Licenta Preda Bogdan [626247]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Conf. Dr. Turcu Ioan
Absolvent: [anonimizat]
2018

2
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

STUDIU EXPERIMENTAL ASUPRA
PREGĂTIRII FIZICE LA ECHIPA
REPREZENTATIVĂ DE VOLEI
MASCULIN

Coordonator științific:
Conf. Dr. Turcu Ioan
Absolvent: [anonimizat]

3
Cuprins

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 4
ISTORIC ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 4
SCOPUL ALEGERII TEMEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. 4
MOTIVAREA ALEGERII TEMEI ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
IPOTEZA ȘI SARCINILE LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. …………….. 5
CAPI TOLUL I – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ………………………….. …………………… 6
1.1 ASPECTE GENERALE ȘI SPECIFICE ………………………….. ………………………….. ………. 6
1.2 CARACTERISTICILE JOCULUI DE VOLEI ………………………….. ………………………….. 9
1.3 SELECȚIA ÎN JOCUL DE VOLEI ………………………….. ………………………….. …………… 15
1.4 POZIȚII DE REFERINȚĂ ȘI DEPLASĂRI LA MINGE ÎN JOCUL DE VOLEI ……. 18
1.5 MODELUL JUCĂTORULUI DE VOLEI ………………………….. ………………………….. ….. 31
CAPITOLUL II – ORGANIZAREA CERCETĂRII ………………………….. ……………………. 33
2.1 DATA, LOCUL, SUBIECȚII CERCETĂRII ȘI CÂTEVA DETALII DESPRE ACEȘTIA
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 33
2.2 APARATE, INSTALAȚII ȘI MATERIALE ………………………….. ………………………….. . 34
2.3 METODE DE CERCETARE ………………………….. ………………………….. ……………………. 34
2.4 SISTEMUL DE PROBE ȘI NORME APLICAT ………………………….. ……………………… 36
CAPITOLUL III – PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA
STATISTICĂ A REZULTATELOR CERCETĂRII ………………………….. ……………………. 38
3.1 MIJLOACE PENTRU PREGĂTIREA FIZICĂ ………………………….. ………………………. 39
3.2 PREZENTAREA DATELOR OBȚINUTE ÎN URMA PROBELOR DE CONTROL ..41
3.3 GRAFICELE REZULTATELOR LA PROBELE INIȚIALE/FINALE ……… ……….45
CONCLUZII ȘI PROPUNERI… …………… ……………………………… …….. ………. 50
BIBLIOGR AFIE…………………………… ………………… .……………….. ……………51
ANEXE………………………………………………………………………………………..52

4
INTRODUCERE

ISTORIC

Pe plan mondial, jocul a fost inventat în anul 1895, de către un profesor de educație fizică
Williams G. Morgan de la Colegiul Holyoke Massachusetts -SUA.
Jocurile cunoscute până atunci: fotbal, rugby, handbal, tenis, sau alte sporturi ca atletismul,
solici tau organismul la un efort prea mare și nici nu puteau fi folositoare iarna în săli. Inventatorul a
încercat să recurgă la baschet, care era și el de curând inventat, dar și acesta era prea dur. Tenisul i
s-a părut mai nimerit scopului propus, acela de a o feri elevilor săi un joc recreativ ș i odihnitor, dar
era costisitor și se juca cu prea puțini jucători. Căutând să remedieze aceste neajunsuri ale tenisului,
a luat plasa și a ridicat -o, după unii, la 1,83m, după alții la 2 m de la pământ. A împărțit colectivul
în două echipe egale și înlocuind rachetele prea costisitoare cu palmele, a pus jucătorii să joace cu
minge de ba schet, cerându -le ca prin lovirea mingii cu mâinile să o trimită în terenul advers.
În țara noastră voleiul a început să fie cunos cut și practicat prin anii 1920 -1921, fiind
introdus la fel ca și în celelalte țări europene de către YMCA, o organizație a tineretului creștin
american. Printre primii care au jucat acest joc în România au fost membrii misiunii militare
americane și milit arii români de la “casele ostășești ”, urmați în scurt timp de către elevii anumitor
școli din România. (Prescorniță A.,1994)
SCOPUL ALEGERII TEMEI

Scopul lucrării este acela de a studia pregătirea fizică a unor elevi care nu practică sport de
performanță. Având în vedere disрonibilit ɑtеɑ dе timр avută în urma planificării рrogr ɑmei șсol ɑre,
eu împreună cu profesorii Țig Ioan Marius și Moisii Dan a trеbuit să stabilim și să folosim
ɑlgoritmii dе luсru сɑrе să ne реrmită ɑlсătuirеɑ unеi rерrеzеntɑtivе șсolɑrе.
MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Principalele motive pentru care am ales această temă:
– Practic voleiul de performanță la cel mai înalt nivel în prima ligă a campionatului intern.
– Am pregătit alături de prof esorii Țig Ioan Marius și Moisii Dan echipa reprezentativă
gimnazială de volei a școlii Nr.12 „Miron Costin” din Galați.
– Urmând să susț in examenul de titularizare, sunt pasionat de domeniul educației ș i vreau ca
pe viitor , acesta să fie domeniul meu de activitate .

5
IPOTEZA ȘI SARCINILE LUCRĂRII

Optimizând si standardizând mijloacele de instrui re dar totodată și folosind mijloace
multilaterale și specifice de dezvoltare , putem îmbunătăț ii pregătirea fizică la echipa repreze ntativă
școlară de volei, la nivelul ciclului gimnazial.
În urma realizării ipotezei următorul pas a fost determinarea modelului de instruire în jocul
de volei la copii, având în vedere următoarele sarcini :
– Condiționarea dеzvoltării morfo -funсțion ɑlе;
– Pregătirea din punct de vedere fizic, cu influențe multiple , сɑrе să ɑссеlеrеzе рroсеsul dе
instruirе ɑ joсului dе volei lɑ сoрii;
– Condiționarea modеlului tеһnologiс ɑl instruir ii fiziсе ;
– Stabilirea probelor de control ;
– Stabilirea mijloacelor de acționare specifice;
– Desfășurarea cercetăr ii;
– Prelucrarea rezultatelor;
– Interpretarea rezultatelor;
– Elaborarea de concluzii și propuneri.

6
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

1.1 ASPECTE GENERALE ȘI SPECIFICE

Încă d e la apariția jocului de volei și până în prezent, putem realiza o etapizare relativă
asupra evoluției și c aracterului jocului de volei. Așadar , perioada marcată de apariția jocului și până
la relativa lui stabilizare în 1934 când apare Comisia Tehnică de la Stockholm , poate fi considerată
o perioadă de pionierat, căutări și cristalizare a voleiului. Intervalul 1934 -1964 poate fi considerat
ca începutul voleiului modern, caracterizat prin dinamicitate, grad înalt de tehnicitate și o mai largă
accesibilitate la jocul de înaltă performanță a practicanților. Din p erioada 1964 și până în prezent,
pe care am numi -o perioada contemporană sau actuală, este o perioadă în care se lansează un nou
tip de joc caracterizat prin dominația calităților motrice de forță și viteză în detrimentul tehnicității
și imaginației, prin apariția juc ătorilor de tip „gigantoid” și prin diminuarea numărului de faze de
mare spectacol.
Retrospectiva asupra conținutului jocului și a evoluției sale în plan tehnico -tactic conform
periodizării de mai sus , pune în evidență următoarele aspecte, considerate desigur la nivelul
echipelor de performanță:
▸ Prima perioadă este, p erioada de pionierat . În jocul de volei , reprezintă o perioadă de
căutări și cristalizări în domeniul tehnicii de lovire și de jucare a mingii. Din multitudinea de
posibilități de intervenție la minge, o serie de „tehnici” au avut o viață relativ scurtă în timp ce altele
s-au consacrat, fiind prezente și în jocul actual. Am exemplifica la prima grupă serviciul înalt cu
rotație „inversă” im primată mingii, serviciul „împins” cu degetele de la mâna brațului lovitor,
preluarea cu partea cubitală a antebrațelor, pasa „ciupită”, lovitura de atac cu desprindere de pe un
picior etc. Ca elemente prezente în jocul actual rămân variantele serviciului de sus din față, pasa cu
două mâini de sus „clasică”, variantele loviturii de atac cu desprindere pe două picioare etc. Din
punct de vedere tactic se încearcă organizarea jocului în atac, la început fără specializare pe posturi,
iar ulterior în diverse for mule legate de numărul ridicătorilor și trăgătorilor, iar în apărare domină
legea – „mingea nu cade”.
▸ A doua perioadă este, p erioada cristalizării jocului modern . Poartă amprenta (după
aprecierea multor specialiști) dominației atacului asupra apărării. U nul dintre elementele tehnice de
bază, serviciul, se efectua de obicei în forță – de sus din față („polonez”) sau de sus din lateral
(„rotativ”). Participarea la preluarea din serviciu se făcea de către întreaga echipă (cu excepția
jucătorului ridicător), această acțiune efectuându -se de regulă, în ciuda forței serviciului, cu „cupa”

7
– cu două mâini de sus. Jucătorii de atac foloseau cu precădere următoarele procedee, în afara
atacului clasic efectuat din mingi ridicate cu „traiectorie normală”: atac din „m ingi scurte”, atac
procedeu „roată”, atac din „blocaj afară”, atac „lobat” etc. Blocajul avea caracter pasiv, palmele,
conform regulamentului, nu puteau să oprească atacul în terenul advers printr -o mișcare activă a
brațelor. Plonjoanele „pe spate” și late ral erau mai mult utilizate dând un coeficient de precizie mai
mare mingilor jucate în acest fel decât plonjonul înainte. Ca urmare a acestor aspecte, nivelul tehnic
al jucătorilor influența în mult mai mare măsură prestația acestora decât talia și calităț ile lor fizice.
Mingea rămânea mai mult timp în joc, fazele erau mai lungi, posibilitățile de recuperare a unor
mingi erau mai mari, aria de joc era practic extinsă în afara limitelor terenului de joc. Sistemul de
joc dominant era 4T+2R ce folosea atacul c ombinativ și, de regulă, apărarea cu jucătorul din Z6
retras.
▸ A treia perioadă, este p erioada actuală sau contemporană . Aceasta se caracterizează prin
faptul că , blocajul devine un redutabil mijloc de apărare imediată prin agresivitatea sa, acțiunea de
blocare a atacului putându -se efectua în terenul advers prin trecerea palmelor peste fileu. Serviciul
evoluează de la maniera „plutitor” la serviciul în forță efectuat din săritură. Preluarea cu două mâini
de jos se ridică la un înalt nivel de precizie și t ehnicitate, devenind mijloc principal de primire a
mingilor puternice de la adversar. Din punct de vedere tactic se generalizează sistemul de joc
5T+1R cu specializarea jucătorilor pe posturi atât pentru fazele de atac, cât și pentru cele de
apărare. Apare super – specializarea pe posturi și pe sarcini (jucători „centru”, „fals”, „de atac” etc.),
precum și jucătorul „libero.” (Prescorniță A.,1994)
Din punct de vedere al regulamentului, schimbări au fost și vor mai fi și în viitor. Acestea au
fost inițiate î n ideea de a contribui la dinamizarea jocului, de a echilibra atacul cu apărarea, în
general, pentru a face jocul mai frumos. La aceeași literă a legii – regulamentul în vigoare – au
existat și există interpretări diferite, de natură subiectivă. Au fost în să inițiate de către forurile
abilitate și „linii de arbitraj”, care la același regulament, au lăsat jocul mai liber sau au dat dovadă
de o exigență crescută. Este locul și momentul să arătăm că maniera de arbitraj a avut și ea o
contribuție de loc de negl ijat în evoluția jocului. Astfel, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Tokio
din anul 1964, în afara modificărilor esențiale de regulament, s -a hotărât ca „linia generală de
arbitraj” să fie foarte exigentă la primirea serviciului și la preluarea din atac, a cțiuni care până la
acea dată se efectuau de cele mai multe ori cu două mâini de sus și care dădeau naștere la diverse
interpretări și discuții. Ca urmare, în „arsenalul” tehnic al jocului apare, se perfecționează și se
ridică la un înalt nivel de tehnicit ate și de precizie lovirea mingii cu două mâini de jos, considerată
până atunci o acțiune „primitivă”, lipsită de rafinament și cu caracter întâmplător. Lucrurile nu se
opresc aici și, în replică, la lovirea mingii cu două mâini de jos apare serviciul „pla nat” sau

8
„plutitor” care pune la început probleme serioase segmentului lovitor, evident mai puțin
îndemânatic și abil decât „cupa” ce acționa la lovirea mingii cu două mâini de sus. (F.R.V.,2000)
Cele mai importante achiziții de ordin tehnic – blocajul agresiv și activ, preluarea cu două
mâini de jos din serviciu și din atac, serviciul plutitor – au repercusiuni imediate atât în tactica
atacului (organizarea celor trei lovituri și finalizare), cât și în tactica de ap ărare (dublaje mai largi,
posibilități de autodublaj etc.) . De asemenea, și în cadrul sistemelor de joc apar modificări,
folosindu -se din ce în ce mai des sistemul 5T+1R care, evident, favorizează prin numărul
trăgătorilor faza de atac.
Pentru depășirea bl ocajului agresiv apar din ce în ce mai mulți atacanți înalți, media de
înălțime crescând de la 1,86 – 1,87 m în anii 1965 -1970, la 1,92 – 1,94 m începând cu anii `80 și cu
tendințe spre gigantism, multe echipe având 1 -2 jucători de peste 2 m în prezent. Ta lia este
completată cu calități fizice (forță și detentă, în special) deosebite. Din păcate, câștigând în forță și
în înălțime, atacul pierde din tehnicitate și din orientare, dar, în schimb, apar variante noi de
execuție ale unor procedee tehnice. Astfel, apar și câștigă din ce în ce mai mult teren atacul din linia
a doua și serviciul din săritură.
Din trecut și până în prezent, evoluția jocului poate fi discutată din mai multe puncte de
vedere și va continua să fie o permanență, atât timp cât se va juca volei.
În aproape toate lucrările apărute la noi în țară, care au ca temă voleiul, se observă că: jocul
de volei este caracterizat ca fiind accesibil, ușor de practicat, puțin costisitor. La o analiză mai
atentă și mai detaliată vom vedea că lucrurile nu s tau chiar așa și că afirmațiile de mai sus se
confirmă doar în parte .
Voleiul, din punct de vedere al jocului, are reguli simple, necesită un inventar de joc sumar,
nu necesită echipament prea sofisticat și costisitor, poate fi jucat de ambele sexe și, fă ră exigențe
prea mari este accesibil și vârstelor mai înaintate. Aceste lucruri nu sunt specifice numai jocului de
volei, fiind valabile și în cazul altor jocuri sportive sau discipline, atunci când nu ne raportăm la
înalta performanță. Modelul de referin ță însă, pentru a putea caracteriza o disciplină sportivă ,
rămâne înto tdeauna modelul de performanță. Ca o caracterizare a jocului de volei pe anumite
paliere, constatăm că în momentul în care depășim nivelul minimal de practicare multe dintre
lucrurile catalogate ca simple la început, nu mai au același statut. (Prescorniță A., 1994)
Regulamentul jocului de volei – acesta se practică î ntr-un teren cu suprafață plană , având
dimensiunile de 18 x 9 m, împărțit în două câmpuri de joc egale (9 x 9 m) ,de un fil eu ridicat la
înălțimi diferite pentru băieți (2,43 m), pentru fete (2,24 m) și pentru copii (2,10 -2,13 m) , și de o
linie trasată pe sol sub fileu. Jucătorii celor două echipe, în lupta lor pentru minge nu vin în contact
direct. Terenul este delimitat prin linii de culoare distinctă a căror lățime este de 5 cm și care fac
parte din suprafața de joc. În fiecare din cele două câmpuri de joc, la 3 m de linia de centru este

9
trasată câte o linie ce delimitează zona de atac de zona de apărare și care se prelungeș te în afara
liniilor de margine cu linii punctate pe o distanță de 1,75 m. Jucătorii din zona de atac, sunt jucătorii
„liniei întâi” și au anumite sarcini de joc, iar jucătorii din zona de apărare, au alte sarcini de joc, cu
un caracter mai limitat, specif ic „liniei a doua”. În spatele liniilor de fund, delimitată de două
„mustăți” de 20 cm trasate în prelungirea liniilor laterale se găsește spațiul de serviciu. Fiecare din
câmpurile de joc este împărțit în șase zone convenționale, necesare pentru a putea păstra ordinea
rotației jucătorilor.
Obligativitatea rotației ca prevedere regulamentară, a dus la formarea unor jucători compleți,
cu pregătire multilaterală, care să facă față tuturor situațiilor de joc.
Fileu l, este confecționat din sfoară, de culoare neagră și are lățimea de 1 m și lungimea de
9,50 m, fiind alcătuit din ochiuri cu dimensiunile de 10 x 10 cm. În partea superioară a acestuia pe
toată lungimea sa, se află aplicată o bandă albă lată de 5 cm prin interiorul căreia se petrece un
cablu ce pe rmite întinderea și susținerea fermă a fileului. La capetele fileului perpendicular pe
liniile laterale ale terenului se aplică câte o bandă laterală cu lățimea de 5 cm la nivelul cărora se
fixează câte o antenă lungă de 1,80 m, cu diametrul de 10 mm și ca re depășește planul superior al
fileului cu 80 cm, delimitând spațiul aerian de joc. Antenele sunt vopsite în segmente alternative în
culorile alb – roșu.
Mingea , are formă sferică, aceasta este compusă din anvelopa confecționată din piele sau
înlocuitori, ce are la interior o cameră de cauciuc. Are dimensiunile circumferinței cuprinse între 65
și 67 cm și o greutate ce poate varia între 260 și 280g. Presiunea interioară trebu ie să fie de 0,30 –
0,325 kg/cm -pătrat. Poate să fie de culoare uniformă sau poate s ă fie în trei culori.
Jucătorii, numărul acestora dintr -o echipă este de 12, dar intră în teren pentru joc numai 6
dintre aceștia. Jocul nu poate începe dacă una dintre echipe nu este în formație completă (respectiv
– 6 jucători la jocurile clasice și 2 ju cători la jocul beach -volley).
Miezul/esența jocului de volei constă în trimiterea mingii peste plasă, după ce în terenul
propriu s -au epuizat numărul regulamentar de lovituri admise (3 – pentru faza de atac și 4 – pentru
faza de apărare în care mingea a a tins blocajul), în așa fel încât mingea să atingă suprafața de joc
adversă, sau să nu poată fi jucată regulamentar de către jucătorii echipei adverse. (F.R.V.,2000)

1.2 CARACTERISTICILE JOCULUI DE VOLEI

Voleiul este un joc sportiv – colectiv în care jucă torii celor două echipe nu vin în contact
direct în timpul disputei, iar acțiunile la minge se efectuează cu mâna liberă sub formă de lovire sau
respingere.

10
Jucătorii celor două echipe , în teren, sunt așezați de -o parte și de alta a plasei. În cadrul
fiecărei echipe sunt dispuși pe două linii – linia I formată din trei jucători așezați pe zonele 2 -3-4 și
linia a II -a cu următorii 3 jucători pe zonele 1 -6-5.
Zonele aceste pot fi schimbate de jucăto ri numai după fluierul arbitrului. Prin tragere la sorți
una din echipe câștigă dreptul de a pune mingea în joc, iar cealaltă de a alege terenul. Jocul de volei
începe prin servirea mingii de către un jucător aflat în spațiul de serviciu, spațiu marcat pri n două
linii paralele în prelungirea liniilor laterale pe toată lungimea liniei de fund a terenului.
Sportivul care va realiza serviciul , pe lângă o execuție tehnică corectă va urmări și unele
aspecte tactice. El va căuta să servească precis la un jucător slab sau într -un spațiu rămas neacoperit,
ori să servească cu intensități diferite (în forță sau slab), să folosească serviciul înalt dacă adversarul
are soarele în față. Procedând astfel jucătorul care servește poate realiza puncte direct din serviciu.
La rândul ei, echipa care primește serviciul caută să acopere terenul cât mai bine pentru a putea
intra în posesia mingii. În acest scop 5 jucători ai echipei respective se așează în spatele liniei de
atac „VV” așa încât să acopere zona centrală a terenului propriu, iar jucătorul din zona 3 la
începători sau zona 2 la avansați stă aproape de plasă pentru a primi preluarea din serviciu. Este
bine ca la preluarea mingii să se urmărească și realizarea unor intenții tactice anume – mingea să fie
expediată pe cât posibil la unul dintre jucătorii de la plasă sau să aibă o traiectorie înaltă pentru a da
răgaz jucătorilor din apropiere să intervină printr -o nouă lovire a ei. Echipa trece astfel la
organizarea atacului realizat prin combinații tactice. În cadrul acesto r acțiuni tactice colective, în
care mingea a fost expediată jucătorului din zona 3, acesta are posibilitatea să o ridice numai pentru
jucătorii din dreapta sau din stânga lui. Dacă a fost trimisă la un jucător de pe extremă, acesta o va
ridica celui din c entru sau celui de pe extrema cealaltă. Combinația tactică se va încheia prin
trimiterea mingii peste plasă, fie prin lovitura da atac, fie printr -o minge bine plasată, cu intenția de
a înscrie puncte sau de a crea mari dificultăți adversarului . (Păcuraru A., 1999)
Începătorii trebuie obișnuiți să organizeze atacul pe baza celor trei lovituri permise de
regulament, de aceea ei trebuie să cunoască scopul tactic al fiecărei lovituri. Prin prima lovire a
mingii se preia serviciul și se trimite mingea la plasă, prin a doua minge se pasează, sau cum se mai
spune, se ridică trăgătorului cu ambele mâini de sus, iar cu ultima lovire se finalizează acțiunea de
atac trimițând mingea în condiții cât mai dificile adversarului.
Aceștia, î n cadrul jocului cu trei lovituri , folosesc combinații cu pase scurte (pasa înainte și
pasa peste cap de la jucătorul din centru la unul dintre cei doi de pe extreme) și combinații cu pase
lungi (pasa de la un jucător de pe extremă la unul de pe cealaltă extremă). În ambele cazuri pasele
scurte sau lungi sunt utilizate numai cu scopul trimiterii mingii la trăgători. Jucătorii mai mari
folosesc alternanța acestor pase cu scopul de a crea dificultăți adversarului, de a -l surprinde. În

11
construirea atacului apar și elemente de surpriză ca: sc himbarea direcției mingii prin pasa peste cap,
alternarea paselor înalte cu cele medii, a paselor aproape de plasă cu cele departe de plasă.
Jucătorii avansați, î n afara combinațiilor cu pase scurte și lungi, recurg și la combinații cu
intrare din linia a II-a. Echipa adversă urmărește cu atenție desfășurarea atacului și caută să ia
măsuri de apărare. Începătorii se apără printr -o acoperire bună a terenului și prin dublarea
jucătorilor care acționează la minge, efectuând din punct de vedere tehnic și elemen te de mișcare în
teren concretizate prin. pas adăugat, schimbări scurte din poziții diferite, opriri în poziții
fundamentale sau în poziții instabile, la preluări cu ambele mâini sau cu una, care necesită rulări pe
spate și lateral . În acest fel, apărarea este efectuată mai ales de jucătorii din linia a II -a care sunt
mai solicitați fie prin lovituri de atac care au o intensitate slabă, fie prin mingi plasate pe fundul
terenului sau în apropierea plasei.
Cu cât numărul jucătorilor se mărește la atac și inte nsitatea loviturii de atac crește, apărarea
trebuie să folosească și blocajul. Acțiunea aceasta este efectuată de jucătorii din linia I care pot
anihila parțial sau complet finalizarea atacului. La începători în linia I se efectuează blocaje
individuale nu mai la jucătorii din zona 3, la avansați se adaugă efectuarea blocajului individual la
corespondentul fiecărui atacant: jucătorul din zona 2 sare la atacantul din zona 4, jucătorul din zona
3 sare la jucătorul din zona 3, iar jucătorul din zona 4 la atacan tul din zona 2. Jucătorul de la blocaj
caută în primul rând ca execuția să fie corectă din punct de vedere tehnic și regulamentară, apoi să
fie tactica, adică să închidă direcția de atac, să treacă mult mâinile peste marginea superioară a
plasei, la mingii le atacate în apropierea ei, să sară cu întârziere la atacul efectuat mai departe de
plasă. Pentru a fi sigur de reușita apărării, jucătorii din apropierea blocajului sau lângă blocaj.
Mingea este jucat ă într-un teren și în celălalt până când una din echip e săvârșește o greșeală. În
cazul în care greșeala a fost comisă de echipa care a avut serviciul, ea pierde dreptul de a servi.
Echipa adversă pentru a repune mingea în joc va efectua o rotație în jurul acelor de ceasornic. Jocul
se desfășoară până la câșt igarea unui set. După terminarea unui set echipele schimbă terenul, iar
serviciul revine celeilalte echipe. Partida se încheie după trei seturi câștigate din cinci. Scorul poate
fi: 3:0; 3:1; sau 3:2. (Păcuraru A., 1999)
Chiar dacă părerile sunt împărțite, referitor la specializarea timpurie a jucătorilor, o dată cu
prevederea regulamentară de folosire a jucătorului „libero”, se acoperă mai bine terenul la preluare,
prin înlocuirea ori de câte ori este nevoie a jucătorilor mai slabi din linia a II -a fără a se consemna în
foaia de arbitraj. Cu siguranță, specializarea jucătorilor ridicători de foarte timpuriu influențează
pozitiv jocul dându -i cursivitate și spectaculozitate.
Din trecut și până în prezent, jocul de volei a cunoscut modificări și în ceea ce pr ivește modul
de punctaj. Acum se joacă în sistemul „fiecare minge câștigată este punct”. Acest lucru dă
spectaculozitate jocului și totodată se poate aprecia mai bine. Primele patru seturi se joacă până la

12
25 de puncte câștigate, dar la diferența de 2 – deci setul se poate prelungi – (ex. 27 – 25 sau 29 –
27). Setul 5 se joacă până la 15 puncte câștigate dar și acesta se poate prelungi – (ex. 17 – 15
diferență de 2 puncte). În setul 5 terenul se schimbă când echipa a realizat 8 puncte.
Modificări majore car e aparent au schimbat parțial esența jocului tradițional sunt:
▸ permiterea lovirii mingii cu orice parte a corpului inclusiv cu piciorul;
▸aprecierea îngăduitoare dar regulamentară a contactului jucătorilor cu mingea la prima
lovire (preluarea se fluieră mai larg);
▸din 1998 se generalizează sistemul de joc TIE -BREAK;
▸în 1999 se permite ca mingea din servici să poată atinge plasa în traiectoria ei și dacă intră
în terenul advers este valabilă, iar faza de joc continuă. (Păcuraru A., 1999)
De obicei, toate modificările mai mult sau mai puțin eficiente intervenite în joc pe parcursul
anilor urmăreau în principal îmbunătățirea jocului în apărare, o dinamizare a lui și menținerea unei
maniere unitare de arbitraj chiar și la prima lovire a mingii, respectiv pre luarea serviciului și al
atacului, influențate de viteza deosebită a mingii.
Jocul de volei este un joc colectiv, deoarece jucătorii sunt constituiți în două echipe aflate într -un
raport de adversitate tipică, de rivalitate sportivă, situație determinată, de lupta pentru minge în
scopul obținerii victoriei. În timpul desfășurării jocului fiecare echipă efectuează acțiuni individuale
și colective pentru a le contracara pe cele ale adversarului și pentru reușita celor proprii.
Legăturile de colaborare dintre coechipieri care se formează în timpul luptei sportive duc la
realizarea de colective închegate unde primează întrajutorarea pe baza încrederii forțelor proprii și
ale partenerilor. Lărgind conținutul expresiei jucătorii nu vin în contact direct; lupta pen tru minge
este o luptă indirectă. Aceasta este determinată de faptul că cele două echipe sunt despărțite de
plasă. Există și o oarecare doză de relativitate în această afirmație, deoarece faza de finalizare a
acțiunilor unei echipe, când adversarul intervi ne prin blocaj agresiv, constituie de fapt un contact
între jucători. Deci jucătorii nu sunt stânjeniți de adversari decât în fazele de finalizare și nu pe toată
desfășurarea jocului. De menționat este faptul că nu se folosesc în manevrarea mingii nici un fel de
instrumente ca racheta, crosa; se joacă cu mâna liberă.
Cu privire la modul de a acționa la minge, lovirea sau respingerea ei, dorim să facem unele
sublinieri. Toate acțiunile individuale cu mingea, din toate procedeele tehnice specifice sunt
efectu ate prin lovitură sau respingere. În acțiunea de lovire sau respingere a mingii se leagă
momentul de primire a acesteia cu cel de transmitere. Altfel spus lipsește momentul de ținere a
mingii care se află între primirea și transmiterea ei.
La îmbunătățirea tehnicii de lovire a mingii și a jocului, în general, o contribuție substanțială a
avut-o și regulamentul jocului. Astfel regulamentul jocului prevede că lovirea mingii se poate

13
efectua cu orice parte a corpului cu următoarea condiție – contactul cu segme ntul respectiv să fie
scurt și simultan. Sunt socotite greșeli ținerea mingii, dublarea, conducerea sau împingerea
ei.(Prescorniță A.,1994)
De reținut este faptul că, în organizarea jocului, într -un teren nu sunt permise decât trei sau
uneori patru lovitur i, în toate celelalte jocuri sportive desfășurarea atacului fiind liberă sau
condiționată de timp. Am spus „uneori patru lovituri” deoarece printre modificările de regulament
survenite cu prilejul Congresului F.I.V.B. din 1976 este și aceea prin care se pr evede că dacă
mingea a fost atinsă de blocaj jucătorii echipei respective mai au dreptul la încă trei lovituri. Doar în
acest caz sunt permise patru lovituri consecutive ale aceleiași echipe.
Tot în cadrul caracteristicilor jocului mai menționăm unele aspe cte. La punerea mingii în
joc, atunci când echipa câștigă acest drept, jucătorii sunt obligați să efectueze o rotație, adică să -și
schimbe zonele în care acționează, schimbarea efectuându -se în sensul acelor de ceasornic. Această
prevedere a dus la formare a de jucători, cu pregătire multilaterală, buni în atac și în apărare deși
modificările de regulament cu jucătorul „libero” specializat în apărare dă un alt aspect jocului.
Ca o caracteristică și o noutate în același timp consemnăm că voleiul modern se joa că cu trei
mingi. Utilizarea mai multor mingi înseamnă creșterea spectaculozității și frumuseții jocului prin
eliminarea întreruperilor inutile și a pauzelor lungi dintre fazele de joc.
Sintetizând aspectele prezentate anterior privind caracteristicile vol eiului, putem conchide
următoarele:
▸Este un joc cu accesibilitate mare, datorită numărului redus de elemente și procedee tehnice
și tactice ce pot fi însușite cu ușurință și de începători. La aceasta se adaugă și simplitatea regulilor
de joc, a instalații lor și terenului – doi stâlpi și o plasă amplasată pe terenul mic ca dimensiuni
precum și echipamentul puțin costisitor.
▸ Impune o pregătire multilaterală prin numărul mare de sărituri efectuate în atac și în
apărare la blocaj, prin deplasări scurte și rapide, prin procedee acrobatice pentru recuperarea mingii
precum și pentru loviturile puternice și precise în minge, mișcăr i efectuate de toți jucătorii datorită
specificului jocului.
▸ Este jocul sportiv în care aportul individual poate fi variat în funcție de nivelul tehnicii. În
felul acesta voleiul poate fi practicat cu un efort redus datorită unei tehnici noi, puțin prete nțioase,
de către copii, adolescenți, tineri, adulți și vârstnici de ambele sexe în scop igienic, recreativ,
compensator sau ca odihna activă, iar de către jucătorii de performanță cu un efort foarte mare,
impus de cerințele ajungerii la măiestria sportivă , exprimată printr -o pregătire fizică și tehnico –
tactică intensă și sistematică.

14
▸ Din punct de vedere fiziologic este caracterizat prin acte motrice rapide și precise alternate
cu lovituri în forță. Acest lucru impune jucătorilor o capacitate de efort rid icată și o adaptare rapidă
la situațiile mereu schimbătoare.
▸ Efortul la care sunt impuși jucătorii este de o intensitate variabilă, momentele de încordare
maximă fiind urmate de momente de intensitate moderată sau chiar de pauze scurte. Este cu alte
cuvinte un efort specific aerob care alternează cu cel anaerob.
▸ Referindu -se la activitatea efectuată de marile funcții ale organismului arătăm că ele sunt
supuse la solicitări diferite, sistemul nervos și neuromuscular fiind solicitat mai intens decât
respi rația și circulația, a căror activitate beneficiază de pauze scurte ce succed fazele de joc.
Aparatul locomotor (oasele, mușchii, articulațiile) este mult mai solicitat la nivelul genunchilor.
Consumul de oxigen și energetic este mai mare, ceea ce impune a cordarea unei atenții deosebite
refacerii în pauza dintre seturi.
▸ Solicită și dezvoltă toate calitățile motrice, dar într -o combinație complexă, specifică.
Primează îndemânarea care se dezvoltă prin amplificarea în joc a procedeelor tehnico -tactice ce au
o execuție mai puțin obișnuită – lovirea mingii în condiții de lup tă și încordare psihică. Calitatea
combinată. viteza – forța este prezentă în majoritatea activităților de joc, atât de trăgători cât și la
ridicători, atât în atac cât și în apărare. Rezistența se manifestă și ea în combinație cu celelalte
calități sub fo rmă de rezistență în regim de viteză, în regim de forță.
▸ Voleiul prin acțiunile tehnico -tactice, prin lovituri puternice și precise în minge contribuie
la lărgirea fondului motric al jucătorilor, la dezvoltarea deprinderilor motrice de bază, la creșterea
motricității generale.
▸ Din punct de vedere psihologic poate fi caracterizat ca un joc sportiv care solicită aproape
integral activitatea psihică. Dintre calitățile intelectuale cele mai solicitate sunt atenția sub toate
formele ei (concentrată, stabilă, distributivă), gândirea tactică și imaginația. Dintre calitățile afective
menționăm: rezistența la emoții; dintre calitățile morale colectivismului și responsabilitatea, iar
dintre calitățile volitive inițiativa, disciplina, dârzenia, perseverența, curaju l, hotărârea.
Ca joc sportiv ce se desfășoară atât în aer liber cât și în sală, are o valoare educativă.
Practicarea lui influențează favorabil dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, făcându -i mai iuți, mai
îndemânatici, mai puternici și mai rezistenți la efort. (Păcuraru A., 1999)

15
1.3 SELECȚIA ÎN JOCUL DE VOLEI

Caracteristica fiziologică a efortului : Se caracterizează printr -o înlănțuire de reacții motrice
individuale și colective, executate cu mare viteză, precizie și forță în scopul rezolvării situațiilor
favorabile din joc. Solicitarea organismului în timpul jocului este de intensitate variabilă, me rgând
de la efortul de intensitate maximală de scurtă durată, câteva secunde (lovitura de atac, blocajul,
plonjonul sau deplasarea), la eforturi submaximale sau medii (pase, preluări) întrerupte de pauze
scurte, active sau pasive. Această alternanță acicli că a efortului se repetă de nenumărate ori în
timpul jocului. Timpul de joc fiind nelimitat, durata efortului poate varia de la 30 minute la 2 -3 ore
în funcție de nivelul de pregătire și puterea de luptă a adversarului. Deci efortul global poate varia
foarte mult, de la efort redus până la efort epuizant.
Trăsăturile jocului modern de volei constau în viteză mai mare de execuție, forța de atac
superioară, durata crescută de joc, complexitatea și varietatea acțiunilor tactice și îndeosebi
scurtarea pauzelo r de joc. Astfel, intensitatea jocului este mult crescută, iar timpul disponibil pentru
refacere mult redus.
Substratul metabolic al efortului specific este cel anaerob, alternat cu efortul aerob. Suma
momentelor de efort anaerob în decursul unui meci este mult mai mare decât la alte jocuri sportive.
Calitățile fizice solicitate sunt viteza, îndemânarea, forța și rezistența. Sistemul nervos și analizatorii
(vizual, chinestezic și auditiv) sunt solicitați la un nivel ridicat pe toată durata jocului, în creșt erea
excitabilității sistemului nervos un rol deosebit îl joacă secreția hormonală, ergotropă. Tensiunea
psihică și ea crescută duce la apariția rapidă a fenomenelor de oboseală nervoasă, cu tulburări în
automatismul și precizia reacțiilor motrice. Solicit area aparatului locomotor este permanentă atât la
nivelul trenului inferior cât și a celui superior, în mod deosebit în articulațiile genunchiului,
intervertebrale lombare, scapulo -humerale, tibio -tarsiene și interfalangiene. Sistemul cardio
vascular este solicitat la nivel mediu (în platou), cu excepția fazelor de efort maximal. Parametrii
respiratori sunt constant crescuți pe toată durata jocului. În fazele de joc foarte disputate sau în
meciurile epuizante, se poate contracta o datorie de oxigen relativ mare. Dintre funcțiile vegetative
este solicitată și funcția de termoreglare, care accentuează procesele de sudoripație, cu pierderi mari
de apă, variind între 800 și 3500 ml și electroliți în special Na, K, Mg. (Prescorniță A., 2006)

Indici și criterii de selecție medico -biologică
În procesul de selecție, medicul sportiv vine în sprijinul tehnicianului pentru a elimina, în
diverse etape ale acestuia, copiii sau tinerii care prezintă contraindicații medicale, care nu posedă
aptitudinile și calitățile nece sare. De asemenea, pe baza unor criterii și indici îi desemnează pe cei
mai dotați pentru voleiul de performanță .

16
A. Selecția inițială (primară, 8 -10 ani)
În această primă selecție trebuie să acordăm atenție următoarelor cerințe:
1. Starea de sănătate să f ie foarte bună, eliminându -i pe aceia care au prezentat antecedente sau
prezintă afecțiuni cardiace, hepatice, renale, reumatism poliarticular acut, afecțiuni tuberculoase. Un
accent deosebit trebuie să se pună pe depistarea următoarelor afecțiuni: întârzi eri de dezvoltare
neuropsihică, debilități mintale, encefalopatii în antecedente, toate afecțiunile acute și cronice ale
aparatului locomotor ce pot duce la deformații și poziții vicioase, sechele, scăderea mobilității
articulare, anchiloze (afecțiuni bac iliare, morb Pott, tumoare albă la genunchi, cocsalgie) sechele
poliomielitice, sechele post -traumatice, tulburări motorii ale membrelor.
Acuitatea vizuală trebuie să indice V=2/3, 1/3 la celălalt ochi (se admite corecția), miopie până la
5 dioptrii, fără strabism, hemianopsie sau hipoacuzie.

2. Gradul dezvoltării fizice și al stării de nutriție
Sub acest aspect este recomandabilă selecționarea copiilor cu o dezvoltare fizică generală bună,
armonioasă, fără deficiențe fizice, fiind admiși numai aceia cu de ficiențe până la gradul I ale
coloanei vertebrale (cifoze, scolioze, lordoze) sau ale membrelor (gen var, gen valg, picior plat).
În ceea ce privește înălțimea și greutatea ne vom orienta după cifrele corespunzătoare vârstei,
preferându -i pe cei ce se situ ează în limita superioară a taliei cu segmente mai lungi.
Pentru selecționarea cazurilor de excepție, privind statura și ritmul de creștere, redăm datele
rezultate din statisticile efectuate.
Studiile recente demonstrează că aceste date pot fi depășite dat orită fenomenului de „accelerația
secolului XXI”, a condițiilor de viață, a influenței medicinii în dezvoltarea armonioasă a copiilor
etc.
Anamneza personală herodocolaterală ne ajută să culegem date legate de motivația copilului
pentru sport, inteligența și echilibrul acestuia. Vom completa aceste date și cu altele de la părinți și
din mediul școlar, privind evoluția psihomotrică a copilului, a unor calități intelectuale (atenția,
spiritul de observație și spiritul colectiv) precum și plăcerea și dorința d e a juca. Pentru prognoza
creșterii trebuie să cunoaștem talia ambilor părinți și a fraților. Este indicat ca aprecierea asupra
copilului să se facă în strânsă colaborare cu profesorul de educație fizică sau cu antrenorul, ca pe
baza observațiilor culese s ă ne putem întregi concluziile noastre medico -psihologice. (Prescorniță
A., 2006)
B. Selecția secundară (12 -16 ani fetele și 13 -16 ani băieții)
Această selecție se adresează unor copii cu un stagiu de instruire de 4 -5ani la care accentul s -a
pus pe pregătirea fizică generală, prin mijloace variate specifice și nespecifice. În atenția
specialiștilor trebuie să stea următoarele criterii -indicii:

17
a. talia înaltă și foarte înaltă
b. îndemânarea generală foarte bună (dexteritatea și rapiditatea mișcărilo r), test „punctare”, barem:
12 ani băieți; maxim 79 s fete; maxim 83 s
13 ani băieți; maxim 80 s fete; maxim 79 s
14 ani băieți; maxim 72 s fete; maxim 71 s
15 ani băieți; maxim 63 s fete; maxim 68 s
16 ani băieți; maxim 62 s fete; maxim 63s
Tabelul 1. Barem dexteritatea și rapiditatea mișcărilor
c. reactivitatea motrică și psihică generală: foarte bună – test de „motricitate aritmică” durata de 55
secunde, barem minim 50 puncte. Test M.R.K. 432, 33 stimuli, 120 secunde, barem minim 19
puncte și timp de reacție sub 32 sutimi de secundă pe stimul.
d.capacitatea aerobă globală și pe kg corp determinată cu testul de un minut la cicloergometru să
prezinte valori bune și foarte bune.
e. starea de sănătate trebuie să urmărească îndeosebi integritatea anatomi că și funcțională a
aparatului locomotor.
f. inteligența generală, test de „înțelegere verbală”, barem minim 15 puncte.
g. capacitatea de concentrare a atenției foarte bună, test „labirint”, durata 5 minute, barem minim 38
puncte.
h. capacitate maximă aero bă evoluată prin determinarea VO2 max./kg corp să prezinte valori bune
și volum cardiac determinat teleradiografic de profil II.
i. anvergura mare să depășească talia cu 4 -6cm.
j. mobilitatea coloanei vertebrale și cocso -femurale foarte bună, să se încadr eze între 0 gr. și + 12
gr. la băieți și +5 gr. și +16 gr, la fete.
C.Selecția finală (lotul național și olimpic)
Selecția finală se face între 16 -18 ani la fete și 18 -20 ani la băieți. Pentru obiectivizarea
procesului de selecție recomandăm următoarele teste-indici:
1. Talie foarte înaltă, cu anvergura mare și indicele Quetelet optim;
2. Detenta foarte bună testată la tija gradată ;
Detentă Fete Băieți
De pe loc +65 +83
Cu elan +75 +93
Tabelul 2. Barem detentă de pe loc și cu elan

18
3. Timp de reacție foarte bun, la stimuli optici și auditivi 120 -130 sutimi de secundă, test MRK 43 2,
la 33 de stimuli/120 secunde;
4. Starea de sănătate ne orientează să -i preferăm pe aceia care au un grad mic de uzură a aparatului
locomotor, fără leziuni post -traumatice. P entru cazurile probl emă se indică examen radiologic;
5. Forța musculară superioară (scapulară, flexori și lombară);

Procentaj din greutatea corporal
Forța Fete Băieți
Scapulară 60-75% 40-65%
Flexori 65% 40-65%
Lombară 180-200% 150-180%
Tabelul 3. Procentaj din greutatea corporală
6. Capacitatea anaerobică globală determinată cu testul de un minut la cicloergometru să prez inte
valori foarte bune și bune;
7. Îndemânarea generală foarte bună, test „punctare”, barem maxim 58 secunde la bărba ți și 60
secunde la femei;
8. Coordonarea motrică foarte bună, test Purdue – Pegboard, barem pentru mâna dreaptă minim
20 puncte, mâna stângă minim 18 puncte, ambele mâini 30 p uncte, asamblaj minim 42 puncte;
9. Capacitatea maximă aerobă exprimată prin VO2 maxim/kg corp să aibă valori bune și foarte
bune (cea mai ridicată valoare constatată la voleibaliști este de 70ml ./kg volum cardiac tip II /
III;
10. Inteligența generală foarte bună, test de „înțel egere verbală”, barem 18 puncte;
11. Test de „temperament după Voo dworth”, barem sub 120 puncte la fiecare din cele 8 trăsături;
12. Test „sociometric” pentru integritatea psihosocială în grup. (Prescorniță A., 2006)

1.4 POZIȚII DE REFERINȚĂ ȘI DEPLASĂRI LA MINGE ÎN JOCUL DE VOLEI
Poziția fundamentală înaltă, medie și joasă
Jocul de volei presupune deplasări specifice ale jucătorilor în teren pentru ocuparea locurilor
conform regulamentului de joc și pentru pregătirea intervențiilor la minge.
Deplasările la minge, sau întâmp inarea mingii au loc sub diverse forme de mers, alergare,
sărituri și plonjoane.

19

Lovirea mingii are loc în condiții statice, în variante de deplasare, din săritură sau din plonjon.
Din punct de vedere biomecanic poziția de referință a corpului jucătorilo r este așa numita
poziție „fundamentală” caracterizată astfel:
 picioarele flexate;
 picioarele depărtate la nivelul umerilor sau mai mult;
 se recomandă ca piciorul dinspre tușă să fie înaintea celuilalt, cu o talpă;
 greutatea egal repartizată pe pingeaua ambelor picioare;
 trunchiul aplecat înainte;
 brațele înainte, aproape de orizontală, ușor îndoite din articulația cotului.
La poziția fundamentală medie genunghii sunt îndoiți la unghi de aproximativ 90 grade. De
la acest nivel se apreciază caracteristic ile celorlalte poziții.
Lovirea mingii în timpul jocului se face în condiții diverse, această caracterizare a pozițiilor
are un rol didactic și metodic. (Drăgan A., 2000)
Plonjoanele
Plonjoanele specifice jocului de volei sunt clasificate astfel:
a) Plonjoane pe spate,
b) Plonjoane laterale (fig.1),

Fig.1. Plonjon lateral (desene după Drăgan, A.,)
c) Plonjoane înainte (fig.2),
Fig.2. Plonjon înainte (desene după Drăgan, A.,)

20
d) Plonjoane cu palma pe sol.
Mijloace pregătitoare sunt: fandări, rulări, rostogoliri și alte exerciții specificen gimnasticii .
De multe ori se asistă la antrenamente care nu reconstituie jocul în nici cea mai mică măsură. În
cele ce urmează voi prezenta câteva exemplificări:
– Pasele în doi jucători pe lățimea terenului nu corespund situațiilor diverse din joc;
– Atacul și apărarea ce se execută în cupluri, unul în fața celuilalt, la circa 5 metri distanta, cu nici un
obstacol între jucători; în timpul meciului, mingea soșeste de la înălțimi și de la distanțe, din
unghiuri complet diferite decât cele din exemplul propus ;
– Aproape întotdeauna, între atacant și apărare se găsește ca obstacol, blocajul;
– Ridicarea se execută în urma unei primiri din serviciu sau a unei preluări din atac;
– Jocul de volei este unul de mare concentr are în situații de presiune;
Voleiul este unul dintre puținele sporturi care nu presupun contact fizic. Nu trebuie însă subestimată nici
importanța pregătirii fizice mai ales din pricina prevenirii accidentărilor.
Recomandăm ca toate mijloacele prezentate să fie critic gândite și adaptate condițiilor concrete
sub forma blocurilor operaționale, sau a lucrului analitic pentru atingerea obiectivelor. (Drăgan A.,
2000)

LOVIREA MINGII CU DOUĂ MÂINI DE SUS – PASA DE SUS
Lovirea mingii cu două mâini de sus , sau p asa de sus este acțiunea de joc cu care se
începe instruirea și asigură ținerea mingii în joc la nivel de amatori și începători.
Pasa de sus înainte de pe sol își ia denumirea de la modalitatea de intervenție la minge,
direcția transmiterii mingii și pozi ția jucătorului față de sol. (fig. 3 )
Terminologia întâlnită pentru a denumi această acțiune de joc diferă din multe
considerente, dar se referă la același lucru. Consider că este important contextul în care se
folosește o denumire sau alta pentru o corectă comunicare.

Fig.3. Pasa de sus în ainte de pe sol (desene după Drăgan, A.,)

21
Acțiunea de joc și poziționarea mâinilor pe minge este prezentată grafic și în figura de mai
jos unde se observă triunghiul format din degetele mari și degetele arătătoare ale celor două
mâini.
Mecanismul de bază al execuției are următoarele componente, prezentate în succesiunea lor:
poziți a de bază; acțiunea picioarelor , trunchiului și brațelor; contactul cu mingea (lovirea propriu -zisă);
acțiunea de după lovire.
În cadrul jocului sportivul treb uie să întâmpine mingea ca să ajungă la locul execuției în
poziția de bază înaintea mingii. (Drăgan A., 2000)

• Poziția de bază
Jucătorul se găsește cu picioarele într -o poziție comodă, depărtate aproximativ la nivelul
umerilor, unul dintre ele ușor înaintea celuilalt (cel dinspre fileu sau tușă) , genunchii puțin îndoiți,
spatele drept , brațele ridicate cu articulația pumnului la nivelul frunții, coatele îndoite, degetele
mari și arătătoare a celor d ouă mâini formând un triunghi pr in care sportivul să poată vedea
mingea. Palmele ambelor mâini sunt în extensie.

Fig.4 . Pasa de sus înainte de pe sol (desene după Drăgan, A.,)

• Acțiunea picioarelor, trunchiului și a brațelor
Genunchii și coatele se întind simultan, trunchiul se ridică în timpul lovirii mingii. Privirea
jucătorului urmărește mingea eliberată din „cupă”.
Pentru execuția unei pase înalte , acțiunea brațelor este orientată înainte și spre în sus.

• Contactul cu mingea
Este făcut cu degetele celor două mâini, care formează o „cupă” , sau un „ triunighi” .
Greutatea mingii este preluată de degetul mare, arătător și mijlociu de la fiecare mână. Degetele
inelarele și degetele mici ating mingea mai puțin, dar contribuie la direcționarea ei.

22
• Acțiunea de după lovire
Tripla extensie, urmare firească a lovirii mingii este urmată de deplasare spre direcția de
ridicare pentru intrare în acțiunea ce urmează. (Drăgan A., 2000)

Pasa de sus peste cap de pe sol
Pasa peste cap de pe sol e ste denumită astfel pentru că transmiterea mingii se face de către
executantul aflat cu picioarele pe sol în spatele acestuia (peste cap). (fig. 5 )

Fig. 5. Pasa peste cap (desene după Drăgan, A.,)
Mecanismul de bază își menține aceleași componente și aceeași succesiune, ca la ridicarea
înainte de pe sol: poziția inițială; acțiunea picioarelor, trunchiului și brațelor; contactul cu mingea;
acțiunea de după lovire.

Fig. 6. Pasa peste cap (desene după Drăgan, A.,)

• Poziția inițială
Poziția fundamentală nu diferă față de descrierea făcută anterior la procedeul ridicarea înainte
de pe sol. Spatele drept conferă posibilitatea de a trimite mingea surprinzător pes te cap. Însușirea
corectă a acest ei posturi a corpului asigură posibilitatea practicării unui joc derutant, creativ, tactic în
voleiul de performanță.

• Acțiunea capului , trunchiului și brațelor
Acțiunea trunchiului a mâinilor și a capului este orientată în sus și spre înapoi.

23
• Contactul c u mingea
Este identic cu cel al ridicării înainte de pe sol.

• Acțiunea de după lovire
Trimiterea mingii peste cap presupune la începători o extensie a corpului, urmărirea
mingii cu privirea și apoi întoarcere pentru a „intra în joc.”

Pasa sau ridicarea înainte din săritură
Pasa sau ridicarea din săritură presupune un stadiu de pregătire avansat și e ste denumită
astfel pentru că mingea este lovită din săritură. Jucătorul întâmpină mingea și pasează din săritură,
adică este în aer în timpul lovirii mingii. Avantajul constă în derutarea adversarilor, sau corectarea
unor mingi de pe fileu. (fig.7), (Drăgan A., 2000)

Fig.7. Ridicarea înainte, d in săritura (desene după Drăgan, A.,)

Fig.8. Ridicarea înainte, d in săritura (desene după Drăgan, A.,)

24
Mecanismul de bază are următoarele componente: poziția inițială; acțiunea brațelor; contactul cu
mingea; acțiunea de după lovire.

• Poziția inițială
Poziția inițială este adoptată după o deplasare și s ăritură la minge. Corpul se găsește în aer,
orientat cu fața spre direcția de transmitere a mingii, brațele îndoite la nivelul coatelor.
Acțiunea brațelor este mai energică și constă în întinderea acestora în momentul contactului
cu mingea. Acțiunea este făcută oblic spre înainte.

• Contactul cu mingea
Este identic cu cel descris la procedeele anterioare. Punctul de lovire este mai înalt.

• Acțiunea de după lovire
Acțiune de după lovire este o aterizare amortizată și echilibrată a săriturii pentru a participa în
contiunare la jocul fără minge.

Ridicar ea peste cap, din săritură
Ridicarea peste cap, din săritură este d enumită astfel după direcția mingii și modalitatea
de execuție. (fig.9 ).
Mecanismul de bază își menține componentele și succesiunea prezentată la ridicarea înainte
din săritură.

• Poziția inițială
Poziția inițială este identică cu cea prezentată la ridicarea înainte din săritură.

• Acțiunea brațelor
Este de întindere la nivelul coatelor. Direcția de acționare este spre în sus și înapoi.

• Contactul cu mingea
Contactul cu mingea nu se diferențiază față de prezentările anterioare. Punctul de lovire se
găsește pe verticala corpului jucătorului.

25
• Acțiunea de după lovire
După lovirea mingii urmează o aterizare echilibrată pe timpul unu și o întoarcere spre
direcția care s -a transmis mingea pe timpul doi, pentru a putea continua intrarea într -o nouă acțiune.
(Drăgan A., 2000)

Fig.9.Ridicarea peste cap din săritură (desene după Drăgan, A.,)

LOVIREA MINGII CU DOUĂ MÂINI DE JOS
Lovirea mingii cu două mâini de jos – primirea sau preluarea
Invenție a școlii japoneze de volei lovirea mingii cu două mâini de jos se utilizează
preponderent la preluarea mingilor „tari” din serviciu și loviturai de atac.
În terminologia voleibalistică se folosesc și expresiile „primire”, când este vorba de
recepționarea serviciului sau „preluare” din atac în situațiile de apărare. (fig.10)

Fig.10. Lovirea mingii cu două mâini de jos (desene după Drăgan, A.,)

26

Fig.11. Lovirea mingii cu două mâini de jos (desene după Drăgan, A.,)

• Poziția inițială
Jucătorul este orientat cu fața pe direcția jucătorului care servește. Trunchiul ușor înclinat în
față cu brațele oblic înainte jos, sau chiar orizontal pentru a primi mingea în dreptul corpului (planul
sagital). Picioarele în spijin pe pingea sunt ușor depărtate și îndoite la nivelul genunchilor,
greutatea egal realizată pe ambele picioare astfel încât să permită o deplasare rapidă pe orice
direcție.

• Acțiunea picioarelor, trunchiului și brațelor
Este o mișcare înlănțuită a celor trei segmente, mișcare care începe prin întinderea
picioarelor, îndreptarea trunchiului și lovirea mingii cu antebrațele întinse și în extensie. Se
recomandă ca traiectoria mingii din primire să aibă înălțimea 3 -5m, orintată spre zona din care se
ridică, la 1m de fileu.

• Lovirea mingii
Contactul cu ming ea se face la nivelul bazinului, pe antebrațele apropiate în supinație, între
articulația pumnilor și coate. În situațiile în care nu se ajunge la minge în poziție convenabilă lovirea
ei se face și cu pumnii.
După terminarea acțiunii jucătorul ia parte în continuare la jocul cu sau fără minge.
(Drăgan A., 2000)

SERVICIUL
Serviciul de jos din față
Tehnica, sau biomecanica execuției reprezintă descrierea din pu nct de vedere anatomic a
execuției model.
Varianta de execuție este denumită astfel pentru că mingea este lovită de jos și din fața
celui care încearcă să o trimită peste fileu, în terenul advers . (fig.12)

27

Fig.12. Serviciul de jos din față (desene după Drăgan, A.,)
Prezentarea acțiunii de joc pe etape are rolul de a forma viitorul profesor, de a -i înlesni
priceperea de a surprinde calitatea execuțiilor și de a ști zona de intervenție.

Fig.13. Serviciul de jos din față (desene după Drăgan, A.,)
Structura prezentări i mișcărilor va fi următoarea:
– poziția inițială;
– elanul trunchiului și brațului cu care se acționează la minge;
– lansarea mingii;
– lovirea mingii;
– acțiunea de după lovire.

• Poziția inițială
Jucătorul este orientat cu fața către terenul advers, picioarele ușor depărtate la o
distanță convenabilă pentru fiecare executant și ușor îndoite la nivelul genunchilor, piciorul opus
mâinii cu care se lovește mingea este așezat cu o talpă, sau o jumătate de talpă în fața celuilalt,
greutatea egal re partizată pe ambele picioare sau ușor pe piciorul din față, trunchiul ușor aplecat
înainte. Mingea este ținută în sprijin în mâna opusă celei cu care se lovește, la nivelul șoldului,
brațul puțin îndoit la nivelul cotului. Brațul care lovește, inițial poat e sprijini mingea, sau poate să
acționeze din poziția înapoi oblic jos.

28
• Elanul trunchiului și brațului
Trunchiul ușor înclinat se ridică prin balans la nivelul genunchilor, cu pășire sau fără și
brațul îndemânatic lovește mingea.

• Lansarea mingii
De la nivelul bazinului, cu mâna neîndemânatică mingea este aruncată pe verticală, la
înălțimea de 20 -30 cm, în planul sagital al corpului.

• Lovirea mingii
Se execută cu brațul îndemânatic după ce acesta a făcut avântarea spre înainte și a depășit
nivel ul trunchiului. Lovirea este făcută cu podul palmei, cu palma sau cu pumnul. În momentul
lovirii mingii , brațul este întins. Mingea este lovită de jos în sus și dinapoi înainte în așa fel încât să
poată ajunge în terenul advers. (Drăgan A., 2000)

• Acțiunea de după lovire
Brațul cu care se servește se ridică mai mult sau mai puțin pe traiectoria mingii în funcție de
forța cu care s -a efectuat serviciul. După execuție p iciorul corespondent brațului cu care s -a lovit
pășește spre înainte și astfel jucă torul pornește spre locul din dispozitivul de apărare.

LOVITURA DE ATAC
Lovitura de atac pe direcția elanului
Denumită astfel pentru că direcția pe care este trimisă mingea corespunde direcției pe care s –
a efectuat elanul, bătaia, lovirea mingii și aterizarea . (fig.14)
Urmărind sumara definiție prezentată, putem deduce care sunt componentele mecanismului de
bază al acestui procedeu, adică: elanul, bătaia, săritura, lovirea mingii, aterizarea și acțiunea de după
aterizare.

• Elanul
Este acțiunea prin care jucătorul acumulează o anumită viteză pe orizontală pe care ulterior o
va transforma într -o desprindere (săritură) pe verticală.
Elanul se poate executa prin efectuarea mai multor pași. De regulă, numărul acestor pași
este determinat de zona pe care acționează jucătorul: centrul terenului (zona 3) sau marginea acestuia
(zona 4 și 2). Pentru jucătorii centrali, elanul este de 1 -2 pași, iar pentru cei de margine, acesta
poate fi de trei sau mai mulți pași. Este necesar de știut că primul și următorii pa și sunt mai mici, pe
când ultimul este mai lung și mai îngenuncheat, având rolul de a frâna deplasarea pe orizontală și
transformarea vitezei obținute într -o desprindere pe verticală. (Drăgan A., 2000)

29

Fig.14 . Lovitura de atac pe direcția elanului (desene după Drăgan, A.,)

• Săritura
Imediat după contactul cu solul și începerea rulării pe labele celor două picioare, de la călcâi
spre vârf, picioarele se extind puternic, iar brațele și trunchiul fac o mișcare de avântare spre
verticală. În continuare acțiunea brațelor este identică cu cea de la serviciul de sus în forță.

• Lovirea mingii
Execuția începe prin mișcarea de flexie a trunchiului și coborârea brațului care nu lovește.
Brațul de atac se întinde spre un punct înalt de lovire, iar palma printr -o flexie palmară „acoperă”
mingea îi conferă viteză și direcție.

• Aterizarea
Imediat după lovire începe momentul de aterizare prin coborârea brațelor și echilibrarea
corpului. Aterizarea se face pe un picior sau pe ambele picioare, care prin îndoire vor amortiza
contactul cu solul.

• Acțiunea de după aterizare
După aterizare începe o acțiune de intrare a celui ce a atacat într -o nouă fază de joc. (Drăgan
A., 2000)

BLOCAJUL INDIVIDUAL
Blocajul este acțiunea prin care un jucător încearcă prin interpunerea palmelor peste nivelul
superior al fileului, între minge și terenul propriu, să respingă în terenul advers sau să rețină în
terenul propriu, mingea care vine de la adversar, de regulă, dintr-o lovitură de atac . (fig. 15 )

30
Mecanismul de bază al blocajului are următoarele componente: poziția inițială, elanul,
bătaia, săritura și trecerea palmelor peste nivelul superior al fileului, acțiunea de blocare,
aterizarea, acțiunea de după aterizare.

Fig.15 . Săritura la blocaj cu elan (desene după Drăgan, A.,)

• Poziția inițială
Este o poziție mai înaltă, picioarele ușor depăr tate, cu greutatea egală repartizată pe acestea,
genunchii ușor îndoiți, brațele îndoite la nivelul coatelor cu palmele la înălțimea umerilor, privirea
urmărește terenul advers.

• Elanul
Este scurt, de cele mai multe ori de un singur pas și orientat lateral sau oblic înainte.
Deplasarea pentru elan se face, cu pași adăugat, pași încrucișați, combinație a acestora sau alergare.
Pe toată durata elanului, brațele se află îndoite din coate, cu palmele la nivelul pieptului.

• Bătaia pentru săritură
Bătaia respectă aproximativ aceleași caracteristici ca la lovitura de atac. Este f ăcută pe
ambele picioare, contactul cu solul facându -se pe călcâi, după care se rulează pe toată talpa. Î n
momentul bătăii, picioarele se află îndoite la nivelul genunchilor, brațele îndoite din coate,
palmele la nivelul pieptului sau puțin mai jos, privir ea îndreptată către atacant.
La atacul din zona 4 brațul drept al jucătorului din apărare se situează în dreptul brațului de
lovire al atacantului. Palma dreaptă la minge va fi orientată spre centrul terenului, iar stânga paralelă
cu fileul.
La atacul di n zona doi se pune mâna stângă la minge orientată spre centrul terenului și
dreapta lânga ea paralelă cu fileul.
De regulă blocajul individual acoperă zona 6 și devine reper al apărării în linia a doua.

31
• Săritura
Săritura și trecerea palmelor peste nivelul superior al fileului r eprezintă o singura acțiune.
Săritura trebuie să fie înaltă pentru a permite trecerea palmelor cât mai mult peste fileu. Palmele sunt
una lângă alta, degetele răsfirate și încordate ca să acopere o zonă cât mai mare.

• Bloca jul
Acțiunea este efectuată cu palmele la minge sau chiar cu antebrațele apropiate de fileu astfel
încât mingea să nu poată trece printre ele și fileu.

• Aterizarea
Se face, de regulă, pe ambele picioare și trebuie să fie cât mai elastică și echilibrată pentru a
înlesni acțiunea ce urmează.

• Acțiunea de după aterizare
După blocaj jucătorul își pregătește participarea la o nouă acțiune ce poate urma. (Drăgan
A., 2000)

1.5 MODELUL JUCĂTORULUI DE VOLEI

Modelul jucătorului de valoare mondială în voleiul actual poate fi caracterizat astfel:
▸vârsta optimă la bărbați 22 -28 ani, iar la femei 20 -26 ani;
▸tipul constituțional longilin, musculatură armonios dezvoltată, mobilitate articulară bună, cu o
statură î naltă în concordanță cu postul ocupat în echipă, după cum urmează:
Modelul ideal al jucătorul ui de volei
Ridicători coordonatori Jucători de centru Jucători de atac Libero
Bărbat
i 190(188 -195) cm 195(192 -198) cm 200(195 -205) cm 180-1 90 cm
Femei 175(172 -180) cm 180(178 -185) cm 185(182 -190) cm 170-175cm
Tabelul 4. Modelul ideal al jucătorului de volei
▸anvergura trebuie să fie mare, depășind cu 6 -8 cm înălțimea corpului.
compoziția corporală:
-51% masă musculară;
-10,5% țesut adipos.
▸stare de nutriție optimă în raport cu statura;

32
▸indicele de nutriție Quetlet (greutatea în grame/statura în cm.) să aibă valori cuprinse între 350
și 370 la femei ți între 380 și 420 la bărbați.
▸calitățile motrice necesare sunt următoarele:
-detenta (V+F) atât la nivelul trenului inferior cât și la cel superior să atingă și să se mențină
la valori ridicate, în condiții de rezistență; valorile medii se prezintă astfel:

De pe loc 70 cm (femei) 85 cm (bărbați)
Cu elan 80 cm (femei) 100 cm bărbați)
Tabelul 5.Barem valori medii detentă (V+F)
-îndemânarea, în special sub aspectul coordonării, dezvoltată la un nivel foarte ridicat; – forța
dinamică, cu o viteză de reacție -anticipare și angrenare în lucru a segmentelor și a corpului
deosebite;
-viteza bună, sub toate formele ei de manifestare, dar mai ales sub forma vitezei de reacție și
de angrenare în lucru a diferitelor segmente sau a corpului în întregime; r timp de reacție la un
excitant optic 12-14 sutimi de secundă;
▸capacitatea anaerobă globală determinată prin testul de 1 minut la cicloergometru (să aibă valori
foarte bune);
▸puterea maximă anaerobă, testată prin metoda dr. Miron Georgescu, prin sărituri la platformă cu
contacte electrice, să prezinte valori de 30 -35 Wati/kg corp la feme i și peste 40 Wati/kg corp la
bărbați;
▸puterea maximă aerobă, exprimată prin VO 2 max/kg corp, să aibă valori în jur de 55 -60 ml la
femei, iar la bărbați de 60 -65 ml;
▸calități neuropsihice:
-tip de sistem nervos puternic, echilibrat, mobil, adaptabil, energic capabil să -și păstreze echilibrul
emoțional;
-responsabilitate, perseverență, disciplină, spirit de echipă, dorință de a învinge
(perfectibile);
-capacitatea mare de concentrare, stabilitate și distribuție a atenției;
-percepții tactile, spațiale, vizuale și percepția mișcării (simțul mingii) bine dezvoltate;
-trăsături de temperament și caracter deosebite – curaj, combativitate, dârzenie (greu
perfectibile);
-rapiditate și promptitudine în g ândire, imaginație creatoare și memorie bine dezvoltate;
-sensibilitate kinestezică și orientare în spațiu. (Prescorniță A., 2006)

33
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA CERCETĂRII

2.1 DATA, L OCUL, SUBIECȚII CERCETĂRII ȘI CÂ TEVA DETALII DESPRE ACEȘTIA

Exper imentul pedagogic s -a desfășurat în cadrul sălii de sport a Școlii Gimnaziale Nr.12
„Miron Costin ” Galați.
Perioada desfășurării cercetării a început la 01.11.2017, odată cu abordarea temei lucrării de
licență și s -a întins până la jumătatea lunii mai 2018.
Grupa a fost formată din 12 elevi de gen masculin din clasele a VII -a si a VIII -a ce au fost
selecționați din 40 de băieți ai claselor respective.
Lɑ bɑzɑ ɑ ϲеѕtеi ѕеlе ϲții ɑu ѕtɑt în primul rând ϲritеrii mеdi ϲo-biologi ϲе (ѕtɑrе dе ѕănɑtɑtе,
dеzvolt ɑrе fizi ϲă, ѕtɑrеɑ dе nutrițiе, ɑnɑmnеzɑ). Еlеvii trе ϲuți dе ɑϲеѕtе ϲritеrii ɑu foѕt tеѕtɑți în
ϲontinu ɑrе pе bɑzɑ unei serii de probe și norme de control, unele impuse de programa școlară,
altele introduse de mine, inspirat de F.R.Volei, cu scopul de a studia mai în deaproape obiectivele
urmărite.
Еxpеrimеntul ѕ -ɑ dеѕfășurɑt pе pɑr ϲurѕul unui ɑn șϲolɑr (2017 – 2018), de la începutul lunii
noiembrie până la sfârțitul lunii mai, lɑ ϲɑrе ѕе ɑdɑugă vɑ ϲɑnțɑ dе primăvɑră și timpul libеr ɑl
еlеvilor, ѕâmbăt ɑ în ѕpе ϲiɑl.
Nr. Crt Nume si prenume Post Anul
nașterii Inaltime
1 Alex L. Centru 2004 1.90
2 Alexandru M. Secund 2005 1.80
3 Bogdan D. Ridicător 2005 1.76
4 Dragoș G. Ridicător 2005 1.70
5 Cosmin R. Centru 2004 1.85
6 Sergiu S. Secund 2004 1.74
7 Andrei G. Centru 2005 1.80
8 Ciprian D. Secund 2004 1.75
9 Daniel F. Secund 2004 1.78

34
Tabelul 6. Date personale ale elevilor

2.2 APARATE, INSTALAȚII ȘI MATERIALE

Apara tura,instalațiile și materialele joacă un rol foarte important în pregătirea fizică a
jucătorilor de volei . Trebuie ținut cont de faptul că aparatele folosite în pregătirea fizică să respecte
normele de siguranță . Toate instalaț iile folosite treb uie verificate de către profesor înaintea
începeri i probelor .
Cel mai important lucru îl reprezintă locul unde se desfășoară activitatea de pregătire fizică, în cazul
nostru sala de sport care trebuie să îndeplinească cerințele specifice jocului de volei.
Pentru reali zarea experimentului s -au folosit următoarele materiale: fileu, stâlpi, mingi de
volei, antene, mingi medicinale, aparat pentru măsurarea detentei, cameră video, cronometru, fluier ,
ruletă, bănci și saltele de gimnastică.

2.3. METODE DE CERCETARE

Metodele de cercetare folosite sunt :
1. Metoda bibliog rafică
Această metodă constituie pasul inițial și obligatoriu în orice invest igație științifică. Este mai
mult o obligație permane ntă de etică profesională a fiecărui specialist și nu numai în momentele
care se află în postura de cercetător sau autor de publicații. Metoda presupune parcurgerea literaturii
de specialitate care are aspecte legate de tema lucrării.
Prin studierea materialului bibliografic am strâns date necesare fundamentării teor etice a
lucrării, realizând următoarele sarcini:
– Culegerea datelor bibliografice din literatura de specialitate;
– Realizarea planului cercetării;
– Asistența la lecțiile de inițiere ;
– Selectarea probelor de control;
– Realizarea programului experimental de iniți ere și aplicarea lui în practică;
– Aplicarea probelor de control și înregistrarea datelor cercetării; 10 Cosmin P. Ridicător 2004 1.79
11 Paul P. Centru 2004 1.73
12 Mihai R. Libero 2005 1.65

35
– Ralizarea lucrării și redactarea acesteia ;
– Realizarea graficelor pentru a compara valorile atinse la testarea inițială cu cele de la
testarea finală

2. Me toda experimentului
Autorul M.Epuran ne prezintă experimentul ca fiind o modalitate de dezvoltare a gândirii ,
acesta fiind pus în valoare pentru prima dată în istoria gândirii metodologice la începutul epocii
moderne. Tot el spune că , cunoașterea cauzelor care produc anumite evenimente sau fenomene este
firească oricui , dar mai ales pentru cercetătorii ce doresc să afle adevăratele cauze ale acestor
evenimente . (M.Epuran , 2005 )
Metoda experimentului este considerată un sistem foarte c omplex cu scopul cunoașterii realității ,
această metoda fiind caracterizată prin utilizarea “raționamentului experimental“ , acest raționament
are să prelucreze faptele provenite din observații , dar și pe cele provenite din experiment .
Această metodă const ă în realizarea unor experimente care au ca și scop controlarea sau verificarea
unei/unor idei ex perimentale. ( M.Epuran, 2005 )
Mai mulți autori definesc experimentul ca fiind “o observație provocată “, “o producere sau
modificare intenționată a fenomenului , cu scopul de a -l studia în condiții mai favorabile “ sau chiar o
metodă de cunoaștere.

3. Metoda testului ca instrument de măsură
“Testul este o probă determinată , ce implică o sarcină de îndeplinit , identică pentru toți
subiecții examinați , pe baza unei tehnici precise , în scopul aprecierii succesului sau eșecului sau
notării numerice a reușitei . Sarcina poate fi relativă fie la cunoștințele dobândite , fie la funcții
senzorii -motrice sau mentale .“ (M.Epuran , 2005 )
Ca instrument de măsură a testărilor se vor folosi probele de control , probe practice .
Testele inițiale și cele finale sunt modele de teste tipizate, aplicate sub aceeași formă tuturor
subiecților participanți la studiu , cu caracter specific schiului alpin de performanță .
Testelo r vor fi imparțiale și obiective , urmărind testarea tuturor calităților motrice , dar punând mai
mult accent pe calitățile și deprinderile motrice specifice și necesare schiului alpin de performanță .
Atât testele fizice ale pregătirii pe uscat cât și testel e specifice pe zăpadă vor fi împărțite în testări
inițiale și testări finale, nu vor exista testări intermediare/mediane.

4. Metoda observației
Observația se poate aplica unui anumit domeniu în care datele, documentele sau fenomenele
se cer a fi cunoscute , descrise, ordonate, clasificate, cantificate, caracterizate, pentru a se stabili ceea

36
ce este deosebit în cadrul acestora, descoperirea interrelațiilor și a intrarelațiilor dintre fenomene, ce
anume le provoacă și ce efect au asupra altor fenomene.
Din acest complex de rezultate se nasc noi înțelesuri, explicații sau numai ipoteze care urmează a fi
verificate și cu ajutorul altor metode. Observația nu este o vizionare pasivă, ci un proces intelectual
activ în care cercetătorul face efortul de a fi precis și obiectiv în același timp, chiar dacă
evenimentele observate sunt fapte sociale sau conduite umane încărcate de subiectivitate. Acuitatea
utilizării metodei este dată de faptul că i se cere, de foarte multe ori, să deceleze dintre faptele și
evenimentel e comune tocmai acei indicatori ascunși, dar esențiali, care scapă de regulă
nespecialiștilor sau celor care nu sunt stăpâniți de o anumită curiozitate epistemică.

5. Metoda de prelucrare statistico -matematică și metoda grafică și tabelară
Metodele acestea vor permite interpretarea corectă a datelor obținute de subiecții supuși
testelor, în vederea aprecierii corecte a progresului realizat în timpul cercetării propuse. Datele
obținute vor fi prelucrate și prezentate într -o formă accesibilă, sintetică și relevantă.
Pentru acestea se folosesc:
a) Metode statistico -matematice, care surprind relațiile cantitative dintre fenomenele
investigate.
b) Metode de prezentare grafică, folosite pentru sintetizarea și condensarea datelor, dar mai
ales pentru vizualizarea lor. Se folosesc scheme, grafice, tabele.
Cu ajutorul acestor metode se va face o descriere precisă a fenomenelor, dând posibilitatea
formulării unor concluzii generale în funcție de reguli bine conturate, se vor certifica rezultatele
cercetării, dându -le o formă semnificativă.
Ca și indicator statistic voi folosi “testul STUDENT “, numai că nu voi compara media unei
caracteristici la două grupe diferite, efectuarea calculelor se va baza pe compararea rezultatelor
individuale obținute în urma testărilor inițiale și rezultate obținute în urma testelor finale .

2.4. SISTEMUL DE PROBE Ș I NORME APLICAT

În vederea efectuării studiulu i experimental am folosit o serie de probe și norme de control,
unele impuse de programa șco lară, altele introduse de mine , inspirat de F.R.Volei, cu scopul de a
studia mai îndeaproape obiectivele urmărit e.
Pe lângă aceste probe și norme de control, în vedere a desfășurării studiului s -au folosit și o
serie de indici morfofuncționali.

37
Pentru verificarea nivelului și ritmului de dezvoltare al calităților motrice sunt necesare
probe și norme de control fără de car e procesul selecției și al pregătirii nu și -ar ating e scopul:

1. Săritură cu elan cu o mână
La aparatul specific de măsurare a detentei, din stând se executa săritura cu bătaie pe două
picioare cu elan de 3 pași. Se execută de două ori, înregistrându -se cea mai bună încercare.
Rezultatele se înregistrează în metri și centimetri.

2. Săritură de pe loc cu două mâini
La aparatul specific de măsurare a detentei, din stând se executa săritura de pe două picioare
cu elan doar cu ajutorul brațelor, cu aterizare pe două picioare. Se execută de două ori și se notează
cel mai bun rezultat. Rezultatele se înregi strează in metri și centimetri .

3. Deplasare laterală pe 4m
Din fandare laterală cu atingerea liniei cu mâna, deplasare cu pași adăugați sau încru cișați pe
distanță de 4m timp de 45 de secunde. Se numără atingerile liniilor cu mâna. Rezultatul se
înregistrează în numărul de repetări.

4. Mobilitatea coxo -femurală
Executantul în picioare pe o bancă înaltă de 50 cm. O riglă de 1m. gradată în cm. se fixează
cu gradația 50 la nivelul băncii, cu gradațiile mici în sus și cele mari în jos. Executantul îndoaie
trunchiul înainte, cu genunchii întinși încercând să depășească cât mai mult granița de 50 cm.
Poziția finală se menține 3 secunde timp în care se citește gradația până la care s -a ajuns cu vârful
degetelor. Se execută de două ori și se notează cel mai bun rezultat. Rezultatele se înregistrează în
centimetri.

5. Dezvoltarea musculaturii abdominale
Din poziția culcat dorsal, cu genunchii îndoiți, brațele libere, ridicarea trunchiului la
verticală cu atingerea pieptului pe genunchi, revenire cu atingerea omoplaților pe sol. Se număr ă
repetările corecte efectuate î n 2 serii de câte 30 secunde cu pauză de 15 secunde. Se execută o
singură dată rezultat ele fiind înregistrate în urma numărului de repetări.

6. Tripla săritură de pe 2 pe 2 picioare
Din poziția stând cu picioare depărtate la nivelul umerilor, 3 sărituri din ghemuit în ghemuit,
fără oprire între ele. Se permite o singură pendulare a brațelor pentru elan. Se acordă două încercări
și se înregistrează cea mai bună săritură. Se măsoară dis tanța de la vârfurile picioarelor (poziția de

38
plecare) până la călcâie (poziția de aterizare). Suprafața pe care se sare trebuie să fie netedă și
nealunecoasă. Se sare desculț sau cu pantofi de sport. Rezultatele se înregistrează în metri și în
centimetri.

7. Deplasare 6m x 5 repetări
Din poziția de start din picioare, plecare libera spre înainte pe o distanță de 6m urmată de
deplasarea înapoi cu spatele, de cinci ori. Se acordă două încercări pentru fiecare și se înregistrează
cel mai bun rezultat. Rezu ltatul se înregistrează în secunde și în zecimi de secundă.

8. Alergare de viteză – 30m
Cu start din picioare, cronometrat la prima mișcare. Nu se folosesc pantofi cu cuie. Se
acordă două încercări pentru fiecare și se înregistrează cel mai bun rezultat. Pauza dintre repetări
este de 15 minute. Rezultatul se înregistrează în secunde și în zecimi de secundă.

9. Aruncarea mingii medicinale de 1kg
Din poziția stând pe șezut la linia de fund a terenului de volei spre centrul terenului. Se
acordă două încerc ări, se înregistrează cea mai bună încercare. Rezultatele se înregistrează în metri
și centimetri.

39
CAPITOLUL II I
PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA STATISTICĂ A
REZULTATELOR CERCETĂRII

3.1 MIJLOACE PENTRU PREGĂTIREA FIZICĂ

A. Pregătirea fizică multilateral ă
Picioare
Exerciții libere ( individual și cu partener ):
▸ genuflexiuni pe un picior ;
▸ sărituri multiple pe unul și ambele picioare ;
▸ exerciții în pantă ;
▸ sărituri pe trepte .
Exerciții la scară fixă :
▸ împingeri pe un picior ;
▸ urcare pe scara fixă sub formă de concurs ;
▸ împingerea cu tălpile a unui partener ce se ține cu palmele de scara fixă .
Exerciții cu banca de gimnastică :
▸ sărituri peste banca de gimnastică sub formă de ștafetă ;
▸ genuflexiuni cu atingerea băncii de gimnastică cu șezutul .
Exerciții cu haltera :
▸ genuflexiuni cu haltera ;
▸ împingerea halterei cu tălpile din culcat pe spate .

Brațe și trunchi
Flotări .
Tracțiuni la bară .
Exerciții cu banca de gimnastică .
Exerciții in doi .
Exerciții cu haltera .
Exerciții cu mingi medicinale .
Exerciții cu extensorul .

Abdomen și spate
Exerciții libere :
▸ briceagul ;
▸ forfecări de picioare în diferite planuri .

40
Exerciții la scară fixă:
▸ exerciții în atârnat ;
▸ exerciții cu sprijinirea picioarelor la scară fixă, șezând pe o bancă de gimnastică cu sau fă ră minge
medicinală în mâini .
Exerciții din sprijin cu abdomenul pe ladă, cu picioarele prinse la scara fixă :
▸ coborârea ș i ridicarea trunchiului ;
▸ coborârea și ridicarea trunchiului , cu bara de haltere în mâini ;
▸ exerciții în doi ;
▸ circuit de pregătire fizică .

B. Pregătirea fizică specifică
1. DEZVOLTAREA DETENTEI
Sărituri diferite:
▸ pas sărit ;
▸ sărituri libere pe unul și ambele picioare ;
▸ sărituri pe și peste obstacole ;
▸ sărituri cu atingerea unor obiecte suspendate ;
▸ sărituri cu coarda .
Exercițiu specific cu bătaie pe capacul de ladă:
▸ aterizare și săritură cu ati ngerea punctului maxim al detent ei.
Jocuri dinamice:
▸ cercul zbură tor;
▸ lanțul de sărituri ;
▸ joc în trei .

2. DEZVOLTAREA FORȚEI DE LOVIRE
Exerciții pentru forța la umăr:
▸ aruncări de deasupra umărului cu mingi medicinale mici ;
▸ exerciții izometrice cu localizare la umăr ;
▸ exerciții în doi .
Exerciții pentru forță în articulația pumnului:
▸ mișcări active cu rezistență în articulația pumnului ;
▸ lucru cu gantere mici ;
▸ flotări în pumni.

3. DEZVOLTAREA VITEZEI DE REACȚIE ȘI EXECUȚIE
Exerciții în doi cu minge și fără minge:

41
▸ pase în doi cu două mingi ;
▸ leapșa pe palmă ;
▸ din șezând, aruncarea mingii în sus, ridicarea și prinderea ei .
Jocuri dinam ice:
▸ cine trage mai repede coarda ;
▸ ferește -te de mai multe mingi ;
▸ caută să câștigi mingea .

4. DEZVOLTAREA REZISTENȚEI SPECIFICE
▸ repetarea loviturii de atac și blocajului din mingi aruncate ;
▸ joc 2 la 2 pe jumătate de teren cu mingi aruncate ;
▸ joc 6 la 6 cu mingi aruncate .

5. DEZVOLTAREA VITE ZEI DE REPETIȚIE (DE DEPLASARE )
Exerciții din școala alergării:
▸ alergare cu joc de gleznă;
▸ alergare cu genunchii sus ;
▸ alergare cu pendularea gambelor înapoi ;
▸ alergare cu pendularea gambelor înainte ;
▸pas săltat ;
▸pas sărit ;
▸ accelerări scurte ;
▸ alergare la semnale diferite cu plecări din poziții variate .
Ștafete și jocuri dinamice:
▸ crabii ș i creveț ii;
▸ ștafeta razelor ;
▸ leapșa ;
▸ alte ștafete simple și complexe .

3.2. PREZENTAREA DATELOR OBȚINUTE ÎN URMA PROBELOR DE CONTROL
Testarea inițială a avut loc la jumătatea lunii noiembrie 2017 , după terminarea selecțiilor și
stabilirea lotului de jucători.
Testarea finală a avut loc la jumătatea lunii mai 2018, înainte de tu rneul final al Olimpiadei
Naționale a Sportului Școlar in care elevii s -au clasat pe locul al II -lea.

42
Tabelul 7. Rezultatele probelor inițiale la grupa de elevi

Nr
Crt. Numele și
prenumele Săritura cu
elan cu o
mana Săritura de
pe loc cu 2
mâini Deplasare
laterală pe
4m (45 ’’) Mobilitate a
coxo –
femurală
Dezvoltarea
musculaturii
abd.
(30’’-15’’-
30’’) Tripla
săritură Deplasare
5 x 6m Alergare
de viteză
30m Aruncarea
mingii de 1kg
1. Alex L. 2.88 2.74 41 3 48 6.10 7”24 5”10 10.23
2. Alexandru
M. 2.78 2.67 39 6 45 6.10 7”20 5”08 8.50
3. Bogdan D. 2.75 2.69 36 10 50 6.20 7”68 4”86 8.25
4. Dragoș G. 2.69 2.65 35 8 55 6.60 8”28 4”74 7.93
5. Cosmin R. 2.87 2.72 33 9 53 6.70 7”92 4”98 9.87
6. Sergiu S. 2.79 2.71 38 4 52 5.85 7”98 4”86 7.78
7. Andrei G. 2.85 2.72 40 5 47 5.90 8”10 5”21 8.74
8. Ciprian D. 2.73 2.67 37 13 57 6.60 9”14 5”05 7.82
9. Daniel F. 2.78 2.69 40 11 48 6.90 8”51 4”89 8.04
10. Cosmin P. 2.73 2.70 36 9 54 6.50 7”95 4”76 7.76
11. Paul P. 2.73 2.68 39 12 52 5.80 8”50 5”33 7.94
12. Mihai R. 2.61 2.57 41 11 54 5.70 8”75 4”77 7.15

43
Tabelul 8. Rezultatele probelor finale la grupa de elevi

Nr
Crt. Numele și
prenumele Săritura cu
elan cu o mână Săritura de pe
loc cu 2 mâini Deplasare
laterală pe 4m
(45’’) Mobilitate a
coxo –
femurală
Dezvoltarea
musculaturii
abd.
(30’’-15’’-30’’) Tripla
săritură Deplasare
5 x 6m Alergare
de viteză
30m Aruncarea
mingii de
1kg
1. Alex L. 2.96 2.83 40 0 53 6.45 7”34 5”03 10.28
2. Alexandru
M. 2.80 2.69 41 8 49 6.23 7”32 5”01 8.69
3. Bogdan D. 2.74 2.68 39 12 49 6.31 7”44 4”79 8.36
4. Dragoș G. 2.76 2.69 39 10 59 6.70 8”11 4”69 8.01
5. Cosmin R. 2.92 2.75 36 12 58 6.81 7”61 4”78 10.01
6. Sergiu S. 2.85 2.77 43 4 56 5.79 7”88 4”87 8.11
7. Andrei G. 2.91 2.75 39 7 50 6.01 8”0 5”11 8.91
8. Ciprian D. 2.77 2.69 38 14 60 6.71 9”01 4”98 8.12
9. Daniel F. 2.83 2.74 43 13 48 7.05 8”40 4”91 8.60
10. Cosmin P. 2.73 2.70 39 7 58 6.80 7”86 4”73 8.05
11. Paul P. 2.75 2.69 36 11 55 5.97 8”72 5”35 8.11
12. Mihai R. 2.64 2.58 43 12 56 5.72 8”65 4”73 7.23

44
Tabelul 9. Media aritmetică a rezultatelor probelor inițiale și finale

MEDIA
ARITMETICĂ Săritura cu
elan cu o
mână Săritură de
pe loc cu 2
mâini Deplasare
laterală pe
4m (45”) Mobilitate
coxo-
femurală Dezvoltarea
musculaturii
abd.
(30”-15”-
30”) Tripla
săritură Deplasare 5
x 6m Alergare de
viteză 30m Aruncarea
mingii de
1kg
Testarea
inițială 2, 765 2,684 37,916 8,416 51,25 6,245 8,104 4, 969 8,334
Testarea
finală 2,805 2,713 39,666 9,166 54,25 6,379 8,028 4,915 8,54

45
3.3 GRAFICELE REZULTATELOR LA PROBELE INIȚIALE/FINALE :

La proba nr.1: “Săritura cu elan cu o mână”, din numărul total elevi, 10 dintre aceștia
au înregistrat progres, unul a obținut același rezultat ca și în testarea inițială, iar unul s -a aflat
în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.1:

Fig.1 6 Săritura cu elan cu o mână
La proba nr.2: “Săritura de pe loc cu două mâini ”, din numărul total de elevi, 10 dintre
aceștia au înregistrat progres, unul a obținut același rezultat ca și în testarea inițială, iar unul s-
a aflat în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.2:

Fig.17 Săritura de pe loc cu două mâini
2,4 2,5 2,6 2,7 2,8 2,9 3 Săritură cu elan cu o mână
Testare inițială
Testare finală
2,4 2,45 2,5 2,55 2,6 2,65 2,7 2,75 2,8 2,85 Săritura de pe loc cu două mâini
Testarea inițială
Testarea finală

46
La proba nr.3: “Deplasare laterală pe 4m (45”)”, din numărul total de elevi, 9 dintre
aceștia au înregistrat progres, iar ceilalți 3 s-au aflat în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.3:

Fig.18 Deplasarea laterală pe 4m (45 ”)
La proba nr.4: “Mobilitatea coxo -femurală ”, din numărul total de elevi, 8 dintre
aceștia au înregistrat progres, unul a obținut același rezultat ca și în testarea inițială, iar restul
s-au aflat în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.4:

Fig.19 Mobilitatea coxo -femurală
0 10 20 30 40 50 Deplasare laterală pe 4m (45 ")
Testarea inițială
Testarea finală
0 2 4 6 8 10 12 14 16 Mobilitatea coxo -femurală
Testarea inițială
Testarea finală

47
La proba nr.5: „Dezvoltarea musculaturii abdominale (30” -15”-30”), din numărul total
de elevi, 10 dintre aceștia au întregistrat progres, unul a obținut același rezultat ca și în
testarea inițială, iar unul s -a aflat în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.5:

Fig.20 Dezvoltarea musculaturii abdominale ( 30”-15”-30”)
La proba nr.6: “Tripla săritură”, din numărul total de elevi, 11 dintre aceștia au
înregistrat progres, iar unul s -a aflat în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.6:

Fig. 21 Tripla săritură
0 10 20 30 40 50 60 70 Dezvoltarea musculaturii abdominale ( 30"-
15"-30")
Testarea inițială
Testarea finală
0 1 2 3 4 5 6 7 8 Tripla săritură
Testarea inițială
Testarea finală

48
La prob a nr.7: “Deplasare 5 x 6m”, din numărul total de elevi, doar 3 au întregistrat
progres, unul a obținut același rezultat ca în testarea inițială, iar 9 dintre aceștia s -au aflat în
regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.7:

Fig.22 Deplasare 5 x 6 m
La proba nr.8: “Alergare de viteza 30m”, din numărul total de elevi, , doar 3 au întregistrat
progres, restul elevilor s -au aflat în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.8:

Fig.23 Alergare de viteză 30m
0 2 4 6 8 10 Deplasare 5 x 6m (secunde)
Testarea inițială
Testarea finală
4,2 4,4 4,6 4,8 5 5,2 5,4 Alergare de viteză 30m
Testarea inițială
Testarea finală

49
La proba nr.9: “Aruncarea mingii de 1 kg”, din numărul total de elevi, 11 elevi au
înregistrat progres, iar restul s -au aflat în regres.
Prezint mai jos graficul rezultatelor la proba nr.9:

Fig.24 Aruncarea mingii de 1 kg

0 2 4 6 8 10 12 Aruncarea mingii de 1 kg
Testarea inițială
Testarea finală

50
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma studiului realizat au rezultat următoarele concluzii :
▸ După selecția elevilor s -a constatat că pregătirea fizică a acestora a fost una deficitară iar
exerciț iile din cadrul programului expe rimental au fost în așa fel structurate încât să varieze
de la simplu la complex.
▸ Din pricina încărcării de la nivelul mușchilor acumulate de elevi in procesul de pregătire
fizică pentru etapa finală a Olimpiadei Gimnaziilor, aceștia au fost în regres la unele probe, la
testările inițiale față de cele finale, acest lucru fiind remediat, du pă testarea finală dar înaintea
turneului, prin antrenamente cu o intensitate scăzută.
▸ Pregătirea specifică, ca sistem de acț ionar e, a dat rezultate pozitive, a înregistrat o creștere
constantă în pregătirea elevilor ș i a accelerat atingerea formei sportive favorabile .
▸ Folosirea pregă tirii multilaterale ca mijloc de acț ionare pe parcursul orelor de educație
fizică a influenț at pozitiv indicii somatici ai elevilor, înregistrându -se o evoluție fizică
armonioasă favorabilă jocului de volei.
▸ În urma programului experimen t, la cele mai multe dintre probe, la testările finale s -au
înregistrat valori mai bune decât la testările inițiale, acest fapt sporind și capacitățile grupei de
elevi în cadrul desfășurării jocului de volei, odată cu dezvoltarea fizică crescând și
capacităț ile tehnice ale elevilor.

După desfăș urarea s tudiului experimental adaug urmă toarele propuneri :
▸ Propun implementarea în programa școlară a selecției sportive și î n cadrul jocului de volei
pentru înființ area unei echipe rep rezentative.
▸ Propun aplicarea testă rilor din cadrul prog ramului experiment în vederea realizării selecț iei
elevi lor pentru echipa reprezentativă de volei.

51
BIBLIOGRAFIE

1. Drăgan A., – Volei, Editura Fundația România de mâine, București 2000.
2. Epuran M., – Metodologia Cercetării Activităților Corporale, Editura Fest,
București 2005.
3. F.R.V. – Regulamentul Jocului de Volei, București, 2000.
4. Ghenadi V., Grapă Fl., M ârza D., – Volei în Învățământ, Editura Plumb,
Bacău, 1998.
5. Murafa N., Str oe Șt., – Jocul de Volei, Editura U.C.F.S., București, 1967.
6. Păcuraru A.,Iacob I., Balaiș Fl., Braharu O., – Manualul Profesorului de
Volei., Editura Helios, Iași, 2000.
7. Păcuraru A., – Volei, Teorie și Metodică, Editura Fundația Dunării de Jos,
Galaț i, 1999.
8. Prescorniță A., – Antrenamentul sportiv – o viziune integrativă -Editura
Transilvania, Brașov, 2006.
9. Prescorniță A., – Volei, Curs de Bază, Editura Transilvania, Brașov, 1994,
10. Prescorniță A., – Volei, Editura Transilvania, Brașov, 2003 .
11. Turcu I., – Metodologia cercetării în educație fizică și sport, Editura
Universității Transilvania, Brașov, 2007.
12. https://www.frvolei.ro/pagini/6_antrenori/descriereNorme. html 02.06.2018,
10.14.
13. https://www.monitoruldegalati.ro/sport/baietii -de-la-scoala -gimnaziala -12-
miron -costi n,-vicecampioni -la-olimpiada -de-volei.html# 30.05.2018, 10.30.

52
ANEXE

ANEXA 1
ECHIPA DE VOLEI A ȘCOLII GIMNAZIALE “MIRON COSTIN” DIN GALAȚI S -A
CLASAT PE LOCUL AL II – LEA LA ETAPA FINALĂ A OLIMPIADEI NAȚIONALE

53
ANEXA 2
ALEX L. A PRIMIT TITLUL DE CEL MAI DE PERSPECTIVĂ JUCĂTOR ÎN CADRUL
ETAPEI FINALE A OLIMPIADEI GIMNAZIILOR

ECHIPA DE VOLEI A ȘCOLII GIMNAZIALE “MIRON COSTIN” DIN GALAȚI A
CÂȘTIGAT ETAPA JUDEȚEANĂ A OLIMPIADEI NAȚIONALE

54

ECHIPA DE VOLEI A ȘCOLII GIMNAZIALE “MIRON COSTIN ” DIN GALAȚI A
CÂȘTIGAT ETAPA ZONALĂ A OLIMPIADEI NAȚIONALE
ECHIPA DE VOLEI A ȘCOLII GIMNAZIALE “MIRON COSTIN” DIN GALAȚI S -A
CLASAT PE LOCUL AL II – LEA LA ETAPA FINALĂ A OLIMPIADEI NAȚIONALE