Licenta Finala 1 [608578]

1

LUCRARE DE LICENȚĂ
Sărbătorile și pr acticarea lor la
noile mișcări religioase

Coordonator științific:
Pr. Conf. Dr. David Pestroiu

Absolvent: [anonimizat]
2018

2
Introducere…………………………………………………………………………………………………… ……………….3
I. Martorii lui Iehova…………………………………………………………………………… ………………………….6
A. Introducerea și definiț ia sărbătorilor…………… ………………………….. ………………….. ………6
B. Sărbătorile iehoviste………. ………………………… …………………………. ……………………. …….7
C. Perspectiva Sabatului………. ………………………… …………………… …………………………. …….7
D. Argumente împotriva sărbătorilor creștine……… …………………………………. ……….. ………9
II.Adventiștii de Ziua a Șaptea………… …………………………. ……… ………………… ………………….. ….15
A. Introducere și răspândire……………. …………………………. ………………………. ……………. …15
B. Sărbătorile adventiste………………… …………………………. …………………………………. …….15
C. Sărbători fără caracter religios…….. ………………………… …………………………………. …….24
III.Mormonii…………………………………………… …………………………. …………… ………………….. ……… 28
A. Introducere și răspândire……………. …………………………. …………………………… …………..28
B. Sărbătorile mormonilor……………… …………………………. ………………………………… ……..28
C. Argumente împotriva sărbătoril or creștine………………. ……………………. ………… ……….30
IV.Baptiștii….. …………………………………………. …………………………. …………………………………… …..32
A. Introducere și răspândire.. ………….. …………………………. ……………………………………. ….32
B. Sărbătorile baptiștilor.. ………………. …………………………. …………………………………….. …32
C. Argumente împotriva sărbătorilor creștine.. ……………… ……………….. …………………… ..34
V. Valențe formative ale învățăturii ortodoxe………………………… ……………………………………. ..37
A. Sărbătorile Ortodoxe și împărțirea lor…… ……………………. …………………………………… ..37
B. Perspectivă teologică asupra sectelor …………………………… ………………………………….. …39
C.Protejarea membrilor Bisericii Ortodoxe din calea sectelor….. ………….. …….. ………….. …41
D. Metode pentru stoparea prozelitismulu i……………………….. ………… ……………………….. …43
Concluzie………………………………………………… …………………………. …………. …………………………… .45
Bibliografie……………………………………………… ………………………….. ………….. ………………….. ……..47

3
Introducere

Începând cu anii 1960, Biserica Romano -Catolică a fost asa ltată de un val de alternative
religioase, cunoscute apoi sub numele generic de noi mișcări religioase (NMR)1.
Succesul acestora a fost privit în strânsă legătură cu fenomenul secularizării care marcase
societatea occidentală în perioada postbelică. Teoria unui important sociolog contemporan,
Rodney Stark, este că secularizarea într -un segment al societății produce în mod paradoxal o
intensificare a religiosului în alt segment. Acest lucru se vede atât la nivelul Bisericilor tradiționale,
care încurajează c urentele sau grupurile de reînnoire din interior pentru a redeștepta credința, dar
și la nivelul formării unor noi tradiții religioase, atât în mediul protestant, cât și în cel catolic.2
Termenii sectă și cult sunt destul de disprețuitori și par să implice o judecată mai curând
negativă.3 Pot fi preferați termeni mai neutri, cum ar fi noi mișcări religioase , noi grupări
religioase . Este dificil să definim aceste noi mișcări sau grupări , diferențiindu -le de Biserici și de
comunități eclesiale sau de mișcări legitime în cadrul unei Biserici . Erezia și secta sunt doi termeni,
prin care, de -a lungul istoriei sale, Biserica a numit pe cei rupți de la dreapta credință.4
Actualmente, noile mișcări religioase se regăsesc peste tot în lume, având peste 100 de
milioane de adepți. Doar această statistică deja justifică o serioasă analiză a fenomenului. S -a pus
adeseori problema și întrebarea în ce costă elemenmtul nou al acestor mișcări și cum de iau
amploare într -un timp foarte scurt și foarte repede, iar prin cercetări, se pare că acesta consistă în
raza de acțiune, în varietatea și în numărul de aderenți existenți azi în Occident. Un alt element
nou este constituit de o tot mai mare insistență pe experiența5 prin intermediul tehnicilor
meditative, în dauna sim plei absorbții de idei prin conferințe și cărți.
Mișcările dizidente au existat mereu, în fiecare religie și în toate timpurile, dar niciodată
nu au putut fi echivalate Bisericii celei Universale, întrucât aveau întotdeauna un caracter regional.
Ceea ce e ste nou astăzi, este faptul că există mijloacele de comunicare socială, platforme noi pe
internet, unde aceștia pot face propagandă cu maximă rapiditate, informațiile și ideile, fiind imediat

1James A. Beckford, Cult Controversis. The Societal Response to the New Religious Movements , Editura Tavistock,
London, 1985, p. 3
2 Peter Berger , The Social Reality of Religion , Editura Faber & Faber, London, 1969 , p.154 -171
3 Nicolae Achimescu, Noile mișcări religioase , Cluj -Napoca, Editura Limes, 2004, p. 14.
4 Pr. Prof. Dr. P. I. David, Invazia sectelor , București, Editura Christ, 1997, pp. 84 -85.
5 Arhim. Gheorghe Athos, „Aspecte ale petrecerii monahicești” , Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2000, p.6

4
transmise pe întreaga planetă. De aici reiese faptul că noile mi șcări religioase nu mai cunosc
obstacole pentru o răspândire globală . 6
Societatea contemporană occidentală seculizarizată este într -o foarte mare măsură
autonomă față de orice referință de natură religi oasă. Astăzi, credința creștină poate fi doar fruct ul
predicii creștine, al educației spre credință a tinerelor generații, care din păcate, primesc și alte
„oferte” religioase, care se contrapun învățăturilor ortodoxe tradiționale. Tinerii își doresc să
aleagă în mod liber după ce au verificat, cunoscut și experiementat mai întâi personal.7 În asemenea
context, pot fi identificate câteva motive care explică exact atractivitatea noilor mișcări religioase:

1. Căutarea unei experiențe directe a religiosului și a divinului.
2. Fascinația unui grup mic, cald și frate rn.
3. Protestul față de ordinea nedreaptă din societate, și din bisericile tradiționale, predica
entuziastă, insistentă și acaparatoare a misionarilor noilor mișcări.

Din păcate, aceste mișcări au din ce în ce mai mult succes în privința propagandei. Tineri i,
în general sunt cei mai predispuși la a accepta schimbarea religiei , deoarece , prin man ipulare,
aceștia consideră că în altă confesiune este mai bine, dar fără a se gândi la consecințele acestei
mișcări. Nu sunt „experimentați” în a cunoaște învățăturile corecte despre Dumnezeu deoarece în
majoritatea cazurilor, de mici nu au fost învățați în s piritul și iubirea lui Hristos.
Încă la crearea lumii, Dumnezeu a instituit Sabatul în cea de a șaptea zi, atunci când S -a
odihnit. Pe parcursul timpului, au luat naștere diverse mișcări religioase, fiecare având învățături
diferite. Creștinismul a repre zentat piatra de temelie în crearea diverselor culte, astfel atât
învățăturile, cât și sărbătorile au fost transpuse diferit, fiecare cult având propriile doctrine și
practici.
Sfinții Apostoli și primii creștini numeau această zi, Ziua Domnului și o ser bau prin
rugăciune și slujbă, împreunate cu săvârșirea Sfintei Eurharistii, precum și cu fapte de milostenie.
Mărturie despre aceasta ne oferă Sfânta Scriptură (Fapte 20, 7 ; 1 Corinteni 16, 2 ; Apocalipsa 1,
10).

6 Diac. P. I. David, Călăuză creștină pentru cunoașterea și apărarea dreptei credințe în fața prozelitismului sectar ,
Arad, Editura Episcopiei Aradulu i, 1987, p.3.
7 M. Bergonzi, Inchiesta sul nuovo misticismo , Editura East & West, Bari, 1980, p. 3 -4.

5
Am ales această temă deoarece consider că este necesar de a cunoaște care sunt sărbătorile
noilor mișcări religioase și cum sunt practicate acestea. Pentru a putea avea o părere despre
celelalte religii, trebuie să cunoaștem ce zile consideră aceștia că sunt importante și care sunt
argumentele lo r împotriva Ortodoxiei.

6
Capitolul I – Martorii lui Iehova
A. Introducerea și definiția sărbătorilor

Gruparea sectară a ”Martorilor lui Iehova” a apărut pe pământ american, în secolul al XIX –
lea, ca o dizidență desprinsă pe linie neoprotestantă din Cultul Adventist de a ziua a șaptea. Aceștia
sunt o organizație religioasă creștină, non -trinitară , aceștia având la nivel mondial peste 8 milioane
de membri, iar în România numărul lor în anul 2016 a fost de 40.398 de persoane. În luna iunie
2003, Ministerul Culturii și Cultelor din România a decis să acorde Organizației ”Martorii lui
Iehova” statutul de cult creștin (Ordin nr.2.657/22 -05-2003 privind recunoașterea Statutului de
organizare și funcționare a Organizației Religioase ”Martor ii lui Iehova”). Aceștia sunt conduși de
Corpul de Guvernare, un grup de bărbați aflați în New York. Ei cred cu tărie că distrugerea lumii
este iminentă și că Regatul lui Dumnezeu va înlocui actual ul sistem. Martorii sunt cunoscuți pentru
lucrarea lor de d istribuire de literatură precum „Turnul de Veghe” și „Treziți -vă” și pentru refuzul
militar și al transfuziei de sânge.
Primul român atras de „studenții în Biblie” a fost Ioan B. Sima, ardelean emigrat în S.U.A,
convertit la iehovism și trimis, se pare de Russell însuși să predice în țara lui de origine, dar după
7 ani părăsește gruprea și arată tuturor falsitatea doctrinei acesteia și pericolul ei social.8
Adevărații organizatori și susținători ai miscării iehoviste au fost etnicii maghiari
transilvăneni, direct interesați de preceptele antinaționale ale sectei. Aflați în legătură directă cu
alte centre iehoviste europene, aceștia vor aduce în țară reviste, pliante și broșuri tipărite în
maghiară și română, declanșând ofensiva prozelitistă.9
Pentru iehoviști, s ărbătorile sunt acele zile care se caracterizează de obicei prin încetarea
activităților laice sau școlare pentru a se comemora un eveniment. Acestea pot fi ocazii pentru
sărbători familiale sau publice. Participanții le atribuie fie un caracter religios, fie un caracter strict
social sau laic10, și consideră că sărbătorile religioase și laice care se țin în multe părți ale globului
nu sunt biblice, iar motivul pretins este că respectivele sărbători conțin elemente necreștine care
pătează puritatea închinării.

8 Diac. P.I. David, Ortodoxie în fața prozelitismului „Martorilor lui Iehova” , Editura Insei Print, Alba Iulia, 2013,
p.25
9 Ibidem , p.25
10 Să aducem argumente din Scripturi, Watchtower Bible and Tract Society of New York, INC. Brooklyn, New
York, U.S.A., 2010

7
B. Sărbătorile iehoviste

Singura sărbătoare a Martorilor est e „Comemorarea morții lui Iisus” . Aceștia susțin că este
impropriu spus sărbătoare, ci , mai mult, doar un eveniment anual în care Martorii celebrează Cina
Domnului. Comemorar ea este o întrunirea de o oră, care începe cu cântări și rugăciuni, apoi se ține
o cuvântare de 45 de minute despre relevanța acestui eveniment. Cuvântarea se intitulează „Să
apreciem ce a fă cut Iisus Hristos pentru noi” și începe cu explicarea căde rii lui Adam și de ce este
nevoie de ră scumpărare. În continuare se face o paralelă dintre Paștele evreiesc și moartea lui Iisus,
se trec din mână în mână pâinea nedospită care reprezintă corpul fără de păcat al lui Hristos și
vinul roșu care reprezintă sângele S ău vărsat.
Un lucru foarte important de menționat aici este că în acest eveniment, doar cei care au
speranța cerească (rămășița celor 144 000) se împărtășesc din pâine și vin, iar la nivel mondial
sunt în jur de 18.500 de persoane. Cin a se ține o dată pe an, în data echivalentă de 14 Nisan, deci
aproape în aceeași dată în care se ține Paștele iudaic, dar datele nu coincid întotdeauna pentru că
evreii moderni calculează 14 Nisan ca la 14 zile după luna nouă astronomică, iar Martorii ca 14
zile după luna nou ă vizibilă la Ierusalim. Uneori este o zi diferență între Pesachul iudaic și
Comemorare.
Potrivit calendarului iudaic, evreii moderni sărbătoresc Pesach pe 15 Nisan, deoarece
Mântuitorul a instituit Cina Domnului la apusul soarelui din ziua de 14 Nisan pe ntru ca la apogeul
ei începe oficial ziua liturgică. Hristos Domnul a murit în aceeași zi după oficierea Cinei, aceasta
reprezentând o comemorare a morții lui Iisus.
În aceeași privință, aceștia mai adaugă faptul că există o declarație echivalentă cu priv ire
la nașterea sau învierea Sa, iar legat de moartea și învierea Sa, obiceiurile pascale din prezent sunt
împânzite de reminisciențe ale cultului fertilității: oul, iepurașul, etc.

C. Perspectiva Sabatului

În privința Sabatului, martorii au urmat o traiectorie curioasă; la început, Russel, având
simpatii și reminiscențe de gândire adventise, a predicat sabatul cu mare înfocare. Mai apoi, însă,
urmașii săi nu l -au mai considerat atât de important, dar nici nu au revenit la aceeași cinstire a
duminicii, ci și -au formulat concepții noi:

8
1.Există o odihnă de sabat la care creștinii participă în fiecare zi. Această concepție derivă
din versetul Facere 2,2, reluat la Evrei 4,4 -11: „și S -a odihnit Dumnezeu de toate câte făcuse”. Prin
extensiune și cu o mândrie nedisimulată, martorii se compară cu Creatorul spunând că practică și
ei o astfel de odihnă, în urma activității lor prozelitiste specifice sectei. Ideea este ușor de combătut,
dacă ne gândim că prin Decalog, Dumnezeu a fixat clar o zi întreagă din cele șapte ale săptămânii
ca zi a odihnei.11

2.Omenirea are perspectiva unei odihne de sabat de 1000 de ani. Această concepție este
identică ereziei hiliaste, care este specifică și sectei iehoviste.12
Ei nu au o zi d e odihnă, întrucât așteaptă ca după 6000 de ani de dominație sa tanistă, să
urmeze ziua de odhină pe parcursul „Domniei” milenariste. Această interpretare este greșită, iar
textul de la II Petru 3, 8 susține „că o singură zi, înaintea Domnului este ca o mie de ani și o mie
de ani ca o zi”; evident această afirmație nu poate fi interpretată literal.
Legea veche, pentru iehoviști, a fos t abrogată odată cu jertfa lui Hristos. Aceasta include
și Decalogul, pe care îl reneagă în întregime, pentru ca, mai apoi, c u texte din Noul Testament, să
reconstituie fiecare poruncă în parte, mai puțin respectarea Sabatului.13 Odhina pentru martori este
doar de natură spirituală și nu este practicată săptămânal. Hristos nu a desființat ziua odihnei, ci
doar a atras atenția, în câteva rânduri, asupra acriviei exagerate cu care înțelegeau evreii să o
petreacă.14

Martorii lui Iehova declară strict faptul că milioane de oameni respectă săptămânal o zi
dedicată unor activități religioase, adică participarea la o slujbă de închinare pentru Dumnezeu. În
legătură cu asta, ei aduc în discuție scrierile din Sfânta Scriptură unde încearcă să arate că nicăieri
nu citim că toate întrunirile creștine trebuiau ținute într -o anumită zi din săptămână, ci toate aceste
obieceiuri au înce put după niște tradiții care nu se bazează pe Biblie. Scriptura doar dezvăluie cum
trebuie să fim aproape de Dumnezeu, cum să ne rugăm și cum să ne facem bineplăcuți Creatorului,
dar nimic de chestiunea hotărârii unei zi din săptămână, care trebuie cinstit ă. Tot ce ține de

11 Pr. Conf. Dr. David Pestroiu , Martorii lui Iehova. Sunt ei creștini? , Editura Reîntregirea, București, 1998, p.23
12 Ibidem , p. 23
13 Diac. P.I. David, Ortodoxie în fața prozelitismului „Martorilor lui Iehova” , Editura Insei Print, Alba Iulia, 2013,
p.197
14 Ibidem, p. 197

9
închinarea adevărată este descris în detaliu în paginile Biblie, nicio altă scriere inspirată nu a fost
adăugată Scrip turii.

D. Argumente împotriva sărbătorilor creștine

În afară de „sărbătoarea”, mai precis evenimentul „Comemorarea morții lui Hristos”,
martorii susțin că celelalte sărbători și evenimente ținute nu sunt fundamentate biblic și, în acest
context, încearcă să demonstreze prin argumente deviate din învățăturil e adevărate de ce aceste
sărbători nu trebuiesc ținute și de ce nu își au locul, ia r printre ele se află: Crăciunul , Paștele, 8
Martie, Anul Nou și ziua de naștere.

1. Argumente împotriva Crăciunului
Într-o enciclopedie iehovistă se spune: ”Sărbătorirea Cră ciunului nu este stabilită de
Dumnezeu și nici nu -și are originea în Noul Testament. Nimic din Noul Testament, și cu atât mai
puțin din vreo altă sursă, nu ne permite să stabilim cu certitudine ziua nașterii lui Hristos”.15
Conform cu Luca 2:8 -11, pă storii stăteau noaptea pe câmp când s -a născut I isus, iar în altă carte
se afirmă: ”Turmele… erau ținute iarna în adăposturi; chiar și numai de aici se poate vedea că data
tradițională a Crăciunului, stabilită să fie iarna, este puțin probabil să fie corectă, î ntrucât
Evanghelia afirmă că păstorii se aflau pe câmp”.16 Într-o altă enciclopedie se spune: ”Motivul
pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este destul de obscur, dar în general se
crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu s ărbătorile păgâne care se țineau în preajma
solstițiului de iarnă , când încep zilele să crească, pentru a celebra renașterea soarelui. Saturna liile
romane, o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii, și forței reînnoite a soarelui se țineau
tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcinile în această
sărbătoare păgână antică”17, iar o altă luc rare de mare importanță pentru M artori afirmă: ”Data
nașterii lui Hristos a fost fixată la solstițiul de iarnă (25 decembrie în calendarul iulian și 6 ianuarie
în cel egiptean), pentru că în această zi, în care soarele își începe drumul înapoi spre cerul nordic,
închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua nașterii soarelui invincibil).

15 Cyclopædia, de M’Clintock și Strong, Editura Review and Herald Publishing, New York, 1871, vol. II, p. 276.
16 Henri Daniel -Rops, Daily Life in the Time of Jesus, Editura Servant Pubns, New York, 1962, p. 228.
17 The Encyclopedia Americana , Editura The Encyclopedia American corporation , New York, 1977, vol. VI, p. 666

10
La 25 dece mbrie 274, Aurelian a proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului
și i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într -un timp când cultul soarelui
era deosebit de înfloritor la Roma. .18
Deși sărbătorită în toată lumea creștină, totuși, la început, între creștinii din Răsărit și cei
din Apus erau deosebiri în ceea ce privea data acestei sărbători. Astfel, în Apus, cel puțin din
secolul al III -lea, Nașterea Domnului se serba, ca și azi, la 25 decembrie, potrivit une i vechi tradiții,
dupa care recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sfântul Evanghelist Luca ne spune că
s-a întâmplat Nașterea Domnului ( Luca 2,1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 de la fondarea Romei.
19 De asemenea, și Sfântul Ioan Gură de Aur spune că tradiția aceasta este foarte veche la Roma,
și acolo, Nașterea Domnului s -ar fi serbat de la început la 25 decembrie.20 Același lucru afirmă,
puțin mai târziu, și Fericitul Ieronim, într -o cuvântare ținută de el la Ierusalim, în ziua de 25
decembri e ; convingerea că în această zi S -a născut Hristos, este veche și universală.21
Un fapt sigur este că în Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV -lea, Nașterea
Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul Domnului, adică 6 ianuarie; această dub lă sărbătoare
era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului.22 Practica răsăriteană se întemeia pe tradiția
că Mântuitorul S -ar fi botezat în aceeași zi în care S -a născut, dupa cuvântul Evangheliei care
spune că atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Hristos avea ca la 30 ani (Luca 3, 23), aceasta
practică fixâ ndu-se în Antiohia în jurul anului 375, iar la Constantinopol în jurul anului 379. În
ziua de astăzi doar armenii serbează Nașterea Domnului pe 6 ianuarie.
La fixarea zilei de 25 decembrie ca dată a sărbătorii a Nașterii Domnului, s -a avut în vedere
și faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul
solstițiului de iarnă, sărbători care erau împreunate cu petreceri pline de desfrâu. Biserica a vrut să
contrapună o sărbătoare creștină mai ales „cultului lui Mi thra”, zeul soarelui, ea fiind privită ca zi
de naștere a zeului Soare, învingător în lupta contra frigului și întunericului. Opinia Sfinților Părinți
este că această zi ar fi fost înlocuită cu Nașterea Mântuitorului, care a fost numit de prooroci
„Soarele Dreptății” (Maleahi 3,20) și „Răsăritul cel de Sus” (Zaharia 6, 12). În acest sens, chiar
Bătrânul Sieon îl numise „Lumină spre descoperirea neamurilor” (Luca 2, 32).

18 New Catholic Encyclopedia , Editura Caledoni an Mercury, Chicago, 1967, vol. III, p. 656.
19 Pr.Prof.Dr. Ene Braniște, Liturgică generală , Editura Episcopiei Dunării de Jos, Vol. I, Galați, 2002, p. 238
20 Omilia la Nașterea Domnului, ținută la Antiohia în ziua de 25 decembrie 386 (în PG 49, col. 351, și în Cuvântări
la praznicele împărătești, trad. Pr. D. Fecioru, Editura Apologeticum, București, 1942, p.5
21 Citat de S.Vailhe, în: Echos d `Orient , VIII (1905), 53, p.214
22 Pr.Prof.Dr. E ne Braniște, Liturgică generală , Editura Episcopiei Dunării de Jos, , Vol. I, Galați, 2002, p. 240

11
În legătură cu Saturnaliile și Juvenaliile, care cădeau aproximativ în același timp, s -au
păstrat o mulțime de datini și obiceiuri romane, dar acestea au fost puse în legătură cu Nașterea
Domnului și le -a împrumutat sens și caracter creștin: colin dele, sorcova, plugușorul, etc.

Magii călăuziți de o stea

În acest context, ei relatează fa ptul că acei magi nu erau altceva decât niște astrologi din
Orient (Matei 2:1,2). Chiar dacă astrologia este astăzi la modă, Biblia o dezaprobă categoric prin
Deut. 18:10 -12: ”Să nu se găsească la tine nimeni care ghicește, nimeni care practică magia, nime ni
care caută semne prevestitoare.. fiindcă Iehova detestă pe oricine face aceste lucruri”, de unde
reiese faptul că Dumnezeu nu ar fi condus la Fiul Său niște persoane ale căror practici le condamna.
În Matei 2:1 -16, se arată că steaua i -a călăuzit pe astrologi mai întâi la regele Irod și apoi
la Hristos și ca după aceea Irod a căutat să -L ucidă. Nu se menționeaza nicăieri că steaua ar mai fi
fost văzută de altcineva în afară de astrologi. După plecarea lor, îngerul lui Iehova l -a avertizat pe
Iosif să fugă în Egipt pentru a -L ocroti pe Fiul lui Dumnezeu. Aici, martorii afirmă că relatarea
biblică nu spune că magii l -ar fi găsit pe Hristos într -o iesle, exact cum este reprezentată această
scenă de Crăciun, ci atunci când au sosit astrologii, Mântuitorul, Maica Domnului și Iosif trăiau
într-o casă. În ce privește vârsta, pe care o avea atunci Hristos, aceștia menționează faptul că Irod,
pe baza celor auzite de la magi, a decretat să fie uciși toți copiii din ținutul Betleemului, de la doi
ani în jos.23

În antichitate, magii erau acei înțelepți, puțini la număr, care se ocupau cu astrologia, cu
ceea ce se cheamă citit în stele. Mai precis, cu observarea corpurilor și fenomenelor cerești, și le
interpretau ca o anumit ă stea ce determină și patronează desti nul unei ființe umane. Cu toate
acestea, în istoria culturii și civilizației umane, din superstiție s -a născut astronomia.
Magii proveneau din casa nobililor, aceștia având acces la studiu și la învățământ mult mai
ușor față de persoanele
Magii erau din clasa nobililor, unii chiar de viță regească. Și astfel, își puteau permite să
învețe, având acces la studiu mai usor față de omul de rând. De la Sfântul Apostol Luca se stie că

23 The Two Babylons, New York, 1943, p.100

12
cei dintâi oameni care au aflat de nașterea Mântuitorului, au f ost păstorii, iar eu au stiut -o din gura
unui înger luminos. În aceeași clipă, la mii de kilometri depărtare, magii au aflat că s -a născut
Regele Iudeilor. Ioan Hristotom crede că steaua a avut menirea de a călăuzi magii spre prunc, spre
locul unde se afla Dumnezeiescul Copil.
Se pune intrebarea: Ce rol au avut magii în iconomia mânturii? Magii sunt simbolul și
mărturia universalității creștinismului. Religia creștină s -a născut în Iudea, dar nu numai lor le era
destinată, ci și neamurilor păgâne.

2. Argum ent împotriva sărbătoririi Paștelui
O enciclopedie afirmă: ”În Noul Testament sau în scrierile Părinților apostolici nu există
nicio mențiune cu privire la sărbătorirea Paștelui creștinătății. Sfințenia unor zile speciale este o
idee străină gândirii pri milor creștini”.24 Într-o altă lucrare se spune: ”Multe obiceiuri păgâne care
celebrau venirea primăverii, au fost asociate cu Paștele. Oul este simbolul germinării care are loc
la începutul primăverii. Iepurele este un s imbol păgân care a reprezentat î ntotdeauna fertilitatea”.25
În unele limbi, cum ar fi engleza și germana, chiar numele sărbătorii (Easter și Ostern) amintește
de originile sale păgâne. În acest sens, Alexander Hislop afirmă: ”Ce înseamnă termenul Easter?
Acesta nu este un nume creștin, ci poa rtă pecetea originii sale caldeene. Easter nu este altceva
decât Astarteea, unul dintre titlurile lui Beltis, regina cerului, al cărei nume este Iștar, potrivit
descoperirii făcute de Layard pe niște monumente asiriene. Aceasta îi este istoria. Tradițiile
populare din perioada sărbătorii lui confirmă pe deplin mărturia istoriei cu privire la caracterul
babilonian al acestei sărbători. Plăcintele calde cu semnul crucii din Vinerea Mare și ouăle vopsite
din Duminica Paștelui apăreau în ritualurile caldeenilor exact ca în prezent”.26

Al doilea praznic împărătesc cu dată schimbătoare este Paștele sau sărbătoarea anuală a
Învierii Domnului, cea mai de seamă dintre toate sărbătorile domnești. Cuvântul Paști este de
origine evreiască (Pesah – trecere, moștenit de evrei de la egipteni, dar provenit în limba română
prin forma bizantino -latină Paschae).27 Evreii numeau Paști sau Sărbătoarea azimelor, momentul

24 The encyclopaedia Britannica, Editura Caledonian Mercury , Edinburgh , vol. VIII, 1910, p.828
25 The Catholic Encyclopedia, Editura Caledonian Mercury, New York, vol. V, 1913, p. 227
26 The Two Babylons, New York, 1943, p.103, 107, 108
27 O.Densușianu, Istoria limbii române , vol. I, 1961, p. 173, și Dicționarul limbii române moderne , Ed. Academiei,
1958 , București, p. 589.

13
anual în amintirea trecerii prin Mare Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului, care se prăznuia
la 14 Nis an și coincidea cu prima lună plină de după echinocțiul de primăvară. Despre serbarea
Paștilor la primii creștini găsim mărturii și în Constituțiile Apostolice (5, 17 -19; 8 , 33), Canoanele
Apostolice (Canonul 7) și în Canonul 1 al Sinodului din Antiohia.
Numirea de Paști a fost aplicată de primii creștini la început comemorării anuale a Cinei
celei de Taină, care avea loc în seara zilei de 13 Nisan sau în joia dinaintea Duminicii Învierii și
consta dintr -o masă rituală, care limita Cina și era însoțită d e serviciul Sfintei Euharistii. La primii
creștini, aceasta celebrare a Cinei se substituia vechii mese pascale evreiești din seara zilei de 14
Nisan, masă care, la început, purta ea singură denumirea de Paști în sensul propriu al cuvântului.28
Și precum la evrei această numire s -a aplicat mai târziu la întreaga sărbătoare a azimelor, care ținea
șapte zile (14 Nisan seara – 21 Nisan seara), tot așa la creștini, ea a trecut de la comemorarea
Sfintei Cine, la aceea a Morții și a Învierii Domnului.
În ceea ce privește modul sărbătoririi, Paștele, fiind cea mai mare sărbătoare creștină, era
prăznuit ca o zi de bucurie pentru Învierea Domnului, marele eveniment din istoria mânturii
omenirii, care stă la temelia credinței și a Bisericii (I Corinteni 15, 14). Noapt ea Învierii era
petrecută în biserici, în priveghere și rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor, iar
momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârșirea Sfintei Jertfe și cu lumini
multe, semn al bucuriei și al luminării du hovnicești , îndeosebi neofiții, adică acei creștini care au
primit botezul în noaptea Sfintelor Paști.29
În creștinătatea ortodoxă s -a păstrat până astăzi importanța teologică a misterului pascal
din Biserica veche. Învierea Domnului a fost și rămâne în inima spiritualității și pietății ortodoxe.
Sărbătoarea Paștilor constituie misterul central și dominant al cultului ortodox.

3. Argument împotriva Anului Nou
Data când se celebrează Anul Nou și obiceiurile legate de această sărbătoare diferă de la o
țară la alta , iar în The World Book Encyclopedia despre originea Anului Nou se spune : „Împăratul
roman Iulius Ce zar a decis în anul 46 î.e.n. ca ziua de 1 ianuarie să devină prima zi a anului.
Romanii i -au dedicat această zi lui Ianus, zeul porților, al intrărilor și al începuturilor. Numele lunii

28 Ene Braniște, Liturgică generală , Editura Episcopiei Dunării de Jos, , Vol. I, Galați, 2002, p. 262
29 Ibidem, p. 263

14
ianuarie provine de la Ianus, care avea două fețe, una îndreptată înainte, iar cealaltă înapoi”.
Așadar, obiceiurile de Anul Nou se bazează pe tradiții păgâne.
Biserica Ortodoxă nu ține cont de anul nou laic, care este pe 31 -1 ianuarie, ci de anul nou
bisericesc. Acesta începe pe 1 septembrie urmând cronologic întregul proc es de mântuire al lumii,
începând cu sărbătoarea: Nașterea Maicii Domnului și terminând cu Adormirea Maicii Domnului.
Biserica doar cinstește anul nou laic prin rugăciune și slujbă de mulțumire, mai precis,
acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.

4. Argume nt împotriva zilei de naștere
În unele locuri, aniversarea zilei de naștere se desfășoară în cadrul unei petreceri la care se oferă
daruri, practica fiind nebiblică. Sfânta Scriptură vorbește despre două aniversări în care aniversarea
nu a fost într -o lumi nă favorabilă. Prima este la Gen. 40:20 -22: „A treia zi era ziua de naștere a
faraonului. El a dat un ospăț… Șeful paharnicilor i -a dat înapoi funcția de paharnic… Însă pe șeful
brutarilor l -a atârnat pe un stâlp”, iar a doua la Mt. 14:6 -10: „Pe când s e sărbătorea ziua de naștere
a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea oaspeților. Lui Irod i -a plăcut atât de mult, încât a promis
cu jurământ că îi va da orice va cere. Atunci, îndemnată de mama sa, ea a zis: Dă -mi aici, pe o
tavă, capul lui Ioan Bot ezătorul.. Și a trimis să i se taie capul lui Ioan în închisoare”.
Martorii înțeleg prin aceste versete că Biblia vorbește nefavorabil de aniversarea zilei de
naștere și de aceea evită această practică. În acea perioadă, primii creștini și iudeii priveau total
diferit aniversarea. Noțiunea de aniversare a zilei de naștere era cu totul străină gândirii creștinilor
din acea perioadă.30 În vremurile de mai târziu, evreii considerau aniversarea zilei de naștere o
formăă de închinare idolatră, concepție confirmată din plin de ceea ce vedeau ei în ritualurile legate
de această zi.31

30 Augustus Neander, Allgemeine Geschichte der christlichen Religion und Kirche , Editura F. Perthes, Hamburg vol.
I, 1842, p. 518
31 Patrick Faribairn , The Imperial Bible -Dictionary , Editura London : Blackie and Son , Londra, Vol. I, 1874 , p. 225

15
Capitolul II – Adventiștii de Ziua a Șaptea
A. Introducere și răspândire

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este o denominațiune creștină care în principal se
distinge prin păstrarea sâmbetei, a șaptea zi a săptămânii iudeo -creștine, ca fiind Sabatul. Aceștia
s-au dezvoltat din mișcarea milerită în Statele Unite ale Americii la mijlocul secolului XIX -lea și
a fost fondată o ficial în 1863. Această mișcare se datorează lui William Miller, un fost pastor
baptist care a predicat iminența celei de a doua veniri. O altă mare personalitate este Hellen White,
care a salvat de la dezintegrare noua grupare după eșecurile din 1843 și 1844.
Adventiștii de ziua a Șaptea au constituit o organizare stabilită în 1861 prin fondarea
„Conferinței de la Michigam a Adventiștilor de Ziua a Șaptea”; alegerea numelui a fost făcută
după o dezbatere aprinsă: în acest nume sunt exprimate două elemente importante ale doctrinei
adventis te: a doua venire a lui Hristos (Advent) și ziua a șaptea (Sabatul). În 1863 a fost constituită
Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, care cuprindea 3.500 de membri și
aproximativ 30 de pastori. În aprilie 2017, aceștia sunt în număr de peste 20 de milioane de
membri.

B. Sărbătorile adventiste

Din punct de vedere religios și spiritual, adventiștii au doar două sărbători: Ziua de odihnă
– Sabatul și Cina Domnului.
Articolul 19 de credin ță al „Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea” afirmă: ,,Ca
Binefăcătorul Creator, după cele șase zile ale creațiunii s -a odihnit în cea de a 7 -a zi și a instituit
sabatul pentru toți oamenii, ca un moment de ad ucere aminte a creațiunii.”32 Adventiștii cred că
sabatul va avea un loc special în criza finală a istoriei acestei lumi, iar aproape de sfârșit, va avea
loc o creștere a puterii demonice. ,,Sabatul va fi marele test de loialitate la sfârșitul vremurilor”.33

32 Pr.Dr.Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante și noi mișcări religioase în România , Editura Universitaria,
Craiova, 2 006, p. 156
33 Ibidem, p. 157

16
Ținerea Sabatului este pentru adve ntiști semnul care descrie un c reștin adevărat. Deși ei
mărturises c că mântuirea este numai prin H ristos, în practică ei cred că numai aceia care țin
poruncile, în special sabatul, vor fi mântuiți. Potrivit speculațiilor profetice ale adventiștilor,
sabatul va deveni mărul discordiei34 dintre creștinii zilelor din urmă și, pentru ținerea sabatului, ei,
adventiștii, vor fi persecutați de către creștinii apostați, când teribilele „legi Duminicale” vor fi
aplicate, începând d in Statele Unite ale Americii. După adventiști, orice persoană care nu ține
sabatul va primi semnul fiarei și va fi pierdut pentru totdeauna.35
Dumnezeu, după cele șase zile ale creației, S -a odihnit în cea de -a șaptea zi și a instituit
Sabatul pentru toți oamenii, ca un monument de aducere aminte a creației. Porunca a patra a Legii
de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea acestei zi de odihnă, închinare și slujire în armonie cu
învățătura și practica lui Hristos, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi plăcut ă și de comuniune cu
Dumnezeu și cu ceilalți credincioși. El este un simbol al răscumpărării în Hristos, un semn al
sfințirii, o dovadă a loialității și o pregustare a viitorului adventiștilor în împărăția lui Dumnezeu.
Sabatul este semnul perpetuu al legă mântului veșnic dintre Dumnezeu și poporul Său.
Încă de la inceputul creației, Adam și Eva au explorat căminul lor din paradis și cel mai
mare dar pe care Dumnezeu îl putea oferi perechii nou -create era privilegiul unei legături personale
cu El. Astfel, Dumnezeu le -a oferit ziua de odihnă, o zi a unei binecuvâ ntări și comuniuni speciale.
Sabatul este necesar pentru închinarea în fața lui Dumnezeu și reprezintă motivul pentru
care Dumnezeu trebuie să fie adorat. El este Creatorul și oamenii sunt creațiile Lui : „Sabatul, deci,
stă chiar la temelia adorării lui Dumnezeu, pentru că proclamă acest mare adevăr în modul cel mai
impresionant; și nicio altă instituție nu face acest lucru. Adevăratul temei al închinării înaintea lui
Dumnezeu, nu numai cea din ziua a șaptea, ci întreaga închinare, constă în deosebirea dintre
Creator și ființele create. Acest mare principiu nu poate deveni niciodată vechi, demodat și nu
trebuie niciodată uitat.” 36 De aici trebuie să reiasă faptul că Dumnezeu a instituit Sabatul și a fost
dat omenirii, într -o lume fără păcat. Este darul special al lui Dumnezeu, făcând în stare omenirea
să trăiască aici pe pământ experiența realităților cerești, iar doctrina adventistă învață că trei acte
divine au marcat instituirea Sabatului:

34 Adventiștii de ziua a șaptea cred.. o expunere biblică a celor 27 de puncte fundamentale de doctrină, Ed.
Cuvântul Evangheliei , 1993, p. 403
35 Paul Dan, Adevărul despre mișcarea adventistă , Editura Alfa -Omega, București, 2002 , p. 101
36 John N. Andrews, History of the Sabbath , Editura Battle Creek, Mich. : Steam Press of the Seventh -Day Adventist
Publishing Association, Basel, 1873, 3rd edition. p. 575.

17

1.Dum nezeu S -a odihnit în Sabat.
În ziua a șaptea, Dumnezeu „S -a odihnit și a răsuflat” (Ex. 31,17); totuși El nu S -a odihnit
pentru că avea nevoie să Se odihnească (Is. 40,28). Odihna lui Dumnezeu nu era urmarea
extenuării, oboselii, ci o oprire după activitatea de dinainte. 37
Dumnezeu S -a odihnit pentru că aștepta ca și oamenii să se odihnească, acesta fiind un
exemplu pe care ființele umane să -l urmeze. La Gen. 2,1, se spune că Dumnezeu Și -a terminat
creația în ziua a șasea, iar la Gen. 2,2 se spune ca Dumnezeu Și -a sfârșit lu crarea. Adventiștii
explică faptul că Dumnezeu a terminat crearea cerurilor și pământului în cele șase zile, dar mai
avea încă de creat Sabatul. Prin faptul că S -a odihnit în Sabat, Dumnezeu L -a creat. Sabatul a fost
ultimul său act creator.

2.Dumnezeu a binecuvântat Sabatul.
Dumnezeu nu doar că a creat Sabatul, dar în același timp L -a și binecuvântat.
„Binecuvântarea rostită asupra zilei a șaptea implică faptul că, astfel, era declarat un obiect special
al favorii divine și o zi care le va aduce binecu vântare ființelor create.” 38

3.Dumnezeu a sfințit Sabatul.
A sfinți ceva înseamnă a -l face sfânt, sacru, a -l pune deoparte ca fiind sfânt și pentru a avea
un folos sfânt. Faptul că Dumnezeu a sfințit ziua a șaptea înseamnă că această zi este sacră pent ru
că El a pus -o deoparte pentru scopul înalt al dezvoltării relației divino -umane arătând faptul că
oamenii și locurile pot fi sfințite.
Dumnezeu a binecuvântat și a sfințit Sabatul, ziua a șaptea, pentru că El S -a odih nit în
această zi de toată lucr area Lui, și a binecuvântat și L -a sfințit pentru oameni, nu pentru Sine.
Tocmai prezența Sa este cea care îi conferă Sabatului binecuvântarea și sfințenia lui Dumnezeu.

37 Comentariul biblic adventist, Editura Viață și Sănătate, București, 1990, vol. l, p. 220.
38 Ibidem , p.221

18
Sabatul are o largă semnificație, având un profund și pronunțat caracter spiritual și acesta
se împarte în:

1. Un memorial perpetuu al creării lumii.
Însemnătatea fundamentală pe care cele Zece porunci i -o acordă Sabatului este aceea că el
amintește de crearea lumii și porunca pentru păzirea zilei a șaptea ca Sabat este „legată în mod
insepa rabil de actul creației; instituția Sabatului și porunca de a -l păzi fiind o consecință directă a
actului creației. Mai mult chiar, întreaga familie umană își datorează existența actului divin al
creației, care este comemorat în felul acesta; în consecință , obligația de a păzi porunca Sabatului
ca memorial al puterii creatoare a lui Dumnezeu este transmisă astfel întregii rase umane.”39
Cei care sărbătoresc Sabatul ca monument de aducere -amintere a creației fac lucrul acesta
în semn de acceptare cu recunost ință a faptului că „Dumnezeu este Creatorul și Suveranul lor de
drept, că ei sunt lucrarea mâinilor Sale și sunt supuși autorității Lui. Astfel, instituția Sabatului are
în totalitate un rol comemorativ și a fost dat omenirii întregi. Nu există în ea nimic de natură
prefigurativă sau cu o aplicare restrânsă numai la anumiți oameni.”40

2. Un simbol al răscumpărării.
Când Dumnezeu l -a eliberat pe Israel din robia egipteană, Sabatul, care era deja
monumentul de comemorare a creației, a devenit și monumentul de co memorare a eliberării (Deut.
5,15). „Domnul a intenționat ca odihna Sabatului săptămânal, dacă este păzită așa cum trebuie, să –
l elibereze mereu pe om din robia unui Egipt ce nu se limitează la vreo țară sau secol, ci care
înglobează orice țară și orice se col. Astăzi, omul are nevoie să scape de sclavia lăcomiei, a dorinței
de câștig, a dorinței de putere, a inegalităților sociale, a păcatului și a egoismului.”41
Când se privește crucea, se înțelege că odihna Sabatului constituie un simbol deosebit al
răscumpărării. „El este memorialul ieșirii din sclavia păcatului sub conducerea lui Emanuel. Cea
mai mare povară pe care noi o purtăm este povara vinovăției neascultă rii noastre. Odihna
Sabatului, arătând înapoi spre odihna lui Hristos în mormânt, spre odihna biruinței asupra

39 „Sabbath” SDA Bible Encyclopedia , Editura Review and Herald Publishing, Hardcover 1940, vol.II p. 1237.
40 Ibidem, p.1238
41 Samuele Bacchiocchi, Rest for Modern Man , Editura Review & Herald Publishing Association, Nashvile,
1976, p. 15.

19
păcatului, îi oferă creștinului o reală ocazie de a accepta și experimenta iertarea, pacea și odihna
Domnului Hristos.”42

3. Un semn al sfințirii.
Sabatul este un semn al puterii transformatoare a lui Dumnezeu, un semn al sfințirii și al
sfințeniei. Domnul a spus. „Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între
mine și voi și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc”
(Ex. 31,13 ; Ezech. 20,20). De aici, reiese că Sabatul îl indică pe Dumnezeu ca fiind cel care
sfințește oamenii deoarece aceștia sunt sfințiți prin sângele lui Hristos, iar în acest sens, Sabatul
este un semn al acceptării de către credincios a sângelui Său pentru iertarea păcatelor. În această
zi, comuniunea oamenilor cu Dumnezeu duce la sfințenie și ei învață să depindă nu de propriile
lor resurse, ci de Dumnezeu, care -i sfințenie. „Puterea care a creat toate lucrurile este puterea care
a recreat sufletul după chipul și asemănarea Sa. Pentru aceia care sfințesc ziua Sabatului, el este
semnul sfințirii. Adevărata sfințire este armonia cu Dumnezeu, identificarea cu El în caracter. Se
poate ajunge în această situație prin ascult area de acele principii care sunt transcrierea caracterului
Său. Și Sabatul este semnul ascultării. Acela care ascultă din inimă porunca a patra va asculta de
întreaga Lege. El este sfințit prin ascultare.”43

4. Un semn al loialității
După cum loialitatea lui Adam și a Evei a fost pusă la probă la crearea lumii prin pomul
cunoștinței binelui și răului, în același fel și fiecare ființă umană este testată prin porunca Sabatului,
care a fost așezată în mijlocul Decalogului. Scriptura adventistă învață că înainte de a Doua Venire,
întreaga lume va fi împărțiță în două clase: Prima clasă îi reprezintă pe cei care rămân loiali și au
păzit poruncile lui Dumnezeu, și a doua clasă prin cei care se închină fiarei și chipului ei. În acel
moment, adevărul lui Dumnezeu va f i glorificat înaintea lumii și va fi clar pentru toți oamenii că
păzirea, în ascultare, a Sabatului de ziua a șaptea al Scripturii este o dovadă de credincioșie față de
Creator.
Doctrina despre sabat este fundamentată pe câteva texte din Vechiul Testament (Facerea
2,3; Ieșirea 5,5; 20,8 -11; 35,2 -3; Deuteronomul 5,12 -15). Adventiștii pretind că la începutul

42 Ibidem, p. 19.
43 Ellen White, Mărturii, Editura Viața și Sănătate, București, 1890 , vol. 6, p. 350.

20
creștinismului nu exista decât o Duminică anuală care comemora învierea și că duminica a înlocuit
sabatul începând cu secolul al IV -lea. Dacă această dată anuala a început să fie sărbătorită
săptămânal, acest lucru s -a datorat unor factori contextuali, ca de exemplu sentimentele anti –
evreiești. Ei consideră că mărturiile părințil or apostolici sau post -apostolici care vorbeste despre
„ziua Domnului” sunt fie interpolări din secolul al IV -lea, fie traduceri greșite.44
Duminica este cea mai veche sărbătoare creștină. Denumirea ei vine de la cuvintele latinești
dominica dies care înse amnă ,,zi domnească” sau ,,zi împărătească”, adică zi închinată lui
Dumnezeu. Ea este sărbătoarea săptămânală a creștinilor.
Duminica a fost instituită și respectată ca zi de sărbătoare pentru mai multe motive. Cel
mai important este acela că în zi de Du mincă a avut loc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Tot
în zi de Duminică s -a petrecut un alt eveniment din istoria creștinismului, cu semnificații majore
pentru existența Bisericii, și anume pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli. Învierea
Mânt uitorului și pogorârea Sfântului Duh sunt cele mai de seamă momente din istoria de început
a vieții creștine. 45
După mărturiile biblice și istorice, această zi a constituit de la început sărbătoarea
săptămânală a creștinilor, în care ei se adunau în lăcaș urile de cult și ,,frângeau pâinea”, adica
săvârșeau Sfânta Liturghie. În timpul persecuțiilor, duminica nu a putut fi declarată ca zi oficială
de sărbătoare și odihnă, dar a fost respectată ca atare. Odată cu venirea pe tron a lui Constantin cel
Mare, dum inica a fost declarată în mod oficial ca zi de odihnă în imperiu.
Duminica s -a serbat mereu cu participarea la slujba divină. Rânduielile bisericești
recomandă întreruperea activităților zilnice și serbarea prin odihnă, fiind îngăduite doar activitățile
filantropice. 46

A doua sărbătoare a adventiștilor în care aceștia se implică din punct de vedere religios este
Cina Domnului , care este deosebit de important ă pentru ei deoarece comemorează împărtășirea cu
simbolurile trupului și sângelui lui Hristos, ca o expresie a credinței în El, Domnul și Mântuitorul .
Învățătura adventistă spune: „î n această experiență a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se
întâlni cu poporul Său și a -l întări. Participând cu bucurie, se vestește moar tea Domnului până ce

44 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante și noi mișcări religioase în România , Editura Universitaria,
Craiova, 2006 , p. 1 57
45 Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Biserica și cult pe înțelesul tuturor”, Editura Europartner , București 1992 , p.81
46 Ibidem, p.82

21
El va reveni. Pregătirea pentru Sfânta Cină presupune cercetare de sine, pocăință și mărturisire.
Învățătorul a rânduit serviciul spălării picioare lor ca un simbo l al unei purificări reînnoite, o
expresie a dispoziției de a sluji unul altuia în umilință, asemenea lui Hristos, și de a ne uni inimile
în dragoste. Serviciul Cinei este deschis tuturor credincioșilor creștini. (1 Cor. 10, 16 -17; 1,23-30;
Mat. 26,17 -30; Apoc. 3,20; Ioan 6,48 -63; 13,1 -17).”47
În timpul Cinei, Mântuitorul S -a ridicat liniștit, a luat ștergarul, a turnat apă într -un lighean,
a îngenuncheat și a început să spele picioarele ucenicilor. Învățătorul a făcut lucrarea unui
slujitor48. Înțelegând mu strarea nerostită, ucenicii s -au umplut de rușine. După ce a terminat, S -a
întors la locul Lui și le -a zis: „Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v -am spălat picioarele,
și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v -am dat o pildă, ca și voi să
faceți cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât cel ce l -a
trimis. Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți” (Ioan 13,14 -17).49
„Iisus a instituit apoi, în locul Paștelui, serviciul divin ce trebuia să constituie un memorial
al marelui Său sacrificiu: Cina Domnului, sau Sfânta Cină. Luând pâinea nedospită, „El a
binecuvântat -o, a frânt -o și a dat -o ucenicilor”, zicând: „Luați, mânca ți; acesta este trupul Meu
care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Apoi a luat paharul
binecuvântării și „li l -a dat zicând: ‘Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele
legământului celui nou, care se varsă pent ru mulți, spre iertarea păcatelor. ” „Să faceți lucrul acesta
spre amintirea Mea, ori de câte ori veți bea din el. Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea
aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El” (Mat. 26,26 -28; 1
Cor. 11,24 -26; 10,16). ”50
La Cina cea de Taină, Mântuitorul a săvârșit câteva acte pe care noi ortodocșii, le avem
păstrate la Sfânta Liturghie până astăzi: a luat pâinea, a luat paharul, a mulțumit lui Dumnezeu
Tatăl, le -a binecuvântat și le -a dat ucenici lor, zicând: " Luați, mâncați, acesta este trupul Meu ;
Beți dintru acesta toți, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă
spre iertarea păcatelor. " (Matei 26,26 -28). Mai întâi, Hristos a ales și a predestinat materia de
jertfă, pâinea și vinul. Mulțumirea adusă Tatălui este păstrată în marea rugăciune euharistică din

47 http://www.adventist.ro/index/cina -domnului/ , accesat 01/06/2018, 16:35
48 R. Odom, „The First Celebration of the Ordinance of the Lord’s House”, Editura Ministry , Lodon, 1953, p. 20;
49 Ellen White, Hristos, Lumina lumii , Editura Viața și Sănătate, București, 1898, p. 643 -646.
50 http://www.adventist.ro/index/cina -domnului/ , accesat 01/06/2018, 16:35

22
cadrul Sfântei Liturghii. Binecuvântarea pâinii și a vinului reprezintă epicleza euharistică, iar
frângerea și împărțirea pâinii și a paharului sunt cuprinse în Sfânta Împărtășanie.
Hristos a transformat masa de Paști în centrul vieții creștine, în trăirea prezenței lui
Hristos cel Înviat în mijlocul Poporului Său. Euharistia nu este doar o amintire a unui eveniment
trecut, ci ea este mai mult participarea lumii la viața, moartea și învierea lui Hristos și
mărturisirea nădejdii că El se va întoarce întru slavă.51
Prin Sfânta Euharistie suntem în permanență cu Hri stos în mod real.
Ritualul spălării picioarelor
Tradiția cerea ca, sărbătorind Paștele, familiile iude ilor să scoată din casele lor tot aluatul
– care simboliza păcatul – înainte de prima zi a Săptămânii Azimilor (Exod 12,15.19.20). În felul
acesta, credincioșii trebuiau să -și mărturisească și să se pocăiască de toate păcatele, inclusiv de
mândrie, rivalit ate, gelozie, resentimente și egoism, înainte de a avea atitudinea corespunzătoare
comuniunii cu Domnul Hristos la cel mai profund nivel. „În acest scop, Domnul Hristos a instituit
ritualul spălării picioarelor. El nu numai că a dat un exemplu, ci a și dec larat că și ei trebuiau să
facă la fel și le -a promis o binecuvântare: „Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți”
(Ioan 13,17). Această orânduială care precede Cina Domnului împlinește porunca dată ca toți să
se cerceteze pe ei înșiși, pentr u ca astfel să nu ia parte la această masă „în chip nevrednic” (1 Cor.
11,27 -29).”52
În continuare, adventiș tii prezintă câteva învățături deviate de la dreapta credință, pornind
de la interpretarea în mod greș it a Sfintei Scripturi : „Ritualul spălării picioarelor ș i cel al Sfântei
Cine formează T aina Împărtășaniei. Astfel, Domnul Hristos a instituit aceste două ritualuri pentru
a ajuta la o trăire într -o tainică părtășie cu El. Acest ritual exprimă ceva atât despre misiunea
Domnului Hristos, cât și desp re experiența participanților. ”53
Motivul cel mai important pentru sărbătorirea Cinei Domnului este părtășia colectivă cu
Hristos. În acest context, ni se explică faptul că Într -o lume plină de discordie și divizări,
participarea noastră colectivă contribuie la unitatea și stabilitatea bis ericii, demonstrând adevărata

51 http://ziarullumina.ro/suntem -invitati -sa-cinam -la-masa -Imparatiei -12017.html , accesat 01/06/2018, 17:50
52 http://www.adventist.ro/index/cina -domnului/ , accesat 01/06/2018, 20:01
53 Ellen White, Hristos, Lumina lumii , p. 656

23
comuniune cu Hristos și unul cu altul. Accentuând această părtășie, Pavel spunea: „Paharul
binecuvântat pe care -l binecuvântăm nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care
o frângem nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care
suntem mulți, suntem un trup, căci toți luăm o parte din aceeași pâine” (1 Cor. 10,16.17).
„Aceasta este o aluzie la faptul că pâinea Sfintei Cine este frântă în mai multe bucăți, care
sunt mâ ncate de credincioși, și, cum toate bucățile provin din aceeași pâine, tot astfel toți
credincioșii care iau parte la serviciul religios al Împărtășaniei sunt uniți cu El, al cărui trup frânt
este astfel simbolizat de pâinea frântă. Participând împreună la acest ritual, creștinii arată în mod
public că ei sunt uniți și aparțin unei mari familii, al cărei cap este Hristos.”54
Toți membrii bisericii trebuie să participe la această slujbă religioasă sacră de comuniune,
pentru că, prin Duhul Sfânt, „Hristos S e întâlnește cu poporul Său și îi dă putere prin prezența Sa.
Se poate ca mâini și inimi mânjite să servească Cina, totuși Hristos este prezent și slujește pentru
copiii Săi. Toți cei care vin având credința legată de El vor fi binecuvântați foarte mult. D ar toți
cei care neglijează aceste ocazii de privilegii divine vor suferi pierderi. Despre ei se poate spune
foarte bine: ‘Voi nu sunteți cu toții curați.”55
La masa Domnului, adventișii experimentează în modul cel mai puternic și profund
sentimentul de co muniune, de părtășie. Aici se întâlnesc pe un teren comun, fiind date la o parte
toate barierele ce îi separă. Aici își dau seama că, în timp ce în societate există multe lucruri care
separă lumea , în Hristos există tot ce este necesar ca ei să fie uniți. În timp ce se împărtășeau din
pahar, I isus le -a încredințat noul legământ ucenicilor Săi. El a spus: „Beți toți din el, căci acesta
este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți spre iertarea
păcatelor” (Matei 26,27.28; Luca 22,20). După cum vechiul legământ a fost ratificat cu sângele
animalelor (Ex. 24,8), tot astfel noul legământ a fost ratificat cu sângele lui Hristos. Cu ocazia
acestui ritual, credincioșii pretind că își reînnoiesc jurământul de credință față de Domnul l or,
recunoscând din nou că sunt incluși în uimitoarea înțelegere prin care, în I isus, Dumnezeu S -a
legat de omenire. Ca parte a acestui legământ, ei au ce să sărbătorească. Astfel, Cina Domnului se
pretinde a fi atât un monument comemorativ, cât și un act de mulțumire pentru pecetluirea

54 Comentariul biblic adventist, vol. 6, Editura Viață și Sănătate, București, 1998, p. 746.
55 Ellen White, Hristos, Lumina lumii , Editura Viața și Sănătate, București, 1898, p. 656

24
legământului celui veșnic al harului. Așa-zisele binecuvântări primite sunt proporționale cu
credința participanților.
Cina Domnului este sărbătorită de 4 ori pe an p entru ca toț i credincioșii să parcurgă o
perioadă de cerce tare de sine, de mărturisire a păcatelor, de iertare. Primind asigurarea că sunt
purificați prin sângele Mântuitorului, credincioșii sunt gata să intre într -o comuniune specială cu
Domnul. „Noi n e îndreaptă m spre masa Sa cu bucurie, stând în lumina salvato are a crucii, nu în
umbra ei, gata de a sărbători biruința răscumpărătoare a lui Hristos pentru că această sărbătoare
este menită să fie o ocazie de bucurie, nu de tristețe ”56. De menționat este faptul că data sărbătorii
nu este fixă.
C. Sărbători fără caracte r religios
Sabatul și Cina Domnului sunt singurele sărbători cu caracter religios. Pe lângă acestea mai
au o serie de evenimente, pe care le sărbătoresc doar din punct de vedere social. Aceștia le
comemorează doar printr -o slujbă de aducere aminte fără a avea un ritual special, iar acestea sunt:
Paștele, azimile, spicele de legănat și Cincizecimea. În continuare, voi enumera câte o scurtă
explicație pentru fiecare eveniment din pun ctul de vedere al adventiștilor:

1. Sărbătoarea Paștelui
Paștele a fost in stituit înainte ca Exodul din Egipt să aibă loc și este prezentat în narațiunea
Exodului în legătură cu plaga a zecea, această plagă fiind judecata finală a lui Dumnezeu asupra
Egiptului. Paștele , fiind instituit, a avut scopul de a -i proteja pe evrei de e fectele dureroase ale
plăgii a zecea. Sărbătoarea comemora ieșirea din Egipt și, prin celebrarea ei, fiecare generație
trecea, într -un sens, prin experiența Exodului (Exod 12:26; Deut. 6:21 -25). Acest eveniment a fost
perceput de israeliți ca fiind un mode l ce exprima puterea salvatoare a lui Dumnezeu. Astfel, orice
act mântuitor al lui Dumnezeu care urma să se deruleze ulterior acestui moment avea să fie
interpretat tipologic în termenii evenimentului Exodului comemorat prin sărbătoarea Paștelui
(Isaia 48: 20-21).

56 http://www.azsemaus.org/2013/08/16 -cina-domnului/ , accesat 01/06/2018, 21:12

25
Noul Testament din Biblia Adventistă descoperă semnifica ția tipologică a acestei sărbători
prin identificarea lui Hristos cu mielul pascal (Ioan 1:36) care a murit în timpul celebrării sărbătorii
Paștelui și a cărui oase nu au fost zdrobite. Prin s ângele său, mântuirea a fost câștigată, eliberând
oamenii de sub puterea forțelor răului din această lume, și foarte important de menționat este faptul
că Sfântul Apostol Pavel îl consideră pe Mântuitorul fiind întruparea sărbătorii pascale însăși.57

2. Sărbătoarea Azimilor
Această sărbătoare era foarte strâns legată de Paște. Pentru șapte zile israeliții trebuiau să
mănânce pâine nedospită , iar în casele lor nu trebuia să se găsească aluat (Exod 12:17 -20,34; Lev
23:6-8). Sărbătoarea arăta înapoi către timpul când ei părăsiseră Egiptul în grabă, neavând timp să
coacă pâine dospită. Prima și ultima zi ale săptămânii erau Sabate ceremoniale. Ac easta era una
dintre cele trei sărbători de peregrinare în timpul cărora israeliții își părăseau casele și călătoreau
până la Sanctuar (Deut 16:10). Semnificația tipologică a acestei sărbători este găsită în Noul
Testament: aluatul este prezentat ca fiind un simbol al păcatului care nu trebuia să fie prezent la
creștinul care prin Hristos a devenit ”o nouă plămădeală” ( 1 Corinteni 5:7 -8).

3. Spicele de legănat
Îndată ce israleiții au intrat în Canaan ei trebuiau să aducă primele roade de la secerișul
orzului (Lev. 23:10 -11). Nu era o sărbătoare propriu zisă ci un ceremonial în cadrul unei alte
sărbători. Un snop de spice era legănat înaintea Domnului ca o recunoaștere a faptului că întregul
seceriș îi aparținea Lui și ca o expresie a mulțumirii.58
Prezentar ea primelor roade este un simbol al învierii Domnului I isus Hristos în duminica
Paștelor (Abib 16). El este descris ca primul rod al învierii eshatologice a celor care -i aparțin ( 1
Cor.15:23). De fapt ”mielul junghiat, pâinea nedospită și snopul din prime le roade reprezentau pe
Salvator.”59

57 Pr. Benone Lupu, A fost vreodată Petru la Roma? , Studiu istoric, Torino, 2008 , p. 41
58 E. G. White, Patriarhi și Profeti , Editura Viața și Sănătate, Bucur ești, 1890, p. 540
59 idem, Hristos Lumina Lumii , Editura Viața și Sănătate, București, 1898, p. 77

26
4. Sărbătoarea Cincizecimii
Cincizecimea este o sărbătoare foarte importantă în lumea evreilor alături de sărbătoarea
corturilor și de Sfintele Paști. Această sărbătoare anuală reamintește primirea legii de către Moise
pe muntele Sinai.
După o rătăcire prin pustie timp de 40 de ani, poporul ales ajunge în Țara Sfântă. Poporul
a păstrat sărbătorile tradiționale, dar le -a adăugat și alte semnificații. Astfel, sărbătoarea
Cincizecimii primește un caracter agrar, ea făcând parte din calendarul agricol, fiind pusă în
legătură cu încheiere a secerișului.60 Cincizecimea era o sărbătoare de mulțumire pentru strângerea
recoltei. Cincizecimea era numită și încheierea Paștilor, deoarece se sărbătorea la 50 de zile după
Paști, la data de Sivan 6. Aceasta era prăznuită prin odihna sabatică și prin a ducerea jertfelor la
templu . ”Ca o expresie a recunoștinței pentru cerealele pregătite ca hrană se aduceau înaintea lui
Dumnezeu două pâini dospite și coapte. Cincizecimea dura numai o zi, care era consacrată
serviciului divin” 61. Această sărbătoare era de asemenea asociată cu experiența Israelului la Sinai
când a fost încheiat legământul. După Exod 19:1, israeliții au ajuns la muntele Sinai în cea de a
treia lună după exodul lor din Egipt.
Cincizecimea era sărbătorită în timpul celei de a treia luni a anu lui. Celebrarea sărbătorii
era probabil un memorial sau o reafirmare a legământului dintre Dumnezeu și om (conform 2
Cronici 15:10 -13). Era o amintire a legământului prin care Israelul ca națiune venise la existență
(Exod 19:5 -6).
Noul Testament stabileșt e o legătură clară între Cincizecime și B iserica creștină. Era în
timpul sărbătorii Cincizecimii când ucenicii au pr imit botezul cu Duhul Sfânt și B iserica a venit la
existență ca noul popor al lui Dumnezeu (Fapte 2:1 -4). „Apoi Noul Legământ a fost stabilit ( Fapte
3:25), dar de asemenea ea arăta spre ceva ce s -a întâmplat în sanctuarul ceresc. Revărsarea Duhului
Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea cerului că întronarea Mântuitorului a
avut loc. Potrivit făgăduinței Sale, El a trimis di n ceruri Duhul Sfânt asupra urmașilor Săi, ca un
semn că El a primit, ca preot și împărat, toată puterea în cer și pe pământ și că El er a Cel Uns peste
poporul Său.”62

60 https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/pogorarea -sfantului -duh/cincizecimea -pogorarea -sfantului -duh-
141051.html , accesat 04/06/2018, 12:20
61 Idem, Patriarhi și profeți , Editura Viața și Sănătate, București, 1890, p. 540
62 Idem, Faptele Apostolilor, Editur a Viața și Sănătate, București, 1898, p.38

27
Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt mai este numită în popor și Duminica
Mare în care prăznuim sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli. Acest
eveniment este istorisit în Cartea Sfinților Apostoli (2, 1 -4), prin c are se încheie revelația față de
lume și creație al lui Dumnezeu, cel în Treime. Praznicul Cincizecimii are loc la 10 zile după
sărbătoarea Înălțării sau la 50 de zile după Sfintele Paști. Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii
Bisericii în chip văzut p rin Pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi ca de foc peste cei 12 Apostoli
și cei 70 de ucenici, dar și pentru faptul că în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru s -au botezat
un număr mare de oameni (aproximativ 3000) și au alcătuit prima comunitate cr eștină din
Ierusalim. (Faptele Apostolilor 2, 41).
Despre această sărbătoare ne vorbește Sfântul Apostol Pavel ( I Corinteni 16, 8) și Sfântul
Luca în Faptele Apostolilor. Cincizecimea avea un caracter eliberator, deoarece Constituțiile
Apostolice o mențio nează printre sărbătorile în care sclavii erau eliberați de muncile obișnuite.
Sfinții Părinți ne amintesc de această mare sărbătoare în Canonul 43 al Sinodului din Elvira,
dar și în Canonul 20 de la Sinodul I Ecumenic în care se specifică oprirea de la în genunchere în
ziua Rusaliilor. Predicatorii secolelor IV -V ne -au lăsat o mulțime de cuvântări de laudă în cinstea
acestei panegirice. Pelerina apuseană Egeria ne descrie modul de prăznuire al sărbătorii de la
sfârșitul secolului al IV -lea.
Până la începutu l secolului V, sărbătoarea Cincizecimii avea o prăznuire dublă: Înălțarea
Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, precum este descrisă în prima jumătate a secolului IV de
Eusebiu al Cezareii. Aceasta a fost fixată la începutul secolului V după cum este sărbăt orită până
astăzi, Cincizecimea rămânând doar ca sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt.
Prăznuirea acestei sărbători are o mulțime de datini, credințe și rituri religioase populare,
unele fiind legate de pomenirea generală a morților din sâmbăta precedentă . În vechime, în timpul
privegherii din ajun se botezau catehumenii și era oprită înghenuncherea în toate zilele
Cincizecimii. Erau interzise jocurile din circuri și spectacolele păgâne de teatru. O reminescență a
modului de prăznuire al evreilor este împ odobitul caselor cu flori și ramuri verzi de nuc sau tei în
semn de bucurie. În Biserici se aduc azi frunze verzi de tei sau nuc ce urmează a fi binecuvântate
și împărțite credincioșilor simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh ce S -a pogorât
asupra Sfinților Apostoli.

28
Capitolul III – Mormonii
A. Introducere și răspândire

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este denumirea oficială a religiei
care este adesea numită Biserica Mormonă. În primul rând și mai presus de orice, ei cred că Iisus
Hristos este Salvatorul lumii și Fiul lui Dumnezeu.
Se pretinde că Joseph Smith a fost ales de Dumnezeu să restaureze Biserica lui Hristos pe
pământ. Pe parcursul a 10 ani, „Joseph a fost vizitat ” și de alți trimiși ai lui Dumnezeu. A tra dus
Cartea lui Mormon și „a avut misiunea ” de a restabili credința adevărată și de a pune bazele noii
biserici „creștine ”. Cartea lui Mormon are intenția de a completa Biblia și aceasta se pretinde a fi
fost scrisă pe plăci de aur.
Biserica mormonă a fost întemeiată la data de 6 aprilie 1830, în Fayette, New York,
avându -l pe Joseph Smith drept conducător. Ea s -a dez voltat, devenind o organizație care are
membri și congregații în toată lumea.
În „Cartea lui Mormon” se relatează scopul venirii pe pământ al oamenilor : toată lumea să
fie asemănătoare Tatălui Divin. Trupul este imperfect și muritor, dar reprezintă o treaptă spre
mântuire. Moartea face parte din planul mânturii și cei care au cunoscut voința lui Dumnezeu și
noua credință, dar nu au urmat planul mântuirii, vor merge direct în iad. Ceilalți vor primi un trup
nemuritor și vor trăi veșnic.
Precum restul religiilor, Mormonii au zile speciale în timpul anului, sărbători pe care
aceștia le sărbătoresc de obicei în familie sau în comunitatea lor. Aceș tia pun mare preț pe sărbători
cum ar fi: Sabatul, Crăciunul și Paștele, dar în același timp au și sărbători creștine, pe care le
desconsideră.

B. Sărbătorile mormonilor
Sabatul este cea mai mare și cea mai importantă sărbătoare a mormonilor deoarece a fost
sfințită și binecuvântată de Dumnezeu în cea de a șaptea zi63, iar restul de evenimente pe care
aceștia le sărbătoresc sunt pur omagial e, zile care au fost doar binecuvântate de Dumnezeu. După

63 Traducere din limba engleză după https://mormonbeliefs.com/mormon -holy-days-holidays/ , accesat 02/06/2018,
12:41

29
instituirea Sabatul ui, Dumnezeu a poruncit ca ziua în care S -a odihnit să fie ținută în toate
generațiile care vor urma deoarece cum Dumnezeu nu se schimbă, nici legea nu se schimbă.64 Ziua
a șaptea este un legământ dintre Dumnezeu și creațiile Sale care vor urma după Adam și Eva.
Referitor la vorbele Mântuitorului „Eu nu am venit să stric legea, ci să o împlinesc (…)”, mormonii
afirmă că Hristos, Apostolii și primii creștini au onorat ziua de sabat, și cine nu respectă legile lui
Dumnezeu, nu se pot considera fiind aleșii Lui.
Mormonii explică faptul că Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om, nu omul pentru Sabat.
De aici, oamenii ar trebui să înțeleagă că ziua de Sabat este un cadou pentru ei, zi în care aceștia
ar trebui să se reîmprospăteze fizic și spiritual , deoarece această zi a fost creată cu scopul de a lua
o pauză de la îndatoririle zilnice, nu pentru distracție sau muncă.
Scopul zilei de Sabat datează încă de la facerea lumii când Dumnezeu , după crearea celor
șase zile, în cea de a șaptea S -a odihnit, iar mai târziu i -a revelat lu i Moise cele zece porunci, din tre
care aceștia au evidențiat: ”să ne aducem aminte de ziua de odihnă, ca s -o sfințim”.65 Apoi, ziua
de odihnă a reprezentat un moment al faptului că poporul lui Israel a fost eliberat din Egipt. Poate
cel mai important lucru este că Sabatul a fost dat ca un legământ necurmat, un moment permanent
al faptului că Domnul îi va sfinți pe oamenii Săi.
Ziua de Sabat în B iserica mormonă oferă o ocazie minunată de a întări legăturile de familie ,
deoarece Dumnezeu dorește ca fiecare să se întoarcă la El în calitate de sfinți, iar această zi trebuie
sărbătorită prin mersul la Biserică, a lua din împărtășanie și a fi sârguincios în chemarea la a sluji.
În aceste zile, părinții au o responsabilitate foarte mare , deoarece trebuie să acorde prioritate
maximă rugăciunii î n familie, serii în familie, studiului și învățării din Evanghelie, precum și
activităților de recreere în relație cu copiii acestora.
Creșterea copiilor și educarea lor în acest spirit de comuniune în familie este unul dintre
cele mai importante obiecti ve ale lor. Ei practică si susțin ca fiecare eveniment să fie petrecut în
familie, în comunitatea lor unde pot da un exemp lu și îi pot învăța pe copii cum trebuie sărbătorite
aceste ocazii și îi ajută în a evolua în viața de familie.
În Statele Unite ale Americii, unde numărul mormoni lor este substanțial mai mare față de
cel din România, aceștia onorează și alte sărbători cum ar fi: Anul Nou și Ziua Recunoștinței, dar

64 https://mormonbeliefs.com/mormon -holy-days-holidays/ , accesat 03/04/2018, 14:47
65 Cartea lui Mormon, Traducere originală după plăci, în limba engleză de Joseph Smith, Jr. Prima ediție în limba
engleză publicată la Palmyra, New York, S.U.A, în 1830 , p.41

30
în același timp afirmă că zilele naționale, cum ar fi Ziua Recunoștinței, nu sunt voia lui Dumnezeu
si nu trebuiesc respectate.
Practicarea Sabatului constă în mersul la biserică unde se ține o slujbă, în care pastorul ține
o scurtă predică despre ajutorul oferit de Dumnezeu și cum trebuie să fie răsplătit prin rugăciuni
și fapte bune, iar apoi se citesc și se cântă câteva rugăciuni.

Anul Nou

Această zi este celebrată în rândul mormonilor pentru a -și reaminti bunătatea și ajutorul lui
Dumnezeu de peste an. Ei nu sunt implicați în petrecerile fastuoase, nu beau și nu petrec în mod
special, ci doar îi mulțumesc lui Dumnezeu și îi oferă recunoștin ță de tot ajutorul de peste an. Acest
moment este petrecut împreună cu familia și cu comunitatea, rugându -se ca următorul an să fie
plin de măreția Creatorului.

Ziua Recunoștinței

Aceasta este singura zi națională pe care o sărbătoresc. Scopul zilei este să unească familia
și comunitatea și să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ajutorul oferit. Aceștia spun că Ziua
Recunoștinței este singura zi națională care merită să fie sărbătorită de ei, chiar dacă au fost
persecutați pe presupul pământ al lib ertății. Sărbătoresc cu vecinii și cu apropiații și încearcă să
formeze o conexiune foarte puternică împreună cu apropiații.

C. Argumente împotriva sărbătorilor creștine

Sărbătorile creștine sunt total interzise deoarece ei afirmă faptul că sunt păgâne și nu sunt
cu voia lui Dumnezeu, lipsindu -le temeiul biblic. Asemenea celebrări reprezintă pentru ei idolatrie
și blasfemie. Indiferent că se venerează zei păgâni sau zile păgâne, de fapt se onorează răul.66

66 Rev. Alexander Hislop, The Two Babylons , Editura S. W. Partridge & Co., London, 1953, p. 89

31
1. Argument împotriva Crăciunului
Biserica Catolică a înființat Crăciunul sărbătorind Nașter ea Domnului, dar precum
Martorilor lui Iehova, Mormonii susțin că pe 25 decembrie reprezintă data unei sărbătoari păgâne
și nu are nicio legătură cu creștinismul. Nu e xistă o afirmație biblică cum că Hristos S -ar fi născut
la acea dată, iar cea mai bună concluzie pe care o trag mormonii este că data nașterii lui Hristos
este cel mai bun probabil în Primăvară.

2. Argument împotriva Paștelui
Paștele a fost adoptat direct păgânism. Pentru 500 de ani, păgânii au petrecut ac eastă
sărbătoare . Cum nu au putut abandona sărbătoarea de primăvară (Paștele), nici așa nu au putut
abandona și sărbătoarea de iarnă (Crăciunul).
Adevărații mormoni nu celebrează Paștele deoarece Easter vine de la zeița Astarteea, unul
dintre titlurile lu i Beltis, regina cerului, al cărei nume este Iștar. Învierea Domnului este tema
principală în creștinism, nu răstignirea. Mormonii onorează acest eveniment, dar nu îl celebrează
de Paște, ci pe 6 Aprilie, zi în care a fo st creată Biserica lui Hristos.

3. Argument împotriva sărbătorilor naționale
Mormonii nu onorează sărbătorile naționale deoarece sunt hotărâte de simpli oameni și
fiecare guvern ales este o neascultare față de Dumnezeu pentru că nimeni nu a primit autoritatea
de a conduce. Dumnezeu a creat guvernul perfect, autorizând conducerea, regele fiind Moise. Asta
e legea lui Dumnezeu, și toate formele de conducere vor cădea atunci când Hristos se va reîntoarce
să conducă lumea. Casa lui Israel se va aduna din cele 4 colțuri ale pământului și Regatul lui
Dumnezeu va conduce întreaga lume.

32
Capitolul IV – BAPTIȘTII
A. Introducere și răspândire

Spre deosebire de celelalte mișcări religioase, baptiștii nu își pot identifica un întemeietor
unic. Unii istorici îl socotesc pe John Smith ca un astfel de întemeietor. Nu se cunoalte data și l ocul
nașterii, ci doar că a stu diat la Christ College, Cambridge, între 1594 -1598, după care a slujit ca
preot în Biserica Anglicană până în anul 1606, când a trecut de partea puritanilor separatiști. A fost
primul care s-a autobotezat în 1609, apoi a botezat și pe alții 36, cu care a întemeiat prima Biserică
Baptistă.67 Actul de naștere propriu -zis al baptismului a fost semnat în Olanda, veriga intermediară
între anabaptiști și baptiști fiind menoniții.68 Confesiunea bapt istă pune accentul pe botezul
adulților, care trebuie să aibă loc prin scufundare completă după mărturisirea credinței în
Hristos. Baptiștii cred în libertatea religioasă, în Biblie ca singura autoritate și carte de doctrine,
mântuirea numai prin credință și în autonomia bisericii.
Apariția baptismului este legată și de toate schimbările radicale din Occident prin
proliferarea protestantismului, prin reforma lui Henric al VIII -lea din Anglia care a făcut să apară
o diversitate de grupări sectare desprinse din Biserica Anglicană: episcopalienii, puritanii,
independenții și congregaționaliștii.
Baptiștii au apărut în România încă din secolul al XIX -lea. Din 1919, bisericile baptiste au
format Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din România, libertatea cu ltului fiind recunoscută
prin lege. În 1930, comunitatea baptistă din România ajunsese la peste 60.000 de membri, iar în
1942 la peste 90.000. În perioada comunistă, numărul baptiștilor a fost ținut sub control, însă a
continuat să crească după 1989, ajung ând, conform ultimului recensământ la 118.000 de adepți. 69

B. Sărbătorile baptiștilor
În legătură cu sărbătorile acestora, Sabatul nu este o practică generalizată la acest cult, ci
această sărbătoare este oficilizată de baptiștii sâmbătari. În schimb, Cina Domnului este ținută de
către fiecare ramură .

67 Pr. Conf. Univ. Dr. Gheorghe Istodor, Fenomenul Sectar „Creștin” , Editura Domino, București, 2009, p. 83
68 Diac. P. I. David, Sectologie. Manual experimental , Constanța, 1998, p. 41
69 Dan Anghel, Adevărul , accesat 7 aprilie 2018, 16:30

33
Sabatul se organizează doar printr -o simplă slujbă, mai mult ca o comemorare. Fiecare
persoană prezentă la Sabat poate rosti o rugăciune, să citească din Sfânta Scriptură sau să rostească
o meditație. Cultul propriu -zis la baptiști constă din rugăciuni, cântări, citiri din Sfânta Scriptură
și predică. Serviciul divin este condus de un pastor, iar acolo unde este pastor, poate fi un membru
al comunității căruia i se acordă această încredințare care nu are în si ne ceva sacramental, haric, ci
este doar o desemnare a cuiva de a face ceea ce poate face oricine dintre membrii respectivei
comunități. Serviciul religios are loc duminică dimineața și seara, dar și vineri sau sâmbătă seara.70

În legătură cu Cina Domnulu i, aceasta se oficiază o dată pe lună de către pastor, ajutat
acolo unde există de către un diacon. Elementele folosite la Cina Domnului sunt pâinea și vin,
pâinea frântă în bucăți mici și vinul turnat în pahare pentru cei ce doresc să se împărtășească,
citindu -se textul de la 1 Corinteni 11, 23 -26: „Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v -am dat și
vouă. Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și mulțumind a zis: Luați,
mâncați, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi. Ace asta să faceți pentru pomenirea
Mea”. Practicarea acestei sărbători constă în citirea textului scripturistic de către doi credincioși
care poartă prin casa de adunare talerele cu bucăți de pâine și păhărele de vin. Cina Domnului nu
actualizează nesângeros jertfa Golgotei, iar pâinea și vinul nu sunt , pentru baptiști, Trupul și
Sângele lui Hristos, așa cum a încredințat Mântuitorul pe toți cei ce se vor împărtăși cu El, ci acest
ceremonial se reduce l a o dimensiune anamnetică, de aduce re aminte de ceea c e o dată a făcut
Domnul pentru omenire .71
Învățătura baptistă învață că Hristos nu este jertfit Tatălui și nu se aduce vreo altă jertfă
pentru cei vii sau morți, ci doar se comemorează acea jertfă a Lui de pe Cruce, adusă o dată pentru
totdeauna.72 A mânca pâine a și vinul la Cina Domnului înseamnă a comunica lăuntric cu Hristos,
spiritual , nu fizic. În perspectiva credinței ortodoxe, pâinea și vinul sunt prefăcute prin rugăciunea
de invocare în însuși Trupul și Sângele indumnezeit al lui Hristos, efect al lucrări i divine, al
„energiei Domnului care lucrează cele mai presus de fire, pe care nu le poate cuprinde nimic
altceva decât credința”.73

70 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante și noi mișcări religioase în România , Editura Universitaria,
Craiova, 2006 , p.126
71 Ibidem , p.126
72 Mărturisirea de credință , vol. 2, Editura Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, București, 2009, p.46
73 Ioan Damaschin, Dogmatica, IV, 13, traducere de D. Fecioru, București, 1938, p. 264

34
C. Argumente împotriva sărbătorilor creștine
Un autor baptist , Curtis Pugh, oferă 3 motive pentru care aceștia nu țin altă sărb ătoare:

1. Primul motiv invocat este că Dumnezeu nu le -a spus să le țină.
Acesta îl citează pe faimosul baptist englez Charles H. Spurgeon, care spune: „Domnul
meu nu mi -a spus să țin sărbătoarea Nașterii lui Hristos”. Pornind de aici, Curtis continuă și ex plică
faptul că nici Domnul Hristos, nici Apostolii nu au spus ca sărbătorile sau asemenea zile moderne
să fie ținute. Baptiștii, autoproclamându -se oameni ai „Cărții”, nu sărbătoresc nimic din ceea ce
Dumnezeu nu a spus. Mergând pe această linie, ei afirm ă că în absolut nicio scriere a autorilor
Scripturii, nu indică ținerea unei sărbători anume. Nici măcar Hristos nu a afirmat aceste lucruri.

În Ortodoxie, sărbătorile au un rol comemorativ. Ele sunt destinate să întrețină de -a lungul
vremii, în conștiin ța generațiilor de credincioși, amintirea momentelor sau faptelor memorabile și
a persoanelor sfinte, vrednice de aducere -aminte și de cinstire, din istoria sfântă a mântuirii, pentru
ca ele să nu fie date uitării. 74 Amintirea persoanelor sfinte este un pr ilej pentru ortodocși de a -și
exprima sentimentele de bucurie, tristețe, recunostință sau admirație față de ele. Aceste persoane
sfinte sunt pilde, modele de urmat în viață sau exemple spre desăvârșire. Sărbătorile au un scop și
un rost precis. Ele constit uie un mijloc de cultivare și promovare a virtuților morale, a evlaviei și
a iubirii de Dumnezeu, pe care sfinții au întruchipat -o în gradul cel mai înalt. Acestea sunt
importante și din punct de vedere soteriologic, fiind nu numai popasuri de odihnă pentr u trup, prin
întreruperea minții, ci și de reculegere și reconfortare pentru suflet.75 Ele dau posibilitarea de a
prioritiza grija de suflet și mântuirea lui, întărindu -l cu harul dumnezeiesc.

2. Rom. 6, 16: „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să -l ascultați, sunteți robi i aceluia
de care ascultați..”.
Baptiștii evidențiază că în vremurile a cestea, cei ce ascultă de papi și patriarhi, nu ascultă
de Dumnezeu deoarece papii și patriarhii au fost cei care au spus ca aceste sărbători să fie ținute,
iar ei nu ascultă de ordine oamenilor care nu au autoritate de la El, ci ascultă de legile și de

74 Pr. Prof. Dr., Ene Braniște, Liturgică generală , Editura Episcopiei Dunării de Jos, Vol. I, Galați, 2002
75 Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere de D.Fecioru, Editura Apologeticum, București, 2004, p. 216

35
porun cile Domnului . După alt verset de la Ioan 4,24: „Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui,
trebuie să i se închine în duh și adevăr”. Ei nu susțin încrederea în poruncile oamenilor deoarece
ei nu reprezintă adevărul din moment ce nu au venit de la Dumneze u prin cuvântul Său, Biblia.
Aceste practici sunt refuzate categoric.

Patriarhii urmează celor din Vechiul Testament, care erau unși, adică aleșii Domnului.
Aceștia trebuiau și aveau misiunea de a călăuzi poporul. Patriarhii Vechiului Testament au avut
un rol extrem de important în istoria lui Israel, ei fiind cei care mijlocesc între Yahve și popor.
Patriarhii, respectiv Papii nu au instituit sărbătorile, ci poporul din evlavie a dorit să aducă cinstire
unor fapte și evenimente importante din iconomia mân tuirii.

3. Al treilea motiv invocat este că Noul Testament este împotri va ținerii de sărbători
Sfântul Apostol Pavel a scris epistola către Galateni și membrii acestor biserici au fost
păgâni. Cuvintele lui dovedesc aceasta prin Gal. 4. 8: „Odinioară, când nu cunoșteați pe
Dumnezeu, erați robiți celor ce din firea lor, nu sunt dumnezei”. Acești oameni țineau înainte
sărbătorile păgâne. După ce au mărturisit credința în Hristos, aceștia au început să țină „Paștele”
și alte sărbători evreiești. Apoi, Pavel a s pus aceasta în Gal. 4, 9 -10: „Dar acum, după ce ați
cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă
întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți
din nou? Voi pă ziți zile, luni, vremi și ani”. Fiind eliberați în Hristos, ei s -au făcut robii legii
Vechiului Testament și au început să țină sărbătorile iudeilor. Baptiștii își pun întrebarea: Ce ar
crede și ce ar pune Sfântul Pavel despre ei daca ar dori să țină sărbă torile? Și răspunsul lor este că
s-ar îndoi de mântuirea lor, precum a galatenilor.

Fiecare cetate până la primirea c reștinismului, adică a venirii A postolilor să
propovăduiască Evanghelia, poporul trăia în întunericul ereziei și al nec unoștinței dreptei credințe.
Sfântul Apostol Pavel, corifeul Apostolilor aduce cuvântul Evangheliei, și odată cu ea și sărbătorile
oficiale ale creștinismului. Apostolul Pavel îi îndemna pe cei chemați la dreapta credință să țină
sărbătorile și să abandoneze vechile practici păgâne.

36
CAPITOLUL V – Valențe formative ale învățăturii ortodoxe

A. Sărbătorile Ortodoxe și împărțirea lor

Sărbătorile sunt zile anumite din cursul anului bisericesc, închinare fie amintirii unor fapte
din istoria sfântă, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre Sfinți. Ele se deoseb esc de celelalte
zile pentru că fiecare creștin încetează ocupațiile obișnuite și merge la Sfântul Locaș pentru a lua
parte la slujba dumnezeiască prin care se prăznuiește sărbătoarea respectivă. Sărbătorile sunt
orânduit e pentru a da odihnă trupului și totodată pentru a îngriji în chip deose bit cele ale
sufletului.76
Ziua de odihnă a creștinilor ortodocși este Duminica, sau Ziua Domnului, închinată
îndeosebi amintirii și slăvirii învierii Domnului. Această zi este o zi de bucurie în care se
prăznuiește zidirea omului de către Dumnezeu -Tatăl, răscumpărarea lui prin Dumnezeu -Fiul și
sfințirea lui prin Dumnezeu -Sfântul Duh.77
Sfinții Apostoli și primii creștini au numit această zi și Ziua Domnului și o sărbătoreau prin
adunarea creștinilor la rugăciune și slujbă, unde primeau Sfânta Euharistie, luând Trupul și Sângele
Mantuitorului , precum chiar Hristos Domnul a spus, Mt. 26, 26 -28: „Luați, mâncați, Acesta este
Trupul Meu; Beți dintru acesta toți că acesta este sângele Meu, al L egii celei noi, care pentru mulți
se varsă spre iertarea păcatelor”.

Sărbătorile se pot împărți în mai multe grupe și din mai multe puncte de vedere:
A. După data la care se țin, sărbătorile se împart în două grupe:

1.Sărbători cu dată fixă sau neschimbăto are, adică acele sărbători care cad în fiecare an la
aceeași dată: Nașterea Domnului (25 Decembrie); Înălțarea Sfintei Cruci (14 Septembrie); Sfântul
Gheorghe (23 Aprilie), etc.

76 https://www.crestinortodox.ro/carti -ortodoxe/invatatura -credinta -ortodoxa/despre -sarbatori -80571.html ,
08/04/2018 , 15:50
77 Leon cel Mare, Epist. Decret. 81, cap 1

37
2.Sărbători cu dată variabilă sau schimbătoare, adică acele sărbători a căror dată se schimbă
în fiecare an . Data Paștelui se poate schimba chiar de la o lună la alta, dar cade mereu în aceeași
zi a săptămânii.

B. După obiceiul și importanța lor, sărbătorile sunt de două feluri:

1.Sărbătorile domnești sau Praznicele Împărătești. Sunt acele sărbători închinate
persoanelor Sfintei Treimi, în special evenimentele din viața pământească a Mântuitorului, ori din
istoria Bisericii: Nașterea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh, etc.

2.Sărbătorile Sfinților, care se pot subdiviza și ele în mai multe categorii, după gradul de
importanță a Sfinților sărbătoriți. Între acestea o categorie aparte o alcătuiesc sărbătorile Maicii
Domnului.

C. Din punct de vedere liturgic sau tipiconal. Tip icul biseric esc împarte de obicei
sărbătorile în trei categorii : mari, mijlocii și mici:

1.La sărbătorile mari se numără toate cele care sunt numite Praznice Împărătești, adică
sărbătorile Mântuitorului și ale Sfintei Fecioare, la care se mai adaugă încă două: Ale Sfântului
Ioan Botezătorul (Nașterea și Tăierea capau lui), precum și sărbătoarea comună a Sfinților Apostoli
Petru și Pavel.
2.Sărbătorile mijlocii sunt ale Sfinților mai însemnați: Acoperământul Maicii Domnului,
Sfântul Nicolae, Sfinții Trei Ierarhi, Sfinții Arhangheli, etc.
3.Sărbătorile mici sunt ale Sfin ților mai puțin însemnați.

Pentru o scurtă simplificare, sărbătorile pot fi împărțite în patru categorii:
A. Sărbători dumnezeiești sau praznicele împărătești propriu -zise (ale persoanelor Sfintei
Treimi.
B. Sărbătorile Maicii Domnului.
C. Sărbătorile Sfinților În geri și ale Sfintei Cruci.

38
D. Sărbătorile Sfinților mai de seamă.

În timpul sărbătorilor, creștinul ortodox trebuie să dea răgaz trupului și minții , să se
odihnească și să se reculeagă din vălmășagul treburilor și gr ijilor lumești. Apoi, să meargă la
biserică, pentru a lua parte la Sfânta Slujbă. Restul timpul ui care rămâne, trebuie să facă fapte de
milostenie, să ajute perso anele la nevoie și să participe la adunări cu învățături ortodoxe.

De-a lungul timpului, învățăturile lui Dumnezeu au fost preluate și transpuse într -un mod
diferit și gresit în diferite secte. Evoluția acestora a fost determinată atât de doctrina mincinoasă,
dar și de încercarea manipulării credincioșilor. Lipsa cunoștin țelor teologice a fost ceea ce a
provocat o înmulțire a acestor culte, acestea luând o amploare progresivă în timp.

B. Perspectiva teologică asupra sectelor

Secta satisface nevoile imediate ale individului, cel puțin formal, și mai al es orgoliul
acestuia de a fi re cunoscut drept important în comunitatea lor. Aderarea la sectă, în perspectiva
individului, înseamnă convertirea acestuia la o grupare religioasă nouă, care poate fi activă, în
sensul ca acesta, din proprie inițiativă și voință, dorește asumarea sa u schimbarea identității
religioase, sau pasivă , în sensul că el devine victima scenariilor de recrutare asiduă a membrilor
sectei, fără a schița gesturi de refuz, lăsându -se total în grija noii structuri de asociere care î l
integrează rapid.78
Teologic, se cta se definește prin opoziția față de Biserică. Prin negarea Bisericii, care este
spațiul autentic al mântuirii, al vieții creștine, al relației mântuitoare, a comuniunii cu Dumnezeu,
prin Hristos în Duhul Sfânt în orice timp și orice loc acolo unde s -a structurat Trupul tainic,
comunitar și sobornicesc al lui Hristos, secta se consideră drept singura manier ă de a trăi viața
creștină. Negând Biserica, dimensiunea unică și adevărată a vieții în Hristos, a mântuirii și
sfințeniei, secta refuză în același timp adevărul creștin propovăduit de Biserică și viața harică

78 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante și noi mișcări religioase în România, Editura Universitaria,
Craiova, 2006, p. 61

39
oferită de Hristos prin Duhul Sfânt Trupului Să u mistic.79 K. Hutten spune: „distruge relația
originară între Dumnezeu și om”.80
Pentru unele secte, Hristos este văzut doar ca o persoană umană, de o moralitate exemplară,
nemaiîntâlnită, dar nu Dumnezeu -Omul credinței ortodoxe, Mântuitorul și Arhiereul c e se oferă
jertfă pentru întreaga omenire.
Din punct de vedere teologic, în ceea ce privește noile mișcări religioase, trebuie menționat
accentul pus pe descoperirea dimensiunii interioare a credinței unde omul intră în experiența
Absolutului, a Infinitu lui, a Realității eterne. Ca aspecte teologice negative putem menționa: o
căutare a lui Dumnezeu criticabilă și ambiguă, multe din noile mișcări promovând o formă de
căutare a lui Dumnezeu confuză, ușuratică, care crede a putea merge pe scurtături și refuz ă asceza
și obediența. Actuala "întoarcere a religiosului" sub forma noilor mișcări religioase, poate fi
calificată deci o formă de regresiune.81
Orice cult neagă faptul că până la apariția ei a existat Biserica Adevărată . Aceasta a apărut
odată cu secta re spectivă, creată pe baza unei „revelații personale”. Fondatorul organizației se auto –
intitulează „alesul lui Dumnezeu”, dar ajung în etapa în care Dumnezeu este eliminat, ci doar ei
sunt pe primul plan. În continuare, aceștia încep tipărirea unor cărți în care pretind că Dumnezeu
Le-a vorbit și I -a ales pentru a întemeia acea grupare, așa -zisă Biserica Adevărată. Secta se
definește ca o anti -Biserică . Aceștia se perfecționează în mințirea celor care sunt încă cu gândurile
nesigure.
Sectele consideră ca ele sunt expresia unei acțiuni directe , de iluminare instantanee pri n
Sfântul Duh, prin diferite revelații particulare și miracole, spre deosebire de Biserică, spațiul
lucrării sacramentale, al credinței dogmat ice și al autenticei experiențe pnevmatice. Teolo gic, doar
Biserica e normativă în a declara astfel de experiențe compatibile cu învățătura ei.82 Acest lucru
face ca așa -zisa iluminare a liderului să ia forma unui entuziasm fals și deplasat, mințind persoanele
din respectiva sectă, dându -le speranțe deșar te despre un dumnezeu inventat .

79 Ibidem, p. 33
80 Kurt Hutten, Les sectes , P.U.F., Editura Scarecrow Press, Inc, Paris, 1990 , p. 9
81 Arhim. Gheorghe Athos, „Aspecte ale petrecerii monahicești” , Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, p. 10
82 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Secte neoprotestante și noi mișcări religioase în România, Editura Universitaria,
Craiova, 2006, p. 39

40
Când vine un „evanghelizator” ce face de fapt prozelitism , are intenția clară de a rupe unii
creștini tradiționali din Biserică. Din păcate, există persoane care consideră că aceste grupări aduc
un mesaj nou, nemaiîntâlnit, original, dar de fapt un plus de artă oratorică și de joc scenic .
Sectarul nu cunoaște ascultarea, de aceea el trebuie să fie în mod necesar și automat lider
de care ascultă ceilalți, peste care stăpânește, impunând punctul să u de vedere, ceea ce poate tenta
pe unii dintre creștini care se consideră mai capabili, mai destoinici, cu un discurs mai coerent și
mai elaborat decât al preotului ritualist, considerând că și lor li s -ar cuveni funcții de conducere,
de ce nu chiar locul preotului. Ei uită, însă , de rânduiala Bisericii, de fapt că în Ortodoxie cinstea
aceasta nu se ia de la sine , ci se oferă în ordinea canonică și sacramentală a hirotoniei.83
Adevărata credință și lucrarea mântuirii, viața în Hristos, Fiul lui Dumnezeu înc ep la Botez
și se continuă prin harul Sfintelor Taine, prin credință, fapte bune și rugăciune. Mântuirea se
realizează printr -o comuniune permanentă cu Dumnezeu, printr -o relație intimă și iubitoare care
crește din ce în ce mai mult. Cu cât această relație este mai intensă și mai luminoasă, cu atât
creștinul conștientizează limitele sale spirituale și dorește o aprofundare, înțelegând iubirea, pe
care Dumnezeu o arată tuturor.
În momentul în care comunitatea creștină renunță sau neglijează vocația ei celebr ativă,
renunță si abandonează un element fundamental al ființei ei creștine. Încetarea participării la
celebrarea comunitară este un semnal al pierderii credinței, un pas semnificativ spre indiferență
religioasă.

C. Protejarea membrilor Bisericii Ortodoxe di n calea sectelor

Prozelitismul sectar în societatea contemporană reprezintă o problemă majoră cu
numeroase implicații sociale, punând în pericol liniștea comunității și viața comunitară a
credincioșilor ortodocși. Au existat secte desprinse și din Biseric a Ortodoxă, dar n -au supraviețuit
în fața adevărurilor lăsate de Mântuitorul și păstrate cu sfințenie, în forma lor originală, de către
Sfânții Părinți. În schimb, în lumea Occidentală acestea au ajuns inimaginabil de numeroase și
agresive. Sectele supravi ețuiesc doar acolo unde domnește relativismul.

83 Ibidem, p. 47

41
În Ortodoxie, preoții își folosesc cunoștințele teologice pentru a învăț a adevărul despre
Sfânta Treime și nu numai, pentru ca oamenii să știe adevărata învățătură. În Sfântul Locaș, se
organizează întâlniri pentru a studia Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți împreună cu
enoriașii și în special cu persoanele tinere deoarece ele sunt cele mai predispuse la a căd ea în
propaganda eretică. Preoții au datoria de a implica în viețile oamenilor pentru a fi aproape de ei cu
scopul de a -i ajuta în caz de nevoie . În Ortodoxie, este o amosferă de comunitate între toți
credincioșii parohiei și sunt uniți împotriva prozeliti smului.84

Sectele susțin că Biserica Ortodoxă are învățături greșite, iar cei ce nu fac parte din
grupările lor vor fi nimiciți de Dumnezeu, învățătură cel mai des întâlnită la Martorii lui Iehova.
Cei care trec de parte a sectelor au riscul de a pierde:
1. Comuniunea cu Biserica, singura păstrătoare a adevărului.
2. A pierde Sfântul Botez, cât și celelalte Sfinte Taine.
3. A pierde ajutorul Crucii, arma împotriva Diavolului.
4. A pierde pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat (Ioan 1;1).
5. A pierde to ate sărbătorile creștine.
6. A pierde posibilitatea de a se ruga Maicii Domnului, veșnică rugătoare.
Membrii sectelor sunt foarte periculoși , deoarece au experiență în amăgirea credinciosului,
și aceștia încearcă prin orice modalitate și posibil itate de a înt uneca judecata oamenilor pentru a fi
absorbiți de către învățăturile lor false, scopul grupărilor fiind lepădarea de adevăratul Dumnezeu.
Procesul de "convertire" poate fi împărțit în trei faze: prima este aceea a seducției, a
fascinației noilor religii; a doua este aceea a distrugerii încrederii în sine; a treia fază este cea mai
lungă și mai importantă: construirea noii identități; în timpul acestei faze, se face adesea recurs la
forme coercitive și la un rigid control al relațiilor interne și externe.
Ieșirea dintr -o astfel de sectă nu mai este nicidecum facilă, fiind numeroase cazurile de
persecuții și amenințări a le celor care intenționează a părăsi secta și a -i denunța metodele.
Criticabil este și autoritarismul care se întâlnește în noile comunități; autoritatea profetului sau a
fondatorului venind sacralizată printr -o pretinsă origine divină a personajului.85

84 Pr. Conf. Dr. David Pestroiu , Martorii lui Iehova. Sunt ei creștini? , București, 1998, Editura Reîntregirea,
București, 1998, p.202
85 http://ziarullumina.ro/bucuria -sfintirii -timpului -77651.html, accesat 06/06/2018, 13:40

42

D. Metode pentru stoparea prozelitismului

De-a lungul timpului, propaganda mișcărilor religioase a crescut, și de asemenea, și
membrii acestora . Aceștia și -au format metode pentru a acapara credincioșii de la dreapta credință
la o credință a unui dumnezeu inventat . Pentru acest fapt, este nevoie ca fiecare comunitate să fie
unită și să nu se lase pradă învățăturilor false.
Mișcările religioase au realizat cărți și reviste prin care se arată modalitățile de desfășurare
a propagandei, metode care devin din ce în ce mai eficace:

1. Vizitele la locuințele credincioșilor.
Foarte multe secte practică această metodă în a vizita credinciosul acasă încercâ nd să -l
convingă spre o discuție despre secta lor. Aici, preotul trebuie să fie activ în ceea ce privește
relațiile cu credincioșii deoarece aceștia pot fi foarte delăsători și să cadă în minciunile
„evanghelizatorilor”. Preoții trebuie să viziteze persoan ele și să discute despre problemele sau
bucuriile lor, să îi sfătuiască și să îi îndrume.

2. Studiul Sfintei Scripturi
Această metodă trebuie făcută în Biserică, prin predică și ca teheză, dar și separat. Se pot
organiza întâlniri unde se pot discuta nelămuriri, iar preotul are datoria să asculte credincioșii și să
le explice Cuvintele Domnului. O altă mare importanță o are ora de Religie, unde preotul sau
profesorul trebuie să se implice , deoarece tinerii sunt c ei mai predispuși la convertire.

3. Editarea unor publicații.
Crearea broșurilor, pliantelor sau mici articole în ziar sunt importante pentru că oamenii
sunt foarte interesați de noutăți și prin această metodă se poate acapara foarte ușor atenția. În
acestea trebuie să se prezinte nocivitatea sectelor în general.86

86 Ibidem, p. 206

43
4. Păstrarea unei atmosfere de comunitate în tre toți membrii parohiei.
Dacă toți credincioșii sunt uniți, prozelitismul nu va avea nicio șansă de reușită și lupta
împotriva grupărilor eretice va fi mult mai ușoară.
Preotul trebuie să fie el însuși, în primul rând, un model de integritate și demnitate, fiind
un factor de echilibru pentru întreaga comunitate. El trebuie să colaboreze rodnic cu organele
locale, pentru a sesiza toate formele de agresiune prozelitistă, dacă aceasta există. De asemenea,
el trebuie să fie ancorat puternic în realitatea cotidiană, cunoscând și respectând cu strictețe legile.
Soluția reparatorie este trăirea lui Dumnezeu prin cultul divin ortodox, care poate fi definit
ca fiin d exteriorizarea periodică a sălășluirii ș i a experierii lui Dumnezeu de către comunitatea
creștină. Certitudinea de milenii a Bisericii a fost că Hristos este prezent realmente în acțiunile
liturgice, că slujirea liturgică este o actualizare a misterului pascal al lui Hristos grație acțiunii
Duhului Sfânt.
Slujirea liturgică oferă omului șansa unică de a "intra în contact" direct cu o realitate
transcendentă, cu Dumnezeu însuși. Omul trebuie s ă ajungă la convingerea clară că apartenența sa
la cultul divin public nu este nicidecum un serviciu prestat de către omul religios lui Dumnezeu,
ci locul de auto -comunicare a lui Dumnezeu către om .87

87 http://astradrom -filiala -bihor.blogspot.ro/2015/09/noile -miscari -religioase -descrestinare.html , accesat 08/04/2017,
20:31

44
Concluzii

Fiecare sectă are învățăturile proprii de credință și metodele prin care își atrage membrii în
cultul ei . Sărbătorile întotdeauna au marc at ceva important deoarece sunt închinate unor fapte din
istoria sfântă, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre Sfinți. Ziua Odihnei a fost instituit ă de
Dumnezeu și reprezintă o zi sfântă, de o mare importa nță.
Dintre cele patru religii prezentate, doar Martorii lui Iehova nu țin Sabatul, deoarece aceștia
afirmă că așteaptă od ihna de 1000 de ani, atunci cân d Regatul lui Dumnezeu va conduce pe
pământ. Celelalte religii însă, au această sărbătoare, dar fiecare o sărbătorește într -un mod diferit.
Adventiștii pun cel mai mare preț pe Sabat, pe când Mormonii și Baptiștii o văd ca pe o
comemorare și o sărbătoresc doar printr -o slujbă de aducere aminte.
Dacă doar trei dintre ele sărbătoresc Sabatul, atunci când vine vorba de celelalte sărbători
creștine, există o mare asemănăre între ele. Toate consideră Crăciunul, ca fiind o sărbătoare
păgână, care de fapt semnifică Soarele; Nașterea Domnului nu a r fi fost pe 25 Decembrie, ci cândva
în toamnă, și aici, doar Mormonii susțin că Mântuitorul a fost născut primăvara. O altă asemănare
este și la Sărbătoarea Paștelui, unde la fel, aceștia nu sunt de acord cu învățătura ortodoxă. În
schimb, au și sărbători separa te, pe care unele culte le sărbătoresc, iar altele nu.
Referitor la practicarea sărbătorilor, grupările au aceleași practici. Toate au o slujbă simplă
în care se cântă și se recită psalmi, iar la evenimente comemorative, aceștia realizează doar o
simplă s lujbă de aducere aminte în care îndeamnă practicanții la petrecerea zilei în comunitate cu
cei apropiați.
Deosebirile între Ortodoxie și grupările sectante sunt evidente, aceștia invocând faptul că
Dumnezeu nu a binevoit nicio sărbătoare creștină.
Trăsăt urile care definesc cel mai bine sectele sunt: alegerea voluntară și mutuală,
separatismul și exclusivismul, autoidentificarea cu grupul însoțită de supraviețuire și izolaționism,
elitismul și legitimarea directă cu Dumne zeu. Aceste trăsături demonstrează de ce sectele ignoră
orice organizare comunitară. Ele indeamnă diviziune nu numai în societate și Biserică, ci și în
familie, pentru că dăruiesc în schimb o familie nouă.
Ortodoxia trebuie să se apere și de acțiunea noilor secte ce manipulează conștiințele slabe
prin diverse mijloace neoneste între care bunurile materiale și banii ocupă un loc central.

45
Creștinii ortodocși trebuie să fie uniți în comunitatea lor pentru ca propaganda mișcărilor
să nu aibă efect. Aceștia trebuie să rămână puternici în credință deoarece trăirea în Hristos cel
Adevărat conduce omul la mântuire.
Legat de noile mișcări religioa se, consider că omul puternic în credință, nu poate fi clătinat
din învătăturile lui Dumnezeu. Familia are un rol foarte important în creșterea unui copil, deoarece
îl poate forma corect în privinta credinței. Aceștia au posibilitatea de a duce pruncul pe calea cea
dreaptă încă de la o vârstă fragedă. Dacă părinții nu își dau interesul, copilul poate cădea pradă
foarte ușor manipulărilor grupărilor eretice, deoarece tinerii sunt cei mai predispuși la convertire.
Eu cred că este necesară o formă de învățămân t și pentru persoanele înaintate în vârstă deoarece și
acestea pot fi influențate greșit pe o cale îndepărtată de Dumnezeu. Biserica Ortodoxă trebuie să
fie mereu cu un pas înaintea acestor mișcări religioase, descoperind problemele și necesitățile ce
împing credinciosul spre o altă învățătură.
În prezent, tot mai des, oamenii caută experiențe noi și tind să accepte orice este posibil
pentru rezolvarea unei probleme cât mai mici. În aceste situatii, sectele profită din plin de
persoanele cu nevoi. Aceștia nu-și doresc să ajute acea persoană, ci scopul lor era atragerea în cult
prin promisiuni false.
Din punctul meu de vedere, relația dintre Biserică și credincios este absolut necesară în
formarea oamenilor. Dacă omul primește educația chiar în sânul biseri cii, acea persoană va fi de
neclintit în fața prozelitismului, iar aceasta, la rândul ei, va putea ajuta personale cu nevoi sau pe
cele cu lipsa credinței. Toată învățătura Ortodoxă este promovată cu iubire, tandrețe și sinceritate,
unde credinciosul să po ată simți iubirea lui Hristos.
În concluzie, eu sunt de părere că individul cu adevărat credință a lui Dumnezeu în suflet,
îl poate duce spre scopul fiecărei persoane pe pământ: Mântuirea.

46
BIBLIOGRAFIE

Izvoare biblice:

1.***Biblia sau Sfânta Scriptură , editie jubiliară a Sfântului Sinod, Editura I.B.M.B.O.R.,
București, 2001.
2. Cartea lui Mormon, Traducere originală după plăci, în limba engleză de Joseph Smith, Jr.
Prima ediție în limba engleză publicată la Palmyra, New York, S.U.A, în 1830

Izvoare patristice:

3. Sfântul IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, traducere de D.Fecioru, Editura Apologeticum,
București, 2004
4.*** Omilia la Nașterea Domnului, ținută la Antiohia în ziua de 25 decembrie 386 (în PG 49,
col. 351, și în Cuvântări la praznicele împărătești, trad. Pr. D. Fecioru, Editura Apologeticum,
București, 1942, p.5

Cărți:

5.ANDREWS N. JOHN, History of the Sabbath, Editura Battle Creek, Mich. : Steam Press of
the Seventh -Day Adventist Publishing Association, Basel, 1873, 3rd edition
6.BACCHIOCCHI Samuele, Rest for Modern Man , Editura Review & Herald Publishing
Association, Nashvile, 1976
7.BECKFORD A. JAMES, Cult Controversis. The societal Response to the New Religious
Movements , Editura Tavistock, London, 19 85
8.BERGER PETER, The Social Reality of Religion, Editura Faber & Faber, London, 1969
9.BERGONZI M, Inchiesta sul nuovo misticismo , Editura East & West, Bari, 1980
10.BRANIȘTE Pr. Prof. Dr., Ene, Liturgică generală , Editura Episcopiei Dunării de Jos, , Vo l. I,
Galați, 2002

47
11.DAN PAUL, Adevărul despre mișcarea adventistă, Editura Alfa -Omega, București, 2002
12.Densuianu O., Istoria limbii române, vol. I, Istoria limbii române , vol. I, 1961, p. 173, și
Dicționarul limbii române moderne , Ed. Academiei, 1958, București.
13.FARIBAIRN Patrick, The Imperial Bible -Dictionary , Editura London : Blackie and Son ,
Londra, Vol. I, 1874
14.ISTODOR Pr. Conf. Univ. Dr. Gheorghe, Fenomenul Sectar „Creștin”, Editura Domino,
București, 2009
15.HISLOP Alexander, The Two B abylons, Editura S. W. Partridge & Co., London, 1953
16.HUTTEN Kurt, Les sectes, Editura Scarecrow Press, Inc, Paris, 1990
17.LUPU Pr. Benone, A fost vreodată Petru la Roma?, Studiu istoric, Torino, 2008
18.NEANDER Augustus, Allgemeine Geschichte der chris tlichen Religion und Kirche , Editura
F. Perthes, Hamburg vol. I, 1842
19.ODOM R., The First Celebration of the Ordinance of the Lord’s House, Editura Ministry ,
Lodon, 1953
20.PESTROIU Pr. Conf. Dr. David, Martorii lui Iehova. Sunt ei creștini? , Editura Re întregirea,
București, 1998
21.P.I. Diac. David , Sectologie. Manual experimental , Constanța, 1998
22.P.I. Diac. David , Invazia sectelor , București, Editura Christ, 1997
23.P.I. Diac. David , Călăuză creștină pentru cunoașterea și apărarea dreptei credințe în fața
prozelitismului sectar , Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987
24.P.I. Diac. David , Ortodoxie în fața prozelitismului „Martorilor lui Iehova” , Editura Insei
Print, Alba Iulia, 2013
25.PETRARU Pr. Dr. Gheorghe, Secte neoprotestante și noi mișcări r eligioase în România,
Editura Universitaria, Craiova, 2006
26.ROPS Daniel -Henri, Daily Life in the Time of Jesus, Editura Servant Pubns, New York, 1962
27.WHITE, G. Ellen, Patriarhi și Profeți , Editura Viața și Sănătate, București, 1890
28.WHITE, G. Ellen, Hristos Lumina Lumii , Editura Viața și Sănătate, București, 1898
29.WHITE, G. Ellen, Faptele Apostolilor, Editura Viața și Sănătate, București, 1898
30.WHITE, G. Ellen, Mărturii.. , Editura Viața și Sănătate, București, 1890

48
Enciclopedii:

31.***SDA Bible Encyclopedia, Editura Review and Herald Publishing, Hardcover , vol.II, 1940
32.***The encyclopaedia Britannica, Editura Caledonian Mercury , Edinburgh , vol. VIII, 1910
33.***The Catholic Encyclopedia, Editura Caledonian Mercury, New York, vol. V, 1913
34.***The Encyclopaedia Britannica, , Caledonian Mercury , Edinburgh vol. XV, 1959
35.***The Encyclopedia Americana, Editura The Encyclopedia American corporation , New
York, 1977, vol. VI
36.***New Catholic Encyclopedia, Editura Caledonian Mercury, Chicago, 1967, vol. III
37.***Cyclopædia , Editura Review and Herald Publishing, New York, 1871, vol. II

Reviste:

38.Watchtower Bible and Tract Society of New York, Argumente din Scripturi, INC. Brooklyn,
New York, U.S.A., 2010
39.***Adventiștii de ziua a șaptea cred.. o expunere biblică a celor 27 de puncte fundamentale
de doctrină, Ed. Cuvântul Evangheliei , 1993
40.***Comentariul biblic adventist, vol. l, Editura Viață și Sănătate, București, 1990
41.***Comentariul biblic adventist, vol. 6, Editura Viață și Sănătate, București, 1998
42.***Mărturisirea de credință , vol. 2, Editura Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din
România, București, 2009

Internet:

43. https://www.crestinortodox.ro/carti -ortodoxe/invatatura -credinta -ortodoxa/despre -sarbatori –
80571.html , 08/04/2018 , 15:50
44. https://mormonbeliefs.com/mormon -holy-days-holidays/ , accesat 03/04/2018, 14:47

49
45. http://astradrom -filiala -bihor.blogspot.ro/2015/09/noile -miscari-religioase -descrestinare.html ,
accesat 08/04/2017, 20:31
46. http://www.azsemaus.org/2013/08/16 -cina-domnului/ , accesat 01/06/2018, 21:12
47. http://ziarullumina.ro/suntem -invitati -sa-cinam -la-masa -Imparatiei -12017.html ,
48. http://www.adventist.ro/index/cina -domnului/
49. http://ziarullumina.ro/bucuria -sfintirii -timpului -77651.html
50. https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/pogorarea -sfantului -duh/cincizecimea -pogorarea –
sfantului -duh-141051.html