Licenta Stres(1) [611108]

Ministerul Educației
Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Specializarea Asistență Socială

LUCRARE DE LICENȚĂ

Stresorii în mediul penitenciar ș i efectul lor asupra personalului

Coordonator științific,

Absolvent,

Cuprins:

PARTEA I – FUNDAMENTAREA
TEORETICO-METODOLOGICA SI DESIGNUL
PROIECTULUI DE CERCETARE SI INTERVENTIE
PSIHOSOCIALA

Cap 1 SPITALUL PENITENCIAR
1.1. Observații generale privind mediul privativ de libertate în România

1.2 Modul de via ț ă în me diul penitenciar – norme ș i valori .

1.3 Importan ț a problemei studiate.

Cap 2 STRESUL

2.1 Defini ț ia stresului

2.2, Stresori organiza ț ionali

2.3. Reac ț ii la stres

2.4. Stres ș i boală

2.5. Stres în mediul penitenciar

Cap 3 Modele teoretice ale stresului

3.1. Modelul fiziologic

3.2. Modelul cauzal ș i teoria stimulilor

3.3. Modelul interac ț ional ș i teoria tranzac ț ională

Cap 4 Mecanisme de apărare ș i coping fa ț ă de stresul ocupa ț ional.

4.1. Mecanisme de apărare

4.2. Strategii de coping

4.3. Coping centrat pe emo ț ie vs. Coping centrat pe problemă

Cap 5 Designul priectului de cercetare ș i interven ț ia primară

5.1. Proiectul de cercetare

5.1.1.

PARTEA I – FUNDAMENTAREA
TEORETICO-METODOLOGICA SI DESIGNUL
PROIECTULUI DE CERCETARE SI INTERVENTIE
PSIHOSOCIALA

Capitolul 1: SPITALUL PENITENCIAR

1.1. Observații generale privind mediul privativ de libertate în România

În subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor , coordonată de Ministerul
Justiției , există 43 de instituții de detenție.
4

În perioada 2004-2009 s-a înregistrat modificarea legislației specifice mediului
privativ de libertate prin :
– Hotărârea Guvernului nr.1849/2004 privind organizarea , funcționarea și atribuțiile
Administrației Naționale a Penitenciarelor , cu modificările și completările ulterioare ;
– Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal ;
– Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii
nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal ;
-Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările
ulterioare ;
-Ordinul nr.2714/C/2008 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul
pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de
persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate;
-Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției
și Libertăților Cetățenești;
Studiul realității dar și al acestor legi enumerate indică faptul că există politici de
educa ț ie ș i asisten ț ă psihosocială pentru persoanele private de libertate , ce au loc în perioada
executării pedepselor privative de libertate dar nu există o politică referitoare la
responsabilități interinstituționale după executarea penală. Sistemul de siguranță trebuie sa
garanteze paza eficientă dar materialele cu care se face acest lucru sunt învechite , condițiile
de detenție rămân precare în ciuda prevederilor legate de necesitatea normelor de funcționare
de natură organizatorică și logistică. Urmările economice ale infracționalității din România
sunt considerabile , făcându-se cheltuieli privind controlul acestui fenomen. Mai mult ,
familiile deținuților, rămân fără sprijin material fiind beneficiare de ajutor social , consumând
deci fonduri ale statului.
În anul 2014 au avut loc modificări ale Codului Penal al României și al Codului de
Procedură Penală , modificări ce au determinat micșorarea numărului de indivizi aflați în
arest preventiv. Legislația actuală contribuie într-o mică măsură la recuperarea socială a
deținuților.
Sunt importante aceste precizări referitoare la mediul privativ de libertate întrucât
aglomerarea penitenciarelor depinde în primul rand de oamenii care răspund de politica
5

penală și apoi de infractori ; ar fi benefic deci ca parlamentul nostru să dezbată anual
legislația penală iar politica să identifice soluții realiste în spirit european.
Ca noutate în ceea e privește pedeapsa privativă de libertate , cuantumul acesteia se prezintă
astăzi , în felul următor :
– pentru infrac ț iunea de distrugere, persoana era sanc ț ionată cu o lună-3 ani iar de acum va fi
sanc ț ionată cu 3 luni-2 an i ;
– pentru furt calificat pedeapsa scade de la 15 la 10 ani;
– pentru hăr ț uire sexuală p edeapsa scade de la 2 la un an;
– pentru în ș elăciune, pede apsa scade de la 15 la 3 ani;
– pentru lipsirea de libertate în mod ilegal pedepsele erau 3-10 ani, acum vor fi 1-7 ani;
– pentru ș antaj pedeapsa s cade de la 6 luni la un an;
– pentru trafic de minori pedepsele scad de la 5-15 ani la 3-10 ani închisoare;
– pentru violare de domiciliu pedeapsa scade de la 6 luni-4 ani la 3 luni-2 ani.
În categoria infracțiunilor intra conform noii legi : hăr ț uirea unei persoane,
sanc ț ionată cu 3-6 luni, respectiv 1-3 luni închisoare ; solicitarea de favoruri sexuale pentru
întocmirea de acte , solicitare a unui func ț ionar public , sanc ț ionată cu închisoare de 6 luni-3
ani.
Odata cu noua legislație , deținuții pot păstra legătura cu familia prin : corespondență ,
comunicare on-line , convorbiri telefonice ; ei au dreptul de a primi vizite, pot beneficia de
vizita intima a soțului/soției dacă îndeplinesc anumite condiții prestabilite legal. Totodată
persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, după care soții pot
beneficia de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.
În cazuri excepționale de deces/îmbolnăvire a unui membru din familie , individul
privat de libertate i se poate permite să iasă din penitenciar .
Cadrul legal de organizare și funcționare a penitenciarelor din România nu prevede ca
directorii de penitenciare să aibe o autonomie care să-i salveze de birocrație, nu promovează
structuri suple în vederea creșterii eficienței, Institutul Național de Criminologie s-a
desființat, specialiștii ce realizau studii necesare unor legi solide sau unor strategii de
prevenire , fiind redistribuiți.
O soluție comună pentru reducerea numărului de persoane private de libertate, care pare cea
mai potrivită, o constituie întărirea rolului comunității și implicarea sa directă în acțiunile de
prevenire. În acțiunile de prevenire a infracțiunilor atât organizațiile guvernamentale,
6

conducerile organizațiilor nonguvernamentale cât și comunitatea trebuie să-și unească
eforturile, pentru a pune în aplicare o strategie comună, a cărei eficiență nu va întârzia să-și
arate roadele în viitor.

1.2 Modul de via ț ă în m ediul penitenciar – norme ș i valori.

Penitenciarul este un microsistem social, alcătuit din personal calificat ș i instruit.
Munca în mediul penitenciar presupune un nivel corespunzător de pregătire, inteligen ț ă,
aptitudini sociale, personalul fiind testat psihologic ș i medical periodic, iar pe parcursul
carierei, angaja ț ii urmeaz ă cursuri de pregătire ș i perfec ț ionare.

McCord( 1991 apud Florian, 1998) sus ț ine că orice institu ț ie are propriile ei valori ,
explicite sau implicite, ș i de obicei acestea sunt trăite de conducători ș i ilustrate prin
exemplul lor. Pentru a se putea ob ț ine o schimbare sensibilă în mediul penitenciar, este
nevoie de o mobilizare în incon ș tientul colectiv, începând cu modul de gândire al celor care
de ț in puterea. Shimbările profunde nu pot fi datorarte unui singur individ, ci doar de un grup
a cărui gândire comună trebuie îndreptată în acest sens( 1991, apud Florian, 1998).

Preluând defini ț ia dată de Erving Goffman ( din lucrarea Aziluri), penitenciarul este
definit ca o ‘’ institu ț ie totală’’ , o formă de protec ț ie asemeni orfelinatelor, sanatoriilor,
azilurilor de bătrâni sau spitalelor de psihiatrie în care via ț a este trăită după anumite norme
reglementate oficical, de către un număr mare de indivizi, separa ț i de societate pentru o
perioadă de timp. Prin constitu ț ia sa, această institu ț ie accentuează sentimentele de frustrare
ș i schimbare, prin interz icerea interac ț iunilor sociale, prin imagi nea zidurilor sau a gratiilor,
prin impunerea unui program zilnic strict, prin faptul că îngrăde ș te libertatea. Protejarea
victimelor se realizează prin ruptura de mediul social a omului vinovat ș i nu este flexibiliă în
satisfacerea nevoilor personale ale celui condamnat. Goffman mai atrage aten ț ia ș i asupra
faptului că via ț a în penite nciar poate înrăută ț ii comportamentul ș i diferitele atitudini, datorită
contactului cu indivizi dezorganiza ț i moral.

Asemeni oricărui sistem social, în interiorul mediului penitenciar ac ț ionează, trei
tipuri de norme: 1
– organiza ț ionale – care privesc mecanismul de func ț ionare al institu ț iei ( legea de
executarea pedepselor)
– *ac ț ionale – care privesc regulile de evaluare ‘’corectă’’ a situa ț iilor cotidiene ș i a
evenimentelor ce interesează colectivitatea de ț inu ț ilor
– rela ț ionale – referitoare la modalită ț ile considerate eficiente în raporturile de ț inut-
de ț inut, de ț inut- grup de de ț inu ț i, de ț inu ț i – personal.
1 . I. Tudosescu, Ac ț iunea umană ș i dialectica vie ț ii sociale, Editura politică, Bucure ș ti, 1980, pag. 120
7

Pe lângă acestea, se mai pot distinge ș i norme oficiale ( care sunt legiferate ș i
urmăresc atingerea obiectivelor institu ț iei productive, educative, preventive) ș i a celor
neoficiale ( care exprimă generalizarea experien ț ei dobândite de de ț inu ț i, având ca scop
crearea unor rela ț ii ș i condi ț ii de via ț ă suportabile din punctul lor de vedere pe parcursul
executării pedepsei ș i care ac ț ionează numai în interiorul grupului de de ț inu ț i). În mod
normal, normele oficiale sunt cunoscute ș i respectate de către de ț inu ț i, conformismul fiind
mecanismul care explică mai degrabă acestă atitudine ș i nu convingerile personale.

Maury Getkate(1994 apud Florian, 1998) realizează un studiu în penitenciarele
canadiene. În urma studiului, distinge trei stiluri de conducere în penitenciare:

1.Conducerea de transformare: furnizează angaja ț ilor o viziune asupra obiectivelor ș i îi ajută
să con ș tientizeze valorile profesionale, exprimă obiectivele importante prin sarcini simple,
promovează rezolvarea activă a problemelor, tratează angaja ț ii ca indivizi cu trebuin ț e
distincte. Acest stil are la bază calită ț i charismatice, o influen ț ă acceptată, stimularea
intelectuală ș i abordarea individualizată. Ca urmare, liderii stimulează subordona ț ii să atingă
obiectivele grupului trecând dincolo de propriile scopuri personale.

2.Conducerea prin tranzac ț ii- acest stil de conducere poate lua trei forme: cea care observă ș i
recompensează performan ț a, cea care promovează ‘’ ac ț iunile corecte’’ ș i pedepse ș te când
este necesar( managemantul activ) ș i cea care intervine doar în cazul în care nu sunt atinse
standardele( managemantul pasiv).

3.Lipsa conducerii: carcaterizat prin evitarea luării deciziilor.

1.3. Importan ț a problem ei studiate:

Stresssul ocupa ț ional reprezintă una dintre preocupările majore ale societă ț ii actuale,
impactul stresorilor fiind resim ț it atât de către angaja ț i cât ș i de către conducerea unei
institu ț ii.

Persoanele care lucrează în domeniul medical, alături de cadrele didactice ș i cei din
domeniul juridic sunt cei mai predispu ș i la sindromul de extenuare (Băban, 1998)

Stresul penitenciar apare, datorită dezechilibrului dintre constrângerile impuse de
locul de muncă ș i carac teristicile de personalitate ale individului. În măsura în care acest
dezechilibru se prelunge ș te în timp, stresul cronic va conduce la surmenaj( Florian, 1998).
Persoanele suferind de surmenaj tind să adopte o atitudine cinică fa ț ă de colegii de
muncă(Florian, 1998).

Pe lângă aceste aspecte, a ș mai putea adăuga experien ț a proprie în câmpul muncii, de
mai bine de 18 ani eu îmi desfă ș or activitatea în cadrul unui Spital Penitenciar, stressul
resim ț it în to ț i ace ș ti ani d e muncă fiind unul puternic ș i constant.

Capitolul 2: Stressul.

2.1. Defini ț ia stressului.

Pentru a eviden ț ia cât mai acurat acest fenomen, în această sec ț iune vor fi prezentate
mai multe mijloace prin care acesta poate fi abordat, pe post de start fiind însu ș i defini ț ia
oferită de dic ț ionarul exp licativ al limbii române, astfel:
‘’Stressul reprezintă un nume dat oricărui factor( sau ansamblu de factori) de mediu,
care provoacă organismului uman o reac ț ie anormală; efect nefavorabil produs asupra
organismului uman de factorul mediu’’.

Alte defini ț ii regăsite în materialele de specialitate definesc stressul ca răspunsul
individului la evenimentele care îi amenin ț ă func ț ionarea fizică ș i psihică optimă (Lemeni et
al, 2008)

Printre defini ț iile oferite de persoanele de specialitate din domeniu se numără,
Selye(1936, apud Derevenco, Anghel, Băban, 1992) care define ș te stresul ca o sumă a
reprezentărilor nespecifice la orice solicitare a organismului.

Al ț i cercetători precum, Lazarus( Florian, 2009) spune că stresul este rezultatul unei
tranzi ț ii între individ ș i mediu: interpretarea persoanei asupra evenimentului va determina
considerarea evenimentlui ca fiind stresant sau nu.

La ora actuală, cercetările în domeniul stressului vizează trei paliere diferite prin
intermediul căruia acest fenomen este abordat:
1. Stressul ca stimul
2. Stressul ca răspuns
3. Stressul ca proces media ț ional între stresor( stimul) ș i reac ț ie ( răspuns)

( Jex, Beehr & Roberts, 1992; Le Blanc, Jorge & Schaufeli, 2000).
9

Prin această stressul ca stimul, stressul este abordat ca ș i consecin ț a a unui mediu
aversiv ( defini ț ie conco rdantă cu cea oferită ș i în dic ț ionarul explicativ al limbii române),
astfel că în metodele de investigare a fenomenului se vor căuta ș i măsura sursele din mediu
cu efecte aversive asupra individului.
Symonds ( 1947) scria în legătură cu bolile personalului din avia ț ie că ‘’stressul este
ceea ce i se întâmplă omului, nu ceea ce se întâmplă în om; este un set de cauze, nu un set de
simptome’’.
Până la ora actuală, studiile dezvoltate în această direc ț ie au mers pe investigarea
con ț inutului muncii, studiind efectele stresante ale unor caracteristici rela ț ionate cu munca (
Karasek, 1979; Payne, 1979; Karasek ș i Theorell, 1990).

Ca ș i nume repre zentativ al abordării ‘’stressul ca răspuns’’ îl avem pe Selye(1950)
care define ș te stressul în termenii efectelor fiziologice ale unei largi arii de stimuli aversivi
dar ș i ca răspuns la eleme ntele amenin ț ătoare sau cu poten ț ial dăunător din mediu. Acesta mai
argumentează faptul că răspunsul fiziologic al organismului este trifazic, implicând o fază
ini ț ială de alarmă ( activitatea sistemului nervos simpatic, cu secre ț ie de adrenalină),
conducând în anumite circumstan ț e la un nivel final de epuizare ( reactivitatea sistemului
nervos simpatic, cu secre ț ie de adrenalină, putându-se ajunge chiar la moartea organismului).
În cea de-a treia abordare, propusă de Lazarus ș i colaboratorii săi, stressul este
rezultatul evaluării făcute de individ asupra reac ț iei dintre stimul, solicitări ș i capacitatea de a
veni în întâmpinarea, a solu ț iona sau diminua aceste solicitări în vederea atingerii stării de
bine ( Lazarus, DeLongis, Folkman & Gruen, 1985).

2.2. Stresori organiza ț ionali

Termenul de stresori desemnează stimulii genera ț i în cadrul muncii cu
consecin ț e fizice ș i psihologice negative pentru o propor ț ie semnificativă de persoane expuse
la ace ș tia ( Capotescu, 20 06).
Conform lui Le Blanc, Jonge ș i Schaufeli (2000), distingem patru mari clase
de stimuli cu poten ț ial de generare a stresului în cadrul unei organiza ț ii: con ț inutul muncii,
condi ț iile de muncă, condi ț iile de angajare ș i re ț eaua socială la locul de muncă. În tabelul de
mai jos vor fi enumera ț i, pentru fiecare dintre cele patru categorii, stresori majori cărora le
apar ț ine fiecare, după cum reiese din modelul propus de Le Blanc, Jonge ș i Schaufeli( 2000).

Categorie

Stresor

Con ț inutul muncii

Supraîncărcarea/subîncărcarea muncii

Complexitatea muncii

Monotonia muncii

Responsabilitatea crescută

Solicitări conflictuale/ ambigue

Condi ț iile de muncă

Substan ț e toxice

Condit ț ii inadecvate ( zgomot, vibra ț ii,
luminozitate, radia ț ii,
temperatură)

Pozi ț ia în timpul muncii

Solicitări fizice excesive

Situa ț ii periculoase

Lipsa igienei

Lipsa măsurilor de protec ț ie

Condi ț iile de angajare

Program de lucru

Nivel scăzut de salarizare

Posibilită ț i reduse de dezvoltare a carierei

Contracte de muncă inflexibile

Insecuritatea muncii

Re ț eaua socială la locul de muncă

Managemant defectuos

Suport social scăzut

Participare scăzută la luarea deciziilor

Discriminare

2.3 Reac ț ii la stres:

Paragraful precedent a fost consacrat descrierii unor modele de apari ț ie a stressului. În
cele ce urmează vor fi prezentate diferitele reac ț ii la stres.
Ca ș i macrocatego rii, se disting reac ț ii psihologice respect iv reac ț ii fiziologice . 2
Dintre reac ț iile psihologice, cel mai frecvent întâlnită este anxietatea, ș i în mod
particular la acestă categorie este tulburarea de stres posttraumatic. Simptomele majore ale
acestei tulburări include:
a) atitudine inertă fa ț ă de lume, cu o lipsă de interes fa ț ă de activită ț i anterioare ș i un
sentiment de înstrăinare fa ț ă de ceilal ț i;
b) retrăirea repetată a traumei în amintiri ș i în vise;
c) tulburări de somn, dificultă ț i de concentrare ș i hipervigilen ț ă
(Atkinson, R., Atkinson R.C., Smith, Bem & Nolen- Hoekema, 2002)

Alte reac ț ii psiho logice frecvent întâlnite sunt: furie ș i agresivitate, apatie ș i depresie
precum ș i deterioare cogn itivă ( dificultă ț i în concentare ș i organizare logică a gândurilor).
În ceea ce prive ș te reac ț iile fiziologice, modelul luptă sau fugi (Atkinson et al., 2002)
explică traseul parcurs de organismul uman în momentul în care acesta este pus în fa ț a unui
stimul stresant.

Selye( 1936 appud Florian, 1996) spune că ‘’experimentele pe animale au demonstrat
că organismul reac ț ionează într-o manieră stereotipă la o varietate de factori, cum ar fi:
infec ț iile, intoxica ț iile, traumele, tensiunea nervoasă, căldura, frigul, oboseala musculară sau
radia ț iile X… singura trăsătură comună a fost aceea că ș i-au pus corpul în stare de stres
general(sistemic). Prin urmare, noi am tras concluzia că această reac ț ie stereotipă, care s-a
suprapus cu efectele specifice, reprezintă însă ș i manifestarea somatică a stresului
nespecific’’.

2 Atkinson, R., Atkinson R.C., Smith, Bem & Nolen- Hoekema, Introducere în psihologie,
Editura Tehnica, Bucure ș ti 2002 pp.
12

2.4. Stres ș i boală.

Care sunt consecin ț ele negative ale stressului? este una dintre principalele
întrebări la care doresc să răspundă omenii de ș tiin ț ă care se preocupă de investigarea acestui
fenomen.
Consecin ț ele apar drept sechele ale reac ț iilor de lungă durată, cronice ( 1998,
apud Ellliot, 1982). Consecin ț ele pot fi globale, afectând starea de sănătate ș i comfortul fizic
ș i psihic în general sau particulare, afectând unul dintre nivelele structurale ș i func ț ionale ale
organismului, de la cel molecular ș i fiziologic până la cel psihologic ș i social(Băban, 1998).
Consecin ț ele nu pot fi efectul confruntării cu un singur factor de stres ci sunt rezultatul
modului în care persoana reu ș e ș te să facă fă ț ă în timp mai multor stresori (Băban, 1998).
Băban(1998) mai sus ț ine ș i faptul că distinc ț ia dintre reac ț ii ș i consecin ț e nu
este întodeauna atât de vizibilă, diferen ț ele interindividuale fiind cele care determina granită
dintre reac ț ii ș i cosecin ț e.

În explicarea acestor fenomene, Strelau(1989, apud Băban, 1998) propune conceptul
de reactivitate ca ș i concept cheie în procesul de în ț elegere ș i explicare a diferen ț elor
interindividuale de intensitate ș i amplitudine a reac ț iilor la stres. Reactivitatea, definită ca o
variabilă plurifactorială ce include atât aspecte bilogic- constitu ț ionale cât ș i cele de structură
13

psihică, exprimă diferen ț ele de activare psihofiziologică dintre starea de repaus ș i cea de după
expunere la stimuli stresan ț i( 1986 apud Băban, 1998). Mergând mai departe pe criteriul
reactivită ț ii, distingem persoane normoreactive ș i hiperreactive(1984 apud Băban, 1998).
Conceptul de hiperreactivitate,ca trăsătură individuală stabilă, reprezintă veriga explicativă în
mecanismul trecerii de la reac ț ii la declan ș area bolilor( Băban, 1998).
Se mai distinge în literatura de specialitate unalt concept, care vine să
caracterizeze consecin ț ele stresului cronic ș i anume sindromul de extenuare( burn-out)
descris prin epuizare emo ț ionalăm fizică ș i mentală, exprimată în aplatizare afectivă,
depersonalizare ș i scăder ea realizărilor personale(1990, 1992 apud Băban, 1998). Sindromul
de extenuare rezultă dintr-o implicare de lungă durată în activită ț i profesionale cu oamenii ș i
în general specific cadrelor didactice, medicale ș i a celor din domeniul legislativ-juridic(
Băban, 1998).
În momentul în care costul controlării stresorului este mai ridicat decât
beneficiile înregistrate, copingul nu numai că nu reduce distresul, dar îl intensifică, stare
obiectivabilă în reac ț iile d e scurtă durată ș i consecin ț ele pe termen lung (Băban, 1998).

2.5. Stres în mediul penitenciar

Participarea personalului la via ț a organiza ț ională este determinată de modul cum
percep ace ș ț ia valorile ș i normele explicit formulate la nivelul institu ț iei, de evaluare a
diverselor aspecte ale activită ț ii desfă ș urate zi de zi ș i legătura acestora cu nevoile ș i
aspira ț iile fiecărui membr u în parte (Florian, 1996).

Pentru lucrătorii din mediul penitenciar, conform lui Florian(1996), streorii se împart
în patru categorii:

1.stresori externi organiza ț iei, cum ar fi atitudinea publicului fa ț ă de penitenciar

2.stresori interni organiza ț iei: condi ț iile materiale de muncă, distan ț a fa ț ă de domiciliu
etc.

3.stresori înrădăcina ț i în activitatea corec ț ională: lucrul în ture, conflictul de roluri,
dispropor ț ia dintre număr ul de ofi ț eri ș i cel de de ț inu ț i, inactivitatea, sedentarismul etc.

4.stresori particulari, individuali: responsabilită ț i familiale, teama de contactul cu
de ț inu ț ii, boli cronice etc.

Florian( 1996) a realizat în luna februarie 1990 un sondaj de opinie prin care ș i-a dorit
să cunoască atitudinile cadrelor fa ț ă de institu ț ie,existe ț a satisf ac ț iilor personale în muncă,
imaginea lor privind deficien ț ele actuale din locurile de de ț inere, precum ș i evaluarea
dezvoltării în viitor a sistemului penitenciar în România.
În cadrul cercetării sale, au fost incluse 337 de cadre( 51 ofi ț eri, 234 subofi ț eri ș i 52
civili) din cadrul a opt unită ț i: Aiud, Gherla, Codlea, Foc ș ani, Craiova, Oradea, Oradea,
Bacău ș i Gala ț i. Rezultatele ob ț inute în urma prelucrării datelor au scos în eviden ț ă
următoarele aspecte:

1.Există aproape o unanimitate de păreri privind rolul pozitiv al institu ț iei penitenciare
în cadrul statului de drept; de asemenea, majoritatea personalului a în ț eles ș î acceptă ra ț iunile
trecerii Direc ț iei Generale a Penitenciarelor în subordinea Ministerului Justi ț iei
Rolul tratamentului penitenciar în îndreptarea celor care au comis infrac ț iuni
este perceput nuan ț at, dar în zona de acord.
Un procent semnificativ din personalul penitenciarului consideră că meseria le
aduce prestigiu în ochii cunoscu ț ilor, ace ș tia se simt mul ț umi ț i de coresponden ț a care există
între solicitările muncii ș i calită ț ile personale.

2.Domeniul de muncă este considerat complex ș i interesant, un punct slab fiind lipsa
siguran ț ei; salariul nu este mul ț umitor pentru toată lumea, rela ț ia nefiind explicată de
solicitările muncii ci prin evaluarea riscurilor inerente unei asemena profesii.
Un număr senificativ din personal, aproximativ jumătate, consideră necesar să
primească mai multe informa ț ii legat de modul cum se desfă ș oară lucrurile în celelalte
penitenciare, iar interven ț ia lor activă ar putea avea impact în schimbarea cursului
evenimentelor organiza ț ionale. Un procent mare- 60% consideră că în ziua de azi o condi ț ie
financiară cât mai crescută va determina o via ț ă fericită.

3.Situa ț ia prezen tă din unită ț i cunoa ș te greută ț i în desfă ș urarea activită ț ilor cu
de ț inu ț ii pe fondul dorin ț ei acestora de a munci, dar ș i în a ș teptarea unor decrete de
gra ț iere.Cadrele au părer i împăr ț ite referitor la condi ț iile de via ț ă ale de ț inu ț ilor( posibilitatea
de a suna acasă, calitatea hranei, condi ț iile de igienă)

4.Personalul din unită ț i nu consideră necesară schimbarea actualei legisla ț ii, în
schimb, în procente foarte mari sunt de părere că actualele clădiri trebuie reparate ș i construit
câte un penitenciar în fiecare jude ț . Peste 60% din cadre apreciază că în caz de revoltă vor
trebui să intervină for ț e din afară mai bine dotate tehnic ș i nu din unitate.

5.Din punct de vedere al cadrelor investigate, dificultă ț ile existente în unită ț i se pot
grupa în următoarea ordine:
● pe linie de cadre: personal insuficient, lipsa locuin ț elor, repartizarea
inechitabilă pe posturi
● referitor la unită ț i privite în ansamblu: dotare slabă, supraaglomerare, lipsa
frontului de lucru pentru de ț inu ț i ș i a sprijinului pe plan local
● privind reglementările în vigoare: referitor la protec ț ia cadrelor;
● privind activitatea cu de ț inu ț ii: separa ț iune dificilă, diferen ț e mici de regim
între cei care muncesc ș i cei care nu muncesc.
(Florian, 1996)

Toate dificultă ț ile enun ț ate mai sus( de la personal insufic ient, dotare slabă) ș i până la
lipsa siguran ț ei ș i percep ț ia a mai bine de 60% din cadre privind necesitatea apari ț iei cadrelor
din afară în caz de revoltă, pot fi încadra ț i în categoria de stresori.

Conform lui Florian(1996) stressul asociat serviciului este o problemă majoră de
sănătate, fiind implicat în boli de inimă, paradontoză, boli gastrointestinale, iritări ale pielii,
nevroză, alcoolism etc. Consecin ț ele stresului se resimt în ceea prive ș te abilită ț ile angaja ț ilor
de a putea lucra corect, având ca rezultat pierderi de resurse umane.

Pentru persoanele care lucrază în mediul penitenciar, stresorii se împart în patru
categorii:

1. Stresori externi organiza ț iei: cum ar fi atitudinea publicului fa ț ă de penitenciar.

2. Stresori interni organiza ț iei: condi ț iile materiale de muncă, distan ț a fa ț ă de domiciliu etc.

3. Stresori înrădăcina ț i în activitatea corec ț ională: lucrul în ture, conflictul de roluri,
dispropor ț ia dintre număr ul de subofi ț eri ș i cel de de ț inu ț i, inactivitatea, sedentarismul etc.

4. Stresori particulari, individuali : responsabilită ț i familiale, teama de contact cu de ț inu ț ii,
boli cronice etc.

(Florian, 1996)

În cele ce urmeză, voi trece în revistă sursele de stres specifice personalului din
penitenciare după cum reies din lucrarea lui Florian( 1996):

1.Presiunea din partea superiorilor dependen ț i de munca sa: ambiguitatea rolului ș i
schimbările frecvente în exigen ț ele( normele) cărora trebuie să le facă fa ț ă se transformă
frecvent într-un cerc vicios care escaladează stresul.
2. De multe ori manageriii scriu politici confuze ș i complicate, urmărind mai mult beneficiul
managerului decât sa ofere o direc ț ie solidă pentru lucrători. De aceea filosofia si atitudinea
administra ț iei pot fi greu de urmat. Deseori administratorii nu demonstrează sprijin pentru
subordona ț ii lor ș i de multe ori presupun că ace ș tia gre ș esc înainte de a afla toate faptele.
Dacă o persoană vrea să fie ‘’în echipă’’ ea trebuie să se alăture nu numai fizic, ci ș i
emo ț ional, ceea ce însea mnă o conformare ș i suprimare a sentimentelor ș i atitudinilor care
sunt în conflict cu managerii.

3.A fi în ț eles gre ș it, de către public.

4.Atitudinile ș i sistemele de valori ale colegilor de serviciu. Un tânăr poate să- ș i
înceapă cariera convins că trebuie să depună toate eforturile pentru a-i ajuta pe de ț inu ț i, dar
ajungând în mediul muncii se love ș te de colegi care privesc chestiunile într-un mod diferit.
Chiar dacă în sinea lui î ș i păstrează credin ț a ini ț ială, în realitate el trebuie să se conformeze ș i
să adopte punctul de vedere al colegilor. Găsindu-se astfel într-o situa ț ie deloc confortabilă –
o disonan ț ă puternică – si m ț i lucrurile intr-un fel dar ac ț ionezi diferit.
16

5.Monotonia condi ț iilor de lucru, teama în diverse împrejurări când se găse ș te fa ț ă în
fa ț ă cu de ț inu ț ii, posibilit ă ț ile incerte de promovare sunt alte surse de stres tipice închisorilor.
Se poate ajunge la punctul în care nu mai există nimic de a ș teptat de la carieră: apari ț ia
sentimentului că este blocat într-un serviciu spre nicăieri, că via ț a trece pe lângă el, că este
uitat pe undeva; absen ț a unui scop real sau un rezultat final al muncii pe care o îndepline ș ț e.
De aici ș i până la sindr omul de epuizare profesională nu mai este decât un pas: apari ț ia
demotiva ț iei, indiferen ț ei, atitudine ostilă fa ț ă de cei din jur ș i asupra muncii sale. În general
acest sindrom apare la cei a căror muncă implică mari exigen ț e emo ț ionale, cum este cazul a
marii majorită ț i a persona lului din penitenciare.

6.Mai se eviden ț iază o schimbare atitudinală generală care, în timp, creează probleme
în întreg spectrul rela ț iilor cu oamenii. Evidentierea unui moment clar în care apare această
schimbare, ar fi greu de spus, dar rezultatul este u ș or de observat. În mod obi ș nuit, cre ș tem cu
anumite principii cum ar fi acela de a crede în oameni, de a fi prieteno ș i cu cei din jur, de a
a ș tepta conduite morale î n majoritatea cazurilor.

7.Penitenciarul este o institu ț ie cu multe centre de putere: director, loc ț iitori, ș efi de
compartimente, ofi ț eri de serviciu, speciali ș ti (medici, psihologi, ingineri). Pentru personalul
de execu ț ie problema centrală nu este ,,Ce argumente trebuie să accept?’’ . Ci ,, Cui trebuie să
mă supun? ‘. Acest fapt implică necesitatea acordării importan ț ei definirii dreptului de
comandă: afera de decizie, timpul( în zilele săptamânii sau doar în weekend, până la/ după
ora 15). Specificitatea puterii este o problemă nesolu ț ionată în unită ț ile penitenciare, care
poate genera confuzie.

8. Paradoxul lui Toqueville ș i Durkheim (cu aplicare la penitenciarele noi, moderne):
insatisfac ț ia colectivă cre ș te atunci când motivele fiecăruia de a f ii satisfăcut cresc ș i ele.
Confortul ș i facilită ț ile oferite de cele mai noi penitencia re din ț ară au surprins de la
început in mod plăcut miile de de ț inu ț i care au fost transfera ț i aici de la alte unită ț i din ț ară.
Trepatat însă, fiecare de ț inut dorea alte ș i alte privilegii care, nefiind prevăzute în regulament,
se transformau în surse de nemul ț umire ș i ostilitate fa ț ă de personal. În acest fel, avem de -a
face cu un tip de contradic ț ii care nu produc nici o sinteză, la nici o posibilitate de programare
a serviciilor oferite care să convină marii mese a de ț inu ț ilor. Conflictele de interese ș i
iradierea rapidă a nemul ț umirilor de ț inu ț ilor vor face să rămână ve ș nic o utopie eliminarea
incertitudinilor din majoritatea aspectelor vie ț ii penitenciare: cooperare loială între personal ș i
de ț inu ț i, respectul reciproc, admiterea diferen ț elor, solu ț ionarea calmă a crizelor.

Este necesar a fi men ț ionat faptul că aceste surse de stres specifice mediului
penitenciar, au fost realizate de către autor în mod particular asupra gardianului, lista sa
cuprinzând zece surse de stres, două dintre ele fiind eliminate pe baza crietriului relevan ț ei
strictă a pozi ț iei gardian ului, celelalte putând fi extrapolate într-o mare pondere ș i pentru
restul personalului, în special asupra asistentului social, care este obiectul de studiu vizat în
această lucrare.

Capitolul 3: MODELE TEORETICE ALE STRESULUI

3.1 Modelul fiziologic:

Endocrinologul Hans Selye este recunoscut în literatură ca fiind persoana care
marchează începutul cercetărilor sistematice asupra stresului, impunând conceptul de stres
biologic în ș tiin ț ă, accentul teoriei sale fiind pus pe răspunsul organismului la stimulii nocivi
din mediu (Băban, 1998).
Conform modelului său recunoscut sub denumirea de modelul fiziologic al stressului,
sunt trei faza prin care trece organismul în momentul în care este expus unor stimuli nocivi:
reac ț ia de alarmă, stadiul de rezisten ț ă ș i stadiul de epuizare ( 1936 apud Băban, 1998).

Caracteristicile celor trei faze:

1.Reac ț ia de alarmă:

● intensificarea activită ț ii simpatoadrenale
●
● eliminarea masivă de hormoni corticosuprarenali, în special cortisol
●
● rezisten ț a generală a organismului scade sub medie
●
● hemoragii gastrointestinale
●
● involu ț ia timusului
●
● cre ș terea permeabilită ț ii membranelor celulare
●
● reducerea tonusului muscular
●
● cre ș terea presiunii arteriale, a frecven ț ei cardiace
●
● hipotermie, hipoglicemie
●
● inhibi ț ia Sistemului Nervos Central
●
● predominarea fenomenelor de catabolism

2.Stadiul de rezisten ț ă:

● adapatarea atinge nivelul optim
●
● predominarea proceselor anabolice, de sinteză în glanda cortico-suprarenală

3.Stadiul de epuizare:

● rezisten ț a scade din nou sub medie
●
● func ț iile corticoadrenale se reduc iar cele meduloadrenale se intensifică
18

●
● prevalează fenomenele de uzură ș i distrofie, echivalente în parte cu cele din
senescen ț ă
●
● poate surveni colapsul sau moartea

(1970,1976,1983 apud Băban, 1998)

În teoria sa, Selye(1983 apud Băban, 1998) mai introduce doi termeni, eustres ș i
distres, în ideea diferen ț ierii între stresul pozitiv necesar ș i stressul negativ, nociv. Astfel
eustressul este caracterizat prin partea pozitivă a stresului dată de stimulare optimă,
men ț inerea echilibrului fizic ș i psihic, activare fazică pe când distresul este partea nocivă a
stressului descris ca solicitare intensă, prelungită, supraîncărcare; induce modificări
fiziologice ș i fiziopatolog ice; reac ț ie cronică; activare tonică, de l ungă durată (Băban, 1998).

Printre limitele acestui model se enumeră faptul că ignoră alte posibile răspunsuri în
afara celor fiziologice ș i rolul personalitătii ca factor moderator al răspunsului( Băban, 1998).

3.2. Modelul cauzal ș i teoria stimulilor

Conform acestei abordări, stresul este o condi ț ie a mediului( 1989, 1992 apud Băban,
1998).
Modelul cauzal denumit ș i model ingineresc, abordează persoana prin analogie cu
modelele tehnice, ca având o capacitate înnăscută de a face fa ț ă unor factori poten ț iali
dăunători din mediu, defini ț i drept nivel de încărcare( Băban, 1998).
Modelul cauzal cenceptualizează stresul drept o func ț ie a stimulilor, dată de formula
S= f(s), condi ț iile de mediu care solicită reac ț ii fiziologice ș i psihosociale din partea
individului poartă de denumirea de stresori ( 1982 apud Băban, 1998).
Tipuri de stresori:

1.Stresori Experimentali
●
● Cateterism cardiac
●
● Socuri electrice
●
● Imobilizare
●
● Expunere la frig
●
● Imersia mâinii în apă rece
●
● Atârnarea
●
● Zgomot
●
● Calcul aritmetic
●
19

● Deprivarea maternă
●
● Deprivare senzorială
●
● Deprivare de somn
●
● Deprivare de hrană
●
● Filme cu con ț inut neplăcut

2.Stresori Naturali
1. a)Evenimente majore de via ț ă
● Deces
●
● Boli fizice
●
● Proceduri chirurgicale
●
● Divor ț
●
● Pensionare

b)Tracasări cotidiene

● Izolare socială
●
● Aglomerare socială
●
● Conflicte de rol
●
● Contrarierea nevoii de afirmare, afec ț iune, afiliere
●
● Surse financiare insuficiente

3. Experien ț e traumatice ș i catastrofale
● Dezastre, calamită ț i
●
● Războaie
●
● Accidente aviatice, feroviare
(Băban, 1998)

Bineîn ț eles, nici această teorie nu este lipsită de critici fiind considerată o abordare
unidimensională ș i restrictivă, ea ignorând complexitatea rela ț iei dintre fiin ț a umană cu
mediul său ș i existen ț a diferen ț elor interindividuale în reac ț iile la stres( Băban, 1998).

3.3. Modelul interac ț ional ș i teoria tranzac ț ională
20

Această ultimă teorie prezentată în această lucrare numită teoria tranzac ț ională pune
accent pe rela ț ia dintre persoană ș i mediu, negocierea activă între cerin ț ele ș i presiunile
mediului ș i ierarhizarea s copurilor individuale( Băban, 1998).
Conform acestei teorii, amenin ț area nu există în sine, ca proprietate a uneia din cele
đouă subsiteme implicate- persoană ș i mediu- ci numai în rela ț ia dintre ele (Băban, 1998).
Teoria tranzac ț ională a stresului distinge patru concepte fundamentale:

(1) interac ț iunea sau tranzac ț ia- amenin ț area nu există în sine, ca proprietate a uneia dintre
cele două subsisteme implicate- persoană sau mediu- ci numai în rela ț ia dintre ele

(2) sistemul cognitiv- stresul nu este determinat de o situa ț ie în sine ci de evaluarea cognitivă
a situa ț iei ș i a resurselor de a face fa ț ă.

(3) evaluarea- proces continuu de căutare ș i monitorizare de informa ț ii asupra a ceea ce se
întâmplă ș i atribuirea de s emnifica ț ii personale informa ț iilor ob ț inute.

(4) copingul- efortul pe care îl depunem în scopul de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările
interne sau externe care depă ș esc resursele personale
(Băban, 1998).

Capitolul 4: Mecanisme de apărare ș i strategii de coping fa ț ă de stressul ocupa ț ional

4.1. Mecanisme de apărare:

Până în momentul de fa ț ă, în prezenta lucrare, accentul a fost pus pe explicarea
fenomenului de stres, de la mecanisme declan ș atoare ș i până la modul cum reac ț ionează
organismul în momentul în care ac ț ionează asupra sa agen ț i stresan ț i. În cele ce urmează
accentul va fi mutat înspre diversitatea de strategii pe care indivizii le adoptă pentru a face
fa ț ă stressorilor, termen ii umbrelă care desemează aceste fenomene sunt mecanisme de
apărare ș i strategii de cop ing.
Mecanismele de apărare sunt strategii declan ș ate incon ș tient ș i automat prin care
oamenii se apără de o durere psihică (cum ar fi: o anxietate, triste ț e) (Lemeni et al.,2008).

Printre principalele mecanisme de apărare amintim:

1.Sublimarea : Canalizarea stresului, emo ț iilor ș i impulsurilor negative în activită ț i ș i
comportamente acceptabile din punct de vedere social.
De exemplu: reducerea nivelului agresivită ț ii prin apel la activită ț i sportive,
artă etc.
2.Represia: Înlăturarea stressului, a gândurilor negative, dorin ț elor indezirabile, ori
amintirilor neplăcute din câmpul con ș tiin ț ei.
De exemplu: ‘’uitarea’’ unor situa ț ii în care persoana s-a comportat/ sim ț it
penibil.

3.Intelectualizarea: Această strategie reduce nivelul de stres resim ț it prin implicarea
într-o formă de gândire abstractă ș i generală, producându-se distan ț area ș i evitarea emo ț iilor
negative.
De exemplu: cineva care este bolnav de inimă se deta ș ează de problema sa
citind literatura de specialitate legată de bolile cardiace.

4.Negarea: Persoana în cauză refuză să recunoască existen ț a unei probleme, a unui
eveniment neplăcut, stânjenitor, unele aspecte neplăcute ale vie ț ii.
De exemplu: când unei persoane nu-i vine să creadă că i-a murit prietenul.

5.Regresia: Persoana confruntată cu situa ț ia stresantă revine la comportamente
specifice unei vârste mai mici. De obieci se folosesc acele strategii care în acele perioade au
rezultat experien ț e plăcut e, securizante.
De exemplu: suptul degetului în situa ț ii stresante, aducerea păpu ș ilor,
ursule ț ilor la teze, exame ne în clasele mai mari.

6. Proiec ț ia: Este stretegia prin care individul atribuie altcuiva sursa răului pe care îl
trăie ș te.
De exemplu: un elev care nu s-a pregătit bine pentru o teză, va sus ț ine că
profesorul nu i-a corectat teza cu aten ț ie.

7.Ra ț ionalizarea: În cazul acestui mecanism, individul produce explica ț ii nerealiste ale
comportamentelor sale indezirabile. Această strategie este utilizată cel mai mult cu scopul de
a proteja stima de sine, pentru ob ț inerea aprobării sociale etc.
De exemplu: am picat examenul pentru că am avut o perioadă proastă, nu
pentru că nu am învă ț at destul.

(Lemeni et al., 2008)

4.2. Strategii de coping

Pe lângă multitudinea de mecanisme de apărare prezentate mai sus, în
momentul în care individul se confruntă cu situa ț ii stresate, în încercarea de a reduce distresul
resim ț it apelează si la mecanisme de coping. Diferen ț a dintre cele două este dată faptul că
dacă în cazul mecanismelor de apărare, vorbim despre procese automate ș i inconstiente,
mecanismele de coping presupun o mobilizare con ș tientă, ra ț ională ș i control (Lemeni et al,
2008).

Coping-ul reprezintă un ‘’ effort cognitiv ș i comportamental de a reduce, stăpâni sau
tolera solicitările interne sau externe care depă ș esc resursele personale’’ (1978 apud Băban,
1998).
Coping-ul este mai mult decât o simplă reac ț ie la stres- reprezintă o strategie
multidimensională de control, a cărei finalitate este schimbarea; fie a situa ț iei, fie a evaluării
subiective( Sulea ș i Iliesc u, 2016)
22

Indiferent de mecanismul de coping la care se face referire, între acestea se pot
distinge următoarele caracteristici comune:

– sunt procese (sub)con ș tiente;

-produse în contact cu realitatea;

-permit confruntarea cu realitatea;

-implică scop ș i perspecti vă;

-au ( necesită) flexibilitate;

-permit exprimarea afectivă;

-preced sau succed reac ț iei de stres;

-sunt orientate spre interior sau spre exterior;

– au eficien ț ă situa ț ională.
(Băban, 1998)

4.3Coping centrat pe problemă vs. coping centrat pe emo ț ie

În func ț ie de natura mecansimului de coping adoptat, literatura de specialitate
diferen ț iază între următoa rele tipuri de coping posibile:
● coping centrat pe emo ț ie – vizează reglarea tulburării emo ț ionale;

● coping centrat pe problemă – vizează gestionarea problemei aflate la originea
tulburării subiectului;

● coping de evitare- permite subiectului prin strategii pasive( evitare, fugă,
resemnare, refuz, etc.) să reducă tensiunea emo ț ională;

● coping ‘’vigilent’’ – prin strategii active ( căutare de informa ț ii, de sus ț inere
socială, de mijlocire, etc.) permite subiectului să înfrunte situa ț ia pentru a o
rezolva.
●
(Nechita, 2010)

Între mecansimul de coping centrat pe problemă(numit ș i direct) ș i cel centrat pe
emo ț ie( recunoscut ș i sub denumirea de indirect) se remarcă o interrela ț ie, ele sus ț inăndu-se
ș i poten ț ându-se reciproc: copingul centrat pe emo ț ie fiind cel care creează condi ț iile pentru
solu ț ionarea în condi ț ii mai bune a problemei ( tensiunea energic ă scade), iar copingul centrat
pe problemă reduce distresul emo ț ional, printr-o evaluare mai realistă, decentrată de
sentimentul neputin ț ei ( N echita, 2010).
23

Suls ș i Fletcher( 1985 apud Sulea ș i Iliescu, 2016) fac o metaanaliză care eviden ț iază
următorul aspect: strategiile de coping centrate pe emo ț ii sunt mai degrabă avantajoase pe
termen scurt, pe când strategiile centrate pe problemă s-au dovedit a fi favorabile pe termen
lung.

Lazarus ș i Folkma n disting opt procese de coping:

1. Confruntarea – caracterizată de eforturile cu conota ț ie agresivă de a schimba
situa ț ia. Sugereaz ă un anumit grad de ostilitate ș i de asumare a riscului.
2. Distan ț area- descrisă prin eforturile de autodenun ț are fa ț ă de situa ț ia stresantă.

3. Autocontrolul – descrie efortul de a regla propriile emo ț ii.
4. Căutarea suportului social- caracterizează efortul de a ob ț ine suport emo ț ional
ș i informa ț ii de la alte persoane.

5. Acceptarea responsabilită ț ii- este o scală ao cărei itemi opera ț ionalizează
con ș tientizarea pr opriului rol în problema respectivă concomitent cu încercarea de
pune lucrurile în ordine.
6. Evadare/ evitare – gândirea inspirată din dorin ț e ș i iluzii sau efortul de a evita,
de a ie ș i din situa ț ie mâncând, bând, fumând, consumând droguri sau
medicamente.
7. Planificarea rezolvării de probleme – descrie eforturile deliberate pentru
rezolvarea situa ț iei problematice ș i în plus, abordarea analitică a problemei.

8. Reevaluarea pozitivă- carcaterizată prin eforturile de a găsi o semnifica ț ie
pozitivă în experien ț a cu efectele benefice asupra evolu ț iei personale.

Capitolul 5: Design-ul proiectului de cercetare ș i interven ț ia primară

5.1. Proiectul de cercetare

5.1.1 Lotul de subiec ț i investiga ț i

Cercetarea de fa ț ă va fi realizată pe asisten ț ii medicali ai Spitalului Penitenciar Dej. În
cadrul acestei institu ț ii sunt treizeci ș i opt de angaja ț i pe postul de Asistent medical, dintre
ace ș tia, vom selecta cincisprezece pentru studiu, motivul fiind natura tipului de cercetare(
cercetare calitativă).

5.1.2 Ipotezele ș i obiecti vele cercetării

a) Scopul cercetării:

Prin prezenta lucrare îmi propun să pun în eviden ț ă stresorii majori existen ț i în mediul
penitenciar, precum ș i modul în care ace ș tia periclitează sănătatea mentală ș i fizică a
personalului.

Alegerea temei nu este una întâmplătoare, principala motiva ț ia fiind dată de faptul că
îmi desfă ș or activitatea în cadrul unui Spital Penitenciar de mai bine de 18 ani. Stressul
resim ț it în to ț i ace ș ti ani de muncă fiind unul puternic ș i constant, m-a îndeamnă să doresc să
investighez mecanismele din spatele fenomenului, în speran ț a îmbunătă ț irii calită ț ii muncii
personalului.

Ț inând cont de toate aspectele eviden ț iate în capitole le prezentate mai sus, prin
prezenta lucrare se dore ș te punerea în eviden ț ă a stresorilor existen ț i în mediul penitenciar
precum ș i impactul pe care îl au ace ș tia asupra personalului, având ca finalitate construirea
unui program de interven ț ie care să vină în folosul personalului, în scopul diminuărilor
repercursiunilor acestor factori nocivi asupra sănătă ț ii ș i performan ț ei în muncă a anagaji ț ilor.

b) Obiectivele cercetării:

– identificarea stresorilor existen ț i în mediul penitenciar;

-evaluarea impactului acestora asupra sănătătii personalului;

-implementarea unui program care să diminueze efectele negative ale acestor factori asupra
personalului

c)Întrebări de cercetare:

1.Care sunt factorii de stres major prezen ț i în mediul penitenciar?

2.Ce impact au ace ș ti fac tori asupra sănăta ț ii ș i performan ț ei în muncă a angaja ț ilor?

3.Ce strategii se pot implementa pentru a diminua efectele nevgative ale acestor stresori?

d)Ipoteză:

Prin programele de interven ț ie de tip asisten ț ă socială stressori ocupa ț ionali resim ț i ț i
de catre personalul din penitenciar ( supraîncărcarea în muncă, conflictele dintre cadre- ș efi
25

vs subordona ț i, nivelul crescut de responasbilitate ș i lipsa de personal suficient) î ș i vor
diminua din efectele negative.

5.1.3 Metode, instrumente tehnici utilizate

În cadrul lucrării,,Stresorii în mediul penitenciar ș i efectele lor asupra personalului’’
se va folosi ca ș i instrum ent de cercetare interviul, pentru a explora percep ț iile angaja ț ilor
privind activitatea desfă ș urată în mediul penitenciar.

Conform Popa(????), interviul este după observa ț ie una dintre principalale modalită ț i
de abordare a realită ț ii în cercetarea calitativă, acesta fiind nestructurat sau slab structurat.
Avantajele folosirii unei astfel de metode de investiga ț ie este dată de faptul că permite
explorarea liberă a universului supus investiga ț iei, fără constrângeri legate de formă, număr
sau ordinea întrebărilor.
McCracken(1990, apud Băban 2002) sus ț ine că tehnica interviului permite în ț elegerea
profundă ș i nuan ț ată a fiin ț ei umane ș i a rela ț iilor ei cu lumea, sau a punctelor de vedere
specifice unor grupuri, sau pus într-o formă mai metaforică ‘’ arta de a pune întrebări ș i a
asculta’’ (1994 apud Băban, 2002).
În construirea interviului, se va ț ine cont de următoarele caracteristici recomandate de
speciali ș ti:

a)rela ț ie duală de comunicare între cercetător ș i persoana/persoanele intervievate;
fiecare intră în rela ț ia de comunicare cu experien ț a, valorile, convingerile, atitudinile ș i
sentimentele sale. Comunicarea este una asimetrică, în sensul că, de cele mai multe ori,
întrebările sunt puse de cel care ia interviul, iar persoana intervievată îsi exprimă propriile
opinii asupra subiectului abordat.

b) un obiectiv explicit men ț ionat; interviul poate avea loc doar dacă există acordul (
formulat în scris) al persoanei intervievate privind tema ce urmează a fi abordată;

c) un context specific (spital, ș coală, închisoare, alte tipuri de institu ț ii, domiciliul
persoanei intervievate, biroul cercetătorului); contextul în care se desfă ș oară interviul poate
facilita sau inhiba derularea sa. Din perspectiva contextului temporal, interviul nu trebuie să
depă ș ească 60- 90 minute; dincolo de acest interval de timp discu ț ia poate să devină
obositoare.

d)Un schimb structurat de informa ț ii, în care obiectivul cercetătorului este acela de a
stimula persoana intervievată să î ș i verbalizeze convingerile, percep ț iile, cuno ș tin ț ele,
emo ț iile. Interviul nu se desfă ș oară ca o conversa ț ie improvizată, care poate duce la
neîn ț elegeri sau chiar conflicte. Interviul presupune o formare profesională temeinică a
cercetătorului la nivel emo ț ional ( autocontrolul anxietă ț ii, ostilită ț ii ș i iritării, nerăbdării),
atitudinal (eliminarea prejudecătilor, educarea flexibilită ț ii ș i a toleran ț ei), comportamental (
26

rela ț ionare, adaptare, observare) ș i al tehnicilor de intervievare ( formularea ș i adresarea de
întrebări, reformularea, vocea, tonul, ritmul vorbirii, ascultarea activă ș i comunicarea
nonverbală, respectiv: distan ț a, pozi ț ia spa ț ială, postura, gesturi, contact vizual).
(Băban, 2002)

De asemenea, va fi necesară stabilirea unei rela ț ii cât mai pozitive ș i egalitare. Pentru
asta se va ț ine cont de urm atoarele recomandări:

● explicarea fiecărei persoane ce se urmăre ș te prin cercetare
● informarea lor despre necesitatea înregistrării interviului ș i acceptarea
refuzului unora de a fi înregistra ț i
● garantarea anonimatului ș i a confien ț ialită ț ii
● permisiunea de a opri oricând interviul dacă persoana nu se simte confortabil
● oferirea unei copii transcrise a interviului ș i omiterea păr ț ilor pe care cel
intervievat nu le mai dore ș te în interviu
● sublinierea importan ț ei contribu ț iei aduse de perso ana în cauză prin acceptarea
de a lua parte la studiu.
● oferirea de răspunsuri oneste la întrebările persoanelor solicitate să participe la
studiu
● desfă ș urarea interviului într-un mediu plăcut ș i confortabil
● oferirea unei ce ș ti de cafea/ ceai, timp în care se poartă o conversa ț ie
infromală, neînregistrată în care pot fi reamintite ‘’ drepturile’’ participantului
ș i scopul c ercetării.
(Băban, 2002)

În urma interviului, analizând percep ț iile anagaji ț ilor privind munca desfă ș urată în
mediul penitenciar, vom descoperi foarte multe aspecte legate de nivelul stressului ș i de
natura stressorilor, elemente care ne vor furniza indicii privind necesitatea implementării unui
program de tip asisten ț ă socială.
Interven ț ia de tip asisten ț ă socială va cuprinde: tehnici de relaxare de tip mindfulness,
jocuri de familiarizare, tehnici cognitiv- comportamentale de managemant al stressului,
discu ț ii, dezbateri.
Deoarece interven ț ia va presupune lucrul în grup, pentru a cre ș te eficien ț a, nu vom
putea să implementăm programul pentru to ț i cei cincisprezece participan ț i, de aceea vom
extrage în mod aleator( prin bile ț ele) un număr de opt participan ț i.
În acest demers, vom folosi un instrument de tip chestionar – percived stress
questionaire.
Percived stress Questionanaire este un instrument elaborat de Levenstein ș i
colaboratorii (1993 apud Băban, 1998). Conform autorilor acesta este un instrument adecavt
pentru identificarea nivelului de stres perceput. Instrumentul cuprinde treizeci de itemi ce
descriu posibilele reac ț ii emo ț ionale ș i mentale la solicitări ce exced capacitătile de răspuns
ale persoanei, la subsolicitări, la situa ț ii conflictuale ( Băban, 1998). Sarcina subiectului va fi
27

aceea de a încercui una dintre cele patru averiante de răspuns ( unde cifra 1 înseamnă ‘’
aproape niciodată nu am această stare’’, iar cifra 4 ‘’ aproape întotdeauna simt astfel’’.Pentru
opt din cei treizeci de itemi, cota dată de subiect va trebuui să fie inversată ( 1, 7, 10 , 13, 17,
21, 25 , 29.) ( în anexa 2- poate fi vizualizat acest instrument).
Acest instrument îl vom administra celor opt participan ț i care vor intra în interven ț ie.
Prima administrare va avea loc chiar înaintea implementării interven ț iei, după finalizarea
programului de muncă din ziua respectivă, pentru a avea o măsură obiectivă a nivelului de
stres pe care participan ț ii îl resimt înaintea interven ț iei. De asemenea după finalizarea
programului, le vom administra din nou acela ș i instrument de evaluarea al stresului. Astfel
prin compara ț ia rezultat elor ob ț inute înaintea implementării programului cu cele ob ț inute
după program, vom putea să verificăm ipoteza enun ț ată în studiu, dacă prin programele de
interven ț ie de tip asisten ț ă socială stressori ocupa ț ionali resim ț i ț i de catre personalul din
penitenciar ( supraîncărcarea în muncă, conflictele dintre cadre- ș efi vs subordona ț i, nivelul
crescut de responasbilitate ș i lipsa de personal suficient) î ș i vor diminua din efectele negative.
În final, pentru a ob ț ine cât mai multe date privind desfă ș urarea interven ț iei vor fi
prezentate două studii de caz dintre cei opt participan ț i , realizate tot prin extragere aleatoare(
pe bază de bile ț ele). Cei doi participan ț i vor fi monitoriza ț i încă din etapa interviului, urmând
să aiba loc câte o discu ț ie cu ace ș tia după fiecare întâlnire din cad rul interven ț iei.

5.1.4 Stabilirea planului de interven ț ie

În urma analizării răspunsurilor oferite de către participan ț ii la interviu se va stabili
necesitatea implementării programului de interven ț ie. Metoda folosită va fi lucrul în grup,
după cum a fost men ț ionat ș i în unul din subpunctele anterioare,din cei cincisprezece
participan ț i la interviu, vor fi repartiza ț i pentru studiu opt dintre ace ș tia pentru a satisface
condii ț iile privind calitate a lucrului în grup.
Prin această interven ț ie, se va urmări cre ș terea con ș tientizării în rândul participan ț ilor
al modului de ac ț iune al stressorilor de la locul de muncă, precum ș i oferirea de instrumente
care să diminueze repercusiunile negative ale acestor stressori.
În tabelul de mai jos se regăse ș te o scurtă a planificare a programului de interven ț ie:

Numărul
întâlnirii

Dată

Tema/scopul
întâlnirii

Activități/Durată

Nr. de
participan ț i la
grup

1 Clarificarea
participan ț ilor privind
diferite aspecte ale
interven ț iei/
familiarizarea
participan ț ilor cu mediul
de lucru Blit de sosire( 5
minute)/ exerci ț iu de
cunoa ș tere- povestea
numelui( 15 minute)/
brainstorming – factori
de stress(10 min)/
discu ț ie după
brainstorming( 15
minute)/ discu ț ie
despre grup ș i
interven ț ie( 15
minute)
/ blitz de încheiere( 5
minute)

2
Evaluarea strategiilor de
coping/ Identificare de
noi posibile strategii Blit de sosire( 5
minute)/ Energizer(
joc de miscare) ( 5
minute)/
brainstorming(
strategii de coping)(
15 minute)/ discu ț ie(
10 minute)/ Tehnici
de relaxare( 15
minute)
/Blitz de inchiere( 5
minute)
8

3
Familiarizarea cu
tehnicile de relaxare Blitz de sosire( 5
minute)/ Medita ț ie
mindfulness(
15minute)/ discutîe
privind efectele
medita ț iei( 20
minute)/ Dezbatere
‘’Cand ș i putem
folosi tehnicile de
relaxare? (15 minute)/
Blitz de încheiere( 5
minute)

4
Con ș tientizarea
beneficiilor pe termen
lung aduse de tehnicile
de relaxare ș i a al
efectelor diferitelor
strategii de coping în
func ț ie de situa ț ie Blitz de sosire ( 5
minute)/ Medita ț ie
mindfulness( 15
minute)/ joc pe
echipe: cum putem
ac ț iona în situa ț ia
asta? ( 20 minute)/
discu ț ie (15
minute)/blitz de
plecare ( 5 minute)

După recomandările unor autori de specialitate, în realizarea interven ț iei se vor folosi
următoarele metode de grup de asisten ț ă socială:

● tehnici de sus ț inere
● discu ț ii cu caracter reflexiv
● jocuri tematice
● brainstormnig

(Gal, 2004)

În asistența socială lucrul cu grupul este o metodă larg răspândită, fiind o metodă
extrem de eficace și eficientă în soluționarea unei mari varietăți de probleme sociale și
personale.
Primele grupuri au apărut la începutul secolului XX, SUA după care au început să fie
utilizate tot mai mult de profesioniști din mai multe domenii cum sunt: asistența socială,
psihoterapie, educație, etc. ( Gal, 2003)
În penologie ,secolul XIX , în lucrul cu infractorii se aplică un model paralel cu cel
medical, în cadrul căruia deținuții erau sau tratați individual, sau „reeducați” prin intermediul
detenției strict ca pedeapsă.

Munca cu grupul poate fi inclusă în intervenția de tip cognitiv-comportamental
deoarece această metodă vizează dezvoltarea unor deprinderi sociale, modificarea unor
atitudini, comportamente.
Una din definițiile mai cuprinzătoare a grupului este definiția dată de Hartford, (1971, apud
Gal 2003):
„ Grupul, format din cel puțin două persoane, dar de regulă mai multe, reunește participanți
cu scopuri sau interese comune, de natură cognitivă, afectivă sau relațională, în întâlniri unice
sau repetate, dar suficiente pentru ca participanții :
– să-și formeze o părere unii despre alții,
– să elaboreze un set comun de norme care să asigure funcționarea grupului,
-să stabilească scopuri pentru activitățile comune și să dezvolte un sentiment al coeziunii de
grup,
-astfel încat ei înșiși să se perceapă și să fie percepuți de alții ca entitate distinctă în raport cu
alte colectivități.”

Avantajele lucrului în grup sunt numeroase și semnificative pentru aria de lucru desfășurată
de către asistenții sociali ( Baciu & Moisa, 1997):
grupul oferă suport mutual persoanelor cu nevoi sau experiențe asemanatoare- acestia
realizează că nu sunt singuri în acea situație
oferă fiecarui participant posibilitatea să-și exprime punctul de vedere și implicit să își
îmbunătățească deprinderile de comunicare
31

atitudinile, sentimentele și comportamentele pot fi schimbate prin intermediul situațiilor de
grup, a schimburilor de idei
participanții învață să ofere feedback
fiecare membru al grupului învață ceva despre sine , dar și despre ceilalți membrii ai
grupului
grupul contribuie la creșterea stimei de sine a participanților, prin acceptanța dovedită de
ceilalți membrii și valorificarea ideilor fiecăruia
grupul are o dinamică ce poate încuraja sau facilita schimbarea comportamentală , prin
observarea , asimilarea și exersarea unor noi comportamente
grupul oferă un sentiment de apartenență și poate constitui o rețea de suport
lucrul în grup poate consolida abilitățile participanților de a lucra în echipă
grupul este o metodă eficientă din punct de vedere al timpului și costurilor, cuprinzând în
același timp mai multi clienți .

Bineînteles există și o serie de dezvantaje ale utilizării acestei metode :
confidențialitatea este mai greu de păstrat în raport cu munca individuală
organizarea, planificarea și implementarea grupului necesită o muncă foarte complexă
unii membrii se pot simți excluși sau marginalizați în unele situații/discuții
individul primește mai puțină atenție din partea asistentului social decât în cazul muncii
individuale.
Însă multe din aceste dezavantaje nu vor fi simțite , dacă grupul este bine condus, și s-au
respectat criteriile de selecție a membrilor. De asemenea dacă scopul personal al membrilor
coincide cu scopul grupului, motivația de a reuși va fi maximă, și la fel eficiența grupului.

Forma cea mai substan ț ială de comunicare dintre membrii grupurilor sociale este schimbul de
idei, cu toate astea, nu întotdeauna acest schimb se concretizează într-un plus de informa ț ie
care să declan ș eze un plus informa ț ional în depă ș irea unor dificultăti în vederea solu ț ionării
anumitor probleme.
Gal ș i colaborato rii (1996) propun o serie de metode speciale care pot fi folosite în
cadrul grupurilor sociale pentru a evita diferite deficien ț e în comunicare:

● metoda discu ț iei progresive
●
● metoda discu ț iei libere
32

●
● tehnica riscului
●
● tehnica Philips
●
● discu ț ia pa nel

Dintre acestea, primele trei metode sunt recomandate pentru a fi utilizate în cazul
grupurilor relativ mici ( în general până la 12 persoane), pe când ultimele două sunt gândite
pentru a fi date în utilizare în momentul în care se lucrează cu grupuri mari ( Gal et al, 1996).

În continuare se va face o scurtă descriere a acestor metode, care în func ț ie de
caracteristicile lor vor fi folosite în scopul interven ț iei.

Discu ț ia progresiv ă: această metodă implică organizarea dezabterioor astfel încât să
treacă progresiv de la o secven ț ă la alta pentru ca în final să se ob ț ină rezolvarea problemei
respective( Gal et al, 1996). Într-un asemena tip de discu ț ie asistentul social, coordonatorul,
are rolul de a :
● formula ș i enun ț a problema generală ș i diferitele ei segmente.
●
● recep ț ionează toate răspunsurile ș i răspunde la ele.
●
● determină pe membrii grupului să participe la dezbatere, prin interven ț ii
adecvate.
●
● Centrează reflec ț ia colectivă ș i o orientează.

Fazele de desfă ș urare ale discu ț iei progresive:

● conturarea unui cadru general al problemei care întrune ș te relativ u ș or
consensul memebrilor grupului;
●
● faza a doua presupune reflec ț ia participan ț ilor orientată spre o problemă
particulară, o secven ț ă care în urma rezolvării ei lasă locul alteia
●
● faza a treia, dacă se întâlnesc probleme mai dificile, asupra cărora acordul se
stabile ș te mai greu, problema în cauză urmează să fie frac ț ionată, împăr ț ită pe
subprobleme care se abordează succesiv ș i legat;
●
● în final, în cea de-a patra fază, conducătorul discu ț iei sintetitzează
rezultatele ș i formulează solu ț ia generală a problemei, a ș a cum a rezultat din
dezbatere.
●
33

ș ( Gal et al,
1996)

Randamentul metodei discu ț iei progresive reiese în următoarele situa ț ii:
● când este necesară exploararea unor anumite idei
●
● când este necesară luarea unor decizii prin op ț iunea pentru o alternativă
●
● în cadrul unor sesiuni de formare ș i perfec ț ionare a cadrelor de conducere
ș i a personalului care prestează munci care presupun multiple contacte
interpersonale
●
ș (Gal et al,
1996).

Discu ț ia liberă: este folosită adesea în momentul în care este necesară detensionarea
unui grup în care prin necomunicare s-au acumulat multiple suspiciuni reciproce prin
exprimarea francă a părerilor ș i sentimentelor membrilor grupului, unii fa ț ă de al ț ii ( Gal et al,
1996).

Coordonatorul grupului are scopul de a-i reuni pe ace ș tia, îi roagă să se detensioneze
ș i să- ș i exprime sincer, deschis, relaxat ș i fără re ț ineri ș i temeri ceea ce simt ș i gândesc în
raport cu rela ț iile în grup, cu ceilal ț i: ceea ce îi mul ț ume ș te/ nemul ț ume ș te sau îi determină să
aibă anumite comportamente în grup ( cooperante, conflictuale, opozante, marginale, etc) (
Gal et al, 1996).

Discu ț ia liberă este focalizată pe maximizarea interac ț iunilor dintre membri grupului,
în acest sens, coordonatorul rămâne într-un plan secundar, sarcinile lui fiind următoarele:

● stimulează ș i facilitează comunicarea ș i interac ț iunea între membrii
grupului;
●
● ascultă atent ș i încurajează exprimarile;
●
● subliniază ș i reformulează pentru a scoate în eviden ț ă ceea ce serve ș te
scopului ș edin ț ei;
●
● potole ș te resentimentele ș i-i apără pe cei eventual ataca ț i verbal;
●
● rezumă discu ț ia în final, scoate în eviden ț ă aspectele pozitive ș i atribuie,
pe cât posibil, dezacordurile rămase situa ț iilor ș i nu indivizilor implica ț i
●
ș (Gal et al,
1996)
34

ș
Efectele pozitive ale discu ț iei libere:

● con ș tientiz area cauzelor unor stări conflictuale
●
● u ș urează a decvarea opiniilor ș i comportamentelor la situa ț iile date
●
● măre ș te co eziunea grupului, prin asimilarea de către membrii săi a unor
atitudini constructive.
(Gal et al, 1996)

Tehnica riscului: această tehnică este folosită în mementul în care grupurile trec prin
anumite stări de dezechilibru, scopul ei fiind cel de a oferi un nou prag de stabilitate prin
clarificarea ș i exprimarea temerilor ș i nelin ș itilor membrilor grupului ( Gal er al, 1996).

Fazele desfă ș urate în cadrul tehncii riscului:

● prima fază este cea a inventarierii riscurilor, după formularea problemei
criziale care confruntă grupul de către conducătorul discu ț iei, membrii grupului
exprimă pe rând riscurile ș i temerile ra ț ionale implicate de această schimbare
a ș a cum le văd ei, făra a intra în interca ț iune cu opiniile celorlal ț i ș i fără a face nici un
comentariu; conducătorul discu ț iei notează pe o tablă sau pe o foaie mare
toate aceste riscuri, în formulări clare;
●
● Faza a doua: riscurile inventariate sunt abordate pe rând ș i supuse judecă ț ii de
grup, cerându-se membrilor grupului să- ș i exprime prin ridicare de mâini
acordul sau dezacordul asupra posibilită ț ii existen ț ei reale a acestor riscuri; se
ob ț ine astfek un ta blou analitic cu voturi pro ș i contra, un clasement.
●
● Ultima fază: acest tablou analitic al riscurilor este supus unei analize
insistente în urma căreia va rezulta faptul că unele riscuri sunt minore, fiind
re ț inute pentru ref lec ț ia ulterioră doar cele reale, presante ș i care întrunesc
consensul
●
ș (Gal et al, 1996).
ș

Conform, Gal et al(1996) câ ș tigul major pe care îl aduce această tehnică este dat de
tatonarea schimbării iminente la nivel de grup ș i în adaptarea psihologică a membrilor
grupului la această schimbare.

5.1..5 Rezultate

Prin instrumentul de cercetare, interviu, au fost evaluati cincisprezece asisten ț i
medicali ai Spitlului Penitenciar Dej în scopul ob ț inerii unor informa ț ii legate de tipul
stresorilor prezen ț i în spitalul penitenciar dar ș i al intensită ț ii ș i consecin ț elor pe care ace ș tia
îi produc asupra personalului.

Analizând răspunsurile oferite de către participan ț ii la interviu, la întrebarea ,, Care
este nivelul de stres pe care această muncă îl ridică asupra dumneavoastră?’’, participan ț ii au
descris stressul la locul de muncă prin adjectivul ‘’ridicat’’, unii chiar aducând completări
dacă ar fi să pună nivelul stressului pe o scară de 1 la 10, pe o cotă de peste ‘’8’’ – ceea ce
indică un nivel foarte crescut de stres resim ț it.

De asemenea, cei mai mul ț i dintre responden ț i, consideră că munca lor constituie o
resposabilitate foarte crescută, un risc foarte crescut dat fiind faptului că lucrează cu persoane
din mediul penitenciar.
În ceea ce prive ș te rela ț iile cu colegii de muncă ș i superiorii, părerile au fost mixte. Pe
de o parte, unii considerau faptul că rela ț ia este una lipsită de divergen ț e, atitudinea fiind una
de ‘’ toleran ț a amiabilă’ ’. Pe de altă parte, unii responden ț i percep regulile ca fiind foarte
stricte ș i că nu li se cere părerea personală, unul dintre responden ț i face o remarcă la această
întrebare : ‘’ Nu am o rela ț ie cu conducere, eu fiind prea neînsemnată pentru valoarea pe care
aceasta pretinde că o are’’ – frază care întăre ș te nemul ț umirea cauzată de lipsa valorizării
opiniei personale de la locul de muncă.

5.2.Etapa interven ț iei ps iho-sociale

În cele ce urmează vor fi prezentate tehnicile care vor fi folosite în interven ț ie.Acestea
vor cuprinde tehnici cognitiv- comportamentale, tehnici de relaxare( mindfulness) precum ș i
proceduri de managemant al stressului.

5.2.1. Tehnicile cognitiv- comportamentale

Pentru implementarea interven ț iei prezentate în această lucrare se va recurge la tehnici
cognitiv- comportamentale. Dar pentru a folosi o anumită tehnică prima dată se va face referi
la ceea ce presupune aceasta.
Terapia cognitiv comportamentală are scoupul de a-i ajuta pe oameni tiparurile de
situa ț ii generatoare de stres care le produc simptome fiziologice sau emo ț ionale ș i să
modifice modul în care fac fa ț ă acestor situa ț ii (Atkinson, R., Atkinson R.C., Smith, Bem &
Nolen- Hoekema, 2002).
În acest demers, de exemplu un bărbat care simte distres datorat unor dureri de cap
din cauza tensiunii i se va cere să înregistreze numărul de apari ț ii ș i gravitatea, intensitatea,
magnitutdinea fiecărei dureri de cap.De asemenea i se va mai cere să înregistreze ș i
36

împrejurările în care au apărut aceste dureri de cap. Apoi acesta va fi învă ț at să î ș i
monitorizeze reac ț iile la aceste evenimente generatoare de stres ș i să- ș i noteze sentimentele,
gândurile ș i comportame ntul înainte, în timpul ș i după eveniment. După ce se parcurge
această monitorizare pe parcursul unui anumit interval de timp, unele rela ț ii dintre variabilele
situa ț ionale o să înceapă să devină evidente ( de exemplu: criticica din partea unui coleg sau
unui supervizor) gândurile( ‘’ Nu pot să fac nimic corect’’ ) ș i reac ț iile emo ț ionale,
comportamentale ș i fiziol ogice ( deprimare, izolare ș i dureri de cap).

De asemenea în demersul interven ț iei, pentru a-i ajuta pe asisten ț ii medicali să î ș i
gestioneze stressul se va aplica ș i tehnica biofeedback-ului.

Antrenamentul prin biofeedback, presupune ca indivizii să primească informa ț ii legat
de un anumit aspect al stării lor psihologice ș i pe urmă ei să încerce să schimbe această stare
(Atkinson, R., Atkinson R.C., Smith, Bem & Nolen- Hoekema, 2002).
Un exemplu ilustrativ în acest sens, este cum printr-o procedură de însu ș ire a unor
tehnici de control a durerilor de cap produse de încordare, unui participant îi sunt introdu ș i
electrozi pe frunte. Astfel, orice mi ș care a mu ș chilor de pe fruntea participantuluii va fi
detectată electronic, amplificată ș i trimisă din nou persoanei ca un semnal auditiv,
Semnalul, sau tonul, cres ț e în înal ț ime atunci când mu ș chii se contractă ș i scade
atunci când mu ș chii se relaxează. Învă ț ând să controleze nivelul tonului, individul va învă ț a
să păstreze mu ș chiul rela xat.
Una dintre cele mai folosite tehnici ale abordării cognitiv- comportamentale o
reprezintă restructuarea cognitivă.Această tehnică urmăre ș te schimbarea percep ț iilor
individului asupra mediului muncii sau capacită ț ii de a face fată cerin ț elor mediului(
Capotescu, 2006).

5.2.2. Tehnici de relaxare

Relaxarea este un fenomen natural ș i absolut necesar pentru sănătatea fiecărei
vie ț uitiare, chiar ș i în cazul celor aflate jos de tot pe scare evolu ț iei ( Cungi & Limousin,
2004).

5.2.3. Interven ț ii de prev en ț ie secundară în managemantul str essului

Dată fiind complexitatea fenomenului de stres, în implementarea programului de
interven ț ie, pe lângă apelul la diferite strategii cognitiv- comportamentale ș i tehnici de
relaxare, participan ț ii vor fi educa ț i cu privire la posibilele meca nsime de coping de care pot
37

dispune, con ș tintizare a propriilor tendin ț e de ac ț iune în raport cu diferite situa ț ii, cum ș i în ce
măsură s-ar putea folosi de alte strategii în situa ț iile respective- sau în alte cuvinte spus
ace ș tia vor avea instrume nte prin care le va fi pu ț in mai facil să prevină escaladarea stresului
ș i să facă un bun manage mant al stresului.

În explicarea acestui fenomen de către participan ț i se va folosi abordarea centrată pe
persoană. Acest tip de abordare are persoana ca unitate de analiză centrală în studiul
stresului( Băban, 1998).
Modul în care informa ț ia provenită din interac ț iunea cu mediul este integrată cu cea
din memorie ș i anticipea ză consecin ț ele, va determina un anum it mod de evaluare( Băban,
1998). Proces evaluării poate să aibă loc automat, fără urmă de control con ș tient sau voluntar,
dar poate să se producă ș i con ș tient, în urma unui demers delibe rat ra ț ional ș i voluntar, astfel
uneori forma incon ș tientă de evaluare poate coexista conflictual cu cea ra ț ională ( Băban,
1998).
Evaluarea primară a amenin ț ării va declan ș a mai departe evaluarea secundară a
op ț iunilor existente pentru înlăturarea, reducerea sau ignorarea situa ț iei (Băban, 1998).
Astfel partcipan ț ii la interven ț ie vor deveni con ș tien ț i de modul cum îi influen ț ează tipul de
evaluare pe care îl fac.

În demersul realizării unui bun managemant al stresului se va ț ine cont de anumite
caracteristici esen ț iale ale fiin ț elor umane, cum ar fi de exemp lu comportamentul orientat
spre scop.
Comportamentul direc ț ionat spre scop pleacă de la premisa că oamenii sunt motiva ț i
să lupte pentru atingerea scopurilor atâta timp cât ei vor considera că ac ț iunea lor se va
finaliza cu efectele dorite, a ș teptate ( Băban, 1998). Astfel, când o persoană devine con ș tientă
de discrepan ț a dintre scopul propus ș i situa ț ia prezentă se ini ț iază un proces de evaluare ș i
reevaluare a abilită ț ilor p ersonale ș i a situa ț iei (Băban, 1998).

În completarea educării participian ț ilor se va face apel ș i la conceptul de factori de
vulnerabilitate.
Factorii de vulnerabilitate se referă la acele caracteristici care conduc la tulburări
psihosomatice precursoare de boli sau la malajustare( Băban, 1998). În acest sens va fi
necesar, să îi învă ț am pe participan ț i să identifice ace ș ti factori de vulnerabilitate ș i orientarea
aten ț iei spre factorii care contribuie la men ț inerea sănătă ț ii.

Bibliografie:

Atkinson, R., Atkinson R.C., Smith, Bem & Nolen- Hoekema, Introducere în
psihologie, Editura Tehnica, Bucure ș ti 2002
Goffman, E. Aziluri , Editura Polirom , 2005
Copotescu, R. Stresul ocupa ț ional. Teorii, modele, aplica ț ii , Editura Lumen, Ia ș i,
2006

Nechita, Z. STRESUL ÎN FAMILIE. MECANISME DE COPING , Editura Casei
Corpului Didactic, Bacău 2010
Tudosescu, I. Ac ț iunea umană ș i dialectica vie ț ii sociale, Editura politică, Bucure ș ti,
1980, pag. 120

Băban, A. Stres ș i personalitate, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca,
1998.

Le Blanc, P., de Jonge, J., Schaufeli, J. (2000). Job Stress and Health. În Chmiel,
N.(Ed.) Work and Organizational psychology. A European Perspective. Oxford: Blacwell
Publishers Ltd.

Florian, Gh. ( 1998). DINAMICĂ PENITENCIARĂ. Reforma structurilor interne.
Editura Oscar Print. Bucure ș ti.

Roth-Szamoskozi, Maria – (2003) „Perspective teoretice și practice ale asistenței
sociale” , Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Florian, Gheorghe (1996). PSIHOLOGIE PENITENCIARĂ. Studii ș i cercetări.
EDITURA OSCAR PRINT, Bucure ș ti.

Derevenco, P.; Anghel, I.; Băban, A. (1992) STRESUL ÎN SĂNĂTATE Ș I BOALĂ.
DE LA TEORIE LA PRACTICĂ, Editura Dacia, Cluj- Napoca.

Băban, A. (2002). METODOLOGIOA CERCETĂRII CALITATIVE. Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj- Napoca,

Lemeni, G., Miclea, M., Boro ș , S., Cri ș an M., Eva, K,, M acavei, B., … Tărău, A.
(2008) . CONSILIERE Ș I ORIENTARE- GHID DE EDUCA Ț IE PENTRU CARIERĂ.
Editura ASCR, Cluj-Napoca

Marginean, I. (2000) Proiectarea cercetării sociologice , Editura Polirom

M. Popa –APIO -Metodologia cercetării (note de curs):11_No ț iuni de cercetare calitativă

Sulea, C. & Iliescu, D. (2016). TEORII Ș I MODELE ÎN PSIHOLOGIA SĂNĂTĂ Ț II
OCUPA Ț IONALE. Editu ra Diacritic.

1. Baciu, C. & Moisă F.(1997) „Asistenta Sociala- Metode de lucru în cadrul grupurilor”
( caiet de seminar pentru anul III ), Cluj- Napoca.

1. Gal.D.(2004), Metode de grup in asistența socială, Cluj-Napoca

Gal, D. ; Baciu, C.; Băican E.; Szamonskozi M. (1996). CAIET DE PRACTICĂ pentru anii
III ș i IV. Universitatea ‘’Babe ș – Bolyai’’, Facuktatea de Istorie ș i Filosofie. Catedra de
Asistentă Socială, Cluj- Napoca.

Cungi, C. & Limousin, S.( 2004). Metode ș i tehnici de relaxare. Editura Polirom

1. Noul Codul penal;

Site-uri:
1. http://anp.gov.ro/
2. www.just.ro

Anexe:

Bună ziua! Numele meu este–––––––––––––––-și sunt studentă la
facultatea de Asistență Socială in cadrul Universitatii "Babeș-Bolyai". Acest interviu
investighează stresul resim ț it de către asisten ț ii medicali în mediul penitenciar. Toate datele
for fi folosite în scop ș tiintific, informa ț iile personale furnizat e de fiecare participant sunt
confidențiale.

Anexa 1: Interviu.

1.Vârstă:…………

2.Statut marital:…………….

3.Sec ț ia:………………….

4..De cât timp lucra ț i în a ceastă institu ț ie?
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………

5.Cum a ț i descrie munca în penitenciar?
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….

6.Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă un asistent medical în penitenciar?
…………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………..

7.Cum a ț i descrie program ul muncii?
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..

8.Care este rela ț ia dintre asisten ț ii medicali ș i ceilal ț i membri ai personalului din
penitenciare?
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..

9.Cum a ț i descrie rela ț ia cu conducerea penitenciarului?
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….

10.Cum a ț i descrie solicit ările pe care acestă muncă le presupune?
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..

11.Dacă ar fi să compara ț i munca unui asistent medical cu un alt tip de muncă, din punct de
vedere al stresului, la ce elemente v-ati raporta?
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….

12.Care este nivelul de stres pe care această muncă îl ridică asupra dumneavoastră?
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….

13. Ce alte informa ț ii cre de ț i că ar fi util să mai aflăm legat de so licitările muncii unui
asistent medical?
…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
42

Vă mul ț umesc!

Anexa 2: Perceived Stress Questionnaire

Mai jos sunt prezentate o serie de propoziții. Citiți-le pe rând, menționând în cemăsura se
potrivește fiecare dintre ele cu starea dvs. din ultimele 6 luni. Marcațirăspunsul dvs. cu unul
dintre numerele de pe scala 1-4.

1 = Aproape niciodată
2 = Câteodată
3 = Adeseori
4 = Aproape întotdeauna
1.Mă simt odihnit.
2.Simt că sunt asaltat de prea multe cerințe.
3.Mă simt iritat sau nemulțumit.
4.Am prea multe lucruri de făcut.5.
Mă simt izolat sau singur.
6.Mă aflu în situații conflictuale.
7.Fac lucruri care îmi plac cu adevărat.
8.Mă simt obosit.
9.Simt că nu mă pot descurca pentru a-mi atinge scopurile propuse.
10.Mă simt calm.
11.Am prea multe decizii de luat.
12.Mă simt frustrat.
13.Mă simt plin de energie.
14.Mă simt tensionat.
15.Problemele mi se adună cu grămada.
16.Mă simt deseori presat de timp.
17.Mă simt protejat și în siguranță.
18.Am multe necazuri (probleme).
19.Mă simt presat de cerințele altor persoane.
20.Mă simt descurajat.
21.Sunt mulțumit de mine însumi.
22.Mi-e teamă de viitor.
23.Fac multe lucruri pentru că trebuie să le fac și nu pentru că îmi plac.
24.Mă simt criticat și judecat.
25.Mă simt fără griji.
26.Mă simt epuizat mental.
27.Nu pot să mă relaxez.
43

28.Mă simt copleșit de responsabilități.
29.Am suficient timp pentru mine.
30.Mă simt sub presiunea “termenelor fixe”
44

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Licenta Stres(1) [611108] (ID: 611108)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Copyright Notice

Feraru.disertatie [624499]

Lucrarea Particularități ale managmentului calității într -o farmacie cu circuit [626138]

Fenomene fizice [301950]

Rolul asistClltci socia Ie in sistcmul sCIviciilor de sanatate [600507]

Licenta Dan David V3 Lp [304593]

Tomescu Ioan@yahoo.com 985 Contract De Vinzare Cumparare Utilaje Text

Copyright Notice

Similar Posts