Licenta Teodora David 15.6.2017 [630156]

1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 3
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 6
1.1 Teoria obiectificării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 6
1.1.1 Obiectificarea sexuală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 8
1.1.2 Auto -obiectificarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 12
1.1.2.1 Auto -obiectificarea ca o practică culturală dăunătoare ………………………….. ……… 13
1.1.3 Consecințele obiectificării ………………………….. ………………………….. ……………………… 14
1.2 Analiza literaturii de specialitate ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
1.2.1 Concluzii ale cercetărilor obiectificării ………………………….. ………………………….. ……. 21
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 22
2.1 Sexualizarea fetelor și femeilor ca antecedent primar al auto -obiectificării ………………… 22
2.2 Sexualizarea ca normă socială ………………………….. ………………………….. ……………………… 23
2.2.1 Definirea sexualizării ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 23
2.2.2 Norme sociale și sexualizare ………………………….. ………………………….. ………………….. 23
2.2.3 Cum este transmisă sexualizarea? ………………………….. ………………………….. …………… 24
2.2.4 Sexualizarea la diferite stadii de dezvoltare ………………………….. ………………………….. 26
2.2.4.1 Adolescența timpurie ………………………….. ………………………….. ………………………. 26
2.2.4.2 Adolescența ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 27
2.3 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 27
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 29
3.1 Stima de sine ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 29
3.2. Stima de sine globală și stima de sine specifică ………………………….. …………………………. 29
3.2.1 Stima de sine globală ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 29
3.2.2 Stima de sine specifică ………………………….. ………………………….. ………………………….. 30
3.3 Stima de sine ridicată și stima de sine scăzută ………………………….. ………………………….. .. 31
3.4 Stima de sine contingentă și stima de sine veritabilă ………………………….. …………………… 32
3.5 Imagine corporală și stima de sine ………………………….. ………………………….. ……………….. 32
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 34

2
4.1 Continuitate și schimbare în auto -obiectificare: durata de viață și conștiința obiectificării
corpului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 34
4.1.1 Fete adolescente și femei tinere adulte ………………………….. ………………………….. …….. 34
4.2 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 37
CAPITOLUL 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 39
5.1 Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 39
5.2 Ipoteze ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 39
5.3 Design și metodă de cercetare ………………………….. ………………………….. ……………………… 40
5.4 Participanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 41
5.5 Instrumente ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 41
5.6 Procedură ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 45
CAPITOLUL 6 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 46
6.1 Analiza datelor și prezentarea rezultatelor ………………………….. ………………………….. …….. 46
6.2 Interpretarea psihologică a rezultatelor ………………………….. ………………………….. …………. 55
CAPITOLUL 7 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 65
7.1 Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 65
7.2 Limite și implicații pentru cercetări viitoare ………………………….. ………………………….. ….. 69
7.3 Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 72
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 73
ANEXA 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 88
ANEXA 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 89

3
INTRODUCERE

Teoria obiectificării, formulată de Fredrickson și Roberts (1997), oferă o explicație
integrată pentru o serie de riscuri negative asupra sănătății mintale, care afectează în mod
disproporționat femeile. Principiul central al teoriei este că experiențele r epetate în care femeile
sunt tratate ca un obiect care trebuie privit și evaluat, treptat determină femeile și fetele să
internalizeze percepția unui observator extern asupra propriului lor corp, proces denumit de
Fredrickson și Roberts (1997) "auto -obiect ificare". Auto -obiectificarea este descrisă ca o formă
de conștiință de sine caracterizată prin auto-monitorizarea regulată a aspectului exterior și care
conduce la o serie de consecințe negative, inclusiv la sentimente de rușine și anxietate
determinate d e aspectul corporal, care, la rândul lor, contribuie la tulburări de alimentație. Deși
multe aspecte ale teoriei au beneficiat de un suport empiric considerabil în eșantioanele femeilor
adulte, foarte puține studii au examinat modelul propus pe subiecți ma i tineri.
Dintre toate etapele de dezvoltare de -a lungul vieții, probabil că nici una nu se
caracterizează printr -o transformare mai dramatică decât perioada adolescenței. În această
perioadă remarcabilă de tranziție, apar schimbări în toate domeniile fizi ce, cognitive și sociale.
O sarcină majoră de dezvoltare o reprezintă stabilirea propriei identități (Erikson , 1968 , cit in.
Slater & Tiggemann, 2010 ). În plus, adolescența este, de asemenea, o perioadă de introspecție
și conștiință de sine, caracterizată printr -o preocupare pentru propria imagine și părerea altora
despre sine (Harter , 1999). În aceeași perioadă, se pune un accent enorm pe aspectul fizic, iar
modificările produse în procesul de dezvoltare asociate cu pubertatea îndepărtează fetele
adolescen te de idealul de frumusețe suplă impusă de societate. Această dorință de a fi mai suplă
poate duce la diete nesănătoase și alte comportamente compensatorii, cum ar fi exercițiul fizic
excesiv.
Studiul meta -analitic al lui Stice (2002) identifică nemulțumir ea legată de aspectul
corporal ca un factor de risc consecvent în tulburările de alimentație, cum ar fi anorexia și
bulimia nervoasă, care de obicei debutează în timpul adolescenței târzii. Nemulțumirea legată
de aspectul corporal în timpul adolescenței po ate juca un rol și în stima de sine scăzută și în
depresie.
Frederickson & Roberts (1997), încearcă să înțeleagă consecințele faptului de a fi
femeie într -o societate care obiectifică sexual corpul feminin. Obiectificarea sexuală apare când
corpul unei fem ei este tratat ca un obiect (în mod special ca un obiect care există pentru plăcerea

4
și uzul altora), și este ilustrat interpersonal prin vizualizare sau evaluare și prin reprezentarea
femeilor în mass -media. Cum o astfel de obiectificare sexuală nu este s ub controlul femeii,
foarte puține dintre ele sunt pe deplin capabile să evite contextele care pot determina o
potențială obiectificare. De o importanță esențială în teoria obiectifică rii este, totuși, i deea că
omniprezența obiectifică rii sexuale în societ atea noastră determină fetele și femeile să adopte
punctele de vedere prezente în societate și să înceapă să se vadă ele însele în același mod. În
consecință, fetele și femeile învață gradual să adopte perspectiva unui observator extern asupra
propriului l or fizic și se consideră ele însele ca un obiect de privit și evaluat pe baza înfățișării.
Frederickson și Roberts (1997) descriu această perspectivă particular ă ca pe o formă de
conștiință de sine care este caracterizată de o obișnuită și constantă auto -monitorizare a
aspectului exterior a unei persoane. Frederickson și Roberts ( idem ) consideră că această
monitorizare constantă a înfățișării , însoțind teoria obiectificării , are un serie de consecințe
comportamentale și experiențiale negative. În mod special, interiorizarea perspectivei de
obiectificare a unui observator conduce la creșterea nivelului de rușine față de propriul corp și
de anxietate legată de aspectului exteri or. Ca urmare, obișnuința auto -monitorizarii aspectului
fizic reduce resursele perceptuale disponibile pentru participarea la experiențele interioare ale
corpului, de aici rezultând o diminuare a conștientizării stărilor interioare ale acestuia. În
schimb, aceste consecințe negative sunt menite să contribuie la apariția a trei tulburări psihice
specifice , dezvoltate predominant de femei: depresia unipolară, disfuncția sexuală și tulburările
în alimentație.
Prin urmare studiul de față urmărește să lărgească cercetările existente examinând
componentele teoriei obiectificării pe un eșantion de adolescente. Cu o concentrare mai mare
pe sine, adolescența poate fi o perioadă critică pentru dezvoltarea teoriei obiectificării.
Adolescența nu este doar un timp al găs irii identității cuiva, dar de asemenea un timp al creșterii
conștiinței de sine, autocunoașterii, preocupării în legătură cu propria imagine și îngrijorării
privind acceptarea de către societate (Harter, 1999). Un număr de studii au arătat că majoritatea
adolescentelor nu sunt mulțumite de corpurile lor și doresc să fie mai subțiri ( Attie & Brooks –
Gunn, 1989; Thompson et al. , 1995), multe fiind angrenate în diete sau alte metode nesănă toase
de pierdere a greutății ( French et al. , 1995; Stice et al. , 1998). Tulburările de alimentație ca
anorexia sau bulimia nervoasă au, în mod obișnuit, de asemene a ca punct de pornire adolescenț a
târzie (Beaumont & Touyz, 1985).
În studiul prezent a fost integrată și stima de sine în cadrul teoriei obiectificării pentr u a
facilita înțelegerea asocierii acesteia cu componentele propuse de teoria obiectificării. Studiul

5
prezent include de asemenea un eșantion de fete care au practicat sau practică cursuri de dans.
Deși teoria obiectificării presupune că toate femeile trăi esc într -o cultură în care corpurile lor
prezintă întotdeauna un potențial de obiectificare, totuși obiectificarea nu le va afecta pe toate
în mod egal. Auto -obiectificarea poate fi declanșată și amplificată de anumite situații. Un grup,
care ar putea fi d e așteptat să fie la un nivel înalt de auto -obiectificare, sunt dansatorii de de sex
feminin, care operează într -un mediu care ar putea accentua conștientizarea perspectivelor
observatorilor asupra corpului lor. Dansatorii interpretează pe scenă tocmai pen tru a fi priviți și
petrec nenumărate ore practicând în fața oglinzilor. În consecință, corpurile lor sunt examinate
îndeaproape de alții și de ei înșiși. În plus, dansul reprezintă o subcultură particulară în care
există presiuni extreme să fii slab. Anum ite situații care accentuează conștientizarea femeilor
cu privire la perspectivele observatorilor asupra corpurilor lor sunt susceptibile de a spori auto –
obiectificarea. De aceea prezentul studiu caută să determine aplicabilitatea teoriei obiectificării
asupra adolescenților și dacă conform acestei teorii experiențele interpersonale de obiectificare
sexuală pot conduce la internalizarea obiectificării, și la activități de supraveghere corporală și
preocupări pentru aspectul fizic.
Teoria obiectificarii orga nizează variabilele socio -culturale (de exemplu, obiectificarea
sexuală prin intermediul mass -mediei și presiunile interpersonale de a fi suple, evaluarea
corporală) și intrapersonale (de exemplu, focalizare asupra corpului) (Fredrickson și Roberts ,
1997). În mod specific, teoria afirmă că femeile se confruntă în mod regulat cu obiectificarea
sexuală, fiind tratate mai degrabă ca trupuri sau părți ale acestuia decât ca o persoană întreagă;
astfel, calitățile lor interioare sunt neglijate în detrimentul aspe ctului fizic (Bartky 1990;
Fredrickson și Roberts 1997). Obiectificarea sexuală apare în mod regulat prin (a) mass -media
care ilustrează interacțiunile interpersonale și sociale și (b) relațiile interpersonale care imită
aceste interacțiuni (Fredrickson și Roberts , 1997). O modalitate frecventă de obiectificare
sexuală se manifestă prin faptul că b ărbații privesc femeile (adică le evaluează corpurile) pentru
satisfacerea lor personală. Avansurile sexuale nedorite și evaluarea fizică de către alții
reprezint ă o formă esențială de obiectificare sexuală, deoarece acest ea încurajează femeile să –
și bazeze evaluarea propriei valori , pe gradul lor de atractivitate sexuală. Este adesea promulgat
faptul că singurul trup acceptabil pentru o femeie este acela atrăgăto r din punct de vedere sexual
și, prin urmare, comentariile despre aspectul fizic se bazează pe aderarea la idealurile de
frumusețe sexuală (Calogero , Herbozo , & Thompson , 2009).

6
CAPITOLUL 1
1.1 Teoria obiectificării
Societățile occidentale au tendința să materializeze oamenii, de multe ori tratând
oamenii ca și când ar fi lucruri sau proprietăți. Acest lucru se întâmplă din cauză că societățile
occidentale sunt saturate cu heterosexualitate, prin care acțiunile de gen acționează ca un
organizator omniprez ent al culturii, astfel obiectificarea apare mai des în relațiile heterosex uale
(Henley, 1986 ; Lerner, 1983). Femeile sunt definite, evaluate și tratate ca obiecte mult mai des
ca bărbații. În particular, este vorba de perceperea femeilor ca obiecte sexual e, ca instrumente
pentru servicii sexuale și plăcere pentru bărbați, fenomen care este familiar oamenilor de știință
și novici lor. Chiar dacă observațiile pe tema obiectificării, sau sexualizarea femeilor sunt noi
(Batky, 1990; Henl ey, 1986 ; Jeffrey, 2005; Orbach, 1993), dezvoltarea unui cadru teoretic
formal și a instrumentelor de măsurare au stimulat studii sistematice empiric pe tema
obiectificării femeilor de -a lungu l ultimului deceniu (Calogero, Tantleff -Dunn , & Thompson ,
2011 ).
Ccercetătorii contempo rani din discipline variate ( ex.Sociologie, Antropologie,
Psihologie, Filosofie) au luat în considerare modul în care corpurile femeilor sunt construite și
controlate printr -o variate de practici sociocultur ale (Bartky, 1990; Dworkin, 1991; Jeffreys,
2005; McKinley & Hyde, 1996; Spitzack, 1990). Teoria obiectific ării, dezvoltată de
Fredrickson și Roberts (1997) este în esență o sinteză și formalizare a multor linii de teoretizare
și cercetare pe obiectificare a sexuală la femei, oferind o atenție și cadru formal pentru
investigarea consecințelor trăirii într -un astfel de mediu cultural care promovează obiectificarea
sexuală și care îndeamnă fetele și femeile să se perceapă pe ele însele și să se trateze ca obiec te,
să fie evaluate pe baza aparențelor lor fizice. Fredrickson și Roberts (1997) au argumentat
deasemenea că în ciuda heterogenității în rândul femeilor, a etnie, clasei, sexualității, vârstei și
atributelor personale fizice,” a avea un corp matur poate c rea o experiență socială comună, o
vulnerabilitate la obiectificarea sexuală, care la rândul său poate crea, un set experiențe
psihologice comune” (p. 175). Prin elucidarea gamei de rezultate psihologice care rezultă din
obiectificare a sexuală precum și me canismele potențiale prin care acest lanț de evenimente
apare, teoria obiectificării a transformat cercetarea științifică în domeniul auto -obiectificării la
femei. Teoria obiectificării ia ca punct de plecare faptul că practicile culturale ale obiectificăr ii
sexuale (delimitate anterior) crează oportunități multiple pentru ca femeile să se perceapă pe
ele însele prin intermediul unui observator extern. În particular, este practica subtilă de zi cu zi

7
a privirii sexualizate pe care o întâlnesc femeile în tim p ce se află în contexte sociale variate
care le determină pe fete și femei să adopte această privire evaluativă sau să ex perimenteze
auto-obiectificare a. Majoritatea femeilor experimentează stări tranzitorii ale auto -obiectificării
în situații în care ate nția e concentrată pe corpurile lor, ca atunci când sunt fluierate sau când
cineva se holbează la sânii lor, sau în cazul în care genul lor este o trăsătură a contextului
proximal. Pentru unele femei această obiectificare devine internalizată, și încep să se perceapă
pe ele însele ca obiecte tot timpul, chiar dacă se află î n public sau în contexte private . Se spune
că aceste femei au trăsătura persistentă a auto -obiectificării, în contrast cu femeile care în aceste
momente se află într -o stare de auto -obiec tificare. Adoptarea de către o femeie a unei
perspective de auto -obiectificare a imaginii proprii nu este un indicator a narcisismului sau
orgoliului, ci mai degrabă reflectă o strategie psihologică care permite femei i să anticipeze și
astfel să exercite u n anumit control, asupra modului în care e privită și tratată de alții. Chiar
dacă este puțin probabil că această auto-perspectivă să fie aleasa conștient, ea reflectă un anumit
agent în cadru unui context foarte apăsător al obiectificări i sexuale. Așa cum Berger (1972, cit
in., Calogero, Tantleff -Dunn , & Thompson , 2011 , p.40 ) a explicat: “Ea trebuie să ofere o
examinare amănunțită a tot ceea ce este, și la tot ce face deoarece modul în care ea apare în fața
altora, și în ultimul rând cum ea apare în fața bărbaților, este de o importanță crucială pentru
ceea ce e în mod normal e considerat, succesul în viața sa… Bărbații oferă o examinare
amănunțită femeilor înainte de a intra în contact cu acestea. Prin urmare modul în care o femeie
apare în fața unui bărbat determină modul în care ea va fi tratată. Pentru a dobândi un anumit
control în acest proces, femeile trebuie să conțină și să inte riorizeze acest aspect.” Această
perspectivă proprie nu reflectă doar comparația socială cu alții, sau faptul că femeilor nu le
place pur și simplu mărimea și forma corpurilor lor, dar reflect ă de fapt o perspectivă a corpului
ca aparținând “mai puțin lor și mai mult altora” (Fredrickson & Roberts, 1997, p. 193).
Având în vedere că atractivitatea fizică servește ca o formă de valută pentru femei
câștigându -le recompense sociale și economice p entru aspectul lor (Del linger & Williams,
1997; Eagly et al., 1991 ) și în efortul de a face față presiunilor externe neîncetate pentru a
satisface idealurile de frumusețe, auto -obiectificarea pare să fie o concepție de sine normativă
dar indecentă a multor femei (Costanzo, 1992). În cadrul teoriei obiectificării, auto –
obiectificarea este mecanismul psihologic primar care ține evidența legăturii dintre experiențele
obiectificării sexuale la un nivel cultural, sănătatea și starea de bine a fetelor și femeilor la nivel
individual. Se presupune că auto -obiectificarea duce direct la anumite consecințe psihologice
sau experiențiale care sunt cunoscute că apar la o rată disproporționată mult mai mare la fete și

8
femei (Fredrickson & Roberts, 1997): rușine corporală, anxietatea legată de aspect și siguranță,
concentrare redusă sau experiențele de flow în cadrul activităților mentale și fizice, și conștiința
redusă a stării corporale interne (ex. foame, emoție, oboseală).
În schimb, se propune că această colecție de co nsecințe negative acumulează și conduce
direct la un subset de riscuri de sănătate mintală care apar la rate mult mai înalte la fete și femei
(Fredrickson & Roberts, 1997): depresie unipolară, disfuncții sexuale, tulburări de alimentație.
Se propune ca gen erând rușine și anxietate recurentă, consumând energia mentală care poate fi
utilizată pentru activități mult mai plăcute și satisfăcătoare, și reducând sensibilitatea la indicii
interni ai corpului, auto -obiectificarea contribuie indirect la depresie, dis funcții sexuale și
tulburări de alimentație în rândul fetelor și femeilor. Cercetări desfășurate de peste un deceniu
asupra teoriei obiectificării au furnizat dovezi considerabile pentru multe din aceste propuneri,
astfel auto -obiectificare a este legată em piric de mai multe experiențe subiective și mai multe
riscuri ale sănătății mintale în cazul fetelor și femeilor. (Moradi & Huang, 2008).
Teoria obiectificării este bazată pe teoria feministă și î ncorporează premisa că
experiența obiectificării culturale sexuale contribuie la riscuri de sănătate specifice pentru femei
(Fredrickson & Roberts, 1997). Obiectificarea sexuală este forma de opresiune de gen cu
multiple fațete care include des o focalizare evaluativă pe caracteristicile fizice ale fetelor și
feme ilor. Kaschak (1992) a stabilit că femeile sunt mereu evaluate pentru aspectul și
caracteristicilor lor fizice, în primul rând de către bărbați sau în cadru unui context masculin.
În particular, Fredrickson și Roberts (1997) au descris privirea lungă și in sistentă ca o formă a
obiectificării sexuale a evaluării vizuale care este omniprezentă în cultura occidentală. Se
presupune că această privire lungă și insistent ă apare în relațiile interper sonale în care e mai
probabil ca femeile să fie ținte ale evaluăr ii vizuale (Henley, 1986 ). Obiectificarea apare în
mass -media unde femeile sunt reprezentate într -o manieră sexuală excesivă sau înfățișate cu
accentul pus pe părțile corporale sau ca obiecte mai degrabă decât să prezinte persoana ca un
ansamblu integrat ( Bartky, 1990 ). Acești autori au propus c ă o caracteristică operațională cheie
a obiectificării culturale sexuale este procesul obiectificării de sine prin care femeile pot adopta
perspectiva observatorului și se pot vedea pe ele însele ca un obiect de cons um vizual.
1.1.1 Obiectificarea sexuală
A obiectifica este a transforma în sau a trata ceva ce nu e obiect ca un obiect sau să ai o
realitate obiectivă ( Calogero, Tantleff -Dunn , & Thompson , 2011 ). Conform lui Jean Baker
Miller (1986 , cit in. , Calogero, Tantleff -Dunn , & Thompson , 2011 , p.60):” Când cineva e un

9
obiect și nu un subiect, se presupune că toate impulsurile și interesele sexuale și fizice proprii
ale unei persoane nu există independent. Ele sunt aduse în existență doar de alții și pentru alții –
controlate, definite și folosite”. Nussbaum (1995) a propus că obiectificarea include cel puțin 7
feluri de a trata alte persoane:
1. Ca un instrument pentru scopul propriu al cuiva (instrumentalitatea)
2. Ca fiind lipsit de autonomie și auto -determinare (negare și autonomie)
3. Ca fiind lipsit de acțiune și activitate (inerție)
4. Ca fiind interschimbabili cu alte persoane de aceleași tip sau diferit (fungibilitate)
5. Ca fiind permis să se distrugă, spargă și să fie invadat (violabilitate)
6. Ca un lucru care este deținut de cineva (stăpânire)
7. Ca fiind cineva , ale cărui sentimente și experiențe nu e nevoie să fie luate în
considerare (negarea subiectivității).
Aceste caracteristici reprezintă atitudini comune față de tratarea obiectelor și lucrurilor.
Dacă oricare din aceste caracteristici sunt suficiente pentru a reprezenta obiectificarea unei
persoane, rămâne o întrebare deschisă pentru cercetători. Un aspect care este acceptat d in
perspectiva feministă este că obiectificarea reprezintă tratarea unei ființe umane în oric are
aceste 7 feluri . Astfel, să fii obiectificat înseamnă să fi transformat în și să fii tratat ca un obiect
care poate fi utilizat, manipulat, controlat și cunoscut după proprietățile sale fizice. Femeile
sunt vizate pen tru tratamentul de obiectificare sexuală în viața lor de zi cu zi mult mai des
comparativ cu bărbații (Bartky, 1990; Eck, 2003; Henley, 1986 ; Krassas, Blauwkamp, &
Wesselink, 2003; Macmillan, Nierobisz, & Welsh, 2000; McKinley & Hyde, 1996; Piran &
Cormier , 2005; Plo us & Neptune, 1997; Swim et al., 2001; Thompson et al. , 1999). Chiar dacă
noțiunea de obiectificare sexuală este complexă, Bartky (1990) a oferit anumite clarificări cu
următoarea caracterizare: “O persoană este obiectificat ă sexual în momentul în care părțile sale
sexuale sau funcțiile sale sexuale sunt separate de restul personalității sale și sunt reduse la
statutul de simple instrumente ca și când ele sunt capabile să o reprezinte” (p.26). Această
fragmentare a femei într -o colecție de părți sexuale se manifestă în diferite feluri, variind în
grade diferite de la violență sexuală la privirea lungă cu tentă sexuală și examinare vizuală,
aspecte care în mare parte nu se află sub controlul femeilor și care se manifestă în așa fel încât
să consoli deze statutul de subordonare a femeilor în raport cu bărbații. (Henley, 1986 ; Kaschak,

10
1992; Rudman & Borgida, 1995; Saguy et al. , 2010; World Health Organization, 2005).
Obiectificarea sexuală se manifestă cel mai evident în 2 domenii: întâlnirile interpersonale sau
sociale reale (ex. Examinarea, privirea lungă la corpul femeilor, comentariile sexuale, hărțuire)
și expunerea la mass -media care are în centrul atenției corpul femeilor și părți ale corpului lor
fiind ilustrate ca ținte a privirilor mas culine. Întâlnirile interpersonale ale obiectific ării sexuale
pot include interacțiuni cu alte persoane familiare (ex. familia, prietenii, colegii, angajații) sau
cu străinii și începe la o vârstă foarte fragedă. Eșantioanele de tineri americani au indicat că
fetele din școala elementară și gimnazială sunt ținte mai frecvente și suferă efecte mult mai
devastatoare ale hărțuirii sexuale comparativ cu băieții (Murnen et al. , 2003). Conform
cercetării susținute de American Association of University Women, e ma i probabil ca fetelor
adolescente să le fie frică de școală de 5 ori mai tare și să fie de 3 ori mai puțin încrezătoare
decât băieții după ce au experimentat hărțuirea sexuală. Mai mult de atât, o treime din fete nu
au vrut să mai meargă la școală, și apro ape o treime nu a mai dorit să vorbească în clasă din
cauza hărțuirii sexuale. În eșantioanele de adulți, femeile au raportat o obiectificare sexuală
explicită semnificativă comparativ cu bărbații, incluzând glume sexuale umilitoare, hărțuire
sexuală, atri buirea de nume sexuale și faptul că au fost victimele unor avansuri sexuale nedorite.
(Hill & Fischer, 2008; Klonoff & Landrine, 1995; Kozee et al. , 2007; Macmillan et al., 2000;
Moradi, Dirks, & Matteson, 2005; Swim et al., 2001). Contactul cu mass -media care înfățișează
imagini ale obiectificării sexuale cu femei sunt imposibil de ignorat și evitat virtual. (American
Psychological Associ ation, 2007; Busby & Leichty, 1993; Grogan & Wainwright, 1996; Harper
& Tiggemann, 2008; Peter & Valkenburg, 2007; Reich ert & Carpenter, 2004; Ward &
Friedman, 2006). Ca o evidență a nenumăratelor feluri în care corpurile femeilor sunt
obiectificate sexual în mass -media, nu este vorba doar de examinarea vizuală sexuală , dar și de
violența reală împotriva femeilor care este deasemenea erotizată și redată normativ în cadrul
acestor portrete – așa cum a descris -o Wolf (1991) , “frumusețe sadomasochistă”. Imagini ale
femeilor sumar îmbrăcate și dezbrăcate parțial, sunt reprezentate des în poziții contorsionate,
aplecate sau poziț ionate în patru labe, legate fizic sau amenințate și/sau imobilizate de către un
bărbat (sau grup de bărbați) pentru a vinde orice de la curele până la brățări sau telefoane mobile
și unități de credit.
Cercetătorii au dezvăluit disponibilitatea largă de a înfățișa femeile în rolul obiectelor
sexuale pentru fiecare mediu, incluzând programele de televiziune, reclame de televiziune,
videoclipurile muzicale și reviste. Asemenea imagini care înfățișează obiectificarea sexuală a
femeilor au crescut cu timpul ( Busby & Leichty, 1993; Reichert & Carpenter, 2004): Un raport

11
a indicat o creștere de 60 % în portretizarea femeilo r în roluri “decorative” din 199 0 până în
mijlocul anilor 2000 . Mai mult de atât, obiectificarea sexuală a femeilor în mass -media
afectează c redințele bărbățiilor despre corpul femeilor. Ward, Merriwether și Caruthers (2006)
au demonstrat că utilizarea mai frecventă a mass -mediei de către bărbați este legată de
accepțiunea mai largă a ideologiilor tradiționale de gen care înfățișează femeile ca obiecte
sexuale și a percepe corpul femeilor și părțile corpului lor pozitiv atunci când acestea
îndeplinesc o funcție sexuală dar nu atunci când îndeplinesc o funcție de reproducere. Prin
urmare, ceea ce fetele și băieții învăța despre corpul femeilor prin intermediul agențiilor
socioculturali și socializările de gen este că e normativ pentru corpul femeilor să fie privit,
comentat, evaluat și hărțuit sexual – să fie obiectificat sexual.
Numeroși teoreticieni în cadru disciplinelor psihologice și sociologice au teoretizat că
femeile din culturile occident ale sunt obiectificate sexual ( Bordo, 19 95; Franzoi, 1995) și că
experiența obiectificării are consecințe negative pentru femei (Henley, 1986; Kaschak, 1992;
Roberts, 2002; Spitzack, 1990). Tot uși, obiectificarea sexuală nu apare exclusiv la femei,
Fredrickson și Roberts (1997) au postulat că efectele obiectificării sexuale sunt mai sporite la
femei și sunt omniprezente și dăunătoare.
Procesul obiectificării sexuale este o piatră de temelie a t eoriei obiectificării. Roberts
(2002) a secvențiat 5 pași ai obiectificării sexuale adap tați de la discuția lui Henley (1986 )
despre privilegiul și puterea sexuală. Cei 5 pași cuprind gama experiențelor de obiectificare și
reflectă o progresie de la cel ma i mic la cel mai mare nivel de invazivitate. În cadrul discuțiilor
lui Roberts (2002) despre obiectificarea sexuală ea a oferit următorii pași ai nivelelor:
1. Mesaje de mediu care transmit idealurile feminine (e x. procesele de socializare de
gen, mass -media și publicitate).
2. Mesaje non -verbale cum ar fi privirea lungă, și privirea cu ochii dulci.
3. Comunicarea verbală care include fluieratul și zgomote care să atragă atenția,
comentarii nesolicitate și evaluative despre aspect.
4. Gesturi fizice și hărțuială care includ atingeri nedorite.
5. Violare în formele cele mai extreme ale obiectificării sexuale.

12
1.1.2 Auto -obiectificarea
Auto -obiectificarea este o variabilă -cheie în teoria obiectificării (Fredrickson și Roberts
1997). Auto -obiectificarea este definită ca un proces sau stare în care femeile care
experimentează obiectificare, adoptă ulterior perspectiva observatorului, care este “de a se trata
pe ele însele ca obiecte, să fie observate și evaluate” (Fredrickson & Roberts, 1997, p .177).
Fredrickson și Roberts (1997) au stabilit că auto -obiectificarea este marcată de auto –
supraveghere, auto -monitorizare și preocupare sporită pentru aspect. Teoreticienii au postulat
că există diferențe individuale în măsura în care fetele și femeile se auto -obiectifică, ambele în
termeni ai trăsăturilor relative.
Deoarece practica obiectificării sexuale a femeilor este atât de universală, aceasta apare
în societățile occidentale iar consecințele sale negative sunt de obicei minimalizate sau respinse.
Într-adevăr “femeile sunt încurajate să… simtă plăcere prin intermediul obiectificării lor, în
special prin evaluarea lor și identificarea lor cu obiecte ale dorințelor masculine” (Lee, 2003, p.
88). Totuși, rolul obiectificării sexuale în viața fetelor și femeilor nu este inofensiv. Teoriile
feministe au argumentat că experiențele obiectificării sexuale întâlnite în mediile de zi cu zi ale
fetelor și femeilor le determină să internalizeze aceste priviri de obiectificare. În acest fel,
acumularea experiențelor de ob iectificare sexuală au scopul de schimba și de a forma relațiile,
astfel încât femeile ajung să se perceapă și să se trateze pe ele însele nu ca persoane ci ca obiecte,
să fie privite și evaluate di n afară . Din munca lui Henley (1986 ), Roberts (2002) a
conceptualizat auto -obiectificare a ca o formă de control interiorizată:” Aceasta este că
socializarea subordinațiilor într -o cultură dominantă realizează un fel de colonizare a minții
care asigură lipsa de putere autoimpusă. La fel și socializarea fetelor și femeilor într -o cultură
de obiectificare sexuală duce la auto -obiectificare”(p. 326). Astfel, faptul că ajungi să te percepi
să te apr eciezi ca un obiect sexual, sau auto -obiectificarea, e considerat ă ca fiind consecința
psihologică principală a expunerii regulate la experiențe de obiectificare sexuală. Majoritatea
evidențelor feministe ale obiectificării femeilor consideră că auto -obiectificarea este o formă a
controlului social prin intermediul căruia femeile învață să își restricționeze funcționarea lor
fizică și socială, investindu -și energia și resursele în crearea unei aparențe feminine în
anticiparea acestei priviri evaluative sexualizate (Bartky, 1990; Dworkin, 1974; Jeffreys, 2005;
Young, 1990). Este important pentru femei să își monitorizeze fieca re mișcare și ținut ă pentru
a portretiza “cantitatea” potrivită de feminitate: “Femeilor în rochii scurte li se spune să evite
să se aplece, dar în cazul în care acestea trebuie să ofere o atenție sporită pentru a evita afișarea
bustului… revistele de mo dă oferă instrucțiuni precise despre modul potrivit de a te urca și de a

13
coborî din mașină… O femeie nu trebuie să permită brațelor și picioarelor ei să se miște în toate
direcțiile; ea trebuie să încerce să își conducă mișcările cu grație -lucru greu de îndeplinit atunci
când ea se urcă și se dă jos din spatele unui Fiat -și ea este sfătuita să utilizeze această
oportunitate pentru o anumită afișare a piciorului”. (Bartky, 1990, p.69).
O altă restricție impusă femeilor este faptul că, corpul femeilor care e considerat cel mai
atractiv din punct de vedere sexual, este o combinație a atributelor corpului care practic nu pot
fi atinse și care sunt incompatibile fizic. Majoritatea corpurilor femeilor au fost întotdeauna și
vor continua să fie contradictorii cu idealurile contemporane ale frumuseții feminine. Între
secolul 19 și 21, femeile au încercat să aibă talie mică și șolduri late, să aibă forme dar să fie
slabe, să nu aibă sâni dar să aibă forme în partea de jos a corpului, și astăzi să aibă sâni sesizabi li
și masă musculară dar să nu aibă grăsime. Într -adevăr, idealul frumuseții feminine actuale poate
reprezenta atribute nerealiste și nefirești ale corpurilor naturale ale femeilor (Orbach, 2010). În
timp ce idealurile occidentale actuale ale frumuseții fe minine continuă să pună accent pe a fi
slabă, acesta figură ultra slabă include deasemenea un abdomen plat, talie subțire, șolduri late,
picioare lungi, sâni mari, masă musculară definită și piele perfectă (Groesz, Levine, & Murnen,
2002; Harrison, 2003). Pentru că majoritatea corpurilor femeilor nu se încadrează în aceste
ideal uri, majoritatea corpurilor femeilor vor fi redate ca deficit și cu nevoie constantă de
alterare – obiecte la care trebuie să se lucreze (Orbach, 2010, p. 2). Deoarece idealurile femi nine
curente sunt practic imposibil de atins fără anumite intervenții chirurgicale și care invocă auto –
supraveghere pentru a monitoriza și minimaliza discrepanțele între aceste multiple domenii ale
frumuseții, ele reprezintă construcția fizică finală a cor pului femeii. Conform lui Dworkin
(1974), aceste standarde ale frumuseții feminine “prescriu mobilitatea ei”, spontaneitatea,
postura, mersul, funcționalitatea corpului ei. Ele definesc precis dimensiunile libertății ei fizice.
În aceste feluri, auto -obiec tificarea perturb ă și încălca resursele cognitive, fizice și financiare
(ex. timp, energie fizică, capacitatea cognitivă, sănătate, bani), care pot fi utilizate pentru
realizarea activităților bazate pe competențe, devenind astfel din ce în ce mai ineficie nte de -a
lungul timpului ( Saguy et al. , 2010 ; Tiggemann & Rothblum, 1997; Wolf, 1991 ).
1.1.2.1 Auto -obiectificare a ca o practică culturală dăunătoare
O practică culturală este considerată dăunătoare pentru femei dacă practica (a) este
dăunătoare pentru sănătatea femeilor și fetelor, (b) rezultă din diferențe de putere semnificativă
între sexe, (c) este în beneficiul bărbaților, (d) crează stereotipuri c are contracarează
oportunitățile fetelor și femeilor și (e) este justificată prin tradiție. Auto -obiectificarea ar părea

14
să îndeplinească aceste criterii: (a) Destule dovezi empirice au justificat că auto -obiectificarea
este dăunătoare pentru sănătatea fet elor și a femeilor (American Psych ological Association,
2007; Moradi & Huang, 2008); (b) dezechilibru de putere economică, politică și socială care
favorizează bărbații a întărit și a perpetuat auto -obiectificarea și obiectificarea sexuală a
femei lor. (Henley, 1986 ; Keltner, Gruenfeld, & Anderson, 2003; Pratto & Walker, 2004; Wolf,
1991); (c) bărbații culeg beneficiile sexuale, sociale și economice în favoarea investițiilor
disproporționate a femeilor în aspectul lor (Bartky, 1990; Fredrickson et al. , 1998; Henley,
1986 ; Jeffreys, 2005; Lerner, 1983; Wolf, 1991); (d) femeile se percep pe ele însele ca obiecte
care există pentru plăcerea bărbățiilor și perpetuează stereotipurile de gen tradiționale despre
rolul femeilor și abilitaților sale, consolidând p ercepția de sine și percepția altora despre corpul
femeilor (Calogero & Jost, 2010; Leibold & McConnell, 2004; Rudm an & Borgida, 1995;
Saguy et al. , 2010 ); și (e) obiectificarea sexuală a femeilor – și rezultanta ei: auto -obiectificarea –
poate fi văzută ca o manifestare a ideologiilor sexiste mai largi în cadrul societăților patriarhale
care consolidează dezavantajul femeilor atât la nivel cultural cât și la nivel individual (Bartky,
1990; Cal ogero & Jost, 2010; Henley, 1986 ; Jackman, 1994; Maass et al., 2003; Jost, 1995;
Jost, Banaji, & Nosek, 2004; Nussbaum, 1999). Pe baza acestor criterii se propune că
obiectificare a femeilor oprește dezvoltarea completă a fetelor și femeilor și constituie o practică
culturală dăunătoare împotriva lor.
1.1.3 Consecințele obiectificării
Teoria obiectificării (Fredrickson & Robersts, 1997) propune că obiectificarea sexuală
este experiența de a fi tratat ca un corp (sau o colecție de părți ale corpului) predominant apreciat
pentru funcționalitatea fizică a lui de către ceilal ți. Autorii au emis teoria că obiectificare a
sexuală este asociată cu riscuri pentru sănătatea mintală la fete și femei. Fredrickson și Roberts
(1997) au dezvoltat un model (Fig 1.1) care delimitează procesele și rezultatele proiectate care
se asociază cu obiectific area. Acești autori au propus că o caracteristică operațională cheie a
obiectificării culturale sexuale este procesul obiectificării de sine prin care femeile pot adopta
perspectiva observatorului și se pot vedea pe ele însele ca un obiect de con sum vizual. Procesul
de auto -obiectificare include auto -minotorizare omniprezentă, care conduce la creșterea
sentimentelor de rușine și anxietate, tulburări de dispoziție și tulburări de alimentație.
(Fredrickson et al. , 1998 ; McKinley & Hyde, 1996; Noll & Fredrickson, 1998). Mai mult, este
postulat c ă auto-obiectificarea și vigilența cronică pentru aspect asociată cu auto -obiectificarea
pot compromite capacitate a individului pentru fericire, auto -realizare și libertate. (Roberts,
2002).

15
Fredrickson și Robe rts (1997) au susținut că auto -obiectivarea are o serie de consecințe
negative pentru femei. În particular, internalizarea în perspectiva unui outsider duce la creșterea
rușinii și anxietății față de corp și aspect, parțial pentru că este practic imposibil să se
potrivească cu imaginile actuale ale frumuseții ideale ale societății. Mai mult, monitorizarea
constantă a aspectului exterior oferă mai puține resurse perceptuale disponibile pentru
participarea la experiența corporală interioară și duce la o conșt ientizare redusă a stărilor interne
ale corpului. Auto -conștiința limitează, de asemenea, oportunitățile femeilor pentru stările
motivaționale de vârf.
Mesajele privind înfățișarea femeilor le pot determina pe acestea să se concentreze mai
mult asupra aspe ctului lor corporal. O manifestare a acestui accent pus pe aspect ar putea fi
compararea corpului lor cu alte corpuri de femei ca un ghid pentru cum ar trebui să arate și un
indicator al atractivității lor relative. Având în vedere că multe femei învața că valoarea lor este
echivalentă cu aspectul lor fizic, o altă manifestare a acestei focalizări asupra aspectului fizic
ar putea fi un sentiment al propriei valori diminuate în cazul în care nu se potrivesc cu idealuri
sociale.
Obiectificarea sexuală are con secințe negative profunde asupra sentimentelor femeilor
fața de propria persoană, deoarece aspectul lor fizic este evidențiat, pe când alte aspecte ale lor
(de exemplu, personalitatea, intelectul, sentimentele și atitudinile) sunt minimalizate sau
neglijat e (Fredrickson și Roberts 1997). În timpul pubertății, fetele încep să -și dea seama că
sunt privite și evaluate de alții ca un corp sau o colecție de părți ale corpului, ceea ce poate
atrage un nivel redus de stimă de sine (Pipher , 1994). Într -adevăr, cu c ât femeile au fost expuse
mai mult la obiectificare sexuală (de ex. presiuni de a fi suple, comentarii privitoare la
înfățișare), cu atât stima de sine este mai scăzută, susțin femeile americane (Herbozo și
Thompson 2006, Phan și Tylka 2006, Tylka și Subic h, 2004).
Teoreticienii sugerează că auto -evaluarea constantă și auto -monitorizarea asociat e cu
auto-obiectificarea rezultă în sentimente ale imperfecțiunii fizice și insecuritate (Bordo, 1995),
sentiment de neputință ( Kaschak , 1992; Roberts, 20 02), și o experiență omniprezent ă a rușinii
(Bartky, 1990 ). Teori ile obiectificării postulează că auto-caracterizarea constantă rezultă în
perturbarea atenției conștiente și contribuie la un set specific de consecințe psihologice. Aceste
experiențe subiective sunt teoretizate pentru a include emoții negative ca și anxietatea sau
rușinea, motivație diminuată și scăderea gradului de conștientizare a stării corporale interne.
(Fredrickson & Roberts, 19 97).

16
În adiție la aceste riscuri, teoria obiectificării determi nă un alt risc specific al sănătății
mintale la femei. Teoreticienii au identificat tulburări de alimentație, depresie, și disfuncție
sexuală că un rezultat negativ asociat cu obiectificare a culturală sexuală (Fredrickson &
Roberts, 1997). De exemplu, teor ia obiectificării prezintă un model explicativ (Fig 1.1) care
poate spori înțelegerea conceptului și poate explica diferențele de gen ale observatorului în
prevalența simptomelor depresive. Specific, cei doi autori au reflectat faptul că concentrarea pe
sine, rușinea și anxietatea, conduc la îngrijorare, reflectare și depresie. Acești autori au sugerat
deasemenea că idealurile culturale omniprezente legate de imaginea corporală și auto -control
ulterior și preocupare pentru aspect constituie factorii de risc contextuali și contribuie la rușinea
corporală și la dezvoltarea tulburărilor de alimentație.
1.2 Analiza literaturii de specialitate
Studiul empiric inițial al teoriei obiectificării a testat efectele auto -obiectificării pe
rușine corporală, tulburări de alimentație , și performanță matematică pe un grup de participanți
reprezentați de studenți ( Fredrickson și Roberts , 1997 ). Adițional, au fost explorate diferențele
de gen în consecințele emoționale și comportamentale ale auto -obiectificării.
Studiul experimental cu două părți a prezentat o poveste ascunsă despre opinia
consumatorului și a inclus o manipulare a stării de auto -obiectificar e în care participanții au
purtat fie un pulover fie un costum de baie în timp ce au răspuns la măsuri care au exploatat
caracteristici ale auto -obiectificării, rușinii corporale și reținerilor alimentare. În partea a 2 -a a
studiului, au fost incluse varia bilele dependente ale performanței matematice și reținerilor în
alimentație, așa cum sunt măsurate prin cantitatea de prăjituri consumate.
Per total, rezultatele au oferit suport pentru trăsăturile de construct și starea de auto –
obiectificare și mai depart e, pentru premisa că starea de auto -obiectificare poate fi amorsată și
manipulată. Deasemenea datele au susținut legătura propusă dintre auto -obiectificare și rușine
corporală și legătura prezisă dintre rușinea corporală și reținerile în alimentație pentru femeile
din studiu. Rezultatele nu au susținut ipoteza care spune că rușinea corporală a servit în calitate
de mediator în relația dintre auto -obiectificare și rețineri în alimentație. A fost observată pentru
unele femei o performanță matematică scăzută, dar totuși, pentru femeile în condiția costumului
de baie (obiectificare ridicată) s -a înregistrat o performanță mai scăzută semnificativ
comparativ cu cea a femeilor din condiția pulovărului (obiectificare scăzută).

17
Cu toate că rezultatele acestui studiu preliminar au oferit un prim pas în cercetarea
teoriei obiectificării, unele alegeri de design au putut contribui la rezultate neconcludente și
ipoteze neconfirmate legate de rolul rușinii corporale ca variabilă mediatoare. Cel mai
proeminent deficit din a cest studiu ar putea fi maniera în care reținerile alimentare au fost
operaționalizate. Utilizând un test de gust prin care s -a oferit doar în fel de mâncare, și
neconsiderând că nivelul de foame ar fi putut produce o măsurătoare inadecvată a reținerilor
alimentare, produsă deasemenea și din lipsă de probe care să susțină legătura dintre auto –
obiectificare și rețineri în alimentație.
Nu a fost găsită nici susținere empirică pentru modelul mediațional teoretizat ulterior
Teoriei Obiectificării (Noll & Fredri ckson, 1998). Cercetătorii au testat ipoteze în care rușinea
corporală media parțial relația dintre auto -obiectificare și tulburările de alimentație cu 2
eșantioane de participanți reprezentați de studenți. Adițional, bazându -se pe rușinea corporală
antici pată, a fost emise ipoteza că poate ex ista o cale directă adițională î ntre auto -obiectificare
și tulburări de alimentație. Design -ul acestui studiu a fost corelațional și constructul tulburării
de alimentație a fost măsurat prin existența evaluării unui ra port propriu. Chestionarul de auto –
obiectificare (SO Q; Noll & Fredrickson, 1998) a fost folosit pentru a evalua constructul de auto –
obiectificare.
Rezultatele studiului a u reflectat corelații pozitive î ntre auto -obiectificare și rușine
corporală, simptome bulimice și simptome anorexice, așa cum a fost prezis. Deasemenea a fost
demonstrat rolul rușinii corporale în medierea relației dintre auto -obiectificare și tulburări de
alimentație.
Replicații după studiul experimental al lui Fredrickson et al., (1998) a u furnizat
deasemenea sprijin pentru conceptualizarea auto -obiectificării ca trăsătură – ca și variabila
diferenței individuale și ca stare – ca și caracteristică care este supusă influențelor situaționale și
manipulării (Gapinski, Brownell, & LaFrance, 2003 ; Hebl , King, & Lin, 2004). Gapinski,
Brownell și LaFrance au extins design -ul cercetării originale la rezultate cognitive și afective
și au constatat că pentru participanții studiului lor, nivelul auto -obiectificării măsurat prin SOQ
(Noll & Fredrickson, 1998) și starea de auto -obiectificare evaluată prin “Twenty Statements
Test (TST; Bugetal & Zelen, 1950 cit in. Gapinski, Brownell, & LaFrance, 2003 ) și modificat
de Fredrickson et al., (1998), au fost asociate cu sentimente negative puternice, motivație
intrinsecă scăzută, eficacitate de sine scăzută și funcționare cognitivă diminuată măsurate prin
multiple teste cognitive.

18
Hebl , King, și Lin (2004) au căutat să extindă rezultatele lui Fredrickson et al., (1998)
de-a lungul a 2 dimensiuni: gen și etnie. Aceste studii au notat că condițiile costumului de baie
nu au fost echivalente pentru femei și bărbați în studiul original și au ales să utilizeze un un
costum Speedo pentru condiția costumelor de baie pent ru bărbați, pentru că au considerat acest
tip de costum de baie mult mai apropiat de costumele de baie disponibile pentru femei. Grupul
lor de participanți au reflectat o diversitate mai mare decât studiul original.
Per total, ei au găsit susținere pentru un efect principal al stări i de auto -obiectificare în
condiția costumului de baie; care este, că atât femeile cât și bărbații care au purtat costum de
baie au raportat niveluri ridicate ale stări i de auto -obiectificare, măsurata prin TST utilizând
aceleași modificări ca și Fredrickson et al., (1998). Niveluri ridicate ale auto -obiectificării au
fost deasemenea asociate cu niveluri mai ridicare ale rușinii corporale, niveluri scăzute ale
stimei de sine, și s -a constatat că o performanță matematică scăzută a mediat relația dintre
condiție și stima de sine, rușinea corporală și performanță matematică.
Multe studii realizate pe modelul obiectificării, s -au concentrat pe tulburări de
alimentație. Tiggemann și Slater (2001) au îmbunătățit literatura cu un studiu p roiectat să
testeze toată teoria obiectificării așa cum apare în tulburările de alimentație. Datele care au
provenit de la două grupuri formate din femei studente, dintre care 50 erau foste elevele ale
baletului clasic și 51 erau studenți, au fost comparat e pentru auto -obiectificare și auto –
monotorizare , rușine corporală, anxietatea aspectului, și tulburări de alimentație. Așa cum s -a
presupus dansatoarele au avut scoruri semnificativ mai înalte pentru dimensiunile de auto –
obiectificare, auto -monitorizare, și tulburări de alimentație. Contrat predicțiilor, nu au existat
diferențe semnificative intre grupuri pentru rezultatele care au măsurat rușinea corporală,
anxietatea legată de aspect și conștientizarea stărilor interne.
Două căi separate ale cercetării, una pentru fiecare grup, au fost efectuate pentru a
investiga modelul complet. Pentru dansatoare, auto -obiectificare a a prezis auto -monitorizarea
care a prezis rușinea corporală, anxietatea legată de aspect așa cum a fost prezis. Rușinea
corporală a fost s ingura variabilă care a prezis tulburările de alimentație, o descoperire care a
replicat descoperiri anterioare care sugerau un rol mediator pentru rușinea corporală în relație
cu auto -obiectificare și tulburările de alimentație (Noll & Fredrickson, 1998). A existat
deasemenea o cale semnificativă î ntre auto -monitorizare și tulburările de alimentație. Pentru
fetele care nu au practicat dansul modelul a fost similar, totuși nu a existat o cale directă de la
auto-monitorizare la tulburări de alimentație. Prin urmare, pentru ambele grupuri, indiferent de

19
istoria dansului, rușinea corporală a mediat relația dintre auto -obiectificare și tulburări de
alimentație.
Un rezultat notabil al acestui studiu este faptul că auto -obiectificare și auto -monitorizare
sunt vari abile asociate și totuși sunt separate. Tiggemann și Slater (2001) au sugerat ca auto –
obiectificare și auto -monitorizarea evaluează un construct fundamental similar, dar totuși
acestea au fost distinse conceptual și empiric ca dovadă a inter -coralației (r= .59). Adițional,
datele au susținut căi diferite pentru auto -obiectificare și auto -monitorizare. Chiar dacă studiul
a fost încadrat ca un test al întregului model, este important să se noteze că au existat două
variabile ale căror rezultate pentru ambele g rupuri au fost nesemnificative și anume conștiința
stărilor interne și flow -ul. Ambele constructe au afișat defecte similare. Au fost măsurate printr –
o scală scurtă (4 -5 itemi) și în consecință, au putut reflecta măsurători inadecvate.
Un studiu similar a explorat dacă dogmele teoriei obiectificării sunt valabile la fete de
13-16 ani. Slater și Tiggemann (2002) au proiectat un studiu care a inclus 38 de fete care studiau
în prezent balet clasic și 45 de fete care nu studiau balet clasic. Participanții au co mpletat
măsurători de -a lungul dimensiunii auto -obiectificării, rușinii corporale, anxietății legate de
aspect și tulburărilor de alimentație. Adițional, cercetătorii au avut scopul de a testa predicția
lor conform căreia rușinea corporală și anxietatea le gată de aspect mediază relația dintre auto –
obiectificare și tulburările de alimentație. Contrat predicției, scorurile la auto -obiectificare și
scorurile la auto -monitori zare î ntre grupuri nu au diferit semnificativ. Deasemenea nu au fost
diferențe semnific ative în auto -obiectificare, rușine corporală, anxietatea legată de aspect și
tulburări de alimentație după ce efectele BMI -ului au fost controlate. Rezultatele analizei de
regresie au descoperit că rușinea corporală și anxietatea legată de aspect au media t parțial relația
dintre auto -obiectificare și auto -monitorizare cu tulburările de alimentație.
S-a descoperit că auto -monitorizarea a prezis rușinea corporală care a prezis tulburările
de alimentație. Nu au fost găsite c ăi directe semnificative de la auto -obiectificare sau auto –
monitorizare la tulburări de alimentație. Aceste rezultate au fost congruente cu teoria
obiectificării și au extins modelul obiectificării la adolescente. Interesant a fost faptul că
rezultatele ace stui studiu au reflectat lipsa diferențelor între studente care au practicat dansul și
studente care nu au practicat, în contrast cu rezultatele semnificative ale lui Tiggemann și Slater
(2001) care a comparat foste dansatoare profesioniste cu nondansatoar e. Această divergenț ă în
rezultate poate reflecta diferențe între experiențele subiective în a fi un dansator profesionist de
balet cu a fi un student dansator.

20
Un alt studiu a testat modelul obiectificării, și a replicat relația între auto -obiectificare,
rușine corporală și tulburări de alimentație (Noll & Fredrickson, 1998; Tiggemann & Slater,
2001) și au extins literatura examinând asocierea dintre internalizarea standardele de frumusețe
socioculturale și nivelul auto -obiectificării (Moradi, Dirks, & Mat teson, 2005). În adiție
ipotezei conform căreia nivelul de internalizare al standardelor de frumusețe socioculturale s –
ar asocia pozitiv cu nivelul auto -obiectificării, a fost postulat că internalizarea standardelor de
frumusețe ar media relația dintre obi ectificarea sexuală culturală și auto -monitorizarea, rușinea
corporală și tulburările de alimentație.
Acest studiu a inclus date de la 221 de femei care erau studente și care au răspuns la
măsurători ale experiențelor obiectificării sexuale (subscala obiec tificării sexuale, evenimente
sexiste zilnice; Swim, Cohen & Hyers, 1998), ale internalizării standardelor de frumusețe
socioculturale, rușinea corporală, simptomatologia tulburărilor de alimentație și o covarianță a
BMI -ului. Rezultatele acestui studiu au reflectat relații pozitive semnificative între experiențele
obiectificării sexuale și internalizarea standardelor de frumusețe socioculturale, rușinii
corporale, auto -monitorizare și simptomele tulburărilor de alimentație.
În adiție cercetărilor care au e xplorat teoria obiectificării și rușinea corporală, anxietatea
legată de aspect și tulburările de alimentație, există deasemenea o susținere empirică și pentru
postulatul că auto-obiectificare a are consecințe psihologice negative pentru femei. Într -un
studiu atent proiectat în care au fost incluse 98 de studente au fost studiate relația dintre auto –
obiectificare (măsurată prin SOQ; Noll & Fredrickson, 1998 și subscala de monitorizare OBCS;
McKinley & Hyde, 1996) la rușine, anxietate, depresie, factorii de p ersonalitate Big Five și
insatisfacția corporală (Miner -Rubino, Twenge, & Fredrickson, 2002). Inițial corelațiile au
susținut asociațiile dintre auto -obiectificare și efectele negative (ex. Nevrotism sau depresie) și
rușine corporală. Conform ipotezei și t eoriei obiectificării, auto -obiectificarea nu a corelat
semnificativ cu insatisfacția corporală sugerând că ele au constructe diferite. Așa cum a fost
prezis, deschiderea spre experiență, identificată ca intelect în studiu, a corelat negativ cu auto –
obiect ificarea. Rezultatele unei analize a regresiei ierarhice care a utilizat scoruri ai
insatisfacției, extraversiei, agrebilității și auto -obiectificării , ca și predictori ai afectelor
negative , a dezvăluit că auto -obiectificarea a prezis o afectivitate negat ivă mai presus de orice
alte influențe ale personalității. Per total, rezultatele acestui studiu au susținui relația teoretizată
dintre depresie și afectele negative și trăsătura auto -obiectificării.
Mulți teoreticienii au implicat obiectificarea sexuală c ă o experiență care formează
experiențele femeilor și contribuția lor în rezultatele negative ale sănătății (Barky, 1990;

21
Fredrickson & Roberts, 1997; Kaschak , 1992; Wolf, 1991). Un studiu realizat de Hill (2003) a
încercat să extindă înțelegerea unor efec te cum ar fi vârsta și orientarea sexuală în relația dintre
obiectificare culturală și auto -obiectificarea ulterioară. Obiectificarea culturală a fost măsurată,
în parte, printr -un instrument cu multiple fațete creat și condus de către un autor care a incl us
itemi din mai multe măsurători existențe: Chestionarul experiențelor de obiectificare (OEQ;
Burnett, 1995), Măsurarea victimizării sexuală (SES; Koss & Oros, 1982) și Chestionarul
experiențelor sexuale (SEQ; Fitzgerald et al. , 1998 , cit in. Hill, 2003 ). Adițional Chestionarul
de auto -obiectificare (SOQ; Noll & Fresrickson, 1998) și Scală de monitorizare al OBCS -ului
(McKinley & Hyde, 1996) care au fost incluse în matricea de evaluare.
Într-un eșantion care a inclus participanți cu orientări sexuale difer ite, cu vârste cuprinse
între 18 și 79 ani, s -a descoperit că obiectificarea sexuală cu lturală se asociază cu auto –
obiectificare în întregul eșantion. S-a descoperit, într -un pattern inconsistent cu ipo teza, că
vârsta a fost un moderator pentru femeile alb e heterosexuale la fel cum s -a descoperit că relația
dintre obiectificarea sexuală culturală și auto -obiectificare este mai puternică pentru femeile
care au vârste cuprinse între 50 și 79 de ani (Hill, 2003). Deasemenea contrar așteptăriilor,
femeile au ra portat niveluri similare ale auto -obiectificării de -a lungul orientărilor sexuale.
Rezultatele la acest studiu au oferit o susținere empirică puternică pentru un aspect al teoriei
obiectificării, și anume legătura dintre obiectificare a sexuală culturală și auto-obiectificarea,
care a obținut o mică atenție până în prezent, femeilor cu diverse orientări sexuale de -a lungul
vieții.
1.2.1 Concluzii ale cercetărilor obiectificării
Per total a existat o susținere substanțială pentru modelul teoretic al obiectificării.
Cercetările au descoperit o susținere pentru efectele teoretizate ale obiectificării sexuale
culturale, și s -a demonstrat că experiențele obiectificării sexuale sunt asociate pozitiv cu
niveluri crescute ale auto -obiectificării. (Hill, 2003 ; Moradi, Driks, & Matteson, 2005). S -a
descoperit o susținerea empirică pentru relația dintre auto -obiectificare și consecințele
psihologice teoretizate ale rușinii ( Fredrickson et al. , 1998 ; Noll & Fresrickson, 1998), anxietate
(Tiggemann & Kuring, 2004; Slater & Tiggemann, 2002). Rezultatele au descoperit o susținere
semnificativă pentru calea teoretizată de la auto -obiectificare la experiențe psihologice negative
la riscuri în sănătatea mintală, la tulburări de alimentație (Moradi, Driks, & Matteson, 20 05;
Noll & Fredrickson, 1998; Tiggemann & Slater, 2001) și la simptome depresive (Muehlenkamp
& Saris -Bagmala, 2002; Tiggemann & Kuring, 2004).

22
CAPITOLUL 2
2.1 Sexualizarea fetelor și femeilor ca antecedent primar al auto -obiectificării
Prin definiție sexualizarea și obiectificarea fetelor și femeilor în societățile patriarhale,
incluzând Statele Unite, sunt asociate. Obiectificarea e tipic definită ca o tendință culturală de
a trata corpurile femeilor ca obiecte mai degrabă decât ca și e ntități active și autonome
(Fredrickson & Roberts, 1997; McKinley & Hyde, 1996). Obiectificarea poate avea diferite
forme. Totuși în secolul 21, cea mai comună formă de obiectificare este obiectificarea sexuală –
prin care corpurile femeilor sunt tratate ca obiecte pentru plăcerea sexuală a bărbaților. În
măsura în care o cultură susține obiectificarea sexuală, mesajele societății vor face presiuni
asupra femeilor de a se angaja în practici care să le sporească atracția heterosexuală, în ciuda
potențialului r isc asociat cu aspectul sexualizat.
Obiectificarea sexuală, sau sexualizarea, reprezintă un antecedent al auto -obiectificării
care duce la auto -monitorizare și rușine corporală (Fredrickson & Roberts, 1997; McKinley &
Hyde, 1996). În cadrul teoriei obiecti ficării, acest lucru înseamnă că sexualizarea trebuie să fie
un fenomen comun și generalizat. De fapt, sexualizarea trebuie să fie frecventă și destul de
răspândită pentru a aproxima o normă socială. Sexualizarea facilitează dezvo ltarea convingerii
femeilo r că un aspect sexy este important nu doar pentru imaginea în fața bărbaților , dar și
pentru a avea succes în toate ariile vieții. Această convingere este cheia internalizării privirilor
sexuale, care reprezintă, auto -obiectificarea. Ca o influență univers ală, sexualizarea există în
multiple forme și este direcționată către multe fete și femei din nenumărate surse. Sexualizarea
face clar pentru fete și femei faptul că a fi un obiect sexual reprezintă un rol principal. Mai mult
de atât, sexualizarea le învaț ă pe femei că a atrage un bărbat, lucru care necesită sex appeal, va
asigura stabilitatea financiară și siguranță personală. Cu alte cuvinte, sexualizarea le învață pe
fete și femei că există recompense dacă ele sunt sexy. Mai mult de atât, există și pedep se, sau
cel puțin mai puțin e oportunități, dacă nu urmezi normele sexualității.
În primul rând, așa cum indică teoria normelor sociale și teoria obiectificării,
sexualizarea fetelor începe devreme, este frecvent ă și are multiple surse. În al doilea rând,
sexualizarea care duce la auto -obiectificare poate contribui în dezvoltarea rolului de gen.

23
2.2 Sexualizarea ca normă socială
2.2.1 Definirea sexualizării
Sexualizarea este însușirea sancționată cultural a sexualității altei persoane. American
Psychological Association’s (APA’s) privind sexualizarea fetelor (2007, p. 2), au sugerat că
există 4 componente ale sexualizării: (a) farmecul sexual este determinant ul unic al valorii unei
persoane; (b) farmecul sexual este bazat în întregime pe atractivitatea fizică, care este definită
în sens restrâns; (c) cineva este obiectificat sexual (obiectificare); sau (d) sexualitatea este
forțată la o persoană. Ultimul crite riu este aplicabil în particular la copii și adolescenți.
Sexualizarea este distinctă de sexualitatea sănătoasă. Sexualitatea sănătoasă include
responsabilitate reciprocă, respect, control, și plăcere în cadrul contextului unei relații intime
(APA, 2007). Nu există reciprocitate în sexualizare. O persoană “utilizează” cealaltă persoană
pentru propria satisfacție fără să îi pese de nevoile, interesele și dorințele celeilalte persoane,
Sexualitatea sănătoasă îmbunătățește viața. Include abilitatea de a alege activ activitățile
sexuale și partenerii care oferă plăcere fără frică și rușine (O’Sullivan, McCrudden, & Tolman,
2006). Sexualitatea le limitează și constrâng opțiunile sexuale ale femeilor și definesc ce
constituie plăcere pentru femei în loc să facilit eze alegerile proprii și preferințele proprii ale
femeilor.
2.2.2 Norme sociale și sexualizare
Există dovezi care indică faptul că sexualizarea fetelor și femeilor în cultura americană
este o normă socială. Normele sociale sunt orientări percepute pentru c omportament care sunt
definite în cadrul interacțiunilor sociale și dobândite prin procese de socializare.
Tipic, aceste norme se bazează pe observarea și evaluarea unei persoane dintr -un grup
de la egal la egal la ceea ce co nstituie un comportament „tipic “ în cadrul grupului. Existența
normelor sociale susțin că (a) există așteptări care reprezintă percepții greșite sau dezinformări
despre frecvența sau semnificația comportamentelor specifice, (b) o formă a acestor
dezinformări și percepții greșite conțin convingerile că comportamentele sunt mai frecvente
decât sunt în realitate, și (c) aceste așteptări influențează comportamentul unei persoane
(Berkowitz, 2003 , cit in., Calogero, Tantleff -Dunn , & Thompson , 2011 ). Fără intervenție,
convingerile din cadrul a cestor norme sociale pot rezulta în acceptare indiscutabilă al statutului
precum un comportament potențial periculos (ex. sex neprotejat, fumat).

24
Sexualizarea fetelor și femeilor este un fenomen omniprezent, care e reprezentat în
îmbrăcăminte, produse și p rocedurile legate de aspect, mass -media și mesajele de la egali și de
la familie (Levin & Kilbourne , 2008). Teoriile feministe ( Lorber, 2010; Sheffield, 2007) au
argumentat că sexualizarea este îndreptată în primul rând către fetele și femeile din societăț ile
patriarhale. Acest fenomen susține și ajută la perpetuarea statutului și stratificării de gen, și
susține economia prin vânzarea îmbrăcăminții, a produselor de makeup, produse pentru păr,
produsele de dietă și produse pentru întreținere corporală, și c hiar chirurgia plastică (Levin &
Kilbourne, 2008). Mai mult de atât, prin limitarea opțiunilor femeilor și prin a le menține
dependente de bărbați, sexualizarea menține poziția socială subordonată a femeilor. Din cauza
funcție ei în menținerea rolurilor so ciale, sexualizarea a ajuns să fie văzută ca fiind normală și
chiar naturală. De exemplu, psihologii evoluționiști au argumentat că atractivitatea sexuală
susține procrearea și în consecință reflec tă selecția naturală (Buss et al. , 1990; Singh, 1993).
Sexualizarea este văzută ca un proces natural care servește funcțiilor de reproducere. În cadrul
teoriilor evoluționiste, rolurile de reproducere conduc femeile înspre a dori ca bărbații să ofere
protecție pentru ele și pentru descende nții lor. Acest lucru va face ca femeile să se sexualizeze
pe ele însele (ex. Auto -obiectificare) pentru a atrage bărbați puternici. Femeile ma i sexy sunt
deasemenea văzute ca normative deoarece ipotetic ele pot să facă bărbații să renunțe la
promiscuitatea lor “naturală” și s ă investească resursele lor într -o femeie individuală și în copiii
ei. Astfel, această teorie normalizează sexualizarea și auto -obiectificarea în timp ce susține
rolurile de gen.
Alți cercetători susțin că o cultură comercială promovează importanța sexuali tății
femeilor. Femeile sunt învățate să fie sexy, dar nu neapărat vulgare, un aspect care nu se află
tocmai în concordanță completă cu ideea senzualității și sexualității naturale. A existat o
accentuare recentă a sexualizării extreme a femeilor în Statel e Unite, un proces pe care P aul
(2005) l -a numit “pornificaț ie”. Printre multele moduri prin care pornografia a devenit acceptată
la scară largă în societate este apariția unor practici culturale , popularea în cultura populară care
erau anterior portretiza te doar în pornografie, cum ar fi purtarea lenjeriei tanga sau a tocurilor
stiletto (Jeffreys, 2005; Paul, 2005). Femeile au fost încurajate să accepte perspectiva masculină
a sexului care legitimizează rolul lor de obiecte sexuale (Paul, 2005).
2.2.3 Cum este transmisă sexualizarea?
Dat fiind rolul mass -mediei în transmiterea sexualizării, explicațiile teoreticienilor
despre influența mass -mediei, în mod particular a dezvoltării normelor sociale, sunt relevante.

25
Unii teoreticieni au susținut că televiziunea poate oferi oamenilor norme pentru
comportamente, variind de la ce niveluri și tipuri de violență sunt comune la care este
tratamentul normativ al femeilor într -o relație heterosexuală (Gerbner et al. , 1994). Cu cât o
persoană este mai expusă la imagini cu femei legate de sexualizare și obiectificare din mass –
media, cu atât e mai probabil că o persoană să internalizeze aceste imagini și să le utilizeze
pentru a ghida atitudinile și comportamentele proprii ale cuiva. Este evident faptul că revis tele
și televiziunea sunt pline de astfel de imagini ( Harrison & Hefner, 2008; Ward, 2003). Nu este
surprinzător faptul că vizionarea televiziunii a fost asociată cu atitudini despre slăbire, mărim ea
sânilor și operația de mărire a sânilor (Harrison & Hefn er, 2008).
În adiție pentru a stabili norme și așteptări, mass -media ar putea deasemenea să ofere
modele pentru scopuri de comparație. În teoria comparației sociale, auto -evaluarea oamenilor
îi determină să se compare cu alți oameni . Oamenii sunt în mod pa rticular dispuși să se compare
pe ei înșiși cu acei oameni pe care îi consideră similari sau care întruchipează un ideal. Acest
lucru poate explica impactul egalilor asupra atitudinilor despre sexualitate și aspect (Carlson
Jones, 2004; Lefkowitz & Gillen, 2006) la fel de tare ca și influența mass -mediei (Harrison &
Hefner, 2008). Este remarcabil faptul că teoriile dezvoltării cognitive , a dezvoltării rolului de
gen subliniază faptul că fetele tinere caută activ modelele de rol feminin pentru a -și evalua și a-
și forma comportamentul lor propriu . Cu alte cuvinte, în încercarea de a determina ce î nseamnă
să fii fată sau femeie, fetele tinere vor căuta informații de la fetele mai în vârstă și de la femei
(care sunt similare cu f etele tinere ) care pot modela aspectul și comportamentul lor. Dar mass –
media nu este singura sursă a mesajelor de sexualizare. Sexualizarea include deasemenea
experiențele personale, directe pe care femeile le au în contextul obiectificării sexuale, și mai
specific în contextul priviri lor sexuale inițiate de bărbați, în cazul în care bărbații le comentează
corpurile într -un mod evaluativ și în contextul în care bărbații le ating sau le violează. Acest
continuum al violenței sexuale este înrădăcinat în interesele culturale , în menținerea femeilor
într-o poziție subordonată. În mod ironic, acest lucru face ca femeile să fie dependente de
protecția bărbățiilor (Sheffield, 2007).
Sexualizarea poate fi deasemenea mult mai subtilă. Teor eticienii rolurilor sociale
(Eagly, Wood, & Johannesen -Schmidt, 2004) susțin că rolurile sociale și comportamentele de
gen sunt destinate să sprijine valorile și rolurile culturale. Rolul feminin ar fi putut fi înrădăcinat
în rolul de reproducere asociat cu sarcina și îngrijirea copilului, dar a ev oluat pentru a satisface
nevoile societății contemporane. De exemplu, locul de muncă în Statele Unite este în
continuare, în general, proiectat pentru a funcționa cel mai bine pentru persoanele care nu au

26
copii sau ca re au copii mături. Dacă famili le au co pii mici, mai ușor și cel mai eficient e dacă
cineva stă acasă cu copiii. Deoarece femeile, încă fac mai puțin bani decât bărbații (Bureau of
Labor Statistics, 2009), de cele mai multe ori femeia e cea care stă acasă în cadrul unui cuplu
heterosexual. Aceste femei sunt dependente financiar de bărbați și astfel trebuie să fie
atrăgătoare pentru ei. În acest fel, rolurile definite social necesită ca femeile să fie sexy și
atractive pentru bărbați. Ca toate rolurile sociale, acesta trebuie să fie învățat, și astfel
sexualizarea trebuie să apară în timpul copilăriei. Astfel, sexualizarea este o parte a rolului pe
care fetele tinere îl dobândesc, fără îndoială parte a rolului de gen. Într -adevăr, conceptualizarea
recentă a rolului de gen feminin include atrac tivitatea ca și dimensiune ( Mahalik et al., 2005 ).
Astfel, teoriile d ezvoltării rolurilor de gen ( Bigler & Libe n, 2007; Leaper & Friedman, 2007;
Martin & Ruble, 2004) sunt aplicabile c a modele etiologice de auto -sexualizare.
2.2.4 Sexualizarea la diferite stadii de dezvoltare
Sexualizarea fetelor și femeilor este evidentă în aproape toate etapele de pe durata vieții.
Scopurile specifice și manifestările sexualizării pot varia oarecum în diferite stadii de
dezvoltare. De exemplu, fetele foarte tinere sunt a ntrenate să fie obiecte sexuale, în timp ce
femeile adulte funcționează de fapt că obiecte sexuale.
2.2.4.1 Adolescența timpurie
Expunerea la mass -media este deasemenea o sursă importantă a sexualizării în
adolescența timpurie. Cercetările sugerează că 60% din fetele de gimnaziu citesc reviste de
adolescenți cel puțin de 2 până la 5 ori pe lună (Field et al. , 1999). Majoritatea anunțurilor din
aceste reviste înfățișează femeile ca obiecte sexuale (Stankiewicz & Rosselli, 2008). Levin și
Kilbourne (2008) descriu varietatea acestor reclame, incluzând o reclamă la Converse -ii “Chuck
Taylor” care înfățișează un cuplu tânăr care se îmbrățișează în timp ce băiatul apuca fesele
fetelor . Într -adevăr, e mai probabil ca doar revistele de bărbați să întruchipeze sex ual femeile
în reclame (Stankiewicz & Rosselli, 2008), un fenomen care poate afecta ideile băieților despre
cum ar trebui să se comporte , să arate și să fie tratate fetele. Băieții adolescenți cred că a fi slab
influențează atractivitatea fetelor, o prefer ință care reflectă imaginile din mass -media ale
femeilor (Paxton et al., 2005). Acest fel de reclame au succes în a le convinge pe fete că nevoia
lor de a fi frumoase este evidentă în cheltuielile lor în valoare de 8 miliarde de dolari pe produse
de înfrum usețare (Levin & Kilbourne, 2008).

27
Există deasemenea evidențe a faptului că intensificarea de gen apare în timpul
adolescenței timpurii așa cum maturizarea sexuală d uce la creșterea așteptărilor că fetele se vor
comporta ca niște femei și băieții se vor comporta ca niște bărbați (Galambos, Almeida, &
Petersen, 1990). Atât adulții și cât și egalii vor crește presiunea asupra fetelor de a se angaja în
activități de fete corespunzătoare (ex. epilarea picioarelor, purtarea ma chiajului, să se îmbrace
în moduri care sunt atractive și în vogă). Având în vedere că a fi slabă și sexy este o parte a
feminității (Mahalik et al. , 2005), fetele pot considera că au nevoie să fie “mai sexy: pur și
simplu din cauza faptului că se apropie de vârsta adultă și încep să arate tot mai mult ca femeile
adulte. Dezvoltarea la pubertate vizibilă cum ar fi dezvoltarea sânilor este corelată cu niveluri
ridicate a hărțuirii sexuale de la egal la egal, care este în continuare corelată cu auto –
monitoriz area.
2.2.4.2 Adolescența
Hărțuirea sexuală este chiar mai comună în liceu decât în școala gimnazială (American
Association of University Women [AAUW], 2001). Până la 90% dintre fete de liceu (și băieți)
au raportat experiențe de hărțuire sexuală (AAUW, 2 001; Leaper & Brown, 2008). Cele mai
frecvente forme de hărțuire sexuală din timpul liceului, raportate de către 50% până la 67%
dintre fetele au apărut cel puțin odată, incluzând atenție romantică nedorită, comentarii
înjositoare despre gen, tachinări des pre aspect, și contact fizic nedorit (Leaper & Brown, 2008).
Astfel de experiențe afectează comportamentul și atitudinile fetelor. Comparativ cu băieții,
fetele au raportat că se simt mai conștiente de sine și mai pu țin încrezătoare în urma unei hărț uiri
sexuale (AAUW, 2001). Mai mult de atât, e mai probabil ca fetele care se percep a fi mai puțin
feminine și mai puțin mulțumite de rolul lor feminin, să se perceapă pe ele însele ca victime ale
sexismului, în primul rând din parte a bărbățiilor (Leaper & Brow n, 2008). O posibilitate este
că bărbații care observă fetele care se abat de la calea definită cultural, încearcă să le aducă
înapoi în linie, prin hărțuire sexuală sau comentarii sexiste. Acestea subliniază legăturile în
cadrul sexualizării fetelor în fo rma hărțuirii sexuale, experiențele sexiste și punerea în aplicare
a rolurilor de gen sociale.
2.3 Concluzii
Sexualizarea femeilor, și chiar a fetelor, pentru plăcerea bărbățiilor este un fenomen
omniprezent. Este evident în toate formele din mass -media – de la reviste la jocuri video – precum
și în interacțiunile personale, normative, de zi cu zi. Chiar și copii i preșcolari se află în formare
pentru a deveni obiecte sexuale. Este clar că încă din școala elementară, fetele nu sunt doar

28
conștiente de acest fe nomen dar și înțeleg anumite componente ale sexualizării. Sexualizarea
crește și devine mult mai accentuată în timpul adolescenței și la adulții tineri. Ecuația cultură
americană a tineretului cu senzualitatea și atractivitatea, poate duce la o scădere a s exualizării
în timp ce femeile se apropie de vârstă mijlocie.
Există date care asociază sexualizarea cu auto -obiectificare a la vârsta adultă și chiar și
date care vizează adolescenții. Datele sunt totuși transversale. Acest lucru înseamnă că se poate
emite ipoteza care vizează doar cât de devreme poate sexualizarea duce la auto -obiectificare și
la tulburări psihologice concomitente (ex. depresie, anxietate, tulburări de alimentație).
Deasemenea nu există informații actuale disponibile despre cum sexualizare a poate interacționa
cu alte variabile, cum ar fi tendința de comparație socială sau reducere la tăcere, de a produce,
intensifica sau a menține auto -obiectificare a. Într -adevăr, există mult mai multe întrebări care
necesită răspunsuri. Este imperativ ca c ercetătorii să înceapă să colecteze date, de preferabil
începând din copilărie, pentru a începe să răspundă la aceste întrebări.
În adiție majoritatea datelor disponibile se bazează pe eșantioane din clasa de mijloc.
Este necesară examinarea mesajelor de s exualizare, care pot fi mai mult sau mai puțin
universale în cultura europeană -americană sau cultura clasei de mijloc, și în relația lor cu auto –
obiectificarea în alte grupuri. Astfel de cercetări pot fi de ajutor în identificare componentelor
specifice al e sexualizării care sunt cruciale pentru dezvoltarea auto -sexualizării (ex. mass –
media vs. mesajele din partea egalilor). Pot deasemenea să dezvăluie mecanismele prin care se
dezvoltă relația dintre sexualizare și auto -obiectificare. Programe de prevenire de succes pot să
contribuie la cunoașterea legăturii dintre sexualizare și auto -obiectificare , deoarece ele
utilizează design -uri experimentale pentru a evalua eficacitatea riscului alternativ și ai factorilor
de protecție în reducere mesajelor de sexualiz are și internalizarea acestora. Astfel, programele
de prevenție pot servi pentru un scop dublu acela de a reduce sexualizare a și auto -obiectificare a
în timp ce contribuie la literatură empirică care descrie și explică legătura.

29
CAPITOLUL 3
3.1 Stima de sine
Rogers (1951) a definit stima de sine ca măsura în care un individ se place, se valorifică
și se acceptă pe sine așa cum este. Stima de sine este centrală în tot ceea c e face un individ.
Având o stimă de sine pozitivă îți sporești încrederea în tine, imaginea de sine și fericirea
generală. Având stima de sine negativă creezi gândire negativă , care îl face pe individ să creadă
comentariile negative făcute de alții.
Stima de sine a servit în mod obișnuit ca marker al bunăstării psihologice (Erikson,
1968 , cit in. Slater & Tiggemann, 2010 ; Rosenberg, 1979) în măsura în care eul este văzut ca
fiind separat de experiența umană împărtășită. În cadrul ultimilor ani, cercetătorii au exprimat
îngrijorare cu privire la stima de sine ca fiind o măsură de sănătate psihologică (Baumeister,
Tice, Boden , 1996; Baumeister et al. , 2003; Crocker et al., 2003; Harter, 1999). S -a descoperit
că stima de sine este în mare parte rezultatul stării de bine mai degrabă decât cauza stării de
bine (Baumeister et al. , 2003).
Crandall (1973) , cit in. Muehlenka mp & Saris -Baglama (2002) spunea că în timp, stima
de sine a fost pusă în relație cu aproape oricare altă variabilă. Stima de sine este într -adevăr o
variabilă care îndeplinește în funcționarea psihică multiple și variate funcții de moderator și
mediator.
3.2. Stima de sine globală și stima de sine specific ă
Psihologii sociali au distins două forme ale stimei de sine: O stimă de sine globală
(global self -esteem ) legată de valorizarea, acceptarea și evaluarea generală a eu -lui, constituind
fundalul auto -raportării afective și evaluări specifice ale eu -lui sau stima de sine specifică
(domain -specific evaluations/self -esteem ) care se referă la auto -aprecieri specif ice pe diferite
dimensiuni relevante de evaluare cum ar fi, de exemplu, auto -aprecierea atractivității fizice, a
popularității, competenței matematice etc. (Brown & Dutton 1995 ).
3.2.1 Stima de sine globală
Câteodată termenul este folosit pentru a se face referire la o variabilă de personalitate
care cuprinde felul în care oamenii se văd pe ei înșiși în general. Cercetătorii numesc acest tip
de stimă de sine, stima de s ine globală sau stima de sine ca trăsătură.

30
Încercările în a defini stima de sine au variat de la accentul pe impulsurile libidinale
primitive (Kernberg, 1975) la percepția c ă o persoană este un membru valoros a unui univers
semnificativ. În cadrul unei populații normale, stima de sine crescută este caracterizată prin o
toleranță generală și dragoste pentru sine; stima se sine scăzută este caracterizată prin
sentimente ambivalente sau negative despre sine. În cazuri extreme, oamenii care au stima de
sine scăzută se urăsc pe sine, dar acest tip de silă pentru sine apare doar în populația cli nică
(Baumeister, Tice, & Hutton, 1989).
Când vorbim de stimă de sine ne referim la modul în care oamenii se percep pe ai înșiși.
Alte cercetări abordează stima de sine în termeni cognitivi. De exemplu, Crocker și Wolfe
(2001) utilizează termenul de stimă de sine pentru a se referi la judecățile globale a valorii
proprii. Acest accent pus pe procesele raționale mută accentul stimei de sine de la un construct
afectiv (ex. Ce simt oamenii despre ei) la un construct cognitiv (ex. Ce gândesc oamenii despre
ei).
3.2.2 Stima de sine specific ă
Stima de sine face referire deasemenea la reacții momentane a auto -evaluării pentru a
evalua evenimente. Acest lucru este ceea ce oamenii intenționează când vorbesc despre
evenimente le care le amenință stima de sine sau susți n stima de sine. De exemplu, o persoană
poate spune că stima ei de sine a fost ridicată după ce a obținut o promovare sau o persoană
poate spune că stima ei de sine a scăzut după un divorț. Chiar dacă aceste lucruri pot fi privite
dintr -o perspectivă î n termeni cognitivi și critici, se consideră că aceste reacții sunt în mod
fundamental afective în esența lor și pot fi numite sentimente sau auto -valoare. Să te simți
mândru și mulțumit cu tine însuți, sau umilit și rușinat cu tine însuți sunt exemple a cee a ce
auto-valoarea și sentimentele semnifică.
Mulți cercetători utilizează termenul stimă de sine ca stare pentru a face referire la
emoțiile pe care noi le numim sentimente sau auto -valoare și stima de si ne ca și trăsătură, pentru
a face referire la felul în care oamenii se percep în general pe ei înșiși (Leary et al., 1995) . Acești
termeni implic ă o echivalență între cele două constructe, implicând că diferența esențială este
că stima de sine globală persistă , în timp ce sentimentul și auto -valoarea sunt temporare.
Harte (1999) a descoperit că stima de sine globală este formată de evaluările valorii
proprii în domenii cum ar fi aspectul, acceptare a socială și performanțe academice sau
ocupaționale. Acest luc ru înseamnă că alte succese importante în viață pot fi neglijate cu scopul

31
de a menține stima de sine ridicată. Deasemenea înseamnă că stima de sine a unei persoane este
condiționată de succesele și eșecurile recente. Kernis (2005) a descoperit că aceast ă
condiționare a stimei de sine face ca oamenii să fie mai vulnerabili la depresie și la reducere
clarității conceptului de sine.
Măsurarea stimei de sine globale se poate realiza cu ajutorul scalei stimei de sine
propusă de Rosenberg ( Self Esteem Scale ; Rosenberg, 1965) care indică dacă o persoană are o
stimă de sine scăzută sau ridicată.
3.3 Stima de sine ridicată și stima de sine scăzută
Exista viziuni diferite în ceea ce privește stima de sine crescută. Unii autori ( Hoyle ,
1999, cit in. Muehlenkamp & Saris -Baglama 2002 ) consideră că a avea stimă de sine ridicată
înseamnă că perso ana în cauză este mândră de cine este și cum este, se simte superioară
majorității, gata oricând să se protejeze contra amenințărilor care pun în discuție imaginea
favorabilă pe care o are despre sine. Persoanele de acest gen preferă activități de promovare a
propriului eu. Comparativ cu persoanele cu stimă de sine scăzută, persoanele cu stimă de sine
ridicată au o localizare a controlului externă astfel asumându -și succesul și atribuind eșecul
cauzelor externe. Acestea îi pot critica pe alții și pot deveni defensive când obțin rezultate
scăzute sau când sunt criticate. În cadrul teoriilor umaniste există o altă viziune puțin mai
optimistă în ceea ce privește persoanele cu stimă de sine ridicată. În această viziune o persoană
cu stimă de sine se respectă și e mulțumită de sine, se percepe ca fiind întotdeauna o ființă
valoroasă, își recunoaște și își acceptă în același timp defectele sale.
Acestea nu necesită să fie mereu apreci ate, confirmate și promovate , iar concepția
despre propria lor persoană e fondată pe convingerea valorii intrinseci a individului . Mai mult
de atât atunci când s e confruntă cu un eșec de orice natură stima lor de sine nu este afectată. O
astfel de stimă de sine, în tradiția psihologiei umaniste, se mai numește stimă de sine
necondiționată.
La fel ca în cazul stimei de sine ridicate , există viziuni diferite și în cazul stimei de sine
scăzute. Astfel unii autori au o viziune pesimistă în c eea ce privește persoane cu stimă de sine
scăzută. Conform acesteia persoanele cu stimă de sine scăzută posedă o paletă largă de pattern –
uri cognitive, afective, motivaționale și comportamentale defectuoase care duc spre o
inadaptabilitate socială. Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor,
acceptă cu ușurință feed -backurile negative despre propria persoană, trăiesc o mare varietate de

32
emoții negative, sunt înclinați spre anxietate și depresie, adoptă strategii ineficiente în fa ța
obstacolelor ( Brow n și Dutton, 1995 ). O altă viziune mai optimistă nu consideră persoanele cu
stimă de sine scăzută ca fiind inadaptate ci mai degrabă aces tea sunt precaute și nesigure.
Conceptul despre sine al unor astfel de persoane este frecvent confuz, incert și mai curând
neutru decât negativ. Persoanele cu stimă de sine scăzută caută , sunt conștiente că posedă
aspect e pozitive ale eu -lui, și se angajează în unele forme de protejare a eu-lui, însă, doar atunci,
când se simt în siguranță că o pot face.
3.4 Stima de sine contingentă și stima de sine veritabilă
Stima de sine contingentă (contingent self -esteem ), este determinată de rezultatele
concrete obținute care corespund unor standard e specific e sau corespund expectanțelor. Stima
de sine veritabilă ( true self -esteem ) nu ține cont de numărul realizărilor sau al insucceselor.
Într-o anumită măsură aceasta din urmă se suprapune cu stimă de sine necondiționată propusă
de de psiholo gia umanistă. Studiile care au vizat stima de sine contingent ă (Contingencies of
Self-Esteem Scale ; Crocker și Wolfe, 2001 ) au demonstrat diferențe în rândul grupurilor
demografice. Astfel femeile în comparație cu bărbații au o stimă de sine contingent ă care este
determinată mai mult de aprecierea celorlalți și aspectul fizic. Deasemenea studiile în această
direcție au demonstrat că există o corelație pozitivă între stima de sine scăzută și stima de sine
contingentă: cu cât stima de sine depinde mai mult de aprecierea celorlalți, aspectul fizic,
încrederea în sine etc. , cu atât ea este, în același timp, mai scăzută. Din analiza stilurilor de auto –
reglare (Deci și Ryan, 1995), se poate distinge stima de sine veritabilă de stimă de sine
contingentă. Persoanele care au o stimă de sine veritabilă țin să facă în viață ceea ce le place,
se ghidează după credințele personale și se angajează în activități la care se pricep. Pe de altă
parte, persoanele cu stimă de sine contingent ă își organizează viața în funcție de cerințele și
așteptările celorlalți sau în funcțiile de ceri nțele auto -impuse și sunt rigide în încercarea de
validare a expectanțelor și realizarea standardelor după care se auto -evaluează.
3.5 Imagine corporală și stima de sine
Usmiani și Daniluk (1997) au argumentat că imaginea corporală se formează ca o
funcție a imaginilor definite cultural a aspectului corporal acceptat pentru bărbați și femei și că
din această perspectivă stima de sine a unei fete poate fi influențată de mod ul în care ea crede
că îndeplinește standardele culturale. Sensul și sentimentul se sine al unei femei poate fi definit
în conformitate cu cultura. Femeile din Statele Unite pot să își formeze identitatea utilizând o

33
noțiune occidentală a stereotipurilor f eminine care descriu modul în care o femeie trebuie să
arate și să se comporte (Grogan, 2008).
Sanford și Donovan (1985) au argumentat deasemenea c ă în timp ce unele femei nu se
văd pe sine într -o lumină complet negativă, totuși acestea au o stimă de sine scăzută. Acestea
pot fi conștiente de calitățile lor, dar le e foarte greu să înțeleagă că calitățile lor sunt la fel de
importante ca și defectele lor: “oh, știu că am o fată drăguță, și că sunt deșteaptă, sunt o
profesoară bună, o persoană amabilă” poate spune o femeie. Dar, se grăbește să adauge “Ar
trebui să mai slăbesc câteva kg”.
În discutarea stimei de sine în grupuri de dezvoltare Sanford and Donovan (1985) au
raportat ca aproape fiecare participant feminin are o imagine corporală proprie negativă.
Membrii grupului au rezumat că este dificil să nu îți placă corpul tău sau o parte specifică a
copului tău și să îți placă în continuare de tine. Este dificil să vorbim despre stimă de sine fără
să includem imaginea corporală. Pentru unele femei, o imagine corporală negativă duce la stimă
de sine scăzută și pentru alții o stimă de sine scăzută duce la o imagine corporală negativă.
La rândul său, stima de sine scăzută este considerată un factor predispozant în
internalizarea imaginilor sociale privitoare la idealul de suplețe (Striegel -Moore et al. , 1999),
care apoi previzionează supr avegherea corporală ( Moradi, Dirks, & Matteson, 2005 ). Femeile
care au o stimă de sine scăzută se pot orienta după idealurile societății, mai degrabă decât după
propriile valori, pentru a -și stabili obiectivele (Tylka și Subich , 2004). Având în vedere mesajul
societății conform căruia femeile trebuie să se concentreze asupra aspectului lor, femeile cu
stimă de sine scăzută pot avea o predispoziție spre supravegherea constantă a pr opriului corp.

34
CAPITOLUL 4
4.1 Continuitate și schimbare în auto -obiectificare : durata de viață și conștiința
obiec tifică rii corpului
Cercetătorii obiectificăr ii au admis că e mai probabil ca obiectificarea corpului femeilor
să varieze de -a lungul duratei de viață. Prin studierea conștiinței obiectificării corpului în timpul
duratei de viață, este posibil să analizezi procesele de dezvoltare și contextul istoric care
modelează modul în care fe tele și femeile ajung să se perceapă pe ele însele ca obiecte
destrupate într -un context cultural al obiectificării sexuale și cum acest lucru se dezvoltă într -o
conștiință a obiectificării corpului care include practici cum ar fi auto -monitorizarea și rez ultate
ei, cum ar fi rușinea corporală.
Teoriile duratei de viață evidențiază importanța schimbării sarcinilor și rolurile sociale
de-a lungul diferitelor stadii de dezvoltarea (Arnett, 2004; Erikson, 1959 , cit in. Calogero,
Tantleff -Dunn , & Thompson , 2011 ). E posibil ca aceste sarcini și roluri să interacționeze cu
context ul social al obiectificării și poate ajuta o persoană să înțeleagă cum conștiința
obiectificării corpului se poate dezvolta și schimba pe durata de viață.
4.1.1 Fete adolescente și femei tinere adulte
Prezumția majorității teoreticienilor este că perioada dintre adolescenț ă până la viața
adultă timpurie este perioada în care fetele și femeile manifestă complet o percepție a auto –
obiectifi cării ( Fredrickson & Roberts, 1997; Harter, 1999; McKinley & Hyde, 1996). Conștiința
obiectificării corpului poate fi importantă în special în timpul adolescenței și vieții adulte
timpurii din cauza sarcinilor de dezvoltare și rolurilor sociale specifice a acestor stadii. În
particular, adolescentele și t inerele adulte se centrează pe sarcini a le dezvoltării unei identități
autonome, pe simțirea unui sentiment al realizării personale și experimentarea intimității în
relații apropiate (Arn ett, 2004; Cross & Madson, 1997 ).
Conștiința obiectificării corpului poate fi asociată cu sarcinile dezvoltării intimității, sau
stabilirea relațiilor romantice (presupuse a fi heterosexuale). Această sarcină este evidențiată ca
fiind critică , în timpul vieții adulte timpurii , în cadrul teoriilor duratei de viață (Erikson, 1959 ,
cit in. Calogero, Tantleff -Dunn , & Thompson , 2011 ). Descoperirea lui Feingold (1990) este
aceea că aspectul femeilor este în special important în stabilirea relațiilor heterosexuale,
sugerând că a avea experi ența auto -obiectificării poate apărea mai degrabă în perioada

35
dezvoltării relației romantice. Cercetătorii au susținui această afirmație. De exemplu, studente
ale căror percepție a valorii proprii era puternic condiționată de relații , au raportat niveluri mai
crescute a rușinii corporale și auto -monitorizarii (Sanchez & Kwang, 2007). Într -un studiu
separat, studente care au fost pregătite cu cuvinte care se asociau cu relațiile romantice (ex.
romantism, relație, partener) au raportat niveluri semnificativ m ai mări a auto -obiectificării
comparativ cu femeile cărora nu li s -au prezentat cuvintele (Sanchez & Broccoli, 2008). Pentru
a califica și a extinde aceste asociaț ii Smolak și Murnen (2008 ) au demonstrat niveluri mai
înalte a le dorinței de a slăbi pentru f emeile care au raportat cel mai mare confort pentru normele
relațiilor romantice tradiționale și cele mai înalte niveluri a auto -monitorizării. Aceste studii
susțin ideea că sarcinile de dezvoltare a căutării și stabilirii relațiilor intime pot întreține o mai
mare conștiință a obiectificării corpului printre tinerele adulte.
Conștiința obiectificării corpului se poate manifesta puternic în particular în adolescență
și pe timpul vieții adulte timpurii deasemenea din cauza conflictului dintre scopurile de a obține
intimitate și eforturile de realizare și identitatea în rândul femeilor. Rodin (1985) cit in. Striegel –
Moore et al., (1990) a argumentat că intimitatea și realizarea se află în conflict pentru femei
deoarece femeile trebuie să fie “feminine” (ceea c e societățile patriarhale definesc a fi pasive)
pentru a atrage parteneri heterosexuali, întrucât realizarea necesită acțiune. Totuși, obiectivele
de a obține intimitate și realizare personală nu se pot exclude reciproc pentru multe femei dacă
corpul devin e “terenul” pentru lupta pentru realizare. Teoreticienii feminiști au argumentat că
identitatea personală a femeilor și sentimentul de realizare sunt legate de internalizarea
standardelor culturale de frumusețe și încercarea de a atinge aceste standarde. C oncentrarea pe
aspect și preocupările legate de corp sunt strâns legate de sentimentul de realizare al fe meilor.
De exemplu, Bartky (1990 ) a argumentat că prin disciplinarea socială a corpului femeilor,
femeile dezvoltă un sentiment se sine ca indivizi , nu doar prin modul în care percep că sunt
observate de alții , dar și prin aptitudinile pe care le învață în reproducerea standardelor
corporale acceptate. Angajarea în auto -monitorizare și alte practici ale management -ului
aspectului (ex. adoptarea unei diet e, chirurgie plastică), încercarea de a obține idealurile
feminine ale frumuseții pot constitui calea prin care femeile pot lucra simultan la obiectivele
identității, realizării de sine și ale intimității într -un mod acceptat cultural. În susținerea acesto r
puncte de vedere, atât competitivitatea (Striegel -Moore et al. , 1990) cât și preferința pentru
roluri de gen netradiționale (Silverstein et al, 1990) au fost asociate cu mai multe simptome ale
tulburărilor de alimentați e în rândul studentelor.

36
În adiție, dezvoltatorii feminiști au argumentat că fetele adolescente sunt încurajate să
faciliteze și să mențină relații apropiate importante prin reducerea la tăcere care are rol în
ignorarea nevoilor individuale (incluzând nevoile corporale, realizările personal e și autonomia)
pentru a evita conflictele interpersonale (Brown & Gilligan, 1992; Jack & Dill, 1992).
Într-un eșantion de adolescente (cu vârste cuprinse între 16 și 19), Impett, Schooler, și
Tolman (2006) au descoperit o asociere pozitivă între reducerea la tăcere (ex. a nu fi autentic
în cadrul unei relații) și a avea o relație de obiectificare cu corpul unei persoane, care au fost
conceptualizate ca două fațete a unei ideologii feminine convenționale. Mai mult de atât,
Tolman et al. , (2006) au descoperi t că aceste două fațete a ideologiei feminine explică mai mult
de jumătate din variația stimei de sine la fete în adolescența timpurie (vârste între 12 și 15 ani)
și mai mult de jumătate din variația depresiei. Mult mai critic e că experimentarea unei rela ții
de obiectificare cu corpul unei persoane – sau conștiința obiectificării corpului – a fost un
predictor puternic a acestor rezultate, lucru care subliniază mai departe rolul critic al al relației
cu propriul corp în dezvoltarea fetelor adolescente. Cerc etările longitudinale care examinează
schimbările în dezvoltare în conștiința obiectificării corpului din preadolescenț ă până la
adolescență și viața adultă timpurie se dovedesc a fi necesare. Pe baza cercetării secțiunii
transversale, se pare că adolescen ța târzie poate fi mult mai îngrijorătoare cu privire la auto –
obiectificare decât adolescența timpurie. În studiul lor transversal cu fete adolescente de diverse
etnii, Harrison și Fredrickson (2003) au descoperit că auto -obiectificare a a fost mai scăzută în
rândul elevilor din clasele a 6 – și a 7 -a și mai crescută în rândul elevilor de clasa a 8 -a și a 12 –
a; totuși, ei nu au descoperit diferențe în dezvoltarea rușinii corporale și nu au descoperit
diferențe etnice în aceste modele de descoperiri. În cadrul unui alt studiu transversal Lindberg,
Hyde, și McKinley (1996), au descoperit că fetele cu vârste de 10 și 11 ani au nivele mai scăzute
ale auto -monitorizării decât studentele (cu vârste cuprinse între 18 și 27 ani). Aceste schimbări
în dezvoltare sunt cr itice în special atunci când se consideră că femeile tinere au tendința de a
avea în jurul lor femei care împărtășesc aceeași viziune în timp ce continuă să își dezvolte
relațiile și identitatea personală, ceea ce înseamnă că femeile care experimentează au to-
obiectificare crescută pot căuta alte femei care experimentează auto -obiectificare ridicată
pentru grupul lor de egali, astfel perpetuând experienta conștiinței obiectificării corpului între
femei. De exemplu, în cadrul unui eșantion de studente din ace lași colegiu, Basow, Foran, și
Bookwala (2007) au descoperit că fetele care fac parte dintr -o frăție și femeile care
intenționează să facă parte dintr -o frăție au raportat un nivel semnificativ mai mare al auto –
monitorizării, rușinii corporale și tulburări de alimentați e comparativ cu femei care nu fac parte

37
dintr -o frăție și femei care nu intenționează să facă parte. În adiție, femeile care fac parte dintr –
o frăție și femeile care intenționează să facă parte au raportat perceperea unei presiuni mai ma ri
de a acționa și de a gândi ca și prietenele lor comparativ cu fetele care nu sunt interesate în a
face parte dintr -o frăție. Dar e nevoie de mai multe cercetări, în particular cercetări
longitudinale, pentru a putea clarifica dacă schimbarea și stabilizarea în conștientizarea
obiectificării corpului apare în adolescență sau la vârsta adultă timpurie.
Având în vedere că adolescenții pot fi descriși ca fiind "preocupați în mod morbid de
modul în c are sunt percepuți" (Harter 1999 ), conceptul de auto -obiectificar e este unul care pare
deosebit de pertinent. Cu toate acestea, în timp ce multe dintre componentele modelului propus
pentru tulburările de alimentație apar bine susținute în cazul femeilor adulte, până în prezent au
existat puține studii care au examinat c onceptul de auto -obiectificare în cazul eșantioanelor mai
tinere.
Există câteva cercetări limitate care s -au efectuat în acest domeniu, toate realizate pe
eșantioane din Statele Unite sau Australia. Slater și Tiggemann (2002) au demonstrat corelația
dintr e auto -obiectificare, monitorizarea corporală, sentimentele de rușine și anxietate
determinate de aspectul corporal, și tulburările de alimentație pe un mic eșantion australian de
fete adolescente (N = 83) și au constatat că sentimentele de rușine și anxie tate determinate de
aspectul corporal au mediat, cel puțin parțial, relația dintre auto -obiectificare (și monitorizarea
corporală,) și tulburările de alimentație. Într -un eșantion american mult mai numeros (n = 374),
care a cuprins fete preadolescente și a dolescente cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, Harrison
și Fredrickson (2003) au descoperit că auto -obiectificarea a devenit mai pronunțată în perioada
cuprinsă între adolescența timpurie și mijlocie. Ei au demonstrat, de asemenea, corelația dintre
auto-obiectificare, sentimentele de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal,
tulburările de alimentație și depresie, dar nu au testat în mod explicit componentele modelului
teoriei obiectificării.
4.2 Concluzii
Puținele cercetări care examinează diferențele în dezvoltare și schimbările în
conștientizarea obiectificării corpului accentuează două descoperiri cheie. În primul rând,
conștiința obiectificării corpului este mai crescută în rândul fetelor și femeilor în adolescență și
la vârsta adultă ti mpurie și mai scăzută în rândul femeilor mai în vârstă. În al doilea rând,
diferențele auto -moni torizării și rușinii corporale î ntre femeile mai tinere și mai în vârsta
sugerează că experimentarea unei relații bazate pe obiectificare a corpului se poate sc himba de –

38
a lungul timpului. Considerând sarcinile de dezvoltare și evenimentele istorice unice care sunt
simțite de un anumit grup, o perspectivă a duratei de viață pentru conștiința obiectificării
corpului oferă un cadru mult mai complet pentru înțelegere a fenomenului. Într -adevăr, învățând
cum diferite stadii ale vieții promovează mai mult auto -obiectificarea sau protejează împotriva
ei, poate ajuta în clarificarea căilor de dezvoltare care sporesc riscul fetelor și femeilor în
rezistență dezvoltării rela țiilor cu propriul corp bazate pe obiectificare.

39
CAPITOLUL 5
Teoria ob iectificării formulată de Fredrickson și Roberts (1997), oferă o explicație
integrată pentru o serie de riscuri negative asupra sănătății mintale, care afectează în mod
disproporționat femeile. Principiul central al teoriei este că experiențele repetate în care femeile
sunt tratate ca un obiect care trebuie privit și evaluat, treptat le determin ă pe acestea să
internalizeze percepția unui observator extern asupra prop riului lor corp , proces denumit de
Fredrickson și Roberts (1997) "auto -obiectificare". Auto -obiectificarea este descrisă ca o formă
de conștiință de sine care împreună cu obiectificarea s exuală ( tratarea femeilor mai degrabă ca
trupuri sau părți ale acestu ia decât ca o persoană întreagă) pot determina o auto -monitorizare
regulată a aspectului exterior care conduce la o serie de consecințe negative, inclusiv la
sentimente de rușine și anxietate determinată de aspectul corporal, care, la rândul lor, contribui e
la tulburări de alimentație. Studiul de față urmărește să lărgească cercetările existente
examinând componentele teoriei obiectificării, împreună cu stima de sine, pe un eșan tion de
adolescente dansatoare ș i nondansatoare.
5.1 Obiective
Stabilirea diferențelor între dansatoare și nondansatoare în ceea ce privește
obiectificarea și consecințele acesteia.
Stabilirea asocierii dintre obiectificare a sexuală, auto-monitorizare, rușine corporală,
anxietatea legată aspect, frica de evaluare negativă și tul burările de alimentație conform teoriei
obiectificării pe eșantionul prezent.
Stabilirea asocierii dintre stima de sine și obiectificare a sexuală , auto-monitorizarea și
consecințele sale , rușinea corporală , anxietatea corporală .
Stabilirea contribuț iei obiectificării sexuale, auto-monitorizării, ru șinii corporale si
anxietă ții legate de aspect ul în tulburările de alimentaț ie.
5.2 Ipoteze
H1- Există diferențe semnificative între dansatoare și nondansatoare după cum urmează:
H1a- Nondansatoar ele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dansatoarele
în funcție de auto -monitorizare.

40
H1b- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dansatoarele
în funcție de rușinea corporală.
H1c- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dansatoarele
în funcție de obiectificarea sexuală interpersonală.
H1d- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dansatoarele
în funcț ie de frica de evaluare negativă .
H1e- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dansatoarele
în funcție de anxietatea corporală.
H1f- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dansatoarele
în funcție de tulburările de alimentație .
H1g- Nond ansatoarele vor avea un nivel mai scăzut comparativ cu dansatoarele
în funcție de stima de sine.
H2- Obiectificarea sexuală interpersonală se asociază pozitiv cu auto -monitorizarea,
rușinea corporală, frica de evaluare negativă a aspectului, anxietatea corporală și tulburările de
alimentație.
H3- Stima de sine se asociază negativ cu au to-monitorizarea, rușinea corporală ,
anxietatea corporală și obiectificarea sexuală interpersonală.
H4- Stima de sine este un predictor semnificativ pentru auto -monitorizare, rușinea
corporală și anxietatea corporală.
H5- Auto -monitorizarea se asociază poz itiv cu rușinea corporală, frica de evaluare
negativă, anxietatea corporală și tulburările de alimentație.
H6- Auto -monitorizarea este un predictor semnificativ pentru rușinea corporală, frica
de evaluare negativă, anxietatea corporală.
H7- Variația tulbur ărilor de alimentație poate fi explicată de auto -monitoriza re, rușine
corporală, anxietate corporală și obiectificarea sexuală interpersonală.
5.3 Design și metodă de cercetare
Designul cercetării este unul corelațional, iar variabilele sunt: Auto -monitorizarea,
Rușinea corporală, Stima de sine, Anxietatea legată de aspect, Frica de evaluare negativă,
Obiectificarea sexuală interpersonală și Tulburările de alimentație.

41
Prelucrarea datelor cercetării s -a realizat cu ajutorul programului SPSS 10. 0.
Ca procedee statistice s -au utilizat: corelația Pearson r, testul t pentru eșantioane
independente și regresia liniară simplă.
5.4 Participanți
În acest studiu au fost două grupuri de participanți: adolescente dansatoare și non –
dansatoare. Ambele grup uri au fost constituite din fete venind din clase socioeconomice medii
și ridicate. Dansatoarele au fost 72 de fete caucaziene cu vârsta cuprinsă între 13 și 19 de ani
care au studiat anterior sau încă studiază diferite forme de dans, dans modern de societ ate
respectiv dans sportiv de performanță timp de cel puțin 1 an până la 14 ani cu o frecvență de
cel puțin 1 oră pe săptămână până la 10 ore pe săptămână.
Participanții nondansatori au fost 48 de eleve caucaziene din cadrul a 3 licee diferite.
Vârsta lor a fost cuprinsă în tre 14 și 19 ani și niciunul dintre participanții din acest grup nu a
studiat nici o formă de dans. Deși nu s -a cerut în mod explicit nivelul de educație, procedu ra de
recrutare face posibil ca cele două grupuri să fie aproximativ echivalente ca și nivel educațional.
5.5 Instrument e
Participanților le -a fost administrat un chestionar constând în următoarele: informații de
bază, determinări ale auto -monitorizării, determinări ale fricii de evalua re negativă a aspectului ,
rușinii corporale și anxietății legată de aspect, o determinare a tulburărilor de alimentație cât și
o determinare a evenimentelor de obiectificare sexuală și stimei de sine.
Auto -monitorizarea
Scala Conștiinței Corpului Obiectificat (McKinley și Hyde , 1996) sau OBCS -ul conține
24 item i care sunt măsurați pe o scală Likert în 5 trepte (1= Dezacord puternic, 5= Acord
puternic) care măsoară măsura în care femeile internalizează perspectivele celorlalți despre
corpul lor. OBC S-ul comprimă 3 subscale care măsoare 3 componente diferite a le obiectificării
femeilor: auto -monitorizare, rușine corporală și controlul convingerilor.
Cea mai frecvent utilizată subscală a OBCS -ului și cea care a fost folosită și în
cercetarea de față, p entru a măsura a uto-obiectificarea este subscala de auto -monitorizare.
Auto -monitorizarea a fost conceptualizată ca manifestare comportamentală a auto -obiectificării
deoarece captează monitorizarea obișnuită a aspectului extern care apare des în rândul fem eilor

42
care adoptă o perspectivă externă de observație asupra propriilor corpuri. McKinley și Hyde ,
(1996) au susținut că supravegherea constantă de sine este necesară pentru ca femei le să se
asigure că respectă standardele culturale și, prin urmare, să evite judecățile negative . Această
subscală este compusă din 8 itemi (de exemplu, " De -a lungul zilei mă gândesc de multe ori la
cum arăt.") la care participanții răspund conform unei sca le cu 5 valori de răspuns, de la
dezacord puternic (1), până acord puternic (5). Scorul se poate situa între 8 și 40, cu scorurile
mari reprezentând indivizi care își monitorizează des corpul și se gândesc la ei în termeni „de
cum arată” mai degrabă decât „cum se simte”. McKinley și Hyde (1996) au demonstrat dovezi
de consistență internă ( α = .89), fidelitate de test -retest de 2 s ăptămâni (r = .79) și validitate
convergentă (r = .73 cu conștiința de sine publică) pe un eșantion de femei adulte tinere. În
studiul de față, valorile maxime ale lui Cronbach pentru valorile din această subscală a fost de
0,77.
Rușinea corporală
Subscala Rușinii Corporale este cea de a doua subscală a Scalei Conștiinței Corpului
Obiectificat a lui McKinley& Hyde , (1996). Ca și sca la Supravegh erii Corporale, scala SRC
constă în 8 afirm ații, de exemplu „Aș fi rușinată dacă oamenii ar știi cât cântăresc.”, la care
respondenții se pot raporta în privința acordului sau dezacordului utilizând o scală în 5 trepte.
O persoană al cărui scor este mare pe subscala SRC va simți că este o persoană neplăcută dacă
nu corespunde standardului cultural al unui corp ideal, și se presupune că acest lucru este o
reflexie a gradului în care persoana a internalizat standardele culturale (McKinley & Hyde,
1996). McKinley și Hyde (1996) au raportat niveluri alfa variind de la .70 la .84, au constatat
că au fost stabile pe o perioadă de 2 săptămâni (r = .79) și au remarcat că acestea au fost legate
de respect ul față de corp (r = -.46) pe un eșantion de femei tinere adulte. Pentru studiul de față,
alfa Chronbach a fost de 0,75.
Anxietate determinată de aspectul corporal
Gradul de anxietate determinată de aspectul corporal a fost evaluat prin intermediul
variantei prescurtate (14 puncte) din cele 30 de elemente originale a Scalei de Anxietate Privind
Aspectul, elaborată de Dion, Dion , & Keelan (1990 ). Participanții răspund unor afirmații cum
ar fi " Sunt îngrijorată de faptul că ceilalți evaluează felul în care arăt." utilizând o scală de 5
trepte, care variază d e la niciodată (1) la întotdeauna (5). Valorile mai mari indică un grad mai
mare de anxietate în ceea ce privește aspectul. Dion, Dion, & Keelan (1990 ) au raportat dovezi
de consitență internă ( α = .89), fidelitate test -retest (2 s ăptămâni, r = .89) și validitate (r = .32

43
cu conștiința de sine publică și r = .34 cu anxietate de interacțiune) pentru scala de 30 de puncte.
Slater și Tiggemann (2002) au raportat o fidelitate internă ridicată pentru versiunea de 14 puncte
a acestei scal e în cazul eșantioanelor de fete adolescente ( α = .91). Consistența internă pe
eșantionul prezent a fost ridicată, α =0,92
Tulburări de alimentație
Testarea atitudinilor de aliment ație-26 (EAT -26, Garner et al ., 1982) a fost utilizată
pentru a determina va lorile înregistrate de femei în acest domeniu. Cele 26 de articole (de
exemplu, "Evit să mănânc când îmi este foame", "Vomit după ce am mâncat") sunt evaluate pe
o scală de 6 puncte, variind de la 1 (niciodată) la 6 (întotdeauna). Garner et al ., (1982) au
recomandat ca răspunsurile niciodată, rar, și uneori să primească valoarea 0, în timp ce
răspunsurile de multe ori, foarte des, și întotdeauna valori de 1, 2 și respectiv 3. Cu toate acestea,
aceasta metodă de notare a dus la o împrăștiere foarte mare a di stribuției scorurilor care ar fi
compromis ipotezele fundamentale pentru multe dintre analize. În analizele statistice raportate
în prezentul studiu, valorile EAT -26 au fost tratate ca variabile continue, de oarece cercetătorii
(Mazzeo , 1999) au sugerat că EAT -26 poate fi utilizat ca măsurătoare continuă în eșantioanele
nonclinice de femei. Motivul utilizării acestei proceduri de evaluare continuă a fost acela că,
datorită ratei de bază , relativ scăzute a tulburărilor de alimentație clin ică, era de așteptat ca
distribuția valorilor EAT -26 să fie asimetrică, ceea ce ar pune în pericol ipotezele analizelor
planificate. Astfel, valorile totale au fost egale cu suma tuturor răspunsurilor codificate (adică,
variind de la 26 -156), unde valorile mai mari reflectă o simptomatologie mai mare. Această
procedură de notare elimină deficiența anterioară și determină o exactitate internă ridicată, α =
0,82.
Stima de sine
Scala Rosenberg de Autocunoaștere (RSE, Rosenberg 1965) a fost utilizată pentru
măsurarea stimei de sine. Participanții răspund la cele 10 elemente (de exemplu, "În general,
sunt mulțumit de mine") conform unei scale de 4 puncte, variind de la 1 (nu sunt deloc de acord)
până la 4 (sunt foarte de acord). S -a efectuat media dintre răspu nsuri pentru a ajunge la un
punctaj total, iar punctajele mai mari reflectă o mai mare stimă de sine. Pentru eșantioanele
femeilor de colegiu, estimările de fidelitate internă (r = .93, Tylka și Subich , 2004) și estimările
fidelității test -retest pe o peri oadă de 2 săptămâni ( r = .85, Robinson și Shaver , 1973) sunt
adecvate. În rândul femeilor de colegiu, RSE a fost corelat cu o altă măsurătoare a stimei de
sine (r = .59; Robinson și Shaver , 1973), și a fost legată de optimism (r = .73), satisfacția vieții

44
(r =.61) gestionare proactivă (r = .63; Phan și Tylka , 2006), susținând validitatea sa convergentă.
Pentru studiul prezent , alfa a fost de 0,86.
Scala obiectificării sexuale interpersonale
Scala obiectificării sexuale interpersonale (ISOS; Kozee et al. , 2007) a fost creată pentru
a reflecta aspecte ale obiectificării interpersonale sexuale identificate de Fredrickson și Roberts
(1997). În concordanță cu evaluarea evenimentelor sexiste (Klonoff & Landrine, 1995) itemii
au fost creați pentru a explora obie ctificare a sexuală interpersonală la femei de -a lungul întregii
vieți și în mod special în ultimul an. Scala conține 42 de itemi (23 pentru fiecare subscală).
Itemii acestei scale sunt evaluați pe o scală Liker t în 5 trepte (1=niciodată, 5= aproape
întotdeau na) care evaluează frecvența evenimentelor de obiectificare sexuală pe care le
experimentează subiecții (exemplu: în ultimul an). Scorurile ridicate reflectă un nivel mai înalt
al obiectificării sexuale interpersonale. ISOS conține 2 dimensiuni: (a) Evalua re corporală
(exmplu de item: “Cât de des ai fost fluierată în timp ce mergeai pe stradă?”) și (b) Avansuri
sexuale explicite nedorite (exemplu de item: “Cât de des a făcut cineva un comentariu sexual
degradant la adresa ta?”). Kozee et al. , (2007) a demon strat proprietăți psihometrice excelente
pentru ISOS de -a lungul unor studii de validare a constructului cu femei predominant
caucaziene și de vârstă mijlocie. Atât scorul total al ISOS -ului cât și a subscalelor au o
consistență internă bună și fidelitatea test-retest după 3 săptămâni. În adiție ISOS a fost asociat
cu degradare sexuală și evenimente sexiste (în cadrul relațiilor de școală , de muncă) și
deasemenea cu auto -obiectificarea și rușinea corporală, și s -a demonstrat că ISOS nu se
asociază cu dezira bilitatea socială. Este important de notat că ISOS reprezintă varianțe unice în
auto-monitorizare și internalizarea idealului de a fi slab, chiar și atunci când alte măsurători a
obiectificării sexuale au fost incluse în model.
Există și alte măsurători va lidate a experiențelor sexiste în literatura de specialitate, de
exemplu, Programul evenimentelor sexiste (Klonoff & Landrine, 1995) și subscala
obiectificării sexuale a Scalei evenimetelor sexiste zilnice (Swim, Cohen, & Hyers, 1998).
Totuși, un avantaj a l ISOS -ului este că permite femeilor să raporteze întâlnirile de obiectificare
sexuală interpersonală fără a fi nevoie să se eticheteze pe sine ca fiind o instanță a obiectificării
sexuale. Astfel, în timp ce ISOS face obiectul unei validări ulterioare pen tru eșantioane de femei
diverse, această scală pare să fie în mod particular potrivită pentru studiul proceselor de
obiectificare propuse de teoria obiectificării. Alpha Cronbach pentru studiul prezent este de
0,94.

45
Scala fricii de evaluare negativă a aspe ctului
Varianta prescurtată a Scalei fricii de evaluare negative a aspectului ( FNAES; Thomas
et al. , 1998) este o scală cu 6 itemi de auto -raportare care măsoară aprecierea despre evaluarea
aspectului. Scala a fost creată prin modificarea itemilor din Scală fricii succinte a evaluării
negative a aspectului (BFNE; Hart, Leary, & Rejeski, 1983) și dezvoltarea unor elemente noi
care ar putea indexa aprehensiunea legată de experiențele negative de evaluare a aspectului.
Scorurile sunt înregistrate pe o scală Likert în 5 trepte (1=Dezacord puternic, 5=Acord putern ic)
și scorurile înalte indică o frică mai mare legată de evaluările negative ale altora. În cadrul unui
eșantion de studenți (Thomas et al., 1998) s-a demonstrat că FNAES are un Alpha Cronbach de
.90 și o fidelitate test -retest pentru o perioadă de 4 săptămâni de r=.75. Pentru cercetarea de fa ță
Alpha Cronbach este de .90.
5.6 Procedur ă
Participanții au fost recrutați din Sighișoara prin cadrul analizei profilului de facebook
în ceea ce privește vârsta, pentru a se determina dacă se încadrează în intervalul de vârsta dorit.
Apoi fetele , care aveau afișată vârsta pe profilul lor de facebook , au fost alese aleator. Prin
cadrul chestionarului online au fost informați că studiul implică testarea obiectificării pentru
două eșantioane, dansatoare și nondansatoare, fără alte detalii suplimentare despre tema
cercetării. Înainte de a parcurge chestionarul participanții erau nevoiți să citească
consimțământ ul informat și să își dea sau nu acordul cu participarea la cercetare prin accesarea
căsuței aferente. Dacă aceștia și -au dat acordul au fost rugați să completeze datele demografice
în cadrul cărora trebuiau să precizeze vârsta, greutatea și înălțimea. Pe baza acestor informații
s-a calculat Indicele Masei Corporale pentru fiecare participant prin împărțirea greutății (kg) la
pătratul înălțimii (m2) (Garrow & Webster, 1985, cit in. Tiggemann & Slater, 2001). Apoi
participanții au fost rugați să precizeze da că au practicat sau nu vreodată orice formă de dans.
Dacă răspunsul a fost da au fost rugați să menționeze pentru ce perioadă (în ani) și cu ce
frecvență (în ore pe săptămână). După completarea datelor demografice participanții au
completat 7 chestionare ș i anume: Scala Conștiinței Corpului Obiectificat cu cele două subscale
Subscala auto -monitorizării și Subscala Rușinii Corporale, Scala de Anxietate Privind
Aspectul, Testarea atitudinilor de alimentație -26, Scala Rosenberg de Autocunoaștere, Scala
interpe rsonală a obiectificării sexuale și S cala fricii de evaluare negativă a aspectului.

46
CAPITOLUL 6
6.1 Analiza datelor și prezentarea rezultatelor
Dansatoarele au studiat diferite forme de dans pentru o perioadă medie de 5 ani și au
petrecut aproximativ 3 ore jumătate pe săptămână în sala de dans. Au avut o înălțime medie de
164 cm și o greutate medie de 55,1 kg, rezultând un indice de masă corporală (BMI ) de 20,4 .
Nondansatoarele au avut o înălțime medie de 164 cm și o greutate medie de 55,1 kg, rezultând
un indice de masă corporală (BMI ) de 20,3 așa cum reiese din tabelul 6.1.
Tabelul 6.1 Indicatori statistici descriptivi pentru variabilele incluse în cercetare

Dansatoare ș i N Min Max M SD Simetria Boltirea
nondansatoare

Vârsta Nondansatoar e 48 14 19 17.65 1.13 -1.32 2.70
Dansatoare 72 13 19 17.03 1.35 -.85 .55
Înălțime(cm) Nondansatoare 48 1 48 185 1.64 .066 .20 1.32
Dansatoare 72 149 178 1.64 .058 .01 .23
Greutate(kg) Nondasatoare 48 40 72 55.17 7.6 .45 -.42
Dansatoare 72 39 80 5 5.35 7.2 . 58 1.37
Perioadă Nondansatoare 48 0 0 0 0 0 0
practicare dans Dansatoare 72 1 15 5.15 3.67 .80 -.16
(ani)
Frecvența orelor de Nondansatoare 48 0 0 0 0 0 0
dans pe săptămână Dansatoare 72 1 10 3.35 1.8 1.4 2.3

Indice de masă Nondansatoare 48 15.79 27.58 20.34 2.28 .96 1.13
corporală Dansatoare 72 14.51 27.74 20.40 2.47 .55 .71

Testele t de eșantioane independente au relevat că indicele BMI al dansatoarelor nu a
fost mai scăzu t decât cel al nondansatoarelor , t (118)= -.118, p=.906, mai mult de atât aceastea
sunt aproape egale. Acea stă asemănare a indici lor BMI rezidă din asemanările de greutate, t
(118)= -.131, p=.896, și de î nălțime, t (118) = -.174 ; p= .862.

47
Tabelul 6.2 Rezultatele testului t pentru eșantioane independente

Dansatoare si nondansatoare M SD t df p

Indice de masă Nondansatoare 20.34 2.28 -.118 118 . 906
corporală Da nsatoare 20.40 2.47
Greutate Nondansatoare 55.17 7.60 -.131 118 .896
Dansatoare 55.35 7.21
Inălțime Nondansatoare 164 .066 -.174 118 .862
Dansatoare 164 .058

Descriptor ii statistici sunt prezentați in tabelul 6.3 pentru variabilele incluse î n această
cercetare: auto -monitorizarea, rușinea corporală, stima de sine, obiectificarea sexuală
interpersoanală, anxietatea corporală, frica de evaluare negativă a aspectului și tul burările de
alimentație.
Tabelul 6.3 Indicatori statistici descriptivi pentru variabilele i ncluse î n cercetare

N Min Max M SD Simetria Boltirea

Auto -monitorizare 120 12 36 25.43 5.23 -.33 -.25
Rușinea corporală 120 8 37 22.20 5.40 .26 -.48
Obiectificarea sexuală 120 46 154 100.82 22.66 .05 -.18
interpersoanală
Stima de sine 120 14 39 27.96 4.95 -.18 .18
Anxietatea corporală 120 15 68 37.93 12.30 .22 -.59
Evaluarea negativă 120 6 30 17.61 5.97 -.09 -.80
a aspectului
Tulburări de alimentație 120 36 132 64.45 15.87 .94 1.83

Testul t pentru eșantioane independente a evidențiat că nu există diferențe semnificative
statistic privind variabilele investigate, în funcție de practicarea dansului conform rezultatelor
din Tabelului 6.4. Astfel ipoteza H1 se infirmă. Pentru dansatoare (M=25,70, SD= 5,02), iar
pentru nondansatoare (M=25,02, SD=5,56), t (118) = .70, p=.483, pentru auto -monitorizare. În

48
ceea ce privește rușinea c orporală, pentru dansat oare (M= 22,34 SD=5.57), iar pentru
nondansatoare (M= 21,97 , SD= 5.18), t (118) = -.364, p= . 716. De asem enea te stul t pentru
eșantioane independete a evidențiat că nu există diferențe semnificative statis tic nici pentru
obiectificarea sexuală interpersoanală, nondansatoarele (M= 97.45 , SD= 24.42 ) nu au rezultate
semnificative mai scăzute decât dansatoarele (M= 103.06 , SD= 21.29 ), t (118) = -1.333 , p=.185.
Pentru evaluarea negativă a aspectului, nondansatoarele (M= 16.52 , SD= 5.81) nu au rezultate
semnificativ e mai scăzute decât dansatoarele (M= 18.34, SD=4.73), t(118) = -1.651 , p=.101. În
ceea ce priveș te anxietatea corporală , nondansatoarele (M= 36.87 , SD= 11.99 ) nu au rezultate
semnificativ e mai scăzute decât dansatoarele (M= 38.63 , SD= 12.54 ), t(118) = -.768, p =.444.
Pentru tulbură rile de alimentaț ie, nondansatoarele (M= 61.77 , SD= 17.10 ) nu au rezultate
semnificativ e mai scăzute decât dansatoarele (M= 66.25, SD=14.86 ), t(118) = -1.522 , p= .131 ,
iar pentru pentru stima de sine, nondansatoarele (M= 28.22 , SD= 5.30) nu au rezu ltate
semnificativ mai scăzute comparativ cu dansatoare le (M=27.79 , SD= 4.73), t(118) = .472,
p=.638.
Tabelul 6.4 Rezultatele testului t pentru eșantioane independente

Dansatoare si nondansatoare M SD t df p

Auto -monitorizare Nondansatoare 25.02 5.56 -.703 118 .483
Dasantoare 25.70 5.02

Rușine c orporală Nondasatoare 21.97 5.18 -.364 118 .716
Dansatoare 22.34 5.57
Obiectificare sexuală Nondansatoare 97.45 24.42 -1.333 118 .185
interpersonală Dasantoare 103.06 21.29

Evaluare negativă Nondansatoare 16.52 5.81 -1.651 118 .101
a aspectului Dasantoare 18.34 6.01

Anxietatea Nondansatoare 36.87 11.99 -.768 118 .444
corporală Dasantoare 38.63 12.54

49
Tulbură ri de Nondansatoare 61.77 17.10 -1.522 118 .131
alimenta ție Dasantoare 66.25 14.86

Stima de sine Nondansatoare 28.22 5.30 .472 118 .638
Dasantoare 27.79 4.73

Pentru a afla gradul de asociere între variabila obiectificării sexuale interpersoanale și
auto-monitorizarea, rușinea corporală, anxietatea corporală, frica de evaluare negativă a
aspectului și tulburările de alimentație, am folosit testul de corelație Pearson r. Între
obiectificarea sexuală interpersonală și auto -monitorizare a rezultat un coeficient de corelație r
=.093, de unde rezultă că nu există o relație de asociere între aceste variabile, rezultatul fiind
nesemnificativ statistic.
Conform Tabelului 6.5, între obiectificarea sexuală interpersonală și rușinea corporală
a rezultat un coeficient de corelație r =.219 la un prag seminificativ de p < 0.05 de unde rezultă
că corelația este semnificativă statistic, aceasta fiind o corel ație mică. Între obiectificarea
sexuală interpersonală și frica de evaluare negativă a aspectului a rezultat un coeficie nt de
corelație r =.288 de un rezultă că există o relație scăzută de asociere între aceste variabile. Între
obiectificarea sexuală interpersonală și anxietatea corporală a rezultat un coeficient de corelație
r =.121, corelația nu este semnificativă statist ic, iar între obiectificarea sexuală interpersonală
și tulburările de alimentație a rezultat un coeficient de corelație r=.427 de unde rezultă ca există
o asociere moderată între aceste două variabile. Astfel ipoteza H2 se confirmă parțial.
Tabel 6.5 Coeficienții de corelație Pearson obținute între variabila Obiectificare sexuală
interpersonală cu auto -monitorizarea, rușinea corporală, anxietatea corporală si tulburarea de
alimentație.
M(SD) Tulburări Anxie tate Evaluare Rușine Auto –
de alimen tație corporală negativă corporală monitorizare

Obiectificarea 100.82 (22.66) .427** .121 .288** .219* .093
sexuală
interpersonală

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.

50
Folosind același test de corelație și pentru ipoteza H3, a rezultat un coeficient de
corelație r = -.544, la un prag de semnificație p<0.01, de unde rezultă că există o corelație
negativă ridicată între variabila Stima de sine ș i Rușinea Corporală, un coeficient de corelație r
=-.411 între variabila Stima de sine si Auto -monitorizarea corporală , rezultând o corelație
moderată și un coeficient de corelație r = -.714, între Stima de sine și Anxietatea Corporală,
asocierea fiind în acest caz foarte mare. Rezultatul , în toate trei cazuri le, este semnificativ
statistic. Totuși nu rezultă o corelație semnificativă statistic între variabila Stima de Sine și
Obiectificarea sexu ală interpersonală, r = -.111 (Tabelul 6.6). Astfel ipoteza H3 se confirmă
parțial.
Tabelul 6.6 Coeficienții de corelație Pearson obținuți î ntre variabila Stima de sine ș i
Auto -monitorizare, Rușine corporală, Anxietate corporală , Obiectificare sexuală intepersonală.

M(SD) Auto – Rușine Anxietate Obiectificare
monitorizare corporală corporală sexuală

Stima de sine 27.96 (4.95) -.411 ** -.544** -.714** -.111

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.
Pentru a se determina dacă Stima de sine este un predictor semnific ativ pentru Auto –
monitorizare, Rușine corporală și Anxietate corporală am folosit regresia liniară simplă.
Analiza de regresie liniară simplă arată că 16% din variația auto -monitorizării poate fi explicată
de stima de sine (F = 24,05, p < .01) aș a cum reiese din Tabelul 6.7, 29% din rușinea corporal ă
poate fi explicată de stima de sine (F = 49,64, p < .01) așa cum reiese din tabelul 6.8 și stima
de sine poate prezice 51% din anxietatea corporală ( F = 122.60, p < .01 ) așa cum reiese din
tabelul 6.9 . Astfel ipoteza H4 se confirmă.
Tabelul 6.7 Co eficienți de regresie pentru predicția Auto -monitorizării
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,16
F 24.05**

51
Stima de sine -.43** .08 -.41** -4.9

Notă : Variabila criteriu: Auto -monitorizarea
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

Tabelul 6.8 Coeficienți de regresie pentru predicția Rușinii corporale
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,29
F 49.64**
Stima de sine -.59** .08 -.54** -7.04

Notă : Variabila criteriu: Ruș inea corporală
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.
Tabelul 6.9 Coeficienți de regresie pentru predicția Anxietății corporale
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,51
F 122.6**
Stima de sine -1.77** .16 -.714** -11.07

Notă : Variabila criteriu: Anxietatea corporală
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.
Corelația pentru întregul eșantion dintre auto -obiectificare , conceptualizată în studiul de
fața prin auto -monito rizare , și consecințele propuse : rușinea corporală, anxietatea corporală,
frica de evaluare negativă a aspec tului și tulburările de alimentați e sunt prezentate in Tabelul
6.10. Astfel coeficientul de corelație dintre auto -obiectificare și rușinea corporală este de r
=.453, corelația este mod erată, între auto -monitorizare ș i anxietatea corporală r=.525, corelația

52
este puternică, coeficientul de corelație cu frica de evaluare negativă este r =.593, corelația fiind
puternică, iar între auto -obiectificare și tulburările de alimentație r =.247, corelația î n acest caz
este mică. Astfel toate cele 4 corelații sunt semnificative statistic la un prag de semnificație de
p < .01. Astfel ipoteza H5 se confirmă.
Tabelul 6.10 Coeficienții de corelație Pearson obținuți î ntre variabila Auto -monitorizare
si Rușine corporală, Anxietate corpor ală, Frica de evaluare negativă a aspectului, Tulburări
alimentație.

M(SD) Tulburări de Anxietate Evaluarea Rușine
alimentație corporală negativă Coporală

Auto -monitorizare 25.43 (5.23) .247** .525** .593** .453**

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.
Pentru a se determina dacă Auto -monitorizarea este un predictor s emnificativ pentru
Rușinea Coporală, Anxietatea legată de aspect și Frica de evaluare negativă a aspectului am
folosit regresia liniară simplă. Analiza de regresie liniară simplă arată că 20% din variația
Rușinii Corporale poate fi explicată de auto -monitorizare (F = 30,54, p < .01) așa cu m reiese
din Tabelul 6.11 , 27% din anxietatea corporală poate fi explic ată de auto -monitorizare (F =
44,81 , p < .01) așa cum reiese din tabelul 6.12 și 35% din Frica de evaluar e negativă a
aspectului poate fi explicat ă prin auto -monitorizare (F = 64,02 , p < .01) , așa cum reiese din
Tabelul 6.13 . Astfel ipoteza H6 se confirmă.
Tabelul 6.11 Coeficienți de regresie pentru predicția Rușinii Corporale
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,20
F 30.54**
Auto -monitorizare .46** .08 .45** 5.52

Notă : Variabila criteriu: Rusine Corporală

53
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

Tabelul 6.12 Coeficienți de regresie pentru predi cția Anxietății corporale
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,27
F 44.81**
Auto -monitorizare 1.23** .18 .52 ** 6.69

Notă : Variabila criteriu: Anxietatea corporală
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.
Tabelul 6.13 Coeficienți de regresie pentru predi cția Fricii de evaluare negativă a
aspectului
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,35
F 64.02**
Auto -monitorizare .67** .08 .59** 8.00

Notă : Variabila criteriu: Frica de evaluare negativă a aspectului
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

Tabelul 6.14 Coeficienții de corelație Pearson obținuți î ntre variabila Tulburării de
alimentație cu Obiectificarea sexuală interpersonală, Auto -monitorizare, Rușine Corporală ș i
Anxietate corporală.
M(SD) Anxietate Rușine Auto -monitorizare Obiectificare
sexuală

54

Tulburarea de 64.45 (15.87) .52 7** .572** .247** .427**
alimentație

Notă. N = 120. ∗p <.05. ∗∗p <.01.
Variabilele incluse în analiza de regresie a u fost: Auto -obiectificarea, Ruș inea
Corporală, Anxietatea corp orală și O biectificarea sexuală interpersonală ca variabile predictor
și Tulburările de alimentație, variabila criteriu. Coeficienții de corelație Pearson arată asocieri
semnificative statistic între cei patru predictori și criteriu așa cum reiese din tabelul 6.1 4.
Analiza de regresie liniară simplă arată că 47% din variația Tulburărilor de alimentație poate fi
explicată de auto -monitorizare, rușine corporală, anxietate corporală si obiect ificarea sexuală
interpersonală, modelul fiind semnificativ statistic (F = 26,2 9, p < .01). Analiza coeficienților
de regresie arată că Rușinea corporală (t = 3.46, p < 0,01), Anxietatea corporală (t = 3.74, p <
0,01) și Obiectificarea sexuală interpersonală (t = 4,68, p < 0,01), sunt predictori semnificativi,
în timp ce Auto -monitorizarea nu este un predictor semnificativ (t = -1,34, p > 0,05 ). Astfel
ipoteza H7 se confirmă parțial .
Tabelul 6.15 Coeficienți de regresie pentru predicția Tulburării de alimentație
Coeficienții de regresie
Nestandardizați Standardizați

Variabile B SE B β t
R2 0,47
F 26,29**
Auto -monitorizarea -.32 .24 -.10 -1.34
Rușinea corporală 1** .26 .3 4** 3.74
Anxietatea corporală .42** .12 .32** 3.46
Obiectificare sexuală .22 ** .04 .32** 4.68
interpersonală

Notă : Variabila criteriu: Tulburări de alimentație
*p < 0,05, **p < 0,01, N = 120.

55
6.2 Interpretarea psihologică a rezultatelor
Diferențele dintre dansatoare și nondansatoare
În literatura de specialitate o incidență ridicată a tulburărilo r de alimentație a fost
relevată atât la dansatori i profesioniști (Pierce & Daleng, 1998), cât și la studenții de la balet
clasic (Abraham, 1996; LeGrange, Tibbs, & Noakes, 1994; Neumarker et al. , 1998, Neumarker,
et al., 2000). Tiggermann și Slater (2001) au raportat că adulții, foști studenți la balet clasic, au
avut un scor ma i ridicat la determinările de auto -obiectificare, auto -monitorizare și tulburări de
alimentație decât femeile care nu au studiat niciodată balet clasic.
De aceea prezentul studiu caută să determine aplicabilitatea Teoriei Obiectificării
asupra adolescențil or care au practicat și care nu au practicat diferite forme de dans. Elementele
teoriei au fost testate pe un grup de adolescente care p articipă sau au participat la cursu ri de
dans la un nivel recreațional și profesionist, cât și pe un grup de nondansatoa re. S-a prognozat
că dansatoarele vor avea un scor mai mare la auto -obiectificare , conceptualizată prin auto –
monitorizare și consecințele presupus e asociate acesteia (rușine corporală , anxietatea înfățișării,
frica de evaluarea negativă a aspectului, obiectificarea sexuală interpersonală și tulburări de
alimentație) comparativ cu nondansatoarele.
Deși teoria obiectificării presupune că toate femeile există într -o cultură în care corpurile
lor su nt atent studiate, evaluate, și, prin urmar e, întotdeauna potențial obiecti ficate,
obiectificarea nu va afecta toți indivizii în mod egal. Auto -obiectificarea poate fi declanșată și
amplificată de anumite situații. Conform studiilor anterioare un grup, care ar putea fi de așteptat
să fie la un nive l înalt de auto -obiectificare, sunt dansatorii de sex feminin, care operează într –
un mediu care ar putea accentua conștientizarea perspectivelor observa torilor asupra corpului
lor (Le Grange, Tibbs, & Noakes, 1994). Într -adevăr, există o incidență relativ r idicată a
tulburărilor de alimentației atât în rândul dansatorilor profesioniști de balet, cât și al studenților
la balet . Archinar d și Scherer (1995) au descoperit că, în cadrul unui grup feminin -ambulatoriu
dintr -o clinică de tulburări de alimentație de la Geneva, acei pacienți care au dansat mai mult
de cinci ani au avut mai multe tulburări de alimentație.
Dacă, după cum este argumentat, auto -obiectificarea devine o modalitate durabilă de
percepție a eului pentru dansator, atunci foștii dansatori vor avea, de asemenea, nivele sporite
de auto -obiectificare și propusele ei consecințe. Astfel, se anticipează că foștii dansatori vor
avea un grad mai mare de rușine corporală, anxietate corporală și simptome de alimentație
dezordonată, comparativ cu omologii lor nondansatori.

56
Studiul de față urmărește să examineze componentele Teoriei Obiectificării pe un
eșantion de adolescente. Un număr de studii au arătat că majoritatea adolescentelor nu sunt
mulțumite de corpurile lor și doresc să fie mai subțiri (Attie & Brooks -Gunn, 1989; Thompson
et al. , 1995), multe fiind angrenate în diete sau alte metode nesănătoase de pierdere a greutății
(French et al. , 1995; Stice et al., 1998). Tulburările de alimentație ca anorexia sau bulimia
nervoasă au, în mod obișnuit, de as emenea ca punct de pornire adolescența târzie (Beaumont &
Touyz, 1985).
Tiggemann & Slater (2001) au realizat două studii care au vizat elementele teoriei
obiectificării întâi pe d ouă eșantioane de femei dansatoare și nondansatoare (Tiggemann &
Slater, 2001) apoi pe un eșantion de fete adolescente dansatoare și nondansatoare. (Tiggemann
& Slater, 2002). În cadrul primului studiu cercetătorii au descoperit că în ambele cazuri, foștii
dansatori au obținut mai mult decât nondansatorii: auto -obiectif icare, t (94) = 2,04, p <0,05;
auto-supraveghere, t (98) = 2.00, p <.05. Totuși în cercetare a lor testele t nu au confirmat
diferențe semnificative în ceea ce privește “rușinea corpului”, t (94) = 0.99, p> .05 , anxietatea
corporală, t (99) = 0,48, p> .05; Flow, t (98) = 2,02, p> 0,04 sau conștientizarea stărilor interne,
t (98) = 1.28, p> .05. Cu toate acestea, a existat o diferență semnificativă între grupuri pentru
alimentația dezordonată, t (98) = 2,26, p <0,05, acestea indicând că foștii dansatori aveau un
nivel semnificativ mai mare în ceea ce privește alimentația dezordonată în comparație cu
nondansatorii. S -a demonstrat astfel că foștii dansatori au avut nivele mai înalte de auto –
obiectificare și auto -monitorizare decât nondansatori i. Ipoteza lor a fost bazat ă pe ipoteza că
auto-obiectificarea este un mod relativ durabil de auto -percepere. Chiar dacă foștii dansatori nu
mai sunt expuși unei situații care cere virtual o auto -obiectificare, se pare că ei încă se văd în
acest fel. Acest lucru este în concordanță cu conceptualizarea lui Fredrickson și Roberts (1997)
a auto -obiectificării ca fiind atât o stare, cât și o trăsătură.
În cel de -al doilea , studiu contrar așteptărilor cercetătorilor , nici o diferență nu a fost
găsită între cele două grupuri în ceea ce privește rușinea corporală , t (69) = 0,31; p>0,05 sau
tulburările de alimentație, t (78) = 0,19; p> 0,05. Mai departe, nondansatoarele au înregistrat o
notă semnificativ mai ridicată dec ât dansatoarele la anxietatea înfățișării , t (80) = 2,11; p< 0,05.
Totuși această diferență a fost redusă la valori nesemnificative atunci când efectele indicelui
BMI au fost controlate, F (1,63) = 0,59; p > 0,05. Deasemenea, contrar presupunerilor,
dansat oarele nu au demonstrat nivele mai mari de auto -obiectificare decât nondansatoarele, t
(80) = 1,66; p >0,05 și nici nu au înregistrat nivele mai ridicate de auto -monitorizare, t (74) =
1,02; p >0,05.

57
În studiul prezent , contrar așteptărilor , nu s-au descoperit diferențe statistice între cele
două eșantioane pentru nici una din variabilele măsurate (Tabelul 6.4) . În ceea ce privește auto –
monitorizarea, t (118) = .70, p=.483 p>0,05, iar pentru rușine corporală, t (118) = -.364, p= .716
p>0,05 . Testul t pentru eșantioane independente a evidenț iat că nu există diferențe semnificative
statistic în ceea ce privește obiectificarea sexuală interpersonală, t (118) = -1.333, p=.185,
p>0,05 , frica de evaluare negativă a aspectului , t (118) = -1.651, p>0,05 , anxietatea corporală, t
(118) = -.768, p =.444, p>0,05 , tulburările de alimentație , t (118) = -1.522, p= .131 p>0,05 și
stima de sine, t (118) = .472, p=.638. p>0,05 . Astfel nondansatoarele nu au înregistra t
răspunsuri mai scăzute pentru aceste constructe. Ipoteza H1 se infirmă.
O posibilă explicației a rezultatelor inconsistente cu cercetările anterioare poate fi dată
de faptul că studiile anterioare , care au studiat teoria obiectificării pe eșantioane de dansatoare
și nondansatoare , au vizat dansatoarele de balet clasic fie la nivel recreațional fie la nivel de
performanță, pe când în studiul prezent participanții au studiat mai multe forme de dans printre
care dansul modern și dansul sportiv , ci nu baletul clasic. Totodată, este posibil ca lipsa de
diferențe să se datoreze și faptului că toate fetele din ambele grupuri studiate , e posibil să acorde
la fel de multă atenție corpului și să se raporteze similar la așteptările celorlalți , dată fiind ș i
vârsta adolescenței.
Relația dintre obiectificarea sexuală interpersonală și posibilele consecințe
Conform teoriei obiectificării (Fredrickson și Roberts , 1997) experiențele interpersonale
de obiectificare sexuală (de exemplu dacă cineva se uită insistent la corpul tău sau dacă ți se
aduce la cunoștință faptul că corpul tău este un obiect pentru alții) poate conduce la
internalizarea obiectificării, și la a ctivități de supraveghere corporală și p reocupări pentru
aspectul fizic (Fredrickson & Roberts, 1997 ). Cu alte cuvinte, obiectificare a sexuală
interpersonală poate duce direct la auto -obiectificare, care duce la internalizarea pe rspectivei
observatorului și duce la focusarea pe aspectele fizice mai degrabă decât pe perspectivele
interne , cum ar fi personalitatea și intelectul. Dacă o femeie se obiectifică , ea își judecă constant
corpul. Existe numeroase moduri prin care poate avea loc auto -obiectificare a, cum ar fi
supravegherea corporală și internalizarea stereotipurilor de frumusețe și compararea socială
(Fredrickson et al. , 1998 ; McKinley & Hyde, 1996; Parsons & Betz, 2001; Tiggeman & Slater,
2001; Tylka & Hill, 2004). Un exemplu de supraveghere corpora lă este când o femeie se
examinează constant în oglindă și își folosește energia pentru a -și supraveghe corpul.
Internalizarea idealului de suplețe apare când femeile cred că idealul soci al reprezintă cea mai
dezirabilă forma fizică. În consecință, o moda litatea de a determina dacă obiectificarea sexuală

58
interpersonală arată evidențe de validitate este să se determine dacă este asociat cu forme variate
ale auto -obiectificării. Literatura de specialitate a demonstrat o relație de asociere între
obiectificare a sexuală interpersonală (Kozee et al. , 2007) și consecințele propuse de teoria
obiectificării și anume auto -monitorizare, rușine corporală, anxietatea corporală, frica de
evaluare negativă și tulburările de alimentație. Rezultatele statistice obținute (Ta belul 6.5)
verifică parțial ipoteza H2 și anume că obiectificare sexuală interpersonală se asociază pozitiv
cu auto -monitorizarea, rușinea corporală, frica de evaluare negativă a aspectului, anxietatea
aspectului și tulburările de alimentație . Astfel în st udiul de fața contrar literaturii de specialitate
obiectificarea sexuală interpersonală nu se asociază cu auto -monitorizarea și cu anxietatea
corporală .
În adiție, obiectificare a sexuală interpersonală poate avea impact direct sau indirect
asupra atitudini lor femeilor despre corpurile lor. Experimentarea directă a obiectificării
încurajează femeile să se simtă rușinate în privința corpurilor lor și în același timp anxioase cu
privire la aspectul lor, ca și când corpurile lor ar fi ținte ale obiectificării. Obiectificare a sexuală
interpersonală poate să aibă impact indirect asupra rușinii corporale și anxietății legată de aspect
prin auto -monitorizare sau poate avea impact direct asupra ruș inii și anxietății (Morand i, Dirks
& Matteson, 2005) . Cele mai directe consecințe ale auto -obiectificării apar când femeile se
compară cu stereotipurile culturale de frumusețe. Deoarece aceste stereotipuri sunt imposibil
de atins pentru majoritatea femeilor, aceste femei decid frecvent că nu îndeplinesc standardele
ideale, ș i astfel experimentează rușine corporală. Femeile care experimentează rușine corporală
au tendința să aibă atitudini negative în legătură cu aspectele legate de persoana lor. Rușinea
generalizată este rezultatul faptului că femeile cred că valorează și sun t îndemnate să creadă că
valorează la fel de mult cât valorează doar aspectul lor fizic. Rușinea corporală este asociată de
multe ori cu moralul și această conexiune între valorile morale și valorile fizice fac e ca percepția
eșecului , în a nu atinge idealu rile fizice , să fie tot mai semnif icativă. Altă consecință a
obiectificării sexuale este anxietatea legată de aspect, sau îngrijorarea constantă des pre aspect
și evaluările altora . Dion, Dion, & Keelan (1990 ) au descoperit că femeile experimentează
anxietatea legată de aspect mai mult decât bărbații și atribuie aceste descoperiri obiectificării
sexuale sociale a femeilor și internalizarea acestei obiectificări. Conform teoriei obiectificării
una din consecințele acestor 3 variabile , auto-monitorizare, rușine corporală și anxietate
corporală , este tulburarea de alimentați e, însemnând că obiectificarea sexuală interpersonală ar
trebui să se asocieze indirect cu tulburările de alimentați e. În consecință deoarece obie ctificarea
interpersonală sexuală este asociată direct și indirect cu rușinea corporală și anxietatea legată

59
de aspect, obiectificarea sexuală interpersonală ar trebui să fie asociat ă cu tulburările de
alimentație.
Corelațiile Pearson r între scorul total la Scala obiectificării sexuale interpersonale și
alte măsurători ale studiului au fost realizate pentru a testa ipoteza H2 conform căreia
obiectificare sexuală (scorurile la ISOS) se asociază cu ce lelalte constructe incluse în teoria
obiectificării (auto -obiec tificare, ru șine corporală, anxietatea aspectului și tulburările de
alimentație).
Prin explorarea relația dintre scorurile la obiectificarea sexuală interpersonală și auto –
monitorizare , obiectificarea sexuală interpersonală nu s -a asociat cu auto -monitorizarea.
Obiectificarea sexuală interpersonală s-a asociat în mică măsură cu rușinea corporală (r=.26) și
cu frica de evaluare negativă a aspectului, construct similar cu anxietatea corporală (r=.28) și a
existat o corelație moderată între obiectificarea sexuală interpersonală și tulburările de
alimentație (r =.42). Contrar teoriei obiectificării , obiectificarea sexuală interpersonală nu s-a
asociat cu auto -monitorizarea, dar s -a asociat cu rușinea corporală. Astfel se poate presune,
similar altor modele care s -au dezvoltat din teoria obiectificării, că între obiectificarea sexuală
interpersonală și rușinea corporală poate exista atât o relație directă cât și o relație mediată de
auto-monitorizare. În studiul de fața mai probabilă este a prima situație de asociere directă între
obiectificarea sexuală interpersonală și rușinea corporală respectiv anxietatea corporală, dar
această presupunere trebuie supusă mai multor analize de mediere.
În ceea ce privește auto -monitorizarea această difer ență față de literatura de specialitate
se poate datora și faptului că cu siguranță nu toate femeile care obțin scoruri înalte la scala de
obiectificare sexuală interpersonală se auto -obiectifică și nu experimentează supraveghere
corporală. Poate că anumit e variabile cum ar fi conștiința feministă poate proteja femeile în a
obține scoruri înalte la obiectificarea sexuală interpersonală. Alte variabile cum ar fi afectele
pozitive pot determina femeile, care se confruntă cu nivel ridicat al obiectificării sex uale
interpersonale la un eveniment cu risc crescut, să nu se angajeze în auto -obiectificare și să nu
adopte atitudini negative în legătură cu fizicul lor. Percepțiile femeilor pot fi diferite în funcție
de culoare etnie și ar trebui să se exploreze aceste aspecte pentru a determina diferențele.
Obiectificarea sexuală interpersonală evaluează două aspecte și anume evenimentele din
întreaga viață și evenimentele din ultimul an. Cercetările viitoare ar putea să privească
rezultatele recente ale obiectificarii sexuale interpersonale ca un predictor puternic pentru
stresul psihologic. Acest lucru poate fi mai precis pentru percepția bazată pe evenimentele
petrecute în ultimul an pentru a ilustra obiectificarea sexuală interpersonală recentă. Astfel se

60
poate spun e că în studiul prezent datorită faptului că obiectificarea sexuală interpersonală se
asociază în mică măsură doar cu frica de evaluare negativă a aspectului și rușinea corporală și
moderat cu tulburările de alimentație și nu se asociază cu auto -monitoriza rea, relația dintre
obiectificarea sexuală, frica de evaluare negativă și rușinea corporală nu e mediată de auto –
monitorizare și poate exista o relație directă. În același timp poate exista o relație directă și între
obiectificarea sexuală interpersonală ș i tulburările de alimentație dar aceste ipoteze trebuie
verificate în cercetări viitoare, mai precis prin analize de mediere între variabile.
Relația dintre stima de sine și auto -monitorizare, cu consecințele sale
Integrarea în cadrul teoriei obiectificăr ii a stimei de sine permite o înțelegere mai largă
a obiectificării și a corelațiilor. În mod specific, se adresează felului în care mesajele privind
înfățișarea femeilor le pot determina să se concentreze mai mult asupra aspectul ui lor corporal.
Scăderea stimei de sine este, o consecință logică a obiectificării. În timpul pubertății, fetele
încep să -și dea seama că sunt privite și evaluate de alții ca un corp sau o colecție de părți ale
corpului, ceea ce poate atrage un nivel scăzut de stimă de sine (Pip her, 1994). Literatura de
specialitate a demonstrat că cu cât femeile au fost expuse mai mult l a obiectificare sexuală (de
ex. presiuni de a fi suple, comentarii privind înfățișare a) cu atât stima de sine este mai scă zută
(Herbozo și Thompson , 2006 ; Phan și Tylka, 2006 ; Tylka și Subich , 2004). În studiul prezent
totuși nu a rezultat o corelație între stima de sine și obiectificarea sexuală interpersonală , r=-
.111. Această diferență față de literatura de specialitate se poate datora faptului că stima de sine
scăzută a fetelor din eșantionul prezent, este rezultatul altor factori ci nu al obiectificării sexuale
interpersonale. În această etapă de vârstă, imaginea de sine și identitatea de sine nu sunt bine
formate astfel stima de sine poate fi influența tă de multe alte aspect e de natură psihologică și
socială.
La rândul său, stima de sine scăzută este considerată un factor predispozant în
internalizarea imaginilor socia le privitoare la idealul de suplețe (Striegel -Moore et al. , 1999),
care apoi previzio nează supravegherea corporală ( Moradi, Dirks, & Matteson, 2005 ).
Rezultatele statistice obținute (Tabelul 6.6 ) verifică parțial ipoteză H3 și anume că: Stima de
sine corelează negativ cu Obiectificarea sexuală interpersonală, Auto -monitorizarea și Rușinea
corporală și Anxietatea corporală . Rezultatele studiului sunt similare cu cele din l iteratura de
specialitate, (McKinley și Hyde, 1996) și au evidenția t că stima de sine corelează negativ cu
auto-monitorizarea , r=-.411, ceea ce poate conduce la creș terea restricțiilor alimentare și la
tulburări de alimentație în rândul fetelor și femeilor.

61
Conform teoriei obiecti ficării, rușinea determinată de aspectul c orporal e ste o
consecință logică a auto -monitorizării . Rușinea determinată de aspectul corporal apare atunci
când femeile percep că corpul lor nu se conformează idealurilor culturale privitoare la aspectul
fizic. Prin urmare, sentimentul de rușine determinat de aspectul fizic, este o consecință a auto-
monito rizării . Astfel în studiul prezent stima de sine se asociază negativ și cu sentimentului de
rușine determinat de aspectul fizic , r=-.544. Cercetările din literatura de specialitate susțin
relația dintre aceste variabile. Femeile din Statele Unite ale Ameri cii, care își devalorizează
percepția asupra propriei valori, au de asemenea tendința de a avea un respect scăzut pentru
propriul corp. Stima de sine scăzută, previzionează sentimentul de nemulțumire privind
aspectul corporal în rândul femeilor de colegiu (Tylka și Subich , 2004), iar stima de sine scăzută
este asociată cu sentimentului de rușine determinat de aspectul fizic în cazul dansatoarelor
exotice (Downs, James , Cowan , 2006). În sprijinul acestei constatări, atât auto -monitorizarea
cât și rușinea cor porală se asociază negativ cu stimă de sine , în studiul prezent . Mai mult de atât
cercetăriile anterioare au explorat relația dintre stima de sine și auto -monitorizarea și consecința
acest eia, prezentată în modelul teoriei obiectificării, rușinea corporală, dar nu au explorat relația
stimei de sine cu altă consecință a auto -monitorizării și anume anxietatea corpor ală. Pentru că
stima de sine corelează negativ cu auto -monitorizarea și rușinea corporală este de așteptat ca
aceasta să coreleze negativ și cu anxietatea corporală. În completarea studiilor existente , s-a
stabilit relația dintre stima de sine și anxietatea corporală prin realizarea corelațiilor Pearson.
Astfel s-a dovedit că între aceste două variabile există o corelaț ie foarte ridicată r= .714, o
corelație mai mare ca în cazul asocierii dintre stima de sine și cealaltă consecință a auto –
monitorizării explorată, rușinea corporală. Astfel ipoteza H3 se confirmă parțial. Mai mult de
atât pentru a determina în ce măsură stima de sine poate expl ica și prezice auto-monitorizarea,
rușinea corporală și anxietatea corporală s -au realizat trei regresii liniare simple, care au
demonstrat că stima de sine explică 16% di n variația auto -monitorizării, 29% din variația rușinii
corporale și 51% din variația stimei de sine. Ca și în cazul corelațiilor, regresiile liniare simple
arată că stima de sine scăzută poate prezice în mai mare măsură variția anxietății decât poate
prezice variația ruș inii corporale. Acest rezultat s e poate datora faptului că , la varsta
adolescenței , rușinea corporală poate fi determinată și de alț i factori socioculturali decât stima
de sine, î nsă se pare că o mare parte din anxietatea corporală poate fi explicată de stima de sine
scazută. În concluzie stima de sine poate prezice atât auto-monitorizarea cât și consecințele
acesteia, rușinea corporală ș i anxietatea corporală, astfel se poate presupune că între stima de
sine, rușinea corporală și anxitate a corporală poate exista o relaț ie directă cât și o relație mediată
de auto -monitoriz are. Astfel i poteza H4 care se confirmă.

62
Relația dintre auto -monitorizare și posibilele consecințe
Teoria obiectificării, formulată de Fredrickson și Roberts (1997), oferă o explicație
integrată pentru o serie de riscuri negative asupra sănătății mintale, care afectează în mod
disproporționat femeile. Auto -obiectificarea este descrisă ca o formă de conștiință de sine
caracterizată prin monitorizarea regulată a aspectului exterior și care conduce la o serie de
consecințe negative, inclusiv la sentimente de r ușine și anxietate determinată de aspectul
corporal, care, la rândul lor, contribuie la tulburări de alimentație.
Multe aspecte ale teoriei obiectificării au primit un suport empiric considerabil în cazul
subiecților adulți și adolescenți . În special, core lațiile propuse între auto-monitorizare
corporală, sentimente de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal, și tulburări de
alimentație , au fost demonstrate atât în cazul eșantioanelor pentru femei adulte cât și
adolescente ( Fredrickson et al. , 1998; McKinley și Hyde 1996; Tiggemann și Slater , 200 ; Tylka
și Hill , 2004), în cazul eșantioanelor de femei mai în vârstă (Augustus -Horvath și Tylka , 2009) .
Slater și Tiggemann (2002) au demonstrat corelația dintre auto -obiectificare, auto-
monitorizarea corporală, sentimentele de rușine și anxietate determinată de aspectul corporal,
și tulburările de alimentație pe un mic eșantion a ustralian de fete adolescente (N = 83) și au
constatat că sentimentele de rușine și anxietate determinate de aspectul corpora l au mediat, cel
puțin parțial, relația dintre auto -obiectificare (și monitorizarea corporală,) și tulburările de
alimentație.
Pentru a susține relațiile dintre consecințele obiectificării s -au realizat Corelațiile
Pearson r pentru a determina dacă suprave gherea corporală (conceptualizată aici ca o
manifestare comportamentală a auto -obiectificării) corelează cu rușinea corporală, anxietatea
coporală, frica de evaluare negativă și tulburările de alimentație (Tabelul 6.10 ). Rezultatele
studiului prezent au fo st consistente cu rezultatele altor studii din literatura de specialitate astfel
auto-monitorizarea se asociază moderat cu rușinea corpora lă, r =.453, se asociază puternic cu
anxietatea corpora lă, r =.525, se asociază puternic cu frică de evaluare negativă r= .535, iar cu
tulburările de alimentație corelează în mică măsură, r= .247. Corelația între auto -monitorizare
și tulburările de alimentație este mai mică și ac est lucru poate fi explicat de cercetări le anterioare
care au demonstrat relații de mediere între aceste variabile, care au verificat dacă auto-
monitorizarea se asociază indirect cu tulburările de alimentație și dacă această relație e mediată
de celelalte variabile prezentate. Astfel H5 care se confirmă.

63
Deasemenea o serie de regresii l iniare simple au fost realizate pentru a demonstra cât la
sută din variația rușinii corporale, anxietății corporale și fricii de evalu are negativă poate fi
explicată de auto -monitorizare. Astfel s -a demonstrat că auto -monitorizarea poate prezice 20%
din va riația rușinii corporale, 27% din anxietatea corporală și 35% din frica de evaluare
negativă . Astfel ipoteza H6 se confirmă.
Variația tulburărilor de alimentație
Așa cum a mai fost precizat anterior teoria obiectificării (Frederickson și Roberts, 1997)
consideră că această auto-monitorizare constantă a înfățișării are un serie de consecințe
comportamentale și experiențiale negative. În mod special, interiorizarea perspectivei de
obiectificare a unui observator conduce la creșterea nivelului de rușine față d e propriul corp și
de anxietate , datorată aspectului exterior. Aceste consecințe negative sunt menite să contribuie
la apariția tulburărilor de alimentație. Inițial s -au stabilit corelații între aceste variabile și alte
consecințe ale auto -obiectificării cât și corelații cu evenimentele care ar putea duce la
internalizarea perspective i observatorului și implicit la auto -obiectificare. Pentru a îmbogăț ii
cercetarea, am dorit să analizez în ce măsură variabilele propuse de teoria obiectificării
influențează tulburările de alimentație. Astfe l s-a realizat o regresie liniară simplă care a permis
estimarea a cât la sută din variația tulburărilor de alimentație (variabila criteriu) poate fi
explicată de obiectificarea sexuală interpersonală, auto -monitorizare, rușine corporală și
anxietatea cor porală (variabilele predictor). Regresia a fost realizată pentru validarea modelului
teoriei obiectificării.
Mai întâi s -au realizat Corelațiile Pearson r pentru a determina asocierile între cei 4
predictori și criteriu (Tabelul 6.14). A rezultat un coefic ient de corelație r = -.247 între variabila
tulburări i de alimentație și auto -monitorizare, rezultatul este semnific statistic, existând o
asociere mică. Între tulburările de alimentație și rușinea corporală coeficientul de corelație este
de r =.572, a rezu ltat o corelație puternică . Între tulburările de aliment ație și anxietatea corporală
r=.247 rezultând o corelație mică, iar între variabila criteriu și obiectificarea sexuală
interpersonală r= .427, rezultând o corelație moderată. Analiza de regresie linia ră simplă arată
că 47% din variația Tulburărilor de alimentație poate fi explicat ă de auto -monitorizare, rușine
corporală, anxietate corporală și obiectificarea sexuală interpersonală , modelul fiind
semnificativ statistic (F = 26,29, p < .01). Analiza coeficienților de regresie arată că Rușinea
corporală (t = 3.46, p < 0,01), Anxietatea corporală (t = 3.74, p < 0,01) și Obiectificarea sexuală
interpersonal ă (t = 4,68, p < 0,01), sunt predictori semnificativi, în timp ce Auto -monitorizarea
nu este un pre dictor semnificativ (t = -1,34, p > 0,05). Astfel ipoteza H7 se confirmă parțial.

64
Multe studii realizate pe modelul obiectificării, s -au concentrat pe tulburări de
alimentație. Tiggemann și Slater , (2001) au îmbunătățit literatura cu un studiu proiectat s ă
testeze toată teoria obiectificării așa cum apare în tulburările de alimentație. Datele care au
provenit de la două grupuri formate din femei studente, dintre care 50 erau foste elevele ale
baletului clasic și 51 erau studente , au fost comparate pentru a uto-obiectificare și auto –
monotorizare , rușine corporală, anxietatea aspectului, și tulburări de alimentație.
Cercetarea a prezis că pentru ambele eșantioane auto -monitorizarea a prezis rușinea
corporală, anxietatea legată de aspect așa cum a fost anticip at. În studiul realizat de Tiggemann
și Slater (2001) rușinea corporală a fost singura variabilă care a prezis tulburările de alimentație,
o descoperire care a replicat descoperiri anterioare care sugerau un rol mediator pentru rușinea
corporală în relație cu auto -obiectificare și tulburările de alimentație (Noll & Fredrickson,
1998). Prin urmare, pentru ambele grupuri, indiferent de istoria dansului, rușinea corporală a
mediat relația dintre auto -obiectificare și tulburări de alimentație . S-a descoperit că auto-
monitorizarea a prezis rușinea corporală care a prezis tulburările de alimentație.
Același lucru a fos t realizat și în studiul de față demonstandu -se că variația Rușinii
Coporale și Anxietății corporale poate fi explicată de a uto-moni torizare ( Tabel ul 6.11 și Tabelul
6.12). Astfel în studiul de față auto -monitorizarea a prezis rușinea corporală si anxietatea
corporală care la rândul lor alături de obiectificare sexuală interpersonală au prezis tulburările
de alimentație. Mai mult de atâ t pentru într egul eșantion, comparativ cu st udiul re alizat de
Tiggemann și Slater (2001), pe langă rușinea corporală , și anxietatea corporală a prezis
tulburările de alimentație. Prin analiza seriilor de re gresii liniare s -a demonstrat că nu există o
legătură directă a auto-monitorizări i cu tulburările de alimentație. Pentru că nu prezice
tulburările de alimentație atunci cand cele trei varibile au fost introduse î mpreună în regresie ,
dar prezice rușinea corporală și anxietatea corporală se poate spune că relația dintr e auto –
monitorizare și tulburările de alimentație poate fi mediată de rușinea corporală si anxietatea
corporală , similar modelului teoriei obie ctificării (Fig 1.1). Deasemenea pentru că obiectificare
sexuală interpersonală nu corelează cu auto -monitorizare a, dar corelează cu rușinea corporală
și tulburările de aliment ație, mai mult de atât prezice o parte din variația celei din urmă, se poate
presupune că relația dintre obiectificarea interpersonală și tulburările de alimentație poate fi atât
o relație dire ctă, cât și o relație mediată de rușinea corpo rală, dar aceste presupuneri trebuie
supuse unor analize de mediere între variabile.

65
CAPITOLUL 7
7.1 Discuții
Scopul studiului a fost de a examina variabilele integrale cuprinse în modelul teoriei
obiectificării propus de Fredrickson și Roberts (1997) pe un eșantion numeros de fete
dansatoare și nondansatoare adolescente . Foarte puține studii au investigat conceptul de auto –
obiectificare și consecințele acesteia în rândul adolescentelor dansatoare. Aici am examinat
căile propuse de la obiectificarea sexuală interpersonală la auto -obiectificare (prin
supravegherea corpului) la sentimentele de rușine și anxietate a determinată de aspectul
corporal, care, la rândul lor, contribuie la tulburări de aliment ație, precum și stima de sine în
extinderea modelului.
Fetele dansatoare nu au prezentat niveluri mai ridicate de supraveghere a corpului, a
sentimentelor de rușine și anxietate determinate de aspectul corporal, care, la rândul lor,
contribuie la tulburări de alimentație , comparativ cu fetele nondansatoare, indicând faptul că
aceste aspecte sunt la fel de importante pentru fetele dansatoare cât și pentru cele nondansatoare
din societatea noastră. Contrar așteptărilor s -a descoperit că nu au fost diferențe î ntre
adolescenții dansatori și cei nondansatori nici pe direcția stimei de sine sau obiectificării sexuale
interpersonale indicând că participanții eșantionului au avut niveluri similare ale stimei de sine
și ale obiectificării sexuale interpersonale. Aces t lucru se poate datora faptului că fetele din
ambele eșantioane au provenit din același oraș, sunt eleve la aceleași licee, majoritatea fiind
prietene și având resur se, activități, concepții, idei și convingeri similare . Mai mult de atât trăind
în același mediu au putut fi influențate s au nu de aceiași factori socio culturali și au fost expuse
sau nu la aceleași evenimente obiectificatoare.
Aceste constatări sunt în acord cu datele lui Lindberg , (2007) și cu descoperirile lui
Tiggemann, & Slater, (2002) , care au constatat că nu există diferențe semnificative între fetele
dansatoare și nondansatoare la supravegherea corporală, în privința sentimentelor de rușine și
anxietate determinată de aspectul corporal. Cu toate acestea, concluziile nu sunt în concorda nță
cu alte studii ca cele ale lui Tiggemann, & Slater, (2002), care au raportat valori mai mari la
fetele dansatoare atât la supravegherea corporală, cât și la tulburările de alimentație , la fete cu
vârste cuprinse între 13 și 16 ani.
Este puțin probabil, prin urmare, ca lipsa de diferențe între cele două grupuri din acest
studiu , să fie rezultatul stud ierii dansului la nivel și recreațional și nu doar la nivel profesional.

66
Pare să fie mai probabil că toate fetele adolescente experimentează nivele ridicate de
obiectificare și consecințele sale psihologice subiective propuse. Așa cum s -a subliniat anterior ,
adolescența timpurie este un timp al creșterii sentimentului de insatisfacție față de înfățișare
(Thompson et al. , 1995) și o perioadă care poate adesea să fie semnul începutului tulburări lor
de alimentație . Un al doilea motiv pentru lipsa de diferență în studiul prezent poate fi faptul că
nondansatoarele adolescente aveau o greutate similară cu omoloagele lor dansatoare. Prin
urmare, atât nondansatoarele cât și dansatoarele sunt în mod obiectiv mai aproape de idealul
prescris de societate și prin urmare pot fi relativ mai puțin predispuse să sufere de auto –
supravegherea, rușinea corporală sau anxietate corporală comparativ cu alte fete mai grase. Alt
motiv pentru lipsa de diferență în studiul prezent poate fi faptul că există posibilitatea că
conceptul să se manifeste la toate fetele din lumea contemporană datorită factorilor de influență
mult mai pregnanți din zilele noastre, dar această ipoteză implică studii mult mai elaborate
interculturale cu eșantioane mu lt mai mari.
Cu toate că predicțiile referitoare la dansatoare nu au fost confirmate, întregul model al
teoriei obiectificării așa cum a fost propus de Fredrickson și Roberts (1997) a primit un suport
substanțial de la rezultatele prezente. În concordanță cu rezultatele anterioare la femeile adulte
(Fredrickson et al. , 1998; McKinley & Hyde, 1996; Noll & Fredrickson, 1998; Tiggemann &
Slater, 2001), au fost demonstrat e legături între auto -monitorizare, rușine corporală, anxietatea
corporală și tulburări de alimentație pe un eșantion de adolescente. Studiul prezent a găsit, de
asemenea, o legătură suplimentară cu frică de evaluare negativă, un construct similar cu
anxietatea corporală, cât și cu stimă de sine o variabilă neevaluată în cele mai multe dintre
cercetările anterioare. Femeile cu un nivel înalt al rușinii corporale și al anxietății corporale par
a avea mai multe șanse să încerce măsuri dăunătoare și drastice pentru a -și schi mba corpul și
pentru a pierde din greutate, poate într -o încercare de a dis ipa jena pe care o simt pentru corpul
lor. Potrivit teoriei obiectificării relația dintre obiectificarea sexuală interpersonală este mediată
de auto -monitorizare și consecințele acesteia, rușinea corporală și anxietatea corporală care la
rândul lor duc la tulburări de alimentație. Însă în studiul de fața s -a demonstrat că nu exista o
corelație între obiectificarea sexuală interpersonală și auto -monitorizare dar există o corelație
între obiectificarea sexuală interpersonală și tulburările de alimentație , mai mult de atât acesta
explică o parte din variț ia acesteia. Similar cu un studiu din literatura de specialitate s -a
demonstrat că relația dintre cele două constructe poate fi și directă (Szumanski, Moffitt, & Carr,
2011) nu doar indirectă așa cum prezintă teoria obiectificării și cum au demonstrat a lți
cercetători ( Augustus -Horvath și Tylka , 2009; Kozee și Tylka, 2006 ; Moradi, Dirks, &

67
Matteson, 2005 ). Astfel se poate presupune că există cazuri în care relația dintre obiectificarea
interpersonală și tulburările de alimentație este directă și cazuri în care relația este mediată de
auto-monitorizare și consecințele acesteia, dar aceste relații trebuie analizate în detaliu în
cercetări viitoare. Mai precis , regresiile liniare simple au arătat că auto -monitorizarea prezice o
parte din rușinea corporală și anxietatea corporală și că obiectificarea sexuală intepersonală,
rușinea corporală și anxietatea corporală explică o parte din variația tulburării de alimentație.
Asfel s -a identificat o direcție care est e similară față de cercetările anterioare asupra femeilor și
adolescentelor, și anume că auto -monitorizarea nu are un efect direct asupra tulburărilor de
alimentație, dar corelează cu rușinea și anxietatea care explică o parte din variația tulburărilor
de alimentație.
Contribuția majoră a studiului de față constă în faptul că demonstrează că teoria
obiectificării , cu mici diferențe amintite , pare a fi aplicabilă fetelor adolescente, întrucât nu au
existat multe studii care să vizeze acest eșantion. Acest fa pt nu este poate surprinzător dat fiind
că adolescența este o perioadă a creșterii conștiinței de sine ș i preocupării pentru imagine și de
aceea poate fi o perioadă critică pentru dezvoltarea auto -obiectificării. Mai surprinzător, totuși,
rezultatel e cerce tărilor prezente arată că auto-obiectificarea și consecințele ei sunt deja
pertinente pentru fetele de 13, 14 ani. Cercetările viitoare vor trebui să verifice modelul pe
grupuri mai tinere pentru a determina la ce vârstă apare prima dată auto -obiectificare a. În sfârșit,
rezultatul, obțin ut pe eșantionul de adolescenți , care arată că obiectificarea , prin diferitele ei
forme , este un preambul a tulburărilor de alimentație , oferă un potențial suplimentar pentru
intervenții preventive.
Integrarea stimei de sine în cadrul teoriei de obiectificare ne lărgește înțelegerea
obiectificării sexuale, a auto-monitorizării, rușinii corporale și anxietății corporale cât și
legătura ei cu imaginea corpului femeii și tulburările de alimentație. Studi ul a vizat
obiectificarea, ca măsură a obiectificării sexuale, precum și a monitorizării corporale, rușinea
corporală, anxietatea corporală și a stimei de sine, deoarece toate aceste variabile au legături
socioculturale și intrapersonale clare cu aspectul femeilor (Wolf , 1991). Deosebit de remarcabil
este faptul că, atunci când sunt examinate simultan, stima de sine a rămas un predictor
semnificativ al rușinii corporale și al anxietății corporale, iar auto-monitorizarea corporală,
rușinea corporală, anxieta tea corporală și obiectificarea sexuală au rămas predictori
semnificativi ai tulburărilor de alimentație.
Obiectificarea sexuală , prin obiectificarea sexuală interpersonală, contrar teoriei
obiectificării nu estimează pozitiv controlul organismului și nu e stimează în mod negativ stima

68
de sine. Acest lucru se poate datora faptului că nu toate femeile care obțin scoruri înalte la scala
de obiectificare sexuală interpersonală se auto -obiectifică și nu experimentează supraveghere
corporală sau stima de sine scă zută, anumite variabile cum ar fi conștiința feministă pot proteja
femeile în a obține scoruri înalte la aceste variabile în ciuda obiectificării sexuale. Totuși în
studiul prezent obiectificarea sexuală corelează cu rușinea corporală și anxietatea corpora lă, dar
nu cu auto -monitorizarea, astfel se poate spune că nu în toate cazurile auto -monitorizarea
mediază relația dintre obiectificarea sexuală, rușinea coporală și anxietatea corporală.
Deasemenea stima de sine corelează negativ cu auto -monitorizarea și rușinea corporală și poate
explica o parte din variția acestora, dar în urma rezultatelor se poate presupune că în unele
cazuri stima de sine și obiectificarea sexuală pot exista ca două dimensiuni distincte,
independente care nu se influențează reciproc, așa cum au demonstrat cercetările anterioare,
însă pentru a prezice cu exactitate aceste presupuneri trebuie realizate analize statistice
amănunțite de mediere între variabile. Astfel, se pare că obiectificarea sexuală, atunci când este
conceptualizată ca obiectificarea sexuală interpersonală, nu prezice întotdeauna tendința
femeilor de a -și monitoriza corpul. Contrar studiului prezent , alți cercetători au descoperit că
obiectificarea sexuală interpersonală prezice controlul corpului ( Augustus -Horvath și Tylka,
2009 ; Moradi, Dirks, & Matteson, 2005 ), că obiectificarea sexuală prezice în mod negativ stima
de sine a femeilor (Herbozo și Thompson , 2006; Phan și Tylka , 2006; Tylka și Subich , 2004).
Stima de sine presupune în mod unic supravegherea corporală e stimată, și rușinea
corpului în cadrul unui studiu realizat de Tylka & Sabik, (2010), care ilustrează această
importanță a includerii stimei de sine ca variabilă în cadrul teoriei obiectificării . Având în
vedere faptul că femeile cu stima de sine înaltă su nt, în general, mulțumite de calitățile lor
interioare, precum și de aspectul lor, este mai probabil să -și accepte trupul mai mult decât să îl
monitorizeze vigilent. Pe de altă parte, femeile cu nivel scăzut de stimă de sine tind să nu aibă
încredere în ca litățile lor interioare și aspectul exterior și sunt susceptibile de a se îndrepta către
idealurile societății în vederea orientării/ghidării, ceea ce le încurajează să se concentreze
asupra aspectului lor. În concordanță cu teoria anterioară (Fredrickson și Roberts , 1997) și
cercetări asupra femeilor de colegiu ( Augustus – Horvath și Tylka , 2009; Moradi, Dirks, &
Matteson, 2005 ; Noll și Fredrickson , 1998; Tylka și Hill , 2004), stima de sine corelează pozitiv
cu auto -monitorizarea și rușinea corporală. Mai mult de atât, în completarea cercetăriilor
anterioare a fost explorată, în studiul prezent și relația dintre stima de s ine și anxietatea
corporală . Prin acestă relație, care este foarte puternică, se poate spune că femeile cu stimă de
sine scăzută, se simt atât rușinate în privința corpului lor , cât ș i anxioase î n privința calităților

69
lor corporale. Astfel , similar cu studiile anterioare , stima de sine a rămas un predictor
semnificativ al rușinii corporale, dar s -a dovedit a fi un predictor semnificati v și al anxietății
corporale ceea ce accentuează contribuția incredibilă a stimei de sine ș i natura ei multilaterală
și le poate determina pe femei să fie și mai neîcrezătoare în privința caracteristicilor lor fizice.
Întrucât această relație , dintre stima de sine și anxietatea corporală , nu a fost explorată anterior
în modelul teoriei obiectificării , cercetăriile viitoare ar putea explora mai amănunțit această
relație pe eșantioane mult mai numeroase.
7.2 Limite și implicații pentru cercetări viitoare
O limită a studiului ar putea fi că o parte din fetele din eșantionul de dansatoare au
practicat diferite tipuri de dans în trecut , iar altele practică în prezent. Astfel cercetările viitoare
ar trebui să evalueze în mod direct auto -obiectificarea și corolarul său de monitorizare corporală
obișnuită la tinerii dansatori, în timp ce ei încă dansează. Ar putea, de asemenea, să investigh eze
în mod util dacă există vreo vârstă specifică, de exemplu pubertatea, care este deosebit de
importantă pentru dezvoltarea auto -obiectificării, întrucât în studiu prezent media de vârsta a
grupului a fost de 17 ani. Cercetările viitoare vor trebui să ve rifice modelul pe grupuri mai
tinere pentru a determina la ce vârstă apare prima dată auto -obiectificarea. D atele nu sunt în
concordanță cu ideea că participarea la diferite forme de dans mărește auto -obiectificarea, acest
lucru se poate datora faptului că este posibil ca foștii dansatori să fi fost mai slabi atunci când
au dansat și, având în vedere că participanții nu diferă în ceea ce privește actualul BMI, au luat
ulterior, relativ mai mult în greutate. O investigație mai detaliată a istoriei foștilor d ansatori este
necesară pentru concluzii ferme. Eșantioanele din studiile anterioare, atât cele care au
demonstrat și cele care nu au demonstrat diferențe în ceea ce privește obiectificarea la
adolescente dansatoare comparativ cu adolescente nondansatoare, au fost formate din
dansatoare de balet clasic. Studiul de față a vizat eșantioane de fete care au practicat și care
practică în prezent dans modern și dans sportiv de performanță, ci nu bal et clasic, acest lucru
putând reprezenta o limită a studiului. Înt rucât toate studiile , atât cele realizate pe adolescente
cât și cele realizat e pe adulți , au avut eșantioane de fete care studiau sau au studiat balet clasic,
cercetările viitoare ar putea să urmărească dacă există diferențe între fetele nondansatoare și
fetele dansatoare care studiază exclusiv dans sportiv de performanță , atât la vârsta adole scenței
cât și la vârsta adultă.
Deoarece tulburarea de alimentație nu este singura tulburare psihologică propusă ca
rezultat al rușinii corporale și anxietății corporale (Fredrickson și Roberts 1997), ar fi util să fie

70
încorporate depresia și disfuncția s exuală ca și criterii în cadrul studiilor viitoare. Alți
cercetători au susținut că rușinea corporală și anxietatea corporală este legată de depresie
(Szymanski și Henning , 2007) și de disfuncția sexuală (Steer și Tiggemann , 2008), deși
obiecti ficarea sexu ală și stima de sine nu au fost explorate în cadrul acestor studii. De asemenea,
cercetările viitoare ar putea să analizeze, dacă alte măsuri ale acelorași construcții (de exemplu,
Feedback -ul aspectului fizic, Atitudinile socioculturale despre aspect, Man ualul evenimentelor
sexiste, Anxietatea corporală socială etc.) ar produce rezultate similare. De exemplu într -un
studiu realiza de Tylka & Sabik, (2010) aceștia au folosit feedback -ul aspectului, ca măsură a
obiectificării sexuale și se pare că obiectific area sexuală, atunci când este conceptualizată ca
reacție în aparență, prezice/estimează mai mult tendința femeilor de a -și monitoriza corpul, pe
când în studiul de faț ă obiectificarea sexuală a fost conceptualizată ca obiectificarea sexuală
interpersonală și nu corelează cu auto -monitorizarea și în consecință nu prezice această
variabilă.
Cercetările viitoare ar putea să includă comparația corporală în modelele lor de teorie a
obiectificării. O femeie, care își compară corpul cu corpuri ale altor femei, se află într -o situație
unică în care ea este atât furnizorul de obiectificare (obiectivul comparației ei), cât și
destinatarul obiectului de obiectificare (și anume obiectificarea propriului corp). Astfel, este
posibil ca, comparația corporală să crească simultan prevalența sexuală și auto -obiectificarea.
Cercetătorii ar putea dori să exploreze în continuare această dinamică. De asemenea, este
esențial ca cercetătorii să înțeleagă că experiențele de obiectificare pot proveni atât de la bărbați
(poate mai mult pentru satisfacerea lor personală), cât și de la femei (poate mai mult ca un
mijloc de comparare corporală). Evaluarea gradului în care femeile percep că sunt ținte ale
comparării corpului altor femei, iar asocierea dintre această variabilă și supravegherea
corporală, rușinea corporală, propria tendință de comparare a corpului, auto -asemănarea și
tulburările de alimentație , ar fi o cale utilă pentru cercetare. Implicarea în compararea corporală
frecventă, care este adesea ascendentă pe măsură ce femeile se compară cu imaginile media ale
femeilor și ale altor femei percepute a fi mai subțiri sau ma i atractive (van den Berg, 2007 ;
Thompson et al. , 1999) servesc ca un mod de reamintire a femeilor , care își supraveghează
corpul la un nivel foarte îna lt, că astfel nu își ating obiectivele legate de aspect. Deoarece țintele
de comparație sunt deseori subțiri/slabe, compararea corporală continuă , poate îndrepta femeile
care își supraveghează/monitorizează foarte mult corpul, către măsuri foarte drastice (adică,
comportamente alimentare dezordona te) în încercarea de a pierde din greutate. Prin urmare,
declanșatoarele și contextele care promovează compararea corporală (de exemplu, revistele,

71
mass -media, rețelele de socializare, centrele de fitness care conțin oglinzi mari, postere cu
corpuri feminine sexualizate și idealizate și membri de sex feminin care poartă îmbrăcăminte
dezvăluitoare) pot fi pentru femeile, care își supraveghează corpul foarte atent, deosebit de
dăunătoare din punct de vedere al ali mentației dezordonate. Tiggemann și McGill , (2004) au
explicat că compararea corporală este un predictor puternic al nemulțumiri i corporale, indicând
faptul că compararea corporală este o posibilă țintă specifică pentru viitoarele intervenții. În
mod speci fic, ei au sugerat că dacă fetele și femeile sunt învățate să reziste comparațiilor cu
corpurile altora, nivelul lor de insatisfacție corporală și de supraveghere a organismului poate
fi redus.
În ansamblu, majoritatea cercetărilor privind teoria obiectifi cării, au utilizat eșantioane
heterosexuale, predominant caucaziene, ale unor femei adulte și studente. N u este clar dacă
construcțiile î ncorporate în teoria obiectificării se raportează una la cealaltă într -o manieră
similară pentru eșantioane mai diverse . Unele studii au arătat că multe, dar nu toate, teorii ale
teoriei de obiectificare , pot fi aplicate femeilor mai mari de 25 de ani (Augustus -Horvath și
Tylka , 2009), femeilor lesbiene (Kozee și Tylka , 2006) și femeilor surde (Moradi și Rottenstein ,
2007) . Cercetările privind dansatoarele și nondansatoarele au utilizat de asemenea eșantioane
predominant caucaziene, heterosexuale ale adolescentelor sau ale femeilor adulte tinere.
Cercetările viitoare ar putea studia și eșantioane de dansatoare și nondansato are de diferite etnii
rasă, orientare sexuală sau cultură. Stima de sine a fost asociată negativ cu nemulțumirea față
de corp la femeile din Asia de origine asiatică (Phan și Tylka , 2006) și afro – americane (Russell
și Cox , 2003). În mod clar, cercetarea v iitoare ar trebui să examineze modelul investigat în acest
studiu cu eșantioane mai diverse de femei și bărbați.
Este posibil ca intervențiile concepute pentru a diminua cantitatea de monitorizare
corporală să r educă, de asemenea, tendința femeilor referitoare la rușinea corporală și de a face
comparații corporale. De exemplu, învățarea fetelor și a femeilor cum să contextualizeze
obiectificarea sexuală; articularea modalităților specifice în care angajarea în supravegherea
corporală și compararea c orpului pot limita autenticitatea, dezvoltarea, relațiile, corpul, mintea
și spiritul; și gestionarea factoriilor declanșatori de a se angaja în supravegherea corporală și
dezorganizarea corporală (de exemplu, crearea de scenarii pe care le pot utiliza cu ei/ele
înșiși/însele și c u alții) pot ajuta în diminuarea auto -obiectificării (Ty lka și Augustus -Horvath ,
2009 ).

72
7.3 Concluzii
Datele actuale oferă un sprijin puternic pentru legăturile stabilite anterior între auto –
obiectificare (sau supraveghere), rușine corporală și tulburările de alimentație (Fredrickson et
al., 1998; McKinley & Hyde, 1996; Noll & Fredrickson, 1998), atât la adolescenți, cât și la un
eșantion de dansatori. Acest studiu adaugă la înțelegerea relațiilor complexe ș i multilaterale
dintre obiectificar e (sexuală și de sine), stima de sine, rușine corporală, anxietatea corporal ă,
frica de evaluare corporală și tulbur ările de alimentație. Când luăm o perspectivă amplă și ne
gândim la felul în care diferite teorii contribuie la prezicerea aceluiași fenomen, putem vedea
mai clar cum elementele din fiecare ar putea să funcționeze împreună în moduri nerecunoscute
anterior. Prin înțelegerea modului în care aceste procese funcționează împreună, suntem mai
bine pregătiți pentru a întrerupe imaginea corporală negativă și tulburările de alimentație, ceea
ce contribuie și îmbunătățește sănătatea psihică pozitivă a femeilor.

73
BIBLIOGRAFIE
Abraham, S. (1996). Characteristics of eating disorders among young ballet dancers.
Psychopathology , 29, 223 –229.
American Psy chological Association. (2007). Report of the APA Task Force on the
Sexualization of Girls. Washington, DC: Author. Retrieved from http://www.apa.org/
pi/wpo/sexualization_report_summary.pdf.
American Association of University Women. (2001). Hostile hallways: Bullying, teasing, and
sexual harassment in schools . Washington, DC: AAUW Educational Foundation.
Archi nard, M., & Scherer, U. (1995). Training in classical dance in childhood and adolescence:
What influence on bulimia nervosa in adult patients? European Eating Disorders Review , 3,
111–116.
Arnett, J. J. (2004). Emerging adulthood: The winding road from the late teens through the
twenties . New York, NY: Oxford University Press.
Attie, I., & Brooks -Gunn, J. (1989). Development of eating problems in adolescent girls: A
longitudinal study. Developmental Psychology , 25, 70 –79.
Augustus -Horvath, C. L., & Tylka, T . L. (2009). A test and extension of objectification theory
as it predicts disordered eating: Does women’s age matter? Journal of Counseling Psychology ,
56, 253 –265.
Baker Miller, J. (1986). Toward a new psychology of women (2nd ed.) . Boston, MA: Beacon
Press.
Bartky, S. L. (1990). Femininity and domination: Studies in the phenomenon of oppression .
New York: Routledge.
Basow, S. A., Foran, K. A., & Bookwala, J. (2007). Social contagion of eating disordered
behavior in college women: The role of sorority li ving. Psychology of Women Quarterly , 31,
394–400.
Baumeister, R. F., Campbell, J. D., Krueger, J. I., & Vohs, K. D. (200 3). Does high self –
esteem cause better performance, in terpersonal success, happiness, or healthier lifestyles?
Psychological Scienc e in the Public Interest , 4(1), 1 –44.

74
Baumeister, R. F., Smart, L. & Boden, J. M. (1996). Relation of threatened egotism to violence
and aggression: The dark side of high self -esteem. Psychological Review , 103, 5 -33.
Baumeister, R. F. , Tice, D. M., & H utton, D. G. (1989). Self-presentational motivations and
personali ty differences in self -esteem. Journal of Personality , 57, 547 -579.
Berkowitz, A. (2003). Applications of social norms theory to other hea lth and social justice
issues. I n H. W. Perkins (Ed.), The social norms approach to preventing school and college age
substance abuse (pp. 259–279). San Francisco, CA: Jossey -Bass.
Berger, J. (1972). Ways of seeing . London, England: Penguin.
Beaumont, P. J. V., & Touyz, S. W. (1985) .The syndrome of anorexia nervosa. I n Touyz, S.
W., & Beaumont , P. J. V. (Eds.), Eatingdisorders: Prevalence and treatment (pp. 1–10).
Sydney, Australia: Williams & Wilkins.
Bigler, R. S., & Liben, L. S. (2007). Developmental intergroup theory: Explaining and reducing
children’s social stereotyping and prejudice. Current Directions in Psychological Science , 16,
162–166.
Bordo, S. (1995). Unbearable weight: Feminism, western culture, and the body. Berkeley, CA:
University of California Press.
Brown, J . D., & Dutton, K. A. (1995). The thrill of victory, the complexity of defeat: Self –
esteem and people’s emotional reactions to success and failure. Journal of Personality and
Social Psychology , 68, 712 -722.
Brown, L. M., & Gilligan, C. (1992). Meeting at the cross roads: Women’s psychology and
girls’ development . Cambridge, MA: Harvard University Press.
Bureau of Labor Statistics. (2009). Median weekly earnings of full -time wage and salary
workers by detail ed occupation and sex. Regăsit în http://www.bls.gov/cps/ cpsaat39.pdf .
Burnett, R. E. (1995). Gender objectification experiences: Construct validation implications
for dysphoria and depression, and phenomenology . Duke University.
Busby, L., & Leichty, G. (1993). Feminism and advertisi ng in traditional and nontraditional
women’s magazines, 1950s –1980s. Journalism Quarterly , 70, 247 –264.

75
Buss, D. M., Abbott, M., Angleitner, A., Asherian, A., Biaggio, A., Blanco -Villasenor, A.
Yang, K. (1990). International preferences in selecting mates: A study of 37 cultures. Journal
of Cross -Cultural Psychology , 21, 5 –47.
Calogero, R. M., Herbozo, S., & Thompson, J. K. (2009). Complementary weightism: The
potential costs of appearance -related commentary for women’s self -objectification. Psychology
of Women Quarterly , 33, 120 –132.
Calogero, R. M., & Jost, J. T. (2010). Self-subjugation among women: Exposure to sexist
ideology, self -objectification, and the protective function of the need to avoid closure .
Washington: American Psychological Association.
Calogero, R.M., Tantleff -Dunn, S., Thompson, J.K. (2011). Self-objectification in women.
Causes, Consequences, and Counteractions . Washington: American Psychological
Association.
Carlson Jones, D. C. (2004). Body image among adolescent girls and boys: A lo ngitudinal
study. Developmental Psychology , 40, 823 –835.
Costanzo, P. R. (1992). External socialization and the development of adaptive individuation
and social connection. In D. N. Ruble, P. R. Costanzo, & M. E. Olivieri (Eds.), The social
psychology of mental health (pp. 55 –80). New York, NY: Guilford Press.
Crocke r, J., & Wolfe, C. T. (2001). Contingencies of self -worth. Psychological Review , 108,
593-623.
Crocker, J., Luhtanen, R. K., C ooper, M. L., & Bouvrette, A. (2003). Contingencies of
selfworth in college students: Theory and measurement. Journal of Personality , 108, 593 -623.
Cross, S. E., & Madson, L. (1997). Models of the self: Self -construals and gender.
Psychological Bulletin , 122, 5 –37.
Deci, E., L., & Ryan, R. M. (1995). Human autonomy: The basis for true self -esteem . In M.
Kernis (Ed.), Efficacy, agency, and self -esteem (pp. 31 -49). New York: Plenum.
Dellinger, K., & Williams, C. L. (1997). Makeup at work: Negotiating appearance rules in the
workplace. Gender & Society, 11, 151 –177.
Dion, K. L., Dion, K. K., & Keelan, J. P. (1990). Appearance anxiety as a dimension of social
evaluative anxiety: Exploring the ugly duckling syndrome. Contemporary Social Psychology ,

76
14, 220 -224.
Downs, D. M., James, S., & Cowan, G. (2006). Body objectification, self -esteem, and
relationship satisfaction: A comparison of exotic dancers and college women. Sex Roles , 54,
745 –752.
Dworkin, A. (1991). Pornography: Men possessing women . New York, NY: Plume.
Dworkin, A. (1974). Woman hating . New York, NY: Plume.
Eagly, A. H., Ashmore, R. D., Makhijani, M. G., & Longo, L. C. (1991). What is beautiful is
good, but . . . : A meta -analytic review of research on the physical attractiveness stereotype.
Psychological Bulletin , 110, 109 –128.
Eagly, A. H., Wood, W., & Johannesen -Schmidt, M. C. (2004). Social role theory of sex
differences and similarities: Implications for the partner preferences of women and men. In A.
H. Eagly, A. E. Beall, & R. J. Sternberg (Eds.), The psychology of gen der (2nd ed. , pp. 269–
295). New York, NY: Guilford Press.
Eck, B. A. (2003). Men are much harder: Gendered viewing of nude images. Gender and
Society , 17, 691 –710.
Feingold, A. (1990). Gender differences in effects of physical attractiveness on romantic
attraction: A comparison across five research paradigms. Journal of Personality and Social
Psychology , 59, 981 –993.
Field, A., Camargo, C., Taylor, C., Berkey, C., F razier, L., Gillman, M., & Colditz, G. (1999).
Overweight, weight concerns, and bulimic behaviors among girls and boys. Journal of the
American Academy of Child and Adolescent Psychiatry , 38, 754 –760.
Franzoi, S. L. (1995). The body -as-object versus the b ody-as-process: Gender differences and
gender considerations. Sex Roles , 33, 417 -437.
Fredrickson, B., & Roberts, T. (1997). Objectification Theory: Toward understanding women’s
lived experiences and mental health risks. Psychology of Women Quarterly , 21(2), 173 -206.
Tanjaré.
Fredrickson, B. L., Roberts, T. A., Noll, S. M., Quinn, D. M., & Twenge, J. M. (1998). That
swimsuit becomes you: Sex differences in self -objectification, restrained eating, and math
performance. Journal of Personality and Social Psyc hology , 75, 269 –284.

77
French, S. A., Perry, C. L., Leon, G. R., & Fulkerson, J. A. (1995). Dieting behaviours and
weight change history in female adolescents. Health Psychology , 14, 548 –555.
Galambos, N., Almeida, D., & Petersen, A. (1990). Masculinity, fem ininity, and sex role
attitudes in early adolescence: Exploring gender intensification. Child Development , 61, 1905 –
1914.
Gapinski, K. D., Brownell, K. D., & LaFrance, M. (2003). Body objectification and “fat talk:”
Effects on emotion, motivation, and cogn itive performance. Sex Roles , 48, 377 -388.
Garner, D. M., Olmsted, M. P., Bohr, Y., & Garfinkel, P. (1982). The Eating Attitudes
Test: Psychometric fea tures and clinical correlates. Psychological Medicine , 12, 871 -878.
Gerbner, G., Gross, L., Morgan, M., & Signorelli, N. (1994). Growing up with television: The
cultivation perspective. In J. Bryant & D. Zillmann (Eds.), Media effects: Advances in theory
and research (pp. 17 –41). Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Groesz, L. M., Levine, M. P., & Murnen, S. K. (2002). The effect of experimental presentation
of thin media images on body satisfaction: A meta -analytic review. International Journal of
Eating Disorders , 31, 1 –16.
Grogan S. (2008). Body Image:Understanding body dissatisfaction in men, women and
children (second edition) . New York: Routledge.
Grogan, S., & Wainwright, N. (1996). Growing up in the culture of slenderness: Girls’
experiences of body dissatisfaction. Women’s Studies International Forum , 19, 665 –673.
Harper, B., & Tiggemann , M. (2008). The effect of thin ideal images on women’s self –
objectification, mood, and body image. Sex Roles , 58, 649 –657.
Harrison, A., & Fredrickson, B. L. (2003). Women’s sports media, self -objectification, and
mental health in Black and White adolescent s. Journal of Communication , 53, 216 –232.
Harrison, K. (2003). Television viewers’ ideal body proportions: The case of the curvaceously
thin woman . Sex Roles , 48, 255 –264.
Harrison, K., & Hefner, V. (2008). Media, body image and eating disorders. In S. L . Calvert &
B. J. Wilson (Eds.), Handbook of children, media, and development (pp. 381 –406). Malden,
MA: Blackwell -Wiley.

78
Hart, E. A., Leary, M. R., & Rejeski, W. J. (1989). The measurement of social physique anxiety.
Journal of Sport and Exercise Psychology , 11, 94 -104.
Harter, S. (1999). The construction of the self: A developmental perspective . New York:
Guilford Press.
Hebl, M. R., King, E. D., & Lin, J. (2004). The swimsu it becomes us all: Ethnicity, gender, and
vulnerability to self -objectif ication. Personality and Social Psychology Bulletin , 30, 1322 –
1331.
Henley, N. M. (1986). Body politics: Power, sex, & nonverbal communication . New York:
Touchstone.
Herbozo, S., & Thompson, J. K. (2006). Development and validation of the verbal commentar y
on physical appearance scale: Considering both po sitive and negative commentary. Body
Image , 3, 335 –344.
Hill, M. S . (2003). Examining objectification theory: Sexual objectification’s link with self –
objectification and moderation by sexual orientation and age in White women . University of
Akron.
Hill, M. S., & Fischer, A. R. (2008). Examining objectification theory: Lesbian and
heterosexual women’s experiences with sexual and self -objectification . The Counseling
Psychologist , 36, 745 –776.
Impett, E. A., Schooler, D., & Tolman, D. L. (2006). To be seen and not heard: Femininity
ideology and adolescent girls’ sexual health. Archives of Sexual Behavior , 35, 129 –142.
Jack, D. C., & Dill, D. (1992). The Silencing the Self Scale: Schemas of intimacy associate d
with depression in women. Psychology of Women Quarterly , 16, 97 –106.
Jackman, M. R. (1994). The velvet glove: Paternalism and conflict in gender, class, and race
relations . Berkeley, CA: University of California Press.
Jeffreys, S. (2005). Beauty and mis ogyny: Harmful cultural practises in the West . London,
Routledge.
Jost, J. T. (1995). Negative illusions: Conceptual clarification and psychological evidence
concerning false consciousness. Political Psychology , 16, 397 –424.

79
Jost, J. T., Banaji, M., & Nose k, B. A. (2004). A decade of system justification theory:
Accumulated evidence of conscious and nonconscious bolstering of the status quo. Political
Psychology , 25, 881 –919.
Kaschak, E. (1992 ). Engendered lives: A new psychology of women’s experience . New York,
NY: Basic Books.
Keltner, D., Gruenfeld, D. H., & Anderson, C. (2003). Power, approach, and inhibition.
Psychological Review , 110, 265 –284.
Kernberg, O. (1975). Borderline conditions and pathological narcissism . New York: Jason
Alexander.
Kernis, M. (2005). Measuring self -esteem in context : The importance of stability of self-
esteem in psychological functioning. Journal of Personality , 73, 1 –37.
Klonoff, E. A., & Landrine, H. (1995). The Schedule of Sexist Events: A measure of lifetime
and recent sexist discrimination in women’s lives . Psychology of Women Quarterly , 19, 439 –
472.
Koss, M . P., & Oros, C. J. (1982). Sexual Experiences Survey: A research instrument
investigating sexua l aggression and victimization. Journal of Consulting and Clinica l
Psychology , 50, 455 -457.
Kozee, H. B., & Tylka, T. L. (2006). A test of objectification theory with lesbian women.
Psychology of Women Quarterly , 30, 348–357.
Kozee, H. B., Tylka, T. L., Augustus -Horvath, C. L., & Denchik, A. (2007). Development and
psychometric evaluation of the interpersonal sexual objectification scale. Psychology of Women
Quarterly , 31, 176 –189.
Krassas, N. R., Blauwkamp, J. M., & Wesselink, P. (2003). “Master your Johnson”: Sexual
rhetoric in Maxim and Stuff magazines. Sexuality & Culture , 7, 98 –119.
Leaper, C., & Brown, C. (2008). Perceived experiences with sexism among adolescent girls.
Child Development , 79, 685–704.
Leaper, C., & Friedman, C. K. (2007). The socialization of gender. In J. Grusec & P. Hastings
(Eds.), Handbook of socialization theory and research (pp. 561 –587). New York, NY: Guilford
Press.

80
Leary, M. R., Tambor, E. S., Terdal, S. K., & Downs, D. L. (1995). Self -esteem as an
interpersonal social monitor: The sociometer hypothesis. Journal of Personality and Social
Psychology , 68, 518 -530.
Lee, J. (2003). Menarche and the (hetero)sexualization of the female body. In R. Weitz (Ed.),
The politics of fema le bodies: Sexuality, appearance, and behavior (pp. 82 –99). New York,
NY: Oxford University Press.
Lefkowitz, E. S., & Gillen, M. M. (2006). “Sex is just a normal part of life”: Sexuality in
emerging adulthood. In J. J. Arnett & J. L. Tanner (Eds.), Emergi ng adults in American:
Coming of age in the 21st century (pp. 235 –256). Washington, DC: American Psychological
Association.
LeGrange, D., Tibbs, J., & Noakes, T. (1994). Implications of a diagnosis of anorexia nervosa
in a ballet school. International Jou rnal of Eating Disorders , 15, 369 –376.
Leibold, J. M., & McConnell, A. R. (2004). Women, sex, hostility, power, and suspicion:
Sexually aggressive men’s cognitive associations. Journal of Experimental Social Psychology ,
40, 256 –263.
Lerner, H. E. (1983). Female dependency in context: Some theoretical and technical
considerations . American Journal of Orthopsychiatry , 53, 697 –705.
Levin, D., & Kilbourne, J. (2008). So sexy, so soon: The new sexualized childhood and what
parents can do to protect their kids . New York, NY: Ballantine.
Lindberg, S. M., Grabe, S., & Hyde, J. S. (2007). Gender, pubertal development, and peer
sexual harassment predict objectified body consciousness in early adolescence. Journal of
Research on Adolescence , 17, 723 –742.
Lorber, J. (20 10). Gender inequality: Feminist theory and politics (4th ed.). New York, NY:
Oxford University Press.
Maass, A., Cadinu, M., Guarnieri, G., & Grasselli, A. (2003). Sexual harassment under social
identity threat: The computer harassment paradigm . Journal o f Personality and Social
Psychology , 85, 853 –870.
Macmillan, R., Nierobisz, A., & Welsh, S. (2000). Experiencing the streets: Harassment and
perceptions of safety among women . Journal of Research in Crime and Delinquency , 37, 306 –
322.

81
Mahalik, J. R., Moo ray, E. B., Coonerty -Femiano, A., Ludlow, L. H., Slattery, S. M., & Smiler,
A. (2005). Development of the Conformity to Feminine Norms Inventory. Sex Roles , 52, 417 –
435.
Martin, C. L., & Ruble, D. (2004). Children’s search for gender cures: Cognitive pers pective
on gender development . Current Directions in Psychological Science , 13, 67 –70.
Mazzeo, S. E. (1999). Modification of an existing measure of body image preoccupation and
its relationship to disordered eating in female college students. Journal of Counseling
Psychology , 46, 42 –50.
McKinle y, N. M., & Hyde, J. S. (1996). The Objectified Body Consciousness Scale:
Development and validation. Psychology of Women Quarterly , 20, 181 –215.
Mine r-Rubino, K., Twenge, J. M., & Fredrickson, B. L. (2002 ). Trait self-objectification in
women: Affective and personality correlates. Journal of Research in Personality , 36, 147 -172.
Moradi, B. (2010). Addressing Gender and Cultural Diversity in Body Image: Objectification
Theory as a Framework for Integrating Theorie s and Grounding Research . Sex Roles , 63,138–
148
Moradi, B., Dirks, D., & Matteson, A. (2005). Roles of sexual objectification experiences and
internalization of standards of beauty in eating disorder symptomatology: A test and extension
of objectification th eory. Journal of Counseling Psychology , 52, 420 –428.
Moradi, B., & Rottenstein, A. (2007). Objectification theory and deaf cultural identity attitudes:
Roles in deaf women’s eating disorder symptomatology. Journal of Counseling Psychology ,
54, 178 – 188.
Moradi, B., & Huang, Y. P. (2008). Objectification theory and psychology of women: A decade
of advances and future directions . Psychology of Women Quarterly , 32, 377 –398.
Muehlenka mp, J. J., & Saris -Baglama, R. N. (2002). Self-objectification and its psych ological
outcomes for college women. Psychology of Women , 26, 317 -379.
Murnen, S. K., Smolak, L., Mills, J. A., & Good, L. (2003). Thin, sexy women and strong,
muscular men: Grade -school responses to objectified images of women and men. Sex Roles ,
49, 427 –437.

82
Neumarker, K .J., Bettle, N., Bettle, O., Dudeck, U., & Neumarker, U. (1998). The Eating
Attitudes Test : Comparative analysis of female and male students at the Public Ballet School
of Berlin. European Child and Adolescent Psychiatry , 7, 19 –23.
Neumarker, K. J., Bettle, N., Neumarker, U., & Bettle, O. (2000). Age – and gender -related
psychological characteristics of adolescent ballet dancers. Psychopathology , 33, 137 –142.
Noll, S. M., & Fredrickson, B. L. (1998). A mediational model linking selfobjec tification, body
shame, and disordered eating. Psychology of Women Quarterly , 22, 623 –636.
Nussbaum, M. C. (1995). Objectification. Philosophy & Public Affairs , 24, 249 –291.
Nussbaum, M. C. (1999). Sex and social justice . Oxford, England: Oxford University Press.
Orbach, S. (1993). Hunger strike: The anorectics struggle as a metaphor for our age . London,
England: Penguin.
Orbach, S. (2010). Bodies . London, England: Profile Books.
O’Sullivan, L., McCrudden, M., & Tolman, D. (2006). To your sexual health! Inc orporating
sexuality into the health perspective. In J. Worell & C. D. Goodheart (Eds.), Handbook of girls’
and women’s psychological health (pp. 192 –199). New York, NY: Oxford University Press.
Parsons, E. M., & Betz, E. (2001). The relationship of parti cipation in sports and physical
activity to body objectification, instrumentality, and locus of control among young women.
Psychology of Women Quarterly , 25, 209 -222.
Paul, P. (2005). Pornified: How pornography is transforming our lives, our relationships, and
our families . New York, NY: Times Books.
Paxton, S. J., Norris, M., Wertheim, E. H., Durkin, S. J., & Anderson, J. (2005). Body
dissatisfaction, dating and importance of thinness to attractiveness in adolescent girls. Sex
Roles , 53, 663 –675.
Peter, J., & Valkenburg, P. M. (2007). Adolescents’ exposure to a sexualized media
environment and their notions of women as sex objects. Sex Roles , 56, 381 –395.
Phan, T., & Tylka, T. L. (2006). Exploring a model and moderators of disordered eating with
Asian Amer ican college women. Journal of Counseling Psychology , 53, 36 –47.
Pierce, E. F., & Daleng, M. L. (1998). Distortion of body image among elite female dancers.
Perceptual and Motor Skills , 87, 769 –770.

83
Pipher, M. (1994). Reviving Ophelia: Saving the selves of adolescent girls . New York, NY:
Ballantine Books.
Piran, N., & Cormier, H. (2005). The social construction of women and disordered eating
patterns . Journal of Counseling Psychology , 52, 549 –558.
Plous, S., & Neptune, D. (1997). Racial and gender biases in magazine advertising: A content
analytic study . Psychology of Women Quarterly , 21, 627–644.
Pratto, F., & Walker, A. (2004). The bases of gendered power. In A. H. Eagly, A. E. Beall, &
R. J. Sternberg (Eds.), The psychology of gender (pp. 242 –268). New York, NY: Guilford Press.
Reichert, T., & Carpenter, C. (2004). An update on sex in magazine advertising: 1983 to 2003.
Journalism & Mass Communication Quarterly , 81, 823 –837.
Roberts, T. A. (2002). The woman in the body. Feminism & Psy chology , 12(3), 324 -329.
Roberts, T. A., & Gettman, J. Y. (2004). Mere ex posure: Gender differences in the negative
effects of priming a state of self -objectification. Sex Roles , 51, 17 -27.
Robinson, J. P., & Shaver, P. R. (1973). Measures of social psycho logical attitudes (2nd ed.) .
Ann Arbor: Institute for Social Research.
Rogers, C. R. (1951). Client centered therapy . Boston: Houghton Mifflin.
Rogers, J. K., & Henson, K. (2007). “Hey, why don’t you wear a shorter skirt”: Structural
vulnerability and the organization of sexual harassment in temporary clerical employment. In
S. Shaw & J. Lee (Eds.), Women’s voices, feminist visions: Classic and contemporary readings
(pp. 486 –497). Boston, MA: McGraw -Hill.
Rosenberg, M. (1965). Society and the adolescent sel f-image . Princeton, NJ: Princeton
University Press
Rosenberg, M. (1979). Conceiving the self . New York: Basic Books.
Rudman, L. A., & Borgida, E. (1995). The afterglow of construct accessibility: The behavioral
consequences of priming men to view women as sexual objects. Journal of Experimental Social
Psychology , 31, 493 –517.
Russell, W.D., & Cox, R.H. (2003). Social physique anxiety, body dissatisfaction, and self –
esteem in college females of differing exercise frequency, perceived weight discrepancy, and
race. Journal of Sport Behavior , 26, 298 -318.

84
Saguy, T., Quinn, D. M., Dovidio, J. F., & Pratto, F. (2010). Interacting like a body:
Objectification can lead women to narrow their presence in social interactions . Psychological
Science , 21, 178 –182.
Sanchez, D. T., & Broccoli, T. L. (2008). The romance of self -objectification: Does priming
romantic relationships induce states of self -objectification among women? Sex Roles , 59, 545 –
554.
Sanchez, D. T., & Kwang, T. (2007). When the relationship becomes h er: Revisiting women’s
body concerns from a relationship contingency perspective. Psychology of Women Quarterly ,
31, 401 –414.
Sanford, L. T. & Donovan, M. E. (1985). Women & self -esteem: Understanding and improving
the way we think and feel about ourselves . Harrisonburg, Pennsylvania: R.R. Donnelley & Sons
Company.
Sheffield, C. J. (2007). Sexual terrorism. In L. L. O’Toole, J. R. Shiffman, & M. L. K. Edwards
(Eds.), Gender violence: Interdis ciplinary perspectives (2nd ed., pp. 111–130). New York, NY:
New York University Press.
Silverstein, B., Carpman , S., Perlick, D., & Purdue, L. (1990). Nontraditional sex role
aspirations, gender identity conflict, and disordered eating among college women. Sex Roles ,
23, 687 –695.
Singh, D. (1993). Ad aptive significance of female physical attractiveness: Role of waist -to-hip
ratio. Journal of Personality and Social Psychology , 65, 293 –307.
Slater, A., & Tiggemann, M. (2002). A test of objectification theory in adolescent girls. Sex
Roles , 46, 343 -349.
Slater, A., & Tiggemann, M. (2010). Body Image and Disordered Eating in Adolescent Girls
and Boys: A Test of Objectification Theory. Sex Roles , 62, 42 -49.
Smolak, L., & Murnen, S. K. (2008). Drive for leanness: Assessment and relationship to gender,
gend er role and objectification . Body Image , 5, 251 –260.
Spitzack, C. (1990). Confessing excess: Women and the politics of body reduction . Albany,
NY: State University of New York Press.

85
Stankiewicz , J. M., & Rosselli, F. (2008). Women as sex objects and victi ms in print
advertisements. Sex Roles , 58, 579 –589.
Steer, A., & Ti ggemann, M. (2008). The role of self-objectification in women’s sexual
functioning. Journal of Social and Clinical Psychology , 27, 205 –225.
Stice, E. (2002). Risk and maintenance factors f or eating pathology: A meta -analytic review.
Psychological Bulletin , 128, 825 –848.
Stice, E., Killen, J. D., Hayward, C., & Taylor, C. B. (1998). Age of onset for binge eating and
purging during late adolescence: A 4 -year survival analysis. Journal of Abnormal Psychology ,
107, 671 –675.
Striegel -Moore, R. H., Silberstein, L. R., Grunberg, N. E., & Rodin, J. (1990). Competing on
all fronts: Achievement orientation and disordered eating. Sex Roles , 23, 697 –702.
Swim, J. K., Cohen, L. L., & Hyers, L. L. (1 998). Experiencing everyday prejudice and
discrimination. In J. K. Swim & C. Stangor (Eds.), Prejudice: The target’s perspective (pp. 37-
60). San Diego, CA: Academic Press.
Swim, J. K., Hyers, L. L., Cohen, L. L., & Ferguson, M. J. (2001). Everyday sexis m: Evidence
for its incidence, nature, and psychological impact from three daily diary studies. Journal of
Social Issues , 57, 31 –53.
Szumanski, D. M., Moffitt, L.B. & Carr, E. R. (2011 ). Sexual Objectification of Women:
Advances to Theory and Research. The Counseling Psychologist , 39(1), 6 –38.
Szymanski, D. M., & Henning, S. L. (2007). The role of selfobjectification in women’s
depression: A test of objectification theory. Sex Roles , 56, 45 –53.
Thomas, C. M., Keery, H., Williams, R., & Thompson, J. K. ( 1998). The fear of negative
appearance evaluation scale: Development and preliminary validation. Paper presented at the
annual meeting of the Association for the Advancement of Behavior Therapy . Washington,
DC.
Thompson, J. K., Coovert, M. D., Richards, D. J., Johnson, S., & Cattarin, J. (1995).
Development of body image, eating disturbance, andgeneral psychological fun ctioning in
female adolescents: Covariancestructure modelling and longitudinal investigations.
International Journal of Eating Disorders , 18, 221 –236.

86
Thompson, J. K., Heinberg, L. J., Altabe, M. N., & Tantleff -Dunn, S. (1999). Exacting beauty:
Theory, assessment, and treatment of body image disturbance .Washington, DC: American
Psychological Association.
Tiggemann, M., & Kuring, J. K. (2004 ). The role of body objectification in disordered eating
and depressed mood. British Journal of Clinical Psychology , 43, 299 -311.
Tiggemann, M., & McGill, B. (2004). The role of social comparison in the effect of magazine
advertisements on women’s mood a nd body dissatisfaction. Journal of Social & Clinical
Psychology , 23, 23 -44.
Tiggemann, M., & Rothblum, E. D. (1997 ). Gender differences in internal beliefs about weight
and negative attitudes towards self and others. Psychology of Women Quarterly , 21, 581 –593.
Tiggemann, M. & Slater, A. (2001). A test of objectification theory in former dancers and
dancers. Psychology of Women Quarterly , 25, 57 -64.
Tolman, D. L., Impett, E. A., Tracy, A. J., & Michael, A. (2006). Looking good, sounding good:
Femininit y ideology and adolescent girls’ mental health. Psychology of Women Quarterly , 30,
85–95.
Tylka, T. L. & Hill (2004 ). Objectification theory as it relates to disordered eating among
college women. Sex Roles , 51, 719 -730.
Tylka, T. L., & Subich, L. M. (2004 ). Examining a multidimensional model of eating disorder
symptomatology among college women. Journal of Counseling Psychology , 51, 314 –328.
Usmiani, S., & Daniluk, J. (1997). Mothers and their adolescent daughters: Relationship
between self -esteem, gender role identity, and body image. Journal of Youth and Adolescence
26(1), 45 -62.
van den Berg, P., & Thompson, J. K. (2007). Self -schema and social comparison explanations
of body dissatisfaction: A laboratory investigation. Body Image , 4, 29 –38
Ward, L. M. (2003). Understanding the role of entertainment media in the sexual socialization
of American youth: A review of empirical research. Developmental Review , 23, 347 –388.
Ward, L. M., & Friedman, K. (2006). Using TV as a guide: A ssociations between television
viewing and adolescents’ sexual attitudes and behavior. Journal of Research on Adolescence ,
16, 133 –156.

87
Ward, L. M., Merriwether, A., & Caruthers, A. (2006). Breasts are for men: Media, masculinity
ideologies, and men’s bel iefs about women’s bodies. Sex Roles , 55, 703 –714.
World Health Organization. (2005). WHO multi -country study on women’s health and
domestic violence against women: Summary report of initial results on prevalence, health
outcomes and women’s responses. Gen eva, Switzerland: WHO Press.
Wolf, N. (1991). The beauty myth . New York, NY: Morrow.
Young, I. M. (1990). Throwing like a girl and other essays in feminist philosophy and social
theory . Bloomington, IN: Indiana University Press.

88
ANEXA 1

Figura 1.1 Modelul teoriei obiectificării propus de Fredrickson și Roberts
(Sursa: Moradi, 2010, p.142)

Experiențe de
socializare
 Obiectifica re
sexuală
 Conflict al
identității de
rol, conflict al
identității
culturale sau
marginalizare
 Presiunea
masculină
asupra
aspectului
fizic Internalizarea
standardelor culturale
principale ale
atractivității
Supraveghere
corporală:
 Aspect general
 Caracteristici
specifice ale
grupului(
culoare
pielii,caracteris
tici faciale,
identitate de
rol etc.) Anxietate corporală:
 Aspect general
 Caracteristici
specifice ale
grupului(
culoare
pielii,caracteri
stici faciale,
identitate de
rol etc.)
 Rușine corporală:
 Aspect general
 Caracteristici
specifice ale
grupului(
culoare
pielii,caracteris
tici faciale,
identitate de
rol etc.)
Simptomatologie:
 Tulburări de
alimentație
 Comportamen
te inițiate
pentru
schimbarea
corpului (
chirurgie
plastică,produ
se anti –
îmbătrânire,
utilizare de
streroizi etc.
 Depresie

89
ANEXA 2

Instrumente
Urmatorul chestionar vizeaza constiinta proriului corp. Pentru fiecare item, va rog selectati
raspunsul care caracterizeaza cel mai bine atitudinile sau comportamentele
dumneavoastra.Trebuie să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum
urmează:
1= Dezacord puternic
2 = Dezacord
3 = Neutru
4= Acord
5= Acord puternic
Dați un răspuns pentru fiecare enunț, chiar dacă nu sunteți complet sigur(ă) de răspunsul
dumneavoastră

OBCS – Rusinea corporala
Dezacord
puternic
Dezacord
Neutru
Acord
Acord
puternic

1 Cand nu imi pot controla greutatea simt ca si cand e ceva neinregula cu
mine. 1 2 3 4 5
2 Imi e rusine de mine atunci cand nu am facut efortul de a fi mai buna
forma. 1 2 3 4 5
3 Simt ca sunt o persoana rea atunci cand nu arat asa cum as putea arata. 1 2 3 4 5
4 As fi rusinata daca oamenii ar stii cat cantaresc. 1 2 3 4 5
5 Niciodata nu imi fac griji ca ceva e in neregula cu mine atunci cand nu
fac atat de multe exercitii fizice cate ar trebui. 1 2 3 4 5
6 Cand nu fac miscare suficienta, ma intreb daca sunt suficient de buna. 1 2 3 4 5

90
7 Chiar si cand nu imi pot controla greutatea ma gandesc ca sunt o
persoana ok. 1 2 3 4 5
8 Cand nu am marimea care consider ca ar trebui sa o am, ma simt
rusinata. 1 2 3 4 5

Vă rugăm citiți cu atenție fiecare propoziție și notați răspunsul care vi se potrivește cel mai
bine.
1 = Sunt în total dezacord
2 = Nu sunt de acord
OBCS – Auto -monitorizare
Dezacord
puternic
Dezacord
Neutru
Acord
Acord
puternic

1 Ma gandesc rar la felul cum arat. 1 2 3 4 5
2 Consider ca este mai important ca hainele sa fie mai comfortabile decat
sa arate bine pe mine. 1 2 3 4 5
3 Ma gandesc mai mult la felul in care se simte corpul meu si nu la felul
in care arata. 1 2 3 4 5
4 Compar foarte rar felul in care arat cu felul in care arata alte persoane. 1 2 3 4 5
5 De-a lungul zilei ma gandesc de multe ori la cum arat. 1 2 3 4 5
6 De multe ori imi fac griji daca hainele pe care le port ma fac sa arat
bine. 1 2 3 4 5
7 Rareori imi fac griji cu privire la opiniile celorlati despre felul in care
arat. 1 2 3 4 5
8 Sunt mai interesata despre ceea ce poate face corpul meu decat cum
arata. 1 2 3 4 5

91
3 = De acord
4 = Sunt perfect de acord

Stima de sine Sunt în
total
dezacord Nu sunt
de acord De
acord
Sunt
perfect
de acord
1 Simt că am mai multe calități bune. 1 2 3 4
2 Câteodată mă simt nefolositor (nefolositoare). 1 2 3 4
3 Simt că sunt o persoană de valoare cel puțin la egalitate cu
ceilalți. 1 2 3 4
4 Aș dori să am mai mult respect față de mine însumi. 1 2 3 4
5 Sunt capabil să fac lucruri la fel de bine ca și ceilalți
oameni. 1 2 3 4
6 Câteodată mă gândesc că nu sunt bun (bună) deloc. 1 2 3 4
7 Am o atitudine pozitivă față de persoana mea. 1 2 3 4
8 Simt că nu prea am motive să fiu mândru (mândră) de
persoana mea. 1 2 3 4
9 În general sunt satisfăcut(ă) de mine însumi. 1 2 3 4
10 În general sunt înclinat(ă) să cred despre mine însumi că
dau greș în ceea ce întreprind. 1 2 3 4

Va rog sa completati urmatorul chestionar cat se poate de precis, onest si complet. Nu exista
raspunsuri gresite sau raspunsuri corecte. Toate raspunsurile sunt confidentiale.Citiți
următoarele afirmații și bifați, pentru fiecare, varianta care vă reprezintă cel mai bine. Trebuie
să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum urmează:

92
1= Intotdeauna
2 = De obicei
3 = Des
4= Cateodata
5= Rar
6= Niciodata
Dați un răspuns pentru fiecare enunț, chiar dacă nu sunteți complet sigur(ă) de răspunsul
dumneavoastră .

EAT -26
Niciodata
Rar
Cateodata
Des
De obicei
Intotdeauna
1.Sunt speriata sa nu fiu supraponderala. 1 2 3 4 5 6
2.Evit sa mananc cand imi e foame. 1 2 3 4 5 6
3.Sunt preocupata de mancare. 1 2 3 4 5 6
4.Mananc cu multa pofta si simt ca nu ma pot opri. 1 2 3 4 5 6
5.Imi tai mancarea in bucatele mici. 1 2 3 4 5 6
6.Sunt constienta de numarul de calorii al alimentelor pe care le
mananc. 1 2 3 4 5 6
7.Evit, in mod particular, alimentele cu continut mare de carbohidrati. 1 2 3 4 5 6
8.Simt ca ceilalti ar prefera sa mananc mai mult. 1 2 3 4 5 6
9.Vomit dupa ce mananc. 1 2 3 4 5 6
10.Ma simt extrem de vinovata dupa ce mananc. 1 2 3 4 5 6

93

Va rog ganditi -va cu atentie la viata voastra in timp ce raspundeti la intrebarile urmatoare.
Pentru fiecare intrebare, cititi intrebarea si apoi raspundeti de doua ori la aceeasi intrebare: o
data raspundeti raportandu -va la intreaga voastra viata (din copilarie pana in prezent), iar a doua
oara raportandu -va la viata voastra din anul trecut. Apoi incercuiti raspunsul adecvat.
Trebuie să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum urmează:
1-niciodată
2-rar 11.Sunt preocupata de dorinta de a fi mai slaba. 1 2 3 4 5 6
12.Ma gandesc ca ard caloriile in timp ce fac exercitii fizice. 1 2 3 4 5 6
13.Alte persoane cred ca sunt prea slaba. 1 2 3 4 5 6
14.Sunt preocupata de gandul ca am grasime in corp. 1 2 3 4 5 6
15.Imi ia mai mult decat altora sa termin de mancat. 1 2 3 4 5 6
16.Evit alimentele cu continut de zahar. 1 2 3 4 5 6
17.Mananc alimente dietetice. 1 2 3 4 5 6
18.Simt ca mancarea imi controleaza viata. 1 2 3 4 5 6
19.Dau dovada de autocontrol in legatura cu alimentele. 1 2 3 4 5 6
20.Simt ca ceilalti ma preseaza sa mananc. 1 2 3 4 5 6
21.Petrec prea mult timp gandidu -ma la mancare. 1 2 3 4 5 6
22.Ma simt incomfortabil dupa ce mananc dulciuri. 1 2 3 4 5 6
23.Sunt angajata in adoptare unui diete. 1 2 3 4 5 6
24.Prefer ca stomacul meu sa fie gol. 1 2 3 4 5 6
25.Am impulsul de a vomita dupa ce mananc. 1 2 3 4 5 6
26.Imi place sa incerc noi alimente scumpe. 1 2 3 4 5 6

94
3-ocazional
4- frecvent
5-aproape intotdeauna

ISOS
Niciodată
Rar
Ocazional
Frecvvent
Aproape intotdeauana
Cat de des ai fost fluierat in timp ce mergeai pe strada?
1.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
2.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai observat ca cineva se uita la sanii tai cand vorbeai cu acestia?
3.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
4.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai simtit sau ai stiut ca cineva iti evaluaeaza aspectul fizic?
5.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
6.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ti s -au atribuit denumiri sexiste, cum ar fi curva, prostituata etc.?
7.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
8.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai simtit ca cineva se uita insistent la corpul ta?
19.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5

95
10.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai auzit pe cineva ca a facut un comentariu negativ in privinta
corpului tau sau a unor parti ale corpului tau?
11.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
12.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai avut un partener de viata care parea sa fie mai interesat de
aspectul tau decat de tine ca persoana?
13.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
14.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ati observat ca cineva se holbeaza la corpul dumneavoastra?
15.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
16.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ati auzit ca cineva a facut o remarca nepoliticoasa, sexuala despre
corpului dumneavoastra?
17.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
18.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost laudat (din punct de vedere sexual) pentru un corp frumos
sau o parte o corpului?
19.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
20.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost atins sau mangaiat impotriva vointei tale?
21.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
22.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost victima unei hartuiri sexuale (la lucru, la scoala etc.)?

96
23.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
24.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost claxonat cand mergeai pe strada?
25.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
26.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai observat ca cineva se uita la una sau mai multe parti ale corpului
tau?
27.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
28.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai auzit comentarii sexuale inadecvate facute despre corpul tău?
29.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
30.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost incurajat sa schimbi ceva la aspectul tau fizic (ex. Pierderea
in greutate)?
31.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
32.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai fost criticat pentru ca nu aratai ca alta persoana?
33.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
34.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des ai observat ca cineva nu asculta ce vorbeai, dar in schimb se uita
la corpul tau sau la unele parti ale corpului tau?
35.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
36.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5

97
Cat de des ai auzit ca cineva a facut insinuari sau comentarii sexuale cand ti –
a observat corpul?
37.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
38.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des o persoana a apucat sau a tras de una din partile corpului tau
impotriva vointei tale?
39.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
40.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5
Cat de des a facut cineva un gest sexual degradant catre tine?
41.De cate ori in intreaga viata ? 1 2 3 4 5
42.De cate ori in anul trecut ? 1 2 3 4 5

Urmatorul chestionat vizeaza anxietatea aspectului fizic. Pentru fiecare item, va rog selectati raspunsul
care caracterizeaza cel mai bine.Va rog sa completati urmatorul chestionar cat se poate de
precis, onest si complet. Nu exista raspunsuri gresite sau raspunsuri corecte. Toate raspunsurile
sunt confidentiale.Trebuie să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la dispoziție, după cum
urmează:
1= Niciodata
2= Cateodata
3= Des
4= Foarte des
5= Aproape intotdeauna

98

Niciodată
Cateodata
Des
Foarte des
Aproape intotdeauana
1.Sunt agitata in privinta aspectelor care tin de aspectul fizic. 1 2 3 4 5
2.Sunt ingrijorata de faptul ca ceilalti evalueaza felul in care arat. 1 2 3 4 5
3.Ma simt confortabila cu aspectul meu fizic. 1 2 3 4 5
4.Imi place cum arat. 1 2 3 4 5
5.Mi -ar placea sa schimb felul in care arat. 1 2 3 4 5
6.Sunt satisfacuta de forma si constructia mea corporala. 1 2 3 4 5
7.Ma simt incomfortabil in legatura cu anumite aspecte ale fizicului meu. 1 2 3 4 5
8.Simt ca majoritatea prietenilor mei sunt fizic mai atractivi decat mine. 1 2 3 4 5
9.Mi -as dori sa arat mai bine. 1 2 3 4 5
10.Imi fac griji in privinta abilitatii mele de a fi atractiva pentru parteneri
romantici. 1 2 3 4 5
11.Ma simt confortabila cu atractivitatea mea faciala. 1 2 3 4 5
12.Sunt satisfacuta de greutatea mea corporala. 1 2 3 4 5
13.Devin agitata cand altii imi comenteaza aspectul fizic. 1 2 3 4 5
14.Sunt increzatoare ca ceilalti ma considera atractiva fizic. 1 2 3 4 5

Pentru fiecare item, va rog selectati raspunsul care caracterizeaza cel mai bine atitudinile sau
comportamentele dumneavoastra.Trebuie să vă exprimați acordul utilizând scala pusă la
dispoziție, după cum urmează:
1= Dezacord puternic

99
2 = Dezacord
3 = Neutru
4= Acord
5= Acord puternic

FNAES
Dezacord
puternic Dezacord
Neutru
Acord
Acord
puternic
1 Sunt preocupata de ceea ce alti oameni cred despre aspectul meu 1 2 3 4 5
2 Ma deranjeaza daca stiu ca cineva judeca forma mea fizica. 1 2 3 4 5
3 Imi fac griji ca oamenii ma vor gasi vinovata de felul in care arat. 1 2 3 4 5
4 Cand intalnesc oameni noi ma intreb ce cred ei despre infatisarea mea. 1 2 3 4 5
5 Imi e teama ca alti oameni vor observa defectele mele fizice. 1 2 3 4 5
6 Consider ca opinia altor oameni despre aspectul meu este mult prea
importanta pentru mine. 1 2 3 4 5

100