Licenta2019 (1) [307787]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

Lucrare de Licență

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

STUDIU GEOGRAFIC AL MUNICIPIULUI CARACAL

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

Cuprins

Introducere

1. Așezarea geografică

2. Elemente de geologie

2.1 Elemente structurale

2.2 Evoluția paleogeografică

3. Relieful

3.1. Morfometrie

3.2. Tipuri de relief

3.3. Procese geomorfologice actuale

4. Clima

4.1 Factorii genetici ai climei

4.2 Parametrii climatici

4.3 Tipuri de topoclimate

5. Hidrografia

5.1 Ape subterane

5.2 Ape curgătoare

5.3 Ape stătătoare

6. Vegetația

6.1 Tipuri de asociații vegetale

6.2 Componența asociațiilor vegetale

6.3 Repartiția asociațiilor vegetale

7. Fauna

8. Solurile

8.1 Tipuri și clase

10. Populația

10.1 Istoricul locuirii

10.2 Structura populației

11. Așezări umane

12. Resurse naturale

13. Agricultură

13.1 Cultura plantelor

13.2 Creșterea animalelor

14. Industrie

15. Servicii

15.1 Comerț

15.2 [anonimizat]

15.4 Transporturi

15.5 [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Motivația alegerii acestei teme ca subiect de studiu a [anonimizat], nume sau clădire are o [anonimizat] a [anonimizat].

Pentru a [anonimizat]:

[anonimizat];

[anonimizat], cu ajutorul a numeroase deplasări pe teren și fotografierea unor elemente importante pentru completarea lucrării;

[anonimizat], prin care am reușit să elaborez hărți care m-au ajutat la finalizarea studiului.

[anonimizat], [anonimizat] o punte trainică între ceea ce am fost și ceea ce vom deveni.

Lucrarea nu se rezumă la o simplă înșirare a acțiunilor, [anonimizat]-politic, care au fost rezultatul progresului economic.

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], climă, hidrografie, vegetație, faună, iar pentru că tehnologia este o componentă principală a [anonimizat]t o atenție deosebită transporturilor, serviciilor și turismului.

CAPITOLUL 1. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

Municipiul Caracal este situat în sudul țării, la vest de râul Olt, în Câmpia Romanaților, la contactul dintre subdiviziunile acesteia, Câmpul Înalt Leu-Rotunda și terasa Caracal. Datorită faptului că se află în Câmpia Romanaților, Caracalul este încărcat cu numeroase relicve, care demonstrează existența acestei regiuni încă din preistorie. La data de 24 noiembrie 1994, Caracalul a fost proclamat drept municipiu. În cadrul județului Olt, Municipiul Caracal se situează în jumătatea sudică, la 40 km de Slatina, 40 km de Corabia și la 37 km de Balș. Față de Craiova, care este cel mai îndepartat oraș din această regiune, se află la 54 km spre est.

În cadrul Municipiului Caracal se întâlnesc următoarele coordonate: paralela de 44° 7' latitudine Nordică și meridianul de 24° 21' longitudine Estică (Dincă, et. al., 2007).

Fig. 1 — Harta localizării Municipiului Caracal în cadrul României

Realizată cu ajutorul datelor spațiale publice (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară –ANCPI, 2016)

Acest municipiu are o suprafață de 7.472 hectare și a înregistrat o populație de 35.207 de locuitori conform rezultatelor definitive ale Recensământului din anul 2016. Datorită acestor dimensiuni, el se poziționează după Municipiul Slatina.

Caracalul reprezintă cea mai importantă așezare din Câmpia Romanaților, fiind nodul de intersecție al căilor de comunicație, rutiere și feroviare care fac legăturile dinspre sud spre nord, de-a lungul văii Oltului, pe direcția Craiova-Roșiori de Vede-București.

Din punct de vedere administrativ, Municipiul Caracal este localizat în sudul județului Olt.

Fig.2 – Harta localizării Municipiului Caracal în cadrul județului Olt

Realizată cu ajutorul datelor spațiale publice (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară –ANCPI, 2016)

Caracalul se află în Câmpia Olteniei. Teritoriul administrativ al municipiului aparține Câmpiei Romanațiului, subunitate a Câmpiei Olteniei. Mai exact, se află în marginea estică a subdiviziunii geografice numită Câmpul Leu-Rotunda.

Fig.3 – Harta localizării Municipiului Caracal în cadrul unităților de relief

Realizată cu ajutorul datelor spațiale publice (ESRI România, 2016)

În partea de est, Caracal se invecinează cu comuna Stoenești-12 km și comuna Fărcașele-10 km, în partea de nord cu comunele Cezieni-5 km și Dobrosloveni-7 km, în partea de vest cu comuna Drăghiceni-5 km și în partea de sud cu comunele Redea-7 km și Deveselu-6 km (Ricman et.al., 1928).

Fig.4 – Harta cu vecinătățile Municipiului Caracal

Realizată cu ajutorul datelor spațiale publice (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară –ANCPI, 2016)

CAPITOLUL 2. ELEMENTE DE GEOLOGIE

2.1. Elemente structurale

Din punct de vedere geologic, Câmpia Romanațiului aparține depresiunii Getice, care s-a delimitat odată cu scufundarea fundamentului, care aparține de cristalinul pânzei getice, pe parcursul mișcărilor orogenice de la sfârșitul Cretacicului. Sub raport tectonic, zona respectivă aparține vorlandului având în această parte ca fundament Platforma Moesică (Prebalcanică). Pe acest fundament eterogen și destul de complex se găsește o cuvertură sedimentară cu litologie și grosimi variabile (Primăria Caracal, 2012).

Fig.5 – Harta geologică a Municipiului Caracal

Litologia depozitelor de suprafață este diversificată și conține formațiuni de vârstă levantină și cuaternară, succesiunea straturilor fiind diferită ca adâncime. Depozitele Levantine sunt reprezentate printr-un facies nisipo-lutos, în care se găsesc intercalații de pietrișuri de grosimi diferite. În forajele executate lângă gara Caracal și uzina de apă din apropiere, se observă o anumită succesiune stratigrafică: argilă galbenă nisipoasă, nisip cu pietriș, argilă roșie nisipoasă, nisip brun argilos, argilă cenușie, nisip argilos, pietriș, argilă cenușie (Primăria Caracal, 2012).

Pentru formarea solului, predominant în zona Caracal, au servit depozitele cuaternare, care în Câmpia Caracalului sunt reprezentate prin loess, luturi de terasă deluviale roșcate, depozite aluvionare de terasă și nisip de dune.

Acumulările de pietrișuri și nisipuri, care se întâlnesc în Câmpia Caracalului, determină apariția straturilor acvifere care se alimentează atât din apele provenite din precipitații cât și din izvoarele existente la contactul dintre terasa Caracal și Câmpul Înalt Leu. Nivelul apei freatice se prezintă în trepte, pe terase, atingând adâncimi maxime pe limitele superioare ale acestora (Primăria Caracal, 2012).

2.2. Evoluție paleogeografică

Teritoriul acestui municipiu face parte din marea depresiune structurală care a apărut în mezozoicul superior, între munții Carpați și Balcani, odată cu înălțarea acestora, sub denumirea de Depresiunea Getică.

Predomină două mari faze, sau etape în evoluția geologică a acesteia: faza precuaternară, foarte lungă, în timp, până la sfârșitul pliocenului, de subsidență marină și lacustră și faza cuaternară, foarte scurtă în raport cu cea anterioară, dar mult mai importantă pentru morfologia acestei regiuni.

Peste loess, vânturile au transportat nisipurile din lunca Jiului formând dune. Astfel, pe terasă solurile sunt formate în exclusivitate pe depozite eoliene. Pe nisipurile ce au rămas fixate au luat naștere soluri nisipoase, slab humifere, până la soluri nisipoase cernoziomice. În luncă, solurile sunt formate pe depozite aluviale, iar depozitele diferă din punct de vedere granulometric, variind de la grosiere, până la fine. Modificările climatice glaciare s-au resimțit atât în activitatea râurilor, cât și prin activitatea vânturilor dominante. Faza cuaternară prezintă cea mai mare importanță pentru formarea și evoluția reliefului luncii și teraselor fluviului Dunărea și luncilor Jiului și Oltului, implicit a interfluviilor dintre acestea (Mutihac, et.al., 1974).

CAPITOLUL 3. RELIEFUL

3.1. Morfometrie

Din punct de vedere geografic, acest municipiu se află în Câmpia Romanaților, o unitate geomorfologică bine individualizată situată în partea sud-estică a Câmpiei Olteniei.

Altitudinea medie a reliefului este de 95 m, cea maximă întâlnită în nord-vestul orașului este de 137 m în dealul Foișorul Caracal, iar altitudinea minimă este de 90, 9 m, întâlnită în estul orașului, către valea Oltului. Rezultă deci că panta generală a reliefului are o înclinare nord-vest – sud-est (Coteț, et al., 1975).

Câmpia Caracalului se întinde de la limita vestică a județului până la Dunăre și este caracterizată printr-o fragmentare mai accentuată în partea nordică, creeată de Valea Tesluiului și Valea Oltețului, ce dau reliefului un aspect vălurit în care se formează mici ochiuri de apă ale iazurilor.

Câmpia din zona Caracalului este deosebit de favorabilă culturii plantelor agricole și în special cerealelor. Cele două trepte de relief, câmpul și terasa, influențează arhitectura urbanistică a orașului, oferind posibilități de extindere a intravilanului atât spre vest, cât și spre est. Terasa Caracal are cea mai frumoasă dezvoltare dintre toate terasele Oltului și aparține exclusiv malului drept. Ea se întinde ca o fâșie continuă la baza versantului Podișului Getic în nord și a câmpului Dioști-Rotunda în sud, fiind întreruptă numai în lunca Oltețului (între Vlăduleni și Osica de Jos). În două puncte se racordează foarte clar cu terasele Oltului și Dunării. Spre vest, în regiunea nordică, Podișul Getic domină terasa Caracal printr-un abrupt cu dimensiunea de 50 m (Coteț, 1975).

3.2. Tipuri de relief

În nord-vestul orașului există câțiva martori de eroziune pozitivi: Dealul Foișor Caracal – 137,3 m, Măgura Tei – 129,6 m, Dealul Protoseni – 130,5 m. În această parte a orașului altitudinea reliefului variază între 110-120 m, iar martorul de eroziune cel mai important este Dealul Foișor Caracal care are altitudinea relativă de 22 m. Acest deal apare mai proeminent dacă este privit din Valea Gologanului, care are altitudinea absolută de 92-98 m, în vatra orașului. Și în sudul orașului apare un martor de eroziune Măgura Dragoș-Vodă cu altitudinea de 103,9 m. Crovurile sunt reprezentate în zona Caracal de cel din dreapta pârâului Caracal, situat lângă abator având altitudinea de 91,7 m (adâncit cu 3,5-4 m față de nivelul câmpiei din jur) și crovul din nordul parcului, situat la contactul cu Dealul Protosenilor cu altitudinea de 100 m, denivelat cu 8 m față de împrejurimi (Coteț et al.,1975).

3.3. Procese geomorfologice actuale

Dintre procesele actuale de modelare geomorfologică a reliefului, cele mai active sunt: eroziunea liniară, surpările, alunecările, terasările, deflația și acumularea eoliană. Eroziunea liniară se dezvoltă mai ales în lungul albiilor râurilor, când acestea se află în contact cu fruntea teraselor sau chiar cu câmpurile fiind adesea însoțită de surpări și acumulări. Se întâlnește pe suprafețe întinse în lungul văilor principale și secundare care drenează Câmpia Română, Dunăre, Olt, Jiu, Teslui, paralele Caracal, Deveselu, Vlădila, Grădinile și Crușov. Versantul drept al Oltețului precum și versantul stâng al Oltului sunt afectate de eroziune liniară puternică, dat fiind caracterul abrupt al versanților (Ciulache, 1979).

CAPITOLUL 4. CLIMA

4.1. Factorii genetici ai climei

Pe teritoriul Municipiului Caracal, clima este de tip temperat-continentală, umedă în nord și aridă în sud, datorată valurilor de aer uscat din est, care determină ierni aspre și veri uscate.

Dintre factorii climatogeni, deosebit de importantă este radiația solară sub formă globală, deoarece constituie sursa energetică ce stă la baza tuturor proceselor și fenomenelor climatice. Radiația solară totală se ridică în zonă la aproximativ 130.000 kcal/cm², în aceasta încadrându-se atât radiația solară cât și radiația difuză. Această radiație influențează pozitiv procesul de vegetație al plantelor. Energia calorică maximă se întâlnește în lunile iunie-iulie, iar cea mică în lunile ianuarie-februarie. Stratul de zăpadă persistă puțin timp, albedoul solurilor negre este de 7%. Vara, cerul fiind mai senin, energia calorică ajunge la sol și are valori mai mari, în schimb cerul este mai acoperit și crește radiația difuză, scăzând cantitatea de energie solară. În Caracal, climatul local este influențat iarna de anticiclonul siberian, crivățul, uneori aduce geruri mari. Vara se întâlnește circulația ciclonului tropical african care permite pătrunderea maselor de aer cald, manifestat deseori de vânturi calde și uscate (Primăria Caracal, 2012).

4.2. Parametrii climatici (Temperatură, precipitații, vânturi)

În urma graficului de mai jos putem observa faptul că în Municipiul Caracal s-a înregistrat în luna ianuarie valoarea cea mai scăzută din anul 2016, și anume -5°C, urmând ca din luna februarie să crească puțin, ajungând la -3°C. În luna iulie s-a înregistrat valoarea cea mai ridicată din 2016, de 26° C, datorită maselor de aer calde, tropicale care determină prezența unor influențe mediteraneene.

Fig. 7- Variația temperaturii anuale în anul 2016

Dintre elementele climatice, temperatura aerului este parametrul cel mai important, ea înregistrează în timp un grad mare de variabilitate determinând astfel și modificarea celorlalte elemente climatice. Caracalul se încadrează în zona cu temperatură medie anuală de 11,2 ° C. Intervalul de timp cu temperatură peste 10 ° C este de aproximativ 200 de zile; începând din aprilie, apoi în perioada de vară, se înregistrează temperaturi tropicale de peste 25 ° C, desfășurându-se până în luna octombrie; sub 0 ° C sunt lunile decembrie, ianuarie și februarie. Temperatura medie a lunii celei mai calde, înregistrată la stația meteorologică Caracal, a fost de 24 ° C în august 2016, iar a lunii celei mai reci de -5° C în ianuarie 2016. Valorile scăzute ale temperaturii se datorează curenților reci din estul Câmpiei Române. Numărul mediu al zilelor cu îngheț este în jur de 100 de zile. Gradul de continentalism, cu nuanță mai aridă este dat de amplitudini termice care ajung la 26-27 ° C (Iagăru et al., 2001).

În cazul precipitațiilor, graficul de mai jos ne prezintă precipitațiile înregistrate pe parcursul anului 2016, suma lor fiind între 450-550 mm, cele mai mari valori înregistrându-se în luna februarie, cu o valoare de 200 mm, după care putem observa scăderea bruscă a precipitațiilor din luna martie și din ce în ce mai mică în lunile mai, iunie,iulie și august, această scădere se datorează circulației curentului tropical care vine din nordul Africii, iar cele mai mici valori înregistrându-se în luna iulie, cu valoarea de 26 mm. Astfel, putem constata o umiditate ridicată in lunile de iarnă si o umiditate scăzută în lunile de vară.

Fig. 8 -Variația cantității de precipitații anuale în anul 2016

Regimul eolian caracteristic zonei influențează pierderile de apă prin evaporare, accentuând deficitul de apă din sol.

Vânturile predominante Municipiului Caracal sunt: Austrul (vânt secetos ce suflă din sud-vest), Băltărețul (vânt care aduce ploaie) și Crivățul (primăvara aduce ploaie, vara secetă, iar iarna aduce viscol și zăpadă). Viteza medie a vântului întâlnită în Caracal este de 5m/s.

Dacă se urmărește regimul eolian pe o perioadă îndelungată de timp, se observă că direcția predominantă a vântului este din N-E (crivățul) care are o frecvență medie de 13,6 % și din vest și sud-vest (austrul) cu o frecvență medie de 11,9 %.

Crivățul bate iarna din partea de Nord-Est și Nord, spulberând adesea zăpada și determinând înlăturarea semănăturilor de toamnă.

Austrul este un vânt cald, secetos care în timpul verii aduce arșiță dar și umiditate. Lunile în care bat frecvent vânturile sunt : februarie, aprilie, octombrie, decembrie.

Prin urmare, condițiile climatice din zona municipiului caracal au fost și sunt deosebit de favorabile desfășurării activităților umane și implicit mediului de habitat (Primăria Caracal,2012).

4.3. Tipuri de topoclimate

Datorită poziției pe care o ocupă în cadrul țării și a altitudinii care este în jur de 100 m, clima este caracterizată prin ierni cu îngheț și dezgheț alternative, cu 2-6 luni secetoase și cu precipitații maxime în iunie și minime în august-septembrie.

În Caracal, climatul este influențat iarna de anticiclonul Siberian, crivățul, uneori aduce geruri mari. Vara se întâlnește circulația ciclonului tropical African care permite pătrunderea maselor de aer cald, manifestat deseori de vânturi calde și uscate.

Pentru culturile de cereale păioase, prășitoare dar și pentru plantele tehnice, perioada de timp fără îngheț pe parcusul unui an este foarte importantă și crește dinspre nordul spre sudul Câmpiei Caracalului.

CAPITOLUL 5. HIDROGRAFIE

5.1. Ape subterane

Apele subterane sunt influențate de numărul, grosimea și modul de extindere a orizonturilor permeabile și impermeabile. În toată Câmpia Olteniei există un raport corelativ între adâncimea apelor freatice și treptele reliefului. Astfel, în zona Câmpului Leu-Rotunda acestea prezintă adâncimi mai mari de 20 metri, în zona teraselor între 5-20 m, iar în lunci între 1-3 m. Din punct de vedere al adâncimii apelor freatice, trebuie menționat faptul că acestea nu afectează culturile agricole decât în anii cei mai ploioși, când au loc procese de băltire și înmlăștinire în luncile râurilor.

Importanța apelor subterane este deosebit de mare, ele constituind mai ales în secolele trecute surse de alimentare a populației orașului. În ceea ce privește utilizarea apei în agricultură, cerințele pentru irigații sunt cele mai importante. Cantitatea scăzută de precipitații și distribuirea lor în timp, adeseori nefavorabilă, face ca în această zonă să se resimtă un accentuat deficit de umiditate. Recolta agricolă poate fi complet compromisă din cauza lipsei precipitațiilor în anii în secetoși. Ca urmare au fost introduse irigațiile, prin amenajarea unor sisteme locale ce folosesc atât apele râurilor cât și ale lacurilor antropice. Se poate spune că apele folosite la irigarea culturilor agricole au calitățile necesare, mai puțin iazurile locale care sunt poluate de dejecțiile zootehnice (Dobrosloveni și Cezieni) și a râului Teslui, care este poluat prin deversarea rezidurilor provenite din exploaterea petrolieră Ghercești din județul Dolj.

5.2. Ape curgătoare

În zona Caracal se întâlnește următoarea rețea hidrografică: Oltul care se află la aproximativ 12 km depărtare de oraș, Tesluiul, afluent al acestuia care străbate orașul în zona nord-estică, iar centrul orașului este străbătut de Pârâul Gologan, denumit de localnici și Pârâul Caracal.

Gologanul își are originea în satul Grozăvești, comuna Drăghiceni. Este singurul curs de apă permanentă de suprafață din teritoriul administrativ al Municipiului Caracal. Pârâul are direcția de scurgere paralelă cu cea a Tesluiului, adică NV-SE și străbate orașul prin zona centrală, îndreptându-se spre Olt, care-i colectează apele și cu care confluează la sud de localitatea Stoenești. Pentru o mai bună igienizare, cursul pârâului Gologan a fost canalizat în cea mai mare parte. Inițial, pârâul avea o vale puțin adâncită, denivelată cu 5-10 m față de nivelul câmpiei din jur, cu debite mici și variabile. Pârâul Gologanu colectează apele menajere ale orașului și apele reziduale din zona industrială, de aceea calitatea apelor sale este afectată în prezent de un oarecare grad de poluare (Primăria Caracal, 2012).

Fig. 11 – Pârâul Gologan

5.3. Ape stătătoare

De-a lungul pârâului Gologan au fost construite o serie de baraje artificiale în spatele cărora se află un șir de lacuri artificiale cum sunt: lacul Grozăvești, lacul Drăghiceni, lacul Obogeanu (în nordul parcului orașului), lacul din parcul Poroineanu, lacul Opincaru (situat în partea de est a orașului). Apa acestor lacuri este folosită în sistemele de irigații ale unităților agricole din zonă, iar lacul din parc are scop recreativ.

Fig. 12 – Lac artificial, lacul Obogeanu

Fig. 13 – Lacul din parcul Poroineanu

CAPITOLUL 6. VEGETAȚIE

Plantele care există în această zonă sunt specifice arealului silvostepei, înlocuite în prezent aproape în totalitate de culturi agricole. Condițiile climatice caracteristice stepei, cu precipitații slabe, variații bruște de temperatură, permanența vânturilor care influențează echilibrul dintre transpirație și absorție, adâncimea apei freatice, au dus la dispariția arboretelor și înlocuirea lor cu mărăcinișuri și tufărișuri.

Datorită varietății florei, prezenței unor specii de plante și animale ocrotite ca monumente ale naturii, aportului la menținerea echilibrului ecologic și frumuseței peisajului, pădurile Reșca și Comanca sunt propuse pentru a fi declarate rezervații științifice și forestiere.

Fig. 14 – Speciile lemnoase (frasin, arțar) din parcul Constantin Poroineanu

6.1. Tipuri de asociații vegetale

Vegetația naturală din zona Caracal se încadrează în asociația de silvostepă (pajiște alternând cu pădure), în partea sudică și vestică și de luncă pe valea Tesluiului și Oltului. Subzonei silvostepei îi corespund speciile lemnoase întâlnite în pădurile Reșca, Hotărani, Fărcașele, Comanca, cum ar fi: stejar brumăriu, stejar pufos, stejar, frasin, ulmul de câmp (ulmus minor), jugastrul, teiul alb, mărul pădureț, Cornul, plopul alb, salcâmul, păducelul, arinul negru. Dintre speciile lemnoase arbuști, fac parte: porumbarul, lemnul câinesc, măceșul, răsura și salba moale. Dintre speciile lemnoase mai deosebite din zonă amintim în pădurea Reșca câteva exemplare de stejar roșu, pin negru, brad argintiu, iar pe valea Potopinului în anul 1938 au fost plantate 60 de exemplare de chiparos de mlaștină (Ciobanu et.al., 2003).

Vegetația ierboasă cuprinde un număr mare de specii. Plantele de primăvară prezente în păduri, pe alocuri, formează vetre în Parcul Constantin Poroineanu. Dintre ele amintim ghiocelul, vioreaua, lăcrămioarele, laptele pasărei, ceapa ciorii, coada vulpii, pipirigul, rogozul.

6.3. Repartiția asociațiilor vegetale

Vegetația spontană a zonei care a fost înlocuită antropic, prin transformarea în culturi agricole a teritoriului, se încadrează în cele două mari unități vegetale; partea de nord aparține zonei forestiere, iar partea de sud zona de stepă și de păduri xerofite, limita lor fiind pe meridianul Municipiului Caracal. Prima fâșie este alcătuită din păduri de stejar și mixte formată din cerete și gârnițete, iar a doua, este alcătuită din pajiști de silvostepă cu graminee și diverse ierburi xeromezofite, care sunt combinate cu păduri de stejar. Subzona pădurilor de stejar și mixte, cuprinde pâlcuri de păduri formate din cer (Quercus cerris) sau gârniță (Quercus frainetto) sau în amestec cu diferite specii ca stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejarul pufos (Quercus pubescens), teiul (Tilia tomentosa). La acestea se adaugă porumbar (Prunus spinosa), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), măceș (Rosa canina), dar și asociații de păiușuri (Festuca valesiaca, Festuca pseudoovina).

Fig. – Stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora)

CAPITOLUL 7. FAUNA

Diferențele mari de temperatură dintre iarnă și vară, lipsa precipitațiilor, fragmentarea habitatului și vegetația mai puțin bogată sunt elemente care contribuie la restrângerea faunei, mai ales în zonele cultivate, numite și agroecosisteme. Posibilitățile care favorizează dezvoltarea în acestă zonă, de câmpie joasă, cultivată, o au mamiferele rozătoare precum: popândău, hârciogi, șoarecele de câmp, orbetele, șobolanul de câmp.

În ecosistemul de pădure cu floră destul de bogată și diversificată, reprezentanții faunei sunt mai numeroși. Datorită factorilor negativi există și mamifere a căror existență a fost pusă în pericol sau le-a fost afectat habitatul natural, iar singurul reprezentant fiind jderul de copac care mai poate fi găsit doar în pădurile Bistrița și Dealul Bobului din zona Ocolului silvic din Caracal. Nevăstuica a fost de asemenea, pusă în pericol. Ea mai poate fi gasită în locuri uscate cu mărăcinișuri, sub grămezi de lemne, paie, pe lângă așezări omenești, în magazii (Ciobanu et al., 2003).

Păsările, alături de alte animale au de suferit din cauza activităților antropice, efectivele numerice la unele dintre ele scăzând dramatic. Cunoscută ca și vestitorul primăverii, barza alba este întâlnită pe aceste meleaguri în martie-aprilie și le părăsește la sfârșitul verii, când se îndreaptă spre Africa. Un reprezentant al speciei de berze care se găsește foarte rar pe teritoriul județului Olt este barza neagră. Pe malul apelor, în special în lunca Oltului în zona Stoenești, apar de primăvară până toamnă egretele, din neamul stârcilor și lebăda cucuiată. Egreta mare și egreta mică au mai fost observate și în zona Fărcașele, Băbiciu, și pe malurile râului Sadol, dar și pe râul Teslui de Romanați. O pasăre a cărei existență a devenit incertă este turtureaua, întâlnită frecvent cu zeci de ani în urmă, în păduri și în apropierea așezărilor omenești. Ruda ei apropiată guguștiucul, este întâlnită destul de frecvent. O altă pasăre ce își face simțită prezența în pădurile din zona Caracal, astăzi foarte rară și ea, este pupăza. Cuibărește la noi, dar nu ramâne iarna, ci migrează în Africa centrală. Păsări destul de rar observate în zonă sunt sfrânciocul roșiatic și mărăcinarul mare (D., 1926).

Reptilele sunt reprezentate de șopârla de câmp, șarpele de casă, broasca țestoasă din Oltenia, broasca țestoasă de lac. Dintre amfibienii prezenți în zona Caracal amintim pe – broasca râioasă verde, foarte folositoare datorită consumului mare de insecte și larvele acestora. Pe lângă bălți și lacuri se întâlnește broasca mare de lac. În lacuri, bălți și râul Olt se întâlnesc pești precum: crapul, carasul, roșioara, plătica, somnul (Ceuca et.al., 1983).

Fig. 16 – Broasca râioasă verde

Sursa: images.google.com

CAPITOLUL 8. SOLURILE

În Municipiul Caracal predomină cernoziomurile care se formează în condiții de stepă. Ele se deosebesc prin caracterul acumulativ și structurat. Reacția solului este neutră sau slab alcalină.

Relieful, clima, vegetația, poziția geografică și substratul geologic influențează formarea și calitatea solului. Poziționarea pânzei freatice la adâncimi mai reduse asigură o bună aprovizionare cu apă a solurilor și fertilizarea acestora.

Factori precum climatul continental, învelișul vegetal și relieful de luncă, vegetația caracteristică silvostepei prezentă în est și a pădurilor de foioase din partea vestică, au dus la formarea următoarelor tipuri de soluri: cernoziomuri argiloiluviale, care se găsesc în partea centrală și de est a orașului; argiloiluviale brun-roșcate, aflate în partea vestică a teritoriului.

Cernoziomurile sunt soluri fertile care au luat naștere pe depozite leossoide, iar acestea le sporește și mai mult fertilitatea și sunt caracterizate printr-un orizont A, bogat în humus și azot.

Solurile de tip argiloiluvial care sunt prezente în partea vestică a orașului determină un orizont superior cu o culoare brună, au o structură grăunțoasă și o textură nisipoasă până la stadiul de argiloasă.

Pentru această zonă, reprezentativ este cernoziomul levigat care conține un character nisipos. În partea de sud-vest a orașului, solurile acestea se deplasează de pe terasele Dunării în componența câmpului Înalt Leu – Rotunda, unde caracterul acestora este mult mai nisipos.

În zonele unde activitatea antropică a luat amploare, în spațiile verzi putem regăsi soluri.

Fig.17 — Harta claselor și tipurilor de sol din Municipiul Caracal

Pe această hartă putem observa că teritoriul administrativ al municipiului Caracal este ocupat aproximativ în egală măsură cu două tipuri de soluri. Se observă că în jumătatea vestică suprafața este acoperită în cea mai mare parte a zonei cu soluri brun-roșcate molice, iar jumătatea estică este alcătuită într-o măsură considerabilă din soluri brun-roșcate tipice dar se întâlnesc și petece de cernoziomuri argiloiluviale tipice. De-a lungul râurilor sunt prezente soluri aluvionare.

CAPITOLUL 10. POPULAȚIA

Situat în Câmpia Romanaților, Caracalul este o așezare umană multiseculară. Poziția ei geografică i-a înlesnit o evoluție spectaculoasă de-a lungul timpului, de la sat la oraș-municipiu.

Primele comunități umane sunt semnalate pe teritoriul Caracalului incă din paleolitic. Descoperirile arheologice effectuate în Caracal și localitățile apropiate Hotărani, Fărcașele, Reșca, Vlădila, Grădinile, au scos la iveală unelte din piatră de râu cioplite de omul prehistoric (Crăciun, 1972).

În perioada neoliticului mijlociu locuirea este mai intensă, fapt dovedit de numeroase artefacte descoperite în diverse puncte ale orașului (unelte de piatră, altare de cult, plastică antropomorfă, vase de uz casnic). Așezarea începe să se contureze în perioada romană când pe teritoriul orașului nostru se dezvoltă o serie de villae rusticae atestate de descoperirile arheologice. În epoca romană Caracalul era, probabil unul dintre numeroasele sate din arealul cuprins între Romula – capitala Daciei Malvensis și Sucidava – asezarea principală de la Dunăre în epocile romană și romano-bizantină. În ultimele secole ale mileniului I, aici au existat mai multe grupări de sate în zonele de convergență. Probabil, Caracalul făcea parte din satele cnezatului lui Farcaș, formațiune menționată documentar în 1247 și care a fost identificată geografic în zona Romanaților. Cuprinderea satului Caracal în domeniul marilor boieri Craiovești, după datini, prezenți chiar în actul de constituire al statului Țara Românească, ne determină să-l considerăm ca o așezare permanentă și importantă într-o zonă de mare densitate demografică și de indiscutabilă românitate, înainte de atestarea lui documentară în 1538 (Tudor, 1978).

10.1. Natalitatea, mortalitatea și sporul natural

Analizând graficul de mai jos putem observa faptul că în anii 1992 și 1994, în Municipiul Caracal s-au înregistrat valorile cele mai mari ale ratei natalității, în valoare de 10,7‰, respectiv 10,8‰. Din 1994 și până în 1998, natalitatea începe să scadă, acest lucru se datorează faptului că după revoluția din 1989, oamenii au fost nevoiți să se retragă din țară pentru a avea locuri de muncă mai bine plătite. Fiind un oraș în care nu există foarte multe oportunități și nici accesul la anumite servicii, populația prezintă oscilații de la an la an, valoarea cea mai mică înregistrându-se în anul 2014. Apoi urmează o ușoară creștere în anii 2015 și 2016 după care natalitatea scade din nou ajungând la o valoare de 7, 4‰. Această situație ne prezintă faptul că populația feminină se axează mai mult pe carieră, pe călătorii și mai puțin pe dorința de a avea un copil, ceea ce ar implica costuri mai mari și mai puțin timp liber pentru ea.

Fig. – Rata natalității în Municipiul Caracal între anii 1992-2017

Fiind un oraș mai mic și cu mai puține servicii, gradul de mortalitate era foarte ridicat în anul 2010, cu o valoare de 9, 8‰, acest lucru datorându-se crizei economice în care România trecea în acea perioadă. Graficul de mai jos ne arată faptul că în anul 1992 s-a înregistrat cea mai mică valoare a ratei mortalității, datorită ratei natalității mai ridicată în acea perioadă. Apoi a urmat o perioadă de creștere a mortalității din 1993 și până în 1997, de la 7, 3‰ la 8, 4‰. Ca și în cazul natalității, mortalitatea prezintă oscilații în fiecare an. Dezvoltarea economică a determinat scăderea natalității și respectiv, creșterea mortalității, echiparea necorespunzătoare a aparatelor performante în spitale, care să asigure bolnavilor o igienă cât mai bună, dar și sărăcia este unul dintre cauzele care au dus la creșterea mortalității.

Fig. – Rata mortalității în Municipiul Caracal între anii 1992-2017

În graficul de mai jos putem observa faptul că în anul 2014 sporul natural a fost negativ, cu o valoare de -81, ca o consecință a creșterii mortalității și în urma numărului cât mai mare de emigrări de pe teritoriul țării noastre. Fenomenul de îmbătrânire începe să prindă contur din ce în ce mai mult din anul 2000, ca urmare a crizei economice și a emigrării tinerilor în străinătate pentru un loc de muncă mai bine plătit, astfel numărul vârstnicilor este mult mai mare decât populația tânără, ceea ce duce la un spor natural negativ. În anii 1992 și 1994, valoarea sporul natural era între 123 și 122, scăzând apoi mai mult de jumătate în anul 1995. Acest grafic variază foarte mult de la an la an, ceea ce ne indică faptul că populația este într-o continuă schimbare.

10.2. Structura populației (etnică, religioasă)

Femeile au ponderea cea mai ridicată a acestui tip de structură demografică, în totalul populației satelor și orașelor.

Conform datelor de la ultimele recensăminte ale populației, care s-au efectuat în anii 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011, în baza liberei declarații consimțite, structura confesională a populației Caracalului este următoarea:

Figura – Structura etnică a Municipiului Caracal în perioada 1930-2011

În urma graficului de mai sus, putem observa faptul că în toți anii populația de naționalitate română este predominantă, fiind urmată de etnia romă și de cei de naționalitate germană. Din 1930 și până în 1992 populația a crescut din ce în ce mai mult ajungând de la 14,950 în 1930 și până la 39,130 în 1992. În anul 1930, numărul romilor era de 567, iar în perioada următoare s-a redus din ce în ce mai mult ajungând la 356, urmând ca în anul 1992 să ajungă la un număr de 1,115.

Figura – Structura religioasă în Municipiul Caracal în perioada 1930-2011

După cum putem observa în graficul de mai sus, în perioada 1930-1977 nu s-a înregistrat niciun tip de religie, urmând ca în 1992 populația să predominantă să fie de religie ortodoxă urmată apoi de religia romano-catolică. Această pondere se păstrează aproximativ egal și în anii următori, dar cu o populație din ce în ce mai mica, ca urmare a migrării în străinătate a persoanelor dornice de un trai mai bun.

CAPITOLUL 11. AGRICULTURĂ

În prezent suprafața de teren agricol a municipiului Caracal este de 5.716,86 ha conform bilanțului teritorial efectuat prin PUG al municipiului Caracal. Ca formă de exploatare a terenurilor agricole domină în proporție de 70% exploatarea individuală – mica gospodărie țărănească cu suprafețe cuprinse între 2 și 6 ha. Pe teritoriul municipiului Caracal își desfășoară activitatea Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă cu o experiență de peste 100 de ani și organizată în două sectoare: sectorul de cercetare și sectorul de dezvoltare. Suprafața agricolă exploatată de către stațiune este de 2497 ha dintre care 235 ha aferente sectorului de cercetare și 2262 ha aferente sectorului de dezvoltare.

11.1. Cultura plantelor

Agricultura zonei este de tip intensiv unde predomină cerealele păioase (grâu, orz, ovăz), prășitoarele ca porumbul, floarea-soarelui cât și alte culturi cum sunt rapița, muștarul, lucerna, soia (în condiții de irigare), mai rar sfecla de zahăr. Pe suprafețe reduse se cultivă pomi fructiferi, vița de vie și legume – mai mult în curțile gospodărești. De asemenea, câmpia este în totalitate amenajată pentru irigat cu sursa de apă din râul Olt, dar degradarea celor două sisteme existente după 1990 impune măsuri eficiente pentru repunerea în funcțiune, având în vedere condițiile climatice din ce în ce mai dificile cât și realizarea unor producții ridicate și constante.

Fig. – Cultură de floarea-soarelui

Fig. – Cultură de porumb

11.2. Creșterea animalelor

Creșterea animalelor constituie principalul izvor de venituri al locuitorilor. Oile se află pe primul loc în economia provinciei. Pe lângă oi, un rol important îl aveau porcii datorită suprafețelor mari de pădure.

Fig. 21 – Creșterea animalelor

CAPITOLUL 12. INDUSTRIE

Față de agricultură și comerț, industria în Caracal a fost una dintre ramurile economice cu un progress desfășurat într-o perioadă mai lentă.

În anul 1967 a luat naștere fabrica de conserve care deținea un număr de 1200 de salariați. În perioada 1972-1974, fabrica a reușit să producă maximul capacității sale de producție. În această perioadă se prelucra o gamă largă de conserve, de fructe, de carne, de legume. Aceste produse erau transportate către piața internă și pentru export. O mare cantitate din producție era trimisă către țările din Europa. În annul 2005, fabrica a fost vândută unui grup din Cehia, având o mare varietate de legume și carne, numărul angajaților întreprinderii ajungând la un număr de 270.

Fig. 22 – Fabrica de conserve

Industria s-a dezvoltat în anul 1973, datorită înființării Întreprinderii de Vagoane, care avea la început un efectiv de 2.500 de salariați. De atunci au fost fabricate aproximativ 70.000 de vagoane noi, care au fost exportate în țări precum Franța, Germania, Cehia, acea perioadă făcând Caracalul una dintre cele mai mari exportatoare din lume. Capacitatea maximă de producție era de 5.000 de vagoane pe an.

După 1990, întreprinderea a trecut în domeniul privat ce a dus la schimbarea denumirii în ROMVAG CARACAL S.A.

În anul 1972 o altă companie și-a făcut loc pe piața industrială din Municipiul Caracal, numită Întreprinderea de tricotaje cu un efectiv de 600 de angajați. Din anul 1990, această companie și-a schimbat numele în Societatea Comercială Romanița, iar în 1995 s-a privatizat integral și și-a concentrat atenția asupra producerii și comercializării de îmbrăcăminte și lenjerie din tricoturi de bumbac și de tip bumbac destinate pentru piața externă.

Societatea a avut parte de o dezvoltare bruscă, ceea ce a dus la modernizarea ei conform standardelor internaționale de producție și depozitare.

Din anul 2012, a luat ființă fabrica de cablaje auto numită Yazaki, care prelucrează component pentru Ford Fiesta și asigură locuri de muncă pentru câteva sute de personae.

CAPITOLUL 13. SERVICII

În municipiul Caracal, sectorul serviciilor este foarte dezvoltat, spre deosebire de cel industrial. Municipiul Caracal a suferit o puternică dezindustrializare după perioada socialistă, iar sectorul economic este bazat, în prezent, preponderent pe agricultură și servicii.

Sectorul serviciilor din municipiul Caracal este reprezentat prin: restaurante și hoteluri, frizerii și saloane de frumusețe, dar si spălătorii și curățătorii.

Condițiile fizico-geografice au facut ca orașul să fie în ansamblul economiei antice și medievale un important centru comercial. Descoperirile arheologice atestă existența unei puternice vieți comerciale in zonă.

În Evul Mediu una din cele mai de seama funcții ale orașului, aceea de centru comercial-mesteșugăresc a fost strâns legată de drumurile urmate de negustori și de târgurile care se țineau aici periodic dar și săptămânal. Unele orașe, cum este și Caracalul s-au dezvoltat în stransă relatie cu târgul săptamânal sau cu bâlciul anual.

Încă din anul 1828 funcționau aici, doua bâlciuri (la sărbătoarea Sfântului Gheorghe și în Duminica Rusaliilor), și târgul săptămânal care se ținea duminica și care avea o vechime de câteva secole. La aceste bâlciuri cât și în târgul de săptămână se vindeau vite, cereale, piei, lână, lemne, unele agricole, vase de ceramica si porțelan. Intensificându-se activitatea comercială, în prima jumătate a secolului XIX, s-a înființat în Caracal un centru al negustorilor pe Ulița târgului, unde funcționau cele mai multe prăvălii ( Ricman, 1928).

În municipiul Caracal sistemul bancar este reprezentat de urmatoarele bănci: Banca Comercială Carpatica, Banca Transilvania, Bancpost, BRD, CEC Bank, Banca Raiffeisen, ING Bank, ce efectuează operațiuni diverse atât pentru persoane fizice cât și pentru mediul privat.

Fig. 23 – Banca Carpatica

Fig. 24 – Banca BRD

Învățământul caracalean a avut de-a lungul anilor un rol cu adevărat progresist, contribuind la educația și instruirea a numeroase generații de elevi, făcându-i apți pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior, unele de mare valoare. De la cea mai veche școală publică atestată la Caracal care își începe cursurile la 10 mai 1832, învățământul public s-a dezvoltat continuu.

La 29 martie 1990, este reînființat Liceul Teoretic ‘Mihai Viteazul’ datorită unui grup de cadre didactice entuziaste. S-a ales această denumire, de la gloriosul domnitor care a reușit sa uniface pentru prima data cele trei Țări Române.

Fig. 25 – Liceul Teoretic ‘Mihai Viteazul’

Spitalul Județean Caracal a fost construit în anul 1888 pe un teren donat de Smaralda Vlădoianu, având un singur medic primar și o capacitate de 48 de paturi. Drama spitalului și greutățile cu care se confrunta, a mișcat inimi caritabile și filantropice.

Fig. 26 – Spitalul de urgență Caracal

13.1. Transporturi

În prezent, gara din Caracal este una dintre cele mai vechi gări care se păstrează foarte bine ca arhitectură putând fi socotită monument istoric. Stația Caracal are un număr de 95 de salariați dintre care 38 instructori, 41 marfă, 16 călători.

Fig. 27 – Gara din Caracal

13.2. Turism

Dintre punctele turistice de interes ale municipiului Caracal menționăm:

Biserica Domnească Ovidenia din Caracal este cea mai veche biserică păstrată din secolul XVI. A fost ctitorită de domnul Pătrașcu cel Bun, făcând parte ani buni din reședința Curții Domnești a lui Mihai Viteazul.

Fig. 28 – Biserica Domnească Ovidenia

Biserica Toți Sfinții din Caracal este situată pe strada Bicaz din localitatea Caracal. Ridicată în anul 1818, conform pisaniei scrise deasupra ușii, însă monumental este cu cel puțin două secole mai vechi. Construită în formă de cruce, biserica are la exterior elemente decorative formate din brâuri, ocnițe și picturi murale. Monument istoric și de arhitectură religioasă.

Fig. 29 – Biserica Toți Sfinții

Casa memorială Iancu Jianu din Caracal este situată pe strada Iancu Jianu nr.15. Iancu Jianu s-a născut la Caracal, în 1787, și a murit în aceeași localitate, în 1842. Expoziția permanentă este organizată în patru săli, cu o suprafață de expunere de 120 mp. Prezintă documente de familie, obiecte, cărți cu însemnările lui și arme ce au aparținut haiducului (flinta, pistol de cremene), dar și inelul de logodnă. Declarată monument istoric (secolul XVIII). Momentan aflată în reabilitare, obiectele fiind temporar expuse la Muzeului Romanațiului.

Fig. 30 – Casa memorială ‘ Iancu Jianu’

Muzeul Romanațiului Caracal este situat pe strada Iancu Jianu nr. 26, municipiul Caracal. Expoziția permanentă este organizată în opt săli, cu o suprafață de expunere de 400 mp. Colecțiile arheologice cuprind topoare de mână aparținând culturii de prund, figurine antropomorfe și vase din neolitic (cultura Vădastra), unelte de silex, măsuțe de cult din neoliticul timpuriu (grupul cultural Cârcea -Grădinile), vase și obiecte hallstattiene și Latene, ceramică, obiecte de epocă romană (geme, fibule, statuete, monede, opaițe, unelte, arme), documente și cărți vechi, dovezi ale ocupațiilor legate de agricultură, meșteșuguri și comert, tezaurul de monede medievale descoperit la Vlădila. Biblioteca cuprinde 2.140 de volume de specialitate. Clădirea, străjuită de coloane cu capiteluri compozite și frontoane neoclasice bogat decorate, este monument de arhitectură din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și a aparținut lui Iancu N. Dobruneanu.

Fig. 31 – Muzeul Romanațiului Caracal

Parcul Constantin Poroineanu din Caracal – unul dintre parcurile naturale cele mai frumoase din România, fiind recunoscut în Europa ca cel de-al treilea parc natural ca dimensiune. Poartă numele moșierului Constantin Poroineanu, cel care, în 1893, a cedat Primariei Caracal un heleșteu, în scopul construirii unui parc, finanțând și despăgubirea proprietarilor terenurilor din zonă. Mai tarziu, acesta avea să-ți doneze întreaga sa avere orașului. Amenajarea a început în 1907, după planurile arhitecților Ernest Pinard și Edgar Redont, iar lucrările s-au finalizat în 1914. Actualmente cuprinde mai multe terase-restaurant pe lac, insulițe, spațiu de joacă pentru copii, cât și locuri de agrement. Aici pot fi întâlnite numeroase specii autohtone de plante și arbori, dar și specii exotice, aclimatizate în România.

Fig. 32 – Parcul Constantin Poroineanu

Teatrul Național Caracal – situat pe strada Cuza Vodă, nr. 10, Caracal. Construit între 1896-1901. Concepută în stil baroc, după planurile arhitectului austriac Franz Billek, construcția impresionează prin bogăția ornamentelor: coloane, capiteluri, balcoane, cupole, frize. În tratarea spațiilor interioare, accentul a fost pus pe holul principal. Închis în 1987, în urma unui incendiu care a distrus interiorul, a fost redeschis în anul 2009. Pictura originală nu s-a păstrat, astăzi interioarele fiind complet repictate.

Fig. 33 – Teatrul Național Caracal

CONCLUZII

Municipiul Caracal este un oraș cu o istorie impresionantă datorită obiectivelor și persoanelor care au trecut de-a lungul vieții. Pentru acest municipiu, timpul a curs, totdeauna fertil și făuritor.

Specificitatea acestui loc acordă o anume configurație personalității municipiului Caracal, revigorată și întinerită, capabilă de a prinde sensurile istoriei și a susține ritmurile vieții contemporane.

Bibliografie

Dincă, R., D., Grigorescu, V. și Popovici, S. (2007) Monografia Municipiului Caracal, Editura Tiparg, Geamăna

Ricman, Ș., Enescu V., Fr., I., Constant, P. (1928) Monografia Județului Romanați, Craiova

Mutihac, V., Ionesi, L. (1974) Geologia României, București

Coteț, P., Urucu, V. (1975) Județul Olt, București

Ciulache, S. (1979) Orașul și clima, București

Iagăru, G., Vătămanu, V., V., Bălănescu, D. (2001) Clima și solurile Județului Olt, Craiova

Ciobanu, N., Florica, N. (2003) Pădurile județului Olt, Slatina

Radu, D. (1926) Mic atlas ornitologic, București

Ceuca, T., Valenciuc, N. (1983) Zoologia vertebratelor, București

Crăciun, P. (1972) Ghid istoric-turistic, Caracal

Tudor, D. (1978) Oltenia Romană, București

Turdeanu, A., T. (1975) Geografie istorică în hărțile secolului XVIII, Craiova

Primăria Municipiului Caracal (2012). Strategia de dezvoltare a Municipiului Caracal pentru perioada 2013-2020. Disponibil la: http://www.primariacaracal.ro/Fisiere/Informatii-publice/Strategie-dezvoltare/Strategia-dezvoltare-2013-2020.pdf

http://www.primariacaracal.ro/fisiere/urbanism/Informatii%20privind%20PUG/memoriu-pug.pdf