei temperaturi optime în salon 18 –
22 oC, microclimat adecvat, salon luminos și
bine aerisit.
Umidificarea aerului din salon prin aplic area
de șervete umede pe calirofer.
Aspirăm secrețiile bronșice dacă este cazul.
Asigurăm poziția șezând a copilului.
Administrăm tratamentul prescris de medic:
antitusive bronhodilatatoare (Miofilin),
oxigenoterapie
Urmărirea zilnică a frecvenței respirat orii și
notarea ei în foaia de temperatură. Să se observe
ușurarea dispneei.
Administrând
tratamentul prescris
de medic, pacientul
să se linișteștească,
crizele să fie mai rare
și mai puțin grave.

43
A se odihni Incapacitatea de
a se odihni
datorită agitației Respectarea ritmului
fiziologic somn -veghe,
copilul să beneficieze
de un somn
corespunzător cantitativ
și calitativ. Înlăturarea
stării de agitație Asigurarea unui microclimat favorabil în
salon: aerisit, temperatura corespunzătoare,
aerul umidific at, liniște, pătuț confortabil cu
lenjerie curată.
Asistenta medicală își va grupa în așa fel
activitățile încât să nu întrerupă somnul
copilului. Pacientul să se liniștească, să
se odihnească suficient, pentru a
prezenta o stare de mai bine.
Pacientul să învețe să se
autocontroleze, să nu intre în
panică și să-și pregătească
aerosoli.
A bea si a
manca Alterarea stării
de nutriție
datorită anorexiei Copilul să aibă o stare
de bine, fără vărsături,
să fie echilibrat hidro –
electrolitic și metabolic Alimentar ea și hidratarea copilului conform
vârstei, și respectarea orelor de masă și a
igienei alimentare.
Asigurarea unui necesar de calorii (105
kcl/kg corp/zi) și a unui echilibru între aportul
de lichide și a alimentelor solide necesare
creșterii și dezvoltări i corespunzătoare.
Administrarea a 6 mese/zi predominant
lichide.
Copilul trebuie alimentat cu răbdare, iar
pofta de mâncare stimulate prin administrare
de vitamine. Pacientul să-și recâștige pofta
de mâncare.
Să înțeleagă necesitatea
alimentației și a consumului
suficient de lichide în vederea
ameliorării stării sale.
A elimina Lipsa de
control al
sfincterelor
datorită vârstei
mici Să fie schimbat scutecul
copilului ori de câte ori
este nevoie Spălarea și îngrijirea tegumentelor prin băi
parțiale de mai multe ori pe zi. Toaleta
regiunii fesiere și a organelor genitale să fie
șterse de câte ori se schimbă scutecul.
Urmărirea zilnică a diurezei și a scaunului și
notarea lor în foaia de temperatură. Eliminările copilului să fie
fiziologice, să urineze fără
dificultate. Urina să aibă miros
și aspect caracteristic fără
elemente patogenice. Tranzitul
intestinal să fie normal.

44
A comunica Incapacitatea de a
comunica datorită vârstei
mici.
Comportamentul
copilului să fie normal. Supravegherea
permanentă a copilulu i
pentru a evita accidetele
și pentru a observa din
timp alte semne de
boală sau eventualele
complicații.
Urmărirea
comportamentului, a
stării psihice, faciesului
și a reactivității
generale. Asigurarea îngrijirilor de igienă
corespunzătoare pentru a preve ni eritemele
și escarele.
Asigurarea unui climat de siguranță pe
tot timpul spitalizării.
Păstrarea poziției de decubit lateral sau
ventral pentru evitarea aspirării secrețiilor
bronșice.
Administrarea corectă a medicamentelor,
consultații periodice, vacci narea
corespunzătoare pentru a evita instalarea
altor boli.
Urmărirea zilnică și notarea în foaia de
temperatură a funcțiilor vitale puls,
temperatură, respirație, diureză, scaun și
eventualele schimbări și anunțarea urgentă
a medicului dacă aceste schimbă ri apar. Pacientul să fie convins
de disponibilitatea echipei
de îngijire și să-și
recânștige speranța.
Bolnavul să se simtă în
siguranță, deoarece sunt
prezentă la toate
solicitările sale.
A se îngriji Dificultate de
autoîngrijire datorită
vârstei mici Copilul să prezinte
tegumente și mucoase
curate și să aibă o
înfățișare cât mai
plăcută.
Alegerea unei
îmbrăcăminți
corespunzătoare vârstei
și temperaturii Băi parțiale de mai multe ori/zi, și baie
generală cel puțin o dată/săptămână.
Protecția tegumentelor de la nivelul
plicilor regiunii fesiere, organele genitale
externe, unse cu unguente pentru
prevenirea eritemelor, iritațiilor.
Îngrijirea părului, unghiilor, îndepărtarea
secrețiilor nazale. Schimbarea scutecelor și
a lenjeriei de pat și de corp ori de câte ori
este nevoie. Lenjeria să nu prezinte cute,
pentru a nu produce discomfort. Tegumentele și
mucoasele copilului să fie
sănătoase, intacte, netede,
fără leziuni sau eriteme.
Copilul să primească
zilnic lenjerie curată.
Copilul să fie îmbrăcat
corespun zător vârstei și
temperaturii din salon

45

CONCLUZII GENERALE

EVOLUȚIA NEVOILOR FUNDAMENTALE, TRATAMENTUL ȘI EFECTELE,
EVOLUȚIA VALORILOR EXAMENELOR MEDICALE ETC.
Pacientul B.I. se internează în 14.01.2018 prezentând următoarele probleme: criză de dispn ee de tip
expirato, tuse cu expectorație mucopurulentă, cefalee cu amețeli care se agravează și se intensifică cu
palpitații pentru care se internează în secția interne pentru tratament de specialitate. Mama relatează
că este micuța este cunoscută cu astm bronșic de 4 luni.
Erau afectate următoarele nevoi fundamentale:
A respira
A mânca, a bea
A se odihni
A comunica
A elimina
A se îngriji
Se recoltează sânge venos pentru probele biologice și se fac Examinările radiologice
Se administrează HHS, Ampicilină, Algocalmin, Paracetamol, Metoclopramid, Miofilin
După realizarea intervențiilor propuse se observă ușurarea dispneei. Pacient a se linișteștește, crizele
sunt tot mai rare și mai puțin grave.
După administrarea tratamentului respirația copilului s-a normalizat. Starea de anxietate a copilului
se ameliorează.
Apetitul copilului revine la normal, tolerează orice aliment și nu prezintă grețuri și vărsături.
Necesitatea alimentației și a consumului suficient de lichide în vederea amelio rării stării copilului
este înțeleasă
Eliminările copilului sunt fiziologice, urinează fără dificultate. Urina are miros și aspect caracteristic
fără elemente patogenice. Tranzitul intestinal este normal
Copilul doarme liniștit, nu mai este agitat. Evitând zgomotele și respectând ritmul copilului, acesta
are somn liniștit.
Datorită igienei corespunzătoare, tegumentele și mucoasele copilului sunt sănătoase, intacte, netede,
fără leziuni sau eriteme. Copilul primește zilnic lenjerie curată.
Printr -o supraveghere corectă și atentă, copilul este în siguranță în afara oricărui pericol. În urma
însănătoșirii, în mare parte copilul este activ.
Pacientul s-a simțit în siguranță în spital
Nu au apărut efecte secundare și nici complicații
Pacientul este externat cu recomandările de la medic:
Evitarea efortului fizic, a frigului și a umezelii
Regim hiposodat
Tratament conform prescripției medicale
Control de specialitate peste o lună

46

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE
EXPLICAREA ACESTORA

Pacientul este externat cu recomandările de la medic:
Evitarea efortului fizic, a frigului și a umezelii
Regim hiposodat
Tratament conform prescripției medicale
Control de specialitate peste o lună

MODUL DE EXTERNARE – SINGUR: CU FAMILIA: X
ALTUL:
MIJLOC DE TRANSPORT: propriu

OBSERVAȚIILE LA EXTERNARE

Evoluția pacientei a fost favorabilă
Este fericit ă că pleacă acasă

47
3.2. Injecția intramusculară

Definiție – constit uie introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe
coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.
Scop – terapeutic
Pregătirea materialelor :
 seringi sterile, cu o capacitate în funcție de cantitatea de soluție medicamentoasă
 tampoane sterile din vată sau tifon, soluții dezinfectate (alcool), tăviță renală,
garou, perniță, mușama.
Pregătirea echipamentului :
 se verifica medicația prescrisă ca dată de expirare, colorație, aspect
 se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrării primei doze
 dacă medicația este în fiolă, aceasta se dezinfectează, se sparge și se trage doza
indicată, scoțând aerul din seringă
 apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectarea intramusculară
 dacă medivame ntul este în flacon sub formă de pulbere, se dezinfectează capacul
de cauciuc, se reconstituie lichidul, se trage doza indicată, se scoate aerul și se schimbă acul
cu ace pentru injecția intramusculară
 tehnica de extragere a substanței dintr -un flacon este următoarea: se dezinfectează
capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, trăgând de piston, aceea
cantitate echivalentă cu doza care trebuie extrasă din flacon, se atașează apoi la acul din
flacon și se introduce aerul, se introduce flaconul și seringa se va umple singură cu cantitatea
necesară
 alegerea locului de injectare intramusculară trebuie făcută cu grijă.
Pregătirea psihică și fizică a pacientului :
 se informează privind scopul și locul injecției și eventualele reacții pe care le va
prezenta în timpul injecției
 se așează în poziție confortabilă în decubit ventral, decubit lateral, ortostatism,
șezând (pacienții dispneici)
 se dezbracă regiunea
Executarea injecției
 asistenta își spală mâinile
 dezinfectează locul injecției
 se întinde pielea între indexul și policele mâinii stângi se înțeapă perpendicular
pielea cu rapiditate și siguranță, cu acul montat la seringă
 se verifică poziția acului prin aspirare
 se injectează lent soluția
 se retrage brusc acul cu seringa se dezinfectează locul
 se masează locul injecției pentru a activa circulația, favorizând resorbția
Îngrijirea pacientului după tehnică :
 se așează în poziție comodă, recomandând repaos fizic 5 – 10 minute.
Reorganizarea locului de muncă :
 se notează în foaia de observație data, cantitatea de lichid injectat, cine a efectuat
injecția.

48

CONCLUZII

Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoștințe
profesionale profunde și calități morale deosebite.
Nursingul își are rădăcinile în nevoile fundamentale ale individului și orice ființă
umană, sănătoasă sau bolnavă, este animată de dorința de a mânca, de a avea condiții bune de
locuit, de a se îmbrăca și de afecțiune.
Această lucrare cuprinde trei părți distincte.
Prima parte tratează problemele legate de structura și funcția aparatului respirator
În partea a doua a fost prezentată definiția bolii, etiopatogenia, tablou clinic,
diagnosticul și tratamentul bronșiolitei, precum și rolul asistentei medicale în îngrijirea
pacienților cu bronșiolită, dezvoltând atribuțiile asistentei, pregătirea bolnavului pentru
tratament, probleme legate de examenele de laborator, explorări paraclinice de alimentație, de
igienă generală, profilaxie și educație pentru sănătate.
În ultima parte a lucrării am prezentat un caz de boală.
Asistenta medical ă are rolul de a:
 supraveghea bolnavul de la momentul internării pâna la externare
 pregăti psihic și încuraja cu privire la evoluția bolii
 pregăti fizic în vederea examinărilor paracliniee și de laborator
 asigura repausul și liniște a
 supraveghea funcțile vitale și vegetative
 asigura regimul alimentar alcătuit din alimente prescrise
 administrează tratamentul medicamentos prescris de medic
 urmări evoluția bolii
 satisface nevoile deficitare
Obiectivele care au stat la baza procesului de îngrijire sunt:
 necesitatea respectării cu strictețe a regimului igieno dietetic prescris, atât în spital
cât și la domiciliu.
 să se obișnuiască cu regimul.
 să coopereze la efectuarea tratamentelor și explorărilor paracliniee.
 să evite stresul, stările emoționale.

49

BIBLIOGRAFIE

1. Dr. Carol Mazes – Tehnica îngrijiri bolnavului. Manual pentru școlile de asistente ,
volumul I.
2. Dr. Ciuca D., Dr. Coman C. – Manual de chirurgie pentru școlile de asistente
medicale , volumul II, 1961.
3. Lucreția Cloc otici – Profesia de asistentă medicală , Editura Info -Team , București,
1995
4. Cristea Mircea – Bolile aparatului respirator, Editura Medicală, București, 1987
5. Borundel Corneliu – Medicina internă pentru cadre medii, Editura All, București,
2009
6. Domnișoru L. D ., Compendiu de medicină internă , Ed. Științifică, București, 1996
7. Harrison – Principiile medicinei interne, Ediția 14, Editura Teora, București, 2003.
8. Dr. Roxana Maria Albu – Anatomia și fiziologia omului , Editura Corvin, București,
1996
9. Dr. Georgeta Baltă – Tehnici de îngrijire generală a bolnavului. Editura Didactică
și Pedagogică; București.
10. Georgeta Baltă – Tehnica îngrijirii bolnavului , Editura Didactică și Pedagogică,
București
11. L. Gherasim, “Medicina internă” , Editura Medicală, București, 1996
12. Popescu V , Patologia aparatului respirator la copil , Ed. Teora, București, 1999
13. Suteanu St., Diagnosticul și tratamentul bolilor interne , Ed. Medicală, București,
1965
14. Lucreția Titircă – Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții
medicali , Editura Viața Medicală Românească, 2005
15. Lucreția Titircă – Ghid de nursing , Editura Viața Medicală Românească, 1996
16. Lucreția Titircă – Nursing. Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții
medicali , Editura Viața Medicală Românească, 1997
17. Lucr eția Titircă – Manual de îngrijiri speciale acordate pacienților de asistenții
medicali , Editura Viața Medicală Românească, 1998
18. Virginia Henderson – Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului – Consiliul
Internațional al asistentei medicale.
19. www.wik ipedia.ro/
20. www.romedic.ro/
21. www.synevo.ro