Licenta Drept 2017 [626611]

MINISTERUL EDUCA ȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI
UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” DIN TÎRGU MUREȘ
Facultatea de drept

LUCRARE DE LICEN ȚĂ
RIDICAREA DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI ȘI
PERCHEZIȚIA DOMICILIARĂ

Coordonatorul lucrării:
Lect . univ. dr. Eugen -Ioan DAN

Absolvent: [anonimizat]
2017

2
PLANUL LUCRĂ RII

I. ABSTRACT…………………………………………………………………………………. 5
II. OBIEC TIVELE LUCRĂRII……………………………………………………………….6
III. METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFIC E……… ………………………..….…. .8
IV. CONȚINUTUL TEORETIC AL LUCRĂRII……… ……..… ………………. …………10

CAPITOLUL 1
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND RIDICAREA DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI

1.1. Noțiunea, scopul și felurile ridicării de obiecte și înscrisuri ……………………………… ..12
1.1.1. Notiunea și scopul ri dicării de obiecte și înscrisuri…………………………… …..12
1.1.2 Felurile ridicării de obiecte și înscrisuri ………………………… ……………… …12
1.2. Pregă tirea în vederea ridicării de obiecte și înscrisuri …………… …………………………10
1.2.1. Identificarea criminalistică ……………………………………………………….10
1.2.2. Observarea locurilo r și obiectelor …… ……………………………………………12
1.2.3. Observarea celor care e fectuează ridicarea de obiecte ș i înscrisuri ………………13

CAPITOLUL 2
NOȚIUNI GENRALE PRIVIND PERCHEZIȚIA DOMICILIARĂ

2.1. Noțiunea și scopul percheziției în general ……………………………………………… ….16
2.2. Felurile percheziției ………………… ………………………………………………… …..18
2.3. Psihologia percheziționatului și a celor ce efectuează percheziția ……… ……………. …..19
2.4. Pregătirea in vederea efectuării percheziției domiciliare ……… ……………………… …..21
2.4.1.Stabilirea scopului percheziți ei…………… ……………………………………. …22
2.4.2. Cunoașterea unor date despre percheziționat …… ………………………………. ..22
2.4.3. Cunoașterea unor date referitoare la locul unde urmează a se efectua
percheziția ……………………………………………………………………………………… ..23
2.4.4 . Stabilirea unor elemente în efectuarea percheziț iei domiciliare ………………….. .23
2.4.5 . Legalizarea formelor necesare percheziției domiciliare …………………………… 26

3
CAPITOLUL 3
REGULI TACTICE FOLOSITE LA EFECTUAREA RIDICĂRII
DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI ȘI A PERCHEZIȚTIEI DOMICILIARE

3.1. Ridicarea de obiecte si înscrisuri ……………… ………………………………………… …28
3.2. Percheziția domiciliară ………………… ……………………………………………. ……..29
3.3. Fixarea rezultatelor ridicării de obiecte si înscrisuri și a percheziției în activitatea de urmărire
penală ……… ……………………………………………………………………………….. …..33

CAPITOLUL 4
DIFERITE TIPURI DE REGULI TACTICE FOLOSITE LA EFECTUAREA
PERCHEZIȚIEI

4.1. Percheziția corpor ală ……… ………………………………………………………….. …….36
4.2. Percheziția la locul de muncă ……………………………………………………………… ..38
4.3. Percheziția în localurile deschise publicului ……………………………………………… …39
4.4. Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor contra vieții ……….. ..39
4.4.1. Aspecte de drept penal material privind infracțiunile contra patrimoniului ………. .39
4.4.2. Particularitățile efectuării percheziției în cazul infracțiunilor de furt și tâlhărie ……41
4.4.3. Apecte specifice privind percheziția în cazul delapidării …… ……………………. .42
4.4.4 Efectuarea percheziției în cazul înșelăciunii ……………………………………… ….43
4.5. Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor con tra persoanei …..44
4.5.1. Unele aspecte de drept penal material privind infracțiunile contra vieții ………….. 44
4.5.2. Particularitățile efectuării percheziției în cazul omorului ……… ……….………… ..45
4.6. Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor săvârșite la regimul
armelor, munițiilor și materialelor explozive …… ……………………………………………. …47
4.7. Reguli tactice folosite la efectuarea percheziției în cazul infracțiunilor privitoare la viața
sexuală ………… ……………………………………………………………. ……………………. …48
4.7.1. Elemente de drept penal material comune infracțiunilor privitoare la viața
sexuală ……………………………………………………………………………………………. 48
4.7.2. Efectuarea percheziției în cazul violului …… ……………………………… …… …50

4
4.8. Reguli tactice folosite la efectua rea percheziției în cazul infracțiunilor contra sănătății
public e săvârșite la regi mul produselor sau substanțelor toxice sau stupefiante ……………… ..50

V. REZULTATELE CERCETĂR II ȘTIINȚIFICE…………………………………… .….54
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………. ………………………. ….55
ANEXĂ –ACTIVITĂȚI ALE ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ………. …..….56

5
I. ABSTRACT

In the course of historical evolution, humanity went through different stages considering
the evolution of criminality, fact whit a measure of social defence implemented to stop crime and
to prevent the development of this negative scourge. In the course of time, crimes ga ve rise to
important human, moral and material damages.
Establishing the truth plays an important part in the detection of crimes, in other words, the
one that brings back the state of passed circumstances with the help of some information that help
to est ablish the truth and to solve penal causes.
Romanian Code of Penal Procedure provides the means for administering the evidence.
Among the variety of th is means, I chose to treat in this paper degree the search and the collecting
of objects and documents. The aim of this paper is to describe the search and the collecting process
of objects and documents.
This topic appeals to me, firstly, because of its obvious connec tion with criminology,
secondly , because there has been made little research on this partic ular subject in the juridical
literature. Also there are other reasons for choosing this subject: its present interest and my desire
of involvement in the study and the research of these means of finding the truth.
This paper degree is composed of five par ts. The first one, the ‘Abstract’ is a description of
the paper. Part two, ‘Objectives’, presents the aim of this paper. Part three, ‘Methodology of
scientific research’ describes the methods used in the elaboration of this paper degree. Part four is
compo sed by 4 chapters. Chapters one and two ‘General notions’ explains the search and the
collecting process of objects and documents,. In this chapter are analyzed thoroughly the notion
and the types of search and collecting of objects and documents also, it is presented the way in
which this kind of operations are performed and the tactical rules that ought to be respected.
Chapter three presents the ‘Establishing of search’s results and their reevaluation in the
activity of penal pursuit’ and chapter four de scribes the tactical rules used in the execution of search
in various types of crimes. This chapter is focused on crimes against the humanity, crimes regarding
sexual life, crimes against life, crimes against public health, and crimes concerning weapons,
ammunition and explosive substance.
The four chapters are followed by part five ‘Conclusions’ and the ‘Bibliography’ where is
specified the list of sources used for writing this paper degree.

6
II. OBIECTIVELE LUCR ĂRII

Lucra rea de față dorește să evidențieze rolul crucial jucat în ridica rea de obiecte și înscrisuri
și a percheziției domiciliare în activități le întreprinse de organele de cercetare penală în
instrumentarea cauzelor penale pentru descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori necesar e
probării activității infracționale și dovedirii vinovăției făptuitorului.
Ca prim obiectiv am urmărit să efectuez o analiză teoretică a conceptului ridicării de obiecte
și înscrisuri și a percheziție i domiciliare ca și activități de tactică criminalistic ă desfășurate de către
organe le stabilite de lege, iar cel de -al doilea obiectiv prezintă activitate a procesual -penală care
corobor ată cu alte activități converg în atin gerea scopului procesual penal. Scopul procesului penal
este aflarea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați unde a devărul este conformitatea
între ideea pe care ne -o facem d espre un fapt cu faptul însuși.
După codul de procedură penală , percheziția domiciliară poate fi dis pusă în cursul urmăririi
penale, la cererea procurorului, de judecătoru l de drepturi și libertăți prin emiterea unui mandat de
perecheziție domiciliară pe când în cazul ridicăr ii de obiecte și inscrisuri , organul de urmărire
penală sau instanta de judecata poate dispune unei pers oane fizice sau juridice , dacă există o
suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a
se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, să le prezint e și să le
predea, sub luare de dovadă .
Cel de -al doilea obiectiv al lucrării de față a fost de a determina rolul practic pe care îl are
ridicarea de obiecte și înscrisuri cât și percheziția domiciliară în procurarea materialului probator
în cazul unor inf racțiuni prevăzute de codul penal .
Identificarea unor persoane sau obiecte, pri vită în sensul ei cel mai larg reprezintă elementul
definitoriu al investigațiilor criminalistice. Prin rezonanța sa practică, acest proces deține un loc
bine conturat, de maximă importanță în ansamblul cercetărilor criminalistice. Pe bună dreptate se
spune despre identificare că repre zintă „problema centrală a investigațiilor criminalistice”. Spre
deosebire de alte domenii, identificarea criminalistică impune recunoașterea unui obiect concret,
ce poate avea elemente sau însușiri de natură să -l apropie de alte obiecte asemănătoare, de același
gen sau specie, dar care se deosebește de toate acestea prin trăsături ce î l fac să fie identic numai
cu sine însuși. Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identității
unor persoane, obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode
științifice criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar. În legătură cu noțiunea

7
de obiect al identificării criminalistice, în literatura de specialitate au fost exprimate mai mult e
păreri, fără a se ajunge la u n punct de vedere unanim admis.
Obiect ul material al identificării criminalistice poate fi orice persoană, ființă sau lucru, orice
element al lumii materiale care se manifestă în spațiu și timp, susceptibil de a fi identific at după
urmele create în câmpul infracțional.
Obiectul identificării este un obiect concret, nu numai prin natura sa, ci și prin însuși
raportul cauzal cu fapta cercetată. În mod firesc, ca în orice proces de cunoaștere, și procesul de
identificare crimina listică este guvernat de principii ce oferă acestei activități un caracter științific
indiscutabil, rezultatele obținute servind și conducând, de regulă, fără dubiu, la aflarea adevărului
în procesul penal.
Deasemenea această lucrare urmărește prezentarea unor reguli tactice folosite de organele
de urmărire penală la efectuarea ridicării de obiecte și înscrisuri și a percheziției domiciliare.

8
III. METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

Metodologia cercetării științifice constituie o condiție necesară pentru a transfera vasta
activitate de elaborare de lucrări într -o inepuizabilă sursă de bogăție socială, fiind dovedit că
progresul cunoașterii științifice este intim legat de cunoașterea și respectarea metodologiei sale.
Metodologia cer cetării juridice poate fi definită ca un ansamblu de principii, de etape și
faze, de metode, tehnici și instrumente de investigare și cunoaștere științ ifică a fenomenelor
juridice. În sens larg prin metodologie se înțelege ansamblul unor metode folosite î n cercetarea
științifică.
Studiul lucrării de față are un caracter complex deoarece se analizează și probleme de ordin
general comun tuturor infracțiunilor dar și as pecte specifice unor infracțiuni aparte.
În elaborarea prezentei lucrări m -am oprit asupra c ercetării monografice, deoarece prin
aceasta metodă se poate trata detaliat și multilateral problemele referitoare la formele și
modalitățile sub care se poate realiza ridicarea de obiecte și înscrisuri și a percheziției, dar și alte
aspecte particulare al e acestor activități judiciare individualizate, pentru fiecare categorie de
infracțiuni .
Una din etapele cercetării monografice este i dentificarea criminalistică . Identificarea
criminalistică traversează mai multe stadii, ale căror limite reprezintă generalul și particularul. În
literatura de specialitate, s -a conturat opinia potrivit căreia procesul de identificare criminalistică
parcurge, în esență, două faze princ ipale.
În prima fază, cunos cută sub mai multe denumiri, dar având același conținut, are loc
delimitar ea grupului (genului sau catego riei) căruia îi aparține obi ectul scop al identificării.
În faza a doua se finalizează procesul de identificare, prin individualizare sau determinarea
obiectului concret, aflat în raport cauzal cu fapta cercetată.
Metoda principală la care se recurge în identificarea criminalistică a unei persoane, obiect
sau fenomen, aflat în legătură cauzală cu un fapt juridic este examinarea comparativă. Fundamentul
metodologic al identificării criminalistice constă, după cum se subliniază în literatura de
specialitate, î n „selectare și comparare”.
Primul element este determinat de grupul persoanelor sau obiectelor suspecte, pe baza unor
elemente caracteristice asem ănătoare, fiind excluse cele cu particularități deosebite, evident
contrarii celor reflectate în urme, sau în m ijloacele materiale de probă.

9
Al doilea element este examinarea comparativă a caracteristicilor asemănătoare, în scopul
stabilirii coincidenței sau concordanței între trăsăturile reflectate în urmă și cele reflectate de
modelele de comparație, precum și a deosebirilor sau neconcordanței între acestea. Efe ctuarea
examenului comparativ în scopul selectării obiectelor ce urmează a fi examinate compa rativ se
procedează, mai întâi, la cercetarea separată a caracteristicilor generale și individuale oglindite în
urmă și apoi la cea a caracteristicilor obiectelor suspecte. Examinarea se efectuează, de regulă, pe
baza unor modele de comparație (modele tip) create experimental, ce trebuie s ă respecte condiții
precum s ă se cunoască cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin. La obținerea modelelor
de comparație să se țină seama, atât cât este posibil, de condițiile în care s -a format urma la fața
locului. Urma și modelele tip de comparație să conțină suficiente elemente caracteristice de
individualizare a factorului creator, în primul rând elemente de ordin calitativ.

10
IV. CONȚ INUTUL TEORETIC AL CERCETĂ RII

INTRUDUCERE

Criminalistica la nivel mondial a încercat și a reușit prin interferența cu alte științe să devină
o știință de sine stătătoare , cu un obiect de studiu bine stabilit , înregistrând î n ultimele decenii
progrese deosebite vizând în deosebi metode și procedee de investigaț ie.1
Indiferent de sensul mai larg sau mai restrâns atribuit, progresele crimi nalisticii reprezintă
necesitatea de a ține pasul cu realizările tehnico -științifice și cu profesion alitatea și globalizarea
rețelelor de crimă organizată demonstrând că are un rol bine definit, determinant în cercetarea
infracțiunilor și infractorilor și că sfera sa de acțiune se întinde pe întreaga durată a procesului
judiciar, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.
În ultimul timp , în România , rețelele de crimă organizată , trec printr -o perioadă continuă
de tranziție , ce determină transformă ri în sferele societății rezultând înrăutățirea nivelului de trai a
populaț iei. Așadar în lupta cu aceste reț ele, proba științifică oferită de criminalistică contribuie nu
numai la determinarea materialității faptelor ci mai ales la probarea vinovăției infractorului
identificat prin metodele și procedeele tehnice, tactice și metodologice puse la dispoziția organelor
judiciare.2 Prin urmare, s ăvârșirea unei infracțiuni nu declanșează automat aplicarea sancțiunii. La
aceasta se ajunge doar după parcurgerea unui ansamblu de activități specifice, denumite în mod
generic, proces penal.
Procesul penal se definește ca fiind activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele
judiciare, cu participarea părților, avocaților și a altor subiecți procesuali, în scopul constatării la
timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit
o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
răspundere penală.3 Din această definiție se pot desprinde scopul și trăsăturile specifice procesului
penal. Scopul dire ct și imediat al procesului penal este constatarea la timp și în mod complet a
infracțiunilor și tragerea la răsp undere penală a celor care le -au comis, iar scopul indirect sau

1 Emilian Stancu , Tratat de Criminalisti ăc, ed. a V -a, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 27 .
2 Nelu Viorel Cătuna, Criminalistica , Ed. C. H. Beck, București, 2008, p. 2.
3 George Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicționar de procedura penală , Ed. Științifică și
Enciclopedică, București, 1988, p. 163

11
mediat este asigurarea ordinii de drept, precum și apărarea drepturilor și inte reselor legitime ale
persoanelor .4
Printre acțiunile juridice de atingere a scopurilor propuse de către organele de cercetare
penală se află și ridicarea de obiecte și înscrisuri și percheziția domiciliară. Importanța ridicării de
obiecte și înscrisuri și a percheziției domiciliare ca procedee de investigație a u fost subliniate în
literatura de speci alitate5 unde se arată că acestea asigură procurarea unor probe indispensabile,
uneori unice pentru rezolvarea cauzei. Ridicarea de obiecte și înscrisuri și p ercheziția domiciliară
presupune implicarea în cele mai intime aspecte ale vieții individului, în drepturile și libertățile sale
fundamentale.

4 Colectiv, Tratat practic de criminalistic ă, vol. I, Editat de Ministerul de Interne, Serviciul Editorial, Presă și
Propagandă în rândul populației, București, 1976, p. 15
5 Codul de procedură penală al României

12
CAPITOLUL 1
NOȚ IUNI GENERAL E PRIVIND RIDICAREA DE OBIECTE ȘI Î NSCRISURI

1.1. NOȚIUNEA, SCOPUL ȘI FELURILE RIDICĂRII DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI

1.1.1. Noțiunea și scopul ridicării de obiecte și î nscrisuri

În cursul procesului penal se ivesc situații când se impune ridicarea, de la cei ce le dețin, a
unor obiecte ce conțin urme ale unei infracțiuni (mijloace folosite la săvârșirea infracțiunii) sau
înscrisuri (documente falsificate, corespondenț a în care se fac aluzii la fapta săvârșită) care vor
servii la dovedirea unor aspecte ale cauzei. Potrivit legii6 organul de urmărire penală sau instanța
de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul
penal. Pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în proce sul penal, obiectele și înscrisurile,
trebuie să fie, nu numai descoperite și cercetate de organele de urmărire penală, dar și păstrate până
la soluționarea cauzei. Așadar legea procesu al penală a prevăzut activități menite să conducă la
descoperirea și ridicarea de obiecte și înscrisuri care să servească la aflarea adevărului .
Scopul ridicării de obiecte ș i înscrisuri se referă la obiectele ș i înscrisurile care au fost
folosit e ori care au avut ca și destinație săvârșirea infracțiunii, obiect ele sau înscrisurile care poartă
urmele faptei comise precum ș i orice alte obiecte sau înscrisuri nece sare pentru aflarea adevărului
în cauza cercetată . In cazul ri dicării de obiecte ș i înscrisuri sunt cunosc ute dinainte atât deținătorul
cât și locul de depozitare .

1.1.2. Felurile ridicării de obiecte și înscrisuri

Activitatea de ridicare de obiecte ș i înscrisuri se realizează prin două modalităț i:
a) ridicarea la cerere, se dispune de instanta de judecată sau de organele de urm ărire penală
când există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și se
crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză .
Când organul de cercetare penală de ține informații din care rezultă ca învi nuitul sau
inculpatul urmează să expedieze sau să primească, direct sau indirect, sc risori, telegrame sau orice
altă corespondență ce interesează cauza, cu încuviințarea instanței de judecata poate dispune ca

6 Codul de procedură penală al României art. 169

13
orice unitate poștală sau de transport s ă rețină și să prede a organului judiciar obiectele și
corespondența respectivă. Dacă interesul cauzei o cere, cor espondența ș i obiectele pot fi prezenta te
învinuitului sau inculpatului î n scopuri tactice, pentru a -l determina să recunoască fapta. In ceea c e
privește corespondenț a, este indicat, uneori din punct de vedere tactic, ca aceasta să fie controlată
și nu reț inută , astfel în cât învinuitul sau inculpatul să nu fie prevenit .
b) ridicarea si lită, se dispune de instanța de judecată sau de organele de ur mărire penală prin
ordonanță în cazul î n care obiectul sau înscrisul c erut nu este predat de bunăvoie. În vederea
ridicării obiectelor ș i înscrisurilor ce interesează cauza, organul judiciar se prezintă la domiciliul
persoanei sau la unitatea care le deține, se legitimează și solicită predarea acestora. De regulă
cererea este urmată de remiterea de bunăvoie a obiectelor sau înscrisurilor solicitate, î n caz contrar
se procedează la ridicarea silită a acestora. Procedura privind ridicarea silită a obiectelor și
înscrisurilor se efectuează în prezența martorilor , întocmindu -se un proces verbal cu rezultatele
activității.
Ridicarea silită se face printr -o percheziție, efectuată de organul de cercetare penală. Dacă
nu se permite accesul în interiorul locuinței sau dacă se refuză predarea ori se tăgăduiește existența
sau deținerea obiectelor ș i înscrisurilor, organul de cercetare penal ă trebuie să facă demersuri
pentru a ob ține autorizația judecătorului î n vederea efectuării percheziției. Î n acest interval de tim p,
persoana are posibilitatea să distrugă sau să ascundă obiectele sau înscrisurile ce interesează c auza.
De aceea, pentru a se prevenii astfel de neajuns uri, organul de cercetare penală nu trebuie să
excludă o asemenea eventualitate, ș i înainte de a proc eda la efectuarea percheziției în vederea
ridicării de obiecte și înscrisuri, trebuie să obțină autor izația judecătorului.

1.2. PREGĂTIREA ÎN VEDEREA RIDICĂRII DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI

1.2.1. Identificarea criminalistică

Stabilirea identității unor persoane sau obiecte, în sensul cel mai larg reprezintă elementul
definitoriu al procesului de investigare criminalistică. Acest proces deține un loc bine conturat, de
maximă importanță în ansam blul cercetărilor criminalistice .7
Proces ul este posibil datorită perceperii realității obiective și sesizării proprietăților,
trăsăturilor caracteristice unei persoane sau unui obiect care se individualizează în cadrul mai larg

7 Popa G. , Criminalistică curs universitar, Editura Pro Universitaria Bucure ști 2013, pag 20

14
al categoriei de ființe sau lucruri asemănătoare. Ne aflăm în prezența recunoașterii de persoane ori
obiecte, rezultată dintr -un proces de gândire prin care s -au comparat caracteristicile mai mult or
obiecte, în vederea stabilirii ide ntității sau neidentității lor8.
Identi ficarea criminalistică se referă la recunoașterea unui obiect concret, care poate avea
elemente sau însușiri de natură să -l apropie de alte obiecte asemănătoare, de același gen sau specie,
dar care se deosebește de toate acestea prin trăsături care îl fac să fie identic numai cu sine însuși.
Prin identitate se înțelege însușirea unei persoane, obiect sau fenomen de a -și manifesta
individualitatea în timp și spațiu, prin caracteristi cile fundamentale, neschimbătoare, care le
deosebește de toate celelalte și le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a existenței lor.
Prin urmare, identificarea criminalistică poate fi definită ca fiind un proces de constatare a
identității un or persoane, obiecte sau fenomene, aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin
metode științifice criminalistice, în scopul stabilirii ad evărului în procesul judiciar.9
Putem distinge două categorii obligatorii de obiecte în activitatea de identific are
criminalistică , și anume :
a) Prima categorie sunt obiectele cautate , de exemplu : pantofii care au creat urmele la locul
faptei .
b) A doua categorie sunt obiecte le verificate , de exemplu : tubul de cartuș descoperit la fața
locului î n cazul folosirii unei arme de foc .
Delimitarea foarte exactă a acetor obiecte permite s tabilirea identității între caracteristic ile
obiectelor identificatoare. Identificarea criminalistică se realizează treptat de la general la
particular. Trăsăturile caracteristice ale ob iectelor sau persoanelor sunt selectate prin determinarea
genului, speciei, tipului, modelului etc , pân ă se ajunge la individualizare care este scopul final al
oricărei cercetări criminalistice. Corespunzător acestei treceri gradate, procesul de identificare
parcurge două mari etape: recunoașterea și stabilirea identității .10
Etapa recunoașterii constă în stabilirea a ceea ce reprezintă în sine obiectul sau urma dată,
Pentru recunoaștere se apelează în primu l rând la clasificările si s istematizăril e științelor naturii și
tehnicii. Drept c riterii de clasificare se iau caracteristicile care reflectă construcția obiectelor,
structura sau compoziția chimică a substanțelor, iar pentru ființe , însușirile anatomice, fiziologice
și psihice.11 De exemplu : în cazul unui acccident de circulaț ie, prin examinarea urmei lă sate de

8 Surdu C., Criminalistică , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972, pag. 16
9 Popa G., op.cit., pag 1
10 Idem, pag 23
11 Ionescu L., Dumitru S., Identificarea criminalistic ă, Editura Stiintifică Bucuresti, 1990, pg 48

15
pneurile unui autovehicul pe îmbrăcă mintea victimei se poate stabili lăț imea pne urilor, desenul
anvelopei, iar în final se stabilește categoria de vehicule echipate cu astfel de pneuri.
Cea de -a doua etapă și anume etapa stabilirii identităț ii finalizează procesul de identificare
prin individualizarea sau determinarea obiectului conc ret aflat în legătură directă cu f apta cercetată.
De exemplu : după ce în etapa recunoș terii s -a stabilit calibrul 7,62 mm al armei bănuite, pe baza
comparărilor succesive cu gloanțele și tuburile , pot fi evidențiate o serie de elemente de detaliu
(din câmpurile de striații de pe glonț sau din microrelieful urmelor percutorului de pe tub), putându –
se stabili în mod cert arma de foc (exemplarul concret) care a fost folosită la săvârșirea faptei.
Așadar putem afirma că procesul identificării criminalistice începe cu stabilirea celor mai
generale caracteristici, ceea ce permite determinarea apartenenței la o categorie mare de obiecte,
iar pe măsură ce sunt evidențiate însușirile, caracteristicile cu o răspândire mai mică, sfera
obiectelor se restrânge, pentru ca în final, pe baza unor calități, proprietăți, semnalmente și semne
particulare, să se ajungă la stabilirea concretă a obiectului sau persoanei căutate.

1.2.2. Observarea locurilor și obiectelor

Varietatea locurilor unde se desfășoară cercetările, precum și diversitatea obiectelor,
înscrisurilor sau valorilor ce sunt ascunse fac această activitate deosebit de dificilă și de
pretențioasă. Observarea locului și a obiectelor reprezintă p ractica pozitivă a organelor de urmărire
penală în care reguli le trebuie respectate atat asupra locului și obiectelor, cât și în examinarea
acestora.
Astfel, pătrunzând în loc uința ce urmează a fi percheziționată in vederea ridicării de obiecte
și înscrisuri , organul de urmărire penală trebuie să observe cu atenție diferitele părți componente
ale imobilului și pe bază de raționamente riguroase, să determine modificările surveni te în aspectul
inițial al acestora. Este necesară i nspectarea rapidă a întregului loc percheziționat, îndeosebi a WC –
urilor, sobelor, ma șinilor de gătit și, în general a oricărei instalații ce ar putea fi folosită în vederea
distrugerii obiect elor sau însc risurilor căutate.
Totodată se va preveni orice încercare de semnalizare în exterior a persoanelor supuse
percheziției, prin manevre de genul așezării sau mutării unor glastre de flori din geam ori balcon
sau aranjarea perdelelor în tr-o poziție dinainte st abilită .12
Examinarea pereților, de exemplu, are drept scop urmărirea omogenității materialului de

12 Stancu E., Criminalistică , Vol. II, Editura Actami, București, 1997, pag. 189

16
construcție, precum și omogenitatea stratului ce acoperă tencuiala. Atunci când se examinează
dușumeaua sau parchetul, atenția trebuie înd reptată spre modul d e fixare al acestora. Lipsa cuielor
ori locul și modul de aplicare a lor, lipsa prafului dintre scânduri sau plăci, stabilitatea și culoarea
scândurilor etc., pot constitui indici preți oase în orientarea căutărilor. Î n aceeași ordine de idei,
observarea și examinarea minuțioasă a părților unor componente ale mobilierului pot evidenția
modul de asamblare a ornamentelor. Asupra pervazurilor ferestrelor, tocurilor ușilor, a sistemelor
de închidere, pe lângă omogenitatea materialel or din care sunt confecționate, trebuie acordată
atenție și asupra difere nțierilor dintre starea vopselei și luciul acestora și restul mobilierului cât și
modul de asamblare. . Nu trebuie omise din sfera observării și examinării atente nici conductele,
caloriferele ori sobe le existente. Acestea vor fi examinate sub aspectul existenței lor în schița
imobilului, a funcționării parțiale sau integrale, a spațiilor dintre ele și pereți etc.
Însăși existența unor articole scoase din uz trebuie să fie un semnal de alarmă pentru ce i ce
efectuează percheziția, mai ales în situația în care starea lor nu permite utilizarea ulterioară, nici în
scopul inițial și n ici în alte scopuri.13
Observarea și examinarea detaliată a instalațiilor și obiectelor sanitare pot duce la
descoperirea bunu rilor înscrisurilor și valorilor în locuri special amenajate, ele oferind o
multitudine de posibilități de ascundere și camuflare.
Metodele de căutare folosite cu ocazia percheziției dom iciliare sunt extrem de variate fiind
determinate de natura obiectelor , înscrisurilor și valorilor căutate, de modul și locurile de
ascundere, precum și de mediul în care se desfășoară activitatea. Printre metodele folosite în
efectuarea percheziției pot fi citate următoarele: măsurarea, ciocănirea, sondarea, săparea,
compar area suprafețelor și obiectelor de aceeași natură pentru evidențierea asimetriei, lipsei de
omogenitate a materialului sau culorii, lipsei lustrului ori a unor caracteristici specifice obiectelor
asemănătoare.

1.2.3. Observarea celor care efectuează ridicarea de obiecte si inscrisuri

Percheziția se constituie adeseori într -o activitate laborioasă, cu o desfășurare îndelungată
de timp. De aici, necesitatea cunoașterii, pe lângă psihologia celui percheziționat și a acelor note
particulare proprii psihologiei organ elor de urmărire penală.
Această activitate este deosebit de importantă pentru orientarea celor ce efectuează căutările

13 Stancu E., op. cit., pag. 192

17
întrucât este mult mai ușor să se sesizeze omisiunile de pe margine, de către cei neantrenați în
activitatea de căutare și examinare.
Pentru a duce la bun sfârșit această activitate, cei care efectuează percheziția trebuie să fie
înzestrați cu un simț al observației, cu însușirea de a găsi spontan modul optim de soluționare a
problemelor ce se ivesc, să dea dovadă de calm și tenacitate în tot ceea ce întreprind. Mai mult, în
plan psihologic, organul de urmărire penală trebuie să aibă capacitatea de a se transpune în locul
celui percheziționat, de a intui și a -și reprezenta modul de gândire și de acțiune ale acestuia și, pe
cale de consecinț ă, de a descoperi motivele care ar justifica alegerea unuia sau altuia dintre locurile
de ascundere. Activitatea organelor de urmărire penală evidențiază faptul că, pe parcursul
observării, atenția suferă de influența diverșilor factori perturbatori. Print re aceștia se înscriu:
 factorii de mediu – concretizați în luminozitate slabă, temperatură scăzută sau
ridicată, poluare sonoră etc.;
 oboseala acumulată pe parcursul căutarilor ;
 starea de tensiune datorată erorilor comise de membrii echipei pe parcursul
percheziției;
 mărimea obiectelor ascunse, metodele folosite la ascundere și locurile alese pentru
acestea;
 indicii slabe, greu perceptibile și existența unor semne provenite de la ascunzătorile
simulate;
La acestea se adaugă, uneori, și necunoașterea preci să a scopului percheziției și a atribuțiilor
ce revin fiecărui membru al echipei, cu implicație directă asupra scăderii interesului și motivației.
Toate acestea pot fi observate de cei care nu execută căutările și, în raport cu particularitățile
concrete, pot interveni pentru înlăturarea și anihilarea factorilor perturbatori.
În vederea realizării scopului percheziției, pentru evitarea oricărui incident pe parcursul
acest eia, a obiecțiilor sau reclamaț ilor ulterioare la adresa celor ce o efectuează, tactica
criminalistică recomandă respectarea unor reguli printre care:
 disciplină severă la l ocul percheziției, unde este interzis ca membrii echipei să se
sustragă de la activitățile ce le revin ori să ren unțe la o activitate începută când aceasta nu este
imperios necesară;
 perseverență în căutare, fără a dezarma la primul insucces ori a renunța la căutări
după descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau valori;
 înfrângerea propriei tendințe de a ezita în fața unui volum mare de muncă sau de a

18
se abține să ca ute în locuri mai puțin accesibile, murdare, rău mirositoare;
 tact și demnitate în efectuarea tuturor activităților;
 evitarea oricăror conflicte cu cel percheziționat;
 abținerea de a face aprecieri legate de viața personală și familială ale persoanei
perch eziționate;
 abținerea de l a manifestarea bucuriei sau, din contră, a insatisfacției față de
rezultatul căutărilor;
 consemnarea corectă a rezultatelor percheziției în cuprinsul procesului verbal și a
altor mijloace de fixare;
 conservarea și păstrare a în condițiile prevăzute de lege a obiectelor, valorilor și
înscrisurilor ridicate cu ocazia percheziției.

19
CAPITOLUL 2
NOȚIUNI GENRALE PRIVIND PERCHEZI ȚIA DOMICILIARĂ

2.1. NOȚIUNEA ȘI SCOPUL PERCHEZIȚIEI ÎN GENERAL

Pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, obiectele ce conțin sau
poartă urme ale infracțiunii, înscrisurile ori valorile care constituie astfel de mijloace trebuie să fie,
nu numai descoperite și cercetate de organele de urmărire penală, dar și păs trate până la
soluționarea cauzei. Acesta pe de o parte, pentru a da posibilitatea celor interesați să poată lua
cunoștință de materialul probator din fiecare cauză, iar pe de altă parte, administrarea probelor în
fața instanței de judecată să se poată fac e cu ajutorul acestui material. Pentru realizarea acestui
scop, legea procesual penală a prevăzut și activitățile menite să conducă la descoperirea și ridicarea
obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, ce constituie mijloace de probă, cunoscute de organul de
urmărire penală, precum și ia eventuala descoperire a altor elemente de fapt, de natură să servească
la aflarea adevărului14 . Printre a cestea se numără și percheziția domiciliară.
Observăm că, pentru efectuarea acestui act pro cedural legea prevede că trebuie să existe o
suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea
unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate
conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea
urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.15
În cazul primei situații, pentru a se putea dispune efectuarea percheziției trebuie să fie
îndeplinite cumulativ urmă toarele condiții:
a) persoana fizică sau juridică la care există date sau se presupune că s -ar afla obiectul sau
înscrisul ce poate servi ca mijloc de probă să fi fost invitată să prezinte și să predea acel obiect sau
înscris;
b) persoana în cauză să tăgăd uiască existența ori deținerea obiectului sau înscrisului, ori să
refuze să le predea la cererea expresă a organelor judiciare.
Referitor la cea de -a doua situație menționată este necesar ca percheziția să se impună
pentru descoperirea și strângerea mijloa celor de probă . Deci, legea lasă la aprecierea organelor

14 V.Dongoroz s.a., Explicații ale Cdodului de procedura penală român, V ol. I, Partea generală, Editura Academiei ,
București , 1975, pag. 236
15 Codul de proce dură penală al României art. 157

20
judiciare stabilirea necesității și oportunității efectuării perchezițiilor, fără să îngrădească libertatea
de opțiune prin impunerea vreunei alte condiții.
Aproape nu există cauză în care organele de urmărire penală să nu recurgă la această
activitate pentru descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori necesare probării activității
infracționale și, implicit, a vinovăției făptuitorului. în același timp, percheziția, se prezintă ca o
activitate deo sebit de complexă și de dificilă, ca una dintre cele mai prețioase pe care le execută
organele de urmărire penală. Nici o altă activitate nu implică pătrunderea în cele mai intime detalii
ale vieții personale și familiale, în drepturile de proprietate asup ra imobilelor, terenurilor ș.a., ca
percheziția.
Importanța acestei activități este reflectată de faptul că legea îngăduie, în interesul major al
înfăptuirii justiției, să se folosească constrângerea reală sau personală, adică să se acționeze asupra
unor d repturi și libertăți fundamentale ale persoanei: inviolabilitatea domiciliului, dreptul de
proprietate si inviolabilitatea secretului corespondenței.
De modul cum este organizată și desfășurată percheziția depinde soluționarea temeinică și
legală a cauzei; de multe ori rezultatul acesteia constituindu -se în probe unice pentru dovedirea
vinovăției. Nerespectarea dispozițiilor legale și a regulilor de tactică criminalistică are repercusiune
directă în finalitatea juridică.
Prin efectuarea percheziției în rapo rt cu natura și particularitățile cauzei se asigură
realizarea uneia sau mai multora din următoarele scopuri:
 descoperirea de obiecte sau înscrisuri ce conțin sau poartă urmele infracțiunii;
 descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori care au fost folos ite ori au fost destinate
să servească la comiterea faptei;
 descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau valori, produs al infracțiunii;
 identificarea și ridicarea bunurilor provenite din infracțiune;
 descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărire pe nală, judecată sau
executarea pedepsei;
 descoperirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor ori a părților din
cadavre;
 descoperirea unor obiecte, înscrisuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale
de genul arme, muniții, toxice, stup efiante, metale și pietre prețioase etc.;

21
 descoperirea de obiecte și valori aflate în patrimoniul făptuitorului sau al părții
responsabile civilmente, care fa c obiectul indisponibilizării în vederea reparării prejudiciului
cauzat prin infracțiune ori pentr u garantarea executării pedepsei amenzii.

2.2. FELURILE PERCHEZIȚIEI

Perchezițiile pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:
A. După codul de procedură penală :
 percheziții corporale;
 percheziții domiciliare;
 percheziții informatice ;
 perchezitii a vehiculelor .
B. După temeiul legal:
 percheziții efectuate în baza autorizației emise de judecătorul care supraveghează
activitatea organului de cercetare penală16 ;
 percheziții efectuate în caz de infracțiune flagrantă.
C. După timpul de efectuare:
 percheziții efectuate în timpul zilei;
 percheziții efectuate în timpul nopții.
Potrivit legii fundamentale a României17 , precum și a legii penale în vigoare, organele de
cercetare penală pot efec tua percheziția între orele 6 -20. Perchezițiile p ot fi ordonate de magistrat
și pot fi efectuate numai în formele prevăzute de lege. Totodată, sunt interzise perchezițiile în
timpul nopții, în afară de cazul infracțiunilor flagrante.
D. După persoanele participante:
 perchezițiile la care participă numai organele de urmărire penală;
 percheziții la care participă și alți specialiști.
E. După numărul persoanelor la care se efectuează:
 percheziții efectuate la o singură persoană;
 percheziții efectuate la locuințele mai multor persoane.

16 Codul de procedura penala
17 Constitutia Romaniei,art. 27.

22
Indiferent de felul per cheziției, aceasta trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu
dispozițiile legale, organele de urmărire penală având grijă să nu se restrângă drepturile și libertățile
persoanei decât în măsura în care este necesar. De asemenea, pe lângă îndatorir ea de a asigura
prezența persoanelor prevăzute de lege, a martorilor asistenți și a apărătorului , organele de
urmărire penală sunt obligate să ia măsuri pentru ca faptele și împrejurările din viața personală a
celui la care se efectuează percheziția și ca re nu au legătură cu cauza să nu devină publice. I n
același timp, ele au obligația să respecte regulile tacticii criminalistice, ținând cont de psihologia
percheziționatului, cât și a celor ce desfășoară activitatea.

2.3. PSIHOLOGIA PERCHEZIȚIONATULUI ȘI A CELOR CE EFECTUEAZĂ
PERCHEZIȚIA

Percheziția este, fără îndoială, o adevărată luptă, pe tărâm psihologic, între cei ce efectuează
această activitate și persoanele percheziționate. De aici, necesitatea cunoașterii unor probleme de
psihologie judiciară, în deosebi a psihologiei percheziționatului și a celor ce efectuează
percheziția .18
În realizarea scopului percheziției, un rol important îl are observarea, capacitatea organului
de urmărire penală de a se orienta în raport cu diversitatea situațiilor în care este nevoit să acționeze,
de a sesiza, selecta și atribui adevărata semnificație a celor mai neînsemnate reacții .19
Organul de cercetare penală trebuie să fie, așa cum s -a precizat, o persoană care să știe și
căreia să -i placă să lucreze cu oamenii, să dea dovadă de stăpânire de sine, răbdare, perseverență,
mobilitate în gândire, să posede calitatea de a -și fixa a tenția asupra oricăror indicii, aparent
nesemnificative, de natură să conducă la realizarea finalității de urmărite.
Deși organele de urmărire pena lă sunt obligate să depună toate diligențele pentru a asigura
percheziției un caracter secret, aceasta nu este scutită de o oarecare publicitate. Prezentarea
organelor de urmărire penală este însoțită de o anumită rezonanță socială, de natură a trezi unele
suspiciuni, de a menține sau a face să planeze anumite bănuieli.
Percheziționatul urmărește cu interes și emoție activitatea celor care desfășoară percheziția, așa
încât el nu poate rămâne pasiv la diferitele etape ale căutărilor, la ceea ce se petrece. Indiferent de
pregătirile pe care le -a făcut în prealabil, percheziționatul nu va putea să nu reacționeze față de

18 A. Ciopraga, Criminalistica. Elemente de tactica, Universitatea “Al.I. Cuza”, Iași, Facultatea de Drept, Ediția 1986.
Pag 87
19 Idem, pag 88

23
evoluția organelor care e fectuează percheziția, în ciuda faptului că cel percheziționat poate simula
stăpânirea de sine, calmul, nedumerirea , unele stări de boală, leșin, atitudini d e protest sau de
revoltă ș.a., toate în scopul, fie de a impresiona, fie de intimida pe c ei care efectuează percheziția.
Expresiile emoționale care constituie parte a manifestărilor comportamentale, permit
perceperea stărilor emotive ale percheziționatului. De aceea, în cursul efectuării percheziției,
organu l de urmărire penală trebuie să își orienteze atenția în direcția surprinderii unor manifestări
psihocomportamentale, cum ar fi: tremurul corpulu i și al mâinilor, respirație agitată, suspin de
ușurare, modificări ale vocii și vorbirii, expresia și culoarea feței ș.a. Asemenea reacții, făcând
parte din categoria celor ce scapă controlului sau dirijării conștiente, pot orienta căutările.
Calitatea ob servă rii efectuate este dependentă într -o măsură apreciabilă de capacitatea de
mobilizare a atenți ei asupra obiectului observării . Astfel, urmărin d privirea percheziționatului din
ce în ce mai concentrată spre mâinile celui care caută, organul de urmărire penală are posibilitatea
să-și intensifice căutările în locul sau în zona care au generat astfel de reacții20 . De asemenea,
modul în care vorbește percheziționatul poate constitui un indiciu în orientarea căutărilor și
descoperirea locului de ascundere.
Deosebit de importantă este sesizarea manifestărilor ce trădează pierderea controlului din
partea percheziționatului: servilism, sârguință, grijă deosebită pentru anumite obiecte, dragoste
subită pentru unele ac tivități de ordin gospodăresc, udatul florilor, mutarea mobilierului ori a altor
obiecte, curățarea sau aranjarea acestora ș.a. Surprinzând comportamentul celui percheziționat,
modul cum este marcat de stările afectiv -emoționale, organul de urmărire penală trebuie să
interpreteze corect astfel de manif estări, ținând cont de natura calităților desfășurate până la acel
moment, de locurile și obiectele examinate. Din acest considerent este indicat să fie marcat exact
momentul apa riției unor astfel de reacții, în ce moment al activității și în legătur ă cu e xaminarea
căror obiecte și mai ales să se stabilească dacă se repetă în cazul activităților care le -au determinat.
Cunoașterea psihologiei percheziționatului permite organului de urmărire penală , să
diferențieze reacțiile ce apar în legătură cu activitatea de percheziționare de reacțiile datorate altor
cauze, însuși evenimentul perc heziției, factor afectogen de natură a explica sentimente de neliniște,
de tulbura re, nemulțumire sau indignare, grijă față de unele obiecte de valori care au pentru el o
valoare afectivă, tablouri, sculpturi, lucrări de mare valoare artistică, istorică sau științifică,
corespondență, memorii, j urnale intime, fotografii etc. F ără să facă parte din categ oria celor ce

20 E. Stancu, Criminalistic ă, Editura Actami, București, 1997

24
interesează cauza, găsirea unor obiecte sau înscrisuri ce nu fac obiectul percheziției dar care, din
motive mai mult sau mai puțin justificate, pot fi considerate de m embrii familiei compromițătoare.
Manifestările făcând parte din categoria stărilor reactive, cum ar fi: mototolirea batistei,
roaderea unghiilor, gesticulările, spasmul glotic, atracția către anumite locuri sau obiecte se pot
datora stărilor prin care trece percheziționatul, însă, datorită faptului că pot fi supuse controlului,
ele pot fi și dirij ate. Nu de puține ori, încercarea de disimulare a stărilor emoționale se poate
ascunde în spatele unei comportări condescendente, concretizate într -o amabilitate exagerată, în
solicitudinea de a fi pe placul celor care efectuează percheziția, de a pune la dispoziția acestora
obiectele căutate, de a adresa invitația controlă rii unor încăperi sau obiecte ș. a. Alteori,
comportamentul percheziționa tului se situează la polul opus, el recurgând la atitudini de protest de
indignare, acreditând ideea că reputația ș i cinstea de care se bucură îl pun la adăpost de orice
bănuială și, prin urmare, percheziția este lipsită de sens. Cele două tipuri comportamentale, de cele
mai multe ori, vizează derutarea organului de urmărire penală, canalizarea lui pe o pistă falsă și, în
final, renunțarea la căutarea obiectelor. Practica organelor de urmărire penală cunoaște suficiente
cazuri când cel percheziționat încearcă să împiedice buna desfășurare a activității. Printre acestea,
se înscriu: refuzul de a deschide încăperile, atit udinea arogantă, comportare provocatoare,
jignitoare, i nsulta, ironia, îmbolnăvirea subită etc.
Complexitatea formelor prin care sunt puse în evidență stările emoționale ale celui
percheziționat, observarea lor și interpretarea corectă a semnificației real e sunt în strânsă legătură
cu activitățile concrete întreprinse de organul de urmărire penală. Î n raport cu împrejurările de la
locul percheziției și ținând cont de necesitatea supravegherii necontenite a celui percheziționat,
activitatea de observare treb uie încredinț ată unuia din membrii echipei, de regulă, șefului acesteia
sau chiar mai multor persoane. Oricum, cel ce efectuează observarea comportării percheziționatului
nu trebuie să fie antrenat și în executarea altor sarcini pe parcursul percheziției.

2.4. PREGĂTIREA ÎN VEDEREA EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI DOMICILIARE

Pregătirea în ve derea efectuării percheziției domiciliare reprezintă un proces complex de
studiu și de organizare, dictat de necesitatea desfășurării ei în bune condiții și de realizarea scopului
propus. Lipsa de pregătire sau superficialitatea în efectuarea ei au consecințe dăunătoare pentru
cauză : imposibilitatea efectuării percheziției, nerealizarea scopului pe care îl urmărește, pierderea
unor mijloace materiale de probă necesare aflăr ii adevărului și, în ultimă analiză, o slabă finalitate

25
judiciară. Pregătirea temeinică se impune. Prin caracterul ei laborios, percheziția se prezintă ca o
activitate de grup, de echipă. Reușita unei percheziții depinde, ca și în cazul celorlalte acte de
urmărire penală, de modul în care aceasta este pregătită.

2.4.1. Stabilirea scopului percheziției

Determinarea cu precizie a scopului percheziției se face în funcție de infracțiunea cercetată
(omor, delapidare, furt înșelăciune, speculă etc.) ceea ce presupune ca organul judiciar să aibă o
reprezentare suficient de clară asupra naturii obiectelor sau înscrisurilor căutate.
Stabilirea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, care fac obiectul căutărilor, a naturii formei
și dimensiunilor acestora prezin tă importanță deosebită. în raport cu datele obținute referitoare la
bunurile valorile și înscrisurile ce fac obiectul percheziției, la persoana celui percheziționat se
stabilesc posibilitățile de ascundere, locurile de examinat, metodele specifice de căut are și
mijloacele tehnice adecvate, efectivele destinate activității etc.

2.4.2. Cunoașterea unor date despre percheziționat

Cunoașterea persoanelor la care urmează să se efectueze percheziția si în legătură cu care
există indicii temeinice de participar e la activitatea infracțională este un alt aspect important ce
trebuie avut în vedere în cadrul pregătirii percheziției. De regulă, cunoașterea se referă la
personalitatea, la gradul de cultură, profesiunea și funcția exercitată, viața de familie, raportur ile
cu vecinii, relațiile pe care le întreține cu diverse alte persoane, îndeosebi prietenii mai apropiați,
pasiunile, muncile din gospodărie pe care se pricepe să le facă, alte activități pe care le desfășoară
în calitate de amatori (mecanică, fotografier e, înregistrări muzicale etc.) fără ca aceasta să fie
interpretată drept o imixti une în viața intimă a persoanei .21
Organele de urmărire penală trebuie să cunoască, pe lângă datele privind identitatea, starea
civilă, cetățenia, naționalitatea și alte date a le celui ce urmează a fi percheziționat. Astfel, obținerea
unor informații privind studiile, profesia, funcțiile deținute anterior, ocupația actuală, locul de
muncă, preocupările extraprofesionale, cunoștințele pe care le posedă în momentul altor meserii,
pasiunile, viciile, relațiile la locul de muncă și în afara acestuia, cercul de prieteni, anturajul lui, nu
în ultimul rând, antecedentele penale sunt de natură să contureze tabloul psiho -comportamtentai al

21 E. Stancu, op.cit., pag 180

26
celui cu care să se confrunte – evident pe târâm psihologic – organele de urmărire penală. Sub
aspectul tratat, de asemenea, numărul persoanelor ce -i compun familia, comportamentul în familie
și societate, atitudinea față de membrii de familie, vecinii, inclusiv raporturile percheziționatului și
a famili ei sale cu aceștia ș.a.

2.4.3. Cunoașterea un or date referitoare la locul unde urmează a se efectua percheziția

Tot în cadrul activităților pregătitoare trebuie să se obțină unele date legate de locul ce
urmează a fi percheziționat. Pe lângă stabilirea exactă a adresei unde se află imobilul vizat, organul
de urmărire penală are obligația de a ține cont de următoarele aspecte:
 caracteristicil e de construcție ale clădirii: amplasamentul, numărul de nivele,
construcții auxiliare, materialul de construcție din care sunt executate ș.a.;
 planul exterior și interior al locuinței percheziționatului, sub aspectul cunoașterii
întinderii suprafeței ce va fi percheziționată, delimitării ei în raport cu împrejurimile și vecinătățile,
repere naturale, garduri vii, gar duri de lemn, sârmă etc. – compoziției și structurii terenului
înconjurător, particularitățile vegetației și reliefului, modul de amplasare a diferitelor camere și
dependințe ale locuinței, destinației acestora, etc.;
 căile de acces în locuință – drumuri, cărări, numărul ușilor de intrare -ieșire,
posibilitățile de acces prin alte imobile, existența podurilor, luminatoarelor, teraselor ș.a.;
 spațiile folosite în comun sau în exclusivitate, lucru extrem de important ce trebuie
avut în vedere cu ocazia legaliz ării formelor necesare percheziției;
 posibilitățile de comunicare cu exteriorul – fie telefonică, fie de altă natura.
Informațiile necesare cunoașterii locului ce urmează a fi percheziționat pot fi obținute, ca
și în cazul percheziționatului , din diverse s urse: relații furnizate de organele locale ale
administrației de stat , de conducerea unităților al căror salariat este cel în cauză, colegi de serviciu,
cunoștințe, prieteni, vecini , etc. Indiferent de sursă, informațiile trebuie verificate atât sub aspect ul
sincerității și veridicității lor, cât și din punct de vedere al raporturilor existente între cei ce le
furnizează și persoanele la care se referă.

2.4.4 . Stabilirea unor elemente î n efectuarea perchezi ției domiciliare

În raport cu scopul percheziției și cu datele obținute cu privire la persoana și locul care va
fi percheziționat, organul de urmărire penală care conduce activitatea , stabilește componența

27
echipei ce va acționa. Numărul participanților diferă, de la caz la caz, fiind determinat așa cum s -a
precizat, de o serie de factori, cum ar fi: natura obiectelor, înscrisurilor și valorilor căutate, gradul
de dificultate pe care îl implică descoperirea acestora, întinderea și amplasar ea locurilor unde se
efectuează datele ce caracterizează personalita tea percheziționatului ș.a.
De regulă la percheziție participă: organul de urmărire penală, martorii asistenți, persoana
percheziționatului ori reprezentantul său, reprezentantul unității atunci când percheziția s e
efectuează la locul de muncă, specialiști i din diferite domenii în situația câ nd prezenta acestora se
impune și eventual apărătorul celui percheziționat.
Potrivit dispozițiilor legii procesuale penale, atunci când se procede ază la efectuarea
percheziției, fie din inițiativa sa, fie în executarea unei disp oziții a instanței de judecată, organul de
cercetare penală este obligat să ia m ăsuri pentru a asigura prezența la efectu area actului procedural,
a unui martor asistent .
Tactica criminalistică recomandă ca alegerea martorilor asistenți și verific area dacă aceștia
îndeplinesc condițiile cerute de lege să se facă înainte de deplasarea la locul percheziției, în felul
acesta evitându -se irosirea timpului sau apariția unor incidente nedorite.
Prezența unor specialiști la efectuarea percheziției poate fi reclamată fie de utilizarea unei
aparaturi speciale de detectare, substanțe toxice, stupefiante, explozive, a rme, muniții, radioactivi
etc., fie de necesitatea apelării la unele persoane cu o preg ătire tehnică de specialitate de exemplu:
constructori, t âmplari, instalatori, zidari ș.a. pentru preîntâmpinarea unor riscuri legate de
manipularea, ridicarea și transportarea unor obiecte.
De asemenea, organul de urmărire penală trebuie să ia măsuri pentru a asigura prezența la
locul percheziției a persoanei l a care urmează să se efectueze actul procedural, inclusiv când aceasta
este reținută sau arestată. Numai în situațiile când, indiferent de motiv, persoana respectiva nu poate
fi adusă, organul de urmărire penală va putea efectua percheziția în prezența unu i reprezentant al
celui în cauză, al unui membru al familiei sau al unui vecin, având capacitate de exercițiu. Ori,
toate aceste situații trebuie cunoscute încă din etapa pregătitoare și acționat în consecință.
Referitor la asigurarea prezenței apărătorului, organul de urmărire penală trebuie să se
conformeze întocmai dispozițiilor legale care garantează dreptul la apărare pe t ot parcursul
procesului penal. Î n toate cazurile prevăzute de legea procesuală penală, organul de urmărire penală
are obl igația de a informa pe apărător despre data și ora desfășurării activității. Totodată, ținând
cont de faptul că lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea percheziției, organul de urmărire penală
trebuie să fie în măsură să facă dovada că apărătorul a fost informat despre data și ora efectuării

28
actului. Dovada îndeplinirii cerinței legale poate rezulta din: adresă către colectivul de asistență
juridică, proces -verbal, citație etc.
Pentru realizarea scopului percheziției, în raport cu obiectul acesteia și cu mediul în care se
efectuează, echipa trebuie să fie dotată cu mijloace tehnice necesare. De cele mai multe ori
materialele necesare (instrumente, unelte etc. ) se află în dotarea truselor criminalistice universale
sau a laboratoarelor criminalistice mobile . Alteori, se impune utilizarea unor surse de iluminare, a
unor tru se de chei universale sau speciale , a unor instrumente pentru forțarea ușilor și a sistemelor
de închidere. La descoperirea obiectelor ascunse, echipa trebuie să fie dotată cu mijloace tehn ice
speciale, cum ar fi: sonde de mână, sonde me talice, sonde electromagnetice pentru descoperirea și
ridicarea obiectelor metalice din ape curgătoare, bălți, fântâni, detectoare de metale, de cadavre,
detectoare cu ultrasunete, aparate tip Roentgen de for mat mic ș.a.22
În sfârșit, pentru fixarea rezultatelor percheziției, echipa trebuie să aibă asupra sa apara t de
fotografiat, de filmat sau după caz , de înregistrare audio -video . Nu trebuie omise nici materialele
necesare pentru ambalarea obiectelor descoper ite și pentru sigilarea mijloacelor materiale de probă
ori a unor încăperi sau piese de mobilier ce nu pot fi ridi cate de la locul percheziției. Î n situațiile
deosebite, când urmează a se efectua percheziții simultane și în imobile locuite de persoane
recalcitrante, cunoscute cu trecut infracțional și ostile organelor de urmărire penală, în componența
echipei trebuie să fie inclus și conductorul cu câinele de însoțire.
Momentul începerii percheziției și modalitățile de pătrundere în domiciliu ce va fi
perch eziționat reprezintă o importanță aparte și se stabilește , de la caz la caz, în raport cu
particularitățile concrete ale cauzei și ținând seama de dispozițiile legale. Alegerea celui mai
potrivit moment pentru efectuarea percheziției este condiționat de di verși factori: pericolul
dispariției obiectelor, înscrisurilor și valorilor, necesitatea asigurării elementului surpriză,
conferind activității caracter inopinat, timpul optim de pătrundere în locuința celui percheziționat
etc. După cum este cunoscut, orga nele de cercetare penală pot efectua percheziția între orele 6 ,00-
20,00, excepție de la această regula fiind în cazul infracțiunii flagrante sau când perecheziția
urmează să se efectueze într -un local deschis publicului la acea oră .23 Percheziția începută în limita
de timp admisă de lege poate continua în timpul nopții. Necesitatea continuării percheziției după
orele 20 este lăsată la aprecierea organului de cercetare penală care a început efectuarea, ținând
seama de situația existentă și fără a compromite realizarea scopului urmărit prin efectuarea ace stei

22 A. Ciopraga, op cit., pag. 87.
23 Codul de procedură penală al României, art. 159.

29
activități24. Alteori se impune sincronizarea act ivităților de percheziționare în cazul perchezițiilor
simultane, în sensul declanșării concomitente în diferite locuri și la diferite persoane indiferent
dacă se efectuează în aceeași localitate sa u în localități diferite. Î n felul acesta se înlătură
posibilitatea ca cei percheziționați să ia legătura și să facă să dispară obiectele, înscrisurile și
valorile ce formează scopul percheziți ei. Cât privește stabilirea modalității de pătrundere în
locuință, practica judiciară recomandă ca în cazul persoanelor re calcitrante, periculoase, acest a să
se facă în zorii zilei, momentul oferind condiții de pătrundere fără dificultăți, de căutare și
descoperire a obiectelor, înscri surilor și valorilor pentru terminare a activității .

2.4.5 . Legalizarea formelor necesare percheziției domiciliare

“Percheziția domiciliară ori a bunurilor aflate în domiciliu poate fi dispusă dacă există o
suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană ori la deținerea
unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune și se presupune că percheziția poate
conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, la conservarea
urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului ”.25
Autorizația judecătorului pentru efectuarea percheziției se obține în urma solicitării scrise
a procurorului și a examinării materialelor din dosar ul cauzei.
Obținerea autorizației constituie o garanție pentru persoana sau unitatea la care se
efectuează percheziția, în sensul de a le pune la adăpost de eventualitatea unor încălcări ale
inviolabilității domiciliului, judecătorul încuviințând efectuare a percheziției numai după ce
examinează actele de la dosar și constată că există motive temeinice și sunt îndeplinite condițiile
legale pri vitoare la natura substanțială26.
Tactica criminalistică recomandă ca percheziț ia domiciliară să se efectueze lu ând î n
considerare urmatoarele elemente:
 efectuarea percheziției în baza autorizației judecătorului duce la realizarea
elementului surpriză și conturează caracterul inopinat al activității;
 se evită chemarea persoanei ce va fi percheziționată în fața organu lui de cercetare
penală înainte de declanșarea percheziției, înlăturându -se posibilitatea distrugerii ori înstrăinării
obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, ori dispariției acestora de la domiciliu;

24 V. Dongoro z s.a., op. Cit., pag. 247.
25 Codul de procedur ă penala al României, art. 157
26 V.Dongoroz s.a., op cit., pag 241.

30
 chemarea persoanei la sediul organului de cercetare penală poate alerta alte
persoane implicate în cauză și dă perspectiva ca perchezițiile la acestea, chiar declanșate simultan,
să se soldeze cu rezultat negativ;
 efectuând percheziția în baza autorizației judecătorului, organul de cercetare penală
are dreptul d e pătrundere în locuința sau încăperea în care crede că se află obiectele sau înscrisurile
ce vor fi ridicate, de a deschide la nevoie, încuietori și de a ridica cu forța acele obiecte și înscrisuri.
În sfârșit, atunci când urmează să fie percheziționate și spațiile folosite în comun cu alte
persoane acest lucru trebuie să fie solicitat și prevăzut expres în autorizație.
După parcurgerea etapelor pregătitoare este necesară instruirea tuturor participanților în
cele mai mici detalii, în așa fel încât acești a să acționeze în consecință de cauză și să înlăture factorii
pertur batori ce dereglează observarea .

31
CAPITOLUL 3
REGULI TACTICE FOLOSITE LA EFECTUAREA RIDICĂRII
DE OBIECT E ȘI ÎNSCRISURI ȘI A PERCHEZIȚTIEI DOMICILIARE

3.1. RIDICAREA DE OBIECTE SI ÎNSCRISURI

În cazul ridicării de obiecte si în scrisuri dacă persoana î n cauza refuza predarea de bunăvoie
a obiectelor sau înscrisurilor solicitate se va trece la ridicarea silita a acestora.
Ridicarea silita se face printr -o percheziție, pent ru a cărei efectuare , organul de cercetare
penala, cu excepția infracțiunilor flagrante, trebuie sa aibă autorizația de efectuare a percheziției
emisa de judecăt or. Daca nu se permite accesul în interiorul locuinței sau dacă se refuză predarea
ori se tăgăd uiește existenta sau deținerea obiectelor si înscrisurilor, organul de cercetare penală
trebuie să facă demersuri pentru a ob ține autorizația judecătorului î n vederea efectuării percheziției.
În acest interval de tim p, persoana are posibilitatea să distrug ă sau să ascundă obiectele sau
înscrisurile ce interesează cauza. De aceea, pentru a se prevenii astfel de neajuns uri, organul de
cercetare penală nu trebuie să excludă o asemenea eventualitate, ș i înainte de a proc eda la
efectuarea percheziției î n vederea ridicării de obiecte si înscrisuri, trebuie sa obțină autorizația
judecătorului.
Operațiunile legate de ridicarea silită a obiectelor si înscrisurilor se efectuează în prezenț a
martorilor asistenți, iar rezultatele ace stei activități se consemnează î n procesul verbal ce se încheie
cu această ocazie.
Când organul de cercetare penală de ține informații din care rezultă că învinuitul sau
inculpatul urmează să expedieze sau să primească, direct sau indirect, sc risori, telegrame sau orice
altă corespondență ce interesează cauza, cu înc uviințarea instanței de judecată poate dispune ca
orice uni tate poștală sau de transport să rețină și să prede a organului judiciar obiectele și
corespondența respectivă . Daca inter esul cauzei o cere, corespondența ș i obiectele po t fi prezentate
învinuitului sau inculpatul ui în scopuri tactice, pentru a -l determina să recunoască fapta. In ceea ce
privește corespondenț a, este indicat, uneori din punct de vedere tactic , ca aceasta sa fie controlata
și nu reținută , astfel în cât învinu itul sau inculpatul să nu fie prevenit.

32
3.2. PERCHEZIȚIA DOMICILIARĂ

Percheziția domiciliară presupune, în desfășurarea ei, parcurgerea mai multor etape
succesive: deplasarea, blocar ea, pătrunderea în domiciliul percheziționat și efectuarea percheziți ei
propriu -zise.
Modul de deplasare diferă de la cauză la cauză, fiind condiționat de particularitățile concrete
în care se acționează. Important este să se asigure acțiuni i caracterul inopinat evitându -se riscul
dispariției persoanei, îndepărtarea sau dis trugerea obiectelor, înscrisurilor și valorilor care
interesează. Astfel, dacă deplasarea se face cu un mijloc de transport, acesta va fi oprit într -un loc
care să nu ofere câmp de vedere dinspre locuința ce va fi percheziționată, restul dru mului urmând
a fi făcut pe jos, câte unul sau în grupuri mici.
Dacă percheziția se efectuează într -un apartament, dintr -un bloc cu mai multe nivele, liftul
trebuie oprit la un etaj inferior sau superior celui unde este situat apartamentul respectiv, iar scara
asigurată. Odată terminată această etapă, șeful echipei trebuie să ia măsuri de blocare a ușilor de
acces și de pază a perimetrului ce va fi percheziționat.
Pătrunderea în domiciliul de percheziționat reprezintă începutul percheziției domiciliare și
ea se realizează, de la situație la situație, fol osindu -se diferite împrejurări favorabile menite să
prevină acțiunile percheziționatului pe linia distrugerii obiectelor, înscrisurilor sau valorilor
compromițătoare. Printre împrejurările favorabile pătrunderii în locuință, amintim: momentul
ieșirii sau intrării unui membru al familiei, intrarea în locuință a altor persoane: poștaș, instalator,
încasator de energie electrică, administrator de bloc sau a altor perso ane care nu trezesc suspiciuni.
În situația în care informați ile culese în etapa pregătitoare nu se confirmă și persoana nu
este la domiciliu, organul de urmărire penală are posibilitatea fie să procedeze la sigilarea ușilor și
la aducerea acesteia, fie la pătrunderea forțată și efectuarea percheziției în prezența u nui vecin, a
administratorului blocului sau a unui delegat din partea primăriei. Î n mod similar trebuie să se
procedeze și în cazul în care se constată că persoana este în locuință, dar refuză să deschidă. Dreptul
de deschidere cu forța a încăperilor constituie, desigur, o excepție dar el este considerat de lege27
legitim și din moment ce există temeiuri serioase că mijloacele de probă se află în acel loc, a nu
permite deschiderea forțată înseamnă a zădărnici efectuarea actului procedural28.

27 Codul de procedură penală al României, art. 159 alin.12
28 V. Dongoroz s.a., op. Cit., pag 251.

33
După pătrund erea în domiciliul în vederea percheziției , șeful echipei se legitimează,
procedează la identificarea percheziționatului, arată scopul sosirii și înmânează o copie a
mandatului emis de judecător . De reținut că obligația de a prezenta autorizația dată de ju decător
este expres statu ată în legea procesuală penală29 și ea are menirea de a arăta celor prezenți că
organul de cercetare penală se bucură de protecția legii în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Atunci
când în locuință există și alte persoane, șeful echipei le identifică și l e dă în supravegherea unuia
din membr ii echipei. Apoi se procedează l a efectuarea percheziției corporale asupra sa și, dacă
situația impune, cu tact și orientare, se poate efectua percheziția corporală sumară și asupra
celorlalte persoane. Î n continuare, șeful echipei solicită percheziționatului să predea obiectele,
valorile și înscrisurile ce interesează cauza, îndeplinind în acest mod una din condițiile substanțiale
legale ce justifică recurgerea la procedeul percheziției.
Pentr u a avea o reprezentare exactă asupra caracteristicilor și întinderii locului în care se
execută percheziția , organul de cercetare penală va solicita lămuriri din partea percheziționatului
cu privir e la spațiul pe care îl ocupă în exclusivitate și în comun , după care, șeful echipei,
percheziționatul și martorii asistenți trec în revistă spațiul ce urmează a fi percheziționat.
Șeful echipei va solicita cheile de la diverse încăperi, dulapuri, lăzi etc., va stabili ordinea
în care se va efectua percheziția și sarcinile ce revin fiecăruia din membrii echipei. A fost arătat
modul în care trebuie făcută observarea locurilor și obiectelor. Multitudinea obiectelor ce se caută
cu prilejul percheziției, precum și extrema diversitate a posibilităților de ascundere, re clamă
cercetarea minuțioasă a clădirii, încăperilor, dependințelor, obiectelor aflate în interior precum și a
terenului înconjurător. Dacă se dețin date că au fost aduse modificări construcției, prin măsurători
se va stabili dacă dimensiunile interioare co respund celor exterioare, inclusiv dacă grosimea
pereților este uniformă. Ascunzătorile în zid pot fi identificate fie prin existența unor denivelări,
fie prin sesizarea unor tente de culoare diferite pe suprafața zugrăvelii sau pe cale acustică. La fel,
existența denivelărilor, jocul scândurilor sau al lamelor parchetului, gradele diferite de uzură sau
culoare indică existența ascunzătorilor sub pardoseala încăperii.
La cercetarea scărilor trebuie ținut cont că treptele și balustradele din lemn ori tuburi
metalice pot constit ui ascunzători ușor de mascat. Î n grupurile sanitare, propice ascunderii un or
obiecte de mici dimensiuni, pot fi folosite drept ascunzători: sifoanele, coturile de scurgere,
rezerv oarele W.C. -urilor, suporturile de prosop confecționate din bare metalice , oglinzile ș.a. După

29 Codul de procedură pena lă al României, art . 159 alin.5

34
cum nu treb uie omisă instalația electrică, prize, comutatoare, tubu ri, tablouri de siguranță etc., care
poate oferi multiple posibilități de ascundere.
Obiectele din interiorul încăperilor ridică cele mai multe probl eme, dată fiind, pe de o parte,
diversitatea acestora iar, pe de altă parte, posibilitățile nelimitate de a fi folosite drept locuri de
ascundere. Mobilierul trebuie examinat pentru evidențierea pereților sau funduril or duble,
orificiilor ori a altor urme de modificare. Tapițeriile acestora se examinează prin palmare și atunci
când se impune, prin folosirea sondelor metalice. Același procedeu se va folosi și în cazul pernelor,
saltelelor și plăpumilor.
Percheziția articolelor de îmbrăcăminte, lenjerie și încălțăminte se face ținând cont de
regulile precizate la percheziția corporală. Cărțile pot conține în coperți, cotor sau între file atât
înscrisurile sau valoril e căutate, cât și alte obiecte: bijuterii, arme etc., ascunse în interiorul scobit
al acesto ra. De aceea se impune examinarea lor prin foiletare și nu numai prin scuturare. O atenție
deosebită trebuie acordată obiect elor fixate pe pereți: tablouri și tapițerii, de asemenea statuetelor,
bibelourilor, vazelor de flori și chiar jucării, nu puține fi ind cazurile când în spatele primelor s -au
descoperit ascunzători practicate în pereți, iar celelalte constituind ascunzători destul de ingenioas e
pentru obiecte cu volum mic. În vasele de bucătărie, ca și în recipientele unde se păstrează
alimentele conservate po t fi ascunse diverse obiecte mici: bijuterii, monede de aur ș.a., motiv
pentru care se impune examinarea lor detaliată, mai ales pentru descoperirea fundurilor duble. De
aceeași atenție trebuie să se b ucure aparatura electrocasnică: frigidere , congelatoare , mașini de
spălat, aspiratoare, etc . și cea electronică: televizoare, aparat e radio, radiocasetofoane ș.a. în care
părțile lor componente sau anumite particularități de construcție putând masca ușor obiectele de
dimensiuni reduse. Totodată, nu trebuie excl use de la căutare și examinare locurile și ambalajele
în car e se află rezervele alimentare: zahăr, făină, orez, griș, etc. c ât și locurile de păstrare al
combustibilului lichid sau solid: butoaie, bidoane, grămez i de cărbuni sau stive de le mn30.
Când percheziți a se extinde și în exterior, deci în câmp deschis, se vor examina obiectele
existente la supr afața terenului, construcțiile și materialele ce ar putea servi drept ascunzători sau
pentru recunoașterea locurilor unde au fost îngropate anu mite obiecte, valori, cadavre sau părți din
acestea. Anumite denivelări, vegetație strivită și ofilită, diferențe de afânare a pământului pot
constitui indicii asupra locul ui unde se aftă ascunzătorile. Î n aceeași ordine de idei trebuie efectuate
căutări ș i în locuri amenajate în pământ, folosind diverselor scopuri: depozitarea și păstrarea
produselor agricole, fânuri, gropi de gunoi, latrine ș.a.

30 A. Ciopraga, op. cit., pag 99 -100.

35
O atenție deosebită trebuie acordată autovehiculelor ce se află în curți, garaje sau anexe
întrucât în acestea pot fi folosite nenumărate locuri pentru ascunderea unor înscrisuri, valori,
substanțe sau obiecte.
Modul de căutare al obiectelor, înscrisurilor și valorilor ce constituie scopul percheziției
diferă de la cauză la cauză, motiv pentru care ne -am oprit, exe mplificativ, doar la unele situații ce
apar mai frecvent în activitatea organelor de urmărire penală.
În timpul efectuării percheziției, organul de urmărire penală trebuie să prezinte înscrisurile
sau valorile descop erite atât percheziționatului ori persoa nei care asistă în locul lui la efectuarea
activității, cât și martorilor asistenți și celorlalte persoane prezente. Apoi i se cere celui
percheziționat ori reprezentantului său să recunoască obiectele, înscrisurile sau valorile găsite și să
semneze spre n eschimbare31. Această operație este importantă atât pentru persoana în cauză, care
este pusă în situația de a recunoaște că cele descoperite s -au aflat într -adevăr în posesia sa, cât și
pentru buna desfășurare a procesului penal, fiindcă recunoașterea și se mnarea obiectului sau
înscrisului fac practic imposibilă o contestație ulterioară a persoanei cu privire la prove niența și
identitatea acestora32.
Prezentarea obiectelor, înscrisurilor și valorilor descoperite, martorilor asistenți și celorlalte
persoane re prezintă o garanție a legalității actului procedural, aceștia putând atesta, când este cazul,
descrierea acestora făcută în procesul verbal.
Obiectele, înscrisurile și valorile recunoscute și însemnate spre neschimbare se etichetează
sau se sigilează, luân du-se măsuri pentru conservarea lor, astfel încât el e să își păstreze atât valoarea
ca mijloc de probă, cât și valoarea proprie.
Dacă printre obiectele descoperite există unele care nu pot fi ridicate, din alte cauze, acestea
se sechestrează și se lasă în păstrarea persoanei la care se află sau, după caz, unui custode.
Persoanei căreia îi sunt lăsate în păstrare obiectele i se atrage atenția c ă este obligată să le
păstreze și să le pună la dispoziția organelor de urmărire penală, la cererea acestora, sub sa ncțiunea
prevăzută de legea penală.33
După terminarea activității și fixarea rezultatelor acesteia în procesul verbal, șeful echipei
trebuie să solicite percheziționatului să declare dacă are obiecții de făcut, atât cu privire la modul
cum s -a efectuat perc heziția, cât și cu privire la cele consemnate în procesul verbal. La rândul lor,
martorii asistenți și celelalte persoane participante sunt întrebate dacă au de făcut observații cu

31 Codul de procedură pen ală al României, art. 160 alin. 1.
32 V Dongoroz s.a., op. Cit., pag 252.
33 Codul penal al României, art.275.

36
privire la aceleași aspecte. Atât obiecțiile, cât și observațiile vor fi co nsemnate întocmai în actul
constatator.
Pe parcursul efectuării percheziției pot apare anumite situații și anume:
 sosirea unor perso ane în locuința percheziționată. În acestea situație vor fi identificate,
percheziționate sumar, se va stabili motivul sosirii și li se va solicita să rămână pe loc până la
terminarea activității, fiind totodată atent supravegheate;
 persoanei percheziționate nu i se va permite să folosească telefonul , de as emenea, nici să
răspundă la apelul acestuia, regula fiind valabilă și pentru celelalte persoane aflate în locuință;
 dacă odată cu percheziția se impune și reținerea sau arestarea persoanei în cauză, acest lucru
i se va comunica num ai după terminarea perche ziției. T actica criminalistică recomandă ca în acest
caz, percheziționatul să fie invitat la sediul organului de urmărire penală unde i se va comunica
măsura reținerii sau arestării.

3.3. FIXAREA REZULTATELOR RIDICĂRII DE OBIECTE SI ÎNSCRISURI ȘI A
PERCHE ZIȚIEI ÎN ACTIVITATEA DE URMĂRIRE PENALĂ

Rezultatul percheziției se fixează, prin proces verbal, precum și prin fotografii , filmări ,
schițe ori desene, ca anexe ale procesului verbal.
Ca mijloc principal de fixare a rezultatelor percheziției, procesul ver bal trebuie încheiat la
locul percheziției, imediat după terminarea acestei activități, cu respectarea cerințelor legale a
regulilor de tactică criminalistică.
Procesul verbal de percheziție trebuie să cuprindă:
 anul, luna, ziua , ora și localitatea unde s -a efectuat activitatea;
 calitatea, numele, prenumele și unitatea din care fac parte cei ce au efectuat percheziția;
 numele, prenumele și unitatea din car e fac parte celelalte persoane: specialiști, apărător, etc.
 temeiul legal al p ercheziției,
 datele de identificare ale martorilor asistenți;
 adresa la care se găsește locul percheziționat;
 datele de identificare a percheziționatului ori a persoanei în prezența căreia se desfășoară
activitatea;
 mențiune despre legitimarea organului de urmărire penală, arătarea scopului și prezentarea
autorizației;

37
 mențiune despre solicitarea adresată percheziționatului de a preda obiectele, înscrisurile sau
valorile ce interesează cauza și consemnarea răspunsului acestuia;
 mențiune despre configuraț ia locuinței, cu indicarea numărului de încăperi, a destinației
acestora, a dependințelor, precum și a persoanelor care le folosesc în exclusivitate sau în comun;
 locurile percheziționate și acti vitățile de căutare precum și obiectele, înscrisuri și valori le
descoperite, locurile și modurile cum au fost găsite;
 mențiune despre faptul că obiectele sau valorile au fost prezentate percheziționatului și
persoanelor prezente, primul semnându -le spre neschimbare;
 mențiune despre obiecte, înscrisurile sau valorile ridicate, cu precizarea expresă că, în afara
acestora nu s -a mai ridicat altceva din locuința percheziționatului;
 mențiune despre obiectele lăsate în păstrarea perche ziționatului sau a custodelui, cu toate
datele de identificare , precum și a faptului că l i s-au adus la cunoștința obligațiile ce le revin și
consecințele legale care decurg din nerespectarea acestora;
 celelalte mijloace de fixare folosite;
 ora începerii și ora terminării percheziției, precum și condițiile în care s -a desfășurat
activitatea;
 mențiune despre eventualele pagube produse cu ocazia percheziției, cu precizarea motivelor
care le -au determinat;
 obiecțiile percheziționatului sau a persoanei care l -a reprezentat și observațiile celorlalte
persoane : martori asisten ți, apărător, specialiș ti etc., atât cu privire la modul cum s -a efectuat
percheziția, cât și cu privire la cele consemnate în procesul verbal;
 numărul de exemplare în care s -a încheiat procesul verbal și destinația acestora;
 semnăturile organului de urmărire penală, a martorilo r asistenți, a persoanei
percheziționate, a apărătorului și a cel orlalte persoane participante, pe fiecare pagină și la sfârșit.
Procesul verbal de fixare a rezultatelor percheziției trebuie să fie redactat clar, să redea cu
fidelitate activitatea desfășur ată și rezultatele obținute. Atenție deosebită trebuie acordată descrierii
detaliate a obiectelor, înscrisurilor și valorilor ridicate, pentru a putea fi oricând individualizate,
precum și a locurilor și modurilor în care au fost ascunse.
Locurile în care au fost ascunse bunurile, valorile, înscris urile atunci când ele au fost
amenajate special pentru acestea, se fixează prin fotografiere sau filmare . Pentru redarea corectă
prin fotografii a mențiunilor din procesul verbal se impune a se fotografia locurile de ascundere și
bunurile, valorile ce au fost descoperite în acele locuri.

38
La percheziție, fotografia se mai folosește și pentru redarea acelor bunuri, valori sau înscrisuri
mai ales pentru prez entarea caracteristicilor lor care nu pot fi atașate la dosar ul cauzei.
„Înregistrarea pe bandă videomagnetică, ca și filma rea sunt modalități tehnice de fi xare a
rezultatelor percheziției (care se dovedesc superioare fotogr afierii), modalități devenite, î n
prezent, aproape indispensabile surprinde rii de secvențe, de momente chei e ale unor percheziții
dificile, efectuate î n cazuri deosebite, complexe34” .
"Desenul schiță va cuprinde locul percheziției, în întregime, indicându -se punctele în care
au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, într -o manieră asemănă toare schiței efectuate cu
ocazia cercetării la fața locului35”

34 Stancu E., op. cit. , pag 185
35 Idem

39
CAPITOLUL 4
DIFERITE TIPURI DE REGULI TACTICE FOLOSITE LA EFECTUAREA
PERCHEZIȚ IEI

4.1. PERCHEZIȚIA CORPORALĂ

Percheziția corporală se efectuează prin cercetare a îmbrăcămintei sau/și corpului unei
persoane în scopul descoperii:
 urmelor faptei săvârșite, ex.: urme de violență, pete etc.;
 obiectelor, înscrisurilor sau valorilor ce pot servi ca mijloc de probă;
 leziunilor provocate de încleștarea cu victima;
 obiectelo r deținute contrar dispozițiilor legale;
 altor semne revelatoare ale faptei săvârșite.
De regulă, percheziția corporală se face asupra:
 persoanei prinse în flagrant cu prilejul constatării infracțiunii săvârșite;
 persoanei prinse după o urmărire efectuată asupra sa, în vederea reținerii sau
arestării;
 persoanei căreia i se efectuează o percheziție domiciliară;
 persoanei care urmează a fi introdusă în arest.
Spre deosebire de percheziția domiciliară, pentru efectuarea percheziției corporale nu este
necesară autorizația judecătorului, organul de cercetare penală având dreptul de a recurge la acest
procedeu atunci când consideră că este necesar în interesul urmăririi penale36.
Trebuie remarcat faptul că înainte de a proceda la efectuarea percheziției corporale, organul
de urmărire penală are obligația de a se legitima37. Percheziția corporală implică o acțiune
împotriva unui drept fundamental, inviolabilit atea persoanei și îndeplinirea acestei obligații este
esențială, numai în felul acesta născându -se, legal, înd atorirea persoanei de a se supune și de a
permite efectuarea perche ziției. Dreptul de a pretinde ca persoana ce se prezintă în numele unui
organ de urmărire penală să se legitimeze, se constituie, așadar, într -o garanție în favoarea
persoanei, împotriva ev entualelor abuzuri.

36 Codul de procedur ă penală al Romaniei, art. 165.
37 V. Dongoroz ș.a., op. Cit., pag. 245.

40
În ceea ce privește modul de realizare, percheziția corporală trebuie efectuată numai de
persoane de același sex cu cea perc heziționată și totodată, în prezența martorilor asistenți. Excepția
o constituie situația în care locul șl momen tul efectuării acestei activități nu permite asigurarea
martorilor asistenți.
În raport cu împrej urările în care se efectuează și cu scopul urmărit, percheziția corporală
se face mai întâi sumar și apoi amănunțit. Nu trebuie să se înțeleagă din aceasta că ar exista două
categorii distincte de percheziție corporală. în final se ajunge tot la percheziționarea amănunțită,
numai că atunci când împrejurările nu permit dezbrăcarea și exa minarea amănunțită a corpului și
garderobei persoanei se efectuează, pentru î nceput o percheziție sumară.
De regulă, percheziția corporală sumară se face asupra persoanelor prinse în flagrant, cu
prilejul constatării infr acțiunii săvârșite. Î ntrucât condițiile nu permit o percheziție corporală
amănunțită, percheziția corporală suma ră are drept scop principal ridicarea obiectelor cu care
persoana ar putea ataca ori și -ar putea cauza vătămări, precum și a celor pe care le -ar putea distruge
sau arunca p ână la examinarea ei detaliată.
În principiu, percheziția corporală amănunțită se fa ce pentru a găsi asupra persoanei
percheziționate obiecte, înscrisuri sau valori de relevanță pentru aflarea adevărului în cauză, bunuri
supuse confiscării speciale, precum și obiecte sau substanțe pe care persoana respectivă le -ar putea
folosi pentru a pu ne în pericol propria viață, pe cea a organului de urmărire penală ori a altei
persoane. După ce s -a realizat imobilizarea celui ce urmează a fi percheziționat și au fost ridicate
armele ori substanțele ce ar putea constitui mijloace de atac se trece la ex amina rea amănunțită a
îmbrăcămintei.
Este indicat ca examinarea îmbrăcămintei să urmeze o anumită ordine: obiectele care
acoperă capul( pălărie, șapcă, bască, basma, batic, căciulă etc. ), costumul, paltonul, pardesiul, blana
și în final obiectele de lenjeri e intimă. La toate acestea trebuie să se examineze cu atenție
căptușeala, fundul, cus ăturile, cozorocul, buzunarele din care se vor scoate obiectele și înscrisurile
și se va urmări să nu existe buzunare secrete sau cu despărțituri duble, gulerele, reverele, mânecil e,
tivul, manșetele, peticele ce ar putea masca anumite urme sau sub care p ot fi ascunse diverse
obiecte, centurile, broșele, in signele, nasturii ș.a.38. Pe corpul percheziționatului pot fi găsite
înfășurate diferite obiecte. La încălțămint e se va avea în vedere locul dintre căptușeală și față, dintre
căptu șeală și talpă, tocul și talpa, care pot servi ca a scunzători pentru obiecte mici.

38 A. Ciopraga, op.cit., pag. 93.

41
În mod detaliat trebuie examinate și obiectele accesorii găsite asupra persoanei: portofele,
cutii de chi brituri, pachete de țigări, portțigarete, tocul ochelarilor, stilouri, ceasuri de mână și de
buzunar, pipe, bastoane, aparate foto ș.a.
Indiferent de condițiile în care se desfășoară percheziția, prin modul de plasare, prin felul
în care se face examinarea și prin modul de supraveghere, cei ce percheziționează trebuie să prevină
orice fel de incident, respectiv atacul sau fuga percheziționatului, distrugerea sau aruncarea
bunurilor și valorilor căutate.
Rezultatul percheziției corporale în toate cazurile câ nd se realizează ca activitate distinctă,
se consemnează într -un proces -verbal cu descrierea detaliată a obiectelor, înscrisurilor și valorilor
descoperite și cu menționarea măsurilor luate în privința lor.

4.2. PERCHEZIȚIA LA LOCUL DE MUNCĂ

Acest gen de percheziție se efectuează imediat sau paralel cu percheziția domiciliară, pentru
ca obiectele, înscrisurile sau valorile ascunse în acest loc să nu fie distruse sau îndepărtate.
Recurgerea la această activitate se face după o analiză temeinică a nec esităț ii și oportunității
ei, cu autorizația judecătorului39.
Situațiile când se efectuează percheziția la locul de muncă diferă de la cauză la cauză, însă
este indicat ca aceasta să se desfășoare în cazul când infracțiunile săvârșite sunt în legătură cu
încălcar ea atribuțiilor de serviciu ale persoanei cercetate, ori când există indicii că la locul
percheziționat se află obiecte sau înscrisuri ce pot contribui la aflarea adevărului. Se recomandă,
pe cât posibil, efectuarea lor după orele de program, eliminând per turbările în activitatea unității și
înlăturând posibilitatea ca alte persoane să ia la cunoștință despre măsurile întreprinse de organele
de urmărire penală.
Efectuarea percheziției la locul de muncă se face potrivit regulilor referitoare la percheziția
corporală și domiciliară. Specific la acest gen de percheziție sunt următoarele:
 percheziția se desfășoară în prezența reprezentantului unității;
 martorii asistenți pot face parte din personalul unității;
 copie a procesului verbal se lasă reprezentantului u nității.

39 Codul de procedur ă penală al României, art. 158

42
4.3. PERCHEZIȚIA ÎN LOCALURILE DESCHISE PUBLICULUI

Se efectuează numai atunci când situația o impune, ca o activitate absolut indispensabilă
după o analiză temeinică a oportunității ei.
Spre deosebire de celelalte genuri de percheziții, percheziția în locurile deschise publicului
se po ate efectua și după orele 20,00 dacă localul este deschis la acea oră.40
Date fiind condițiile în care se desfășoară, cei ce efectuează percheziția trebuie să
dovedească mult tact, să explice persoanelor prez ente scopul activității . În efectuarea percheziției
trebuie respectate întocmai dispozițiile legale și regulile de tactică privitoare la percheziția la locul
de muncă.
Din cele expuse se pot desprinde următoarele reguli de bază ale percheziției:
 examinarea sistematică și multilaterală a tuturor locurilor și obiectelor și, în mod
special, a acelor locuri și părți din obiecte ascunse vederii;
 examinarea de primă urgență a spațiilor deținute în comun, sobelor, coșurilor de
gunoi și crematoriilor;
 asigurarea po sibilității percheziționatului, martorilor asistenți și celorlalte persoane
prezente de a urmări și observa modul în care se caută și a constatărilor făcute;
 prezentarea obiectelor, înscrisurilor, valorilor găsite în timpul percheziției,
percheziționatului și tuturor persoanelor ce asistă la desfășurarea activității.

4.4. REGULI TACTICE FOLOSITE LA EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI ÎN CAZUL
INFRACȚIUNILOR CONTRA VIEȚII

4.4.1. A specte de drept penal material privind infracțiunile contra patrimoniului

Aceste infracțiuni au constituit, din cele mai vechi timpuri, o problemă pentru societate.
Averea persoanei trebuia apărată prin mijloace care să descurajeze acțiunea persoanelor care căutau
să realizeze un venit fără efort. Pedepsele erau dintre cele mai aspre, ajungându -se și până la tăierea
brațului cu care se făcea furtul. O economie stabilă nu se poate realiza fără ocrotirea patrimoniului.
Trebuie înțeles că noțiunea de patrimoniu în dreptul penal diferă de cea din dreptul civil, în sensul
că, în penal el rep rezintă averea persoanei și nu totalitatea drepturilor și obligațiilor . Astfel, în

40 Codul de procedură penală al României, art. 158 alin. 3.

43
dreptul penal , patrimoniul trebuie să fie înțeles ca totalitatea bunurilor privite în individualitatea
lor, susceptibile de a fi apropiate de făptuitor prin mijloace fraudul oase ori de a fi distruse,
deteriorate, tăinuite și gestionate fraudulos, etc.
Infracțiunile contra patrimoniului privesc acțiunea ilicită a făptuitorului și nu poziția
juridică a victimei, adică dacă acesta este proprietar, posesor, deținător precar , etc.
În România proprietatea e publică sau privată. Proprietatea publică aparține statului sau
unităț ilor administrativ -teritoriale41. Deși Constituția face o astfel de delimitare, nu există o
diferențiere privind limitele pedepselor faptelor îndreptate asupra acestor tipuri de proprietăți în
Codul penal român și alte legi penale speciale.
Aceste infracțiuni sunt cuprinse în Codul penal sub titlul generic “infrac țiuni contra
patrimoniului”.
În raport cu specificul fiecărei acțiuni care constituie elementul mater ial al infracțiunii,
infracțiunile contra patrimoniului pot fi împărțite în trei categorii. O primă categorie o formează
cele da constrângere (furtul, tâ lhăria, pirateria și tăinuirea). A doua categorie o constituie cele de
fraude (abuzul de încredere, gestiunea frauduloa să, înșelăciunea, delapidarea și însușirea bunului
găsit). În sfârșit, o a treia categorie o formează faptele de samavolnicie din care fac parte distrugerea
și tulburare a de posesie42.
La unele i nfracțiuni subiectul activ trebuie să fie c alificat (la gestiune frauduloasă cel care
are grija administrării sau conservă rii unor bunuri) iar la altele subiectul nu trebuia să întrunească
nici o calificare.
Da asemenea, legătura de cauzalitate trebuie dovedită la unele infracțiuni (ges tiune
fraudu loasă, distrugere), i ar la altele însăși săvârși rea faptei produce un rezultat imediat (tăinuirea,
tulburarea de posesie).
Pentru a fl sancționate unele i nfracțiuni au nevoie de consumar e, iar altele pot lua doar
forma tentativei. Participați a e posibilă s ub toate cele trei forme: coau torat, instigare, complicitate.
Cercetarea acestor i nfracțiuni nu presupune stabilirea dreptului de proprietate al celui , al
cărui bun a fost sustras ci doar faptul că el deținea cu orice titlu acel bun mobil, energie care ar e o
valoare economică, înscris, imobil iar acel bun a fost afectat de acțiunea sau i nacțiunea
făptuitorului.

41 Constituția României, art. 136
42 V. Dongoroz, Explic ații teoretice ale codului penal român, Vol. III. Pag .449.

44
Reglementarea măsurilor de protejare a patrimoniului prevăzută de legea pen ală dovedește
importanța valorii sociale ocrotite, a obiectului juridic al infracțiunii reprezentat de relațiile sociale
privitoare la patrimoniu, importanța pe care o reprezintă pentru om, averea personală, care, în final,
îi asigură o poziție în societate.

4.4.2. Particularitățile efectuării percheziției în cazu l infracțiun ilor de furt și tâlhărie

Cu ocazia cercetării furtului și tâlhăriei, efectuarea percheziției se constit uie într -o activitate
de mare importanță, un mijloc eficace pentru dovedirea vinovăției făptuitorilor. Atunci când se
pregătește percheziția nu trebuie să se pia rdă din vedere nici un detaliu. C unoașterea făptuitorului
în toate comportamentele, laturile sale psihocomportamentale, obținerea datelor referitoare la
amplasarea imobilului, stabilirea locurilor pe unde perch eziționatul ar putea eventual să disp ună,
vecinii ș.a., dar în mod deosebit, trebuie să se determine scopul percheziției. Evident că, scopul
principal îl constituie descoperirea bunurilor și valorilor sustrase, a ob iectelor și instrumentelor ori
armelor, substanțelor utilizate în comiterea fu rtului sau tâlhăriei. Dar, nu trebuie omis că la
domiciliul sau la locul de muncă al făptuitorilor pot fi descoperite și alte bunuri sau valori ce au
făcut obiectul unor furturi comise anterior ori care sunt deținute contrar dispozițiilor legale ( arme,
muniții, substanțe toxice sau stupefiante etc ). De asemenea, trebuie căutate obiecte de
îmbrăcăminte și încălțăminte purtate de făptuitor în momentul săvârșirii infracțiunii și care au lăsat
urme la față locului.
Modul de efectuare a percheziției este cuno scut, cu precizarea că, în lumina noilor
reglementări, la această activitate participă și apărătorul celui în cauză. Lipsa apărătorului nu
împiedică desfășurarea activității, da că acesta a fost înformat despre data și locul percheziției43.
Se impune ca regu lile de tactică criminalistică să fie riguros res pectate: pătrunderea în locul
în care se deșfăsoară percheziția , legitimarea șefului echipei și arătarea scopului, cu prezentarea
autoriz ației de percheziție , identificarea percheziționatului și a celorlalte persoane, s upravegherea
atentă a acestora după ce în prealabil au fost obligatoriu percheziționate corporal , căutarea
sistematică în toate dependințele și anexele, arătarea obiectelor, înscrisurilor și valorilor
descoperite martorilor a sistenți și celor p articipanți și semnarea lor spre neschimbare,
materializarea corectă a rezulta telor perecheziției în cuprinsul procesului verbal ș.a. Percheziția
trebuie să se efectueze în baza autorizării .

43 Codul de procedur ă penală al României, art. 90.

45
Nu în toate cazurile prima percheziție se soldează cu rezultat po zitiv. Î n raport cu specificul
cauzei, apar situații când se impune repetar ea după un anumit timp a acestei activități. Practica
judiciară a semnalat cazuri cân d, după efectuarea percheziției, infractorii au readus bunurile și
valorile tâlhărite în locuinț ă. De aceea, percheziția poate fi repetată, pentru a se evita astfel de
situații. Pentru a preveni astfel de situații este necesar ca, încă din faza de pregătire, să fie
identificate toate persoanele la care ar putea fi ascunse bunurile furate, efectuându -se percheziții
simultane.

4.4.3. Apecte specifice privind percheziția în cazul delapidării

Scopul principal al percheziției îl constituie identificarea bunurilor ce au format obiectul
infracțiunii de delapidare, precum și a unor înscrisuri ce au legătură cu cauza. Astfel, la domiciliul
sau la locul de muncă al făptuitorului , pot fi descoperite înscrisuri ori copii ale acestora, care au
fost folosite la săvârșirea sau ascunderea delapidării, cum ar fi: liste de inventariere, facturi, avize
de expediție, bo rderouri de achiziț ii, procese -verbale de recepție, bonuri de consum, fi șe de pontaj,
state de plată44.
O deosebită importanță pentru cauză o prezintă descoperirea unor însemnări făcute de
făptuitor cu privire la cantitatea bunurilor sustrase din gestiune, la împărțirea acestora între
participanți, adrese, numere de telefon ș.a. care pot dovedi legăturile infracționale, locurile unde s –
au valorificat bunurile delapidate etc. De asemenea, se impune a fi căutate și ridicate bunuri
achiziționate cu sumele de ba ni delapidate ori, după caz, sumele provenite din vânzarea bunurilor
sustrase din gestiune, precum și cele care reprezintă pro fitul obținut în urma traficului .
Cu această ocazie, organele de urmărire penală trebuie să identifice în patrimoniul
făptuitorulu i bunurile mobile și imobile ce urmează să fie indisponibilizate în vederea recuperării
prejudiciului cauzat. Percheziția domiciliară se va efectua și la persoanele unde se bănuiește că
infractorii au ascuns bunurile delapidate.

44 Aionițoaie, V. Bercheșan, I. Boțoc , Tratat practic de criminalistică , Editura Carpați, Craiova, 1992, pag. 211 -219

46
4.4.4 Efectuarea perch eziției în cazul înșelăciunii

Indiferen t de locul în care se execută, domiciliu sau locul de muncă, percheziția are dre pt
scop descoperirea bunurilor ( bani, obiecte, înscrisuri, etc. ) ce au constituit folosul material primit
de infractor ca urmare a activ ității ilicite desfășurate.
Pregătind percheziția, organele de urmărire penală nu trebuie să piardă din vedere
posibilitatea descoperirii înscrisurilor de care s -a folosit făptuitorul pentru săvârși rea infracțiunii
(acte de identitate false, acte de studii , adeverințe de vechime în muncă, librete de economii, cecuri
false, ș.a. ).
În aceeași ordine de idei, nu trebuie omisă descoperirea instrumentelor și materialelor ce au
servit la falsificarea documentelor destinate să inducă sau să mențină în eroare perso anele înșelate.
În această categorie intră : matrițele, ștampilele ( fie confecționate artizanal fie sustrase din diferite
locuri ), tușuri, cerneluri, instrumente scripturale, formulare tipizate ș.a.
Descoperirea la domiciliul percheziționatului sau la locul de muncă a unor înscrisuri pe care
acesta le -a primit de la persoanele vătămate este de natură să ducă la identificarea tuturor
persoanelor înșelate, constituind, pe lângă importante mijloace de probă, și punctul de plecare
pentru extinderea cercetărilor cu privire la alte infracțiuni săvârșite.
Dacă percheziția s -a finalizat cu identificarea și ridicarea unor înscrisuri ce atestă legăturile
infracționale ale percheziționatului, valorificarea acestora pe parcursul cercetărilor oferă
posibilitatea extinderi i cercetărilor și asupra altor participanți, contribuind la lămurirea rolului și
contribuției acestora în pregătirea și desfășurarea activității ilicite, precum și la stabilirea foloaselor
injuste de care au beneficiat.
Odată cu precizarea principalului sc op al percheziției, cu prilejul pregătirii și desfășurării
acestei activități, organul de urmărire penală nu trebuie să omită căutarea și descoperirea unor
obiecte, înscrisuri sau valori deținut e contrar dispozițiilor legale ( arme, muniții, substanțe toxi ce
sau stupefiante etc. ), precum și identificarea în patrimoniul făptuitorului de bunuri mobile și
imobile care să facă obiectul indisponibilizării, în vederea reparării prejudiciului cauzat prin
infracțiune. Este nece sară semnarea spre neschimbare45 a înscrisurilor descoperite, de către cel
percheziționat precum și fotografierea tuturor obiectelor descoperite în locurile unde au fost găsite.

45 Codul de procedur ă penală al României, art. 160

47
Acestea, împreună cu procesul verbal, întocmit cu respectarea strictă a legii procesual
penale și a regulilor de tactică criminalistică, constituie importante mijloace de probă în dovedirea
vinovăției făptuitorului și a existenței infracțiunii.

4.5. REGULI TACTICE FOLOSITE LA EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI ÎN CAZUL
INFRACȚIUNILOR CONTRA PERSOANEI

4.5.1. Unele aspecte d e drept penal material privind infracțiunile contra vieții

Viața reprezintă un atribut esențial al omului și de aceea atât preocupările internaționale cât
și reglementările legale naționale îi conferă un rol primordial în stabilirea măsurilor de protecție ,
considerând viața un drept fundamental al omului.
Declarația Universală a Drepturilor Omului a declanșat la rândul ei un vast proces de
elaborare a unui număr de reglementări în țările Europei, Americii Latine, Africii, țărilor arabe etc.,
toate având ca obiect recunoașterea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului și implicit
viața acestuia.
Infracțiunile contra vieții au un obiect juridic special constituit din relațiile sociale privind
viața persoanei, privit ca drep t absolut, opozabil „ergo omnes”46. În doctrina penală de asemenea,
se recunoaște că în sfera protecției penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate inti m de
persoana umană denumite și drepturi ale person alității47 care sunt garantate prin relații instituite de
stat pentru a apăra diferite atribute ale omului.
În Codul Penal Român aceste infracțiuni contra vieț ii sunt reglementate în art. 188 -192 și
sunt intitulate : omorul , omorul calificat , uciderea la cererea victimei , determinarea sau înlesnirea
sinuciderii și uciderea din culpă.
Pe lângă acestea putem considera ca fiind infracțiune contra vieții și loviturile sau
vătămările cauzatoare de moarte.48
Aceste infracțiuni reprezintă un grad ridicat de pericol social determinat pe de o parte de
importanța valorilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de gravele urmări pe care le
poate avea pentru comunitate săvârșirea acestor infracțiuni iar pe de altă parte de faptul că

46 O. Loghin, A. Filipaș, Drept penal român, Partea specială , Editura Șansa S.R.L., București, 1992, pag. 34.
47 Al. Boroi , Pruncuciderea și uciderea din culpă , Editura M.I., 1992, pag. 12.
48 Codul penal al României, art. 195

48
infracțiunile contra vieții se realizează de regulă prin utilizarea unor mijloac e sau procedee violente
și au o frecvență deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de infracțiuni.
Gradul de pericol social pe care î l reprezintă omorul afectează cel mai important atribut al
persoanei, viață, dar acest lucru „interesează nu numai persoana victimei ci persoana în general
deoarece fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută atât existența pașnică a
colectivității cât și conviețui rea membrilor acesteia”49.
De asemenea, nu au valoare nici modurile de săvârșire a infracțiuni i. Acțiunea sau
inacțiunea trebuie să fie violente , dar violența diferă: pentru a ucide un nou -născut sunt necesare
acte de o violență minimă.
Și, pentru a rămâne în sfera pruncuciderii nu are relevanță dacă noul născut este un copil
normal sau anormal, ci el trebuie să se fi născut viu, nu neapărat viabil, adică înzestrat cu putere de
a trăi.
În cazul infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii factoru l psihologic joacă un
rol foarte important dar infracțiunea se consumă doar dacă „sinuciderea sau încerc area de
sinucidere a avut loc”50.
Pedepsele aplicate acestor infracțiuni sunt deosebit de ridicate și sunt menite să descurajeze
pe de o parte infractorii, iar pe de altă parte să asigure o valoare socială sporită vieții, văzută ca
atribut fundame ntal al omului fără de care acesta nu și -ar putea exercita nici un drept, libertate sau
influență asupra mediului înconjurător.

4.5.2. Particularitățile efectuării percheziției în cazul omorului

Printre activitățile de urmărire penală la care organele de cercetare penală participă
nemijlocit în cazul omorului, se înscrie și efectuarea percheziției.
Pe lângă cel elalte activități, percheziția fie domiciliară, fi e la locul de muncă51 este una din
activitățile de maximă urgență urmărind descoperirea obiectelor sau instrumentelor ce au servit la
comiterea omorului, a celor care poartă urmele infracțiunii, a bunurilor sau valorilor produs al
infracțiunii, a cadavrelor sau părților din acestea, precum și a făptuitorilor sau a altor persoane care
se sustrag de la u rmărirea penală sau de la judecată.

49 Ion Dobrinescu , Infracțiuni contra vieții persoanei , Editura Academiei Române, București, 1987, pag. 24.
50 Codul penal al României, art. 191 alin. 1.
51 C. Aionițoaie, V. Bercheșan, Percheziția în Tratat de tactică criminalistică , Editura Carpați, Craiova, 1992, pag.
206-236.

49
Percheziția efectuată la pe rsoanele bănuite poate conduce l a descoperirea instrumentelor
folosite la comiterea omorului: cuțit, brici, topor, arme de foc și muniție, instr umente cu care a fost
tranșat cadavrul etc. Faptu l că pe acestea se descoperă urme ale infracțiunii, contribuie, în mod
decisiv, la identificarea făptuitorului și la dovedirea activității infracționale desfășurate.
De o mare atenție trebuie să se bucure căutarea obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte
ale persoanei la care se efectuează percheziția și care au corespondent în urmele descoperite la față
locului. Ulterior, prin constatarea tehnico -științifică, traseologică se va putea stabili cu certitudine
dacă firele textile găsite la față l ocului au fă cut sau nu corp comun cu obiectele de îmbrăcăminte
ridicate de la percheziție or i dacă urmele de încălțăminte, ridicate cu aceeași ocazie, au fost formate
de încălțămintea găsită asupra persoanei bănuite.
Uneori, scopul percheziției vizează descoperirea un or substanțe toxice, a unor recipiente
sau vase ce poartă ast fel de urme, a instrumentelor ( ace, siringi etc ), cu care au fost administrate
victimei, înscrisuri care dovedesc proveniența acestora etc.
Alteori scopul principal al percheziției îl constituie descoperirea de cadavre ori părți din
acestea. Sunt numeroase cazurile când făptuitorii, după săvârșirea in fracțiunii de omor, tranșează
cadavrul, fiind dificil de recuperat părțile acestuia.
Totodată, la percheziția efectuată la persoana bănuită, trebuie căutate obiectele, înscrisurile
și valorile de care a fost deposedată victima și care pot dovedi mobilul și scopul infracțiunii, precum
și mijloacele de transport, pentru a se stabili corespondența dintre acestea și urmele infracțiunii
găsite la fața locul ui.
Trebuie precizat că percheziția se efectuează nu numai la persoanele suspecte ci și la
domiciliul sau locul de muncă al victimei. Prin descoperirea unor înscrisuri pot fi puse în evidență
relațiil e dintre infractor și victimă, de exemplu: scrisori de a menințare, precum și urme ori indicii
valoroase pentru cauză. Percheziția efectuată la locuința victimei se impune și în situația când se
reclamă dispariția unei persoane și exista temei să se presupună că omorul este cauza dispariției.

50
4.6. REGULI T ACTICE FOLOSITE LA EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI ÎN CAZUL
INFRACȚIUNILOR SĂVÂRȘITE LA REGIMUL ARMELOR, MUNIȚIILOR ȘI
MATERIALELOR EXPLOZIVE

Percheziția fie domic iliară, fie la locul de muncă urmărește descoperirea armelor, munițiilor
și materialelor explozive fără drept, a armelor și munițiilor confecționate ori a anumitor piese ce
urmau a fi asamblate într -o armă, a materiilor explozive fabricate sau prelucrate, a diferitelor
utilaje, aparate, instrumente etc., ce au servit ori erau destinate să servească conf ecționării armelor,
fabricării sau prelucrării materialelor explozive.
Uneori, percheziția vizează și descoperirea produsului infracțiunii săvârșite prin folosirea
armelor de foc, în special a vânatului sau peștelui obținut prin acte de braconaj, a arboril or sau
cioatelor scoase cu ajutorul explozivului. De asemenea, cu ocazia pregătirii acestei activități nu
trebuie să se omită căutarea și descoperirea unor înscrisuri ce dovedesc proveniența armelor,
munițiilor și materialelor explozive.
În cazul acestor i nfracțiuni, pe lângă faptul că percheziția trebuie să se efectueze numai pe
bază de autorizație, este necesar ca organele de urmărire penală să cunoască în prealabil locurile
sau posibilele locuri de ascundere a armelor, munițiilor sau materialelor explozi ve, ținând cont de
toate particularitățile cauzei și caracteristici le imobilului de percheziționat .52
Cu ocazia perc heziției trebuie acordată atenție unor lucruri cum ar fi: pereții, tocurilor
ușilor, dușumeaua, obiectele de mobilier, scările și balustradele acestora, grupurile sanitare,
instalația electrico etc., precum și anexele imobilului ( pod, grajd, șură, hambar ș.a .), și terenul
înconjurător.
Totodată trebuie observat modul în care au fost ambalate și conservate armele, munițiile și
materii le explozive descoperite. De exemplu, dacă acestea au fost ambalate în ziare se va menționa
publicația, data apariției, ele constituind cel puțin un indiciu cu privire la data când făptuitorul a
intrat în posesia lor, le -a ambalat, a umblat cu ele. Z iarele , hârtia și celelalte ambalaje trebuie
conservate cu grijă, pe acestea putând fi relevate urme papilare aparținând persoa nei la care au fost
descoperite, în felul acesta înlăturându -se eventualele susțineri ale făptuitorului cu privire la faptul
că nu avea cunoștință despre existența celor descoperite la percheziție. Regulile privind descrierea,
manipularea și transportu l armelor, munițiilor și materiale lor explozive trebuie respectate cu
strictețe, atât pentru înlăturarea posibilității distrugerii unor urm e și microurme, cât și pentru

52 C. Aionițoaie, V. Bercheșan, I. Boțoc, Tratat practic de criminalistică , Editura Carpați, Craiova, 1992, pag. 211 -219.

51
prevenirea producerii accidentelor. De asemenea, trebuie reamintită obligativitatea efectuării
percheziției corporale, aceasta fiind condiția esențială pentru trecerea la desfășurarea percheziției
domiciliare.

4.7. REGULI TAC TICE FOLOSITE LA EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI ÎN CAZUL
INFRACȚIUNILOR PRIVITOARE LA VIAȚA SEXUALĂ

4.7.1. Elemente de drept penal material comune infracțiunilor privitoare la viața sexuală

Libertatea sexuală face parte din larga categorie a libertăților omului, iar exercitarea ei e
apărată atât pe plan internațional, cât și pe plan intern.
Valoarea socială a acestei libertăți e sporită și prin elaborarea unor măsuri penale de
protecție, violarea libertății fiind considerată un grav act antisocial.
Codul p enal român include ca infracțiuni contra libertății sexuale a persoanei: violul,
agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor , coruperea sexuala a minorilor , racolarea minorilor
în scopuri sexuale și hărtuirea sexuala53.
Trebuie stabilit faptul că legea, în mod primar, și societatea, în mod general, înțelege prin
libertate sexuală acel; exercițiu firesc al sexualității, desfășurat în limitele normalității, decenței și
intimității.
Majoritatea acestor infracțiuni sunt îndreptate împotriva femeii, lezând o v aloare socială
importantă cum ar fi libertatea și inviolabilitatea sexuală a femeii, dar ele pot aduce atingere și altor
valori sociale cum ar fi viața, integritatea corporală sau sănătatea victimei care pot constitui
obiectul j uridic secundar al infracțiu nii.
Săvârșirea infracțiunii poate îmbrăca și forma participa ției penale, astfel considerând u-se
că „persoana care ia parte la acțiunea de constrângere asupra femeii în vederea realizării de către
autorul principal al raportului sexual, e coautor”54.
De ase menea, în cazul infracțiunii de viol există discu ția privitoare la victimă. Unii autori55
susțin că soția nu poate fi subiect pasiv la infracțiunea de viol deoarece existența căsătoriei

53 Codul penal art. 218 -223.
54 C. Biro, Drept penal. Partea generală , Cluj, 1971, pag. 132
55 V. Dongoroz, S. Khane, S. Oancea, I. Fondor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșea, Explicații teoretice ale
Codului penal român, Voi. II, Editura Academiei Române, București, 1971, pag. 351

52
presupune consimțământul tacit al femeii la raporturi sexuale cu soțul ei, dar opinia majoritară
susține faptul că și soția poate fi victimă.
Violul nu poate avea loc printr -o singură atingere a organelor genitale ci e necesar să aibă
loc actul fiziologic de îmbinare a celor două sexe.
În cazul victimei minore „începerea de t impuriu a vieții sexuale poate avea consecințe
deosebit de grave atât pentru dezvoltarea fizică și morală a femeii cât si pentru copiii care s -ar naște
din aceste raporturi”56.
Aceste infracțiuni sunt pedepsite cu o măsură medie d acă se consumă în formă simplă.
Circumstanțele agravante atrag majoritatea pedepsei deoarece sporesc și gradul de pericol social al
lor.

4.7.2. Efectuarea percheziției în cazul violului

Activitățile care se întreprind pentru administrarea probelor în scopul lămuririi problemelor
enunțate diferă de la cauză la cauză, în raport de particularitățile acesteia. Percheziția este una din
activitățile ce se desfășoară, având aplica bilitate în marea majoritate a c azurilor.
Prin efectuarea percheziției se urmăre ște descoperirea de obiecte de îmbrăcăminte și
încălțăminte conținând urme, în special materie, rezultat al săvârșirii infracțiunii sau luate de la
locul faptei, obiecte folosite pentru constrângere sau dintre cele de care a fost deposedată victima,
atunci când în afară de viol au fost săvârșite tâlhării sau furturi.
În cazul săvârșirii infracțiunii de viol de două sau mai multe persoane împreună (modalitate
agravantă), atunci percheziția trebuie desfășurată având în vedere toate persoanele participante.
Prin intermediul acestei activități se poate determina persoana învinuitului sau inculpatului
să recunoască fapta comisă, rezultatele percheziției putând avea un rol deosebit de important în
desfășurarea ulterioară a anchetei.

56 V. Dongoroz ș.a., op. cit., pag. 353.

53
4.8. REGULI TACTICE FOLOSITE L A EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI
ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR CONTRA SĂNĂTĂȚII PUBLICE
SĂVÂRȘITE LA REGIMUL PRODUSELOR SAU SUBSTANȚELOR
TOXICE SAU STUPEFIANTE

În efectuarea per cheziției trebuie să se țină sea ma de ceea ce este specific în cercetarea
infracțiunilor de trafic de stupefiante, aspecte pe care le vom sublinia în cele ce urmează.
În primul rând trebuie reținut că această activita te, chiar dacă este efectuată în cadrul actelor
premergătoare, pentru documenta rea începerii urmăririi penale , în cazul străinilor nu poate fi
declanșată decât dup ă obținerea aprobării necesare. Î n altă ordine de idei, referindu -ne la baza
legală se impune ca percheziția să fie făcută numai în baza autorizației, cu excepția cazurilor când
este urmarea constatării infracțiunii flagran te.
Perchezițiile în asemenea situații, trebuie efectuate cu maximă operativitate, realizându -se
elementul surpriză, fără a se neglija problemele de detaliu.
O problemă cu totul aparte, înainte de declanșarea perchezi țiilor o constituie stabilirea până
la detalii, a scopului activității, apreciindu -se după caz, dacă el nu poate fi realizat prin alte mijloace
mai eficiente.
Cunoașterea persoanelor ce urmează a fi percheziționate este obligatorie și presupune, pe
lângă obținerea unor date legate de nume, pre nume, profesie etc., și aflarea unor date referitoare la
modul de viață, anturajul și cercul de prieteni, locurile mai intens frecventate, vicii, temperament
ș.a. În cazul străinilor este necesar să se cunoască dacă este traficant de stupefiante ori este d at în
urmărire, data intrării în țară, identitatea pe care o au în față organelor vamale, persoanele pe care
le-a contactat de la data intrării pe teritoriul țării, locurile de cazare, mijloacele de transport folosite,
frecvența cu care s -a deplasat în anu mite locuri etc.
Momentul efectuării percheziției trebuie ales cu multă grijă, de regulă, atunci când stadiul
cercetărilor permite formarea convingerilor că se vor obține maximum de probe, în raport cu scopul
urmărit:

 depistarea unuia sau mai multor consumatori de stupefiante într -un anumit loc;
 găsirea unor produse ori substanțe stupefiante;
 prinderea unui anumit traficant care se ascunde într -un anumit loc;
 găsirea instalațiilor pentru producerea sau confecționarea unor astfel de substanțe;
 identifi carea ustensilelor folosite de toxicomani în administrarea stupefiantului;

54
 găsirea obiectelor folosite pentru ascunderea stupefiantelor;
 identificarea și ridicarea înscrisurilor referitoare la modul de procurare al drogurilor,
acte de identitat e folosite, diverse însemnări privind nume de persoane, localități din țară, sume de
bani ș.a.;
 identificarea unor bunuri sau valori obținute în urma traficului ilicit;
 descoperirea unor bunuri sau valori deținute contrar d ispozițiilor legale în vigoare
(arme, muniți i, explozive, metale prețioase etc ).
Pe baza unui studiu atent trebuie să se realizeze cunoașterea prealabilă a locurilor de
percheziționat și în mod special al celor de ascundere, în funcție de care se stabilește numărul
membrilor din echipa care va acțio na, ca și dotarea tehnico -materială a acestora. Practica
recomandă ca și la efectuarea acestei activități să fie folosiți câini de urmărire, special dresați pentru
depistarea stupefiantelor.
„Pentru a preveni depistarea drogurilor datorită mirosului specif ic al unora dintre acestea,
de către câinii de urmărire specializați în asemenea operații, traficanții recurg și din acest punct de
vedere la metode diverse:
 împachetarea în cartoane speciale sau în canistre de tablă, în special a marijuanei,
în care s -au introdus pești uscați cu miros înțepător și bile contra moliilor;
 introducerea în colete, alături de droguri, a unor esențe de usturoi sau ceapă al căror
miros derutează câinii de serviciu;
 ambalarea în containere închise ermetic, care nu permit nici o deg ajare de miros
exceptând faptul în care aceste cutii au fost manipulate de persoane murdare de drogul ambalat"57.
Fotografierea stupefiantelor, a locurilor de ascundere, a instrumentelor folosite la
fabricarea, prepararea sau consumarea lor este utilă nu n umai pentru documentarea cauzelor aflate
în lucru dar și pentru instruirea practică a lucrătorilor de urmărire penală.
O altă particularitate în efectuarea perchezițiilor la cetățenii străini constă în folosirea unor
interpreți, translatori autorizați, care să mijlocească comunicarea între organele de urmărire penală
și străinii în cauză, interpreți ce trebuie identificați și cunoscuți anterior momentului declanșării
acțiunii evitând astfel riscul unor eventuale inexactități și incorectitudini din partea ac estora.
Pe de altă parte, atunci când percheziția se extinde și asupra mijlocului de transport folosit
de traficant și se impune examinarea riguroasă a autovehiculelor în vederea descoperirii
ascunzătorilor amenajate meșteșugit, este necesar să se apeleze la unii mecanici și tinichig ii auto,

57E. Stancu, Criminalistica, Voi. II, Editura Actami, 1997, pag, 394 -39

55
în felul acesta se evită degradarea autovehiculelor în cauză datorită necunoașterii modului de
demontare a unor subansamble.
Produsele sau substanțele toxice sau stupefiante trebuie ambalate cu grijă, pentr u a se evita
deteriorarea lor. Î n mod similar se va proceda cu seringile, fiolele folosite, vasele și resturile de
țigări suspecte de conținut cu stupefiante, precum și înscrisurile ce au legătură cu cauza cercetată.
Referindu -ne la exemplul citat în paragraful anterior, în cazul celor patru cetățeni sârbi
depistați la P.C.T.F. Giurgiu, pe unul din înscrisurile găsite ascunse în tapițeria autoturismului erau
menționate numele celor patru ocupanți ai autoturismului, iar în dreptul fiecăruia sume ce totalizau
350 de dolari americani , atât cât a declarat M.S. că a plătit pentru întreaga cantitate de drog.
Pornindu -se de la acest aspect, pe parcursul cercetărilor a fost posibilă identificarea ulterioară a
traficanților.
O ultimă remarcă se referă la obligativitatea consemnării în procesul verbal a denumirii
originale a produsului sau substanței descoperite, în limba în care este scrisă, situație impusă de
faptul că unele substanțe pot fi ușor confundate cu medicamentele d e uz general, ce au aceeași
formă, mărime sau culoare, iar unele dintre produsele farmaceutice, deși conțin același stupefiant,
apar în comerț sub denumiri total diferite, în funcție de firma sau țara producătoare.
În anumite situații, evidența toxicomanil or comunicați de unitățile sanitare, constituie punct
de plecare în extinderea cercetărilor în dove direa activității infracționale a traficanților.
În cazul cetățenilor străini trebuie acordată atenție maximă actelor de identitate prezentate
de aceștia org anelor vamale.
De exemplu, la P.C.T.F. Calafat s -a descoperit cantitatea de 9,150 kg. canabis ascunsă într –
un autoturism „Mercedes”, înmatriculat în Germania, proprietar fiind cetățeanul turc Fel.
Autoturismul era condus de T.H. care a declarat că nu cunoa ște nimic despre drogul găsit,
el fiind angajat să conducă mașina în țara de înmatriculare. Din datele furnizate de Secretariatul
General al O.I.P.C. – Interpol și B.N. – Interpol Ankara s -a constai că T.H. este un nume activ,
acesta fiind identificat după fotografii și impresiuni digitale în persoana cetățeanului turc B.A.
cunoscut traficant de stupefiante și urmărit de autoritățile iugoslave în vederea executării unei
pedepse pentru fapte similare.
Odată cu efectuarea percheziției, în cazul infracțiunilor săvârșite la regimul produselor sau
substanțelor toxice sau stupefiante, se execută și activitatea de ridicare de obiecte și înscrisuri
descoperite în locul percheziționat. însă această activitate procedurală este de sine st ătătoare, în
afara percheziție

56
V. REZULTATELE CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

La nivel național d inamica fenomenului infracțional din ultimii ani și eforturile instituțiilor
statului și ale societății civile de a -i face față într -o manieră coerentă și eficace, i mpune realizarea
unei strategii naționale de prevenire a criminalității. Acest lucru este deplin posibil deoarece există
o bază teoretică bogată consacrată acestui domeniu: acte normative rom ânești, programe și
recomandări ale Consiliului Europei și ale O.N.U., strategii elaborate recent în alte țări. Noile
evoluții contemporane demonstrează pericolul cr iminalității pentru dezvoltarea socială, d reptul
cetățenilor de a trăi în securitate și, ca o consecinț ă, elaborarea unei strategii pe termen lung pentru
a evita mersul spre o societ ate terorizată.
Problematica actuală a criminalității este complexă și impune clarificări teoretice,
investigații de teren și o bună comunicare cu lumea știin țifică din țară și străinătate. Sistemul
probatoriu are o importanță deosebită privind aflarea ade vărului, a situației de fapt, defragmentând
împrejurările care probează vinovăția sau nevinovăția persoanei învinuite de săvârșirea unei
infracțiuni.
Ridicarea de obiecte si înscrisuri precum și percheziția domiciliară este un procedeu
probatoriu destul de amplu și totodată actual. Importanța acestor mijloace de probă rezidă din faptul
ca acestea ajută la de scoperirea făptuitorului si nu î n ultimul rând la aflarea adevărului .
Actualitatea acestei teme este determinata de creșterea criminalității atât la niv el național
dar si internațional, de mijloacele tehnologi ce noi utilizate de infractori î n realizarea faptelor
antisociale.
Un rol inestimabil î n descoperirea infracțiunii îl înfăptuiește fenomenul stabilirii adevărului
de fapt, care, readuce starea împrej urărilor trecute cu ajutorul unor informații cu care constata
adevărul si ajută la soluționarea cauzei penale.
Evoluția ș i perfecționarea continuă a maselor criminale impun acordarea unei atenții sporite
procedeelor de percheziționare î n procesul probatori u necesar stabilirii împrejurărilor săvârșirii
faptei.
Respectarea regulilor tactice fereș te organele de urmărire penală de săvârșirea unor abuz uri
și greșeli în intervenții, și le asigură succesul. Capacitatea de adaptare la situația concretă din teren
este întotdeauna extrem de importantă în cazul ridicării de obiecte si înscrisuri, a documentelor sau
a diferitel or valori ce prezintă interes pentru cauza cercetată, precum și î n vederea descoperirii
persoanelor care se sustrag răspunderi i penale.

57
Consid erăm că scopul principal al ridicării de obiecte și înscrisuri cât și a percheziției
domiciliare este descoperirea probelor pentru aflarea adevăratului făptuitor al infracțiunii.
Tema „R idicarea de obiecte și înscrisuri și percheziția domiciliară ” mi s -a părut destul de
interesantă î n primul rând prin legătura vădita cu dreptul procesual penal și totodată datorită
faptului c ă tema dată este puțin tratată î n literatura juridică. Acestea sunt principalele considerente
care m -au determinat î n alegerea temei, dar și inte resul personal de a mă implica î n studierea și
cunoașterea mai aprofundată a acestui subiect.

58

BIBLIOGRAFIE

 Codul de procedură penală al României .
 Codul penal al României .
 Constituția Româ niei.
 Al. Boroi, (1992) Pruncuciderea și uciderea din culpă, Editura M.I.
 Aionițoaie, V. Bercheșan, I. Boțoc, (1992), Tratat practic de criminalistică, Craiova,
Editura Carpați.
 Ciopraga, (1986), Criminalistica. Elemente de tactica, Universitatea “Al.I. Cuza”, Iași,
Facultatea de Drept.
 C. Aionițoaie, V. Bercheșan, (1992 ), Percheziția în Tratat de tactică criminalistică ,
Craiova , Editura Carpați.
 C. Biro, (1971), Drept penal. Partea generală , Cluj.
 Colectiv ,(1976) , Tratat practic de criminalistică, vol. I, București, Editat de Ministerul de
Interne, Serviciul Editorial, Presă și Propagandă în rândul po pulației.
 Emilian Stancu, (2010), Tratat de Criminalistiăc, ed. a V -a, București, Editura Universul
Juridic .
 E. Stancu, (1997), Criminal istica, Vol. II , București, Editura Actami .
 George Antoniu, Ni colae Volonciu, Nicolae Zaharia,(1988), Dicționar de procedura
penală, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
 Ion Dobrinescu, (1987), Infracțiuni contra vieții persoanei , București Edi tura Academiei
Române.
 Ionescu L., Dumitru S., (1990), Identificarea criminalistică , București, Editura Stiintifică.

59
 O. Loghin, A. Filipaș, (1992), Drept penal român, Partea specială , București Editura
Șansa.
 Nelu Viorel Cătuna ,(2008) , Criminalistica, București Editura C.H. Beck.
 Popa G., (2013), Criminalistică curs universitar ,Bucure ști, Editura Pro Universitaria.
 Surdu C., (1972), Criminalistică , București, Editura Didactică și Pedagogică.
 Stancu E., (1997), Criminalistică Vol. II , București, Editura Actami.
 V.Dongoroz, (1975), Explicații ale Cdo dului de procedura penală român Vol. I, Partea
generală , București, Editura Academie i
 V. Dongoroz, S. Khane, S. Oancea, I. Fondor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșea,
(1971) Explicații teoretice ale Codului penal român, Voi. II , București, Editura
Academiei Române.
 Nelu Viorel Cătuna ,(2008) , Criminalistica, București Editura C.H. Beck.