Licentaaaaaa (2) [301783]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

”CAROL DAVILA„ [anonimizat]. Malița Mădălina

Absolvent: [anonimizat]

2018

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………

Motivarea temei…………………………………………………………………………………………..

Scurt istoric…………………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL 1.: Noțiuni generale………………………………………………………………………..

1.1. Structura și compoziția………………………………………………………………………………

1.1.1. Structura…………………………………………………………………………………….

1.1.2. Compoziția……………………………………………………………………………..

1.2. Clasificarea rășinilor compozite…………………………………………………………………

1.2.1. Prima generație………………………………………………………………………….

1.2.2. A doua generație………………………………………………………………………….

1.2.3. Bazate pe tipul de materiale de umplutură………………………………………….

1.3. Indicațiile și avantajele sistemului Belleglass HP………………………………..

1.3.1. Indicații………………………………………………………………………………………

1.3.2. Avantaje……………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL 2.: Etapele de laborator utilizate în procesul confecționării lucrărilor protetice din polisticlă BelleGlass HP…………………………………………………………..

2.1. [anonimizat]-urilor……………………………………………………..

2.2. [anonimizat]

2.3. Fabricarea coroanei ramforsate cu fibră Construct……………………………..

2.4. Executarea punților provizorii anterioare și posterioare cu fibră Construct………

CAPITOLUL 3.: Materiale Belleglass HP…………………………………………………………………

3.1. Instrumentarul și aparatura sistemului Belleglass HP………………………………….

3.1.1. Trusa de materiale…………………………………………………………………………

3.1.2. Aparatura: lampa și cuptorul de polimerizare………………………………………

3.2. Polimerizarea……………………………………………………………………….

3.2.1. Polimerizarea la căldură……………………………………………………..

3.2.2. Atmosfera de azot…………………………………………………………….

3.2.3. Soft start sau polimerizarea lentă……………………………………………

3.2.4. Iradierea cu fascicul de electroni…………………………………………..

3.3. Fibra de ramforsare…………………………………………………………………………….

3.4. Proprietățile sistemului Belleglass HP………………………………………………………

3.4.1. Proprietăți mecanice…………………………………………………………..

3.4.2. Proprietăți termice……………………………………………………………

3.4.3. Absorbția apei și solubilitatea………………………………………………..

3.4.4. Adaptarea marginală și microinfiltrația……………………………………..

3.4.5. Proprietăți de suprafață………………………………………………………..

3.4.6. Stabilitatea coloristică…………………………………………………………

CAPITOLUL 4.: Cazuri clinice………………………………………………………………………

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………….

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………..

INTRODUCERE

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

De la introducerea rășinilor compozite în 1962, au fost depuse eforturi pentru a crește longevitatea restaurărilor confecționate din aceste materiale. Cu toate că au fost înregistrate unele progrese, proprietățile din această clasă urmează a fi îmbunătățite.

Rășinile compozite sunt utilizate pe o scară largă în practica stomatologică pentru a răspunde cerințelor estetice și funcționale crescute ale pacienților. Cercetările și evoluțiile realizate în domeniul stomatologiei adezive și îmbunătățirile proprietăților rășinilor compozite permit utilizarea lor atât în zona anterioară, cât și în zona posterioară.

Restaurările directe sunt o alegere accesibilă și atractivă datorită unei singure intâlniri cu medicul stomatolog, însă în unele situații clinice în care pierderea structurii dentare este semnificativă, sunt indicate restaurările indirecte.

Restaurările compozite indirecte bazate pe rășină sunt folosite ca material alternativ la lucrările din ceramică. Aceste materiale au fost promovate ca formă a hibridizării polimerului și a tehnologiei ceramice. Utilizarea lor este foarte răspândită deoarece oferă o estetică excelentă, stabilitate coloristică desăvârșită, rezistență la uzură bună și proprietăți mecanice remarcabile. Mai mult decât atât, această tehnică permite o mai bună modelare proximală și ocluzală, ceea ce facilitatează cimentarea ulterioară în cavitate.

În prezenta lucrare va fi scoasă în evidență unica polisticlă termopolimerizabilă sub presiune de 4 bari, BelleGlass HP. Special la acest material este faptul că prezintă două cicluri de polimerizare. Primul constă în polimerizarea cu lumină albastră, iar cel de-al doilea se realizează prin căldură, presiune și mediu de azot. Aceste polimerizări îmbunătățesc considerabil proprietățile acestui material.

Cele patru capitole conțin noțiuni privind structura, indicațiile, proprietățile, materialele, etapele tehnice de confecționare ale lucrărilor din BelleGlass și partea personală unde sunt prezentate diferite cazuri din laboratorul de tehnică dentară care utilizează această polisticlă.

SCURT ISTORIC

Introducerea materialelor dentare pe bază de rășină la mijlocul secolului trecut a reprezentat o revoluție în domeniul stomatologiei restaurative. Formulările timpurii au fost caracterizate de numeroase probleme precum: adaptarea marginală necorespunzătoare, contactul proximal neadecvat, carii secundare, rezistență la uzură scăzută și contracția în timpul polimerizării deficitară.

Nevoia de a îmbunătăți proprietățile de contracție și rezistență la uzură este evidentă pentru compozitele dentare și au fost făcute numeroase încercări pentru îndeplinirea acestor obiective.

În anul 1951, un chimis elvețian, Oscar Hager, a dezvoltat prima moleculă de dimetacrilat care a permis o matrice polimerizată încrucișată.

Dr. Ray L. Bowen a introdus rășina BIS-GMA (bisfenol-a-diglicidil etil dimetacrilat) în anul 1962, iar acest fapt a dus la începutul unei noi epoci a materialelor compozite în stomatologie.

În anul 1970 apar dispozitivele cu lumină UV pentru polimerizarea compozitelor, iar ulterior, din dorința de a creea o clasă nouă de materiale compozite care să nu prezinte rigiditate și duritate, firma Belle de St. Claire produce în anul 1996 sistemul BelleGlass HP. Acest sistem constă în „dentine” fotopolimerizabile, translucide și opace (Herculite XRV) care prezintă un nou strat de smalț cu încărcătură anorganică crescută din particule de sticlă Pyrex și întărită în cuptor sub presiunea azotului .

BelleGlass HP redă aproape identic dentiția naturală în ceea ce privește caracteristicile de uzură, precum și un aspect opalescent care reproduce smalțul natural ca niciun alt material de restaurare. Aceste concluzii au fost trase după 16 ani de studii clinice și zeci de mii de restaurări de succes plasate din 1996.

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE

Introdusă de mai bine de 50 ani, tehnologia rășinilor compozite s-a dezvoltat constant. Decenii de perfecționare în laborator, împreună cu studii clinice realizate pe pacienți au dus la confirmarea faptului că rășinile compozite sunt un material restaurator multifuncțional convingător.

Rășinile compozite au fost introduse inițial pentru a fi utilizate ca materiale de restaurare în zona anterioară. Mai târziu, cu îmbunătățirile tehnologice, s-a introdus posibilitatea restaurărilor cu rășini compozite în zona posterioară .

Materialele compozite sunt o combinație tridimensională de cel puțin două materiale diferite conectate reciproc cu un agent de cuplare clar recunoscut.

În dezvoltarea materialelor compozite, un loc remarcabil îi aparține lui Michael G. Buonocore, care a asigurat gravarea suprafeței smalțului cu acid ortofosforic, lui Rafael L. Bowen, care a creat rășina compozită și lui Nobuo Nakabayashi care a sugerat hibridizarea stratului de dentină și a realizat promovarea adeziunii prin infiltrarea monomerului în structura dintelui.

Este evident că utilizarea acestor rășini compozite continuă să crească datorită versatilității lor .

1.1. STRUCTURA ȘI COMPOZIȚIA

1.1.1. Structura

Structurile cele mai cunoscute ale compozitului sunt monomerii Bis-GMA, uretan dimetacrilat și trietilen glicol-dimetacrilat (TEGMA), ultimul fiind folosit pentru controlul vâscozității. Bisfenol glicidil metacrilatul a fost lichidul de alegere ca monomer principal al matricei tuturor rășinilor dentare. Acesta are vâscozitate ridicată, iar pentru a îmbunătăți proprietățile de manipulare, se asociază monomeri suplimentari cum ar fi dimetacrilat de trietilenglicol sau etilenglicol dimetacrilat. Acești monomeri sunt adesea utilizați ca diluanți pentru că au o viscozitate mica și fac rășina mai fluidă. Bis-GMA are rolul de a reduce contracția volumetrică produsă de fotopolimerizare, iar TEGMA mărește rata conversiei legăturilor duble vinilice (Figura 1.1.1). Această combinație de monomeri a devenit una dintre cele mai utilizate asocieri monomerice de matrice pentru compozitele dentare până în prezent.

Ambii monomeri conțin două legături duble reactive, iar când sunt polimerizați formează legături covalente între lanțurile de polimeri încrucișați. Legătura încrucișată îmbunătățește proprietățile mecanice și fizice.

Figura 1.1.1: Structura chimică a Bis-GMA și TEGMA

Compoziția

Rășinile compozite cuprind trei faze fundamentale:

1. Faza organică (matricea):

Faza organică a rășinilor compozite este constituită din:

a) monomeri de bază;

b) monomeri de diluție;

c) sistemul de inițiere;

d) diferiți aditivi.

a) Monomerii de bază sunt compuși dimetacrilici cu greutate moleculară considerabilă, contracție de polimerizare mică. Aceștia sunt umectanți buni pentru țesuturile dure dentare. Cel mai cunoscut este BIS-GMA sau rășina lui Bowen. Acest compus are numeroase privilegii:

structură voluminoasă;

toxicitate scăzută;

absorbție redusă de apă;

contracție mică la polimerizare;

îmbinare bună cu țesuturile dure dentare;

vâscozitate scăzută;

rezistență la rupere .

Bis-GMA este un monomer cu lanț lung cu două grupări metacrilate disponibile pentru o polimerizare încrucișată. Cu toate acestea, din cauza mărimii sale mari, este foarte vâscos și ajunge repede la un grad relativ scăzut de conversie datorită întârzierii difuziei monomerului la locurile radicale pe structura de rețea relativ imobilizată.

De asemenea, vâscozitatea ridicată limitează capacitatea de umplere a compozitelor dentare. Bis-GMA este adesea combinat cu monomeri de diluție cu greutate moleculară mică.

b) Monomerii de diluție sunt compuși monofuncționali, difuncționali și trifuncționali. Au vâscozitate mica datorită masei moleculare mici. Acești monomeri participă la formarea matricei organice a polimerului având rolul de a dilua monomerul de bază. Un exemplu de astfel de monomer este TEGMA (trietilen glicol dimetacrilat) . Acest monomer îmbunătățește procesul de polimerizare și întârzie punctul de gel al fotopolimerizării datorită vâscozității sale scăzute.

Monomerii cu două grupe funcționale sunt considerați mai buni decat monomerii cu o singură grupă polimerizabilă deoarece:

au un coeficient de dilatare termică mai redus;

o contracție mică la polimerizare;

polimerii formați au o structură reticulară mai trainică.

Formulările compozite cu cantități mai mari de TEGMA prezintă, de obicei, grad de conversie mai înalt și permit concentrații crescute de umplere, dar prezintă și o concentrație de polimerizare mai mare.

Acest monomer cu vâscozitate mai mică poate conține 10-50% din conținutul unei rășini compozite.

c) Sistemele de inițiere ale reacției de polimerizare sunt redate de substanțele care eliberează radicali liberi. Se deosebesc trei tipuri de reacții de polimerizare în funcție de mecanismul de inițiere: termopolimerizare, autopolimerizare și fotopolimerizare.

d) Diferiți aditivi care au diverse roluri: inhibatori ai polimerizării, stabilizatori UV și antioxidanți .

2. Faza anorganică (umplutura):

Umpluturile anorganice sunt pe bază de: cuarț, silice coloidală, anumite tipuri de sticlă (aluminosilicați, borosilicați, oxizi de bariu) în procentaj de 60-70% din volum. Cea mai utilizată umplutură în prezent este sticla de silice. În funcție de dimensiunea particulelor umplutura anorganică se clasifică în:

macroumplutură (10-100μm);

microumpltură (0,01-0,1μm);

nanoumplutură (10-100nm);

hibride .

3. Agenții de cuplare (faza interfacială):

Particulele de umplutură sunt supuse unui tratament înainte de a fi legate de rășină, prin așezarea pe suprafața de acoperire a unui agent de cuplare pentru a mări legătura dintre umplutură și matricea rășinii. Cel mai utilizat este gama-metacril-oxipropil-trimetoxisilan, o moleculă bifuncțională, care are la un capăt caracteristicile unui monomer metacrilic, iar in celălalt capăt, un grup silan capabil să interacționeze și să lege sticla sau suprafețe de cuarț. Astfel se realizează legătura între matricea rășinii și umplutură.

Particulele de cuarț sau sticlă au mărimi între 1-5 μm, iar microparticulele au între 0,01-0,1 μm cu diametrul mediu de 0,04 μm. Acestea îmbunătățesc caracteristicile mecanice ale rășinilor prin atenuarea contracției de polimerizare, creșterea rezistenței elastice la abraziune și la rupere. De asemenea, datorită prezenței acestora, se stabilizează culoarea, iar rășinile obținute vor prezinta rezultate estetice bune.

Particulele de umplutură diferă pentru smalț și dentină în cazul rășinii compozite BelleGlass. În dentina artificială sunt încluși aluminosilicați și borosilicați (87% din greutate, 72% din volum în dentina opacă și 78% din greutate, 63% din volum în dentina translucidă). Particulele de umplutură folosite în dentina translucidă și smalț constau în particule microhibride de 0,04 μm și nanoparticule de silicați de 50 nm, care conferă strălucire și rezistență la abraziune. Smalțul conține borosilicați și nanoparticule de silicați care cresc rezistența la abraziune, sporesc translucența și opalescența compozitului. Matricea pentru dentină și smalț utilizează rășină BIS-GMA, iar matricea pentru smalț este combinația dintre rășina uretan dimetacrilat și rășina alifatică .

1.2. CLASIFICAREA RĂȘINILOR COMPOZITE

Materialele compozite pentru restaurări dentare pot fi împărțite în compozite directe (realizate direct în cavitatea bucală și întărite) și compozite indirecte (confecționate în laboratorul de tehnică dentară și polimerizate cu ajutorul luminii UV și/sau căldurii).

De-a lungul anilor, unii producători au încercat corecții sau imbunătățiri ale materialelor existente, în timp ce alții au depus eforturi suplimentare de cercetare în vederea dezvoltării unor materiale noi.

Rășinile compozite utilizate pentru restaurarea indirectă pot fi clasificate pe baza generațiilor și a tipului de umplutură.

1.2.1. Prima generație

Prima generație de materiale introdusă la începutul anilor 1980 de către Mormann și Touati pentru inlay-uri și onlay-uri în zona posterioară a demonstrat o creștere a gradului de conversie cu 6% – 44%. Rezistența la încovoiere variază de la 10-60 MPa, în timp ce modulul de elasticitate se schimbă de la 2000 MPa la 5000 MPa.

Deși aceste materiale au mărit rezistența la uzură cu până la 60% – 70% datorită prezenței monomerului de conversie, câteva studii în vitro au arătat că nu există o creștere semnificativă a proprietăților fizice.

Aceste materiale au fost dezvoltate într-un efort de depășire a contracției de polimerizare și a uzurii accelerate prin tehnicile adezive directe. Cu toate acestea, prima generație de materiale are o multitudine de dezavantajele:

rezistență la uzură nesatisfăcătoare;

legătură defectuoasă între matricea organică și umplutura anorganică;

perfomanță clinică slabă;

rezistență redusă la încovoiere;

rezistență scăzută la abraziune;

modul redus de elasticitate;

incidență mare a fracturilor în vrac.

1.2.2. A doua generație

Materiale din a doua generație introduse la începutul anilor 1990 de Touati și Pissis au îmbunătățit structura, compoziția, tehnica de polimerizare și rezistența la uzură. Acestea au o înaltă densitate a umpluturii anorganice, aproximativ 66% din compoziție.

Spre deosebire de materialele din prima generație, rezistența la încovoiere a rășinilor compozite din a doua generație crește la 120 – 160 MPa, iar modulul de elasticitate variază între 8500 MPa și 12000 MPa.

Rășinile compozite precum Artglass și BelleGlass HP sunt alcătuite din cantități mari de conținut de umplutură, ceea ce le face adecvate pentru restaurarea dinților posteriori.

Sistemul BelleGlass HP utilizează căldura și presiunea atmosferică a azotului, iar acest fapt duce la mărirea gradul de conversie a monomerilor și îmbunătățirea calităților acestor materiale. Temperatura ridicată crește viteza de polimerizare, în timp ce presiunea atmosferică a azotului reduce potențialul de vaporizare al monomerilor la temperaturi ridicate.

În comparație cu restaurările directe, a doua generație de rășini compozite indirecte prezintă numeroase avantaje:

potențial mai bun de redare a unei forme anatomice adecvate;

contacte proximale bine realizate;

excelentă morfologie ocluzală;

precizie marginală desăvârșită.

1.2.3. Bazate pe tipul de materiale de umplutură

Hibrid și microhibrid

Aceste materiale au conținut de umplutură de 75% din greutate. Particulele de umplutură pot avea în dimensiune 1-3 microni și cuprind particule de silica de 0,04 microni. Materialele hibride au rezistență bună la tracțiune, contracție scăzută la polimerizare, coeficient mic de expansiune termincă și rezistență redusă la abraziune.

Microumpluturi

Microumpluturile sunt particule de silica de 0,04 microni. Conținutul de umplutură este de 35% din greutate. Dimensiunea redusă a particulelor face posibilă o șlefuire bună și un lustru care rezistă în timp. Aceste materiale sunt mai slabe decât cele hibride, prezință o absorbție mai mare de apă și rezistență scăzută la rupere. Microumpluturile se utilizează cel mai des pe suprafață orală împreună cu un material hibrid pentru a oferi rezistență.

Nanocompozite

Nanocompozitul este alcătuit din două tipuri de materiale de umplutură: particule nanomerice și nanomănunchiuri. Particulele nanomerice sunt microobiecte de silica de nanodimensiuni, monodispersate cu diametrul de 20-75 nanometri.

Există doua tipuri de nanomănunchiuri:

– primul este alcătuit din aglomerări sferice, formate din particule discontinue de zirconia și silica puțin sinterizate, cu dimensiuni între 2-20 nanometri;

– al doilea este sintetizat din particule de oxid de siliciu discrete de 75 nanometri.

Compozite monobloc

Aceste compozite au un conținut ridicat de umplutură și au fost dezvoltate pentru a putea să înlocuiască dentina. Compozitele monobloc pot fi utilizate sub forma unui singur strat cu o grosmie de maximum 4 milimetri. Apoi se aplică pe suprafață compozit tradițional.

1.3. INDICAȚIILE ȘI AVANTAJELE SISTEMULUI BELLEGLASS HP

1.3.1. Indicații

BelleGlass HP este o polisticlă care are indicații multiple fiind utilizată pentru restaurări protetice precum:

Inlay-uri și onlay-uri, fațete dentare, coroane și punți nemetalice;

Structuri metalice: coroane și punți;

Șine de impobilizare;

Structuri din fibra Construct: coroane, punți anterioare și posterioare consolidate.

1.3.2. Avantaje

Sistemul BelleGlass HP prezintă o multitudine de avantaje precum:

rezistență bună datorită legăturii chimice pe care o realizează cu structura dentară;

adaptarea marginală/proximală este precisă;

nu favorizează retenția plăcii bacteriene;

manipulare facilă;

stabilitate coloristică bună în timp;

rezistență la abraziune;

este unul dintre cele mai versatile materiale datorită numeroaselor indicații;

este un concept simplu deoarece sunt eliminate etape tehnice precum: machetarea, ambalarea, polimerizarea în vase;

rezultate estetice excelente;

longevitate bună;

lucrările se pot repara sau ajusta;

prețul este mai accesibil față de lucrările din ceramică.

CAPITOLUL 2

ETAPELE DE LABORATOR UTILIZATE ÎN PROCESUL CONFECȚIONĂRII LUCRĂRILOR PROTETICE DIN POLISTICLĂ BELLEGLASS HP

2.1. CONFECȚIONAREA INLAY-URILOR ȘI ONLAY-URILOR

1. Pregătirea amprentei

Amprenta este copia negativă a câmpului protetic. Ea este trimisă în laboratului de tehnică dentară după ce a fost dezinfectată în cabinetul de stomatologie. Ideal este ca medicul stomatolog să traseze limitele marginale ale câmpului protetic. Ea trebuie să fie fidelă situației din cavitatea bucală.

Amprenta trebuie verificată înainte de turnare de tehnicianul dentar pentru ca aceasta să fie calitativă și să nu prezinte defecte vizibile precum: incluziuni de aer, spații între cele două mase de material de consistență diferită.

Este indicat ca laboratorul de tehnică dentară să primească trei amprente:

1. Amprenta arcadei cu dinții șlefuiți – prin turnarea acesteia se va realiza modelul de lucru pe care se va obține lucrarea dentară;

2. Amprenta arcadei opuse – prin turnare se realizează modelul antagonist;

3. Amprenta ocluziei – cu ajutorul căreia se vor poziționa cele două modele în relație asemănătoare cu cea din cavitatea orală.

2. Pregătirea modelului și bonturilor din gips

Modelul de gips este prima fază de laborator. El este copia fidelă a câmpului ce a fost amprentat.

Este recomandată realizarea a două modele pentru obținerea unei lucrări Belleglass: modelul de lucru și modelul de studiu.

În cazul în care se poate realiza doar un singur model, acesta se poate duplica, rezultatul fiind folosit ca model de lucru.

Lucrarea Belleglass poate fi realizată și cu un singur model. Dar în urma polimerizării normale prin căldură și presiune, bontul poate să se fărâmițeze ușor și să se rupă.

Trebuie respectată cantitatea de lichid și pulbere specificată de producător.

Gipsul se spatulează bine timp de aproximativ 40 de secunde sau se pune la vacuum malaxor. Apoi bolul cu gips se pune pe măsuța vibratorie pentru eliminarea tuturor bulelor de aer.

Amprenta se pune pe măsuța vibratorie în timp ce se toarnă gipsul, se așteaptă priza gipsului și se soclează modelul.

Cele două modele turnate trebuie să reziste la temperatura de 140° C.

Se fixează pinurile pe model și se pun în articulator din metal sau plastic. Dimensiunile articulatorului trebuie să permită intrarea în cuptor și să reziste la temperatura de 140°C.

Se vor evidenția limitele preparației cu un creion special cerat. Se va îndepărta gipsul din jurul preparației pentru acces ușor în jurul bontului. În cazul existenței micilor imperfecțiuni în urma turnării, bonturile se vor trata cu ceară specială.

Urmează aplicarea separatorul Rubben Set sau A&B cu ajutorul ustensilelor de unică folosință de la producător. Se aplică separatorul într-un strat subțire pe bont pentru obținerea unei suprafețe lucioase. Trebuie evitată adunarea separatorului în zonele adânci și la nivelul marginilor preparației. Acest separator se usucă în 2-3 minute, însă este indicat să fie lăsat 6 minute în aer liber. Fiecare strat de Rubben Set sau A&B are grosimea de 20-40 microni.

3. Aplicarea dentinei opace cu dublă întărire (autopolimerizabilă și fotopolimerizabilă)

Se hotărăște culoarea potrivită pentru dentina opacă. Se umezește puțin instrumentul cu rășina de modelat și se aplică pe preparație, dar se lasă un spațiu de 0,5 – 1 mm până aproape de linia marginală pentru următoarele straturi. Se fotopolimerizează timp de 20 de secunde cu lampa.

Se folosesc modificatori de culoare între straturi pentru a construi o lucrare cât mai asemănătoare cu dinții naturali. Intensitatea sau atenuarea culorii pot fi schimbate prin adăugarea lichidului de modelat și modificatori sau modificatorului fără culoare.

Pentru protecție se aplică un nou strat de compozit și se fotopolimerizează timp de 20 de secunde. Datorită aplicării succesive a straturilor de rășină compozită se permite controlul culorii și translucidității.

Dacă din anumite motive stratul inhibator de oxigen este îndepărtat, trebuie să fie construit din nou pentru asigurarea lipirii următoarelor straturi.

4. Aplicarea dentinei translucide cu dublă întărire (autopolimerizabilă și fotopolimerizabilă)

Stratul de dentină translucidă se află între stratul de dentină opacă și stratul de smalț, fiind un strat intermediar.

Se alege culoarea potrivită, se aplică peste dentina opacă pe toată suprafața ei, iar la marginea preparației având o atenție deosebită deoarece este necesară o trecere armonioasă cu materialul depus la colet. Se menține o distanță de 0,5 – 1 mm de suprafețele ocluzale. Se fotopolimerizează timp de 20 de secunde cu lampa. Se pot folosi modificatori de culoare între straturi pentru a obține culoarea dorită. Se fotopolimerizează 20 de secunde. Restul procesului este identic cu cel al aplicării dentinei opace.

5. Aplicarea materialului cu dublă întărire la nivelul marginii incizale și feței ocluzale

Se decide culoarea pentru smalț, se dă o cantitate redusă la zona de contact la mică distanță de limitele marginale și se întărește 20 de secunde cu lampa. Se aplică pe margini prin tapotări ușoare și prin mișcări circulare. Este esențial ca materialul să fie aplicat astfel încât să redea cu exactitate forma finală a lucrării.

O construcție supraîncărcată cu material va duce la un timp mai mare de lucru și, în plus, va afecta legătura dintre dentină și smalț.

Se aplică stratul de smalț astfel încât să se obțină culoarea și forma dorită. Se realizează morfologia.

Se umezește dintele antagonist cu lichid de modelat și se pune în ocluzie pentru restabilirea acesteia. Se efectuează corecturi dacă este necesar și se polimerizează 20 de secunde.

O altă metodă eficientă pentru determinarea ocluziei fără să fie nevoie de lichid de modelat este adăugarea unei bucăți mici de folie transparentă peste smalțul nepolimerizat. Se închide articulatorul și se polimerizează timp de 20 de minute, apoi se îndepărtează folia.

6. Polimerizarea finală prin căldură și presiune

Se incinge aparatul Belleglass și se verifică presiunea de azot care este necesar să fie de 420 kPa (60 psi). Dispozitivul trebuie încălzit 10 minute la 140° C. Aparatul trebuie păstrat la această temperatură până când procesul de polimerizare se încheie.

Se introduce modelul în articulator sau bontul în incinta sistemului Belleglass. Se închide aparatul și se selectează ciclul de polimerizare: 10 minute pentru un singur element, 20 de minute pentru mai multe elemente.

Prin apăsarea butonului „start” se dă drumul ciclului de polimerizare. Se va auzi cum aparatul menține o presiune normală și se golește de trei ori pentru a stabili atmosfera de azot. Când temperatura de 140° C este atinsă începe cronometrul intern să numere descrescător.

Când ciclul polimerizării se încheie dispozitivul se depresurizează automat dând un semnal sonor care indică finalul etapei de polimerizare.

Se apasă pe butonul „stop” și se scot elementele cu atenție din camera de polimerizare deoarece este fierbinte. Piesa de lucru, incinta de polimerizare și carcasele nu trebuie atinse cu mâinile goale deoarece pot provoca arsuri. Piesele de lucru pot fi luate doar cu penseta sau cu un clește și răcite în aer.

În timpul în care nu este folosit, aparatul trebuie închis pentru a se păstra temperatura obținută pentru următorul ciclu de polimerizare.

Pentru a evita scurgeri minore, trebuie închisă supapa de la butelia de azot. În caz contrar, poate scădea presiunea.

După polimerizarea prin căldură, suprafața de smalț este cretoasă, dar acest lucru se va schimba în momentul prelucrării.

7. Corecturi după polimerizare

Prin sablare cu oxid de aluminiu universal de 50 microni, suprafața va avea un aspect rugos. Suprafața care urmează să fie modificată trebuie silanizată. Se aplică lichid de modelat pentru obținerea stratului inhibator de oxigen. După ce stratul inhibator s-a format din nou, materialul se poate lipi de suprafața polimerizată.

Se fac corecturile necesare și se reîncep procesele de fotopolimerizare și polimerizare prin căldură și presiune.

În timpul operațiunii sunt indispensabile: buna aerisire, purtarea ochelarilor și măștii de protecție.

8. Prelucrarea

O reducție de suprafață mare se realizează repede cu ajutorul frezelor cu granulație mare. Frezele cu granulație medie ajută la efectuarea detaliilor ale marginilor preparației. Frezele fine se utilizează pe suprafață înainte de lustruire. Frezele se pot folosi pentru realizarea planurilor înclinate pe suprafețele ocluzale și pentru îndepărtarea materialului de la margini. Anatomia finală a suprafeței ocluzale, șanțurilor și fosetelor se poate realiza cu ajutorul unor freze cu o formă potrivită. Cu ele se poate realiza suprafața similară smalțului natural.

Acest sistem are o tehnică simplă care folosește discuri de pâslă, pastă diamantată, perii moi care dau strălucire asemănătoare dinților naturali.

După ce se prelucrează detaliile morfologice cu freze, se folosește pasta de diamant cu granulație mare și se șlefuiește cu micromotorul la o viteză de 4000 de turații pe minut.

Pentru lustruirea detaliilor se folosesc perii de mătase. Se dă cu pastă diamantată pe discul de pâslă și se lustruiesc toate suprafețele laterale cu o viteză redusă.

Se clătește suprafața cu soluție de detergent și apă pentru ca pasta diamantată să fie îndepărtată și se usucă la aer. Trebuie acordată o atenție sporită în timpul folosirii acestor instrumente deoarece se pot murdării cu paste de lustruire diferite.

Se folosește pasta diamantată fină pe suprafața ocluzală și se șlefuiește cu micromotorul la o viteză de 4000 de turații. Apoi se lustruiesc detaliile morfologice până la un rezultat mulțumitor.

După aceea se aplică pasta diamantată extra fină pe discul de pâslă și se lustruiesc toate suprafețele laterale cu o turație redusă timp de 10-20 secunde.

Se clătește cu soluție de curățare și se usucă.

Se lustruiesc suprafețele cu filțuri la viteză scăzută pentru obținerea unui lustru deosebit. Se curăță cu un detergent și se usucă. Se lustruiesc suprafețele cu țesut uscat.

9. Microsablarea și procedura de silanizare

Se sablează suprafețele care vor face adeziunea la țesutul detar cu oxid de aluminiu de 50 microni la presiune de 280 kPa (40 psi).

Lucrarea se curăță cu vapori sau se clătește cu apă și se usucă.

Se aplică Silane Primer în strat subțire pe suprafețele sablate și se usucă.

2.2. REALIZAREA COROANELOR ȘI PUNȚILOR METALO-CERAMICE

Construcțiile metalice pentru coroane și punți sunt asemănătoare structurilor metalo-ceramice.

Se folosesc perle de retenție dacă este spațiu deoarece acestea ajută să se creeze adeziunea compozitului la metal.

1. Prepararea metalului

Cu ajutorul unei freze diamantate se pregătește metalul pe toate suprafețele ce vor fi acoperite cu rășină compozită.

Coroanele cu casetă trebuie să dețină suprafețe retentive pentru o menținere satisfăcătoare a lucrării.

Perlele de retenție vor fi aplatizate cu 50%, iar sablarea se face cu oxid de aluminiu de 50 de microni la 80 psi. Piesa de lucru se curăță cu aburi și se usucă.

Suprafața metalică este decapată pentru a micșora riscul oxidării. Se folosește sistemul Kerr pentru a minimiza posibilitatea de infiltrare a umidității la nivelul îmbinării cu compozitul. După acest pas se poate aplica Metal Prep. Se așteaptă uscarea.

2. Aplicarea opacului cu duplă întărire

Se alege culoarea dorită a opacului. Dacă este nevoie se pot utiliza modificatori de culoare în diferite combinații. Metalul trebuie camuflat prin aplicarea opacului în două straturi egale pentru acoperirea lui cât mai puternic. Fiecare strat este fotopolimerizat timp de 20 de secunde. Grosimea fiecărui strat nu trebuie să depășească 0,2 mm.

3. Polimerizarea

Opacul trebuie polimerizat prin căldură și presiune. Se pune scheletul metalic cu opac în dispozitivul de polimerizare timp de 10 minute. Trebuie refăcut stratul inhibator de oxigen după terminarea ciclului de polimerizare. Se aplică lichid de modelat pe suprafața opacului care este egalizat cu un jet de aer. În urma acestor etape, piesa este pregătită pentru continuarea realizării coroanei sau punții.

2.3. FABRICAREA COROANEI RAMFORSATE CU FIBRĂ CONSTRUCT

Singura etapă diferită la această lucrare este realizarea capei ramforsate cu fibra Construct.

Se taie o porțiune adecvată dimensiunilor bontului din fibra Construct cu foarfeca specială.

Se decide culoarea potrivită rășinii de impregnare. Fibra se impregnează cu rășină Kerr până la saturație. Se aplică banca de Construct cu o pensetă pe întregul bont. Se fotopolimerizează timp de 20 de secunde cu lampa.

Peste fibră se adaugă un strat subțire de dentină opacă pentru ascunderea ei și se întărește 20 de secunde.

După această etapă se scoate capa de pe bont și se poziționează la loc. Această metodă ușurează desprinderea coroanei după polimerizarea finală.

2.4. EXECUTAREA PUNȚILOR PROVIZORII ANTERIOARE ȘI POSTERIOARE CU FIBRĂ CONSTRUCT

Puntea provizoriea anterioară ramforsată cu fibră Construct

Se taie o porțiune de fibră care să acopere circumferința bonturilor și edentația dintre ele. Se îmbibă cu rășină Kerr fără umplutură până ajunge transparentă.

Folosind penseta se înfășoară unul din bonturi cu banda îmbibată, apoi celălalt bont, aducând capetele fibrei către mijlocul punții. Se întinde fibra pe bara intermediară și se înfășoară în jurul bontului mezial și se presează pe capă, apoi se întinde invers spre bontul distal. Obligatoriu trebuie presată pentru realizarea unui contact intim cu compozitul deja întărit.

Se polimerizează și se aplică dentina opacă pentru camuflarea infrastructurii din fibră. Se polimerizează 20 de secunde.

Pentru zona intermediară se alege o culoare mai deschisă față de culoarea cerută. Folosirea culorii indicate de stomatolog face ca elementele intermediare să prezinte o culoare mai închisă. Etapele ce vor urma se realizează ca în cazurile precedente.

Puntea provizoriea posterioară ramforsată cu fibră Construct

Din cauza presiunilor diferite față de zona anterioară, dinții posteriori au nevoie de o altă tehnică pentru asigurarea stabilității lucrării.

Se taie două porțiuni din fibră Construct cu foarfeca specială astfel încât să acopere suprafața bonturilor, iar extremitățile să se învelească. Se decide culoarea potrivită a rășinii care să funcționeze pentru dentina opacă.

Fibra se îmbibă cu rășină Kerr până atinge saturația. Se pune fibra cu ajutorul pensetei până aproape de marginea cervicală. Se fotopolimerizează fiecare capă 20 de secunde.

Se taie a treia fibră, se îmbibă rășina și se pune pe suprafața ocluzală a stâlpului mezial. Se aplică pe zona intermediară și se ridică peretele distal până pe suprafața ocluzală a celuilalt bont. În această etapă nu se polimerizează.

Se iau două benzi de fibră, se îmbibă cu rășină și se pun pe zona intermediară. Se fotopolimerizează. Se utilizează ultima bandă de Construct în zona intermediară, iar dacă spațiul permite, se urcă pe suprafața ocluzală.

Se întărește și se continuă procesul de realizare a lucrării identic cu celelalte restaurări.

CAPITOLUL 3

MATERIALE BELLEGLASS HP

3.1. INSTRUMENTARUL ȘI APARATURA SISTEMULUI BELLEGLASS HP

3.1.1. Instrumentarul

Sistemul Belleglass HP este alcătuit din următoarele instrumente:

A) Trusa de materiale conține: dentina opalescentă, dentina translucidă, dentina pentru cervical, dentina pentru colet, smalțul, pastele de opac, modificatorii de culoare, soluțiile pentru izolarea modelelor, rășina de modelare.

Rășina de modelare este un agent umectant folosit pentru modelarea restaurărilor. Se aplică cu un instrument de modelat metalic între straturi și în timpul modelării. Ajută la modelarea mai ușoară a compozitului fiind un lubrifiant.

Dentina primară sau dentina opac auto- și fotopolimerizabilă este folosită ca strat de bază al preparației pentru a ascunde metalul, iar astfel îi oferă dinamism lucrării. Aceasta trebuie acoperită cu dentină translucidă.

Dentina translucidă este utilizată pentru acoperirea straturilor de fundație pentru a optimiza transluciditatea și vitalitatea lucrării.

Smalțul este un material opalescent și se adaptează acolo unde este nevoie pentru reproducerea aspectului dinților naturali. Are rezistență ridicată la abraziune și conferă o suprafață lucioasă. Smalțul are diferite tonuri în funcție de necesitate. Cel opalescent neutral poate fi folosit pentru construirea unui volum neutru și pentru cele mai multe nuanțe medii.

Smalțul deschis va oferi rezultate adecvate în toate nuanțele. Acesta poate fi folosit pentru adăugarea unei nuanțe de galben sau roșu în zona marginii incizale.

Smalțul opalescent alb poate fi folosit pentru producerea unui efect translucid alb sau pentru a da volum marginii incizale, iar smalțul gri este utilizat pentru a da impresia de reducere a marginii incizale.

Dentina pentru cervical este folosită pentru falsificarea culorii rădăcinii și a zonei cervicale.

Modificatorii de culoare schimbă intensitatea acesteia.

Metal prep este un agent de cuplare care ajută la lipirea materialului Opaque de metal.

Opaque se folosește pentru a acoperi structura metalică pentru ca aceasta să nu transpară. Se fotopolimerizează des și se uitilizează în cantități mici.

Rubber Sep este un separator folosit ca spacer.

Silane Primer se utilizează pentru stabilirea restaurărilor înainte de cimentare și pentru repararea lucrărilor polimerizate complet asociat cu rășina de modelare.

B) Trusa specială Tin Plater conține: aparatul Tin Plater care se utilizează pentru curățarea impurităților de pe suprafețele metalice sablate care ar putea împiedica aderența opacului la metal; un flacon cu soluție de acid sulfuric și o mică casetă cu bulete de bumbac.

C) Cutia pentru prelucrarea, lustruirea și finisarea lucrărilor este alcătuită din: pietre, freze, perii, pufuri și paste pentru lustruirea lucrărilor. Setul de finisare se folosește pentru a prelucra restaurările realizate. Setul pentru lustruire este alcătuit din pufuri de bumbac, paste de lustruit, discuri de oxizi de aluminiu, perii de păr de capră pentru o strălucire de calitate.

D) Trusa Construct conține este formată din: trei role de fibră Construct folosite pentru ramforsarea coroanelor și a punților; un clește cu care se taie fibra Construct, două creioane cerate care accentuează limita preparației; trei seringi de rășină care fixează fibra prin fotopolimerizare. Fibra de polietilenă de înaltă rezistență este tratată cu gaz rece și este presilanată cu rășină nefolosită.

Figura 3.1.1.: Trusa Construct Figura 3.1.2: Trusa BelleGlass HP

Figura 3.1.3: Trusa Tin Plater Figura 3.1.4: Trusa de prelucrare

3.1.2. Aparatura

A) Lampa de fotopolimerizare este un dispozitiv pentru fotopolimerizarea rășinilor compozite. Rășina este plasată în cavitate și este întărit cu ajutorul luminii albastre. Lampa este utilizată pentru fotopolimerizarea inițială prin aport extern de radiații electromagnetice. Lămpile asigură o temperatură optimă, iar compozitul are o contracție minimă. Polimerizarea cu lampa se face în proporție de 30%, iar polimerizarea definitivă se realizează în cuptorul de polimerizare.

Figura 3.1.5: Lampa de fotopolimerizare

B) Cuptorul de polimerizare este alcătuit din: compartimentul pentru polimerizare, legăturile pentru tubul de azot și display-ul.

Tubul de gaz inert se unește la cuptor prin racorduri. Acesta deține două instrumente cu care se măsoară presiunea unui fluid într-un loc închis. Unul arată ce presiune se află înăuntrul tubului, iar celălalt tub arată presiunea care se eliberează în interiorul spațiului închis.

Cuptorul se pornește cu suficient timp înainte de polimerizare, astfel încât temperatura să ajungă optimă (70° C). Lucrarea se poziționează în incintă și se stabilește la 10 minute pentru un singur element sau 20 de minute pentru mai multe elemente. Cuptorul funcționează la o temperatură de 140° C și presiune de azot de 420 kPa (60psi). Când temperatura ajunge la 140°C, cronometrul începe să numeroteze invers. La finalul procesului, după semnalul sonor, se deschide cuptorul și se așteaptă ca lucrarea să se răcească pentru continuarea prelucrării.

Polimerizarea secundară are avantaje față de întărirea prin lumină deoarece acestă polimerizare este făcută prin căldură, lumină intensă și presiune. Acest lucru imbunătățește rezistența și duritatea lucrărilor.

Figura 3.1.6: Cuptorul de polimerizare

3.2. POLIMERIZAREA

Polimerizarea reprezintă metoda de sinteză a polimerilor în urma căreia unități structurale cu masă moleculară mai mică capătă un alt aspect pentru a forma unități cu masă moleculară mai mare.

Procesul polimerizării se poate realiza prin mai multe metode, însă cele mai cunoscute reacții sunt incluse în două categorii: prin adiție și prin condensare.

Pentru compozitele convenționale, contracția volumetrică este de 10-25%, acest lucru fiind valabil și pentru compozitele hibride, pe când pentru compozitele cu microumplură, contracția de polimerizare are valori cuprinse între 20-25%.Contracția materialelor compozite fotopolimerizabile este centrifugată spre sursa de lumină, ea este aceea ce tinde să îndepărteze rășina de pereții preparației. Contracția de priză este direct proporțională cu volumul de rășină polimeriză.

Tratarea suplimentară cu lumină extraoral nu a îmbunătățit gradul de conversie, astfel încât pentru polimerizarea rășinilor compozite din a doua generație sunt utilizate diverse condiții specifice cum ar fi: căldura, vidul, presiunea și mediul fără oxigen. Materialele și metodele pentru rășinile din a doua generație sunt îmbunătățite, spre deosebire de rășinile compozite din prima generație care utilizează doar căldura și/sau lumina pentru întărirea secundară.

Belleglass-ul este singura polistică cu umplutură microhibridă care polimerizează în condiții de temperatură ridicată și presiune de azot.

Polimerizarea Belleglass se realizează astfel: în prima etapa are loc procesul de fotopolimerizare, prin lumină vizibilă albastră cu o rază de 450-480 nm care consolidează restaurarea protetică în timpul construcției, iar în cea de-a doua etapă se efectuează polimerizarea prin căldură sub presiune: se obține într-un cuptor la temperatura de 140° C și o presiune de 60-80 psi într-un mediu de azot timp de 20 de minute

3.2.1. Polimerizarea la căldură

Temperatura utilizată în general pentru rășinile compozite indirecte variază între 120-140°C. În mod ideal temperatura aplicată în acest tratament trebuie să fie superioară temperaturii de tranziție vitroasă a compozitului. Acest lucru permite o creștere semnificativă a mobilității lanțului polimeric favorizând reticularea suplimentară și ameliorând stresul.

Cu toate acestea, este de remarcat că supraîncălzirea poate cauza degradarea compozitului. Căldura poate fi aplicată în autoclave, cuptoare de turnare sau cuptoare speciale.

Încalzirea ulterioară a materialelor compozite pe bază de rășină scade nivelele de monomer nereacționat după etapa inițială de întărire a luminii. Practic, în acest fenomen pot fi implicate două mecanisme. Mai întâi, monomerul rezidual va fi legat covalent la rețeaua de polimeri ca urmare a tratamentului termic, ceea ce va conduce la o creștere a conversiei în sine. În al doilea rând, monomerii nereacționați ar fi volatilizați în timpul procesului de încălzire. Combinația de căldură și lumină crește suficient energia termică pentru a permite o conversie mai bună a legăturilor duble.

Acest concept a fost folosit prima dată de Heraeus-Kulzer în dezvoltarea Charisma. S-a observat că rezistența la uzură a crescut cu 35% în timpul intăririi atât cu lumină, cât și cu căldură, în comparație cu întărirea numai cu lumină.

3.2.2. Atmosfera de azot

Unele rășini compozite indirecte utilizează atmosfera de azot fără oxigen sub presiune de 80psi la 140°C. Avantajul utilizării presiunii de azot este eliminarea oxigenului intern înainte ca materialul să se vindece, împiedicând astfel inhibarea polimerizării. De asemenea, previne golurile și incluziunile microscopice ale aerului în materialul de fixare. O cantitate mică de aer în compoziția restaurării tinde să descompună sau să difracte lumina. Eliminarea găurilor de aer mici mărește transluciditatea materialului. Iar un monomer de conversie mai mare duce la o rezistență la uzură și abraziune mai mare.

Belleglass HP folosește această metodă de la începutul până la sfârșitul procesului de întărire. Acest sistem realizează o vindecare de 98,5% prin utilizarea luminii cu fibră optică, a căldurii de 140°C și a presiunii de 60-80 psi întărită sub atmosfera de azot.

3.2.3. Soft start sau polimerizarea lentă

Conceptul de întărire lentă descris de Mehl se bazează pe faptul că o viteză de intărire mai lentă va permite un nivel mai ridicat de polimerizare. Ratele de polimerizare mai rapide tind să rigidizeze prematur ramurile de polimerizare noi formate. O astfel de situație va crește rigiditatea lor nepermițând propagarea în continuare a moleculei.

Acest concept este folosit în cazul sistemului Belleglass HP.

3.2.4. Iradierea cu fascicul de electroni

Iradierea cu fascicul de electroni este o altă metodă pentru îmbunătățirea proprietăților compozitului. Această metodă este utilizată cu polimeri cum ar fi: polietilena, policarbonatul sau polisulfonul.

Cele două reacții care apar atunci când un polimer este supus iradierii cu fascicul de electroni sunt: ruperea lanțului și legarea în lanț. Atunci când ruperea lanțurilor are loc în regiunea de încurcare există o inducere de împachetare densă. Acest lucru influențează legătura dintre umplutură și matrice, îmbunătățind astfel proprietățile mecanice și sporind rata de succes.

Posibilul dezavantaj al acestei metode este degradarea polimerului și decolorarea rășinii.

3.3. FIBRA DE RAMFORSARE

Ramforsarea obișnuită cu schelet metalic are câteva dezavantaje importante: probleme apărute la cimentarea protezei și probleme de ordin estetic, atunci când materialul transpare prin rășina compozită sau aspectul restaurării este opac.

Unele sisteme prezintă posibilitatea de a schimba structura metalică lucrării cu o fibră de ramforsare. Amestecul dintre fibră și compozit acționează intern și reduce deformarea și impiedică propagarea fracturilor și microfracturilor apărute în urma oboselii materialului. Legătura dintre lucrare și dinții stâlpi crește cu 50-100%. Aceste lucrări sunt translucide, iar acest lucru va aduce o estetică bună.

Unele firme produc fibre care cer silanizarea manuală de către tehnicianul dentar (Ribbond, Glass Span), altele sunt impregnate industrial (Fiberkor, Construct).

Proprietățile fibrei depind de poziția din matrice. Principalul scop al folosirii fibrei este de a îmbunătăți rigiditatea și duritatea. Matricea protejează fibra și îi menține poziția. În cazul în care legătura dintre matrice și fibră nu este strânsă, presiunea nu va fi transmisă în totalitate, astfel încât legătura dintre cele două este foarte importantă. Silanizarea neregulată poate cauza reducerea durității piesei protetice.

Există trei tipuri de legătură dintre matrice și fibră: chimică, eletrică, mecanică. Însă transmiterea presiunii se face doar mecanic indiferent de natura legăturii.

Zona de interacțiune este un strat care înconjoară fibra. Structura acestei zone influențează natura fibrei în ceea ce privește integritatea chimică, termincă și rezistența mecanică. În această zonă apar microfracturi din cauza incluziunilor de aer și impurităților apărute în timpul procesului de ramforsare. Dacă incluziunile de aer sunt în apropierea fibrei se poate produce fractura, dar dacă sunt mai aproape de matrice, influența lor este mai redusă.

Fractura matricei poate apărea din cauza presiunii transversale care depinde de solicitarea exercitată sau din pricina încovoierii fibrei rigide.

Calitatea stratului de tranziție dintre fibră și matrice reprezință cheia pentru proprietățile fibrei de ramforsare.

3.4. PROPRIETĂȚILE SISTEMULUI BELLEGLASS HP

Materialele compozite contemporane sunt în mod constsnt modernizate și au în mod semnificativ caracteristici fizice și mecanice îmbunătățite în comparație cu generațiile anterioare, în special în ceea ce privește duritatea, elasticitatea, fermitatea, rezistența la îndoire, rupere, tensiune și uzură.

Rășina compozită este un material multifazic care prezintă proprietățile ambelor faza (organică și anorganică) în care etapele sunt complementare, rezultând un material cu proprietăți îmbunătățite.

3.4.1. Proprietăți mecanice

O îmbunătățire a gradului de conversie în sine duce la proprietăți mecanice mai bune deoarece există factori implicați cum ar fi: compoziția rășinii, dimensiunea și distribuția particulelor. Conținutul de umplutură este un factor important în determinarea proprietăților mecanice.

Rezistența la uzură este o condiție importantă pentru ca materialul compozit să fie acceptat atât de pacienți, cât și de stomatologi. Rezistența la uzură contribuie la longevitatea materialelor dentare, astfel stabilind funcția estetică de durată a dinților restaurați.

Uzura mecanică a compozitului are loc în principal prin oboseala materialului, uzura adezivă și uzura abrazivă.

Rezistența la uzură a unui material este dată de cantitatea și dimensiunea fibrei de ramforsare și gradul de întărire al matricei polimerice.

Uzura este influențată de conținutul de umplutură, distribuția și tipul particulelor de umplere și silanizarea lor în matrice.

Uzura restaurărilor poate implica consecințe sistemice prin ingerarea sau inhalarea materialului uzat și, pe de altă parte, poate avea consecințe biologice asupra sistemului stomatognat prin modificări ale țesuturilor și celulelor datorită încărcăturii mecanice și schimbării înălțimii verticale.

Prin lustruirea suprafețelor restaurărilor dentare compozite se îmbunătățește rezistența la uzură.

Belleglass are un grad de rezistență la uzură similar cu cel al aliajului de aur de tip III.

Se poate afirma că polimerizarea suplimentară și creșterea ratei de conversie a monomerului are ca rezultat un modul mai ridicat de elasticitate care poate fi influențat de dimensiunea și volumul umpluturii.

Într-un studiu făcut de Klymus Me și colaboratorii săi s-a demonstrat că BelleGlass are cea mai mare rezistență la încovoiere dintre toate materialele testate (Artglass, Targis, BelleGlass, Solidex).

Rezistența mare la încovoiere a sistemului BelleGlass poate fi legată de polimerizarea sa în mediul de azot și presiune, care diminuează porozitatea, inhibă oxigenul și crește aderența umpluturilor la matricea rășinii.

Această combinație de temperatură ridicată și presiune crește rezistența la încovoiere și poate îmbunătăți rezistența la uzură, duritatea și rezistența diametrală la tracțiune datorită ratei ridicate de conversie a monomerilor.

S-a demonstrat că sistemele care utilizează doar polimerizarea ușoară au o rezistență la încovoiere mai mică, chiar și cu creșterea intensității luminii și o polimerizare îndelungată.

În același studiu, BelleGlass a prezentat un modul de elasticitate mai mare decât Artglass și Solidex. Belleglass are un modul de elasticitate mare datorat prezenței Bis-GMA în matricea organică. Modulul este de 13100 MPa și o rezistență la încovoiere de 142 MPa.

S-a realizat un test de rezistență pentru compozitele BelleGlass, Artglass, Solidex și Targis prin comprimare.

Rezultatul acestui experiment sugerează faptul că rășinile compozite polimerizate la temperaturi ridicate (BelleGlass, Tagis) au o rezistență la încovoiere și un modul de elasticitate mai mare decât compozitele polimerizate cu lumină (Artglass, Solidex). Dar din cauza rigidității lor, fiind sub compresie, au prezentat fractură parțială a materialului.

3.4.2. Proprietăți termice

În ceea ce privește temperatura atinsă de dispozitive și efectul său asupra rezultatelor obținute, numeroase studii au descoperit că tratamentul cu temperaturi peste 100° C au fost asociate cu îmbunătățirile proprietăților fizice și mecanice datorită unei mobilități sporite a monomerilor care a dus la un grad de conversie mai mare al matricei.

Atmosfera de azot are presiune mare, iar din acest lucru va rezulta prezența redusă a bulelor de aer prinse în interiorul masei.

3.4.3. Absorbția apei și solubilitatea

Apa joacă un rol important în degradarea și eroziunea rășinilor compozite. Procesul de absorbție a apei este difuzie controlată care apare în mare parte în matricea materialului compozit. Absorbția apei poate duce la decuplarea deculparea și deteriorarea materialelor de umplutură din matrice. Filleri din silicon, sodiu, litiu, bariu, monomeri și ioni liberi sunt cunoscuți pentru eliminarea lor. S-a demonstrat că monomerul TEGDMA este un monomer seminificativ eliberat, dar și alți monomeri de rășină precum: glicol dimetacrilat (BISGMA), dimetacrilat de uretan (UEDDMA), metacrilat de metil (MMA) sunt, de asemenea, cunoscuți a fi eliberați.

Sunt cunoscuți o parte din factorii care determină rata de absorbție a apei și solubilitatea materialului. Legătura scăzută dintre materialele de umplutură și matrice sporesc creșterea absorbției apei. Apa reduce temperatura de tranziție a sticlei, care are ca rezultat o scădere a stabilității termice și plastificării polimerului. Studiile au demonstrat că materialele din zinc și bariu într-o cantitate mare încorporate în compozite pentru a reda radioopacitatea vor oferi o solubitate mai mare. Acest studiu a demonstrat, de asemenea, că mărimea particulelor de umplutură joacă un rol esențial în determinarea nivelului absorbției și solubilității apei.

Ulf Ortengren a studiat efectul pH-ului și timpul de depozitare asupra procesului absorbției și solubilității materialului de rășină compozit. Sensibilitatea absorbției și solubilității față de timp și pH a fost legată de hidrofilicitatea matricei rășinii și compoziția chimică a materialului folosit. S-a ajuns la concluzia că difuzia de apă poate avea efect benefic deoarece poate compensa contracția polimerizării, iar acest lucru ar reduce stresul de contracție și ar îmbunătăți închiderea marginală. Datorită degajării materialelor de umplutură din rășina compozită vor exista schimbări de greutate.

Dr. Vishal V. Jain a realizat un test privind proprietățile a patru tipuri de comozite (BelleGlass, Gradia Indirect, Sculpture plus și Radica), iar compozitul BelleGlass a arătat cel mai mare indice de absorbție al apei (25,9 µg/mm3) pentru smalț, iar pentru dentină indicele de absorbție este cel mai scăzut (13,13 µg/mm3) .

3.4.4. Adaptarea marginală și microinfiltrația

Studiul făcut de Aggarwal a demonstrat că adaptarea marginală și forța de aderență a unui sistem rășinic indirect după termocicluri sunt mai bune decât restaurările directe.

Rășina compozită indirectă are o mai bună adaptare marginală față de ceramică datorită contracției de polimerizare mai scăzute.

În momentul desprinderii inlay-urilor de ceramică refractarul este fracturat și acest lucru poate provoca microruptura marginală, crescând astfel decalajul marginal.

3.4.5. Proprietăți de suprafață

Una dintre principalele eșecuri ale restaurărilor compozite indirecte este formarea cariilor secundare din cauza acumulării plăcii care este agravată de rugozitatea suprafeței materialului. Acumularea biofilmului se bazează pe dimensiunea umpluturii și pe monomerul matricei. Dimensiunile mai mici ale materialului de umplutură produc o suprafață nedetă și o mai mică aderență la biofilm. Lustruirea suprafeței cu pastă de diamant realizează o suprafață netedă.

Tratarea suprafeței rășinilor compozite indirecte pentru îmbunătățirea aderenței pot fi:

– utilizarea acidului flourhidric pentru a produce modificări microstructurale;

– sablarea cu particule de oxid de aluminiu timp de 10 secunde, această tehnică

favorizează o mai bună aderență;

– aplicarea silanului după sablare a determinat o aderență mai mare.

3.4.6. Stabilitatea coloristică

Una dintre problemele asociate materialelor compozite este stabilitatea coloristică imprevizibilă. Atât modul de întărire, cât și legăturile duble pot influența stabilitatea coloristică a materialului.

Kim și colaboratorii săi au observat că există o schimbare semnificativă a culorii Belleglass în timpul întăririi ce trebuie luată în considerare în momentul privirii umbrei.

Papadopoulos a descoperit că există o creștere a luminozității și o schimbare de culoare verde-galben sau albastru-verde în timpul tratamentului, precum și după îmbătrânirea în diferite medii, dar aceste schimbări s-au dovedit a fi în intervalul acceptabil din punct de vedere clinic.

Schimbările culorii restaurărilor sunt determinate de cauzele intrinseci și extrinseci. Colorațiile extrinseci sunt cauzate de absorbția coloranților din cafea, ceai și băuturi carbogazoase. Colorațiile intrinseci includ decolorarea matricei și interfața matrice-umplutură, ele apar în momentul îmbătrânirii materialului și produc îngălbenirea rășinii compozite.

Testul făcut de A.P. Buhrer Samra a arătat că procesul de polimerizare poate cauza modificări coloristice. Belleglass are o cantitate mare de umplutură, iar acest lucru va duce la o stabilitate coloristică bună.

CAPITOLUL 4

CAZURI CLINICE

CAZUL 1

CAZUL 2

CAZUL 3

CONCLUZII

Începând cu anul 1963, când Bowen a introdus pe piață Bis-GMA, tehnologia rășinilor compozite a cunoscut un mare asalt în domeniu.

Materialele din a doua generație de rășini compozite au fost dezvoltate pentru a îmbunătăți proprietățile care sunt determinate de faza organică și anorganică. De aceea, multe dintre caracteristici sunt îmbunătățite: adaptarea marginală, rezistența la uzură, obținerea contactelor proximale, contracția de polimerizare redusă și posibilitatea realizării modificărilor sau reparațiilor cu ușurință.

Datorită calităților sale deosebite, rășina compozită BelleGlass este utilizată des și a devenit material de elecție pentru reconstituiri estetice, datorită calităților sale excelente precum: duritatea, proprietăți estetice deosebite, adeziunea buna la structurile dentare și prețul avantajos comparativ cu ceramica

În prezent, rășinile compozite se utilizează pe o scară largă în procedurile estetice datorită proprietăților excelente și a aderenței superioare la smalț și dentină. Ele pot suplimenta utilizarea ceramicii în diferite situații clinice.

Dezvoltarea lucrărilor din rășini compozite armate cu fibră reprezintă una dintre realizările reale din lume.

Sistemul BelleGlass HP este o alegere excelentă pentru confecționarea lucrărilor din zona anterioară și posterioară. Lucrările realizate din această rășină sunt fiabile și durabile.

Proprietățile și performanțele rășinii compozite depind de natura și caracteristicile componentelor materialului.

Datorită celor două cicluri de polimerizare, BelleGlass prezintă o creștere a gradului de conversie substanțială, ceea ce conduce la o rată de uzură mică.

BelleGlass HP este întărit sub presiunea azotului, această atmosferă elimină intern oxigenul înainte ca materialul să înceapă să se vindece. Eliminarea oxigenului previne inhibarea polimerizării, a golurilor și incluziunilor de aer și astfel, influențează gradul de conversie, estetica și uzura.

Tehnica de aplicare a fibrei Construct influențează rezistența la rupere a sistemului BelleGlass.

Indicațiile acestui compozit sunt variate: inlay/onlay, coroane, fațete, punți anterioare și posterioare, toate acestea fără structură metalică. Se poate aplica compozit pe structura metalică, însă principala caracteristică a acestei rășini compozite este realizarea restaurărilor fără schelet metalic.

Materialele compozite au arătat o capacitate mai mare de absorbție a forțelor compresive, reducând cu până la 57% forțele de impact mai mult decât porțelanul.

La începutul anilor 2000, BelleGlass HP a fost desemnat de către publicațiile americane din domeniul stomatologiei cel mai bun material de acest tip de pe piață.

BIBLIOGRAFIE

ADA Council on Scientific Affairs, Indirect composite resins, în Indirect Restorative and Implant Materials, CHAPTER 20, Section V

A.K. Culhaoglu, A comparison of the wear resistance and hardness of two different indirect composite resins with a ceramic material, opposed to human enamel, Vol. 2, September-December, 2013

A. P. Buhrer Samra, S. K. Pereira, L. C. Delgado, C. P. Borges, Color stability evaluation of aesthetic restorative meterials, în Brazilian oral restorations, 2008, vol. 22, nr. 3, Sao Paulo

Cristina Prejmerean (colectiv), Biocomposites based on new monomer systems reinforced with micro/nanoparticles and glass fibers, IntechOpen, 2011

Dorin Bratu, Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Editura Medicală, 2009

Douglas A. Terry, Karl F. Leinfelder, Chuck Maragos, Developing form, function, and natural aesthetics with laboratory-processed composite resin – part II, în Practical procedures & Aesthetics Dentistry, 2005, vol. 17, nr. 7

DP. Chhonkar (colectiv), Comparative evolution of wear of indirect resin composites with human enamel, Journal of International Oral Health, 2016

Ellakwa AE, Shortall AC, Marquis PM., Influence of Different Techniques of Laboratory Construction on the Fracture Resistance of Fiber-Reinforced Composite (FRC) Bridges, J Contemp Dent Pract, November, 2004

Hervás-García A., Martínez-Lozano MA., Cabanes-Vila J., Barjau-Escribano A., Fos-Galve P., Composite resins. A review of the materials and clinical indications, Med Oral Patol Oral Cir Bucal, 2006

Ivone L. Santana et al., Effect of experimental heat treatment on mechanical properties of resin composites, Braz. Dent. J., Vol.20, no.3, Ribeirão Preto, 2009

Kakaboura A. et al., In vitro characterization of two laboratory-processede resin compozites, în Dental Materials, 19, 2003

Kim SH, Watts DC., Effect of glass-fiber reinforcement and water storage on fracture toughness (KIC) of polymerbased provisional crown and FPD materials, Int J Prosthodont, 2004

Kerr, Manual de utilizare pentru realizarea lucrărilor protetice din belleGlass, material documentar

Mahantesh Yeli, Kidiyoor KH., Balaram Naik, Recent Advances In Composite Resins – A review, 2010

Michel Espinosa Klymus, R. S. Arai Shinkai, E. G. Mota, H. M. S. Oshima, A. M. Spohr, L. H. Burnett, Influence of mechanical properties of composites for indirect dental restorations on pattern failure, în Stomatologija, Baltic Dental and Maxillofacial Journal, 2007, vol. 9, nr. 2

Omid Savabi et al, Two-Body Wear Resistance of Some Indirect Composite Resins, 2011; Eur. J. Prosthodont. Rest. Dent., Vol.19, No. 2

Prospect Kerr, Kerr Sybron dental specialties, manufactured by Dental Laboratory Products, Kerr Corporation, USA

Robert G. Craig, Materiale dentare restaurative, traducere Dr. Mihai Găureanu, editura All, București, 2001

Sang-Hoon Song et al, Opalescence anf fluorescence properties of indirect and direct resin material, Acta Odontologica Scandinavica, 2008

Sufyan Garoushi, Pekka Vallittu, Fiber-reinforced composites in fixed partial dentures, în Libyan Journal of Medicine, vol I, nr. 1, 2006

Suresh Nandini, Indirect resin composites, Journal of Conservative Dentistry, Oct-Dec 2010, Vol 13, Issue 4

Vishal V. Jain, Evaluation of second generation indirect composite resins, Indiana University, Department of Dental Materials, 2008

Vishal Jain et al, Color stability, gloss, and surface roughness of indirect composite resins, Journal of Oral Science, Vol. 55, No. 1, 9-15, 2013

Zrinka Tarle (colectiv), Contemporary concepts on composite materials, Rad 514 Medical Sciences,38, 2012

http://www.creeaza.com/familie/medicina/Conditionarea-restaurarilor-pr625.php

http://www.dentalnews.ro/compozite-restaurari-versatile-universale/

http://www.dentalnews.ro/clinical-materials-review-rasini-compozite/

http://www.dentalnews.ro/restaurari-directe-cu-rasini-evolutie-aplicatii-si-tehnici

http://www.esanatos.com/ghid-medical/stomatologie/Amprentarea-campului-protetic-91973.php

https://www.infodentis.com/lucrari-dentare-fixe-etape-clinice/amprenta-dentara-cazuri.php

https://www.researchgate.net/figure/Structural-formula-of-Bis-GMA-and-TEGMA-Ryc-1-Wzory-strukturalne-Bis-GMA-i-TEGMA_fig1_263014522

http://www.scrigroup.com/educatie/chimie/MATERIALE-RESTAURATIVE-PE-BAZA15936.php

https://vdocuments.site/carte-aparate-de-tehnica-dentara-ii.html