LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE LEONIDA” PIATRA-NEAMȚ, JUDEȚUL NEAMȚ PROIECT DE CERTIFICARE A COMPETENȚELOR PROFESIONALE NIVEL:3 CALIFICAREA: TEHNICIAN… [307174]

LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE LEONIDA”

PIATRA-NEAMȚ, JUDEȚUL NEAMȚ

PROIECT

DE

CERTIFICARE A COMPETENȚELOR PROFESIONALE

NIVEL:3

CALIFICAREA: TEHNICIAN DESIGNER VESTIMENTAR

ABSOLVENT: [anonimizat],

ANTOHI MARIUS PROF. ING. RACHIERU M.

IUNIE 2014

TEMA LUCRARII:

INFLUENȚE FOLCLORICE ÎN CREAREA PRODUSELOR VESTIMENTARE

STRUCTURA PLANULUI TEMATIC:

ARGUMENT

CAPITOLUL I: [anonimizat] A STRATEGIEI DE MARKETING INDUSTRIAL

1.ROLUL PROCESULUI DE CREAȚIE

2.ETAPELE PROCESULUI DE CREAȚIE

3.STILURI VESTIMENTARE

CAPITOLUL II: INFLUENȚA MATERIEI PRIME ASUPRA VALORII DE INTREBUINȚARE AL PRODUSULUI

1.SCURT ISTORIC AL PRODUSULUI CA OBIECT AL TEMEI DE CREAȚIE

2.DESCRIEREA PRODUSULUI CA OBIECT AL TEMEI DE CREAȚIE

3.MATERII PRIME DE BAZA IN CREAȚIA VESTIMENTARĂ A MODELELOR

4.MATERII PRIME AUXILIARE FOLOSITE IN CREAȚIA VESTIMENTARĂ A MODELELOR

CAPITOLUL III: COMPOZIȚIA VESTIMENTARĂ

1.ELEMENTE DE BAZĂ ALE COMPOZIȚIEI VESTIMENTARE

2.ROLUL ILUZIILOR VIZUALE IN CREAȚIA VESTIMENTARĂ

3.ROLUL CULORII IN CREAȚIA VESTIMENTARĂ

CAPITOLUL IV: CREAȚIA VARIANTELOR DE MODEL ÎN CONCORDANȚA CU TEMA ALEASĂ

1.REALIZAREA CROCHIURILOR

2.ANALIZA MODELELOR

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Designul vestimentar este una din artele aplicate special dedicate designului hainelor și accesorilor. “Croitoria e o sculptură, îmbracamintea e o [anonimizat], ci o creație efemeră. Moda trebuie sa apară în fiecare an. E o condiție pentru ca femeia si comerțul sa traiasca” spunea Coco Chanel.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Designerul definește o dublă activitate de a inventa și a desena. Designul, [anonimizat] a îmbrăcămintei sub aspect estetic și funcțional.

[anonimizat], [anonimizat], formă, culoarea, finisajul și decorarea produselor vestimentare. Designerul este un moderator al gustului și sensibilității oamenilor. Hainele sunt mesaje despre stilul de viață al purtătorului și despre tipul de societate în care acesta trăiește. Forma, culoarea, linia vestimentară pot reflecta o tendință culturală și pot acționa asupra mentalității oamenilor.

[anonimizat] a intra în curentul de modă. Moda este un obicei, o [anonimizat]. Efectele modei se răsfrâng în toate sferele vieții sociale. [anonimizat]. La îmbrăcăminte moda se poate manifesta prin schimbarea stilului predominant cu o altă linie de modă. Factorii care determină linia modei sunt gustul pentru frumos și linia de concepție a creatorului, [anonimizat].

Termenul de "la modă" [anonimizat]. Moda se schimbă foarte repede; [anonimizat] va vrea acel produs, moda schimbându-se cu o viteză incredibilă. Apariția modei la îmbrăcăminte este determinată de o serie de factori decisivi cum ar fi: linia de concepție, materiile prime și auxiliare apărute în zona geografică în care trăiește populația, motivele populare din zonă și destinația îmbrăcămintei. Frumusețea îmbrăcămintei este ansamblul de forme, armonii și culori pe care trebuie să le îndeplinească vestimentația oamenilor. Modelele de îmbrăcăminte trebuie proiectate și executate în așa fel încât să scoată în evidență părțile frumoase ale corpului și să mascheze evetualele defecte. În general, frumosul este un ansamblu de forme și aspect plăcute care încântă privirea și simțurile. Îmbrăcămintea a parcus o cale lungă și complicată până să aibă aspectul de azi. Pentru a obține o îmbrăcăminte adecvată formei corpului, tiparele se realizează în funcție de dimensiunile de bază. Moda în vestimentație cuprinde o serie de elemente ca: modelul, linia, croieli, dimensiunile, coloritul, armonizarea culorilor, materialele folosite, etc. Moda este și va fi totdeauna dependentă de condițiile social-economice și trebuie privită cu deosebită atenție. Frumusețea îmbrăcămintei este ansamblu de forme, armonii și culori pe care trebuie să le îndeplinească vestimentația oamenilor.

Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.

CAPITOLUL I

PROCESUL DE CREAȚIE-PARTE INTEGRANTĂ A STRATEGIEI DE MARKETING INDUSTRIAL

1.ROLUL PROCESULUI DE CREAȚIE

Procesul de design începe cu prospectarea pieței și continuă cu lansarea unor noi stiluri, dezvoltarea unor modele originale, atingerea obiectivelor economice și realizarea de noi produse care să aibă succes commercial. Sistemul feed – back, conexat atât cu domeniul educativ, cât și cu pietele de desfacere, trebuie să funcționeze permanent, până când ultimul produs dintr-o anumită colecție, într-un anumit sortiment s-a vândut. Designul ca proces este similar cu managementul prin etape parcuse: culegerea informațiilor, planificarea,execuția și evaluarea.

Procesul de creație a unui produs se desfășoară în următoarea ordine; formularea temei, elaborarea noilor soluții, analiza soluțiilor propuse, alegerea variantei optime, elaborarea prototipului, realizarea produsului în serie. Elaborarea soluțiilor constituie capacitatea de a propune un număr mare de solutii și se realizează prin creativitate.

2.ETAPELE PROCESULUI DE CREAȚIE

Etapele unui proces de creație sunt:

Fixarea temei

Este o etapă în care se decid rezultatele finale ce trebuie atinse. Precizarea temei concentrează eforturile, sugerează un șir de medii viabile și elimină căile imposibile fără finalitate; se înlătură ceea ce este irrelevant și se sugerează o direcție de focalizare. Caracteristicile specifice ale unei teme pot fi stabilite de la începutul său se pot contura, se pot naște din inspirație sau experiență acumulată în activitatea de creație.

Factori externi de influență

Designerul ce creează produse de îmbrăcăminte trebuie să aibă în vedere anumiți factori, cum ar fi vârsta purtătorului, particularitățile de conformație, preferințele, sezonul, ocazia purtării, bugetul etc.. Nici unul din acești factori nu se referă în mod direct la produsul ce urmează a fi creat, însă determină caracteristicile acestuia prin influența puternică pe care o au.

Stabilirea unor cerințe obligatorii

Informațiile despre utilizator și condițiile/ mediul de purtare sugerează cerințele ce trebuie satisfăcute prin designul de produs. În industrie, adeseori, se stabilesc standarde de performanță minime acceptate; în alte cazuri, criteriile funcționale și de confort variază și trebuie luate în vedere. Criteriile de acceptare ale unui produs sunt: social – economic, estetic, tehnic și de calitate. Pentru ce profesie, vârstă, mediu social sau nivel de cultură realizăm noile modele? Calitatea produsului este influențată de calitatea materiei prime, dar și de modul de execuție și finisare, de aspectul cusăturilor, etc..

Etapa de creație propriu –zisă

Se dezvoltă în baza informației obținute în etapele anterioare, creatorul folosind mijloacele de exprimare ale designului vizual și tactil. În domeniul vestimentației, utilizarea corectă a materialelor textile,a formelor, culorilor și a altor elemente ale designului de produs, în concordanțe cu anumite principii, cu factori externi și cerințe stabilite, va conduce la crearea unor produse ce pot avea success pe piață. Aspectul noilor creații vestimentare trebuie să fie în concordanță cu cerințele modei, să fie ansambluri unitare în formă, culori și ornamente.

Evaluarea noilor soluții

Performanțele noilor creații pot fi evaluate în concordanță cu setul de criterii prestabilit. În ceea ce privește îmbrăcămintea, calitatea acesteia se verifică la purtare: ”se potrivește bine?”, ”este confortabilă?”, ”se poartă bine?”, ”se întreține ușor?”, ”sunt formele și culorile potrivite purtătorului?”, ”sunt îndeplinite cerințele specifice, atunci când acestea se impun?”, ”materialele și construcția produsului sunt adecvate purtătorului?”, ”sunt costurile de fabricație în concordanță cu calitatea produsului?”, etc.. Performanțele tehnico-economice și estetice se obțin când s-au folosit măsuri potrivite pentru mărimile date, produsul este comod la purtare și rezistent, aspectul produsului este modern, formând un ansamblu unitar în formă și culoare.

3.STILURI VESTIMENTARE

Stilul vestimentar este o formă de exprimare a propriei personalități îmbinată cu o cunoaștere detaliată a formei propriului corp. Este personalitatea vestimentației tendința înnăscută de a favoriza anumite tipuri de haine în defavoarea altora. Există stiluri care au trecut toate probele timpului: indifferent de capriciile modei, ele sunt populare și îndrăgite; mai mult, tocmai ele sunt cele care dau naștere numeroaselor tendințe, orientări, microstiluri noi. Este vorba despre stilurile clasic, de birou, romantic, sport și etno.

Stilul clasic este ușor de recunoscut. El cucerește prin simplitatea sa, prin sobrietate, armonie, confort și, bineinteles, prin eleganță. Stilul clasic nu admite nimic țipător, provocator, extravagant. Țesăturile folosite sunt de bună calitate, simple, fără modele florale strălucitoare, iar realizarea este de o mare calitate. Hainele în stil clasic subliniază, înainte de orice, reținere, merit, respect și bun gust dezvoltat. Ele pot fi atât de birou, cât și de gală.

Stilul sport înseamnă simplitate, confort, calitate și, în primul rând, funcționalitate, care este asigurată de croială, printr-un mare număr de buzunare aplicate, de clapete, fermoare, capse, etc.. Spre deosebire de stilul clasic, gama cromatică a stilului sport nu este reglementată. Ea este variabilă și imprevizibilă, dar întotdeauna trebuie să predomine o culoare strălucitoare, vie.

Stilul de birou se caracterizează prin impresia de soliditate, siguranță, convingere, sobrietate care se îmbină cu eleganța reținută, caracterul practic și cu confortul. Pentru costumul de birou este absolut nepermisă folosirea țesăturilor cu desene mari, viu colorate sau cu desene florale.

Stilul romantic este cel mai feminin si mai suav stil. Hainele stilului romantic împodobesc femeile, subliniază frumusețea corpului, conferindu-i înălțime, precizie, un caracter enigmatic, dar și sensibilitate. Putem crea un model romantic prin intermediul îmbinării de volume mari și mici; de exemplu, un corset strâns pe corp și o fustă amplă. Stilul romantic permite o descoperire mai îndrăzneață a trupului: îmbrăcămintea poate fi decorată cu tăieturi, despicături, jabou, volane, voaluri sau dantele.

Stilul etno-folcloric este inspirat din costumele tradiționale ale diferitelor popoare. Croiala depinde într-o mare măsură de tradițiile naționale, dar în principal este vorba de forme simple, geometrice, dreptunghiulare și trapezoidale, care permit o mișcare liberă, nestânjenită a corpului. Pentru hainele în stil focloric sunt potrivite țesăturile pure în culori naturale. Cel mai răspândit desen este cel geometric. La finisarea articolelor sunt utilizate broderia, dantela, împletitura și aplicațiile.

Stilul ingénue este asemănator stilului romantic specific femeilor delicate, inocente, tinere, feminine și copilaroase. Este un stil foarte teatral, fără linii senzuale.

Stilul gamine (băiețesc) se caracterizează prin linii drepte, tinerești, hainele având o alură chic, cu multe cusături în contrast, împletituri sau aplicații. Țesăturile sunt colorate, îndrăznețe, moderne. Îmbrăcămintea este multicoloră sau în contrast de alb-negru.

Stilul epatant se caracterizează printr-un design provocator, utilizând materiale strălucitoare, cu cromatică puternică și imprimeuri naturale.

Stilul dramatic este un stil sofisticat, frapant, misterios și avangardist care intimidează și intrigă. Persoanele care folosesc acest stil au calități înnăscute de conducător și care adoră ultimile tendințe în modă. Adeptele stilului dramatic sunt autoritare și foarte directe, fiind misterioase, discrete și maiestoase, impunind astfel respect. Îmbrăcămintea este lungă, cu linii drepte, croieli severe, ușor masculinizate, cu decolteuri pătrate, liniile umerilor drepte și revere ascuțite. Se preferă costume deux-pieces pentru zi și ținute exotice pentru seară. Materialele utilizate sunt țesăturile care mențin formele croielii: gabardina, brocartul și catifeaua raiată. Se poartă imprimeuri îndrăznețe, geometrice, în culori puternice sau culori neutre.

.

CAPITOLUL II

INFLUENȚA MATERIEI PRIME ASUPRA VALORII DE INTREBUINȚARE AL PRODUSULUI

1.SCURT ISTORIC AL PRODUSULUI

Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.

2.DESCRIEREA PRODUSULUI

Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material).

Piesa principala a costumului popular romanesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămașii femeiești.

Cămașa este croita in forma de cruce, dintr-o singura bucata de panza si cu o deschizatura in partea de sus. Initial, cămașile erau confectionate din panza de in sau canepa, iar mai tarziu din matase si bumbac.

Acesta din urma era folosit ca urzeală pentru batatura de in și canepa, mai ales în partea de nord a țarii, in timp ce în sud cămașile erau mai frecvent țesute cu borangic.

Fața și spatele cămașii se numesc “stan”, iar partea inferioara poale. Stanul se confecționa din doua foi de panza, iar maneca din una. Sub braț, cămașa era prevazută cu așa numita “pava”, care oferea comoditate în timpul mișcării, arata Agerpres.

Ia este, în fapt, o cămașa tradițională romaneasca de sarbatoare, confecționată din pânză alba, bumbac, in sau borangic și împodobita cu mărgele și broderii la maneci și la gat. Croiala este relativ simpla: un dreptunghi de panză, tăiat rotund in jurul gâtului și întarit cu șnur rasucit.

Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioara, mai veche, ce îmbraca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de “vrăji si pericole”.

Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția si gustul de la o generație la alta. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natura. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ie cu stele. Partea din fața a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu “spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau in două–trei nuanțe cromatice, de regulăa, dar se broda și cu o singura culoare, de obicei negru.

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port romanesc, țesute, croite si brodate în casa au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular in diferite momente.

Tipuri de ie:

Cămașa cu altiță – acest model de ie este cel mai des întâlnit în țara noastra. Astfel o putem vedea in Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, Covasnei. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler – piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umarul), încrețul (o fașie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat dupa altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic in fâșii mâneca) si brețara.

Cămașa cu tablie – eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fară pânză în desfașurare, de la locul de unde începe altița pe umar pana în dreptul încheieturii mâinii a dus la realizarea unui adevarat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Padurenilor, în împrejurimile Aradului.

Ia cu umăr – întalnita în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Fagarașului. În locul altiței exista o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr. O fâșie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă “pisti cot”. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă, exista brețara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă finețe.

Ia cu ciocanele sau ia de Saliște este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de “pisti cot” și brețara devin monocrome, avand culoarea neagră, înviorată de urme de rosu, galben, albastru sau fir de aur. Broderia de asemenea este înlocuită cu panglici negre cusute cu masină, pe mânecă, piept.

Cămașa cu lancez este întalnită în sudul și estul Transilvaniei, iar în secolul al XVIII-lea și prin părțile Fagarașului. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon. Se întalnește in Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o camasă cu volan, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lancez, identic cu cel de sub guler.

Cămașa cu chiept sau ciupag – pe întreaga zonă a increțiturii pieptului se poate observă o bogată si masivă ornamentație geometrică – broderie pe muchie.

Cămașa încărcată – pieptul și umerii acestui tip de ie sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

Cămasa cu platcă se întalnește în Maramures și Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platcă. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentației: cămașa de Oaș (predominând culoarea galbenă) și cămașa de Maramureș (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crațele, un fel de fagure.

3.MATERII PRIME DE BAZĂ UTILIZATE ÎN CREAȚIA VESTIMENTARĂ A MODELELOR

Materiile prime de bază folosite in creația vestimentară sunt țesăturile din fibre naturale, și anume: bumbac, in și mătase.

Țesăturile din mătase si tip de mătase se produc in sortimente variate atât ca materie primă folosită cât și din punct de vedere al contextului și al finisării. În general sunt articole de modă.

Cele mai cunoscute: crep de china, tafta, satin, poplin din mătase naturală.

Țesăturile din bumbac și tip bumbac sunt subțiri pentru rochii de vară si groase pentru rochii. Legăturile variate precum și metodele de finisare (albire, mercerizare, vopsie, imprimare) conferă țesăturilor un aspect plăcut si variat. Dupa aspect se pot grupa in țesături netede, flaușate (diftina, barchet) ,țesături tip pichet, tip catifea, tip cașmir.

Țesăturile de in și tip in. Pot fi în amestec cu bumbac, în amestec cu fibre poliesterice etc. Au legătura panză și uneori efecte de legatură. Fiind răcoroase aceste țesături sunt foarte indicate pentru îmbracamintea de vară.

Țesăturile de in și de bumbac au o structură pasivă, de aceea ele dau posibilitatea de a folosi la maximum decorul. Ele sunt higroscopice si igienice, ceea ce dă posibilitatea folosirii lor pentru articole din gama de vară. Țesăturile de bumbac si de mătase se murdaresc usor. Țesăturile de in sunt șifonabile și higroscopice.

Proprietăți fizico-mecanice:

-grosimea țesăturii determina calitățile termoizolante ale imbracămintei

-desimea țesăturii influențeaza pozitiv rezistența la uzură și negativ moliciunea

-uzura și rezistența la frecare prezintă o importanță deosebită la aprecierea durabilității țesăturii.

-masa țesăturii influențează proprietățile generale de confort.

Proprietăți igienico-funcționale:

-higroscopicitatea depinde atât de natura fibrelor cât și de condițiile tehnologice de fabricare a țesăturii.

-permeabilitatea la aer asigură circulația vaporilor și a căldurii degajate de corp. Depinde de desimea țesăturii și de cantitatea de apret.

4.MATERII PRIME AUXILIARE FOLOSITE ÎN CREAȚIA VESTIMENTARĂ A MODELELOR

În procesul de confecționare a îmbrăcămintei, un rol la fel de important îl dețin materialele auxiliare. Noțiunea de material auxiliar pornește de la conceptul că unele dintre acestea pot lipsi din componența unor produse.

Principalele materiale auxiliare sunt: căptușelile, întariturile, ața de cusut, furniturile si garniturile.

Întăriturile: sunt materiale textile care dubleaza unele detalii ale îmbrăcămintei. Aceste materiale au rolul de a mari rezistența la purtare,la șifonare si de a asigura stabilitate pe conformația corpului. Dupa modul de obținere,întăriturile pot fi țesute si nețesute.

Ața de cusut: este un material auxiliar folosit la asamblarea si prelucrarea îmbrăcămintei. În procesul de coasere, ața de cusut se alege in funcție de materialul ce se confecționeaza si operația de coasere. În general la alegerea aței de cusut vor fi respectate urmatoarele condiții tehnice:

– ața folosită pentru confectionare trebuie să corespundă ca rezistență cu materialele de bază si auxiliare ale produsului confecționat. Un fir de ață cu rezistența redusa duce la degradarea produsului prin ruperea cusaturilor;

– finețea firului de ață trebuie sa corespundă cu finețea materialului. În acest sens, pentru asigurarea unui aspect placut al cusăturii este recomandat ca firul de ață să aiba o finețe mai mare decat materialele cusute;

– culoarea aței de cusut se stabilește la culoarea materialelor cusute, avându-se în vedere ca ața adoptată să aibă o nuanță mai închisă decât materialele cusute.

În funcție de aceste criterii ața de cusut poate fi clasificată astfel:

– ață din fibre de bumbac

– ață din fibre de in si canepă

– ață din fibre chimice

– ață din mătase naturală

– ață din fibre de mătase artificială

– ață din fibre in amestec

Furniturile si garniturile

La confecționarea imbrăcămintei pe lângă materialele de bază si materialele auxiliare,se mai folosesc o serie de furnituri si garnituri care completează, întregesc si ornamentează produsul confecționat. Aceste materiale se aplică în funcție de cerințele produsului si modelului confecționat, precum si de tehnologia de fabricație adoptată.

CAPITOLUL III. COMPOZIȚIA VESTIMENTARĂ

III.1. ELEMENTE DE BAZĂ ALE COMPOZIȚIEI VESTIMENTARE

Îmbrăcămintea este un mijloc (din multe altele) prin care componentele artistice sunt ilustrate, percepute si experimentate. Prin designul vestimentar, ochii noștri pot fi captați de variațiile subtile ale liniei, culorilor, formei, contexturei, etc., care contribuie astfel și la dezvoltarea cunoașterii elementelor similare din alte forme artistice; el este cel care conduce la crearea unor imagini plastice minunate, la succesul noilor produse pe piață.

În realizarea designului unui produs, creatorul(designerul) se poate folosi de o captivantă și incitantă arie de mijloace plastice și de o serie de linii orientative in utilizarea acestora.

Linia- Acest element „simplu“, prin varietatea combinațiilor sale, poate conduce la lucruri inimaginabile, plăcute, frumoase, fascinante, șocante, în funcție de fantezia și talentul designerului.

Linia este la originea tuturor formelor și a tuturor stilurilor. Linia poate fi gândită ca un șir de puncte unite între ele; ea indică poziția sau direcția și posedă, în sine, o anumită forță dinamică, care tinde să se concentreze spre cele două capete ale sale; această caracteristică conferă liniei drepte o energie specifică. Prin urmare, liniile au un limbaj propriu și servesc la delimitarea corpurilor și suprafețelor. Orice linie poate fi analizată în concordanță cu opt aspecte, care sunt: traiectoria, grosimea, continuitatea, consistența, lungimea și direcția liniei, la care se adaugă ascuțimea și profilul muchiei.

Forma- În vocabularul curent al criticii de artă, prin formă se înțelege totalitatea mijloacelor de limbaj care alcătuiesc aspectul exterior al unei opere de artă: culoare, linie, volum etc. În realitate, forma este rezultatul procesului de creație în întregimea sa, incluzând și ideea care a stat la baza operei.

Atunci când se vorbește despre formă în domeniul vestimentației, aceasta poate fi analizată sub trei aspecte: (1) forma corpului omenesc, (2) forma exterioară creată de silueta îmbrăcămintei și (3) linia de contur a părților individuale din cadrul siluetei. Frumusețea în design este afectată și de relațiile dintre aceste trei categorii de forme. Deci, în designul vestimentar sau în modă, forma poate fi interpretată în diferite moduri: „forma este înfățișarea, aspectul exterior“, „forma este silueta“, „forma este modelul după care se realizează produsele“, „forma este aspectul pe care îl conferă produsele de îmbrăcăminte celui ce le poartă“; toate aceste interpretări sunt considerate corecte. Forma poate avea două dimensiuni sau trei dimensiuni, deci poate fi plană sau spațială. Forma bidimensională este definită, în artă și în designul vestimentar, ca fiind o suprafață plană cuprinsă de o linie închisă.

Forma, ca element al designului vizual, este intrigantă, problematică și provocatoare, deoarece este atât de „maleabilă“. Această calitate plastică oferă un minunat potențial pentru exprimarea stărilor psihologice și a iluziilor vizuale.

Silueta- Designerul, în domeniul vestimentației, lucrează asemenea unui sculptor, utilizând corpul omenesc ca pe o „armătură“ (un schelet) pentru a realiza o „sculptură“ realizată din materiale textile moi, care trebuie să sublinieze, să pună în valoare, să înfrumusețeze figura. Îmbrăcămintea este întotdeauna tridimensională, ceea ce înseamnă că este percepută spațial. Designerul își transpune, de obicei, ideile în schițe (în două dimensiuni), vizualizând cele două vederi, anterioară și posterioară, și desenând detaliile. Materialele textile plane sunt apoi prelucrate pentru a crea o formă tridimensională, produsul de îmbrăcăminte. Dimensiunile și forma îmbrăcămintei sunt, mai întâi, percepute prin silueta sau conturul îmbrăcămintei și apoi sunt urmărite subdiviziunile create de diferite categorii de linii sau de alte elemente ale designului, pentru a capta impresia, imaginea totală. Elementele care influențează structura tridimensională sunt dimensiunile sau proporțiile suprafețelor, modul de utilizare a liniilor, echilibrul și unitatea elementelor, ritmul și accentul detaliilor din componența produsului etc.

Silueta este un factor esențial în activitatea de creație, deoarece aceasta determină conturul plan pe care produsul de îmbrăcăminte îl conferă purtătorului. În limitele unei anumite siluete, designerul lucrează cu o serie de elemente și principii, creând astfel modele diferite, care pot construi și „imaginea firmei“. Silueta este cel mai dominant element vizual al unui produs de îmbrăcăminte și dictează o mare parte a celorlalte elemente de stil care structurează designul.

Spațiul și suprafața- Suprafața și spațiul sunt elemente critice în designul vizual. Suprafața este potențialul total în design, este aria în care și din care este construită compoziția; spațiul este, la rândul său, un ingredient fundamental din care se naște designul, mai mult chiar, unii teoreticieni definesc designul ca fiind: „un mod de organizare a spațiului“. Spațiul și suprafața sunt cele ce provoacă imaginația și invită la o anumită „organizare“.În designul vizual spațiul este fundalul pe care formele sau figurile/siluetele sunt văzute. În „procesul perceptual, o parte a designului iese la iveală ca figură sau formă, iar ceea ce rămâne devine fundal.

III.2.ROLUL ILUZIILOR VIZUALE ÎN CREAȚIA VESTIMENTARĂ

Definiție: ILUZIA reprezinta o aparență, o amagire a simțurilor, o receptare modificata a obiectelor, a fenomenelor, produsa cu ajutorul unor mijloace diferite. Omul a folosit iluziile vizuale cu mare succes in istoria costumlui pentru a crea idealul de frumusețe al timpului. De exemplu, la sacoul pentru bărbați, iluzia forței fizice este data de: pernițe de umeri si vătuiri sau intăriri in regiunea pieptului.

Modalitati de obtinere a efectului vizual dorit: Designul contemporan folosește diferite tehnici si mijloace de remodelare a corpului cu ajutorul liniilor constructive ale modelului. Exemplu:

-inșiruirea liniilor verticale, ale reliefurilor si cusaturilor decorative

-modelarea gulerelor si a liniei de rascroiala a gatului

-amplasarea detaliilor mici: buzunare, clape, epoleți

-folosirea insușirilor desenului țesăturii si imprimeului.

Clasificarea iluziilor vizuale folosite in creația vestimentara:

Iluzia vizuală datorată perspectivei

Iluzia vizuală datorată aglomerării elementelor decorative pe o parte a produsului

Iluzia vizuală datorată unghiurilor ascuțite si obtuze

Iluzia vizuală datorată alăturării unor volume diferite

Iluzia vizuală datorată alăturării unor forme si volume similare

Iluzia vizuala datorată conturării deschise sau inchise a formelor

Iluzia dată de țesaturi in dungi

Iluzia reducerii volumului prin imparțirea suprafeței corpului pe verticala, prin croiala sau cromatica

Iluzia segmentarii formei

Iluzia spațiului tridimensional

Iluzia spațialitații prin reducerea, îngustarea sau micșorarea treptata a imprimeului țesaturii

Iluzia distragerii atenției

Fenomenul de expansiune a suprafețelor luminoase

Iluziile datorate contrastului valoric

Efectele spațiale pot fi introduse într-un produs de îmbrăcăminte în două moduri: structural și decorativ. Efectele diviziunilor structurale depind de distanțele dintre diferitele linii structurale, cum ar fi, de exemplu, între cusături, pense și margini. Aria sau mărimea unei părți structurale poate influența, de asemenea, dimensiunile aparente și forma siluetei. Elementele decorative pot influența efectele spațiale prin modul în care sunt introduse: desenul materialului, detaliile/elementele constructive sau elementele decorative aplicate. Trebuie reamintit faptul că atenția se îndreaptă spre zona corpului ce este acoperită cu elemente decorative; aceasta înseamnă că modul în care este utilizată suprafața în realizarea elementelor decorative influențează mărimea aparentă a zonei corpului pe care acestea se plasează. Designerul trebuie să fie foarte atent atunci când folosește elemente decorative pentru a crea anumite iluzii optice, aceasta presupune luarea unor decizii corecte privind mărimea desenelor sau ornamentelor, modul de grupare, distanțele dintre acestea etc.

III.3. ROLUL CULORII ÎN CREAȚIA VESTIMENTARĂ

Culoarea- Numeroase domenii de studiu contribuie la o anumită percepere și apreciere a culorii. Pentru fizician, culoarea este o formă de energie, psihologul este preocupat, în principal, de procesul percepției, iar fiziologul caută relațiile dintre ochi și creier. Artistul este interesat însă de modul în care utilizează culoarea pentru a crea anumite imagini, stări sau dispoziții. Sensibilitatea față de culoare poate fi instinctivă la unele persoane, dar marea majoritate a oamenilor are nevoie de o anumită experiență pentru a putea, ulterior, recunoaște și aprecia infinita varietate a culorii în ambientul nostru. Atunci când este creat un nou produs, un nou model, trebuie alese și culorile cele mai potrivite, care să fie corelate cu forma și specificul funcțional, cu destinația produsului și cu silueta acestuia, cu întregul ansamblu în care se va încadra etc. Înlănțuirea zonelor colorate, pe suprafața unui produs sau într-un ansamblu de produse, se face după anumite „legi“, cum ar fi reflexia, contrastul și armonia culorilor, raportul dintre suprafețele colorate etc. Expresivitatea culorii este determinată de intensitatea și luminozitatea acesteia, de contextul în care se încadrează etc. Pentru a produce un anumit efect emoțional și pentru a realiza armonia cromatică, trebuie cunoscute, însă, și alte aspecte, cum ar fi cele legate de efectele contrastelor de culoare, de deplasarea culorilor în spectru în funcție de modificarea intensității luminii etc. Schimbarea gamei cromatice nu implică costuri prea mari pentru producător, dar are un puternic impact asupra vânzărilor. Decizia designerului în ceea ce privește alegerea culorilor este influențată, printre mulți alți factori, și de:

• „tendința comercială“ a culorilor;

• modul în care o culoare se potrivește unui anumit client sau este considerată a fi încântătoare de către acesta. Oamenii se îmbracă diferit, conduși de gusturi și preferințe pentru anumite culori, de „linia“ modei etc. Numeroși consumatori pun un accent deosebit pe cromatica produselor de îmbrăcăminte și tind să selecteze acele culori care le maschează unele defecte (deficiențe), care se potrivesc cu caracteristicile fizionomice și care stabilesc o relație de armonie cu culoarea pielii, a părului și a ochilor. „Legile“ principale care conduc la această armonie sunt cele ale contrastului simultan și ale analogiei de culoare.Cu ajutorul culorilor pot fi aduse chiar anumite „corecturi“ siluetei umane, pot fi create anumite iluzii optice; designerii trebuie să cunoască și, la nevoie, să folosească modalitățile prin care culorile concentrează atenția asupra unor zone ale corpului și care minimizează unele „probleme“. În continuare sunt prezentate câteva dintre iluziile optice ce pot fi create cu ajutorul culorilor:

• un produs de îmbrăcăminte într-o singură culoare (sau tonuri ale acelei culori)

creează iluzia de „înălțime“, mai ales când lungimea acestuia este foarte mare (rochii, fustesau pantaloni lungi);

• plasarea culorilor întunecate mai sus de linia șoldurilor și a celor mai luminoase subaceastă linie, tinde să scurteze o siluetă;

• culorile întunecate „scad“ vizual sau micșorează, pe când cele luminoase,

strălucitoare, „măresc“ sau scot în evidență, astfel, o femeie care are bustul prea mare, comparativ cu șoldurile, poate să poarte pantaloni sau fuste în culori deschise și bluze în culori închise, pentru „echilibrarea“ siluetei;

• culorile luminoase pun în evidență fața; de obicei, ochii descoperă sau „caută“ culorile luminoase, mai ales când acestea contrastează cu culorile întunecate ale produsului de îmbrăcăminte; astfel, un guler alb pe o rochie întunecată accentuează, subliniază fața;

• culorile strălucitoare concentrează, de asemenea, atenția asupra anumitor zone ale corpului; ele pot fi utilizate pentru a crea senzația de „mai lung“, „mai înalt“, sau pentru a accentua „o trăsătură pozitivă“ (de exemplu, o curea strălucitoare pe o talie subțire);

• culorile luminoase (cum ar fi roșu, purpuriu-strălucitor, roz-• suprafețele „umplute“ cu desene par mai mari decât cele simple, „goale“; o bluză realizată dintr-un material cu un desen izbitor, îndrăzneț, asortată la pantaloni în culori întunecate, face ca zona bustului sau a trunchiului să pară mai mare decât cea a șoldurilor.

CAPITOLUL IV: CREAȚIA VARIANTELOR DE MODEL

1.REALIZAREA CROCHIURILOR

Model 1

Model 2

Model 3

Model 4

Model 5

Model 6

Model 7

Model 8

Model 9

Model 10

2.ANALIZA MODELELOR

Modelul 1- Bacau

Model de bluză stil ie, confecționată dintr-o țesatură din in. Prezinta mâneci raglan ajustate la terminație cu un elastic îngust. Terminația mânecii este realizată cu un tiv dublu în care se introduce un șnur.

Influența iei populare se regasește și în modul de finisare a răscroielii gâtului- se realizeaza printr-un decolteu în forma de „v”. Modelul prezintă pe mâneci și pe detaliul față borduri realizate sub forma unei broderii. Bordurile sunt realizate din puncte decorative si linii decorative din zona de influență Bacău.

La executarea bordurilor se folosește ața de brodat în gama cromatică specifică județului Bacău.

Modelul 2- Banat

Modelul de bluză cu mâneci raglan ¾, ușor evazată spre terminație, cu un decolteu în formă de „v” este confecționată dintr-o țesatura din bumbac.

Influențele folclorice din zona Banatului se regasesc la bordurile ce finalizeaza terminația bluzei și a manecilor. Bordura din zona Banatului este realizată utilizând punctul „în cruce” sau cruciulița si sunt stilizate elemente florale.

Bordura se realizează cu ață de brodat din bumbac respectând gama cromatica specifica acestei zone.

Modelul 3- Basarabia

Bluză cu manecă chimono, la care regasim, în zona răscroielii gâtului și la terminația produsului, motive folclorice din zona Basarabiei.

Motivul este realizat utilizând diverse cusături normale: punctul în cruce, lanțișorul, punctul în urma acului.

Motivul folcloric respectă gama cromatică specifică zonei, utilizând ață neagră si aurie din matase.

Modelul 4- Iași

Bluză de damă cu mânecă raglan, ce prezintă la terminația mânecilor, a produsului și la nivelul decolteuluiț un element decorativ cu influențe din zona Moldovei(Iași).

Bordura utilizată pe acest model este realizată folosind diverse cusaturi manuale: punctul înaintea acului, în urma acului, punctul în cruce etc.

Gama cromatică este cea specifică zonei Moldovei.

Bluza prezinta același sistem de finalizare a răscroielii gâtului ca la o ie clasică.

Modelul 5-Mehedinți

Bluză de damă confecționată dintr-o țesatură tip mătase, având o croială identică cu a iei populare.

Modelul prezintă pe linia de terminație a produsului, a mânecii si la nivelul decolteului, o bordură realizată cu diverse puncte decorative.

Cromatica este cea specifică zonei Mehedinti.

Ajustarea produsului pe conformație se realizează printr-un cordon.

Modelul 6-Neamț

Bluză din bumbac cu un decolteu în forma de „v” finalizat printr-o fâșie de bordaj. Mâneca raglan evazată prezintă pe suprafața ei motive specifice zonei Neamțului (Dochia), poziționate simetric pe mânecă, dar asimetrice ca lungime.

Motivele sunt executate manual folosind punctul în cruce și lanțișorul.

Cromatica este adaptată nuanței țesaturii din care este confecționat modelul.

Modelul 7- Olt

Bluză de damă cu o croială clasică, ce prezintă un decolteu rotund, cu un șliț poziționat simetric pe detaliul fața.

Susținerea decolteului se face cu un șnur executat manual. Linia decolteului este marcată cu o aplicație din zona Oltului. Aplicația este executată manual, cu punctul în cruce, folosind o ață de brodat de culoare neagră pentru a seobține un contrast de culoare.

Modelul 8- Sibiu

Bluză de damă, confecționată dintr-o țesatură din bumbac, cu un decolteu în forma de „v”. Mâneca clasică este ajustată pe articulația mâinii cu elastic.

Ajustarea produsului pe bust se face prin susținerea acestuia cu elastic. La terminație, produsul prezintă o bordura executată manual folosind punctul în cruce și punctul lanțișor.

Cromatica aței de brodat poate fi aleasă în funcție de nuanța materialului.

La acest model, bordura este realizată cu ață de brodat de culoare neagră.

Modelul 9- Vâlcea

Bluza de dama cu o mâneca clasică evazată de la nivelul articulației cotului.

Decolteul rotund prezintă o deschidere în forma de „v”. Mânecile și produsul la terminație prezintă o bordură cu puncte specifice zonei Vâlcea. S-a utilizat punctul în cruce pentru realizarea cusăturii. Cromatica se adaptează în funcție de cromatica materialului.

Modelul 10-Vrancea

Bluză de damă tip ie, cu mânecă raglan, evazată spre terminație.

Pe mânecă se regasesc borduri, cu lungimi ce cresc progresiv spre terminație. Bordurile sunt poziționate și pe detaliul față in formă radială. Bordurile se execută manual folosind punctul feston și punctul în cruce.

Cromatica este specifică zonei Vrancei.

BIBLIOGRAFIE

www.google.ro;

Mitu S., capitolul: ”Evolutia stilurilor vestimentare”;

Manualul inginerului textilist – confectii textile;

M.GHIMPU,E.IACOBEANU,V.COCIU,Manual pentru licee industriale cu profil de industrie usoara,cl.a-XI-a,Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti,1981.

XXX    Creatie vestimentara

Eugenia Creanga , Proiectarea tioarelor pentru produsele vestimentare,editura Tehnica ,1994

Caietele de notite