Licenta Varianta 3 [303911]

[anonimizat]. Univ. Dr. [anonimizat]-GABRIELA

BUCUREȘTI

2019

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

LUCRARE DE LICENȚĂ

COMUNICAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 162

[anonimizat]. Univ. Dr. [anonimizat]-GABRIELA

BUCUREȘTI

2019

CUPRINS

CUPRINS………………………………………………………………………………………………….. 2

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………….. 3

CAPITOLUL I: COMUNICAREA ÎN SOCIETĂȚILE FORMALE ȘI INFORMALE…………………………………………………………………………………………….. 4

1. Comunicarea………………………………………………………………………………….. 4

2.Conceptul de comunicare………………………………………………………………….. 5

3. Procesul de comunicare…………………………………………………………………….6

4. Modalitati de comunicare organizațională …………………………………8

4.1 Comunicarea formală ……………………………………………………………… 9

4.2 Comunicarea informală …………………………………………………10

[anonimizat] ………………………………………………………………………11

1. Sistemul educațional românesc preuniversitar…………………………………… 11

2. Comunicarea în învățământul preuniversitar ………………………………… 15

2.1.1 Comunicarea intrenă ……………………………………………………………… 16

2.1.2 Comunicarea externă………………………………………………………………….. 17

2.1.3 Consemnarea comunicărilor …………………………………………… 18

3. Responsabilități și răspunderi în derularea activității……………………………. 19

CAPITOLUL III : STUDIUL DE CAZ REALIZAT ÎN ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 162

[anonimizat],cheia eficienței într-o organizație. Toți membrii unei organizații își petrec majoritatea timpului comunicând intr-o [anonimizat].

Schimbările din tehnologie au condus la transformări în structura și activitatea organizațiilor. De aceea practicile și tehnologiile de comunicare au devenit tot mai importante pentru toate tipurile de organizații. [anonimizat] o [anonimizat] (este în postura de diseminator) și celor din afara organizației (este în postura de purtător de cuvânt). [anonimizat] o eficiență sporită trece printr-o permanent gestionare a comunicării interne și externe în scopul îmbunătățirii și perfecționării acesteia.

Studiul comunicării organizaționale arată clar că rolul comunicării într-o organizație este mai mult decât capacitatea managerului de a fi un bun vorbitor și de a avea abilități bune de comunicare interpersonală. [anonimizat], [anonimizat].

Ideea central de demonstrate este importanța comunicării ca factor vital în atingerea maximei eficacități și eficiențe organizaționale.

Cerectând problemele specifice de comunicare care exista în învățământul preuniversitar vom căuta să oferim soluții pentru rezolvarea lor și recomandări pentru îmbunătățirea eficacității comunicării cu implicații asupra performanței organizaționale.

În elaborarea acestei cercetări se va porni de la comunicarea în societățile formale și informale, vom analiza specificul învățământului preuniversitar românesc, modul în care se desfășoara comunicarea,activitățile desfășurate pe parcursul unui an școlar, politica comunicării unde voi adăuga exemple practice pozitive și negative.

Cercetarea se va finaliza prin realizarea unui studiu de caz în învățământul preuniversitar prin analizarea site-urilor, activitățile desfășurate, comunicarea cu părinții toate acestea în scopul analizării modului în care comunicarea internă reprezintă un factor determinant pentru eficacitatea și eficiența organizației.

CAPITOLUL I

COMUNICAREA ÎN SOCIETĂȚILE FORMALE ȘI INFORMALE

COMUNICAREA

Cuvântul „comunicare“ provine din limba latină și termenul a circulat în vocabularul vremii cu sensul de „a împărtăși ceva celorlalți “.

Astăzi, a comunica, a informa și a fi informați reprezintă trăsătura definitorie a existenței fiecăruia dintre noi, devenită într-atât de pregnantă încât nici măcar nu mai este percepută în mod conștient ca fiind o activitate distinctă. Împărtășind în permanență ceva celorlalți sau nouă înșine, trăim într-o continuă stare de comunicare. Comunicăm prin o multitudine de forme și modalități: comunicăm direct, prin cuvânt, gest, mimică și comunicăm indirect, atunci când folosim așa-numitele tehnici secundare – scriere, tipăritură, cabluri, sisteme grafice sau unde hertziene. Avem la îndemână ziare, reviste, cărți, afișe, filme, telefon, fibre optice, radio sau televiziune. Mesajul ni se livrează verbal, non-verbal sau paraverbal. Comunicăm prin tot ceea ce exprimăm ca produs, intenționat sau nu, al civilizației comunicaționale din care fiecare dintre noi este parte integranta.

Comunicarea este un proces continuu, presupunând o interacțiune neîncetata intre ființele umane, desfășurată simultan prin multiple canale și prin mijloace variate.

Comunicarea este asemenea funcționării unei orchestre fără dirijor, în care fiecare interacționează cu toți și toți interacționează între ei, iar acest proces de interacțiuni continue creează realitatea socială, care este o realitate socio-comunicațională.

Nici un fel de activitate, de la banalele activități ale rutinei cotidiene și până la cele mai complexe activități desfășurate la nivelul organizațiilor, societăților sau culturilor, nu mai pot fi imaginate in afara procesului de comunicare.

Dar comunicarea a devenit, de asemenea, și unul dintre cuvintele „la modă “, ale vremurilor noastre, ce multiplică activitățile sau evenimentele pe care le reprezintă și care tinde să-și lărgească aria de semnificații tocmai datorită interesului de care se bucură. Comunicarea modernă pare a se adresa, din această perspectivă, tuturor în special și nimănui în general.

Aparent paradoxal, în tot acest ocean de comunicare ce ne înconjoară, simțim mai peste tot absența unei comunicări reale: aceleași cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiți ca pregătire și experiență; stările emoționale, sentimentele și intențiile cu care interlocutorii participă la comunicare deformează mesajul; ideile preconcepute și rutina influențează receptivitatea; diferențele culturale par a fi, mai mult ca niciodată, obstacole de netrecut.

Dincolo de aspectele mai puțin plăcute ale comunicării se dezvaluie însă o certitudine: epoca modernă reprezintă apogeul comunicării. Progresul tehnico-științific a favorizat apariția telegrafului, a telefonului, a trenului, a automobilului, intensificând comunicarea între indivizi, comunități, culturi.

Comunicarea reprezintă un proces esențial de menținere a legăturilor interumane și este elementul indispensabil pentru funcționarea optimă a oricărei activități umane, indiferent de natura și mărimea ei.

Majoritatea vorbitorilor percep cuvântul comunicare ca pe un schimb de mesaje, fapte, idei, impresii, între două sau mai multe persoane.

CONCEPTUL DE COMUNICARE

Conceptului de comunicare nu i sa stabilit încă o definiție unică, încercarea de a găsi o definiție valabilă fiind aproape imposibilă amintim că în anul 1970 cercetătorul D. Dance a identificat nu mai puțin de 15 tipuri de definire pentru comunicare dintre care reținem 5. Deci comunicarea poate fi privită ca :

Proces de transmitere sau de receptare

Efect sau cauză a unei anumite mulțimi de relații sociale și structuri interacționare

Proces liniar sau circular și interactiv

Sursă de ordine, unitate și coeziune sau cauza schimbării, fragmentării ori a conflictului

Opțiune între perspectiva activă ( încercăm să-i influențăm pe alții sau situația în care ne aflăm și cea reactivă (acceptăm influența ne adaptăm la împrejurări )

K. Merten, la rândul său, a căutat să găsească cele mai reprezentative modalități de definire a comunicării și a numărat circa 160 astfel de tentative, dintre care 75 văd comunicarea ca un proces simplu, iar 64 ca pe unul simetric (alte 21 de definiții nu intrau în aceste două clase):

Comunicarea-proces simplu: comunicarea ca transmitere; act stimul-răspuns;interpretare;

Comunicarea, proces simetric: comunicarea ca întelegere; schimb;"impărtașire"; relație; comportament social; interacțiune.

Termenul de comunicare a fost utilizat începand cu secolul al XIV-lea cu sensul de "a pune în comun", "a fi în relație", "a împărtăși", având la origine latinescul "communis"; în secolul al XVI-lea și mai cu seamă în al XVII-lea, odată cu dezvoltarea rețelelor de drumuri, a poștei și a mijloacelor de transport, a comunica devine sinonim cu "a transmite", pentru că abia în a doua jumatate a secolului al XX-lea să se asocieze comunicarea principalelor media-presa, cinema, radio, televiziune. Cel mai adesea, comunicare a fost redusă să fie la un simplu schimb de informații, fie la stabilirea unei relații între persoane, cu sensul de acțiune de comunicare ori rezultat al acestei acțiuni (ceea ce este comunicat are formă materială-documente, date etc. sau imaterială-idei, sentimente etc.) O abordare relativ recentă susține că în cazul comunicării este vorba mai degrabă de un proces, deci de o intervenție complexă ce implică transformări la nivelul celor ce intră in relația comunicațională.

În toate epocile anterioare, comunicarea, intrarea în relatie cu cineva aflat la distanta, presupunea deplasarea obligatorie a sursei; în epocile moderne, comunicarea înseamna un transport (transfer) de "gânduri si mesaje", nu numai de "bunuri si persoane".

PROCESUL DE COMUNICARE

Procesul de comunicare prezită următoarea structură: emițătorul, receptorul, mesajul și limbajul.

Emitatorul – este peroana care inițiază comunicarea. El formează mesajul, alege limbajul, receptorul și mijlocul de comunicare.

Receptorul – este persoana sau grupul de persoane cărorale este adresat mesajul informașional. Importanța receptorului este la fel de mare ca și a emitentului.

Mesajul – Simbolul sau ansamblul simbolurilor ( cuvinte, imagini, desene, gesturi, semne ) transmise de emițător receptorului.

Limbajul – este un complex de stimuli. Avem trei mari categorii de limbaj:

Limbajul verbal – graiul articulat și înțelesurile transmise cu ajutorul cuvintelor unei limbi

Limbajul paraverbal – prezintă stimulii și semnalele transmise prin tonul, volumul și ritmul vocii.

Limbajul trupului – complexul de stimuli și semnale transmise prin postură, fizionomie, mimică, gestică, privire și distanțe.

Etapele procesului de comunicare

În procesul comunicării, emițătorul și receptorul parcurg mai multe etape fiecare impunând preocupări specifice pentru participanți.

PLANIFICAREA – reprezintă etapa în care emițătorul dorește să comunice, gîndește și simte, fiind vorba de o planificare interioară.

CODIFICAREA – reprezintă procesul prin care emițătorul îți transpune gîndurile și sentimentele în cuvinte sau alte simboluri ( semne non-verbale etc. ), compunînd mesajul.

TRANSMISIA – este etapa de emitere și lansare pe canalele de comunicare a mesajului, prin pronunțarea sau scrierea cuvintelor, precum și prin semnale non-verbale.

RECEPȚIA – este etapa în care receptorul primește mesajul.

DECODIFICAREA – reprezintă un proces de ănțelegere, prin atașarea unor sensuri simbolurilor cuprinse în mesaj, rezultînd semnificația sa interpretată.

RĂSPUNSUL – este inversul legăturii directe emițător-receptor prin care emițătorului i se transmite reacția receptorului. Încheie un ciclu al episodului de comunicare și implică schimbarea fluxului comunicațional, receptorul devenind în mod formal emițătorul.

COMUNICAREA ORGANIZAȚIONALĂ

Comunicarea organizațională are rolul de procesare a informațiilor și mesajelor în vederea realizării obiectivelor individuale și comune ale angajaților organizației respective care trebuie să informeze și să armonizeze dinamica schimbărilor.

Comunicarea internă poate fi considerată că include comunicarea managerială (cu prioritate formală) care presupune prezența managerului în cadrul procesului de comunicare și comunicarea la nivelul personalului (cu prioritate informală) care are loc între persoane aflate la același nivel ierarhic sau între angajații din secții sau compartimente diferite. Comunicarea internă cuprinde ansamblul actelor de comunicare ce se produc în interiorul unei intreprinderi, modalitățile variind de la o organizație la alta. Fiecare are obiceiurile sale, de la tutuirea sistematică la rigoarea lui „Doamnă”, „Domnule", de la politica porților deschise la birourile închise, de la dialogurile informale, la reuniunile periodice. Instrumentele comunicării sunt la fel de variate: jurnal,radio intern, rețea telefonică,cutie de idei,tablou de afiș,montane audio-vizuale etc.

În ceea ce privește comunicarea organizațională, acesta este „un proces, de regulă intenționat, de schimb de mesaje între persoane cu scopul înfăptuirii atâta a obiectivelor individuale cât și a celor colective. De calitatea acestei comunicări depinde în mare măsură buna funcționare a tuturor segmentelor organizației, am putea spune că rolul comunicării crește direct proporțional cu creșterea rolului muncii în echipă și cu schimbarea tipului de leadership.

În cazul instituției de învățământ comunicarea se definește ca procesul prin care are loc schimbul de mesaje în vederea realizării obiectivelor individuale și comune ale membrilor ei.(1 nota de subsol)

Organizația poate fi definită ca un grup de dimensiune relativ mare care are norme, un număr de scopuri sau obiective oficiale, o structură de statusuri și reguli destinate să promoveze obiectivele sale (2 nota de subsol).

Instituția se identifică prin cultură organizațională care cuprinde valori și premise ale deciziilor și ale acțiunilor, structură care se referă la aspectele tangibile ale organizației,organigramă, sisteme de recrutare, motivare și formare, structura ierarhică.

Modalități de comunicare organizațională

Comunicarea organizațională poate fi formală (realizată pe canale impuse de structura organizației, de normele existente și de relațiile funcționale dintre persoane, grupuri, compartimente, în conformitate cu reguli explicite și, uneori, implicite) și este preponderent legată de activitatea comună; și informală (informație fără legătură directă cu activitatea, cu o puternică tentă afectivă), canalele folosite sunt altele decât cele formale, regulile de comunicare sunt mai puțin stricte. Rețelele de comunicare formale și informale sunt coexistente și uneori interferente, în sensul că cele informale pot bloca circulația informației în rețeaua formală, o pot distorsiona în funcție de relațiile și interesele celor implicați, sau, dimpotrivă, pot flexibiliza și îmbunătăți comunicarea formală.

4.1 COMUNICAREA FORMALĂ

Rețelele formale de comunicare sunt prescrise prin organigramă, document care reprezintă organizarea funcțională a activităților și natura relațiilor de subordonare și coordonare dintre compartimente și persoane. Derularea comunicării formale scrise sau orale este guvernată de o serie de reguli implicite și explicite privind conținutul (ce fel de informație se transmite), responsabilitatea (cine emite și cine controlează și semnează – în cazul mesajelor scrise), forma (orală / scrisă, modul de structurarea a mesajului, conținutul părții de identificare, formulele de adresare), momentul (ocazii, termene) și destinația mesajelor (cui sunt adresate).

Comunicarea poate fi unidirecțională, mai facilă și mai rapidă, sau bidirecțională, mai lentă, necesitând răbdare, timp alocat, abilități comunicaționale, dar ducând la decizii mai bune și la acceptarea mai largă a acestora de către executanți. Tehnicile de comunicare diferă după sensul de circulație al informației:

Comunicare descendentă poate avea loc în sensul cererii de situații, date, etc. sau al emiterii de decizii, dispoziții, instrucțiuni, informații. Formele concrete folosite de o organizație pot fi decizii, circulare de informare, broșuri sau manuale cu norme și instrucțiuni, ziare de întreprindere, scrisori către fiecare angajat, mesaje la stația radio, dări de seamă, rapoarte în fața adunării generale a salariaților sau acționarilor.

Comunicarea ascendentă poate fi un răspuns la cererile de situații și date ale conducerii sau emiterea unor cereri, plângeri, opinii. Formele folosite pot fi note de serviciu, rapoarte, dări de seamă, reglementate prin normele de organizare și funcționare. Pe lângă acestea conducerea poate folosi la fundamentarea deciziilor sale date furnizate de chestionare de opinie sau atitudini, forme de colectare a propunerilor și sugestiilor salariaților. Tehnici recente de canalizare a insatisfacțiilor salariaților sunt așa-numitele “hot-lines” și “ușa deschisă”..

Comunicarea organizațională nu se limitează însă doar la aceste forme; există modalități specifice de comunicare operativă, bidirecțională, între niveluri ierarhice, compartimente diferite ca ședințele, comitetele, interviurile, grupurile de discuție.

În cazul rețelelor formale sensul de circulație poate fi (a) descendent (de la compartimentele /persoanele de decizie spre cei care execută deciziile), (b) ascendent (de la instanțele de execuție spre cele de decizie) și (c) orizontal (între persoane aflate la același nivel ierarhic).

Unele organizații permit un acces mai “democratic” al angajaților la informațiile din sistem. Bergman (1994) arată că într-o organizație informările predominante sunt descendente, iar pentru informarea ascendentă există 3 reguli implicite:

1.Dacă dorești să fii informat vei afla.

2.Dacă nu ai inițiative, șefii nu-ți vor trimite informări.

3.Ignorarea a ceea ce ai fi putut să afli dacă aveai inițiativă nu poate fi o scuză invocabilă.

4.2 COMUNICAREA INFORMALĂ

Paralel cu comunicarea formală sunt inițiate comunicări informale între participanți, pentru a schimba informații care nu au o legătură directă cu activitatea. Cu timpul se constituie rețele informale de comunicare, bazate pe criterii afective simpatie / antipatie, interese comune legate (sau nu) de organizație; canalele folosite sunt altele decât cele formale, regulile de comunicare sunt mai puțin stricte.

Rețelele de comunicare formale și informale sunt coexistente și uneori interferente, în sensul că cele informale pot bloca circulația informației în rețeaua formală, o pot distorsiona în funcție de relațiile și interesele celor implicați sau, dimpotrivă, pot flexibiliza și îmbunătăți comunicarea formală. Structura rețelelor de comunicare informale este aleatorie, orizontală și verticală, contactele personale scurtcircuitează rețeaua formală, funcționarea lor se bazează pe comunicare nepermanentă, bi- și multi-direcțională. Formele mai frecvente de comunicare organizațională informală sunt zvonurile, semnele secrete de avertizare, materialele satirice scrise.

CAPITOLUL II

SPECIFICUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR ROMÂNESC

Sistemul informațional al instituției de învățământ este parte a Sistemului Educațional Național Preuniversitar (SENP) coordonat de Ministerul Educației Naționale și funcționează în baza legislației elaborate în acest scop. Este constituit din ansamblul unităților și instituțiilor de învățământ preuniversitar. Învățământul preuniversitar este în prezent obiectul unui proces de reformă.

Există patru niveluri, care în ordine ierarhică sunt :

Ministerul Educației Naționale,

Consiliul Local ( AUIUPS ),

Centrele bugetare,

Școlile

Instituția de învățământ ca nivel de organizare a SENP comunică cu organizații externe SENP, care pot fi: autorități locale (primărie, prefectură, poliție), Comisia Natională pentru Statistica (CNS), Casa Corpului Didactic (CCD), Centre de îndrumare profesională, Ministerul Muncii, Ministerul de Interne, Centrul militar local, administrația financiară, Inspectoratul sanitar, sindicate, organizații neguvernamentale, Ministerul Finanțelor, etc.

Ministerul Educației Naționale are rol de coordonare și supervizare a activităților educaționale în cadrul SENP. În momentul de față are și un rol coordonator în privința alocării resurselor financiare.

SISTEMUL EDUCAȚIONAL ROMÂNESC PREUNIVERSITAR

Sistemul educațional românesc preuniversitar este împărțit în cinci cicluri:

1. Învățământul Preșcolar (sau Grădiniță) – se desfășoară pe parcursul a trei ani, fiind alcătuit din trei grupe: Grupa Mică, Grupa Mijlocie și Grupa Mare.

2. Învățământul primar – clasele pregătitoare-IV

3. Învățământul gimnazial – clasele V-VIII

4. Învățământul liceal – de patru sau cinci clase (clasele IX-XII / XIII)

4.1 Învățământul profesional (Școala de arte și meserii), care poate continua sau înlocui Liceul în pregătirea studenților pentru cariere care se bazează pe activități manuale sau practice.

5. Învățământul postilceal poate dura între 2 și 5 ani.

1.1 Învățământul preșcolar – Grădinița arondată Școlii Gimnaziale Nr. 162

Copiii pot începe de la trei ani ( sau în funcție de locurile disponibile pot si copii cu vârstă cuprinsă între 2 și 3 ani ) și pot rămâne până la șase ani la grădiniță. Grădinița este opțională, și durează 3 grupe – „Grupa mică”, pentru copii cu vârsta între 3-4 ani, „Grupa mijlocie”, pentru copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani și „Grupa mare”, pentru copii cu vârsta de 5-6 ani.

Pregătirea include și inițierea în limbi străine (limba engleză în acest caz) și lecții de dans. Grădinița oferă două mese calde ( orele 0900 și 1200) și o gustare ( ora 1500), având propriul bucătar.

Grupele au două cadre didactice și un îngrijitor, copii fiind la clasa în număr de 20.

Grădinița oferă părinților un program prelungit (de la 8 la 17-18 seara, cu trei mese, două mase calde, o gustare și programul de somn 1300-1500 ).

1.2 Învățământul primar – Clasele Pregătitoare – a-IV-a

Învățământul primar cuprinde clasa pregătitoare (Pregătire pentru școală) și clasele I-IV. Astfel, învățământul primar durează cinci ani: clasa pregătitoare (vechea grupă preșcolară) și clasele I-IV.

Vârsta de înscriere în clasa pregătitoare este de șase ani la 31 august anul înscrierii iar cei care doresc înscrierea mai devreme trebuie să treacă prin testul psihosomatic realizat de consilierul pedagogic și CMBRAE ( CENTRUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ ).

Cei din clasele primare învață în primul schimb ( 0800-1300).

Educația este gratuită inclusiv manualele și materiale auxiliare, dar nu în întregime (unele manuale, caiete, creioane și uniformele trebuie cumpărate).

Clasele I-IV sunt predate de către un învățător, iar alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limba engleză, educație fizică și religie).

O clasa poate avea până la 28 de elevi ( 25 este considerat optim ).

Aproape fiecare clasă are propria sală. Fiecare grup are propria sa denumire, clasa urmat de o literă din alfabet (de exemplu, II A înseamnă că este elev în al 2-lea an în clasa "A").

Pentru clasele pregătitoare – IV, există un sistem numit calificative. Acestea sunt Foarte bine (FB), Bine (B), Satisfăcător (S) și Insuficient (I). Elevii care nu obțin pe tot parcursul anului note bune trebuie să susțină un examen în vară cu un ansamblu de profesori, iar în cazul în care situația nu este mai bună, elevul va repeta tot anul.

Școala începe la mijlocul lui septembrie și se termină la mijlocul lui iunie anul următor. Acesta este împărțit în două semestre : semestrul I din septembrie până în februarie și semestrul II din ianuarie până în iunie.

Există cinci vacanțe: vacanța de toamnă – 1 săptămână în noiembrie; vacanța de Crăciun – 2-3 săptămâni, în decembrie – ianuarie; vacanța inter-semestrială – 1 săptămână în februarie; vacanța de Paști (în aprilie sau mai – 2 săptămâni; și vacanța de vară sau vacanța mare care durează aproximativ 13 săptămâni).

1.3 Învățământul gimnazial – Gimnazial

Învățământul gimnazial cuprinde clasele V-VIII. Astfel, învățământul gimnazial durează patru ani fiind obligatoriu pentru toți copiii. Cei din clasele gimnaziale VI-VII învață în primul schimb ( 0800-1400), iar clasele de a V a învață în al doilea schimb (1200-1800) din lipsa de spațiu ( săli de clasă )

Evaluarea performanțelor elevilor este, de asemenea, diferită între ciclul primar și cel gimnazial. Începând cu clasa a V-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi diriginte, în afară de materiile clasice mai sunt organizate ore de consiliere psihologică susținute de către un psiholog școlar ( la cerere ). În clasa a opta programa poate conține până la 30-32 oră pe săptămână, sau 6 ore pe zi, ceea ce este destul de mult.

Pentru clasele V-VII, este utilizat un sistem de notare de la 1 la 10, 10 fiind cea mai bună notă, 1 fiind cea mai proastă notă și 5 este nota minimă de trecere. Sistemul de evaluare este folosit, de asemenea, cu note individuale pentru fiecare test, examen oral, proiect, teme pentru acasă sau exerciții în clasă fiind înscrise în catalog. La unele materii se susține un examen parțial, la sfârșitul semestrului (Teză). Această cerință este reglementată de către Minister ca obligatorii pentru anumite materii și nu poate fi schimbată. Teza valoarează 25% din media finală.

În cazul în care un elev are media anuală sub 5 la maximum două materii, elevul trebuie să aibă un examen (corigență) la materia la care nu a reușit, în august, în fața unei comisii școlare. Dacă el nu trece acest examen, el trebuie să repete întregul an (repetenție). În cazul în care media anuală este sub 5 la trei sau mai multe discipline, elevul nu mai are dreptul la examenul de corigență și trebuie să repete anul.

Structura anului școlar este foarte asemănătoare cu cea de la ciclul primar singura diferență fiind absența vacanței de o săptămână din noiembrie.

1.4 Învățământul secundar inferior – A Doua Șansă

Școala Gimnazială Nr. 162 este printre puținele școli din București care au acest program educațional numit A Doua Șansă.

Scopul programului este de a corecta fenomenul de părăsire timpurie a școlii și a abandonului școlar prin asigurarea de servicii de dezvoltare personală.

Nu există limită superioară de vârstă pentru înscrierea în cadrul programului și se pot parcurge 6 ani de studiu în 4 ani școlari.

Colaborarea cu Colegiul Tehnic Feroviar Mihai I este foarte bună, cursanții fiind pregătiți prin intermediul educației profesionale pentru lucrător în electromecanică  (nivel de calificare II), astfel încât, la absolvirea programului, cursanții primesc atât certificat de finalizare a 10 clase cât și certificat de calificare profesională nivel II.

DERULAREA PROGRAMULUI EDUCATIONAL

Programul este adresat persoanelor care nu au absolvit învățământul obligatoriu și au vârsta de peste 14 ani (au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta de școlarizare corespunzătoare învățământului obligatoriu ), au parcurs învățământul primar și, eventual, și o parte din clasele corespunzătoare învățământului secundar inferior.

Pregătirea în domeniul educației de bază se desfășoară în Școala Gimnazială nr. 162, iar pentru obținerea calificării profesionale la Colegiul Tehnic Mihai I;

Înscrierile se fac în luna septembrie a anului școlar în curs, iar cursurile încep în luna octombrie; programul școlar se desfășoară seara, de luni până vineri, în intervalul orar 17.00-21.00;

Grupele se pot constitui din minim 8 elevi și maxim 15 elevi; în anul 2018-2019 funcționează 4 grupe,frecvența elevilor este obligatorie, motivarea absențelor se poate face în baza unei adeverințe medicale, a unei învoiri din partea dirigintelui sau a unei adeverințe de la locul de muncă.

EVALUAREA:

Inițială – se face înainte de debutul unui modul, adresându-se elevilor care consideră că dețin informațiile necesare promovării modulului respectiv fără a-l mai parcurge

Curentă – pe parcursul modulelor

Finală – pentru educația de bază – la încheierea modulului

La începutul anului școlar 2018/2019 toți cursanții din anul I de studiu și-au manifestat dorința, prin cerere scrisă, de a studia toate modulele programului chiar dacă metodologia le dădea posibilitatea să-și echivaleze o parte dintre ele.

COMUNICAREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Managementul de la cel mai înalt nivel asigură comunicarea, atât în interiorul instituției, cât și cu părțile interesate, stabilind căi și mijloace adecvate pentru asigurarea unei comunicări eficiente.

Atribuțiile și responsabilitățile stabilite prin fișele de post și proceduri, privind implementarea și menținerea sistemului de control managerial, sunt comunicate tuturor celor interesați, la toate nivelurile instituției.

Informațiile sunt furnizate în mod adecvat și sunt verificabile.

Sub diverse forme sau în diferite ocazii, fiecare membru al instituției este implicat în procesul de comunicare.

Circuitul documentelor:

Fluxul de informații înspre și dinspre instituție trebuie să fie unul continuu.

Comunicarea internă

Comunicarea internă (comunicarea organizațională) cuprinde comunicarea interpersonală și în grup, rețelele formale și informale de comunicare, mijloacele interne de informare și de transmitere a deciziilor, interconectarea informațională și relațională dintre compartimentele Școlii.

Comunicarea internă se referă la circuitul informației privind sistemul de control managerial din cadrul organizației.

Mijloacele și canalele de informare interne sunt:

scrise – materiale și tematici de instruire, materiale informative, adrese, decizii, note de control, rapoarte de audit, rapoarte de acțiuni corective și preventive, înregistrări, referate, buletine de analize, etc.

verbale – informații transmise în cadrul ședințelor de lucru, a întâlnirilor periodice sau ocazionale, discuții, prezentări în fața grupului în cadrul programelor de instruire, la operativele lunare.

vizuale – prin panouri de afișaj, aviziere, prezentări pe rețeaua intranet și internet.

Procesul de comunicare internă se realizează printr-un schimb bidirecțional și în ambele sensuri a informațiilor astfel:

pe verticală între nivelurile ierarhice conform structurii organizatorice (comunicarea de sus în jos și de jos în sus);

pe orizontală între compartimentele organizației.

Comunicarea externă

Comunicarea cu organismele abilitate

Responsabilii desemnați pun la dispoziția instituțiilor care efectuează inspecții și controale datele solicitate, cu respectarea legislației în domeniu, și la cerere, asigură accesul reprezentanților acestora în cadrul Școlii cu respectarea normelor de securitate și sănătate.

În urma inspecțiilor se întocmesc Procese verbale, semnate de conducerea instituției și reprezentanții instituțiilor care au efectuat inspecția / controlul, procesele verbale fiind transmise la fiecare compartiment inspectat / controlat;

În urma inspecțiilor / controalelor se stabilesc corecții, acțiuni corective și preventive cu termene și responsabilități;

Comunicarea cu presa locală, centrală, mijloacele audio-video, publicul se face prin:

Realizarea de articole, acordarea de interviuri, realizarea de campanii de informare;

Organizarea sau participarea la întâlniri sau conferințe de presă;

Organizarea sau participarea la simpozioane;

Organizarea sau participarea la dezbateri, mese rotunde;

Aceste activități se realizează numai cu aprobarea conducerii, de persoane desemnate de aceasta.

Sesizări primite de la părțile interesate

Sesizările și reclamațiile de la părțile interesate sunt tratate conform procedurilor operaționale aplicabile.

Informațiile comunicate sunt complete, relevante, astfel încât publicul interesat să nu aibă suspiciuni privind bunele intenții ale instituției în ceea ce privește rezolvarea principalelor probleme apărute.

Organizarea sau participarea la Conferințe, simpozioane, cursuri

Directorul stabilește oportunitatea participării sau organizării evenimentelor și persoanele implicate.

Se analizează și se alocă necesarul de resurse.

Cu aceasta ocazie, delegații preiau materialele de prezentare și documentare puse la dispoziție de organizatori (buletine de informare, cataloage, pliante, CD-uri, etc). Informează conducerea instituției cu privire la subiectele abordate și / sau noutățile în domeniu.

În funcție de importanța problemelor și a informațiilor acumulate se fac instruiri cu persoanele interesate.

Consemnarea comunicărilor

Comunicarile, cu exceptia celor verbale, se consemnează în registre conform procedurilor aplicabile.

Comunicarile verbale importante (care constituie dovezi ale unor activități sau transmit decizii) se consemneaza în registre:

registru note telefonice;

registru operativ.

Comunicarea internă

Școala își propune să mențină în cadrul său un mediu deschis și cooperant care să stimuleze personalul să înțeleagă mai bine ce trebuie sa facă, fiecare în parte, pentru a realiza împreună obiective comune.

Comportamentele legate de o comunicare deschisă și cooperantă pot fi caracterizate astfel:

Sunt descriptive: afirmațiile făcute sunt mai degrabă informative decât evaluative

Sunt orientate spre soluție: accentul se pune pe aflarea unei soluții a problemei și nu pe ceea ce nu se face;

Sunt deschise și sincere: chiar și atunci când sunt exprimate unele critici, apar rareori mesaje ascunse; scopul este de a ajuta și de a îmbunătăți;

Sunt atente și grijulii: se pune accent deosebit pe empatie și înțelegere;

Sunt echitabile: comunicarea este un proces la care ia parte oricine, în mod egal, indiferent de rol și statut;

Sunt indulgente: inevitabile și se acceptă existența unor erori, concluzii incorecte – în anumite limite – și se iau măsuri pentru a le evita în viitor;

Asigură feed-back: văzut ca element esențial în menținerea relațiilor bune de lucru și a unui nivel înalt al performanței. Pentru obținerea unei comunicări deschise și cooperante organizația și-a declarat obiectivele strategice și cele operaționale pentru ca acestea să fie cunoscute de tot personalul.

Responsabilități și răspunderi în derularea activității

Secretarul:

preia zilnic corespondența instituției;

înregistrează documentele primite în registrul unic de intrări și ieșiri;

înregistrează cererile, rapoartele și referatele depuse de PC și elevi;

eliberează adeverințe pentru PC și elevi;

înaintează directorului toate documentele intrate în instituție;

înaintează spre aprobare directorului actele depuse de elevi sau PC;

păstrează registrele de procese verbale de la CP și CA.

Directorul:

coordonează procesul de comunicare internă privind activitatea instituției;

stabilește tehnicile și metodele utilizate pentru comunicarea internă;

comunică intern politica și prioritățile instituționale;

semneaza în registrul de intrări ieșiri de primire;

adoptă decizii și hotărâri privind responsabilitatea și autoritatea, pe care le comunică persoanelor interesate;

încurajeaza feedback-ul,comunicarea și consultarea cu personalul, ca mijloc de implicare totală a acestuia în desfășurarea activității;

asigură resurse pentru comunicare;

desemnează prin decizie internă persoana / persoanele responsabile de întocmirea proceselor verbale de ședință, de constatare etc.;

verifică și aprobă toate comunicările cu părțile interesate, indiferent de forma acestora;

reprezinta organizația în relația cu mass media.

Șefii de compartimente / comisii metodice:

primesc și transmit pe linie ierarhică toate informațiile care vin de la nivelul managementului;

semneaza în registrul de intrări ieșiri de primire;

asigură informări la nivelul personalului din subordine din punct de vedere profesional;

încurajeaza feedback-ul și comunicarea deschisă a sugestiilor și opiniilor din partea angajaților, pe care le colectează și le comunică managementului organizației;

comunică cerințele întregului personal din subordine în scopul unei mai bune implicări a acestuia în realizarea serviciilor la nivelul de exigență cerut și a cerințelor legislatiei aplicabile în vigoare.

Personalul Contractual:

primește informațiile venite pe linie ierarhică;

semnează în registrul de intrări ieșiri de primire;

participă la toate formele comunicării interne: ședință, consfătuire, instruire, comunicare, dezbatere, informare;

formulează sugestii și opinii referitoare la activitatea de comunicare pe care le comunică la o treaptă ierarhic superioară;

execută hotărârile / deciziile transmise.

Elevii:

primesc informațiile transmise;

participă la toate formele de comunicare: ședințe pe clase, ședințe ale Consiliului Elevilor, ședințe cu părinții, ședințe pe școală, informări ale dirigintelui;

execută dispozițiile / hotărârile / deciziile transmise;

formulează sugestii și opinii referitoare la activitatea de comunicare pe care le comunică dirigintelui;

CAPITOLUL III

STUDIUL DE CAZ REALIZAT ÎN ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 162

Scurt istoric

Școala Gimnazială nr. 162 funcționează în cartierul Giulești din anul 1919.
Până în 1934 nu a dispus de un imobil propriu, pentru desfășurarea procesului instructiv educativ, fiind necesară închirierea unor camere de la diverși proprietari din zonă.

În iunie 1929, moșierul Alexandru Costescu donează terenul pe care se va construi actualul imobil al școlii, Piața Giulești, biserica Adormirea Maicii Domnului, actual Școala Gimnazială nr. 182 (școală ce poartă și denumirea de Alexandru Costescu) și ștrandul Giulești.

În anul 1935, este finalizată construirea parterului actualului imobil al școlii și, începând cu anul școlar 1935-1936, cursurile încep să se desfășoare în actualul sediu.
În timpul celui de al doilea război mondial, imobilul școlii servește ca adăpost antiaerian, iar în una din sălile de clasă se pregătea mâncarea pentru populația săracă din zonă.

În anul 1958, este construit etajul I astfel încât imobilul școlii dispunea de 12 săli de clasă.

În anul 1972, sistemul de încălzire cu lemne este înlocuit cu sistemul de încălzire pe bază de gaz metan (sobe). Tot în acest an sunt amenajate grupuri sanitare în interiorul școlii.

În anul 2004 este finalizată construirea unei moderne săli de educație fizică și sport cu o suprafață totală de 1100m2, și cu o bogată dotare de materiale și instalații sportive.

Dispune de 4 vestiare pentru elevi, 2 vestiare pentru cadrele didactice, sala de fitness, 3 grupuri sanitare etc.

Aici își desfășoară orele de educație fizică și sport elevii școlii precum și grupele de performanță volei fete și băieți ale Clubului Sportiv Școlar C.F.R. București, majoritatea echipierelor fiind elevii școlii.

Este deservită de o modernă instalație de încălzire și dispune și de instalație de aer condiționat.

Pe lângă sala de sport școala dispune si de terenuri de minifotbal, handbal, tenis de câmp, tenis de masă, baschet, volei.

Este deservită de o modernă instalație de încălzire și dispune și de instalație de aer condiționat.

În anul școlar 2005-2006, imobilul școlii intră într-un amplu proces de consolidare-modernizare (mobilier școlar nou, un modern sistem de încălzire deservit de două centrale termice performante, amenajarea bazei sportive în aer liber etc.) și care, din anul 2014, este și mansardat astfel încât suprafața sa se extinde.

Școala înainte de renovare

După renovare

Începând cu 01 septembrie 2006, Grădiniță de Copii nr. 186 din strada Sângerului nr. 25-27, este arondată la Școală cu clasele I-VIII nr. 162 București.

În anul școlar 2006-2007, în planul de școlarizare sunt cuprinse grupe de cursanți în cadrul proiectului educațional „A Doua Șansă”, învățământ secundar inferior( programul se adresează celor care din diverse motive nu au frecventat sau au abandonat școala și au peste 14 ani).

De-a lungul timpului, Școala Gimnazială nr. 162, București a purtat mai multe denumiri:

• 1919-1920 Școala rurală primară din comuna Roșu;

• 1920-1921 Școala cu clasele I-II și III-IV mixt din comună Roșu;

• 1921-1922 Școala cu clasele I-II, III, IV, V mixt din comună Roșu;

• 1927-1928 Școala primară mixtă Costeasca;

• 1929-1930 Școala Costeasca;

• 1930-1935 Școala primară mixată Voievodul Mihail;

• 1935-1940 Școala Costeasca Marele Voievod Mihai;

• 1940-1945 Școala primară de băieți Triaj;

• 1945-1950 Grupul Școlar 16 februarie;

• 1950-1953 Școala elementară 16 februarie;

• 1953-1964 Școala elementară nr. 162;

• 1964-1984 Școala generală nr. 162;

• 1984 – Școala cu clasele I-VIII nr. 162 București;

• 2012 –prezent Școala Gimnazială nr. 162, București

Misiunea școlii

Școala Gimnazială nr. 162 își propune să realizeze formarea elevilor în spiritul muncii și onestității, dezvoltându-le calitățile fizice și intelectuale în vederea integrării optime a acestora în societatea modernă.

Având în vedere ceea ce dorește să realizeze în viitor, imaginea ideală a școlii este reprezentată prin: desfășurarea cursurilor într-un singur schimb; existența în școală a cabinetelor dotate corespunzător pentru toate disciplinele de învățământ; existența unei săli de sport multifuncționale pentru desfășurarea în condiții optime a orelor de educație fizică și pregătire fizică precum și pentru organizarea unor activități extracurriculare cu caracter cultural-sportiv; existența unor programe de parteneriat cu școli similare din țară și străinătate și păstrarea și respectarea tradițiilor școlii.

Populația școlară

Ținând cont de mediul social și de străzile arondate unității de învățământ numărul mediu de elevi școlarizați este de circa 650 de elevi. Acest număr s-a menținut constant de-a lungul timpului. Majoritatea elevilor provin din cartierul Giulești, cartier care, din punct de vedere administrativ, este arondat la două sectoare (sectorul 1, respectiv, sectorul 6). Elevii provin din familii cu o situație materială și financiară extrem de modestă. Doar 5% din numărul total al părinților au studii superioare, peste 45% din familii fiind monoparentale. În ultimii ani, se observă o migrare a părinților în alte state ale Uniunii Europene în căutarea unui loc de muncă, copiii fiind lăsați în grija bunicilor.

Populația școlară în anul școlar 2018-2019

În cele ce urmează, voi încerca să prezint tot ceea ce se întâmplă în Școala Gimnazială nr. 162-București în planul comunicării, aceasta fiind o cercetare calitativă realizată pe baza observației directe.

Fiind cadru didactic-auxiliar, am putut observa felul în care are loc comunicarea în unitatea școlară în care lucrez și toate elementele teoretice amintite își vor găsi exemplificările în situații concrete surprinse în activitatea de zi cu zi, atât în relația cu elevii și părinții, dar mai ales în relația cu ceilalți profesori și cu conducerea școlii.

În realizarea acestei cercetări, am pornit de la ipoteza conform căreia comunicarea în cadrul organizației școlare este un proces complex ce presupune nenumărate aspecte pe care un cadru didactic trebuie să le cunoască pentru a fi capabil să medieze și să rezolve diferite situații delicate conflictuale ce pot apărea la un moment dat în relația cu colegii, cu directorii sau cu elevii.

Principalele elemente implicate în procesul de comunicare din cadrul organizațiilor care oferă servicii educaționale sunt (Gherguț, 2007, p. 193): emițătorul care este inițiatorul mesajului; mesajul care poate fi comunicat în forme verbale, nonverbale și paraverbale; codul fiind sistemul de semne și simboluri utilizat în redactarea mesajului (literele unui alfabet, simboluri specifice, softuri lingvistice etc.); canalul de transmitere a mesajului – căile utilizate pentru transmiterea mesajului, care în cadrul unei organizații pot fi: canale formale sau canale informale.

Canalele de comunicare cele mai uzuale sunt: rapoarte, referate, circulare, note interne, scrisori, ședințe, întâlniri personale, convorbiri telefonice etc.

3.4 COMUNICAREA DIRECTORI-PROFESORI-ELEVI-PĂRINȚI

Comunicarea director – profesori se face atât formal prin consilii ( profesoral/administrație ), trimiterea informațiilor primite la fiecare profesor în parte pe e-mail sau telefonic, cât și informal prin ieșirile la mese festive, prin sărbătorirea zilelor de naștere făcute împreună, cursurile de formare și de curând la cursurile de dans unde tot personalul este invitat să participe.

Comunicarea profesori – părinți

Părinții și profesorul ar trebui să fie o echipă în educarea copilului, dar lucrurile nu merg întotdeauna așa. Problema este una foarte des întâlnită, și anume lipsa comunicării.

Comunicarea dintre profesor și părinți se face prin ședințe la clasă ce au ca scop discutarea unor aspecte generale legate de curriculum, organizarea unor evenimente, probleme specifice colectivului de elevi etc. La aceste ședințe pot participa directorul unității, profesorul consilier sau ceilalți profesori care predau la acea clasă.

Prima ședință este la începutul anului școlar până în data de 15 octombrie unde învățătorul/profesorul diriginte prezintă Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților din Învățământul Preuniversitar și Regulamentul de Ordine Interioara, structura anului școlar, orarul, și se stabilește ziua și ora în care se vor ține săptămânal orele de consiliere individuală. În urma acestei ședințe se va încheia un proces verbal de luare la cunoștință care va fi semnat de către fiecare părinte.

Profesorii diriginți/Învățătorii au obligația să organizeze minim patru ședințe pe an ( două ședințe în semestrul întâi, prima până în data de 15 octombrie și a doua până la 1 decembrie, iar pentru semestrul doi, prima fiind până la 15 februarie și a doua până la 1 Mai ) sau se pot organiza mai multe ședințe la cerere; ședințele sunt anunțate cu minim 3 zile înainte de data stabilită.

Săptămânal profesorul organizează consultații cu părinții individuale ce au ca scop discutarea problemelor de comportament ale copiilor, activitatea la clasă, Progresul școlar unele fiind finalizate prin planuri comune asumându- se prind semnăturile profesorului și părintelui. În cazul în care un părinte nu poate ajunge poate suna profesorul în intervalul orar stabilit pentru a se interesa de situația școlară a copilului său.

Comunicarea dintre profesor și elev este foarte importantă deoarece profesorul ocupă un loc central în evoluția unui copil.

Datorită tehnologiei profesorul poate ține legătura foarte ușor și constant cu elevii săi prin grupurile de WhatsApp sau Facebook Unde sunt liber se scrie problemele lor, dorințele, mulțumirile sau nemulțumirile.

Elevii au o oră pe săptămână de dirigenție unde se dezbat teme bine stabilite, se comunică notele și se discută problemele de la clasă. ca în cazul părinților și elevii beneficiază de consiliere individuală. Aceste consilieri se efectuează într-o atmosferă caldă, deschisă, unde elevii se îndreaptă din proprie inițiativă către profesor să spună problemele și să ceară sfaturi.

3.5 PAGINA WEB & PAGINA DE FACEBOOK A ȘCOLII

Școala Gimnazială numărul 162 comunică cu părinții, elevii sau viitori elevi și prin pagina web unde găsesc toate informațiile necesare : anunțuri, evenimente, regulament intern, personalul școlii ( numele directorilor, profesorilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, dotările din unitate, proiectele, premiile obținute în urma unor competiții sau concursuri școlare.

De acest site se ocupă o firmă autorizată care actualizează permanent datele.

În afară de pagina web, școala are și o pagină de Facebook. Contul a fost creat în data de 2 decembrie 2009 de către personalul școlii pentru a fi promovate toate activitățile din cadrul acestei unități (serbări, excursii, competiții sportive, invitații la activitățile desfășurate, vizite la diverse instituții de stat, clasamentele elevilor la concursurile municipale etc)

Atât pagina de Facebook cât și pagina web, oferă informații de contact, adresa, mijloace de transport în comun care sunt folosite pentru a ajunge la sediul școlii sau cel al grădiniței, informații despre admiterea copiilor la liceu și programul școlii.

3.6 ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE ÎN ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 162

3.6.1 ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE

Activitățile extrașcolare își au rolul și locul bine stabilit în formarea personalității tinerilor și contribuie la gândirea și completarea procesului de învățare. Având un caracter atractiv, copii participă într-o atmosferă relaxantă la astfel de activități valorificând timpul liber al elevilor într-un mod plăcut și util.

SERBĂRILE ȘI FESTIVITĂȚILE : acest tip de activitate extrașcolară marchează evenimentele importante din viața unui elev; cum ar fi ziua începutului de activitate, numită prima zi de școală, serbările cu diferite ocazii, cele în care se omagiază diverse evenimente, zile încărcate de semnificații naționale, religioase, zilele dedicate școlii, ultimul clopoțel, festivitatea de premiere de la sfârșitul anului școlar și multe altele. Din punct de vedere educativ importața acestor activități constă în dezvoltarea artistică a elevului precum și în atmosfera sărbătorească instalată cu acest prilej. Aceste mici serbări, organizate de către cadrele didactice, le oferă elevilor răsplata primita după munca, și de asemenea au un rol de motivare, mai puțin semnificativ.

De exemplu în unitatea noastră de învățământ la serbările de Crăciun domnul director îmbracă costumul de Moș Crăciun, se așază lângă brad și dăruiește după fiecare moment artistic cadouri elevilor ținând încă în inima elevilor atât celor mici cât și celor mari emoția și bucuria sărbătorilor.

SERBARE DE CRĂCIUN 1 Decembrie ( Hora mare )

24 Ianuarie Ziua Unirii

Ca un al doilea exemplu Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvolatre și Pace ( 6 aprilie ) a fost marcată și sărbătorită prin organizarea în școala de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică a cinci ateliere de lucru la cinci discipline olimpice scrimă, judo, gimnastică, tenis de masă și baschet antrenori fiind chiar campioni olimpici : Simona Amânar ( gimnastică ), Simona Gherman (scrimă), Laura Bâdea Cârlescu, Constantin Diță Tomescu, sau foști și actuali membri ai loturilor naționale de tineret. Invitați de onoare au fost domnul inspector de specialitate educație fizică și sport Oprea Laurențiu și domnul primar al sectorului 1 Dan Tudorache fost practicant al sportului care a sfătuit elevii că sănătatea se clădește pe terenul și în sala de sport.

EXCURSIILE ȘI DRUMEȚIILE acest tip de activități ajută la dezvoltarea intelectuală și fizică a copilului, la educarea lui cetățenească și patriotică. Ea este cea care îl reconfortează pe copil, îi prilejuiește însușirea unei experiențe sociale importante, dar și îmbogățirea orizontului cultural științific. Prin excursii elevii își suplimentează și consolidează instrucția școlară dobândind însușirea a noi cunoștințe. Excursia reprezintă finalitatea unei activități îndelungate de pregătire a copiilor, îi ajută să înțeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării din atmosfera de muncă de zi cu zi ci și ca un act de ridicare a nivelului cultural.

Drept exemplu cunoștințele la matematică sunt utilizate pentru calcularea distanețelor, calcularea timpului și chiar a ariilor unui pătrat sau dreptunghi cu ajutorul unei rulete.

Informațiile din cadrul orei de istorie sunt folosite de către elevi pentru a citii inscripții, pentru a vizita muzee, monumente și locuri istorice.

In urma plimbarilor, a excursiilor in natura, copiii pot reda cu mai multa creativitate si sensibilitate, imaginea realității, în cadrul activităților de desen și modelaj, iar materialele pe care le culeg,sunt folosite în activitățile practice, în jocurile de creație. La vârsta școlară, copiii sunt foarte receptivi la tot ce li se arata sau li se spune în legatură cu mediul, fiind dispuși să acționeze în acest sens.

VIZIONĂRILE

Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive, stimulează și orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie, pictură.

Activitățile extrașcolare bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoștințe, chiar dacă necesită un efort suplimentar. Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operațional, manualitatea, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale. Copiii se autodisciplinează, prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și responsabilități. Dascălul are, prin acest tip de activitate posibilități deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal pregătirea copilului pentru viață.