Licenta Psihiatrie Pdf 2 [619250]

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
“VICTOR BABEȘ” DIN TIMIȘORA
FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ
DEPARTAMENTUL DE NEUROȘTIINȚE
DISCIPLINA DE PSIHIATRIE
Radulescu Ramona Rebecca
LUCRARE DE LICENȚĂ
Rolul factorilor psihosociali și personologici asocia ți cu o
probabilitate crescuta de apari ție a depresiei perinatale
Conducător Stiințific:
Conferențiar Dr. Enătescu Virgil Radu
T i m i ș o a r a
2017
II

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
“VICTOR BABEȘ” DIN TIMIȘORA
FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ
DEPARTAMENTUL DE NEUROȘTIINȚE
DISCIPLINA DE PSIHIATRIE
Radulescu Ramona Rebecca
LUCRARE DE LICENȚĂ
Rolul factorilor psihosociali și personologici asocia ți cu o
probabilitate crescuta de apari ție a depresiei perinatale
Conducător Stiințific:
Conferențiar Dr. Enătescu Virgil Radu
T i m i ș o a r a
2017
II

Cuprins
I. Elemente introductive …………….……………………………………………………………1
II. Partea Generală
1. Definirea și importanța problemei …………………..………….………………………………2
2. Epidemiologie și costuri legate de depresia perinatală ……………….……………………..4
3. Mecanisme etiopatogenetice incriminate în apariția depresiei perinatale ……………….6
4. Criterii de diagnostic și încadrare nosologică în depresia perinatală ……………………..8
5. Tratamentul în depresia perinatală …………………………………………………………………….10
5.1. Tratamentul farmacologic …………………………………………………………………….10
5.2. Intervenții psihosociale ………………………………………………………………………….11
5.3. Tratamente alternative …………………………………………………………………………..11
III. Partea Special ă

ABREVIERI

MULȚUMIRI

I. Elemente introductive
Termenul de „depresie“, care exista doar din secolul 19, iși are sursa din limba latina,
depresio, totuși simptomatologia acestei afecțiuni este deja cunoscuta de când Biblia a fost
conceputa, deoarece și imparatul Saul a suferit de o tulburare depresivă[1].
Depresia se caracterizeaza prin simptome precum anxietate, iritabilitate, apariția sentimentelor
der vinovație, inutilitate, lipsa sau pierderea motivației si a interesului, din aceasta cauza rezulta
incapacitatea funcționala a individului respectiv . Depresia fiind probabil cea mai frecvent intâlnita
tulburare sau boala psihica, dupa estimările a World Health Organization (WHO) va fi pe locul doi
ca și cauza de morbiditate din lume pănă in anul 2020 [2]. In ceea ce privește prevalența pe durata
vieții tulburării depresive, este cunoscut faptul ca sexul feminin este cu o proporție de 50% mai
predispus decât sexul masculin, i.e o incidență de 12% pentru bărbati și 25% pentru femei, ele fiind
mai vulnerabile și predispuse la tulburările afective, in special in perioadele pre- și postnatale[3].
Primele date istorice despre depresia peripartum au fost inregistrate intre anii 430 -410 î.Hr.,
cand medicul Greciei antice Hipocrate a observat modificari în starea generala la femei, imediat
dupa naștere si a descris fenomene precum episoade maniacale, anxietate, agitație si tulburări ale
somnului.Studii legate de incidența depresiei in perioada de gestație și dupa naștere au fost facute
incepând cu secolul al XIX –lea, dupa care in următorul secol au fost elaborate mai multe teorii in
legătura cu cauzele apariției depresiei la femeile însărcinate. În special teoriile biologice cu
interacțiunea diferițiilor hormoni, mai ales creșterile si scăderile brușe ale hormoniilor sexuali in și
dupa perioadele gestației au fost studiate, alte cauze mai pot fi considerate si o posibila predispoziție
genetica, sarcina nedorită, factori psihosociali și personologici sau de personalitate ascociți cu o
probabilitate crescuta in apariția bolii [4].
Cauzele multiple incriminate și factorii de risc in depresia post-partum au fost menționate mai
sus, riscul la primipare este cu mult mai crescut, circa de 35 de ori mai mare [3]. Aproximativ intre
10-15% dintre femeile aflate in perioada postnatală sufera de o depresie post-partum (DPP), asta
însemnând ca opt din zece mame sunt afectate. Frecvent apare in primele 4 -6 sâptâmani dupa
naștere, dar poate persista chiar și pâna la 3 luni–1 an după [5].
Femeile, care inainte si dupa o naștere au avut un istoric de o tulburare psihica, prezinta un risc
crescut pentru persistența sa sau dezvolta o tulburare diferită, sunt nevoite să suporte un număr mare
de consecințe nu numai asupra lor, dar și mai ales asupra nou născutului. Acest lucru poate influența
nu numai in mod negativ dezvoltarea psihică a copilului, de asemena și relația mamă -făt[5].

II. Partea Generală
1. Definiție si importanța problemei
Perioadele fiziologice din viața unei femei, începănd cu apariția ciclului menstrual, faza fertilă
și apoi perioada post-partum vor avea un impact puternic asupra psihicului mamei. Nașterea
prezinta un eveniment în viața unei femei cu un puternic impact emoțional, care implica mai multe
schimbări și acomodări la o situație nouă.
În periaoda vieții fertile, însemnând vârstele cuprinse intre 18 -49 de ani, tulburările psihice
sunt in principiu reprezentate de tulburări de anxietate și tulburări depresive. Aceste afecțiuni pot
exista deja înaintea concepției, urmând accentuarea sau agravarea lor sau ele pot fi declanșate din
cauza unei sarcini[6].
Depresia perinatal ă este definită ca o tulburare afectivă care apare in timpul sarcini. La
persoanele afectate pot fi întâmpinate probleme in ceea ce privește viața sociala și de cuplu.
Tulburările depresive post-partum pot fi puse in următoarele categorii, în funcție de
simptomatologie, gravitatea simptomelor, dar depinzând și de momentul în care apar și cum au
evoluat.
˝Baby blues˝ cunoscută si sub termenul de tristețea care apare imediat după naștere, este o
dispoziție labilă depresivă, care debutează la 3-5 zile după naștere și are o durata scurtă, cuprinsă de
la câteva ore până la un maximum de 10 zile. Baby Blues este foarte des întâlnită la femeile, care
recent au devenit mămici, în jur de 50-80% dintre ele prezintă aceasta dispoziție, fiind considerata o
stare aproape normală, care nu se asociază cu riscuri majore, motiv pentru care nici nu necesită
tratement. Ea se manifestă prin insomnie, oboseală, plâns facil și nemotivat, anxietate și instabilitate
emoționala[5]. Nu este de neglijat faptul că starea de sus numită se poate transforma chiar și intr-o
depresie post-partum, în cazurile în care simptomatologia persistă sau se agravează [7].
Psihoza afectivă post-partum reprezintă cea mai gravă formă de tulburare psihică in perioada
postpartală. Aici putem găsi toate tipurile de psihoze cu simptomele corespunzătoare, de exemplu
psihoza schizoafectivă, psihoza schizofrenă sau psihozele organice. Incidența este de 1-2 din 1000
de nașteri, fiind foarte rară, cel mai des apare in primele 2 săptămâni după naștere. Frecvent apar
simptome precum halucinații, tulburări de conștiină sau situație în care se ajunge la
pruncucidere[8].
Depresie post-partum este o depresie care curpinde atât episoade ușoare depresive, episod
depresiv major cât și anxietate accentuată sau chiar psihoze depresive cu ideație delirante (de
exemplu ideație de inutilitate sau de devalorizare ) . Ea este încadrata ca si o depresie post-partum,
când de obicei apare în primele 6 săptamâni și pănă la un an dupa naștere, conform manualului
ICD-10.

Pentru a putea eticheta aceasta entitate patologică se utilizază D.S.M.IV-TR (Diagnostic and
Statistical Manual of Mental Disorders ), criteriile sunt urm ătoarele: cinci sau mai multe din
următoarele simptome prezente in perioada ultimelor doua săptămani, dintre care unul trebuie sa fie
in mod obligatoriu dispoziția depresiva sau lipsa plăcerii și a interesului [9], caracterizat prin
prezența anxietății, lipsa speranței, scădere ale apetitului și in greutate, uneori creșterea aptetitului și
greutății, in depresia atipică, sentimente de gol interior sau plâns facil. Alte simptome care pot apare
in depresie mai pot fi insomnie, agitație psihomotorie, lipsa energiei sau fatigabilitate accentuată,
dificultăți de concentrare, gânduri pesimiste de devalorizare și pierderea autostimei.
Simptome care mai pot fi prezente în tabloul clinic, deși ele nu pot fi luate în considerare
pentru a descrie un episod afectiv mixt sunt: simptomele carea degradează viața ocupațională sau
socială, simptome care nu sunt consecința unor boli organice sau care se datorează unui consum de
substanțe și simptome ce nu fac parte din categoria unu doliu, ci care persistă mai mult de două luni,
care influențeaza persoana in actvitățiile zilnice [3].
Consecințele din cauza depresiei sunt foarte multe și ele nu trebuie deloc neglijate. Cel mai
important este faptul că mama poate deveni incapabilă nu numai in legătura cu autoingrijirea ei, în
același fel poate fi influențată și ingrijirea nou născutului. Suprasolicitarea mamei va determina
aparaiția comorbidităților precum tulburări anxioase, sentimente de a nu face fața și nu în ultimul
rând, în cazurile cele mai agravate apar gândurile negative, precum cele de a face rău copilului și
tentative de sinucidere. Riscul la aceste mame cu depresie este foarte crescut de a se finaliza chiar și
intr-o tulburare bipolară. Per ansamblu calitatea ei de mama va fi pusa la încercare, întrebarea este,
dacă va putea adapta un stil de educație adecvat.
Problemele preexistente se pot agrava în cazul în care mama este dependeta de anumite
substanțe nocive sau de alcool.
Un alt aspect ce trebuie luat în vedere, este că dacă mama suferea de o depresie înainte, în
timpul sau după sarcină, este nevoie de a acorda antenție efectelor dăunătoare care vor avea un
impact puternic în dezvoltarea copilului, întrucât uneori se poate ajunge chiar și la avorturi
spontane, greutatea la naștere a nou născutului poate să fie semnificativ scăzută [10].
Consecințele sunt îngrijorătoare. Influențele asupra dezvoltării și creșterii copilului trebuie să
fie menționate. Dezvoltarea poate fi inhibată sau încetinită, sănătatea copilului este influențată în
mod negativ, fiind mai vulnerabil, apar tendințe spre tulburări comportamentale și deficit de abilități
emoționale[11].
Pe scurt, consecințele vor fi pe plan fizic sau somatic, cognitiv, comportamental si emoțional.
Expunerea fătului și a nou născutului la o depresie perinatală sau post-partum poate fi foarte
gravă[12].

2. EPIDEMIOLOGIE ȘI COSTURI LEGATE DE DEPRESIA
PERINATALĂ

Pentru a ne putea face o privire per ansamblu asupra datelor epidemiologice legate de depresia
perinatală trebuie definit termenul de prevalență, care inseamnă, conform definiției OMS, numărul
de cazuri de boală sau de bolnavi în proporție față de populația luată în calcul pentru statistică, care
implică și cazurile vechi, dar si cele noi apărute.
Există variați culturale între tările diferite, deoarece în tările mai puțin dezvoltate multe cazuri
rămân neraportate sau nediagnosticate.
Organizația Mondială a Sănătații (OMS) a publicat în 2008 că s-au efectuat mai multe studii,
la mai mult de 90% din țările dezvoltate, referitoare la problemele care le aduc bolile mentale
pentru femeia aflată in perioada perinatală.
Instrumentele ce se pot utiliza pentru a evalua depresia în legătura cu gestația au fost printre
altele Edinburgh Postnatal Depression Scale (EPDS), fiind un test care cuprinde zece întrebări și
prin care pacientele își autoevaluează severitatea simptomelor ale depresiei post-partum.
Estimările globale în ceea ce privește prevalența depresiei în decursul unei sarcini este de
aproximativ 10-13%. Țările dezvoltate sunt afectate într-o mai mare măsură, valorile sunt în număr
de aproxmiativ 16% pentru femeile însărcinate, respectiv 20% pentru femeile care suferă de
depresie sau alte tulburări mentale [2].
În România studii relativ recent făcute, care s-au putut realiza cu ajutorul EPDS și CES-D
(Center for Epidmiologic Studies Depression Scale), fiind un test screening pentru evluarea
tulburărilor depresive, arată faptul că prevalența a fost estimată la 38% la EPDS și 32% pentru
CES-D, fiind primul test raportat pentru analiza depresiei perinatale într-o țară din estul
europei[14].
În țările vestice depresia post-partum afectează 10-15% dintre femei. Halbreich și Karkun
(2006) au făcut cercetări în legatură cu această problemă, care devine tot mai mult o problemă de
sănătate publică, și au ajuns la concluzia că din 40 de țări frecvența DPP a fost cuprinsă între
valorile de 0,5-60%. Țările precum Danemarca sau Malta au o incidență mai scăzută de 0,5-9%. În
Corea, Italia sau Sud Africa valoriile au fost între 34-57%. Studiile arată rezultatele referitoare la
apariția depresiei între săptămâna a 4 si a 6 postpartum, că Suedia este țara cu cea mai mică rată de
prevalență (13-15%), în Sua fiind de 37% și 29,5%, pe când în Taiwan au fost raportate valoriile
cele mai mari (73,7%, respectiv 60,8%) [15] .
După cum se poate observa, se pot constata diferențe mari între valoriile incidenței si
prevalenței depresiei post-partum din țările diferite, motivele pot fi multiple, printe care se pot
preciza aspectele culturale, care variază de la o anumită zonă geografică la alta, dar și faptul cum

este percepută o afecțiune mentală.
Depresia, după cum am amintit mai sus, este una dintre cele mai des întâlnite tulburări
psihiatrice, care aduce cu ea o mulțime de efecte negative asupra pacientei, astfel încât ea nu trebuie
neglijată, ci cât mai repede depistată și tratată.
Din momentul în care pacientei i-a fost pus diagnosticul de depresie post-partum, trebuie
urmate mai multe puncte în tratarea corectă a patologiei. Asta presupune încadrarea corectă a
gradului de severitate, dar mai ales găsirea unui tratament adaptat și cât de eficient posibil pentru
fiecare pacientă în parte. Tratamentul trebuie să fie personalizat, apoi trebuie urmărită evoluția bolii,
daca eventual duce spre agravare sau remisiune.
Stabilirea diagnosticului de depresie duce la anumite costuri, incluzând nu numai costurile
pentru studiile medicale efectuate în cercetarea și depisatrea bolii. Rezultatele studiilor în acest sens
depinzând și de gravitatea depresiei, de exemplu: în Stalele Unite in anul 2009, costurile pe
persoană au fost de 2259€ la pacienții aflați în remisiune, la cei cu remisiune parțială 2678€ și
costurile pentru pacienți cu o depresie persistentă au fost în valoare de 3044€. Se poate observa cât
de important este încadrarea corectă a bolii, în funcție de asta pot sau nu apărea costuri
suplimentare. Pe lângă costurile pentru studiile în cadrul depistări unei boli mentale, trebuie luate în
considerare și costurile legate de tratamentul farmacologic. Aici intervin următoarele întrebări: este
tratamentul respectiv eficient pentru această pacientă, dacă nu, care sunt alternativele; ceea ce va
duce la costuri în plus. S-a analizat aceasta problemă și se poate spune că costurile pentru
tratamentul farmacologic este curpins între 6-29% din totalul costurilor din domeniul sănătății. Bine
înțeles că aceste valori pot diferi de la țară la țară sau chiar și de la an la an. În Germania un studiu a
demonstrat că multora dintre pacienți, circa 40%, nu li s-a oferit nicidecum un tratament sau li s-au
oferit un tratament necorespunzător. Costurile indirecte pentru societate se referă la faptul că
bolnavii devin incapabili în a-și desfășura activitățile zilnice la locul de muncă, rezultând chiar și
pierderea forței de muncă. Acest lucru semnifică o consecință enormă în domeniul economiei pentru
statul respectiv, mai ales dacă boala nu este depistată la timp sau în cel mai rău caz, dacă
tratamentul nu este corespunzător se vor căuta alternative, precum psihoterapii cognitive și
comportamentale, care pot fi la fel de eficiente ca și tratamentul farmacologic [16],[17].
Faptul că o femeie suferă de o depresie perinatală va impune și prețul pe care ea este obligată
să îl plătească, referitor la efectele negative asupra copilului, care și el la rândul lui are de suferit în
ceea ce privește de exemplu și calitatea vieții lui.

3.MECANISME ETIOPATOGENETICE INCRIMINATE ÎN APARIȚIA
DEPRESIEI PERINATALE
În practica medicală exista numeroase teorii în legătura cu geneza depresiei în general și a
depresiei perinatale.
Factorii probabili care pot fi încadrați drept cauzatori ai depresiei perinatale pot fi puși în mai
multe categorii, și anume factori genetici, factori psiho-sociali si culturali și factori biologici.
Robertson și colaboratorii (2003) au schematizat mecanismele etiopatogenetice, punăndu-le în
alte subcategorii, care pot fi raportați la gravitatea efectelor, în urma cărora rezultă efectele cu
impact puternic, efecte moderate și efecte foarte severe, cum ar fi de exemplu o pacientă care suferă
de o tulburare psihică severă, alta decăt depresia [18].
Teoria genetică explică și arată faptul că prezența depresiei la rudele de gradul I este de 2-3 ori
mai frecventă, riscul crește și pentru copii de a face o tulburare depresivă, a căror părinte suferă de
depresie[3].
Femeia, în perioada sarcinii, se află intr-un moment de vulnerabilitate maxima, care presupune
o mulțime de schimbări și modificări ale dispoziției afective și suprasolicitare psihică, în unele
cazuri apar chiar și gânduri de suicid [19].
Factorii psiho-sociali sunt o categorie importantă în etiopatogenza depresiei perinatale, care
pot însemna: un istoric de avort spontan sau avorturi la cerere, care pot fi acompaniate de
sentimente de vinovăție, o sarcină nedorită sau o sarcină în trecut cu complicații obstreticale, care
poate fi traumatizantă pentru mamă. O asemenea experiență de naștere poate declanșa din nou
traumele trăite anterior. În mod frecvent evenimentele posttraumatice stresante pot determina
apariția unei depresii perinatale, precum situațiile stresante, în care femeia este nevoită să ia decizii
dificile în momentul în care se face un diagnostic antenatal și se constată malformații la făt, situație
în care dorința de a avea un copil a rămas perioade lungi neîndeplinită chiar și după multiple
tentative eșuate de însămînțare artificială, favorizează apariția anxietății, tensiunii maritale,
despărțirea de tatăl copilului în perioada sarcinii, pe cănd la femeile cu un suport social stabil,
incidența bolii rămăne mai scăzută. Un alt exemplu poate fi și moartea unei persoane iubite
apropiate, care declanșeaza o reacție de doliu normală, ce poate fi apăsătoare, dar și ea poate duce
ulterior la depresii și tulburări anxioase. Consumul de substanțe alcoolice, droguri sau nicotina au
fost asociate cu un risc crescut în apariția depresiei perinatale,în plus copilul se poate naște cu
diverse malformații. În asemenea situații sunt femei care nu solicită ajutor, un lucru important, care
doar determină accentuarea riscurilor în plus[5].
De asemenea vârsta tânără a mamei, un viol sau abuzul sexual în copilărie[19], lipsa educației,
lipsa suportului financiar și social, necesitățiile materiale insuficiente, șomajul și pierderea locului

de muncă, conflictele familiale sau dificultăți ce apar în cadrul îngrijirii nou-născutului sunt alte
elemente care pot fi enumerate pentru că ar putea declanșa o depresie. Toți acești factori pot
determina în plus apariția unei tulburări anxioase sau pot accentua alte tulburări psihice
preexistente[21],[22].
Facotrii biologici incriminaț în declanșarea unei depresi post-partum au fost mult studiați și
multe ipoteze făcute încearcă să explice cât de exact posibil etiologia sa.
În primul rând un nivel crescut de stres determină scăderea cantități de neurotransmițători a
căror număr in depresie este semnificativ scăzut, același lucru se poate spune si depsre cantitatea
dopaminei, aceasta fiind ipoteza monoaminică[3].
Ipoteza neuroendocrină ne arată anomaliile cortizolului, care este secretat de la nivelul axului
hipotalamo-hipofizo-suprarenalian, fiind de asemenea crescut intr-o depresie și poate fi și el secretat
în exces în situațiile stresante. Alt sistem neuroendocrin ce ar mai putea fi pus în legătura cu
depresia post-partum este acel implicat în secreția tireotropinei, care prezintă și ea la fel un nivel
seric scăzut. O ultimă ipoteză este aceea despre factorii neurotrofici. Hipercortizolemia indusă de
stres determină atrofia hipocampului, dar și faptul că nivelul BDNF (brain-derived neurotrophic
factor) este scăzut în aceasta tulburare, are efect asupra scăderii volumului hipocampului. Nivelul
hormonilor steroidieni, cum ar fi progesteronul și estradiolul, sunt în mod similar crescute, în
special în ultimul trimestru de sarcină, în plus pentru perioada respectivă este caracteristic o
activitate crescută a axului hipotalamo- pituitar- adrenal. După naștere nivelul acestor hormoni
scade brusc. S-a constata că la femeile cu depresie perinatală axul HPA pare a fi dereglat, mai precis
el pare a fi chiar hiperactiv. Conform unor studii acest lucru poate determina apariția tristeței post-
partum[23],[24].
Sarcini cu un risc foarte înalt de a dezvolta complicații pot accentua stresul, în așa fel încât o
tulburare psihică va putea exacerba. Prezența unei afecțiuni psihiatrice în antecedentele unei
paciente reprezintă un facor de risc major în apariția unei depresi peripartum. În 13% din cazuri au
fost depistate depresii perinatale la femeile însărcinate și la 21.7% dintre cele care au participat la
un stiudiu efectuat cu ajutorul EPDS s-au găsit cazuri de tulburări anxioase. Aceste afecțiuni au fost
în strânsă corelație cu un comportament inadecvat și precar de sănătate ale mamei, consumul de
tutun fiind inclus va declanșa o reacție în lanț de efecte negative, sarcină înainte de termen, precum
și o greutatea ponderala scăzută la naștere a nou-născutului, ducând la complicații în creșterea
copilului[25],[26].

4. CRITERII DE DIAGNOSTIC ȘI ÎNCADRARE NOSOLOGICĂ ÎN
DEPRESIA PERINATALE

Un pacient suferind de o tulburare depresivă trebuie să prezinte în tabloul său clinic anumite
simptome pentru a putea fi încadrat ca și o depresie. Odată pus diagnosticul trebuie evaluat pe lângă
acestea în cel fel ele afectează viața persoanei suferinde dar și durata lor.
Depresia perinatală, fiind și ea de asemenea încadrată în cadrul tulburărilor psihice prin
modificări de dispoziție, nu se diferențiază ca și diagnostic de depresia în sine .
Așadar cu ajutorul Manualului de Diagnostic și Statistică a Bolilor Mentale al Asociației
Americane de Psihiatrie vom putea depista o depresie perinatală.
Criterii de diagnostic ale unui episod depresiv major conform DSM-IV :
–Cinci sau mai multe simptome au putut fi depistate în aceași perioade de 2 sâptâmăni,
remarcându-se o schimbare față de funcționalitatea anterioară, un simptom trebuie să fie ori
pierderea plăcerii sau a interesului, ori o dispoziție depresivă
–Simptomele nu reprezintă un episod mixt
–Simptomele afectează individul în toate domeniile din viață, fie cel social, profiesional etc.
–Simptomele nu se datorează altor probleme medicale sau a consumului de substanțe
–Simptomele nu fac parte din cadrul unui doliu [27].

După DSM-IV un episod depresiv post-partum nu diferă din punct de vedere simptomatologic
de un episod depresiv. Apariția unei depresii este atunci considerată cu debut post-partum, cănd
apare în primele 4 săptămani după naștere.
Scala Edinburgh de autoevaluare pentru Depresia Postpartum este un alt element important
pentru a estima depresia perinatală. El este format din 10 întrebări la care pacienta răspunde. În
funcție de scorul obținut se pot lua măsurile necesare. Rezultatele mai mici de 10 nu necesită
îngrijorări, celor cuprinse între 10-12 trebuie acordată mai multă atenție și testele a căror rezultate
sunt de peste 12, indică o depresie moderată sau severă, acestea reprezintă cazurile care necesită
tratament[28].
Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate înrudite (ICD-10) este
alt model de clasificare conceput pentru diagnosticarea unei boli, elaborat de WHO. Conform

acestui manual prezența simptomelor depresive pe parcursul unei sarcini se încadrează de asemenea
în cadrul unui episod depresiv.
Indiferent dacă este vorba de o sarcină sau nu, pentru patologia se utilizează aceleași criterii de
diagnostic. Un episod depresiv poate avea trei grade de severitate diferite: ușor, moderat și sever.
Putem vorbi despre un episod depresiv ușor în cazul în care simptomatologia debutează în primele 6
săptămâni de la naștere[29].

Tabel nr.1. Clasificare nosografică
ICD-10 DSM-IV
F.32.0 – episod depresiv ușor
F.32.1 – episod depresiv mediu
F.32.2 – episod depresiv sever fără simptome psihot ice
F.32.3 – episod depresiv sever cu simptome psihotice
congruente sau incongruente cu dispoziția
F.32.8 – alte episoade depresive (atipice, mascate)
F.32.9 – episod depresiv fără precizare
F.33.0 – tulburare depresivă recurentă, episod actual ușor
(caracterizată prin apariția repetată de episoade depresive în
absența episoadelor maniacale)
F.33.1 – tulburare depresivă recurentă, episod mediu
F.33.2 – tulburare depresivă recurentă, episod actual sever
fără simptome psihotice
F.33.3 – tulburare depresivă recurentă, episod actual sever cu
simptome psihotice congruente sau incongruente cu
dispoziția
F.33.4 – tulburare depresivă recurentă actualmente în
remisiune
F.33.8 – alte tulburări depresive recurente
F.33.9 – tulburare depresivă recurentă fără precizareEpisod depresiv major
296.2x – tulburare depresivă majoră, episod unic
296.3x – tulburare depresivă majoră recurentă
Specificanți:
-ușor, moderat, sever cu/fără elemente
psihotice
-cronică
-cu elemente catatonice
-cu elemente melancoliforme
-cu elemente atipice
-cu debut post-partum
-în remisiune parțială/totală
-cu/fără remisiune totală interepisodică
-cu pattern sezonier

5. TRATAMENTUL ÎN DEPRESIA PERINATALĂ
Tratamentul în depresia perinatală implică tratamentul farmacologic, ținând cont că majoritatea
medicamentelor au efecte negative, mai ales asupra fătului, apoi intrevențiile psihosociale și
psihologice și tratamentele alternative [12].
5.1 TRATAMENTUL FARMACOLOGIC
Medicația tulburării depresive, în special în tratarea depresiei de formă moderată sau severă,
este constituită de antidepresive, cu scăderea simptomelor precum pierderea autostimei sau
incapacitatea de concentrare. Antidepresivele sunt principala categorie de medicamente,
reprezentată de: antidepresivele triciclice, de exemplu nortriptilina sau imipramina, apoi inhibitorii
selectivi de serotonină, doi reprezentanți sunt fluoxetina și fluvoxamina, care sunt și cele mai
frecvent utilizate medicamente în tratamentul depresiei. Alte două categori ce mai pot fi amintite
sunt antidepresivele inhibitoare de noradrenalină și serotonină precum și antagoniști de
adrenoreceptori alfa 2 [30].
Problema pe care o întâmpină un medic psihiatru după ce a pus diagnosticul de depresie
perinatală, este faptul că la prescrierea unui tratament trebuie ținut cont de următoarele: tratamentul
medical va aduce o mulțime de riscuri asupra sarcinii, copilului și ulterior asupra alăptării și
bineînțeles nu trebuie uitate și efectele adverse induse asupra sănătății mamei[27].
O altă problemă este faptul că pacienta ar putea prezenta rezistență la tratament. Unele
substanțe pot difuza cu ușurință în laptele matern, multe medicamente psihotrope produc
liposolubilita din cauză că sunt alcaline. Alte substanțe ce trec bariera-hemato-placentară sunt
ascociate cu complicații, apariția de malformații sau anomalii congenitale, în special după tratarea
depresiei la mame cu fluoxetină[31].
După unele studii efectuate s-a constatat că medicamentele precum paroxetina (din clasa
SSRI) sau de exemplu venlafaxina au efecte benefice în tratamentul depresiei pre- și post naștere,
ameliorând simtpomele. În principiu se poate afirma că tratamentul cel mai eficient presupune
alegerea unui singur medicament potrivit individual fiecărei paciente în parte. Se începe cu o doza
cât de mică posibilă menținând-o astfel pe parcusul întregului tratament. În cazul în care eficiența
tratamentului nu este atinsă apar următoarele dificultăți: copilu a fost expus unei anumite medicații
și depresia mamei eventual nu s-a tratat corespunzător. În plus într-o sarcină oricum avem nevoie de
doze terapeutice mai crescute, deoarece schimburile fiziologie, precum și accelerarea funcției
hepatice sau modificările hormonale în această perioadă necesită acest lucru. Deși monoterapia ar fi
tratamentul de primă intenție, există cazuri care impun adăugarea unui alt medicament, doar că

șansele pentru apariția efectelor adverse se măresc. Există unele studii în care femeilor în primu
trimestru li s-au administrat pe lângă antidepresive și antipsihotice de exemplu. Rezultatele acestor
studii nu au raportat riscuri care pot fi considerate alarmante. Deoarece nu există studii suficiente
pentru a putea spune exact ce fel de medicamente pot sau nu fi combinate, trebuie presupus în
general că atunci când se combină mai multe substanțe crește șansa de apariție a efectelor secundere
nedorite, mai degrabă decât atunci când se folosește doar monoterapia[32].
Tratamentul cu litiu de exemplu poate fi util pentru o depresie post-partum, dar introducerea
aceștei substanțe în tratamentul unei paciente, necesită oprirea alăptării la sân, deoarece litiul se
acumulează în plasma copiilor[3].
În schimb antidepresivele triciclice au indus multiple complicații, mai ales dacă au fost
utilizate în perioada mai apropiată de termenul sarcinii. Cele mai importante complicații observate
la copil au fost: tahicardie, tahipnee sau crize epileptice, de acesta trebuie folosite cu prudență. Cel
mai sigur medicament din această clasă pare a fi nortriptilina[33].

5.2 INTERVENȚII PSIHOSOCIALE

Tratamentul farmacologic reprezintă baza tratamentului de depresie, deși datorită efectelor
adverse numeroase, a complianței scăzute ale unor paciente sau răspunsul limitat la unele
medicamente, este necesară și intervenția psihosocială. Terapiile psihosociale au dovedit eficiență în
tratarea depresiei, dintre care fac parte terapia familială adaptată la nevoiile fiecărei paciente. Ea
include suportul și sprijinul psihologic, astfel membrii din familie învață să înțeleagă bolnava și să
caute ajutor. Deasemenea și terapiile de grup pot fi complementare tratamentului medicamentos [3].
Terapia cognitiv-comportamentală poate fi împărțită în terapie cognitivă și terapie
comportamentală, scopul ei fiind printre altele de a preveni suicidul. Această terapie include
educație psihologică și metode de a preveni recăderile depresive. Pacientele învață să pună în
balanță întâmplările fericite și nefericite din viața lor. Ele trebuie să identifice gândurile pesimiste,
să își focalizeze atenția asupra exercițiilor relaxante (de exemplu: yoga), sau să reducă nivelul de
stres. Un alt aspect important este faptul că pacientele trebuie să învețe să facă față problemelor cu
care se confruntă și să realizeze o modificare în modul de a gândi, eradicarea stimei de sine scăzută
schimbarea percepțiilor negative de sine [34].
Un episod depresiv sever se tratează prin combinația tratamentului medicamentos cu
antidepresive, a terapiei interpersonală și a terapiei cognitiv-comportamentală [10] .

5.3 TRATAMENTE ALTERNATIVE
O terapie alternativă este terapie electroconvulsivantă, folosită din anul 1937. Atunci cănd
pacienta reprezintă o depresie severă, rezistentă la tratament și un risc suicidar crescut, se poate
trece la această terapie alternativă, aplicată sub anestezie generală. Această metodă terapeutică
degenerează nu numa efecte benefice, ci și multiple aspecte negative. În multe cazuri s-au constatat
sângerări vaginale,rupturi placentare și înducerea contracțiilor uterine, chiar și cazuri în care au
urmat apariția crizelor epileptice și care ulterior au determinat moartea fâtului.
Stimularea nervului vagal (VNS) reprezintă o terapie invasivă destul de recent adăugată în
tratamentul depresiei. Comparativ cu medicația antidepresivă, rezistentă la unele paciente, s-a
dovedit că această terapie poate fi foarte eficientă. Deși nu există multe cazuri în care stimularea
nervului vagala fost aplicată, nici nu s-au putut raporta efecte adverse foarte grave, în unele situații
a apărut probleme precum preeclampsie sau hemoragii după naștere. Singura problemă majoră care
rămâne valabilă la fiecare inițiativă de a aplica acest tratament, este nevoia de a implanta un
stimulator, care poate determina aritmii sau detresă repsiratorie, astea fiind doar câteva dificultăți
întâmpinate. Deisugr trebuie ținut cont și de complicațiile ce pot apărea în decursul unei intervenții
chirurgicale, de exemplu riscul de sepsis sau hemoragii masive.
Stimularea magnetică transcraniană este o altă terapie alternativă mai puțin invasivă decăt VNS.
Conform unui studiu efectuat pe 10 femei gravide s-a putut demonstra că după aplicarea stimulării
transcraniană la 7 femei s-a constatat remisiunea depresiei. Deși este o terpaie oficial introdușă în
schema terapeuitcă pentru depresie perinatală, cert este că nu s-au acumulat suficiente studii și
dovezi pentru spune cu siguranță că nu se asociază cu riscuri majore [32].
Terapia cu lumină este o metodă mai simplă de aplicat. Ea presupune expunerea la lumină, cu
ajutorul unei lâmpi fluorescente, inițial o oră pe zi, eventual se pot scurta intervalele de
expunere[10].
Alegerea unui tratament potrivit și ajustat la fiecare pacientă în parte necesită o atenție riguroasă.
Medicul psihiatru trebuie să ia în calcul orice efect advers și într-un final să găsească tratamentul cel
mai optim pentru pacienta respecitvă.