Licenta Noua.output [615607]

CAPITOLUL I
BUGETUL PUBLIC

1.1. Concepte privind mecanismul financiar, sistemul bugetar și bugetul public în

general
Mecanismul financiar, parte integrantă a mecanismului economic, este constituit din
totalitatea structurilor, formelor, metodelor, principiilor și pârghiilor economico -financiare, prin
intermediul cărora se constituie, se administrează și se utilizează fondurile băne ști publice ale
statului, necesare îndeplinirii funcțiilor ș i sarcinilor sale, direcționate în special pentru o dezvoltare
economică durabilă și pe această bază a asigurării unui standard de viață corespunzător. Altfel spus,
el exprimă modul de organizare și conducere a fluxurilor financiare prin care se realizează
constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor financiare publice în societate.

Mecanismul financiar trebuie să asigure și să stimuleze o desfășurare eficientă a
activității tuturor subiec ților economici producători de bunuri materiale și servicii și, pe această
bază, crearea de valoare adăugată, venit național, resurse financiare publice abundente.
Funcționarea mecanismului financiar constă deci în capacitatea acestuia de a asigura
desfășu rarea normală a circuitului fluxurilor financiare publice în cuantumul necesar societății,
pentru asigurarea funcționării normale a tuturor instituțiilor publice ale statului prin intermediul
cărora acesta își exercită atribuțiile și funcțiile sale. El nu este dat odată pentru totdeauna, este
perfectibil în timp, el trebuie să fie dinamic și să aibă o structură suficient de flexibilă.

Unele dintre componentele sale au un grad mai ridicat de stabilitate, cum ar fi: sistemul
financiar, structura organelor fi nanciare, în timp ce altele au un caracter mai mobil, cum este
cazul pârghiilor financiar -fiscale, bugetare și, în general, a reglementărilor cu caracter financiar –
juridic.
Traducerea în fapt a funcțiilor finanțele publice ale României generează un întreg sistem
de relații economice, exprimate sub formă bănească, prin intermediul cărora se asigură formarea,
repartizarea și utilizarea fondurilor publice bănești necesare statului și organismelor sale pentru
satisfacerea nevoilor generale ale societății. Const ituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor
publice se realizează, după metode și tehnici specifice, având la bază principiul rambursabilității
sau a nerambursabilității, și care, apoi, capătă diverse destinații.
Ansamblul acestor metode, tehnici și log istica necesară, prin intermediul cărora
instituțiile statului special create constituie și utilizeaz ă resursele financiare publice, creează un
sistem coerent de relații financiare, denumit simplu: sistemul financiar -bugetar.
Derularea resurselor financia re în cadrul acestui sistem se realizează printr -un complex
întreg de planuri financiare (bugete), care, în sens mai larg, exprimă:
ș relațiile de transfer de resurse bănești fără echivalent și nerambursabil;
ș relațiile de împrumuturi de resurse bănești, purt ătoare de dobândă (creditul public);

ș relațiile de transfer de resurse financiare în schimbul unei contraprestații viitoare care
depinde de producerea unui eveniment aleatoriu (asigurările de bunuri, persoane, răspundere
civilă);
ș relațiile care apar în procesul formării de resurse bănești la dispoziția instituțiilor
publice (mijloace extrabugetare).
Sistemul financiar este privit deci ca relații reflectate prin:
ș bugetele locale
bugetul asigurărilor sociale de stat;
ș bugetele fondurilor speciale (bugetul Fondului național unic al asigurărilor sociale de
sănătate și bugetul asigurărilor pentru șomaj);
ș bugetele instituțiilor publice autonome;
ș bugetele de venituri și cheltuieli ale agenților economici și ale altor subiecți
economi ci;
ș bugetul Trezoreriei statului;
ș bugetul instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat;
ș bugetele societăților bancare, de asigurări și reasigurări;
ș bugetele constituite pe seama fondurilor externe nerambursabile, bugetul fondurilor
provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și
alte costuri se asigură din fonduri publice.
Cu excepția bugetelor agenților eco nomici, societăților bancare, de asigurări și a altor
posibili subiecți economici, restul bugetelor fac parte din așa -zisul sistem bugetar.
La baza întregului sistem bugetar stă ceea ce noi în mod generic numim bugetul, care cel
mai simplu definit el „este un document prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an
veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a
instituțiilor publice.
Cu alte cuvinte, orice buget prin care se derulează fonduri publice s e prezintă ca un plan
financiar, prin intermediul căruia sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pe o perioadă determinată
de timp (an, trimestru, lună), în scopul îndeplinirii unor obiective și sarcini precis stabilite la nivelul
entităților la care se referă acel buget (stat, unități administrativ -teritoriale, instituții publice etc). În
acest context, el constituie și un important plan operativ, din punct de vedere financiar, iar ca și
conținut, așa cum s -a mai precizat, exprimă, în ultimă instanță, re lații sociale de natură economică
care se stabilesc între participanții la executarea acelui plan financiar.

Noua reglementare 1 privind finanțele publice stabilește sistemul de bugete prin care se
constituie și se utilizează fondurile publice centrale, pr ecum și problemele legate de elaborarea,
aprobarea, executarea și raportarea acestora. În cadrul acestui sistem sunt incluse: bugetul de
stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetul fondurilor speciale; bugetul Trezoreriei statului;
bugetele institu țiilor publice autonome; bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial
din bugetul de stat; bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de
stat și a căror rambursare de dobânzi și alte costuri se asigură din f onduri publice; bugetul
fondurilor externe nerambursabile".
Prin aceeași reglementare de bază privind finanțele publice în România se inserează și
noțiunea de „buget general consolidat" care, din punct de vedere conceptual, este definit ca fiind
„ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma
un întreg". Cu alte cuvinte, bugetul general consolidat, deși nu este un buget de sine stătător în
elaborare, aprobare, executare și raportare, este suma bugetelor din ca drul sistemului bugetar
românesc, așa cum precizează de altfel și aranjamentul la acordul „stand -by" dintre România și
Fondul Monetar Internațional,

Pe lângă bugetele menționate mai sus bugetul general consolidat trebuie sa cuprindă și
Fondul special pentr u modernizarea drumurilor, Fondul special pentru dezvoltarea sistemului
energetic, Fondul special de reasigurare, Autoritatea pentru valorificarea activelor statului
(AVAS); Fondul pentru dezvoltarea agriculturii românești, Regia Autonomă Administrația
Națională a Drumurilor (AND); alte fonduri extrabugetare administrate de Ministerul Finanțelor
Publice sau de alte ministere și agenții din afara cadrului bugetar, precum și alte operațiuni
extrabugetare ale ministerelor, finanțate prin împrumuturi externe și fondurile de contrapartidă
create din încasările din împrumuturi externe".

Caracterul obligatoriu al bugetului de stat se manifestă prin faptul că împotriva membrilor
societății – contribuabili care nu -și îndeplinesc obligațiile pe care le au – se pot lu a mă suri de De
asemenea, aceleași reglementări menționează faptul c ă, în definiția bugetului general consolidat
„trebuie încorporate orice alte fonduri noi, create pentru perioada derulării programului, în
scopul realizării de operațiuni de natură fiscal ă".

În acest context, în vederea determinării cuantumului resurselor publice și a deficitului
bugetar total din cadrul unui an bugetar, prin intermediul tehnicilor bugetului general consolidat,
este necesar (în situația transferurilor de resurse dintre bugetel e sistemului) să fie eliminate prin
consolidare posturile care pentru un buget reprezintă o cheltuial ă (bugetul ierarhic superior), iar
pentru bugetul ierarhic inferior un venit. Această cerință are în vedere eliminarea dublei
înregistrări a cheltuielilor sau a veniturilor. In acest cadru este obligatoriu deci ca o anumită
resurs ă publică să fie evidențiată o singură dată, ca venit public, cum, de asemenea, este
obligatoriu ca orice plată de casă să fie contabilizată o singură dată drept cheltuială public ă
efectivă.
În acela și sens, în vederea determinării indicatorilor de calcul al deficitului bugetar
consolidat, este necesară determinarea „valorii creditului net al sistemului bancar către bugetul
general consolidat", care este definită ca „totalitatea c reanțelor sistemului bancar asupra
bugetului general consolidat minus valoarea totală a depozitelor bugetului general consolidat
deținut în sistemul bancar".
Dintre componentele bugetului general consolidat, așa cum s -a mai precizat, cel mai
important este bugetul de stat, prin intermediul căruia se derulează principalele resurse financiare
ale țării și prin care se exercită principalele prerogative și funcții ale finanțelor publice: de
repartiție, control și intervenție a statului în economie.

1.2. Bugetu l de stat – concept și caracteristici
Bugetul de stat, ca o componentă de bază a bugetului general consolidat și a finanțelor
publice în general, înainte de toate, reflectă relaț ii sociale de natură economică sub formă
bănească, ce se statornicesc între s tat, pe de -o parte, și membrii săi, persoane juridice ș i fizice,
pe de altă parte, în procesul repartiției produsului intern brut, potrivit obiectivelor de politică
economică și socială a claselor politice aflate la putere la un moment dat, în scopul sati sfacerii
intereselor generale ale societății.

Relațiile determinate de constituirea resurselor financiare publice se manifestă, în
principal, prin intermediul impozitelor, taxelor, contribuțiilor obligatorii și al unor vărsăminte ale
instituțiilor publice , precum și prin cel al împrumuturilor de stat interne și externe. Apoi, relațiile
sociale create între stat și membrii săi, în procesul de repartizare și utilizare a resurselor

financiare publice, îmbracă forma utilităților și serviciilor publice și semip ublice, pe care statul le
furnizează acestora și societății în general.
În acest complex proces de constituire și utilizare a fondurilor publice, relaț iile
economice pe care le determină bugetul de stat își găsesc cea mai larg ă expresie în corelațiile
macroeconomice care se stabilesc în economie și societate, în special în legătură cu nivelul,
evoluția și repartiția produsului intern brut, izvorul principal al resurselor financiare publice.
calendaristic, prin el se asigură de multe ori condițiile necesar e pentru continuarea unor finanțări
și pe termen mediu, prin includerea unor cheltuieli publice (din domeniul investițiilor) care nu se
pot finaliza pe parcursul unui exercițiu bugetar.

În al patrulea rând, legile privind aprobarea bugetului de stat poart ă amprenta concepțiilor
și intereselor politice ale partidului sau partidelor politice aflate la putere la un moment dat. De
aceea, deși este determinat de cauze și condiții obiective, în multe privințe, bugetul de stat al
României poartă puternice amprent e subiective.
În al cincilea rând, fiind cel mai important mecanism prin care funcțiile finanțelor publice
se transpun în viață, bugetul de stat reprezintă instrumentul cel mai important de intervenție a
statului în economie, prin politicile sale fiscale ș i bugetare.

Sistemul unitar de bugete

Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective și mijloacele cu
care se acoperă. În acest scop, se stabilește un raport între resursele financiare publice
provenite, în principal, din impozite și taxe, și nevoile sociale; în cadrul acestui raport trebuie să
se urmărească respectarea echității în repartiția sarcinii fiscale asupra membrilor societății.
Astfel, pe baza puterii de contribuție a subiecților imp ozabili, se stabilește capacitatea de
satisfacere a nevoilor generale (utile, necesare sau indispensabile).
Proiectul de buget conferă Parlamentului și Guvernului posibilitatea de a avea o imagine
de ansamblu asupra raportului dintre valoarea bunurilor mat eriale și nemateriale create în
economia financiar ă publică și valoarea eforturilor făcute pentru realizarea lor. În mod similar,
autorităț ile publice locale identifica acest raport și modul în care se realizează echilibrul dintre
nevoi și resurse la niv el mezoeconomic.
De asemenea, bugetul public este instrumentul de programare, de executare și de control
asupra rezultatelor execuției resurselor bănești ale societății și a modului de repartizare și
utilizare a acestora prin cheltuieli publice.

În sens l arg, bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul public, care
împreună formează sistemul de bugete. Acesta este un sistem unitar de bugete format din:
• bugetul de stat;
• bugetul asigurărilor sociale de stat;
• bugetele locale;
• bugetele fondurilor speciale;
• bugetul trezoreriei statului;
• bugetele instituțiilor publice autonome;
• bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele lo cale și bugetele fondurilor spe ciale, după caz;
•bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;

• bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și a
căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice;
•bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Componentele sistemului unitar de bugete pot fi grupate și reunite în două categorii,
respectiv:
• Bugetul public național este format din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat și bugetele locale;
• Bugetul general consolidat este ansamblul bugetelor, componente ale sistemului
bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg. Consolidarea bugetară se referă la
operațiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente ale si stemului
bugetar în vederea evitării dublei evidențieri a acestora . Această operațiune include și ajustările
determinate de intrările anuale de credite externe și rambursările ratelor de capital.
Bugetele prezentate sunt formate, la rândul lor, din venitur i și cheltuieli. Acestea,
consolidate la nivel național, evidențiază fondurile financiare publice și nivelul efortului
financiar public pe anul fundamentării estimărilor, urmărindu -se asigurarea echilibrului între

nevoile și resursele publice. Deficitul d e finanțat se stabilește la nivelul bugetului general
consolidat.

Este cunoscut faptul că volumul total al resurselor financiare publice reprezintă limite
minime ce pot fi depășite, fiind determinate de nivelul cheltuielilor publice totale.
Spre deosebire de veniturile publice, cheltuielile publice reprezintă limite maxime ce nu
pot fi depășite, întrucât aceasta ar genera dezechilibru la nivelul bugetului public.

1.3. Principiile bugetare
1.3.1. Prezentare generală
În scopul asigurării unei gestionări corecte a resurselor financiare publice se recomandă
respectarea unor reguli tehnice cunoscute sub denumirea de principii bugetare. Acestea sunt
reprezentate, potrivit Legii finanțelor publice, de principiile universalității; unității; neafectă rii
veniturilor; anualității; specializării; unității monetare; publicității .
Elaborarea, aprobarea și execuția bugetelor locale au la bază următoarele principii:
universalității, publicității, unității, unității monetare, anualității, specializării bugetare și
echilibrulu.
La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat, elaborarea și execuț ia acestuia se bazează pe
urmă toarele principii: anualitatea, universalitatea, echilibrarea, realitatea și unitatea monetară.

1.3.2. Principiile și regulile bugetare
De-a lungul vremii, în construcția și executarea bugetelor publice s -au impus o serie de
reguli și condiții, transformate ulterior în adevărate principii, respectate într -o măsură mai mare
sau mai mică de toate guvernele în ceea ce privește admin istrarea și gestionarea banului public.
Procedura sau procesul bugetar reprezintă totalitatea operațiunilor și actelor cu caracter
administrativ, tehnic și normativ efectuate de organele de specialitate ale statului în vederea

întocmirii, aprobării, execut ării și raportării bugetului de stat și a celorlalte bugete prin
intermediul cărora se gestionează fondurile publice.

În toate fazele procesului bugetar, referitor la elaborarea, execuția și raportarea execuției
bugetului, s – au impus o serie de reguli și principii de a căror respectare depinde în mare măsură
buna sau proasta administrare și gestionare a fondurilor publice ale unei națiuni.
Ultimele reglementări românești în materie 2 stipulează următoarele principii și reguli de
bază cu privire la elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea bugetului de stat.
A) Principii
a) principiul universalității;
b) principiul publicității;
c) principiul unității;
d) principiul anualității;
e) principiul spec ializării bugetare;
f) principiul unității monetare.
B) Reguli
a) cheltuielile bugetare au o destinație precisă și limitată și sunt determinate de
autorizările conținute în legi specifice și legile bugetare anuale;
b) în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative ale căror
prevederi atrag mic șorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, inițiatorii
au obligația să prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de resurse sau
plusului de cheltuieli.
Față de principiile și regulile din cadrul procesului bugetar românesc, de -a lungul
timpului s -au impus, cristalizat și aplicat și altele, adiacente sau complementare lor, cum ar fi:
principiul realității;
principiul echilibrului aplicat în execuția bug etară a Uniunii Europene.
Trebuie men ționat că unele dintre principiile enunțate și -au pierdut în mare măsură
semnificația pe care o aveau la un moment dat, în perioada în care ele s -au impus (de exemplu,
principiul echilibrului bugetar), iar altele au f ost adaptate noilor concepții privind rolul finanțelor
publice în epoca contemporană. Modul în care se aplică ele în practică diferă însă de multe ori de
la o țară la alta.
a) Principiul universalității bugetare . Potrivit reglementărilor românești, acesta
constă în aceea că: „veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute,
veniturile nu pot fi afectate direct unei anume cheltuieli bugetare, cu excepția donațiilor și a
sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte".
Potrivi t principiului universalității, toate veniturile trebuie să figureze în buget, fără
omisiune, disimulare sau compensare și contractare. Este vorba aici despre un principiu de
bugetizare integrală, de o regulă severă și precisă, care are drept scop facilita rea controlului
financiar asupra serviciilor publice ale statului, principiu care nu se poate aplica în mod
corespunzător în cazul bugetelor anexe și aproape deloc în cazul bugetelor finanțate prin
mijloace extrabugetare.
Avantajele respectării principiulu i universalității sunt:
• permite cunoașterea cât mai exactă a volumului total al veniturilor și cheltuielilor
publice, precum și a corelației existente între anumite venituri și cheltuieli care se află în
conexiune strânsă;
• conferă Parlamentului dreptul de control asupra cuantumului total al veniturilor și
cheltuielilor publice.

De aceea, principiul neafectării veniturilor nu trebuie confundat cu regula universalității
bugetare, chiar dacă cele două principii pot avea consecințe similare. Această regulă de „fier"
presupune ca ansamblul veniturilor publice să acopere ansamblul cheltuielilor publice, deci nu
este admis, potrivit acestui principiu, ca un anume venit să fie destinat unei anumite cheltuieli,
cum se întâmplă în cazul bugetelor anexe și al buget elor din mijloace extrabugetare. Este
inadmisibil ca un anumit grup de contribuabili să poată dispune ca impozitele plătite de ei să fie
dirijate la finanțarea unor servicii ai căror beneficiari direcți sunt ei. În plus, nerespectarea acestei
reguli poate duce la risipă, asigurându -se, pe această cale, finanțarea unor cheltuieli, chiar dacă
acestea nu sunt strict necesare în momentul acela.

b) Principiul publicității stabilește că „sistemul bugetar este deschis și transparent",
acest lucru realizându -se prin:
– dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
– publicarea actelor normative prin care au fost aprobate bugetele, precum și a conturilor
anuale de execuție a acestora;
– mijloacele de informare în masă au acces la difuzarea tuturor informațiilor cu privire la
conținutul bugetului de stat, exceptând informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de
lege.
Principiul publicității presupune ca bugetul public să fie adus la cunoștința opiniei
publice prin mijloacele de infor mare mass -media, atât în faza de proiect, cât și în timpul
dezbaterilor parlamentare, urmând ca după adoptarea de către Parlament, legea bugetară să fie
publicată în Monitorul Oficial și în culegeri legislative.
c) Principiul unității obligă ca „veniturile și cheltuielile bugetare să se înscrie într –
un singur document, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice
cheltuite". Regula unității are drept scop, așadar, evitarea dispersiei operațiilor financiare ale
statului în docume nte multiple pentru a se facilita pe această cale controlul exercitat de
parlament. Toate veniturile și toate cheltuielile de stat trebuie să figureze într -un singur
document „bugetar", pentru garantarea sincerității și pentru asigurarea clarității bugetiz ării.
Prin construcția de bugete din fonduri speciale, dar mai ales a unor bugete din mijloace
extrabugetare, se produce acel fenomen de „debugetizare", care determină scoaterea fondurilor
publice de sub regulile și principiile care s -au impus de -a lungul vremii în gestionarea și
administrarea banului public.

Dacă bugetele anexe la Legea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat încalcă
unele principii ale dreptului bugetar, principiul neafectării veniturilor, cele constituite din
fondu rile mijloacelor extrabugetare, încalcă și regula controlului parlamentului, întrucât resursele
publice constituite prin acest sistem de bugete se aprobă de ordonatorii de credite ierarhic
superiori, context în care ele constituie o excepție reală de la re gula unității bugetare.
Deși unitatea bugetară prezintă o serie de avantaje, în tot mai multe state contemporane s –
a renunțat la respectarea deplină a acestui principiu, preferându -se procedeul pluralității
bugetare. Astfel, pe lângă bugetul statului care este considerat un buget ordinar sau general, se
întocmesc și alte bugete publice: conturi speciale, bugete extraordinare, bugete anexe, bugete
autonome, bugete ale fondurilor speciale etc.
Derogările principiului unității bugetare sunt: conturile speciale ale tezaurului public;
bugetele extraordinare; bugetele anexe; bugetele autonome; rectificarea legilor bugetare anuale;
bugetele referitoare la unele cheltuieli accidentale sau în caz de urgență

Restrângerea aplicării acestui principiu al unității bugetar e este influențată și de
autonomia financiară a unor instituții publice și care își întocmesc bugete autonome, iar altele
bugete anexe. Astfel, din punct de vedere financiar, aceste instituții sau regii publice
funcționează ca întreprinderi private, care u tilizează resursele proprii pe seama cărora, de regulă,
își acoperă cheltuielile exclusiv.
d) Principiul anualității presupune ca „veniturile și cheltuielile bugetare să fie
aprobate pe o perioadă de un an, perioadă care corespunde și exercițiului bugetar". În România s –
a adoptat regula ca exercițiul bugetar să coincidă cu anul calendaristic.
Acest principiu a fost adoptat în majoritatea țărilor lumii, din necesități care țin mai
degrabă de posibilitatea exercitării controlului parlamentar asupra activității executivului,
referitor la bugetul public, prin aprobările și rectificările de buget care se impun în cursul anului,
deci pe perioade relativ scurte, care permit un control mai eficient din partea forului legislativ.

Nu în toate țările lumii anul bugetar coincide cu cel calendaristic (cum se întâmplă în
România), aceasta atât din cauze de tradiție, cât și din cauze care țin, mai degrabă, de situația
economico -financiară a s tatului respectiv (anul agricol etc).De exemplu:

• în țări ca Austria, Belgia, Brazilia, Franța, Germania, etc, anul bugetar coincide
cu anul calendaristic (1 ianuarie – 31 decembrie);
• în alte țări, ca Marea Britanie, Canada, Japonia, etc, anul bugetar înce pe la 1
aprilie și se încheie la 31 martie;
• în Australia, intervalul este cuprins între 1 iulie – 30 iunie;
• în SUA, anul bugetar este cuprins în perioada 1 octombrie – 30 septembrie; În
practica bugetară, referitor la respectarea principiului anualității, s -au identificat două
sisteme de execuție bugetară, respectiv: sistemul de exercițiu bugetar și sistemul de gestiune
bugetară
„Sistemul de gestiune", obligă ca creditele bugetare care nu au fost folosite până la
încheierea exercițiului să -și piardă valabilitatea, iar veniturile prognozate neîncasate până la
finele acelui exercițiu să se contabilizeze în anul în care se încasează efectiv, deci în perioadele
viitoare.
„Sistemul de exercițiu", presupune existența unei perioade de închidere de cât eva luni,
timp în care creditele bugetare nefolosite până la sfârșitul anului se pot folosi în acea perioadă,
iar veniturile anului de plan și încasate după 31 decembrie a anului respectiv se vor contabiliza
pentru exercițiul căruia le aparțin dacă acestea se încasează în perioada de închidere.

CAPITOLUL II
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ȘI ROLUL TREZORERIEI STATULUI ÎN
ROMÂNIA

Capitolul de față prezintă necesitatea înființării Trezoreriei Statului și importanța
acesteia. De asemenea am evidențiat sistemul organizării centrale și teritoriale al trezoreriei
statului.

2.1. Necesitatea organizării Trezoreriei publice în România
Tranziția la economia de piață reprezintă un proces complex și de durată care presupune
înfăptuirea unor multiple obiective, printre care un loc important îl ocupă restructurarea
economiei naționale. Această acțiune necesită importante resurse financiare și materiale ale căror
procurare și admini strare constituie o problemă realmente dificilă, dacă se urmărește și
respectarea unor principii de bază cu privire la o fiscalitate echitabilă și o politică bugetară
corectă.
Reforma din sistemul bancar a determinat structurarea acestuia pe două paliere: pe de -o
parte, Banca Naț ională a României, care începe să -și exercite funcțiile tradiț ionale, de bancă
centrală, iar, pe de altă parte, sistemul băncilor comerciale cărora le – au fost transferate
operațiunile cu caracter comercial și execuția bugetului public. Operațiunile privind execuția de
casă a bugetelor și celorlalte resurse financiare ale sectorului public au fost preluate de Banca
Comercială Română, Banca pentru Dezvoltare și Banca Agricolă.

Banca Comercială Română , precum și celelalte două băn ci, organizate pe principii
comerciale, au în vedere, în primul rând, desfășurarea unei activități rentabile, fiind preocupate,
în special, pentru organizarea și executarea unor servicii și operațiuni aducătoare de profit
(plasamente de resurse disponibile , operațiuni de decontare și de casă etc.) și mai puțin pentru
mobilizarea în mod corespunză tor a fondurilor publice printr -un control activ și eficient asupra
activității agenților economici privind calculul, evidențierea și vărsarea sumelor cuvenite
bugetului public. În fapt, băncile comerciale efectuau numai operațiuni de încasări și plăți în
contul instituțiilor publice centrale și locale pe seama bugetelor, făr ă un control efectiv real, fapt
ce a generat multe neajunsuri în legătură cu urmărirea efic ientă a drepturilor de încasat ale
statului sau respectarea destinației speciale a creditelor bugetare aprobate.
Din momentul în care însă execuția bugetului general consolidat a început să se deruleze
prin băncile comerciale, au apărut dificultăți deosebi te pe linia operativității informației,
corectitudinii acesteia și mai ales o insuficiență a controlului în legătură cu necesitatea și
oportunitatea efectuării plăților din fondurile publice, precum și cu urmărirea corespunzătoare a
veniturilor statului pe total și în structură.
Necesitatea înființării și organizării Trezoreriei publice în România rezultă în primul rând
din deficiențele și neajunsurile înregistrate cu privire la execuția componentelor bugetului
general consolidat prin băncile comerciale, pr ecum și a sistemului informațional -contabil
existent în cadrul ordonatorilor de credite. Aceste deficiențe și neajunsuri au generat
imposibilitatea urmăririi corespunzătoare a veniturilor statului și, în mod deosebit, a celor
datorate de persoanele juridi ce, care au o pondere însemnată în totalul veniturilor bugetare, cu

consecințe dintre cele mai nefavorabile asupra constituirii surselor în concordanță cu evaluările
aprobate de Parlamentul României. De asemenea, asupra modului de derulare a cheltuielilor
efectuate prin bugetul de stat și celelalte bugete publice, nu exista un control corespunzător cu
privire la necesitatea, oportunitatea și legalitatea efectuării cheltuielilor, aceasta referindu -ne atât
la cheltuielile curente, dar mai ales la cele privind finanțarea deficitului bugetar și a investițiilor.
În aceeași direcț ie, amintim și costul ridicat al cheltuielilor legate de comisioanele bancare
pentru efectuarea operațiunilor prin contul bugetului general consolidat.

Înființarea Trezoreriei Finanțelo r Publice în țara noastr ă a devenit deci o necesitate
obiectivă, determinată de aplicarea programului de reformă și restructurare a economiei, în
condițiile în care finanțelor publice li s -a cerut să -și amplifice rolul și funcțiile referitor la
administra rea, angajarea și utilizarea mai eficientă a resurselor financiare ale sectorului public.
După anul 1989 a fost adoptată de urgență Legea nr. 10/1991 a finanțelor publice
publicată în Monitorul Oficial nr. 23/1991, lege care a constituit o adevărată cartă financiară a
României (modificată în anii 1996 și 2002). Cea mai mare parte este consacrată principiilor de
elaborare, aprobare și execuție a bugetului public național. Legea instituie noțiunea de buget de
stat în loc de buget unic național. Pentru prima d ată, legea conferă o adevărată autonomie
bugetelor ce compun bugetul general.
Dacă în anii de după 1990, pentru mobilizarea mai corespunzătoare a resurselor
sectorului public, mai ales a impozitelor și taxelor, s -a creat un cadru legislativ și organizatori c
mai adecvat, erau necesare acum mă suri similare ș i în domeniul administrării, angajării și
utilizării acestor resurse, sub un control mai operativ și eficient al statului.
Din analiza și experiența unor țări cu o economie de piață dezvoltată, rezultă c ă acestea
și-au organizat executarea bugetului sectorului public prin unități care asigură gestionarea
cheltuielilor bugetare în strânsă corelație cu modul de administrare a veniturilor din impozite și
taxe etc. Astfel, țări ca Italia, Franța și SUA și -au organizat trezorerii publice, la nivelul
Ministerului Finanț elor, cu organe teritoriale subordonate prin care se asigură operațiunile de
încasări și plăți ale sectorului public, iar alte țări au organe speciale de încasare și urmărire a
veniturilor, iar p lățile le efectuează prin anumite bănci comerciale agreate.
Dar, indiferent de sistemul adoptat în toate aceste țări, se confirmă pe deplin principiul
potrivit căruia administrarea impozitelor și taxelor, pe de -o parte, și efectuarea cheltuielilor, pe
de a ltă parte, trebuie să constituie un tot unitar, un atribut de bază al guvernului, care se
înfăptuiește prin organe și instituții subordonate acestuia sau agreate și strict specializate.

În condițiile țării noastre, de trecere la o economie concurențială de piață, ș i având în
vedere transformările petrecute în sistemul bancar, decizia autorităților române de a crea un
sistem unitar privind administrarea, angajarea și utilizarea resurselor financiare ale statului, care
să cuprindă toate fazele, de la stabi lire, urmărire și până la folosirea lor finală, a fost pe deplin
justificată.
Prin această măsură, Ministerul Finanțelor Publice dispune de instrumente specifice de
analiză în toate etapele de elaborare, aprobare și execuție a bugetului de stat, a bugetulu i
asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale și a bugetelor fondurilor speciale pentru asigurarea
echilibrului financiar, monetar, valutar, pe ansamblu, și a gestionării corespunzătoare a datoriei
publice interne și externe a statului.

2.2. Premis ele înființării Trezoreriei Statului
Premisele care au creat cadrul favorabil înființării trezoreriei, în România, au fost:
1. reorganizarea băncilor și consecințele acesteia asupra finanțelor publice;
2. schimbarea concepțiilor privind administrarea și utiliza rea resurselor financiare publice;
3. cerințele și posibilitățile reale de asigurare a echilibrului finanțelor publice, prin
intervenții pornite în fazele de urmărire a execuției bugetare;
4. autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat, în contextul preved erilor Legii
finanțelor publice;
5. întărirea autonomiei finanțelor locale, la nivelul bugetelor acestora din subdiviziunile
administrației teritoriale, în cadrul județelor, potrivit Legii administrațiilor publice locale;
6. înființarea și funcționarea fondurilo r speciale, prin autonomizarea bugetelor acestora;
7. creșterea și diversificarea sistemului veniturilor proprii. ,
• exercitarea controlului asupra eliberării fondurilor de la bugetul de stat în numerar și în
cont către instituțiile publice pentru acoperirea cheltuielilor aprobate, în. limita creditelor
bugetare deschise pe destinații de Ministerul Finanțelor Publice;
• păstrarea con turilor de disponibilități ale bugetelor locale, ale instituțiilor publice, ale
agenților economici ce au conturi deschise la trezorerie;
• transmiterea informațiilor către Ministerul Finanțelor Publice privind execuția bugetară.
În reorganizarea sistemului bancar, momentele importante sunt:
• crearea cadrului juridic pentru separarea activității Băncii Naționale ca bancă
centrală cu un înalt grad de independență. Astfel, începând din anul 1991, Banca Națională a
României a devenit instituția unică de emisiune monetară a statului, de stabilire a politicii
monetare, de credit și valutară, de gestionare a rezervelor valutare oficiale și de supraveghere a
activității celorlalte bănci.
• înființarea Băncii Comerciale Române, prin Legea nr. 31/16 nov. 1990 privind
societățile comerciale, care a preluat de la Banca Națională conturile de disponibilități și de
credite pe termen scurt ale agenților economici, conturile de venituri și de cheltuieli ale bugetului
de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale buget elor locale, precum și conturile
instituțiilor publice;
• înființarea Trezoreriei Statului, în anul 1992, care, prin sistemul trezoreriilor locale, a
preluat atribuțiile execuției de casă a bugetului public de la Banca Comercială, la care s -au
adăugat noi at ribuții rezultate din reorganizarea finanțelor publice.
Argumentele favorabile înființării Trezoreriei finanțelor publice sunt:
• desfășurarea execuției bugetare prin mai multe bănci creează dificultăți în ceea ce
privește controlul asupra operațiilor, compl ică fluxurile monetare și prelungește termenele de
raportare a datelor de execuție, influențând negativ urmărirea execuției și a echilibrului bugetar;
• în contextul prezentat, de ample modificări și de cerința rezolvării problemelor noi apărute,
s-a elaborat cadrul legislativ pentru exercitarea de către Ministerul Finanțelor Publice a atribuțiilor
ce-i revin în domeniul finanțelor publice prin crearea unui sistem propriu pentru urmărirea execuției
bugetare, cu ajutorul căruia să coordoneze problemele politicii financiare de care răspunde;
• în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 78/1992, Ministerul Finanțelor
Publice a fost autorizat să înființeze trezorerii în cadrul organelor financiare subordonate, și anume:
direcții generale ale fina nțelor publice județene și a Municipiului București, administrații financiare;
• prin Legea nr. 82/1991 s -a prevăzut organizarea contabilității trezoreriei finanțelor
publice în cadrul Ministerul Finanțelor Publice și a unităților sale subordonate;
• potrivit prevederilor din Legea bancară, trezoreriile, la nivel de județ, au conturi
deschise la sucursalele județene ale Băncii Naționale a României (conturi curente), prin care se
încasează veniturile bugetare, se efectuează cheltuielile dispuse de către titular ii conturilor
deschise la trezorerii.

În țara noastră, începând cu anul 1992, pe baza Hotărârii Guvernului nr. 78/1992, privind
organizarea și funcționarea Trezoreriei finanțelor publice și a Legii Contabilității, nr. 82/1991 a fost
organizată execuția ope rațiunilor privind finanțele publice prin Trezoreria Statului. Aceasta a
reprezentat una din coordonatele reformei sistemului financiar în România. Prin trezoreria proprie,
statul își mobilizează, direct sau indirect, disponibilitățile de fonduri, asigurân d, totodată, exercitarea
în bune condiții a atribuțiilor Ministerului Finanțelor Publice și ale unităților sale teritoriale. De
asemenea, prin intermediul Trezoreriei finanțelor publice se asigură utilizarea eficientă a resurselor
statului de către institu țiile publice, respectarea destinației fondurilor aprobate prin Legea bugetară,
precum și întărirea răspunderii ordonatorilor de credite în gestionarea banilor publici.

• mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetar și pentru
serviciul datoriei publice;
• finanțarea obligațiilor statului asumate prin acorduri guvernamentale cu decontare în
conturile de clearing, barter și cooperare economică, în vederea echilibrării importurilor cu
exporturile.
2. permite cunoașterea pe rmanentă a resurselor publice și previziunea nevoilor de
împrumuturi pentru finanțarea deficitului bugetar.
Trezoreria publică cuprinde totalitatea resurselor de care dispune statul. Ea nu se
limitează, însă, numai la execuția bugetului de stat. Astfel, pr in Trezorerie s -a realizat separarea
finanțelor sectorului public de resursele private din conturile distincte la bănci.
De asemenea, prin Trezorerie se realizează și politica de plasamente financiare din
disponibilitățile temporare aflate în conturile tre zoreriei, asigurând, astfel, pe de o parte,
valorificarea disponibilităților temporare (surplusul de încasări față de plăți), iar pe de altă parte,
sprijinirea prin mecanismele statului a procesului de tranziție.
Înființarea Trezoreriei finanțelor publice în România a completat cadrul instituțional
prin care statul și -a creat posibilitatea de a -și stabili și aplica politica de venituri și cheltuieli,
organizându -și activitatea financiară atât la nivel central, cât și în teritoriu. Astfel, a devenit
posibilă creșterea răspunderii utilizării banilor publici, cât și asupra asigurării finanțării
obiectivelor și acțiunilor aprobate. Ca urmare, prin Trezorerie este posibilă cunoașterea și
rezolvarea implicațiilor specifice gestiunii financiare publice. în plus, Tr ezoreria facilitează
folosirea de către Ministerul Finanțelor Publice, cu ocazia întocmirii, aprobării și execuției
bugetului public, a instrumentelor de analiză fundamentală și de supraveghere a realizării
echilibrului financiar, monetar, valutar și a dat oriei publice.

2.3. Organizarea Trezoreriei Statului

Instituția este denumită astfel după ultimele reglementări românești, deoarece la
constituirea ei, în anul 1993, purta numele de „Trezoreria Finanțelor Publice", cu mențiunea că în
majoritatea țărilor lumii această instituție este denumită „Trezoreria publică", nume care
exprimă, poate cel mai corect, atribuțiile și funcțiile reale ale sale.

Organizarea în România a Trezoreriei statului, ca un sistem integrat, centralizat, la ni velul
Ministerului Finanțelor Publice, și descentralizat, în plan teritorial, a fost asigurată printr -un cadru
legislativ adecvat, respectiv Legea contabilității nr. 82 din 1991, Hotărârea Guvernului nr. 78 din
15.02.1992, Normele metodologice date în apli carea acesteia, a Ordonanței Guvernului nr. 66/1994,
cu modificările și completările ulterioare, și, mai ales, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
146 din 14.11.2002, precum și prin Legea nr. 201 din mai 2003 pentru aprobarea acesteia.

Conform prev ederilor acestor acte normative, Ministerul Finanțelor Publice a fost
autorizat să organizeze contabilitatea Trezoreriei privind execuția de casă a bugetului de stat,
a bugetelor locale, a bugetului asigurărilor sociale de stat; constituirea și utilizarea ve niturilor
proprii ale instituțiilor publice, precum și a fondurilor cu destinație specială; gestiunea datoriei
publice, precum și alte operații financiare efectuate în contul instituțiilor publice, agenților
economici.
Ministerul Finanțelor Publice reprezintă organul de specialitate al administrației
publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, care aplică strategia și
Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice.

publice, inclusiv cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de
siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale}

Trezoreria Statului este concepută ca un sistem unitar atât la nivel central, cât și la nivelul
unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice , în scopul realizării operațiunilor
financiare ale sectorului public, astfel:

• la nivel central: Direcția Generală a Trezoreriei Statului;
• la nivel județean: Direcții județeane ale Trezoreriei Statului în cadrul Direcțiilor
generale ale finanțelor publice județene;
• la nivel lo cal: Trezorerii municipale organizate ca direcții în cadrul
Administrațiilor Financiare municipale; Trezorerii orășenești ca servicii în cadrul
Administrațiilor Financiare orășenești; Trezorerii comunale organizate ca servicii
în cadrul Administrațiilor Financiare comunale

Prin înființarea Trezoreriei statului, Ministerul Finanțelor Publice dispune de mijloacele
specifice de analiză în toate etapele de elaborare, aprobare și execuție a bugetului general
consolidat 8 în vederea creării condițiilor necesare asigurării echilibrului financiar, valutar,
monetar și a gestionării corespunzătoare a datoriei publice.
În România, Trezoreria publică este concepută ca un sistem integrat, centralizat, la
nivelul Ministerului Fina n țelor Publice, și descentralizat, în plan teritorial, cu unități funcționale
și de gestiune financiară la nivel de municipii (inclusiv municipiul București), orașe, comune și
sectoarele municipiului București, coordonarea activității acestora în teritori u fiind asigurată în
județe de activitățile de trezorerie și contabilitate publică județene.
Funcț ionarea Trezoreriei statului la nivel central este asigurată de Direcț ia generală a
contabilității publice ș i a sistemului de decontări în sectorul public și Unitatea de management a
Trezoreriei statului, așa cum se poate vizualiza prin schema 6.1.

2.4. Funcțiile Trezoreriei publice
2.4.1. Funcțiile clasice ale Trezoreriei
Funcția de casier public

Trezoreria prezintă două funcții clasice, respectiv: funcția de casier al statului și cea de bancă a
statului.
Prin funcția de casier public, Trezoreria efectuează:
• toate operațiunile propriu -zise de încasări și plăți privind fondurile publice, în numerar sau prin
decontări în cont;
• controlul asupra cheltuielilor la eliberarea fondurilor de la buget și asigurarea informației necesare
privind execuția de casă a bugetului în vederea întocmirii conturilor de execuție a bugetului și a
elaborării rapoartelor periodice asupra acestora ;
• gestiunea poziției de casă, zilnice, a bugetului;
• asigurarea lichidităților necesare prin cunoașterea fluxurilor de încasări și plăți, elaborarea de
prognoze cu privire la cerințele de plată, la sincronizarea plăților și încasărilor, inclusiv a acelora
privind finanțarea deficitului și serviciul datoriei publice.
Însărcinată cu execuția efectivă a operațiunilor de încasări și plăți prevăzute prin legea anuală a
finanțelor, Trezoreria este casierul statului. Mișcările de fonduri, în cadrul Trezoreriei, rez ultă din
operațiunile permanente, vizând, pe de o parte, resursele permanente ale statului, în cadrul cărora
impozitele ocupă un rol esenț ial, iar pe de altă parte, cheltuielile permanente, care cuprind cheltuielile
ordinare, cheltuielile de capital, tran sferurile etc.
Permanența acestor operațiuni (repetitivitatea acestora) poate fi înțeleasă numai pornind de la
funcțiile permanente ale statului, justificând caracterul lor precis, riguros și restrictive. Realizând aceste
operațiuni, Trezoreria manifestă o atitudine pasivă, deoarece aceste operațiuni sunt fixate prin legea
finanțelor și i se impun Trezoreriei.
Operațiunile de casă ale Trezoreriei Statului sunt clasificate având în vedere trei criterii:

• criteriul juridic: operațiuni privind bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele
locale; bugetele instituțiilor publice; bugetele fondurilor speciale, disponibilitățile agenților economici
titulari de conturi deschise la trezorerii;
• caracterul financiar: operațiuni cu caracter definitiv (încasări fiscale și cheltuieli bugetare), cu
caracter temporar (care reclamă o rambursare ulterioară a fondurilor);
• caracterul economic: cheltuieli ordinare (de funcționare și de transfer); cheltuieli de
capital.
Funcția de casă a trezoreriei implică do uă aspecte:

1. Execuția de casă a operațiilor de încasări și plăți efectuate de stat
2. Vegherea la existența disponibilităților pentru a face față angajamentelor statului.
1. Execuția de casă a operațiilor de încasări și plăți efectuate de stat. Obiectul execuți ei îl
reprezintă operațiile autorităților publice (centrale și locale) și ale corespondenților săi (instituții publice,
agenți economici).

Trezoreria efectuează, ca și casier al statului, un număr mare de încasări și plăți. Acestea sunt
operații prevăzute în Legea bugetară anuală.

Îns ă, Trezoreria este, totodată, și casierul corespondenților săi, care, în baza reglementării generale
a contabilității publice, depun, cu titlu obligatoriu sau facultativ, fondurile la Trezorerie sau sunt autorizați
s ă efect ueze operații de încasări și plăți prin intermediul conturilor trezoreriei. Aceștia au conturi deschise
la trezorerie, pentru care Ministerul Finanțelor Publice fixează condițiile de funcționare și regimul
dobânzilor. Trezoreria este, astfel, casierul admi nistrațiilor autonome care întocmesc bugete anexe sau au
personalitate juridică distinctă de cea a statului, cum sunt instituțiile publice.
În calitate de casier al statului, Trezoreria are ca sarcină emisiunea titlurilor de împrumut public și
gestionarea datoriei publice. în acest scop, poate beneficia de concursul băncilor care folosesc ghișeele lor
pentru plasarea împrumuturilor. Pentru împrumuturile pe termen scurt, trezoreria are un rol important în
emisiunea titlurilor de stat, destinate onorării obli gațiilor exigibile, precum și vegherii la existența
disponibilităților bănești.
2. Vegherea la existența disponibilităților pentru a face față angajamentelor statului De fapt,
sarcina fundamentală a trezoreriei este aceea de a veghea dacă, în fiecare
moment, există fonduri disponibile pentru a face față
cheltuielilor statului și ale corespondenților săi. Procurarea de bani, în casieria publică, este prima
dintre operațiile trezoreriei. Aceasta este legată de mi șcarea fondurilor în timp, determinată de termene le
la care devin exigibile încasările și plățile. Astfel, încasările și plățile sunt obiectul fluctuații for în cursul
anului.
Pentru cheltuielile ordinare ale bugetului public există o anumită regularitate în nivelul lor lunar,
cu excepția lunii decembrie , în care se execută par țial cheltuielile, serviciile publice utilizând cea mai
mare parte a creditelor lor încă neconsumate înainte de închiderea exercițiului, creditele riscând să fie
anulate în virtutea legii anualității.
Pentru veniturile bugetare, re gularitatea este mai puțin realizabilă, deoarece depinde de ritmicitatea
vieții economice, mai ales în cazul impozitelor directe.

Aceste mișcări ale veniturilor și cheltuielilor se combină cu alte mișcări de fonduri excepționale
(emisiunea de împrumuturi, rambursarea împrumuturilor contractate de pe piețe interne, plăți de
comisioane) și cu mișcările datorate operațiilor corespondenților.
Prin analiza acestor mișcări excepționale se poate determina un trend în fluctuația lichidităților
Trezoreriei și succe siunea perioadelor de creșteri (lichidități abundente) ș i scă deri (lipsă de lichidități).
Asemenea perioade pot fi identificate în cadrul trimestrelor, pe luni ale acestora, între trimestre, dar și în
cazul lunilor.
Pentru echilibrarea Trezoreriei se poa te apela la trei categorii de resurse: fondurile
corespondenților; certificatele de trezorerie; credite primite de la banca centrală.
Funcția de bancă a statului

Rolul Trezoreriei de bancă a statului are două forme :
• Trezoreria acționează ca o bancă de depozit, bancă de afaceri care furnizează capitaluri unor
întreprinderi pentru a le asigura dezvoltarea;
• Trezoreria acționează ca o bancă de emisiune și în acest fel intervine în domeniul circulației
monetare.
În calitate de bancă, Trezoreria asigură ur mătoarele servicii:

• este banca la care instituțiile publice, precum și agenții economici își au deschise conturi de
disponibilități prin care se efectuează operațiuni de încasări și plăți, realizând, astfel, gestionarea
disponibilităților bănești ale sect orului public și integrarea acestora în politica de lichidități;

• gestionează datoria publică, respectiv, operațiunile de contractare a împrumuturilor de către Guvern
pentru finanțarea deficitului bugetar, precum și de refinanțare a datoriei publice;
• efectuează și operațiunile în care statul apare în calitate de garant sau de coparticipant la acordarea
de împrumuturi agențiilor guvernamentale, care la rândul lor pot acorda

7.1.2.Funcțiile moderne ale Trezoreriei publice a)
Gestionar și administrator al fondurilor publice

Aceast ă funcție obligă ca toate resursele financiare publice să fie colectate, concentrate,
centralizate și administrate prin intermediul acestei instituții financiare ș i, de asemenea, utilizarea lor să se
efectueze prin conturi deschise la această instituție sub supraveghere și un strict control financiar.
De asemenea, funcția presupune ca în mod permanent, continuu și în orice perioadă a anului,
raportul dintre colectar ea fondurilor, pe de -o parte, și utilizarea acestora sub forma plăților de casă, pe de
altă parte, să fie supraunitar sau, în cel mai rău caz, egal. în situația în care gradul de colectare a fondurilor
publice nu satisface plățile, iar acestea sunt presant e, trezoreria este obligată, invariabil, să contracteze
împrumuturi publice fă ră a mai avea răgazul necesar, în multe situații, de a alege varianta convenabilă din
punctul de vedere al „costului" acestei operațiuni (dobânda).
Menținerea unui raport coresp unzător în favoarea colect ării fondurilor publice este o problemă
realmente dificilă în perioada construcției unui buget cu deficit, motiv pentru care Trezoreria publică este
obligată, aproape permanent, să împrumute fonduri pe termen scurt de pe piața mo netară și pe termen
mediu și lung de pe cea de capital.
Cu alte cuvinte, îndeplinirea acestei funcții obligă Trezoreria statului ca, pe ansamblul circuitului,
ieșirile de fonduri pentru fiecare acț iune în parte să fie acoperite, echilibrate în orice momen t cu intrările
de fonduri, indiferent de proveniența lor, încasări din impozite și taxe, credite bancare (banca centrală),
disponibilitățile corespondenților săi, împrumuturi publice interne sau externe. în acest sens, Trezoreria
publică trebuie să ț ină p ermanent „pasul", din punctul de vedere al constituirii fondurilor, cu ritmul de
efectuare a plăților care de obicei au o regularitate mai mare decât cea a încasărilor, motiv pentru care
Trezoreria publică trebuie să fie pregătită în orice moment pentru a alege varianta optimă privind „prețul"
împrumutului. De aceea, numai rareori, Trezoreria este și creditor pe termen scurt, atunci când aceasta are
un excedent temporar de lichidități.

Funcția de gestionar și administrator al fondurilor publice o presupune , în același timp, și pe cea de
casier, cu prilejul încasării efective a resurselor (veniturilor), efectuării plăților (cheltuielilor) și gestionării
disponibilităților de fonduri publice, totul sub un strict control fiscal și preventiv.
b) Mijloc de inter venție a statului în economie
Această funcție și -o exercită mai ales în sectoarele și zonele în care statul are interese de ordin
economic sau social. Instrumentele de intervenție sunt diverse și nuanțate de la o țară la alta, mai ample în
unele țări și ma i reduse în altele, cu momente și perioade de fluxuri și refluxuri, după cum interesele
naționale o cer. Amplitudinea intervenției statului în economie trebuie însă ordonată de o asemenea
manieră, încât aceasta să nu perturbe caracterul concurențial

ș accesul privilegiat al unor organisme financiare pentru refinanțare la banca centrală, în condiții
mai avantajoase decât cele de pe piața de capital.
c) Intermediar financiar și distribuitor de capitaluri
Jucând rolul unei bănci, al unei bănci de -un fel deosebit, Trezoreria publică contractează de multe
ori împrumuturi nu numai pentru a -și acoperi golurile temporare de casă sau a finanța deficitul bugetului

public, ci și pentru a acorda, la rândul ei, împru muturi altor subiecți din economie. Prin acest demers,
Trezoreria publică determină fluxuri financiare în economie, mai ales în sectoarele unde statul are interese
directe. Din acest punct de vedere, Trezoreria publică, împrumutând de la anumiț i subiecți financiari,
folosind disponibilitățile corespondenților săi, ale bugetului public sau chiar împrumutându -se pentru a
acorda împrumuturi altora, pe termen scurt (de obicei) sau lung, mai ales în domeniile și sectoarele de
interes ale economiei, ea se manife stă ca un veritabil intermediar financiar, precum sistemul bancar sau
instituțiile financiare specializate.
d) Reprezentant al funcției de putere publică
În această calitate, Trezoreria publică este acționarul și gestionarul participațiilor statului în
activi tăți și diverse sectoare ale economiei (industrial, financiar, comercial).
De asemenea, în această calitate, Trezoreria publică poate supraveghea un număr însemnat de
instituții financiare că rora le solicită sau le acordă împrumuturi prin mijloace și tehn ici specifice acestor
genuri de operațiuni. Deci rolul de reprezentant al puterii publice a Trezoreriei publice derivă și din
funcția precedentă de intermediar financiar și distribuitor de capitaluri, funcție care a devenit extrem de
importantă în ultima p erioadă de timp, în majoritatea țărilor lumii. De asemenea, ca reprezentant a puterii
publice, Trezoreria publică se manifestă și prin aceea că, având la îndemână și gestionând toate fondurile
publice ale statului (fonduri uriașe), ea are o poziție privile giată în ceea ce privește alegerea priorităților în
procesul alocării resurselor financiare pe sectoare și domenii ale vieții economico -sociale, la un moment
dat – aceasta bineînțeles în concordanță cu bugetele publice aprobate.
e) Garant al „marilor echilibr e"
Această funcție a trezoreriei reprezintă, într -un anumit sens, sinteza sau corolarul celorlalte
prezentate până aici. Marile echilibre sunt expresia unui raport de egalitate permanent care trebuie să
existe între nevoile publice aprobate de parlament și alte autorități statale, pe de o parte, și capacitatea
statului de a le acoperi cu resurse financiare, pe de altă parte.
În exercitarea acestei funcții majore, Trezoreria publică este confruntată permanent cu:
ș diferențele în timp între periodicitatea plăț ilor (ieșirilor de fonduri) și cea a încasărilor din
impozite, taxe și alte contribuții sociale obligatorii care trebuie mereu ajustate prin resurse suplimentare pe
perioade scurte de timp;
ș finanțarea deficitului bugetar care acoperă perioada întregului ex ercițiu financiar cu resurse
care trebuie mobilizate pe o perioadă mai lungă de timp, această operațiune punându -și amprenta pe
întregul exercițiu bugetar;
ș plata datoriei externe și interne este o altă cauză a necesarului de resurse peste cele prevăzute
în bugetul de stat, precizând că scadența datoriei externe ridică probleme în plus atunci când banca
centrală nu dispune de rezerve valutare suficiente;
ș acordarea de împrumuturi pe piața de capital pentru finanțarea investițiilor, sectoarelor
economiei care prezintă interes pentru stat;
ș alături de banca centrală, Trezoreria publică este chemată să ducă acțiuni menite să susțină
moneda națională, prin intervenția ei pe piața valutară sau ajustarea plăților externe de o asemenea
manieră, încât banca centrală să nu fie forțată de a procura valuta necesară pentru plățile externe, în orice
condiții (mai puțin avantajoase).
În consecință, prin traducerea în fapt a prerogativelor acestei funcții, se asigură „echilibrul
Trezoreriei publice", din punctul de vedere al r esurselor financiare și, implicit, influențează favorabil piața
de capital, circuitele monetare, echilibrul pieței valutare și al plăților externe.

2.5. Funcțiile Trezoreriei statului în România
Trezoreria publică din România, denumită de autoritățile ro mânești la începutul anului 1993
„Trezoreria Finanțelor Publice", și mai apoi „Trezoreria statului", deși mult mai corect credem că ar putea
fi denumită „Trezorerie publică", cum ne – am permis noi să o denumim și în titlul acestei lucrări,

comparativ cu fu ncțiile tradiționale ale trezoreriilor publice din alte țări dezvoltate, are funcții și atribuții
mai restrânse și bineînțeles specifice perioadei pe care o parcurge țara noastră în actuala perioadă.
Ca instituție financiară, așa cum acestea s -au manifesta t în administrarea fondurilor publice, de la
înființarea sa și până în prezent, funcțiile ei ar putea fi sintetizate astfel:
a) casier al sectorului public, prin care se asigură încasarea veniturilor, efectuarea plăților și
păstrarea disponibilităților bugetu lui de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetului local,
ale bugetului fondurilor speciale și cele în regina extrabugetar. Prin această funcție, Trezoreria statului
asigură îndeplinirea prevederilor componentelor întregului sistem buge tar românesc și reflectă, în primul
rând, modul și gradul de încasare a drepturilor bugetare ale statului, precum și felul în care aceste resurse
financiare publice au fost folosite. în calitatea sa de casier al sectorului public, Trezoreria statului asigu ră
deci execuția de casă a tuturor componentelor bugetului general consolidat prin evidențierea în conturi
contabile specifice ei, încasarea veniturilor bugetare și a finanțării cheltuielilor publice pentru a face față
angajamentelor asumate prin Legea anu ală a bugetului de stat și a altor acte normative în această privință;
b) exercită un control fiscal asupra încasării veniturilor bugetare și unul financiar – preventiv
asupra efectuării plăților privind respectarea limitelor și destinației creditelor bugetar e, așa cum acestea au
fost aprobate, deschise și repartizate de autoritățile în drept;
c) efectuează operațiuni de încasări și plăți în contul instituțiilor publice, cu prilejul constituirii și
utilizării mijloacelor extrabugetare și a fondurilor speciale;
d) atrage disponibilitățile din economie pe calea împrumuturilor de stat, a certificatelor de
trezorerie, de depozit de la persoane juridice și fizice în vederea acoperirii golurilor temporare de casă ale
componentelor bugetului general consolidat, a deficitu lui bugetului de stat și a refinanțării datoriei
publice;
e) pe seama disponibilităților existente în contul curent general și din contravaloarea în lei a
împrumuturilor externe păstrate în contul curent general al Trezoreriei statului, aceasta:

ș acoperă te mporar deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat și al
bugetelor fondurilor speciale din anii precedenți și anul curent, precum și al golurilor de casă înregistrate
de către bugetele locale;
ș efectuează plasamente financiare, pe termen scurt, la băncile comerciale sau la alte instituții
financiare prin Banca Națională a României, care acționează ca agent al statului.
f) pentru acoperirea temporară a decalajului dintre încasările și plățile din contul curent general al
Trezoreriei statului, aceasta poate contracta de la Banca Națională a României și sistemul băncilor
comerciale împrumuturi pe termen scurt;
g) gestionează datoria publică internă și externă, asigurând evidența și plata serviciului datoriei
publice interne și externe;
h) efectuează operațiuni privind drepturile de încasat și obligațiile de plată ale statului, la baza
cărora stau acorduri și convenții guvernamentale;
i) asigură contabilitatea privind execuția de casă pentru operațiunile de încasări și plăți privind
veniturile și cheltuielile sectorului public;
j) asigură funcționarea corespunzătoare a sistemului informațional -contabil privind raportarea
modului de constituire și utilizare a fondurilor publice.
Comparativ cu funcțiile tradiționale ale trezoreriei publice din țările dezvoltate, la care ne -am
referit puțin mai devreme, cele ale Trezoreriei statului din România, așa cum se manifestă ele în prezent,
au asemănări importante, dar și multe deosebiri. Deosebirile constau, în principal, în aceea că funcțiile
Trezoreriei stat ului din România sunt mai restrânse și nu cuprind întreaga

gamă a atribuțiilor și prerogativelor de care se bucură trezoreriile publice din țările dezvoltate, respectiv:

ș plasamentele financiare pe care le face Trezoreria statului din disponibilitățile sa le se fac numai
pentru împrumuturi pe termen scurt, prin intermediul Băncii Naționale a României, și nu direct, ca
Trezoreria Franței, care efectuează astfel de operațiuni în mod direct beneficiarilor printr -o gamă largă de
împrumuturi pe termen scurt, med iu și lung pentru a finanța investiții de natură publică etc;
ș influența Trezoreriei publice asupra apărării cursului monedei naționale este mai restrânsă în
România deoarece aceasta nu are creat mecanismul necesar, respectiv dreptul de a deține valută în cont, a
o vinde sau a o cumpăra de pe piața valutară când are nevoie sau interesele ei o cer. Această problemă
rămâne, deocamdată, un atribut exclusiv al Băncii Naționale a României;
ș emiterea bancnotelor și baterea monedei divizionare reprezintă un atribut exclusiv al Băncii
Naționale a României, comparativ cu situația din une le țări dezvoltate unde „Trezoreriile pot bate moneda
divizionară" 9 și chiar bancnote (SUA);
ș mijloacele de intervenție a Trezoreriei statului în economie sunt mult mai restrânse și de o
amplitudine mai mică, față de cele ale altor trezorerii publice europe ne, astfel:
• nu acordă autorizații pentru anumite activități economice, care facilitează finanțări privilegiate;

• instrumentele folosite de Trezoreria statului din România pentru atragerea disponibilităților
financiare din economie sunt mult mai reduse ca număr și mai puțin variate ca tehnici;

• nu acordă avansuri nerambursabile pentru acțiuni de cercetare sau fabricații prioritare, ca în
Franța;
• de obicei, mijloacele de intervenție a statului în economie practicate în România sunt mai
degrabă apanajul po liticilor bugetare, și nu al Trezoreriei statului, spre exemplu: subvenționarea parțială a
unor activități economice curente (minieră) etc. sau pentru investiții; acordarea unor dobânzi
subvenționate (prin finanțarea de către bugetul de stat a diferenței d e dobândă dintre „costul" resursei pe
piața de capital și dobânda suportată de beneficiar); acordarea de garanții în numele guvernului pentru
anumite împrumuturi externe, pe riscul bugetului de stat, și în general toate facilitățile acordate pentru
sprijin irea exportului sau atragerea capitalului străin se reflectă în mod direct în cheltuielile și veniturile
bugetului de stat și numai indirect și în ultimă instanță, de acoperirea financiară a acestora se ocupă
Trezoreria statului.
Atribuțiile mai restrânse ale Trezoreriei statului în România față de cele ale trezoreriilor publice
din alte state reprezintă tot atâtea posibilități reale de diversificare, multiplicare și amplificare a acestora.
Dintre aceste posibilități mai concrete, considerăm că ar putea fi avute în vedere următoarele:
ș diversificarea formelor și tehnicilor pentru lansarea împrumuturilor de stat. Permanentizarea
eliberării certificatelor de trezorerie la purtător, întrucât sub această formă acestea ar putea face obi ectul
tranzacțiilor pe piața valorilor mobiliare, lucru care ar favoriza amplificarea și accelerarea circulației
capitalurilor financiare. Un prim pas în această direcție s -a realizat prin emisiunea din luna aprilie 2000,
cu prilejul împlinirii unui an de la prima emisiune de certificate de trezorerie, dar acest lucru nu a mai fost
repetat. De asemenea, este necesar să se diversifice tehnica de emisiune a bonurilor de tezaur după
sistemul practicat și în alte țări (mecanismul plafonului; al coeficientului d e trezorerie; al rezervelor
obligatorii; emisiunea de bonuri în raport cu nivelul resurselor etc.) 10;
ș deși prin actele normative care au decis înființarea Trezoreriei Finanțelor Publice în România se
prevedea atributul acesteia „de constituire de depozit e la vedere și la termen ale

persoanelor fizice și juridice" 11, iar „Normele metodologice" reiau această prevedere în sensul
„atragerii disponibilităților din economie (instituții financiare, agenți economici, populație) pe calea
constituirii de depozit e …." 12, aceste atribuții nu se exercită încă pe deplin. Un început în

acest sens s -a realizat în anul 1999 prin lansarea împrumuturilor de stat către populație prin intermediul
certificatelor de trezorerie, care se pot transforma în certificate de depo zite, așa cum s -a mai precizat de
altfel, precum și dreptul agenților economici de a avea deschise la trezorerii conturi de disponibilități

pentru drepturile de încasat de la instituțiile publice pentru livrările de bunuri, prestările de servicii sau
execu tările de lucrări și plăți de impozite și taxe sau stingerea unor datorii către instituțiile publice;
ș diversificarea instrumentelor de intervenție a statului în economie prin intermediul Trezoreriei
statului, de o manieră care măcar să apropie țara noastră de ceea ce se realizează din acest punct de vedere
în alte țări (Franța, SUA). în acest sens, apreciem că bugetul propriu al Trezoreriei statului ar trebui mai
bine structurat și consolidat. Un buget ale cărui resurse sunt constituite numai din dobânzi și comisioane
nesemnificative nu -și poate permite acțiuni și demersuri de anvergură pe linia intervenției Trezoreriei
statului în economie ca în alte țări dezvoltate.

. Regulile și principiile de bază ale funcționării Trezoreriei statului în România Despre
principiile bugetare care s -au statornicit de -a lungul anilor în procesul de formare

și utilizare a resurselor financiare publice au scris numeroși autori din țară și străinătate, de aceea o reluare
a acestor definiții ad litteram nu credem că ar putea prezenta prea mare interes, dar în contextul înțelegerii
acestora, așa cum acestea s -au manifestat în procesul de formare și utilizare a fondurilor publice derulate
prin Trezoreria statului, ele ar putea fi sintetizate astfel:
a) Realit atea informației
În numeroase cazuri, până la organizarea Trezoreriei statului, informația cu privire la structura
veniturilor publice era deformată din cauza greșelilor de înregistrare a acestora pe subdiviziunile
clasificației bugetare, ca urmare a unui control insuficient a documentului prin care se efectua vărsământul
către buget. De asemenea, în cazul plăților de casă, neajunsul consta în aceea că, datorit ă aproape
inexistenței controlului financiar preventiv, se efectuau plăți de casă care nu concord au cu clasificația
indicatorilor privind finanțele publice pentru care erau aprobate creditele bugetare. Practic, se efectuau, în
multe situații, deturnări importante de resurse financiare publice;
b) Realizarea actului de control
Un control fiscal se realize ază din punctul de vedere al încadrării corecte a veniturilor bugetare, a
fondurilor speciale și extrabugetare pe clasificația indicatorilor privind finanțele publice și al altor criterii
urmărite pe plătitori etc, precum și un control financiar preventiv exercitat asupra tuturor documentelor de
plăți, cu sau fără numerar, privind execuția componentelor bugetului general consolidat în principal;
c) Universalitatea
în accepția pe care o înțelegem, în contextul acestei cărți, universalitatea se referă la faptul că
activitatea de Trezorerie a statului trebuie să se manifeste la nivel național. în același sens, referindu -ne la
o universalitate în plan teritorial, această instituție, prin organele sale operative, înfăptuiește execuția la
nivel județean, la nivelul s ectoarelor și municipiului București pentru toate componentele bugetului
general consolidat;
d) Unicitatea
în sensul subiectului abordat, obligă ca toate bugetele să se execute numai prin Trezoreria statului;
instituțiile publice au obligația de a păstra disp onibilitățile numai în conturi deschise aici, fiind exclusă
posibilitatea de a avea conturi și la băncile comerciale. Excepție fac, deocamdată, disponibilitățile virate
pentru procurarea valutei, păstrarea acesteia, inclusiv a încasărilor în această monedă provenite din
activitatea proprie, donații sau sponsorizări, restricție care credem că trebuie înlăturată pe viitor.
Unicitatea se referă, de asemenea, la metodologia de

lucru și a mecanismelor implementate, la documentele care circulă prin Trezoreria statului, la obiectivele
de control, la tehnica de prelucrare a datelor și de elaborare a situațiilor de sinteză, ceea ce facilitează
funcționarea unitară a sistemului informațion al-contabil instituit.
e) Operativitatea informației

Asigurarea operativității informațiilor cu privire la execuția componentelor bugetului general
consolidat, în plan județean, al municipiului București, cât și național, se realizează prin sistemul infor maț
ional -contabil propriu, deosebit de important pentru fundamentarea deciziilor privind derularea execuției
bugetului de stat, a bugetelor locale, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor
speciale.

f) Corelația totală a veniturilo r și cheltuielilor cu bugetul din care acestea fac parte, denumit
în literatura de specialitate din Germania „al completivității".
Acest principiu impune ca veniturile încasate să fie vărsate în întregime bugetului căruia îi aparțin,
iar cheltuielile, de asemenea, în totalitatea lor să fie suportate din bugetul unde au fost prevăzute, regula
generală fiind aceea că o cheltuială nu poate fi finanțată decât dintr -un singur buget. Aceeași regulă obligă
ordonatorii de credite de a nu efectua plăți directe din încasări, pentru a nu se elimina posibilitatea
controlului fiscal asupra colectării veniturilor și a celui financiar preventiv asupra efectuării cheltuielilor,
prin obligativitatea evidențierii în conturi a tuturor încasărilor, pe de o parte, și a tuturor plăților, pe de altă
parte.
g) Echilibrarea fluxurilor Trezoreriei statului
Obligativitatea Trezoreriei statului de a -și echilibra intrările de fluxuri financiare cu ieșirile
reprezintă regula de fier care nu poate fi încălcată sub nici o formă, întrucât acea stă instituție nu poate
funcționa pe „roșu". Fluxurile financiare de intrări trebuie să acopere în întregime, și în orice moment al
exercițiului financiar, plățile. Dacă nu se colectează suficiente resurse proprii din impozite ș i taxe pentru
acoperirea pl ăților, se apelează invariabil la întregirea acestora prin împrumuturi de stat.
A sista plățile în cursul execuției unui buget aprobat, a nu achita salariile sau alte cheltuieli strict
necesare Ia timp, pe lângă consecințele directe asupra subiecților resp ectivi, acest eveniment ar crea o
stare de panică și incertitudine asupra instituțiilor statului, cu implicații dintre cele mai nefavorabile asupra
întregii societăți.

În literatura de specialitate din Germania, la care am mai făcut trimiteri, pe lângă pr incipiile
enunțate, se mai menționează cel „al clarității" (veniturile și cheltuielile delimitate după sursa lor de
proveniență), „al probabilității" (limitării execuției la cea de anul trecut până la aprobarea bugetului pe
anul curent) și „al preciziei" ( veniturile și cheltuielile să fie evaluate sau dimensionate la un nivel real).
Legea Finanțelor Publice nr. 500/2002, referindu -se la principiile și regulile bugetare, menționează
„principiul universalității" (veniturile și cheltuielile se includ în buget în totalitate, în sume brute,
veniturile neputând fi afectate unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția d onațiilor și sponsorizărilor),
„principiul publicității", „principiul unității" (veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într -un singur
document), „principiul anualității", „principiul specializării" (veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu ș
i se aprobă în buget pe surse de proveniență , respectiv pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor
economică și destinația acestora) și „principiul unității monetare".
De asemenea, același act normativ la care ne -am referit stabilește anumite re guli privind actul de
cheltuire a fondurilor publice, și anume: „cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt
determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. Deci nici o cheltuială nu
poate fi înscri să în buget… ș i nici angajată, dacă nu există bază legală…, iar cheltuielile din fonduri
publice nu pot fi angajate, ordonanțate și plătite dacă nu sunt aprobate potrivit legii și dacă nu există
prevederi bugetare exprese și surse de finanțare."
Regul ile pe care și le – a asumat Trezoreria statului pentru a funcționa, în principal, sunt cele
rezultate din necesitatea asigurării fondurilor corespunză toare statului, pentru ca în orice moment al
exercițiului bugetar aceasta să -și poată îndeplini în condiț ii cât mai bune funcțiile și atribuțiile complexe
pe care le are.

3.1 STUDIU DE CAZ
Statistici privind finant ,ele publice

Aceste statistici sunt indicatori esent ,iali pentru a determina starea de sănătate a economiei unui
stat mem -bru al UE. În conformitate cu condit ,iile prevăzute în cadrul Pactului de stabilitate s ,i de
cres ,tere (PSC) al UE, statele membre s -au angajat să îs ,i ment ,ină deficitul bugetar s ,i datoria
publică sub anumite limite: deficitul bugetar al unui stat membru nu poate depăs , i -3 % din
produsul intern brut (PIB) , în timp ce datoria sa publică nu poate depăs ,i 60 % din PIB. În cazul în
care un stat membru nu respectă aceste limite, se declans ,ează as ,a-numita procedură aplicabilă
deficitelor excesive (PDE) . Aceasta implică mai multe etape – inclusiv posi -bilitatea unor sanct ,iuni
– pentru a încuraja statul membru în cauză să adopte măsurile corespunzătoare pentru a remedia
situat ,ia. Aceleas ,i limite ale deficitului s ,i datoriei sunt criterii pentru uniunea economică s ,i
monetară (UEM) s,i, prin urmare, pentru aderarea la zona euro. În plus, ultima revizuire a
orientărilor integrate privind economia s , i ocuparea fort ,ei de muncă (revizuite în cadrul Strategiei
Europa 2020 pentru o cres ,tere inteligentă, durabilă s ,i favorabilă incluziunii ) include o orientare
pentru asigurarea calităt ,ii s,i sustenabilităt ,ii finant ,elor publice.

Principalele rezultate statistice

În 2016, deficitul public (necesarul net de finant ,are al sectorului consolidat al administrat ,iei
publice, ca pondere din PIB) atât în UE-28 , cât s ,i în zona euro ( ZE-19 ) a înregistrat o scădere
comparativ cu 2015, în timp ce ponderea datoriei publice în PIB a scăzut.

Deficitul public

În UE -28, ponderea deficitului public în PIB a scăzut de la -2,4 % în 2015 la -1,7 % în 2016, iar în ZE -19 a scăzut
de la -2,1 % la -1,5 %. Zece state membre ale UE — Luxemburg (+1,6 %), Malta (+1,0 %), Suedia (+0,9 %),
Germania (+0,8 %), Grecia (+0,7 %), Republica Cehă (+0,6 %), Cipru s ,i T,ările de Jos (ambele +0,4%), Estonia s ,i
Lituania (ambele +0,3 %) — au înregistrat excedente bugetare în 2016. Bulgaria s ,i Letonia au înregistrat un
excedent foarte redus de 0,0 % din PIB. În 14 state membre ale UE, s ,i anume Irlanda, Croat ,ia, Danemarca,
Austria, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Finlanda, Portugalia, Polonia, Italia, Belgia, Regatul Unit s ,i România au fost
înregistrate în 2016 deficite mai mici sau echivalente cu -3,0 % din PIB. (a se vedea figura 1).

1

Figura 1: Soldul bugetului public, 2015 s ,i 2016(capacitatea sau necesarul net de finant ,are al

sectorului general al administrat ,iei publice, % din PIB)Sursa: Eurostat (tec00127)

Frant ,a s ,i Spania au înregistrat deficite de -3,4 % s ,i, respectiv, -4,5 % din PIB. Ambele state
membre au raportat, de asemenea, faptul că deficitele lor (raportate la PIB) au depăs ,it cota de –
3,0 % în fiecare dintre cei trei ani anteriori, as ,adar acoperind întreaga perioadă indicată în tabelul
1.

Tabelul 1: Soldul bugetului public s ,i datoria publică, 2013 –2016(% din PIB)Sursa: Eurostat
(tec00127) s ,i (tsdde410)

Soldul bugetului general (raportat la PIB) s -a îmbunătăt ,it în 2016 fat ,ă de 2015 în 24 de state
membre ale UE, cele mai mari îmbunătăt ,iri la nivelul soldului [peste 2 puncte procentuale (pp.) din
PIB] fiind înregistrate în Grecia (+6,7 pp. din PIB), în Croat ,ia (+2,6 pp. din PIB), în T ,ările de Jos
(+2,5 pp. din PIB), Malta s ,i

Portugalia (ambele cu +2,3 pp. din PIB). Republica Cehă, Grecia, Cipru, Lituania, Malta s ,i T,ările
de Jos au trecut de la un deficit, în anul 2015, la un excedent în 2016. Germania, Estonia,
Luxemburg s ,i Suedia au înregistrat un excedent mai ridicat în 2016 decât în 2015. Bulgaria s ,i
Letonia au înregistrat un deficit în 2015 s ,i un buget echilibrat în 2016. Belgia, Ungaria, Austria s ,i
România au înregistrat un deficit mai mare în 2016 decât în 2015.

Datoria publica˘

În UE -28, ponderea datoriei publice în PIB a scăzut de la 84,9 % la sfârs ,itul anului 2015 la 83,5 %
la sfârs ,itul anului 2016, iar în ZE -19 aceasta a scăzut de la 90,3 % la 89,2 % (a se vedea figura 2).
Un total de 16 state membre ale UE au raportat o rată a datoriei de peste 60 % din PIB la sfârs ,itul
anului 2016: cea mai mare dintre acestea a fost înregistrată de către Grecia (179,0 %), urmată de
Italia (132,6 %), Portugalia (130,4 %), Cipru (107,8 %) s ,i Belgia (105,8 %). Cele mai scăzute valori
ale datorie i publice ca pondere din PIB s -au înregistrat în Estonia (9,5 %), în Luxemburg (20,0 %)
s,i în Bulgaria (29,5 %).

Figura 2: Datoria publică, 2015 s ,i 2016(datoria publică brută consolidată, % din PIB)Sursa:

Eurostat (tsdde410)

La sfârs ,itul anului 2016, valorile datoriei publice ca pondere din PIB au crescut pentru nouă state
membre ale UE, comparativ cu sfârs ,itul anului 2015, în timp ce acest procentaj a scăzut pentru 19
state membre ale UE, mai ales pentru Slovenia ( -3,5 pun cte procentuale din PIB), Irlanda ( -3,3
puncte procentuale) s ,i Republica Cehă ( -3,1 puncte procentuale). Cele mai importante cres ,teri ale
ponderii datoriei în PIB de la sfârs ,itul anului 2015 până la sfârs ,itul anului 2016 au fost observate
în Letonia (3 ,6 puncte procentuale), Bulgaria (3,5 puncte procentuale) s ,i Polonia (3,3 puncte
procentuale).

Veniturile s ,i cheltuielile publice

Important ,a sectorului administrat ,iei publice în economie se poate evalua prin intermediul
veniturilor s ,i cheltu -ielilor publice totale ca procent din PIB. În UE -28, veniturile publice totale în
2016 s -au ridicat la 44,9 % din PIB (nefiind înregistrată nicio schimbare de la rata de 44,9 % din
2015), iar cheltuielile s -au ridicat la 46,6 % din PIB (în scădere de la 47,2 % în 2015). În ZE -19,
cheltuielile publice totale s -au ridicat la 47,7 % din PIB în 2016 (în scădere de la 48,5 % în 2015),
iar veniturile totale s -au ridicat de la 46,2 % din PIB (în scădere de la 46,4 % în 2015) — a se
vedea figura 3.

3

Figura 3: Evolut ,ia cheltuielilor s ,i a veniturilor totale, 2006 –2016(% din PIB)Sursa: Eurostat
(gov10amain)

În UE -28 s ,i ZE-19, cheltuielile totale ca procent din PIB au scăzut între 2006 s ,i 2007 s ,i apoi au
crescut sem -nificativ între 2007 s ,i 2009, atingând 50,1 % din PIB în UE -28 în 2009 s,i 50,7 % din
PIB în ZE -19. În ambele zone, cheltuielile totale ca pondere în PIB au scăzut apoi, între 2009 s ,i
2011, au crescut în 2012 s ,i, ulterior, au scăzut în cursul anului 2016.

În termeni absolut ,i, cheltuielile publice totale au crescut într -un ritm relativ lent în perioada 2006 -2015 atât în UE –
28, cât s ,i în ZE -19 (cu except ,ia unei us ,oare scăderi în ZE -19 în perioada 2010 -2011; a se vedea figura 4). În UE –
28, cheltuielile totale în miliarde de euro au scăzut între 2015 s ,i 2016 în mare parte din cauza efectelor produse la
nivelul monedei (deprecierea lirei sterline). Veniturile de la nivelul UE -28 s ,i ZE-19 au crescut într -un ritm oarecum
mai rapid decât cheltuielile în perioada 2009 -2016, ceea ce a dus la o scădere a deficitului.

Figura 4: Evolut ,ia cheltuielilor s ,i a veniturilor totale, 2006 –2016(miliarde EUR)Sursa: Eurostat
(gov10amain)

În timp ce cheltuielile publice în UE -28 au crescut în ansamblu cu 747 de miliarde EUR între 2009
s,i 2016, venitur ile publice din UE -28 au înregistrat o cres ,tere de 1 310 miliarde EUR. Între 2015 s ,i
2016, cheltuielile publice au scăzut cu 51 de miliarde EUR, iar veniturile publice au crescut cu 48
de miliarde EUR. În ZE -19, cheltuielile publice au crescut cu 427 de miliarde EUR în perioada
2009 -2016, iar veniturile au crescut cu 842 de miliarde EUR.

Nivelul cheltuielilor s ,i al veniturilor administrat ,iei publice variază considerabil între statele membre
ale UE (a se vedea figura 5). În 2016, statele membre ale UE c u cele mai ridicate niveluri ale
veniturilor s ,i cheltuielilor publice cumulate ca procent din PIB (peste 100 %) au fost Finlanda,
Frant ,a, Danemarca, Belgia, Suedia s ,i Austria; Norvegia a înregistrat, de asemenea, un nivel de
peste 100 %. În 2016, s ,apte dintre statele membre — Irlanda, România, Lituania, Bulgaria,
Letonia, Malta s ,i Cipru — au raportat rate cumulate relativ mici (mai put ,in de 80 % din PIB), ca s ,i
Elvet ,ia.

Figura 5: Venituri s ,i cheltuieli publice, 2016(% din PIB)Sursa: Eurostat (gov10amain)

La nivelul UE -28, principalele componente ale veniturilor publice totale sunt impozitele s ,i
contribut ,iile sociale nete (a se vedea figura 6). În 2016, impozitele au reprezentat 59,5 % din
veniturile totale în UE -28 s ,i 56,2 % în ZE -19, în timp ce contribut ,iile sociale nete s -au ridicat la
29,8 % din veniturile totale în UE -28 s ,i la 33,2

% în ZE -19. Product ,ia destinată piet ,ei, product ,ia pentru consumul final propriu s ,i plăt ,ile pentru
product ,ia nedestinată piet ,ei („vânzări/taxe” s ,i formare de capital pentru nevoi proprii) au
reprezentat 6,9 % din veniturile totale în UE -28 s ,i o pondere identică în veniturile totale în ZE -19.
Veniturile din proprietate (în special dobânzi, dividende s,i chirii) au constituit 1,8 % din veniturile
totale în UE -28 s ,i 1,6 % în ZE -19.

Principalele venituri ale administrat ,iei publice constau în impozite, contribut ,ii sociale, vânzări s ,i
venituri din proprietate. Acestea se definesc în SEC 2010 prin trimitere la o listă de categorii:
product ,ia destinată piet ,ei, product ,ia pentru consumul final propriu, plăt ,i pentru product ,ia
nedestinată piet ,ei, impozite pe product ,ie s ,i importuri, alte subvent ,ii pentru prod uct ,ie, venituri din
proprietate, impozite curente pe venit, pe avere etc., contribut ,ii sociale nete, alte transferuri
curente s ,i transferuri de capital.

Principalele elemente de cheltuieli constau în remunerarea funct ,ionarilor (administrat ,iei publice),
prestat ,ii so-ciale (prestat ,iile sociale s ,i transferurile sociale în natură pentru product ,ia de piat ,ă
cumpărată de administrat ,ia publică s ,i institut ,iile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor
populat ,iei), dobândă pentru datoria pub -lică, subvent ,ii s,i formarea brută de capital fix. Cheltuielile
totale ale administrat ,iei publice se definesc în SEC 2010 prin trimitere la o listă de categorii:
consumul intermediar, formarea brută de capital, remunerarea funct ,ionarilor, alte impozite pe
product ,ie, subvent ,ii, venituri din proprietate, impozite curente pe venit, pe avere etc., prestat ,ii
sociale, altele decât transferurile sociale în natură, transferurile sociale în natură – product ,ia de
piat ,ă cumpărată, alte transferuri curente, aj ustări pentru variat ,ia drepturilor de pensie, transferuri
de capital s ,i tranzact ,ii cu active neproduse.

Datele privind administrat ,ia publică raportate pentru agregatele principale ale administrat ,iei publice în cadrul SEC
2010 trebuie să fie consolida te pentru anumite tranzact ,ii în conturile nat ,ionale, ceea ce înseamnă că tranzact ,iile
specifice între unităt , ile institut ,ionale din cadrul sectorului administrat ,iei publice – venituri din pro -prietate, alte
transferuri curente s ,i transferuri de capi tal – se elimină sau se anulează. Pentru aceste tranzact ,ii, datele
referitoare la subsectoare ar trebui consolidate în cadrul fiecărui subsector, dar nu s ,i între subsectoare. Astfel,
datele la nivel de sector ar trebui să fie egale cu suma datelor referi toare la subsectoare, cu except ,ia

Mijloacele disciplinare incluse în Pactul de stabilitate s ,i de cres ,tere (PSC) sunt destinate să asigure o sin -cronizare
generală a evolut ,iilor economice în UE s ,i mai ales în t ,ările din zona euro. În plus, PSC este m enit să împiedice statele
membre ale UE să adopte măsuri de politică de care economiile lor ar beneficia în mod necuvenit în detrimentul
celorlalte. PSC are două principii esent ,iale: deficitul (planificat sau real) nu trebuie să depăs , ească -3 % din PIB, iar
ponderea datoriei în PIB nu ar trebui să fie mai mare de (sau ar trebui să tindă spre) 60 %. PSC a fost consolidat în mod
substant ,ial în 2011, ca de altfel s ,i guvernant ,a economică a UE, în ansamblu.

În fiecare an, statele membr e ale UE transmit Comisiei Europene informat ,ii detaliate cu privire la
politicile lor economice s , i la starea finant ,elor publice. T ,ările din zona euro furnizează aceste
informat ,ii în contextul programelor de stabilitate, în timp ce alte state membre f ac acest lucru sub
forma programelor de convergent ,ă. Comisia Europeană evaluează dacă politicile sunt în
conformitate cu obiectivele economice, sociale s ,i de mediu convenite s , i poate decide să emită un
avertisment în cazul în care consideră că un defic it devine anormal de ridicat. Ca urmare a acestei
act ,iuni, Consiliul poate constata existent ,a unui deficit excesiv, care necesită s ta-bilirea unui
termen pentru corectare.

Figura 6: Structura veniturilor totale, 2015(% din veniturile totale)Sursa: Eurostat (gov10amain)

În ceea ce prives ,te statele membre ale UE luate individual, important ,a relativă a dif eritelor
categorii de venituri a variat foarte mult. De exemplu, impozitele au reprezentat sub 50 % din
veniturile publice în Slovacia s ,i Republica Cehă în 2016, dar s -au ridicat la 87,4 % din veniturile
publice totale în Danemarca s ,i la 80,5 % în Suedia (a se vedea figura 7).

Figura 7: Principalele componente ale veniturilor publice, 2016(% din veniturile totale)Sursa:

Eurostat (gov10amain)

Cea mai mare parte a cheltuielilor publice în UE -28 în 2016 a reprezentat -o redistribuirea veniturilor sub forma
transferurilor sociale în numerar sau în natură (a se vedea figurile 8 s ,i 9). Transferurile sociale (prestat ,iile sociale
s,i transferurile sociale în natură – product ,ia de piat ,ă cumpărată) au reprezentat 45,1 % din cheltuielile totale în
UE-28 s ,i 47,8 % în ZE -19. Remunerarea salariat ,ilor a reprezentat 21,6 % din cheltuielile publice în UE -28 s ,i 21,0
% în ZE -19. Consumul intermediar a reprezentat 12,7 % din cheltuielile totale în UE -28 s ,i 10,9

% din cheltuielile totale în ZE -19. Veniturile din proprietate plătite – care constau, în cea mai mare
parte, în plăt ,i de dobânzi – au reprezentat 4,6 % din cheltuielile publice în UE -28 s ,i în ZE -19.
Formarea brută de capital fix (în special, investit ,ii) a reprezentat 5,8 % din cheltuie lile totale în UE –
28 s ,i 5,3 % în ZE -19.

În timp ce cheltuielile publice în UE -28 au crescut în ansamblu cu 747 de miliarde EUR între 2009
s,i 2016, veniturile publice din UE -28 au înregistrat o cres ,tere de 1 310 miliarde EUR. Înt re 2015 s ,i
2016, cheltuielile publice au scăzut cu 51 de miliarde EUR, iar veniturile publice au crescut cu 48
de miliarde EUR. În ZE -19, cheltuielile publice au crescut cu 427 de miliarde EUR în perioada
2009 -2016, iar veniturile au crescut cu 842 de mil iarde EUR.

Nivelul cheltuielilor s ,i al veniturilor administrat ,iei publice variază considerabil între statele membre
ale UE (a se vedea figura 5). În 2016, statele membre ale UE cu cele mai ridicate niveluri ale
veniturilor s ,i cheltuielilor publice cumu late ca procent din PIB (peste 100 %) au fost Finlanda,
Frant ,a, Danemarca, Belgia, Suedia s ,i Austria; Norvegia a înregistrat, de asemenea, un nivel de
peste 100 %. În 2016, s ,apte dintre statele membre — Irlanda, România, Lituania, Bulgaria,
Letonia, Mal ta s ,i Cipru — au raportat rate cumulate relativ mici (mai put ,in de 80 % din PIB), ca s ,i
Elvet ,ia.

La nivelul UE -28, principalele componente ale veniturilor publice totale sunt impozitele s ,i
contribut ,iile sociale nete (a se vedea figura 6). În 2016, impozitele au reprezentat 59,5 % din
veniturile totale în UE -28 s ,i 56,2 % în ZE -19, în timp ce contribut ,iile sociale nete s -au ridicat la
29,8 % din veniturile totale în UE -28 s ,i la 33,2

% în ZE -19. Product ,ia destinată piet ,ei, product ,ia pentru consumul final propriu s ,i plăt ,ile pentru
product ,ia nedestinată piet ,ei („vânzări/taxe” s ,i formare de capital pentru nevoi proprii) au
reprezentat 6,9 % din veniturile totale în UE -28 s ,i o pondere identică în veniturile totale în ZE -19.
Veniturile din proprietate (în special dobânzi, dividende s ,i chirii) au constituit 1,8 % din veniturile
totale în UE -28 s ,i 1,6 % în ZE -19.

6

Figura 8: Structura cheltuielilor totale, 2015(% din cheltuielile totale)Sursa: Eurostat (gov10amain)

Figura 9: Principalele componente ale veniturilor publice, 2016(% din cheltuielile totale)Sursa:

Eurostat (gov10amain)

Principalele tipuri de venituri publice sunt impozitele curente pe venit s ,i pe avere etc., impozitele pe product ,ie s ,i
importuri s,i contr ibut ,iile nete la asigurările sociale . În 2016, în UE -28, impozitele pe product ,ie s ,i importuri au
reprezentat 13,4 % din PIB, impozitele curente pe venituri, avere etc. 13,0 % din PIB, iar contribut ,iile sociale nete
13,4 % din PIB. Raportate la PIB, ve niturile din impozite pe product ,ie s ,i importuri au crescut în perioada 2009 –
2013 în UE -28, ponderea acestora în PIB crescând cu 0,9 puncte procentuale (a se vedea figura 10). În perioada
2013 -2016, impozitele pe product ,ie s ,i importuri au rămas la o pon dere stabilă în PIB. Ca pondere în PIB,
impozitele curente pe venituri s ,i avere etc. au atins în 2010 un nivel scăzut, situându -se la 12,1 % din PIB

Government finance statistics/ro 7

înainte să crească la 13,0 % din PIB în 2015. În perioada 2015 -2016, raportul a rămas constant.
Contribut ,iile sociale nete au rămas stabile la 13,4 % din PIB la nivelul UE -28 în perioada 2012 –
2014, înainte să scadă la 13,2 % din PIB în 2015, redresându -se s ,i ajungând din nou la 13,4 %
din PIB în 2016.

Figura 10: Principalele categorii de impozite s ,i contribut ,ii sociale, UE -28, 2006 –2016(% din

PIB)Sursa: Eurostat (gov10amain)

Structura veniturilor fiscale a variat considerabil de la un stat membru UE la altul în 2016 (a se
vedea figura 11). După cum era de as ,teptat, statele membre care au raportat niveluri relativ
ridicate ale cheltuielilor au fost, în general, s ,i cele care a u colectat mai multe impozite (ca procent
din PIB) pentru administrat ,ia publică. De exemplu, în 2016, cea mai ridicată pondere din PIB a
veniturilor din principalele categorii de impozite s ,i contribut ,ii sociale a fost de 46,9 %, înregistrată
în Frant ,a, Danemarca înregistrând următoarea cea mai ridicată cotă (46,8 %). Ponderea din PIB a
acestor venituri s -a situat sub 30 % în trei state membre (Irlanda, România s ,i Bulgaria), precum s ,i
în Elvet ,ia (2015).

În conformitate cu procedura aplicabilă deficitelor excesive, statele membre ale UE sunt obligate să furnizeze
Comisiei Europene statisticile referitoare la deficitul s ,i datoria lor publică până la 1 aprilie s ,i 1 octombrie ale
fiecărui an. În plus, Eurostat colectează date mai detaliate referitoare la statisticile privind finant ,ele publice în
cadrul programului de transmitere a datelor , ceea ce duce la transmiterea de date privind conturile nat ,ionale

ș Principalele agregate pentru administrat ,ia publică sunt transmise cătr e Eurostat de două ori pe
an, în timp ce statisticile privind funct ,iile administrat ,iilor publice (COFOG) ar trebui să fie
transmise în termen de un an de la finalul perioadei de referint ,ă, iar informat ,iile detaliate privind
încasările din impozite s ,i contribut ,ii sociale ar trebui să fie transmise în termen de nouă luni de la
finalul perioadei de referint ,ă. De patru ori pe an sunt prezentate situat ,ii trimestriale nefinanciare s ,i
financiare, precum s ,i datorii publice brute trimestriale.

Datele prezentate în acest articol corespund unora dintre principalii indicatori ai sectorului
administrat ,iei pub -lice s,i sunt compilate pe baza conturilor nat ,ionale (SEC 2010) .

Diferent ,a dintre veniturile totale s ,i cheltuielile totale – inclusiv cheltuielile de capital (în special,
formarea brută de capital fix) – este egală cu capacitatea netă/necesarul net de finant ,are a
administrat ,iei publice, care reprezintă, de asemenea, un sold contabil al conturilor publice
nefinanciare.

Definirea sectorului administrat ,iei publice

Sectorul administrat ,iei publice cuprinde toate unităt ,ile institut ,ionale care sunt producători non –
piat ,ă, a căror product ,ie este destinată consumului individual s ,i colectiv s ,i care sunt fi nant ,ate din
contribut ,iile obligatorii văr -sate de unităt ,ile apart ,inând altor sectoare, precum s ,i toate unităt ,ile
institut ,ionale a căror activitate principală constă în efectuarea de operat ,ii de redistribuire a
veniturilor nat ,ionale s ,i a avut ,iei nat ,ionale (SEC 2010 §2.111). Sectorul administrat ,iei publice este
împărt ,it în patru subsectoare: administrat ,ia centrală , administrat ,iile fed -erale (după caz),
administrat ,iile locale s,i administrat ,iile de securitate socială (după caz).

Definit ,ia principalilor indicatori

Soldul bugetului public se defines ,te drept capacitatea netă/necesarul net de finant ,are al
administrat ,iei publice raportată (raportat) pentru procedura aplicabilă deficitelor excesive s ,i se
exprimă în raport cu PIB. În conformi -tate cu protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor
excesive, datoria publică reprezintă elemente de pasiv brut în numerar s , i depozite, titluri de
creant ,ă s ,i credite existente la sfârs ,itul anului în sectorul administrat ,iei publice, calculată la
valoarea nominală s ,i consolidată.

Principalele venituri a le administrat ,iei publice constau în impozite, contribut ,ii sociale, vânzări s ,i
venituri din proprietate. Acestea se definesc în SEC 2010 prin trimitere la o listă de categorii:
product ,ia destinată piet ,ei, product ,ia pentru consumul final propriu, plăt ,i pentru product ,ia
nedestinată piet ,ei, impozite pe product ,ie s ,i importuri, alte subvent ,ii pentru product ,ie, venituri din
proprietate, impozite curente pe venit, pe avere etc., contribut ,ii sociale nete, alte transferuri
curente s ,i transferuri de ca pital.

Principalele elemente de cheltuieli constau în remunerarea funct ,ionarilor (administrat ,iei publice),
prestat ,ii so-ciale (prestat ,iile sociale s ,i transferurile sociale în natură pentru product ,ia de piat ,ă
cumpărată de administrat ,ia publică s ,i institut ,iile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor
populat ,iei), dobândă pentru datoria pub -lică, subvent ,ii s,i formarea brută de capital fix. Cheltuielile
totale ale administrat ,iei publice se definesc în SEC 2010 prin trimitere la o listă de ca tegorii:
consumul intermediar, formarea brută de capital, remunerarea funct ,ionarilor, alte impozite pe
product ,ie, subvent ,ii, venituri din proprietate, impozite curente pe venit, pe avere etc., prestat ,ii
sociale, altele decât transferurile sociale în na tură, transferurile sociale în natură – product ,ia de
piat ,ă cumpărată, alte transferuri curente, ajustări pentru variat ,ia drepturilor de pensie, transferuri
de capital s ,i tranzact ,ii cu active neproduse.

Datele privind administrat ,ia publică raportate pentru agregatele principale ale administrat ,iei publice în cadrul SEC
2010 trebuie să fie consolidate pentru anumite tranzact ,ii în conturile nat ,ionale, ceea ce înseamnă că tranzact ,iile
specifice între unităt , ile institut ,ionale din cadrul sectorului administrat ,iei publice – venituri din pro -prietate, alte
transferuri curente s ,i transferuri de capital – se elimină sau se anulează. Pentru aceste tranzact ,ii, datele
referitoare la subsectoare ar trebui consolidate în cadrul fiecărui s ubsector, dar nu s ,i între subsectoare. Astfel,
datele la nivel de sector ar trebui să fie egale cu suma datelor referitoare la subsectoare, cu except ,ia
elementelor care vizează veniturile din proprietate, alte transferuri curente s ,i transferurile de
capital, care sunt consolidate. Pentru acestea din urmă s ,i, în consecint ,ă, pentru veniturile s ,i
cheltuielile totale, suma subsec -toarelor ar trebui să depăs ,ească valoarea sectorului.

Impozitele s ,i contribut ,iile sociale corespund veniturilor care sunt percepute (în numerar sau în
natură) de către administrat ,iile centrale, federale s ,i locale s ,i de către administrat ,iile de securitate
socială. Aceste sume perce -pute (cunoscute în general ca impozite) sunt organizate în trei domenii
principale, reglemen tate de următoarele rubrici:

ș impozitele pe venit s ,i pe avere etc., care includ toate plăt ,ile obligatorii, fără contrapartidă, percepute
periodic de administrat ,iile publice pe venitul s ,i pe patrimoniul întreprinderilor s ,i gospodăriilor populat ,iei;

ș impozitele pe product ,ie s ,i importuri, care includ toate plăt ,ile obligatorii, fără contrapartidă,
percepute de administrat ,iile publice în legătură cu product ,ia s ,i importul de bunuri s ,i servicii,
angajarea fort ,ei de muncă, proprietatea sau utilizarea de terenuri, clădiri sau alte active
utilizate în product ,ie;
ș contribut ,iile sociale nete, care includ toate contribut ,iile sociale efective ale angajatorilor s ,i
angajat ,ilor, precum s ,i contribut ,iile sociale imputate care reprezintă contrapartida la
prestat ,iile sociale plătite direct de către angajatori, precum s ,i două contribut ,ii suplimentare
imputate (suplimentele pentru contribut ,iile sociale în sarcina gospodăriilor s ,i costurile
serviciilor programului de asigurări sociale).

Context

Criza economică s , i financiară globală a creat probleme serioase pentru multe guverne europene.
Principalele preocupări au fost legate de capacitatea administrat ,iilor nat ,ionale de a -s,i rambursa
datoriile, de a adopta mă -surile necesare pentru a se asigura că t,in sub control cheltuielile publice,
încercând, în acelas ,i timp, să promoveze cres ,terea economică.

În fiecare an, statele membre ale UE transmit Comisiei Europene informat ,ii detaliate cu privire la
politicile lor economice s , i la starea finant ,elor publice. T ,ările din zona euro furnizează aceste
informat ,ii în contextul programelor de stabilitate, în timp ce alte state membre fac acest lucru sub
forma programelor de convergent ,ă. Comisia Europeană evaluează dacă politicile sunt în
conformitate cu obiectivele economice, sociale s ,i de mediu convenite s , i poate decide să emită un
avertisment în cazul în care consideră că un deficit devine anormal de ridicat. Ca urmare a acestei
act ,iuni, Consiliul poate constata existent ,a unui deficit excesiv, care necesită sta -bilirea unui
termen pentru corectare.

BIBLIOGRAFIE

1. Mosteanu, T., coord Buget si trezorerie publica, Ed. Universitara, Buc. 2005
2. Manolescu, GH., Buget – abordare economică și financiară, Editura Economică,
Buvurești, 1997
3. Belean, P., Bugetul public și trezoreria publică în România, Ed. Economică,
București, 2007
4. Legea nr. 500/2002 privind finantele publice MO. 597/2002cu modificarile
ulterioare
5. Legea 313/2004 privind datoria publica. MO. Nr. 577/2004
6. Legile bugetare anuale
7. Ordinul nr. 1792/2002 pt aprobarea Normelor metodologice privind angajarea,
lichiditarea, ordonontarea si plata chelutielilor institutiilor publice, precum si organizarea si
functionarea trezoreriei finantelor publice, MO.30/2003, cu modificarile ulterioare
8. Ordonanta nr. 146/2002 privind utilizarea resurselor derulate prin trezoreria
staului, MO/824.2002
9. Stancu I., Finanțe. Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderilor. Analiza
și gestiunea financiari,! Editura Economică, București, 1996
10. Stancu I., Finanțe, ediția a doua, revizuită și adăugită, Editura Economic ă,
București, 1998
11. Văcărel I., Anghelache Gabriela, Bistriceanu Gh.D., Moșteanu Tatiana, Bercea F.,
Bodnar M., Georgescu F., Finanțe publice, ediția a doua, Editura Didactică și Pedagogică, RA,
București, 1999
12. Hotărârea Guvernului nr. 44 pentru aprobarea N ormelor metodologice de aplicare
a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
13. Lege privind Codul fiscal nr. 571/22.12.2003, cu modificările și completările
ulterioare, publicată In Monitorul Oficial al României nr. 927/23.12.2003
14. Legea datoriei Publice nr. 31 3, publicată în Monitorul Oficial al României nr.
577/29.06.2004
15. Legea finanțelor publice locale nr. 189, cu modificările și completările ulterioare,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 404/ 22.10.1998
16. Legea finanțelor publice nr. 500, publicată în Monitorul Oficial al României nr.
597/13.08.2002, cu modificările și completările ulterioare
17. Legea nr. 101/26.05.1998 privind statutul Băncii Naționale a României, publicată
în Monitorul Oficial al României nr. 203/01.06.1998
18. Legea nr. 101/26.05.1998 p rivind statutul Băncii Naționale a României, publicată
în Monitorul Oficial al României nr. 203/ 01.06.1998
19. Legea nr. 34/29.03.1991 privind statutul Băncii Naționale a României, publicată
în Monitorul Oficial al României nr. 70/03.04.1991
20. Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 454/27.06.2002
21. Legea nr. 346/10.07.2003 pentru aprobarea contului general anual de execuție a
bugetului de stat, a conturilor anuale de execuț ie a bugetelor fondurilor speciale și a contului
general anual al datoriei publice, aferente anului 2001, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 563/05.08.2003
22. Legea nr. 69/26.11.1991, Legea administrației publice locale, cu modificările și
complet ările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 79/18.04.1996
23. Legea nr. 72/12.07.1996 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial
al României nr. 152/17.07.1996